Gerontologia şi geriatria ca ştiinţă.

Criza demografică şi impactul pentru sistemul

de sănătate.
Problemele de bază a vârstnicului în societatea
contemporană.
Principiile organizării serviciului/asistenţei
medico-sociale persoanelor vărstnice în
Republica Moldova. Legislaţia în vigoare.
Psihologia geriatrică. Psihologia vărstelor.
Atitudinea faţă de sine, respectul de sine,
componenta esenţială
a dezvoltării umane.
Valorificarea şi dezvoltarea personalităţii
omului de vârsta a treia.
Dezvoltarea proceselor psihice complexe.
Ultimele decenii ale secolului nostru este
creşterea numerică a populaţiei vârstnice în
structura populaţiei, adică îmbătrânirea
demografică, fenomen mai accentuat în tările
dezvoltate economic, dar prezent şi în ţara
noastră. Prognozele demografice apreciază că
şi în continuare populaţia vârstnică v-a creşte
mai rapid.
Acest fenomen impune necesitatea
elaborării noilor politici de stat în
domeniul medico-social,
diversificarea serviciilor medico-sociale,
acordate populaţiei de vârsta a treia,
instruirea specialiştilor medicali cu studii
medicale medii şi superioare în acordarea
îngrijirilor medicale persoanelor vârstnice.
Deschiderea noi Centre geriatrice
este ştiinţa care are studiază problemele
îmbătrânirii: modificările morfologice,
fiziologice, psihologice şi sociale.
(Moţet D., 2009)
Spre deosebire de îmbătrânire (proces
dinamic, indiferent de vârstă cronologică),
senescenţa, cuprinde ultima perioadă a
vieţii.
În cadrul acesteaia, se delimitează
senilitatea, care este o perioadă
finală, cu deteriorări biologice
severe. Senescenţa nu este o
boală, este un proces fiziologic,
chiar dacă îmbătrânirea se
asociază, de regulă, deşi nu
obligatoriu, cu îmbolnăvirea.
Se consideră astăzi, că este vârsta de 60 - 65
de ani.
O caracteristică a procesului demografic al
îmbătrânirii, este creşterea proporţiei
populaţiei feminine, cu deosebire în ţările
industrializate, având drept cauză principală
mortalitatea masculină. Durata medie a
vieţii arată, deja, în unele ţări dezvoltate,
diferenţe de 8 - 9 ani, în favoarea femeelor
(feminizarea, cum s-a spus mai anterior).
 compartimente importante:
igiena gerontologică şi psihologia gerontologică.
Obiectivele de bază a gerontologiei.
Studierea mecanismelor de bază a îmbătrânirii,
Particularităţilor mecanismelor de adaptare a
vârstnicului
Stabilirea interacţiunii acestor mecanisme în
organismul vârstnicului.
este o ramură a medicinei, care studiază
aspectele patologice, anormale,
individuale ale diferitelor funcţii din
organismul vârstnicului. (Ignatus Nasher,
1909).
Geriatria este medicina unei grupe de
vârstă şi reprezintă o sinteză
interdisciplinară a prevenirii,
supravegherii, terapiei afecţiunilor
vârstnicului şi readaptarea lor la viaţa
socială.
În conformitate cu recomandările OMS
persoanele de vârsta a treia cronologic se
clasifică:
între 65 (60) - 75 ani, trecerea spre
bătrâneţe, sau perioada de vârstnic;
între 75 - 85 (90) de ani, perioada de
bătrân;
peste 85 (90) de ani, marea bătrâneţe sau
perioada de longeviv.
 „îmbătrânirea fiziologică", armonioasă, în
care vârsta cronologică se identifică cu vârsta
biologică;
„îmbătrânirea patologică ", care poate fi:
- prematură, când începe de timpuriu;
- accelerată, când ritmul de îmbătrânire se
accelerează la un moment dat (după pensionare,
după decesuri în familie, după internări etc).
Pacientul geriatric, ca regulă, prezintă un
număr mare de boli cronice -
polimorbiditate (de obicei la un pacient
geriatric sunt diagnosticate trei-cinci boli
cronice).
Bolile cronice la pacientul geriatric au o
evoluţie deosebită, ce este important în
stabilirea diagnosticului, abordarea
terapeutică şi prevenirea complicaţiilor
posibile.
Bolile cronice la pacientul geriatric necesită o
abordare terapeutică specială, ţinând de
farmacocinetica şi farmacodinamica remediilor
medicamentoase.
Îmbunătăţirea calităţii vieţii vârstnicului ţine de
acoradarea serviciilor de
îngrijire de către echipa multidisciplinară, care
include nu doar specialiştii medicali, dar şi
membrii familiei, psihologul, lucrătorul social,
etc
Un rol important în abordarea pacientului
geriatric il are reabilitarea – reabilitarea
medicală, socială, psihologică, profesională.
Continuarea activităţii fizice, chiar dacă
abilitatea vârstnicului scade şi mişcările
sunt mai lente.
Plimbări pe jos,
exerciţii de gimnastică efectuate zilnic,
în scopul menţinerii tonusului
muscular, a mobilităţii articulare şi
pentru prevenirea unor afecţiuni.
Evitarea surmenajului fizic: la
primele semne de oboseală,
slăbiciune, tremor ale membrelor,
când se diminuează viteza de
mişcare, precizia şi coordonarea
mişcărilor, se va opri activitatea, fiind
necesară o perioadă de refacere.
Evitarea surmenajului psihic.
Asigurarea unui somn odihnitor
(de preferat, fără somnifere).
Alimentaţie echilibrată, bogată
în fructe, legume, lactate,
vitamine.
Hidratare corespunzătoare, în
funcţie de pierderi.
Amenajarea corespunzătoare a spaţiului de
locuit (lumina corespunzătoare, îndepărtarea
obstacolelor, montarea barelor de sprijinit pe
scări, baie, căile de accese, utilizarea covoarelor
antiderapante în baie);
Utilizarea mijloacelor auxiliare (baston,
ochelari);
purtarea de încălţaminte adecvată, comodă,
cu talpă netedă, nealunecoasă.
Corectarea unor deficienţe:
proteze dentare, auditive, ochelari.
Aplicarea măsurilor de prevenire a
îmbolnăvirilor acute:
evitarea expunerii la frig sau căldură
excesivă;
evitarea contactului cu persoane bolnave;
evitarea abuzurilor de orice natură.
Controlul periodic al stării de sănătate.
Îmbătrânirea demografică a devenit o
problemă socială a întregii lumi.
Cauzele fenomenul de imbătrânire a
populaţiei sunt:
scăderea natalităţii,
progresele medicinii şi creşterea nivelului de
trai, care măresc rata de creştere numerică a
populaţiei vârstnice, prin
ameliorarea morbidităţii şi mortalităţii.
În 1988 OMS a inclus problemele
îmbătrânirii printre primele cinci
probleme de sănătatea a lumii
alături de afecţiunele cardiace,
cancerul, SIDA şi alcoolismul.
În conformitate cu datele prezentate
de Organizaţia Naţiunilor Unite,
1950 Vîrsta de 60 ani şi mai
mult, a constituit 200
milioane,
1975 550 milioane.

2025 v-a atinge cifra de 1

miliard 100 milioane
2050 2 miliarde
În 2050 ponderea mai mare decât ponderea
vârstnicilor va fi copiilor.
Comparativ cu anul 1950, numărul de
persoane cu vârsta după 60 ani v-a
creşte de 5 ori, iar populaţia globului s-a
mări doar de 3 ori.
Procesul de îmbătrânire demografică a
afectat şi R M.
În conformitate cu Raportului statistic
anual al Centrului Naţional de
Management în Sănătate al RM,
2010 a constituit nr. 550 618,
Vîrstnicilor

2011 565 951

numărul de copii 40 474,
născuţi vii în republica
Moldova în anul 2010

2011 39 182
Aşa dar, numărul persoanelor în vârsta
pensionară creşte, pe când nataliatatea
scade.
astăzi în Moldova numărul populaţiei de
peste 65 ani constutuie circa 400 000
(10,4%), iar a pensionarilor – 700 000.
Un aspect specific pentru RM constă în
faptul că 2/3 din persoanele vârstnice
locuiesc în mediul rural. Durata medie
de viaţă ultimii ani are o tendinţă de
creştere şi constutuie 68,4 ani; pentru
bărbaţi fiind 64,6 ani, iar pentru femei –
72,2 ani.
Ritmul procesului de îmbătrânire demografică
în Republica Moldova este mult mai înalt în
comparaţie cu cel în ţările dezvoltate. Aşa de
exemplu, dacă Franţei i-au fost necesari 80 de
ani, Belgiei – 70 de ani, Suediei – 50 de ani,
etc, pentru a majora indicii de îmbătrânire
demografică de la 8 la 12%, în Republica
Moldova ponderea persoanelor vârstnice a
evoluat de la 7,7% (a. 1959) la 12,6% (a. 1989)
în mai puţin de 30 ani.
Analizând situaţia demografică din
R.Moldova, ajungem la concluzia că în
context mondial, ţara noastră, cu o
pondere a persoanelor cu vârsta de
peste 65 ani în totalul populaţiei este
de circa 10,4% ocupă o poziţie
medie, iar în context european se
află printre ţările cu niveluri scăzute,
dar şi ritmuri mărite de îmbătrânire
În mediul rural, mai ales în zona de nord a
R.Moldova, procesul de îmbătrânire este
similar celui din ţările din Europa şi din
lume cu populaţii mai îmbătrânite. De
aceea, în programele şi strategiile care vor
fi iniţiate o atenţie deosebită trebuie
acordată în primul rând, populaţiei
vârstnice din mediul rural.
1. Recunoaşterea implicaţiilor socio-
economice ale tendinţelor de
îmbătrânire.
2. Recunoaşterea problemelor de sănătate a
vârstnicului.
Prestarea asistenţei madicale primare
vârstnicului
Promovarea iniţiativelor de ajutorare a
vârstnicilor astfel,
încât aceştia să rămână în locuinţele lor,
îmbunătăţirea condiţiilor de viată şi
asigurarea unor condiţii de locuit adecvate
sau aşa cum sunt ele concepute pentru
grupurile vulnerabile.
Sprijinirea familiei ca structură – cheie de
susţinere a populaţiei vârstnice prin
suplimentarea resurselor acestora care au în
îngrijire bătrâni.
Aceste premise împun necesitatea diversificării
serviciilor geriatrice populaţiei, cât şi instruirea
specialiştilor medicali cu studii medii de
specialitate în acordarea îngrijirilor medicale cu
specific gerontologic şi geriatric. Preocuparea
pentru interesele vârstnicului revenea până nu
demult medicului, care era pregătit în mare
parte pentru medicina generală vizând adultul.
Astăzi, viziunea ecosistemică
grupează o echipă pluridisciplinară
care trebuie să vină în întâmpinarea
cererilor persoanelor de vârsta a
treia, ea fiind necesar să cuprindă
servicii de calitate oferite de medic
calificat, asistenţa medicală,
psiholog, asistent social, sociolog.
Îngrijirea persoanelor vârstnice trebuie să
asigure:
Posibilitatea de a dispune de îngrijirea
familiei şi societăţii.
Accesul la serviciile de sănătate, care să-i
ajute să menţină sau să-şi recupereze un
nivel optim de bunăstare fizică, mentală şi
emoţională astfel încît să prevină apariţia
bolilor;
Accesul la servicii sociale şi juridice
care să le asigure cel mai ridicat
nivel de autonomie, protecţie şi
îngrijire;
Accesul la medii de îngrijire
instituţională care să le ofere
protecţie, reabilitare şi stimulare
socială şi mentală;
Drepturile omului şi libertăţile
fundamentale cînd locuiesc în azile
sau alte tipuri de instituţii rezidenţiale,
respectânduli-se demnitatea, credinţa,
nevoile şi intimitatea, precum şi
dreptul de a participa la
funcţionarea centrului comunitar şi
de a lua decizii referitor la îngrijire şi la
calitatea vieţii sale.
Grija faţă de sănătatea populaţiei reprezintă
un obiectiv de o importanţă primordială în
politica oricărui stat, deoarece sănătatea
constituie valoarea cea mai de preţ şi
componenta indispensabilă a dezvoltării şi
prosperării sociale. Prin progresele actuale
ale ştiinţei au apărut în medicină descoperiri
axate, tot mai mult, pe profilaxia
îmbolnăvirilor cu promovarea modului
sănătos de viaţă.
îngrijirea vârstnicului, cât şi calitatea acestei
îngrijiri sunt părţi integrante ale politicii de
bunăstare şi de sănătate a fiecărei ţări, ar
trebui ca în acest context profesioniştii chemaţi
să se ocupe de această categorie de vârstă să
conştientizeze faptul că nu sunt suficiente doar
cunoştinţele, ci că acestea ar trebui să fie dublate
de o formaţie caritabilă, umanistă, asociată cu
sentimente de respect şi afecţiune, că nu este
suficient să hrănim bătrânul sau să-i punem o
perfuzie, important e ca relaţiile cu el să se
bazeze pe empatie.
În procesul de implementare a
Programului naţional de acţiuni de
implementare a Planului de la Madrid,
Republica Moldova şi-a focusat
obiectivele şi acţiunile în următoarele
direcţii prioritare:
crearea condiţiilor optime pentru o
îmbătrânire activă,
elaborarea măsurilor şi acţiunilor politice,
programelor naţionale menite să asigure
calitatea vieţii
promovarea şi susţinerea parteneriatului
social în vederea acordării serviciilor sociale
comunitare pentru vârstnici;
încurajarea solidarităţii intra- şi
intergeneraţională ca valori fundamentale
de dezvoltare a unei societăţi;
Aceste premise impun necesitatea
diversificării serviciilor geriatrice populaţiei
şi instruirea specialiştilor medicali cu studii
medii de specialitate în acordarea îngrijirilor
medicale cu specific gerontologic şi
geriatric.
Experienţa reformelor în asistenţa medicală
geriatrică demonstrează că, calitatea
serviciilor de nursing geriatric şi satisfacţia
pacienţilor depind, în principiu, de
managementul unei game variate de
servicii: dotarea cu echipament medical
modern, cooperarea în echipa
pluridisciplinară, condiţii favorabile pentru
asigurarea continuităţii ingrijirilor medicale
curente, terminale şi paliative.
Procesul de îmbătrânire demografică a
populaţiei din Republica Moldova cu
multiplele probleme sociale, medicale, etice
şi politice au stat la baza deciziei (a. 2007) cu
privire la crearea în ţară a unui serviciu
medical specializat nou – a Serviciului
Geriatric. Această decizie are o semnificaţie
istorică pentru ţara noastră şi astăzi putem
afirma cu siguranţă că suntem unica ţară din
spaţiul CSI, unde se formează un serviciu
geriatric care va acoperi tot teritoriul
Republicii.
Anul 2008 a fost anul de fondare şi deschidere a
părţilor componente ale serviciului geriatric. Prin
ordinul Ministrului Sănătăţii al R.Moldova, Nr. 469
din 25.12.2007 „Cu privire la crearea Centrului
Naţional de Geriatrie şi Gerontologie” la 02.01.2008
în baza Spitalului Clinic al Ministerului Sănătăţii a
fost fondat Centrul Naţional de Geriatrie şi
Gerontologie (CNGG), având următoarele scopuri
principale: ameliorarea stării sănătăţii şi profilaxia
patologiilor la vârstnici, îmbunătăţirea calităţii vieţii
vârstnicului şi prelungirea duratei medii de viaţă în
ţară cu următoarea structură.
 Structura (organigrama) Serviciului Geriatric din Republica Moldova

Ministerul Sănătăţii RM
Autorizaţiile locale Raionale Compania Naţională de
(municipale) asigurări medicale (CNAM)

IMSP „Spitalul Clinic al

Ministerului Sănătăţii”

Centrul Naţional Geriatrie

şi Gerontologie

Secţia Geriatrie Laboratorul

(40 paturi) Ştiinţific de
Spitalul Raional (municipal) Gerontologie

Secţii de staţionar
Secţiile
diagnostic-consultative

Medic geriatru
10-20 paturi
geriatrice
Academia USMF Cursul de Geriatrie
de Ştiinţe a RM „N. Testemiţanu” şi Gerontologie FPM
Au fost determinate direcţiile
principale de activitate a CNGG:
activitatea ştiinţifico-practică în
baza serviciului geriatric şi a
laboratorului ştiinţific, formarea
cadrelor geriatrice la nivel
universitar şi postuniversitar.
Prin Hotărârea Consiliului Suprem pentru
Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al AŞM
Nr.181 de la 25 septembrie 2008 în cadrul
CNGG, a fost creat Laboratorul Ştiinţific de
Gerontologie. Direcţia ştiinţifică principală al
activităţii Laboratorului Ştiinţific de
Gerontologie a fost determinarea factorilor de
risc ai senescenţei precoce, elaborarea
metodelor noi de diagnostic, tratament şi
profilaxie a maladiilor cu incidenţă înaltă la
vârstnici.
Studierea particularităţilor senescenţei
populaţiei Republicii Moldova în
dependenţă de zona ţării şi locul de trai
(urban, rural).
Evaluarea stării sănătăţii a pacienţilor
vârstnici din R. Moldova.
Evaluarea calităţii vieţii a persoanelor
vârstnice.
Elaborarea şi implementarea
metodelor noi de diagnostic, tratament
şi profilaxie a patologiilor cardiace şi
pulmonare la vârstnici.
Elaborarea recomandărilor ştiinţifico-
practice în scopul îmbunătăţirii calităţii
vieţii şi prelungirii duratei medii de
viaţă a contingentului geriatric.
Cu scopul formării cadrelor geriatrice prin decizia
Consiliului Ştiinţific al USMF „Nicolae
Testemiţanu” Nr.10, din 10.12.2008 a fost creat
Cursul de Instruire Universitară şi
Postuniversitară în domeniul Geriatriei şi
Gerontologiei. În programul de instruire
universitară pentru studenţii anului VI, facultatea
Medicină generală, s-a introdus o disciplină nouă
– Geriatria cu însuşirea ulterioară a problemelor
speciale ale geriatriei în cadrul rezidenţiatului la
specializările Medicina internă şi Medicina de
familie.
În scopul asigurării funcţionalităţii serviciului
geriatric pe întreg teritoriul ţării la 25 decembrie
2008 a fost emis ordinul Ministrului Sănătăţii al
R.Moldova, Nr. 503 „Cu privire la organizarea
asistenţei medicale geriatrice în RM”, care
prevede desfăşurarea în spitalele raionale şi
municipale a 386 de paturi geriatrice deservite
de 39,5 unităţi de medici geriatri, iar asistenţa
specializată de ambulator va fi asigurată de 38,5
unităţi de medici geriatri.
Completarea continuă cu cadre calificate
înaltă a Laboratorului Ştiinţific de
Gerontologie, Cursului de Geriatrie şi
Gerontologie şi a Grupului de Monitorizare,
Evaluare şi Integrare a Serviciului geriatric.
Desfăşurarea cercetărilor ştiinţifice conform
direcţiei ştiinţifice principale cu obţinerea
de granturi internaţionale.
Formarea cadrelor medicale geriatrice atât în
baza CNGG, cât şi în centrele similare europene.
Acordarea suportului consultativ-metodic
necesar instituţiilor medico-sanitare publice
pentru deschiderea secţiilor geriatrice şi
desfăşurarea paturilor geriatrice în toate
spitalele raionale şi municipale.
Implementarea în practica geriatrică a
standardelor europene de evaluare şi tratament
al pacienţilor vârstnici.
ASPECTE PSIHOLOGICE ÎN
GERIATRIE
PSIHOLOGIA GERIATRICĂ
Noţiune! Psihologia geriatrică este ramura
psihologiei ce studiază schimbările
comportamentale, fizice, cognitive,
psihosociale a persoanelor în etate.
Gerontologia, ştiinţa despre bătrâneţea
umana, s-a născut în contextul filosofiei şi
medicinii cu mult timp înainte de epoca
noastră. Observaţiile comune considera
bătrâneţea ca vârsta a înţelepciunii, cu
tendinţe de împăcare cu lumea.
Tipul fundamental de activitate devine
adaptarea la un nou orar de activităţi
(familiale şi sociale).
Tipul de relaţii se modifica
restrângându-se din aria profesionala,
dar si din aria altor activităţi.
Ieşirile încep sa fie condiţionate tot mai
mult de timpul favorabil, însorit şi de
dispoziţie.
În cazurile mai grave apare
sindromul de depersonalizare care
se exprimă printr-o pierdere a
identităţii personale.
Persoana în cauză se comportă ca
şi când nu-şi aparţine, emoţiile sunt
reci şi lipşite de vioiciune, este
inhibată latura comunicaţională.
După stresuri prelungite, sindromul
depersonalizării se accentuează şi se
manifestă asociat cu alte dezordini
psihotice cum ar fi ipohondria, isteria
etc. Manifestările depersonalizării
sunt mai frecvente la femei, dar se
pare ca fenomenele nu sunt atât de
violente ca la bărbaţi.
Funcţia amnezica are şi ea de suferit în
vârstele înaintate. Cel mai adesea apar
hipomneziile, dar si manifestări amnezice
relativ limitate. De cele mai multe ori,
hipomnezia apare pe fondul unor nevroze
şi psihoze când se manifestă ca fenomen
secundar. Dar sunt şi situaţii când
hipomnezia apare în prim plan şi când are
tendină de a se agrava ajungând la
amnezie.
La persoanele în vârsta se întâlneşte
frecvent aşa-numita amnezie infantilă
de origine afectivă. Câteodată uitarea
acoperă momente din viaţa individului
şi anume, primii 15-17 ani. Această
amnezie prelungita este considerată
de unii autori ca apare în urma
apărării persoanelor, prin uitare, de
unele momente penibile din viaţă.
Tulburările memoriei se asociază frecvent cu
cele ale gândirii şi limbajului.
Ideile de persecuţie creează impresia
persoanei că este în permanenţă observată
şi urmărită, ca nimic din ceea ce spune şi
gândeşte nu este pe placul altora.
Aceste stări se pot asocia cu ideile
ipohondrice când persoana se crede bolnavă
somatic şi nu i se acordă atenţia cuvenită,
sau nu este crezută.
În plan verbal exprimarea devine anevoioasă,
lentă şi incoerentă. De multe ori oamenii în
vârsta nu-si găsesc cuvintele potrivite, apar
repetările şi uşoare forme de bâlbâiala. Scrisul
este nesigur, colţuros, tremurat şi sacadat.
În plan comportamental, persoanele cu astfel de
tulburări se manifestă ca nervoase, irascibile şi
trăiesc un sentiment de frustrare. În situaţiile mai
dificile, comportamentul aberant se traduce prin
părăsirea temporară a domiciliului, vagabondaj
şi fuga de colectiv.
Noţiune! Psihologia vârstelor/dezvoltării
se ocupa de schimbările comportamentale
care apar de-a lungul vieţii individului.
Psihologia vârstelor descrie modificările
comportamentelor.
Este domeniul psihologiei, care are în
vedere o larga varietate a schimbarilor,
cum ar fi: schimbarile fizice, cognitive,
psihosociale.
Dezvoltarea omului ca fiinţă biopsihosocioculturală
presupune conlucrarea a patru tipuri de forţe:
biologice (factorii genetici şi cei care ţin de
sănătate),
psihologice (factorii interni: perceptivi, cognitivi,
emoţionali, de personalitate etc.),
socioculturale (factorii interpersonali, sociali,
culturali, etnici) şi
ciclurile vieţii (în diferite momente ale vieţii, forţele
biologice, psihologice şi socioculturale afectează în
mod diferit fiinţa umană, aflată în contexte diferite.
Factorii externi si factorii interni
Dezvoltarea psihică este rezultatul
interacţiunii factorilor externi şi interni.
Cei externi sunt constituiți din
totalitatea acțiunilor şi influenţelor ce
se exercită din exterior asupra
dezvoltării şi formării personalității
umane. Acestia sunt mediul şi
educația.
 În categoria de „factori” sau
„condiții interne” putem include
patrimoniul nativ, transmis prin
mecanismul genetic, efectele
maturizării biologice, precum şi
totalitatea achizitiilor realizate de-
a lungul „istoriei” individual.
Cele doua categorii de fenomene,
bioenergetice şi psihologice, nu se
prezinta în stare pură.
Achizitiile psihice se obtin numai pe
fondul interacțiunii dintre individ şi
mediu, cerinţele externe, îndeosebi ale
mediului social, se interiorizează,
devenind astfel moduri de gândire,
aspiraţii, atitudini, motive, valori etc.
Noţiune! Respectul de sine: “A şti sa-mi
apreciez propria valoare şi importanţă şi
a avea tăria de caracter necesară pentru
a răspunde de faptele mele şi a acţiona
responsabil faţă de alţii”. (Definiţia
oficială a Comisiei Californiene pentru
Promovarea Respectului de Sine şi a
Responsabilităţii Personale şi Sociale,
1990).
Dicţionarul englez The Oxford English
Dictionary oferă următoare definiţie: “apreciere
sau opinie favorabilă despre sine”.
Dicţionarele nord-americane îi reduc sensul la
“încredere de sine”.
Aristotel aşeză semnul egalităţii între
mulţumirea de sine şi fericire. În timpul acelei
vârste de aur a Greciei, cu mai mult de trei
secole înainte de naşterea lui Hristos, această
reprezentă cauza a aproape tot ce este bun.
Din acest centru, se formau succesiuni de
cercuri concentrice ale iubirii: mai întâi fata
de propria persoană, apoi faţă de copii tăi,
apoi faţă de familia ta şi în sfârşit faţă de
întreaga specie umană.
Se pare ca, o filozofie cu cât este mai veche,
cu atât mai mult consideră respectul de sine
ca fiind sursă de putere, revoltă şi o unire cu
toate celelalte fiinţe şi cu universul însuşi.
Convingerea că eşti iubit şi că meriţi să fii iubit,
ca eşti apreciat şi ca meriţi să fii apreciat aşa
cum eşti, reprezintă esenţa respectului de sine.
Din primii ani de viaţă ne sunt necesare
confortul psihologic, de a avea pe cineva care
sa răspundă la plânsetele şi nevoile noastre,
senzualitatea ținutului în braţe şi a
mângâierilor, siguranţa dată de faptul că ne
putem “oglindi” în faţa celor ce ne îngrijesc,
plăcerea cuvintelor de dragoste şi de
încurajare.
Dependenţa totală de lume ne face să
simţim că avem pe cine conta. Fără
sentimentul de valoare intrinsecă,
oamenilor le este greu să
supravieţuiască procesului de trecere
prin eşecuri şi noi încercări, care
precede orice reuşita. Le este şi mai
greu să se bucure de succes sau să
sprijine succesul celorlalţi.
Fenomenele care sugerează
comunicarea minte-corp (tehnicile
de reducere a stresului, meditaţia,
efectul placebo) au loc în dublu
sens; schimbarea minţii poate
începe cu schimbarea corpului. Ne
vom referi în continuare la câteva
aspecte.
Felul în care respiram influenţează starea
minţii noastre.
De exemplu, expiraţia mai lenta decât
inspiraţia calculează mintea; inspiraţia mai
lenta decât expiraţia o energizează; iar
echilibrarea celor doua procese creează
echilibrul între emisferele cerebrale. Simpla
respiraţie adânca – şi concentrarea asupra ei
– reprezintă o punte spre stările meditative
precum practica Yoga.
Atingerea reprezintă una dintre cele
mai vechi surse ale descoperirii de sine
– şi o necesitate continua.
Fără contacte frecvente şi directe cu
alte fiinţe vii, terminaţiile nervoase
comunica mai puţine semnale
informaţionale creierului, iar
dezvoltarea este încetinită, dacă nu
chiar oprită.
Imaginea noastră corporală sau sentimentul
propriei valori, la care este legată cea dintâi,
rămân neschimbate. Sinele fizic reprezintă o
parte vie a noastră. Boala, bătrâneţea, rănile
sau toate lucrurile care clatină un pilon al
identităţii noastre pot avea repercusiuni
asupra acestuia. Până şi lucrurile mici, ca de
exemplu afirmaţia cuiva că arătam odihnite
sau obosite, ne pot schimba viziunea asupra
propriului corp pentru o clipă.
Însa marea diferenţă constă în aceea
că, dacă avem o imagine în general
pozitivă despre corpul nostru şi
despre noi, nu luam astfel de afirmaţii
în sens catastrofal: adică nu
extrapolam un simplu comentariu sau
un eveniment negativ până la
sentimente de disperare în legătură cu
întreaga noastră personalitate.
Procesele de cunoaştere complexe sunt
influenţate de experienţa cultural intelectuală,
dar şi de capacităţile funcţionale constituite
între timp.
În ceea ce priveşte problema memoriei, apar
câteva fenomene caracteristice. Mai semnificativ
este faptul că degradarea memoriei este mai
pregnantă pentru componenta ei de scurtă
durata (MSD). Memoria de mai lunga durata
(MLD), este mai rezistentă.
Oamenii în vârstă uita uşor unde au
pus un obiect, ce au spus într-o
împrejurare sau alta etc. În memoria
de lungă durată (MLD) mai rezistentă,
se fac totuşi asociaţii confuzive.
Devine mai lentă gândirea, atenţia,
vorbirea (au loc şi modificări de voce).
Aceasta din urmă se realizează cu
pauze relativ lungi.
Desigur, există destule persoane în
vârsta care reuşesc să-şi conserve
luciditatea şi echilibrul psihic general
şi rămân active, cooperante, deschise
la nou, se păstrează pe un palier de
bună adaptare vreme îndelungată.
Multe deprinderi se menţin chiar dacă
viteza acţiunilor scade.
Declinul psihic în bătrâneţe este condiţionat de
o serie de factori ce ţin atât de natura subiectivă
şi de structura anatomo - fiziologică a
individului, cât şi de condiţiile de mediu, de
rezistenţă organică şi mai cu seamă a sistemului
nervos central. Se ştie ca viaţa subiectivă a
fiecărui om este influenţată multilateral de felul
în care trăieşte, de faptul daca au acţionat
asupra sa sau nu factori stresanţi, dacă a dus o
viaţa ordonată şi echilibrată, dacă s-a realizat
profesional şi a avut satisfacţii etc.
La toate acestea trebuie adăugat şi factorul
genetic care poate contribui la conservarea
funcţiilor psihice şi la menţinerea însuşirilor
fizice în anumite limite sau dimpotrivă, la
accentuarea unor manifestări de „prăbuşire”
psihofizică a individului.
Înteligenţa poate sa se menţină relativ
activă. Operativitatea nespecifică se
conservă relativ bine în prima etapă (65-75
ani).
Emoţiile devin ceva mai primitive.
Stările depresive au o frecvenţă mai
mare la persoanele în vârsta, la care
determină un dezechilibru în plan
intern, pe de o parte, iar pe de altă
parte, perturbă relaţiile individului
cu cei din jurul sau şi se creează
fenomene de dezadaptare.
Se pare că la majoritatea persoanelor în
vârstă depresia este însoţită de o stare de
teamă faţă de ideea morţii şi regretul pentru
perioadele fericite din viaţa individuală.
Asemenea stări se accentuează după
pierderea partenerului sau a cunoştinţelor
de vârsta apropiată. În alte cazuri, ideea de
inutilitate sau cea de neluare în seamă de
către cei din jur imprimă un caracter tragic
de tristeţe şi sentimentul de frustrare
Persoanele care suferă de depresie
sunt pesimiste şi inhibate, nefericite şi
neliniştite, manifestă negativism faţă
de conversaţii şi au greutăţi în
activitatea de concentrare. Bătrânul
preocupat cu precădere de propria sa
persoana trăieşte o tensiune neplăcută
şi devine iritabil la situaţii
nesemnificative.
nu reprezintă doar un program genetic al
ontogenezei individului, ci mai ales o trăire,
o stare emoţională şi mentală. De aici
marea diferenţă dintre indivizii ajunşi la
vârsta a treia. Fiind vorba despre o
schimbare evidentă în primul rând din
punct de vedere biologic, există
numeroase teorii biologice (Cavanaugh,
Blanchard-Fields, 2002) privind
îmbătrânirea.
îmbătrânirea primară, care vine în mod firesc,
după perioada adultă, fără a fi legată obligatoriu
de stări de alterare a sănătăţii; îmbătrânirea
secundară, caracterizată prin schimbări
provocate de boli, de stilul de viaţă, precum şi
schimbări de mediu care aduc un risc de
atingere a stării de sănătate a oamenilor (de ex:
poluarea sau radioactivitatea etc.);
îmbătrânirea terţiară, constând în pierderile
rapide care se produc în perioada de dinaintea
morţii.
Reluând paradigma funcţionării şi a
disfuncţiilor umane, aşa cum a fost
iniţiată de Organizaţia Mondială a
Sănătăţii, Cavanaugh şi Blanchard-
Fields (2002, p. 96) creează un model
al dezvoltării dizabilităţilor la vârsta a
treia.
îngrijiri medicale şi reabilitare (chirurgie, terapie
fizică, logopedie, consiliere, educaţie pentru
sănătate, readaptări la locul de muncă etc.);
medicaţie şi alte terapii (medicamente, terapii de
recreere, hidroterapii, odihnă, biofeedback,
meditaţie, conservarea energiei etc.);
suport extern (asistenţă personală, echipamente
speciale, supervizare, îngrijiri de zi, hrănire sau
deplasare cu căruciorul etc.);
construirea mediului fizic şi social
(modificări structurale şi adaptări la
locul de muncă şi la domiciliu, acces în
clădiri publice şi în mijloace de
transport în comun, ameliorarea calităţii
aerului, reducerea poluării sonore,
asigurări de sănătate şi acces la îngrijiri
de sănătate, legi şi reglementări,
discriminare la angajare etc).
Considerând cele şase aspecte ale bunăstării
(Cavanaugh, Blanchard-Fields, 2002): stima de
sine, relaţiile pozitive cu ceilalţi, autonomia,
stăpânirea mediului, existenţa unor scopuri
în viaţă şi dezvoltarea personală, putem
spune că bătrânii tind să îşi vadă trecutul într-o
lumină mai bună decât tinerii. De asemenea,
sunt mai îngăduitori în a-şi evalua atingerea
idealului de viaţă. Religia devine, mai ales în
unele culturi, un sprijin important al
persoanelor în vârstă.
Noţiune! Etica - este ştiinţa despre
totalitatea de norme, prescripţii,
obligaţii în activitatea lucrătorilor,
reguli care sunt fundamentate pe
distanţa între bine şi rău.
 Etica medicală se constituie ca o
teorie a moralei, ca o ştiinţă ce
studiază ansamblul de cerinţe,
deprinderi, atitudini şi obiceiuri
morale specifice activităţii
medicale şi care se manifestă în
fapte, în mod de comportare în
cadrul profesiei medicale.
Noţiune! Morala - este ştiinţa binelui,
normelor şi regulilor, care ghidează
comportamentul oamenilor, acţiunile lor în
societate, ce sunt foarte importante pentru
viaţa socială.
Deontologia desemnează acea parte a eticii
care se ocupă cu studiul datoriilor morale, al
originii, naturii şi formelor acestora, în
calitatea ei de componenţă esenţială a
conştiinţei morale a oamenilor.
 Noţiune! Deontologia este ştiinţa
care studiază conţinutul moral al
faptelor şi acţiunilor personalului în
situaţii concrete.
Specificul consilierii în îngrijiri geriatrice
constă în respectarea normelor de etică
şi morală, luând în consideraţie
particularităţile de vârstă a omului în
etate