Tema 3:

Proprietatea, privatizarea
şi libertatea economică
Planul lecției:

Proprietatea in sens juridic şi economic.

Formele de proprietate

Proprietatea de stat: căile de formare.

Proprietatea privată și mixtă

Libertatea economică și caracteristicile

ei
1. Proprietatea în sens juridic şi economic. Formele de proprietate

Proprietatea - totalitatea relaţiilor dintre oameni în

legătură cu însuşirea bunurilor, relaţiile guvernate de
normele sociale specifice diferitelor perioade istorice.
Proprietatea este examinată în mai
multe sensuri:

În sens
juridic

În sens economic

În sens filosofic
 Sensul şi conţinutul juridic al proprietății

• În sens juridic o relaţie de posesiune a unui

bun de către o persoană fizică sau juridică.
• Conţinutul juridic acordă dreptul de proprietate
titularului prin intermediul unui şir de norme şi
reguli legislative:
- dreptul de a dispune
- dreptul de a folosi
- dreptul de administrare
 În sens filozofic şi economic:

• în sens filozofic - omul se implică şi se

realizează ca fiinţă totală, individul
manifestându-şi responsabilitatea prin
proprietatea pe care o posedă;

• în sens economic - relaţiile obiective dintre

indivizi şi grupuri sociale în legătură cu
însuşirea bunurilor existente în societate.
 Proprietatea exprimă unitatea dintre
obiectul şi subiectul ei
• Obiectul proprietăţii este reprezentat de un lucru sau
un obiect în jurul căruia iau naştere relaţii de
proprietate.

• Subiectul proprietăţii îl formează agenţii economici:

a) persoanele fizice: indivizii, întreprinderi.
b) persoanele juridice: familiile,
sociogrupurile, organizaţiile, statul
 Formele înstrăinării proprietăţii:

• vânzare-cumpărare a bunului, pe baza

contraechivalentului;
• donaţie, moştenire (înstrăinarea fără
contraechivalent);
• închiriere, arendare;
• relaţii manageriale.
 Evoluţia formelor de
proprietate:

• - privat-particulară
• - publică (de stat)
• - mixtă
 2. Proprietatea de stat: căile de formare.
Proprietatea privată și mixtă

Căi de formare a proprietății publice:

I) naţionalizarea unor întreprinderi, ramuri
industriale (Anglia, Franţa, Italia);
II) construirea întreprinderilor noi din contul
mijloacelor statului;
III) cumpărarea de către stat a acţiunilor unor
companii şi participarea statului în calitate de
antreprenor.
 Proprietatea de stat include:

• obiectele infrastructurii de producţie;

• o parte din infrastructura socială;
• obiectele ale ramurilor extractive;
• o parte considerabilă a instituţiilor ştiinţifice;
• o parte din loturile de pământ, îndeosebi nearabile;
• toate tipurile de armament, obiecte militare etc.
Privatizarea – transformarea proprietăţii de stat
în proprietate colectivă sau privată.
Sursele privatizării:
• bonurile patrimoniale;
• acumulările băneşti ale colectivelor de muncă şi
ale cetăţenilor;
• mijloacele băneşti ale investitorilor străini;
• creditul bancar.
Scopurile privatizării:
• împroprietărirea cetăţenilor;
• stabilizarea dezvoltării economiei naţionale;
• asigurarea creşterii economice;
• atragerea investiţiilor străine;
• crearea condiţiilor de producţie favorabile pentru agenţii
economici;
• formarea pieţei naţionale a capitalurilor;
• confecţionarea producţiei competitive pentru piaţa
mondială;
• crearea condiţiilor pentru concurenţă;
• sporirea bunăstării materiale a poporului.
 Formele privatizării:

• răscumpărarea averii de stat contra bonurilor

patrimoniale;
• răscumpărarea proprietăţii de stat contra
mijloacelor băneşti (ale cetăţenilor, colectivelor
de muncă şi ale investitorilor străini);
• acţionarea întreprinderilor prin emisia acţiunilor
şi realizarea lor;
• arenda averii de stat;
• concursuri la licitaţii contra mijloacelor băneşti.
Procesul de privatizare în RM a
cunoscut 3 programe :
- 1994 – privatizarea contra bonurilor
patrimoniale;
- 1995 – 1996 – privatizarea mixtă contra
bonurilor patrimoniale și mijloacelor
bănești;
- 1997 - privatizarea contra bani.
• Proprietatea privată - ocupă locul
central în sistemul proprietăţii şi
constituie baza existenţei economiei de
piaţă

• Formele proprietăţii private:

• individuală – particulară
• privat-individuală
• privat-asociativă
 Avantajele proprietăţii private:
• dispun de proprietar real şi aparţin
proprietarului privat şi colectivului de
muncă;
• cointeresarea materială a lucrătorilor în
utilizarea raţională a resurselor;
• stimularea materială a lucrătorilor pentru
indicii cantitativi şi calitativi în muncă.
 Proprietatea intelectuală
• Proprietatea intelectuală cuprinde obiectele ce rezultă din
activitatea intelectuală în domeniile industrial, economic,
comercial, ştiinţific, informaţional, literar şi/sau artistic,
precum şi în alte domenii. (art. 3 Legea Nr. 114 din
03.07.2014 cu privire la Agenţia de Stat pentru
Proprietatea Intelectuală)

• Proprietatea intelectuală este proprietate privată,

care aparţine persoanelor fizice sau juridice cu
drept de posesiune, folosinţă şi dispoziţie.
Proprietatea intelectuală se constituie
din următoarele componente:
• a) proprietatea industrială - invenţii, soiuri de
plante, topografii de circuite integrate, mărci,
desene şi modele industriale, indicaţii geografice,
denumiri de origine şi specialităţi tradiţionale
garantate
 Proprietatea intelectuală se
constituie din următoarele
componente:
• - dreptul de autor (opere literare, artistice şi
ştiinţifice) şi
• - drepturile conexe (interpretări, fonograme,
videograme şi emisiuni ale organizaţiilor de
difuziune).
• Oficiul naţional de proprietate intelectuală
este Agenţia de Stat pentru Proprietatea
Intlectuală (denumită în continuare AGEPI)

• Durata dreptului de autor se calculează pe

ani. Poate să atingă perioada de 70 ani.
Proprietatea mixtă – se fondează prin
comasarea capitalului autohton al statului
și al întreprinderilor cu capital străin.

Pluralismul formelor de proprietate

constituie o expresie firească a liberei
iniţiative – o modalitate specifică de
afirmare a libertăţii economice.
Libertatea economică – libertatea proprietarului de
a poseda, produce, repartiza, schimba şi consuma
bunuri materiale.
Libertatea economică presupune:
• -dreptul la organizarea, confecţionarea oricărei
mărfi, neinterzise de lege;
• alegerea liberă a sferei de activitate, a furnizorilor
de materii prime şi a consumatorilor producţiei
finite;
• dreptul la decizii privind activităţile economice;
• stabilirea liberă a preţurilor de vânzare;
• dreptul ieşirii libere pe piaţa mondială.