ELEMENTE DE BAZA IN PREVENIREA

INFECTIILOR NOSOCOMIALE
BASICS IN MANAGING NOSOCOMIAL
INFECTIONS

Associate prof. PhD. ȚÂNȚU MONICA

UNIVERSITY of PITESTI
• Infecțiile asociate asistenței medicale – problemă
importantă și actuală pentru orice tip de sistem de
sănătate.

• Infecţia este o cauză principală de morbiditate şi mortalitate, care

afectează semnificativ calitatea vieţii pacientului şi impactează considerabil
instituţia spitalicească prin influenţarea resursei umane şi prin creşterea
costurilor, grevând important sisteme de sănătate şi aşa subfinanţate. În
Europa se estimează că anual 37 000 de decese au drept cauză
infecţiile intrapitaliceşti, iar costurile suplimentare generate sunt de
aproximativ 7 mld. de euro.[i]

[i] Negoescu, R., Bălan, C., Niţulescu, D., Bănăţeanu, M., Infecţii nosocomiale: perspectiva 2013, Buletinul SVS,
INSP Bucureşti, nr. 38, 2013
• Prevalenţa infecţiilor asociate asistenței medicale
este diferită de la un sistem de sănătate la altul, în
funcţie de tipul de spital şi finanţarea acestuia, de
sistemele de prevenire şi control al infecţiilor legate
de îngrijire implementate de fiecare instituţie
medicală, de calitatea şi responsabilitatea asumată a
resursele umane implicate în îngrijiri, de potenţialul
material şi financiar de care dispune sistemul de
sănătate respectiv, dar mai ales de resursele alocate
activităţilor de prevenire şi gestionare corectă a
cazurilor de infecţie asociată asistenței medicale.
• Un studiu realizat pe 14 996 de pacienţi, trataţi în spitale
reprezentative din Germania, a arătat o rată de prevalenţă de
3,5% a infecţiilor, cu o diferenţă de 0-8.9% între spitale [i], în
vreme ce un altul, desfăşurat la un spital universitar din
Tunisia, pe un lot evident mult mai mic, de doar 312 pacienţi,
identifică un nivel de 14,5%.[ii] În SUA, rata infecţiilor
intraspitaliceşti este de 4%, rezultat relevat de un studiu în 183
de spitale, pe un număr de 11 282 de pacienţi.[iii] În
Danemarca se înregistrează o prevalenţă a infecţiilor
intraspitalicești de 9,7% la un lot de 792 de bolnavi.[iv]
[i] Gastmeier P, Kampf G, Wischnewski N, Hauer T, Schulgen G, Schumacher M, Daschner F, Rüden H., Prevalence of
nosocomial infections in representative German hospitals, J Hosp Infect. 1998 Jan;38(1):37-49
• [ii] Mahjoub M, Bouafia N, Bannour W, Masmoudi T, Bouriga R, Hellali R, Ben Cheikh A, Ezzi O, Ben Abdeljellil A, Mansour N.,
Healthcare-associated infections in a Tunisian university hospital: from analysis to action, Pan Afr Med J. 2015 Mar 3;20:197.
• [iii] Magill SS, Edwards JR, Bamberg W, Beldavs ZG, Dumyati G, Kainer MA, Lynfield R, Maloney M, McAllister-Hollod L, Nadle J
, Ray SM, Thompson DL, Wilson LE, Fridkin SK, Multistate point-prevalence survey of health care-associated infections,
N Engl J Med. 2014 Mar 27;370(13):1198-208
• [iv] Martin Haubro Petersen, Morten Olskjær Holm, Svend Stenvang Pedersen, Annmarie Touborg Lassen, Court Pedersen,
Incidence and prevalence of hospital-acquired infections in a cohort of patients admitted to medical departments, Danish
Medical Bulletin, 2010;57(11):1-5
• Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) menţionează că în ţările dezvoltate
prevalenţa infecţiilor asociate îngrijirilor de sănătate se situează în
intervalul 3,5%-12%, iar în ţările mediu şi slab dezvoltate rata acestora
variază între 5,7% şi 19,1%. Pentru aceste ţări, importantă de menţionat
este şi proporţia pacienţilor care contractează o infecţie intraspitalicească în
secţiile de terapie intensivă, aceasta începând de la 4,4% şi ajungând la
nivelul îngrijorător de 88,9%.
• Pentru ţările europene, Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul
Bolilor (CEPCB) raportează o prevalenţă a infecţiilor de 7,1%, iar în privinţa
cazurilor de infecţii survenite la pacienţii din terapie intensivă estimează un
procent de pănă la 51%. [i]

• [i] www.who.int /gpsc/country_work/gpsc_ccisc_fact_sheet_en.pdf

• În ceea ce priveşte România, aşa cum arată statisticile,
putem discuta de o subraportare a acestor situaţii,
cauzată de un sistem ineficient de identificare a
infecţiilor intraspitaliceşti, resurse finaciare
insuficiente, număr scăzut de epidemiologi,
complianţa scăzută a clinicienilor la definiţiile de caz,
implicare scăzută în aplicarea măsurilor de prevenire.
În sistemul sanitar românesc există o percepţie
greşită a necesităţii declarării acestor cazuri.
• IAAM este caracterizată de următoarele aspecte:
• Agravează starea clinică şi evoluţia pacientului
• Determină creşterea nevoii de îngrijire şi implicit augmentarea numărului de zile de
spitalizare, costurilor şi timpului afectat îngrijirilor, aglomerarea secţiilor prin
ocuparea prelungită a patului, modificarea DMS (durată medie de spitalizare)
• Eradicarea este dificilă deoarece cauzele determinante sunt complexe (metode de
diagnostic multiple, număr crescut de persoane vârstnice, sisteme imunitare
deprimate, creşterea rezistenţei microbiene)
• Prevenţia se poate realiza prin supraveghere, ghiduri, proceduri, management şi
colaborare
• Este o importantă problemă de sănătate publică de actualitate pentru România
• La nivelul ţării noastre se observă o subraportare a IAAM şi o subevaluare a
importanţei acestei problematici
• Rata IAAM reprezintă un indicator de performanţă a managementului spitalului,
indicator asumat de manager la semnarea contractului de management şi, de
asemenea, este stipulat şi în contractele de administrare ale medicilor şefi de secţie;
• Rata IAAM este un indicator de calitate a serviciilor medicale şi de îngrijire furnizate;
• IAAM are un impact puternic asupra activităţii spitalului.
• Prevenirea şi controlul IAAM reprezintă atribuţia tuturor angajaţilor dintr-o unitate sanitară;
• IAAM este o prioritate în Decizia 2119/98/CE; în România, activitatea de prevenire, supraveghere şi
control al infecţiilor nozocomiale este reglementată prin Ord. 1101/2016
• IAAM orientează atenţia către elaborarea unei strategii eficiente de supraveghere şi control prin
identificarea, analiza, controlul şi monitorizarea riscului infecţios într-un spital, reconsiderarea
politicilor de prescriere a antibioticelor în scop profilactic şi/sau terapeutic, formarea şi evaluarea
personalului medico-sanitar privind prevenirea şi controlul nosocomialităţii.
• IAAM este asociată cu morbiditate şi mortalitate şi un consum financiar crescut, având astfel un
caracter dublu valent: medical şi economic;
• Cele mai frecvente IAAM sunt infecţiile respiratorii, infecţiile urinare, infecţiile plăgii operatorii, cele
gastrointestinale, prevalenţa lor fiind variată în literatura de specialitate. Un studiu reprezentativ
relevă un nivel de 21,8% pentru pneumonie, acelaşi procent pentru infecţia plăgii chirurgicale şi
foarte aproape infecţiile gastrointestinale, cu 17,1%. Dintre acestea, 12,1% au avut drept cauză
infecţia cu Clostridium Difficile.[i] Acelaşi studiu arată că o pondere importantă – 25,6% este
atribuită infecţiilor generate de diferitele dispozitive medicale utilizate în proceduri invazive (cateter
central, dispozitive de susţinere a funcţiilor vitale, catetere urinare)
• Cele mai expuse zone: ATI, secţiile chirurgicale/arşi, oncologie, hematologie. Conform studiului EPIC
(The European Prevalence of Infection in Intensive Care Study) - 20,6% infecţii în ATI sunt din cauza
ventilaţiei mecanice, multitudinea procedurilor invazive (infecţiile de cateter) şi pacienţi
imunocompromişi[ii]
• Cea mai mare parte a IAAM poate fi prevenită.
•
[i] Magill SS, Edwards JR, Bamberg W , Beldavs ZG, Dumyati G, Kainer MA, Lynfield R, Maloney M, McAllister-Hollod L , Nadle J, Ray SM, Thompson DL, Wilson LE , Fridkin SK, Multistate point-
prevalence survey of health care-associated infections, N Engl J Med. 2014 Mar 27;370(13):1198-208

• [ii] R. C. Spencer, Epidemiology of infection in ICUs, Intensive Care Medicine, Volume 20 , Issue 4 / November , 1994 , s2-s6
• Nedeclararea IAAM poate avea cauze multiple. În general, se
consideră că un caz de IAAM care este recunoscut pentru a
beneficia de un management corect poate arăta că:
• Nu se respectă precauţiunile standard
• Nu se efectuează corect şi ori de câte ori este nevoie spălatul
mâinilor
• Curăţenie şi dezinfecţie deficitare
• Cazarea aleatorie a bolnavilor, fără respectarea criteriului
septic/aseptic
• Nerespectarea măsurilor de asepsie şi antisepsie în efectuarea
tehnicilor medicale şi de îngrijire
• Acces nerestricţionat, necontrolat al vizitatorilor
• Nerespectarea/intersectarea circuitelor funcţionale
• Utilizarea exagerată şi nejustificată de antibiotice
• Neefectuarea triajului epidemiologic al personalului
• Lipsa controlului medical periodic pentru personal
• Gestionarea incorectă a deşeurilor
• Obligativitatea declarării IAAM provine din diverse paliere:
• Prevedere legislativă
• Atribuţie în fişa postului, echivalent obligaţie profesională
• Asigurăm gestionarea corectă a cazului, ceea ce conduce la
ameliorarea suferinţei pacientului, reducerea costurilor legate
de ingrijirea suplimentară a acestuia (facem ceea ce trebuie)
• Beneficiem de fondurile alocate prin PN (program naţional) de
prevenire, supraveghere şi limitare al IAAM
• Identificarea zonelor cu risc crescut şi deficienţelor din
activitatea noastră – măsuri de corectare
• Creştem calitatea actului medical şi de îngrijire
 Atribuţiile medicului curant (indiferent de
specialitate) in privinta prevenirii infectiilor nosocomiale
conform Ord. 1101/2016:
•a)protejarea propriilor pacienţi de alţi pacienţi infectaţi sau de personalul
care poate fi infectat, cu respectarea ghidului de izolare elaborat de
serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei
medicale;
•b)aplicarea procedurilor şi protocoalelor implementate de
serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei
medicale;
•c)obţinerea specimenelor microbiologice necesare atunci când o infecţie
este prezentă sau suspectă, în conformitate cu protocolul de diagnostic şi cu
definiţiile de caz şi înainte de iniţierea tratamentului antibiotic;
•d)răspunde de depistarea şi raportarea la timp a infecţiilor asociate asistenţei
medicale;
•e)consilierea pacienţilor, vizitatorilor şi a personalului în legătură cu
procedurile de prevenire a transmiterii infecţiilor;
• f)instituirea tratamentului adecvat pentru infecţiile pe care le au ei înşişi şi
implementarea măsurilor instituite de serviciul/compartimentul de prevenire a
infecţiilor asociate asistenţei medicale pentru a preveni transmiterea acestor
infecţii altor persoane, în special pacienţilor;
• g)solicitarea consultului de boli infecţioase în situaţiile în care consideră
necesar şi/sau conform ghidurilor/protocoalelor locale, cu respectarea politicii
de utilizare a antibioticelor, implementată în unitatea sanitară;
• h)respectă procedura de declarare a infecţiilor asociate asistenţei medicale
elaborată de serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate
îngrijirilor medicale, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
• i)după caz, răspunde de derularea activităţii de screening al pacienţilor în secţii
de terapie intensivă şi alte secţii cu risc pentru depistarea
colonizărilor/infecţiilor cu germeni multiplurezistenţi, în conformitate cu
prevederile programului naţional de supraveghere şi control al infecţiilor
asociate asistenţei medicale şi monitorizare a utilizării antibioticelor şi a
antibioticorezistenţei;
• j)comunică infecţia/portajul de germeni importanţi epidemiologie la transferul
pacienţilor săi în altă secţie/altă unitate medicală.
 PRECAUŢIUNILE STANDARD - Măsuri minime obligatorii pentru prevenirea şi limitarea
infecţiilor asociate asistenţei medicale

• Măsurile standard reprezintă măsurile minime de prevenire a infecţiei care se aplică tuturor
pacienţilor îngrijiţi, indiferent de statutul de infecţiozitate suspectat sau confirmat al pacientului,
în orice cadru unde este asigurată asistenţă medicală.
• Aceste proceduri sunt concepute atât pentru a proteja personalul sanitar, cât şi pentru a preveni
răspândirea infecţiilor în rândul pacienţilor.
• Măsurile standard includ:
• 1.igiena mâinilor, care este esenţială pentru a reduce riscul de răspândire a infecţiilor. Utilizarea
antisepticelor alcoolice este metoda preferată în toate situaţiile clinice, cu excepţia cazurilor când
mâinile sunt vizibil murdare (de exemplu, sânge, alte fluide biologice) sau după examinarea
pacienţilor cu infecţie cu Clostridium difficile sau norovirus, situaţii în care trebuie utilizate apa şi
săpunul;
• 2.utilizarea echipamentului individual de protecţie (de exemplu: mănuşi,
halate, protectoare faciale), în funcţie de expunerea anticipată. Igiena
mâinilor este întotdeauna etapa finală după îndepărtarea şi aruncarea
echipamentului;
• 3.practici sigure de injectare, proceduri specifice pentru a preveni
transmiterea bolilor infecţioase de la un pacient la altul sau între un pacient
şi personalul medical în timpul preparării şi administrării medicamentelor
de uz parenteral;
• 4.manipularea în condiţii de siguranţă a echipamentelor medicale sau
contactul cu suprafeţele potenţial contaminate din imediata apropiere a
pacientului, proceduri specifice pentru prevenirea transmiterii bolilor
infecţioase de la un pacient la altul sau între un pacient şi personalul
medical în timpul manipulării echipamentelor medicale şi contactul cu
obiectele sau suprafeţele din mediu;
• 5.igiena respiratorie şi eticheta de tuse (tehnica de tuse şi strănut cu
utilizarea de batiste de nas de unică folosinţă cu poziţionarea la minimum 1
metru faţă de celelalte persoane, urmată de igiena mâinilor), ca element al
precauţiilor standard care se adresează în primul rând pacienţilor şi
însoţitorilor acestora cu simptomatologie de posibilă infecţie respiratorie
care se aplică oricărei persoane cu asemenea manifestări când intră în
unitatea sanitară. Acest element al precauţiilor standard este aplicat pentru
prevenirea promptă a infecţiilor respiratorii şi trebuie aplicată la intrarea în
unitatea sanitară (zonele de recepţie şi de triaj ale pacienţilor).
 Precauţiile adresate căii de transmitere

•(1)Măsuri de precauţie care se adresează căii de transmitere a agentului

patogen sunt destinate să completeze precauţiile standard la pacienţii cu
colonizări sau infecţii, probabile sau cunoscute, cu agenţi patogeni
transmisibili sau cu patogeni importanţi din punct de vedere epidemiologie.
•Aceste măsuri de precauţie suplimentare sunt utilizate pentru situaţiile în
care calea de transmitere nu este complet întreruptă prin utilizarea
precauţiilor standard.
• Căile de transmitere pentru care pot fi necesare măsuri suplimentare de
precauţie sunt:
• 1.Transmiterea prin contact:
• 1.1.direct, când microorganismul se poate transmite de la o persoană la
alta (contactul cu produse biologice): în timpul asistenţei medicale şi
îngrijirii bolnavului de către cadrele medicale sau în contact cu membrii
familiei sau cu alţi pacienţi;
• 1.2.indirect, prin intermediul suprafeţelor/obiectelor contaminate care
implică transferul unui microorganism printr-o contaminare intermediară
(de exemplu, contaminarea obiectelor, echipamentului, mâncării)
• 1.2.1.igiena mâinii personalului ce asigură actul medical/îngrijire este
inadecvată;
• 1.2.2.echipamentul nu este curăţat, dezinfectat sau sterilizat corespunzător
între pacienţi;
• 1.2.3.patogenii sunt transferaţi prin instrumentar.
• 2.Transmiterea prin picături:
• 2.1.picăturile infecţioase expulzate, atunci când se strănută sau se tuşeşte,
sunt prea grele pentru a pluti în aer şi se transferă la mai puţin de 2 m de la
sursă;
• 2.2.răspândirea picăturilor poate fi:
• 2.2.1.directă - se realizează când acestea ajung la nivelul mucoaselor sau
sunt inhalate;
• 2.2.2.indirectă - se realizează când acestea cad pe suprafeţe sau mâini şi
sunt transmise pe mucoase sau alimente. Acest mod de transmitere este
mai frecvent şi este descris în infecţiile respiratorii comune, gripă, infecţii cu
virus sinciţial.
• 3.Transmiterea aeriană
• - transmitere care se realizează prin intermediul particulelor mici ( < = 5µm
în mărime) care transportă microbii şi pot fi transferaţi prin intermediul
curenţilor de aer pe o distanţă mai mare de 2 m de la sursă. Aceste
particule sunt inhalate (de exemplu, în cazul varicelei zoster, rujeolei şi
tuberculozei pulmonare).
• Măsurile suplimentare de precauţie care vizează calea de transmitere
includ:
1.pentru transmiterea prin contact:
• 1.1.utilizarea echipamentului de protecţie când este posibil contactul cu un
mediu contaminat cu microbi rezistenţi la antibiotice (de exemplu,
enterococi rezistenţi la vancomicină (VRE), Staphylococcus aureus rezistent
la meticilină MRSA) sau Clostridium difficile;
• 1.2.pacientul se poate amplasa într-o rezervă singur sau într-un salon cu un
alt pacient infectat cu acelaşi patogen;
• 1.3.la intrarea în salon trebuie purtate mănuşi curate şi echipament de
protecţie curat;
2.pentru transmiterea prin picături pacientul se amplasează într-o rezervă
singur sau se cohortează întrun salon cu alţi pacienţi infectaţi cu acelaşi
agent patogen. Este necesară purtarea de protectoare faciale când se
lucrează la 1-2 metri de pacient. În situaţia în care este necesar transportul
pacientului, acestuia i se aplică o mască.
• 3.pentru transmiterea aeriană - plasarea pacientului într-o cameră de
izolare cu presiune negativă a aerului în raport cu coridoarele, aerul fiind
evacuat direct spre exterior sau recirculat prin filtre HEPA de înaltă eficienţă
cu 6-12 schimburi de aer pe oră.
• În rezervele cu antecameră (sasuri), riscul de circulaţie al aerului între
cameră şi coridor este redus la minimum. Acest sistem este mai uşor de
susţinut, dar dificil de amenajat din punct de vedere arhitectonic. În situaţia
în care nu există astfel de facilităţi simpla plasare a pacientului singur într-o
rezervă care să aibă grup sanitar şi duş reduce riscul de transmitere.
 ELEMENTE DE BAZA IN PREVENIREA
INFECTIILOR NOSOCOMIALE
• SPALAREA MAINILOR
• CURATENIA SI DEZINFECTIA SUPRAFETELOR, INSTRUMENTARULUI,
ECHIPAMENTELOR MEDICALE, STERILIZAREA INSTRUMENTELOR
CRITICE
• GESTIONAREA CORECTA A DESEURILOR PERICULOASE REZULTATE DIN
ACTVITATEA MEDICALĂ
• Igiena mâinilor şi dezinfecţia pielii se realizează după cum urmează:
a) spălarea simplă igienică a mâinilor se face utilizându-se apă şi săpun lichid
obisnuit; această procedură nu este un substitut pentru dezinfecţia igienică a
mâinilor.
b) dezinfecţia igienică a mâinilor se face fie prin spălare cu apa si sapun
dezinfectant (de regula pe baza de clorhexidine digluconat 2% sau 4%), fie prin
spalare cu apa si sapun lichid obisnuit, urmata obligatoriu de dezinfectie
utilizand un produs antiseptic pe baza de alcooli (alcoolul sanitar 70 este avizat
pentru dezinfectia mainilor). In cazurile de infecţie cu Clostridium difficile
dezinfecţia igienică a mâinilor se face obligatoriu cu apă şi săpun dezinfectant
, nu cu soluţii alcoolice, dovedit fiind faptul ca alcoolii nu au eficienta asupra
acestei bacterii;
c) dezinfecţia chirurgicală a mâinilor se face prin spălare cu apa sterila si sapun
dezinfectant, urmata obligatoriu de dezinfectia prin frecare cu solutie alcoolica
 CURATAREA SI DEZINFECTIA
a) curăţare — etapa preliminară obligatorie, permanentă şi sistematică în
cadrul oricărei activităţi sau proceduri de îndepărtare a murdăriei
(materie organică şi anorganică) de pe suprafeţe (inclusiv tegumente)
sau obiecte, prin operaţiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenţi
fizici şi/sau chimici, care se efectuează în unităţile sanitare de orice tip,
astfel încât activitatea medicală să se desfăşoare în condiţii optime de
securitate;
b) dezinfecţie — procedura de distrugere a majorităţii microorganismelor
patogene sau nepatogene de pe orice suprafeţe (inclusiv tegumente),
utilizându-se agenţi fizici şi/sau chimici;
• Dezinfectia se realizeaza cu ajutorul produselor biocide = produse
dezinfectante, cu actiune bactericida, virucida, fungicida, sporicida,
avizate pentru a fi utilizate in unitatile sanitare
Produsele biocide încadrate în tipul 1 de produs sunt utilizate pentru:
a) dezinfecţia igienică a mâinilor prin spălare;
b) dezinfecţia igienică a mâinilor prin frecare;
c) dezinfecţia pielii intacte.
Produsele biocide încadrate în tipul 2 de produs sunt utilizate pentru:
a) dezinfecţia suprafeţelor;
b) dezinfecţia manuală a dispozitivelor medicale, dezinfecţia prin
imersie, dezinfecţia la maşini automate;
c) dezinfecţia lenjeriei/material moale.
• Alegerea produsului biocid se face in functie de suportul pe care va fi
utilizat (tipul de suprafata, tipul de instrumentar), actiunile pe care le
are si raportul concentratie/timp de actiune.
• Se prefera biocidele care au multiple actiuni (bactericida, fungicida,
virucida, sporicida), pe care le realizeaza la concentratii reduse si un
timp cat mai scurt de actiune.
 Dezinfecţia
• Dezinfecţia este procedura care se aplică numai după curăţare şi este urmată
de clătire, după caz.
• în orice activitate de dezinfecţie se aplică măsurile de protecţie a muncii,
conform prevederilor legislaţiei în vigoare, pentru a preveni accidentele şi
intoxicaţiile.
• — Dezinfecţia prin căldură uscată sau flambarea este utilizată exclusiv în
laboratorul de microbiologie.
• — Dezinfecţia prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării
automatizate a lenjeriei şi a veselei, cu condiţia atingerii unei temperaturi de
peste 90 grade C.
• — Dezinfecţia cu raze ultraviolete este indicată în dezinfecţia suprafeţelor
netede şi a aerului în boxe de laborator, săli de operaţii, alte spaţii închise,
pentru completarea măsurilor de curăţare şi dezinfecţie chimică.
• - Dezinfecţia prin mijloace chimice se realizează prin utilizarea produselor
biocide.
 Tipuri de dezinfectie
1. dezinfecţie de nivel înalt— procedura de dezinfecţie prin care se
realizează distrugerea bacteriilor în formă vegetativă, fungilor, virusurilor,
micobacteriilor şi a majorităţii sporilor bacterieni; această formă de
dezinfecţie se poate aplica şi dispozitivelor medicale reutilizabile,
destinate manevrelor invazive, şi care nu suportă autoclavarea;
2. dezinfecţie de nivel intermediar (mediu) — procedura de dezinfecţie
prin care se realizează distrugerea bacteriilor în formă vegetativă, a
fungilor, a micobacteriilor şi a virusurilor, fără acţiune asupra sporilor
bacterieni;
3. dezinfecţie de nivel scăzut — procedura de dezinfecţie prin care se
realizează distrugerea majorităţii bacteriilor în formă vegetativă, a unor
fungi şi a unor virusuri, fără acţiune asupra micobacteriilor, sporilor de
orice tip, virusurilor neanvelopate şi a mucegaiurilor;
Procesul de curatare si dezinfectie
• Suprafete : spalare cu apa si detergent, clatire, aplicare produs biocid,
cu respectarea concentratiei si timpului de actiune recomandat de
producator; dupa aplicarea dezinfectantului nu se clateste, exceptie
facand situatiile in care producatorul mentioneaza necesitatea acestei
proceduri.
In cazul in care suprafata a fost contaminata cu sange sau alte produse
biologice sau patologice, se face mai intai dezinfectie, apoi se
procedeaza la etapele anterior mentionate.
• Alegerea metodei de dezinfecţie şi/sau sterilizare pentru suprafeţe,
instrumentar şi echipamente trebuie să ţină cont de categoria din care
acestea fac parte: noncritice, semicritice şi critice.
• Suprafeţele, instrumentarul şi echipamentele sunt clasificate după cum
urmează:
a) critice — cele care vin în contact cu ţesuturile corpului uman sau
penetrează ţesuturile, inclusiv sistemul vascular, în mod normal sterile.
Exemple: instrumentarul chirurgical, inclusiv instrumentarul stomatologic,
materialul utilizat pentru suturi, trusele pentru asistenţă la naştere,
echipamentul personalului din sălile de operaţii, câmpuri operatorii, meşele şi
tampoanele, tuburile de dren, implanturile, acele şi seringile, cateterele
cardiace şi urinare, dispozitivele pentru hemodializă, toate dispozitivele
intravasculare, endoscoapele flexibile sau rigide utilizate în proceduri invazive,
echipamentul pentru biopsie asociat endoscoapelor, acele pentru
acupunctură, acele utilizate în neurologie; aceste dispozitive trebuie sterilizate;
b) semicritice — care vin în contact cu mucoase intacte şi nu penetrează bariera
tegumentară, cu excepţia mucoasei periodontale sau pielea având soluţii de
continuitate.
Acestea ar trebui să beneficieze de cel puţin dezinfecţie la nivel mediu.
Exemple: suprafaţa interioară a incubatoarelor pentru copii şi dispozitivele ataşate
acestora (mască de oxigen, umidificator), endoscoapele flexibile şi rigide utilizate
exclusiv ca dispozitive pentru imagistică, laringoscoapele, tuburile endotraheale,
echipamentul de anestezie şi respiraţie asistată, diafragmele, termometrele de
sticlă, termometrele electronice, ventuzele, vârfurile de la seringile auriculare,
specul nazal, specul vaginal, abaiselang-urile, instrumentele utilizate pentru
montarea dispozitivelor anticoncepţionale, accesoriile pompiţelorde lapte.
Suprafeţele inerte din secţii şi laboratoare, stropite cu sânge, fecale sau cu alte
secreţii şi/sau excreţii potenţial patogene, şi căzile de hidroterapie utilizate pentru
pacienţii a căror piele prezintă soluţii de continuitate sunt considerate semicritice;
c) noncritice — care nu vin frecvent în contact cu pacientul sau care vin
în contact numai cu pielea intactă a acestuia. Aceste dispozitive trebuie
să fie curăţate şi trebuie aplicată o dezinfecţie scăzută.
Exemple: stetoscoape, ploşti, urinare, manşeta de la tensiometru,
specul auricular, suprafeţele hemodializoarelor care vin în contact cu
dializatul, cadrele pentru invalizi, suprafeţele dispozitivelor medicale
care sunt atinse şi de personalul medical în timpul procedurii, orice alte
tipuri de suporturi.
Suprafeţele inerte, cum sunt pavimentele, pereţii, mobilierul de spital,
obiectele sanitare ş.a., se încadrează în categoria noncritice.
Etapele dezinfecţiei de tip înalt (sterilizarea chimica sau sterilizarea la
rece) aplicate instrumentarului care nu suportă autoclavarea sunt:
a) dezinfecţie, cel puţin de nivel mediu;
b) curăţare;
c) dezinfecţie de tip înalt prin imersie;
d) Clătire cu apă sterilă.
Odata ce s-a realizat dezinfectia de nivel inalt, echipamentul respectiv
va fi tratat ca unul steril, adica manipulat cu manusi sterile, pe suport
steril si utilizat imediat (nu are termen de valabilitate a sterilizarii).
• Soluţia chimică utilizată pentru dezinfecţia înaltă a instrumentarului
care nu suportă autoclavarea se va folosi maximum 48 de ore sau 30
de cicluri de la preparare, cu condiţia menţinerii în cuve cu capac.
• în cazul soluţiilor pentru care producătorul indică mai mult de 30 de
cicluri de dezinfecţie sau un termen de valabilitate mai mare de 48 de
ore, după expirarea termenelor de valabilitate precizate, este
obligatorie testarea concentraţiei soluţiei cu benzi indicatoare
speciale la începutul fiecărei proceduri.
Sterilizarea
• Vizeaza instrumentele critice
• Este interzisă reprocesarea în vederea reutilizării a dispozitivelor şi
materialelor de unică folosinţă.
• Toate dispozitivele medicale şi materialele care urmează a fi sterilizate
trebuie curăţate şi dezinfectate înainte de a fi supuse unui proces de
sterilizare standardizat, respectiv dezinfectie cel putin de nivel mediu,
clatire, spalare cu apa si detergent, clatire, dezinfectia propriu-zisa,
clatire, uscare, sortare, impachetare.
• In prima etapa de dezinfectie nu se recomanda utilizarea unui biocid pe
baza de aldehide deoarece fixeaza materialul organic pe instrumentar.
• Se recomanda si alternarea biocidelor utilizate pentru a nu permite
dezvoltarea rezistentei germenilor
• în unităţile de asistenţă medicală, sterilizarea se realizează prin
metode fizice (abur sub presiune), precum şi prin metode combinate
fizico-chimice (plasma – sterilizarea chimica).
• Sterilizarea cu aburi sub presiune trebuie să fie metoda de elecţie,
dacă dispozitivul medical suportă această procedură.
• Metoda fizico-chimică (plasma, care utilizează ca agent de sterilizare
peroxidul de hidrogen) se poate utiliza pentru sterilizarea
instrumentarului care nu suportă autoclavarea.
• Sterilizarea se realizează numai cu aparate autorizate şi avizate
conform prevederilor legale în vigoare.
• Presiunea, temperatura şi timpul de sterilizare reprezintă valori de
siguranţă pentru eficacitatea sterilizării în funcţie de aparat.
• Controlul sterilizării se efectuează după cum urmează:
• a) cu indicatorii fizico-chimici – banda indicatoare= banda de hartie, impregna cu o
substanta ce vireaza in alta culoare la 121, respectiv 134 grade Celsius; se aplica pe
containerele cu filtru, casolete etc.; pungile utilizate pentru impachetarea materialului
moale in vederea sterilizarii au integrata aceasta banda test.
• b) cu testul de verificare a penetrării aburului (testul Bowie & Dick, pentru autoclavă);
• c) cu indicatorii biologici (Bacillus stearothermophyllus).
• Eticheta de sterilizare – contine data, ora de inceput si de sfarsit ale procesului de
sterilizare, parametri de sterilizare, semnatura persoanei care a efectuat sterilizarea
• Valabilitatea sterilizarii: 24 de ore cu conditia sa nu se deschida casoleta, containerul; 6
luni daca se utilizeaza containere cu filtru si 2 luni pentru pungi, iar producatorul acestora
nu mentioneaza alt termen
• De ce este necesara cunoasterea acestor aspecte?
- Personalul medical trebuie sa se asigure ca materialele, instrumentarul utilizat este steril si
sa cunoasca aspectele care atesta acest fapt (eticheta, banda indicatoare aplicata peste
marginile containerului care atesta si sterilizarea, dar si faptul ca nu a fost deschis,
valabilitatea)
MANAGEMENTUL DESEURILOR PERICULOASE REZULTATE DIN ACTIVITATEA MEDICALA
• Toate unitatile in care se desfasoara activitati medicale in urma carora sunt produse
deseuri, indiferent de forma de organizare, au obligatia de a aplica un management
eficient al deseurilor.
• DE CE ACEASTA OBLIGATIE?
- pentru a preveni astfel contaminarea mediului si afectarea starii de sanatate.
• Unitatile sanitare au urmatoarele obligatii:
• a) sa diminueze cantitatile de deseuri ce urmeaza sa fie eliminate, inca din etapa de
producere, prin toate mijloacele disponibile;
• b) sa promoveze reutilizarea si reciclarea acelor categorii de deseuri care se preteaza la
aceste operatiuni;
• c) sa separe la locul de producere deseurile periculoase de cele nepericuloase.
• Personalul medical are obligatia de a colecta separat deseurile rezultate din
activitatea medicala la locul si la momentul producerii
• Definirea principalelor categorii de deseuri produse intr-o unitate sanitara:
• a) deseurile rezultate din activitati medicale - toate deseurile, periculoase sau
nepericuloase, care se produc in unitatile sanitare;
• b) deseurile nepericuloase - deseurile a caror compozitie este asemanatoare cu cea a
deseurilor menajere si care nu prezinta risc major pentru sanatatea umana si pentru mediu;
• c) deseurile periculoase - deseurile rezultate din activitati medicale, care constituie un risc
real pentru sanatatea umana si pentru mediu si care sunt generate in unitatea sanitara in
cursul activitatilor de diagnostic, tratament, supraveghere, prevenirea bolilor si recuperare
medicala, inclusiv de cercetare medicala si producere, testare, depozitare si distributie a
medicamentelor si produselor biologice;
• d) deseurile anatomo-patologice si parti anatomice - deseurile care includ tesuturile si
organele, partile anatomice rezultate din actele chirurgicale, din autopsii si din alte
proceduri medicale; in aceasta categorie se includ si animalele de laborator utilizate in
activitatea de diagnostic, cercetare si experimentare;
• e) deseurile infectioase - deseurile lichide si solide care contin sau sunt contaminate cu
sange ori cu alte fluide biologice, precum si materialele care contin sau au venit in contact
cu virusuri, bacterii, paraziti si/sau toxinele microorganismelor;
• f) deseurile chimice si farmaceutice - substantele chimice solide, lichide sau gazoase, care
pot fi toxice, corosive ori inflamabile; medicamentele expirate si reziduurile de substante
chimioterapice, care pot fi citotoxice, genotoxice, mutagene, teratogene sau carcinogene;
• g) deseurile intepatoare-taietoare - deseurile care pot produce leziuni mecanice prin
intepare sau taiere;
• h) deseurile radioactive - deseurile solide, lichide si gazoase rezultate din activitatile
nucleare medicale, de diagnostic si tratament, care contin materiale radioactive;
• Colectarea, separarea si ambalarea deseurilor
• Colectarea si separarea deseurilor pe categorii sunt primele etape in
gestionarea deseurilor periculoase rezultate din activitatea medicala.
• In situatia in care nu se realizeaza separarea deseurilor pe categorii,
intreaga cantitate de deseuri se trateaza ca deseuri periculoase.
• Important: Ambalajul in care se face colectarea si care vine in contact direct
cu deseurile periculoase rezultate din activitatea medicala este de unica
folosinta si se elimina o data cu continutul.
• Codurile de culori ale ambalajelor in care se colecteaza deseurile din
unitatile sanitare sunt:
• a) galben - pentru deseurile periculoase (infectioase, taietoare-intepatoare,
chimice si farmaceutice);
• b) negru - pentru deseurile nepericuloase (deseurile asimilabile celor
menajere).
• Pentru deseurile infectioase si taietoare-intepatoare se foloseste
pictograma "Pericol biologic". Pentru deseurile chimice si farmaceutice se
folosesc pictogramele adecvate pericolului: "Inflamabil", "Corosiv", "Toxic"
etc.
Pentru colectarea deseurilor contaminate, din material textil, latex, pvc
(cum ar fi compresele, manusile, sondele urinare, tuburile de dren,
pungi colectoare etc.) se folosesc doua tipuri de recipienti:
-cutii din carton, de culoare galbena, prevazute in interior cu saci din
polietilena
-saci din polietilena galbeni ori marcati cu galben.
Atat cutiile prevazute in interior cu saci din polietilena, cat si sacii sunt
marcati cu pictograma "Pericol biologic".
• Deseurile intepatoare-taietoare se colecteaza in cutii din
material rezistent la actiuni mecanice. Cutiile trebuie
prevazute la partea superioara cu un capac special care sa
permita introducerea deseurilor si sa impiedice scoaterea
acestora dupa umplere, fiind prevazute in acest scop cu
un sistem de inchidere definitiva. Capacul cutiei are
orificii pentru detasarea acelor de seringa si a lamelor de
bisturiu. Materialul din care se confectioneaza aceste cutii
trebuie sa permita incinerarea cu riscuri minime pentru
mediu. Cutiile trebuie prevazute cu un maner rezistent
pentru a fi usor transportabile la locul de depozitare
intermediara si, ulterior, la locul de eliminare finala.
Cutiile au culoarea galbena si sunt marcate cu pictograma
"Pericol biologic".
• Pe cutiile de carton si pe cutiile pentru deseurile taietoare
intepatoare se marcheaza nivelul de umplere – ¾ din
capacitatea cutiei
 Depozitarea temporara
• Depozitarea temporara trebuie realizata in functie de
categoriile de deseuri colectate la locul de producere.
Este interzis accesul persoanelor neautorizate in
incaperile destinate depozitarii temporare.
• Durata depozitarii temporare va fi cat mai scurta
posibil, iar conditiile de depozitare vor respecta
normele de igiena in vigoare. Pentru deseurile
periculoase durata depozitarii temporare nu trebuie sa
depaseasca 72 de ore, din care 48 de ore in incinta
unitatii si 24 de ore pentru transport si eliminare finala.
• Transportul deseurilor in cadrul unitatii se face cu
respectarea circuitelor functionale.
 Metodele folosite pentru eliminarea finala a deseurilor
rezultate din activitatea medicala sunt:
• a) incinerarea - incineratoarele trebuie sa respecte normele si
standardele in vigoare privind emisiile de gaze in atmosfera si
pe cele privitoare la produsele secundare rezultate din
procesul de incinerare;
• b) depozitarea in depozitul de deseuri - la nivelul unitatii
sanitare deseurile periculoase pot fi supuse tratamentelor de
neutralizare, cum ar fi: autoclavare, dezinfectie chimica,
dezinfectie cu microunde, incapsulare, iradiere, inainte de a fi
eliminate final prin depozitare in depozitul de deseuri.
• (1) Deseurile asimilabile celor menajere nu necesita
tratamente speciale si se includ in ciclul de eliminare a
deseurilor municipale.
• (2) Exceptie fac resturile alimentare provenite din spitalele de
boli contagioase, care necesita autoclavare inainte de a fi
preluate de serviciile de salubritate.
PREVENIREA INFECTIILOR
NOSOCOMIALE IN CONTEXTUL
PANDEMIEI CU SARS COV-2
Principalele directii de actiune:
- Stabilirea unor circuite separate, foarte bine definite de acces al pacientului cu SARS
COV-2 in unitatile sanitare, de acces la diferitele sectoare si compartimente de
investigatie si acordare de servicii medicale
- Separarea pacientiilor simptomatici in sectoare complet separate (in unitati sanitare non-
COVID)
- Internarea pacientilor asimptomatici ce necesita ingrijiri penttru patologie asociata in
saloane tampon la nivelul sectiilor corespunzatoare comorbiditatilor prezente, pana la
obtinerea rezultatului testului RT-PCR; daca acesta este pozitiv, pacientul se va transfera
la unitate de suport COVID care are in structura specialitatea necesara tratarii probleme
de sanatate, alta decat COVID; daca testul este negativ, pacientul se va transfera intr-un
alt salon al sectiei, conform criteriilor generale de cazare a pacientilor (sex,
aseptic/septic)
• Utilizarea corecta a echipamentului de protectie
• Spalarea si dezinfectia mainilor
• Intensificarea masurilor de curatenie si dezinfectie
• Gestionarea corecta a deseurilor provenite de la pacienti
suspecti/confirmati cu SARS COV-2 – toate deseurile provenite de la
acesti pacienti sunt considerate contaminate si se trateaza ca atare.
Saloanele tampon
- Pacientii internati in astfel de saloane nu au voie sa paraseasca salonul pana la obtinerea rezultatului
testului de detectie a SARS COV-2
• Prevazute cu grup sanitar propriu; in cazul in care acest lucru nu este posibil, captarea dejectiilor se va
realiza cu echipamente de unica folosinta (scutece absorbante, plosti, urinare de unica folosinta, care vor fi
gestionate ca deseuri infectioase)
• Se recomanda cazarea unui singur pacient/salon tampon; numarul maxim admis este de 2, cu pozitionarea
distantata a acestora
• La intrarea in salon se vor gasi materiale de protectie (halate de unica folosinta, masti chirurgicale, masti
FFP2, bonete, botosei) si dezinfectanti, atat pentru maini cat si pentru suprafete (pentru dezinfectia
incaltamintei prin pulverizare, la iesirea personalului din salon); de asemenea, se recomanda pozitionarea
unui covoras antimicrobian impregnat cu solutie clorigena, util tot pentru dezinfectia incaltamintei
personalului; separat de cele mentionate anterior, se mai regasesc si recipiente corespunzatoare de
colectare a echipamentului de protectie utilizat si a deseurilor rezultate din procedurile medicale si de
ingrijire acordate acestor pacienti
• Dezbracarea echipamentului de protectie utilizat se face la iesirea din salon, cu dezinfectia mainilor dupa
indepartarea fiecarei componente. Masca este ultimul elemente care se elimina.
• In saloanele tampon intra numai personalul desemnat, cu reducerea numarului de intrari, realizand mai
multe ingrijiri cu ocazia unei intrari. Masutele de tratament raman in afara salonului, la pacient se merge
strict cu materialele si medicamentele necesare administrarii propriului tratament sau efectuarii unei
tehnici de ingrijire.
• IAAM este o reală şi apropiată problemă de sănătate
publică, cu valenţe medicale şi economico-financiare,
care afectează toţi actorii implicaţi în procesul de
îngrijire. Activitatea de prevenire şi limitare trebuie
intensificată şi un prim pas constă în recunoaşterea
problemei şi asumare responsabilităţii privind
gestionarea corectă a cazului.
• Sunt necesare o implicare susţinută a profesioniştilor
şi o alocare consistentă de resurse pentru a asigura
funcţionarea sistemului de management al IAAM. În
privinţa IAAM, ar trebui să ne caracterizeze
următoarele cuvinte: PROFESIONALISM,
CONŞTIINŢĂ, ONESTITATE, CORECTITUDINE,
RESPONSABILITATE.