Sunteți pe pagina 1din 25

Alimentatia

Nutritie: totalitatea modificarilor suportate de alimente in organism, sau totalitatea schimburilor


dintre mediul extern si organism.
Ratia alimentara zilnica: totalul hranei si a apei primite de un copil in 24 ore. Se compune din
ratia cantitativa si ratia calitativa.
Ratia cantitativa (calorica): calorii/kgc/zi; sugar: 100-115kcal/kg/zi.
Factori care influenteaza ratia:tipul alimentatiei, temperatura mediului, activitatea motorie, starea
de boala, constitutia.
Ratia calitativa: totalitatea principiilor nutritive care alcatuiesc ratia cantitativa, cuprinde
trofinele alimentare (proteine, lipide, glucide), fibre alimentare, apa, minerale si vitamine. Este
influentata de aceeasi factori ca si ratia cantitativa. In practica se tine cont in mod special sa se asigure
un raport echilibrat intre trofine, raport care se modifica in functie de varsta.
Necesitatile optime de trofine:
Proteine Lipide Glucide
Sugar 3g 5-6 g 10-12 g
Copil mic 3g 4-5 g 10 g
Scolar 2g 2g 8-10 g

Alimentatia naturala
Alaptarea exclusiva- reprezinta alimentatia nou nascutului si sugarului cu lapte de mama, fara
nici un alt aliment solid sau lichid, fara apa sau ceai, pana la varsta de 6 luni; recomandabil pana la
varsta de 1 an; optim pana la varsta de 2 ani. Laptele uman este considerat alimentul ideal pentru
hranirea sugarului in primele 6 luni.
Colostrul: reprezinta laptele produs de glandele mamare in primele zile dupa nastere, la inceput
in cantitate mica, ulterior cantitatea devenind suficienta in ziua 3-4 postnatal; treptat compozitia
colostrului se modifica, dupa 30 zile de la nastere devenind lapte matur, definitiv.
Laptele de mama matur: lichid alb, cu densitate 1030, pH:7; contine la 1 litru: 11g proteine, 45g
lipide, 70g glucide, 2g minerale. Proteinele: - reprezentate de cazeina (40%)- albumine, globuline; si
proteinele din lactoser (60%)- imunoglobuline. Lipidele - contin 98% trigliceride, restul fiind format
din fosfolipide si cholesterol; Glucidele- din 70 g glucide/L lapte de mama- 60 g/L sunt reprezentate de
lactoza, iar 10g/L de oligozaharide. Mineralele - reprezinta 2g/l lapte de mama; reprezentate atat de
macroelemente (Na, K, Ca, Mg) cat si de oligoelemente (Fe, Cu, I, Zn) intr-un raport echilibrat, care le
determina o absorbtie optima (raport Ca/P=2/1). Vitaminele - sunt in cantitati optime, exceptie facand
Vit D si K. Fermentii - reprezentati de amilaza, lipaza, fosfataza (enzime care suplinesc activitatea
enzimelor pancreatice, insuficente la nou-nascut), aldolaza, catalaza, lizozim (rol bacteriostatic).
Valoarea calorica: 700kcal/L
Superioritatea alaptarii exclusive: laptele de mama este un aliment biologic activ (“viu”) avand
enzime, anticorpi, vitamine; este steril, perfect adaptat nevoilor nutritive si posibilitatilor digestive ale
sugarului, avand o proportie echilibrata in proteine, lipide, glucide; are valoare biologica crescuta;
previne infectiile enterale si greselile alimetare; permite un mod de alimentare simplu; asigura o buna
toleranta digestiva, favorizeaza dezvoltarea relatiilor afective mama-copil; previne aparitia
imbolnavirilor prin factori antiinfectiosi; previne obezitatea; contine un factor de crestere pentru
bacillus bifidus, care opreste dezvoltarea altor germeni patogeni; previne aparitia anemiei feriprive.
Tehnica alimentatiei naturale - toti nou nascutii sunt candidati pentru a fi alimentati la sanul
mamei. Orice nou-nascut, indiferent de greutate, care poate sa suga, va fi pus la sanul mamei. Nou-
nascutul va fi pus la san inca in prima jumatate de ora de la nastere (recomandare OMS), la inceput cate
5 min.la fiecare san, dupa care timpul va fi majorat la 10min, apoi se creste treptat; se considera ca un

1
supt nu trebuie sa se prelungeasca peste 20min. Pozitia in care alapteaza mama: in primele 7 zile-
pozitie culcat in decubit lateral de partea sanului din care alapteaza, copilul paralel cu mama si capul
sprijinit pe cotul mamei; dupa aceasta varsta- pozitie sezanda. Un copil trebuie pus la san de 8-12ori/24
ore; se evacueaza 1-2 picaturi de lapte din mamelon si apoi se lasa 1-2 picaturi in gura copilului
stimuland suptul. Se introduce mamelonul si o parte din areola in gura copilului, mama va apasa cu
degetul sanul deasupra mamelonului pentru ca nasul sugarului sa ramana neacoperit. Practicarea
sistemului rooming-in; sugarul ar trebui sa doarma cu mama pentru a se hrani “la cerere”, inclusiv
noaptea. Interdictia de a da nou-nascutului alt aliment sau alt lichid in afara de laptele de mama, cu
exceptia celor indicate medical. Se interzice sugarilor alimentati la san: biberonul, suzeta, tetina.
Momentul alaptarii este un moment de intimitate al cuplului mama-copil; trebuie sa decurga intr-o
atmosfera de liniste si calm, intr-o incapere separata, netulburata de agitatia casei. Chiar daca mama
simte ca are putin lapte, acesta este totusi de ajuns pentru nou-nascut, cu exceptia sa fie alaptat
frecvent. Dupa supt mama va provoca eructatia prin bataia cu palma pe spatele copilului, in pozitie
verticala, urmata de decubit lateral stang pentru a mai eructa si apoi, in decubit lateral drept pentru a
usura evacuarea stomacului.
Se incearca stimularea secretiei lactate printr-un regim adecvat al femeii care alapteaza: femeia
care alapteaza este sub protectia statului, care-i asigura concediu pre si postnatal pana la varsta
copilului de 2 ani; se vor respecta orele de odihna si somn; alimentatie echilibrata cantitativ (plus
200Kcal/zi, supliment lichidian) si calitativ; se vor evita: conservele, condimentele, cafeaua, tutunul,
consumul de usturoi, conopida, precum si medicamentele care trec prin lapte la sugar (luminal,
aspirina, opiacee, ioduri, bromuri, atropina); se vor respecta regulile de igiena corporala si a
mamelonului: mama va spala mamelonul inainte de supt cu ceai de musetel, iar dupa supt se va
dezinfecta cu alcool 70% si se acopera cu tifon steril; se va purta sutien adaptat pentru alaptat; in caz de
mameloane ombilicate se vor folosi adaptoare pentru a se forma mamelonul; folosirea unui stimulant al
secretiei lactate; alaptarea freventa 8-12 ori/zi; mama sa fie relaxata; mama sa nu slabeasca mai mult de
1-2 kg/luna.
Contraindicatiile si obstacolele in alaptarea exclusiva. Laptele de mama este indicat la orice
nou-nascut si sugar.
Contraindicatiile din partea mamei: TBC evolutiva; Boli infectioase grave (HIV pozitiv); Boli
cronice grave: cardiopatii decompensate, anemii grave, diabet zaharat, tumori, hemopatii maligne,
insuficienta hepatica, boli renale grave; Medicatie: antitiroidiene de sinteza, cicline, ioduri,
metronidazol, rezerpina, sulfonamide, biseptolul, anticoagulante- Trombostop (nu se contraindica
heparina cu greutata moleculara mica), chimioterapia; Mama HBs+ dupa unii autori; Mama cu sifilis isi
poate alapta copilul; Epilepsia, psihoza de lactatie; O noua sarcina dupa luna a 6-a.
Contraindicatiile din partea sugarului: intoleranta la lactoza, galactozemie, fenilcetonuria;
icterul secundar inhibitorilor laptelui matern nu reprezinta o contraindicatie pentru alaptat, eventual se
incalzeste laptele muls la 40 grade C.
Obstacolele din partea mamei: agalactia si hipogalactia: - agalactia- lipsa completa a secretiei
lactate este extrem de rara, pe cand hipogalactia (primara, secundara) este relativ frecventa;
malformatiile mamelonului (mamelon scurt, ombilicat) se poate corecta cu protectoare din silicon;
in cazul in care nou nascutul nu poate fi pus la supt, mama se va mulge si va alimenta nou nascutul cu
ligurita; fisurile si eroziunile- se previn prin punerea corecta la san; leziunile profunde vor fi
tamponate cu creionul de AgNO3, se pot aplica creme - Garmastan, se suspenda alaptatul doar
temporar; galactoforita si mastita- necesita antibioterapie si uneori drenaj chirurgical, alaptarea
directa la san va fi suprimata.
Obstacole din partea copilului: malformatiile gurii: gura de lup, buza de iepure (– se poate utiliza
tetina lunga, care acopera partial defectul), frenul lingual scurt, existenta dintilor congenitali; prematuri,
dismaturi- nu au forta de suctiune necesara; sugarii “lenesi” care necesita a fi stimulati prin ciupirea

2
obrazului sau li se administreaza cu 20-30 min inaintea meselor sol. Cofeina 0,5% o lingurita; rinite
acute, rinofarigite, adenoidite- necesita dezobstructie naso-faringiana.
Ratia in alaptarea exclusiva: in primele 10 zile- formula Finkelstein: L: (n-1)x70-80;
70ml=pentru greutate 3000-3250g la nastere; 80ml=pentru greutate la nastere peste 3250g; n=nr. zilelor
sugarului; peste 10 zile-dupa nevoile lichidiene: 150-180ml/kg/zi, fara a depasi 1 litru; dupa nevoile
calorice: trimestrul I :100-110kcal/kg/zi; trimestrul II:90-100kcal/kg/zi, trim. III-IV 80-90kcal/kg/zi.
Semne care confirma ca sugarul primeste suficient lapte: peste 6 mictiuni/24 ore; 4-8
scaune/24 ore; intre supturi copilul este “multumit”; crestere in greutate: 100-200g/saptamana, in
primul trimestru de viata.
Semne care indica faptul ca sugarul nu primeste destul lapte: Semne sigure: crestere in
greutate deficitara; la 2 saptamani este sub greutatea de la nastere; urini concentrate, in cantitate mica;
sub 6 mictiuni/24 ore, urina galbena, urat mirositoare. Semne posibile: sugar nesatisfacut la sfarsitul
suptului; sugar care plange frecvent; mese foarte frecvente-foarte lungi; scaune tari, uscate, verzi;
scaune rare, in cantitate mica; nu vine laptele din san; sanii nu si-au marit volumul in timpul sarcinii;
lactatia nu s-a instalat dupa nastere. Uneori este nevoie de “proba suptului” prin cantarire, inainte si
dupa supt, pentru a aprecia cantitatea de lapte de mama primita.
Suplimente pentru alimentatia exclusiva: Vitamina D 400UI (1picatura)/zi in sezonul cald si
800UI/zi in sezonul rece, incepand din primele zile de viata; Fier 25-50mg Fe elemental/zi de la varsta
de 6 luni pana la minimum 9 luni, la indicatia medicului; Florura de sodiu- 0,25mg/zi dupa varsta de 6
luni in cazul in care se poate asigura continuitatea administrarii.
Incidentele si accidentele alaptarii exclusive: Regurgitarile: eliminarea de lapte nedigerat, in
cantitate mica, fara efort; se intalnesc la sugarii flamanzi care sug foarte repede, se creaza aerofagie,
care se elimina prin eructatie cu antrenarea laptelui proaspat ingerat; daca sunt frecvente si abundente
pot duce la subalimentatie si malnutriti; Varsaturile: apar la copiii excitabili, care sug repede si lacom;
se numesc habituale daca apar uneori zilnic si dupa fiecare supt; trebuie excluse alte cauze; uneori
dispar fara tratament la 3-4 luni, alteori persista pana la 1 an chiar cu tratament (calmante- luminal-
inainte de supt); Colicile abdominale: se intalnesc in primele 3 luni, apar la copiii cu aerofagie; se
manifesta prin tipat puternic, agitatie, grimase si frecarea picioarelor, au incidenta vesperala si nocturna
(orele 18-20). Se considera colica abdiminala daca apare cel putin de 3 ori/saptamana si dureaza
minimum 3 ore. Colicile abdominale alarmeaza parintii. Tratamentul este simptomatic: administrare de
spasmolitice, calmante dupa supt, comprese calde pe abdomen. Majoritatea autorilor considera colicile
“fiziologice” si nu prescriu nici un tratament; Refuzul sanului: se constata la sugarii cu anorexie
nervoasa, dupa administrare de ceai sau lapte cu biberonul, daca laptele are un gust neplacut datorita
alimentatiei mamei, se administreaza calmante, uneori laptele muls; Constipatia: se administreaza
sucuri indulcite, supozitoare cu glicerina la ora fixa, fapt ce determina reflex conditionat de defecare;
Diaree postprandiala: in timpul suptului sau dupa, se elimina scaun galben, acid, cu gaze; sugarul
prezinta curba ponderala ascendenta; dispare la 3-4 luni. Tratament: calciu carbonic 3-1 varf de cutit/zi
sau 20-30ml lapte praf sau supa de morcov inainte de punerea la san; Supraalimentatia: este bine
tolerata, pana apare diaree, “dispepsie de supraalimentatie”-copilul se pune la o dieta hidrica scurta de
6-12 ore. Tratament: reglarea orelor de supt si a duratei suptului; Subalimentatia: este necesar
efectuarea “probei suptului”, de obicei este vorba de hipogalactie, in caz contrar trebuie efectuate
investigatii pentru stabilirea cauzei.

3
Alimentatia artificiala si diversificata

- Alimentatia artificiala .
Cand alimentatia naturala este imposibila, sugarul va trebui sa primeasca alt tip de lapte
(substitute de lapte matern): lapte de vaca sau preparate industriale de lapte. Rezultatele sunt inferioare
alaptarii exclusive: mortalitate si morbiditate generala mai crescute, malnutritia, anemia, rahitismul
sunt mai frecvente.
Laptele de vaca (LV) are neajunsurile lui care, sintetizate, constau in: Cantitate de proteine de trei
ori mai mare decat in laptele uman, dar cu randament mai scazut de utilizare, dezechilibru intre
aminoacizi, necesita transformarea hepatica in uree, glucoza, acizi, ceea ce determina: suprasolicitare
hepatica, hiperamoniemie, acidoza metabolica, deshidratare hipertona (toate mai frecvente la nou-
nascut si sugarul mic); Incarcatura osmotica mare (proteine + saruri minerale) cu suprasolicitare renala;
Cantitate mica de glucide, necesitand suplimentare cu zahar 5 %, cu urmatoarele consecinte:
dezvoltarea gustului pentru dulce, favorizarea cariilor dentare; stimularea adipocitelor (obezitate).
Pentru toate aceste motive s-au impus corectii reprezentate de procedee casnice (diluarea, zahararea si
acidularea LV) sau industriale (larga gama a substitutelor de LU). Procedeele casnice vizeaza: scaderea
concentratiei de proteine prin adaos de mucilagiu de orez (2-3 %) si cresterea continutului glucidic prin
suplimentarea cu zahar 5 %.
Didactic formulele de lapte se clasifica in : I – formule de start sau de prima varsta, recomandate
sugarilor sanatosi de la nastere la 4-6 luni; II - formule de continuare (varsta a – II a) de la 4 –6 luni
pana la un an, date in paralel cu alimentatia diversificata; III - formule speciale (“ lapturi –
medicament” ); IV - formule pentru prematuri.
Ratia alimentara se va calcula dupa nevoile calorice (trim.I:110-120kcal/kg/zi, trim.II: 100-
110kcal/kg/zi, trim.III-IV: 90-100kcal/kg/zi) sau dupa nevoile lichidiene (150-180ml/kg/zi, fara a
depasi 1 litru). Numarul de mese: 6-7 mese in luna I, 6 mese in luna II-III, apoi 5 mese pana la varsta
de 1 an.
Practica alimentatiei artificiale: se folosesc biberoane, preferabil de sticla, usor sterilizate la cald
sau rece, tetine cu orificiu adaptat (curgerea picatura cu picatura), se prepara instant si se pot tine la
frigider 24 ore in biberoane etanse, folosesc ca lichid de dilutie apa fiarta si racita la 50 –60o,
concentratia este de 4.5 – 5 g la 30 ml de apa (3 masuri la 90 ml pentru o concentratie de 13 –15 %).
Alimentatia artificiala va fi suplimentata cu vitamina D, fier, eventual fluor. Laptele de capra, bivolita,
oaie, sunt improprii sugarului.
Incidentele alimentatiei cu substitute de lapte matern. Intoleranta la laptele de vaca –
incident rar, se manifesta sub diverse forme: soc anafilactic (stare de soc, colaps, varsaturi explozive,
diaree eritem urticariform, edem facial), diaree dupa orice ingestie de lapte, intoleranta la proteinele LV
(pierdere de sange prin scaun, anemie). Anorexia – destul de frecventa, se administreaza sucuri de
fructe, laptele se aciduleaza, se scimba preparatul. Colicile abdominale – consecinta prezentei
lactoglobulinei in laptele de vaca. Supraalimentatia – prin administrarea unor preparate de lapte praf in
concentratii mai mari decat este recomandat cantitativ si calitativ. Subalimentatia – consecinta diluarii
prea mari a LV sau a nerespectarii indicatiilor din prospect. Constipatia – digestia defectuoasa a
cazeinei din LV. Rahitismul, malnutritia, anemia carentiala si bolile diareice – sunt mai frecvente.
- Alimentatia diversificata - trecerea de la o alimentatie predominant (exclusiv) lactata la alimentatia
consistenta. Momentul diversificarii difera in functie de laptele primit de sugar si este la: 5- 6 luni
pentru sugarul alimentat la san sau cu formule de lapte, 4 – 4 ,5 luni pentru cel alimentat cu LP
standard sau LV.
Conditii de diversificare : sugar perfect sanatos, introducere progresiva mai lenta (5 – 7 zile)
pentru sugarul diversificat la 4 – 4,5 luni si mai rapida la cel diversificat peste varsta de 5 luni, primele
alimente sa fie lichide sau semilichide, folosirea linguritei pentru alimente solide, pregatind astfel
sugarul pentru etapa superioara, evitarea introducerii a doua alimente noi in aceeasi zi, nu se folosesc
4
conservanti, hidratarea intre mese cu alimente neindulcite, nu se va adauga sare in timpul prepararii
mancarii, evitarea folosirii inaintea varstei de 6-8 luni a fainurilor cu gluten (grau, orz, ovaz, secara) in
favoarea celor fara gluten (faina de porumb, orez). Se evita astfel manifestarile precoce ale celiachiei,
boala conditionata genetic. Alimentul nou introdus va fi propus nu impus (evita anorexia psihogena).
Alimentele folosite in diversificare vor fi alese in functie de starea de nutritie a sugarului:
a) Pentru sugarul eutrofic: cereale (orez Nestle), supa si piure de legume (morcov, patrunjel, telina,
cartof, dovlecel, spanac, fasole verde, soia, linte, mazare, salata verde, rosie), supa de oase, carne
(pui, vitel, vita, ficat de pasare), piure de fructe: mere, portocale, piersica, gref, banane, ananas.
Sunt evitate: zmeura, capsunile, fragii (datorita potentialului lor alergizant), perele, prunele,
pepenele, ciresele (risc de diaree), afumaturile, prajeli la cuptor, alimentele solide dure, mici,
rotunde sau lipicioase (stafide, nuci, seminte, floricele de porumb datorita riscului de aspiratie si
inec). b) Alimentatia sugarilor cu stare de nutritie deficitara va fi diversificata cu un fainos cu lapte
(faina de orez) cu valoare energetica crescuta sau - ideal – cu cereale fortifiate cu fier.
Carnea (vita, pasare) va fi introdusa la sugarii diversificati la 4 –4.5 luni inca de la inceput
(sursa de proteine si fier) de 3 –4 ori / sapt., initial 30- 40 g/zi. La 9-10 luni poate fi oferita si ciorba de
perisoare. Ficatul de pasare se poate introduce la 6 luni cu prudenta datorita faptului ca fiind principala
bariera de detoxifiere exista riscul unor contaminari. Peste alb, proaspat se da in jurul varstei de un an.
Galbenusul de ou , fiert tare se introduce la varsta de 7-8 luni, progresiv . Albusul se va da dupa varsta
de un an (potential alergic). Branza de vaci va fi oferita la 4 – 5 luni in combinatie cu orezul pasat
pentru sugarii distrofici sau cu piure de legume. Dupa 8 –9 luni poate fi oferita cu mamaligita si cateva
lingurite de smantana. Iaurtul (de preferat preparat in casa) se poate da dupa varsta de 7 luni cu biscuiti
si 5 % zahar (se evita iaurturile cu fructe din comert). Introducerea alimentelor noi va fi adaptata
preferintelor fiecarui copil. Se vor evita compromisurile pentru modificarea gustului (zahar in piureul
de legume). Initial mesele de diversificare, pana la acceptarea totala, vor fi suplimentate cu laptele
primit anterior.Alimentele pentru sugari vor fi pasate pana la aparitia dintilor si apoi triturate. De evitat:
dulciurile concentrate la sugar si copilul sub trei ani, bauturi racoritoare si bauturi cu arome de fructe
din comert, rantasuri, sosuri grase, condimente, alimente care provoaca aspiratia (alune, seminte, boabe
de porumb, bomboane, floricele, pufuleti), alimente alergizante: ciocolata, cacao, fructele mentionate.
Mierea de albine va fi evitata sub un an (risc de contaminare cu Clostridium botulinicum). Preparatele
industriale (papele) pentru sugar au: pret ridicat, sunt instant, au compozitie standardizata dupa criterii
internationale, securizare toxica, bacteriologica, si trebuie folosite in decurs de 24 ore de la deschidere.
Se vor urmari curbele de crestere, starea generala, aspectul scaunelor.

CRESTEREA SI DEZVOLTAREA

Cresterea este fenomenul prin care organismul isi mareste masa, o acumulare de substanta
organica care se traduce prin cresterea taliei, greutatii si a suprafetei corporale. Reprezinta deci o
marire cantitativa a celulelor, tesuturilor si organelor corpului.
Dezvoltarea este fenomenul de diferentiere structurala si functionala a organelor, aparatelor si
sistemelor organismului in scopul adaptarii la conditiile de viata. Dezvoltarea este rezultatul a doi
factori: maturarea si invatarea. Maturarea se transmite genetic si constituie capacitatea normala de
dezvoltare sub aspect fizic, mental, emotional. Invatarea este dobandita ca rezultat al experientei si
educatiei.
Factorii care influenteaza cresterea si dezvoltarea:
1. Factorii endogeni: cuprind factorii genetici si hormonali
Factorii genetici- actioneaza direct asupra tesutului osos sau indirect prin intermediul altor
organe si sisteme. Cresterea copilului este hotarata din momentul fecundatiei ovocitului si constituirii
patrimoniului sau ereditar. Factorii genetici sunt responsabili de caracterele constitutionale imprimate
5
produsului de conceptie, precum si de dinamica cresterii pana la maturitate, dupa tipul morfologic
familial.
Factorii neurohormonali – sistemul hipotalamo-hipofizar coordoneaza cresterea, determinand
un echilibru intre diverse glande endocrine. Este binecunoscut rolul hormonilor tiroidieni, glandelor
sexuale, pancreasului, timusului, epifizei, a paratiroidelor, a glandelor suprarenale in procesul de
crestere si dezvoltare.
2. Factorii exogeni
Cei mai importanti factor exogeni sunt: alimentatia, conditiile de mediu geografic, statusul socio-
economic al familiei, regimul afectiv, educativ si exercitiile fizice.
Alimentatia isi exercita influenta asupra cresterii inca din viata intrauterine. Subnutritia
gravidelor duce la nasterea copiilor cu greutate mica. Alimentatia postnatala trebuie sa acopere toate
nevoile calorice si proteice necesare ritmului de crestere specific fiecarei etape de dezvoltare.
Alimentatia cu lapte de mama accelereaza cresterea prin modulatori pe care ii contine laptele.
Ceilalti factori exogeni implicati in crestere sunt: conditiile de viata, climatul geografic, sezonul
(crestere in greutate iarna, crestere staturala in lunile de primavara, vara), statusul socio-economic al
familiei, factorii emotionali, afectivi si educationali.
3. Factorii patologici- indiferent de perioada (ante, intra sau postnatal) in care actioneaza,
influenteaza negativ procesul normal al cresterii: endocrinopatii, boli cromozomiale, boli de
metabolism, boli cronice.
Aprecierea dezvoltarii fizice a copiilor se face prin: indici de crestere si indici de maturatie.
OMS-ul propune urmarirea urmatorilor indicatori: greutate, talie, perimetre, maturatia osoasa, dentara
si pubertatea.
Cresterea ponderala: Nou nascutul la termen G: 3000-3500g (2500-4500g), baietii sunt mai
grei decat fetele cu aprox. 200-300g.
Nou nascutii cu GN sub 2500g sunt considerati subponderali, iar cei cu greutatea peste 4500g
sunt supraponderali.
In primele zile dupa nastere are loc scaderea fiziologica in greutate, aproximativ 5-10% din GN,
nou-nascutul recuperand GN a 10-12-a zi dupa nastere. Din momentul recuperarii greutatii, cresterea
ponderala are loc dupa o curba ascendenta astfel: L I-IV 750g/luna, L V-VIII 500g/luna, L IX-XII
250g/luna. De la 1 an la 2 ani rata de crestere lunara este de 250g/luna, respectiv 3kg/an. Peste varsta
de 2 ani, se poate utiliza formula lui Hermann: G(kg)=9+2V(ani).
Determinarea greutatii: copilul va fi cantarit intotdeauna dimineata inainte de prima masa;
cantarirea in institutii de copii se face zilnic intre 1-6 luni, o data la 2 zile intre 6-12 luni, saptamanal
dupa 1 an. In mediul familial copiii vor fi cantariti o data la 1-2 saptamani.
Cresterea staturala: la nastere lungimea medie este de 51cm, cu variatii intre 48-54cm; in
primul an de viata cresterea se produce astfel: in prima luna-4cm, in luna a doua -3cm, in luna a treia-
3cm, in luna a patra- 2cm, din luna a cincea si pana la varsta de 1 an cate 1cm/luna ; la sfarsitul
primului an copilul are cca 70cm; in anul al doilea mai creste 10cm; peste varsta de 2 ani, lungimea se
calculeaza dupa formula lui Geldrich: L=80+5V (L:lungimea, V:varsta, iar 80: lungimea la 2 ani); dupa
varsta de 2 ani, copilul creste cu 5 cm/an, la pubertate creste mai intens (cu 10 cm); lungimea de la
nastere se dubleaza la varsta de 4-5 ani si se tripleaza la 13-14 ani
Determinarea taliei se face lunar. Masurarea taliei sugarului se va face cu pediometrul.
Determinarea taliei cu antropometru se face din pozitie ortostatica, cu calcaiele si coloana
vertebrala lipite de tija gradata a aparatului.
Aprecierea cresterii si dezvoltarii se face prin compararea parametrilor fizici ai copilului cu cei ai
altor copii sanatosi, de aceasi varsta, sex si din aceeasi zona geografica.
In general, agresiunile acute influenteaza in special greutatea, in timp ce bolile cronice
influenteaza talia.

6
Perimetrele: Perimetrul cranian: reflecta, in primii 2-3 ani, cresterea encefalului; Punctele
de reper pentru masurarea perimetrului cranian sunt glabela (proeminenta de deasupra radacinii nasului
si protuberanta occipitala externa); PC la nastere: 35cm; in primul trimestru creste 2 cm/luna; in
trimestrul II creste cu 1 cm/luna; in trimestrul III creste cu 0.5 cm/luna; la vasta de 1 an atinge 45cm,
iar la 6 ani 50 cm; o crestere peste aceste valori normale apare in caz de hidrocefalie; PC nu mai creste
in caz de craniostenoza. Perimetrul toracic: cel mai folosit in practica curenta este PT mediu; La
nastere este de 32-33 cm, creste cu cate 1cm lunar, ajungand la varsta de 1 an la 45 cm (egal cu cel
cranian), la varsta de 2 ani PT :50cm ; Proportia intre PT mediu si cel cranian arata gradul de
dezvoltare al toracelui, raportul dintre diferitele perimetre toracice arata conformatia toracelui.
Perimetrul abdominal: la nastere nu trebuie sa depaseasca PC, masoara cca 33cm; la 6 luni 40cm; la 1
an 45 cm; la copilul sanatos si alimentat corect, culcat pe spate, abdomenul nu trebuie sa depaseasca
planul toracelui.
Cresterea si dezvoltarea sistemului osos: osificarea scheletului incepe in viata intrauterina, la
nastere diafizele oaselor lungi fiind deja osificate; epifiza proximala a tibiei si cea a femurului,
cuboidul si uneori capul humeral au nuclei de osificare. Osificarea continua la toti nucleii oaselor astfel
ca la sfarsitul pubertatii se produce calcificarea tuturor cartilajelor de conjugare diafizo-epifizare.
Urmarirea aparitiei nucleilor de osificare se face prin radiografii si exprima varsta osoasa.
Eruptia dentara: La nastere nou-nascutul nu are dinti (exceptional sunt nou-nascuti care la
nastere prezinta incisivii mediani inferiori-nu trebuie extrasi, cu toate ca ingreuneaza alaptatul).
Dentitia temporara sau de lapte este formata din 20 dinti, ordinea aparitiei acestora este: intre 6-8 luni
incisivii mediani inferiori; intre 8-10 luni incisivii mediani superiori; intre 10-12 luni incisivii laterali
superiori apoi cei inferiori; intre 1 an - 1 an si 6 luni primii molari mici superiori si inferiori; intre 1 an
si 6 luni – 2 ani apar caninii; intre 2 ani – 2 ani si 6 luni apar molarii secundari.
Eruptia dentara se poate insoti de fenomene ca: iritatie gingivala, subfebrilitate, sialoree, agitatie,
anxietate- simptome usoare care cedeaza in cateva zile. Eruptia dentara nu produce febra, stare toxica
sau tulburari digestive.
Dentitia definitiva: la varsta de 6-7 ani apar primii molari, inapoia ultimilor premolari, dupa care
dintii de lapte cad si sunt inlocuiti in aceeasi ordine de dentitia definitiva. La pubertate mai apar 4
molari numiti “dintii de 12 ani”, ca in adolescenta sau chiar mai tarziu sa apara si ultimii 4 molari
numiti “maselele de minte”. Dentitia definitiva insumeaza 32 dinti.

Metode de evaluare a cresterii


Un obiectiv important al puericulturii este acela de a asigura o crestere armonioasă a copiilor, prin
urmărire periodică si depistarea în timp util a anomaliilor de crestere şi dezvoltare.
Aprecierea se face raportând cresterea celui examinat la ceilalti membrii dintr-un grup
populational, de acelasi sex si aceeasi vârstă. Principalii indicatori ai cresterii, la o populatie dată se
poate prezenta grafic într-o curbă gaussiană în formă de clopot. Valoarea medie la vârsta respectivă se
află în vârful clopotului. Pe ramura ascendentă a curbei se află punctele corespunzătoare variatiilor în
minus, iar pe ramura descendentă variatiile în plus. Abatarile de la medie se exprimă prin metoda
standard sau a percentilelor.
Metoda deviatilor standard (DS) exprimă mai bine limitele normalitătilor statistice.
Metoda percentilelor apreciază proportia subiectilor cu lungime sau greutate mai mare sa mai
mică din totalul populatiei măsurate. Percentila 50 reprezintă mediana.
Dezvoltarea neuro-psiho-motorie: La nastere nou nascutul este doar o fiinta bulbo-spinala cu
activitate nervoasa redusa la prezenta unor reflexe arhaice si a unor miscari involuntare, limitate.

7
Dezvoltarea neuro-psiho-motorie este conditionata de integritatea SNC, de dezvoltarea acestuia si de
conditiile oferite de mediu si de educatie. Important este de retinut faptul ca ritmul de dezvoltare neuro-
psihica prezinta mari variatii individuale. Diferentele de la graficul normal permit o mai fina
interpretare a aspectelor clinice nu numai in sensul unei retardari a dezvoltarii, dar si in cazul unei
dezvoltari precoce.
Graficul dezvoltarii neuro-psihice 0-12 luni
luna I: motor- in decubit ventral tine capul ridicat cateva secunde, tine degetele flectate in pumn;
psihic- tresare la zgomote puternice
luna II: motor- in decubit ventral ridica capul pentru 1-2 min, tine degetele mainii usor deflectate;
psihic- urmareste un obiect colorat plimbat in fata ochilor
luna III: motor- in decubit ventral tine capul ridicat cateva minute, flecteaza activ ultimele 2
degete in palma; psihic- isi agita mainile dupa obiecte colorate, sonore, gangureste
luna IV: motor- se intoarce de pe spate pe abdomen, prinde obiectele intre degetele 4-5 si palma ;
psihic- cauta sursa sonora, gangureste ca raspuns la stimulare
luna V: motor- sustinut, se sprijina pe plante pentru scurt timp, flecteaza si deflecteaza activ
ultimele 2 degete ale mainii ; psihic- intinde mana dupa o jucarie, emite grupe de sunete (a-bu, a-gi)
luna VI: motor- sprijinit sta in sezut, prinde obiectele intre toate degetele si palma; psihic- ridica
singur jucaria din apropierea sa, articuleaza silabe izolate
luna VII: motor- din decubit dorsal se ridica in sezut, apuca obiectele intre degetele 2-3 si palma;
psihic- cauta o jucarie pierduta, pronunta silabe repetate stereotip (ma-ma-ma)
luna VIII: motor- sustinut de axile, paseste, apuca obiectele cu primele 3 degete ; psihic- manifesta
interes crescut pentru jucarie, intelege semnificatia a 2 cuvinte
luna IX: motor- sustinut de ambele maini, merge, apuca obiectele cu varfurile primelor 3 degete;
psihic- se joaca imitand pe adult (bau-bau, pa)
luna X: motor- sprijinit se ridica singur in picioare, ridica si lasa jos obiectele; psihic- pricepe
interzicerea, repeta cuvinte simple, prin imitatie
luna XI: motor- merge sustinut de o mana sau ham, apuca folosind primele 2 degete ; psihic- ofera
obiectele ce i se cer, pronunta 1-2 cuvinte cu sens (mama, papa)
luna XII: motor- nesprijinit, face cativa pasi stand in picioare, se apleaca si ridica o jucarie ;
psihic- arata partile corpului denumite de adult, pronunta 3-4 cuvinte
luna XV (1 an si 3 luni): motor- are siguranta in mers, urca sacrile cu ajutorul palmelor, introduce
cuburile intr-o cutie; psihic- arata cu mana ce doreste, coopereaza la imbracat si dezbracat
luna XVIII (1 an 6 luni): motor- ajutat urca o scara treapta cu trapta, alearga cu genunchii
neflectati, suprapune 3 cuburi, rasfoieste o carte 3-4 pagini odata; psihic- asculta ce i se cere si executa,
se integreaza intr-o colectivitate, apare in vorbire verbul
luna XXIV (2 ani):motor- urca o scara alternand picioarele, se apleaca si revine fara sa cada,
plaseaza corect cercul in castru, prinde mingea cand i se arunca; psihic- are format reflexul de evacuare,
se joaca cu alti copii, vorbeste in propozitii din 3-4 cuvinte, are o buna coordonare a miscarilor si
executa miscari fine, complexe (incheie nasturi, danseaza); isi spune numele
luna XXX (2 ani 6 luni): motor- sare pe loc cu ambele picioare, alearga si se opreste la comanda,
reconstituie un obiect sin 3 parti, tine corect creionul si poate desena; psihic- isi spune numele intreg si
varsta, apare prenumele « eu « , se autoserveste, foloseste in vorbire trecutul si pluralul
luna XXXVI (3 ani): motor- isi leaga sireturile, arunca si prinde mingea, descheie si incheie
nasturi, poate sta intr-un picior; psihic- povesteste mici evenimente, alcatuieste fraze scurte, vocabularul
este format din 5-600 cuvinte, raspunde la intrebari
la 4 ani: motor- activitatea motorie se perfectioneaza, sare si se catara bine, arunca mingea inainte;
psihic- reda o poveste auzita, capacitate redusa de diferentiere intre realitate si fantezie
la 5 ani: motor- sare coarda, patineaza, alearga bine, deseneaza figuri umane; psihic- imaginatie
bogata pana la confabulare, raspunde la persoana I
8
la 6 ani: apare gandirea logica, apare conceptul cauzal, exista coordonare intre miscarile mainii si
ale globilor oculari permitand scrisul, astfel copilul este pregatit sa mearga la scoala
intre 7-12 ani: sexele se separa in grupe, apar actiuni aprobate si realizate in grup; vocabularul se
imbogateste
intre 12-18 ani: se dezvolta adevarata gandire independenta; tovarasii de grup exercita mai multa
influenta, apare interesul heterosexual; apare gandirea abstracta, idealismul este predominant, se
maturizeaza rationamentul.
Dezvoltarea afectiva : Afectivitatea joaca rolul principal in formarea si modelarea
temperamentului copilului. Jocul este o componenta importanta a dezvoltarii emotionale. Socializarea
nu este o trasatura inascuta ci se invata in relatiile cu cei din jur, parintii si in special mama fiind factori
importanti in socializare in special in perioada de sugar si copil mic.

PATOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

Aparat digestiv: totalitatea organelor care au ca funcţii principale digestia şi absorbţia


principiilor alimentare şi eliminarea rezidurilor alimentare
Anatomic: tubul digestive şi organele anexe
Evaluarea pacientului cu boli ale aparatului digestive
- anamneza: istoricul suferinţei acuale
- simptome specifice aparatului digestive: durere abdominală, greţuri, varsături
- tipul alimentaţiei: naturală, mixtă, artificială
- efectul problemelor digestive asupra stării generale, a creşterii şi dezvoltării: malnutriţie,
alergii
Manifestări clinice in bolile digestive
- anorexia, disfagia, greaţa, vărsătura, durerea abdominală, hemoragia digestivă superioară
(hematemeza, melena), inferioară (rectoragia), constipaţia, diareea, meteorismul abdominal
Examenul obiectiv al aparatului digestive
Inspecţia: starea de nutriţie, aspectul şi culoarea tegumentelor, aspectul abdomenului
Palparea: sensibilitetea, apararea musculară, rigiditatea, ascita (semnul valului), palparea
marginii inferioare a ficatului si polul inferior splenic
Percuţia:sonoritatea normala/hipersonoritatea
Auscultaţia: murmur intestinal, silenţium abdominal (ileus paralitic)
Examinări paraclinice
- hemoleucograma, frotiu periferic, reactanţi de fază acută, examen de urină, uree, creatinină,
proteine totale, ionogramă, ex. Coproparazitologic, coprocultură, probe de digestie, teste pentru
determinarea sângerărilor oculte, examen citologic al scaunului, teste serologice pentru H.
pylori
- rar: testul sudorii (fibroza chistică), teste de toleranţă la dizaharide, D-xiloza, biopsie
intestinală (celiachie)
Examinări imagistice
- explorarea esofagului: radiologic pe gol (corpi străini) sau cu substanţă de contrast (reflux
gastro-esofagian); endoscopic în scop diagnostic şi terapeutic
- explorarea stomacului: radiologic: transit esogastroduodenal cu substanţă de contrast;
endoscopie digestivă superioară
- explorarea intestinului: radiologic: prânz baritat şi irigografie; rectosignoidoscopia,
colonoscopia

9
I. AFECŢIUNILE CAVITĂŢII BUCALE

1. Malformaţiile cavităţii bucale:


Cheilo-, cheilognatopalatoschisis, cheiloschisis , palatoschisis
Tratamentul: corecţie chirurgicală
2. Stomatite:
- S. ulceroasă: depozite sidefii la nivel gingival, necroze şi ulceraţii la nivelul mucoasei bucale,
foetor ex ore, febra, astenie etc.
- S. micotică: provocată cel mai des de Candida albicans. Tratament : badijonare locală cu
glicerină boraxată şi nistatin
4. Afecţiunile limbii:
- aderenţa anterioară al frenului, limba geografică, macroglosia, glosita
-
II.AFECŢIUNILE ESOFAGULUI

1. Achalazia- scade peristaltica sfincterului esofagian inferior datorită spasmului cardiei, este încetinit
ritmul de evacuare al esofagului în stomac. Tratament: dilatarea cardiei
2. Refluxul gastro-esofagian (GOR): - refluarea conţinutului gastric în esofag, provocând astfel
esofagita. Clinic: regurgitaţie, vărsături repetate, anemie, retard staturo-ponderal.
Tratamentul: poziţionarea proclivă al capului şi trunchiului după alimentaţie, îngroşarea
alimentelor, prokinetice (Cisaprid), antagonişti ai receptorilor H2 (Ranitidină), inhibitori ai pompei
de proton (Omeprazol).

III.AFECTIUNILE STOMACULUI

1. Gastrita cronică . Infecţia cu Helicobacter pylori (Hp)


Helicobacter pylori: bacterie Gram negativă, cu capacitate de sinteză a ureazei (elimină amoniac
din uree), ceea ce îi conferă protecţie şi în mediul puternic acid din stomac. Clinic: durere
epigastrică, vărsături. Diagnosticul: endoscopie cu biopsie din mucoasa gastrică cu punerea în
evidenţă a Hp prin examen histologic; testul ureazei; determinarea serologică a Ig G anti- Hp
Tratamentul: asocierea: amoxicilină + metronidazol + preparate de bismut; antagonişti ai
receptorilor H2
2. Ulcerul gastric şi duodenal
Etiologia: Helicobacter pylori, antiinflamatoare nesteroidiene , stresul (posttraumatic, sepsis,
hipoglicemie etc), factori genetici (ex. grup sanguin O, antecedente heredocolaterale de ulcer).
Simptomatologia: este nespecifică la copii mici; durerea epigastrică, hemoragie digestiva, vărsături,
inapetenţă. Diagnosticul: endoscopie cu biopsie
Tratamentul: igieno-dietetic şi medicamentos: antagonişti ai receptorilor H2 (antisecretor),
inhibitori ai pompei de proton (Omeprazol), mucoprotectoare (Sucralfat); tratamentul inf. cu Hp.

IV.AFECŢIUNILE INTESTINULUI

1. Invaginaţia: telescoparea unei porţiuni din intestin într-o porţiune distală, cea mai frecventă
localizare este cea ileo-cecalăSimptomatologia: cel mai frecvent la copii în vârsta de 5-10 luni,
durere abdominală intensă, colicativă, scaune cu sânge proaspăt
Tratamentul:- dezinvaginaţie- intervenţie chirurgicală
2. Ileusul:

10
Clinic: simptomul principal este meteorismul abdominal ,vărsături iniţial alimentare-bilioase, apoi
fecaloide, absenţa scaunului.
Etiologia: atrezia intestinală, ileus meconial, invaginaţia, strangularea, duplicitatea intestinală,
volvulus, megacolon congenital, hernie strangulată etc.
Diagnostic: radiografia abdominală pe gol - anse intestinale dilatate cu nivele hidroaerice.
Tratamentul: chirurgical
3. Herniile:
a.) Hernia inghinală şi scrotală: incidenţa 1-5%, mai frecvent la băieţi şi prematuri. Clinic se pune
în evidenţă sacul herniar, dar de obicei pacientul este asimptomatic. Tratamentul: chirurgical
b.) Hernia ombilicală: apare datorită închiderii incomplete al inelului ombilical. De obicei se remite
spontan prin dezvoltarea inelului ombilical, intervenţia chirurgicală fiind indicată de obicei după
vârsta de 3-4 ani.
4. Malabsorbtia – simptomul principal- diareea cronică definită ca o diaree cu durată de peste 2
săptămâni; meteorism, anemie şi hipovitaminoză.
5. Tulburări de absorbţie a glucidelor: cel mai frecvent a lactozei.
Etiologia: imposibilitatea descompunerii dizaharidelor în monozaharide datorită lipsei unei
dizaharidaze. Clinic: scaune apoase, cu pH acid, meteorism.Tratamentul: în malabsorbţiile
secundare se va trata boala de bază, în cele congenitale se va adăuga beta-galactozidaza la
preparatul de lapte.
6. Celiachia: este un sindrom clasic de malabsorbţie prin atrofia mucoasei intestinului subţire
datorită intoleranţei la gluten respectiv la componenta acestuia – gliadina - prezentă în grâu, ovăz,
orz şi secară. Clinic: scaune abundente, steatoreice, urât mirositoare; meteorism abdominal, durere
abdominală difuză, retard ponderal, membre subţiri, apatie, rahitism, anemie. Diagnosticul: se
precizează prin biopsia mucoasei intestinale. Tratamentul: regim fără gluten. Interzis: grâu, orz,
ovăz şi secară ! Permis: porumb, cartofi, fructe, soia, orez, carne.
7. Giardiaza - Giardia lamblia- parazit foarte răsândit în special în condiţii de igienă precară.
Simptomatologia:diaree trenantă, zilnic 4-6 scaune, meteorism, malnutriţie, frecvent infecţia poate
fi şi asimptomatică. Diagnosticul: punerea în evidenţă a trofozoizilor din sucul intestinal respectiv a
chisturilor din scaun. Tratamentul: Metronidazol
8. Mucoviscidoza- afectare multiorganică, care provoacă malabsorbţie şi boala obstructivă gravă a
căilor respiratorii prin alterarea proteinei membranare a canalelor de clor
9. Gastroenteritele- infecţii enterale, infecţii sistemice (ITU, Pneumonie, Otită, Meningită etc.),
greşeli de alimentaţie, malabsorbţie, imunodeficienţe grave, cauze endocrine ( ex. Hipertireoza,
boala Addison), tumori,, medicamente, intoxicaţii. Simptomul de bază este diareea.
Tratament: dietă, soluţii de rehidratare- Gesol, rehidratare parenterala, antibioterapie
10. Apendicita acută Simptomatologie- dureri abdominale iniţial periombilicale, ulterior
localizate în flancul drept, diaree sau constipaţie, rar vărsături. Este obligatorie efectuarea tuşeului
rectal! Tratament: chirurgical.
11. Boala Crohn -afecţiune inflamatorie cronică al tractului gastrointestinal, localizat la orice
nivel, dar mai frecvent pe ileon şi /sau colon. Simptomatologia: durere abdominală, inapetenţă,
scădere ponderală, febră, intârzierea pubertăţii, scaune cu sânge, fistule, fisuri, ulceraţii perianale.
Simptome extraintestinale: artrită, eritem nodos, uveită.
9.) Colitis ulcerosa -afecţiune inflamatorie cronică caracterizată prin hiperemie, ulceraţie şi edem
al colonului şi rectului.Simptomatologie: diaree cu scaune purulente, sangvinolente, tenesme.
10).Constipaţia: eliminarea dificilă a mai puţin de 3 scaune pe săptămână
Etiologia: multifactorială: cauze organice: ex. atrezie, strictură; cauze neurogene: ex. b.
Hirschprung, boli metabolice şi endocrine: ex. hipercalcemie, hipotiroidie, diabet insipid,
funcţională; habituală. Tratamentul: rezolvarea cauzelor organice, consumul adecvat de lichide,

11
alimente bogate în fibre, evitarea: ciocolată, cacao, administrarea de ulei de parafină, lactuloză,
educarea.

PATOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Respiratia - functia prin care se asigură continuu şi adecvat aportul de oxigen precum şi
îndepărtarea CO2, produs al metabolismului celular. Pleura: membrana care acopera plămânii, cu două
foiţe: viscerală şi parietală- cavitatea pleurală.
Evaluarea pacientului cu boli ale aparatului respirator.
Anamneza: de obicei se ia de la aparţinători: începutul bolii, simptome, medicamente administrate,
evoluţia simptomelor sub tratament
Examenul fizic al toracelui este efectuat de medic, rolul asistentei constă în prezentarea pacientului în
poziţia corectă pentru examenul fizic pulmonar şi observarea semnelor clinice şi a simmptomelor de
insuficienţă respiratorie.
Semne şi simptome clinice întâlnite în afecţiunile respiratorii. Nespecifice: febra, refuzul alimentatiei,
varsaturi, stare de somnolenta/ agitatie, alterarea starii generale; Specifice: tusea, expectoratia, cianoza,
batai ale aripioarelor nazale, tirajul, dispneea, geamatul, tahipneea, bradipnea, polipneea.
Examinări radiologice: Uzuale: radiografia toracică, P-A şi L-L; puţin uzuale: tomografia
computerizată şi bronhoscopia – extrem de rară, practic limitată la aspiraţia de corp străin.
Testele cutanate în bolile respiratorii. Testul tuberculinic: modalitate de depistare activă a
tuberculozei- injectare intradermică de PPD, doza 0,1 ml (2ui), locul-pe faţa anerioară a antebraţului
stâng; citire după 72 ore se măsoară, în mm, diametrul maxim al ariei eritematoase-violacee; pozitive
sunt reacţiile de 10 mm sau mai mult; reacţiile se clasifică în 4 grade Palmer. Virajul tuberclinic la
copiii mici indică primoinfecţie activă.
Alte teste şi examinări. Teste serologice: în pneumonia cu Mycoplasma, sau infecţia HIV cu
manifestări pulmonare; Examenul sputei: la copiii mari- se poate efectua, la copilul mic- pentru
depistarea infecţiei tbc, se face lavajul gastric dimineaţa, 3 zile, urmate de culturi; Explorări
spirografice: (numai la copiii peste 3-4 ani, care colaborează) utile în aprecierea funcţiei pulmonare la
pacienţii astmatici. Toracocenteza şi biopsia pulmonară: in cazuri speciale, scop diagnostic şi
terapeutic.

Bolile aparatului respirator:


Rinofaringita acută (coriza; guturaiul; rinita acută): inflamaţia mucoasei nazale şi faringiene,
specifică, sugarului şi copilului mic, de etilologie virală.
Debutul este brusc, cu febră adesea peste 380C, indispoziţie, apetit capricios, somn modificat. În
perioada de stare simptomul principal este obstrucţia nazală, care duce la dificultăţi respiratorii şi
alimentare. Apare coriza, iniţial apoasă, ca în 2-3 zile să devină, opalescentă, vâscoasă, aderentă.
(secreţie purulentă – semn de suprainfecţie bacteriană). Secreţiile pot eroda tegumentele sau produc
tuse şi vărsături (prin iritarea zonelor reflexogene de pe peretele posterior al faringelui).
Examenul obiectiv: hiperemia pilierilor, amigdalelor palatine şi orofaringelui, uneori se observă
secreţii pe peretele posterior. Tabloul clinic se poate insoţii de fenomene digestive: vărsături, diaree.
Laboratorul nu aduce elemente pentru diagnostic (nu se practică culturi de virusuri).
Tratamentul: camere (salon) bine aerisite; consum de lichide (apă, supă, etc.); antitermice, mai
frecvent paracetamol, prisnitz; dezobstrurare nazofaringiana şi vasoconstrictoare (sol.efedrină 0,5% sau
adrenalină 1:20000).

12
Tratamentul cu antibiotice: necesar în formele suprainfectate. Se administrează: Amoxicilină,
Ampicilină.
Adenoidita; inflamaţia acută, subacută sau cronică a amigdalei faringiene, situată pe peretele posterior
al rinofaringelui. Cunoaşte 3 forme de evoluţie: acută, subacută, cronică.

F.acută F. subacută F. cronică


-Debut brusc -Infecţie repetabilă -caracter permanent
-favorizată de constituţia limfatică
-febră înaltă de tip invers -febră persistentă timp de 2-3 -
-agitaţie săpt., refractară la tratament, de
-polipnee tip invers
-obstrucţie nazală →somn agitat, -curba ponderală stagnează -tulburări respiratorii cr. (respiraţie
respiraţie bucală, dificultăţi
-local: asociază hipoacuzie zgomotoasă, cu gura deschisă ---
alimentare ±otalgie hipoxie (facies tipic) --- hipodezv.
-local: rinoree purulentă cu deversare staturoponderală
ant şi/sau post
-Complicaţii ORL (otite, rinobronşite)
-aceleaşi complicatii -infecţii
sau digestive (BDA) (ORL, digestive) -hipodezvoltare
-perf. Şcolare reduse
Tratament: ca o rinofaringita + Tratament::adenoidectomie Tratament: adenoidectomie (rezecţie
antibiotic (Penicilină, Amoxicilină, (rezecţie chirurgicală chirurgicală
a a amigdalei
Ceclor, Augmentin) amigdalei faringiene). faringiene).

Sinuzita: inflamaţia mucoasei ce îmbracă sinusurile etmoidale maxilare şi/sau frontale, cel mai adesea
ca o complicaţie a unei rinofaringite acute.Este o afecţiune de însoţire în toate IACRS, datorită
comunicării cu aceste structuri şi similitudini morfologice a mucoasei.
Sinuzita acută
Clinic: febră, cefalee, durere pulsatilă la nivelul sinusului afectat, rinită purulentă.
Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza simptomatologiei clinice, a examenului endonazal ORL
şi a radiografiei de sinus (opacifiere/voalare)
Terapia: antibiotic (Eritromicină; Lincomicină, Ampicilină, Amoxicilină) -14-21 zile; drenaj al
sinusurilor (prin instilaţii, inhalaţii sau puncţie); dacă e prins şi osul se practică cura radicală.
Sinuzita cronică Apare după o sinuzită netratată sau tratată incorect. Se manifestă prin: agitaţie,
scăderea capacităţii de concentrare, anorexie cu scădere în greutate, rinită purulentă, durere sinusală la
palpare; acuzele au caracter recurent.
Tratament: antibiotice, cura radicală, corecţia factorilor favorizanţi (factori iritativi sau obstructivi
locali – deviaţii de sept, hipertrofie amigdaliană, edem alergic, acumulare de puroi).
Angina acută: inflamaţia acută, de etiologie infecţioasă, a faringelui şi amigdalelor palatine.
Etiologie: virală (coxsakie, ECHO, etc); streptococică (streptococ B hemolitic gr.A, după vârsta
de 2 ani)
Simptomatologie: disfagie, vărsături, febră; modificări locale: faringe hiperemic cu depozite
pultacee.
Laborator: cultură nazofaringiană – streptococ B hemolitic gr.A; reactanti de fază acuta pozitivi:
VSH, PCR; semne de infecţie streptococică (ASLO pozitiv)

13
Complicaţii: imediate- abces periamigdalian, otită medie, adenita cervicală; tardive- RAA,
glomerulonefrită difuză poststreptococică
Tratament: PENICILINĂ G: 800.000-1.600.000. u.i. im/zi în 4 prize, 7 zile; Penicilina V- p.o. în
4 prize, timp de 10 zile. În caz de alergie la penicilină- Eritromicină, 7 zile, p.o.
Otita medie: Inflamaţia mucoasei urechii medii, apărută cel mai frecvent ca o complicaţie a unei
IACRS (trompa lui Eustachio).
Etiologie: bacteriană (pneumococ, stafilococ, Haemophilus influenzae; în formele cronice infecţii
multibacteriene)
Otita medie acută catarală
Cuprinde: simptomele de IACRS (cu care evoluează în paralel)+ simptome otice: sensibilitate
otică, agitaţie nocturnă şi diurnă, ţipat în timpul suptului. La examenul otoscopic: timpane
congestionate, iar la paracenteză se scurge sânge sau lichid seros.
Evoluţia: fie spre vindecare, în paralel cu IACRS, fie spre supuraţie.
Otita medie supurată cunoaşte 2 forme: acută şi latentă.
Forma acută Forma latentă
-apare la sugarul – eutrofic, reactiv -apare la sugarul distrofic, areactiv
-evoluează ZGOMOTOS -evoluează MASCAT
-febră oscilantă, sensibilitate otică - febră prelungită, rebelă la trat.
-fenomeme digestive (diaree, anorexie, -fenomene digestive, diaree trenantă, rebelă la trat.,
vărsături) recăderi frecvente.
-ex.otoscopic –TIPIC timpan hiperemic, -ex. Otoscopic –NESPECIFIC timpane cenuşii,
inflat/flasc mate, ingroşate
-la paracenteză---puroi (uneori perforeaza -la paracenteză---puroi (sau urechea drenează a 2-a
spontan ) zi)
-evoluţie – favorabilă dacă sunt bine drenate -evoluţie: frecvent tulburări grave ale stării de
nutriţie cu deshidratări severe; se pot asocia antrita
şi stare toxico-septică.
Complicaţiile pot fi: supurative (mastoidita, labirintita, supuraţii intracraniene); nesupurative
(scăderea auzului, timpanoscleroza,colesteatom, paralizie de facial, etc)
Tratament: Local: în formele nesupurate: instilaţii cu glicerină boraxată 4%, caldă; căldură locală;
dezobstruare nazo-faringiană (DNF); General: antibiotice (Penicilină, Ampicilină, Cefalosporine) 5-7
zile-10 zile, in formele severe; Dietetic: reducerea caloriilor, creşterea lichidelor.
Epiglotita (supraglotita): este o inflamaţie acută al epiglotei şi hipofaringelui, avand ca etiologie
H.influenzae tip B, afectează mai frecvent vârsta de 3-6 ani. Debutul este brusc, cu febră şi stridor,
dureri în gât şi disfagie.
Radiografia gâtului: în incidenţă laterală, delimitează bine epiglota şi zonele aritenoepiglotice
(semnul „degetului mare”).
Tratament: este bine ca tratamentul să includă iniţial intubaţia nazotraheală pentru a preveni un
deces brusc. Tratamentul antibiotic vizează H.influenzae: administrare de Ampicilină + Cloramfenicol
administrat i.v., 7-10 zile, după care reevaluarea cazului, în sensul apariţiei unor posibile complicaţii
(pneumonie, pericardită, meningită, artrită); impun prelungirea antibioterapiei.
Laringotraheobronşita acută: proces inflamator acut în care edemul cuprinde regiunile subglotice.
Este cea mai frecventă formă de crup la copiii sub vârsta de 6 ani (predomină la sugar şi copilul mic).
Etiologie: virusul paragripal, virusul sinciţial respirator, virusul gripal, adenovirusurile.
Simptomatologie clinică şi diagnostic: -prodrom cu febră, coriză şi tuse; debut brusc prin
simptomatologia crupului: stridor inspirator, tuse lătrătoare sau cu timbru metalic şi disfonie

14
(răguşeală). În majoritatea cazurilor însă febra nu este prea ridicată şi starea generală este bună.
Simptomele durează 3-4 zile, rareori mai mult.
Diagnosticul diferenţial: aspirarea de corp străin în căile aeriene superioare, pseudocrup
(Pseudocrupul este un stridor apărut pe un teren spasmofilic sau alergic).
Tratament: formele uşoare pot fi tratate la domiciliu: atmosferă umedă, cameră curată şi bine
aerisită; În restul formelor: internarea copilului, atmosfera umeda, hidratare, la nevoie, chiar
administrarea de O2; sedarea, prin asigurarea liniştii, evitarea stressurilor şi administrarea de
cloralhidrat la 6-8 ore interval; aerosoli cu adrenalină racemică. În lipsa adrenalinei racemice se
foloseşte soluţie de efedrină 1-2%; Corticosteroizii (HHC, Dexametazona sau Prednisonul) se
administrează pe durată scurtă, în formele grave; Intubaţia, pentru 2-4 zile, poate fi necesară în fomele
grave cu insuficienţă respiratorie marcată.

Bronşita acută
Etiologia este în principal virală: VSR, virusurile gripale, paragripale, adeno şi rinovirusuri.
Diagnostic: catar oculonazal, tuse, febră (37,5-380C). Tusea, iniţial seacă, după 48 ore devine
productivă. Pulmonar, după 3-4 zile se percep ronhusuri diseminate bilateral.
Tratamentul: antitermice (când temperatura este peste 380C), antitusive (când tusea este seacă),
expectorante (când tusea este productivă). Dacă după 3 zile de evoluţie, temperatura este peste 380C şi
sputa este abundentă, purulentă, se introduc antibioticele: amoxicilină, amoxicilină/clavulanat, peste 3
ani eritromicină, azitromicină, claritromicină, timp de 5-8 zile.
Bronşiolita acută: un sindrom de obstrucţie bronşiolară caracteristică vârstei de sub 2 ani. Etiologia
este virală: VSR (până la 80% din cazuri) apoi virusurile paragripale, metapneumovirus, adeno şi
rinovirusuri.
Manifestări clinice: wheezing cu tuse seacă, dispnee cu cianoză perioronazală şi la extremităţi,
agitaţie sau somnolenţă, anorexie, febră (38-400C), hipersonoritate toracică, raluri sibilante şi
subcrepitante, refuzul alimentaţiei; unii pot prezenta diaree, vărsături, meteorism, letargie.
Laboratorul: poate arăta iniţial uşoară leucopenie. Suprainfecţie bacteriană: leucocitoză cu
neutrofilie, PCR pozitivă.
Diagnostic diferenţial: pneumoniile atipice, fibroze pulmonare.
Evoluţie: bună la copii eutrofici, rezervată la prematuri şi la cei cu malformaţii cardiace.
Tratament: oxigenoterapie (la cei spitalizaţi), hidratare adecvată; bronhodilatatoare;
corticosteroizi, în cazul existenţei sindromului neuro-toxic; antibioterapia se administrează în caz de
suprainfecţie bacteriană (febră peste 38,50C timp de 3 zile; otită, pneumonie). Preferăm
amoxicilina/clavulanat sau o cefalosporină. Profilaxia: imunoglobulinele specifice anti-VSR
administrate i.v. În spital, bolnavii vor fi izolaţi deoarece ei răspândesc VSR (chiar şi după vindecare,
timp de 1-3 săptămâni).
Astmul bronşic infantil: boală inflamatorie cronică a căilor aeriene caracterizata prin îngustarea şi
obstrucţia variabilă a căilor aeriene (reversibilă spontan sau sub tratament), asociată cu hiperreactivitate
bronşică la o varietate de stimuli.
Etiologie: multifactorială (predispoziţii ereditare, existenţa atopiei) (factori precipitanţi: polen,
mucegai, scuame, fanere de animale, infecţii virale, substanţe chimice, fumat, efort, emoţii, factori
meteorologici, aspirină, aditivi alimentari, factori endocrini, etc).
Diagnostic- indicatori de diagnostic: wheezing; în anamneză- tuse predominant nocturnă,
wheezing recurent, dispnee; simptomele nocturne determină trezirea din somn a copilului; simptome
induse de: efort, infecţii virale, animale cu blană, praf de casă, fumat, polen, stress; limitarea fluxului
de aer, reversibilă şi variabilă, evaluată prin măsurarea PEF (=debitul expirator maxim de vârf);
explorare funcţională pulmonară PEF, VEMS, Pa O2, etc.
15
Tratament: In criză: internare; administrare de B2 agonişti inhalatori, cu acţiune de scurtă durată,
doza se poate repeta dacă e necesar (Salbutamol, Fenoterol); corticoizi oral, i.v.; oxigen; teofilină sau
aminofilină- in lipsa B2 agoniştilor inhalatori; NU: sedative, mucolitice, MgSO4, kineziterapie,
hidratare excesivă, antibiotice. Între crize: decizia de tratament e dificilă; scopul terapiei: obţinerea şi
menţinerea controlului (=simptome minime sau absente, nevoie redusă de B2 agonişti, capacitate de
efort normală, etc.).NECESAR: identificarea şi înlăturarea factorilor trigger; terapia se administrează în
concordanţă cu severitatea formei clinico-funcţionale; tratamentul este reevaluat la 3-6 luni, dacă
astmul e controlat
Pneumoniile copilului: inflamaţia parenchimului pulmonar de cauză bacteriană, virală, micotică sau
parazitară. Etiologia este dependentă de vârstă:
Vârsta Germeni
Nou-născut Streptococul grup B; germeni Gram-negativi
2 luni-5 ani Haemophilus influenzae; Pneumococul
5-10 ani Pneumococul
Peste 10 ani Mycoplasma pneumoniae; Chlamydia pneumoniae; Pneumococul
Pneumonia pneumococică - Pneumococul este implicat în 13-28% din cazurile de pneumonie la copil.
Pneumonia pneumococică recunoaşte 3 forme clinico-radiologice principale: pneumonia lobară
(francă), pneumonia segmentară (zonală) şi pneumonia lobulară (bronhopneumonia).

Pneumonia lobulară (bronhopneumonia): caracteristică sugarului şi copilului mic.


Etiologie: pneumococul, dar se admite că infecţia poate fi „pregătită” de virusuri.
Debutul poate fi brusc, cu temperatură de 39-400C, tulburări respiratorii, uneori cu convulsii
febrile sau menigism; sau insidios, ca o continuare a unei infecţii a căilor respiratorii superioare, cu
coriză, febră mică, transpiraţii, oboseală sau cianoză în timpul alimentaţiei, tahipnee, tuse.
În perioada de stare pot fi prezente 3 sindroame: Sindromul insuficienţei respiratorii cu tahipnee,
dispnee expiratorie, geamăt, tiraj inter-si subcostal, bătăi ale aripilor nazale, cianoză perioro-nazală care
se intensifică cu tusea, plânsul sau alimentaţia; Sindromul cardiovascular cu: tahipnee, tahicardie,
hepatomegalie, edeme, cianoză şi colaps; Sindromul toxico-septic: febră, stare toxică cu paloare,
somnolenţă, obnubilare sau agitaţie, meteorism, convulsii, vărsături şi diaree.
Diagnosticul pozitiv: simptomatologie, examenul radiologic şi datele de laborator.
Laborator: Leucocitoză; VSH crescut, PCR pozitivă (peste 60mg/l), hiperfibrinogenemie;
bacteriemie (în 20% din cazuri).
Diagnostic diferenţial: bronşiolită acută, bronşită spastică, laringită acută, tuberculoza pulmonară,
pneumoniile atipice, stafilococia-pleuro-pulmonară, atelectazii pulmonare, fibroze pulmonare.

Pneumonia stafilococica (stafilococia pleuro-pulmonară): produsă pe cale aerogenă sau


hematogenă de stafilococul aureu.
Debut de obicei brusc, printr-un sindrom toxi-infecţios cu febră, paloare, agitaţie sau somnolenţă
şi cu semne digestive marcate - anorexie, vărsături, diaree, meteorism.
În perioada de stare (care se poate instala în câteva ore sau zile) există 4 stadii clinico-radiologice:
Stadiul interstiţial: febră, paloare pronunţată, ochi încercănaţi, simptome digestive mai grave. Copilul
are aspectul de „intoxicat”. Radiologic apare îngroşarea interstiţiului pulmonar; Stadiul abcedant:
sindromul toxi-infecţios şi respirator sunt mai intense; Stadiul pleuretic cu: alterarea stării fizice şi
apariţia sindromului pleuretic caracteristic, atât clinic cât şi radiologic; Stadiul bulos: bulele pot lipsi în
20% din cazuri.
Diagnosticul pozitiv: tablou clinic; aspect radiologic; date de laborator: hiperleucocitoză, anemie,
VSH-ul crescut.
Evoluţia: spre regresie este lentă în săptămâni sau luni.

16
Tratamentul pneumoniilor.
Tratamentul igieno-dietetic: izolare, temperatura camerei 18-210C, umiditate 40%; Poziţia în pat-
cu umerii ridicaţi: poziţie schimbată la 1-2h, pentru evitarea stazei, iar baia se va face cu 1 oră înaintea
mesei; Alimentaţia: poate fi nemodificată dacă bolnavul nu este anorexic sau nu prezintă dispnee; se
poate reduce, administra fracţionat, sau prin gavaj. Se va asigura cantitatea necesară de lichide.
Tratamentul insuficienţei respiratorii acute: Dezobstruarea căilor respiratorii prin aspiraţia secreţiilor;
Oxigenoterapie; Ameliorarea ventilaţiei: aspiraţia mecanică a secreţiilor, drenaj postural, tapotajul
cutiei toracice, terapia cu aerosoli: asigură umiditate, permite nebulizarea unor medicamente
bronhodilatatoare; Reducerea consumului de oxigen la periferie: repaus la pat; Fenobarbital 3-5
mg/kg/zi, p.o./i.m.(se urmăreşte menţinerea unei saturaţii a O2 peste 92% monitorizată cu
Pulsoximetru); În eventualitatea că predomină secreţia: scop- fluidificarea şi îndepărtarea secreţiilor:
păstrarea reflexului de tuse, drenajul postural, asigurarea lichidelor necesare, fluidificarea secreţiilor,
agenţi mucolitici (Bromhexin), corticosteroizi (HHS, Prednison); Când predomină spasticitatea: Beta 2
agonişti cu acţiune scurtă, în aerosoli (Salbutamol, Trebutalin); Anticolinergice, în aerosoli (Bromura
de ipratropium); Tratamentul sindromului cardiovascular: trunchi elevat, se reduce cantitatea de
lichide, regim hiposodat, tonicardiace, diuretice.
Tratamentul sindromului toxi-infecţios: administrarea de: antibiotice, chimioterapice,
antivirale, antimicotice. Tratamentul antiinfecţios cu antibiotice- în funcţie de severitatea bolii şi
sensibilitate generală, se administrează:
În formele uşoare şi medii de boală (cu toleranţă digestivă bună), tratamentul se face în ambulator
cu: - Aminopeniciline: Amoxicilină, Amoxicilină plus clavulanat –Augmentin, Medoclav sau -
Cefalosporine generaţia II, III, p.o. (Cefuroxim- Zinat, Ceftibuten – Cedax); sau - Macrolide:
Eritromicina, Azitromicină (Sumamed), Claritromicină (Klacid, Fromilid).
În formele severe care necesită spitalizare: Peniciline cu spectru larg: Ampicilină; Cefalosporine
gen II, III: Cefuroxim, Ceftriaxon .
Tratamentul simptomatic: Combaterea febrei: mărirea aportului de lichide, baie cu apă călduţă,
prisnitz, antipiretice (Paracetamol, Ibuprofen, Aspirină); Combaterea meteorismului: căldură umedă pe
abdomen, sondă rectală, Miostin; Tratament adjuvant: reechilibrare hidroelectrolitică, reechilibrare
acido-bazică, combaterea edemului cerebral, tratamentul convulsiilor febrile, tratamentul tulburărilor
digestive (diareei, vărsăturilor) –Plegomazin.

PATOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR

MALFORMAŢIILE CARDIOVASCULARE CONGENITALE

Bolile cardiovasculare congenitale se definesc ca anomalii prezente la naştere, în structura sau


funcţia sistemului cardiocirculator. Se estimează că incidenţa MCC este aproximativ de 8%o din
născuţii vii.
Etiologia MCC. factori genetici (aberaţii cromozomiale şi gene mutante), factorii etiologici de
mediu (rubeolă, virusul Coxackie B, urlian, virusul citomegalic, virusul herpetic, gripal), transmitere
multifactorială (interacţiunea factorilor de mediu cu factorii genetici- este probabil cauza majorităţii
MCC).
Date generale.

17
Anamneza copilului cu cardiopatie.
- de la aparţinători, din fişele de maternitate: dificultăţi de supt, dispnee de efort,
cianoză, edeme, sincope, lipotimii in antecedente
Examenul clinic. afectarea dezvoltării staturo-ponderal, cianoza, dispneea, tuburări ale
deglutiţie, examenul extremităţilor membrelor- degete hipocratice, hiperlaxitate ligamentară
(sindrom Marfan), pulsul arterial, modificări ale toracelui, hepatomegalia
Examene neinvazive: examenul radiologic, electrocardiograma, ecocardiografia.
Clasificarea MCC. (după M.M. Brook, 1998, modificat)
Anomaliile cardiace congenitale structurale se clasifică în 4 grupe pe criterii fiziopatologice:
-cu stenoză - aortică
- pulmonară
- corctaţie de aortă
-cu şunt stânga-dreapta : PCA, DSV, DSA
-cu şunt dreapta-stânga: Tetralogia Fallot, transpoziţia de vase mari, atrezia tricuspidă
-cu anomalii combinate: Trunchi arterial comun,
Întoarcere venoasă totală pulmonară anormală,
Sindromul cordului stg. hipoplazic

DEFECTUL SEPTAL ATRIAL (DSA)

DSA este cea mai frecventă boală cardiacă diagnosticată (0-40% din totalul MCC), cu
simptomatologie modestă, bine tolerată în perioada copilăriei.
Sunt descrise trei tipuri anatomice ale defectului: tip sinus venos -tip ostium secundum -tip
ostium primum
Tablou clinic: creşterea staturală şi ponderală sunt normale; rar hipodezvoltare staturo-
ponderală şi infecţii respiratorii., la auscultaţie se percepe suflu sistolic de intensitate variabilă de la 2/6
Examenul radiologic -mărirea de volum a AD şi VD; încărcarea moderată a circulaţiei
pulmonare.
ECG evidenţiază aspecte normale în primii 2-3 ani, iar ulterior se constată: deviaţia axei la dr.;
hipertrofia VD; supraîncărcare diastolică (rsR – în deviaţiile precordiale dr.)
Ecocardiografia se evidenţiază discontinuitatea de sept
Tratament-profilaxia endocarditei, închiderea septului prin tehnici chirurgicale, defectele mici
nu necesita tratament chirurgical

DEFECTUL SEPTAL VENTRICULAR (DSV)

Este cea mai frecventă cardiopatie congenitală (20% din MCC), deseori asociată cu alte
malformaţii ale cordului (Tetralogia Fallot, trunchi arterial).Sunt diverse tipuri anatomice ale
defectului: tipul membranos, defectul muscular.
Tablou clinic
a)defectele mici – asimptomatice
b)defectele largi- deficit ponderal, insificienţă cardiacă congestivă, infecţii respiratorii
inferioare frecvente
c)defectele largi cu rezistenţă vasculară pulmonară crescută (sd.Eisenmenger): tahipnee,
dispnee la efort, dureri precordiale, cianoză.
Diagnostic.
a) Ex. clinic:-auscultatie: suflul dur, parasternal stg., sp. III-IV intercostal
18
b)Ex. paraclinice.
1.Rtg. pulmonară: dimensiunea cordului, aspectul circulatiei pulmonare
2.ECG
3.Ecocardiografia: aprecierea dimensiunii compertimentelor, localizarea DSV, aprecierea
presiunii în AP.
4.Cateterism cardiac
Tratament.: profilaxia endocarditei, tratamentul IC, tratamentul chirurgical – defectele mici nu
necesită tratament.

PERSISTENŢA CANALULUI ARTERIAL

Persistenţa canalului arterial reprezintă prezenţa permeabilităţii vasului care conectează, în mod
normal la făt, sistemul arterial pulmonar cu aorta.
Tablou clinic.- deficit în creşterea ponderală, IC congestivă, infecţii respiratorii repetate.
Diagnostic.
Ex. fizic: suflul este continuu, sistolo+diastolic
Ex. paraclinice:
Rtg.cardiotoracică : ICT, vascularizaţia pulmonară
ECG
Eco-Doppler: vizualizarea CAP, reflux sistolic în AP trunchi.
Tratament.: profilaxia endocarditei, închiderea terapeutică medicamentoasă cu Indometacin în
perioada neonatală, ligaturarea chirurgicală, ocluzie transvasculară

TETRALOGIA FALLOT

Este cea mai frecventă MCC cianogenă.


Leziunile primare: obstrucţia tractului de ejecţie VD = stenoza pulmonară (SP), dextropoziţia
aortei , DSV, HVD.
Tablou clinic. - guvernat de severitatea obstrucţiei VD.
Semne: cianoză, squatting, hiperpnee, dispnee la efort.
Crizele hipoxice: iritabilitate, hiperpnee, accentuarea cianozei, sincopă.
Diagnostic.
Ex.clinic: cianoză, tetralogia roz, hipocratism digital, hiperpneea în repaus legate de gradul
cianozei; zg.II unic, suflu sistolic rugos, de ejecţie, parasternal stg, intensitatea şi durata invers
proporţional cu gradul obstrucţiei tractului de ejcţie VD.
Ex. paraclinice:
Rtg. toracică: ICT normal; vârf elevat, cord în “sabot”, diminuarea circulaţiei pulmonare
ECG: ax QRS la dreapta, HVD
Eco- Doppler
Explorare hemodinamică
Tratament: tratamentul crizelor hipoxice, tratament chirurgical, paleativ – pt. creşterea
temporară a circulaţiei pulmonare şunt sistemico-pulmonar (Blalock Taussing – artera subclaviculară-
ram AP), profilaxia endocarditei

TRUNCHI ARTERIAL COMUN

Există un singur trunchi comun care pleacă de la inimă, cu un DSV larg.


Clasificarea anatomică se face în funcţie de locul de emergenţă al arterei pulmonare sau
remurilor acestora din trunchi.
19
TRANSPOZIŢIA MARILOR VASE

Malformaţie cardiacă congenitală complexă- discordanţă în conexiunea ventriculo-arterială: AO


pleacă din VD, AP pleacă din VS.
Asocierea unei anomalii care permite amestecul circulaţiei pulmonare cu cea sistemică este
vitală : DSA, DSV, CAP.

REUMATISMUL ARTICULAR ACUT (RAA)

Este o complicaţie a faringitei acute streptococice gr.A. Manifestarea acută a bolii include:
inflamatia articulaţiilor, inimii, mai puţin frecvent manifestări cutanate şi neurologice. Criterii de
diagnostic în RAA.
Manifestări majore: cardită, poliartrită, coreea, eritemul marginat, nodulii subcutanaţi.
Manifestări minore: clinice: artralgia, febra, paraclinice: leucocitoza, VSH crescut, proteina C
reactivă pozitivă.
Criteriu obligatoriu: dovada infecţiei streptococice: titrul ASLO crescut, exudat faringian
pozitiv.
Tratament.
Profilaxia reumatismului articular acut. - diagnosticul si tratamentul prompt al faringitei
streptococice
Profilaxia primara- tratamentul corect al faringitelor streptococice
PenicilinaG, Penicilna V, în caz de alergie la Penicilina : Eritromicina, Claritromicina,
Azitromicina
Profilaxia secundara a RAA – orice pacient care a avut un atac de RAA are un risc inalt de
recurenta.
Moldamin im, Retarpen im, Penicilina V po; în cazul pacientilor alergici la Penicilină -
Eritromicina

ENDOCARDITA INFECŢIOASĂ-(EI)

Definiţie: Infecţia endocardului, valvelor sau structurilor aferente apărute în condiţiile prezenţei
leziunilor anterioare- malformaţii, traumatisme, leziuni dobândite şi chirurgicale; etiologie posibilă:
bacterii, fungi, chlamidii, rickettsi, virusuri.
Grupe cu risc privind recomandările pt. profilaxia (EI)
Risc de endocardită deosebit de mare: proteze ale valvelor, EI în antecedente, boli cardiace
congenitale complexe, sunturi sau conducte între circulaţia sistemică şi cea pulmonară realizate
chirurgical
Intervenţii care necesită profilaxia endocarditei:
-intervenţii , tonsilectomie, adenectomie, bronhoscopie cu instrument rigid, intervenţii
chirurgicale la căile respiratorii superioare, intervenţii chirurgicale pe tractul gastrointestinal şi căile
biliare, cistoscopie, litotripsie, intervenţii chirurgicale
Amoxicilină po, Ampicilină iv/im, Augmentin

INSUFICIENTA CARDIACĂ CONGESTIVĂ (ICC)

Definiţie. Insuficienta cardiacă congestivă se defineste ca fiind un sindrom clinic in cadrul


căruia inima este incapabilă de a asigura debitul cardiac adecvat necesităţilor metabolice ale

20
organismului, este incapabilă de a pompa sânge proportional cu necesitătile metabolice ale
organismului.
Semne şi simptome ale ICC: puls periferic slab, tahicardie, paloare, oligurie, transpiratii, curba
ponderala deficitare
Semne radiologie: cardiomegalie IC peste 0,55; congestie pulmonară cu accenturea desenului
vascular
Electrocardiografic: hipertrofii ventriculare; dilataţii atriale; modotificări ale segmentuli STP
Tratamentul ICC
I.Controlul retenţiei excesive de Na şi apă: diuretice
II.Ameliorarea performanţei contractile
-Tonicardiace –glicozizi digitalici –Digoxin
-Simpaticomimetice inotrope : Isoproterenol, Dopamina, Dobutamina
III.Reducerea suprasolicitării cordului.
-Tratamentul vasodilatator : Captopril, Hidralazină , Hidroclorică, Nifedipin, Nitroglicerina,
Nitroprusiat

PATOLOGIA APARATULUI RENOURINAR

Patologia renourinară se identifică, în mare parte cu cele 3 sectoare, diferite morfofuncţional,


ale aparatului excretor:
-rinichiul – sectorul glomerular
- sectorul tubular
-căile excretorii extrarenale
Diagnosticul bolilor reno-urinare
- anamneza: durere, frisoane, tulburări de micţine, modificări de culoare şi miros a urinei,
hematurie, poliurie, polakiurie, micţiuni întrerupte
- semne clinice generale de boli renale: alterarea stării generale, febră, stagnare în greutate,
anorexie, diaree, constipaţie
- semne clinice locale: durere lombară, uni sau bilaterală, cu caracter colicativ
tulburări de micţine: polakiuria, micţiune imperioasă, disuria, nicturia,
retenţia de urină, incontinenţa urinară
tulburări de diureză: poliurie, oligurie, anurie, hematurie, proteinurie
Explorarea funcţiei renale
- examenul de urină: urina proaspăt emisă, după toaletă locală riguroasă
- sumar de urină, urocultură ( bacteriurie semnificativă peste 100000 UFC/ml-ITU
- urina pe 24 ore), examinări din sange (uree, creatinină, acid uric, VSH, pH, proteine totale,
proteinograma, imunograma, complement seric, fier seric, ionograma serica şi urinară),
explorarea imagistică: radiografia abdominală pe gol (calculi radioopaci); ecografia renală
(evidenţiază rinichii, căile urinare, tumori, hidronefroza, litiaza reno-urinară, nu furnizează
date despre funcţia renală); urografia (morfologia aparatului renal, parenchimul renal, litiaza
renala, apreciază funcţia renala); tomografia comuterizată (de elecţie pentru masele renale);
mai rar: arteriografia renala, pielografia ascendentă, retrocistografia micţională, explorarea
radioizotopică, investigaţii urodinamice, cistometria.

21
INFECTIA TRACTULUI URINAR
.
Definitie: boli inflamatorii de etiologie infectioasa ale tractului urinar (si/sau interstitiului
renal) traduse prin bacteriurie semnificativa (=urocultura cantitativa cu peste 100.000 colonii de
germeni/1 ml urina proaspata, recolatata steril)
Termenul de ITU include diverse localizari:cistita, pielita, pielonefrita
Etiologia:
-bacterii – gram negative – E coli, Proteus, Klebsiella, etc
- gram pozitive - streptococus fecalis, stafilococ aureu/ alb
-alti agenti patogeni -fungi – candida, protozoare – Trichomonas
Patogenia:
-pe cale ascendenta
-pe cale descendenta (hematogena) -acest tip de contaminare e mai frecvent la nou-nascuti
si evolueaza mai sever.
Simptomatologie
a) la nou-nascut – mai ales forma hematogena, cu coexistenta unor focare de infectie
(meningiene, otice, pneumonice), cu evolutie septicemica
b) la sugar si copilul mic – febra, stagnare ponderala, sdr. dispeptic (varsaturi, diaree,
deshidratare), semne neurologice pana la stare toxica.
c) la copilul mare – predomina la sexul feminin, etiologia-predomina E coli, clinic asociaza
sdr. infectios, semne digestive, dar si simptome urinare
- Laborator: Bacteriuria-semnificativa- peste 100 000 germeni/ml urina
Alte analize:cilindrii leucocitar (pielonefrita) sau hematii (cistita) in sedimentul urinar.
Leucocitoza cu reactanţi de fază acută pozitivi.
Examenul radiologic este obligator la baieti la primul puseu iar la fete la prima recurenta
(reinfectie). Se efectueaza:
a)radiografie “pe gol” ( pentru calculi radioopaci:)
b)pielogragrafie iv pentru aprecierea marimii si formei conturului renal, a sistemului
pielo-caliceal, a ureterelor si a vezicii;
c) cistoureterografia pentru evidentierea refluxului vezico-ureteral.
Tratament
I.Igieno-dietetic: repaus la pat in perioada febrila; alimentatie- cu multe lichide,
combaterea constipatiei, acidifierea urinii
II Tratament medicamentos: chimioterapie si antibioterapie reprezinta tratamentul de baza
al ITU. Neoxazol , Nitrofurantoin , Biseptol, Acid nalidixic, Ampicilina, Kanamicina, Gentamicina,
Oxacilina
Profilaxia recidivelor se impune in caz de reinfectie, fond malformativ reno-urinar
(uropatii obstructive, reflux vezicoureteral)
Tratament chirurgical: corectarea diverselor anomalii congenitale sau castigate extragere
de calculi.

GLOMERULONEFRITA ACUTA DIFUZA POSTSTREPTOCOCICA

Definitie: este o complicatie auto-limitata a unei infectii streptococice, respiratorii sau


cutanate.
Etiologie: Streptococul beta hemolitic grupa A, tulpinile nefritogene.
Patogenie:- mecanismul de patogenie al bolii este imunologic, fiind o “boala a complexelor
imune circulante”.
22
Morfopatologie-leziunea caracteristica este glomerulonefrita difuza exudativa si proliferativa
endocapilara.
Tabloul clinic: oligurie, edeme, febra, hematurie, hipertensiune arteriala
Laborator :
1.Examenul serologic: ASLO
2.Dozarea complementului seric: arata valori scazute
3.Proteinele de faza acuta: VSH, fibrinogen, alfa 2 si gamaglobuline- crescute, se normalizeaza
in convalescenta.
4.Probele functionale renale: fractia de filtrare renala este scazuta
5.Analiza urinii: hematuriei macroscopică de origine inalta, densitatea urinara este normala sau
usor crescuta, proteinurie moderata, cilindrurie
6.Alte investigatii: hemograma, sumar urina, exudat faringian, ionograma plasmatica si urinara,
Astrup, ex.FO, ECG.etc.
Diagnosticul pozitiv : pe baza tabloului clinic si datelor de laborator.
Tratament
1.Tratament igienodietetic: repaus la pat, regim dietetic in faza oligurica desodat, restrictie
de lichide, restrictier de K, proteinele excluse pe perioada retentiei azotate.
2.Tratament medicamentos: Penicilina Gtimp de 10 zile. Se continua cu profilaxia
streptocociilor cu Moldamin sau Retarpen pana la intrarea in convalescenta (6-8 saptamani)
3.Tratamentul complicatiilor : insuficientei renale acute, tratamentul HTA, tratamentul
congestiei circulatori, .tratamentul edemului cerebral
Profilaxia: depistarea si tratarea corecta a streptocociilor respiratorii sau cutanate.

SINDROMUL NEFROTIC

Definitie: Sindromul nefrotic (SN) este un sindrom clinico-biologic, caracterizat clinic prin
edeme masive, generalizate, iar biochimic, prin proteinurie masiva cu hipoproteinemie
secundara si disproteinemie (hipogamaglobulinemie, hipoalbunemie, hiperalfa 2 globulinemie,
hiperbetaglobulinemie) si hipercolesterolemie.
Clasificare.
a) Etiologie
 SN primare – SN idiopatice
 SN secundare: unei nefropatii primare, unor tulburari circulatorii, pericardita constrictiva,
insuficienta cardiaca congestiva, toxice renale, boli sistemice cu afectare renala.
b) Clinico-evolutiv sindromul nefrotic se clasifica in:
 Pure = nefroza lipoidica
 Impure (asociaza cu 3 H : hematurie, hiprtensiune, hiperazotemie)(=SN secundare)

SINDROMUL NEFROTIC IDIOPATIC (NEFROZA LIPOIDICA)

Definitie Este un S.N. pur aparut la copilul mic si prescolar (1-6 ani), sex masculin
Etiologia:necunoscuta
Fiziopatologie.
Cresterea permeabilitatii membranei bazale glomerulare are drept consecinta o proteinurie
selectiva, in special albuminurie. Hipoalbuminemia secundara duce la scaderea presiunii
coloidosmotice a plasmei, la instalarea edemelor, oliguriei, precum si la cresterea lipidelor plasmatice
(cresc astfel colesterolul, fosfolipidele, trigliceridele).
Simptomatologie: edeme renale, cefalee, febra si fenomene digestive:dureri abdominale,
diaree, varsaturi.
23
Laborator:
Proteine totale scazute
Electroforeza proteinelor: disproteinemie, respectiv scaderea albuminelor si gama-globulinelor
si cresterea alfa si beta globulinelor
VSH,fibrinogenul sunt crescute
Lipide crescute
ureea, creatinina: normale, ASLO, complement seric normale.
Examen de urina: oligurie, proteinurie
Tratament.
1.regim igieno-dietetic: se impune repaus la pat, regimul dietetic (sever in episoadele acute,
moderat intre acestea): regim hiposodat, hipolipidic si cu restrictie de lichide, hiperproteic
2.tratamentul patogenic: corticoterapie, imunosupresoare, imunomodulatoare . Esecul
corticoterapiei impune efectuarea biopsiei renale si reconsiderarea.
3.tratamentul recurentelor - aparitia proteinuriei 3 zile consecutiv se considera recurenta si se
administrează prednison. In cazul recurentelor frecvente se trece la tratament imunosupresor
4.tratamentul simptomatic si al complicatiilor:: edemele masive- diuretice; corticoterapiei
prelungite- antibiotice cu spectru larg; hipovolemi- albumina; insuficienta renala- dializa, hemodializa.

24
25