Principalii agenţi patogeni

Virusurile: ARN sau ADN, peste 30 000 cu tropism patologic

variat: →respirator (adenovirusuri, virusul rujeolos)
→ digestiv (enterovirusuri, hepatovirusuri)
→ tegumente şi mucoase (virusul HIV, herpes virus simplex).
 Chlamydiile cu multiplicare intracelulară ce determină
pneumonii, trahomul, uretrite, salpingite.
 Mycoplasmele, agenţi fără perete celular, care determină
pneumonii atipice, meningoencefalite, prostatite, infecţii
puerperale.
 Ricketsii, strict parazitism celular dar cu ambii acizi nucleici,
care provoacă la om: tifos exantematic, febra butonoasă, febra
Q, cu transmitere uzual prin vectori.
 Bacteriile, organisme cu proprietăţi invazive, de multiplicare,
cu capacitate de a produce boala prin ele însele sau toxinele
lor.
 Principalii agenţi patogeni
 Bacteriile se clasifică în: coci: streptococi, stafilococi,
meningococi etc.; bacili: bacilul difteric, salmonella, bacilul
piocianic, tetanic etc.; spirili: treponema palidum, borelia,
leptospira; vibrioni: vibrionul holeric, varianta El Torr.
 Fungi: ciuperci - candida, histoplasma, aspergilus care
dau afecţiuni localizate sau generalizate, la organisme
tarate.
 Protozoare: Trichomonas vaginalis, Lamblia intestinalis,
Toxoplasma gondii, Plasmodium falciparum
 Metazoare: Trichinella spiralis, Taenia saginata, Ascaris
lumbricoides, oxiuri
 Prioni incriminaţi în Sindromul vacii nebune, scrapia la oi
sau boala Creutzfeld- Jacobs, insomnia familială la om
 Căile de transmitere
 1.Transmiterea directă
 prin contact de imediată vecinătate (în bolile aerogene),
 prin contact fizic percutan (exemplu scabia),
 sărut (ex.: mononucleoza infecţioasă)
 muşcătură (ex. rabia),
 contact sexual (exemplu: lues, infecţia HIV, HVB),
 postpartum (HIV, gonoree),
 transplacentar (exemplu rubeola),
 transfuzii de sânge (HIV, HVB, HVC etc.)
 transplant de organe (infecţia cu CMV etc.).
 2.Transmiterea indirectă, în care vehicularea agentului patogen se
realizează prin intermediul unor elemente din mediul extern cum sunt:
 a).Aerul prin picături de secreţii nazofaringiene sau bronşice (picăturile
Flűgge), aerosoli sau particule de praf cu agenţi patogeni.
 Ex: gripa, virozele respiratorii, rujeola etc.
 Căile de transmitere
 b).Solul : bacilul cărbunos, bacilul tetanic, geohelminţi etc.
 c). Apa : transmiterea bacilului tific, virusului hepatitei A, E,
dizenteriei.
 d). Alimentele : apariţia toxiinfecţiilor alimentare,
salmonellozelor, trichinelozei.
 e). Obiectele : batiste, prosoape, lenjerie, monezi,
instrumentar medical, termometre, bazinete, ploşti etc.
 f). Mâna murdară: germenii proprii/ manipularea obiectelor
din jurul pacienţilor: Febra tifoidă, dizenteria, HVA, infecţiile
streptococice, stafilococice
 g). Vectorii, fie mecanic (musca, inundaţii -salmonelle,
vibrionul holeric, bacilul tific, bacilul dizenteric), fie activi,
hematofagi (ţânţari, păduchi, căpuşe pentru malarie, tifos
exantematic, encefalite virale etc.).
 Receptivitatea populaţiei
 suma tuturor factorilor de apărare a organismului uman faţă
de infecţie
 Apărarea este expresia unui îndelungat proces de evoluţie şi
adaptare a organismului uman la care se adaugă rezistenţa
câştigată în timpul vieţii, în mod activ sau pasiv (prin trecerea
prin boală ce lasă imunitate sau prin imunizare)
 Mijloacele nespecifice:
 1.Bariera cutanată şi integritatea mucoaselor cu secreţiile
din lacrimi, salivă, secreţii vaginale, suc gastric.
 2. Fagocitoza: capacitatea de a încorpora şi distruge
germenii microbieni de către celulele sistemului imun
(monocitele-circulante sau macrofagele fixe).
 3. Sistemul complement compus din zeci de proteine şi
enzime aflate în sânge, asigurând bactericidia sângelui
(puterea bactericidă a sângelui).
 Mijloacele specifice- sistemul
imun
 1.Organele limfoide primare: timusul şi măduva spinării
 secundare: ganglionii limfatici, splina, amigdalele,
apendicele, plăcile Payer.
 2. Celulele efectoare: granulocite - polimorfonucleare,
eozinofile, bazofile; mielocite: monocite, macrofage;
 limfocite: limfocite B, producere de anticorpi, limfocite T
imunoreglatoare (T4, T8) şi citotoxice (Tc, NK, K);
 molecule de natură imunoglobulinică de tip IgM, IgG,
IgA, IgD, IgE = anticorpi şi molecule de natură
neimunoglobulinică (citokine) precum interferon,
interleukine, TNF, ca mijloc de apărare faţă de agentul
infecţios
 Suspiciunea de dg în BI
 1.Datele epidemiologice-de la bolnav sau aparţinători
 a). Pentru a depista eventualul izvor de infecţie, ne interesează printre altele:
 - dacă în familie sau colectivitate au mai apărut astfel de îmbolnăviri;
 - dacă a vizitat sau a fost vizitat de persoane bolnave; a făcut deplasări în ţară sau
străinătate
 - contact cu animalele domestice sau peridomestice/ produsele lor ( personal
veterinar, agricultori).
 b). Pentru estimarea modalităţilor de îmbolnăvire
 - dacă a consumat apă sau alimente de la aceleaşi surse cu persoanele bolnave;
 - contact cu persoane cu leziuni cutanate sau mucoase, manipulare obiecte, rufărie
etc
 - intervenţii medicale sângerânde sau intervenţii nemedicale (pedichiură,
manichiură);
 - dacă a fost înţepat de ţânţari, căpuşe, sau lucrează în zone cu focalitate naturală.
 c). În vederea stabilirii receptivităţii şi a riscului de a face boala:
 - boli infecţioase- imunitate - nu se repetă
 - vaccinuri
 - dacă a efectuat chimio - sau antibioticoterapie
 Ancheta se va completa cu: vârsta, profesia, condiţiile de igienă, sursele de apă,
gradul de educaţie sanitară, mişcările de populaţii, evenimentele ecologice sau
social-politice.
 Datele clinice
 Anamneză şi examenul obiectiv general
 a). Observarea poziţiei în pat şi a mişcărilor particulare
 - „cocoş de puşcă”(sindrom meningeal);
 - opistotonus (tetanos);
 - „zacere”(starea tifică, în febra tifoidă);
 - agitaţie, delir (tifos exantematic).
 b). Observarea feţei, a ochilor, ca de exemplu:
 - „facies plâns”- rujeolă;
 - încruntat, cu conjunctive injectate (tifos exantematic, leptospiroză);
 - fotofobie (sindrom meningeal);
 - icter scleral şi buze carminate (hepatită acută virală);
 - facies pălmuit (masca Filatov în scarlatină);
 - risus sardonicus (tetanos);
 - hidrofobie (rabie).
 Datele clinice
 c). Febra : termometrizarea dimineaţa 6-7 şi seara, între orele 17-18 în
axilă sau la nivelul mucoasei bucale, la sugari intrarectal, după 30 de
minute repaus la pat, timp de 5 min:
 febra continuă (febra tifoidă, tifos exantematic),
 febra intermitentă cu oscilaţii mari, cu afebrilităţi (septicemii, malarie),
febra remitentă cu oscilaţii 37-39 0C, fără a coborî sub 37 0C (infecţii
supurative, stafilococii), febra recurentă-ondulantă (bruceloză), febra de
tip invers (valori mai mari dimineaţa- TBC pulmonar), febra bifazică (în
viroze), febra cu bradicardie (febra tifoidă, meningita acută, pneumonia
cu Legionella).
 boli infecţioase fără febră: hepatita acută virală, holera, uneori, şocul
infecţios, pacienţi cu un anumit teren: uremici, diabetici.
 cauze neinfecţioase de febră: medicamentoasă, psihogenă, metabolică,
alergică, tiroidiană, boli autoimune etc.
 1/3 din cazurile cu febră au o cauză infecţioasă, 1/3 o afecţiune
neoplazică (limfom, hemopatii, leucoze) şi 1/3 sunt determinate de
afecţiuni ale ţesutului conjunctiv (colagenoze, vasculite).
 Diagnostic clinic
 d). Modificări la nivelul tegumentelor: leziuni de tip maculă,
papulă, vezicule, cruste, peteşii:
 - boli cu erupţii obligatorii: scarlatina, sindromul şocului toxic,
rujeola, rubeola, tifos exantematic, sifilisul secundar, varicela,
meningococemia;
 - boli cu erupţie deseori: infecţii cu enterovirusuri,
mononucleoza infecţioasă, trichineloza, endocardita infecţioasă,
septicemia.
 e). Manifestări în sfera aparatului respirator: catarul căilor
respiratorii superioare (rinite, rinofaringite), la cele mijlocii
(laringotraheite în difterie, infecţii virale, bacteriene) sau sindr
pleuropulmonare cu dispnee, hemoptizie, junghi toracic,
cianoză, tiraj, cornaj şi fenomene de insuficienţă respiratorie
(bronhopneumonie, pneumonie, empiem pulmonar) dar şi în
afecţiuni precum trichineloza, herpes zoster (zona zoster) sau
suferinţe extratoracice.
 Diagnostic clinic
 f). Manifestări în sfera aparatului cardiovascular: hipotensiune arterială,
tahicardie, dispnee, bradicardie, dureri precordiale: gripă, şoc infecţios,
difterie, endocardite infecţioase, miocardite.
 g). Manifestări în sfera aparatului digestiv:
 - disfagia: amigdalite, esofagite virale, candidoze bucofaringiene;
 - diareea
 h). Manifestări neurologice: cefalee, redoarea cefei, fotofobie, tulburări de
vorbire, auz, tulburări de echilibru: un sindrom meningeal, encefalite/ alte
cauze de hipertensiune intracraniană.
 Bolnavi comatoşi: leziuni neurologice primare, disfuncţii metabolice sau
injurii toxice.
 i). Manifestări în sfera urogenitală, cu poliurie, polakiurie, disurie,
hematurie sau fenomene de insuficienţă renală (leptospiroză, infecţii urinare,
stări septice).
 j). Manifestări ameninţătoare de viaţă: insuficienţa respiratorie acută,
insuficienţa cardiacă, insuficienţa renală, insuficienţa hepatică acută, in
evoluţia unor boli infecţioase grave.
 Datele de laborator
 a). Evidenţierea agentului patogen: urocultură, coprocultură sau din orice produs

 b). Evidenţierea răspunsului organismului la infecţie: reacţii serologice specifice

 c). Probe de lab: nr leucocitelor şi formula leucocitară, VSH, fibrinogeul,
proteina C reactivă
 Alte determinări: hematocrit, hemoglobina, uree, creatinina, coagulograma, glicemia
etc.
 Legat de diagnosticul de laborator, nursa are următoarele obligaţii:
 1. Să informeze bolnavul ce recoltează, de unde, cum, cât şi de ce;
 2. Să asigure măsurile de asepsie şi antisepsie;
 3. Să respecte regulile specifice fiecărei analize;
 4. Să respecte măsurile de autoprotecţie înainte de puncţionarea unei vene (mănuşi,
ochelari);
 5. Să transporte rapid la laborator probele, în condiţii de siguranţă şi la temperatura
optimă (de exemplu, meningococul moare la temperaturi sub 37 0C);
 6. Recipientele în care se recoltează probe pentru ex bacteriologic să fie sterile;
 7. Recoltare înaintea administrării antibioticelor şi produsele să fie reprezentative
 8. Respectarea depozitarii materialelor întrebuinţate, container speciale etc.
 Şocul anafilactic
 Testul cutanat: după o scarificare nesângerândă
se depune o picătură de ser diluat 1/100.
 După 30 minute, în caz de sensibilizare, apare o
hiperemie intensă.
 Testul conjunctival: se depune pe conjunctivă o
picătură din serul diluat 1/100 în soluţie de NaCl.
În caz de sensibilizare apare o hiperemie cu
lăcrimare.
 Testul intradermic: este cel mai sigur; se
efectuează injectând strict intradermic 0,1ml. ser
diluat 1/100 sau chiar 1/1000, urmărind apariţia
după 20-30 minute a unui eritem de 5-10 mm
diametru, eventual şi edem în caz de sensibilizare
Tratamentul şocului anafilactic
 Se opreşte administrarea;
 Se aplică un garou deasupra locului injectat;
 Se administrează ½ fiolă adrenalină i.m. sau subcutanat,
 ½ fiolă miofilin i.v. lent, diluat în 25 ml. ser fiziologic,
 1 fiolă efedrină subcutanat şi 300 mg. hemisuccinat de
hidrocortizon în bolus intravenos;
 se continuă cu perfuziile de glucoză 10%, dextran, clorură
de sodiu şi miofilin în funcţie de puls, tensiunea arterială,
rata respiraţiei;
 romergan 1mg/kgc (1 fiolă=2 ml=30 mg), ser bicarbonatat
i.v., 8,4%