Adrenalina

Prof. ENACHE GABRIELA-ELENA

 Cuprins
1. Introducere
2. Rolul adrenalinei în organism
3. Sinteza adrenalinei
4. Biosinteza
5. Reglarea biosintezei
6. Metabolizarea
7. Descompunerea adrenalinei
8. Mecanismul de acţiune
9.Captura din lecţiile digitizate
10. Concluzii
11. Bibliografie
 Introducere
 În anul 1856, fiziologul francez Alfred Vulpian a observat
colorarea clorurii de fier (+3) în glanda suprarenală, aceasta fiind
prima indicație despre existența adrenalinei. William Bates publică
acest fapt în anul 1886 în „New York Medical Journal”.
 În 1893, fiziologii George Oliver şi Edward Schäfer stabilesc că
această substanţă are o acţiune deosebită din punct de vedere
farmacologic. Aceste efecte sunt studiate şi de către fiziologul
polonez Napoleon Cybulski.
 Prima încercare de izolare a substanţei o face în anul 1897 John
Jacob Abel care denumeşte substanţa epinefrină.
 Chimistul american de origine japoneză Jokichi Takamine,
reuşeşte să izoleze substanţa numită adrenalină, ce avea
proprietăţile descrise de Oliver, Schäfer şi Cybulski.
 În anul 1904, Friedrich Stolz reuşeşte prima sinteză chimică a
adrenalinei.
 Rolul adrenalinei în organism
Adrenalina (latină ad-adaugă, ren-rinichi) sau
epinefrină, (suprarenină) este un hormon secretat în
sânge de glanda medulosuprarenală în cazuri de stress.
Ajunsă în sânge ea determină creşterea frecvenţei cardiace,
a presiunii sanguine, dilatarea bronhiilor şi pregătirea
organismului pentru o producere masivă de energie prin
arderea lipidelor (lipoliză) şi sinteza glucozei.
Circulația sângelui este activată la nivelul
sistemului nervos central pe când la nivelul
tractusului digestiv este diminuată.
La nivelul SNC adrenalina devine un transmiţător neuronal, cuplat cu
proteina-G joacă un rol intermediar şi de activator al receptorilor nervoşi.
 Sinteza adrenalinei
Prima sinteză chimică a adrenalinei îi reuşeşte în anul
1904 lui Friedrich Stolz, adrenalina fiind primul hormon la
care era cunoscută structura chimică şi este produs pe cale
sintetică.
 Biosinteza

Ca punct de pornire a sintezei adrenalinei este

fenilanalina. Acesta devine prin hidroliză L-DOPA și după un
proces de decarboxilare, devine dopamină activă care după o
hidrolizare stereoselectivă se transformă în noradrenalină, care
este prezent de asemenea în suprarenală. Noradrenalina printr-
o metilare-N se transformă în adrenalină. Concentrația
normală de adrenalină în sânge este sub 100 ng/l (ca. 500
pmol/l).
 Reglarea biosintezei
Reglarea şi stimularea biosintezei se realizează în
organism prin acţiunea excitantă neuronală a adrenalinei, stare
de excitaţie care favorizează transformarea tiroxinei în dopa şi
apoi dopamină care se transformă la rândul ei în
noradrenalină. Cortizonul care ia naştere în corticosuprarenală
facilitează transformarea noradrenalinei în adrenalină.
Concentraţia crescută în sânge a adrenalinei declanşează un
mecanism de feedback care reglează valorile concentraţiei de
adrenalină între anumite limite, prin reducerea sau creşterea
producerii de tirozină.
Reglarea biosintezei
 Metabolizarea
Adrenalina se descompune relativ repede (trei minute) în
organism, metabolizarea este realizată în special prin acțiunea
enzimelor catehil-metil-transerază (COMT) și
monoaminooxidază (MAO), substanța rezultată este inactivată
prin legare o parte de sulf şi eliminată prin urină.
Descompunerea adrenalinei
 Mecanismul de acţiune
 Mecanismul ei de acţiune determină punerea rapidă de energie la
dispoziția organismului, energie necesară în cazuri de pericol, pentru
supravieţuire prin fugă sau luptă. Acest efect fiind realizat prin
activarea proteine-G de adrenalină.
 Acţiunea stimulatoare a ei asupra inimii şi sistemului circulator,
duce la creşterea volemiei sanguine centrale inimă, mușchii
scheletici, prin derivaţia sângelui periferic realizat prin contracția
vaselor periferice, unde scade volumul de sânge de la nivelul pielii
și rinichilor și activarea receptorilor adrenalinei.
 Asupra muşchilor netezi, respiraţiei, tractusului digestiv şi vezicii
urinare are o acţiune diferită. Astfel determină creşterea frecvenţei
respiratorii cu dilatarea bronhiilor, reducerea activității digestive, a
perstaltismului intestinal şi în general de contracţie a musculaturii
netede de la nivelul vezicii urinare cu excepţia gravidelor unde
adrenalina acţionează relaxant asupra uterului.
 Mecanismul de acţiune
 Mobilizarea rezervelor de energie se realizează prin metabolizarea
grăsimilor (lipoliză), adrenalina activând enzimele lipaze și formare
de glucoză şi glucagon necesară energiei muşchilor scheletici, prin
inhibarea producerii de insulină.
 Adrenalina produsă de glandele suprarenale nu poate traversa
bariera hemato-encefalică a SNC, de aceea se presupune că asupra
sistemului nervos central are numai o acţiune pe baza reflexelor
nervoase.
 Alte efecte ale adrenalinei sunt uscarea mucoaselor, de unde apare
senzația de gură uscată, piele de gâscă, transpirare, midriază
pupilară, influențând și procesul de coagulare a sângelui.
 Concluzii
 Adrenalina este hormonul activator al „funcţiei situaţiilor de
urgenţă” prin faptul ca potenţează impulsurile nervoase şi participă
astfel la o reglare suplimentară hormonală a răspunsului nervos al
organismului la diferiţi stimuli.
 Adrenalina provoacă senzaţia de teama şi nelinişte. Ea determina
mobilizarea glicogenului din ficat, crescând implicit glicemia
necesara situaţiilor de urgenta, activează lipaza din ţesutul adipos in
vederea eliberării de acizi graşi folosiţi ca substrat energetic, măreşte
frecvenţa pulsului şi travaliul cardiac. Deoarece este neutralizată rapid
în organism, adrenalina acţionează pe un interval scurt de timp.
 In timp ce favorizează unele direcţii de acţiune ale organismului,
adrenalina „închide” alte funcţii, considerate neesenţiale in cazurile de
pericol. Astfel, fluxul sangvin către periferie este redus (de aici
paloarea caracteristica celor speriaţi), la fel către stomac (nu avem
nevoie de digestie când fugim să ne salvăm viaţa), funcţia sexuală este
întreruptă, ca şi funcţionarea anumitor părţi ale creierului etc.
 Bibliografie
1. Suport de curs Proiect POSDRU 61839
2. Lectiile digitizate din platforma AeL create in cadrul Proiectului
3. http://www.scritube.com/files/chimie/267_poze/image020.gif
4. Costin D. Neniţescu, Chimie organică, Ed. VIII, vol.I-II, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1980.
5. Margareta Avram, Chimie organică, Ed II, vol. I-II, Ed.
Zecasin,1999, ISBN 973-96241-3-8.
6. J.B. Hendrickson, D.J. Cram, G.S. Hammond, Chimie Organică,
Ed. Ştiintifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1976.
7. Eugeniu Mihaiu, Iosif Schiketanz, Structura, sinteza şi reacţiile
compuşilor organici, Editura Tehnica, 2007,
8. Daniela Istrati, Florin Iordache, Compuşi organici cu funcţiuni
mixte, structură, reacţii, mecanisme, Ed. Printech, 2008
Vă mulţumesc!