Tema 2: Poluarea aerului

2.1. Noțiuni generale

Poluanţi ai aerului – sunt substanţe (solide, lichide,
gazoase, vapori) sau energii (radiaţii electromagnetice,
ionizante, termice, fonice sau vibraţii), care, la introducerea
în aer, influenţează negativ calitatea acestuia.

Adică, poluant al aerului este o substanţă prezentă în

concentraţie mai mare decât cea naturală ca rezultat al
activităţii umane şi are un efect periculos asupra mediului
aerian.
Poluarea aerului – orice alterare fizică, chimică, biologică sau
bacteriologică a mediului aerian peste o limită admisibilă stabilită.
Astfel, Înţelegem prin poluarea aerului prezenţa în atmosferă
a unor substanţe străine de compoziţia normală a aerului care în
funcţie de concentraţie şi/sau timpul de acţiune provoacă tulburări
ale sănătăţii omului, creează disconfort populaţiei dintr-un
teritoriu, afectează flora şi fauna sau alterează mediul de viaţă al
omului. Rezultă din această definiţie că - pentru a fi consideraţi
poluanţi - substanţele prezente în atmosferă trebue să exercite un
efect nociv asupra omului sau a mediului său de viaţă.

Sursa – este locul de origine a poluantului şi este foarte

importantă cunoaşterea ei pentru procesul de eliminare a poluării.
Receptor (ţinta) este tot ce este afectat de poluanţi (Fig. 2.1)
(Haiduc, 1996).
În contextul general al poluării mediului, modificarea
compoziţiei chimice a acestuia, poluarea atmosferei este
importantă prin sinteza de distribuţie a poluanţilor, prin
mişcarea permanentă a aerului, reprezentând vectorul
rapid al agenţilor poluanţi. Nu trebuie excluse şi alte
condiţii, precum:
■ cantitatea de substanţe poluante eliminată în bazinul
aerian, natura acestora;
■ fenomenele particulare de urbanizare;
■ acţiunea specifică a poluanţilor, dozele minime limită
cu efect poluant, efectul nociv;
■ caracteristicile fizico-chimice ale poluanţilor.
Aerul este factorul de mediu în care se găsesc toţi factorii poluanţi:
– factorii fizici de poluare (poluarea fonică, poluarea prin vibraţii, poluarea
radioactivă, poluarea termică);
– factorii chimici de poluare (poluarea cu o gamă foarte largă de
substanţe chimice);
– factorii biologici de poluare (poluarea cu o gamă largă de agenţi
patogeni).

Indiferent de zonele în care se găsesc sursele de poluare, datorită mişcării

aerului pe verticală şi orizontală, poluanţii se împrăştie destul de uşor în
aer. De asemenea, aerul poluant reprezintă o sursă de poluare pentru
ceilalţi făctori ai mediului (apa şi solul).
Prin urmare, lupta pentru depoluarea aerului constă în împiedicarea
emisiei în atmosferă a substanţelor care se dovedesc nocive pentru mediul
înconjurător, în special pentru oameni, animale domestice, faună, culturi,
floră, construcţii civile, cadrul natural şi climatic. Una dintre metodele
cele mai eficiente şi accesibile îndemâna tehnologilor este
elaborarea unor tehnologii eficiente de depoluare.
2.2. Surse de poluare
Sursele de proveniență a poluanților atmosferici sunt
extrem de variate, existând de altfel numeroase clasificări
în acest sens, care țin cont în principal de rolul factorului
antropic.
În general, sursele de poluare a aerului se se pot clasifica
după mai multe criterii, şi anume:
l. După origine:
– surse naturale;
– surse artificiale.
Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în două grupe:
surse naturale şi surse artificiale (rezultate din activitaea
umană).
Sursele naturale de poluare a aerului nu provoacă decît în
mod exceptional poluări importante ale atmosferei. Cea mai
comună dintre poluările naturale este poluarea cu pulberi
provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului,
ridicate de vînt pîna la o anumită altitudine. Furtunile de
praf pot constitui uneori factori de poluare care pot
influenţa şi asupra sănătăţii populaţiei, în apropierea unor
zone aride sau de deşert. În anumite condiţii meteorologice
s-au semnalat transporturi masive de praf de sol pînă la
distanţe apreciabile de locul de producere.
De asemenea între sursele naturale de poluare putem
menţiona erupţiile vulcanice, emanaţiile de gaze din sol,
poluarea produsă de procese naturale de descompunere în
sol a substanţelor organice, incendiile din păduri etc.
Sursele artificiale sunt mult mai importante, înmulţirea acestora
constituind cauze pentru care protecţia aerului reprezintă o problemă
vitală a lumii contemporane. Aceste surse sunt o urmare a activitaţii
omului, progresul societăţii, în primul rînd procesul de industrializare şi
urbanizare, avînd drept fenomen de însoţire poluarea mediului –
implicit şi poluarea aerului.
Aceste surse de poluare a aerului pot fi clasificate în surse staţionare
şi surse mobile.

Sursele staţionare cuprind procesele de combustie şi procesele

industriale diverse (diferite instalaţii producătoare de substanţe
chimice, unităţi care utilizează substanţe chimice volatile etc.).).
Sursele mobile – toate tipurile de transport: terestru (feroviar, rutier),
aerian, naval.
2. După formă:
– surse punctuale (constituite de gurile de evacuare a unor poluanţi în
aer);
– surse liniare (constituite din concentraţia liniară pe orizontală a unor
surse punctuale de poluare);
– surse de suprafaţă;
– surse de volum.
3. După regimul de funcţionare:
– continue;
– discontinue;
– instantanee (accidentale).
4. După înălţimea la care se găseşte sursa:
– surse la suprafaţa solului;
– surse la înălţime mică (sub 50 m);
– surse la înălţime medie (între 50-150 m);
– surse la înălţime mare (peste 150 m).
Indiferent de criteriul de clasificare cea mai periculoasă poluare este cea
provenită din sursele accidentale. Dacă poluarea provenită din alte surse
poate fi anticipată, controlată şi limitată, poluarea accidentală, indiferent de
tipul factorului de poluare (fizic, chimic sau biologic) poate produce dezastre
ecologice.
Poluarea poate fi: regională, de fond și de impact. Poluarea de fond este
produsă de surse naturale sau de manifestări indirecte ale surselor antropice,
în timp ce poluarea de impact este produsul surselor antropice în zonele
directe de impact. Poluarea regională a aerului se manifestă în zone localizate
la distanțe apreciabile de centrele urbane sau de surse industriale de poluare.
Deși programele de control sunt axate exclusiv pe poluarea aerului datorită
activității antropice, este important de înțeles că și fenomenele naturale
contribuie la poluarea atmosferică, efectele lor fiind, în unele cazuri, foarte
importante când sunt generați în cantități mari în vecinatatea așezărilor
umane (ex. furtunile de praf, incendiile de pădure și erupțiile vulcanice).
Referindu-ne la sursele antropice, acestea sunt reprezentate, în cea mai mare
parte de procesele de combustie, fie că acestea furnizează energia calorică
necesară în procesele industriale sau pentru încălzirea încăperilor sau pentru
obținerea lucrului mecanic necesar deplasărilor.