Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie

„Nicolae Testemițanu”

Catedra de limba română și terminologie medicală

Terminologie medicală contemporană funcțională

Tema 1: Limbaj medical românesc în

sincronie și diacronie
 CUPRINS:
1. Generalități privind termenul și
terminologia
2. Constituirea limbajelor
specializate în limba română
3. Componentele de bază ale
termenilor medicali
4. Formarea termenilor medicali
5. Exemple de rădăcini, prefixe și
sufixe
1. GENERALITĂȚI PRIVIND
TERMENUL ȘI TERMINOLOGIA
Terminologia reprezintă disciplina care se ocupă de studiul
termenilor, în ceea ce privește semnificația, evoluția și utilizarea
acestora. Pentru definirea acestui concept este necesar de a porni
de la obiectul de studiu al terminologiei – termenul.
Enciclopedia limbii române propune următoarea explicație
pentru noțiunea de termen – utilizat frecvent ca sinonim pentru
cuvânt, termenul, în sens strict, este denumirea printr-o unitate
lingvistică a unei noțiuni definite dintr-un anumit domeniu de
activitate. Ca unități lexicale specializate folosite în exclusivitate,
cu precădere sau în anumite sensuri într-o terminologie sau/și
alta,termenii sunt de cele mai multe ori cuvinte, dar și sintagme,
abrevieri sau simboluri literale. Spre deosebire de termenii vechi
(moșteniți din latină sau preluați din greacă etc.), populari și/sau
de uz curent (termeni agrari, religioși, etc.) – care aparțin unor
terminologii mai puțin structurate și datează din perioade ale
istoriei limbii în care nu exista o preocupare conștientă pentru
crearea termenilor.
În Dicționarul general de științe. Științe ale limbii – termenul este
element al unei terminologii sau al unui limbaj specializat,
reprezentând denumirea cunoştinţelor din acest domeniu. Termenii
sunt unităţi ale cunoaşterii cu un conţinut stabil, deci mai
independenţi faţă de context decât cuvintele obişnuite.
Georgeta Ciobanu propune următoarea abordare pentru noțiunea de
termen: termenul este un simbol atribuit unui concept.
Conceptul este sensul termenului. Termenul poate fi un
cuvânt sau un grup de cuvinte, o literă sau un simbol grafic, o
abreviere, un acronim etc. Conceptele există independente de
termeni. Conceptul își păstrează un anumit sens în orice context.
Termenul, datorită atribuirii lui unui concept, este dependent de
sistemul de concepte căruia conceptul respectiv îi aparține. Din
punctul de vedere al formei lingvistice este practic imposibilă
izolarea elementelor caracteristice unui termen (prezent în limbajul
de specialitate) care să nu fie prezente și în limbajul general. Cu
toate acestea la o analiză a conținutului termenilor se observă la
aceștia un grad sporit de precizie sau prezența unui conținut
inexistent (necunoscut) în limbajul general.
Caracteristicile care disting un termen de un
cuvânt sunt: precizia și faptul că aparține unui
sistem de termeni.
Totuși o relativă ambiguitate între cuvânt și
termen provine din polisemia cuvintelor și din
faptul că mulți termeni sunt cuvinte, provenind
din limbajul comun și specializate într-un
anumit domeniu printr-un proces de
terminologizare. Terminologizarea fiind un
proces prin care un cuvânt din limbajul curent
se specializează într-un anumit domeniu,
devenind termen.

După părerea lingvistei Ioana Vintilă-

Rădulescu, termenul reprezintă
denumirea printr-o unitate lingvistică a
unei noțiuni diferite într-un limbaj de
specialitate
 Pentru o bună funcționare termenii trebuie
să îndeplinească anumite cerințe, cum ar fi:

să fie conciși;

să se caracterizeze prin acuratețe;

să fie ușor de scris și pronunțat;

să permită cu ușurință formarea

derivatelor

Să fie corecți din punct de vedere

lingvistic.
Georgeta Ciobanu propune un șir de recomandări pentru crearea termenilor
avându-se în vedere totodată: factorii sociolingvistici care influențează
utilizatorul de termeni, dificultățile și avantajele legate de revizuirea
terminologiei și gradul de internaționalizare. Deci indicațiile de care se va ține
cont pentru crearea termenilor sunt:

a)Termenul trebuie să fie pe deplin motivat;

g)Termenul trebuie să fie cât mai scurt posibil,
fără ca acest lucru să-i afecteze claritatea;

b)Termenul trebuie să fie sistemic;

h) preferabil, termenul nu trebuie sa aibă
sinonime, omonime;
c)Formarea termenului trebuie să fie în concordanță cu
regulile sintactice ale limbii;
i)Este recomandabil ca termenul să nu prezinte
variante ortografice sau morfologice
d)Termenul trebuie să fie productiv, să dea naștere la forme
derivate;

e)Termenul trebuie să evite formularea pleonastică;

Termenul acceptă întotdeauna o noțiune
precisă într-un limbaj de specialitate,
afirmă Mariana Pitar. Există și în
terminologie fenomenul polisemiei, dar
la modul ideal termenii ar trebui să fie
monosemantici. Chiar atunci când un
termen acoperă mai multe noțiuni,
faptul că aceștia fac parte din domenii
diferite a făcut ca fenomenul polisemiei
să fie asimilat omonimiei și cuvintele
polisemantice să fie considerate mai
degrabă omonime.
În limbajele specializate la formarea
termenilor se acordă o atenţie deosebită
lipsei de ambiguitate. Acest aspect
garantează comunicarea adecvată între
specialişti, dar şi transferul de
cunoştinţe în scopuri didactice.
Comunicarea corectă devine posibilă
doar dacă în permanenţă este exclusă
ambiguitatea în atribuirea termenilor
corespunzători diverselor concepte.
Un termen este monosemantic
atunci cînd desemnează doar un concept
în terminologie; monosemia reprezintă
situaţia ideală în ceea ce priveşte relaţia
termen – concept. Această situaţie ideală
este rar întâlnită; în permanenţă
termenilor li se amplifică conţinutul, iar
acest lucru duce la polisemie.
Polisemia se referă la termenul care denotă două sau mai multe
concepte distincte, care se aseamănă în anumite privinţe dar nu
aparţin în mod necesar aceluiaşi sistem de concepte. Legătura se
referă la caracteristici prezente la toate conceptele desemnate prin
acelaşi termen (chiar dacă aceste caracteristici nu sunt întotdeauna
foarte evidente).
Ex: cuvântul pământ în limba română are următoarele sensuri:
1. planeta pe care locuim;
2. scoarţa globului terestru;
3. întindere de uscat;
4. teren cultivabil;
5. teritoriu, regiune, ţinut.
Ex: cuvântul bandă dezvoltă următoarele sensuri:
1. fâşie de stofă, hîrtie, de piele;
2. fâşie magnetizată pe care se imprimă şi se reproduc sunete;
3. fâşie lată de cauciuc pe care se transportă automat materiale;
4. peliculă cinematografică;
5. făşie lungă delimitată de partea carosabilă a unui drum;
6. şină care leagă cele două ţevi ale armei de vânătoare;
7. grup de prieteni.
Polisemia este o procedură folosită
relativ frecvent pentru crearea de noi
termeni. Uneori polisemia
obstrucţionează procesul comunicării,
în special dacă termenii polisemantici
apar în acelaşi sistem terminologic sau
în acelaşi domeniu de specialitate.
În cazul sinonimiei doi sau mai mulţi
termeni din aceeaşi limbă desemnează
acelaşi concept:
Ex: azot-nitrogen;
Ex: a scrînti-a luxa;
Ex: teamă-frică.

În general, sinonimia nu este

agreată în terminologie
deorece îngreunează
comunicarea, fiind contrară
principiului de bază în
terminologie care impune
ab¬senţa ambiguităţii şi
presupune transparenţa.
Dintre factorii care contribuie la apariţia
sinonimiei pot fi considerţi următorii:
- alternative inventate ad hoc;
- standardizare defectuoasă;
- invenţii ad hoc datorate traducătorilor.
Uneori există un grad ridicat de asemănare
între concepte astfel încât termenii pot fi frecvent
confundaţi, fapt numit în literatura de specialitate
ca fiind o cvasi sinonimie. Chiar dacă cei doi
termeni par a fi sinonime, există diferenţe în
conţinutul semantic, conotaţii şi colocaţii.
Georgeta Ciobanu distinge patru accepții ale noțiunii de
terminologie:
1) domeniu de activitate care se ocupă cu excerptarea,
descrierea, procesarea și prezentarea termenilor, respectiv
metodele și procedeele folosite în aceste scopuri (putem considera
termen orice simbol convențional reprezentând un concept definit
într-un anumit domeniu de specialitate);
2) teoria, respectiv, totalitatea premiselor, argumentelor și
concluziilor necesare pentru a explica relațiile dintre concepte și
termeni, reprezentând un obiectiv fundamental pentru desfășurarea
unei activități coerente într-un domeniu dat;
3) gruparea de termeni care reprezintă sistemul de concepte
dintr-un anumit domeniu de specialitate (ex. construcții,
arhitectură etc.);
4) publicația în care sistemul de concepte dintr-un domeniu de
specialitate este reprezentat prin termeni.
Terminologia modernă s-a dezvoltat pentru a răspunde unei
nevoi sociale de armonizare a vocabularelor, mai întîi în
scopul asigurării comunicării profesionale. Terminologia este
o ştiinţă relativ recentă, care a apărut în urma revoluţiei
tehnico-ştiinţifice. După ce multitudinea de termeni intrase
în uz, se simţea nevoia de a fi studiaţi şi clasificaţi pe domenii
de specialitate.
Cercetările lingvistice ale termenilor, o perioadă
indelungată, s-au efectuat în cadrul lexicologiei. Pe parcursul
acestei perioade, cercetătorii erau de părerea că termenii
trebuie să fie monosemantici, însă termenul de terminologie
rămânea a fi polisemantic.
Terminologia - cuvinte şi expresii, denumind obiecte
speciale din diferite domenii de activitate.
Terminologia - ramură a lingvisticii, care studiază
termenii şi organizarea gramaticală.
Sarcinile de bază a terminologiei:
- de a analiza rolului terminologiei în
contextul proceselor de comunicare;
- de a determina locului
terminologiei în sistemul limbajului
general;
- de a analiza structura gramaticală a
cuvintelor simple şi frazelor compuse;
- de a cerceta contextul specific
terminologiei în corelaţie cu contextele
frazeologice;
- de a concretiza sensul „sistemului
terminologic” şi de a analiaza metodele
descrierii sistemelor terminologice.
Temninologia este corelată şi
cu alte ştiinţe, discipline:
- Pentru descrierea
terminologiei se folosesc
metode matemetice şi
terminologia preia date din
disciplina matematicii: teoria Dintre activităţile specifice
adevarului, statistica terminologiei putem menţiona:
matematică, logica -excerptarea şi înregistrarea
matematică. termenilor;
- Limbajul informaţional -selectarea şi standardizarea
existent, din punct de vedere termenilor;
al lexicului, este un limbaj -descrierea conceptelor cu
terminologic; pe această ajutorul definiţiilor sau
teorie este bazată explicaţiilor;
terminologia informaţională -înregistrarea datelor
terminologice (termen,
definitţie, explicaţie, context,
relaţii conceptuale, echivalente
în alte limbi etc);
-comparaţia- găsirea
 2. CONSTITUIREA
LIMBAJELOR
SPECIALIZATE ÎN LIMBA
ROMÂNĂ
 Terminologia medicală în limba
română, ca microsistem al
terminologiei științifice, a parcurs mai
multe etape de dezvoltare.
Lingvistul Nicolae Alexandru Ursu în
lucrarea sa „Formarea terminologiei
științifice româneștiˮ menționează
faptul că scrierile medicale în limba
română au apărut relativ târziu, abia
către mijlocul secolului al XVIII-lea.
În pofida acestui fapt, unii termeni
științifici din domeniul medicinii au fost
întâlniți și înainte în documente, în
pravile, în cronici, în special în scrierile
lui Dimitrie Cantemir, care a creat în 1705
primul model de dicţionar explicativ – o
anexă la romanul său Istoria ieroglifică.
În acest dicţionar sunt explicaţi 280 de
termeni ce se referă la diferite sfere:
social-politică, militară, filozofică,
diplomatică, financiară, dar şi botanică,
anatomică, farmaceutică.
După cum afirmă cercetătorul Nicolae Ursu,
primul text medical românesc de o mare
însemnătate pentru începutul terminologiei
medicale românești îl constituie
manuscrisul intitulat Alegerile lui
Ippocrat, fiind o traducere din greacă a
Aforismelor celebrului medic al antichității,
făcută în Muntenia pe la mijlocul secolului
al XVIII-lea. Terminologia medicală din
acest text este bazată pe utilizarea calcului
lingvistic din limba greacă și din latină.
Între anii 1760-1770 apare cea
de-a doua lucrare importantă
pentru constituirea
terminologiei medicale
românești, intitulată
Meșteșugul doftorii, tradusă
din limba greacă. Lingvistul
N. A. Ursu precizează că:
„manuscrisul conține
numeroase neologisme de
origine neogreacă: alifie,
artirie, astmă, diaria, diavit,
emplastron, miopie,
revmatismos etc., precum și
termeni de origine latină sau
romanică: colică, esenție,
fistulă, materie etc. ˮ, termeni
ce rămân încă fideli la această
etapă limbilor de origine.
În primele decenii ale secolului al
XIX-lea crește considerabil numărul
lucrărilor medicale tipărite în limba
română. Prima broșură medicală în
limba română apare la Sibiu și la Cluj
în 1803, cu titlul Învățătură adevărată
pre scurt a vindeca boala sfranțului,
după experienția și ispitirile cele mai
noauă, fiind o traducere din
maghiară, realizată de primul medic
român Ioan Molnar-Piuariu, cărturar
cu merite mari în culturalizarea
românilor ardeleni. N. A. Ursu
menționează că broșura a avut drept
scop popularizarea limbajului
medical, de aceea au fost evitate
unele neologisme, recurgându-se la
calcuri și perifraze: „infecție de obște
(generală), infecție în loc (locală),
înfocare (inflamație), modrul
traiului (dietă) etcˮ
Prima scriere medicală românească care
conține o terminologie de specialitate mai
bogată, cu un pronunțat caracter neologic este
Învățătură pentru ferirea și doftoria
boalelor celor ce se încing prin țeară și
acelor ce se leagă și a unor boale sporadice,
adecă pe ici pe colo îmblătoare, ale vitelor
celor cu coarne, precum și a cailor și a
porcilor, tradusă din maghiară de Petru Maior.
Majoritatea termenilor au o formă utilizată și
astăzi: „amputație, apetită, cicatrice, circulația
sângelui, contagios, corp, curativ, dietic, dosă,
epidemie, boală hronică, nerv, nociv, ospital,
prescripție, puls, remediu, simptom,
transpirație etc
În această lucrare Petru Maior a avut drept scop nu numai
comunicarea unor cunoștințe în domeniul medicinii, dar și
cultivarea limbii literare românești. În postafață el vine cu
următorul mesaj:

„Cinste cititorule, vei afla unele cuvinte în cărticica

aceasta, care poate cu văzuta dintâi nu le vei pricepe, ci să
nu te scăndălizești... Aceasta urmând, nu numai vei pricepe
zisele cuvinte, ci și noauă cunoștință de multe cuvinte
românești agonisindu-ți înțelepțește te vei îndemna,
aprins de dragostea neamului tău, a îmbogăți dialecta
patriei tale, precum toate neamurile Evropei astăzi se
nevoiesc a-și curăți limba sa, a o netezi și a o polii, ci și la
acea culme de deplinire a o înnălța, cât să o facă de agiuns
spre împărtășirea tuturor științelor iubitorilor de
învățătură oamenilor săi.ˮ
Un moment important în dezvoltarea
terminologiei medicale românești îl
constituie apariția în 1821 a cărții lui
Vasile Popp, Apele minerale de la
Arpătac, Bodoc și Covasna și despre
întrebuințarea acelorași în deschilinite
patimi, fiind cea dintâi lucrare științifică
medicală românească. Lucrarea este
scrisă în limba română, într-un stil
științific, fiind utilizate neologismele de
origine latină și calcuri după termenii
medicali latinești, cu indicația în
paranteze a termenului latin calchiat.
Datorită acestui tratat balneologic, care
a avut o influență însemnată asupra
contemporanilor, Vasile Popp este
considerat întemeietorul scrisului
științific medical și unul dintre creatorii
terminologiei științifice medicale în
limba română.
Dezvoltarea asistenței medicale la
mijlocul secolului al XIX-lea,
reorganizarea spitalelor vechi și
înființarea altelor noi, crearea primelor
școli de felceri și moașe, instruirea
personalului de serviciu din spitale și
organizarea acțiunilor de combatere a
epidemiilor au dus, după cum afirmă
cercetătorul N. A. Ursu, la sporirea
necesității pentru popularizarea
limbajului medical.
O contribuție deosebită în acest sens o
aduc marii doctori Ștefan Vasile
Episcopescu, Nicolae Krețulescu și
Gheorghe Polizu din Muntenia,
Gheorghe Cuciuran, Costache Vârnav și
Anastasie Fătu din Moldova și Pavel
Vasici-Ungurean din Transilvania.
O contribuție importantă la
dezvolatrea literaturii medicale
românești o are Pavel Vasici prin
publicarea a două volume din
Macrobiotica sau măiestria de a
lungi viața, o traducere după
medicul german Ch.W. Hufeland.
Neologismele din această lucrare
sunt explicate în paranteze prin
termeni sinonimici populari:
„antidot (venin- leac asupra),
esanteme (bube), indigestie
(nemistuire), transfusie
(revărsare).ˮ
Datorită numeroaselor scrieri ce
au contribuit la îmbogățirea
limbii române cu termeni
științifici, doctorul Pavel Vasici
este considerat drept unul dintre
întemeietorii terminologiei
științifice medicale românești.
În această perioadă, în Moldova se înființează în 1830 un cerc de
lectură medicală, transformat mai târziu în Societatea de
medici și naturiști din Iași. În cadrul acestei prime societăți
științifice românești au participat fruntașii vieții științifice
moldovenești, care, prin activitatea lor, au participat la
popularizarea cunoștințelor medicale și de istorie naturală.
În 1842, după o călătorie în Europa, Gh. Cuciuran publică
lucrarea intitulată Descrierea celor mai însemnate spitaluri din
Ghermania, Engliteria și Franția. Terminologia folosită de
medic în această lucrare se referă mai mult la organizarea
sanitară într-un spital, introducând termeni utilizați pentru
prima dată în limba română: „asistenți, practicanți, autopsie,
clinică, infirmărie, invalid, laboratoriu, laborant, medic, a
opera, patologic etc.
Chiar dacă activitatea medicilor moldoveni a fost o contribuție
însemnată la dezvoltarea și îmbogățirea terminologiei
medicale românești, aceasta nu poate fi comparată și egalată cu
activitatea medicilor munteni și transilvăneni, publicațiile
celor din urmă apărând cu mult înaintea celor realizate de
specialiștii moldoveni. N. A. Ursu afirmă că: „față de limba
scrierilor medicilor munteni, cea din textele moldovenilor are
un caracter arhaizant și moldovenizant.
În perioada 1850-1860 cea mai mare contribuție la
dezvoltarea terminolgiei medicale românești o aduc, prin
publicațiile și cursurile lor, doctorii Gh. Polizu, Iuliu
Barasch, P. Ciocanelii, N. Turnescu, care făceau
parte din corpul didactic al Școlii de mică chirurgie,
transformată în 1857 în Școala națională de medicină și
farmacie.
Urmărind evoluția limbajului medical în spațiul
românesc, putem observa că principalele surse de
îmbogățire ale acestuia sunt neologismele preluate din
greacă și în special din latină, fapt confirmat și de
cercetătoarea Mariana Flaișer, în studiul „Terminologia
medicală în limba românăˮ, care este de părerea că
împrumuturile latinești au artificializat terminologia
medicală românească: „atât în secolul al XIX-lea, cât și în
secolul al XX-lea, în textele științifice medicale au circulat
și circulă un număr mare de latinisme, a căror prezență
accentuează caracterul savant al vocabularului în
domeniu, întărindu-i aspectul artificial.
Atât termenii medicali sau farmaceutici latinești, cât și cei
grecești se pot încadra, după afirmația lingvistei, în clasa
termenilor științifici internaționali, fiind „internaționalisme a
căror prezență poate fi acceptată ca o trăsătură dominantă a
terminologiei medicale, existentă la fel și în alte tipuri de
terminologii.
Generalizând informațiile despre evoluția limbajului medical în
spațiul românesc, putem afirma că terminologia medicală și
farmaceutică românească se caracterizează prin utilizarea unor
termeni de mare varietate și bogăție atât din punctul de vedere al
formei, provenienței cât și al circulației și frecvenței. Conform
afirmației cercetătoarei M. Flaișer, „în terminologia medicală și
farmaceutică fixată încă din secolul trecut în limbajul medical
românesc, în secolul al XX-lea se remarcă o permanentă acțiune
de adiționare a unor elemente lexicale noi, aceasta având drept
consecință crearea unui neolimbaj în cadrul terminologiei
medicale românești, cauzată de acumularea de neologisme de
proveniențe diferite.
O altă trăsătură a terminologiei medicale în secolul
al XX-lea pe care o menționează lingvista este
tendința de internaționalizare. Această trăsătură
facilitează decodarea limbajului medical de către
specialiștii vorbitori de diferite limbi.
Clasa de neologisme cu cea mai mare pondere de
utilizare în terminologia medicală românească este
cea latino- romanică, acești termeni fiind adaptați
fonetic și încadrați în sistemul limbii române.
Comparativ cu secolul trecut, după cum afirmă
lingvista, la etapa actuală scade tendința de utilizare
a termenilor formați prin sufixe și prefixe, unele
neologisme având în structura lor de origine
afixoide: monoclonal, farmacocinetică, transdermic,
anticorpi etc.
Evoluția limbajului medical românesc
din secolul al XVIII-lea și până în
prezent demonstrează că terminologia
medicală românească este un teritoriu
lingvistic deschis, aflat într-un proces
continuu de modelare și îmbogățire.
 3. COMPONENTELE DE
BAZĂ ALE TERMENILOR
MEDICALI
Majoritatea termenilor
medicali au trei componente
de bază:
- răcina;

pericardită
- prefixul;
- sufixul. Prefix ,,peri”

Fiecare termen este format Rădăcină

prin combinarea cel puțin a ,,kardia”
rădăcinii, care are la bază
subiectul despre care se
vorbește, și a sufixului, parte Sufix ,,ită”
finală care modifică și dă
înțelesul esențial rădăcinii.
Prefixul este plasat la
începutul temenului, numai
când este necesar, pentru a
se modifica rădăcina sau
rădăcinile.
4. FORMAREA TERMENILOR
MEDICALI
Pentru formarea termenilor medicali există cinci reguli de bază:
1. Termeni formați din rădăcină terminată cu o consoană și sufix ce începe cu o
consoană:
În acest caz se va introduce o vocală, în mod uzual fiind adăugată vocala ,,o”;
Exemplu: - Hepatomegalie (hepat + o + megalie)
2. Termeni formați din rădăcină terminată cu o consoană și sufix ce începe cu o
vocală:
În acest caz nu se va introduce vocala de combinare;
Exemplu: - Vasectomie (vas/o + ectomie)
3. Termeni formați din rădăcină terminată cu o vocală și sufix ce începe cu o altă
vocală:
În acest caz vocala finală a rădăcinii nu se mai folosește;
Exemplu: - cardită (cardi/o + ită)
4. Termeni formați din două rădăcini, prima terminată cu o vocală și cea de-a doua
care începe, de asemenea, cu o vocală:
În acest caz se utilizează inserarea celor două vocale între cele două:
Exempu: - electroimunodifuzie (electr/o + imunodifuzie)
5. Termeni formați dintr-un prefix terminat într-o vocală și o rădăcină ce începe cu o
vocală:
În acest caz vocala finală a prefixului este eliminată:
Exemplu: - parenteral (para + enter/o + al)
 5. EXEMPLE DE
RĂDĂCINI, PREFIXE
ȘI SUFIXE
 Elemente prepozitive Semnificația Example de termeni medicali
 

angi-; vas- vas de sânge angiogramma

bio-; vit- viață biologia
inimă cardiologia
cardi-;
(-cardia)
celulă adenocytus
cyt-;
(-cytus)
cyst- vizică urinară cystectomia
cholecyst- de sau care aparține vezicii Cholecystotomia
biliare

sân Mastographia
mast-;
(-mastia);
mamm-
encephal- creier Encephalogramma
stomac Gastrotomia
gastr-;
(-gastria)
colp- vagin Colpectomia

enter- intestinul subțire Gastroenterologia

physi- natură Physiotherapia

Elemente postpozitive Semnificația Example de termeni medicali

-graphia angiographia
proces de înregistrare
-gramma angiogramma
înregistrare, imagine
-ectomia denotă o operație chirurgicală cystectomia
sau îndepărtarea unei părți a
corpului, rezecție, excizie

-logia știință biologia

-pathia denotă o boală su o tulburare enteropathia

-tomia tăiere; incizie gastrotomia

-therapia tratament physiotherapia
Elemente prepozitive semnificație Exemple de termeni medicali
 

cheil-; (-cheilia) Buză cheilōsis

derm-; dermat-; piele dermatologia

(-dermia)

hyster-; metr- uter hysterotomia metrotomia

nephr- rinichi nephropexia

oste- os osteologia
proct- anus și rect proctectomia
pyel- pelvis pyelographia
rhin- Cavitate nazală rhinopathia
spondyl- Vertebră / coloană vertebrală spondylōsis

Stomat- Cavitate bucală stomatitis

Elemente postpozitive semnificație Exemple de termeni medicali
 

-genēsis Origine, cauză pathogenēsis

-gēnus, a, um Ceea ce se dezvoltă din gastrogēnus

interior; rezultat al unui proces

-ītis inflamație dermatītis

-ōma Tumoare, umflătură angiōma

-ōsis Condiție de boală keratōsis

-pexia fixare enteropexia

-scopia Examinare internă gastroscopia

PREFIXE semnificație Exemple de termeni
medicali
 

endo- În interior endometrītis

para- alături parametrītis
peri- În jurul perinephrītis

Elemente prepozitive Semnificația Exemple de termeni

  medicali
a-; an- nu; fără; aplasia
dys- defecțiune; dysplasia
dificultate
hyper- extrem, dincolo de hyperplasia
normal
hypo- sub normal hypoplasia
 Elemente prepozitive Semnificația Exemple de termeni
  medicali

dinte odontalgia
odont-;
(-odontia);
(-dentia)
ophthalm-; ochi ophthalmopathia
-ophthalmia
ureche otoscopia
ot-
copil paediatria
paed-;
(-paedia)
venă phlebotomia
phleb-
phthisi- tuberculoză phthisiatria
psych- minte psychologia
păr trichopathia
trich-;
(-trichia)
 Rădăcini Semnificația Exemple
dactyl-; de un deget sau de la un deget de la picioare Dactylalgia
-dactylia
gloss-; limbă Glossalgia
-glossia
gluc-; zahăr Glykaemia
(glucos-);
glyk-;
haem-; sânge Haematologia
haemat-;
-aemia
heter- denotă ceva ca „celălalt” (din doi), ca adaos sau Heterogenus
diferit
homo- denotă ceva ca „la fel” ca altul sau comun Homogenus

macr- mare, lung Macrocephalia

micr- mic Microgastria
neur- ale nervilor și ale sistemului nervos Neurologia

olig- cantitate mică Oliguria

phag- ; Înghițire, deglutiție Aphagia

-phagia
phon-; Voce, sunet Dysphonia
-phonia
pneum-; Plămân, aer Pneumotomia
pneumon-
poly- denotă o „pluralitate” a ceva Polyuria

splen-; splină Splenectomia

-splenia
 
ur-; Urină Anuria
-uria tractul urinar
 
 Sufixe Semnificația Exemple
-megalia Mărire, lărgire, creștere în exces Splenomegalia
-opia; Vedere; Dysopia
-opsia examinare sau inspecție

-thermia Căldură Hyperthermia

Sufixe Semnificație Exemple

-kinesis Mișcare Oligokinesis
-stoma Intervenție chirurgcală care Gastrostoma
-stomia constă în aplicarea unei Enterostomia
fistule(unui tub)

Prefix Semnificație Exemplu

Pan - Tot întreg, total panalgie
Elemente prepozitive Semnificație Exemple de
termini medicali
Aden- Glandă Adenoma
Arthr- Articulație Arthropathia
Cephal- Cap Cephalalgia
-cephalia Hydrocephalia
Chondr- Cartilagiu Chondrogenesis
Cyan- Albastru Cyanuria
Dacryocyst- Sac lacrimal Dacriocystitis
Erythr- Roșu Erythrocytus
Leuc- Alb Leucocytus
My- Mușchi Myalgia
Myos-
Myel- Măduva spinării Myelitis
Orth- Direct, drept Orthopaedia
Py- Puroi Pyuria
Tox- Otravă Toxicosis
Toxic-
Elemente prepozitive Semnificație Exemple de
termini medicali
Aesthesi- Sentiment Anaesthesiologia
-aesthesia Senzație nervoasă
Brady- Încet, lent Bradycardia
Gynaec- Femeie Gynaecologia
Hist- țesut Histologia
Hydr- apă Hydrophobia
Lip- grăsime Lipoma
Lith- Piatră Phlebolithus
-lithus calculi
Melan- negru Melanuria
Onc- tumoare Oncologia
Pyr- febră Pyrotherapia
Tachy- Repede, rapid tachycardia
Sufixe Semnificație Exemple
-penia Număr scăzut (în sânge) leucocytopenia
-pexia fixare nephropexia
-phobia frică Hydrophobia
-plegia paralizie Diplegia

Prefix Semnificație Exemplu

Bi-, di- Doi/două Didactylia
Mono- Unul/ singur Monophobia