SISTEMUL NERVOS

 Totalitatea organelor formate predominant

din ţesut nervos
 recepţionează,
 transmite
 integrează informaţiile primite din mediul
extern sau intern
 permite elaborarea unui răspuns adecvat
mesajului primit.
 Recepţionarea mesajelor se realizează
prin intermediul receptorilor, specializaţi în
transformarea stimulilor - ce poartă diferite
forme de energie - în impuls nervos, ce
reprezintă energia internă specifică
organismului.
 influxul nervos este transmis pe căile
nervoase aferente (care aduc informaţiile)
spre centrii nervoşi de integrare de la
nivelul diferitelor etaje de la nivelul
sistemului nervos central.
 Integrarea nervoasă
 reprezintă prelucrarea mesajelor primite
de către centrii nervoşi şi elaborarea
comenzilor pentru organele efectoare
-răspuns imediat la stimuli
 stocarea informaţiilor ca "acte de
memorie" (formarea de engrame) şi
reactualizarea lor ulterioară – răspuns
tardiv la stimuli
 Răspunsurile plecate de la centri sunt
conduse pe căile nervoase eferente (care
duc informaţiile) spre efectori intrarea
în activitate :
contracţia muşchilor scheletici,
contracţia musculaturii viscerale,
activitatea glandelor cu secreţie internă şi
externă
 Sistemul nervos este împărţit în:
 sistemul nervos al vieţii de relaţie sau somatic
ce stabileşte legătura între organism şi mediul
extern;
 sistemul nervos al vieţii vegetative care
coordonează activitatea organelor interne, în
strânsă legătură cu:
 sistemul nervos somatic
 sistemul endocrin (hormonii amplifică,
generalizează şi prelungesc în timp, reacţiile
iniţiate de sistemul nervos vegetativ).
 Sistemul nervos somatic
Format din:
 sistemul nervos central (S.N.C.) sau axul
cerebro-spinal sau nevrax, reprezentat de
encefal şi măduva spinării;
 sistemul nervos periferic (S.N.P.) ce
cuprinde ganglionii nervoşi, nervii spinali şi
nervii cranieni.
 Sistemul nervos vegetativ
Format din:
 sistemul nervos central cu centrii nervoşi
vegetativi situaţi în axul cerebrospinal;
 sistemul nervos periferic cu ganglionii
nervoşi vegetativi şi fibrelel nervoase
vegetative preganglionare şi
postganglionare care intră în componenţa
nervilor spinali şi cranieni.
 Sistemul nervos central
Măduva spinării
Configuraţia externă

 Măduva spinării este partea SNC adăpostită în

canalul vertebral, format din:

 suprapunerea găurilor vertebrale

 completat de discurile intervertebrale, între

corpurile vertebrale, iar între arcuri, de
ligamentele galbene
 Se întinde de la nivelul arcului anterior al
atlasului, de unde iese primul nerv
cervical, până în dreptul discului L1-L2.
 La embrionul de 3 luni umple tot canalul
vertebral până la coccis, dar ulterior creşte
mai puţin decât coloana vertebrală,
realizându-se o ascensiune aparentă.
 La bărbat are o lungime de 45 cm, iar la
femei de 43 cm.
 În partea inferioară unde măduva se termină cu
conul medular care se prelungeşte până la
coccis cu filum terminale din substanţa albă.
 Rădăcinile nervilor spinali datorită ascensiunii
aparente a măduvei vor coborî din ce în ce mai
oblic ca să ajungă la gaura de conjugare
respectivă, aşa că sub L1 vom găsi doar
rădăcini ale nervilor lombari şi sacrali alături de
firul terminal, formând ceea ce se numeşte
coada de cal.
 Măduva spinării se împarte în mai multe segmente
(metamere) şi din fiecare iese câte un nerv spinal.
 Sunt 8 perechi de nervi spinali cervicali, 12 perechi de
nervi toracali, 5 perechi de nervi lombari, 5 perechi de
nervi sacrali şi 1 pereche de nervi coccigieni.
 Pe suprafaţa măduvei se văd mai multe şanţuri
longitudinale a căror denumire arată şi situaţia lor: fisura
mediană anterioară, şanţul median posterior, şanţul
lateral anterior pe unde ies rădăcinile anterioare ale
nervilor spinali şi şanţul lateral posterior pe unde intră
rădăcinile lor posterioare.
 La nivelul măduvei cervicale se descrie şi un şanţ
intermediar posterior ce corespunde limitei între
fasciculele Goll şi Burdach.
 Structura internă
 Pe secţiune transversală se constată că măduva
spinării este alcătuită din substanţa cenuşie
situată central şi care pe secţiune are forma
literei "H” şi subtanţa albă, aşezată la periferie.
Datorită fisurii anterioare şi a şanţului median
posterior care se prelungeşte în interior cu un
sept median posterior, măduva apare împărţită
în două jumătăţi legate între ele prin două
comisuri: una cenuşie posterioară, formată de
bara transversală a "H”-ului şi alta albă
anterioară, între fundul fisurii mediene anterioare
şi comisura cenuşie.
 Substanţa cenuşie.
 Prezintă pe suprafaţa sa de secţiune două prelungiri anterioare,
numite coarne anterioare, care în lungul măduvei realizează
coloanele anterioare. Ele sunt mai umflate şi nu ajung până la
suprafaţa măduvei.
 Prelungirle posterioare se numesc coarne posterioare şi formează
în lungul măduvei coloanele posterioare. Ele sunt mai subţiri şi
ajung până la şanţul colateral posterior de care sunt separate printr-
o lamă de substanţă albă numită zona marginală (Lissauer).
 Coarnele posterioare au un apex, un cap, un col şi o bază.
 Coarnele laterale formează în lungul măduvei columna laterală
întinsă între mielorele C8-L2. În grosimea comisurii posterioare este
situat canalul central. Substanţa cenuşie este formată mai ales din
corpul neuronilor.
 Datorită legii neurobiotaxiei care afirmă că toţi neuronii cu aceeaşi
funcţie stau grupaţi la un loc, în substanţa cenuşie se vor descrie
nuclei.
 Zone ale substanţei cenuşii
 Se descriu datorită funcţiilor diferite ale
neuronilor
 Zona somatomotorie
 Situată în cornul anterior.
 Conţine nucleii motori pentru musculatura striată
scheletică. Se numesc şi neuroni radiculari
deoarece axonul lor intră în rădăcina anterioară
a nervului spinal.
 Neuronii radiculari sunt de 2 tipuri: alfa care
inervează fibrele contractile ale muşchilor şi
gama care sunt fusiformi. Neuronii motori au şi
rol trofic asupra fibrelor musculare.
 Zona visceromotorie
 Situată la baza cornului anterior şi în cornul lateral.
Conţine nuclei vegetativi.
 Între C8 şi L2 este nucleul intermedio-lateral în care
sunt centrii simpatici pentru tot organismul începând cu
nucleul ciliospinal (C8-T3) care produce midriaza
(dilatarea pupilei) şi terminând cu nucleul veziculo-spinal
la L1 şi anorectul la L2.
 În măduva sacrată sunt nucleii parasimpatici ai
micţiunii, defecaţiei şi erecţiei. Axonii acestor neuroni
trec prin cornul anterior, rădăcina anterioară a nervului
spinal şi din nervul spinal ajung prin ramul comunicant
alb la lanţul ganglionar simpatic laterovertebral.
 Zona viscerosenzitivă
 Cuprinsă în partea posterioară a regiunii
intermediare. Conţine neuronii care
recepţionează interoreceptivitatea şi care
nu se grupează în nuclei.
 La ei vin fibrele nervoase de la viscere,
prin rădăcina posterioară a nervilor spinali.
 Zona somatoreceptivă
 Localizată în cornul posterior. Prezintă trei nuclei:
 nucleul pericornual în care, sub zona marginală
(Lissauer) se găseşte stratul zonal Waldeyer, iar mai
profund substanţa gelatinoasă Rolando. Acest nucleu
are deutoneuronii pe calea exteroceptivă.
 La baza cornului posterior, în partea medială se găseşte
nucleul toracic (Clark-Stilling)
 în partea laterală - nucleul latero-bazilar (Bechterow).
 Aceşti doi nuclei recepţionează stimulii proprioceptivi
pentru coodonarea motorie fiind alcătuiţi din
deutoneuronii acestei căi.
 Pe lângă neuronii motori şi senzitivi, somatici şi
vegetativi, se găsesc şi numeroşi neuroni intercalari
sau de asociere.
 Straturile medulare
Rexed (după
Cashan JN,
1996 ):
 I-IV laminele
cornului dorsal;
 I : zonă marginală
Weldeyer;
 II-III: SGR –
substanţa
gelatinoasă
Rolando;
 IV-VI: straturi
profunde cu
neuroni de
transmitere
(originea straturilor
spino-talamice)
 Substanţa reticulată

 formată din grămezi de celule nervoase

dispuse “în reţea” în substanţa albă, între
canalul posterior şi cel lateral, în
vecinătatea imediată a substanţei cenuşii.
 Substanţa albă
 formată din 3 perechi de funicule sau
cordoane:
 Cordonul anterior între fisura mediană
anterioară şi cornul anterior,
 Cordonul lateral între cornul anterior şi
septul median dorsal.
 ALCĂTUIREA CORDOANELOR
 Cordoanele sunt alcătuite din fibre care pot fi
grupate în:
 endogene care pleacă de la neuronii din
măduvă şi care pot fi scurte şi lungi.
 fibrele scurte nu părăsesc măduva şi alcătuiesc
fasciculele de asociere intersegmentară a
măduvei (fasciculele fundamentale).
 fibrele lungi sau de proiecţie ies din măduvă
spre etajele superioare formând căi ascendente.
 Fibrele exogene aparţin neuronilor din afara
măduvei. Dacă provin de la neuronii ganglionului
spinal formează căi ascendente, dacă provin
din centrii superiori - căi descendente.
 Căile ascendente
 Ele conduc sensibilitatea către etajele superioare.
Primul neuron (protoneuronul = N1) pe calea tuturor
sensibilităţilor de la nivelul trunchiului şi membrelor este
neuronul pseudounipolar din ganglionul spinal de pe
rădăcina posterioară a nervului spinal aflat lângă gaura
de conjugare unde cele două rădăcini se unesc spre a
forma nervul.
 Pe căile sensibilităţilor, deutoneuronul conduce mesajul
la al III-lea neuron care cu excepţia sensibilităţii olfactive
se află în talmus, de unde stimulul ajunge la cortex în
zona respectivă de intergrare
 a) Căile sensibilităţii exteroceptive.

 Dendrita protoneuronului se duce la periferie pe calea ramurilor

nervului spinal de unde culege stimulii de la exteroceptori (tactili,
termici şi dureroşi), iar axonul pe calea rădăcinii posterioare ajunge
la nucleul pericornual.
 Axonul acestuia trece în jumătatea opusă a măduvei, devine
ascendent şi formează în cordonul anterior, tractul spinotalamic
anterior, iar în cordonul lateral tractul spinotalamic lateral şi
spinorectal.
 Prin tractul spinotalamic anterior este condusă sensibilitatea de
presiune şi tactilă grosieră, afectivă, difuză sau protopatică pe când
sensibilitatea tactilă, fină gnostică sau epicritică este condusă prin
fasciculele Goll şi Burdach.
 Tractul spinotalamic lateral conduce termoalgezia.
 Fasciculul spinotectal conduce sensibilitatea exteroceptivă la nivelul
coliculilor optici din gama cvadrigemină.
b) Căile sensibilităţii proprioceptive.

 Sunt diferite pentru stimulii ce deservesc coordonarea

motorie de cei ce realizează simţul kinestezic:
 Pentru sensibilitatea proprioceptivă kinestezică (aşa-
zis "conştientă”), axonii protoneuronilor intră în măduvă,
devin ascendenţi formând fasciculele Goll şi Burdach din
cordoanele posterioare şi merg să facă sinapsă cu al
doilea neuron în nucleii omonimi din bulb.
 De aici, pe calea lemnisculului medial mesajele ajung la
talamus de unde sunt proiectate pe cotex.
 Pentru sensibilitatea proprioceptivă de
coordonare motorie mesajele recepţionate de
la fusurile neuromusculare şi corpusculii
tendinoşi Golgi, sunt trimise de protoneuron
nucelii latero-bazilari şi toracici din măduvă.
 Axonii acestora formează două fascicule
ascendente ce merg la suprafaţa cordonului
lateral:
 tractul spinocerebelos posterior sau direct
(Flechsig) pleacă din nucleul toracic de aceeaşi
parte
 tractul spinocerebelos anterior încrucişat
(Gowers) îşi are originea în nucleul latero-bazilar
din partea opusă.
 c) Căile sensibilităţii interoceptive.

 nu au tracturi speciale la nivelul măduvei.

 informaţiile culese de la viscere sunt
conduse prin fibrele tractului
spinotalamic, dar mai ales, din aproape
în aproape, cu multiple staţii în substanţa
reticulată, prin căile ascendente
nespecifice.
 B. Căile descendente.
 duc comenzi de la etajele superioare
pentru mişcări voluntare, automate, reflexe
de echilibru, ca şi pentru coordonarea lor:

căi piramidale - pentru mişcări voluntare

căi extrapiramidale - automate, reflexe de

echilibru .
 a) Căile pentru mişcările voluntare
ale corpului şi ale membrelor.
 pornesc din girusul precentral (celulele giganto-
piramidale Betz).
 formează în măduvă:
 tractul corticospinal anterior (Türk), situat de o parte
şi de alta a fisurii mediene anterioare (piramidal direct) şi
 tractul corticospinal lateral (piramidal încrucişat), din
fasciculul lateral.
 Fibrele tractului piramidal încrucişat au făcut decusaţia
la nivelul bulbului.
 Fibrele tractului piramidal direct se încrucişează, dar pe
parcurs şi merg să se termine la nivelul neuronilor motori
din coarnele anterioare de partea opusă.
b) Căile pentru mişcările automate.

 Sunt reprezentate de fasciculul

tectospinal ce pleacă de la coliculii
cvadrigemeni superiori.
c) Mişcările reflexe de echilibru.

 Sunt comandate prin fasciculul

vestibulospinal din cordonul anterior.
 d) Alte căi extrapiramidale

 Sunt reprezentate de:

 tractul rubrospinal de la nucleul roşu din
mezencefal situat în cordonul lateral;
tractul olivospinal ce pleacă din oliva
bulbară şi
tractul reticulospinal.
 fibre intersegmentare aparţinând
aparatului elementar al măduvei spinării –
în substanţa albă, pe lângă sistemele de
fibre ascendente şi descendente .
 Alături de fasciculele fundamentale situate
în fiecare cordon lângă substanţa cenuşie,
se mai descriu, cu aceeaşi funcţie şi
fasciculul triunghiular, septomarginal şi
semilunar.
Căile de conducere ale măduvei
spinării
 ENCEFALUL
 partea sistemului nervos central
adăpostită în cutia craniană.
 alcătuit din:
parte axilară (mijlocie) denumită trunchi
cerebral (înapoia căruia se găseşte
cerebelul)
creier sau cerebrum (situat superior de
trunchiul cerecbral).
 Trunchiul cerebral
 aşezat în etajul inferior al endobazei, pe
clivus (faţa dorsală a apofizei bazilare).
 are aspectul unei fâşii longitudinale de
fibre albe, peste care trece un alt
mănunchi de fibre, care formează puntea,
ca o bandă transversală.
Trunchiul
cerebral -
faţa
anterioară
 Configuraţia externă
 faţă antero-laterală şi faţă posterioară
 Are 3 componente :
bulbul,
puntea şi
pedunculii cerebrali ai mezencefalului
(superior)
 Bulbul
 limitat inferior de planul convenţional care trece sub decusaţia
piramidelor, iar superior de şanţul bulbopontin.
 Fiind în continuarea măduvei ale cărei formaţiuni superficale se
continuă şi la acest nivel, se mai numeşte şi măduva prelungită.
 Se observă: fisura mediană anterioară, întreruptă inferior de
decusaţia piramidelor.
 Superior ea se termină cu o depresiune, foramen caecum, la nivelul
şanţului bulbopontin.
 De o parte şi de alta a fisurii mediane sunt două cordoane de
substanţă albă proeminete, denumite piramide bulbare, situate în
continuarea cordoanelor anterioare ale măduvei.
 Lateral de acestea se află şanţul lateral anterior ce continuă pe cel
din măduvă.
 Mai lateral este cordonul lateral al bulbului în continuarea celui
medular şi care va avea ca limită posterioară şanţul lateral posterior.
 În partea superioară a cordonului lateral se găseşte o
proeminenţă ovoidală numită oliva bulbară, limitată
anterior de un şanţ retroolivar, ce coincide cu şanţul
retroolivar situat ceva mai înaintea şanţului lateral
posterior.
 De pe suprafaţa bulbului se descriu nervii cranieni de la
perechea a VI-a la a XII-a :
 nervul abducens (VI) din şanţul bulbopontin în dreptul
piramidelor,
 nervul facial (VII) şi acusticovestibular (VIII) tot din şanţul
bulbopontin în dreptul unei depresiuni numită foseta
supraretroolivară.
 nervul glosofaringian (IX), nervul vag (X) şi nervul
accesor (XI) din şanţul lateral posterior,
 nervul hipoglos (XII) din şanţul preolivar sau lateral
anterior.
 Puntea
 este limitată inferior de şanţul bulbopontin, iar
superior de un şanţ transversal paralel cu acesta
numit şanţul pontopeduncular care o separă de
pedunculii cerebrali.
 Pe linia mediană se găseşte un şanţ denumit
şanţul artrei bazilare. Lateral de acesta se văd
piramidele punţii, mai puţin proeminente care se
continuă lateral şi posterior cu braţele punţii sau
pedunculii cerebeloşi mijlocii.
 Din punte se desprinde nervul trigemen (V) la
limita dintre piramide şi braţele pontine.
 Pedunculii cerebali sunt limitaţi inferior prin
şanţul potopeduncular, iar superior se continuă
cu diencefalul. Au aspectul a două benzi
divergente denumite picioarele pedunculilor
cerebrali, între care se formează o depresiune
triunghiulară cu fundul perforat de vase
sanguine numită substanţă perforată
posterioară.
 În această fosă, de pe faţa medială a picioarelor
peduculilor cerebrali se desprinde nervul
oculomotor (III).
 La baza acestei fose se găsesc corpii mamilari,
două proeminenţe de mărimea unui sâmbure de
cireaşă, care aparţin diencefalului.
Faţa posterioară trunchi cerebral
 nu poate fi observată decât după ridicarea cerebelului
prin secţionarea celor 3 perechi de pedunculi cerebeloşi
(superiori, mijlocii şi inferiori).
 limita dintre cele 3 componente ale trunchiului cerebral
este mai puţin evidentă pe această faţă.
 Bulbul prezintă în continuare formaţiile de la măduvă, în
jumătatea inferioară.
 Se observă şanţul median posterior ce separă între ele
cordoanele posterioare formate de fasciculele gracillis
(Goll) şi cuneatus (Burdach).
 Aceastea se termină superior cu câte o proeminenţă ce
corespunde nucleilor Goll şi Burdach.
 În jumătatea superioară, cordoanele posterioare par că
se continuă cu două benzi divergente numite corpi
restiformi sau pedunculi cerebeloşi inferiori.
 Jumătatea superioară a feţei posterioare a
bulbului participă la formarea ventriculului
al IV-lea
 Ventriculul al IV-lea este o dilatare a canalului
ependimar care apare datorită curburii pontine.
Este situat la nivelul trunchiului cerebral între
bulb şi punte care îi formează podeaua şi
cerebel care îi formează tavanul. I se vor descrie
o podea, pereţi laterali şi un tavan.
 Podeaua este numită fosa romboidă, deoarece
are o formă rombică.
 La nivelul trigonului inferior sau bulbar se disting
3 zone: trigonul hipoglosului (aripa albă internă),
fovea vegi (aripa cenuşie) ce corespunde
nucleului dorsal al vagului) şi cel mai lateral, aria
vestibulară (aripa albă externă), care se întinde
şi în trigonul pontin şi la nivelul căreia se găsesc
nucleii cohleari şi vestibulari.
 Fisura mediană posterioară împreună cu
filamente superficiale de substanţă albă întinse
lateral, numite strii medulare, formează calamus-
ul scriptorius.
 La nivelul triunghiului superior sau pontin se observă de
o parte şi de alta a fisurii mediene, două proeminenţe
mediale fiecare având în partea inferioară câte o
proeminenţă rotundă, numită coliculul facialului.
 În profunzime la acest nivel se găseşte nucleul
abducensului (VI).
 Mai lateral se găseşte o depresiune numită fovea
rostralis căreia îi corespunde în profunzime nucleul
motor sau masticator al trigemenului.
 Pereţii laterali ai ventriculului al IV-lea vor fi corpii
restiformi în trigonul inferior, iar pentru trigonul pontin vor
fi pedunculii cerebeloşi mijlocii (braţele punţii) şi superiori
(braţele conjunctive)
 Tavanul, în trigonul pontin, între braţele conjunctive, este
format de o lamă de substanţă albă numită văl medular
anterior.
 Pe diagonala mică a rombului, între braţele punţii este
cerebelul, iar în trigonul bulbar este un înveliş subţire –
membrana tectoria care are 3 orificii: 2 laterale
(Luschka) şi 1 median (Magendie), prin care sistemul
cavitar al nevraxului comunică cu spaţiul subarahnoidian
la nivelul cisternei medulocerebeloase.
 La nivelul membranei tectoria, vasele din piamater
formează plexurile coroide ale ventriculului IV.
 Acestea sunt nişte franjuri vasculare ce proemină în
interiorul ventriculilor de lumenul cărora sunt separate
prin învelişul lor ependimar. Ele formează lichidul
cerebrospinal.
 Mezencefalul
 prezintă pe faţa posterioară tectum-ul mezencefalic sau
lama cvadrigemină format din 2 coliculi superior sau
optici şi 2 inferiori sau acustici separaţi între ei printr-un
şanţ cruciat.
 Coliculul superior este legat prin braţul coliculului
superior de corpul geniculat, iar cel inferior prin braţul
colicului inferior de corpul geniculat.
 Corpii geniculaţi sunt nucleii diencefalici (aparţin
metatalamusului).
 Sub coliculul inferior se desprinde nervul trohlear (IV)
singurul care îşi are originea pe faţa posterioară a
trunchiului cerebral şi care se încrucişează în nevrax.
 Emisferele cerebrale
 în număr de două
 sunt separate de fisura interemisferică,
 formează, împreună cu diencefalul, creierul sau
cerebrum.
 scoarţa cerebrală are întinderea maximă şi o structură
complexă la om, devenind centrul superior de integrare a
tuturor funcţiilor somatice şi vegetative ale organismului
 sunt legate prin comisuri, graţie cărora funcţionează
simultan
 în interior conţin cavităţi denumite ventriculi laterali.
 Configuraţia exterioară

 formă ovoidă, cu axul mare antero-posterior

 au 3 feţe: convexă, medială, bazală şi 3 poli: frontal,
temporal şi occipital
 feţele sunt străbătute de şanţuri cu adâncimi diferite,
care determină cute numite circumvoluţii cerebrale
 circumvoluţiile măresc suprafaţa scoarţei cerebrale:
suprafaţă de 1800 – 2200 cm2 într-un volum restrâns
 pe suprafaţa lor se văd şanţuri mai adânci - scizuri, care
delimitează lobii
 la nivelul lobilor se observă şanţuri mai puţin adânci,
care separă girii cerebrali între ei.
 Faţa convexă
Scizurile emisferelor
 Faţa convexă prezintă 2 şanţuri mai adânci: şanţul
lateral şi şanţul central
 şanţul lateral (Sylvius) – cel mai adânc, separă lobul
temporal, situat dedesubt, de lobii frontal şi parietal,
situaţi deasupra lui;
 şanţul lateral începe pe faţa bazală, înconjură marginea
laterală şi se îndreaptă oblic în sus şi posterior;
 în profunzimea şanţului se vede o proeminenţă numită
lobul insulei;
 şanţul central (Rolando) aproape perpendicular pe cel
precedent, separă între ei lobul frontal situat anterior, de
lobul parietal situat posterior;
 capul şanţului parietooccipital separă incomplet lobul
parietal de cel occipital.
 Lobii emisferelor cerebrale
 lobul frontal are 2 şanţuri orizontale – şanţul
frontal superior şi inferior care sunt biturcate
posterior, formând şanţul precentral.
 aceste şanţuri delimitează girii frontal, superior,
mediu, inferior şi precentral.
 lobul parietal prezintă un şanţ postcentral
care limitează posterior girul postcentral şi un
şanţ intraparietal care separă lobulul parietal
superior de cel inferior şi prezintă girul
supramarginal la capătul şanţului lateral Sylvius
şi mai posterior girul angular în jurul capului
şanţului temporal superior.
 Lobii emisferelor cerebrale
 Lobul temporal are la nivelul buzei
inferioare a şanţului lateral Sylvius 2
şanţuri temporale transverse, care
delimitează girii temporali transverşi, iar pe
faţa convexă se află şanţurile temporal
superior şi mediu, ce separă girii temporal
superior, mijlociu şi inferior.
 Lobul occipital are şanţul transvers şi
lateral – ele mărginesc girii occipitali
superior şi laterali.
 Faţa medială
 este vizibilă după secţionarea formaţiunilor
comisurale interemisferice;
 pe faţa superioară a corpului calos este şanţul
corpului calos;
 superior şi lateral cu acest şanţ se află şanţul
cingului ce devine ascendent în partea sa
posterioară;
 din el se desprinde şanţul paracentral cu traiect
ascendent;
 în lobul parietal se observă şanţul subparietal, iar
posterior, şanţul perietooccipital;
 Faţa bazală
 formată de faţa inferioară a lobilor: frontal,
temporal şi occipital.
 la nivelul lobului frontal se găseşte şanţul
olfactiv, cu direcţia antero-posterioară care
adăposteşte bulbul şi tractul olfactiv.
 medial de acest şanţ se află girul drept
 lateral de el se găsesc şanţurile orbitale, de
forma literei "H”, care delimitează girii orbitali al
lobului frontal.
 în partea temporooccipitală, girul temporal
inferior este separat prin şanţul temporal inferior
de lobul temporooccipital.
 lobul temporoocipital este împărţit printr-un şanţ
colateral în 2 giri temporooccipitali:
 girul temporooccipital lateral se numeşte şi
girul fusiform
 girul medial se subdivizează în girul lingual şi
girul parahipocampic situat anterior, care
prezintă o formaţiune ca un cârlig numită uncus
(lat. uncus = cârlig).
 girul parahipocampic este limitat medial de
şanţul hipocampului care proemină în interiorul
ventriculului lateral unde formează cornul lui
Ammon sau hipocampul.
 Structura emisferelor cerebrale.

 Substanţa cenuşie ca şi la cerebel este dispusă la

suprafaţă, formând scoarţa cerebrală şi la baza
emisferelor alcătuind nucleii bazali sau corpul striat.
Scoarţa cerebrală
 este organul superior de integrare a funcţiilor întregului
organism.
 prin giraţie şi fisuraţie suprafaţa ei a crescut, cuprinzând
un număr de cca. 14 miliarde de neuroni.
 cortexul cerebral are o regiune mai veche, netedă şi
redusă ca întindere denumită paleocortex,
corespunzătoare riencefalului şi alta de achiziţie recentă,
cu giraţie şi figuraţie bogată şi cu întindere mare în
suprafaţă, denumită neocortex.
 Structura scoarţei cerebrale.

 La microscop se constată că scoarţa cerebrală

este alcătuită din neuroni şi prelungirile lor,
dispuşi în mai multe straturi. Există o regiune cu
2-3 straturi numită allocortex şi alta mai întinsă,
alcătuită din 6 straturi, denumită izocortex. La
nivelul allocortexului care corespunde în mare
parte riencefalului, se disting 2 straturi celulare:
unul superficial, stratul granular, format mai ales
din celule receptoare şi altul profund, stratul
piramidal, cu celule motorii şi de asociere.
La nivelul izocortexului se descriu începând dinspre
suprafaţă următoarele straturi:
 stratul molecular, alcătuit din celule mici cu numeroase
prelungiri dendritice şi axoni care formează o reţea;
 stratul granular extern, format din celule mici
poligonale sau tringhiulare, cu nucleu mare, care îi dau
aspect granular;
 stratul piramidal extern, cu celule piramidale mici, cu o
dendrită care ajunge în stratul molecular.
 celelelalte dendrite rămân la nivelul acestui strat. Axonii
trec în substanţa albă;
 stratul granular intern, cu celule asemănătoare
stratului granular extern şi ale căror prelungiri nu
părăsesc scoarţa;
 stratul piramidal intern sau ganglionar, alcătuit
din celule piramidale mari şi altele foarte mari
(giganto-piramidale Betz) ale căror prelungiri se
comportă ca şi acelea ale stratului piramidal
extern;
 stratul polimorf, format din celule numeroase,
cu aspecte variate. Unele dintre ele, celulele lui
Martinotti îşi trimit axonul în stratul molecular.
 celulele granulare au rol receptor, iar cele
piramidale un rol efector.
 izocortexul la nivelul căruia cele 6 straturi sunt
dezvoltate proporţional se numeşte homotipic,
spre deosebire de cortexul heterotipic în care
predomină dezvoltarea mai mare a unor straturi.
 astfel, se descrie un izocortex heterotipic
piramidal sau granular în zonele cu funcţie
motorie şi un izocortex heterotipic granular sau
coniocortex, în zonele senzitive şi senzoriale.
 Scoarţa cerebrală cuprinde zone sau câmpuri corticale
cu structură şi funcţii specifice, între care nu există limite
nete.
 Brodmann, bazându-se pe citoarhitectonică, a descris la
nivelul cortexului 52 de câmpuri sau arii corticale, cu
funcţii specifice.
 Ariile Brodman
1. Ariile senzitive şi senzoriale sunt locul de proiecţie a
sensibilităţii generale şi senzoriale.
 din punct de vedere fiziologic, se disting 2 zone:
 zona primară, de maximă specializare - zona
receptoare propriu-zisă, a cărei distrugere duce la
dispariţia sensibilităţii respective,
 arie senzitivă, situată în jurul zonei primare- aşa-zisa
secundară sau psihosenzorială, de asociaţie.
 lezarea ei duce la pierderea posibilităţilor de asociere a
senzaţiei primare cu informaţii de la ceilalaţi analizatori,
la incapacitatea de formare de reprezentări şi noţiuni.
 Câmpurile 3, 2 şi 1 din girul postcentral
reprezintă aria somestezică unde sunt centrii de
integrare a sensibilităţii generale somatice.
 Aici ajunge sensibilitatea tactilă epicritică,
termică, dureroasă şi kinestezică (proprioceptivă
"conştientă”).
 Unii proiectează kinestezia şi la nivelul ariei 4
care este însă predominant motorie. Se descrie
şi o somatotopie a neuronilor ce realizează aşa
numitul homunculus senzitiv.
 Câmpurile 5 şi 7 din lobul parietal sunt arii de
asociaţie ce deservesc somestezia.
 Câmpurile 13, 14, 24, 25, 32 de pe faţa medială a
emisferelor şi din girus cinguli reglează funcţiile
vegetative, fiind în strânsă legătură cu centrii vegetativi
diencefali (HT).
 Câmpurile 17, 18, 19 reprezintă aria vizuală situată de o
parte şi de alta a fisurii calcarine.
 Câmpul 17 se numeşte şi arie striată pentru că la nivelul
lui scoarţa are şi o strie de substanţă albă.
 Ariile 18 şi 19 se numesc peristriată şi respectiv
parastriată
 Câmpurile 41, 42, 22 reprezintă aria de integrare a
mesajelor acustice.
 Câmpul 43 de la piciorul girului postcentral este centrul
gustativ.
2. Ariile motorii sunt acelea de la care pleacă
comenzi pentru mişcările voluntare ca şi pentru
coordonarea lor.
 Câmpul 4 din girul precentral este locul de
origine a tracturilor corticospinale şi
corticonucleare.
 La acest nivel se găseşte izocortex heterotipic
piramidal cu numeroase celule
gigantopiramidale.
 Excitarea la nivelul câmpului 4 produce
contracţia muşchilor scheletici, iar distrugerea sa
dă paralizii musculare.
 Există o somatotropie a neuronilor motori care realizează aşa-zisul
homunculus motor (Penfield) cu reprezentare răsturnată deoarece
de la piciorul girului pleacă inervaţia pentru cap (1/3), din partea
mijlocie cea pentru membrul superior şi trunchi (1/3), iar cea din
partea superioară a girului (1/3) şi chiar de la nivelul feţei
interemisferice, pentru membrul inferior şi perineu.
 Reprezentarea este inegală datorită raportului de inervaţie al
unităţilor motorii. Un neuron din cortex inervează numai 3-6 fibre la
muşchii care execută mişcări fine cum sunt cei ai globului ocular
sau ai policelui şi 300-600 fibre de la nivelul muşchilor spatelui.
 Câmpurile 6 şi 8 sunt arii motorii de asociere, coordonând mişcări
complexe ca oculocefalogiria, masticaţia, deglutiţia, etc. Distrugerea
lor duce la lipsa de coordonare a mişcărilor complexe şi nu dă
paralizie. Acste câmpuri reprezintă şi segmentul cortical al căilor
extrapiramidale.
3. Ariile de asociere sau zonele psihice, care se formează în cursul
veţii, se împart în zone de asociaţie motorie ca centrii vorbirii şi ai
scrisului şi arii de asociere senzitivă ca centrul înţelegerii cuvintelor
scrise sau vorbite.
 Câmpurile 44 şi 45 din girul frontal inferior reprezintă centrul
limbajului articulat (câmpul 44 este centrul lui Broca). La stângaci se
află în hemisfera dreaptă. Lezarea lui dă tulburări de vorbire
(disartrie). Centrul scrisului se dezvoltă lanivelul girului frontal
mijlociu, lezarea lui produce incapacitatea de a scrie sau agrafia.
 Câmpul 22 este şi locul înţelegerii cuvintelor vorbite. Lezarea lui dă
surditatea verbală (deşi aude nu înţelege ce vorbeşte). Câmpurile
39 şi 40 au funcţii complexe de analiză şi de sinteză, lezarea lor
produce şi incapacitatea de a înţelege cuvintele scrise sau alexia.
Câmpurile 9, 10 şi 11 de la nivelul lobului frontal, reprezintă sediul
integrării sentimentelor, de stăpânire a emoţiilor etc. Lezarea lor
produce tulburări de comportament. În general lobul frontal este
sediul personalităţii umane.