Fiecare copil este unic și are propriul său ritm de dezvoltare și, în plus, etapele dezvoltării depind în foarte măsură de mediul în care crește copilul, de aici putând rezulta diferențe mari și foarte mari față de un etalon standardizat al etapelor dezvoltării copilului. Cu alte cuvinte, mediul poate accelera sau încetini etapele de dezvoltare, poate modifica algoritmul acestora, poate determina arderea unor etape sau inversarea ordinii acestora. Dincolo de aceste variabile care pot influența major dezvoltarea copilului se poate spune că există un tipar care poate confirma că un copil evoluează și se dezvoltă normal. Acest tipar urmărește dezvoltarea sa locomotorie și cea intelectuală. Trebuie spus că cele două sunt fundamental dependente una de alta, dezvoltarea motorie corectă fiind primul element esențial pentru o dezvoltare intelectuală în limitele normalului. Capacitatea motorie a copilului și cuceririle pe care le face din acest punct de vedere sunt stimulii care dezvoltă capacitatea cognitivă și inteligența. Copilul vine pe lume cu câteva abilități de bază, cele mai multe fiind reacții reflexe, care asigură supraviețuirea puiului de om în mediul exterior uterului. Acestea sunt elementele care stau la baza dezvoltării sale ulterioare. Astfel, bebelușul nou-născut recunoaște vocea părinților săi, mirosul mamei, are reflexe de supt și deglutiție, are capacitatea de suge și respira în același timp. La aceasta se adaugă o capacitate uluitoare de a imita mimica celor din jur (de la circa două săptămâni de viață) dar și abilitatea de a recunoaște mesajele pe care le primesc de la simțurile lor, iar aceasta este prima condiție – una fundamentală, în stabilirea capacității de comunicare.
Dezvoltarea copilului înseamnă uluitoarea călătorie de la nașterea puiului de
om la aniversarea a trei ani de viață. Acumulările de cunoștinte, ritmul dezvoltării și progresul general al unui pui de om de la 0 la 2 ani este unic și nu se mai regăsește în nici o altă perioadă din viața lui. În primii săi doi ani de viață, copilul învață cum să existe în lume, începe să fie capabil să se calmeze singur, să se simtă bine în propriul corp, să relaționeze cu părinții și să se bucure de dragostea lor, să-și manifeste nevoile și să înceapă să aibă gânduri și idei despre ceea ce se întâmplă în jurul lui, pe care mai apoi să le poată exprima. Etape 1) de la 0 la 6 luni: Prima provocare a unui nou- născut este să facă față impulsurilor senzoriale în avalanșă care vin la creierul său. Toate simțurile sale sunt funcționale în momentul în care vine pe lume, deci bebe aude, vede, simte atingerile de pe piele, are senzația de cald și frig și o avalanșă de mirosuri și gusturi. La finele primelor șase luni de viață copilul are conștiință de sine își cunoaște părinții și, deși nu vorbește, se poate exprima și se face înțeles. La șase luni, îi va plăcea să să joace și începe să își dea seamă de legăturile dintre diferite obiecte, de exemplu, va putea să sorteze jucăriile sau cuburile după mărime. 2) de la 7 la12 luni: După ce s-a obișnuit cu lumea care îl înconjoară, copilul a învățat să își identifice părinții și este foarte atașat de părinții săi. Îi privește în ochi, le zâmbește, se luminează la față când ei intră în câmpul său vizual. Marile momente: primii pași, primele cuvinte (silabe), dezvoltarea dexterității. La 6-7 luni stă bine în funduleț, iar la 12 luni copilul reușește să meargă. Sunt granițele perioadei. Unii o fac bine, alții au încă nevoie de ajutor. Sunt curioși, sunt încântați de lumea din jur, râd și sunt dornici de aventură. Pentru ei cățăratul pe un dulap și datul jos din pat este o aventură, după cum o aventură este și explorarea tururor locurilor din casă 3)de la 13 la 18 luni:Copilul devine o ființă care poate să își impună voința și poate să influențeze mediul în care trăiește și conștientizează asta. Învățarea este continuă și se bazează pe efectele deciziilor sale, pe reacțiile pe care le provoacă faptele sale. Marile momente: râsul în hohote, limbajul, stabilitatea în picioare și cățăratul. Se poate spune că bebelușul devine copil. La 18 luni putem spune că nu mai avem un bebeluș, ci un om în miniatură, curios, curajos, posesiv și gata să explodeze.Poate acordă o atenție mai mare de câteva minute unei cărticele, măzgâlește tot ceea ce prinde în cale, râde cu gură până la urechi iar când îi se interzice ceva,o va face în următoarele câteva secunde. 4)de la 19 la 24 luni: Este etapa unor noi descoperiri atât ale personalității copilului, cât și ale modului în care acesta reușește să interacționeze cu mediul din jurul său. Copilul descoperă sentimente noi (furia, tristețea), autonomia și dorința de autonomie. Este perioada lui ”nu” și a lui ”fac eu!”. Pe de altă parte, copilul devine mai sociabil, chiar dacă nu participă la jocuri complexe cu alți copii, ci mai degrabă se joacă unii lângă alții. Cunoaște mai multe cuvinte și ne putem distra repetând culori și cifre. Personalitatea sa iese la iveală, iar sentimentul sinelui se dezvoltă. Dacă înainte modalitatea de a exprimă refuzul era una pasivă (plângea), acum poate caută un lucru care i-a fost luat, poate să refuze să facă o activitate îndreptându-se către o altă acțiune preferată.