BUNA VESTIRE

Buna Vestire este praznuita de

Biserica pe 25 martie. Buna
Vestire sau popular
Blagovestenia (termenul slav
corespunzator celui de Buna
Vestire), este praznicul in
amintirea zilei in care Sfantul
Arhanghel Gavriil a vestit
Sfintei Fecioare ca va naste pe
Fiul lui Dumnezeu.
Cei mai mulți creștini țin această sărbătoare a Bunei Vestiri pe data de 25 martie, nouă luni
înainte de Crăciun, când este sărbătorită nașterea lui Iisus Conform evangheliei după Luca
1:26, Buna Vestire a avut loc „în a șasea lună” a sarcinii Elisabetei, mama lui Ioan
Botezătorul.

Atât tradiția catolică cât și cea ortodoxă localizează Buna Vestire în Nazaret, dar locul exact
diferă. În tradiția catolică punctul de referință este marcat de Bazilica Bunei Vestiri, iar în
tradiția ortodoxă de biserica ortodoxă grecească a Bunei Vestiri.

Buna Vestire reprezintă o temă fundamentală în arta creștină în general, mai ales în arta
mariană a bisericii catolice, în mod special în timpul Evului Mediu și al Renașterii.
Buna Vestire este cunoscuta in calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De ce
ziua cucului? Pentru ca in aceasta zi are loc primul sau cantec, prin care anunta vestirea
primaverii.
Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului,
era semn rau: "Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!"
Exista obiceiul ca in aceasta zi sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care
ar descoperi cati ani mai avem de trait.
Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: "Cucule voinicule/ Cati ani imi vei
da/ pan’ m-oi insura (marita)?" Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa
cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era
semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.
De asemenea, craca pe care a cantat cucul de ziua sa, era taiata si pusa in scaldatoarea
fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.
Semnificatia
Buna Vestire făcută Mariei inaugurează „plinirea timpului” ,adică împlinirea făgăduințelor și
pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să-l zămislească pe Fiul lui Dumnezeu.
Încuviințând, a devenit Născătoare de Dumnezeu.

Uimindu-se de cele petrecute cu Maria, Sfântul Augustin își imaginează că se adresează îngerului,
întrebând: „Spune-mi, îngere, de ce s-a petrecut aceasta cu Maria?”. Îngerul îi arată că răspunsul este
cuprins chiar în cuvintele salutului: „Bucură-te, cea plină de har!”. Origen observă că niciodată un
asemenea titlu nu a fost dat unei ființe omenești și nu mai apare în niciun alt loc din Sfânta Scriptură.

Maria primește cu disponibilitate „valul de iubire” a lui Dumnezeu care se revarsă în ea. Și prin
aceasta este o ucenică desăvârșită a Fiului ei, care, în ascultare față de Tatăl, își împlinește libertatea
și tocmai astfel își exercită libertatea, ascultând.