Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Facultatea Transfrontaliera
REFERAT
Tema:Transportul in Franta
Studenta:Curac Ana
Descrierea tarii
Franța oficial Republica Franceză este
o republică constituțională unitară având
un regim semi-prezidențial,
mare parte din teritoriul său și din
populație fiind situată în Europa de Vest,
dar care cuprinde și mai multe regiuni și
teritorii răspândite în toată lumea. Capitala
sa este orașul Paris, limba oficială este
franceza iar moneda este euro. Deviza
națională este „Libertate, egalitate,
fraternitate” iar drapelul Franței este
format din trei benzi verticale colorate,
respectiv în albastru, alb, roșu. Imnul
național este La Marseillaise
Franța este o putere nucleară, este unul
dintre cei cinci membri permanenți ai
Consiliului de Securitate al Națiunilor
Unite și membru NATO. De asemenea,
Franța este membră a G7, G20, a zonei
euro, a spațiului Schengen și găzduiește
sediile Consiliului Europei, Parlamentului
European și UNESCO. Franța joacă un rol
important în istoria mondială prin
intermediul influenței exercitate de cultura
sa, de limba sa și de valorile democratice,
seculare și republicane pe care le-a
promovat în ultimele două secole.
Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere
economică mondială. Economia sa de tip capitalist o face să fie unul dintre
liderii mondiali în sectoarele agroalimentar, aeronautic, al automobilelor, al
produselor de lux, al turismului și în cel al energiei nucleare, aceasta în ciuda
unor politici de intervenționism destul de puternice.Cu 66,6 milioane de
locuitori la 1 ianuarie 2014, Franța este o țară dezvoltată, cu un indice al
dezvoltării umane foarte ridicat
Economia Franței este o economie socială de piață, bazată pe proprietatea
privată. Există o puternică intervenție a statului în economie, începută după
al Doilea Război Mondial, deși ea a început să fie contestată după anii
1980. Economia franceză este, în principal, una axată pe servicii. În studiul
publicat de INSSE, valoarea patrimoniului național a fost evaluată la 12.513
miliarde de euro în 2007. În 2010, numai patrimoniul francezilor atinsese la
sfârșitul anului anterior o cifră de aproape 11.000 miliarde de euro, adică de
opt ori totalul veniturilor; rata de economisire a atins nivelul excepțional de
circa 16% din venituri
Veniturile francezilor și puterea lor de cumpărare au crescut de-a lungul
secolului al XX-lea și de-a lungul anilor 2000, dar într-o manieră inegală, care
a accentuat inegalitățile economice între gospodării. În medie, salariile
persoanelor ce lucrau în sectorul privat cu normă întreagă
au atins în 2007 29.279 euro brut, sau 1.997 euro net pe lună, față de
31.266 euro brut, adică 2.182 euro net lunar pentru bugetari. Veniturile
provenite din proprietatea mobiliară sau imobiliară nu reprezentau decât 9%
din venitul primar brut al gospodăriilor, dar această parte este deosebit de
variabilă de la o gospodărie la alta. În 2007, 7,2% din francezi dispuneau de un
venit cu 50% mai mic decât venitul median (pragul de sărăcie definit în
Franța), deși jumătate din ei erau angajați, adesea, cu jumătate de normă și pe
baza salariului minim interprofesional garantat (SMIC). SMIC privește
3,4 milioane de persoane în iulie 2008 și era echivalent cu 9,4 euro brut pe oră
în 2012). De la 200 la 300.000 de persoane nu aveau, în 2009, un domiciliu
fix, în principal, în Paris și în marile orașe
+6
Economia franceză este foarte deschisă, mai ales către partenerii
europeni (65% din exporturile franceze). Această situație se leagă,
parțial, de epuizarea sau de insuficiența resurselor miniere și
energetice, care o obligă să importe, și de dimensiunile relativ reduse
ale țării. Ea se explică, însă, și prin importanța exporturilor. Conform
unui studiu efectuat de firma de audit KPMG și publicat în 2006,
„Franța oferă, în general, costuri de implantare mai reduse ca marii săi
vecini europeni, nu doar în energie, transporturi și pe piața imobiliară,
dar și pe cea a forței de muncă.” Cu o cotă din piața mondială de circa
8%, Franța este al doilea exportator de produse agroalimentare
realizate intern, datorită, în special, exporturilor de alcool.
Totuși, Comerțul exterior al Franței întâmpină și importante dificultăți.
Din 2004, Franța cunoaște un deficit al balanței comercialedin ce în ce
mai crescut (−75,4 milliards de dolari în 2009), situație ce se explică
parțial prin nivelul ridicat al monedei euro în raport cu dolarul. Între
1990 și 2006, cota din piața mondială deținută de Franța în ceea ce
privește exporturile de mărfuri a scăzut de la 6,3 la 4,1%; Franța nu mai
era, în 2009, decât al cincilea importator și al șaselea exportator
mondial. Conform Eurostat, această scădere a comerțului exterior
francez este cauzată, parțial, de o creștere a costurilor salariale pe oră.
Transport
Infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată cu
un număr mare de kilometri de cale ferată, autostrăzi şi
drumuri naţionale şi peste 400 de aeroporturi.
Din pricina poziției sale la răscruce, Franța este țară de
tranzit. Ea este, de fapt, traversată, în mod obligatoriu,
de persoanele și mărfurile care circulă pe cale terestră
între peninsula Iberică și restul Europei și, după
deschiderea Eurotunelului în 1994, între Regatul Unit și
restul Europei. Ca o moștenire a istoriei, rețelele franceze
de transport sunt foarte centralizate în jurul Parisului
; această centralizare este deosebit de puternică în
domeniul feroviar și aerian, deși a început să se
diminueze.
În Franța, infrastructura
de transport este foarte bine
dezvoltată cu un număr mare de
kilometri de cale ferată, autostrăzi și
drumuri naționale și peste 400 de
aeroporturi.
Rețeaua de cale ferată are aproximativ
30.000 km cu ecartament standard de
1.435 mm din care peste 14.000 km sunt
electrificați. Franța este renumită pentru
sistemul de trenuri TGV ce pot circula, pe
linii dedicate, cu viteze de peste 300 km/h.
Există conexiuni cu toți vecinii săi, (cu
excepția Andorrei care nu posedă sistem de
cale ferată), inclusiv cu Regatul Unit prin
intermediul Tunelului Canalului Mânecii.
Numeroase orașe dispun de sisteme de
trenuri suburbane (RER în Paris) și metrou
, unele dintre ele fiind de tip VAL
automate. De asemenea în marile orașe
tramvaiul a început să fie din ce în ce mai
prezent, după ce, în anii 1960 majoritatea
liniilor au fost deființate.
Rețeaua rutieră are peste 890.000 km drumuri publice, marea majoritate
asfaltate, din care rețeaua de autostrăzi are peste 10.000 km, majoritatea
fiind cu taxă și unele sunt operate de companii private. De asemenea
există o rețea bine dezvoltată de drumuri naționale, de peste 30.000 km,
care leagă principalele orașe. Piața auto este dominată de producătorii
interni cum ar fi Renault (27% din piața auto în 2003), Peugeot (20,1%)
și Citroën (13.5%).[1] De asemenea, cu 70% din mașinile nou vândute în
2004, utilizarea motoarelor de tip diesel devine alegerea preferată,
înaintea benzinei sau a GPL-ului.
Din cele 478 aeroporturi franceze, 176 sunt aeroporturi cu piste pavate,
cel mai mare fiind Aeroportul Internațional Charles de Gaulle în
apropierea Parisului. Air France este compania națională, în curs de
privatizare, parte a concernului Air France-KLM, care este cea de a treia
companie mondială de transport aeronautic. Până în Secolul XIX
transportul fluvial era foarte dezvoltat, existând în continuare peste
14.000 km de canale și cursuri de apă navigabile, din care peste 6.000 km
sunt foarte dens navigate. Există numeroase porturi, Le Havre,
Saint-Nazaire, Bordeaux și Marsilia fiind printre cele mai importante.
TRANSPORT FEROVIAR
Un salt caracteristic în dezvoltarea transportului feroviar francez datează din 1832, când a fost
lansată prima cale ferată franceză. Din 1842, calea ferată franceză a fost puternic polarizată de
Paris. Traficul este concentrat pe liniile principale: 78% din activitate se desfășoară pe 30% din
rețea (8900 km), în timp ce 46% din liniile mai mici (13600 km) conduc 6% din trafic. Cele mai
mari 366 de stații (12%) reprezintă 85% din activitatea pasagerilor, în timp ce cele mai mici
56% din stații reprezintă doar 1, 7% din trafic.
TRAMVAIE
În ciuda închiderii celor mai multe sisteme de tramvai de primă generație din
Franța din anii precedenți, un număr în creștere rapidă de orașe mari din țară au
rețele moderne de tramvai sau de cale ferată ușoară, inclusiv Paris, Lyon (care are
cel mai mare), Toulouse, Montpellier, Saint-Etienne și Nantes. Recent, o renaștere
foarte mare a tramvaielor s-a produs cu un număr mare de experimente, cum ar fi
nivelul solului alimentelor din Bordeaux sau autobuze cu troleibuze similare
tramvaielor din Nancy. Acest mod de călătorie a început să se estompeze în Franța
la sfârșitul anilor '30. Doar Lille, Marsilia și Saint-Etienne nu au abandonat
niciodată sistemele de tramvai. Sistemele de tramvaie sunt planificate sau
construite în Dijon, Le Havre, Tours și Fort de France. Reînnoirea rețelelor de
tramvai în Franța a dus la o serie de dezvoltări tehnice atât în sistemele de
tracțiune, cât și în stilul de mașini.
Fiecare tramvai are două patine
pentru colectarea energiei electrice,
lângă care se află antene care
transmit semnale radio pentru a
alimenta segmentele de putere pe
măsură ce tramvaiul trece prin ele.
Alstom a dezvoltat un astfel de
sistem în primul rând pentru a evita
cablurile de alimentare obturatoare
într-o zonă sensibilă a vechiului oraș
Bordeaux. Cel mai nou stil folosit la
Strasbourg întruchipează un design
modern care îl face să arate aproape
la fel ca un tren și are ferestre mari
pe întreaga lungime.
TRANSPORT FLUVIAL ÎN FRANȚA
Rețeaua franceză de căi navigabile naturale
și tehnologice este cea mai mare din
Europa, cu o autoritate maritimă franceză
care gestionează secțiunile de transport
maritim. Facilitățile operate de autoritatea
maritimă franceză includ căi navigabile,
canale și râuri navigabile, 494 baraje, 1.595
de castele, 74 de apeducte navigabile, 65 de
rezervoare, 35 de tuneluri și o suprafață de
800 mp. m.
TRANSPORTUL MARITIM AL FRANȚEI