UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA BIOLOGIE SI PEDOLOGIE

DEPARTAMENTUL BIOLOGIE SI ECOLOGIE
LUCRU INDIVIDUAL LA DISCIPLINA:
VALORIFICAREA PLANTELOR IN FITOTERAPIE
TEMA:PLANTE MEDICINALE CE STIMULEAZA FUNCTIA RENICHILOR SI
A FICATULUI CU ACTIUNE ASUPRA TRACTULUI DIGESTIV SI
ANTIHELMINTICA.

A ELABORAT:CORBU MIHAELA
STUDENT ANUL II grupa E -200

Coordonator stiintific: Buracinschi Natalia

–lector universitar
PLANTE MEDICINALE CE STIMULEAZA FUNCTIA
FICATULUI
• Coada-calului (Equisetum arvense L.)
Descriere
Coada-calului (Equisetum arvense L.) este o specie de 
plante erbacee, erectă, perene (prin rizomul orizontal
articulat, adesea tuberculat) poate fi intalnita in
intreaga emisfera nordica, in Europa, Asia de Nord,
Insulele Canare, America de Nord etc. Creste din zona
de campie pana in cea montana pe locuri umede si
nisipoase, sau argiloase, pe ogoare, campii, in liziere sau
chiar in sanrutile de pe marginea drumurilor.
• In scopuri medicinale se utilizeaza
Tulpinile sterile se vor recolta în lunile iunie-septembrie,
pe vreme frumoasa, dupa ce s-a ridicat roua. Se va
folosi partea superioară a plantei, cca. 2/3 din tulpină.
Se usucă la umbră, în strat subțire, în locuri bine
aerisite și lipsite de umezeală
 Compozitie chimică
• Coada calului contine 10-20% substante minerale din
care peste 60% sunt formate din acid silicic si silicati.
Mai contine potasiu, aluminiu si mangan, flavonoizi,
acizi fenolici, metil esteri ai acizilor cafeici si
protocatehic, nicotina, acizi polymici si dicarboxilici,
fitosteroli, saponozide, acid malic si oxalic, cantitati mici
de vitamina C si urme de ulei esential.
• Proprietati:
• Antiinflamator; Antimicrobian; Astringent; Hemostatic; Diuretic;
Expectorant; Bronhodilatator; Remineralizant; Reduce aciditatea
gastrică; Dezinfectant urinar; Cicatrizant; Antisudorific. Dacă ai
parte de o criză de ficat poți apela la o compresă cu ceai de coada
calului, sunt eficiente atât în calmarea crizelor hepatice cât și a celor
biliare.
Nici afecțiunile stomacului nu sunt trecute cu vederea de această
• INDICATII TERAPEUTICE
Coada calului poate fi folosita pentru tratarea urmatoarelor afectiuni: ulcer, hiperaciditate gastrica,
afectiuni ale aparatului respirator, hemoragie uterina neregulata, ulcer varicos, infectii urinare,
amigdalite si gingivite. Este de asemenea prescrisa pentru tratarea celulitei.
• Utilizarea plantei sub forma de comprese, impachetari si bai partiale in tratarea ranilor,
supuratiilor, erizipelului, a pecinginii se dovedeste de fiecare data la fel de eficienta.
Ceaiul de coada calului este un bun remediu naturist impotriva hemoragiilor, pentru tratarea
afectiunilor cardiace, hepatice si renale. Acesta este de asemenea recomandat in vindecarea
scrofulozei, edemelor ganglionilor, a abceselor si fistulelor.
• Baile sunt foarte indicate in abcese ale picioarelor ca si in toate afectiunile ce presupun o
puternica retentie de lichide.
Toate speciile de coada calului sunt folosite in fitoterapia populara ca diuretic si in vindecarea vezicii
urinare. Decoctul de planta proaspata sau uscata este indicat in guta, afectiuni hepatice si renale,
in curele de primenire a sangelui, precum si in afectiuni pulmonare.
• PREPARATE PE BAZA DE COADA CALULUI
• Infuzia se prepara din 2-4 grame de tulpini uscate, peste care se toarna 200 ml de apa clocotita,
iar apoi se lasa la infuzat 10-15 minute.
• Pulberea de coada calului se prin macinarea fina a partii aeriene a plantei. Se administreaza
cate trei lingurite pe zi.
• Maceratul se prepara din 2-4 grame de tulpini ce sunt lasate la macerat in 200 ml de apa pentru
12 ore. Dupa macerare se filtreaza si se administreaza cate jumatate din cantitate de doua ori pe
zi.
• CONTRAINDICATII PENTRU COADA CALULUI
Nu se recomanda o cura cu aceasta planta medicinala mai
lunga de 6 saptamani. Nu se recomanda pentru femeile
gravide sau care alapteaza. Poate avea efect iritant
asupra tractului digestiv.
• Atentie! Coada calului poate fi confundata cu o planta
otravitoare asemanatoare, care creste in mlastini.
Obligeana (Acorus calamus)
 Descriere
• Obligeana (Acorus calamus) este o specie de plante erbacee, vivace,
cu miros aromatic plăcut, originară din India și care crește în locuri
mlăștinoase. Face parte din genul Acorus, familia Acoraceae (L.).
Rădăcina este sub formă de rizom articulat, cărnos, spongios, târâtor,
puternic înrădăcinat. Este lungă de 50 - 150 cm și are o culoare gălbuie.
Rizomii (calamii rhizoma) se recoltează toamna și se utilizează ca tonic în
industria farmaceutică. Conțin ulei volatil (bogat în azaronă), tanin și
principii amare (acorină), care au proprietăți antibacteriene și insecticide.
• Tulpina este aeriană, înaltă de 100 - 150 cm, roșiatică la bază. Are patru
muchii și poartă o singură frunză, lungă de 20-80 cm.
• Frunzele sunt alterne, lungi, uniforme, cu vârful ascuțit, așezate pe 2
rânduri.
• Florile sunt hermafrodite, de culoare galbenă. Apar într-o inflorescență
cărnoasă, de formă cilindrică. Perigonul este cu 6 foliole verzui și 
androceul cu 6 stamine.
• Fructele sunt sub formă de bace alungite, de culoare roșiatică, de obicei
sterile.
• In scopuri medicinale se utilizeaza rizomul, colectat toamna
• Compozitie chimica: Obligeana contine ulei esential ce are azarona si beta
azarone,calamine,ccalamol,camfene,camphor,,cineol,dextrin,eugenol,linalol,subs
tante amare precum: acorina si acoretina, taninuri, zaharuri, mucilagii.
• Proprietati:antispastice, astringent, antiseptic, antiemetice, aromatice,
carminative, colagoge, diuretice, tonice și tranchilizante.
Aceasta îți oferă un ajutor atât pentru ficat, bilă cât și pentru traiectul stomacal și
intestinal.

Mod de utilizare:
• Decoctul de obligeană pentru uz intern se poate obține amestecând 1-1,5 de rizom
de obligeană uscat și mărunțit în 250 ml apă caldă. Amestecul se fierbe timp de
aproximativ 5 minute, se lasă în repaus timp de 10-15 minute, după care se
filtrează. Se recomandă a fi consumat cu 30 minute înainte de masă.
• Decoctul de obligeană utilizat pentru efectuarea băilor terapeutice se obține
amestecând 100 grame de rizom de obligeană uscat și mărunțit cu 3 l apă.
Amestecul se fierbe timp de 15 minute, după care se filtrează și se toarnă în apa
din baie.
• Pe piața farmaceutică există câteva preparate pe bază de extracte vegetale de
obligeană. Acestea sunt: Carvomin, Ulcerotrat, Gastrol.
• Contraindicații
• Durata utilizării acestei plante în scop terapeutic nu trebuie
să depășească 6 săptămâni. Studiile efectuate în acest sens
susțin riscul crescut de apariție a unor mutații și potențialul
efect cancerigen al plantei, în urma depășirii dozei
recomandate și utilizării îndelungate.
• Este contraindicată utilizarea plantei în cazul persoanelor
care au dezvoltat în antecedente reacții alergice în urma
administrării preparatelor care conțin extracte vegetale din
obligeană.
• Interacțiuni cu alte medicamente
• Extractele vegetale din obligeană prezintă proprietăți
asemănătoare Clorpromazinei și pot fi utilizate cu succes în
scop terapeutic în cadrul anorexiei nervoase. Din această
cauză, utilizarea plantei în asocierea tratamentului cu
Clorpromazină este contraindicată.
Păpădia (Taraxacum officinale)
 Descriere:
• Păpădia (Taraxacum officinale) este o plantă
erbacee din familia compozitelor, cu frunze
lungi, crestate și cu flori galbene grupate în
capitule. Mai este numită și buhă, bășina
porcului, cicoare, crestățea, lăptucă, lilicea,
mâță, papalungă, pilug, turci, curu-găinii,
floarea-broaștei,.Păpădia este găsită
pretutindeni, unde se află vegetație, de la câmpie
până în zona subalpină, prin locuri necultivate și
pe marginile drumurilor. Ea are anumite locuri
în care creste ca de exemplu: nu creste în loc
umbros, ci în loc cu soare; ea crește în calea unui
Compozitie chimica
• Principalele substante chimice din Papadie sunt substantele
amare denumite în literatura stiintifica mai veche
„taraxacina". Este vorba despre sesquiterpene lactonice:
eudesmanolizi, germacranolizi si taraxacozid. Mai sunt
prezente triterpenele, printre care taraxasterolul si acelatii
lor, 16-hidroxiderivati ai amidiolului si faradiolului, beta-
amarina, sitosteroli, stigmasteroli; carotenoide; xantofile;
flavonoizi, între care apigenina si luteolina; acizi
hidroxicinamici, acid cicoric, acid monocafeiltartaric si
clorogenic. În radacini mai sunt prezenti carbohidrati: inulina
în cantitate de 2% primavara si pâna la 40% toamna. Printre
alte saruri minerale, Papadia este foarte bogata în potasiu.
• Florile, rădăcinile şi frunzele de păpădie sunt
folosite în medicina tradiţională, în special
pentru un ficat sănătos şi pentru un bun sistem
digestiv
• PROPRIETATI:
Efect antioxidant; Efect detoxifiant; Diuretic
natural; Proprietăți calmante; Proporietăți
antiinflamatoare; Antireumatice;
Hipoglicemiante; Proprietăți vitaminizante;
Proprietăți tonice.
• Tratează diferite boli de ficat
• Păpădia este foarte cunoscută şi apreciată pentru
efectele sale benefice asupra sănătăţii ficatului şi a
bilei. Subsţantele active care se găsesc în păpădie
stimulează activitatea stomacului, a ficatului şi a
bilei, având un efect diuretic care ajută organismul
să elimine toxinele. De asemenea, păpădia conţine
substanţe care protejează celulele hepatice şi are un
efect tonic asupra lui, a splinei şi a bilei. Numeroase
studii au scos la iveală faptul că păpădia vindecă
afecţiuni precum hepatitele, icterul şi dischineziile
biliare.
UTILIZARE:
• Păpădia poate fi consumată fie proaspătă, în salate sau o diversitate de alte
preparate, fie sirop, infuzie, pulbere sau cataplasmă
• . Iată cum se utilizează
• Păpădia în salate Se folosesc frunzele de păpădie proaspete alături de
frunze proaspete de spanac sau alte verdețuri. Siropul de păpădie se obține
prin fierberea la foc mic a 500 de grame de flori de păpădie, cu 500 ml de
apă și 100 de grame de zahăr. Preparatul se ține pe foc până când capătă o
consistență ușor vâscoasă, după care siropul se lasă la răcit pentru 24 de
ore. După ce s-a răcit, se filtrează și se pune în sticle curate și sterilizate.
Siropul de păpădie poate fi consumat, în cantități mici, înainte de mesele
principale Infuzie de păpădie Infuzia de păpădie este un adjuvant natural în
cura de detoxifiere a organismului, dar și în afecțiunile stomacale și
protecția ficatului. Pentru infuzie vei avea nevoie de 250 ml de apă
clocotită, 10 grame de frunze și flori uscate de păpădie. Infuzia se lasă
acoperită pentru 10 minute, după care se filtrează și se lasă să se răcească. O
cană ce ceai de păpădie poate fi îndulcit cu miere, în funcție de gust.
Cataplasma de păpădie Cataplasma este destinată strict utilizării externe și
este indicată pentru tratarea eczemelor cutanate. Pentru a obține
cataplasma este nevoie de zdrobirea florilor și frunzelor proaspete de
Contraindicații și reacții adverse pentru păpădie

• Curele cu păpădie pentru pacienții cu afecțiuni biliare

trebuie începute doar la recomandarea medicului
specialist. Datorită efectului diuretic, persoanele care
urmează un tratament medicamentos, pentru o
anumită afecțiune, nu trebuie să utilizeze concomitent
și preparate terapeutice cu păpădie. Sucul care se
găseşte în tulpina păpădiei poate provoca alergii
persoanelor sensibile. De asemenea, cei care au
probleme de retenţie de apă trebuie să consulte un
medic înainte de a utiliza aceasta plantă, pentru a
verifica nivelul de potasiu.
Anghinarea (Cynara scolymus)
Descriere:
• Anghinarea (Cynara scolymus) este o specie de
plante erbacee perenă, din familia compozitelor
(ciulini), genul Cynara, care înflorește vara—toamna,
originară din regiunea mediteraneeană, cultivându-
se pentru solzii cărnoși ai inflorescenței și pentru 
receptaculii florali care sunt comestibili. Tulpina este
dreaptă și ramificată.
• Frunzele sunt mari spinoase, de culoare verde-
albicioasă pe dos.
• Florile sunt roșii-violacee dispuse în capitule mari
(circa 14 cm lățime), receptacul mărit și cărnos,
comestibil, sepale late, îngroșate, la bază fără spini.
• Substanțe active
• Anghinare conține cinarină, oxidaze, polifenoli,
flavone, vitaminele A, B, C, mangan, fosfor, fier,
lipide, zaharuri.[2] Anghinarea este de asemenea
și o importantă sursă de fibre, de inulină -
substanță care stimulează sistemul imunitar,
facilitează tranzitul intestinal, crește asimilarea
magneziului și a calciului în organism
• Utilizare
• Anghinarea se folosește în gastronomie, în terapii, dar poate fi
întâlnită și ca plantă ornamentală Bulbul florii se folosește cu un
succes aparte în Spania și Italia în gastronomie.
• Anghinarea are un conținut ridicat de ulei, care poate fi folosit drept
combustibil-alternativ, pentru centralele termice.[4]
• În medicina naturistă, la prepararea produselor naturale pe bază de
anghinare, se utilizează rădăcinile și frunzele. Toate aceste produse
sunt considerate remedii naturale excelente în tratarea și vindecarea
diverselor afecțiuni ca de exemplu: afecțiuni hepatice, afecțiuni ale
circulației sangvine și afecțiuni renale.
De asemenea, anghinarea mai poate fi consumată și în stare
proaspătă, fiind astfel apreciată pentru efectele ei vindecătoare în
tratarea diareei cronice în special, precum și în tratarea diabetului,
hemoroizilor, vomismentelor și migrenelor.
Preparatele naturale din aghinare ajută la vindecarea constipației
(sucul de anghinare), afecțiunilor ficatului (ceai de anghinare),
reumatismului (ceai de anghinare).
Beneficiile sustinute stiintific e ale consumului de anghinare

• Poate contribui la scaderea nivelului de zahar din

sange
• Contribuie la mentinerea unui nivel normal de
colesterol in sange
• Poate ajuta la detoxifierea ficatului si a vezicii
biliare
Datorita faptului ca anghinarea contine pana la 6%
cynaropicrin si cinarin, substante amare cu rol
antioxidant care stimuleaza secretia bilei,
anghinarea ajuta la detoxifierea ficatului si a
vezicii biliare.
Infuzie de anghinare
• Acest ceai stimulează foarte bine funcția
antitoxică a ficatului, ajutând la eliminarea
toxinelor din organism, iar pentru a obține acest
efect trebuie să amesteci 1 lingură de frunze de
anghinare cu 500 mililitri de apă și să lași peste
noapte la macerat.
• Dimineața strecoară bine, bea jumătate din
cantitate pe stomacul gol și apoi stai în pat
măcar 10 -15 minute pe partea dreapta.
• Restul se bea înainte de celelalte mese.
Plante ce stimuleaza functia rinichilor.
• Problemele renale, care, de obicei, apar în tăcere,
dar se acutizează destul de dureros, se
ameliorează nu doar cu medicamente, ci şi cu
ajutorul plantelor medicinale, pe care însă le
putem folosi, la fel de bine, pentru a
preîntâmpina insuficienţa renală şi alte afecţiuni
ale acestor organe. Iată câteva recomandări
venite din partea unui specialist în fitoterapie.
• „Rinichii se vindecă şi prin metode naturale,
chiar dacă acestea cer mai mult timp şi răbdare
până la apariţia efectelor benefice”, explică,
pentru Adevărul, specialistul în fitoterapie Elena
Badea. Cele mai eficiente remedii naturale în
cazul bolilor renale se prepară din mătase de
porumb, cozi de cireşe, pătrunjel, păpădie, urzică
seminţe de morcov, mesteacăn, brusture şi
troscot. 
Urzica (Urtica dioica)
 Descriere
• o specie de plante erbacee, perene, din genul Urtica. Urzica
este răspândită prin locuri necultivate de la câmpie, deal sau
munte, în Europa, nordul Africii, Asia și America de Nord. Le
poți vedea de primăvara devreme până toamna, târziu, pe
lângă garduri, pe marginea drumurilor și a apelor, în grădini,
livezi, pe dealuri. Partea subterană : rizom subțire, cilindric,
brun-deschis, lung și ramificat, cu numeroase rădăcini subțiri,
pâsloase
• Tulpina (cu 4 muchii evidente) și frunzele, opuse, ovale, dințate
pe margini, sunt acoperite cu perișori urticanți, a căror
atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. Poate ajunge
până la un metru înălțime.
• Florile sunt dioice, dispuse pe plante diferite, în panicule
dispuse la axila frunzelor superioare.
• Semințele sunt nucule ovale, verzui, cu perigonul persistent.
• Materia prima: Herba Urticae
constituita din tulpini tinere recoltate
inainte sau in timpul infloririi, avand
frunze ovale cu marginea dintata, lungi de
7-14 cm, late de 2-4 cm, petiolate, cu
varful ascutit, acoperite cu peri aspri, de
culoare verde – inchis caracteristica.
Mirosul specific, gustul amarui.
• Compozitia chimica: Substantele de natura
proteica, avand un mare numar de aminoacizi,
substante de natura glucidice, amine, steroli,
cetone ( metilheptenona şi acetofenona ), ulei
volatil, substante grase, sitosteroli, acid formic si
acetic vitaminele C, B2, si K ( cca 400 unitati pe
gram ), acid pantotenic, acid folic, clorofila 0,3 –
0,8, protoporfirina si coproporfirina, b-caroten,
saruri de Ca, Mg, Fe, Si, fosfati s.a. Substanta
vezicanta pentru piele a plantei proaspete este
formata din acid formic, o enzima si o
toxalbumina. Prin uscare, aceste substante se
pierd sau se transforma, disparand astfel
proprietatile vezicante.
 • Proprietăți
• Diuretice; Antiinflamatoare; Antihemoragice;
Imunostimulatoare; Antitusive; Emoliente;
Vitaminizante; Tonice; Cicatrizante; Astringente;
Dezintoxicante; Antiseptice; Antitoxice;
Antiinfecțioase; Antibronșitice; Antianemice;
Digestive; Laxative.
• De asemenea un potent diuretic, urzica are o
contribuție semnificativă în mecanismele de
purificare, prin:
•  - Stimularea secrețiilor renale;
 - Favorizarea eliminării toxinelor;
 - Îndepărtarea reziduurilor metabolice;
 - Diminuarea calculilor renali;
 - Reducerea riscurilor de infecții.
• Urzicile se folosesc pentru uz extern în următoarele
afecțiuni Plăgi; Eczeme; Arsuri; Psoriazis;
Dermatoze; Înțepături de insecte; Urticarie; Unghii
casante; Seboree; Alopecie; Mătreață; Gingivită;
Stomatită; Micoze cutanante.
Cum se consumă urzicile
• Pentru uz extern Într-un litru de apă se adaugă 50
de grame de frunze uscate de urzici și se aplică pe
zona afectată, sub formă de spălături sau comprese.
Pentru uz intern Se poate prepara infuzie de urzici
din: 250 ml de apă caldă, o lingură de frunze de
urzici. Se lasă la infuzat pentru 10-15 minute, se
strecoară și se consumă infuzia.
• Tinctură de urzici
• Poate fi folosită atât pentru uz extern, cât și intern, Pentru uz
extern, tinctura se folosește ca atare pentru tratarea diferitelor
afecțiuni precum: acnee, exces de sebum, dar poate și încorporată
în măști sau tratamente pentru păr care stimulează regenerarea
părului. Cum se face tinctura de urzici Ai nevoie de rădăcina de
urzică, care se spală, se curăță și se taie, după care se depozitează
într-un borcan. Peste se adaugă, până borcanul se umple, alcool de
60-70 de grade și se lasă la macerat pentru 10 zile, într-un loc
răcoros, dar se amestecă zilnic. Când au trecut zilele de macerat, se
filtrează tinctura și se mai lasă la decantat pentru 2-3 zile. Ulterior,
se mută în recipiente mici și se folosește tinctura la nevoie.
Pătrunjelul (Petroselinum crispum)  
 Descriere:
• este o plantă erbacee legumicolă, cu tulpina
înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă
și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în
alimentație și în medicina populară. Poartă și
denumirile de găgăuț, pătlăgele (pl.), pătrunjică
sau petersil. O leguminoasă.
• Grecii antici considerau că această plantă unește
lumea viilor cu cea a morților.
• Pătrunjelul – proprietăți și acțiune
• Antioxidant; Detoxifiant; Antialergic;
Antitumoral; Efect antirahitic; Diuretic; Efect
vasodilatator; Antispastic; Relaxează fibrele
musculare neted intestinale; Întărește sistemul
imunitar; Menține elasticitatea vaselor de sânge;
Asigură o funcționare optimă a aparatului
genital; Stimulează activitatea vezicii biliare;
Fluidifică secrețiile; Neutralizează efectele
intoxicației cu alcool sau tutun; Efect
antitumoral.
• Indicații terapeutice pentru pătrunjel
• Indiferent de modul în care este consumat,
crud, sub formă de infuzie, gargară sau spălături
locale, pătrunjelul este eficient în tratarea
următoarelor afecțiuni: Infecții; Eczeme;
Astenie; Tulburări de circulație sanguină; Colici
abdominale; Astm bronșic; Hipertensiune; Boli
reumatice; Anorexie; Vindecarea plăgilor;
Înțepături de insecte; Conjunctivită;
Ameliorează contuziile; Înlătură durerile
dentare.
• Cu toate că se remarcă mai mult în bucătărie, ca
plantă aromatică, nu ca remediu fitoterapeutic,
pătrunjelul numără printre virtuți și acțiunea
diuretică. Datorită acestui beneficiu, contribuie
la:
•  - Reducerea cantității de lichide reținute de
corp;
 - Creșterea volumului de urină produs;
 - Îndepărtarea patogenilor din tractul urinar.
Cum poate fi consumat pătrunjelul

• Ceai de pătrunjel Ceaiul de pătrunjel se prepară

din 200 ml de apă fierbinte și o lingură plină de
frunze uscate și tulpini de pătrunjel. Se pun
frunzele peste apa clocotită, se acoperă și se lasă
totul la infuzat pentru 5-6 minute. Ceaiul se
strecoară și se consumă proaspăt. Suc de
pătrunjel Se pun frunze proaspete de pătrunjel, o
legătură de pătrunjel, într-un blender împreună
cu apă și se lasă la presat până se obține o pastă.
Sucul trebuie consumat imediat cuma fost făcut,
de preferat înainte de masa principală.
 Plante benefice pentru sistemul digestiv

• Indigestia, constipația, balonarea sau afecțiunile

gastro-intestinale sunt doar câteva dintre
problemele asociate sistemului digestiv.
Alimentația, stilul de viață și nivelul de stres la
care ești expus în fiecare zi sunt principalele
aspecte care influențează buna funcționare a
sistemului digestiv.  Sistemul digestiv este
responsabil pentru transformarea
alimentelor pe care le consumi în energie
și nutrienți pentru întreg
organismul. Acesta este alcătuit din mai multe
organe, nervi, hormoni, bacterii și vase de sânge,
Menta (Mentha, din greacă: míntha)
 Descriere:
• este un gen de aproximativ 25-30 specii de
plante (aromatice și unele medicinale)[3] din
familia Lamiaceae, răspândite la nivel mondial,
șapte în Australia, una în America de Nord și
celelalte în Europa și Asia; există și hibrizi. Face
parte dintr-o familie extinsă, alături de alte
plante aromatice precum cimbrul, cimbrișorul, 
măghiranul, salvia și levănțica.
 Compoziția chimică a mentei

• Frunzele plantei conțin o cantitate mare de

uleiuri volatile, taninuri, flavonoizi și substanțe
polifenolice. Uleiul volatil din compoziția mentei
este compus din timol, carvacrol, mentofuran,
mentonă și mentol. De asemenea, frunzele
conțin și luteolină, rutină, hesperidină,
acidicloregenic, cafeic, rosmarinic, colină, beta
carotene, alfa și beta tocoferol, limonen, cincol,
cariofilen, aldehidă acetică, etc.
• Proprietăți
• Antifermentative; Anticancerigene;
Antiinflamatoare; Astringente Antiseptice;
Analgezice; Cicatrizante; Dezinfectante;
Spasmolitice; Sedative; Decongestionante;
Expectorante.
 Menta - cultivare

• Iarba de mentă este recoltată de la mijlocul

lunii iunie (chiar înainte de înflorire) până în
august. Putem rupe frunzele și tăiați tulpinile
întregi la aproximativ 5 cm deasupra solului.
Ambele materiale pot fi uscate acasă, răspândite
într-un singur strat pe hârtie curată și incoloră la
umbră sau într-o mansardă aerisită.
• Utilizare
• Aroma mentei este rezistentă la căldură, de
aceea menta poate fi gătită pentru perioade mai
lungi de timp. Frunzele de mentă sunt folosite
adesea pentru ornarea deserturilor. Nicăieri nu
se folosește menta la fel de mult ca în Anglia – în
țara sa natală, această plantă se folosește la
preparate dulci, cum ar fi compoturi și produse
de cofetărie, preparate sărate precum curry
indian, sosuri și salate, precum și în ceaiuri și
băuturi pe bază de iaurt. 
• Este o plantă ierboasă cunoscută în popor și sub
denumirile de izmă de grădină sau izmă bună.
Menta este folosită pentru diverse afecțiuni, iar
în ceea ce privește sistemul digestiv, aceasta
ajută la ameliorarea problemelor de secreție
biliară, digestie lentă sau flatulență. 
• Contribuie la digestie
• Poate cel mai cunoscut beneficiu al ceaiului de
menta este acela de a fi un „ceai de stomac”,
capabil de a ameliora numeroase probleme
digestive. Specialistii de la 
Milton S. Hershey Medical Center evidentiaza ca
ceaiul de menta poate avea efecte benefice
in indigestie, diaree, greata, balonare si
simptomele 
sindromului de intestin iritabil.
• Mentolul - principalul ingredient activ al mentei
- are un efect antispasmodic ce relaxeaza
muschii stomacali si imbunatateste fluxul biliar.
• Ajuta la ameliorarea simptomelor de raceala
si gripa
• Aceiasi specilisti releva faptul ca, in cadrul anumitor
teste, menta a reusit sa inhib activitatea anumitor
tipuri de microorgansime, precum bacterii, virusuri
sau fungi. De aceea, ceaiul de menta ar putea avea
proprietati antibacteriene si antivirale.
• O alta calitate a mentolului este cea de
decongestionant, ceea ce duce la fragmentarea
mucusului secretat in timpul racelii. Astfel, ceaiul
de menta poate ameliora simptome precum nasul
infundat si tusea, facilitand in acelasi
timp expectoratiile si calmand durerile in gat.
• Are efecte benefice asupra parului si pielii
• Datorita proprietatii sale de a imbunatati
circulatia sangelui, ceaiul de menta poate
stimula cresterea parului, arata un studiu
publicat pe un site specializat6.
• Antioxidantii din frunzele de menta au efecte
benefice si pentru sanatatea pielii, regland
nivelul de sebum si ajutand la accelerarea
procesului de regenerare a tesuturilor. Ceaiul de
menta poate avea efect benefic si la nivel
hormonal, ceea ce poate ajuta la prevenirea si
ameliorarea eruptiilor cutante si a acneei.
Mușețelul (Matricaria recutita
 Descriere:
• este o plantă erbacee anuală, medicinală, din familia 
Asteraceae, cu frunze divizate și cu flori grupate în
capitule terminale. Mușețelul este o plantă originară
din sudul și sud-estul Europei, astăzi întâlnită în
aproape întreaga lume. În România, are o mare arie
de răspândire întâlnindu-se aproape peste tot, de la
câmpie unde apare masiv pe solurile sărăturoase,
pâna în toate locurile însorite și mai umede de pe
lângă drumuri, căi ferate, pajiști, fânețe, cu
predilecție pe solurile nisipoase ușoare.Înflorește
începând cu lunile aprilie-mai până la sfârșitul lunii
august, uneori înflorește și a doua oară în septembrie
• Componenții principali
• Această plantă conține : ulei volatil bogat în chamazulenă,
substanțe amare de natură sescviterpenică, flavonoide,
substanțe de natură cumarinică, colină, mucilagii, 
acid salicilic, fitosterine, substanțe glicozidice,acid
clorogenic, camilină, vitamine, săruri minerale.
•  Proprietati
• antiinflamatoare
• antiseptice
• analgezice
• antihistaminice
• cicatrizante și gastrice
• acțiune antiseptică și decongestivă anorectal
• tonic capilar
• Indicații
• Intern
• Bun sedativ antispasmatic și stimulent în cistite,
în tratamentul enterocolitelor, gastritelor,
dismenoreelor, diareei, colicilor intestinale,
infecțiilor renale, în boli ale ficatului, în unele
stări alergice, în astmul bronșic al copiilor.
• Extern
• Are multiple întrebuințări sub formă de
cataplasme, gargară, clisme, băi în diferite
afecțiuni : arsuri, hemoroizi, răni, dureri de gât,
diferite ulcerații ale pielii, abcese dentare,
calmează tenurile înroșite și iritate.
• Contraindicații

• Este contraindicat a fi utilizat în afecțiuni

oculare, având efect iritant la nivelul ochiului.
De asemenea, nu îndeplinește condițiile
necesare preparatelor oftalmice (ex. condiții de
puritate), ceea ce poate duce la o agravare a
simptomelor.
• Materia prima: Chamomillae flos – formata din flori
compuse dispuse in antodii heterogame late de 15-20 mm,
rar mai late, cu involucru semiglobulos; receptaculul
emisferic sau conic, inalt de aproape 6 mm si lat de cca. 2
mm este gol la interior. Fiecare antodiu are un involucru
format din 3 randuri de bractee verzi, lanceolate,
scuamoase, imbricate. Florile marginale (12-18 pe fiecare
antodiu) sunt femele, au ligule albe lungi de cate 4-6 mm,
cu 3-4 dinti fiind parcurse de 3-4 nervuri; florile centrale
foarte numeroase sunt galbene, hermafrodite, tubuloase,
lungi de aprox. 3 mm si au corola cu 5 diviziuni, cu 5
nervuri si androceu sinanter. Ambele feluri de flori au
numerosi peri glandulari de tip compozee, iar in restul
receptaculului se afla numeroase glande secretorii. Au
miros specific aromat, placut, iar gustul este amarui-
aromatic.
• Musetel: mod de utilizare
• Ceaiul de musetel este cel mai utilizat
preparat pentru afectiunile stomacului si bolile
intestinale. Se prepara amestecand 1 lingura flori
uscate/proaspete cu 250 ml de apa clocotita.
Dupa ce florile isi lasa toti compusii chimici in
apa poate fi strecurat. Se bea cand atinge
temperatura agreata.
• Ceaiul concentrat, obtinut prin amestecarea a
doua linguri de pulbere cu aceiasi cantitate de
apa clocotita mentionata mai sus poate fi utilizat
pentru tratarea afectiunilor bucale. Se face
gargara, dupa care se elimina.
• Cataplasma obtinuta din flori de musetel
proaspeteeste un bun cicatrizant, se obtine
prin zdrobirea florilor si aplicarea acestora direct
pe zona afectata.
• Tinctura, pastraza in ea toate elementele
benefice ale musetelului. In 100 ml alcool de
fructe se adauga 20 g de flori uscate de musetel.
Preparatul de agita temeinic si se pune la odihnit
pentru doua saptamani, timp in care se verifica
si se agita zilnic. La final se strecoara si se
depoziteaza in recipiente speciale. Se consuma
conform indicatiilor medicului.
• Ce poti trata cu musetel si ce beneficii are
• Musetelul (Matricaria recutita) este o planta
extraordinara, care este folosita in scop medicinal inca
din cele mai vechi timpuri. Planta este recunoscuta in
principal pentru beneficiile pe care le are asupra
problemelor stomacului, insa aria sa de actiune se
extinde si la alte afectiuni.
• Ceaiul de musetel facut din florile plantei are o culoare
galben-aurie si are o aroma placuta. Acest remediu din
musetel poate ameliora numeroase probleme de
sanatate, cum ar fi cel din sfera intestinala,
anexietatea, insomnia si multe altele. Desigur, inainte
de a apela la remediile din plante, cere sfatul unui
medic specialist, deoarece si acestea au
contraindicatii.
• Remediu in cazul migrenelor
• Musetelul este o planta medicinala cu multe
intrebuintari terapeutice, iar de-a lungul
timpului, oamenii au observat ca este benefic in
tratarea migrenelor si durerilor de cap. O cana
de ceai de musetel cald, de exemplu, te poate
ajuta sa calmezi instant o durere de cap.
Amelioreaza durerile menstruale
• Ceaiul de musetel este cunoscut ca fiind o solutie
pentru spasmele menstruale, deoarece
substantele active din planta relaxeaza muschii
uterului si calmeaza crampele.
Plante medicinale cu actiune
antihelmentică
• Pelinul (Artemisia absinthium L.)
 Descriere generală
• Pelinul este o plantă perenă, ierboasă. Poate atinge o înălțime de 1
- 1,2 m. Frunzele bazale sunt tripenat sectate, cu o lungime de
până la 20 cm, iar cele tulpinale, cu lungimi nu mai mari de
10 cm, se simplifică treptat spre vârf. Florile sunt galbene pal și
foarte mirositoare. Înflorește în perioada iulie-septembrie.
Fructul este o achenă. Este răspândit în Eurasia și Orientul
Mijlociu, crescând în special pe terenuri necultivate. Pelinul
alb(Artemisia absinthium) sau popular “pelinul de mai”plantă
erbacee, perena cu frunze compuse,păroase,spintecate, verzi-
cenușii pe față, argintii-cenușii pe dos și cu flori galbene, aromate,
grupate în capitule mici E răspândit în Europa, Asia și Africa,
înalt de 60–120 cm. Cele mai răspândite fiind speciile:.Pelin mic)
= plantă asemănătoare cu pelinul cu frunze albe, păroase
(Artemisia austriaca); Pelin de mături = plantă erbacee cu flori
verzui-brune, dispuse în |capitule| (Artemisia scoparia).
Compoziție chimică

• Ulei esenţial până la 1,7%, format din felandrene,

tuione, azulene etc. Prin saponificarea uleiului
esenţial se obţine acid formic şi salicilic. Mai
conţine glucozidul amar-absintina, acid absinic,
flavonoizi, fitosteroli, lactone, acizi organici,
vitaminele B6 şi C.
• Părţile utilizate: Herba Absinthii – vârfurile
florale cu frunze şi tulpini până la grosimea de
maxim 3 mm.
• Recoltarea:
• Pentru extracţia de ulei esenţial recoltarea se
face înainte şi la începutul înfloririi (iunie –
iulie) iar pentru conţinutul în substanţe amare,
în lunile iulie-septembrie, în timpul înfloririi. Se
taie vârfurile florilor până la grosimea tulpinilor
de 3 mm. Nu se recoltează ramurile şi frunzele
bazale, tulpinile sterile şi părţile lemnificate.
Plantele au miros puternic aromat, caracteristic,
gust aromatic, amar.
• Ultilizare
• Acţiune biologică:
• – Stimulentă a secreţiilor gastrice,
antiinflamatoare şi slab
antihelmintică prin substanţele amare din
uleiul esenţial;
• – Eupeptic – amară, în astenii prin scăderea
tonicităţii unui organ şi în lipsa poftei de
mâncare.
• Recomandări:
• Preparatele din Pelin-alb sunt complementare
în: anorexie, astenii, dispepsii digestive,
constipaţie, gastrite hipoacide,
dischinezie biliară, eliminarea viermilor
• Ce efecte benefice mai are pelinul
• Iata, pe scurt, cateva dintre efectele pe care le are aceasta
planta:
• Lupta contra malariei - un extract izolat dintr-o specie de
pelin (Artemisia annua sau pelinul dulce) are proprietati
puternice impotriva malariei, o boala grava cauzata de un 
parazit care este transmis prin muscatura tantarilor
infectati;
• Ajuta la eliminarea parazitilor intestinali - pelinul este
folosit pentru a elimina parazitii intestinali, in special 
oxiurii (Enterobius vermicularis) si viermii cilindrici;
• Pelinul are proprietati antimicrobiene si antifungice -
studiile au aratat ca uleiurile esentiale de pelin au o
activitate antimicrobiana; o cercetare** a aratat ca uleiul de
pelin are un spectru larg de proprietati antimicrobiene
impotriva mai multor tipuri de bacterii.
• Mod de folosire:
• Intern-infuzie din 1 linguriţă plantă la 200 ml
apă, se beau 1-2 ceaiuri pe zi, tinctură 10%, 15-
20 picături de 3 ori pe zi. Tratamentul durează 3
zile.
• Extern-tinctura pentru frecţii în dureri
reumatice.
• Contraindicaţii:
• Nu se foloseşte în sarcină şi în afecţiuni nervoase
grave. Preparatele de Pelin pe bază de alcool
sunt foarte periculoase pentru sistemul nervos
central. În doze mari provoacă intoxicaţii,
halucinaţii, inconştienţă.
Crușinul (Rhamnus frangula)
 Descriere:
• este o plantă medicinală, cunoscută îndeosebi
pentru proprietățile ei laxative dar și curative.
Răspândit în întreaga Europă, cruşinul este un
arbust care prosperă în zonele umede
împădurite şi în crânguri. Este o plantă verticală,
care ajunge la înălţimi de 3-5 m. Scoarţa colorată
în gri-maroniu este acoperită cu pete reliefate
albicioase. Florile de culoare verde-pal apar în
mai şi iunie; sunt urmate de bobiţe roşiatice,
care se înnegresc pe măsură ce se coc.
 Compoziţie

• Scoarţa de cruşin conţine glicozide

antrachinonice, ca de exemplu glucofrangulozida
şi frangulozida. Acestea se formeazã printr-o
reacţie de oxidare prin care compuşii antranolici,
din produsul proaspãt, se transformã în compuşi
antrachinonici derivaţi.
• Alte substanţe prezente în scoarţa de cruşin sunt
principiile amare,  mucilagii, saponine, rãşini,
sitosterol, flavone şi alcaloizi peptidici (frangulina
şi franganina).
 Acţiune

• Substanţele active din scoarţã imprimã produselor

medicinale din cruşin o acţiune laxativã, purgativã,
colagogã, antivirală şi colereticã.
• Efectul laxativ/purgativ se instaleazã lent, dupã 8-10
ore de la administrare şi este diferenţiat în funcţie de
dozã.
• La doze mai mici efectul este mai blând, pe când la
doze mai mari efectul este mai intens. S-a constatat cã
principiile active purificate au o acţiune relaxantã
asupra musculaturii intestinale, în timp ce extractele
totale mãresc peristaltismul intestinal.
 Recoltarea:
• De la cruşin se recolteazã, în scop
medicinal, scoarţa ramurilor tinere, care pe
partea interioarã este de culoare galben-
portocaliu. Pentru uşurarea decojirii, aceastã
operaţie se face în aceeaşi zi cu recoltarea. Se
întrebuinţeazã numai dupã un an de la recoltare
sau dacã sunt supuse unei temperaturi de 100 de
grade Celsius, timp de o orã.
Indicaţii terapeutice

• Scoarţa de cruşin îşi gãseşte utilitatea în

fitoterapia constipaţiei şi a disfuncţiilor hepato-
biliare însoţite de constipaţie.
• Decoctul frecat pe gingii poate vindeca gingivita;
aplicat pe scalp, elimină păduchii.
• Extractul de cruşin pare să inhibe dezvoltarea
tumorilor.
Administrare:

• Decoctul se preparã din 1 linguriţã de coajã

mãrunţitã peste care se toarnã 1 canã de apã
clocotitã şi se lasã acoperit timp de 15-20 de
minute.
• Se fierbe 15 minute la foc scãzut. Se bea cãlduţ
seara, înainte de culcare. Dacã este nevoie, se
poate mãri doza, dar numai treptat.
• Se poate administra şi sub formã de pulbere în
dozã de 1-2 vârfuri de cuţit, seara, înainte de
culcare.
Precauţii şi contraindicaţii

• Deoarece preparatele din cruşin pot interacţiona cu

anumite medicamente, printre care anumiţi corticosteroizi
şi antiaritmici, este bine să cereţi sfatul unui specialist în
medicina plantelor, înainte de a le folosi.
• Scoarţa proaspătă este toxică – a nu se utiliza.
• Evitaţi cruşinul în sarcină şi alăptare.
• A nu se administra copiilor sub 15 ani.
• Consultaţi un specialist înainte de a consuma cruşin.
• Supradoza poate produce convulsii.
• Preparatele din scoarţã de cruşin nu se administreazã mai
mult de 7 zile pe lunã.
Vetrice (Chrysanthemum vulgare)
Descriere generală
• Planta face parte din flora spontana europeana,
dar este intalnita si in Siberia. In Romania poate
fi intalnita in zone insorite si umede de pe
pajisti, terenuri virane, pe langa garduri sau
poate fi cultivata ca planta decorativa. Tulpina
plantei poate atinge chiar si un metru inaltime si
este ramificata si neteda. Planta creste in tufe cu
aspect rotunjit. Frunzele sunt lobate si adanc
crestate pe margini. Florile cresc in varful
tulpinilor, sunt mari si de culoare galbena. 
 Compozitie chimica
•  Printre elementele chimice continute de planta
se numara: ulei volatil bogat in intuiona, 
substante amare, flavonoizi, gumirezine, acizi
organici-malic, tanacetumolic, eteri enolitici.
Principalele proprietati ale plantei sunt:
purificatoare, emenagoga, vermifuga
Materia prima
• In fitoterapie se foloseste partea aeriana a
plantei, ce trebuie recoltata in perioada infloririi:
din iunie pana in septembrie.  
•
Proprietati: potential antihelmintic, antimigrenos, febrifug , efect diaforetic
(transpiratii profunde), antireumatismal, analgezic stomacal, antidiareic,
afectiuni hepato-biliare, tonic renal, antifungic capilar, antivirotic (Zona Zoster),
adjuvant in terapiile anticanceroase, este un foarte bun antibiotic.

• Afectiuni in care se utilizeaza: -uz intern: helmintiaze, boli de stomac, boli

de rinichi; -uz extern: helmintiaze, combaterea matretii.

• Indicat in: parazitoze intestinale, ascaridioze, indigestii, amenoree.

• Actiuni:
• contribuie la mentinerea bunei functionari a sistemului digestiv;
• actiune antiparazitara, antihelmintica;
• stimuleaza digestia avand o actiune tonic- amara;
• stimuleaza peristaltismul intestinal, grabind evacuarea intestinelor;
• actiune stimulativa asupra musculaturii netede, grabind contractiile uterului,
putand stimula menstruatia;
• efect carminativ.
• Aceasta planta este foarte toxica pentru parazitii interni, de fapt de secole intregi este prescrisa de catre
fitoterapeuti contra limbricilor si viermilor intestinali.

• Este folosita in special ca vermifug si la tratarea hemoroizilor, deoarece este toxica pentru viermii
intestinali.

• Infuzie de flori de vetrice este un anti-helmintic recomandat contra ascaridiozei si oxiurozei.

• Uleiul de vetrice se aplica contra reumatismelor.

• Vetricea este una din plantele cele mai recomandate pentru tratarea migrenelor si tulburarilor
menstruale prin tinctura, perfuzie sau extract fluid.

• Poate vindeca tahicardia si epilepsia.

• Atentionare speciala: este o planta care folosita in doze excesive poate provoca un avort spontan,
datorita toxicitatii sale mare. (Sfatuim femeile gravide sa nu foloseasca aceasta metoda, consultati un
medic).