ȘTEFAN CEL MARE

 Ștefan al III-lea (n. 1438-1439 , Borzesti - d. 2 iulie

1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau,
după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxa
Română, Ștefan cel Mare și Sfânt,a fost domnul
Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al
II- lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie
din epoca medievală din Țările Române.
 Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor
majoritate victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de
la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de
la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria de la Bătălia de
la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel
mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia
de la Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse
de Soliman-Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma
pierderii acestei bătălii, În anul următor sultanul Mehmed al II-lea va
conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea
armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.
BIOGRAFIE ȘI FAMILIE
 Conform tradiției, Ștefan cel Mare s-a născut la moșia tatălui său de la Borzești,
ca fiu nelegitim al viitorului domn al Moldovei, Bogdan al II-lea și al Oltei. Bogdan
era la rândul său fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar soția sa, Oltea
provenea dintr-o familie de boieri de lângă Bacău, cei doi cunoscându-se în
perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la curtea lui Vlad Dracul. Familia a mai
avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și două fete: Maria și Sora.
 Data nașterii nu este cunoscută cu certitudine, cele mai plauzibile variante
fiind anii 1438 sau 1439 Despre copilăria lui Ștefan cel Mare nu sunt date
cunoscute, cel mai probabil acesta și-a petrecut-o la reședința familiei.
 Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Dacă predecesorii săi încercaseră
prin căsătorii și alianțe matrimoniale să se apropie de suzeranii lor catolici,
regii Ungariei și Poloniei, politica dinastică a lui Ștefan cel Mare privind
căsătoriile a fost diferită - după cum remarca istoricul P. P.
Panaitescu - toate trei soțiile lui sunt principese ortodoxe din țări vecine:
Evdochia, fiica lui Simeon Olelkovici de la Kiev, Maria din Paleologii de la
Mangup, în Crimeea, Maria, fiica lui Radu cel Frumos din Țara Românească.
 Ștefan a avut și un număr de concubine , cea mai cunoscută fiind Maria Rareș
din Hârlău, mama viitorului domn Petru Rareș . Un alt posibil fiu nelegitim, a
cărui mamă nu este cunoscută, a fost viitorul domn Ștefan Lăcustă.
ACCEDEREA LA TRON
 La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, înaintând
spre Suceava, de-a lungul văii Siretului. Era însoțit de o armată de
circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie
de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de
Jos.
 Petru Aron a fost surprins de această acțiune, reușind să strângă
în grabă o armată cu care l-a atacat pe Ștefan la Doljești, pe
Siret, la 12 aprilie. Petru Aron a fost învins și a părăsit câmpul de
luptă. A încercat o nouă rezistență la Orbic, la 14 aprilie, în Joia
Mare a anului 1457, dar a fost din nou înfânt și silit să ia calea
exilului, în Polonia.
 După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan va
organiza o mare ceremonie publică de încoronare, într-un loc
numit Direptate, pe valea Siretului.
 POLITICA INTERNĂ
 Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop principal
consolidarea puterii centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În acest sens,
principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării
prin împroprietărirea cu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea unei noi
clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii
militare și a capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și
rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin creșterea
ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și introducerea unui număr însemnat de membri
ai familiei sale.
 Puterea lui Ștefan vodă a stat în «curtea» lui, în această oaste de țară, am putea zice în
oameni de arme sădiți de el pe tot întinsul țării. Căci acesta a fost actul politic mai
însemnat, care lămurește puterea și politica marelui domn. El a fost un mare colonizator
de oșteni. Toate «locurile pustii», adică fără proprietar, erau de drept ale domniei și
domnul coloniza pe ele oșteni-plugari. Aceștia au format puterea de neînfrânt a
domnului, înăuntru și în afară.
 Acest fapt este confirmat și de numărul mare de hrisoave de împroprietărire cu „loc în
pustiu” în diferite regiuni ale țării, preponderent în cele de graniță.
ARTA, CULTURA ȘI RELIGIA
 Perioada domniei lui Ștefan cel Mare a constituit și în planul realizărilor de ordin cultural și
spiritual momentul de apogeu al creației artistice din epoca medievală a
Moldovei .Elementele de artă și civilizație păstrate din această perioadă reflectă posibilitățile
tehnico-materiale existente, viziunea despre lume a omului medieval, precum și diferitele
influențe externe, manifestate în special în domeniul arhitecturii. Din creațiile artisitice care
s-au păstrat, Ștefan se prezintă atât ca un tradiționalist, continuator al moștenirii bizantine,
dar și ca un principe renascentist, animat de un puternic spirit înnoitor.
 Din epoca lui Ștefan cel Mare s-au păstrat doar elemente de arhitectură eclesiastică (biserici
și mănăstiri) și militară (cetăți). Deși tradiția orală, preluată de multe surse scrise, îi atribuie
lui Ștefan construcția câte unei biserici după fiecare din luptele purtate, din pisaniile păstrate
din epoca sa, el este atestat drept ctitor cert al unui număr de 21 de biserici, din care la două
nu se cunoaște anul construcției. Acestea sunt: Putna (1469), Milișăuți-
Bădeuți (1487), Pătrăuți (1487), Sfântul Ilie-
Suceava (1488), Voroneț(1488), Vaslui (1490), Iași (1492), [Biserica Sfântul Gheorghe din
Hârlău|Hârlău]] (1492), Borzești (1494), Huși (1495), Dorohoi(1495), Popăuți (1496), Valea
Albă (1496), Tazlău(1497), Neamț(1497), Piatra
Neamț (1498), Volovăț(1502), Dobrovăț (1504), Reuseni (1504). La bisericile de la Râmnicu
Sărat (pisanie din 1704) și Scânteia (pisanie din 1846), domnul apare drept ctitor dar nu este
menționată data construcției inițiale.
RĂZBOAIE ȘI BĂTĂLII
 Cea mai răspândită și acceptată variantă referitoare la numărul
conflictelor armate („bătăliilor”) la care a participat Ștefan cel Mare este
de 36. Cifra este bazată chiar pe mărturisirea domnului moldovean făcută
în 1502 medicului venețian Matteo Muriano: „eu sunt înconjurat de
dușmani din toate părțile și am purtat 36 de lupte de când sunt domnul
acestei țări, dintre care am fost învingător în 34 și am pierdut 2”. Într-o
analiză detaliată, istoricul Alexandru Boldur mai identifică suplimentar
alte patru incursiuni armate la care Ștefan nu a participat, acestea fiind
conduse de alți comandanți, numiți de domn. O clasificare sintetică a
tipurilor de conflicte armate, la care a participat oastea moldoveană sub
conducerea lui Ștefan cel Mare, este prezentată în tabelul alăturat.
 Cele patru acțiuni militare care nu au fost conduse de Ștefan personal au
fost: incursiunea din Transilvania, sub comanda lui Pop (1469), lupta de
la Lențești împotriva mazovienilor veniți în ajutorul polonezilor, sub
conducerea lui Boldur (1497), lupta de la Cernăuți (1497) și atacul
vornicului Boldur asupra Chiliei și Cetății Albe (1500).