CAUZE DE INCENDIU

Definirea incendiului
Pentru definirea noţiunii de
incendiu sunt necesare următoarele
elemente:
 existenţa substanţelor şi/sau materialelor
combustibile şi acţiunea unei surse de
aprindere;
 iniţierea şi dezvoltarea necontrolată în
spaţiu şi în timp a procesului de ardere;
 necesitatea unei intervenţii organizate în
scopul întreruperii şi lichidării procesului
de ardere.
 Definirea incendiului
Este un proces complex de ardere,
cu evoluţie nedeterminată, incluzând
şi alte fenomene de natură fizică şi
chimică (transfer de căldură,
formarea flăcărilor, schimbul de gaze
cu mediul înconjurător, transformări
structurale produse în materialele de
construcţie şi elementele de
rezistenţă etc.).
Clase de incendii
clasa A - incendii de materiale solide, în general de natură organică, a
căror combustie are loc în mod normal cu formare de jar.
Exemple: lemn, hârtie, materiale textile, rumeguş, piele, produse
din cauciuc, materiale plastice care nu se topesc la căldură ş.a.:
clasa B - incendii de lichide sau de solide lichefiabile.
Exemple: benzină, petrol, alcooli, toluen, lacuri, vopsele, uleiuri,
gudroane, ceară, parafină, materiale plastice care se topesc uşor
etc.;
clasa C - incendii de gaze.
Exemple: hidrogen, metan, acetilenă, butan, gaz de sondă etc.;
clasa D - incendii de metale.
Exemple: sodiu, potasiu, aluminiu, litiu, magneziu, zinc, titan
etc.
clasa E - incendii care implică riscuri de natura electrică
clasa F - incendii care implică medii de gătit
(uleiuri si grăsimi
vegetale sau animale) în aparate pentru gătit
Cauze de incendiu
Pentru iniţierea unui incendiu este necesară
interacţiunea următoarelor elemente obligatorii
pentru producerea acestuia:
sursa de aprindere şi, implicit, mijlocul care o
produce, sursă care să posede energia minimă
necesară pentru aprinderea combustibilului;
existenţa materialului combustibil (gazos, lichid,
solid) în cantitate suficientă pentru susţinerea
arderii;
existenţa unor împrejurări determinate care să
pună în contact sursa de aprindere cu masa
combustibilă.
Împrejurările determinante
 aparate electrice sub tensiune;instalaţii electrice defecte; echipamente
electrice improvizate;
 sisteme de încălzire defecte; mijloace de încălzire improvizate
sau nesupravegheate;
 coşuri, burlane de fum defecte sau necurăţate;
 cenuşă,jar sau scântei de la sisteme de încălzire;
 jocul copiilor cu focul;
 fumatul;
 focul deschis;
 sudura;
 autoaprinderea (aprinderea spontană) sau reacţii chimice;
 scântei mecanice,electrostatice sau de frecare;
 scurgeri (scăpări) de produse inflamabile;
 defecţiuni tehnice construcţii montaj; defecţiuni tehnice de
exploatare;
 nereguli organizatorice;
 explozie urmată de incendiu; accident tehnic;
 trăsnet şi alte fenomene naturale;
 acţiune intenţionată(arson);
 nedeterminate.
Surse de aprindere cu flacără
 Chibritul
 Aparate de tăiere, lipire, sudură
oxiacetilenică
 Utilizarea lumânărilor
 Aparate termice
Surse de aprindere de natură termică

 Ţigara
 Brocurile de sudură şi particulele de metal
topit
 Jarul, cenuşa, zgura de la sobe
 Scânteile
 Căldură degajată de aparate termice
(casnice, industriale)
 Sobele metalice
 Coşuri defecte
 Aparate de încălzit electrice
 Reşourile
 Radiatoarele
 Fiarele de călcat
Surse de aprindere de natură electrică

 Arcuri şi scântei electrice

 Supracurenţi în cabluri electrice
 Scurtcircuitul sursă
de aprindere
 Electricitatea statică
Surse de aprindere de natură mecanică

Aceste surse pot fi :

 Frecarea
 Scântei mecanice

Prin frecare, suprafeţele în contact ajung la

temperaturi suficient de ridicate (200-300 C) pentru
a iniţia aprinderea unor materiale combustibile aflate
în vecinătate.
Surse de aprindere naturale
Trăsnetul : este o descărcare electrică
disruptivă aperiodică, de mare intensitate,
care se produce în timp de furtună, între
nori şi pământ, prin interiorul unor canale
de aer izolat

Căldura solară
Radiaţia solară poate iniţia incendii
direct şi indirect (focalizată, prin efect de
lentilă).În primul caz, razele solare
încălzesc direct un material până ce acesta
ajunge la temperatura de autoaprindere.
Arson (incendierea intenţionată)
Incendierea este considerată, din cele mai
vechi timpuri, drept o faptă foarte gravă, care
provoacă distrugeri şi tragedii omeneşti. Incendiile
intenţionate pot fi clasificate în următoarele
categorii, după motivaţia incendiatorului :
pentru obţinerea unui câştig;
din răzbunare;
pentru acoperirea altor infracţiuni;
din motive social - politice;
din
vanitate; din
vandalism;
înfăptuite
de persoane
cu tulburări
Evaluarea nivelului de risc de arson
- foarte ridicat > 80
- ridicat 40 - 80
- mediu 15 – 40
- redus < 15

În cazul unui obiectiv amplasat izolat, lângă

terenuri virane, fără paznici, fără instalaţii de
detectare-semnalizare a efracţiei şi incendiului, fără
iluminat perimetral, fără gard de protecţie, riscul de
arson este foarte ridicat.
Un obiectiv care asigură respectarea prevederilor
legale privind securitatea la incendiu şi la efracţie şi
care are o organizare internă eficientă, chiar situată
într-o zonă cu vecinătăţi periculoase, se va încadra în
categoria de risc redus.
Atribuţii legale privind cercetarea incendiilor

Cercetarea şi stabilirea cauzelor de

incendii este efectuată, conform legii,
de organele de cercetare penală.
Conform Hotărârii Guvernului
nr.1492/2004 privind principiile de
organizare, funcţionarea şi atribuţiile
serviciilor de urgenţă profesioniste
inspectoratele
, judeţene pentru situaţii de
urgenţă au, printre atribuţiile principale,
şi
participarea la cercetarea cauzelor de
incendiu, a condiţiilor şi împrejurărilor care
au determinat ori au favorizat producerea
accidentelor şi dezastrelor precum şi
stabilirea, împreună cu organele abilitate
de lege, a cauzele probabile ale incendiului.