Strictura uretrei

EFECTUAT: MOISEI VLAD

 Definitie
 Strictura uretrei - este o îngustare a lumenului uretral cauzat de un process cicatriceal a
mucoasei uretrale, în rezultatul cărui apar efecte patologice urodinamice şi complicaţii
genitourinare consecutive pînă la retenţie acută de urină.
 Strictura uretrei la bărbați – reprezintă îngustarea intrinsecă și permanentă a lumenului uretral
cu efecte urodinamice și complicații genito-urinare, consecutive obstrucției în calea eliminării
urinei și lichidului seminal . Termenul de strictură uretrală se referă la micșorarea calibrului
uretrei anterioare datorat unui proces cicatriceal ce implică corpul spongios (spongiofibroză),
acesta situânduse în raport cu epiteliul uretral și reprezentând substratul nutritiv al acestuia. Prin
retracția acestei cicatrici se reduce lumenul uretral . Stricturile uretrale congenitale au un
conținut important de fibre musculare netede și sunt consecința unui defect de tubularizare a
uretrei, şi nu spongiofibrozei . De asemenea, stricturile uretrale posterioare post fractură de
bazin au mecanism patogenic diferit, fiind reprezentate de fibroza ce apare între cele două
capete uretrale rupte. (PCN)
 Date Epidemiologice
 Stricturile de uretră afectează populația masculină neomogen, incidența
crescînd substanțial cu avansarea în vîrstă. Astfel, în Marea Britanie
incidența constituie 10 : 100 000 la bărbații tineri și depășește 100 : 100 000
mii de barbați, în grupul de vîrstă mai mare de 65 ani. Anual, în Regatul
Unit > 16 000 de bărbați necesită spitalizare, pe motiv de strictura uretrei și
complicațiile ei, din care circa 12 000 necesită tratament chirurgical. În SUA
se raportează o incidență și mai mare, ce ajunge la 0,6% din populație. În
conformitate cu datele statistice ale Secției de Urologie a IMSP Spitalul
Clinic Republican ”Timofei Moșneaga”, stricturile de uretră la bărbați ocupă
locul trei, constituind 9,9 % din numărul total al pacienților spitalizați
(2019).
 Clasificare PCN
După factorul etiologic: După localizare: După lungimea stricturii:

- Posttraumatice -Strictura uretrei prostatice - Scurtă (≤ 2cm)

- Postinflamatorii -Strictura uretrei membranoase - Lungă (> 2cm)
- Congenitale -Strictura uretrei bulbare - Spongioasă subtotală
- Idiopatice -Strictura uretrei peniene 75-90%
-Strictura uretrei fosei naviculare -Spongioasa totala
-Strictura meatului uretral - Totală

După număr: După severitate:

- Solitară -Ușoară (sub 50% din diametrul lumenului)

- Multiple -Moderată (sub 75% din diametrul lumenului)
-Severă (peste 75% din diametrul lumenului)
-Obliterantă
 Clasificare
 I. în funcţie de continuitatea uretrei: II. în funcţie de etiopatogenie:
- adevărate - congenitale
- defecte uretrale posterioare - dobândite
- inflamatorii/lichen scleros
III. în funcţie de localizare: - ischemice
- posterioare: - prostatice - iatrogene
- membranoase - posttraumatice
- cauze nedeterminate
-anterioare: - bulbare
- peniene
- meat uretral şi fosă naviculară
(PROTOCOL DE TRATAMENT AL STRICTURILOR URETRALE AUTORI: GINGU CONSTANTIN ,
PATRASCOIU TITUS SORIN)
 Clasificarea stricturilor uretrale
• Clasificarea stricturii uretrale după Devine (1983)
În funcție de gradul spongiofibrozei:
A – lipsa spongiofibrozei;
B– cicatrice epitelial cu spongiofibroză minimală;
C-E – spongiofibroză progresivă;
F –spongiofibroză totală, eventual cu formarea fistulei.
Începând cu stadiul D se recomandă tratament deschis.

 
Clasificarea ecografică a stricturii de uretră după McAninch şi Chiou
 
•În funcție de gradul de obstrucție:
A – uretră normală;
B – strictură uşoară de uretră (obstrucţie până la 1/3 din lumenul uretral);
C – strictură medie de uretră (obstrucţie de la 1/3 până la ½ din lumenul uretral)
D – strictură gravă de uretră (obstrucţie mai mult de ½ din lumenul uretral).

A B C D
 Clasificarea după Chiou
În funcție de lungimea stricturii şi gradul de spongiofibroză:
1. Stricturi scurte, până la 2,5 cm, şi spongiofibroză minimă;
2. Stricturi scurte, până la 2,5 cm, şi spongiofibroză moderată;
3. Stricturi scurte, până la 2,5 cm, şi spongiofibroză severă;
4. Stricturi lungi, mai mult de 2,5 cm sau multiple, şi spongiofibroză moderată;
5. Stricturi lungi, mai mult de 2,5 cm sau multiple, şi spongiofibroză severă .

Clasificarea Barbagli
Uilizată pentru sistematizarea stricturilor inflamatorii:
• Stadiul I: Afectarea izolată a regiunii prepuţiului.
• Stadiul II: Afectarea prepuţiului, sulcusului coronar şi a meatului.
• Stadiul III: Sunt afectate toate structurile anatomice sus-numite, glans penis şi uretra anterioară până la glandele uretrale
Littre.
• Stadiul IV: Stare premalignă.

Clasificarea Pansadoro
Utilizată pentru stricturile uretrei prostatice:
• Tipul I: Afectarea izolată a colului vezicii urinare.
• Tipul II: Afectarea izolată a segmentului median al fosei prostatice.
• Tipul III: Obliterare completă la nivelul uretrei prostatice
 Patogeneza
 Strictura uretrei reprezintă o patologie polietiologică. Astfel, orice
leziune a epiteliului uretrei sau a corpului spongios, potențial, poate
fi cauza dezvoltării stricturii de uretră. La bază dezvoltării stricturii
de uretră stă procesul inflamator, proliferativ ce condiționează
formarea unui țesut fibros-cicatricial și spongiofibroză și ca rezultat
apare micșorarea lumenului uretrei. Procesul de formare a stricturii
poate fi lent in cazul stricturilor postinflamatorii sau foarte rapid în
cazul stricturilor uretrale posttraumatice. În locul stricturii de uretră
se depistează epiteliul keratinizat/scuamos cu glandele atrofiate și
corpul spongios local sclerozat.
 Etiologie
 Etiologia și prevalența stricturilor de uretră.

Localizarea stricturii Cauza Incidența (%)

Peniană Idiopatică 15,0
Iatrogenă 40,0
Postinflamatorie 40,0
Posttraumatică 5,0

Bulbara Idiopatică 40,0

Iatrogenă 35,0
Postinflamatorie 10,0
Posttraumatică 15,0
• Stricturi uretrale postinflamatorii La moment, varianta clasica a stricturii uretrale inflamatorii - strictura
postgonococică, nu este caracteristică tărilor dezvoltate, cedînd locul la stricturi cauzate de Lichen sclerosus.
Actualmente etiopatogeneza de Lichen sclerosus nu este elucidata definitiv. Se consideră ca Lichen sclerosus
are etiologie policauzala: Borrelia burgdorferi, traumatică, autoimună. Cel mai frecvent Lichen sclerosus
afectează pielea prepuțială și în timp poate provoca strictura meatului uretral, stricturi a uretrei glandulare și
celei peniene. Alte infecții ce pot cauza stricturi de uretră sunt: Chlamydia trachomatis și Ureaplasma
urealyticum.

• Stricturi uretrale iatrogene Cauza iatrogenă este una din cele mai răspîndite etiologii a stricturilor uretrale.
Cel mai frecvent stricturile uretrale se dezvoltă în urma cateterizărilor, cistoscopiilor, rezectiilor transuretrale
și chirurgiei in regiunea perineală și peniană (ex. corecția hipospadiilor, circumcizie). Astfel, la pacienți cu
plasarea cateterului uretral pe o perioada indelungata pot fi intilnite stricturi datorită necrozei epiteliului fragil
și procesului infecțios persistent. La fel și in cazul cateterizării intermitente indelungate. Stricturi uretrale sunt
una din cele mai frecvente complicații, după 5 ani de cateterizare intermitentă. Studiile au dovedit că în cursul
unei rezecții transuretrale de prostată sunt efectuate circa 800 de mișcări pe traiectul uretrei. În asemenea
condiții este imposibil de evitat traumatismul uretral în timpul procedeelor transuretrale. Frecvența stricturilor
uretrale după rezecția transuretrală de prostată variază intre 1,9% și 9%.
• Stricturi uretrale posttraumatice
Traumatismele se clasifică in funcție de mecanismul de producere, in traumatisme
produse prin strivire/decelerare și penetrante. Uretra anterioară este mult mai vulnerabilă la
traumatisme produse prin strivire decit traumatismele penetrante. Cel mai frecvent este
afectată uretra bulbară proximală, segment al uretrei anterioare. Tipic, mecanismul cel mai
frecvent este prin cădere „călare” .Acest mecanism va duce la un traumatism prin
compresie/decelerare al uretrei bulbare proximale, care este imobilă, și se va
realiza o strivire a acesteia de oasele pubelui. Acest tip de leziune sunt extrem de rar asociate cu
fracturi ale oaselui bazinului, spre deosebire de rupturile uretrei posterioare care sunt frecvent
asociate cu fracturile osoase ale pelvisului.
Alt mecanism de producere a traumatismelor uretrei anterioare este cel produs prin
efect de balama, asociat rupturilor de corp cavernos. Acesta este mult mai rar оntilnit, fiind citat in
diferite studii cu frecvente intre 3 și 20%. Mecanismul traumatismelor uretrei anterioare, in
special peniene, fie prin forțe de decelerare sau efect de balama(forță de forfecare) aplicate asupra
penisului in erecție, ceea ce va duce la ruperea tunicii albuginee a corpului cavernos, cu pierderea
rapidă a tumescenței peniene. Dacă leziunea albugineei peniene, implică și corpul spongios al
uretrei peniene, atunci se creează premisele apariției unei stricturi uretrale
 Traumatismele penetrante ale uretrei anterioare sunt cel mai frecvent produse prin plăgi
impușcate sau mai rar prin plăgi injunghiate sau amputație peniană traumatică. Extrem de rar aceste tipuri de
traumatisme uretrale afectează strict uretra anterioară. Cel mai frecvent ele
afectează multiple organe și structuri adiacente.
Traumatismele uretrale pot fi clasificate in funcție de aspectul lor radiologic, in contuzii uretrale, leziuni
uretrale incomplete și leziuni complete.
Asemănător cu mecanismele traumatice ale uretrei anterioare, uretra posterioară este
susceptibilă traumatismelor. Astfel, leziunile uretrale posterioare sunt cel mai frecvent asociate
fracturilor de bazin. Cel mai frecvent mecanism traumatic al pelvisul este reprezentat de forțe de forfecare ce vor
duce la fractura oaselor pelvisului și ruptura uretrei posterioare la nivelul joncțiunii bulbo-membranoase. Incidența
acestor leziuni este raportată intre 3% - 25%, cu
variații in funcție de studiile citate și tipul fracturii pelvine. SIU(Societe Internationale
d’Urologie), prin consens al experților face diferența intre stricturile uretrei anterioare și
leziunile de distragere („distraction defects”) ale uretrei posterioare, rezultate cel mai frecvent in urma fracturilor
pelvisului.
Leziunile de distragere ale uretrei posterioare, reprezintă o subcategorie a
leziunilor uretrale asociate fracturilor pelvine.

Stricturi uretrale idiopatice includ toate stricturile cauza căror nu poate fi stabilită, indiferent de vîrstă. O
parte din stricturi idiopatice sunt considerate congenitale, de unii autori, dar etiologia definitivă încă nu este
elucidată.
 Traumatismele uretrale
Anatomic, uretrei masculine i se descriu următoarele porţiuni:
prostatică
membranoasă
bulbară
Peniană

Clinic:
uretră anterioară
uretră posterioară
 Traumatismele uretrei posterioare

Uretra posterioară -
mecanisme de susţinere:

ligamentele puboprostatice
aponevroza perineală mijlocie - conţine sfincterul striat extern

Etiopatogenie

fracturi sau disjuncţii de bazin - prostata este tracţionată într-o direcţie

opusă uretrei membranoase solidarizată
la diafragma urogenitală
 Traumatismele uretrei posterioare
Clasificare
Tipul I Tipul II
Ruperea mijoacelor de fixare ale prostatei Tensionarea aponevrozei perineale medii
Tensionare minimă a aponevrozei perineale Secţionarea uretrei prostato-membranoase
mijlocii la nivelul apexului prostatic
Apare hematomul periprostaic Extravazare urohematică în pelvis,
Uretra este elongată, dar cu circumferinţa deasupra diafragmei urogenitale intacte
intactă Ruptura uretrei poate fi completă sau
incompletă
Tipul III
Cel mai frecvent
Cel mai grav
Ruptura ligamentelor puboprostatice, a
uretrei şi aponevrozei perineale medii
Revărsat urohematic în pelvis şi perineu

Leziuni penetrante
Agresiune externă
Instrumentare uretrală
 Traumatismele uretrei posterioare

Manifestări clinice

Tip I
Durere locoregională
Micţiunea este posibilă
Uretra este cateterizabilă
Tip II
Semne generale determinate de şocul traumatic
Retenţia completă de urină
Uretroragie
Hematom periprostatic şi perivezical important cu deplasarea cranială a
prostatei
Tip III
Se asociază hematomul perineal
 Traumatismele uretrei posterioare

Explorări imagistice
Radiografia de bazin – evidenţiază leziunile osoase
Uretrografia retrogradă – explorarea imagistică de elecţie
Tip I
Uretră normală, fără extravazarea substanţei de contrast
Tip II
Difuzarea substanţei de contrast deasupra diafragmei pelvine
Tip III
Difuzarea substanţei de contrast deasupra diafragmei pelvine
şi perineal
Cistografia urografică - vezică urinară deformată
“în lacrimă (picătură)” datorită hematomului pelvin
Cateterismul explorator – contraindicat
risc infecţios
dizlocarea zonelor traumatizate
Ruptură de uretră posterioară după fractură de bazin Hematom pelvin important cu deformarea “în
Extrvazarea substanţei de contrast (uretrografie picătură” a vezicii urinare
retrogradă
 Traumatismele uretrei posterioare

Tratament
Tip I
Sondă uretrovezicală / cistostomie minimă – 10-14 zile

Tip II şi III
ALTERNATIVE

•Rupturi minime - Cistosomie suprapubiană minimă

cu reevaluare la 14-21 zile
•Derivaţie urinară cu reconstrucţie uretrală la 3 luni după
traumatism –varianta optimă
•Refacerea imediată a continuităţii uretrale
atunci când există leziuni asociate
 Traumatismele uretrei anterioare

Clasificare
Ruptură totală de uretră
Uretroragie
Hematom periuretral
Retenţie completă de urină

Ruptură parţială internă

Uretroragie
Disurie

Ruptură parţială externă

Hematom periuretral
Disurie
 Traumatismele uretrei anterioare

Clasificare

Completă
ruperea întregii circumferinţe uretrale

Incompletă
se păstrează un lambou de uretră care asigură
continuitatea
 Traumatismele uretrei anterioare
Tratament

Ruptura totală
Cistostomie cu refacerea într-un timp secundar
a continuităţii uretrale

Ruptura parţială internă

Sonda uretrovezicală – 10-14 zile

Ruptura parţială extenă cu hematom important

Explorare chirugicală şi drenaj
Strictură uretrală posttraumatică (aspect Strictură uretrală punctiformă posttraumatică (aspect endoscopic
uretrografic)
Cale falsă uretrală postinstrumentare uretrală (aspect
endoscopic
 Profilaxia
- Efectuarea cateterizării intermitente curate
- Cateterism uretral efectuat de către urolog
- Selectarea cateterilor de dimensiuni corespunzătoare
- Monitorizarea prezenței infecțiilor uretrale sexual
transmisibile
 - Antibioterapie in perioada postoperatorie și după tratament
instrumental pentru profilaxia recidivelor
 • Acuzele:
- Disurie
- Jet urinar slab
- Polachiurie
- Incontinență urinară
-Disconfort sau dureri suprapubiene

• Anamneza:
- Durata prezenței simptomatologiei
- Evoluția simptomatologiei
- Traumatisme suportate
- Intervenții chirurgicale suportate
- Infecții suportate
- Tratamente conservative urmate

• Examenul clinic
- Glob vezical
- Indurație periuretrală
- Strictura meatului uretral
- Prezența cicatricelor potoperatorii
- Prezența herniilor inghinale
 Investigațiile paraclinice și tabloul structurilor afectate
1. Ecografie:
Examinarea sistemului urinar: Dimensiunile rinichilor, grosimea parenchimului, prezența
dilatării pielocaliceale. Grosimea peretelui vezicii urinare, prezența calculilor vezicali și a urinei
reziduale. Dimensiunile testicolului, aspectul parencimului si prezența lichidului. Dimensiunile
prostate, aspectul parenchimului si prezența colecțiilor. Evidențierea spongiofibrozei.
2. Uroflowmetrie
Evidențierea curbei uroflowmetrice obstructive, caracteristice stricturii uretrale. 3.
Uretrografie
Evidențierea stricturii uretrale: lungimea, severitatea.
4. Cistouretrografia mictională
Evidențierea stricturii uretrale: lungimea, severitatea, dilatarea suprastenotică, diverticule
uretrale. Examenarea vezicii urinare: peretele vezicii urinare, diverticule ale vezicii urinare.
5. Uretrocistoscopie
Evidentierea localizarii și severității stricturilor.
• Uroflowmetria este o metodă neinvazivă de studiere a dinamicii debitului urinar,
apreciind jetul urinar prin măsurarea volumului de urinar eliminat pe unitate de timp (ml/s).
Uroflowmetria reflectă permiabilitatea uretrei, descrisă prin debit și aspectul curbei. Linia care
transpune grafic debitul urinar crește brusc pînă la o valoare sub 15 ml/s, după care se menține la
aceeași valoare pe toată durata măsurării, fiind plată, lungă, fără vîrf, avînd aspectul caracteristic
obstrucției subvezicale prin stricturi uretrale
• Uretrografia. Se bazează pe vizualizarea zonei stricturate prin metode
radiologice. Uretrografia poate fi realizată anterograd, la sfîrșitul urografiei, prin
cistouretrografie micțională sau retrograd – uretrografie retrogradă.
Uretrografia retrogradă oferă informații despre extremitatea distală a
stricturii, localizarea și lungimea aproximativă a acesteia. Uretrografia
micțională evidențiază mai bine extremitatea proximală a stricturii, colul
vezical, uretra prostatică și membranoasă și determinarea reziduului vezical
spre sfîrșitul uretrografiei
 Tratamentul
 Tratamentul medicamentos
- Terapia antibacteriană
- Tratament antiinflamator, analgezic şi antispastic
- Fitoterapia
- Tratamentul simptomatic (inclusiv, cel de urgenţă)
- Tratamentul patologiilor asociate conform protocoalelor clinice naţionale corespunzătoare.
 Tratamentul chirurgical
- Aplicatrea cistostomei
- Tratament instrumental: Uretrotomie internă optică sau bujarea uretrei
- Tratament chirurgical: Plastia uretrei sau transpoziția uretrei la perineu
Tratamentul analgezic
• Sindromul algic uşor:
- Nimesulid (nimesulide): suspensie pentru administrare per os, cîte 100 mg în plic x 3
ori/zi.
- Paracetamol (paracetamolum) 0,5 x 3-4 ori/zi.

• Sindromul algic moderat:

- Ketorolac (ketorolace): iniţial sol. 30 mg/1 ml pînă la 3 ori/zi, apoi trecere la
comprimate, cîte 10 mg x 2 ori/zi.
- Diclofenac (ortophenum, voltaren): iniţial pulbere 75 mg/3 ml pînă la 3 ori/zi, apoi
trecere la comprimate, cîte 50 mg x 3 ori/zi. – Metamizoli natrium: sol. 50%/2 ml pînă la
3-4 ori/zi.

• Sindromul algic pronunţat:

- Tramadol (tramadolum): iniţial sol. 50 mg/1 ml pînă la 3 ori/zi, apoi – în capsule, cîte
100 mg x 3 ori/zi.
 Tratament conservativ
Dilataţiile uretrale sunt cea mai simplă formă de tratament adresată stricturii uretrale. Scopul tratamentului
este acela de a întinde (dilata) strictura fără a produce mai multă fibroză .În secolele XIX, XX s-au efectuat
tentative de a îmbunătăți această metodă și au fost inventate bujuri de diferit diametru și catetere cu balon,
folosite la dilatarea balonică a stricturii uretrale . Dilataţiile uretrale nu reprezintă de cele mai multe ori o formă
de tratament curativ adresat stricturii uretrale; dilataţia asigură o mărire a lumenului uretral,dar cu preţul unei
rupturi a mucoasei uretrale, ruptură prin care urina se infiltrează în ţesuturile periuretrale provocând
spongiofibroză şi recidiva stricturii pe termen mediu sau scurt. Global, dilataţia uretrală poate avea un efect
favorabil la 25-30% din cazuri,fiind adresată stricturilor scurte, cu minimă spongiofibroză sau pacienţilor ce nu
pot suporta o anestezie şi o intervenţie chirurgicală de mai mare amploare ,la fel poate fi folosită ca metodă
terapeutică suplimentară tratamentului chirurgical urologic.
Stenturile uretrale reprezintă dispozitive ce tind să mențină lumenul uretrei. Numele provine din secolul al
XIX-lea, Charles Stent fiind un dentist din Londra, care a utilizat un splint pentru a stabiliza grefele de piele.
Primul studiu despre utilizarea stentului spiral în patologia uretrei a fost făcut în 1980 de Fabian, Milroy şi
colaboratorii au descris, opt ani mai târziu, utilizarea endoprotezelor UroLumela pacienţii cu stricture uretrale
recurente, ca o metodă de menţinere a permeabilităţii uretrei bulbomembranoase până la efectuarea
uretroplastiei.
Stenturile se divid în stenturi permanente și temporare. Stenturile uretrale temporare sunt concepute astfel
încât să prevină procesul de epitelizare prin înglobarea stentului în peretele uretral şi sunt lăsate pe loc între 6
luni şi 1 an înainte de a fi extrase. Stenturile permanente sunt montate la nivelul uretrei bulbare, iar stricturile
uretrale lungi ale uretrei bulbare necesită implantarea a două stenturi
 Tratament instrumental preferențial
Tipul stricturii Tratament instrumental

Strictura meatului uretral/ a fosei naviculare Dilatare/Uretrotomie OTIS/Uretrotomie interna optica

Stricturi sfincteriene Dilatare

Stricturi sfincteriene Dilatare

Stricturi ușoare Dilatare/Uretrotomie internă optică

Stricturi dificile ce necesită ghidaj Uretrotomie internă optică

 Tratament endoscopic

Uretrotomia internă optică se referă la orice procedură ce deschide strictura prin incizie sau ablaţie transuretrală, folosindu-
se uretrotomul optic. Procedeul constă în incizia stricturii pînă în ţesut sănătos pentru a permite relaxarea creşterii calibrului
uretral şi a realiza vindecarea lumenului astfel lărgit prin epitelizarea inciziei.
Contraindicațiile uretrotomiei interne optice sunt: stricturile multiple,lungi în special la nivelul uretrei peniene, uretrite de
orice etiologie şi infecţii ale tractului urinar documentate prin urocultură pozitivă, bolnavii septici, după dilataţii uretrale
eşuate soldate cu uretroragie, bolnavi cu stare biologică precară

Uretrotomia internă optică

 Uretrotomia endoscopică şi rezecţia transuretrală a calusului fibros
(tehnicaGuillemin).
Această tehnică presupune două incizii utilizând cuţitul rece la orele 11, respectiv 1,
urmate de rezecţia ţesutului fibros cuprins în sectorul de cerc dintre cele două incizii.
Pentru a asigura eficacitatea pe termen lung a acestei metode trebuie să ţinem cont de
câteva lucruri. În primul rând, tehnica Guillemin este contraindicată la pacienţii cu tendinţăhemoragică,
coagulopatii, uretrite, periuretrite, abcese periuretrale sau cistite acute, precum şiîn cazurile de stricturi uretrale
post-iradiere
În timpul rezecţiei vizualizarea clară a reperelor anatomice, precum şi rezecţia
completă a ţesutului cicatricial sunt obligatorii
Uretrotomia – Laser.Tipurile de laseri utilizate în tratamentul stricturii de uretră include pe cel cudioxid
de carbon, argon, KTP, Nd:YAG (Ho:YAG), precum şi laserul excimer. Laserul cu dioxid de carbon pare să se
preteze cel mai bine în această patologie, dar utilizarea sa implică folosirea unui cistoscop pe bază de gaz ce
implică riscul de embolie cu CO2. Laserele cu argon şi Nd:YAG au ca modalitate principală de acţiune necroza
termică mai degrabă decât vaporizarea, ceea ce duce la leziuni tisulare importante adiacente stricturii.
Nici unul din aceste aparate nu satisface condiția unui laser ideal: să realizeze vaporizarea
completă a ţesutului fibros, să nu distrugă ţesuturileperiferice adiacente zonei de lucru, să nu fie
absorbit de apă, să se propage uşor de-a lungul ţesuturilor, deaceea concluzionăm faptul că variantele
moderne precum uretrotomia laser nu s-au dovedit a avea valoare superioară unei uretrotomii cu
cuţitul rece
 Tratament chirurgical – uretroplastiile
Uretroplastiile reprezintă un număr mare de tehnici chirurgicale de excizie sau incizie a stricturilor și
reconstrucția parțială sau completă a unui segment sau a întregii uretre
Uretroplastiile pot fi într-un timp ( anastomoză termino-terminală și substituție uretrală cu grefă din mucoasa
bucală, piele peniană sau piele retroauriculară; cu lambou din piele peniană, scrotală sau perineală sau combinații) și
în doi timpi ( cu grefă din mucoasa bucală, piele retroauriculară sau piele despicată și cu lambou din piele scrotală
sau perineală)
Anastomoza termino-terminală se consideră ”standardul de aur” printre metodele de reconstrucție a
uretrei ,excizia completă a segmentului cu spongiofibroză şianastomoza termino-terminală atunci când este posibilă,
duce la cea mai bună rată desuccess de peste 90% la 10 ani

. Anastomoza termino-terminală
Uretroplastiile de substituție.
Stricturile uretrale care nu pot fi tratate prin excizie şi anastomoză termino-terminalănecesită o formă de substituţie parţială
sau totală a lumenului uretral cu țesuturi epiteliale aparținînd pacientului, prelevate sub formă de grefă sau lambou [38].
Lambourile se caracterizează prin transferulţesutului ce asigurăsubstituţia uretrală împreună cu ţesuturile de suport şi
vascularizaţiaaferentă (pedicul). Tegumentul scrotal fiind cel mai uşor de mobilizat sub formă de lambou afost primul
material folosit.În practica urologică se folosesc: grefa tegumentară subţire recoltată cu dermatomul din diferite zone –
coapse, fese, faţă, braţ şi grefe din toată grosimea tegumentară prepuţială, peniană sau postauriculară Wolfe sau mucoase –
mucoasa bucală sau vezicală [2,45,51].Laalegerea porţiunii pentru plastie trebuie să se ia în consideraţie trei factori
principali:particularităţile vascularizării, lipsa pielozităţii şi modificărilor ţesuturilor la contactul cuurina

Uretroplastie prin substituţie

 Frecvența apariției complicațiilor stricturilor uretrale
netratate.

Complicațiile Incidența, %
Vezica urinară trabeculată 85
Retenție acută de urină 60
Prostatita 50
Orhoepididimită 25
Abcese periuretrale 15
Urolitiaza (c.uretrali și a v. urinare) 10
Hidronefroza 20
Mulțumesc pentru atenție