Zona de desert si semidesert

Prof Humelnicu Delia

Liceul Teoretic Emil Racovita
Clasa a-XI-a A
TIPURI DE MEDII Elevi: Gurau Ioana
Iorga Cosmina
Ciobanu Dan
BUNA ZIUA SI BINE ATI VENIT ÎN
LUMEA TIPURILOR DE MEDII. MA
NUMESC GURĂU IOANA-ELENA SI
IMPREUNĂ CU IORGA COSMINA-
ELENA SI CIOBANU CEZAR DAN
VA VOM PREZENTA MEDIUL DE
DEȘERT ȘI SEMIDEȘERT.
Pe harta alăturată, unde sunt prezentate tipurile de medii, putem observa, prin
culori, ca mediul prezentat acum este vizibil prin culoarea rosu, prezent în lungul
Ecuatorului, în centru Australiei, si in sudul Asiei, si in vestul Americii
Centrale
 Să pătrundem în tainele mediului de desert si de semidesert

CUPRINS
1. Deșertul Sahara
• Faună
• Climă
• Vegetatie
• Sol
2. Semidesert – Dăbuleni
• Fauna
• Clima
• Vegetatie
3. Desertul Arctic
• Fauna
• Clima
4. Biografie
Deșertul sau pustiul este o zonă care primește foarte puține
precipitații, aproximativ 250 mm pe an. Deșerturile au
reputația de a susține foarte puține forme de viață deși, la o
comparație mai atentă cu un mediu mai umed, formele de
viață din deșert sunt de cele mai multe ori variate și rămân în
general ascunse pentru a-și păstra umiditatea. Aproximativ o
treime din suprafața Terrei este acoperită de deșerturi. In
regiunile de deșert sunt în general diferențe mari de
temperatură de la zi la noapte. Cauza lipsei de vegetație dintr-
un deșert (pustiu) poate fi lipsa apei sau în regiunile arctice
lipsa căldurii necesare vieții.
Deserturile s-au format pe cele doua Tropice de Nord (Sahara)
si de sud (Namibi,Kalahari), din cauza cantitailor de
precipitatii foarte scazute.
S-au adaptat anumite plante, rezistente la
uscaciune (iarba alfa, cactusi), si animale precum
insecte,serpi,dromader. Intre savana si desert exista o zona de
tranzitie, cu formatiuni ierboase saracacioase, numita Sahel.
PEISAJUL SPECIFIC DESEURILOR ESTE CEL AL PLATOURILOR PIETROASE (HAMADE) SI AL
DUNELOR DE NISIP (ERGURI)

HAMADE ERGURI
Vegetația este săracă, adaptată la condițiile climatice aride. Speciile tipice
de plante sunt:spinul cămilei, saxaulul, sărățica, gipsărița, pelinul negru,
mimozele, salcâmul, curmalul.
Absența solurilor este dictată de lipsa unui covor vegetal, șiroire și vânt,
care înlătură materialele rezultate prin dezagregarea rocilor.

Acțiunea slabă a
proceselor chimice și
biochimice explică de
asemenea ritmul lent
sau absența
proceselor de
solificare. Solurile
specifice sunt cenușii
de deșert.
 Caracterul climatic este legat de regimul precipitațiilor, la care
se adaugă temperatura și vântul, ce contribuie prin intermediul
evaporației la stabilirea unui bilanț hidric deficitar. Clima
specifica este aridă.
Precipitațiile au o medie anuală de 200 mm; se întâlnesc
uneori medii de 500-700 mm, dar evaporația potențială
puternică (în Sahara 400 mm anual) menține caracterul de
ariditate. Precipitațiile din aceste regiuni se caracterizează
printr-o mare neregularitate: repartiția neuniformă pe luni,
diferențe mari de la an la an când cad mai ales sub forma de
averse. În Sahara s-au înregistrat perioade de 18 luni fără nici o
picătură de ploaie; în pustiul Atacama s-au semnalat 10-20 de
ani fără precipitații.
Vânturile nu prezintă valori mai ridicate decât în alte regiuni, dar
importanța lor în regiunile aride capătă o valoare mai mare prin
consecințele asupra creșterii gradului de uscăciune (mărirea evaporației)
și prin acțiunea lor morfogenetică (spulberarea solurilor și nisipurilor
lipsite de un covor vegetal protector, formarea dunelor).

Temperatura aerului prezintă

puternice oscilații de la zi la noapte,
înregistrându-se amplitudini medii
de peste 25°C la umbră și 40-50°C
la soare.
În Sahara în timpul zilei la
suprafața nisipului s-au înregistrat
temperaturi de 72°C care au coborât
în timpul nopții la 0°C sau chiar sub
0°C.
Hidrografic, regiunile aride și semiaride se caracterizează prin intermitența
cursurilor de apă și prin lipsa unei rețele hidrografice organizate. Singurele
cursuri de apă sunt uedurile. Acestea funcționează numai în timpul averselor
violente, când prezintă o undă de viitură foarte puternică. În cele mai multe
cazuri, apele uedului se pierd în propriile aluviuni sau se evaporă înainte să se
verse într-un lac interior.

Această hidrografie, fără un

nivel de bază local precis, se
numește areică; apele care se
varsă într-un lac interior se
numesc endoreice (bazinul
lacului Aral); în mod
excepțional există și ape cu
scurgere la mare (exoreice),
care au izvoarele în zone
foarte umede, cum ar fi
Nilul.
Fauna este foarte săracă: scorpioni, șopârle, șerpi, vulpi de deșert, struți. Spre
margini pătrund uneori animale de deșert.

Scorpionii sunt un ordin de

animale nevertebrate din clasa
Arachnida, încrengătura
Arthropoda. Scorpionii au un
aspect înșelător de răcușor.

Acesta este cel mai robust dintre șerpii

cu clopoței şi unicul la care femela este
mai mică decât masculul. Are un mod
de deplasare caracteristic – o adaptare
la viața pe dunele de nisip.
 Fenecul este o specie de mamifer din
tribul vulpinilor, fiind înrudit cu
vulpea. Numele său uzual, fenec,
provine din cuvântul arab fenek, care
înseamnă vulpe, iar zerda provine din
grecescul xeros, care înseamnă uscat

Acesta este cel mai mic reprezentant

al familiei Canidelor. Fenecul este un
animal nocturn și omnivor, dieta sa
constând în principal din rozătoare,
insecte, păsări și ouă.
Este un animal pe cale de disparitie
datorita vremii climatice sau a lipsei
de habitate
 Struțul este o pasăre care trăiește în Africa, aparținând
de grupa păsărilor alergătoare, fiind cea mai mare
pasăre care trăiește în prezent pe Pământ. Penele și
carnea struțului fiind apreciate de om, acest fapt a dus
la dispariția speciei de pe teritoriul asiatic.
Strutii ating maturitatea sexuala in jurul varstei de 2-4
ani, sezonul de imperechere incepand din luna Martie
si pana in Septembrie.

Femelele isi depun ouale intr-un cuib comun,

care este de fapt o simpla groapa adanca ce poate
ajunge la 3 metri. Femela dominanta depune
prima ouale si le scoate din cuib pe cele ale
femelelor mai slabe, lasand doar aproximativ 20
de oua in cuib.
Ouale sunt clocite pe timp de zi de catre femele,
iar noaptea de masculi, pe o perioada de pana la
45 de zile. Un ou de strut ajunge sa cantareasca
in jur de 1,5 kg.
Aceasta pasare este si cea mai longeviva, in
captivitate, un strut comun a trait 62 de ani si 7
luni.
Este o reptila mica, exclusiv terestra, are lungimea de cel mult 12-13,5 cm
si corpul puternic aplatizat. Poate fi recunoscuta destul de usor dupa
abdomenul sau voluminos si dupa coarnele de pe cap si gat, in total in
numar de patru, ascutite si bine evidentiate. Mai mult decat atat soparla este
inzestrata si cu alte podoabe capilare, in zona din spatele ochilor prezinta
cresteri ascutite care pot fi si ele asemanate cu mici coarne. Astfel de
protuberante sunt bine definite si in jurul maxilarului inferior.
Semideșertul reprezintă o regiune de tranziție între stepă
sau savană și deșert cu vegetație rară și semiaridă,
(formată din arbuști și ierburi adaptate la uscăciune).
Aceste biomuri sunt prezente în zonele temperate în
vestul și centrul Americii de Nord, în estul și, parțial,
sud-estul Europei (mai ales malurile Mării Caspice), în
interiorul Australiei, în regiunile periferice ale Saharei și
în Asia Centrală. Semideșerturile au multe din
caracteristicile deșertului și unele caracteristici din cele
ale stepei.
Flora este mai bogată decât cea a deșertului. Vegetația este repartizată neuniform.
În semideșert sunt multe specii de plante, precum:
Arbuști:

Coleogyne ramosisima Atriplex canescens

Artemisia tridentata
 Ierburi perene:
Tridens pilosus;

Tridens muticus

Hilaria jamesii;

Poa fendleriana;
Biotopul semideșerturilor este foarte asemănător cu cel al
deșerturilor. Astfel temperatura este una foarte ridicată,
depășind uneori ziua în timpul verii 30 °C, iar iarna
temperatura medie este de 4 °C. Luminozitatea este una
ridicată. Anual cad 400-500 mm de precipitații, în special
vara.
Fauna semideșertului este destul de variată, cuprinzând mai multe specii:
Zoofage sau carnivore:
Puma americană,
Linxul, Oposumul
Coiotul,
Vulpe cenușie,
Sconcsul;
Fitofage sau ierbivore:
Ratonul,
Oposumul
Ratonul

Linx

Coiotul
 Semidesertul in zona Romaniei este destul de intalnit. Este vorba de dunele
de nisip care înconjoară localitatea Dăbuleni din sudul Judeţului Dolj, dune
care alcătuiesc o suprafaţă compactă totală de circa 80.000 de hectare, care-i
conferă astfel aparenţa unui adevărat deşert. Practic, aici se poate vorbi
despre unicul deşert din Romania, cu atât mai mult cu cât în localitatea
Dăbuleni se găseşte singurul Muzeu al Deşertului din ţara noastră.

De fapt, la ora actuală, în România există aproximativ 220.000 de hectare acoperite cu dune
de nisip, însă doar 80.000 de hectare sunt situate compact în jurul localităţii Dăbuleni, sub
forma unei întinderi continue de teren acoperite de nisip.
Astfel, sudul Judeţului Dolj este şi cea mai aridă zonă din ţară. „Deşertul oltenesc”
este unul foarte nou între peisajele ţării. În trecutul apropiat, zona era plină de dune
peste care creşteau însă diverse specii ierboase, care apoi se uscau pe timpul verii.
Dunele erau înconjurate de păduri de salcâmi şi vii, acestea din urmă fiind plantate
după o metodă unicat pe plan mondial.
La începutul anilor 1970, autorităţile de atunci au defrişat pădurile şi au irigat zona
cu apă din Dunăre pentru a alimenta un institut local de cercetări agricole
experimentale.

Însă după anul 1990, oamenii au realizat că tăierea completă a pădurilor a dus la
aridizarea accelerată a climei, fapt care face ca singurele culturi agricole care să dea
randament la Dăbuleni, sunt cele de pepeni. Autorităţile locale au demarat recent un
program de reîmpădurire pentru a permite din nou cultivarea de piersici, viţă de vie,
lucernă şi cartofi.
Deșerturi arctice (deșert polar, deșert de
gheață), un tip de deșert cu vegetație rară
extrem de redusă printre zăpadă și ghețarii
din zonele arctice și antarctice ale
Pământului. Distribuit în cea mai mare parte
a Groenlandei și a arhipelagului arctic
canadian, precum și în alte insule ale
Oceanului Arctic, pe coasta de nord a
Eurasiei și pe insule din apropierea
Antarcticii.
 Temperatura crește deasupra înghețului pentru
perioade scurte de vară, astfel încât se produce o topire
a gheții, iar zona susține colonii de păsări marine și
mamifere. Are o suprafață de 161.400 kilometri pătrați
(62.300 mile pătrate).

Ecoregiunea se întinde la 2.000 km vest-la-est și 1.000 km nord-

sud, peste Oceanul Arctic la nord de Norvegia și Rusia. Acoperă
grupurile insulare Svalbard (Norvegia), Țara Franz Josef
(Rusia), Insula Severny (Rusia) și Severnaya Zemlya (Rusia).
Regiunea are o tundră (clasificarea Koppen ET). Acest climat se
caracterizează prin ierni lungi, reci și veri foarte scurte, cu cel puțin o
lună în medie peste 0 ° C (32 ° F), astfel încât zăpada sau gheața s-ar
putea topi, dar nicio lună nu are o medie peste 10 ° C (50 ° F).
Precipitațiile medii la Observatorul Ernst Krenkel din Țara Franz Josef au
fost, din 1961, în medie de 294 mm / an, cu temperaturi medii de −25,6 °
C (−14,1 ° F) în ianuarie și 0,8 ° C (33,4 ° F) în iulie .
Viața plantelor este redusă din cauza climatului rece, dar există mușchi și vegetație
lichenică pe 5-10% din teritoriu la cote mici și acolo unde există roci goale sau sol.
Cele mai mari colonii de pescăruș de fildeș se găsesc în regiune, precum și
morsa atlantică și ursul polar.
Vă multumim pentru atentie!
Sursa:
Revista Terra Magazin
https://en.wikipedia.org/wiki/Arctic_desert
https://ecosmak.ru/ro/pervye-i-vtorye/vse-o-arkticheskih-pustynyah-ledyanay
a-pustynya-antarkticheskie.html
https://www.digi24.ro/amphtml/stiri/economie/sahara-olteniei-desertul-aparut
-pe-100-000-de-hectare-in-sudul-romaniei-se-extinde-intr-un-ritm-alarmant-9
07968?fbclid=IwAR0CyC_BZTX6jmpsHoCFSzDv02h3sgahNs3Z38EwUsK
NQOMs6fkJtO2fJSQ