PROGRAME

DE ARHITECTURA
 INTRODUCERE

Pentru a putea aborda problemele legate de arhitectura,

structura şi materialele de construcţie şi finisaj ale unei clădiri şi
stabilii criterii de evaluare trebuie să definim mai întâi câteva aspecte
generale legate de componentele sistemului de abordare.
Procesul de realizare, întreţinere, modificare, transformare al
cadrului construit este supus comenzii sociale.
Comanda socială defineşte ansamblul cerinţelor ( nevoi şi
aspiraţii ale societăţii în general sau în particular ale unei colectivităţi,
grupuri sau indivizi) care se referă la spaţii destinate existenţei
umane atât în perspectiva valorilor materiale cât şi spirituale, spaţii
care sunt concepute în practica de arhitectură. Categoriile mari ale
activităţii umane determină şi diversifică programele de arhitectură.

Programul de arhitectură
Programul de arhitectură este reprezentat de suma exigenţelor
privitoare la spaţiu, pe care trebuie să le satisfacă un obiectde
arhitectură pentru a îndeplini funcţiile pentru care a fost conceput.
Funcţiunea majoră specifică defineşte şi domeniul programului.
Programul de arhitectură defineşte o categorie mai largă, care
însumează tipuri generale de clădiri care ca trăsătură comună
destinaţia practic utilitară principală.
Cele mai importante programe de arhitectură sunt cele
destinate: locuirii, sănătăţii, învăţământului, comerţului, birourilor,
turismului, culturii, sportului, transportului, cultelor.
Cea mai mare frecvenţa o au programele de arhitectură din
domeniul: locuirii, educatiei, comerţului, birourilor, turismului. Cu
excepţia locuirii şi a comerţului ordinea celorlalte este variabilă în
funcţie de : spaţiu geografic, organizarea socială şi resurse.
Studierea principalelor programe de arhitectură are ca prim
obiectiv însuşirea unei metode de lucru ce poate fi aplicată unei
categorii de programe foarte diverse.
Abordarea unui program de arhitectură presupune parcurgerea
unor etape de cunoaştere: evoluţia istorică a programului,
diversificarea şi creşterea gradului de complexitate al acestuia,
condiţionările dezvoltării tehnice, economice şi sociale. Se stabilesc
 In cadrul studiului se analizează:
- tipurile de utilizatori şi relaţiile dintre aceştia;
- fluxurile tehnologice, cu: diversitatea, ierarhizarea şi punctele
de contact;
- schema funcţională generală, relaţionări interzonale şi
subzone specifice, schemele de detaliu pentru fiecare zonă
funcţională în parte;
- elemente de dimensionare pentru spaţiile funcţiei specifice
programului, ierarhizarea spaţială, procesul condiţionărilor spaţiale.
În cadrul analizei sunt evidenţiate problemele specifice fiecărui
program privind structurile de rezistenţă, instalaţiile şi echipamentele
tehnice. Şi nu în ultimul rând materialele puse în operă.

Analiza tipologică
Din comparaţia elementelor mai sus enumerate rezultă o serie
de tipuri diferite. In cadrul analizei tipologice se pot evidenţia atât
elementele cantitative cât şi cele calitative.
Din perspectivă istorică analiza tipologică reflectă poate cel mai
bine modificările survenite în timp în cadrul programelor de
arhitectură. Se constată involuţia în cadrul unor programe (templul,
palestra, castelul fortificat, etc.) evoluţia altora (locuire,învăţământ,
sănătate) , apariţia unor programe noi ( internet- café, mediatecă) şi
preferinţa pentru un anumit material de construcţie
Analiza tipologică pune în valoare creşterea gradului de
complexitate a programelor, urmare firească a creşterii gradului de
complexitate a vieţii. Se constată tendinţa de conglomerare a unei
diversităţi de programe în ansambluri construite de mare
complexitate.
Analiza tipologică poate fi utilizată şi pentru: utilizatori, fluxuri,
scheme funcţionale. Poate fi utilizată ca metodă de studiu şi pentru
structurile de rezistenţă şi tehnologii de execuţie.

Structură şi material
Fiecare program de arhitectură, prin dimensiunile planimetrice
şi volumele necesare unei bune funcţionări, are nevoie de un anumit
tip de structură.
Fiecare tip de structură se poate realiza, în limite raţionale, din
diferite materiale, fiecare material aducând cu sine avantaje şi
dezavantaje.
CLADIRI
PENTRU
EDUCATIE
.
CLĂDIRI PENTRU EDUCAŢIE

Şcoala, în toate timpurile, a fost un mijloc de transmitere organizată a

informaţiilor, la nivelul timpului respectiv.
Copiii sunt dotaţi cu capacitatea deosebită de a acumula într-o scurtă
perioadă de timp mari cantităţi de informaţie. Perioada preşcolară este perioada
formării primelor etape, esenţiale, ale personalităţii umane.

Invăţământ preşcolar
Clădirile destinate educaţiei copiilor de vârstă preşcolară au o serie de
particularităţi care rezultă din posibilităţile fizice, psihice şi intelectuale de
acumulare şi manifestare specifice vârstei. Cel mai eficace mijloc de educaţie
pentru această grupă de vârstă este jocul.
Specificul acestor clădiri este dat de :
- cadrul social: - mediu rural
- mediu urban
- vârsta copiilor: - 0-3 ani – creşa
- 3-6 ani - grădiniţa
- orarul de funcţionare: - program de zi - 4-6 ore
- program prelungit - 10-12 ore
- program săptămânal - 115 ore
- capacitatea : - nr de copii în grupă - 20 copii – creşa(sugari)
- 25 copii - creşa
- 25 – 30 - grădiniţa
- nr. de grupe: - 1, 2, 3,4… grupe.
Atât pentru creşe cât şi pentru grădiniţe schema funcţională de bază cuprinde
următoarele zone:
- zona de primire a copiilor, inclusiv subzona de control medical;
- zona sălilor pentru copii, inclusiv spaţiile pentru personalul educativ;
- zona administrativ - gospodărească, cuprinzând spaţiile pentru
prepararea hranei, spălătoriei, depozitării.
Detaliind cea mai importantă zonă, respectiv a spaţiilor aferente educaţiei
copiilor, trebuie reţinute următoarele :
- spaţiile pentru copii au dublu rol : educaţie şi odihnă;
- sunt însoţite de spaţii pentru: - vestiare, grupuri sanitare, material
didactic;
- sunt adeseori deschise spre spaţii exterioare proprii;
- au în vecinătate spaţiile pentru personalul educativ;
- în cazul grădiniţelor sunt însoţite de spaţii pentru activităţi comune.
 Invăţământ şcolar
Odată cu dezvoltarea fizică şi intelectuală, cu formarea mecanismelor
comportamentale la nivelul grupului de studiu, copilul poate trece la un alt nivel
de educaţie în care accentul se pune pe asimilarea cantitativă , dar şi calitativă a
cunoştinţelor.
Intr-o încercare sumară de a trece în revistă câteva criterii de clasificare a
spaţiilor destinate învăţământului şcolar, se disting :
- criteriul vârstei: - şcoli primare, clasele I-IV
- şcoli secundare, clasele V-VIII
- şcoli profesionale
- licee, clasele IX-XII
- criteriul specializării:- nivel primar
- nivel secundar: - pregătire teoretică generală
- pregătire profesională
- nivel liceal: - licee teoretice
- licee de specialitate
- criteriul stării de sănătate: - elevi sănătoşi
- elevi handicapaţi (fizic,psihic, etc.)
- criteriul organizării planimetrice:
- şcoli pavilionare: - dispersat
- omogen
- şcoli semipavilionare: - tentaculare
- şcoli compacte: - monobloc curent:
- dublu tract
- cu curţi interioare
- plan central fix
- plan central flexibil
- criteriul organizării spaţial – volumetrice:
- pe parter
- pe 2-3 niveluri: - compacte
- cu spaţii comune ce comunică pe 2-3 niveluri.
In ultimele decenii devin tot mai prezente tipurile compacte cu spaţii
comune de circulaţie şi recreaţie dezvoltate pe mai multe niveluri.
In materialul ilustrativ anexat se pot studia câteva dintre tipurile prezentate
mai sus.
Schema funcţională generală a unităţilor de învăţământ şcolar se poate
prezenta, concentrat, astfel:
- zona de primire: - primire, distribuţia circulaţiilor majore
- uneori, sala polivalentă
- zona funcţiunilor de bază: - săli de clasă
- laboratoare
- sala de sport
- uneori ateliere specializate
- zona funcţiunilor adiacente:- conducere
- administraţie
 Planul clasei, suprafaţa, volumul sunt în funcţie de:
- numărul de elevi din clasă
- poziţia elevilor faţă de profesor, dar şi între ei
- iluminatul natural.
Cele mai întâlnite planuri sunt: dreptunghiular şi pătrat, cel din urmă
câştigând tot mai mult teren datorită posibilităţilor multiple de mobilare şi utilizare.
Suprafaţa se determină în funcţie de numărul de elevi, 25 – 40elevi/clasă şi
de suprafaţa optimă pentru un elev , cca. 1,50mp. Deschiderile curente pot varia
între 5,0 şi 8,5m.
Volumul unei clase trebuie asigure între 4,2 şi 6,60mc pentru un elev şi
condiţii bune de ventilare.
Elevii pot sta în bănci în funcţie de modul de desfăşurare al activităţii
didactice şi de forma sălii: unidirecţional, spre profesor(tablă), în careu sau
circular.
O altă condiţie necesară bunei desfăşurări a procesului de învăţământ este o
bună luminare naturală. Orientarea favorabilă a claselor în funcţie de punctele
cardinale este E, S-E, iar suprafaţa vitrată ce trebuie asigurată pentru o clasă
este de 1/3 din suprafaţa pardoselii. Modul de dispunere al luminii poate să fie
uni sau bilateral, lateral sau zenital.
Modul de distribuţie al sălilor de clasă funcţie de circulaţie poate fi cu simplu
sau dublu tract. Coridoarele se dimensionează în general pentru o circulaţie
facilă, dar în mod special pentru asigurarea evacuării rapide în caz de incendiu.
Pentru asigurarea unor spaţii necesare petrecerii timpului de recreaţie,
coridoarele pot avea zone supralărgite, care pot servi 2-4 clase. Pentru recreaţie
se utilizează şi zonele de ieşire spre exterior protejate cu copertine pe suprafeţe
mari.
Un element funcţional important îl constituie modul de dispunere al
vestiarelor: în clasă, de-a lungul coridoarelor, în alveole între clase, la capetele
coridoarelor, sau centralizat in zona spaţiilor de primire.
Grupurile sanitare, dimensionate în funcţie de numărul de elevi, sunt dispuse
pe sexe, in general discret, echidistant faţă de clase ( cca. un grup la 4-6 clase)
sau spre capetele circulaţiilor.

In ilustraţiile anexate sunt prezentate:

- exemple de grtădiniţe;
- câteva tipuri de plan utilizate pentru construcţiile şcolare;
INVATAMANT
PRESCOLAR
INVATAMANT
SCOLAR
SCOALA CONTEMPORANA
SCOLI PAVILIONARE
SCOLI SEMIPAVILIONARE
SCOLI MONOBLOC
 REALIZARI
DIN ULTIMELE DECENII
CLASA
SPATII SPECIALIZATE
AUXILIARE:
SPATII PENTRU SPORT
SPATII PENTRU ALIMENTATIE
SPATIUL INTERIOR
SPATIUL EXTERIOR