15.11.

2012

Voinţa,
comportamentul,
conştiinţa
 VOINŢA
• =proces psihic al cărui element esenţial îl
reprezintă capacitatea de a conduce
activitatea sub toate aspectele ei .
• =un sistem de autoreglaj superior
• =efectuat precumpănitor prin cel de al doilea
sistem de semnalizare
• =implică deliberare, scop şi plan elaborat
conştient, organizarea forţelor proprii prin
stăpânirea şi angajarea convergent-finalistă a
altora.
 VOINŢA
• în condiţii normale pentru a desfăşura o activitate
conştientă şi cu un scop bine motivat, stabilit în
prealabil pe plan mintal,
• -pentru a trece la actiune=> are nevoie de o verigă
importantă, prin intermediul căreia se realizează
unitatea dintre conştient şi desfăşurarea coordonată a
activităţii. Această verigă importantă este “VOINŢA”.
• =o capacitate a vieţii psihice cu ajutorul căreia se
realizează trecerea conştientă de la o idee sau
raţionament la o activitate sau la întreruperea unei
activităţi în vederea realizării unui obiectiv prestabilit.
 vointa
• De altfel, alături de elementele mai sus
menţionate un rol important îl ocupă procesele
cognitive şi trăirile emoţional-afective care
dau culoare, căldură şi optimism activităţii.
• Tocmai de aceea, de acte voluntare
premeditate nu se poate vorbi decât la oameni.
• În general, voinţa şi actele voliţionale sunt
stimulate şi întreţinute de -tendinţe,
- raţionamente, -de scopul propus,-de încărcătura
afectivă pozitivă şi -de convingerile noastre.
 vointa
• In funcţie de durata şi realizarea scopului
propus vorbim de :
• 1.Perseverenţa voinţei,caracteristică prin care
activitatea se susţine până la finalizarea
scopului propus ; şi
• 2.Independenţa voinţei, caracteristică care se
referă la capacitatea voinţei de a înlătura
toate imprejurările nefavorabile care ar putea
abate subiectul de la finalizarea activităţii
propuse.
 vointa
• Referindu-ne la modul de trecere la îndeplinirea unor activităţi
voluntare, vorbim de:
• 1.Voinţă de tip ideativ, caracterizată printr-o analiză sterilă de
lungă durată, care prin motivaţii de incertitudine şi indecizie întârzie
şăvarsirea actiunii si ca atare lucrarea incepe greu sau se
renunţă la ea, iar odată pornită apar mereu diferite probleme ;
• 2.Voinţă de tip impulsiv, întâlnită la indivizi care fără o analiză
responsabilă şi judicioasă trec la unele activităţi;
ulterior, observând că sunt ineficiente renunţă la ele.
Acest tip de voinţă se întalneste la depresivi, manacali,
personalităţi de tip borderline, epileptoizi, alcoolici,
drogdependenţi etc.
• Simt ca am putere prea multa si as putea
sa fac orice si apoi simt ca nu mai pot… si
raman pe ganduri…m-am apucat sa fac
curatenie, sa sterg cate putin..si nu pot sa
fac singura/ nu pot sa fac fata..
aspecte psihopatologice ale voinţei
Hiperbulia
=creştere exagerată a voinţei
-exteriorizată printr-o trecere rapidă de la o acţiune la alta,
-fără o analiză şi deliberare motivaţională realista ,
-ceea ce face ca aceste acţiuni să nu se finalizeze.
-Se întâlneşte în episoadele maniacale, stări de excitaţie
psihomotorie, intoxicaţii etc.
Hipobulia
= diminuarea funcţiilor voluntare
-care atrage după sine şi o insuficienţă în susţinerea unei acţiuni,
-actul de voinţă se realizează foarte lent,
- activitatea se face cu multă încetineală.
- se întâlneşte în episoadele depresive dominate de inhibitie
psihomotorie, precum şi în alte sindroame psihoorganice,
intoxicaţii cronice, encefalopatii etc..
aspecte psihopatologice ale voinţei
• Abulia
=echivalentă cu indiferenţa afectiv-volitivă
-acompaniată de dezinteres faţă de ceea ce se petrece
în preajma lui, chiar şi faţă de propria-i persoană,
=se manifestă prin absenţa voinţei acompaniată de
pierderea iniţiativei şi spontaneităţii, stare în carea
abulicii sunt complet inactivi, ajungând până la
“gatism” şi imposibilitatea de a se alimenta.
-se întâlneşte în confuzii mintale stuporoase,in episoade
depresive majore cu elemente melancoliforme,in
schizofrenii catatonice etc.
-(etichetată de unii autori ca fiind sinonimă cu “apatia”-
care este de fapt doar rezultatul abuliei)
activitatea
 activitatea
• In functie de modul în care se face
simţită intervenţia voinţei asupra activitatii
putem delimita următoarele 3 forme:
• 1.-activitatea involuntară, care pe lângă
faptul că se desfăşoară fără un plan
prestabilit, în cadrul ei nu intervine nici
voinţa ,ca de exemplu : clipitul, strănutul
etc.;
 activitatea
• 2.-Activitatea voluntară= cu sau fără un plan prestabilit
-este controlată şi se află pe tot timpul desfăşurării sub
influenţa directă a voinţei;
• Ex.:conversaţia cu cineva,traversarea străzii etc.
• 3.-Activitatea post-voluntară
-cuprinde praxiile,
-în desfăşurarea cărora la început a intervenit atât un
plan mintal, cât şi voinţa, dar în urma unei activităţi
specifice şi îndelungate ele sau transformat în
“automatisme învăţate”, care deja în desfăşurarea lor
“stereotipizată” nu mai necesită o intervenţie directă a
voinţei ;
-de ex. mersul etc.
 Tulburările activităţii voluntare
• pot să îmbrace forme foarte variate,
întâlnite frecvent în maladiile psihice şi
ca atare ele au mare importanţă în
domeniul psihopatologiei şi expertiza
medico-psihiatrco legale.
 Tulburările activităţii voluntare
• A.- Hiperkineziile (asociate frecvent şi cu
hiperbulia),se manifestă
• printr-o activitate exageratî care depăşeşte, într-o
măsură mai mare sau mai mică, aria activităţii
normale În funcţie de gradul de intensitate,
dezorganizare şi tulburare a conştiinţei, această
activitate polipragmatice se poate manifesta sub
diferite forme, cuprinse între cei doi poli ai
hiperkinziei, adică între stările de agitaţie psihomotorie
haotice şi o hiperactivitate moderată ,care la prima
vedere, în mod apaent, pare normală ( de ex.
activitatea unui delirant interpretativ etc.
 Tulburările activităţii voluntare
In funcţie de intensitate putem întâlni următoarele forme :
- 1.Enervarea
- este o formă uşoară de nelinişte şi agitaţie psihomotorie,de obicei,
postconflictuală,
- dominată de senzaţii neplăcute şi disconfort intern şi relaţional,
iritare, anxietate şi o tendinţă necontrolată de a se văita şi de a se
mişca dintr-un loc într-altul.
- violenţe verbale ,tremurături, tropăituri, şi alte manifestări neuro-
vegetative (palpitaţii, paloare feţei, emeţeli etc),sunt fenomene
întâlnite frecvent.
- Enervarea este frevent întâlnită şi la oameni fără afecţiuni
psihiatrice, favorizate de oboseală, provocări, tensiuni nervoase,
eşecuri, pierderi etc. dar frecvenţa enervărilor este mult mai
ridicată în cazul nevroticilor, persoanelor dizarmonic-structurate,
alcoolici, toxicomani şi la cei cu leziuni ale sistemului nervos
central.
 Tulburările activităţii voluntare
• -2. Crizele funcţionale- “isterice”
• -extrem de polimorfe,
• -întâlnite în stări nevrotice şi cu dificultăţi de
adaptabilitate,
• -declanşate de stări conflictuale,
• -manifestându-se teatral prin excitaţie psiho-
motorie de intensitate şi durate variabile,
acompaniate de îngustarea conştiinţei,
amnezie parţială şi sugestibilitate crescută, dar
de obicei, numai în faţa “spectatorilor” .
 Tulburările activităţii voluntare
• Exaltarea sau crizele de furie şi mânie
• - se aseamănă foarte mult cu “agitaţia pasională”,
• -înâlnite frecvent la personalităţile dizarmonic
structurate, debili mintali, schizofrenici etc,
• -se manifestă printr-un debut violent şi un timp de
desfăşurare lung,dominat de mânie sau furie cu tendinte
agresive, care pot vira spre o furie oarbă, dirijate
împotriva unuia sau mai multe persane sau obiecte.
• Această excitaţie poate fi acompaniată de acte de
brutalitate, manifestate prin deteriorarea bunurilor
materiale, loviri grave şi chiar crime, motiv pentru care
exaltarea este denumită şi “furie destructivă”.
 Tulburările activităţii voluntare
• Agitaţia catatonică =constituită uneori numai dintr-o hiperkinezie
motrică automată sau stereotipică, inepuizabilă, lipsită de un
comportament emoţional adecvat,întâlnita cel mai frecvent în
schizofrenia catatonică.
• De obicei, agitaţia din schizofrenia catatonică are un caracter
episodic cu hiperkinezii sau pulsiuni de aspect bizar, limitate la un
spaţiu mai mult sau mai puţin restrâns (salon sau pat),
• -se manifestă prin grimase, manierisme, gesturi, bizarerii, ticuri,
repetarea unor sunete, cuvinte sau fraze incoerente, ruperea
lenjeriei, etc.
• -în timp ce pulsiunile sunt exteriorizate prin hiperkinezii bruşte,
complexe şi bine coordonate,dar discordante şi bizare ca scop şi
desfăşurare;
• -de exemplu plimbare automată, fugă, consum exagerat de alimente
şi/sau lichide,autoagresivitate (mutilări, suicid) sau distrugerea
unor bunuri materiale etc. sunt fenomene grave pe care bolnavul le
realizează în mod automat ca un “robot”.
 Agitaţia catatonică
• De obicei, agitaţia catatonică este
paradoxală, bizară şi pentru faptul că ea
• -se instalează brusc
• -la un bolnav care până atunci trăia într-
o linişte “pietrificată”
• -şi care, tot atât de brusc revine la o
inhibiţie psihomotorie- akinezie, lipsită şi
ea ca şi actele sale kinetice, de sens şi
de motivaţie raţională.
 Tulburările activităţii voluntare
• - Agitaţia psihomotorie din stările confuzionale
• -se manifestă printr-o serie de mişcări dezordonate, absurde şi
lipsie de un sens şi scop rational,
• -ceea ce dă agitaţiei un caracter extem de periculos atât pentru
bolnav, care se poate autovătăma (sau chiar să-şi piardă viaţa),
cât şi pentru cei din jur care pot să devină victime, cat si pentru
bunurile materiale pe care le pot distruge.
• -mimica, privirea şi actiunile lor reflectă o stare de perplexitate,
anxietate şi nesiguranţă,
• -fenomen rezultat tocmai din alterarea gravă a conştiinţei allo- şi
autopsihice
• -care, în cele din urmă ,duce şi la imposibilitatea fixării şi păstrării
evenimentelor trăite, ajungându-se astfel la o amnezie totală
asupra perioade de agitaţie confuzivă.
 Tulburările activităţii voluntare
• Agitaţia psihomotorie din sindroamele maniacale
• -este dezordonată şi expansivă,
• -dar NU este incoerentă şi lipsită de un sens şi scop.
• -prezenţa unei excitaţii psihomotorii euforice determină
instalarea unui comportament euforico-hiperkinetic în
care sunt prezente : logoreea, cântatul, dansul, buna
dispoziţie (uneori chiar contagioasă pentru cei din jur)
• =o hiperactivitate în care -stereotipia
( algoritmul)desfăşurării normale este respectată dar
hiperaccentuată iar -atenţia este hipervigilă dar
hipotenace,=> bolnavul trece cu mare uşurinţă de la
o acţiune la alta(“polipragmazie”),fără să ajungă la
finalizarea lor.
 Agitaţia psihomotorie din
sindroamele maniacale
• agitaţia psihomotorie se desfăşoară în spaţii largi,
• iar triada mimico-verbalo-gestuală reflectă numai veselie şi
speranţe nelimitate, ceea ce favorizează ca raporturile cu bolnavii
respectivi să se realizeze cu mare uşurinţă.
• în timp ce conştiinţa allopsihică este nealterată, conştiinta de
SINE este mai mult sau mai puţin alterată,
• în gândire sunt prezente, sub formă de hiperactivitate psihică, o
asociaţie ideativă prin asonanţă şi “fuga de idei”.
• Nu trebuie neglijat faptul, că deşi această agitaţie se desfăşoară
într-un climat de bună dispoziţie chiar molipsitoare şi comunicare
bună, la cele mai mici contradicţii cu bolnavul, acesta poate vira
cu uşurinţă spre agresivitate verbală şi chiar fizică.
 Agitaţia psihomotorie din
sindroamele maniacale
• “Eram mult mai agitata si mi se parea ca
toata lumea ma enerveaza in jurul meu…”
• “Cum te manifesti cand iti pierzi controlul?”
• “Tipand! N-am voie sa lovesc! Ma dau cu
capul de pereti, imi dau palme!
• Simteam nevoia sa ies din casa…in
creierul meu exista orase,sate..atunci
cand simt nevoia sa ies din casa zic ca
trebuie sa iau pastile…”
 Hipokineziile
• -De regulă sunt strâns legate de hipobulie
• -se întânesc în toate tulburările psihice dominate de inhibiţie
psihomotorie: episoade depresive, schizofrenii,epilepsii, oligofrenii,
demenţi,şi alte psihosindroame –organice., în special cu leziuni
frontale.
• Hipokineziile = se caracterizează printr-o încetinire sau diminuare
până la suspendarea activităţii voluntare, a iniţiativei şi a
spontaneităţii.
• Diminuarea activitaţii = mişcări, gesturi şi vorbire încetinite şi rare
(“bradikinezie”), acompaniate şi de “hipomimie”, sunt aspectele
care constituie în acest tablou psihopatologic fenomenul cel mai
impresionant.
• De regulă, hipokineziile sunt acompaniate şi de o reducere a
celorlalte funcţii psihice (“bradipsihism”), iar uneori de tristeţe
(depresii) sau de o pierdere a inteligenţei (demenţe).
 -Akineziile
• =absenţă aproape totală a oricărei activităţi
- acompaniate atât de abulie cât şi de
aspontaneitate, de lipsa iniţiativei.
• Akineziile se exteriorizează printr-o mimică
inexpresivă (“amimie”) care dă uneori feţei un
aspect “împietrit” sau a unei “măşti de ceară”
-în care chiar şi clipitul fiziologic este foarte rar
sau chiar oprit,
-iar privirea cu toate că este fixă nu urmăreşte
nimic, este vaporoasă şi lipsită de strălucire.
•
 -Akineziile
• Expresia majoră a inhibiţiei şi a lipsei de activitate= “Stupoarea”,
• =bolnavul nu reacţionează la nici un fel de excitaţii externe (la
nici o solicitare),
• -nu vorbeşte (“mutism”),
• -nu realizează nici o reacţie mimico-gestuală (“amimie”) ,
• =>fenomen care conferă bolnavului un aspect “ împietrit ” şi o
indiferenţă aparentă faţă de ceea ce se petrece în jurul său.
• - unele funcţii psihice sunt păstrate, ca de pildă memoria-fenomen
care redă posibilitatea ca după trecerea episodului stuporos bolnavii
să poată relata ceea ce s-a petrecut în jurul lor în timpul în care ei
păreau complet indiferenţi şi areactivi psihomotor .
 -Akineziile
• Cataplexia
= se caracterizează printr-o scădere sau pierdere
bruscă a tonusului muscular
-fără tulburări de conştiinţă ,
-situaţii în care individul poate cădea sau nu se
poate ridica timp de câteva secunde până la 1 –
2 minute .
-prezinta hipotonie, reflexe osteotendinoase
diminuate cu caracter tranzitoriu .
-Reacţiile emoţionale neplăcute sau plăcute pot
să declanşeze cataplexia .
 -Akineziile
Akineziile
-se întâlnesc mai frecvent în schizofrenii , confuzii
mintale , episoade depresive melancoliforme ,
demenţe profunde , encefalopatii cu leziuni la
nivelul nucleilor subcorticali, toxiinfecţii,
traumatisme sau tumori expansive cerebrale;
-dar bradikineziile şi achineziile se pot întâlni şi pot
fii datorate şi supradozării unor medicamente
psihotrope .
 Parakineziile
• =se exteriorizează printr-o activitate bizară , absurdă ,
nemotivată , inexplicabilă şi imprevizibilă pentru cei din
jur .
• fenomenele particulare ale parakineziilor:
• - forme diferite de deformare a activităţii kinetice normale
• -sau asociere a unor mişcări parazitare.
• -pot cuprinde toate formele de activitate kinetică sau a
expresiilor psiho-grafice .
• -reflectă în primul rând o dereglare de tip discordant a
personalităţii şi a funcţiilor sale psihice care de fapt duc
în cele din urmă la diferite manifestări patologice
• -întâlnite foarte frecvent în sindromul catatonic:
 Parakineziile
• Sindromul catatonic sau catatonia este o stare
psihopatologică în care se pot întâlni atât
episoade stuporoase cât şi stări de agitaţie
psiho-motorie combinate cu mişcări şi acţiuni
parakinetice de tip discordant .
• Tocmai parakineziile şi poziţiile de atitudine
akinetice bizare( stereotipiile de pozitie) dau
catatoniei unele trăsături particulare
 Parakineziile
• Din grupa parakineziilor amintim :
• -catalepsia cu numeroasele sale strereotipii de
atitudine de tip akinetic , exteriorizate prin
tendinţe paradoxale de păstrare timp îndelungat
(peste limita timpului de oboseală fiziologică ) a
unor atitudini spontane sau impuse în mod
pasiv.
• Păstrarea acestor atitudini sau poziţii se
realizeaza cu usurinta de catre bolnav si
constituie aşa numita “ flexibilitate ceroasă .
 perna psihică
• O altă poziţie spontană şi incomodă se constată
foarte bine în stereotipia denumită “ perna
psihică “ realizată de bolnav prin întinderea
gâtului şi flexiunea capului pe torace ( în timp ce
se află în decubit dorsal culcat pe pat ) ,
rămânând un spaţiu liber între cap şi pernă
• alte poziţii =aşezarea incomodă pe marginea
unui scaun cu un picior ridicat de la podea ,
stând pe vârful picioarelor, pe călcâie sau într-un
singur picior “ semnul berzei “ , strângerea
buzelor în formă de “ bot de ştiucă “, colectarea
salivei , etc .
 Parakineziile
• catalepsia severă :-imobilitate şi păstrarea
unor poziţii bizare ore sau zile în şir ,
• catalepsia uşoara:
-lentoarea răspunsurilor,
-fixitatea privirii ,
-reducerea sau absenţa clipitului la zgomote
puternice şi mişcări bruşte ale ochilor ,
-sărăcie generală mimico– gestuală .
 Parakineziile
“Supunerea automată “-sau automatismul
de poruncă
=situaţii în care bolnavul execută şi
poruncile absurde sau cel puţin încearcă
să le execute ( “ să treacă prin zid “ etc ) .
 Parakineziile
• Negativismul
• - întâlnit tot în catatonie;
• =rezistenţă şi opoziţie crescută faţă de stimulii şi
influenţele externe .Astfel, la încercările noastre de a
imprima unele poziţii sau unele mişcări ale membrelor ,
bolnavul reacţionează spontan prin blocarea şi
înţepenirea articulaţiilor ( invincibilă prin maniere
blânde ) , pentru a-şi păstra în continuare poziţia
iniţială .
• - poate cuprinde numai o parte din segmentele corpului
începând cu “ ocluzia tonico – palpebrală “ , sau toate
segmentele când avem de a face cu un “ cataleptic
încremenit “ care trebuie schimbat de supraveghetori
dintr-o poziţie în alta .
 Parakineziile
• În raport cu modul de reacţie la stimulii externi se descriu
următoarele trei forme de negativism :
• Negativismul verbal -nu vorbeste sau nu răspunde la
întrebări -care poate dura ore sau zile ;
• Negativismul alimentar-nu se alimenteaza, nu bea nici
apă =>situaţie în care trebuie să apelăm la hidratarea şi
alimentarea artificială a bolnavului –( prin convingeri
delirante-sitiofobie);
• Negativismul de a se scula din pat sau de a nu termina
toaleta de dimineaţă, intervenind o serie de întreruperi ( “
baraje “ ) în lanţul acestei activităţi .
• Negativismul emoctoriu- glob vezical, constipatie
• Paramimia exteriorizată prin pervertirea
expresiei mimice până într-atât , încât între
această expresivitate şi trăirile emoţional-
afective este o mare discordanţă sau contrast .
• în timp ce bolnavul vorbeşte despre moartea
recentă a unei persoane iubite printr-un accident
grav , privirea lui reflectă bunădispoziţie
• şi invers, vorbeşte de succes, fericire sau
bucurie si mimica lui devine crispată, inhibată şi
neadecvată împrejurărilor .
 Manierismele
• sunt constituite dintr-un ansamblu de gesturi
mimico – pantomimice , expresii verbale
exagerate şi afectate ( uneori puerile ) , lipsite
de naturaleţea originară ca şi de multe ori bizare
şi în discordanţă cu împrejurările în care se află
individul .
• se pot exterioriza prin modificare excesivă , plină
de pedanterie şi de imitaţii artificiale, uneori
supărătoare şi discordante ale mersului,
mâncatului, vorbitului, gesturilor şi altor activităţi
simple .
 Bizarerile
• se manifestă prin gesturi sau acţiuni
pervertite în aşa fel încât ele se
desfăşoară în totală incongruenţă cu
împrejurările ambianţei ( de exemplu
mânăncă numai sub pat etc ) .
 Grimasele
• sunt constituite de gesturi şi deformări de
aspect caricatural ale mimicii
• mai mult sau mai puţin stabile, care
împrumută feţei o expresivitate ridicolă şi
chiar grotească, neadecvate situaţiei .
 Ergoskizisul
• se manifestă prin perturbarea şi
dezorganizarea armoniei şi ritmului
mişcărilor naturale .
• Toate aceste simtome se întâlnesc în
schizofreniile cronice (de evoluţie
îndelungată ).
 Stereotipiile
• Stereotipiile de mişcare se manifestă prin
repetarea nemotivată şi fără sens a unor
mişcări sau acţiuni ca de exemplu bătutul
din palme , lovirea peretelui , saltul într-un
picior în timpul mersului etc.
 Stereotipiile de limbaj
• Stereotipiile de limbaj ( verbal sau scris )
se întâlnesc destul de frecvent şi se
manifestă prin repetarea unor sunete ,
silabe , cuvinte sau propoziţii , fără
legătură coerentă între frazele lor .
• Aici se încadrează şi scrisul cu majuscule ,
înflorituri , scrisul în oglindă sau în cerc etc
.
 Imitatia patologica, sugestibilitatea
• Ecolalia =se exteriorizează prin repetarea cuvintelor
interlocutorului sau a persoanelor apropiate,
• -în mod automat şi cu aceeaşi tonalitate şi timbru sonor .
• Ecomimia= se caracterizează prin repetarea mimicii
interlocutorului .
• Ecopraxia =este o tulburare legată de repetarea
gesturilor, mişcărilor interlocutorului sau a persoanelor
din apropierea bolnavului .
• ecopraxia ca şi ecolalia şi ecomimia se întâlnesc mai
frecvent în schizofreniile catatonice şi hebefrenice .
 Acţiuni impulsive .
• Prin impulsuri înţelegem apariţia bruscă a unor
acţiuni neaşteptate şi imprevizibile , în a căror
executare incoercibilă şi nestăpânită bolnavul
participă fără o prealabilă deliberare şi un
control critic asupra desfăşurării actului , care de
obicei este însoţit şi de o amnezie parţială sau
totală , motiv pentru care bolnavul nu le poate
explica , fenomen ce demonstrează şi prezenţa
tulburărilor de conştiinţă în cadrul impulsurilor a
căror declanşare , uneori , nu se leagă de ceva
evenimente prezente şi concrete .
 Acţiuni impulsive
• O importanţă deosebită se acordă impulsurilor cu caracter antisocial
• prototipul lor îl constituie acţiunile impulsive epileptice
• -apar subit , inconştient şi după desfăşurarea lor incoercibilă rămâne o
amnezie totală .
• Asemenea impulsuri se mai întâlnesc si în stările confuzionale ( delir acut
sau subacut ), în beţia patologică , schizofrenii , episoade depresive majore
cu elemente psihotice sau melancoliforme precum şi în stări de anxietate şi
panică .
• Din grupa acţiunilor impulsive un model tipic îl reprezintă “ raptusul suicidar
“ situaţie în care desfăşurarea lui se realizează în mod brusc, de obicei
dimineaţa ( “ decedat în zori “).
• De asemenea impulsiuni asemănătoare raptusului se pot comite împotriva
celor din jur .De fapt desfăşurarea unui asemenea act nu ţine mult şi odată
încheiat ( bineânţeles în cazul în care nu s-a sinucis ) bolnavul îşi reia locul
şi atitudinea anterioară lipsită de orice speranţă , forţă şi energie vitală
dominată de tristeţe şi inhibiţie psiho - motorie .
• În grupa reacţiilor “ scurt circuitate “ se încadrează acţiunile
• automate , brutale şi impulsive , dar care se desfăşoară sub
influenţa unor stări de înaltă tensiune emoţională .
• -au o mare importanţă psihiatrico-legală
• -se desfăşoară cu o îngustare tubulară a câmpului conştiinţei
• In contrast cu fobiile şi obsesiile impulsive
• -dominate de obicei de nesiguranţă , teamă , anxietate şi panică ,
• - acţiunile impulsive nu se realizează deloc , dar bolnavul retrăieşte
imaginar întreaga “ dramă “ a acţiunilor impulsiv obsesive sau fobice
( de care se teme ), ca şi cum ele s-ar fi realizat faptic .
• -atunci cand ideile “obsedante sau temerile fobice impulsive “ se
realizează => idei delirante şi acţiuni impulsive discordant –
schizofrenice .
 fugile
• Tot în grupa impulsiunilor patologice putem
încadra şi “ fugile “ ,
• prin care definim abandonarea impulsivă a
domiciliul său, însoţită de o rătăcire mai mult sau
mai puţin îndelungată sau bine coordonată , ele
apr ca fenomene epileptice sau ca episoade
psihice de lob temporal , cu conştiinţa tubulară şi
cu“ amnezie“ asupra celor întâmplate ori
caracter pitiatic, cu conştiinţa îngustată.
• De obicei, fugiile au o durată scurtă ( una două zile ) cu reântoarcerea la
domiciliu
• exista însă fugi cu durată lungă ( de tipul vagabondajului ) în care
reântoarcerea este independentă de voinţa bolnavului .
• De cele mai multe ori fugile nu sunt cauzate de motive evidente , dar în
declanşarea lor putem întâlni o stare tensională care nu explică acţiunea
intreprinsă de bolnav .
• După starea de conştiinţă în care sunt realizate:
• -“ fugi automate “ ( instalate în mod brusc , incoercibile şi care sunt urmate
de o amnezie totală sau parţială ) şi
• -“ fugi lucide “ sau pitiatice , care sunt motivate de conflictele psihice sau
intrapsihice ale bolnavului .
• Ex.: automatismul ambulator epilepti, cu instalare brusca, nepregătită ,
nemotivată şi necoordonată(cu toate că bolnavul efectuează unele acte ca
de exemplu : deplasări , discuţii , etc. ) iar la terminarea lor prezintă o
amnezie totală însoţită de o uşoară obnubilare cu dezorientare spaţială .
• Tot aici intră şi “ somnambulismul “ ca episod psihic de lob temporal
( epileptoid ) urmat de amnezie totală sau parţială .
• O formă aparte a unei fugi absurde se poate
întâlni în confuziile mintale , demenţe ,
oligofrenii, ebrietate şi mai rar chiar în manii
• Această rătăcire este generată de dezorientarea
temporo-spaţială, de o tendinţă spre mişcare şi
evadare din microclimatul său dar totuşi fuga
este lipsită de un sens şi scop motivat şi este
rău organizată având o desfăşurare plină de
neprevăzut situaţii în care se întâlnesc şi acte
delictuale .
• Fuga schizofrenicilor de aspect discordant poate să fie
determinată “ de depersonalizare “ .
• poate constitui (la adolescenţi ) primul semn de debut al
schizofreniei .
• fugile nemotivate pe care le întâlnim la bolnavii cu idei
delirante paranoide “ persecutaţi “ care prin dorinţa lor
de a scăpa de pretinşii lor “ persecutori “ se mută dintr-
un loc în altul =>Aceşti bolnavi aflaţi sub imperiul ideilor
delirante (mai ales dacă au şi halucinaţii ) pot realiza fugi
impulsive primejdioase putând comite acte antisociale ,
agresiuni , omucideri şi chiar sinucidere .
• Fugile copiilor şi adolescenţilor sunt o
consecinţă frecventă a tulburărilor de
comportament şi al debutului unor
psihoze , în special a schizofreniei , dar un
rol important revine atât condiţiilor de
mediu , cât şi dereglărilor emoţionale şi a
imaginaţiei exaltate .
 Vagabondajul
• cu toate că se aseamănă parţial cu fuga ,
• se deosebeşte prin faptul că el constituie
pentru subiect un mod de “ viaţă proprie “,
• iar părăsirea domiciliului se face în mod
voluntar şi poate fi de durată lungă .
• poate fi întâlnit la indivizi cu tulburări de
comportament , debili mintali , toxicomani
şi indivizi cu tulburări de personalitate de
tip dizarmonic .
 Ticurile
• Deşi au un aspect intenţional, putând fi stăpânite
temporar prin voinţă
- sunt considerate ca mişcări involuntare şi rapide ale
unor grupe musculare, de durată scurtă
- dar cu o tendinţă de repetare intempestivă şi rapidă
evidentă , accentuata de emoţie.
- se încadrează în grupa nevrozelor monosimtomatice.
- De obicei ele încep în copilărie şi pot deveni durabile
dacă nu se tratează la timp , sau recidivează la adulţi în
special la emoţii neplăcute şi stări tensionale durabile
 CONŞTIINŢA
• Conştiinţa este fenomenul mintal datorită căruia o
persoană cunoaşte ceea ce este în jurul ei şi în
sinele ei, şi această cunoaştere are loc deodată,
• Conştiinţa apare în acelaşi timp ca un aport de
informaţie şi ca ceva “trăit” propriu şi orginal, legat de
cordonatele imediate ale existenţei, timp şi durată,
spaţiu şi orientare, continuitate a “ EU-lui “, activitatea
conştiinţei depinde de funcţiile “instrumentale” ale
percepţiei senzitive şi senzoriale , de activitatea stării
de vigilitate şi de conservarea capacităţii intelectuale.
 conştinţa
• Psihologic, am putea defini conştinţa ca fiind un fenomen complex prin intermediul
căruia se reflectă EU - l ( conştiinţa SINE-lui ) a activităţii şi continuităţii persoanei
ca fiinţă unică şi irepetabilă, şi a non-EU-lui ( ambianţei ) , adică a mediului
încojurător, delimitate în timp şi spaţiu şi în raport cu trinomul : EU, TU, şi EL.
JASPERS, definea conştiinţa ca find : ” Viaţa psihică a individului la un moment
dat ”. De altfel, în psihiatrie conştiinţa are un caracter distinctiv al activităţii psihice
globale. Ea reprezintă în psihiatrie, conştiinţa imediată şi spontană care ne dă
posibilitatea ca în orice moment să ne putem autodefini în raport cu ceilalţi ( EU,
TU, EL – CEILALŢI ), încadraţi în TIMP şi SPAŢIU. După EY, pentru a fi conştienţi
este nevoie de următoarele două nivele fundamentale:
• Conştiinţa care se opreşte la actualizarea experienţei trecute, adică conştiinţa
timpului trăit ; şi conştiinţa de sine, care se dezvoltă în sistemul persoanei .
• De asemene, EY afirmă că pentru a fi conştient înseamnă a dispune de un
• model personal asupra lumii, conştiinţa este atunci , posibilitatea individului, de-a
se constitui el însuşi în obiect pentru sine şi pentru alţii. Conştiinţa nu are o
structurare tridimensională , operaţională , logică sau axiologică .
 câmp al conştiinţei 
• Prin noţiunea de “câmp al conştiinţei” definim -
ansamblul fenomenelor psihice ale existenţei noastre
la un moment dat : percepţii, trăiri afective, pulsiuni,
imaginaţie, activitate, atenţie, oboseală, epuizare,
somnolenţă, somn etc., care în funcţie de calitatea şi
conţinutul lor pot acţiona în sens pozitiv sau
negativ asupra calităţii stării de conştientizare.
• Altfel spus, câmpul conştiinţei este “ prezenţa noastră
în lume la un moment dat ” al subiectului conştient sau
inconştient, a căror calitate este influenţată de factorii
mai sus menţionaţi.
 structura câmpului conştiinţei
• De altfel, structura câmpului conştiinţei are
următoarele trei nivele :
• 1.Conştiinţa elementară care asigură starea de
veghe, prezentă şi la animale( şi ţine de
structurile subcorticale ) ;
• 2.Conştiinţa operaţional-logică, prin care cu
ajutorul percepţiilor şi gândirii serealizează o
reflectare coerentă a realităţii , şi
• 3.Conştiinţa axiologică, se obţine pentru
anumite valori.
nivelul calităţii conştiiţei prezintă trepte
diferite, la acelaşi subiect, dar şi variaţii
ciclice(alternanţe )
 Tulburările cantitative
• Tulburările cantitative ale conştiinţei constau
într-o alterare a sintezei mintale, în disoluţii
globale şi omogene ale conştiinţei la stadii
diferite de regresiune cu încadrări în realitate ,
adecvate acestora.
• -îngustarea tubulară a câmpului conştiinţei,
• - de sorginte emoţional-afectivă, psihotraume,
a unui conflict, a unui eşec sau decepţii etc.
• -conştiinţa putându-se manifesta sub
următoarele forme : stare crepusulară,/ stare
secundă/, stare onirică/ sau oneiroidă/.
 Confuzia minală
• Confuzia minală reprezintă sindromul cel mai complet
al tulburărilor generale ale conştiinţei cu diferitele
grade de alterare cantitativă : obnubilare, stare
crepusculară, confuzue, comă vigilă,
• şi de alterare calitativă: perplexitate, rătăcire,
dezorientare dintre care cea mai curioasă este
“starea de ciudăţenie ” paroxistică sau de durată cât
mai lungă, ea este o senzaţie neplăcută a unei stări
bizare. De nedefinit, inefabilă, uneori de anomalie a
ambianţei, a locurilor, a persoanelor, a momentului şi
a duratei trăite şi chiar a propriei persoane cu
anxietate şi îmbrăcând uneori forma stării de vis sau
de vis treaz(cu ochii deschişi).
•
 Confuzia minală
• “Mă aflam în biblioteca mea de lucru : am simţit
deodată o senzaţie fizică, generală caldă şi neplăcută ,
dar mai ales mintală, de mirare că mă aflu acolo
într-un loc pe care nu-l mai cunoşteam bine,de parcă
aş fi fost transbordat în altă parte. Totul îmi
devenise ciudat, mobilele erau reale, dar nu mai erau
obişnuite, iar munca mea mi se părea foarte ciudată,
este foarte ciudat, îmi spuneam, să fac toate aceste
socoteli. Şi toate aceste rapoarte “…”tot ceea ce mă
înconjoară devine bizar de nerecunoscut şi fiindu-mi
totuşi cunoscut…parcă acestea sunt lucruri noi, lucruri
deja vechi pe care nu le regăseam în trecutul meu,
ca pe alte amintiri. M-am întrebat dacă visez şi dacă
sunt treaz?
 Confuzia minală
• “Am o bruscă senzaţie nepăcută, apoi,
închizând ochii mă văd aşezat într-un câmp
cu flori. Îmi spun că acest lucru este
imposibil pentru că mă aflu tot în biblioteca
mea. Recunosc totul, dar covorul este foarte
ciudat, pare a fi tare uzat şi decolorat,
anormal. Apoi simt că redevin fetiţă şi am
aceeaşi viziune de parcă aş veni de la
şcoală, trecând pe un câmp plin de flori.
(Dgs. Focar epileptic temporal stâng).
 Examinarea conştiinţei

• Nivelul vigilităţii: somnolenţă ,luciditate,

• Capacitatea de a sesiza ce se petrece în mediu şi de-a recepţiona şi
aprecia
• stimulii interni şi externi : de conversaţie cu interlocutorul; de a se
orienta în situaţie.
• Calitatea atenţiei spontană şi voluntară asupra fenomenelor ;
• Stabilitate - instabilitate ; Distractibilitate .
• Orientare temporo – spaţială :
• Situarea în timp ; Diferenţierea trecutului de prezent şi viitor ;
• Delimitarea locului unde se află.
• Calitatea emoţională :Tristeţe ,anxietate, angoasă ; Euforie - indiferenţă.

• Aspectul vestimentar, comportamental şi comunicativ al bolnavului :

• Perceperea şi modificarea perceptivă a timpului, discurs, comportament.