Izotopii radioactivi

Concomitent cu dezvoltarea industriei energetice nucleare şi a armelor

nucleare - problema protecţiei faţă de nivelul ridicat al
radioactivităţii din mediu, cu atât mai mult cu cât suntem expuşi
câmpului radioactiv provenit din radiaţia cosmică şi perturbărilor
naturale ale izotopilor radioactivi.
• Există păreri care susţin că această expunere este benefică, întrucât
prin această activitate ADN-ul in natural susţine mecanismele de
reparare, un proces asemănător imunizării. Alţii consideră că
activitatea radioactivă nu este o modalitate de protejare, ci din contr ă
are numai efecte negative asupra unor organisme.
• În ansamblu, contribuţia diferitelor surse de radiaţii la câmpul
natural de radiaţii depinde de geologia locului de acțiune.
Ex. o sursă radioactivă importantă este radiul, nivelul
îmbogăţit al acestui element chimic poate cauza senza ţie de ventila ţie
limitată (sufocare) în interiorul caselor locuite, atunci când acestea
sunt construite pe roci vulcanice.
• Poluarea radioactivă -un fenomen în creştere,
sursele ce emit radiaţii sunt şi ele în creştere -
numeroase domenii de activitate folosind surse
radioactive (industrie, biologie, medicină).
• Atenție - trendul crescător al centralelor
electronucleare bazate pe utilizarea radioactivităţii,
- determină un potenţial ridicat al radioactivităţii în
mediul ambiant.
• În aceeaşi măsură creşte şi numărul uzinelor de
retratare a combustibilului nuclear uzat, ceea ce
amplifică sursele de substanţe toxice radioactive.
Contaminarea mediului ambiant prin radioactivitate se
realizează pe mai multe căi, astfel se pot enumera:
 Eliminarea deşeurilor radioactive gazoase şi lichide;
 Scăpări de elemente radioactive prin centura de protecţie
a reactorului;
 Emisii accidentale de elemente radioactive;
 Explozia unor reactoare şi lipsa centurilor de protecţie.
 Un accident cu o semnificaţie aparte pentru această
categorie de substanţe toxice radioactive poluante, a fost
explozia reactorului de la Cernobâl din 1986. Acesta va
rămâne, probabil, pentru totdeauna un moment de
referinţă în istoria omenirii, întrucât a contribuit la
contaminarea mediului pe distanţe de mii de kilometrii şi
la menţinerea acestora o lungă durată de timp, ca urmare
a acumulării lor în mediu, timpul de înjumătăţire al
acestor substanţe fiind destul de mare aşa cum se va
vedea în continuare.
 CLASIFICAREA RADIOACTIVITĂȚII
Tipuri de radioactivitatea :
 Naturală cu origine cosmică sau terestră;
 Artificială, produsă de surse radioactive elaborate de om, în
domeniile amintite, mai sus.
Radioactivitatea cosmică are mai multe origini-galactică, solară sau
terestră ( emisă de centurile Van Allen -două zone ce con ţin
electroni şi protoni, situate în jurul pământului). În ceea ce prive şte
radioactivitatea terestră, aceasta este reprezentată de radia ţiile emise
de substanţele radioactive naturale, aflate în scoarţa p ământului.
Principalele elemente radioactive sunt : actiniu, radiu, poloniu, potasiu-
40, carbonul-14, tritiu, stronţiu, plutoniu.
 În ceea ce priveşte radioactivitatea artificială, cele mai grave
probleme pentru poluarea toxică radioactivă a mediului le constituie
în prezent, experienţele cu arme nucleare, exploziile nucleare
consecutive utilizării lor punănd în libertate elemente radioactive
capabile să polueze puternic mediul înconjurător. Fallout-ul
radioactiv (depunerile) al acestor averse radioactive, revenite pe
pământ după împrăştierea lor în atmosferă, putând influenţa grav
sănătatea oamenilor şi a animalelor.
 CĂI DE IRADIERE
• iradierea directă sau locală, de scurtă durată;
• iradierea gamma indirectă cu acţiune externă, realizată prin
substanţe radioactive depuse pe sol;
• iradierea cu acţiune internă, produsă în diferite compartimente ale
organismelor vii, de diferite elemente radioactive ajunse acolo prin
inhalare, ingestie, apa de băut sau alimente.
Principalele elemente radioactive depuse pe sol sunt: stronţiu-90 (90Sr),
cesiu-137 (137Cs), iodul-131(131I).
In organism izotopii radioactivi sunt stocați de anumite țesuturi:
• tiroida (131I, 132I, 133I)
• scheletul (110 B, 140B, 32P, 238U)
• țesutul muscular (137Ce, 138Ce)
• ficat(60Co)
 Factorii de ecotoxicitate ai radioactivității

Factorii care determină modul în care izotopii

radioactivi sunt toxici pentru organisme sunt :
1.Natura şi intensitatea distrugerilor
radioactive, raportate la masa şi energia
particulelor produse radioactiv;
2.Timpul de înjumătăţire al izotopului
radioactiv;
3.Biochimia elementelor radioactive.
 Natura şi intensitatea distrugerilor
radioactive
Natura şi intensitatea distrugerilor
radioactive, raportate la masa şi energia
particulelor produse radioactiv, este un
factor a cărui acţiune pleacă de la premiza
că un atom al unei substanţe radioactive
poate produce prin modificarea structurii,
unul până la patru tipuri de particule, alfa,
beta, gamma (α, β, γ) şi neutroni, iar
consecutiv acestei modificări este nevoie
de un anumit timp, mai lung sau mai scurt,
pentru ca atomul să redevină stabil.
• O particulă alfa este alcătuită din doi protoni şi doi neutroni, exact ca și
sarcina pozitivă a nucleului de heliu. Aceste particule sunt relativ mai mari
comparativ cu alte emisii radioactive-au un traseu scurt în atmosferă de
numai câţiva centimetrii, iar în ţesuturile biologice de numai câţiva
milimetrii, însă masa lor mare poate genera alterări celulare prin coliziuni cu
acestea, în special dacă sunt inhalate de plămânii vertebratelor.
• Particula beta este un electron şi are sarcină negativă. Aceste particule au o
mai mare abilitate decât particulele alfa, putând parcurge câţiva metrii în aer.
Sursele de radiaţii beta pot trece printr-un strat subţire de sticlă sau Plexiglass
(Perspex). Totuşi, ca urmare a masei mai mici, au o acţiune dăunătoare mult
mai mică asupra ţesuturilor.
• Razele gamma sunt cuante de radiaţii electromagnetice, au o penetrabilitate
ridicată şi pot trece mai mulţi centimetrii prin plumb. Cu toate acestea,
daunele provocate ţesuturilor sunt similare cu acelea ale particulelor beta.
• Neutronii nu au nicio sarcină şi sunt eliberaţi din izotopii radioactivi numai
după ce anumite elemente sunt bombardate cu raze alfa sau gamma. Aceştia
reacţionează cu alte elemente numai prin coliziune directă. Producţia
neutronilor are la bază fisiunea nucleară dintr-un reactor, putând pătrunde
mai mulţi centimetrii prin plumb.
 Unități de măsură a radioactivității

• Intensitatea substanţelor radioactive este măsurată în SI în

becquerels (Bq) şi reprezintă numărul de atomi dezintegraţi
pe secundă. Formal, radioactivitatea a fost măsurată în SI, la
început, în Ci (Currie) ;1Ci =cu numărul de dezintegrări pe
secundă al unui gram de radiu.
• 1Ci=3,7x1010Bq 1Bq=2,7x10-10Ci
• Întrucât măsurarea radioactivităţii unei substanţe radioactive
numai în bequereli dă foarte puţine informaţii despre efectele
avute asupra ţesuturilor, becquerelul neţinând cont de natura
dezintegrărilor nucleare, măsurând numai intensitatea lor,
s-au introdus recent şi în mod justificat două noi unităţi de
măsură în SI, gray-ul (Gy) şi sievert-ul (Sv).
• Un gray (Gy) este egal cu o parte din radiaţia care
determină un kilogram de ţesut să absoarbă 1 Joule
energie, însă în funcţie de tipul de radiaţie, ţesuturile
suferă acumulări diferite şi, în aceeşi măsură, distrugeri.
De aceea, a fost nevoie de sievert (Sv), întrucât acesta ţine
cont de diferitele căi și tipuri de radiație prin care anumite
părţi de energie pot să ajungă în ţesuturi. O expunere
anuală sigură pentru om este de 5mSv. O doză de 20Sv,
doza primită de peste 100 de muncitori ce au fost implicaţi
în operaţiuni de curăţire a Cernobâlului, este egală cu
20Gy beta sau gamma emisii, însă este egală numai cu 1Gy
alfa emisii, ceea ce arată că particulele alfa au de două zeci
de ori efectele beta sau gamma radiaţiilor, pentru acelaşi
număr de gray, dacă la măsurăm în sievert.
 Timpul de înjumătățire
• Timpul de înjumătățire=timpul necesar ca jumătate din atomii izotopilor
radioactivi să se distrugă
• Curba distrugerii izotopilor arată declinul lor exponențial, a.d.e. 32P izotopul
radioactiv al fosforului des folosit în experimente de biologie moleculară și
fiziologia plantelor are T½=14 zile, astfel dacă la început avem în ziua 0 1g, în
ziua 14 vom avea 0,5 g 32P și 0,5g S, în ziua 28 avem 0,25 g 32P și 0,75g S
• După trecerea de cca. 10 ori a timpului de înjumătățire radiotoxicitate unui
izotop este semnificativ scăzută , devenind sigură - ceea ce arată ca aceștia
pot fi depozitați
• Metoda de depozitare a deșeurilor radioactive – dictată de T½ al izotopilor
radioactivi cu viață îndelungată, de aceea este nevoie de separarea
izotopilor, mai ușor de realizat în laboratoare și spitale decât în cazul
reactoarelor nucleare care conțin un cocteil de izotopi radioactivi, singura
cale în acest sens este securizarea pe termen lung subpământ-subiect delicat
din pdv politic
• Metoda de depozitare a deșeurilor radioactive –
dictată de T½ al izotopilor radioactivi cu viață
îndelungată, de aceea este nevoie de separarea
izotopilor
• ușor de realizat în laboratoare și spitale decât în
cazul reactoarelor nucleare care conțin un cocteil
de izotopi radioactivi, singura cale în acest sens este
securizarea pe termen lung subpământ-subiect
delicat din pdv politic
 Biochimia izotopii radioactivi
Izotopii radioactivi-efecte toxice prin competiția cu anumite căi
metabolice ale unor elemente biochimice stabile, ex cca.80% din I
total este conținut de glanda tiroidă, unde participă la geneza
hormonului tiroxină, însă dacă este ingerat iodul radioactiv , acesta se
va concentra în tiroidă înlocuind iodul neoplazii ale tiroidei
(evident la populația din jurul Cernobâlului)
Izotopul radioactiv stronțiu (St-90) urmează aceleași căi ca și calciu (Ca),
fiind prezent sub formă de urme la om în întreaga lume, după testele
cu bombe atomice din anii 1950-1960 ca urmare a dispersiei globale
Cesiul -137 urmărește căile potasiului (K) și a constituit o problemă
pentru ariile afectate de căderile radioactive de la Cernobâl, de pildă
N-V Angliei și Scandinavia
Este nevoie de mai multe decenii ca izotopii radioactivi să fie reciclați de
vegetație și nivelul lor să coboare la cel de dinaintea accidentului
 Tabel Timpul de înjumătățire al unor izotopi
radioactivi
Nr.crt Denumire izotop radioactiv Timpul de înjumătățire
izotopi radioactivi
1. Plutoniu-241 13 ani
2. Plutoniu-239 24000 ani
3. Iod-131 8 zile
4. Iod-129 160x106 ani
5. Stronțiu-90 28 ani
6. Cesium-137 30 ani