Sunteți pe pagina 1din 12

Recunoştința pentru binele primit

(exprimarea recunoştinței față de


părinți, față de colegi şi semeni)
“Iar unul dintre ei, văzând
că s-a vindecat, s-a întors
cu glas mare slăvind pe
Dumnezeu. Şi a căzut cu
faţa la pământ la picioarele
lui Iisus, mulţumindu-I. Şi
acela era samarinean.”
(Ev. Luca 17, 15-16)
Atunci când mărturisim ajutorul primit de la

Dumnezeu, este, de fapt, o forma de manifestare


a recunoștinței.
Dumnezeu nu are nevoie de recunoștință, dar
omul, prin mărturisire, sporește în sufletul său
credința. Iar credința îl apropie din ce în ce mai
mult de mântuire.
Recunoștința față de Dumnezeu se manifestă
prin faptele bune săvârșite de noi față de semeni.
Cine sunt semenii noștri?
Părinții sunt cei care își cresc și educă fii și fiicele cu multă

dragoste și dăruire. Iubirea lor este necondiționată și

permanentă. Cu toate acestea, prin ascultare, cuvinte de

mulțumire sau prin ajutorul oferit, copiii își arată

recunoștința, iar armonia în familie este deplină.


La școală pot fi multe situații în
care colegii se ajută,
interacționează, rezolvă împreună
sarcini de lucru. Arătând
recunoștință, relațiile pot evolua
în frumoase prietenii.
Lectură biblică:
Evanghelia după Luca, cap.
17, versetele 11-17
În învățătura Bisericii
Ortodoxe există permanent
îndemnul de a ne manifesta
recunoștința față de oameni
și față de Dumnezeu.
Citate despre recunoștință
GHICITORI
În chip tainic Îi vorbeşte Când pe oameni i-a învățat
Domnului cine-L iubeşte; s-aibă sufletul curat
Tare ori în gând, el spune Şi-mpărăţia cerească
Câte-o sfântă... Bucuroşi să o primească,
(Rugăciune) Domnul bun le oferi
Drept exemplu pe…
(copii)

Sub aripa ei se-adună


Credincioşii împreună,
Iar prin faţa ei trecând,
Se închină rând pe rând.
(Biserica)
Activitate practică
Alcătuiți 3 rugăciuni:
 Rugăciune pentru părinți
 Rugăciune pentru colegi
 Rugăciune pentru profesori
“Că toată darea cea bună și tot darul
desăvârșit de Sus este, pogorând de la
Tine, Părintele luminilor “
(Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur)

S-ar putea să vă placă și