Sunteți pe pagina 1din 6

Ansamblul academic de 

Stat de Dansuri
Populare "Joc"
Realizat de:Ghilețchi Marius
Introducere
Apărut în august 1945, Ansamblul Naţional Academic de Stat de
Dansuri Populare „Joc”, colectiv emerit din Republica Moldova,
Laureat al concursurilor republicane,unionale (pe timpul URSS), şi
internaţionale, s-a afirmat ca o adevărată instituţie de colectare
şi fructificare a frumoaselor şi valoroaselor tradiţii, datini,
ritualuri şi obiceiuri ale românilor din Republica Moldova,
asumându-şi astfel nobila sarcină de reprezentant al artei şi
culturii naţionale.
Vladimir Curbet
Începând cu anul 1957, în fruntea Ansamblului „Joc”, se află
talentatul şi inegalabilul coregraf-şef şi director artistic
Vladimir Curbet, artist al popurului din Republica Moldova şi din
fosta U.R.S.S., Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al
Ordinului Republicii Moldova, pasionat etnograf si folclorist,
neobosit valorificător al dansului şi muzicii populare, artist de
formaţie enciclopedică. Pe parcursul anilor (1957-2005),
maestrul V. Curbet a ştiut să culeagă cele mai frumoase flori de
dans, muzică, port naţional de pe plaiurile Moldovei, aranjându-
le cu multă inspiraţie şi fantezie şi ridicându-le la nivel de
spectacole, la nivelul adevăratelor perle coregrafice, păstrând în
formele lor artistice stilul şi maniera de interpretare, muzica,
costumele şi spiritualitatea poporului în toată autenticitetea
lor.Datorită acestei activităţi de creaţie a maestrului V. Curbet,
colectivul „Joc”-ului a cunoscut ascensiune şi s-a bucurat de
succes în ţară şi peste hotarele ei.
Bijuterii muzical-coregrafice

1 Bătuta 5 Călușarii

2    Hora fetelor 6 Carpații

3 Hora mare 7 Mărunțica

4 Brâul 8 Crăițele
Poze
Sfârșit

S-ar putea să vă placă și