ANATOMIA

 Anatomia este una din ramurile stiintei biologice si se ocupa cu studiul formei si structurii
organiasmelor vii.
 Metoda folosita pentru evidentierea diferitelor componente ale organismului este cea de “taiere
metodica” si este denumita prin verbul latin dissecare ( a diseca, a desface, a disocia).
Anatomia descriptiva – se refera la descrierea formatiunilor evidentiate sub
aspectul culorii, formei dimensiunii, consistenta, pozitie, mod de prindere;
Anatomia macroscopica se refera la evidentierea formatiunilor cu
ajutorul instrumentelor uzuale ( bisturiu, pensa, foarfeca), folosind ca mijloc de perceptie ochiul liber si
lupa;
Anatomia comparativa – studiaza formatiunile la mai multe specii de
animale folosind ca element de analiza comparatia, evidentiindu-se astfel diferite similitudini sau
diferente;
Anatomia veterinara – care a aparaut in cadrul dezvoltarii medicinii veterinare ca
o necesitate a studiului formei si structurii organiasmului animalelor domestice
Anatomia speciala – care se ocupa de o anumita specie (ex hipotomia,
kinotomia, antropotomia);
Anatomia radiologica, tomografica,
ecografica – se refera la studiul formatiunilor din interiorul organismului animal folosind
procedee de la cele mai vechi ( radiografia) pana la cele mai noi ( ecograful si screeningul tomografic).
Anatomia pe animalul viu – reprezinta studiul
neregularitatilor de pe suprafata organismului viu si cunoasterea
formatiunilor anatomice care genereaza aceste proieminente sau
depresiuni. Acest studiu ajuta la formarea deprinderii de a delimita
regiuni anatomice, de a evidentia si aborda pe animalul viu
formatiuni vasculare, nervoase si limfatice, tendoane, muschi,
ligamente si zone de ascultatie si percutie a diverselor organe
interne
Anatomia topografica – care se ocupa de studiul formatiunilor anatomice
pe regiuni.
 OBIECTUL DE STUDIU AL ANATOMIEI VETERINARE
 In cadrul anatomiei veterinare sunt studiate animalele domestice. Acestea fac parte
din doua clase ale vertebratelor:
 I. clasa mamiferelor
 II. clasa pasarilor
 Din clasa mamiferelor se vor studia reprezentanti ai supraordinelor:
A. Ungulata
B. Carnivora
C. Glires
 A. Ungulate au doua ordine Perissodactyla si Artiodactyla
 Perissodactyla - familia Equidae animale mezaxonice monodactil
 Artiodactyla – subordinele Ruminantia animale paraxonice- bidactile
 Suiformes –tetradactile – suinele – porcul domestic
 Rumegatoarele au ca si subfamilii
- bovidae
- ovidae
 Din subfamilia bovidae fac parte taurul si vaca
 Din subfamilia ovidae fac parte oaia -berbecul, capra si tapul
 B. Carnivorele – familia canidae si felidae si de interes pentru medicina veterinara sunt
cainele si pisica - animale pentadactile
 C. Glires - ordinele Logomorpha si Rodentia
 Logomorfa – iepurele de casa
 Rodentia – rozatoarele folosite ca animale de experienta
 Dupa modul de sprijin al membrelor pe sol animalele se clasifica in animale –unguligrade, digitigrade, si
plantigrade.
Din clasa pasarilor se studiaza trei ordine:
- Galiformes,
- Anseriformes,
- Columbiformes
 Ordinele galliformes – gaina domestica si curcanul (pui nidifugi)
 Ordinul Anserifirmes – rata domestica si gasca domestica ( pui nidifugi)
 Ordinal columbiformes – porumbelul ( pui nidicoli)
 TERMINOLOGIA GENERALA DE ORIENTARE
 Pentru a putea descrie diverse formatiuni anatomice se folosesc ca instrument de lucru
o serie de planuri imaginare ce traverseaza corpul si il segmenteaza in jumatati egale.

 Terminologia folosita in anatomia veterinara se refera la animalele in pozitie patrupeda

pentru mamifere si in pozitia bipeda pentru pasari.
 Planul median imparte corpul in doua jumatati dreapta si stanga.
 Multitudinea de planuri paralele sunt considerate planuri paramediane. Apropierea de
planul median este denumita prin adjectivul medial, indepartarea de acest plan se
desemneaza prin termenul lateral.
 Pentru membre axial si abaxial;
 Planul transversal este un plan perpendicular pe axul longitudinal al corpului
 Termenii folositi sunt: cranial si caudal, anterior si posterior, rostral si aboral
 Planul orizontal este un plan perpendicular atat pe planul median cat si pe planul transversal fiind situat
paralel cu solul.
 Termenii folositi sunt: dorsal si ventral, proximal si distal, palmar si plantar, superior si inferior,
superficial si profound, extern si intern
 Desemnarea oblicitatii: se face folosid o combinatie de doua adjective ce arata punctual unde se ajunge
cu trasarea liniei imaginare. Ex: humerusul oblicitate ventro-caudala
 ORGANISMUL CA SISTEM BIOLOGIC
 organismul animal prezinta o integralitate care este rezultatul interactiunii dintre
partile componente ale sistemului cat si dintre sistem si mediul ambient.
Organism – aparate, sisteme organe – tesuturi -
celule
 Aparatele sunt grupari de organe care reprezinta o functionalitate
comuna insa contin structuri diferite care au si origine embrionara
diferita ( aparatul digestiv);
 Sistemele sunt grupuri de organe care au aceiasi functie si aceiasi
origine deoarece sunt alcatuite din acelasi tip de tesut
(sistemul nervos).
 APARATUL LOCOMOTOR
 Sustinerea si mobilitatea in mediul ambient sunt insusiri de baza
ale organismelor vii. Toate formatiunile care participa la
sustinerea si la deplasarea organismului in mediul ambiant
constituie aparatul locomotor.
 Corpul unui vertebrat este constituit din corp denumit – SOMA,
care are parte ventrala denumita hiposoma si o parte dorsala
denumita episoma. In prelungirea craniala a somei se afla gatul
si capul iar in cea caudala coada. Pentru a se putea deplasa se
dezvolta membrele. Animalele domestice studiate au patru
membre doua anterioare si doua posterioare.
 Marimea si forma corpului unui vertebrat este determinata de caracteristicile de conformatie ale
scheletului care il compune.
 Scheletul este reprezentat de totalitatea oaselor
articulate intre ele. Oasele sunt articulate intre ele
putand face miscari mai ample sau mai putin ample si
sunt miscate de catre muschi.
 Oasele si articulatiiile constituie partea pasiva a
aparatului locomotor iar muschii reprezinta partea
activa a acestuia. Aceste componente se studiaza
separat in cele trei capitole destinate studiului
aparatului locomotor: Osteologia, Artrologia si
Miologia.
OSTEOLOGIA
 Oasele prezinta caracteristici generale: Densitate, rigiditate,
rezistena si elasticitate. In stare proaspata au o culoare alb
galbuie.
 Oasele ofera suprafata de insertie pentru muschi, protejeaza
organe cu structura fragile, reprezinta un deposit de substante
minerale.
 Ca si restul organelor din componenta unor aparate si sisteme
oasele suporta o evolutie filogenetica cu refrire la forma,
proportii, pozitie si numar. Orice aparitie sau disparitie a unor
componente osoase in timp se realizeaza sub efectul adaptattiv
al speciei la mediul ambient.
 CONFORMATIA OASELOR
 Osul lung
 Osul lat
 Osul scurt
 Neregularitati de suprafata ale oaselor
 Proeminente
 Cavitati
Ele pot fi: articulare sau nearticulare
 STRUCTURA OASELOR
 au o structura complexa care presupune UN METABOLISM PROPRIU. Astfel in
organismul viu ele sunt constituite ca adevarate organe.
In structura lor se gaseste:
 Tesut osos, tesut cartilaginous, tesut fibros ( periost, endost) maduva osoasa, vase si
nervi.
 Tesutul osos

 Este alcatuit din celule osoase si substanta fundamentala.

 Celulele sunt denumite osteocite sunt celule care prezinta pe suprafata o multitudine
de prelulngiri filiforme.
 Substanta fundamentala reprezinta produsul de secretie al osteocitului; in compozitia
ei intra substante organice ( 1/3) si substante minerale ( 2/3).
 Subst. organice sunt reprezentate de oseina
 Subst. minerale sunt reprezentate de fosfatul tricalcic (85%), carbonatul de calciu ( 10%), fosfatul de
magneziu, florurile de calciu si magneziu saruri de sodiu si siliciu in mai mica proportie.
 Pasarile au oase care prezinta o duritate mai mare din acest motiv fiind casante. In caz de fracturi se
formeaza numeroase eschile.
 Fibrele de colagen sunt inglobate in substanta fundamentala si sunt elemente specializate in rezistenta
osului la actiuni mecanice
 Tipuri de tes osos:

 Tesut osos compact -la oasele lungi formeaza diafiza osului iar la oasele late lama
osoasa externa si interna.
 La nivelul diafizei osului lung tesutul osos compact este dispus sub forma lamelor osoase dispuse
concentric care formeaza sistemul fundamental extern acesta este situat imediat sub periost fiind
atasat de el prin fibre de colagen periostale denumite fibre Sharpey. La interiorul osului exista sistemul
fundamental intern care este captusit de endost.
 Este alcatuit din osteoni alipiti intre ei. Acestia au o forma cilindrica si contin in interior un canal Havers.
Acest canal este ocupat de vase de sange si nervi care formeaza maduva haversiana
 Fiecare canal havers este inconjurat de lamele
concentrice iar intre lamele sunt cavitati mici
denumite lacune care adapostesc osteocitele. De la
fiecare lacuna pleaca canalicule care asigura
comunicarea cu lacunele vecine . in aceste canalicule
se gasesc prelulngiri ale osteocitelor. Lamele ososase
reprezinta de fapt substanta fundamentala secretata
de osteocite impreuna cu fibrele de colagen. Canalele
Havers sunt unite intre ele prin canalele Volkmann
dispuse oblic.
 Tesut Osos spongios
 Se gaseste la nivelul epifizelor osului lung si intre tablele
osoase ale oaselor late si scurte. Este format din o
multime de lamele ososase intretaiate in diferite
moduri pentru a forma o retea complexa. Aceste lame
se numesc trabecule si ele delimiteaza niste spatii
denumite areole. Areolele contin vase de sange si nervi
care formeaza maduva osoasa. La oasele late acest
tesut ocupa zona dintre lamele osoase, aceasta fiind
denumita diploe.
 PERIOSTUL
 Membrana conjunctiva fibro-elastica.
 Imbraca toate oasele la exterior mai putin zonele
articulare
 La interior prezinta un strat osteogen format din celule
denumite osteoblaste care secreta substanta
fundamentala determinand cresterea in grosime a
osului.
 Stratul extern este o retea fibroelastica. Cu acest strat
se intretes tendoanele muschilor si ligamentele
articulare, fasciculele de fibre colagene patrund in
substanta fundamentala si raman acolo incluse in ea
prin procesul de osificare ( fibrele Sharpey).
 Periostul este irigat si inervat prin intermediul lui
ajungand vasele de sange si nervii care ocupa
canalele Havers si Volkmann. In grosimea lui se gasesc
si o suma de corpusculi senzitivi care au rolul in
asigurarea sensibilitatii vibratorii.
 Endostul captuseste sistemul fundamnetal intern si
este de asemenea o membrana conjunctivo elastica
acesta fiind si un invelis pentru maduva osoasa care
ocupa cavitatea medulara.
 Tesutul cartilaginos
 Este reprezentat de cartilaj hialin - felexibil, elastic, de
culoare albastrie laptoasa ce se taie usor cu cutitul.
 Cartilajele sunt acoperite de pericondru la suprafata.
Structural este format din celule numite condrocite,
lipsite de prelungiri si din substanta fundamentala
secretata de condrocite. Substanta fundamentala
contine mici lacune in care se gasesc condrocitele
acestea se numesc condroplaste. In substanta
fundamentala se gasesc si fibre de colagen ca element
de rezistenta. Nu contine vase de sange hranindu-se
prin imbibitie.
 In timpul dezvoltarii embrionare o mare parte din oase se dezvolta initial dupa un model cartilaginos
care se osifica treptat. La adult raman zone neosificate in regiunea metafizelor si in regiunile articulare -
cartilajul epifizar (articular).
 Cartilajul articular tapeteaza suprafetele osoase ale oaselor, are suprafata neteda lucioasa si este lipsit
de pericondru. Este foarte bine angrenat cu suprafata osului datorita fbrelor de colagen care sunt
inglobate in substanta fundamentala a osului. La periferia articulatiei cavitare si in centrul suprafetelor
articulare prezinta grosimea maxima.
 Cartilajul epifizar este cartilajul de crestere fiind situat la nivelul metafizei oaselor lungi de el depinzand
cresterea in lungime a osului. La animalele adulte acest cartilaj se osifica si oasele nu mai cresc in
lungime.
 Maduva osoasa
 Este alcatuita din o retea tridimensionala de fibre reticulare in ochiurile careia se
gasesc celule fixe si mobile. Se gaseste in canalul medular, in areole, in canalele Havers
si in canalele Volkman.
Este de trei feluri: rosie, galbena, cenusie.
 Rosie- rol hematoformator- celulele sale mobile produc hematiile
si granulocitele
 Galbena - inlocuirea celulelor hematoformatoare cu celule
adipoase la animalul adult
 Cenusie – tes. conj reticular, celulele mobile si adipocitele dispar
din acest motiv avand o consistenta gelatinoasa fluida. Este
prezenta normal in oasele fetei si a boltii craniene (in mod
patologic in alte oase in stari de senilitate si de casexie).
 DEZVOLTAREA OASELOR
 OSTEOGENEZA este un proces complex care incepe in
perioada timpurie a embrionului. Oasele se dezvolta din
mezoderm care este foita mijlocie a primordiului
embrionar.
 Celulele mezenchimale migratoare sunt cele care se
aglomereaza conform modelului genetic al individului
pentru a forma primordiile viitoarelor oase.
 Transformarea acestor primordii in piese osoase se face
pe doua cai:
 prin osificare desmala;
 prin osificare condrala.
 Osificarea desmala ( de membrana)
 Osificarea primara reprezinta formarea unui os in cadrul unui
primordiu mezenchimal. Celeulele mezenchimale se
aglomereaza se angreneaza intre ele prin intermediul
prelungirilor filiforme, se divid mitotic si se transforma in
osteoblaste. Acestea secreta substanta fundamentala care le va
inconjura si apoi se vor transforma in osteocitele care sunt
adapostite de lacunele tesutului osos nou format.
 Aceste celule vor genera compactele osoase ale oaselor late
( oasele fetei.
 Osificarea secundara este reprezentata de remanierea tesutului
osos format si transformarea acestuia in tesut osos spongios
dand nastere zonei dintre tablele osoase numita diploe.
 Condesnsarile periferice mezenchimale dau nastere periostului
care va incepe si el sa produca tes. osos.
 Osificarea condrala ( de inlocuire ) reprezinta formarea tesutului cartilaginos din
primordiile mezenchimale care se osifica ulterior.
 Este de doua tipuri:
 Pericondrala
 Encondrala
 osificare pericondrala - transformarea celulelor
cartilaginoase ( condrocitele) de la suprafata
modelului cartilaginos in osteocite care vor secreta
substanta fundamentala sub forma lamelelor osoase
cu aspect circular care inconjoara modelul
cartilaginos ca un manson. Aceasta crestere se
produce de la centru catre periferie ( crestere
apozitionala). Fiecare lamela are forma cilindrica.
Astfel ia nastere diafiza oaselor lungi si unele oase
late ( spata).
 Osificarea encondrala – are loc la nivelul interiorului
diafizelor si epifizelor oaselor lugi, in oasele scurte si
in oasele late. Paralel cu osificarea pericondrala
condrocitele din interiorul modelului cartilaginos
degenereaza, matricea din jurul lor este rezorbita si
astfel se formeaza lacunele. In aceste lacune migreaza
de la periferia osului din periost muguri conjunctivo-
vasculari cu rol osteogen. Unele celule devin
condroclaste altele osteoblaste.
 Condroclastele au rolul de a distuge matricea cartilaginoasa pentru a forma numeroasele lacune.
Acestea lacune se umplu cu osteoblaste si incepe procesul de osificare care se intinde catre
extremitatile diafizei. Aceasta este centrul de osificarea primara.
 La nivelul epifizelor oselor lungi se formeaza dupa acelasi tipic centrul secundar de osificare sau nucleii
epifizari. Aceasta crestere se produce in sens radiar formandu-se trabeculele si areolele tesutului osos
spongios.
 In structura oaselor ramane mult timp tesut cartilaginos de crestere cantonat in zonele
metafizei oaselor lung. Acesta este responsabil de cresterea in lungime a diafizei
oaselor lungi si are forma unui disc cartilaginos interpus intre epifiza si diafiza. Odata
cu osificarea acestui disc inceteaza si cresterea osului.
 La pasari nu exista centrii de osificare secundara sau centrii epifizari, oasele cresc pe baza dezvoltarii
catre extremitatile osului a centrului osos primar de la nivelul diafizei. Nu exista cartilaje epifizare decat
la nivelul tibiotarsului si tarsometatarsului.
CRESTEREA OASELOR

 oasele lungi prezinta o crestere in lungime si o crestere in grosime

 Cresterea in grosime se datoreaza activitatii osteogene a
periostului – acesta produce lamele sistemului fundamental extern
prin cresterea apozitionala
 Cresterea in lungime se datoreaza cartilajului de crestere cantonat
in zona metafizara a oaselor lungi – cand acesta se osifica osul isi
inceteraza cresterea
CENTURA SCAPULARA LA PASARILE
DOMESTICE

 SPATA, CLAVICULA, CORACOID

 Spata – os lat cu o forma de iatagan pozitionata paralel fata de coloana vertebrala.
 Extremitatea caudala se ingusteaza ajungand pana in dreptul coxalului
 Extremitatea craniala este latita prezentand tubercul coracoidian, acromion, suprafata de articulare
pentru humerus
 Coracoidul – os lung, puternic, pneumatizat
 Pozitie oblica ventro-caudal
 extremitatea scapulara prezinta suprafata de articulare pentru humerus care
impreuna cu suprafata omonima a spetei formeaza cavitatea glenoida a centurii
scapulare
 Extremitatea sternala este latita si se articuleaza cu sternul prin intermediul
suprafetei de articulare sternale
 Clavicula – are forma unei baghete subtiri si recurbate avand convexitatea orientata
cranial
 La extremitatea sternala cele doua oase se sudeaza si formeaza o proeminenta
denumita hipoclavicula
 Extremitatea scapulara - epiclavicula - se articuleaza cu spata si coracoidul rezultand
gaura triosoasa
 La galinacee claviculele sudate au forma literei “V” iar la palmipede forma literei
“U”