Embriologia

• Disciplina biologică – ce studiază

dezvoltarea fiinţei vii din momentul
dezvoltării ovulului şi până la realizarea
unui organism viabil, expulzat din
organismul matern.
• Ontogeneza – studiază istoria dezvoltării
organismului şi funcţiile sale de la origine
şi până la moarte
 Metode de studiere
• Descriptivă – observaţie şi descriere
• Comparativă – modul de dezvoltare a
diferitor organisme
• Experimentală
• Chimică – procese chimice la nivel celular
şi tisular
• Ecologică – influenţa mediului asupra
dezvoltării
 Perioadele embriogenezei
• Progeneza (gametogeneza,
preembrionară) – procesele de formare a
celulelor sexuale
• Perioada embrionară – de la fecundaţie
până la opt săptămâni – caractere
principale umane
• Perioada fetală – de la 8 săptămâni până
la naştere (266 zile sau 38 săptămâni de
la fecundaţie)
 Gametogeneza
• Spermatogeneza şi ovogeneza decurge în
gonade (testicule şi ovare)
• Celule precursoare migrează din peretele
sacului vitelin în primordiile viitoarelor
gonade, unde împreună cu epiteliul
crestelor genitale formează tubii seminiferi
sau foliculi primordiali.
• Transformările de bază rezultă cu
formarea spermatozoizilor şi ovulelor
 Perioadele gametogenezei
• Proliferare – multiplicarea mitotică a
celulelor iniţiale (spermatogonii şi
ovogonii), constituindu-se rezerve de
celule germinative, ce depăşesc în
proporţii deosebite necesităţile reale a
funcţiei de reproducere
• Creştere – spor în volum a celulelor
germinale – spermatocite sau ovocite de
ordinul I. Au loc pregătiri extrem de
importante pentru fenomenul cheie –
constituirea garniturii haploide de
cromosomi, cu care urmează a fi dotată
fiecare celulă sexuală.
• Maturaţie – 2 diviziuni succesive ale
meiozei. Iniţial ca la mitoză, garnitura
diploidă de cromosomi prealabil se
dublează, după care celulele fiice obţin
acelaşi număr de cromosomi ca şi celula
mamă. În meioză însă după dublare are
loc nu o singură, ci 2 diviziuni consecutive,
rezultând cu 4 celule a câte o garnitură
haploidă de cromosomi.
• Spermiogeneza – perioada a 4-a numai la
spermatogeneză.
 Fecundarea
• Contopirea celulei sexuale masculine cu
cea feminină şi restabilirea garniturii
diploide de cromosomi cu formarea
zigotului – celulă calitativ nouă – organism
monocelular, dotat cu toate calităţile
ereditare ale celui ce urmează a se
dezvolta până la sfârşitul existenţei sale
 Fecundarea
• Are loc în partea ampulară a trompelor
• Interacţiunea celulelor sexuale – 3 faze:
• Interacţiune la distanţă
• Interacţiune de contact
• Pătrunderea spermatozoidului în ovul
• Pentru spermatozoizi sunt caracteristice
reacţiile de capacitaţie – activizarea lor
(fertilizine,hormoni) şi reacţia acrosomală
 Sensul biologic

• Reconstituirea numărului diploic de cromosomi

caracteristic speciei date
• Dotarea viitorului organism cu particularităţi
ereditatre strict individuale
• Determinarea sexului va depinde de tipul
spermatozoidului, care a fecundat ovulul
• Declanşarea proceselor de dezvoltare
individuală (segmentarea, gastrularea, histo-
organogeneza) în conformitate cu planul ereditar
• Capacitaţia - procesul de activizare a
spermiilor, se petrece sub acţiunea unor
factori nespecifici şi a secretului celulelor
secretoare, substanţe chimice, produse
de celulele sexuale, care se numesc
gamone sau fertilizine. O însemnătate
foarte mare - şi factorul humoral
(progesteronul), care activează secreţia
celulelor glandulare.
• Reacţia acrosomală - eliberarea
hialuronidazei şi tripsinei, care discompun
acidul hialuronic din zona pelucidă şi
proteinele celulelor coroanei radiate,
citolema ovocitului.
• După pătrunderea spermatozoidului în ovul
(capul, porţiunea intermediară), are loc reacţia
corticală, ce se manifestă prin condensarea
ooplazmei cu formarea membranei de
gravitaţie, care nu permite la alţi spermatozoizi
să pătrundă în ovocit.
• În ovul se intensifică procesele metabolizmului
intracelular, începe deplasarea intensă a
componentelor citoplazmei cu formarea zonelor
cu granule vitelinice, sporeşte cantitatea
organitelor, adică are loc segregarea
plazmatică.
 Segmentarea
• Prin diviziuni mitotice succesive
organismul monocelular – zigotul – se
transformă în organism pluricelular –
morulă, apoi veziculă cu cavitate mică –
blastulă, blastocist, iar celulele formate –
blastomeri - devin tot mai mărunţi cu
fiecare mitoză, până la restabilirea
raportului nucleo-citoplasmatic,
caracteristic celulelor speciei date.
• În segmentare există o legitate a primelor
3 diviziuni:I în plan meridional – şanţul de
separare a primelor 2 blastomere va trece
prin polul animal, vegetal şi punctul de
pătrundere a spermatozoidului; a II de
asemenea va trece meridional, dar
perpendicular pe prima; a III va trece
perpendicular faţă de primele două.
• La diverse specii, cu cât mai mult vitelus
este în ovul, cu atât mai puţin totală şi mai
puţin egală va fi segmentarea, de la totală
şi egală la parţială, inegală.
 Segmentarea la om
• Segmentarea la om - inegală, unele blastomere
clare, mici, se divid mai intens, altele –
blastomerele întunecate - mari se divid mai rar.
Spre sfârşitul primei zile sau după 24 ore de la
fecundare începe segmentarea. Zigotul are doi
blastomeri identici după conţinutul lor ereditar,
destinate pentru partea dreaptă şi stângă a
corpului. În caz de se separă, fiecare e capabil a
da naştere a câte un organism aparte (gemeni
monozigoţi). Blastomerele formate se divid la 3
zile în 8 blastomere, la 4 zile – 32 blastomere.
Concomitent cu divizarea blastomerelor embrionul
e deplasat pe traiectul oviductului spre cavitatea
uterului.
 Stadiul de blastocist
• Stadiul de blastocist apare la 4-5 zi şi cele 32
celule embrionare formează un corp compact,
ce poartă denumirea de morulă. Aici
blastomerele clare se aliniază într-un înveliş
periferic, lăsând în centru celulele întunecate.
Peste puţin timp între blastomerii clari şi
întunecaţi apare o fisură cu un conţinut lichid,
care se acumulează rapid şi transformă morula
întrun vezicul cu denumirea de blastocist.
Peretele acestuia este format din blastomere
clare, totalitatea cărora va purta înainte
denumirea de trofoblast, iar aglomerarea de
blastomere întunecate, fixate de trofoblast, se
vor numi buton embrionar sau embrioblast.
 Implantarea (nidarea)
• Are loc la a 5-6 zi
• Fenomen crucial pentru dezvoltarea de
mai departe şi nutriţia embrionului
• Se termină la 10 - 14 zi
• Apoi are loc restabilirea mucoasei cu
separarea totală a embrionului de
cavitatea uterină
• În ziua 6-a trofoblastul formează în locul de
contact cu mucoasa uterului structură specială –
sinciţiotrofoblast - numeroşi nuclei amplasaţi
într-o citoplazmă comună, stratul intern -
citotrofoblast, îşi păstrează structura obişnuită
de celule mononucleate, sursa de reînnoire a
sinciţiotrofoblastului. Pentru realizarea
procesului de implantare, sinciţiotrofoblastul
elaborează şi elimină fermenţi proteolitici cu
capacitate distructivă. Ca rezultat embrionul
perforează suprafaţa endometrului şi începe a
se scufunda în profunzimea peretelui uterin.
• Pe măsura invaziei, alte sectoare de
trofoblast se transformă în
sinciţiotrafoblast, ce erodează ţesuturile şi
vasele sanguine. În masa
sinciţiotrofoblastului apar lacune, în care
pătrunde sângele matern din vasele
erodate. Astfel se instalează alimentaţia
hemotrofă a noului organism, care din
acest moment obţine direct din sângele
matern oxigen şi substanţe nutritive,
eliminând în sens invers bioxid de carbon
şi reziduuri de metabolism.
 Gastrulaţia
• proces complex de modificări chimice şi
morfogenetice, însoţit de diviziunea,
creşterea, deplasarea anumită şi
diferencierea celulelor în urma cărora se
formează foiţele embrionare: externă –
ectodermul; medie – mezodermul şi
internă entodermul - sursele primordiului
de ţesuturi şi organe. Gastrulaţia este o
funcţie a blastulei. Celulele ei nu numai că
proliferează, dar în acelaşi timp suferă şi
deplasări.
• Fiecare blastomer rezultat din
segmentare, este capabil să se dezvolte în
mai multe direcţii, după condiţiile în care
este pus, adică posedă potenţialitate.
• Întâi apar foiţele externă şi internă, mai
târziu foiţa mijlocie. În prima fază
embrionul este didermic, ulterior devine
tridermic. Când îşi face apariţia tubul
neural, se numeşte stadiu de neurulă.
 Metode de gastrulare:
• Imigrarea este atunci, când o parte din
blastomerii blastulei se desprind de
peretele ei şi se deplasează în interiorul
embrionului, formând stratul intern-
entodermul.
• Invaginarea sau înfundarea are loc la
amfiox, se manifestă prin faptul, că o parte
a peretelui blastulei, planşeul se înfundă în
interiorul blastulei, formând entodermul.
• Epibolia este acoperirea, suprapunerea,
îmbrăcarea celulelor unei porţiuni a
peretelui blastulei, care se divid rapid, pe
alte porţiuni, unde ritmul segmentării este
lent (amfibii). Acest proces are loc la
supraîncărcarea cu vitelus a ovocitului.
• Delaminarea se petrece la păsări.
Blastomerii peretelui blastulei se divid
tangenţial şi se formează două straturi de
celule: extern – ectodermul şi intern –
entodermul. La vertebrate gastrulaţia este
combinată cu predominarea unei sau altei
metode la diferite etape.
 Prima fază a gastrulării
• Materialul relativ omogen al blastulei se
subdivide în 2 foiţe embrionare cu perspective
diferite în dezvoltarea organismului. Din
totalitatea embrioblastului, până acuma cu forma
uni disc compact, datorită procesului de
delaminare şi migrare, se desprinde o foiţă
subţire – entodermul, sau hipoblastul, restul de
celule rămase vor constitui epiblastul, material
din care vor deriva mai târziu amnionul şi
complexul de organe axiale.
• Între prima şi cea de a doua fază a procesului
de gastrulare intervine o pauză, consacrată în
exclusivitate formării organelor extraembrionare.
Schiţarea organelor extraembrionare

• Corionul se organizează prin apariţia la

sinciţiotrofoblast şi trofoblast al treilea
component, care este mezenchimul
extraembrionar, provenit din celulele ce,
migrând din epiblast, se aştern pe
suprafaţa internă a citotrofoblastului şi,
care vor genera în curând vase sanguine,
prin care oxigenul şi produsele nutritive
vor fi transportate la embrionul în
dezvoltare.
• Amnionul la om se formează mai simplu
ca la păsări şi unele mamifere. În
grosimea epiblastului apare o fisură, în
care se acumulează lichid. Sub presiunea
acestuia, masa iniţial compactă a
epiblastului se transformă într-o veziculă –
cavitatea amniotică, la definitivarea
peretelui căreia va contribui şi
mezenchimul extraembrionar, ce se va
aşterne de asupra peretelui de epiblast.
• Sacul vitelin şi alantoida. Principala sursă de
formare a lor va servi entodermul
extraembrionar, însoţit înexterior de
mezenchimul extraembrionar.. procesul începe
cu migrarea din epiblast a unor celule
mezenchimale în cavitatea blastocistului, care
preiau o formă stelată şi separă spaţiul
blastocistului în mai multe cavităţi. Una din
aceste cavităţi are la o margine a sa foiţa de
endoderm, nou formată, care, împreună cu
mezenchimulîşi extinde marginile până la
căptuşirea completă a cavităţii. Astfel se
formează sacul vitelin primar, cu o formă de
veziculă, asemănătoare cu cea a amnionului.,
dar care este căptuşită de endoderm.
 Săptămâna a treia
• Discul embrionar constituit din epiblast şi entoderm sau
hipoblast. Regiunea discului embrionar, lamela
discoidală de epiblast va constitui arena proceselor de
transformare a embrionului didermic în tridermic cu
formarea coardei, plăcii neurale, mezodermului şi
ectodermului, realizate prin intense multiplicări locale de
celule şi prin deplasări strict coordonate ale maselor
celulare, comune la stadiul respectiv pentru diferite
specii, inclusiv mamifere şi la om.
• Materialul complexului de organe axiale – cu excepţia
entodermului – se află iniţial în componenţa epiblastului.
Poziţia centrală aici aparţine primordiului coardei, care
va dirija toate transformările ce se vor produce în jurul ei.
Materialul destinat coardei coordonează mişcările
maselor celulare prin inducţie – emiterea unor substanţe
biologic active, condiţia fiind şi receptivitatea maselor
celulare, ce urmează a executa deplasările respective.
• Faza a doua a procesului de gastrulare debutează cu o mişcare
combinată a maselor celulare din epiblast în direcţia cefalo-caudală
şi latero-mediană. Pornind în întâmpinare, torentele celulare
formează în centrul epiblastului două buze paralele, ce delimitează
un şanţ – linia primitivă (braza primitivă), la extremitatea anterioară
a ei deplasarea cefalo-caudală rezultă cu apariţia unei proeminenţe
– nodul lui Hensen. În rezultatul deplasărilor continuie sectorul de
epiblast , aflat anterior de nodul Hensen, alunecă în spaţiul
interlamelar şi începe a se mişca în direcţie caudo-cefalică,
formând coarda.
• Regiunile de epiblast, situate pe marginile brazdei primitive,
alunecă în spaţiul interlamelar, plasându-se de lături de coardă şi
constituie aripile de mezoderm. Partea de epiblast, rămasă după
formarea coardei şi mezoderm va forma ectodermul, cu excepţia
porţiunii, situate direct de asupra coardei – placii neurale cu o
destinaţie aparte. Astfel apare la om complexul de prgane axiale,
noul organizm obţinând o simetrie clară bilaterală.
• Spre sfârşitul zilei a 16-a cu apariţia complexului de organe axiale,
se încheie stadiul de gastrulare. Dezvoltarea de mai departe a
embrionului întră în stadiul de histo- şi organogeneză.
 Histogeneza
• Rezultă cu digerenţierea ţesuturilor, care se împart în patru grupuri
esenţiale:
• epiteliile, dotate cu o serie de particularităţi specifice pentru
funcţiile de barieră şi de secreţie. Se dezvoltă din diverse surse
embrionare, ca:
• ectodermal (epidermul, epiteliul de căptuşire al cavităţii bucale,
faringelui, esofagului, porţiunea terminală a rectului), care sunt
formate din mai multe straturi suprapuse de celule, ce asigură în
primul rând funcţia de barieră între mediul extern şi cel intern al
organismului.
• Enterodermal (căptuşesc stomacul şi intestinele, formează ficatul,
pancreasul) au originea din foiţa entodermală, constituite dintr-un
singur strat de celule, funcţie de barieră, de secreţie şi de absorbţie.
• Celonefrodermal, derivate din mezoderm şi dotate cu funcţia de
excreţie (rinichi) şi cu cea de barieră (mezoteliul).
• Ependimoglial, derivat al tubului neural cu funcţia de secreţie a
lichidului cefalorahidian şi de căptuşire a canalului medular,
ventriculelor cerebrale.
• Ţesuturile mediului intern – o gamă vastă de
populaţii celulare, cu funcţie de menţinere a mediului
intern în stricta limită a unor parametri fizico-chimici şi
biologici proprii organismului dat. De asemenea funcţia
de sprigin (sângele, ţesuturile conjunctive, scheletale).
• Ţesutul nervos, derivat exclusiv din placa neurală şi
specializat la înregistrarea diverselor informaţii din
mediul extern şi intern, analiza ei şi elaborarea
reacţiilor de răspuns.
• Ţesuturile musculare, provin din cele mai diverse
primordii embrionare cu funcţie de contracţie şi
constituie aparate de realizare a activităţilor nervoase
prinmişcare a corpului, organelor.
 Procesele de histogeneză şi
organogeneză
• Placa neurală apare în ziua 18 de dezvoltare, exercitând o
flexiune longitudinală în direcţia coardei – şanţul neural ce
fuzionează – tubul neural.
• Mezodermul are configuraţie specifică, cu regiunea paraaxială
îngroşată, după ea – încă o îngroşare intermediară şi regiunea
laterală cu două foiţe: parietală – aderentă la ectoderm şi
viscerală la entoderm, servind ca epiteliu de căptuşire a cavităţilor
peritoneală, pleurală şi pericardială.
• Începând cu ziua a 16 îngroşările paraaxiale şi laterale se divid în
somite, cu debut în regiunea cefalică şi evoluare în direcţie
caudală cu 3-4 perechi de somite pe zi până la formarea a 42-44
pereci (4 occipitale, 8 cervicale, 12 toracice, 5 lombare, 5 sacrale,
8-10 coccigiene) în 30-35 zile. Ceva mai târziu în ele apar porţiuni
ca: sclerotom – material pentru vertebre şi coaste, miotom –
muşchii scheletali; dermotom – ţesutul conjunctiv al pielii.
• Mezenchimul reprezintă populaţie de celule de origine
mezodermală cu aspect stelat şi nucleu mare, veziculos, ce
invadează spaţiile dintre structurile formate. Mezenchimul este
ţesut embrionar, se epuizează dând naştere la toate varietăţile
de ţesuturi conjunctive, cartilaginoase, osoase, musculaturii
netede a organelor interne, elementelor figurate ale sângelui,
vaselor sanguine şi limfatice, primordiului inimii.
• Neurulaţia – transformarea plăcii neurale în tub neural
începe cu săptămâna a 3-a, procesul de sudare a şanţului
neural începe în regiunea mijlocie a corpului cu închidere
treptată spre porţiunea cefalică şi caudală. Ultimele obturează
neuroporul cranian şi caudal în zilele 34 şi 26.
• Crestele neurale o populaţie aparte de celule,ce migrează în
diverse regiuni ale organismului cu contribuţie mare la
dezvoltarea diverselor organe ca: ganglionii nervoşi, celule
gliale, endocrinocitele medularei suprarenalei,parafoliculare din
glanda tiroidă, melanocitele pielii, odontoblastele, condrocite,
endocrinocitele tubului digestiv şi aerian, miocitele globului
ocular şi a.
 Schiţarea sistemelor de organe
• Sistemul nervos şi organele de simţ. Pe parcursul
neurulaţiei în tubul nervos se distinge porţiunea menită pentru
creier şi cea pentru măduva spinării. În viitorul creier se disting
trei vezicule cerebrale: prozencefalul, mezencefalul şi
rombencefalul. În viitoarea măduvă a spinării neuroblastele se
divizează în două coloane anterioare şi două posterioare, care
vor da naştere nucleelor coarnelor anterioare şi posterioare.
• La 22 zile prozencefalul formează cupa optică din care se
va dezvolta retina. Ectodermul invaginează în dreptul fiecărei
cupe pentru a da naştere cristalinului. Tot în săptămâna 4 apar
veziculele auditive, porţiunile respective de ectoderm –
placodele otice – invaginează pentru schiţarea meatului
timpanic.
• Sistemul digestiv. Intestinul preia forma tubulară cu
distingerea primordiilor faringelui, stomacului, ficatului, vezicii
biliare, intestinelor. Stomodeul prin dispariţia septului separator
comunică cu intestinul primar, obţinând pasaj anterior.
Proctodeul se va deschide ceva mai târziu.
• Celomul primitiv. Prin apropierea plicii somatice pe de o parte
şi pe de alta a corpului, foiţele de splanhnotom visceral
fuzionează. Acelaşi lucru se produce şi cu foiţele parietale de
splanhnotom. Spaţiile dintre foiţele menţionate devine comun,
constituind celomul, sau cavitatea secundară a organismului.
Ulterior celomul este împărţit în două etaje de un sept
mezenchimal transvers. Etajul superior – pentru cavitatea
pericardială şi pleurală, inferior – pentru cavitatea peritoneală.
• Sistemul cardiovascular. Tubul cardiac comun apare în
săptămâna a 3 şi se conectează la aortele abdominale, sistemul
de vene cordonale, viteline şi umbilicale, creând împreună
primul sistem de circulaţie a noului organism, care prin pulsaţiile
inimii, semnalate la ziua 22 de dezvoltare preia asupra sa
importantele funcţii în asigurarea dezvoltării noului organism.
• Arcurile branhiale. Apar în decursul săptămânii a 4-a pe
suprafaţa laterală a regiunii cefalice, sub formă de şanţuri
paralele ce delimitează proeminenţe – arcurile branhiale.
Concomitent din interiorul faringelui primitiv spre fiecare din
şanţurile menţionate înaintează tot atâtea şanţuri interne. Care
ulterior se vor lărgi cu formarea pungilor faringiene, surse de
dezvoltare pentru mai multe formaţiuni a regiunii cefalice a
corpului.