MENȚINERE,

DEZVOLTARE,
LICHIDARE
PRINCIPII
DE
EVALUARE
A
FIRMEI
Întreprinderea este o entitate singulară: are o istorie
unică, un anumit scop și un anumit tablou economic
general. Întreprinderea privată este un sistem ale cărui
subsisteme trebuie analizate și evaluate, demers în care
apar dificultăți care pot fi diminuate prin precizarea unor
principii de evaluare a semnificației conceptelor utilizate.
Evaluarea este, drept operația de apreciere, de stabilire a
valorii, a prețului. Valoarea este rezultatul unei judecăți
de valoare care se bazează pe o apreciere cu caracter
subiectiv sau obiectiv (analize, calcule, expertize).
Evaluarea unei întreprinderi presupune stabilirea valorii
afacerii la un moment dat, măsurarea avuției reale, a
potențialului acesteia de a-și mări bogăția în perioada
imediat următoare și formularea unei concluzii.
 Principii fundamentale de evaluare
1. Valoarea întreprinderii depinde direct de performanța acesteia de a genera
în viitor fluxuri pozitive la dispoziția proprietarilor, cu excepția cazurilor când
lichidarea conduce la o valoare mai mare.
2. Piața determină rata de fructificare (rentabilitate) a capitalului așteptată de
investitor știut fiind faptul că forțele pieței determină ratele reale de fructificare
a capitalului
3. Valoarea întreprinderii este estimată la un moment de timp în funcție de
informațiile existente și de previziunile făcute în legătură cu evoluția
întreprinderii.
4. Valoarea întreprinderii este echivalentă cu valoarea prezentă a tuturor
fluxurilor viitoare anticipate care derivă din dreptul de proprietate asupra
capitalului firmei.
5. Cu cât este mai mare valoarea activelor tangibile cu atât este mai mare
valoarea întreprinderii.
În evaluarea unei facerii sunt utilizate concepte precum: valoare a afacerii,
valoare intrisecă sau valoare fundamentală, dar și indicatori economici și
diferite metode de evaluare.
PROCESUL
DE
EVALUARE
A
FIRMEI
Procesul de evaluare a întreprinderii reprezintă o procedură
complexă de determinare, într-o manieră credibilă, a valorii
întreprinderii.
Primul pas într-o evaluare este descrierea misiunii de evaluare, adică
stabilirea clară a obiectivelor și a scopului raportului pe care-l va
realiza evaluatorul, pas urmat de identificarea întreprinderii evaluate,
a pachetului de acțiuni, de precizarea scopului evaluării, a clientului și
a destinatarului raportului, definirea valorii estimate, data evaluării și
data raportului de evaluare, ipoteze și condiții limitative și
conformitatea cu standardele de evalare.
Al doilea pas, în procesul de evaluare a unei întreprinderi este
diagnosticul afacerii care include: scurt istoric, tipul afacerii/firmei,
produsele și serviciile, piața firmei, analiza clienților și a furnizorilor,
concurența, dotările tehnice și tehnologiile principale, identificarea
activelor și localizarea lor, data și gradul de extindere al inspecților,
angajații, managementul, analiza financiară a afacerii/firmei și sursele
de informații utilizate, actualitatea și gardul lor de credibilitate.
 Niveluri de diagnosticare a firmei
1.comercial-estimare a pieței actuale și profesionale, a
întreprinderii și a poziției sale pe piață;
2.juridic-analiza aspectelor legale privind activitatea firmei
evaluate;
3.operațional-analiza factorilor tehnici, a tehnologiilor de
fabricație, precum și a organizării activității operaționale;
4.resurse umane și management-cunoașterea de către
eveluator a resurselor umane și a potențialului de
management, bgradul de realizare a criteriilor de performanță
stabilite prin contractul de management evidențiindu-se
puncte forte și slabe;
5. economico-financiar-performanțe și riscuri, ajustarea
situațiilor financiare istorice, compararea cu întreprinderi
similare.
Modul prin care întreprinderea își gospodărește
eficient resursele, utilizează patru categorii de
indicatori: de lichiditate, de acoperire
financiară, de profitabilitate și de activitate.
La finalul procesului de evaluare a societății
comerciale se va avea de-a face cu stabilirea
opiniei și a concluziilor evaluatorului, acesta
realizând recomandări în ceea ce privește
activitatea economică în cauză, până la a indica
posibilități precum: continuarea afacerii,
dezvoltarea și diversificarea afacerii sau
lichidarea afacerii.
FEZABILITATEA
FIRMEI
Activitatea oricărei societăți comerciale generează două
categorii de fluxuri: intrări de factori de producție și ieșiri
de produse/servicii.
Plusul de valoare realizat de întreprindere peste valoarea
factorilor de producție proveniți de la terți, îmbracă forma
valorii adăugate. A fost dezvoltat un „management prin
valoare” care propune un sistem de indicatori pentru
analiza valorii create de întreprindere printre care se
numără și valoarea de piață adăugată sau valoarea
capitalului investit.
Valoarea capitalului investit arată raportul dintre valoare
de piață a firmei și valoarea capitalurilor investite în firmă.
Poziționarea întreprinderii din perspectiva valorii de piață
adăugate care compară rentabilitatea capitalului investit în
întreprinderea cu costul mediu al capitalului de piață.
Există trei situații:
-costul capitalui ‹ rentabilitatea capitalului
investit: valoarea adăugată pozitivă (firma este
performantă, competitivă, foarte rentabilă);
- costul capitalui =rentabilitatea capitalului
investit: valoarea adăugată nulă (firma are o
poziție normală și rentabilitate medie);
- costul capitalui > rentabilitatea capitalului
investit: valoarea adăugată negativă (firma are o
poziție fragilă și se impune vânzarea sau
lichidarea afacerii).
La baza evaluării afacerii, a deciziei întreprinzătorului de
continuare a afacerii, de dezvoltare și diversificare a
acesteia sau de lichidare a afacerii stă studiul de
fezabilitate. Fezabilitatea este un proiect al unei investiții
cu scop de creștere și dezvoltare a afacerii, studiu
efectuat atât din punct de vedere al posibilităților tehnice
și tehnologice de realizare, cât și din punct de vedere
economic, social, al rentabilității economice și ecologice.
În realizarea studiului de fezabilitate se ține cont de
trăsăturile factorilor de producție de a fi combinați și
substituiți. Totalitatea combinațiilor posibile ale factorilor
de producție, în diferite proporții se exprimă prin funcția
de producție, iar pentru întreprindere este vorba de a
indentifica combinația optimă pentru fiecare situație.
Orice restructurare și dezvoltarea a unei afaceri necesită o
perioadă mai lungă de timp, deoarece înainte de realizarea
investiției sunt necesare studii, documentații pentru a
surprinde oportunitatea investiției din perspectiva obiectivului
urmărit.
Situația economico-financiară a unei societăți comerciale
poate să evolueze negativ, ceea ce, în măsura în care această
situație se permanetizează, poate conduce la lichidarea
respectivei firme. Lichidarea întreprinderii este posibilă în
două situații: atunci când întreprinderea este în dificultate și
își încetează activitatea și atunci când întreprindrea se află în
dificultate temporară, dar poate fi redresată. În ultimul caz,
întreprinderea poate fi cumpărată de firmele concurente care
doresc să-și întărească poziția pe piață, de investitori care
doresc să-și diversifice activitatea, de investitori care doresc să
schimbe profilul firmei.
 MOTIVAȚIA
MUNCII-FACTOR
AL SUCCESULUI
ÎN AFACERI
În managementul firmei, resursele umane determină succesul
afacerii, chiar dacă resursa umană este greu de condus dacă
nu sunt cunoscuți factorii care îi influențează performanțele.
Întreprinzătorul trebuie să înțeleagă motivațiile fiecărui
angajat și să-și explice implicațiile acestora în comportament.
Managerul trebuie să-și dezvolte abilități de cunoaștere a
angajaților și să-i antreneze în procesul de realizare a
sarcinilor propuse.
Mulți întreprinzători sunt de părere că succesul afacerii este
determinat de eforturile depuse de angajați și, de aceea, vor
evalua satisfacția și motivația oamenilor cu care lucrează.
Motivația la locul de muncă implică cel puțin trei seturi de
variabile: caracteristicile individuale, comportamentele
implicate de caracteristicile postului și impactul mediului
organizațional.
 Variabile motivaționale
Caracteristici individuale
1. Interese
2. Atitudini (față de sine, față de superiori, față de post);
3. Nevoi (securitate socială, de realizare, de apartenență la grup, de acceptare, sentimentul
propriei valori, stima altora);
Caracteristici ale postului
Tipuri de recompense
Gradul de autonomie
Gradul de varietate a sarcinilor
Control direct al performanței
Caracteristici ale mediului de muncă
Mediul direct de muncă (echitate, conttrol);
Acțiuni organizaționale (climat de muncă, sistemul recompenselor);
Diferențele de performanță pe un post depind de caracteristicile individuale ale angajaților, de
caracteristicile postului și caracteristicile mediului de muncă care pot fi împărțite în două mari
categorii: mediul imediat de muncă (grupul de muncă) și mediul care vizează organizația în
ansamblu (sistemul de salarizare). Comunicarea, percepția recompenselor, dar și a sancțiunilor,
cooperarea sau conflictul pot influența pozitiv sau negativ deciziile legate de muncă. Pentru a se
obține performanțele dorite trebuie să existe intercțiuni între cele trei variabile menționate.
Efectele motivării asupra comportamentului
organizațional se pot grupa în:
Efecte pozitive: performanța exprimă prin
productivitate, inovare, loialitate și satisfacție.
Efecte negative: absenteism și fluctuația personalului
determinată de factori interni (salariu mic, satisfacție de
muncă scăzută, muncă dezorganizată) și de factori
externi (alt post mai avantajos, inexistența unui sindicat
puternic, rata scăzută a somajului).
O persoană motivată are mai multe șanse să reușească
în viață sau să desfășoare o afacere de succes.
Motivația muncii este într-un fel miza reușitei
personale.