Masajul medical reprezinta grupul de tehnici care se

executa asupra musculaturii si tesuturilor adiacente

cu scopul relaxarii, si imbunatatirii circulatiei
sanguine. Se poate aplica un masaj local, pe diferite
regiuni ale corpului, sau masajul general, el mai poate
fi superficial sau profund, sedativ sau stimulant. Este
cel mai cunoscut mijloc de fizioterapie, el fiind folosit
inca din anul 3000 i.e.n.
Efectele masajului: imbunatateste circulatia sanguina,
stimuleaza regenerarea tesutului cutanat, ajuta la
schimburile gazoase la nivelul pielii, ajuta la scaderea
tesutului grasos subcutanat, are efect analgezic asupra
tesutului cutanat si muscular, creste rezistenta
musculara, produce relaxare si scade anxietatea.
Procedee principale de masaj (fundamentale):
alunecarile (netezirea, efleurajul); frictiunile;
framantatul si stoarcerea (petrisajul); lovirile usoare si
ritmice (baterea, tapotamentul); vibratiile.
Procedee secundare de masaj (ajutatoare): cernutul si
rulatul; presiunile; tractiunile si tensiunile;
scuturarile; ciupirile si pensarile;
Netezirea/Efleurajul
Definiţie:
 Se adresează tegumentelor şi constă în
alunecări ritmice şi uşoare executate cu diferite
părţi ale mâinilor în sensul circulaţiei de
întoarcere (venoase şi limfatice).
 Mişcarea constă în acţiunea de împingere şi
tragere a mâinilor cu o anumită apăsare în funcţie
de scopul urmărit.
Manopera activa si cu presiune mai mare se va face
intotdeuna in sensul curgerii circulatiei de intoarcere
venolimfatice (dinspre distal inspre proximal, pentru
a nu produce staza).
Revenirea mainii inspre pozitia initiala se va face
intotdeauna fara a desprinde mana de tegument, cu
presiune mult mai mica fata de timpul precedent.
Clasificarea netezirilor:
 Când acţionăm superficial se fac neteziri cu
vârful degetelor, cu faţa palmară sau cu cea dorsală.
Presiunea manevrelor va fi răsfrântă strict asupra
pielii.
Când acţionăm mai profund avem neteziri cu
marginea cubitală, cu rădăcina mâinii, cu pumnul
palmar sau cubital. În timpul netezirilor intensitatea
apăsărilor va alterna ritmic şi la distanţe egale pentru
a nu stânjeni circulaţia din artere.
A. Din punct de vedere al modului de lucru al
mâinilor avem:
 - neteziri simultane
 - neteziri alternative
 B. Din punct de vedere al direcţiei netezirilor:
 - pe direcţie longitudinală a segmentului:
 simultane lungi
 alternative lungi
 - pe direcţie oblică:
 simultane medii
 alternative medii
 - pe direcţie transversală:
 simultane scurte
 alternative scurte
 Manevrele lungi pierd din viteză şi presiune în timp ce manevrele
scurte devin din ce în ce mai rapide, au ritm vioi şi presiune crescută.
 C. Din punct de vedere metodic.
 - netezire introductivă
 - netezire finală (de încheiere)
Netezirea introductivă are loc în orice şedinţă,
orice regiune, segment sau zonă.
 Tipuri:
 1. simultane lungi
 2. alternative lungi
 3. simultane medii
 4. alternative medii
 5. simultane scurte
 6. alternative scurte
 Ritmul şi intensitatea manevrelor vor creşte
în mod treptat, deoarece se urmăreşte obţinerea
încălzirii subiectului pentru următoarele tehnici şi
obţinerea acomodării subiectului cu maseurul.
Netezirea finală. Succesiunea manevrelor este
invers ca la cea introductivă. Manevrele vor
scădea treptat în ritm şi intensitate.
D. Din punct de vedere al specificului regiunii
avem:
 - neteziri pentru regiuni cu pilozitate
crescută – hipertricoză, neteziri în perie cu
degetele în semiflexie
- neteziri pentru segmentele circulare, tronconice
(braţe, gambe, antebraţe), neteziri în brăţară sau
inel, se realizează sacadat. Se prinde segmentul în
priză circulară cu policele unul înaintea celuilalt şi
se deplasează cu o mişcare sacadată.
Efectele terapeutice.
 Efectele se instalează pe cale reflexă şi
mecanică.
 Efectele mecanice se răsfrâng asupra:
 1. circulatiei
 2. sferei neuropsihice
 3. pielii
1. Asupra circulatiei:
acţionează direct asupra circulaţiei venoase
superficiale, împingând sângele venos în sensul
curgerii normale;
acţionează asupra circulaţiei profunde pentru regiuni
plane şi întinse. Efectul se produce când netezirea se
execută simultan şi cu presiune.
pentru regiunile circulare efectele sunt induse prin
manevra superficială, netezirea sacadată în brăţară,
deoarece priza circulară simulează contracţia fibrei
musculare netede ce intră în alcătuirea tunicii medii a
venelor dispuse sub formă de inele.
2. Asupra sferei neuropsihice:
 - realizează acomodarea subiectului cu
maseurul, inducând efect psihoterapeutic de
relaxare.
3. Asupra pielii:
 - determină exfolierea celulelor cornoase,
rezultă scurtarea timpului reînnoirii epidermului;
- împiedică încărcarea progresivă a fibrelor elastice
cu ioni de calciu prevenind îmbătrânirea pielii;
- activează secreţia de sebum şi sudoare care intră
în componenţa filmului lipidic, acid de suprafaţă
cu rol antimicrobian, antifungic şi antiparazitar;
- stimulează deschiderea canalelor glandelor
sudoripare;
favorizează pierderea de căldură prin transpiraţie,
deci intervine în termoreglare;
- prin sudoare se elimină şi produşi toxici de
metabolism (azotaţii, nonazotaţii);
- favorizează detoxifierea organismului după
eforturi intense, prevenind instalarea oboselii.
Efectele pe cale reflexa:
 Se excită receptorii senzitivo-senzoriali, extero-,
proprio, interoceptorii, iar ecoul pentru fiecare
receptor este diferit.
Neteziri lungi
 - efectuate cu ritm şi intensitate scăzută induc
un efect calmant, liniştitor la nivelul sistemului
nervos central şi efect relaxant decontracturant
asupra musculaturii striate;
 - scad sensibilitatea conductibilităţii şi
reactivitatea nervoasă.
Neteziri scurte
 - efectuate cu ritm şi intensitate crescută au
efecte intense;
 - se induc efecte asupra circulaţiei arteriale
vasodilatante, hiperemie cutanată persistentă;
- temperatura pielii este incriminată în
perceperea senzaţiei dureroase, astfel temperatura
scăzută scade percepţia durerii, rezultă aplicaţiile
masajului cu gheaţă în diverse algii.
 Frictiunea
Definitie:
 Este reprezentata de presiuni cu intensitate
variabila efectuate rotativ, longitudinal sau eliptic,
la nivelul tegumentului si musculaturii
pacientului.
Este o tehnica de masaj care are ca principale
tinte terapeutice zone mici ale tesutului celular
subcutanat, tesuturi cicatriciale si aderentiale.
Se adreseaza in special pentru tesuturile dermice
si subdermice, fascii, tendoane, burse seroase,
musculatura.
Tehnica uzeaza deplasarea din aproape in aproape,
durata manevrei active circa un minut, urmata de
deplasarea in regiunea imediat invecinata, cu revenire
la nevoie in zona masata initial, pentru prevenirea
iritarii tisulare, tehnica folosita cu forta putand
provoca leziuni tisulare.
De aceia tehnica nu se va folosi niciodata in fazele
acute sau imediat postacute.
Se contraindică de asemenea în procese hemoragice
putand produce ruperea vaselor sanguine locale şi
continuarea hemoragiei.
In tehnicile neuromusculare, ca de exemplu in
stimularea organelor Golgi de la nivelul insertiilor
tendinoase, tehnica descrisa de Dr. James Cyriax,
durata frictionarii este de pana la 15 minute, multi
dintre pacienti si terapeuti considerand-o insa
excesiva.
La sfarsitul frictionarii, se recomanda intinderi
functionale, mobilizari in unghiuri functionale
pasive.
Clasificare:
 A. Din punct de vedere tehnic
 Se execută cu vârful degetelor,
marginea cubitală, rădăcina mâinii, proeminenţa
tenară şi hipotenară, faţa palmară, faţa dorsală,
pumnul palmar, pumnul dorsal sau cu cotul. La
acestea se va apela în funcţie de sensibilitate. Pe
zonele sensibile fizic se va executa cu partea
cărnoasă, iar pe zonele mai voluminoase, mai
pline se va executa cu pumnul sau cotul.
În funcţie de suprafaţă: în zonele mici cu degetele, în
zonele mari cu toată mâna, în zonele foarte mari cu
ambele mâini. Sensul este adaptat particularităţilor
anatomice ale regiunilor respective.
Pentru ligamente, spaţii interosoase, spaţii
intermusculare, degete, tendoane se execută liniar şi
longitudinal; pentru articulaţii interfalangiene şi
pentru unele tendoane (tendonul lui Ahile) se execută
transversal cu vârful degetelor sau cu marginea
cubitală a mâinii.
După specificul regiunii avem:
 - fricţiuni în cleşte pentru tendonul lui Ahile
 - fricţiuni în zigzag pentru coloana
vertebrală de sus în jos
Prin fricţiune putem acţiona profund sau
superficial mărind presiunea cu care se execută
manevra şi unghiul cu care degetele se aplică pe
tegument. Cu cât presiunea este mai mare şi
unghiul este mai mare cu atât manevrele sunt mai
profunde, cea mai mare adancime fiind realizata
la un unghi de 90 de grade.
 B. Din punct de vedere metodic
 Fricţiunea este simplă sau combinată.
 Fricţiunea simplă – când se execută unul
din elementele tehnice.
 Fricţiunea combinată cu alte procedee de
masaj: cu frământatul.
 Efectele terapeutice.
 Efectele mecanice.
 - Elasticizarea si asuplizarea tesuturilor
cicatriciale si a fibrozarilor tisulare, constitue
unul dintre principalele efecte terapeutice, efect
care nu poate fi conceput fara aceasta tehnica
de tratament. Reduce astfel riscul aparitiei
redorilor articulare, musculoligamentare,
cicatriciale, precum si retractiile tisulare.
- Stimuleaza procesele de vindecare si favorizeaza
regenerarea unui tesut cicatricial functional.
- Amelioreaza si stimuleaza circulatia locala
tisulara, cu aparitia vasodilatatiei tegumentare dar
si la nivelul structurilor profunde intratisulare sau
periarticulare.
- Produce analgezie si induce relaxare musculara,
mai ales cand sunt efectuate lent, usor si progresiv.
- Creste absorbtia si vehicularea in circulatia
profunda a unor produse medicamentoase.
Efectele pe cale reflexă
 - Stimularea eliberarii de hormoni
(histamina, bradikinina) care produc vasodilataţie
locală exteriorizată prin hiperemie persistentă.
 - Creşterea afluxului de sânge către piele.
Aceasta explică mecanismul de asuplizare a
acesteia în toate condiţiile în care supleţea este
redusă sau pierdută (înaintarea în vârstă sau
tendinţa la formarea de cicatrici cu exces de
material fibros).
- manevrele lungi executate cu ritm şi intensitate
scăzută induc relaxarea musculară, fiind utila atat
pacientilor cat si sportivilor, inainte sau dupa
incheierea unei probe sportive, producand si
analgezie este utila in tratamentul sechelelor dupa
entorse, luxatii, contuzii, sufuziuni, intinderi
musculoligamentare.
 - manevrele scurte executate cu ritm şi
intensitate crescută au efecte inverse, efectul
stimulant creste randamentul recuperator, creste
performantele fizice si psihice ale pacientului sanatos
sau bolnav, inclusiv al sportivilor, inaintea probelor
sportive.
 Framantatul/Petrisajul
Definitie.
Constă în prinderea tegumentului, tesutului
celular subcutanat si musculaturii pacientului,
ridicarea sub forma unei cute, atat cât permite
elasticitatea proprie şi stoarcerea prin comprimare
între degete sau între degete şi rădăcina mâinilor
sau presarea pe un plan profund.
Clasificare:
 Din punct de vedere tehnic şi în funcţie de
particularităţile regiunii avem:
 1. Frământatul în cută – se aplică tuturor regiunilor.
Diferă însă priza în funcţie de grosimea stratului de
prelucrat.
a. Priză mică – se realizează între police şi index;
b. Priză medie – se realizează între degetele 2, 3, 4, 5 şi rădăcina
mâinii;
c. Priză mare – se realizează cu vârful tuturor degetelor inclusiv
policele.
2. Frământatul în val sau în cută deplasabilă – se execută
dacă elasticitatea pielii o permite. Sensul este longitudinal
şi transversal.
Forme speciale:
Se aplică pe segmentele circulare tronconice.
Frământatul circular – segmentul se prinde cu priză
circulară. Policele sunt orientate unul în faţa
celuilalt, muşchii sunt între degete şi palme şi sunt
presaţi pe planul de sprijin.
Frământatul şerpuit – priza este tot circulară.
 Policele sunt paralele, iar muşchii sunt presaţi
 alternativ de mâna dreaptă şi mâna stângă.
Efectele terapeutice.
 Efectele se instalează concomitent pe cale
mecanică şi reflexă. Ele nu pot fi atât de net
diferenţiate, deoarece masele musculare au o
dispoziţie profundă.

 Frământatul activeaza circulatia limfatica si

stimulează deschiderea unor capilare de rezervă
favorizând circulaţia profundă şi eliminarea
produşilor toxici de metabolism astfel mobilizarea
fluidelor si a lichidelor de staza constitue unul din
cele mai importante efecte terapeutice.
Stimulează proprietăţile fizice ale muşchilor, şi anume:
 Troficitatea – menţine muşchii în stare trofică
normală împiedicând apariţia atrofiilor (după
imobilizări în aparat gipsat sau alte afecţiuni specifice);
 Elasticitatea – creşterea elasticităţii prin
stoarcere previne apariţia rupturilor musculare,
secundare unor contracţii bruşte;
 Excitabilitatea – este concretizată prin
posibilitatea executării unui efort prelungit şi susţinut
datorită împingerii barierelor de instalare a oboselii;
 Contractilitatea – frământatul creşte forţa de
contracţie a muşchilor prin ameliorarea sincronizării şi
mobilizării unităţilor motorii.
Metoda se dovedeste deosebit de utila in tratamentul
hipotoniilor, atoniilor si chiar atrofiilor musculare,
mai ales in cele produse de imobilizarea prelungita, in
conditiile pastrarii normale a inervatiei musculare.
Sidney Licht recomanda ca efectuarea framantatului
sa fie facuta numai atunci cand:
- nu exista riscul producerii socului histaminic dupa
terminarea tratamentului (atunci cand nu apare
hipotensiune arteriala, greturi, insomnie, miozita
dureroasa).
- exista mase musculare suficient de voluminoase
(brate, coapse, gambe, solduri, perete abdominal), sau
acolo unde tesutul celular subcutanat si tegumentul
pot fi usor prinse cu mainile.
Sidney Licht descrie o serie de tehnici care deriva
din framantatul clasic, tehnici pe care alti autori le
includ la tehnici secundare de masaj:
- ciupiturile
- rulatul
- stoarcerile
- rasucitul
- framantatul cu pumnul
 Tapotamentul/Baterea
 Este cel mai excitant procedeu de masaj, dar efectuat bland poate fi o metoda
relaxanta si intens reconfortanta.
Definitie.
 Constă în aplicarea unor lovituri (batai) ritmice, uşoare si rapide,
executate cu diverse părţi ale mâinii.
 Clasificare:
 Din punct de vedere tehnic:
 Dupa DeLisa:
 - utilizarea partii dorsale a degetelor medii se numeste tocat
 - utilizarea suprafetei palmare a tuturor degetelor se numeste plescait
 - utilizarea regiunii hipotenare se numeste batatorire
 - cu periuta sau cu varful degetelor se numeste batere usoara
 - cand degetul mare si indexul produc o ciupire usoara a tesuturilor se numeste
ciupire
Manevre de bătătorit:
 - cu palma în cupă sau ventuză;
 - cu pumnul cubital sau palmar;
 - cu pumnii complet închişi sau parţial.
Se va evita:
 - regiunea lombară (rinichii);
 - plica poplitee;
 - axila;
 - plica inghinală;
 - triunghiul lui Scarpa.
 Tapotamentul se execută în lungul fibrei
musculare.
 La fiecare ciclu de tapotament se execută o
netezire.
Efectele terapeutice.
 Efectele pe cale mecanică:
 - mobilizează adipocitele din stratul adipos.
Rezultă rolul estetic al acestei manevre;
 - acţionează asupra nervilor vasomori
crescând afluxul de sânge către zona masată.
Rezultă hiperemie (înroşirea şi încălzirea pielii);
 - acţionează asupra nervilor senzitivi
scăzând sensibilitatea dureroasă;
- acţionează asupra fibrelor musculare propriu-zise
determinând creşterea tonusului muscular. Gradul de
contracţie musculară depinde de ritmul şi intensitatea cu
care se aplică manevra. Astfel avem:
loviri aplicate cu ritm şi intensitate scăzută produc
contracţii parţiale;
loviri aplicate cu ritm şi intensitate crescută produc
contracţii totale, dar fără efect mecanic;
stimulează proprietăţile muşchilor (excitabilitatea şi
contractibilitatea) cu condiţia aplicării de-a lungul fibrei.
Tapotamentul este recomandat în automasaj
pentru că manevrele pot fi bine dozate. Se
recomandă ca masaj pregătitor pentru
competiţiile sportive de iarnă, în tratamentul
atoniei (diminuare a elasticităţii ţesuturilor, lipsă
de vitalitate) şi atrofiei (reducere a volumului şi
puterii unui ţesut cauzată de inactivitate sau de
tulburări de nutriţie) musculare.
 Vibratiile
Definitie.
 Imprimare în ţesut al unui număr cât mai
mare de mişcări oscilatorii ritmice, într-o unitate
de timp cât mai mică, printr-o foarte rapida
alternanta intre flexii si extensii ale cotului si
umarului.

 Mişcările se aseamănă cu tremurat

continuu, tehnica fiind relativ greu de efectuat,
aparand rapid oboseala mainii tehnicianului.
Sunt manuale şi mecanice. Ele se completează reciproc şi
este ideal să se aplice alternativ.
 1. Vibraţiile manuale:
 Se pot adapta particularităţilor anatomice ale
subiectului, îşi pot modifica ritmul, amplitudinea în
funcţie de regiunea şi toleranţa subiectului.
2. Vibraţiile mecanice:
Produc oscilatii mecanice continue, uniforme, egale, cu
ritm constant. Nu întotdeauna se pot adapta formei
regiunii masate.
In practica se poate combina masajul mecanic
vibrator cu vibratiile efectuate manual.

Eficienta vibratiilor efectuate manual este de mai

buna calitate fata de cele efectuate mecanic.
Din punct de vedere tehnic:
 Vibraţiile se execută cu vârful degetelor, faţa
palmară a degetelor, cu mana, cu regiunea
radiocarpiana, cu toata palma si cu degetele
inchise, cu pumnul inchis sau deschis.
Efectele terapeutice.
 Efectele apar prin actiunea factorului
mecanic, dar si pe cale reflexă:
 - manevrele fine, usoare, uniforme şi
prelungite sunt sedative, calmante, liniştitoare
pentru sistemul nervos central, produc scăderea
sensibilităţii pielii şi a ţesuturilor superficiale si
cresterea pragului de perceptie a senzatiilor
periferice, producând senzaţie de amorţire,
încălzire generala, confort şi relaxare;
- relaxare musculara pe musculatura contractata
antalgic sau hipertona prin suprasolicitare,
facilitand astfel performanta motorie musculara.
- manevrele ample şi puternice produc un efect
stimulant, excitant, cu cresterea tonusului psihic,
cu cresterea capacitatii de efort, combaterea
oboselii generale si musculare, cu cresterea
performantelor psihice si fizice, cu activarea
circulaţiei si hiperemie consecutiva.
 Manevrele secundare
Incadrarea unor procedee ca procedee secundare
de masaj se face mai mult din considerente
didactice, care reies din frecventa cu care se
utilizeaza in practica medicala aceste procedee,
sau din faptul ca unele dintre acestea provin din
cele etichetate drept principale, prin variante de
tehnica.
Efectele terapeutice in marea lor parte se pot
obtine cu ajutorul procedeelor etichetate drept
procedee principale de masaj, procedeele
secundare de masaj fiind acele procedee care prin
asocierea lor cu procedeele principale cresc
eficienta tratamentului sau permit obtinerea mai
usoara a unor efecte terapeutice, altfel greu de
obtinut.
Sunt mai putin frecvent folosite in masajul uzual.
Nu sunt intodeauna obligatorii de utilizat.
Nu constitue uzual metode de masaj care sa
deschida sedinta de masaj.
Nu sunt metode obligatorii si obisnuite de
pregatire pentru masaj.
Nu constitue metode unice in terapia prin masaj.
 1. Rulatul şi cernutul;
 2. Tracţiunile, tensiunile şi scuturările;
 3. Presiuni;
 4. Ciupiri şi pensări.
 Rulatul
Se aplică segmentelor circulare, între feţele
palmare cu menţinerea degetelor în extensie.
Mâinile se deplasează ritmic, alternativ, de jos în
sus, anterior şi posterior sau invers, feţele palmare
lucrând în permanenţă în planuri paralel.
 Cernutul
Se prinde masa musculară cu vârful degetelor,
uşor flectate, sau între feţele palmare cu degetele
întrepătrunse şi se deplasează în sens lateral de jos
în sus prin ridicări şi presiuni alternative. Cel mai
frecvent se foloseste dupa framantare intensa sau
tapotament.
 Cernutul si rulatul
Se adresează segmentelor tronconice şi induc
următoarele efecte:
 - relaxare importanta a maselor musculare si
sedativ asupra sistemului nervos central.
 - decongestie;
 - redau supleţea si elasticitatea tisulara.
 Sportivii apelează la ele după eforturi
intense având avantajul că se pot aplica peste
îmbrăcăminte în pauzele dintre probe şi după
competiţii.
 Tractiunile si tensiunile
Tractiunile sunt miscari de tragere in axul lung al
segmentului de tratat, cu scopul de a indeparta cele doua
capete articulare,cu intinderea tesuturilor moi
periarticulare, iar tensiunile reprezinta active sau mai ales
pasive, o fortare a capatului extrem de miscare a unui
segment de tratat, pe directia unghiurilor normale de
miscare a articulatiei respective.
Se executa la sfarsitul sedintei de masaj.
Se executa numai pentru articulatii si tesuturile
periarticulare.
La nivelul articulaţiilor se produce o senzatie de incalzire
placuta, de reducere a tensiunii locale, de usurare.
Cresc amplitudinea de miscare articulara si periarticulara,
de asuplizare articulara si musculara.
Previn si combat redorile si anchilozele articulare si
redorile de origine musculoligamentara.
Mentin mobilitatea normala.
Reduc intensitatea durerilor prin mecanism de decoaptare
articulara si cresc posibilitatile de miscare articulara.
Favorizeaza vindecarea in conditii functionale normale.
Previn fibrozele excesive si faciliteaza mentinerea
structurii functionale normale, in conditiile reducerii
duratei de vindecare, a diminuarii durerii, a prevenirii
limitarilor functionale ulterioare.
 Scuturarile
Mişcări oscilatorii care se executa ritmic, amplu,
la nivelul segmentelor de membru, membru in
intregime sau tot corpul. Se execută prin prinderea
segmentului distal cu ambele maini, urmat de
imprimarea unor miscari ritmice si vii dinainte
inapoi si de sus in jos, apoi cu alternanta inversa.
Efectele sunt in special miorelaxante la nivelul
grupelor musculare contractate sau retracturate,
analgetic si de ameliorare a tonusului fizic si psihic
al pacientilor.
 Presiunile
Constau într-o apăsare superficială sau profundă. Se aplică
în diverse moduri:
 - presiuni simple;
 - presiuni vibrante;
 - presiuni asociate cu mişcări respiratorii. Acestea se
aplică în ritmul frecvenţei respiratorii (16-18 resp./min.).
Un prim efect terapeutic este acela de analgezie, efect care
de regula apare dupa o initiala scurta exacerbare a durerii,
urmata de hipoalgezie pana la anestezie. Mecanismul are o
importanta componenta reflexa. Eficienta este mai mare pe
punctele dureroase decat pe zonele dureroase.

Efectele sunt relaxante prin asociere cu vibraţiile.

 Ciupirile si pensarile
Se aplică pe porţiunile musculare şi diferă prin
priza cu care se execută. Ciupiturile au priză mică,
iar pensările priză medie sau mare. Corectitudinea
manevrelor este dată de zgomotul fâşâit.
Au efect excitant când se execută cu ritm viu.
 Manevrele secundare
Rulatul şi cernutul se fac înaintea tapotamentului,
după frământat.
 Ciupiturile şi pensările se fac înaintea
tapotamentului.
 Pensările nu se fac niciodată direct pe os, se
fac paravertebral.
 Tensiunile după netezirea finală.
 Masajul pielii
Intodeauna in efectuarea masajului tegumentar se va
tine cont de zona de tratat, avand in vedere faptul ca
diferitele zone de tegument au structura diferentiata,
au grosime si sensibilitate diferita, iar toleranta si
reactia la diferite modalitati de efectuare a masajului
va fi diferita.
Indicatii:
- cicatrici
- placi tegumentare cu vindecare incompleta
- procese degenerative sau inflamatorii tegumentare
Cele mai utilizate manopere de masaj medical
clasic sunt:
- efleurajul
- frictiunile.
Efeurajul:
Pentru stimularea circulatiei venoase:
- viteza de deplasare a mainii terapeutului trebuie sa fie
adaptata aproximativ vitezei de curgere venoase proprii a
bolnavului, aceasta putand fi stabilita individual dupa
aspectul tegumentului in timpul masajului, cu recolorarea
tegumentului imediat in urma mainii terapeutului.
Pentru stimularea circulatiei limfatice:
- viteza de deplasare a mainii terapeutului va fi mai mica, cu
intreruperi ritmice, cu forta de apasare mai mare la sfarsitul
miscarii, ca sa permitem golirea colectorilor proximali,
semnul clinic de evolutie buna fiind reducerea consistentei
zonei de tratat, care devine mai moale, mai elastica.
Pentru introducerea altor tipuri de proceduri:
- viteza de deplasare poate sa fie mai rapida, se poate asocia
cu o apasare mai pronuntata, mai ales atunci cand dorim sa
aplicam un masaj cu efect stimulant, excitant.
Frictiunea.
Se va face prin apasari progresive dar nu foarte
puternice ca sa nu depasim grosimea tegumentului,
cu scopul mobilizarii tegumentului fata de structurile
tisulare adiacente, pentru intinderea tesuturilor
tegumentare din jurul zonei afectate.
Tegumentul va fi intins in limita elasticitatii tisulare,
peste care se va trece usor astfel incat sa nu producem
noi leziuni tegumentare, exacerbarea durerii sau a
procesului iritativ-inflamator local.
Un eritem chiar de lunga durata nu reprezinta un
semn de iritatie tisulara, putand fi chiar o reactie
benefica in cadrul tratamentului, spre deosebire de
cresterea durerii si aparitia sau cresterea infiltratiei si
edemului la nivel local insotita mai ales de reducerea
mobilitatii la acest nivel.
 Masajul tesutului conjunctiv
Dispozitia tesutului conjunctiv, forma si
dimensiunile sale permit utilizarea tuturor
tipurilor de manopere terapeutice utilizate in
cadrul masajului medical clasic.
Framantatul constituie o manopera frecvent
utilizata pentru influentarea depozitelor adipoase
bogate subtegumentare.
 Masajul muscular
Se utilizeaza toate tipurile de manopere de masaj, atat principale cat si
secundare.
Efleurajul.
Se va efectua de-a lungul fibrelor musculare, initial cu apasare mai
usoara, ulterior cu cresterea fortei de apasare mai ales la nivelul
corpului muscular, cu forta de apasare mai mica la nivelul tendoanelor
si zonelor tendinomusculare.
Frictiunea.
Se va efectua longitudinal la nivelul maselor musculare, circular la
nivelul zonelor tendino-musculare si tendoanelor, a aponevrozelor si
fasciilor intermusculare, a insertiilor tendinoosoase.
Intensitatea apasarii va fi cu atat mai mare cu cat grosimea stratului
muscular va fi mai mare si cu cat dorim sa obtinem un efect mai
excitant.
Framantatul.
Se face diferit in functie de zona de tratat.
La nivelul zonelor plate se practica framantatul in
cuta, iar la nivelul membrelor se va practica
framantatul in cerc sau bratara, mana la acelasi
nivel sau la nivele diferite.
Se aplica cu bune rezultate la nivelul corpului
muscular si nu se va practica la nivelul
tendoanelor ori insertiilor tendinoase.
 Masajul articular si a altor
componente osteoarticulare
La acest nivel se poate aplica doar efleuraj si
frictiune, uneori vibratii, la care se mai adauga
tensiuni, tractiuni si uneori scuturari, in situatia
prezentei unei musculaturi suficient de bune in
zona respectiva, mizandu-se pe efectul local al
aplicatiilor.
Masajul formatiunilor vasculare
periferice
Manoperele superficiale, putin intense gen
efleuraj, vor influenta in special circulatia
tegumentara, manoperele care au o actiune ceva
mai profunda, frictiunile sau framantatul, vor
influenta mai mult circulatia musculara daca se
vor face de intensitate moderata, daca se executa
intens vor activa toate structurile circulatorii
profunde inclusiv ale oaselor.
 Masajul nervilor periferici
Se aplica la nivelul radacinilor nervilor spinali, la
nivelul traiectului periferic al nervilor, in anumite
puncte de stimulare a nervilor respectivi sau
locuri de trecere a nervilor la nivelul unor
tesuturi.
Se pot folosi efleuraj, frictiunea, presiunile,
vibratiile si mai rar tapotamentul.
Efleurajul.
Se executa prin miscari de netezire efectuate initial
usor apoi mai apasat la nivelul punctelor sau zonelor
dureroase de pe traiectul nervilor respectivi, cu
miscari scurte la nivelul punctelor dureroase, mai
lungi la nivelul zonelor dureroase.
Intensitatea manoperelor creste ulterior, concomitent
cu cresterea fortei de apasare, in asa fel incat sa
actionam profund la nivelul traiectului nervilor
respectivi, cu scopul de a decongestiona si activa
circulatia la nivelul tesuturilor perinervoase, a
combaterii stazei si resorbtiei exudatelor.
Frictiunea.
Se practica punctiform la nivelul zonelor mici
dureroase sau longitudinal, de-a lungul traiectului
nervilor, de intensitate mica sau medie, cu scopul
reducerii sensibilitatii si cresterii pragului de
perceptie a senzatiilor dureroase.
 Masajul regiunii precordiale
Se folosesc efleurajul, frictiunile, tapotamentul si vibratiile.
Pacientul va fi pozitionat in decubit dorsal, relaxat, cu
trunchiul putin ridicat, iar membrele superioare si
inferioare putin indoite
In scop relaxant, calmant, cu efect bradicardizant, de
linistire si reducere a efortului miocardic:
- cu miscari de alunecare lente care pornesc de la nivelul
regiunii epigastrice in sus, aluneca la nivelul sternului pana
pe spatiile intercostale stangi precordiale si se termina la
nivelul varfului inimii, cu palma deschisa, cu degetele
intinse, doar usor atingand tegumentul.
In scop excitant, stimulant, cu efect tahicardizant, de
crestere a fortei de contractie miocardica, eventual chiar
cresterea tensiunii arteriale:
- tehnicile de masaj vor fi facute energic, rapid si intens.
 Masajul plamanilor si a cailor
respiratorii
Pentru a avea un efect terapeutic asupra
plamanilor este important ca sa practicam masajul
la nivelul intregii cutii toracice.
Tehnicile utilizate sunt cele clasice, cu mentiunea
ca ele se vor aplica mult mai energic si
intotdeauna vibrator atunci cand dorim sa
favorizam si drenajul respirator.
Se incepe cu un masaj energic la nivelul spatelui,
continuand cu partile laterale ale toracelui iar
apoi cu partea anterioara a cutiei toracice.
Masajul organelor abdominale
Pozitia pacientului este de decubit dorsal, cu
membrele inferioare flectate usor, in asa fel ca
musculatura peretelui abdominal sa fie maxim
relaxata.
Debuteaza cu un masaj al peretelui abdominal
efectuat clasic, cu rol de pregatire a peretelui
pentru tehnicile profunde ce vor urma, astfel
sensibilitatea tegumentului se reduce si creste
toleranta pacientului la tratamentul aplicat.
 Masajul colonului
Se efectueaza din zona cecoapendiculara pana la
nivelul regiunii rectosigmoidiene.
Se face prin efleuraj, frictiune, framantat si usor
tapotament.
 Masajul intestinului subtire
Prin efleuraj, frictiune, framantat si usoare
scuturari pornind circular in jurul ombilicului, din
aproape in aproape de-a lungul intregului
abdomen.
 Masajul stomacului
Utilizeaza efleurajul, frictiunile si vibratiile
usoare, de-a lungul marii curburi a stomacului in
sens descendent iar de-a lungul micii curburi in
sens ascendent
 Masajul ficatului si a veziculei
biliare
Se folosesc efleurajul, frictiunea usoara,
framantatul si mai ales vibratiile, la nivelul
hipocondrului drept, atat subcostal cat si
deasupra coastelor, pornind de la nivelul regiunii
medioabdominale spre partea laterala si
terminand in lomba dreapta.
 Masajul zonei renale
Se folosesc efleurajul, frictiunile si vibratiile, la
nivelul jonctiunii dorsolombare si a flancurilor.
 Masajul vezicii urinare
Manopere de efleuraj si presiuni vibrate, deasupra
simfizei pubiene, apasand mai ales de-a lungul
plicii inghinale, de sus in jos, cu finalizare
deasupra simfizei pubiene.
 Mari scoli de masaj
Masaj suedez
Masaj chinezesc
Masaj japonez
Masaj Sarawaki
Masaj indian
Masaj Thai
Masaj marocan
Masajul bailor turcesti