Cursul II – Fenomenul

educaţiei. Educabilitatea

Curs II
Educabilitatea: precizări
conceptuale
 În sens larg educabilitatea înseamnă capacitatea fiinţei
umane de a fi educată.

 Educabilitatea poate fi asociată cu potenţialul de formare

umană sub influenţa factorilor de mediu sau educaţionali.

 E.Păun - „disponibilitatea (sau capacitatea) omului de a fi

receptiv la influenţele educative (organizate sau nu) şi de a
realiza, pe această cale, acumulări progresive ce se vor
concretiza în comportamentul său socio-individual“.

 Educabilitatea reprezintă o însuşire specifică fiinţei umane.

 Kant susţine, că singur omul este educabil, pentru că poartă

in el posibilitatea de a fi altul decât este.
Factorii educabilitatii:

 ereditatea

 mediul

 educatia
1. Ereditatea

 Ereditatea este un fenomen de natură biologică ce

constă în transmiterea de la părinţi la urmaşi a unor
însuşiri morfofuncţionale, cu ajutorul codului genetic.

 Codul genetic este un sistem de înregistrare în

compoziţia nucleului şi citoplasmei din celulele
organismului a unor informaţii privind caracteristicile
ce urmează să fie transmise urmaşilor.

 Sistemul este identic pentru toate organismele;

informaţia genetică transmisă este diferită în funcţie
de specia, familia, părinţii cărora le aparţine individul.
Pe cale ereditară se transmit :
 caracteristici ale speciei ( Ex. constituirea
anatomofiziologică specifică, tipul de
metabolism etc.)

 caracteristici ale familiei căruia îi aparţine

subiectul (pigmentaţia pielii, compoziţie
chimică a sângelui s.a.);

 caracteristici ale părinţilor (caracteristici

funcţionale ale analizatorilor, particularităţi
ale motricitătii, memoria brută,
temperament, inteligenţă s.a.).
Există:
 ereditate generală, a speciei, ce se
transmite genetic (de exemplu:
bipedismul, conformaţia corporală,
elemente generale legate de structura şi
funcţionarea analizatorilor etc.)

 ereditate specială, ce presupune

transmiterea anumitor caractere
individuale urmaşilor.
Prin ereditate:
 capacitatea senzorio-perceptivă depinde de particularităţile
anatomo-fiziologice ereditare şi înnăscute ale analizatorilor;

 memoria, depinde de însuşirile biofizice şi biochimice ale celulei

nervoase, de însuşirile acizilor nucleici (mai ales ARN) precum şi
alte elemente determinate de particularităţile SNC;

 inteligenţa – ca predispoziţie (în dimensiunea ei aptitudinală) e

determinată genetic.

 formula temperamentală individuală se bazează pe biotipul

determinat de sistemul cerebro-spinal, cel neurovegetativ, cel
endocrin şi metabolism.

 kinestezia ca şi capacitate potenţială, este dependentă de

particularităţile biofizice ale materiei osoase, ale fibrelor musculare
şi nervoase.
Condiţionarea genetică a evoluţiei
personalităţii:
 fondul genetic limitează acţiunea factorilor educaţionali dar
nu o anulează;

 ereditatea induce predispoziţii ale proceselor psihice

structurate nu procesele şi trăsăturile psihice;

 aceste predispoziţii sunt polivalente iar „polivalenţa acestor

date ereditare constituite premisa biologică a educaţiei şi
educabilităţii (de aceea – în acest sens, dar numai în acest
sens – se poate spune că educabilitatea este înnăscută)“ ;

 în educaţie e important că receptivitatea maximă la

influenţele educative este programată genetic pentru
anumite perioade ale vieţii.
Mediul
 Mediul include toţi factorii naturali, artificiali şi socio-
umani (socioculturali) care pot influenţa individual

 Categorii de medii care influenţează educabilitatea:

- mediu educaţional/pedagogic (ansamblul factorilor
naturali şi sociali, materiali şi spirituali angajaţi în
activitatea de formare – dezvoltare a personalităţii
umane conform unor obiective stabilite în mod explicit
şi/sau implicit la nivelul comunităţii educative
naţionale, teritoriale, locale);
- mediul socio-cultural în care trăieşte persoana educată;
- mediul fizic în care trăieşte persoana educată.
Mediul
 Mediul natural (fizic, mediul natural si ecologic) - totalitatea
condiţiilor bioclimatice (relief, climă, faună, floră etc.) în care se
naşte si trăieşte un subiect uman - influenţează indirect
dezvoltarea psihică şi fizică a oamenilor, prin problemele
adaptative pe care le creează, prin ocupaţiile pe care le
favorizează şi care îi obligă să-si dezvolte anumite capacităţi şi
abilităţi.

 Mediul social (mediul social-global şi psihosocial)

 Mediul social include condiţiile sociale în care convieţuieşte
individul (elementele economice, politice, culturale, relaţionale şi
grupale, instituţionale, organizaţionale, ideologice etc.).

 Mediul social poate influenţa direct dezvoltarea psihică a

oamenilor. Se poate opera o distincţie între mediul social restrâns
al unei persoane (familia, grupul de prieteni, colegi, vecini etc) şi
mediul socio-cultural în sens larg, caracteristic pentru societatea în
care trăieşte un subiect uman.
Mediul educational

 Mediul social acţionează prin intermediul diferiţilor

factori educaţionali (familia, şcoala, instituţii şi
organizaţii culturale (şi/sau educative), mass media
etc.), neomogen (influenţele pot fi spontane sau
organizate) dar acţionează fundamental.

 Principalele medii educaţionale sunt: familia, şcoala,

instituţiile de ocrotire socială, instituţiile extraşcolare
culturale, mediul şi comunitatea profesională,
comunitatea religioasă, extracomunitatea,
comunitatea naţională şi cea internaţională.
Educatia
 Educaţia reprezintă o influenţare selectivă, care vizează
dezvoltarea anumitor caracteristici umane, ce vor permite
individului să participe la efortul colectiv de satisfacere a acelor
trebuinţe si realizarea acelor idealuri, considerate dezirabile.

 Educatia depinde de ceilalti doi factori (ereditatea si mediul) si

nu poate avea puteri nelimitate (nu poate compensa în
totalitate o ereditate afectata si nici un mediu total
defavorabil).

 Într-o anumita masura educatia poate accelera dezvoltarea

psihica prin varietatea experientelor de învatare care-si propun
reducerea decalajului între capacitatile prezente ale individului
si un nivel superior al acestora.

 Copilul devine om social numai prin educaţie.

 Dezvoltarea psihica este un proces
plurideterminat, astfel:
 se sprijina pe ereditate;

 foloseste datele oferite de mediu;

 este dirijata de educatie;

 se desfasoara în contextul activitatii proprii de învatare, fiind impulsionata de motivatie;

 este deplina în conditiile interactiunii optime între cei trei factori, respectiv atunci când
exista o corespondenta în timp între desfasurarea programului ereditar si cantitatea si
calitatea influentelor externe;

 are o traiectorie ascendenta din punct de vedere calitativ, non-lineara si imprevizibila;

 este individuala în sensul ca prezinta numeroase aspecte de diferentiere, dincolo de

legile general-umane de dezvoltare;

 este sistemica, în sensul ca orice schimbare produsa într-o anumita zona va avea efecte
asupra întregii dezvoltari;

 este stadiala, în sensul ca anumite perioade ale vietii se coreleaza cu schimbari

cantitative si calitative specifice.
Limitele educabilitatii
 La nivel individual, educabilitatea poate fi limitată biologic, social şi
pedagogic.

 Educabilitatea poate fi limitată biologic atunci când copilul se naşte

cu grave handicapuri, dar şi atunci când înclinaţiile native nu
îndreptătesc aspiraţii spre performanţe foarte înalte într-un anumit
domeniu.

 Limitarea socială a educabilităţii se produce atunci când mediul

social în care se dezvoltă copilul nu-i oferă, de la vârsta cea mai
fragedă, cele mai favorabile condiţii pentru dezvoltarea propriilor
sale resurse originale.

 Limitarea pedagogică se produce atunci când copilul are neşansa

de întâlni educatori care prin modul lor de acţiune reuşesc
contraperformanţa de a distruge interesul copilului pentru un
domeniu al cunoaşterii sau al creatiei.
Bibliografie:

 Antonesei, L., Paideea. Fundamentele culturale ale educaţiei. Iaşi:

Polirom, 1996;
 Cosmovici, A., Iacob, L. (coord), Psihologie şcolară.Iaşi: Polirom, 1998;
 Diaconu, M., Jinga, I. (coord.), Pedagogie, Bucureşti, Editura ASE,
2004;
 Jinga I., Istrate E., Manual de pedagogie, ALL Educational, Bucureşti,
1998, Secţiunea a II-a, cap.1.;
 Kriekemans, A., Pédagogie générale (2-éme edition). Paris: Beatrice-
Nauwelaerts, 1967;
 Larmat, J., Genetica inteligenţei. Bucureşti: Editura Stiinţifică şi
Enciclopedică, 1977;
 Negreţ, I., Psihologie genetică şi educaţie.Bucureşti: Editura Stiinţifică
şi enciclopedică, 1980
 Nicola I., Tratat de pedagogie şcolară, E.D.P., Bucureşti,1996, cap. 4.
 Păun, E., Educabilitatea. În vol. Cerghit, I., Vlăsceanu, L. (coord) Curs
de pedagogie. Bucureşti: Tipografia Universităţii din Bucureşti, 1988;
 Planchard, E., Pedagogie şcolară contemporană. Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A., 1992.