ECOLOGIA PEȘTILOR

DIN MAREA NEAGRĂ

LECTOR univ.dr. VASILE BUDUI
STUDENT:BRUMĂ (GOȚAN) NICOLETA
ANUL II GEOGRAFIE ID
Situata intre Europa sud-estica si Asia
mica, Marea Neagra este o mare
continentala apartinand bazinul atlantic.
Tarmul Romaniei la Marea Neagra este de
245 km si cuprinde numeroase statiuni si
porturi maritime.La Marea Neagra mai au
deschidere si urmatoarele tari : Ucraina,
Rusia, Georgia, Turcia si Bulgaria.

Marea Neagra comunica prin stramtorea Bosfor cu Marea Marmara, stramtoarea Dardanele,
cu Marea Egee (Marea Mediterana), iar prin stramtoarea Kerci cu Marea Azov - mare care
este o anexa in partea nordica a Marii Negre intre peninsula Crimeea si Rusia. Avand o forma
ovala si tarmuri putin crestate exceptie facand peninsulei Crimeea, in partea de nord-vest
Marea Neagra are numeroase limanuri iar platforma continentala este foarte extinsa,
adancimile crescand in celelalte parti, ajungand in regiunea central-sudica la 2.425
m.Suprafata Marii Negre este de 413.000 km² , adancimea maxima fiind inregistrata langa
Ialta de cca. 2206 m.
In Marea Neagra nu intalim foarte multe
insule sau peninsule, cele mai cunoscute si
importante fiind Insula Serpilor,Insula
Sacalinul Mare si cele create de Dunare iar ca
peninsule cea mai importanta fiind peninsula
Crimeea.
Golfurile Marii
Negre precum Burgas, Varna, Sinop, Samsun,
Odessa, etc., fie sunt largi un dezavantaj pe
timp de furtuna sau colmatate de curentii
orizontali, curentii verticali fiind inexistenti
ceeace ii ofera Marii Negre originalitate.
De mica amploare , mareele sunt de cca 12cm
iar salinitatea in larg inregisreaza valori de 17
- 18 ‰ in comparatie cu alte mari si oceane
care au valori de 24 - 34 ‰. Salinitatea Marii
Negre in zona litoralului romanesc ajunge la
valori cuprinse intre 7 - 12 ‰ .
Temperatura medie anuala in sectorul romanesc este
de +12.5 °C, depasind cu 2 °C temperatura medie a
aerului. Iarna temperaturile scad destul de mult, bat
frecvent vanturile de nord-vest care provoaca valuri
mari foarte periculoase pentru navigatie. In iernile
mai reci, in zona litorala nordica Marea
Neagra ingheata. Sub influenta vinturilor se
formeaza un curent circular, dirijat de linia
tarmurilor, care, datorita Peninsulei Crimeea, se
impart in doua ramuri inchise: estica si vestica. Un
curent de suprafata transporta prin Bosfor apele mai
dulci ale Marii Negre spre Marea Mediterana; in
adancime se formeaza un curent copmensator, care
transporta in sens contrar ape cu salinitate mare. Din
cauza lipsei de circulatie verticala, la adincimi mai
mari nu patrunde suficient oxigen si predomina
hidrogenul sulfurat.
 Clima Mării Negre
Marea Neagră se află în zona temperată, clima de deasupra acvatoriului fiind influenţată hotărâtor de
principalii centri barici care guvernează circulaţia generală a atmosferei Europei de Sud-Est:
anticiclonul subtropical al Azorelor şi anticiclonul Europei de Sud-Est la care se adaugă activitatea
ciclonică din nordul Oceanului Atlantic şi din Marea Mediterană.
Clima Mării Negre prezintă, pe cea mai mare parte a suprafeţei, un caracter semiarid, evaporaţia fiind
mai mare decât cantitatea de precipitaţii.
Relieful continental din jurul Mării Negre determină distribuţia foarte neuniformă a factorilor
dinamici ai climei deasupra acvatoriului. Poziţia bazinului Mării Negre cu deschidere largă pe cea mai
mare parte a laturii nordice, spre stepele pontice, de unde pătrund lesnicios masele de aer continentale
uscate şi reci, barajul lanţului Munţilor Carpaţi care reduce mult penetrarea influenţelor oceanice din
vest, barajul eficient al lanţului Munţilor Caucaz care crează condiţii de adăpost faţă de influenţele
excesiv continentale din nord-est, prezenţa în sud a Munţilor Pontici şi a Podişului Anatoliei,
determină un anumit model de distribuţie spaţială a parametrior climatici.
Vara, temperatura aerului este relativ uniformă. Precipitaţiile sunt mai evident diferenţiate.
Iarna, temperatura aerului este foarte diferenţiată, minimele fiind atinse în colţul nord-vestic, iar
maximele, în sud-estul bazinului. Precipitaţiile în acest sezon prezintă o distribuţie extrem de diferită
în cadrul bazinului.
 Direcţia şi viteza vântului
Atmosfera nu se află niciodată în repaus,
aerul mişcându-se în mod continuu dintr-o
regiune în alta. Deplasarea orizontală, sau
aproape orizontală, a aerului faţă de suprafaţa
terestră se numeşte vânt. Vântul se
caracterizează prin două elemente: direcţie şi
viteză. Direcţia vântului în apropierea
suprafeţei terestre se apreciază de obicei în
raport cu punctele cardinale şi este dată de
direcţia de unde suflă acesta (de punctul
cardinal dinspre care suflă vântul). Viteza
vântului constă în distanţa parcursă de aer
într-o unitate de timp. Aceasta se exprimă în
m/s sau în km/h. Între aceste unităţi de măsura
se poate stabili o relaţie: 1m/s = 3,6 km/h.
 Precipitaţii atmosferice sub formă de ploaie
Totalitatea particulelor de apă lichidă sau solidă care cad
din nori şi ajung pe suprafaţa terestră, poartă denumirea de
precipitaţii atmosferice. Ele iau naştere atunci când
picăturile ce formează norii ating diametrul de 0,1 mm,
fiind astfel capabile să scape de sub influenţa curenţilor
ascendenţi. Creşterea particulelor noroase până la
realizarea dimensiunilor şi greutăţii necesare căderii lor se
produce prin transformarea picăturilor existente în nuclee
de condensare, contopirea acestora sau ciocnirea cristalelor
de gheaţă cu picăturile de apă suprarăcită (givraj), care
îngheaţă şi formează granule (măzărichea, grindina).
Precipitaţii atmosferice sub formă de zăpadă
Precipitaţiile sunt clasificate în funcţie de
mărimea picăturilor şi viteza (intensitatea) de
cădere (ploi şi ninsori obişnuite, cu căderi
uniforme şi continue; averse de ploaie, zăpadă,
lapoviţă, cu picături mari şi cu variaţii de
intensitate şi de viteză; burniţe, numai
precipitaţii lichide cu picături foarte mici), după
modul de formare (convective, frontale,
orografice) şi compoziţie (ploaia, aversa de
ploaie şi burniţa; ninsoarea, aversa de zăpadă,
 Nebulozitate
Nebulozitatea reprezintă gradul de acoperire al cerului
cu nori. Norul constituie un sistem coloidal format din
picături de apă sau cristale de gheaţă de diferite
dimensiuni, aflate în suspensie la diferite înălţimi.
Nebulozitatea se exprimă în optimi din bolta cerească
(1/8…8/8). Astfel, dacă pe cer există doar „urme“ de nori,
gradul său de acoperire este mai mic de 1/8. Nebulozitatea
este maximă atunci când, într-o regiune, cerul este
acoperit în întregime cu nori (gradul de acoperire este de
8/8). În funcţie de plafonul norilor, adică de înălţimea
bazei lor deasupra suprafeţei solului, putem vorbi de nori
joşi, medii şi înalţi. Partea atmosferei în care se observă de
obicei norii a fost împărţită în acest sens în trei „etaje“
(superior, mijlociu şi inferior). Spre exemplu, la latitudini
mijlocii, înălţimile aproximative ale limitelor etajelor sunt
următoarele: etajul superior: de la 5 la 13 km; etajul
mijlociu: de la 2 la 7 km; etajul inferior: de la suprafaţa
terestră la 2 km.
 Temperatura aerului
Temperatura aerului reprezintă un factor climatic important
care influenţează şi determină alte elemente, procese şi
fenomene meteorologice, contribuind la descrierea stării
timpului şi climei unei regiuni. Pe suprafaţa terestră
temperatura aerului variază semnificativ în funcţie de
intensitatea radiaţiei solare. În majoritatea sa, încălzirea aerului
se face indirect, prin intermediul suprafeţei terestre (uscat şi
apă), care îndeplineşte rolul de sursă principală de căldură
pentru aerul atmosferei libere. Ca urmare a faptului că uscatul
se încălzeşte şi se răceşte de circa două ori mai repede decât apa,
regiunile de coastă au ierni mai călduroase şi veri mai răcoroase
decât cele din interiorul continentelor.
Măsurarea temperaturii aerului se face în staţiile
meteorologice răspândite pe întreaga suprafaţă a globului
terestru. Cu datele obţinute se calculează temperatura medie
zilnică, temperatura medie lunară şi temperatura medie anuală.
Repartiţia temperaturii aerului în diferitele regiuni ale planetei
este redată pe hărţile climatice prin linii numite izoterme, care
unesc puncte cu aceleaşi valori de temperatură medie.
Temperatura este exprimată în majoritatea ţărilor în grade
Celsius (°C).