GÂNDIREA

GÂNDESC, DECI EXIST!

(Rene Descartes)
 Procese cognitive superioare

 Procesele cognitive senzoriale ne oferă informaţii despre aspectele

concrete, intuitive, accesibile direct simţurilor, prin observaţie şi prelucrare
“pe loc”, în timp real, aici şi acum = definim însuşirile aparente ale lumii
inconjurătoare;

 Procesele cognitive superioare ne oferă posibilitatea de a depăşi

experienţa senzorială şi de a stabili legături între cunoştinţele acumulate şi
astfel să inţelegem esenţa lucrurilor şi a fenomenelor.

 Procesele psihice precum gândirea, limbajul, imaginaţia, memoria sunt

cuprinse în termenul de intelect şi ne oferă acces la cunoaşterea logică,
raţională a lumii.
 GANDIREA - definiţii

Gândirea este o activitate specific umană

care permite individului o integrare de
adaptare la mediu şi un comportament
coerent.
Gândirea este un proces psihic central.
Gândirea reprezintă capacitatea de a
rezolva probleme
DESPRE INTELECT

 Intelectul se dezvoltă datorită limbajului in mediul social,

prin relaţiile cu oamenii .

 Intelectul işi are rădăcinile în predispoziţiile noastre

ereditare, dar el nu este prezent la naştere, ci se dezvoltă pe
parcursul vieţii individuale, in contactul cu ceilalţi şi
urmează 4 stadii de dezvoltare evidenţiate de psihologul
Jean Piaget in anii ’60.

 Teoria sa este cunoscută sub numele de PSIHOLOGIE

GENETICĂ
 Fazele dezvoltarii intelectului

1. Stadiul senzo-motor (0-2 ani) – copiii cunosc lumea prin simţuri, învaţă
însuşirile elementare ale obiectelor;(nu e gândire propriu-zisă)
2. Stadiul preoperaţional (2-7 ani) – se dezvoltă limbajul care ii permite
imbogăţirea fondului de reprezentări, dar e foarte ancorat in concret, prezent,
invaţă să analizeze şi să compare; (tot nu e gândire, nu poate sa transforme in
plan intern informaţiile de care dispune)
3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani) – incepe sa transforme informatiile in
minte, poate invata matematica elementara si cunostinte despre mediul
inconjurator, vizibil – dar sunt tot informatii concrete, nu intrevăd
consecintele faptelor;
4. Stadiul operatiilor formale (11-maturitate) – ultima etapă, în care se ajunge
la capacitatea maximă – copilul poate face generalizări, abstractizări, judecăţi
– de aceea discipline precum fizica, chimia, gramatica, logica, filosofia,
psihologia – se învaţă în această perioadă pentru că toate solicită o mare
putere de abstractizare
 Teoria inteligenţelor multiple

 În anii ’90, Howard Gardner dezvoltă o noua teorie – a inteligenţelor

multiple:el susţine că noi nu avem o singură inteligenţă, ci 8 inteligenţe
specifice demonstrând ca fiecare individ are niveluri variate ale diferitelor
inteligenţe şi de aceea fiecare persoana are un “profil cognitiv” unic (iar
testele de IQ nu masoara inteligenţa in mod ştiinţific):
 1.muzicală(cântăreţi, compozitori, DJ, oratori)
 2.chinestezică (atleţi, actori, doctori, soldaţi)
 3.logico-matematică (cercetători, ingineri)
 4.spaţială (artişti, ingineri, arhitecţi
 5.lingvistică (avocaţi, jurnalişti, politicieni)
 6.interpersonală (marketing, manageri, profesori)
 7.intrapersonală (psihologi, scriitori, teologi)
 8.naturalistă ( fermieri,cercetători ai naturii)
 Gândirea ca şi proces psihic.

 Gândirea operează cu NOŢIUNI = semnificaţia cuvintelor, ideea pe care o

desprindem (cuvantul e doar un înveliş al noţiunii, variază funcţie de
limbă)

 Relaţia noţiune – cuvânt = relaţia gândire – limbaj: nu putem gândi fără

să folosim cuvinte, iar cuvintele fără înteles nu ar folosi la nimic.

 Funcţia esenţială a gândirii este ÎNŢELEGEREA = noile informaţii sunt

puse în legatură cu cele vechi – e foarte important bagajul de cunoştinţe,
educaţia, specializarea pentru a înţelege corect fenomenele lumii şi ale
vieţii.

 Imposibilitatea înţelegerii pune în evidenţă apariţia unei probleme care

generează procesul de rezolvare a problemelor
 Rezolvarea problemelor
 Problemele sunt de o foarte mare diversitate: probleme din
ştiinţe exacte, probleme morale, probleme sociale, etc.
 Problema este o dificultate constientizată, un obstacol
cognitiv; are un caracter de noutate, iar subiectul trebuie să
caute şi să găsească soluţii, pe care să le şi aplice; e important
sa fie o problema veritabila – nu falsă – respectiv să conţină
atât date cunoscute, cât şi necunoscute.
 Punerea problemei

Modelul rezolvării de
probleme (Newell si Simon)
Reprezentarea internă
a problemei in memoria
de lucru

Identificarea de
Mijloace şi strategii

Aplicarea de strategii

incorect
verificare
corect

soluţii
Factorii care influenţează rezolvarea problemelor

1. Presiunea timpului;
2. Noutatea problemei;
3. Dificultatea problemei;
4. Modul de formulare a problemei;
5. Ambianţa;
6. Tensiunea emoţională prea puternică;
7. Lipsa de motivare sau motivarea excesivă prin teama de
eşec;
8. Oboseala intelectuală.
Sfaturi utile in activitatea de rezolvare de
probleme

 Sa fiţi siguri ca inţelegeţi cu adevarat problema;

 Reverificaţi datele din memorie;
 Incercaţi mai întâi ipoteza cea mai simplă;
 Învăţaţi să rezistaţi dificultăţilor, eşecurilor, frustrărilor;
 Rămâneţi deschişi pentru opţiuni alternative;
 Daca aţi ales o cale de acţiune, mai aruncaţi o privire inainte
de a trece la fapte;
 Explicaţi problema unei alte persoane, ceea ce vă va ajuta in
găsirea unei perspective optime;
 Nu va preocupaţi o vreme de probleme dar nu abandonaţi
( lăsaţi o perioadă de incubaţie).
 In aproape orice moment ne aflăm intr-un proces de
rezolvare de probleme = gândirea funcţionează in
regim de “continuum problematic”
 In general, toate tipurile de probleme sunt rezolvabile
cu ajutorul celor mai experimentaţi intr-un domeniu –
nu putem trăi singuri, fără ceilalţi şi aportul lor la
cunoaştere
 Procesul de rezolvare a problemelor constă in
înlănţuirea unor raţionamente – formate din
noţiuni – care legate între ele permit întelegerea,
bazându-se pe operaţiile gândirii.