Egiptul sub stpnire roman: motenirea Egiptului antic

Moartea Cleopatrei a VII-a in anul 30 i.Hr. a marcat un moment important din istoria Egiptului. De-a lungul a numeroase dominatii straine acesta se dovedeste a fi destul de elastic si isi asimileaza cuceritorii. Odata cu caderea lui sub dominatia lui Octavian, puterea politica este mult stirbita, iar societatea faraonica ar fi putut sa nu se adapteze stapanirii straine. De asemenea, legat de felul in care difera Egiptul de celelate provincii romane, parerile sunt impartite. Octavian nu pune sub control senatorial aceasta noua captura a imperiului, ea este pusa sub directa stapanire a Cezarului, ceea ce a dus la interpretarea ca ar fi un bun personal al imparatului. Este organizat aparte, fata de celelalte provincii. Dupa cucerire este trecuta in administrarea unui prefect de rang ecvestru, care raspunde doar in fata imparatului. Senatorii si chiar alti ecvestri au avut interdictie formala de a intra in provincie, fara o aprobare speciala din partea lui Octavian. Ca si in regimul ptolemaic Egiptul continua sa ramana un sistem inchis, pana la Diocletian exportul monedei alexandriene era interzis. Unul din motivele izolarii e posibil sa fie acela ca Egiptul avea rol de granar, o treime din consumul anual al Romei fiind luat de aici. Trebuia sa fie asigurata productia, asa se explica masurile aplicate de romani. In plus, restrictiile ii fereau si de eventualii pretendenti la provincia nou cucerita. Statul unic al acesteia deriva si din faptul ca marea masa a oamenilor continua sa lucreze in agricultura. Ca societate preponderent agrara, soarta Egiptului depindea de Nil si de canalele de irigatie. Indiferent de marile schimbari petrecute la nivelul regimului sau al religiei, oamenii au ramas aproape la fel, muncind zilnic pamantul. Anumite imbunatatiri ale muncii lor apar tarziu. Strans legat de viata agrara este si calendarul folosit de egipteni in aceasta perioada, dispus pe trei sezoane in functie de activitatea agricola: Inundatia, Semanatul si Culesul. Fiecare avea cate patru luni a cate treizeci de zile, insumand doisprezece luni si cinci zile intercalate. De-a lungul timpului calendarul a fost usor modificat de stapanirile straine, dar el a reprezentat baza pentru calendarul lui Iulius Cezar introdus la sfatul omului de stiinta originar din Alexandria, Sosigenes. In ciuda faptului ca el continea nume si festivaluri ale zeitatilor antice, este preluat si mai tarziu de crestinatate. Asadar, noua stapanire asupra Egiptului nu afecteaza prea mult viata locuitorilor de la sate, care isi continua activitatile agricole fara modificari. Noile dispozitii au influentat insa spatiul urban cu institutiile sale, locuit in mare parte de greci. Deposedati de functiile civile si militare, cei mai multi membri ai elitei egiptene s-au indreptat spre temple ca sursa de venit si prestigiu. Preotii continua sa se bucure de participarea la viata politica si economica. De asemenea, elita era cunoscatoare a limbii grecesti, folosita in administratie si recunoscuta ca oficiala in provincie de catre romani. Casatoriile mixte intre egipteni si greci erau destul de dese, mai ales in mediul rural, dar se pastrau particularitatile ambelor etnii, uneori reflectate in nume duble, grecesc si egiptean, date copiilor. O parte din acesti egipteni elenizati patrund in functii militare si civile in perioada anterioara. Probabil fenomenul ar fi continuat daca Octavian nu il interzicea prin decrete aspre. Noua guvernare a impus o stricta ierarhie pe clase etnice: romanii privilegiati, grecii din orase favorizati si egiptenii defavorizati. Doar cei care isi demonstrau cetatenia in orasele exclusiv grecesti aveau dreptul la statutul de grec. Famiile

mixte erau etichetate ca fiind egiptene si se supuneau unor reguli riguroase. Daca un egiptean dupa moartea tatalui il inregistra ca roman, un sfert din averea sa era confiscat. In cazul casatoriilor mixte egipteni-greci, daca sotii mor fara copii, avutul lor trece in totalitate la fisc, daca au un copil, se confisca doua treimi, iar daca au peste trei copii isi pot pastra posesiunile. Barbatii din Alexandria nu aveau voie sa se insoare cu femei egiptene. Grecii si romanii beneficiau de scutiri de la anumite taxe, obligatii si pedepse. Aceste masuri severe pot fi explicate prin faptul ca menirea Egiptului era sa dea grane Romei, nu barbati, deci totul era intreptat intr-o singura directie. In ceea ce priveste clasa sacerdotala, obligatiile fiscale si sociale nu intarzie sa apara. La fel ca in epoca medievala, preotii egipteni detineau teritorii intinse atasate institutiei religioase. De la Hadrian incolo, autoritatea religioasa este centralizata sub un birocat civil al ordinului ecvestru cu titlul de Mare preot al Alexandriei si a tot Egiptul. Numarul preotilor este redus, nu mai au voie sa se implice in alte activitati decat cele religiaose. Toti membrii acestei clase trebuia sa poarte panza de in si sa fie circumcisi. Gaius Turranius a ordonat sa fie tinuta evidenta preotilor, a copiilor acestora si ale tuturor activitatilor in registre. In vremea lui Nero, raportul se da anual, incluzand si finantele clerului. Primirea in randul acestei clase se facea dupa o atenta analiza a originii sacerdotale, de administratorul provinciei. Administratia romana nu a autorizat niciodata ca oficiale cele trei limbi. Greaca si Latina sunt cele oficiale. Insa in plan religios lucrurile au stat diferit. Scrierea hieroglifica este inca folosita, uneori combinata cu cea greceasca. Toti egiptenii s-au confruntat cu sistemul opresiv de taxe impuse de romani. Este introdusa o noua taxa pentru barbatii egipteni cu varste intre paisprezece si saizeci de ani. Grecii si romanii, dar si anumiti preoti, erau exceptati, iar cei din metropole plateau o taxa redusa. Taxele erau platite la stat, iar din 14 in 14 ani taxele erau stranse din usa in usa. Tot statul inregistra si nasterile si decesele, pentru a tine o evidenta clara a contribuabililor. De asemenea existau taxe pe pamant si pe sisteme de irigatie, pe vanzari, pe transport. Egiptul avea taxe mai mari decat in restul provinciilor. Cu timpul ele vor ajunge sa afecteze si elitele. Casatoriile intre frati, pentru a preveni instrainarea sau fragmentarea averii, au fost interzise formal. Invocand traditii religioase ele au fost in continuare practicate pana la decretul lui Diocletian dat pentru tot imperiul, care interzice casatoriile sotilor de acelasi sange. Dupa cucerire, urmasul primului prefect, Cornellius Gallus, trupele meroitice ataca granita de sud la Aswan, Elefantine, Philae. Posesiunile luate vor fi recapatate tot de Petronius, dar cateiva ani mai tarziu. In zona nubiana a pastrat cele mai multe din cladirile oficiale cu acordul lui Augustus. La Talmis un mic altar ptolemaic a fost completat in numele noului conducator. Templu de langa, ridicat de ultimul Ptolemeu, este redecorat si primeste titlul Autocratul Caesar, traind pentru totdeauna, iubit de Ptah si de Isis. Un nou templu este ridicat la Dendur, dedicat unor eroi divinizati. Mai tarziu, Caligula introduce cultele si zeitatile egiptene la Roma, interzise in capitala inca de pe vremea lui Augustus. Claudius va respinge aproape tacit pretentiile Alexandriei de a avea Senat propriu. Reactia greco-egipteana a fost exprimata prin Actele martirilor pagani si antipatia fata de romani devine tot mai mare, atat in capitala cat si in provincie. Tiberius, ca si Caligula, a fost placut egiptenilor si i-a sprijin in pastrarea monumentelor, el este reprezentat Armant, Aswan, Coptos, Dendera

Dupa moartea lui Nero si stingerea dinastiei Iulia-Claudia, autoritatea locala a Egiptului revine pentru prima data unui prefect din Alexandria, provenind dintr-o familie evreiasca elenizata. El este cel care il proclama formal pe Vespasian ca nou imparat. Desi importanta Egiptului in cadrul imperiului a mai scazut, el are in continuare statutul de granar al Romei si se poate ca aceste resurse sa fi contribuit la victoria lui Vespasian si la stabilirea dinastiei Flaviilor. El este primul dupa Augustus care vine personal sa viziteze Egiptul. Este bine primit si numit faraon, este proclamat fiul lui Amon si reincarnarea lui Serapis. Interesul fata de religia egipteana este aratat si de fiul lui Vespasian, Titus, care participa formal la o festivitate la Memphis. Aceasta este urmata de o revolta a evreilor si de distrugerea templului din Ierusalim. Vespasian accepta construirea de noi temple la Esna, Kom Ombo, Medinet Habu, Silsileh, in oaza Dakleh. Domitian si Nevra continua politica favorabila egipenilor. Moneda Alexandriei este recunoscuta, la fel si zeitatile egiptene, o politica pro-egipteana este promovata si in spatiul italian. Domitian construieste temple ale cultului zeitei Isis si la Roma, utilizand traditia faraonica pentru a da un plus de legitimitate pretentiilor imperiale. Imparatul Traian continua sa sprijine traditiile egiptene. De asemenea, este prima data cand familia imparatului apare asociata cu zeitatile traditionale. Hadrian incearca restabilirea statului. In anul 118 sunt reduse taxele pe pamant ca urmare a saracirii producatorilor agicoli. El viziteaza Egiptul in anul 131. Este fondat un nou oras grecesc, Antinoopolis. Devine al patrulea oras-polis in care cetatenii au drepturi. Pentru a asigura succesul financiar, sunt facute noi drumuri care sa lege noul oras de portul Benerike la Marea Rosie. In timpul lui Antonius Pius, primul dintre Antonini, se construiesc ultimele temple in Egipt. Imparatul viziteaza des provincia si ofera sprijin financiar pentru construirea dee temple si hipodromuri. Cu tot sprijinul roman primit, Egiptul se indrepta spre o perioada de declin economic. Prosperitatea Alexandriei era amenintata de produsele venite din Indii. Clasa agrara era impovarata de impozite si de problemele grave la sistemele de irigatii, care le faceau munca mai neproductiva. Ajunsi in imposibilitatea de a plati darile la stat, fermierii isi pareau pamanturile si satele. Asadar, conditiile pentru o revolta generala erau. Tensiunile sociale erup in timpul lui Marcus Aurelius si vor fi oprite de epidemia de plaga din anii 161-180. Urmasul lui Aurelius, Commodus, nu are aceeasi popularitate in Egipt. Criza se adanceste tot mereu, vizibila mai ales prin productia de grane in scadere. Commodus este ultimul imparat reprezentat in Egipt ca faraon. Explicatia nu este ca se modifica traditiile egiptene, ci ca fondurile pentru temple si monumente sunt tot mai putine. Severus va vizita si el Egiptul, mergand aproape pe acelasi traseu urmat de Hadrian. Sunt propuse reforme pentru imbunatatirea traiului. Alexandria primeste dreptul de a avea Senat. La sfasitul vizitei imperiale, prefectul adopta un decret care interzice profetiile oracolelor, dar ele au continuat sa existe pana tarziu in spatiul egiptean. Erup conflicte de nataura religioasa soldate cu primele persecutii impotriva crestinilor. Caracalla, fiul lui Severus, odata ajuns la carma imperiului largeste dreptul la cetatenie, care este acordata tuturor locuitorilor. Considerandu-se descendentul lui Marcus Aurelius, numele de Aurelius/Aurelia devine foarte comun in aceasta perioada, inclusiv in Egipt. Caracalla este omorat si tronul ii este luat de asasinul sau, Macrinus. Acesta trimite un senator in Egipt, rupand traditia prefectilor instituita de Augustus, cu atat mai mult cu cat provincia nu mai avea un statut special pentru ca nu mai oferea aproape nimic Romei.

Aceasta noua prevedere nu dureaza pentru ca Macrinus moare la scurt timp, iar senatorul trimis in Egipt este omorat si pus inapoi un prefect. In vremea lui Decinus au loc noi atacuri ale popoarelor nomade la granita de sud, pentru prima data dupa Augustus. Decinus va muri ucis de goti, iar persecutiile anticrestine incep sa fie din ce in ce mai puternice. Guvernarile lui Trebonianus Gallus si Aemilian sunt atestate mai ales de moneda alexandriana si de documente grecesti. Imperiul se confrunta cu mari probleme: atacurile germanilor la vest, atacurile persilor la sud. Aceasta situatie fiind data, Valerian isi imparte imperiul cu fiul sau. Tot Valerian reinstituie persecutiile crestine. Desi apare demonizat in scrierile crestine, la Armant este vazut ca un faraon al prosperitatii. Aemilian este cel care ii scapa pe egipteni de teama atacurilor care tot curgeau dinspre sud. Prima reorganizare sistematica a imperiului este facuta de Diocletian, care in 293 transforma imperiul intr-o tetrarhie sub doi Augusti Diocletian in est si Maximian in vest, asistata de doi cezari: Galerius si Constantinus. Provinciile sunt redivizate, astefel ca ajung sa se dubleze ca numar. In ceea ce priveste Egiptul, zona tebaida devine provincie de sine statatoare. In anul 297, pentru a combate inflatia din imperiu, Diocletian stabileste limite maxime pentru preturi si salarii. Autoritatea este acum impartita intre un administrator civil praeses - si un guvernator militar dux. Moneda alexandrina se bucura de o raspandire tot mai mare in interiorul imperiului. In timp ce Diocletian isi pregatea reformele, Coptosul se revolta si este distrus de Galerius, cezarul de est. A urmat o revolta in Alexandria, unde insusi Diocletian va veni sa rezolve problemele. Dupa intoarcerea lui Diocletian din Egipt, au loc noi conflicte religioase cu crestinii. Este vorba de ceea ce istoriografia crestina a numit Marea persecutie. Dupa o singura generatie, fragila tetrarhie s-a destramat lasand in urma rivalitati intre est si vest. Maximin Daia, noul cezar al estului incurajeaza cultele pagane traditionale in detrimentul dezvoltarii crestinismului si recreeaza clasa marilor preoti. Locul lui va fi luat de Constantin, cel care in 313 ofera toleranta religioasa tuturor crestinilor si paganilor din imperiu. Constantin continua reformele lui Diocletian, ceea ce va face transformarea din roman in bizantin. Se instituie un nou sistem de impozite si favorizeaza dezvoltarea crestinismului, cu toate ca in Egipt, mai ales in zonele rurale, cultele pagane se mentin. Constantius, succesorul lui Constantin cel Mare, sustine mai departe Arianismul ca si tatal sau. Toleranta pentru crestini se va transforma in dreptul de a persecuta practicantii cultelor traditionale. O serie de edicte imperiale vor conduce, in final, la inchiderea templelor, dar moartea il impiedica sa-si continue planurile. Julian, nou conducator al estului, pune paganismul sub protectia curtii sale si ofera sprijin pentru refacerea vechilor temple. Aceste tendinte vor fi de scurta durata, caci odata cu Theodosius paganismul este interzis in tot imperiul. Un al doilea edict este dat in mod special pentru Alexandria si Egipt. Acestor edicte le-au urmat conflicte intre pagani si crestini, daramari de centre crestine, incerci de transformare a templelor in biserici etc. Cel care va face pace cu atacatorii la sud ai egiptenilor va fi Marcian. In vremea lu Atanasius persii invadeaza Egiptul, dar nu reusesc sa cucereasca Alexandria. Autoritatea pagana asupra Universitatii din Alexandria ia sfarsit in 517.