Andrei Saguna si lupta pentru identitate nationala in Transilvania

Motto: Fiind asadar problema noastra a inainta literatura, cultura, industria si agricultura natiunii noastre, adica a inainta starea spirituala si materiala a poporului nostru, ca sa cunoasca fiinta si destinatia sa si sa o stie intrebuinta spre tot binele, precum si alte natii fac azi acesta si precum este spiritul cel civilizator al secolului nostru ; darurile lui vor garanta viitorul cel mai ferice al mult cercatei noastre natiuni si o vor feri de niste lovituri ucigatoare de religia si limba ei.

In Transilvania reglementarea relatiilor dintre etnii se face prin instrumentul religiei. In 1366 singurii cu drepturi politice sunt credinciosii Bisericii Romano-Catolice. Astfel ca nobilimea romaneasca din Transilvania este nevoita sa-si schimbe religia pentru a-si pastra statutul. In anul 1437 are loc un nou episod al marginalizarii lor prin constituirea Unio Trium Natiorum. In perioada urmatoare se va raspandi Reforma, care va manifesta aceeasi intoleranta religioasa ca si catolicismul. Dupa cucerirea austriaca protestantii si catolicii se accepta unii pe ceilalti. Se recunosc drepturile celor natiuni, iar ortodocsii raman cu acelasi statut de tolerati. O parte a clerului romanesc va trece la religia unitariana impreuna cu Mitropolitul Atanasie. Mitropolia romaneasca ortodoxa din Transilvania dispare astfel pentru o jumatate de secol, pana in 1864 la crearea Mitropoliei Transilvaniei cu sediul la Sibiu, condusa de Andrei Saguna. Inainte de a ocupa scaunul Mitropoliei Ortodoxe Romane din Transilvania, Saguna a fost episcop al Transilvaniei. Considera biserica din Transilvania inapoiata din punct de vedere material, umilita de autoritati, dar si dezorganizata administrativ. Despre preoti spune ca nu sunt inzestrati corespunzator intelectual si moral pentru postul pe care il ocupa. Aveau o pregatire foarte slaba: de obicei se transmitea din generatie in generatie si de cele mai multe ori tatal isi invata fiul ce trebuia sa stie pentru a-i urma ca preot. Lipsa lor de educatie in domeniu avea sa aduca numai rau Biserii. Alegerea lui Saguna ca episcop nu a fost dorita de toti clericii transilvaneni. Mitropolitul de la Carlovitz il recomanda oficial imparatului. Pe 5 ianuarie 1848 este numit Episcopul Transilvaniei. Saguna promite in catedrala de la Karlovitz: pre romanii din Transilvania din adancul lor somn sa-i destept si cu voia catre tot ce este adevarat, placut si bun sa-i trag. In timpul revolutiei Saguna isi asuma rolul de reprezentant al romanilor ortodocsi din Transilvania in fata imparatului. Si el se afla in grupul celor care neaga unirea Transilvaniei cu Ungaria si de aceea este tras la raspundere de guvernator pentru actiunile romanilor. Totusi Saguna credea ca loialitatea fata de curtea de Viena le va aduce romanilor indeplinirea cererilor din petitia de la Blaj. In pastoralele adresate enoriasilor sai, el le cerea sa respecte legea, sa aiba respect fata de proprietarii de pamant, credinta in Dumnezeu si in imparat. Nu doreste sa ii starneasca pe romani impotriva marilor nobili maghiari proprietari de pamant, de aceea nici nu va folosi in cuvantarile sale din aceasta perioada sintagma de natiune romana.

Revolutia romanilor din Transilvania este infranta, iar credintele lui Saguna cum sa loialitatea romanilor o sa fie rasplatita de imparat au fost nefondate. Situatia devenise chiar si mai mai rea ca inainte pentru ca Dieta maghiara adoptase un act prin care Transilvania devenea parte integranta a Ungariei. Saguna incearca o reformare a Bisericii Transilvanene, dar se loveste de problema banilor. Biserica avea venituri mari insumand peste 130.000 de florini, dar nu decidea mitropolitul asupra lor, cu Ministerul Cultelor de la Viena. Mitropolitul nu primea nicio explicatie despre folosirea acelor venituri, iar daca cerea ceva din aceste fonduri pentru imbunatatirii ale lacasurilor de cult, de cele mai multe ori nu primea. In 1853, dupa o lunga stradanie va reusi sa cumpere o cladire noua pentru episcopia ortodoxa, in locul celei vechi care fusese distrusa in timpul revolutiei. Aceasta a distrus multe biserici, scoli, iar Saguna va incerca le refaca. Cere ajutor, atat la Curtea de la Viena, cat si Tarilor Romane. In memoriul adresat de Saguna in 1851 spunea ca au fost arse 48 de biserici si jefuite alte 319. Distrugerile au fost totusi de proportii mari raportindu-ne in primul rand la saracia locuitorilor, caci la 19 ani dupa memoriul lui Saguna, Ion Ratiu, un alt revolutionar cerea ministrului de interne al principatelor, Mihail Kogalniceanu ajutor pentru eforia scolara din Turda. Banii sunt in valoare de 4129,27 lei din 26 de judete avand in frunte judetul Braila cu 568 lei . In aceeasi perioda Saguna va primi si din partea comunitatilor din Brasov 4000 florini, precum si din partea Arhimandritului Neonil de la Neamt, insumand obiecte si carti religioase, precum si de Viena aproximativ 60 000 de florini. Scoala romaneasca din Transilvania are mari probleme: nu sunt cadre pregatite si nici manuale de pe care sa se invete. Romanii nu au o elita de spiritualitate ortodoxa, nu exista universitate si nici scoli cu predare in limba romana care sa apartina Bisericii Ortodoxe. Saguna incearca sa infiinteze scoli, dar nu are resursele necesare pentru a-si duce planul la un sfarsit. Propunea infiintarea de scoli in functie de marimea si de veniturile comunitatii: elementare cu o singura clasa pentru comunitatile mici, scoli principale cu trei clase pentru comunitatile de peste 2000 de locuitori. Programa propusa prevede ore de limba romana, maghiara, germana, religie. Planul sau initial urmarea infiintarea a sase gimnazii superioare, sase inferioare si a sase scoli reale in vederea asigurarii cursului grimnazial de educare. Dintre toate acestea el a primit dreptul de a infiinta doar cate unul: gimnaziul superior la Brasov(1853), cel inferior la Brad, iar scoala reala la Abrud. Era de principiul ca elevii ortodocsi trebuie instruiti in spiritualitatea din care fac parte si dezaproba ideea, des intalnita in epoca, cu privire la infiintarea gimnaziilor nationale, atat de larg propuse de intelectualii de confesiune unita. Pe undeva pare o concurenta intre cele doua Biserici, iar Biserica Ortodoxa pare a fi cea mai intransigenta. In fapt asa este, dar nu putem sa o acuzam. Este normal sa se comporte asa,din moment ce e considerata tolerata. Acceptarea lui Saguna , ca acolo unde nu se poate ca elevii sa urmeze o scoala ortodoxa, sa mearga la una unita sau catolica, dar orele de religie sa se tina in mod diferit, arata un mare pas inainte si un spectru larg pe care episcopul il acorda stiintei de carte. Cursul firesc al ciclului educational are ca punct de varf invatamantul universitar, pe care mitropolitul ortodox nu-l recomanda. Am putea sa fim revoltati, cum de tocmai el nu sprijina infiintarea unei universitati. In repetate randuri Saguna a mustrat pe

intelectuali pentru ca incurajeaza oamenii sa-si cheltuiasca banii cu un proiect a carui sanse de reusita erau slabe si reprobabile din punct de vedere calitativ. Stiind ca el va determina infiintarea si functionarea scolilor astfel incat ele sa se autofinanteze , nu cheltuirea putinelor resurse pe un invatamant necompetitiv. In 1852 el il va refuza pe Constantin Alutan, in incercarea acestuia de a constitui o facultate de Drept a romanilor celor doua comfesiuni. Saguna nu se va ocupa doar de incinte, ci si de programa si de manualele dupa care aveau sa invete atat cadrele ce urmau a fi formate, cat si elevii. In 14 decembrie 1860 , prin decret imperial va obtine dreptul de a tipari manualele scolare bisericesti pentru intreaga Transivanie, Arad, Varset si Bucovina. Vor apare cartile sale de Drept Canonic, ca manuale pentru viitorii preoti din Seminarul de la Sibiu, precum si cele legate de istoria bisericeasca din Transilvania. Activitatea lui Andrei (Anastasiu) Saguna reprezinta momentul cel mai important al miscarii de renastere a Bisericii Ortodoxe. Gratie lui vor apare o serie de intelectuali si o elita de confesiune ortodoxa, creand un echilibru necesar in lumea transalvaneana. Putem spune ca toate masurile pe care le-a initiat sau la care a aderat nu au facut decat sa grabeasca aparitia constiintei nationale si a Unirii din 1918.

BIBLIOGRAFIE
Keith Hitchins, Romnii 1774-1866, Bucuresti, Humanitas, 1996 Liviu Maior, 1848-1849. Romni i unguri n revoluie, Bucuresti, Editura Enciclopedic, 1998