Curs 1 - 4.10.

2012

1. Organizarea sociala si normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala.

Geto-dacii fac parte din cadrul neamului tracic despre care parintele istoric Herodot spunea ca este cel mai numeros dupa acela al Inzilor. Tracii au patruns pe teritoriul tarii noastre la sfarsitul neoliticului in cadrul procesului de indo-europenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic si au reprezentat creatorii si purtatorii epocii bronzului pe teritoriul romaniei. In cadrul neamului tracic s-au cristalizat ca o ramura distincta geto-dacii, creatorii si purtatorii epocii fierului pe teritoriul tarii noastre si totodata cel mai important neam tracic, atat sub aspectul nivelului civilizatiei materiale si spirituale pe care l-au atins, cat si sub aspectul nivelului de organizare politica. Cristalizarea geto-dacilor ca ramura distincta in cadrul neamului tracic s-a realizat pe un intins areal geografic, delimitat la nord de Carpatii Padurosi, la sud de Muntii Hemus, la est de Fluviul Nistru si la vest de fluviul Tisa, astfel incat geto-dacii pot fi considerati autohtoni pe aceste areal geografic. Izvoarele istorice grecesti si latine contin numeroase referiri la poporul geto-dac. Istoricii latini ii denumesc daci, referindu-se la triburile din interiorul arcului carpactic, iar izvoarele grecesti ii denumesc geti, cu referire la triburile extracarpatice. In realitate este vorba despre unul si acelasi popor intrucat asa cum arata Strabo in lucrarea GEOGRAFIA, getii si dacii vorbesc aceeasi limba si constitutie acelasi popor. Marturiile istoriografiei grecesti si latine se completeaza cu rezultatele sapaturilor arheologice si intregesc imaginea societatii geto-dace, atat pe planul dezvoltarilor economice, cat si sub aspectul organizarii lor sociale. Dintre cele mai importante marturii antice cu privire la geto-daci mentionam in primul rand relatarea pe care Herodot o face in cartea a patra a istoriilor sale, cu privire la expeditia regelui persan Darius impotriva scitiilor din stepele nord-pontice in anul 514 i.Hr., ocazie cu care toate neamurile trace s-au supus de bunavoie regelui persan, cu exceptia geto-dacilor care au opus o puternica rezistenta, fiind totusi invinsi de armata persana,cu toate ca, zice Herodot, erau cei mai viteji dintre traci. O alta mentiune este aceea a istoricilor Strabo si Arian, care relateaza expeditia regelui macedonean Alexandru cel Mare din 335 i.Hr. Impotriva getilor de la nordul dunarii. Istoricii ... din sicilia si Poliamus precum si geograful Pausamias, relateaza conflictul dintre diadohul Lizima al Macedonei si Dromihetes, capetenia unei uniuni de triburi gete din Campia Munteana. Istoricul latin Pompeius Strohus vorbeste despre cresterea puterii dacilor in Tansilvania sub regele Rubobostes. INCREMENTA DAHORUM PER RUBOBOSTEM REGEM. Concluziile care se desprind din examinarea acestor relatari ale autorilor antici coroborate cu rezultatele descoperirilor arheologice sunt urmatoarele: - geto-dacii reprezinta o populatie sedentara care practica agricultura pe scara larga, inalta constructii impunatoare si dispunea de armate puternice si bine echipate.

- geto-dacii au dezvoltat o stralucita civilizatie a fierului, mai ales in cadrul celei de a doua varste a fierului, caracterizata printr-o puternica dezvoltate a productiei si schimbului de marfuri; - sub aspectul formelor de organizare si conducere sociala, societatea geto-daca se afla in cadrul ultimei etape de descompunere a oranduirii Gentilice, denumita Democratia militara a triburilor si uniunilor de triburi. In cadrul acestui sistem de conducere sociala, atributiile supreme apartin Adunarii poporului inarmat, potrivit principiului ca cine isi risca viata in lupta trebuie sa si decida. Regii mentionati de aceste izvoare antice nu sunt veritabili sefi de state, ci sunt simpli conducatori militari ai unor triburi si uniuni de triburi, numiti si revocati de adunarea poporului, care le stabileste si atributii. Se manifeste tendinta acestor conducatori militari, sprijiniti de aristocratia gentilico-tribala, de a-si intari si permanentiza pozitia, ba chiar de a o transmite cu titlu ereditar, de a-si impune vointa in fata adunarii poporului, in sensul de a o subordona. Aceasta tendinta este fireasca si marcheaza tranzitia de la organizarea gentilica la organizare politica a societatii geto-dace.

Normele de conduita ale geto-dacilor in epoca prestatala

In epoca prestatala relatiile sociale sunt reglementate prin norme de conduita fara caracter juridic, norme care sunt respectate si aplicate de bunavoie si care au un pronuntat caracter religios. Unele dintre aceste obiceiuri nejuridice ale epocii prestatale au supravietuit sub anumite aspecte pana tarziu in societatea feudala, demonstrand continuitatea poporului roman. Potrivit lui Herodot, fiii puteau cere si obtine de la parinti delimitarea partii care li se cuvenea din proprietatea comuna, ceea ce inseamna ca proprietatea privata se afla in plin proces de constituire. In acelasi sens, furtul reprezenta o foarte grava incalcare a normelor de convietuirie sociala. Pentru incheiere diferitelor invoieli sau conventii, se utiliza juramantul insotit de un anumit ceremonial, asemanator cu institutia ulterioara a infratirii. Se practica de asemenea juramantul pe vetrele regale sau pe zeitatile palatului regal, pe care trebuiau sa-l depuna toti supusii regelui, iar daca regele se imbolnavea se considera ca unul dintre supusi a jurat stramb si se recurgea la o procedura de identificare a celui in cauza, asemanatoare prin dublarea numarului de ghicitori cu institutia juridica feudala a juratorilor. In ceea ce priveste casatoria, poetul Menandru, referindu-se la o perioada mai veche, arata ca unele triburi trace practicau poligamia. Insa informatii pentru o epoca mai recenta avem din Odele poetului roman Horatiu, din care rezulta ca geto-dacii practicau cu foarte multa strictete monogamia. Cert este ca la sfarsitul oranduirii gentilice, femeile geto-dace aveau o pozitie sociala inferioara barbatilor, dovada in acest sens, pedeapsa pe care regele geto-dac Oroles a aplicat-o soldatilor sai invinsi in luptele cu bastardii. Toate aceste reguli de conduita erau respectate in chip firesc si nu prin constrangere. Semnificativ in acest sens fiind imprejurarea pe care ne-o relateaza Aristotel, ca agatarjii, care aveau aceleasi obiceiuri cu tracii, obisnuiau sa formuleze regulile de conduita in versuri si sa le invete pe de rost cantandu-le. In acelasi sens, un autor latin Iustinius arata ca scitii, care aveau aceleasi obiceiuri cu getii, respecta dreptatea in chip firesc si nu prin legi, iar Herodot spunea ca getii sunt cei mai drepti dintre traci.

2. Statul si dreptul geto-dac

Saltul calitativ de la organizarea gentilico-tribala la organizarea politica a fost determinat de transformarile economice si sociale pe care le-a suferit societatea geto-daca. Sub aspect economic, vorbim despre progresele realizate in cadrul celei de a doua varste a fierului, care au dus la dezvoltarea productiei si a schimbului de marfuri, la aparitia monedei si dezvoltarea circulatiei monetare. Pe plan social avem in vedere aparitia si adancirea stratificarii sociale si formarea claselor antagoniste. Sunt intrunite astfel cele doua criterii pe baza carora distingem intre organizarea gentilica si organizarea politica. Si anume CRITERIUL STRATIFICARII SOCIALE si CRITERIUL TERITORIAL. Acesta din urma presupune ca apartenenta individului la colectivitate nu se mai face dupa criteriul rudeniei de sange, ci din punct de vedere al teritoriului locuit. In afara factorilor interni care au jucat un rol determinant, exista si factori externi care au favorizat aparitia statului geto-dac. El s-a constituit in timpul indelungatei domnii a regelui Burebista, care, ajutat fiind de marele preot Deceneu, a intreprins o serie de reforme: politica, religioasa, administrativa, judiciara. Toata ducand la crearea primului stat geto-dac. La nivel central, statul geto-dac era condus de rege, de marele preot care juca rolul unui vice-rege si de aparatul central de dregatori, organizat dupa modelul statelor elemistice. La nivel local, conducerea statului geto-dac era asigurata de doua categorii de dregatori,unii cu atributiuni administrative, altii cu atributiuni militare. Sub aspectul esentei sale, statul geto-dac este un stat sclavagist incepator, cu particularitati care il apropie de statele bazate pe modul de productie tributal (statele Orientului Antic). Sub aspectul formei sale, statul geto-dac este o monarhie cu un pronuntat caracter militar, astfel Strabo denumeste stapanirea exercitata de Burebista "imperiu", iar o inscriptie descoperita in Siria denumeste stapanirea exercitata de Decebal "regat". Chiar Imparatul Domitian i-a recunoscut calitatea de rege lui Decebal dupa primul conflict dintre daci si romani, acordandu-i in aceste sens diadema de rege, desigur este vorba despre conducatorul unui regat clientelar Romei.

Dreptul geto-dac. Concomitent cu formarea statului geto-dac s-a constituit si dreptul geto-dac, normele juridice luand locul cutumelor nejuridice din epoca prestatala. Dreptul geto-dac s-a format pe trei cai: - unele dintre obiceiurile sau cutumele nejuridice ale epocii prestatale au fost preluate de stat si sanctionate, devenind obiceiuri sau cutume juridice, intrucat corespundeau intereselor clasei dominante; - in noile conditii economice si sociale proprii cadrului statal de organizare a societatii, prin repetarea unor comportamente apar noi obiceiuri instituite de stat, obiceiuri care adminitio (din start) au un caracter juridic; - pe langa dreptul nescris, exprimat in forma obiceiului, cutumei juridice, in statul geto-dac a fost elaborat si un sistem de legi care nu ne-au parvenit pe cale directa, dar pe care autorii antici il mentioneaza. Asftel Strabo si Iordanes afirma ca legile geto-dacilor au fost adoptate in epoca lui Burebista, care pretindea ca

legile i-au fost inspirate de zei. Iordanes spune ca aceste legi s-au transmis din generatie in generatie pana in vremea sa (sec. 6 d.Hr.). Prin aceste legi nu s-a realizat o simpla codificare a obiceiurilor, asa cum s-a intamplat la Roma prin adoptarea codului decemviral, intrucat, spun autorii antici, aceste legi contin dispozitii noi (porunci ale regelui). In mod deliberat regele Burebista a recurs la autoritatea religie pentru a se face ascultat de popor, dubland astfel autoritatea de stat cu autoritatea religioasa pentru o mai buna respectare a legilor. Institutiile juridice ce compun dreptul geto-dac nu ne sunt cunoscute in amanunt deoarece textele vechilor legi nu ne-au parvenit pe cale directa, insa ele pot fi reconstituite in linii generale pe baza izvoarelor istorice indirecte si a urmelor pe care aceste institutii le-au lasat asupra unor institutii juridice de mai tarziu. Cea mai importanta institutie a dreptului geto-dac este institutia proprietatii. In aceasta materie geto-dacii au cunoscut doua forme de proprietate: proprietate privata a stapanilor de sclavi si proprietatea comuna devalmasa a obstilor satesti sau teritoriale. Proprietatea privata este atestata de Criton, un autor antic, care mentioneaza ca in statul geto-dac erau mari proprietari de pamanturi si vite, iar vanzarea sclavilor geto-daci pe pietele romane ajunsese o practica frecventa la geto-daci. Prin urmare, obiectul proprietatii private il reprezentau pamantul, vitele si sclavii, iar titularii acestei forme de proprietate erau membrii aristocratiei geto-dace: tarabostes sau pileati. Proprietatea comuna devalmasa a obstilor satesti sau teritoriale, a carei fizionomie rezulta din odele poetului roman Horatiu. Potrivit lui Horatiu, pamanturile obstilor nu erau impartite, ci se aflau in proprietatea comuna devalmasa a tuturor membrilor obstei, proprietate care se extindea si asupra recoltelor stranse de pe aceste terenuri. Insa, cultivarea terenurilor aflate in hotarul obstei se realiza potrivit sistemului asolamentului, in sensul ca terenul de cultura era impartit in loturi atribuite pe termen de un an membrilor obstei prin tragere la sorti. In anul urmator se proceda la o redistribuire a acestor loturi de cultura, tot prin sistemul tragerii la sorti. O alta institutie a dreptului geto-dac este institutia casatoriei. Herodot arata ca la traci casatoria se incheia printr-un contract de cumparare a viitoarei sotii de catre viitorul sot de la parintii acesteia. In cadrul casatoriei sotia se afla intr-o pozitie de inferioritate fata de barbat, fapt confirmat de poetul roman Ovidiu. Referindu-se la familia geto-daca in odele sale, poetul Horatiu arata ca geto-dacii erau monogami si respectau cu multa strictete monogamia si totodata ei cunosteau si institutia dotei, pe care o denumeau zestre. O alta institutie reglementata de dreptul geto-dac este institutia dreptului penal, materia in care principalele institutii vizau apararea statului si a proprietatii private. Mentiuni exprese avem numai cu privire la infractiunea de adulter, care era pedepsita cu moartea, asa cum ne spune poetul Horatiu in odele sale. In ceea ce priveste dreptul procesual, din punct de vedere formal, atributiile realizarii justitiei au fost preluate de organele statului. Insa existau si anumite cazuri in care solutionarea litigiilor se realiza potrivit vechiului sistem al razbunarii sangelui. Organizarea activitatii de judecata era o preocupare constanta a statului geto-dac. Iordanes spune, referindu-se la regele Comosicus, ca el era judecator suprem. Insa Comosicus era nu doar rege, ci si mare preot. Ca atare nu putem sti daca atributiile de judecator suprem ii reveneau in calitate de rege sau in

calitate de mare preot. Referindu-se tot la dreptul procesual, poetul roman Ovidius mentioneaza duelul judiciar ca un mijloc de solutionare a unor litigii. In privinta dreptului international public, este semnalat in izvoarele antice rolul pe care preotii geto-daci il jucau, asemanator preotilor romani, in ceremonialul care insotea incheierea tratatelor cu alte state.