ROMA

In istoria Romei au existat trei mari perioade: perioada regala (753 - 509 i. Hr.), perioada republicana (509 - 27 i. Hr.) si perioada imperiala (27 i. Hr. - 476 d. Hr.). Potrivit traditiei istorice, Roma a fost intemeiata pe sapte coline, situate pe malul fluviului Tibru, de fratii gemeni Romulus si Remus, descendentii eroului troian Eneas, la data de 21 aprilie 753 i. Hr. Cercetarile arheologice au dovedit existenta unor vechi urme de locuire, ce au apartinut comunitatilor de pastori stabilite in zona colinei Palatin in sec. Al VIII-lea i. Hr. Legenda ncepe cu eroul Aeneas, care dup ce prsete Troia incendiat, dup o lung cltorie pe Marea Mediteran ajunge n Latinium unde se cstorete cu Lavinia, fiica regelui Latinus. Aeneas nfiineaz oraul Lavinium. Fiul lui Aeneas ntemeiaz oraul Alba Longa. Aici dup domnia a 12 urmai ai si pe tron urc tatl legendarei Rheei Silvia, regele Numitor. Fratele acestuia, Amulius, l nltur de pe tron i pune stpnire pe putere, iar pe Rheei Silvia o transform ntr-o vestal pentru a nu mai emite pretenii la tron. Frumuseea fetei l face pe zeul Marte s se ndrgosteasc de ea i s cad asupra ei sub forma unei ploi de aur. Drept urmare, iau natere doi gemeni, Romulus i Remus, care pentru a nu fi ucii de Amulius sunt pui ntr-un cufr i lsai s pluteasc pe Tibru. Cufrul este purtat de ape pn n grota Lupercaliilor la poalele Palatinului. Gemenii crescui la nceput de o lupoaic, mai apoi de pstorul Faustulus, devin doi tineri puternici. n urma unor dispute cu nite tineri din Alba Longa, sunt adui n faa lui Numitor care-i recunoate. Romulus i Remus reuesc s-l readuc pe bunicul lor pe tron, dup care se ntorc pe meleagurile unde au crescut s nfiineze un ora. Dup ce Romulus se instaleaz pe colina Palatin i Remus pe colina Aventin, ntre cei doi ncepe o disput cu privire la cel care a fost primul ntemeietor al oraului. Remus este ucis de fratele su n timp ce tia brazda sfnt n jurul Palatinului. n urma acestor evenimente ia natere oraul Roma. Legenda cunoate diferite variante, cele mai cunoscute fiind cele scrise de Vergiliu i Titus Livius. Primul rege al Romei, Romulus, instituie prima conducere politic la Roma regalitatea. Este urmat la domnie de 7 regi, primii patru au fost latini i sabini, ultimii trei au fost etrusci: Romulus (753-717 .Hr.)- a purtat o serie de rzboaie mpotriva vecinilor (mai ales mpotriva sabinilor, crora le-au rpit fiicele pentru a-i asigura urmai). A organizat Senatul (cuprindea 100 de membrii) i a mprit societatea n patres i curii. S-a asociat la domnie cu regele sabin Titus Tatius, care va dispare misterios n timpul unei furtuni, n mlatina Caprei. Numa Pompilius (717-673 .Hr.) este considerat ntemeietorul cultului religios, a serviciului divin i fondatorul diferitelor colegii de preoi. Tullus Hostilius (673-642 .Hr.) - a cucerit i a distrus oraul Alba Longa, moment n care are loc lupta legendar dintre Horai i Curiai. Organizeaz calendarul n 10 luni, plus 2 luni pentru acord, cu zile faste i zile nefaste. Ancus Marcius (642-617 .Hr.) extinde teritoriul oraului pn la mare, ntemeiaz portul Ostia, construiete un zid de aprare i un an n jurul Romei, a fcut primul drum Via Salaria. Lucius Tarquinus Priscusus (cel Btrn) (617-579 .Hr.) primul rege etrusc; lui i se datoreaz construirea primelor hale din Forumul roman, lucrrilor de asanare a mlatinilor, un canal de evacuare, a pus bazele templului de la Capitoliu i a mrit numrul membrilor din Senat la 200. Servius Tullius (578-535 .Hr.) a fcut o reform prin care a ncadrat n rndurile poporului roman alturi de patricieni i pe plebei; a repartizat cetenii pe centurii n funcie de avere, a constituit comiiile centuriale, aconstruit un zid de aprare n jurul celor apte coline. Este ucis ntr-un complot condus de fiica i ginerele su, care-i va lua locul pe tron. Tarquinius Superbus (535-509 .Hr.) un adevrat tiran, a construit templul lui Jupiter pe Capitoliu. A nemulumit poporul roman care s-a rsculat n urma rpirii virtuoasei Lucreia de ctre fiul su, Sextus. Revolta, condus de reprezentanii nobilimii romane Lucius Iunius Brutus i Collatinus, a avut drept rezultat

alungarea regelui din Roma i abolirea regalitii. Se instaureaz un nou regim politic republica, condus de doi consuli alei. Primii consuli au fost Collatinus i Brutus. Republica Romana (in latina "Res publica romana") a luat fiinta in anul 509 i. Hr. in urma unei rascoale a patricienilor si plebeilor, care l-au inlaturat pe ultimulul rege al Regatului Roman, Lucius Tarquilnius Superbus. Beneficiarii noului sistem de conducere au fost patricienii care au acaparat toata puterea la Roma, deoarece calitatea de cetatean roman, era data de nastere, deci de apartenenta la unui dintre triburile fondatoare ale cetatii, ceea ce i-a determinat pe plebei sa se rascoale in numeroase randuri, dorind chiar sa paraseasca cetatea si sa intemeieze una proprie.In aceasta perioada modul de conducere se schimba. Institutia regalitatii dispare, locul ei fiind luat de o serie de magistrati, alesi pe o perioada limitata, cu conditia de a fi satisfacut stagiul militar. Principalele magistraturi erau: - Consulii (erau 2 la numar) - reprezentau puterea suprema, comandau armata si dupa un mandat puteau deveni guvernatori ai provinciilor; Exemple de consuli: Octavianus Augustus (23 septembrie 62 i.Hr. - 19 august 14 d.Hr.); Marcus Antonius (82 i.Hr. - 1 august 30 i.Hr.); Marcus Aemilius Lepidus (89/88 i.Hr. 13/12 i.Hr.) - Praetorii - detineau puterea juridica si puteau tine locul consulilor (convocau senatul, comandau armata); - Censorii - realizau recensamantul populatiei, supravegheau moravurile si se ocupau de evidenta bugetuli; - Questorii - administrau finantele publice; - Edilii - se ocupau de aprovizionarea orasului, organizau politia Romei si se ocupau de constructiile urbane; - Dictatorul - era ales in imprejurari exceptionale. El avea puteri nelimitate pe o perioada de 6 luni timp in care avea obligatia de a rezolva criza. In caz contrar putea plati chiar si cu viata. Tribunii - erau persoanele alese de plebei, o data pe an, care reprezentau interesele poporului in fata Senatului. Tribunii aveau dreptul de a adopta legi, ei dispuneau si de dreptul de "veto"; daca un tribun se folosea de dreptul de veto atunci legea nu era adoptata. Senatul se mentine devenind institutia suprema in perioada republicii. Numarul membrilor creste de la 300 la 900. El era format dintr-un grup de cetateni in varsta. In fiecare an, Senatul alegea doi consuli sa conduca Roma. Senatul se intrunea pentru a discuta despre modul in care era condusa Republica Romana si pentru a oferi sugestii consulilor, care erau cei mai puternici oameni din Roma. Senatul avea drept de veto. In Senat roman existau doua partide neoficiale: optimates si populares. Senatul a avut o importanta majora, iar prestigiul sau s-a format prin prisma participarii institutionale a patricienilor bogati, apartinand aristocratiei. Incepand cu secolul IV i. Hr. Vor avea acces in Senat si plebeii, mentinandu-se totodata si Adunarea poporului. Roma a cucerit in perioada republicii intreaga Peninsula Italica, bazinul Marii Mediterane, zone intinse din Europa si Orient, intrand in contact cu civilizatii diverse si preluand o serie de influente. Dupa aproximativ 250 de ani de lupte romanii au reusit sa supuna toate popoarele din peninsula, unificand aceste teritorii sub autoritatea lor. Astfel, treptat latinii, samnitii, volscii, sabinii, etruscii, equi, ligurii, galii si grecii au fost cuceriti. Latiumul a fost adus sub autoritatea Romei dupa razboaile purtate impotriva Ligii latine conduse de orasul Alba Longa. Cu samnitii romanii au purtat trei razboaie. In primul razboi, cu ajutorul latinilor, romanii au iesit victoriosi. Insa datorita pretentiilor latinilor (ei doreau ca un consul si jumatate dintre senatori sa fie alesi din randul lor) romanii reincep conflictul cu ei. In aceste conditii romanii s-au aliat cu samnitii si i-au invins pe latini. Apoi se razboiesc iarasi cu samnitii dar sufera cea mai grea infrangere din istorie fiind nevoiti sa treaca pe sub "furcile caudine". Dupa al treilea razboi Roma a iesit invingatoare si samnitii au cedat

definitiv in fata ei. Galii au atacat in mai multe randuri Roma reusind chiar sa o jefuiasca (in 387 i. Hr.) dar in 282 i. Hr. au fost infranti definitiv. Cele mai grele razboaie purtate de romani impotriva grecilor au fost cele cu orasul Tarent. Locuitorii Tarentului, pentru a rezista, l-au chemat in ajutor pe regele Epirului, dar in cele din urma in 272 i. Hr. grecii au fost cuceriti. Imediat ce Roma si-a consolidat controlul in peninsula italiana, a trebuit sa infrunte o serioasa confruntare cu Cartagina, intr-o serie de trei razboaie punice. Dupa aceste conflicte, Roma a devenit indiscutabil cea mai puternica natiune din Europa si spatiul mediteranean, un statut pe care il va pastra pana la divizarea Imperiului Roman. Cartagina, veche colonie feniciana din nordul Africii, in secolul al III-lea i.Hr. domina negotul din Marea Mediterana. Pentru dezvoltarea acestuia a intemeiat mai multe colonii in Spania, Corsica, Sardinia, Sicilia. In aceasta perioada Roma domina uscatul, iar Cartagina era stapana marii, intre cele doua parti existand tratate prin care isi imparteau dominatia din zona. Dupa cucerirea Peninsulei Italice, romanii au dorit sa-si extinda dominatia in zona si n-au mai respectat tratatele cu punii (cartaginezii). in aceste conditii incep razboaiele punice. Pretextul primului razboi (264 - 241 i.Hr.) este ostilitatea dintre mamertini din insula Sicilia si grecii din Siracuza (i-la Sicilia) pentru stapanirea acestui teritoriu. Razboiul s-a dat pe uscat, pe mare, iar apoi s-a mutat in Africa. Dupa mai multe campanii punii au incheiat pace in 241 i.Hr. prin care au renuntat la Sicilia si au platit o importanta despagubire de razboi. Dupa acest prim conflict, cartaginezii au continuat cuceririle pe coastele Spaniei. Acest teritoriu a fost impartit intre romani si cartaginezii, insa o data cu venirea la conducere a lui Hanibal incep conflictele dintre cele doua popoare. Hanibal incalca tratatul, ceea ce duce la izbucnirea celui de al doilea razboi punic (218 -201 i.Hr.). Armata cartagineza s-a indreptat dinspre Spania spre nordul Italiei. Principale batalii au avut loc la Trasimene (217 i-Hr) si Canae (216 i. Hr). in ambele fiind zdrobiti romanii. Terminarea proviziilor cartaginezilor si lipsa posibilitatilor continuarii conflictului ii determina pe cartaginezi sa ceara ajutorul orasului de bastina, sa se alieze cu Macedonia si Siria si si indemne la rascoala popoarele din Peninsula Italica supuse de catre romani. Dar acest plan nu a reusit. Publius Cornelius Scipio, ajuns consul la virsta de 25 de ani, a propus mutarea razboiului in Africa. Hanibal a fost nevoit sa se intoarca cu armatele in Cartagina, iar in 202 i. Hr. la Zama a fost infrant si nevoit sa incheie pace un an mai tarziu, in 201 in. Hr. Aceasta prevedea: cedarea posesiunilor din Spania, Marea Mediterana si o parte din Africa, platirea de catre cartaginezi a unei despagubiri foarte mari, iar acestia nu aveau voie si poarte razboaie fara invoirea Romei. Al treilea razboi punic (149-146 i.Hr.) a izbucnit deoarece locuitorii Cartaginei au incalcat pacea incheiata in 201 i. Hr, declarand razboi regelui Numidiei fara acordul Romei. Senatul roman a trimis legiunile pentru pedepsirea Catarginei. Conditiite impuse pentru incheierea pacii au fost acceptate initial, dar cartaginezii nu au fost de acord cu mutarea asezarii la 15 km. Ostilitatile au fost reluate, romanii obtinand victoria impotriva Cartaginei, apoi au dat foc orasului, iar pe locul acestuia s-a format provincia Africa. Dupa mai multe secole de razboaie de expansiune, republica se afla in fata unor dezechilibre sociale, provocate de schimbarile survenite in structura societatii romane. Pe de o parte, imense bogatii din teritoriile cucerite - metale pretioase, pamanturi - au intrat in posesia aristocratiei senatoriale si a unei clase noi, cavalerii, imbogatiti din administrarea provinciilor. Pe de alta parte, clasa micilor proprietari, ce formase coloana vertebrala a republicii in secolele anterioare, din randurile carora erau recrutati si soldatii legiunilor romane, era ruinata de lungile campanii militare, de sclavii si produsele ieftine aduse din provinciile cucerite. Saracita, aceasta clasa de mijloc ingroasa randurile pleblei romane, manipulate abil de aristocrati prin politica sa alimentara. In randurile aristocratiei sanatoriale exista si membri constienti de aceasta polarizare a societatii romane si animati de idealurile grecesti de justitie sociala si echitate (acesti aristocrati erau numiti populari [erau in Senat doua grupari - popularii (adeptii reformelor) si optimantii lor]. In fruntea popularilor se afla fratii Tiberius si Caius Gracchus, nepotii lui Scipio Africanul, educati de mama lor in cele mai bune traditii romane. Primul care incearca sa schimbe soarta celor saraciti este Tiberius Gracchus. In calitate de tribun al poporului, in 133 i. Hr. el propune mai multe reforme:

- limitarea la 125 ha averea unui cetatean roman din ager puplicus - a cerut statului si bani pentru procurarea uneltelor; el mai cere pentru un an functia de tribun pentru a-si continua reformele ( este acuzat ca vrea sa devina rege , iar in urma unei incaierari este ucis impreuna cu alti partizani, trupurile fiind aruncate in Tibru). Zece ani mai tarziu, Caius Gracchus reia proiectele de reformare ale fratelui sau. De data aceasta cele doua grupari (optimatii si popularii) erau foarte bine conturate. Reformele acestuia sunt mai radicale: - propune sa dea saracilor din magaziile statului o cantitate de grau la jumatate de pret; - propune constuirea unei asezari pe locul vechii Cartagine, unde sa fie dusi 6.000 de saraci la Roma; - initiaza o serie de constructii in Italia (drumuri, poduri, desecari de balti) pentru a da de lucru multimi; - a cerut dreptul de cetatenie tuturor locuitorilor din Italia (chiar si aliatilor) Nepunerea in practica a acestor reforme a dus la adancirea crizei si a deschis o perioada de lupte care au determinat sfarsitul regimului republican. Dupa inlaturarea fratilor Gracchi, optimatii au condus aceasta perioada. Senatul nu mai vegheaza asupra ordini si dreptatii in cetate, iar luptele dintre cele doua grupari continua. Acum cel mai bogat avea cuvantul cel mai important, iar coruptia infloreste. In 107 i.Hr. ajunge consul Caius Marius care a elaborat o reforma militara. Pana la acea data faceau parte din armata cei care aveau mai multa sau mai putina avere, pentru a-si procura cele necesare razboiului. El a format o armata permanenta, ingaduind si celor saraci sa intre in armata. Ei primeau solda, iar dupa terminarea serviciului militari primeau pamant. Consencintele au fost pozitive - revigorarea unei armate, care dadea semne de moleseala, dar si negative - oricine avea bani putea sa-si formeze o armata si sa o foloseasca pentru propria glorie. Caius Marius cel ce a realizat reforma militara a fost ales de 6 ori consecutive consul la Roma (105-100 i.Hr.) El era un adevarat monarh (cu acceptul poporului) dar nu isi ia acest titlu. Pozitia sa fara de aliati (le-a dat dreptul de a intra in armata) l-a adus in conflict cu partidul optimatilor si cu Sylla (Care nu dorea sa le dea o serie de drepturi aliatilor, o populatie din Italia care nu aveau dreptul la cetatenie). Primul razboi civil incepe atunci cand Senatul ii retrage lui SylIa dreptul dea infrange rascoala din Italia, a aliatilor. In aceste conditii el porneste impotriva popularilor si a lui Caius Marius care vor fi infranti. Lucis Cornelius Sylla a trecut la pedepsirea adversarilor prin proscriptii. Ucigasii proscrisilor erau chiar recompensati. Ei s-au dedat la tot felul de abuzuri fiind omorati si oameni bogati nu numai partizani ai lui Caius Marius. Dupa acest razboi Sylla se proclama dictator pe viata si elaboreaza o serie de legi care au dus la scaderea atributiilor Adunarii Poporului si tribunilor si cresterea puteri Senatului. Pentru ca a condus in mod dictatorial si s-a inconjurat de insemnele monarhiei (avea tron batea moneda cu chipul sau) a ajuns in conflict cu Senatul iar in 79 i.Hr. renunta la putere. In 73 i. Hr. izbucneste o rascoala a sclavilor condusa de Spartacus. Acestia obtin mai multe victorii. Pentru a-i infrange este numit comandant Crassus, unul dintre generalii lui SylIa. Cam in acelasi timp izbucnesc revolte in Orient si Spania. Crassus va infrunta revolta sclavilor iar Pompei pe cele din Orient si Spania. Fiind 2 generali victoriosi poporul se astepta la un nou razboi civil dar acestia si-au impartit puterea fiind alesi in anul 70 consuli. Ei au trecut de partea poporului iar masurile lui Sylla au fost anulate. Ulterior li s-a alaturat al treilea general Caesar, iar cei trei au incheiat in anul 60 i. Hr. o intelegere numita triumvirat (isi promiteau sprijin reciproc impotriva Senatului). Ei si-au impartit spre guvernare si stapanirile romane: Pompei a primi Spania, Crassus Asia, iar Caesar teritoriile din Galia, care erau cucerite.Ultimul general a reluat razboiul cu galii (58-51 i. Hr.) reusind sa includa in imperiu toate teritoriile ocupate de romani. Atat ca miliar cat si ca om politic Caesar le era superior celorlalti. Dupa moartea lui Crassus, profitand de absenta lui Caesar, Pompei trece de partea Senatului incalcand intelegerea incheiata si cere marelui general sa isi incheie misiunea si sa lase legiunile de vatra. Nu este de acord si porneste impotriva Senatului si a lui Pompei. Confruntarile dintre cei doi au loc in afara Italiei, in Grecia (la Pharsalos), Caesar iesind victorios Dupa aceste victorii Caesar era principalul om polic de la Roma. El strange in mana sa toate functiile importante din statul roman. Era si princeps senatus (primul senator) avand cuvantul "cel mai greu de spus". Prin tot ceea ce facea el se deosebea de restul muritorul comportandu-se ca un adevarat monarh (prin imbracaminte, tronul de aur de pe care prezida Senatul prin monedele de aur cu chipul sau, statuia sa a

fost asezata alaturi de ale zeilor si regilor, i s-a ridicat templu, luna lui de nastere a luat numele sau, l-a infiat pe Octavianus). Se zvonea ca vrea sa devina rege dar a fost asasinat la 15 martie 44 i. Hr. in Senat Dupa moartea sa au reinceput framantarile, Marcus Antonius dorea sa ii succeada, dar mostenitor legal era Octavianus care avea doar 19 ani. EI a incheiat o intelegere cu Lepidius si Marcus Antonius (43 i. Hr.) - al doilea triumvirat. Dar acesta a fost unul sangeros din cauza prescriptiilor (Cicero) si a razboaielor civile dintre triumviri. In cele din urma Octavianus il infrange pe Marcus la Actium (31 i. Hr.) in Egipt si ramane singurul om politic important dar nu se proclama rege. El monopolizeaza insa puterea in statul roman si instaureaza o noua forma de conducere, principatul care pastra vechile institutii ale republicii insa aproape toate puterea era concentrata in mana unui singur om.

Principatul este un compromis realizat ntre forma de guvernare monarhic i cea republican ce se bazeaz pe consensus universum (consensul general). Denumirea vine de la princeps, cuvnt pe care Cicero l folosea numai pentru a desemna pe cetenii cei mai demni s conduc statul. Puterea n statul roman este delegat de Senat i popor. Principalele caracteristici ale principatului sunt puterea autoritar (auctoritas) i respectul fa de normele de via tradiionale ale romanilor (mores maiorum). Principatul este inaugurat de Augustus (n 27 .Hr.) pe bazele unei puteri personale create de ctre Caesar al crui fiu adoptiv este. Cunoscnd aversiunea romanilor fa de regi el d monarhiei un aspect republican prin meninerea magistraturilor i organizarea din timpul Republicii. mpratul cumuleaz toate puterile din stat care i ofer o uria for dominant prin care poate interveni oriunde n Imperiu: este princeps (primul dintre egali, conduce politica extern) deine imperium consulare (puteri consulare pe via) i imperium pro proconsulare (n provinciile imperiale care sunt administrate de legai numii de el legati Augusti pro praetore provinciae) este imperator (are comanda suprem a armatei) are putere de tribun tribunicia potestas fr a fi tribun popular (poate reuni i conduce comiiile; intervenia tribunilor poporului fa de legile emise de Augustus devine imposibil) este pontifex maximus (mare preot) alte titluri: Pater patriae (printe al patriei), Augustus (cel sfnt). la moartea sa este glorificat i divinizat administreaz finanele statului (prin controlul tezaurului imperial fiscus Caesaris) Senatul administreaz provinciile senatoriale i tezaurul statului (aerarium populi Romanorum). Rolul su i al magistraturilor se restrnge datorit faptului c principele este ajutat de consilieri i funcionari care controleaz fostele structuri politice republicane. Administraia contribuie printr-o organizare ierarhic i puternic la consolidarea puterii mpratului. Armata rmne pilonul de baz al Principatului cu rol determinant n numirea unui mprat. Fiindc puterea imperial nu era ereditar, teoretic alegerea unui succesor revenea Senatului. Practic ns, mpratul i alegea succesorul fr ca Senatul s i se opun. Intrigile politice ce se creau n cazul numirii unui succesor erau nsoite chiar de intervenia armatei n cazul n care nu exista un descendent direct. Ordinul cavalerilor devine o clas nobiliar apropiat mpratului i care vor conduce grzile imperiale personale (garda pretorienilor) sau ocup posturi importante n administraie (prefeci i funcionari). n calitatea lor de prieteni (amici Caesaris) l consiliaz pe princeps. La instaurarea principatului imperiul teritorial era n cea mai mare parte realizat. Lrgirea teritorial n aceast perioad include doar provinciile Britannia, Germania i Dacia. Primele dou secole ale Principatului este cunoscut ca fiind una a prosperitii i a pcii (Pax romana) n ciuda unor crize. Din secolul al III-lea criza se aprofundeaz n graniele Imperiului, iar invaziile barbarilor sunt tot mai greu de controlat de legiunile romane.
Dinastia Iulia-Claudia se refer la primii patru mprai ai Imperiului roman care i-au urmat lui Augustus: 14-37: Tiberius Caesar Augustus, 37-41:Caius Iulius Caesar Caligula, 41-54: Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus, 54-68:Nero.

Acetia au condus Imperiul roman de la moartea lui Augustus pn n anul 68, cnd Nero s-a sinucis. Nici unul dintre aceti mprai nu a fost urmat la tron de fii lor, doar unul dintre ei a avut un fiu legitim care i-a supravieuit. Scriitorii istorici antici, n principal Suetoniu i Tacit, au scris despre aceti mprai din punctul de vedere al aristocraiei senatoriale romane, reprezentndu-i, n general, negativ, cunoscut fiind preferina lor pentru Republica roman.

Anarhia militara (235-284)

Dupa asasinarea lui Severus Alexander in 235, militarii au ocupat primul loc in viata politica. Ei s-au substituit Senatului si poporului roman, numind ei insisi imparatii. Maximinus, soldat trac, a fost primul imparat iesit din randurile lor, dar incepand de la Claudius Goticul, toti imparatii ilirici proveneau dintre fostii ofiteri. Pretorienii au contribuit la numirea unora dintre imparati, precum Gordianus al III-lea, in 238, si Filip Arabul, in 244. Durata mandatului imperial tinea de resortul aceleiasi autoritati militare si putea fi intrerupta in mod brutal: Gallienus a fost victima generalilor sai, iar Aurelian al statului sau major. Toate domniile au fost de scurta durata, cu exceptia celei a lui Gallienus (18 ani) si s-au sfarsit prin moartea violenta a imparatilor. Totusi, ideea dinastica a supravietuit si, cativa imparati, precum Gordianus al III-lea, Gallienus, Carinus si Numerianus au mostenit functia imperiala. Aceste puciuri militare permanente au reprezentat cauza evolutiei Principatului catre Dominat: expresia Dominus noster dovedea caracterul despotic al autoritatii imperiale si gradul de sacralizare a functiei. Invaziile au stat la originea unei crize a productiei, pe care o mentioneaza Ciprian: Zacamintele de aur si de argint se epuizeaza, pamantul este mai putin fertil, productia agricola este in scadere. Fuga sclavilor, a lucratorilor liberi, exodul rural, depopularea provocata de razboaie si epidemii au reprezentat cauza principala a acestei recesiuni. Pamanturile lasate in paragina, paralizarea transporturilor, corelate cu abandonarea intretinerii retelei rutiere, atacurile talharilor si reaparitia pirateriei pe Mediterana au determinat dezorganizarea sistemului annonei si foametea care a cuprins atat Roma, cat si majoritatea oraselor din imperiu. A aparut inflatia, ca o consecinta logica a scaderii numarului produselor si a cheltuielilor de razboi: o masura de grau costa la inceputul primului secol 1 denar; in 200, 2 denari; in 250, 4 denari. Invazia gotilor din 250: Gotii au trecut Dunarea; in acelasi timp, carpii atacau Dacia. Acestia din urma au traversat Moesia Inferior si au asediat Nicopolis. Dupa ce a eliberat Dacia, imparatul Decius a incercuit Moesia si i-a urmarit pe goti pana in Tracia (la Philippopolis). In lupta cu barbarii, in retragere, Decius a fost ucis in mlastinile Dobrogei (sfarsitul primaverii anului 251). Anul 260 a fost cel mai cumplit. Barbarii si-au reluat invaziile pe toate fronturile in iarna din 259-260: alamanii au patruns in Gallia indreptandu-se spre Italia; roxolanii si sarmatii amenintau Pannonia, iar gotii din Pontida au invadat Moesia Inferior, Tracia, zona Stramtorilor, in directia Bitiniei si a marii Egee. Apoi, in primavara anului 260, persii au atacat zona cuprinsa intre Armenia, Mesopotamia si Capodocia: imparatul Valerianus fost capturat la Edessa si ucis. In acelasi timp, fiul sau, Gallienus, se afla in nordul Italiei pentru a opri patrunderea alamanilor. Moartea lui Valerianus a avut un mare ecou si fara indoiala ca a reprezentat o conditie favorabila declansarii secesiunii lui Odenathus, print al Palmirei si senator roman; de asemenea, acest eveniment a favorizat uzurparea lui Postumus un ofiter care a fost proclamat Augustus in Gallia, Britannia, Germania si Raetia -, precum si uneltirile lui Regallianus, guvernatorul Pannoniei, si ale lui Macrianus si Quietus, in Orientul siro-palestinian, in provinciile anatoliene si in Egipt. O inscriptie datand

din vara anului 260, descoperita la Augsburg, a aratat ca uzurparea pusa la cale de Postumus era legata de capturarea lui Valerianus. A treia mare criza (267-268) s-a desfasurat sub domnia lui Gallienus, fiul lui Valerian. In 267 imperiul era din nou amenintat de invazii: herulii, aliati cu alti barbari, au patruns prin Stramatori pana in Grecia si au asediat Tesalonicul, in timp ce gotii de pe teritoriul Dobrogei au traversat Moesia Inferior si au inaintat din nou pana la Philippopolis in Tracia. Anarhia militara. Aureolus, comandantul cavaleriei militare, a uzurpat puterea la inceputul verii anului 267: Gallienus l-a urmarit pana la Mediolanum si aici a fost asasinat de soldatii sai in toamna anului 268; Aureolus a fost ucis si el de armata noului imparat, Claudius Goticul. Postumus a profitat de uzurparea lui Aureolus pentru a intra in Italia, dar a pierit si el in aceleasi circumstante in cursul verii anului 269. In 270, situatia a fost partial restabilita de Claudius, dar cel care a restaurat treptat unitatea imperiului (270-275) a fost Aurelian. El a primit titlurile Germanicus Maximus si Gothicus Maximus pentru ca a reusit sa respinga invaziile iuthungilor si alamanilor care au revenit in Campia Padului in 270, sa ii goneasca pe vandali din Pannonia si sa-i infranga pe gotii de la Dunare in 271. Dar in fata amenintarii permanente cu noi invazii , Aurelian a hotarat sa abandoneze Dacia si sa repatrieze trupele romane in Moesia, care a luat numele fostei provincii cucerite de Traian. Aceasta retragere a fost compensata, in 273, de indepartarea separatismului Palmirei (condusa de Vaballatus si mama sa, Zenobia, vaduva lui Odenathus) si a aliatului acesteia, Egiptul; apoi, in 274, prin prabusirea imperiului gallic al lui Tetricus. Recucerirea Mesopotamiei aflata sub stapanirea persilor a fost intrerupta de asasinarea lui Aurelian, in a doua jumatate a anului 275.

Dominatul
Anarhia militar a luat sfrit n anul 284, cnd la conducerea statului roman a venit mpratul Diocleianus. Provenind i el dintre militari, noul mprat a procedat la o serie de reforme instituionale care au reuit s revigoreze statul roman aflat n criz profund. n esen, reformele sale au consfinit ruptura total cu vechiulsistem republican i cu ficiunea constituional a lui Augustus, prin proclamarea puterii absolute a mpratului. Acesta era reprezentantul divinitii pe pmnt i, de aceea, dispunea de toate puterile n stat, pe care le exercita fr vreun alt control, armata i senatul nemaiavnd nici o putere politic n faa unui mprat de origine divin. Sistemul politic creat de Diocleianus este denumit Dominat (de la dominatio = stpnire, putere absolut). Acesta era puternic influenat de monarhiile orientale, mai ales de cea persan. Diocleianus a procedat la un numr de reforme pentru a-i pune n practic ideile sale despre stat. Astfel, el a instituit Tetrarhia, prin asocierea la domnie a altor trei mprai (Maximianus, Galerius i Constantius Chlorus). Diocleianus i Maximianus aveau o poziie superioar, fiind proclamai Auguti, iar ceilali doi deveneau Caesari. Sistemul politic al Tetrarhiei presupunea o guvernare continu, care s elimine eventualele disfuncii de la sfritul domniei unui mprat. Astfel, la moartea sau la retragerea unui August, Caesarul promova automat la rangul de August i alegea un nou Caesar. Fiecare dintre cei doi Auguti guverna o parte a Imperiului roman; Diocleianus conducea n partea de rsrit, cu capitala la Nicomedia, iar Maximianus pe cea de apus, cu capitala la Mediolanum (Milano). Augutii delegau o parte a puterilor lor Caesarilor. Astfel, Diocleianus a lsat pe seama lui Galerius conducerea efectiv a teritoriilor din Peninsula Balcanic cu capitala la Thessalonic, iar Maximianus i-a lsat lui Constantius Chlorus s domneasc peste Hispania, Gallia i Britannia, avnd capitala la Augusta Treverorum (Trier). Alte reforme ale lui Diocleianus au fost: reforma administrativ, prin care se mrea numrul provinciilor, reforma fiscal i monetar i, mai ales, reforma militar, prin care armata roman era mprit n dou mari categorii de trupe: armata de pe pe limes (milites limitanei) i armatei de manevr, cantonat n interiorul teritoriului (milites palatini). Diocleianus a acordat o atenie deosebit unitii spirituale a imperiului, ncurajnd vechea religie roman politeist. Aceast politic s-a lovit de rezistena ndrjit a cretinilor, ceea ce a dus la cele mai mari persecuii mpotriva acestora, numeroi mrturisitori ai religiei lui Christos fiind torturai i ucii. Cu toate

acestea, cretinismul a continuat s se rspndeasc, ajungnd pn la cele mai nalte niveluri ale ierarhiei politice i militare romane. Sistemul Tetrarhiei nu a fost nici el viabil, deoarece, dup retragerea de la domnie a lui Diocleianus, luptele pentru putere au reinceput, nruind astfel iluzia unui sistem politic care s corespund realitilor din imperiu. n timpul domniei lui Constantin cel Mare (306-337), statul roman cunoate o ultim perioad de nflorire. Constantin cel Mare a adncit msurile lui Diocleianus n domeniul administrativ i militar. Contient de importana religiei cretine, el s-a implicat i n chestiuni religioase. n perioada cnd domnea mpreun cu Licinius, a emis Edictul din Milano (313), prin care se punea capt persecuiilor anti-cretine, cretinismul fiind recunoscut alturi de celelalte diviniti tradiionale romane. De asemenea, el s-a implicat n disputele din cadrul bisericii cretine, prezidnd primul conciliu ecumenic, acela de la Nicaeea (325), unde a fost condamnat erezia arian i a fost fixat crezul cretin. Constantin cel Mare a construit o nou capital, Constantinopole, pe locul vechii colonii greceti Byzantion. Aceasta a fost nfrumuseat cu numeroase monumente, devenind, pentru aproximativ 1000 de ani, cel mai mare i mai frumos ora al lumii. Roma rmnea n teorie cea de a doua capital, dei, nc din timpul anarhiei militare, mpraii aveau alte ceti de reedin. Dup dinastia constantinian (361), Imperiul roman cunoate o decdere rapid. Transformrile economice i sociale, precum i presiunea populaiilor barbare au adncit criza statului roman. O vreme, romanii au reuit s mai apere teritoriul de populaiile barbare care doreau s se aeze n imperiu. Stabilirea hunilor n stepele nord-pontice a schimbat echilibrul fragil din cadrul lumii barbare. De teama hunilor, vizigoii au solicitat i li s-a permis s se stabileasc n imperiu, n Peninsula Balcanic. Aici ei nu s-au acomodat rigorilor statului roman i s-au rsculat, provocnd armatei romane, n anul 378, la Adrianopole, o dezastruoas nfrngere. Acest an marcheaz nceputul migraiilor barbare n Imperiul roman. Vizigoii, ostrogoii, sarmaii au ptruns n imperiu provocnd mari stricciuni i subminnd autoritatea statului roman. Armata roman s-a barbarizat treptat, iar unii efi germanici au ajuns la nalte poziii n armata i statul roman. n partea de rsrit a imperiului, perii constituiau de asemenea o serioas ameninare. Imparatul Teodosius face din crestinism religia oficiala a Imperiului roman (391);imparte imperiul, definitiv, ntre fiii sai Arcadius si Honorius, n Imperiul Roman de Apus si Imperiul Roman de Rasarit. n apus, ns, barbarii au devenit adevraii stpni. Sub loviturile popoarelor migratoare, n anul 476, Imperiul Roman de Apus este desfiintat, ultimul mparat roman, Romulus Augustulus, este detronat de barbarul Odoacru care se proclama rege al Italiei si trimite nsemnele imperiale mparatului Zenon de la Constantinopol.