Sunteți pe pagina 1din 1

Concluzii

Omul, fiind fiint sociala prin esenta sa, se raporteaza in mod necesar la semeni, la societatea umana in ansamblul ei, acesta fiind cadrul care-i asigura existenta si dezvoltarea prin aceea ca fiecare are un statut al sau in care se insumeaza totalitatea drepturilor pe care societatea le acorda sau le pretinde de la fiecare. Prin urmare, date fiind implicatiile si consecintele deosebite ale acesteia pentru insasi existenta umana, necesiatatea crearii si mentinerii echilibrului in societate, legatura stransa de interese individ- societate a determinat reglementarea juridica a acesteia. Prin norme de drept s-a fundamnetat astfel !status libertatis al persoanei, notiune care in timp a avut rezultat cristalizarea institutiei numita a drepturilor omului, ce reprezinta o garantie solida a desfasurarii in conditii optime a relatiilor aratate. Esenta stiintei drepturilor omului este ramura speciala a stiintelor sociale care are ca obiect studiul raporturilor dintre oameni in functie de demnitatea umana, determinand drepturile si facultatile al caror ansamblu este necesar infloririi personalitatuu fiecarei fiinte umane1 Un individ este liber in masura in care ii are in vedere pe ceilalti, adica practica justitia care, in conceptia lui Aristotel, este o virtute sociala.2 In modernitate, libertatea este inteleasa ca independenta, fara nicio legatura cu onestitatea, cu ceea ce este drept.3 Principiul metafizic unic, la greci, rezultat din unirea justitiei cu libertatea, presupunea unitatea a doua principii contradictorii, producandu-se un echilibru: dike tempereaza libertatea, iar libertatea nu lasa ca dike sa devina opresiva. Prin urmare, libertatea apare decat acolo unde exista justitie sociala. Adevarata libertate se afirma pe fondul justitiei sociale, ojustitie ce se descopera spontan, dincolo de jocul puterii.In modernitate insa dreptul identificat cu legea , declara libertatea individuala, dar devine expresia vointei generale, vointa abstracta bazata pe principiul majoritar si curatata de intreaga preocupare pentru interesul individual sau particular.4 Drepturile omului nu mai au catinta justitia ca virtute sociala, ci libertatea ca virtute individuala, ca independenta in raport cu celalalt5, producandu-se dezechilibrul. Fara justitie autentica nu exista libertate pentru toti.6

Renne Cassin, principal autor al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului din 1948 si detinator al Premiului Nobel pentru Pace colocviul de la Nisa, 1978, organizat de Institutul International pentru Drepturile Omului, la cererea UNESCO, pe tema Stiinta drepturilor omului, metodologie si predare 2 GH. Danisor, filosofia drepturilor omului, ed. Universul juridic, b, 2011, p.136 3 ibidem 4 Ibidem, p137 5 ib 6 Ib 138