Sunteți pe pagina 1din 18

MANAGEMENTUL DEEURILOR

BANU MIHAELA

ARGUMENT
Am ales aceasta tema deoarece in prezent deseurile reprezinta una dintre cele mai grave probleme legate de protectia mediului. Managementul deeurilor se definete ca ansamblul activitilor de organizare, conducere i gestiune a deeurilor. Principalul obiectiv al managementului deeurilor pare a fi ndeprtarea acestora. Pentru nceput este de ajuns s acceptm c deeurile exist, vin de undeva i c cei ce se ocup de ele se strduiesc s le in departe de vederea noastr.

Deeul este un concept valoros, construit cultural i subiectiv pentru fiecare individ,
fie el att observator ct i proprietar al deeului. In consecin, dac asociem deeul cu persoana ce l produce, nu vom putea defini deeul ntr-un mod obiectiv. Cu multi ani in urma nu se produceau deseuri, resturile alimentare erau folosite ca hrana pentru animale, nu erau sticle de plastic sau pungi, iar automobilele erau rare. Aparitia unor activitati industriale duce la producerea unor cantitati semnificative de deseuri, pentru multe dintre acestea degradarea biologica nefiind posibila. Astfel, pentru a proteja mediul inconjurator trebuie sa realizam ca putem preintmpina, ncetini sau chiar stopa impactul deseurilor asupra naturii.

CAPITOLUL I INTRODUCERE
Prin deseu se intelege orice material sau obiect care prin el insusi, fara a fi supus unei transformari, nu mai poate fi utilizat. Deseu: substanta in stare solida sau lichida, provenita din procesul de productie sau din activitati casnice si sociale, care nu mai poate fi utilizata conform destinatiei initiale si care, in vederea unei eventuale reutilizari sau pentru limitarea efectelor poluante, necesita masuri speciale de depozitare, pastrare sau anihilare (decontaminare). Gunoi: deseuri menajere solide, care includ materiale organice si anorganice. Continutul deseurilor menajere este format din gunoaie solide, care au un continut foarte diferit de materiale, si depinde de gradul de civilizatie si de atentia populatiei. Deseu final (ultim): deseu rezultat sau nu din tratarea deseurilor, care nu mai este posibil a fi prelucrat in conditiile tehnice si economice actuale, in special prin extragerea partii utile sau prin reducerea caracterului sau daunator. Managementul deeurilor: colectarea i manipularea supravegheat a materiilor reziduale, ncepnd de la surs, continund cu procesul de recuperare, reciclare/reutilizare i pn la eliminarea definitiv.

CAPITOLUL II DEEURI

Deseuri municipale si asimilabile Deseuri municipale si asimilabile: totalitatea deseurilor generate, in mediul urban si in mediul rural, din gospodarii, institutii, unitati comerciale si prestatoare de servicii (deseuri

menajere), deseuri stradale colectate din spatii publice, strazi, parcuri, spatii verzi, deseuri
din constructii si demolari, namoluri de la epurarea apelor uzate orasenesti. Dupa provenienta lor, deseurile municipale au inclus : - deseuri menajere de la populatie; - deseuri menajere de la agentii economici; - deseuri din servicii municipale (deseuri stradale, din piete, spatii verzi); - deseuri din constructii, demolari.

Compozitia deseurilor menajere: Deseurile menajere:

Definitie: Deseuri menajere deseuri provenite din sectorul casnic sau din sectoare asimilabile cu acesta si care pot fi preluate cu sistemele curente de precolectare sau colectare din localitati; sunt reprezentate prin: hartie, plastic, material textil, ceramica, metal, sticla, ambalaje, diverse substante chimice, baterii, anvelope, uleiuri si nu in ultimul rand resturi alimentare.

Compozitia deseurilor menajere:


Denumirea Metale Hartie, cartoane Textile Plastice, cauciuc Sticla, ceramica Reziduuri fermentabile Case Pamant, cenusa Lemne, frunze % din greutate 2-6 10-15 2-5 1-2 2-4 40-70 1-3 15-25 2-5

Compozitia chimica a deseurilor menajere: Din punct de vedere chimic, substantele care intra in compozitia deseurilor menajere sunt: substante celulozice; substante albuminoide si proteinice; substante grase; substante minerale; materiale plastice.

Grupe de substante Celulozice Albuminoide Proteine Substante grase, rasini

[%] 48 5 3 4

Denumirea elementelor Carbon (C) Hidrogen (H) Oxigen (O) Azot (N) Sulf (S)

[%] 24 32 2 - 2.5 3.3 - 4.4 9 10.5 0.3 1

Lignina
Substante minerale incinerabile Substante minerale neincinerabile Materiale plastice Total

12
5 21 2 100

Apa (H2O)
Cenusa Diverse

41 43
11 20 1 1.5

Deseuri provenite din constructii si demolari: Termenul de deseuri din constructii si demolari face referinta la deseurile rezultate din activitatile de construire, renovare, reabilitare, reparare, consolidare, demolare a constructiilor civile, constructiilor industriale, structurilor edilitare, infrastructurii de transport precum si a activitatilor de dragare si decolmatare.

Deseurile voluminoase: Definitie: Deseuri voluminoase deseuri solide de diferite proveniente, care, datorita dimensiunilor sale; nu pot fi preluate cu sisteme obisnuite de precolectare sau colectare, ci necesita o tratare diferentiata fata de acestea. Deseurile voluminoase constau in deseuri solide de dimensiuni mari (mobilier, obiecte de uz casnic, deseuri de echipamente electrice si electronice etc.), care nu pot fi preluate cu sistemele obisnuite de precolectare sau colectare a deseurilor municipale.

Valorificarea deseurilor municipale


In Romania, deseurile municipale nu sunt colectate selectiv in vederea
valorificarii materialelor reciclabile (hartie, carton, sticla, metale, materiale plastice), decat intr-o foarte mica masura, la nivel local. Pentru a atinge tintele stabilite in legislatia europeana si nationala,

sistemul pentru gestionarea deseurilor de ambalaje va cuprinde:


- colectarea separata; - sortarea si procesarea; - reciclarea finala.

Deseurile biodegradabile In Romania, materia biodegradabila din deseurile municipale reprezinta o componenta majora. In aceasta categorie sunt cuprinse: - deseuri biodegradabile rezultate in gospodarii si unitati de alimentatie publica; - deseuri vegetale din parcuri, gradini; - deseuri biodegradabile din piete; - componenta biodegradabila din deseurile stradale; - namol de la epurarea apelor uzate orasenesti;

Solutiile de recuperare/reciclare si de reducere a materiilor biodegradabile


trimise spre depozitare finala, disponibile sunt: - compostarea (degradare aeroba); - degradare anaeroba cu producerea si colectarea de gaz.

Deeurilor periculoase:
Definitie: Deseuri periculoase provin in cea mai mare parte din industria chimica, metalurgica, rafinarii, ateliere auto si statii de benzina. Sunt deseuri toxice, inflamabile, explozive, infectioase, sau de alta natura, care, introduse in mediu, pot dauna plantelor, animalelor sau omului. RCRA (Actul privind Convervarea i Recuperarea Resurselor) definete deeul periculos ca : un deeu solid sau o combinaie de deeuri solide care, din cauza cantitilor lor, a concentraiilor sau a caracteristicilor chimice, fizice sau infecioase pot cauza sau contribui semnificativ la creterea mortalitii sau o cretere n mod irevesibil a mbolnvirilor sau posed o prezen substanial sau un potenial pericol asupra sntii umane sau a mediului cnd sunt tratate, stocate, transportate, depozitate sau organizate n acest fel.

Valorificarea deseurilor periculoase:


Valorificare: recuperare metale i nemetale din nmoluri i soluii de electrolii, recuperare plumb din baterii, incinerare. Cteva tipuri de deeuri periculoase pot fi detoxificate sau fcute mai puin periculoase pot fi detoxificate sau fcute mai puin periculoase prin metode de tratare fizic, chimic, termic i biologic. Tratarea deeurilor periculoase poate fi costisitoare, dar poate servi la pregtirea materialului pentru reciclare sau depunerea final ntr-o manier care ofer siguran mai mare dect depunerea fr tratare.

CAPITOLUL III METODE SI TEHNOLOGII DE GESTIONARE A DESEURILOR

Metode de tratare termica


Printre procedeele termice din cadrul tratarii deseurilor se numara incinerarea deseurilor, piroliza deseurilor, coincinerarea deseurilor si procedeul de uscare. In managementul modern al deseurilor, incinerarii deseurilor ii revine sarcina de

a trata deseurile reziduale ce nu mai pot fi valorificate, astfel incat sa se ajunga


la: inertizarea deseurilor reziduale, minimizand emisiile in aer si apa; distrugerea materialelor nocive organice, respectiv concentrarea materialelor

anorganice;
reducerea masei de deseuri de depozitat, in special a volumului; folosirea valorii calorifice a deseurilor reziduale in vederea protejarii resurselor de energie;

transferarea deseurilor reziduale in materii prime secundare in vederea


protejarii celorlalte resurse materiale.

Incinerarea deseurilor Incinerarea se poate aplica atat deseurilor municipale colectate in amestec cat si numai fractiei de deseuri reziduale O instalatie de incinerare a deseurilor consta din urmatoarele domenii de functionare, expuse in continuare: preluarea deseurilor; stocarea temporara, pretratarea (daca este necesara); alimentarea in unitatea de incinerare; eliminarea si tratarea cenusei reziduale; tratarea si valorificarea emisiilor.

Piroliza si gazarea deseurilor Piroliza este cunoscuta din tehnica procedurala industriala. In ceea ce priveste tratarea deseurilor s-au dorit printre altele urmatoarele avantaje ale pirolizei: procedee necomplicate, care sa poata functiona si cu cantitati mici de posibilitatea recuperarii energiei si materiei prime; posibilitatea de depozitare a produselor valorificabile in mod energetic; flexibilitate fata de diversele si schimbatoarele componente ale deseurilor; evitarea in mare masura a impactului asupra mediului. Degazarea Degazarea sau piroliza reprezinta descompunerea termica a materialului organic, eliminandu-se compusi, cum ar fi oxigenul, aerul, CO2, aburul Gazarea Gazarea se refera la conversia la temperaturi inalte a materialelor cu continut de carbon in combustibil gazos. prelucrare de pana la 10 tona/h;

CAPITOLUL IV MANAGEMENTULUI DEEURILOR N ROMNIA


Se constat c deeurile menajere din Romnia au cantiti mari de substane organice 51,4% fa de 16,4 % n S.U.A. i 25 % n Frana, cantiti reduse de hrtie 11,3 % , fa de 31 % n SUA i 30% n Frana. Datorit faptului c n Romnia nu se realizeaz colectarea separat a deeurilor menajere, se poate afirma c aproximativ 36% din componente, reprezentnd materiale reciclabile (hrtie, carton, plastic, sticl, metale), nu se recupereaz, ci se elimin prin depozitare. Se pierd, astfel, mari cantiti de materii prime secundare i resurse energetice. Compoziia procentual medie a deeurilor menajere (date furnizate de MAPN)
Material Hrtie, carton Sticl Metale Materiale plastice Textile Alte materiale Total % 13,8 5,5 2,5 11,0 3,2 64,0 100,0

Managementul deseurilor in municipiul Bucuresti


Managementul deseurilor urbane in Bucuresti este asigurat in prezent pe trei componente: - Salubritate stradala - Salubritate menajera - Recuperare deseuri industriale Cantitatea medie zilnica de deseuri menajere si asimilabile acestora este de 0,6 kg/ persoana. Componenta deseurilor urbane si asimilabile acestora , la nivelul anului 2003 a fost urmatoarea: - deseuri urbane organice 51% - deseuri de hartie si carton 11% - deseuri de plastic 10% - deseuri metalice 5% - deseuri de sticla 5% - deseuri textile 5%

- alte tipuri de deseuri urbane 13%

BIBLIOGRAFIE Protectia si ingineria mediului Rojanschi V. Bran F. Diaconu G. Ed, Economica, Bucuresti, 1997 Managementul deseurilor solide urbane si industriale Octavian Valerian Bold, Gelu Agafiel Maracineanu Ed. Matrix Rom, Bucuresti, 2003 Deseuri Camelia Capatana Ed. Matrix Rom, Bucuresti Internet: www.regielive.ro, www.scribd.ro

V MULUMESC!

S-ar putea să vă placă și