Rugciunea lui Iisus, numit i Rugciunea Inimii sau Rugciunea Minii, este o rugciune scurt, simpl care a fost

folosit, predat i comentat pe scar larg de-a lungul veacurilor de Cretinismul rsritean. Forma exact a rugciunii s-a modificat adeseori ntre forma cea mai scurt, cum este "Doamne, miluietem" i forma extins: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-m pe mine, pctosul." Formele cele mai folosite la Muntele Athos sunt "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-m pe mine" i "Doamne, Iisuse Hristoase, miluiete-m" . Rugciunea aceasta este folosit ndeosebi n practica spiritual cunoscut sub numele de isihasm. Cuvantul isihasm vine de la termenul grecesc isihia, care inseamna liniste, tacere interioara. Isihasmul este una dintre cele mai directe si pure (libera de dogmatism ori inchistari religioase) cai de a atinge iluminarea spirituala. Toti marii sfinti ortodocsi au practicat isihasmul sau cel putin au abordat tehnicile speciale de control, transcendere a mintii ori focalizare a atentiei in interior (pantece, inima etc) caci dupa cum spune Sf. Grigorie Sinaitul dar si altii "e cu neputinta sa se mantuiasca cineva fara atentie amanuntita si fara paza mintii". Cartea de capatai a isihasmului nu este Biblia ci Filocalia - o culegere a experientelor si invataturilor spirituale relatate de mari sfinti ori discipoli ai acestora. Practica de baza a isihasmului consta din rugaciunea inimii sau a mintii. Rugaciunea inimii include mai multe etape, pana la practica ei desavarsita. Stadiul suprem al acesteia fiind realizeazarea efectiva a contopirii cu Dumnezeu; transcenderea iluziei "desertaciunii" acestei lumi si dizolvarea mintii prin identificare cu constiinta divina. Pentru ortodoci este una dintre cele mai profunde i mistice rugciuni, dar ea este i foarte practic, deoarece prin scurtimea i repetarea ei ordoneaz mintea i o ine mai uor n rugciune; este adesea repetat att de mult ct poate fiecare ca parte component a exerciiului ascetic personal. Exist unele texte Romano-Catolice despre acest subiect, dar folosirea ei nu a atins niciodat cinstea, popularitatea i nelesurile de care se bucur n Biserica Rsritului. Exist ns o variant mult mai elaborat, cunoscut unor romanocatolici sub acelai nume: "O, Iisuse al meu, iart-ne nou pcatele,

mntuiete-ne de focul iadului, i du-ne sufletele n rai, n special ale celor care au mai mult nevoie de mila Ta". Cel mai bine este explicat rugciunea aceasta prin parabola Vameului i Fariseului; n care fariseul demonstreaz cum nu trebuie fcut rugciunea, exclamnd: "i mulumesc Doamne c nu sunt ca vameul acesta.", n timp ce vameul, n smerenia sa, se roag corect: "Dumnezeule, ai mil de mine, pctosul" (sau: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pctosului" - Luca 18:10-14). i aa cum este scris n Evanghelii, Petru a strigat n timp ce se scufunda n apa mrii: "Doamne, scap-m" Matei 14:30 [1]). n tradiia ortodox rugciunea este spus repetat, la nceput cu voce, mai trziu cu voce joas sau n minte, adesea cu ajutorul unui irag de mtnii. Poate fi nsoit de metanii i de semnul crucii. n aceast form este utilizat ca mijloc de dobndire a cinei i ca mijloc de dobndire a smereniei; de aceea adeseori este adugat cuvntul "pctosul" deoarece atunci cnd omul st la rugciune n faa lui Dumnezeu nu este alt pctos n afara celui care se roag. Monahii au adesea secvene lungi de rugciune, spunnd-o de mii de ori (minute sau ore n ir) noaptea ca parte component a programului lor, i cu ajutorul unui printe duhovnicesc experimentat ca ndrumtor; ultimul scop al practicantului este s-i "interiorizeze" rugciunea, astfel nct aceast s fie nencetat, mplinind astfel cuvntul Sfntului Pavel din scrisoarea ctre Tesalonicieni: "rugai-v nencetat" (Tesalonicieni I 5:17). Folosirea Rugciunii lui Iisus n acest fel este subiectul unei cri ruseti clasice: Pelerinul Rus. Pentru muli practicani, dup o vreme, rugciunea lui Iisus "coboar n inim", astfel nct aceasta nu mai necesit un efort contient, ci curge de la sine. Dupa caderea Conistantinopplului, traditia isihasta a rugaciunii se continua la Muntele Athos, care devine centrul si locul de referire a misticii rugaciunii. Aici se initiaza in tainele rugaciunii Nicodim Aghioritul (1748-1809), care reuseste impreuna cu Macarie, episcopul Corintului, sa publice, la Venetia in 1872, o culegere de texte patristice referitoare la rugaciunea curata si care poarta numele de Filocalia sfintilor neptici. Prin intermediul acestei lucrari, publicata pe cheltuiala domnitorului Nicolae Mavrocordat din Moldova, lumea

moderna ia contact cu mistica si traditia rugaciunii pure. Lucrarea lui Nicodim sta la baza renasterii si reinnoirii isihasmului din tarile ortodoxe de la inceputul secolului XIX. Nicodim Aghioritul in culegerea sa de texte patristice, referitoare la rugaciunea curata se opreste asupra mijloacelor auxiliare, fiziologice ce recomanda indreptarea privirii spre locul inimii si incetinirea respiratiei. Adunarea mintii si trimiterea ei spre inima se face prin aplecarea barbiei spre piept si invocarea numelui lui Iisus, adica rostirea rugaciunii "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi-luieste-ma". Cel ce se roaga trebuie sa puna in miscare intreaga sa vointa, adica el va rosti rugaciunea cu toata dragostea sa, din toate puterile sufletului sau. Rarirea sau retinerea respiratiei in timpul careia se rosteste rugaciunea produce o durere a inimii prin care sunt eliminate placerile, dar pe de alta parte atrage spre inima puterile mintii. Aici, in adancul inimii, gasim harul lui Dumnezeu si devenim constienti de prezenta Lui in noi, descoperim imparatia lui Dumnezeu care este in noi (Luca 17, 21). Curand dupa editarea Filocaliei lui Nicodim au aparut si traducerile ei in slava si apoi in romana, contribuind la o renastere a isihasmului in tarile ortodoxe. Prin intermediul traducerilor Filocaliei, rugaciunea lui Iisus a trecut dincolo de preocuparile monahilor, ajungand si o desfatare duhovniceasca a laicilor. Calea rugaciunii lui Iisus a fost parcursa in Rusia secolului XIX de multi pelerini si oameni evlaviosi. Despre felul cum s-a raspandit si forma in care a fost practicata in Rusia aflam din Marturisirile unui pelerin catre duhovnicul sau (Aufrichtige Erzahlungen eines russischen Pilgers), tiparita pentru prima data la Kazan in 1883. Sunt descrise aici, de la primele inceputuri pana la cele mai inalte trepte, fazele practicarii, rugaciunii, (rolul duhovnicului indrumator, cautarea locului inimii, sincronizarea cuvintelor rugaciunii cu bataile inimii); "Astfel m-am pregatit mai intai, marturiseste pelerinul, sa gasesc locul inimii, dupa cum invata acest lucru Sf. Simeon Noul Teolog. Imi inchideam ochii, priveam cu duhul in inima, aceasta inseamna cu inchipuirea si-mi doream sa-mi imaginez cum e asezata inima in partea stanga a pieptului si ascultam cu atentie bataile ei. Cu aceasta m-am ocupat de cateva ori pe zi. La inceput n-am remarcat nimic decat intunericul. Curand insa, inima si miscarile ei mi le-am putut auzi... apoi am inceput sa introduc rugaciunea lui Iisus odata cu inspiratia in inima,

asa cum invata Sf. Grigorie Sinaitul si de asemenea Calist si Ignatie, adica de a privi duhovniceste in inima si sa trag aerul si rosteam "Doamne Iisuse Hristoase - si respiram - milueste-ma". La inceput mam ocupat cu acest lucru o ora poate chiar doua si pe masura ce faceam progrese continuam exercitiul mai des, iar la sfarsit am ajuns sa-mi petrec intreaga zi cu aceasta ocupatie". Rugaciunea nu este doar o repetare automata a cuvintelor si a unor exercitii de respiratie, care pot deveni mecanice. Rugaciunea inimii este si o meditatie asupra cuvintelor rostite si a intelesului lor, iar in faza rugaciunii mintale, cuvintele inceteaza, ramane doar sensul lor si acest fel de rugaciune devine neintrerupt si nu poate fi deranjat de nimeni si nimic. "M-am obisnuit in asa masura cu rugaciunea inimii incat o exersam neintrerupt ; si in sfarsit, am simtit ca rugaciunea lucra in mine fara nici o silinta din partea mea si lucra in duh si inima nu numai in stare treaza, ci chiar in somn tot asa lucra si nu era intrerupta de nimic, nici macar pentru un scurt moment, egal cat de mult as fi dorit sa o fac". Experienta rugaciunii si efectele ei binefacatoare sunt admirabil descrise de pelerinul rus : "Cam dupa trei saptamani am inceput sa simt in inima o durere, apoi o caldura placuta, o bucurie si o liniste in acelasi loc. Aceasta imi facea placere si ma indemna cu si mai multa ravna sa exersez rugaciunea, insa de asa maniera incat toate gandurile mele erau preocupate cu aceasta si simteam o bucurie mare... Din cand in cand se intampla ca simteam in inima un tremur fericit ; eram plin de usurare, de libertate si mangaiere, incat eram ca transfigurat... Din timp in timp, ochii mei erau invadati de la sine de lacrimi dulci de recunostinta catre Dumnezeu... Din cand in cand, ratacita mea pricepere se lumina in asa masura incat cu usurinta intelegeam lucruri la care mai inainte nici nu m-as fi putut gandi. Din cand in cand ma invada in intregime o caldura dulce a inimii si cu totul miscat simteam cea mai mare bucurie la invocarea numelui lui Iisus". Rugaciunea poate conduce la o noua intelegere a mediului inconjurator. Prin rugaciune, natura apare pelerinului intr-o deosebita situatie, urmand si ea urcusul duhovnicesc al celui ce se roaga.

Aceast dumnezeiasc rugciune care st n chemarea Numelui Mntuitorului, este: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-m. Ea este rugciune i fgduin i mrturisire a credinei; e dttoare de Duh Sfnt i de daruri dumnezeieti, curitoare de inimi, izgonitoare de demoni, slluire a lui Iisus Hristos, a celor duhovniceti, nelegere i izvor al gndurilor dumnezeieti, lsare a pcatelor i a trupurilor dttoare de dumnezeiasc luminare, comoar a milei lui Dumnezeu, mijlocitoare ntru descoperirea Tainelor dumnezeieti, singur mntuitoare, ca una care poart ntru sine numele Mntuitorului nostru Dumnezeu, numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, chemat asupra noastr printr-nsa. Cci nici un alt nume nu este sub cer dat nou oamenilor, ntru care s ne mntuim (Faptele Apost. 4, 12), cum spune Apostolul. De aceea, tot omul credincios, dator este s mrturiseasc nencetat acest nume, att pentru propovduirea credinei, ct i pentru mrturisirea dragostei noastre pentru Iisus Hristos Domnul nostru, de care nimic, niciodat i nicidecum nu trebuie s ne despart, precum i pentru harul ce se revars prin dumnezeiescul nume, pentru iertarea pcatelor, pentru tmduirea sufletului, pentru luminarea, sfinirea i nainte de toate, pentru lucrarea mntuirii. Dumnezeiescul Evanghelist spune: Acestea s-au scris ca s credei, c Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iat credina: i creznd, s avei via, ntru numele Lui (Ioan, 20, 31). Aceast rugciune e numit a lui Iisus, pentru c este ndreptat ctre Domnul Iisus i este aa, chiar dup alctuirea ei, s fie rostit ca orice alt rugciune scurt. Ea este a inimii i se cade s se numeasc astfel, atunci cnd este nlat nu numai prin cuvntul cel simplu, ci nc i cu mintea, precum i cu inima, adic cu contiina cuprinsului ei, i cu simirea ei, dar, mai ales, cnd printro ntrebuinare mai ndelungat, fcut cu toat luarea aminte, acestea se contopesc aa de bine cu micrile duhului, nct ele singure se vd de fa nluntru, iar cuvintele parc nici n-ar fi. De altminteri, orice rugciune mic i scurt poate s se ridice pn la aceast treapt. Numai c rugciunea lui Iisus are o ntietate, fiindc, ne unete sufletul cu nsui Domnul Iisus, iar Domnul Iisus este unica u ce duce la legtura cu Dumnezeu, spre cutarea Cruia anume se i silete toat rugciunea. El nsui a i spus:

Nimeni nu vine la Tatl dect prin Mine (Ioan, 14, 6). De aceea, cel ce o dobndete, i dobndete toat puterea de a-i zidi lcaul su luntric, ce se ntrupeaz n noi nine, lucrare n care const nsi mntuirea noastr. Auzind toate acestea, nu te vei mira de ce rvnitorii mntuirii nu cruau o osteneal, struindu-se s capete deprinderea acestei rugciuni i s-i nsueasc puterea ei. Rugciunea nu reprezint n sine scopul vieii, nu constituie o formul magic precum adesea e neleas, ci coborrea minii n linitea inimii i a unirii acesteea cu Hristos, este acea stare despre care de mrturisete Apostolul Pavel :i nu mai triesc eu, ci Hristos triete n mine .Scopul rugciunii devenind contientizarea harului baptismal, o ntlnire personal cu Hristos . Punctul nostru de plecare, dac dorim s stm s ne rugam, trebuie s fie convingere c suntem pctoii care avem nevoie de mntuire, c suntem desparii de Dumnezeu i c nu putem tri far El . Contientiznd starea real a sufletului nostru, valuarea imens pe care o posed sufletul i msura n care ajungem s atingem divinitatea, abia n acest moment reuim s punem bazele practicii isihasmului. Sfntul Nicodim Aghioritul spune c rugcinea inimii aparine tuturor, att monahilor, ct i mirenilor, prin urmare nu este justificat opinia conform creea rugciunea lui Iisus ar fi strict destinat mediului monahal. Asta ar nsemna c din start negm starea deplorabil n care ne aflm i pe Hristos ca Mntuitor al sufletelor noastre. Teologia rugaciunii lui Iisus este una din cele mai profunde. Ea invoca pe Iisus si-L marturiseste ca Domn, Mantuitor si Fiu al lui Dumnezeu, Care a acceptat de buna voie intruparea, luand soarta noastra asupra Lui insusi. Prin lucrarea si crucea Sa, El s-a facut mantuitorul nostru. Rugaciunea lui Iisus cuprinde intreaga Scriptura, iar repetarea ei constienta ne conduce la o liturghie interioara, la o trezvie continua. In partea a doua a rugaciunii, noi ne recunoastem starea de pacatosenie si imploram milostivirea lui Dumnezeu. Prin aceasta rugaciune, omul se inalta cu toata puterea dragostei sale la cunoasterea lui Dumnezeu.

Rugciunea Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiestem pe mine pctosul are dou prti, care sunt dou mrturisiri: mrturisirea de credint - recunoasterea dumnezeirii lui Hristos; mrturisirea pcatelor - recunoasterea pctoseniei noastre. Din aceste dou mrturisiri izvorste, aproape firesc, rugciunea propriuzis (a treia parte): rugciunea pentru mntuirea noastr: miluieste-m. Mrturisirea credintei n Hristos este legat de mrturisirea neputintei noastre de a fi mntuiti doar prin puterea noastr. Aceasta spune totul. Astfel, Rugciunea lui Iisus exprim si sintetizeaz, n cteva cuvinte, toat nvttura Bisericii noastre Ortodoxe. Prin Rugciunea lui Iisus noi atingem aceast ndoit cunoastere: a sfinteniei si puterii lui Dumnezei si a pctoseniei si neputintei noastre. Sfintii ne recomanda sa avem ntotdeauna aceasta rugaciune n strafundul inimii noastre, si sa o aducem adesea la suprafata prin rostirea ei ct mai frecventa. Dar n acelasi timp, cuvintele ei nu trebuie rostite n mod mecanic, ci cu o participare a ntregii noastre fiinte. Astfel rugaciunea nu mai este "o activitate" exterioara, ci noi nsine devenim rugaciune. Sf. Teofan Zavortul ne spune ca n adevarata rugaciune mintea se coboara n inima, n loc sa hoinareasca aiurea. Sfntul Ioan Scrarul ne spune c: Rugciunea, dup calitatea ei,este petrecerea si unirea mistic a omului cu Dumnezeu. Iar dup lucrare, este hrana sufletului, ntrirea duhovniceasc a inimii, mpcarea cu Dumnezeu, maica si fiica lacrimilor duhovnicesti, podul care ne trece peste ispite, focul care arde si alung pe diavoli, lucrarea ngereasc, luminarea mintii, curtirea inimii, alungarea ntristrii si a dezndejdii, mblnzirea mniei, oglinda sporirii duhovnicesti, descoperirea asezrii sufletesti,prevestitoarea rspltirii viitoare, semnul slavei ceresti, vorbirea mintii cu Dumnezeu, rodul bucuriilor duhovnicesti, urcusul mintii ctre Dumnezeu, ntrebuintarea cea mai bun si mai curat a mintii noastre, maica tuturor virtutilor crestinesti.