Sunteți pe pagina 1din 9

Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist romn, de origine greaca. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg romn i unul dintre cei mai importanti scriitori romni. A fost ales membru post-mortem al Academiei Romne. S-a nascut la 1 februarie 1852, n satul Haimanale, care i poarta numele, fiind primul nascut al lui Luca Stefan Caragiale si al Ecaterinei Chiriac

Karaboas. Tatal sau, Luca (1812 - 1870), si fratii acestuia, Costache i


Iorgu, s-au nsscut la Constantinopol, fiind fiii lui Stefan, un bucatar angajat la sfrsitul anului 1812 de Ioan Voda Caragea n suita sa. Atras de teatru, Luca s-a casatorit n 1839 cu actrita si cntareata Caloropoulos, de care s-a despartit, fara a divorta vreodata, ntemeindu-si o familie statornica cu brasoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.Primele studii le-a facut n 1859 si 1860 cu parintele Marinache,

de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiesti, iar pna n 1864 a urmat clasele primare II-V, la Scoala Domneasca din Ploiesti, unde l-a avut nvatator pe Bazil Dragosescu. Pna n 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul Sfintii

Petru si Pavel din Ploiesti, iar n 1868 a terminat clasa a V-a liceala la
Bucuresti. Caragiale a absolvit Gimnaziul Sfintii Petru si Pavel din Ploiesti, pe care l-a numit, n Grand Htel Victoria Romna, orasul sau natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor si-a adus aminte cu recunostinta a fost ardeleanul Bazil Dragosescu, acela care n schita memorialistica Dupa 50 de ani l-a primit n clasa pe voievodul Unirii.Adolescentul Iancu a nceput sa scrie poezii n taina, dar nainte de debutul literar a fost fascinat de performanele teatrale ale unchiului sau, Iorgu Caragiale, actor si sef de trupa, fixata la Bucuresti sau ambulanta. n 1868 a obtinut de la tatal sau autorizaia de a frecventa Conservatorul de

Arta Dramatic, n care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de


declamatie si mimica. n 1870 a fost nevoit sa abandoneze proiectul actoriei si s-a mutat cu familia la Bucuresti, lundu-si cu seriozitate n primire obligaiile unui bun sef de familie. n acelasi an a fost numit copist la Tribunalul Prahova.La 12 martie 1885, s-a nascut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, functionara la Regie, cu Caragiale, care l declara la oficiul starii civile.n 1871, Caragiale a fost numit sufleor si copist la Teatrul Naional din Bucuresti, dupa propunerea lui Mihail Pascaly. L-a cunoscut pe Eminescu cnd tnarul poet, debutant la Familia, era sufleor si copist n trupa lui Iorgu. Din 1873 pna n 1875, Caragiale a colaborat la Ghimpele cu versuri si proza, semnnd cu initialele Car si Policar (Sarla si ciobanii, fabula antidinastica). La 78 ianuarie 1889 s-a casatorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din aceasta casatorie vor rezulta mai nti doua fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889) si Agatha (n. 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza tusei convulsive sau a difteriei (la 15 iunie respectiv 24 martie 1891). La 3 iulie 1893 i se naste un fiu, Luca Ion.n 1889, anul mortii poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul n Nirvana. n 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul

Particular Sf. Gheorghe, iar n 1892 si-a exprimat intenia de a se exila la Sibiu sau la Brasov. La 24 februarie 1903 a avut o ncercare de a se muta la Cluj, nsa n luna noiembrie i-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. La 14 martie 1905 s-a stabilit definitiv la Berlin. Caragiale a fost acuzat ca ar fi plagiat Napasta dupa o piesa a scriitorului ungar Istvn Kemny, intitulata Nenorocul. Acuzatia a aparut n 1901 n doua articole din Revista literara semnate cu pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din Bucuresti, a aflat numele real al autorului (C. Al. Ionescu), l-a actionat in justitie i a ctigat fara probleme, gratie pledoariei avocatului sau, Barbu Stefanescu Delavrancea. Acest fapt a condus la decizia dramaturgului de a se muta mpreuna cu familia sa la Berlin, n 1904, cnd a primit o mult asteptata si disputata mostenire de la matusa sa, Ecaterina Cardini din Scheii Brasovului (cunoscuta ca Mumuloaia, dupa porecla Momulo a sotului ei), careia afacerile imobiliare i adusesera mari averi. Renuntnd la tacerea ce si-o impusese n exilul sau voluntar de la Berlin, evenimentele din primavara anului 1907, l-au determinat pe Caragiale sa publice, n noiembrie 1907, la Bucuresti, brosura: 1907 din primavara pana-n toamna, un celebru eseu referitor la cauzele si desfasurarea marii miscari taranesti din primavara lui 1907. A publicat n revista literara bilunara Convorbiri (din 1908, Convorbiri critice), 7 fabule. Ultima dintre ele, Boul si vitelul, a fost tiparita n fruntea numarului 1 al Convorbirilor critice. Doi ani mai trziu a publicat nuvela Kir Ianulea, o versiune romneasca a piesei lui Niccol Machiavelli,

Nunta lui Belfagor (Belfagor arcidiavolo). n zorii zilei de 9 iunie 1912,


Caragiale a murit subit n locuina sa de la Berlin, din cartierul Schneberg, bolnav fiind de arterioscleroza. Ramasitele pamntesti sunt expuse n capela cimitirului protestant Erster Schneberger Friedhof si depuse, la 14 iunie, n cavoul familiei, n prezena lui Gherea, a lui Delavrancea si a lui Vlahuta. Cinci luni mai trziu, la 18 noiembrie, sicriul cu ramasitele sale pamntesti a fost adus la Bucuresti si, la 22 noiembrie 1912, s-a facut nmormntarea la cimitirul Serban Voda. Cortegiul funerar, format la biserica Sf. Gheorghe, a facut un ocol prin fata Teatrului National si a continuat apoi drumul pna la

cimitir, n fruntea miilor de bucuresteni care au luat parte la aceasta solemnitate aflndu-se toti marii scriitori ai timpului: Alexandru Vlahuta, Mihail Sadoveanu, Emil Grleanu, Cincinat Pavelescu, St. O. Iosif, Ovid Densusianu, Corneliu Moldovan, Delavrancea, Sandu Aldea, N. D. Cocea si altii. Caragiale s-a bucurat de recunoasterea operei sale pe perioada vietii sale, nsa a fost si criticat si desconsiderat. Dupa moartea sa, a nceput sa fie recunoscut pentru importanta sa n dramaturgia romneasca. Piesele sale au fost jucate si au devenit relevante n perioada regimului comunist. n 1982, ntre Groapa Fundeni si Dealul Bolintin, Lucian Pintilie a nceput filmarea peliculei De ce trag clopotele, Mitica?, inspirat din piesa D-ale carnavalului. Pelicula a fost interzisa de comunisti n faza n care nu i se definitivase montajul, din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci.Desi Caragiale a scris doar noua piese, el este considerat cel mai bun dramaturg romn prin faptul ca a reflectat cel mai bine realitatile, limbajul si comportamentul romnilor. nceputul activitatii jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, n luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din Bucuresti, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulata Curiozitati. Apropierea de ziaristica este confirmata, cu certitudine, odata cu colaborarea la revista Ghimpele, unde si-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car si Policar, n care sunt vizibile vioiciunea si verva de buna calitate. Numele ntreg i apare la publicarea de la 1 octombrie 1874 a poemului Versuri n Revista contemporana. n numarul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a aparut trecut printre numele scriitorilor care formau comitetul redacional. Un moment esenial l-a constituit colaborarea la Revista contemporana, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I. L. Caragiale. Gazetaria propriu-zisa si l-a revendicat nsa de la apariia bisaptamnalului Alegatorul liber, al carui girant responsabil a fost n anii 1875 - 1876. n lunile mai si iunie 1877, Caragiale a redactat singur sase numere din foia hazlie i populara, Claponul. ntre anii 1876 si 1877 a fost corector la Unirea democratica.

n august 1877, la izbucnirea Razboiul de Independenta, a fost conducator al ziarului Natiunea romana, scos la propunerea publicistului francez Frdric Dam (1849, Tonnerre, Franta - 1907, Bucuresti). n aceasta perioada a aparut si Calendarul Claponului. Ziarul, cu numeroase rubrici scurte si cuprinzatoare, a fost suprimat dupa numai sase saptamni. Punndu-si n practica experienta gazetareasca de pna atunci, Caragiale a nceput, n decembrie 1877, colaborarea la Romania libera, publicnd foiletoanele teatrale Cercetare critica asupra teatrului romnesc. La Teatrul National se prezenta n aceasta perioada, piesa Roma invinsa, de Alexandre Parodi, n traducerea lui Caragiale.ntre anii 1878 si 1881 a colaborat la Timpul, alaturi de Eminescu, Ronetti-Roman si Slavici. La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia ntr-un act Conu Leonida fata cu reactiunea. Tot n 1878 a nceput sa frecventeze sedintele bucurestene ale Junimii, la Titu Maiorescu si sa citeasca din scrierile sale. La Iasi, a citit O noapte furtunoasa ntr-una din sedintele de la Junimea. n 1879 a publicat n Convorbiri literare piesa O noapte furtunoasa. De Paste, n 1879, se afla la Viena, mpreuna cu Titu Maiorescu. Dupa 3 ani de colaborare, n 1881, s-a retras de la Timpul. A fost numit, prin decret regal, revizor scolar pentru judetele Suceava si Neamt. n 1882, a fost mutat, la cerere, n circumscriptia Arges - Vlcea. La 1 martie 1884, a avut loc prima reprezentatie a operei bufe Hatmanul Baltag, scrisa n colaborare cu Iacob Negruzzi, iar la 17 martie a participat la sedinta Junimii, n prezenta lui V. Alecsandri.n 6 octombrie, nsotit de Titu Maiorescu, a citit la aniversarea Junimii, la Iasi, O scrisoare pierduta, iar la 13 noiembrie, n prezenta reginei, premiera piesei s-a bucurat de un succes extraordinar.n iunie 1885 si-a nceput seria articolelor literare si politice la Vointa Nationala, ziar condus de Alexandru D. Xenopol. La moartea lui Eminescu a publicat articolul n Nirvana. A colaborat cu articole politice si literare la ziarul junimist Constitutionalul, sub semnatura C. si cu pseudonimele Falstaff, Zoil, Nastratin si Hans. La 8 aprilie 1885, a avut loc reprezentatia comediei D-ale Carnavalului, premiata la 25 ianuarie 1886, fluierata la premiera.

Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion si Luca la revista umoristica Lumea veche. La Ziua a scris articole politice si un reportaj la moartea lui Alexandru Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literara, supliment al ziarului Epoca. n Convorbiri critice si n Timpul si-a publicat piesele de teatru. Cnd Slavici si Cosbuc au nceput publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 si pna n 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevrul, Foaie interesanta, Literatura si arta romaneasca, Pagini literare. n 1896 a condus Epoca literara. Din 1899 a nceput sa publice la Lupta, Luceafarul, Romnul, Convorbiri. Din 1899 a sustinut la Universul seria de Notite critice, care a oferit materiale volumului Momente. Prin articolul Despre Teatrul National, de la 19 noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el nsusi facea parte. Ziarul Die Zeit din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub semnatura Un patriot, prima parte din scrierea politica 1907.Spre deosebire de Eminescu, care vedea n gazetarie o misiune civica directa, Caragiale si-a asumat-o indirect, ca o pedagogie implicita a prezentarii aspectului social, sub forma ironiei, pentru ndreptarea tuturor relelor. De la debutul sau n dramaturgie (1879) si pna n 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, desi n ntregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea nsasi a fost, pna prin 1884 - 1885, tinta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Mai multe dintre adversitatile ndreptate mpotriva lui Caragiale au fost cauzate si de calitatea sa de junimist si de redactor la ziarul conservator si junimist, Timpul (1878 - 1881). Prima piesa a dramaturgului, O noapte furtunoasa, bine primita de Junimea si publicata n 1879 n Convorbiri literare (n care au fost publicate toate piesele sale), a beneficiat, la premiera, de atacuri deloc neglijabile. Dupa trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras n iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului National de la Iasi, prezidat de Iacob Negruzzi, l-a numit director de scena, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la sedintele Junimii, iar la ntlnirea din martie 1884, n prezenta lui Alecsandri, si-a marturisit preferinta pentru poeziile lui Eminescu. La 6

octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iasi, O scrisoare pierduta a carei premiera a avut loc la 13 noiembrie cu mare succes, n prezenta reginei. n 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului National din Bucuresti si i-a prefatat volumul de Teatru (1899), cu studiul intitulat Comediile d-lui I. L. Caragiale.La 9 mai 1892, Caragiale a prezentat nsa la Ateneu o conferinta cu titlul Gaste si gste literare, mpotriva Junimii, determinnd, mpreuna cu articolul Doua note, ruptura cu Titu Maiorescu si ncetarea colaborarii la Convorbiri literare. La 18 noiembrie 1895, Petre P. Negulescu i-a scris lui Simion Mehedinti ca a obtinut de la Titu Maiorescu sa se ceara colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare, fara reluarea nsa a reletiilor personale ntre critic si autorul articolului Doua note. Caragiale a reluat legatura cu Titu Maiorescu abia la 15 februarie 1908, cnd i-a trimis acestuia o felicitare cu prilejul zilei de nastere. Seful literar al Junimii, Maiorescu, a aratat mult timp fata de Caragiale o foarte vie solicitudine, ceea ce a dus la o colaborare statornica timp de zece ani. Piesa O noapte furtunoasa, a avut urmatoarea dedicatie: D. Titu Maiorescu este cu adnc respect rugat sa primeasca dedicarea acestei ncercari literare, ca un semn de recunostinta si devotamentul ce-i poarta autorul ei. Caragiale a citit la Titu Maiorescu drama Napasta, care a aparut la editura Haimann si a fost dedicata, n volum, doamnei Ana T. Maiorescu. n calitate de colaborator al revistei, dramaturgul a mentinut relatii cordiale cu toti ceilalti membri ai Junimii, ndeosebi cu Iacob Negruzzi, creatorul si redactorul Convorbirilor literare (Vasile Pogor, Gh. Panu, Petre Missir, caruia i-a dedicat O scrisoare pierduta, N. Gane). n anii activitatii sale la Convorbiri a admirat-o pe Mite Kremnitz (cumnata lui Maiorescu), care a si tradus mai multe texte din Caragiale, n vederea publicarii antologiei de literatura romna n Germania. Ruptura cu Junimea a devenit definitiva n 1892, cnd si-a ntrerupt colaborarea la Convorbiri literare. Ura lui mpotriva vechilor prieteni literari si a lui Titu Maiorescu a devenit obsesiva. Abia peste ctiva ani, n timpul colaborarii la Epoca (1896), fostul junimist a regretat desparirea de Maiorescu si a evidentiat

marile calitati ale criticului, cu un rol de prima marime n cultura romna, alaturi de Hasdeu. Caragiale este prezentat ca aparator nversunat al scrisului sau, luptnd cu editorii, pentru ca acestia sa-i respecte textul integral, ortografia si punctuatia. Constiinta de artist impecabil si scrupulozitatea sa sunt marturii exprimate n numeroasele scrisori catre amici carora le face reproul sosului greselilor de ortografie si punctuatie si a enormelor greseli fundamentale. Sica Alexandrescu a propus o tiparire corecta, la baza careia sa stea un text confruntat stiintific cu editiile Socec, Saraga, cu manuscrisele lui Caragiale, un text n care ortografia marelui scriitor sa fie repusa n drepturi, tinndu-se seama, riguros, consecvent, dar cu mult discernamnt de ultimele reguli academice stabilite. Mihai Ralea spunea despre lumea lui Caragiale ca e minunata: e o lume absolut paradisiaca, fara griji si fara, cum se spune azi, n limbaj mistic, fara cine stie ce problematici interne. Oamenii rd, petrec si se bucura. () Caragiale, cel mai naional scriitor, cel care a nteles mai bine firea noastra, ne-a lasat si acest aspect. Romnul care nu-si pierde cumpatul n fata crizei. Literatura sa e tonica si plina de consolatie astazi. Pe de alta parte, I. Constantinescu afirma: Teatrul lui Caragiale este nonpsihologic, nu ca o carenta a artei dramaturgului: stilul popular si gritesc al comediei sale este prin el nsusi antipsihologic. () n cazul celor mai importante figure comice, Caragiale pastreaza foarte putin din structura tipului traditional. Prin distrugerea unitatii personajului si a umanitatii lui, prin creatia omului dezorientat n afara vieii morale, cu comportament discontinuu, o omului fara calitati, dramaturgul roman este unul dintre creatorii structurii eroului farsei moderne.