2. Instituii europene4 2.1.

Parlamentul European Parlamentul European este una dintre principalele institutii comunitare, fiind nfiintat o dat cu C.E.C.O. sub forma unei Adunri Parlamentare compus din reprezentanti ai popoarelor statelor reunite in Comunitate (art. 20 din Tratatul C.E.C.O.). In 1958, o dat cu aparitia C.E.E. 5i C.E.E.A., institutia parlamentar a decis s-i schimbe numele in Adunarea Parlamentar European, pentru ca in 1962 s ia denumirea de Parlament European. Istoria PE este marcat de o permanent lupt pentru a-5i spori competentele proprii. Plecnd de la atributiile limitate ce-i erau conferite prin tratatele originare, puterea Parlamentului european a fost precizat pe calea acordurilor interinstitutionale 5i s-a extins prin revizuirile succesive ale tratatelor. Tratatul de la Maastricht a consacrat o nou cre5tere a competentelor PE att in plan legislativ (prin introducerea procedurii de codecizie), ct 5i in eel al controlului exercitat asupra Comisiei Europene, iar Tratatul de la Amsterdam, prin modificrile aduse procedurii de coeziune 5i prin extinderea cmpului su de aplicare, a dat PE o putere real de decizie pe care o mparte cu Consiliul U.E. n momemtul de fat, Parlamentul european numr 626 de membri, locurile fiind repartizate pe tri in functie de populatia fiecrui stat membru, cele mai multe revenind Germaniei 99, in timp ce Franta, Italia 5i Marea Britanie au cte 87, Spania 64, Olanda 31, Belgia, Grecia, Portugalia cte 25, Suedia 22, Austria 21, Danemarca 5i Finlanda cte 16, Irlanda 15, iar Luxemburgul 6 locuri de deputat in Parlamentul european. n perspectiva lrgirii U.E. prin admiterea trilor central 5i est-europene, un protocol anexat Tratatului de la Amsterdam limiteaz numrul parlamentarilor europeni la 700, indiferent cte tri membre va avea Uniunea European. Mihacla Mtichita. Institutii europene, in Integrarea european, 20(X). 2.2. Consiliul Uniunii Europene CONSILIUL UE, mai cunoscut sub numele de Consiliul de minitri, este format, asa cum arat $i numele, din minitrii celor 15 state membre. ncepnd cu 1 iulie 1998, este prezidat, prin rotaie de sase luni, de urmtoarele tri in ordinea dat: Austria, Germania, Danernarca, Grecia. Reuniunile au loc la Bruxelles, in afar de aprilie, iulie $i octombrie, and se desfoar la Luxemburg. Aceast institutie nu seamn cu njci una din lume. Reunite in Consiliu statele membre legifereaz pentru ntreaga Uniune, fixeaz objective politice, coordoneaz politicile naionale $i reglementeaz diferendele dintre ele, precum si pe acelea cu alte instituii. Consiliul UE prezint caracteristicile unei organizaii supranaionale $i, in acela$i timp, interguvernamentale, statund in unele chestiuni cu majoritatea calificat, jar in altele in unanimitate. Procedurile, practicile $i chiar reglementarea diferendelor implic un grad de solidarjtate i de ncredere rar ntlnit ntre state. Fiecare reuniune a Consiliului regrupeaz reprezentanii statelor 1

membre, in mod obisnuit minitri, care rspund in faa parlamentelor najonale si opiniei publice. Exist in prezent peste 25 de tipuri de Consilii. Consiliul Afacerilor Generale (minitri de exteme), Chestiunilor economice $i financiare, Agriculturii se ntrunesc lunar. Altele cum sunt Consiliile Transporturilor, Mediului si industriei, de doupatru on pe an. Tratatul asupra Uniunii Europene a regrupat activitile acesteia in jurul a trei pilieri (piloni) si a specificat c cea mai mare porte a deciziilor s fie luat fie cu majoritate calificat, fie in unanimitate. P17mul pilier acoper un evantai vast de politici comunitare, agricultur, transporturj, mediu, energie, cercetare $i dezvoltare, concepte, aplicate potrivit unui proces de decizie care ncepe prin propunerea Comisiei. Dup un examen minujos, realizat de experti $i responsabih politici, Consiliul poate aproba propunerea Comisiei, o poate amenda sau respinge. Tratatul asupra Uniunii Europene a ntrit influenia Parlamentului European prin procedura de codecizie, in sensul c o gam de texte legislative, ca pia unic, protecia consumatonlor, retelele transeuropene, educaiia $i sntatea, sunt adoptate atilt de Parlament, ct si de Consiliu. in majoritatea cazurilor, Consiliul decide cu majoritate calificat. Este cazul agriculturii, pescuitului, pietei unice, rnediului i transporturilor. n aceast situatie, ponderea voturilor este urmtoarea: Germania, Franta, Italia $i Marea Britanie au fiecare 10 voturi, Spania are 8 voturi, Belgia, Grecia, Olanda i Portugalia dispun de cte 5 voturi, Austria si Suedia de 4 voturi fiecare, Danemarca, Irlanda $i Finlanda au cte 3 voturi, iar Luxemburg 2 voturi. n total sunt 87 de voturi. Pentru ca o propunere a Comisiei s fie aprobat, ea trebuie s ntiuneasc 62 de voturi. In alte cazuri, majoritatea calificat este tot de 62 de voturi, care trebuie, totodat, s provin din partea a eel putin 10 state membre. n practic, institutia Consiliului urmreste s gseasc un consens ct mai larg posibil nainte de a lua o decizie. Domeniile care reclam unanimitatea privesc taxele, industria, cultura, fondurile sociale s regionale, programulcadru de cercetare si dezvoltare tehnologic. Pentru pilierul doi (politica extern $i de securitate comun) si pilierul trei (cooperarea in domeniile justitiei si afacerilor interne), Consiliul este att organ de decizie, ct si de initiativ. La nivelul aces-tor pilieri, prevaleaz regula unanimittii, cu toate c punerea in practic a unei actiuni comune poate fi decis cu majoritatea calificat. Dac pilierul doi vizeaz definirea $i aplicarea unei politici externe care acoper toate domeniile cuprinse in notiunea de politic extern $i de securitate, pilierul trei are ca scop s asigure libera circulatie a persoanelor in interiorul Uniunii $i s ncurajeze msurile de interes comun in privina controlului la frontierele exterioare, politicii de azil, politicii de imigrare, luptei mpotriva terorismului, traficului de droguri si altor forme grave de criminalitate international. 2

CONSILIUL EUROPEAN. ncepnd din 1974, sefii de stat sau de guvern se ntlnesc cel putin de cloud on pe an in cadrul Consiliului European sau summit european. A nu se confunda cu Consiliul Europei, care este o alt organizatie, diferit de Uniunea European, ce grupeaz att tri din vestul continentului membre ale UE, ct si noi democratii rezultate dup cderea comunismului si destrmarea fostei URSS. La Consiliul European, institutie a UE, particip si presedintele Comisiei Europene. Pre$edintele Parlamentului european este invitat s tin un discurs in sedinta de deschidere. Consiliul european a ctigat din ce n ce mai mare important in cadrul Uniunii: fixeaz priorittile, d orientare politicii de urmat, stimuleaz dezvoltarea i regleaz chestiunile litigioase care nu au putut fi rezolvate de Consiliul mini$trilor (Consiliul Uniunii). Dup fiecare reuniune, Consiliul european prezint un raport Parlamentului european si i adreseaz anual o dare de seam despre progresele Uniunii. 2.3. Comisia European Institutie principal a Uniunii Europene care, alturi de Consiliul U.E. si de Parlamentul European, alctuie$te triunghiul institutional de decizie la nivel comunitar. La origini, cele trei Comunitti europene (C.E.C.O.. C.E.E. si C.E.E.A.) aveau Comisii separate (pentru C.E.C.O., ea se numea nalta Autoritate). n urma Tratatului de fuziune din 1965 cele trei Comisii se unified ntr-o singur Comisie a Comunittii Europene, iar dup intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht denumirea cel mai frecvent folosit este aceea de Comisie European. Principalele competente ale Comisiei Europene sunt de control (supravegheaz respectarea Tratatului), iniiativ (are monopolul initiativei in chestiuni de competent comunitar), execuie (joac rolul unui guvern la nivel comunitar) si reprezentare (intern prin faptul c ambasadorii pe lng U.E. ai diferitelor tri i prezint scrisorile de acreditare si pre$edintelui Comisiei, $i extern, deoarece Comisia are delegatii cu rang de ambasad in state terte, precum $i birouri in statele membre ale U.E.). La vrf, Comisia European este format in prezent din 20 de comisari, nationali ai celor 15 state membre, reuniti ntr-o instant colegial condus de un presedinte. Mandatul comisarilor este de cinci ani. Aparatul administrativ aflat la dispozitia comisarilor este ns permanent (functionari de carier) i numr peste 15.000 de persoane. Acest aparat este structurat in directii generale, directii, servicii speciatizate $i unitti. 2.4. Curtea de justiie a Comunitilor europene Comunittile europene sunt comuniti de drept. Uniunea, fiind bazat pe ele, are aceeasi natur. Uniunea exist tocmai pentru c statele membre, institutiile si particularii recunosc caracterul obligatoriu al regulilor ei. Rolul Curii de justitie este de a oferi garaniile juridice necesare pentru a asigura respectarea dreptului att in interpretarea si aplicarea tratatului, ct si in ansamblul 3

activitilor Comunittii europene, Dreptul comunitar s-a implantat profund in realitatea juridic a statelor membre, tocmai pentru c a fost conceput, interpretat i aplicat ca o regul uniform de ctre resortisantii, administratiile si jurisdictiile tuturor statelor membre, iar particularii o invoc in fata judectorilor nationali. Curtea poate fi sesizat, in cadrul afacerilor introduse de statele membre, att de ctre institutiile comunitare, ct i de ctre particulari si ntreprinderi. Sarcina esential a Curtii este de a asigura u interpretare unifonn a dreptului comunitar. Sediul Curtii de Justitic este la Luxemburg. ncepnd cu t septembrie 1989, Consiliului i-a adugat un Tri bunal de prim instant, pentru a mbuntti protectia jurisdictional a justitiabililor si pentru a pennite Curii s se concentreze asupra sarcinii sale esentiale. Acest tribunal are competenta de a trata toate recursurile introduse de particulari 5i ntreprinderi mpotriva institutiilor si organelor comunitare. Deciziile tribunalului pot face obiectul unui recurs in Etta Curtii de justitie, limitat la chestiunile de drept. Curtea de justitie este alctuit din 15 judectori si 9 avocati generali, numiti de comun acord de statele membre pentru un mandat de sase ani, ce poate fi rennoit. Ei trebuie s ofere toate garantiile de interdepcndent-a si s ndeplineasc toate conditiile cerute in trile respective pentru exercitarea celor mai nalte functii in domeniu, sau s fie jurist' de o competent bine cunoscut. Judectorii desemneaz pc unul dintre ei ca presedinte al Curtii, pentru un mandat de trei ani. Curtea este asistat de avocati generali, care sunt nsrcinati s prezinte in total impartialitate Si independent concluzii motivate cu privire la afacerile diferite Curtii. Tribunalul de prim instan este alctuit din 15 judectcri numiii de statele membre pentru un mandat de sase ani, ce poate fi rennoit. Judectorii i aleg un preedinte. Tribunalul nu este asistat de avocali generali. Din 1954 pn in prezent, aproape 10.000 de afaceri au fost aduse in faa Curiii, care a pronunat 4.507 hotrri. 2.5. Curtea de Conturi european Curtea de Conturi european i reprezint pe contribuabili. Ea este nsrcinat s verifice cheltuielile U.E., dac acestea sunt conforme cu reglementarea bugetar i cu obiectivele Uniunii. Sediul Curtii de Conturi este la Luxemburg. Contiin financiar a Uniunii sau gardian a finantelor acesteia, ea vegheaz in toate situaiile la respectarea anumitor principii morale, administrative si contabile. Rapoartele ei constituie o bogat surs de informaii cu privire la gestiunea financiar a Uniunii, un mijloc de presiune asupra instituiilor i altor organe administrative pentru ca acestea s asigure o bun gestiune a fondurilor. 2.6. Sistemul European de Bnci Centrale (SEBCO) i Banca Central European (BCE) Fundamentul juridic al Uniunii Economice i Monetare (UEM) l constituie Tratatul asupra Uniunii Europene, numit, in general, 4

,.Tratatul de la Maastricht". Acesta a fost semnat in februarie 1992 i a intrat in vigoare la 1 noiembric 1993. Statutele Sistemului European de Bnci Centrale i Bncii Centrale Europene, adic statutele SEBC, sunt anexate la Tratatul de la Maastricht. Din SEBC fac parte BCE 5i bncile europene naionale ale irilor din Uniunea European. Tratatul de la Maastricht prevede trei etape pentru punerea in aplicam a UE 4: faza I a nceput la I iulie 1990, faza a II-a la 1 ianuarie 1994, iar fza a III-a la 1 ianuarie 1999. Moneda unic european se numeste euro. La 2 mai 1998. Consiliul Uniunii Europene a decis in unanimitate c 1 I state ndeplinesc conditiile necesare adoptrii monedei unite ncepnd cu 1 ianuarie 1999: Belgia, Germania, Spania, Franta, Irlanda. Italia. Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia i Finlanda. La 25 mai 1998, guvernele acestor 11 state au numit preedintele i pe cei patru membri ai directoratului BCE. Numirea lor, care a intrat in vigoare la 1 iunie 1998, a marcat punerea in aplicare a SEBC i BCE. Banca Central European a succedat Institutului Monetar European (IME), care fusese creat la nceputul fazei a II-a pentru a asigura msurile pregtitoare punerii in practic a SEBC. Centrale ale statelor membre care nu particip la uniunea monetar se bucur de un statut special in SEBC, adic i pot aplica in continuare politicile monetare naiionale i, avnd in vedere acest lucru, nu iau parte nici la procesul de decizie privind politicile monetare unice ale zonei euro, nici la aplicarea acestor decizii. Misiunile fundarnentale ale SEBC sunt: definirea $i punerea in practic a politicii monetare a Comunitii, conducerea operaiunilor de schimb, defnerea i administrarea rezervelor oficiale de schimb ale statelor membre, promovarea bunei funcionri a sistemului de pli. Organele de decizie ale BCE sunt consiliul guvernatorilor (17 membri), directoratul (6 membri) $i consiliul general (17 membri). Sediul este la Frankfurt pe Main, in Germania. SEBC este un sistem independent, in sensul c nici BCE, nici vreo banc central naional, nici vreun membru al organelor lor de decizie nu poate solicita, nici accepta, instruciuni din partea vreunui organ extern. Instituliile i organele comunitare, ct i guvernele statelor membre nu pot ncerca s influenleze pe membrii organelor de decizie ale BCE sau ale bncilor centrale nationale in ndeplinire a misiunilor lor. Bncile centrale naiionale sunt singurele autorizate s subscrie i s deiin capitalul BCE. Subscrierea de capital se face in funcie de PIBul si populatia rii respective. La 9 iunie 1998, consiliul guvernatorilor a decis ca cele 11 bnci centrale ale statelor membre participante la zona euro s verse integral subscripiile lor de capital, astfel nct BCE dispune de un capital initial de puin sub 4 miliarde de euro. BCE este dotat de bncile centrale nationale cu active de rezerv de schimb, altele dect monedele statelor membre, euro, este dotat cu poziii de rezerv pe lng FMI i drepturi speciale de tragere 5

(DST) pn la concurenta sumei echivalnd cu 50 de miliarde de euro. BCE este deplin abilitat s detin $i s administreze rezervele de schimb care i-au fost transferate i s le foloseasc in scopuri fixate prin statutele SEBC. 2.7. Banca European de Investiii Institutia financiar a Uniunii Europene, Banca European de Investitii (BEI) acord mprumuturi pe termen lung pentru finanarea unor proiecte de investitii ce contribuie la dezvoltarea echilibrat a UE $i la integrare. Prin volumul anual al mprumuturilor (26 miliarde ecu), BEI se situeaz in primul rand al instituiilor financiare interna tionale. Membrii bncii sunt cele 15 state ale UE, iar sediul BEI se and la Luxemburg. mprumuturile BEI sunt destinate proiectelor ce vizeaz unul sau mai multe dintre urmtoarele obiective: dezvoltarea economic a regiunilor defavorizate, mbunttirea retelelor transeuropene de transport, telecomunicatii i energie, ntrirea competitivitii internationale a industriei $i integrarea la scar european, precum $i sprijinul pentru ntreprinderile mici $i mijlocii, protectia mediului i a cadrului de via prin promovarea amenajrii urbane $i salvgardarea patrimoniului arhitectural al UE, garantia unei aprovizionri energetice sigure, intensificarea $i modernizarea infrastructurilor din domeniile educaiei si snttii, aport la dezvoltarea mediului urban in cadrul programului de actiune special de la Amsterdam ce aduce o contributie important la cre terea economic-A. i la crearea de locuri de munc in Europa. mprumuturile se acord in functie de priorittile politicilor cornunitare i de nevoile actorilor europeni, nefiind supuse vreunui sistein de cote. Finantarea pentru dezvoltare din partea BEI merge deseori in paralel cu subventiile structurale i din Fondul de coeziune al UE. Banca vegheaz la complementaritatea mprumuturilor i subventiilor, de aceea coopereaz strns legat cu Comisia, se integreaz in pregtirea $i punerea in aplicare a programelor de sprijin structural. 2.8. Comitetul Economic i Social al Comunitilor Europene Comitetul Economic si Social, instituit prin Tratatul de la Roma, in 1958, are un rol consultativ. Emite avize din partea reprezentanilor vietii economice si sociale din Uniune. Are 222 de membri: Germania, Franta, Italia si Marea Britanie cte 24. Spania 21, Belgia, Grecia, 0-landa, Austria, Portugalia bi Suedia cte 12, Danemarca, Irlanda i Finlanda cte 9, iar Luxemburg 6. Mandatul lor este de patru ani. Ei se reunesc la Bruxelles o dat pe lun. Membrii Comitetului se numesc consilieri, unii i reprezint pe angajatori bi salariati (parteneri sociali), altii activeaz in agricultur, comert, transport, artizanat, profesiuni liberale, cooperative, ntreprinderi mici si mijlocii, protectia consumatorului sau a mediului. Membrii Comitetului sunt organizai in trei grupuri: angajatorii (grupul I), lucrtorii (grupul II) 5i activitti diverse (grupul III). Ei sunt reprezentanti eminenti ai societtii civile, hotrti s apropie institutiile de cettean. 6

Tratatul Uniunii oblig Comisia sau Consiliul s cear avizul Comitetului in anumite proiecte legislative. Din 1972, Comitetul poate s emit avize din proprie initiativ asupra oricrei chestiuni de interes comtnitar. De altfel, Tratatul de la Amsterdam autorizeaz consultarea Comitetului de ctre Parlamentul European. Nici o lege important nu a fost adoptat fr consultarea prealabil a Comitetului. De la crearea sa, aceasta a emis 3.000 de avize, publicate in Jurnalul Oficial al Corunittilor Europene. Pregtirea avizelor se face in nou sectiuni specializate, asemntoare comisiilor parlamentare, avnd un raportor si un grup de lucru pentru fiecare subiec.t. Avizele sunt adoptate cu majoritate simpl in sedintele plenare lunare. Pentru c membrii trebuie s gseasc un teren de ntelegere si s rezolve contlictele de interes ntre diferitele grupuri economice Si sociale, Comitetul aduce o contributie util la aflarea consensului in cadrul procesului legislativ al Uniunii. Comitetul este calificat s contribuie direct la cresterea si dezvoltarea pietei unice. La cererea Parlamentului European, Comisiei si presedintelui Consiliului, Comitetul exercit un control permanent al pietei interne si atrage atentia asupra disfunctionalittilor. Comitetul organizeaz un forum privind piata intern, actionnd astfel ca observator permanent al acesteia. Comitetul intretine relatii cu organisme similare la nivel international, national i regional. Exist canale importante ca societatea civil s participe la constructia european i astfel s apropie Europa de cettean. Comitetul organizeaz vaste colocvii cu privire la Europa cettenilor. Mentine contacte regulate cu reprezentanti ai mediilor economice i sociale din bazinul mediteranean sau din trile candidate la aderare, dar i din Africa, Pacific i Caraibe. 2.9. Comitetul Regiunilor Uniunii Europene Comitetul Regiunilor este cea mai tnr institutie a UE, crearea sa reflectnd dorinta statelor membre de a respecta identitatea Si prerogativele regionale i locale, de a face ca regiunile s participe la dezvoltarea i la punerea in practic a politicilor Uniunii. Pentru prima oar in istoria UE, exist obligatia legal a consultrii autorittilor locale Si regionale in toate chestiunile care le privesc direct. Comitetul Regiunilor are 222 membri, cu un mandat de patru ani. Germania, Franta, Italia i Marea Britanie cte 24 membri, Spania 21, Belgia, Grecia, Olanda, Austria, Portugalia i Suedia cte 12, Irlanda, Danemarca i Finlanda cte 9, iar Luxemburg 6. Ei se ntrunesc in cinci edinte plenare pe an, la Bruxelles. Acest comitet, instituit ca organ consultativ prin Tratatul de Uniune, a aprut ca gardian al principiului subsidiarittii nc de la prima sa reuniune, in martie 1994. Subsidiaritatea nseamn c deciziile trebuie luate de autorittile publice cele mai apropiate de cettean. Astfel, se evit luarea de decizii inutil de ndeprtate i centralizate. Membrii Comitetului, majoritatea preedinti de regiuni, primari de mari orae sau preedinti de colectivitti teritoriale, au o experient direct despre modul in care politicile i legislatia UE afecteaz viata 7

cotidian a cettenilor. Ei pot influenta i alte institutii ale Uniunii, iar ocaziile nu lipsesc. Tratatul prevede consultarea obligatorie a Comitetului in domenii ca retele transeuropene, sntate public, educatie, tineret, cultur, coeziune economic i social. Comitetul poate emite, totodat, din proprie initiativ, avize asupra unor chestiuni privind ora$ele, regiunile, agricultura, mediul. Lucrrile Comitetului au loc in opt comisii. Activitatea Comitetului este organizat de un birou ales pentru doi ani. 2.10. Mediatorul european Printre drepturile cettenilor europeni figureaz i acela de a adresa plngeri mediatorului (ombudsman-ului) european. Acesta realizeaz anchete in cazuri de proast administrare din partea institutiilor 5i organelor Comunittii Europene, dar nu poate ancheta plngerile privind administratiile nationale, regionale sau locale ale statelor membre. Mediatorul este ales de Parlamentul European pe durata legislaturii. Primul mediator european, ales in 1995, a fost Jacob Soderman, fost ombudsman al Parlamentului finlandez. Pot adresa plngere persoanele care sunt cetteni ai unui stat membru UE $i care triesc ntr-un stat membru UE, precum i ntreprinderile, asociatiile sau alte organisme care au sediul statutar in Uniune. Capitolul 5 PRINCIPULE I OBIECTIVELE POLMCILOR COMUNITARE Acest capitol prezint i analizeaz obiectivele institutiilor comunitare europene in domeniul capacittii de aciune pe termen lung asupra structurilor economice, ca 5i mijloacele de care dispun in acest sens. n acceptia comunittii europene, tennenul de structuri economice se refer att la structurile pietelor (n sensul raporturilor concurentiale), la structurile industriale (n sensul raporturilor de mrime i de schimburi intersectoriale ale ntreprinderilor), la structurile productiei i propriettii agricole, ct i la structurile regionale (n sensul inegali.-ttilor de dezvoltare i de nivel de trai). Obiectivele i mijloacele de realizare a acestora se constituie in politici care promoveaz principiile economii de piat in conditiile realizrii unei piete unice caracterizat nu numai prin libera circulatie a factorilor de productie, dar i prin armonizarea pozitiei fat de terti. nc de la aparitia ei, comunicarea economic european a a1 rmat principiul conform cruia O piat unic liber nu poate functiona prin regula laissez-faire, hind absolut necesar existenta unor instrumente comune, juridice i bugetare, aflate la dispozitia institutiilor comunitare". Politicile comunitare nu pot fi, ns, ntelese i analzate doar printr-o simpl reducere a esentei lor la prevalenta interesului comunita,-fat de cel national. In realitate, interventiile de politic economic al~: trilor membre, dar si cele ale organismelor centrale comunitare f..: 8

obiectul unor ample i in unele cazuri controversate negocieri Si dezbateri, nu numai in interiorul comunittii europene, dar $i in relatiilc cu competitorii ei intemationali. Analiza politicilor comunitare relev o evolutie pennanent a acestora, att din punctul de vedere al mijloacelor de aplicare ct, i al unor circumstane legate de raportul de forte dintre iufle membre Si de gradul de realizare a uniunii economice i monetare. Pentru cititorul romn, aceast evolutie este nu numai un exercitiu cu caracter istoric, dar si unul practic, in sensul contientizrii elortului pe care economia i societatea romneasc trebuie s l fac pentru a putea asimila Si aplica aceste politici. Prezentul capitol se bazeaz pe o documentare 5i informare care cuprinde att documente oficiale ale Uniunii Europene cat Si lucrri de referin aprute in unele dintre principalele ri membret. 1. Politica In domeniul concurenei i politica industrial Din punctul de vedere al principiilor politicii in domeniul concurentei i al politicii industriale, este esenial s existe un rspuns la urmtoarele ntrebri: se justific din punct de vedere economic o interventie a puterii publice pentru reglementarea concurenei (politica in domeniul concurentei) 5i pentru sustinerea sau promovarea unor activitti economice (politica industrial)? dac rspunsul la prima ntrebare este afirrativ, atunci trebuie dat rspuns i la o a doua ntrebare: care nivel de interventie este mai eficient, cel la nivel national sau eel la nivelul Uniunii? Pentru a rspunde va trebui gsit nu numai argumentul economic dar i justificarea juridic. 1.1 Politica In domeniul concurenei Politica in domeniul concurentei conceput de Uniunea European d un rspuns afirmativ primei ntrebri, promovnd principiul ' Vezi Commisision europeene. Les grandes orientations de politiques 6conomiques 1997, Commissariat an Plan. Coordination des politiques macro6conomiques. 1999; D. Redor. $conomie europ6enne, Hachette, 1999, p. 6384; Commissariat General du Plan. L'6-largissement de 1'Union europ6enne a Pest de 1'Europe, 1999, p. 245266; Roberto Santaniello. 11 mercato unico europeo. II Mulino, 1999, p. 7792; Piero S. Graglia. L'Unione europea. n Mulino. 2000. p. 76111; Mario Talamona. Riflessioni sull'economia, ETAS, 2001, p. 127139. conform cruia piaa caracterizat printr-o concurent pur si perfect este cel mai eficient instrument de crestere a bunstrii populatiei. A stfel, politica n domeniul concurentei are ca obiectiv limitarea, controlul i interzicerea actiunilor ntreprindelilor care pot atecta climatul de concurent pur 5i perfect. Conceptul de climat de concurent pur si perfect trebuie ns nteles in coordonatele economiei moderne care a relevat existenta asanumitelor esecuri (limite) ale pietei care justified intervenia statului atunci cnd regulile liberei concurente nu sum respectate de ctre ntreprinderi. Acest esecuri ale pietei pot aprea sub forma efectelor de extemalitate (activitatea c1e cercetarcdezvoltare 9

realizat de ctre o ntreprindere poate inlluenta in aamsur climatul antreprenorial, nct i alte ntreprinderi pot beneficia de rezultatele cercetrii, desi nu suport nici un cost al acesteia) sau sub forma efectelor rar_damentelor cresctoare de scar. n acest ultim caz, randamentul ntreprinderii creste o dat cu cresterea mrimii sale ceea ce face ca, pe ansamblul economiei, s nu mai fie de dorit mentinerea strii de atomicitate (xistenta unui mare numr de mici ntreprinderi) care atest existenta_ cii matului de concurent pur i perfect. Rezult c aceste ntreprinderi de talie mare sun' primele vizate de cire politica in domeniul concurentei. Ele reprezint monopuluri sau ntreprinderi cu comportament temporar/conjunctural monopolistic. Pentru a putea controla si limita tendinta acestora de a nc ca regulile concurentei perfecte, nu se mai poate actiona dcar national, fiind necesar actiunea la nivelul Uniunii. Astfel, avem rspunsul si la cea de a doua ntrebare care fun.iumenteaz principiile politicii comunitare in domeniul concurentei. O justificare analitic a principiului interventiei de la nivelul Uniunii, in scopul mentinerii climatului de concuren liber. o gsini in lucrarea lui J. D. Hansen, H. Heinrich si J. U. Nielsen. Autorii citati folosesc exemplul a dou tri, A si B, care formeaHansen J. D. Heinrich H, Nieltien J. V. An economic analysis of the European Community, MacGraw Hrll, I992 . z o uniune economic. Fiecare dintre tri are o structur de ntreprinderi monopol care actioneaz pe piata unic (se accept ipoteza conform creia ntreprinderile de monopol din tara A actioneaz ntro ramur de activitate, iar cele din tara B ntr-o ramur de activitate diferit). n msura in care ntreprinderile monopol din tara A export la un pret ridicat (de monopol) in tara B iar ntreprinderile monopol din tara B export tot la un pret ridicat (de monopol) in tara A, nici una dintre tri nu are interesul s aplice o politic in domeniul concurentei (cu obiectivul de a limita practicile monopoliste) deoarece i-ar diminua profitul rezultat din export. Mai precis, dac tam A ar aplica o astfel de politic in absenta unei politici similare Si in tara B, atunci tam A ar fi in pierdere. Situatia ar putea gsi o rezolvare prin ncheierea ntre cele dou tri a unui acord cooperativ, prin care s-ar angaja reciproc s aplice politici in domeiul concurentei. Piata ar redeveni concurential i preturile ar cunoate o tendint de scdere. Realitatea arat, ns, ca un astfel de acord este greu de realizat in absenta unui arbitraj. Iat de ce, este necesar ca legislatia antitrust (politica in domeniul concurentei) s fie aplicat in mod central, de ctre institutiile comunitare, pe ansamblul ntregii uniuni. Politica in domeniul concurenei a jucat i joac un rol funda mental In procesul de creare i consolidare a Uniunii Europene. Ea este expresia in plan practic a postulatului conform cruia o economic de piat funcional este mijlocul cel mai eficient de realizare a obiectivelor 10

Uniunii Europene. Politica comunitar in domeniul concurentei a realizat i realizeaz un echilibru ntre dinamica pieei interne a fiecrui stat membru $i piata unic. Astfel, in planul pieei interne politica in domeniul con curentei are ca obiectiv eliminarea tuturor barierelor din calea liberei circulaii a factorilor de producie, iar in planul pieei unice politica In domeniul concurentei are ca obiectiv eliminarea acelor structuri si comportamente care ar urmri utilizarea in scopuri monopoliste a oportunitii oferite de o pia de marl proporii. 1.1.1. Orientri i contradicii ale politicii comunitare n domeniul concurenei Politica comunitar in domeniul concurentei a cunoscut o permanent evolutie conceptual, fiind influentat de importante dezbateri teoretice, ca i de pozitiile pe care unele state membre leau avut in diferite momente ale procesului de integrare3. Se pot distinge dou mari orientri in conceperea politicii din domeniul concurenei: o orientare care privete concurena ca pe an scop in sine i o orientare care privete concurena doar ca pe un instrument al atingerii unor objective. La rndul su, orientarea care privete concurena ca pe un scop in sine prezint, i ea, dou abordri diferite: prima abordare consider c politicile din domeniul concuren ei nu trebuie s aib ca obiectiv doar eficiena sau rentabilitatea, ci si un obiectiv de natur politic. Acesta ar consta in asigurarea conditiilor de exprimare nelimitat a libertii i iniiativei individuale. Aceast abordare militeaz pentru controlul i limitarea puteritor dominante pe piat, in dorinta de a realiza i o protectie a libertaii 5i iniiativei ntreprinztorilor mici i mijlocii; a doua abordare, de sorginte ultra liberal, exacerbeaz I bc ta tea de aciune pe piat a ntreprinztorilor pn la renunarea la orice tip de politic in domeniul concurenei. Absolutiznd micarea natural s pietei, aceast abordare a fost utilizat de ctre adeptii $colii dc la Chicago in analiza teoriei inovatiei emis de ctre Schumpeter, creia mecanismele pietei determin in mod natural ntreprinderile ocupe pozitii dominante, in functie de gradul in care achizitioneaz folosesc inovatiile tehnice. Aceste pozitii dominante sum ns tranzitorii, deoarece decalajele tehnice apar, in mod constant, ntre ntreprinderi, ca urmare a constantei cu care evolueaz tehnica i tehnologia. Astfel, pozitia de monopol a Vezi: Pelkmans J. European Integration: Methods and Economic Analysis. Lonel ran 1997.; IFRI, RAMSES. Raport anuel sur le syst.6me 6conomique et les strat6ges. Paris. Dunod., 1997; Faugere JP. $conomie europ6enne. Presses de science Po et Daltoz. 2002. unor ntreprinderi se erodeaz in favoarea altor ntreprideri care reuesc s depeasc dotarea tehnic a celor precedente. Concluzia este c pozitia de monopol nu este venic 5i nu ar fi nevoie de politici de reglementare a concurentei dac piata, prin propriile ei mecanisme, reuete s anihileze perenitatea pozitiilor 11

monopoliste. Reglarea spontan a raportului de forte pe piat este astfel considerat mai eficient dect orice reglementare birocraticoadministrativ. O alt orientare general este aceea conform creia concurena nu este conceput dect ca un instrument necesar realizrii unor obiec tive economice, sau chiar sociale. Si aceast orientare poate fi prezentat prin cloud abordri diferite: o prim abordare consider concurenta un instrument esential, dar nu unic, al procesului de cre5tere a eficacittii muncii sociale 5i al cresterii bunstrii populatiei. Transpunerea in practic a acestei abordri, prin politici bazate pe evaluarea capacittii de eficientizare a diferitelor grade de reglementare a concurentei, este dificil 5i contradictorie datorit nu numai lacunelor metodologice, dar i lipsei de informatie coerent la intervale regulate de timp; o a doua abordare caut prin intermediul politicilor din domeniul concurentei s satisfac si alte interese de ordin public, deal cele ale eficientei 5i rentabilittii activittii economice. In acest caz, politicile din domeniul concurentei sunt concepute in paralel cu politici industriale de promovare a unor activitti cu rezonant social la nivel local sau national; cu politici sociale destinate reconversiei fortei de munc sau cu politici agrare 5i de protectie a mediului nconjurtor. Politicile comunitare din domeniul concurentei apar ca fiind nucleul organizrii si functionrii pietei unice, dar ele nu pot face abstractie de posibilitatea aparitiei unor efecte negative (perverse), datorate tendintelor contradictorii pe care le manifest, pe de o parte, dezvoltarea structurilor de piat, si pe de alt parte, dezvoltarea procesului de concentrare 5i centralizare a productiei 5i a capitalului. S explicm aceast situatie: Asa dup cum s-a vzut, principiile politicilor din domeniul con curentei au la baz ideca conform creia ,,efectele pozitive ale unei economii de piat nu val. dect in conditiile unui climat concurentional"4. n cadrul teoriei economice traditionale, climatul de concurent pur i perfect se caracterizeaz prin faptul c ntreprinderile nu au o influent individual asupra formrii preurilor (sum doar price taker) ceea ce face ca preturile s tind spre un nivel minim (punctul uncle pretul mediu este minim), reprezentnd un orizont de optimizare al ansamblului economic. Lin pre mai mare dect acest nivel ar conduce la obtinerea de supraprofit, iar unul mai mic la pierderi. n realitate, o astfel de analiz intr in contradictie cu realitatea concurentei dintre ntreprinderi, care presupune c o ntreprindere are tendinta normal de a se impune pe piat prin costuri si preturi mai mici, ca si prin inovarea si modernizarea produselor. Acceptnd aceast realitate, trebuie s admitem c o politico iii domeniul concurentei care are ca obiectiv instaurarea unui ade-. rat regim de concuren perfect. va avea ca efect tocmai pierderea de eficacitate, deoarece aduce prejudicii acelor ntreprinderi care au rensit s se impun pe piat prin costuri si preturi mai mici (un nivel rnai 1'a,.re de eficacitate si rentabilitate). Cu altc cuvinte, ncercarea de reglementare a concurentei are ca efect pervers 12

pierderea de eficacitate a productorului si red(' _ere.' posibilittii de consum a cu mprtorului. Nu puiem s nu lum in calcul si situatt unei structuri ecoii inice in care actioneaz in paralel atilt ntreprinderi mici si mijlocii, r:,. si ri ntreprinderi. Avantajele cconomii de scarl nu pot it accesibi`!c i _f,,; prinderilor mici si mijlocii, ci doar marilor ntreprinderi, care, des in f rio cipalele generatoare de profit prin aces' ,.monopol natural" al utiiziirii avantajelor economici de scar. Iat de cc de"ine posibil ca in sitnatia industriilor in care costurile de intrare a factorilor de productie sun, :ari si se acioneaz pe CCtmomia de scar (exemplu: industria acronat!tic. preurile produselor tnariion- ntreprinderi (ni topoluri) sunt mai mici ' Conceptu! cic eL nomic de pi.r<i funclienedu. (Vezi I;uirov, t,ester. La raison Europe, Calman Levy. 1992. dect prefurile ce rezult ca urmare a unei perfecte lupte de concurene ntre ntreprinderile mici $i mijlocii ale aceleia$i ramuri industriale. Astfel, pe o piat real caracterizat de imperfectiuni ale concurenfei (economia de scar, costuri nerecuperabile, efectul inovrii, informatie asimetric) apare necesitatea unor msuri de protectie a procesului de concentrare a productiei $i a propriettii. Politicile comunitare din domeniul concurenfei relev, astfel, o tendint contradictorie: pe de o pane, concentrarea produciei i a capitalului ridic nivelul de raionalitate i eficacitate prin nrrirea dilnensiunilor ntreprinderii, stimuliind procesul de scdere a preturilor; pe de alt parte, concentrarea produciei si a capitalului conduce la deteriolarca climatului concurential, stimulnd procesul de cretere a prefurilor. 1.1.2. Dispozipile Tratatului de la Roma Dispozitiile privind politicile comunitare din domeniul concurentei sunt cuprinse in articolele (de la 85 la 94) Tratatului de Maastricht (Traite sur 1'Union europeene T.U.E.). Principalele elemente ale acestor dispozitii sum urmtoarele: interzicerea oricror tipuri de acorduri sau ntelegeri (fixarea preturilor, mprtirea pietei, limitarea productiei etc.) ntre ntreprinderi cu scopul limitrii concurenfei pe piata unic european. Comisia European este mputernicit s ia msuri mpotriva unor astfel de actiuni prin aplicarea de amenzi $i penalizri. controlul $i eliminarea poziiilor dominante. Comisia European define$te pozitia dominant ca fiind capacita tea unei ntreprinderi de a aciona, ntr-o msur important, independent de cerinfele concurenfei, ale clientilor $i ale consumatorilor. Comisia consider c exist o prezumtie de pozifie dominant atunci cnd o intreprindere define 50% sau mai mult de 50% dintr-o pia specific. Se consider a f actiuni, comportamente i msuri bazate pe pozitia dominant: impunerea unor preturi de cumprare sau de vnzare diferite de 13

cele care rezult din comportamentul concurential; existenta unor contracte prin care se impune altor ntreprinderi contingentarea productiei, limitarea sortimentelor sau interzicerea folosirii unor tehnologii sau procedee de fabricaie; discriminarea prin pret a clientilor; refuzul de a vinde. Controlul fuziunilor. Tratatul de la Roma nu cuprinde dispozitii privind fuziunile. Acestea au fost introduse prin reglementri din decembrie 1989 i din septembrie 1990. Comisia European a introdus termenul de fuziune la nivel european care definete procesul de fuziune prin care o ntreprindere atinge cifra de afaceri de 2 miliarde de ECU pe piata unic. Toate fuziunile la nivel european trebuie s beneficieze de un acord prealabil al Comisiei Europene. Acest acord este dat numai dup ce s-a constatat c fuziunea nu aduce prejudicii climatului concurential efectiv la data naintrii cererii de acord'. Ajutorul guvernamental acordat ntreprinderilor. Ajutorul guvernamental acordat ntreprinderilor poate mbrca forna: subventiilor, credit cu dobnd preferential, esalonarea datoriilor, reducere de impozit, comenzi guvernamentale. Toate aceste forme de ajutor guvernamental au fost interzise prin articolul 92 al Tratatului de la Poma si prin Tratatul de Maastricht, fiind considerate obstacole in calea t~i'm si consolidrii climatului concurential. Comisia European consider ns c se pot accepta uncle exceptii atunci cnd ajutorul guvernamental are ca scop: rezolvaica ,nor probleme cu caracter social, eliminarea efectelor catastrofelor nE!turnle, stimularea dezvoltrii economice a unor zone cu nivel de viat, :nxc or mediei europeuc sau cu un somaj superior iaiediei europene. ~a ,u e situatie, ns, ajutorul guvernamental nu poate fi acordat deeat c u a dul Comisiei Europene. Ese important de sublitliat i faptui ci intrcprinderile publice nu heneficiaz de nici un privilegiu fa de intrcprinderile private 5i c, acestea din urm, dac, se sinit discriminate .lc guvernele nationale pot depune plngere la Comisie. Pn in 1990 se considera c a existat o politic permisiv in ceca Din I990 pin in pre/cut, nu s-au nregistrat cazuri spcctaculoasc dc rcfuz in elihcrarca acordului de fuziune Singurul cat cure t declanal o targ campanie de pres a fost refuzul acordului dc fuziune ntrc Socictatca canadian contructoarc de avioanc llaviland, pe dc o parte, i Socictatea european.i aerospaiat i Aleni;i-dc-I-laviland, pc de alt partc. ce privete aprobarea unor ajutoare guvernamentale, ceea ce reflect dificultatea pe care Comisia a avut-o de a face fai presiunii guvernelor diferitelor ri membre (din 527 de cereri de acordare a dreptului de ajutor guvernamental nu au fost aprobate dect 440). Dup 1990, se remarc o ntrire a poziiiei Comisiei care aplic principiul one time, last time ceea ce nseamn c fiecare acord asupra ajutorului guvernamental a fost nsoit de precizarea c nu va 14

mai fi rennoit. n lipsa posibilitii de a rennoi acordul de ajutor guvernamental, unele ntreprinderi publice importante, dar aflate in dificultate, au fost obligate s recurg la privatizare total sau partial (ex.: Renault sau Credit Lyonnais). Fig. 1. Triunghiul politicii europene in domeniul concurenlei Sursa: J. Pelkmans. European Integration: Methods and Economic Analysis, Longman, 1997, p. 1x7. Politici comunitare v Politica industrial v Politica comercial Politici structurale (transport, agricultur etc.) Pinta intern Libcralizarea Armonizarca Recunoasterea mutual 1.2. Politica industrial Politica industrial cuprinde in concepia Comisiei Europene i politica de cercetare i dezvoltare. Principalele elemente care o caracterizeaz sunt urmtoarele: msuri de stimulare Si sprijinire a procesului de restructurare in ramurile $i domeniile industriale aflate in deficit de competitivitate; msuri de stimulare i sprijin al ramurilor i domeniilor industriale aflate in perioada de formare i consolidare (,,infant industries/industries naissantes"); msuri de stimulare Si sprijin al ntreprinderilor mici $i mijlocii; msuri de stimulare Si sprijin al activitilor de cercetare tiiniific Si dezvoltare; msuri de protejare a ramurilor i domeniilor de activitate vic time ale unei concurenie neloiale din partea unor ntreprinderi sau ri extracomunitare. 1.2.1. Orientri i contradicXii ale politicii industriale comunitare Politica industrial comunitar constituie un permanent subiect de reevaluare $i analiz atilt la nivelul Comisiei, ct i al guvernelor statelor membre, deoarece, in unele situaii, efectele acesteia sunt contradictorii. Principalele probleme aduse in discuie sum urmtoarele: Dac admitem ipoteza ca pieele sunt perfect concureniale (i anume c nu exist efecte externe ale pieei i c randamentele ntreprinderilor nu sum in crestere), ele sunt perfect echilibrate de exemplu, nu exist $omaj. Intr-o perspectiv static (timpul nefiind luat in consideratie, modificrile sunt imediate) nu se recomand nici un fel de politic industrial, cci consecina ei ar fi o pierdere din bunstarea societii. Rationamentul care conduce la aceast concluzie este in linii mari urmtorul: dac Uniunea European subvenioneaz ntreprinderile dintr-o anumit ramur (ceea ce are ca efect scderea preurilor) pentru care Uniunea este exportatoare, urmarea ar putea fi scderea

15

preurilor pe piata mondial, ceea ce ar fi in favoarea consumatorilor din Uniunea European, dar $i din restul lumii. Totusi, pentru Uniunea European efectul este negativ, cci totalul subveniilor acordate ntreprinderilor este superior avantajului creat consumatorilor i ntreprinderilor; altfel spus, dac Uniunea European subventioneaz ntreprinderile europene care tin de o ramur importatoare, ea va ctiga, mai precis, consumatorii si vor ctiga, profitnd de scderea preturilor importurilor, in timp ce profitul ntreprinderilor strine va scdea sub influenta scderii preturilor mondiale. Per total, efectul va fi pozitiv pentru Uniunea European i negativ pentru restul lumii. Cu toate acestea, in ambele cazuri luate ca exemplu, subventionarea anumitor activitti are un efect negativ dac se va lua in consideratie ansamblul lumii (Uniunea European i restul lumii). Rezultatele pe care le-am enuntat pot fi relativizate in msura in care se sprijin pe caracterul foarte restrictiv al ipotezelor avansate (piee concureniale). S vedem acum ce s-ar ntmpla dac am modifica unele ipoteze. 1.2.2. Eecul pieei $i apropierca dinamic dintre politica industrial i cercetare -dezvoltare Introducerea dimensiunii dinamice (temporale) pune problema ramurilor orientate spre viitor sau care urmeaz s apar. Intr-adevr, un guvern sau o instant european pot avea interes pentru o anumit perioad s sustin o activitate pe punctul s se nasc undeva, in sectoarele cu o puternic economie de scar, care se gsesc pe pieele oligopoliste, cci, ntr-o perspectiv de termen lung, aceast activitate poate deveni competitiv. Este totusi necesar ca autoritatea de stat care subventioneaz s dispun de o informatie suficient de corect pentru a evalua eficacitatea resurselor pe care s le afecteze acestei politici industriale. n plus, mai trebuie ca ea s poat evalua riscurile de represalii din partea trilor strine (contingentare, drepturi de vam suplimentare) aplicate trilor sau Uniunii care subventioneaz. Activittile de cercetaredezvoltare (CD), ntr-o perspectiv dinamic, tin de o analiz similar. n plus, o politic de ajutorare acordat cercetrii--dezvoltrii va avea un impact mai puternic la nivelul Uniunii Europene dect la nivelu] unei singure tri (sau al mai multora, care actioneaz independent unele de altele). ntr-adevr, se consider, in genera,l c CD este generatoarea efectelor externe (ale pieei), ca de exemplu, formarea cercettorilor in si prin activittile CD, conceperea Si difuzarea ideilor sau a procedeelor noi (a cror exclusivitate nu poate fi garantat ntotdeauna prin brevete), nsuirea acestor procedee de ctre ntreprinderile cliente sau cu care se negociaz. Dar, dac aceast politic este dus de guvernul unei singure ri (mai ales dac este o ar mic), aceste efecte externe pot fi profitabile lrilor vecine, limitnd interesul acestora pentru propria finantare a activittilor de CD. ntr-un ansamblu vast, precum Uniunea European, o simpl intervenie a instituiilor centrale permite evitarea acestui obstacol. In limbaj 16

economic, se poate spune c posibilitatea de a internaliza efectele externe este in raport direct cu talia economiei creia i se aplic sistemul de subventionare. Pe de alt parte, si problema industriilor in declin, confruntate cu o scdere a cererii, este important pentru Uniunea European. Aceste sectoare pot fi subvenionate pentru a menine sau pentru a salva locurile de munc. Acest lucru 5i poate gsi o justificare economic, dac costul subveniilor este inferior costului social al somajului (indemnizaia, dar 5i recalificarea somerilor), Problema este ns c aceste subventii pot falsifica jocul concurenei europene. n plus, ele nsele provin din surse care ar putea fi, eventual, utilizate in alt mod, avnd efecte mai bune asupra procesului de creare a locurilor de munc. Aceste cteva exemple arat c politica industrial poate constitui obiectul mai multor analize, in funcie de modul in care se apreciaz ca mai mult sau mai puin importante esecurile pieei, dar si in confonnitate cu aprecierea capacitilor instituiilor centrale europene de a corecta aceste esecuri. 1.2.3. Evoluia politicii industriale i de cercetare-dezvoltare In Europa Contextul general al politicii europene. in prelungirea tratatului CECO, politica industrial european a constat in anii `70 mai ales in asistena Si atenuarea efectelor sociale ale restructurrii industriilor in declin. Criza de la mijlocul anilor `70 a con-cis cu constatarea unei importante rmneri in unn a rilor membre ale Uniunii Europene in domeniul industriilor de vrf $i de nalt tehnologie, fat de cei doi mari concurenti ai lor, Statele Unite $i Japonia. In anii `80 a aprut politica de cercetare i de dezvoltare tehnologic european. Articolul 130, consacrat industriei, fixeaz principiul aciunilor comune europene. Acestea urmresc favorizarea unei mai bune exploatri a potentialului industrial, a politicilor de inovaie, de cercetare $i de dezvoltare tehnologic. Aceste principii au constituit ns obiectul dezbaterilor i al puter nicelor opozicii ntre trile adepte ale traditiei intervenioniste (Franca $i trile mediteraneene) si trile de tradiie neintervetionist (Gennania, trile Europei de Nord si Regatul Unit). n anii `90, resursele comunitare afectate politicii industriale rmn inferioare cu mult cheltuielilor rilor membre: ele reprezint doar 0,9% din cheltuielile bugetului european din 1996. Unele mari proiecte industriale europene, precum Airbus, s-au dezvoltat ntre ntreprinderile europene i, eventual cu ajutoare nationale, fr interventia institutiilor europene. 1.2.4. Politica european de cer+cetaredezvoltare Aceast politic este fondat pe principiul colaborriicooperrii ntre mai multe state europene. Scopul este internalizarea efectelor externe induse de cercetaredezvoltare la nivel european, evitarea cercetrilor duble si a dublelor nregistrri $i, in sfrsit, beneficiul obtinut de economiile de scar realizat in cadrul marilor programe 17

de cercetare. Proiectele europene sunt deci colaborri transeuropene, cofinantate din bugetul Comunittii de ctre trile membre $i privesc mai mult cercetarea fundamental. Aceasta, deoarece, concurenta dintre ntreprinderile europene ar putea fi falsificat dac institutiile comunitare ar participa la finantarea dezvoltrii de noi produse sau procedee de fabricare. De la nceputul anilor `80, mai multe mari proiecte de cercetare (incluznd uneori tri europene exterioare Uniunii) au fost subventionate de institutiile europene. Printre cele mai importante programe putem aminti: Esprit (European Strategic Programme for Research in Information Tehnology), lansat in 1984, avnd ca obiectiv promovarea, dezvoltarea, fabricarea $i folosirea noilor tehnologii de informatii. Dup prerea promotorilor si, circa o cincime dintre noile produse ale marilor ntreprinderi europene de electronic utilizeaz tehnologii derivate din programul ESPRIT; RACE (Research and development in Advanced Communications technologies in Europe), care contribuie la cercetrile $i la dezvoltarea comutatiei numerice din telecomunicatii; EUREKA (European Research Cooperation Agency), creat in 1985, avnd scopul de a ajuta productia de bunuri i servicii de nalt tehnologie. Acest program multidimensional (semiconductori, televiziune de nalt calitate) include $i tri din afara Uniunii Europene (Elvetia, Turcia $i unele tri din Est). Al patrulea ansamblu cincinal al programelor de RD se ntinde pe perioada 19941998. Acest program urmre$te s acopere lacunele europene in domeniul aplicatiilor industriale a cercetrilor tiintifice de ctre ntreprinderile mici $i mijlocii. Eficacitatea programelor europene RD este greu de evaluat, a$a cum este ntotdeauna in cazul in care se ncearc cuantificarea efectelor economise ale cercetrii $tiintifice. n plus, caracterul multinational al acestor programe $i multiplicarea finantrilor (europene $i nationale) complic sarcina. 2. Politica agricol comun (PAC) i politica regional Intensificarea schimburilor comerciale, specializarea i diviziunea muncii in interiorul Europei au un impact asupra inegalittilor regionale, asupra omajului $i a veniturilor inegale ale populatiei. Inc de la nceput, Europa a luat hotrrea de a amortiza efectele acestor schimbri. Aceast conceptie se and la originea politicii agricole comune, a politicii regionale $i a anumitor elemente ale politicii sociale. Vom prezenta in cele ce unneaz principalele elemente, explicndu-le din nou din punct de vedere teoretic i artnd care sunt aplicatiile lor practice. Z.I. Marile axe ale PAC Articolul 39 din Tratatul de la Roma, reluat de Tratatul asupra Uniunii Europene din 1991 (TUE), fixeaz principiile politicii agricole comune (PAC). Obiectivele sale sunt urmtoarele: creterea productivitii agriculturii europene; 18

 asigurarea unui nivel de via echitabil agricultorilor; stabilizarea pieelor agricole europene; garantarea aprovizionrii sigure a Europei; asigurarea unei oferte de produse agricole la preuri rezonabile pentru consumatorii europeni. Ne putem da uor seama de faptul c interpretarea acestor obiective este complex i poate fi uneori contestat, ca fiind uneori contradictorie (n special al doilea Si al cincilea obiectiv). 2.2. Specificitatea pieei agricole Dup cel de-al doilea rzboi mondial principala caracteristic a agriculturii in Europa, dar i in multe alte state dezvoltate, este puternica cretere a productivitii muncii (datorat mecanizrii). Din cauz c oferta i cererea de bunuri agricole sunt relativ elastice prin raport la variaiile de preuri ale acestor bunuri fa de veniturile populaiei, venitul total al agriculturii are tendina s stagneze uneori, chiar s regreseze in anuinite perioade. ntradevr, deplasarea ofertei sub efectul progresului tehnic poate antrena o mare scdere de preuri dac cererea este inelastic. Pe de alt paate, dimensiunea cererii unui bun agricol antreneaz o puternic scdere de pre a acestui bun dac oferta este inelastic. Este chiar cazul principalelor produse agricole. Aceasta se traduce prin faptul c funciile de cerere i ofert sunt relativ verticale (figura 1). Din punct de vedere economic, aceasta nseamn c dac preul scade, cererea va crete puin. Se apreciaz deci, c acest bun are un nivel al consumului apropiat de saturaie. In ceea ce privete oferta, dac scade preul, agricultorilor le trebuie un anume timp pentru a-i modifica producia (de exemplu, pentru a produce mai putin came de vita i mai mult came de porc), cci ciclul de productie in agricultur este lung (un an pentru cereale i mai multi ani pentru creterea vitelor). Dac initial, piata este in punctul de echilibru A, progresul teh nic (trecerea functiei de ofert de la 01 la 02) va antrena o puternic scdere a pretului (noul echilibru B). Instabilitatea cererii (deplasarea Di la D2 i a echilibrului din punctul B i in punctul C) are acelai efect asupra preturilor. Fig.!. Formarea pretului unui produs agricol (dup J. D. Hansen, H. Heinrich, J. U. Nielsen 1992) 2.3. Venitul agricultorilor i exodul rural n ceea ce privete venitul individual al agricultorilor, s-ar putea spune c este in cretere, deoarece creterea productivittii i stagnarea cererii sunt contrabalansate de scderea efectivelor folosite in agricultur. Dar, exodul populatiei active din agricultur i din lumea rural, chiar dac se produce continuu de la al doilea rzboi mondial are totui limite. Aceste limite depind mai nti de situatia global a pietei de locuri de munc, tot mai dezechilibrat, dar i de costul degradrii conditiilor de viat in orase si de abandonarea mediului rural. La acestea se adaug faptul c activittile agricole nu sunt repartizate 19

in mod egal pe teritoriul european, iar declinul anumitor activitti agricole sporete inegalittile regionale. Toate aceste argumente au constituit justificri pentru PAC. Vom prezenta marile mecanisme ale acestuia, apoi vom analiza costul su, in comparaie cu efectele sale pozitive. 2.4. Pre uile agricole garantate Din punct de vedere istoric, principalul mecanism de intervenie al PAC este fondat pe un sistem de preuri garantate (sau pre de susinere), care are efectul de a menine in Europa un pre superior preului de pe piaa mondial. Scopul este acela de a feri piaa european de fluctuaiile prea mari ale pietei mondiale, si de a face ca veniturile agricultorilor s nu sufere efectelor acestor fluctuatii. Dac piaa produselor agricole este perfect concurenial Si dac nu sunt luate in seam efectele externe (creterea omajului, degradarea condiiilor de via in orae, abandonarea mediului rural), este uor de demonstrat faptul ca cea mai bun situaie pentru Europa ar fi s nu subvenioneze agricultura Si s importe la preul mondial (presupus a fi inferior preului de echilibru european) eel puin o parte din produsele agricole. Dar, dac ar impune drepturi vamale la importuri, Europa ar reduce din propria-i bunstare, deoarece consumatorii europeni i-ar cobor nivelul consumului (din cauza preurilor ridicate), iar productorii europeni vor avea costuri mai mari (cauzate de creterea ofertei lor pe piaa Uniunii). Pierderea este cu att mai ridicat, cu cat preul de susinere este mai mare dect preul de echilibru al Uniunii (dac Uniunea nu l schimb cu preul din afar), cci Uniunea export produse agricole datorit subveniilor pe care le vars agricultorilor. Datorit acestor subvenii consumatorii strini au profituri din dumpingul practicat de Europa. Pierderile europene sunt cu att mai mari, cu cat politica Uniunii are ca efect coborrea preurilor mondiale (modificarea termenilor de schimb), fiindc ea trebuie s sporeasc subveniile pentru a menine diferena dintre preurile interne Si cele externe. 2.5 Mecanismele concrete de intervenie PAC este finanat de la bugetul Comunitii prin FEOGA (Fondul european de orientare i garanie agricol). Acest fond gireaz majoritatea interveniilor europene in materie de agricultur. Vom prezenta sistemul in vigoare pn in 1992, apoi reforma sae. Sustiinerea prin preturi fixate (administrate). Consiliul minitrilor agriculturii fixeaz la nceputul fiecrui an preturile de interventie, la propunerea Comisiei. Principiul este urmtorul: dac agricultorii nu pot s vnd pe piaa din tara lor dect la un pret inferior pretului de interventie, produsele vor fi cumprate de agentiile care exist in fie-care tall, la acest pret, sub care cursul nu poate s scad. Si invers, dac preturile de pe piata european cresc, agentiile revnd stocurile pe care le-au acumulat, la pret de interventie. nainte de reforma din 1992, 70% din productia agricol european era acoperit de acest tip de regularizare. Importatorilor le sunt aplicate preturile interne (tinnd cont de 20

costurile transportului) atunci cnd preturile importatorilor sunt inferioare celor ale Uniunii Europene. Aplicarea dreptului vamal compenseaz diferenta dintre pretul exterior (al pietei mondiale) i pretul intern. Aceast politic de preturi false (adic diferite de preturile de echilibru) este la originea enonnelor excedente de produse agricole care au fost stocate de organismele comunitare (munti de unt" i lacuri de lapte"). Aceast situatie, printre altele, a condus la modificarea si la reformarea PAC. Barierele puse importatorilor. Preferinta comunitar este o protectie sub form de taxe care, dup cum am vzut, au scopul de a mpiedica preturile produselor agricole de pe piata european, s scad din pretul de sustinere. ns unele produse agricole sunt protejate i de drepturile vamale sau de pia, cnd nu exist preturi garantate. Ajutorul pentru exporturi. Ajutorul pentru exporturi are forma subventiilor acordate productorilor europeni, pentru a acoperi diferentele de preturi dintre piata mondial i piata Uniunii Europene (pretul de interventie). Aceste resturi permit ca o parte din excedent s se scurg ctre piata mondial, mijlocind productorilor obtinerea certificatelor de export, eliberate de Comisie. Restituirile sunt importante, pentru c ele absorb 30% din resursele FEOGA. Jones, R.A. The Politics and Economics of the European Union, Edward Elgar,. 1997 si Dominique Redor. Economic europdenne, Hachette, 1999. 2.6. Reforma PAC i negocierile din cadrul G.A.T.T. Motivele reformei. Pn la sfritul anilor `80, PAC nu a suferit dect modificri minore. Puternicele grupuri de presiune agricole s-au strduit s pstreze dispozitivele i finanrile stabilite in anii '60. Cu toate acestea, la nceputul anilor '90, sub presiunea factorilor interni i externi ai Uniunii Europene, s-a impus necesitatea unei reforme in profunzime a PAC: costul politicii agricole, care absorbea mai mult de jumtate din bugetul european a devenit tot mai greu de suportat ntr-o perioad de recesiune Si de restrictii bugetare (respectarea criteriilor impuse de TUE), ntr-o vreme cnd Si alte domenii din integrare necesitau resurse noi (politice, pentru RD, marile infrastructuri, politica social...); politica productivist, avnd ca scop sau efect creterea produciei europene, era foarte criticat de ctre micrile de protectie a mediului care denuntau degradrile provocate de anumite metode de cultur agricol Si cretere de animale (epuizarea resurselor de ap, poluarea solului i a atmosferei); n exteriorul Uniunii Europene, Statele Unite au emis critici dintre cele mai radicale mpotriva PAC, acuzat de a fi perfectionist, dar mai ales opac i antieconomic. Se criticau in primul rand preturile de sustinere, care deconecteaz producia european de cererea mondial Si creeaz importante distorsiuni pe pietele europene, dar i mondiale. La nceputul anilor '90, Statele Unite au ajuns chiar s ameninte Europa cu msuri represive dac nu se reformeaz PAC. 21

Mai multe rapoarte asupra reformei PAC au fost prezentate in februarie 1991 de ctre Comisie i la nceputul anului 1992 de ctre comisarul agriculturii, Ray Mac Shary. Reforma a fost in final adoptat de ctre Consiliul Mini$trilor Agriculturii in mai 1992. Principilie reformei. Ideile centrale ale reformei urmresc nlocuirea progresiv a sistemelor de preturi de sustinere cu un ajutor individualizat, acordat agricultorilor, permiterea unui joc liber al mecanismului preturilor, mai buna adaptare a produciei agricole europene la cerere. Reforma reafinn principiile de susinere a populaiei rurale i necesitatea protectiei mediului in zonele rurale, prevznd Si mijloace pentru aplicarea acestor principii. n aceast nou perspectiv sunt reduse pe piaa european prepiffle de interventii FEOGA, in mod gradat. Pierderea veniturilor agricultorilor, care rezult din aceste msuri, este contrabalansat de subveniile personalizate. De asemenea, primele directe compenseaz pierderea din necultivarea terenurilor, avnd ca scop limitarea excedentelor agricole. Rezultatele negociate de G.A.T.T. Sub ameninarea american de a aplica Europei drepturile vamale punitive, Statele Unite $i Comisia European au ncheiat in noiembrie 1992 Acordul Blair House. Acest acord merge mai departe dect reforma din mai 1992 i faciliteaz accesul pe piaa european a rilor terte. Multe msuri de protecie (contingentri, preuri de susinere) sunt suprimate in favoarea drepturilor vamale, considerate mai transparente. De asemenea, sunt reduse subventiile pentru export, iar rilor terte le este acordat o clauz de acces minim, ceea ce le pennite s ia 3% din piaa european ncepnd din 1993 i 6% la sfritul anului 2000. Acest acord a fost violent criticat de ctre Frana, care este prima naiune agricol european i a doua exportatoare din lume. Bilanul PAC. . Aspecte pozitive. Obiectivele iniiale impuse de PAC prin Tratatul de la Roma au fost atinse in parte. Astfel, Uniunea European este in prezent ntr-o situaie de autosuficien pentru majoritatea bunurilor de consum agricole. Din 1980 pn in 1993, producia agricol european $i-a sporit volumul cu 46%; in acelai timp, locurile de munc au sczut cu 33%. Aceasta corespunde cu o cretere cu 79% a productivittii muncii. Aprtorii PAC au artat, de asemenea, c preurile au fost stabilizate, avnd o cretere mai puin rapid dect ansamblul general at preurilor. e Aspectele negative: nepermind jocul mecanismelor preurilor concureniale, PAC a orientat gre$it resursele productive (uinane $i materiale) care ar fi putut fi mai bine ntrebuinate in alte activiti, agricole sau neagricole. De altfel, netinndu-se cont de cererea european de produse agricole, aceasta a generat o supraproducie cronic; PAC a meninut un cost bugetar foarte ridicat: in 1992 acesta era de 41,5 miliarde ECU, adic 46,5% din totalul bugetului comunitar; 22

 PAC este o surs de conflicte ntre Europa $i marii si parteneri comerciali (Statele Unite), dar $i in interiorul Europei, ntre rile cu o agricultur relativ ridicat, deci subvenionat (n primul rand Frana $i ntr-o mai mica msur Danemarca, i rile de Jos) $i rile mai puin agricole, care ar avea interes ca Europa s se alinieze preurilor mondiale (Regatul Unit $i Germania); in sfrit, caracterul complex $i administrativ al ajutoarelor favorizeaz fraudele. Vom cita, printre cele mai cunoscute fraude, falsificarea documentelor vamale (pentru a percepe ajutoare de export), sau importul din afara Uniunii Europene, urmat de exportul acelora$i produse pentru primirea de subvenii. Perspectivele PAC. Trebuie s precizm c unele dintre aceste critici nu mai sunt de actualitate de la reforma din anii 19921993. Apropierea preiurilor agricole europene de preurile mondiale a diminuat stocurile de produse nevndute, proasta alocare a resurselor productive, precum si fraudele. Cu toate acestea, unii dintre responsabilii europeni, printre cei mai importanti aflndu-se britanicii, propovduiesc o renationalizare a agriculturii. Aceasta ar nsemna ca fiecare ar s-$i reia in propria sarcin costul politicii agricole pe care o face, u$urnd astfel bugetul european. Aceast ntoarcere napoi este greu de conceput. Mai nti, riscurile unor politici contradictorii $i ale unei concurene neloiale (prin subventii nationale, de exemplu) ar fi importante ntr-un ansamblu din ce in ce mai mult integrat (inclusiv pe plan monetar). Este, deci, foarte probabil c agricultura va mai rmne nc mult timp principalul responsabil de cheltuieli din bugetul european, mai ales dac se One seama de integrarea apropiat a rilor Europei Centrale $i de Est. 2.7. Alte instrumente de politic structural Alte intervenii structurale au ca obiectiv atenuarea efectelor integrrii asupra inegalitilor regionale i asupra locurilor de munc. ntr-adevr, integrarea are drept urmare accelerarea anumitor schimbri structurale, care sunt prielnice industriilor Si regiunilor celor mai avansate, sporind, in schimb, dificultile industriilor i regiunilor in declin. Politica regional Inshumentele politicii regionale. Partea de buget european consacrat politicii regionale a crescut in mod constant din 1975 (cnd reprezenta 4,5% din buget) pn la mijlocul anilor `90 (13,1% in 1995). Principalul organism prin care Uniunea susine regiunile aflate in dificultate este FEDER (Fondul European de Dezvolare Regional), supus principiului adiionalitii: subveniile sale se adaug finanrilor hotrte i realizate de ctre autoritiile naionale. FEDER a cunoscut mai multe reforme. Cea din iulie 1993 vizeaz ase obiective comune fondurilor structurale (FEDER, FSE (Fondul Social European), IFOP (Instrument Financiar de Orientare a Pescuitului). Obiectivul numrul 1 vizeaz promovarea dezvoltrii regiunilor defavorizate, al cror PIB pe locuitor este inferior pn la 75% mediei Uniunii Europene, regiunile ajutorate in cadrul acestui obiectiv sunt 23

localizate in Grecia, Portugalia, Irlanda (n totalitate), precum i pentru sudul Italiei, sudul Spaniei, partea de est a Germaniei i nordul Scoiei. Pentru Frana, se au in vedere regiunile Valenciennes $i Douai. Cel de a1 doilea obiectiv se refer la conversia activitilor regiunilor aflate in declin (anumite industrii grele Si de consum curent). Obiectivele 3 i 4 sunt anexate pe lupta mpotriva omajului pe termen lung i pe inserarea tinerilor omeri i a altor persoane excluse din piaa locurilor de munc. Este vorba despre adaptarea muncitorilor la schimbrile sistemului de producie european. Al cincilea obiectiv privete adaptarea structurilor agriculturii Si pescuitului, urmrind dezvoltarea unor activiti complementare agriculturii Si pescuitului, anume turismului Si artizanatului in regiunile in cauz. Obiectivul al aselea, introdus cu ocazia adeziunii Suediei Si Finlandei, urmrete sprijinirea locuitorilor din regiunile putin populate din nordul extrem al Europei, pentru a evita prsirea zonelor de Care ace5tia. Acestor ase objective le-a fost afectat un program cu o finantare de 10,2 miliarde ECU, pe perioada 19941999. Obiectivele 1 i 2 primesc aproape 50% din alocatiile totale. FEDER a finantat diverse initiative, printre care putem cita: KONVER, referitor la conversia industriilor de aprare i avnd un impact regional foarte important (principalele tri beneficiare: Germania, Franta, Regatul Unit); PESCA, care urmrete ajutorarea regiunilor a cror viat depinde de pescuit; URBAN, al crei scop urmreste remedierea dificulttilor din zonele urbane. La Maastricht (decembrie 1991) s-a instituit un Fond de coeziune, al crui scop este reducerea nu numai a inegalittilor regionale, ci i a celor dintre economiile europene. Destinat trilor al cror PIB pe cap de locuitor este inferior nivelului de 90% al mediei europene (Portugalia, Spania, Grecia i Irlanda), acesta este concentrat asupra infrastructurilor de transport i a ameliorrii calittii mediului, cu scopul de a crea conditiile unei dezvoltri durabile. 2.8. Efectele politicilor regionale europene Aceste efecte sunt greu de individualizat in msura in care politicile regionale sunt complementare politicilor nationale (principiul aditionalittii) Si sunt concentrate asupra actiunilor pe termen lung (formarecalificare a minii de lucru, crearea de infrastructuri). Neputnd msura eficacitatea acestor ajutoare, putem sublinia c in 1994 subventiile fondurilor structurale (fr a mai pune la socoteal FEOGA) reprezentau 2,3% din PIB-ul trilor mai putin bogate ale Uniunii Europene (Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda)'. Putem remarca, de asemenea, c luate global, aceste tri au cunoscut de la mijlocul anilor `80 o cretere economic putin mai rapid dect media de cretere a Uniunii. Jones R. A. Op. cit., p. 159-160. 2.9. Fondul social european (F.S.E.) 24

Instituit prin Tratatul de la Roma, FSE are scopul de a lupta mpotriva omajului, acordnd statelor membre subveniiile necesare pentru conversia i integrarea omerilor pe piata locurilor de munc. Printre cele ase objective apartinnd fondurilor structurale, FSE finanteaz prioritar, urmnd principiul aditionalittii, operatiunile corespunztoare obiectivelor 3 Si 4. n 1995 el reprezenta 8% din bugetul european (fa de 13% pentru FEDER i 49,9% pentru FEOGA). 3. Politica bugetar Bugetul european are o conceptie total diferit fat de bugetele nationale, deoarece institutiile publice (armata, politia, justitia, sntatea i educatia) se and in responsabilitatea statelor membre i sunt finantate la nivel national. Pentru acest motiv, costul administratiilor europene (Comisia, Parlamentul, Consiliul, Curtea de justitie) este relativ redus. Marea parte a cheltuielilor este afectat fondurilor structurale i ajutorului exterior. n ceea ce privete ncasrile, ele sunt colectate de ctre trile membre Si revrsate bugetului european, in functie de venitul pe care l creeaz (valoarea adugat) i volumul comertului lor (importurile) cu restul lumii. Cu aproximativ 1,2% din PIB-ul comunitar i aproape 100 miliarde ECU in 2000, bugetul european nu joac dect un rol modest in regularizarea conjunctural i in redistribuirea veniturilor la scar european. 3.1. Echilibrul bugetar ~ncasrile bugetare. Resursele proprii bugetului comunitar au patru surse principale: statele revars bugetului comunitar (dup o deducere de 10% pentru cheltuielile de acoperire) drepturile asupra importurilor de produse agricole i de zahr, precum i drepturile vamale asupra produselor importate din restul lumii Si crora li se aplic un tarif exterior comun; fiecare stat membru revars bugetului european (n ljmjta unui plafon care depinde de mrimea rii) o parte din taxa pe valoarea adugat pe care a perceput-o; fiecare lard vars o contribuie care reprezint o paste (egal pentru toi) din PIB-ul su. Aceast contribuie, introdus in 1988, este adesea numit a patra surs. Pentru exemplificare, prezentm unele date calculate ca medii ale perioadei 19972002. (Sursa: Commission europeenne. Vademecum budgetaire). Distribuirea resurselor Drepturi asupra produselor agricole 2,5% Drepturi vamale asupra altor produse 15,0% Prelevri asupra T.V.A. 42,0% Prelevri asupra PIB (a patra 40,0% resurs) Alte resurse 0,9% Contribulia medie la bugetul european a fiecrei lri membre in ECU pe locuitor 25

Luxemburg 420 Austria 274 Irlanda 200 Trile de 318 Suedia 250 Italia 175 Jos Belgia 307 Franla 250 Regatul Unit 160 Danemarca 300 Finlanda 238 Spania 145 Germania 290 Grecia 212 Portugalia 110 Media Uniunii Europene: 219 Principalele pozilii de cheltuieli bugetare (n procentajul cheltuielilor totale) Politica agricol comun (FEOGA) 46,0% Actiuni structurale (FEDER, FSE, Fonduri de coeziune) 33,5% Politici interne (educaiie, mediu, industrie, cercetare 6,0% dezvoltare) Actiuni exterioare (ajutor alimentar, ajutor in Europa de Est, 6,0% la PVD) Administratie (Comisie, Parlament, Consiliu) 5,0% Rezerve si diverse 1,5% Resursele distribuite statelor membre de ctre FEDER, FSE i Fondul de coeziune (media anual a ac f iunilor programate pe perioada 19941999 In ECU pe locuitor) Irlanda 329 Danemarca 69 Luxemburg 39 Portugalia 310 Finlanda 66 Belgia 36 Grecia 280 Germania 51 Regatul Unit 36 Frana Spania 160 45 Suedia 30 Italia 69 Austria 40 Trilc de 28 Jos Media Uniunii Europene: 76 Dac diferencele dintre contributiile nationale pot prea importante, ele sunt nesemnificative in termeni absoluti (contributia pe cap de locuitor din Portugalia este inferioar cu 100 de ECU fat de media Uniunii Europene, iar cea a trilor din Europa de Nord este superioar cu 100 de ECU fat de aceast medie). Constatm c politica agricol comun continua s absoarb cea mai mare parte a bugetului. Ea aduce un sprijin trilor europene a cror agricultur este mai puternic si care se numr printre cele mai bogate (Frana, rile de Jos, Danemarca). Redistribuirea ntre rile bogate si cele mai putin bogate se face numai prin fondurile structurale. n aceast perspectiv, este interesant s comparm contributiile statelor membre cu resursele pe care le primesc din fondurile structurale. A5a dup cum ne putem atepta, diferentele in resurse atribuite de fondurile structurale determin aparitia unor transferuri importante, mai ales in valoare relativ, in beneficiul trilor mai putin bogate ale Uniunii. Totusi, acest caracter redistributiv al bugetului european este atenuat, dac tinem seama de resursele distribuite de ctre alte fonduri: FEOGA, subventiile pentru cercetaredezvoltare, a cror afectare depinde mai mult de puterea economic a fiecrei tri.

26

3.2. Regulile i procedurile bugetare Ptincipiile bugetare. Bugetul comunittii respect principiul clasic al anualitcii, care implied relationarea operaciilor hugetare la un exerciiiu anual, pentru a facilita Comisiei controlul executrii operaiilor. Specific este ns faptul c bugetul comunitar trebuie s se plieze unui principiu ce nu se gse$te in statele europene: cel al echilibrului. Previziunile ncasrilor dintre dou bugete trebuie s fie egale cu creditele aceleia$i perioade. Este interzis s se recurg la mprumut pentru a acoperi un deficit bugetar. Once cheltuial suplimentar neprevzut care intervine ntre dou bugete trebuie s constituie obiectul unui buget rectificat, care respect principiul echilibrului fie prin transferul de credite de la un post la altul, fie prin apelul la resurse suplimentare. Procedura bugetat n fiecare an Comisia pregtete in avans proiectul de buget, amendat $i apoi adoptat de Parlament $i de Consiliul de Ministri. Executarea este in responsabilitatea Comisiei. Repartizarea competenelor bugetare ntre Parlament i Consiliul de Minitri a evoluat in cursul timpului, dar este nc obiectul unor litigii. Aceast repartizare a competenelor se face pe baza distinciei ntre cheltuielile obligatorii $i nonobligatorii. Cheltuielile obligatorii sunt cheltuielile pe care autoritatea bugetar trebuie s le nscrie in buget pentru a permite Comunitii s-$i respecte obligaiile interne sau externe (este vorba in primul rand de PAC). Celelalte cheltuieli sunt, dinrpotriv nonobligatorii (politice, sociale, regionale, industriale si de cercetare--dezvoltare ...). n ceea ce prive$te cheltuielile obligatorii, Parlamentul nu are dect dreptul de a le propune, in vreme ce Consiliul le poate respinge. In schimb, el are puterea de a spori nivelul cheltuielilor nonobligatorii, amendnd proiectul de buget, dar nu poate face aceasta deck in lhnita unei rate de cre$tere prin raport la anul precedent, calculat de Comisie in funciie de situatia macroeconomic. Consiliul poate totui s acorde o depire a acestei rate. 3.3. Reforma bugetului european Contraindica(ia intereselor prezente. Repartizarea sarcinii bugetare ntre statele membre, pe de o pane, $i resursele comunitare, pe de alt parte, a constituit obiectul a numeroase contestaiii i schimbri. rile contribuabile importante (n primul rand Germania Si Regatul Unit, acesta beneficiind pulin de PAC i, ntr-o mai mica' ma-surd Frana, rile de Jos, Italia, Austria, Finlanda i Suedia) frneaz tentativele de sporire a bugetului. Si invers, cei care primesc mai mult dect dau (Grecia, Portugalia i Irlanda ntr-o mai mica mdsur, Spania, Belgia i Danemarca) sunt favorabile extinderii resurselor bugetare ale Comunitiii. 0 alt problem o reprezint opoziia ntre organele institulionale. n vreme ce membrii Consiliului au grij s limiteze contribuiile ri lor pe care be reprezint, contribuii care sunt o parte din cheltuielile publice naiionale, Comisia i Parlamentul sunt mai degrab favorabili unei expansiuni bugetare, care ar corespunde creterii puterii lor i a 27

mijloacelor lor de intervenie. 3.4. Plafonarea cheltuielilor bugetare pn In 2006 Ultimele cloud reforme bugetare au fost pregtite de J. Delors (preedintele Comisiei din 1985 pn in 1995). Pachetul Delors 1, adoptat de Consiliu in februarie 1998, a limitat mai nti cheltuielile pentru agricultur, a crei cretere a fost plafonat la 74% din creterea PIB-ului mediu pe Uniunea European. Dimpotriv, alocaiiile consacrate fondurilor structurale au fost dublate. Pentru finanarea noilor cheltuieli a fost instituit cea de a patra resurs, fondat pe PNB-ul fiecrei ri. Pachetul Delors 2 are ca obiectiv prevederea mijloacelor bugetare corespunznd aplicrii TUE. Adoptat in martie 1992, el redistri buie resursele in favoarea programelor structurale i creeaz Fondul de coeziune. Statele cele mai bogate, care contribuie cel mai mult, au acceptat aceste propuneri in schimbul plafonrii celor ase categorii de cheltuieli nscrise in perspectiva perioadei 19931999. Summitul de la Berlin din martie 1999, consacrat finanlrii U-niunii, a adus putine inovaiii fai de evoluiia ultimilor 10 ani. Cheltuielile bugetare rmn plafonate la 1,27% din PIB-ul Uniunii pn in 2006 i s-a confirmat c cea de a patra resurs (calculat din PIB-ul fiecrei tri) va ocupa o pane din ce in ce mai mare printre ncasrile bugetului european. 3.5. Perspectivele bugetului european Bugetul european este mic, raportat la bugetul marilor puteri economice federale (Statele Unite, Canada, Germania). Acest lucru este logic, pentru c, pe plan politic i economic, Europa Federal nu exist. Fiscalittile naionale sum fundamental diferite, i doar impozitul care are un caracter comunitar este constituit din drepturi vamale. 0 sporire substantial a bugetului comunitar ar presupune apropierea sistemelor fiscale naionale i stabilirea unui impozit comunitar (format pe o baz comun i aplicat in acelai mod ansamblului de agenti economici europeni). 0 astfel de evolutie, dac pe termen lung pare inevitabil, se izbete i va continua s se izbeasc de o puternic rezistent. ntr-adevr, compatibilizarea fiscalittilor naionale presupune refonne foarte delicate, necesitnd o redistribuire a venitului national in interiorul fiecrei tali, in grade diferite. Instalarea unei veritabile fiscaliti europene ar implica i o renuntare la suveranitatea national. Chiar si sfrsitul monedei naionale $i transferul suveranittii in schimbul monedei europene nu este nc un lucru complet acceptat i asimilat. 4. Politica monetar Sistemul Monetar European (SME) a intrat in vigoare in martie 1979 i a pennis mentinerea unei relative stabilitti a modelelor europene att ntre ele, cat Si in raport cu dolarul. Aprofundarea legturilor economice i comerciale in interiorul CEE, i mai ales, intrarea in vigoare a Actului Unic (1987), care instituia libera circulatie a 28

capitalurilor in interiorul Comunittii, au incitat Consiliul European, cu sprijinul Comisiei (raportul Delors din 1989) s propun unificarea nlonetar. n aceas perspectiv, Tratatul de la Maastricht integreaz dispozitii importante asupra obiectivelor Si mijloacelor de pus in practic pentru a ajunge la Uniunea Economic Si Monetar (UEM) cel mai trziu la 1 ianuarie 1999. 4.1. Premisele SME: Raportul Werner i arpele monetar 4.1.1. Raportul Werner (19691970) La summitul european de la Haga (decembrie 1969), Consiliul de minitri a nsrcinat pe Pierre Werner, pe atunci prim-ministru al Luxembur&ului, s studieze liniile principale ale unui Sistem Monetar European. In octombrie 1970, Pierre Werner si-a prezentat raportul prin care proiecta instituirea unei uniuni monetare complete in decurs de 10 ani, considernd necesare trei etape: in cursul primei etape, fluctuatiile taxelor de schimb ntre monedele trilor europene trebuiau limitate datorit unui nceput de coordonare a politicii monetare si fiscale; ntr-o a doua etap, marjele de fluctuare ntre monede trebuiau reduse si mai mult; in sfrit, in cursul ultimei etape, taxele de schimb ar fi fost fixate irevocabil, unele prin raport cu celelalte, ceea ce permitea eliberarea complet a micrilor de capital. Caracterul fix al taxelor ar fi fost asigurat de un fond monetar european care ar fi coordonat politicile monetare ale bncilor centrale europene. n paralel, bugetul Comunittii, ar fi crescut foarte mult, fiscalittile nationale ar fi fost armonizate, la fel ca i volumnul cheltuielilor publice. 4.1.2. arpele monetar european (19721978) Raportul Werner a influentat prima mare experient monetar european. Acordurile europene de la Ble (martie 1972), aprobate la summitul de la Paris (octombrie, in acelai an), au definit fundamentele a ceea ce s-a numit $arpele monetar european. Principalele msuri i mecanisme monetare instituite in 1973 erau urmtoarele: Marjele de fluctuaie ntre monedele europene. S-a prevzut mentinerea fluctuatiilor ntre monedele europene ntr-o marj de 2,25%, prin raport cu grila cursurilor fixe bilaterale. Pe de alt parte, in virtutea acordurilor de la Washington (decem brie 1971), monedele europene trebuiau s fluctueze ntr-o marj autorizat de 2,25%, raportat la dolar, care rmnea pivotul Sistemului Monetar International (nc in vigoare pn in martie 1973). n consecint, monedele europene se deplasau in interiorul unei spirale (arpe) care era ea nsi in interiorul unui tunel constituit de marjele autorizate prin raport cu tunelul. Fig. 1. arpele monetar european Cum s-a ilustrat in figura 1 marja de fluctuare ntre monedele europene era de maximum 2,25%. Curba astfel constituit se deplasa in interiorul unui tunel care autoriza fluctuatii de 4,5% ntre marile 29

monede (mai putin in raport cu dolarul, care a servit drept pivot pn in martie 1973, dat la care rolul su ca punct de stabilitate a fost suprimat). Rolul Fondului European de Cooperare Monetar (1~ECOM). Marjele de fluctuare autorizate ntre monedele europene trebuiau respectate datorit interventiilor bncilor central-europene pe pietele de schimb. FECOM a fost o institutie de coordonare ntre bncile centrale, ele asigurnd compensarea creantelor *i a datoriilor ntre ele. Comitetul de politic economic. Comitetul a fost creat ca urma re a recomandrilor Raportului Werner. Avea ca misiune s coordoneze politicile economice ale trilor membre in directia obtinerii stabilittii ratelor de schimb. arpele monetar i criza economic a anilor `70. ncepnd cu sfr$itul anului 1973, trile europene au intrat ntr-o faz de ncetinire, i chiar de stagnare a cresterii, agravat de creterea preturilor produselor petroliere. In absenta unei politici comune anticriz, fiecare tar a adoptat msuri proprii, uneori chiar divergente. Astfel, Franta a nceput prin a-$i relansa economia in 1974 $i 1975, in timp ce Germania a practicat o politic restrictiv. Foarte repede $arpele monetar a fost supus la tensiuni. Nici Regatul Unit $i Irlanda (admise in Comunitate in ianuarie 1973), nici Italia, nu au participat la mecanismul de interventie inaugurat sub egida FECOM. Incepnd cu1974, Franta nu mai reu$ea s mentin francul in limitele $arpelui i a renuntat definitiv in martie 1976. arpele monetar asa cum a fost conceput in 1972, a fost considerat un e$ec, dar a constituit o experient valoroas care a fundamentat hotrrea luat de ctre Consiliul Europei (Bremen iulie 1978) de a relansa procesul de creare a unei zone de stabilitate monetar. 4.1.3. Organizarea SME-ului n timpul fazei 1979E-1989 Sistemul Monetar European (SME) a intrat in vigoare in martie 1979. S analizm anii 19791989, adic perioada de implementare a SME. ECU: unitatea de calcul i instrumentul de reglementare. ECU (European Currency Unit) nu era o moned propriuzis, ci o unitate de calcul. Ea servea, in special, la contabilizarea operatiunilor FECOM, a cror objective $i mijloace fuseser reformate. ECU servea $i ca baz de calcul la indicatorul de divergent pentru declanarea operatiunilor de sustinere pe pietele de schimb. Era, in sfrit, un mijloc de reglementare ntre bncile centrale ale SME. Valoarea ECU. Valoarea unui ECU era definit plecnd de la un cos de monede europenex. Mai precis, el corespundea mediei ponderate a monedelor aparinnd SME: n iE p1M unde: i = o tar (trile fiind in numr de n); p; = ponderea afectat acestei tri; M, = unitatea monetar a trii. Devolny M. L. Europene monetaire, du SME a la monnaie unique, Hachette. 1996. (1) 30

De exemplu, dac tara 1 era Gennania, la nivelul anului 1999 era: p1M1 = 0,6242 DM. Deci un ECU continea 0,6242 DM. Dac Tara 2 era Franta, aveain p2M2 = 1,332 FF. Un ECU contine deci 1,332 FF. Deterninarea paritilor ntre monede. Pentru ca sistemul de schimb s fie complet, trebuiau s fie definite ratele de schimb bilaterale, numite cursuri pivot bilaterale, care fonnau grila parittilor ofici ale ntre monedele europene. Dac ei1 era rata de schimb a monedei trii in moneda Trii i, valoarea oficial a unui ECU exprimat in moneda j era: ECU1 = p1e (2) i =1 De exemplu, dac se dorea cunoasterea valorii unui ECU in franci se folosea rata de schimb oficial a tuturor monedelor apartinnd sistemului in franci. Aplicnd coeficientul de ponderare a acestor monede in ECU, se obtinea valoarea oficial sau cursul unui ECU in moneda national. Schimbrile In definirea ratei de schimb a ECU. Dou tipuri de schimbri puteau interveni in definirea ratelor de schimb a ECU in monedele nationale: devalurile/reevalurile monedelor nationale, adic schimbrile cursurilor pivot ale anumitor monede prin raport cu altele, $i deci, prin raport cu ECU. Schimbrile se calculeaz prin variabilele eii ale fonnulei (2); reviziite ponderilor monedelor in cowl valutar. Numrul sau ponderea monedelor care constituiau ECU (p1 din formula 2) puteau fi modificate. Ponderea fiecreia dintre monedele din cos era calculat in functie de dou criterii: PIB-ul trii considerate, $i volumul cotnertului su intracomunitar. Se prevzuse s fie revizuite la fiecare cinci ani, in functie de evolutia acestor doi parametri. In practic, dup revizii ale ponderrii monedelor au intervenit in cursul perioadei considerate: prima a avut 1_oc in 1984. Ponderea relativ a monedelor din SME a fost usor modificat $i drahma greceasc a fost introdus in ECU; a doua revizie, in 1989, a fost cu ocazia integrrii in ECU a pesetei spaniole $i a escundo portughez, 4.1.4. Marjele de tluctuaie indicatorii de divergen Marjele de fluctuare bilaterale autorizate (calificate drept nonmale) erau de 2,25%, la fel ca in $arpele monetar. Marjele lrgite 6, raportate la cursul pivot, puteau fi autorizate provizoriu. Aceast posibilitate a fost folosit in diferite reprize de Italia, Regatul Unit, Spania $i Portugalia. n afara marjelor de fluctuare bilaterale autorizate era calculat i un indicator de divergent a fiecrei monede prin raport la ECU. Calculul considera 75% din marja normal autorizat prin raport la ansamblul ponderat al altor monede. Acest lucru putea conduce, in anumite cazuri, la un comportament de interventie mai prudent dect pentru interventiile bilaterale. n mod normal, era cazul in care o moned se deprecia prin raport cu celelalte monede principale ale SME. 4.1.5. Rolul FECOMcooperarea 'nitre bncile centrale 31

Pentru ca fiecare tar s-si poat pstra moneda in interiorul marjelor de fluctuare bilateral $i s respecte indicatorul de divergent, in SME a fost instaurat un ansamblu de mecanisme de interventie: in cazul cnd dou monede se apropiau de diferenta maxim autorizat sau o atingeau, fiecare dintre cele dou bnci centrale trebuiau s intervin pe piata de schimb, lund din propriile rezerve in devize; bncile centrale puteau ns s recurg $i la FECOM. Acest organism care, asa cum am vzut, a fost nfiintat in 1973, si-a modificat $i si-a extins statutul $i functiile ncepnd cu 1979. Astfel: la intrarea in SME fiecare lard membr depunea la FECOM 20% din activele sale in aur sau in dolari. n schimb, ea dispune de un depozit in ECU la FECOM. Acest sistem furniza lichiditti in ECU bncilor centrale, care puteau s le utilizeze pentru a-si plti datoriile reciproce; pentru interveniile lor pe pietele de schimb, bncile centrale puteau dispune de mai multe finantri de la FECOM. Sprijinul comunitar pe tennen scurt era, la origine, limitat la o sum egal cu cotaparte depus de fiecare tar la FECOM, $i pe o perioad de trei luni, dar care putea fi rennoit o singur dat. Din 1987, finanarea acordat de FECOM se ridica de la cloud on cotaparte a fiecrei ri pe o durat care puteau ajunge la nou luni. Experiena SME a confirmat c, oricare ar fi mecanismele de susinere a schimburilor pe termen scurt, evoluiile economiee divergente a anumitor ri membre (care se traduc in nivelele discordante ale inflaiei, de exemplu), puteau antrena asemenea tensiuni asupra schimburilor, nct ajustarea paritilor era inevitabil. 4.1.6. Schimb-ile de paritate O ar membr a SME nu 5i putea modifica unilateral paritatea raportat la ECU 5i la celelalte monede din gril. Deciziile de ajustare a paritilor erau luate in unanimitate de Wile membre. Negocierile vizau att temeiul ajustrii raportului la ECU, cat 5i dimensiunea acesteia. Obiectivul acestei produceri era evitarea interveniei unor ri de practicarea sistematic a politicii de devalorizare a monedei lor, ceea ce ar fi dus la apariia unei concurene comerciale neloiale in interiorul comunittii. 4.2. Funcionarea SME din 1979 pn in 1989 n 1979, monedele rilor membre ale Comunitii au fost incluse in coul care servea la definirea ECU-ului. Regatul Unit nu a intrat dect in octombrie 1990 in mecanismul de schimb care viza s stabilizeze fiecare moned naional in raport cu ECU 5i nu a respectat dect o marj de 6%, in raport cu cursul pivot. A prsit, din nou, acest mecanism in august 1992. Noi monede au fost incluse in co5 in cursul perioadei: cea a Greciei in 1984, cele ale Spaniei 5i Portugaliei in 1989. Spania a intrat in mecanismul de reglare a schimburilor in 1989 5i Portugalia in aprilie 1992 (cu o marj de fluctuaie autorizat de 6%, raportat la cursul pivot). Grecia, dat fiind instabilitatea 32

economiei ei, nu a participat la mecanismul de schimb in aceast perioad. n cursul celor 10 ani care au urmat nfiinrii SME (19791989) au avut loc nou reajustri monetare, dar au avut loc ntr-un numr mic de tri i au avut variatii relativ sczute. De exemplu, francul francez a fost devalorizat cu 3% in octombrie 1981, cu 5,57% in iunie 1982, cu 2,5% in martie 1983; a fost reevaluat cu 2% in iunie 1985 $i devalorizat pentru o ultim dat cu 3% in aprilie 1986, raportat la ECU. n general, in perioada discutat, instabilitatea schimburilor a fost mult mai sczut pentru devizele SME dect pentru celelalte monede importante. Acest lucru a fost posibil multumit mecanismului de reglare a schimburilor, dar $i nceputului convergentei politicilor monetare interne $i a ratei inflatiei. n timp ce aceste rate erau puternic divergente la nceputul anilor `80, ele erau aproape egale in Germania, Olanda, Franta, Danemarca $i Irlanda la sfr$itul anilor `80. Totusi, ncepnd cu 1989, progresele fcute au devenit insufici ente. ntr-adevr, liberalizarea total a mi$crilor de capital, instaurat progresiv ncepnd din 1987 ($i devenit definitiv in 1992), a antrenat inevitabil o cre$tere a mi$crilor monetare speculative in interiorul Europei. Independenta crescnd a economiilor trilor membre i intensificarea schimburilor comerciale au incitat la ideea unei uniuni monetare complete. Aceast idee a fost promovat de Raportul Delors publicat in 1989 $i a fost pus in practic prin Tratatul de la Maastricht. Din 1979, ECU a fost folosit $i pentru operatiuni private fr legtur cu circuitul oficial al ECU (instrument de reglare ntre bncile centrale ale CEE). Asta nseamn c moneda european creat de bnci nu permitea obtinerea de a$anumiti ,,ECU oficiali")9. La nceput, anumite bnci belgiene $i din Luxemburg au acceptat depozite in ECU (de fapt, in moneda national, dar contabilizate in ECU). Diferiti agenti economici (institutii europene, nreprinderi) au putut folosi aceste depozite ca mijloace de reglare. n plus, ntreprinderi $i institutii europene au emis mprumuturi in ECU ncepnd cu anii `80. Motivul acestei dezvoltri tine de stabilitatea ECU in raport cu principalele monede mondiale. Aceast stabilitate era o asigurare fat de riscul schimbului, att pentru creditori, ct $i pentru debitori. La nceputul anilor `90, 6% din mprumuturile emise in lume 9 Redon D. $conomie europeenne, Hachette, 1999, p. 95-97. erau fcute in ECU. Perioada analizat este important prin faptul c Uniunea monetar a introdus o schimbare fundamental instaurnd o moned unic, cu o banc central european garant a stabilitii monedei europene, ca o avanpremier a EURO. Astfel, dei SME a continuat s funcioneze din 1990 pn in 1998 urmnd aceeai directie ca Si in cei zece ani precedenti, a fost pus in serviciul unui nou obiectiv: realizarea nainte de sfritul secolului XX (1 ianuarie 1999) a unei uniuni monetare ntre trile Comunittii, ale cror structuri economice i anumite variabile monetare (cum ar fi 33

rata inflatiei Si a dobnzii) trebuiau s ating un grad sufi cient de convergent. Prezentm mai jos conditiile Si modalitile de realizare a uniunii monetare aa cum figureaz in Tratatul de la Maastricht (pus in aplicare la sfritul lui 1993), apoi criteriile i condiiile puse la intrarea trilor membre in uniunea monetar. n sfrit, vom analiza dificultile Si disfunctionalittile eventuale pe care Uniunea Monetar le va putea ntlni la nivelul conducerii politice Si economice din cauza contradictiei exprimate prin faptul c politica monetar este comun sub egida Bncii Centrale Europene, in timp ce politicile bugetare rmn diferite de la o tar la alta. 4.2.1. Originile Uniunii Monetare: Tratatul asupra Uniunii Europene Raportul Delors. La summitul de la Hanovra, in iunie 1988, Consiliul european 1-a nsrcinat pe Jacques Delors, pe atunci preedinte al Comisiei, s conduc un grup de lucru alctuit din 12 guvernatori ai bncilor centraleuropene pentru a studia mijloacele de realizare a Uniunii Monetare Europene. Raportul Comisiei Delors a fost remis Consiliului in aprilie 1989. El preconiza o unificare monetar in trei etape Si recomanda crearea unui sistem european de bnci centrale, pentru a realiza o coordonare strns a politicilor monetare. De asemenea, insista pe necesitatea unei depline convergence a economiilor trilor care doreau s adere la uniune. 4.2.2. Cele trei etape ale integrrii monetare prevzute n Tratatul de la Maastricht Tratatul Uniunii Europene (TUE), aprobat de Consiliul european de la Maastricht in decembrie 1991, a fost ratificat de ansamblul trilor membre in 1992 1993, $i a fost pus in aplicare in noiembire 1993. Optiunea monetar a tratatului prevedea o integrare in trei etape: Prima etap a unifierii monetare. Aceast prim etap (iulie 1990 pn in decembrie 1993) era deja realizat, in mare parte, cnd dispozitiile tratatului au nceput s fie operationale. Mai nti, miscrile de capital au fost liberalizate ntre trile membre, apoi trile membre s-au angajat s-$i coordoneze politicile econo mice, $i in primul rand politica monetar, astfel nct s se apropie de criticile de convergen definite in tratat. Fiecare tar trebuia s acorde independent fat de guvem bncii centrale, astfel nct statutul Si functia acesteia s se apropie de cele ale Bncii Centrale Europene (BCE). A doua etap a unificrii monetare ncepea din 1 ianuarie 1994 pn pe 31 decembrie 1998. n timpul acestei perioade s-a nfiintat Institutul Monetar European (IME), localizat la Frankfurt i al crui preedinte era numit de Consiliul European. IME avea ca misiune s asigure cooperarea ntre Bncile Centrale Nationale $i buna functionare a SME in timpul perioadei de pregtire a uniunii. Avea ca sarcin s nlocuiasc FECOM; s precizeze detaliile de organizare $i functionare a BCE; s pregteasc, in paralel cu Comisia, un raport asupra modului in care trile nemembre satisfceau criteriile de convergent. A treia etap a uniunii monetare (ncepe cu 1 ianuarie 1999). n 34

timpul acestei faze, monedele trilor selectionate in a doua etap au fost suprimate $i convertite in euro (moneda unic), la rate stabilite de Consiliul European (n practic, ratele retinute au fost foarte apropiate de cursurile pivot ale ECU in 1998). Principalele prerogative ale bncilor centrale nationale sunt transferate BCE-ului, mai ales cele care priveau emisia, crearea, controlul monedei i politica monetar. ncepnd cu 1 ianuarie 2002, bancnotele i monedele in euro a trebuit s nceap s circule in paralel cu monedele nationale. ncepnd cu 30 iunie 2002 circul doar euro. 4.2.3. Statutul BCE Trsturile principale ale statutului Bncii Centrale Europene sunt definite in TUE (articolele 105109 ale tratatului). Principiul de independen al BCE raportat la guvernele i instituiile europene este afirmat. n aceast perspectiv BCE nu are dreptul s acorde credite sau mprumuturi acestor guverne Si institutii; BCE are ca misiune s defineasc i s aplice politica moneta r a Uniunii. Obiectivul su principal este de a mentine stabilitatea preturilor. n plus, ea gireaz rezervele de schimb ale statelor membre. n sfrit, este nsrcinat cu definirea i gestiunea sistemului de plti in interiorul zonei euro. Bncile Centrale Nationale nu stint suprimate, ci subordonate BCE. Rolul lor principal const in controlul gestiuniii bncilor (control preventiv) care i exercit activitatea pe teritoriul lor. BCE i Bncile Centrale Nationale fonneaz Sistemul European de Bnci Centrale (SEBC). Organele BCE: directoratul BCE duce politica monetar urmnd orientrile dictate de Consiliul guvernatorilor de la BCE; directoratul este format dintr-un preedinte, un vicepreedinte, patru directori, toti numiti de Consiliul European pe o perioad de 8 ani. Nu pot fi revocati de Consiliu, dar, la sfritul perioadei de 8 ani, nu pot fi renumiti in functie. Aceste reguli au ca obiectiv s fac astfel nct directoratul, odat numit s devin cu adevrat independent de puterea politic (Consiliul European). Fiecare membru al directoratului dispune de un drept de veto; deciziile sunt luate cu majoritate simpl; Consiliul Guvernatorilor este alctuit din membrii directoratului i guvernatorii Bncilor Centrale ale trilor participante la Uniunea Monetar. Este condus de preedintele directoratului. Consiliul este organul conductor al BCE. El ia deciziile strategice. Fiecare membru al Consiliului dispune de un drept de veto si majoritatea deciziilor sunt luate cu o majoritate simpl. Cnd se iau decizii care privesc creterea de capital al BCE sau constituirea rezervelor de schimb, doar guvernatorii Bncilor Centrale Nationale iau parte la vot, unnnd un sistem de majoritate ponderat care depinde de cota fiecrei tri in capitalul BCE. TUE a definit cinci criterii care ar trebui satisfcute pentru ca o tail s fie admis in Uniunea Monetar: 35

 rata inflaiei nu ar trebui s depeasc cu mai mult de 1,5% media a trei tri care au ratele cele mai sczute; rata dobnzii nominale pe termen lung nu ar trebui s depeasc cu mai mult de 2% media ratelor dobnzii celor trei tri cel mai bine situate in materie de inflatie; rata de schimb ar trebui mentinut in marja normal de fluctu are autorizat de SME ( 2,25% raportat la cursul pivot), fr devalo rizare in timpul celor doi ani care preced Uniunea Monetar; datoria public s nu depeasc 60% din PIB; deficitul anual al administratiilor publice nu trebuie s depseasc 3% din PIB. Consiliul European de la Dublin (septembrie 1996) a aprobat un pact de stabilitate in prelungirea acestor dispozitii. Conform acestui pact ncheiat la cererea Germaniei, regula care limiteaz deficitul administratiilor publice la 3% din PIB, ar trebui respectat $i dup intra rea in Uniunea Monetar. Un sistem de penalitate este prevzut pentru rile care, ncepnd cu 2000 depd$esc limita fixat. 4.2.4. Consideraii asupra modalitplor, criteriilor i etapelor pregtitoare Unii:nii Monetare Conform expunerii noastre teoretice (cap. III, paragraful Integrare monetar"), eficacitatea unei zone monetare unit depinde de mai multi factori. Mai nti, o asemenea zon este cu atilt mai mult de dorit, cu ct variabilele monetare (in primul rnd preturile $i rata dobnzii necomunale) sunt flexibile. ntr-adevr, in acest caz Wile participante la uniune nu sunt penalizate prin disparitia ajustrii ratei de schimb. Dac ntr-o economie variabilele monetare sunt flexibile, o ajus tare a ratei de schimb raportat la trile partenere nu are nici un efect, pentru c flexibilitatea preturilor compenseaz efectul de ajustare a schimburilor. n plus, convergenta ratei inflatiei ntre diverse tri las fr obiect politica ajustrii cursului de schimb ale acestor tri. Astfel, putem spune c aceste criterii nominale de convergent a fost unul dintre elementele fundamentale ale unificrii monetare. Dar, in acela$i timp, putem repro$a TUE c nu a luat suficient in calcul criteriile de convergent reale sau structurale. Teoria zonelor monetare optime (cap. III) arat c flexibilitatea pietelor de munc este, de asemenea, un factor important de succes al unei zone monetare unite. La fel se ntmpl Si cu structura schimburilor exterioare ntre rile partenere, care trebuie s fie asemntoare pentru a evita dezechilibrele create de ocurile asimetrice (care nu ating dect un singur stat). n sfrsit, federalismul fiscal are avantajul de a introduce transferuri automate de venituri ntre statele membre in cazul in care s-ar pro-duce tocmai aceste socuri asimetrice. Astfel, rmne in discutie problema convergentei structurale a economiilor europene ca Si cea a armonizrii politicilor fiscale i bugetare. Aceste probleme care nu sunt abordate in TUE, explic o mare parte a dificulttilor ntlnite de economiile europene, in cursul anilor `90.

36