Moara cu noroc

Textul capodopera reprezentativ pentru specia nuvelei psihologice este Moara cu noroc de Ioan Slavici, publicata in 1881 in volumul Novele din popor, volum semnificativ pentru proza realist obiectiva specifica acestui scriitor, considerat unul din clasicii literaturii romane, alaturi de Maiorescu, Eminescu, Creanga si Caragiale. Caracterul de nuevela al acestui text este demonstrat de dimensiunea medie, de un singur fir narativ, de un singur personaj principal si cateva secundare, de existenta unui singur fir narativ, de importanta acordata caracterizarii personajelor si mai putin intamplarilor. Nuvela abordeaza tema familiei traditionale, pe care o subsumeaza temei destinului si o pune sub semnul dramei comunicarii. Modul de expunere este naratiunea, impletita cu dialogul si mici descrieri. Naratiunea este realizata la persoana a III-a, iar perspectiva narativa este din spate. La Slavici, obiectivitatea lui este grevata de caracterul educativ/moralizator pe care il identificam in proza acestui scriitor, care este prezent in paginilie nuvelei incercand sa ne ofere modele de existenta. Titlul operei are valoare simbolica, fiind in acelasi timp, si ironic. Norocul asteptat se dovedeste a fi nenoroc, datorita abordarii gresite a destinului. Substantivul moara capata o semnificatie ascunca. Daca moara macina bucatele, carciuma, loc al pierzaniei, macina destinele umane. Caracterul psihologic al acestei nuvele este probat prin surprinderea conflictului interior din sufletul protagonistului, Ghita; de asemenea, autorul dezvaluie motivatia launtrica a actiunilor acestui personaj. In egala masura, coordonata psihologica este conferita si de procedeele literare: Monologul interior traditional (persoana I) marcat grafic cu ghilimele Monologul interior adresat (persoana I si a II-a a pronumelor si a verbelor); ex: Ghita se justifica, in gand, fata de sateni si apoi fata de Ana si copii Notatia detaliata a gesturilor, reactiilor, atitudinilot, a mimicii, a privirii Precizarea in propozitiile incidente a timbrului vocii, ceea ce dezvaluie trairi interoare are personajului care se manifesta prin comportament.

Aceste procedee de analiza psihologica sunt intr-un stadiu incipient in proza lui Slavici, dar ele confera caracter psihologic nuvelei, reusind sa dezvaluie intensitatea conflictului dintre protagonist (Ghita) si antagonist (Lica). Ghita isi schimba dramatic comportamentul fata de Ana si de familie, capata o slabiciune pentru bani, vrea sa se imbogateasca, sa isi schimbe conditia sociala. Se dezumanizeaza, oscileaza si ajunge sa regrete perioada cand era mai sarac dar avea o familie frumoasa, o viata linistita, iar el putea sa isi dezvaluie bunatatea sufleteasca la care renuntase pentru a urma modelul lui Lica. Atat conflictul interior, cat si cel exterior se afla in norma etca pe care o anunta batrana soacra un alter ego al naratorului omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Incalcarea acestei norme va genera intriga, aprofundata pe plan psihologic; din acest punct de vedere tema nuvelei o constituie dezumanizarea, ca rezultat al setei de inavutire.
1

Subiectul transpune acest conflict in spatiul Campiei Muresului, in apropiere de Arad, la sfarsitul secolului al XIX-lea, acest loc fiind comparat de criticul George Calinescu cu mediul wesernurilor americane unde se cresteau animale. Din expozitiune aflam ca, pentru a-si depasi greutatile unei meserii precare, aceea de cizmar intr-un sac sarac, Ghita ia in arenda carciumea de la Moara cu noroc, han aflat la rascruce de drumuri spre ineu. La inceput afacerea este fructuoasa, carciumarul traieste zile fericite alaturi de Ana, sotia lui, mama acesteia si cei 2 copii. Aparitia lui Lica Samadaul constituie intriga nuvele, si innegureaza existenta familiei. Lica era capetenia porcarilor din zona, autoritatea acestuia, exercitata in afara legii, este asumata de paznicii de turma, dar si de localnicii pe care Lica ii imbogatise prin afaceri cu porci, cu scopul de a i se asigura alibiuri pentru talhariile sale. Desfasurarea actiunii ilustreaza procesul instrainarii carciumarului fata de familie, care dornic sa fac avere, se indeparteaza treptat de Ana si devine complicele lui Lica la diverse nelegiuri. Samadaul il obliga sa depuna marturie falsa in favoarea lui, incredintandu-i bani obtinuti dintr-un jaf, pe care carciumarul sa ii schimbe in oras. Dar Ghita practica un joc dublu, urmarind sa-l predea pe Lica lui Pintea, fost tovaras al lui Lica, devenit jandarm ca sa se razbune pe acesta. Punctul culminant dezvaluie dezumanizarea lui Ghita, urmarind sa il predea pe Lica atunci cand are asupra lui banii furati, Ghita insceneaza ca va pleca in oras, stiind ca in lipsa lui Lica va veni la Ana. Revenit dupa ce Samadaul plecase, carciumarul isi ucide sotia pentru pacatul la care el insusi o impinsese si este impuscat in ceafa de Raut, care da foc hanului pentru a da impresia ca a fost traznit de un fulger si pentru a acoperi toate urmele crimei. Ca sa nu cada in mainile lui Pintea, Lica se sinucide sfaramandu-si capul de un stejar. (deznodamantul).

Nuvela se incheie cu replica batranei care insereaza toata actiunea in tema destinului implacabil: asa le-a fost soarta. Opera se incheie astfel tot cu afirmatia soacrei, asa cum a si inceput, de unde si constructia simetrica, circulara, caracteristia formala a naratiunilor lui Slavici. Ghita, personajul principal din nuvela psihologica, intruchipeaza lectia de viata transmisa de scriitor: aceia care nu stiu a deosebi binele de rau, nu cunosc masura si isi infrunta destinul, iar patima pentru bani ii dezumanizeaza, au un sfarsit tragic. Astfel, traiectoria lui Ghita este descendenta. De la inceput Ghita nescoteste intelepciunea batraneasca a soacrei sale crezand ca asa gandesc varstnicii care au vazut multe si au invatat din greseli, pe cand el este in floarea varstei, voinic, harnic, priceput in negustorie, istet, mandru, cum este caracterizat direct de narator, si este convins ca e dator sa incerce. Initiativa lui Ghita se dovedeste o ambitie laudabila la inceput, cand bogatia insemna pentru el demnitatea de a fi cineva in sat. Condamnabile sunt lacomia, pierderea omeniei si slabiciunea pentru a numara argintii ce il cuprinde treptat, dar irevocabil, patima pe care i-o intuieste si Lica Samadaul, cel care contribuie decisiv la decaderea hangiului. El este un personaj tragic, nu numai pentru ca saracia ii da sentimentul inferioritatii, ci si pentru ca are o personalitate contradictorie: cand isi da seama care este pretul imbogatirii, el regreta viata curata dinainte, el penduleaza intre ce ramasese onest, demn in el si dorinta de bogatie; condradictorie este icompatibilitatea dintre fondul bun, pozitiv al personajului si slabiciunea pentru bani, ceea ce il conduce spre nehotarare, care este considerat de Dante un pacat si care atrage esecul.
2