72.

O zi din viaţa mea

Într-o zi călduroasă de vară doi prieteni, Sophie şi Jean Claude, se reîntâlesc

ca prin minune la terasa unei cafenele după ce nu se mai văzuseră de ceva
vreme.

Sophie: Salut, Jean Claude! Ce bucurie să te revăd!

Jean Claude: Sophie, nici nu te-am recunoscut, nu ne-am mai văzut de mult
timp!
Sophie: Ce mai faci tu?
Jean Claude: Foarte bine, îţi mulţumesc. Tu? Cum mai e viaţa ta? Din câte
te cunosc, ştiu că mereu ţi se întâmplă o mulţime de lucruri neprevăzute.
Sophie: Da, într-adevăr. Văd că încă mă cunoşti bine, deşi nu ne-am mai
întâlnit de mult timp. Cum tu, Jean Claude, ai plecat din oraş... Îmi pare rău
că nu ne-am mai văzut des, cum făceam înainte.
Jean Claude: Şi mie îmi pare rău. Am fost nevoit să plec. Dar după cum
vezi m-am reîntors şi sunt gata să aflu prin ce peripeţii ai mai trecut.
Sophie: Nici nu o să am timp să îţi povestesc ce am mai făcut. O să stăm aici
până dimineaţa, sunt sigură! Dar oricum mai avem când sa ne întâlnim, ca în
vremurile bune de liceu. Îţi aminteşti? Mereu ne petreceam după-amiezele
aici.
Jean Claude: Sigur că îmi amintesc! De asta am şi venit aici, eram convins
că mă voi reîntâlni cu cineva cunoscut şi iată că tocmai pe tine te-am găsit.
Sophie: Vezi ce norocos eşti? Acum nu o să te mai plictiseşti. Doar ştii că eu
sunt foarte vorbăreaţă.
Jean Claude: Ce-ar fi să îmi spui cum decurge o zi din viaţa ta?
Sophie: Sună bine. Mi se întâmplă lucruri diferite în fiecare zi. De exemplu,
de dimineaţă am mers la facultate. Ştii că merg la facultatea de medicină,
mereu mi-am dorit să devin un medic renumit. Iar astăzi, ce crezi? Ne-au pus
pentru prima dată să facem disecţie. Un coşmar! Imaginează-ţi că m-am
speriat foarte tare şi credeam că nu voi fi capabilă să pun mâna nici pe
bisturiu. În cele din urmă, mi-am luat inima în dinţi şi am încercat. Doar eu
mi-am dorit să merg la facultatea aceasta. Evident că am fost terminată apoi,
la ce sperietură am tras, toată ziua nu am mai putut face nimic. Şi am decis
să mă recreez, dând o tură de magazine cu prietenele mele.
Jean Claude: Eram sigur. Cărei fete nu îi place să colinde toate magazinele?
Sophie: Lasă-mă să continui. Am avut o zi atât de ghinionistă... După cum
îţi spuneam, când eram prin magazine cu prietenele mele, mi-am dat seama
că îmi uitasem telefonul la facultate, aşa că m-am întors, nervoasă şi într-un
final l-am găsit, după ce am mai văzut o repriză de disecţie. Exact ce îmi
doream mai mult! Mi-am continuat turul prin magazine şi iar mi s-a
întâmplat ceva "grozav": m-am împiedicat şi am căzut peste un manechin.
Imaginează-ţi că toată lumea râdea de mine pentru că eram foarte amuzantă
în încercarea mea de a mă ridica de jos, cu manechin cu tot. M-am supărat
foarte tare şi...
Jean Claude: Şi? Continuă. A fost foarte interesant... Şi amuzant,
bineînţeles!
Sophie: Şi nimic. M-am dus acasă să dorm. Nu mai râde şi tu de mine. În
loc să te bucuri ca m-ai văzut, tu râzi. Tare îmi doresc să fi fost tu în locul
meu.
Jean Claude: Nu râd de tine. Doar că eşti foarte amuzantă pentru că ţi se
întâmplă tot felul de lucruri ciudate.Oricum, mă bucur foarte mult că ne-am
reîntâlnit. Hai să ne bem totuşi cafeaua, avem tot timpul din lume să stăm la
poveşti.

Clasa a XII-a J
Napeu Sabina
Radu Alexandra