criminologie

1. Studiile stiintifice despre criminalitate ca fenomen social, s-au facut: a. din cele mai vechi timpuri; b. odata cu aparitia religiei; c. incepand cu secolul al XVII-lea ANS: 2. Crima este considerata: a. manifestare diabolica, expresie a pacatului; b. o fapta reprobabila; c. ceva ce tinea de obiceiurile locului unde se savarsesc. ANS: 3. Pedeapsa pentru crima era apreciata ca: a. sanctiune pentru fapta comisa; b. retributie pentru raul facut ori ca ispasire a pacatului savarsit; c. forma de prevenire pentru cei predispusi. ANS: 4. Modelul de inspiratie a pedepselor l-a constituit: a. Codul lui Hammurabi; b. Legea talionului; c. Legea celor XII table. ANS: 5. Aplicarea pedepselor se facea: a. diferentiat, in functie de pozitia sociala a faptuitorului sau victimei; b. fara nici o diferentiere; c. de catre persoane anume desemnate. ANS: 6. Pedepsele pentru demnitari erau: a. aceleasi ca si pentru persoanele nedeterminate; b. mai blande pentru delicte minore si mai aspre pentru delicte grave; c. influentate de demnitatea pe care o ocupa faptuitorul. ANS: 7. Primele preocupari pentru legiferare si pentru cunoasterea legii au aparut in: a. Imperiul Roman; b. Egipt; c. Grecia antica (incepand cu secolul VII i.e.n) ANS: 8. Care dintre legiutorii de mai jos au ramas in istorie pentru asprimea legilor elaborate: a. Solon; b. Aristotel; c. Drakon.

ANS: 9. Asertiunea conform careia pedeapsa constituie sanctiunea pentru fapta comisa si trebuie orientata catre un scop care sa constituie temeiul juridic al aplicarii, apartine lui: a. Drakon; b. Socrate; c. Platon. ANS: 10. Rolul preventiv al pedepsei este identificat de: a. Platon; b. Aristotel; c. Seneca. ANS: 11. Problema criminalitatii se regaseste in operele literare ale antichitatii, elaborate de: a. Montesquien; b. Homer; c. Thomas Morus. ANS: 12. Care dintre lucrarile de mai jos au influentat in mod decisiv criminologia? a. Poemele Homerice; b. Despre infractiuni si pedepse; c. Despre spiritul legilor. ANS: 13. Autorul lucrarii Despre infractiuni si pedepse, este: a. Cesare Beccaria; b. Thomas Morus; c. Raffaele Garofalo. ANS: 14. Caruia dintre autorii de mai jos apartin ideile triumful dreptului natural conform caruia toti oamenii sa fie egali in fata legii si sa aiba aceleasi drepturi si obligatii: a. Solon; b. Beccaria; c. Aristotel. ANS: 15. Carui criminolog apartine opera Omul delincvent: a. Enrico Ferri; b. Cesare Lombroso; c. A. Lacassagne. ANS: 16. Teza centrala din opera lui Lombroso sustine ca: a. infractorul este o persoana predestinata sa comita delicte datorita unor stigmate fizice si psihice inascute;

b. infractorul comite crima pentru rezolvarea unor nevoi personale; c. infractorul comite delictul fiindca pedeapsa este mai mica decat folosul obtinut. ANS: 17. Parintele criminologiei antropologice este considerat: a. Beccaria; b. Lacassagne; c. Lombroso. ANS: 18. Rolul factorilor sociali in determinarea criminalitatii a fost analizat de: a. Lombroso; b. Enrico Ferri; c. Beccaria. ANS: 19. Intemeietorul criminologiei sociale este: a. Raffaele Garofalo; b. Enrico Ferri; c. Jeremy Bentham. ANS: 20. Paternitatea criminologiei ca denumire, apartine lui: a. J. Bentham; b. Enrico Ferri; c. R. Garofalo. ANS: 21. Ce criminologi sustin ca factorii preponderent biologici determina criminalitatea: a. cei din scoala germana; b. cei din scoala italiana; c. cei din scoala franceza. ANS: 22. Teoria potrivit careia raspunderea pentru savarsirea faptelor antisociale revine societatii, a fost elaborata de: a. A. Lacassagne; b. G. Tarde; c. R. Garofalo. ANS: 23. Criminologii francezi sustin ca etilogia criminalitatii este determinata de: a. factorii ce tin de individ; b. factorii preponderent sociali; c. niciuna din categoriile mentionate. ANS: 24. Antropologia criminala a fost influentata de:

a. cercetarile desfasurate in acest domeniu, incepand cu Lambroso s.a.; b. personalitatea stiintifica a unor medici sau sociologi; c. studiile care s-au efectuat pe diverse categorii de infractori si infractiuni. ANS: 25. Primele manifestari stiintifice desfasurate la inceputurile criminologiei, au purtat denumirea de: a. intalniri de lucru pentru analiza si clarificarea delincventei; b. domenii conexe criminologiei; c. antropologie criminologica. ANS: 26. Care este considerat momentul ce internationalizeaza cercetarile criminologie, dandu-le un nou avant: a. cele doua conflagratii mondiale; b. infiintarea Societatii Internationale de Criminologie in 1934; c. congresele tinute pana atunci. ANS: 27. Sediul Societatii Internationale de Criminologie se afla la: a. Londra; b. New York; c. Paris. ANS: 28. Obiectivul Institutului European Pentru Controlul si Prevenirea Criminalitatii, vizeaza: a. o coordonare mai buna a preocuparilor specialistilor; b. schimbul de informatii intre tarile europene in vederea prevenirii si combaterii criminalitatii; c. infractiunile transfrontaliere. ANS: 29. Sediul Institutului European Pentru Controlul si Prevenirea Criminalitatii, se afla la: a. Geneva; b. Helsinki; c. Roma. ANS: 30. Revista Societatii Internationale de Criminologie, se intituleaza: a. Annales Internationales de Criminologie; b. Archives de lantropologie criminelle et des sciens pnales; c. Revue de droit pnal et de criminologie. ANS: 31. Cronologic aparitia criminologiei este marcata de: a. criminologia generala; b. criminologiile specializate; c. criminologia clinica. ANS:

32. Care dintre personalitatile de mai jos numeau criminologia regina fara regat: a. H. Mannheim; b. J. Pinatel; c. Th. Sellin. ANS: 33. Controversele privitoare la obiectul de studiu al criminologiei au fost determinate de: a. epoca istorica in care s-au facut cercetarile ; b. personalitatea si metoda folosita de fiecare cercetator; c. dezvoltarea criminologiei in cadrul altor stiinte. ANS: 34. Consecinta aparitiei criminologiei in cadrul altor stiinte, rezida in: a. fragmentarea obiectului de studiu; b. ingustarea ariei de cercetare; c. abordarea insuficienta a unor probleme specifice. ANS: 35. In primele ei forme cercetarea criminologica a vizat: a. modul cum erau comise infractiunile contra demnitarilor; b. studiul infractorului; c. abordarea multifactoriala a criminalitatii. ANS: 36. O alta preocupare a criminologiei din perspectiva obiectului de studiu a vizat: a. fapta antisociala; b. conditiile care au determinat trecerea la act; c. procesele psihologice ce insotesc fapta. ANS: 37. Eroarea principala a unor criminologi care considerau infractiunea ca obiect de studiu, consta in: a. evidentierea modalitatilor de savarsire a faptei; b. studierea numai a faptelor indreptate impotriva persoanei; c. atribuirea unei sfere foarte largi infractiunii care ar include si fapte civile, morale, religioase. ANS: 38. Care dintre criminologii enumerati considera obiectul criminologiei format din doua niveluri (studiul crimei; penologia, metodele de prevenire, tratament si resocializare): a. Hans Goppinger; b. Hermann Mannheim; c. Thorsten sellin. ANS: 39. Obiectul criminologiei, a fost abordat pe trei nivele (crima, criminalul si criminalitatea) de catre: a. Franz Von Liszt; b. Raffaele Garofalo; c. Jean Pinatel.

ANS: 40. Aratati care criminolog a impartit criminologia in criminologie generala si criminologie clinica: a. E. Sutherand; b. J. Pinatel; c. E. Ferri. ANS: 41. Criminologia generala, in opinia lui J. Pinatel urmarea sa: a. diferentieze intre ele teoriile monocauzate referitoare la obiectul de studiu; b. sa unifice si sa compare datele criminologiilor specializate; c. sa stabileasca coordonatele noilor cercetari criminologice. ANS: 42. Cine a definit obiectul de studiu al criminologiei ca fiind alcatuit din : procesele elaborarii legilor, ale incalcarii acestora si ale reactiei sociale impotriva celor care incalca legile, precum si interactiunile dintre aceste procese: a. E. Sutherland; b. Th. Sellin; c. J. Pinatel. ANS: 43. Cine afirma ca: definirea noii politici de aparare sociala trebuie sa se bazeze pe datele stabilite de criminologie, stiinta complexa care se sprijina pe biologie, psihologie, sociologie si stiinte juridice: a. E. Sutherland; b. Th. Sellin; c. J. Pinatel. ANS: 44. Scopul general al criminologiei il constituie: a. dezvoltarea cercetarilor in domeniul de referinta; b. realizarea unei politici penale eficiente apta sa combata si previna fenomenul infractional; c. desprinderea de disciplinele in care s-a dezvoltat. ANS: 45. Identitatea de scop se realizeaza cu: a. stiintele penale; b. biologia si psihiatria; c. psihologia, sociologia. ANS: 46. Deosebirea dintre criminologie si stiintele penale este data de: a. modul de concretizare a scopului (prima este o stiinta normativa, in timp ce criminologia este o stiinta a fenomenologiei penale); b. metodele de cercetare folosite; c. finalitatea urmarita. ANS: 47. Scopul imediat al criminologiei il constituie:

a. apararea valorilor si relatiilor sociale fumdanentale; b. identificarea cauzelor care conduc la producerea criminalitatii; c. tragerea la raspundere a celor care comit fapte antisociale. ANS: 48. Functia descriptiva a criminologiei, presupune: a. studierea si cunosterea criminalitatii dintr-o zona teritoriala (tara, regiune, oras), intr-o perioada de timp (1-10 ani); b. descrierea modurilor de operare si a locurilor favorabile; c. influenta proceselor de urbanizare sau a crizei financiare. ANS: 49. Conceptele folosite in cadrul functiei descriptive: mediul, terenul, personalitatea si actul, au fost introduse de: a. Olof Kimberg; b. J. Pinatel; c. H. Mannheim. ANS: 50. Conceptul de mediu este analizat sub urmatoarele acceptiuni: a. mediul infractional; b. mediu noninfractional; c. fizic sau geografic si cel social (mediul personal si mediul social global). ANS: 51. Distinctiile privitoare la mediul personal sau psihosocial au fost facute de: a. J. Pinatel; b. E. de Greeff; c. O. Kimberg; ANS: 52. Conceptul personalitate, destul de controversat, se defineste prin: a. personalitatea devianta; b. personalitatea schizoida; c. subiectul uman considerat ca unitate biopsihosociala, purtator al functiilor epistemice, pragmatice si axiologice. ANS: 53. Conceptul de situatie, specific functiei descriptive, defineste: a. ansamblul de imprejurari subiective si obiective ce preced actul criminal care include participarea directa si nemijlocita a personalitatii; b. situatia favorabila; c. situatia nefavorabila. ANS: 54. Conceptul operational situatii precriminale a fost studiat de: a. Exner; b. E. de Greeff; c. O. Kimberg.

ANS: 55. Caracterul complexului personalitate-situatie evidentiaza faptul ca: a. unele infractiuni se comit in anumite anotimpuri; b. savarsirea unor infractiuni este favorizata de unele imprejurari; c. sunt infractiuni specifice unor zone geografice. ANS: 56. Complexul personalitate-situatie constituie schema fundamentala a explicarii trecerii la act este specific: a. criminologiei critice; b. criminologiei psihologice; c. criminologiei clinice. ANS: 57. Actul infractional din perspectiva criminologica este: a. raspunsul pe care personalitatea il da unei anumite situatii; b. sanctionabil intrucat incalca legea; c. specific oricarei varste de la care poate interveni raspunderea penala. ANS: 58. Functia explicativa are ca principal obiectiv: a. intelegerea esentei, naturii, cauzelor si conditiilor care favorizeaza fenomenul infractional; b. evolutia in timp (lung-mediu-scurt) a criminalitatii; c. aflarea factorilor favorizanti in actul criminal. ANS: 59. Conceptele operationale specifice functiei descriptive sunt: a. terenul, mediul, personalitate, act; b. factorul, conditia, cauza, mobilul, indicele; c. reactia sociala, tratament, reintegrare etc ANS: 60. Care este criminologul cu contributii insemnate in analiza functiei explicative: a. H. Mannheim; b. E. de Greeff; c. J. Pinatel. ANS: 61. Factorul criminogen, defineste: a. explicarea fenomenului infractional; b. orice element obiectiv care intervine in producerea infractiunii; c. aspectele subiective care preced ori insotesc actul criminal. ANS: 62. Cercetarea de predictie, vizeaza: a. aparitia unor forme noi ale criminalitatii; b. anticiparea modificarilor cantitative si calitative in dimanica fenomenului infractional atat in privinta tipologiilor infractionale, cat si autorii implicati;

c. inflenta conditiilor socio-economice asupra criminalitatii. ANS: 63. Conceptele specifice functiei predictive sunt: a. prezent, viitor, probabilitate, similitudine, hazard, risc, prognoza; b. cauza, conditia, efectul, factorii favorizanti; c. crima oraganizata, terorismul, infractiunile transfrontaliere. ANS: 64. Functia profilactica, presupune: a. descrierea si explicarea criminalitatii; b. aprecierea stiintifica a fenomenului infractional in dinamica sa; c. sintetizarea rezultatelor privind etiologia criminalitatii si transpunerea lor intr-un sistem coerent de masuri de prevenire. ANS: 65. Criminologia este: a. stiinta starilor de fapt; b. stiinta care studiaza fenomenul infractional si actioneaza in prevenirea si combaterea acestuia; c. criminalitatea dintr-o anumita tara, regiune la un moment dat. ANS: 66. Criminalitatea reala reprezinta: a. numarul de infractiuni savarsite intr-o perioada de timp determinata; b. infractiunile savarsite impotriva persoanei; c. infractiunile comise la care autorii au fost descoperiti. ANS: 67. Criminalitatea aparenta este data de: a. numarul total de infractiuni savarsite pe un anumit teritoriu; b. infractiunile cu pericol social redus; c. numarul de infractiuni inregistrate in sistemul justitiei penale. ANS: 68. Criminalitatea legala reprezinta: a. numai infractiunile prevazute in legea penala; b. faptele pentru care s-au pronuntat hotarari judecatoresti de condamnare ramase definitive; c. infractiunile prevazute in legi cu dispozitii penale. ANS: 69. Continutul reactiei sociale ante-factum, presupune: a. reprimarea oricarei incercari de a savarsi fapte antisociale; b. elaborarea de programe de masuri care vizeaza prevenirea si combaterea faptelor antisociale; c. prevenirea savarsirii infractiunilor violente. ANS:

70. Continutul reactiei sociale post-factum, vizeaza: a. tragerea la raspundere penala a celor care au comis infractiuni, tratamentul, educarea si reeducarea care sa permita reinsertia sociala; b. pedepsele foarte mari aplicate de instante pentru a preveni fapte asemanatoare; c. elaborarea unei politici adecvate de prevenire si control a criminalitatii. ANS: 71. Conceptele specifice operabile in cadrul functiei profilactice sunt: a. influentate de schimbarile politice; b. date de scopul si functiile criminologiei ca stiinta autonoma; c. reactie sociala, modelul clasic de prevenire, control social, raspuns social, tratament, resocializare, reinsertie sociala. ANS: 72. Observarea ca metoda de cercetare in criminologie este considerata: a. una dintre metodele de baza care surprinde frecventa, starea naturala a fenomenelor conexiunile si conditionarile factoriale; b. metoda obisnuita, imprumutata din alte stiinte; c. metoda care a fost adoptata la specificul criminologiei. ANS: 73. Observarea empirica, aspecte: a. este la indemana oricui; b. are caracter subiectiv si se fundamenteaza pe aspecte spectaculoase; c. nu depaseste nivelul de cultura al persoanei care observa. ANS: 74. Observarea stiintifica, presupune: a. contemplarea intentionata a realitatii, fiind orientata catre un scop determinat; b. efectuarea de catre personal calificat; c. o logistica adecvata. ANS: 75. Cifra neagra a criminalitatii reprezinta: a. infractiunile ramase cu autori nedescoperiti; b. diferenta dintre criminalitatea aparenta si criminalitatea reala; c. infractiunile comise de gruparile mafiote. ANS: 76. Specificul experimentului in criminologie, consta in: a. efectuarea in laborator; b. poate fi manipulat, intrucat este provocat; c. ofera posibilitatea cercetatorului sa descifreze conexiunile intre diferite fenomene si legaturile de cauzalitate dintre ele. ANS: 77. Realizarea scopului propus de experimentator este conditionata de: a. lucrul in echipa sau lucrul individual; b. respectarea unor reguli general valabile pentru orice experiment;

c. respectarea unor considerente de ordin moral, etic si juridic. ANS: 78. Metoda clinica are ca scop principal: a. investigarea individului in complexitate sa in vederea stabilirii unui diagnostic si prescrierii unui tratament; b. cercetarea fenomenului infractional; c. stabilirea cauzelor care au favorizat comiterea infractiunii. ANS: 79. Deosebirea intre metoda clinica si celelalte metode, consta in: a. tehnicile folosite pentru realizarea scopului propus; b. locul unde sunt efectuate; c. punctul de plecare (anamneza sau studiul de caz). ANS: 80. Care dintre criminologii de mai jos considera ca notiunea de tratament imbraca in criminologia clinica cel putin doua acceptiuni: a. C. Lombroso; b. J. Pinatel; c. E. Ferri. ANS: 81. Metoda tipologica are ca specific: a. stabilirea tipurilor de infractiuni; b. determinarea tipului de tratament; c. cunoasterea fenomenului criminal, de la general la individual. ANS: 82. Primele tipologii criminale au fost realizate de: a. reprezentantii scolii italiene; b. reprezentantii scolii germane; c. reprezentantii scolii franceze. ANS: 83. Care criminolog a stabilit opt tipuri de criminali: a. C. Lombroso; b. J. Pinatel; c. Seeling. ANS: 84. Metoda comparativa are ca specific: a. studiaza cifrele reprezentand criminalitatea legala si cea aparenta; b. cel putin doua grupuri (criminali si non-criminali) pe care le studiaza pentru a stabili asemanarile si deosebirile; c. stabilirea cifrei negre a criminalitatii. ANS:

85. Metodele de predictie au la baza: a. un principiu comun - ipoteza unui anumit numar de factori care fac posibila aparitia conduitei delincvente; b. probabilitatea producerii unor anumite fapte penale; c. posibila aparitie a recidivei. ANS: 86. Observarea ca tehnica de cercetare in criminologie presupune: a. perceperea subiectiva a fenomenului criminalitatii; b. urmarirea indeaproape a efectelor masurilor profilactice; c. urmarirea, surprinderea si examinarea manifestarilor sau atitudinilor comportamentale ale unor grupuri sau subiecti infractori aflati in detentie sau libertate. ANS: 87. Observarea reprezinta: a. o tehnica fundamentala de percepere si interpretare a fenomenului infractional; b. o forma de reprezentare a unor comportamente deviante; c. o posibilitate de a lua contact cu imperfectiunile legislatiei unei tari. ANS: 88. In raport cu telurile urmarite de observarea poate fi: a. empirica; b. stiintifica; c. sistematizata sau nesistematizata. ANS: 89. Dupa modul in care observatorul percepe problema in realitate, observarea poate fi: a. directa sau indirecta; b. interna (participativa); c. externa (din afara grupului observat). ANS: 90. In ce situatii observarea dobandeste caracter sistemic: a. cand este realizata de echipe complexe; b. cand se fac cercetari de diagnostic ce privesc aspecte semnificative intr-un context dat; c. cand cercetarile privesc fapte de mare violenta. ANS: 91. Teoria lui A. Normandeau despre observatorul anonim, releva: a. posibilitatea de a patrunde profund in intimitatea grupului studiat si limitarea in privinta miscarii si a intrebarilor; b. imposibilitatea acceptarii de catre grupul studiat; c. rolul factorului creativ in formularea intrebarilor si iesirea din situatii dificile. ANS: 92. Pentru grupurile aflate in penitenciar observarea are ca specific: a. mediul inchis schimba trasaturile comportamentale ale individului; b. subiectii nu accepta dialogul cu persoane necunoscute; c. abilitatea sau desprinderea de a crea puntea de dialog intre observator si grupul studiat.

ANS: 93. Aratati motivul pentru care este utilizat chestionarul in cercetarile criminologice: a. poate fi folosit pentru un numar mare de subiecti cu structura eterogena aflati pe arii geografice ; b. usurinta in administrare; c. nu presupune contactul nemijlocit intre cercetator si delincvent. ANS: 94. Care dintre tipurile de chestionare studiaza factori de natura subiectiva: a. chestionarul factual; b. chestionarul de opinie; c. chestionarul cu intrebari precodificate. ANS: 95. Conceptul Planul in cinci dimensiuni de alcatuire a chestionarelor, apartine lui: a. Seeling; b. R.M.Stanoiu; c. G. Gallup. ANS: 96. Reusita chestionarului este asigurata de: a. conditiile grafice in care este tiparit; b. forma, marimea si continutul acestuia; c. modul in care este administrat. ANS: 97. Principala cale de obtinere a rezultatelor scanate prin folosirea chestionarului o constituie: a. momentul in care este administrat; b. formularea si succesiunea intrebarilor; c. nivelul de abstractie al intrebarilor. ANS: 98. Intrebarea esentiala, conditii: a. sa fie plasata intre alte intrebari, iar intre alternativele de raspuns varianta corecta de raspuns sa nu fie nici prima nici ultima; b. sa fie sugestiva; c. sa contina o parte din raspuns. ANS: 99. Care din intrebarile aflate in structura chestionarului il pun in tema cu aspectul cercetat: a. intrebarile filtru; b. intrebarile bifurcate; c. intrebarile introductive. ANS: 100. Rolul intrebarilor filtru: a. selecteaza subiectii, oprindu-i sa treaca la intrebarea urmatoare; b. separa raspunsurile pozitive de cele negative si permit subiectilor ramasi sa treaca la

urmatoarele intrebari; c. de a analiza si separa raspunsurile in functie de structura persoanei chestionate. ANS: 101. Intrebarile de control: a. determina subiectul sa treaca mai usor la intrebarile urmatoare; b. separa raspunsurile pozitive de cele negative; c. verifica sinceritatea subiectului chestionat. ANS: 102. Interviul este definit ca: a. metoda de cercetare specifica numai criminologiei; b. tehnica de cercetare fundamentala ce permite culegerea de date privitoare la un anumit aspect; c. o proba orala sau scrisa care solicita subiectii sa rezolve probleme identice. ANS: 103. C conditii trebuie sa indeplineasca intrebarile din chestionar: a. sa fie clare, concise, ordonate cronologic sau psihologic si nesugestive; b. sa solicite subiectul la narari corespunzatoare; c. sa permita subiectului formularea de ipoteze plauzibile. ANS: 104. Ce presupune, in principal, interviul: a. o legatura de amicitie si respect pentru subiectul intervievat; b. o cooperare nonverbala; c. o relatie pasagera interpersonala. ANS: 105. Dupa gradul de formalism, interviul este apreciat ca fiind: a. de mica intindere; b. de dificultate medie; c. formal si flexibil. ANS: 106. Specificul interviului formal, consta in: a. lasa libertate cercetatorului sa improvizeze; b. obliga cercetatorul sa parcurga intrebarile stabilite anterior; c. ascultarea raspunsurilor care nu se refera la obiectul temei cercetate. ANS: 107. Esenta interviului neformal, consta in: a. ordonarea cronologica a intrebarilor, potrivit dificultatii lor; b. momentul cand intervine cercetatorul in discutia cu delincventul; c. crearea climatului corespunzator confesarii subiectului. ANS: 108. Diferenta dintre interviul conversatie si interviurile formal si neformal, consta in: a. raspunsurile pe care le primeste cercetatorul;

b. tema aleasa pentru conversatie; c. rolul mult mai activ al cercetatorului care trebuie sa fie moderator un iscusit. ANS: 109. Substanta interviului conversatie o constituie: a. dialogul liber si sincer dintre cercetator si delincvent pe o anumita tema; b. conversatia euristica; c. dialogul nonverbal; ANS: 110. Ce lipseste interviului ghidat fata de interviul formal: a. supletea; b. intrebarile afectogene; c. rigiditatea. ANS: 111. Substanta interviului ghidat este data de: a. calitatile creative ale anchetatorului; b. tema prestabilita si intrebarile formulate pentru lamurirea ei; c. posibilitatile de comunicare ale anchetatorului cu subiectul intervievat. ANS: 112. Cum este considerat interviul clinic: a. o categorie aparte, folosit in psihiatrie pentru a cunoaste trecutul subiectului dupa declaratiile sale; b. inofensiv; c. uneori sensibil si greu de realizat datorita starii subiectului. ANS: 113. Care este criteriul care face distinctia intre interviul direct si indirect: a. apropierea operatorului fata de subiectul intervievat; b. neutralitatea operatorului; c. felul in care intra in posesia datelor si in care acestea se interpreteaza. ANS: 114. Criteriul care clasifica interviurile in sensibile, neutre si severe: a. relatia care se stabileste intre operator si subiectul intervievat; b. felul intrebarilor folosite; c. conduita operatorului in timpul interviului. ANS: 115. Care dintre interviurile parcurse nu este recomandat in cercetarile criminologice: a. cel sever; b. cel indirect; c. cel clinic. ANS: 116. Deficienta majora a analizei statistice, se releva in:

a. prezentarea fenomenului infractional in stare bruta; b. infatiseaza decat partea exterioara, cantitativa, a fenomenelor, nu si pe cea calitativa; c. multitudinea de documente ce trebuie studiate. ANS: 117. Analiza de continut are menirea de a: a. stabili fenomenul infractional in componentele majore; b. aplica metode si procedee standardizate, ce vizeaza determinarea unitatilor de masura, alegerea categoriilor specifice de verificare si cuantificare a rezultatelor; c. oferi o plaja consistenta de repere asupra criminalitatii reale. ANS: 118. Caracteristicile generale ale testului sunt: a. il fac pe subiect sa aiba o anumita reactie; b. stabileste aptitudinile sau deprinderile infractionale; c. rezolvarea unor sarcini identice de catre toti subiectii examinati in scopul aprecierii succesului sau esecului ori notarii numerice a reusitei. ANS: 119. Cele mai utilizate teste in cercetarile criminologice sunt: a. testele de reusita; b. testele de personalitate si de eficienta; c. testele proiective. ANS: 120. Orientarea biologica are ca fundament: a. teoria personalitatii criminale; b. teoria freudiana; c. factori biologici care stau la baza actului criminal. ANS: 121. Parintele teoriei atavismului evolutionist este considerat: a. C. Lombroso; b. E. Ferri; c. Ch. Goring. ANS: 122. Studiile lombrosiene s-au bazat pe lucrarile altor cercetatori, cum ar fi: a. Ch. Goring; b. E. Kretschmer; c. F.J. Gall. ANS: 123. Prima categorie de persoane studiate de C. Lombroso a fost: a. infractorii din penitenciare; b. infractorii cercetati in stare de libertate; c. militarii italieni din diferite zone ale tarii. ANS:

124. Numarul soldatilor cercetati de Lombroso: a. 1000; b. 3000; c. 5000. ANS: 125. Numarul delincventilor cercetati de Lombroso: a. 6000; b. 9000; c. 7000. ANS: 126. Teoria atavismului evolutionist are ca substanta: a. conceptul de personalitate criminala; b. factorii sociali care determina criminalitatea; c. stigmatele anatomice (malformatii congenitale existente la anumite segmente ale corpului). ANS: 127. Aprofundarea teoriei lombrosiene a avut ca efect: a. aparitia altor anomalii de natura fiziologica, constitutionala si psihologica, inclusiv degenerescenta epileptica; b. atenuarea teoriei stigmatelor anatomice; c. renuntarea la unele din argumentele initiale. ANS: 128. Ce datoreaza C. Lombroso lui E. Ferri: a. prestigiul stiintific; b. denumirea teoriei al carei autor este; c. denumirea de criminal inascut. ANS: 129. Cota procentuala aplicabila, estimata de Lombroso din totalul de criminali: a. 85-90%; b. 65-70%; c. 30-35%. ANS: 130. Cota ulterioara aplicabila la totalul criminalilor: a. 85-90%; b. 65-70%; c. 30-35%. ANS: 131. La ultima corectie a cotei procentuale (30-35%) care ar reprezenta criminalul inascut, Lombroso mai adauga: a. argumente plauzibile in sustinerea teorie sale; b. tipurile de criminali: pasional, ocazional, din obisnuita sau epileptic;

c. criterii care diferentiaza criminalul de noncriminal. ANS: 132. Substanta teoriei ereditatii: a. se bazeaza pe studiile lombrosiene; b. considera ca modelele parentale influenteaza decisiv conduita criminala; c. considera factorul ereditar principala cauza in geneza criminalitatii. ANS: 133. Fondatorul teoriei ereditatii este considerat: a. Ch. Goring; b. E. Ferri; c. R. Garofalo. ANS: 134. Argumentele cu care a combatut Ch. Goring teoria lombrosiana: a. trasaturile stabilite de acesta se ragaseau in egala masura atat la grupul martor cat si la cel incriminat; b. terminologia folosita era inadecvata; c. metodele folosite de Lombroso nu aveau fundament stiintific. ANS: 135. Rolul ereditatii in etiologia factorului criminal se baza pe: a. antecedentele penale ale parintilor; b. predispozitiile genetice; c. studiile efectuate asupra gemenilor, arborelui genealogic si cele de antropologie comparata. ANS: 136. Studiile asupra gemenilor si concluziile rezultate au fost aspru criticate de: a. E. Kretschmer; b. H. Mannheim; c. A. E. Hooton. ANS: 137. Curentul biotipurilor criminale a aparut in: a. Anglia, Franta, Spania; b. Suedia, Norvegia, Finlanda; c. Germania, SUA, Italia. ANS: 138. Fundamentul teoriei biotipurilor criminale, dupa E. Kretschmer, il constituie: a. conformatia fizica a criminalului; b. relatiile parentale bazate pe violenta; c. relatiile care se nasc intre diferite tipuri biologice si anormalitatea mentala si a caracterului. ANS:

139. Dupa conformatia fizica tipologiile lui E. Kretschmer se prezinta astfel: a. prezentabil; b. astemic, atletic, picnic si mixt; c. libidinos. ANS: 140. Relatiile existente intre tipologiile lui E. Kretschmer si criminalitate, constau in: a. interconditionarea reciproca; b. predispozitii infractionale mai mari la tipul displazic (apartinator tipului mixt); c. distributii infractionale relativ egale si o anumita corelatie intre tipul infractional si tipul de infractionalitate savarsita. ANS: 141. Fundamentul cercetarilor tipologului american W. Sheldon il constituie: a. concluziile studiilor lombrosiene; b. dezvoltarea diferita a embrionului uman care influenteaza dezvoltarea corporala si trasaturile energo-dinamice ale personalitatii; c. concluziile desprinse din studiile lui E. Kretschmer. ANS: 142. Dupa teoria lui W. Sheldon, tipurile criminale se impart astfel: a. leptosom, robust, picnic; b. displazic, atletic, picnic; c. endomorf-viscerotonic, mezomorf-somatotonic si ectomorf-cerebrotonic. ANS: 143. Potrivit cercetarilor si experimentelor efectuate cele mai multe cazuri de delincventa se intalnesc la tipul: a. endomorf; b. mezomorf; c. ectomorf. ANS: 144. Teoria constitutiei delincvente apartine lui: a. W. Sheldon; b. B. di Tulio; c. E. Kretschmer. ANS: 145. Fundamentul teoriei constitutiei delincvente il constituie: a. stigmatele anatomice; b. inferioritatea de ordin biologic; c. elementele ereditare si congenitale, precum si cele dobandite in prima parte a vietii. ANS: 146. Carui tip (dupa Kretschmer) ii este specifica infractionalitatea contra persoanei: a. astenic; b. atletic; c. picnic si mixt.

ANS: 147. Infractiunile contra proprietatii sunt savarsite de tipul: a. astenic; b. atletic; c. picnic si mixt. ANS: 148. Fraudele, escrocheriile sunt comise de persoane apartinand tipului: a. astenic; b. atletic; c. picnic. ANS: 149. Conceptul prag din teoria constitutiei delincvente reprezinta: a. o bariera absolut obligatorie pe care delincventul o parcurge; b. forta care il energizeaza pe infractor; c. nivelul de la care excitatiile exterioare il determina pe individ sa comita acte antisociale. ANS: 150. Varianta moderna privind rolul factorilor biologici in criminalitate este sustinuta de: a. tulburarile endocrine; b. epilepsia cu formele sale; c. anomaliile cromozomiale (unii infractori au in cariotipul lor un cromozom y in plus). ANS: 151. Exponentul principal al orientarii psihologice in criminologie este: a. Sigmund Freud; b. Friedrich Schiller; c. E.Durkheim. ANS: 152. Teoria lui Freud in prima abordare se refera la: a. constient; b. inconstient; c. preconstient. ANS: 153. Diferenta dintre inconstient si preconstient rezida in: a. inconstientul evolueaza spre constient; b. preconstientul este similar inconstientului; c. prin procesele gandirii preconstientul poate fi stimulat devenind constient. ANS: 154. Factorul determinant al vietii psihice, dupa Freud, il constituie: a. exercitiile de memorat; b. pulsiunile inconstiente; c. viata agitata traita in conditii de stres.

ANS: 155. Personalitatea este alcatuita, dupa Freud, din: a. comportamente pozitive; b. comportamente negative; c. eul, supereul si sinele. ANS: 156. Nucleul personalitatii sau constiinta de sine, il constituie: a. eul; b. supereul; c. sinele. ANS: 157. Constiinta morala a individului este considerata a fi: a. eul; b. supereul; c. sinele. ANS: 158. Componenta biologica a personalitatii, care nu este traita in mod constient este reprezentata de: a. eul; b. supereul; c. sinele. ANS: 159. Diferenta dintre infractor si noninfractor, dupa Freud, s-ar situa la nivelul: a. eului; b. supereului; c. sinelui. ANS: 160. Echilibrarea pulsiunilor instinctive cu constiinta morala se face prin: a. sublimare; b. neutralizare; c. cenzurare. ANS: 161. Alta modalitate psihanalitica de echilibrare a pulsiunilor instinctive cu constiinta morala o constituie: a. gratificarea; b. compensarea; c. decompensarea. ANS: 162. Esuarea tentativelor de sublimare ori compensare a pulsiunilor interioare, conduce la: a. isterizare si scapare de sub control; b. crize epileptice de mare efect; c. trecerea la actul infractional.

ANS: 163. Teoria psihanalitica a complexului de vinovatie, apartine lui: a. S. Freud; b. A. Adler; c. C.G.Jung. ANS: 164. Teoria complexului de inferioritate, apartine lui: a. C.G. Jung; b. S. Freud; c. A.Adler. ANS: 165. Substanta complexului de inferioritate, consta in: a. dorinta de a depasi prin orice mijloace conditia proprie; b. fiecare persoana are o anumita inferioritate in raport cu alta persoana; c. toti indivizii sunt egali. ANS: 166. Teoria personalitatii criminale, apartine lui: a. C.G.Jung; b. R. Merton; c. J. Pinatel. ANS: 167. Nucleul central al personalitatii criminale il constituie: a. trasaturile negative; b. trasaturile pozitive; c. trasaturile neutre. ANS: 168. Diferenta dintre infractori si noninfractori, potrivit teoriei personalitatii criminale este data de: a. perceptia valorilor sociale si morale; b. trecerea la act sau diferenta de grad; c. absenta educatiei civice. ANS: 169. Modelul conflictual este caracterizat de: a. temperamentul individual; b. lipsa unor norme care sa reglementeze situatiile cu potential conflictual; c. scoaterea in evidenta a intereselor opuse ce presupun aparitia de conflicte. ANS: 170. Fundamentarea teoretica a modelului conflictual se gaseste in: a. inegalitatea dintre membrii societatii; b. filozofia lui K. Marx si F.Engels; c. tezele formulate de J. Pinatel. ANS:

171. Cui apartine expresia cauzele crimei sunt sociale, nu biologice; cu mici exceptii, crima este rezultatul unui comportament social normal: a. F.Engels; b. K. Marx; c. W. Bonger. ANS: 172. Modelul consensual presupune ca: a. orice stare conflictuala se rezolva prin consens; b. omul se confrunta cu aventura vietii dotat cu un patrimoniul bio-genetic si socio-cultural de mare diversitate; c. exista anumite stari sociale care nu pot fi rezolvate dacat pe calea violentei. ANS: 173. Diferenta dintre modelul consensual si cel conflictual este data de: a. abordarea fenomenului infractional; b. metodele si tehnicile de investigare; c. existenta nedreptatilor sociale. ANS: 174. Curentul interactionist a fost inspirat de: a. cercetarile scolii antropologice; b. scoala sociologica a interactionismului simbolic creat de un grup de cercetatori americani; c. scoala engleza de criminologie. ANS: 175. Conceptul de interactiune presupune ca in relatiile de grup sau individuale: a. exista stari conflictuale; b. actul unui participant la reactia sociala este un raspuns la un stimul declansat de altcineva, constituindu-se un nou stimul pentru urmatorul raspuns s.a.m.d; c. actul unui individ nu mai declanseaza alte raspunsuri. ANS: 176. Cui apartine asertiunea personalitatea unui individ se formeaza lent, in timp si ca efect al interactiunilor dintre oameni: a. G.H.Mead; b. W.Bonger; c. A. Turk. ANS: 177. Carui curent sau model apartine teza prin activitatea institutiilor statului se poate determina ceea ce se numeste cariere penale: a. consensual; b. conflictual; c. interactionist. ANS: 178. Adeptii curentului interactionist sunt preocupati de:

a. entitatile care interactioneaza; b. etichetarea criminalului si nu de cauza care a dus la comiterea crimei; c. raspunsul la intrebarea: de ce individul este delincvent? ANS: 179. Teoriile reunite in cadrul curentului interactionist sunt: a. a etichetarii, stigmatizarii, reactiei sociale si interactioniste; b. teoria anomiei sociale; c. teoria criminalului de profesie. ANS: 180. Criminologia reactiei sociale dezvolta: a. cercetarile psihologice; b. cercetarile psihanalitice; c. viziunea interactionista asupra ansamblului proceselor care alcatuiesc reactia sociala fata de criminalitate. ANS: 181. In cercetarile lor W. Chambliss si R. Seidman au relevat: a. eficienta sistemului coercitiv; b. raportul dintre cei bogati si puternici si cei dominati; c. rolul industrializarii si urbanizarii in criminalitate. ANS: 182. Criminologia radicala, critica sau noua criminologie apare in cadrul modelului conflictual, in: a. Anglia si SUA; b. Italia si Spania; c. Germania si Franta. ANS: 183. Substanta noii criminologii: a. actul deviant este rezultatul unei starii conflictuale si structurile sociale; b. actul deviant este rezultatul unei porniri interioare; c. actul criminal este rezultatul unei provocari. ANS: 184. Finalitatea noii criminologii: a. combaterea teoriilor privitoare la stigmatele crimei; b. in categoria criminalilor se intalnesc si bogati si saraci; c. societatea capitalista creeaza premisele si conditiile stimulatoare ale criminalitatii. ANS: 185. Asertiunea ceea ce justifica pedeapsa este utilitatea acesteia sau, mai exact, necesitatea sa, apartine lui: a. C. Beccaria; b. J. Bentham; c. E. Ferri. ANS:

186. Abolirea pedepsei cu moartea a fost solicitata de: a. Platon; b. C. Beccaria; c. Aristotel. ANS: 187. Teoria liberului arbitru apartine: a. scolii clasice de drept penal; b. scolii pozitiviste; c. criminologiei reactiei sociale. ANS: A 188. Obiectivele pedepsei au fost stabilite de: a. Marc Ancel; b. J. Bentham; c. J. Pinatel. ANS: 189. Modelul preventiv a fost fundamentat de: a. Platon; b. Aristotel; c. E. Ferri. ANS: 190. Modelul preventiv de politica penala se intemeia pe: a. tezele doctrinei pozitiviste; b. doctrina apararii sociale; c. cercetarile scolii criminologice franceze. ANS: 191. Asertiunea sistemul sanctionator nu este cel care are rol determinant in prevenirea comiterii de fapte antisociale, apartine lui: a. Marc Ancel; b. H. Mainnheim; c. E. Ferri. ANS: 192. Masurile cu caracter preventiv propuse de E. Ferri, se refera la: a. dezincriminarea unor fapte penale; b. limitarea consumului de alcool, iluminatul strazilor, reducerea timpului de lucru; c. imbinarea masurilor cu caracter represiv cu cele educative. ANS: B 193. Doctrina apararii sociale in dreptul penal a aparut in: a. Anglia; b. Franta, Italia, SUA; c. tarile socialiste. ANS: .

194. Teza potrivit careia pedeapsa nu este singurul mijloc de lupta contra fenomenului infractional, apartine: a. scolii sociologice; b. doctrinei pozotiviste; c. doctrinei apararii sociale. ANS: 195. Care dintre cei de mai jos este considerat reprezentant de seama al doctrinei apararii sociale: a. Sutherland; b. J. Bentham; c. Marc Acel ANS: