HIDROBIOLOGIE Curs 6 Regimul hidrologic al lacurilor Este determinat de sursa de alimentare cu apa si de raportul intrari - iesiri ale apei

in/din ecosistem. In functie de acest raport al intarilor/iesirilor de apa din cuveta lacustra, lacurile pot fi cu bilant hidrologic: - excedentar Int > Ies - constant Int = Ies - deficitar Int < Ies Factorii de care depinde bilantul hidrologic: - asezarea geografica (clima) - sursa de apa - gradul de acoperire cu vegetatie ripariana a bazinului de receptie - forma si tipul de lac - adancimea lacului - tipuri de vegetatie acvatica Bilantul hidrologic al lacurilor intr-un anumit interval de timp este dat de: - apele provenite din scurgerile de suprafata, - apele provenite din panza freatica - apele provenite din precipitatii - pierderile prin scurgeri de suprafata, infiltrari, evapotranspiratie si evaporare Stabilirea volumului de apa dintr-un lac este conditionata de clima, de tipul genetic de lac si de sursa de alimentare a lui cu apa. Regimul termic al lacurilor Este dat de asezarea geografica (clima), altitudinea la care se afla lacul, substratul pe care s-a format, aportul de apa provenit din surse allohtone, raportul dintre iesiri/intrari si adancimea lacului. In zona temperata are loc o stratificare termica a lacurilor. Acesta poate fi directa (vara) sau inversa (iarna). Stratificarea directa (de vara): incepand de la straturile de suprafata, epilimnionul prezinta variatii circadiene in functie de temperatura aerului, in timp ce in profunzime, hipolimnionul are o temperatura mai constanta (si mult mai scazuta decat epiliminionul). Intermediar exista o bariera termica, cunoscuta sub numele de termoclina. Adancimea are lor hotarator in stratificarea termica. Exista o homotermie de toamna, caracterizata printr-o uniformitate a temperaturii apei. In timpul iernii apa de la suprafata poate sa inghete, formand o calota de gheata (care poate include si straturile profunde ale lacurilor de dimensiuni mici, Ex: Tul Bucurelul si Lacul Pietrele din Parcul National Retezat). Primavara, temperatura crescand, se topeste gheata. In hipoliminion temperatura este mai crescuta (5-6 0C). Apa de la suprafata ajunge la 4 0C si fiind mai grea, cade la fundul lacului, amestecand paturile de apa (amestecul de primavara al apei din lacurile adanci = homotermia de primavara). Mezotermia: are loc atunci cand un strat de apa mai calda se afla intre doua straturi de apa mai rece (exemplu: Lacul Ursu de la Sovata). Acesta are loc datorita diferentelor pe verticala a apei din punct de vedere al salinitatii.

Hidrobiologie Curs 6

Clasificarea lacurilor in functie de amestecarea maselor de apa: 1. Lacurile holomictice. Au amestec complet al maselor de apa. Ele pot fi: dimictice (cu doua amestecuri pe an, primavara si toamna) sau monomictice (cu un singur amestec). Acestea din urma (lacurile monomictice) in functie de sezonul in care are loc amestecul pot fi: reci (cu amestec de vara) sau calde (cu amestec de iarna). 2. Lacurile meromictice. Au un amestec complet al apei; Acesta are loc tot timpul anului. 3. Lacurile polimictice. Au o circulatie aproape constanta a maselor de apa. 4. Lacuri oligomictice. Au o circulatie a maselor de apa foarte lenta datorita faptului ca nu exista diferente de temperatura (lacurile din zona tropicala). Lumina. Depinde de transparenta apei, de culoare, de cantitatea de suspensii din apa si de anotimp. Cantitatea de lumina din lac mai depinde si de nivelul trofic al lacului (in lacurile oligotrofe transparenta este cea mai mare, ea scazand in lacurile distrofe si eutrofe). Chimismul lacurilor. Cantitatea de substante organice si minerale solvite depinde de sursa de alimentare cu apa a lacului si de natura substratului. Ea este in stransa corelatie cu conditiile climatice locale si generale in care se afla lacul, precum si cu comunitatile de plante si animale care se dezvolta in lacurile respective. Clasificarea lacurilor dupa gradul de salinitate (-> intr-un curs precedent) In functie de gradul de mineralizare, lacurile din Romania se impart in: 1. lacuri cu ape slab mineralizate (1 g de substante minerale dizolvate intr-un litru de apa). L. Sf Ana 2. lacuri cu mineralizare ridicata (1-25 g /l) 3. lacuri sarate (peste 25 g/l). Lacul Verde de al Ocna Sibiului, Locul Cojocna (Cluj) Dupa componenta dominanta a sarurilor dizolvate lacurile se clasifica in: 1. lacuri bicarbonatate: au saruri de Ca Mg sau Ca Na 2. lacuri sulfatate: au sulfati de Ca Mg sau Ca Na 3. lacuri clorurate: au cloruri de Ca Mg sau Ca Na Substantele organice solvite din apa se apreciaza dupa cantitatea de O2 necesara pentru oxidarea lor. In lacurile oligotrofe sunt necesare 1-2 mg O2 / l iar in cele eutrofe 60 mg O2 / l pentru mineralizarea substantei organice. 2

Hidrobiologie Curs 6 Regimul gazos gazele solvite (O2, CO2). Depinde de mai multi factori: temperatura, salinitate, producatorii primari, consumatorii din ecosistem, miscarile apei, etc. In lacurile adanci care au o circulatie slaba a apei, in straturile profunde se produce H2S si CH4. pH-ul lacurilor. Este foarte variat. In apele dulci pH-ul este neutru spre alcalin, in functie de calitatea si cantitatea sarurilor minerale. In lacurile sarate pH-ul variaza spre alcalin, iar in cele oligotrofe si distrofe variaza spre pH acid. Lacurile din turbarii: 3 3.2 pH. Sedimentele lacurilor. Depind de zona geografica, de tipul genetic de lac si de caracteristicile bazinului de receptie al lacului respectiv. Dupa provenienta lor, sedimentele lacurilor pot fi: - Sedimente autohtone. Provin din bazinul lacului respectiv, din organismele moarte sau din erodarea malurilor. Aceste sedimente se depun in profundal si in sublitoral. - Sedimente allohtone. Provin din bazinul hidrografic respectiv, prin eroziune solurilor urmata de scurgeri catre cuva lacului a apelor de siroire, torenti sau afluenti. Aceste sedimente se depun in zona litorala si sublitorala. Procesul de sedimentare in lacuri este mult mai accentuat decat in ecosistemele lotice. El este puternic afectat de defrisarile care se practica in bazinul de drenaj al lacului respectiv. In lacurile oligotrofe si distrofe procesul de sedimentare cu substante turboase duce la colmatarea lacurilor. In lacurile eutrofe, procesul de sedimentare isi are originea in materia organica moarta autohtona.

Comunitatile de plante si animale din lacuri In lacuri sunt reprezentate toate tipurile de biocenoze, existand lanturi trofice complete. Plantele pot fi reprezentate atat prin microfite (alge), cat si de macrofite. In lacurile adanci dominante sunt algele microfite, ca si in cele eutrofe, iar in cele mai putin adanci domina algele macrofite. Planctonul este format atat din elemente autohtone, cat si din elemente allohtone (ajunse intamplator in lac). Compozitia pe specii a comunitatilor algale depinde de zona geografica in care se gaseste lacul respectiv, de tipul de lac, de faza de succesiune in care se afla lacul si de influenta antropica. De exemplu, in zona temperata exista in plancton: cloroficee, diatomee, cianoficee, flagelate, iar in cele din regiunile mai reci (lacuri de altitudine) predomina diatomeele si Chrysophyceae. Planctonul lacurilor din zona temperata are o dinamica sezoniera evidenta si o stratificare termica, dar si una legata de patrunderea luminii sau de calitatea si cantitatea nutrientilor. Exista o succesiune ecologica a diferitelor grupe de alge in planctonul lacurilor determinat de forma sub care algele trec de anotimpul nefavorabil. Exemplu: primavara diatomeele reprezinta primul grup din lacuri; mai tarziu, cand se incalzeste apa, apar si algele verzi albastre, care traverseaza iarna sub forma de chisturi sau spori. In cazul in care se dezvolta o vegetatie macrofita, exista o repartitie pe verticala a acestor plante (o zonare a vegetatiei). Astfel, dintre uscat spre apa se disting: - plante tipice de uscat: Salix sp. - plante higrofile: Typha, - plante amfibii: Sagitalia - plante submerse: Ceratophyllum sp. 3

Hidrobiologie Curs 6 Zooplanctonul In general dezvoltarea grupelor de animale este in stransa corelatie cu grupul de alge cu care acestea se hranesc. In general grupele de animale succed sau se dezvolta in acelasi timp cu grupele de plante cu care se hranesc. Primavara, odata cu dezvoltarea diatomeelor se inmultesc si rotiferele. Mai tarziu apar celelalte animale odata cu dezvoltarea algelor verzi. Zooplanctonul lacurilor are urmatoarele grupe de animale: copepode, cladocere, ciliate, protozoare, larve de insecte. Compozitia specifica si abundenta grupelor difera foarte mult in zona litorala si cea sublitorala, comparativ cu pelagialul. In zona litorala exista de obicei forme mai greoaie cu posibilitati reduse de a se mentine in apa si cu o serie de adaptari pentru acest mediu. Neustonul este format din animale care se deplaseaza activ: pesti, amfibieni, reptile, mamifere (Lacul Baical in care exista un numar foarte mic de pinipede). Exista o diversitate foarte mare a grupelor de pesti in functie de zona geografica, ea depinzand si de altitudinea la care se afla lacul. - in lacurile alpine: Salmonidae Salmo, Cottus gobio, - in lacurile de la campie: Ciprinidae, Percidae, Bentosul lacurilor Fitobentosul este bine reprezentat in zona litorala si sublitorala. Dezvoltarea lor depinde de natura substratului si de conformatia bazinului lacului. - in lacurile eutrofe fitobentosul este prezent pana la 3-4 m. - in lacurile oligotrofe si mezotrofe fitobentosul este prezent pana la 20-25 m. Zoobentosul se dezvolta in general pe litoral si sublitoral, depinzand de morfologia bazinului si de tipul de substrat. - substrat nisipos, uniform: putine animale - substrat mlos: bentosul este foarte variat si bogat: oligochete, larve de insecte, moluste bivalve In profundal zoobentosul este sarac si este reprezentat de animale detritofage. Desi este putin divers, zoobentosul poate sa aiba efective foarte mari, atat in epibentos cat si in endobentos. In lacuri foarte bine dezvoltat este bacterioplanctonul si bacteriobentosul, care se gaseste la interfata apa-sediment si care asigura descompunerea materiei organice care cade din masa apei. Productivitatea biologica a lacurilor Productia primara in ecosistemele lacustre depinde de : - tipul de producatori primari (de activitatea lor fotosintetica) - transparenta apei lacurilor (importanta pentru procesul fotosintezei) - regimul gazos (raportul dintre fotosinteza si respiratie) - nivelul de reciclare a materiei organice (mineralizarea) Exemplu: in lacurile eutrofe si putin adanci, macrofitele sunt cele care determina majoritar productia primara. In lacurile oligotrofe si in cele mezotrofe, productia primara provine de la microfite. Exista o corelatie foarte stransa intre adancimea lacurilor si productia primara (relatie invers proportionala) Ritmul productiei primare depinde de: 4

Hidrobiologie Curs 6 aportul de substante minerale (autohtone sau allohtone) circulatia activa a maselor de apa procesul de mineralizare (care este conditionat de O2)

Productia secundara Este mai ridicata in lacurile eutrofe comparativ cu cea din lacurile oligotrofe sau mezotrofe.
Tipul de lac Productia secundara a zooplanctonului g / m3 53 44 43 Productia secundara a zoobentosului g / m2 7.9 4.5 4.5 Productia secundara a pestilor g / m3 0.3 0.5 0.4 Total

eutrof mezotrof oligotrof

61.2 49 47.9

Trecerea materiei de la un nivel trofic la altul se petrece intotdeauna cu pierdere de energie. Ideal ar fi ca productia primara sa fie suficienta pentru animalele din acel ecosistem acvatic. Exista si ecosisteme fara producatori primari. Ele au animale detritofage. Exista si lacuri in care consumul (cerinta) de materie organica sa fie depasita de productia primara si atunci este necesar un aport de materie organica de origine allohtona. Un rol important in consumul materiei organice il au bacteriile (descompunatorii). Uneori consumurile energetice ale acestor bacterii pot atinge 20-40% din totalul energiei consumate intr-un lac (pot consuma pana la 30% din oxigenul din apa in timpul verii si pana la 40% in timpul iernii).

Model de flux energetic in ecosistemele lentice Primul flux energetic a fost realizat de catre Lindeman (1941), pentru Cedar Bog Lake, in statul Minesota. Acesta a observat ca din totalul energiei solare de 118872 cal/cm2/an doar 0.1 % (111 cal/cm2/an) a fost captata la nivelul autotrofelor. Din acesta energie, 23 cal/cm2/an (aprox 21 %) a fost cheltuita in procesele de respiratie ale plantelor. Restul, de 88 cal/cm2/an, ar trebui sa fie PPN, dar s-a constatat ca la nivelul ierbivorelor (nivelul trofic superior) trece numai 15 cal/cm2/an (aproximativ 13.5 %). O cantitate de 3 cal/cm2/an (aproximativ 2.7 %) intra sub actiunea descompunatorilor. Restul, de 70 cal/cm2/an (aproximativ 63 %) ramane ca energie neutilizata si se acumuleaza in ecosistem (in lac). La nivelul trofic urmator (ierbivore), din totalul asimilat (15 cal/cm2/an), energia i-a urmatoarele cai: - 4.5 cal/cm2/an sunt utilizate in respiratiea ierbivorelor (30%) - 3 cal/cm2/an (20%) trec la nivelul trofic superior, cel al carnivorelor - 7 cal/cm2/an adica 47 % raman neutilizabile si se acumuleaza in lac - 0.5 cal/cm2/an intra in descompunere (3%) La nivelul trofic superior, cel al carnivorelor: - 1.8 cal/cm2/an (60%) sunt utilizate in respiratie - 1.2 cal/cm2/an (40%) raman neutilizabile (in lac) - urme ajung la descompunatori
Fig: Model de flux energetic, Cedar Bog, Minesota (dupa Lindeman, 1941). Vezi figura din cursul predat !!!

Din analiza acestui model de flux energetic in ecosistem se deduc urmatoarele concluzii: - fluxul energetic este unidirectional (energia nu se intoarce pe aceleasi cai) 5

Hidrobiologie Curs 6 cantitatea de energie descreste progresiv odata cu trecerea prin fiecare nivel trofic odata cu trecerea spre nivelele superioare creste cantitatea de energie cheltuita in procesele metabolice (respiratie). Acesta coincide cu cresterea nivelului evolutiv al speciilor, speciile evoluate avand o activitate metabolica mai intensa si mai diversificata. foarte multa energie ramane neutilizabila, acumulandu-se in lac => fluxul energetic nu este doar un transfer al energiei de la un nivel trofic la altul, ci si un proces de schimbare a formelor de energie, care se manifesta prin aparitia si dezvoltarea unor forme superioare de energie.