Botanica o stiinta mereu provocatoare

CATEGORIA : Educatie

Cuvantul botanica, imprumutat, in limba romana, din franceza, isi are originea in greaca veche, insemnand referitor la plante. Ca ramura distincta a biologiei, botanica se ocupa cu studiul plantelor, din diverse puncte de vedere clasificare, morfologie vegetala, biogeografie vegetala, histologie vegetala (care analizeaza structura microscopica a tesuturilor plantelor), fiziologia vegetala (referitoare la functionarea organelor plantelor), patologie vegetala etc. Botanica este una dintre cele mai vechi stiinte, ale carei baze au fost puse de Aristotel, un adevarat geniu al antichitatii, din secolul la IV-lea i.Hr., care a avut contributii esentiale in multe domenii ale cunoasterii filozofie, anatomie, fizica, psihologie, istorie naturala scrierile sale constituindu-se in adevarate enciclopedii, valabile secole de-a randul. Lui Theofrastos din Eresus (Lesbos), filozof grec, discipol al lui Aristotel, i se datoreaza insa cea mai veche lucrare de botanica Historia plantarum (Istoria plantelor) scrisa in anul 320 i.Hr. Atras de natura inca din copilarie, Theofrast a realizat, in timp, o impresionanta colectie de plante. Alexandru cel Mare, care il avusese si el ca mentor tot pe Aristotel, in timpul campaniilor militare din Orientul indepartat, a adunat o multime de informatii despre geografia, flora si fauna tarilor pe care le-a strabatut, date care au putut fi analizate, interpretate si clasificate de Theofrast. In Historia plantarum, meticulosul cercetator a descris forma plantelor (frunze, flori, fructe) si le-a impartit in patru grupe arbusti (thamnos), copaci (dendron), plante perene (phruganon) si ierburi (poa) ale caror caracteristici au fost prezentate in relatie cu mediul in care acestea cresteau. Intr-o a doua lucrare, Causae plantarum (Despre cauzele dezvoltarii plantelor), omul de stiinta a descris mecanismele de dezvoltare, factorii care influenteaza cresterea si inmultirea

plantelor, creand si un limbaj specializat pentru acest domeniu. Lucrarile stiintifice ale lui Theofrast nu au fost apreciate la adevarata lor valoare in timpul vietii autorului, si chiar cu doua secole mai tarziu, Pliniu cel Batran, in a sa celebra Istorie naturala, a inventariat un numar semnificativ de plante, dar din perspectiva utilitatii lor, si nu dupa criterii stiintifice riguroase. Abia in secolul al XV-lea, odata cu renasterea stiintelor, opera lui Theofrast a fost valorificata, ca reper fundamental in invatarea si practica botanicii. Leonhart Fuchs, Hieronymus Bock si Otto Brinfels, considerati parintii botanicii moderne, au avut, la temelia studiilor lor, scrierile lui Theofrast. In memoria acestui exceptional invatat al antichitatii, denumirea stiintifica a plantei ciubotica-cucului este Primula theophrastus. Leonhart Fuchs, botanist german, in cartea sa De historia stirpium commentarii (1542), inventariaza in jur de 400 de specii de plante (cele mai multe din tara sa), pe care le prezinta in ordine alfabetica. Criteriile folosite pentru a delimita speciile sunt cele legate de aspectul general al florilor, de miros si culoare. Fuchsia (denumita popular Cercelus), descoperita pe insula Santo

Domingo, in 1696, de catre Charles Plumier, naturalist francez, i-a fost dedicata, in semn de respect, lui Leonhart Fuchs, fapt

consemnat de toate lucrarile pe aceasta tema. Descoperirea Americii, in secolul al XVI-lea, a generat o efervescenta a cautarii stiintifice, in Lumea Noua. Misionari, medici, cercetatori, precum Lopez de Gomara, Fernandez de Oviedo, Jerome Benzoni, Andre Thevet, au initiat studii remarcabile de botanica, inregistrandu-se un progres fara precedent in domeniu. Urmarea fireasca a fost infiintarea Gradinilor botanice, cu plante aduse din toate partile lumii, din climate diferite, destinate studiului stiintific. Prima Gradina botanica din Europa a fost amenajata la Salerne, in Italia, la inceputul secolului al XIV-lea, apoi la Venetia, in 1333, s-a infiintat o Gradina publica, doar cu plante medicinale. In Olanda, prima Gradina botanica a aparut in 1577, la Layden, iar in Franta, in 1597, la Montpellier. Karl von Linne este naturalistul suedez care, in secolul al XVIII-lea, a marcat istoria botanicii, deoarece lui ii apartine ideea nomenclaturii binare (binominale), potrivit careia, denumirea stiintifica a unei plante este formata din doua cuvinte latinesti, primul indicand genul (scris cu majuscule), iar a doua este denumirea speciei (si se scrie cu litera mica). Uneori, la aceste doua cuvinte, se adauga un al treilea, care este numele celui care a descoperit sau a descris, pentru prima data, o planta. Karl Linne a condus si expeditii stiintifice in Laponia, in regiuni necunoscute la vremea respectiva, inventariind un numar impresionant de plante, animale si minerale. Se spune ca, in timpul acestei calatorii in Laponia, la un moment dat, s-a oprit la o crescatorie de scoici producatoare de perle si ca a trebuit sa desfaca mii de scoici, fara a gasi pretioasele pietre. La intoarcerea in Upsala, contrariat, a incercat o experienta a introdus o mica doza de calciu, sub carapacea catorva scoici, le-a pus intr-un loc special amenajat, din apele raului din localitate, si, sase ani mai tarziu a recoltat perle de marimea unui bob de mazare. Linne a primit informatii despre plante si animale, din toate partile lumii, astfel ca a fost o munca uriasa sa revada, sa resistematizeze tot materialul pe care il avea si care a fost inclus in lucrarea de referinta Systema Naturae. La universitatea Uppsala, din Suedia, unde a studiat medicina (fara sa o termine, insa), era considerat un adevarat geniu. El insusi obisnuia sa spuna, cu orgoliu, Deus creavit, Linnaeus disposuit (Dumnezeu a creat, Linne a organizat). Pana la sfarsitul vietii a devenit atat de cunoscut, incat insasi imparateasa Ecaterina a IIa, a Rusiei, i-a trimis tot felul de seminte din tara sa. Pana la sfarsitul vietii, Linne a inregistrat 11 800 de specii de plante. La finele secolului al XIX-lea, botanistii descoperisera aproximativ 100 000 de specii, iar astazi, numarul speciilor cunoscute s-a triplat.

In paralel cu sistematizarea plantelor, botanica a facut progrese semnificative si din alte perspective, mai ales dupa inventarea microscopului, care a permis studiul aprofundat al celulei vegetale. Descoperiri majore s-au facut si in a doua jumatate a secolului al XX-lea, gratiemicroscopului electronic si fundamentarii unor noi domenii de cercetare, precum biologia celulara. In prezent, botanica ocupa un loc esential in cercetarea stiintifica, avand in vedere ca plantele reprezinta o parte fundamentala a vietii pe Terra asigura oxigenul, absorb dioxidul de carbon, furnizeaza, direct sau indirect, hrana, fibre, materie prima pentru medicamente etc. Plantele se afla la baza lantului trofic si, prin urmare, sunt indispensabile pentru securitatea planetei. Pentru ca, in cazul plantelor, procesele vitale nu au complexitatea celor specifice animalelor sau omului, multe descoperiri, in biologie, s-au facut pornind de la lumea vegetala de exemplu, legile genetice ale ereditatii au fost descoperite de Gregor Mendel, studiind boabele de mazare. Dar, dincolo de abordarea specialistilor, la inceputul secolului al XXI-lea, mai mult ca oricand, protejarea biodiversitatii este datoria fundamentala a omului in fata naturii, pentru ca aceasta reprezinta rezervorul de solutii pentru viitor.