(de Iulia Hadeu)

ntr-o zi, un nger zbura n vzduhul limpede legnndu-se printre stelele strlucitoare. La fiecare stea se oprea i culegea o floare la ntmplare. i dup ce adunase cte una din fiecare lume a universului, fcnd astfel n brae un buchet ceresc, s-a pogort pe Pmnt i a cules i de aici o floare la ntmplare. Apoi, urc din nou la cer i dispru sub bolta de azur. Florile de pe Pmnt, care l zriser pe ngerul strlucitor, fr a vedea ns i floarea ce o luase, se ntrebau geloase care dintre ele era fericita surioar pe care o alesese ngerul i o luase cu sine. - Este un trandafir, spuneau trandafirii. - Este un crin alb ca i el, spuneau superbii crini. - Nu, este o floare de portocal cu parfum divin, ncercau s conving portocalii. - V spun eu, suratelor, c nu poate fi dect o lalea, strig flindu-se o lalea splendid. Chiar i violeta, att de modest de obicei, aspira la cinstea de a avea o sor n Rai i susinea cu blndee c ngerul luase cu el o violet.

Singur, ghiocelul sttea deoparte, n tcere. Celelalte flori uitaser de el. Deodat, din naltul cerului o lacrim ca o perl czu i prinse a strluci pe ghiocelul cu tulpinia frnt. ngerul nu mai apru; ns o voce divin strbtu vzduhul nmiresmat, ca o rug blnd i necontenit. - Biat floare, zise , floare cu adevrat modest; pentru c te-am vtmat, cere-mi o rsplat; spune-mi, ce doreti? - Mai nimic, rspunse ghiocelul. - Vrei parfumul trandafirului? - Nu. - Strlucirea lalelei? - Nu. - Albastrul brebenelului? - Nu. - Frunza parfumat a lmiului? - Nu. - Atunci, ce doreti? - Pentru c i face plcere s-mi oferi un dar,Stpne, d-mi voie s m nasc i s nfloresc iarna, sub zpad i promoroac i f ca la mireasma mea mbttoare, la apariia mea binecuvntat, oamenii nsprii i nfrigurai de vnt i de ger s se simt nclzii i ntrii de sperana apropiatei primveri, a soarelui de foc cu raze divine. Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zmbete dup urcioasa iarn, alb ca i cum ar mai purta nc urma lacrimii sfinte.