CIRIPEL CEL LACOM

De LUIZA VLADESCU Ciripel e un vrbioi rotofei, zburlit si lacom. Cat e ziulica de mare, stolul de vrbii in care triete Ciripel, se mprtie pe drum, prin ogrzi, dup hrana. Cum una dintre vrbii, alfa ceva de mncare, odat striga: Cip, Cip. Venii frai si surori, c-am gsit de mncare. Vrbiile vin, care si de pe unde sunt, si ciugulesc cu plcere. Iarna e tare grea. De cteva zile s-a strnit o vifornia cumplita. Bietele vrbiue nici grai nu mai au sa ciripeasc, opie pe zpada ntrita, se strng una intr-alta, se nfoiaz in pene, sa se mai dezmoreasc dar degeaba. Of! greu e iarna pentru vrbii, privind Ciripel nemulumit ca-si simea gua goala. De ieri n-am mai gsit nici un bob de mncare. Nici tu musculie, nici tu nari, nici tu omizi, vai de capul nostru! -Ciripel, parca ia fi o curca plouata si nici decum un vrbioi viteaz, ii spuse o vrabie mai btrna. Iarna e mai greu de gsit mncare, dar tot mai afli grune, firmituri, mai sunt copii care pun pe pervazul ferestrei resturi de mncare. Copii acetia ne iubesc si ne ajuta sa trecem iarna mai uor. -Cirii-ip!cirii-ip...ciripi vrabia cea btrna. Destul am stat la taifas si ne-am vicrit. Vrbii suntem sau nite roi? Hai sa ne nlam in zbor si sa cutam de mncare! Hai sa veselim drumeii si copii, Vrbiile se nlar in stol, se rotir sus, spre bolta ca o cupola de cletar, deasupra caselor, ogrzilor acoperite toate in strat de zpada. Ciripel s-a nlat si el cu tot stolul, iar cnd s-a mprtiat in vzduh dup hrana, si-a rotit ochiorii ca bobitele de ienupr si-a rotit cporul cat o corcodua si ce credei ca a vzut? Intr-un balcon, pe o masa de lemn era aternut un strat de mlai frmntat. Ciripel cel lacom zbura acolo. Din casa copii se uitau la fereastra. -A venit o vrabie, opti unul celuilat cu fereala ca sa nu-i sperie pe Ciripel. Acum vor veni mai multe, sa vezi ca vrbiua aceasta le da de tire. -Dar ti-ai gsit, Ciripel cel lacom se gndi ca-i mult mai bine sa-si umple doar el gua si sa nu mai cheme stolul. Cine tie poate ca atunci cnd vor veni cu toate, nu mai apuca el sa se sature. Pe cnd aa...uite ce osp! Vrbiile la nceput se nelinitir: unde-i Ciripel? L-o fi mncat vreo pisica, o fi degerat? Dar Ciripel se ntorcea rotofei. -Cip, cip, Ciripel unde-ai fost? El isi pleca ncet capul si rspundea pocit: -Am fost dup mncare...dar n-am gsit! Si aa in fiecare zi pe la prnz Ciripel se desprindea din stol si zbura la csua cu balcon. Ciugulea, ciugulea, isi umplea gua si apoi se ntorcea. Vrbiile il ntrebau: -Ciripel, ai gsit? -N-am gsit. Si isi fcuse Ciripel o burta cat un ghem de lna. Intr-o zi , ce sa vezi? Nici n-apuca Ciripel sa nghit un bulgra moale de mlai de pe msua din balcon, cnd hop! Top!o cioara mare si neagra cat o pisica. Lui Ciripel ii sttu inima in loc de frica. Cioara ca cioara, clon...clon in plisc cat lua Ciripel de zece ori. -Cr, cr, du-te mai ncolo , obraznicule, ii croncani cioara. Nu vezi ca m mpiedic de tine? Ciripel opi speriat in laturi. De frica si de necaz nu mai putea ciuguli nimic. Parca-i sta firmitura in gat. Pe cnd cioara clon, clon, clon, ciocnea cu pliscul ei tare ca un ciocan in tblia mesei. Iar a ajuns lng Ciripel. -Piei din calea mea, ca ndat te jumulesc. Ciripel ce sa fac? S-a dat intr-un colt si si-a ntins cporul sa prind o firmitura. Dar cioara, clon i-o trase de sub cioc. Of ce cioroi cumplit si nesuferit, gndi Ciripel. Dar una e sa spui in gnd si alta e sa spui tare. Ciripel abia ndrzni sa spun cip, ca cioara ii si plesni in cap cu pliscul. -terge-o, n-auzi? Si Ciripel zbura, amarat ca vai de el la stolul lui. A doua zi vrbiuele erau tare flamande. Dar ce se aude? Toate vrbiuele din viin isi nlar capul. Din deprtare se auzea un ciripit jalnic pip, pip, cip, cip. Ce-i oare? Ciripel. Ce-i cu el? ce sa fie? Intr-o clipa vrbiile-s acolo la msua din balcon. Si ce vzur? Un vrbioi lacom si prostu jumuli de o cioara mare si neagra ca o pisica. Si mi ti-l jumulea cioara, de-i scprau fulgii lui Ciripel, si-l scrmna cu ghearele de-ti venea sa-i plngi de mila. Intr-o clipa toate vrbiile, zvrrrrr! Deasupra ciorii si da-i, si ciufulete-o, si ciupete-o, si smulge-i penele, pana cnd cioara a zburat. Ciripel ca vai de el , ameit, jumulit si speriat sttea pe coltul mesei, cu mlaiul lipit de cioc si pe piept, si atepta judecata vrbiilor. -Aa flamanzeai tu? Mergeai singur sa ciuguleti? Eti o ruine in stolul nostru, ii spuse vrabia cea btrna. -Cirip...incuvinar toate.

-Ramai si ospteaz-te singur frioare, si de-o mai veni cioara, sa ne dai de tire s-o izgonim. Pofta buna! Stolul se nla in vzduhul plumburiu. Vrbioiul cel lacom rmsese singur, stpn pe toata masa cu mlai. Dar ce folos, prietenii il prsiser. A dat sa mbuce o frm, dar n-a mai fost chip. Parca era amar...parca-i pierise foamea. Isi lsa pe spate capul, isi roti ochiorii si cerceta zarea ntunecata. Deodat, in deprtare, un stol de vrbii, ce se lsa pe acoperi. Ciripel btu din aripi si se ndrepta in zbor grbit intracolo. Luai-m cu voi!. Nu tiu daca l-au luat dar vrbiuele sunt bune si ierttoare.

ngeraul pzitor Andrei se trezi ca n fiecare diminea zmbind. Apoi se ntrist. Ieri i suprase ngeraul. Spusese o minciun mamei dei ngeraul i fcea semne disperate s spun adevrul. Oricum i fusese tare ruine imediat ce terminase s spun c nu el sprsese icoana (cu att mai mult cu ct fusese singur acas cnd se petercuse "evenimentul") dar parc l-a sgetat ceva prin inim cnd a vzut cum o lacrim mare se repezise din ochiul drept al ngeraului n jos pe obraz. Pn atunci ngeraul nu plnsese niciodat. De fapt, era aa de luminos i zmbitor c nici nu i-a putut nchipui c ngeraul lui poate plnge. i doar l tia de cnd se tia pe el. Stnd nc n pat, cu ochii nchii, Andrei ncepu s i aminteasc. Va s zic avea cinci ani ... daaa ... nu inea minte cum se nscuse dar mama i povestise c era diminea i c se luminase totul n clipa n care a venit el pe lume. Partea asta a povetii i plcea tare mult. i imagina cum cobora din brae de la Doamne Doamne (aa i spunea el Bunului Dumnezeu) drept n braele mmicii pe o raz alb de lumin. Primele amintiri ale lui despre ngera erau destul de vagi. La nceput nu tia c aa l cheam; pur i simplu pe lng mama i tata mai era cineva. La nceput nu prea l-a vzut dar l simea alturi, cald i protector, mai ales cnd mmica nu era prin preajm. Dar credea c pe la un an, un an i jumtate deja vorbea cu el. Era tot un bieel ca el, numai c era blond cu ochi albatri, i parc cretea o dat cu el. Numai c bieelul sta tia o mulime de lucruri i l nva o mulime de jocuri. Au crescut mpreun i s-au neles teribil de bine. Asta pn ieri ... Mama ncepuse pe la doi ani s i povesteasc despre Doamne Doamne i despre cum merg lucrurile n cer i pe pmnt. Prietenul lui o mai corecta pe ici pe colo, optindu-i la ureche. Abia atunci realizase c numai el l vedea pe bieel i se bucurase ntr-un fel. Totui, ar fi vrut ca mama lui s se joace cu amndoi. Dar ngeraul nu se supra. Spunea mereu c venise numai pentru el, pentru Andrei. Apoi mama l-a nvat trei rugciuni: "Tatl nostru", "mprate Ceresc" i "nger, ngeraul meu " i i-a explicat c Bunul Dumnezeu trimite fiecruia, nc de la natere, cte un ngera pzitor cu care i va petrece toat viaa i care va ajuta fiecruia s mearg pe drumul cel drept pn la Doamne Doamne. Va s zic bieelui era ngeraul lui pzitor ... i mami i tati aveau cte unul ... i vzuse el, dar erau mari ca prinii lui aa c nu ncercase s i invite la joac. ngeraul lui l ferise de multe ... Atunci cnd srise s-l mute un cine se aezase n faa lui i parc devenise dintr-o dat strlucitor i cinele rmsese pe loc o clip i luase drumul napoi cu coada ntre picioare! i apoi cnd fusese cutremur ?! Nu-i spusese ngeraul s se duc s-i trezeasc prinii? Va s zic de jucat s-au jucat, lucruri bune a nvat, de aprat l-a aprat ... i el? Totul pornise de la mingea cea nou. Mami plecase la cumprrturi, tati era nc la serviciu i el ardea de nerbdare s se joace cu mingea cea nou. Ar fi ieit imediat afar, dar trebuia s-o atepte pe mami. i brusc s-a decis s-o ncerce n cas. Degeaba I-a spus ngeraul c o s fac o boroboa i c cel mai bine ar fi s atepte, c este o virtute rbdarea i c nu este frumos s i supere prinii. Andrei lu mingea i i trase un ut - pe jos, ca s nu drme nimic. Dar mingea se lovi cu putere de ua dulapului i o icoan mic de sticl a Maicii Domnului czu i se sparse cu zgomot. Prerea de ru cu sperietura se amestecar i pentru o clip i veni s plng. Se repezi la minge i ddu s o duc n camera lui, parc pentru a o pedepsi pentru fapta rea. Dar tocmai atunci intr mama pe u. Cnd l-a ntrebat ce s-a ntmplat a spus 2

repede mai mult optit: "N-am spart-o eu!" Puine cuvinte dar ce urmare! Mama s-a suprat, iar ngeraul a nceput s plng i a plecat! Pentru prima oar ngeraul a plecat de lng el. L-a cutat o mulime i nu l-a gsit. Nu a venit nici seara. De obicei, cnd spunea rugciunile nainte de culcare, ngeraul ngenunchia lng el, n dreapta lui i umr lng umr se rugau mpreun. i de fiecare dat cnd spunea "nger, ngeraul meu" acesta parc se nconjura cu lumin i mai cretea un pic. Dar acum le spusese singur. Lacrimi calde i umplur ochii. Oare de ce minise? Oricum mama i-ar fi dat seama. Aa se suprase i ea; poate c nu-I prea att de ru de icoan ct de faptul c fusese prima minciun pe care o auzise de la Andrei. Asta era ... fapta urt fusese fcut. Se ddu jos din pat i pentru prima dat n viaa lui, n genunchi, nu mai spuse rugciunile nvate. ncepu s plng i cu glas sczut zise: - "Doamne Doamne, te rog s m ieri c am minit! tiu c nu este bine i c nu trebuie s fac asta! Te rog s mi trimii ngeraul napoi i promit s nu mai fac! i te mai rog s o mpaci pe mama!" Nu putu s spun mai mult i izbucni n lacrimi. Cnd plngea mai cu foc simi lng umrul drept o cldur i pentru o clip crezu c mama sa se apropiase i l mngia. Cnd ridic capul, lacrimile uitar s mai curg: ngeraul lui era din nou lng el. Parc era un pic mai mic, dar pe faa lui nu se citea nici o urm de suprare. Era tot numai zmbet, blndee i iubire. Viaa era frumoas din nou! Cu siguran nu va mai mini niciodat! Din canatul uii, mama l privea cu dragoste pe copil i se ruga la Bunul Dumnezeu s l ajute i pe el i pe ngera s mearg mereu pe calea cea dreapt a mntuirii. Spera din toat inima ca fiul ei s l vad toat viaa pe ngera i s i dea ascultare n tot ce va nfptui i gndi. Povesti educative pentru copii, povesti care ajuta in educatia spirituala a copiilor. Omul, inger pazitor. Copii, voi stiti prea bine ca nu poti ajunge in clasa a 4-a daca nu treci mai intai pe la gradinita, apoi prin clasele 1, a 2, a 3a.Tot asa este si in lumea ingerasilor.Ca un inger sa fie puternic si intelept, are si el perioade de pregatiri, de exameneChiar si el, ingeasul, munceste ca sa invete cand si cum sa ne ajute. Ingerul din sufletul nostru. Soarele apune. Printre geamurile ferestrei, bunicul si nepotica fac cu mana, in semn de ramas bun, ultimelor raze de lumina.In aer se simtea gingasia gestului lor... Fetita isi lipeste nasucul de geam: - Bunicule, ce este soarele pentru pamant? Privirea bunicului spunea multe...dar cum sa-i explice micutei?. O chema langa el si-i mangaie coditele balaie. Copila ii zambi din priviri. Batranul intelept. Sfantul Dimitrie, care a fost mitropolit al Rostovului in veacul al XVII-lea, istoriseste, spre folosul nostru duhovnicesc, despre un invatator care s-a rugat lui Dumnezeu mult si cu ravna, ca El sa-i arate pe acel om de la care ar fi putut sa invete calea adevarata spre Imparatia Cerurilor. Si iata ca odata intalneste langa usile bisericii un cersetor batran, imbracat in zdrente, plin de bube si rani puroinde. Decebal si ursul. Ursul mormaia din ce in ce mai tare in marginea padurii. Niciodata nu iesea dintre ultimii copaci. Statea acolo si mormaia pana cand acesta venea. Decebal se trezi brusc din somn. Dupa cum arata cerul mai erau vreo trei ceasuri pana la rasarit. De pe fereastra camerei putea vedea exact locul pe care si-l alesese ursul pentru a-i da de stire ca vrea sa-l vada. Cetatea sa era inconjurata de padure, dar tocmai locul acela si-l alesese ursul chiar din prima zi. Floarea Iubirii. A fost o data ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost o data o fata de imparat frumoasa si gingasa ca o floare. Poate tocmai de aceasta parintii sai o numisera Florentina. Si mai era ceva, in ziua in care o nascuse, moasa ii spusese imparatesei, au inflorit toate florile din gradina.

Schitul de ceara. In albinele din prisaca Profirei intrase o razmerita necunoscuta,care le rasturna toata firea si randuielile; nici mai mult, nici mai putin, albinele capiasera. Mai intai, incepura sa-si fure intre ele, de la stup la stup, mierea, ceea ce isca incaierari cu batalii grozave. Vazduhul ograzii era numai bazait furios, iar jos, pe pamant, se zbateau cocoloase de albine cu acele infipte unele in altele. E drept ca furtisagul il deprinsesera de la niste albine streine, care, in lipsa bastinaselor, plecate la cules, patrunsesera dupa jaf prin uleiele chiabure. Ingerul unui copil. Era odata un copil care urma sa se nasca. Intr-o zi el l-a intrebat pe Dumnezeu: - Doamne mi s-a spus ca ma vei trimite pe pamant maine,dar spune-mi te rog , cum voi trai eu atat de mic si neajutorat? Ingerasul pazitor. Andrei se trezi ca in fiecare dimineata zambind. Apoi se intrista. Ieri isi suparase ingerasul. Spusese o minciuna mamei desi ingerasul ii facea semne disperate sa spuna adevarul. Oricum ii fusese tare rusine imediat ce terminase sa spuna ca nu el sparsese icoana (cu atat mai mult cu cat fusese singur acasa cand se petercuse "evenimentul") dar parca l-a sagetat ceva prin inima cand a vazut cum o lacrima mare se repezise din ochiul drept al ingerasului in jos pe obraz. Pana atunci ingerasul nu plansese niciodata. De fapt, era asa de luminos si zambitor ca nici nu si-a putut inchipui ca ingerasul lui poate plange. Si doar il stia de cand se stia pe el. Acoperamantul Maicii Domnului. In fiecare seara Maicuta Domnului venea si o acoperea cu marama ei. Cei mari, pana si mama, ii spuneau "acoperamant". Lasa ca stia ea! Ce? La bunica la tara femeile purtau in zi de sarbatoare acoperamant sau marama? Maicuta Domnului avea straie de sarbatoare - toate, si ia si fusta si fotele, chiar si braul - varstate cu aur si cu argint. Alba ca laptele si luminoasa ca stelele ... Si cand venea, o mireasma suava si dulce de trandafir venea inaintea ei. Povestea unui magarus. A fost o data ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti ... A fost o data, intr-un sat de langa Ierusalim, cum iesi pe drumul spre Betania, o familie de oieri. Locuiau chiar la marginea satului. Tatal, oier destoinic, sperase ani de zile ca sotia sa, o fiinta blanda, harnica si tacuta, ii va aduce pe lume un mostenitor, nu ca ar fi avut cine stie ce avere (in afara de cele 100 de oi, 6 magari si doi caini nu stransesera multe lucruri; isi asigurau cele necesare traiului si mai ajutau cum puteau familiile mai sarmane din sat), dar spera sa lase "mestesugul" pe maini sigure. Poveste cu steluta. A fost o data ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti.... Si facand Bunul Dumnezeu stelele, stergandu-se de resturile de praf stelar, zamisli o steluta mica, mica de o puteai ascunde intr-un degetar si o arunca pe cer. Iar ea, draga de ea nimeri tocmai intre planetele cele mari . Acestea tocmai se asezau pe orbitele lor si asa ocupate cum erau nici macar nu-i dadura ziua buna, ca sa nu mai vorbim de o vorba buna de "bine ai venit". Acestea sunt cateva din povestile pe care orice copil ar trebui sa le asculte sau sa le citeasca in fiecare seara inainte de culcare. CRAIASA ALBINELOR
Au fost odata doi feciori de imparat, care au pornit sa-si incerce norocul prin lume, si feciorii astia au ajuns sa duca o viata atat de ticaloasa si desarta, ca n-au mai avut indrazneala sa calce pragul casei parintesti. Si cum trecuse vreme, nu gluma, si nu venise nici o veste de la ei, fratele lor mai mic, pe care-l poreclisera Prostila, pleca in cautarea lor. Dar cand dadu in sfarsit de fratii sai, acestia incepura sa-si bata joc de dansul: _ Auzi, prostanacul, sa creada c-o sa poata razbi prin lume, cand noi, mai isteti decat el, n-am prea facut isprava mare ! Totusi pornira la drum catestrei si, tot mergand ei asa, iata ca dadura peste un musuroi de furnici. Cei doi frati mai varstnici voira pe data sa-l surpe si sa-l rascoleasca, pentru a vedea cum micile fapturi o vor lua la goana inspaimantate de moarte. Dar prostila ii opri, strigandu-le: - Lasati ganganiile in pace ! N-o sa ingadui sa le tulburati linistea ! Pornira ei mai departe si,

dupa un cot de deal, dadura peste un lac, pe luciul caruia inotau o multime de rate. Cei doi frati mai mari se repezira sa prinda cateva, ca tare ar fi avut pofta sa le friga. Dar Prostila se impotrivi si de data asta: - Lasati zburatoarele in pace ! N-o sa ingadui sa le ucideti ! Mersera ei mai departe si, intr-o buna zi, numai ca nimerira langa un roi de albine, aflat intr-o scorbura de copac. Si avea roiul acesta atata miere, ca se prelingea pe trunchi, de-ai fi zis ca este un izvoras... Cei doi frati mai mari isi pusera in gand sa dea foc copacului si sa inabuse albinele, ca sa poata lua mierea. Dar prostila se impotrivi cu si mai multa tarie: - Lasati albinele in pace ! N-o sa ingadui sa le dati foc ! In cele din urma, cei trei frati dadura peste un palat, si avea palatul asta grajduri, cate n-ai fi gasit nici in zece palate imparatesti. Si-n ele se aflau o multime de cai, toti de piatra. Cat despre oameni, nu se zarea unul pe nicaieri. Strabatura ei toate salile palatului si intr-un sfarsit se pomenira in dreptul unei usi zavorate cu trei lacate. Si avea usa asta o ferestruica, taiata taman la mijloc. Cei trei catara prin ea si ce crezi ca le fu dat sa vada: in fundul unei camere se afla un mosneag care statea aplecat deasupra unei mese !... Strigara la el o data, strigara a doua oara, dar mosneagul nu-i auzi. Mai strigara a treia oara, si abia atunci se trezi mosul, descuie lacatele si se ivi in prag.... Si fara sa spuna o vorba, ii pofti sa se aseze la masa incarcata cu fel si fel de bunatati. Dupa ce mancara si baura dupa pofta inimii, mosneagul ii duse in cate un iatac, ca sa se odihneasca. A doua zi, batranul intra in odaia celui mai mare dintre frati si, facandu-i semn sa-l urmeze, il duse pana in dreptul unei mese de paitra. Pe masa asta se aflau scrise trei incercari care, de-ar fi fost dezlegate, ar fi avut darul sa smulga palatul de sub puterea blestemului. Prima incercare glasuia astfel: "Sub covorul de muschi al padurii stau ascunse cele o mie de boabe de margaritar ale fiicei imparatului, care toate trebuie gasite intr-o singura zi. Daca la asfintitul soarelui va lipsi macar una dintre ele, cal care s-a incumetat sa le caute se va preface in stana de piatra !" Cel mai mare dintre frati porni in padure si cauta toata ziua, dar cand fu sa apuna soarele, baga de seama ca toata truda i-a fost in zadar si ca n-a putut sa adune mai mult de o suta de boabe de margaritar. Si atunci se intampla asa cum sta scris pe tablia mesei: flacaul se prefacu in stana de piatra ! In ziua urmatoare isi incerca norocul si fratele cel mijlociu, dar nici lui nu-i merse mai bine.. Si oricat se stradui el, nu fu in stare sa gaseasca mai mult ca doua sute de boabe de margaritar. Si se prefacu si el in stana de piatra. Iata ca veni si randul lui Prostila... se apuca el sa caute in desimea covorului de muschi, dar gasea cu atata anevoie cite un bob de margaritar, totul mergea atat de incet, ca-l cuprinse deznadejdea. Si cum nu stia in ce chip s-o scoata la capat, se aseza pe o piatra si incepu sa planga. Si cum plangea el asa, numai ce i se infatisa craiasa furnicilor, insotita de cele cinci mii de slujitoare ale sale. Erau tocmai furnicile pe care flacaul le scapase de la pieire. Nu trecu mult si micile ganganii izbutira sa adune toate cele o mie de boabe de margaritar si facura din ele o gramada bunicica. A doua incercare era mult mai grea: trebuia sa fie scoasa din fundul lacului cheia de la iatacul domnitei. De indata ce Prostila ajunse la marginea acului, se ivi inotand un card de rate. Erau tocmai ratele pe care el le scapase de la pieire. Si lasandu-se in adanc, ele ii adusera cheia care zacea pe fundul malos al lacului. Cea de a treia incercare era insa cea mai grea: dintre cele trei domnite adormite, flacaul trebuia sa o recunoasca pe cea mai tanara si mai frumoasa. Ei, dar cum naiba s-o recunoasca, cand semanau catestrele ca picaturile de apa ! Ca doar numai un singur lucru le deosebea: mai inainte de a fi adormit, fiecare gustase ceva dulce cea mai mare rontaise o bucata de zahar, cea mijlocie bause o cescuta cu sirop, iar cea mica luase o lingurita de miere. "Ei, acu sa te vedem pe unde scoti camasa !" se gandi Prostila in sinea lui. Si iata ca veni in zbor o albina. Era chiar regina roiului pe care flacaul o scapase de la pieire. Se roti ea de cateva ori prin iatac, cerceta pe rand buzele celor trei domnite adormite si se aseza in cele din urma pe gura aceleia care gustase din miere. Si astfel putu prostila sa o recunoasca dintr-o data pe cea mai tanara si mai fumoasa dintre domnite. Si numaidecat se risipi vraja, de parca nici n-ar fi fost. Castelul se smulse din somnul cel adanc si toti acei care fusesera prefacuti in stane de piatra isi recapatara infatisarea omeneasca. Prostila o lua de nevasta pe cea mai tanara si mai frumoasa dintre domnite si, dupa moartea craiului, urca pe scaunul domnesc. Iar fratii lui mai mari socotira ca nici celalalte domnite nu erau chiar asa de lepadat, si traira cu totii ani multi in belsug si fericire.

POVESTEA MICULUI SUFLET Odata ca niciodata, a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu: - Stiu cine sunt! Si Dumnezeu a raspuns: - Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu? Micul suflet a strigat : - Eu sunt Lumina! Dumnezeu a zambit cu drag: - Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina. Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere. - Uau !, spunea Micul Suflet, asta e grozav! Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este. Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si ia spus : - Acum, ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ? - Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat?, il intreba Dumnezeu. - Pai, raspunse el, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina. - Dar tu chiar Esti Lumina!, ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg. - Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet. - Asa deci ?, raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros. Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba : - Ar fi totusi un lucru. - Ce? intreba Sufletelul. - Pai, nu exista decat Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu si, astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa traiesti experienta a Ceea ce Esti, atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti. - Adica ?, intraba confuz, Micul Suflet. - Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari, pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele, fara una din lumanarile sale. Si fara tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina, cand tu esti in Lumina? - Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie. Dumnezeu zambi din nou si-i spuse : - Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina, atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric. - Ce este intunericul ?, intreba Micul Suflet. - Este ceea ce tu nu esti. - Imi va fi frica de intuneric ?, intreba Micul Suflet. - Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam; doar ne prefacem ca e intuneric . - Aaa ! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit. Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea trai o experienta anume, va trebui sa apara exact opusul starii respective :

- Si asta este un mare dar, pentru ca fara el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura, fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb, fii Lumina in Intuneric si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei sti Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca, pentru ca si ceilalti sa afle cat esti de special. - Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt?, intreba Micul Suflet. - Bine-nteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti ca "special" nu inseamna "mai bun". Totii sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor, doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca tu esti special. - Minunat !, radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc! - Si poti sa incepi lucrul acesta, chiar acum! ,ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie, impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba : - In ce mod iti doresti tu sa fii special ? - Nu inteleg. raspunse Micul Suflet. - Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special? Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment : - Ma pot gandi la multe feluri de a fi special!, exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii. - Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina. - Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special, fiind iertator. E ceva special sa ierti? - O, da! e foarte special. - Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa traiesc experienta a ce inseamna sa fii iertator. - Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva. Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii. - Ce anume ar trebui sa stiu ?, ofta Micul Suflet. - Nu ai pe cine sa ierti. - Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta. - Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau! Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi. Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur, incat Micul Suflet abia o putea privi. - Atunci pe cine ai putea ierta ?, intreba Dumnezeu. - Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa traiesc experienta iertarii. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator. Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist. Dar chiar atunci, un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.

- Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu. - Da ?!?, se lumina Micul Suflet, dar cum? - Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti. - Poti face tu acest lucru ? - Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel, incat tu sa ai pe cine ierta. - Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta?, intreba Micul Suflet. Tu, care esti o fiinta atat de perfecta! Tu, care vibrezi atat de putermic, incat abia te pot privi. Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult, incat Lumina pe care o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens ? Ce te-ar putea face, pe tine - care esti atat de usor, incat dansezi deaspura stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului - sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri ? Micul Suflet fu suprins de raspuns. - Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine. Nu-ti amintesti? Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, noi doi. Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri. Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un Tot. Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci. Am fost Femeia si Barbatul, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Agresorul. Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trai experienta a Ceea ce Suntem cu Adevarat. Sufletul cel Prietenos explica mai departe : Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi cel rau de data asta. Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea trai experienta a ceea ce inseamna sa fii Cel care Iarta. - Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator?, intreba Micul Suflet, putin speriat. - Pai, ne vom gandi noi impreuna la ceva, raspunse Sufletul cel Prietenos, facandu-i un semn cu ochiul. Sufletul cel Prietenos devenise deodata serios si spuse cu o voce slaba : - Ai avut dreptate inainte, sa stii. - La ce te referi ? - Va trebui sa-mi incetinesc vibratiile si sa devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea placute. Va trebui sa ma prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. As avea o favoare sa-ti cer. - Cere-mi orice!, striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante: Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator! Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut. - Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine? Esti un inger ca faci toate acestea pentru mine. - Bine-nteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri. Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit numai ingeri. Si atunci Micul Suflet nu-si dorui nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau: - Ce pot sa fac pentru tine ? Sufletul cel Prietenos raspunse: - Atunci cand te voi lovi si te voi izbi. in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment, aminteste-ti te rog Cine Sunt cu Adevarat. - Oooo, imi voi aminti!, plangea Micul Suflet, iti promit! Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.

- Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu. Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp. Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti. Si astfel vom fi amandoi pierduti. Va fi nevoie ca un alt suflet sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem. - Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu. Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar - sansa de a trai experienta a Cine Sunt cu Adevarat. Si astfel, cei doi cazusera de acord. Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special, numit Iertare. Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii si sa-i multumeasca oricarui suflet care facea ca acest lucru sa fie posibil. Si, ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui - chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete - dar mai ales daca ii aducea tristete - Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu: - Adu-ti aminte: eu va trimit numai ingeri. COMENTARIU Povestea ne aduce uriasa intelepciune ca nimeni nu ne este dusman, ci doar un Suflet Prietenos, care ne ajuta sa traim o anume experienta. Intelegand acest adevar, intreaga noastra perspectiva asupra vietii se schimba. Nu mai avem dusmani, ci doar Suflete Prietenoase. Sa ne gandim ce inseamna asta, daca privim relatia Iisus - Iuda. Oare s-ar fi putut intampla tot ce cunoastem atat de bine din Noul Testament, daca Iuda n-ar fi acceptat sa fie Sufletul Prietenos, care sa-I ofere lui Iisus posibilitatea de a actiona asa cum era planul Divin? Oare cei care ni se pare ca ne fac rau, nu sunt cumva cele mai prietenoase suflete? Ce ne-am face fara ei? Cum am mai putea trai experientele de care avem nevoie, pentru a evolua?