Sunteți pe pagina 1din 24

Vom folosi acest prilej ca sa spunem, spre auzul tuturor celor din Comitetul de Repatriere si peste capul lor,

spre auzul celor din tara, celor care ne pizmuiesc si celor multi care ne sunt dragi, de ce ne aflam in strainatate si de ce nu ne gandim, deocamdata, sa dam ascultare poftelor (invitatiilor-n.n) indreptate catre noi.

Grigore Gafencu note biografice


Grigore Gafencu s-a nascut la 30 ianuarie 1892, la Bucuresti, ca fiu al lui Alexandru Gafencu si al Ralucai Costache. Studiaza Dreptul la Geneva si in 1914 obtine titlul de doctor in Stiinte Juridice la Universitatea Sorbona din Paris. In 1913 face parte din campania de razboi si lupta ca ofiter de aviatie in Armata Romana in anii Primului Razboi Mondial. Dupa incheierea razboiului, intra in viata politica, dedicandu-se jurnalisticii. A infiintat si a condus: Revista vremei, Timpul, Argus. A fost fondator al Agentiei de presa Orient-Radio (Rador).Incepand din 1926 actioneaza in randurile Partidului National taranesc si este ales de mai multe ori depuitat si din 1928 indeplineste functii in cadrul Guvernului: -1928-secretar al Ministerului Afacerilor Straine -1932 subsecretar de stat pe langa Departamentul Afacerilor Straine In alegerile parlamentare din 1934 este ales senator de Caliacra, avand mandat pana in 1937. La 23 decembrie 1938 este numit ministru al Afacerilor Straine functie pe care o detine pana la demisia sa in 1940.

Dupa demisia din fruntea Ministerului Afacerilor Straine, este numit ambasador al Romaniei la Moscova, fiind al treilea plenipotentiar dupa Edmond Ciuntu, Al. Davidescu, in URSS, dupa reluare relatiilor diplomatice in 1934. In aceasta misiune grea s-a straduit sa apere interesele tarii, pana la izbucnirea razboiului germano-sovietic in 22 iunie 1941. A urmat extradarea. Dupa o scurta sedere in tara,se stabileste in Elvetia, la Geneva, unde continua sa lupte pentru tara si pentru lamurirea Apusului asupra telurilor urmarite de URSS. In timpul Conferintei de Pace de la Paris, din 1946, Grigore Gafencu, impreuna cu alti oameni politici romani din exil a supus Conferintei doua memorii, infatisand drepturile Romaniei si s-a straduit, prin intinsele contacte personale pe care le avea in lumea politica si diplomatica, sa lamureasca reprezentatii apuseni asupra drepturilor si adevaratelor interese ale poporului roman. A fost presedinte al Uniunii Europene a Federalistilor, membru al conducerii in Miscarea Europeana, Uniunea Pan Europeana, Comitetului National Roman. A muncit cu ravna pana in ultimul moment al vietii, la 30 ianuarie 1957. Ziarul Romanul, organ la Ligii Romanilor Liberi, i-a dedicat lui Grigore Gafencu numarul din februarie-iulie 1957.

Soldat in slujba tarii


Asa l-a numit Nicolae Iorga in 1940, cand, neimpartasind noua orientare in politica externa a tarii impusa de regele Carol al-II-lea, si-a dat demisia din funtea diplomatiei romanesti. Grigore Gafencu si-a insusit cu mandrie aceasta caracterizare a marelui istoric si s-a comportat ca un soldat in timpul misiunii la Moscova. La 24 iunie, in cadrul ultimei intrevederi pe care a avut-o cu V.M. Molotov, ministrul de externe sovietic, Grigore Gafencu i-a declarat demnitarului sovietic: Nu pot avea fata de evenimentele de azi, pe care numai istoria le va putea judeca, decat o atitudine de diplomat, adica de soldat al tarii mele.

Soldat s-a considerat si a actionat ca un luptator in slujba tarii si pentru binele ei dupa 1941, in anii in care s-a aflat departe de tara. Astfel, in anii razboiului il gasim in Elvetia, pastrad legatura atat cu Guvernul Roman, cat si cu opozitia, dand si unora si altora informatii si sfaturi extrem de valoroase, care aveau drept scop salvarea tarii. La sfarsitul razboiului, in anii 1945-1947, Grigore Gafencu impreuna cu alti membri ai exilului romanesc , a desfasurat o intensa activitate pentru apararea cauzei romanesti, suplinind in acest fel ceea ce delegatia oficiala a tarii nu putea sau nu dorea sa sustina. Prin numeroasele memorii inaintate , ei au aparat independenta, suveranitatea si integritatea tarii, au reevaluat contributia Armatei Romane la victoria finala si au sustinut dreptul Romaniei de a primi statulul de cobeligerant.

Liga romanilor liberi


In toamna anului 1950, impreuna cu alti fosti membri ai Comitetului National Roman si alte personaje ale exilului romanesc, Grigore Gafencu pune bazele unei noi organizatii: Liga Romanilor Liberi. Curand, va parasi Liga, dar va contiuna sa activeze in cadrul exiluilui romanesc, mentinand totodata stranse legaturi cu diverse organizatii, asociatii, grupuri ale diasporei romanesti in cautarea unei baze largi si credibile de actiune comuna. Prin statut, liga i definea activitatea n modul urmtor: "Liga Romnilor Liberi are drept scop s lupte pentru liberarea Patriei de sub jugul strin i tirania comunist i pentru restabilitea unei Romnii independente, ntregite, democratice i constituional monarhice. n acest scop liga se va strdui: a.- s nmnuncheze, ntr-un spirit de frie i strns colaborare, pe toi romnii care sunt cluzii de principiile definite n acest Statut, coordonnd activitatea lor nchinat aprrii drepturilor neamului romnesc i dezvluirii nelegiuirilor comise n Romnia de ctre Rusia Sovietic. b.- s apere drepturile i interesele romnilor pribegi n faa forurilor competente i s sprijine aciunile de ajutorare a refugiailor. c.- s sprijine manifestrile culturale romneti i pregtirea unor elemente folositoare refacerii rii. d.- s stabileasc i s ntrein legturi de colaborare cu toate organizaiile de romni liberi, n msura n care acestea au obiective i principii compatibile cu ale Ligii. e.- s stabileasc i s ntrein legturi de prietenie i de colaborare cu organizaiile asemntoare, formate din refugiaii aparinnd celorlalte naionaliti aflate sub tirania sovietic."

Tuesday Panel
Concomitent cu aceasta activitate, Grigore Gafencu a militat pentru realizarea unei colaborari intre reprezentantii exilului din tarile Europei aflate sub stapanirea sovietica. El insusi a pus bazele unui centru de dezbateri Tuesday Panel, in care reprezentatii din exil ai diverselor popoare din Europa Centrala si de Rasarit de la rusi, la sarbi, croati, cehi, germani, etc.- se intalneau cu regularitate in locuinta lui Grigore Gafencu din New York pentru a dezbate probleme de interes comun, inclusiv proiecte privind colaborarea intre tarile lor dupa eliberarea de sub stapanirea sovietica si caderea regimului comunist. Tuesday Panel va organiza la 11 februarie 1951, la Philadelphia, o mare manifestatie a exilului din tarile Europei rasaritene, incheiata cu o Proclamatie care evidentia setea de libertate a popoarelor lor asuprite. De asemenea, Grigore Gafencu va fi un participant activ la mai multe sesiuni de dezbateri ale Adunarii Natiunilor Europene Captice, organizatia cea mai cuprinzatoare a exilului din Europa Centrala si Rasariteana, creata la New York, in zilele de 20-21 septembrie 1954.

Grigore Gafencu factorul principal de care depindea victoria in confruntarea cu totalitarismul comunist il reprezentau S.U.A. Rolul Americii ca factor determinant in confruntarea cu imperialismul sovietic era, de fapt, cvasigeneral impartasit de exilul est-european, care nu intamplator si-a creat peste ocean organisme reprezentative: Comitele Nationale. La fel gandeau si milioanele de oameni aflati dupa Cortina de Fier, inclusiv romanii, carora Grigore Gafencu avea grija sa le faca cunoscuta orice declaratie sau luare de pozitie a autoritatilor americane, in sprjinul tarilor aflate sub stapanirea imperialismului sovietic. In august 1952,cand generalul Dwight Eisenhower a facut referire la tragedia tarilor din Europa de Rasarit, Grigore Gafencu considera ca S.U.A erau de partea tarilor rasaritene aflate sub jugul sovietic.

Grigore Gafencu a dezbatut problema pacii, si a descifrat scopurile ascunse ale propagandei sovietice, privind incheierea pacii pe continent. Prin pace europeana-arata Grigore Gafencu-URSS-ul intelege o tranzactie cu privire la Germania si incheierea unui pact de securitate la care sa participe atat tarile apusene libere, cat si cele satelite. Moscova nu dorea, de fapt, sa fie cercetate starile asupra carora URSS-ul si-a intins obladuirea, ci numai acele probleme unde mai sunt foloase de castigat. A face pace in Europa inseamna, pentru Guvernul sovietic a imparti in Europa ceea ce mai ramane de impartit, pastrand intacte cuceririle sovietice de pana acum. Si fiindca problema pacii europene interesa si poporul roman, Grigore Gafencu ii asigura pe cei din tara ca glasul nostru va cauta sa patrunda si sa se faca ascultat acolo unde trebuie. El arata ca pacea europeana nu insemna doar rezolvarea problemei germane, ci si o revizuire a tuturor starilor de pe continent ramase nelamurite, a tuturor problemelor pendinte, tuturor faptelor implinite, dar nerecunoscute si nelegalizate, dar care intretin tulburarea in Europa. El arata ca tratatele de pace incheiate in 1947 cu Romania, Ungaria si Bulgaria nu au restabilit cu adevarat stari de pace, deoarece prevederile lor au fost incalcate de puterea ocupanta, cat si de guvernele numite de aceasta, alegerile au fost falsificate, partidele politice lichidate, etc., iar puterile apusene nu recunosc aceste nelegiuiri.

Coexistenta pasnica
Pentru Gafencu, pentru ca coexistenta pasnica sa fie ceva nou si temeinic si nu numai o stare de fapt , cum a fost pana acum, era necesar sa se ajunga la o intelegere cu privire la doua puncte. In primul rand sa fie deslusit principiul pe care sa se dezvolte viata popoarelor in Europa. Si aceasta era-cum cereau occidentalii-principiul unor alegeri libere sub control international in toate tarile europene, de o parte si de alta a Cortinei de Fier. Dar-observa Gafencu-acest principiu care e la baza oricarei intelegeri temeinice de pace, punea la grea incercare stapanirea sovietica in Europa rasariteana. Acest fapt era probat de alegerile recente ce avusesera loc in Berlinul occidental, unde partidele extremiste-nationalsocialistii si comunistii-nu obtinusera niciun loc in Senatul orasului. A doua conditie pentru ca coexistenta pasnica sa poate fi contruita pe incredere era realizarea unei dezarmari sub control international efectiv si permanent. Dar, cum demonstra trecutul recent, URSS nu era dispus la un astfel de control.

In urma Conferintei care a intrunit la Venetia numerosi fruntasi ai miscarii pentru unirea si federalizarea Europei, parerea unanima a acestor fruntasi e ca asa-zisa ofensiva de pace e un temei mai mult nu pentru a incetini, ci, dimpotriva, pentru a grabi si desavarsi opera de de unificare europeana. In Europa, buna vointa a noilor carmuitori sovietici nu a iesit inca la iveala. Intre timp insa e de dorit ca Europa sa desluseasca intersele ei comune si sa fie gata sa se apere cu puteri unite. Aceasta sarcina priveste indeosebi cele 6 state din Europa apuseana, stranse laolalta intr-o Comunitate Europeana, care e pe cale sa-si dea o randuire economica, militara si constitutionala. Aceasta Comunitate, ingradita deocamdata, isi va implini cu atat mai desavarsit menirea cu cat va izbuti mai bine sa reprezinte de la inceput nazuintele si interesele Europei intregi. Cand stapanii acestei imparatii, fie ei tari sau fruntasi bolsevici, isi da deau seama caraportul de forte dintre Rusia si potrivnici ca Napoleon si Hitler, s-au invoit sa faca jocul politicii rusesti, impartind cu Rusia popoarele mai slabe din Rasaritul European, si incheid tratate de compromis si pace inselatoare, care duceau neaparat la noi razboaie si la cele mai cumplite tulburari. Europa de atunci-adica Franta, Anglia, Sardinia, sprijinite de Prusia si de Austriafusesera unite in lupta impotriva politicii de cucerire si de cotropire a Rasaritului European, dusa de Rusia sub imparatul Nicolae I. Europa a ramas unita in ciuda ademenirilor cuprinse in ofensiva de pace a tarului Alexandru al II lea si astfel a izbutit sa duca la indeplinire un plan de ordine si de pace europeana, incheind cu Rusia tratatul din Paris 1856. E tratatul care a ingradit Rusia in cuprinsul hotarelor ei si care a asezat tarile rasaritene si indeosebi tara noastra romaneasca, sub obladuirea dreptului international si al puterilor europene. Iar pacea astfel stabilita a tinut zeci si zeci de ani.

Apusul unit si asezat din nou in fata unei incercari rusesti de a schimba sirul intamplarilor, are de ales calea ce mai potrivita pentru a trage folos din aceasta incercare. Daca Malenkov vorbeste de pace, e fiindca nu se simte tare. Lumea libera pe care o infrunta e prea intinsa si prea unita. URSS-ul doreste un ragaz. Apusul se poate invoi, cum au facut Napoleon si Hitler, ca sa stea la tocmeala, sa jertfeasca principiile si pe cei slabi, sa incheie o pace de compromis. Peste cateva luni razboiul va izbucni, mai crancen ca niciodata. Apusul poate, de asemenea, amintindu-si binefacerile tratatului din Paris,sa ramana puternic si unit, deslusind conditiile precise pentru incheierea unei paci de ordine si de drept. Nu e calea poate cea mai scurta, nici cea mai usoara. E singura insa care duce la tel, adica la o pace adevarata, statornica si dreapta. E calea pe care Apusul a si ales-o, asteptand desfasurarea ofensivei domnului Malenkov si a tovarasilor sai.

Grigore Gafencu s-a implicat si in constructia noii Europe, militand in cadrul Miscarii Federalistilor Europeni pentru unitatea continentului si integrarea tarilor din Europa Centrala si Rasariteana,dupa eliberarea lor de sub regimul comunist, in Statele Unite ale Europei.De asemenea, a participat la Congresul din mai 1948 de la Haga care a pus bazele unui proiect politic important, concretizat un an mai tarziu, tot la Haga, prin crearea primului organism cu chemare paneuropeana:CONSILIUL EUROPEI.

Telurile Congresului din Haga, 1948, au fost astefel lamurite: -sa dovedeasca sprijinul intins de care s-ar bucura cauza Europei unite in toate tarile vechiului continent. -sa cerceteze metodele politice pentru uniresi sa faca recomandatii practice guvernelor respective. -sa dea un avant nou campaniei pentru unire. Congresul din Haga a avut in Europa si in lumea intreaga un urias rasunet. Guvernele tarilor apusene, nevoite sa tina seama de problema unirii tirlor europene intr-o comunitate politico-economica organizata, au luat in cercetare masurile ce le fusesera date la Haga.Si chiar inainte de sfarsitul anului 1948, 15 state europene s-au invoit sa dea viata unui Consiliu European, compus dintr-o Adunare consultativa cu delegati desemnati fie de guvernele, fie de parlamentele nationale, si de un organ executiv, prin care se rosteau ministrii de externe ai celor 15 state. Sediul acestui Consiliu European a fost randuit la Strasbourg. Inraurirea Miscarii Europene asupra Consiliului European si a guvernelor nationale a fost tot mai insemnata si a izbutit sa invinga in buna parte tendintele conservatoare si anti-federaliste ale organizatiilor de stat. Astfel, datorita ministrului de externe francez Robert Schuman, s-a ajuns pe plan politic si economic la federalizarea unor functiuni deosebite, ca cele in legatura cu industriile de fier si de carbune. In acelasi gand federalist a fost conceput proiectul unei comunitati de aparare europeana-proiectul armatei europene.

Pe masura ce ideile sprijinite de Miscarea Europeana patrundeau in domeniul politic si duceau la infaptuiri sau proiecte precise si de ordin practic, cercul statelor europene hotarate si in masura sa paseasca ianinte pe calea unei uniri organice se miscora. In schimb, in sanul Miscarii Europene, reprezentanti ai tuturor popoarelor europene-considernadu-se mai presus de orice europeni-muncesc si lupta laolalta pentru implinirea ideilor lor. Si in aceasta Miscare isi au pastrate locurile lor,ocupate de la inceput,europenii din Rasarit, reprezentantii liberi ai popoarelor noastre cotropite, care dau glas vointei de libertate si de unire a intregului Rasarit European. Al doilea congres din Haga, care se intruneste peste cateva zile, la chemarea Miscarii Europene, are un scop precis si restrans: el trebuie sa mobilizeze opinia publica europeana ca sa indemne guvernele si parlamentele celor 6 state sa accepte constitutia si armata europeana si sa constituie astfel cel dintai cheag al unei comunitati surpra-nationale.

Conferinta de la Paris avea scopul sa consfinteasca izbutirea sfortarilor indelungate prin care puterile apusene, primind in randurile lor Republica Federala Germana,au intarit si mai puternic comunitatea statelor atlantice, legand de pactul pe care se intemeiaza aceasta comunitate un organism nou si insemnat:Uniunea Europei Apusene. Aceasta Uniune care cuprindea 7 state:Franta, Anglia, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburgul si Germania Apuseana e un inceput de inchegare apuseana.Ea e menita sa se dezvolte in adancime si in intindere. In adancime,intarind si inmultind organele comune ,chemate sa dea Uniunii un caracter tot mai pronuntat de unitate si comunitate. In intindere, Uniunea se va dezvolta cuprinzand, rand pe rand,statele care vor avea dorinta si putinta sa se lege de Europa Unita. Adunarea din Paris a putut avea infatisarea si intelesul nu numai unei conferinte diplomatice,ci a unei adevarate intalniri intre popoare, impacate intre ele si unite. O data cu incheierea Adunarii din Paris, lumea apuseana, unita si intarita, e gata sa stea de vorba cu URSS-ul.Apusenii propun o conferinta in patru pregatita de ministrii de externe ai SUA, Angliei si Frantei si la care sa ia parte apoi si sefii de guverne si care sa ajunga la un mijloc de a lega libertatea de discutie si ridicarea tuturor problemelor . Un asemenea plan de ingradire a inarmarilor nu va fi primit de apuseni daca va avea drept scop ascuns slabirea si dezintegrarea lumii apusene.

Bucuria cea mai mare mi-a fost data insa la intoarcerea mea la Bonn, unde se adunasera numerosi romani si romance din toate orasele libere ale Germaniei, ca si multi germani, ca si multi germani din Romania, care mi-au cerut sa le vorbesc si lor, in limba noastra []. A fost pentru noi toti o mangaiere, de a putea impartasi, timp de cateva ceasuri, simtamintele noastre romanesti, de a pomeni de dorul de tara care ne copleseste pe toti, de a da glas credintei noastre statornice si de neinvins ca ne va fi dat sa regasim o tara libera si neatarnata si de a inchina un pahar cu vin de Rhin, in cinstea neamului care ne e drag-sunt ultimele cuvinte pe care ascultatorii din Romania le-au auzit rostite de Grigore Gafencu. Si ele erau marturisiri de dragoste si de dor de tara. Nu a mai avut prilejul sa-si revada tara mult iubita, caci la 30 ianuarie 1957 Grigore Gafencu a decedat.

UE este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput in anul 1951, intre 6 tari europene (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda).Dupa 50 de ani si 6 valuri de aderare, UE are astazi 27 de state membre.
1958- Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxembourg, Olanda
1973Danemarca, Irlanda, Regatul Unit.

1981-Grecia

1986-Portugalia, Spania

1995-Austria, Finlanda, Suedia.

2004- Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

2007Romania, Bulgaria

Grigore Gafencu
Acela care va vorbeste priveste ca o cinste deosebita a vietii sale faptul ca a avut parte sa ia cuvantul, la acea sedinta solemna ( Congresul din Haga ) , ca sa expuna nazuintele tarilor din rasaritul european.

Proiect realizat de :
Elev : Prisacaru Raffaela Ana-Maria Liceul Regina Maria Dorohoi Clasa : a 11-a E Profesor coordonator : D-l Sulic Adrian

Bibliografie
http://www.humanitas.ro/grigore-gafencu http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/grigoregafencu-primul-roman-care-a-deschis-usaue/