Conceptele de crestere, maturizare si dezvoltare in raport cu formarea personalitatii

Conform dictionarului explicativ al limbii romane PERSONALITTE, personalitati, s.f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). Din fr. personnalit, germ. Personalitt. O a doua definitie foarte importanta PERSONALITTE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele prop rii ale unei persoane; originalitate, individualitate. (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intrun domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalit, it. personalit] Personalitatea reprezinta un ansamblu unitar, integral si dinamic de insusiri, procese si structuri psihofiziologice si psiho-sociale, care diferentiaza modul de conduita al unui om in raport cu altii, asigurandu-i o adaptare originala la mediu, strans legata de o activitate constienta, creativa si eficienta. Cresterea, maturizarea si dezvoltarea fiintei umane sunt elemente stadiale ale formarii personalitatii. Dezvoltarea fiintei umane se realizeaza atat ca etapa de crestere care este o evolutie in principal cantitativa - , cat si ca etapa de maturizare care este in principal o evolutie calitativa asa cum ar fi de exemplu trecerea de la structura infantila la structura adulta a personalitatii individului. Intre cele doua etape cresterea si maturizarea exista relatii, interactiune, in sensul ca elementele maturizarii sunt pregatite in timpul cresterii, maturizarea perfectand elementele cresterii. In general, prin dezvoltare se intelege, un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentand o unitate functionala, mai mult sau mai putin inchegata, cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapa la alta implica atat acumulari cantitative, cat si salturi calitative. Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea psihica se inscrie ca o veriga in lantul transformarilor care se petrec in Univers, o veriga c u o pozitie aparte, care uneste naturalul si socialul intr-o sinteza indisolubila si originala. (P. Golu) Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor interni si externi. Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra dezvoltarii si formarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica. Pedagogia a reusit sa stabileasca factorii principali ai dezvoltarii personalitatii. Acesti factori sunt: ereditatea, ca factor intern, cu caracter filogenetic, care se interfereaza in procesul formarii personalitatii cu procesele

psihosociale, educationale si ale experientei individuale ale evolutiei fiintei umane; mediul, ca factor extern si educatia, ca factor mixt intern si extern. Istoria pedagogiei, ca si a altor stiinte socio-umane, inregistreaza si ne prezinta o disputa ideatica deosebita cu privire la puterea factorilor dezvoltarii personalitatii. In aceasta disputa ideatica si-au facut prezenta mai multe teorii, printre cele mai importante fiind: a) Teoriile ereditariste sustin rolul determinant al ereditatii in evolutia fiintei umane (Platon, Confucius, Schopenhauer, Lombroso, Herbert Spencer etc) Ereditatea este un factor important al dezvoltarii fiintei umane,teoriile ereditariste exagereaza rolul ereditatii, inlaturand rolul modelator al celorlalti factori: mediul social si educatia. Sunt teorii pesimiste, in opozitie cu conceptia educabilitatii, fapt ce diminueaza rolul real si demonstrat al educatiei si mediului social. De la afirmarea primatului ereditatii, s-a ajuns, treptat, la absolutizarea acesteia si apoi la sustinerea invariantei ereditatii biopsihice. b) Teoriile ambientaliste sustin rolul determinant al mediului, indeosebi socio-cultural, in care este inclusa si educatia (Locke, Rousseau, Helvetius, Watson etc.) Filosoful si pedagogul englez J. Locke sustine in lucrarea sa Eseu asupra intelectului omenesc ca la nastere sufletul omului este asemanator unei table nescrise (tabula rasa), ca in intelect nu exista nimic care sa nu fi trecut inainte prin simturi. Educatia este aceea care determina diferenta dintre oameni. Materialistii franceza ai secolului al XVIII - lea atribuiau un rol imens, mergand pana la afirmatia ca prin educatie poate fi schimbata insasi societatea. Helvetius este de parere ca oamenii sunt egali de la natura, deosebirile dintre ei fiind rezultatul faptului ca unii au primit o educatie mai buna, in timp ce altii au primit o educatie mai redusa sau au fot privati de ea. Teoriile ambientaliste, care sustin indeosebi puterea educatiei, reprezinta pozitii pedagogice constructive. Ele sunt unilaterale, deoarece neglijeaza mediul social si ereditatea. c) Teoriile triplei determinari sustin rolul ereditatii, mediului, cel social indeosebi si educatia, aceasta din urma avand un rol precumpanitor in dezvoltarea personalitatii (Democrit, Diderot, Herzen, Rosca etc) Aceste teorii sustin ca dimensiunile (calitatile) personalitatii care s-au dezvoltat in decursul vietii individuale a omului sunt rezultatul interferentei posibilitatilor si influentelor celor trei factori: ereditate, mediu social si educatie. Teoria triplei determinari evidentiaza adevarul ca personalitatea este o unitate biopsihosociala, rezultat al interactiunii celor trei factori ereditate, mediu si educatie. Ea constituie conceptia pedagogica stiintifica optimista despre dezvoltarea personalitatii, care a contribuit si va contribui la dezvoltarea si perfectionarea educatiei si a invatamantului. Prin dezvoltare, in general, se intelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou, printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa reprezentand o unitate

functionala mai mult sau mai putin inchegata, cu un specific calitativ propriu. Trecerea de la o etapa la alta implica atat acumulari cantitative cat si salturi calitative, acestea aflandu-se intr-o conditionare reciproca. Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate si mai subtile ale fiintei umane cu mediul in care traieste si se formeaza. Dezvoltarea umana are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu reinnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea umana este rezultatul actiuniii contradictiilor ce se constituie mereu intre capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce in ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat in devenirea sa. Dezvoltarea umana este strans legata de libertatile si demnitatea individului. Dezvoltarea umana tine de extinderea posibilitatilor oamenilor. Desi ea include cele trei componente (venituri, sfera ocrotirii sanatatii si invatamantul) ale indicelui dezvoltarii umane (IDU) conceptul este mult mai amplu. Indicele dezvoltarii umane (IDU, Human Development Index in engleza) este o masura comparativa a sperantei de viata, alfabetizarii, invatamantului si nivelului de trai. In acest fel, este folosit pentru a compara mai bine nivelul de dezvoltare a unei tari decat PIB-ul pe cap de locuitor, care masoara doar prosperitatea materiala si nu alti indicatori socioeconomici. Indicele a fost inventat de economistul pakistanez Mahbub ul Haq. Indicele dezvoltarii umane, pentru majoritatea statelor membre ONU, este actualizat in fiecare an de Programul de Dezvoltare al Natiunilor Unite si publicat in Raportul de Dezvoltare Umana. Ultimul indice al dezvoltarii umane a fost realizat in 2006 utilizand date din 2004. In 2004, Romania a avut un IDU de 0,805, insemnand ca tara are un nivel avansat de dezvoltare umana si este situata pe locul 60 din lume. Este pentru prima oara cand Romania a atins acest nivel, dat fiind ca in 2003, IDU-ul era de 0,796 (locul 64), adica dezvoltare umana medie.