UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U.342.72(498)(043.3)

POPESCU NICOLAE

NON-DISCRIMINAREA PRIN PRISMA PRINCIPIULUI FUNDAMENTAL DE DREPT AL EGALITĂŢII

Specialitatea: 12.00.01– Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria doctrinelor politice şi de drept Teză de doctor în drept

Conducător ştiinţific:

Andrei SMOCHINĂ,
dr. habilitat în drept, prof. univ.

Autorul:

Nicolae POPESCU

Chişinău, 2010

© POPESCU NICOLAE, 2010

2

CUPRINS ADNOTARE..............................................................................................................................5 LISTA ABREVIERILOR.........................................................................................................8 INTRODUCERE................................................................................................................ .. .. 9 I. ANALIZA SITUAŢIEI PRIVIND FENOMENUL DISCRIMINĂRII PRIN 19

RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CA MIJLOC DE ASIGURARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI DE ELIMINARE A DISCRIMINĂRII................... 1.1. Egalitatea şi nondiscriminarea în sistemul principiilor de drept .......................................19 1.2. Egalitatea şi nediscriminarea - principii de drept în vederea protecţiei, promovării şi garantării drepturilor omului......................................................................................................29 1.3. Aspecte cu privire la coraportul dintre fenomenul discriminării si respectarea drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii .................................................................................40 1.4. Concluzii la capitolul I .......................................................................................................51 II. ELIMINAREA DISCRIMINĂRII CU REFERIRE LA DIFERENŢELE DINTRE PERSOANE PRIN PRISMA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂŢII ÎN DREPTURI ……………………………………………………………………….. 53 2.1.Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale...............................53 2.2.Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva melting pot-ului, a multiculturalismului, a pluralismului etnic şi a grupului dominant .......................................60 2.2.1. Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană ........................................................67 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova .....................................73 2.3. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios ....................................................77 2.4.Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex ........................................................................................ ..82 2.5.Problemele îmbătrânirii şi ageism-ul contemporan.............................................................92 2.6. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi..........................................................................................................98 2.7. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană............................102 2.8. Concluzii la capitolul II.............................................................................................……108

3

III. PROTECŢIA JURIDICĂ ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII.....................................110 3.1. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminării............................110 3.2. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării ...................129 3.3. Analiza cadrului instituţional din România şi Republica Moldova privind eliminarea discriminării............................................................................................................................142 3.3.1.Contextul legislativ al non-discriminării în România ...................................................148 3.3.2.Integrarea europeană .....................................................................................................163 3.4. Concluzii la capitolul III .................................................................................................169 CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ............................................................171 BIBLIOGRAFIE .................................................................................................. ...............175 TABELUL nr.1 ....................................................................................................................185 TABELUL nr.2......................................................................................................................185 TABELUL nr.3......................................................................................................................186 TABELUL nr.4.....................................................................................................................186 TABELUL nr.5.....................................................................................................................187 TABELUL nr.6.....................................................................................................................187 TABELUL nr.7.....................................................................................................................188 ANEXA 1 ..................................................................................................................... ........189 ANEXA 2 ...................................................................................................................... .......194 DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII...............................................198 CV AL AUTORULUI ..........................................................................................................199

4

pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. gender. în evidenţierea măsurilor de diminuare a inegalităţilor. Structura tezei: introducere. problema discriminării şi drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii în drepturi şi a principiului non-dicriminării dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept. rasism. ca material iniţial pentru o abordare ulterioară mai aprofundată a problemei analizate la dezvoltarea continuă a ştiinţei teoriei generale a dreptului. în plan normativ-legislativ. eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane. trei capitole. Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în studierea complexă a a unei teme de incontestabilă actualitate teoretică. 177 de pagini de text de bază. libertăţi. analiza cadrului normativ naţional şi internaţional referitor la discriminare şi determinarea atribuţiilor instituţiilor naţionale şi internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de manifestare a discriminării. Numarul de publicaţii la tema tezei: Rezultatele tezei de doctorat au fost expuse în 12 lucrări ştiinţifice publicate în culegeri şi reviste de specialitate din Republica Moldova şi România. Teză pentru obţinerea gradului ştiinţific de doctor în drept. diversitate etnică. în definirea faptelor care nu constituie discriminare şi în definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice. 2010. Cuvinte cheie: egalitate.. multiculturalism. drepturi. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reflectă în analiza formelor de discriminare. ageism.ADNOTARE POPESCU Nicolae „Non-discriminarea prin prisma principiului fundamental de drept al egalităţii” . Domeniul de studiu şi obiectivele lucrării: examinarea multiaspectuală a conceptului de discriminare prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept. xenofobie. 7 tabele. stereotip. democratic şi social în România. bibliografie din 155 titluri. în procesul de reformare a legislaţiei ce reglementează protecţia juridică a drepturilor omului Implementarea rezultatelor ştiinţifice: rezultatele cercetării şi propunerile efectuate pe tema tezei au servit drept suport pentru elaborarea unui concept teoretic despre racordarea legislaţiei naţionale la cea internaţională în domeniul eliminării discriminării. concluzii şi recomandări.Volumul total al publicaţiilor la tema dată este de circa 12. Valoarea aplicativă a lucrării Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi utilizate de asemenea: în plan doctrinar-teoretic. toleranţă. 2 anexe. discriminare. intoleranţă. în activitatea de legiferare.00 c. 5 . Chişinău. prejudecată.a.

175 pages of basic text. Specialty 12.01 . mass disorders and other social movements. by building a society of nondiscrimination in Romania and development. Scientific novelty and originality: to study complex phenomena of discrimination and. conclusions and recommendations. in this sense. Practical value of the work: the analysis of forms of discrimination in terms of social practice has been argued that discrimination can lead to separatism.gender. tolerance. which allow to draw conclusions. The thesis for obtaining the academic degree of Doctor in Law. terrorism. Study domain and objectives of the work: complex examination of the phenomenon of discrimination in light of contemporary constitutionalism. 7 tables.freedoms.00. 2010.democracy ." Non-discrimination in terms of fundamental legal principles of equality ".ANNOTATION POPESCU Nicolae. Theoretical significance: the results of investigations will contribute to further development of science to the general theory of law. the concept of eliminating discrimination. prejudice. history and state law. 6 . stereotypes. multiculturalism.ageism. the concept of local development in contemporary doctrine of the elimination of forms of discrimination by developing and proposing new principles results. ethnic diversity. generalizations and laws of scientific likely to generate original solutions for science and practice in eliminating discrimination. Dissertation structure: introduction. the legal protection of human rights and in particular.discrimination.xenophobia.General theory of law. to deepen the theoretical knowledge on forms of discrimination. the history of political and legal doctrines.rights. three chapters.intolerance.racism. bibliography of 155 titles. Kishinev. by virtue of this. Number of publications on the topic sentence: 12 results are published in scientific papers. Key words: equality. 2 annexes.ombuds man.

а также разработки . а полученные выводы и рекомендации могут быть использованы в совершенствовании правовой базы в данной области. 2 приложения. Новизна и оригинальность исследования: Научная новизна исследования обеспечена аргументацией в необходимости разработки концепции и механизмов и анализ основных национальных и упразднения сложного явления. Практическая значимость работы: Результаты исследования могут служить дополнением к лекциям по такой фундаментальной дисциплине как теория государства права или могут быть использованы в разработке новых специальных курсов.. Предмет исследования и задачи работы: докторская диссертация посвящена комплексному анализу проблематики и определению теоретических и практических проблем в свете ликвидации всех форм дискриминации.Аннотация Попеску Николай "Недопущение дискриминации в свете основополагающего принципа равенства "Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. свободы. как дискриминация. библиографический список из 155 названий. права. Кишинев. на базе правового регулирования национальных и 7 . предрассудки. терпимость. этническое разнообразие. 3-х глав. в силу этого. дискриминация. общие выводы и рекомендации. 2010. и в этом смысле была предложена его политико-правовая характеристика международных нормативного актов. концепции и механизмов недопущения дискриминации международных норм права. равенство. Ключевые слова: многообразие культур. aнализa и выделении основных форм дискриминации. Теоретическое значение: Использованная методология свидетельствует о междисциплинарном характере исследования и соответствует современным тенденциям развития теории государства и права. Количество публикаций по теме диссертации: результаты кандидатской диссертации были изложены в 12 научных работах. стереотипы. старение. 7 таблиц. 175 страниц основного текста. Структура диссертации: введение.

CHDOR CNCD CP CSCE DUDO EC ed. CE CEDO Curtea CEM CERI cit.U. cap. pct. sec.a. para. HIV/SIDA hot.d. OIM ONG ONU OSCE p. c. ex.m.A.LISTA ABREVIERILOR alin.a.Comitetul Helsinki articol contra capitol Consiliul Europei Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale Curtea Europeană a Drepturilor Omului Centrul European de Monitorizare asupra Rasismului şi Xenofobiei Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei citată de Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din România Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării Codul Penal Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa Declaraţia Universală a Drepturilor Omului European Commission (Comisia Europeană) editura etcetera exemplu Virusul Imunodeficienţei Umane/Sindromul Imunodeficienţei Dobândite hotărâre Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi Institutul Român pentru Drepturile Omului Liga Apărării Drepturilor Omului litera şi derivatele Monitorul Oficial număr Organizaţia Internaţională a Muncii Organizaţie neguvernamentală Organizaţia Naţiunilor Unite Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa pagina şi derivatele paragraful punct Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi altele şi aşa mai departe Statele Unite ale Americii secţiune Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului traducere (tradusă) Uniunea Europeană Tratatul Comunităţii Europene 8 . SIRDO trad. MO nr. PIDCP PNUD s. S. etc. ICNUR IRDO LADO lit. s. APADOR-CH art. UE TCE alineat Asociaţia pentru apărarea drepturilor în România.

politic şi economic în România şi Republica Moldova. acte de terorism şi violenţă au avut la origine discriminarea şi încălcarea drepturilor omului. Discriminarea ca formă de marginalizare de orice fel şi în orice situaţie este. adică protecţia egalităţii în drepturi. dar care nu pot fi confundate. fapt ce s-a evidenţiat necesar ca urmare a evoluţiei divergente a societăţii umane în perioade istorice sau 9 .INTRODUCERE Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Din multitudinea de drepturi consacrate de-a lungul evoluţiei normative. fapt ce dovedeşte interesul şi actualitatea acestei probleme. extrem de importantă în condiţiile transformărilor ce se produc în plan social. acest concept se rezumă la o egalitate de tratament între indivizi. un fenomen încă prezent în societatea democratică. cu efecte majore în viaţa juridică a fiecărei ţări. atât pe plan internaţional. printr-o analiză pe terenul disciplinei Teoriei generale a dreptului o problematică de mare actualitate. Teza tratează într-un mod nou. principiile egalităţii şi non-discriminării se evidenţiază ca un element armonizator al jurisprudenţei. dar mai ales al "tendinţelor juridice". Protecţia juridică a egalităţii în drepturi şi a nondiscriminării face parte integrantă din protecţia juridică a drepturilor omului. în demersul de aplicare a legii. sub toate aspectele sale. fiind atât de obişnuit încât este considerat normal de către foarte mulţi oameni şi a dăinuit în spaţiu şi în timp din cauza ineficienţei cadrului normativ şi instituţional şi a tolerării acestui fenomen de către stat şi societate. multe conflicte locale şi regionale. Protecţia juridică a drepturilor omului presupune implicit garantarea folosinţei şi exercitării acestor drepturi fără privilegii şi fără discriminări. din păcate. Diversele situaţii concrete care se reflectă în norma juridică trebuie să se adapteze permanent diferitelor circumstanţe făra a provoca discriminării care ar duce la crearea unui dezechilibru între egalitate şi nondiscriminare. În esenţă. cât şi naţional. Combaterea discriminării. cu formele sale multiple de manifestare este o preocupare permanentă şi prioritară abordată în cadrul organismelor. manifestându-se în general ca o "entitate suprastatală" ce impune statelor o afinitate spre egalitate. noţiuni strâns împletite. Problematica discriminării pare a se erija într-un litigiu fundamental al societăţii umane în contextul actual. agenţiilor şi centrelor specializate. în vederea explicării ştiinţifice şi a identificării soluţiilor adecvate restrîngerii fenomenului în cauză. cu cele două componente internă şi internaţională.

Aceste inegalităţi primitive joacă astăzi rolul de fundament al unor discriminări de profunzime ce constituie un impediment semnificativ în calea dezvoltării sub aspect economic. constituind drept sursă primară a discriminării necesitatea. şi pe de altă parte. au fost de cele mai multe ori zădărnicite de o alegere deficitară a reperelor. şi cea de-a două calificată drept inegalitate morală sau politică. pentru a putea ulterior proceda la o eliminare. norma dreptului internaţional. De-a lungul dezvoltării societăţilor. Aceasta din urmă reprezintă adevarata discriminare pusă în discuţie şi. Astfel. de forţa corpului. eliminarea oportunităţii de a valorifica resursele existente şi a crea. pe de o parte. unde nu există suficiente date privind discriminarea la locul de muncă şi. angajatorii nu realizează faptul că diferenţierea în sens negativ a persoanelor din firmă face ca acestea să nu mai poată fi folosite la capacitatea maximă. Din cauza acestei diversităţi conceptuale. rezultă tocmai din activitatea omului. ca de exemplu diferenţa dintre indivizi dată de vârstă. deoarece au un caracter relativ faţă de factorii timp şi spatiu determinaţi chiar de faptul ca în esenţă sunt o convenţie arbitrară a omului. Omul. În acest sens. în sens larg. determinată exclusiv de legile mediului înconjurator. se diferenţiază două tipuri de inegalitate: una naturală. majoritatea filozofilor au căutat aceste origini prin raportare la omul modern. ci şi. paradoxal. cel anterior creării comunităţilor umane. având la bază liberul arbitru şi implicit intelectul evoluat al fiinţei umane. de asemenea. acţionează în detrimentul celorlalţi indivizi. un exemplu concludent este chiar cazul României referitor la domeniul economic.drepturile şi libertăţile individuale. Rousseau se îndreaptă spre omul "natural". politic. o inegalitate de şansă. individul ca entitate de sine-stătătoare. ele nu pot constitui un sistem de referinţă.la nivel de principiu . În măsura în care dreptul internaţional postbelic garantează . atunci popoarele care se bucură astăzi de drepturi la autodeterminare sunt concepute ca fiind formate din cetăţeni liberi şi egali între ei. de stările de sănătate.zone diferite. În timp ce religia identifică aceste origini în voinţa divină. 10 . Societăţile de astăzi trăiesc sub tensiunea a doi factori determinanţi care sunt. din nevoia satisfacerii propriilor lipsuri materiale şi spirituale. iar acestea includ principiile egalităţii şi non-discriminării. eforturile de a determina originile inegalităţilor. deoarece discriminare nu înseamnă numai refuzul de a permite exercitarea unui drept legitim. de multe ori. J. angajaţii nici nu conştientizează că sunt supuşi unor astfel de tratamente. neţinând cont că acest tip de societate şi regulile ce o guvernează sunt artificiale. social şi cultural. ceea ce duce la pierderi financiare în activitatea socială viitoare.J. realitatea practică a statului naţional.

O compoziţie etnică omogenă a unei ţări determină orientarea globală a populaţiei spre o atitudine mai puţin 11 . din perspectivă juridică şi instituţională. Întrebările şi problemele legate de fenomenul discriminării obligă la o abordare interdisciplinară. atât în teoria dreptului. creşterii nivelului de educaţie. cât şi mai ales. întrucât fenomenul discriminării este circumscris atât juridic. Anumite schimbări prin care trece o societate . prin care s-au codificat drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare. dar mai ales studiul lucrărilor din ţările europene şi SUA. prin însăşi natura ei. expansiunii sistemelor media . ci şi faptul practic că limba şi cultura majorităţii asigură acesteia un asecendent în raport cu celelelate identităţi etnoculturale. diferită. determinat de realitatea socială. S-a dovedit necesară consultarea unor lucrări de specialitate. Discriminarea are o conotaţie negativă. Ea reflectă nu numai faptul ca statele actuale s-au format ca manifestare a etosului naţional.Realitatea este. a unor comentarii atât ale autorilor români. cât şi în ştiinţele juridice de ramură.pot duce la modificări ale orientării generale a populaţiei referitoare la valori. în care toleranţa este cuvântul de ordine. Analiza fenomenului discriminării prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept este multidisciplinară. atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional Până la al Doilea Război Mondial. Construirea unei societăţi a non-discriminării rămâne una din priorităţile societăţii contemporane. ca realitate socială. Problematica drepturilor omului reprezintă una dintre temele dominante ale vieţii politice şi ale dezbaterii publice în cea de a doua jumătate a secolului XX. extrem de complexă. unde studiul acestei problematici este datat la început de secol XX. Constituţiile majorităţii statelor conţineau unele prevederi cu privire la drepturile omului însă acestea nu au căpătat o dimensiune juridică internaţională pentru combaterea discriminării. Integrarea armonioasă a tuturor etniilor în viaţa întregii comunităţi contribuie la recunoaşterea lor ca diferiţi dar egali.de tipul dezvoltării economice. a discrimina înseamnă a separa ierarhizând. vom face trimitere la operele unor autori consacraţi. Aceasta diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional. evident. Statele în care principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să „acorde” norma de drept cu realitatea practică a ascendenţei culturii majoritare. tratând mai rău tocmai pe cei identificaţi ca victime ale unei discriminări. să evidenţiem şi să luăm în discuţie aspecte controversate ale discriminării.

unitatea. opinii. Ştiinţă şi Cultură. probabil datorită complexităţii 12 . Toleranţa nu este nici o concesie. Ea nu este doar o obligaţie de ordin etic: ea este de asemenea şi o necesitate politică şi juridică. dreptatea. În jurul acestor precepte călăuzitoare ale dreptului se dezvoltă întreaga viaţă juridică internă şi internaţională reprezentând un subiect de maximă rezonanţă în gândirea juridică. fapt ce a avut drept consecinţă îmbogaţirea spectaculoasă a conţinutului normativ al acestei norme juridice. Toleranţa este mai ales o atitudine activă generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altuia. exprimând cele mai înalte aspiraţii ale omului: libertatea. adoptată cu ocazia Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. a felurilor noastre de expresie şi a manierelor noastre de fiinţe umane. deschiderea spiritului. etc. nici condescendenţă ori indulgenţă. nu sunt cuprinse în documente complexe şi nu sunt adaptate la realităţile concrete. Principiile generale ale dreptului reprezintǎ o preocupare constantă a doctrinarilor. determinând în acelaşi timp existenţa realităţii juridice materiale în calitatea lor de premize ale ordinii juridice pozitive. p 3].tolerantă din punct de vedere etnic şi a arătat că acelaşi tip de compoziţie etnică a regiunilor istorice determină de asemenea o orientare spre intoleranţă etnică. E încurajată prin cunoaştere. principiul constituţional al egalităţii se exprimă printr-o serie de valori perechi precum: egalitate strictă/egalitate relativă. puncte de vedere referitoare la un domeniu aflat încă în mică măsură în atenţia autorilor români. toleranţa se defineşte ca fiind „respectul. delimitarea subiectului fiind realizată doar tangenţial şi destul de formal. Conform Declaraţiei Principiilor Toleranţei din 16 noiembrie 1995. au un caracter declarativ. Polimorfismul principiului constituţional al egalităţii face extrem de dificilă orice încercare de definire a acestui concept. existente în această perioadă. egalitate în faţa legii/egalitate prin lege. Doctrina românească nu s-a preocupat în amănunt cu definirea acestui standard. [137. lucrarea exprimă idei. În ansamblu. acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii. Problema discriminării în Republica Moldova este de actualitate. egalitate formală/egalitate materială. fondul dezbaterii fiind furnizat de către jurisprudenţa care a trebuit să remedieze această absenţă doctrinară printr-o adevarată avalanşă de aplicări specifice ale principiului general al egalităţii. conştiinţa credinţei. Indiferent că îl consideram drept un principiu obiectiv de drept sau un drept subiectiv fundamental. Toleranţa este armonia în diferenţe. egalitatea. prevederile legale referitoare la discriminare sunt dispersate . comunicarea şi libertatea gândirii.

Gordon Alport. criteriile constituţionale ale discriminării şi a specifica faptele ce nu constituie discriminare. din România. Dan Claudiu Dănişor. • explicarea corelaţiilor dintre egalitatea în drepturi şi nondiscriminare • a cerceta cauzele necesare la egalităţii. au examinat în lucrările lor unele aspecte ce ţin de principiul egalităţii în drepturi şi discriminare. Autori din România. Din analiza lucrărilor publicate rezultă că aspectele teoretice şi practice ale discriminării prin prisma principiului egalităţii nu au făcut până acum. Prezenta lucrare are drept scop analiza complexă a conceptului de discriminare prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept. Pentru îndeplinirea acestui scop au fost stabilite următoarele obiective: • definirea noţiunii de principii ale dreptului şi stabilirea aspectelor definitorii ale principiilor dreptului . Ion Dogaru. Gheorghe Avornic.S. Ion Deleanu.Tănăsescu. analiza cadrului normativ naţional şi internaţional referitor la discriminare şi discriminării. Boris Negru. • a defini şi a analiza conceptul de discriminare între teorie şi realitatea socială. utilizând o variată şi bogată documentaţie. Gheorghe Dănişor. Dumitru Baltag. crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea respectării drepturilor omului şi a principiului nondiscriminării prin prisma principiului determinarea atribuţiilor instituţiilor naţionale şi internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de manifestare a 13 . • a analiza abordarea istorică în timp şi spaţiu a evoluţiei inegalităţilor care au condus la discriminări. Corneliu Bârsan. Moldova. Dumitru Mazilu. Ioan Muraru. printre care E. • a analiza relaţia dintre prevederile legale interne şi reglementările internaţionale privind respectarea drepturilor omului. eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane. Teodor Cîrnaţ. Nicolae Popa. fără a avea pretenţia unei lucrări exhaustive.fenomenului. obiectul unor cercetări ştiinţifice complexe. • a analiza coordonatele ştiinţifice. • a analiza preocupările mai diminuate pentru justiţia concepută ca egalitate de tratament decât pentru justiţia concepută ca tinzând să diminueze inegalităţile. • elaborarea recomandărilor pentru perfecţionarea cadrului legal şi practic în domeniul nondiscriminării cu respectarea strictă a principiilor acestei instituţii juridice. Scopul şi obiectivele tezei. SUA.

elementul timp devine important şi actualizarea oricărei cercetării în acest domeniu dobândeşte o importanţă majoră. în definirea faptelor care nu constituie discriminare şi în definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice. atât în dreptul românesc cât şi în cel internaţional. democratic şi social în România. Tezele. în evidenţierea măsurilor de diminuare a inegalităţilor. pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. face trainice şi actuale cercetările repetate care îi sunt consacrate. Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul ca s-a efectuat un studiu a principiului egalităţii prin raportare la nediscriminare. Comportă caracter de noutate ştiinţifică studierea complexă a problemei discriminării şi drepturilor omului care reprezintă un interes aparte pentru orice specialist în domeniul dreptului. clasificarea. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reflectă în analiza formelor de discriminare. concluziile şi recomandările privind conceptul. la confluenţa mai multor ramuri ale ştiinţei juridice: teoria generală a dreptului. textele normative nu pot fi pe deplin înţelese decât dacă se au în vedere dinamica sa şi efectele pe care el le determină în practică. structura funcţională a principiilor non-discriminării şi egalităţii în drepturi completează baza teoretică a acestei categorii ştiinţifice.• a analiza dimensiunile interne şi internaţionale privind protecţia juridică a egalităţii în drepturi şi a nondiscriminării Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în studierea complexă a unei teme de incontestabilă actualitate teoretică. Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi utilizate de asemenea: în plan doctrinar-teoretic. În cuprinsul lucrării este menţionată existenţa duală ca terminologie a egalităţii şi nediscriminării. atât în constituţiile statelor cât şi în standardele internaţionale din domeniul drepturilor omului. Analiza principiului egalităţii şi a principiului nondicriminării. dreptul constituţional şi dreptul internaţional public. problema discriminării şi drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii în drepturi şi a principiului non-dicriminării dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept. Ştiinţa dreptului fiind o ştiinţă socială. ca material iniţial pentru o abordare ulterioară mai 14 . este realizată prin utilizarea metodei comparatiste în cadrul mai multor sisteme normative ce îmbogăţeşte semnificativ lupta împotriva prejudecăţilor şi ideilor false.

nelegitimă deoarece este arbitrară. a fost discutată şi recomandată spre susţinere de către Seminarul Ştiinţific Interuniversitar de Profil la specialitatea 12. nr.E. De asemenea. nr. România). sociologice. o parte din rezultatele cercetărilor au fost expuse şi aprobate în cadrul conferinţelor ştiinţifice naţionale şi internaţionale: Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice. La tema tezei au fost publicate 6 lucrări ştiinţifice: 1 monografie şi 5 articole.11/ 2008. Dreptul la Libera Circulaţie a Persoanelor în Spaţiul U. baza metodologică fiind compusă din îmbinarea abordării istorice. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană. Lucrarea a fost elaborată la Catedra de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.În „Legea şi Viaţa”. în activitatea de legiferare. Prevenirea şi Combaterea Faptelor de Discriminare. sistematice şi prospective. Investigaţia ştiinţifică realizată este amplă şi complexă . urmărind cu perseverenţă atingerea graduală a obiectivelor enunţate. Se poate afirma că nediscriminarea este o justiţie egală pentru toţi fără privilegii şi fără discriminări. Instituţia Avocatul Poporului (19 octombrie 2006 – Constanţa. Conferinţa Internaţională « Omul în Societatea Bazată pe Cunoaştere » ( 23–25 noiembrie 2006. nr. În vederea cercetării cât mai complete a obiectului investigaţiilor. Discriminare şi Prejudecată. istoria statului şi dreptului.În „Revista Naţională de Drept”. Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan. unele concluzii şi recomandări au fost publicate în reviste de specialitate din Republica Moldova şi din România.9/ 2007. ci constă în diferenţa sau distincţia interzisă. 2008.aprofundată a problemei analizate la dezvoltarea continuă a ştiinţei teoriei generale a dreptului. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Partcipare 15 . Aprobarea rezultatelor.00. În „ Legea şi Viaţa”. nr. în procesul de reformare a legislaţiei ce reglementează protecţia juridică a drepturilor omului Studiul analizează discriminarea care se defineşte nu doar prin simpla referire la diferenţă. constatarea şi sancţionarea actelor de discriminare. . Rezultatele cercetării autorului. interzisă întrucât este nelegitimă. istoria doctrinelor politice şi de drept. nr. în plan normativ-legislativ. am selectat metodele adecvate de cercetare ştiinţifică a principiilor non-discriminării şi egalităţii în drepturi. S-au efectuat cercetări complexe şi comparative referitoare la organismele abilitate cu prevenirea.6 /2008.01 – teoria generală a dreptului. Sibiu.4 /2009. Lucrarea analizează cadrul instituţional privind eliminarea discriminării. Egalitatea de Şanse în România. La fel.În „Legea şi Viaţa”. În „Legea şi Viaţa”. fiind discutată şi recomandată spre susţinere.comparativ juridice.8 /2008. România).

. Primul capitol este dedicat „Analizei situaţiei existente cu privire la fenomenul discriminării prin prisma respectării principiului egalităţii ca mijloc de asigurare a drepturilor omului şi de eliminare a discriminării” . Simpozion Internaţional « Marca. ţin cont de esenţa. Capitolul al doilea – Eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane prin prisma respectării principiului egalităţii în drepturi . rasă. fapt ce exclude discriminarea. studii. manuale. modalitatea de aprobare a rezultatelor şi concluziilor cercetării. Cu toate acestea.. gradul de cercetare a temei. La început este făcută pe scurt descrierea principiilor de drept care servesc ca elemente de mijlocire a aplicării lor ce dau conţinut concret categoriilor juridice. ea cuprinde mai multe compartimente : actualitatea şi importanţa temei investigate. România). Constanţa. România). articole etc. Stratificarea socială este deopotrivă văzută ca sursă de efect şi inegalităţi sociale. În acest sens. apartenenţă politică. asigurându-le funcţionalitatea. noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. şi se argumentează discriminare indirectă). efectuează o analiză comparativă a situaţiei existente în domeniul discriminării.Internaţională – Strategii XXI. religie. Bucureşti. relevând ca potenţiale surse de discriminare conflictele de status. România). În final este abordată importanţa respectării principiului egalităţii în drepturi pentru toţi oamenii indiferent de sex. Conferinţa internaţională ştiinţifică «Protecţia Socio–Juridică a Drepturilor Omului » (19–20 Mai 2009. În continuare sunt examinate un şir de legi naţionale şi internaţionale în domeniul discriminării. Constanţa. Dezbaterile clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale.evidenţiază inegalitatea ca trasătură constantă a condiţiei umane. baza metodologică. Sumarul compartimentelor tezei. analiza materialelor ştiinţifice publicate cu referire la tema tezei: monografii. „Spaţiul Sud–Est European în Contextul Globalizării » (12 – 13 aprilie 2007. Introducerea reprezintă fundamentarea şi justificarea temei alese pentru cercetare. apariţia şi evoluţia istorică a conceptulului de rasism. rămâne cert faptul că discriminarea pe motiv de rasă este o atitudine negativă sau o predispoziţie de a noţiunea de discriminare (discriminare directă şi 16 . importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. scopul şi obiectivele propuse spre realizare. etc.Desenul şi Modelul Comunitar » Conflictul dintre Marca Comunitară şi Marca Naţională (23 mai 2008.

să se contureze aspectele majore ale discriminării existente în contextul problematic al societăţii contemporane. Analiza persecuţiei religioase şi discriminării pe motiv religios. a pluralismului etnic şi a grupului dominant. Actualul cadru juridic al României şi Republicii Moldova care reglementează dreptul la muncă nu corespunde necesităţilor reale. Analiza documentelor adoptate în Europa privind eliminarea discriminării relevă cadrul instituţional creat în scopul protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. porneşte de la ideea că termenul gen presupune studierea diferenţelor biologice şi structurile de putere în relaţie cu construcţia socială a diferenţei. În această parte al lucrării. etc.adopta un compartiment negativ faţă de un grup sau o persoană. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex. includ analiza instrumentelor juridice care au ca obiect de reglementare protecţia drepturilor omului. evidenţiază importanţa documentelor internaţionale şi regionale ce se referă la drepturile şi libertăţile omului destinate libertăţii religiei sau a credinţei. folosind datele unor anchete şi analize. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminării. Problemele îmbătrînirii şi ageism-ul contemporan. sunt examinate prin prisma stereotipurilor despre persoanele în vîrstă şi rolul acestora în societăţile contemporane. atitudinea lor variind în funcţie de epocă. 17 . care. societate. ca o prejudecată. într-o manieră foarte succintă este examinată problema egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.se încearcă. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană include analiza protecţiei împotriva discriminării în procesul exercitării dreptului la muncă. Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „meltingpot-ului” a multiculturalismului. Cercetarea eliminării discriminării şi asigurării exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi. cu intenţia de a contura cadrul legal al protecţiei drepturilor omului în vederea limitării discriminării sub toate formele sale. al relaţiilor dintre sexe/genuri. nu are trăsături fizice similare celorlalţi. În al treilea capitol – Protecţia juridică împotriva discriminării . dezvăluie ideea că în cadrul modelului meltingpot gradul de ataşament faţă de naţiune va fi egal pentru toate grupurile etnice. este dedicată analizei modelului social al handicapului. Analiza are în vedere diferite niveluri de reglementare. educaţie. încurajând studiul masculinităţii şi feminităţii. Se face o descriere a atitudinei faţă de aceste persoane .

18 . În cercetarea documentelor adoptate în România şi Republica Moldova privind eliminarea formelor de discriminare. cât şi în ceea ce priveşte transpunerea în practică a dispoziţiilor legale în vigoare.având drept obiectiv fundamental limitarea şi prevenirea discriminării sub orice formă s-ar putea manifesta. se face o descriere a situaţiei drepturilor omului în România şi Republica Moldova în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative.

Principiile generale ale dreptului sunt prescripţiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului şi aplicarea sa. principiile de drept ţin loc de normă de reglementare. Principiile de drept sunt extrase din dispoziţiile constituţionale sau sunt deduse pe cale de interpretare din alte norme având rolul de a asigura echilibrul sistemului juridic cu evoluţia socială. care servesc ca elemente de mijlocire a aplicării principiilor. deoarece cei abilitaţi cu aplicarea dreptului trebuie să cunoască nu numai norma juridică. 19 . obârşie sau element fundamental . iar utilitatea practică a cunoaşterii principiilor generale constă în aceea că ele trasează liniile directoare pentru întregul sistem juridic şi exercită o acţiune constructivă. ANALIZA SITUAŢIEI PRIVIND FENOMENUL DISCRIMINĂRII PRIN RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CA MIJLOC DE ASIGURARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI DE ELIMINARE A DISCRIMINĂRII 1. o sursă de acţiune. omogenitatea. Un principiu de drept este rezultatul experienţei sociale. În altă ordine de idei. În consecinţă. în situaţii determinate. principiile dau conţinut concret categoriilor juridice. Egalitatea şi nondiscriminarea în cadrul sistemului principiilor de drept Principiile de drept sunt reguli de maximă generalitate care sintetizează experienţa socială şi asigură echilibrul dintre respectarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor. Spre deosebire de conceptele şi categoriile juridice. Etimologic. în baza căruia poate judeca.Orice principiu este un început pe plan ideatic. principiile generale au un important rol în administrarea justiţiei. Un principiu se poate prezenta sub diverse forme: axiome. ci şi spiritul său. Pe de altă parte. asigurându-le funcţionalitatea. noţiunea de principiu vine de la latinescul principium care are sensul de început.1. judecătorul nu poate refuza soluţionarea unei cauze. Acţiunea principiilor dreptului are ca rezultat certitudinea garanţiei dreptului împotriva imprevizibilităţii normelor coercitive şi asigurarea concordanţei legilor şi oportunităţii lor. Principiile generale ale dreptului asigură unitatea. orientând activitatea legiuitorului. deoarece ar fi învinuit de denegare de dreptate şi va soluţiona acea pricină în baza principiilor de drept.I. deducţii sau o generalizare a unor fapte concrete. iar principiile dreptului determină tocmai spiritul legilor. invocând lipsa textului legal. coerenţa şi capacitatea de dezvoltare a unor relaţii asociative.

care sunt mici sinteze cu un grad de cuprindere incomparabil mai mic decât al principiilor fundamentale. continuîndu-le acţiunea. potrivit căreia normele juridice se raportează în permanenţă la principii. Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului. Poporul trebuie să aibă garanţii constituţionale eficiente. deoarece caracteristica fundamentală a unui stat de drept o constituie cucerirea pe cale legală a puterii şi apoi exercitarea sa în conformitate cu cerinţele legalităţii. realizarea climatului de echilibru printr-o ordine juridică activă. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului constituie premisa existenţei statului de drept. Principiul echităţii şi justiţiei.Între principiile fundamentale de drept şi normele juridice delimitarea se face potrivit raportului care există între întreg şi parte. Principiile dreptului se deosebesc şi de axiome. Principiile de ramură au la bază principiile fundamentale. Acest sistem este format din principiile fundamentale ale dreptului şi din principiile de ramură. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor. 2. În statul de drept izvorul oricărei puteri politice trebuie să fie voinţa suverană a poporului. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor ca fundamente ale vieţii sociale. astfel încât puterea poporului să poată funcţiona în mod real ca o democraţie. care trebuie să-şi găsească formele juridice de exprimare. Guvernarea prin drept implică potenţarea virtuţilor dreptului. Normele juridice au o valoare normativă mult mai restrânsă faţă de valoarea normativă a principiilor. Normele juridice pozitive conţin şi descriu o mare parte din principiile dreptului. 3. libertatea şi 20 . executiv şi judecătoresc şi în acelaşi timp interconexiunile şi intercontrolul fiecărei componente a puterii. Principiile dreptului îşi asigură funcţionalitatea prin respectarea conduitei prescrise prin normele juridice. descurajarea şi reprimarea tendinţelor abuzive. Cele mai importante principii ale dreptului sunt: 1. Această prezentare sumară are scopul de a ajuta la formarea unei imagini asupra sistemului principiilor dreptului. În acest context se poate considera că acţiunea principiului asigurării bazelor legale de funcţionare a statului se constituie în premisa existenţei statului de drept. amplificând-o la nivelul fiecărei ramuri de drept. 4. maxime sau aforisme juridice. asigurându-se exerciţiul separat al puterii pe cele trei planuri:legislativ.

egalitatea trebuie să-şi găsească expresia lor juridică. Nu poate exista egalitate decât între oameni liberi, iar libertatea nu poate exista decât între oameni a căror egalitate este consfiinţită juridic. Egalitatea priveşte echilibrul vieţii sociale, iar libertatea priveşte capacitatea oamenilor de a acţiona fără oprelişti, dar astfel încât, prin exercitarea drepturilor proprii să nu fie vătămate drepturile altora. În planul realizării efective a libertăţilor sociale, rolul dreptului se materializează prin îngrădirea înclinaţiilor unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place şi în înlăturarea tuturor barierelor şi discriminărilor care persistă în asigurarea şanselor egale de manifestare şi progres pentru toţi oamenii. Libertatea este una singură, însă căile şi formele de manifestare a libertăţii sunt numeroase şi le corespund diverse drepturi ale individului prevăzute în Constituţie, cum ar fi; libertatea de opinie , libertatea religioasă , libertatea de exprimare, etc. . Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor însoţeşte libertatea, şi de aceea, trebuie făcută demarcaţia netă între libertate şi liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social şi un act de angajare a individului în procesul interacţiunii sociale. Concepând responsabilitatea ca o asumare a răspunderii faţă de rezultatul acţiunii sociale a omului, se admite ideea că acţiunea socială este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilităţii, şi totodată, că libertatea este o condiţie fundamentală a responsabilităţii. Dreptul nu trebuie să fie privit şi apreciat doar prin efectul său sancţionator, intervenind pe tarâmul răului deja făptuit, ci trebuie avută în vedere posibilitatea ca prin conţinutul prescripţiilor juridice să contribuie la fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor faţă de lege, care presupune grijă faţă de integritatea valorilor ocrotite de lege. Acţiunea principiului echităţii trebuie să privească atât activitatea legiuitorului în elaborarea actelor normative, cât şi activitatea de interpretare şi aplicare a dreptului de către organele care aplică legea. Justiţia reprezintă acea stare generală a societăţii care se realizează prin asigurarea pentru fiecare individ în parte şi pentru toţi împreună a satisfacerii drepturilor şi intereselor legitime. Prin finalitatea sa justiţia se situează printre principalii factori de consolidare a celor mai importante relaţii sociale, deoarece ea întruchipează virtutea morală fundamentală, menită să asigure armonia şi pacea socială, la a căror realizare contribuie deopotrivă regulile religioase, morale şi juridice. .

21

Justiţia urmăreşte ca în tratamentul dintre oameni să fie exclusă orice disparitate care nu ar fi fondată pe consolidarea drepturilor fiecăruia, astfel că prescripţiile dreptului pozitiv sunt supuse controlului justiţiei. În ipoteza în care apar legi injuste se impune schimbarea lor, eventual a ordinii existente, atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea justiţiei. Componentele sistemului principiilor dreptului sunt: principiile generale ale dreptului, principiile ramurale ale dreptului, principiile interramurale ale dreptului şi principiile instituţiilor juridice. Principiile generale ale dreptului sunt acele principii ale dreptului care întemeiază conţinutul tuturor normelor juridice dintr-o ordine juridică pozitivă, asigurîndu-i unitatea materială şi procesuală. Principiile ramurale ale dreptului sunt principiile generale ale tuturor normelor şi instituţiilor juridice din cadrul unei ramuri a dreptului pozitiv. Principiile ramurale ale dreptului guvernează cel mult o ramură a dreptului pozitiv, spre deosebire de principiile generale ale dreptului care întemeiază sistemul dreptului pozitiv în ansamblu şi orientează realitatea juridică a societăţii. Principiile interramurale ale dreptului sînt principii generale de drept public sau / şi privat care guvernează cel puţin două ramuri ale dreptului pozitiv. Principiile instituţiilor juridice sunt ideile care întemeiază normele constitutive ale instituţiilor juridice. Principiul instituţiei juridice este ideea care exprimă valori sau idealuri etico-juridice, reunind în jurul său un grup de norme juridice potrivit obiectului şi metodei de reglementare a ramurii respective a dreptului pozitiv. Unii doctrinari confundă noţiunile "principii generale ale dreptului" cu "principii fundamentale ale dreptului". Prin identificarea acestor noţiuni se creează confuzie în înţelegerea conceptului de principii ale dreptului. Spre exemplu, D. Mazilu defineşte principiile generale ale dreptului astfel: "putem defini principiile fundamentale ale dreptului ca fiind acele idei călăuzitoare ale conţinutului tuturor normelor juridice, care cuprind cerinţele obiective ale societăţii în procesul creării dreptului şi realizării normelor juridice" [93, p.117]. Prin principii fundamentale ale dreptului înţelegem acele idei de bază ale normelor de drept constituţional, care întemeiază instaurarea, organizarea şi exercitarea puterii publice, drepturile şi îndatoririle cetăţeanului, consacrate, de regulă, sau degajate din Constituţia statului. Altfel zis, principiile fundamentale ale dreptului sînt principii generale, exprimate, ca regulă, în legea fundamentală a statului, care reglementează principalele relaţii sociale. I. Dogaru, spre exemplu, defineşte principiile fundamentale ale dreptului român ca idei diriguitoare care se degajă, ca urmare a raportului dintre legea fundamentală şi celelalte legi, în

22

principal din Constituţia României şi care se găsesc şi va trebui să se găsească în întregul nostru sistem în curs de formare [ 58, p.114]. B. Negru scoate în evidenţă trăsăturile principale ale principiilor fundamentale ale dreptului: reflectarea lor, de regulă în Constituţie; precum şi reflectarea lor în întreaga legislaţie în funcţie de idei diriguitoare de bază [102, p.127]. Principiile dreptului sunt acele idei generale, postulate călăuzitoare juridice şi de aplicare a dreptului.[ 3, p.126 ] L. Barac afirmă că principiile fundamentale sunt acele principii generale care au valoare constituţională şi se impun chiar legiuitorului [4, p.58]. Din cele relevate, se poate spune că principiile generale nu se identifică cu principiile fundamentale ale dreptului. Dacă orice principiu fundamental este un principiu general, nu orice principiu general este şi fundamental. Ceea ce înseamnă că sfera principiilor generale ale dreptului depăşeşte sfera principiilor fundamentale, iar sub aspectul conţinutului cele din urmă le cuprind pe cele dintîi. Deci, principiile fundamentale se subordonează principiilor generale, constituind raportul specie-gen. Dacă la principiile generale ale dreptului se atribuie fără dubii principiile libertăţii, egalităţii, justiţiei, echităţii, responsabilităţii, atunci principiile fundamentale (constituţionale) variază de la un sistem naţional de drept la altul în dependenţă de tipul relaţiilor sociale şi intenţiile legiuitorului. În ordine sintetică stabilim că, egalitatea, în funcţie de principiul egalităţii este intercalată cu principiile libertăţii şi justiţiei şi se manifestă în dreptul pozitiv în dublă postură; de idee generală a tuturor normelor juridice şi de exigenţă a titularului dreptului subiectiv faţă de aplicanţii dreptului obiectiv. Egalitatea este o idee generală exprimată în dreptul pozitiv, potrivit căreia subiectele de drept se bucură de aceleaşi drepturi şi îndatoriri juridice, beneficiind de acţiunea nediscriminatorie a legii. Înţelegerea juridică a principiului egalităţii presupune o anumită filozofie politică, pe care legiuitorul trebuie să o respecte şi să o facă respectată. Conform acestei filosofii, opţiunea pentru una din cele două variante pe care le oferă egalitatea-materială sau egalitatea-formală provoacă consecinţe la nivel juridic şi politic. Variantele de care dispune legiuitorul sunt două: fie recurge la o egalitate juridică, formală, stabilind o egalitate în drept a tuturor subiectelor, fie se sprijină pe o egalitate materială care vizează o egalitate a rezultatelor [137, p.19]. Egalitatea formală este egalitatea de şanse, numită şi ”liberală” [137, p.19] pe cât posibil universală, limitând inegalităţile factice. Ea creează un cadru, în interiorul căruia toate 23 sau percepte directoare care stau la baza întregului sistem de drept dintr-o ţară, orientînd reglementările

subiectele de drept beneficiază de acelaşi tratament juridic, fără ca prin aceasta să se ajungă la o eventuală nivelare a beneficiarilor. Egalitatea formală este „abstractizarea ce trebuie făcută de orice legiuitor a inegalităţilor naturale”, ea constă în a cere ca toate elementele, cărora li se ignoră particularităţile, să fie tratate în acelaşi fel după cum preciza şi J.J.Rousseau: „pactul social stabileşte între cetăţeni o astfel de egalitate încât toţi se supun aceloraşi condiţii şi urmează a se bucura de aceleaşi drepturi”. Astfel, prin natura pactului, orice act de suveranitate, adică orice act autentic al voinţei generale obligă sau favorizează în mod egal pe toti cetăţenii, aşa încât suveranul cunoaşte numai naţiunea în corpore, fără să deosebească pe nici unul dintre membrii ce o compun [137, p.20]. În repartizarea drepturilor legea nu poate stabili nici o discriminare şi nici un privilegiu cu privire la subiectele pe care le tratează. Proclamarea unor diferenţieri în interiorul acestui cadru nu presupune eliminarea totală a acestor elemente din noţiunea însăşi de reglementare, ci dimpotrivă. În măsura în care a legifera înseamnă a discrimina „legea poate foarte bine să statueze că vor există, dar ea nu poate să le dea nominativ nimănui, legea poate regrupa cetăţeni în mai multe clase şi să precizeze şi calităţile pe care le va acorda acestor clase, dar ea nu poate să individualizeze pe acela sau pe aceia care va/vor beneficia de aceste calităţi” [116, p.21]. Distincţii se realizează, chiar sunt necesare, dar ele operează între mulţimi diferite de lege şi nu între elementele acestor mulţimi. Prin faptul că legea se adresează astfel unui număr redus de destinatari, ea nu-şi pierde vocaţia la universalitate şi nu trebuie să se supună mai puţin exigenţelor egalitare. În schimb, egalitatea rămâne întotdeauna „universală”, în sensul că de ea beneficiază toţi cei care sunt suprinşi într-o mulţime dată. Generalitatea legii nu trebuie deci, confundată cu universalitatea egalităţii, operând distincţia la un moment dat între generalitatea regulii juridice şi egalitatea conţinută în interiorul ei. Opusă conceptului de egalitate formală este egalitatea materială care tinde spre o „fărâmiţare, spre o luare în considerare mult mai concretă a omului, a individului într-o situaţie dată” [10, p.23] şi se străduieşte să corijeze prin intermediul normei juridice inegalităţile întâlnite în viaţa socială. Inegalităţi factice sunt produse de familie, moştenire, educaţie; dar nu mai puţin importante sunt diferenţele date de apartenenţa la un grup, în contextul diverselor tradiţii culturale şi morale [73, p.111]. Respectarea egală a drepturilor individuale e considerată de obicei o valoare independentă de utilitate şi de egalitate în distribuirea avantajelor [98, p.103]. Filtrul egalităţii formale nu este suficient pentru a transforma egalitatea naturală într-o egalitate socială, între fiinţele umane există diferenţe naturale şi sociale care nu numai că 24

De la o egalitate sinonimǎ cu nondiscriminarea. Egalitatea este în acelaşi timp cea mai naturală dar şi cea mai himerică dintre noţiunile cu care operează ştiinţele sociale normative. Parcursul său istoric dovedeşte din plin aceste atribute.justifică categorizarea. Conceptul egalităţii materiale substituie egalităţii căutate prin generalitate. 4. Dreptul la tratament egal este dreptul la distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ori poveri. deci. dar uneori o solicită tocmai pentru a corecta anumite inegalităţi. fiecare cetăţean are dreptul la un vot egal. 1 coroborat cu art. De exemplu. Conceptul generic numit egalitate prin drept cunoaşte două finalităţi distincte: „îmbunătăţirea” unor inegalităţi juridice care au existat de mult timp şi care au creat discriminări (negative) cu privire la anumite categorii de subiecte de drept şi/sau corectarea inegalităţilor de fapt. priveşte „discriminările prohibite” şi nu pe cele admisibile. căci „republica socială se îndepărtează de egalitatea formală pentru a căuta egalitatea materială” [125. în vreme ce egalitatea rezultatelor prin repartizarea unor părţi egale trebuie în mod efectiv îndeplinită de legiuitor. trecând prin interzicerea doar a discriminărilor arbitrare şi ajungând până la egalitatea relativă justificată prin diferenţa obiectivă de situaţii articolul 16 alin. ţinând seama de specificitatea unor situaţii sau de scopul realizării unei justiţii distributive pentru a anula sau pentru a diminua inegalităţile obiective. Există totuşi o diferenţă fundamentală între aceste două concepte: egalitatea formală în drepturi corelativă din partea autorităţilor publice. Distribuţia unor părţi egale către toate subiectele beneficiare. dar şi necesitatea lui. chiar dacă un angajament diferit şi mai complex ar asigura mai bine bunăstarea colectivă. riscă să ducă la confuzia acesteia cu egalitatea formală în drepturi. Astfel se explică nu numai admisibilitatea unui tratament juridic diferit şi privilegiat faţă de anumite categorii de persoane. fără a ţine cont de particularităţile lor. ci de a fi tratat cu acelaşi respect şi grijă ca oricine altcineva. Concepută ca o egalitate a rezultatelor. Ea se compune din dreptul la tratament egal şi din cel la tratamentul ca un egal. deci ar fi echitabil. alin. diferenţierile de tratament. într-o democraţie. care este dreptul. 2 din Constituţia României. vizează. egalitatea materială poate fi imaginată în două modalităţi: o egalitate a părţilor de repartizare sau o egalitate a subiectelor beneficiare. nu de a beneficia de aceeaşi distribuţie a unor poveri sau beneficii.28]. Egalitatea subiectelor beneficiare rămâne unul din principalele instrumente utilizate pentru a atinge exigenţele statului social. p. „discriminarea negativă” nu şi „discriminarea pozitivă”. Al doilea este dreptul la tratament ca un egal. o egalitate prin diferenţiere. 25 .

căci „ca şi natura toţi oamenii se nasc egali. pentru a înlătura anumite dezavantaje ale altor persoane şi a egaliza oportunităţile ar putea însemna chiar şi a discrimina cu bună ştiinţă. în general. nu înseamnă că egalitatea este şi o realitate practică. a fi inegal. produce inegalităţi. Argumentul major adus în favoarea acestor acţiuni afirmative este faptul că atât timp cât realitatea. corectitudine. Dreptul la tratament egal în sensul de a da fiecăruia ceea ce i se cuvine (a fi echitabil) pentru a fi corect şi a se înlătura anumite discriminări. însă o obiecţie adusă programelor de acţiune afirmativă este aceea că ar reprezenta statuarea unor inegalităţi cu scopul de a instaura egalitate. totuşi o hotărâre judecătorească pronunţată în baza principiilor echităţii poartă un grad de subiectivitate. pentru a avea un start egal. reprezintă suum cuique tribuere. presupune o discriminare inversă pentru a reinstaura egalitatea de pornire. ce are la bază echitatea. dar nu pot continua această egalitate”. Dar simplul fapt al apartenenţei la o minoritate care a fost discriminată nu ar trebui să fie un motiv pentru a fi mai egal ca alţii. nu vor putea ajunge la un rezultat egal cu cei ce au avut acel avantaj. de acţiune afirmativă se încearcă redresarea unor discriminări. iar cei ce au discriminat vor deveni discriminaţi şi vor cere la rândul lor un alt avans la start în virtutea precedentului şi al acţiunii pozitive până când vor deveni din nou clasa discriminantă. acţiunea afirmativă este necesară astfel încât prin intermediul ei să se recupereze distanţele create artificial (prin caracterul părtinitor al fostelor instituţii). Privită ca izvor de drept. cei ce au fost discriminaţi vor avea un avans la start pentru a se şterge discriminările anterioare. cǎci cere doar o egalitate de şanse la start. chiar dacă se pretinde a fi o soluţie dreaptă sau egală. căci în felul acesta discriminarea pozitivă ar deveni un cerc vicios. nu şi pe parcurs. astfel spusele marchizului de Vauvenargues ar fi adevărate: „nu e adevărat că egalitatea e o lege a naturii. de start. A fi echitabil. În 26 .ex aequo et bono. dar o pot recupera doar sub protecţia legii. ideea programelor afirmative nu pare a fi inechitabilă. alături de cel al bunei-credinţe. prin programe bine organizate. prin acordarea anumitor beneficii acestor persoane. Societatea îi face să o piardă. Faptul că legea consfinţeşte egalitatea. Echitatea este şi o sursă de inegalitate. Discriminări trecute se reflectă în prezenta inegalitate de şanse în ciuda cadrului legislativ egalitar permiţând perpetuarea nedreptăţilor trecute în prezent. căci cei ce nu au avut acces la start sau au avut un dezavantaj la start din cauză că aparţineau unei minorităţi oprimate. Cu toate acestea.Echitatea. ce au existat în trecut. Astfel. echitatea poate constitui un fundament moral pentru regulile juridice şi un principiu de drept.

Echitatea este scopul. Într-adevar. p.126]. continuând apoi cu religia creştină care a preluat şi dezvoltat principiul egalităţii între oameni. oamenii trebuie să înteleagă că timpul. Politicile echitabile sunt pentru a obţine un eventual rezultat egal între oameni. soluţionarea oricărei probleme conflictuale. Dacă toţi ar trebui să aştepte până ce lucruile mai bune ar putea fi asigurate tuturor. căci gama lucrurilor care vor fi încercate şi dezvoltate ulterior. Problema drepturilor omului. nici să nu vină. Ideea egalităţii în faţa legii presupune. ca oamenii să nu fie trataţi la fel.108]. iar ritmul întăririi va creşte substanţial dacă primii paşi sunt făcuţi mult înainte. Egalitatea este un principiu fundamental al dreptului. Chiar şi a argumenta în favoarea unui tratament echitabil pentru minorităţile naţionale sau rasiale. precum şi existenţa unui sistem de garantare a acestor drepturi. 27 . Rezultatul final este egalitatea pentru toţi. multe dintre îmbunătăţiri nu ar fi devenit niciodată accesibile tuturor dacă nu ar fi fost. începând cu stoicii antici care au formulat principiul egalităţii între cetăţeni. Procesul echitabil este unul de schimbare. ca să poată profita şi majoritatea. Dar această subordonare. egalitatea este rezutatul ce se aşteapă a fi obţinut. iar echitatea ca şi discriminare pozitivă s-ar părea că nu-şi mai gaseşte rostul. a proclamării şi înscrierii lor în declaraţiile oficiale.68]. încă demult. precum şi fondul de experienţă ce va deveni accesibil tuturor sunt considerabil extinse graţie distribuţiei inegale a avantajelor inegale din prezent. preocupări în acest sens existând încă din antichitate. bazându-se pe aserţiunea că membrii lor nu diferă de ceilalţi. Şi ţine a schimba conflictele şi diferenţele dintre părerile şi concepţiile despre grupurile ce vor a fi integrate. dependenţă sau inegalitate nu e tot timpul malefică. în mod esenţial. Chiar şi de cei mai săraci îşi datorează relativa bunăstare materială rezultatelor inegalităţilor din trecut [109. în mai multe cazuri. Între echitatea ca proces şi egalitate ca rezultat ce se tinde a fi obţinut. înseamnă a admite implicit că inegalitatea de fapt ar justifica un tratament inegal. în legi. deoarece dă oamenilor sentimentul că sunt trataţi cu tot respectul care li se cuvine. p. Principiul juridic al egalităţii presupune tratarea tuturor oamenilor în mod egal. că se bucură de dreptatea pe care o merită toate fiinţele umane [127. inclusiv în constituţiile naţionale.natură nu există egalitate. accesibilă unora. constituie elemente ale unei vieţi democratice a popoarelor. răbdarea şi perspectivele comune sunt esenţiale. căruia i-a dat însă o motivaţie divină. iar dovezile că există într-adevar anumite diferenţe nu ar întârzia să apară. a oricărei probleme juridice fără nici o discriminare. Legea ei supremă e subordonarea şi dependenţa”. acea zi ar putea. în ciuda faptului că sunt diferiţi [109. p.

71-78]. Principiul nediscriminării nu are o existenţă independentă. gender. un principiu general reluat şi în documentele cu caracter regional şi naţional. Consacrarea principiului nondiscriminării în cuprinsul actelor normative garantează protecţia juridică a persoanelor care ar deveni victime ale unui comportament discriminatoriu. de apartenenţa persoanei la un grup anume determinat prin caracteristici specifice. Egalitatea în drepturi. avem de-a face cu discriminare. nondiscriminarea ca principiu de drept nu a existat din totdeauna. de drepturi de care se pot bucura toţi indivizii umani şi că principiul egalităţii vizează doar această zona comună a drepturilor omului şi o a doua părere conform căreia egalitatea în drepturi este bazată de fapt pe demnitatea umană. asupra egalităţii oamenilor în ceea ce priveşte recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi s-a dezbătut îndelungat. etc. fiind parte integrantă din articolele care consacră drepturi şi libertăţi. fiind un principiu al dreptului internaţional.7] Toţi cetăţenii au acces liber la funcţiile şi demnităţile politice. religie. Egalitatea în drepturi în tratament. obiective. rasă. Principiul nondiscriminării presupune egalitatea tuturor fiinţelor umane. Fiecare fiinţă umană are dreptul la acelaşi respect şi consideraţie din partea semenilor şi în ceea ce priveşte acordarea drepturilor. la instrucţie şi la individual” [130. tratament egal în faţa legii şi în faţa autorităţilor statului. istoria înregistrând o serie de evenimente şi perioade în care unor categorii de persoane nu li se recunoştea dreptul la libertate şi la bunăstare. etnie. dar nu poate avea în vedere exercitarea efectivă a acestuia.Nondiscriminarea ca principiu de drept se regăseşte în toate tratatele asupra drepturilor fundamentale ale omului. existând păreri care afirmă că există un minimum. fiind mai întâi formulat ca principiu al egalităţii oamenilor. p. Consacrarea acestui principiu oferă garanţii privind tratamentul egal de care trebuie să se bucure toţi indivizii umani. fără diferenţieri determinate de vârstă. precum şi nediscriminarea reprezintă consecinţa firească a acordării în mod egal a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Atunci când egalitatea de tratament este încălcată fără a avea o justificare obiectivă şi raţională. Toate fiinţele umane se nasc cu şanse egale „ la viaţă. Principiul nondiscriminării nu interzice orice deosebire de tratament ci doar acele tratamente care nu se pot justifica prin motive raţionale. egalitatea în drepturi (fiind interzisă acordarea de privilegii). intrinsecă personalităţii umane [61. apartenenţa la o etnie nu au relevanţă în promovarea unui cetăţean 28 . Discriminarea poate avea în vedere recunoaşterea unui drept sau a unei libertăţi. p. rezolnabile. statut. Convingerile religioase. originea socială. Nondiscriminarea trebuie să se manifeste indiferent de statutul social.

comunitatea fiind în măsură să decidă. fiecare trebuie să simtă aceleaşi plăceri şi să nutrească aceleaşi speranţe. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. prevede că prin discriminare se înţelege orice deosebire.Egalitate în drepturi. al autorităţilor statului etc. limbă.G. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. p. 137/2000 privind prevenirea şi sancţiunea tuturor formelor de discriminare care. religie.2. iar aceasta nu se poate realiza decât prin cumpatărea generală”.G. Toate fiinţele umane văd lumina zilei „cu aceeaşi deschidere spre lumea în care intră” şi în care „ se vor dezvolta. documente care pledează pentru principiul egalităţii dintre oameni. dar şi în legea cadru . Codul Muncii. din necesitatea asigurării cadrului legislativ al garantării egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legilor. promovării şi garantării drepturilor omului „A proteja orice persoană şi drepturile tuturor oamenilor” este o sintagmă rostită de Rene Cassin ilustrează obiectivul principal al documentelor juridice cu vocaţie internaţională. Subliniind importanţa deosebită a principiului egalităţii într-un sistem democratic de guvernământ. Montesquieu arăta că: „toţi oamenii trebuie să se bucure de aceeaşi fericire şi de aceleaşi avantaje. şi anume Legea nr. infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată. restricţie sau preferinţă. pe bază de rasă. handicap. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948. 2. 215/2001 a administraţiei publice locale. 1.430].principii de drept în vederea protecţiei. p. excludere.dacă un candidat la o funcţie publică are competenţa necesară pentru a ocupa acel post. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. care are ca scop sau 29 . Egalitatea deplină este consacrată în toate documentele internaţionale de referinţă şi este recunoscută în legile fundamentale ale statelor ca expresie a extinderii regulilor şi principiilor conducerii democratice a societăţii. nr. vor putea să se afirme şi să-şi îndeplinească personalitatea”[101.în cele mai importante responsabilităţi publice. discriminarea este definită în O. Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. Legea nr. art.prin votul liber exprimat al membrilor săi. Pe plan internaţional.127]. 16 . vârstă. în art. etnie.121-123]. pentru că „dragostea de democraţie este dragostea de egalitate” [133. principiul nondiscriminării a fost reglementat prin diferite acte cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. în vederea realizării efective a libertăţii sociale [132. În legislaţia românească. .O. p. Egalitatea şi nediscriminarea . categorie socială. naţionalitate. nr. 6 Dreptul la identitate. boală cronică necontagioasă. Principiul nondiscriminării a fost consacrat în Constituţia României prin art. cu modificările şi completările ulterioare sau într-o serie de legi speciale.

Aceasta înseamnă că în anumite situaţii discriminarea poate să nu fie ilegală. Violarea principiului egalităţii şi nondiscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţial unor cazuri egale. decât este. libertatea de circulaţie. 137/2000. Legiuitorul român a creat o serie de prevederi legale specifice în ceea ce priveşte domeniile de discriminare. dreptul la diferenţă.G nr. iar în măsura în care egalitatea nu este naturală a o impune constituie o discriminare. 137/2000. 4 din legea mai sus menţionată se face distincţie între discriminarea directă şi indirectă. fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. economic. în materie de discriminare se prevede. în condiţii de egalitate. Deasemenea. Principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii. la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. aşa încât. OUG. Curtea Constituţională însă. folosinţei sau exercitării. Prin această interpretare dată noţiunii de discriminare. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Legea nr.G. a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie comparabilă.U. 3 din O. Prin discriminarea directă se înţelege tratamentul mai puţin favorabil aplicat unei persoane. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic. la alte servicii. accesul la educaţie. 30 . Prin art. principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental. care rezultă din diferenţa de situaţii.efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. 107/1995. dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile publice. 137/2000 sancţionează faptele de discriminare în următoarele domenii: egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie. cu noi domenii şi anume egalitatea de şanse şi tratament în ceea ce priveşte accesul la cultură şi informare şi egalitate de şanse în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei. poate justifica reguli distincte în funcţie de scopul legii. accesul la serviciile publice administrative şi juridice. a statuat că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate. 1 al. prin art. de sănătate. nr. bunuri şi facilităţi. 202/2002 completează domeniile de discriminare prevăzute de O. Inegalitatea reală. dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. De aceea. a fost suplinită lacuna legislativă privind existenţa discriminării şi în cazul în care la situaţii diferite tratamentul juridic nu este diferit.dreptul la demnitate personală. că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile. Astfel. nr. prin Decizia nr.

Prin discriminarea indirectă se înţelege situaţia în care prevederi, criterii sau practici, aparent neutre, ar pune diferite persoane într-un anumit dezavantaj, în comparaţie cu alte persoane, cu excepţia cazului în care prevederea, criteriul sau practica se justifică în mod obiectiv printr-un scop legitim, iar mijloacele de atingere a scopului sunt adecvate şi necesare [32]. În legătură cu discriminarea directă, aceasta apare în ceea ce este cunoscut drept excepţia "calificării ocupaţionale veritabile". De exemplu, se poate să nu fie ilegal să pui condiţia ca solicitanţii pentru un post de rabin să fie de credinţă iudaică sau ca solicitanţii pentru un post de lucrător cu tineri rromi să fie rromi. În acelaşi fel, în anumite cazuri, legea permite discriminarea indirectă. Când persoana care formulează plângerea a considerat că o anumită practică dezavantajează disproporţionat un grup etnic, atunci persoana răspunzătoare are obligaţia legală de a dovedi că practica urmăreşte un scop legitim şi că este proporţională şi rezonabilă. Un exemplu poate fi un şantier de construcţii, la care toţi muncitorii au obligaţia să poarte căşti de siguranţă. Această politică ar putea discrimina indirect anumite grupuri la care este interzisă acoperirea capului. Totuşi, angajatorul ar putea justifica această condiţie arătând că, în acest caz, scopul legitim este de a asigura protecţia muncitorilor, că cerinţa este proporţională cu riscul şi că purtarea de căşti dure este o cerinţă rezonabilă, conform regulamentului protecţiei muncii [63, p.273] . În aceste cazuri, nu există prevederi legale prin care să se impună restrângerea drepturilor sau libertăţilor pe anumite criterii, ci aceste restrângeri au la bază cutuma şi regulile de convieţuire socială [82, p.94]. Reglementarea egalităţii în drepturi în România are valoarea unui principiu consacrat de art. 16 din Constituţie. Egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute în cuprinsul Constituţiei, dar şi a oricăror alte drepturi şi îndatoriri subiective reglementate în cuprinsul altor acte normative. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul garantat la exercitarea libertăţilor legale în scopul realizării intereselor sale legitime. Cu precădere, s-a acordat atenţie persoanelor cu handicap, minorităţilor naţionale, unor categorii sociale defavorizate, persoanelor infectate cu HIV şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi [35]. În timp s-a ajuns la existenţa unui cadru legislativ în materia prevenirii discriminării. Legea română acoperă un număr de 15 criterii de discriminare, ceea ce o face cea mai completă lege din acest punct de vedere în Europa. Aceste criterii sunt: rasă, naţionalitate, 31

etnie, limbă, religie, statut social, convingeri, sex, orientare sexuală, dizabilitate, vârstă, infectare HIV, boli cronice necontagioase, refugiaţi şi azilanţi. Aceste criterii prevăzute limitativ în legislaţia românească intră în câmpul de aplicare al art.14 din CEDO, dacă avem în vedere caracterul indicativ şi nu limitativ al enumerării făcute de textul Convenţiei. Jurisprudenţa românească în materia nondiscriminării este de dată relativ recentă şi evidenţiază existenţa unei discriminări întemeiată îndeosebi pe criteriu etnic. Alte criterii de discriminare des întâlnite în jurisprudenţa românească sunt cele bazate pe vârstă şi sex, practicate îndeosebi la încadrarea în muncă. Există anumite situaţii în care discriminarea rezultă chiar din dispoziţiile legii. În acest sens, art. 55 alin. 1 din Codul Familiei creează un regim discriminatoriu întrucât prevede un termen de prescripţie numai în ceea ce priveşte dreptul la acţiune (în tǎgada paternităţii) al tatălui, fără să prevadă nimic cu privire la dreptul la aceeaşi acţiune când titular este mama sau copilul. Dispoziţii contrare principiului nondiscriminării cuprinde şi art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni întrucât condiţionează beneficiul graţierii de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti până la data publicării in Monitorul Oficial a legii de graţiere. Legiuitorul român a creat prin art. 19 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare o autoritate naţională care investighează şi sancţionează contravenţional faptele sau actele de discriminare prevăzute în Ordonanţă, şi anume Discriminării. Având în vedere că CNCD are ca atribuţii investigarea şi sancţionarea contravenţională a faptelor sau actelor de discriminare, pot apărea unele probleme pe tărâmul art. 6 din CEDO, care, în al. 1, prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi parţială instituită de lege, care va hotărâ fie asupra încălcării drepturilor şi libertăţilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Ca regulă generală, art. 6 din Convenţie este aplicabil în faţa oricărei instanţe care se pronunţă cu privire la o contestaţie ce poartă asupra drepturilor şi libertăţilor cu caracter civil ale unei persoane sau cu privire la o acuzaţie în materie penală adresată altei persoane. [76]. Garanţiile oferite de art. 6 sunt de două feluri: unele privitoare la instanţă şi unele referitoare la Consiliul Naţional pentru Combaterea

32

procedură. Pentru a fi conformă art. 6 din Convenţie, procedura trebuie să fie echitabilă, publică şi desfăşurată într-un termen rezonabil. Un proces echitabil în materia nondiscriminării presupune o inversare a sarcinii probei: persoana care se consideră vătămată din cauză că principiul egalităţii de tratament nu i s-a aplicat, trebuie să prezinte fapte pe baza cărora se prezumă că n-a avut loc o discriminare şi va fi obligaţia pârâtului să dovedească că nu a avut loc nici o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În materie de probă, Curtea aplică criteriul „ mai presus de orice îndoială rezonabilă”, dar a precizat că acest criteriu nu trebuie să fie interpretat ca impunând un grad ridicat de probabilitate aşa cum se întâmplă în materie penală. Ea a declarat că proba poate să rezulte dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumţii suficient de grave, precise şi concordante. Curtea nu a stablilit reguli stricte în materie de probă, ci a aderat la principiul liberei aprecieri a tuturor elementelor de probă. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în art 14 prevede că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazata pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”, enumerarea din acest articol neavând un caracter limitativ, ci unul pur exemplificativ. Interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are existenţă independentă, în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate reglementată de Convenţie. În mod cert, art. 14 din Convenţie poate intra în joc chiar fără o încălcare a exigenţelor Convenţiei şi a Protocoalelor sale şi, în această măsură, el posedă o valoare autonomă, dar el nu se poate aplica dacă faptele litigiului nu cad în domeniul de aplicare a cel puţin uneia din dispoziţiile Convenţiei [75]. Art. 14 nu este valabil decât pentru a te bucura de drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie [80]. Din punct de vedere normativ discriminarea este interzisă în cazul exercitării tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Dar ea este interzisă doar atâta timp cât materia în care se practică este protejată juridic, cu alte cuvinte, atâta timp cât este vorba despre un drept sau o libertate recunoscută de sistemul juridic în vigoare [9, p.6]. Interzicerea discriminării se limitează numai la discriminările de drept. Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul fără discriminări, la o egală protecţie din partea legii. Legea trebuie să interzică toate discriminările şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace contra tuturor discriminărilor.

33

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa [78] că o diferenţă de tratament între persoane plasate în situaţii analoage sau compatibile este discriminatorie dacă ea nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Jurisprudenţa CEDO [79] evidenţiază faptul că art. 14 din Convenţie este încălcat nu numai în cazul în care statele aplică tratament diferit persoanelor care se află în situaţii analoage sau comparabile, ci şi în cazul în care statele nu aplică un tratament diferit persoanelor ale căror situaţii sunt substanţial diferite. Întinderea marjei de apreciere variază în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile şi contextul în discuţie, iar prezenţa sau absenţa unui „numitor comun” al sistemelor juridice ale statelor părţi la Convenţie poate constitui un factor sub acest aspect [77]. O asemenea marjă de apreciere nu poate să se transforme în recunoaşterea unei puteri arbitrare a statului, iar decizia autorităţilor naţionale rămâne supusă controlului Curţii Europene, care cenzurează conformitatea cu exigenţele art. 14 din Convenţie. Se observă că, în acest domeniu, Curtea preferă, în locul unei interpretări evolutive a Convenţiei, inclusiv în sensul unificării soluţiilor naţionale (într-un sens sau altul), doar să constate starea dreptului existent în statele membre ale Consiliului Europei. De la caz la caz, ambele metode sunt utilizate de instanţa europeană. Astfel, atunci când Curtea nu doreşte să statueze transparent, se mulţumeşte să constate divergenţa mare de opinii dintre statele părţi ale Convenţiei şi din interiorul fiecăruia dintre acestea şi să menţină un status quo, considerând că situaţia se include în marja de apreciere de care dispun autorităţile naţionale. O asemenea situaţie nu împiedică însă justiţia de la Strasbourg ca, în viitor, urmând eventual şi evoluţiile din cadrul statelor părţi, să îşi schimbe jurisprudenţa [54]. După cum a decis în mod constant instanţa europeană, dacă acest text oferă o protecţie împotiva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament nu semnifică, în mod automat încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă [44]. Însă art. 14 CEDO nu interzice toate discriminările, ci doar pe cele arbitrare. Odată identificat motivul pe care se întemeiază discriminarea şi stabilind că materia în care se practică discriminarea intră în câmpul de aplicare a unui drept sau al unei libertăţi recunoscute de Convenţie, rămâne să se evalueze pertinenţa motivelor pentru a se justifica distincţia în 34

în cadrul politicii de personal a instituţiilor comunitare [16]. criterii ce ar încălca acest principiu [17]. ca principiu general al dreptului comunitar. în sensul că enumerarea din art. În cadrul competenţei comunităţii. pe când în legislatia românească se întâlneste o limitare a criteriilor de discriminare. 14 din Convenţie. ci unul pur exemplificativ. În consecinţă. naţionalitate exprimat în art. 35 . interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are existenţă independentă. CEJ a declarat ca fiind nelegal art. 1 al. dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. 39 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană (TCE) (la acea dată art. Principiul nediscriminării este menţionat în mod expres în Tratatul Comunităţii Europene (TCE) în diferitele contexte: a) principiul nondiscriminării pe bază de cetăţenie sau. Această lacună legislativă a fost suplinită însă prin interpretarea dată principiului nediscriminării de către Curtea Constituţională care a statuat că. prin art. la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. care nu pot adopta în politicile sau legislaţia lor. 73(2) al Regulamentului 1408/71 deoarece. În absenţa acestei pertinenţe trebuie să tragem concluzia că distincţia are un caracter arbitrar sau discriminatoriu şi conduce la violarea art. după caz. în cadrul libertăţilor fundamentale. în art.G. 48 din Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană). 137/2000. că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile fără a preciza nimic în legătură cu tratamentul aplicat persoanelor plasate în situaţii diferite. Principiul nondiscriminării. această prevedere nu era de natură să asigure egalitatea de tratament cerută de art. principiul nondiscriminării a fost aplicat. 12 şi. Legislaţia românească în materie de discriminare prevede. Astfel. în mod general. 39. de către CEJ şi acolo unde a existat un tratament arbitrar şi nejustificat între două persoane. în scopul determinării valorii beneficiilor pentru lucrătorii migranţi ale căror familii trăiau în alte state membre. în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate ocrotită de Convenţie. 3 din O. persoanelor fizice sau juridice. există diferenţe între legislaţia românească şi CEDO şi sub aspectul criteriilor de discriminare. 43 şi 49-50 ale TCE. ci şi pentru instituţiile comunitare. este obligatoriu nu numai pentru statele membre. De asemenea. făcea distincţie între lucrătorii care erau subiecţi ai legislaţiei franceze şi lucrătorii care erau subiecţi ai legislaţiei altor state membre. 14 din Convenţie nu are un caracter limitativ.exercitarea dreptului sau libertăţii în cauză. În lumina Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. nr.

de distorsiunea concurenţei. 90 prin care se interzice taxarea discriminatorie. c) nondiscriminarea ca scop al Comunităţii şi bază pentru acţiunile Comunităţii. pentru a evita distorsionarea preţurilor datorită diferenţelor în costurile de producţie . ci şi pentru raţiuni speciale: legislaţia Comunităţii priveşte. 34 alin. interzicerea discriminării este aplicabilă celor ce primesc servicii. Politica socială a Comunităţii este prevăzută de art.p. Articolul din tratat ce ne interesează este art. 136-148 TCE (fostele art. Art. în bani sau sub orice altă formă. mai mult decât cele sociale. rezultatul este reprezentat nu numai de inegalitatea în faţa legii. În consecinţă. între CEJ şi celelalte instituţii comunitare. au stat la baza introducerii art. educaţie. 141 prevede necesitatea aplicării principiului egalităţii remuneraţiilor dintre forţa de muncă masculină şi cea feminină pentru aceeaşi muncă. Art. în ceea ce priveşte protejarea împotriva riscurilor unei tâlhării şi dreptul de a obţine compensaţii financiare prevăzute de legea naţională. 141 a fost menit să egalizeze costurile muncii în cadrul Comunităţii. deoarece această zonă a dreptului comunitar furnizează un bun exemplu al interacţiunii şi dialogului. şi se referă la orice avantaj.243]. 119) reprezintă sursa legislaţiei comunitare privind egalitatea între bărbaţi şi femei în domeniul muncii. în înţelesul Tratatului. Dacă în acest domeniu sunt elaborate reguli diferite pentru situaţii similare. b) nondiscriminarea între producători şi consumatori în domeniul agriculturii conform art. Curtea a statuat în Cowan: când dreptul comunitar garantează unei persoane fizice libertatea de a se deplasa pe teritoriul altui stat membru. prevederi speciale precum art. CEJ a oferit o interpretare extinsă drepturilor de care se bucură o persoană în cadrul Comunităţii. Oricum. 141 în TCE [56 . considerentele economice. ci şi. Conceptul de remuneraţie este foarte larg. în mod principal. cultură şi sănătate publică. Principiul consacrat de art. activităţi şi situaţii economice similare. 117-125). nediscriminarea prin interzicerea comportamentului anti-concurenţial. Astfel. în mod inevitabil.Pentru a determina scopul aplicării principiului prevăzut de art.141 TCE (fostul art. ceea ce încalcă filozofia fundamentală a Pieţei comune. împreună cu prevederile privind coeziunea socială şi economică. Funcţiile pe care le îndeplineşte în domeniul economic principiul egalităţii au fost exprimate sintetic de Avocatul General Tesauro [15]: principiul egalităţii de tratament este fundamental nu numai pentru că stă la temelia sistemelor juridice contemporane. nu întotdeauna armonios. atunci când riscul se materializează. 141. pe care angajatul îl 36 . protecţia în faţa prejudiciului ce îl poate suferi în acel stat membru este un corolar al libertăţii de circulaţie. numai în ceea ce priveşte libera circulaţie a serviciilor. 12 TCE. 2 TCE.

Consiliul. a reprezentat o importantă dezvoltare în domeniul nediscriminării: „În limita competenţelor prevăzute. origine rasială sau etnică. formularea din primul paragraf conform căruia măsurile pot fi luate „în limita competenţelor prevăzute” ar putea avea un efect mai puţin constrângător decât se crezuse iniţial. Această interdicţie. prin care sunt conferite competenţe pentru adoptarea „măsurilor de armonizare” prin co-decizie. vârstă sau orientare sexuală va fi interzisă”. introdus prin acest tratat. teoretic. vertical cât şi orizontal. Tratatul de la Amsterdam a transformat egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei într-un obiectiv al Comunităţii (art. poate lua deciziile necesare pentru combaterea discriminării bazate pe sex. De aceea. Carta drepturilor fundamentale prevede în art. Tratatul de la Nisa a adăugat al doilea paragraf la art. 13 TCE. proprietate. I-5 (1). chiar şi după data încetării contractului de muncă. competenţa Comunităţii de a acţiona direct împotriva discriminării a fost contestată şi. 141 are efect direct. 13 nu constituie o interzicere directă a discriminării. 3 par. opinii politice sau de altă natură. art. dizabilităţi. 2) prin prevederea nevoii de a se elimina inechitatea şi a se promova egalitatea între bărbaţi şi femei (art. religie sau credinţă. trăsătură genetică. dizabilitate. Art. limbă. În Tratatul Constituţional. de aceea. 2 TCE). Înainte de adoptarea Tratatului de la Amsterdam. O nouă formă de exprimare a principiului egalităţii poate fi identificată şi în obligaţia ce revine Uniunii de a respecta egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei. care în temeiul art. 13. calitatea de membru al unei minorităţi naţionale. ci mai degrabă o dispoziţie ce permite Comunităţii să adopte o serie de măsuri împotriva discriminării. iar printre obiectivele UE se regăsesc lupta împotriva discriminării şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei (art. Carta este considerată ca impunându-se instituţiilor Uniunii.primeşte pentru munca prestată. în unanimitate. origine etnică sau socială. vârstă sau orientare sexuală”. art. acţionând la propunerea Comisiei şi după consultarea cu Parlamentul European. culoare. cât şi între persoane fizice. Deşi statutul juridic al Cartei este încă nedefinit. în sensul că dă naştere la drepturi şi obligaţii atât între state şi persoanele fizice. stabileşte în mod clar un principiu general cu o listă deschisă de temeiuri pentru interzicerea discriminării. 21(1): „Orice discriminare bazată pe sex. credinţă sau religie. I-2 şi I-3 (3)). Art. obligatorie pentru instituţiile comunitare sau statele membre atunci când implementează dreptul comunitar. 37 . 51 al Cartei este. naştere. principiul egalităţii era prezentat ca fiind una din „valorile” Uniunii.

Comunitatea a început să aplice principiul nondiscriminării în materia discriminării bazate pe sex la locul de muncă. în februarie 1976 (data limită pentru implementarea directivei) doar Belgia. Accesul la un loc de muncă include şi criteriile de selecţie pentru angajare. din 9 februarie 1976. Asta deoarece egalitatea lucrătorilor – formală şi substanţială – s-a aflat pe agenda europeană de la începutul proiectului integrării. În urma experienţei dobândite. prin lege. 119. Consiliul a adoptat Directiva Consiliului 75/117/CEE din 10 februarie 1975 privind armonizarea legislaţiei statelor membre în domeniul aplicării principiului egalităţii de remunerare între femei şi bărbaţi. formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă. 119. a fost adoptată şi Directiva Consiliului 76/207/ CEE a Consiliului privind aplicarea principiului egalităţii de tratament egal între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrare în muncă. prevăzută de art. Principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei a fost extins ulterior şi cu privire la măsurile de securitate socială: Directiva 79/7/CEE din 19 decembrie 1978 şi Directiva 38 . ce nu conţinea acest tip de drepturi. implică absenţa discriminării directe sau indirecte bazată pe sex. deoarece nu toate statele au reuşit să adopte legislaţia necesară. în domeniile la care aceasta se referă. Cu toate acestea. toate tipurile de pregătire profesională. ce a demonstrat că prevederile privind plata egală erau insuficiente pentru a crea egalitatea la locul de muncă. Principiul egalităţii de tratament. După adoptarea Tratatului de la Roma. până la termenul de 1 ianuarie 1962. a susţinut implementarea egalităţii plăţilor între bărbaţi şi femei în toate statele membre. potrivit prevederilor directivei. cursurile de pregătire iniţială şi continuă pentru o meserie sau profesie sunt supuse principiului egalităţii de tratament. Franţa era singura ţară din CEE în care. 2 din directivă). pot exista situaţii generate de natura activităţii. în care unele locuri de muncă sunt rezervate persoanelor de un anumit sex: posturi cu caracteristici bine determinate în cadrul poliţiei. muncitorii erau îndreptăţiţi la plata egală. precum şi condiţiile de promovare la orice nivel ierarhic. Germania şi Italia adoptaseră legislaţia naţională care să implementeze integral directiva. Pentru că Franţa se temea că mediul său de afaceri va deveni mai scump faţă de cel din alte state membre. 100 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. al armatei sau al penitenciarelor (art. Ca rezultat al aplicării inegale a art. De asemenea. Termenul a fost extins până la sfârşitul anului 1964. Aceste excepţii vor fi însă limitate la strictul necesar. Oricum. Directiva a definit egalitatea de remunerare ca aplicându-se pentru aceeaşi muncă sau pentru munci cărora le este atribuită aceeaşi valoare şi a armonizat legislaţia comunitară cu Convenţia nr.

dar o listă mai lungă de motive de discriminare (religie sau credinţă. Dar această derogare trebuie înţeleasă în sens strict. vârstă. precum Directiva privind difuzarea programelor de televiziune 89/552 şi Regulamentul 1035/1997 al Consiliului prin care a fost înfiinţat Centrul European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei. 86/613 (pentru liberprofesionişti). 39 . Curtea şi instanţele naţionale au trebuit să ţină seama de faptul că principiul nondiscriminării bazate pe sex se aplică în trei domenii: egalitatea plăţii. tratamentul egal de art. există legislaţie precum Directivele 97/80 şi 97/81 privind sarcina probei în cazurile de discriminare bazate pe sex şi lucru cu fracţiune de normă care afectează plata şi egalitatea de tratament. egalitatea de tratament şi securitatea socială. la non-discriminare. Astfel. 141 şi Directivele 76/207. O serie de clauze nediscriminatorii au fost incluse şi în alte domenii reglementate de legislaţia comunitară. orientare sexuală) [51]. asigurării şi apărării drepturilor omului. 141 şi Directiva 75/117. După adoptarea art. vom conchide că numai prin eforturile comune pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la un nivel înalt al respectării. Directiva 86/613 din 11 decembrie 1986. Oricum. Principiul egalităţii de tratament nu trebuie să constituie un obstacol în implementarea prevederilor ce reglementează protecţia femeilor însărcinate şi a celor în concediu de maternitate. tabloul a fost completat cu o directivă ce interzice discriminarea întemeiată pe rasă şi origine etnică în mai multe domenii şi o directivă cadru care acoperă un scop mai limitat (muncă şi pregătire profesională). Plata este reglementată de art. De asemenea. fără a putea justifica. iar securitatea socială de Directivele 79/7. 13 din Tratatul de la Amsterdam. Directiva 96/34 (sarcină). de exemplu. dizabilităţi. refuzul de a acorda femeilor dreptul de a munci noaptea (Directiva 92/85 din 19 octombrie 1992 privind siguranţa şi sănătatea femeilor însărcinate. 86/378 şi 96/97. o trăsătură importantă a legislaţiei secundare antidiscriminare o constituie creşterea listei domeniilor în care discriminarea este interzisă. demnitatea umană ca valori general-umane supreme într-un stat de drept. fiecare dintre acestea este guvernat de prevederi legale distincte. În lumina celor menţionate.86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind concediul post natal. În timp ce principiul este acelaşi pentru toate domeniile. ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care consfinţesc drepturile şi libertăţile omului. distincţia dintre cele 3 domenii este destul de dificil de realizat [40] şi este intersectată de jurisprudenţa Curţii privind plata şi securitatea socială. Directiva 96/34/CE din 3 iunie 1996 privind liber-profesioniştii. celor aflate imediat după naştere şi a celor care alăptează).

pentru că nu poate exista democraţie fără a fi asigurată recunoaşterea şi respectarea unor valori recunoscute universal. care şi-a propus să dezvolte Uniunea ca un spaţiu de libertate.[140] În opinia prof. Totodată. p. unul dintre cele mai eficace instrumente de apărare a drepturilor omului. limbă. regula ce rezultă din reglementările internaţionale. care ameninţă existenţa naţiunii.65] Premisa asigurării protecţiei şi promovării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale constă în înscrierea acestora în reglementările naţionale şi internaţionale. „este esenţial ca drepturile omului să fie protejate de un regim de drept". opinie etc. principii care sunt comune statelor membre.[83. apartenenţă politică. nu 40 . semnată la Roma. treptat. fondat pe principiile libertăţii. astfel cum sunt garantate prin Convenţie şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre. numai astfel devin realităţi juridice care pot fi garantate efectiv.236] Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Prin respectarea principiului egalităţii în drepturi pentru toţi indiferent de sex. Trebuie reţinută. de asemenea. Egalitatea este opusul discriminării.religie avere.3. ca şi statul de drept. Uniunea a aderat la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi are ca principii generale ale ordinii sale juridice drepturile fundamentale. a devenit. p. ca reper pentru întreg spaţiul european. Recunoaşterea importanţei Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. deoarece discriminarea este limitarea şi încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă.naţionalitate. Ioan Muraru egalitatea în drepturi a persoanelor priveşte toate drepturile pe care le au indivizii. prin mijloace reparatorii de natură politică sau juridică la care titularii să aibă acces în cazul vătămării drepturilor lor. egalitatea în drepturi se manifestă în toate domeniile de activitate.sex. Aspecte cu privire la coraportul dintre fenomenul drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii discriminării şi respectarea Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale constituie esenţa unei societăţi democratice.rasă.etc se exclude discriminarea. potrivit căreia nicio măsură luată în caz de pericol public. respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.[ 19. sub egida Consiliului Europei şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.religie. Aşa cum se precizează în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. democraţiei. rezultă şi din dispoziţiile Tratatului asupra Uniunii Europene. indiferent dacă ele sunt înscrise în textul Constituţiei sau în alte acte normative. aşa cum a fost modificat la Amsterdam şi la Nisa.1. la 4 noiembrie 1950. securitate şi justiţie.

Legea garantează ocrotirea egală a tuturor persoanelor şi sancţionează discriminările [81. avere. sex. naştere sau orice altă situaţie. căci. limbă religie sau origine socială. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. publicată în Monitorul Oficial al României.poate duce la discriminări întemeiate pe rasă. p. Partea I. de sex.116]. juridică. de înscriere a tuturor cetăţenilor sub semnul aceluiaşi regim juridic. religie. intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005 şi ratificat de România prin Legea nr. (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii. p. Ion Deleanu. Interzicerea generală a discriminării este consacrată în art. de limbă. nici prin acte de aplicare a normelor juridice. Altfel spus.2] În opinia prof.2 din Constituţie stabileşte că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. de apartenenţă politică. economică. 375 din 2 mai 2006. nici prin legi sau alte acte normative. care în condiţii identice trebuie trataţi în mod identic. culoare. fără privilegii şi fără discriminări. Această egalitate include toate domeniile în care persoana îşi poate desfăşura activitatea. nu este admisă vreo discriminare între cetăţeni. impunerea unui tratament juridic egal ar însemna discriminare. nr. situaţiilor egale trebuie sǎ le corespundă un tratament juridic egal. 103/2006. În acelaşi timp. [120. În aceste domenii. rasă. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de standardizare. p. de religie. articolul 14 instituie regula interzicerii discriminării pe criterii de sex. 12 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. formând obiectul de reglementare al articolului 16. egalitatea în drepturi este recunoscută şi garantată prin Constituţie. de avere sau de origine socială. origine naţională sau socială. inclus în Capitolul II. indiferent de situaţia naturală sau socioprofesională a acestora.26]. în mǎsura în care egalitatea nu este naturală. opinii politice sau orice alte opinii. fără deosebire de rasă. principiul egalităţii presupune că situaţiilor similare li se aplică un tratament juridic egal. În România. adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000. de origine etnică. Potrivit acestei norme constituţionale. de naţionalitate. culoare. 41 . indiferent dacă ele vizează viaţa socială. principiul egalităţii implică dreptul la diferenţiere în tratament juridic. iar în situaţiile diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit [46. 1 din Protocolul adiţional nr. În exercitarea drepturilor si libertăţilor recunoscute de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. apartenenţa la o minoritate naţională. limbă. politică sau culturală. de uniformizare.Drepturile şi libertăţile fundamentale. Articolul 4 alin.

moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa sau dezvoltarea normală. de instruire şi de integrare socială a handicapaţilor. 16 din Constituţie a fost concretizată prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. Astfel. fără privilegii şi fără discriminări. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie. fiind necesar să i se dea din anumite puncte de vedere o ocrotire specială: concedii de maternitate. pentru a fi pusă într-o situaţie de egalitate cu bărbatul nu este suficient să se bucure de aceleaşi drepturi ca acesta. 1 alin. Alineatul (2) al aceluiaşi articol enumeră drepturile care intră în câmpul de aplicare al principiul egalităţii între cetăţeni. norma consacrată cu valoare de principiu în art. 42 .59 alin. 137/2000. privind prevenirea şi sancţionarea. de tratament. cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. în condiţiile legii electorale. nr. intelectuală şi profesională a acestora precum şi datorită nevoii de a ocroti interesele copiilor şi tinerilor. etc. 48/2002 şi republicată în Monitorul Oficial al României. organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Statul mai are şi obligaţia de a acorda alocaţii de stat şi ajutoare pentru îngrijirea copilului handicapat (art. art. au dreptul la câte un loc de deputat. în România. femeile au salariu egal cu bărbaţii. Cea de a doua aplicaţie particulară se referă la poziţia în stat şi societate a femeii. Potrivit art.2). (1) din actul normativ menţionat. Partea I. care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament. Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. tuturor formelor de discriminare. Totodată este interzisă exploatarea minorilor şi folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii. Conform acestui articol. O altă aplicaţie particulară priveşte copiii şi tinerii datorită interesului special pe care îl are statul pentru formarea morală. 99 din 8 februarie 2007. femeia. cu respectarea drepturilor şi îndatoririlor care le revin părinţilor şi tutorilor. Constituţia mai prevede că la muncă egală.Constituţia cuprinde pe lângă această formulare generală şi câteva aplicaţii particulare ale principiului egalităţii în drepturi. Datorită constituţiei sale biologice şi a rolului pe care îl are în societate. În plan legislativ. O primă aplicaţie particulară o constituie situaţia creată de art. O ultimă aplicaţie particulară a principiului egalităţii se referă la ocrotirea persoanelor handicapate. de readaptare. aprobată cu modificări prin Legea nr. de învăţământ. Articolul 49 din Constituţie stabileşte obligaţia pentru stat de a acorda alocaţii pentru copii şi pentru îngrijirea copilului bolnav.50 al Constituţiei stipulează obligaţia statului de a asigura realizarea unei politici naţionale de prevenire. un regim special de muncă pentru femeile gravide.49 alin. acesta oferind minorităţilor naţionale posibilitatea de a se afirma pe plan politic.(2).

Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern în materia drepturilor omului este reglementat în Constituţia României prin art. opinii politice sau orice altă opinie. Totodată . vârstă sau orientare sexuală. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene precizează că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile. naştere sau orice altă situaţie”Diversitatea culturală. religie sau convingeri.„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire. valoare supraconstituţională şi nu se aplică în mod automat cu prioritate. inclusiv în Constituţia României [55. caracteristici genetice. în condiţiile legii. regulă de la care se derogă în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern. civile sau militare. pot fi ocupate. de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. pentru situaţia în care există un conflict de conţinut între legile naţionale şi normele cuprinse în instrumentele juridice internaţionale ratificate de Parlament. dintre acestea fiind relevant. Deasemenea se mai precizează că principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. origine naţională sau socială. p. religioasă şi lingvistică este respectată şi neîngrădită de către Uniunea Europeană. în domeniul de aplicare a Cartei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice. avere. în contextul lucrării de faţă. care instituie.144]. avere. opinii politice sau orice alte opinii. astfel încât acestea din urmă să fie aplicate într-un sens care să concorde cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. de sex. muncă şi salarizare. 20. handicap. apartenenţă la o minoritate naţională.p. În alineatul (3) se enunţă regula potrivit căreia funcţiile şi demnităţile publice. inclusiv în materie de angajare. regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale. aşadar. rasă. ele constituie repere în raport cu care urmează a fi interpretate normele interne.Aliniatul 4 arată că în urma aderării României la Uniunea Europeana. naştere. . cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Reglementările internaţionale în materia drepturilor omului nu au. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi . cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. Conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex. limbă. Pe tot întinsul Uniunii Europene copiii au dreptul la protecţie şi la îngrijirile necesare 43 . origini etnice sau sociale. culoare. culoare. se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate. apartenenţă la o minoritate naţională. rasă.[60.al excluderii privilegiilor şi discriminării. limbă. religie.59]. dreptul la un tratament egal în faţa instanţelor judecătoreşti şi a oricărui alt organ jurisdicţional .Nimeni nu este mai presus de lege. în special.

cu excepţiile stabilite prin lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi”. a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. care este luată în considerare pentru aspectele ce îi privesc. opinie. apartenenţă politică. cu excepţia cazului în care acest lucru contravine interesului său. . naţionalitate [128] şi vârstă [89] sunt considerate ca acoperite de articolul 26 al PIDCP. p.53] Articolul 16 alineatul (2) din Constituţie stabileşte şi criteriile ce stau la baza discriminării: rasă. avere sau origine socială. în funcţie de vârsta şi de gradul lor de maturitate. în opinia noastră. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o 44 . orice copil are dreptul de a avea. Consider că articolul 16 alineatul (2) din Constituţie trebuie modificat. relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi. opinie. În articol nu se operează cu termenul criteriu. De aceea se pune accent pe acceptarea acestor persoane in diferite locuri de munca în funcţie de handicapul avut şi capacitatea lor de a desfăşura o activitate. avere sau origine socială. religie. astfel: cuvântul „cetăţeni” se va substitui cu cuvântul „persoane” şi în final se va completa cu propoziţia: „statul asigură şanse egale în exercitarea drepturilor omului pentru toate persoanele care se afla sub jurisdicţia sa. principiu.16 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte principiul egalităţii tuturor cetăţenilor. limbă. periodic. o definire. norma pe baza cărora se face o clasificare. Însă numărul criteriilor ce stau la baza discriminării enumerate în Constituţia Republicii Moldova este mult mai limitat decât cel al criteriilor stipulate în instrumentele internaţionale. Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române. religie. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor. sex. sex. . termenul criteriu înseamnă: punct de vedere. discriminarea bazată pe orientare sexuală [147]. Totodată. aceştia “îşi pot exprima în mod liber opinia. interesul superior al copilului trebuie să reprezinte o preocupare primordială. naţionalitate.pentru asigurarea bunăstării lor. fără deosebire de rasă. [18. limbă.” Conform drepturilor copiilor. naţionalitate. viaţă demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală. în faţa legii şi a autorităţilor publice. acest termen este cel mai potrivit şi ne dă posibilitatea să facem o apreciere a discriminării. Din acest articol reiese că numai cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Art. de exemplu. În toate actele referitoare la copii. o apreciere [49]. origine etnică. apartenenţă politică. origine etnică. indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private. însă. În dreptul jurisprudenţial al Comitetului pentru Drepturile Omului.

prezent în multe şi diverse sectoare ale vieţii sociale şi ca formele sub care aceasta se manifestă se schimbă constant. toleranţa. Fenomenul discriminării ca rezultat al unor diferenţe naturale şi dobândite apare descris în multe lucrări. Astfel. de nemulţumiri şi de conflicte sociale. sub diferite forme de manifestare. vârstă. De cele mai multe ori cuvântul „discriminare” aduce în minte cuvântul „diferenţă”. statut social. Deşi conceptul apare mult mai târziu. De regulă. ea fiind prezentă în toate timpurile. gender. Fenomenul discriminării comportă nuanţări în funcţie de societăţile şi de grupurile în care se localizează. ceea ce conduce la un tratament diferenţiat. între grupuri. unor categorii de persoane ce aparţineau unor grupuri etnice. Discriminarea generează conflicte la nivelul social la care se localizează. respectul pentru celălalt. responsabilitatea. dreptatea.Neincluderea tuturor criteriilor de protecţie împotriva discriminărilor va da posibilitate Curţii Europene a Drepturilor Omului să condamne Republica Moldova (în cazul unor eventuale cereri bazate pe criterii de protecţie neacoperite de legislaţia Republicii Moldova) pentru neaplicarea criteriilor de protecţie stabilite în CEDO. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană.binele. religie. un drept este o revendicare pe care suntem îndreptăţiţi să o cerem. aducerea legislaţiei naţionale în conformitate cu standardele internaţionale la acest capitol va permite economisirea de bani şi timp. de cele mai multe ori în sens negativ. nediscriminarea. comportamentul discriminatoriu reprezintă o sursă de tensiuni. Discriminarea ca practică a existat întotdeauna. făcându-se mereu trimitere la un comportament diferenţiat. între societăţi. Fenomenul discriminării este unul prezent în viaţa cotidiană. acţiunea de discriminare are temeiul în diferenţă. adevărul. discriminarea reprezintă o trăsatură a vieţii sociale. de la nivel individual şi de grup şi până la nivel societal. comportament care la rândul său are la bază o preconcepţie referitoare la o societate 45 . producând dezechilibre în diverse domenii ale vieţii sociale. În sens juridic. femeilor interzicându-li-se accesul în multe domenii ale vieţii sociale . Lucrările de specialitate care au avut în vedere fenomenul discriminării au raportat aceasta la diferenţele care există între indivizi. fiind o conduită diferenţiată pe baza unor motive ce ţin de rasă. De exemplu: libertatea. etnie. calificative care se preiau automat sau se formează prin intermediul propriei experienţe. Diferenţelor li se adaugă calificative. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană şi egalitatea în drepturi . marcând ansamblul tuturor relaţiilor sociale. rasiale limitându-li-se exerciţiul unor drepturi civile şi politice. dreptatea. O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat. discriminarea are un caracter negativ. ca şi în cazul altor valori fundamentale .

precum şi pe religie. multe cercetări efectuate prezentând felul cum acestea influenţează şi chiar determină atitudinile. discriminarea bazată pe rasă. formează concepţii despre lume. mediu. orientare sexuală etc. acestea trebuind a fi căutate în stratificarea socială bazată pe inegalităţi de avere. întrucât trecerea de la un status economic la altul configurează mobilitatea socială pe verticală sau pe orizontală. oamenii educaţi într-un anume fel vor avea o anumită viziune despre oameni. din punct de vedere sociologic. influenţată de familie. Astăzi discriminarea ţine mai mult ca niciodată de educaţie.anume sau la un grup delimitat prin opinii. Ca o consecinţă a experienţelor istorice. despre diferenţe. ierarhizare. şi nu ca pe un lucru ce creează tensiuni. religioasă etc. inegalitate sau conflict între elementele constitutive ale unui grup. pe bază de diverse criterii. oamenii împărtăşesc o anumită viziune despre lume.. culoare. Educaţia este cea care modelează. integrare. cum ar fi apartenenţă etnică. rasială. comportamentul uman în cadrul relaţiilor sociale. încă le utilizăm în categorizarea persoanelor cu care venim în contact într-un fel sau altul. totdeauna acolo unde există diferenţiere. integrare. însă este posibil de a discrimina oamenii fără o prejudecată conştientă [72]. Cercetările dovedesc că fenomenul discriminării este legat de stereotipurile cu care operăm zi de zi. gen. caracterizează fiecare societate umană în orice stadiu al dezvoltării sale. care se referă mai mult la starea psihologică decât la comportament. despre lume. Uneori. inegalitate sau conflict între elementele constitutive ale unui grup. de putere şi de statut existente între grupurile sociale. despre acceptarea diferenţelor ca un lucru ce creeeaza diversitate. studiile şi cercetările de sociologie şi psihologie socială indică faptul că stereotipurile şi prejudecăţile stau la baza discriminării. dar complementare. discriminarea este confundată cu prejudecata. bogăţie. credinţe.[50]. Există stratificare din momentul în care există diferenţiere. educaţie. din păcate. Putem afirma că stratificarea socială este prezentă în orice sector de activitate umană. este o formă de violare a drepturilor omului cu cea mai largă răspândire în întreaga lume. de prejudecăţile pe care. Discriminare înseamnă tratament inegal. interzicerea discriminării este stipulată în multe tratate internaţionale şi legi naţionale care se referă la drepturile omului. Stereotipurile sunt mereu citate ca justificare a prejudecăţilor şi mai departe a comportamentului discriminatoriu faţă de un grup. al categoriilor de indivizi sau al grupurilor umane. Cu toate acestea. este determinată şi de sistemul de status socioeconomic. Ştiinţele sociale abordează aceste probleme şi oferă răspunsuri parţiale. datele statistice. defavorizat al indivizilor. dar şi în fiecare sector al vieţii sociale. trasături fizice. etnie. 46 . Aceste două noţiuni sunt strâns legate.

disabilitate. infectare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [113. naţionalitate. origine socială. limbă. determinat de contextul realizarii unei pieţe comune la nivelul statelor membre. orientare sexuală. restricţie. În acest context a avut loc 47 . nefavorabilă şi nedreaptă persoanelor faţă de care se manifestă. boală cronică necontagioasă. pe bază de sex. apartenenţă politică. origine etnică. care are ca scop sau rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului si a protecţiei lor. discriminarea este o lezare a demnităţii umane şi a drepturilor egale ale celor împotriva cărora se aplică. Primul aspect se referă la abordarea filozofică a drepturilor omului ca drepturi naturale. starea sănătăţii. stare materială. care s-a confruntat cu nevoi economice şi sociale asemănătoare celor cu care se confruntă societatea românească în ultima vreme.83] Dupa Bettz A. restricţie şi preferinţă. Ordonanţa Guvernului nr. stare civilă. opinii. prin noţiunea de discriminare înţelegem orice tratament diferit şi inegal. T. care se realizează prin distincţie. cetăţenie.[111. a unei remunerări egale în condiţii de muncă egală în cadrul Comunităţii Economice Europene. ca şi acestea se produc în afara cunoaşterii obiective a realităţii date. este partea de afect care se formează pe baza stereotipurilor. înscriind toate formele unui comportament discriminatoriu în domeniile vieţii sociale. Pentru a înţelege mai bine contextul românesc al afirmării principiului nondiscriminării în legislaţia românească şi al apariţiei legislaţiei anti-discriminare. cu care toţi ne naştem şi trebuie să ne fie respectate în egală măsură. rasă. indiferent de diferenţele care ar putea să existe între noi. Cârnaţ. p. problema remuneraţiei echitabile s-a pus şi cu referire la naţionalitate sau rasă. violarea principiilor egalităţii.Prejudecata este atitudinea. între bărbaţi şi femei şi apoi. distincţie sau preferinţă care are drept scop interzicerea sau refuzarea drepturilor egale şi a protecţiei acestora. discriminarea este privită ca orice excludere. este răspunsul emoţional negativ faţă de anumite persoane. educaţie. excludere. p. Prejudecata reprezintă o atitudine de intoleranţă. vârstă. Prejudecăţile includ stereotipurile. iar în conformitate cu documentele internaţionale. Reardon de la Universitatea Columbia [141]. Cel de-al doilea aspect este unul mult mai pragmatic.45] consacră nediscriminarea ca principiu. convingeri. non-discriminării şi a demnităţii umane. găsim utilă prezentarea conceptelor care au stat la baza apariţiei principiului non-discriminării în Comunitatea Economică Europeană. Este vorba despre nevoia asigurării unei remunerări echitabile. În opinia prof. pe măsură ce migraţia forţei de muncă şi imigrarea au devenit un adevărat fenomen social în această zonă a Europei. este interzicerea principiului egalităţii şi un afront adus demnităţii umane. religie.

tratamentul defavorizat. refuzul de a angaja o femeie căsătorită din cauza faptului că are obligaţii familiale sau poate să aibă copii constituie discriminare directă pe criteriul sexului şi al situaţiei familiale. restricţie sau preferinţă. Discriminarea indirectă intervine atunci când o prevedere. economic. cât şi alte forme de manifestare a lor. categorie socială. vârstă. Spre exemplu. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. prin legislaţie secundară. Mai târziu. a problemelor legate de discriminare în domenii de maximă importanţă pentru apărarea valorilor europene. cum ar fi: discriminarea multiplă. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. Discriminarea indirectă implică tratamentul care. disabilitate. în domeniul politic. boală cronică necontagioasă. precum şi a eficienţei măsurilor de combatere a discriminării. sex. o practică. precum non-discriminarea pe criteriul rasei. folosinţei sau exercitării. însă care are efectul de a dezavantaja un grup particular. asociere sindicală. este neutru sau corect. Acest Plan conţinea trei obiective: – asistarea în analiza şi evaluarea gradului de discriminare şi a naturii discriminării existente în UE. religie. pun într-o situaţie de dezavantaj persoane care aparţin unui grup protejat faţă de alte persoane. naţionalitate. Aceasta formă de discriminare este deseori confirmată de datele statistice care demonstrează un efect disproporţionat [53]. 48 . – acordarea de ajutor la formarea capacităţii actorilor competenţi în domeniul combaterii discriminării din statele-membre ale UE şi la nivel european. protecţie socială. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. infectare cu HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată. Putem deduce că se condamnă atât discriminarea directă şi discriminarea indirectă. educaţie. convingeri. Discriminarea directă presupune orice deosebire. originii naţionale şi etnice a persoanei în ceea ce priveşte accesul la muncă. Uniunea Europeană a găsit necesară o reglementare mai detaliată. aparent. un criteriu. în condiţii de egalitate. pe bază de rasă. – promovarea şi diseminarea valorilor şi practicilor din domeniul combaterii discriminării celor care aplică legea şi formatorilor de opinie. discriminarea prin asociere.consacrarea în legislaţia europeană primară a principiului non-discriminarii. accesul la bunuri sau servicii şi non-discriminarea între bărbaţi şi femei în toate aspectele care ţin de angajare. intenţia de a discrimina. etnie. excludere. limbă. În UE s-a aplicat şi Planul de Acţiuni al Comunităţii 2001-2006 (Decizia 2000/750/CE) privind combaterea discriminării bazate pe toate criteriile (altele decât criteriul sex). ordinul de a discrimina. aparent neutre. orientare sexuală. în contextul angajării.

Există trei elemente de bază pentru a demonstra harţuirea: victima trebuie să aparţină unei categorii protejate. În concluzie. ea nu protejează împotriva harţuirii pe alte criterii. Cu toate că Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi defineşte hărţuirea sexuală [85. un grup de persoane sau o comunitate. favorizează o persoană sau un grup în comparaţie cu alţii. degradant. savârşite cu privire la o persoană. cum ar fi apartenenţa etnică sau orientarea sexuală etc. Angajatorii vor fi responsabili pentru harţuirea comisă faţă de angajaţi. instigarea la discriminare. inclusiv cea sexuală. hărţuirea. în temeiul apartenenţei sale la o categorie protejată. asocierea în vederea savârşirii unei fapte de discriminare. segregarea. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi prevede această formă de manifestare a discriminării.11(g)]. iar măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate şi necesare. discriminarea indirectă. Discriminarea constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional. degradant. discriminarea multiplă. umilitor sau ofensiv. de facto. ostil. art. care are ca scop sau ca efect violarea demnităţii persoanei sau crearea unui cadru intimidant. cu excepţia cazurilor în care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democratică. dacă nu cade sub 49 exemplu poate fi o prevedere aparent neutră din codul vestimentar intern al unei companii care solicită o vestimentaţie obligatorie ce exclude o . Hărţuirea [27] este definită ca un comportament nedorit în legatură cu un criteriu de discriminare. victima a fost supusă la un comportament nedorit. stipulând că este interzisă numai în contextul angajării la lucru [85. putem spune că discriminarea directă descrie scopul şi autorul discriminării. Un persoană sau un grup de persoane. victimizarea. care. care presupune instigarea unei persoane la discriminarea altei persoane din cauza faptului că aceasta aparţine uneia dintre categoriile protejate. complicitatea la discriminare. art. are intenţia expresă să discrimineze un grup sau o persoană. ostil. Spre exemplu. criteriul sau practica sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim. verbal sau fizic.2]. iar discriminarea indirectă se referă la consecinţele unor acţiuni sau prevederi aparent neutre. comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare. Credem că toate noţiunile definite mai sus sunt forme de manifestare a discriminării.2(4)]. . comportamentul discriminatoriu. art. discriminarea prin asociere. Instigarea la discriminare constituie o formă de manifestare a discriminării [52.Constituie excepţii de la această regulă situaţiile în care prevederea. proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu primească rromii. de aceea constituie discriminare şi trebuie să fie sancţionate conform legislaţiei în vigoare: discriminarea directă. intenţia declarată public de a discrimina. umilitor sau ofensator.

Putem enumera o serie de măsuri care nu se consideră fapte discriminatorii: stabilirea cerinţelor privind vârsta minimă şi maximă. ci au menirea să asigure egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului menţionează că nu toate acţiunile şi formele de tratament diferenţiat constituie discriminare. După părerea noastră un tratament diferenţiat este discriminatoriu doar dacă nu se bazează pe criterii rezonabile şi obiective.incidenţa legii penale. recunoaşterea dezavantajelor acumulate de grupurile respective. prevazut de legea sau tratatul internaţional la care statul respectiv este parte. promovarea de politici şi practici care ajută la depăşirea dificultăţilor [139]. prevazuta de legislaţie.(i)]. nu este considerat discriminare refuzul de a angaja persoana în forţele armate pe criteriul disabilităţii sau al vârstei nepotrivite. De exemplu. prevăzute de lege. pentru scopurile de asigurare a pensiei. stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru vechime în serviciu.2(2). prevăzute de legislaţie. atunci când acestea sunt prevăzute de lege şi sunt necesare într-o societate democratică. bazate pe lege şi necesare într-un stat democratic fiind o excepţie. Prima categorie de acţiuni care nu constituie discriminare o formeaza tratamentele diferenţiate care se bazeaza pe criterii rezonabile şi obiective. în timp ce în Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de Discriminare Pozitivă. Pentru reducerea discriminării au fost dezvoltate o serie de strategii menite să asigure egalitatea de şanse în zonele în care au fost în mod sistematic subreprezentate persoanele care fac parte din grupuri supuse discriminării. şi a persoanelor cu disabilităţi. tratamentul diferit al persoanelor cu disabilităţi în timpul învăţământului şi dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice educaţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora. iar pe de altă parte. Discriminarea Pozitivă şi Acţiunea Afirmativă presupun. indiferent de grupul căruia îi aparţin. elaborarea.(b). prevazută de lege. protecţia specială a copiilor fără părinţi. protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor în perioada sarcinii şi alăptării. pe de o parte. experienţa profesională sau vechimea în serviciu în procedurile de angajare. tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetăţenie sau al apatrizilor. credinţă sau sex în legatură cu o ocupaţie desfaşurată în instituţiile sau organizaţiile religioase. art. Aceste strategii nu presupun o „discriminare inversă”. Pentru a fi justificat. pentru scopurile de asigurare a pensiei. tratamentul diferenţiat trebuie să urmarească un scop legitim şi să existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit [54. stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru vechimea în serviciu. tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie. În Statele Unite aceste strategii poartă numele de Acţiune Afirmativă. a minorilor. A doua categorie de acţiuni ce nu constituie discriminare include măsurile afirmative (pozitive). atunci când motivul invocat privind 50 . fiindcă acestea sunt nişte cerinţe reale şi determinante ale funcţiei.

A doua categorie de acţiuni care nu constituie discriminare sunt măsurile afirmative. Ideile care dau viaţă. Aceste principii generale. Drepturile omului sunt acele drepturi care aparţin fiinţei umane de la naştere. măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor care aparţin minorităţilor etnice. esenţă şi valoare ale sistemului juridic. Prima categorie de acţiuni ce nu constituie discriminare o formează tratamentele diferenţiate care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. religioase şi lingvistice şi a dreptului lor de a exista şi de a se dezvolta. care întemeiază dreptul pozitiv sau orientează elaborarea şi realizarea dreptului pozitiv. justiţia. prin care înţelegem măsuri speciale temporare luate de către persoane fizice sau juridice fie pentru a preveni sau compensa dezavantajele suferite de o persoană. fiind recunoscute universal. În concluzie putem afirma că faptele şi măsurile care. Numai prin eforturile comune pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la un nivel înalt al respectării. ierarhia. împreună cu restul membrilor grupurilor din care fac parte. egalitatea. Principiile dreptului sunt ideile de maximă generalitate. anterioare logic dreptului. la non-discriminare. în calitate de fiinţă înzestrată cu gândire. nu constituie discriminare pot fi incluse în două categorii. deoarece fiecare om reprezintă valoarea supremă. sunt inalienabile şi inerente fiecarui om în virtutea apartenenţei sale la specia umană. un grup sau o comunitate din cauza uneia sau mai multor fapte de discriminare.natura acestei ocupaţii sau condiţiile în care este profesată religia. credinţa sau vizând sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa profesională cu privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei. responsabilitatea. ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care consfinţesc 51 . atunci când tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească un scop legitim şi să existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. în mod individual sau în mod colectiv. Concluzii la capitolul I. 1. unitatea. sunt libertatea. Principiile dreptului îşi au originea în raţiunea (conştiinţa) supremă a omului. asigurării şi apărării drepturilor omului. Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană. a culturii lor. stabilirea cerinţelor privind vârsta minimă şi maximă pentru încadrare în activităţi de educaţie. şi anume: tratamentul diferenţiat care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective şi măsurile afirmative (pozitive).4. voinţă şi sentimente. cu titlu de excepţie. la obiectivele acesteia. întemeiază existenţa şi exprimă esenţa dreptului pozitiv. acţiunile afirmative (pozitive). fie pentru a facilita participarea lor efectivă la toate domeniile vieţii sociale. de a folosi limba lor. precum şi a dreptului de a profesa şi practica religia lor. valoare şi autoritate dreptului pozitiv.

tortura. egalitatea era iniţial concepută doar ca absenţa discriminării şi. utilizează termenul de „nondiscriminare”. demnitatea umană – valori general-umane supreme într-un stat de drept. indiferent de faptul dacă acestea sunt înscrise în textul Constituţiei sau în alte acte normative. cu excepţiile stabilite prin lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi. indirectă. rasă. atunci când fac referire la instrumentele internaţionale cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării. în primul rând. egalitatea în drepturi trebuie să se manifeste în toate domeniile de activitate ale omului. de religie. însa în opinia prof. statul de drept asigură şanse egale în exercitarea drepturilor tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. hărţuirea etc. dacă în procesul reglementării relaţiilor dintre stat şi individ vor aparea contradicţii între normele juridice şi drepturile omului se va da prioritate acestora din urmă. însă principiul egalităţii este mai larg după sfera de aplicare decât principiul non-discriminării. egalitatea a început a fi definită prin raportarea la scopul urmărit de legiuitor. limbă. România) conţin articole separate referitoare la principiul egalităţii şi principiul non-discriminării. segregarea. iar Constituţiile unor state europene ( Belgia. nu numai în faţa autorităţilor publice. intoleranţa. E. Prin asigurarea principiului egalităţii se prezumă asigurarea principiului non-discriminarii. se manifestă cele mai negative fenomene sociale: discriminarea în sensul larg al cuvântului (discriminarea directă. majoritatea experţilor în domeniul drepturilor omului. Din analiza coraportului dintre principiul egalităţii şi cel al non-discriminarii rezultă că principiul non-discriminarii este sinonim cu principiul egalităţii. Se poate afirma că principiul non-discriminarii se deduce din principiul egalităţii. pe care o susţinem şi noi. la rândul său.drepturile şi libertăţile omului. Atunci când drepturile omului nu pot apăra demnitatea umană. care. a celei sociale. Arama. xenofobia. tratamentele inumane şi degradante. gen. egalitatea în drepturi priveşte toate drepturile pe care le au persoanele. etc Drepturile omului sunt considerate universale şi oamenii se nasc egali în drepturi şi demnitate. 52 .). rasismul. era obligat sa pună discriminările stabilite de lege într-o minimă concordanţă cu scopul urmarit. Treptat. antisemitismul.

spre exemplu cea amerindiană. Dezbaterile contemporane referitoare la imigraţia din secolului al XX-lea sunt pline de conotaţii rasiste.II. devenind un demn al statusului social [150. considerate a fi prea puţin semnificative. Criteriile biologice de identificare a rasei sunt întotdeauna vizibile şi relevante cultural într-o anumită comunitate. dar. având azi trei rase principale (sau subspecii): caucaziană. sub influenţa evoluţionismului. nefiind totuşi o caracteristică morfologică majoră întrucât variabilitatea acestei caracteristici în interiorul unei rase este atât de mare uneori încât devine inoperantă. În literatura de specialitate. Termenul de „rasă” [150. culoarea pielii etc.214]. termenul de rasă a căpătat o accepţie prioritar socială. Categorizarea rasială se bazează adesea (deşi nu întotdeauna) pe diferenţe fenotipice. Conceptul de rasă este frecvent folosit pentru a se face referire la diferenţele fizice dintre un grup şi un alt grup. El a inaugurat o serie lungă de discuţii în SUA. Homo Sapiens. puţin relevante pentru caracaterizarea psihologică şi de comportament a unei rase. mongoloidă şi negroidă. o rasă fiind dată de un grup de oameni care se văd şi sunt văzuţi de alţii. în special în secolul XIX.210]. unanim acceptat. personalitatea. deşi oamenii continuă să creadă acest lucru. p. Unii autori identifică şi alte rase principale. spunând că: problema secolului XX. Culoarea pielii este un criteriu de identificare a rasei.B. este problema existenţei color line. În comunitatea ştiinţifică nu există un consens care să susţină corelaţia care se stabileşte între caracteristicile fizice ale unui grup rasial şi caracteristici precum inteligenţa.E. ca având trasături ce-i deosebesc. rasa este un concept social [150. rasa este considerată ca o diviziune a speciei.Dubois încă la începutul secolului trecut. Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale. Dubois intenţiona să conceptualizeze 53 . spun specialiştii. în biologia umană. ţinând seama de caracteristicile faciale. Conţinutul social termenului este dat de definirea grupurilor rasiale prioritar în baza unor caracteristici culturale şi doar secundar din considerente biologice. Conceptul color line a fost folosit prima oară de celebrul sociolog de culoare W.1. ELIMINAREA DISCRIMINĂRII CU REFERIRE LA DREPTURI DIFERENŢELE DINTRE PERSOANE PRIN PRISMA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂŢII ÎN 2. p. acestea nu corespund diferenţelor genotipice (de structură genetică). diferenţele dintre rase căpătând semnificaţii. Din punct de vedere biologic. se consideră că există o singură specie. În literatura de specialitate.221] poate fi definit din multiple perspective. p. cu importante contribuţii la înţelegerea relaţiilor rasiale din aceasta ţară.

discriminarea negrilor este numai pe de-o parte rezultatul prejudecăţilor rasiale ale albilor. Patru tipuri de sentimente sunt prezente în prejudecăţile rasiale: a) sentimentul superiorităţii. comoditatea. inteligenţă între populaţiile categorizate pe aceste criterii. sentimentul alienării îl plasează în spatele lor. dar interconectate în societatea americană. Concluzia specialiştilor este că diferenţele genetice dintre rase nu se traduc obligatoriu în caracteristici vizibile şi uneori contravin opiniilor tradiţionale. loiali. Linia marchează totodată şi acea diferenţiere verticală dintre grupurile etnice. Poziţia de grup este „un fel de orientare generală” care nu se leagă de un anume sentiment de ură sau antipatie. care se poate defini ca diferenţă clasială şi/sau de castă. dar mai ales. conceput în mod uzual. termen utilizat în literatura de specialitate relativ la grupurile etnice sau rasiale aflate în situaţii de rupturi sociale şi economice . definirea poziţiei lor vis-a-vis unul faţă de celălalt: aceasta este „sensul poziţiei sociale care apare din acest proces colectiv de caracterizare care produce bază prejudecăţilor rasiale”. el susţinea că. Caracterizarea se face de obicei prin opoziţie faţă de propriul grup rasial. hipersexuali. personalităţile ştiinţifice de seamă sunt astăzi de acord că nu există diferenţe înnăscute de personalitate. Conceptul de color line în definirea situaţiei afro-americanilor este opus conceptului de color blind society în care rasa/etnia nu contează [146. pentru că nu se referă la o 54 . asiaticii înţelepţi. Aceasta echivalează cu plasarea celor două grupuri rasiale în opoziţie. În plus.74]. sentimentul proprietăţii îl exclude. Dimensiunea socială a rasei este întărită şi de utilizarea stereotipurilor în definirea acestora: negrii sunt consideraţi leneşi. Ea este acuzată şi de criminalitatea. murdari. c) sentimentul proprietăţii referitor la câteva arii de privilegii şi avantaje. pe langă cea biologică. Este tot mai clar faptul că rasa are o dimensiune socială. Prin legarea a două problematici diferite. Acestea se referă la „un aranjament poziţional al grupurilor rasiale”: sentimentul superiorităţii plasează populaţia subordonată sub cea superioară. obedienţi. iar din punctul de vedere al psihologiei sociale „nu se poate echivala cu sensul statusului social. p. de lipsa de educaţie a maselor de negri.situaţia afro-americanilor la început de secol XX. iar ultima este teama de a pierde poziţia. buni cântăreţi. d) teamă şi suspiciune în legatură cu grupul subordonat care se pregăteşte să desfiinţeze prerogativele rasei dominante. ci mai ales structura clasială este acea care defineşte locul sau statutul unui grup social. b) sentimentul că rasa subordonată este în mod intrinsec diferită şi străină.

numesc subculturi deviante. într-o definiţie oarecum etnocentristă. Totuşi identificarea rasei cu un construct social subestimează măsura în care unele segmente de populaţie pot alcătui cu adevarat un grup etnic distinct. o putere şi prestigiu ieşite din comun. Specialiştii se ocupă îndeosebi de examinarea cauzelor şi consecinţelor diviziunii social construite a grupurilor în funcţie de apartenenţa lor la o aşa-numita rasă. Fenomen precum mişcarea Black Power în America în anii 60 şi dezvoltarea mişcărilor politice şi culturale ale minorităţilor etnice ( în special printre tineri) au impulsionat cercetările asupra naturii şi formelor etnicităţii. pentru că ea este: 1 . cuprind cercetări asupra a ceea ce. pot confirma sau întări atitudinile rasiste şi discriminarea rasială aparţinând populaţiei majoritare. independente de cele verticale. nu experienţa cotidiană a indivizilor concreţi dă bază definiţiei grupului rasial subordonat. Ca şi celelalte obiecte de studiu ale sociologiei rasei. Definirea acestor evenimente majore este baza definiţiei grupului rasial 55 . se referă mai mult la „ce ar trebui sa fie decât la ceea ce este”. „Intelectualii şi elitele sociale. Analiza sensului poziţiei de grup a raselor trebuie începută cu istoria acestuia. interesele lor pot dicta definirea poziţiei de grup. figurile proeminente public. 2 . Unii jurişti susţin că asemenea studii. ci „arena publică” unde purtătorul de cuvânt apare ca reprezentant al grupului dominant. definiţia formată în arena publică se focalizează asupra lucrurilor de importanţă majoră „big events”.poziţionare verticală.produsul istoriei. indiferent dacă aceasta este legitimată de raportarea la vreunul din factorii amintiţi. modele strâns unite prin interacţiune socială şi un simţ al identităţii comune. Ceea ce trebuie nuanţat este că: • imaginea se clădeşte „la distanţă şi nu în apropiere”. dar şi asupra multor alte posibile alinieri.ea operează cu o imagine abstractă a grupului subordonat. • trebuie apreciat şi rolul unor grupuri de putere şi interes care au oportunitatea de a influenţa şi direcţiona discuţiile care vor conduce la poziţionarea acestora. • oponent. şi acesta este unul destul de controversat. şi liderii unor organizaţii puternice par să fie figurile cheie în formarea sensului poziţiei de grup şi caracterizarea grupului subordonat”. • definirea publică se face de către indivizi şi grupuri care au o autoritate publică. adică pot împărtăşi anumite caracteristici pe bază originilor istorice comune.

importanţa acordată ei reflectă împrejurările istorice în care s-a dezvoltat această ramură a sociologiei: moştenirea sclaviei şi continua imigrare a minorităţilor non-albe în Statele Unite. „Pe fundalul 56 . În literatura de specialitate. p. Guillaumin precizează că rasismul nu se poate construi decât părăsind definitv studiile şi polemicile referitoare la rasă: „rase imaginare şi rase reale joacă acelaşi rol în cadrul procesului social şi sunt deci identice din acest punct de vedere” [70. atunci când nu e cazul. putem afirma că discriminarea rasială reprezintă un aspect real al vieţii economice. discriminarea atinge pe toată lumea. în educaţie fiind cea mai manifestată. p.Un pericol înrudit este acela de a eticheta discriminatoriu sau de a judeca stereotip o minoritate definită pe criteriul rasei ca fiind o minoritate etnică (având o cultură şi un stil de viaţă comune).]. există mai multe abordări contradictorii [92. Prin efectele sale. acceptându-le pe cele considerate caracteristice pentru societatea-gazdă. Se pune aici accentul pe nevoia ca minoritatea să renunţe la valori şi stiluri de viaţă. C. sociale şi politice în toate ţările lumii. practicându-se peste tot. Are (sau trebuie să aibă) drept rezultat asimilarea acestora din urmă. indiferent de nivelul de dezvoltare economică a ţării. În context. istoria colonialismului şi imigrarea mai recentă a minorităţilor din Lumea a treia în Europa. separate de cele ale majorităţii. discriminarea se manifestă în materia drepturilor politice. ale discriminării şi prejudecăţii rasiale. Situarea grupurilor definite pe criterii rasiale în sistemul de stratificare al întregii societăţi este o problemă mult dezbătută.19]. pierzând din vedere modalităţile în care poziţia lor actuală în cadrul societăţii divizate rasial le modifică şi le modelează. Această teorie a fost aspru criticată datorită supoziţiei sale etnocentriste ca interacţiune gazdăimigrant. există tendinţa de a le privi propriile stiluri de viaţă ca fiind simple moşteniri ale trecutului lor. observate empiric. asociind aceste caracteristici fizice cu anumite caracteristici psihologice şi sociale valorizate negativ. cercetările de acest tip exagerează relativa izolare a minorităţilor în cadrul structurilor sociale definite din punct de vedere etnic. unii autori susţin teza că discriminarea şi prejudecăţile rasiale ar fi fenomene temporare care ar apărea în perioada dificilă de asimilare a minorităţilor în cadrul societăţii gazdă.180 şi urm. În parte. În general. Rasismul este sistemul determinist de credinţe aflat în spatele discriminării rasiale. pentru a ignora posibilitatea de apariţie a unui conflict continuu sau a unei forme de pluralism rasial şi pentru că subestimează dimensiunile şi persistenţa. Atunci când minorităţile etnice sunt studiate izolat de restul societăţii. Discriminarea rasială reprezintă tratamentul inegal la care este supus un grup de populaţie numai pe motivul posedării unor caracteristici fizice sau de altă natură definite din punct de vedere social ca desemnând o anumită rasă.

le depăşesc cu mult ideile şi poate i-ar fi îngrozit. p. Wieviorka. de individualizare şi manifestare a naţionalismului”[70. rasa şi etnia sunt categorii etnografice [10. Perioada de avânt a ideii de rasism este plasată de majoritatea specialiştilor în secolul al XIX-lea „în acel amestec de colonialism. dezvoltare a ştiinţei şi industriei. conturându-se din ce în ce mai pregnant o formă de rasism împotriva negrilor. imigrare şi amestec de populaţii. de exemplu. Pentru noile ştiinţe sociale ale secolului al XIX-lea rasa devenise o categorie ce reflectă structura. Fenomenul rasismului este marcat de două experienţe. una europeană a antisemitismului şi experienţa americană a rasismului ce vizează o populaţie de negri. „Desigur. fondatorii acestora nu merită toţi epitetul de rasişti în sensul pe care îl înţelegem astăzi. constatând că diferitele rase umane nu au acelaşi creier (fără însă să ajungă la vreo concluzie ce poate fi suspicionată de rasism).10]. care operează cu criterii subiective de definire a identităţilor colective considerate în epocă încă obiective. unde africani.activă şi vizibilă. care înclină în avantajul teoretic al arienilor. p. În opinia lui M. Comte a acceptat acest punct de vedere. elaborând probabil prima teorie coerentă antiesenţialistă. urbanizare. „medii”: mai ales chinezii şi popoarele semite. ca de pildă experienţa nazistă . precum şi ideea că rasa modelează cultura şi fundamentează diferenţele culturale trebuie căutate la grecii din epoca elenistică [45. în mare măsură dominată. Fenomen global cu o consistenţă istorică remarcabilă. Lucrurile stau cu totul altfel.mutaţiilor urbane şi al crizei şcolii a apărut fără să ne dăm seama o segregare. prejudecăţile rasiale se exprimă din ce în ce mai deschis” [70. ca sinonim al excluziunii sau refuzul alterităţii. Pentru Renan. A. rasismul e definit uneori într-un mod foarte larg.trebuie judecat cu prudenţă. Arthur de Gobineau lansează tema degenerescenţei prin amestecul raselor şi cultivă un tip de gândire pesimistă. în acelaşi timp. chiar pionerii gândirii rasiale.22]. ştiinţele sociale au contribuit în mare măsură la inventarea rasismului.21].un precursor ca Gobineau. Gustave Le Bon (1894) opune rasele superioare. Renan studiază originile ariene ale occidentului şi modelează un antagonism între semiţi şi arieni. forţa unei naţiuni sau a unui popor 57 . haitieni şi antilezi iau locul valurilor anterioare ale imigraţiei. la structurarea sa într-o formă doctrinară şi savantă. între care s-ar putea situa rase intermediare.9]. Din punctul său de vedere. fiindcă multe evenimente. p. dar. p. schimbarea sau chiar evoluţia istoriei. În opinia lui Christian Delacampagne ideea existenţei de rase superioare şi rase inferioare. Tocqueville şi Weber n-au acceptat acest punct de vedere.toate de origine indo-europeanărasele primitive.

culoarea ochilor şi a părului. p. demograf la Agenţia evreiască din Palestina. ca grup etnic. în acest ultim caz. „se va găsi explicaţie diferenţelor morale. Chiar şi în ajunul celui de al doilea razboi mondial mai pot fi întâlniţi intelectuali evrei care promovează o gândire rasială referitoare la evrei. fapt a cărui consecinţă va fi însă amestecul şi decandenţa.constă în capacitatea de a absorbi alte popoare sau naţiuni. se va întelege evoluţia generală a omenirii şi modul de a pătrunde cauzele decadenţei”. 58 .24]. Concluzia lui Gobineau este că. Rasismul începe printr-un diferenţialism. p. fără ca totuşi să se ajungă la concluzii cu privire la superioritatea obiectivă sau la alte raţiuni puternice pentru o dominatie naturală. literatură sau politică. p. la antropologia fizică astfel încât prin măsurători şi standarde să poată face elogiul rasei evreieşti. nu era monopolul extremei drepte şi al gândirii conservatoare.22 şi urm]. concep transmiterea caracterului iudaic: caracterul iudaic este de ordin biologic şi se transmite prin mamă. Acest curent de idei culminează cu nazismul care creează posibilitatea unică în istorie de promovare şi punere în practică. asiatice. Istoria civilizaţiei europene va confirma un sentiment de diferenţă care se traduce repede în sentiment de superioritate. de exemplu afirmă că „barbarii”. în mod natural. subliniind influenţa din ce în ce mai mare a evreilor în comerţ. Concluzia studiilor din acest secol XIX rezidă în credinţă că. în acea perioadă. Se elaborează clasificări rasiale şi se trece de la un anti iudaism religios la un antisemitism naţionalist şi politic. Grecii ar fi în mod firesc liberi. umanitatea se îndreaptă în mod ineluctabil spre distrugere [67. Europa sfârşitului de secol XIX manifestă interes deosebit faţă de dimensiunea craniilor şi a oaselor. culturale şi sociale. Arthur Ruppin. drept. care însă. pigmentarea pielii. ci reprezenta o expresie a curentelor de reformă socială. iar barbarii. În 1902. recurge la antropologia fizică pentru o definire a identităţii evreieşti care să nu fie caracterizată de religie [127.adică popoarele neeuropene. de exemplu. sclavi. Folosind concluziile lui Darwin asupra deosebirilor rasiale. de Lapouge încearcă să creeze o antropologie în care obsesia metisării este întărită cu ajutorul biologiei şi antropologiei fizice [11. când Aristotel. numind diferenţilalism acea concepţie care pune în evidenţă diferenţele. prin cunoaşterea raselor. Înşişi intelectualii evrei din Franţa. Georges V.sunt capabili de libertate politică. Houston Stewart Chamberlain dezvoltă în Germania o teorie asupra „haosului raselor”. apelează în această perioadă.351]. Primele teze diferenţialiste apar în antichitate. Ceea ce este însă mult mai important decât studiile evreilor despre superioritatea rasei lor este însă modul în care evreii. Francis Galton promovează un eugenism.

trebuie luat în consideraţie. în special în cele trei decade separate împotriva rasismului şi discriminării rasiale.). El este mai întâi structural. desemnează o concepţie care pune înainte diferenţa dintre rase şi de aici derivă eventual descrierea unor trăsături specifice [48.. de asemenea. Din această perspectivă. problemele de rasism şi discriminare nu sunt principalele preocupări ale populaţiei din ţară. „poate fi conştient sau inconştient.”. ajunge la afirmarea superiorităţii anumitor rase şi deci la dreptul lor natural de a le domina pe celelalte. În Republica Moldova rasismul este adesea perceput ca o 59 .. produs de ideologia antirasistă. care declară că unul din scopurile Naţiunilor Unite este încurajarea „respectării drepturilor omului şi libertăilor fundamentale pentru toţi fără deosebire de rasă…”. ceea ce înseamnă că apare în diferite sectoare care formează sisteme (locuinţe. orientat politic către dreapta şi modelat de o ideologie puternic etnocentristă. Bineînţeles. înscris în structura socială.62]. Rasismul american. rasismul. etc. Potrivit raportului prezentat de Republica Moldova la Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei . Aceasta confirmă teza că în Republica Moldova aceste probleme nu sunt conştientizate. anume acela care admite existenţa raselor umane. afirmă Friedman. în primul rând. Există şi un sens mai larg.mai exact antisemitismul. Este însă un fenomen deosebit de prejudecată. Declaraţia şi Programul de Acţiune ale acestei conferinţe (numite şi Documentul de la Turban) constituie. în sfârşit. care denotă atitudini rasiale negative . sistemic. În pofida marilor controverse politice afirmate la Conferinţa Mondială a ONU din anul 2001 împotriva Rasismului. Articolul 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului [22] stipulează.Putem înţelege rasismul lato sensu şi stricto sensu. pornind de la convingerea diferenţei dintre rasele umane. adică transcris în politici şi proceduri. Convenţia Internaţională privind Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială este privită ca instrument internaţional fundamental sau drept punct de bază în acest domeniu. explică Friedman. aşa precum rasa. Stricto sensu desemnează o concepţie care.ţine de un anumit tip de personalitate autoritar. articolul 13 din Carta ONU [13]. ideologic. Lato sensu. apoi procedural. adică exprimat prin reprezentări care sunt adesea false sau eronate. intenţional sau nu. proclamate de către Adunarea Generală [41]. unele dintre principalele documente ale ONU în această sferă. funcţionează pe patru niveluri. antidemocratic. educaţie. şi. p. În ceea ce priveşte cadrul normativ cu privire la definirea termenului de rasism. că toate persoanele au drepturi „fără vreo deosebire. conservator. de asemenea. Rasismul. Rasismul a reprezentat o preocupare majoră a ONU.

naţiune. În viziunea mai multor autori. turmă. iar Aristotel când vede în ethnos pe de o parte. apartheidul sau nazismul [25]. cât şi pe convingerea că. 2. Chavannes foloseşte noţiunea de ethnos pentru a le defini ca naţiuni.2. „ethnos”-ul era folosit în sensul de trib. diferenţele provenind din moştenirea genetică sau culturală. grupurile barbare opozante elenilor şi pe de altă parte. Eschil când se referă la grupurile de persani. În viziune substantivistă. În perioada Greciei Antice. Cunoscută în mod curent drept rasism. etnia 60 . „În cadrul unui stat în care grupuri sociale diferite vorbesc o limbă comună şi sunt supuse aceleiaşi dominaţii. Analizând comunităţile umane neeuropene. naţionalitate. popor străin) . Etnia presupune o constantă a unităţii şi alterităţii unui grup în raport cu ansambluri umane asemanatoare. etnia este definită ( în varianta antropologiei culturale) ca ansamblu de oameni. În secolul al XIX-lea. etnia se axează pe cercetarea trasăturilor ce determină identitatea unui grup etnic. de limbă. rase superioare sau inferioare altora. Pentru behaviorişti. subliniind confuzia dintre rasă şi etnie (ce are caracteristici şi implicaţii psihice). a multiculturalismului. această convingere are drept premisă ideea că. În al doilea deceniu al secolului al XX-lea. termenul de etnie începe să fie folosit cu sensul de grup de indivizi ce dispun de aceleaşi trăsături. ar produce în mod necesar. etnia include mecanisme de însuşire a valorilor ce modelează personalitatea etnică. versiunea modernă a cuvântului grec „ethnos” (cu sensurile de triburi. Sofocle când vorbeşte de grupurile de animale sălbatice. acest concept subliniază relaţiile de solidaritate care implică un ansamblu de norme şi tradiţii. relativ stabile.de la Bouge atrage atenţia că. ce prezintă particularităţi comune de cultură. precum şi o fidelitate a grupului etnic. şi doar acela de etnie. cu obiceiuri şi organizare socială comună şi care admit că au aceeaşi origine şi că se manifestă într-un cadru cultural distinct. adică de unităţi social-politice care nu erau naţiuni. istoric constituit. a pluralismului etnic şi a grupului dominant Neologism francez. V. pentru analiza grupurilor umane nu trebuie folosiţi termenii de rasă.noţiune ce cuprinde numai cele mai răsunătoare abuzuri contra drepturilor omului cum ar fi segregarea. popor. Astfel. indivizii ajung să se aproprie psihic”. Regnault propune denumirea comunităţilor lingvistice prin termenul de etnie. Shirogoraff defineşte etnia ca grup de persoane. provincie. Discriminarea rasială se bazează pe prejudecăţi şi stereotipuri referitoare la anumite grupuri. În acest sens. rasa este un factor important ce determină trăsăturile şi posibilităţile umane individuale. naţiile străine. Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „melting pot-ului. Din perspectiva antropologiei culturale. Homer foloseşte ethnos-ul când se referă la grupurile nediferenţiate de animale şi războinici.

lingvistice. Membrii grupului etnic se deosebesc de ceilalţi membrii ai societăţii prin trasăturile atribuite (sau pe care şi le atribuie). asemănătoare celor familiale. Se disting următoarele caracteristici ale grupurilor minoritare: grupurile minoritare sunt alcătuite din indivizi care cunosc segregarea. Termenul a fost introdus pentru a stabili o distincţie faţă de rasă. membrii grupului minoritar au conştiinţa singularităţii (au suferinţe şi greutǎţi comune). religie. Există mai multe clasificări ale grupurilor etnice. pentru satisfacerea nevoilor. sociale. Grupurile etnice sunt ascriptive. având o poziţie subordonată majoriţărilor şi fiind obligate să se integreze normelor stabilite de majoritari. comportamente. pentru majoritari. Fie că sunt minorităţi religioase. p. obiceiuri. minorităţile rămân adesea într-un singur loc. minoritarii se unesc în partide. membrii grupului minoritar au trasături fizice şi/sau culturale diferite de cele ale grupului dominant. dar şi în cel al consolidării raporturilor dintre aceştia. unii autori consideră etnia ca o extensie a sentimentelor de rudenie. Identificarea etnică reprezintă recunoaşterea apartenenţei la un grup etnic. dezvoltându-şi concomitent elite. calitatea de membru dobândinduse. Cea mai frecventă însă este distincţia între grupurile etnice primare şi cele secundare. 61 . Membrii sunt mai puţin influenţaţi de mediul primitor.apare ca un fenomen dinamic ce actionează atât în sensul diferenţierii oamenilor.[118. supuse discriminării. El poate fi definit ca populaţie distinctă ce trăieşte în cadrul unei societăţi mai largi. relaţiile sunt mai strânse. grupurile minoritare sunt stimuli şi factori iritanţi ce provoacǎ schimbarea socială. agresiunea şi persecuţia din partea grupului social dominant.332] Minorităţile sunt grupuri dezavantajate. de multe ori. Membrii unui grup etnic diferă de ceilalţi membrii ai societăţii prin anumite trasături culturale specifice: limbă. Grup etnic este un grup cu tradiţii culturale comune şi care are sentimental identităţii ca subgrup în cadrul societăţii înglobate. cu o cultură diferită de a sa. Grupul etnic este un grup social special în care este important sentimentul etnicităţii. întrucât. îmbrăcăminte. Grupul etnic primar este alcătuit din membrii ce stabilesc un asemenea tip de raporturi însă acestea permit o evaluare autonomă faţă de societatea globală. Etnia defineşte acei indivizi care se consideră sau sunt consideraţi de către alţii ca împărtăşind caracteristici comune care îi diferenţiază de alte colectivităţi dintr-o societate în cadrul căreia dezvoltă un comportament cultural distinct. Esenţial pentru un grup etnic este sentimentul identităţii şi autoperceperea lor ca fiind diferiţi de alţi membrii ai societăţii. Grupul etnic secundar este societatea primitoare. discriminarea.

Pentru Marx. Etnicitatea este dată de anumite caracteristici. Enstein conceptualizează etnicitatea ca aspect al identităţii personale. • dimensiunea cronologică a etnicităţii reflectă treptele de organizare internă şi de împrumut din afară a unei unităţi etnice. etnicitatea reflectă numărul. din moment ce apartenenţa transcede stratificarea socio-economică în interiorul societăţii. fie ca un construct social modern a cărui conceptualizare se face în mai multe direcţii de cercetare. Etnicitatea reprezintă un element de diferenţiere a membrilor unui grup etnic faţă de membrii unui alt grup etnic. întrucât el cuprinde indivizi cu origini rasiale diferite ( din Europa de Est până în Africa de Nord). etnicitatea poate fi văzută ca un fenomen social universal. care în Statele Unite alcătuiesc un astfel de grup etnic tipic. volumul şi rolul resurselor biosociale ale unităţii etnice în relaţiile cu parametrii mediului uman. totuşi considerându-se ei înşişi ca împărtăşind o identitate evreiască comună care îi distinge de restul societăţii americane. artificial şi tehnologic. p. etnicitatea este un produs al colonialismului şi capitalismului. se bazează în mod mai evindent pe o moştenire comună. Grupurile etnice au o compoziţie fluidă şi pot avea o definiţie schimbătoare. distinse de clasele sociale. care îi diferenţiază de ceilalţi [66. clase sociale diferite. Grupurile etnice trebuie. 62 . dintre care limba. convingeri politice şi angajari religioase diferite (de la ortodoxie la ateism). timp şi structura ei social istorică. spaţiului. Fenomen subsumat studiului general de autoclasificare a indivizilor sau clasificării făcute de alţii. O definiţie concisă a etnicităţii o reprezintă ca pe un ansamblu de caracteristici particulare ale unei unităţi etnice raportate la spaţiu. Formarea etnicităţii este consecinţa adaptării selective a unităţii sociale la mediul uman creat treptat şi care se impune ca o a doua natură. incluzând indivizi care împărtăşesc ( sau sunt percepuţi ca împărtăşind) caracteristici comune ce depăşesc clasa. limbi materne. Grupul etnic se diferenţiază de naţiune prin mai multe caracteristici: în mod obişnuit au dimensiuni mici. Astfel. de asemenea.Grupul etnic este utilizat pentru a descrie o minoritate cvasinaţională care trăieşte în cadrul unui stat şi care nu a atins stadiul de naţiune. sunt mult mai persistente în istoria umană în timp ce naţiunile sunt circumscrise timpului. distincţie situată la nivel cultural. Etnicitatea se referă la practicile culturale şi la atitudinile unei anumite comunităţi de persoane. Grupul etnic tinde să se considere un popor aparte faţă de majoritate. Un exemplu de grup etnic este cel al evreilor. Se disting trei dimensiuni ale etnicitatii: • din perspectivă ecologică.232]. fără să-l pună în mod obligatoriu în opoziţie cu aceasta. istoria strămoşilor grupului (prin naştere sau prin acceptarea în interiorul grupului la vârstă adultă).

în timp ce integraţionismul se concentrează asupra indivizilor. prin migraţie. Ea presupune apartenenţa la o etnie. Această recunoaştere aparţine pe de o parte fiecărui membru al unui astfel de stat. în primul rând. de a aparţine unui grup etnic. Apartenenţa la un grup etnic se simte de fiecare individ în parte. În sfârşit. În ultimă instanţă. dimensiunea morală se referă la sentimentele şi atitudinile faţă de obligaţii şi datorii (ca de exemplu. dar ţine şi de recunoaşterea din partea grupului. Individul capătă identitate etnică prin socializarea raportată la normele şi valorile grupului etnic. individul fiind considerat a face parte din grup sau putând fi considerat a fi out-sider. a unui mixaj cultural. Politica de integrare a grupurilor etnice acţionează în vederea eliminării barierelor formale şi a discriminărilor. Prezervarea etnicităţii se poate face prin separatism sau prin pluralism cultural. Etnicitatea s-ar putea defini ca fiind starea de a fi etnic. Este aspectul cel mai profund al modului cum ne vedem pe noi. ce nu poate fi schimbată. ambele concentrându-se asupra grupurilor. la moştenirea grupului etnic (tradusă în rituri specifice). fiecare membru poate să îşi asume această apartenenţă sau nu. etnicitatea este subordonată factorilor social economici şi se dezvoltă. a societăţii în raport cu talentele şi interesele grupului. pentru evaluarea şi tratarea persoanelor în raport cu meritele personale. limba şi religia dominante. pe alţii şi alţii pe noi. În America Latină şi SUA. mutaţii atunci când populaţiile provin din schiţe genetice diferite.). Apartenenţa la un grup etnic poate să fie recunoscută sau nu de grupul respectiv. Identitatea reprezintă setul de înzestrări şi identificări pe care fiecare individ le împărtăşeşte cu alţii din momentul naşterii prin locul naşterii. familia de provenienţă şi timpul dat. la naţionalitatea. Corpul este componentă intrinsecă a fiecăruia. de la cere „primeşte” un nume. căsătoria în grupurile etnice etc. Scopul unei asemenea politici este integrarea grupului etnic respectiv în viaţa socială a comunităţii. Simbolurile identităţii etnice sunt corpul. dimensiunea afectivă a identităţii etnice se referă la sentimentul şi ataşamentul faţă de grup. şi nu prin raportare la grupul etnic căruia îi aparţine. migraţia a avut drept consecinţă producerea unui mixaj de populaţie şi. la sistemul de valori. importanţa învăţării limbii etnice de către copil. Acest ultim fenomen provoacă distribuţia populaţiei. Corpul este o etichetă a personalităţii.• din punct de vedere procesual. geografia şi topografia grupului etnic. Dimensiunea morală a identitaţii etnice se referă la importanţa pe care o persoană ataşată grupului sǎu şi la consecinţele morale pe care grupul le are făţă de comportamentul persoanei. conservând etnicitatea. la simpatia şi preferinţa pentru un grup împotriva altor grupuri şi la 63 . teritoriul şi numele. Identificarea etnică reprezintă cunoaşterea apartenenţei la un grup etnic. în acelaşi timp.

nu doar pentru unele. În cadrul acestei cercetări.104]. prin raportare la ataşamentul etnic. însă ataşamentul naţional reprezintă întregul. în schimb este posibilă o relaţie negativă între ataşamentul acestora faţă de moşternirea culturală mexicană şi ataşamentul faţă de naţiune. Gates şi Hertzberg notează referitor la imigranţii americani: „Abandonând subordonarea faţă de tron. Falcon şi Garcia au studiat relaţia între „patriotism” şi „conştiinţă etnică” cu referire la americanii mexicani. putere şi inspiraţie şi aşa a fost existenţa mea ca american”. De la Garza. p. din perspectiva multiculturalismului sau a pluralismului etnic şi din perspectiva „grupului dominant”. relaţie aplicabilă tuturor grupurilor etnice. Modelul pluralismului etnic presupune o relaţie pozitivă între ataşamentul faţă de naţiune şi ataşamentul faţă de grupul etnic. etnicitatea fiind în cazul americanilor mai degrabă o sursă de solidaritate de grup în vederea participării la societatea americană [121. Datele înregistrate susţin ca americanii mexicani nu sunt mai puţin patrioţi decât euro americanii. Feshbach. p. conturând descrierea melting pot ului şi aplicabilitatea lui în SUA. lucru valabil pentru fiecare grup etnic existent. Sidarius. conduce către o interfaţă diferită în ceea ce priveşte ataşamentul etnic şi cel naţional.Legat de identitatea etnică studiile aduc în discuţie ataşamentul faţă de grupul etnic originar prin raportare la ataşamentul faţă de naţiune ca unitate. studiile lor realizându-se pe baza datelor şi informaţiilor culese prin intermediul chestionarelor întreprinse între două state multietnice: Israel şi SUA. statele multietnice în mod normal sunt 64 . fără ca acest ataşament faţă de grupul etnic să constituie un motiv de „dez-uniune” a Americii. Modelul „grupului dominant”. În cadrul modelului melting pot. intervenţii şi lucrări preciza: „culoarea mea a fost o sursă de mândrie. care în numeroase discursuri. Levin şi Prato studiază această interfaţă dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „melting pot-ului”. model rezultat dintr-o derivare a modelelor etnice anterior prezentate. Această viziune asupra relaţiei pozitive dintre ataşamentul etnic şi cel naţional este împărtăşită de Secretarul General Colin Powell.102-133]. În cadrul acestui model etnic. loialitatea faţă de grupul etnic va fi mai puternică decât loialitatea faţă de naţiune.ataşarea de modelele culturale ale unui grup împotriva altor grupuri. p. ei au creat un commonwealth. originea etnică a fost considerată un aspect relevant în ceea ce priveşte considerarea unui individ ca cetăţean loial al statului-naţiune [130. gradul de ataşament faţă de naţiune va fi egal pentru toate grupurile etnice indiferent de apartenenţa la un grup etnic.103]. În cadrul modelului „grupului dominant”. primul în istorie fondat pe principiul autoguvernării şi cel al egalităţii politice”[45.

perspectiva grupului dominant a făcut ca membrii grupului dominant să se simtă deţinătorii mai puternici ai ataşamentului naţional decât membrii grupurilor subordonate.71] despre stagiile de adaptare şi ulterior asimilare în societatea americană. penetrarea societăţii de către grupuri şi asociaţii la nivelul grupurilor primare ale celor de asimilat. p. Conceptul în accepţiunea lucrării de specialitate „Asimilarea etnică” a fost introdus în gândirea americană de către Robert E. competiţie.rezultatul luptei unui grup etnic cu un alt grup etnic. şi eventual asimilare. Perspectiva grupului dominant presupune existenţa unei societăţi structurate ierarhic. De-alungul istoriei opresiunii. dar posibil de a fi aplicabil şi altor state. Potrivit acestei scale iniţiale asimilarea grupurilor rasiale şi a etniilor este o problemă de timp. Aceste două asimetrii se regăsesc în statele multietnice care sunt structurate ierarhic. Aici identitatea naţională ori apartenenţa la naţiune este mai puternicǎ decât indentitatea etnică de grup şi unde există un grup dominant şi grupuri subordonate. prin mariaje mixte unde elementul majoritar devine dominant.150]. Din perspectiva grupului dominant. Park încă din anii 1920 în legătură cu ciclurile prin care se dezvoltă relaţiile rasiale. p. 65 . • asimilarea structurală. Gordon descrie şapte stadii prin care integrarea şi asimilarea se realizează în mod ireal. în afără de albii anglo-saxoni. dezvoltarea unei identitaţi care să fie legată de baza societăţii. Dimeniunile pe care le delimitează au devenit criterii clasice în literatura care descrie acest proces social: • asimilarea culturală. Tot în acest context se integrează şi celebra analiză a lui Milton Gordon [68. schimbarea pattern-urilor culturale. model valabil nu doar Israelului. • asimilarea maritală. ciclurile relaţiilor rasiale care iau forma de contact. • asimilarea prin identificare. acomodare. sunt aplicabile douǎ tipuri de asimetrie: Gradul de ataşament faţă de naţiune va fi mai puternic pentru membrii grupului dominant decât pentru membrii grupurilor subordonate. de soarta întregii comunitaţi. Lupta şi dominaţia din cadrul acestui model etnic devin mai importante decât ataşamentul faţă de naţiune. în mod aparent sunt progresive şi ireversibile [68. Corelaţia dintre ataşamentul unui membru la grupul etnic şi ataşamentul faţă de naţiune ca unitate va fi pozitivă pentru membrii grupului dominant şi mai puţin pozitivă pentru membrii gupurilor subordonate. adaptându-le la cele specifice întregii societăţi. procesul fiind inevitabil şi ireversibil pentru toate grupurile din Statele Unite. importante fiind conducerea naţiunii doar pe baza faptului că aparţine grupului etnic. precum Israelul. În acest context el scrie: teoretic vorbind.

adică precizează unde trebuie să ajungă cei asimilaţi. totul devine un amestec întro formă nouă.• asimilarea prin recepţia-atitudinală. limitând sau chiar reprimând utilizarea limbii şi a culturii majoritaţii. iar drept rezultat mulţi dintre copiii lor au devenit mai mult sau mai puţin complet „americanizaţi”. contradicţiilor rasiale . dispariţia conflictelor de putere şi valori. mixate împreună într-un mod distinctiv pentru că dezvoltarea istorică din America de Nord este crucială în acest sens. În loc ca tradiţiile imigranţilor să fie dizolvate în favoarea celor dominante din rândurile populaţiei preexistente. Primul este asimilarea etnică. acest model este o expresie exactă a evoluţiei culturale americane. ca standarde de viaţa americană [68. 2. În SUA. dispariţia intenţiei discriminatorii. culturale. Autorul doreşte să clarifice sensul asimilării. adaptându-şi comportamentul la valorile şi normele majorităţii. • asimilarea prin recepţia comportamentală. • asimilarea civică. în 66 . Pentru aceasta autorul introduce conceptul de anglo-conformity ca şi dezirabilitatea de a păstra instituţiile engleze (aşa cum acestea au fost modificate de Revoluţia Americană). „Într-o anumită măsură. Al doilea este acela al oalei etnice.între grupurile eterogene şi apare din nevoia întăririi şi consolidarii vieţii sociale). Generaţii întregi de imigranţi au fost supuşi presiunilor pentru a fi „asimilaţi” astfel. etnice. fie pe cale forţată. neconsiderând bariere economice.139]. asimilarea se poate realiza fie pe cale naturală (are loc în contactul direct. creatoare de structuri culturale. dispariţia prejudecăţilor şi a stereotipurilor negative. asimilarea în societatea americană. adică priveşte procesul din perspectiva schimbărilor generaţionale. conflicte de putere şi renaşterea identităţilor. ca o consecinţă a unor măsuri guvernamentale ( din învătământ şi alte sfere sociale). înlocuind metafora melting pot cu metafora „oala etnică”. din moment ce se presupune că noile grupuri de imigranţi aleg. Grupurile etnice moderne sunt în parte cele originale în ţara de origine. Prin aceste măsuri se urmăreşte accelerarea artificială a procesului de asimilare. imigranţii îşi abandonează obiceiurile şi practicile originare. Trei modele ale unei posibile evoluţii etnice au apărut în SUA. şi în parte cultură populară (comună). şi devine o problemă neimportantă. sociale. devenit tot mai popular din 1960. Definirea ca fuziune culturală în care două grupuri etnice se amestecă. Deşi cultura „anglo” a ramas predominantă. Modelul teoretic se concentrează asupra realizării asimilării în timp. conştient şi ireversibil. limba engleză şi modelele culturale orientate spre cea engleză ca dominante. p. prin istorie. rezultatul fiind includerea unei etnii în cealaltă.de exemplu. 1.

2. dintre omogenizarea economică şi pulverizarea culturală. Europa de astăzi trebuie să rezolve o chestiune suplimentară. reprezintă convieţuirea diverselor grupuri socio-culturale într-un spaţiu social dat. În teoria pluralistă despre etnie se menţionează că „grupurile etnice fuzionează nu într-o singură societate. Statele Unite reprezintă de multă vreme o societate pluralistă.260]. Încrucişarea lor a generat uneori fenomene periculoase precum crima organizată. decât cu participarea egală. la comunitatea naţională. şi în general paşnică. dar diferenţele etnice au fost în mai mare parte asociate cu inegalităţi. Cultura este un mod specific de a crea. ci interacţionează firesc în procesul coexistenţei şi dezvoltării sociale. coexistenţa istoric determinată. În ultimii ani s-a pus accentul mai mult pe cea de-a treia din aceste soluţii. şi anume cum să fie conciliate o identitate europeană încă destul de indefiniă cu identităţile naţionale care au fost motor al dezvoltării. p. omenirea trăieşte în cadrul procesului globalizării efectele contradicţiei dintre integrarea politică pe baza solidarităţii de interese şi dezintegrarea statală pe criterii identitare. multiculturalitatea are în vedere gestionarea comunităţilor etno-culturale care trăiesc pe teritoriul unei ţări.2. Cu cât viziunea asupra Europei viitoare promovează o 67 . Globalizarea modelului societăţii deschise şi libere a facilitat contactul intim al unor culturi diferite. Ea este o stare de recunoaştere a diferenţelor şi exprimă statica socială.unele privinţe caracterul ei reflectă impactul numeroaselor grupuri diferite care compun în prezent populaţia americană”[66. Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană Trăim într-o lume traversată de conflicte interetnice şi de crize identitare. care nu-şi propune în mod necesar realizarea de schimburi culturale. fundamentalismul religios sau terorismul. Soluţionarea problemei identitate europeană versus identitate naţională-statală constituie piatra de temelie pentru dezvoltarea noii arhitecturi instituţionale europene. dar care nu au reuşit să rezolve cu bine tema garantării păcii şi eliminării războiului ca modalitate de soluţionare a divergenţelor.1. prin care identităţile etnice diferite sunt acceptate ca fiind la fel de variabile în contextul culturii generale. În finalul analizei putem afirma că. fiecare distinct unul faţă de celălalt”. Al treilea model este al pluralismului cultural. dar independentă. definit prin păstrarea identitaţii fiecărui grup etnic şi susţinerea afirmării acestora. 3. După prăbuşirea sistemului mondial bipolar. ci în câteva Meltingpot-uri. Globalizarea a mai permis şi accesul reprezentanţilor unor anumite comunităţi culturale la tehnologii pe care numai reprezentanţii altor culturi le-au putut produce. Ele pun astăzi în discuţie întregul sistem de securitate şi stabilitate al lumii.

naţională şi internaţională şi prin sărăcie.Piaţă spre a deveni o Europă-Putere trebuie privit ca rezultat al unei deplasări cu sens dublu. încă.integrare mai profundă a actualelor state-naţiune europene. la finele celui de al doilea razboi mondial. o adevarată Uniune a Fricii transformată apoi într-un proiect politic realizat prin mijloace economice. Pe de o parte. Consumismul. independenţa statului naţiune şi caracterul absolut al suveranităţii sale rămân trăsături esenţiale ale identităţii atât la nivelul elitei politice. consecutivă unui exces de protecţie socială –sunt doar câteva dintre ele. realitate care ar putea fi numită expansiunea dezordinii orientale.spre a deveni o Uniune de Valori întrupată în Uniunea Europeană de astăzi. ajungând să se verse în două mări. este vorba de mişcarea Vestului European către Estul continentului. Procesul european e un proces constând în proiectarea şi edificarea unei Europe unite. dar şi lipsa unei societăţi civile dezvoltate şi. însă. La nivelul structurilor comunitare (instituţiile Uniunii Europene) li se adaugă birocratismul. Dincolo de toate acestea. au părăsit într-o foarte mare măsură cultura independenţei spre a trăi în cultura interdependenţei. precum şi un anume deficit de legitimitate. cu atât mai mare este teama celor din urmă în faţa pericolului de a-şi pierde identitatea. individuală şi colectivă. Cele două Europe (Orientală şi Occidentală) îşi au izvoare culturale comune în literatura elină. cât şi la acela al mentalului popular.Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. statele Occidentului. Fluviile plecate dintr-un loc unic s-au despărţit. respect al diversităţii. Europa occidentală a parvenit la o identitate caracterizată prin pluralism politic. au imprimat popoarelor şi statelor din jumătatea estică a continentului mentalităţii şi atitudini 68 . egoismul şi lipsa de flexibilitate a pieţei muncii. Adică exact aceleaşi realităţi care au făcut din Europa Occidentală. spre a iriga teritorii spirituale şi istorii diferite. realitate numită extinderea UE. în schimb. religia iudaică şi dreptul roman. participare socială. a unei clase de mijloc puternice. lipsa de transparenţă şi de sisteme de răspundere faţă de cetăţean. Occidentul european a acumulat şi vulnerabilităţi avându-şi rădăcinile în modele comportamentale negative. În paralel cu aceste trăsături considerate a fi pozitive. supremaţia legii şi primordialitatea drepturilor omului. Pentru Răsăritul European. însemnând două modele de viaţă distincte. prin insecuritate existenţială şi cultural-identitară. către Occident. concurenţă liberă şi loială. Insecuritatea şi dispariţiile economicosociale. apte de a depăşi stadiul Europei. chiar dacă mai sunt afectate de unele puseuri naţionaliste. Europa Centrală şi Orientală este caracterizată. iar pe de altă parte avem în vedere mişcarea universului de o complexă şi adesea conflictuală diversitate al Europei Centrale şi Orientale. mai ales.

circumscriind modele de viaţă caracterizate printr-o combinaţie ciudată de individualism şi colectivism. Iredentismul. precum este şi individualismul. o rată oarecum mai accentuată a natalităţii. pentru că est-europenii aduc în patrimoniul identitar comun atuuri certe deduse dintr-o istorie relativ mai vitregă. ci se manifestă prin energia consumată în acumularea primitivă de capital. o mai mare rezistenţă la efort şi o disponibilitate sporită pentru muncă. El este responsabil pentru menţinerea centralismului în administraţie şi modesta evoluţie a principiului subsidiarităţii. ele fiind cu atât mai accentuate cu cât ne deplasăm mai la Est. ca şi prin tendinţa de a transfera întreaga răspundere şi întreaga grijă pentru rezolvarea problemelor comunităţii. un mai mare devotament pentru familie. imaginaţie mai dezvoltată. În al doilea rând. fiecare încercând să se salveze pe sine prin practicarea unui joc de sumă nulă. lacunele spiritului raţional şi pozitiv fac din Europa Centrală şi Orientală locul unei religiozităţi necunoscute astăzi în Occident (uneori chiar ordinea de stat este marcată de clericalism). precum un nivel ridicat de adaptabilitate (flexibilitate). al practicării unui naţionalism de secol XIX. fiind vorba despre opţiuni referitoare la modul de a exista şi de adecvarea la provocările şi oportunităţile oferite de mediul înconjurător. Aşa se face că pentru cetăţenii ţărilor respective încrederea în biserică şi armată trece înaintea încrederii în instituţiile specifice democraţiei dintr-un stat laic. retoric în formă şi retrograd în conţinut. chiar dacă travaliul lor nu este şi 69 . în primul rând. El nu a ajuns în faza spiritului de întreprindere şi a excelenţei competiţionale. însă. către stat. războaiele religioase şi gândirea soluţiilor la probleme politico. Aceasta. Colectivismul este o expresie inerţială a experienţei sociale comuniste şi se manifestă prin lipsa spiritului de iniţiativă şi teama asumării de riscuri. Individualismul îşi are originile în experienţa rezistenţei pasive împotriva totalitarismului şi explică o redusă participare socială. întrucât în materie de identitate. este periculos a se judeca în termenii morali de bine şi de rău. în special cea grea.ca şi al recurgerii la confruntare violentă ca formă de rezolvare a unor conflicte etnice (cultural-identitare) şi religioase. un spirit de sacrificiu cu mult mai accentuat. Colectivismul este tot atât de departe de comunitarismul occidental şi de solidaritatea socială. şi celelalte trăsături evocate anterior. printr-o slăbiciune cronică a spiritului raţional şi pozitiv. consecinţă a obişnuinţei cu lipsa de confort şi a religiozităţii sporite. ci trebuie să se raţioneze în context ontologic şi pragmatic.economice în termeni etnici ca. de altfel. precum şi pentru ineficienţa economică consecutivă unor cereri de protecţie socială fără legătură cu productivitatea muncii. tot subiectivi. de superior şi inferior. În fine. să se ajungă la concluzia superiorităţii absolute a Europei Occidentale. ori în cei.sunt parte a identităţii acestei bucăţi de Europă. De aici nu ar trebui.

Din perspectiva estică. nu va mai fi la fel de operant în cadrul statelor federale. Aceasta întrucât Uniunea concepe integrarea europeană exclusiv ca pe un transfer al modelului sau aquis-ul comunitar către ţările Europei Centrale şi Orientale. se poate afirma că extinderea UE . atunci actul de justiţie va fi asigurat la nivel federal. Dar ele vor fi motivate mai ales prin dimensiunea lor socio70 . acestea intrând sub competenţa federală). comunităţile etno-culturale au fost tăiate de către frontiere pentru a fi distribuite în rolul de majorităţi şi minorităţi (naţionale). ceea ce deplasează accentul pe latura calitativă. evident menţinându-se la scara continentului european. experienţele. însuşi conceptul nejuridic dar cu substanţă practică. mişcarea integratoare care se deplasează de la est spre vest. de majoritate naţională. ceea ce pune accentul pe aspectul cantitativ al problemei. atunci frontierele statelor federale nu vor mai exista pentru a face distincţii etno-culturale. Dacă însă o majoritate locală (la nivel de stat federal ori de unitate administrativă) va încerca să îşi creeze un avantaj în dauna altor comunităţi (minoritare între frontierele statului federal sau unităţi administrative). ea tinde chiar dacă lucrul nu este totdeauna conştient iar intenţia. relevanţa. Dimpotrivă. rezultatul final urmând a consacra schimbarea în toate componentele noii Uniuni. Complementar. comunităţile multiculturale ale Europei Federale aflate între graniţele statelor federale îşi vor administra viaţa conform competenţelor specifice (conform principiul subsidiarităţii). În acest sens. Din perspectiva vestică.foarte disciplinat. instrumente necesare pentru asigurarea egalităţii de fapt a diferitelor categorii de persoane. expansionismul dezordinii orientale dispunând de o proteicitate similară migraţiunilor barbare care au dărâmat cu peste un mileniu în urmă Imperiul Roman de Apus are un cert caracter globalizator. procesul vizează realizarea unei sinteze identitare. în principiu.are un caracter pseudo sau cvasi globalizator. procesul european este limitat la o extindere. desigur. valorile şi abilităţile caracterizând viaţa europeană care a existat şi continuă să existe în afara Uniunii Europene. Într-adevar. însuşi conceptul juridic de minoritate naţională îşi va pierde încet. partis pris-ul cu care se judecă la nivelul statelor naţionale. Alegerea administratorilor actului de justiţie la nivel federal nu mai este expresia unei vointe naţionale. nu vor mai fi separate în minorităţi şi majorităţi de către frontiere. La nivelul federal nu are cum să existe. Dacă suveranitatea statelor naţionale nu va mai administra drepturile şi libertăţile individuale (incluzând statutul cetăţeniei europene şi principiul egalităţii între cetăţeni. Desigur.despre care am putea vorbi şi ca despre un imperialism pozitiv occidental. Federalizarea Europei aduce (sau poate aduce) cu sine o schimbare fundamentală. În Europa de astăzi. nu este declarată. de cele mai multe ori. Aşa cum stau lucrurile în prezent. spre o sinteză a modelului Occidental cu tradiţiile. Măsurile non-discriminatorii şi afirmative vor rămâne.

În consecinţă. ci de a asista state sau societăţi partenere de acolo în realizarea de instituţii compatibile. Statul civic şi statului etnic. Deşi din punct de vedere politic nu pare a fi foarte corect. despre multiculturalismul global. Dialogul multicultural devine. În acest sens. prin integrare. acceptare şi respect reciproc. etc). din punctul de vedere al unei analize obiective se poate afirma că avem de a face cu culturi compatibile şi culturi incompatibile. În acest sens. aşadar. un instrument al stabilităţii. statul civic realizează 71 . construcţia stabilităţii trebuie să înceapă de la dialogul intercultural menit să asigure cunoaşterea reciprocă. S-a vorbit mult despre stabilitatea/securitatea prin dezvoltare. Este timpul să recunoaştem valabilitatea unui nou concept: securitatea/ stabilitatea prin multiculturalism. Ambele pot fi depăşite prin crearea legăturii/ uniunii între multiculturalism şi civism (modelul elveţian). bazate pe un set împărtăşit de valori şi executate cu „carămizile tradiţiilor naţionale” [144]. În cazul culturilor de filiaţie ori lipsite de legături genetice. dar un stat care recunoaşte existenţa câtorva grupuri etnice. adică prin aducerea reprezentanţilor acelor culturi la identificarea unor interese comune în sfere extra-culturale pentru ca prin cointeresarea la efort constructiv comun să se ajungă la cunoaştere. este vorba despre multiculturalismul realizat la nivel naţional (mai exact la nivelul statului-naţiune evoluat pană în faza de stat civic). Principalele pericole ale politicilor multiculturale se referă la folosirea protecţiei comunităţilor culturale ca mijloc pentru realizarea obiectivelor geopolitice. Multiculturalismul în privinţa culturilor surori se poate realiza prin „strategia proiectelor comune”. Într-un atare context se impune şi distincţia între culturile înrudite ( catolicism. ortodoxism. Cele din urmă sunt culturile de filiaţie sau cele complet străine una alteia [63]. iar pe de altă parte. Primele sunt culturi surori. dar şi cel laic apar ca fiind absolut necesare atât spre a se evita globalizarea urii cât şi spre a se crea bazele unei societăţi naţionale şi/sau globale care să asocieze dreptul la solidaritate cu dreptul la diversitate. trebuie menţionat că aşa numitul stat multinaţional este de asemenea un stat etnic. Într-un asemenea cadru de cunoaştere şi acomodare se poate trece la edificarea de instituţii compatibile. există pericolul evitării asimilării culturale prin (auto)izolare. Apoi.economică şi nu prin asimetria de putere dintre grupuri etno-culturale care se consideră în competiţie. Pe de o parte. familie şi culturile neînrudite. acesta nu este un alt tip faţă de cel creat pe baze etnice şi acesta promovează aceeaşi calitate a relaţiilor interculturale. Europa va fi indispensabil să observe că problema ei nu este accea de a-şi transfera modelul odată găsit în jumătatea estică a continentului sau în alte părţi ale lumii. protestantism. Din contră. prin cooperare. Ecumenismul religios.

Desigur. În al doilea rând. dar sunt separate. a unui sistem subsidiar eficient pentru protecţia drepturilor minorităţilor/culturii în spiritul unui multiculturalism civic adevărat. adică părţile să fie implicate într-un joc cu sumă nulă. în etapa actuală. Acest lucru va comporta un efort intens şi lung de educaţie publică dublată de dezvoltarea solidaritaţii civice. În consecinţă. minorităţi) să înţeleagă şi să accepte conceptul de naţiune cosmopolită. care la rândul lor. iar nu de un spirit de comerţ şi de târguială. Dacă aceasta eşuează.solidaritatea indivizilor (personalităţilor) depăşind frontierele culturii (grupurile culturale). pentru păstrarea multiculturalismului civic. un animus cohabitandi sau chiar mai bine. cu atât va avea loc o diviziune a muncii între entităţile statale şi entităţile federale/regionale/globale. Pentru realizarea acestor obiective trebuie să pregătim majorităţile naţionale (care la nivel global vor fi. adică fiecare să pună în comun punctele lor forte specifice pentru a realiza împreună un proiect comun (am putea vorbi despre un animus cooperandi sau mai bine. statul civic trebuie să accepte diversitatea comunităţilor culturale (diferitele grupuri culturale duc o viaţă normală) şi nu doar o coabitare culturală (diferitele grupuri culturale care trăiesc împreună în acelaşi stat. putem elimina pe cât de mult posibil intervenţia directă a unui anumit stat (naţiunea mamă) care ar putea avea interese părtinitoare în protejarea unui anumit grup cultural/etnic. Nu ne putem imagina o societate globală nestructurată. Cu toate că stabilitatea sa poate fi subminată de mândria identitară care ar putea duce la apariţia frustrărilor. Adică. un animus convivendi). Relaţiile lor trebuie să fie ghidate de spiritul cooperării şi coexistenţei. Politicile multiculturale nu trebuie să ignore mândria şi ambiţiile comunităţilor etnice majoritare. a ambiţiilor şi a cererilor specifice. ca actor principal la nivelul jurisdicţiei sale teritoriale. Aceasta ar însemna dezvoltarea la nivel internaţional. fiecare stat ar trebui să fie responsabil. trăiesc separat). sistemul societăţii globale va avea în continuare subsisteme la nivelul cărora vom putea găsi o majoritate etnică şi minorităţi etnice. au acţionat prin prisma obiectivelor de politică internaţională sau a înclinaţiei de a exporta problemele lor interne prin vehicule naţionaliste. o altă garanţie constă în combinarea dintre stat/naţional şi protecţia internaţională a modelului cultural. ele însele. Prima se va ocupa (cel puţin în principiu) de aspectele 72 . ar trebui recunoscut dreptul la acţiune al comunităţii internaţionale ca actor subsidiar. adesea inspirate sau încurajate de aşa-numitele naţiuni-mamă (statul naţiune care îşi asumă rolul de integrator cultural şi de protector cultural al tuturor minorităţilor naţionale de peste hotare care au aceeaşi origine etnică cu majoritatea etnică/grupul cultural). de multe ori. În acest fel. Acestea nu dispar doar pentru că societatea se globalizează. cu cât integrarea europeană şi societatea globală vor evolua. De aceea. fiecare încercând să ceară mai mult şi sperând să ofere cât mai puţin.

civice ale problemei, iar cea din urmă se va ocupa de aspectele Culturale ale problemei. Acest lucru înseamnă frontiere care nu mai separă grupurile culturale în majorităţi şi minorităţi. Multiculturalismul civic ar putea acorda Europei stabilitatea dorită, permiţând tuturor şi fiecărui individ să atingă satisfacţia deplină de a avea posibilitatea să trăiască, în acelaşi timp, în cadrul unei civilizaţii şi a cătorva mii de culturi [129, p.98]. Mulţimi de refugiaţi şi imigranţi se deplasează continuu traversând Europa, în căutarea unei vieţi mai bune, ajungând în ţări în care constată că nu sunt agreaţi, de cei care nu cu multă vreme în urmă erau ei înşişi imigranţi. Europa a devenit cu rapiditate aproape la fel de omogenă ca şi Statele Unite ale Americii din punct de vedere cultural, proces accelerat de construcţia Uniunii Europene. Europa se confruntă astăzi cu valuri de imigrare legală şi ilegală, chiar şi în Europa Occidentală. Imigranţii provin din Europa răsăriteană, Africa, Orientul Apropiat şi Asia. Europa devine tot mai eterogenă din punct de vedere etnic. 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova Prima distincţie între etnie şi cultură implică o a doua distincţie, stabilită de legislaţia şi de politica din România, şi anume: distincţia între o majoritate, niciodată numită ca atare, românii, şi ceilalţi cetăţeni numiţi minorităţi. Cele două criterii se conjugă deci pentru a da termenul de minoritate etnică. Problema aferentă acestei terminologii, politic corecte în sensul primar al termenului, adică conform uzanţelor politice actuale, este legată de faptul că ea subliniază de la început un raport de forţă între cei mai numeroşi şi cei mai puţin numeroşi, trecând sub tăcere statutul istoric şi diversitatea minorităţilor în cauză. Kymlicka (1995) a evidenţiat confuzia provocată deseori de termenul multicultural şi propune distingerea a doua forme de pluralism în cadrul statului-naţiune. Am avea astfel dea face cu state multinaţionale, adică state ce găzduiesc minorităţi istorice, pe care le numeşte naţionale, şi cu state poli-etnice, adică cele ce conţin comunităţi de imigranţi mai recente ce nu au participat la construcţia naţiunii. El semnalează între altele că cele două caracteristici pot foarte bine coexista în cadrul aceleiaşi naţiuni. O soluţie ar fi deci adoptarea acestei terminologii ce distinge minorităţi etnice şi minorităţi naţionale şi, în cazul României, reţinerea celor din urmă. Nici această soluţie nu este însă mai satisfăcătoare, datorită conotaţiei termenului de minoritate care, după cum am spus, induce din start un raport de putere între grupurile în cauză. Ar trebui deci să recurgem mai degrabă la termenul multicultural ce are avantajul, din punct de vedere semantic cel puţin, de a rămâne neutru. Se întâmplă însă ca în dezbaterea asupra prezenţei şi coexistenţei mai multor culturi în cadrul politic al naţiunii, termenul multicultural să fie asociat cu ceea ce a devenit 73

multiculturalismul. Acesta din urmă face de acum referinţă la reflecţii politice precise, cărora nu li se poate ignora contextul socio-istoric particular. Istoria şi tradiţia politică nord-americană ne interzic aplicarea unui astfel de model multiculturalist în Europa central-orientală fără a i se fi demonstrat în prealabil pertinenţa. Am menţionat între altele că multiculturalismul (Kymlicka: 1995) împinge spre confuzie şi că, în cazul Statelor Unite, el tinde să se intereseze doar de poli-etnic şi să uite multinaţionalul, adică populaţiile autohtone colonizate. Acesta constituie un argument în plus pentru respingerea termenului. Ar rămâne termenul pluri-cultural ce semnalează diferenţa fără a o cuantifica. Totuşi, exceptând descrierile statistice ale populaţiilor, acest termen nu permite abordarea relaţiilor între comunităţi. Termenul de intercultural ce lasă să se înţeleagă, nu doar prezenţa mai multor culturi sau naţiuni în cadrul unui stat, ci şi o anumită relaţie între entităţile culturale distincte.Aplecarea spre problemele minorităţilor apare atât ca o obligaţie morală a statului român faţă de minorităţile care trăiesc pe acest teritoriu, cât şi o respectare a prevederilor formulate de organismele internaţionale privind drepturile acestora. Populaţia autohtonă, purtătoare de valori europene, datorită excelenţei modelului latin, coroborate cu elemente de cultură şi civilizaţie de factură bizantină ori slavă, a constituit un factor esenţial al constituirii ulterioare, la zorile epocii moderne, a unui spaţiu multietnic, de sinteză a valorilor europene. Un procent semnificativ din populaţia României a fost reprezentat de minorităţile etnice. În ceea ce priveşte recensămintele populaţiei, trebuie remarcat cel care a fost realizat în anul 1770 de către Contele Clary, preşedinte al Administraţiei Banatului, care ne indică întreaga populaţie a vechii provincii, fiind inclusă aici şi partea atribuită în 1919 Iugoslaviei. În anul 1930, populaţia României Mari era puţin peste 18 milioane de locuitori. Românii reprezentau un procent de 73% după limba maternă şi 71,9% după etnie, din populaţia ţării. Peste şase decenii, conform celui mai recent recensământ, procentul minorităţilor din totalul populaţiei României (de circa 22 milioane de locuitori) reprezintă circa 12%. Minorităţile etnice cele mai importante sunt şi acum maghiarii, rromii şi germanii ( Tabel nr. 4) După 1990, chestiunea ocrotirii minorităţilor s-a pus cu mai multă pregnanţă. Crearea şi menţinerea condiţiilor pentru păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii minorităţilor naţionale au devenit politici de stat. Principala idee care rămâne este că, minorităţile naţionale, prin contribuţia lor la viaţa culturală, ştiinţifică şi economică a ţării, prin

74

spiritul de convieţuire şi acceptare reciprocă pe care îl generează, reprezintă un atu şi o bogăţie pentru România . La ora actuală, în România, sunt recunoscute oficial 18 minorităţi etnice, cu reprezentare în Parlamentul României. În general, minorităţile etnice s-au bucurat în România modernă de drepturi şi libertăţi care le-au permis să-şi conserve şi să-şi promoveze specificul etnic sau cultural. Într-un moment în care globalizarea, cu practicile sale aferente, promovate ostentativ la scară planetară, generează panica de status cultural la nivelul segmentelor de opinie, iar la nivel comunitar dă naştere la afilieri protecţioniste, se înmulţesc vocile care o aseamană cu un nou tip de fundamentalism, cu nimic mai puţin agresiv decât fundamentalismul islamic. Esenţa sa eminamente integraţionistă, bazată pe ipoteza generalizării galopante a prosperităţii americane, o identifică din ce în ce mai mult cu vechile războaie civilizatoare care în istoria umanităţii nu au făcut altceva decât să menţină grave polarizări social-economice şi multiseculare crize identitare. Disociindu-se cu luciditate de accentele ideologice ale triumfalismului globalizării pe care-l denunţă ca un mit al postmodernităţii, Jerome Binde atrage atenţia asupra angoaselor sociale care emerg din incertitudinile identitare provocate de metisarea programatică a modelelor culturale diferite de modelul cultural american. Hibridarea culturală şi etnică, genocidul cultural, refacerea cultural-ideologică a marilor pieţe imperiale, tirania şi monopolul multinaţionalelor care domină piaţa informaţiilor, un paternalism fără pater, sunt doar câteva sintagme care stau la baza unor replici articulate analitic la adresa personajului invizibil mondializarea, despre care noi nu ştim dacă este actor sau autor al unei drame al cărui scenariu nimeni nu-l cunoaşte. În acest context, redescoperirea valenţelor explicative şi de interpretare ale interculturalităţii, ca resursă pratic inepuizabilă a coeziunii sociale, constituie singura instanţă de reflexie colectivă pentru identificarea unor noi instrumente de construire a unei lumi în care diferenţele să nu mai fie privite ca handicap, ci ca potenţial valoros pentru un nou tip de unitate în diversitate. Interculturalismul defineşte ipostaza dialogică a culturilor prin intrarea în rezonanţă a diferenţelor, în timp ce multiculturalismul se focalizează pe conservarea identitară a diferenţelor. Iată de ce interculturalitatea Banatului singularizează această parte a Europei, chiar la nivel continental, prin metisajul său interconfesional, interetnic, interlingvistic şi intercultural reuşit, legitimând-o ca sediu natural pentru studii antropologice, sociologice, psihologice şi istorice de profil . 75

În Occident interculturalitatea s-a dezvoltat din nevoia de a da o replică modelelor culturale ale emigranţilor, de cele mai multe ori acceptaţi cu ostilitate reţinută pentru potenţialul lor destabilizator şi posibile surse de poluare a identităţii mentalului colectiv al ţărilor vestice, în Banat interculturalitatea are la bază un original comportament permisiv care a dat posibilitatea fiecarei etnii să se integreze în istoria comunitară, fără a se simţi agresată de băştinaşi, fie ei majoritari sau minoritari. Permanenta raportare la aceleaşi probleme cotidiene, a făcut ca preocuparea de explorare în comun a soluţiilor practice la problemele comunitare identice să genereze o coeziune socială naturală, adică fără apel la normativitatea de tip instituţional. Diversitatea etnică a fost percepută ca sursă de amplificare a soluţiilor alernative pentru problemele comunitare, identice în esenţa lor, în ardealul bănăţean contactele interetnice cotidiene nu au fost, deci orientate de obligaţiile exogene ale cetăţeniei comune sau de achitarea unor datorii de natură instituţională, ci din nevoia endogenă de atenuare a orizonturilor de aşteptare faţă de proiecte comunitare globale. Interculturalitatea a început şi continuă să fie interactivă în acest sens. Ţara este, în realitate, o unitate mecanică între două unităţi fundamental diferite ca opţiuni valorice, dar cu experienţă comună în gestionarea conflictelor latente; existenţa pe toată perioada de formare civico-profesională, a instituţiilor şcolare cu limba de predare maternă pentru toate minorităţile, prin asigurarea unui suport financiar nediscriminatoriu în raport cu populaţia română, majoritară, din resursele bugetului public prin asigurarea, de către statul român a instituţiilor de cultură în limbile minorităţilor, Timişoara fiind singurul oraş european cu teatre de stat în limba română, germană şi maghiară. Structura demografică a Dobrogei, diversă, este una mozaicată cu mişcări masive de populaţie datorită colonizărilor dar şi cu perioade de invazii, războaie, de pustiiri, urmate de emigrări. Pe bună dreptate, Constantin Brătescu vorbea de Dobrogea ca despre o „Europa şi o Asia în miniatură”, ca despre un „uriaş muzeu etnografic viu”. Multe din etniile ce locuiau pe teritoriul Dobrogei, mai cu seamă în secolul al XIXlea au fost bulgarii, ruşii, lipovenii, grecii, armenii şi evreii, care apar în statistica întocmită de guvernatorul rus Belotercovici [12, p.234]. Toate cultele minorităţilor se bucură de tratament egal şi tolerant, se oficiază în lăcaşuri de cult protestant şi catolic, în biserici ale etniei greceşti, armeneşti, în moschei şi în geamii, în limba de cult consacrată. Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) Nr.344-XIII din 23.12.94 publicată în Monitorul Oficial nr.3-4 / 14.01.1995 Găgăuzia (Gagauz-Yeri) prevede că 76

77 . oricâtă învăţătură ar avea un laic. fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor. 2. Definirea termenului „religie” implică obiectivitate.97]. Fenomen uman. parte componentă a Republicii Moldova. Trei sunt teoriile despre religie. teologiile şi bisericile au condiţionat accesul la studierea şi interpretarea textelor sacre şi a manifestărilor religioase la preexistenţa unui har. poate fi un mod de viaţă. p. Definiţiile legale ale „religiei” pot trimite la atitudini sociale şi culturale favorabile unei religii sau în defavoarea alteia. Pe măsura constituirii marilor sisteme religioase actuale. reiterează egalitatea în drepturi tuturor cetăţenilor care locuiesc în unitatea teritorială autonomă ce se formează indiferent de naţionalitate şi de alte indicii. care nu vin în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova. Găgăuzia este administrată în temeiul Constituţiei Republicii Moldova şi altor legi ale Republicii Moldova. limitând astfel atitudinile discriminatorii.3. şi anume convingerea generală că religia există. comentariul său nu este autentic [59. de a avea o credinţă.religia în sensul său metafizic şi teologic (evidenţierea existenţei lui Dumnezeu) [126. p. Definirea termenului „religie” ar trebui să plece de la asumarea acestor trei teorii privitoare la religie cu diferenţele pe care le presupune fiecare dintre ele. dar mai presus de toate trebuie să vedem în religie un set de principii şi valori de viaţă. însă înţelegerea naturii complexe a acestuia. p. Regulamentului Găgăuziei şi actelor normative ale Adunării Populare (Halc Topluşu) a Găgăuziei.este o unitate teritorială autonomă cu un statut special . Pe teritoriul Găgăuziei sînt garantate toate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova acordând prioritate drepturilor omului. Una din dificultăţile pe care le întâmpină realizarea unui consens privitor la definiţia religiei se află la bază discuţiei. Cunoaşterea tuturor aspectelor ce ţin de fenomenul religios implică voinţă şi efort. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios. identificându-se cu o realitate mai vastǎ şi mai durabilǎ decât el însuşi. religia apare ca răspuns al omului la exigenţele propriei sale condiţii. Religia poate reprezenta credinţă în ceva. poate contribui la respectarea libertăţii fiecarui om de a aparţine unei religii. a confirmării acestei calităţi.214].64] (sentimentul celor ce cred vis-a-vis de divinitate sau apocalipsă sau necunoscut) şi religia ca forţă social-culturală (forţa religiei de a uni sau separa o cumunitate de altă comunitate). fără confirmarea divină. care îl îmboldeşte să asigure coerenţa fiinţei sale. înţelegând necesitatea îmbinării intereselor general-umane cu cele naţionale. religia ca experienţă psihologică a oamenilor [57.

Credinţa nu este numai o aderare intelectuală la un cuantum de principii doctrinare. însă nu definesc termenul „religie”. A existat un efort major pe plan internaţional de a prezenta drepturile omului referitoare la religie sau credinţă. ca expresie a voinţei lui Dumnezeu descoperite de istorie. Normele legale privitoare la azil nu sunt singurele texte normative de drept internaţional care fac referire la „religie”. fiecare societate/comunitate are anumite modele religioase pe care le transmit membrilor. fiecare dintre oamenii de ştiinţă reclamând fiecare în parte că rezolvă problema definirii termenului de „religie” întrun mod cât mai diferit şi nou cu putinţă. întrucât este un concept complex şi sensibil. este puterea de a face din ceva dorit ceva existent. Absenţa unei definţii a termenului „religie” din textul documentelor nu este ceva specific. ficţiune. sentimente. Chiar dacă este ceva nedefinit. iar aceştia se raportează la ele. să fie definit conceptul de religie. elaborări spirituale. Judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sunt chemaţi mai mereu să răspundă la întrebarea „ce este religia?”. Religia presupune existenţa credinţei. emoţii. fără a defini religia. înţeleasă drept cunoaştere şi încredere în divin. dar şi pe intenţii. Importanţa definirii acestui termen rezidă din faptul că a ciscumscrie ceea ce este şi ce nu este protejat prin intermediul reglementărilor şi mecanismelor juridice pe plan naţional. iar modul secret în care omul realizează această legatură este religiozitatea. regional şi internaţional. Studiul [97] relevă 78 . Ea se bazează pe cunoştiinţe. pentru o analiză juridică a problemei libertăţii religiei. Într-un studiu realizat de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU sunt prezentate nenumărate cazuri de persecuţie religioasă în interiorul statelor. Nici o definiţie nu a fost acceptată în consens general şi dezbaterea privitoare la definirea termenului de „religie” nu este în vigoare.Religia are legatură cu sacrul. Corect este că. credinţa este reală. meditaţii. Hotărârile judecătoreşti referitoare la o religie sau alta fac o distincţie reală între cei care practică o anumită relige şi cei ce sunt înscrişi ca asociaţii religioase recunoscute legal. ci şi fidelitatea faţă de exigenţa acestor principii. S-a observat că „efortul de a defini religia este tot atât de vechi precum studiul propriu-zis al religiei”. însă cu siguranţă sunt cele mai des invocate texte normative datorită numărului foarte mare de cazuri de solicitare a statutului de azilant în care judecătorii sunt nevoiţi să ia o decizie bazată pe sensul termenului „religie”. ceea ce este un demers dificil. Apare în dezbaterile non-juridice foarte des ideea că este imposibil de definit religia. Multe documente internaţionale şi regionale ce se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului vorbesc despre libertatea religiei sau a credinţei. cele mai multe dintre constituţiile naţionale includ prevederi referitoare la libertatea religiei.

dar şi în sensul stabilirii a ceea ce este religia. a ceea ce constituie practica religioasă. apare de cele mai multe ori în sintagme precum „protecţia libertăţii religiei” sau „eliminarea discriminării sau a persecuţiei pe baza religiei”. slaba înţelegere a complexei relaţii dintre persecuţia religioasă şi etnicitate. slaba înţelegere a faptului că. Definirea termenului de „religie” presupune în mod necesar reliefarea naturii ei.natura religiei (aspectul metafizic al religiei) şi practicarea religiei. atitudinea persecutorului faţă de religia celui ce solicită azil este mai relevantă decât înţelegerea religiei persecutantului. deficitară. Definiţia legală. dar poate conţine şi 79 . Două sunt aspectele importante în definirea termenului de „religie”. incorectă. pentru a evita erorile în cazurile în care este vorba despre libertatea religiei sau a credinţei. presupunerea incorectă că „neutralitatea legii” sau „aplicabilitatea generală a legii” nu pot cauza persecuţii religioase. ceea ce aparent poate fi iniţial un inconvenient minor poate constitui un motiv întemeiat pentru persecuţia religioasă a celui ce solicită azil. evaluarea credibilităţii celui ce solicită azil pe baza consistenţei comportamentului său propriu vis-a-vis de propria doctrină religioasă. Apar în deciziile acestor judecători înţelegerea sensului prin intermediul propriilor experienţe de viaţă ca membrii ai unor comunităţi etiliste. Studiul se opreşte asupra acestor decizii identificând greşeli/neînţelegeri a naturii religiei şi a persecuţiei religioase: evaluarea credibilităţii celui ce solicită azil pe baza cunoştinţelor sale despre doctrina propriei religii. multe din deciziile privitoare la acordarea statutului de azilant se bazează pe această înţelegere. Cele mai multe obstacole în înţelegerea termenului „religie” de către judecătorii bine-intenţionaţi vin din înţelegerea fenomenului religios din propria perspectivă sau din practica actuală referitoare la discriminare religioasă sau persecuţie religioasă. poate conţine referiri la atitudine socială sau culturală a uneia dintre religiile preferate. slaba înţelegere a faptului că. Înţelegerea noţiunii de „religie” trebuie realizată cu atât mai mult cu cât. slaba înţelegere a complexităţii relaţiilor dintre persecuţia religioasă şi sex/gender. slaba înţelegere a posibilităţii ca membrii propriei comunităţi religioase să fie supuse persecuţiei datorită neconformării cu doctrina şi practica religiei lor. Definiţia legală a religiei nu descrie fenomenul religios. Fiecare definiţie a religiei implică în final câteva concluzii teoretice. Definiţia legală a „religiei” pe baza cărora se iau deciziile. rău-intenţionată a religiei poate conţine referiri la o religie sau alta. pentru protejarea tuturor. ci trebuie să stabilească regulile privitoare la relaţiile sociale sau legale între oameni care manifestă atitudini în legătură cu o religie sau alta. cu un nivel ridicat de educaţie şi cu un grad de dezvoltare industrială ridicat.că în cazurile celor mai multe hotărâri judecătoreşti apar neînţelegeri în definirea termenului „religie”.

bine. credinţă în supranatural. Definirea juridică a religiei va face trimitere la suportul teologic al religiei respective şi la ritualuri practicate. antropologilor. de aceea se recomandă implicarea fiecăruia în definirea propriei religii. sentimenul de transcendental. în existenţa unui ceva-cineva. Religia ca identitate la grup poate fi născută sau poate fi realizată prin studiu. teologilor. reflecţie şi face ca o persoană să fie parte a unui grup/comunitate religioasă. Religia ca identitate presupune apartenenţa unei persoane la un grup. p. religia poate fi văzută ca o identitate. comunitate. adevăr. O altă perspectivă greşită din care este evaluată religia este perspectiva adversarului. la fel cum aparţine la o etnie. Juriştii au atras atenţia asupra minusurilor pe care le prezintă definţiile date religiei confruntaţi în munca lor cu cazuri care implicau o referire la religie [81. O definiţie a religiei nu va fi nicicând una neutră. Evaluarea unei religii se face prin intermediul propriilor valori sociale referitoare la familie. Religia ca o credinţă presupune convingerea că oamenii cred în Dumnezeu. de sistemul legal. Intervine în acest caz educaţia care ar trebui să ne facă să vedem în diferenţe posibilităţi multiple de a exista la nivel spiritual. ceea ce nu îl poate transforma în adversar. istoricilor religiilor în dorinţa de a se ajunge la o definiţie unanim acceptată. nu poate include o atitudine de respingere a celuilaltt care crede.94]. Sistemul legal trebuie să ofere un sistem de evaluare explicit a atitudinilor faţă de religie. însă trebuie excluse caracterizările subiective în termeni de bun-rău din evaluarea lor. pentru a nu mai depinde de atitudinea persoanei care evaluează o atitudine ca fiind împotriva libertăţii religiei. însă va include şi credinţe şi acţiuni care sunt acceptate de societate. etc. existenţă.. dreptate. evitându-se caracterizări precum „religie bună” sau „religie rea” sau de felul „aceasta este religie. Minusurile evidenţiate de jurişti au fost preluate în dezbaterile sociologilor. „religie sau pseudo-religie”. Religia ca identitate este cel mai des invocată în cazurile de discriminare sau persecuţie religioasă. în fond în aceleaşi lucruri. care le disting cel mai bine de celelalte grupuri de alte religii. de pe poziţia unui inamic. tradiţii ale acestora. În funcţie de valorile proprii. cu anumite ritualuri. ceea ce conduce la o subiectivă apreciere asupra respectivei religii şi deci asupra adepţilor săi. p. iar alta ca fiind nefavorită. o religie este caracterizată ca fiind favorită. aceasta nu este religie”.referiri la atitudini sociale şi culturale privitoare la o religie mai puţin preferată.213-250]. Religia ca drum de viaţă poate determina o persoană să urmeze o viaţă monahală sau poate determina o altă persoană să reacţioneze într-un anume fel 80 . Religia ca o cale/posibilitate de existenţă este asociată cu atitudinea persoanelor. rugăciune. Religia care presupune credinţă în divinitate. naţionalitate [133. rasă. religia poate fi văzută ca o cale de existenţă. credinţă în ritualuri. Definirea religiei în termeni juridici ar aduce beneficii tuturor. Religia poate fi văzută ca o credinţă.

ca pe o tabula rasa pe care socializarea îl poate înscrie într-un traseu social sau altul. care a introdus termenul „sex” în sociologie se referă la diviziunea biologică între mascul şi femelă. la idealuri culturale şi stereotipuri ale masculinităţii şi feminităţii.4. 2. pot aparţine unor comunităţi religioase mai mici sau mai mari. Creştinismul este implicat structural în lupta pentru aceste drepturi [151. el nu se referă doar la identitatea şi personalitatea individuală ci şi. din păcate. iar la nivel structural. în care bosniacii musulmani au luptat împotriva sârbilor creştini. între feminitate şi masculinitate [73.343] Politologul Samuel Huntington susţinea că luptele dintre punctele de vedere islamic şi occidental ar putea deveni parte dintr-un conflict mondial al civilizaţiilor. Huntington preciza că în 1981 şi 1993 rivalităţile şi conflictele vor avea loc între culturi şi civilizaţii întinse [133. Victimele discriminării sau persecuţiei pe motive religioase pot fi credincioşi sau necredincioşi. fără trup. serviciu militar) sau să se angajeze în anumite acţiuni (prezentarea propriei religii altor persoane. Doctrina creştină reprezintă unul din focarele cele mai însemnate de promovare şi consacrare a drepturilor omului.249].vis-a-vis de o situaţie de viaţă (căsătorie. Pornind de la scrierile lui 81 .254].[132. p. p. Bosnia. „gen” se referă la diviziunea paralelă şi inegală socială. Prima afirmă că acest concept se bazează pe o falsă dihotomie între biologic şi social. p. Previziunile lui. Înţelegerea naturii fenomenului religios. conştientizarea acestei naturi poate duce la limitarea fenomenului de discriminare sau persecuţie religioasă.27-36]. încep să prindă contur tot mai mult. atac la care replica a venit din partea întregii creştinătăţi. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex Potrivit Annei Oakley. acţiuni umanitare). o dată cu sfârşitul „războiului rece” şi cu accentuarea globalizării. p. obiceiuri funerare. genul atrage atenţia asupra aspectelor construite social ale diferenţelor dintre femei şi bărbaţi. la nivel simbolic. Astfel. Asupra conceptului de gen s-au ridicat două tipuri de critici. Dar termenul „gen” a devenit de atunci mai general. Ea se leagă de o mai generală critică care spune ca sociologia a ajuns să privească omul doar social. Discriminarea sau persecuţia religioasă presupune înţelegerea multiplelor aspecte ale religiei pentru a evita astfel de atitudini sau acţiuni. la diviziunea sexuală a muncii în instituţii şi organizaţii. pot fi femei sau pot fi minorităţi. până la punctul culminant al atentatelor din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii pus la cale de fundamentaliştii islamici conduşi de Osama Bin Laden. gândindu-ne la conflictele din Fosta Iugoslavie. putem fi oarecare dintre noi.

Feminitatea şi masculinitatea sunt două concepte care pot face mai clare relaţiile între sexe în stabilirea rolurilor de gen. Cel de-al doilea tip de critică se referă la modul în care conceptul de gen se concentrează asupra diferenţelor dintre femei şi bărbaţi în privinţa puterii şi a dominării. Alte componenente leagă sexul de comportament. pe care o consideră extrasocială şi combate acea viziune asupra genului care repudiază adevărata semnificaţie a trupului. Părerile referitoare la una din aceste componente ale stereotipizării de gen pot influenţa părerea despre celalalt element.Michael Foucault. Grupurile de gen 82 . de cele mai multe ori toate mergând în contrast cu feminitatea. Masculinitatea este celălalt termen al dihotomiei. slăbiciunea. termenul conducând la caracteristici precum: forţă. încurajând studiul masculinităţii şi feminităţii.sexul în afara socialului. Feminitatea şi masculinitatea sunt termeni care de cele mai multe ori se definesc prin raportarea unuia la celălalt. sociologii atrăngând atenţia asupra orginilor sociale ale subiectivităţii feminine. O critică a distincţiei sex vs. Acestui termen se pot circumscrie anumite caracteristici precum: pasivitatea. iar biologia procreaţiei este deseori folosită în explicarea ei. de orientare sexuală. ca un concept principal. recunoscând că semnificaţia socială a corpului s-a schimbat de-a lungul istoriei. Stereotipurile de gen legate de profesiune fac legătura dintre anumite caracteristici ale genului cu anumite caracteristici ale acelei profesii/meserii. deşi unii autori utilizează termenul creînd confuzii. care urmăreşte eradicarea genului şi caută o apropiere de androginie. cât şi din punct de vedere politic. sociologii sunt mai puţin înclinaţi să vadă corpul ca pe ceva de la sine înţeles şi să-l considere mai degrabă ca pe un obiect de analiză socială. gen a fost avansată de Foucault care a negat că există o caracteristică biologică. În descrierea patriarhatului. activism. femeile şi bărbaţii sunt consideraţi ca grupuri preconstituite. Termenul de gen a fost criticat mai puţin. tehnologiei reproductive sau ale managementului naşterii. Termenul gen presupune studierea diferenţelor biologice şi structurilor de putere în relaţie cu construcţia socială elaborată a diferenţei. independenţă. Termenii în definirea lor clasică conduc la formarea unor stereotipuri vis-a-vis de ambele categorii. folosirea lui fiind văzută ca un mod de evitare a termenului sex. Distincţia sex-gen este legată de o formă particulară de politica feministă. Pe de altă parte. atât din punct de vedere analitic. Folosire care nu este regăsită şi în sociologie. Anumiţi autori vor prefera folosirea termenului de patriarhat. putere. în intenţia de a păstra ca bază chestiunea puterii. al relaţiilor dintre sexe/genuri. dependenţa. există o critică. ea lasă puţin loc altor preocupări feministe legate de politicile biologice ale contracepţiei. care reafirmă diferenţă biologică. Termenul de feminitate de referă la modurile distincte de a simţi şi acţiona ale femeilor.

Reacţiile sociale din partea indivizilor sunt proporţionale cu importanţa pe care societatea o acordă acelui gest. pe măsură ce progresul tehnic reduce din nou efortul fizic în exercitarea muncii. cercetările realizându-se interdisciplinar. literatura. ceea ce devine important sunt diferenţele de gen. până la nediferenţierea sexuală-homosexuală. prin ceea ce nu este celălalt. în unele societăţi din Asia de Sud-Est şi din Orientul Mijlociu. etalarea nediferenţiată a podoabelor. activitatea de secretariat este facută în principal de către femei. conducând la marginalizare sau excludere socială. filmul şi studiile culturale pentru a explora subiecte precum ideea de puritate sexuală a femeilor albe şi de masculinitate a negrilor. în raport cu prescrierea statusurilor de sex. comportament. relaţia fiiind cea de opoziţie. Criteriul după care sunt discriminate în acest caz persoanele este genul/sexul/gender-ul. îngrijirea copiilor era un atribut esenţial al statusului de femeie. În general societăţile industriale au devenit mai tolerante. Unele meserii care cereau efort fizic mai mare şi erau considerate specific masculine au început să fie practicate şi de femei. iar în altele predominant masculină.se manifestă ca două grupuri distincte. pregătirea hranei este considerată exclusiv feminină. diferenţele individuale sunt eliminate. decât ca produs al biologiei. dar astăzi este parcticată de multi bărbaţi. Interesul cercetătorilor s-a orientat în ultima vreme asupra formaţiunilor în schimbare ale genului la nivel cultural. prin care au fost conceptualizate diferenţele şi relaţiile dintre femei şi bărbaţi. recunoscând diversitatea. Termenii corespund schimbărilor sociale şi culturale produse în toate societăţile. dar tot mai mulţi bărbaţi au preluat această sarcină. roluri care sunt prezentate ca produs al socializării. Rolurile de sex reprezintă un termen sociologic pus în circulaţie în anii `70. Ocupaţia de infirmieră era considerată specifică femeilor. pentru că se apreciază că femeile nu pot ţine un secret şi nici nu pot lucra în acelaşi loc cu bărbaţii. Nerespectarea statusului în raport cu sexul poate îmbrăca diverse grade: nediferenţiere vestimentară. în alte societăţi de către femei. munca de secretariat este făcută de bărbaţi. În momentul discriminării de gen. mitul maternitaţii universale. Rolurile de sex prescriu diferite căi pe care se presupune ca vor acţiona 83 . În unele societăţi. Teoria a fost criticată atât ca o prelungire a teoriei rolurilor în general. istoria. caracteristicile unuia dintre cele două grupuri fiind redate de cele mai multe ori prin raportare la celălalt. nediferenţierea tunsorii. reunind antropologia. dar şi pentru că maschează relaţiile de putere şi inegalitatea între sexe. arta. în unele societăţi activitatea agricolă este exercitată predominant de către bărbaţi. Aşa se poate explica discriminarea de gen în domeniul locurilor de muncă. În societăţile europene.

remarcând faptul că între femei şi bărbaţi există deosebiri de statut juridic. Această diviziune a muncii după criteriul gender este asociată de obicei cu separarea între locul de muncă şi cămin. economice şi sociale ale ultimilor decenii au condus la schimbări majore în statutul femeilor. iar munca lor este adesea mai bine platită şi ţine de un status mai înalt decât cel al femeilor. Aceste mişcări feministe au fost dublate de efortul comunităţii internaţionale de a crea un cadru legislativ care să asigure protecţie într-o manieră specifică şi efectivă.41] Schimbările politice. Asupra apariţiei acestor diferenţe între rolurile de sex s-au emis mai multe teorii.Feminismul reprezintă o mişcare socială cu originile în Anglia secolului al 84 . Mişcările feministe din toată lumea au dovedit o evidentă mutaţie în ceea ce priveşte statutul femeii. Cercetările antropologice arată că cele mai multe societăţi preindustriale fac şi ele distincţie între sarcini ale bărbaţilor şi sarcini ale femeilor. ele fiind cele defavorizate. rolurile de sex sunt complementare şi diviziunea muncii între femei şi bărbaţi întăreşte stabilitatea femeii. p. economic. Dihotomia femeie-barbat trebuie să trasngreseze mentalităţi considerate depăşite şi să se trasnforme într-o echivalenţă de statut. obiectiv aflat în toate documentele internaţionale referitoare la drepturile omului şi cele la eliminarea discriminării. precum şi sarcinile pe care aceştia şi le vor asuma. discriminare bazată pe prejudecăţi legate de ambele sexe. Împotriva vechilor rânduieli înrădăcinate se conturează tot mai clar profilul unei femei care luptă pentru un statut egal cu cel al barbatului.[112. Potrivit funcţionaliştilor. cu alte cuvinte prestează „munci de femeie”. ceea ce în terminologia lui Talcott Parsons reprezintă rolurile instrumental şi expresiv.bărbaţii şi femeile. În societăţile industriale avansate cele mai multe femei sunt casnice sau au ocupaţii în sfera serviciilor. Perspectiva biologică şi psihologică subliniază diferenţele naturale. Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi presupune eliminarea tuturor formelor de discriminare manifestate în domeniile vieţii sociale. Egalitatea autentică poate fi garantată prin accesul la viaţa publică şi exercitarea drepturilor politice. deşi această divizune poate să nu corespundă diviziunii sexuale a muncii după stereotipurile occidentale. ce pot varia de la selecţia genetică la tendinţele biologice şi care favorizează calităţile protectoare ale femeii şi temperamentul agresiv şi pragmatic al bărbaţilor. femeile fiind considerate cetăţeni de categoria a doua. Un prim pas în eliminarea formelor de discriminare de gender este cel al formării unei mentalităţi de natură să elimine de facto orice schimbare. astfel încât egalitatea de gender să devină realitate. Bărbaţii îşi dedică viaţa carierei în afara căminului. social. care a urmat industrializării în Occident. Diviziunea sexuală a muncii este un termen care se referă la rolurile de sex specializate ale bărbatului întreţinător de familie şi femeii casnice.

când s-a amplificat participarea la viaţa economică şi socială. După dobândirea dreptului de vot în interiorul feminismului a apărut o tensiune de durată între obiectivul obţinerii drepturilor egale cu ale bărbaţilor în sfera publică. egalitatea salariului. Situaţia economică a femeilor s-a echilibrat în ultima vreme. termenul se referea îndeosebi la femeile şi bărbaţii care militau pentru dreptul de vot al femeii şi pentru dreptul de acces la educaţie şi profesiune. Chestionarul al treilea solicită studenţilor să precizeze în ce măsură caracteristicile enumerate în chestionar sunt definitorii pentru bărbaţi şi în ce măsură sunt definitorii pentru femei. cercetările sociologice asupra vieţii femeii extinzându-se. şi recunoaşterea deosebirilor femeilor faţă de bărbaţi în scopul întăririi poziţiei lor în sfera privată a familiei. Un lucru demn de reţinut este elaborarea teoriilor despre inegalitatea între sexe.) realizează o prezentare generală a teoriilor feministe şi a impactului lor în sociologie în lucrarea Feminism and Soliological Theory. precum şi aportul său economic a fost diferit în timp. dreptul la muncă. dar păstrând ceva comun primului val. 85 . Egalitatea de şanse reale pleacă de la independenţa materială.XVIII-lea care urmăreşte obţinerea egalităţii între sexe prin extinderea drepturilor femeilor. însă situaţia în domeniul ocupării fortei de muncă a rămas încă sub influenţa unor mentalităţi. patriarhat şi roluri în funcţie de sex. Acest al doilea val al feminismului a avut un impact deosebit asupra sociologiei. dar nu şi suficientă. Al doilea val al feminismului începe cu 1969. prin intermediul deceniului pentru femei al Naţiunilor Unite. iar chestionarul al doilea solicită studenţilor (43 din care 23 bărbaţi şi 20 femei) să precizeze un procentaj al persoanelor de gen masculin care ocupă aceleaşi poziţii. implicarea în decizie şi s-au realizat de fapt drepturi legiferate mai demult. dar şi la scară mondială. Emanciparea profesională a femeii este foarte importantă pentru asigurarea independenţei economice a femeii şi pentru statutul ca tot unitar. p. Mişcările feministe s-au extins în fiecare ţară a lumii.267-279]. Între acestea. În anii `90 ai secolului trecut. Participarea femeii la activităţile publice. Studiile măsoară nivelurile stereotipurilor gen pe care le deţin atât femeile cât şi bărbaţii [14. R. Studiile întreprinse arată că modificarea condiţiei femeii s-a produs pregnant după anii `60. folosindu-se de concepte precum cel de gen. fiind o premisă fundamentală. Stereotipurile şi prejudecăţile legate de profesii sunt legate de stereoptipurile şi prejudecăţile legate de gen aşa cum o arată şi studiile efectuate în SUA pe un eşantion de studenţi. au acele profesii. Chestionarul solicită studenţilor (34 din care 12 bărbaţi şi 22 femei) să fie precizat un procentaj al persoanelor de gen feminin care lucrează pe anumite posturi listate. pe de o parte.A. având multe trăsături diferite.Wallace (ed. pe de alta parte. 1989. egalitatea între soţi.

Pentru a se verifica stabilitatea acestor stereotipuri. 86 .muncitori. dovedind că stereotipurile se caracterizează prin fixitate. Rezultatele studiului (tabel nr. Anumite trăsături de personalitate sunt asociate doar cu un anumit gen.267-279]. respectiv că anumite meserii sau profesii le sunt „rezervate” femeilor şi altele bărbaţilor. atenţie la detaliu. probabil datorită cerinţelor posturilor . datorită perpetuării unor stereotipuri de gen [14. fiind criteriul după care sunt judecate/apreciate persoanele respective pentru cei mai mulţi dintre cei chestionaţi. Studiul arată că respondenţii realizează o legatură între apartenenţa la gen şi o anumită trăsatură individuală sau de personalitate. la o perioadă de două săptămâni. bărbaţii sunt mai agresivi.4) indică prezenţa stereotipurilor (constructe. operatori telefonie.Aplicarea chestionarelor este reluată pentru a se vedea stabilitatea stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen. nu folosesc violenţa în limbaj. Studiul dovedeşte clar că anumite trăsături de personalitate sunt considerate de femei. dar şi în definirea trăsăturilor de personalitate. mai bine construiţi din punct de vedere fizic. estimările au fost aproape aceleaşi ca la prima testare.267-279]. cât şi de bărbaţi ca fiind specifice unora. Rezultatele indică clar o diferenţă majoră în răspunsurile date de studenţii . pe care ambele categorii le conştientizează.răbdare. calităţi recunoscute ca fiind feminine. Trăsăturile de gen transgresează trăsăturile individuale. ei trebuie să atribuie trasături de personalitate sau individuale atât femeilor.3) arată clar că femeilor li se asociază profesii precum secretară (81%) sau vânzătoare (64%) într-o proporţie covârşitoare. cât şi de bărbaţi [14. doritori de a lua o poziţie/atitudine. în jur la 10 procente sau chiar mai mult. Există totuşi şi studenţi pentru care importante sunt trăsăturile individuale. cât şi bărbaţilor. Bărbaţilor şi femeilor le sunt „rezervate” anumite caracteristici legate de apartenenţa la un anumit gen. cu un mai mare sentiment de mulţumire de sine. Astfel.respondenţii sunt bărbaţi şi femei. indicând cu certitudine prezenţa stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen în ceea ce priveşte profesiunile. sociale) pentru fiecare personalitate aparţinând unui anumit gen. empatice. cercetătorii au repetat testarea. La retestare.bancher. Studiul 3 . p. Rezultatele studiului (tabel nr. dar şi profesii care presupun capacităţi intelectuale deosebite . p. profesiunile putând fi desfăşurate atât de femei. capacitate organizare. Rezultatele studiului indică cu claritate că bărbaţilor le sunt asociate meserii care presupun îndemânare şi cunoştinţe tehnice . Diferenţele dintre atribuirile realizate de femei pe de o parte şi de bărbaţi pe de altă parte sunt mari. stabilitate. pe când femeile sunt mai sensibile.fete şi studenţii-băieţi.

doar aproximativ 10% din locurile din Parlament fiind ocupate de femei. asumându-şi roluri şi responsabilităţi. Numărul total de locuri şi numărul de femei din parlamentele ţărilor membre UE. mamă. în principal în Europa (13. 16%. însă nu în totalitate.procentul femeilor parlamentare este. ci pot caracteriza deopotrivă femei şi bărbaţi [14. propunând şi susţinând prezenţa lor în viaţa publică. Societăţile moderne au reuşit.2% din totalul parlamentarilor sunt femei. sinceri.nerăbdătoare să alinte. Irlanda. Letonia şi San.2%. gospodină asumându- 87 . România se situează sub media acestor ţări. în privinţa numărului de femei parlamentare. În cazul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. în 6 ţări). Acest procent este însă comparabil cu cel înregistrat în cazul unor ţări din UE. timizi.candidate la aderarea la UE. dar şi a acelora referitoare la trăsăturile de personalitate. cât şi prezenţa stereotipurilor de gen în definirea unei personalitaţi. Stereotipurile de gen sunt constructe sociale asociate pentru fiecare dintre profesii. femeile reuşesc să iasă din spaţiul casnic. Astfel. Femeile au început să participe în mod activ la viaţa comunităţii şi a societăţii în care trăiesc. domestic în cel public. alături de rolurile de soţie.267-279]. construite şi perpetuate. Cu toate că actuala guvernare a promovat mai multe femei în poziţii de ministru. În Uniunea Europeană procentul mediu al femeilor parlamentare este de 21. neorganizaţi. precum Franţa şi Italia. rezultatele studiului dovedind că aceste trăsături de personalitate nu sunt dedicate din start vreunui gen. Între 1945 şi 2003 au existat doar 30 de femei care au ocupat funcţia de şef de stat. cu aproximativ 9% femei parlamentare. în medie. Studiile evidenţiază prezenţa stereotipurilor de gen în asocierile faţă de anumite profesii. p. de încredere. să schimbe mentalităţile legate de femei.Marino. Femeile sunt subreprezentate politic pretutindeni în lume: la nivel global doar 15. Rezultatele chestionarelor întăresc teoria conform căreia stereotipurile de gen sunt stereotipuri sociale. iar cel mai mic procent este în cazul Greciei. Chestionarul cuprinde un set de trăsături neutre. pe care sudenţii le-au repartizat celor două genuri aproape în proporţii egale. atât bărbaţii cât şi femeile pot fi fericiţi. Rezultatele testărilor prezintă aproximativ acelaşi rezultate ceea ce indică o stabilitate a stereotipurilor referitoare la profesii. În prezent există 4 preşedinţi femei în Europa: Finlanda. Astfel. respectiv ale ţărilor candidate a crescut în ultimii ani datorită unor politici de promovare a femeilor în funcţiile publice şi de conducere. existând însă o variaţie semnificativă în funcţie de ţară. Cel mai mare procent de femei parlamentare se înregistrează în Suedia unde 45% din locurile din Parlament sunt ocupate de femei. ineficienţi.

iar cei cu educaţie superioară se aşteaptă chiar într-o măsură mai mică decât femeile ca lucrurile să meargă mai rău în cazul în care ar exista mai multe femei în politică (4% faţă de 7% dintre femei). posturi şi funcţii „masculine”. şi numai 10% se aşteaptă la un efect contrar. tinerii între 18-34 ani se aşteaptă aproape în egală măsură la o îmbunătăţire (37%) sau la nici un efect (34%). Pe de altă parte. cele în vârstă de 45-54 ani (81%). iar majoritatea susţine diminuarea subreprezentării lor în politică [62].şi de cele mai multe ori cu succes. Cei mai entuziaşti susţinători sunt persoanele cu studii peste medie (87%). Opinia conform căreia creşterea numărului de femei implicate în politică ar îmbunătăţi lucrurile în ţară nu este specifică numai României. Pe de altă parte. conform opiniei publice dominante. un număr mai mare de femei în politică ar aduce beneficii ţării. Alţii susţin promovarea şanselor egale sau consideră că femeile ar putea chiar îmbunătăţi viaţa politică fiind mai puţin coruptibile sau înţelegând anumite probleme sau nevoi mai bine decât bărbaţii. Un sfert dintre români nu atribuie vreun efect pozitiv sau negativ prezenţei mai accentuate a femeilor în politică. un procent mai ridicat dintre bărbaţi consideră ca femeile nu ar trebui sprijinite mai mult în acest sens -14%. Aproape jumătate dintre cetăţeni (45%) consideră că în acest caz lucrurile ar merge mai bine în România. Pe ansamblu. precum şi orăşenii (82%). la fel sătenii (40% faţă de 49% dintre orăşeni). (Tabel nr.(Tabel nr. Din datele sondajului Gallup rezultă că 42% din populaţia adultă a României consideră că femeile ar trebui sprijinite mai mult să participe la viaţa politică şi că prezenţa mai multor femei în politică ar duce la îmbunătăţirea situaţiei în România. sondajul relevă că doar o mică parte a publicului manifestă o atitudine discriminatorie faţă de participarea femeilor în politică. 88 . Un sondaj Gallup efectuat în 1995 în 22 de ţări relevă faptul că în nici una din acestea nu a fost preponderentă opinia că mai multe femei în politică ar avea efect negativ. faţă de 8% dintre femei. cel mult a fost mai răspândită părerea că creşterea numărului de femei în politică nu aduce vreo schimbare.6). Trei sferturi dintre români (74%) sunt de parere că femeile ar trebui să fie susţinute şi încurajate mai mult să participe la viaţa politică din România. Opiniile variază în funcţie de unele caracteristici socio-demografice: de exemplu bărbaţii sunt mai puţin convinşi de efectul benefic decât femeile (39% dintre bărbaţi faţă de 50% dintre femei). Cei mai mulţi motivează părerea lor „pozitivă indicând diferite calităţi pe care le au femeile şi care le-ar fi de folos dacă ar intra în politică. roluri de conducere.5) În România.

fără posibilităţi reale de promovare sau de afirmare în prima linie politică. în 2007 au fost înregistrate 249 cauze de viol. Mai mult decât atât. a complexităţii şi diversităţii relaţiilor sociale stabilite între ele. ce determină în mare parte conflictele personale. Potrivit raportului privind respectarea drepturilor omului în lume în anul 2007. Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne. Multe femei văd scăparea de discriminare şi violenţă domestică în emigrare. civil şi cultural . femeile ramânând cel mai adesea cantonate în activitaţi executive. 495 de cauze de trafic de persoane [38]. Căutând să scape de structurile patriarhale. Deşi Republica Moldova a făcut progrese în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul drepturilor omului. acestea nu sunt semnificative pentru asigurarea participării egale a femeilor şi bărbaţilor la viaţa socială. discriminarea rromilor. cazuri de discriminare a minorităţilor. din cauza inegalităţilor gender existente şi a discriminării. principiul egalităţii între femei şi bărbaţi nu este pe deplin respectat. principiilor generale ale fiecarui sex. structurile de partid sau instituţiile administratiei publice nu sunt accesibile în aceeaşi măsura femeilor şi bărbaţilor. Eliminarea discriminarii după criteriul de sex este una dintre condiţiile necesare pentru edificarea unei societăţi echitabile şi progresiste. femeile tinere să emigreze. abordarea problemei din perspectiva gender permite analiza mai detaliată a posibilităţilor. în special. femeile aleg să lucreze în alte state pe care le consideră ca respectând egalitatea dintre sexe. femeile. Pornind de la constatarea că. factorii decizionali nu au dreptul să ignore problemele legate de discrepanţele existente între situaţia femeilor şi a bărbaţilor şi nici consecinţele economice şi sociale generate de acestea. limitarea drepturilor muncitorilor şi existenţa muncii juvenile. deşi legiferat. Poziţia de subordonare a femeii şi discriminarea pe baza de gen în cadrul familiilor pot motiva. politic. social. în Republica Moldova existau cazuri de violenţă împotriva femeilor şi a copiilor şi discriminări ale acestora. ca mijloc de emancipare si obţinere a independenţei [64. considerând că aceasta le va aduce emancipare şi independenţă. Astfel.15]. întocmit de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. p. dar şi sociale.În general. 89 . de multe ori au mai puţine şanse de a găsi un loc de muncă bine plătit şi stabil în Republica Moldova. trafic de femei şi tinere fete pentru exploatare sexuală. 2 519 cauze de violenţă în familie. fiindu-le asigurate drepturi şi libertăţi egale pe plan economic. legislaţia Republicii Moldova nu prevede elemente discriminatorii faţă de femei. spre deosebire de bărbaţi. caracteristicilor. astfel încât sferele decizionale politice de nivel înalt.

care din păcate. Se pune mereu întrebarea care persoană se încadrează în această categorie a 90 . vom sublinia că pentru Republica Moldova realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi constituie o necesitate. excluderea lor din zona activă socială. să constate şi să sancţioneze cazurile de discriminare bazate pe sex. Oamenii mai în vârstă tind să devină invizibili. să coordoneze şi să controleze aplicarea politicilor şi programelor privind egalitatea. în România lipsesc. Înfiinţarea instituţiei Ombudsmanului împotriva discriminării. abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a concura la o anumită funcţie (bărbaţi şi femei). 2. de la bugetul de stat. Societăţile moderne acordă o mare importanţă tinereţii. Egalitatea de şanse înseamnă oferirea de posibilităţi egale tuturor celor care deţin calificările.ageism-ul. Problemele îmbătrânirii şi ageism-ul contemporan.În concluzie. chiar dacă ea este guvernată de factori genetici. instituţie abilitată să elaboreze strategia naţională în domeniu. Se constată tot mai accentuat izolarea persoanelor vârstnice. a activităţilor şi măsurilor de realizare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. se poate vorbi de o sociologie a vârstei a treia. discriminare susţinută cu date statistice în lume. 81] 1. prin care vor fi eliminate disparităţile dintre sexe.5. egalitatea gender necesită a fi realizată printr-un şir de acţiuni concrete. asigurarea finanţării necesare. vitalităţii şi atractivităţii fizice. p. Astfel. stereotipizarea. ajungându-se la concluzia ca oamenii trăiesc mai mult decât înainte. Se confirmă tot mai mult teoria conform căreia procesul de îmbătrânire este influenţat de factori sociali. numărul persoanelor de peste 65 de ani crescând mereu. iar de curând semnalată şi în România. Includerea în agenda guvernamentală a problematicii egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi realizarea Planului Naţional de Acţiuni pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. apărând rareori în imagini. atitudinile intolerante şi discriminarea. Aşa cum se vorbeşte despre o sociologie a rasei. [114. suntem mereu invadaţi de imagini ale persoanelor parcă din ce în ce mai tinere. Este o constatare a cerecetătorilor mai ales privind către societăţile dezvoltate. În acest scop puterea politică trebuie să urgenteze adoptarea urmatoarelor măsuri: [18. The arrival of the Ageless (1991) susţin că vârsta a devenit un mijloc opresiv folosit în fixarea oamenilor în roluri stereotipe. p. urmând ca funcţia să fie obţinută de persoana cu cea mai bună pregătire. Michael Young şi Tom Schuller în lucrarea Life After Work. Ei ajung la concluzia că societăţile contemporane din Europa şi din America de Nord sunt „societăţi clocite de vârstă”. mai active. precum şi să evalueze progresele realizate. Se face astfel simţită o nouă formă de discriminare pe motiv de vârstă.3] 2.

gradului în care un organism este considerat bătrân. Selecţia stereotipurilor. preocupările lor reducându-se treptat cu înaintarea în vârstă. sau de la ce vârstă oamenii sunt bătrâni. conservatori. vine cu anumite schimbări de statut.199-216]. categorizaţi fiind de foarte multe ori a fi senili. Îmbătrânirea trebuie văzută în complexitatea ei. niciun instrument internaţional cu privire la drepturile omului nu interzice în mod explicit discriminarea bazată pe vârstă. grupul format din aceste persoane vârstnice deţinând un puternic potenţial politic. cât şi negative despre persoanele în vârstă şi doar imagini negative despre persoanele foarte în vârstă. Stereotipurile referitoare la bătrâni sunt astfel şi pozitive şi negative. Multe din stereotipurile negative care sunt astăzi vehiculate sunt rezultatul experienţelor trăite de grupul social în care vârstnicul trăieşte.persoanelor vârstnice. schimbări care se petrec un plan psihologic. stereotipuri şi prejudecăţi care influenţează relaţiile sociale dintre această categorie de persoane şi celelalte persoane. Societăţile deţin stereotipuri privitoare şi la persoanele în vârstă aşa cum deţin stereotipuri şi prejudecăţi referitoare la persoane care aparţin unor grupuri etnice. Bătrânii sunt puşi faţă în faţă cu tinerii. religioase etc. caracterizându-se printr-un inactivism. deşi pentru tinerii societăţilor moderne acesta e un lucru demodat. în afară de a fi unul doar biologic. totuşi. inactivismul bătrânilor este legat de inutilitatea lor socială. precum şi consecinţele pe care le declanşează în majoritatea domeniilor de activitate umană. Schimbările ce se produc în viaţa unei persoane care trece de stadiile adulte spre bătrâneţe o determină să se izoleze sau să fie izolat. p.. bătrânii fiind cei care nu mai au activităţi de desfăşurat. selectându-se imagini atât pozitive. Declinul biologic are însă repercusiuni şi asupra vieţii mentale. Alt stereotip are în vedere capacitatea fizică a acestora. Şi aşa cum activitatea este legată de productivitate. Se întâlneşte şi situaţia în care înşăşi bătrânii au atitudini negative faţă de ceilalţi bătrâni [106. neconcordanţe existând mai ales asupra modului. stereotipuri care sunt perpetuate. de multe ori chiar de mass-media conlucrând la crearea altora noi sau la circulaţia celor deja formate sau chiar şcoală. ceea ce constituie un lucru greu de înteles şi suportat de către vârstnici. Persoanele bătrâne trebuie privite concomitent din două perspective: ca fiind o sursă de înţelepciune. Deşi Adunarea Generală a ONU a adoptat în anul 1991. 91 . Principiile ONU pentru persoanele vârstnice [142]. demodatţi. şi ca fiind o sursă deloc de neglijat de conservare a unor situaţii sociale. avându-se în vedere că procesul îmbătrânirii. dar şi formarea lor are la bază o comparaţie cu tinerii. Cele mai multe stereotipuri şi prejudecăţi pleacă de la incapacitatea acestora de a înţelege vremurile moderne consideraţi a fi inflexibili. rasiale.

p. Marinescu precizează că „Ştiinţa nu numai că nu posedă vreun leac contra bătrâneţei.„do-age”. Constructul de „vârstă subiectivă”. Profesorul G.probabil că şi discriminarea pe criteriul vârstei are această componentă duală. Stereotipurile despre persoanele în vârstă au în vedere în primul rând rolul acestora în societăţile comtemporane. o cauză de excludere socială a bătrânilor. 92 . vârstă arătată-„look age”-. caracterizate prin următoarele trăsături cronic accesibile: regresia capacităţii intelectuale. Studiile de specialitate corelează cele patru dimensiuni ale vârstei subiective (vârstă simţită„feel age”-. evidenţiază modul în care diferitele ştiinţe sociale.pentru a satisface normele dezirabilităţii sociale. vârstă demonstrată. cu stilul de viaţă şi cu statutul profesional [10. După cum rasismul simbolic evidenţiază o discrepanţă între credinţele personale referitoare la minorităţile etnice şi cele exprimate în public. „desarmoniile bătrâneţii” sau „mecanismele bătrâneţii”. cu stima de sine. p.explică mai bine anumite comportamente decât conceptul de „vârstă cronologică”. concepţii religioase sau sisteme filosofice au reuşit sau nu să stingă în om frica de bătrâneţe şi de moarte. prin aluzia constantă la curba descendentă a funcţionalităţii psihice [107. veniturile. iar altele se diminuează. statusul marital. Vorbind despre problema bătrâneţii. inflexibilitate. Nu putem lăsa în afara spectrului teoretizărilor cele două categorii dihotomice de teorii implicite: pe de o parte.Societăţile umane au privit în mod diferit bătrânii de-a lungul vremurilor. Pentru înţelegerea corectă şi cât mai deplină a fenomenului de discriminare a persoanelor în vârstă este necesară o abordare integrativă a problematicii vârstei a treia şi cea a formării stereotipurilor şi prejudecăţilor.p 109] Interesul pentru studiul procesului de îmbătrânire a dus la dezvoltarea în secolul trecut a ştiinţei gerontologice ai căror reprezentanţi au ajuns la concluzia ca „senescenţa nu este o boală.” [134. nu înseamnă un declin total.255-275]. Variabilitatea valenţei stereotipurilor de vârstă înclină spre dominanta negativă. conservatorism. precauţie. Elie Metchinkoff denumea.88].[ 91 . fixitate.”. încă din 1904. p. dar nici măcar nu cunoaşte aproape nimic asupra acestei perioade din viaţa omului.concepţie multidimensională a procesului de îmbătrânire. în timp ce în societăţile antice bătrânii reprezentau autoritatea. în societăţile moderne aceştia devin tot mai mult o categorie de persoane defavorizate. Bătrâneţea devine astfel un mijloc opresiv. unele capacităţi funcţionale se amplifică odată cu înaintarea în vârstă. nivelul educaţional şi rasă. bucurându-se de prestigiu. Ţintele stereotipizate se identifică cu etichetele asociate.69-73]. Aceste prejudecăţi sunt diseminate la nivelul simţului comun.şi interesele de vârstă„interests age” cu variabile precum genul.

întărind credinţele societale. neputând să-şi realizeze propria voinţă din motive morale sau afective. epitete peiorative). a conceptelor metacognitive şi a strategiilor metacognitive. procedurale. de sănătate. persoanele vârstnice nu au de ales în ceea ce priveşte hotărârile care îi privesc în mod direct. a abilităţilor verbale. iar cei tineri se percep ca fiind foarte diferiţi de cei bătrâni). economice sau administrative: voinţa. Pentru diminuarea impactului pe care îl au stereotipurile şi prejudecăţile referitoare la persoanele vârstnice se pot realiza programe şi politici care să urmărească diminuarea sau chiar eliminarea acestora. Sunt cercetări care aduc contra-argumente deteriorării funcţionalităţii psihice. Problematica vârstnicilor este una complexă cu atât mai mult cu cât datele demografice conduc la concluzia unei îmbătrâniri a populaţiei.139-161]. Pentru înţelegerea mecanismelor de stereotipizare a actorilor sociali categorizaţi în funcţie de vârstă trebuie aduse în discuţie pattern-urile de activare şi trebuie aplicate în interacţiunile sociale. a memoriei semantice. p.le va mina din interior drepturile legale.aşa numitele „entity implicit theory”.absenţa sau insuficienţa. Motivul: facultatea lor de autodeterminare este afectată. O soluţie complementară la diminuarea stereotipurilor şi modificarea prejudecăţilor şi discriminării vârstnicilor o reprezintă analiza critică a stereotipizării implicite a vârstismului generată de mass-media şi de educaţie în societatea românească. Schimbările intervenite la structura populaţiei pe grupe de vârstă determină aspectele referitoare la stereotipurile privind bătrânii şi a celor privind discriminarea persoanelor de vârsta a treia. Ageism-ul sau vârstismul ca tip de discriminare sistematică a oamenilor în funcţie de vârstă este frecvent întâlnit atât la nivel individual ( cei în vârstă tinzând să adopte definiţii negative şi să perpetueze diversele stereotipuri asociate lor. „incremental implicit theory” ai căror susţinători au convingerea că abilităţile intelectuale sunt trasături relativ fixe [108. dispreţ. Problematica vârstnicilor este una complexă cu atât mai mult cu cât datele demografice conduc la concluzia unei îmbătrâniri a populaţiei. având în vedere menţinerea sau chiar îmbunătăţirea intelingenţei cristalizate. societatea secolului XXI fiind una a vârstnicilor. societatea secolului XXI fiind una a vârstinicilor. cât şi la nivel instituţional (subtila evitare a contactului şi practicii discriminatorii în angajarea în diferite servicii a adulţilor care au depăşit o anumită vârstă. În ceea ce priveşte drepturile vârstnicilor în societatea contemporană. În 93 .ce încearcă să demonstreze că abilităţile intelectuale pot fi modificate prin intermediul training-ului mintal. adesea. la maturitate.iar pe de altă parte.

În plus. reprezintă elementul cheie al definiţiei sociale a bătrâneţii. creşterea concomitentă a cheltuielilor aferente plăţii pensiilor şi a numărului de persoane inactive va face imposibilă menţinerea prestaţiilor actuale. Dacă drepturile lor subiective sunt alterate.. Condiţia de vârstă va limita. ascendente. din cauza dificultăţilor economice şi a situaţiei demografice. Vârsta pensionării constituie „un instrument major de structurare a raporturilor dintre bătrâneţe şi societate” [71. decât în măsura în care societatea ia măsuri de protecţie juridică care să ocrotească drepturile vârstnicilor. nu mai putem vorbi despre drepturile lor. d) în ceea ce priveşte stabilirea vârstei de pensionare. deci. Contribuţiile băneşti necesare menţinerii acestor prestaţii vor risca să influenţeze într-un mod insuportabil veniturile persoanelor active. Instituţionalizarea vârstei de pensionare şi de angajare a salariaţilor care îmbătrânesc. organizaţiile sindicale invocă experienţa lor în ceea ce are legătură cu împărţirea patronatului a dreptului de gestionare a mâinii de lucru şi pericolul ca muncitorii să îşi piardă treptat dreptul la pensionare şi la creşterea pensiilor.consecinţă.constituit şi generalizat o dată cu crearea securităţii sociale ca nou drept social al muncii. negociază cu forţele sociale şi îşi formulează clar răspunsul. viitorul cetăţenilor şi al societăţii însăşi. chiar o prepensionare. în funcţie de vechime. fie interesului colectiv de a impune o pensionare obligatorie. în general. Dreptul la pensionare. putem distinge un ansamblu de luări de poziţie: a) statul. p. implicit. Din această cauză. în următorii ani. pentru a disponibiliza locuri de muncă pentru muncitorii mai tineri. Pensionarea din oficiu apare. b) patronatul. mai există o contradicţie între dreptul la odihnă după vârsta de 65 de ani şi dreptul la 94 . c) economiştii susţin că. alegerea privind modul de viaţa şi modul de existenţă. dreptul la pensionare şi dreptul la muncă par a se exclude reciproc.se fragmentează. instituie o nouă mentalitate în ceea ce priveşte pensionarea. care se confruntă cu un şomaj important. pensionările şi prepensionările permit îndepărtarea unor muncitori al căror randament a scăzut sau a căror pregătire profesională este depăşită. Astăzi.21]. susţine că pensionările şi prepensionările reprezintă pentru patroni o economie deloc neglijabilă în privinţa salariilor pentru că scările salariale sunt. este afectată libertatea persoanelor vârstnice şi. ca mijlocul cel mai simplu şi cel mai puţin costisitor de a gestiona mâna de lucru. predicând fie prepensionarea. transformând dreptul la pensionare în obligaţie de pensionare şi chiar de prepensionare. fie pensionarea obligatorie. deci. favorabil îndepărtării muncitorilor vârstinici. În funcţie de prioritatea acordată fie dreptului individual la pensionare.

chiar. înşăşi. în acest sens. e) muncitorii vârstnici. Vârstnicii sunt vulnerabili. Din constatarea importanţei muncii ca valoare structurantă a existenţei decurge. statul spaniol a reformat radical întreaga realitate socială şi implicit. pentru sociologi în mod firesc. pensionarea obligatorie este percepută ca o expulzare de pe piaţa muncii şi ca o alterare a libertăţilor individuale. Este greu. în 2050. de regimul fiscal ( în cazul în care impozitele sunt prea mari). dar problemele deja importante cu 95 . ţările din Europa de Est se găsesc în faţa aceleiaşi probleme de adaptare: dacă nu modifică unele norme sau instituţii fundamentale. Problemele specifice persoanelor vârstnice. Efectele perverse ar putea să înlocuiască pensionarea obligatorie prin obligaţia de a munci după vârsta de 65 de ani. precum şi profesioniştii sănătăţii.228]. ceea ce va fi considerat de specialişti vârful acestui fenomen [84. Pe plan social. protecţia demnităţii omului vârstnic implică intervenţia hotărâtă în domeniile fundamentale ale vieţii sociale.ce reprezintă un important segment de populaţie în Europa şi America de Nord. Ţări precum Olanda sau Marea Britanie s-au inspirat. să prefigurăm cu certitudine. de cele mai multe ori. Adaptarea răspunsului la noile realităţi ale bătrâneţii depinde în mare măsură de gradul democratizării instituţiilor noastre. preponderenţa dreptului individual faţă de dreptul colectiv: libertatea opţiunii individuale în materie de pensionare devine. astăzi. În Europa. pentru muncitorii care îmbătrânesc. Urmând acceaşi evoluţie socială. în comunitatea din Catalonia este funcţional un Plan integral pentru bătrâneţe prin intermediul căruia autorităţile publice accepta responsabilitatea globală a respectării drepturilor fundamentale a cetăţenilor vârstnici. Ea va depinde de o serie de factori economici. Vârstnicii sunt mai sensibili la lipsurile şi imperfecţiunile sistemelor adminstrative şi sociale.256-277]. p. folosind instituţiile existente. de migraţiune şi politici încă greu de anticipat. 8. p. pe cea referitoare la cetăţenii vârstnici: de exemplu.sunt abordate.3 milioane. cu referire la sistemul de securitate socială. Ele vor întâmpina cu mare greutate problemele îmbătrânirii. Şi Germania se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii populaţiei.muncă după 65 de ani. pe care le-au facut să coincidă cu dreptul şi democraţia. ţările scandinave au identificat primele probleme sociale.6 miliane de persoane au astăzi în Germania mai mult de 70 de ani. deja. situaţia vârstnicilor în 2010 sau. deci. susţin că munca este indispensabilă existenţei normale şi denunţă caracterul arbitrat al pensionării din oficiu la o vârstă fixă. faţă de patronul sau faţă de organizaţiile sindicale. Respectarea opţiunilor individuale implică obligaţia statului de a-l proteja pe muncitor împotriva discriminării pe motive de vârstă. din exemplul a ţărilor scandinave [47. iar până în 2030 va ajunge la 13. cu accent asupra sistemului de pensii. un corolar al dreptului de muncă. Clavette spune că. Mai recent.

compararea situaţiilor naţionale şi a modelelor interetnice facilitează apropierea ideilor. în prezent. Se impune indexarea permanentă a pensiilor. abuz cu caracter psihic. drept. pentru bătrânii care mai sunt în stare să lucreze cea mai importantă sursă de existenţă este propria muncă. cât şi pentru cei din mediul urban. În Republica Moldova a fost stopată majorarea vârstei de pensionare pentru femei la 57 ani. Deşi maltratarea persoanelor vârstnice se întâmplă la fel de des ca şi în cazul maltratării copiilor. în acelaşi timp. iar pentru bărbaţi la 62 ani [86. totuşi. Constituind un semnificativ procent al populaţiei din ţările industrializate.35] Această grupare socială şi de vârstă. Această modalitate de soluţionare a problemei ar fi nu numai corectă. aspiraţii materiale şi culturale specifice. În plus. dar şi eficace. astfel de situaţii sunt mai greu de sesizat de către autorităţi. oamenii vârstnici militează din ce în ce mai manifest pentru obţinerea unei reale recunoaşteri a intereselor şi nevoilor lor distincte. atât pentru bătrânii din mediul rural. Astfel. abuz material. în funcţie de creşterea preţurilor. Integrarea cetăţeanului vârstnic în societate implică colaborarea multor factori sociali: studiul problematicii vârstnicilor aparţine interdisciplinarităţii: medicină. mai specifică şi mai comunitară. abuzul verbal sau emoţional. Pe lângă aceasta. trebuinţe. violarea unor drepturi. Forme de manifestare a violenţei împotriva vârstnicilor în accepţiunea unor doctrinari ar fi: neglijarea pasivă. Cuantumul pensiilor nu este corelat cu majorările de preţuri şi tarife şi nu poate acoperi cheltuielile necesare nici măcar pentru o existenţă la limita sărăciei. adică stabilirea unor compensaţii mai mari la pensiile minime şi micşorarea cuantumului compensaţiilor odată cu majorarea pensiei. trebuie elaborat un sistem pentru diferenţierea compensaţiilor la pensii. p. neglijarea activă şi abuzul fizic. favorizând armonizarea şi punerea în aplicare a unei politici sociale europene. unicul sprijin ramâne familia. sistemul de asigurări este nesatisfacator. abuz în ceea ce priveşte medicamentele. Schemele de asigurare socială şi pensionare pot fi legate de vârstă. ştiinţe sociale. În viziunea altora aceste forme ar fi următoarele: violenţa fizică.care se confruntă. suferă din cauza actelor de violenţă intrafamilială. vârstnicii. nivelul scăzut de activitate.[116. dar nu pot duce la discriminare pe criteriu de sex. În condiţiile actuale.41]. ţinându-se cont de 96 . bătrânii fiind persoane care reprezintă o categorie socio-demografică distinctă în populaţia totală prin vârsta înaintată (60 ani şi peste) caracterizată prin modificări morfofiziologice ireversibile ale organismului. interese. Pentru ceilalţi. riscă să se agraveze dacă nu intervenim de o manieră globală. art.

Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi Societatea umană este alcătuită din toţi membrii. propunem puterii politice să legifereze fondurile de pensii private. iar femeile – 14 ani). precum şi ţinând cont de decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului. Având în vedere că durata vieţii femeilor în Republica Moldova este mai mare (bărbaţii trăiesc în medie 64 de ani. iar femeile 71 de ani. în perioada de activitate. persoanele cu deficienţe purtând asupra lor stigmatul societăţii. stabilind pentru ambele categorii. Ulterior. educaţie. respectiv a femeilor şi bărbaţilor.faptul că durata vieţii în ţară este destul de mică. prin elaborarea de programe şi politici sociale. societate. s-au propus mai multe măsuri printre care : egalarea vârstei de pensionare a femeilor si bărbaţilor ( modificarea art. 2. fie către acordarea de drepturi în plus. cât şi în deficienţe. indivizii umani cu caracteristici fizice şi psihice diferite. care trebuie să constituie cel puţin 45% din salariul mediu pe economie. Secolul XX aduce această categorie de persoane în atenţia publicului larg prin dezbateri referitoare la dificultăţile cu care se confruntau.41 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat). Prin urmare. atitudinea faţă de aceste persoane s-a mai schimbat. Faţă de aceste diferenţe/incapacităţi. Persoanele cu deficienţe fac parte din categoria persoanelor defavorizate.8 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat ) astfel încât să se ţină cont de rata de înlocuire a salariului cu pensia. se impune stabilirea unui stagiu de cotizare proporţional vârstei standard de pensionare. bărbaţii beneficiază de pensie în medie 2 ani. Multă vreme s-a ascuns această problematică a persoanelor cu deficienţe. 97 . Bărbaţii. pentru care societatea a încercat să creeze şi să dezvolte un sistem de securitate socială. începând cu vârsta de 18 ani pâna la vârsta de pensionare. atitudinea lor variind în funcţie de epocă. prin mecanisme şi instrumente juridice care să permită acestora realizarea drepturilor lor. poate şi datorită prejudecăţilor. Diferenţele individuale pot şi definite atât în capacităţi. societatea a reacţionat între două extreme: fie către o eliminare. acesta influenţând cuantumul pensiei.6. vârsta de 60 de ani şi oferindu-le astfel condiţii egale de utilizare a Fondului de Asigurări Sociale. reuşesc să acumuleze un stagiu de cotizare mult mai mare decât femeile. care a calificat drept o încălcare a CEDO diferenţierea dreptului la pensie în baza criteriului de sex sau stare civila. revizuirea metodologiei de calculare a pensiei ( modificarea art. ca o alternativă a Fondului de Asigurări Sociale de stat. pentru a exclude discriminările directe pe criterii de vârstă şi sex. rezultate ale interacţiunii dintre mediu şi ereditate.

De la acea dată. Ca urmare a unor reacţii ale unor personalităţi şi organisme internaţionale au apărut multe organizaţii care încercau să sprijine această categorie de persoane şi au apărut o serie de reglementări juridice care creau drepturi de ordin social şi în România.Cadrul normativ al ONU cu privire la drepturile persoanelor cu disabilităţi include urmatoarele documente: • Declaraţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu retard mintal [44]. după 1989. că persoanele cu disabilităţi au aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi celelalte fiinţe umane. criteriu care este prevăzut în documente cu caracter legislativ. Abordările medicale evidenţiază felul cum aceste deficienţe afectează funcţionarea întregului 98 . ceea ce a condus la construirea. problematica persoanelor cu deficienţe a revenit cu putere mai ales prin intermediul mass-media care transmitea imagini tulburătoare ale celor instituţionalizaţi. economic.sociologic. Fenomenul handicapului poate fi abordat din mai multe perspective: din punct de vedere psihologic. însă nu în mod special persoanelor cu disabilităţi. a unei imagini a României de ţară în care această categorie de persoane nu se bucură de drepturi. handicapul reprezintă un dezavantaj pe care îl are o anumită persoană. din punct de vedere clinic-medical. Problema handicapului nu este doar una de natură medicală sau psihologică. fiind tot mai necesar ca şi alte discipline să abordeze această problematică datorită complexităţii ei şi consecinţelor/implicaţiilor în social. asupra căreia este necesar să se îndrepte eforturile autorităţilor statului. administrativ. ONU a adoptat convenţii specializate privind drepturile omului dedicate altor grupuri. mai ales în domeniul psihologic şi medical. Definirea termenului a constituit obiectul multor cercetări. neputând însă face abstracţie de celelalte perspective. pentru prima dată în dreptul internaţional. care a afirmat. Mai întâi este necesar să se înţeleagă că persoanele cu dizabilităţi sunt îndreptăţite să aibă aceleaşi drepturi ca orice alt cetăţean. psihologic. • Declaraţia Drepturilor persoanelor cu disabilităţi din 1975 [42]. În accepţiune psihologică. care este primul instrument internaţional privind drepturile omului care se referă în mod particular la drepturile persoanelor cu disabilităţi. Handicapul poate fi un criteriu de apartenenţă la un grup/categorie de persoane. medical. eliminând orice tentativă de discriminare pe motiv de incapacitate fizică sau psihică. libertăţi şi de nici un fel de îngrijire. în afara graniţei. Lucrarea de faţă se opreşte asupra analizei handicapului din punct de vedere sociologic. Declaraţia adoptă un model medical care priveşte persoanele cu disabilităţi ca fiind dependente şi având nevoie de tratament şi ajutor. ca urmare a unei infirmităţi (deficienţe) sau a unei incapacităţi. politic. În România. dar şi cele ale colectivităţilor.

căci normalul este valorizat din punct de vedere axiologic. în care „anormalitatea” este definită prin raportare la „normalitate”. Accepţiunea invalidităţii ca deviantă se centrează pe devierea de la normele fizice şi de sănătate acceptate în societate sau pe devierea de la comportamentul unui grup ori de la status-ul social apropiat al unui anumit individ. Analizele economice pun handicapul în relaţie cu venitul persoanei. Termenul de condiţie clinică vizează boala care alterează sau întrerupe procesele fizice sale psihice. construit. Definiţia conduce la sinonimia. definite care nu pot fi considerate corecte. ajungându-se la neglijarea calităţilor şi a potenţialului. Persoana handicapată este văzută ca o persoană neputiincioasă (lipsa puterii fizice. blamat. elaborarea unor programe. În accepţie tradiţională. iar anormalul este condamnat. după anii 50 noţiunea pătrunzând în terminologia adiminstrativă şi legislativă. 99 .organism uman. P. acceptate ulterior de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. în secolul al XIX sfera ei fiind lărgită. la izolare socială. Handicapul pe care îl deţine o persoană marchează întreaga personalitate a acesteia. profesionale. Definiţia este una care suportă critici întrucât dihotomia reducţionistă normal-anormal împarte oamenii în două categorii. psihice. p. conducând la discriminări. Limitarea funcţională a activităţii zilnice vizează incapacitatea sau cel puţin capacitatea redusă de a realiza sarcinile personale sau sociale considerate normale. prin raportare la piaţa muncii. Analizele politice analizează handicapul/invaliditatea din perspectiva intervenţiei statului în contextul programelor sociale dedicate acestei categorii de persoane. conducând la separare de restul societăţii. persoana handicapată era persoana care. să aducă un grav prejudiciu acelei persoane. Handicapul văzut ca pierdere sau anormalitate are în vedere pierderi de natură anatomică. fizică sau psihică. relaţionale. la plasarea pe un loc secund în plan social. civice). Poziţia socială a acestor persoane presupune alocarea unor resurse financiare.25-26]. persoană handicapată-persoană infirmă. să nu aducă atingere demnităţii umane. supuse de multe ori discriminării tocmai pe acest motiv. Este necesar astfel ca orice definţie dată handicapului să nu fie stigmatizată. întrucât existenţa unei anormalităţi nu duce neaparat la un handicap. Wood a formulat propuneri de reconceptualizare. un individ fiind raportat la seturi de criterii socialmente stabilite [93. stigmatizat. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avut ca preocupare găsirea unei definţii complete şi neprejudiciantă pentru această categorie de persoane. economice. imagine care face doar să discrediteze. dar foarte real. motorii sau intelectuale nu avea capacitatea de a acţiona temporar sau permanent asemenea unei persoane „normale”. datorită unor deficienţe senzoriale. Invaliditatea ca poziţie socială a persoanei cu handicap „conferă” dezavantaje acestuia.25-26]. p. derularea lor astfel încât să se diminueze acest dezavantaj „creat”. Noţiunea de handicap la originea ei a aparţinut limbajului comun [93.

Ipoteza implicită acestui model se referă la faptul că odată cu apariţia deficienţei se produc afectări nu numai ale organismului. OSM propune o altă clasificare. „Ajustarea” individului nu va mai fi o preocupare doar a individului singur. Handicapul este astfel şi un construct social.S. localizează cauzele incapacităţii. cuprinzând orice pierdere. prin programe unde individul să înveţe să facă faţă noilor situaţii). ale invalidităţii la nivelul individului. sex. insuficient delimitat. de bariere culturale care le impiedică accesul la o viaţă normală. Handicapul este astfel o pierdere sau o limitare a şanselor de a lua parte în mod egal şi fără discriminări la viaţa socială a comunităţii ca toţi ceilalţi membri. care limitează sau împiedică satisfacerea totală sau parţială a sarcinilor considerate ca normale pentru ea (funcţie de vârstă. termenul de handicap este înlocuit cu cel de participare. Modelul individual atribuie problemelor cu care se confruntă persoanele invalide caracterul de consecinţe directe ale deficienţelor lor. asocierile negative sunt văzute ca restricţii ale activităţii sau ale participării. Fenomenul handicapului poate fi abordat şi din perspectiva modelelor „individual” şi „social”. descriind perturbări la nivelul organismului (deficite ale membrelor. organelor sau altor structuri sau funcţii). fiind mult prea legate de clasificările medicale. ca urmare a unei deficienţe sau incapacităţii. întruneau la momentul elaborării lor unanimitatea specialiştilor. diminuare. înglobând orice restricţie. incapacitatea sau dizabilitatea. în urma căreia unii termeni sunt înlocuiţi: termenul de incapacitate este înlocuit cu cel de activitate. colectivităţii. Definţiile date de O. astfel spus devine status dominant. neţind seama de experienţele persoanale şi cele situaţionale. Crearea unor mecanisme prin care să se reducă la minim aceste consecinţe psihice ar putea „ajusta” individul la condiţiile deficienţei cu care se confruntă (prin programe de reabilitare. ci şi ale sistemului psihic. întrucât. fiziologice ori psihologice. incapacităţi se lovesc de mediul social. spun criticii. ci şi a societăţii. mediu social mai larg). handicapul. Handicapul apare astfel atunci când persoanele cu deficienţe.M. Problema care apare este cea a capacităţii de „ajustare” 100 . Modelul social al handicapului se concentrează nu numai asupra individului precum în cazul modelului individual. considerat neutru. Handicapurile apar atunci când deficienţele şi incapacităţile se constituie ca predictori negativi ai sistemului statusurilor şi rolurilor sociale aparţinând unui anumit individ. dar ulterior ele au fost criticate. lipsă ori pierdere (rezultând dintr-o deficienţă) a capacităţii de a efectua o activitate în condiţiile considerate ca normale pentru o fiinţă umană. factori sociali şi culturali).înlocuind noţiunea de „handicap. ci şi asupra mediului social (familie. dezavantajul unei persoane. anomalie ori dereglare a unei structuri sau a unei funcţii anatomice. a grupului în care trăieşte. prin trei termeni: infirmitatea sau deficienţa.

persoanele cu disabilităţi psihice sau mintale sunt izolate. dezinstituţionalizarea. Impactul handicapului asupra dezvoltării personalităţii umane este imens.independenţa personală faţă de ajutoarele instituţionale. modul de acordare a gratuităţii transportului interurban. Discriminarea la care sunt supuse persoanele cu probleme de sănătate mintală se datorează statutului de victimă al acestora. prin introducerea bugetului personal complementar. care suferă unele transformări. Această atitudine inumană nu este susţinută de opinia publică. Handicapul reprezintă un obstacol în realizarea personală. totalmente antiumane. Handicapul limitează participarea persoanelor de a lua parte la viaţa comunităţii. 64% din respondenţi nefiind de acord cu izolarea persoanelor cu disabilităţi psihice sau mintale. de trecere peste prejudecăţi. de a acţiona fără discriminări. a fost creat cadrul legislativ în vederea asigurării unui sistem real de protecţie a drepturilor persoanelor cu handicap. prin crearea de servicii alternative. prin care. Doar 27% din cei chestionaţi au afirmat că există temeiuri pentru izolarea acestor persoane. de a nu-i exclude social pe aceştia. Aceasta promovează cu prioritate: asigurarea accesului la toate serviciile din comunitate. în practică se aplică reguli nescrise. dar şi ca excludere din limitele şi practicile sociale. de a nu crea opresiune socială. Handicapul este resimţit ca un obstacol nu numai datorită deficienţei individuale obiective. acordarea de sprijin familiei persoanei cu handicap. Deşi actele legislative din Republica Moldova protejează drepturile persoanelor cu disabilităţi psihice şi mintale. a Legii nr. lipsa unor organizaţii neguvernamentale care să facă o 101 . împiedicându-le accesul la diferitele sisteme ale societăţii.a comportamentului celor din jur pentru a-i ajuta pe cei cu deficienţe. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le înţeleagă fiecare dintre noi. 448/2006. dezinteresul comunităţii şi al autorităţilor faţă de ele. normele metodologice stabilesc: modalitatea efectivă de acordare a anumitor drepturi şi implementarea măsurilor de protecţie. În principal. 9% s-au abţinut să dea un raspuns [26]. care dă posibilitatea alegerii serviciului necesar. Odată cu apariţia în România. ca incapacitate determinată. introducerea ocupaţiei de asistent personal profesionist. orientarea profesională şi stabilirea capacităţii de muncă. ci mai ales ca efect al raporturilor/relaţiilor sociale. în scopul evitării unor incomodităţi sociale. acordarea de facilităţi pentru angajatori. Mai cuprinde şi o serie de prevederi referitoare la acordarea indemnizaţiei lunare. de obicei în spitale psihiatrice sau în internate psihoneurologice . la care contribuie lipsa de informare. modul de organizare şi funcţionare a centrelor rezidenţiale pentru persoanele cu handicap.

aceste persoane se confruntă cu dificultăţi serioase la angajare. gender-ului. modul de existenţă. Discriminarea este rezultatul resimţit de toate persoanele care au fost victime ale unei selecţii pe motive nejustificate. Atâta timp cât aceste standarde stabilite de angajator se aplică tuturor candidaţilor. 2. fiind cel mai subtil şi mai dăunător mod de discriminare. în ceea ce priveşte avansările în cadrul structurilor organizaţionale. dar şi pe parcursul desfăşurării activităţii.221]. Totodată. Anexa nr. din România. În 1990 cercetătorii de la Institutul Urban. cei care realizează selecţia resurselor umane vor alege subiecţi asemănători cu cei care urmează acelaşi tipar în ceea ce priveşte comportamentul. aceste calificări se referă de regulă la experienţa profesională şi la o anumită educaţie formală. handicapului fizic. nu poate fi vorba de un tratament discriminatoriu. dar tot mai des apar precizate calităţile pe care trebuie să le întrunească candidatul pentru a fi selectat: dinamic. disponibilitate la program prelungit etc. Angajatorii specifică în ofertele de angajare calificările pe care trebuie să le întrunească candidaţii pentru înscrierea în competiţia pentru obţinerea postului. p. etniei. au realizat un studiu referitor la reacţia angajatorilor în momentul în care albi şi afro-americani se înscriu pentru ocuparea unui loc de muncă pe criterii ce ţin de educaţie. Talentul şi calităţile sunt relative. Concluzia cercetătorilor a fost că albii au mai multe şanse de a obţine un loc de muncă decât un afroamerican [94. sărăcia în care trăiesc nu le permite să apeleze la instanţele judecătoreşti pentru a-şi apăra drepturile.1. Deseori. seriozitate.7. Instituţiile pot acţiona astfel încât să creeze inegalităţi în ceea ce priveşte accederea la anumite poziţii în organizaţie sau în ceea ce priveşte repartizarea recompenselor. sociabilitate. Un angajator poate discrimina pe temeiul vârstei. angajatorii se referă şi la alte criterii de selecţie care nu au legatură cu pregătirea şi experienţa profesională. subiective. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă este cel mai des invocată. experienţă profesională. clasei sociale sau religiei. criterii care creează unor categorii de persoane anumite dezavantaje încă de la începutul competiţiei sau care nu permit înscrierea în competiţie. iraţionale. cel mai evident fiind în domeniul birourilor de consiliere în vederea ocupării unui loc de muncă.schimbare în acest sens [20]. Evaluarea ar trebui să se realizeze pe baza meritelor şi talentului candidaţilor. Există situaţii în care. Studiu de caz: Raportul de monitorizare al Spitalului de Psihiatrie Mocrea. Discriminarea este prezentă la toate nivelurile în ceea ce priveşte locurile de muncă. judeţul Arad. 102 . Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană. flexibilitate. rasei. etniei. discriminarea producându-se în etapa de selecţie a resurselor umane. şi nu în baza rasei.

este o condiţie absolut necesară. în articolul 23. obligă statele părţi “să practice o politică naţională care să urmărească promovarea. adoptată la Geneva la 25 iunie 1985 [32]. la condiţii echitabile şi satisfacătoare de muncă. precum şi la ocrotirea împotriva şomajului [43]. Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei. cunoscut fiind gradul mare de inadaptibilitate şi inactivismul acestora. vânzătoare. ascendenţă naţională sau origine socială a persoanei”. A. Slujbe precum cele de asistent de vânzări.şi au devenit mai rutinizate aceste ocupaţii. O condiţie a angajatorilor la angajare este şi statusul marital al candidaţilor. sau casieră de magazin sunt. transformat în extremism. Deşi cadrul legislativ şi instituţional din România în domeniul discriminării este printre cele mai avansate pe plan european. în special al candidatelor. combinată cu aspectul fizic plăcut. indiferent de rasă. Giddens observă că cu cât procentul de oameni care deţin posturi de funcţionari şi de secretariat a crescut. că orice persoană are dreptul la muncă. De asemenea. cu atât a sporit procentul de femei în aceste ocupaţii. experimentarea situaţiilor de angajări în care managerii au tendinţa de a-i favoriza pe cei tineri în promovarea în anumite posturi. invocând că alegerea s-a făcut pe criterii de competenţă profesională şi nu de vârstă este extrem de rar întâlnită în practica socio-psihologică. ofertele de angajare făcând tot mai des trimitere la o limită minimă şi maximă a candidaţilor. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede. secretară. mergând pe premisa că o angajată cu statutul de femeie căsătorită nu va fi disponibilă la un program prelungit. vârsta. convingeri politice. prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale. a egalităţii de posibilităţi şi de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei. Trebuie precizat că tratamentul discriminatoriu apare şi ca o consecinţă a invaziei politicului în selecţia de pe piaţa muncii şi a existenţei clientelismului grupal. la libera alegere a muncii. sex. Unii angajatori susţin că pentru unele profesii şi meserii se impune o anumită limită de vârstă. în mare măsură ocupate de femei. cât şi maximă. persoanele cu dizabilităţi fiind cel mai des victimele unui comportament discriminatoriu. femeile depăşesc cu mult numărul bărbaţilor în posturile de la niveluri inferioare în sectorul de extindere al marketingului. în 103 . Frecvent întâlnim discriminare pe motiv de vârstă. al industriilor cu amănuntul şi de divertisment. culoare.orientării sexuale. datorită naturii muncii pe care o au de realizat şi recunosc că se feresc să angajeze persoane „mai în vârstă”. Astfel pentru poziţiile de relaţii publice. datorită responsabilităţilor legate de familie. atât minimă. religie.

neexistând egalitatea veniturilor pentru aceeaşi muncă depusă. România se confruntă nu numai cu bariere referitoare la egalitatea de şanse. Articolul 43 din Constituţia Republicii Moldova stipulează că „orice persoană are dreptul la muncă.7) Discriminarea acestora apare şi în ceea ce priveşte salarizarea. responsabilitate.S-a constatat că discriminarea este proporţională cu forţa de muncă. statutul marital fiind un impediment în exercitarea unei meserii. mai mult de o treime dintre femeile angajate cu salariu erau servitoare sau slujnice. În rândul negrilor. pentru care sunt salarizaţi mai slab. al salarizării. ele ocupând procente mai mici în alte servicii sau în cele manuale specializate decât bărbaţii respectivi .servilism. Ratele de angajare a femeilor în afara casei. turcii din Germania sau ţiganii din România. Discriminarea se localizează şi la acest nivel. cu cât aceasta este mai mare cu atât discriminarea este mai manifestă. etnice (şi mai nou celor naţionale) le sunt destinate (la nivel de prejudecată) anumite profesii şi meserii. Studiile arată că grupurilor rasiale. un procent mai mare sunt implicaţi în ocupaţii manuale. ea scăzând atunci când angajatorii trebuie să concureze între ei pentru o forţă de muncă insuficientă. Discriminarea se localizează atât la nivelul selecţiei resurselor. la condiţii echitabile şi satisfacătoare de muncă. dar şi la acela al salarizării. şomerii reprezintă un procent mai mare în rândul albilor. de regulă cele care nu presupun decizie. Atunci când se căsătoreau. erau deseori trimise de către un patron direct părinţilor lor. Grupurile etnice şi cele rasiale sunt cel mai adesea victime ale comportamentului discriminatoriu.( Tabel nr. astfel încât femeile de culoare primesc un salariu considerabil mai scăzut decât cel al bărbaţilor de culoare. separare produsă de dezvoltarea industriei moderne. la liberă alegere a muncii. pentru toate clasele erau destul de coborâte. ale căror salarii. Pe parcursul ultimilor decenii această situaţie s-a schimbat în mod radical. astfel încât tot mai multe femei alcătuiesc forţa de muncă. în Marea Britanie. 104 . atunci când lucrau în fabrici. Studiile dovedesc cu claritate că grupurile de persoane defavorizate nu numai că sunt discriminate la intrarea în organizaţie şi în avansare. ci şi cu bariere în ceea ce priveşte salarizarea egală pentru muncă egală. ci şi în ceea ce priveşte veniturile. sunt victime ale inegalităţii sociale: afro-americanii din America. ele se retrăgeau din aceste activităţi. aspecte destul de frecvent întalnite pe piaţa muncii din România. În ţările occidentale munca aparţinea în mod predominant sferei masculine. Divizunea muncii s-a produs o dată cu separarea atelierului de casă. Chiar şi la 1919. În Marea Britanie sunt unele variaţii considerabile în ceea ce priveşte distribuţia ocupaţională a ne-albilor pe piaţa forţei de muncă. până după începutul secolului al XX-lea. Forţa de muncă feminină constă în principal din femei tinere necăsătorite.

Faptul de a avea sau nu copii. La începutul anilor 1990. cu normă întreagă. şi care socotesc că munca cu program redus este o opţiune mult mai acceptabilă. Femeile sunt angajate disproporţionat doar pe anumite poziţii în cadrul organizaţiei.. femeile tind să-şi reia carierele. de aceea este dificil să stabilim care sunt practicile discriminatorii cel mai des întâlnite. Totuşi astăzi. rasiale se află într-o competiţie imperfectă. Managerii de resurse umane încă opun rezistenţă la numirea unor femei. Discriminarea se bazează pe prejudecată şi stereotipia că femeile nu pot executa la acelaşi nivel cu bărbaţii aceeaşi muncă. că acestea nu pot presta acel tip de activitate. Femeile pot fi victimele unui comportament discriminatoriu al patronului la angajare. statisticile arătând că femeile sunt mai prost salarizate pentru aceeaşi activitate depusă şi că membrii unor grupuri rasiale sunt angajaţi cu salarii mai mici. are un impact major asupra participării lor la forţa de muncă remunerată. O altă modalitate de discriminare în domeniul forţei de muncă se înregistrează în ceea ce priveşte salarizarea. În ansamblu. Cu toate acestea. Angajatorii au la baza selecţiei resurselor umane nişte stereotipuri. un procent destul de crescut de mame care îşi reluau munca primeau preponderent slujbe cu program redus sau aveau slujbe mai slab plătite decât cele pe care le avuseseră anterior. între femei şi bărbaţi. ambele categorii tinere. atât femeile cât şi indivizii care aparţin unor grupuri etnice. Majoritatea lor preferă să fie angajate cu program redus. nişte prejudecăţi: femeile nu sunt capabile să realizeze activitatea pe care un bărbat ar putea-o desfăşura. legislaţia Republicii Moldova conţine o serie de prevederi care statuează principiul nondiscriminarii. Se constată astfel un tip de discriminare. decât la începutul anilor 1980. mult mai multe femei decât bărbaţi au slujbe cu program redus în comparaţie cu bărbaţii.precum şi la protecţia împotriva şomajului” [29]. Astfel. preferaţi fiind bărbaţii tineri. dependenţi de ele. În cadrul tuturor grupurilor socio-economice femeile au şanse mai mari de a avea o slujbă cu normă întreagă dacă nu au copii. datorită îndatoririlor care rezultă din statutul de soţie şi mamă. datorită faptului că vor deveni mame şi vor solicita concediu de maternintate. Se 105 . Cu referire la angajarea în câmpul muncii. convinşi fiind. aceasta revenind femeilor. bărbaţii nu îşi asumă responsabilitatea principală pentru creşterea copiilor. mamele au mai multe şanse de a reveni la aceeaşi slujbă. nu cu normă întreagă. îndeosebi în slujbele mai bine plătite. cunoscut fiind faptul că femeile tinere vor părăsi locul de muncă. În Republica Moldova nu există date cu privire la situaţia diverselor grupuri minoritare în domeniile vieţii economice şi sociale si cu privire la efectele discriminării acestora. La vremea respectivă. pentru acelaşi patron. angajarea femeilor tinere fiind una neproductivă din perspectiva costurilor pentru un angajator.

în anumite sectoare ale economiei. p. Numărul restrâns al femeilor care aveau posturi manageriale înalte nu aveau copii. Într-o economie de piaţă lucrătorii prestează serviciile în baza unor contracte de muncă încheiate. îngrijirea copilului este considerată mai degrabă o problemă a mamei. 18] Populaţia din Estul Europei se pronunţă ferm pentru acordarea de şanse egale lucrătorilor din Estul continentului. potrivit acordului celor două părţi. sute de mii de lucrători nemaiavând mijloace suficiente pentru supravieţuire. după naşterea copiilor. Aceleaşi atitudini au fost evidenţiate şi atunci când s-a pus problema promovării femeilor. Această problematică reluată de Tratatul privind Constituţia Europeană se bucură de o atenţie deosebită. pentru femeile angajate. deoarece se restrâng locurile de muncă pentru ei. pe temeiul acordării unor salarii mai mici. Eurobarometrul realizat pe un eşantion de 7514 persoane din statele membre ale UE a pus în evidenţă că 66% dintre europeni nu sunt de acord să existe vreo discriminare în statele Uniunii Europene. Comunitatea Europeană atrage atenţia asupra fenomenului discriminării în domeniul forţei de muncă pe criteriul naţionalităţii. contractele încheiate în aceste condiţiuni sunt departe de a fi echitabile.conturează astfel ideea că femeilor le sunt destinate anumite slujbe. Existenţa acestor contradicţii a condus la 106 . Bărbaţii au tendinţa de a domina nivelurile superioare pur şi simplu. dată fiind realitatea Uniunii şi compoziţia ei multinaţională. deci a obţinerii unor profituri mai mari [95. Voinţa părţilor este cea care se reflectă în clauzele contractului. din cauza faptului că femeile părăsesc slujba pentru a avea copii. lucrătorii autohtoni nu agreează creşterea numărului muncitorilor din est. indiferent cât de important este postul în care ar fi ajuns. Marile companii profită de situaţia creată în România şi în alte ţări central şi esteuropene. muncitorii proveniţi din ţările est-europene fiind „preferaţi” muncitorilor resortisanţi. iar mai multe dintre cele care intenţionau să aibă copii în viitor declarau că vor să-şi părăsească postul. acceptând să angajeze lucrătorii pentru o retribuţie minimă. În domeniul atragerii forţei de muncă din estul Europei se constată existenţa unor mari interese contradictorii: marile companii occidentale acţionează pentru angajarea forţei de muncă din Est. munca ocupă locul secund. Se ştie însă că majoritatea fabricilor rentabile româneşti a fost fie înstrăinată. poate recalificându-se ulterior pentru alte posturi. aceea că. ele erau socotite ca fiind înclinate să îşi întrerupă carierele pentru a avea grijă de copii mici. De regulă. aceste posturi se află în domeniul serviciilor. Unul din factorii majori care afectează carierele femeilor îl reprezintă percepţia masculină. Îndepărtarea barierelor comerciale în cadrul Uniunii Europene a condus la o practică discriminatorie. fie lichidată.

dar. Concluzii la capitolul II Se poate afirma că încă de la Etica Nicomahica a lui Aristotel. stare civilă. vârstă. naţionalitate. Lipsa mijloacelor de trai. Se observă cu uşurinţă este faptul că o serie de probleme 107 . cetăţenie. religie. mizeria de acasă. militare etc. Muncitorii români se supun unor riscuri majore în momentul când aleg să lucreze în străinătate (evenimentele de la Madrid din 11 martie 2004 au dovedit-o). origine etnică. Considerăm că trebuie pedepsiţi angajatorii – persoane fizice sau juridice . rasă. asupra sistemului de valori proprii fiecărei generaţii. stare a sănătăţii. educaţie. însă insistă să rămână în strainătate datorită evoluţiei dramatice de pe piaţa forţei de muncă din România. convingeri. în care noţiunea de egalitate este strâns legată de ideea de justiţie. principiul egalităţii a rămas deschis unei multitudini de interpretări. Toate aceste transformări. îi determină pe mulţi oameni să îndure umilinţe greu de descris. pot avea consecinţe atât pozitive. infectare cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale. administrative. limbă. pe plan individual. inclusiv de status şi de rol personal.).8. 2. Această distincţie are nu numai importanţă filosofică. Considerăm că schimbările produse în interiorul familiei contemporane – tendinţa spre nuclearizare şi individualizare – au profunde implicaţii asupra relaţiilor dintre vârstnici şi copii. pentru că nu întotdeauna când este respectat criteriul egalităţii formale este respectat şi cel al egalităţii substanţiale (ca în cazul distincţiei între legalitatea formală şi cea substanţială în care dreptul la distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ce nu este sinonim cu dreptul de a fi tratat cu acelaşi respect ca oricine altcineva). iar în această situaţie tratamentul trebuie să fie de o asemenea natură încât cetăţenii să aibă oportunităţi egale pentru a atinge poziţii egale. familial şi social. iar nu de puţine ori să-şi riste sănătatea şi chiar viaţa. boală cronică necontagioasă. apartenenţă politică. dacă acestea condiţionează angajarea persoanei într-o activitate economică. sociale. orientare sexuală. stare materială. ci şi practică. A fost trasată o distincţie între egalitatea formală şi cea substanţială. alegerea sau exercitarea liberă a unei profesii de unul dintre criteriile: sex. a doua se referă la conţinutul legilor ce trebuie create în aşa fel încât să nu discrimineze cetăţenii pe motive arbitrare.extinderea „muncii la negru” cu cele două consecinţe cunoscute: neplata taxelor către stat şi lipsirea de drepturi legal recunoscute pentru cei care sunt angajaţi neoficial. opinii. origine socială. În timp ce prima se referă la aplicarea legii şi tratamentul egal al cetăţenilor ce se află în aceeaşi situaţie. mai ales absenţa oricărei perpective.din toate sferele vieţii (economice. Marea Britanie caută posibilităţi de restricţionare a accesului imigranţilor străini ilegali la protecţie socială. Unii lucrători având o înaltă calificare în România preferă să se angajeze la munci necalificate în Vestul Europei. cât şi negative.

o persoană este tratată mai puţin favorabil faţă de cum este. conştiinţă. prin sistemul educaţional şi prin alte mijloace. ca o prejudecată. privată de dreptul la viaţă sau de dreptul la libertate şi siguranţă personală sau supusă torturii sau arestului sau detenţiei arbitrare. cum ar fi: rasa. înţelegerea. diferită de cea proprie. garantat tuturor fără discriminare. nu are trăsături fizice similare celorlalţi. intimidare şi coerciţie motivate de intoleranţă religioasă şi să încurajeze. religie şi credinţă. culoarea pielii. La fel. Statele să se asigure că sistemele lor constituţionale şi legislative garantează în mod adecvat şi eficient libertatea de gândire. prevăzând inclusiv măsuri eficiente care să fie luate în cazurile în care dreptul la libertatea de religie sau credinţă este încălcat. în conformitate cu standardele internaţionale ale drepturilor omului. În aplicarea principiului tratamentului egal al persoanelor. Statele. religie şi credinţă este un drept uman ce izvorăşte din demnitatea inerentă persoanei umane. ca domenii în care mecanismul instituţional ar trebui să intervină şi să adopte programe de acţiune. indiferent de originea rasială sau etnică. să ia toate măsurile necesare pentru a combate ura. În puţine cazuri există mecanisme speciale sau planuri speciale de acţiune şi proiecte care să se ocupe de aceste probleme Libertatea de gândire. limba. conştiinţă. în puţine cazuri. De subliniat însă că o persoană poate fi supusă în acelaşi timp discriminării în baza mai multor criterii. conştientizării şi respectării drepturilor persoanelor cu disabilităţi.specifice. Aceste politici şi strategii trebuie să fie îndreptate spre dezinstituţionalizarea persoanelor cu disabilităţi mintale. Menţionăm că statul trebuie să elaboreze politici şi strategii în vederea promovării. toleranţa şi respectul în probleme ce privesc libertatea de religie sau credinţă. Discriminarea rasială este prejudecata faţă de indivizii unei alte rase. şi anume problema violenţei asupra femeilor. care. De asemenea statele să se asigure. discriminarea are loc atunci când. Discriminarea pe motiv de rasă este o atitudine negativă sau o predispoziţie de a adopta un comportament negativ faţă de un grup sau o persoană. să acţioneze în aşa fel încât să prevină astfel de situaţii. că nici o persoană aflată sub jurisdicţia lor nu este. a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie similară. în legatură cu care există sentimente defavorabile. în particular. intoleranţa şi actele de violenţă. din cauza religiei sau credinţei sale. este necesară crearea de centre 108 . termenul de „origine rasială” este folosit în această lucrare pentru a desemna un temei de protecţie împotriva discriminării pe criteriu de „rasă”. „datorită originii rasiale sau etnice. traficul de femei în scopul exploatării sexuale sau posibilitatea de acces la funcţii de decizie sunt şi ele incluse. excluderii oricăror forme de discriminare a acestora. etnia. Prejudecăţile pot apărea faţă de membrii oricărei categorii sociale.

ele îşi vor cunoaşte drepturile. orientare sexuală). vor avea încredere în forţele proprii. se vor implica în viaţa comunităţii. dizabilităţi. tabloul a fost completat cu directive ce interzic discriminarea întemeiată pe rasă şi origine etnică în mai multe domenii şi o directivă care acoperă un scop mai limitat (muncă şi pregătire profesională). dar o listă mai lungă de motive de discriminare (religie sau credinţă. 109 . vârstă. va creşte nivelul de informare al persoanelor cu disabilităţi. După adoptarea art.juridice şi de advocacy. o trăsătură importantă a legislaţiei secundare antidiscriminare o constituie creşterea listei domeniilor în care discriminarea este interzisă. în cadrul cărora persoanele cu disabilităţi să poată beneficia de asistenţă juridică gratuită. Astfel. 13 din Tratatul de la Amsterdam. Ca rezultat.

III. ANALIZA CADRULUI INSTITUŢIONAL PRIVIND ELIMINAREA
DISCRIMINĂRII 3.1. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminǎrii Prin instrumente se înţeleg diferitele documente care conţin principii, norme (standarde) privind drepturile omului, inclusiv privind eliminarea discriminării, adoptate de organizaţiile internaţionale, regionale sau statale, cum ar fi: tratate, pacte, convenţii, recomandări, rezoluţii, legi. Termenul de „instrument” se utilizează în practica ONU, Consiliului Europei, UNESCO [2, p.23] Gravele şi repetatele violări ale drepturilor omului în diferite ţări, abuzurile şi inegalităţile frecvente în acest domeniu, ignorarea şi dispreţuirea libertăţilor fundamentale, actele de barbarie comise împotriva fiinţei umane, încălcarea demnităţii şi desconsiderarea personalităţii unor bărbaţi şi femei în diferite zone ale lumii au determinat comunitatea umană să caute şi să promoveze mijloace de protecţie şi garantare a drepturilor omului şi libertăţilor publice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Formularea şi proclamarea drepturilor omului şi înscrierea lor în documente de mare importanţă istorică apar abia cu epoca modernă, din perioada luminilor când au fost elaborate declaraţiile britanice, americane şi franceze în acest sens. La baza declaraţiilor drepturilor omului din perioada respectivă au stat lucrările unor gânditori de seamă umanişti din perioada Renaşterii şi, în mod deosebit, a luminilor, reprezentată de J. J. Rousseau cu al său „Contract social” şi Ch. Montesquieu cu lucrarea „Spiritul legilor”. Primele enunţuri juridice asupra drepturilor omului le întâlnim în Anglia în documente precum „Magda Charta Libertatum”, „Petiţia dreptului”, „Habeas Corpus Act,” „Legea drepturilor”. Un pas important pe linia afirmării drepturilor omului îl marchează „Declaraţia de independenţă” a Statelor Unite ale Americii, care asociază eliberarea de sub dominaţia britanică cu o serie de drepturi şi libertaţi ale cetăţeanului, subliniindu-se că „toţi oamenii au fost creaţi egali, că sunt înzestraţi de către creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Că pentru a garanta aceste drepturi, oamenii au instituit guverne, a căror justă autoritate derivă din consimţământul celor guvernanţi. Că, ori de câte ori o forma de guvernamentare devine o primejdie pentru aceste scopuri, este dreptul poporului să o schimbe sau să o abroge, instituind un nou guvern bazat pe acele principii şi organizat în acele forme care-i pot părea mai potrivite pentru a-i garanta siguranţa şi fericirea”. Documentul cu cea mai mare popularitate şi rezonanţă pentru viaţa democratică a popoarelor îl constituie „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului”, document al revoluţiei burgheze din Franţa, adoptat la 26 august 1789 de catre Adunarea Constituantă, care 110

în articolul 1 statua că „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică"[144]. Acest principiu al egalităţii în drepturi între indivizi, respectiv principiul diferenţierii exclusiv pe baza performanţelor individuale şi a utilităţii publice a fost reiterat şi detailat de mai multe documente juridice internaţionale, şi
inclus în legislaţia majorităţii ţărilor lumii (între care şi România), document ce se constituie ca

o sinteză a ideologiei iluminismului, având ca exemplu „Declaraţia de independenţă” americană. Ea enunţă principiile juridico-politice ale noii orânduiri, fiind concepută ca o declaraţie universal valabilă, bucurându-se de o răspândire foarte largă şi durabilă, statuînd egalitatea oamenilor în faţa legii şi înscriind proprietatea printre drepturile naturale. Declaraţia a marcat un moment deosebit de important pe calea afirmării şi garantării drepturilor fundamentale ale omului [144]. „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului” proclamă că oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi, că deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică, stând la baza elaborării şi adoptării tuturor constituţiilor cu caracter democratic din Franţa şi din alte state până în vremurile noastre. Până la al doilea razboi mondial, constituţiile majorităţii statelor democratice conţineau prevederi ample referitoare la drepturile omului. Tragedia milioanelor de victime din timpul celui de al doilea razboi mondial a dezvăluit faptul că acesta s-a dezlănţuit datorită înţelegerii că asigurarea păcii şi, implicit, respectarea drepturilor omului nu mai pot fi considerate şi tratate drept „treburi interne” ale statelor, ele constituind probleme de maximă importanţă ale întregii comunităţi internaţionale. Se impunea cu necesitate elaborarea unor documente juridice care să statueze în plan internaţional problema drepturilor omului. Principiul nediscriminării este întâlnit în acte normative cu vocaţie diferită, atât în documente cu caracter universal, cât şi în documente cu caracter regional şi european, precum şi în legislaţiile naţionale. Declaraţiile şi rezoluţiile reprezintă puncte de vedere politice convergente ale statelor, ce au deschis calea pentru adoptarea unor convenţii internaţionale privind protecţia internaţională a drepturilor omului. Aceste instrumente tratează fie problematica de ansamblu a materiei (ex:”Pactele drepturilor omului”), fie anumite aspecte concrete (ex: drepturile femeii, combaterea genocidului, etc), reafirmă şi dezvoltă normele de drept internaţional existente în această materie. Problema drepturilor omului, a proclamării şi înscrierii lor în declaraţiile oficiale, în legi, inclusiv în constituţiile naţionale, precum şi existenţa unui sistem de garantare a acestor drepturi, constituie elemente ale unei vieţi democratice a popoarelor. În ciuda diversităţii izvoarelor sale, drepturile omului şi libertăţile fundamentale au un caracter de universalitate şi sunt indivizibile, independente şi intim legate între ele. Comunitatea internaţională în ansamblu şi fiecare stat în parte trebuie să trateze 111

drepturile omului în mod global, într-o manieră echitabilă şi echilibrată, pe picior de egalitate, acordându-le aceeaşi importanţă. Întrucât „democraţia şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt interdependente şi se întăresc unele pe altele”, promovarea şi protecţia acestor drepturi şi libertaţi ale omului constituie în prezent o îndatorire prioritară a fiecărui stat. Carta O.N.U., adoptată în scopul creării cadrului juridic necesar pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, afirmă credinţa în drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în demnitatea umană, în egalitatea în drepturi, promovând cooperarea internaţională, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Respectarea drepturilor omului se transformă într-un obiectiv al întregii comunităţi internaţionale. Carta fiind documentul (cu forţa juridică a unui tratat internaţional) care a impulsionat apariţia altor documente internaţionale care au ca obiect de reglementare drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Principiul nediscriminării nu apare în mod expres în cuprinsul Cartei, însă el poate fi dedus din sintagma „fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”, principiu care presupune eliminarea diferenţelor de tratament nejustificate obiectiv, întemeiate pe diferenţe fizice, culturale. Carta ONU subliniază obligaţia statelor membre ale ONU de a asigura respectarea acestui principiu, precum şi obligaţia de promovare a drepturilor omului [100, p.17-20]. În Preambul este afirmat principiul „egalităţii în drepturi a bărbaţilor şi femeilor”, deci a nediscriminării pe motive de gender, Carta promovând toleranţa şi eliminând orice restricţie asupra participării femeilor şi bărbaţilor la orice funcţie. Textul Cartei face trimitere nu numai la o egalitate între oameni ci şi la o egalitate între popoare, fiind document al unei organizaţii internaţionale. Capitolul I, art. I al Cartei enunţă „principiul egalităţii în drepturi a popoarelor”, conform căruia este exclusă orice diferenţiere referitoare la statutul economic, politic al vreunui popor, cooperarea internaţională fiind guvernată de respectarea acest pincipiu al egalităţii în drepturi a popoarelor şi de promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor. Organizaţia Naţiunilor Unite fiind întemeiată pe „principiul egalităţii suverane a tuturor popoarelor” (art.2), principiu care stă la baza cooperării economice şi sociale între state (art.55). În cadrul aceluiaşi articol, la punctul c, textul Cartei precizează că Organizaţia Naţiunilor Unite va promova „respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie şi „va sprijini înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă 112

sau religie (art.13,b), Adunarea Generală având dreptul de a solicita studii şi de a face recomandări în vederea „facilitării pentru toţi, fără distincţie de rasă, limbă sau religie”[100, p.195-201]. Protecţia juridică a drepturilor omului instituită de Carta ONU este caracterizată de alte două principii: vocaţia universală a drepturilor omului şi indivizibilitatea şi interdependenţa tuturor drepturilor omului [99 , p.130]. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată şi adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948 reprezintă un intrument juridic cu caracter universal ce are ca obiect de reglementare drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, document care a dobândit cu trecerea anilor o importanţă tot mai mare datorită valorilor pe care le promovează şi le apără, constituind documentul juridic faţă de care se raportează oricare alt instrument juridic. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional, înscrie, chiar din primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnitaţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Preambulul Declaraţiei conţine un cuprinzător şi important apel la moralitatea politică, adresat întregii umanităţi în care se arată: „considerând că recunoaşterea demnităţii tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Declaraţia a fost adoptată în concordanţă cu prevederile cuprinse în preambulul Cartei, articolul I, punctul 3, care se referă în mod expres la „promovarea şi încurajarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie” precum şi cu dispoziţiile articolelor 55,56,62 şi 76 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. În ceea ce priveşte conţinutul său, trebuie subliniat că Declaraţia fundamentează necesitatea ca „drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii”, învederând importanţa unei concepţii comune depre aceste drepturi şi libertăţi pentru realizarea angajamentului universal şi efectiv faţă de drepturile omului şi libertăţilor fundamentale. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului înscrie în conţinutul său o serie de principii de cea mai mare însemnătate, ca de pildă, acela că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, că fiecare om se poate prevala de drepturile şi libertăţile fundamentale, fără nici un fel de deosebire de rasă, culoare, sex, limbă sau religie, că oricare fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale, că nimeni nu va 113

Declaraţia în cuprinsul ei face referire la două categorii de drepturi: drepturi civile şi politice şi drepturile economice. în articolul I. şi legile interne. totodată. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este redactată pe baza dispoziţiilor Cartei ONU. care au întărit dimensiunea juridică a acestor drepturi. deţinută sau exilată în mod arbitrar. afirmând importanţa unei concepţii unitare despre drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.20 din Constituţie prevede: (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. neavând un caracter obligatoriu. culoare. continuând concepţia acesteia privitoare la respectarea drepturilor omului. În cele 30 de articole ale Declaraţiei sunt stipulate fundamentând necesitatea ca „drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii”. Se prevede că fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi obligaţiile proclamate. au prioritate 114 . la protecţia împotriva oricărei discriminări. avere. nici în virtute. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului.putea fi ţinut în sclavie. dar şi la o serie de obligaţii pe care fiecare individ trebuie să le respecte în cadrul unei colectivităţi. dar şi declanşează procese de confirmare a noi drepturi. sex. opinie politică sau orice altă opinie. religie. fapt ce relevă că pe teritoriul statelor respective Declaraţia a dobândit nu numai o forţă moral-politică. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a constituit punctul de plecare al unei vaste acţiuni de elaborare a unor instrumente juridice în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Declaraţia aşează la baza drepturilor şi libertăţilor omului egalitatea în drepturi. de asemenea. Declaraţia recunoaşte drepturile conturate anterior. Astfel. dreptul la egală protecţie a legii. limbă. că nimeni nu poate fi supus la torturi sau tratamente inumane. fără nici o deosebire. sociale şi culturale. fără nici o deosebire de rasă. că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Constituind primul document de mare prestigiu internaţional pe planul protecţiei internaţionale a drepturilor omului după adoptarea Cartei Naţiunilor Unite. dar şi o forţă juridică incontestabilă. deşi foarte multe state dau preeminenţă acestui document faţă de dreptul lor intern. naştere sau orice alte împrejurări. Trebuie remarcat. În România art. ea proclamă. că o serie de state care şiau dobândit independenţa după anul 1960 au afirmat în mod expres în textul constituţiilor lor adeziunea la principiile cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. de origine naţională sau socială. la care România este parte. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au. că nici o persoană nu poate fi arestată.

la respectarea libertăţii. cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.reglementările internaţionale. de opinie politică sau de orice altă opinie. de sex.7: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi fără nici o deosebire. în literatura de specialitate sau exprimat mai multe puncte de vedere. i-au atribuit 115 . dar nu în mod expres. „pe lângă aceasta nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic. fie această ţară sau teritoriu independent. printre care amintim pe cel conform căruia toate fiinţele sunt libere şi egale din momentul naşterii. economic. Toţii oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei acţiuni la o asemenea discriminare”. faţă de care se obligă la respectul demnităţii şi valorii umane. la promovarea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale indiferent de rasă etnie.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor omului precizează că „toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. art. de limbă. juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care aparţine o persoană. statut social. gender. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului reprezintă cel mai important document cu vocaţie universală în domeniul drepturilor omului şi al popoarelor de după Carta Naţiunilor Unite. Declaraţia consacră un număr de principii de foarte mare însemnătate. în cuprinsul cărora s-au dezvoltat ideile. de avere sau decurgând din orice altă situaţie. în timp ce alţii. document care a orientat elaborarea instrumentelor juridice ulterioare. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului face parte din domeniul drepturilor omului un domeniu comun al tuturor popoarelor şi persoanelor. sub tutelă. de origine naţională sau socială. fiind dedus per a contrario. Ideea egalităţii tuturor oamenilor este reluată în art. mai degrabă pesimişti. Astfel. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului „fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta declaraţie. neautonome sau supuse unei eliminări oarecare a suveranităţii”. Acordând o importanţaă deosebită drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. fără nici o deosebire. unii autori entuziaşti au susţinut ideea obligativităţii generale a acestui document. principiile fundamentale ale libertăţii. Astfel. Declaraţia afirmă principiul nediscriminării şi egalităţii în exercitarea acestor drepturi şi libertăţi. juridic. Potrivit art. În legătură cu „forţa juridică” a Declaraţiei din 1948. în special de rasă. de culoare. au dreptul la o egală protecţie. vârstă. Un alt principiu enunţat de acest document este cel al nediscriminării. Ele sunt înzestrare cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”. de religie. suveranităţii şi independenţei popoarelor. dreptăţii şi păcii în lume.

dreptul pe care îl are fiecare om la libertate şi la securitatea persoanei sale. Declaraţia reprezintă Documentul-cadru. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice înscrie o largă gamă de drepturi. Evoluţiile înregistrate în problemele drepturilor omului pe plan mondial în ultimii ani au mers însă în direcţia recunoaşterii valorii juridice a Declaraţiei. în special de rasă. dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice. înscrie o serie de drepturi civile şi politice ale omului. respectul vieţii personale şi de familie. Publicat în Buletinul Oficial nr. egalitatea în faţa jusţiei [104]. art.143]. interzicerea torturii. la funcţiunile publice din ţara sa. care au reconfirmat forţa universală a marilor idei cuprinse în acest document. interne şi internaţionale. de recomandare adresată statelor. libertatea conştiinţei. precizând că orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi public de către un tribunal competent. dreptul persoanelor arestate sau deţinute de a fi tratate în mod uman. gândirii şi religiei. la libertate. principiul nediscriminării trebuind să guverneze luarea măsurilor de restrângere a execiţiului drepturilor şi libertaţi [104. atesta faptul că Declaraţia a devenit în prezent o componentă a Dreptului internaţional cutumiar. la opinii. dreptul de asociere. dreptul oricărei fiinţe umane de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică.) ca şi referirile care se fac tot mai frecvent la valoarea juridică a promovării sale. la securitate personală. egalitatea în faţa tribunalelor. sclaviei. la întruniri paşnice. limbă. dreptul la întrunire paşnică. comerţului cu sclavi şi muncii forţate. origine naţională sau socială. culoare. Textul consacră egalitatea în faţă tribunalelor şi curţilor de justiţie. egalitatea în drepturi.doar o valoare politică. opinie politică sau orice altă opinie.2].3]. Pactul consacră egalitatea de gender. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că: „statele părţi la prezentul pact se angajează să respecte şi să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul Pact. consacrând egalitatea tuturor în faţa legii. la o familie. Reafirmarea principiilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prin numeroase documente internaţionale (tratate. religie. comunitare etc. 146 din 20 noiembrie 1974. art. dreptul de a întemeia o familie. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966. avere. declaraţii comune. precizând că atât femeile cât şi bărbaţii se pot bucura în condiţii de deplină egalitate de aceleaşi drepturi civile şi politice [104. sex. p. care consacră drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor la nivel mondial [94. prevederile sale de bază fiind consacrate de o practică de peste 40 de ani. de a avea acces la condiţii generale de egalitate. printre care dreptul la viaţă. de numeroase documente. 116 . fără deosebire. de a alege şi de a fi ales. drepturi precum cel la viaţă.

14 din CEDO. avere. origine naţională sau socială. religioase. 26 din Pact]. inclusiv împotriva discriminării din partea subiecţilor privaţi. oneste. art. origine naţională sau socială. art. 14 coroborat cu art. precum am menţionat. şi anume egalitatea în faţa legii şi protecţia egală a legii. clauza respectivă interzice discriminarea nu numai în drepturile protejate de tratat. religioase sau lingvistice [104. avere. interzicându-se orice îndemn sau orice incitare la discriminare [104. origine naţională sau socială. stabilit prin lege. Totodată.25]. religie. limbă. născută sau întemeiată pe orice altă împrejurare” [18. Prevederea dată nu se limitează. opinie politică sau orice altă opinie. ci statuează şi dreptul pozitiv la egalitate. naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare.independent şi imparţial. limbă. limbă. fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi. fie direct. Pactul se referă la copii. Pactul impune ca legile naţionale ale ţărilor să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricăror discriminări. dar şi cere protecţie împotriva „oricărei discriminări”. Nediscriminarea în prevederile prezentului Pact are în vedere şi conducerea triburilor publice.24]. inclusiv economice şi sociale. la interzicerea discriminării. în cadrul unor alegeri periodice. sex. Pactul stabileşte şi recunoaşte un drept care este conferit unor persoane aparţinând grupurilor minoritare şi care este distinct şi complementar în 117 . ci se extinde asupra oricărei sfere a vieţii. dreptul la o ocrotire egală din partea legii [104. cu sufragiul universal şi egal cu scrutin secret asigurând exprimarea liberă a voinţei alegătorilor. fără discriminare. în special de rasă. clauza nu doar interzice discriminarea din partea statului sau a unei alte autorităţi publice. Contrar art. culoare. precum şi dreptul de a alege şi de a fi ales. opinie politică sau orice altă opinie. bucurându-se de prezumţia de nevinovaţie cât timp culpabilitatea nu a fost stabilită în mod legal.25]. sex. în condiţii de egalitate [104. fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. art.20]. 26 care prevede că toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au.p. O dispoziţie importantă a acestui Pact este cea care se referă la minorităţile etnice. de a profesa şi practica propria religie sau de a folosi propria limbă. În această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricarei discriminări.42]. sex. are dreptul din partea familiei sale. culoare. dreptul de avea acces la funcţiuni publice. culoare. în cuprinsul Pactului. a societăţii şi a statului la măsurile pe care le cere condiţia de minor. Art. avere sau naştere. în special pe criterii de rasă. în statele în care există minoritaţi etnice. religie. precizând că orice copil. sau lingvistice cărora li se recunoaşte dreptul de a avea propria cultură. art. articolul putând fi coroborat cu art. precum şi dreptul de a fi înregistrat. religie. de a avea un nume şi de a dobândi o cetăţenie [104.

dreptul la personalitate juridică. cf. drepturile recunoscute de lege. rapoarte care vor prezenta şi factorii şi dificultăţile care le împiedică să se achite de obligaţiile asumate prin pact. Exerciţiul drepturilor prevăzute de art. origine naţională sau socială. stipulând că exercitarea drepturilor economice. religie sau origine socială. sociale. dar numai anumite drepturi. dispoziţiilor art. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. Aceste limitări trebuie stabilite de lege. religie. a siguranţei şi ordinii publice. ele fiind permise numai dacă sunt necesare pentru asigurarea securităţii naţionale. nr. sex. pentru protejarea sănătăţii şi a moralităţii publice sau a drepturilor şi libertăţilor altora. care formează minoritate. principiul neretroactivităţii legii penale. dând posibilitatea celor care aparţin unei culturi aparte să se poată bucura de aceasta. sex. limbă. consacră o serie de drepturi ale omului. libertatea de gândire. Pactul prevede în art. ca măsurile obligatorii să nu fie incompatibile cu alte obligaţii de drept internaţional şi să nu implice o discriminare bazată numai pe rasă. culturale se face fără deosebire de rasă. Pactul prevede posibilitatea ca statele părţi să limiteze drepturile proclamate. 27 România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. 146 din 20 noiembrie 1974. conştiinţă şi religie. interzicerea închisorii pentru datorii contractuale. 4 posibilitatea ca statele să ia măsuri care să deroge de la obligaţiile asumate prin acest document. sociale şi culturale. între care cele care proclamă dreptul la viaţă. culoare. 27 nu aduce atingere integrităţii teritoriale şi suveranităţii statelor părţi. putând fi valorificat în baza prevederilor Protocolului adiţional. Drepturile conferite de Pact minorităţilor se înscriu în drepturile personale conferite indivizilor în Partea a III-a a Pactului. publicat în „Buletinul Oficial al României“. opinie publică sau orice altă opinie. sociale şi culturale adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia 2200 A (XXI) a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976. religie. naştere. 118 . interzicerea sclaviei. Asemenea măsuri pot fi luate în caz de pericol public (stare excepţională) care ameninţă existenţa naţiunii şi cu condiţia ca o asemenea situaţie să fie proclamată printr-un act oficial. Se prevede de asemenea că în aplicarea acestui articol nu pot fi făcute derogări de la anumite articole. Pactul proclamă angajamentul necondiţionat al statelor părţi de a respecta şi de a garanta tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi care ţin de competenţa lor. interzicerea torturii. Pactul prevede obligaţia statelor de a prezenta rapoarte asupra măsurilor luate pentru a da curs drepturilor recunoscute şi asupra progreselor realizate în exercitarea lor. culoare. 212. partea I. la fel ca oricare altă persoană.raport de celelalte drepturi de care acestea se bucură în baza pactului. drepturi incluse în categoria drepturilor economice. Articolul îi are în vedere pe membrii aparţinând unor colectivităţi.

care să asigure. Aceste limitări trebuie să fie realizate cu respectarea principiului nediscriminării. a dreptului de a participa la viaţa culturală. Dintre alte prevederi ale acestui document se mai pot menţiona: acordarea unei asistenţe cât mai largi familiei. adolescenţi. naştere sau orice altă împrejurare. pentru protejarea sănătăţii şi moralităţii publice. ocrotirea intereselor profesionale. naştere sau orice altă împrejurare” (Partea a doua. sex. origine naţională sau socială.2). religie. un salariu echitabil şi o remuneraţie egală pentru o muncă de valoare egală. politice. avere. religie. îndeosebi. îmbrăcăminte şi locuinţe suficiente. de asemenea. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. o ocrotire specială mamelor. sociale şi culturale prevede exercitarea acestor drepturi fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. opinie publică sau orice altă opinie. Pactul prevede obligaţia pentru statele părţi de a 119 . femei. El consacră.elementul natural şi fundamental al societăţii. precum şi o îmbunătăţire continuă a condiţiilor sale de existenţă. „statele părţi în prezentul pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. Pactul lasă statelor părţi posibilitatea de a supune toate drepturile recunoscute unor limitări. inclusiv hrană. dreptul pe care îl are orice persoană în vederea favorizării şi ocrotirii intereselor sale economice. a siguranţei şi a ordinii publice. culoare. salariul echitabil. Prin semnarea acestui Pact.consacrând dreptul fiecărei persoane de a beneficia de tratament egal în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. securitatea socială. încrise prevederi în legătură cu îmbunătăţirea metodelor de producţie. limbă. la baza lor neputândsă stea motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi al igienei industriale. o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare. de gender sau orientare sexuală. opinie publică sau orice altă opinie. scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile. pct. origine naţională sau socială. copiilor şi adolescenţilor. dreptul la securitate socială. ca şi libertatea cercetării ştiinţifice şi activităţilor creatore. art. motive ce ţin de convingerile religioase. fiind permise pentru situaţii expres prevăzute: asigurarea securităţii naţionale. avere. dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa.2. limitări care trebuie să fie compatibile cu natura acestor drepturi şi pe principii democratice şi trebuie să fie prevazute de lege. printre altele. de a forma împreună cu alte persoane sindicate. Pactul vizează toate categoriile de persoane: copii. etc. bărbaţi cărora le sunt înscrise drepturi fără nici un fel de discriminare [105]. sex. Sunt. dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiţiile de muncă juste şi prielnice. rasial. asigurarea exercitării dreptului la educaţie. culoare. limbă.

să înscrie în constituţiile lor naţionale principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. la servicii medicale. divorţată. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a NaţiuniIor Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18 decembrie 1979 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1981. economic. Convenţia reafirmă principiile Cartei ONU şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. etnie. economică. Convenţia consacră egalitatea între femei şi bărbaţi în recunoaşterea drepturilor.prezenta periodic rapoarte care să prezinte situaţia referitoare la respectarea. ca şi alte texte privitoare la discriminare. civil sau în orice alt domeniu”. pe baza egalităţii dintre bărbat şi femeie. exprimând opinia că rolul femeii în procreare nu trebuie să constituie un motiv de discriminare şi că responsabilităţile trebuie împărţite în mod just între femei şi bărbaţi fără vreo discriminare. la o pregatire profesională. gender. în domeniul politic. referitoare la drepturile fundamentale ale omului. Intrumentul juridic vine în rezolvarea situaţiilor în care femeile sunt victimele unor discriminări care le impiedică să aibă acces la un nivel minim de educaţie. social. ca şi egalitatea în exercitarea drepturilor. dorindu-se a fi un instrument juridic eficient în eliminarea tuturor formelor de discriminare pe motiv de gender care împiedică participarea femeilor. recăsătorită. în aceleaşi condiţii ca şi bărbaţii la viaţa socială. civile şi politice. căsătorită. Prin această Convenţie statele părţi se obligă: să condamne discriminarea faţă de femei sub toate formele sale. beneficiul şi exercitarea de către femei. conform dispoziţiiior art. principiul egalităţii între femei şi bărbaţi şi principiul egalităţii între toţi oamenii indiferent de diferenţele date de rasă. indiferent de starea lor matrimonială.). Convenţia clarifică în art. excludere sau restricţie bazată pe sex. România a ratificat Convenţia la 7 ianuarie 1982. importanţa socială a maternităţii. culturală din ţara lor. 27(1.1. la demnitatea umană şi valoarea umană. cultural. a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Important este faptul că această Convenţie introduce egalitatea de statut între femei. rolul femeii în familie în creşterea şi educarea copiilor. ştiut fiind faptul că multă vreme au existat diferenţe de percepţie a femeilor cu statutul de necăsătorită. sensul expresiei „discriminare faţă de femei” potrivit căruia discriminarea faţă de femei „vizează orice diferenţiere. culturale. aceasta fiind un element modern de concepţie. de mentalitate. care are drept efect sau scop să compromită sau să anihileze recunoaşterea. garantarea şi exercitarea drepturilor recunoscute. Prin Convenţie este recunoscută contribuţia femeii la progresul societăţii. precum şi la angajarea în muncă. să adopte 120 . indiferent de starea lor matrimonială. Convenţia consacră principiul egalităţii între femei şi bărbaţi în exercitarea drepturilor economice. sociale.

Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. alegerea profesiei. pregătirea profesională. unde statele părţi se angajează să adopte acele măsuri menite să faciliteze accesul femeilor în aceste domenii. al 121 . Se doreşte prin acest instrument juridic internaţional crearea posibilităţii femeii de a ieşi din spaţiul casnic al familiei în spaţiul public. prejudecăţi construite pe ideea de inferioritate a femeii şi superioritate a bărbatului. adoptată de Adunarea Generală la 18 decembrie 1979. în general. educaţia. dreptul de a participa în organizaţii şi asociaţii publice (art.măsuri legislative (să abroge. condamnă discriminările faţă de femei sub orice formă. dar şi dreptul de a fi alese. să ia măsuri pentru a asigura deplina dezvoltare şi promovare a femeilor.8). remuneraţie. pentru eliminarea discriminărilor în domeniul politic. femeile primesc o remunerare diferenţiată şi segregarea profesională. cînd femeile au un acces mai limitat la anumite profesii (de regulă. implicate în activităţi profesionale mai puţin calificate şi. în România acestea sunt. mai prestigioase şi mai bine plătite). dreptul de a ocupa funcţii publice şi de a exercita funcţii publice. să instituie o protecţie jurisdicţională a drepturilor femeilor. Convenţia are în vedere eliminarea discriminării faţă de femei în domenii precum sănătatea. menite să interzică şi să sancţioneze orice discriminare faţă de femei. pentru a se ajunge la eliminarea prejudecăţilor faţă de femeie. măsuri speciale care să modifice schemele şi modele de comportament social şi cultural al bărbatului şi femeii. unde să i se garanteze şanse egale de participare cu ale bărbatului. dreptul de a reprezenta ţara şi guvernul ţării sale pe plan internaţional (art. ele se angajează să includă în legislaţie principiul egalităţii depline şi sancţiuni împotriva oricăror discriminări. angajare. care să reprime aceste realităţi. cînd pentru prestarea unei munci similare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. În ceea ce priveşte discriminarea femeilor. Convenţia recunoaşte femeii dreptul de a lua parte la viaţa publică a ţării: dreptul de a vota la toate alegerile şi referendumurile publice.7). pregatire fără vreo discriminare bazată pe gender. statele participante angajându-se să promoveze prin toate mijloacele politicii menite să le elimine. mai slab remunerate. să adopte măsuri speciale care au drept scop cunoaşterea şi exercitarea drepturilor femeii. să modifice orice prevedere legală care constituie discriminare faţă de femei) şi alte măsuri corespunzatoare. În acest sens. Convenţia aduce în atenţia statelor părţi traficul de femei şi exploatarea prostituării femeii faţă de care se angajează la luarea unor măsuri legislative şi de orice altă formă. condiţii de muncă. deci. În cercetările de specialitate se deosebesc două forme principale de discriminare a femeii în domeniul muncii: discriminare la salarizare. în spaţiul vieţii sociale.

fie prin intermediul unor reprezentanţi şi de a avea acces.vieţii publice. Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii. fără deosebire de rasă. Le sunt recunoscute o serie de drepturi femeilor. compus din 23 de experţi aleşi de statele părţi. Prin Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost instituit Comitetul pentru lichidarea discriminării faţă de femei. dreptul de a ocupa orice post public şi de a-şi exercita oricare din funcţiile publice stabilite în baza legislaţiei naţionale. precum dreptul la vot. al sănătăţii şi în viaţa economică şi socială. alese în organismele politice. cât şi exercitarea acestora în deplină egalitate de condiţii. conform căreia toate fiinţele umane se 122 . Prin Convenţie statele părţi se angajează să garanteze femeilor aceste drepturi recunoscute de Convenţie. că orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale fie direct. dreptul de a fi alese în organisme publice. al dreptului la muncă. Tot aici merită a fi menţionate: Convenţia internaţională privind suprimarea şi pedepsirea crimei de apartheid. prin reprezentant sau în mod direct. constituite în virtutea legislaţiei naţionale. luând în considerare dispoziţia Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. reia o serie de principii ale Cartei ONU cu referire la drepturile politice ale femeii fondate pe principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. la funcţiile publice ale ţării sale. care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la 30 noiembrie 1973 şi a intrat în vigoare la 18 iulie 1976. în condiţii de egalitate. Scopul acestui tratat este de a suprima şi pedepsi apartheidul. constituie în baza legislaţiei naţionale. drept de vot în orice alegeri fără nici o discriminare. sex. Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid a fost adoptată în vederea asigurării respectării universale a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentu toţi. reconfirmând ideea deja enunţată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 decembrie 1952. Convenţia are în vedere atât recunoaşterea unor drepturi civile şi politice pentru femei. principiu enunţat în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. potrivit căruia orice persoană (femeie sau bărbat) poate lua parte la conducerea treburilor ţării. fără nici o discriminare. limbă şi religie. înscrie în mod expres prevederea că femeile vor avea. pentru asigurarea egalităţii depline în faţă legii. în condiţii de egalitate cu bărbaţii. că vor putea fi. în condiţii de deplină egalitate cu bărbaţii. în condiţii de egalitate fără nici o discriminare [34]. al educaţiei. dar care îşi îndeplinesc atribuţiile cu titlu individual şi au obligaţia de a supraveghea îndeplinirea obligaţiilor asumate de statele părţi la Convenţie. precum şi exercitarea lor în condiţii de deplină egalitate.

Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială adoptată prin Rezoluţia 2106 (XX) a Adunării Generale a ONU la 21 decembrie 1965 semnată şi ratificată în martie 1966. economică şi culturală. socială. însă prin incriminarea unor acte inumane săvârşite ca urmare a apartenenţei la un grup rasial. Consacrând principiul universalităţii justiţiei penale pentru astfel de fapte. Statele părţi se angajează prin această Convenţie să ia toate măsurile pe plan legislativ sau de orice altă natură în vederea împiedicării politicilor segregaţioniste. întăreşte şi dezvoltă 123 . favorizarea sau încurajarea săvârşirii crimei de apartheid. persecutarea organizaţiilor sau persoanelor care se opun crimei de apartheid. sau dacă este vorba de cetăţenii proprii. libertăţii şi demnitaţii membrilor grupului rasial. supunerea la munci forţate. adoptarea de măsuri menite să interzică realizarea căsătoriei între persoane aparţinând unor grupuri rasiale. interzicerea de a lua măsuri menite să interzică membrilor grupurilor rasiale de a participa la viaţa politică. în conformitate cu legislaţia lor internă şi tratatele internaţionale. precum şi participarea. Convenţia recunoaşte dreptul fiecărui stat de a judeca şi sancţiona faptele de apartheid. grava atingere a integrităţii fizice şi psihice.exploatarea membrilor unui grup rasial. în situaţiile în care nu ar exercita jurisdicţia lor proprie. culoare sau origine naţională [33]. comise în scopul insituirii şi menţinerii dominaţiei unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial. intrată în vigoare la 4 ianuarie 1969. crime care contravin normelor dreptului internaţional. Convenţia stabileşte conţinutul crimei de apartheid ca fiind o crimă împotriva umanităţii rezultată din politicile şi practicile de segregaţie şi discriminare rasială. Totodată. potrivit prevederilor Convenţiei. Convenţia nu consacră în mod expres principiul nediscriminării. străini sau apatrizi. creează cadrul juridic protejării persoanelor care pot fi supuse unor fapte şi acte de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale doar pentru că aparţin unui grup rasial.nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. statele părţi se angajează a satisface cererile de extrădare. privarea membrilor grupurilor rasiale de libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului. impunerea unor condiţii de viaţă menite să aducă atingere unui grup rasial. judecării şi pedepsirii persoanelor care săvârşesc crime de apartheid. fără nici o deosebire de rasă. Convenţia incriminează atât comiterea actelor enumerate în cuprinsul ei. arestarea arbitrară sau reţinerea ilegală a membrilor unui grup rasial. stabilind şi procedura urmăririi. Acestea se pot concretiza în acte inumane constând în: refuzul dreptului la viaţă a unui membru care aparţine unui grup rasial. exproprierea unor grupuri rasiale. indiferent dacă ele au fost săvârşite pe teritoriul lor sau pe teritoiul altui stat.

Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială condamnă discriminarea rasială şi angajează statele părtţi să promoveze o politică de eliminare a oricărei forme a acesteia şi să asigure fiecărei persoane egalitatea în faţă legii. inclusiv dacă împrejurările o cer prin măsuri legislative. necesitatea prevenirii şi combaterii doctrinelor şi practicilor rasiste. origine naţională sau etnică. dar şi la nivelul relaţiilor dintre popoare. dacă este cazul. Convenţia afirmă necesitatea eliminării rapide a tuturor formelor de discriminare rasială existentă în vreun teritoriu. să interzică discriminarea rasială prin toate mijloacele corespunzătoare. nr. folosirea sau exercitarea în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniile politic. publicat în „Buletinul Oficial al României“. condamnând discriminarea sub toate formele sub care s-ar putea manifesta [23]. potrivit prevederilor Convenţiei. excludere. economic. la continuarea politicii menită să elimine discriminarea şi să favorizeze înţelegerea între rase. în scopul favorizării bunei înţelegeri între rase în vederea edificării unei comunităţi internaţionale eliberată de orice forme de segregaţie şi de discriminare rasială. 22. potrivit prevederilor Convenţiei. partea I. ascendenţă sau origine naţională sau etnică. România şi-a retras rezerva formulată la art. să ia măsuri speciale şi concrete. 92 din 28 iulie 1970. partea I. fără deosebire de rasă. Statele-părţi se angajează. condamnarea propagandei rasiale. se angajează. social sau cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice. având ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea. culoare. culoare. Statele părţi. Se consacră. România a aderat la Convenţie la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. Discriminarea este localizată nu numai la nivelul relaţiilor interumane. prin acest instrument juridic internaţional. a oricărei organizaţii care se inspiră din idei sau teorii bazate pe superioritatea unei rase. prevăzându-se introducerea unor sancţiuni împotriva celor care practică asemenea idei. să nu recurgă la acte sau practici de discriminare rasială. 261 din 13 iulie 1998. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială califică drept „discriminare rasială” orice deosebire. 345.ideile cuprinse în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia Universală a Omului. nr. Prin Legea nr. fiind văzută ca un atac de demnitate umană şi la relaţiile 124 . injustă şi periculoasă din punct de vedere social” [36]. restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă. iar Republica Moldova a aderat la această Convenţie la 25 februarie 1993. publicata în „Monitorul Oficial al României“. 144/1998. de asemenea. condamnând doctrina superiorităţii bazată pe diferenţa de rasă ca fiind „condamnabilă sub raport moral. pentru a asigura dezvoltarea sau protecţia anumitor grupuri rasiale.

instituţii care aparţin unei rase). de către acest stat parte. fiind condamnată ca o încălcare a principiilor Cartei ONU şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. indiferent ce motive ar sta la baza comportamentului discriminatoriu. vreunui grup sau organizaţii. discriminarea rasială venită din partea persoanelor. a vreunuia dintre 125 . Fiecare stat parte îşi prezintă raportul iniţial în termen de un an. precum şi victimele discriminării (persoane. Comitetul privind eliminarea discriminării rasiale a evidenţiat că în privinţa acţiunii afirmative. ca statele părţi să adopte astfel de măsuri pentru a asigura o dezvoltare şi o protecţie adecvată a anumitor grupuri rasiale. Sunt clarificate astfel. publicarea recomandărilor generale. organizaţii. 1 sensul expresiei „discriminare rasială” ca fiind „orice excludere. Comitetul are trei funcţii principale. care are ca scop sau ca efect de a distruge sau compromite recunoaşterea. Articolul 2 paragraful 1(d) din Convenţie conţine o obligaţie explicită pentru statul parte de a interzice şi a stopa prin toate mijloacele adecvate. formele de manifestare a discriminării rasiale (excludere. în mod public. a cărui funţie principală este analiza rapoartelor prezentate de statele-părţi la Convenţie şi înaintarea observaţiilor şi comentariilor sale cu privire la implementarea Convenţiei la nivel naţional. restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă. restricţie. grupuri. economic. începând de la intrarea în vigoare a Convenţiei. Comitetul îşi ţine în mod obişnuit reuniunile de două ori pe an la sediul ONU din Geneva. Convenţia permite. culoare. administrativ sau altele pe care le-au adoptat şi care pun în aplicare dispoziţiile respectivei Convenţii.14 din Convenţie. statele părţi se angajează să prezinte Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. folosinţa sau exercitarea. cultural şi social sau în oricare alt domeniu al vieţii publice”. În conformitate cu prevederile articolului 9 din Convenţie. dar nu cere. Convenţia se opreşte asupra terminologiei. ascendenţă sau origine naţională sau etnică. şi un raport la fiecare doi ani sau de fiecare dată când Comitetul o va cere [27]. supravegherea internaţională a implementării Convenţiei este desfăşurată de un Comitet. şi anume: examinarea situaţiei din statele părţi la Convenţie. Potrivit articolului 8 din Convenţie. preferinţă). în condiţii de egalitate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în domeniile politic. state). Comitetului i se recunoaşte competenţa de a primi şi a examina comunicări ce ţin de jurisdicţia sa. Astfel.prieteneşti între popoare. un raport asupra măsurilor de ordin legislativ. dar şi subiecţii discriminării (persoane. pentru examinarea de către Comitet. obiectul discriminării (recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi). inclusiv legislative. etnice sau naţionale. primirea şi examinarea comunicărilor. clarificând în art. potrivit art. instituţii. judiciar. emanând de la persoane sau grupuri de persoane care pretind a fi victime ale violării.

fixându-şi ca obiectiv interzicerea şi eliminarea practicilor de această natură. Republica Moldova nu a facut o astfel de declaraţie şi persoanele fizice şi juridice ce se află pe teritoriul său nu pot depune astfel de plângeri în faţa Comitetului. reconfirmă credinţa în drepturile fundamentale ale omului. să adopte măsuri legislative. Prin această Convenţie se incriminează şi propaganda la discriminare. Declaraţia completează celelalte rezoluţii. condamnând orice discriminare a femeii ca pe o atingere adusă demnităţii umane. convenţii şi recomandări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a instituţiilor specializate. Deoarece Comitetul nu primeşte nicio comunicare privind un stat parte care nu a facut o astfel de declaraţie. adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 7 noiembrie 1967 prin Rezoluţia 226. Republica Moldova să recunoască jurisdicţia articolului 14 din Convenţie pe teritoriul său. Declaraţia privind eliminarea discriminării faţă de femei. precum şi incitarea la comportamente discriminatorii pe motiv de rasă. statele-părţi condamnă segregarea şi apartheidul. interzicând autorităţilor şi instituţiilor publice să încurajeze şi să incite la discriminarea rasială şi etnică. se obligă: să înscrie principiul egalităţii între femei şi bărbaţi în constituţiile naţionale şi să garanteze juridic 126 . Declaraţia reafirmă importanţa femeii în viaţa economică. etnie. Prin această Declaraţie. Comitetul a emis opinii cu privire la doar aproximativ treizeci de comunicări individuale . plecând de la realităţile care dovedeau că asupra femeilor se exercită discriminări ce au ca efect împiedicarea femeilor la participarea lor în viaţa publică. numărul statelor părţi care au facut o astfel de declaraţie este mai mic în raport cu numarul mare de state părţi la Convenţie. precum şi rolul ei în familie şi în special în creşterea şi educarea copiilor. să abroge şi să anuleze orice act normativ care ar avea drept efect crearea discriminării rasiale sau perpetuarea ei. incitarea la ură faţă de anumite rase. declaraţii. să nu încurajeze şi să nu sprijine astfel de practici. statele care o ratifică sau care aderă la ea.drepturile enunţate în Convenţie. se recomandă ca. Prin această Convenţie. să modifice. economice care să asigure dezvoltarea şi protecţia egală a grupurilor rasiale. în demnitatea şi în valoarea persoanei umane şi egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor. difuzarea de idei bazate pe superioritatea unei rase. fundamental nejustă. în scopul prevenirii şi combaterii tuturor formelor de discriminare. Totuşi. culturală a unei ţări. Pâna la momentul actual. pornind de la faptul că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în drepturi şi de la faptul că fiecare om se poate prevala de drepturile sale indiferent de gender. să dea posibilitatea constituirii organizaţiilor multirasiale care ar facilita cunoaşterea raselor şi înlăturarea barierelor dintre acestea. socială. Statele se angajează ca prin toate mijloacele ce le stau la dispoziţie la nivel naţional şi local să nu recurgă la practici de discriminare rasială. consacrând în mod expres principiul nediscriminării.

adminstrare. politice. dreptul la informare. Declaraţia face referire la o serie de drepturi de care femeile nu se bucurau până în momentul adoptării acestei Declaraţii: dreptul de a vota la alegeri şi de a fi alese în organisme publice. de a se căsători prin deplinul lor consimţământ. la realizarea unui efort concentrat pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. fără deosebire de rasă. încurajând 127 . Declaraţia are în vedere acordarea de drepturi egale tuturor femeilor indiferent de statutul lor marital. dreptul la programe de educaţie permanentă. toate instituţiile şi organismele la educarea opiniei publice în vederea eliminării prejudecăţilor referitoare la femei. să modifice orice act normativ care ar avea ca efect discriminarea femeilor. dar şi un act de natură să pună în pericol relaţiile prieteneşti dintre popoare. precum şi pe cel al egalităţii tuturor fiinţelor umane. dreptul la burse şi subvenţii pentru studii. la asigurări sociale. etc. de a dispune de o moşternire datorită legislaţiei privitoare la capacitatea juridică a femeii. dreptul la o pregătire profesională. drepturi precum: dreptul la educaţie. să abroge. Declaraţia reafirmă principiile demnităţii umane. document apărut ca urmare a unor manifestări de segregare şi separare pe motive de rasă din diferite regiuni ale lumii [38]. dreptul la pensie. dreptul la alegerea liberă a profesiei şi o ocupaţiei. economice. statele fiind obligate să ia anumite măsuri pentru situaţiile care privesc logodna fetelor impubere prin impunerea unei vârste minime şi prin înregistrarea căsătoriei într-un registru oficial. dreptul de a-şi alege soţul. stabilindu-şi ca obiectiv fundamental respectul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale. dreptul de a beneficia de servicii de sănătate. sociale cu ale bărbaţilor. localizândo la nivelul relaţiilor interumane cât şi la nivelul relaţiilor dintre popoare. să adopte acele măsuri legislative care să dea femeilor aceleaşi drepturi civile. Declaraţia invită toate statele. dreptul de a dobândi. dreptul de a cere desfacerea unei căsătorii. la o salarizare echitabilă cu a bărbaţilor pentru muncă cu valoare egală. reprezintă un document internaţional care consideră discriminarea nu numai o încălcare a drepturilor omului. de limbă sau religie. dreptul de a ocupa posturi şi funcţii publice. de sex. dreptul la muncă.respectarea lui. fără nici o discriminare. garantând exercitarea lor în condiţii de egalitate. Declaraţia Naţiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială din 20 noiembrie 1963 (rezoluţia 1904 (XVIII) a Adunării Generale) afirmă în mod solemn necesitatea de a se elimina rapid toate formele şi toate manifestările de discriminare rasială în toate părţile lumii şi de a asigura înţelegerea demnităţii persoanei umane. să ia măsuri pentru ca opinia publică să-şi schimbe mentalităţile formate pe baza ideii de inferioritate a femeii faţă de bărbat.

1 din prezentul act face această triplă prezentare: „Discriminarea între fiinţele umane pentru motive de rasă. ca un obstacol în calea relaţiilor prieteneşti şi paşnice între naţiuni şi ca un fapt susceptibil să tulbure pacea şi securitatea între popoare. În Declaraţie se arată că discriminarea între oameni pe motive de rasă. Astfel. rezultat al unui îndelungat proces de elaborare. afirmând necesitatea adoptării unor măsuri în domeniul învăţământului. educaţiei şi informaţiei în vederea cunoaşterii şi aplicării principiilor enunţate. dar şi un act de natură să primejduiască relaţiile prieteneşti între popoare. politica întemeiată pe prejudecata superiorităţii rasiale sau pe ura de rasă. prevede chiar în primul său articol că statele vor proteja existenţa şi identitatea minorităţilor „adoptând măsuri 128 . Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale etnice. în special. Declaraţia condamnă orice discriminare. pacea şi securitatea internaţională. Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. religioase şi lingvistice. ca o încălcare a drepturilor omului şi ca un obstacol în calea cooperării internaţionale. Declaraţia Naţiunilor Unite asupra înlăturării oricăror forme de discriminare rasială întărind şi dezvoltând ideile înscrise în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. religioase sau lingvistice este un document cu caracter universal în domeniul drepturilor omului ce reprezintă o nouă etapă în afirmarea preocuparilor în acest domeniu complex şi sensibil. Declaraţia îşi exprimă poziţia faţă de teoria raselor superioare ca fiind falsă din punct de vedere ştiinţific şi o consideră „condamnabilă din punct de vedere moral şi nedreaptă şi periculoasă din punct de vedere social”. Discriminarea este văzută din triplă perspectivă: ca o ofensă adusă demnităţii umane. etnice. culoare sau origine etnică constituie o jignire a demnităţii umame şi trebuie condamnată ca o nerecunoaştere a principiilor Cartei Naţiunilor Unite. cooperarea între naţiuni.activitatea celorlalte instituţii specializate spre adoptarea unor măsuri legislative şi administrative de natură a descuraja orice manifestare discriminatorie. indiferent de temeiul pe care aceasta s-ar fundamenta şi reafirmă principiul egalităţii tuturor oamenilor şi cel al nediscriminării în exercitarea drepturilor. precizează că orice formă de discriminare rasială şi. înseamnă nu numai o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. de culoare sau de origine etnică este o ofensă adusă demnităţii umane şi trebuie condamnată ca o încălcare a principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. ca o încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. ca o violare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale proclamate de Declaraţia Universală a drepturilor omului. art.

Caracterul ilicit al unui tratament discriminatoriu se stabileşte în funcţie de justificarea pe care statele o oferă în cauzele deduse judecăţii. articolul 14 asigură protecţie împotriva unui tratament diferit. religia. În absenţa constatării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. 129 . de statut. limba. Declaraţia ONU privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale reafirmă principiul nediscriminării şi tratamentului egal. economică şi politică. Conform jurisprudenţei Curţii. Curtea se pronunţă asupra existenţei discriminării. ci le sancţionează doar pe cele ilicite. dacă este aplicat fără scop şi justificare rezonabilă unor persoane aflate în situaţii similare. a fost nevoie de cincizeci de ani pentru a introduce prevederea cu referire la interzicerea generală a discriminării în CEDO. se poate concluziona că aceasta nu interizice toate tratamentele diferenţiate. socială. o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. exceptând practicile care ar putea încălca legea naţională sau care sunt contrare standardelor internaţionale. religioase şi lingvistice. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării Drepturile omului. iar nici o dispoziţie a Declaraţiei nu poate fi interpretată ca permiţând activităţi contrare scopurilor şi principiilor Cartei ONU. tradiţiile şi obiceiurile. p. de rasă.14 dacă nu are obiectiv şi justificare rezonabilă.2. Curtea reiterează în fiecare hotărâre că. 3. integritatea teritorială. să-şi practice propria religie. Documentul se referă la persoanele aparţinând minorităţilor naţionale etnice. Din analiza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cu toate acestea. religioasă.legislative corespunzătoare”. Ea prevede obligaţia statelor de a lua măsuri pentru ca minoritaţile să-şi dezvolte cultura. independenţa politică a statelor. în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate în Convenţie. Comisia şi Curtea apreciind asupra acestui caracter obiectiv şi rezonabil al tratamentului diferenţiat precum şi asupra caracterului proporţionalităţii în luarea unor măsuri concrete de către statul respectiv [69. egalitatea şi non-discriminarea sunt elemente-cheie şi preocupări principale ale Consiliului Europei. să participe la viaţa culturală. acestea având dreptul să se bucure de propria cultură.136] Curtea se pronunţă asupra caracterului discriminatoriu bazat pe diverse motive: diferenţe de gender. adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil proporţional între scopul urmărit şi mijloacele folosite. Beneficiul drepturilor stabilite în Declaraţie nu trebuie să afecteze exercitarea de către toate persoanele a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale. cu mare atenţie după o amplă analiză a cauzelor. în vederea promovării respectului pentru drepturile prevăzute în Declaraţie. Această justificare trebuie să fie în viziunea Curţii obiectivă şi rezonabilă. inclusiv egalitatea suverană.

aplicarea regulamentelor de imigrare în Marea Britanie.14 din Convenţie) 2.6.8 coroborat cu art.1 din Protocolul nr.8 coroborat cu art.1 din Protocolul nr. consecinţele juridice ce decurg din interzicerea divorţului în Irlanda pentru un bărbat căsătorit ce doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu o altă femeie. decizia cu privire la custodia copiilor.8.1 coroborat cu art. în Olanda (Van Raatle) art. Vermiere) şi în Austria (Iuze) şi taţilor naturali. aplicarea unui tratament discriminatoriu bărbaţilor în ceea ce priveşte suma care trebuie să o plătească drept alocaţie familiei. 10. în materie de educaţie (art.3 din Protocolul nr.8 şi 14 din Convenţie şi art. statutul juridic al mamelor necăsătorite şi al copiilor născuţi în afără căsătoriei. precum şi realizarea obligaţiilor. 5.2 din Protocolul nr.14 din Convenţie.12. în Irlanda (Keegan). existând şi opinii dizidente care îmbogăţesc jurisprudenţa şi stimulează perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor juridice concepute în vederea respectării principiului egalităţii şi nediscriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor. în Olanda (Kroon şi alţii) şi în Marea Britanie (McMichael) art.8 şi 14 din Convenţie) 3. afaceri referitoare la câteva aspecte ale legislaţiei lingvistice belgiene.9. dreptul de acces la tribunale a unui tată pentru a-şi contesta paternitatea.14 din Convenţie.Y şi Z din Marea Britanie) art.1 coroborat cu art. în Belgia (cazul Marcks. 6.deciziile fiind rezultatul votului. bazată pe religia unuia dintre părinţi.6. modul de desfăşurare a reprezentanţilor pentru Adunarea Regională Flamandă în Belgia (Mathieu-Mohin şi Clerfayt) art. ca şi pentru aceasta şi copilul lor (Johson şi alţii) art.14 din Convenţie.1 şi 8 şi art.8 şi 14 din Convenţie.13 şi 14 din Convenţie. 130 .1.1 din Protocolul nr. ce introduc o diferenţiere în ceea ce priveşte modul de tratare al bărbaţilor şi femeilor (Abdulazis.14 din Convenţie.9 şi 14 din Convenţie. 7. refuzul de a-i recunoaşte unui transexual statutul de tată al unui copil născut de partenera sa în urma inseminării artificiale( X.1 4. în Danemarca (cazul Rasmussen) (art. art. Cazurile aflate pe rolul instanţei europene referitoare la interzicerea oricăror discriminări au avut drept obiect : 1. 8. 9. numele unei perechi căsătorite în Elveţia (Burghartz) art. Cabales şi Balkali) art. în cadrul unei proceduri de divorţ în Austria (Hoffman) şi obligaţia de a plăti o taxă pentru biserica din Suedia (Darby) art.

ulterior completate cu cele două Pacte Internaţionale ale Naţiunilor Unite din 1996. ca efect primordial al celui de-al doilea război mondial”.14 din Convenţie 12.1 din Protocolul nr. intrată în vigoare la Roma în anul 1951. Convenţia este modificată ulterior prin mai multe protocoale [123] care completează lista drepturilor recunoscute şi garantate. nu şi femeilor de a desfăşura muncă de pompier sau. în Germania (Karl Heinz Schimdt) art. naţionalitate. imprescriptibilitatea libertăţii persoanei. temelia justiţiei şi păcii în lume.8 şi 14 din Convenţie coroborat cu art. Convenţia se doreşte a fi un răspuns european la problematica drepturilor omului. ci şi protecţia lor prin sistemul garanţiilor internaţionale care permit controlul internaţional. Convenţia are drept obiectiv nu numai enunţarea drepturilor. fiind considerată un document de mare însemnătate în demersul către o Europă unită. pe motiv că doar cetăţenii austrieci au acest drept (C.4 alin. Convenţia europeană are ca izvor Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 (dar şi proiectul Pactului referitor la drepturile civile şi politice. etc [37]. Austria) art. obligaţia impusă bărbaţilor. constituie un instrument juridic fundamental prin care statele care au ratificat-o se obligă la respectarea drepturilor omului indiferent de deosebiri de gender. 3d coroborat cu art. Convenţia reafirmă unitatea de idealuri a statelor europene care se angajează să recunoască şi să asigure garantarea drepturilor enunţate. cu respectarea tradiţiilor politice.1. Convenţia consacră pe de o parte o serie de drepturi civile şi politice.C. rasă.11.G. Statele membre ale Consiliului Europei reafirmă ataşamentul faţă de valorile şi principiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Convenţia Europeană ca şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactele Internaţionale consacră principii precum: egalitatea în drepturi şi ca demnitate a tuturor oamenilor. etnie. în forma sa din 1949) împreună constituind „primele mari unde de şoc ale cruciadei pentru protecţia drepturilor omului. dar pe de altă parte stabileşte un sistem pentru garantarea respectării acestora. Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. principiul nediscriminării. Spre deosebire de Declaraţie. statut. Principiul 131 . iar „unul din mijloacele de a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. În Preambulul Convenţiei se afirmă că „scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mult mai strânsă între membrii săi”. Ca document regional-european. a libertăţilor. refuzarea acordării unui cetăţean turc din Austria unui avans pentru pensia lui. considerând că respectul libertăţilor fundamentale ale omului reprezintă esenţa oricărui regim politic democratic. în schimb. să plătească o contribuţie. 6.

Convenţia făcând referire şi la drepturi sociale şi la drepturi cu caracter economic [59. religie. promovând egalitatea între femei şi bărbaţi (art. limbă. naştere sau orice altă situaţie”. Concepţia întemeietorilor Comunităţii Europene s-a întemeiat pe un pragmatism prudent [96. p. pe rasă. avere. Aceste tratate. rasă. limbă maternă. drepturile recunoscute şi garantate de Convenţie sunt în mare măsură drepturi civile şi politice. consacră principiul egalităţii. Egalitatea în faţa legii şi protecţia tuturor persoanelor împotriva discriminării este un drept fundamental.4]. Tratatul instituind Comunitatea Europeană. apartenenţa la un stat/naţiune sau la o minoritate naţională. pentru a se bucura de forţa juridică a acestora. de altfel adevărata carte constituţională a Comunităţii Europene.4]. care este esenţial pentru funcţionarea societăţilor democratice. în special. economic al individului uman.11 fost art. origine naţională sau socială. 132 . sex. Tratatele care au pus bazele Comunităţii Europene nu menţionează în mod explicit.5A). drepturile omului. opinii politice sau orice alte opinii. au vizat mai mult persoanele. p. prin întărirea coeziunii economice şi sociale. apartenenţa la o minoritatea naţională. precum şi statutul social. semnat la Lisabona.2). art. în nici una dintre dispoziţiile lor. 13 decembrie 2007. Textul identifică posibilele motive de discriminare: gender. Principala caracteristică a Convenţiei este de a enunţa drepturile ale căror titulari sunt persoane individuale. 14 interzice discriminarea sub orice formă s-ar manifesta statuînd că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată. În cuprinsul Tratatului se precizează că statele membre îşi propun să stabilească între ele o cooperare intensificată care să nu constituie o discriminare şi nici o piedică în calea schimburilor între statele membre şi să nu provoace nici o distorsiune a condiţiilor de concurenţă dintre acestea (art. textul impunând eliminarea discriminării în exercitarea acestora şi instituind un control cu caracter judiciar asupra respectării reglementărilor înscrise în Convenţie. În esenţă.nediscriminării apare expres prevazut în textul Convenţiei. opiniile unei persoane. Aceasta contribuie la atingerea obiectivelor promovării progresului economic şi social al unui nivel crescut de ocupare a forţei de muncă. şi mai târziu principiul nediscriminării atrage tot mai mult atenţia juriştilor care îl formulează în textul tratatelor Uniunii Europene. Comunitatea urmărind să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei în privinţa drepturilor şi libertăţilor menţionate în cuprinsul Tratatului. Principiul egalităţii între oameni. Astfel. culoare. reafirmă principiile Cartei Naţiunilor Unite fixându-şi ca obiectiv fundamental ameliorarea constantă a condiţiilor de viaţă şi de muncă.

religie sau convingeri. după consultarea Comitetului Economic şi Social poate adopa măsuri pentru a asigura aplicarea principiului egalităţii şanselor şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul angajării şi al muncii. în ceea ce priveşte angajarea. 133 . 48). iar referitor la capitaluri şi plăţi. textul Tratatului precizează ca acesta asigură libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii. precizând că această organizare trebuie să excludă orice discriminare între producătorii sau consumatorii Comunităţii (art. Referitor la libera circulaţie a persoanelor. Consiliul. În Partea a III-a intitulată „Politicile Comunităţii”. inclusiv principiul egalităţii remuneraţiilor pentru aceeaşi muncă sau pentru muncă de valoare egală. sub rezerva limitărilor justificate prin motive de ordine publică. în aplicarea prevederilor sale. remuneraţia acordată pentru o muncă plătită pe unitate de timp să fie aceeaşi. Statele membre ale Comunităţii şi-au propus ca obiectiv un nivel înalt al ocupării forţei de muncă. Totodată Consiliului i se dă posibilitatea de a lua măsuri necesare pentru combaterea oricărei discriminări bazate pe sex. ceea ce implică eliminarea. referitor la libera circulaţie a bunurilor. măsurile pe care le poate lua Consiliul nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie deghizată (art. plătită după rezultat. vârstă sau orientare sexuală (art. între lucrătorii statelor membre.13 fost art. un handicap. să fie stabilită pe baza aceleaşi unităţi de măsură. În vederea atingerii obiectivelor prevăzute. 54 fost art. 73 D). pentru acelaşi loc de muncă. remunerarea şi celelalte condiţii de muncă. 39 fost art. a tuturor discriminărilor fondate pe naţionalitate. cu condiţia ca măsurile luate să nu aducă atingere prevederilor prezentului Tratat.Tratatul interzice în mod expres orice discriminare bazată pe naţionalitate. Tratatul precizează că restricţia privind libera prestare a serviciilor nu este eliminată. rasă sau origine etnică. serviciilor şi capitalurilor. faţă distincţie de naţionalitate sau reşedinţă (art. Comunitatea susţine şi promovează egalitatea dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte oportunităţile de pe piaţa muncii şi de a asigura aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între bărbaţi şi femei pentru aceeaşi muncă sau pentru muncă de valoare egală. şi care să fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.40).6A). precum şi competenţa de a adopta orice reglementare în materia nediscriminării. Referitor la servicii. Egalitatea de remunerare fără discriminare bazată pe sex implică remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă. 58 fost art.34 fost art. fiecare stat membru aplică aceste restricţii tuturor prestatorilor de servicii prevăzuţi în cuprinsul Tratatului. Tratatul are în vedere organizarea comună a pieţelor agricole. securitate publică şi sănătate publică (art. 65). ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă prin implementarea unor politici şi acţiuni ale Comunităţii.

prin introducerea articolului 13 în Tratatul Comunităţii Europene. principii care sunt comune statelor membre. reprezentanţilor sexului mai slab reprezentat. în special libertatea. precizând o serie de principii care stau la baza funcţionării construcţiei europene. al democraţiei. a fost adoptat în unanimitate la 17 februarie 1986. în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în Carta socială europeană. precum şi la respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. Tratatul privind Uniunea Europeană consacră Uniunea ca o construcţie bazată pe principiul libertăţii. al respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. F). Şefii de state şi de guverne au convenit să consolideze capacitatea U. 6 fost art. decise fiind să promoveze împreună democraţia. în special principiile democraţiei şi respectarea dreptului şi a drepturilor omului. Tratatul prevede că unul din obiectivele Uniunii este acela de a oferi cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie. conţine prevederi în domeniile drepturilor cetăţenilor. mai ales în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale. printre care menţionează principiu al nediscriminării. Tratatul reafirmă principiile Cartei ONU. Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 şi semnat la 2 octombrie 1997. a revizuit Tratatul de la Roma şi a introdus Piaţa Unică Europeană şi Cooperarea Politică Europeană. de a acţiona în acest domeniu. 130U).E. Textul Actulului Unic European. activitatea comună a statelor membre urmărind şi reprimarea rasismului şi al xenofobiei. Actul Unic European. Politica Comunităţii în domeniul cooperării pentru dezvoltare contribuie la obiectivul general al dezvoltării şi consolidării democraţiei şi statului de drept. Uniunea respectă identitatea naţională a statelor membre. 177 fost art. egalitatea şi justiţia socială (Preambul). [1] continuă tratele institutive ale Comunitţăilor Europene în vederea transformării ansamblului relaţiilor dintre state într-o Uniune Europeană. A intrat în vigoare la 1 mai 1999 şi subliniază principiile de organizare şi funcţionarea Uniunii Europene. care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. care acordă Comunităţii puteri sporite să 134 . toate acestea fiind considerate principii generale ale dreptului comunitar. recunoscute în constituţiile şi legile statelor membre. precum şi a statului de drept (art. bazându-se pe drepturile fundamentale. aşa cum au fost ele garantate de Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale ale statelor membre. Uniunea respectă drepturile fundamentale.neîmpiedicând vreun stat membru să menţină sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să asigure efectiv deplină egalitate între bărbaţi şi femei.

astfel art. 13 completează prevederile existente cu scopul de a combate discriminarea bazată pe caracteristici specifice. solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului. egalităţii. Partea a II-a cuprinde în întregime Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Carta acorda atenţie şi persoanelor în vârstă. Tratatul privind instituirea Constituţiei Europene.discriminarea pe motiv de naţionalitate/cetăţenie [14]. 23 prevede că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie asigurată în toate domeniile. dar şi persoanelor handicapate. vârstă sau orientare sexuală. În Titlul IV intitulat „Viaţa democratică a Uniunii” se consacră principiul egalităţii democratice conform căruia. ştiute fiind cazurile de discriminare pe motivul vârstei (art. inclusiv în materie de angajare. în toate activităţile sale. Principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea de măsuri care prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. democraţiei. 137(fost 118A). handicap. Uniunea respectă principiul egalităţii cetăţenilor săi. art. Carta consacră egalitatea între bărbaţi şi femei. din care s-au dezvoltat valorile universale ale drepturilor inviolabile şi inalienabile ale omului. religioasă şi umanistă a Europei. Uniunea prin Tratatul privind instituirea Consţituţiei Europene promovează progresul ştiinţific şi tehnic. integrarea socială şi profesială şi participarea la viaţa comunităţii (art. cărora le garantează dreptul de a beneficia de măsuri care să le garanteze autonomia. fac parte din dreptul Uniunii ca principii generale. libertăţii şi statului de drept. precum şi faptul că drepturile fundamentale. Textul Constituţiei precizează faptul că Uniunea se întemeiază pe valorile 135 . religie sau convingere. 25). Pornind de la moştenirea culturală. I-9 se prevede că Uniunea recunoaşte drepturile. Aceştia beneficiază de o atenţie egală din partea instituţiilor. Uniunea recunoscând şi respectând drepturile persoanelor vârstnice de a aduce o viaţa demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală. garantate prin Convenţia Europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre. combate excluderea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia socială. 119). origine etnică. 26). Art. 141 (fost. 6).acţioneze pentru combaterea discriminării bazate pe sex.măsuri pentru combaterea excluderii de pe piaţa muncii şi art.discriminarea pe criteriul de sex. egalitatea între femei şi bărbaţi. 12 (fost art. libertăţile şi principiile enunţate în Carta Drepturilor Fundamentale care constituie partea a II-a a prezentei Constituţii. rasială. organelor şi organismelor Uniunii. în particular art. de muncă şi de remuneraţie. În cadrul art.

de securitate şi de justiţie. În consecinţă. din Cartele sociale adoptate de Uniune şi de către Consiliul Europei. Egalitatea între bărbaţi şi femei este ridicată la rang de principiu de drept. libertăţile şi principiile enunţate în textele documentelor juridice. este necesar ca evidenţiindu-le printr-o cartă să fie întărită protecţia drepturilor fundamentale în spiritul evoluţiei societăţii. religioasă şi lingvistică. avere. libertăţii. origini politice sau orice altă opinie. Faptul de a beneficia de aceste drepturi implică responsabilitaţi şi îndatoriri atât de terţi. II-80. respectând diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei. precum şi faţă de comunitatea umană în general şi faţă de generaţiile viitoare. egalităţii şi solidaritaţii în vederea realizării unei uniuni tot mai strânsă. II-81 precizează că „este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex. muncă şi salarizare. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate. a progresului social şi a dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice. handicap. Uniunea se sprijină pe principiul statului de drept. Uniunea îşi propune ca obiectiv promovarea dezvoltării echilibrate şi durabile şi asigurarea liberei circulaţii a persoanelor. vârstă sau orientare sexuală”. intitulat Egalitatea în art. Uniunea contribuie la păstrarea şi dezvoltarea valorilor consacrate în chiar textul său. rasă. precum şi libertate de stabilire. din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. precum şi din Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. În acest scop. iar în art. mărfurilor. precum şi a identităţii naţionale a statelor membre. inclusiv în materie de angajare. Uniunea Europeană recunoaşte drepturile.indivizibile şi universale ale demnităţii umane. culoare. apartenenţă la o minoritate naţională. Constituţia stipulând că „egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile. 136 . Prezenta reglementare constituţională reafirmă drepturile care rezultă din tradiţiile constituţionale şi din obligţiile internaţionale comune statelor membre. În Titlul III al Constituţiei. Constituţia Europei consacră cu titlu de principiu egalitatea tuturor persoanelor în faţă legii. se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate”. serviciilor şi a capitalurilor. naştere. Uniunea Europeană respectă diversitatea culturală. iar pct. 2 se face precizarea că „în domeniul de aplicare a Constituţiei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice.

aşa cum se prevede în art. remunerarea şi alte condiţii de muncă şi angajare este interzisă. origine etnică. 2”. Uniunea Europeană. între lucrătorii statelor membre. Uniunea are ca obligaţie luarea în considerare a cerinţelor legate de lupta împotriva excluderii sociale şi un înalt nivel al educaţiei. precizând că: „legile sau legile-cadru europene pot reglementa interzicerea discriminărilor pe motiv de naţionalitate. În Titlul IV. Textul constituţional comunitar are în vedere posibila discriminare în domeniul derulării relaţiilor comerciale în cadrul Uniunii eventualele interdicţii sau restricţii pe care un stat sau altul al Uniunii le-ar stabili nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre. Uniunea caută să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei. Legile sau legile-cadru europene pot stabili principiile de bază pentru măsurile de încurajare ale Uniunii. Consiliului de Ministri. În ceea ce priveşte. 74 din 4 mai 1999. handicap. religie sau convingeri. recunoscând importanţa acestei problematici sociale şi respectând dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor la care se referă Constituţia. nu toate propunerile preliminare regăsindu-se în textul final. formare profesională şi protecţia sănătăţii. România a semnat Carta la 15 mai 1997 şi a ratificat-o la 7 mai 1999 prin Legea nr. dreptul lucrătorilor europeni de a circula pe teritoriul Uniunii. textul Constituţiei consacră ca principiu nediscriminarea în ceea ce priveşte cetăţenia. Convenţia are valoare juridică. Constituţia consacră dreptul acestora de a circula liber în cadrul Uniunii „orice discriminare pe motiv de naţionalitate. intitulat „Nediscriminarea şi cetăţenia”. rasă. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor. handicap. I-4. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o viaţa demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală şi la persoanele cu dizabilităţi. Carta socială europeană revizuită. Uniunea caută să combată orice discriminare pe motive de sex. vârstă sau orientare sexuală. Pentru toate acţiunile prevăzute de textul constituţional comunitar. 137 . în ce priveşte încadrarea în muncă.O menţiune aparte se face la vârstnici. Constituţia dă statelor membre posibilitatea luării oricăror măsuri de prevenire şi combatere a discriminării pe motive de sex. cu respectarea competenţelor. fiind elaborată prin negocieri şi analize îndelungate în cadrul Consiliului Europei. a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. religie sau convingeri. vârstă sau orientare sexuală. publicată în “Monitorul Oficial” nr. alin. rasă sau origine etnică.

asistenţa socială şi medicală. protecţia împotriva concedierii şi reintegrarea profesională. o educaţie. în ceea ce priveşte orientarea şi formarea profesională. să menţină persoanele handicapate angajate. întrucât cuprinde o parte declarativă (de principii).193 din 4 mai 1999. juridică şi economică. în vederea exercitării efective a acestui drept părţile angajându-se să recunoască acest drept şi să ia măsuri adecvate pentru a asigura şi a promova aplicarea în ceea ce priveşte accesul la angajare. precum şi imigranţii. amendată şi adusă la zi. care afirmă obiectivele politicii sociale ce trebuie urmărite de statelemembre ale Consiliului Europei şi o parte juridică. p. servicii specializate şi de însoţire. în funcţie de natura şi originea handicapului. părţile angajându-se la luarea unor măsuri necesare pentru a furniza persoanelor handicapate o orientare. să încurajeze patronii să angajeze persoane aparţinând acestei categorii defavorizată. Statele părţi trebuie să faciliteze accesul acestor persoane la angajare. drepturile muncitorilor imigranţi). Statele părţi se angajează la respectarea drepturilor pe care Carta le garantează cetăţenilor Europei. fără discriminare în funcţie de sex. precum şi alte prevederi. a doua parte conţine un număr de 19 articole. privind dreptul la muncă. 20 din Cartă consacră dreptul la egalitatea de şanse şi de tratament în materie de angajare şi profesie. inclusiv promovarea. În vederea exercitării dreptului persoanelor vârstnice 138 . dreptul familiei la protecţia socială. recalificarea şi readaptarea profesioanală. drepturi sindicale. negocierea colectivă. o formare profesională. Art. Carta Socială Europeană este un text mixt. Carta socială revizuită regrupează într-un singur text Carta socială din 1961. conceput ca bază pentru o aplicare treptată: prima parte enunţă obiectivul acestui docuemnt juridic. Carta socială europeană revizuită[2] tratează drepturile economice. Carta socială are în vedere şi categorii considerate defavorizate precum vârstnicii şi persoanele cu dizabilităţi. din care fiecare stat parte trebuie să accepte cel puţin 5 (din 7. Carta reprezintă un document foarte complex. cu caracter declarativ. acceptat de statele părţi. În esenţa sa. să favorizeze deplina integrare şi participare la viaţa socială. să asigure ajutoare tehnice. fiind denumită „Carta socială a secolului XXI” [138. indicate expres. considerate ca formând nucleul substanţei Convenţiei. 4 şi urm]. constituind instrumentul european de referinţă în materie de coeziune socială. sociale şi culturale pe plan european. în cadrul Consiliului Europei. astfel încât în total să accepte cel puţin 10 articole sau 45 paragrafe. condiţiile de angajare şi de muncă. evoluţia carierei. securitatea socială. Art. 15 din Cartă consacră dreptul la autonomie al persoanelor handicapate la integrare socială şi la participare în viaţa comunităţii. inclusiv salarizarea. prin care statul care o ratifică îşi asumă o serie de obligaţii.

Sub multiple aspecte. Directiva nr. definite ca acte obligatorii pentru fiecare stat membru destinatar în atingerea scopului pentru care sunt adoptate. Acesta prevede că „respectarea drepturilor recunoscute în prezenta Cartă trebuie asigurată fără deosebire de rasă. publicarea lor în Journal Officiel des Communautes Europeennes având doar o valoare documentară. sănătate. să-şi alegă propriul stil de viaţă şi să ducă o existenţă independentă în mediul lor obişnuit. în esenţa ei. Consacrarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament este realizată şi în acte normative ale Uniunii Europene. dreptul persoanelor în vârstă la protecţie socială (art. Directivele trebuie comunicate fiecărui destinatar. măsuri care să le pună la dispoziţia persoanelor în vârstă servicii de sănătate şi de asistenţă socială (art. Directivele reprezintă acte ale Uniunii Europene constituie atât din recomandări cât şi din directive.3). opinii politice sau orice alte opinii. Principiul nediscriminării apare în mod expres consacrat în Partea a V-a în art.76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 referitoare la punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în privinţa accesului la 139 . dreptul de a lua parte la stabilirea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului muncii (art. limba. E intitulat „Nediscriminarea”. reunind într-un singur text unic. apartenenţa la o minoritate naţională. dreptul salariaţilor la informare şi la consultare (art. religie. sex. Carta este apreciată pozitiv. 27). 1). în realizarea efectivă a acestui drept statele se angajează să adopte acele măsuri concrete care să permită lucrătorilor şanse egale la revenirea în activitatea.la protecţie socială. origine naţională sau socială. nu şi o condiţie de aplicabilitate. Menţiuni speciale faţă de alte documente juridice se referă la lucrătorii cu responsabilităţi familiale cărora le garantează dreptul la egalitate de şanse şi de tratament (art.4). Statele se angajează să adopte măsuri care să le permită persoanelor în vârstă să ducă o viaţă decentă. la sistemul de protecţie socială. la angajare.2). cu forţă juridică obligatorie în materia nediscriminării.83].23). principii generale regăsite disparat într-o multitudine de convenţii ale acestei organizaţii. în cooperare cu organizaţii publice sau private. Un Protocol adiţional la Carta Socială Europeană cuprinde prevederi referitoare la egalitatea de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei (art. este o sinteză a dreptului internaţional al muncii elaborat de OIM. părţile se angajează să adopte măsuri care să promoveze participarea activă a persoanelor vârstnice în societate. naştere sau orice altă situaţie”. prin coroborarea dispoziţiilor Cartei cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii. dar care lasă la atitudinea autoritaţilor naţionale cărora le sunt adresate alegerea formei şi mijloacelor necesare pentru atingerea respectivelor scopuri [103. p.

la formare şi promovare profesională şi la condiţiile de muncă.muncă. Directiva 2000/78/CEE creează cadrul general în favoarea egalităţii de tratament în materie de angajare în muncă-reglementare principală în domeniu. Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea în orice stat membru pe criterii de origine rasială sau etnică în domenii precum angajare. paragf. a unor sancţiuni disuasive şi proporţionale cu prejudiciul suferit de către victima nerespectării principiului egalităţii de tratament. la consacrarea dreptului la reintegrare în vechiul loc de muncă sau într-un echivalent după terminarea concediului de maternitate sau de paternitate. Discriminarea directă este definită în art. 2 modificat prin Directiva nr. exprimat fizic. dreptul unor organizaţii juridice interesate de a sesiza instanţele judecătoreşti în cazul încălcării principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei. asigurăre socială. de perfecţionare. servicii de sănătate şi acces la bunuri şi servicii. la obligaţia statelor membre de a asigura protecţia jurisdicţională a drepturilor stabilite în directivă. care nu este. Actul comunitar se referă şi la condiţiile în care poate fi considerat legitim un tratament diferenţiat. condiţiile de muncă. Directiva 76/207 în art. nu a fost şi nu va fi astfel tratată într-o situaţie comparabilă. umilitor sau ofensator [ Directiva nr.79/7/CEE din 19 februarie se referă la punerea progresistă în aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în materia securitaţii sociale. a hărţuirii şi a hărţuirii sexuale. 2002/73 stabileşte că aplicarea principiului egalităţii de tratament implică absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte bazate pe gen. 3 paragraf 1 al Directivei 76/207. 2. 2002/73 defineşte hărţuirea sexuală ca fiind situaţia în care un comportament nedorit cu conotaţie sexuală. degradant. modificat prin Directiva nr. de formare. instituirea unor organisme naţionale însărcinate cu promovarea principiului egalităţii de tratament. precum şi cele de remunerare. ostil. Textul Directivei precizează 140 .2002/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002. paragraful 2 ca fiind situaţia în care o persoană este tratată într-o manieră mai puţin favorabilă datorită sexului sau decât o altă persoană. accesul la toate tipurile şi la toate nivelurile de orientare profesioanală. modificată prin Directiva nr. în sectoarele public şi privat. Art. are ca obiectiv sau ca efect atingerea demnităţii unei persoane şi îndeosebi de a crea un mediu neintimidant. care se referă şi la definirea discriminării directe. condiţiile de concediere. inclusiv criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare. Textul comunitar face deci referire la un tratament diferenţiat şi defavorizat pentru victima discriminării. 2. Directiva 97/80/CEE stabileşte cadrul general în ceea ce priveşte sarcina probei în cazul discriminării fondată pe sex. a discriminării indirecte. verbal sau nonverbal. la stabilirea de către statele membre. educaţie. în numele victimei.

Carta de la Paris are meritul de a reconsidera dimensiunile colaborării europene în contextul schimbării raporturilor de forţe. urmând apoi securitatea. libertatea europeană.de a 141 . o substanţială analiză a problemelor Europei.trece acum pe primul plan. El efectuează. culturală. iar Recomandarea Comisiei 86/379/CEE se referă la angajarea în muncă a persoanelor cu handicap. Carta de la Paris 1990 este un document de o considerabilă importanţă politică şi juridică. Este demn de semnalat faptul că acest document enunţă de la bun început cadrul fundamental schimbat al desfăşurării actuale a raporturilor dintre statele europene. Noi declarăm că relaţiile noastre se vor întemeia de acum înainte pe respect şi cooperare”. Se afirmă că „identitatea etnică. totodată. handicap. organizaţiile nonguvernamentale. legătura dintre procesul european şi procesele mondiale. prăbuşirii sistemelor totalitare în Europa de răsărit şi trecerii de la economia de piaţă. Decizia 2000/750/CE stabileşte un program de acţiune al Comunităţii pentru combaterea discriminării: 2001-2006. În cadrul direcţiilor şi reorientărilor de viitor. problemele Mediului înconjurător.în trecut „coşul trei”. În Carta de la Paris apar preocupări noi pentru minorităţile naţionale. acestea fiind în mod egal interzise. problemele muncitorilor imigranţi. lingvistică şi religioasă a minorităţilor naţionale va fi protejată. precizându-se că nu se poate reţine o ordine prioritară a criteriilor pe care se pot întemeia actele de discriminare. Recomandarea Comisiei 92/131/CEE se referă la protecţia demnităţii în muncă a femeilor şi bărbaţilor. democraţia şi statul de drept. deşi se reafirmă valoarea celor zece principii ale Actualului final de la Helsinki. iar persoanele aparţinând acestor minorităţi au dreptul de a se exprima liber. unitatea. iar Rezoluţia Consiliului CE 2003/607 (02) are în vedere accesul persoanelor cu handicap la infrastructură şi la activitaţile Culturale. etc. Astfel. cooperarea economică. Rezoluţia Consiliului CE 2003/607 (01) din 5 mai 2003 are în vedere egalitatea de şanse pentru elevii şi studenţii cu handicap în domeniul învăţământului şi al formării profesionale. pe primul plan apare dimensiunea umană a relaţiilor dintre state. problemele Mediteranei. indicând căi şi direcţii în care trebuie acţionat pentru a face posibil triumful marilor valori europene şi în primul rând al principiului respectării drepturilor omului. Marile probleme pe care Carta de la Paris le enunţă sunt: drepturile omului. combatând discriminarea pe criterii de religie sau convingere.că angajarea în muncă şi locul de muncă sunt elemente esenţiale pentru garantarea egalităţii de şanse a tuturor persoanelor. vârstă sau orientare sexuală în domeniul angajării şi exercitării profesiei. problematica drepturilor omului. Carta de la Paris pentru o nouă Europă ierarhizează în mod nou problemele colaborarii europene. cultură. În această ordine de idei este semnificativă constatarea că „era de confruntare şi divizare a Europei a luat sfârşit.

142 . fiind evidentă. inamovibilitatea judecătorilor.decizia legislativă în sensul promovării respectului faţă de valorile drepturilor omului.prezerva şi dezvolta această identitate. promovarea Legii pedepsei cu închisoarea contravenţională cu muncă în folosul comunităţii. fără nici o discriminare şi în condiţiile unei depline egalităţi în faţa legii”. coerentă şi corectă a cetăţeanului nedeprins cu abisurile legale. unde totuşi progresele nu sunt aşa de însemnate. Constituţia României este actul normativ fundamental care statuează supremaţia legii şi care oferă garanţia cea mai puternică în vederea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor [87]. De asemenea. obligate să intervină în situaţii de încălcare a drepturilor sale. astfel încât să le asigure o mai mare compatibilitate a legislaţiei şi practicii în România cu standardele europene în domeniul discriminării. dar şi prin schimbarea legislaţiei deja existente. prin modificarea şi completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului. În capitolul privind orientările viitoare ale procesului CSCE este înscrisă şi formularea că „problemele referitoare la minorităţile naţionale pot fi soluţionate în mod satisfăcător numai într-un cadru politic democratic”. Gravitatea violărilor drepturilor omului obligă însă la o cunoaştere extinsă la nivelul întregii polulaţii.multitudinea actelor normative împietează asupra formării unei imagini de ansamblu. profundă. a normelor imperative în domeniu. 3. în ceea ce priveşte cadrul juridic existent se remarcă actele şi proiectele de acte normative de natură să asigure independenţa justiţiei. Pentru ca ideea enunţată să se concretizeze. ale legislaţiei penale. cele menite să asigure organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate. Sigur.3. Populaţia trebuie să se simtă apărată de instituţiile statului. sesizat cu situaţii de natura celor menţionate. se remarcă amendări succesive a legislaţiei în materia drepturilor civile ale persoanelor. cât şi în ceea ce priveşte transpunerea practică a dispoziţiilor legale în vigoare. Deşi s-au remarcat îmbunatăţiri progresive ale cadrului legal. cele care fundamentează răspunderea ministerială şi accesul la informaţie. Analiza cadrului instituţional din România şi Republica Moldova privind eliminarea discriminării Situaţia drepturilor omului în România a înregistrat în ultimii ani o evoluţie demnă de remarcat atât în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative. să poată fi exercitată prin organele sale cu atribuţii specifice. aşa încât forţa coercitivă a statului. cetăţenii trebuie să cunoască mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor nerespectării dispoziţiilor legale.

principiile exercitării şi separaţiei puterilor. poate. patru capitole. pentru anumite categorii de cetăţeni sunt permise anumite excepţii. la unele prevederi cu caracter general cum ar fi cele privind simbolurile naţionale. Drepturile şi îndatoririle cetăţenilor români sunt. prin situaţia cu totul deosebită pe care o au 143 . Rezultă. inclusiv problemele pe care le ridică extradărea şi expulzarea. deci. În această privinţă este de remarcat prevederea expresă cuprinsă în articolul 16 alineatul 2. cu alte cuvinte prevederile constituţionale care sunt în egală măsură aplicate tuturor drepturilor. cu toate consecinţele lor.iar pe de altă parte. să încalce nestingherit prevederile Constituţiei şi ale altor legi. definitorii pentru modul în care noua Constituţie concepe interpretarea şi traducerea în viaţă a reglementărilor cu caracter umanitar. b) principiul neretroactivităţii legilor. cu menţiunea că în ceea ce priveşte cetăţenii români aflaţi în strainatate nu beneficiază de anumite categorii de drepturi. care dispune că „nimeni nu este mai presus de lege”. c) egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice. pluralismului. a cetăţenilor români aflaţi în străinătate. aceleaşi. În ceea ce priveşte „Dispoziţiile comune” ale Titlului II. limba oficială şi capitala statului. respectiv Capitolul I „Dispoziţii comune”. de către statul român.În Titlul I al Constituţiei României sunt prevăzute principiile generale. anumite persoane. regimul străinilor şi apatrizilor. ideile fundamentale de organizare politică a statului: principiul puterii suverane a poporului. ocupând funcţii importante în stat. Aceasta se explică. libertăţilor şi îndatoririlor. de fapt. în mod practic. sunt de remarcat o serie de dispoziţii esenţiale. evident. Capitolul III „Îndatoririle fundamentale” şi Capitolul IV „Avocatul poporului”. e) cetăţenia româna. înţelegându-se prin aceasta să se pună capăt pentru totdeauna unor practici care au făcut ca în trecut. g) accesul liber la justiţie pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor. d) protecţia. f) relaţia dintre dispozţiile constituţionale şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului. supremaţiei Constituţiei. În rândul acestor dispoziţii sunt enunţate: a) universalitatea drepturilor şi libertăţilor. Capitolul II „Drepturile şi libertăţile fundamentale. egalităţii în drepturi şi îndatoriri a tuturor cetăţenilor fără nici o discriminare. Titlul II cuprinde. că egalitatea cetăţenilor rămâne un principiu universal valabil consacrat de Constituţie.

se bucură de protecţia generală a persoanelor şi averilor sau bunurilor. modificat ulterior prin Legea nr. sexul. şi legile interne. etnia. atât în ceea ce priveşte contractele de muncă individuale.16. p. 4 alin. care are următorul cuprins: „(1)Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. la care România este parte. (2)Dacă există neconcordanţa între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. religia. atât cetăţenii străini cât şi apatrizii (persoanele care nu au nici o cetăţenie) care locuiesc în România. 144 . au prioritate reglementările internaţionale”. Sediul materiei se găseşte în art.cetăţenii români aflaţi în străinătate. titlul intitulat „Drepturile. În ceea ce priveşte regimul străinilor. limba. 16 trebuie coroborat cu art. cât şi în ceaa ce priveşte contractele de muncă colective [23]. trebuie precizat că potrivit articolului 18 din Constituţie. libertăţile. Prin faptul că atât expulzarea cât şi extrădarea se hotărăsc de justiţie. cu Pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. în cadrul art. apartenenţa politică. Constituţia României garantează tuturor cetăţenilor egalitatea de şanse în recunoaşterea şi exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale [39. naţionalitatea. luate la nivelul unor autorităţi administrative. sau cetăţenii români care sunt totodată posesori ai unor paşapoarte străine. Textul constituţional face o singură referire la termenul de discriminare. Textul face referire la principiul nediscriminării ca la unul din principiile statului de drept. ţinând seama de toate elementele concrete şi de argumentele care pledează în favoarea sau împotriva acestor măsuri. sunt excluse de la bun început măsurile arbitrare sau discriminatorii. 2. Art. Justiţia este cea care va hotărâ şi în caz de expulzare.72 din 5 februarie 2003. care precizează criteriile discriminării. principiu la a cărui respectare veghează şi textul Constituţiei. care ar putea viza un străin sau un apatriz. alături de principiul universalităţii drepturilor omului. acestea fiind rasa. Codul muncii adoptat prin Legea nr. averea sau originea socială. O prevedere deosebit de importantă se referea la Tratatele internaţionale privind drepturile omului. 20 din Constituţie. 104-117]. Egalitatea presupune egalitatea în faţa legii şi egalitatea în faţă autorităţilor publice.53/2003 publicatǎ în Monitorul Oficial nr.480/2003 şi prin Legea nr. îndatoririle fundamentale” în cadrul căreia este consacrat principiul egalităţii cetăţenilor în faţă legii şi a autoritaţilor publice „fără privilegii şi fără discriminări”.541/2003 reprezintă legea-cadru în materia raporturilor juridice de muncă.

dar care produc aceleaşi efecte. pe când discriminarea indirectă reprezintă acele acte şi fapte întemeiate în mod aparent pe alte criterii. etnie. Legea prezintă statul de drept. putându-se manifesta sub diferite forme şi în diferite etape ale. unul dintre ele fiind acela că Ministerul Muncii. religie. Solidarităţii Sociale şi Familiei nu are competenţa de a elimina vreunul din actele normative emise de Parlament. Guvern sau ale altor ministere. amendarea dispoziţiilor contrare egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi din contractele colective de muncă. înscriind toate formele unui comportament discriminatoriu în domeniile vieţii sociale. Discriminarea are în vedere în lumina acestui act normativ atât pe salariaţi. din contractele individuale de muncă. În continuare se face distincţie între discriminarea directă şi discriminarea indirectă. funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii”. Legea nr..5) care statuează că „în cadrul relaţiilor de muncă. folosirii sau exercitării unui drept prevăzut în legislaţia muncii. origine socială. capitolul II intitulat „Principii fundamentale” consacră cu titlu de principiu fundamental. atunci când discriminarea se bazează pe criteriul gender. libera dezvoltare a personalităţii umane ca valori supreme pe care statul 145 . drepturile şi libertăţile cetăţenilor. În capitolul 2. demnitatea umană. handicap.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [104] consacră nediscriminarea ca principiu. apartenenţă naţională. secţiunea I denumită „egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie” este consacrat principiul egalităţii de gender în domeniul muncii. Specialiştii consideră că formularea din lege este deficitară pentru mai multe motive. Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat pe motiv de sex. Ordonanţa Guvernului nr.În Titlul I. vârstă. precum şi din statutele profesiunilor independente. rasă. În Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi [88] garantează oportunitaţi egale pentru bărbaţi şi femei. opţiune politică. situaţie sau responsabilitate familială. restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. Discriminarea directă în lumina dispoziţiilor prezentei legi este dată de acte şi fapte care au ca scop sau ca efect neacordarea. democratic şi social. precum şi în ceea ce priveşte eliminarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative contrare egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. caracteristici genetice. apartenenţa sau activitate sindicală este interzisă. din regulamentele de ordine interioară ale unităţilor.principiul nediscriminării (art. dar şi pe angajatori. Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea publică responsabilă cu aplicarea şi controlul reglementărilor din lege în domeniul său de activitate . orientare sexuală.202/2002 se prevede că Ministerul Muncii.

categorie socială. tratament creat de apartenenţa la o rasă. în domeniul muncii. supuse discriminării din partea autorităţilor. Sunt propuse pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare instituirea unor acţiuni afirmative sau adoptarea unor măsuri speciale pentru persoane sau grupuri defavorizate. În art. dar care prin efecte creează dezavantaje. în domeniul politic. la formarea. 2 din prezenta lege defineşte discriminarea ca fiind „orice deosebire. pe bază de rasă. folosinţei sau exercitării. criterii de promovare. Se are în vedere eliminarea discriminării în domenii precum încadrarea în muncă (criterii de selecţie şi recrutare. prin care se garantează accesul fără discriminare la încheierea. 146 . suspendarea. Legea instituie pentru toate aceste manifestări contrare reglementărilor sale sancţiunea contravenţiei. alin. 2 este consacrat principiul nediscriminării în corespondenţă cu principiul egalităţii între cetăţeni şi cu excluderea privilegiilor în exercitarea drepturilor. de servicii de educaţie. vârstei. limbă. religie. naţionalitate. Discriminarea poate apărea sub forma unui comportament activ. un grup sau o comunitate. orientării sexuale. sex sau orientare sexuală. în care sunt prevăzute normele legale referitoare la domenii determinate de activitatea umană. economic. dacă respectiva faptă nu intră sub incidenţa legii penale. numit Dispoziţii speciale cuprinde cinci secţiuni. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. Legea scoate de sub incidenţa faptelor incriminate acele acţiuni ale persoanelor juridice sau instituţiilor de drept privat care constau în crearea unor condiţii de reală egalitate şi care au în vedere grupuri sau persoane defavorizate. defavorizează sau supune unui tratament injust o persoană. la o etnie. social şi cultural sau orice alte domenii ale vieţii publice”. pregătire şi perfecţionare profesională). condiţii oferite de muncă. condiţionarea alegerii profesiei. beneficierea de servicii publice. categorie socială sau la o categorie defavorizată sau datorită convingerilor. articolul încheindu-se cu precizarea că „toate persoanele fizice şi juridice au obligaţia să respecte acest principiu al nediscriminării”.le recunoaşte şi le garantează. apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are drept scop sau drept efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii. modificarea sau încetarea contractului individual de muncă. instituţiilor publice sau private sau a altor instituţii sau organisme private în paralel cu sancţionarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în cuprinsul legii. Secţiunea 1 prezintă drept contravenţii (şi deci sancţionate de lege) condiţionarea participării la o activitate economică. restricţie sau preferinţă. naţionalitate. convingeri. religie. orientare. excludere. în condiţii de egalitate. etnie. Art. Capitolul 2. direct sau pasiv. 6 din lege se referă la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Art. 1.

Este considerată contravenţie şi determinarea părăsirii domiciliului. refuzarea accesului unei persoane sau unui grup la serviciile oferite de hoteluri. teatre. refuzul de a acorda un credit bancar. Textul legii incriminează şi refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană pe motiv că aparţine unui anumit grup religios.perfecţionarea. Contravenţie este considerată şi discriminarea în raport cu remuneraţiile pentru munca depusă pe motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. etnic. rasial sau datorită convingerilor. refuzul de a vinde şi de a închiria un teren sau un imobil cu destinaţie de locuit. de convingerile. pe motive ce ţin de naţionalitate. sex. sunt considerate contravenţii refuzarea asigurării serviciilor publice administrative şi juridice. refuzarea accesului unei persoane la serviciile de sănătate publice. Prin lege se doreşte ca tuturor persoanelor să li se asigure egalitatea de şansă şi de tratament în perioada de consiliere şi de obţinere a unei calificări şi în perioada de ocupare a unui loc de muncă. dacă nu cade sub incidenţa legii penale. exceptând cazurile când se urmăreşte îmbunătăţirea situaţiei unor grupuri defavorizate (situaţie prevazută în art. recomandânduli-se să refuze sprijinirea unor pratici discriminatorii. legiuitorul stabileşte că orice acţiuni constând în ameninţări. serviciile de sănătate şi alte servicii. alin. legea interzice restricţionarea accesului unei persoane sau a unui grup de 147 . bunuri şi facilităţi. vârstei. dreptul la libera alegere a domiciului şi accesul în locurile publice”. Astfel. restaurante. companii de transport. magazine. de naţionalitate. datorită naţionalităţii. rasial. sexului sau orientării sexuale. dacă acestea se petrec pe motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic.4). de apartenenţa la o categorie socială sau defavorizată. rasiale sau sociale a unei zone a ţării sau a unei localităţi este considerată contravenţie. rasial sau religios. deportarea sau îngreunarea condiţiilor de viaţă şi de trai cu scopul de a se ajunge la părăsirea domiciliului. precum şi condiţionarea ocupării unui post de apartenenţa la un grup. constrângeri. religios. Secţiunea a IIa cuprinde alte fapte care sunt considerate de legiuitor contravenţii. precum şi orice comportament care are drept scop mutarea ori alungarea unei persoane sau a unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-un imobil. reconversia şi promovarea profesională. În secţiunea a IVa intitulată „Libertatea de circulaţie. cluburi.2. Referitor la accesul în locuri publice. datorită vârstei. refuzarea acordării unor drepturi sau facilităţi. sexului sau orientării sexuale. refuzul de a încheia orice tip de contract. care au în vedere accesul la serviciile publice şi juridice. persoanelor fizice şi juridice cu atribuţii în selecţia şi repartizarea candidaţilor. discoteci. vârstă. folosirea forţei pentru schimbarea compoziţiei etnice. Principiul nediscriminării trebuie avut în vedere şi atunci când se stabilesc măsuri disciplinare sau se pune în discuţie dreptul unei persoane de a adera la un sindicat sau când se stabilesc condiţiile de muncă.

atunci când un funcţionar public limitează folosinţa sau beneficiul oricăror drepturi ale unei persoane sau intenţia de a crea o situaţie de inferioritate datorită naţionalităţii. (art. umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva unei persoane este contravenţie. Pentru ca principiile afirmate în Constituţie să fie aplicate în practică. art. Legea stabileşte dreptul persoanei lezate printr-un comportament discriminatoriu de a cere despăgubiri (proporţional cu prejudiciul suferit) şi repunerea în situaţia anterioară actului discriminatoriu. degradante.1. Este vorba despre sancţionarea cu până la 5 ani de închisoare a propagandei naţional-şovine sau a incitării la ură rasială sau naţională [21. religios. în special în privinţa măririi numărului criteriilor de discriminare consacrate de Constituţie. având caracter de propagandă naţionalist-şovină. rasial. 3. Contextul legislativ al non-discriminării în România Principiul non-discriminării şi al tratamentului egal este afirmat în legislaţia românească atât în Constituţie. limbă. fără privilegii şi fără discriminare. dacă fapta nu cade sub incidenţa legii penale. apartenenţă la un partid politic sau proprietate iar în articolul 16 se afirmă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. este nevoie de dezvoltarea lor în cadrul legislaţiei generale sau speciale. rasei. sexului sau religiei [21.persoane în locuri publice pe motiv de apartenenţă la un grup etnic. aceste propuneri nu se regăsesc în actuala formă modificată a Constituţiei. sex. pe motiv de sex sau orientare sexuală. Constituţia României consacră în articolul 4 alineatul 2 garantarea egalităţii de tratament între toti cetăţenii.247]. 21). Încă din 1991. de instigare la ură rasială sau naţională şi orice comportament care vizează atingerea demnităţii umane sau crearea unei atmosfere intimidante. origine etnică. religie. reprezentanţi ai societăţii civile au propus modificarea Constituţiei. pe motiv de vârstă sau de naţionalitate.317]. art. Făcând o scurtă incursiune în legile generale observăm că în Codul penal sunt prevăzute o serie de fapte de discriminare condamnate penal. 148 . dar este dezvoltat şi în acte normative cu valoare de lege sau în acte normative inferioare. ostile.3. naţionalitate. Secţiunea a V a stabileşte alte contravenţii având în vedere dreptul la demnitate umană. Cu toate că în cadrul Forumului Constituţional. precizând ca orice comportament manifestat în public. opinie. fără discriminare pe bază de rasă. pe motiv de apartenenţă la o categorie socială sau la o categorie defavorizată. Tot cu închisoarea între 6 luni si 5 ani este sancţionată şi infracţiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei.

în condiţiile în care nu este vorba despre un caz penal. 2 si 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. împreună cu o copie de pe rezoluţia. se trimite de îndată organului în drept sa constate contravenţia. după caz. Ea se poate face fie concomitent cu sesizarea CNCD sau fără a se merge în faţa CNCD. 30 alin. 31/2002 care sancţionează penal diseminarea. Acest lucru face imposibilă sancţionarea penală a persoanelor care fac abuzuri în serviciu împotriva intereselor persoanelor creînd o situaţie de inferioritate unei persoane datorită orientării sexuale. datorită faptului că legea penală nu poate fi interpretată extensiv. reprezentanţi ai CNCD au afirmat că procedura în faţa CNCD este o procedură administrativă prealabil obligatorie şi nu se poate merge în fata instanţei civile fără a o parcurge. vânzarea sau producerea de simboluri fasciste. Atunci când se săvârşesc aceste fapte. în urma cercetărilor penale. se constată de către procuror sau de către instanţă că fapta ar putea constitui contravenţie. actul de sesizare sau de constatare a faptei. Tot în ceea ce priveşte acţiunea civilă. Aşa cum e prevăzut în legea anti-discriminare. 149 . art. este important de ştiut că ea este scutită de taxa judiciară. Alegerea victimei de a merge în faţa instanţei civile se poate face în termenul general de 3 ani. încălcânduse liberul acces la justiţie. Prevederile Codului Civil se aplică şi ele în cazurile de discriminare. acest lucru ar fi contrar Constituţiei. În această situaţie. criteriile pe care se bazează acest comportament sunt mai puţine decât cele prevăzute în Constituţie sau în legislaţia specială antidiscriminare. dar ulterior. de pe hotarârea judecatorească. Deşi în mai multe rânduri. CNCD este competent să soluţioneze faptele de discriminare. Dispoziţiile Codului penal sunt completate cu cele ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. Aceleaşi prevederi generale în materie contravenţională dispun că termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea. a limbii sau a statutului de necetăţean al persoanei respective. conform art. rasiste sau xenofobe. persoana care discriminează pe unul din aceste ultime criterii nu va putea fi sancţionată penal în comparaţie cu funcţionarul public care discriminează pe celelalte criterii prevăzute în Codul penal. În situaţia în care la început se crede că este vorba despre un caz penal. competenţa investigării cazurilor aparţine organelor de cercetare penală. Articolul 21 din Legea 48/2002 dă posibilitatea victimelor discriminării să aleagă calea procesului civil de recuperare a prejudiciilor produse prin fapta de discriminare [22.Dupǎ cum se poate observa.998-999] şi de restabilire a situaţiei anterioare acesteia. ordonanţa sau. sau datorită faptului că aceasta are o disabilitate.

acest afiş era fotografiat. şi înregistrările audio şi video. că s-au făcut afirmaţii discriminatorii sau că era mai calificată decât persoana care a obţinut postul. Legislaţia românească nu s-a armonizat încă la standardele acquis-ului comunitar în materie de probă a faptelor de discriminare. iar fotografiile nu erau admise pentru că nu erau acceptate ca mijloace de probă conform procesului civil. Ceea ce lipseşte legii române în mod deosebit este noţiunea de schimbare a sarcinii probei. adică pot sta în instanţă în nume propriu.Un aspect particular al procedurii în cazurile de discriminare este că atât în faţa instanţelor de judecată. martorii care îl văzuseră nu doreau să depună mărturie. general acceptaţi în procesul civil. Legea 27/2004 de modificare a legii antidiscriminare a adaugat la mijloacele de probă admise pentru dovada unei fapte de discriminare. Schimbarea sarcinii probei nu înseamnă că o persoană afirmă pur şi simplu în faţa instanţei că a fost victima unei fapte de discriminare săvârşite de pârât şi acesta din urmă este obligat să dovedească neproducerea faptei de discriminare. în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. atunci pârâtul este obligat să dovedească faptul că discriminarea nu a avut loc. nu este suficient doar să afirme acest lucru. cât şi în faţa CNCD. pe lângă înscrisuri şi martori. 22 alin. pentru a face alegerea. Schimbarea sarcinii probei presupune că atunci când o persoană a adus în faţa instanţei un minimum de probe care arată fapte din care judecatorul poate prezuma că o discriminare a avut loc. 150 . că a avut în vedere alte motive. În aceasta situaţie angajatorul va fi obligat să dovedească faptul că nu s-a produs o discriminare. În cazul în care acesta nu are o justificare pentru comportamentul său care să nu însemne discriminare. la cererea acesteia din urmă [22 art. nediscriminatorii. Ea trebuie să aducă dovezi că i s-au pus întrebări discriminatorii. Această situaţie nu se va mai repeta începând cu luna martie 2004 când a fost modificată legea. Acest lucru a fost determinat de necesităţile de dovadă apărute din practică – au existat cazuri când pe uşile barurilor se găsea afişul „Interzis rromi”. De exemplu. organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă. o persoană care susţine că a fost discriminată la angajare. Cum vor fi administrate aceste probe însă de către instanţă rămâne de văzut în practica judecatorească. Totodată. Pentru a înţelege ce ar presupune acest concept specific domeniului anti-discriminării este important sa ştim mai întâi ce nu presupune. 1 şi 2 ] Cu privire la mijloacele de probă. atunci instanţa este îndreptaţită să decidă că a avut loc o faptă de discriminare. aceste organizaţii au calitate procesuală activă şi în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice.

Cum se coordonează această procedură cu cea generală. justificată de nevoia îndeplinirii obligaţiilor României faţă de Uniunea Europeană. 151 . art. se va declara sau nu competent de a-l soluţiona? Există de asemenea o serie de prevederi legale care reglementează domenii particulare privind categorii vulnerabile. extinderea criteriilor de discriminare şi la alte criterii neenumerate expres în lege. iniţia o procedură de mediere şi cere angajatorului să rezolve situaţia. am asistat în aceşti ultimi ani la o succesiune de legi. legea româna anti-discriminare sancţionează contravenţional. la informaţie şi cultură. Această ordonanţă a fost aprobată cu modificări de către Parlament în martie 2004 prin Legea nr. Astfel în prezent. datele statistice pentru dovada discriminării indirecte. este important să amintim şi dispoziţiile legale privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi care condamnă discriminarea directă. la servicii de sănătate. Daca procedura de mediere eşuează. Legea prevede un mecanism greoi [82.victima poate intenta acţiune în instanţă pe dreptul muncii sau pe dreptul administrativ. harţuirea pe baza genului. discriminarea în formele: directă. definirea termenului de mediere. Lipsesc încă din legea românească. Sindicatele trebuie să desemneze în fiecare unitate reprezentanţi cu atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei la locul de muncă. 48/2002. În cazul existenţei unui conflict de acest tip. prin Legea nr. În urma modificărilor succesive. disabilitatea – criteriu de discriminare. care vor fi dezvoltate pe parcursul lucrării de faţă. oferind un cadru legislativ adecvat protecţiei împotriva discriminărilor. adaptarea rezonabilă. 77/2003. cu posibilitatea obţinerii de despăgubiri în instanţa civilă. în sensul armonizării legislaţiei interne cu cele două directive europene în domeniul anti-discriminării. deşi sunt impuse prin acquis-ul comunitar noţiunile legate de schimbarea sarcinii probei. Interesant este cum ar proceda CNCD dacă va fi pus în faţa unui caz de acest gen. dar şi victimizarea. În ceea ce priveşte legea specială în domeniul anti-discriminării. indirectă. nu este clarificat în nici o lege. Primul act normativ a fost Ordonanţa Guvernului nr. în procesul decizional. 137/2000 privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. 32] de soluţionare a cazurilor de discriminare pe bază de gen sau de încălcare a egalităţii de şanse. în accesul la educaţie. indirectă. hărţuire. în relaţiile de muncă. corelarea investigaţiei CNCD cu ancheta penală. 27/2004.Pentru că tot suntem în domeniul angajării. Aceasta a fost aprobată cu modificări de către Parlament în 2002. Lege a suferit o modificare în august 2003 prin Ordonanţa Guvernului nr. aceşti reprezentanţi pot primi plângeri. legea existentă la această oră este una care întro măsură considerabilă respectă acquis-ul comunitar în domeniu. în faţa CNCD.

Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr. Concentrându-se asupra implementării principiului egalităţii cetăţenilor şi asupra prevenirii şi sancţionării faptelor de discriminare. 115 alin. astfel: 1. − − − încheierea de protocoale de asistenţă şi colaborare cu autorităţile administraţiei publice crearea şi dezvoltarea unui parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile româneşti în informarea permanentă a cetăţenilor. O scurtă prezentare a instituţiei CNCD din perspectiva actelor normative care o reglementează vom realiza în partea urmatoare. 152 . 1194/2001.4] are în vedere atingerea unor obiective majore. 116 alin. a modificării legislaţiei în domeniul nediscriminării precum şi a practicilor europene în această materie. sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare. al internetului. p. (2)] prin lege organică şi nu prin hotărâre de guvern. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării [113. Prevenirea discriminării: − − organizarea şi derularea unor campanii naţionale de conştientizare a populaţiei cu îmbunătăţirea cadrului legislativ intern în materia nediscriminării prin elaborarea şi privire la egalitatea şanselor şi respectarea drepturilor fiecărui individ. structurate pe trei direcţii de acţiune. (2) si art. prin decizia Prim-ministrului. p. trebuie înfiinţată conform Constituţiei [30 Art. vederea prevenirii discriminării. în subordinea Guvernului. promovarea unor acte normative aliniate la standardele europene şi armonizarea legislaţiei în domeniu cu legislaţiile europene. prin intermediul publicaţiilor. Prima precizare pe care dorim să o facem cu privire la aceste acte normative este că o instituţie precum CNCD .2].Tot cu caracter special de reglementări în domeniul anti-discriminării sunt şi actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei speciale care se ocupă de anti-discriminare în România – Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.organ de specialitate al administraţiei publice centrale (altele decât ministerele). asupra activităţii Consiliului. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organism independent care implementează dispoziţiile legislative privitoare la discriminare [113. Organul deliberativ în domeniul constatării şi sancţionării faptelor de discriminare al Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării este Colegiul Director. modificată în 2002 prin Hotărârea de Guvern nr. 1514/2002. pentru asigurarea prevenirii.

3.G. în exercitarea rolului său de organ deliberativ. deci cauzează un prejudiciu redus. libertăţile şi îndatoririle fundamentale”. Studiu de caz. activitate în domeniul nediscriminării. 153 euroatlantic. instanţa poate dispune retragerea. având prerogativa să exercite un control asupra actelor de guvernământ . Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitatea procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. de către autorităţile emitente. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care. Ombudsman-ul a fost introdusă în Constituţia României după modelul ţărilor scandinave şi al altor state în care există un organ independent. Anexa nr. au dreptul să pretindă despăgubiri. care se referă la “Drepturile. a organelor administraţiei publice care au săvârşit fapte de discriminare. proporţional cu prejudiciul suferit.2 Instituţia Avocatul Poporului. drepturilor omului din alte state. Analiza petiţiilor şi sesizărilor primite şi sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice sau fizice. În funcţie de decizie. se pronunţă asupra petiţiilor şi sesizărilor primite. încalcă în mod repetat prevederile O.Cooperarea internaţională − − − crearea şi dezvoltarea de relaţii bilaterale cu organizaţii similare din spaţiul crearea şi dezvoltarea de relaţii multilaterale cu organizaţii interguvernamentale cu crearea şi dezvoltarea unei colaborari cu organizaţii neguvernamentale din domeniul Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. Sancţionarea actelor de discriminare: discriminării.− dezvoltarea instituţională prin infiinţarea de oficii teritoriale pentru combaterea 2. fizice sau juridice.Titlul II al Constituţiei României. în urma verificării efectuate în teren de către personalul de specialitate al Consiliului. În toate cazurile de discriminare. potrivit dreptului comun. precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. printr-o acţiune discriminatorie. persoanele discriminate. La cerere. Colegiul stabileşte cuantumul amenzilor contravenţionale ce urmează a fi aplicate persoanei. prin hotărâri privind faptele de discriminare supuse analizei. [101]. Sancţiunea contravenţioanală aplicată poate fi contestată conform procedurii din dreptul comun în materia contravenţiilor. Cererea de despăgubire este scutită de taxa judiciară de timbru. . 137/2000. care a săvârşit fapta de discriminare.

unde prevederile legale cu privire la contenciosul administrativ fuseseră considerate suficiente pentru a permite cetăţenilor să declanşeze o procedură având ca scop anularea actelor administative ilegale. Este de remarcat. Textul acestui articol prevede că Avocatul Poporului îşi va exercita atribuţiile atât din oficiu. deocarece nu sunt prevăzute sancţiuni pentru refuzul de a se acorda sprijinul solicitat de Avocatul Poporului. Întrucât activitatea acestuia vizează în mod inevitabil anumite acte sau activităţi prin care drepturile cetăţenilor au fost prejudiciate. se poate admite că unele organe. Această prevedere este de natură a înlătura orice dubii sau suspiciuni cu privire la obiectivitatea acestui înalt demnitar şi a moralităţii sale. Rapoartele pot cuprinde recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură. prevederea menţionată mai sus îi conferă o independenţă. Numirea şi rolul Avocatului Poporului sunt regementate de art. Ar fi de preferabil. pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. însă. în special faţă de organele executive şi de administraţia de stat. ale cărei acte este chemat să le controleze. care au ridicat problema oportunităţii înscrierii în Constituţie a unei asemenea instituţii ce nu avea precedent în tradiţia constituţională română. în mod deliberat vor căuta să întârzie producerea dovezilor. că Avocatul Poporului nu dispune de iniţiativă legislativă. ceea ce ridică valoarea constatărilor Avocatului Poporului la un nivel mai general. de aceea ca textul să fi fost mai tranşant. 58 din legea fundamentală: Avocatul Poporului este numit de Senat. Textul prevede obligaţia prezentării de către Avocatul Poporului a unor rapoarte către Parlament. nici ea. anual sau la cerea acestuia. Pe de altă parte. suficient de clară [101]. cât şi la cererea persoanelor lezate.În ţara noastră. pe o durată de 5 ani. 59 din Constituţia României. Dispoziţia este însă nesatisfăcătoare. pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. expresia „autorităţilor publice” nu este. în sensul instituirii unei obligativităţi generale pentru toate organele statului. introducerea instituţiei Avocatul Poporului a suscitat vii discuţii în rândul specialiştilor. 154 . Raporturile dintre Avocatul Poporului şi Parlament sunt definite de art. Pe de altă parte. din dorinţa de a-şi apăra propria poziţie. de a da răspuns solicitărilor Avocatului Poporului. Cel de al doilea alineat al articolului citat înscrie obligaţia generală a autorităţilor publice să asigure Avocatului Poporului tot sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. Avocatul Poporului nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. sau pot produce acte incomplete. Exercitarea atribuţiilor Avocatului Poporului este reglementată de Constituţie.

ministrul justiţiei va informa neîntârziat pe Preşedintele Senatului asupra reţinerii sau arestării. nimeni neputând obliga Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale. posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului. atât Avocatul Poporului cât şi adjuncţii săi nu pot fi reţinuţi.instituţia Avocatul Poporului fiind independentă faţă de orice autoritate publică. fără încuviinţarea Senatului. Legea mai prevede. în activitatea sa . În cazul infracţiunilor flagrante intenţionate. solicitând autorităţilor sau funcţionarilor adminstraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor. decesul. În ceea ce priveşte incompatibilităţile. urmăreşte rezolvarea lor. Potrivit prevederilor legale. Senatul putând încuviinţa arestarea sau trimiterea în judecată cu votul majorităţii senatorilor [101]. el poate primi 155 . legea prevede că instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice. arestaţi sau trimişi în judecată penală sau contravenţională. precum şi imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile. incompatibilitatea cu alte funcţii publice sau private. legea mai precizează că Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cerea persoanelor vătămate. constatată prin examen medical de specialitate. De asemenea. fiind exceptate numai funcţiile didactice din învăţământul superior. incompatibilităţile prevăzute sunt în egală măsură aplicabile personalului care îndeplineşte funcţii de execuţie de specialitate. Legea mai precizează că în exercitarea atribuţiilor sale Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice. Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege. perchezitionaţi. Pe durata exercitării mandatului. El nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. legea prevede că Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic şi nici nu pot îndeplini o funcţie publică sau privată. Alte situaţii în care mandatul său încetează înainte de termen pot fi demisia. Avocatul Poporului primeşte şi repartizează cereri privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice. repunerea în drepturi a petiţionarilor şi repararea pagubelor.Pentru traducerea în viaţă a prevederilor constituţionale legate de introducerea instituţiei Avocatul Poporului a fost adoptată Legea privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. Dezvoltând prevderile constituţionale. În esenţă.dezvoltând dispoziţiile constituţionale.

În ipoteza în care Avocatul Poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa Ministerului Public sau se află pe rolul unei instanţe judecătoreşti. să se adreseze în orice mod Avocatului Poporului. care îi solicită intervenţia. de asemenea. Avocatul Poporului se va adresa autorităţilor administrative ierarhic superioare. ale unor acte sau fapte administrative. persoanelor care execută pedepse. informaţii. solicitând informaţii şi documente. Dacă constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată.[117. cu obligaţia de a nu divulga sau de a face publice informaţiile sau documentele secrete la care a avut acces. În îndeplinirea atribuţiilor sale. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul în cauză 156 . Cererile adresate Avocatului Poporului sunt scutite de taxa de timbru. poate solicita date suplimentare pentru analiza şi soluţionarea cererilor. Avocatul Poporului are şi dreptul de a face anchete proprii. care sunt datoare să-i comunice în termen de cel mult 45 de zile măsurile luate. Autorităţile în cauză vor lua de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor constatate. Avocatul Poporului emite recomandări.6] În exercitarea atribuţiilor sale. el va cere revocarea actului ilegal şi repararea pagubelor. precum şi ale Curţii Constituţionale. ale Preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. necesare pentru soluţionarea plângerilor ce i-au fost adresate. p. fără nici o restricţie. Avocatul Poporului poate solicita autorităţilor publice. Avocatul Poporului are acces la documente secrete deţinute de autorităţile publice. de Senat sau de Parlament. el sesizează autorităţile administraţiei publice asupra unor ilegalităţi. documente sau acte în legătură cu cererile ce i-au fost adresate. Cererile adresate Avocatului Poporului trebuie să fie formulate în scris. ca şi din partea unor membri ai Parlamentului. ale Preşedintelui României şi Guvernului. care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi nici controlului judecătoresc. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor. va sesiza Procurorul General sau Consiliul Superior al Magistraturii. care. persoane juridice române sau străine de drept privat care acţionează în numele membrilor lor. Nu pot fi luate în considerare plângerile anonime sau cele îndreptate împotriva unor încălcări ale drepturilor cetăţeneşti mai vechi de un an.cereri adresate de organizaţii neguvernamentale. Această obligaţie revine şi unităţilor militare. Cererile vădit nefondate pot fi respinse motivat de către Avocatul Poporului. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile de la data sesizării ilegalităţilor comise. Nu fac obiectul activităţii Avocatului Poporului cererile care se referă la acte emise de Camera Deputaţilor. Prin recomandările emise. în condiţiile legii. totodată fiind semnalate acestora refuzul organelor administrative de a rezolva anumite situaţii ori emiterea tardivă a actelor.Conducerile penitenciarelor trebuie să permită.

lacune în legislaţie şi cazuri grave de corupţie. precum şi referinţe bibliografice. sociale . în termen de cel mult 20 de zile. informarea organismelor publice. Raportul anual vizează activitatea instituţiei pe un an calendaristic şi se înaintează Parlamentului pînă la data de 1 februarie a anului următor. În rândul acestora se cuvine a fi menţionat. al cărui scop este de a asigura o mai bună cunoaştere de către organismele publice. primuluiministru. în special prin aducerea la cunoştinţa acestora a documentelor. Dacă Avocatul Poporului constată. practicilor şi uzanţelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. dă dreptul Avocatului Poporului să se adreseze Parlamentului. instituţiile de drept public şi cele cu caracter neguvernamental care desfăşoară activităţi pe linia drepturilor omului. Institutul Român pentru Drepturile Omului. a organizaţiilor neguvernamentale şi a cetăţenilor. crearea unui Centru de documentare conţinând texte de convenţii internaţionale. preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului. dar şi recomandări privind modificarea legislaţiei sau alte măsuri de natură să asigure ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.aparţine administraţiei publice locale. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. 157 . În realizarea scopurilor sale Instituţia şi-a propus. în primul rând. care vor putea fi făcute publice prin mijloacele de informare în masă. cu prilejul cercetărilor întreprinse. se va adresa Guvernului României. ori de nerespectarea legilor ţării. În conformitate cu prevederile legii. în vederea dezbaterii acestuia în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. persoană juridică de drept public. va prezenta un raport cuprinzând cele constatate. organizarea de programe de formare destinate îndeosebi acelor categorii de persoane care au răspunderi speciale pentru protecţia drepturilor omului. Raportul anual nu se dă publicităţii. organism independent. Neadoptarea de către Guvern. anual sau la cerea acestora. a modului în care drepturile omului sunt garantate în alte ţări. Legea mai precizează că rapoartele întocmite de Avocatul Poporului sunt prezentate în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. legi şi documente. asociaţiile neguvernamentale şi cetăţenii români a problematicii drepturilor omului. studii şi publicaţii referitoare la drepturile omului. În activitatea de promovare a drepturilor omului un rol nu mai puţin important îl au organizaţiile ştiinţifice. iar dacă este vorba de un act sau de un fapt produs de o autoritate a administraţiei publice centrale. Avocatul Poporului se va adresa prefectului. îndeosebi în ţările participante la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa [101]. încă de la înfiinţare. sau. Ele pot conţine informaţii. persoanei care a adresat cererea îi vor fi comunicate rezultatele. după caz.

Guvern. LADO editează lunar un „Buletin Informativ” prin care se prezintă activitatea organizaţiei şi sunt înfăţişate cazurile relevante de încalcare a drepturilor omului. a dezvoltat un Centru de documentare şi informare în domeniul drepturilor omului. a persoanelor lezate în drepturile lor civile. de asemenea organizarea de sondaje de opinie publică pe diferite aspecte. Institutul s-a preocupat. în perioada relativ scurtă de la constitutirea sa. 158 . informează opinia publică din ţară şi din străinătate în legătură cu acţiunile prin care s-au încălcat drepturile omului. sociale şi culturale. Scopul Ligii Apărării Drepturilor Omului este apărarea. Institutul Român pentru Drepturile Omului. publicarea reglementărilor interne. publicarea unui buletin privind drepturile omului şi asigurarea unei largi difuzări a acestuia. Parlament. organizarea unor programe de formare. în vederea asigurării respectării principiilor democratice. LADO propagă idealurile sale prin toate mijloacele pe care le consideră utile. asupra aspectelor care privesc drepturile omului şi proiectele de legi şi alte probleme examinate în parlament. a documentelor. privind protecţia drepturilor omului în România. autorităţi locale. politice. înregistrată ca persoană juridică la Judecatoria Sectorului I Bucureşti [69]. Dintre organizaţiile cu caracter neguvernamental desfăşurând activităţi în domeniul drepturilor omului menţionăm Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO). furnizarea de documentaţii. difuzarea principalelor documente internaţionale privind drepturile omului prin tipărirea unor broşuri. la cerere sau periodic. de informaţii privind eforturile guvernamentale şi neguvernamentale din România pentru a promova şi proteja drepturile omului. care funcţionează în principalele capitale de judeţ. ecologie şi ştiinţe politice. reparării nedreptăţilor şi încetării acţiunilor prin care a fost încălcată ordinea de drept. de efectuarea unor sondaje privind cunoşterea drepturilor omului. o laborioasă activitate. înfiinţată la 1 ianuarie 1990. prin toate mijloacele legale. statutul de Biblioteca depozitară a Consiliului Europei pentru domeniile: drepturile omului. totodată.furnizarea.IRDO a desfăşurat. la cererea comisiilor Parlamentului. LADO îşi desfăşoară activitatea pe baza unor programe şi anume: dezvoltarea unei relaţii naţionale de observatori. care a dobândit. desfăşurarea unor seminarii şi simpozioane. concretizată în iniţierea de cercetări privind diversele aspecte ale promovării şi respectării drepturilor omului în România şi pe plan internaţional. Totodată. cultură. economice. educaţie. intervenind pe lângă conducerea Statului. practicilor şi uzanţelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. de la 1 ianuarie 1993. organizaţie neguvernamentală. şi .

SIRDO a desfăşurat o bogată activitate . asistenţă juridică pentru refugiaţi. Unii dintre activiştii APADOR-CH fac parte din conducerea organizaţiilor sau a revistelor de specialitate internaţionale. dialoguri şi activităţi de cercetare în domeniul drepturilor omului. APADOR-CH este cunoscută mai ales sub numele său prescurtat: Comitetul Helsinki Român.Comitetul Helsinki [101]. în cadrul căreia se acordă săptămânal consultaţii juridice gratuite. care constă în organizarea de mese rotunde în toate centrele importante ale ţării. Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului (SIRDO) reprezintă o altă organizaţie neguvernamentală care desfăşoară o activitate în domeniul drepturilor omului [101].Un program special al LADO îl constituie Caravana. organizând 159 . organizat în sistem HURIDOCS. Ea a mai efectuat de altfel. Organizaţia are contacte în zonele de decizie socială şi politică. realizând primul manual şcolar pentru drepturile omului. popularizarea documentelor internaţionale de profil. SIRDO are drept scop protejarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. asistenţă juridică. De la înfiinţare. APADOR-CH desfăşoară o activitate curentă de monitorizare a situaţiei drepturilor omului în România.C. În decursul existenţei sale. care cuprinde un centru de documentare bogat. având ca scop sensibilizarea autorităţilor locale la problematica drepturilor omului.B. încurajând contribuţia cetăţeanului la promovarea şi protejarea drepturilor omului. Potrivit statutului său. informarea corectă cu privire la tratatele şi convenţiile internaţionale în materie. constituită în inauarie 1990. a studiat problemele adaptării sistemului penal român la standardele internaţionale. desfăşurând propriile investigaţii în cazurile de violare a drepturilor omului care îi sunt semnalate. investigaţii şi în Republica Moldova. O altă organizaţie neguvernamentală cunoscută prin preocupările sale în domeniul drepturilor omului este Asociaţia pentru apărarea drepturilor în România. transparenţa legislativă şi promovarea drepturilor omului prin legislaţie (analiză şi propuneri legislative). De asemenea. În cadrul APADOR-CH a fost creat Centrul pentru drepturile omului. se realizează mese rotunde. soluţionarea la faţa locului a unor cazuri speciale cu sprijinul factorilor de decizie. între membrii săi se numără jurişti foarte cunoscuţi. intitulat „A. Din 1992 organizaţia derulează programe cum ar fi: supravegherea abuzurilor poliţiei. De asemenea.-ul drepturilor omului”. iar informaţiile culese şi concluziile sale se bucură de credibilitate. situaţia minorităţilor. Patru personalităţi ale APADOR-CH au primit premii internaţionale pentru activitatea lor în domeniul drepturilor omului.

financiar-economic.O. publicaţii. . 1484–XIII din 5 februarie 1998.M) contribuie la respectarea şi promovarea drepturilor omului în Republica Moldova. Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova este o organizaţie non-guvernamentală. contribuirea la modificarea şi adaptarea legislaţiei naţionale la instrumentele juridice internaţionale.D. monitorizare a procesului electoral (observarea alegerilor şi monitorizarea comportamentului mass-media).O.în 1993 un seminar internaţional cu participarea unor experţi internaţionali. umanitară şi neafiliată politic. independentă. organizaţie neguvernamentală internaţională.D. care a reprezentat una din etapele programului PHARE. precum şi în alte domenii.A. alte pacte internaţionale la care Moldova este parte. monitorizarea respectării drepturilor social-economice (rapoarte şi studii de caz). utilizând toate căile legale şi desfăşurând activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (emisiuni radio / TV. desfăşurată în colaborare cu Penal Reform International. seminarii. este o instituţie naţională independentă. Principalele responsabilităţi ale CPDOM sunt: examinarea plîngerilor de încălcare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor. consultanţă juridică pentru categoriile socialmente defavorizate.A.O. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova (L. Seminarul s-a soldat cu importante concluzii şi propuneri legate de activitatea organelor de justitie şi a parchetului. contribuie la educaţia şi informarea juridică a populaţiei. fondată. informaţional. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Republica Moldova (L. non-profit pentru drepturile omului. Printre alte activităţi desfăşurate de SIRDO trebuie menţionate cele legate de fenomenul de imigraţie şi statutul de refugiat. în anul 1990.M). juridic. 1349–XIII din 17 octombrie 1997) şi Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. În activitatea sa CPDOM respectă Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova. care activează în conformitate cu Legea cu privire la avocaţii parlamentari (nr. SIRDO a organizat anchete extrajudiciare în legatură cu anumite cazuri de încălcări ale drepturilor omului. CPDOM constă din avocaţii parlamentari şi personal auxiliar. implicându-se în soluţionarea acestora. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (C. care acordă asistenţă în activitatea avocaţilor parlamentari pe plan organizaţional. cursuri de instruire).D.M) este o organizaţie obştească neguvernamentală. ce urmăreşte beneficiul public şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.P. abrogarea articolului 2000 din Codul Penal şi resocializarea delicvenţilor.Comitetul Helsinki monitorizează respectarea angajamentelor în domeniul drepturilor 160 . precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

sprijinirea intereselor publice şi acţionarea în justiţie în susţinerea acestora. ONU.Dispoziţia constituţionalǎ despre prioritatea reglementǎrilor internaţionale privind drepturile omului are incidenţǎ asupra legilor şi asupra altor acte normative interne [124.69]. se recurge la revizuirea Constituţiei. înainte de intrarea în vigoare a tratatului. egalităţii şi non-discriminării. instanţele de judecatǎ.4 alin. OSCE. Legiuitorul are obligaţia de a verifica concordanţa dispoziţiilor proiectelor de legi cu normele tratatelor internaţionale [74]. în special prin semnarea Planului de Acţiuni „Republica Moldova – Uniunea Europeanǎ”. deoarece. Aderând la Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. rapoartele detaliate ale Comitetului Helsinki cu privire la subiecte specifice şi la situaţia generală privind respectarea drepturilor omului în Moldova sunt solicitate şi servesc drept sursă demnă de informare pentru un şir de entităţi specializate. a cadrului legal şi a practicilor de aplicare a acestora. Cercetările. Republica Moldova nu a adoptat o lege specială asupra discriminǎrii.omului asumate de către Republica Moldova în faţa OSCE. rezultatele acestora sunt bazate în exclusivitate pe surse şi contribuţii autentice. dar nu şi asupra normelor constituţionale.8 din Constituţia Republicii Moldova. inclusiv cele ce fac parte din Consiliul Europei.. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. ONU etc. Mai mult decât atât.Activitatea Comitetului se călăuzeşte de acceptarea şi perceperea valorilor universale superioare a drepturilor şi libertăţilor individuale. p. pot aplica direct dreptul internaţional cu privire la drepturile omului la care statul este parte [8]. adică inclusiv în domeniul prevenirii şi combaterii discriminǎrilor. documentările. potrivit art. referitor la evoluţiile şi îngrijorările în domeniul drepturilor omului. în virtutea principiului dreptului internaţional privind îndeplinirea de 161 . în cazul în care existǎ neconcordanţe între dreptul internaţional şi cel naţional în materia drepturilor omului. dacǎ un tratat internaţional conţine dispoziţii contrare prevederilor constituţionale. protecţia şi promovarea drepturilor omului prin expertizarea independentă a drepturilor omului.(2) şi art. Republica Moldova şi-a asumat obligaţiile primordiale de a respecta demnitatea.(2) din Constituţie.8 alin. indigene având ca informaţie primară realităţile şi situaţiile concrete din Republica Moldova. Consiliului Europei. sporirea gradului de conştientizare în rândurile unor grupuri specifice şi a publicului larg. atunci. în conformitate cu prevederile art. Această stare de lucruri contravine angajamentelor internaţionale asumate de ţara noastrǎ. normele respective fiind dispersate în multiple acte normative. drepturile omului şi de a asigura nondiscriminarea în raport cu fiecare persoană ce se află sub jurisdicţia sa. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertǎţilor Fundamentale etc. justiţiei sociale. Normele internaţionale în domeniul drepturilor omului au prioritate doar asupra legilor interne. Comitetul pledează pentru respectarea.

Pentru a exclude contradicţiile între Constituţie şi legislaţia Uniunii Europene în domeniul eliminǎrii discriminărilor. precum şi informarea publicului asupra actelor normative ce combat discriminarea. având drept scop combaterea discriminǎrii în toate domeniile vieţii şi conţinând dispoziţii referitoare la repararea prejudiciilor aduse victimelor şi sancţionarea celor vinovaţi.8]. deoarece: a) majoritatea actelor stipuleazǎ egalitatea în faţa legii a cetǎţenilor. deoarece recunoaştem cǎ Republica Moldova a întreprins diverse acţiuni cu caracter legislativ în vederea combaterii discriminǎrii. p. este necesar sǎ fie dezvoltat şi perfecţionat cadrul legal al Republicii Moldova. Respectarea cadrului legal al Republicii Moldova ar permite în mare parte realizarea articolului 16 din Constituţie.76].către stat a angajamentelor internaţionale. d) nu a fost adoptat un act normativ care ar codifica toate prevederile referitoare la eliminarea tuturor formelor de discriminare. Pentru ca principiul egalitǎţii şi principiul non-discriminǎrii sǎ fie aplicate în practicǎ. autoritǎţile statale trebuie sǎ încurajeze populaţia sǎ atace în justiţie persoanele care se fac vinovate de discriminare. Realizarea controlului constitutionalitǎţii tratatului ar contrazice principiul internaţional privind exercitarea tratatelor cu bună-credinţǎ [124. considerǎm cǎ organele statale trebuie sǎ asigure aplicarea corecta a dispoziţiilor legislaţiei penale. administrativǎ şi civilǎ. cum ar fi statuarea principiului egalitǎţii (după cum am arătat mai sus) în legislaţia penală. Susţinem parţial opinia avocaţilor parlamentari [65. sistemul legislativ. asigurând corespunderea acestora cu standardele UE. De asemenea. Cadrul normativ naţional conţine prevederi inserate în diferite acte legislative referitoare la principiul egalitǎţii. p. Însǎ transpunerea acestui principiu în viaţǎ este foarte dificilǎ. c) nu existǎ un mecanism viabil de supraveghere a implementǎrii prevederilor legale cu privire la non-discriminare şi de sancţionare a persoanelor vinovate. civile şi administrative referitoare la interzicerea discriminǎrii. pe când o sintagmă mai potrivitǎ ar fi „ a tuturor persoanelor” şi indicǎ o listǎ incompletǎ a criteriilor de discriminare. Republica Moldova trebuie sǎ modifice Constituţia. e) populaţia este informatǎ insuficient asupra actelor normative cu privire la nondiscriminare etc. conform cǎreia consfinţirea principiului egalitǎţii într-o serie de acte legislative denotǎ faptul cǎ Republica Moldova acordǎ o atenţie sporitǎ îndeplinirii obligaţiilor asumate prin ratificarea actelor internaţionale cu privire la drepturile omului. b) codurile de procedură penalǎ şi civilǎ nu prevǎd informarea publicului asupra hotarârilor judecatoreşti prin care se sancţioneazǎ discriminarea. Întrucât în Republica Moldova nu existǎ un act normativ exhaustiv. În opinia noastră. considerǎm oportun a propune legislativului sǎ adopte Legea cu privire la non-discriminare. 162 .

Procesul european este. va fi nevoie ca viziunea 163 . sau pentru ca ele să nu genereze fenomene nocive de felul celor rezultate din încrucişarea culturii (identităţii) de clan. deci. ci o încercare vitală menită a oferi o securitate durabilă pentru ambele jumătăţi ale Europei. UE este cu mult mai îndreptăţită să se gândească la pericolul ca identitatea sa să se modifice în urma acţiunii de extindere. în situaţia de a constata nu doar că nu îşi poate consacra identitatea ca atare în jumatatea estică a continentului. în Corsica. aşadar. Capacitatea de efort se referă la mobilizarea resurselor economico-financiare apte a consolida unitatea politică prin echilibrarea dezvoltării sub-regionale în interiorul ei şi prin lichidarea diferenţelor economico-sociale dintre naţiunile europene care ar intra în componenţa Europei Unite. integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel continental. în măsură să conjuge securitatea prin integrare cu securitatea prin dezvoltare. În fapt nu va mai fi vorba despre o Uniune mai mare.în Sicilia. inevitabil. deşi securitatea sa. Problema este că în prezent UE nu are capacitatea nici de voinţă şi nici de efort spre a-şi impune modelul în afara frontierelor sale. în fapt. ci şi că tăria defensivei sale împotriva invaziei cu care o ameninţă actuala dezordine orientală este depăşita de forţa de atracţie a standardelor sale de viaţă. ci despre o altă Uniune. o chestiune de putere şi de cultură.2 Integrarea europeană Construcţia unei Europe Unite nu este un exerciţiu de fantezie. În discuţie nu este extinderea UE. precum şi în Orientul Apropiat şi Asia Centrală). Privit din acest unghi de vedere aquis-ul comunitar este. în Ţara Bascilor. Principala cale spre stabilizarea securităţii este folosirea puterii pentru exportul propriului model de viaţă. Cine are puterea să transfere altora propria paradigmă cultural-identitară îşi măreşte puterea necesară spre consolidarea securităţii proprii. într-o lume aflată în plin proces de globalizare. pentru ca întâlnirea Vestului cu Estul şi sinteza lor în cadrul procesului de integrare europeană să nu conducă la convulsii. UE va fi. un aquis identitar. cu cultura (identitatea) statului-naţiune. în unele părţi ale lumii şi chiar în Europa (în Balcani în special în Kosovo şi Macedonia. la anarhie şi instabilitate.3.3. cere mai mult ca oricând o astfel de extindere. Capacitatea de voinţă ar implica renunţarea la confortul actual şi la sentimentul de superioritate care caracterizează Europa Occidentală spre a face din integrarea europeană un proces preponderent politic menit să conducă spre o entitate continentală dotată cu o structură de instituţii politice unitară. bazată pe un set unic de valori şi pe instituţii compatibile. ci unificarea Europei. Nefiind. Cu alte cuvinte este vorba despre construirea unei identităţi comune a Marii Europe.

trebuie să fie astfel concepute încât să respecte ierarhia respectivă. Aparent paradoxal. iar apoi apărarea şi administarea teritoriului. Pentru moment se pare ca Europa Centrală şi Orientală este mai dispusă la aceasta. după care urmează protecţia stabilităţii. b) caracterul unitar al organizării şi controlului unui teritoriu este garantat nu de declaraţii politice (fie ele chiar ridicate la rang de lege). ca şi cele pe care ele le exercită în raporturile cu cetăţenii. Drepturile acordate. ci unul de sinteză identitară. teritoriul (asupra căruia se exercită prerogativele aferente suveranităţii). trebuie să se pregatească la a pierde teritorii). în legatură cu drepturile ce-i sunt recunoscute şi pe care le poate exercita efectiv.asupra Europei unite de mâine să fie dezvoltată în comun de către toţi europenii. În lumina celor de mai sus. Ea exprimă ordinea importanţei componentelor ecuaţiei într-o concepţie democratică modernă. c) posibilitatea ca statul care nu dă drepturi.Aceasta trebuie să se reflecte în construcţia sistemului subsidiarităţii naţionale menit a integra interesele în concurs şi a stabili principiile care îndrumă alegerea între ele. Impactul cultural al unificării Europei trebuie acceptat şi asumat de toţi participanţii la proces. drepturile (ce sunt recunoscute omului şi comunităţii pe teritoriul şi în legatură cu teritoriul pe care trăiesc). legătura dintre elementele componente ale ecuaţiei politice date spre rezolvare statelor poate fi exprimată prin următoarele principii: a) viaţa omului/fericirea omului este valoarea primordială care depăşeşte în importanţă capacitatea de a controla/administra un teritoriu. Statele moderne au de rezolvat o ecuaţie complexă (de fapt. comunitatea (ca grupare reală. Aceasta ridică problema suveranităţii ca şi aceea a integrării sistemului subsidiarităţii naţionale într-un sistem 164 . UE nu poate fi unica responsabilă pentru derularea procesului european. adică prin includerea în calcul a componenţei suprastatale. deopotrivă din Apus şi din Răsărit. dă (pierde/cedează) teritorii (adică statul care nu este gata să recunoască anumite drepturi persoanei umane spre a-i determina satisfacţia. interese. recunoscute şi protejate de state. un sistem de ecuaţii cu mai multe necunoscute) în care intră următoarele componente principale: omul (ca valoare supremă şi măsura tuturor lucrurilor). identităţii şi prosperităţii comunităţilor. concretă de oameni ce se simt legaţi între ei printr-o identitate comună circumscrisă de tradiţii. Iar acest proces nu poate şi nu trebuie să fie unul de transfer identitar. ci de satisfacţia populaţiei/comunităţii care locuieşte acel teritoriu. eventual cultură similară). În cadrul unei asemenea concepţii omul (fiinţa umană) şi fericirea sa sunt principala raţiune de a fi a statelor. mod de viaţă. Ordinea enumerarii nu este întâmplătoare. ecuaţia schiţată mai sus ar putea fi rezolvată mai uşor prin complicarea ei.

Ea îşi pierde însă caracterul mitic-metafizic. ca mecanism care fondează Uniunea Europeană. suveranitatea statelor-membre va fi un etaj între alte etaje. suveranitatea statelor are un sens. în funcţie de competenţele pe care. În acest sens putem spune că formula de „suveranitatea limitată cu care ar rămâne statele naţionale în urma procesului de integrare europeană. de la cel inferior al suveranităţii locale până la etajul însuşi al suveranităţii Federaţiei Europene. Numai un concept suficient de relativizat poate pilota problema suveranităţii.conform principiului subsidiarităţii.al subsidiarităţii globale. pentru a gândi suveranitatea unui stat în raport cu o organizaţie inter ori supraguvernamentală: acel set de competenţe ale statelor-membre definite în raport cu dreptul comunitar. propunerea lui Jean Tuscoz. ca şi extinderea considerabilă a normelor care descriu obligaţiile ori angajamentele naţionale faţă de comunitatea internaţională. Suveranitatea statelor se construieste. care descrie suveranitatea drept ansamblul de competenţe ale statelor reglementate de dreptul internaţional. în acest context. Am invoca. Desigur. clasica evaluare a suveranităţii. art 3b): În domenii care nu ţin de competenţa sa exclusivă. prelungire până astăzi a unei viziuni hegeliene şi fichtiene. numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii propuse nu pot fi atinse suficient de statele-membre şi de aceea. datorită amplorii sau efectelor acţiunii propuse. Să invocăm conţinutul acestui principiu. sau chiar aceea de transfer de suveranitate către 165 .şi în sensul în care este relativizată. Este evident că rămâne doar un pas de făcut. pentru a căpăta o dimensiune practică şi contextuală. Dar ea este relativă la competenţele federaţiei. Comunitatea va acţiona în concordanţă cu principiul subsidiarităţii. că principiul subsidiarităţii nu este decât un complement al principiului suveranităţii şi nu împotriva lui. Având în vedere universalitatea principiului subsidiarităţii. într-o federaţie europeană. ea ar putea fi şi mai bine îndeplinită de către Comunitate. Iar conţinutul suveranităţii se construieşte conform schemei pe care o impune o concepţie inteligentă a aplicării principiului subsidiarităţii. Un fruct al acestei perspective este imediata conexiune care se poate face cu principiul subsidiarităţii. la rândul ei relativă la ansamblul de competenţe pe care i le rezervă dreptul internaţional. Vedem de aici. Deci. Având în vedere extraordinara interdependenţă practică a nivelului naţional cu cel internaţional. arată asemenea scheletului unui dinozaur. tot firesc au de ce să le delege la nivelul Uniunii. ca manifestare neîngrădită a deciziei în treburile interne şi externe. nimic dramatic. aşa cum apare el în Tratatul de la Maastricht (Titlul II. a gândi suveranitatea statelor membre ale unei eventuale viitoare federaţii europene. Construcţia suveranităţii statelor membre ale federaţiei va fi esenţialmente problema pratică a aplicării principiului subsidiarităţii. Suveranitatea statelor se va actualiza în timp.

realitatea practica a statului naţional. pe de altă parte. Bulgaria) până la tragedia fostei Iugoslavii. iar acestea includ principiile egalităţii şi nondiscriminării. Societăţile de astăzi trăiesc sub tensiunea celor două determinări care sunt. cu un concept abstract de societate în care solidaritatea comunitară ar avea la bază. în defavoarea minorităţilor culturale. Ea reflectă nu numai faptul că statele actuale s-au format (în marea majoritate istoric). prin care s-au codificat drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare. suveranitatea nici nu se limitează şi nici nu se transmite ci exerciţiul ei se reorganizează ţinând seama de datele obiective ale lumii înconjuratoare.structuri supranaţionale. pentru a mări eficienţa demersului politic spre satisfacţia deţinătorului primordial de putere şi a celui care este sursă originară a puterii: cetăţeanul. pe de o parte norma dreptului internaţional şi. atunci popoarele formate din cetăţeni liberi şi egali între ei. Federalizarea Europei sugerează dezirabilitatea descentralizării autorităţii politice la nivelul acceptabil. se bucură astăzi de dreptul la autodeterminare. nu sunt cu totul corecte. Dar. Statele în care principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să acorde norma de drept cu realitatea practică a ascendenţei culturii majoritare. cu atât mai mult în cazul modelelor negative. atât în cadrul fiecărui stat în parte cât şi în cadrul UE. Această diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional. şi în cazul modelelor bune. ca manifestare a etosului naţional. ci şi faptul pratic că. evident. dar tot ele par să indice că a presa descentralizarea până la punctul unde statele existente. se dezmembrează. drept urmare. De fapt. patriostismul constituţional în sensul lui Habermas. pe de o parte se determină o anumită majoritate naţională şi anumite minorităţi. În măsura în care dreptul internaţional postbelic garantează la nivel de principiu drepturile şi libertăţile individuale. Norma dreptului internaţional lucrează. ar putea fi grav. Realitatea este. se stabileşte o jurisdicţie a unor autorităţi publice obligate să preserveze principiile unui stat civic. cumva. pe de altă parte. 166 . în special cele multinaţionale. Frontiera statelor naţionale actuale decupează un teritoriu prin care. limba şi cultura majorităţii asigură acesteia un ascendent în raport cu celelalte identităţi etno-culturale. diferită. Dintr-o atare perspectivă Europa Unită a viitorului va fi Europa cetăţenilor liberi şi a comunităţilor culturale tolerante. Slovacia. Dezechilibrul dintre ele a generat în restul Europei reale probleme inter-etnice (în ţări precum România. Echilibrul dintre aceste două tipuri de determinaţii este păstrat la un nivel decent în practic toate statelemembre ale Uniunii Europene actuale.

Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor. ci şi la transformările rapide prin care trece lumea de astăzi. desigur. schimbările climatice. înscrise în tratate. în acelaşi timp. În 50 de ani. să dispună de instrumente eficiente şi coerente. „prezentul tratat intră în vigoare la 1 ianuarie 2009 cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse. aici şi acum.în care cetăţenia este chemată să statueze egalitatea abstractă a locuitorilor. mai mult ca niciodată. la fel ca întreaga lume. la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European. Astfel. Statele membre nu mai sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme fără frontiere. presupune a şti să ne proiectăm toate valorile noastre în circuitul mondial de valori. Înainte de a putea intra în vigoare.tensiunea între egalitatea de principiu a cetăţenilor statului naţional. A fi eurofil. economice şi sociale şi dorind. trebuie revizuite. Prin urmare. Ţinând cont de evoluţiile politice. Europa s-a schimbat. la altă scară. Valorile nu au frontiere. Europa secolului al XXI-lea se confruntă cu o serie de provocări: mondializarea economiei. Acesta este obiectivul tratatului semnat la Lisabona. evoluţia demografică. Tratatul de la Lisabona va permite adaptarea instituţiilor europene şi a metodelor lor de lucru. precum şi consolidarea legitimităţii democratice a Uniunii şi a valorilor sale fundamentale. iar frontierele nu vor mai avea valori (geografice) de aparat în viitoarea Europă Unită. conform propriilor reguli constituţionale.Conform articolului 6 din Tratatul de la Lisabona. Europa trebuie să facă faţă unor noi provocări. şefii de stat şi de guvern au decis asupra unor noi reguli referitoare la amploarea şi modalităţile acţiunii viitoare a Uniunii. plecând de la procentul de europenism pe care ni-l conferă originalitatea mentalului nostru colectiv. la 13 decembrie 2007. americanocentrism. Iar dacă globalizarea se va dovedi sens ireversibil al societăţii umane. aprovizionarea cu energie sau noile ameninţări la adresa securităţii. adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni recent extinse de la 15 la 27 de state membre. Europa trebuie să se modernizeze. Tratatul de la Lisabona este rezultatul negocierilor între statele membre. într-o lume globalizată în evoluţie constantă. între condiţia de cetaţean al lumii şi cetaţean al unui stat anume. este necesar un efort colectiv la nivel european. sau în prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului de ratificare de către statul semnatar care îndeplineşte 167 . din metisajul reuşit al interculturălităţii Europei.şi etosul majorităţii se păstrează. regulile convieţuirii. acest tratat va trebui să fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre. niponocentrism şi sinocentrism ar putea avea ceva de învăţat. Metisajul dintre noul europocentrism. reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale. Astăzi. să răspundă aspiraţiilor europenilor. cetăţenia europeană nu poate fi evitată.

Curtea de Justiţie va garanta aplicarea corectă a Cartei. Rămâne de văzut. şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre au semnat noul tratat. 168 . Aceleaşi obligaţii revin statelor membre atunci când pun în aplicare legislaţia Uniunii. considerată un adevărat catalog de drepturi de care toţi cetăţenii Uniunii trebuie să beneficieze în raport cu instituţiile Uniunii şi cu garanţiile obligatorii din punct de vedere juridic ale legislaţiei comunitare. provocărilor lumii contemporane. Includerea Cartei nu modifică atribuţiile Uniunii. Într-o lume în evoluţie rapidă. interesele cetăţenilor săi. zi de zi. Funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica externă şi de securitate comună (PESC) va fi combinată cu cea de Vicepreşedinte al Comisiei . egalitate. la Lisabona.este creat un nou actor instituţional. în mod eficient. libertăţi. Tratatul de la Lisabona va consolida democraţia în UE. La 13 decembrie 2007. stat de drept. cum va funcţiona însă iniţiativa cetăţenilor în practică. precum şi capacitatea acesteia de a promova. respectarea demnităţii umane. ci oferă drepturi consolidate şi mai multă libertate cetăţenilor. cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Până în prezent. principiile de egalitate şi solidaritate. Acesta va pune la dispoziţia Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă. Cetăţenii europeni vor avea în curând la dispoziţie un instrument cu ajutorul căruia vor putea determina Comisia Europeană să acţioneze în domenii de interes pentru ei. cu dublă responsabilitate (Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi Vicepreşedinte al Comisiei). „creînd o identitate” a Uniunii şi facilitând promovarea progresivă a „interesului european comun”. universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. securitatea şi energia. drepturi legate de statutul cetăţeniei şi justiţie. schimbările climatice şi demografice. Tratatul de la Lisabona face trimitere la Carta Drepturilor Fundamentale. Cele şase capitole ale Cartei cuprind următoarele aspecte: drepturi individuale legate de demnitate. Aceste drepturi se inspiră în mare parte din alte instrumente internaţionale. europenii aşteaptă de la UE abordarea unor probleme precum globalizarea. solidaritate. Tratatul de la Lisabona stabileşte principii şi obiective comune pentru acţiunea Uniunii pe plan extern: democraţie. Acesta va aduce mai multă coerenţă în acţiunea externă şi va contura profilul UE pe scena internaţională.ultimul această formalitate”. Instituţiile Uniunii trebuie să respecte drepturile înscrise în Cartă. oferindu-le o formă juridică în cadrul Uniunii. 27 de state membre au ratificat Tratatul. din care 27 au depus deja instrumentele de ratificare la Roma.

echităţii sociale. se prevede constituirea unui Corp Voluntar European de Ajutor Umanitar. cu scopul de a introduce în toate domeniile dorinţa de a construi o relaţionare bazată pe principiile egalităţii de şanse.asigurarea protecţiei efective şi a remediului împotriva discriminării. europene şi mondiale trebuie aplicate în mod concret în relaţiile sociale în fiecare ţară. ce constituie acquis-ul comunitar în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. a resurselor financiare şi a abilităţilor analitice şi organizaţionale ale tuturor actorilor şi instituţiilor implicate. legalitatea. 169 . printr-un cadru juridic adecvat şi proceduri eficiente. În ultimii ani România a depus eforturi susţinute pentru crearea cadrului legislativ necesar transpunerii directivelor europene (Directiva 2000/43/CE a Consiliului Uniunii Europene şi Directiva 2000/78/CE a Consiliului Uniunii Europene). ci mai degrabă presupune mobilizarea simultană a instrumentelor legale.4. Concluzii la capitolul III Putem aprecia că promovarea egalităţii nu necesită în special adoptarea unor măsuri pozitive. nu înseamnă doar realizarea unor programe şi resurse accesibile cetăţenilor. procedura de mediere pe cale amiabilă a cazurilor de discriminare precum şi de sancţionare a actelor/faptelor de discriminare. în fiecare comunitate şi chiar fiecare ramură şi sector de activitate. pacte. De asemenea. egalitatea. În acest sens. o bază juridică specifică pentru ajutorul umanitar. Normele consacrate în instrumente juridice naţionale. diversităţii şi nediscriminării. neutralităţii şi nediscriminării.Tratatul de la Lisabona introduce. Exercitarea guvernării pe baza principiilor democratice (pluralism politic. libertatea) reprezintă condiţia sine qua non a protecţiei şi garantării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane . cât şi în construcţia unor măsuri proactive în vederea combaterii tuturor formelor de discriminare. Această prevedere pune accent pe aplicarea principiilor dreptului internaţional şi a principiilor imparţialităţii. de asemenea. ca şi între toate statele”. „a căror respectare este un factor esenţial al păcii. protocoale) sunt rod al recunoaşterii de către state (inclusiv România) a importanţei universale a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Provocarea în ceea ce priveşte combaterea discriminării şi asigurarea unui remediu efectiv în cazul încălcării drepturilor omului sau a altor drepturi prevăzute de lege constă atât în consolidarea cadrului legislativ existent. separarea puterilor în stat. atenţia trebuie orientată spre eficientizarea cadrului de sprijin privitor la procedura de soluţionare a petiţiilor. justiţiei şi bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea relaţiilor amicale şi a cooperării dintre ele. 3. De subliniat că toate aceste instrumente juridice (convenţii. ci măsuri al căror scop este adaptarea organizării societăţii spre o mai corectă împărţire a rolurilor.

Este clar. care reafirmă ideea că „toate principiile (procesul CSCE) se aplică în mod egal şi fără rezerve. iar nu cu nesocotirea lor. însă prevederile concrete sunt foarte puţine. Document de incontestabilă importanţă pentru redefinirea sarcinilor actuale ale procesului CSCE. păstrarea integrităţii teritoriale. că noile formulări cu privire la drepturile minorităţilor nu pot fi interpretate în nici un caz ca o diminuare a cadrului juridic oferit de principiile Dreptului internaţional. Carta de la Paris tratează totuşi în mod inegal anumite probleme. fără a se preconiza nici un fel de măsuri practice pentru rezolvarea ei. de pildă. prin urmare. Problema muncitorilor imigranţi este numai enunţată. 170 .prevăzându-se. Documentul vorbeşte despre „continuarea sprijinului acordat ţărilor democratice în tranziţia spre economia de piaţă”. Problemei minorităţilor naţionale i se acordă o importanţă considerabilă-chiar exagerată. inclusiv suveranitatea. Aşa. fiecare între ele fiind interpretat ţinând seama de celelalte”.Toate aceste precizări noi trebuie raportate la consideraţiile generale ale Cartei de la Paris. în detaliu. obiectivele reuniunii de experţi pe această temă desfăşurată între 1-19 iulie 1991 la Geneva. deşi se reafirmă că „succesul tranziţiei la economia de piaţă de către ţări care fac eforturi în această direcţie este important şi în interesul tuturor”. neamestecul. nu se întâlnesc precizări în legatură cu modul în care fostele state socialiste vor putea fi ajutate ca să-şi refacă economia. iar respectul identităţii minorităţilor va trebui realizat tocmai ţinând seama de aceste principii.

această acţiune are influenţe pe termen lung. Numeroase documente internaţionale cer statelor să asigure existenţa şi funcţionarea unor asemenea recursuri. Lucrările de specialitate care au avut în vedere fenomenul discriminării au raportat acestea la diferenţele care există între indivizi. marcând ansamblul tuturor relaţiilor sociale. de către pături tot mai largi ale populaţiei. dar şi în raporturile internaţionale. aşa cum s-a arătat. Pe plan internaţional creşte tendinţa de a avea proceduri formate de experţi independenţi. prezent în multe şi diverse sectoare ale vieţii sociale şi formele sub care acesta se manifestă. atât internă cât şi internaţională. inclusiv a unor tribunale independente. care şi-au fixat drept obiectiv de activitate promovarea drepturilor omului. În acelaşi timp. un domeniu al cooperarii internaţionale. Acest interes. problemele privind drepturile omului sunt tot mai mult considerate ca fiind în strânsă legătură cu cele ale păcii şi securităţii. Marea lor majoritate constau într-un dialog cu statele. pe plan intern şi internaţional. chiar dacă o fac fragmentar. dimpotrivă limitează colaborarea dintre state. un climat care nu favorizează. de la nivel individual şi de grup şi până la nivel societal. incluzând şi guvernele şi organizaţiile neguvernamentale. S-a format astfel o opinie publică. uneori pe criterii politice. Pe ansamblu. însă. Pe plan intern. se schimbă constant. internă şi internaţională. alteori ignorând realităţile din propria ţară sau din ţări aşa zise prietene. care se reflectă şi în propria ţară. între grupuri. Puţine din aceste proceduri au caracterul de organ de jurisdicţie. cu putere în viaţa publică. în stabilirea faptelor pe baze cât mai apropiate de 171 . ale organizaţiilor sau persoanelor. S-au format organizaţii neguvernamentale. ale colaborării şi înţelegerii. Fenomenul discriminării este prezent în viaţa cotidiană. astfel. ea fiind prezentă în toate timpurile. Drepturile omului constituie.CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI Discriminarea reprezintă o trăsătură a vieţii sociale. care să dea decizii obligatorii. care acţionează pentru respectarea drepturilor omului. a dus la stabilirea de proceduri de natură să permită celor care pretind că drepturile lor sau ale altora sunt încălcate să ceară redresarea situaţiei şi repararea daunelor. care să examineze cu maximum de obiectivitate plângeri ale altor state. Viaţa internaţională arată că nerespectarea drepturilor omului creează şi pe plan intern. cu privire la pretinse încălcări ale drepturilor omului. sub diferite forme de manifestare. În viaţa internaţională. respectarea drepturilor omului a devenit condiţia sine qua non a unei guvernări democratice. în multe ţări ale lumii s-a produs o cunoaştere din ce în ce mai profundă a drepturilor omului. Problemele drepturilor omului au pătruns. care este în strânsă legătură cu alte domenii. chiar dacă iniţial vizează un grup restrâns de ţări. între societăţi.

Pentru ţările dezvoltate. problematica drepturilor economice. deci. ca şi obligaţia de examinare a ansamblului problemelor şi mecanismelor de urmărire a aplicării angajamentelor asumate. au stabilit un standard minim. Aceasta va depinde. fără îndoială cea mai productivă în domeniul drepturilor omului. printr-o evoluţie de ansamblu spre instituţii democratice. şi. deşi poartă marca acestei confruntări. problemele drepturilor omului au fost abordate în condiţiile unei confruntări politico-ideologice între cele două sisteme social-economice. şi de măsura în care ţările dezvoltate industrial vor reuşi să diminueze şi să elimine fenomenele negative existente. Recomandăm autorităţilor statale să adopte o lege organică privind eliminarea tuturor formelor de discriminare în orice domeniu al vieţii sociale cu un mecanism eficient de protecţie a grupurilor socialmente vulnerabile şi marginalizate. desigur. Practic. probabil. însă. asigurându-se asistenţa de specialitate (juridicǎ şi financiarǎ) persoanelor supuse 172 . 2. adoptarea de documente cu valoare universală care. între cele două concepţii privind modul de asigurare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. asigurând un nivel de viaţă acceptabil pentru majoritatea populaţiei. de care să beneficieze mase din ce în ce mai largi de oameni. garantându-i-se independenţa. în care ţările din Europa de Est vor putea asigura eliminarea stării de înapoiere şi dezvoltarea unei economii de piaţă eficiente şi dacă vor putea evita unele din aspectele negative pentru drepturile omului care se manifestă în ţările dezvoltate cu economie de piaţă. a victimelor discriminării. atât în acţiunea statelor cât şi în deliberările organismelor internaţionale.realitate şi elaborarea de recomandări care se adresează statelor cu caracter mai general sau mai precis. Perioada care urmează va fi caracterizată. Timp de circa cinci decenii. sociale şi culturale şi a egalităţii în drepturi sub toate aspectele. un accent mai mare va avea. Reglementarea competenţelor instituţiei Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării în cuprinsul constituţiei 3. Pe plan internaţional al reglementărilor şi instituţiilor. comunitatea internaţională dispune de un set de reglementări şi de forme de colaborare care marchează o etapă importantă. va depinde de măsura în care vor asigura o dezvoltare economică şi socială generalizată. Reglementarea organizǎrii şi funcţionǎrii CNCD prin lege organicǎ. la sfârşitul acestei perioade. Aceasta nu a impiedicat. prin consolidarea drepturilor civile şi politice în majoritatea ţărilor lumii. din punctul de vedere al drepturilor omului. Cu privire la problema abordată facem urmatoarele recomandări : 1. execitarea drepturilor omului.

8. conform art. Într-o viitoare reglementare. în momentul de faţǎ. prin combinarea competenţelor şi aplicarea cunoştinţelor dintr-un anumit domeniu al discriminării în altul. ar trebui acordată atenţie şi beneficiilor existenţei unui singur organism pentru combaterea tuturor formelor de discriminare. cea medicală sau cea socială. ce soluţii se aleg – indicarea numerică a vârstei sau indicatorii biologico-medicali. inclusiv dreptul de a nu avea o religie. egalitatea de tratament. Legea trebuie să interzică toate discriminările şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace contra tuturor discriminărilor. cu ignorarea nevoilor victimelor efective ale faptelor de discriminare. Deşi Legea nr. se schimbă în mod constant. la o egală protecţie din partea legii.discriminǎrii şi prevăzându-se o structurǎ care sǎ-i asigure posibilitatea realǎ de a aduce la îndeplinire în mod eficient şi independent numeroasele atribuţii pe care le are conform legii . 173 . dacă doreşte să facă diferenţa între dizabilitatea percepută sau cea înregistrată. 5. Nu sunt transpuse în legislaţia naţională conceptele din directive referitoare la adaptările corespunzătoare în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi justificarea unui tratament diferenţiat întemeiat pe funcţiile esenţiale ale unei meserii sau profesii (pentru criteriul dizabilitate al discriminării). Legislaţia naţională nu defineşte clar criteriile de discriminare pe care doreşte să le sancţioneze. trebuie interpretat în sens cât mai larg. 202/2002) regăsim concepte care sunt tratate ca având acelaşi înţeles (egalitatea de şanse. În cazul dizabilităţilor nu este clar ce fel de definiţie preferă legiuitorul. iar conceptul de religie sau credinţă.schimbarea fundamentalǎ a concepţiei privind amenda administrativǎ care. alături de reducerea numărului de definiţii.Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul fără discriminări. vârsta este un fenomen flexibil. tratament identic). mai ales că situaţia unui singur caz care cuprinde mai multe motive de discriminare 7. în timp ce în dreptul comunitar şi în literatura de specialitate acestea sunt noţiuni diferite. În acelaşi act normativ (Legea nr.Aceleaşi probleme le regăsim şi pentru criteriul vârstă ori religie sau credinţă: nu sunt definiţii. 4. 9 CEDO şi jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg . spre deosebire de celelalte temeiuri ale discriminării. Interzicerea discriminării se limitează numai la discriminările de drept. în cuprinsul acesteia nu sunt dezvoltate ideile privind înlăturarea discriminării structurale pentru grupul dezavantajat 6. justificarea unui tratament diferenţiat pe motive de vârstă. 202/2002 are ca scop promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. 9. este o obligaţie exclusivǎ cǎtre stat.

cele mai mari şanse (dacă angajatorul nu doreşte să fie acuzat de discriminare) le are o doamnă în vârstă. 13. este cǎ partajarea sarcinii probei în materia discriminării este exclusă din sistemul justiţiei penale. Statul. Sancţiunile prevăzute în dreptul naţional: amenzi. evident exagerată: într-un grup de candidaţi pentru angajare. precum cele privind originea rasială. conform art. În ceea ce priveşte sancţiunile pentru discriminare. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. proporţionale şi descurajante. respectiv excluderea de la procedurile achiziţiilor publice şi de la acordarea ajutorului de stat şi dispunerea de către instanţă a schimbării procedurilor de angajare. acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. trebuie să întreprindă acţiuni afirmative de promovare a participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la exercitarea profesiilor specifice unde se atestă suprareprezentarea persoanelor de un anumit sex.Importanţa acestora este demonstrată de o situaţie ipotetică. care ar fi încălcată dacă magistratul nu ar avea obligaţia de a dovedi comiterea unei infracţiuni. după data aderării. a căror procesare au un regim distinct. ar trebui completate şi cu alte sancţiuni prevăzute în legislaţia statelor membre UE. sănătatea. încalcă în mod repetat prevederile legislaţiei. se vor ridica o serie de probleme în ceea ce priveşte folosirea unor date „sensibile”. cu un handicap locomotor. precum în cazul infracţiunii de hărţuire sexuală. şcolile. Deşi directivele încurajează folosirea datelor statistice ca mijloace de probă. promovare. modul în care sunt reglementate anumite forme de discriminare în legislaţia penală în vigoare. ar trebui completate sancţiunile şi pentru discriminarea înainte de angajare. colegiile şi universităţile trebuie să includă în programele educaţionale problemele de egalitate între oameni. 11. deşi cauzează un prejudiciu redus. În acest moment legislaţia naţională nu conţine prevederi care să soluţioneze acest conflict. Raţiunile pentru această excludere îşi au originea în prezumţia de nevinovăţie. conform directivelor. 12. De asemenea. fără precizarea că nu se aplică partajarea sarcinii probei. O altǎ problemă . aparţinând unei minorităţi şi unei credinţe necreştine.9 din Legea nr. 7. pregătire. printr-o acţiune discriminatorie. dispunerea de către instanţă a retragerii. De aceea. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care. prin intermediul instituţiilor de învâţământ şi educaţie. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. va determina discuţii legate de încălcarea dreptului comunitar de către statul român. 10. de către autorităţile emitente. acestea trebuie să fie efective. liceele. 174 . orientarea sexuală. Gradiniţele de copii.

ro/reviste_recunoscute 16. 321.Cauley. publicată în “Monitorul Oficial al României””. în Sex Equality Law in the European Union.BIBLIOGRAFIE 1.. Chişinău 2007. 1296 10. p. 11. 117/82 Razzak şi Beydoun c.K. şi alţii.320. C. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.205 6. Barac L. Paris. p.3/sept. 5.eu. 288 . Comisiei. Cauza C-63/89 Assurances de Credit v.. 2001. Nr. Banat şi Interculturalitate.74/1999. Bucureşti. 1997. C. Institutul Intercultural Timişoara. Elementele de teoria dreptului. 2002.. Mc. nr. Beck.uab. p. Bîrsan C. 1970.Constanţa. a intrat în vigoare la 1 iulie 1987 2 Azarov A. Editura C.int/celex 175 . Populaţia Dobrogei.107 ...169 din 29 iunie 1987. PUF. Organizaţii internaţionale interguvernamentale. vol. Bucureşti.Baltag D. All Beck. p.. Partea I.284 13.H. Individual Differences în Sex Stereotyping of Occupantions and Personality. www. Bell M. Oxford University Press. Teoria generală a dreptului.Braibant G.1.. Cauza C-246/83 De Angelis c. discriminare şi relaţii intergrupuri. Beşteliu R.publicat în JOCE nr. 476 3. Iaşi.L. Le principe d`egalite dans la jurisprudence du Conseil Constitutionnel et du Conseil d`Etat în La Declaration des Droits de l`Homme et du Citoyen et la jurisprudence. şi Thagavelu. la 17 februarie 1986 şi la Haga. p.335 4..193 din 4 mai 1999. Bratescu C.2000. Bucureşti. 2004.I. şi alţii. ed. 14.. B. editura Periscop. 2002 p.268 15. Barna. 2005. Tomul XVII. Chişinău.www. Carta Socială Europeană revizuită adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996. 1996.colocviu organizat de Consiliul Constitutional francez în zilele de 25 şi 26 mai 198. la 28 februarie 1986. Comentariu pe articole. 297. The Economic Objectives of Article 119. 1991. p.. Stereotipuri. p. 9. Drepturile omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). 1997.54. Basnard. Actul Unic European semnat la Luxemburg. Hervey and David I’Keefe eds.. Editura Polirom. ratificatǎ ulterior prin Legea nr. p. Cauza C-75. Comisiei. Drepturi şi libertăţi.Revue Social Psychology Quartely. Anti-Discrimination Law and the EU.europa. Council and Commission [1991].269 8. nr. 7. editura All Beck. Tamara K. tipografia Reclama.Bourhis Y. Vol.M. 12. p. p.

18. Codul penal al României. 23. p. 65 din 16 aprilie 1997. 140/1996. Iorgovan A. 237 www.md.541/2003 24.. www. www. ed.07. Monografie. asigurare socialǎ. revista Dreptul. . servicii de sǎnǎtate şi acces la bunuri şi servicii. Cauza C-25/02 Rinke (în continuare hotărârile CEJ aşa cum pot fi găsite la www. Bucureşti. Adoptat prin Legea nr. Cauza C-20/71.cnaa. republicat în Monitorul Oficial. până la 2 iunie 2005.13 un pachet de propuneri pentru combaterea discriminǎrii. p. 363 176 . p.72 din 5 februarie 2003.int/t/e/human_rights/ecri/1-ecri/2-countrybycountry_approach/moldova/Moldova%20Third%20report%20-%20Moldave. 19.humanrights.acad. Constituţia României revizuitǎ.Comitetul ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasialǎ: http:. modificat ulterior prin Legea nr.Cârnat T. 8 august 2008.pdf 26. Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetǎţenilor Republicii Moldova privind actele de discriminare. Constantinescu M. 2008. vârstǎ sau orientare sexualǎ în domeniul angajǎrii şi exercitǎrii profesiei. publicate în Monitorul Oficial al României. Cârnaţ T.Cârnaţ T. Partea I.. 21. p. Chişinău. 2004.md. 289 din 14 noiembrie 1996 .. Partea I. Partea I.55.1993.coe.. publicată în Monitorul Oficial al României. 65 bis din 16 aprilie 1997 în temeiul art. Parlamentul European. 22. handicap. Comisia a adoptat în noiembrie 1999 pe baza art.ch 28. Teoria şi practica eliminării formelor de discriminare în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova.Codul civil al României din 26. 20. violenţă şi hǎrţuire(2007). republicat în Monitorul Oficial nr. Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea în orice stat membru pe criterii de origine rasialǎ sau etnicǎ în domenii precum angajare. educaţie.unhchr. Directiva 2000/78/CE stabileşte un cadru general pentru combaterea discriminǎrii pe criterii de religie sau convingere. www. Editura All Beck. Teză de doctor habilitat în drept. 27.int/celex ).Codul muncii.Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova. actualizat până în luna August 2008. Apărarea drepturilor pacienţilor nu este lipsită de riscuri. Muraru I.53/2003 publicatǎ în Monitorul Oficial nr.17. Chişinău. la al treilea Raport asupra Moldovei: http:. Non-discriminarea în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova. Sabbatini v. 25. 2009.Pontos.. Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei: punctul 88. a fost actualizat în baza actelor normative modificatoare. Decizia 2000/75/CE stabileşte un program de acţiune al Comunitǎţii pentru combaterea discriminǎrii: 2001-2006.eu.480/2003 şi prin Legea nr. III din Legea nr. nr. 388 . nr.europa.

9/2004.111 din 25 iunie 1958.Country Reports on Human Rights Practices .243. Constituţia României.. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 34. Convenţie adoptată prin Rezoluţia nr. EU law Text. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998).53. cases and materials. nr. 31. 2008. Released by the Bureau of Democracy.Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994.Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale Adoptatǎ în 1950 şi intratǎ în vigoare în 1953. ratificatǎ de România prin Legea nr. Unele observaţii cu privire la reglementarea discriminării după criteriul sexului în legislaţia română în Revista “Dreptul”. nr.2263 a Adunării Generale a ONU din 7 noiem. intratǎ în vigoare la 4 ianuarie 1969 conform prevederilor art. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (19901998).7. 1994. 1998.54 din 17 iulie 1970. p. Ratificat prin Hotarârea Parlamentului Republicii Moldova nr. Cudritescu G. 1967. 30. 115 alin. România a ratificat această Convenţie prin Decretul nr. nr. Chişinǎu. 1999.Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupǎrii forţei de de muncǎ şi exercitǎrii profesiei nr. Partea I.98-XIII din 12 mai 1994. Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii Adoptată prin Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU nr. (2) şi art. Aderat prin Hotǎrârea Parlamentului Republicii Moldova nr. Human Rights. publicatǎ în “Monitorul Oficial al României”. p.30/1994.2007.Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială Adoptatǎ prin Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU nr. intrată în vigoare la 18 iulie 1976.state. and Labor. publicat în “Buletinul Oficial al României”.1. 35. Vol.Craig and de Burca.19. intratǎ în vigoare la 7 iulie 1954. www.184 40. 32.Convenţia culturalǎ europeanǎ din 19 decembrie 1954.gov/g/drl/rls/. conform dispoziţiilor art. 116 alin.640 din 20 decembrie 1952.Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 3068 (XXVIII)d din 30 noiembrie 1973.29. Xv. http:.22 publicat în Buletinul Oficial nr. 37.28 din 10 iunie 1954. 39. Paris. Oxford University Press. nr.193. 10. 1999. în vigoare din 27 august 1994 . România a ratificat Convenţia la 10 iulie 1978 prin Decretul nr. 2106 din 21 decembrie 1965.135 din 31 mai 1994 38. în vigoare pentru Republica Moldova din 24 mai 1994. 36.593-XIII din 26 septembrie 1995. (2). Chişinǎu. p. 802 177 . art. p. 33. Vol.

51.228 48. Bucureşti: Institutul Român pentru Drepturile Omului. www. Chişinău. L`invention du racisme.europa.eu. p.htm. 0016 – 0022. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (19901998).Drept şi Gerontologie. Bucureşti. 1. p. p. p. eur-lex. Drept constituţional şi instituţii politice.unhchr. Directiva Consiliului 97/80/CE din 15 decembrie 1997 privind sarcina probei în cazurile de discriminare pe baza de sex. 447 47. http:. Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU. http:. 45. Polirom.. Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea etnică sau rasială. Editura Fayard.1996..htm. M.ch/html/menu3/b/68. Chişinǎu.ch/html/menu2/issracis. . p. Paris 1983.Delperee N.41. "Rolul Consiliilor de Stat din Europa în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale". 59.208 49. http:// www.0022 – 0026. publicata în Jurnalul Oficial L 303. Decada a Treia în Combaterea Rasismului şi Discriminării Rasiale pe parcursul anilor 1993-2003. 1991/1995.europa.Delacampagne C.11-18. Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Persoanelor Vârstnice.Declaraţia ONU-Drepturil persoanelor cu disabilităţi din 1975. Declaraţia privind drepturile persoanelor retardate mintal din 20 decembrie 1971. Institutul de Lingvisticǎ „Iorgu Iordan”. eur-lex. 53. 19 iulie 2000. Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de stabilire a unui cadru general pentru egalitatea de tratament în domeniul ocupării. http:.. Directiva Consiliului 43/2000/CE din 29 iunie 2000 privind aplicarea principiului egalitǎţii între persoane fără deosebire de origine rasialǎ sau etnicǎ . Lumina Lex.217 A (III) . 46.eu. http:.htm 43. 42. colecţia Dicţionarele ARC. p. p.unhchr. Dobrescu B.europa. 1991. Bucureşti: Univers Enciclopedic. colectiv de autori. p. www. Adunarea Generală a ONU a adoptat specifice Programe de acţiuni pentru decadele date. 2007. 1998. ediţia a II-a. 44. Academia Română. 823. 1/2007. Deleanu I. Dicţionarul explicativ al limbii române. Vol. 2280.353. 02/12/2000 P. 178 .eu 54. Iasi. p.unhchr. în Buletinul de informare legislativă nr. eur-lex. Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. http:. 52. Ideile politice ale secolului XX. nr.Delsol C. Declaraţia Universalǎ a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. Jurnalul Oficial L 180. Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament în muncă şi ocupaţii.ch/html/menu3/b/m_mental. 50. 55. 2002.

Hotărârea Curţii Constituţionale nr.ro Sondajul a fost realizat în perioada 18-30 iunie 2003. Protecţia juridică a drepturilor omului.int/ECHR/EN/hudoc 70.584 .394 72. Fundaţia Andrei Şaguna. Gergely D. Le declin du social. 273. 66. p.C.. Franţei (nr. Luarea deciziilor şi pregǎtirea pentru angajarea peste hotare.. Essai sur l`inegalite des races humaines. p.OIM. p. 1999. p. Gh. Hague. Paris. Bucureşti.454 67... CRU. Romani Criss. p. nr.118-119/64. Bucureşti. Editura Bic All.2007p.Gueye c. 2003. Legal assistent edition.Ghid informaţional..1972...Ghidul egalitǎţii de şanse. Naissance de l`ecologie urbaine. 74.U. Constanţa. p. All Beck. N.echr. Filosofia Dreptului-Marile Curente.. J..Duculescu V..Guillaumin C. p.Gallup: http://www.. Portugalia. Frette c. www. 1999. Dreptul Tratatelor. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. P. 179 : .. Editura Lumina Lex. Dănişor D. Bucureşti. 71. . et Joseph I. Guincho c. Paris. 64. Doltu I.Hadler. exploatǎrii şi abuzului femeilor lucrǎtoare migrante. 1994.56.coe.. reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a Romaniei. p..Ideologie Raciste.. Sex Discrimination în European Union Law Anthology.490 57. pe un eşantion de 975 persoane în vârsta de 18 ani şi peste. 1998. 1998.Hayek A.Guillemard A. F. Dogaru I..55 din 14 octombrie 1999. L. Sociologie. 1998. L`ecole de Chicago.Implementarea legislaţiei antidiscriminare în România. Dănişor. Iaşi. Karen V. MorteanuM. 65.150 69.. Ploeşteanu. Paris. Franţa. Institutul European. New-York. Dănişor. Constitutia libertaţii.. Hotărârea CEDO din 10 iulie 1984.185 62. http:. Bucureşti.. D. Hotărâre C. 1979..2007.Giddens A.M.gallup. Editura Ştiinţifică. www. 2002..598 58.. p.Docksey C.Drăghici V.noţiuni de teorie şi practică.Freeden M.D.A.Gordon M.ombusdman md. Kole and Anthony D’Amato eds.. p. Law dictionary. Grafmeyer Y. 440 61.Gobineau A. 2004. Éditions Pierre Belfond..ed..466 59. p.196/1985) . 2001.editura Du Style.O din 26 februarie 2002.ed. B. 390 68. 75. Drepturile.Mouton. Bucureşti. 1853-1855 p.Cartea 2. Pătraşcu. p. p. Prevenirea discriminǎrii.C. CpDOM. Genese el langage actuel. 76.239. 63.E. Teoria generală a dreptului. Dănişor Gh. 63. 284 60. 614 73. 2005..F. 1986. Dogaru I.

2003. Iaşi. Bucureşti.int/ECHR/EN/hudoc 90. 87.. Pretty c. nr. 1998: Ageismus . Danemarca. Problema bătrâneţii şi a morţii naturale. Dreptul instrument indispensabil de realizare a şanselor fiinţei umane. 2003. 2006. p. p. Australiei (nr. p.Legea cu privire la asigurarea egalitǎţii de şanse între femei şi bǎrbaţi. Legea privind pensiile de asigurări sociale.77.166 83. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. 257-277. Polirom. Bucureşti. p.Drepturile.758 din 29 octombrie 2003 88.. 390. p. Bucureşti. Muraru I. Jura C. Bucureşti. 80. 1924. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. în: Fiehler.249. Reinhard.. Olanda. 1998. exigenţe şi realităţi contemporane. Regatului Unit. 640p 78. Limba şi de comunicare în limită de vârstă. Bucureşti 2000. 92. Legea de revizuire a Constituţiei Romaniei nr. Rassmunssen c. www. nr.Beck. Iaşi..discriminarea lingvistică de vârstă. Editura Academiei Romane.710 93. art.448 180 . Institutul Român pentru Drepturile Omului. 85. 82. Thimm. http:. Editura C.coe.echr.. publicată în Monitorul Oficial al României. 2000. p. nr. Dicţionar de sociologie. 320.47-50/200. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Drepturile omului. Grecia. Hotǎrârea CEDOdin 21 februarie 1997. Drept comunitar general.111-113. Iaşi. Opladen.436 91. p. G.640. 983/2001). Iaşi. Jurisprudenţa Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării. Polirom.. Marshall G.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi publicatǎ în Monitorul Oficial al României.640. Van Raalte c. 156-XIV din 14 octombrie 1998.Kramer U. 1999.Marcu V.Mazilu D. Bucureşti. Polirom. Editura Univers Enciclopedic.Hotârârea CEDO din 29 aprilie 2002. Hotărârea CEDO din 6 aprilie 2000. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Austria. Petronic C.350 94.editura Lumina Lex. p.).. şi Diaconu N. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 81.Love c. Partea I. nr. în Teoria generală a dreptului. 2002. cauza Thlimmenos C.. Legea nr. libertăţile şi îndatoririle constituţionale. 2006.Hotărârea CEDO din 27 martie 1998.Iancu Gh. 79. Caja (eds. p. Mazilu D.. nr. 2003.H. Ed.Jura C. Lumina Lex. p. Editura All-Beck. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. All Beck.301 din 8 mai 2002 89. 280 p. Polirom. 84. 2000.Marinescu.429/2003.. 2000. Drepturile omului concept. 683. 2003. Bucureşti. Hotărârea CEDO din 28 noiembrie 1984. Drepturile minorităţilor naţionale. Partea I. 86.

Perdue.2200 din 16 decembrie 1966.. 1999. Chişinău. 2002.4/2004. p . Principiul libertăţii şi egalităţii în Teoria generală a dreptului. prin rezoluţia nr.216 107. p. M. Bucureşti. Garanţii materiale şi procesuale ale respectării drepturilor omului. nr. Bucureşti..org 98.R. Drept internaţional public. 334 p 181 . p.444 101. Secţia editare a Academiei de administrare publică pe lângă Guvernul Republicii Moldova. age identification and aging in The gerontologist. Revista Palatul de Justiţie.Neagu N.1/1996. Minority Identity and Self-Esteem în Annual Review of Sociology. Moroianu I.528 100. 109. “Buletinul Oficial.146/1974.B. şi Demetrescu.Self-conceptions of the aged. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice.212 din 31 octombrie 1974. Egalitatea în veşnicele întrebări. nr..4 97.314. 19/1993. 2005. Germina Chiroiu. p. intrat în vigoare la 23 martie 1976. p. 1996.Washington. nr. C. Editura Bren.W. în forma actuală cuprinde 5 părţi. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice Adoptat de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr.95. în varianta actuală cuprinde 5 părţi. R. Evidence for the automatics of ageism. Nagel T.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare Publicată în Monitorul Oficial al României. p. p. nr.Partea I.64 96.. Editura All Beck.Peters G. 146/1974.431 din 2 septembrie 2000 104. şi Aurescu B..2200 din 16 decembrie 1966. Drept internaţional aplicabil în operaţiunile de pace şi conflictelor armate. p. Universitatea Ovidius Constanţa 2005.. 102.. 31 articole. Comunitatea Europeană şi drepturile omului în Revista “Drepturile Omului”.Musalo C.Popa N. 103... 105. Jura C. . Teoria generală a dreptului şi statului. Journal of Experimental Social Psychology. Ordonanţa Guvernului nr. Forţa de muncǎ în Uniunea Europeană.4/1971. Z.Peters G. analysis and proposed conclusions”.R... “Buletinul Oficial” nr.212 din 31 octombrie 1974. Bucureşti.108.editura All Beck. R. Note de curs nepublicate. şi Gurtman..Mazilu D. a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976 106. 1979) 99.245. Bucureşti. trad. 26/1990. 53 articole. Negru B. sociale şi culturale adoptat de Adunarea Generala a ONU.p. vol. 2000 disponibil pe www. editura Actami. Nǎstase A.“Claims for protection based on religiom or belief. Neagu N.. ratificat de România prin Decretul nr. nr. 1996.E. ratificată de România prin Decretul nr.212 (prima ediţie.onu. 108.

299 116. Popescu N. Popescu N. Chişnău. 10 ani de activitate..11.335. p. 2007.editura Bren. p. Protecţia Socio–Juridică a Drepturilor Omului. iunie 2005. 2005.2008. p. 2006.Popescu N. Powell a fost primul secretar de stat de culoare a Americii. 694 120. p. p. Chişinǎu.. Omul în Societatea Bazată pe Cunoaştere.9/1999.Consacrarea principiului nondiscriminării la Conferinţa internaţională ştiinţifică. Constanţa.Popescu A. p. Discriminare şi Prejudecată în Revista Naţională de Drept nr. p. Popescu N.. 122. 2008.Powell. Popescu N. Puşcaş V. Dreptul la Liberă Circulaţie a Persoanelor în Spaţiul U.58 113. 2007. Bucureşti. Protocolul nr.648.9.8.110.58 114. Protocolul nr. p. România.44 118.p. Egalitatea de Şanse în România în Legea şi Viaţa nr.. Chişnău. Paris. 222 125.8 intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. Sibiu. p. 2008.Popescu N. România. European Marriage. Flammarion.. Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan în revista Legea şi Viaţa nr. Curtea Constituţională a Republicii Moldova. 123. 117.1996. 2008. ed.9 intrat în vigoare la 1 octombrie 1994. C.5 intrat în vigoare la 20 septembrie 1971.32. C..6.354 111. p. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova. Protocolul nr.2009. Bucureşti. Primul Raport Naţional.58 115.J. Protocolul nr. Protocolul nr.Popescu N. nr. Prejudecată şi discriminare în societatea contemporană la Conferinţa Internaţională. 2006.127 182 . Spaţiul Sud–Est European în Contextul Globalizării... Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană în Legea şi Viaţa nr... 2009. p.4.Popescu N. editura Reclama. Discriminare în lumea contemporană la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Partcipare Internaţională – Strategii XXI..58.Constanţa. 1992.11 intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998 124. Chişnău. p. Prevenirea şi Combaterea Faptelor de Discriminare în Legea şi Viaţa nr. p.. p.211 121. Popescu N. România. 119. Impactul ratificării Cartei sociale europene revizuite asupra legislaţiei muncii şi a legislaţiei protecţiei sociale din România în revista “Dreptul”. România.E. Du contract social.. Instituţia Avocatul Poporului la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice.88 112. Chişnău. London Scholl. Chişnău. Jurnalul meu American. Protocolul nr. Rousseau J.3 intrat în vigoare la 21 septembire 1970.Popescu N...1.

echr.. Rusu V.terra.p. R. 132. Cehiei. Stereotip şi vârstă: factori cognitivi şi socio-culturali în structura stereotipurilor”. Stǎnculescu E. 816. reclamaţiilor şi plângerilor privind discriminarea după criteriul de sex din Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi. Facultatea de Psihologie şi Stiinţele Educaţiei.quotationspage.coe. Principiul egalitǎţii de tratament între bărbaţi şi femei în legislaţia română a muncii şi în dreptul comunitar în Revista “Dreptul” nr. 17 aprilie 2008. Republica Moldova. vol. 128.205 130. p.htm 144. 136. Ruppin A.htm. Payot. Editura All Beck. Manual on Human Rights Education. Severin A. 200p. p. Ovidius University Press. Paris.. 2005. New York. Beck.dadalos. Understanding Human Rights.188 135. p. Universitatea din Bucureşti. 1999.Tinca O. Tǎnǎsescu S. Sociologie.249 134. Les juifs dans le monde moderne.Editura Free Press.es/personal/monolith/women.. 142. Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană.int/ECHR.md 129. Simunek c..350 139. Tănăse şi Chirtoacă c. . Sacrul despre elementul iraţional în ideea divinului şi despre relaţia lui cu iraţionalul. 137. E. 2001. . 1997.Soluţionarea sesizǎrilor. The Interface Between Ethnic and Naţional Attachement: Ethnic Pluralism or Ethnic Dominance? În Public Opinion Quarterly. Editura Dacia. http://www. 1992. 516-1992 . Bucureşti. p... Editura C. descărcat la data de 30 august 2005 183 . Levin.. S.392 138.646 133. nr..int/ECHR/EN/hudoc. Stabilitatea şi sfidǎrile multiculturalismului civic în Europa. p. 2004.echr. art. 2003. http:. special Issue on Race.1934. 141.Feshbach S.92 143. 2003. Sorokin P. 420. p. Rudolph O. Jitcov.126. Principiul egalităţii în dreptul românesc.1..D. Cluj.. http://www.6.coe. p 387. p. http:.com. Bucureşti . Social and cultural mobility. www. 5th Ministerial meeting of the Human Security Network in Graz. http://www. 32 şi capitolul VI.org/rom/Menschenrechte/grundkurs2/Materialien/dokument 4. Anti-Discriminatory Practice: BASW Practical Social Work (Paperback). p. 1997.teza de doctorat nepublicată .Stǎiculescu A. Pacienţii psihiatrici între drepturile omului şi spitalele de stat. Publisher: Macmillan Press.245 131. Sidarius J. Constanţa.H. 1959 .garda.. Austria. www.com/quotes/ Principiile ONU pentru persoanele vârstnice p.97 127.11/2004. www.Thompson N. p. 140.ed. nr. Institutul Intercultural Timişoara.

. 148. C.A. S.1/1996. p.int/ECHR/EN/hudoc. J. www.echr. www. 147. The University of Chigaco press. 36042/97. Marei Britanii. http:.int/ECHR.coe.Wilson J.. http:.echr.Sociology of race and ethnic groups.Creştinismul şi drepturile omului în Revista “Drepturile omului”. din 11 iunie 2002. 941/2000) .U. 1978.coe. Bucureşti 1993. Babel. 229 151.Young c. Dicţionar de sociologie. 769. p. Australiei (nr.echr. p. 146. 149. Willis c.. The Declin Significance of Race. New York.78 184 . 941/2000) .145. Ronald Press.Young c. 1999.coe. 150.243.Zlătescu V. http:. cererea nr. p.int/ECHR/EN/hudoc. Australiei (nr. Second edition.. Eitura. nr. Zamfir. www.Zanden. D.

Stereotipuri sociale naţionale. Walters (1969) 1932 AMERICANI ALBI Muncitori Inteligenţi Materialişti AMERICANI NEGRI Superstiţioşi Leneşi Simţ muzical GERMANII Ştiinţifici Muncitori Impasibili JAPONEZI Inteligenţi Muncitori Perfizi Caracteristici/stereotipuri/atribute sociale 48 47 33 84 75 26 78 65 44 45 43 22 % 1951 30 32 37 41 31 33 62 50 10 11 12 13 % 1967 23 20 67 13 26 47 47 59 9 20 57 7 % Sursă:Tony Malim. vol. Editura tehnica Bucureşti. Psihologia socială. 2003 Tabel nr. etnice.Karlins. Koffman. nr.2 -Precizaţi în procente numărul femeilor care ocupă următoarele meserii/profesii! OCUPAŢIA Fizician Cercetător Poliţist Avocat Oficial bancar Muncitor Vânzător Secretar Mecanic Conducător-autobuz TEST 23% 23% 15% 26% 27% 25% 64% 81% 9% 26% RETESTARE 26% 25% 16% 26% 28% 25% 63% 83% 19% 26% Social Psychology Quarterlu.267-279 185 . 1991.1.3/sept.54. p.Tabel nr.

Tabel nr.Precizaţi în procente numărul bărbaţilor care ocupă următoarele meserii/profesii! OCUPAŢIA TEST RETESTARE Fizician 21% 24% Inginer 17% 19% Poliţist 17% 17% Avocat 29% 28% Contabil 32% 33% Bancher 60% 61% Profesor 73% 74% Secretar 86% 83% Operator telefonie 82% 82% Muncitor 70% 69% Sursă: Social Psychology Quarterly. vol. nr. nr. p.3 186 .3.267-279 Tabel nr.3.54.54. vol. Atribute de gen Caracteristici/ Atribute TEST FEMEI 38 42 56 56 50 55 60 50 63 53 36 40 60 56 43 RETESTARE BĂRBAŢI 58 54 65 67 57 40 40 27 43 48 44 45 47 50 39 FEMEI 40 42 54 56 48 61 60 42 58 50 38 47 53 52 43 MASCULIN BĂRBAŢI Agresiv 57 Atletic 53 Multumire de sine 66 Competiţie 66 Doritor de a lua poziţie 61 FEMININ Sesibilitate 38 Capabilă de 38 sentimente/delicateţe Neutilizatoare a limbajului 33 vulgar Empatică 49 NEUTRE Fericit 52 Ineficient 40 Nesistematic 40 Organizat 54 Sincer 50 Timid 38 Sursă: Social Psychology Quarterly. 1991.4.

gallup.ipu.org/wmn-e/classif.ro total 23% 9% 9% 7% 6% 6% 5% 4% 3% 3% 2% 1% 1% 8% 10% 187 .6. De ce ar trebui femeile susţinute şi încurajate mai mult să participe la viaţa politică din România? % din cei care afirmă că femeile ar trebui susţinute Femeile au diverse calităţi care le recomandă pentru politică Sprijinirea femeilor pentru a ocupa funcţii în politică Drepturi/şanse egale între bărbaţi şi femei Femeile sunt competente/capabile să conducă Femeile sunt cinstite/mai greu coruptibile Femeile trebuie reprezentate politic Îmbunătăţirea situaţiei în ţară Femeile şi-ar putea afirma punctul de vedere Femeilor le pasă mai mult de oameni Îmbunătăţirea situaţiei femeilor/reducerea discriminării Femeile ar conduce mai bine Femeile cunosc mai bine problemele de zi cu zi Femeile au o altă perspectivă asupra lucrurilor Alte răspunsuri Nu răspunde Sursă: http://www. Prezenţa femeilor în parlamentele europene .http://www. Ungaria Lituania Cehia East West North Estonia Polonia Bulgaria 0 50 100 150 200 Sursă: Inter-Parliamentary Union.Tabel nr.5.htm Tabel nr.

8 19.1 105.6 16.2 18.0 12.2 13.3 21.7 18.246.6 13.Owen. 254 188 .2 4.0 53. Ethnic Minorities în Britain: Economic Characteristics.9 1.1 18.4 1.1 9.1 8.4 28.2 13.8 26. 1993 apud Giddens.0 51.7 4.1 13.2 2.5 10.1 238.6 34.4 94.9 27.8 31.1 28.6 33.3 16.1 2.7 14.3 25.5 19.3 6.9 15.8 18.2 39.7 .5 13.4 7.8 6.2 23.3 Bărbaţi % 10.Tabel nr.5 24.7 Total % 8.484.7 9.2 Femei % 6.3 6.5 30.5 2.1 13.0 351.3 14.8 28.4 17.5 12.9 7.3 15.3 12.7 11.5 12.5 Înregistraţi mii 318.5 12.1 14.7 20.Distribuţia ocupaţională pe piaţa forţei de muncă în Marea Britanie Grup etnic Albi Minorităţi etnice Negri Negri-caraibieni Negri-africani Alţi negri Sud-africani Indieni Pakistanezi Bangladezi Chinezi şi alţii Chinezi Alţi asiatici Alţii Întreaga populaţie Şomeri mii 2.8 Sursă: D.5 14.7 40.0 22.7 3.7 29.9 25.2 19.

prin proceduri cât mai puţin restrictive. Chiar dacă aproape 25% din populaţia spitalului era constituită din „cazuri sociale”. Vizitele întreprinse de reprezentanţi ai Centrului de Resurse Juridice(CRJ) în Spitalul de psihiatrie Mocrea din judeţul Arad la mai mult de o jumătate de an de la semnarea Memorandumului de către Ministerul Sănătăţii şi la 10 luni de la vizitarea instituţiei pentru prima dată au scos în evidenţă situaţii de fapt care demonstrează că demnitatea şi respectul faţă de persoanele cu dizabilităţi mintale (boală psihică) şi intelectuale (oligofrenie.26. Astfel. alin. asistenţii sociali care ar trebui să fie membrii ai echipei de management ai cazurilor. Spitalul de psihiatrie Mocrea are probleme legate de lipsa personalului. Aceştia au vârste cuprinse între 19 şi 80 de ani. conducerea Spitalului de psihiatrie Mocrea continuă să ignore prevederile art. La fel. dar şi pacienţi cu deficienţe neuromotorii. Spitalul se află pe un domeniu de 6 hectare. spitalul nu şi-a organizat o gospodărie proprie ( nu cultivă grădina şi nu cresc animale pentru uz intern). nu sunt angajaţi.1 Studiu de caz: Raportul de monitorizare al Spitalului de Psihiatrie Mocrea. aşa cum ne-a declarat directorul acestei instituţii. insalubră şi neadecvată activităţilor spitaliceşti. CRJ a atras atenţia conducerii Spitalului de psihiatrie Mocrea şi autorităţilor locale şi centrale încă de la începutul anului că prevederile Legii sănătăţii mintale nu sunt respectate. iar mare parte dintre pacienţi cu greu ajung să fie consultaţi în mod periodic de către personalul de specialitate. Spitalul de psihiatrie funcţionează într-o clădire veche de tip „conac”. Deşi dispune de o suprafaţă atât de generoasă. fără nici o discriminare”.2 care arată că „îngrijirile oricărei persoane cu tulburări psihice trebuie să se realizeze în mediul cel mai puţin restrictiv. judeţul Arad. psihopedagogii şi ergoterapeuţii. „Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană. retard mintal) internate în această instituţie psihiatrică nu sunt în concordanţă cu prevederile de drept român şi internaţional.Anexa nr. care să respecte pe cât posibil 189 . psihologii. se aflau aproximativ 115 pacienţi cu afecţiuni psihiatrice sau cu retard mintal. Reprezentanţii CRJ atrag atenţia autorităţilor centrale române că viaţa a 120 de pacienţi internaţi în spitalul de psihiatrie Mocrea poate fi pusă în pericol datorită lipsei tratamentelor şi îngrijirilor de specialitate. În Spitalul de psihiatrie Mocrea. Majoritatea pacienţilor internaţi au diagnosticul de schizofrenie însă există şi un procent ridicat de persoane cu dizabilităţi intelectuale. precum şi datorită temperaturilor scăzute din saloane şi alimentaţiei sărace în calorii. iar patrimoniul acestuia a trecut în 2003 sub autoritatea Consiliului Judeţean Arad.

accesibile din amândouă părţile. Etajul clădirii este organizat într-o altă secţie (de femei) prevăzută cu 55 de paturi.06. au fost înregistrate 12 decese. cât şi la etaj (secţia de femei). mortalitatea medie anuală fiind de 10-15 cazuri. există necesităţi fundamentale ale vieţii care trebuie respectate. 12. la ora vizitei noastre în spital. De această secţie se ocupa un singur medic (care este şi directorul spitalului). În anul 2004. atât la parter (secţia bărbaţi). respectiv vineri. distanţa între pat şi 190 . există paturi care adăpostesc doi şi chiar trei pacienţi. cubaj de 20mc de aer (pentru ventilaţie naturală). Există pe holul de la parter o zonă de perete de peste 10 mp cu tencuiala căzută. iar externări „reale” pe an sunt în număr de aproximativ 380-400 (informaţii furnizate de dl.2004 între orele 9:00-11:30 nu erau prezenţi). De asemenea. clădirea necesită numeroase reparaţii şi reabilitări. în saloanele de la parter există zone în care brâul uleiat este distrus până la zidărie. conform spuselor reprezentanţilor spitalului. distanţa dintre două paturi de cel puţin 0. În prezent. În lumina CPT-ului necesităţile fundamentale includ hrana. Tot în Legea sănătăţii mintale se subliniază importanţa îngrijirilor de specialitate în sensul apărării şi întăririi autonomiei individuale a persoanei cu tulburari psihice.11. Sunt amenajate încăperi care adăpostesc 115 pacienţi în 115 paturi (din informaţiile dl. precum şi o medicaţie adecvată. până la data vizitei CRJ. respectiv: capacitatea maximă de 6 paturi (există 2 saloane mari de căte 15 paturi/salon). Având în vedere că există pacienţi care nu au părăsit spitalul de ani de zile. respectiv au fost înlocuite pardoselile vechi cu podele de lemn. distanţa între pat şi peretele exterior de cel puţin 0. Saloanele pentru pacienţii adulţi nu se conformează standardelor impuse de Ordinul ministrului sănătăţii nr. precum şi necesităţii de a asigura securitatea fizică a celorlalţi”.713/08. În 2004 s-au făcut reparaţii la pardoseli. De asemenea. situaţia observată era următoarea: parterul spitalului este organizat într-o secţie (de bărbaţi) prevăzută cu 60 de paturi. Când CRJ vizita spitalul.integritatea sa fizică şi psihică şi să răspundă în acelaşi timp nevoilor sale de sănătate. durata medie de spitalizare este de 90 de zile. improprii pentru mediul spitalicesc. Una dintre recomandările CPT-ului subliniază foarte clar că şi într-o conjuctură economică gravă.2004. asistenţa medicală fiind asigurată de doi medici (care.director). încălzirea şi îmbrăcămintea adecvate. numărul de externări pe lună este de aproximativ 26. arie utilă minimă de aproximativ 7mp/pat.80m. Din cele văzute la faţa locului.70m. Conducerea instituţiei monitorizate nu respectă nici recomandările privitoare la asigurarea unor standarde minimale de calitate în acord cu Recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT). director). nu sunt respectate prescripţiile privind orientarea paturilor în saloane: paralel cu frontul ferestrei.

era alcătuit din ceai. la data monitorizării. conform aceloraşi declaraţii. Reprezentanţii CRJ au observat şi că încălzirea instituţiei se face cu combustibil solid (lemne.30m. spaţiul liber trebuie să permită staţionarea şi deplasarea în cărucior de handicapat.000 lei/zi/pacient (1. fără geamuri (la etaj) sau neventilate (la parter). există 4 saloane unde. Meniul zilei. după marcarea copacilor bolnavi ori uscaţi de către ocolul silvic. dotarea de bază a spitalului trebuie să permită spitalului să asigure asistenţa adecvată (inclusiv la igiena corporală) bolnavilor la pat. din calculele făcute de echipa de monitorizare pe baza cifrelor puse la dispoziţie de directorul economic. nu existau sobe. Totodată.uneori procurate. acesta afirmă ca s-au construit 5 teracote noi. Reprezentanţii CRJ au observat că pacienţii pot beneficia de apă caldă o dată pe săptămână. supă de conopidă şi mâncare de fasole uscată.5…profilaxia în 191 . Una dintre pacientele intervievate ne-a marturisit că se încălzesc doar cu sobele din anumite încăperi. pe 2004). 2 saloane unde nu existau coşuri şi o încăpere unde uşa de la sobă prezintă o defecţiune care o făcea improprie pentru utilizare. Lenjeria de pe paturile bolnavilor şi pijamalele acestora se aflau într-o stare de degradare avansată şi erau chiar murdare. Există chiar un salon la parterul clădirii care nu are nici iluminare. Acest lucru a putut fi şi verificat: sobe complet reci în anumite încăperi şi călduţe în altele. alocaţia zilnică de hrană este în cuantum de 46. CPT-ul subliniază că absenţa unui astfel de echipament poate să conducă la condiţii de mizerie (34). pâine şi untură.peretele în care se află lavoarul de cel puţin 1. zilnic.la pranz.000.000 lei – buget pentru hrană. În privinţa declaraţiilor directorului economic. Memorandumul prevede la punctul c). sote de morcov cu cârnaţi. „…suplimentarea fondurilor alocate sub programul 2. Temperatura ambientală în saloane la momentul vizitei era de aproximativ 10ºC şi pentru că toate geamurile erau larg deschise. nici ventilaţie naturală. guvernul român a aprobat Memorandumul propus de către Ministerul Sănătăţii privind Măsuri de reabilitare a sistemului de îngrijiri de sănătate mintală din România. la momentul vizitei. din propriul parc.la cină. În incinta spitalului sau în apropierea lui nu există o sursă de unde pacienţii să-şi poată procura lucruri pentru necesitatea zilnică (alimente. în fiecare salon. Referitor la tratamentul şi îngrijirile medicale acordate pacienţilor la 19 mai 2004. În privinţa hranei zilnice. iar uşile între saloane rămân deschise pentru încălzirea întregului nivel. În general fiecare încăpere este dotată cu o sobă. CPT-ul recomandă ca instalaţiile sanitare să fie astfel concepute încât să permită pacienţilor păstrarea unei anumite intimităţi. Ca excepţie.947.la micul-dejun. conform declaraţiei directorului economic. „vine o remorcă cu lemne”). cartele telefonice sau produse de igienă intimă). Grupurile sanitare şi separeurile pentru duşuri sunt grupate în încăperi neîncălzite.

alin. deşi imperativă. alin. Un alt caz de încălcare flagrantă a legislaţiei medicale în vigoare este nerespectarea art.” CRJ a notat că pacienţii care prezintă complicaţii medicale sunt transportaţi pentru analize şi consult medical (inclusiv stomatologic sau ginecologic) la Spitalul din Ineu de unde ajung cu Ambulanţa la Spitalul de Urgenţe din Arad (situaţia a fost relatată de un medic internist care face gărzi în Spitalul de Urgente Arad). e). la art. Totuşi. Ţinând cont de medicaţia prezentă la ora vizitei la spital. Totodată. Conform declaraţiilor directorului.2. chiar dacă toţi pacienţii din spital necesitau control şi tratament stomatologic de urgenţă acest lucru nu se realizează. tragem concluzia că nu există un tratament propriu-zis de recuperare pentru pacienţii internaţi. Spitalul Mocrea a participat o perioadă de timp la programul 2. Mai mult. Reprezentanţii CRJ au fost informaţi că în prezent nu sunt semnalate sarcini la pacientele internate în spital. iar medicaţia antipsihotică era insuficientă. alin. aşa cum ne-a mărturisit directorul spitalului. precum şi pentru dezvoltarea terapiilor alternative. însă nici această dispoziţie legală nu este respectată. 30. pct. e) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.patologia psihiatrică şi psihosocială…pentru asigurarea unei terapii specifice.150/2002 care arată că trebuie asigurate „servicii de planificare familială. din legea sus-amintită.. care este o medicaţie pentru urgenţe psihiatrice.. 1 se precizează că „intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de dotare necesare şi persoanl acreditat”. De asemenea. 192 . indiferent de calitatea de asigurat a femeii”.36 din Legea drepturilor pacientului nr.16. Conducerea spitalului de psihiatrie Mocrea nu respectă nici prevederile art.5 dar. în program continuu”. aceştia se plâng de condiţiile foarte proaste şi de lipsa hranei din Spitalul de psihiatrie Mocrea. „. pct. de asistenţă stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice. în luna februarie 2004 reprezenanţii CRJ au semnalat prezenţa unei femei însărcinate în şapte luni la etajul I al Spitalul de Psihiatrie Mocrea. nu este pusă în practică de reprezentanţii Spitalului din Mocrea astfel încât pacienţii internaţi nu beneficiază de dreptul de a li se efectua „..cel puţin un control profilactic în fiecare an. a renunţat în favoarea spitalelor din Arad pentru motivul că medicaţia dominantă pe care o primea era antidepresivă. în funcţie de sex şi de grupa de vârstă căreia îi aparţin”.2. majoritatea pacienţilor ajung în Spitalul din Arad fără recomandări medicale precise pentru tratamentul psihiatric şi în plus. Conducerea spitalului nu respectă nici prevederile art.”. Dispoziţia legală citată.analizele se fac numai dacă se consideră că e necesar.. 46/2003 care arată că „pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă.11.

Reprezentanţii CRJ au observat că nu există un plan individualizat de recuperare pentru fiecare pacient sau. În acelaşi timp.Directorul spitalului ne-a declarat că nu îşi mai aminteşte cazul pacientei deoarece aceasta nu se afla în îngrijirea lui. În instituţia vizată nu există contract 193 . discutat cu pacientul. d). ergoterapeut şi personal paramedical (art. 16 asistente medicale şi 16 infirmiere. psihiatru. Din declaraţiile directorului spitalului. cel puţin. Nu există un program anume conceput pentru recreerea pacienţilor. prestând servicii de spălătorie auto. 28 din Legea sănătăţii mintale care arată ca tratamentul individualizat. discutat cu pacientul şi revizuit periodic trebuie aplicat de către personal calificat. psiholog. Recomandările CPT-ului (42. cum sunt: medic. Conducerea Spitalului de psihiatrie Mocrea nu respectă nici una din prevederile mai sus menţionate. pentru fiecare tip de patologie. ziare şi reviste. asistent social. scopul îngrijirilor acordate oricărei persoane cu tulburari psihice trebuie să fie apărarea şi întărirea autonomiei personale. nu este luată în considerare nici o variantă de tratament alternativ prin psihoterapie şi nu este organizat un loc de întâlnire (sub forma de club) pentru pacienţi sau pacienţi şi aparţinători. Aceştia beneficiază de parcul din jurul spitalului. prin echipă terapeutică se înţelege totalitatea profesioniştilor în domeniul sănătăţii mintale implicaţi în asigurarea sănătăţii mintale. În afara tratamentului medicamentos. revizuit periodic. În conformitate cu prevederile art. subliniză necesitatea alcătuirii unei echipe terapeutice care să activeze în instituţiile psihiatrice. 25. a asistenţei medicale şi în îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice. asistent medical specializat. Din dialogul dintre personal şi pacienţi deducem că acestora le mai sunt aduse din când în când. 5. conducerea spitalului de psihiatrie nu respectă nici prevederile art. La punctul d) referitor la personal din Memorandumul semnat de guvernul român se stipulează că Ministerul Sănătăţii va elabora un program de perfecţionare a personalului medico-sanitar.27 şi urm. reprezentanţii CRJ au înţeles că serviciile medicale şi de îngrijire sunt acordate de 3 medici specialişti.45) şi Legea sănătăţii mintale la art. pct. În accepţiunea legii sus-menţionate. mai ales la cişmeaua de apă minerală. lit. iar tratamentul şi îngrijirile acordate persoanei cu tulburări psihice trebuie să se bazeze pe un program terapeutic individualizat. servicii pentru care nu avem confirmarea că sunt plătiţi. d). cu precădere a personalului mediu şi de îngrijire în activităţi specifice asistenţei medicale psihiatrice şi că Ministerul Sănătăţii va elabora normative de personal pentru instituţiile psihiatrice şi va înfiinţa linii de gardă pentru asigurarea asistenţei de urgenţă în aceste unităţi. modificat atunci când este nevoie şi aplicat de către personalul calificat. De la oamenii din partea locului am aflat ca pacienţii pot fi văzuţi la şosea. din Legea sănătăţii mintale.

nu şi-a văzut niciodată copilul minor. ANEXA nr.14 dacă nu are obiectiv şi justificare rezonabilă. Din acest motiv. motiv pentru care considerăm importantă calitatea relaţiei pe care spitalul reuşeşte să o stabilească cu familia fiecărui pacient. Caracterul ilicit al unui tratament discriminatoriu se stabileşte în funcţie de justificarea pe care statele o oferă în cauzele deduse judecăţii. articolul 14 asigură protecţie împotriva unui tratament diferit. În absenţa constatării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Cel mai bine ilustrează lipsa activităţilor de pregătire şi de educare a familiei cazul unei paciente externată din Spitalul de psihiatrie Mocrea în dimineaţa zilei de 11 noiembrie 2004 şi reinternata în seara aceleiaşi zile. adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil proporţional între scopul urmărit şi mijloacele folosite. În timpul vizitei CRJ în spital. nu interizice toate tratamentele diferenţiate. iar în tot acest interval. Această justificare trebuie să fie în viziunea Curţii obiectivă şi rezonabilă.B. personalul de specialitate nu are în vedere intervenţia la nivelul familiei pacientului. Un alt caz ce relevă indiferenţă faţă de reinserţia în comunitate. Nu există nici contract pentru furnizarea serviciilor sociale. se poate concluziona că C.D.2 Concluzii pe baza jurisprudenţei Conform jurisprudenţei Curţii. care mărturisea echipei de monitorizare că se afla de cinci ani în spital. Pacienta dorea foarte mult să îşi vadă copilul şi nu a primit nici un spirijin din partea asistentei sociale ori a medicului şef de secţie.O. dacă este aplicat fără scop şi justificare rezonabilă unor persoane aflate în situaţii similare. asistent social sau psihoterapeut. iar numărul celor care se reîntorc la spital după ce au fost externaţi. ajuns acum la vârstă de 12 ani. ci le sancţionează doar pe cele ilicite. în scopul îndeplinirii acestei dorinţe. în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate în Convenţie. de 34 de ani.D.de colaborare pentru psiholog. Curtea reiterează în fiecare hotărâre că.E. Comisia şi Curtea apreciind asupra acestui caracter obiectiv şi rezonabil al 194 ..O. numărul rezidenţilor care păstrează contactul cu familia este foarte redus.E. este cel al pacientei N. mai mulţi pacienţi şi-au exprimat dorinţa de a se reîntoarce în mediul familial. o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. Din analiza jurisprudenţei C. foarte mare. Cu toate că una dintre recomandările asistentei psihiatrice comunitare este aceea că asistentul social împreună cu medicul psihiatru să pregătească familia şi comunitatea în sensul reintegrării în societate a persoanei cu dizabilităţi mintale instituţionalizate. Curtea se pronunţă asupra existenţei discriminării.

în Olanda (Kroon şi alţii) şi în Marea Britanie (McMichael) art.p.8 şi 14 din Convenţie. de statut.6. în Belgia (cazul Marcks.14 din Convenţie) 2.dreptul de acces la tribunale a unui tată pentru a-şi contesta paternitatea. refuzul de a-i recunoaşte unui transexual statutul de tată al unui copil născut de partenera sa în urma inseminării artificiale(X.Y şi Z din Marea Britanie( art. art. 6.14 din Convenţie 9. în Danemarca (cazul Rasmussen) (art.1 din Protocolul nr. statutul juridic al mamelor necăsătorite şi al copiilor născuţi în afără căsătoriei. bazată pe religia unuia dintre părinţi.1 şi 8 şi art.14 din Convenţie 8.12. în materie de educaţie (art. în Irlanda (Keegan). în cadrul unei proceduri de divorţ în Austria (Hoffman) şi obligaţia de a plăti o taxă pentru biserica din Suedia (Darby) art. deciziile fiind rezultatul votului. cu mare atenţie după o amplă analiză a cauzelor.1 195 . consecinţele juridice ce decurg din interzicerea divorţului în Irlanda pentru un bărbat căsătorit ce doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu o altă femeie. modul de desfăşurare a reprezentanţilor pentru Adunarea Regională Flamandă în Belgia (Mathieu-Mohin şi Clerfayt) art.13 şi 14 din Convenţie.tratamentului diferenţiat precum şi asupra caracterului proporţionalităţii în luarea unor măsuri concrete de către statul respectiv [135.1 din Protocolul nr.1 coroborat cu art. 5.8 şi 14 din Convenţie şi art.p.14 din Convenţie 7. de rasă.8 coroborat cu art.8.3 din Protocolul nr.8 coroborat cu art.9.2 din Protocolul nr.afaceri referitoare la câteva aspecte ale legislaţiei lingvistice belgiene. aplicarea regulamentelor de imigrare în Marea Britanie.136] Curtea se pronunţă asupra caracterului discriminatoriu bazat pe diverse motive: diferenţe de gender. Cazurile aflate pe rolul instanţei europene referitoare la interzicerea oricăror discriminări au avut drept obiect [136. ce introduc o diferenţiere în ceea ce priveşte modul de tratare al bărbaţilor şi femeilor (Abdulazis.1 4.6. Vermiere) şi în Austria (Iuze) şi taţilor naturali. Cabales şi Balkali) art. existând şi opinii dizidente care îmbogăţesc jurisprudenţa şi stimulează perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor juridice concepute în vederea respectării principiului egalităţii şi nediscriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor.9 şi 14 din Convenţie. decizia cu privire la custodia copiilor.numele unei perechi căsătorite în Elveţia (Burghartz) art.452]: 1. precum şi realizarea obligaţiilor.8 şi 14 din Convenţie) 3. ca şi pentru aceasta şi copilul lor (Johson şi altii) art.

Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Austria) art. potrivit dreptului comun. să plătească o contribuţie.4 alin.14 din Convenţie 12. pot fi observate câteva lucruri: creşterea numărului de petiţii. în Olanda (Van Raatle) art.1 din Protocolul nr. Colegiul stabileşte cuantumul amenzilor contravenţionale ce urmează a fi aplicate persoanei fizice sau juridice.14 din Convenţie 11. care a săvârşit fapta de discriminare. creşterea numărului de petiţii din partea femeilor şi bătrânilor. persoanele discriminate. Prin specificul activităţii. În toate cazurile de discriminare. de 196 .1 coroborat cu art. prevăzut în Constituţia României. 3d coroborat cu art. aplicarea unui tratament discriminatoriu bărbaţilor în ceea ce priveşte suma care trebuie să o plătească drept alocaţie familiei.G. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are rolul de a implementa principiul egalităţii între cetăţeni. se pronunţă asupra petiţiilor şi sesizărilor primite prin hotărâri. cât şi prin întinderea atribuţiilor sale. 6. proporţional cu prejudiciul suferit. în schimb. obligaţia impusă bărbaţilor. refuzarea acordării unui cetăţean turc din Austria unui avans pentru pensia lui. Sancţiunea contravenţională aplicată poate fi contestată conform procedurii din dreptul comun în materia contravenţiilor. În funcţie de decizie. Astfel. au dreptul să pretindă despăgubiri. în legislaţia internă în vigoare şi în documentele la care România este parte. La cerere.C. instanţa poate dispune retragerea. dar în primul rând privitoare la nerespectarea normelor juridice care consacră egalitatea de şansă şi egalitatea de tratament în toate domeniile vieţii sociale. în exercitarea rolului său de organ deliberativ. în Germania (Karl Heinz Schimdt) art. Periodic. În exercitarea atribuţiilor sale Consiliul îşi desfăşoară activitatea în mod independent. privind faptele de discriminare supuse analizei în urma investigaţiilor efectuate în teren de către personalul de specialitate al Consiliului. Consiliul publică rapoartele activităţii pe care o desfăşoară.1 din Protocolul nr.1 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a înregistrat un număr tot mai mare de plângeri ale persoanelor fizice referitoare la încălcarea unor drepturi. pe motiv că doar cetăţenii austrieci au acest drept (C.8 şi 14 din Convenţie coroborat cu art. nu şi femeilor de a desfăşura muncă de pompier sau. Cererea de despăgubire este scutită de taxa de timbru. Consiliul este prima instituţie de acest gen din Europa Centrală şi de Est.10. fără ca aceasta să fie îngradită sau influenţată de către alte instituţii sau autorităţi publice. precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare.

G. Totodată. în selectarea hotărârilor publicate. iar cazurile prezentate în această parte au avut la bază încercarea de a acoperi toate criteriile de discriminare pe care le-au sesizat petenţii. deşi cauzează un prejudiciu redus. atunci când medierea s-a dovedit a fi utilă. în ceea ce priveşte medierea. Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. discriminarea indirectă. De menţionat este faptul că în argumentarea deciziilor pentru speţele alese. 197 . a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. au fost luate în considerare cazurile care prin argumentaţie şi decizie au constituit puncte de referinţă în însăşi evoluţia jurisprudenţei Consiliului.către autorităţile emitente. în raport cu nevoile practice (de pildă. pune periodic la dispoziţia publicului culegeri de speţe în domeniul discriminării ceea ce constituie un instrument de lucru util atât experţilor în domeniul apărării drepturilor omului. Consiliul nu s-a limitat doar la legislaţia internă apelând şi la elemente de drept comparat (acte normative. cauzează un prejudiciu seminificativ sau care. victimizarea. Un asemenea mod de a proceda este cu atât mai util. etc). sub multe aspecte. cu cât legislaţia noastră în materie a evoluat. printr-o acţiune discriminatorie. 137/2000. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. cât şi societăţii civile. combaterea şi sancţionarea actelor de discriminare. care au asigurat întemeierea acelei rezolvări pe argumente cât mai solide. doctrina şi jurisprudenţa europeană). Instituţia a investigat cazuri de discriminare acordând sancţiuni contravenţionale şi mediind. Ca instituţie naţională cu atribuţii în prevenirea. încalcă în mod repetat prevederile O.

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII Subsemnatul. în conformitate cu legislaţia în vigoare. declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat. Nicolae POPESCU. se referă la propriile activităţi şi realizări. Nicolae POPESCU 17. în caz contrar urmând să suport consecinţele.11.2010 198 .

Power Point. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană.a. Judeţul Vâlcea.) 2. 2007.Chişinău.p.11-123. 2008. Bucureşti. Discriminare şi prejudecată.CURRICULUM VITAE Nume: POPESCU Prenume: Nicolae Anul naşterii: 07.39-43.25-31. 2008.11.În: Revista Naţională de Drept. nr.) 199 .Chişinău.9. Popescu Nicolae.p. Access.(0.6. editura Bren.8.nr.E. nr. Word.a.1 Constanţa. Constanţa.06. Făureşti. România Naţionalitatea: român Studiile: 2004-2006: Universitatea Bucureşti – Masterat: 2002: Curs de Perfecţionare Operare Windows. 1960-1968: Şcoala generală nr.Popescu Nicolae.44-47.a. 2004 – prezent . 13.1953. Constanţa.35 c. Activităţi ştiinţifice LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE Articole în reviste recenzate: 1. com.Expert la Instituţia Avocatul Poporului. Ministerul de Interne al României. Prevenirea şi combaterea faptelor de discriminare. 2008. 1974 – 1979: Facultatea de drept.0 c.Popescu Nicolae.Popescu Nicolae.Popescu Nicolae.Chişinău.. 2008.a. nr. În: Legea şi Viaţa.35 c. ( 7. p. Chişinău.83-85. Neagu Nicolae.( 0.a.) 5. 1968-1973: Liceul Teoretic nr.75 c.( 0.A. Dreptul la liberă circulaţie a persoanelor în spaţiul U. În: Legea şi Viaţa. 1987-2004 – Director şi Administrator Fortuna S. România. Constanţa. Egalitatea de şanse în România.(0. clasele I – VIII . Excel.) 3.p.) 4.40 c. Bucureşti. Activitatea profesională: 1980-1987 – ofiţer.În: Legea şi Viaţa. p.

Popescu Nicolae. România. Bulevardul Tomis nr. Constanţa. ( 0.a. Avocatul Poporului.08-15. Discriminare în lumea contemporană. Bucureşti.România.(1. 2009.Popescu Nicolae.Popescu Nicolae. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice (19 octombrie 2006 – Constanţa.328-335.Chişinău. 2007. 2006.Popescu Nicolae.În: Materialele Simpozionului internaţioanl “Marca.com 200 . 2008.5 c. (0. 51.p. Prejudecată şi discriminare în societatea contemporană.) 8. p.a. Fenomenul discriminării prin prisma principiului egalităţii în drepturi.Consacrarea principiului discriminării. România.Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan.În : Materialele sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională – strategii XXI. În: Legea şi Viaţa. (0.a. Sibiu.5 c.) 11.) 12.45 c. România).a.526-541.6.339-348. Bucureşti.În: Materialele Sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională – Strategii-XXI.5 c. Spaţiul Sud-Est European în contextul globalizării.5 c.4.111-117.) Materiale ale comunicărilor ştiinţifice 7. (0. Constanţa.Popescu Nicolae.7 c. Desenul şi Modelul Comunitar – Conflictul dintre Marca Comunitară şi Marca Naţională”.Constanţa.În:Materialele Conferinţei internaţionale ştiinţifice “Protecţia Socio-Juridică a Drepturilor Omului”. (0.) 10. p. Instituţia Avocatul Poporului.0 a. p. Securitate şi apărare europeană în contextul crizei economice. 2009. 2010. România. Popescu Nicolae. ( 0. p. nr.a.În :Materialele Confereinţei Internaţionale « Omul şi societatea bazată pe cunoaştere ».a.32-36. p. Conflictele şi apariţia discriminării dintre mărci.130-138. Telefon: 0040241550544 Telefon domiciliu: 0040241257690 Telefon mobil: 0040723622606 E-MAIL: nicolaepopescu50@yahoo.Popescu Nicolae.) Adresă serviciu: România.) 9. p.