UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U.342.72(498)(043.3)

POPESCU NICOLAE

NON-DISCRIMINAREA PRIN PRISMA PRINCIPIULUI FUNDAMENTAL DE DREPT AL EGALITĂŢII

Specialitatea: 12.00.01– Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria doctrinelor politice şi de drept Teză de doctor în drept

Conducător ştiinţific:

Andrei SMOCHINĂ,
dr. habilitat în drept, prof. univ.

Autorul:

Nicolae POPESCU

Chişinău, 2010

© POPESCU NICOLAE, 2010

2

CUPRINS ADNOTARE..............................................................................................................................5 LISTA ABREVIERILOR.........................................................................................................8 INTRODUCERE................................................................................................................ .. .. 9 I. ANALIZA SITUAŢIEI PRIVIND FENOMENUL DISCRIMINĂRII PRIN 19

RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CA MIJLOC DE ASIGURARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI DE ELIMINARE A DISCRIMINĂRII................... 1.1. Egalitatea şi nondiscriminarea în sistemul principiilor de drept .......................................19 1.2. Egalitatea şi nediscriminarea - principii de drept în vederea protecţiei, promovării şi garantării drepturilor omului......................................................................................................29 1.3. Aspecte cu privire la coraportul dintre fenomenul discriminării si respectarea drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii .................................................................................40 1.4. Concluzii la capitolul I .......................................................................................................51 II. ELIMINAREA DISCRIMINĂRII CU REFERIRE LA DIFERENŢELE DINTRE PERSOANE PRIN PRISMA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂŢII ÎN DREPTURI ……………………………………………………………………….. 53 2.1.Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale...............................53 2.2.Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva melting pot-ului, a multiculturalismului, a pluralismului etnic şi a grupului dominant .......................................60 2.2.1. Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană ........................................................67 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova .....................................73 2.3. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios ....................................................77 2.4.Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex ........................................................................................ ..82 2.5.Problemele îmbătrânirii şi ageism-ul contemporan.............................................................92 2.6. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi..........................................................................................................98 2.7. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană............................102 2.8. Concluzii la capitolul II.............................................................................................……108

3

III. PROTECŢIA JURIDICĂ ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII.....................................110 3.1. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminării............................110 3.2. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării ...................129 3.3. Analiza cadrului instituţional din România şi Republica Moldova privind eliminarea discriminării............................................................................................................................142 3.3.1.Contextul legislativ al non-discriminării în România ...................................................148 3.3.2.Integrarea europeană .....................................................................................................163 3.4. Concluzii la capitolul III .................................................................................................169 CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ............................................................171 BIBLIOGRAFIE .................................................................................................. ...............175 TABELUL nr.1 ....................................................................................................................185 TABELUL nr.2......................................................................................................................185 TABELUL nr.3......................................................................................................................186 TABELUL nr.4.....................................................................................................................186 TABELUL nr.5.....................................................................................................................187 TABELUL nr.6.....................................................................................................................187 TABELUL nr.7.....................................................................................................................188 ANEXA 1 ..................................................................................................................... ........189 ANEXA 2 ...................................................................................................................... .......194 DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII...............................................198 CV AL AUTORULUI ..........................................................................................................199

4

stereotip. xenofobie. Domeniul de studiu şi obiectivele lucrării: examinarea multiaspectuală a conceptului de discriminare prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reflectă în analiza formelor de discriminare. analiza cadrului normativ naţional şi internaţional referitor la discriminare şi determinarea atribuţiilor instituţiilor naţionale şi internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de manifestare a discriminării. pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. gender. Valoarea aplicativă a lucrării Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi utilizate de asemenea: în plan doctrinar-teoretic.. ageism. în plan normativ-legislativ. 177 de pagini de text de bază. în activitatea de legiferare. ca material iniţial pentru o abordare ulterioară mai aprofundată a problemei analizate la dezvoltarea continuă a ştiinţei teoriei generale a dreptului.00 c. concluzii şi recomandări. 2 anexe. toleranţă. în procesul de reformare a legislaţiei ce reglementează protecţia juridică a drepturilor omului Implementarea rezultatelor ştiinţifice: rezultatele cercetării şi propunerile efectuate pe tema tezei au servit drept suport pentru elaborarea unui concept teoretic despre racordarea legislaţiei naţionale la cea internaţională în domeniul eliminării discriminării.Volumul total al publicaţiilor la tema dată este de circa 12. diversitate etnică. în definirea faptelor care nu constituie discriminare şi în definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice. Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în studierea complexă a a unei teme de incontestabilă actualitate teoretică. libertăţi. bibliografie din 155 titluri. Cuvinte cheie: egalitate. prejudecată. Chişinău. Structura tezei: introducere.a.ADNOTARE POPESCU Nicolae „Non-discriminarea prin prisma principiului fundamental de drept al egalităţii” . Numarul de publicaţii la tema tezei: Rezultatele tezei de doctorat au fost expuse în 12 lucrări ştiinţifice publicate în culegeri şi reviste de specialitate din Republica Moldova şi România. problema discriminării şi drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii în drepturi şi a principiului non-dicriminării dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept. eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane. 7 tabele. democratic şi social în România. intoleranţă. Teză pentru obţinerea gradului ştiinţific de doctor în drept. trei capitole. rasism. 2010. multiculturalism. 5 . discriminare. drepturi. în evidenţierea măsurilor de diminuare a inegalităţilor.

gender.intolerance. The thesis for obtaining the academic degree of Doctor in Law. stereotypes. multiculturalism.ANNOTATION POPESCU Nicolae. the concept of local development in contemporary doctrine of the elimination of forms of discrimination by developing and proposing new principles results. 2010. Scientific novelty and originality: to study complex phenomena of discrimination and. conclusions and recommendations.discrimination.democracy .freedoms." Non-discrimination in terms of fundamental legal principles of equality ". Key words: equality. by virtue of this. to deepen the theoretical knowledge on forms of discrimination. 6 . Dissertation structure: introduction.General theory of law. the legal protection of human rights and in particular. 2 annexes. tolerance. mass disorders and other social movements. Practical value of the work: the analysis of forms of discrimination in terms of social practice has been argued that discrimination can lead to separatism. Kishinev. generalizations and laws of scientific likely to generate original solutions for science and practice in eliminating discrimination. Study domain and objectives of the work: complex examination of the phenomenon of discrimination in light of contemporary constitutionalism. Specialty 12. history and state law.racism. Number of publications on the topic sentence: 12 results are published in scientific papers.rights. prejudice. by building a society of nondiscrimination in Romania and development. 7 tables.xenophobia. the concept of eliminating discrimination. three chapters. Theoretical significance: the results of investigations will contribute to further development of science to the general theory of law.01 . terrorism. in this sense.ombuds man.ageism. bibliography of 155 titles. 175 pages of basic text. ethnic diversity. the history of political and legal doctrines. which allow to draw conclusions.00.

3-х глав. равенство. как дискриминация. aнализa и выделении основных форм дискриминации. библиографический список из 155 названий. этническое разнообразие. Кишинев. Новизна и оригинальность исследования: Научная новизна исследования обеспечена аргументацией в необходимости разработки концепции и механизмов и анализ основных национальных и упразднения сложного явления. Теоретическое значение: Использованная методология свидетельствует о междисциплинарном характере исследования и соответствует современным тенденциям развития теории государства и права. общие выводы и рекомендации. права. а также разработки . Предмет исследования и задачи работы: докторская диссертация посвящена комплексному анализу проблематики и определению теоретических и практических проблем в свете ликвидации всех форм дискриминации. Количество публикаций по теме диссертации: результаты кандидатской диссертации были изложены в 12 научных работах. свободы.Аннотация Попеску Николай "Недопущение дискриминации в свете основополагающего принципа равенства "Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. и в этом смысле была предложена его политико-правовая характеристика международных нормативного актов. на базе правового регулирования национальных и 7 . концепции и механизмов недопущения дискриминации международных норм права. старение. дискриминация. Структура диссертации: введение. 2 приложения. в силу этого. 2010. а полученные выводы и рекомендации могут быть использованы в совершенствовании правовой базы в данной области. стереотипы. 175 страниц основного текста. Ключевые слова: многообразие культур. предрассудки. терпимость.. Практическая значимость работы: Результаты исследования могут служить дополнением к лекциям по такой фундаментальной дисциплине как теория государства права или могут быть использованы в разработке новых специальных курсов. 7 таблиц.

CHDOR CNCD CP CSCE DUDO EC ed.LISTA ABREVIERILOR alin. s. ex.a. UE TCE alineat Asociaţia pentru apărarea drepturilor în România. etc.Comitetul Helsinki articol contra capitol Consiliul Europei Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale Curtea Europeană a Drepturilor Omului Centrul European de Monitorizare asupra Rasismului şi Xenofobiei Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei citată de Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din România Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării Codul Penal Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa Declaraţia Universală a Drepturilor Omului European Commission (Comisia Europeană) editura etcetera exemplu Virusul Imunodeficienţei Umane/Sindromul Imunodeficienţei Dobândite hotărâre Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi Institutul Român pentru Drepturile Omului Liga Apărării Drepturilor Omului litera şi derivatele Monitorul Oficial număr Organizaţia Internaţională a Muncii Organizaţie neguvernamentală Organizaţia Naţiunilor Unite Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa pagina şi derivatele paragraful punct Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi altele şi aşa mai departe Statele Unite ale Americii secţiune Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului traducere (tradusă) Uniunea Europeană Tratatul Comunităţii Europene 8 .U. OIM ONG ONU OSCE p.m.a.d. PIDCP PNUD s. S. c. sec. MO nr. para. CE CEDO Curtea CEM CERI cit. cap. ICNUR IRDO LADO lit. HIV/SIDA hot.A. APADOR-CH art. SIRDO trad. pct.

extrem de importantă în condiţiile transformărilor ce se produc în plan social.INTRODUCERE Actualitatea şi importanţa problemei abordate. acest concept se rezumă la o egalitate de tratament între indivizi. Teza tratează într-un mod nou. cu cele două componente internă şi internaţională. Problematica discriminării pare a se erija într-un litigiu fundamental al societăţii umane în contextul actual. acte de terorism şi violenţă au avut la origine discriminarea şi încălcarea drepturilor omului. În esenţă. dar mai ales al "tendinţelor juridice". fapt ce dovedeşte interesul şi actualitatea acestei probleme. sub toate aspectele sale. Discriminarea ca formă de marginalizare de orice fel şi în orice situaţie este. Protecţia juridică a drepturilor omului presupune implicit garantarea folosinţei şi exercitării acestor drepturi fără privilegii şi fără discriminări. cu formele sale multiple de manifestare este o preocupare permanentă şi prioritară abordată în cadrul organismelor. atât pe plan internaţional. din păcate. printr-o analiză pe terenul disciplinei Teoriei generale a dreptului o problematică de mare actualitate. cât şi naţional. cu efecte majore în viaţa juridică a fiecărei ţări. dar care nu pot fi confundate. fapt ce s-a evidenţiat necesar ca urmare a evoluţiei divergente a societăţii umane în perioade istorice sau 9 . Protecţia juridică a egalităţii în drepturi şi a nondiscriminării face parte integrantă din protecţia juridică a drepturilor omului. în demersul de aplicare a legii. Diversele situaţii concrete care se reflectă în norma juridică trebuie să se adapteze permanent diferitelor circumstanţe făra a provoca discriminării care ar duce la crearea unui dezechilibru între egalitate şi nondiscriminare. Din multitudinea de drepturi consacrate de-a lungul evoluţiei normative. adică protecţia egalităţii în drepturi. politic şi economic în România şi Republica Moldova. un fenomen încă prezent în societatea democratică. Combaterea discriminării. multe conflicte locale şi regionale. principiile egalităţii şi non-discriminării se evidenţiază ca un element armonizator al jurisprudenţei. manifestându-se în general ca o "entitate suprastatală" ce impune statelor o afinitate spre egalitate. fiind atât de obişnuit încât este considerat normal de către foarte mulţi oameni şi a dăinuit în spaţiu şi în timp din cauza ineficienţei cadrului normativ şi instituţional şi a tolerării acestui fenomen de către stat şi societate. în vederea explicării ştiinţifice şi a identificării soluţiilor adecvate restrîngerii fenomenului în cauză. agenţiilor şi centrelor specializate. noţiuni strâns împletite.

un exemplu concludent este chiar cazul României referitor la domeniul economic. Aceste inegalităţi primitive joacă astăzi rolul de fundament al unor discriminări de profunzime ce constituie un impediment semnificativ în calea dezvoltării sub aspect economic. eliminarea oportunităţii de a valorifica resursele existente şi a crea. Societăţile de astăzi trăiesc sub tensiunea a doi factori determinanţi care sunt. deoarece discriminare nu înseamnă numai refuzul de a permite exercitarea unui drept legitim. ele nu pot constitui un sistem de referinţă. individul ca entitate de sine-stătătoare. angajatorii nu realizează faptul că diferenţierea în sens negativ a persoanelor din firmă face ca acestea să nu mai poată fi folosite la capacitatea maximă. social şi cultural.zone diferite. Astfel.J. cel anterior creării comunităţilor umane. pentru a putea ulterior proceda la o eliminare. Din cauza acestei diversităţi conceptuale. o inegalitate de şansă. de forţa corpului. iar acestea includ principiile egalităţii şi non-discriminării. Rousseau se îndreaptă spre omul "natural". se diferenţiază două tipuri de inegalitate: una naturală. ci şi. din nevoia satisfacerii propriilor lipsuri materiale şi spirituale. de asemenea. de stările de sănătate. În acest sens. paradoxal. politic. angajaţii nici nu conştientizează că sunt supuşi unor astfel de tratamente. şi cea de-a două calificată drept inegalitate morală sau politică. J. au fost de cele mai multe ori zădărnicite de o alegere deficitară a reperelor. În măsura în care dreptul internaţional postbelic garantează . constituind drept sursă primară a discriminării necesitatea. majoritatea filozofilor au căutat aceste origini prin raportare la omul modern. neţinând cont că acest tip de societate şi regulile ce o guvernează sunt artificiale. În timp ce religia identifică aceste origini în voinţa divină. Omul. în sens larg. pe de o parte. şi pe de altă parte. realitatea practică a statului naţional. acţionează în detrimentul celorlalţi indivizi. Aceasta din urmă reprezintă adevarata discriminare pusă în discuţie şi. de multe ori.la nivel de principiu . atunci popoarele care se bucură astăzi de drepturi la autodeterminare sunt concepute ca fiind formate din cetăţeni liberi şi egali între ei.drepturile şi libertăţile individuale. 10 . eforturile de a determina originile inegalităţilor. deoarece au un caracter relativ faţă de factorii timp şi spatiu determinaţi chiar de faptul ca în esenţă sunt o convenţie arbitrară a omului. având la bază liberul arbitru şi implicit intelectul evoluat al fiinţei umane. norma dreptului internaţional. determinată exclusiv de legile mediului înconjurator. unde nu există suficiente date privind discriminarea la locul de muncă şi. De-a lungul dezvoltării societăţilor. rezultă tocmai din activitatea omului. ceea ce duce la pierderi financiare în activitatea socială viitoare. ca de exemplu diferenţa dintre indivizi dată de vârstă.

evident. tratând mai rău tocmai pe cei identificaţi ca victime ale unei discriminări. S-a dovedit necesară consultarea unor lucrări de specialitate. dar mai ales studiul lucrărilor din ţările europene şi SUA. cât şi în ştiinţele juridice de ramură. Constituţiile majorităţii statelor conţineau unele prevederi cu privire la drepturile omului însă acestea nu au căpătat o dimensiune juridică internaţională pentru combaterea discriminării. expansiunii sistemelor media . Problematica drepturilor omului reprezintă una dintre temele dominante ale vieţii politice şi ale dezbaterii publice în cea de a doua jumătate a secolului XX.pot duce la modificări ale orientării generale a populaţiei referitoare la valori. Construirea unei societăţi a non-discriminării rămâne una din priorităţile societăţii contemporane. Statele în care principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să „acorde” norma de drept cu realitatea practică a ascendenţei culturii majoritare. atât în teoria dreptului. prin care s-au codificat drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare. a unor comentarii atât ale autorilor români. Întrebările şi problemele legate de fenomenul discriminării obligă la o abordare interdisciplinară. O compoziţie etnică omogenă a unei ţări determină orientarea globală a populaţiei spre o atitudine mai puţin 11 . ca realitate socială. ci şi faptul practic că limba şi cultura majorităţii asigură acesteia un asecendent în raport cu celelelate identităţi etnoculturale. extrem de complexă. Analiza fenomenului discriminării prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept este multidisciplinară. atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional Până la al Doilea Război Mondial. determinat de realitatea socială. Discriminarea are o conotaţie negativă. unde studiul acestei problematici este datat la început de secol XX. Ea reflectă nu numai faptul ca statele actuale s-au format ca manifestare a etosului naţional. din perspectivă juridică şi instituţională. diferită. Aceasta diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional. Integrarea armonioasă a tuturor etniilor în viaţa întregii comunităţi contribuie la recunoaşterea lor ca diferiţi dar egali. a discrimina înseamnă a separa ierarhizând. întrucât fenomenul discriminării este circumscris atât juridic. să evidenţiem şi să luăm în discuţie aspecte controversate ale discriminării. Anumite schimbări prin care trece o societate . vom face trimitere la operele unor autori consacraţi. cât şi mai ales. prin însăşi natura ei. creşterii nivelului de educaţie.Realitatea este.de tipul dezvoltării economice. în care toleranţa este cuvântul de ordine.

egalitatea. deschiderea spiritului. Doctrina românească nu s-a preocupat în amănunt cu definirea acestui standard. delimitarea subiectului fiind realizată doar tangenţial şi destul de formal. prevederile legale referitoare la discriminare sunt dispersate . conştiinţa credinţei. dreptatea. toleranţa se defineşte ca fiind „respectul. În jurul acestor precepte călăuzitoare ale dreptului se dezvoltă întreaga viaţă juridică internă şi internaţională reprezentând un subiect de maximă rezonanţă în gândirea juridică. unitatea. E încurajată prin cunoaştere. fondul dezbaterii fiind furnizat de către jurisprudenţa care a trebuit să remedieze această absenţă doctrinară printr-o adevarată avalanşă de aplicări specifice ale principiului general al egalităţii. exprimând cele mai înalte aspiraţii ale omului: libertatea. acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii. adoptată cu ocazia Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. au un caracter declarativ. Principiile generale ale dreptului reprezintǎ o preocupare constantă a doctrinarilor. Conform Declaraţiei Principiilor Toleranţei din 16 noiembrie 1995. comunicarea şi libertatea gândirii. determinând în acelaşi timp existenţa realităţii juridice materiale în calitatea lor de premize ale ordinii juridice pozitive. nici condescendenţă ori indulgenţă. Ştiinţă şi Cultură. fapt ce a avut drept consecinţă îmbogaţirea spectaculoasă a conţinutului normativ al acestei norme juridice. Ea nu este doar o obligaţie de ordin etic: ea este de asemenea şi o necesitate politică şi juridică. egalitate formală/egalitate materială. Toleranţa este mai ales o atitudine activă generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altuia. Toleranţa nu este nici o concesie. a felurilor noastre de expresie şi a manierelor noastre de fiinţe umane. egalitate în faţa legii/egalitate prin lege. [137. puncte de vedere referitoare la un domeniu aflat încă în mică măsură în atenţia autorilor români. probabil datorită complexităţii 12 . opinii. În ansamblu. p 3]. lucrarea exprimă idei. nu sunt cuprinse în documente complexe şi nu sunt adaptate la realităţile concrete.tolerantă din punct de vedere etnic şi a arătat că acelaşi tip de compoziţie etnică a regiunilor istorice determină de asemenea o orientare spre intoleranţă etnică. Problema discriminării în Republica Moldova este de actualitate. existente în această perioadă. Polimorfismul principiului constituţional al egalităţii face extrem de dificilă orice încercare de definire a acestui concept. etc. principiul constituţional al egalităţii se exprimă printr-o serie de valori perechi precum: egalitate strictă/egalitate relativă. Indiferent că îl consideram drept un principiu obiectiv de drept sau un drept subiectiv fundamental. Toleranţa este armonia în diferenţe.

crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea respectării drepturilor omului şi a principiului nondiscriminării prin prisma principiului determinarea atribuţiilor instituţiilor naţionale şi internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de manifestare a 13 . Dan Claudiu Dănişor. • a analiza relaţia dintre prevederile legale interne şi reglementările internaţionale privind respectarea drepturilor omului. fără a avea pretenţia unei lucrări exhaustive. Ioan Muraru. Din analiza lucrărilor publicate rezultă că aspectele teoretice şi practice ale discriminării prin prisma principiului egalităţii nu au făcut până acum. analiza cadrului normativ naţional şi internaţional referitor la discriminare şi discriminării. Teodor Cîrnaţ. eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane. Gheorghe Avornic. • elaborarea recomandărilor pentru perfecţionarea cadrului legal şi practic în domeniul nondiscriminării cu respectarea strictă a principiilor acestei instituţii juridice. • a analiza coordonatele ştiinţifice. din România. • a defini şi a analiza conceptul de discriminare între teorie şi realitatea socială. Gordon Alport. • explicarea corelaţiilor dintre egalitatea în drepturi şi nondiscriminare • a cerceta cauzele necesare la egalităţii. Corneliu Bârsan. • a analiza preocupările mai diminuate pentru justiţia concepută ca egalitate de tratament decât pentru justiţia concepută ca tinzând să diminueze inegalităţile. obiectul unor cercetări ştiinţifice complexe. SUA. Moldova. utilizând o variată şi bogată documentaţie. Gheorghe Dănişor. • a analiza abordarea istorică în timp şi spaţiu a evoluţiei inegalităţilor care au condus la discriminări.fenomenului. Dumitru Baltag. Prezenta lucrare are drept scop analiza complexă a conceptului de discriminare prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept.Tănăsescu. Autori din România. Scopul şi obiectivele tezei. Ion Dogaru. Pentru îndeplinirea acestui scop au fost stabilite următoarele obiective: • definirea noţiunii de principii ale dreptului şi stabilirea aspectelor definitorii ale principiilor dreptului . criteriile constituţionale ale discriminării şi a specifica faptele ce nu constituie discriminare.S. Nicolae Popa. Boris Negru. au examinat în lucrările lor unele aspecte ce ţin de principiul egalităţii în drepturi şi discriminare. Dumitru Mazilu. printre care E. Ion Deleanu.

democratic şi social în România. în evidenţierea măsurilor de diminuare a inegalităţilor. Tezele. face trainice şi actuale cercetările repetate care îi sunt consacrate.• a analiza dimensiunile interne şi internaţionale privind protecţia juridică a egalităţii în drepturi şi a nondiscriminării Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în studierea complexă a unei teme de incontestabilă actualitate teoretică. Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul ca s-a efectuat un studiu a principiului egalităţii prin raportare la nediscriminare. atât în dreptul românesc cât şi în cel internaţional. pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. structura funcţională a principiilor non-discriminării şi egalităţii în drepturi completează baza teoretică a acestei categorii ştiinţifice. textele normative nu pot fi pe deplin înţelese decât dacă se au în vedere dinamica sa şi efectele pe care el le determină în practică. la confluenţa mai multor ramuri ale ştiinţei juridice: teoria generală a dreptului. problema discriminării şi drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii în drepturi şi a principiului non-dicriminării dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept. în definirea faptelor care nu constituie discriminare şi în definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice. În cuprinsul lucrării este menţionată existenţa duală ca terminologie a egalităţii şi nediscriminării. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reflectă în analiza formelor de discriminare. Ştiinţa dreptului fiind o ştiinţă socială. ca material iniţial pentru o abordare ulterioară mai 14 . concluziile şi recomandările privind conceptul. clasificarea. Comportă caracter de noutate ştiinţifică studierea complexă a problemei discriminării şi drepturilor omului care reprezintă un interes aparte pentru orice specialist în domeniul dreptului. atât în constituţiile statelor cât şi în standardele internaţionale din domeniul drepturilor omului. elementul timp devine important şi actualizarea oricărei cercetării în acest domeniu dobândeşte o importanţă majoră. este realizată prin utilizarea metodei comparatiste în cadrul mai multor sisteme normative ce îmbogăţeşte semnificativ lupta împotriva prejudecăţilor şi ideilor false. Analiza principiului egalităţii şi a principiului nondicriminării. Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi utilizate de asemenea: în plan doctrinar-teoretic. dreptul constituţional şi dreptul internaţional public.

Conferinţa Internaţională « Omul în Societatea Bazată pe Cunoaştere » ( 23–25 noiembrie 2006. În vederea cercetării cât mai complete a obiectului investigaţiilor. România). Aprobarea rezultatelor. urmărind cu perseverenţă atingerea graduală a obiectivelor enunţate. Investigaţia ştiinţifică realizată este amplă şi complexă .În „Revista Naţională de Drept”.În „Legea şi Viaţa”. în procesul de reformare a legislaţiei ce reglementează protecţia juridică a drepturilor omului Studiul analizează discriminarea care se defineşte nu doar prin simpla referire la diferenţă. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Partcipare 15 .4 /2009. Lucrarea a fost elaborată la Catedra de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. La fel. Dreptul la Libera Circulaţie a Persoanelor în Spaţiul U.01 – teoria generală a dreptului. istoria doctrinelor politice şi de drept. România). În „Legea şi Viaţa”.aprofundată a problemei analizate la dezvoltarea continuă a ştiinţei teoriei generale a dreptului. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană. Egalitatea de Şanse în România. sistematice şi prospective. nr. La tema tezei au fost publicate 6 lucrări ştiinţifice: 1 monografie şi 5 articole. o parte din rezultatele cercetărilor au fost expuse şi aprobate în cadrul conferinţelor ştiinţifice naţionale şi internaţionale: Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice. interzisă întrucât este nelegitimă.6 /2008.În „Legea şi Viaţa”. nr. Lucrarea analizează cadrul instituţional privind eliminarea discriminării. Rezultatele cercetării autorului. istoria statului şi dreptului. nr.E. Discriminare şi Prejudecată. în plan normativ-legislativ.00.8 /2008. ci constă în diferenţa sau distincţia interzisă. fiind discutată şi recomandată spre susţinere. sociologice. 2008. . Prevenirea şi Combaterea Faptelor de Discriminare. constatarea şi sancţionarea actelor de discriminare.9/ 2007. a fost discutată şi recomandată spre susţinere de către Seminarul Ştiinţific Interuniversitar de Profil la specialitatea 12. nr. S-au efectuat cercetări complexe şi comparative referitoare la organismele abilitate cu prevenirea.11/ 2008. Se poate afirma că nediscriminarea este o justiţie egală pentru toţi fără privilegii şi fără discriminări. În „ Legea şi Viaţa”. Instituţia Avocatul Poporului (19 octombrie 2006 – Constanţa. am selectat metodele adecvate de cercetare ştiinţifică a principiilor non-discriminării şi egalităţii în drepturi. baza metodologică fiind compusă din îmbinarea abordării istorice. Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan.comparativ juridice. unele concluzii şi recomandări au fost publicate în reviste de specialitate din Republica Moldova şi din România. Sibiu. nelegitimă deoarece este arbitrară. nr. De asemenea. în activitatea de legiferare.

Primul capitol este dedicat „Analizei situaţiei existente cu privire la fenomenul discriminării prin prisma respectării principiului egalităţii ca mijloc de asigurare a drepturilor omului şi de eliminare a discriminării” . România). articole etc. „Spaţiul Sud–Est European în Contextul Globalizării » (12 – 13 aprilie 2007. importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. efectuează o analiză comparativă a situaţiei existente în domeniul discriminării.Desenul şi Modelul Comunitar » Conflictul dintre Marca Comunitară şi Marca Naţională (23 mai 2008. rămâne cert faptul că discriminarea pe motiv de rasă este o atitudine negativă sau o predispoziţie de a noţiunea de discriminare (discriminare directă şi 16 . modalitatea de aprobare a rezultatelor şi concluziilor cercetării. fapt ce exclude discriminarea. ţin cont de esenţa. relevând ca potenţiale surse de discriminare conflictele de status. asigurându-le funcţionalitatea. Cu toate acestea.. În acest sens. noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. La început este făcută pe scurt descrierea principiilor de drept care servesc ca elemente de mijlocire a aplicării lor ce dau conţinut concret categoriilor juridice. Sumarul compartimentelor tezei. Dezbaterile clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale. apariţia şi evoluţia istorică a conceptulului de rasism. Stratificarea socială este deopotrivă văzută ca sursă de efect şi inegalităţi sociale. manuale. gradul de cercetare a temei. analiza materialelor ştiinţifice publicate cu referire la tema tezei: monografii. Simpozion Internaţional « Marca. Constanţa. etc. religie. baza metodologică. scopul şi obiectivele propuse spre realizare. Conferinţa internaţională ştiinţifică «Protecţia Socio–Juridică a Drepturilor Omului » (19–20 Mai 2009. În final este abordată importanţa respectării principiului egalităţii în drepturi pentru toţi oamenii indiferent de sex. Introducerea reprezintă fundamentarea şi justificarea temei alese pentru cercetare. România).. rasă. studii. ea cuprinde mai multe compartimente : actualitatea şi importanţa temei investigate.evidenţiază inegalitatea ca trasătură constantă a condiţiei umane. Constanţa. În continuare sunt examinate un şir de legi naţionale şi internaţionale în domeniul discriminării.Internaţională – Strategii XXI. Capitolul al doilea – Eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane prin prisma respectării principiului egalităţii în drepturi . România). Bucureşti. şi se argumentează discriminare indirectă). apartenenţă politică.

într-o manieră foarte succintă este examinată problema egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Cercetarea eliminării discriminării şi asigurării exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi. evidenţiază importanţa documentelor internaţionale şi regionale ce se referă la drepturile şi libertăţile omului destinate libertăţii religiei sau a credinţei. porneşte de la ideea că termenul gen presupune studierea diferenţelor biologice şi structurile de putere în relaţie cu construcţia socială a diferenţei. Analiza persecuţiei religioase şi discriminării pe motiv religios. a pluralismului etnic şi a grupului dominant. educaţie. În al treilea capitol – Protecţia juridică împotriva discriminării . care. sunt examinate prin prisma stereotipurilor despre persoanele în vîrstă şi rolul acestora în societăţile contemporane. al relaţiilor dintre sexe/genuri. încurajând studiul masculinităţii şi feminităţii. Problemele îmbătrînirii şi ageism-ul contemporan. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminării. cu intenţia de a contura cadrul legal al protecţiei drepturilor omului în vederea limitării discriminării sub toate formele sale. să se contureze aspectele majore ale discriminării existente în contextul problematic al societăţii contemporane. etc. este dedicată analizei modelului social al handicapului. Analiza documentelor adoptate în Europa privind eliminarea discriminării relevă cadrul instituţional creat în scopul protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. ca o prejudecată. dezvăluie ideea că în cadrul modelului meltingpot gradul de ataşament faţă de naţiune va fi egal pentru toate grupurile etnice. nu are trăsături fizice similare celorlalţi. 17 . Analiza are în vedere diferite niveluri de reglementare. În această parte al lucrării. Se face o descriere a atitudinei faţă de aceste persoane . folosind datele unor anchete şi analize.se încearcă. Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „meltingpot-ului” a multiculturalismului.adopta un compartiment negativ faţă de un grup sau o persoană. Actualul cadru juridic al României şi Republicii Moldova care reglementează dreptul la muncă nu corespunde necesităţilor reale. atitudinea lor variind în funcţie de epocă. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană include analiza protecţiei împotriva discriminării în procesul exercitării dreptului la muncă. societate. includ analiza instrumentelor juridice care au ca obiect de reglementare protecţia drepturilor omului. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex.

cât şi în ceea ce priveşte transpunerea în practică a dispoziţiilor legale în vigoare. 18 .având drept obiectiv fundamental limitarea şi prevenirea discriminării sub orice formă s-ar putea manifesta. se face o descriere a situaţiei drepturilor omului în România şi Republica Moldova în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative. În cercetarea documentelor adoptate în România şi Republica Moldova privind eliminarea formelor de discriminare.

invocând lipsa textului legal. principiile dau conţinut concret categoriilor juridice. deoarece ar fi învinuit de denegare de dreptate şi va soluţiona acea pricină în baza principiilor de drept. Etimologic. Principiile de drept sunt extrase din dispoziţiile constituţionale sau sunt deduse pe cale de interpretare din alte norme având rolul de a asigura echilibrul sistemului juridic cu evoluţia socială. orientând activitatea legiuitorului. deducţii sau o generalizare a unor fapte concrete. care servesc ca elemente de mijlocire a aplicării principiilor. coerenţa şi capacitatea de dezvoltare a unor relaţii asociative. în baza căruia poate judeca. În altă ordine de idei. deoarece cei abilitaţi cu aplicarea dreptului trebuie să cunoască nu numai norma juridică. iar utilitatea practică a cunoaşterii principiilor generale constă în aceea că ele trasează liniile directoare pentru întregul sistem juridic şi exercită o acţiune constructivă. În consecinţă. ANALIZA SITUAŢIEI PRIVIND FENOMENUL DISCRIMINĂRII PRIN RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CA MIJLOC DE ASIGURARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI DE ELIMINARE A DISCRIMINĂRII 1.1. noţiunea de principiu vine de la latinescul principium care are sensul de început. Un principiu se poate prezenta sub diverse forme: axiome. judecătorul nu poate refuza soluţionarea unei cauze.Orice principiu este un început pe plan ideatic. Principiile generale ale dreptului sunt prescripţiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului şi aplicarea sa. Acţiunea principiilor dreptului are ca rezultat certitudinea garanţiei dreptului împotriva imprevizibilităţii normelor coercitive şi asigurarea concordanţei legilor şi oportunităţii lor. iar principiile dreptului determină tocmai spiritul legilor. Un principiu de drept este rezultatul experienţei sociale. ci şi spiritul său. o sursă de acţiune. omogenitatea. în situaţii determinate. Pe de altă parte. Spre deosebire de conceptele şi categoriile juridice. 19 . obârşie sau element fundamental . asigurându-le funcţionalitatea. principiile de drept ţin loc de normă de reglementare. principiile generale au un important rol în administrarea justiţiei. Egalitatea şi nondiscriminarea în cadrul sistemului principiilor de drept Principiile de drept sunt reguli de maximă generalitate care sintetizează experienţa socială şi asigură echilibrul dintre respectarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor.I. Principiile generale ale dreptului asigură unitatea.

Normele juridice au o valoare normativă mult mai restrânsă faţă de valoarea normativă a principiilor. Guvernarea prin drept implică potenţarea virtuţilor dreptului.Între principiile fundamentale de drept şi normele juridice delimitarea se face potrivit raportului care există între întreg şi parte. Cele mai importante principii ale dreptului sunt: 1. 4. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor. Normele juridice pozitive conţin şi descriu o mare parte din principiile dreptului. descurajarea şi reprimarea tendinţelor abuzive. Principiile dreptului îşi asigură funcţionalitatea prin respectarea conduitei prescrise prin normele juridice. realizarea climatului de echilibru printr-o ordine juridică activă. amplificând-o la nivelul fiecărei ramuri de drept. 2. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului constituie premisa existenţei statului de drept. Principiul echităţii şi justiţiei. deoarece caracteristica fundamentală a unui stat de drept o constituie cucerirea pe cale legală a puterii şi apoi exercitarea sa în conformitate cu cerinţele legalităţii. potrivit căreia normele juridice se raportează în permanenţă la principii. În acest context se poate considera că acţiunea principiului asigurării bazelor legale de funcţionare a statului se constituie în premisa existenţei statului de drept. Principiile de ramură au la bază principiile fundamentale. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului. 3. executiv şi judecătoresc şi în acelaşi timp interconexiunile şi intercontrolul fiecărei componente a puterii. care sunt mici sinteze cu un grad de cuprindere incomparabil mai mic decât al principiilor fundamentale. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor ca fundamente ale vieţii sociale. Această prezentare sumară are scopul de a ajuta la formarea unei imagini asupra sistemului principiilor dreptului. Poporul trebuie să aibă garanţii constituţionale eficiente. astfel încât puterea poporului să poată funcţiona în mod real ca o democraţie. Acest sistem este format din principiile fundamentale ale dreptului şi din principiile de ramură. libertatea şi 20 . În statul de drept izvorul oricărei puteri politice trebuie să fie voinţa suverană a poporului. care trebuie să-şi găsească formele juridice de exprimare. continuîndu-le acţiunea. Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor. asigurându-se exerciţiul separat al puterii pe cele trei planuri:legislativ. maxime sau aforisme juridice. Principiile dreptului se deosebesc şi de axiome.

egalitatea trebuie să-şi găsească expresia lor juridică. Nu poate exista egalitate decât între oameni liberi, iar libertatea nu poate exista decât între oameni a căror egalitate este consfiinţită juridic. Egalitatea priveşte echilibrul vieţii sociale, iar libertatea priveşte capacitatea oamenilor de a acţiona fără oprelişti, dar astfel încât, prin exercitarea drepturilor proprii să nu fie vătămate drepturile altora. În planul realizării efective a libertăţilor sociale, rolul dreptului se materializează prin îngrădirea înclinaţiilor unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place şi în înlăturarea tuturor barierelor şi discriminărilor care persistă în asigurarea şanselor egale de manifestare şi progres pentru toţi oamenii. Libertatea este una singură, însă căile şi formele de manifestare a libertăţii sunt numeroase şi le corespund diverse drepturi ale individului prevăzute în Constituţie, cum ar fi; libertatea de opinie , libertatea religioasă , libertatea de exprimare, etc. . Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor însoţeşte libertatea, şi de aceea, trebuie făcută demarcaţia netă între libertate şi liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social şi un act de angajare a individului în procesul interacţiunii sociale. Concepând responsabilitatea ca o asumare a răspunderii faţă de rezultatul acţiunii sociale a omului, se admite ideea că acţiunea socială este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilităţii, şi totodată, că libertatea este o condiţie fundamentală a responsabilităţii. Dreptul nu trebuie să fie privit şi apreciat doar prin efectul său sancţionator, intervenind pe tarâmul răului deja făptuit, ci trebuie avută în vedere posibilitatea ca prin conţinutul prescripţiilor juridice să contribuie la fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor faţă de lege, care presupune grijă faţă de integritatea valorilor ocrotite de lege. Acţiunea principiului echităţii trebuie să privească atât activitatea legiuitorului în elaborarea actelor normative, cât şi activitatea de interpretare şi aplicare a dreptului de către organele care aplică legea. Justiţia reprezintă acea stare generală a societăţii care se realizează prin asigurarea pentru fiecare individ în parte şi pentru toţi împreună a satisfacerii drepturilor şi intereselor legitime. Prin finalitatea sa justiţia se situează printre principalii factori de consolidare a celor mai importante relaţii sociale, deoarece ea întruchipează virtutea morală fundamentală, menită să asigure armonia şi pacea socială, la a căror realizare contribuie deopotrivă regulile religioase, morale şi juridice. .

21

Justiţia urmăreşte ca în tratamentul dintre oameni să fie exclusă orice disparitate care nu ar fi fondată pe consolidarea drepturilor fiecăruia, astfel că prescripţiile dreptului pozitiv sunt supuse controlului justiţiei. În ipoteza în care apar legi injuste se impune schimbarea lor, eventual a ordinii existente, atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea justiţiei. Componentele sistemului principiilor dreptului sunt: principiile generale ale dreptului, principiile ramurale ale dreptului, principiile interramurale ale dreptului şi principiile instituţiilor juridice. Principiile generale ale dreptului sunt acele principii ale dreptului care întemeiază conţinutul tuturor normelor juridice dintr-o ordine juridică pozitivă, asigurîndu-i unitatea materială şi procesuală. Principiile ramurale ale dreptului sunt principiile generale ale tuturor normelor şi instituţiilor juridice din cadrul unei ramuri a dreptului pozitiv. Principiile ramurale ale dreptului guvernează cel mult o ramură a dreptului pozitiv, spre deosebire de principiile generale ale dreptului care întemeiază sistemul dreptului pozitiv în ansamblu şi orientează realitatea juridică a societăţii. Principiile interramurale ale dreptului sînt principii generale de drept public sau / şi privat care guvernează cel puţin două ramuri ale dreptului pozitiv. Principiile instituţiilor juridice sunt ideile care întemeiază normele constitutive ale instituţiilor juridice. Principiul instituţiei juridice este ideea care exprimă valori sau idealuri etico-juridice, reunind în jurul său un grup de norme juridice potrivit obiectului şi metodei de reglementare a ramurii respective a dreptului pozitiv. Unii doctrinari confundă noţiunile "principii generale ale dreptului" cu "principii fundamentale ale dreptului". Prin identificarea acestor noţiuni se creează confuzie în înţelegerea conceptului de principii ale dreptului. Spre exemplu, D. Mazilu defineşte principiile generale ale dreptului astfel: "putem defini principiile fundamentale ale dreptului ca fiind acele idei călăuzitoare ale conţinutului tuturor normelor juridice, care cuprind cerinţele obiective ale societăţii în procesul creării dreptului şi realizării normelor juridice" [93, p.117]. Prin principii fundamentale ale dreptului înţelegem acele idei de bază ale normelor de drept constituţional, care întemeiază instaurarea, organizarea şi exercitarea puterii publice, drepturile şi îndatoririle cetăţeanului, consacrate, de regulă, sau degajate din Constituţia statului. Altfel zis, principiile fundamentale ale dreptului sînt principii generale, exprimate, ca regulă, în legea fundamentală a statului, care reglementează principalele relaţii sociale. I. Dogaru, spre exemplu, defineşte principiile fundamentale ale dreptului român ca idei diriguitoare care se degajă, ca urmare a raportului dintre legea fundamentală şi celelalte legi, în

22

principal din Constituţia României şi care se găsesc şi va trebui să se găsească în întregul nostru sistem în curs de formare [ 58, p.114]. B. Negru scoate în evidenţă trăsăturile principale ale principiilor fundamentale ale dreptului: reflectarea lor, de regulă în Constituţie; precum şi reflectarea lor în întreaga legislaţie în funcţie de idei diriguitoare de bază [102, p.127]. Principiile dreptului sunt acele idei generale, postulate călăuzitoare juridice şi de aplicare a dreptului.[ 3, p.126 ] L. Barac afirmă că principiile fundamentale sunt acele principii generale care au valoare constituţională şi se impun chiar legiuitorului [4, p.58]. Din cele relevate, se poate spune că principiile generale nu se identifică cu principiile fundamentale ale dreptului. Dacă orice principiu fundamental este un principiu general, nu orice principiu general este şi fundamental. Ceea ce înseamnă că sfera principiilor generale ale dreptului depăşeşte sfera principiilor fundamentale, iar sub aspectul conţinutului cele din urmă le cuprind pe cele dintîi. Deci, principiile fundamentale se subordonează principiilor generale, constituind raportul specie-gen. Dacă la principiile generale ale dreptului se atribuie fără dubii principiile libertăţii, egalităţii, justiţiei, echităţii, responsabilităţii, atunci principiile fundamentale (constituţionale) variază de la un sistem naţional de drept la altul în dependenţă de tipul relaţiilor sociale şi intenţiile legiuitorului. În ordine sintetică stabilim că, egalitatea, în funcţie de principiul egalităţii este intercalată cu principiile libertăţii şi justiţiei şi se manifestă în dreptul pozitiv în dublă postură; de idee generală a tuturor normelor juridice şi de exigenţă a titularului dreptului subiectiv faţă de aplicanţii dreptului obiectiv. Egalitatea este o idee generală exprimată în dreptul pozitiv, potrivit căreia subiectele de drept se bucură de aceleaşi drepturi şi îndatoriri juridice, beneficiind de acţiunea nediscriminatorie a legii. Înţelegerea juridică a principiului egalităţii presupune o anumită filozofie politică, pe care legiuitorul trebuie să o respecte şi să o facă respectată. Conform acestei filosofii, opţiunea pentru una din cele două variante pe care le oferă egalitatea-materială sau egalitatea-formală provoacă consecinţe la nivel juridic şi politic. Variantele de care dispune legiuitorul sunt două: fie recurge la o egalitate juridică, formală, stabilind o egalitate în drept a tuturor subiectelor, fie se sprijină pe o egalitate materială care vizează o egalitate a rezultatelor [137, p.19]. Egalitatea formală este egalitatea de şanse, numită şi ”liberală” [137, p.19] pe cât posibil universală, limitând inegalităţile factice. Ea creează un cadru, în interiorul căruia toate 23 sau percepte directoare care stau la baza întregului sistem de drept dintr-o ţară, orientînd reglementările

subiectele de drept beneficiază de acelaşi tratament juridic, fără ca prin aceasta să se ajungă la o eventuală nivelare a beneficiarilor. Egalitatea formală este „abstractizarea ce trebuie făcută de orice legiuitor a inegalităţilor naturale”, ea constă în a cere ca toate elementele, cărora li se ignoră particularităţile, să fie tratate în acelaşi fel după cum preciza şi J.J.Rousseau: „pactul social stabileşte între cetăţeni o astfel de egalitate încât toţi se supun aceloraşi condiţii şi urmează a se bucura de aceleaşi drepturi”. Astfel, prin natura pactului, orice act de suveranitate, adică orice act autentic al voinţei generale obligă sau favorizează în mod egal pe toti cetăţenii, aşa încât suveranul cunoaşte numai naţiunea în corpore, fără să deosebească pe nici unul dintre membrii ce o compun [137, p.20]. În repartizarea drepturilor legea nu poate stabili nici o discriminare şi nici un privilegiu cu privire la subiectele pe care le tratează. Proclamarea unor diferenţieri în interiorul acestui cadru nu presupune eliminarea totală a acestor elemente din noţiunea însăşi de reglementare, ci dimpotrivă. În măsura în care a legifera înseamnă a discrimina „legea poate foarte bine să statueze că vor există, dar ea nu poate să le dea nominativ nimănui, legea poate regrupa cetăţeni în mai multe clase şi să precizeze şi calităţile pe care le va acorda acestor clase, dar ea nu poate să individualizeze pe acela sau pe aceia care va/vor beneficia de aceste calităţi” [116, p.21]. Distincţii se realizează, chiar sunt necesare, dar ele operează între mulţimi diferite de lege şi nu între elementele acestor mulţimi. Prin faptul că legea se adresează astfel unui număr redus de destinatari, ea nu-şi pierde vocaţia la universalitate şi nu trebuie să se supună mai puţin exigenţelor egalitare. În schimb, egalitatea rămâne întotdeauna „universală”, în sensul că de ea beneficiază toţi cei care sunt suprinşi într-o mulţime dată. Generalitatea legii nu trebuie deci, confundată cu universalitatea egalităţii, operând distincţia la un moment dat între generalitatea regulii juridice şi egalitatea conţinută în interiorul ei. Opusă conceptului de egalitate formală este egalitatea materială care tinde spre o „fărâmiţare, spre o luare în considerare mult mai concretă a omului, a individului într-o situaţie dată” [10, p.23] şi se străduieşte să corijeze prin intermediul normei juridice inegalităţile întâlnite în viaţa socială. Inegalităţi factice sunt produse de familie, moştenire, educaţie; dar nu mai puţin importante sunt diferenţele date de apartenenţa la un grup, în contextul diverselor tradiţii culturale şi morale [73, p.111]. Respectarea egală a drepturilor individuale e considerată de obicei o valoare independentă de utilitate şi de egalitate în distribuirea avantajelor [98, p.103]. Filtrul egalităţii formale nu este suficient pentru a transforma egalitatea naturală într-o egalitate socială, între fiinţele umane există diferenţe naturale şi sociale care nu numai că 24

De la o egalitate sinonimǎ cu nondiscriminarea. chiar dacă un angajament diferit şi mai complex ar asigura mai bine bunăstarea colectivă. nu de a beneficia de aceeaşi distribuţie a unor poveri sau beneficii. care este dreptul. trecând prin interzicerea doar a discriminărilor arbitrare şi ajungând până la egalitatea relativă justificată prin diferenţa obiectivă de situaţii articolul 16 alin. dar uneori o solicită tocmai pentru a corecta anumite inegalităţi. 2 din Constituţia României. Conceptul generic numit egalitate prin drept cunoaşte două finalităţi distincte: „îmbunătăţirea” unor inegalităţi juridice care au existat de mult timp şi care au creat discriminări (negative) cu privire la anumite categorii de subiecte de drept şi/sau corectarea inegalităţilor de fapt. ţinând seama de specificitatea unor situaţii sau de scopul realizării unei justiţii distributive pentru a anula sau pentru a diminua inegalităţile obiective. căci „republica socială se îndepărtează de egalitatea formală pentru a căuta egalitatea materială” [125. „discriminarea negativă” nu şi „discriminarea pozitivă”. ci de a fi tratat cu acelaşi respect şi grijă ca oricine altcineva. Ea se compune din dreptul la tratament egal şi din cel la tratamentul ca un egal. o egalitate prin diferenţiere. Egalitatea este în acelaşi timp cea mai naturală dar şi cea mai himerică dintre noţiunile cu care operează ştiinţele sociale normative. p. 1 coroborat cu art.justifică categorizarea. fără a ţine cont de particularităţile lor. Concepută ca o egalitate a rezultatelor. 25 . fiecare cetăţean are dreptul la un vot egal. Există totuşi o diferenţă fundamentală între aceste două concepte: egalitatea formală în drepturi corelativă din partea autorităţilor publice. diferenţierile de tratament. deci. Dreptul la tratament egal este dreptul la distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ori poveri. Egalitatea subiectelor beneficiare rămâne unul din principalele instrumente utilizate pentru a atinge exigenţele statului social. alin. vizează. 4. riscă să ducă la confuzia acesteia cu egalitatea formală în drepturi. Distribuţia unor părţi egale către toate subiectele beneficiare. dar şi necesitatea lui. în vreme ce egalitatea rezultatelor prin repartizarea unor părţi egale trebuie în mod efectiv îndeplinită de legiuitor. Al doilea este dreptul la tratament ca un egal. deci ar fi echitabil. Astfel se explică nu numai admisibilitatea unui tratament juridic diferit şi privilegiat faţă de anumite categorii de persoane. De exemplu. într-o democraţie. Conceptul egalităţii materiale substituie egalităţii căutate prin generalitate. egalitatea materială poate fi imaginată în două modalităţi: o egalitate a părţilor de repartizare sau o egalitate a subiectelor beneficiare. Parcursul său istoric dovedeşte din plin aceste atribute. priveşte „discriminările prohibite” şi nu pe cele admisibile.28].

pentru a avea un start egal. Faptul că legea consfinţeşte egalitatea. nu şi pe parcurs. echitatea poate constitui un fundament moral pentru regulile juridice şi un principiu de drept. produce inegalităţi. a fi inegal. de acţiune afirmativă se încearcă redresarea unor discriminări. ideea programelor afirmative nu pare a fi inechitabilă. chiar dacă se pretinde a fi o soluţie dreaptă sau egală. prin programe bine organizate. ce are la bază echitatea. însă o obiecţie adusă programelor de acţiune afirmativă este aceea că ar reprezenta statuarea unor inegalităţi cu scopul de a instaura egalitate. Echitatea este şi o sursă de inegalitate. pentru a înlătura anumite dezavantaje ale altor persoane şi a egaliza oportunităţile ar putea însemna chiar şi a discrimina cu bună ştiinţă. Societatea îi face să o piardă. totuşi o hotărâre judecătorească pronunţată în baza principiilor echităţii poartă un grad de subiectivitate. Argumentul major adus în favoarea acestor acţiuni afirmative este faptul că atât timp cât realitatea. dar nu pot continua această egalitate”. Dreptul la tratament egal în sensul de a da fiecăruia ceea ce i se cuvine (a fi echitabil) pentru a fi corect şi a se înlătura anumite discriminări. A fi echitabil. căci „ca şi natura toţi oamenii se nasc egali. Dar simplul fapt al apartenenţei la o minoritate care a fost discriminată nu ar trebui să fie un motiv pentru a fi mai egal ca alţii.Echitatea. iar cei ce au discriminat vor deveni discriminaţi şi vor cere la rândul lor un alt avans la start în virtutea precedentului şi al acţiunii pozitive până când vor deveni din nou clasa discriminantă. cei ce au fost discriminaţi vor avea un avans la start pentru a se şterge discriminările anterioare. corectitudine. alături de cel al bunei-credinţe. nu vor putea ajunge la un rezultat egal cu cei ce au avut acel avantaj. nu înseamnă că egalitatea este şi o realitate practică. reprezintă suum cuique tribuere. Cu toate acestea. ce au existat în trecut. acţiunea afirmativă este necesară astfel încât prin intermediul ei să se recupereze distanţele create artificial (prin caracterul părtinitor al fostelor instituţii). presupune o discriminare inversă pentru a reinstaura egalitatea de pornire. astfel spusele marchizului de Vauvenargues ar fi adevărate: „nu e adevărat că egalitatea e o lege a naturii. prin acordarea anumitor beneficii acestor persoane. Discriminări trecute se reflectă în prezenta inegalitate de şanse în ciuda cadrului legislativ egalitar permiţând perpetuarea nedreptăţilor trecute în prezent. căci în felul acesta discriminarea pozitivă ar deveni un cerc vicios. Astfel. căci cei ce nu au avut acces la start sau au avut un dezavantaj la start din cauză că aparţineau unei minorităţi oprimate. cǎci cere doar o egalitate de şanse la start. în general. de start. Privită ca izvor de drept.ex aequo et bono. În 26 . dar o pot recupera doar sub protecţia legii.

continuând apoi cu religia creştină care a preluat şi dezvoltat principiul egalităţii între oameni. Într-adevar.68]. nici să nu vină. a proclamării şi înscrierii lor în declaraţiile oficiale. că se bucură de dreptatea pe care o merită toate fiinţele umane [127. ca să poată profita şi majoritatea. încă demult. oamenii trebuie să înteleagă că timpul. a oricărei probleme juridice fără nici o discriminare. iar echitatea ca şi discriminare pozitivă s-ar părea că nu-şi mai gaseşte rostul. soluţionarea oricărei probleme conflictuale. Legea ei supremă e subordonarea şi dependenţa”. p. precum şi existenţa unui sistem de garantare a acestor drepturi. Echitatea este scopul. Şi ţine a schimba conflictele şi diferenţele dintre părerile şi concepţiile despre grupurile ce vor a fi integrate. precum şi fondul de experienţă ce va deveni accesibil tuturor sunt considerabil extinse graţie distribuţiei inegale a avantajelor inegale din prezent. Chiar şi a argumenta în favoarea unui tratament echitabil pentru minorităţile naţionale sau rasiale. p. inclusiv în constituţiile naţionale.natură nu există egalitate. iar ritmul întăririi va creşte substanţial dacă primii paşi sunt făcuţi mult înainte. răbdarea şi perspectivele comune sunt esenţiale. Chiar şi de cei mai săraci îşi datorează relativa bunăstare materială rezultatelor inegalităţilor din trecut [109. dependenţă sau inegalitate nu e tot timpul malefică. ca oamenii să nu fie trataţi la fel. Principiul juridic al egalităţii presupune tratarea tuturor oamenilor în mod egal. Dar această subordonare. preocupări în acest sens existând încă din antichitate. constituie elemente ale unei vieţi democratice a popoarelor. p. iar dovezile că există într-adevar anumite diferenţe nu ar întârzia să apară. egalitatea este rezutatul ce se aşteapă a fi obţinut. în mod esenţial. Politicile echitabile sunt pentru a obţine un eventual rezultat egal între oameni. deoarece dă oamenilor sentimentul că sunt trataţi cu tot respectul care li se cuvine. accesibilă unora. Egalitatea este un principiu fundamental al dreptului. Procesul echitabil este unul de schimbare. Problema drepturilor omului. multe dintre îmbunătăţiri nu ar fi devenit niciodată accesibile tuturor dacă nu ar fi fost. înseamnă a admite implicit că inegalitatea de fapt ar justifica un tratament inegal. începând cu stoicii antici care au formulat principiul egalităţii între cetăţeni. Rezultatul final este egalitatea pentru toţi. 27 . în legi. Dacă toţi ar trebui să aştepte până ce lucruile mai bune ar putea fi asigurate tuturor. Între echitatea ca proces şi egalitate ca rezultat ce se tinde a fi obţinut.126]. Ideea egalităţii în faţa legii presupune. căruia i-a dat însă o motivaţie divină. în ciuda faptului că sunt diferiţi [109. în mai multe cazuri. căci gama lucrurilor care vor fi încercate şi dezvoltate ulterior.108]. bazându-se pe aserţiunea că membrii lor nu diferă de ceilalţi. acea zi ar putea.

Toate fiinţele umane se nasc cu şanse egale „ la viaţă. precum şi nediscriminarea reprezintă consecinţa firească a acordării în mod egal a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. un principiu general reluat şi în documentele cu caracter regional şi naţional. fiind parte integrantă din articolele care consacră drepturi şi libertăţi. avem de-a face cu discriminare. Principiul nediscriminării nu are o existenţă independentă.71-78]. Consacrarea principiului nondiscriminării în cuprinsul actelor normative garantează protecţia juridică a persoanelor care ar deveni victime ale unui comportament discriminatoriu. Nondiscriminarea trebuie să se manifeste indiferent de statutul social. Discriminarea poate avea în vedere recunoaşterea unui drept sau a unei libertăţi. fiind un principiu al dreptului internaţional. Principiul nondiscriminării presupune egalitatea tuturor fiinţelor umane. rasă. asupra egalităţii oamenilor în ceea ce priveşte recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi s-a dezbătut îndelungat. fără diferenţieri determinate de vârstă. Fiecare fiinţă umană are dreptul la acelaşi respect şi consideraţie din partea semenilor şi în ceea ce priveşte acordarea drepturilor. intrinsecă personalităţii umane [61. rezolnabile. originea socială.7] Toţi cetăţenii au acces liber la funcţiile şi demnităţile politice. Principiul nondiscriminării nu interzice orice deosebire de tratament ci doar acele tratamente care nu se pot justifica prin motive raţionale. egalitatea în drepturi (fiind interzisă acordarea de privilegii). Convingerile religioase. p. religie. dar nu poate avea în vedere exercitarea efectivă a acestuia. Egalitatea în drepturi. obiective. statut. etc. nondiscriminarea ca principiu de drept nu a existat din totdeauna. apartenenţa la o etnie nu au relevanţă în promovarea unui cetăţean 28 . tratament egal în faţa legii şi în faţa autorităţilor statului. de drepturi de care se pot bucura toţi indivizii umani şi că principiul egalităţii vizează doar această zona comună a drepturilor omului şi o a doua părere conform căreia egalitatea în drepturi este bazată de fapt pe demnitatea umană. istoria înregistrând o serie de evenimente şi perioade în care unor categorii de persoane nu li se recunoştea dreptul la libertate şi la bunăstare. existând păreri care afirmă că există un minimum.Nondiscriminarea ca principiu de drept se regăseşte în toate tratatele asupra drepturilor fundamentale ale omului. p. Egalitatea în drepturi în tratament. gender. fiind mai întâi formulat ca principiu al egalităţii oamenilor. etnie. de apartenenţa persoanei la un grup anume determinat prin caracteristici specifice. la instrucţie şi la individual” [130. Atunci când egalitatea de tratament este încălcată fără a avea o justificare obiectivă şi raţională. Consacrarea acestui principiu oferă garanţii privind tratamentul egal de care trebuie să se bucure toţi indivizii umani.

nr. excludere. Codul Muncii. p.121-123]. Toate fiinţele umane văd lumina zilei „cu aceeaşi deschidere spre lumea în care intră” şi în care „ se vor dezvolta.dacă un candidat la o funcţie publică are competenţa necesară pentru a ocupa acel post. al autorităţilor statului etc. în art. care are ca scop sau 29 . handicap. Principiul nondiscriminării a fost consacrat în Constituţia României prin art. fiecare trebuie să simtă aceleaşi plăceri şi să nutrească aceleaşi speranţe. prevede că prin discriminare se înţelege orice deosebire. 215/2001 a administraţiei publice locale. vor putea să se afirme şi să-şi îndeplinească personalitatea”[101. infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată.2.430]. boală cronică necontagioasă. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948. p. pe bază de rasă. în vederea realizării efective a libertăţii sociale [132. etnie. 6 Dreptul la identitate. 1. comunitatea fiind în măsură să decidă. naţionalitate.în cele mai importante responsabilităţi publice. şi anume Legea nr. promovării şi garantării drepturilor omului „A proteja orice persoană şi drepturile tuturor oamenilor” este o sintagmă rostită de Rene Cassin ilustrează obiectivul principal al documentelor juridice cu vocaţie internaţională. cu modificările şi completările ulterioare sau într-o serie de legi speciale. vârstă. din necesitatea asigurării cadrului legislativ al garantării egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legilor. Egalitatea deplină este consacrată în toate documentele internaţionale de referinţă şi este recunoscută în legile fundamentale ale statelor ca expresie a extinderii regulilor şi principiilor conducerii democratice a societăţii. Subliniind importanţa deosebită a principiului egalităţii într-un sistem democratic de guvernământ.O. principiul nondiscriminării a fost reglementat prin diferite acte cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În legislaţia românească. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţiunea tuturor formelor de discriminare care.G. 2. Pe plan internaţional. Legea nr. art. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.Egalitate în drepturi. Montesquieu arăta că: „toţi oamenii trebuie să se bucure de aceeaşi fericire şi de aceleaşi avantaje. dar şi în legea cadru . pentru că „dragostea de democraţie este dragostea de egalitate” [133.prin votul liber exprimat al membrilor săi. p. 16 . . discriminarea este definită în O. religie.127].principii de drept în vederea protecţiei. limbă. Egalitatea şi nediscriminarea . restricţie sau preferinţă. iar aceasta nu se poate realiza decât prin cumpatărea generală”. Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. categorie socială. nr. documente care pledează pentru principiul egalităţii dintre oameni.

a statuat că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate. dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile publice. a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie comparabilă.G. Prin art. dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. dreptul la diferenţă. 137/2000. la alte servicii. folosinţei sau exercitării. 30 .G nr. de sănătate. principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental. în condiţii de egalitate. prin art. care rezultă din diferenţa de situaţii. a fost suplinită lacuna legislativă privind existenţa discriminării şi în cazul în care la situaţii diferite tratamentul juridic nu este diferit. 4 din legea mai sus menţionată se face distincţie între discriminarea directă şi indirectă. 1 al. nr. 137/2000. 107/1995. decât este. Deasemenea. cu noi domenii şi anume egalitatea de şanse şi tratament în ceea ce priveşte accesul la cultură şi informare şi egalitate de şanse în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei. OUG. 202/2002 completează domeniile de discriminare prevăzute de O. fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Prin discriminarea directă se înţelege tratamentul mai puţin favorabil aplicat unei persoane. Astfel. Inegalitatea reală. De aceea. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Legea nr. iar în măsura în care egalitatea nu este naturală a o impune constituie o discriminare. economic. aşa încât. Curtea Constituţională însă. în materie de discriminare se prevede. 137/2000 sancţionează faptele de discriminare în următoarele domenii: egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie.dreptul la demnitate personală.efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. bunuri şi facilităţi. Violarea principiului egalităţii şi nondiscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţial unor cazuri egale.U. accesul la serviciile publice administrative şi juridice. poate justifica reguli distincte în funcţie de scopul legii. nr. Principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii. la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. accesul la educaţie. Legiuitorul român a creat o serie de prevederi legale specifice în ceea ce priveşte domeniile de discriminare. prin Decizia nr. 3 din O. Prin această interpretare dată noţiunii de discriminare. libertatea de circulaţie. că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic. Aceasta înseamnă că în anumite situaţii discriminarea poate să nu fie ilegală.

Prin discriminarea indirectă se înţelege situaţia în care prevederi, criterii sau practici, aparent neutre, ar pune diferite persoane într-un anumit dezavantaj, în comparaţie cu alte persoane, cu excepţia cazului în care prevederea, criteriul sau practica se justifică în mod obiectiv printr-un scop legitim, iar mijloacele de atingere a scopului sunt adecvate şi necesare [32]. În legătură cu discriminarea directă, aceasta apare în ceea ce este cunoscut drept excepţia "calificării ocupaţionale veritabile". De exemplu, se poate să nu fie ilegal să pui condiţia ca solicitanţii pentru un post de rabin să fie de credinţă iudaică sau ca solicitanţii pentru un post de lucrător cu tineri rromi să fie rromi. În acelaşi fel, în anumite cazuri, legea permite discriminarea indirectă. Când persoana care formulează plângerea a considerat că o anumită practică dezavantajează disproporţionat un grup etnic, atunci persoana răspunzătoare are obligaţia legală de a dovedi că practica urmăreşte un scop legitim şi că este proporţională şi rezonabilă. Un exemplu poate fi un şantier de construcţii, la care toţi muncitorii au obligaţia să poarte căşti de siguranţă. Această politică ar putea discrimina indirect anumite grupuri la care este interzisă acoperirea capului. Totuşi, angajatorul ar putea justifica această condiţie arătând că, în acest caz, scopul legitim este de a asigura protecţia muncitorilor, că cerinţa este proporţională cu riscul şi că purtarea de căşti dure este o cerinţă rezonabilă, conform regulamentului protecţiei muncii [63, p.273] . În aceste cazuri, nu există prevederi legale prin care să se impună restrângerea drepturilor sau libertăţilor pe anumite criterii, ci aceste restrângeri au la bază cutuma şi regulile de convieţuire socială [82, p.94]. Reglementarea egalităţii în drepturi în România are valoarea unui principiu consacrat de art. 16 din Constituţie. Egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute în cuprinsul Constituţiei, dar şi a oricăror alte drepturi şi îndatoriri subiective reglementate în cuprinsul altor acte normative. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul garantat la exercitarea libertăţilor legale în scopul realizării intereselor sale legitime. Cu precădere, s-a acordat atenţie persoanelor cu handicap, minorităţilor naţionale, unor categorii sociale defavorizate, persoanelor infectate cu HIV şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi [35]. În timp s-a ajuns la existenţa unui cadru legislativ în materia prevenirii discriminării. Legea română acoperă un număr de 15 criterii de discriminare, ceea ce o face cea mai completă lege din acest punct de vedere în Europa. Aceste criterii sunt: rasă, naţionalitate, 31

etnie, limbă, religie, statut social, convingeri, sex, orientare sexuală, dizabilitate, vârstă, infectare HIV, boli cronice necontagioase, refugiaţi şi azilanţi. Aceste criterii prevăzute limitativ în legislaţia românească intră în câmpul de aplicare al art.14 din CEDO, dacă avem în vedere caracterul indicativ şi nu limitativ al enumerării făcute de textul Convenţiei. Jurisprudenţa românească în materia nondiscriminării este de dată relativ recentă şi evidenţiază existenţa unei discriminări întemeiată îndeosebi pe criteriu etnic. Alte criterii de discriminare des întâlnite în jurisprudenţa românească sunt cele bazate pe vârstă şi sex, practicate îndeosebi la încadrarea în muncă. Există anumite situaţii în care discriminarea rezultă chiar din dispoziţiile legii. În acest sens, art. 55 alin. 1 din Codul Familiei creează un regim discriminatoriu întrucât prevede un termen de prescripţie numai în ceea ce priveşte dreptul la acţiune (în tǎgada paternităţii) al tatălui, fără să prevadă nimic cu privire la dreptul la aceeaşi acţiune când titular este mama sau copilul. Dispoziţii contrare principiului nondiscriminării cuprinde şi art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni întrucât condiţionează beneficiul graţierii de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti până la data publicării in Monitorul Oficial a legii de graţiere. Legiuitorul român a creat prin art. 19 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare o autoritate naţională care investighează şi sancţionează contravenţional faptele sau actele de discriminare prevăzute în Ordonanţă, şi anume Discriminării. Având în vedere că CNCD are ca atribuţii investigarea şi sancţionarea contravenţională a faptelor sau actelor de discriminare, pot apărea unele probleme pe tărâmul art. 6 din CEDO, care, în al. 1, prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi parţială instituită de lege, care va hotărâ fie asupra încălcării drepturilor şi libertăţilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Ca regulă generală, art. 6 din Convenţie este aplicabil în faţa oricărei instanţe care se pronunţă cu privire la o contestaţie ce poartă asupra drepturilor şi libertăţilor cu caracter civil ale unei persoane sau cu privire la o acuzaţie în materie penală adresată altei persoane. [76]. Garanţiile oferite de art. 6 sunt de două feluri: unele privitoare la instanţă şi unele referitoare la Consiliul Naţional pentru Combaterea

32

procedură. Pentru a fi conformă art. 6 din Convenţie, procedura trebuie să fie echitabilă, publică şi desfăşurată într-un termen rezonabil. Un proces echitabil în materia nondiscriminării presupune o inversare a sarcinii probei: persoana care se consideră vătămată din cauză că principiul egalităţii de tratament nu i s-a aplicat, trebuie să prezinte fapte pe baza cărora se prezumă că n-a avut loc o discriminare şi va fi obligaţia pârâtului să dovedească că nu a avut loc nici o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În materie de probă, Curtea aplică criteriul „ mai presus de orice îndoială rezonabilă”, dar a precizat că acest criteriu nu trebuie să fie interpretat ca impunând un grad ridicat de probabilitate aşa cum se întâmplă în materie penală. Ea a declarat că proba poate să rezulte dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumţii suficient de grave, precise şi concordante. Curtea nu a stablilit reguli stricte în materie de probă, ci a aderat la principiul liberei aprecieri a tuturor elementelor de probă. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în art 14 prevede că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazata pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”, enumerarea din acest articol neavând un caracter limitativ, ci unul pur exemplificativ. Interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are existenţă independentă, în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate reglementată de Convenţie. În mod cert, art. 14 din Convenţie poate intra în joc chiar fără o încălcare a exigenţelor Convenţiei şi a Protocoalelor sale şi, în această măsură, el posedă o valoare autonomă, dar el nu se poate aplica dacă faptele litigiului nu cad în domeniul de aplicare a cel puţin uneia din dispoziţiile Convenţiei [75]. Art. 14 nu este valabil decât pentru a te bucura de drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie [80]. Din punct de vedere normativ discriminarea este interzisă în cazul exercitării tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Dar ea este interzisă doar atâta timp cât materia în care se practică este protejată juridic, cu alte cuvinte, atâta timp cât este vorba despre un drept sau o libertate recunoscută de sistemul juridic în vigoare [9, p.6]. Interzicerea discriminării se limitează numai la discriminările de drept. Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul fără discriminări, la o egală protecţie din partea legii. Legea trebuie să interzică toate discriminările şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace contra tuturor discriminărilor.

33

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa [78] că o diferenţă de tratament între persoane plasate în situaţii analoage sau compatibile este discriminatorie dacă ea nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Jurisprudenţa CEDO [79] evidenţiază faptul că art. 14 din Convenţie este încălcat nu numai în cazul în care statele aplică tratament diferit persoanelor care se află în situaţii analoage sau comparabile, ci şi în cazul în care statele nu aplică un tratament diferit persoanelor ale căror situaţii sunt substanţial diferite. Întinderea marjei de apreciere variază în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile şi contextul în discuţie, iar prezenţa sau absenţa unui „numitor comun” al sistemelor juridice ale statelor părţi la Convenţie poate constitui un factor sub acest aspect [77]. O asemenea marjă de apreciere nu poate să se transforme în recunoaşterea unei puteri arbitrare a statului, iar decizia autorităţilor naţionale rămâne supusă controlului Curţii Europene, care cenzurează conformitatea cu exigenţele art. 14 din Convenţie. Se observă că, în acest domeniu, Curtea preferă, în locul unei interpretări evolutive a Convenţiei, inclusiv în sensul unificării soluţiilor naţionale (într-un sens sau altul), doar să constate starea dreptului existent în statele membre ale Consiliului Europei. De la caz la caz, ambele metode sunt utilizate de instanţa europeană. Astfel, atunci când Curtea nu doreşte să statueze transparent, se mulţumeşte să constate divergenţa mare de opinii dintre statele părţi ale Convenţiei şi din interiorul fiecăruia dintre acestea şi să menţină un status quo, considerând că situaţia se include în marja de apreciere de care dispun autorităţile naţionale. O asemenea situaţie nu împiedică însă justiţia de la Strasbourg ca, în viitor, urmând eventual şi evoluţiile din cadrul statelor părţi, să îşi schimbe jurisprudenţa [54]. După cum a decis în mod constant instanţa europeană, dacă acest text oferă o protecţie împotiva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament nu semnifică, în mod automat încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă [44]. Însă art. 14 CEDO nu interzice toate discriminările, ci doar pe cele arbitrare. Odată identificat motivul pe care se întemeiază discriminarea şi stabilind că materia în care se practică discriminarea intră în câmpul de aplicare a unui drept sau al unei libertăţi recunoscute de Convenţie, rămâne să se evalueze pertinenţa motivelor pentru a se justifica distincţia în 34

14 din Convenţie. 39 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană (TCE) (la acea dată art. În absenţa acestei pertinenţe trebuie să tragem concluzia că distincţia are un caracter arbitrar sau discriminatoriu şi conduce la violarea art. 43 şi 49-50 ale TCE. persoanelor fizice sau juridice. ci unul pur exemplificativ. dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. De asemenea. Principiul nediscriminării este menţionat în mod expres în Tratatul Comunităţii Europene (TCE) în diferitele contexte: a) principiul nondiscriminării pe bază de cetăţenie sau. această prevedere nu era de natură să asigure egalitatea de tratament cerută de art.G. ci şi pentru instituţiile comunitare. făcea distincţie între lucrătorii care erau subiecţi ai legislaţiei franceze şi lucrătorii care erau subiecţi ai legislaţiei altor state membre. care nu pot adopta în politicile sau legislaţia lor. după caz. pe când în legislatia românească se întâlneste o limitare a criteriilor de discriminare. 137/2000. în sensul că enumerarea din art. Astfel. că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile fără a preciza nimic în legătură cu tratamentul aplicat persoanelor plasate în situaţii diferite. în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate ocrotită de Convenţie. nr. 39. în mod general. 3 din O. 14 din Convenţie nu are un caracter limitativ. Legislaţia românească în materie de discriminare prevede. CEJ a declarat ca fiind nelegal art. Această lacună legislativă a fost suplinită însă prin interpretarea dată principiului nediscriminării de către Curtea Constituţională care a statuat că. în art. există diferenţe între legislaţia românească şi CEDO şi sub aspectul criteriilor de discriminare. de către CEJ şi acolo unde a existat un tratament arbitrar şi nejustificat între două persoane.exercitarea dreptului sau libertăţii în cauză. principiul nondiscriminării a fost aplicat. în cadrul libertăţilor fundamentale. 1 al. prin art. la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are existenţă independentă. 73(2) al Regulamentului 1408/71 deoarece. naţionalitate exprimat în art. În lumina Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. ca principiu general al dreptului comunitar. este obligatoriu nu numai pentru statele membre. 48 din Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană). criterii ce ar încălca acest principiu [17]. Principiul nondiscriminării. în cadrul politicii de personal a instituţiilor comunitare [16]. În consecinţă. 35 . în scopul determinării valorii beneficiilor pentru lucrătorii migranţi ale căror familii trăiau în alte state membre. În cadrul competenţei comunităţii. 12 şi.

Funcţiile pe care le îndeplineşte în domeniul economic principiul egalităţii au fost exprimate sintetic de Avocatul General Tesauro [15]: principiul egalităţii de tratament este fundamental nu numai pentru că stă la temelia sistemelor juridice contemporane.141 TCE (fostul art. 34 alin. 119) reprezintă sursa legislaţiei comunitare privind egalitatea între bărbaţi şi femei în domeniul muncii. Articolul din tratat ce ne interesează este art. deoarece această zonă a dreptului comunitar furnizează un bun exemplu al interacţiunii şi dialogului. c) nondiscriminarea ca scop al Comunităţii şi bază pentru acţiunile Comunităţii. 136-148 TCE (fostele art. nu întotdeauna armonios. activităţi şi situaţii economice similare. protecţia în faţa prejudiciului ce îl poate suferi în acel stat membru este un corolar al libertăţii de circulaţie. interzicerea discriminării este aplicabilă celor ce primesc servicii. prevederi speciale precum art. considerentele economice.Pentru a determina scopul aplicării principiului prevăzut de art. în bani sau sub orice altă formă. 12 TCE. pe care angajatul îl 36 . pentru a evita distorsionarea preţurilor datorită diferenţelor în costurile de producţie . educaţie. ci şi pentru raţiuni speciale: legislaţia Comunităţii priveşte. cultură şi sănătate publică. Art. În consecinţă. 141 în TCE [56 .243]. Conceptul de remuneraţie este foarte larg. 117-125). Curtea a statuat în Cowan: când dreptul comunitar garantează unei persoane fizice libertatea de a se deplasa pe teritoriul altui stat membru.p. 141 a fost menit să egalizeze costurile muncii în cadrul Comunităţii. Dacă în acest domeniu sunt elaborate reguli diferite pentru situaţii similare. au stat la baza introducerii art. în înţelesul Tratatului. împreună cu prevederile privind coeziunea socială şi economică. rezultatul este reprezentat nu numai de inegalitatea în faţa legii. atunci când riscul se materializează. nediscriminarea prin interzicerea comportamentului anti-concurenţial. între CEJ şi celelalte instituţii comunitare. 141. 141 prevede necesitatea aplicării principiului egalităţii remuneraţiilor dintre forţa de muncă masculină şi cea feminină pentru aceeaşi muncă. în mod inevitabil. Principiul consacrat de art. Oricum. 2 TCE. CEJ a oferit o interpretare extinsă drepturilor de care se bucură o persoană în cadrul Comunităţii. de distorsiunea concurenţei. în mod principal. în ceea ce priveşte protejarea împotriva riscurilor unei tâlhării şi dreptul de a obţine compensaţii financiare prevăzute de legea naţională. b) nondiscriminarea între producători şi consumatori în domeniul agriculturii conform art. numai în ceea ce priveşte libera circulaţie a serviciilor. Art. ci şi. 90 prin care se interzice taxarea discriminatorie. ceea ce încalcă filozofia fundamentală a Pieţei comune. Politica socială a Comunităţii este prevăzută de art. mai mult decât cele sociale. şi se referă la orice avantaj. Astfel.

în sensul că dă naştere la drepturi şi obligaţii atât între state şi persoanele fizice. culoare. O nouă formă de exprimare a principiului egalităţii poate fi identificată şi în obligaţia ce revine Uniunii de a respecta egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei. Art. vârstă sau orientare sexuală va fi interzisă”. 3 par. principiul egalităţii era prezentat ca fiind una din „valorile” Uniunii. calitatea de membru al unei minorităţi naţionale. art. de aceea. vârstă sau orientare sexuală”. prin care sunt conferite competenţe pentru adoptarea „măsurilor de armonizare” prin co-decizie. Tratatul de la Amsterdam a transformat egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei într-un obiectiv al Comunităţii (art. origine etnică sau socială. Deşi statutul juridic al Cartei este încă nedefinit. 37 . I-5 (1). iar printre obiectivele UE se regăsesc lupta împotriva discriminării şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei (art. Art. art. Tratatul de la Nisa a adăugat al doilea paragraf la art. chiar şi după data încetării contractului de muncă. obligatorie pentru instituţiile comunitare sau statele membre atunci când implementează dreptul comunitar. opinii politice sau de altă natură. 13 nu constituie o interzicere directă a discriminării. credinţă sau religie. naştere. vertical cât şi orizontal. 141 are efect direct. teoretic.primeşte pentru munca prestată. 51 al Cartei este. origine rasială sau etnică. 13. Această interdicţie. religie sau credinţă. dizabilitate. limbă. 13 TCE. introdus prin acest tratat. care în temeiul art. formularea din primul paragraf conform căruia măsurile pot fi luate „în limita competenţelor prevăzute” ar putea avea un efect mai puţin constrângător decât se crezuse iniţial. ci mai degrabă o dispoziţie ce permite Comunităţii să adopte o serie de măsuri împotriva discriminării. proprietate. Carta este considerată ca impunându-se instituţiilor Uniunii. 2) prin prevederea nevoii de a se elimina inechitatea şi a se promova egalitatea între bărbaţi şi femei (art. Consiliul. Carta drepturilor fundamentale prevede în art. În Tratatul Constituţional. acţionând la propunerea Comisiei şi după consultarea cu Parlamentul European. 2 TCE). I-2 şi I-3 (3)). competenţa Comunităţii de a acţiona direct împotriva discriminării a fost contestată şi. Înainte de adoptarea Tratatului de la Amsterdam. poate lua deciziile necesare pentru combaterea discriminării bazate pe sex. trăsătură genetică. stabileşte în mod clar un principiu general cu o listă deschisă de temeiuri pentru interzicerea discriminării. 21(1): „Orice discriminare bazată pe sex. cât şi între persoane fizice. dizabilităţi. De aceea. în unanimitate. a reprezentat o importantă dezvoltare în domeniul nediscriminării: „În limita competenţelor prevăzute.

deoarece nu toate statele au reuşit să adopte legislaţia necesară.Comunitatea a început să aplice principiul nondiscriminării în materia discriminării bazate pe sex la locul de muncă. cursurile de pregătire iniţială şi continuă pentru o meserie sau profesie sunt supuse principiului egalităţii de tratament. 119. precum şi condiţiile de promovare la orice nivel ierarhic. toate tipurile de pregătire profesională. Ca rezultat al aplicării inegale a art. Pentru că Franţa se temea că mediul său de afaceri va deveni mai scump faţă de cel din alte state membre. Franţa era singura ţară din CEE în care. din 9 februarie 1976. Accesul la un loc de muncă include şi criteriile de selecţie pentru angajare. potrivit prevederilor directivei. Oricum. Termenul a fost extins până la sfârşitul anului 1964. în februarie 1976 (data limită pentru implementarea directivei) doar Belgia. Directiva a definit egalitatea de remunerare ca aplicându-se pentru aceeaşi muncă sau pentru munci cărora le este atribuită aceeaşi valoare şi a armonizat legislaţia comunitară cu Convenţia nr. Cu toate acestea. în domeniile la care aceasta se referă. Asta deoarece egalitatea lucrătorilor – formală şi substanţială – s-a aflat pe agenda europeană de la începutul proiectului integrării. ce nu conţinea acest tip de drepturi. implică absenţa discriminării directe sau indirecte bazată pe sex. în care unele locuri de muncă sunt rezervate persoanelor de un anumit sex: posturi cu caracteristici bine determinate în cadrul poliţiei. 119. În urma experienţei dobândite. 2 din directivă). prevăzută de art. Principiul egalităţii de tratament. pot exista situaţii generate de natura activităţii. ce a demonstrat că prevederile privind plata egală erau insuficiente pentru a crea egalitatea la locul de muncă. Aceste excepţii vor fi însă limitate la strictul necesar. a susţinut implementarea egalităţii plăţilor între bărbaţi şi femei în toate statele membre. După adoptarea Tratatului de la Roma. De asemenea. prin lege. al armatei sau al penitenciarelor (art. 100 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. a fost adoptată şi Directiva Consiliului 76/207/ CEE a Consiliului privind aplicarea principiului egalităţii de tratament egal între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrare în muncă. până la termenul de 1 ianuarie 1962. Principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei a fost extins ulterior şi cu privire la măsurile de securitate socială: Directiva 79/7/CEE din 19 decembrie 1978 şi Directiva 38 . Consiliul a adoptat Directiva Consiliului 75/117/CEE din 10 februarie 1975 privind armonizarea legislaţiei statelor membre în domeniul aplicării principiului egalităţii de remunerare între femei şi bărbaţi. formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă. muncitorii erau îndreptăţiţi la plata egală. Germania şi Italia adoptaseră legislaţia naţională care să implementeze integral directiva.

ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care consfinţesc drepturile şi libertăţile omului. tabloul a fost completat cu o directivă ce interzice discriminarea întemeiată pe rasă şi origine etnică în mai multe domenii şi o directivă cadru care acoperă un scop mai limitat (muncă şi pregătire profesională). Principiul egalităţii de tratament nu trebuie să constituie un obstacol în implementarea prevederilor ce reglementează protecţia femeilor însărcinate şi a celor în concediu de maternitate. demnitatea umană ca valori general-umane supreme într-un stat de drept. Plata este reglementată de art. 13 din Tratatul de la Amsterdam. iar securitatea socială de Directivele 79/7. 141 şi Directivele 76/207. tratamentul egal de art. vom conchide că numai prin eforturile comune pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la un nivel înalt al respectării. refuzul de a acorda femeilor dreptul de a munci noaptea (Directiva 92/85 din 19 octombrie 1992 privind siguranţa şi sănătatea femeilor însărcinate. dizabilităţi. 39 . la non-discriminare. În timp ce principiul este acelaşi pentru toate domeniile. distincţia dintre cele 3 domenii este destul de dificil de realizat [40] şi este intersectată de jurisprudenţa Curţii privind plata şi securitatea socială. de exemplu. dar o listă mai lungă de motive de discriminare (religie sau credinţă.86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind concediul post natal. Curtea şi instanţele naţionale au trebuit să ţină seama de faptul că principiul nondiscriminării bazate pe sex se aplică în trei domenii: egalitatea plăţii. 86/378 şi 96/97. Dar această derogare trebuie înţeleasă în sens strict. egalitatea de tratament şi securitatea socială. precum Directiva privind difuzarea programelor de televiziune 89/552 şi Regulamentul 1035/1997 al Consiliului prin care a fost înfiinţat Centrul European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei. De asemenea. celor aflate imediat după naştere şi a celor care alăptează). 86/613 (pentru liberprofesionişti). fiecare dintre acestea este guvernat de prevederi legale distincte. În lumina celor menţionate. o trăsătură importantă a legislaţiei secundare antidiscriminare o constituie creşterea listei domeniilor în care discriminarea este interzisă. asigurării şi apărării drepturilor omului. Astfel. După adoptarea art. orientare sexuală) [51]. Oricum. Directiva 96/34 (sarcină). vârstă. O serie de clauze nediscriminatorii au fost incluse şi în alte domenii reglementate de legislaţia comunitară. fără a putea justifica. Directiva 86/613 din 11 decembrie 1986. 141 şi Directiva 75/117. Directiva 96/34/CE din 3 iunie 1996 privind liber-profesioniştii. există legislaţie precum Directivele 97/80 şi 97/81 privind sarcina probei în cazurile de discriminare bazate pe sex şi lucru cu fracţiune de normă care afectează plata şi egalitatea de tratament.

sex. pentru că nu poate exista democraţie fără a fi asigurată recunoaşterea şi respectarea unor valori recunoscute universal. ca reper pentru întreg spaţiul european.[ 19. democraţiei. care şi-a propus să dezvolte Uniunea ca un spaţiu de libertate. potrivit căreia nicio măsură luată în caz de pericol public. respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. principii care sunt comune statelor membre. indiferent dacă ele sunt înscrise în textul Constituţiei sau în alte acte normative.3. Recunoaşterea importanţei Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. care ameninţă existenţa naţiunii. Aşa cum se precizează în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.1.[140] În opinia prof. opinie etc. Totodată.[83. Trebuie reţinută. unul dintre cele mai eficace instrumente de apărare a drepturilor omului. deoarece discriminarea este limitarea şi încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă.etc se exclude discriminarea.65] Premisa asigurării protecţiei şi promovării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale constă în înscrierea acestora în reglementările naţionale şi internaţionale. securitate şi justiţie. nu 40 . astfel cum sunt garantate prin Convenţie şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre. regula ce rezultă din reglementările internaţionale. a devenit. „este esenţial ca drepturile omului să fie protejate de un regim de drept".religie.religie avere. semnată la Roma. rezultă şi din dispoziţiile Tratatului asupra Uniunii Europene. aşa cum a fost modificat la Amsterdam şi la Nisa. Aspecte cu privire la coraportul dintre fenomenul drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii discriminării şi respectarea Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale constituie esenţa unei societăţi democratice. la 4 noiembrie 1950. prin mijloace reparatorii de natură politică sau juridică la care titularii să aibă acces în cazul vătămării drepturilor lor. fondat pe principiile libertăţii. de asemenea. sub egida Consiliului Europei şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953. Egalitatea este opusul discriminării. egalitatea în drepturi se manifestă în toate domeniile de activitate. apartenenţă politică.236] Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. ca şi statul de drept.rasă. numai astfel devin realităţi juridice care pot fi garantate efectiv.naţionalitate. p. p. Ioan Muraru egalitatea în drepturi a persoanelor priveşte toate drepturile pe care le au indivizii. treptat. Uniunea a aderat la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi are ca principii generale ale ordinii sale juridice drepturile fundamentale. limbă. Prin respectarea principiului egalităţii în drepturi pentru toţi indiferent de sex.

Drepturile şi libertăţile fundamentale. principiul egalităţii presupune că situaţiilor similare li se aplică un tratament juridic egal. 12 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. limbă religie sau origine socială. p. culoare. Articolul 4 alin. 375 din 2 mai 2006. origine naţională sau socială. formând obiectul de reglementare al articolului 16. publicată în Monitorul Oficial al României. adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000. inclus în Capitolul II. de naţionalitate. Ion Deleanu. culoare. apartenenţa la o minoritate naţională.26]. În aceste domenii. Legea garantează ocrotirea egală a tuturor persoanelor şi sancţionează discriminările [81. fără privilegii şi fără discriminări. de origine etnică. de înscriere a tuturor cetăţenilor sub semnul aceluiaşi regim juridic. de limbă. de avere sau de origine socială. articolul 14 instituie regula interzicerii discriminării pe criterii de sex. juridică. indiferent dacă ele vizează viaţa socială. care în condiţii identice trebuie trataţi în mod identic.2] În opinia prof. religie. principiul egalităţii implică dreptul la diferenţiere în tratament juridic. în mǎsura în care egalitatea nu este naturală. de sex. 1 din Protocolul adiţional nr. de apartenenţă politică. căci. rasă. Partea I. de uniformizare. Interzicerea generală a discriminării este consacrată în art. nu este admisă vreo discriminare între cetăţeni. nici prin legi sau alte acte normative. [120. În România. Potrivit acestei norme constituţionale. fără deosebire de rasă. Altfel spus. intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005 şi ratificat de România prin Legea nr. egalitatea în drepturi este recunoscută şi garantată prin Constituţie. limbă. naştere sau orice altă situaţie. nici prin acte de aplicare a normelor juridice. politică sau culturală. p.poate duce la discriminări întemeiate pe rasă.116]. iar în situaţiile diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit [46. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de standardizare. avere. (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii. opinii politice sau orice alte opinii. În exercitarea drepturilor si libertăţilor recunoscute de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. 41 . nr. situaţiilor egale trebuie sǎ le corespundă un tratament juridic egal. Această egalitate include toate domeniile în care persoana îşi poate desfăşura activitatea. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.2 din Constituţie stabileşte că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. p. impunerea unui tratament juridic egal ar însemna discriminare. 103/2006. de religie. sex. indiferent de situaţia naturală sau socioprofesională a acestora. În acelaşi timp. economică.

(2). Cea de a doua aplicaţie particulară se referă la poziţia în stat şi societate a femeii. Datorită constituţiei sale biologice şi a rolului pe care îl are în societate. fără privilegii şi fără discriminări. Astfel. etc. art. O primă aplicaţie particulară o constituie situaţia creată de art. Alineatul (2) al aceluiaşi articol enumeră drepturile care intră în câmpul de aplicare al principiul egalităţii între cetăţeni. Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. un regim special de muncă pentru femeile gravide. pentru a fi pusă într-o situaţie de egalitate cu bărbatul nu este suficient să se bucure de aceleaşi drepturi ca acesta. care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament. Totodată este interzisă exploatarea minorilor şi folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii. norma consacrată cu valoare de principiu în art. nr. acesta oferind minorităţilor naţionale posibilitatea de a se afirma pe plan politic. 42 . femeia. 48/2002 şi republicată în Monitorul Oficial al României. femeile au salariu egal cu bărbaţii.2).Constituţia cuprinde pe lângă această formulare generală şi câteva aplicaţii particulare ale principiului egalităţii în drepturi. de învăţământ. O altă aplicaţie particulară priveşte copiii şi tinerii datorită interesului special pe care îl are statul pentru formarea morală. În plan legislativ. 99 din 8 februarie 2007. cu respectarea drepturilor şi îndatoririlor care le revin părinţilor şi tutorilor. Constituţia mai prevede că la muncă egală. Partea I. de instruire şi de integrare socială a handicapaţilor. 1 alin. Conform acestui articol. aprobată cu modificări prin Legea nr.50 al Constituţiei stipulează obligaţia statului de a asigura realizarea unei politici naţionale de prevenire. în condiţiile legii electorale. Articolul 49 din Constituţie stabileşte obligaţia pentru stat de a acorda alocaţii pentru copii şi pentru îngrijirea copilului bolnav. 16 din Constituţie a fost concretizată prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr.49 alin. au dreptul la câte un loc de deputat. organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. (1) din actul normativ menţionat. O ultimă aplicaţie particulară a principiului egalităţii se referă la ocrotirea persoanelor handicapate.59 alin. de readaptare. tuturor formelor de discriminare. privind prevenirea şi sancţionarea. de tratament. intelectuală şi profesională a acestora precum şi datorită nevoii de a ocroti interesele copiilor şi tinerilor. în România. 137/2000. Potrivit art. cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul mai are şi obligaţia de a acorda alocaţii de stat şi ajutoare pentru îngrijirea copilului handicapat (art. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie. moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa sau dezvoltarea normală. fiind necesar să i se dea din anumite puncte de vedere o ocrotire specială: concedii de maternitate.

Deasemenea se mai precizează că principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. naştere. în contextul lucrării de faţă. limbă. ele constituie repere în raport cu care urmează a fi interpretate normele interne. p. civile sau militare. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene precizează că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile. vârstă sau orientare sexuală. astfel încât acestea din urmă să fie aplicate într-un sens care să concorde cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. handicap. avere.p. rasă. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. 20. pentru situaţia în care există un conflict de conţinut între legile naţionale şi normele cuprinse în instrumentele juridice internaţionale ratificate de Parlament. în special. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. apartenenţă la o minoritate naţională. se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate. valoare supraconstituţională şi nu se aplică în mod automat cu prioritate.[60. culoare. Pe tot întinsul Uniunii Europene copiii au dreptul la protecţie şi la îngrijirile necesare 43 . Reglementările internaţionale în materia drepturilor omului nu au. rasă. regulă de la care se derogă în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern. Totodată . de sex. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi . în condiţiile legii. religie sau convingeri. dreptul la un tratament egal în faţa instanţelor judecătoreşti şi a oricărui alt organ jurisdicţional . caracteristici genetice. pot fi ocupate. În alineatul (3) se enunţă regula potrivit căreia funcţiile şi demnităţile publice.Aliniatul 4 arată că în urma aderării României la Uniunea Europeana. inclusiv în Constituţia României [55. avere.59].al excluderii privilegiilor şi discriminării. Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern în materia drepturilor omului este reglementat în Constituţia României prin art. muncă şi salarizare. care instituie. dintre acestea fiind relevant. limbă. religioasă şi lingvistică este respectată şi neîngrădită de către Uniunea Europeană. origini etnice sau sociale. de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. aşadar.144]. opinii politice sau orice alte opinii.Nimeni nu este mai presus de lege. . naştere sau orice altă situaţie”Diversitatea culturală.„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire. inclusiv în materie de angajare. religie. culoare. origine naţională sau socială. apartenenţă la o minoritate naţională. Conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex. regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale. opinii politice sau orice altă opinie. în domeniul de aplicare a Cartei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice.

însă. Din acest articol reiese că numai cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. o definire. în opinia noastră. religie. discriminarea bazată pe orientare sexuală [147].” Conform drepturilor copiilor.16 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte principiul egalităţii tuturor cetăţenilor. orice copil are dreptul de a avea. Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române. acest termen este cel mai potrivit şi ne dă posibilitatea să facem o apreciere a discriminării. avere sau origine socială. opinie. Totodată. în funcţie de vârsta şi de gradul lor de maturitate. cu excepţia cazului în care acest lucru contravine interesului său. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o 44 . termenul criteriu înseamnă: punct de vedere. În toate actele referitoare la copii. aceştia “îşi pot exprima în mod liber opinia. cu excepţiile stabilite prin lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi”. origine etnică. periodic. origine etnică. avere sau origine socială.53] Articolul 16 alineatul (2) din Constituţie stabileşte şi criteriile ce stau la baza discriminării: rasă. În dreptul jurisprudenţial al Comitetului pentru Drepturile Omului. care este luată în considerare pentru aspectele ce îi privesc. limbă. interesul superior al copilului trebuie să reprezinte o preocupare primordială. viaţă demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală. . în faţa legii şi a autorităţilor publice. apartenenţă politică.pentru asigurarea bunăstării lor. norma pe baza cărora se face o clasificare. De aceea se pune accent pe acceptarea acestor persoane in diferite locuri de munca în funcţie de handicapul avut şi capacitatea lor de a desfăşura o activitate. apartenenţă politică. sex. Art. indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private. Consider că articolul 16 alineatul (2) din Constituţie trebuie modificat. . Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor. opinie. astfel: cuvântul „cetăţeni” se va substitui cu cuvântul „persoane” şi în final se va completa cu propoziţia: „statul asigură şanse egale în exercitarea drepturilor omului pentru toate persoanele care se afla sub jurisdicţia sa. În articol nu se operează cu termenul criteriu. [18. principiu. o apreciere [49]. naţionalitate. de exemplu. fără deosebire de rasă. Însă numărul criteriilor ce stau la baza discriminării enumerate în Constituţia Republicii Moldova este mult mai limitat decât cel al criteriilor stipulate în instrumentele internaţionale. naţionalitate [128] şi vârstă [89] sunt considerate ca acoperite de articolul 26 al PIDCP. relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi. sex. religie. p. naţionalitate. limbă.

de nemulţumiri şi de conflicte sociale. De regulă. producând dezechilibre în diverse domenii ale vieţii sociale. aducerea legislaţiei naţionale în conformitate cu standardele internaţionale la acest capitol va permite economisirea de bani şi timp. de cele mai multe ori în sens negativ. un drept este o revendicare pe care suntem îndreptăţiţi să o cerem. rasiale limitându-li-se exerciţiul unor drepturi civile şi politice. discriminarea reprezintă o trăsatură a vieţii sociale. statut social. toleranţa. calificative care se preiau automat sau se formează prin intermediul propriei experienţe. comportamentul discriminatoriu reprezintă o sursă de tensiuni.Neincluderea tuturor criteriilor de protecţie împotriva discriminărilor va da posibilitate Curţii Europene a Drepturilor Omului să condamne Republica Moldova (în cazul unor eventuale cereri bazate pe criterii de protecţie neacoperite de legislaţia Republicii Moldova) pentru neaplicarea criteriilor de protecţie stabilite în CEDO. respectul pentru celălalt. O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat. acţiunea de discriminare are temeiul în diferenţă.binele. Fenomenul discriminării ca rezultat al unor diferenţe naturale şi dobândite apare descris în multe lucrări. Discriminarea generează conflicte la nivelul social la care se localizează. făcându-se mereu trimitere la un comportament diferenţiat. de la nivel individual şi de grup şi până la nivel societal. prezent în multe şi diverse sectoare ale vieţii sociale şi ca formele sub care aceasta se manifestă se schimbă constant. discriminarea are un caracter negativ. Astfel. femeilor interzicându-li-se accesul în multe domenii ale vieţii sociale . religie. În sens juridic. Lucrările de specialitate care au avut în vedere fenomenul discriminării au raportat aceasta la diferenţele care există între indivizi. sub diferite forme de manifestare. comportament care la rândul său are la bază o preconcepţie referitoare la o societate 45 . Fenomenul discriminării comportă nuanţări în funcţie de societăţile şi de grupurile în care se localizează. Diferenţelor li se adaugă calificative. unor categorii de persoane ce aparţineau unor grupuri etnice. De cele mai multe ori cuvântul „discriminare” aduce în minte cuvântul „diferenţă”. vârstă. etnie. Fenomenul discriminării este unul prezent în viaţa cotidiană. Discriminarea ca practică a existat întotdeauna. De exemplu: libertatea. fiind o conduită diferenţiată pe baza unor motive ce ţin de rasă. responsabilitatea. adevărul. ceea ce conduce la un tratament diferenţiat. dreptatea. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană şi egalitatea în drepturi . dreptatea. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană. gender. ea fiind prezentă în toate timpurile. între grupuri. între societăţi. marcând ansamblul tuturor relaţiilor sociale. ca şi în cazul altor valori fundamentale . Deşi conceptul apare mult mai târziu. nediscriminarea.

este o formă de violare a drepturilor omului cu cea mai largă răspândire în întreaga lume. Stereotipurile sunt mereu citate ca justificare a prejudecăţilor şi mai departe a comportamentului discriminatoriu faţă de un grup. şi nu ca pe un lucru ce creează tensiuni. Există stratificare din momentul în care există diferenţiere. dar complementare. caracterizează fiecare societate umană în orice stadiu al dezvoltării sale. rasială. inegalitate sau conflict între elementele constitutive ale unui grup. gen. din punct de vedere sociologic. comportamentul uman în cadrul relaţiilor sociale. religioasă etc. cum ar fi apartenenţă etnică. este determinată şi de sistemul de status socioeconomic. trasături fizice. datele statistice. Ca o consecinţă a experienţelor istorice. Educaţia este cea care modelează. discriminarea este confundată cu prejudecata. despre acceptarea diferenţelor ca un lucru ce creeeaza diversitate. inegalitate sau conflict între elementele constitutive ale unui grup. educaţie. care se referă mai mult la starea psihologică decât la comportament. despre lume. însă este posibil de a discrimina oamenii fără o prejudecată conştientă [72]. credinţe. Cercetările dovedesc că fenomenul discriminării este legat de stereotipurile cu care operăm zi de zi. încă le utilizăm în categorizarea persoanelor cu care venim în contact într-un fel sau altul. mediu. culoare. din păcate. oamenii educaţi într-un anume fel vor avea o anumită viziune despre oameni. Uneori. acestea trebuind a fi căutate în stratificarea socială bazată pe inegalităţi de avere. de putere şi de statut existente între grupurile sociale. pe bază de diverse criterii. totdeauna acolo unde există diferenţiere. orientare sexuală etc. studiile şi cercetările de sociologie şi psihologie socială indică faptul că stereotipurile şi prejudecăţile stau la baza discriminării. integrare.[50]. 46 . Ştiinţele sociale abordează aceste probleme şi oferă răspunsuri parţiale. Putem afirma că stratificarea socială este prezentă în orice sector de activitate umană. despre diferenţe. dar şi în fiecare sector al vieţii sociale. influenţată de familie. interzicerea discriminării este stipulată în multe tratate internaţionale şi legi naţionale care se referă la drepturile omului. discriminarea bazată pe rasă. bogăţie. Astăzi discriminarea ţine mai mult ca niciodată de educaţie. formează concepţii despre lume. Discriminare înseamnă tratament inegal. multe cercetări efectuate prezentând felul cum acestea influenţează şi chiar determină atitudinile. defavorizat al indivizilor. al categoriilor de indivizi sau al grupurilor umane. de prejudecăţile pe care. Cu toate acestea. întrucât trecerea de la un status economic la altul configurează mobilitatea socială pe verticală sau pe orizontală. ierarhizare. Aceste două noţiuni sunt strâns legate.anume sau la un grup delimitat prin opinii. precum şi pe religie. etnie. integrare.. oamenii împărtăşesc o anumită viziune despre lume.

este partea de afect care se formează pe baza stereotipurilor. care are ca scop sau rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului si a protecţiei lor. infectare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale. problema remuneraţiei echitabile s-a pus şi cu referire la naţionalitate sau rasă. boală cronică necontagioasă. este interzicerea principiului egalităţii şi un afront adus demnităţii umane. convingeri. Cel de-al doilea aspect este unul mult mai pragmatic. Ordonanţa Guvernului nr. educaţie. nefavorabilă şi nedreaptă persoanelor faţă de care se manifestă. Prejudecata reprezintă o atitudine de intoleranţă. găsim utilă prezentarea conceptelor care au stat la baza apariţiei principiului non-discriminării în Comunitatea Economică Europeană. care se realizează prin distincţie. restricţie şi preferinţă. a unei remunerări egale în condiţii de muncă egală în cadrul Comunităţii Economice Europene. religie. orientare sexuală. origine etnică. În opinia prof.45] consacră nediscriminarea ca principiu. cetăţenie. cu care toţi ne naştem şi trebuie să ne fie respectate în egală măsură. naţionalitate. este răspunsul emoţional negativ faţă de anumite persoane. p.83] Dupa Bettz A.Prejudecata este atitudinea. discriminarea este o lezare a demnităţii umane şi a drepturilor egale ale celor împotriva cărora se aplică. indiferent de diferenţele care ar putea să existe între noi. înscriind toate formele unui comportament discriminatoriu în domeniile vieţii sociale. vârstă. starea sănătăţii. T. Cârnaţ. iar în conformitate cu documentele internaţionale. opinii. Reardon de la Universitatea Columbia [141]. limbă. origine socială. pe măsură ce migraţia forţei de muncă şi imigrarea au devenit un adevărat fenomen social în această zonă a Europei. discriminarea este privită ca orice excludere. determinat de contextul realizarii unei pieţe comune la nivelul statelor membre. între bărbaţi şi femei şi apoi. În acest context a avut loc 47 . Prejudecăţile includ stereotipurile. non-discriminării şi a demnităţii umane. Este vorba despre nevoia asigurării unei remunerări echitabile. prin noţiunea de discriminare înţelegem orice tratament diferit şi inegal. pe bază de sex. restricţie. Primul aspect se referă la abordarea filozofică a drepturilor omului ca drepturi naturale. p. violarea principiilor egalităţii. Pentru a înţelege mai bine contextul românesc al afirmării principiului nondiscriminării în legislaţia românească şi al apariţiei legislaţiei anti-discriminare. ca şi acestea se produc în afara cunoaşterii obiective a realităţii date.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [113. excludere.[111. rasă. apartenenţă politică. disabilitate. distincţie sau preferinţă care are drept scop interzicerea sau refuzarea drepturilor egale şi a protecţiei acestora. care s-a confruntat cu nevoi economice şi sociale asemănătoare celor cu care se confruntă societatea românească în ultima vreme. stare materială. stare civilă.

restricţie sau preferinţă. cum ar fi: discriminarea multiplă. a problemelor legate de discriminare în domenii de maximă importanţă pentru apărarea valorilor europene. Putem deduce că se condamnă atât discriminarea directă şi discriminarea indirectă. – promovarea şi diseminarea valorilor şi practicilor din domeniul combaterii discriminării celor care aplică legea şi formatorilor de opinie. – acordarea de ajutor la formarea capacităţii actorilor competenţi în domeniul combaterii discriminării din statele-membre ale UE şi la nivel european. excludere. precum non-discriminarea pe criteriul rasei. infectare cu HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată. originii naţionale şi etnice a persoanei în ceea ce priveşte accesul la muncă. convingeri. refuzul de a angaja o femeie căsătorită din cauza faptului că are obligaţii familiale sau poate să aibă copii constituie discriminare directă pe criteriul sexului şi al situaţiei familiale. cât şi alte forme de manifestare a lor. însă care are efectul de a dezavantaja un grup particular. Discriminarea directă presupune orice deosebire. disabilitate. intenţia de a discrimina. aparent. o practică. prin legislaţie secundară. Spre exemplu. Discriminarea indirectă intervine atunci când o prevedere. 48 . Aceasta formă de discriminare este deseori confirmată de datele statistice care demonstrează un efect disproporţionat [53]. în condiţii de egalitate. asociere sindicală. în contextul angajării. este neutru sau corect. limbă. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. categorie socială. boală cronică necontagioasă. ordinul de a discrimina. precum şi a eficienţei măsurilor de combatere a discriminării. în domeniul politic. etnie. orientare sexuală. sex.consacrarea în legislaţia europeană primară a principiului non-discriminarii. Mai târziu. protecţie socială. Uniunea Europeană a găsit necesară o reglementare mai detaliată. În UE s-a aplicat şi Planul de Acţiuni al Comunităţii 2001-2006 (Decizia 2000/750/CE) privind combaterea discriminării bazate pe toate criteriile (altele decât criteriul sex). Discriminarea indirectă implică tratamentul care. pun într-o situaţie de dezavantaj persoane care aparţin unui grup protejat faţă de alte persoane. pe bază de rasă. religie. economic. educaţie. discriminarea prin asociere. aparent neutre. naţionalitate. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. un criteriu. accesul la bunuri sau servicii şi non-discriminarea între bărbaţi şi femei în toate aspectele care ţin de angajare. folosinţei sau exercitării. Acest Plan conţinea trei obiective: – asistarea în analiza şi evaluarea gradului de discriminare şi a naturii discriminării existente în UE. vârstă. tratamentul defavorizat. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii.

umilitor sau ofensiv. complicitatea la discriminare. savârşite cu privire la o persoană. ostil. art. discriminarea multiplă. care. Credem că toate noţiunile definite mai sus sunt forme de manifestare a discriminării. discriminarea indirectă. segregarea. . Hărţuirea [27] este definită ca un comportament nedorit în legatură cu un criteriu de discriminare. verbal sau fizic. iar discriminarea indirectă se referă la consecinţele unor acţiuni sau prevederi aparent neutre. degradant. Angajatorii vor fi responsabili pentru harţuirea comisă faţă de angajaţi. dacă nu cade sub 49 exemplu poate fi o prevedere aparent neutră din codul vestimentar intern al unei companii care solicită o vestimentaţie obligatorie ce exclude o .2]. art. asocierea în vederea savârşirii unei fapte de discriminare. Discriminarea constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional. ostil. ea nu protejează împotriva harţuirii pe alte criterii. instigarea la discriminare. proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu primească rromii. art. criteriul sau practica sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim.11(g)]. Spre exemplu.Constituie excepţii de la această regulă situaţiile în care prevederea. un grup de persoane sau o comunitate. degradant. putem spune că discriminarea directă descrie scopul şi autorul discriminării. favorizează o persoană sau un grup în comparaţie cu alţii. cu excepţia cazurilor în care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democratică. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi prevede această formă de manifestare a discriminării.2(4)]. cum ar fi apartenenţa etnică sau orientarea sexuală etc. de facto. iar măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate şi necesare. comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare. inclusiv cea sexuală. Există trei elemente de bază pentru a demonstra harţuirea: victima trebuie să aparţină unei categorii protejate. Un persoană sau un grup de persoane. comportamentul discriminatoriu. care are ca scop sau ca efect violarea demnităţii persoanei sau crearea unui cadru intimidant. Cu toate că Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi defineşte hărţuirea sexuală [85. intenţia declarată public de a discrimina. de aceea constituie discriminare şi trebuie să fie sancţionate conform legislaţiei în vigoare: discriminarea directă. victimizarea. are intenţia expresă să discrimineze un grup sau o persoană. victima a fost supusă la un comportament nedorit. Instigarea la discriminare constituie o formă de manifestare a discriminării [52. hărţuirea. În concluzie. în temeiul apartenenţei sale la o categorie protejată. umilitor sau ofensator. stipulând că este interzisă numai în contextul angajării la lucru [85. discriminarea prin asociere. care presupune instigarea unei persoane la discriminarea altei persoane din cauza faptului că aceasta aparţine uneia dintre categoriile protejate.

bazate pe lege şi necesare într-un stat democratic fiind o excepţie. pentru scopurile de asigurare a pensiei. pentru scopurile de asigurare a pensiei. Pentru a fi justificat.(i)]. tratamentul diferenţiat trebuie să urmarească un scop legitim şi să existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit [54. fiindcă acestea sunt nişte cerinţe reale şi determinante ale funcţiei.2(2). prevazut de legea sau tratatul internaţional la care statul respectiv este parte. tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie. prevăzute de lege.incidenţa legii penale. recunoaşterea dezavantajelor acumulate de grupurile respective. iar pe de altă parte. protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor în perioada sarcinii şi alăptării. art. După părerea noastră un tratament diferenţiat este discriminatoriu doar dacă nu se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru vechimea în serviciu. ci au menirea să asigure egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii. prevazuta de legislaţie. stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru vechime în serviciu. prevazută de lege. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului menţionează că nu toate acţiunile şi formele de tratament diferenţiat constituie discriminare. indiferent de grupul căruia îi aparţin. a minorilor.(b). şi a persoanelor cu disabilităţi. atunci când acestea sunt prevăzute de lege şi sunt necesare într-o societate democratică. Pentru reducerea discriminării au fost dezvoltate o serie de strategii menite să asigure egalitatea de şanse în zonele în care au fost în mod sistematic subreprezentate persoanele care fac parte din grupuri supuse discriminării. Prima categorie de acţiuni care nu constituie discriminare o formeaza tratamentele diferenţiate care se bazeaza pe criterii rezonabile şi obiective. experienţa profesională sau vechimea în serviciu în procedurile de angajare. elaborarea. pe de o parte. De exemplu. atunci când motivul invocat privind 50 . nu este considerat discriminare refuzul de a angaja persoana în forţele armate pe criteriul disabilităţii sau al vârstei nepotrivite. Aceste strategii nu presupun o „discriminare inversă”. În Statele Unite aceste strategii poartă numele de Acţiune Afirmativă. tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetăţenie sau al apatrizilor. în timp ce în Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de Discriminare Pozitivă. A doua categorie de acţiuni ce nu constituie discriminare include măsurile afirmative (pozitive). tratamentul diferit al persoanelor cu disabilităţi în timpul învăţământului şi dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice educaţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora. protecţia specială a copiilor fără părinţi. prevăzute de legislaţie. credinţă sau sex în legatură cu o ocupaţie desfaşurată în instituţiile sau organizaţiile religioase. Putem enumera o serie de măsuri care nu se consideră fapte discriminatorii: stabilirea cerinţelor privind vârsta minimă şi maximă. Discriminarea Pozitivă şi Acţiunea Afirmativă presupun. promovarea de politici şi practici care ajută la depăşirea dificultăţilor [139].

şi anume: tratamentul diferenţiat care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective şi măsurile afirmative (pozitive). prin care înţelegem măsuri speciale temporare luate de către persoane fizice sau juridice fie pentru a preveni sau compensa dezavantajele suferite de o persoană. Principiile dreptului sunt ideile de maximă generalitate. întemeiază existenţa şi exprimă esenţa dreptului pozitiv. A doua categorie de acţiuni care nu constituie discriminare sunt măsurile afirmative. la obiectivele acesteia. acţiunile afirmative (pozitive). Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană. în calitate de fiinţă înzestrată cu gândire. Concluzii la capitolul I. Prima categorie de acţiuni ce nu constituie discriminare o formează tratamentele diferenţiate care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. unitatea. ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care consfinţesc 51 . credinţa sau vizând sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa profesională cu privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei. egalitatea. 1.4. Principiile dreptului îşi au originea în raţiunea (conştiinţa) supremă a omului. voinţă şi sentimente. Aceste principii generale. religioase şi lingvistice şi a dreptului lor de a exista şi de a se dezvolta. valoare şi autoritate dreptului pozitiv. deoarece fiecare om reprezintă valoarea supremă. la non-discriminare. atunci când tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească un scop legitim şi să existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. sunt inalienabile şi inerente fiecarui om în virtutea apartenenţei sale la specia umană. de a folosi limba lor. ierarhia. esenţă şi valoare ale sistemului juridic. precum şi a dreptului de a profesa şi practica religia lor. asigurării şi apărării drepturilor omului. stabilirea cerinţelor privind vârsta minimă şi maximă pentru încadrare în activităţi de educaţie. Ideile care dau viaţă. fie pentru a facilita participarea lor efectivă la toate domeniile vieţii sociale.natura acestei ocupaţii sau condiţiile în care este profesată religia. sunt libertatea. justiţia. nu constituie discriminare pot fi incluse în două categorii. Drepturile omului sunt acele drepturi care aparţin fiinţei umane de la naştere. Numai prin eforturile comune pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la un nivel înalt al respectării. care întemeiază dreptul pozitiv sau orientează elaborarea şi realizarea dreptului pozitiv. împreună cu restul membrilor grupurilor din care fac parte. măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor care aparţin minorităţilor etnice. responsabilitatea. în mod individual sau în mod colectiv. a culturii lor. anterioare logic dreptului. În concluzie putem afirma că faptele şi măsurile care. fiind recunoscute universal. un grup sau o comunitate din cauza uneia sau mai multor fapte de discriminare. cu titlu de excepţie.

dacă în procesul reglementării relaţiilor dintre stat şi individ vor aparea contradicţii între normele juridice şi drepturile omului se va da prioritate acestora din urmă. iar Constituţiile unor state europene ( Belgia. de religie. indiferent de faptul dacă acestea sunt înscrise în textul Constituţiei sau în alte acte normative. etc Drepturile omului sunt considerate universale şi oamenii se nasc egali în drepturi şi demnitate. Din analiza coraportului dintre principiul egalităţii şi cel al non-discriminarii rezultă că principiul non-discriminarii este sinonim cu principiul egalităţii. atunci când fac referire la instrumentele internaţionale cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării. se manifestă cele mai negative fenomene sociale: discriminarea în sensul larg al cuvântului (discriminarea directă. Prin asigurarea principiului egalităţii se prezumă asigurarea principiului non-discriminarii. gen. demnitatea umană – valori general-umane supreme într-un stat de drept. Arama. pe care o susţinem şi noi. care. egalitatea în drepturi trebuie să se manifeste în toate domeniile de activitate ale omului. tortura. E. cu excepţiile stabilite prin lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi. intoleranţa. tratamentele inumane şi degradante. Treptat. statul de drept asigură şanse egale în exercitarea drepturilor tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. rasismul. utilizează termenul de „nondiscriminare”. egalitatea în drepturi priveşte toate drepturile pe care le au persoanele. însa în opinia prof. 52 . hărţuirea etc. rasă. la rândul său. Se poate afirma că principiul non-discriminarii se deduce din principiul egalităţii. a celei sociale. xenofobia. nu numai în faţa autorităţilor publice. era obligat sa pună discriminările stabilite de lege într-o minimă concordanţă cu scopul urmarit. antisemitismul. Atunci când drepturile omului nu pot apăra demnitatea umană. România) conţin articole separate referitoare la principiul egalităţii şi principiul non-discriminării. segregarea.drepturile şi libertăţile omului. indirectă. însă principiul egalităţii este mai larg după sfera de aplicare decât principiul non-discriminării.). în primul rând. egalitatea era iniţial concepută doar ca absenţa discriminării şi. egalitatea a început a fi definită prin raportarea la scopul urmărit de legiuitor. limbă. majoritatea experţilor în domeniul drepturilor omului.

considerate a fi prea puţin semnificative. Conceptul color line a fost folosit prima oară de celebrul sociolog de culoare W.210]. culoarea pielii etc. devenind un demn al statusului social [150. p. Categorizarea rasială se bazează adesea (deşi nu întotdeauna) pe diferenţe fenotipice. Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale. rasa este un concept social [150. acestea nu corespund diferenţelor genotipice (de structură genetică). Din punct de vedere biologic. nefiind totuşi o caracteristică morfologică majoră întrucât variabilitatea acestei caracteristici în interiorul unei rase este atât de mare uneori încât devine inoperantă. p. cu importante contribuţii la înţelegerea relaţiilor rasiale din aceasta ţară. este problema existenţei color line. Termenul de „rasă” [150. Dezbaterile contemporane referitoare la imigraţia din secolului al XX-lea sunt pline de conotaţii rasiste. Homo Sapiens. în special în secolul XIX. mongoloidă şi negroidă. spre exemplu cea amerindiană. Culoarea pielii este un criteriu de identificare a rasei. ţinând seama de caracteristicile faciale. unanim acceptat. Unii autori identifică şi alte rase principale. p.Dubois încă la începutul secolului trecut. rasa este considerată ca o diviziune a speciei. ELIMINAREA DISCRIMINĂRII CU REFERIRE LA DREPTURI DIFERENŢELE DINTRE PERSOANE PRIN PRISMA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂŢII ÎN 2. puţin relevante pentru caracaterizarea psihologică şi de comportament a unei rase. În literatura de specialitate. El a inaugurat o serie lungă de discuţii în SUA. Dubois intenţiona să conceptualizeze 53 .214].E. o rasă fiind dată de un grup de oameni care se văd şi sunt văzuţi de alţii. Criteriile biologice de identificare a rasei sunt întotdeauna vizibile şi relevante cultural într-o anumită comunitate. Conceptul de rasă este frecvent folosit pentru a se face referire la diferenţele fizice dintre un grup şi un alt grup. în biologia umană.1. În literatura de specialitate. ca având trasături ce-i deosebesc. spun specialiştii.221] poate fi definit din multiple perspective. diferenţele dintre rase căpătând semnificaţii. spunând că: problema secolului XX. dar. sub influenţa evoluţionismului. având azi trei rase principale (sau subspecii): caucaziană. termenul de rasă a căpătat o accepţie prioritar socială. deşi oamenii continuă să creadă acest lucru. personalitatea. se consideră că există o singură specie. În comunitatea ştiinţifică nu există un consens care să susţină corelaţia care se stabileşte între caracteristicile fizice ale unui grup rasial şi caracteristici precum inteligenţa.II. Conţinutul social termenului este dat de definirea grupurilor rasiale prioritar în baza unor caracteristici culturale şi doar secundar din considerente biologice.B.

obedienţi. el susţinea că. p. Caracterizarea se face de obicei prin opoziţie faţă de propriul grup rasial. pentru că nu se referă la o 54 . termen utilizat în literatura de specialitate relativ la grupurile etnice sau rasiale aflate în situaţii de rupturi sociale şi economice . loiali. Prin legarea a două problematici diferite. d) teamă şi suspiciune în legatură cu grupul subordonat care se pregăteşte să desfiinţeze prerogativele rasei dominante. definirea poziţiei lor vis-a-vis unul faţă de celălalt: aceasta este „sensul poziţiei sociale care apare din acest proces colectiv de caracterizare care produce bază prejudecăţilor rasiale”. comoditatea. dar mai ales.situaţia afro-americanilor la început de secol XX. dar interconectate în societatea americană. Ea este acuzată şi de criminalitatea. Linia marchează totodată şi acea diferenţiere verticală dintre grupurile etnice. pe langă cea biologică. buni cântăreţi. murdari. de lipsa de educaţie a maselor de negri. c) sentimentul proprietăţii referitor la câteva arii de privilegii şi avantaje. Concluzia specialiştilor este că diferenţele genetice dintre rase nu se traduc obligatoriu în caracteristici vizibile şi uneori contravin opiniilor tradiţionale. asiaticii înţelepţi. inteligenţă între populaţiile categorizate pe aceste criterii. Acestea se referă la „un aranjament poziţional al grupurilor rasiale”: sentimentul superiorităţii plasează populaţia subordonată sub cea superioară. Conceptul de color line în definirea situaţiei afro-americanilor este opus conceptului de color blind society în care rasa/etnia nu contează [146. sentimentul proprietăţii îl exclude. ci mai ales structura clasială este acea care defineşte locul sau statutul unui grup social. b) sentimentul că rasa subordonată este în mod intrinsec diferită şi străină. sentimentul alienării îl plasează în spatele lor. Aceasta echivalează cu plasarea celor două grupuri rasiale în opoziţie. iar ultima este teama de a pierde poziţia. În plus. care se poate defini ca diferenţă clasială şi/sau de castă. conceput în mod uzual. discriminarea negrilor este numai pe de-o parte rezultatul prejudecăţilor rasiale ale albilor. iar din punctul de vedere al psihologiei sociale „nu se poate echivala cu sensul statusului social. Poziţia de grup este „un fel de orientare generală” care nu se leagă de un anume sentiment de ură sau antipatie. Patru tipuri de sentimente sunt prezente în prejudecăţile rasiale: a) sentimentul superiorităţii.74]. Dimensiunea socială a rasei este întărită şi de utilizarea stereotipurilor în definirea acestora: negrii sunt consideraţi leneşi. personalităţile ştiinţifice de seamă sunt astăzi de acord că nu există diferenţe înnăscute de personalitate. Este tot mai clar faptul că rasa are o dimensiune socială. hipersexuali.

produsul istoriei. cuprind cercetări asupra a ceea ce. pentru că ea este: 1 . ci „arena publică” unde purtătorul de cuvânt apare ca reprezentant al grupului dominant. se referă mai mult la „ce ar trebui sa fie decât la ceea ce este”. o putere şi prestigiu ieşite din comun. interesele lor pot dicta definirea poziţiei de grup. 2 . Specialiştii se ocupă îndeosebi de examinarea cauzelor şi consecinţelor diviziunii social construite a grupurilor în funcţie de apartenenţa lor la o aşa-numita rasă. „Intelectualii şi elitele sociale. Ceea ce trebuie nuanţat este că: • imaginea se clădeşte „la distanţă şi nu în apropiere”. Ca şi celelalte obiecte de studiu ale sociologiei rasei. pot confirma sau întări atitudinile rasiste şi discriminarea rasială aparţinând populaţiei majoritare. • oponent. şi liderii unor organizaţii puternice par să fie figurile cheie în formarea sensului poziţiei de grup şi caracterizarea grupului subordonat”. dar şi asupra multor alte posibile alinieri. Analiza sensului poziţiei de grup a raselor trebuie începută cu istoria acestuia. şi acesta este unul destul de controversat. Totuşi identificarea rasei cu un construct social subestimează măsura în care unele segmente de populaţie pot alcătui cu adevarat un grup etnic distinct. figurile proeminente public. nu experienţa cotidiană a indivizilor concreţi dă bază definiţiei grupului rasial subordonat.ea operează cu o imagine abstractă a grupului subordonat. indiferent dacă aceasta este legitimată de raportarea la vreunul din factorii amintiţi. Unii jurişti susţin că asemenea studii. independente de cele verticale. într-o definiţie oarecum etnocentristă. • definirea publică se face de către indivizi şi grupuri care au o autoritate publică.poziţionare verticală. Definirea acestor evenimente majore este baza definiţiei grupului rasial 55 . Fenomen precum mişcarea Black Power în America în anii 60 şi dezvoltarea mişcărilor politice şi culturale ale minorităţilor etnice ( în special printre tineri) au impulsionat cercetările asupra naturii şi formelor etnicităţii. definiţia formată în arena publică se focalizează asupra lucrurilor de importanţă majoră „big events”. modele strâns unite prin interacţiune socială şi un simţ al identităţii comune. adică pot împărtăşi anumite caracteristici pe bază originilor istorice comune. • trebuie apreciat şi rolul unor grupuri de putere şi interes care au oportunitatea de a influenţa şi direcţiona discuţiile care vor conduce la poziţionarea acestora. numesc subculturi deviante.

În literatura de specialitate. asociind aceste caracteristici fizice cu anumite caracteristici psihologice şi sociale valorizate negativ. „Pe fundalul 56 . Atunci când minorităţile etnice sunt studiate izolat de restul societăţii. putem afirma că discriminarea rasială reprezintă un aspect real al vieţii economice.180 şi urm. Se pune aici accentul pe nevoia ca minoritatea să renunţe la valori şi stiluri de viaţă.Un pericol înrudit este acela de a eticheta discriminatoriu sau de a judeca stereotip o minoritate definită pe criteriul rasei ca fiind o minoritate etnică (având o cultură şi un stil de viaţă comune). În general. Rasismul este sistemul determinist de credinţe aflat în spatele discriminării rasiale. C. p. există mai multe abordări contradictorii [92. pentru a ignora posibilitatea de apariţie a unui conflict continuu sau a unei forme de pluralism rasial şi pentru că subestimează dimensiunile şi persistenţa. indiferent de nivelul de dezvoltare economică a ţării. Discriminarea rasială reprezintă tratamentul inegal la care este supus un grup de populaţie numai pe motivul posedării unor caracteristici fizice sau de altă natură definite din punct de vedere social ca desemnând o anumită rasă. separate de cele ale majorităţii. observate empiric. discriminarea se manifestă în materia drepturilor politice.19]. acceptându-le pe cele considerate caracteristice pentru societatea-gazdă. atunci când nu e cazul. Prin efectele sale. ale discriminării şi prejudecăţii rasiale. Situarea grupurilor definite pe criterii rasiale în sistemul de stratificare al întregii societăţi este o problemă mult dezbătută. Guillaumin precizează că rasismul nu se poate construi decât părăsind definitv studiile şi polemicile referitoare la rasă: „rase imaginare şi rase reale joacă acelaşi rol în cadrul procesului social şi sunt deci identice din acest punct de vedere” [70.]. În context. Are (sau trebuie să aibă) drept rezultat asimilarea acestora din urmă. În parte. discriminarea atinge pe toată lumea. unii autori susţin teza că discriminarea şi prejudecăţile rasiale ar fi fenomene temporare care ar apărea în perioada dificilă de asimilare a minorităţilor în cadrul societăţii gazdă. sociale şi politice în toate ţările lumii. p. istoria colonialismului şi imigrarea mai recentă a minorităţilor din Lumea a treia în Europa. în educaţie fiind cea mai manifestată. Această teorie a fost aspru criticată datorită supoziţiei sale etnocentriste ca interacţiune gazdăimigrant. există tendinţa de a le privi propriile stiluri de viaţă ca fiind simple moşteniri ale trecutului lor. importanţa acordată ei reflectă împrejurările istorice în care s-a dezvoltat această ramură a sociologiei: moştenirea sclaviei şi continua imigrare a minorităţilor non-albe în Statele Unite. pierzând din vedere modalităţile în care poziţia lor actuală în cadrul societăţii divizate rasial le modifică şi le modelează. cercetările de acest tip exagerează relativa izolare a minorităţilor în cadrul structurilor sociale definite din punct de vedere etnic. practicându-se peste tot.

„medii”: mai ales chinezii şi popoarele semite. ştiinţele sociale au contribuit în mare măsură la inventarea rasismului. p.un precursor ca Gobineau. de individualizare şi manifestare a naţionalismului”[70. schimbarea sau chiar evoluţia istoriei. la structurarea sa într-o formă doctrinară şi savantă. Renan studiază originile ariene ale occidentului şi modelează un antagonism între semiţi şi arieni.mutaţiilor urbane şi al crizei şcolii a apărut fără să ne dăm seama o segregare. chiar pionerii gândirii rasiale. Tocqueville şi Weber n-au acceptat acest punct de vedere. Din punctul său de vedere. imigrare şi amestec de populaţii. Arthur de Gobineau lansează tema degenerescenţei prin amestecul raselor şi cultivă un tip de gândire pesimistă. care operează cu criterii subiective de definire a identităţilor colective considerate în epocă încă obiective.10]. urbanizare. Fenomenul rasismului este marcat de două experienţe. una europeană a antisemitismului şi experienţa americană a rasismului ce vizează o populaţie de negri. în mare măsură dominată. p. în acelaşi timp.trebuie judecat cu prudenţă. ca sinonim al excluziunii sau refuzul alterităţii. Gustave Le Bon (1894) opune rasele superioare. Pentru noile ştiinţe sociale ale secolului al XIX-lea rasa devenise o categorie ce reflectă structura. prejudecăţile rasiale se exprimă din ce în ce mai deschis” [70. Comte a acceptat acest punct de vedere. le depăşesc cu mult ideile şi poate i-ar fi îngrozit. Wieviorka. haitieni şi antilezi iau locul valurilor anterioare ale imigraţiei. Perioada de avânt a ideii de rasism este plasată de majoritatea specialiştilor în secolul al XIX-lea „în acel amestec de colonialism. În opinia lui Christian Delacampagne ideea existenţei de rase superioare şi rase inferioare. dezvoltare a ştiinţei şi industriei.toate de origine indo-europeanărasele primitive. de exemplu. Fenomen global cu o consistenţă istorică remarcabilă. precum şi ideea că rasa modelează cultura şi fundamentează diferenţele culturale trebuie căutate la grecii din epoca elenistică [45. „Desigur. rasismul e definit uneori într-un mod foarte larg. fondatorii acestora nu merită toţi epitetul de rasişti în sensul pe care îl înţelegem astăzi. ca de pildă experienţa nazistă .9]. conturându-se din ce în ce mai pregnant o formă de rasism împotriva negrilor. elaborând probabil prima teorie coerentă antiesenţialistă. rasa şi etnia sunt categorii etnografice [10. constatând că diferitele rase umane nu au acelaşi creier (fără însă să ajungă la vreo concluzie ce poate fi suspicionată de rasism).22]. În opinia lui M. între care s-ar putea situa rase intermediare.21].activă şi vizibilă. Lucrurile stau cu totul altfel. A. p. Pentru Renan. forţa unei naţiuni sau a unui popor 57 . p. fiindcă multe evenimente. care înclină în avantajul teoretic al arienilor. dar. unde africani.

p.22 şi urm]. literatură sau politică. În 1902. în mod natural. umanitatea se îndreaptă în mod ineluctabil spre distrugere [67.351]. Primele teze diferenţialiste apar în antichitate. Folosind concluziile lui Darwin asupra deosebirilor rasiale. fără ca totuşi să se ajungă la concluzii cu privire la superioritatea obiectivă sau la alte raţiuni puternice pentru o dominatie naturală. care însă. de Lapouge încearcă să creeze o antropologie în care obsesia metisării este întărită cu ajutorul biologiei şi antropologiei fizice [11. în acea perioadă. prin cunoaşterea raselor. nu era monopolul extremei drepte şi al gândirii conservatoare. Istoria civilizaţiei europene va confirma un sentiment de diferenţă care se traduce repede în sentiment de superioritate. drept. Europa sfârşitului de secol XIX manifestă interes deosebit faţă de dimensiunea craniilor şi a oaselor. Chiar şi în ajunul celui de al doilea razboi mondial mai pot fi întâlniţi intelectuali evrei care promovează o gândire rasială referitoare la evrei. Concluzia studiilor din acest secol XIX rezidă în credinţă că. Arthur Ruppin. p. Houston Stewart Chamberlain dezvoltă în Germania o teorie asupra „haosului raselor”. recurge la antropologia fizică pentru o definire a identităţii evreieşti care să nu fie caracterizată de religie [127. ca grup etnic. se va întelege evoluţia generală a omenirii şi modul de a pătrunde cauzele decadenţei”. Francis Galton promovează un eugenism. concep transmiterea caracterului iudaic: caracterul iudaic este de ordin biologic şi se transmite prin mamă. culoarea ochilor şi a părului. numind diferenţilalism acea concepţie care pune în evidenţă diferenţele. Înşişi intelectualii evrei din Franţa. când Aristotel. 58 . fapt a cărui consecinţă va fi însă amestecul şi decandenţa. culturale şi sociale. Ceea ce este însă mult mai important decât studiile evreilor despre superioritatea rasei lor este însă modul în care evreii. la antropologia fizică astfel încât prin măsurători şi standarde să poată face elogiul rasei evreieşti. iar barbarii. p.adică popoarele neeuropene.24]. de exemplu. demograf la Agenţia evreiască din Palestina. subliniind influenţa din ce în ce mai mare a evreilor în comerţ. sclavi. în acest ultim caz. Rasismul începe printr-un diferenţialism. Se elaborează clasificări rasiale şi se trece de la un anti iudaism religios la un antisemitism naţionalist şi politic. de exemplu afirmă că „barbarii”. pigmentarea pielii. asiatice. Concluzia lui Gobineau este că. ci reprezenta o expresie a curentelor de reformă socială. apelează în această perioadă. Georges V.sunt capabili de libertate politică. „se va găsi explicaţie diferenţelor morale.constă în capacitatea de a absorbi alte popoare sau naţiuni. Acest curent de idei culminează cu nazismul care creează posibilitatea unică în istorie de promovare şi punere în practică. Grecii ar fi în mod firesc liberi.

p.). proclamate de către Adunarea Generală [41]. adică transcris în politici şi proceduri. în special în cele trei decade separate împotriva rasismului şi discriminării rasiale. Stricto sensu desemnează o concepţie care.Putem înţelege rasismul lato sensu şi stricto sensu. problemele de rasism şi discriminare nu sunt principalele preocupări ale populaţiei din ţară.. rasismul. Declaraţia şi Programul de Acţiune ale acestei conferinţe (numite şi Documentul de la Turban) constituie. desemnează o concepţie care pune înainte diferenţa dintre rase şi de aici derivă eventual descrierea unor trăsături specifice [48. ideologic. unele dintre principalele documente ale ONU în această sferă. anume acela care admite existenţa raselor umane. În ceea ce priveşte cadrul normativ cu privire la definirea termenului de rasism. funcţionează pe patru niveluri. În Republica Moldova rasismul este adesea perceput ca o 59 . educaţie. pornind de la convingerea diferenţei dintre rasele umane.mai exact antisemitismul. adică exprimat prin reprezentări care sunt adesea false sau eronate. şi.. Articolul 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului [22] stipulează.ţine de un anumit tip de personalitate autoritar. explică Friedman. Aceasta confirmă teza că în Republica Moldova aceste probleme nu sunt conştientizate. articolul 13 din Carta ONU [13]. apoi procedural. Lato sensu. aşa precum rasa. Rasismul a reprezentat o preocupare majoră a ONU. Rasismul. afirmă Friedman. Potrivit raportului prezentat de Republica Moldova la Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei . înscris în structura socială. Din această perspectivă. El este mai întâi structural. În pofida marilor controverse politice afirmate la Conferinţa Mondială a ONU din anul 2001 împotriva Rasismului. în primul rând. ceea ce înseamnă că apare în diferite sectoare care formează sisteme (locuinţe. trebuie luat în consideraţie. Bineînţeles. etc. ajunge la afirmarea superiorităţii anumitor rase şi deci la dreptul lor natural de a le domina pe celelalte. intenţional sau nu. conservator. Convenţia Internaţională privind Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială este privită ca instrument internaţional fundamental sau drept punct de bază în acest domeniu. Există şi un sens mai larg. „poate fi conştient sau inconştient.”. antidemocratic. care denotă atitudini rasiale negative . sistemic. produs de ideologia antirasistă. orientat politic către dreapta şi modelat de o ideologie puternic etnocentristă.62]. Rasismul american. în sfârşit. de asemenea. care declară că unul din scopurile Naţiunilor Unite este încurajarea „respectării drepturilor omului şi libertăilor fundamentale pentru toţi fără deosebire de rasă…”. de asemenea. că toate persoanele au drepturi „fără vreo deosebire. Este însă un fenomen deosebit de prejudecată.

provincie. Cunoscută în mod curent drept rasism. În viziunea mai multor autori.de la Bouge atrage atenţia că. naţionalitate. indivizii ajung să se aproprie psihic”. apartheidul sau nazismul [25]. În secolul al XIX-lea. Analizând comunităţile umane neeuropene. În al doilea deceniu al secolului al XX-lea. Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „melting pot-ului. Homer foloseşte ethnos-ul când se referă la grupurile nediferenţiate de animale şi războinici. naţiune. rasa este un factor important ce determină trăsăturile şi posibilităţile umane individuale. subliniind confuzia dintre rasă şi etnie (ce are caracteristici şi implicaţii psihice). etnia este definită ( în varianta antropologiei culturale) ca ansamblu de oameni. popor străin) . ar produce în mod necesar. grupurile barbare opozante elenilor şi pe de altă parte. popor. rase superioare sau inferioare altora. În viziune substantivistă. relativ stabile. naţiile străine. turmă. Din perspectiva antropologiei culturale. Chavannes foloseşte noţiunea de ethnos pentru a le defini ca naţiuni. V. cât şi pe convingerea că. etnia include mecanisme de însuşire a valorilor ce modelează personalitatea etnică. Discriminarea rasială se bazează pe prejudecăţi şi stereotipuri referitoare la anumite grupuri. precum şi o fidelitate a grupului etnic. Astfel. pentru analiza grupurilor umane nu trebuie folosiţi termenii de rasă. Pentru behaviorişti. Etnia presupune o constantă a unităţii şi alterităţii unui grup în raport cu ansambluri umane asemanatoare. „ethnos”-ul era folosit în sensul de trib. a multiculturalismului. ce prezintă particularităţi comune de cultură. adică de unităţi social-politice care nu erau naţiuni. Eschil când se referă la grupurile de persani. cu obiceiuri şi organizare socială comună şi care admit că au aceeaşi origine şi că se manifestă într-un cadru cultural distinct. În acest sens. această convingere are drept premisă ideea că. versiunea modernă a cuvântului grec „ethnos” (cu sensurile de triburi. de limbă. termenul de etnie începe să fie folosit cu sensul de grup de indivizi ce dispun de aceleaşi trăsături. istoric constituit. şi doar acela de etnie. 2. etnia 60 .2. iar Aristotel când vede în ethnos pe de o parte. a pluralismului etnic şi a grupului dominant Neologism francez. Regnault propune denumirea comunităţilor lingvistice prin termenul de etnie. În perioada Greciei Antice. Sofocle când vorbeşte de grupurile de animale sălbatice. etnia se axează pe cercetarea trasăturilor ce determină identitatea unui grup etnic. Shirogoraff defineşte etnia ca grup de persoane. acest concept subliniază relaţiile de solidaritate care implică un ansamblu de norme şi tradiţii.noţiune ce cuprinde numai cele mai răsunătoare abuzuri contra drepturilor omului cum ar fi segregarea. diferenţele provenind din moştenirea genetică sau culturală. „În cadrul unui stat în care grupuri sociale diferite vorbesc o limbă comună şi sunt supuse aceleiaşi dominaţii.

Grupul etnic este un grup social special în care este important sentimentul etnicităţii. obiceiuri. membrii grupului minoritar au conştiinţa singularităţii (au suferinţe şi greutǎţi comune). Cea mai frecventă însă este distincţia între grupurile etnice primare şi cele secundare. Grupul etnic secundar este societatea primitoare. Membrii sunt mai puţin influenţaţi de mediul primitor. îmbrăcăminte. calitatea de membru dobândinduse. având o poziţie subordonată majoriţărilor şi fiind obligate să se integreze normelor stabilite de majoritari. 61 . minoritarii se unesc în partide. dezvoltându-şi concomitent elite. religie. dar şi în cel al consolidării raporturilor dintre aceştia. Fie că sunt minorităţi religioase. Etnia defineşte acei indivizi care se consideră sau sunt consideraţi de către alţii ca împărtăşind caracteristici comune care îi diferenţiază de alte colectivităţi dintr-o societate în cadrul căreia dezvoltă un comportament cultural distinct. asemănătoare celor familiale. El poate fi definit ca populaţie distinctă ce trăieşte în cadrul unei societăţi mai largi. lingvistice. de multe ori. Există mai multe clasificări ale grupurilor etnice. întrucât. discriminarea.apare ca un fenomen dinamic ce actionează atât în sensul diferenţierii oamenilor. Grup etnic este un grup cu tradiţii culturale comune şi care are sentimental identităţii ca subgrup în cadrul societăţii înglobate. supuse discriminării. Membrii unui grup etnic diferă de ceilalţi membrii ai societăţii prin anumite trasături culturale specifice: limbă. agresiunea şi persecuţia din partea grupului social dominant. Esenţial pentru un grup etnic este sentimentul identităţii şi autoperceperea lor ca fiind diferiţi de alţi membrii ai societăţii. Se disting următoarele caracteristici ale grupurilor minoritare: grupurile minoritare sunt alcătuite din indivizi care cunosc segregarea. sociale. membrii grupului minoritar au trasături fizice şi/sau culturale diferite de cele ale grupului dominant. p. Termenul a fost introdus pentru a stabili o distincţie faţă de rasă. relaţiile sunt mai strânse. grupurile minoritare sunt stimuli şi factori iritanţi ce provoacǎ schimbarea socială. comportamente. Grupurile etnice sunt ascriptive. unii autori consideră etnia ca o extensie a sentimentelor de rudenie.332] Minorităţile sunt grupuri dezavantajate. Membrii grupului etnic se deosebesc de ceilalţi membrii ai societăţii prin trasăturile atribuite (sau pe care şi le atribuie). Identificarea etnică reprezintă recunoaşterea apartenenţei la un grup etnic.[118. minorităţile rămân adesea într-un singur loc. pentru majoritari. pentru satisfacerea nevoilor. Grupul etnic primar este alcătuit din membrii ce stabilesc un asemenea tip de raporturi însă acestea permit o evaluare autonomă faţă de societatea globală. cu o cultură diferită de a sa.

din moment ce apartenenţa transcede stratificarea socio-economică în interiorul societăţii. clase sociale diferite. sunt mult mai persistente în istoria umană în timp ce naţiunile sunt circumscrise timpului. care în Statele Unite alcătuiesc un astfel de grup etnic tipic. Enstein conceptualizează etnicitatea ca aspect al identităţii personale. incluzând indivizi care împărtăşesc ( sau sunt percepuţi ca împărtăşind) caracteristici comune ce depăşesc clasa. artificial şi tehnologic. etnicitatea este un produs al colonialismului şi capitalismului. Grupurile etnice au o compoziţie fluidă şi pot avea o definiţie schimbătoare. Etnicitatea reprezintă un element de diferenţiere a membrilor unui grup etnic faţă de membrii unui alt grup etnic. care îi diferenţiază de ceilalţi [66. de asemenea. Se disting trei dimensiuni ale etnicitatii: • din perspectivă ecologică. volumul şi rolul resurselor biosociale ale unităţii etnice în relaţiile cu parametrii mediului uman. Grupul etnic se diferenţiază de naţiune prin mai multe caracteristici: în mod obişnuit au dimensiuni mici. Grupurile etnice trebuie. întrucât el cuprinde indivizi cu origini rasiale diferite ( din Europa de Est până în Africa de Nord).Grupul etnic este utilizat pentru a descrie o minoritate cvasinaţională care trăieşte în cadrul unui stat şi care nu a atins stadiul de naţiune. fără să-l pună în mod obligatoriu în opoziţie cu aceasta. Fenomen subsumat studiului general de autoclasificare a indivizilor sau clasificării făcute de alţii. timp şi structura ei social istorică. convingeri politice şi angajari religioase diferite (de la ortodoxie la ateism). spaţiului. Pentru Marx.232]. p. Un exemplu de grup etnic este cel al evreilor. Grupul etnic tinde să se considere un popor aparte faţă de majoritate. O definiţie concisă a etnicităţii o reprezintă ca pe un ansamblu de caracteristici particulare ale unei unităţi etnice raportate la spaţiu. Formarea etnicităţii este consecinţa adaptării selective a unităţii sociale la mediul uman creat treptat şi care se impune ca o a doua natură. Etnicitatea este dată de anumite caracteristici. Etnicitatea se referă la practicile culturale şi la atitudinile unei anumite comunităţi de persoane. distincţie situată la nivel cultural. etnicitatea reflectă numărul. limbi materne. dintre care limba. 62 . • dimensiunea cronologică a etnicităţii reflectă treptele de organizare internă şi de împrumut din afară a unei unităţi etnice. distinse de clasele sociale. Astfel. se bazează în mod mai evindent pe o moştenire comună. istoria strămoşilor grupului (prin naştere sau prin acceptarea în interiorul grupului la vârstă adultă). totuşi considerându-se ei înşişi ca împărtăşind o identitate evreiască comună care îi distinge de restul societăţii americane. fie ca un construct social modern a cărui conceptualizare se face în mai multe direcţii de cercetare. etnicitatea poate fi văzută ca un fenomen social universal.

Simbolurile identităţii etnice sunt corpul. conservând etnicitatea. pentru evaluarea şi tratarea persoanelor în raport cu meritele personale. Ea presupune apartenenţa la o etnie. căsătoria în grupurile etnice etc. a unui mixaj cultural. în primul rând. În sfârşit. în timp ce integraţionismul se concentrează asupra indivizilor. ce nu poate fi schimbată. prin migraţie. dimensiunea morală se referă la sentimentele şi atitudinile faţă de obligaţii şi datorii (ca de exemplu. Politica de integrare a grupurilor etnice acţionează în vederea eliminării barierelor formale şi a discriminărilor. Dimensiunea morală a identitaţii etnice se referă la importanţa pe care o persoană ataşată grupului sǎu şi la consecinţele morale pe care grupul le are făţă de comportamentul persoanei. migraţia a avut drept consecinţă producerea unui mixaj de populaţie şi. Prezervarea etnicităţii se poate face prin separatism sau prin pluralism cultural. dimensiunea afectivă a identităţii etnice se referă la sentimentul şi ataşamentul faţă de grup. mutaţii atunci când populaţiile provin din schiţe genetice diferite.• din punct de vedere procesual. la moştenirea grupului etnic (tradusă în rituri specifice). la naţionalitatea. de a aparţine unui grup etnic. Corpul este componentă intrinsecă a fiecăruia.). limba şi religia dominante. în acelaşi timp. individul fiind considerat a face parte din grup sau putând fi considerat a fi out-sider. de la cere „primeşte” un nume. În America Latină şi SUA. Apartenenţa la un grup etnic poate să fie recunoscută sau nu de grupul respectiv. Scopul unei asemenea politici este integrarea grupului etnic respectiv în viaţa socială a comunităţii. Apartenenţa la un grup etnic se simte de fiecare individ în parte. importanţa învăţării limbii etnice de către copil. şi nu prin raportare la grupul etnic căruia îi aparţine. pe alţii şi alţii pe noi. la simpatia şi preferinţa pentru un grup împotriva altor grupuri şi la 63 . Este aspectul cel mai profund al modului cum ne vedem pe noi. teritoriul şi numele. geografia şi topografia grupului etnic. ambele concentrându-se asupra grupurilor. Această recunoaştere aparţine pe de o parte fiecărui membru al unui astfel de stat. dar ţine şi de recunoaşterea din partea grupului. Identitatea reprezintă setul de înzestrări şi identificări pe care fiecare individ le împărtăşeşte cu alţii din momentul naşterii prin locul naşterii. Individul capătă identitate etnică prin socializarea raportată la normele şi valorile grupului etnic. Identificarea etnică reprezintă cunoaşterea apartenenţei la un grup etnic. Etnicitatea s-ar putea defini ca fiind starea de a fi etnic. Corpul este o etichetă a personalităţii. În ultimă instanţă. la sistemul de valori. etnicitatea este subordonată factorilor social economici şi se dezvoltă. Acest ultim fenomen provoacă distribuţia populaţiei. fiecare membru poate să îşi asume această apartenenţă sau nu. familia de provenienţă şi timpul dat. a societăţii în raport cu talentele şi interesele grupului.

model rezultat dintr-o derivare a modelelor etnice anterior prezentate.Legat de identitatea etnică studiile aduc în discuţie ataşamentul faţă de grupul etnic originar prin raportare la ataşamentul faţă de naţiune ca unitate. În cadrul modelului „grupului dominant”. gradul de ataşament faţă de naţiune va fi egal pentru toate grupurile etnice indiferent de apartenenţa la un grup etnic.ataşarea de modelele culturale ale unui grup împotriva altor grupuri. Datele înregistrate susţin ca americanii mexicani nu sunt mai puţin patrioţi decât euro americanii. Feshbach. însă ataşamentul naţional reprezintă întregul. originea etnică a fost considerată un aspect relevant în ceea ce priveşte considerarea unui individ ca cetăţean loial al statului-naţiune [130.102-133]. p. relaţie aplicabilă tuturor grupurilor etnice.103]. De la Garza. etnicitatea fiind în cazul americanilor mai degrabă o sursă de solidaritate de grup în vederea participării la societatea americană [121. Sidarius. fără ca acest ataşament faţă de grupul etnic să constituie un motiv de „dez-uniune” a Americii. ei au creat un commonwealth. în schimb este posibilă o relaţie negativă între ataşamentul acestora faţă de moşternirea culturală mexicană şi ataşamentul faţă de naţiune. statele multietnice în mod normal sunt 64 . În cadrul acestui model etnic. Gates şi Hertzberg notează referitor la imigranţii americani: „Abandonând subordonarea faţă de tron. putere şi inspiraţie şi aşa a fost existenţa mea ca american”. nu doar pentru unele. primul în istorie fondat pe principiul autoguvernării şi cel al egalităţii politice”[45. din perspectiva multiculturalismului sau a pluralismului etnic şi din perspectiva „grupului dominant”. studiile lor realizându-se pe baza datelor şi informaţiilor culese prin intermediul chestionarelor întreprinse între două state multietnice: Israel şi SUA. Falcon şi Garcia au studiat relaţia între „patriotism” şi „conştiinţă etnică” cu referire la americanii mexicani. p. loialitatea faţă de grupul etnic va fi mai puternică decât loialitatea faţă de naţiune. care în numeroase discursuri. intervenţii şi lucrări preciza: „culoarea mea a fost o sursă de mândrie. Modelul „grupului dominant”. p.104]. Această viziune asupra relaţiei pozitive dintre ataşamentul etnic şi cel naţional este împărtăşită de Secretarul General Colin Powell. prin raportare la ataşamentul etnic. lucru valabil pentru fiecare grup etnic existent. În cadrul acestei cercetări. Levin şi Prato studiază această interfaţă dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „melting pot-ului”. conduce către o interfaţă diferită în ceea ce priveşte ataşamentul etnic şi cel naţional. conturând descrierea melting pot ului şi aplicabilitatea lui în SUA. În cadrul modelului melting pot. Modelul pluralismului etnic presupune o relaţie pozitivă între ataşamentul faţă de naţiune şi ataşamentul faţă de grupul etnic.

Park încă din anii 1920 în legătură cu ciclurile prin care se dezvoltă relaţiile rasiale.rezultatul luptei unui grup etnic cu un alt grup etnic. De-alungul istoriei opresiunii.71] despre stagiile de adaptare şi ulterior asimilare în societatea americană. în afără de albii anglo-saxoni. adaptându-le la cele specifice întregii societăţi. Aceste două asimetrii se regăsesc în statele multietnice care sunt structurate ierarhic. 65 . competiţie. în mod aparent sunt progresive şi ireversibile [68. penetrarea societăţii de către grupuri şi asociaţii la nivelul grupurilor primare ale celor de asimilat. Potrivit acestei scale iniţiale asimilarea grupurilor rasiale şi a etniilor este o problemă de timp. Gordon descrie şapte stadii prin care integrarea şi asimilarea se realizează în mod ireal. perspectiva grupului dominant a făcut ca membrii grupului dominant să se simtă deţinătorii mai puternici ai ataşamentului naţional decât membrii grupurilor subordonate. ciclurile relaţiilor rasiale care iau forma de contact. acomodare. • asimilarea maritală. Din perspectiva grupului dominant. şi eventual asimilare. p. Aici identitatea naţională ori apartenenţa la naţiune este mai puternicǎ decât indentitatea etnică de grup şi unde există un grup dominant şi grupuri subordonate. model valabil nu doar Israelului. Corelaţia dintre ataşamentul unui membru la grupul etnic şi ataşamentul faţă de naţiune ca unitate va fi pozitivă pentru membrii grupului dominant şi mai puţin pozitivă pentru membrii gupurilor subordonate. În acest context el scrie: teoretic vorbind. p. precum Israelul. importante fiind conducerea naţiunii doar pe baza faptului că aparţine grupului etnic. Dimeniunile pe care le delimitează au devenit criterii clasice în literatura care descrie acest proces social: • asimilarea culturală. sunt aplicabile douǎ tipuri de asimetrie: Gradul de ataşament faţă de naţiune va fi mai puternic pentru membrii grupului dominant decât pentru membrii grupurilor subordonate. Lupta şi dominaţia din cadrul acestui model etnic devin mai importante decât ataşamentul faţă de naţiune. Perspectiva grupului dominant presupune existenţa unei societăţi structurate ierarhic. dezvoltarea unei identitaţi care să fie legată de baza societăţii. dar posibil de a fi aplicabil şi altor state. procesul fiind inevitabil şi ireversibil pentru toate grupurile din Statele Unite.150]. prin mariaje mixte unde elementul majoritar devine dominant. Conceptul în accepţiunea lucrării de specialitate „Asimilarea etnică” a fost introdus în gândirea americană de către Robert E. de soarta întregii comunitaţi. • asimilarea structurală. • asimilarea prin identificare. schimbarea pattern-urilor culturale. Tot în acest context se integrează şi celebra analiză a lui Milton Gordon [68.

şi devine o problemă neimportantă. rezultatul fiind includerea unei etnii în cealaltă. asimilarea se poate realiza fie pe cale naturală (are loc în contactul direct. în 66 . conflicte de putere şi renaşterea identităţilor. şi în parte cultură populară (comună). Al doilea este acela al oalei etnice. dispariţia conflictelor de putere şi valori. fie pe cale forţată. devenit tot mai popular din 1960. În SUA. dispariţia prejudecăţilor şi a stereotipurilor negative. Generaţii întregi de imigranţi au fost supuşi presiunilor pentru a fi „asimilaţi” astfel. adică precizează unde trebuie să ajungă cei asimilaţi. culturale. neconsiderând bariere economice.139]. • asimilarea civică. 1. „Într-o anumită măsură. p. iar drept rezultat mulţi dintre copiii lor au devenit mai mult sau mai puţin complet „americanizaţi”. 2.între grupurile eterogene şi apare din nevoia întăririi şi consolidarii vieţii sociale). prin istorie. Primul este asimilarea etnică. asimilarea în societatea americană. dispariţia intenţiei discriminatorii. limba engleză şi modelele culturale orientate spre cea engleză ca dominante. sociale. În loc ca tradiţiile imigranţilor să fie dizolvate în favoarea celor dominante din rândurile populaţiei preexistente. conştient şi ireversibil. imigranţii îşi abandonează obiceiurile şi practicile originare. din moment ce se presupune că noile grupuri de imigranţi aleg. ca standarde de viaţa americană [68. adaptându-şi comportamentul la valorile şi normele majorităţii. înlocuind metafora melting pot cu metafora „oala etnică”. Grupurile etnice moderne sunt în parte cele originale în ţara de origine. Prin aceste măsuri se urmăreşte accelerarea artificială a procesului de asimilare. • asimilarea prin recepţia comportamentală.• asimilarea prin recepţia-atitudinală. mixate împreună într-un mod distinctiv pentru că dezvoltarea istorică din America de Nord este crucială în acest sens. ca o consecinţă a unor măsuri guvernamentale ( din învătământ şi alte sfere sociale). Deşi cultura „anglo” a ramas predominantă. totul devine un amestec întro formă nouă. Trei modele ale unei posibile evoluţii etnice au apărut în SUA. adică priveşte procesul din perspectiva schimbărilor generaţionale. Modelul teoretic se concentrează asupra realizării asimilării în timp. etnice. acest model este o expresie exactă a evoluţiei culturale americane. contradicţiilor rasiale . Definirea ca fuziune culturală în care două grupuri etnice se amestecă. limitând sau chiar reprimând utilizarea limbii şi a culturii majoritaţii. Autorul doreşte să clarifice sensul asimilării. creatoare de structuri culturale.de exemplu. Pentru aceasta autorul introduce conceptul de anglo-conformity ca şi dezirabilitatea de a păstra instituţiile engleze (aşa cum acestea au fost modificate de Revoluţia Americană).

Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană Trăim într-o lume traversată de conflicte interetnice şi de crize identitare. În teoria pluralistă despre etnie se menţionează că „grupurile etnice fuzionează nu într-o singură societate. dar diferenţele etnice au fost în mai mare parte asociate cu inegalităţi. decât cu participarea egală. dar care nu au reuşit să rezolve cu bine tema garantării păcii şi eliminării războiului ca modalitate de soluţionare a divergenţelor. Ele pun astăzi în discuţie întregul sistem de securitate şi stabilitate al lumii. Cu cât viziunea asupra Europei viitoare promovează o 67 . În finalul analizei putem afirma că. care nu-şi propune în mod necesar realizarea de schimburi culturale. În ultimii ani s-a pus accentul mai mult pe cea de-a treia din aceste soluţii. fundamentalismul religios sau terorismul. multiculturalitatea are în vedere gestionarea comunităţilor etno-culturale care trăiesc pe teritoriul unei ţări. După prăbuşirea sistemului mondial bipolar. Europa de astăzi trebuie să rezolve o chestiune suplimentară. definit prin păstrarea identitaţii fiecărui grup etnic şi susţinerea afirmării acestora.1. prin care identităţile etnice diferite sunt acceptate ca fiind la fel de variabile în contextul culturii generale. Încrucişarea lor a generat uneori fenomene periculoase precum crima organizată. Globalizarea modelului societăţii deschise şi libere a facilitat contactul intim al unor culturi diferite. ci interacţionează firesc în procesul coexistenţei şi dezvoltării sociale. coexistenţa istoric determinată. Soluţionarea problemei identitate europeană versus identitate naţională-statală constituie piatra de temelie pentru dezvoltarea noii arhitecturi instituţionale europene. la comunitatea naţională. fiecare distinct unul faţă de celălalt”. şi în general paşnică. Ea este o stare de recunoaştere a diferenţelor şi exprimă statica socială. omenirea trăieşte în cadrul procesului globalizării efectele contradicţiei dintre integrarea politică pe baza solidarităţii de interese şi dezintegrarea statală pe criterii identitare. Statele Unite reprezintă de multă vreme o societate pluralistă. dintre omogenizarea economică şi pulverizarea culturală. şi anume cum să fie conciliate o identitate europeană încă destul de indefiniă cu identităţile naţionale care au fost motor al dezvoltării. dar independentă. p.unele privinţe caracterul ei reflectă impactul numeroaselor grupuri diferite care compun în prezent populaţia americană”[66. ci în câteva Meltingpot-uri. 3.2. Cultura este un mod specific de a crea. Al treilea model este al pluralismului cultural. 2. reprezintă convieţuirea diverselor grupuri socio-culturale într-un spaţiu social dat.260]. Globalizarea a mai permis şi accesul reprezentanţilor unor anumite comunităţi culturale la tehnologii pe care numai reprezentanţii altor culturi le-au putut produce.

La nivelul structurilor comunitare (instituţiile Uniunii Europene) li se adaugă birocratismul. realitate care ar putea fi numită expansiunea dezordinii orientale. Adică exact aceleaşi realităţi care au făcut din Europa Occidentală. Insecuritatea şi dispariţiile economicosociale. o adevarată Uniune a Fricii transformată apoi într-un proiect politic realizat prin mijloace economice. încă. ajungând să se verse în două mări. este vorba de mişcarea Vestului European către Estul continentului. În paralel cu aceste trăsături considerate a fi pozitive. însă.Piaţă spre a deveni o Europă-Putere trebuie privit ca rezultat al unei deplasări cu sens dublu. Europa Centrală şi Orientală este caracterizată. consecutivă unui exces de protecţie socială –sunt doar câteva dintre ele. apte de a depăşi stadiul Europei. însemnând două modele de viaţă distincte. Fluviile plecate dintr-un loc unic s-au despărţit. cu atât mai mare este teama celor din urmă în faţa pericolului de a-şi pierde identitatea. participare socială. naţională şi internaţională şi prin sărăcie. respect al diversităţii. dar şi lipsa unei societăţi civile dezvoltate şi. spre a iriga teritorii spirituale şi istorii diferite. au imprimat popoarelor şi statelor din jumătatea estică a continentului mentalităţii şi atitudini 68 . Pe de o parte.Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Dincolo de toate acestea. Europa occidentală a parvenit la o identitate caracterizată prin pluralism politic. chiar dacă mai sunt afectate de unele puseuri naţionaliste. independenţa statului naţiune şi caracterul absolut al suveranităţii sale rămân trăsături esenţiale ale identităţii atât la nivelul elitei politice. statele Occidentului. religia iudaică şi dreptul roman. lipsa de transparenţă şi de sisteme de răspundere faţă de cetăţean. iar pe de altă parte avem în vedere mişcarea universului de o complexă şi adesea conflictuală diversitate al Europei Centrale şi Orientale. cât şi la acela al mentalului popular. prin insecuritate existenţială şi cultural-identitară. realitate numită extinderea UE. în schimb. a unei clase de mijloc puternice. la finele celui de al doilea razboi mondial. Consumismul. Occidentul european a acumulat şi vulnerabilităţi avându-şi rădăcinile în modele comportamentale negative. către Occident. egoismul şi lipsa de flexibilitate a pieţei muncii. au părăsit într-o foarte mare măsură cultura independenţei spre a trăi în cultura interdependenţei. individuală şi colectivă.spre a deveni o Uniune de Valori întrupată în Uniunea Europeană de astăzi. supremaţia legii şi primordialitatea drepturilor omului.integrare mai profundă a actualelor state-naţiune europene. concurenţă liberă şi loială. Procesul european e un proces constând în proiectarea şi edificarea unei Europe unite. precum şi un anume deficit de legitimitate. Cele două Europe (Orientală şi Occidentală) îşi au izvoare culturale comune în literatura elină. mai ales. Pentru Răsăritul European.

imaginaţie mai dezvoltată. pentru că est-europenii aduc în patrimoniul identitar comun atuuri certe deduse dintr-o istorie relativ mai vitregă. şi celelalte trăsături evocate anterior. Aşa se face că pentru cetăţenii ţărilor respective încrederea în biserică şi armată trece înaintea încrederii în instituţiile specifice democraţiei dintr-un stat laic.circumscriind modele de viaţă caracterizate printr-o combinaţie ciudată de individualism şi colectivism. precum un nivel ridicat de adaptabilitate (flexibilitate). ori în cei. lacunele spiritului raţional şi pozitiv fac din Europa Centrală şi Orientală locul unei religiozităţi necunoscute astăzi în Occident (uneori chiar ordinea de stat este marcată de clericalism). precum şi pentru ineficienţa economică consecutivă unor cereri de protecţie socială fără legătură cu productivitatea muncii.economice în termeni etnici ca. de altfel. printr-o slăbiciune cronică a spiritului raţional şi pozitiv. fiecare încercând să se salveze pe sine prin practicarea unui joc de sumă nulă. Individualismul îşi are originile în experienţa rezistenţei pasive împotriva totalitarismului şi explică o redusă participare socială. să se ajungă la concluzia superiorităţii absolute a Europei Occidentale. fiind vorba despre opţiuni referitoare la modul de a exista şi de adecvarea la provocările şi oportunităţile oferite de mediul înconjurător. întrucât în materie de identitate. Colectivismul este o expresie inerţială a experienţei sociale comuniste şi se manifestă prin lipsa spiritului de iniţiativă şi teama asumării de riscuri. al practicării unui naţionalism de secol XIX. războaiele religioase şi gândirea soluţiilor la probleme politico. Iredentismul. retoric în formă şi retrograd în conţinut. în primul rând. către stat. ca şi prin tendinţa de a transfera întreaga răspundere şi întreaga grijă pentru rezolvarea problemelor comunităţii. este periculos a se judeca în termenii morali de bine şi de rău.sunt parte a identităţii acestei bucăţi de Europă. însă. În al doilea rând. ele fiind cu atât mai accentuate cu cât ne deplasăm mai la Est. Aceasta. De aici nu ar trebui. El nu a ajuns în faza spiritului de întreprindere şi a excelenţei competiţionale. chiar dacă travaliul lor nu este şi 69 . tot subiectivi. ci trebuie să se raţioneze în context ontologic şi pragmatic. În fine. o mai mare rezistenţă la efort şi o disponibilitate sporită pentru muncă. Colectivismul este tot atât de departe de comunitarismul occidental şi de solidaritatea socială. un spirit de sacrificiu cu mult mai accentuat. un mai mare devotament pentru familie. El este responsabil pentru menţinerea centralismului în administraţie şi modesta evoluţie a principiului subsidiarităţii. ci se manifestă prin energia consumată în acumularea primitivă de capital. de superior şi inferior. consecinţă a obişnuinţei cu lipsa de confort şi a religiozităţii sporite. în special cea grea. precum este şi individualismul.ca şi al recurgerii la confruntare violentă ca formă de rezolvare a unor conflicte etnice (cultural-identitare) şi religioase. o rată oarecum mai accentuată a natalităţii.

atunci frontierele statelor federale nu vor mai exista pentru a face distincţii etno-culturale. de cele mai multe ori. Dimpotrivă. comunităţile etno-culturale au fost tăiate de către frontiere pentru a fi distribuite în rolul de majorităţi şi minorităţi (naţionale). ceea ce pune accentul pe aspectul cantitativ al problemei. se poate afirma că extinderea UE . nu va mai fi la fel de operant în cadrul statelor federale. În Europa de astăzi. experienţele. acestea intrând sub competenţa federală). Din perspectiva vestică. ceea ce deplasează accentul pe latura calitativă. de majoritate naţională. evident menţinându-se la scara continentului european. instrumente necesare pentru asigurarea egalităţii de fapt a diferitelor categorii de persoane. Alegerea administratorilor actului de justiţie la nivel federal nu mai este expresia unei vointe naţionale. însuşi conceptul juridic de minoritate naţională îşi va pierde încet. Dar ele vor fi motivate mai ales prin dimensiunea lor socio70 . procesul vizează realizarea unei sinteze identitare. rezultatul final urmând a consacra schimbarea în toate componentele noii Uniuni. expansionismul dezordinii orientale dispunând de o proteicitate similară migraţiunilor barbare care au dărâmat cu peste un mileniu în urmă Imperiul Roman de Apus are un cert caracter globalizator.are un caracter pseudo sau cvasi globalizator. procesul european este limitat la o extindere. Complementar. La nivelul federal nu are cum să existe.despre care am putea vorbi şi ca despre un imperialism pozitiv occidental. spre o sinteză a modelului Occidental cu tradiţiile. nu vor mai fi separate în minorităţi şi majorităţi de către frontiere. Într-adevar. nu este declarată. Aşa cum stau lucrurile în prezent. desigur. atunci actul de justiţie va fi asigurat la nivel federal. Dacă însă o majoritate locală (la nivel de stat federal ori de unitate administrativă) va încerca să îşi creeze un avantaj în dauna altor comunităţi (minoritare între frontierele statului federal sau unităţi administrative). Desigur. valorile şi abilităţile caracterizând viaţa europeană care a existat şi continuă să existe în afara Uniunii Europene.foarte disciplinat. Dacă suveranitatea statelor naţionale nu va mai administra drepturile şi libertăţile individuale (incluzând statutul cetăţeniei europene şi principiul egalităţii între cetăţeni. Din perspectiva estică. mişcarea integratoare care se deplasează de la est spre vest. relevanţa. Federalizarea Europei aduce (sau poate aduce) cu sine o schimbare fundamentală. În acest sens. în principiu. Măsurile non-discriminatorii şi afirmative vor rămâne. comunităţile multiculturale ale Europei Federale aflate între graniţele statelor federale îşi vor administra viaţa conform competenţelor specifice (conform principiul subsidiarităţii). Aceasta întrucât Uniunea concepe integrarea europeană exclusiv ca pe un transfer al modelului sau aquis-ul comunitar către ţările Europei Centrale şi Orientale. ea tinde chiar dacă lucrul nu este totdeauna conştient iar intenţia. partis pris-ul cu care se judecă la nivelul statelor naţionale. însuşi conceptul nejuridic dar cu substanţă practică.

despre multiculturalismul global. este vorba despre multiculturalismul realizat la nivel naţional (mai exact la nivelul statului-naţiune evoluat pană în faza de stat civic). ortodoxism. În cazul culturilor de filiaţie ori lipsite de legături genetice. un instrument al stabilităţii. etc). S-a vorbit mult despre stabilitatea/securitatea prin dezvoltare. iar pe de altă parte. statul civic realizează 71 .economică şi nu prin asimetria de putere dintre grupuri etno-culturale care se consideră în competiţie. dar şi cel laic apar ca fiind absolut necesare atât spre a se evita globalizarea urii cât şi spre a se crea bazele unei societăţi naţionale şi/sau globale care să asocieze dreptul la solidaritate cu dreptul la diversitate. Într-un atare context se impune şi distincţia între culturile înrudite ( catolicism. Din contră. din punctul de vedere al unei analize obiective se poate afirma că avem de a face cu culturi compatibile şi culturi incompatibile. Ambele pot fi depăşite prin crearea legăturii/ uniunii între multiculturalism şi civism (modelul elveţian). Europa va fi indispensabil să observe că problema ei nu este accea de a-şi transfera modelul odată găsit în jumătatea estică a continentului sau în alte părţi ale lumii. Cele din urmă sunt culturile de filiaţie sau cele complet străine una alteia [63]. În acest sens. dar un stat care recunoaşte existenţa câtorva grupuri etnice. Principalele pericole ale politicilor multiculturale se referă la folosirea protecţiei comunităţilor culturale ca mijloc pentru realizarea obiectivelor geopolitice. prin integrare. aşadar. trebuie menţionat că aşa numitul stat multinaţional este de asemenea un stat etnic. Primele sunt culturi surori. acceptare şi respect reciproc. În acest sens. prin cooperare. Deşi din punct de vedere politic nu pare a fi foarte corect. Într-un asemenea cadru de cunoaştere şi acomodare se poate trece la edificarea de instituţii compatibile. construcţia stabilităţii trebuie să înceapă de la dialogul intercultural menit să asigure cunoaşterea reciprocă. Ecumenismul religios. familie şi culturile neînrudite. protestantism. Multiculturalismul în privinţa culturilor surori se poate realiza prin „strategia proiectelor comune”. acesta nu este un alt tip faţă de cel creat pe baze etnice şi acesta promovează aceeaşi calitate a relaţiilor interculturale. Pe de o parte. Apoi. În consecinţă. Dialogul multicultural devine. ci de a asista state sau societăţi partenere de acolo în realizarea de instituţii compatibile. Este timpul să recunoaştem valabilitatea unui nou concept: securitatea/ stabilitatea prin multiculturalism. Statul civic şi statului etnic. bazate pe un set împărtăşit de valori şi executate cu „carămizile tradiţiilor naţionale” [144]. adică prin aducerea reprezentanţilor acelor culturi la identificarea unor interese comune în sfere extra-culturale pentru ca prin cointeresarea la efort constructiv comun să se ajungă la cunoaştere. există pericolul evitării asimilării culturale prin (auto)izolare.

o altă garanţie constă în combinarea dintre stat/naţional şi protecţia internaţională a modelului cultural. pentru păstrarea multiculturalismului civic. ele însele. Aceasta ar însemna dezvoltarea la nivel internaţional. cu atât va avea loc o diviziune a muncii între entităţile statale şi entităţile federale/regionale/globale. ar trebui recunoscut dreptul la acţiune al comunităţii internaţionale ca actor subsidiar. au acţionat prin prisma obiectivelor de politică internaţională sau a înclinaţiei de a exporta problemele lor interne prin vehicule naţionaliste. în etapa actuală. a ambiţiilor şi a cererilor specifice. Pentru realizarea acestor obiective trebuie să pregătim majorităţile naţionale (care la nivel global vor fi. fiecare încercând să ceară mai mult şi sperând să ofere cât mai puţin. un animus convivendi). Dacă aceasta eşuează. Cu toate că stabilitatea sa poate fi subminată de mândria identitară care ar putea duce la apariţia frustrărilor. Prima se va ocupa (cel puţin în principiu) de aspectele 72 . trăiesc separat). de multe ori. În consecinţă. dar sunt separate. De aceea. Acestea nu dispar doar pentru că societatea se globalizează. fiecare stat ar trebui să fie responsabil. cu cât integrarea europeană şi societatea globală vor evolua. Acest lucru va comporta un efort intens şi lung de educaţie publică dublată de dezvoltarea solidaritaţii civice. Desigur. care la rândul lor. Nu ne putem imagina o societate globală nestructurată. Politicile multiculturale nu trebuie să ignore mândria şi ambiţiile comunităţilor etnice majoritare. putem elimina pe cât de mult posibil intervenţia directă a unui anumit stat (naţiunea mamă) care ar putea avea interese părtinitoare în protejarea unui anumit grup cultural/etnic. În acest fel. sistemul societăţii globale va avea în continuare subsisteme la nivelul cărora vom putea găsi o majoritate etnică şi minorităţi etnice. iar nu de un spirit de comerţ şi de târguială. Relaţiile lor trebuie să fie ghidate de spiritul cooperării şi coexistenţei. adică părţile să fie implicate într-un joc cu sumă nulă. un animus cohabitandi sau chiar mai bine. ca actor principal la nivelul jurisdicţiei sale teritoriale. adesea inspirate sau încurajate de aşa-numitele naţiuni-mamă (statul naţiune care îşi asumă rolul de integrator cultural şi de protector cultural al tuturor minorităţilor naţionale de peste hotare care au aceeaşi origine etnică cu majoritatea etnică/grupul cultural). Adică. În al doilea rând. adică fiecare să pună în comun punctele lor forte specifice pentru a realiza împreună un proiect comun (am putea vorbi despre un animus cooperandi sau mai bine. a unui sistem subsidiar eficient pentru protecţia drepturilor minorităţilor/culturii în spiritul unui multiculturalism civic adevărat.solidaritatea indivizilor (personalităţilor) depăşind frontierele culturii (grupurile culturale). minorităţi) să înţeleagă şi să accepte conceptul de naţiune cosmopolită. statul civic trebuie să accepte diversitatea comunităţilor culturale (diferitele grupuri culturale duc o viaţă normală) şi nu doar o coabitare culturală (diferitele grupuri culturale care trăiesc împreună în acelaşi stat.

civice ale problemei, iar cea din urmă se va ocupa de aspectele Culturale ale problemei. Acest lucru înseamnă frontiere care nu mai separă grupurile culturale în majorităţi şi minorităţi. Multiculturalismul civic ar putea acorda Europei stabilitatea dorită, permiţând tuturor şi fiecărui individ să atingă satisfacţia deplină de a avea posibilitatea să trăiască, în acelaşi timp, în cadrul unei civilizaţii şi a cătorva mii de culturi [129, p.98]. Mulţimi de refugiaţi şi imigranţi se deplasează continuu traversând Europa, în căutarea unei vieţi mai bune, ajungând în ţări în care constată că nu sunt agreaţi, de cei care nu cu multă vreme în urmă erau ei înşişi imigranţi. Europa a devenit cu rapiditate aproape la fel de omogenă ca şi Statele Unite ale Americii din punct de vedere cultural, proces accelerat de construcţia Uniunii Europene. Europa se confruntă astăzi cu valuri de imigrare legală şi ilegală, chiar şi în Europa Occidentală. Imigranţii provin din Europa răsăriteană, Africa, Orientul Apropiat şi Asia. Europa devine tot mai eterogenă din punct de vedere etnic. 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova Prima distincţie între etnie şi cultură implică o a doua distincţie, stabilită de legislaţia şi de politica din România, şi anume: distincţia între o majoritate, niciodată numită ca atare, românii, şi ceilalţi cetăţeni numiţi minorităţi. Cele două criterii se conjugă deci pentru a da termenul de minoritate etnică. Problema aferentă acestei terminologii, politic corecte în sensul primar al termenului, adică conform uzanţelor politice actuale, este legată de faptul că ea subliniază de la început un raport de forţă între cei mai numeroşi şi cei mai puţin numeroşi, trecând sub tăcere statutul istoric şi diversitatea minorităţilor în cauză. Kymlicka (1995) a evidenţiat confuzia provocată deseori de termenul multicultural şi propune distingerea a doua forme de pluralism în cadrul statului-naţiune. Am avea astfel dea face cu state multinaţionale, adică state ce găzduiesc minorităţi istorice, pe care le numeşte naţionale, şi cu state poli-etnice, adică cele ce conţin comunităţi de imigranţi mai recente ce nu au participat la construcţia naţiunii. El semnalează între altele că cele două caracteristici pot foarte bine coexista în cadrul aceleiaşi naţiuni. O soluţie ar fi deci adoptarea acestei terminologii ce distinge minorităţi etnice şi minorităţi naţionale şi, în cazul României, reţinerea celor din urmă. Nici această soluţie nu este însă mai satisfăcătoare, datorită conotaţiei termenului de minoritate care, după cum am spus, induce din start un raport de putere între grupurile în cauză. Ar trebui deci să recurgem mai degrabă la termenul multicultural ce are avantajul, din punct de vedere semantic cel puţin, de a rămâne neutru. Se întâmplă însă ca în dezbaterea asupra prezenţei şi coexistenţei mai multor culturi în cadrul politic al naţiunii, termenul multicultural să fie asociat cu ceea ce a devenit 73

multiculturalismul. Acesta din urmă face de acum referinţă la reflecţii politice precise, cărora nu li se poate ignora contextul socio-istoric particular. Istoria şi tradiţia politică nord-americană ne interzic aplicarea unui astfel de model multiculturalist în Europa central-orientală fără a i se fi demonstrat în prealabil pertinenţa. Am menţionat între altele că multiculturalismul (Kymlicka: 1995) împinge spre confuzie şi că, în cazul Statelor Unite, el tinde să se intereseze doar de poli-etnic şi să uite multinaţionalul, adică populaţiile autohtone colonizate. Acesta constituie un argument în plus pentru respingerea termenului. Ar rămâne termenul pluri-cultural ce semnalează diferenţa fără a o cuantifica. Totuşi, exceptând descrierile statistice ale populaţiilor, acest termen nu permite abordarea relaţiilor între comunităţi. Termenul de intercultural ce lasă să se înţeleagă, nu doar prezenţa mai multor culturi sau naţiuni în cadrul unui stat, ci şi o anumită relaţie între entităţile culturale distincte.Aplecarea spre problemele minorităţilor apare atât ca o obligaţie morală a statului român faţă de minorităţile care trăiesc pe acest teritoriu, cât şi o respectare a prevederilor formulate de organismele internaţionale privind drepturile acestora. Populaţia autohtonă, purtătoare de valori europene, datorită excelenţei modelului latin, coroborate cu elemente de cultură şi civilizaţie de factură bizantină ori slavă, a constituit un factor esenţial al constituirii ulterioare, la zorile epocii moderne, a unui spaţiu multietnic, de sinteză a valorilor europene. Un procent semnificativ din populaţia României a fost reprezentat de minorităţile etnice. În ceea ce priveşte recensămintele populaţiei, trebuie remarcat cel care a fost realizat în anul 1770 de către Contele Clary, preşedinte al Administraţiei Banatului, care ne indică întreaga populaţie a vechii provincii, fiind inclusă aici şi partea atribuită în 1919 Iugoslaviei. În anul 1930, populaţia României Mari era puţin peste 18 milioane de locuitori. Românii reprezentau un procent de 73% după limba maternă şi 71,9% după etnie, din populaţia ţării. Peste şase decenii, conform celui mai recent recensământ, procentul minorităţilor din totalul populaţiei României (de circa 22 milioane de locuitori) reprezintă circa 12%. Minorităţile etnice cele mai importante sunt şi acum maghiarii, rromii şi germanii ( Tabel nr. 4) După 1990, chestiunea ocrotirii minorităţilor s-a pus cu mai multă pregnanţă. Crearea şi menţinerea condiţiilor pentru păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii minorităţilor naţionale au devenit politici de stat. Principala idee care rămâne este că, minorităţile naţionale, prin contribuţia lor la viaţa culturală, ştiinţifică şi economică a ţării, prin

74

spiritul de convieţuire şi acceptare reciprocă pe care îl generează, reprezintă un atu şi o bogăţie pentru România . La ora actuală, în România, sunt recunoscute oficial 18 minorităţi etnice, cu reprezentare în Parlamentul României. În general, minorităţile etnice s-au bucurat în România modernă de drepturi şi libertăţi care le-au permis să-şi conserve şi să-şi promoveze specificul etnic sau cultural. Într-un moment în care globalizarea, cu practicile sale aferente, promovate ostentativ la scară planetară, generează panica de status cultural la nivelul segmentelor de opinie, iar la nivel comunitar dă naştere la afilieri protecţioniste, se înmulţesc vocile care o aseamană cu un nou tip de fundamentalism, cu nimic mai puţin agresiv decât fundamentalismul islamic. Esenţa sa eminamente integraţionistă, bazată pe ipoteza generalizării galopante a prosperităţii americane, o identifică din ce în ce mai mult cu vechile războaie civilizatoare care în istoria umanităţii nu au făcut altceva decât să menţină grave polarizări social-economice şi multiseculare crize identitare. Disociindu-se cu luciditate de accentele ideologice ale triumfalismului globalizării pe care-l denunţă ca un mit al postmodernităţii, Jerome Binde atrage atenţia asupra angoaselor sociale care emerg din incertitudinile identitare provocate de metisarea programatică a modelelor culturale diferite de modelul cultural american. Hibridarea culturală şi etnică, genocidul cultural, refacerea cultural-ideologică a marilor pieţe imperiale, tirania şi monopolul multinaţionalelor care domină piaţa informaţiilor, un paternalism fără pater, sunt doar câteva sintagme care stau la baza unor replici articulate analitic la adresa personajului invizibil mondializarea, despre care noi nu ştim dacă este actor sau autor al unei drame al cărui scenariu nimeni nu-l cunoaşte. În acest context, redescoperirea valenţelor explicative şi de interpretare ale interculturalităţii, ca resursă pratic inepuizabilă a coeziunii sociale, constituie singura instanţă de reflexie colectivă pentru identificarea unor noi instrumente de construire a unei lumi în care diferenţele să nu mai fie privite ca handicap, ci ca potenţial valoros pentru un nou tip de unitate în diversitate. Interculturalismul defineşte ipostaza dialogică a culturilor prin intrarea în rezonanţă a diferenţelor, în timp ce multiculturalismul se focalizează pe conservarea identitară a diferenţelor. Iată de ce interculturalitatea Banatului singularizează această parte a Europei, chiar la nivel continental, prin metisajul său interconfesional, interetnic, interlingvistic şi intercultural reuşit, legitimând-o ca sediu natural pentru studii antropologice, sociologice, psihologice şi istorice de profil . 75

În Occident interculturalitatea s-a dezvoltat din nevoia de a da o replică modelelor culturale ale emigranţilor, de cele mai multe ori acceptaţi cu ostilitate reţinută pentru potenţialul lor destabilizator şi posibile surse de poluare a identităţii mentalului colectiv al ţărilor vestice, în Banat interculturalitatea are la bază un original comportament permisiv care a dat posibilitatea fiecarei etnii să se integreze în istoria comunitară, fără a se simţi agresată de băştinaşi, fie ei majoritari sau minoritari. Permanenta raportare la aceleaşi probleme cotidiene, a făcut ca preocuparea de explorare în comun a soluţiilor practice la problemele comunitare identice să genereze o coeziune socială naturală, adică fără apel la normativitatea de tip instituţional. Diversitatea etnică a fost percepută ca sursă de amplificare a soluţiilor alernative pentru problemele comunitare, identice în esenţa lor, în ardealul bănăţean contactele interetnice cotidiene nu au fost, deci orientate de obligaţiile exogene ale cetăţeniei comune sau de achitarea unor datorii de natură instituţională, ci din nevoia endogenă de atenuare a orizonturilor de aşteptare faţă de proiecte comunitare globale. Interculturalitatea a început şi continuă să fie interactivă în acest sens. Ţara este, în realitate, o unitate mecanică între două unităţi fundamental diferite ca opţiuni valorice, dar cu experienţă comună în gestionarea conflictelor latente; existenţa pe toată perioada de formare civico-profesională, a instituţiilor şcolare cu limba de predare maternă pentru toate minorităţile, prin asigurarea unui suport financiar nediscriminatoriu în raport cu populaţia română, majoritară, din resursele bugetului public prin asigurarea, de către statul român a instituţiilor de cultură în limbile minorităţilor, Timişoara fiind singurul oraş european cu teatre de stat în limba română, germană şi maghiară. Structura demografică a Dobrogei, diversă, este una mozaicată cu mişcări masive de populaţie datorită colonizărilor dar şi cu perioade de invazii, războaie, de pustiiri, urmate de emigrări. Pe bună dreptate, Constantin Brătescu vorbea de Dobrogea ca despre o „Europa şi o Asia în miniatură”, ca despre un „uriaş muzeu etnografic viu”. Multe din etniile ce locuiau pe teritoriul Dobrogei, mai cu seamă în secolul al XIXlea au fost bulgarii, ruşii, lipovenii, grecii, armenii şi evreii, care apar în statistica întocmită de guvernatorul rus Belotercovici [12, p.234]. Toate cultele minorităţilor se bucură de tratament egal şi tolerant, se oficiază în lăcaşuri de cult protestant şi catolic, în biserici ale etniei greceşti, armeneşti, în moschei şi în geamii, în limba de cult consacrată. Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) Nr.344-XIII din 23.12.94 publicată în Monitorul Oficial nr.3-4 / 14.01.1995 Găgăuzia (Gagauz-Yeri) prevede că 76

religia în sensul său metafizic şi teologic (evidenţierea existenţei lui Dumnezeu) [126. reiterează egalitatea în drepturi tuturor cetăţenilor care locuiesc în unitatea teritorială autonomă ce se formează indiferent de naţionalitate şi de alte indicii. Regulamentului Găgăuziei şi actelor normative ale Adunării Populare (Halc Topluşu) a Găgăuziei. de a avea o credinţă. poate fi un mod de viaţă. comentariul său nu este autentic [59. care nu vin în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova. Găgăuzia este administrată în temeiul Constituţiei Republicii Moldova şi altor legi ale Republicii Moldova. care îl îmboldeşte să asigure coerenţa fiinţei sale. Definirea termenului „religie” ar trebui să plece de la asumarea acestor trei teorii privitoare la religie cu diferenţele pe care le presupune fiecare dintre ele. Pe teritoriul Găgăuziei sînt garantate toate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova acordând prioritate drepturilor omului.3. parte componentă a Republicii Moldova. însă înţelegerea naturii complexe a acestuia. limitând astfel atitudinile discriminatorii. p. Definiţiile legale ale „religiei” pot trimite la atitudini sociale şi culturale favorabile unei religii sau în defavoarea alteia. şi anume convingerea generală că religia există. Una din dificultăţile pe care le întâmpină realizarea unui consens privitor la definiţia religiei se află la bază discuţiei. 2.este o unitate teritorială autonomă cu un statut special . oricâtă învăţătură ar avea un laic. p. Cunoaşterea tuturor aspectelor ce ţin de fenomenul religios implică voinţă şi efort. Pe măsura constituirii marilor sisteme religioase actuale. a confirmării acestei calităţi. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios. Fenomen uman. Religia poate reprezenta credinţă în ceva.214]. religia ca experienţă psihologică a oamenilor [57. poate contribui la respectarea libertăţii fiecarui om de a aparţine unei religii. Definirea termenului „religie” implică obiectivitate. fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor. dar mai presus de toate trebuie să vedem în religie un set de principii şi valori de viaţă. Trei sunt teoriile despre religie.97]. religia apare ca răspuns al omului la exigenţele propriei sale condiţii. 77 . fără confirmarea divină. p.64] (sentimentul celor ce cred vis-a-vis de divinitate sau apocalipsă sau necunoscut) şi religia ca forţă social-culturală (forţa religiei de a uni sau separa o cumunitate de altă comunitate). identificându-se cu o realitate mai vastǎ şi mai durabilǎ decât el însuşi. înţelegând necesitatea îmbinării intereselor general-umane cu cele naţionale. teologiile şi bisericile au condiţionat accesul la studierea şi interpretarea textelor sacre şi a manifestărilor religioase la preexistenţa unui har.

Chiar dacă este ceva nedefinit. A existat un efort major pe plan internaţional de a prezenta drepturile omului referitoare la religie sau credinţă. Apare în dezbaterile non-juridice foarte des ideea că este imposibil de definit religia. ci şi fidelitatea faţă de exigenţa acestor principii.Religia are legatură cu sacrul. Studiul [97] relevă 78 . Normele legale privitoare la azil nu sunt singurele texte normative de drept internaţional care fac referire la „religie”. însă nu definesc termenul „religie”. înţeleasă drept cunoaştere şi încredere în divin. credinţa este reală. să fie definit conceptul de religie. cele mai multe dintre constituţiile naţionale includ prevederi referitoare la libertatea religiei. iar aceştia se raportează la ele. Ea se bazează pe cunoştiinţe. S-a observat că „efortul de a defini religia este tot atât de vechi precum studiul propriu-zis al religiei”. Multe documente internaţionale şi regionale ce se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului vorbesc despre libertatea religiei sau a credinţei. Hotărârile judecătoreşti referitoare la o religie sau alta fac o distincţie reală între cei care practică o anumită relige şi cei ce sunt înscrişi ca asociaţii religioase recunoscute legal. dar şi pe intenţii. Absenţa unei definţii a termenului „religie” din textul documentelor nu este ceva specific. este puterea de a face din ceva dorit ceva existent. fiecare societate/comunitate are anumite modele religioase pe care le transmit membrilor. regional şi internaţional. fără a defini religia. pentru o analiză juridică a problemei libertăţii religiei. Religia presupune existenţa credinţei. emoţii. ca expresie a voinţei lui Dumnezeu descoperite de istorie. Judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sunt chemaţi mai mereu să răspundă la întrebarea „ce este religia?”. ficţiune. sentimente. Credinţa nu este numai o aderare intelectuală la un cuantum de principii doctrinare. întrucât este un concept complex şi sensibil. Corect este că. iar modul secret în care omul realizează această legatură este religiozitatea. elaborări spirituale. Importanţa definirii acestui termen rezidă din faptul că a ciscumscrie ceea ce este şi ce nu este protejat prin intermediul reglementărilor şi mecanismelor juridice pe plan naţional. Într-un studiu realizat de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU sunt prezentate nenumărate cazuri de persecuţie religioasă în interiorul statelor. însă cu siguranţă sunt cele mai des invocate texte normative datorită numărului foarte mare de cazuri de solicitare a statutului de azilant în care judecătorii sunt nevoiţi să ia o decizie bazată pe sensul termenului „religie”. Nici o definiţie nu a fost acceptată în consens general şi dezbaterea privitoare la definirea termenului de „religie” nu este în vigoare. ceea ce este un demers dificil. meditaţii. fiecare dintre oamenii de ştiinţă reclamând fiecare în parte că rezolvă problema definirii termenului de „religie” întrun mod cât mai diferit şi nou cu putinţă.

Înţelegerea noţiunii de „religie” trebuie realizată cu atât mai mult cu cât. evaluarea credibilităţii celui ce solicită azil pe baza consistenţei comportamentului său propriu vis-a-vis de propria doctrină religioasă. ci trebuie să stabilească regulile privitoare la relaţiile sociale sau legale între oameni care manifestă atitudini în legătură cu o religie sau alta. dar poate conţine şi 79 . presupunerea incorectă că „neutralitatea legii” sau „aplicabilitatea generală a legii” nu pot cauza persecuţii religioase. Definirea termenului de „religie” presupune în mod necesar reliefarea naturii ei. incorectă. a ceea ce constituie practica religioasă. Apar în deciziile acestor judecători înţelegerea sensului prin intermediul propriilor experienţe de viaţă ca membrii ai unor comunităţi etiliste. Fiecare definiţie a religiei implică în final câteva concluzii teoretice.că în cazurile celor mai multe hotărâri judecătoreşti apar neînţelegeri în definirea termenului „religie”. rău-intenţionată a religiei poate conţine referiri la o religie sau alta. Studiul se opreşte asupra acestor decizii identificând greşeli/neînţelegeri a naturii religiei şi a persecuţiei religioase: evaluarea credibilităţii celui ce solicită azil pe baza cunoştinţelor sale despre doctrina propriei religii. apare de cele mai multe ori în sintagme precum „protecţia libertăţii religiei” sau „eliminarea discriminării sau a persecuţiei pe baza religiei”. Definiţia legală a „religiei” pe baza cărora se iau deciziile. Cele mai multe obstacole în înţelegerea termenului „religie” de către judecătorii bine-intenţionaţi vin din înţelegerea fenomenului religios din propria perspectivă sau din practica actuală referitoare la discriminare religioasă sau persecuţie religioasă. slaba înţelegere a complexei relaţii dintre persecuţia religioasă şi etnicitate. pentru protejarea tuturor. dar şi în sensul stabilirii a ceea ce este religia. Două sunt aspectele importante în definirea termenului de „religie”. Definiţia legală. pentru a evita erorile în cazurile în care este vorba despre libertatea religiei sau a credinţei. slaba înţelegere a faptului că. atitudinea persecutorului faţă de religia celui ce solicită azil este mai relevantă decât înţelegerea religiei persecutantului. multe din deciziile privitoare la acordarea statutului de azilant se bazează pe această înţelegere. slaba înţelegere a faptului că. Definiţia legală a religiei nu descrie fenomenul religios. cu un nivel ridicat de educaţie şi cu un grad de dezvoltare industrială ridicat. ceea ce aparent poate fi iniţial un inconvenient minor poate constitui un motiv întemeiat pentru persecuţia religioasă a celui ce solicită azil. deficitară. slaba înţelegere a complexităţii relaţiilor dintre persecuţia religioasă şi sex/gender. poate conţine referiri la atitudine socială sau culturală a uneia dintre religiile preferate. slaba înţelegere a posibilităţii ca membrii propriei comunităţi religioase să fie supuse persecuţiei datorită neconformării cu doctrina şi practica religiei lor.natura religiei (aspectul metafizic al religiei) şi practicarea religiei.

În funcţie de valorile proprii. ceea ce conduce la o subiectivă apreciere asupra respectivei religii şi deci asupra adepţilor săi. în existenţa unui ceva-cineva. O altă perspectivă greşită din care este evaluată religia este perspectiva adversarului. Juriştii au atras atenţia asupra minusurilor pe care le prezintă definţiile date religiei confruntaţi în munca lor cu cazuri care implicau o referire la religie [81. aceasta nu este religie”. teologilor. rugăciune. Intervine în acest caz educaţia care ar trebui să ne facă să vedem în diferenţe posibilităţi multiple de a exista la nivel spiritual. Religia ca identitate la grup poate fi născută sau poate fi realizată prin studiu. naţionalitate [133.referiri la atitudini sociale şi culturale privitoare la o religie mai puţin preferată. „religie sau pseudo-religie”. ceea ce nu îl poate transforma în adversar. de sistemul legal. p. tradiţii ale acestora. O definiţie a religiei nu va fi nicicând una neutră. rasă. istoricilor religiilor în dorinţa de a se ajunge la o definiţie unanim acceptată. existenţă. Definirea religiei în termeni juridici ar aduce beneficii tuturor. Religia care presupune credinţă în divinitate. nu poate include o atitudine de respingere a celuilaltt care crede. de aceea se recomandă implicarea fiecăruia în definirea propriei religii. comunitate. credinţă în ritualuri. Religia ca drum de viaţă poate determina o persoană să urmeze o viaţă monahală sau poate determina o altă persoană să reacţioneze într-un anume fel 80 . Definirea juridică a religiei va face trimitere la suportul teologic al religiei respective şi la ritualuri practicate. cu anumite ritualuri. religia poate fi văzută ca o cale de existenţă. evitându-se caracterizări precum „religie bună” sau „religie rea” sau de felul „aceasta este religie. o religie este caracterizată ca fiind favorită. însă trebuie excluse caracterizările subiective în termeni de bun-rău din evaluarea lor. dreptate. credinţă în supranatural. etc.213-250]. Religia ca o cale/posibilitate de existenţă este asociată cu atitudinea persoanelor. Evaluarea unei religii se face prin intermediul propriilor valori sociale referitoare la familie. Minusurile evidenţiate de jurişti au fost preluate în dezbaterile sociologilor. p. sentimenul de transcendental. religia poate fi văzută ca o identitate. la fel cum aparţine la o etnie. bine.. Religia ca o credinţă presupune convingerea că oamenii cred în Dumnezeu. adevăr. Religia ca identitate este cel mai des invocată în cazurile de discriminare sau persecuţie religioasă. Sistemul legal trebuie să ofere un sistem de evaluare explicit a atitudinilor faţă de religie.94]. în fond în aceleaşi lucruri. reflecţie şi face ca o persoană să fie parte a unui grup/comunitate religioasă. care le disting cel mai bine de celelalte grupuri de alte religii. Religia poate fi văzută ca o credinţă. însă va include şi credinţe şi acţiuni care sunt acceptate de societate. iar alta ca fiind nefavorită. antropologilor. de pe poziţia unui inamic. Religia ca identitate presupune apartenenţa unei persoane la un grup. pentru a nu mai depinde de atitudinea persoanei care evaluează o atitudine ca fiind împotriva libertăţii religiei.

Previziunile lui. el nu se referă doar la identitatea şi personalitatea individuală ci şi. Ea se leagă de o mai generală critică care spune ca sociologia a ajuns să privească omul doar social. Înţelegerea naturii fenomenului religios. genul atrage atenţia asupra aspectelor construite social ale diferenţelor dintre femei şi bărbaţi. Pornind de la scrierile lui 81 . atac la care replica a venit din partea întregii creştinătăţi. până la punctul culminant al atentatelor din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii pus la cale de fundamentaliştii islamici conduşi de Osama Bin Laden. în care bosniacii musulmani au luptat împotriva sârbilor creştini. Creştinismul este implicat structural în lupta pentru aceste drepturi [151. acţiuni umanitare).27-36]. Astfel. pot aparţine unor comunităţi religioase mai mici sau mai mari.vis-a-vis de o situaţie de viaţă (căsătorie. la idealuri culturale şi stereotipuri ale masculinităţii şi feminităţii. o dată cu sfârşitul „războiului rece” şi cu accentuarea globalizării.343] Politologul Samuel Huntington susţinea că luptele dintre punctele de vedere islamic şi occidental ar putea deveni parte dintr-un conflict mondial al civilizaţiilor. Asupra conceptului de gen s-au ridicat două tipuri de critici. p. p. la nivel simbolic. p.254]. din păcate. obiceiuri funerare. între feminitate şi masculinitate [73. Dar termenul „gen” a devenit de atunci mai general. Prima afirmă că acest concept se bazează pe o falsă dihotomie între biologic şi social. 2. p.4. „gen” se referă la diviziunea paralelă şi inegală socială. pot fi femei sau pot fi minorităţi. Huntington preciza că în 1981 şi 1993 rivalităţile şi conflictele vor avea loc între culturi şi civilizaţii întinse [133. iar la nivel structural. Discriminarea sau persecuţia religioasă presupune înţelegerea multiplelor aspecte ale religiei pentru a evita astfel de atitudini sau acţiuni.249]. care a introdus termenul „sex” în sociologie se referă la diviziunea biologică între mascul şi femelă. conştientizarea acestei naturi poate duce la limitarea fenomenului de discriminare sau persecuţie religioasă. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex Potrivit Annei Oakley. Victimele discriminării sau persecuţiei pe motive religioase pot fi credincioşi sau necredincioşi. la diviziunea sexuală a muncii în instituţii şi organizaţii. fără trup. serviciu militar) sau să se angajeze în anumite acţiuni (prezentarea propriei religii altor persoane. ca pe o tabula rasa pe care socializarea îl poate înscrie într-un traseu social sau altul. Doctrina creştină reprezintă unul din focarele cele mai însemnate de promovare şi consacrare a drepturilor omului. Bosnia.[132. gândindu-ne la conflictele din Fosta Iugoslavie. putem fi oarecare dintre noi. încep să prindă contur tot mai mult.

O critică a distincţiei sex vs. Feminitatea şi masculinitatea sunt două concepte care pot face mai clare relaţiile între sexe în stabilirea rolurilor de gen. activism. putere. al relaţiilor dintre sexe/genuri. Stereotipurile de gen legate de profesiune fac legătura dintre anumite caracteristici ale genului cu anumite caracteristici ale acelei profesii/meserii. cât şi din punct de vedere politic. Părerile referitoare la una din aceste componente ale stereotipizării de gen pot influenţa părerea despre celalalt element. Termenii în definirea lor clasică conduc la formarea unor stereotipuri vis-a-vis de ambele categorii. Alte componenente leagă sexul de comportament. slăbiciunea.Michael Foucault. încurajând studiul masculinităţii şi feminităţii. Grupurile de gen 82 . Masculinitatea este celălalt termen al dihotomiei. dependenţa. de orientare sexuală. sociologii atrăngând atenţia asupra orginilor sociale ale subiectivităţii feminine. tehnologiei reproductive sau ale managementului naşterii. există o critică. În descrierea patriarhatului. Folosire care nu este regăsită şi în sociologie. atât din punct de vedere analitic. gen a fost avansată de Foucault care a negat că există o caracteristică biologică. recunoscând că semnificaţia socială a corpului s-a schimbat de-a lungul istoriei. deşi unii autori utilizează termenul creînd confuzii. independenţă. Cel de-al doilea tip de critică se referă la modul în care conceptul de gen se concentrează asupra diferenţelor dintre femei şi bărbaţi în privinţa puterii şi a dominării. Termenul de gen a fost criticat mai puţin. Termenul gen presupune studierea diferenţelor biologice şi structurilor de putere în relaţie cu construcţia socială elaborată a diferenţei. Pe de altă parte. Termenul de feminitate de referă la modurile distincte de a simţi şi acţiona ale femeilor.sexul în afara socialului. ca un concept principal. care reafirmă diferenţă biologică. termenul conducând la caracteristici precum: forţă. Anumiţi autori vor prefera folosirea termenului de patriarhat. Distincţia sex-gen este legată de o formă particulară de politica feministă. iar biologia procreaţiei este deseori folosită în explicarea ei. de cele mai multe ori toate mergând în contrast cu feminitatea. Acestui termen se pot circumscrie anumite caracteristici precum: pasivitatea. în intenţia de a păstra ca bază chestiunea puterii. Feminitatea şi masculinitatea sunt termeni care de cele mai multe ori se definesc prin raportarea unuia la celălalt. ea lasă puţin loc altor preocupări feministe legate de politicile biologice ale contracepţiei. sociologii sunt mai puţin înclinaţi să vadă corpul ca pe ceva de la sine înţeles şi să-l considere mai degrabă ca pe un obiect de analiză socială. femeile şi bărbaţii sunt consideraţi ca grupuri preconstituite. pe care o consideră extrasocială şi combate acea viziune asupra genului care repudiază adevărata semnificaţie a trupului. folosirea lui fiind văzută ca un mod de evitare a termenului sex. care urmăreşte eradicarea genului şi caută o apropiere de androginie.

pregătirea hranei este considerată exclusiv feminină. comportament. până la nediferenţierea sexuală-homosexuală. activitatea de secretariat este facută în principal de către femei. iar în altele predominant masculină. Teoria a fost criticată atât ca o prelungire a teoriei rolurilor în general. arta. mitul maternitaţii universale. dar astăzi este parcticată de multi bărbaţi. etalarea nediferenţiată a podoabelor. prin ceea ce nu este celălalt. Nerespectarea statusului în raport cu sexul poate îmbrăca diverse grade: nediferenţiere vestimentară. Rolurile de sex prescriu diferite căi pe care se presupune ca vor acţiona 83 . ceea ce devine important sunt diferenţele de gen. dar şi pentru că maschează relaţiile de putere şi inegalitatea între sexe. cercetările realizându-se interdisciplinar. În general societăţile industriale au devenit mai tolerante. în unele societăţi activitatea agricolă este exercitată predominant de către bărbaţi. în unele societăţi din Asia de Sud-Est şi din Orientul Mijlociu. În momentul discriminării de gen. îngrijirea copiilor era un atribut esenţial al statusului de femeie. în raport cu prescrierea statusurilor de sex. Aşa se poate explica discriminarea de gen în domeniul locurilor de muncă. relaţia fiiind cea de opoziţie. munca de secretariat este făcută de bărbaţi. roluri care sunt prezentate ca produs al socializării. dar tot mai mulţi bărbaţi au preluat această sarcină. Interesul cercetătorilor s-a orientat în ultima vreme asupra formaţiunilor în schimbare ale genului la nivel cultural. Termenii corespund schimbărilor sociale şi culturale produse în toate societăţile. filmul şi studiile culturale pentru a explora subiecte precum ideea de puritate sexuală a femeilor albe şi de masculinitate a negrilor. conducând la marginalizare sau excludere socială. Ocupaţia de infirmieră era considerată specifică femeilor. pentru că se apreciază că femeile nu pot ţine un secret şi nici nu pot lucra în acelaşi loc cu bărbaţii. nediferenţierea tunsorii. În societăţile europene. literatura. istoria. pe măsură ce progresul tehnic reduce din nou efortul fizic în exercitarea muncii.se manifestă ca două grupuri distincte. Unele meserii care cereau efort fizic mai mare şi erau considerate specific masculine au început să fie practicate şi de femei. Criteriul după care sunt discriminate în acest caz persoanele este genul/sexul/gender-ul. prin care au fost conceptualizate diferenţele şi relaţiile dintre femei şi bărbaţi. Reacţiile sociale din partea indivizilor sunt proporţionale cu importanţa pe care societatea o acordă acelui gest. în alte societăţi de către femei. diferenţele individuale sunt eliminate. caracteristicile unuia dintre cele două grupuri fiind redate de cele mai multe ori prin raportare la celălalt. reunind antropologia. În unele societăţi. decât ca produs al biologiei. recunoscând diversitatea. Rolurile de sex reprezintă un termen sociologic pus în circulaţie în anii `70.

rolurile de sex sunt complementare şi diviziunea muncii între femei şi bărbaţi întăreşte stabilitatea femeii. Un prim pas în eliminarea formelor de discriminare de gender este cel al formării unei mentalităţi de natură să elimine de facto orice schimbare. În societăţile industriale avansate cele mai multe femei sunt casnice sau au ocupaţii în sfera serviciilor. cu alte cuvinte prestează „munci de femeie”.bărbaţii şi femeile.41] Schimbările politice. Potrivit funcţionaliştilor. Bărbaţii îşi dedică viaţa carierei în afara căminului. Diviziunea sexuală a muncii este un termen care se referă la rolurile de sex specializate ale bărbatului întreţinător de familie şi femeii casnice. Perspectiva biologică şi psihologică subliniază diferenţele naturale. discriminare bazată pe prejudecăţi legate de ambele sexe. iar munca lor este adesea mai bine platită şi ţine de un status mai înalt decât cel al femeilor. social. Aceste mişcări feministe au fost dublate de efortul comunităţii internaţionale de a crea un cadru legislativ care să asigure protecţie într-o manieră specifică şi efectivă. Asupra apariţiei acestor diferenţe între rolurile de sex s-au emis mai multe teorii. Mişcările feministe din toată lumea au dovedit o evidentă mutaţie în ceea ce priveşte statutul femeii.Feminismul reprezintă o mişcare socială cu originile în Anglia secolului al 84 . femeile fiind considerate cetăţeni de categoria a doua. Cercetările antropologice arată că cele mai multe societăţi preindustriale fac şi ele distincţie între sarcini ale bărbaţilor şi sarcini ale femeilor. Această diviziune a muncii după criteriul gender este asociată de obicei cu separarea între locul de muncă şi cămin. Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi presupune eliminarea tuturor formelor de discriminare manifestate în domeniile vieţii sociale. economice şi sociale ale ultimilor decenii au condus la schimbări majore în statutul femeilor. obiectiv aflat în toate documentele internaţionale referitoare la drepturile omului şi cele la eliminarea discriminării. deşi această divizune poate să nu corespundă diviziunii sexuale a muncii după stereotipurile occidentale. Egalitatea autentică poate fi garantată prin accesul la viaţa publică şi exercitarea drepturilor politice. ele fiind cele defavorizate. economic. Împotriva vechilor rânduieli înrădăcinate se conturează tot mai clar profilul unei femei care luptă pentru un statut egal cu cel al barbatului. astfel încât egalitatea de gender să devină realitate. remarcând faptul că între femei şi bărbaţi există deosebiri de statut juridic.[112. ceea ce în terminologia lui Talcott Parsons reprezintă rolurile instrumental şi expresiv. p. ce pot varia de la selecţia genetică la tendinţele biologice şi care favorizează calităţile protectoare ale femeii şi temperamentul agresiv şi pragmatic al bărbaţilor. care a urmat industrializării în Occident. precum şi sarcinile pe care aceştia şi le vor asuma. Dihotomia femeie-barbat trebuie să trasngreseze mentalităţi considerate depăşite şi să se trasnforme într-o echivalenţă de statut.

implicarea în decizie şi s-au realizat de fapt drepturi legiferate mai demult. Participarea femeii la activităţile publice. Chestionarul al treilea solicită studenţilor să precizeze în ce măsură caracteristicile enumerate în chestionar sunt definitorii pentru bărbaţi şi în ce măsură sunt definitorii pentru femei. fiind o premisă fundamentală. când s-a amplificat participarea la viaţa economică şi socială. pe de alta parte. termenul se referea îndeosebi la femeile şi bărbaţii care militau pentru dreptul de vot al femeii şi pentru dreptul de acces la educaţie şi profesiune.Wallace (ed. Studiile măsoară nivelurile stereotipurilor gen pe care le deţin atât femeile cât şi bărbaţii [14. dar păstrând ceva comun primului val. dar nu şi suficientă. egalitatea între soţi. Egalitatea de şanse reale pleacă de la independenţa materială. egalitatea salariului. dreptul la muncă. Chestionarul solicită studenţilor (34 din care 12 bărbaţi şi 22 femei) să fie precizat un procentaj al persoanelor de gen feminin care lucrează pe anumite posturi listate. dar şi la scară mondială. Mişcările feministe s-au extins în fiecare ţară a lumii. au acele profesii. R.) realizează o prezentare generală a teoriilor feministe şi a impactului lor în sociologie în lucrarea Feminism and Soliological Theory. cercetările sociologice asupra vieţii femeii extinzându-se. p. Un lucru demn de reţinut este elaborarea teoriilor despre inegalitatea între sexe. şi recunoaşterea deosebirilor femeilor faţă de bărbaţi în scopul întăririi poziţiei lor în sfera privată a familiei. pe de o parte. Situaţia economică a femeilor s-a echilibrat în ultima vreme. Emanciparea profesională a femeii este foarte importantă pentru asigurarea independenţei economice a femeii şi pentru statutul ca tot unitar. Al doilea val al feminismului începe cu 1969. Studiile întreprinse arată că modificarea condiţiei femeii s-a produs pregnant după anii `60. Între acestea. iar chestionarul al doilea solicită studenţilor (43 din care 23 bărbaţi şi 20 femei) să precizeze un procentaj al persoanelor de gen masculin care ocupă aceleaşi poziţii.A. patriarhat şi roluri în funcţie de sex. 1989.267-279]. Acest al doilea val al feminismului a avut un impact deosebit asupra sociologiei. folosindu-se de concepte precum cel de gen. prin intermediul deceniului pentru femei al Naţiunilor Unite. 85 . însă situaţia în domeniul ocupării fortei de muncă a rămas încă sub influenţa unor mentalităţi.XVIII-lea care urmăreşte obţinerea egalităţii între sexe prin extinderea drepturilor femeilor. După dobândirea dreptului de vot în interiorul feminismului a apărut o tensiune de durată între obiectivul obţinerii drepturilor egale cu ale bărbaţilor în sfera publică. având multe trăsături diferite. Stereotipurile şi prejudecăţile legate de profesii sunt legate de stereoptipurile şi prejudecăţile legate de gen aşa cum o arată şi studiile efectuate în SUA pe un eşantion de studenţi. În anii `90 ai secolului trecut. precum şi aportul său economic a fost diferit în timp.

atenţie la detaliu. dar şi profesii care presupun capacităţi intelectuale deosebite . Trăsăturile de gen transgresează trăsăturile individuale. Studiul dovedeşte clar că anumite trăsături de personalitate sunt considerate de femei. Pentru a se verifica stabilitatea acestor stereotipuri. cât şi de bărbaţi ca fiind specifice unora. Diferenţele dintre atribuirile realizate de femei pe de o parte şi de bărbaţi pe de altă parte sunt mari. Rezultatele studiului indică cu claritate că bărbaţilor le sunt asociate meserii care presupun îndemânare şi cunoştinţe tehnice . probabil datorită cerinţelor posturilor . calităţi recunoscute ca fiind feminine.răbdare. empatice. p. la o perioadă de două săptămâni. cât şi bărbaţilor. în jur la 10 procente sau chiar mai mult. stabilitate. Studiul 3 .4) indică prezenţa stereotipurilor (constructe. datorită perpetuării unor stereotipuri de gen [14. 86 . Studiul arată că respondenţii realizează o legatură între apartenenţa la gen şi o anumită trăsatură individuală sau de personalitate. pe când femeile sunt mai sensibile. capacitate organizare.267-279]. operatori telefonie. dovedind că stereotipurile se caracterizează prin fixitate. Există totuşi şi studenţi pentru care importante sunt trăsăturile individuale. Anumite trăsături de personalitate sunt asociate doar cu un anumit gen. Astfel. cu un mai mare sentiment de mulţumire de sine.respondenţii sunt bărbaţi şi femei. Rezultatele indică clar o diferenţă majoră în răspunsurile date de studenţii . La retestare.fete şi studenţii-băieţi. bărbaţii sunt mai agresivi. Rezultatele studiului (tabel nr. Bărbaţilor şi femeilor le sunt „rezervate” anumite caracteristici legate de apartenenţa la un anumit gen. p. cercetătorii au repetat testarea. ei trebuie să atribuie trasături de personalitate sau individuale atât femeilor. nu folosesc violenţa în limbaj. fiind criteriul după care sunt judecate/apreciate persoanele respective pentru cei mai mulţi dintre cei chestionaţi. indicând cu certitudine prezenţa stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen în ceea ce priveşte profesiunile.Aplicarea chestionarelor este reluată pentru a se vedea stabilitatea stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen. dar şi în definirea trăsăturilor de personalitate. pe care ambele categorii le conştientizează.3) arată clar că femeilor li se asociază profesii precum secretară (81%) sau vânzătoare (64%) într-o proporţie covârşitoare.muncitori. estimările au fost aproape aceleaşi ca la prima testare. profesiunile putând fi desfăşurate atât de femei.267-279].bancher. mai bine construiţi din punct de vedere fizic. respectiv că anumite meserii sau profesii le sunt „rezervate” femeilor şi altele bărbaţilor. sociale) pentru fiecare personalitate aparţinând unui anumit gen. cât şi de bărbaţi [14. doritori de a lua o poziţie/atitudine. Rezultatele studiului (tabel nr.

iar cel mai mic procent este în cazul Greciei. Cel mai mare procent de femei parlamentare se înregistrează în Suedia unde 45% din locurile din Parlament sunt ocupate de femei. În cazul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. rezultatele studiului dovedind că aceste trăsături de personalitate nu sunt dedicate din start vreunui gen. Chestionarul cuprinde un set de trăsături neutre.Marino. Stereotipurile de gen sunt constructe sociale asociate pentru fiecare dintre profesii. în 6 ţări). Femeile au început să participe în mod activ la viaţa comunităţii şi a societăţii în care trăiesc. în medie. Societăţile moderne au reuşit. România se situează sub media acestor ţări. în principal în Europa (13. ci pot caracteriza deopotrivă femei şi bărbaţi [14. dar şi a acelora referitoare la trăsăturile de personalitate. Astfel. 16%. femeile reuşesc să iasă din spaţiul casnic. doar aproximativ 10% din locurile din Parlament fiind ocupate de femei. construite şi perpetuate. sinceri. Astfel. respectiv ale ţărilor candidate a crescut în ultimii ani datorită unor politici de promovare a femeilor în funcţiile publice şi de conducere. alături de rolurile de soţie. În prezent există 4 preşedinţi femei în Europa: Finlanda.procentul femeilor parlamentare este. p. Acest procent este însă comparabil cu cel înregistrat în cazul unor ţări din UE. însă nu în totalitate. Rezultatele chestionarelor întăresc teoria conform căreia stereotipurile de gen sunt stereotipuri sociale. asumându-şi roluri şi responsabilităţi. neorganizaţi. în privinţa numărului de femei parlamentare. Irlanda. Între 1945 şi 2003 au existat doar 30 de femei care au ocupat funcţia de şef de stat. Letonia şi San. propunând şi susţinând prezenţa lor în viaţa publică. domestic în cel public. pe care sudenţii le-au repartizat celor două genuri aproape în proporţii egale.2%. Femeile sunt subreprezentate politic pretutindeni în lume: la nivel global doar 15.candidate la aderarea la UE.nerăbdătoare să alinte. existând însă o variaţie semnificativă în funcţie de ţară. gospodină asumându- 87 . Studiile evidenţiază prezenţa stereotipurilor de gen în asocierile faţă de anumite profesii. ineficienţi. precum Franţa şi Italia. mamă. timizi. cu aproximativ 9% femei parlamentare.267-279]. Rezultatele testărilor prezintă aproximativ acelaşi rezultate ceea ce indică o stabilitate a stereotipurilor referitoare la profesii. cât şi prezenţa stereotipurilor de gen în definirea unei personalitaţi. atât bărbaţii cât şi femeile pot fi fericiţi. În Uniunea Europeană procentul mediu al femeilor parlamentare este de 21. de încredere. să schimbe mentalităţile legate de femei. Numărul total de locuri şi numărul de femei din parlamentele ţărilor membre UE.2% din totalul parlamentarilor sunt femei. Cu toate că actuala guvernare a promovat mai multe femei în poziţii de ministru.

Cei mai mulţi motivează părerea lor „pozitivă indicând diferite calităţi pe care le au femeile şi care le-ar fi de folos dacă ar intra în politică. Cei mai entuziaşti susţinători sunt persoanele cu studii peste medie (87%). Trei sferturi dintre români (74%) sunt de parere că femeile ar trebui să fie susţinute şi încurajate mai mult să participe la viaţa politică din România. Pe de altă parte. Pe ansamblu. (Tabel nr.(Tabel nr. şi numai 10% se aşteaptă la un efect contrar. iar majoritatea susţine diminuarea subreprezentării lor în politică [62]. un număr mai mare de femei în politică ar aduce beneficii ţării. Un sfert dintre români nu atribuie vreun efect pozitiv sau negativ prezenţei mai accentuate a femeilor în politică. sondajul relevă că doar o mică parte a publicului manifestă o atitudine discriminatorie faţă de participarea femeilor în politică.5) În România. Un sondaj Gallup efectuat în 1995 în 22 de ţări relevă faptul că în nici una din acestea nu a fost preponderentă opinia că mai multe femei în politică ar avea efect negativ. cele în vârstă de 45-54 ani (81%). Opiniile variază în funcţie de unele caracteristici socio-demografice: de exemplu bărbaţii sunt mai puţin convinşi de efectul benefic decât femeile (39% dintre bărbaţi faţă de 50% dintre femei). iar cei cu educaţie superioară se aşteaptă chiar într-o măsură mai mică decât femeile ca lucrurile să meargă mai rău în cazul în care ar exista mai multe femei în politică (4% faţă de 7% dintre femei). Din datele sondajului Gallup rezultă că 42% din populaţia adultă a României consideră că femeile ar trebui sprijinite mai mult să participe la viaţa politică şi că prezenţa mai multor femei în politică ar duce la îmbunătăţirea situaţiei în România.6).şi de cele mai multe ori cu succes. Pe de altă parte. Opinia conform căreia creşterea numărului de femei implicate în politică ar îmbunătăţi lucrurile în ţară nu este specifică numai României. faţă de 8% dintre femei. conform opiniei publice dominante. Aproape jumătate dintre cetăţeni (45%) consideră că în acest caz lucrurile ar merge mai bine în România. Alţii susţin promovarea şanselor egale sau consideră că femeile ar putea chiar îmbunătăţi viaţa politică fiind mai puţin coruptibile sau înţelegând anumite probleme sau nevoi mai bine decât bărbaţii. 88 . precum şi orăşenii (82%). tinerii între 18-34 ani se aşteaptă aproape în egală măsură la o îmbunătăţire (37%) sau la nici un efect (34%). cel mult a fost mai răspândită părerea că creşterea numărului de femei în politică nu aduce vreo schimbare. posturi şi funcţii „masculine”. un procent mai ridicat dintre bărbaţi consideră ca femeile nu ar trebui sprijinite mai mult în acest sens -14%. roluri de conducere. la fel sătenii (40% faţă de 49% dintre orăşeni).

din cauza inegalităţilor gender existente şi a discriminării. în 2007 au fost înregistrate 249 cauze de viol. p.15]. legislaţia Republicii Moldova nu prevede elemente discriminatorii faţă de femei. astfel încât sferele decizionale politice de nivel înalt. de multe ori au mai puţine şanse de a găsi un loc de muncă bine plătit şi stabil în Republica Moldova. structurile de partid sau instituţiile administratiei publice nu sunt accesibile în aceeaşi măsura femeilor şi bărbaţilor. politic. discriminarea rromilor. acestea nu sunt semnificative pentru asigurarea participării egale a femeilor şi bărbaţilor la viaţa socială. Deşi Republica Moldova a făcut progrese în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul drepturilor omului. spre deosebire de bărbaţi. femeile aleg să lucreze în alte state pe care le consideră ca respectând egalitatea dintre sexe. ca mijloc de emancipare si obţinere a independenţei [64. Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne. principiul egalităţii între femei şi bărbaţi nu este pe deplin respectat. Căutând să scape de structurile patriarhale. Mai mult decât atât. femeile tinere să emigreze. femeile. principiilor generale ale fiecarui sex. Potrivit raportului privind respectarea drepturilor omului în lume în anul 2007. abordarea problemei din perspectiva gender permite analiza mai detaliată a posibilităţilor. femeile ramânând cel mai adesea cantonate în activitaţi executive. trafic de femei şi tinere fete pentru exploatare sexuală. Poziţia de subordonare a femeii şi discriminarea pe baza de gen în cadrul familiilor pot motiva. social. Pornind de la constatarea că. 2 519 cauze de violenţă în familie. civil şi cultural . caracteristicilor. considerând că aceasta le va aduce emancipare şi independenţă. Multe femei văd scăparea de discriminare şi violenţă domestică în emigrare.În general. cazuri de discriminare a minorităţilor. în Republica Moldova existau cazuri de violenţă împotriva femeilor şi a copiilor şi discriminări ale acestora. factorii decizionali nu au dreptul să ignore problemele legate de discrepanţele existente între situaţia femeilor şi a bărbaţilor şi nici consecinţele economice şi sociale generate de acestea. Astfel. limitarea drepturilor muncitorilor şi existenţa muncii juvenile. fără posibilităţi reale de promovare sau de afirmare în prima linie politică. fiindu-le asigurate drepturi şi libertăţi egale pe plan economic. Eliminarea discriminarii după criteriul de sex este una dintre condiţiile necesare pentru edificarea unei societăţi echitabile şi progresiste. 89 . ce determină în mare parte conflictele personale. 495 de cauze de trafic de persoane [38]. în special. dar şi sociale. a complexităţii şi diversităţii relaţiilor sociale stabilite între ele. întocmit de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. deşi legiferat.

În concluzie. Astfel. precum şi să evalueze progresele realizate. The arrival of the Ageless (1991) susţin că vârsta a devenit un mijloc opresiv folosit în fixarea oamenilor în roluri stereotipe. care din păcate. ajungându-se la concluzia ca oamenii trăiesc mai mult decât înainte. abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a concura la o anumită funcţie (bărbaţi şi femei). Problemele îmbătrânirii şi ageism-ul contemporan.ageism-ul. Înfiinţarea instituţiei Ombudsmanului împotriva discriminării. Se pune mereu întrebarea care persoană se încadrează în această categorie a 90 . stereotipizarea. Se constată tot mai accentuat izolarea persoanelor vârstnice. atitudinile intolerante şi discriminarea. în România lipsesc. vom sublinia că pentru Republica Moldova realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi constituie o necesitate. numărul persoanelor de peste 65 de ani crescând mereu. Este o constatare a cerecetătorilor mai ales privind către societăţile dezvoltate. p. Includerea în agenda guvernamentală a problematicii egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi realizarea Planului Naţional de Acţiuni pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. mai active. 2. discriminare susţinută cu date statistice în lume. suntem mereu invadaţi de imagini ale persoanelor parcă din ce în ce mai tinere. apărând rareori în imagini. Michael Young şi Tom Schuller în lucrarea Life After Work. se poate vorbi de o sociologie a vârstei a treia. Ei ajung la concluzia că societăţile contemporane din Europa şi din America de Nord sunt „societăţi clocite de vârstă”. urmând ca funcţia să fie obţinută de persoana cu cea mai bună pregătire. Oamenii mai în vârstă tind să devină invizibili. Se confirmă tot mai mult teoria conform căreia procesul de îmbătrânire este influenţat de factori sociali. Se face astfel simţită o nouă formă de discriminare pe motiv de vârstă. vitalităţii şi atractivităţii fizice. 81] 1. Societăţile moderne acordă o mare importanţă tinereţii.5.3] 2. prin care vor fi eliminate disparităţile dintre sexe. egalitatea gender necesită a fi realizată printr-un şir de acţiuni concrete. Aşa cum se vorbeşte despre o sociologie a rasei. a activităţilor şi măsurilor de realizare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. asigurarea finanţării necesare. să coordoneze şi să controleze aplicarea politicilor şi programelor privind egalitatea. iar de curând semnalată şi în România. să constate şi să sancţioneze cazurile de discriminare bazate pe sex. excluderea lor din zona activă socială. de la bugetul de stat. În acest scop puterea politică trebuie să urgenteze adoptarea urmatoarelor măsuri: [18. Egalitatea de şanse înseamnă oferirea de posibilităţi egale tuturor celor care deţin calificările. instituţie abilitată să elaboreze strategia naţională în domeniu. chiar dacă ea este guvernată de factori genetici. p. [114.

bătrânii fiind cei care nu mai au activităţi de desfăşurat. grupul format din aceste persoane vârstnice deţinând un puternic potenţial politic. precum şi consecinţele pe care le declanşează în majoritatea domeniilor de activitate umană. neconcordanţe existând mai ales asupra modului. gradului în care un organism este considerat bătrân. de multe ori chiar de mass-media conlucrând la crearea altora noi sau la circulaţia celor deja formate sau chiar şcoală. Declinul biologic are însă repercusiuni şi asupra vieţii mentale. schimbări care se petrec un plan psihologic. Stereotipurile referitoare la bătrâni sunt astfel şi pozitive şi negative. Schimbările ce se produc în viaţa unei persoane care trece de stadiile adulte spre bătrâneţe o determină să se izoleze sau să fie izolat.199-216]. vine cu anumite schimbări de statut. cât şi negative despre persoanele în vârstă şi doar imagini negative despre persoanele foarte în vârstă. conservatori. categorizaţi fiind de foarte multe ori a fi senili. rasiale. demodatţi. avându-se în vedere că procesul îmbătrânirii. Cele mai multe stereotipuri şi prejudecăţi pleacă de la incapacitatea acestora de a înţelege vremurile moderne consideraţi a fi inflexibili. Persoanele bătrâne trebuie privite concomitent din două perspective: ca fiind o sursă de înţelepciune. p. Multe din stereotipurile negative care sunt astăzi vehiculate sunt rezultatul experienţelor trăite de grupul social în care vârstnicul trăieşte. niciun instrument internaţional cu privire la drepturile omului nu interzice în mod explicit discriminarea bazată pe vârstă.. totuşi. Şi aşa cum activitatea este legată de productivitate. Principiile ONU pentru persoanele vârstnice [142]. Deşi Adunarea Generală a ONU a adoptat în anul 1991. religioase etc. Îmbătrânirea trebuie văzută în complexitatea ei. Alt stereotip are în vedere capacitatea fizică a acestora. inactivismul bătrânilor este legat de inutilitatea lor socială. selectându-se imagini atât pozitive. sau de la ce vârstă oamenii sunt bătrâni. deşi pentru tinerii societăţilor moderne acesta e un lucru demodat. şi ca fiind o sursă deloc de neglijat de conservare a unor situaţii sociale. dar şi formarea lor are la bază o comparaţie cu tinerii. 91 . caracterizându-se printr-un inactivism. ceea ce constituie un lucru greu de înteles şi suportat de către vârstnici. preocupările lor reducându-se treptat cu înaintarea în vârstă. stereotipuri care sunt perpetuate. Societăţile deţin stereotipuri privitoare şi la persoanele în vârstă aşa cum deţin stereotipuri şi prejudecăţi referitoare la persoane care aparţin unor grupuri etnice. stereotipuri şi prejudecăţi care influenţează relaţiile sociale dintre această categorie de persoane şi celelalte persoane. în afară de a fi unul doar biologic. Selecţia stereotipurilor.persoanelor vârstnice. Se întâlneşte şi situaţia în care înşăşi bătrânii au atitudini negative faţă de ceilalţi bătrâni [106. Bătrânii sunt puşi faţă în faţă cu tinerii.

în societăţile moderne aceştia devin tot mai mult o categorie de persoane defavorizate. Bătrâneţea devine astfel un mijloc opresiv.p 109] Interesul pentru studiul procesului de îmbătrânire a dus la dezvoltarea în secolul trecut a ştiinţei gerontologice ai căror reprezentanţi au ajuns la concluzia ca „senescenţa nu este o boală.” [134. inflexibilitate. unele capacităţi funcţionale se amplifică odată cu înaintarea în vârstă. Vorbind despre problema bătrâneţii.255-275].şi interesele de vârstă„interests age” cu variabile precum genul. „desarmoniile bătrâneţii” sau „mecanismele bătrâneţii”. Pentru înţelegerea corectă şi cât mai deplină a fenomenului de discriminare a persoanelor în vârstă este necesară o abordare integrativă a problematicii vârstei a treia şi cea a formării stereotipurilor şi prejudecăţilor. în timp ce în societăţile antice bătrânii reprezentau autoritatea. vârstă demonstrată.concepţie multidimensională a procesului de îmbătrânire. vârstă arătată-„look age”-. Aceste prejudecăţi sunt diseminate la nivelul simţului comun. precauţie. Elie Metchinkoff denumea.[ 91 . prin aluzia constantă la curba descendentă a funcţionalităţii psihice [107.”. Nu putem lăsa în afara spectrului teoretizărilor cele două categorii dihotomice de teorii implicite: pe de o parte. cu stima de sine. Profesorul G. Stereotipurile despre persoanele în vârstă au în vedere în primul rând rolul acestora în societăţile comtemporane.Societăţile umane au privit în mod diferit bătrânii de-a lungul vremurilor. conservatorism. p. caracterizate prin următoarele trăsături cronic accesibile: regresia capacităţii intelectuale. încă din 1904. p.pentru a satisface normele dezirabilităţii sociale. Marinescu precizează că „Ştiinţa nu numai că nu posedă vreun leac contra bătrâneţei. o cauză de excludere socială a bătrânilor.explică mai bine anumite comportamente decât conceptul de „vârstă cronologică”. evidenţiază modul în care diferitele ştiinţe sociale. iar altele se diminuează.88]. nivelul educaţional şi rasă.„do-age”. dar nici măcar nu cunoaşte aproape nimic asupra acestei perioade din viaţa omului. bucurându-se de prestigiu. nu înseamnă un declin total. Variabilitatea valenţei stereotipurilor de vârstă înclină spre dominanta negativă. Ţintele stereotipizate se identifică cu etichetele asociate. statusul marital. După cum rasismul simbolic evidenţiază o discrepanţă între credinţele personale referitoare la minorităţile etnice şi cele exprimate în public. Studiile de specialitate corelează cele patru dimensiuni ale vârstei subiective (vârstă simţită„feel age”-. p. 92 . cu stilul de viaţă şi cu statutul profesional [10. concepţii religioase sau sisteme filosofice au reuşit sau nu să stingă în om frica de bătrâneţe şi de moarte. Constructul de „vârstă subiectivă”.69-73]. fixitate.probabil că şi discriminarea pe criteriul vârstei are această componentă duală. veniturile.

a abilităţilor verbale. Problematica vârstnicilor este una complexă cu atât mai mult cu cât datele demografice conduc la concluzia unei îmbătrâniri a populaţiei. având în vedere menţinerea sau chiar îmbunătăţirea intelingenţei cristalizate.le va mina din interior drepturile legale. economice sau administrative: voinţa. epitete peiorative). Pentru înţelegerea mecanismelor de stereotipizare a actorilor sociali categorizaţi în funcţie de vârstă trebuie aduse în discuţie pattern-urile de activare şi trebuie aplicate în interacţiunile sociale. Ageism-ul sau vârstismul ca tip de discriminare sistematică a oamenilor în funcţie de vârstă este frecvent întâlnit atât la nivel individual ( cei în vârstă tinzând să adopte definiţii negative şi să perpetueze diversele stereotipuri asociate lor. de sănătate. Problematica vârstnicilor este una complexă cu atât mai mult cu cât datele demografice conduc la concluzia unei îmbătrâniri a populaţiei.139-161]. dispreţ. În 93 . întărind credinţele societale. a conceptelor metacognitive şi a strategiilor metacognitive.ce încearcă să demonstreze că abilităţile intelectuale pot fi modificate prin intermediul training-ului mintal.absenţa sau insuficienţa. la maturitate. persoanele vârstnice nu au de ales în ceea ce priveşte hotărârile care îi privesc în mod direct. O soluţie complementară la diminuarea stereotipurilor şi modificarea prejudecăţilor şi discriminării vârstnicilor o reprezintă analiza critică a stereotipizării implicite a vârstismului generată de mass-media şi de educaţie în societatea românească. neputând să-şi realizeze propria voinţă din motive morale sau afective. adesea. a memoriei semantice. În ceea ce priveşte drepturile vârstnicilor în societatea contemporană. p.aşa numitele „entity implicit theory”. „incremental implicit theory” ai căror susţinători au convingerea că abilităţile intelectuale sunt trasături relativ fixe [108. Schimbările intervenite la structura populaţiei pe grupe de vârstă determină aspectele referitoare la stereotipurile privind bătrânii şi a celor privind discriminarea persoanelor de vârsta a treia.iar pe de altă parte. societatea secolului XXI fiind una a vârstinicilor. societatea secolului XXI fiind una a vârstnicilor. cât şi la nivel instituţional (subtila evitare a contactului şi practicii discriminatorii în angajarea în diferite servicii a adulţilor care au depăşit o anumită vârstă. Sunt cercetări care aduc contra-argumente deteriorării funcţionalităţii psihice. procedurale. iar cei tineri se percep ca fiind foarte diferiţi de cei bătrâni). Motivul: facultatea lor de autodeterminare este afectată. Pentru diminuarea impactului pe care îl au stereotipurile şi prejudecăţile referitoare la persoanele vârstnice se pot realiza programe şi politici care să urmărească diminuarea sau chiar eliminarea acestora.

implicit.21]. pensionările şi prepensionările permit îndepărtarea unor muncitori al căror randament a scăzut sau a căror pregătire profesională este depăşită. mai există o contradicţie între dreptul la odihnă după vârsta de 65 de ani şi dreptul la 94 . p. din cauza dificultăţilor economice şi a situaţiei demografice. în general. Dreptul la pensionare. reprezintă elementul cheie al definiţiei sociale a bătrâneţii. Vârsta pensionării constituie „un instrument major de structurare a raporturilor dintre bătrâneţe şi societate” [71. transformând dreptul la pensionare în obligaţie de pensionare şi chiar de prepensionare. deci. este afectată libertatea persoanelor vârstnice şi. Astăzi. b) patronatul. organizaţiile sindicale invocă experienţa lor în ceea ce are legătură cu împărţirea patronatului a dreptului de gestionare a mâinii de lucru şi pericolul ca muncitorii să îşi piardă treptat dreptul la pensionare şi la creşterea pensiilor. creşterea concomitentă a cheltuielilor aferente plăţii pensiilor şi a numărului de persoane inactive va face imposibilă menţinerea prestaţiilor actuale. putem distinge un ansamblu de luări de poziţie: a) statul. c) economiştii susţin că.se fragmentează. ascendente. În plus. Pensionarea din oficiu apare. în următorii ani. nu mai putem vorbi despre drepturile lor. Dacă drepturile lor subiective sunt alterate. care se confruntă cu un şomaj important. viitorul cetăţenilor şi al societăţii însăşi. predicând fie prepensionarea. d) în ceea ce priveşte stabilirea vârstei de pensionare. negociază cu forţele sociale şi îşi formulează clar răspunsul. susţine că pensionările şi prepensionările reprezintă pentru patroni o economie deloc neglijabilă în privinţa salariilor pentru că scările salariale sunt. în funcţie de vechime. dreptul la pensionare şi dreptul la muncă par a se exclude reciproc. Contribuţiile băneşti necesare menţinerii acestor prestaţii vor risca să influenţeze într-un mod insuportabil veniturile persoanelor active. În funcţie de prioritatea acordată fie dreptului individual la pensionare. fie interesului colectiv de a impune o pensionare obligatorie. deci. ca mijlocul cel mai simplu şi cel mai puţin costisitor de a gestiona mâna de lucru. Condiţia de vârstă va limita.. fie pensionarea obligatorie. pentru a disponibiliza locuri de muncă pentru muncitorii mai tineri.constituit şi generalizat o dată cu crearea securităţii sociale ca nou drept social al muncii. Instituţionalizarea vârstei de pensionare şi de angajare a salariaţilor care îmbătrânesc. decât în măsura în care societatea ia măsuri de protecţie juridică care să ocrotească drepturile vârstnicilor. favorabil îndepărtării muncitorilor vârstinici. Din această cauză. alegerea privind modul de viaţa şi modul de existenţă. instituie o nouă mentalitate în ceea ce priveşte pensionarea. chiar o prepensionare.consecinţă.

Respectarea opţiunilor individuale implică obligaţia statului de a-l proteja pe muncitor împotriva discriminării pe motive de vârstă. situaţia vârstnicilor în 2010 sau. Ea va depinde de o serie de factori economici. Pe plan social.sunt abordate. preponderenţa dreptului individual faţă de dreptul colectiv: libertatea opţiunii individuale în materie de pensionare devine. precum şi profesioniştii sănătăţii. de cele mai multe ori. cu accent asupra sistemului de pensii. Adaptarea răspunsului la noile realităţi ale bătrâneţii depinde în mare măsură de gradul democratizării instituţiilor noastre. în comunitatea din Catalonia este funcţional un Plan integral pentru bătrâneţe prin intermediul căruia autorităţile publice accepta responsabilitatea globală a respectării drepturilor fundamentale a cetăţenilor vârstnici. de regimul fiscal ( în cazul în care impozitele sunt prea mari). Urmând acceaşi evoluţie socială. deja. iar până în 2030 va ajunge la 13. Vârstnicii sunt mai sensibili la lipsurile şi imperfecţiunile sistemelor adminstrative şi sociale. faţă de patronul sau faţă de organizaţiile sindicale. e) muncitorii vârstnici. ţările din Europa de Est se găsesc în faţa aceleiaşi probleme de adaptare: dacă nu modifică unele norme sau instituţii fundamentale. Mai recent. pe care le-au facut să coincidă cu dreptul şi democraţia. Ţări precum Olanda sau Marea Britanie s-au inspirat. pe cea referitoare la cetăţenii vârstnici: de exemplu. Este greu. Din constatarea importanţei muncii ca valoare structurantă a existenţei decurge. Problemele specifice persoanelor vârstnice.3 milioane.6 miliane de persoane au astăzi în Germania mai mult de 70 de ani.muncă după 65 de ani. din exemplul a ţărilor scandinave [47. să prefigurăm cu certitudine. ţările scandinave au identificat primele probleme sociale. susţin că munca este indispensabilă existenţei normale şi denunţă caracterul arbitrat al pensionării din oficiu la o vârstă fixă. de migraţiune şi politici încă greu de anticipat. 8. un corolar al dreptului de muncă. pentru sociologi în mod firesc.228]. pensionarea obligatorie este percepută ca o expulzare de pe piaţa muncii şi ca o alterare a libertăţilor individuale. dar problemele deja importante cu 95 . în acest sens. cu referire la sistemul de securitate socială. astăzi.ce reprezintă un important segment de populaţie în Europa şi America de Nord.256-277]. În Europa. Vârstnicii sunt vulnerabili. Efectele perverse ar putea să înlocuiască pensionarea obligatorie prin obligaţia de a munci după vârsta de 65 de ani. statul spaniol a reformat radical întreaga realitate socială şi implicit. p. pentru muncitorii care îmbătrânesc. protecţia demnităţii omului vârstnic implică intervenţia hotărâtă în domeniile fundamentale ale vieţii sociale. în 2050. p. ceea ce va fi considerat de specialişti vârful acestui fenomen [84. deci. Ele vor întâmpina cu mare greutate problemele îmbătrânirii. folosind instituţiile existente. chiar. Clavette spune că. Şi Germania se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii populaţiei. înşăşi.

dar şi eficace. adică stabilirea unor compensaţii mai mari la pensiile minime şi micşorarea cuantumului compensaţiilor odată cu majorarea pensiei.[116. nivelul scăzut de activitate. astfel de situaţii sunt mai greu de sesizat de către autorităţi. favorizând armonizarea şi punerea în aplicare a unei politici sociale europene. în funcţie de creşterea preţurilor. în prezent. violarea unor drepturi. Pe lângă aceasta. Integrarea cetăţeanului vârstnic în societate implică colaborarea multor factori sociali: studiul problematicii vârstnicilor aparţine interdisciplinarităţii: medicină. Schemele de asigurare socială şi pensionare pot fi legate de vârstă. interese. abuz în ceea ce priveşte medicamentele. ţinându-se cont de 96 . Forme de manifestare a violenţei împotriva vârstnicilor în accepţiunea unor doctrinari ar fi: neglijarea pasivă. Se impune indexarea permanentă a pensiilor. abuz material. riscă să se agraveze dacă nu intervenim de o manieră globală. abuz cu caracter psihic. Constituind un semnificativ procent al populaţiei din ţările industrializate. aspiraţii materiale şi culturale specifice. p. compararea situaţiilor naţionale şi a modelelor interetnice facilitează apropierea ideilor. în acelaşi timp. art. În viziunea altora aceste forme ar fi următoarele: violenţa fizică. sistemul de asigurări este nesatisfacator. bătrânii fiind persoane care reprezintă o categorie socio-demografică distinctă în populaţia totală prin vârsta înaintată (60 ani şi peste) caracterizată prin modificări morfofiziologice ireversibile ale organismului.41]. Cuantumul pensiilor nu este corelat cu majorările de preţuri şi tarife şi nu poate acoperi cheltuielile necesare nici măcar pentru o existenţă la limita sărăciei. neglijarea activă şi abuzul fizic. În Republica Moldova a fost stopată majorarea vârstei de pensionare pentru femei la 57 ani. atât pentru bătrânii din mediul rural. Această modalitate de soluţionare a problemei ar fi nu numai corectă. drept. dar nu pot duce la discriminare pe criteriu de sex. Astfel. Pentru ceilalţi.35] Această grupare socială şi de vârstă. În plus. unicul sprijin ramâne familia. oamenii vârstnici militează din ce în ce mai manifest pentru obţinerea unei reale recunoaşteri a intereselor şi nevoilor lor distincte.care se confruntă. trebuie elaborat un sistem pentru diferenţierea compensaţiilor la pensii. cât şi pentru cei din mediul urban. trebuinţe. iar pentru bărbaţi la 62 ani [86. suferă din cauza actelor de violenţă intrafamilială. mai specifică şi mai comunitară. abuzul verbal sau emoţional. ştiinţe sociale. În condiţiile actuale. vârstnicii. totuşi. pentru bătrânii care mai sunt în stare să lucreze cea mai importantă sursă de existenţă este propria muncă. Deşi maltratarea persoanelor vârstnice se întâmplă la fel de des ca şi în cazul maltratării copiilor.

Secolul XX aduce această categorie de persoane în atenţia publicului larg prin dezbateri referitoare la dificultăţile cu care se confruntau. Având în vedere că durata vieţii femeilor în Republica Moldova este mai mare (bărbaţii trăiesc în medie 64 de ani. 97 . pentru a exclude discriminările directe pe criterii de vârstă şi sex. rezultate ale interacţiunii dintre mediu şi ereditate. ca o alternativă a Fondului de Asigurări Sociale de stat. iar femeile 71 de ani. vârsta de 60 de ani şi oferindu-le astfel condiţii egale de utilizare a Fondului de Asigurări Sociale. Prin urmare. revizuirea metodologiei de calculare a pensiei ( modificarea art. respectiv a femeilor şi bărbaţilor. Ulterior. fie către acordarea de drepturi în plus. reuşesc să acumuleze un stagiu de cotizare mult mai mare decât femeile. care a calificat drept o încălcare a CEDO diferenţierea dreptului la pensie în baza criteriului de sex sau stare civila. precum şi ţinând cont de decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului. poate şi datorită prejudecăţilor. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi Societatea umană este alcătuită din toţi membrii.faptul că durata vieţii în ţară este destul de mică. în perioada de activitate. iar femeile – 14 ani).6. atitudinea faţă de aceste persoane s-a mai schimbat. Multă vreme s-a ascuns această problematică a persoanelor cu deficienţe. societate. stabilind pentru ambele categorii. atitudinea lor variind în funcţie de epocă. se impune stabilirea unui stagiu de cotizare proporţional vârstei standard de pensionare. începând cu vârsta de 18 ani pâna la vârsta de pensionare. persoanele cu deficienţe purtând asupra lor stigmatul societăţii. prin mecanisme şi instrumente juridice care să permită acestora realizarea drepturilor lor. educaţie. Bărbaţii. cât şi în deficienţe. acesta influenţând cuantumul pensiei.8 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat ) astfel încât să se ţină cont de rata de înlocuire a salariului cu pensia. care trebuie să constituie cel puţin 45% din salariul mediu pe economie. indivizii umani cu caracteristici fizice şi psihice diferite. Diferenţele individuale pot şi definite atât în capacităţi. pentru care societatea a încercat să creeze şi să dezvolte un sistem de securitate socială. propunem puterii politice să legifereze fondurile de pensii private. prin elaborarea de programe şi politici sociale. s-au propus mai multe măsuri printre care : egalarea vârstei de pensionare a femeilor si bărbaţilor ( modificarea art. Persoanele cu deficienţe fac parte din categoria persoanelor defavorizate.41 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat). societatea a reacţionat între două extreme: fie către o eliminare. bărbaţii beneficiază de pensie în medie 2 ani. 2. Faţă de aceste diferenţe/incapacităţi.

după 1989. psihologic. În accepţiune psihologică. De la acea dată. că persoanele cu disabilităţi au aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi celelalte fiinţe umane. asupra căreia este necesar să se îndrepte eforturile autorităţilor statului. Mai întâi este necesar să se înţeleagă că persoanele cu dizabilităţi sunt îndreptăţite să aibă aceleaşi drepturi ca orice alt cetăţean. dar şi cele ale colectivităţilor. ONU a adoptat convenţii specializate privind drepturile omului dedicate altor grupuri. • Declaraţia Drepturilor persoanelor cu disabilităţi din 1975 [42]. ceea ce a condus la construirea. pentru prima dată în dreptul internaţional.sociologic. Abordările medicale evidenţiază felul cum aceste deficienţe afectează funcţionarea întregului 98 . handicapul reprezintă un dezavantaj pe care îl are o anumită persoană. politic. În România. care a afirmat. Declaraţia adoptă un model medical care priveşte persoanele cu disabilităţi ca fiind dependente şi având nevoie de tratament şi ajutor. Ca urmare a unor reacţii ale unor personalităţi şi organisme internaţionale au apărut multe organizaţii care încercau să sprijine această categorie de persoane şi au apărut o serie de reglementări juridice care creau drepturi de ordin social şi în România. libertăţi şi de nici un fel de îngrijire. criteriu care este prevăzut în documente cu caracter legislativ. ca urmare a unei infirmităţi (deficienţe) sau a unei incapacităţi. fiind tot mai necesar ca şi alte discipline să abordeze această problematică datorită complexităţii ei şi consecinţelor/implicaţiilor în social. Problema handicapului nu este doar una de natură medicală sau psihologică. Fenomenul handicapului poate fi abordat din mai multe perspective: din punct de vedere psihologic. însă nu în mod special persoanelor cu disabilităţi. Lucrarea de faţă se opreşte asupra analizei handicapului din punct de vedere sociologic. Handicapul poate fi un criteriu de apartenenţă la un grup/categorie de persoane. eliminând orice tentativă de discriminare pe motiv de incapacitate fizică sau psihică. din punct de vedere clinic-medical. problematica persoanelor cu deficienţe a revenit cu putere mai ales prin intermediul mass-media care transmitea imagini tulburătoare ale celor instituţionalizaţi. neputând însă face abstracţie de celelalte perspective. economic. administrativ. în afara graniţei. Definirea termenului a constituit obiectul multor cercetări. a unei imagini a României de ţară în care această categorie de persoane nu se bucură de drepturi. care este primul instrument internaţional privind drepturile omului care se referă în mod particular la drepturile persoanelor cu disabilităţi. medical. mai ales în domeniul psihologic şi medical.Cadrul normativ al ONU cu privire la drepturile persoanelor cu disabilităţi include urmatoarele documente: • Declaraţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu retard mintal [44].

construit.organism uman. Accepţiunea invalidităţii ca deviantă se centrează pe devierea de la normele fizice şi de sănătate acceptate în societate sau pe devierea de la comportamentul unui grup ori de la status-ul social apropiat al unui anumit individ. Termenul de condiţie clinică vizează boala care alterează sau întrerupe procesele fizice sale psihice. Poziţia socială a acestor persoane presupune alocarea unor resurse financiare. Definiţia este una care suportă critici întrucât dihotomia reducţionistă normal-anormal împarte oamenii în două categorii. supuse de multe ori discriminării tocmai pe acest motiv. după anii 50 noţiunea pătrunzând în terminologia adiminstrativă şi legislativă. profesionale. Persoana handicapată este văzută ca o persoană neputiincioasă (lipsa puterii fizice. să nu aducă atingere demnităţii umane. economice.25-26]. conducând la discriminări. stigmatizat. ajungându-se la neglijarea calităţilor şi a potenţialului. la izolare socială. datorită unor deficienţe senzoriale. Invaliditatea ca poziţie socială a persoanei cu handicap „conferă” dezavantaje acestuia. derularea lor astfel încât să se diminueze acest dezavantaj „creat”. iar anormalul este condamnat. Definiţia conduce la sinonimia. Este necesar astfel ca orice definţie dată handicapului să nu fie stigmatizată. blamat. elaborarea unor programe. persoana handicapată era persoana care. p. în care „anormalitatea” este definită prin raportare la „normalitate”. la plasarea pe un loc secund în plan social. persoană handicapată-persoană infirmă. p.25-26]. 99 . P. În accepţie tradiţională. Limitarea funcţională a activităţii zilnice vizează incapacitatea sau cel puţin capacitatea redusă de a realiza sarcinile personale sau sociale considerate normale. Wood a formulat propuneri de reconceptualizare. căci normalul este valorizat din punct de vedere axiologic. Handicapul văzut ca pierdere sau anormalitate are în vedere pierderi de natură anatomică. Analizele politice analizează handicapul/invaliditatea din perspectiva intervenţiei statului în contextul programelor sociale dedicate acestei categorii de persoane. relaţionale. motorii sau intelectuale nu avea capacitatea de a acţiona temporar sau permanent asemenea unei persoane „normale”. prin raportare la piaţa muncii. conducând la separare de restul societăţii. întrucât existenţa unei anormalităţi nu duce neaparat la un handicap. Handicapul pe care îl deţine o persoană marchează întreaga personalitate a acesteia. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avut ca preocupare găsirea unei definţii complete şi neprejudiciantă pentru această categorie de persoane. acceptate ulterior de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. dar foarte real. psihice. Analizele economice pun handicapul în relaţie cu venitul persoanei. imagine care face doar să discrediteze. definite care nu pot fi considerate corecte. Noţiunea de handicap la originea ei a aparţinut limbajului comun [93. în secolul al XIX sfera ei fiind lărgită. civice). fizică sau psihică. să aducă un grav prejudiciu acelei persoane. un individ fiind raportat la seturi de criterii socialmente stabilite [93.

termenul de handicap este înlocuit cu cel de participare. ci şi a societăţii. considerat neutru. Definţiile date de O. astfel spus devine status dominant. dezavantajul unei persoane. neţind seama de experienţele persoanale şi cele situaţionale. care limitează sau împiedică satisfacerea totală sau parţială a sarcinilor considerate ca normale pentru ea (funcţie de vârstă. incapacitatea sau dizabilitatea. Handicapul este astfel o pierdere sau o limitare a şanselor de a lua parte în mod egal şi fără discriminări la viaţa socială a comunităţii ca toţi ceilalţi membri. Fenomenul handicapului poate fi abordat şi din perspectiva modelelor „individual” şi „social”. de bariere culturale care le impiedică accesul la o viaţă normală. colectivităţii. Ipoteza implicită acestui model se referă la faptul că odată cu apariţia deficienţei se produc afectări nu numai ale organismului. OSM propune o altă clasificare. insuficient delimitat. incapacităţi se lovesc de mediul social. ca urmare a unei deficienţe sau incapacităţii. Handicapul este astfel şi un construct social. întrucât. spun criticii. ci şi ale sistemului psihic.S. Handicapul apare astfel atunci când persoanele cu deficienţe.înlocuind noţiunea de „handicap. în urma căreia unii termeni sunt înlocuiţi: termenul de incapacitate este înlocuit cu cel de activitate. mediu social mai larg). cuprinzând orice pierdere. localizează cauzele incapacităţii. dar ulterior ele au fost criticate. handicapul. fiziologice ori psihologice. sex. prin programe unde individul să înveţe să facă faţă noilor situaţii). factori sociali şi culturali). a grupului în care trăieşte. întruneau la momentul elaborării lor unanimitatea specialiştilor.M. Modelul individual atribuie problemelor cu care se confruntă persoanele invalide caracterul de consecinţe directe ale deficienţelor lor. Handicapurile apar atunci când deficienţele şi incapacităţile se constituie ca predictori negativi ai sistemului statusurilor şi rolurilor sociale aparţinând unui anumit individ. diminuare. Problema care apare este cea a capacităţii de „ajustare” 100 . organelor sau altor structuri sau funcţii). ale invalidităţii la nivelul individului. ci şi asupra mediului social (familie. Crearea unor mecanisme prin care să se reducă la minim aceste consecinţe psihice ar putea „ajusta” individul la condiţiile deficienţei cu care se confruntă (prin programe de reabilitare. descriind perturbări la nivelul organismului (deficite ale membrelor. Modelul social al handicapului se concentrează nu numai asupra individului precum în cazul modelului individual. anomalie ori dereglare a unei structuri sau a unei funcţii anatomice. fiind mult prea legate de clasificările medicale. prin trei termeni: infirmitatea sau deficienţa. asocierile negative sunt văzute ca restricţii ale activităţii sau ale participării. înglobând orice restricţie. „Ajustarea” individului nu va mai fi o preocupare doar a individului singur. lipsă ori pierdere (rezultând dintr-o deficienţă) a capacităţii de a efectua o activitate în condiţiile considerate ca normale pentru o fiinţă umană.

Impactul handicapului asupra dezvoltării personalităţii umane este imens. Discriminarea la care sunt supuse persoanele cu probleme de sănătate mintală se datorează statutului de victimă al acestora. care suferă unele transformări. acordarea de sprijin familiei persoanei cu handicap. prin introducerea bugetului personal complementar. Deşi actele legislative din Republica Moldova protejează drepturile persoanelor cu disabilităţi psihice şi mintale. de trecere peste prejudecăţi. 64% din respondenţi nefiind de acord cu izolarea persoanelor cu disabilităţi psihice sau mintale. de obicei în spitale psihiatrice sau în internate psihoneurologice . ci mai ales ca efect al raporturilor/relaţiilor sociale. introducerea ocupaţiei de asistent personal profesionist. de a acţiona fără discriminări. a fost creat cadrul legislativ în vederea asigurării unui sistem real de protecţie a drepturilor persoanelor cu handicap. împiedicându-le accesul la diferitele sisteme ale societăţii. modul de acordare a gratuităţii transportului interurban. modul de organizare şi funcţionare a centrelor rezidenţiale pentru persoanele cu handicap. Aceasta promovează cu prioritate: asigurarea accesului la toate serviciile din comunitate. de a nu crea opresiune socială. ca incapacitate determinată. în scopul evitării unor incomodităţi sociale. persoanele cu disabilităţi psihice sau mintale sunt izolate. Doar 27% din cei chestionaţi au afirmat că există temeiuri pentru izolarea acestor persoane. Handicapul limitează participarea persoanelor de a lua parte la viaţa comunităţii. dar şi ca excludere din limitele şi practicile sociale. dezinstituţionalizarea. Handicapul reprezintă un obstacol în realizarea personală. totalmente antiumane.independenţa personală faţă de ajutoarele instituţionale. 448/2006. în practică se aplică reguli nescrise. Mai cuprinde şi o serie de prevederi referitoare la acordarea indemnizaţiei lunare. prin care. În principal. care dă posibilitatea alegerii serviciului necesar. normele metodologice stabilesc: modalitatea efectivă de acordare a anumitor drepturi şi implementarea măsurilor de protecţie. acordarea de facilităţi pentru angajatori. prin crearea de servicii alternative. a Legii nr. Odată cu apariţia în România. 9% s-au abţinut să dea un raspuns [26]. Această atitudine inumană nu este susţinută de opinia publică. dezinteresul comunităţii şi al autorităţilor faţă de ele. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le înţeleagă fiecare dintre noi. Handicapul este resimţit ca un obstacol nu numai datorită deficienţei individuale obiective. de a nu-i exclude social pe aceştia. la care contribuie lipsa de informare.a comportamentului celor din jur pentru a-i ajuta pe cei cu deficienţe. lipsa unor organizaţii neguvernamentale care să facă o 101 . orientarea profesională şi stabilirea capacităţii de muncă.

Angajatorii specifică în ofertele de angajare calificările pe care trebuie să le întrunească candidaţii pentru înscrierea în competiţia pentru obţinerea postului. şi nu în baza rasei. seriozitate. clasei sociale sau religiei. Instituţiile pot acţiona astfel încât să creeze inegalităţi în ceea ce priveşte accederea la anumite poziţii în organizaţie sau în ceea ce priveşte repartizarea recompenselor. Discriminarea este rezultatul resimţit de toate persoanele care au fost victime ale unei selecţii pe motive nejustificate. aceste persoane se confruntă cu dificultăţi serioase la angajare. Discriminarea este prezentă la toate nivelurile în ceea ce priveşte locurile de muncă. Deseori. rasei. discriminarea producându-se în etapa de selecţie a resurselor umane. subiective. au realizat un studiu referitor la reacţia angajatorilor în momentul în care albi şi afro-americani se înscriu pentru ocuparea unui loc de muncă pe criterii ce ţin de educaţie. În 1990 cercetătorii de la Institutul Urban. iraţionale. în ceea ce priveşte avansările în cadrul structurilor organizaţionale.221]. angajatorii se referă şi la alte criterii de selecţie care nu au legatură cu pregătirea şi experienţa profesională. Un angajator poate discrimina pe temeiul vârstei. Studiu de caz: Raportul de monitorizare al Spitalului de Psihiatrie Mocrea. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană. Totodată. judeţul Arad. dar şi pe parcursul desfăşurării activităţii. criterii care creează unor categorii de persoane anumite dezavantaje încă de la începutul competiţiei sau care nu permit înscrierea în competiţie. gender-ului. din România. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă este cel mai des invocată. sociabilitate. disponibilitate la program prelungit etc. dar tot mai des apar precizate calităţile pe care trebuie să le întrunească candidatul pentru a fi selectat: dinamic. modul de existenţă. handicapului fizic. etniei. Anexa nr. Evaluarea ar trebui să se realizeze pe baza meritelor şi talentului candidaţilor. Există situaţii în care. aceste calificări se referă de regulă la experienţa profesională şi la o anumită educaţie formală. 2. cei care realizează selecţia resurselor umane vor alege subiecţi asemănători cu cei care urmează acelaşi tipar în ceea ce priveşte comportamentul.schimbare în acest sens [20].1. cel mai evident fiind în domeniul birourilor de consiliere în vederea ocupării unui loc de muncă. 102 . Talentul şi calităţile sunt relative. etniei. flexibilitate. p. sărăcia în care trăiesc nu le permite să apeleze la instanţele judecătoreşti pentru a-şi apăra drepturile. Atâta timp cât aceste standarde stabilite de angajator se aplică tuturor candidaţilor. experienţă profesională.7. Concluzia cercetătorilor a fost că albii au mai multe şanse de a obţine un loc de muncă decât un afroamerican [94. nu poate fi vorba de un tratament discriminatoriu. fiind cel mai subtil şi mai dăunător mod de discriminare.

De asemenea. ofertele de angajare făcând tot mai des trimitere la o limită minimă şi maximă a candidaţilor. adoptată la Geneva la 25 iunie 1985 [32]. cât şi maximă. A. Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei. este o condiţie absolut necesară. convingeri politice.şi au devenit mai rutinizate aceste ocupaţii. în articolul 23. în mare măsură ocupate de femei. sau casieră de magazin sunt. invocând că alegerea s-a făcut pe criterii de competenţă profesională şi nu de vârstă este extrem de rar întâlnită în practica socio-psihologică. a egalităţii de posibilităţi şi de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei. în special al candidatelor. prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale. sex. mergând pe premisa că o angajată cu statutul de femeie căsătorită nu va fi disponibilă la un program prelungit. Trebuie precizat că tratamentul discriminatoriu apare şi ca o consecinţă a invaziei politicului în selecţia de pe piaţa muncii şi a existenţei clientelismului grupal. Giddens observă că cu cât procentul de oameni care deţin posturi de funcţionari şi de secretariat a crescut. vânzătoare. Frecvent întâlnim discriminare pe motiv de vârstă. femeile depăşesc cu mult numărul bărbaţilor în posturile de la niveluri inferioare în sectorul de extindere al marketingului. transformat în extremism. secretară. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede. Astfel pentru poziţiile de relaţii publice. în 103 . că orice persoană are dreptul la muncă. vârsta. datorită responsabilităţilor legate de familie. persoanele cu dizabilităţi fiind cel mai des victimele unui comportament discriminatoriu. ascendenţă naţională sau origine socială a persoanei”. precum şi la ocrotirea împotriva şomajului [43]. experimentarea situaţiilor de angajări în care managerii au tendinţa de a-i favoriza pe cei tineri în promovarea în anumite posturi. la libera alegere a muncii. cunoscut fiind gradul mare de inadaptibilitate şi inactivismul acestora. Deşi cadrul legislativ şi instituţional din România în domeniul discriminării este printre cele mai avansate pe plan european. datorită naturii muncii pe care o au de realizat şi recunosc că se feresc să angajeze persoane „mai în vârstă”.orientării sexuale. combinată cu aspectul fizic plăcut. obligă statele părţi “să practice o politică naţională care să urmărească promovarea. cu atât a sporit procentul de femei în aceste ocupaţii. Slujbe precum cele de asistent de vânzări. al industriilor cu amănuntul şi de divertisment. Unii angajatori susţin că pentru unele profesii şi meserii se impune o anumită limită de vârstă. la condiţii echitabile şi satisfacătoare de muncă. O condiţie a angajatorilor la angajare este şi statusul marital al candidaţilor. indiferent de rasă. atât minimă. culoare. religie.

mai mult de o treime dintre femeile angajate cu salariu erau servitoare sau slujnice. responsabilitate. Discriminarea se localizează şi la acest nivel. în Marea Britanie. etnice (şi mai nou celor naţionale) le sunt destinate (la nivel de prejudecată) anumite profesii şi meserii. ea scăzând atunci când angajatorii trebuie să concureze între ei pentru o forţă de muncă insuficientă. aspecte destul de frecvent întalnite pe piaţa muncii din România. până după începutul secolului al XX-lea. ele se retrăgeau din aceste activităţi. Chiar şi la 1919. dar şi la acela al salarizării. astfel încât tot mai multe femei alcătuiesc forţa de muncă.7) Discriminarea acestora apare şi în ceea ce priveşte salarizarea. erau deseori trimise de către un patron direct părinţilor lor. Divizunea muncii s-a produs o dată cu separarea atelierului de casă. Studiile dovedesc cu claritate că grupurile de persoane defavorizate nu numai că sunt discriminate la intrarea în organizaţie şi în avansare. şomerii reprezintă un procent mai mare în rândul albilor. pentru toate clasele erau destul de coborâte. Ratele de angajare a femeilor în afara casei. la liberă alegere a muncii. cu cât aceasta este mai mare cu atât discriminarea este mai manifestă. turcii din Germania sau ţiganii din România. un procent mai mare sunt implicaţi în ocupaţii manuale. Articolul 43 din Constituţia Republicii Moldova stipulează că „orice persoană are dreptul la muncă. neexistând egalitatea veniturilor pentru aceeaşi muncă depusă. Pe parcursul ultimilor decenii această situaţie s-a schimbat în mod radical. al salarizării. 104 . Studiile arată că grupurilor rasiale. sunt victime ale inegalităţii sociale: afro-americanii din America.S-a constatat că discriminarea este proporţională cu forţa de muncă.( Tabel nr. ele ocupând procente mai mici în alte servicii sau în cele manuale specializate decât bărbaţii respectivi . În Marea Britanie sunt unele variaţii considerabile în ceea ce priveşte distribuţia ocupaţională a ne-albilor pe piaţa forţei de muncă. În rândul negrilor. ci şi cu bariere în ceea ce priveşte salarizarea egală pentru muncă egală. de regulă cele care nu presupun decizie. pentru care sunt salarizaţi mai slab. România se confruntă nu numai cu bariere referitoare la egalitatea de şanse. Discriminarea se localizează atât la nivelul selecţiei resurselor. Grupurile etnice şi cele rasiale sunt cel mai adesea victime ale comportamentului discriminatoriu. Forţa de muncă feminină constă în principal din femei tinere necăsătorite. Atunci când se căsătoreau.servilism. astfel încât femeile de culoare primesc un salariu considerabil mai scăzut decât cel al bărbaţilor de culoare. ci şi în ceea ce priveşte veniturile. la condiţii echitabile şi satisfacătoare de muncă. statutul marital fiind un impediment în exercitarea unei meserii. atunci când lucrau în fabrici. În ţările occidentale munca aparţinea în mod predominant sferei masculine. separare produsă de dezvoltarea industriei moderne. ale căror salarii.

angajarea femeilor tinere fiind una neproductivă din perspectiva costurilor pentru un angajator. Angajatorii au la baza selecţiei resurselor umane nişte stereotipuri. femeile tind să-şi reia carierele. În ansamblu. mult mai multe femei decât bărbaţi au slujbe cu program redus în comparaţie cu bărbaţii. Discriminarea se bazează pe prejudecată şi stereotipia că femeile nu pot executa la acelaşi nivel cu bărbaţii aceeaşi muncă. datorită îndatoririlor care rezultă din statutul de soţie şi mamă. În cadrul tuturor grupurilor socio-economice femeile au şanse mai mari de a avea o slujbă cu normă întreagă dacă nu au copii. O altă modalitate de discriminare în domeniul forţei de muncă se înregistrează în ceea ce priveşte salarizarea. cunoscut fiind faptul că femeile tinere vor părăsi locul de muncă. atât femeile cât şi indivizii care aparţin unor grupuri etnice. Cu toate acestea. Totuşi astăzi. aceasta revenind femeilor. preferaţi fiind bărbaţii tineri. un procent destul de crescut de mame care îşi reluau munca primeau preponderent slujbe cu program redus sau aveau slujbe mai slab plătite decât cele pe care le avuseseră anterior. datorită faptului că vor deveni mame şi vor solicita concediu de maternintate. La începutul anilor 1990. La vremea respectivă. Faptul de a avea sau nu copii. nu cu normă întreagă. îndeosebi în slujbele mai bine plătite. cu normă întreagă. bărbaţii nu îşi asumă responsabilitatea principală pentru creşterea copiilor. Managerii de resurse umane încă opun rezistenţă la numirea unor femei. statisticile arătând că femeile sunt mai prost salarizate pentru aceeaşi activitate depusă şi că membrii unor grupuri rasiale sunt angajaţi cu salarii mai mici. Majoritatea lor preferă să fie angajate cu program redus. În Republica Moldova nu există date cu privire la situaţia diverselor grupuri minoritare în domeniile vieţii economice şi sociale si cu privire la efectele discriminării acestora. convinşi fiind. Astfel. de aceea este dificil să stabilim care sunt practicile discriminatorii cel mai des întâlnite. nişte prejudecăţi: femeile nu sunt capabile să realizeze activitatea pe care un bărbat ar putea-o desfăşura. decât la începutul anilor 1980. pentru acelaşi patron. legislaţia Republicii Moldova conţine o serie de prevederi care statuează principiul nondiscriminarii. că acestea nu pot presta acel tip de activitate. Femeile sunt angajate disproporţionat doar pe anumite poziţii în cadrul organizaţiei. ambele categorii tinere. Cu referire la angajarea în câmpul muncii. între femei şi bărbaţi. dependenţi de ele. Se constată astfel un tip de discriminare.precum şi la protecţia împotriva şomajului” [29]. are un impact major asupra participării lor la forţa de muncă remunerată. şi care socotesc că munca cu program redus este o opţiune mult mai acceptabilă. mamele au mai multe şanse de a reveni la aceeaşi slujbă. rasiale se află într-o competiţie imperfectă. Femeile pot fi victimele unui comportament discriminatoriu al patronului la angajare. Se 105 ..

deci a obţinerii unor profituri mai mari [95. potrivit acordului celor două părţi. deoarece se restrâng locurile de muncă pentru ei. ele erau socotite ca fiind înclinate să îşi întrerupă carierele pentru a avea grijă de copii mici. Comunitatea Europeană atrage atenţia asupra fenomenului discriminării în domeniul forţei de muncă pe criteriul naţionalităţii.conturează astfel ideea că femeilor le sunt destinate anumite slujbe. lucrătorii autohtoni nu agreează creşterea numărului muncitorilor din est. Eurobarometrul realizat pe un eşantion de 7514 persoane din statele membre ale UE a pus în evidenţă că 66% dintre europeni nu sunt de acord să existe vreo discriminare în statele Uniunii Europene. De regulă. Unul din factorii majori care afectează carierele femeilor îl reprezintă percepţia masculină. Această problematică reluată de Tratatul privind Constituţia Europeană se bucură de o atenţie deosebită. munca ocupă locul secund. contractele încheiate în aceste condiţiuni sunt departe de a fi echitabile. Îndepărtarea barierelor comerciale în cadrul Uniunii Europene a condus la o practică discriminatorie. dată fiind realitatea Uniunii şi compoziţia ei multinaţională. În domeniul atragerii forţei de muncă din estul Europei se constată existenţa unor mari interese contradictorii: marile companii occidentale acţionează pentru angajarea forţei de muncă din Est. aceea că. p. aceste posturi se află în domeniul serviciilor. Marile companii profită de situaţia creată în România şi în alte ţări central şi esteuropene. Aceleaşi atitudini au fost evidenţiate şi atunci când s-a pus problema promovării femeilor. Bărbaţii au tendinţa de a domina nivelurile superioare pur şi simplu. indiferent cât de important este postul în care ar fi ajuns. iar mai multe dintre cele care intenţionau să aibă copii în viitor declarau că vor să-şi părăsească postul. fie lichidată. poate recalificându-se ulterior pentru alte posturi. acceptând să angajeze lucrătorii pentru o retribuţie minimă. pentru femeile angajate. muncitorii proveniţi din ţările est-europene fiind „preferaţi” muncitorilor resortisanţi. sute de mii de lucrători nemaiavând mijloace suficiente pentru supravieţuire. Existenţa acestor contradicţii a condus la 106 . după naşterea copiilor. din cauza faptului că femeile părăsesc slujba pentru a avea copii. în anumite sectoare ale economiei. Într-o economie de piaţă lucrătorii prestează serviciile în baza unor contracte de muncă încheiate. 18] Populaţia din Estul Europei se pronunţă ferm pentru acordarea de şanse egale lucrătorilor din Estul continentului. Se ştie însă că majoritatea fabricilor rentabile româneşti a fost fie înstrăinată. Numărul restrâns al femeilor care aveau posturi manageriale înalte nu aveau copii. Voinţa părţilor este cea care se reflectă în clauzele contractului. îngrijirea copilului este considerată mai degrabă o problemă a mamei. pe temeiul acordării unor salarii mai mici.

mizeria de acasă. limbă. Se observă cu uşurinţă este faptul că o serie de probleme 107 . militare etc. Considerăm că trebuie pedepsiţi angajatorii – persoane fizice sau juridice . stare materială.din toate sferele vieţii (economice. origine socială. boală cronică necontagioasă.8. administrative. în care noţiunea de egalitate este strâns legată de ideea de justiţie. sociale. cât şi negative. Unii lucrători având o înaltă calificare în România preferă să se angajeze la munci necalificate în Vestul Europei. În timp ce prima se referă la aplicarea legii şi tratamentul egal al cetăţenilor ce se află în aceeaşi situaţie. inclusiv de status şi de rol personal. asupra sistemului de valori proprii fiecărei generaţii. pe plan individual. orientare sexuală. A fost trasată o distincţie între egalitatea formală şi cea substanţială. Marea Britanie caută posibilităţi de restricţionare a accesului imigranţilor străini ilegali la protecţie socială. pentru că nu întotdeauna când este respectat criteriul egalităţii formale este respectat şi cel al egalităţii substanţiale (ca în cazul distincţiei între legalitatea formală şi cea substanţială în care dreptul la distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ce nu este sinonim cu dreptul de a fi tratat cu acelaşi respect ca oricine altcineva). Toate aceste transformări. dacă acestea condiţionează angajarea persoanei într-o activitate economică. stare civilă. origine etnică. familial şi social.). ci şi practică. Concluzii la capitolul II Se poate afirma că încă de la Etica Nicomahica a lui Aristotel. apartenenţă politică. infectare cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale. Lipsa mijloacelor de trai. educaţie. cetăţenie. opinii. vârstă. rasă. 2. iar nu de puţine ori să-şi riste sănătatea şi chiar viaţa. convingeri. pot avea consecinţe atât pozitive. naţionalitate.extinderea „muncii la negru” cu cele două consecinţe cunoscute: neplata taxelor către stat şi lipsirea de drepturi legal recunoscute pentru cei care sunt angajaţi neoficial. alegerea sau exercitarea liberă a unei profesii de unul dintre criteriile: sex. Muncitorii români se supun unor riscuri majore în momentul când aleg să lucreze în străinătate (evenimentele de la Madrid din 11 martie 2004 au dovedit-o). dar. religie. stare a sănătăţii. iar în această situaţie tratamentul trebuie să fie de o asemenea natură încât cetăţenii să aibă oportunităţi egale pentru a atinge poziţii egale. însă insistă să rămână în strainătate datorită evoluţiei dramatice de pe piaţa forţei de muncă din România. mai ales absenţa oricărei perpective. principiul egalităţii a rămas deschis unei multitudini de interpretări. îi determină pe mulţi oameni să îndure umilinţe greu de descris. Considerăm că schimbările produse în interiorul familiei contemporane – tendinţa spre nuclearizare şi individualizare – au profunde implicaţii asupra relaţiilor dintre vârstnici şi copii. a doua se referă la conţinutul legilor ce trebuie create în aşa fel încât să nu discrimineze cetăţenii pe motive arbitrare. Această distincţie are nu numai importanţă filosofică.

ca o prejudecată. În puţine cazuri există mecanisme speciale sau planuri speciale de acţiune şi proiecte care să se ocupe de aceste probleme Libertatea de gândire. să ia toate măsurile necesare pentru a combate ura. a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie similară. ca domenii în care mecanismul instituţional ar trebui să intervină şi să adopte programe de acţiune. prevăzând inclusiv măsuri eficiente care să fie luate în cazurile în care dreptul la libertatea de religie sau credinţă este încălcat. în legatură cu care există sentimente defavorabile. înţelegerea. În aplicarea principiului tratamentului egal al persoanelor.specifice. care. din cauza religiei sau credinţei sale. Prejudecăţile pot apărea faţă de membrii oricărei categorii sociale. Statele. indiferent de originea rasială sau etnică. toleranţa şi respectul în probleme ce privesc libertatea de religie sau credinţă. Aceste politici şi strategii trebuie să fie îndreptate spre dezinstituţionalizarea persoanelor cu disabilităţi mintale. nu are trăsături fizice similare celorlalţi. în puţine cazuri. etnia. „datorită originii rasiale sau etnice. Menţionăm că statul trebuie să elaboreze politici şi strategii în vederea promovării. religie şi credinţă. religie şi credinţă este un drept uman ce izvorăşte din demnitatea inerentă persoanei umane. intoleranţa şi actele de violenţă. garantat tuturor fără discriminare. traficul de femei în scopul exploatării sexuale sau posibilitatea de acces la funcţii de decizie sunt şi ele incluse. Discriminarea rasială este prejudecata faţă de indivizii unei alte rase. De asemenea statele să se asigure. şi anume problema violenţei asupra femeilor. că nici o persoană aflată sub jurisdicţia lor nu este. este necesară crearea de centre 108 . excluderii oricăror forme de discriminare a acestora. în particular. Discriminarea pe motiv de rasă este o atitudine negativă sau o predispoziţie de a adopta un comportament negativ faţă de un grup sau o persoană. să acţioneze în aşa fel încât să prevină astfel de situaţii. prin sistemul educaţional şi prin alte mijloace. cum ar fi: rasa. conştientizării şi respectării drepturilor persoanelor cu disabilităţi. termenul de „origine rasială” este folosit în această lucrare pentru a desemna un temei de protecţie împotriva discriminării pe criteriu de „rasă”. conştiinţă. conştiinţă. diferită de cea proprie. privată de dreptul la viaţă sau de dreptul la libertate şi siguranţă personală sau supusă torturii sau arestului sau detenţiei arbitrare. La fel. De subliniat însă că o persoană poate fi supusă în acelaşi timp discriminării în baza mai multor criterii. o persoană este tratată mai puţin favorabil faţă de cum este. discriminarea are loc atunci când. în conformitate cu standardele internaţionale ale drepturilor omului. intimidare şi coerciţie motivate de intoleranţă religioasă şi să încurajeze. limba. culoarea pielii. Statele să se asigure că sistemele lor constituţionale şi legislative garantează în mod adecvat şi eficient libertatea de gândire.

Ca rezultat. 13 din Tratatul de la Amsterdam. vârstă. Astfel. ele îşi vor cunoaşte drepturile. dar o listă mai lungă de motive de discriminare (religie sau credinţă. orientare sexuală). va creşte nivelul de informare al persoanelor cu disabilităţi. o trăsătură importantă a legislaţiei secundare antidiscriminare o constituie creşterea listei domeniilor în care discriminarea este interzisă. în cadrul cărora persoanele cu disabilităţi să poată beneficia de asistenţă juridică gratuită. 109 . se vor implica în viaţa comunităţii. vor avea încredere în forţele proprii.juridice şi de advocacy. tabloul a fost completat cu directive ce interzic discriminarea întemeiată pe rasă şi origine etnică în mai multe domenii şi o directivă care acoperă un scop mai limitat (muncă şi pregătire profesională). dizabilităţi. După adoptarea art.

III. ANALIZA CADRULUI INSTITUŢIONAL PRIVIND ELIMINAREA
DISCRIMINĂRII 3.1. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminǎrii Prin instrumente se înţeleg diferitele documente care conţin principii, norme (standarde) privind drepturile omului, inclusiv privind eliminarea discriminării, adoptate de organizaţiile internaţionale, regionale sau statale, cum ar fi: tratate, pacte, convenţii, recomandări, rezoluţii, legi. Termenul de „instrument” se utilizează în practica ONU, Consiliului Europei, UNESCO [2, p.23] Gravele şi repetatele violări ale drepturilor omului în diferite ţări, abuzurile şi inegalităţile frecvente în acest domeniu, ignorarea şi dispreţuirea libertăţilor fundamentale, actele de barbarie comise împotriva fiinţei umane, încălcarea demnităţii şi desconsiderarea personalităţii unor bărbaţi şi femei în diferite zone ale lumii au determinat comunitatea umană să caute şi să promoveze mijloace de protecţie şi garantare a drepturilor omului şi libertăţilor publice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Formularea şi proclamarea drepturilor omului şi înscrierea lor în documente de mare importanţă istorică apar abia cu epoca modernă, din perioada luminilor când au fost elaborate declaraţiile britanice, americane şi franceze în acest sens. La baza declaraţiilor drepturilor omului din perioada respectivă au stat lucrările unor gânditori de seamă umanişti din perioada Renaşterii şi, în mod deosebit, a luminilor, reprezentată de J. J. Rousseau cu al său „Contract social” şi Ch. Montesquieu cu lucrarea „Spiritul legilor”. Primele enunţuri juridice asupra drepturilor omului le întâlnim în Anglia în documente precum „Magda Charta Libertatum”, „Petiţia dreptului”, „Habeas Corpus Act,” „Legea drepturilor”. Un pas important pe linia afirmării drepturilor omului îl marchează „Declaraţia de independenţă” a Statelor Unite ale Americii, care asociază eliberarea de sub dominaţia britanică cu o serie de drepturi şi libertaţi ale cetăţeanului, subliniindu-se că „toţi oamenii au fost creaţi egali, că sunt înzestraţi de către creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Că pentru a garanta aceste drepturi, oamenii au instituit guverne, a căror justă autoritate derivă din consimţământul celor guvernanţi. Că, ori de câte ori o forma de guvernamentare devine o primejdie pentru aceste scopuri, este dreptul poporului să o schimbe sau să o abroge, instituind un nou guvern bazat pe acele principii şi organizat în acele forme care-i pot părea mai potrivite pentru a-i garanta siguranţa şi fericirea”. Documentul cu cea mai mare popularitate şi rezonanţă pentru viaţa democratică a popoarelor îl constituie „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului”, document al revoluţiei burgheze din Franţa, adoptat la 26 august 1789 de catre Adunarea Constituantă, care 110

în articolul 1 statua că „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică"[144]. Acest principiu al egalităţii în drepturi între indivizi, respectiv principiul diferenţierii exclusiv pe baza performanţelor individuale şi a utilităţii publice a fost reiterat şi detailat de mai multe documente juridice internaţionale, şi
inclus în legislaţia majorităţii ţărilor lumii (între care şi România), document ce se constituie ca

o sinteză a ideologiei iluminismului, având ca exemplu „Declaraţia de independenţă” americană. Ea enunţă principiile juridico-politice ale noii orânduiri, fiind concepută ca o declaraţie universal valabilă, bucurându-se de o răspândire foarte largă şi durabilă, statuînd egalitatea oamenilor în faţa legii şi înscriind proprietatea printre drepturile naturale. Declaraţia a marcat un moment deosebit de important pe calea afirmării şi garantării drepturilor fundamentale ale omului [144]. „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului” proclamă că oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi, că deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică, stând la baza elaborării şi adoptării tuturor constituţiilor cu caracter democratic din Franţa şi din alte state până în vremurile noastre. Până la al doilea razboi mondial, constituţiile majorităţii statelor democratice conţineau prevederi ample referitoare la drepturile omului. Tragedia milioanelor de victime din timpul celui de al doilea razboi mondial a dezvăluit faptul că acesta s-a dezlănţuit datorită înţelegerii că asigurarea păcii şi, implicit, respectarea drepturilor omului nu mai pot fi considerate şi tratate drept „treburi interne” ale statelor, ele constituind probleme de maximă importanţă ale întregii comunităţi internaţionale. Se impunea cu necesitate elaborarea unor documente juridice care să statueze în plan internaţional problema drepturilor omului. Principiul nediscriminării este întâlnit în acte normative cu vocaţie diferită, atât în documente cu caracter universal, cât şi în documente cu caracter regional şi european, precum şi în legislaţiile naţionale. Declaraţiile şi rezoluţiile reprezintă puncte de vedere politice convergente ale statelor, ce au deschis calea pentru adoptarea unor convenţii internaţionale privind protecţia internaţională a drepturilor omului. Aceste instrumente tratează fie problematica de ansamblu a materiei (ex:”Pactele drepturilor omului”), fie anumite aspecte concrete (ex: drepturile femeii, combaterea genocidului, etc), reafirmă şi dezvoltă normele de drept internaţional existente în această materie. Problema drepturilor omului, a proclamării şi înscrierii lor în declaraţiile oficiale, în legi, inclusiv în constituţiile naţionale, precum şi existenţa unui sistem de garantare a acestor drepturi, constituie elemente ale unei vieţi democratice a popoarelor. În ciuda diversităţii izvoarelor sale, drepturile omului şi libertăţile fundamentale au un caracter de universalitate şi sunt indivizibile, independente şi intim legate între ele. Comunitatea internaţională în ansamblu şi fiecare stat în parte trebuie să trateze 111

drepturile omului în mod global, într-o manieră echitabilă şi echilibrată, pe picior de egalitate, acordându-le aceeaşi importanţă. Întrucât „democraţia şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt interdependente şi se întăresc unele pe altele”, promovarea şi protecţia acestor drepturi şi libertaţi ale omului constituie în prezent o îndatorire prioritară a fiecărui stat. Carta O.N.U., adoptată în scopul creării cadrului juridic necesar pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, afirmă credinţa în drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în demnitatea umană, în egalitatea în drepturi, promovând cooperarea internaţională, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Respectarea drepturilor omului se transformă într-un obiectiv al întregii comunităţi internaţionale. Carta fiind documentul (cu forţa juridică a unui tratat internaţional) care a impulsionat apariţia altor documente internaţionale care au ca obiect de reglementare drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Principiul nediscriminării nu apare în mod expres în cuprinsul Cartei, însă el poate fi dedus din sintagma „fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”, principiu care presupune eliminarea diferenţelor de tratament nejustificate obiectiv, întemeiate pe diferenţe fizice, culturale. Carta ONU subliniază obligaţia statelor membre ale ONU de a asigura respectarea acestui principiu, precum şi obligaţia de promovare a drepturilor omului [100, p.17-20]. În Preambul este afirmat principiul „egalităţii în drepturi a bărbaţilor şi femeilor”, deci a nediscriminării pe motive de gender, Carta promovând toleranţa şi eliminând orice restricţie asupra participării femeilor şi bărbaţilor la orice funcţie. Textul Cartei face trimitere nu numai la o egalitate între oameni ci şi la o egalitate între popoare, fiind document al unei organizaţii internaţionale. Capitolul I, art. I al Cartei enunţă „principiul egalităţii în drepturi a popoarelor”, conform căruia este exclusă orice diferenţiere referitoare la statutul economic, politic al vreunui popor, cooperarea internaţională fiind guvernată de respectarea acest pincipiu al egalităţii în drepturi a popoarelor şi de promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor. Organizaţia Naţiunilor Unite fiind întemeiată pe „principiul egalităţii suverane a tuturor popoarelor” (art.2), principiu care stă la baza cooperării economice şi sociale între state (art.55). În cadrul aceluiaşi articol, la punctul c, textul Cartei precizează că Organizaţia Naţiunilor Unite va promova „respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie şi „va sprijini înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă 112

sau religie (art.13,b), Adunarea Generală având dreptul de a solicita studii şi de a face recomandări în vederea „facilitării pentru toţi, fără distincţie de rasă, limbă sau religie”[100, p.195-201]. Protecţia juridică a drepturilor omului instituită de Carta ONU este caracterizată de alte două principii: vocaţia universală a drepturilor omului şi indivizibilitatea şi interdependenţa tuturor drepturilor omului [99 , p.130]. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată şi adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948 reprezintă un intrument juridic cu caracter universal ce are ca obiect de reglementare drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, document care a dobândit cu trecerea anilor o importanţă tot mai mare datorită valorilor pe care le promovează şi le apără, constituind documentul juridic faţă de care se raportează oricare alt instrument juridic. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional, înscrie, chiar din primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnitaţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Preambulul Declaraţiei conţine un cuprinzător şi important apel la moralitatea politică, adresat întregii umanităţi în care se arată: „considerând că recunoaşterea demnităţii tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Declaraţia a fost adoptată în concordanţă cu prevederile cuprinse în preambulul Cartei, articolul I, punctul 3, care se referă în mod expres la „promovarea şi încurajarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie” precum şi cu dispoziţiile articolelor 55,56,62 şi 76 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. În ceea ce priveşte conţinutul său, trebuie subliniat că Declaraţia fundamentează necesitatea ca „drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii”, învederând importanţa unei concepţii comune depre aceste drepturi şi libertăţi pentru realizarea angajamentului universal şi efectiv faţă de drepturile omului şi libertăţilor fundamentale. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului înscrie în conţinutul său o serie de principii de cea mai mare însemnătate, ca de pildă, acela că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, că fiecare om se poate prevala de drepturile şi libertăţile fundamentale, fără nici un fel de deosebire de rasă, culoare, sex, limbă sau religie, că oricare fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale, că nimeni nu va 113

sociale şi culturale. avere. la protecţia împotriva oricărei discriminări. Declaraţia aşează la baza drepturilor şi libertăţilor omului egalitatea în drepturi. În România art. la care România este parte. că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a constituit punctul de plecare al unei vaste acţiuni de elaborare a unor instrumente juridice în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. neavând un caracter obligatoriu. de origine naţională sau socială. ea proclamă. afirmând importanţa unei concepţii unitare despre drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor. toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au. naştere sau orice alte împrejurări. au prioritate 114 . care au întărit dimensiunea juridică a acestor drepturi. Declaraţia recunoaşte drepturile conturate anterior. Se prevede că fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi obligaţiile proclamate. În cele 30 de articole ale Declaraţiei sunt stipulate fundamentând necesitatea ca „drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii”. limbă. dreptul la egală protecţie a legii. culoare. deşi foarte multe state dau preeminenţă acestui document faţă de dreptul lor intern. dar şi declanşează procese de confirmare a noi drepturi. Declaraţia în cuprinsul ei face referire la două categorii de drepturi: drepturi civile şi politice şi drepturile economice. şi legile interne. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este redactată pe baza dispoziţiilor Cartei ONU. sex. de asemenea. Constituind primul document de mare prestigiu internaţional pe planul protecţiei internaţionale a drepturilor omului după adoptarea Cartei Naţiunilor Unite.20 din Constituţie prevede: (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. că nici o persoană nu poate fi arestată. în articolul I. dar şi o forţă juridică incontestabilă. dar şi la o serie de obligaţii pe care fiecare individ trebuie să le respecte în cadrul unei colectivităţi. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. fără nici o deosebire. că o serie de state care şiau dobândit independenţa după anul 1960 au afirmat în mod expres în textul constituţiilor lor adeziunea la principiile cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.putea fi ţinut în sclavie. continuând concepţia acesteia privitoare la respectarea drepturilor omului. nici în virtute. că nimeni nu poate fi supus la torturi sau tratamente inumane. Astfel. totodată. deţinută sau exilată în mod arbitrar. Trebuie remarcat. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. fără nici o deosebire de rasă. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. opinie politică sau orice altă opinie. religie. fapt ce relevă că pe teritoriul statelor respective Declaraţia a dobândit nu numai o forţă moral-politică.

7: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi fără nici o deosebire. suveranităţii şi independenţei popoarelor. juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care aparţine o persoană. principiile fundamentale ale libertăţii.reglementările internaţionale. de sex. la respectarea libertăţii. cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. gender. Astfel. Un alt principiu enunţat de acest document este cel al nediscriminării. în timp ce alţii. în literatura de specialitate sau exprimat mai multe puncte de vedere. printre care amintim pe cel conform căruia toate fiinţele sunt libere şi egale din momentul naşterii. de avere sau decurgând din orice altă situaţie. vârstă. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului reprezintă cel mai important document cu vocaţie universală în domeniul drepturilor omului şi al popoarelor de după Carta Naţiunilor Unite. Ele sunt înzestrare cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”. Acordând o importanţaă deosebită drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. de culoare. de limbă. sub tutelă. de opinie politică sau de orice altă opinie.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor omului precizează că „toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. fie această ţară sau teritoriu independent. de religie. art. fiind dedus per a contrario. în cuprinsul cărora s-au dezvoltat ideile. Potrivit art. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului „fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta declaraţie. neautonome sau supuse unei eliminări oarecare a suveranităţii”. În legătură cu „forţa juridică” a Declaraţiei din 1948. unii autori entuziaşti au susţinut ideea obligativităţii generale a acestui document. faţă de care se obligă la respectul demnităţii şi valorii umane. Toţii oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei acţiuni la o asemenea discriminare”. la promovarea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale indiferent de rasă etnie. juridic. Declaraţia afirmă principiul nediscriminării şi egalităţii în exercitarea acestor drepturi şi libertăţi. de origine naţională sau socială. economic. în special de rasă. document care a orientat elaborarea instrumentelor juridice ulterioare. au dreptul la o egală protecţie. dreptăţii şi păcii în lume. Ideea egalităţii tuturor oamenilor este reluată în art. fără nici o deosebire. Declaraţia consacră un număr de principii de foarte mare însemnătate. Astfel. dar nu în mod expres. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului face parte din domeniul drepturilor omului un domeniu comun al tuturor popoarelor şi persoanelor. i-au atribuit 115 . statut social. mai degrabă pesimişti. „pe lângă aceasta nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic.

dreptul de asociere. la funcţiunile publice din ţara sa. 116 . sex. comerţului cu sclavi şi muncii forţate. dreptul la întrunire paşnică. opinie politică sau orice altă opinie. printre care dreptul la viaţă. la o familie. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice înscrie o largă gamă de drepturi. dreptul pe care îl are fiecare om la libertate şi la securitatea persoanei sale.doar o valoare politică. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966. care au reconfirmat forţa universală a marilor idei cuprinse în acest document. Textul consacră egalitatea în faţă tribunalelor şi curţilor de justiţie. care consacră drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor la nivel mondial [94. interne şi internaţionale. Publicat în Buletinul Oficial nr. de a alege şi de a fi ales. sclaviei. respectul vieţii personale şi de familie. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că: „statele părţi la prezentul pact se angajează să respecte şi să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul Pact. de recomandare adresată statelor. art. precizând că orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi public de către un tribunal competent. la întruniri paşnice. drepturi precum cel la viaţă. Evoluţiile înregistrate în problemele drepturilor omului pe plan mondial în ultimii ani au mers însă în direcţia recunoaşterii valorii juridice a Declaraţiei. la libertate. libertatea conştiinţei. la securitate personală. 146 din 20 noiembrie 1974. comunitare etc. p. atesta faptul că Declaraţia a devenit în prezent o componentă a Dreptului internaţional cutumiar. declaraţii comune. precizând că atât femeile cât şi bărbaţii se pot bucura în condiţii de deplină egalitate de aceleaşi drepturi civile şi politice [104. consacrând egalitatea tuturor în faţa legii. interzicerea torturii.) ca şi referirile care se fac tot mai frecvent la valoarea juridică a promovării sale. art. origine naţională sau socială. religie. dreptul persoanelor arestate sau deţinute de a fi tratate în mod uman. egalitatea în faţa tribunalelor. principiul nediscriminării trebuind să guverneze luarea măsurilor de restrângere a execiţiului drepturilor şi libertaţi [104. avere. egalitatea în faţa jusţiei [104]. înscrie o serie de drepturi civile şi politice ale omului. fără deosebire. Declaraţia reprezintă Documentul-cadru.3]. Pactul consacră egalitatea de gender. limbă.143]. la opinii. prevederile sale de bază fiind consacrate de o practică de peste 40 de ani. dreptul oricărei fiinţe umane de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică. culoare. de a avea acces la condiţii generale de egalitate. gândirii şi religiei. Reafirmarea principiilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prin numeroase documente internaţionale (tratate.2]. dreptul de a întemeia o familie. dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice. în special de rasă. egalitatea în drepturi. de numeroase documente.

sau lingvistice cărora li se recunoaşte dreptul de a avea propria cultură. dar şi cere protecţie împotriva „oricărei discriminări”. în cadrul unor alegeri periodice. limbă. art. Pactul stabileşte şi recunoaşte un drept care este conferit unor persoane aparţinând grupurilor minoritare şi care este distinct şi complementar în 117 . religioase sau lingvistice [104.14 din CEDO.25].independent şi imparţial. fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi. precum şi dreptul de a alege şi de a fi ales. limbă. dreptul la o ocrotire egală din partea legii [104. art. art. 26 din Pact].p. de a profesa şi practica propria religie sau de a folosi propria limbă. avere. a societăţii şi a statului la măsurile pe care le cere condiţia de minor. dreptul de avea acces la funcţiuni publice. avere sau naştere. sex. culoare. fără discriminare. clauza respectivă interzice discriminarea nu numai în drepturile protejate de tratat. în special de rasă. religie.42]. opinie politică sau orice altă opinie. 26 care prevede că toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au. Nediscriminarea în prevederile prezentului Pact are în vedere şi conducerea triburilor publice. are dreptul din partea familiei sale. În această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricarei discriminări.25]. religie. origine naţională sau socială. precum şi dreptul de a fi înregistrat. Pactul se referă la copii. fie direct.24]. oneste. religioase. Prevederea dată nu se limitează. articolul putând fi coroborat cu art.20]. şi anume egalitatea în faţa legii şi protecţia egală a legii. sex. opinie politică sau orice altă opinie. culoare. născută sau întemeiată pe orice altă împrejurare” [18. 14 coroborat cu art. fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. bucurându-se de prezumţia de nevinovaţie cât timp culpabilitatea nu a fost stabilită în mod legal. inclusiv economice şi sociale. cu sufragiul universal şi egal cu scrutin secret asigurând exprimarea liberă a voinţei alegătorilor. Contrar art. Art. în statele în care există minoritaţi etnice. Pactul impune ca legile naţionale ale ţărilor să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricăror discriminări. de a avea un nume şi de a dobândi o cetăţenie [104. la interzicerea discriminării. în special pe criterii de rasă. în cuprinsul Pactului. religie. avere. art. culoare. precum am menţionat. ci statuează şi dreptul pozitiv la egalitate. inclusiv împotriva discriminării din partea subiecţilor privaţi. în condiţii de egalitate [104. precizând că orice copil. Totodată. naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare. interzicându-se orice îndemn sau orice incitare la discriminare [104. sex. origine naţională sau socială. stabilit prin lege. clauza nu doar interzice discriminarea din partea statului sau a unei alte autorităţi publice. O dispoziţie importantă a acestui Pact este cea care se referă la minorităţile etnice. limbă. origine naţională sau socială. ci se extinde asupra oricărei sfere a vieţii.

Pactul prevede posibilitatea ca statele părţi să limiteze drepturile proclamate. Pactul prevede obligaţia statelor de a prezenta rapoarte asupra măsurilor luate pentru a da curs drepturilor recunoscute şi asupra progreselor realizate în exercitarea lor. între care cele care proclamă dreptul la viaţă. rapoarte care vor prezenta şi factorii şi dificultăţile care le împiedică să se achite de obligaţiile asumate prin pact. culoare. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. drepturile recunoscute de lege. opinie publică sau orice altă opinie. dreptul la personalitate juridică. culturale se face fără deosebire de rasă. principiul neretroactivităţii legii penale. origine naţională sau socială. nr. consacră o serie de drepturi ale omului. ele fiind permise numai dacă sunt necesare pentru asigurarea securităţii naţionale. 27 nu aduce atingere integrităţii teritoriale şi suveranităţii statelor părţi. libertatea de gândire. ca măsurile obligatorii să nu fie incompatibile cu alte obligaţii de drept internaţional şi să nu implice o discriminare bazată numai pe rasă. dar numai anumite drepturi. care formează minoritate. dispoziţiilor art. stipulând că exercitarea drepturilor economice. Aceste limitări trebuie stabilite de lege. 118 . putând fi valorificat în baza prevederilor Protocolului adiţional. culoare. Pactul proclamă angajamentul necondiţionat al statelor părţi de a respecta şi de a garanta tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi care ţin de competenţa lor. interzicerea torturii. sex. a siguranţei şi ordinii publice. Articolul îi are în vedere pe membrii aparţinând unor colectivităţi. sociale şi culturale adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia 2200 A (XXI) a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976. cf. sociale. religie sau origine socială. Drepturile conferite de Pact minorităţilor se înscriu în drepturile personale conferite indivizilor în Partea a III-a a Pactului. religie.raport de celelalte drepturi de care acestea se bucură în baza pactului. sex. la fel ca oricare altă persoană. 146 din 20 noiembrie 1974. Pactul prevede în art. pentru protejarea sănătăţii şi a moralităţii publice sau a drepturilor şi libertăţilor altora. Exerciţiul drepturilor prevăzute de art. publicat în „Buletinul Oficial al României“. sociale şi culturale. 212. Asemenea măsuri pot fi luate în caz de pericol public (stare excepţională) care ameninţă existenţa naţiunii şi cu condiţia ca o asemenea situaţie să fie proclamată printr-un act oficial. limbă. religie. 4 posibilitatea ca statele să ia măsuri care să deroge de la obligaţiile asumate prin acest document. conştiinţă şi religie. dând posibilitatea celor care aparţin unei culturi aparte să se poată bucura de aceasta. partea I. drepturi incluse în categoria drepturilor economice. naştere. interzicerea închisorii pentru datorii contractuale. interzicerea sclaviei. Se prevede de asemenea că în aplicarea acestui articol nu pot fi făcute derogări de la anumite articole. 27 România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr.

de gender sau orientare sexuală. culoare. a dreptului de a participa la viaţa culturală. îndeosebi. securitatea socială. femei. religie. scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile. printre altele. o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare. salariul echitabil. precum şi o îmbunătăţire continuă a condiţiilor sale de existenţă. origine naţională sau socială. dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiţiile de muncă juste şi prielnice. o ocrotire specială mamelor. asigurarea exercitării dreptului la educaţie. sex. de asemenea. sex. a siguranţei şi a ordinii publice. „statele părţi în prezentul pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. Prin semnarea acestui Pact. Pactul vizează toate categoriile de persoane: copii. bărbaţi cărora le sunt înscrise drepturi fără nici un fel de discriminare [105]. origine naţională sau socială. religie. Pactul prevede obligaţia pentru statele părţi de a 119 . opinie publică sau orice altă opinie. îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi al igienei industriale. dreptul pe care îl are orice persoană în vederea favorizării şi ocrotirii intereselor sale economice. avere. Aceste limitări trebuie să fie realizate cu respectarea principiului nediscriminării. încrise prevederi în legătură cu îmbunătăţirea metodelor de producţie. adolescenţi. limbă. motive ce ţin de convingerile religioase. care să asigure. pct.2. opinie publică sau orice altă opinie. naştere sau orice altă împrejurare. copiilor şi adolescenţilor. îmbrăcăminte şi locuinţe suficiente. naştere sau orice altă împrejurare” (Partea a doua. avere. art. limbă. politice. fiind permise pentru situaţii expres prevăzute: asigurarea securităţii naţionale. etc. ocrotirea intereselor profesionale. sociale şi culturale prevede exercitarea acestor drepturi fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. un salariu echitabil şi o remuneraţie egală pentru o muncă de valoare egală. la baza lor neputândsă stea motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. pentru protejarea sănătăţii şi moralităţii publice. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. Pactul lasă statelor părţi posibilitatea de a supune toate drepturile recunoscute unor limitări. dreptul la securitate socială.elementul natural şi fundamental al societăţii. El consacră. culoare. dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa. inclusiv hrană. ca şi libertatea cercetării ştiinţifice şi activităţilor creatore. Dintre alte prevederi ale acestui document se mai pot menţiona: acordarea unei asistenţe cât mai largi familiei.consacrând dreptul fiecărei persoane de a beneficia de tratament egal în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. de a forma împreună cu alte persoane sindicate.2). limitări care trebuie să fie compatibile cu natura acestor drepturi şi pe principii democratice şi trebuie să fie prevazute de lege. Sunt. rasial.

la servicii medicale. etnie. Intrumentul juridic vine în rezolvarea situaţiilor în care femeile sunt victimele unor discriminări care le impiedică să aibă acces la un nivel minim de educaţie. a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.1. rolul femeii în familie în creşterea şi educarea copiilor. economic. sensul expresiei „discriminare faţă de femei” potrivit căruia discriminarea faţă de femei „vizează orice diferenţiere. la demnitatea umană şi valoarea umană. precum şi la angajarea în muncă. culturală din ţara lor. în aceleaşi condiţii ca şi bărbaţii la viaţa socială. ca şi egalitatea în exercitarea drepturilor. excludere sau restricţie bazată pe sex. aceasta fiind un element modern de concepţie. sociale. Prin Convenţie este recunoscută contribuţia femeii la progresul societăţii. importanţa socială a maternităţii. garantarea şi exercitarea drepturilor recunoscute. ca şi alte texte privitoare la discriminare. recăsătorită. conform dispoziţiiior art. în domeniul politic. beneficiul şi exercitarea de către femei. căsătorită. gender. la o pregatire profesională. referitoare la drepturile fundamentale ale omului.). 27(1. civil sau în orice alt domeniu”. divorţată. social. Convenţia consacră egalitatea între femei şi bărbaţi în recunoaşterea drepturilor. ştiut fiind faptul că multă vreme au existat diferenţe de percepţie a femeilor cu statutul de necăsătorită. dorindu-se a fi un instrument juridic eficient în eliminarea tuturor formelor de discriminare pe motiv de gender care împiedică participarea femeilor.prezenta periodic rapoarte care să prezinte situaţia referitoare la respectarea. Prin această Convenţie statele părţi se obligă: să condamne discriminarea faţă de femei sub toate formele sale. indiferent de starea lor matrimonială. pe baza egalităţii dintre bărbat şi femeie. principiul egalităţii între femei şi bărbaţi şi principiul egalităţii între toţi oamenii indiferent de diferenţele date de rasă. Convenţia clarifică în art. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a NaţiuniIor Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18 decembrie 1979 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1981. să înscrie în constituţiile lor naţionale principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. civile şi politice. Convenţia reafirmă principiile Cartei ONU şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. să adopte 120 . culturale. cultural. economică. exprimând opinia că rolul femeii în procreare nu trebuie să constituie un motiv de discriminare şi că responsabilităţile trebuie împărţite în mod just între femei şi bărbaţi fără vreo discriminare. România a ratificat Convenţia la 7 ianuarie 1982. de mentalitate. Important este faptul că această Convenţie introduce egalitatea de statut între femei. indiferent de starea lor matrimonială. care are drept efect sau scop să compromită sau să anihileze recunoaşterea. Convenţia consacră principiul egalităţii între femei şi bărbaţi în exercitarea drepturilor economice.

în spaţiul vieţii sociale. să instituie o protecţie jurisdicţională a drepturilor femeilor. menite să interzică şi să sancţioneze orice discriminare faţă de femei. În ceea ce priveşte discriminarea femeilor. condiţii de muncă. mai slab remunerate. ele se angajează să includă în legislaţie principiul egalităţii depline şi sancţiuni împotriva oricăror discriminări. dreptul de a reprezenta ţara şi guvernul ţării sale pe plan internaţional (art. statele participante angajându-se să promoveze prin toate mijloacele politicii menite să le elimine. să ia măsuri pentru a asigura deplina dezvoltare şi promovare a femeilor. educaţia. cînd pentru prestarea unei munci similare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. cînd femeile au un acces mai limitat la anumite profesii (de regulă. pentru a se ajunge la eliminarea prejudecăţilor faţă de femeie. Convenţia recunoaşte femeii dreptul de a lua parte la viaţa publică a ţării: dreptul de a vota la toate alegerile şi referendumurile publice. În cercetările de specialitate se deosebesc două forme principale de discriminare a femeii în domeniul muncii: discriminare la salarizare. condamnă discriminările faţă de femei sub orice formă. în general. al 121 .8). adoptată de Adunarea Generală la 18 decembrie 1979. pentru eliminarea discriminărilor în domeniul politic. Convenţia aduce în atenţia statelor părţi traficul de femei şi exploatarea prostituării femeii faţă de care se angajează la luarea unor măsuri legislative şi de orice altă formă. femeile primesc o remunerare diferenţiată şi segregarea profesională. Se doreşte prin acest instrument juridic internaţional crearea posibilităţii femeii de a ieşi din spaţiul casnic al familiei în spaţiul public. să modifice orice prevedere legală care constituie discriminare faţă de femei) şi alte măsuri corespunzatoare. alegerea profesiei. dreptul de a ocupa funcţii publice şi de a exercita funcţii publice. Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. dar şi dreptul de a fi alese. mai prestigioase şi mai bine plătite). dreptul de a participa în organizaţii şi asociaţii publice (art. măsuri speciale care să modifice schemele şi modele de comportament social şi cultural al bărbatului şi femeii. deci. care să reprime aceste realităţi. pregătirea profesională.măsuri legislative (să abroge. în România acestea sunt. implicate în activităţi profesionale mai puţin calificate şi. remuneraţie. să adopte măsuri speciale care au drept scop cunoaşterea şi exercitarea drepturilor femeii. pregatire fără vreo discriminare bazată pe gender. angajare. unde să i se garanteze şanse egale de participare cu ale bărbatului. Convenţia are în vedere eliminarea discriminării faţă de femei în domenii precum sănătatea. prejudecăţi construite pe ideea de inferioritate a femeii şi superioritate a bărbatului. În acest sens.7). unde statele părţi se angajează să adopte acele măsuri menite să faciliteze accesul femeilor în aceste domenii.

înscrie în mod expres prevederea că femeile vor avea. alese în organismele politice. Scopul acestui tratat este de a suprima şi pedepsi apartheidul. în condiţii de egalitate fără nici o discriminare [34]. conform căreia toate fiinţele umane se 122 . Convenţia are în vedere atât recunoaşterea unor drepturi civile şi politice pentru femei. precum şi exercitarea lor în condiţii de deplină egalitate. Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii. în condiţii de deplină egalitate cu bărbaţii. Prin Convenţie statele părţi se angajează să garanteze femeilor aceste drepturi recunoscute de Convenţie. al dreptului la muncă. în condiţii de egalitate.vieţii publice. Prin Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost instituit Comitetul pentru lichidarea discriminării faţă de femei. potrivit căruia orice persoană (femeie sau bărbat) poate lua parte la conducerea treburilor ţării. limbă şi religie. că vor putea fi. reconfirmând ideea deja enunţată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. al sănătăţii şi în viaţa economică şi socială. Le sunt recunoscute o serie de drepturi femeilor. Tot aici merită a fi menţionate: Convenţia internaţională privind suprimarea şi pedepsirea crimei de apartheid. că orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale fie direct. fie prin intermediul unor reprezentanţi şi de a avea acces. precum dreptul la vot. fără deosebire de rasă. pentru asigurarea egalităţii depline în faţă legii. dreptul de a fi alese în organisme publice. principiu enunţat în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. în condiţii de egalitate cu bărbaţii. Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid a fost adoptată în vederea asigurării respectării universale a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentu toţi. constituie în baza legislaţiei naţionale. la funcţiile publice ale ţării sale. dreptul de a ocupa orice post public şi de a-şi exercita oricare din funcţiile publice stabilite în baza legislaţiei naţionale. compus din 23 de experţi aleşi de statele părţi. luând în considerare dispoziţia Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. sex. fără nici o discriminare. Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 decembrie 1952. reia o serie de principii ale Cartei ONU cu referire la drepturile politice ale femeii fondate pe principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. cât şi exercitarea acestora în deplină egalitate de condiţii. care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la 30 noiembrie 1973 şi a intrat în vigoare la 18 iulie 1976. drept de vot în orice alegeri fără nici o discriminare. prin reprezentant sau în mod direct. dar care îşi îndeplinesc atribuţiile cu titlu individual şi au obligaţia de a supraveghea îndeplinirea obligaţiilor asumate de statele părţi la Convenţie. al educaţiei. constituite în virtutea legislaţiei naţionale.

comise în scopul insituirii şi menţinerii dominaţiei unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial. adoptarea de măsuri menite să interzică realizarea căsătoriei între persoane aparţinând unor grupuri rasiale. străini sau apatrizi. intrată în vigoare la 4 ianuarie 1969. Consacrând principiul universalităţii justiţiei penale pentru astfel de fapte. privarea membrilor grupurilor rasiale de libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului. întăreşte şi dezvoltă 123 . crime care contravin normelor dreptului internaţional. statele părţi se angajează a satisface cererile de extrădare. creează cadrul juridic protejării persoanelor care pot fi supuse unor fapte şi acte de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale doar pentru că aparţin unui grup rasial. exproprierea unor grupuri rasiale. culoare sau origine naţională [33]. economică şi culturală. Statele părţi se angajează prin această Convenţie să ia toate măsurile pe plan legislativ sau de orice altă natură în vederea împiedicării politicilor segregaţioniste.exploatarea membrilor unui grup rasial. supunerea la munci forţate. grava atingere a integrităţii fizice şi psihice. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială adoptată prin Rezoluţia 2106 (XX) a Adunării Generale a ONU la 21 decembrie 1965 semnată şi ratificată în martie 1966. Totodată.nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. persecutarea organizaţiilor sau persoanelor care se opun crimei de apartheid. socială. însă prin incriminarea unor acte inumane săvârşite ca urmare a apartenenţei la un grup rasial. Convenţia incriminează atât comiterea actelor enumerate în cuprinsul ei. impunerea unor condiţii de viaţă menite să aducă atingere unui grup rasial. interzicerea de a lua măsuri menite să interzică membrilor grupurilor rasiale de a participa la viaţa politică. Acestea se pot concretiza în acte inumane constând în: refuzul dreptului la viaţă a unui membru care aparţine unui grup rasial. judecării şi pedepsirii persoanelor care săvârşesc crime de apartheid. potrivit prevederilor Convenţiei. Convenţia stabileşte conţinutul crimei de apartheid ca fiind o crimă împotriva umanităţii rezultată din politicile şi practicile de segregaţie şi discriminare rasială. Convenţia nu consacră în mod expres principiul nediscriminării. în conformitate cu legislaţia lor internă şi tratatele internaţionale. precum şi participarea. arestarea arbitrară sau reţinerea ilegală a membrilor unui grup rasial. sau dacă este vorba de cetăţenii proprii. libertăţii şi demnitaţii membrilor grupului rasial. favorizarea sau încurajarea săvârşirii crimei de apartheid. în situaţiile în care nu ar exercita jurisdicţia lor proprie. stabilind şi procedura urmăririi. indiferent dacă ele au fost săvârşite pe teritoriul lor sau pe teritoiul altui stat. fără nici o deosebire de rasă. Convenţia recunoaşte dreptul fiecărui stat de a judeca şi sancţiona faptele de apartheid.

se angajează. necesitatea prevenirii şi combaterii doctrinelor şi practicilor rasiste. pentru a asigura dezvoltarea sau protecţia anumitor grupuri rasiale. dar şi la nivelul relaţiilor dintre popoare. 261 din 13 iulie 1998. Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială condamnă discriminarea rasială şi angajează statele părtţi să promoveze o politică de eliminare a oricărei forme a acesteia şi să asigure fiecărei persoane egalitatea în faţă legii. prin acest instrument juridic internaţional. condamnarea propagandei rasiale. în scopul favorizării bunei înţelegeri între rase în vederea edificării unei comunităţi internaţionale eliberată de orice forme de segregaţie şi de discriminare rasială. excludere. inclusiv dacă împrejurările o cer prin măsuri legislative. condamnând doctrina superiorităţii bazată pe diferenţa de rasă ca fiind „condamnabilă sub raport moral. Se consacră. la continuarea politicii menită să elimine discriminarea şi să favorizeze înţelegerea între rase. partea I. culoare. prevăzându-se introducerea unor sancţiuni împotriva celor care practică asemenea idei.ideile cuprinse în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia Universală a Omului. 22. având ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea. folosirea sau exercitarea în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniile politic. ascendenţă sau origine naţională sau etnică. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială califică drept „discriminare rasială” orice deosebire. să interzică discriminarea rasială prin toate mijloacele corespunzătoare. social sau cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice. injustă şi periculoasă din punct de vedere social” [36]. să ia măsuri speciale şi concrete. de asemenea. potrivit prevederilor Convenţiei. România şi-a retras rezerva formulată la art. Discriminarea este localizată nu numai la nivelul relaţiilor interumane. să nu recurgă la acte sau practici de discriminare rasială. nr. Statele-părţi se angajează. restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă. condamnând discriminarea sub toate formele sub care s-ar putea manifesta [23]. nr. publicat în „Buletinul Oficial al României“. 144/1998. 92 din 28 iulie 1970. a oricărei organizaţii care se inspiră din idei sau teorii bazate pe superioritatea unei rase. economic. 345. potrivit prevederilor Convenţiei. fiind văzută ca un atac de demnitate umană şi la relaţiile 124 . România a aderat la Convenţie la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. partea I. Prin Legea nr. fără deosebire de rasă. publicata în „Monitorul Oficial al României“. Statele părţi. iar Republica Moldova a aderat la această Convenţie la 25 februarie 1993. Convenţia afirmă necesitatea eliminării rapide a tuturor formelor de discriminare rasială existentă în vreun teritoriu. origine naţională sau etnică. dacă este cazul. culoare.

economic. Sunt clarificate astfel. fiind condamnată ca o încălcare a principiilor Cartei ONU şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. culoare. În conformitate cu prevederile articolului 9 din Convenţie. începând de la intrarea în vigoare a Convenţiei. etnice sau naţionale. a cărui funţie principală este analiza rapoartelor prezentate de statele-părţi la Convenţie şi înaintarea observaţiilor şi comentariilor sale cu privire la implementarea Convenţiei la nivel naţional. restricţie. primirea şi examinarea comunicărilor. Comitetul are trei funcţii principale. şi un raport la fiecare doi ani sau de fiecare dată când Comitetul o va cere [27]. cultural şi social sau în oricare alt domeniu al vieţii publice”. Articolul 2 paragraful 1(d) din Convenţie conţine o obligaţie explicită pentru statul parte de a interzice şi a stopa prin toate mijloacele adecvate. preferinţă). precum şi victimele discriminării (persoane. Convenţia se opreşte asupra terminologiei. instituţii care aparţin unei rase). formele de manifestare a discriminării rasiale (excludere. statele părţi se angajează să prezinte Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă. Comitetul privind eliminarea discriminării rasiale a evidenţiat că în privinţa acţiunii afirmative. de către acest stat parte.prieteneşti între popoare. ca statele părţi să adopte astfel de măsuri pentru a asigura o dezvoltare şi o protecţie adecvată a anumitor grupuri rasiale. pentru examinarea de către Comitet. 1 sensul expresiei „discriminare rasială” ca fiind „orice excludere. şi anume: examinarea situaţiei din statele părţi la Convenţie. clarificând în art. ascendenţă sau origine naţională sau etnică. discriminarea rasială venită din partea persoanelor. indiferent ce motive ar sta la baza comportamentului discriminatoriu. vreunui grup sau organizaţii. administrativ sau altele pe care le-au adoptat şi care pun în aplicare dispoziţiile respectivei Convenţii. un raport asupra măsurilor de ordin legislativ. obiectul discriminării (recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi). în condiţii de egalitate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în domeniile politic. grupuri. în mod public. publicarea recomandărilor generale. folosinţa sau exercitarea. Comitetul îşi ţine în mod obişnuit reuniunile de două ori pe an la sediul ONU din Geneva.14 din Convenţie. judiciar. care are ca scop sau ca efect de a distruge sau compromite recunoaşterea. Potrivit articolului 8 din Convenţie. emanând de la persoane sau grupuri de persoane care pretind a fi victime ale violării. inclusiv legislative. dar şi subiecţii discriminării (persoane. Comitetului i se recunoaşte competenţa de a primi şi a examina comunicări ce ţin de jurisdicţia sa. a vreunuia dintre 125 . Convenţia permite. organizaţii. Astfel. Fiecare stat parte îşi prezintă raportul iniţial în termen de un an. dar nu cere. potrivit art. state). instituţii. supravegherea internaţională a implementării Convenţiei este desfăşurată de un Comitet.

precum şi incitarea la comportamente discriminatorii pe motiv de rasă. să adopte măsuri legislative. Statele se angajează ca prin toate mijloacele ce le stau la dispoziţie la nivel naţional şi local să nu recurgă la practici de discriminare rasială. în scopul prevenirii şi combaterii tuturor formelor de discriminare. etnie. difuzarea de idei bazate pe superioritatea unei rase. plecând de la realităţile care dovedeau că asupra femeilor se exercită discriminări ce au ca efect împiedicarea femeilor la participarea lor în viaţa publică. incitarea la ură faţă de anumite rase. adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 7 noiembrie 1967 prin Rezoluţia 226. Deoarece Comitetul nu primeşte nicio comunicare privind un stat parte care nu a facut o astfel de declaraţie. statele-părţi condamnă segregarea şi apartheidul. Pâna la momentul actual. statele care o ratifică sau care aderă la ea. Declaraţia completează celelalte rezoluţii. interzicând autorităţilor şi instituţiilor publice să încurajeze şi să incite la discriminarea rasială şi etnică. fundamental nejustă. culturală a unei ţări. Totuşi. se obligă: să înscrie principiul egalităţii între femei şi bărbaţi în constituţiile naţionale şi să garanteze juridic 126 . socială. convenţii şi recomandări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a instituţiilor specializate. Prin această Declaraţie. să dea posibilitatea constituirii organizaţiilor multirasiale care ar facilita cunoaşterea raselor şi înlăturarea barierelor dintre acestea. precum şi rolul ei în familie şi în special în creşterea şi educarea copiilor. numărul statelor părţi care au facut o astfel de declaraţie este mai mic în raport cu numarul mare de state părţi la Convenţie. condamnând orice discriminare a femeii ca pe o atingere adusă demnităţii umane. pornind de la faptul că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în drepturi şi de la faptul că fiecare om se poate prevala de drepturile sale indiferent de gender. economice care să asigure dezvoltarea şi protecţia egală a grupurilor rasiale.drepturile enunţate în Convenţie. Republica Moldova să recunoască jurisdicţia articolului 14 din Convenţie pe teritoriul său. consacrând în mod expres principiul nediscriminării. Declaraţia privind eliminarea discriminării faţă de femei. fixându-şi ca obiectiv interzicerea şi eliminarea practicilor de această natură. să abroge şi să anuleze orice act normativ care ar avea drept efect crearea discriminării rasiale sau perpetuarea ei. în demnitatea şi în valoarea persoanei umane şi egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor. Prin această Convenţie se incriminează şi propaganda la discriminare. Comitetul a emis opinii cu privire la doar aproximativ treizeci de comunicări individuale . să modifice. se recomandă ca. Republica Moldova nu a facut o astfel de declaraţie şi persoanele fizice şi juridice ce se află pe teritoriul său nu pot depune astfel de plângeri în faţa Comitetului. să nu încurajeze şi să nu sprijine astfel de practici. Declaraţia reafirmă importanţa femeii în viaţa economică. reconfirmă credinţa în drepturile fundamentale ale omului. Prin această Convenţie. declaraţii.

dreptul de a-şi alege soţul. dreptul la pensie. drepturi precum: dreptul la educaţie. să modifice orice act normativ care ar avea ca efect discriminarea femeilor. încurajând 127 . sociale cu ale bărbaţilor. să abroge. toate instituţiile şi organismele la educarea opiniei publice în vederea eliminării prejudecăţilor referitoare la femei. de sex. dreptul de a dobândi. statele fiind obligate să ia anumite măsuri pentru situaţiile care privesc logodna fetelor impubere prin impunerea unei vârste minime şi prin înregistrarea căsătoriei într-un registru oficial. dreptul de a cere desfacerea unei căsătorii. document apărut ca urmare a unor manifestări de segregare şi separare pe motive de rasă din diferite regiuni ale lumii [38]. să adopte acele măsuri legislative care să dea femeilor aceleaşi drepturi civile. de limbă sau religie. economice. localizândo la nivelul relaţiilor interumane cât şi la nivelul relaţiilor dintre popoare. de a dispune de o moşternire datorită legislaţiei privitoare la capacitatea juridică a femeii. la o salarizare echitabilă cu a bărbaţilor pentru muncă cu valoare egală. dreptul de a ocupa posturi şi funcţii publice. Declaraţia Naţiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială din 20 noiembrie 1963 (rezoluţia 1904 (XVIII) a Adunării Generale) afirmă în mod solemn necesitatea de a se elimina rapid toate formele şi toate manifestările de discriminare rasială în toate părţile lumii şi de a asigura înţelegerea demnităţii persoanei umane. Declaraţia face referire la o serie de drepturi de care femeile nu se bucurau până în momentul adoptării acestei Declaraţii: dreptul de a vota la alegeri şi de a fi alese în organisme publice. fără nici o discriminare. să ia măsuri pentru ca opinia publică să-şi schimbe mentalităţile formate pe baza ideii de inferioritate a femeii faţă de bărbat. dreptul la programe de educaţie permanentă.respectarea lui. dreptul la informare. la asigurări sociale. dreptul de a beneficia de servicii de sănătate. dreptul la burse şi subvenţii pentru studii. fără deosebire de rasă. politice. de a se căsători prin deplinul lor consimţământ. dreptul la o pregătire profesională. Declaraţia are în vedere acordarea de drepturi egale tuturor femeilor indiferent de statutul lor marital. garantând exercitarea lor în condiţii de egalitate. la realizarea unui efort concentrat pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. dreptul la alegerea liberă a profesiei şi o ocupaţiei. reprezintă un document internaţional care consideră discriminarea nu numai o încălcare a drepturilor omului. etc. dar şi un act de natură să pună în pericol relaţiile prieteneşti dintre popoare. Declaraţia invită toate statele. Declaraţia reafirmă principiile demnităţii umane. dreptul la muncă. adminstrare. stabilindu-şi ca obiectiv fundamental respectul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale. precum şi pe cel al egalităţii tuturor fiinţelor umane.

educaţiei şi informaţiei în vederea cunoaşterii şi aplicării principiilor enunţate. ca o încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. dar şi un act de natură să primejduiască relaţiile prieteneşti între popoare. precizează că orice formă de discriminare rasială şi. În Declaraţie se arată că discriminarea între oameni pe motive de rasă. politica întemeiată pe prejudecata superiorităţii rasiale sau pe ura de rasă. culoare sau origine etnică constituie o jignire a demnităţii umame şi trebuie condamnată ca o nerecunoaştere a principiilor Cartei Naţiunilor Unite. Declaraţia condamnă orice discriminare. în special. ca o violare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale proclamate de Declaraţia Universală a drepturilor omului. 1 din prezentul act face această triplă prezentare: „Discriminarea între fiinţele umane pentru motive de rasă. art. indiferent de temeiul pe care aceasta s-ar fundamenta şi reafirmă principiul egalităţii tuturor oamenilor şi cel al nediscriminării în exercitarea drepturilor. Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale etnice. Astfel. ca o încălcare a drepturilor omului şi ca un obstacol în calea cooperării internaţionale. etnice. prevede chiar în primul său articol că statele vor proteja existenţa şi identitatea minorităţilor „adoptând măsuri 128 . ca un obstacol în calea relaţiilor prieteneşti şi paşnice între naţiuni şi ca un fapt susceptibil să tulbure pacea şi securitatea între popoare. rezultat al unui îndelungat proces de elaborare.activitatea celorlalte instituţii specializate spre adoptarea unor măsuri legislative şi administrative de natură a descuraja orice manifestare discriminatorie. Discriminarea este văzută din triplă perspectivă: ca o ofensă adusă demnităţii umane. de culoare sau de origine etnică este o ofensă adusă demnităţii umane şi trebuie condamnată ca o încălcare a principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. religioase şi lingvistice. înseamnă nu numai o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Declaraţia Naţiunilor Unite asupra înlăturării oricăror forme de discriminare rasială întărind şi dezvoltând ideile înscrise în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. religioase sau lingvistice este un document cu caracter universal în domeniul drepturilor omului ce reprezintă o nouă etapă în afirmarea preocuparilor în acest domeniu complex şi sensibil. pacea şi securitatea internaţională. afirmând necesitatea adoptării unor măsuri în domeniul învăţământului. cooperarea între naţiuni. Declaraţia îşi exprimă poziţia faţă de teoria raselor superioare ca fiind falsă din punct de vedere ştiinţific şi o consideră „condamnabilă din punct de vedere moral şi nedreaptă şi periculoasă din punct de vedere social”.

inclusiv egalitatea suverană. în vederea promovării respectului pentru drepturile prevăzute în Declaraţie. în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate în Convenţie. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării Drepturile omului. exceptând practicile care ar putea încălca legea naţională sau care sunt contrare standardelor internaţionale. adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil proporţional între scopul urmărit şi mijloacele folosite.136] Curtea se pronunţă asupra caracterului discriminatoriu bazat pe diverse motive: diferenţe de gender. Documentul se referă la persoanele aparţinând minorităţilor naţionale etnice. 129 . să-şi practice propria religie.14 dacă nu are obiectiv şi justificare rezonabilă. Curtea se pronunţă asupra existenţei discriminării. dacă este aplicat fără scop şi justificare rezonabilă unor persoane aflate în situaţii similare. Din analiza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Declaraţia ONU privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale reafirmă principiul nediscriminării şi tratamentului egal. Conform jurisprudenţei Curţii. Curtea reiterează în fiecare hotărâre că. a fost nevoie de cincizeci de ani pentru a introduce prevederea cu referire la interzicerea generală a discriminării în CEDO.2. de statut. religioase şi lingvistice.legislative corespunzătoare”. Ea prevede obligaţia statelor de a lua măsuri pentru ca minoritaţile să-şi dezvolte cultura. Această justificare trebuie să fie în viziunea Curţii obiectivă şi rezonabilă. Comisia şi Curtea apreciind asupra acestui caracter obiectiv şi rezonabil al tratamentului diferenţiat precum şi asupra caracterului proporţionalităţii în luarea unor măsuri concrete de către statul respectiv [69. o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. articolul 14 asigură protecţie împotriva unui tratament diferit. acestea având dreptul să se bucure de propria cultură. p. de rasă. ci le sancţionează doar pe cele ilicite. Cu toate acestea. independenţa politică a statelor. religioasă. economică şi politică. se poate concluziona că aceasta nu interizice toate tratamentele diferenţiate. 3. să participe la viaţa culturală. socială. iar nici o dispoziţie a Declaraţiei nu poate fi interpretată ca permiţând activităţi contrare scopurilor şi principiilor Cartei ONU. Caracterul ilicit al unui tratament discriminatoriu se stabileşte în funcţie de justificarea pe care statele o oferă în cauzele deduse judecăţii. tradiţiile şi obiceiurile. integritatea teritorială. religia. egalitatea şi non-discriminarea sunt elemente-cheie şi preocupări principale ale Consiliului Europei. În absenţa constatării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Beneficiul drepturilor stabilite în Declaraţie nu trebuie să afecteze exercitarea de către toate persoanele a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale. limba. cu mare atenţie după o amplă analiză a cauzelor.

în Olanda (Van Raatle) art. 6. în Danemarca (cazul Rasmussen) (art. 130 . numele unei perechi căsătorite în Elveţia (Burghartz) art.9 şi 14 din Convenţie. refuzul de a-i recunoaşte unui transexual statutul de tată al unui copil născut de partenera sa în urma inseminării artificiale( X. consecinţele juridice ce decurg din interzicerea divorţului în Irlanda pentru un bărbat căsătorit ce doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu o altă femeie.12. 5.deciziile fiind rezultatul votului. precum şi realizarea obligaţiilor. decizia cu privire la custodia copiilor. afaceri referitoare la câteva aspecte ale legislaţiei lingvistice belgiene. în Belgia (cazul Marcks.6. modul de desfăşurare a reprezentanţilor pentru Adunarea Regională Flamandă în Belgia (Mathieu-Mohin şi Clerfayt) art.8 şi 14 din Convenţie şi art. aplicarea unui tratament discriminatoriu bărbaţilor în ceea ce priveşte suma care trebuie să o plătească drept alocaţie familiei. 8.13 şi 14 din Convenţie.14 din Convenţie.1 şi 8 şi art. art. bazată pe religia unuia dintre părinţi.Y şi Z din Marea Britanie) art.8. aplicarea regulamentelor de imigrare în Marea Britanie. dreptul de acces la tribunale a unui tată pentru a-şi contesta paternitatea.1 din Protocolul nr. în materie de educaţie (art. ce introduc o diferenţiere în ceea ce priveşte modul de tratare al bărbaţilor şi femeilor (Abdulazis.1 4. în Olanda (Kroon şi alţii) şi în Marea Britanie (McMichael) art.8 coroborat cu art.14 din Convenţie) 2.14 din Convenţie.9.1 coroborat cu art.8 şi 14 din Convenţie) 3.8 şi 14 din Convenţie.1. 7. în cadrul unei proceduri de divorţ în Austria (Hoffman) şi obligaţia de a plăti o taxă pentru biserica din Suedia (Darby) art.2 din Protocolul nr. statutul juridic al mamelor necăsătorite şi al copiilor născuţi în afără căsătoriei.1 din Protocolul nr. existând şi opinii dizidente care îmbogăţesc jurisprudenţa şi stimulează perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor juridice concepute în vederea respectării principiului egalităţii şi nediscriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor. Vermiere) şi în Austria (Iuze) şi taţilor naturali.6. Cabales şi Balkali) art. 9. 10. Cazurile aflate pe rolul instanţei europene referitoare la interzicerea oricăror discriminări au avut drept obiect : 1.1 coroborat cu art. în Irlanda (Keegan).1 din Protocolul nr. ca şi pentru aceasta şi copilul lor (Johson şi alţii) art.8 coroborat cu art.3 din Protocolul nr.14 din Convenţie.14 din Convenţie.

imprescriptibilitatea libertăţii persoanei. 6. fiind considerată un document de mare însemnătate în demersul către o Europă unită. Convenţia se doreşte a fi un răspuns european la problematica drepturilor omului. Convenţia are drept obiectiv nu numai enunţarea drepturilor. Convenţia consacră pe de o parte o serie de drepturi civile şi politice. Convenţia reafirmă unitatea de idealuri a statelor europene care se angajează să recunoască şi să asigure garantarea drepturilor enunţate.11. nu şi femeilor de a desfăşura muncă de pompier sau.14 din Convenţie 12.C. constituie un instrument juridic fundamental prin care statele care au ratificat-o se obligă la respectarea drepturilor omului indiferent de deosebiri de gender. Statele membre ale Consiliului Europei reafirmă ataşamentul faţă de valorile şi principiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.4 alin. a libertăţilor. cu respectarea tradiţiilor politice. în schimb. temelia justiţiei şi păcii în lume. considerând că respectul libertăţilor fundamentale ale omului reprezintă esenţa oricărui regim politic democratic. Spre deosebire de Declaraţie. intrată în vigoare la Roma în anul 1951. principiul nediscriminării. ci şi protecţia lor prin sistemul garanţiilor internaţionale care permit controlul internaţional. În Preambulul Convenţiei se afirmă că „scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mult mai strânsă între membrii săi”. Convenţia Europeană ca şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactele Internaţionale consacră principii precum: egalitatea în drepturi şi ca demnitate a tuturor oamenilor. statut. în Germania (Karl Heinz Schimdt) art. Convenţia europeană are ca izvor Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 (dar şi proiectul Pactului referitor la drepturile civile şi politice. refuzarea acordării unui cetăţean turc din Austria unui avans pentru pensia lui.1.8 şi 14 din Convenţie coroborat cu art. pe motiv că doar cetăţenii austrieci au acest drept (C. dar pe de altă parte stabileşte un sistem pentru garantarea respectării acestora.G. Convenţia este modificată ulterior prin mai multe protocoale [123] care completează lista drepturilor recunoscute şi garantate. Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. rasă. să plătească o contribuţie. în forma sa din 1949) împreună constituind „primele mari unde de şoc ale cruciadei pentru protecţia drepturilor omului.1 din Protocolul nr. etnie. Austria) art. etc [37]. Ca document regional-european. 3d coroborat cu art. ca efect primordial al celui de-al doilea război mondial”. iar „unul din mijloacele de a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. obligaţia impusă bărbaţilor. Principiul 131 . ulterior completate cu cele două Pacte Internaţionale ale Naţiunilor Unite din 1996. naţionalitate.

Convenţia făcând referire şi la drepturi sociale şi la drepturi cu caracter economic [59.4]. Principiul egalităţii între oameni. Tratatele care au pus bazele Comunităţii Europene nu menţionează în mod explicit. avere.11 fost art. limbă. opinii politice sau orice alte opinii. care este esenţial pentru funcţionarea societăţilor democratice. În cuprinsul Tratatului se precizează că statele membre îşi propun să stabilească între ele o cooperare intensificată care să nu constituie o discriminare şi nici o piedică în calea schimburilor între statele membre şi să nu provoace nici o distorsiune a condiţiilor de concurenţă dintre acestea (art. Comunitatea urmărind să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei în privinţa drepturilor şi libertăţilor menţionate în cuprinsul Tratatului. semnat la Lisabona. promovând egalitatea între femei şi bărbaţi (art. Textul identifică posibilele motive de discriminare: gender. Concepţia întemeietorilor Comunităţii Europene s-a întemeiat pe un pragmatism prudent [96. drepturile recunoscute şi garantate de Convenţie sunt în mare măsură drepturi civile şi politice. religie. origine naţională sau socială. 13 decembrie 2007. art. pentru a se bucura de forţa juridică a acestora. în special. Astfel. p. În esenţă. reafirmă principiile Cartei Naţiunilor Unite fixându-şi ca obiectiv fundamental ameliorarea constantă a condiţiilor de viaţă şi de muncă. şi mai târziu principiul nediscriminării atrage tot mai mult atenţia juriştilor care îl formulează în textul tratatelor Uniunii Europene.2). prin întărirea coeziunii economice şi sociale. rasă. pe rasă. în nici una dintre dispoziţiile lor. apartenenţa la o minoritatea naţională.5A). apartenenţa la un stat/naţiune sau la o minoritate naţională. limbă maternă. economic al individului uman. opiniile unei persoane. Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Principala caracteristică a Convenţiei este de a enunţa drepturile ale căror titulari sunt persoane individuale. culoare. sex. naştere sau orice altă situaţie”. au vizat mai mult persoanele. Aceasta contribuie la atingerea obiectivelor promovării progresului economic şi social al unui nivel crescut de ocupare a forţei de muncă. p. de altfel adevărata carte constituţională a Comunităţii Europene. Egalitatea în faţa legii şi protecţia tuturor persoanelor împotriva discriminării este un drept fundamental.nediscriminării apare expres prevazut în textul Convenţiei. drepturile omului. textul impunând eliminarea discriminării în exercitarea acestora şi instituind un control cu caracter judiciar asupra respectării reglementărilor înscrise în Convenţie. 132 . 14 interzice discriminarea sub orice formă s-ar manifesta statuînd că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată.4]. consacră principiul egalităţii. precum şi statutul social. Aceste tratate.

a tuturor discriminărilor fondate pe naţionalitate. în ceea ce priveşte angajarea. 65). religie sau convingeri. 133 . Consiliul. Statele membre ale Comunităţii şi-au propus ca obiectiv un nivel înalt al ocupării forţei de muncă. Comunitatea susţine şi promovează egalitatea dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte oportunităţile de pe piaţa muncii şi de a asigura aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între bărbaţi şi femei pentru aceeaşi muncă sau pentru muncă de valoare egală. Totodată Consiliului i se dă posibilitatea de a lua măsuri necesare pentru combaterea oricărei discriminări bazate pe sex. fiecare stat membru aplică aceste restricţii tuturor prestatorilor de servicii prevăzuţi în cuprinsul Tratatului. Egalitatea de remunerare fără discriminare bazată pe sex implică remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă.Tratatul interzice în mod expres orice discriminare bazată pe naţionalitate. rasă sau origine etnică. iar referitor la capitaluri şi plăţi. 39 fost art.6A). şi care să fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.13 fost art. între lucrătorii statelor membre. faţă distincţie de naţionalitate sau reşedinţă (art. remuneraţia acordată pentru o muncă plătită pe unitate de timp să fie aceeaşi. Tratatul are în vedere organizarea comună a pieţelor agricole. pentru acelaşi loc de muncă. Referitor la servicii. securitate publică şi sănătate publică (art. 73 D). 54 fost art. precum şi competenţa de a adopta orice reglementare în materia nediscriminării. În Partea a III-a intitulată „Politicile Comunităţii”. cu condiţia ca măsurile luate să nu aducă atingere prevederilor prezentului Tratat. plătită după rezultat. precizând că această organizare trebuie să excludă orice discriminare între producătorii sau consumatorii Comunităţii (art. 58 fost art. inclusiv principiul egalităţii remuneraţiilor pentru aceeaşi muncă sau pentru muncă de valoare egală. referitor la libera circulaţie a bunurilor. vârstă sau orientare sexuală (art. serviciilor şi capitalurilor. după consultarea Comitetului Economic şi Social poate adopa măsuri pentru a asigura aplicarea principiului egalităţii şanselor şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul angajării şi al muncii. Tratatul precizează că restricţia privind libera prestare a serviciilor nu este eliminată. textul Tratatului precizează ca acesta asigură libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii. în aplicarea prevederilor sale. măsurile pe care le poate lua Consiliul nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie deghizată (art. sub rezerva limitărilor justificate prin motive de ordine publică. 48). un handicap. ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă prin implementarea unor politici şi acţiuni ale Comunităţii. ceea ce implică eliminarea.34 fost art.40). În vederea atingerii obiectivelor prevăzute. Referitor la libera circulaţie a persoanelor. remunerarea şi celelalte condiţii de muncă. să fie stabilită pe baza aceleaşi unităţi de măsură.

care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 şi semnat la 2 octombrie 1997. Politica Comunităţii în domeniul cooperării pentru dezvoltare contribuie la obiectivul general al dezvoltării şi consolidării democraţiei şi statului de drept. Tratatul privind Uniunea Europeană consacră Uniunea ca o construcţie bazată pe principiul libertăţii. toate acestea fiind considerate principii generale ale dreptului comunitar. [1] continuă tratele institutive ale Comunitţăilor Europene în vederea transformării ansamblului relaţiilor dintre state într-o Uniune Europeană. Tratatul prevede că unul din obiectivele Uniunii este acela de a oferi cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie. mai ales în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale. precum şi a statului de drept (art. F). reprezentanţilor sexului mai slab reprezentat.neîmpiedicând vreun stat membru să menţină sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să asigure efectiv deplină egalitate între bărbaţi şi femei. bazându-se pe drepturile fundamentale. aşa cum au fost ele garantate de Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale ale statelor membre. în special principiile democraţiei şi respectarea dreptului şi a drepturilor omului. conţine prevederi în domeniile drepturilor cetăţenilor. Uniunea respectă drepturile fundamentale. Uniunea respectă identitatea naţională a statelor membre. 177 fost art. prin introducerea articolului 13 în Tratatul Comunităţii Europene. decise fiind să promoveze împreună democraţia. care acordă Comunităţii puteri sporite să 134 . Tratatul reafirmă principiile Cartei ONU. a revizuit Tratatul de la Roma şi a introdus Piaţa Unică Europeană şi Cooperarea Politică Europeană. în special libertatea. de a acţiona în acest domeniu. Textul Actulului Unic European. precizând o serie de principii care stau la baza funcţionării construcţiei europene. 6 fost art. precum şi la respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. al democraţiei. principii care sunt comune statelor membre. recunoscute în constituţiile şi legile statelor membre. printre care menţionează principiu al nediscriminării. 130U). egalitatea şi justiţia socială (Preambul). în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în Carta socială europeană. a fost adoptat în unanimitate la 17 februarie 1986. Actul Unic European. al respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. A intrat în vigoare la 1 mai 1999 şi subliniază principiile de organizare şi funcţionarea Uniunii Europene. activitatea comună a statelor membre urmărind şi reprimarea rasismului şi al xenofobiei.E. Şefii de state şi de guverne au convenit să consolideze capacitatea U.

garantate prin Convenţia Europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre.discriminarea pe criteriul de sex. Uniunea prin Tratatul privind instituirea Consţituţiei Europene promovează progresul ştiinţific şi tehnic. în particular art. cărora le garantează dreptul de a beneficia de măsuri care să le garanteze autonomia. Carta acorda atenţie şi persoanelor în vârstă. de muncă şi de remuneraţie. Aceştia beneficiază de o atenţie egală din partea instituţiilor. din care s-au dezvoltat valorile universale ale drepturilor inviolabile şi inalienabile ale omului.măsuri pentru combaterea excluderii de pe piaţa muncii şi art. origine etnică. combate excluderea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia socială. Textul Constituţiei precizează faptul că Uniunea se întemeiază pe valorile 135 . 26). 13 completează prevederile existente cu scopul de a combate discriminarea bazată pe caracteristici specifice. 23 prevede că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie asigurată în toate domeniile. handicap. 141 (fost. art. solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului. libertăţile şi principiile enunţate în Carta Drepturilor Fundamentale care constituie partea a II-a a prezentei Constituţii. I-9 se prevede că Uniunea recunoaşte drepturile. Uniunea recunoscând şi respectând drepturile persoanelor vârstnice de a aduce o viaţa demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală. inclusiv în materie de angajare. 25). Partea a II-a cuprinde în întregime Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea de măsuri care prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. în toate activităţile sale. religioasă şi umanistă a Europei. 12 (fost art. religie sau convingere. vârstă sau orientare sexuală. egalitatea între femei şi bărbaţi. integrarea socială şi profesială şi participarea la viaţa comunităţii (art. rasială. democraţiei.acţioneze pentru combaterea discriminării bazate pe sex. egalităţii. În cadrul art. 119). dar şi persoanelor handicapate.discriminarea pe motiv de naţionalitate/cetăţenie [14]. 137(fost 118A). Uniunea respectă principiul egalităţii cetăţenilor săi. fac parte din dreptul Uniunii ca principii generale. Art. Tratatul privind instituirea Constituţiei Europene. ştiute fiind cazurile de discriminare pe motivul vârstei (art. În Titlul IV intitulat „Viaţa democratică a Uniunii” se consacră principiul egalităţii democratice conform căruia. Pornind de la moştenirea culturală. Carta consacră egalitatea între bărbaţi şi femei. 6). astfel art. organelor şi organismelor Uniunii. precum şi faptul că drepturile fundamentale. libertăţii şi statului de drept.

precum şi faţă de comunitatea umană în general şi faţă de generaţiile viitoare. handicap. Faptul de a beneficia de aceste drepturi implică responsabilitaţi şi îndatoriri atât de terţi. Egalitatea între bărbaţi şi femei este ridicată la rang de principiu de drept. Uniunea Europeană respectă diversitatea culturală. a progresului social şi a dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice. iar în art. iar pct. Uniunea contribuie la păstrarea şi dezvoltarea valorilor consacrate în chiar textul său. din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Constituţia stipulând că „egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile. culoare. se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate”. origini politice sau orice altă opinie.indivizibile şi universale ale demnităţii umane. vârstă sau orientare sexuală”. libertăţii. naştere. precum şi din Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. precum şi libertate de stabilire. rasă. În consecinţă. 2 se face precizarea că „în domeniul de aplicare a Constituţiei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice. religioasă şi lingvistică. de securitate şi de justiţie. Uniunea îşi propune ca obiectiv promovarea dezvoltării echilibrate şi durabile şi asigurarea liberei circulaţii a persoanelor. Constituţia Europei consacră cu titlu de principiu egalitatea tuturor persoanelor în faţă legii. serviciilor şi a capitalurilor. respectând diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate. inclusiv în materie de angajare. 136 . Uniunea se sprijină pe principiul statului de drept. II-81 precizează că „este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex. Principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. precum şi a identităţii naţionale a statelor membre. avere. din Cartele sociale adoptate de Uniune şi de către Consiliul Europei. egalităţii şi solidaritaţii în vederea realizării unei uniuni tot mai strânsă. apartenenţă la o minoritate naţională. intitulat Egalitatea în art. mărfurilor. Uniunea Europeană recunoaşte drepturile. este necesar ca evidenţiindu-le printr-o cartă să fie întărită protecţia drepturilor fundamentale în spiritul evoluţiei societăţii. În Titlul III al Constituţiei. În acest scop. II-80. libertăţile şi principiile enunţate în textele documentelor juridice. Prezenta reglementare constituţională reafirmă drepturile care rezultă din tradiţiile constituţionale şi din obligţiile internaţionale comune statelor membre. muncă şi salarizare.

handicap. Textul constituţional comunitar are în vedere posibila discriminare în domeniul derulării relaţiilor comerciale în cadrul Uniunii eventualele interdicţii sau restricţii pe care un stat sau altul al Uniunii le-ar stabili nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre. Uniunea caută să combată orice discriminare pe motive de sex. fiind elaborată prin negocieri şi analize îndelungate în cadrul Consiliului Europei. România a semnat Carta la 15 mai 1997 şi a ratificat-o la 7 mai 1999 prin Legea nr. Uniunea caută să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei. I-4. precizând că: „legile sau legile-cadru europene pot reglementa interzicerea discriminărilor pe motiv de naţionalitate. publicată în “Monitorul Oficial” nr. Consiliului de Ministri. Constituţia consacră dreptul acestora de a circula liber în cadrul Uniunii „orice discriminare pe motiv de naţionalitate. 2”. 74 din 4 mai 1999. Pentru toate acţiunile prevăzute de textul constituţional comunitar. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o viaţa demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală şi la persoanele cu dizabilităţi. între lucrătorii statelor membre. aşa cum se prevede în art. Convenţia are valoare juridică. rasă sau origine etnică. Uniunea Europeană.O menţiune aparte se face la vârstnici. În ceea ce priveşte. 137 . alin. cu respectarea competenţelor. vârstă sau orientare sexuală. religie sau convingeri. textul Constituţiei consacră ca principiu nediscriminarea în ceea ce priveşte cetăţenia. Constituţia dă statelor membre posibilitatea luării oricăror măsuri de prevenire şi combatere a discriminării pe motive de sex. origine etnică. În Titlul IV. intitulat „Nediscriminarea şi cetăţenia”. rasă. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor. formare profesională şi protecţia sănătăţii. religie sau convingeri. handicap. a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. Carta socială europeană revizuită. Legile sau legile-cadru europene pot stabili principiile de bază pentru măsurile de încurajare ale Uniunii. în ce priveşte încadrarea în muncă. nu toate propunerile preliminare regăsindu-se în textul final. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor la care se referă Constituţia. Uniunea are ca obligaţie luarea în considerare a cerinţelor legate de lupta împotriva excluderii sociale şi un înalt nivel al educaţiei. recunoscând importanţa acestei problematici sociale şi respectând dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor. dreptul lucrătorilor europeni de a circula pe teritoriul Uniunii. vârstă sau orientare sexuală. remunerarea şi alte condiţii de muncă şi angajare este interzisă.

privind dreptul la muncă. recalificarea şi readaptarea profesioanală. în cadrul Consiliului Europei. 4 şi urm]. să menţină persoanele handicapate angajate. întrucât cuprinde o parte declarativă (de principii). amendată şi adusă la zi. p. a doua parte conţine un număr de 19 articole. părţile angajându-se la luarea unor măsuri necesare pentru a furniza persoanelor handicapate o orientare. 20 din Cartă consacră dreptul la egalitatea de şanse şi de tratament în materie de angajare şi profesie. inclusiv promovarea. să asigure ajutoare tehnice. drepturi sindicale. evoluţia carierei. să încurajeze patronii să angajeze persoane aparţinând acestei categorii defavorizată. Carta Socială Europeană este un text mixt. fiind denumită „Carta socială a secolului XXI” [138. precum şi imigranţii. prin care statul care o ratifică îşi asumă o serie de obligaţii. drepturile muncitorilor imigranţi). indicate expres.193 din 4 mai 1999. Statele părţi trebuie să faciliteze accesul acestor persoane la angajare. Carta socială europeană revizuită[2] tratează drepturile economice. în ceea ce priveşte orientarea şi formarea profesională. care afirmă obiectivele politicii sociale ce trebuie urmărite de statelemembre ale Consiliului Europei şi o parte juridică. Statele părţi se angajează la respectarea drepturilor pe care Carta le garantează cetăţenilor Europei. în vederea exercitării efective a acestui drept părţile angajându-se să recunoască acest drept şi să ia măsuri adecvate pentru a asigura şi a promova aplicarea în ceea ce priveşte accesul la angajare. servicii specializate şi de însoţire. astfel încât în total să accepte cel puţin 10 articole sau 45 paragrafe. Carta socială are în vedere şi categorii considerate defavorizate precum vârstnicii şi persoanele cu dizabilităţi. sociale şi culturale pe plan european. protecţia împotriva concedierii şi reintegrarea profesională. Carta reprezintă un document foarte complex. conceput ca bază pentru o aplicare treptată: prima parte enunţă obiectivul acestui docuemnt juridic. fără discriminare în funcţie de sex. o formare profesională. În vederea exercitării dreptului persoanelor vârstnice 138 . 15 din Cartă consacră dreptul la autonomie al persoanelor handicapate la integrare socială şi la participare în viaţa comunităţii. securitatea socială. din care fiecare stat parte trebuie să accepte cel puţin 5 (din 7. inclusiv salarizarea. precum şi alte prevederi. Carta socială revizuită regrupează într-un singur text Carta socială din 1961. acceptat de statele părţi. Art. dreptul familiei la protecţia socială. cu caracter declarativ. să favorizeze deplina integrare şi participare la viaţa socială. Art. constituind instrumentul european de referinţă în materie de coeziune socială. În esenţa sa. o educaţie. negocierea colectivă. condiţiile de angajare şi de muncă. în funcţie de natura şi originea handicapului. asistenţa socială şi medicală. juridică şi economică. considerate ca formând nucleul substanţei Convenţiei.

naştere sau orice altă situaţie”. prin coroborarea dispoziţiilor Cartei cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii. în cooperare cu organizaţii publice sau private. Principiul nediscriminării apare în mod expres consacrat în Partea a V-a în art. Directivele reprezintă acte ale Uniunii Europene constituie atât din recomandări cât şi din directive. măsuri care să le pună la dispoziţia persoanelor în vârstă servicii de sănătate şi de asistenţă socială (art. dreptul de a lua parte la stabilirea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului muncii (art. Acesta prevede că „respectarea drepturilor recunoscute în prezenta Cartă trebuie asigurată fără deosebire de rasă. este o sinteză a dreptului internaţional al muncii elaborat de OIM. sex. dar care lasă la atitudinea autoritaţilor naţionale cărora le sunt adresate alegerea formei şi mijloacelor necesare pentru atingerea respectivelor scopuri [103.23). opinii politice sau orice alte opinii. Menţiuni speciale faţă de alte documente juridice se referă la lucrătorii cu responsabilităţi familiale cărora le garantează dreptul la egalitate de şanse şi de tratament (art. reunind într-un singur text unic. dreptul salariaţilor la informare şi la consultare (art. Directivele trebuie comunicate fiecărui destinatar.la protecţie socială. apartenenţa la o minoritate naţională. Sub multiple aspecte.2). la sistemul de protecţie socială. dreptul persoanelor în vârstă la protecţie socială (art. definite ca acte obligatorii pentru fiecare stat membru destinatar în atingerea scopului pentru care sunt adoptate. publicarea lor în Journal Officiel des Communautes Europeennes având doar o valoare documentară. nu şi o condiţie de aplicabilitate. Un Protocol adiţional la Carta Socială Europeană cuprinde prevederi referitoare la egalitatea de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei (art. sănătate. la angajare. să-şi alegă propriul stil de viaţă şi să ducă o existenţă independentă în mediul lor obişnuit. 1). Carta este apreciată pozitiv.83]. religie. părţile se angajează să adopte măsuri care să promoveze participarea activă a persoanelor vârstnice în societate. origine naţională sau socială. Statele se angajează să adopte măsuri care să le permită persoanelor în vârstă să ducă o viaţă decentă. p. E intitulat „Nediscriminarea”. Directiva nr. Consacrarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament este realizată şi în acte normative ale Uniunii Europene. în esenţa ei. în realizarea efectivă a acestui drept statele se angajează să adopte acele măsuri concrete care să permită lucrătorilor şanse egale la revenirea în activitatea. cu forţă juridică obligatorie în materia nediscriminării. limba.3).4). principii generale regăsite disparat într-o multitudine de convenţii ale acestei organizaţii.76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 referitoare la punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în privinţa accesului la 139 . 27).

Textul comunitar face deci referire la un tratament diferenţiat şi defavorizat pentru victima discriminării. de perfecţionare. Directiva 2000/78/CEE creează cadrul general în favoarea egalităţii de tratament în materie de angajare în muncă-reglementare principală în domeniu.2002/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002. verbal sau nonverbal. Directiva 97/80/CEE stabileşte cadrul general în ceea ce priveşte sarcina probei în cazul discriminării fondată pe sex. 2. dreptul unor organizaţii juridice interesate de a sesiza instanţele judecătoreşti în cazul încălcării principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei. 2. umilitor sau ofensator [ Directiva nr. Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea în orice stat membru pe criterii de origine rasială sau etnică în domenii precum angajare. a unor sancţiuni disuasive şi proporţionale cu prejudiciul suferit de către victima nerespectării principiului egalităţii de tratament. precum şi cele de remunerare. ostil. instituirea unor organisme naţionale însărcinate cu promovarea principiului egalităţii de tratament. are ca obiectiv sau ca efect atingerea demnităţii unei persoane şi îndeosebi de a crea un mediu neintimidant. la stabilirea de către statele membre. accesul la toate tipurile şi la toate nivelurile de orientare profesioanală. condiţiile de concediere. a discriminării indirecte. paragraful 2 ca fiind situaţia în care o persoană este tratată într-o manieră mai puţin favorabilă datorită sexului sau decât o altă persoană. 2 modificat prin Directiva nr. a hărţuirii şi a hărţuirii sexuale. care se referă şi la definirea discriminării directe. paragf. Actul comunitar se referă şi la condiţiile în care poate fi considerat legitim un tratament diferenţiat. 2002/73 stabileşte că aplicarea principiului egalităţii de tratament implică absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte bazate pe gen. care nu este. exprimat fizic. Art. modificată prin Directiva nr. 3 paragraf 1 al Directivei 76/207. în sectoarele public şi privat. Discriminarea directă este definită în art. la consacrarea dreptului la reintegrare în vechiul loc de muncă sau într-un echivalent după terminarea concediului de maternitate sau de paternitate. la formare şi promovare profesională şi la condiţiile de muncă. condiţiile de muncă. în numele victimei.79/7/CEE din 19 februarie se referă la punerea progresistă în aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în materia securitaţii sociale. servicii de sănătate şi acces la bunuri şi servicii. la obligaţia statelor membre de a asigura protecţia jurisdicţională a drepturilor stabilite în directivă. modificat prin Directiva nr. 2002/73 defineşte hărţuirea sexuală ca fiind situaţia în care un comportament nedorit cu conotaţie sexuală.muncă. asigurăre socială. nu a fost şi nu va fi astfel tratată într-o situaţie comparabilă. educaţie. Textul Directivei precizează 140 . degradant. inclusiv criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare. Directiva 76/207 în art. de formare.

În Carta de la Paris apar preocupări noi pentru minorităţile naţionale.că angajarea în muncă şi locul de muncă sunt elemente esenţiale pentru garantarea egalităţii de şanse a tuturor persoanelor.în trecut „coşul trei”. iar Rezoluţia Consiliului CE 2003/607 (02) are în vedere accesul persoanelor cu handicap la infrastructură şi la activitaţile Culturale. legătura dintre procesul european şi procesele mondiale. combatând discriminarea pe criterii de religie sau convingere. Astfel. urmând apoi securitatea. vârstă sau orientare sexuală în domeniul angajării şi exercitării profesiei. problemele muncitorilor imigranţi. culturală. În cadrul direcţiilor şi reorientărilor de viitor. handicap. Noi declarăm că relaţiile noastre se vor întemeia de acum înainte pe respect şi cooperare”.trece acum pe primul plan. cooperarea economică. indicând căi şi direcţii în care trebuie acţionat pentru a face posibil triumful marilor valori europene şi în primul rând al principiului respectării drepturilor omului. libertatea europeană. lingvistică şi religioasă a minorităţilor naţionale va fi protejată. Carta de la Paris are meritul de a reconsidera dimensiunile colaborării europene în contextul schimbării raporturilor de forţe. unitatea. iar persoanele aparţinând acestor minorităţi au dreptul de a se exprima liber. El efectuează. Marile probleme pe care Carta de la Paris le enunţă sunt: drepturile omului. deşi se reafirmă valoarea celor zece principii ale Actualului final de la Helsinki. Carta de la Paris 1990 este un document de o considerabilă importanţă politică şi juridică. etc. cultură.de a 141 . Recomandarea Comisiei 92/131/CEE se referă la protecţia demnităţii în muncă a femeilor şi bărbaţilor. prăbuşirii sistemelor totalitare în Europa de răsărit şi trecerii de la economia de piaţă. o substanţială analiză a problemelor Europei. precizându-se că nu se poate reţine o ordine prioritară a criteriilor pe care se pot întemeia actele de discriminare. problemele Mediului înconjurător. totodată. Se afirmă că „identitatea etnică. problematica drepturilor omului. Carta de la Paris pentru o nouă Europă ierarhizează în mod nou problemele colaborarii europene. Rezoluţia Consiliului CE 2003/607 (01) din 5 mai 2003 are în vedere egalitatea de şanse pentru elevii şi studenţii cu handicap în domeniul învăţământului şi al formării profesionale. Este demn de semnalat faptul că acest document enunţă de la bun început cadrul fundamental schimbat al desfăşurării actuale a raporturilor dintre statele europene. organizaţiile nonguvernamentale. Decizia 2000/750/CE stabileşte un program de acţiune al Comunităţii pentru combaterea discriminării: 2001-2006. acestea fiind în mod egal interzise. problemele Mediteranei. pe primul plan apare dimensiunea umană a relaţiilor dintre state. democraţia şi statul de drept. iar Recomandarea Comisiei 86/379/CEE se referă la angajarea în muncă a persoanelor cu handicap. În această ordine de idei este semnificativă constatarea că „era de confruntare şi divizare a Europei a luat sfârşit.

cetăţenii trebuie să cunoască mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor nerespectării dispoziţiilor legale. se remarcă amendări succesive a legislaţiei în materia drepturilor civile ale persoanelor. să poată fi exercitată prin organele sale cu atribuţii specifice.3. a normelor imperative în domeniu. 3. promovarea Legii pedepsei cu închisoarea contravenţională cu muncă în folosul comunităţii. cât şi în ceea ce priveşte transpunerea practică a dispoziţiilor legale în vigoare. dar şi prin schimbarea legislaţiei deja existente. Constituţia României este actul normativ fundamental care statuează supremaţia legii şi care oferă garanţia cea mai puternică în vederea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor [87]. în ceea ce priveşte cadrul juridic existent se remarcă actele şi proiectele de acte normative de natură să asigure independenţa justiţiei. aşa încât forţa coercitivă a statului. cele menite să asigure organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. Pentru ca ideea enunţată să se concretizeze. Gravitatea violărilor drepturilor omului obligă însă la o cunoaştere extinsă la nivelul întregii polulaţii. obligate să intervină în situaţii de încălcare a drepturilor sale. unde totuşi progresele nu sunt aşa de însemnate. 142 . De asemenea. fiind evidentă. inamovibilitatea judecătorilor. astfel încât să le asigure o mai mare compatibilitate a legislaţiei şi practicii în România cu standardele europene în domeniul discriminării. sesizat cu situaţii de natura celor menţionate. coerentă şi corectă a cetăţeanului nedeprins cu abisurile legale. În capitolul privind orientările viitoare ale procesului CSCE este înscrisă şi formularea că „problemele referitoare la minorităţile naţionale pot fi soluţionate în mod satisfăcător numai într-un cadru politic democratic”. Populaţia trebuie să se simtă apărată de instituţiile statului. cele care fundamentează răspunderea ministerială şi accesul la informaţie.prezerva şi dezvolta această identitate.decizia legislativă în sensul promovării respectului faţă de valorile drepturilor omului. ale legislaţiei penale. fără nici o discriminare şi în condiţiile unei depline egalităţi în faţa legii”. Sigur. Deşi s-au remarcat îmbunatăţiri progresive ale cadrului legal. prin modificarea şi completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului.multitudinea actelor normative împietează asupra formării unei imagini de ansamblu. Analiza cadrului instituţional din România şi Republica Moldova privind eliminarea discriminării Situaţia drepturilor omului în România a înregistrat în ultimii ani o evoluţie demnă de remarcat atât în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative. profundă. inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate.

pentru anumite categorii de cetăţeni sunt permise anumite excepţii. aceleaşi. d) protecţia. Capitolul II „Drepturile şi libertăţile fundamentale. ideile fundamentale de organizare politică a statului: principiul puterii suverane a poporului. anumite persoane. cu menţiunea că în ceea ce priveşte cetăţenii români aflaţi în strainatate nu beneficiază de anumite categorii de drepturi. cu alte cuvinte prevederile constituţionale care sunt în egală măsură aplicate tuturor drepturilor.În Titlul I al Constituţiei României sunt prevăzute principiile generale. c) egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice. cu toate consecinţele lor.iar pe de altă parte. Aceasta se explică. de către statul român. respectiv Capitolul I „Dispoziţii comune”. Drepturile şi îndatoririle cetăţenilor români sunt. Titlul II cuprinde. libertăţilor şi îndatoririlor. g) accesul liber la justiţie pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor. a cetăţenilor români aflaţi în străinătate. ocupând funcţii importante în stat. înţelegându-se prin aceasta să se pună capăt pentru totdeauna unor practici care au făcut ca în trecut. pluralismului. În rândul acestor dispoziţii sunt enunţate: a) universalitatea drepturilor şi libertăţilor. care dispune că „nimeni nu este mai presus de lege”. în mod practic. de fapt. inclusiv problemele pe care le ridică extradărea şi expulzarea. evident. sunt de remarcat o serie de dispoziţii esenţiale. să încalce nestingherit prevederile Constituţiei şi ale altor legi. Rezultă. În ceea ce priveşte „Dispoziţiile comune” ale Titlului II. patru capitole. supremaţiei Constituţiei. limba oficială şi capitala statului. definitorii pentru modul în care noua Constituţie concepe interpretarea şi traducerea în viaţă a reglementărilor cu caracter umanitar. principiile exercitării şi separaţiei puterilor. b) principiul neretroactivităţii legilor. egalităţii în drepturi şi îndatoriri a tuturor cetăţenilor fără nici o discriminare. e) cetăţenia româna. În această privinţă este de remarcat prevederea expresă cuprinsă în articolul 16 alineatul 2. poate. deci. la unele prevederi cu caracter general cum ar fi cele privind simbolurile naţionale. prin situaţia cu totul deosebită pe care o au 143 . f) relaţia dintre dispozţiile constituţionale şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului. regimul străinilor şi apatrizilor. că egalitatea cetăţenilor rămâne un principiu universal valabil consacrat de Constituţie. Capitolul III „Îndatoririle fundamentale” şi Capitolul IV „Avocatul poporului”.

p. care are următorul cuprins: „(1)Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.480/2003 şi prin Legea nr. atât cetăţenii străini cât şi apatrizii (persoanele care nu au nici o cetăţenie) care locuiesc în România. luate la nivelul unor autorităţi administrative. Constituţia României garantează tuturor cetăţenilor egalitatea de şanse în recunoaşterea şi exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale [39. cu Pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Codul muncii adoptat prin Legea nr. 20 din Constituţie. ţinând seama de toate elementele concrete şi de argumentele care pledează în favoarea sau împotriva acestor măsuri. sau cetăţenii români care sunt totodată posesori ai unor paşapoarte străine. Textul face referire la principiul nediscriminării ca la unul din principiile statului de drept. 4 alin. sunt excluse de la bun început măsurile arbitrare sau discriminatorii. principiu la a cărui respectare veghează şi textul Constituţiei. apartenenţa politică. Prin faptul că atât expulzarea cât şi extrădarea se hotărăsc de justiţie. care ar putea viza un străin sau un apatriz. În ceea ce priveşte regimul străinilor. averea sau originea socială. atât în ceea ce priveşte contractele de muncă individuale. trebuie precizat că potrivit articolului 18 din Constituţie. care precizează criteriile discriminării. Justiţia este cea care va hotărâ şi în caz de expulzare. O prevedere deosebit de importantă se referea la Tratatele internaţionale privind drepturile omului. etnia. cât şi în ceaa ce priveşte contractele de muncă colective [23]. 2. la care România este parte. modificat ulterior prin Legea nr. 144 . titlul intitulat „Drepturile. 16 trebuie coroborat cu art.541/2003 reprezintă legea-cadru în materia raporturilor juridice de muncă. Egalitatea presupune egalitatea în faţa legii şi egalitatea în faţă autorităţilor publice. alături de principiul universalităţii drepturilor omului.cetăţenii români aflaţi în străinătate.16. se bucură de protecţia generală a persoanelor şi averilor sau bunurilor. şi legile interne. Art. îndatoririle fundamentale” în cadrul căreia este consacrat principiul egalităţii cetăţenilor în faţă legii şi a autoritaţilor publice „fără privilegii şi fără discriminări”.72 din 5 februarie 2003. religia. limba.53/2003 publicatǎ în Monitorul Oficial nr. 104-117]. libertăţile. naţionalitatea. Sediul materiei se găseşte în art. (2)Dacă există neconcordanţa între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. acestea fiind rasa. Textul constituţional face o singură referire la termenul de discriminare. au prioritate reglementările internaţionale”. în cadrul art. sexul.

În continuare se face distincţie între discriminarea directă şi discriminarea indirectă. apartenenţa sau activitate sindicală este interzisă.În Titlul I. În capitolul 2. Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea publică responsabilă cu aplicarea şi controlul reglementărilor din lege în domeniul său de activitate . Legea nr. libera dezvoltare a personalităţii umane ca valori supreme pe care statul 145 . Solidarităţii Sociale şi Familiei nu are competenţa de a elimina vreunul din actele normative emise de Parlament. restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. pe când discriminarea indirectă reprezintă acele acte şi fapte întemeiate în mod aparent pe alte criterii.. handicap. democratic şi social. unul dintre ele fiind acela că Ministerul Muncii. înscriind toate formele unui comportament discriminatoriu în domeniile vieţii sociale.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi [88] garantează oportunitaţi egale pentru bărbaţi şi femei. Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat pe motiv de sex. dar şi pe angajatori.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [104] consacră nediscriminarea ca principiu.principiul nediscriminării (art. precum şi din statutele profesiunilor independente. Ordonanţa Guvernului nr. putându-se manifesta sub diferite forme şi în diferite etape ale. din contractele individuale de muncă. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. etnie. situaţie sau responsabilitate familială. orientare sexuală. rasă. dar care produc aceleaşi efecte. Specialiştii consideră că formularea din lege este deficitară pentru mai multe motive. origine socială. Legea prezintă statul de drept. secţiunea I denumită „egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie” este consacrat principiul egalităţii de gender în domeniul muncii. vârstă. caracteristici genetice. capitolul II intitulat „Principii fundamentale” consacră cu titlu de principiu fundamental.202/2002 se prevede că Ministerul Muncii. religie. atunci când discriminarea se bazează pe criteriul gender. Guvern sau ale altor ministere. Discriminarea are în vedere în lumina acestui act normativ atât pe salariaţi. amendarea dispoziţiilor contrare egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi din contractele colective de muncă. precum şi în ceea ce priveşte eliminarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative contrare egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.5) care statuează că „în cadrul relaţiilor de muncă. funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii”. din regulamentele de ordine interioară ale unităţilor. Discriminarea directă în lumina dispoziţiilor prezentei legi este dată de acte şi fapte care au ca scop sau ca efect neacordarea. demnitatea umană. folosirii sau exercitării unui drept prevăzut în legislaţia muncii. În Legea nr. apartenenţă naţională. opţiune politică.

În art. în domeniul muncii. social şi cultural sau orice alte domenii ale vieţii publice”. Art. etnie. Legea scoate de sub incidenţa faptelor incriminate acele acţiuni ale persoanelor juridice sau instituţiilor de drept privat care constau în crearea unor condiţii de reală egalitate şi care au în vedere grupuri sau persoane defavorizate. suspendarea. 2 din prezenta lege defineşte discriminarea ca fiind „orice deosebire. direct sau pasiv. excludere. la formarea. categorie socială. vârstei. un grup sau o comunitate. articolul încheindu-se cu precizarea că „toate persoanele fizice şi juridice au obligaţia să respecte acest principiu al nediscriminării”. supuse discriminării din partea autorităţilor. alin. categorie socială sau la o categorie defavorizată sau datorită convingerilor. defavorizează sau supune unui tratament injust o persoană. religie. naţionalitate. orientare. religie. dacă respectiva faptă nu intră sub incidenţa legii penale. 2 este consacrat principiul nediscriminării în corespondenţă cu principiul egalităţii între cetăţeni şi cu excluderea privilegiilor în exercitarea drepturilor. folosinţei sau exercitării. limbă. la o etnie. 1. pregătire şi perfecţionare profesională). în domeniul politic. restricţie sau preferinţă. în condiţii de egalitate. Capitolul 2. Se are în vedere eliminarea discriminării în domenii precum încadrarea în muncă (criterii de selecţie şi recrutare. modificarea sau încetarea contractului individual de muncă. orientării sexuale. 6 din lege se referă la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Sunt propuse pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare instituirea unor acţiuni afirmative sau adoptarea unor măsuri speciale pentru persoane sau grupuri defavorizate. 146 . sex sau orientare sexuală. tratament creat de apartenenţa la o rasă. în care sunt prevăzute normele legale referitoare la domenii determinate de activitatea umană. condiţionarea alegerii profesiei. convingeri. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. criterii de promovare. numit Dispoziţii speciale cuprinde cinci secţiuni. de servicii de educaţie.le recunoaşte şi le garantează. Art. naţionalitate. Legea instituie pentru toate aceste manifestări contrare reglementărilor sale sancţiunea contravenţiei. Secţiunea 1 prezintă drept contravenţii (şi deci sancţionate de lege) condiţionarea participării la o activitate economică. economic. condiţii oferite de muncă. beneficierea de servicii publice. pe bază de rasă. dar care prin efecte creează dezavantaje. apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are drept scop sau drept efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii. prin care se garantează accesul fără discriminare la încheierea. Discriminarea poate apărea sub forma unui comportament activ. instituţiilor publice sau private sau a altor instituţii sau organisme private în paralel cu sancţionarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în cuprinsul legii.

teatre. Textul legii incriminează şi refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană pe motiv că aparţine unui anumit grup religios. religios. discoteci. sex. bunuri şi facilităţi. de naţionalitate. rasial. persoanelor fizice şi juridice cu atribuţii în selecţia şi repartizarea candidaţilor. rasial sau religios. sexului sau orientării sexuale. recomandânduli-se să refuze sprijinirea unor pratici discriminatorii. refuzul de a încheia orice tip de contract. datorită vârstei. sexului sau orientării sexuale. precum şi orice comportament care are drept scop mutarea ori alungarea unei persoane sau a unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-un imobil. vârstă. pe motive ce ţin de naţionalitate.4). dreptul la libera alegere a domiciului şi accesul în locurile publice”. care au în vedere accesul la serviciile publice şi juridice. legea interzice restricţionarea accesului unei persoane sau a unui grup de 147 . Principiul nediscriminării trebuie avut în vedere şi atunci când se stabilesc măsuri disciplinare sau se pune în discuţie dreptul unei persoane de a adera la un sindicat sau când se stabilesc condiţiile de muncă. magazine. alin. refuzarea accesului unei persoane sau unui grup la serviciile oferite de hoteluri. Prin lege se doreşte ca tuturor persoanelor să li se asigure egalitatea de şansă şi de tratament în perioada de consiliere şi de obţinere a unei calificări şi în perioada de ocupare a unui loc de muncă. folosirea forţei pentru schimbarea compoziţiei etnice. serviciile de sănătate şi alte servicii. restaurante. refuzarea acordării unor drepturi sau facilităţi. reconversia şi promovarea profesională. Referitor la accesul în locuri publice. Astfel. refuzul de a acorda un credit bancar. dacă acestea se petrec pe motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. constrângeri. Contravenţie este considerată şi discriminarea în raport cu remuneraţiile pentru munca depusă pe motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. companii de transport. exceptând cazurile când se urmăreşte îmbunătăţirea situaţiei unor grupuri defavorizate (situaţie prevazută în art. de apartenenţa la o categorie socială sau defavorizată. etnic. refuzarea accesului unei persoane la serviciile de sănătate publice. de convingerile. datorită naţionalităţii. Secţiunea a IIa cuprinde alte fapte care sunt considerate de legiuitor contravenţii. dacă nu cade sub incidenţa legii penale. cluburi. refuzul de a vinde şi de a închiria un teren sau un imobil cu destinaţie de locuit. vârstei. rasial sau datorită convingerilor. În secţiunea a IVa intitulată „Libertatea de circulaţie. precum şi condiţionarea ocupării unui post de apartenenţa la un grup.perfecţionarea. Este considerată contravenţie şi determinarea părăsirii domiciliului. legiuitorul stabileşte că orice acţiuni constând în ameninţări. deportarea sau îngreunarea condiţiilor de viaţă şi de trai cu scopul de a se ajunge la părăsirea domiciliului. rasiale sau sociale a unei zone a ţării sau a unei localităţi este considerată contravenţie. sunt considerate contravenţii refuzarea asigurării serviciilor publice administrative şi juridice.2.

Pentru ca principiile afirmate în Constituţie să fie aplicate în practică. în special în privinţa măririi numărului criteriilor de discriminare consacrate de Constituţie. religios. pe motiv de vârstă sau de naţionalitate. pe motiv de apartenenţă la o categorie socială sau la o categorie defavorizată. Cu toate că în cadrul Forumului Constituţional. precizând ca orice comportament manifestat în public. este nevoie de dezvoltarea lor în cadrul legislaţiei generale sau speciale. fără discriminare pe bază de rasă. reprezentanţi ai societăţii civile au propus modificarea Constituţiei. apartenenţă la un partid politic sau proprietate iar în articolul 16 se afirmă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. atunci când un funcţionar public limitează folosinţa sau beneficiul oricăror drepturi ale unei persoane sau intenţia de a crea o situaţie de inferioritate datorită naţionalităţii. (art. Făcând o scurtă incursiune în legile generale observăm că în Codul penal sunt prevăzute o serie de fapte de discriminare condamnate penal. dacă fapta nu cade sub incidenţa legii penale. religie. 148 .1.persoane în locuri publice pe motiv de apartenenţă la un grup etnic.247]. Secţiunea a V a stabileşte alte contravenţii având în vedere dreptul la demnitate umană. Încă din 1991. degradante. limbă. umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva unei persoane este contravenţie. Este vorba despre sancţionarea cu până la 5 ani de închisoare a propagandei naţional-şovine sau a incitării la ură rasială sau naţională [21. pe motiv de sex sau orientare sexuală. opinie. Tot cu închisoarea între 6 luni si 5 ani este sancţionată şi infracţiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei. origine etnică.3. Constituţia României consacră în articolul 4 alineatul 2 garantarea egalităţii de tratament între toti cetăţenii.317]. 3. art. dar este dezvoltat şi în acte normative cu valoare de lege sau în acte normative inferioare. naţionalitate. Legea stabileşte dreptul persoanei lezate printr-un comportament discriminatoriu de a cere despăgubiri (proporţional cu prejudiciul suferit) şi repunerea în situaţia anterioară actului discriminatoriu. sexului sau religiei [21. rasei. art. aceste propuneri nu se regăsesc în actuala formă modificată a Constituţiei. sex. ostile. rasial. având caracter de propagandă naţionalist-şovină. de instigare la ură rasială sau naţională şi orice comportament care vizează atingerea demnităţii umane sau crearea unei atmosfere intimidante. Contextul legislativ al non-discriminării în România Principiul non-discriminării şi al tratamentului egal este afirmat în legislaţia românească atât în Constituţie. 21). fără privilegii şi fără discriminare.

Articolul 21 din Legea 48/2002 dă posibilitatea victimelor discriminării să aleagă calea procesului civil de recuperare a prejudiciilor produse prin fapta de discriminare [22. de pe hotarârea judecatorească. Acest lucru face imposibilă sancţionarea penală a persoanelor care fac abuzuri în serviciu împotriva intereselor persoanelor creînd o situaţie de inferioritate unei persoane datorită orientării sexuale. competenţa investigării cazurilor aparţine organelor de cercetare penală. art. persoana care discriminează pe unul din aceste ultime criterii nu va putea fi sancţionată penal în comparaţie cu funcţionarul public care discriminează pe celelalte criterii prevăzute în Codul penal. încălcânduse liberul acces la justiţie. se constată de către procuror sau de către instanţă că fapta ar putea constitui contravenţie. sau datorită faptului că aceasta are o disabilitate. acest lucru ar fi contrar Constituţiei. este important de ştiut că ea este scutită de taxa judiciară. Alegerea victimei de a merge în faţa instanţei civile se poate face în termenul general de 3 ani. dar ulterior. În situaţia în care la început se crede că este vorba despre un caz penal. În această situaţie. criteriile pe care se bazează acest comportament sunt mai puţine decât cele prevăzute în Constituţie sau în legislaţia specială antidiscriminare.Dupǎ cum se poate observa. 2 si 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. CNCD este competent să soluţioneze faptele de discriminare. a limbii sau a statutului de necetăţean al persoanei respective. vânzarea sau producerea de simboluri fasciste. Atunci când se săvârşesc aceste fapte. împreună cu o copie de pe rezoluţia. 149 . în urma cercetărilor penale. 30 alin. Deşi în mai multe rânduri. după caz. Tot în ceea ce priveşte acţiunea civilă. actul de sesizare sau de constatare a faptei. 31/2002 care sancţionează penal diseminarea.998-999] şi de restabilire a situaţiei anterioare acesteia. Aşa cum e prevăzut în legea anti-discriminare. Dispoziţiile Codului penal sunt completate cu cele ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. se trimite de îndată organului în drept sa constate contravenţia. Ea se poate face fie concomitent cu sesizarea CNCD sau fără a se merge în faţa CNCD. reprezentanţi ai CNCD au afirmat că procedura în faţa CNCD este o procedură administrativă prealabil obligatorie şi nu se poate merge în fata instanţei civile fără a o parcurge. conform art. Prevederile Codului Civil se aplică şi ele în cazurile de discriminare. Aceleaşi prevederi generale în materie contravenţională dispun că termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea. în condiţiile în care nu este vorba despre un caz penal. rasiste sau xenofobe. datorită faptului că legea penală nu poate fi interpretată extensiv. ordonanţa sau.

adică pot sta în instanţă în nume propriu. Ceea ce lipseşte legii române în mod deosebit este noţiunea de schimbare a sarcinii probei.Un aspect particular al procedurii în cazurile de discriminare este că atât în faţa instanţelor de judecată. Totodată. Cum vor fi administrate aceste probe însă de către instanţă rămâne de văzut în practica judecatorească. martorii care îl văzuseră nu doreau să depună mărturie. 150 . Legislaţia românească nu s-a armonizat încă la standardele acquis-ului comunitar în materie de probă a faptelor de discriminare. atunci instanţa este îndreptaţită să decidă că a avut loc o faptă de discriminare. o persoană care susţine că a fost discriminată la angajare. Legea 27/2004 de modificare a legii antidiscriminare a adaugat la mijloacele de probă admise pentru dovada unei fapte de discriminare. Acest lucru a fost determinat de necesităţile de dovadă apărute din practică – au existat cazuri când pe uşile barurilor se găsea afişul „Interzis rromi”. acest afiş era fotografiat. iar fotografiile nu erau admise pentru că nu erau acceptate ca mijloace de probă conform procesului civil. În aceasta situaţie angajatorul va fi obligat să dovedească faptul că nu s-a produs o discriminare. că a avut în vedere alte motive. Schimbarea sarcinii probei presupune că atunci când o persoană a adus în faţa instanţei un minimum de probe care arată fapte din care judecatorul poate prezuma că o discriminare a avut loc. În cazul în care acesta nu are o justificare pentru comportamentul său care să nu însemne discriminare. şi înregistrările audio şi video. nu este suficient doar să afirme acest lucru. 22 alin. Schimbarea sarcinii probei nu înseamnă că o persoană afirmă pur şi simplu în faţa instanţei că a fost victima unei fapte de discriminare săvârşite de pârât şi acesta din urmă este obligat să dovedească neproducerea faptei de discriminare. cât şi în faţa CNCD. nediscriminatorii. în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. Ea trebuie să aducă dovezi că i s-au pus întrebări discriminatorii. Această situaţie nu se va mai repeta începând cu luna martie 2004 când a fost modificată legea. aceste organizaţii au calitate procesuală activă şi în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice. pentru a face alegerea. atunci pârâtul este obligat să dovedească faptul că discriminarea nu a avut loc. general acceptaţi în procesul civil. la cererea acesteia din urmă [22 art. Pentru a înţelege ce ar presupune acest concept specific domeniului anti-discriminării este important sa ştim mai întâi ce nu presupune. De exemplu. 1 şi 2 ] Cu privire la mijloacele de probă. că s-au făcut afirmaţii discriminatorii sau că era mai calificată decât persoana care a obţinut postul. pe lângă înscrisuri şi martori. organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă.

32] de soluţionare a cazurilor de discriminare pe bază de gen sau de încălcare a egalităţii de şanse. se va declara sau nu competent de a-l soluţiona? Există de asemenea o serie de prevederi legale care reglementează domenii particulare privind categorii vulnerabile. oferind un cadru legislativ adecvat protecţiei împotriva discriminărilor. adaptarea rezonabilă. iniţia o procedură de mediere şi cere angajatorului să rezolve situaţia. deşi sunt impuse prin acquis-ul comunitar noţiunile legate de schimbarea sarcinii probei. Sindicatele trebuie să desemneze în fiecare unitate reprezentanţi cu atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei la locul de muncă. disabilitatea – criteriu de discriminare. în procesul decizional. 27/2004. în relaţiile de muncă. care vor fi dezvoltate pe parcursul lucrării de faţă. am asistat în aceşti ultimi ani la o succesiune de legi. Primul act normativ a fost Ordonanţa Guvernului nr. 77/2003. Astfel în prezent. Această ordonanţă a fost aprobată cu modificări de către Parlament în martie 2004 prin Legea nr. harţuirea pe baza genului. art. cu posibilitatea obţinerii de despăgubiri în instanţa civilă. este important să amintim şi dispoziţiile legale privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi care condamnă discriminarea directă. prin Legea nr. indirectă. hărţuire. Cum se coordonează această procedură cu cea generală.victima poate intenta acţiune în instanţă pe dreptul muncii sau pe dreptul administrativ. legea româna anti-discriminare sancţionează contravenţional. Aceasta a fost aprobată cu modificări de către Parlament în 2002. datele statistice pentru dovada discriminării indirecte. Legea prevede un mecanism greoi [82. Daca procedura de mediere eşuează. în faţa CNCD. corelarea investigaţiei CNCD cu ancheta penală. definirea termenului de mediere. 48/2002. în accesul la educaţie. extinderea criteriilor de discriminare şi la alte criterii neenumerate expres în lege. 137/2000 privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. indirectă. În cazul existenţei unui conflict de acest tip. la servicii de sănătate. discriminarea în formele: directă. Interesant este cum ar proceda CNCD dacă va fi pus în faţa unui caz de acest gen.Pentru că tot suntem în domeniul angajării. Lege a suferit o modificare în august 2003 prin Ordonanţa Guvernului nr. justificată de nevoia îndeplinirii obligaţiilor României faţă de Uniunea Europeană. nu este clarificat în nici o lege. aceşti reprezentanţi pot primi plângeri. În urma modificărilor succesive. dar şi victimizarea. legea existentă la această oră este una care întro măsură considerabilă respectă acquis-ul comunitar în domeniu. În ceea ce priveşte legea specială în domeniul anti-discriminării. 151 . în sensul armonizării legislaţiei interne cu cele două directive europene în domeniul anti-discriminării. la informaţie şi cultură. Lipsesc încă din legea românească.

115 alin.Tot cu caracter special de reglementări în domeniul anti-discriminării sunt şi actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei speciale care se ocupă de anti-discriminare în România – Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. trebuie înfiinţată conform Constituţiei [30 Art. O scurtă prezentare a instituţiei CNCD din perspectiva actelor normative care o reglementează vom realiza în partea urmatoare.organ de specialitate al administraţiei publice centrale (altele decât ministerele). asupra activităţii Consiliului. (2)] prin lege organică şi nu prin hotărâre de guvern. promovarea unor acte normative aliniate la standardele europene şi armonizarea legislaţiei în domeniu cu legislaţiile europene. − − − încheierea de protocoale de asistenţă şi colaborare cu autorităţile administraţiei publice crearea şi dezvoltarea unui parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile româneşti în informarea permanentă a cetăţenilor. p. prin intermediul publicaţiilor. structurate pe trei direcţii de acţiune. al internetului. Concentrându-se asupra implementării principiului egalităţii cetăţenilor şi asupra prevenirii şi sancţionării faptelor de discriminare. a modificării legislaţiei în domeniul nediscriminării precum şi a practicilor europene în această materie. 116 alin. 152 . p. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării [113. Prevenirea discriminării: − − organizarea şi derularea unor campanii naţionale de conştientizare a populaţiei cu îmbunătăţirea cadrului legislativ intern în materia nediscriminării prin elaborarea şi privire la egalitatea şanselor şi respectarea drepturilor fiecărui individ. Prima precizare pe care dorim să o facem cu privire la aceste acte normative este că o instituţie precum CNCD . 1194/2001. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organism independent care implementează dispoziţiile legislative privitoare la discriminare [113. modificată în 2002 prin Hotărârea de Guvern nr. astfel: 1. 1514/2002. Organul deliberativ în domeniul constatării şi sancţionării faptelor de discriminare al Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării este Colegiul Director.2].4] are în vedere atingerea unor obiective majore. prin decizia Prim-ministrului. pentru asigurarea prevenirii. în subordinea Guvernului. (2) si art. sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare. Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr. vederea prevenirii discriminării.

La cerere. de către autorităţile emitente. deci cauzează un prejudiciu redus. În funcţie de decizie. au dreptul să pretindă despăgubiri. Ombudsman-ul a fost introdusă în Constituţia României după modelul ţărilor scandinave şi al altor state în care există un organ independent. 153 euroatlantic. Cererea de despăgubire este scutită de taxa judiciară de timbru. instanţa poate dispune retragerea. se pronunţă asupra petiţiilor şi sesizărilor primite. printr-o acţiune discriminatorie. proporţional cu prejudiciul suferit. care a săvârşit fapta de discriminare. care se referă la “Drepturile. a organelor administraţiei publice care au săvârşit fapte de discriminare. Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitatea procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane.Titlul II al Constituţiei României. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care. fizice sau juridice. în urma verificării efectuate în teren de către personalul de specialitate al Consiliului. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. Anexa nr. potrivit dreptului comun. Sancţiunea contravenţioanală aplicată poate fi contestată conform procedurii din dreptul comun în materia contravenţiilor. persoanele discriminate. . 3. În toate cazurile de discriminare. [101]. în exercitarea rolului său de organ deliberativ.2 Instituţia Avocatul Poporului.Cooperarea internaţională − − − crearea şi dezvoltarea de relaţii bilaterale cu organizaţii similare din spaţiul crearea şi dezvoltarea de relaţii multilaterale cu organizaţii interguvernamentale cu crearea şi dezvoltarea unei colaborari cu organizaţii neguvernamentale din domeniul Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. drepturilor omului din alte state. Colegiul stabileşte cuantumul amenzilor contravenţionale ce urmează a fi aplicate persoanei. Analiza petiţiilor şi sesizărilor primite şi sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice sau fizice. Sancţionarea actelor de discriminare: discriminării. având prerogativa să exercite un control asupra actelor de guvernământ .− dezvoltarea instituţională prin infiinţarea de oficii teritoriale pentru combaterea 2. prin hotărâri privind faptele de discriminare supuse analizei. precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare.G. Studiu de caz. activitate în domeniul nediscriminării. încalcă în mod repetat prevederile O. libertăţile şi îndatoririle fundamentale”. 137/2000.

cât şi la cererea persoanelor lezate. ale cărei acte este chemat să le controleze. Întrucât activitatea acestuia vizează în mod inevitabil anumite acte sau activităţi prin care drepturile cetăţenilor au fost prejudiciate. 59 din Constituţia României. Textul acestui articol prevede că Avocatul Poporului îşi va exercita atribuţiile atât din oficiu. expresia „autorităţilor publice” nu este. Textul prevede obligaţia prezentării de către Avocatul Poporului a unor rapoarte către Parlament. Avocatul Poporului nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. se poate admite că unele organe. Este de remarcat. Numirea şi rolul Avocatului Poporului sunt regementate de art. Această prevedere este de natură a înlătura orice dubii sau suspiciuni cu privire la obiectivitatea acestui înalt demnitar şi a moralităţii sale. prevederea menţionată mai sus îi conferă o independenţă. din dorinţa de a-şi apăra propria poziţie. pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Pe de altă parte. 58 din legea fundamentală: Avocatul Poporului este numit de Senat. anual sau la cerea acestuia. unde prevederile legale cu privire la contenciosul administrativ fuseseră considerate suficiente pentru a permite cetăţenilor să declanşeze o procedură având ca scop anularea actelor administative ilegale. ceea ce ridică valoarea constatărilor Avocatului Poporului la un nivel mai general. pe o durată de 5 ani. însă. sau pot produce acte incomplete. introducerea instituţiei Avocatul Poporului a suscitat vii discuţii în rândul specialiştilor. nici ea. Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. că Avocatul Poporului nu dispune de iniţiativă legislativă. de aceea ca textul să fi fost mai tranşant. de a da răspuns solicitărilor Avocatului Poporului. Pe de altă parte. Dispoziţia este însă nesatisfăcătoare.În ţara noastră. în sensul instituirii unei obligativităţi generale pentru toate organele statului. Rapoartele pot cuprinde recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură. Exercitarea atribuţiilor Avocatului Poporului este reglementată de Constituţie. Ar fi de preferabil. în mod deliberat vor căuta să întârzie producerea dovezilor. Raporturile dintre Avocatul Poporului şi Parlament sunt definite de art. în special faţă de organele executive şi de administraţia de stat. care au ridicat problema oportunităţii înscrierii în Constituţie a unei asemenea instituţii ce nu avea precedent în tradiţia constituţională română. 154 . Cel de al doilea alineat al articolului citat înscrie obligaţia generală a autorităţilor publice să asigure Avocatului Poporului tot sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. suficient de clară [101]. deocarece nu sunt prevăzute sancţiuni pentru refuzul de a se acorda sprijinul solicitat de Avocatul Poporului.

nimeni neputând obliga Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale. Avocatul Poporului primeşte şi repartizează cereri privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice. Potrivit prevederilor legale. Dezvoltând prevderile constituţionale. Pe durata exercitării mandatului. urmăreşte rezolvarea lor. El nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. legea mai precizează că Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cerea persoanelor vătămate. În esenţă. solicitând autorităţilor sau funcţionarilor adminstraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor. el poate primi 155 . În cazul infracţiunilor flagrante intenţionate. posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului. Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege. Senatul putând încuviinţa arestarea sau trimiterea în judecată cu votul majorităţii senatorilor [101]. precum şi imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile. incompatibilităţile prevăzute sunt în egală măsură aplicabile personalului care îndeplineşte funcţii de execuţie de specialitate. Legea mai precizează că în exercitarea atribuţiilor sale Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice. Legea mai prevede. ministrul justiţiei va informa neîntârziat pe Preşedintele Senatului asupra reţinerii sau arestării. legea prevede că instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice. fiind exceptate numai funcţiile didactice din învăţământul superior. în activitatea sa . perchezitionaţi. incompatibilitatea cu alte funcţii publice sau private. constatată prin examen medical de specialitate.Pentru traducerea în viaţă a prevederilor constituţionale legate de introducerea instituţiei Avocatul Poporului a fost adoptată Legea privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. decesul. arestaţi sau trimişi în judecată penală sau contravenţională. Alte situaţii în care mandatul său încetează înainte de termen pot fi demisia. fără încuviinţarea Senatului. atât Avocatul Poporului cât şi adjuncţii săi nu pot fi reţinuţi.instituţia Avocatul Poporului fiind independentă faţă de orice autoritate publică. repunerea în drepturi a petiţionarilor şi repararea pagubelor.dezvoltând dispoziţiile constituţionale. În ceea ce priveşte incompatibilităţile. De asemenea. legea prevede că Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic şi nici nu pot îndeplini o funcţie publică sau privată.

Cererile vădit nefondate pot fi respinse motivat de către Avocatul Poporului. necesare pentru soluţionarea plângerilor ce i-au fost adresate. el va cere revocarea actului ilegal şi repararea pagubelor.[117. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor.cereri adresate de organizaţii neguvernamentale. Avocatul Poporului poate solicita autorităţilor publice. Prin recomandările emise. Nu fac obiectul activităţii Avocatului Poporului cererile care se referă la acte emise de Camera Deputaţilor. ale unor acte sau fapte administrative. persoane juridice române sau străine de drept privat care acţionează în numele membrilor lor. informaţii. ca şi din partea unor membri ai Parlamentului. totodată fiind semnalate acestora refuzul organelor administrative de a rezolva anumite situaţii ori emiterea tardivă a actelor. să se adreseze în orice mod Avocatului Poporului. va sesiza Procurorul General sau Consiliul Superior al Magistraturii. persoanelor care execută pedepse. de asemenea. care îi solicită intervenţia. În îndeplinirea atribuţiilor sale. Autorităţile în cauză vor lua de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor constatate. el sesizează autorităţile administraţiei publice asupra unor ilegalităţi. care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi nici controlului judecătoresc. care. solicitând informaţii şi documente. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul în cauză 156 . Cererile adresate Avocatului Poporului sunt scutite de taxa de timbru. cu obligaţia de a nu divulga sau de a face publice informaţiile sau documentele secrete la care a avut acces. ale Preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile de la data sesizării ilegalităţilor comise. Nu pot fi luate în considerare plângerile anonime sau cele îndreptate împotriva unor încălcări ale drepturilor cetăţeneşti mai vechi de un an. care sunt datoare să-i comunice în termen de cel mult 45 de zile măsurile luate. Această obligaţie revine şi unităţilor militare.6] În exercitarea atribuţiilor sale. În ipoteza în care Avocatul Poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa Ministerului Public sau se află pe rolul unei instanţe judecătoreşti. ale Preşedintelui României şi Guvernului. Avocatul Poporului se va adresa autorităţilor administrative ierarhic superioare. Avocatul Poporului are acces la documente secrete deţinute de autorităţile publice. în condiţiile legii. fără nici o restricţie. Avocatul Poporului emite recomandări. Cererile adresate Avocatului Poporului trebuie să fie formulate în scris. Dacă constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. de Senat sau de Parlament. Avocatul Poporului are şi dreptul de a face anchete proprii. precum şi ale Curţii Constituţionale. documente sau acte în legătură cu cererile ce i-au fost adresate. poate solicita date suplimentare pentru analiza şi soluţionarea cererilor.Conducerile penitenciarelor trebuie să permită. p.

aparţine administraţiei publice locale. asociaţiile neguvernamentale şi cetăţenii români a problematicii drepturilor omului. 157 . Ele pot conţine informaţii. în primul rând. În realizarea scopurilor sale Instituţia şi-a propus. Raportul anual nu se dă publicităţii. a organizaţiilor neguvernamentale şi a cetăţenilor. persoană juridică de drept public. informarea organismelor publice. dă dreptul Avocatului Poporului să se adreseze Parlamentului. Institutul Român pentru Drepturile Omului. În activitatea de promovare a drepturilor omului un rol nu mai puţin important îl au organizaţiile ştiinţifice. practicilor şi uzanţelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. în vederea dezbaterii acestuia în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. Legea mai precizează că rapoartele întocmite de Avocatul Poporului sunt prezentate în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. va prezenta un raport cuprinzând cele constatate. în special prin aducerea la cunoştinţa acestora a documentelor. Neadoptarea de către Guvern. cu prilejul cercetărilor întreprinse. instituţiile de drept public şi cele cu caracter neguvernamental care desfăşoară activităţi pe linia drepturilor omului. în termen de cel mult 20 de zile. după caz. ori de nerespectarea legilor ţării. încă de la înfiinţare. a modului în care drepturile omului sunt garantate în alte ţări. persoanei care a adresat cererea îi vor fi comunicate rezultatele. Avocatul Poporului se va adresa prefectului. În conformitate cu prevederile legii. legi şi documente. Raportul anual vizează activitatea instituţiei pe un an calendaristic şi se înaintează Parlamentului pînă la data de 1 februarie a anului următor. care vor putea fi făcute publice prin mijloacele de informare în masă. se va adresa Guvernului României. sociale . al cărui scop este de a asigura o mai bună cunoaştere de către organismele publice. În rândul acestora se cuvine a fi menţionat. lacune în legislaţie şi cazuri grave de corupţie. Dacă Avocatul Poporului constată. crearea unui Centru de documentare conţinând texte de convenţii internaţionale. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. iar dacă este vorba de un act sau de un fapt produs de o autoritate a administraţiei publice centrale. studii şi publicaţii referitoare la drepturile omului. preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului. precum şi referinţe bibliografice. sau. organism independent. anual sau la cerea acestora. organizarea de programe de formare destinate îndeosebi acelor categorii de persoane care au răspunderi speciale pentru protecţia drepturilor omului. îndeosebi în ţările participante la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa [101]. primuluiministru. dar şi recomandări privind modificarea legislaţiei sau alte măsuri de natură să asigure ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

la cerere sau periodic.furnizarea. în vederea asigurării respectării principiilor democratice. educaţie. informează opinia publică din ţară şi din străinătate în legătură cu acţiunile prin care s-au încălcat drepturile omului. economice. în perioada relativ scurtă de la constitutirea sa. publicarea unui buletin privind drepturile omului şi asigurarea unei largi difuzări a acestuia. totodată. asupra aspectelor care privesc drepturile omului şi proiectele de legi şi alte probleme examinate în parlament. Totodată. Dintre organizaţiile cu caracter neguvernamental desfăşurând activităţi în domeniul drepturilor omului menţionăm Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO). de la 1 ianuarie 1993. de asemenea organizarea de sondaje de opinie publică pe diferite aspecte. a dezvoltat un Centru de documentare şi informare în domeniul drepturilor omului. ecologie şi ştiinţe politice. de efectuarea unor sondaje privind cunoşterea drepturilor omului. a persoanelor lezate în drepturile lor civile. intervenind pe lângă conducerea Statului. desfăşurarea unor seminarii şi simpozioane. Scopul Ligii Apărării Drepturilor Omului este apărarea. LADO propagă idealurile sale prin toate mijloacele pe care le consideră utile. LADO îşi desfăşoară activitatea pe baza unor programe şi anume: dezvoltarea unei relaţii naţionale de observatori. concretizată în iniţierea de cercetări privind diversele aspecte ale promovării şi respectării drepturilor omului în România şi pe plan internaţional.IRDO a desfăşurat. la cererea comisiilor Parlamentului. înfiinţată la 1 ianuarie 1990. Parlament. LADO editează lunar un „Buletin Informativ” prin care se prezintă activitatea organizaţiei şi sunt înfăţişate cazurile relevante de încalcare a drepturilor omului. statutul de Biblioteca depozitară a Consiliului Europei pentru domeniile: drepturile omului. o laborioasă activitate. Institutul s-a preocupat. organizarea unor programe de formare. autorităţi locale. organizaţie neguvernamentală. publicarea reglementărilor interne. de informaţii privind eforturile guvernamentale şi neguvernamentale din România pentru a promova şi proteja drepturile omului. furnizarea de documentaţii. politice. practicilor şi uzanţelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. cultură. care a dobândit. difuzarea principalelor documente internaţionale privind drepturile omului prin tipărirea unor broşuri. 158 . privind protecţia drepturilor omului în România. sociale şi culturale. Guvern. Institutul Român pentru Drepturile Omului. reparării nedreptăţilor şi încetării acţiunilor prin care a fost încălcată ordinea de drept. înregistrată ca persoană juridică la Judecatoria Sectorului I Bucureşti [69]. care funcţionează în principalele capitale de judeţ. a documentelor. prin toate mijloacele legale. şi .

se realizează mese rotunde. SIRDO are drept scop protejarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.Un program special al LADO îl constituie Caravana. informarea corectă cu privire la tratatele şi convenţiile internaţionale în materie. Din 1992 organizaţia derulează programe cum ar fi: supravegherea abuzurilor poliţiei. De asemenea. APADOR-CH este cunoscută mai ales sub numele său prescurtat: Comitetul Helsinki Român.Comitetul Helsinki [101]. situaţia minorităţilor. care cuprinde un centru de documentare bogat. Unii dintre activiştii APADOR-CH fac parte din conducerea organizaţiilor sau a revistelor de specialitate internaţionale. Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului (SIRDO) reprezintă o altă organizaţie neguvernamentală care desfăşoară o activitate în domeniul drepturilor omului [101]. soluţionarea la faţa locului a unor cazuri speciale cu sprijinul factorilor de decizie. O altă organizaţie neguvernamentală cunoscută prin preocupările sale în domeniul drepturilor omului este Asociaţia pentru apărarea drepturilor în România. a studiat problemele adaptării sistemului penal român la standardele internaţionale. dialoguri şi activităţi de cercetare în domeniul drepturilor omului. constituită în inauarie 1990. În decursul existenţei sale. Organizaţia are contacte în zonele de decizie socială şi politică. asistenţă juridică. Potrivit statutului său. care constă în organizarea de mese rotunde în toate centrele importante ale ţării. în cadrul căreia se acordă săptămânal consultaţii juridice gratuite. investigaţii şi în Republica Moldova.B. iar informaţiile culese şi concluziile sale se bucură de credibilitate. organizat în sistem HURIDOCS. intitulat „A. încurajând contribuţia cetăţeanului la promovarea şi protejarea drepturilor omului.-ul drepturilor omului”. SIRDO a desfăşurat o bogată activitate . Patru personalităţi ale APADOR-CH au primit premii internaţionale pentru activitatea lor în domeniul drepturilor omului. În cadrul APADOR-CH a fost creat Centrul pentru drepturile omului. realizând primul manual şcolar pentru drepturile omului.C. având ca scop sensibilizarea autorităţilor locale la problematica drepturilor omului. De la înfiinţare. popularizarea documentelor internaţionale de profil. Ea a mai efectuat de altfel. între membrii săi se numără jurişti foarte cunoscuţi. asistenţă juridică pentru refugiaţi. De asemenea. transparenţa legislativă şi promovarea drepturilor omului prin legislaţie (analiză şi propuneri legislative). organizând 159 . APADOR-CH desfăşoară o activitate curentă de monitorizare a situaţiei drepturilor omului în România. desfăşurând propriile investigaţii în cazurile de violare a drepturilor omului care îi sunt semnalate.

O.M) contribuie la respectarea şi promovarea drepturilor omului în Republica Moldova.M). publicaţii. Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova este o organizaţie non-guvernamentală. utilizând toate căile legale şi desfăşurând activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (emisiuni radio / TV. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (C. abrogarea articolului 2000 din Codul Penal şi resocializarea delicvenţilor. care activează în conformitate cu Legea cu privire la avocaţii parlamentari (nr. ce urmăreşte beneficiul public şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.M) este o organizaţie obştească neguvernamentală. implicându-se în soluţionarea acestora. desfăşurată în colaborare cu Penal Reform International. Printre alte activităţi desfăşurate de SIRDO trebuie menţionate cele legate de fenomenul de imigraţie şi statutul de refugiat.P. financiar-economic. umanitară şi neafiliată politic.A. care acordă asistenţă în activitatea avocaţilor parlamentari pe plan organizaţional. Principalele responsabilităţi ale CPDOM sunt: examinarea plîngerilor de încălcare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor. este o instituţie naţională independentă. precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. monitorizarea respectării drepturilor social-economice (rapoarte şi studii de caz). alte pacte internaţionale la care Moldova este parte.în 1993 un seminar internaţional cu participarea unor experţi internaţionali.O. SIRDO a organizat anchete extrajudiciare în legatură cu anumite cazuri de încălcări ale drepturilor omului. monitorizare a procesului electoral (observarea alegerilor şi monitorizarea comportamentului mass-media). independentă.A.D. fondată.O. contribuie la educaţia şi informarea juridică a populaţiei. 1349–XIII din 17 octombrie 1997) şi Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. Seminarul s-a soldat cu importante concluzii şi propuneri legate de activitatea organelor de justitie şi a parchetului. 1484–XIII din 5 februarie 1998. consultanţă juridică pentru categoriile socialmente defavorizate. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova (L. care a reprezentat una din etapele programului PHARE. informaţional. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Republica Moldova (L. contribuirea la modificarea şi adaptarea legislaţiei naţionale la instrumentele juridice internaţionale. juridic. în anul 1990. CPDOM constă din avocaţii parlamentari şi personal auxiliar. precum şi în alte domenii.D. cursuri de instruire). seminarii. non-profit pentru drepturile omului. organizaţie neguvernamentală internaţională. În activitatea sa CPDOM respectă Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova.D.Comitetul Helsinki monitorizează respectarea angajamentelor în domeniul drepturilor 160 . .

p. Comitetul pledează pentru respectarea. înainte de intrarea în vigoare a tratatului. în cazul în care existǎ neconcordanţe între dreptul internaţional şi cel naţional în materia drepturilor omului.8 alin. dacǎ un tratat internaţional conţine dispoziţii contrare prevederilor constituţionale. se recurge la revizuirea Constituţiei. deoarece.8 din Constituţia Republicii Moldova.4 alin. OSCE. Aderând la Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. sprijinirea intereselor publice şi acţionarea în justiţie în susţinerea acestora. atunci. protecţia şi promovarea drepturilor omului prin expertizarea independentă a drepturilor omului. Republica Moldova nu a adoptat o lege specială asupra discriminǎrii. referitor la evoluţiile şi îngrijorările în domeniul drepturilor omului. drepturile omului şi de a asigura nondiscriminarea în raport cu fiecare persoană ce se află sub jurisdicţia sa. rapoartele detaliate ale Comitetului Helsinki cu privire la subiecte specifice şi la situaţia generală privind respectarea drepturilor omului în Moldova sunt solicitate şi servesc drept sursă demnă de informare pentru un şir de entităţi specializate. în conformitate cu prevederile art.omului asumate de către Republica Moldova în faţa OSCE. indigene având ca informaţie primară realităţile şi situaţiile concrete din Republica Moldova.(2) din Constituţie.69]. Republica Moldova şi-a asumat obligaţiile primordiale de a respecta demnitatea. documentările. ONU etc. în virtutea principiului dreptului internaţional privind îndeplinirea de 161 . Legiuitorul are obligaţia de a verifica concordanţa dispoziţiilor proiectelor de legi cu normele tratatelor internaţionale [74]. Cercetările.Dispoziţia constituţionalǎ despre prioritatea reglementǎrilor internaţionale privind drepturile omului are incidenţǎ asupra legilor şi asupra altor acte normative interne [124.(2) şi art. potrivit art.Activitatea Comitetului se călăuzeşte de acceptarea şi perceperea valorilor universale superioare a drepturilor şi libertăţilor individuale. rezultatele acestora sunt bazate în exclusivitate pe surse şi contribuţii autentice. a cadrului legal şi a practicilor de aplicare a acestora. Consiliului Europei. ONU. în special prin semnarea Planului de Acţiuni „Republica Moldova – Uniunea Europeanǎ”. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. Această stare de lucruri contravine angajamentelor internaţionale asumate de ţara noastrǎ. normele respective fiind dispersate în multiple acte normative. instanţele de judecatǎ. adică inclusiv în domeniul prevenirii şi combaterii discriminǎrilor. inclusiv cele ce fac parte din Consiliul Europei.. dar nu şi asupra normelor constituţionale. Mai mult decât atât. pot aplica direct dreptul internaţional cu privire la drepturile omului la care statul este parte [8]. Normele internaţionale în domeniul drepturilor omului au prioritate doar asupra legilor interne. sporirea gradului de conştientizare în rândurile unor grupuri specifice şi a publicului larg. egalităţii şi non-discriminării. justiţiei sociale. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertǎţilor Fundamentale etc.

este necesar sǎ fie dezvoltat şi perfecţionat cadrul legal al Republicii Moldova. precum şi informarea publicului asupra actelor normative ce combat discriminarea. b) codurile de procedură penalǎ şi civilǎ nu prevǎd informarea publicului asupra hotarârilor judecatoreşti prin care se sancţioneazǎ discriminarea. Pentru ca principiul egalitǎţii şi principiul non-discriminǎrii sǎ fie aplicate în practicǎ.8]. În opinia noastră. deoarece recunoaştem cǎ Republica Moldova a întreprins diverse acţiuni cu caracter legislativ în vederea combaterii discriminǎrii. administrativǎ şi civilǎ. d) nu a fost adoptat un act normativ care ar codifica toate prevederile referitoare la eliminarea tuturor formelor de discriminare. De asemenea. asigurând corespunderea acestora cu standardele UE.către stat a angajamentelor internaţionale. Întrucât în Republica Moldova nu existǎ un act normativ exhaustiv. civile şi administrative referitoare la interzicerea discriminǎrii. având drept scop combaterea discriminǎrii în toate domeniile vieţii şi conţinând dispoziţii referitoare la repararea prejudiciilor aduse victimelor şi sancţionarea celor vinovaţi.76]. sistemul legislativ. 162 . Respectarea cadrului legal al Republicii Moldova ar permite în mare parte realizarea articolului 16 din Constituţie. autoritǎţile statale trebuie sǎ încurajeze populaţia sǎ atace în justiţie persoanele care se fac vinovate de discriminare. Susţinem parţial opinia avocaţilor parlamentari [65. pe când o sintagmă mai potrivitǎ ar fi „ a tuturor persoanelor” şi indicǎ o listǎ incompletǎ a criteriilor de discriminare. cum ar fi statuarea principiului egalitǎţii (după cum am arătat mai sus) în legislaţia penală. considerǎm oportun a propune legislativului sǎ adopte Legea cu privire la non-discriminare. conform cǎreia consfinţirea principiului egalitǎţii într-o serie de acte legislative denotǎ faptul cǎ Republica Moldova acordǎ o atenţie sporitǎ îndeplinirii obligaţiilor asumate prin ratificarea actelor internaţionale cu privire la drepturile omului. Realizarea controlului constitutionalitǎţii tratatului ar contrazice principiul internaţional privind exercitarea tratatelor cu bună-credinţǎ [124. Pentru a exclude contradicţiile între Constituţie şi legislaţia Uniunii Europene în domeniul eliminǎrii discriminărilor. considerǎm cǎ organele statale trebuie sǎ asigure aplicarea corecta a dispoziţiilor legislaţiei penale. e) populaţia este informatǎ insuficient asupra actelor normative cu privire la nondiscriminare etc. deoarece: a) majoritatea actelor stipuleazǎ egalitatea în faţa legii a cetǎţenilor. Însǎ transpunerea acestui principiu în viaţǎ este foarte dificilǎ. c) nu existǎ un mecanism viabil de supraveghere a implementǎrii prevederilor legale cu privire la non-discriminare şi de sancţionare a persoanelor vinovate. p. Republica Moldova trebuie sǎ modifice Constituţia. p. Cadrul normativ naţional conţine prevederi inserate în diferite acte legislative referitoare la principiul egalitǎţii.

pentru ca întâlnirea Vestului cu Estul şi sinteza lor în cadrul procesului de integrare europeană să nu conducă la convulsii. deşi securitatea sa. Problema este că în prezent UE nu are capacitatea nici de voinţă şi nici de efort spre a-şi impune modelul în afara frontierelor sale.în Sicilia. în Corsica. precum şi în Orientul Apropiat şi Asia Centrală). Cu alte cuvinte este vorba despre construirea unei identităţi comune a Marii Europe. deci. un aquis identitar. În fapt nu va mai fi vorba despre o Uniune mai mare. ci despre o altă Uniune.3. o chestiune de putere şi de cultură. Capacitatea de efort se referă la mobilizarea resurselor economico-financiare apte a consolida unitatea politică prin echilibrarea dezvoltării sub-regionale în interiorul ei şi prin lichidarea diferenţelor economico-sociale dintre naţiunile europene care ar intra în componenţa Europei Unite. Principala cale spre stabilizarea securităţii este folosirea puterii pentru exportul propriului model de viaţă. ci o încercare vitală menită a oferi o securitate durabilă pentru ambele jumătăţi ale Europei.2 Integrarea europeană Construcţia unei Europe Unite nu este un exerciţiu de fantezie. UE este cu mult mai îndreptăţită să se gândească la pericolul ca identitatea sa să se modifice în urma acţiunii de extindere.3. în Ţara Bascilor. bazată pe un set unic de valori şi pe instituţii compatibile. UE va fi. într-o lume aflată în plin proces de globalizare. în fapt. ci unificarea Europei. în unele părţi ale lumii şi chiar în Europa (în Balcani în special în Kosovo şi Macedonia. inevitabil. aşadar. Nefiind. ci şi că tăria defensivei sale împotriva invaziei cu care o ameninţă actuala dezordine orientală este depăşita de forţa de atracţie a standardelor sale de viaţă. integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel continental. va fi nevoie ca viziunea 163 . în situaţia de a constata nu doar că nu îşi poate consacra identitatea ca atare în jumatatea estică a continentului. în măsură să conjuge securitatea prin integrare cu securitatea prin dezvoltare. Cine are puterea să transfere altora propria paradigmă cultural-identitară îşi măreşte puterea necesară spre consolidarea securităţii proprii. Procesul european este. În discuţie nu este extinderea UE. Privit din acest unghi de vedere aquis-ul comunitar este. Capacitatea de voinţă ar implica renunţarea la confortul actual şi la sentimentul de superioritate care caracterizează Europa Occidentală spre a face din integrarea europeană un proces preponderent politic menit să conducă spre o entitate continentală dotată cu o structură de instituţii politice unitară. sau pentru ca ele să nu genereze fenomene nocive de felul celor rezultate din încrucişarea culturii (identităţii) de clan. la anarhie şi instabilitate. cere mai mult ca oricând o astfel de extindere. cu cultura (identitatea) statului-naţiune.

b) caracterul unitar al organizării şi controlului unui teritoriu este garantat nu de declaraţii politice (fie ele chiar ridicate la rang de lege). ecuaţia schiţată mai sus ar putea fi rezolvată mai uşor prin complicarea ei. ci de satisfacţia populaţiei/comunităţii care locuieşte acel teritoriu. În lumina celor de mai sus. interese.Aceasta trebuie să se reflecte în construcţia sistemului subsidiarităţii naţionale menit a integra interesele în concurs şi a stabili principiile care îndrumă alegerea între ele. teritoriul (asupra căruia se exercită prerogativele aferente suveranităţii). c) posibilitatea ca statul care nu dă drepturi. deopotrivă din Apus şi din Răsărit. Ordinea enumerarii nu este întâmplătoare. un sistem de ecuaţii cu mai multe necunoscute) în care intră următoarele componente principale: omul (ca valoare supremă şi măsura tuturor lucrurilor). Impactul cultural al unificării Europei trebuie acceptat şi asumat de toţi participanţii la proces. În cadrul unei asemenea concepţii omul (fiinţa umană) şi fericirea sa sunt principala raţiune de a fi a statelor. ca şi cele pe care ele le exercită în raporturile cu cetăţenii. Ea exprimă ordinea importanţei componentelor ecuaţiei într-o concepţie democratică modernă. trebuie să se pregatească la a pierde teritorii). Aparent paradoxal. Iar acest proces nu poate şi nu trebuie să fie unul de transfer identitar. recunoscute şi protejate de state. Aceasta ridică problema suveranităţii ca şi aceea a integrării sistemului subsidiarităţii naţionale într-un sistem 164 . Statele moderne au de rezolvat o ecuaţie complexă (de fapt. trebuie să fie astfel concepute încât să respecte ierarhia respectivă. Drepturile acordate. dă (pierde/cedează) teritorii (adică statul care nu este gata să recunoască anumite drepturi persoanei umane spre a-i determina satisfacţia. drepturile (ce sunt recunoscute omului şi comunităţii pe teritoriul şi în legatură cu teritoriul pe care trăiesc). în legatură cu drepturile ce-i sunt recunoscute şi pe care le poate exercita efectiv. Pentru moment se pare ca Europa Centrală şi Orientală este mai dispusă la aceasta. adică prin includerea în calcul a componenţei suprastatale. UE nu poate fi unica responsabilă pentru derularea procesului european. ci unul de sinteză identitară. concretă de oameni ce se simt legaţi între ei printr-o identitate comună circumscrisă de tradiţii. identităţii şi prosperităţii comunităţilor. comunitatea (ca grupare reală. iar apoi apărarea şi administarea teritoriului. legătura dintre elementele componente ale ecuaţiei politice date spre rezolvare statelor poate fi exprimată prin următoarele principii: a) viaţa omului/fericirea omului este valoarea primordială care depăşeşte în importanţă capacitatea de a controla/administra un teritoriu. mod de viaţă.asupra Europei unite de mâine să fie dezvoltată în comun de către toţi europenii. eventual cultură similară). după care urmează protecţia stabilităţii.

Având în vedere extraordinara interdependenţă practică a nivelului naţional cu cel internaţional.şi în sensul în care este relativizată. ca şi extinderea considerabilă a normelor care descriu obligaţiile ori angajamentele naţionale faţă de comunitatea internaţională. Este evident că rămâne doar un pas de făcut. în acest context. pentru a căpăta o dimensiune practică şi contextuală. Numai un concept suficient de relativizat poate pilota problema suveranităţii. la rândul ei relativă la ansamblul de competenţe pe care i le rezervă dreptul internaţional. a gândi suveranitatea statelor membre ale unei eventuale viitoare federaţii europene. într-o federaţie europeană. prelungire până astăzi a unei viziuni hegeliene şi fichtiene. În acest sens putem spune că formula de „suveranitatea limitată cu care ar rămâne statele naţionale în urma procesului de integrare europeană. ca mecanism care fondează Uniunea Europeană. de la cel inferior al suveranităţii locale până la etajul însuşi al suveranităţii Federaţiei Europene. Am invoca. Suveranitatea statelor se va actualiza în timp. aşa cum apare el în Tratatul de la Maastricht (Titlul II. Construcţia suveranităţii statelor membre ale federaţiei va fi esenţialmente problema pratică a aplicării principiului subsidiarităţii.al subsidiarităţii globale. Vedem de aici. Desigur. Iar conţinutul suveranităţii se construieşte conform schemei pe care o impune o concepţie inteligentă a aplicării principiului subsidiarităţii. suveranitatea statelor-membre va fi un etaj între alte etaje. pentru a gândi suveranitatea unui stat în raport cu o organizaţie inter ori supraguvernamentală: acel set de competenţe ale statelor-membre definite în raport cu dreptul comunitar. că principiul subsidiarităţii nu este decât un complement al principiului suveranităţii şi nu împotriva lui. numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii propuse nu pot fi atinse suficient de statele-membre şi de aceea. Dar ea este relativă la competenţele federaţiei. sau chiar aceea de transfer de suveranitate către 165 . art 3b): În domenii care nu ţin de competenţa sa exclusivă. Ea îşi pierde însă caracterul mitic-metafizic. Să invocăm conţinutul acestui principiu. care descrie suveranitatea drept ansamblul de competenţe ale statelor reglementate de dreptul internaţional. Având în vedere universalitatea principiului subsidiarităţii. Comunitatea va acţiona în concordanţă cu principiul subsidiarităţii. nimic dramatic. ca manifestare neîngrădită a deciziei în treburile interne şi externe. arată asemenea scheletului unui dinozaur. propunerea lui Jean Tuscoz.conform principiului subsidiarităţii. Suveranitatea statelor se construieste. ea ar putea fi şi mai bine îndeplinită de către Comunitate. clasica evaluare a suveranităţii. tot firesc au de ce să le delege la nivelul Uniunii. Deci. suveranitatea statelor are un sens. în funcţie de competenţele pe care. Un fruct al acestei perspective este imediata conexiune care se poate face cu principiul subsidiarităţii. datorită amplorii sau efectelor acţiunii propuse.

Federalizarea Europei sugerează dezirabilitatea descentralizării autorităţii politice la nivelul acceptabil. Dintr-o atare perspectivă Europa Unită a viitorului va fi Europa cetăţenilor liberi şi a comunităţilor culturale tolerante. pe de altă parte. cumva. cu atât mai mult în cazul modelelor negative. Echilibrul dintre aceste două tipuri de determinaţii este păstrat la un nivel decent în practic toate statelemembre ale Uniunii Europene actuale. pe de o parte se determină o anumită majoritate naţională şi anumite minorităţi. pentru a mări eficienţa demersului politic spre satisfacţia deţinătorului primordial de putere şi a celui care este sursă originară a puterii: cetăţeanul. pe de o parte norma dreptului internaţional şi. limba şi cultura majorităţii asigură acesteia un ascendent în raport cu celelalte identităţi etno-culturale. prin care s-au codificat drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare.structuri supranaţionale. iar acestea includ principiile egalităţii şi nondiscriminării. Dar. drept urmare. pe de altă parte. Această diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional. ci şi faptul pratic că. se dezmembrează. Frontiera statelor naţionale actuale decupează un teritoriu prin care. De fapt. atât în cadrul fiecărui stat în parte cât şi în cadrul UE. Statele în care principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să acorde norma de drept cu realitatea practică a ascendenţei culturii majoritare. ar putea fi grav. Realitatea este. suveranitatea nici nu se limitează şi nici nu se transmite ci exerciţiul ei se reorganizează ţinând seama de datele obiective ale lumii înconjuratoare. patriostismul constituţional în sensul lui Habermas. se bucură astăzi de dreptul la autodeterminare. dar tot ele par să indice că a presa descentralizarea până la punctul unde statele existente. Norma dreptului internaţional lucrează. şi în cazul modelelor bune. Bulgaria) până la tragedia fostei Iugoslavii. Slovacia. atunci popoarele formate din cetăţeni liberi şi egali între ei. se stabileşte o jurisdicţie a unor autorităţi publice obligate să preserveze principiile unui stat civic. în defavoarea minorităţilor culturale. Societăţile de astăzi trăiesc sub tensiunea celor două determinări care sunt. realitatea practica a statului naţional. cu un concept abstract de societate în care solidaritatea comunitară ar avea la bază. diferită. În măsura în care dreptul internaţional postbelic garantează la nivel de principiu drepturile şi libertăţile individuale. evident. Ea reflectă nu numai faptul că statele actuale s-au format (în marea majoritate istoric). în special cele multinaţionale. ca manifestare a etosului naţional. 166 . Dezechilibrul dintre ele a generat în restul Europei reale probleme inter-etnice (în ţări precum România. nu sunt cu totul corecte.

regulile convieţuirii. A fi eurofil. desigur. şefii de stat şi de guvern au decis asupra unor noi reguli referitoare la amploarea şi modalităţile acţiunii viitoare a Uniunii. Ţinând cont de evoluţiile politice. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor. trebuie revizuite. Metisajul dintre noul europocentrism. Înainte de a putea intra în vigoare.în care cetăţenia este chemată să statueze egalitatea abstractă a locuitorilor. într-o lume globalizată în evoluţie constantă. sau în prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului de ratificare de către statul semnatar care îndeplineşte 167 .Conform articolului 6 din Tratatul de la Lisabona. plecând de la procentul de europenism pe care ni-l conferă originalitatea mentalului nostru colectiv. aprovizionarea cu energie sau noile ameninţări la adresa securităţii. Europa trebuie să se modernizeze. Iar dacă globalizarea se va dovedi sens ireversibil al societăţii umane. înscrise în tratate. între condiţia de cetaţean al lumii şi cetaţean al unui stat anume. ci şi la transformările rapide prin care trece lumea de astăzi. reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale. la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European. „prezentul tratat intră în vigoare la 1 ianuarie 2009 cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse. presupune a şti să ne proiectăm toate valorile noastre în circuitul mondial de valori. mai mult ca niciodată. americanocentrism. precum şi consolidarea legitimităţii democratice a Uniunii şi a valorilor sale fundamentale. să dispună de instrumente eficiente şi coerente. la altă scară. este necesar un efort colectiv la nivel european.şi etosul majorităţii se păstrează. Europa s-a schimbat. schimbările climatice. iar frontierele nu vor mai avea valori (geografice) de aparat în viitoarea Europă Unită. Valorile nu au frontiere. economice şi sociale şi dorind. să răspundă aspiraţiilor europenilor. la fel ca întreaga lume. acest tratat va trebui să fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre. Statele membre nu mai sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme fără frontiere. Europa trebuie să facă faţă unor noi provocări. niponocentrism şi sinocentrism ar putea avea ceva de învăţat. Acesta este obiectivul tratatului semnat la Lisabona. Tratatul de la Lisabona este rezultatul negocierilor între statele membre. Astăzi. cetăţenia europeană nu poate fi evitată. Astfel. în acelaşi timp. aici şi acum. conform propriilor reguli constituţionale.tensiunea între egalitatea de principiu a cetăţenilor statului naţional. adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni recent extinse de la 15 la 27 de state membre. În 50 de ani. Europa secolului al XXI-lea se confruntă cu o serie de provocări: mondializarea economiei. din metisajul reuşit al interculturălităţii Europei. evoluţia demografică. Prin urmare. Tratatul de la Lisabona va permite adaptarea instituţiilor europene şi a metodelor lor de lucru. la 13 decembrie 2007.

Tratatul de la Lisabona face trimitere la Carta Drepturilor Fundamentale. din care 27 au depus deja instrumentele de ratificare la Roma. libertăţi. interesele cetăţenilor săi. cu dublă responsabilitate (Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi Vicepreşedinte al Comisiei). Instituţiile Uniunii trebuie să respecte drepturile înscrise în Cartă. în mod eficient. Aceleaşi obligaţii revin statelor membre atunci când pun în aplicare legislaţia Uniunii.este creat un nou actor instituţional.ultimul această formalitate”. universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. considerată un adevărat catalog de drepturi de care toţi cetăţenii Uniunii trebuie să beneficieze în raport cu instituţiile Uniunii şi cu garanţiile obligatorii din punct de vedere juridic ale legislaţiei comunitare. Tratatul de la Lisabona stabileşte principii şi obiective comune pentru acţiunea Uniunii pe plan extern: democraţie. drepturi legate de statutul cetăţeniei şi justiţie. Funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica externă şi de securitate comună (PESC) va fi combinată cu cea de Vicepreşedinte al Comisiei . zi de zi. Într-o lume în evoluţie rapidă. cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. respectarea demnităţii umane. cum va funcţiona însă iniţiativa cetăţenilor în practică. 168 . schimbările climatice şi demografice. provocărilor lumii contemporane. La 13 decembrie 2007. securitatea şi energia. 27 de state membre au ratificat Tratatul. Până în prezent. oferindu-le o formă juridică în cadrul Uniunii. Aceste drepturi se inspiră în mare parte din alte instrumente internaţionale. egalitate. principiile de egalitate şi solidaritate. şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre au semnat noul tratat. Curtea de Justiţie va garanta aplicarea corectă a Cartei. Tratatul de la Lisabona va consolida democraţia în UE. precum şi capacitatea acesteia de a promova. la Lisabona. ci oferă drepturi consolidate şi mai multă libertate cetăţenilor. Rămâne de văzut. Cetăţenii europeni vor avea în curând la dispoziţie un instrument cu ajutorul căruia vor putea determina Comisia Europeană să acţioneze în domenii de interes pentru ei. Includerea Cartei nu modifică atribuţiile Uniunii. Acesta va pune la dispoziţia Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă. „creînd o identitate” a Uniunii şi facilitând promovarea progresivă a „interesului european comun”. europenii aşteaptă de la UE abordarea unor probleme precum globalizarea. Cele şase capitole ale Cartei cuprind următoarele aspecte: drepturi individuale legate de demnitate. solidaritate. stat de drept. Acesta va aduce mai multă coerenţă în acţiunea externă şi va contura profilul UE pe scena internaţională.

3. a resurselor financiare şi a abilităţilor analitice şi organizaţionale ale tuturor actorilor şi instituţiilor implicate.Tratatul de la Lisabona introduce. De asemenea. ce constituie acquis-ul comunitar în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. Concluzii la capitolul III Putem aprecia că promovarea egalităţii nu necesită în special adoptarea unor măsuri pozitive. neutralităţii şi nediscriminării. libertatea) reprezintă condiţia sine qua non a protecţiei şi garantării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane . justiţiei şi bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea relaţiilor amicale şi a cooperării dintre ele. 169 . separarea puterilor în stat. cât şi în construcţia unor măsuri proactive în vederea combaterii tuturor formelor de discriminare. De subliniat că toate aceste instrumente juridice (convenţii. pacte. echităţii sociale. ci măsuri al căror scop este adaptarea organizării societăţii spre o mai corectă împărţire a rolurilor. în fiecare comunitate şi chiar fiecare ramură şi sector de activitate. În ultimii ani România a depus eforturi susţinute pentru crearea cadrului legislativ necesar transpunerii directivelor europene (Directiva 2000/43/CE a Consiliului Uniunii Europene şi Directiva 2000/78/CE a Consiliului Uniunii Europene). „a căror respectare este un factor esenţial al păcii. printr-un cadru juridic adecvat şi proceduri eficiente. diversităţii şi nediscriminării. ca şi între toate statele”. Provocarea în ceea ce priveşte combaterea discriminării şi asigurarea unui remediu efectiv în cazul încălcării drepturilor omului sau a altor drepturi prevăzute de lege constă atât în consolidarea cadrului legislativ existent. de asemenea. ci mai degrabă presupune mobilizarea simultană a instrumentelor legale. Normele consacrate în instrumente juridice naţionale. se prevede constituirea unui Corp Voluntar European de Ajutor Umanitar.asigurarea protecţiei efective şi a remediului împotriva discriminării. Exercitarea guvernării pe baza principiilor democratice (pluralism politic. protocoale) sunt rod al recunoaşterii de către state (inclusiv România) a importanţei universale a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. În acest sens. Această prevedere pune accent pe aplicarea principiilor dreptului internaţional şi a principiilor imparţialităţii. atenţia trebuie orientată spre eficientizarea cadrului de sprijin privitor la procedura de soluţionare a petiţiilor. o bază juridică specifică pentru ajutorul umanitar. legalitatea. egalitatea. procedura de mediere pe cale amiabilă a cazurilor de discriminare precum şi de sancţionare a actelor/faptelor de discriminare. nu înseamnă doar realizarea unor programe şi resurse accesibile cetăţenilor.4. europene şi mondiale trebuie aplicate în mod concret în relaţiile sociale în fiecare ţară. cu scopul de a introduce în toate domeniile dorinţa de a construi o relaţionare bazată pe principiile egalităţii de şanse.

obiectivele reuniunii de experţi pe această temă desfăşurată între 1-19 iulie 1991 la Geneva. 170 . inclusiv suveranitatea. iar nu cu nesocotirea lor. Este clar. deşi se reafirmă că „succesul tranziţiei la economia de piaţă de către ţări care fac eforturi în această direcţie este important şi în interesul tuturor”. Aşa. care reafirmă ideea că „toate principiile (procesul CSCE) se aplică în mod egal şi fără rezerve. de pildă.Toate aceste precizări noi trebuie raportate la consideraţiile generale ale Cartei de la Paris. Problema muncitorilor imigranţi este numai enunţată. însă prevederile concrete sunt foarte puţine. că noile formulări cu privire la drepturile minorităţilor nu pot fi interpretate în nici un caz ca o diminuare a cadrului juridic oferit de principiile Dreptului internaţional. în detaliu. neamestecul. prin urmare. Document de incontestabilă importanţă pentru redefinirea sarcinilor actuale ale procesului CSCE. nu se întâlnesc precizări în legatură cu modul în care fostele state socialiste vor putea fi ajutate ca să-şi refacă economia.prevăzându-se. Problemei minorităţilor naţionale i se acordă o importanţă considerabilă-chiar exagerată. păstrarea integrităţii teritoriale. fără a se preconiza nici un fel de măsuri practice pentru rezolvarea ei. iar respectul identităţii minorităţilor va trebui realizat tocmai ţinând seama de aceste principii. fiecare între ele fiind interpretat ţinând seama de celelalte”. Documentul vorbeşte despre „continuarea sprijinului acordat ţărilor democratice în tranziţia spre economia de piaţă”. Carta de la Paris tratează totuşi în mod inegal anumite probleme.

care să examineze cu maximum de obiectivitate plângeri ale altor state. de către pături tot mai largi ale populaţiei. incluzând şi guvernele şi organizaţiile neguvernamentale. problemele privind drepturile omului sunt tot mai mult considerate ca fiind în strânsă legătură cu cele ale păcii şi securităţii. Puţine din aceste proceduri au caracterul de organ de jurisdicţie. sub diferite forme de manifestare. care acţionează pentru respectarea drepturilor omului. un domeniu al cooperarii internaţionale. un climat care nu favorizează. uneori pe criterii politice. ale colaborării şi înţelegerii. S-au format organizaţii neguvernamentale. ale organizaţiilor sau persoanelor. Pe ansamblu. Lucrările de specialitate care au avut în vedere fenomenul discriminării au raportat acestea la diferenţele care există între indivizi. cu privire la pretinse încălcări ale drepturilor omului. ea fiind prezentă în toate timpurile. Numeroase documente internaţionale cer statelor să asigure existenţa şi funcţionarea unor asemenea recursuri. astfel. Acest interes. care să dea decizii obligatorii. care se reflectă şi în propria ţară. Viaţa internaţională arată că nerespectarea drepturilor omului creează şi pe plan intern. internă şi internaţională. aşa cum s-a arătat. în stabilirea faptelor pe baze cât mai apropiate de 171 . respectarea drepturilor omului a devenit condiţia sine qua non a unei guvernări democratice. Fenomenul discriminării este prezent în viaţa cotidiană. dimpotrivă limitează colaborarea dintre state. Pe plan internaţional creşte tendinţa de a avea proceduri formate de experţi independenţi.CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI Discriminarea reprezintă o trăsătură a vieţii sociale. pe plan intern şi internaţional. chiar dacă o fac fragmentar. care şi-au fixat drept obiectiv de activitate promovarea drepturilor omului. a dus la stabilirea de proceduri de natură să permită celor care pretind că drepturile lor sau ale altora sunt încălcate să ceară redresarea situaţiei şi repararea daunelor. dar şi în raporturile internaţionale. S-a format astfel o opinie publică. cu putere în viaţa publică. între grupuri. Drepturile omului constituie. se schimbă constant. atât internă cât şi internaţională. prezent în multe şi diverse sectoare ale vieţii sociale şi formele sub care acesta se manifestă. Pe plan intern. în multe ţări ale lumii s-a produs o cunoaştere din ce în ce mai profundă a drepturilor omului. marcând ansamblul tuturor relaţiilor sociale. Problemele drepturilor omului au pătruns. Marea lor majoritate constau într-un dialog cu statele. În viaţa internaţională. care este în strânsă legătură cu alte domenii. inclusiv a unor tribunale independente. această acţiune are influenţe pe termen lung. însă. În acelaşi timp. alteori ignorând realităţile din propria ţară sau din ţări aşa zise prietene. între societăţi. chiar dacă iniţial vizează un grup restrâns de ţări. de la nivel individual şi de grup şi până la nivel societal.

realitate şi elaborarea de recomandări care se adresează statelor cu caracter mai general sau mai precis. sociale şi culturale şi a egalităţii în drepturi sub toate aspectele. Recomandăm autorităţilor statale să adopte o lege organică privind eliminarea tuturor formelor de discriminare în orice domeniu al vieţii sociale cu un mecanism eficient de protecţie a grupurilor socialmente vulnerabile şi marginalizate. la sfârşitul acestei perioade. Timp de circa cinci decenii. adoptarea de documente cu valoare universală care. Aceasta nu a impiedicat. au stabilit un standard minim. în care ţările din Europa de Est vor putea asigura eliminarea stării de înapoiere şi dezvoltarea unei economii de piaţă eficiente şi dacă vor putea evita unele din aspectele negative pentru drepturile omului care se manifestă în ţările dezvoltate cu economie de piaţă. Reglementarea organizǎrii şi funcţionǎrii CNCD prin lege organicǎ. Pentru ţările dezvoltate. ca şi obligaţia de examinare a ansamblului problemelor şi mecanismelor de urmărire a aplicării angajamentelor asumate. problematica drepturilor economice. Practic. între cele două concepţii privind modul de asigurare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. asigurându-se asistenţa de specialitate (juridicǎ şi financiarǎ) persoanelor supuse 172 . şi de măsura în care ţările dezvoltate industrial vor reuşi să diminueze şi să elimine fenomenele negative existente. Cu privire la problema abordată facem urmatoarele recomandări : 1. va depinde de măsura în care vor asigura o dezvoltare economică şi socială generalizată. comunitatea internaţională dispune de un set de reglementări şi de forme de colaborare care marchează o etapă importantă. execitarea drepturilor omului. Perioada care urmează va fi caracterizată. Aceasta va depinde. şi. asigurând un nivel de viaţă acceptabil pentru majoritatea populaţiei. de care să beneficieze mase din ce în ce mai largi de oameni. desigur. prin consolidarea drepturilor civile şi politice în majoritatea ţărilor lumii. deci. problemele drepturilor omului au fost abordate în condiţiile unei confruntări politico-ideologice între cele două sisteme social-economice. probabil. din punctul de vedere al drepturilor omului. deşi poartă marca acestei confruntări. a victimelor discriminării. garantându-i-se independenţa. Pe plan internaţional al reglementărilor şi instituţiilor. 2. însă. atât în acţiunea statelor cât şi în deliberările organismelor internaţionale. Reglementarea competenţelor instituţiei Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării în cuprinsul constituţiei 3. un accent mai mare va avea. fără îndoială cea mai productivă în domeniul drepturilor omului. printr-o evoluţie de ansamblu spre instituţii democratice.

Într-o viitoare reglementare. prin combinarea competenţelor şi aplicarea cunoştinţelor dintr-un anumit domeniu al discriminării în altul. În cazul dizabilităţilor nu este clar ce fel de definiţie preferă legiuitorul. egalitatea de tratament. conform art. în momentul de faţǎ. În acelaşi act normativ (Legea nr. se schimbă în mod constant. în cuprinsul acesteia nu sunt dezvoltate ideile privind înlăturarea discriminării structurale pentru grupul dezavantajat 6. trebuie interpretat în sens cât mai larg. mai ales că situaţia unui singur caz care cuprinde mai multe motive de discriminare 7. la o egală protecţie din partea legii. vârsta este un fenomen flexibil. tratament identic).Aceleaşi probleme le regăsim şi pentru criteriul vârstă ori religie sau credinţă: nu sunt definiţii. ce soluţii se aleg – indicarea numerică a vârstei sau indicatorii biologico-medicali. Legea trebuie să interzică toate discriminările şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace contra tuturor discriminărilor.discriminǎrii şi prevăzându-se o structurǎ care sǎ-i asigure posibilitatea realǎ de a aduce la îndeplinire în mod eficient şi independent numeroasele atribuţii pe care le are conform legii . cu ignorarea nevoilor victimelor efective ale faptelor de discriminare. Legislaţia naţională nu defineşte clar criteriile de discriminare pe care doreşte să le sancţioneze. 4. Nu sunt transpuse în legislaţia naţională conceptele din directive referitoare la adaptările corespunzătoare în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi justificarea unui tratament diferenţiat întemeiat pe funcţiile esenţiale ale unei meserii sau profesii (pentru criteriul dizabilitate al discriminării). 9. 173 . 5. 202/2002) regăsim concepte care sunt tratate ca având acelaşi înţeles (egalitatea de şanse. spre deosebire de celelalte temeiuri ale discriminării. Deşi Legea nr. este o obligaţie exclusivǎ cǎtre stat.Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul fără discriminări. în timp ce în dreptul comunitar şi în literatura de specialitate acestea sunt noţiuni diferite. iar conceptul de religie sau credinţă. 8. alături de reducerea numărului de definiţii. 9 CEDO şi jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg . inclusiv dreptul de a nu avea o religie. justificarea unui tratament diferenţiat pe motive de vârstă. ar trebui acordată atenţie şi beneficiilor existenţei unui singur organism pentru combaterea tuturor formelor de discriminare. cea medicală sau cea socială. dacă doreşte să facă diferenţa între dizabilitatea percepută sau cea înregistrată. Interzicerea discriminării se limitează numai la discriminările de drept. 202/2002 are ca scop promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.schimbarea fundamentalǎ a concepţiei privind amenda administrativǎ care.

sănătatea. aparţinând unei minorităţi şi unei credinţe necreştine. proporţionale şi descurajante. 13. printr-o acţiune discriminatorie. O altǎ problemă . de către autorităţile emitente. prin intermediul instituţiilor de învâţământ şi educaţie. Deşi directivele încurajează folosirea datelor statistice ca mijloace de probă. Statul. şcolile. orientarea sexuală. se vor ridica o serie de probleme în ceea ce priveşte folosirea unor date „sensibile”. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care. modul în care sunt reglementate anumite forme de discriminare în legislaţia penală în vigoare. a căror procesare au un regim distinct. încalcă în mod repetat prevederile legislaţiei. după data aderării. acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. acestea trebuie să fie efective. precum în cazul infracţiunii de hărţuire sexuală. care ar fi încălcată dacă magistratul nu ar avea obligaţia de a dovedi comiterea unei infracţiuni. De asemenea. fără precizarea că nu se aplică partajarea sarcinii probei. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. Gradiniţele de copii. este cǎ partajarea sarcinii probei în materia discriminării este exclusă din sistemul justiţiei penale. promovare. cu un handicap locomotor. precum cele privind originea rasială. respectiv excluderea de la procedurile achiziţiilor publice şi de la acordarea ajutorului de stat şi dispunerea de către instanţă a schimbării procedurilor de angajare. Sancţiunile prevăzute în dreptul naţional: amenzi. În acest moment legislaţia naţională nu conţine prevederi care să soluţioneze acest conflict. conform directivelor. colegiile şi universităţile trebuie să includă în programele educaţionale problemele de egalitate între oameni.9 din Legea nr. În ceea ce priveşte sancţiunile pentru discriminare. Raţiunile pentru această excludere îşi au originea în prezumţia de nevinovăţie. ar trebui completate şi cu alte sancţiuni prevăzute în legislaţia statelor membre UE. trebuie să întreprindă acţiuni afirmative de promovare a participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la exercitarea profesiilor specifice unde se atestă suprareprezentarea persoanelor de un anumit sex. va determina discuţii legate de încălcarea dreptului comunitar de către statul român. ar trebui completate sancţiunile şi pentru discriminarea înainte de angajare. cele mai mari şanse (dacă angajatorul nu doreşte să fie acuzat de discriminare) le are o doamnă în vârstă. 12. 10. 174 . 7.Importanţa acestora este demonstrată de o situaţie ipotetică. 11. conform art. pregătire. De aceea. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. evident exagerată: într-un grup de candidaţi pentru angajare. deşi cauzează un prejudiciu redus. dispunerea de către instanţă a retragerii. liceele.

2001. p. Institutul Intercultural Timişoara. Comisiei. editura All Beck. 12. Vol. şi Thagavelu.. Council and Commission [1991]. Beck.uab. Comisiei. Partea I. la 17 februarie 1986 şi la Haga. Hervey and David I’Keefe eds. 117/82 Razzak şi Beydoun c. Editura Polirom. 2002 p. All Beck.Cauley.. C. Teoria generală a dreptului. C.2000. www. Populaţia Dobrogei. Chişinău 2007.. Drepturi şi libertăţi.320. 2005. Oxford University Press.107 . Tamara K. Iaşi. 14. nr. Elementele de teoria dreptului. p.K. Le principe d`egalite dans la jurisprudence du Conseil Constitutionnel et du Conseil d`Etat în La Declaration des Droits de l`Homme et du Citoyen et la jurisprudence. The Economic Objectives of Article 119.www. Beşteliu R. Carta Socială Europeană revizuită adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996. 297. Bucureşti. Comentariu pe articole.eu.269 8. şi alţii. Editura C.335 4. Bratescu C. nr. Bell M. Individual Differences în Sex Stereotyping of Occupantions and Personality. Bîrsan C. 1996. p. Drepturile omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova).BIBLIOGRAFIE 1. şi alţii. Cauza C-63/89 Assurances de Credit v. Anti-Discrimination Law and the EU.. 7. p. p.. 2002. 11.I.europa. Organizaţii internaţionale interguvernamentale.int/celex 175 . editura Periscop..169 din 29 iunie 1987. 1997. publicată în “Monitorul Oficial al României””.Baltag D.Constanţa. tipografia Reclama. Cauza C-246/83 De Angelis c. 476 3.193 din 4 mai 1999.74/1999. 321. în Sex Equality Law in the European Union. la 28 februarie 1986. Mc.publicat în JOCE nr. Barac L. Barna. ratificatǎ ulterior prin Legea nr.268 15.3/sept. Stereotipuri. Chişinău. 1970...Revue Social Psychology Quartely. Actul Unic European semnat la Luxemburg. p.284 13. B. p.1.. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 5. p. 1991. 1296 10.54. Bucureşti. Bucureşti. a intrat în vigoare la 1 iulie 1987 2 Azarov A. vol. 9. Nr.H. ed.L. p.205 6.ro/reviste_recunoscute 16. Cauza C-75. Basnard.Bourhis Y. 1997. p. 2004.Braibant G. Paris. PUF. Tomul XVII.colocviu organizat de Consiliul Constitutional francez în zilele de 25 şi 26 mai 198. discriminare şi relaţii intergrupuri. 288 . Banat şi Interculturalitate...M.

violenţă şi hǎrţuire(2007). 18. modificat ulterior prin Legea nr. publicată în Monitorul Oficial al României.72 din 5 februarie 2003.. III din Legea nr. până la 2 iunie 2005. Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea în orice stat membru pe criterii de origine rasialǎ sau etnicǎ în domenii precum angajare. 2008. Bucureşti. Cârnaţ T.md. 140/1996. Teză de doctor habilitat în drept.unhchr.. p. 22. p. 363 176 .55. www. Apărarea drepturilor pacienţilor nu este lipsită de riscuri. a fost actualizat în baza actelor normative modificatoare. Partea I. Cauza C-20/71.Cârnat T. Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetǎţenilor Republicii Moldova privind actele de discriminare. 65 din 16 aprilie 1997. 23.int/celex ). Cauza C-25/02 Rinke (în continuare hotărârile CEJ aşa cum pot fi găsite la www. educaţie. 19. Chişinău. Iorgovan A. p. la al treilea Raport asupra Moldovei: http:.541/2003 24. Decizia 2000/75/CE stabileşte un program de acţiune al Comunitǎţii pentru combaterea discriminǎrii: 2001-2006. nr. Partea I. ed. servicii de sǎnǎtate şi acces la bunuri şi servicii. republicat în Monitorul Oficial.md..Codul muncii. 388 . revista Dreptul. Editura All Beck. Partea I.. Chişinău.cnaa. 65 bis din 16 aprilie 1997 în temeiul art..pdf 26.07. vârstǎ sau orientare sexualǎ în domeniul angajǎrii şi exercitǎrii profesiei. publicate în Monitorul Oficial al României. Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei: punctul 88.humanrights. Muraru I.Comitetul ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasialǎ: http:. 21. actualizat până în luna August 2008. Constituţia României revizuitǎ.Codul civil al României din 26. Adoptat prin Legea nr. Non-discriminarea în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova. www. asigurare socialǎ. Comisia a adoptat în noiembrie 1999 pe baza art.int/t/e/human_rights/ecri/1-ecri/2-countrybycountry_approach/moldova/Moldova%20Third%20report%20-%20Moldave. Monografie.Pontos. republicat în Monitorul Oficial nr. 20. Teoria şi practica eliminării formelor de discriminare în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova.acad.eu.1993. p. Constantinescu M.13 un pachet de propuneri pentru combaterea discriminǎrii. 2009. www.europa. 2004. .17. 27.480/2003 şi prin Legea nr. 289 din 14 noiembrie 1996 . Codul penal al României.53/2003 publicatǎ în Monitorul Oficial nr. nr. 237 www.ch 28. Parlamentul European.Cârnaţ T.coe. handicap. 8 august 2008. Sabbatini v. 25.Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova. Directiva 2000/78/CE stabileşte un cadru general pentru combaterea discriminǎrii pe criterii de religie sau convingere.

Monitorul Oficial al Republicii Moldova.state. 32. România a ratificat Convenţia la 10 iulie 1978 prin Decretul nr. Chişinǎu. ratificatǎ de România prin Legea nr. and Labor. Human Rights. p. în vigoare din 27 august 1994 . 31.30/1994. intrată în vigoare la 18 iulie 1976. 35.593-XIII din 26 septembrie 1995. 115 alin. România a ratificat această Convenţie prin Decretul nr. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). conform dispoziţiilor art. 33. 1967. publicat în “Buletinul Oficial al României”. 802 177 . (2). Paris. Aderat prin Hotǎrârea Parlamentului Republicii Moldova nr.193. art. Released by the Bureau of Democracy. Partea I.111 din 25 iunie 1958. (2) şi art. Unele observaţii cu privire la reglementarea discriminării după criteriul sexului în legislaţia română în Revista “Dreptul”. Ratificat prin Hotarârea Parlamentului Republicii Moldova nr. nr. 1999.29.Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială Adoptatǎ prin Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU nr. Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii Adoptată prin Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU nr.Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 3068 (XXVIII)d din 30 noiembrie 1973. nr. 39. intratǎ în vigoare la 7 iulie 1954.Craig and de Burca. Cudritescu G.135 din 31 mai 1994 38.2007.2263 a Adunării Generale a ONU din 7 noiem. 37. p. 10. p. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (19901998).243. nr. Convenţie adoptată prin Rezoluţia nr. Vol.Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupǎrii forţei de de muncǎ şi exercitǎrii profesiei nr. cases and materials. Xv. intratǎ în vigoare la 4 ianuarie 1969 conform prevederilor art.19.54 din 17 iulie 1970.184 40. Oxford University Press.Country Reports on Human Rights Practices .53. Constituţia României.28 din 10 iunie 1954. 1999. nr. www. Chişinǎu. 2106 din 21 decembrie 1965. 30. EU law Text.640 din 20 decembrie 1952.Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale Adoptatǎ în 1950 şi intratǎ în vigoare în 1953.. 116 alin.Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994. 1994. 36. p.Convenţia culturalǎ europeanǎ din 19 decembrie 1954.1. 2008. 1998. Vol. 34.98-XIII din 12 mai 1994. în vigoare pentru Republica Moldova din 24 mai 1994. http:.22 publicat în Buletinul Oficial nr.gov/g/drl/rls/. publicatǎ în “Monitorul Oficial al României”.9/2004.7.

ediţia a II-a. Editura Fayard. M. 42. Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Persoanelor Vârstnice. Directiva Consiliului 43/2000/CE din 29 iunie 2000 privind aplicarea principiului egalitǎţii între persoane fără deosebire de origine rasialǎ sau etnicǎ .eu 54. L`invention du racisme. http:. 52. Adunarea Generală a ONU a adoptat specifice Programe de acţiuni pentru decadele date. Chişinǎu. Paris 1983. p.europa. http:.. 1. 2007. 46.htm 43.europa.europa... p. Academia Română.0022 – 0026.217 A (III) . Declaraţia privind drepturile persoanelor retardate mintal din 20 decembrie 1971. eur-lex. Directiva Consiliului 97/80/CE din 15 decembrie 1997 privind sarcina probei în cazurile de discriminare pe baza de sex. 1/2007. p.208 49. Iasi. colectiv de autori. 45. p. Bucureşti: Institutul Român pentru Drepturile Omului. p. http:. Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU. http:.unhchr. Bucureşti: Univers Enciclopedic. Chişinău. www.Delacampagne C. Dicţionarul explicativ al limbii române. http:// www.htm. 53. Deleanu I. Dobrescu B.Delsol C. în Buletinul de informare legislativă nr.eu. Institutul de Lingvisticǎ „Iorgu Iordan”. 2280. Polirom. eur-lex. www. 02/12/2000 P. 178 .ch/html/menu2/issracis. Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de stabilire a unui cadru general pentru egalitatea de tratament în domeniul ocupării. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (19901998).41. p. Decada a Treia în Combaterea Rasismului şi Discriminării Rasiale pe parcursul anilor 1993-2003. .htm. p.unhchr. Ideile politice ale secolului XX.228 48. "Rolul Consiliilor de Stat din Europa în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale". 823. 55.ch/html/menu3/b/68. Lumina Lex. 19 iulie 2000. Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament în muncă şi ocupaţii.Delperee N. Bucureşti. 0016 – 0022. Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. 447 47. Jurnalul Oficial L 180. 2002. 44. 1991. p. nr. 51. eur-lex.11-18. 1991/1995. Vol.ch/html/menu3/b/m_mental. publicata în Jurnalul Oficial L 303.1996. 1998. Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea etnică sau rasială.Declaraţia ONU-Drepturil persoanelor cu disabilităţi din 1975. 59. Drept constituţional şi instituţii politice.Drept şi Gerontologie.eu. http:.353. p. Declaraţia Universalǎ a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948.unhchr. 50. colecţia Dicţionarele ARC.

76. p. CpDOM. B. Karen V.U.C. Grafmeyer Y. Dănişor D. All Beck.editura Du Style.2007.Hotărârea Curţii Constituţionale nr. http:..1972. Constanţa.. Luarea deciziilor şi pregǎtirea pentru angajarea peste hotare. Hague.gallup. 74. L.. 1986.. Drepturile.ombusdman md. Franţei (nr.150 69. Bucureşti. Dreptul Tratatelor. p.Gueye c. Portugalia. Romani Criss. Sociologie. 284 60. 614 73. www.. Editura Ştiinţifică. Constitutia libertaţii. p. Gergely D. 2002..Freeden M. . 63. p. Hotărâre C.Duculescu V.A. exploatǎrii şi abuzului femeilor lucrǎtoare migrante.. 440 61. Bucureşti. p. p. P.ro Sondajul a fost realizat în perioada 18-30 iunie 2003. Legal assistent edition. www. Gh. Essai sur l`inegalite des races humaines.2007p. Genese el langage actuel. Hotărârea CEDO din 10 iulie 1984.. CRU.490 57.Implementarea legislaţiei antidiscriminare în România. 273. Le declin du social. 75.. Franţa..Hadler. Bucureşti.Ghidul egalitǎţii de şanse.. Naissance de l`ecologie urbaine.454 67.noţiuni de teorie şi practică. Bucureşti. 1853-1855 p..ed. 1999. Dănişor. Dogaru I. Paris. Fundaţia Andrei Şaguna. p.. 1998.. 63. 1999.M.. 2001.239.185 62. reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a Romaniei.. Pătraşcu. p.Ghid informaţional. New-York.394 72.598 58.F.C. Frette c.Guillaumin C.196/1985) . 1994. p. p.55 din 14 octombrie 1999.584 .Ideologie Raciste.coe.. Sex Discrimination în European Union Law Anthology.466 59. p. Monitorul Oficial al Republicii Moldova.Gallup: http://www.E. 1998. 64. Dogaru I. 179 : .O din 26 februarie 2002. Protecţia juridică a drepturilor omului. p... et Joseph I. 390 68. 2003.. Law dictionary.118-119/64.Hayek A. Kole and Anthony D’Amato eds.int/ECHR/EN/hudoc 70. Teoria generală a dreptului. 1979.. N.. 1998. F.OIM.ed.. Paris.Gordon M. Filosofia Dreptului-Marile Curente. pe un eşantion de 975 persoane în vârsta de 18 ani şi peste.56. nr. Iaşi. L`ecole de Chicago.Gobineau A.. Institutul European. J. Dănişor. D. Prevenirea discriminǎrii. Doltu I. Guincho c. 65.. 71.Giddens A. 66. Bucureşti. Éditions Pierre Belfond.Mouton. Dănişor Gh. MorteanuM..Cartea 2. Editura Lumina Lex.D.Drăghici V. 2004. 2005. p. Paris.Docksey C.Guillemard A. Ploeşteanu.echr. Editura Bic All.

Rassmunssen c.Marcu V. p..166 83. nr. 1998.640. 983/2001). Austria. Reinhard. p. Jurisprudenţa Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării. Caja (eds. Grecia. p. Muraru I. www. Opladen. Dicţionar de sociologie.Legea cu privire la asigurarea egalitǎţii de şanse între femei şi bǎrbaţi. 390. Polirom.77. p.. Danemarca. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Problema bătrâneţii şi a morţii naturale. Australiei (nr. 2006.. Partea I. Dreptul instrument indispensabil de realizare a şanselor fiinţei umane. 86.editura Lumina Lex.. Iaşi. 2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Limba şi de comunicare în limită de vârstă.Marinescu. p. 92. 1999. 1998: Ageismus . All Beck. Iaşi.coe.. 87. Bucureşti. Editura Univers Enciclopedic. Partea I.Love c. Bucureşti. 79.758 din 29 octombrie 2003 88.. 257-277. nr.). 81.discriminarea lingvistică de vârstă. art. Lumina Lex. Mazilu D.429/2003. Ed. http:. G.249. Legea de revizuire a Constituţiei Romaniei nr. exigenţe şi realităţi contemporane. Bucureşti. Iaşi. Pretty c. 85. în Teoria generală a dreptului.Iancu Gh. 2006.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi publicatǎ în Monitorul Oficial al României.436 91. Drept comunitar general. p. Bucureşti. 82. Legea privind pensiile de asigurări sociale.710 93. 2003.Hotărârea CEDO din 27 martie 1998. în: Fiehler. Bucureşti.301 din 8 mai 2002 89..Mazilu D. p.448 180 . Marshall G. cauza Thlimmenos C. 640p 78. 2003. Van Raalte c. Polirom. nr. Drepturile omului concept. Drepturile minorităţilor naţionale. Drepturile omului. Editura C.H. 84.Hotârârea CEDO din 29 aprilie 2002. 280 p. libertăţile şi îndatoririle constituţionale.111-113. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Editura All-Beck. Polirom. p. Hotărârea CEDO din 6 aprilie 2000. şi Diaconu N. 2000. 80. nr.Jura C. Editura Academiei Romane. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Polirom. p.Beck. 2000. p. 1924. Bucureşti.. 2003.Drepturile. Institutul Român pentru Drepturile Omului. 2002. Hotǎrârea CEDOdin 21 februarie 1997. 156-XIV din 14 octombrie 1998. Olanda. Jura C.. 2003. Hotărârea CEDO din 28 noiembrie 1984. Regatului Unit. Iaşi. Bucureşti 2000.echr. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.640.int/ECHR/EN/hudoc 90. 683. nr. Legea nr.47-50/200.Kramer U. 320. publicată în Monitorul Oficial al României. Thimm.350 94. Petronic C..

2005.Perdue. Negru B. nr. 1996. Nǎstase A. Bucureşti. “Buletinul Oficial” nr. prin rezoluţia nr.E. şi Aurescu B.. Chişinău. p. Teoria generală a dreptului şi statului..p.. analysis and proposed conclusions”.212 (prima ediţie. Universitatea Ovidius Constanţa 2005. ratificată de România prin Decretul nr. Secţia editare a Academiei de administrare publică pe lângă Guvernul Republicii Moldova. Ordonanţa Guvernului nr. M. 105. age identification and aging in The gerontologist.W. sociale şi culturale adoptat de Adunarea Generala a ONU. a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976 106. în forma actuală cuprinde 5 părţi. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice Adoptat de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. ratificat de România prin Decretul nr. nr. 102. R. 334 p 181 . intrat în vigoare la 23 martie 1976. Forţa de muncǎ în Uniunea Europeană.444 101. 1999. şi Gurtman. Bucureşti. 109.Partea I. Evidence for the automatics of ageism. Journal of Experimental Social Psychology. Z. Comunitatea Europeană şi drepturile omului în Revista “Drepturile Omului”.Peters G..245. R. trad. Egalitatea în veşnicele întrebări. 1996. .org 98..onu. editura Actami.2200 din 16 decembrie 1966.212 din 31 octombrie 1974..137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare Publicată în Monitorul Oficial al României. Editura Bren. Neagu N.212 din 31 octombrie 1974.. şi Demetrescu. Drept internaţional public. nr.R. p. 2002. C.. Editura All Beck. nr.4/1971.4/2004. p.R. Germina Chiroiu.431 din 2 septembrie 2000 104.216 107. 103. Moroianu I. Bucureşti. vol. 26/1990.108. p... “Buletinul Oficial.528 100. Principiul libertăţii şi egalităţii în Teoria generală a dreptului. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. 31 articole.Popa N.64 96. în varianta actuală cuprinde 5 părţi. 2000 disponibil pe www. 53 articole.2200 din 16 decembrie 1966.Neagu N. p. 19/1993.Washington. p .. Revista Palatul de Justiţie. 108.editura All Beck. Bucureşti. 1979) 99. p.Peters G.Self-conceptions of the aged.314. Note de curs nepublicate. Drept internaţional aplicabil în operaţiunile de pace şi conflictelor armate.146/1974. Minority Identity and Self-Esteem în Annual Review of Sociology. Garanţii materiale şi procesuale ale respectării drepturilor omului. nr.B.. Nagel T. p.Musalo C.4 97.“Claims for protection based on religiom or belief. Jura C.Mazilu D. 146/1974.1/1996..95.

p.. România. Chişnău. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană în Legea şi Viaţa nr. C. Chişnău.Consacrarea principiului nondiscriminării la Conferinţa internaţională ştiinţifică. 2005. Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan în revista Legea şi Viaţa nr.9 intrat în vigoare la 1 octombrie 1994.58 113. Chişnău. 2008.Popescu N. Omul în Societatea Bazată pe Cunoaştere. p.6. Rousseau J. p.3 intrat în vigoare la 21 septembire 1970. Protocolul nr. Protocolul nr. Chişnău.E.88 112. 694 120. Popescu N.. p.8. Powell a fost primul secretar de stat de culoare a Americii.211 121. 10 ani de activitate.. Popescu N.J. p.44 118.58.4. 119.648.2008..Popescu N. p. p. Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Sibiu. Chişnău. p. Protocolul nr... 122.. 123. Constanţa. nr..2009.58 114. Discriminare şi Prejudecată în Revista Naţională de Drept nr. 2006. Discriminare în lumea contemporană la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Partcipare Internaţională – Strategii XXI. p.335. 2007. Dreptul la Liberă Circulaţie a Persoanelor în Spaţiul U.11. Puşcaş V.1996. Bucureşti. Impactul ratificării Cartei sociale europene revizuite asupra legislaţiei muncii şi a legislaţiei protecţiei sociale din România în revista “Dreptul”.Popescu A. Protocolul nr.Popescu N. Paris. ed. 2009.354 111.110. London Scholl. p.editura Bren. Du contract social.9. 1992. România.. Popescu N.. Chişinǎu. European Marriage. p. Instituţia Avocatul Poporului la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice. editura Reclama.5 intrat în vigoare la 20 septembrie 1971. p.1.p. Egalitatea de Şanse în România în Legea şi Viaţa nr. Popescu N. 2006. Prevenirea şi Combaterea Faptelor de Discriminare în Legea şi Viaţa nr.. 2008.32. Protocolul nr. Prejudecată şi discriminare în societatea contemporană la Conferinţa Internaţională. Popescu N.8 intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. Protecţia Socio–Juridică a Drepturilor Omului. 222 125.Constanţa. România. C. Protocolul nr. Jurnalul meu American.Powell.11 intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998 124.... 117. iunie 2005. p. Spaţiul Sud–Est European în Contextul Globalizării. Primul Raport Naţional. p.Popescu N. 2008.58 115. Flammarion. România.299 116.9/1999. Bucureşti. 2007.Popescu N.127 182 ..

Tănăse şi Chirtoacă c.dadalos.coe. 128. .. Editura Dacia. vol. www.H. Bucureşti .echr. p. Editura All Beck. http:. Universitatea din Bucureşti. Cehiei. Facultatea de Psihologie şi Stiinţele Educaţiei.392 138.teza de doctorat nepublicată . nr. p.6. Simunek c. nr.92 143. Editura C.p.. 2003. 2004. 2005. 200p. 32 şi capitolul VI.int/ECHR/EN/hudoc.. Sidarius J. Beck. Ruppin A. 140.Editura Free Press.97 127. Ovidius University Press. Publisher: Macmillan Press.com. Levin. Principiul egalitǎţii de tratament între bărbaţi şi femei în legislaţia română a muncii şi în dreptul comunitar în Revista “Dreptul” nr. www. p. 141.. 5th Ministerial meeting of the Human Security Network in Graz.Feshbach S. art. reclamaţiilor şi plângerilor privind discriminarea după criteriul de sex din Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi. p. 142.garda.htm.org/rom/Menschenrechte/grundkurs2/Materialien/dokument 4. Anti-Discriminatory Practice: BASW Practical Social Work (Paperback). 132..646 133. . Jitcov. Rudolph O. Manual on Human Rights Education. Understanding Human Rights. http://www. p. Principiul egalităţii în dreptul românesc. Stabilitatea şi sfidǎrile multiculturalismului civic în Europa. 1997. Les juifs dans le monde moderne. Institutul Intercultural Timişoara. S. 137. Cluj. www.Soluţionarea sesizǎrilor. p. Tǎnǎsescu S. p. Bucureşti. p 387.D.Tinca O.1.Stǎiculescu A. Social and cultural mobility.. Austria. Paris. R. 1959 . Stǎnculescu E. http://www.int/ECHR.terra. Sorokin P.es/personal/monolith/women. Pacienţii psihiatrici între drepturile omului şi spitalele de stat.126. special Issue on Race. 1992.quotationspage. http:... Republica Moldova..249 134.Thompson N. 816. Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană. descărcat la data de 30 august 2005 183 . 17 aprilie 2008.md 129. 420.ed.1934.. The Interface Between Ethnic and Naţional Attachement: Ethnic Pluralism or Ethnic Dominance? În Public Opinion Quarterly. Rusu V. New York.11/2004. 1997. 1999. 136.. Severin A. 2001. 516-1992 . http://www.htm 144.echr. Sacrul despre elementul iraţional în ideea divinului şi despre relaţia lui cu iraţionalul. E.188 135.205 130. 2003. p. Stereotip şi vârstă: factori cognitivi şi socio-culturali în structura stereotipurilor”.coe. Payot. Sociologie. p. Constanţa.245 131.350 139.com/quotes/ Principiile ONU pentru persoanele vârstnice p.

nr.Young c.echr. Bucureşti 1993..coe. Eitura.. p. New York. http:. Babel. 1978. p. www.coe. 146. http:.Wilson J. Dicţionar de sociologie. S.Zanden. www. 941/2000) .145. 229 151. Australiei (nr.78 184 .coe.echr. 36042/97.1/1996. p. Ronald Press. Marei Britanii.int/ECHR/EN/hudoc. www.Sociology of race and ethnic groups. Second edition. D. 150.243. The University of Chigaco press.U. 941/2000) .A. p. Australiei (nr. 1999.. 769.int/ECHR/EN/hudoc.. J. Willis c.int/ECHR. Zamfir. C. The Declin Significance of Race. din 11 iunie 2002.echr.Zlătescu V. 147. 149. http:. cererea nr.Creştinismul şi drepturile omului în Revista “Drepturile omului”. 148.Young c.

etnice.Karlins.1. Editura tehnica Bucureşti. 1991. vol. nr.54. Walters (1969) 1932 AMERICANI ALBI Muncitori Inteligenţi Materialişti AMERICANI NEGRI Superstiţioşi Leneşi Simţ muzical GERMANII Ştiinţifici Muncitori Impasibili JAPONEZI Inteligenţi Muncitori Perfizi Caracteristici/stereotipuri/atribute sociale 48 47 33 84 75 26 78 65 44 45 43 22 % 1951 30 32 37 41 31 33 62 50 10 11 12 13 % 1967 23 20 67 13 26 47 47 59 9 20 57 7 % Sursă:Tony Malim. 2003 Tabel nr.Tabel nr. Koffman.3/sept. p. Psihologia socială. Stereotipuri sociale naţionale.2 -Precizaţi în procente numărul femeilor care ocupă următoarele meserii/profesii! OCUPAŢIA Fizician Cercetător Poliţist Avocat Oficial bancar Muncitor Vânzător Secretar Mecanic Conducător-autobuz TEST 23% 23% 15% 26% 27% 25% 64% 81% 9% 26% RETESTARE 26% 25% 16% 26% 28% 25% 63% 83% 19% 26% Social Psychology Quarterlu.267-279 185 .

3.4.54.Tabel nr.54.267-279 Tabel nr. nr. nr.3. p.3 186 .Precizaţi în procente numărul bărbaţilor care ocupă următoarele meserii/profesii! OCUPAŢIA TEST RETESTARE Fizician 21% 24% Inginer 17% 19% Poliţist 17% 17% Avocat 29% 28% Contabil 32% 33% Bancher 60% 61% Profesor 73% 74% Secretar 86% 83% Operator telefonie 82% 82% Muncitor 70% 69% Sursă: Social Psychology Quarterly. 1991. Atribute de gen Caracteristici/ Atribute TEST FEMEI 38 42 56 56 50 55 60 50 63 53 36 40 60 56 43 RETESTARE BĂRBAŢI 58 54 65 67 57 40 40 27 43 48 44 45 47 50 39 FEMEI 40 42 54 56 48 61 60 42 58 50 38 47 53 52 43 MASCULIN BĂRBAŢI Agresiv 57 Atletic 53 Multumire de sine 66 Competiţie 66 Doritor de a lua poziţie 61 FEMININ Sesibilitate 38 Capabilă de 38 sentimente/delicateţe Neutilizatoare a limbajului 33 vulgar Empatică 49 NEUTRE Fericit 52 Ineficient 40 Nesistematic 40 Organizat 54 Sincer 50 Timid 38 Sursă: Social Psychology Quarterly. vol. vol.

ipu.org/wmn-e/classif.htm Tabel nr.gallup.ro total 23% 9% 9% 7% 6% 6% 5% 4% 3% 3% 2% 1% 1% 8% 10% 187 . Prezenţa femeilor în parlamentele europene .Tabel nr.5. De ce ar trebui femeile susţinute şi încurajate mai mult să participe la viaţa politică din România? % din cei care afirmă că femeile ar trebui susţinute Femeile au diverse calităţi care le recomandă pentru politică Sprijinirea femeilor pentru a ocupa funcţii în politică Drepturi/şanse egale între bărbaţi şi femei Femeile sunt competente/capabile să conducă Femeile sunt cinstite/mai greu coruptibile Femeile trebuie reprezentate politic Îmbunătăţirea situaţiei în ţară Femeile şi-ar putea afirma punctul de vedere Femeilor le pasă mai mult de oameni Îmbunătăţirea situaţiei femeilor/reducerea discriminării Femeile ar conduce mai bine Femeile cunosc mai bine problemele de zi cu zi Femeile au o altă perspectivă asupra lucrurilor Alte răspunsuri Nu răspunde Sursă: http://www. Ungaria Lituania Cehia East West North Estonia Polonia Bulgaria 0 50 100 150 200 Sursă: Inter-Parliamentary Union.6.http://www.

2 23.1 238.4 94.1 13.2 39.2 13.3 21.9 1.0 351.2 18. 1993 apud Giddens.484.0 22.8 6.1 2.Owen.7 40.5 12.8 18.3 Bărbaţi % 10.3 6.7 9.7 4.5 12.5 30.7 14.5 14.1 9.7 29.0 53.7 18.2 Femei % 6.5 19.9 7.3 12.7 11.8 Sursă: D.3 16.7 20.5 13.3 25.6 13.1 13.9 15.2 13.2 4.6 33.1 14.4 17.9 25.1 18.9 27.3 6.0 51.8 28.5 24.4 7.6 16.4 28.8 26.8 31.5 12.2 2.1 28.3 15.7 .5 10.246.8 19.7 3.5 Înregistraţi mii 318.5 2.Distribuţia ocupaţională pe piaţa forţei de muncă în Marea Britanie Grup etnic Albi Minorităţi etnice Negri Negri-caraibieni Negri-africani Alţi negri Sud-africani Indieni Pakistanezi Bangladezi Chinezi şi alţii Chinezi Alţi asiatici Alţii Întreaga populaţie Şomeri mii 2.2 19. 254 188 .1 105.1 8.Tabel nr.0 12.4 1.7 Total % 8.3 14.6 34. Ethnic Minorities în Britain: Economic Characteristics.

psihologii. Reprezentanţii CRJ atrag atenţia autorităţilor centrale române că viaţa a 120 de pacienţi internaţi în spitalul de psihiatrie Mocrea poate fi pusă în pericol datorită lipsei tratamentelor şi îngrijirilor de specialitate. alin. dar şi pacienţi cu deficienţe neuromotorii. Vizitele întreprinse de reprezentanţi ai Centrului de Resurse Juridice(CRJ) în Spitalul de psihiatrie Mocrea din judeţul Arad la mai mult de o jumătate de an de la semnarea Memorandumului de către Ministerul Sănătăţii şi la 10 luni de la vizitarea instituţiei pentru prima dată au scos în evidenţă situaţii de fapt care demonstrează că demnitatea şi respectul faţă de persoanele cu dizabilităţi mintale (boală psihică) şi intelectuale (oligofrenie. judeţul Arad. asistenţii sociali care ar trebui să fie membrii ai echipei de management ai cazurilor. psihopedagogii şi ergoterapeuţii.Anexa nr. Spitalul de psihiatrie funcţionează într-o clădire veche de tip „conac”.2 care arată că „îngrijirile oricărei persoane cu tulburări psihice trebuie să se realizeze în mediul cel mai puţin restrictiv.1 Studiu de caz: Raportul de monitorizare al Spitalului de Psihiatrie Mocrea. nu sunt angajaţi. CRJ a atras atenţia conducerii Spitalului de psihiatrie Mocrea şi autorităţilor locale şi centrale încă de la începutul anului că prevederile Legii sănătăţii mintale nu sunt respectate. fără nici o discriminare”. insalubră şi neadecvată activităţilor spitaliceşti. Deşi dispune de o suprafaţă atât de generoasă. Spitalul de psihiatrie Mocrea are probleme legate de lipsa personalului. care să respecte pe cât posibil 189 . „Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană. se aflau aproximativ 115 pacienţi cu afecţiuni psihiatrice sau cu retard mintal. retard mintal) internate în această instituţie psihiatrică nu sunt în concordanţă cu prevederile de drept român şi internaţional. aşa cum ne-a declarat directorul acestei instituţii. spitalul nu şi-a organizat o gospodărie proprie ( nu cultivă grădina şi nu cresc animale pentru uz intern). În Spitalul de psihiatrie Mocrea. La fel. conducerea Spitalului de psihiatrie Mocrea continuă să ignore prevederile art. precum şi datorită temperaturilor scăzute din saloane şi alimentaţiei sărace în calorii.26. Spitalul se află pe un domeniu de 6 hectare. prin proceduri cât mai puţin restrictive. Aceştia au vârste cuprinse între 19 şi 80 de ani. Astfel. Majoritatea pacienţilor internaţi au diagnosticul de schizofrenie însă există şi un procent ridicat de persoane cu dizabilităţi intelectuale. iar mare parte dintre pacienţi cu greu ajung să fie consultaţi în mod periodic de către personalul de specialitate. iar patrimoniul acestuia a trecut în 2003 sub autoritatea Consiliului Judeţean Arad. Chiar dacă aproape 25% din populaţia spitalului era constituită din „cazuri sociale”.

până la data vizitei CRJ. distanţa între pat şi 190 . De această secţie se ocupa un singur medic (care este şi directorul spitalului). Din cele văzute la faţa locului. respectiv vineri. cât şi la etaj (secţia de femei).2004 între orele 9:00-11:30 nu erau prezenţi). În 2004 s-au făcut reparaţii la pardoseli. director). În lumina CPT-ului necesităţile fundamentale includ hrana. există paturi care adăpostesc doi şi chiar trei pacienţi. precum şi o medicaţie adecvată.06. Există pe holul de la parter o zonă de perete de peste 10 mp cu tencuiala căzută. Etajul clădirii este organizat într-o altă secţie (de femei) prevăzută cu 55 de paturi. respectiv: capacitatea maximă de 6 paturi (există 2 saloane mari de căte 15 paturi/salon). distanţa dintre două paturi de cel puţin 0. Conducerea instituţiei monitorizate nu respectă nici recomandările privitoare la asigurarea unor standarde minimale de calitate în acord cu Recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT). există necesităţi fundamentale ale vieţii care trebuie respectate. încălzirea şi îmbrăcămintea adecvate. au fost înregistrate 12 decese. conform spuselor reprezentanţilor spitalului. atât la parter (secţia bărbaţi).11. în saloanele de la parter există zone în care brâul uleiat este distrus până la zidărie. Tot în Legea sănătăţii mintale se subliniază importanţa îngrijirilor de specialitate în sensul apărării şi întăririi autonomiei individuale a persoanei cu tulburari psihice. 12. respectiv au fost înlocuite pardoselile vechi cu podele de lemn. iar externări „reale” pe an sunt în număr de aproximativ 380-400 (informaţii furnizate de dl. În anul 2004. precum şi necesităţii de a asigura securitatea fizică a celorlalţi”. De asemenea. Una dintre recomandările CPT-ului subliniază foarte clar că şi într-o conjuctură economică gravă. De asemenea.director). clădirea necesită numeroase reparaţii şi reabilitări.2004.integritatea sa fizică şi psihică şi să răspundă în acelaşi timp nevoilor sale de sănătate. Având în vedere că există pacienţi care nu au părăsit spitalul de ani de zile. improprii pentru mediul spitalicesc. cubaj de 20mc de aer (pentru ventilaţie naturală). accesibile din amândouă părţile. În prezent. durata medie de spitalizare este de 90 de zile. situaţia observată era următoarea: parterul spitalului este organizat într-o secţie (de bărbaţi) prevăzută cu 60 de paturi. mortalitatea medie anuală fiind de 10-15 cazuri. nu sunt respectate prescripţiile privind orientarea paturilor în saloane: paralel cu frontul ferestrei. la ora vizitei noastre în spital. Saloanele pentru pacienţii adulţi nu se conformează standardelor impuse de Ordinul ministrului sănătăţii nr. arie utilă minimă de aproximativ 7mp/pat.80m.70m.713/08. Sunt amenajate încăperi care adăpostesc 115 pacienţi în 115 paturi (din informaţiile dl. numărul de externări pe lună este de aproximativ 26. distanţa între pat şi peretele exterior de cel puţin 0. asistenţa medicală fiind asigurată de doi medici (care. Când CRJ vizita spitalul.

30m. În privinţa declaraţiilor directorului economic. fără geamuri (la etaj) sau neventilate (la parter). pâine şi untură. Grupurile sanitare şi separeurile pentru duşuri sunt grupate în încăperi neîncălzite. la data monitorizării. supă de conopidă şi mâncare de fasole uscată.peretele în care se află lavoarul de cel puţin 1. din propriul parc. pe 2004). alocaţia zilnică de hrană este în cuantum de 46.la cină. Reprezentanţii CRJ au observat că pacienţii pot beneficia de apă caldă o dată pe săptămână. Lenjeria de pe paturile bolnavilor şi pijamalele acestora se aflau într-o stare de degradare avansată şi erau chiar murdare. 2 saloane unde nu existau coşuri şi o încăpere unde uşa de la sobă prezintă o defecţiune care o făcea improprie pentru utilizare.000 lei/zi/pacient (1. Ca excepţie. Totodată. În incinta spitalului sau în apropierea lui nu există o sursă de unde pacienţii să-şi poată procura lucruri pentru necesitatea zilnică (alimente. CPT-ul recomandă ca instalaţiile sanitare să fie astfel concepute încât să permită pacienţilor păstrarea unei anumite intimităţi. acesta afirmă ca s-au construit 5 teracote noi. la momentul vizitei. conform declaraţiei directorului economic.uneori procurate. există 4 saloane unde. spaţiul liber trebuie să permită staţionarea şi deplasarea în cărucior de handicapat. „vine o remorcă cu lemne”).000 lei – buget pentru hrană. Temperatura ambientală în saloane la momentul vizitei era de aproximativ 10ºC şi pentru că toate geamurile erau larg deschise. iar uşile între saloane rămân deschise pentru încălzirea întregului nivel. În general fiecare încăpere este dotată cu o sobă.5…profilaxia în 191 . Referitor la tratamentul şi îngrijirile medicale acordate pacienţilor la 19 mai 2004. era alcătuit din ceai.la micul-dejun. În privinţa hranei zilnice. nici ventilaţie naturală. CPT-ul subliniază că absenţa unui astfel de echipament poate să conducă la condiţii de mizerie (34). Meniul zilei. din calculele făcute de echipa de monitorizare pe baza cifrelor puse la dispoziţie de directorul economic. conform aceloraşi declaraţii. după marcarea copacilor bolnavi ori uscaţi de către ocolul silvic.000. guvernul român a aprobat Memorandumul propus de către Ministerul Sănătăţii privind Măsuri de reabilitare a sistemului de îngrijiri de sănătate mintală din România. în fiecare salon. Există chiar un salon la parterul clădirii care nu are nici iluminare.947. cartele telefonice sau produse de igienă intimă). zilnic.la pranz. Memorandumul prevede la punctul c). „…suplimentarea fondurilor alocate sub programul 2. dotarea de bază a spitalului trebuie să permită spitalului să asigure asistenţa adecvată (inclusiv la igiena corporală) bolnavilor la pat. Una dintre pacientele intervievate ne-a marturisit că se încălzesc doar cu sobele din anumite încăperi. nu existau sobe. sote de morcov cu cârnaţi. Reprezentanţii CRJ au observat şi că încălzirea instituţiei se face cu combustibil solid (lemne. Acest lucru a putut fi şi verificat: sobe complet reci în anumite încăperi şi călduţe în altele.

”. care este o medicaţie pentru urgenţe psihiatrice..150/2002 care arată că trebuie asigurate „servicii de planificare familială. aceştia se plâng de condiţiile foarte proaste şi de lipsa hranei din Spitalul de psihiatrie Mocrea. a renunţat în favoarea spitalelor din Arad pentru motivul că medicaţia dominantă pe care o primea era antidepresivă.5 dar. Conducerea spitalului de psihiatrie Mocrea nu respectă nici prevederile art. Totuşi. tragem concluzia că nu există un tratament propriu-zis de recuperare pentru pacienţii internaţi. de asistenţă stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice. la art. „. majoritatea pacienţilor ajung în Spitalul din Arad fără recomandări medicale precise pentru tratamentul psihiatric şi în plus. 30. iar medicaţia antipsihotică era insuficientă.. alin. deşi imperativă. nu este pusă în practică de reprezentanţii Spitalului din Mocrea astfel încât pacienţii internaţi nu beneficiază de dreptul de a li se efectua „.2. alin. De asemenea.cel puţin un control profilactic în fiecare an. 1 se precizează că „intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de dotare necesare şi persoanl acreditat”.16.patologia psihiatrică şi psihosocială…pentru asigurarea unei terapii specifice. e) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. din legea sus-amintită.” CRJ a notat că pacienţii care prezintă complicaţii medicale sunt transportaţi pentru analize şi consult medical (inclusiv stomatologic sau ginecologic) la Spitalul din Ineu de unde ajung cu Ambulanţa la Spitalul de Urgenţe din Arad (situaţia a fost relatată de un medic internist care face gărzi în Spitalul de Urgente Arad). în funcţie de sex şi de grupa de vârstă căreia îi aparţin”. pct. 192 . Reprezentanţii CRJ au fost informaţi că în prezent nu sunt semnalate sarcini la pacientele internate în spital. 46/2003 care arată că „pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă. în luna februarie 2004 reprezenanţii CRJ au semnalat prezenţa unei femei însărcinate în şapte luni la etajul I al Spitalul de Psihiatrie Mocrea. Conducerea spitalului nu respectă nici prevederile art. alin. Conform declaraţiilor directorului. Dispoziţia legală citată.. Un alt caz de încălcare flagrantă a legislaţiei medicale în vigoare este nerespectarea art. Mai mult.2. în program continuu”.11. chiar dacă toţi pacienţii din spital necesitau control şi tratament stomatologic de urgenţă acest lucru nu se realizează. indiferent de calitatea de asigurat a femeii”. însă nici această dispoziţie legală nu este respectată. Ţinând cont de medicaţia prezentă la ora vizitei la spital. aşa cum ne-a mărturisit directorul spitalului. e)..36 din Legea drepturilor pacientului nr. Totodată. pct.analizele se fac numai dacă se consideră că e necesar. precum şi pentru dezvoltarea terapiilor alternative. Spitalul Mocrea a participat o perioadă de timp la programul 2.

27 şi urm. cum sunt: medic. asistent medical specializat. discutat cu pacientul. La punctul d) referitor la personal din Memorandumul semnat de guvernul român se stipulează că Ministerul Sănătăţii va elabora un program de perfecţionare a personalului medico-sanitar. subliniză necesitatea alcătuirii unei echipe terapeutice care să activeze în instituţiile psihiatrice. În conformitate cu prevederile art. prin echipă terapeutică se înţelege totalitatea profesioniştilor în domeniul sănătăţii mintale implicaţi în asigurarea sănătăţii mintale. În instituţia vizată nu există contract 193 . În acelaşi timp. prestând servicii de spălătorie auto. nu este luată în considerare nici o variantă de tratament alternativ prin psihoterapie şi nu este organizat un loc de întâlnire (sub forma de club) pentru pacienţi sau pacienţi şi aparţinători. reprezentanţii CRJ au înţeles că serviciile medicale şi de îngrijire sunt acordate de 3 medici specialişti. 16 asistente medicale şi 16 infirmiere.45) şi Legea sănătăţii mintale la art. a asistenţei medicale şi în îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice. Conducerea Spitalului de psihiatrie Mocrea nu respectă nici una din prevederile mai sus menţionate. iar tratamentul şi îngrijirile acordate persoanei cu tulburări psihice trebuie să se bazeze pe un program terapeutic individualizat. În accepţiunea legii sus-menţionate. 28 din Legea sănătăţii mintale care arată ca tratamentul individualizat. d). psihiatru.Directorul spitalului ne-a declarat că nu îşi mai aminteşte cazul pacientei deoarece aceasta nu se afla în îngrijirea lui. În afara tratamentului medicamentos. asistent social. scopul îngrijirilor acordate oricărei persoane cu tulburari psihice trebuie să fie apărarea şi întărirea autonomiei personale. Din dialogul dintre personal şi pacienţi deducem că acestora le mai sunt aduse din când în când. pentru fiecare tip de patologie. 5. Aceştia beneficiază de parcul din jurul spitalului. ergoterapeut şi personal paramedical (art. psiholog. Reprezentanţii CRJ au observat că nu există un plan individualizat de recuperare pentru fiecare pacient sau. servicii pentru care nu avem confirmarea că sunt plătiţi. Recomandările CPT-ului (42. cu precădere a personalului mediu şi de îngrijire în activităţi specifice asistenţei medicale psihiatrice şi că Ministerul Sănătăţii va elabora normative de personal pentru instituţiile psihiatrice şi va înfiinţa linii de gardă pentru asigurarea asistenţei de urgenţă în aceste unităţi. Nu există un program anume conceput pentru recreerea pacienţilor. Din declaraţiile directorului spitalului. lit. De la oamenii din partea locului am aflat ca pacienţii pot fi văzuţi la şosea. ziare şi reviste. d). 25. din Legea sănătăţii mintale. conducerea spitalului de psihiatrie nu respectă nici prevederile art. modificat atunci când este nevoie şi aplicat de către personalul calificat. discutat cu pacientul şi revizuit periodic trebuie aplicat de către personal calificat. mai ales la cişmeaua de apă minerală. revizuit periodic. pct. cel puţin.

Curtea reiterează în fiecare hotărâre că. În absenţa constatării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. În timpul vizitei CRJ în spital. care mărturisea echipei de monitorizare că se afla de cinci ani în spital. Curtea se pronunţă asupra existenţei discriminării.. Cel mai bine ilustrează lipsa activităţilor de pregătire şi de educare a familiei cazul unei paciente externată din Spitalul de psihiatrie Mocrea în dimineaţa zilei de 11 noiembrie 2004 şi reinternata în seara aceleiaşi zile. asistent social sau psihoterapeut. ajuns acum la vârstă de 12 ani. Din acest motiv. ci le sancţionează doar pe cele ilicite. nu şi-a văzut niciodată copilul minor. în scopul îndeplinirii acestei dorinţe.B. motiv pentru care considerăm importantă calitatea relaţiei pe care spitalul reuşeşte să o stabilească cu familia fiecărui pacient. Această justificare trebuie să fie în viziunea Curţii obiectivă şi rezonabilă. este cel al pacientei N.de colaborare pentru psiholog.2 Concluzii pe baza jurisprudenţei Conform jurisprudenţei Curţii. Din analiza jurisprudenţei C. adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil proporţional între scopul urmărit şi mijloacele folosite. Comisia şi Curtea apreciind asupra acestui caracter obiectiv şi rezonabil al 194 . numărul rezidenţilor care păstrează contactul cu familia este foarte redus.14 dacă nu are obiectiv şi justificare rezonabilă. Pacienta dorea foarte mult să îşi vadă copilul şi nu a primit nici un spirijin din partea asistentei sociale ori a medicului şef de secţie. articolul 14 asigură protecţie împotriva unui tratament diferit. Cu toate că una dintre recomandările asistentei psihiatrice comunitare este aceea că asistentul social împreună cu medicul psihiatru să pregătească familia şi comunitatea în sensul reintegrării în societate a persoanei cu dizabilităţi mintale instituţionalizate. iar numărul celor care se reîntorc la spital după ce au fost externaţi.D. o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. foarte mare. Caracterul ilicit al unui tratament discriminatoriu se stabileşte în funcţie de justificarea pe care statele o oferă în cauzele deduse judecăţii. în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate în Convenţie. personalul de specialitate nu are în vedere intervenţia la nivelul familiei pacientului. Un alt caz ce relevă indiferenţă faţă de reinserţia în comunitate. se poate concluziona că C. ANEXA nr. de 34 de ani. dacă este aplicat fără scop şi justificare rezonabilă unor persoane aflate în situaţii similare.E. iar în tot acest interval.O. nu interizice toate tratamentele diferenţiate.D.O. mai mulţi pacienţi şi-au exprimat dorinţa de a se reîntoarce în mediul familial.E. Nu există nici contract pentru furnizarea serviciilor sociale.

1 coroborat cu art.14 din Convenţie 8. ce introduc o diferenţiere în ceea ce priveşte modul de tratare al bărbaţilor şi femeilor (Abdulazis.8 coroborat cu art.1 4. Vermiere) şi în Austria (Iuze) şi taţilor naturali.13 şi 14 din Convenţie.1 şi 8 şi art.6. 5. Cabales şi Balkali) art. bazată pe religia unuia dintre părinţi. refuzul de a-i recunoaşte unui transexual statutul de tată al unui copil născut de partenera sa în urma inseminării artificiale(X.1 195 .3 din Protocolul nr. de rasă.1 din Protocolul nr.8 şi 14 din Convenţie.8.8 şi 14 din Convenţie) 3. decizia cu privire la custodia copiilor.9 şi 14 din Convenţie.afaceri referitoare la câteva aspecte ale legislaţiei lingvistice belgiene.14 din Convenţie) 2.8 şi 14 din Convenţie şi art.6.tratamentului diferenţiat precum şi asupra caracterului proporţionalităţii în luarea unor măsuri concrete de către statul respectiv [135. existând şi opinii dizidente care îmbogăţesc jurisprudenţa şi stimulează perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor juridice concepute în vederea respectării principiului egalităţii şi nediscriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor. cu mare atenţie după o amplă analiză a cauzelor.Y şi Z din Marea Britanie( art. aplicarea regulamentelor de imigrare în Marea Britanie.p. 6. statutul juridic al mamelor necăsătorite şi al copiilor născuţi în afără căsătoriei.14 din Convenţie 7.1 din Protocolul nr. modul de desfăşurare a reprezentanţilor pentru Adunarea Regională Flamandă în Belgia (Mathieu-Mohin şi Clerfayt) art. de statut.dreptul de acces la tribunale a unui tată pentru a-şi contesta paternitatea. Cazurile aflate pe rolul instanţei europene referitoare la interzicerea oricăror discriminări au avut drept obiect [136. deciziile fiind rezultatul votului. art.452]: 1.8 coroborat cu art.numele unei perechi căsătorite în Elveţia (Burghartz) art.12. în cadrul unei proceduri de divorţ în Austria (Hoffman) şi obligaţia de a plăti o taxă pentru biserica din Suedia (Darby) art.9. în Olanda (Kroon şi alţii) şi în Marea Britanie (McMichael) art.136] Curtea se pronunţă asupra caracterului discriminatoriu bazat pe diverse motive: diferenţe de gender.p. consecinţele juridice ce decurg din interzicerea divorţului în Irlanda pentru un bărbat căsătorit ce doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu o altă femeie.14 din Convenţie 9. în Irlanda (Keegan). în Danemarca (cazul Rasmussen) (art. în materie de educaţie (art.2 din Protocolul nr. ca şi pentru aceasta şi copilul lor (Johson şi altii) art. în Belgia (cazul Marcks. precum şi realizarea obligaţiilor.

proporţional cu prejudiciul suferit. Sancţiunea contravenţională aplicată poate fi contestată conform procedurii din dreptul comun în materia contravenţiilor. în Germania (Karl Heinz Schimdt) art. refuzarea acordării unui cetăţean turc din Austria unui avans pentru pensia lui. potrivit dreptului comun. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are rolul de a implementa principiul egalităţii între cetăţeni. dar în primul rând privitoare la nerespectarea normelor juridice care consacră egalitatea de şansă şi egalitatea de tratament în toate domeniile vieţii sociale. se pronunţă asupra petiţiilor şi sesizărilor primite prin hotărâri. privind faptele de discriminare supuse analizei în urma investigaţiilor efectuate în teren de către personalul de specialitate al Consiliului. să plătească o contribuţie. La cerere.G. pe motiv că doar cetăţenii austrieci au acest drept (C. aplicarea unui tratament discriminatoriu bărbaţilor în ceea ce priveşte suma care trebuie să o plătească drept alocaţie familiei. cât şi prin întinderea atribuţiilor sale. în exercitarea rolului său de organ deliberativ. Astfel. 3d coroborat cu art. care a săvârşit fapta de discriminare. În toate cazurile de discriminare. obligaţia impusă bărbaţilor. Colegiul stabileşte cuantumul amenzilor contravenţionale ce urmează a fi aplicate persoanei fizice sau juridice. În exercitarea atribuţiilor sale Consiliul îşi desfăşoară activitatea în mod independent.14 din Convenţie 11. nu şi femeilor de a desfăşura muncă de pompier sau.14 din Convenţie 12.1 din Protocolul nr. au dreptul să pretindă despăgubiri.8 şi 14 din Convenţie coroborat cu art. În funcţie de decizie.1 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a înregistrat un număr tot mai mare de plângeri ale persoanelor fizice referitoare la încălcarea unor drepturi. Austria) art. Cererea de despăgubire este scutită de taxa de timbru. prevăzut în Constituţia României. precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. 6. instanţa poate dispune retragerea. în schimb.1 coroborat cu art. Periodic. Prin specificul activităţii.10. Consiliul este prima instituţie de acest gen din Europa Centrală şi de Est.C. fără ca aceasta să fie îngradită sau influenţată de către alte instituţii sau autorităţi publice. de 196 .4 alin. persoanele discriminate. Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Consiliul publică rapoartele activităţii pe care o desfăşoară.1 din Protocolul nr. în legislaţia internă în vigoare şi în documentele la care România este parte. pot fi observate câteva lucruri: creşterea numărului de petiţii. în Olanda (Van Raatle) art. creşterea numărului de petiţii din partea femeilor şi bătrânilor.

137/2000. deşi cauzează un prejudiciu redus. 197 . au fost luate în considerare cazurile care prin argumentaţie şi decizie au constituit puncte de referinţă în însăşi evoluţia jurisprudenţei Consiliului. în ceea ce priveşte medierea. discriminarea indirectă. iar cazurile prezentate în această parte au avut la bază încercarea de a acoperi toate criteriile de discriminare pe care le-au sesizat petenţii. Ca instituţie naţională cu atribuţii în prevenirea. cât şi societăţii civile. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. etc). cu cât legislaţia noastră în materie a evoluat. doctrina şi jurisprudenţa europeană). pune periodic la dispoziţia publicului culegeri de speţe în domeniul discriminării ceea ce constituie un instrument de lucru util atât experţilor în domeniul apărării drepturilor omului. De menţionat este faptul că în argumentarea deciziilor pentru speţele alese. sub multe aspecte. Totodată. cauzează un prejudiciu seminificativ sau care. Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. care au asigurat întemeierea acelei rezolvări pe argumente cât mai solide. atunci când medierea s-a dovedit a fi utilă. în raport cu nevoile practice (de pildă. Consiliul nu s-a limitat doar la legislaţia internă apelând şi la elemente de drept comparat (acte normative. combaterea şi sancţionarea actelor de discriminare. Un asemenea mod de a proceda este cu atât mai util. victimizarea. printr-o acţiune discriminatorie.G. în selectarea hotărârilor publicate. încalcă în mod repetat prevederile O.către autorităţile emitente. Instituţia a investigat cazuri de discriminare acordând sancţiuni contravenţionale şi mediind. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care.

2010 198 .11. Nicolae POPESCU.DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII Subsemnatul. în caz contrar urmând să suport consecinţele. în conformitate cu legislaţia în vigoare. declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat. Nicolae POPESCU 17. se referă la propriile activităţi şi realizări.

2004 – prezent . Egalitatea de şanse în România.06. Activităţi ştiinţifice LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE Articole în reviste recenzate: 1. nr.Chişinău.35 c. Neagu Nicolae. nr.25-31.11-123.) 5. nr. Prevenirea şi combaterea faptelor de discriminare.p.Popescu Nicolae.a.0 c. În: Legea şi Viaţa.p. Power Point. Excel.a. 2008.83-85. 1968-1973: Liceul Teoretic nr.40 c.Popescu Nicolae.( 0. Discriminare şi prejudecată.6. Constanţa.) 3..35 c. 2008.Popescu Nicolae. Chişinău. În: Legea şi Viaţa.1 Constanţa. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană. Popescu Nicolae.a.75 c. România. Judeţul Vâlcea.CURRICULUM VITAE Nume: POPESCU Prenume: Nicolae Anul naşterii: 07. 2008. 1960-1968: Şcoala generală nr. 2007.9.Popescu Nicolae.A.Chişinău. 2008. Word. clasele I – VIII .(0.a. Constanţa.În: Legea şi Viaţa. Access.În: Revista Naţională de Drept.Chişinău. Activitatea profesională: 1980-1987 – ofiţer.11.) 2. 1974 – 1979: Facultatea de drept. Bucureşti.( 0. Bucureşti.E. Făureşti. ( 7.1953. p.) 199 . com. Ministerul de Interne al României. Constanţa.(0. Dreptul la liberă circulaţie a persoanelor în spaţiul U. 1987-2004 – Director şi Administrator Fortuna S.p. p. România Naţionalitatea: român Studiile: 2004-2006: Universitatea Bucureşti – Masterat: 2002: Curs de Perfecţionare Operare Windows. 13.nr.8.39-43.Expert la Instituţia Avocatul Poporului. editura Bren.44-47.) 4.a.

(0.Popescu Nicolae.(1.Popescu Nicolae.Chişinău.5 c. 2009.5 c.a. În: Legea şi Viaţa.a.În: Materialele Simpozionului internaţioanl “Marca.a.) Materiale ale comunicărilor ştiinţifice 7.România. Constanţa.0 a. (0.a.328-335.) Adresă serviciu: România.Popescu Nicolae. 2007. Conflictele şi apariţia discriminării dintre mărci.Popescu Nicolae.Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan.) 8.) 10. 2010.p. Prejudecată şi discriminare în societatea contemporană.a. ( 0. 51. Bucureşti. p. nr. Constanţa.com 200 .Consacrarea principiului discriminării. România). p.În :Materialele Confereinţei Internaţionale « Omul şi societatea bazată pe cunoaştere ».339-348. Bucureşti. Popescu Nicolae. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice (19 octombrie 2006 – Constanţa. p. Avocatul Poporului. p. Sibiu.În:Materialele Conferinţei internaţionale ştiinţifice “Protecţia Socio-Juridică a Drepturilor Omului”. România.4. Desenul şi Modelul Comunitar – Conflictul dintre Marca Comunitară şi Marca Naţională”. 2006. Instituţia Avocatul Poporului. (0.În: Materialele Sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională – Strategii-XXI.111-117.5 c.130-138. Securitate şi apărare europeană în contextul crizei economice. Bulevardul Tomis nr.Constanţa.) 12.Popescu Nicolae.) 11.6. 2009. Discriminare în lumea contemporană. Telefon: 0040241550544 Telefon domiciliu: 0040241257690 Telefon mobil: 0040723622606 E-MAIL: nicolaepopescu50@yahoo. ( 0.7 c. 2008.5 c.) 9.32-36. Fenomenul discriminării prin prisma principiului egalităţii în drepturi. Spaţiul Sud-Est European în contextul globalizării. România. (0. p.526-541. România.Popescu Nicolae. p.45 c.În : Materialele sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională – strategii XXI.a.08-15.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful