UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U.342.72(498)(043.3)

POPESCU NICOLAE

NON-DISCRIMINAREA PRIN PRISMA PRINCIPIULUI FUNDAMENTAL DE DREPT AL EGALITĂŢII

Specialitatea: 12.00.01– Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria doctrinelor politice şi de drept Teză de doctor în drept

Conducător ştiinţific:

Andrei SMOCHINĂ,
dr. habilitat în drept, prof. univ.

Autorul:

Nicolae POPESCU

Chişinău, 2010

© POPESCU NICOLAE, 2010

2

CUPRINS ADNOTARE..............................................................................................................................5 LISTA ABREVIERILOR.........................................................................................................8 INTRODUCERE................................................................................................................ .. .. 9 I. ANALIZA SITUAŢIEI PRIVIND FENOMENUL DISCRIMINĂRII PRIN 19

RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CA MIJLOC DE ASIGURARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI DE ELIMINARE A DISCRIMINĂRII................... 1.1. Egalitatea şi nondiscriminarea în sistemul principiilor de drept .......................................19 1.2. Egalitatea şi nediscriminarea - principii de drept în vederea protecţiei, promovării şi garantării drepturilor omului......................................................................................................29 1.3. Aspecte cu privire la coraportul dintre fenomenul discriminării si respectarea drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii .................................................................................40 1.4. Concluzii la capitolul I .......................................................................................................51 II. ELIMINAREA DISCRIMINĂRII CU REFERIRE LA DIFERENŢELE DINTRE PERSOANE PRIN PRISMA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂŢII ÎN DREPTURI ……………………………………………………………………….. 53 2.1.Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale...............................53 2.2.Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva melting pot-ului, a multiculturalismului, a pluralismului etnic şi a grupului dominant .......................................60 2.2.1. Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană ........................................................67 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova .....................................73 2.3. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios ....................................................77 2.4.Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex ........................................................................................ ..82 2.5.Problemele îmbătrânirii şi ageism-ul contemporan.............................................................92 2.6. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi..........................................................................................................98 2.7. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană............................102 2.8. Concluzii la capitolul II.............................................................................................……108

3

III. PROTECŢIA JURIDICĂ ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII.....................................110 3.1. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminării............................110 3.2. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării ...................129 3.3. Analiza cadrului instituţional din România şi Republica Moldova privind eliminarea discriminării............................................................................................................................142 3.3.1.Contextul legislativ al non-discriminării în România ...................................................148 3.3.2.Integrarea europeană .....................................................................................................163 3.4. Concluzii la capitolul III .................................................................................................169 CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ............................................................171 BIBLIOGRAFIE .................................................................................................. ...............175 TABELUL nr.1 ....................................................................................................................185 TABELUL nr.2......................................................................................................................185 TABELUL nr.3......................................................................................................................186 TABELUL nr.4.....................................................................................................................186 TABELUL nr.5.....................................................................................................................187 TABELUL nr.6.....................................................................................................................187 TABELUL nr.7.....................................................................................................................188 ANEXA 1 ..................................................................................................................... ........189 ANEXA 2 ...................................................................................................................... .......194 DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII...............................................198 CV AL AUTORULUI ..........................................................................................................199

4

în procesul de reformare a legislaţiei ce reglementează protecţia juridică a drepturilor omului Implementarea rezultatelor ştiinţifice: rezultatele cercetării şi propunerile efectuate pe tema tezei au servit drept suport pentru elaborarea unui concept teoretic despre racordarea legislaţiei naţionale la cea internaţională în domeniul eliminării discriminării. pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. rasism. 177 de pagini de text de bază. democratic şi social în România.ADNOTARE POPESCU Nicolae „Non-discriminarea prin prisma principiului fundamental de drept al egalităţii” . în plan normativ-legislativ. Numarul de publicaţii la tema tezei: Rezultatele tezei de doctorat au fost expuse în 12 lucrări ştiinţifice publicate în culegeri şi reviste de specialitate din Republica Moldova şi România. diversitate etnică. multiculturalism. Chişinău. bibliografie din 155 titluri. Structura tezei: introducere. 2 anexe.Volumul total al publicaţiilor la tema dată este de circa 12. xenofobie. problema discriminării şi drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii în drepturi şi a principiului non-dicriminării dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept. stereotip. drepturi. în activitatea de legiferare. Valoarea aplicativă a lucrării Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi utilizate de asemenea: în plan doctrinar-teoretic. intoleranţă. Cuvinte cheie: egalitate. în definirea faptelor care nu constituie discriminare şi în definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice. ca material iniţial pentru o abordare ulterioară mai aprofundată a problemei analizate la dezvoltarea continuă a ştiinţei teoriei generale a dreptului. toleranţă. analiza cadrului normativ naţional şi internaţional referitor la discriminare şi determinarea atribuţiilor instituţiilor naţionale şi internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de manifestare a discriminării. 5 . 7 tabele. Domeniul de studiu şi obiectivele lucrării: examinarea multiaspectuală a conceptului de discriminare prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept. gender. Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în studierea complexă a a unei teme de incontestabilă actualitate teoretică. în evidenţierea măsurilor de diminuare a inegalităţilor. trei capitole.a. eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane. 2010. discriminare. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reflectă în analiza formelor de discriminare.. concluzii şi recomandări.00 c. prejudecată. Teză pentru obţinerea gradului ştiinţific de doctor în drept. libertăţi. ageism.

ombuds man. 175 pages of basic text.xenophobia. the legal protection of human rights and in particular. 2010. Number of publications on the topic sentence: 12 results are published in scientific papers. 6 . Key words: equality.gender. multiculturalism.rights. conclusions and recommendations. 7 tables. stereotypes.freedoms.intolerance. three chapters. The thesis for obtaining the academic degree of Doctor in Law. by virtue of this. by building a society of nondiscrimination in Romania and development. prejudice.ANNOTATION POPESCU Nicolae. the history of political and legal doctrines. ethnic diversity.ageism.racism. tolerance. Kishinev. Theoretical significance: the results of investigations will contribute to further development of science to the general theory of law. Scientific novelty and originality: to study complex phenomena of discrimination and. generalizations and laws of scientific likely to generate original solutions for science and practice in eliminating discrimination.00. Study domain and objectives of the work: complex examination of the phenomenon of discrimination in light of contemporary constitutionalism. the concept of local development in contemporary doctrine of the elimination of forms of discrimination by developing and proposing new principles results. to deepen the theoretical knowledge on forms of discrimination." Non-discrimination in terms of fundamental legal principles of equality ". Specialty 12.01 .General theory of law. Dissertation structure: introduction. the concept of eliminating discrimination.discrimination. terrorism. in this sense. mass disorders and other social movements. history and state law. Practical value of the work: the analysis of forms of discrimination in terms of social practice has been argued that discrimination can lead to separatism. 2 annexes. which allow to draw conclusions. bibliography of 155 titles.democracy .

концепции и механизмов недопущения дискриминации международных норм права. а полученные выводы и рекомендации могут быть использованы в совершенствовании правовой базы в данной области. этническое разнообразие. стереотипы. как дискриминация. 3-х глав. Ключевые слова: многообразие культур. дискриминация. а также разработки . общие выводы и рекомендации. терпимость. Количество публикаций по теме диссертации: результаты кандидатской диссертации были изложены в 12 научных работах. Кишинев. в силу этого. равенство. 7 таблиц.Аннотация Попеску Николай "Недопущение дискриминации в свете основополагающего принципа равенства "Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. aнализa и выделении основных форм дискриминации. Практическая значимость работы: Результаты исследования могут служить дополнением к лекциям по такой фундаментальной дисциплине как теория государства права или могут быть использованы в разработке новых специальных курсов. Структура диссертации: введение. предрассудки. 2 приложения. библиографический список из 155 названий. старение.. Новизна и оригинальность исследования: Научная новизна исследования обеспечена аргументацией в необходимости разработки концепции и механизмов и анализ основных национальных и упразднения сложного явления. на базе правового регулирования национальных и 7 . права. и в этом смысле была предложена его политико-правовая характеристика международных нормативного актов. Теоретическое значение: Использованная методология свидетельствует о междисциплинарном характере исследования и соответствует современным тенденциям развития теории государства и права. 2010. 175 страниц основного текста. Предмет исследования и задачи работы: докторская диссертация посвящена комплексному анализу проблематики и определению теоретических и практических проблем в свете ликвидации всех форм дискриминации. свободы.

ex.LISTA ABREVIERILOR alin.a. OIM ONG ONU OSCE p. HIV/SIDA hot.a. MO nr. s. UE TCE alineat Asociaţia pentru apărarea drepturilor în România. SIRDO trad. S. APADOR-CH art. ICNUR IRDO LADO lit. PIDCP PNUD s.d. etc. sec. CE CEDO Curtea CEM CERI cit.U.Comitetul Helsinki articol contra capitol Consiliul Europei Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale Curtea Europeană a Drepturilor Omului Centrul European de Monitorizare asupra Rasismului şi Xenofobiei Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei citată de Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din România Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării Codul Penal Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa Declaraţia Universală a Drepturilor Omului European Commission (Comisia Europeană) editura etcetera exemplu Virusul Imunodeficienţei Umane/Sindromul Imunodeficienţei Dobândite hotărâre Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi Institutul Român pentru Drepturile Omului Liga Apărării Drepturilor Omului litera şi derivatele Monitorul Oficial număr Organizaţia Internaţională a Muncii Organizaţie neguvernamentală Organizaţia Naţiunilor Unite Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa pagina şi derivatele paragraful punct Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi altele şi aşa mai departe Statele Unite ale Americii secţiune Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului traducere (tradusă) Uniunea Europeană Tratatul Comunităţii Europene 8 . CHDOR CNCD CP CSCE DUDO EC ed.m. para.A. cap. pct. c.

în demersul de aplicare a legii. Combaterea discriminării. fapt ce s-a evidenţiat necesar ca urmare a evoluţiei divergente a societăţii umane în perioade istorice sau 9 . dar mai ales al "tendinţelor juridice". în vederea explicării ştiinţifice şi a identificării soluţiilor adecvate restrîngerii fenomenului în cauză. Diversele situaţii concrete care se reflectă în norma juridică trebuie să se adapteze permanent diferitelor circumstanţe făra a provoca discriminării care ar duce la crearea unui dezechilibru între egalitate şi nondiscriminare. extrem de importantă în condiţiile transformărilor ce se produc în plan social.INTRODUCERE Actualitatea şi importanţa problemei abordate. fiind atât de obişnuit încât este considerat normal de către foarte mulţi oameni şi a dăinuit în spaţiu şi în timp din cauza ineficienţei cadrului normativ şi instituţional şi a tolerării acestui fenomen de către stat şi societate. fapt ce dovedeşte interesul şi actualitatea acestei probleme. cu cele două componente internă şi internaţională. adică protecţia egalităţii în drepturi. noţiuni strâns împletite. Teza tratează într-un mod nou. sub toate aspectele sale. un fenomen încă prezent în societatea democratică. cât şi naţional. În esenţă. politic şi economic în România şi Republica Moldova. principiile egalităţii şi non-discriminării se evidenţiază ca un element armonizator al jurisprudenţei. printr-o analiză pe terenul disciplinei Teoriei generale a dreptului o problematică de mare actualitate. agenţiilor şi centrelor specializate. din păcate. manifestându-se în general ca o "entitate suprastatală" ce impune statelor o afinitate spre egalitate. acte de terorism şi violenţă au avut la origine discriminarea şi încălcarea drepturilor omului. cu efecte majore în viaţa juridică a fiecărei ţări. Protecţia juridică a drepturilor omului presupune implicit garantarea folosinţei şi exercitării acestor drepturi fără privilegii şi fără discriminări. multe conflicte locale şi regionale. cu formele sale multiple de manifestare este o preocupare permanentă şi prioritară abordată în cadrul organismelor. Discriminarea ca formă de marginalizare de orice fel şi în orice situaţie este. Din multitudinea de drepturi consacrate de-a lungul evoluţiei normative. acest concept se rezumă la o egalitate de tratament între indivizi. Protecţia juridică a egalităţii în drepturi şi a nondiscriminării face parte integrantă din protecţia juridică a drepturilor omului. Problematica discriminării pare a se erija într-un litigiu fundamental al societăţii umane în contextul actual. dar care nu pot fi confundate. atât pe plan internaţional.

unde nu există suficiente date privind discriminarea la locul de muncă şi. eforturile de a determina originile inegalităţilor. determinată exclusiv de legile mediului înconjurator. De-a lungul dezvoltării societăţilor. majoritatea filozofilor au căutat aceste origini prin raportare la omul modern. pe de o parte. Aceste inegalităţi primitive joacă astăzi rolul de fundament al unor discriminări de profunzime ce constituie un impediment semnificativ în calea dezvoltării sub aspect economic. atunci popoarele care se bucură astăzi de drepturi la autodeterminare sunt concepute ca fiind formate din cetăţeni liberi şi egali între ei. se diferenţiază două tipuri de inegalitate: una naturală. de asemenea. Omul. constituind drept sursă primară a discriminării necesitatea. Astfel. deoarece au un caracter relativ faţă de factorii timp şi spatiu determinaţi chiar de faptul ca în esenţă sunt o convenţie arbitrară a omului. acţionează în detrimentul celorlalţi indivizi. şi pe de altă parte. paradoxal. deoarece discriminare nu înseamnă numai refuzul de a permite exercitarea unui drept legitim. angajatorii nu realizează faptul că diferenţierea în sens negativ a persoanelor din firmă face ca acestea să nu mai poată fi folosite la capacitatea maximă. de forţa corpului. au fost de cele mai multe ori zădărnicite de o alegere deficitară a reperelor.la nivel de principiu . politic. eliminarea oportunităţii de a valorifica resursele existente şi a crea. individul ca entitate de sine-stătătoare.zone diferite.drepturile şi libertăţile individuale.J. social şi cultural. de stările de sănătate. ele nu pot constitui un sistem de referinţă. iar acestea includ principiile egalităţii şi non-discriminării. cel anterior creării comunităţilor umane. rezultă tocmai din activitatea omului. angajaţii nici nu conştientizează că sunt supuşi unor astfel de tratamente. Aceasta din urmă reprezintă adevarata discriminare pusă în discuţie şi. În acest sens. din nevoia satisfacerii propriilor lipsuri materiale şi spirituale. J. realitatea practică a statului naţional. Din cauza acestei diversităţi conceptuale. de multe ori. neţinând cont că acest tip de societate şi regulile ce o guvernează sunt artificiale. având la bază liberul arbitru şi implicit intelectul evoluat al fiinţei umane. şi cea de-a două calificată drept inegalitate morală sau politică. pentru a putea ulterior proceda la o eliminare. o inegalitate de şansă. norma dreptului internaţional. 10 . Societăţile de astăzi trăiesc sub tensiunea a doi factori determinanţi care sunt. ci şi. în sens larg. Rousseau se îndreaptă spre omul "natural". În măsura în care dreptul internaţional postbelic garantează . un exemplu concludent este chiar cazul României referitor la domeniul economic. ceea ce duce la pierderi financiare în activitatea socială viitoare. ca de exemplu diferenţa dintre indivizi dată de vârstă. În timp ce religia identifică aceste origini în voinţa divină.

vom face trimitere la operele unor autori consacraţi.pot duce la modificări ale orientării generale a populaţiei referitoare la valori.Realitatea este. să evidenţiem şi să luăm în discuţie aspecte controversate ale discriminării. unde studiul acestei problematici este datat la început de secol XX. ca realitate socială. din perspectivă juridică şi instituţională. a discrimina înseamnă a separa ierarhizând. a unor comentarii atât ale autorilor români. Anumite schimbări prin care trece o societate . Statele în care principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să „acorde” norma de drept cu realitatea practică a ascendenţei culturii majoritare. S-a dovedit necesară consultarea unor lucrări de specialitate. determinat de realitatea socială. în care toleranţa este cuvântul de ordine. Întrebările şi problemele legate de fenomenul discriminării obligă la o abordare interdisciplinară. Analiza fenomenului discriminării prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept este multidisciplinară. extrem de complexă. Discriminarea are o conotaţie negativă. cât şi în ştiinţele juridice de ramură. întrucât fenomenul discriminării este circumscris atât juridic. tratând mai rău tocmai pe cei identificaţi ca victime ale unei discriminări. Construirea unei societăţi a non-discriminării rămâne una din priorităţile societăţii contemporane. diferită. atât în teoria dreptului. Aceasta diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional. creşterii nivelului de educaţie. dar mai ales studiul lucrărilor din ţările europene şi SUA. evident. Ea reflectă nu numai faptul ca statele actuale s-au format ca manifestare a etosului naţional. prin care s-au codificat drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare. Integrarea armonioasă a tuturor etniilor în viaţa întregii comunităţi contribuie la recunoaşterea lor ca diferiţi dar egali. ci şi faptul practic că limba şi cultura majorităţii asigură acesteia un asecendent în raport cu celelelate identităţi etnoculturale. cât şi mai ales. atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional Până la al Doilea Război Mondial. expansiunii sistemelor media . Problematica drepturilor omului reprezintă una dintre temele dominante ale vieţii politice şi ale dezbaterii publice în cea de a doua jumătate a secolului XX. O compoziţie etnică omogenă a unei ţări determină orientarea globală a populaţiei spre o atitudine mai puţin 11 . prin însăşi natura ei.de tipul dezvoltării economice. Constituţiile majorităţii statelor conţineau unele prevederi cu privire la drepturile omului însă acestea nu au căpătat o dimensiune juridică internaţională pentru combaterea discriminării.

acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii. Ştiinţă şi Cultură. Polimorfismul principiului constituţional al egalităţii face extrem de dificilă orice încercare de definire a acestui concept. egalitatea. egalitate formală/egalitate materială. adoptată cu ocazia Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. opinii. exprimând cele mai înalte aspiraţii ale omului: libertatea. determinând în acelaşi timp existenţa realităţii juridice materiale în calitatea lor de premize ale ordinii juridice pozitive. au un caracter declarativ. nici condescendenţă ori indulgenţă. Toleranţa este mai ales o atitudine activă generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altuia. toleranţa se defineşte ca fiind „respectul.tolerantă din punct de vedere etnic şi a arătat că acelaşi tip de compoziţie etnică a regiunilor istorice determină de asemenea o orientare spre intoleranţă etnică. conştiinţa credinţei. Doctrina românească nu s-a preocupat în amănunt cu definirea acestui standard. Toleranţa este armonia în diferenţe. principiul constituţional al egalităţii se exprimă printr-o serie de valori perechi precum: egalitate strictă/egalitate relativă. prevederile legale referitoare la discriminare sunt dispersate . lucrarea exprimă idei. delimitarea subiectului fiind realizată doar tangenţial şi destul de formal. În ansamblu. În jurul acestor precepte călăuzitoare ale dreptului se dezvoltă întreaga viaţă juridică internă şi internaţională reprezentând un subiect de maximă rezonanţă în gândirea juridică. p 3]. fondul dezbaterii fiind furnizat de către jurisprudenţa care a trebuit să remedieze această absenţă doctrinară printr-o adevarată avalanşă de aplicări specifice ale principiului general al egalităţii. existente în această perioadă. nu sunt cuprinse în documente complexe şi nu sunt adaptate la realităţile concrete. fapt ce a avut drept consecinţă îmbogaţirea spectaculoasă a conţinutului normativ al acestei norme juridice. etc. Indiferent că îl consideram drept un principiu obiectiv de drept sau un drept subiectiv fundamental. Problema discriminării în Republica Moldova este de actualitate. deschiderea spiritului. comunicarea şi libertatea gândirii. Principiile generale ale dreptului reprezintǎ o preocupare constantă a doctrinarilor. puncte de vedere referitoare la un domeniu aflat încă în mică măsură în atenţia autorilor români. E încurajată prin cunoaştere. Toleranţa nu este nici o concesie. [137. unitatea. egalitate în faţa legii/egalitate prin lege. Conform Declaraţiei Principiilor Toleranţei din 16 noiembrie 1995. probabil datorită complexităţii 12 . a felurilor noastre de expresie şi a manierelor noastre de fiinţe umane. Ea nu este doar o obligaţie de ordin etic: ea este de asemenea şi o necesitate politică şi juridică. dreptatea.

Dan Claudiu Dănişor. SUA. criteriile constituţionale ale discriminării şi a specifica faptele ce nu constituie discriminare. eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane. Pentru îndeplinirea acestui scop au fost stabilite următoarele obiective: • definirea noţiunii de principii ale dreptului şi stabilirea aspectelor definitorii ale principiilor dreptului . Nicolae Popa. Gheorghe Avornic. • a analiza preocupările mai diminuate pentru justiţia concepută ca egalitate de tratament decât pentru justiţia concepută ca tinzând să diminueze inegalităţile. Gordon Alport. din România. Ion Deleanu. analiza cadrului normativ naţional şi internaţional referitor la discriminare şi discriminării. Dumitru Baltag. Dumitru Mazilu. Ion Dogaru. obiectul unor cercetări ştiinţifice complexe. • a analiza coordonatele ştiinţifice. crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea respectării drepturilor omului şi a principiului nondiscriminării prin prisma principiului determinarea atribuţiilor instituţiilor naţionale şi internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de manifestare a 13 . au examinat în lucrările lor unele aspecte ce ţin de principiul egalităţii în drepturi şi discriminare. Boris Negru. Teodor Cîrnaţ. Din analiza lucrărilor publicate rezultă că aspectele teoretice şi practice ale discriminării prin prisma principiului egalităţii nu au făcut până acum. Gheorghe Dănişor. utilizând o variată şi bogată documentaţie. • a defini şi a analiza conceptul de discriminare între teorie şi realitatea socială. • explicarea corelaţiilor dintre egalitatea în drepturi şi nondiscriminare • a cerceta cauzele necesare la egalităţii. Corneliu Bârsan.Tănăsescu. Moldova. • a analiza relaţia dintre prevederile legale interne şi reglementările internaţionale privind respectarea drepturilor omului.S. Autori din România. printre care E. fără a avea pretenţia unei lucrări exhaustive. Scopul şi obiectivele tezei. Prezenta lucrare are drept scop analiza complexă a conceptului de discriminare prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept. • elaborarea recomandărilor pentru perfecţionarea cadrului legal şi practic în domeniul nondiscriminării cu respectarea strictă a principiilor acestei instituţii juridice. • a analiza abordarea istorică în timp şi spaţiu a evoluţiei inegalităţilor care au condus la discriminări. Ioan Muraru.fenomenului.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul ca s-a efectuat un studiu a principiului egalităţii prin raportare la nediscriminare. democratic şi social în România. la confluenţa mai multor ramuri ale ştiinţei juridice: teoria generală a dreptului. în evidenţierea măsurilor de diminuare a inegalităţilor.• a analiza dimensiunile interne şi internaţionale privind protecţia juridică a egalităţii în drepturi şi a nondiscriminării Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în studierea complexă a unei teme de incontestabilă actualitate teoretică. textele normative nu pot fi pe deplin înţelese decât dacă se au în vedere dinamica sa şi efectele pe care el le determină în practică. Ştiinţa dreptului fiind o ştiinţă socială. pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reflectă în analiza formelor de discriminare. atât în constituţiile statelor cât şi în standardele internaţionale din domeniul drepturilor omului. elementul timp devine important şi actualizarea oricărei cercetării în acest domeniu dobândeşte o importanţă majoră. structura funcţională a principiilor non-discriminării şi egalităţii în drepturi completează baza teoretică a acestei categorii ştiinţifice. Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi utilizate de asemenea: în plan doctrinar-teoretic. ca material iniţial pentru o abordare ulterioară mai 14 . este realizată prin utilizarea metodei comparatiste în cadrul mai multor sisteme normative ce îmbogăţeşte semnificativ lupta împotriva prejudecăţilor şi ideilor false. Analiza principiului egalităţii şi a principiului nondicriminării. dreptul constituţional şi dreptul internaţional public. atât în dreptul românesc cât şi în cel internaţional. În cuprinsul lucrării este menţionată existenţa duală ca terminologie a egalităţii şi nediscriminării. Comportă caracter de noutate ştiinţifică studierea complexă a problemei discriminării şi drepturilor omului care reprezintă un interes aparte pentru orice specialist în domeniul dreptului. concluziile şi recomandările privind conceptul. clasificarea. problema discriminării şi drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii în drepturi şi a principiului non-dicriminării dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept. Tezele. face trainice şi actuale cercetările repetate care îi sunt consacrate. în definirea faptelor care nu constituie discriminare şi în definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice.

Se poate afirma că nediscriminarea este o justiţie egală pentru toţi fără privilegii şi fără discriminări. interzisă întrucât este nelegitimă. Lucrarea a fost elaborată la Catedra de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. istoria doctrinelor politice şi de drept. nr. nr. urmărind cu perseverenţă atingerea graduală a obiectivelor enunţate. La fel.9/ 2007.01 – teoria generală a dreptului.00.11/ 2008. nelegitimă deoarece este arbitrară.În „Legea şi Viaţa”. Rezultatele cercetării autorului. Egalitatea de Şanse în România.6 /2008. În vederea cercetării cât mai complete a obiectului investigaţiilor. Conferinţa Internaţională « Omul în Societatea Bazată pe Cunoaştere » ( 23–25 noiembrie 2006. Prevenirea şi Combaterea Faptelor de Discriminare. în plan normativ-legislativ. La tema tezei au fost publicate 6 lucrări ştiinţifice: 1 monografie şi 5 articole. . istoria statului şi dreptului.8 /2008. În „ Legea şi Viaţa”. S-au efectuat cercetări complexe şi comparative referitoare la organismele abilitate cu prevenirea.4 /2009.aprofundată a problemei analizate la dezvoltarea continuă a ştiinţei teoriei generale a dreptului. ci constă în diferenţa sau distincţia interzisă. unele concluzii şi recomandări au fost publicate în reviste de specialitate din Republica Moldova şi din România.În „Revista Naţională de Drept”.E. baza metodologică fiind compusă din îmbinarea abordării istorice.comparativ juridice. Sibiu. nr. Lucrarea analizează cadrul instituţional privind eliminarea discriminării.În „Legea şi Viaţa”. o parte din rezultatele cercetărilor au fost expuse şi aprobate în cadrul conferinţelor ştiinţifice naţionale şi internaţionale: Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice. De asemenea. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană. am selectat metodele adecvate de cercetare ştiinţifică a principiilor non-discriminării şi egalităţii în drepturi. fiind discutată şi recomandată spre susţinere. sociologice. Investigaţia ştiinţifică realizată este amplă şi complexă . constatarea şi sancţionarea actelor de discriminare. în activitatea de legiferare. Dreptul la Libera Circulaţie a Persoanelor în Spaţiul U. Instituţia Avocatul Poporului (19 octombrie 2006 – Constanţa. Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Partcipare 15 . Aprobarea rezultatelor. Discriminare şi Prejudecată. România). în procesul de reformare a legislaţiei ce reglementează protecţia juridică a drepturilor omului Studiul analizează discriminarea care se defineşte nu doar prin simpla referire la diferenţă. nr. În „Legea şi Viaţa”. România). 2008. sistematice şi prospective. nr. a fost discutată şi recomandată spre susţinere de către Seminarul Ştiinţific Interuniversitar de Profil la specialitatea 12.

baza metodologică. ţin cont de esenţa. Primul capitol este dedicat „Analizei situaţiei existente cu privire la fenomenul discriminării prin prisma respectării principiului egalităţii ca mijloc de asigurare a drepturilor omului şi de eliminare a discriminării” .Internaţională – Strategii XXI. gradul de cercetare a temei. Capitolul al doilea – Eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane prin prisma respectării principiului egalităţii în drepturi . Simpozion Internaţional « Marca. În acest sens. şi se argumentează discriminare indirectă). analiza materialelor ştiinţifice publicate cu referire la tema tezei: monografii. apariţia şi evoluţia istorică a conceptulului de rasism. În final este abordată importanţa respectării principiului egalităţii în drepturi pentru toţi oamenii indiferent de sex. scopul şi obiectivele propuse spre realizare. religie. efectuează o analiză comparativă a situaţiei existente în domeniul discriminării. În continuare sunt examinate un şir de legi naţionale şi internaţionale în domeniul discriminării.. studii. articole etc.. noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Introducerea reprezintă fundamentarea şi justificarea temei alese pentru cercetare. Constanţa. rămâne cert faptul că discriminarea pe motiv de rasă este o atitudine negativă sau o predispoziţie de a noţiunea de discriminare (discriminare directă şi 16 . România). „Spaţiul Sud–Est European în Contextul Globalizării » (12 – 13 aprilie 2007.Desenul şi Modelul Comunitar » Conflictul dintre Marca Comunitară şi Marca Naţională (23 mai 2008. Dezbaterile clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale. Conferinţa internaţională ştiinţifică «Protecţia Socio–Juridică a Drepturilor Omului » (19–20 Mai 2009. Sumarul compartimentelor tezei. modalitatea de aprobare a rezultatelor şi concluziilor cercetării. rasă. Cu toate acestea. asigurându-le funcţionalitatea. România). etc. relevând ca potenţiale surse de discriminare conflictele de status.evidenţiază inegalitatea ca trasătură constantă a condiţiei umane. importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. fapt ce exclude discriminarea. România). ea cuprinde mai multe compartimente : actualitatea şi importanţa temei investigate. Bucureşti. apartenenţă politică. Stratificarea socială este deopotrivă văzută ca sursă de efect şi inegalităţi sociale. La început este făcută pe scurt descrierea principiilor de drept care servesc ca elemente de mijlocire a aplicării lor ce dau conţinut concret categoriilor juridice. manuale. Constanţa.

includ analiza instrumentelor juridice care au ca obiect de reglementare protecţia drepturilor omului. 17 . să se contureze aspectele majore ale discriminării existente în contextul problematic al societăţii contemporane. Problemele îmbătrînirii şi ageism-ul contemporan.se încearcă. încurajând studiul masculinităţii şi feminităţii. Analiza persecuţiei religioase şi discriminării pe motiv religios. ca o prejudecată. În al treilea capitol – Protecţia juridică împotriva discriminării . Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „meltingpot-ului” a multiculturalismului. care. nu are trăsături fizice similare celorlalţi. Analiza documentelor adoptate în Europa privind eliminarea discriminării relevă cadrul instituţional creat în scopul protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Cercetarea eliminării discriminării şi asigurării exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi. sunt examinate prin prisma stereotipurilor despre persoanele în vîrstă şi rolul acestora în societăţile contemporane. evidenţiază importanţa documentelor internaţionale şi regionale ce se referă la drepturile şi libertăţile omului destinate libertăţii religiei sau a credinţei. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminării. educaţie. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex. societate. etc. atitudinea lor variind în funcţie de epocă. porneşte de la ideea că termenul gen presupune studierea diferenţelor biologice şi structurile de putere în relaţie cu construcţia socială a diferenţei. într-o manieră foarte succintă este examinată problema egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. al relaţiilor dintre sexe/genuri. cu intenţia de a contura cadrul legal al protecţiei drepturilor omului în vederea limitării discriminării sub toate formele sale.adopta un compartiment negativ faţă de un grup sau o persoană. În această parte al lucrării. Actualul cadru juridic al României şi Republicii Moldova care reglementează dreptul la muncă nu corespunde necesităţilor reale. Se face o descriere a atitudinei faţă de aceste persoane . folosind datele unor anchete şi analize. dezvăluie ideea că în cadrul modelului meltingpot gradul de ataşament faţă de naţiune va fi egal pentru toate grupurile etnice. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană include analiza protecţiei împotriva discriminării în procesul exercitării dreptului la muncă. a pluralismului etnic şi a grupului dominant. Analiza are în vedere diferite niveluri de reglementare. este dedicată analizei modelului social al handicapului.

având drept obiectiv fundamental limitarea şi prevenirea discriminării sub orice formă s-ar putea manifesta. 18 . cât şi în ceea ce priveşte transpunerea în practică a dispoziţiilor legale în vigoare. se face o descriere a situaţiei drepturilor omului în România şi Republica Moldova în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative. În cercetarea documentelor adoptate în România şi Republica Moldova privind eliminarea formelor de discriminare.

judecătorul nu poate refuza soluţionarea unei cauze. asigurându-le funcţionalitatea. În consecinţă. în situaţii determinate. Un principiu de drept este rezultatul experienţei sociale. iar principiile dreptului determină tocmai spiritul legilor. noţiunea de principiu vine de la latinescul principium care are sensul de început. În altă ordine de idei. ci şi spiritul său. 19 . Principiile generale ale dreptului asigură unitatea. o sursă de acţiune. orientând activitatea legiuitorului. Acţiunea principiilor dreptului are ca rezultat certitudinea garanţiei dreptului împotriva imprevizibilităţii normelor coercitive şi asigurarea concordanţei legilor şi oportunităţii lor.I. ANALIZA SITUAŢIEI PRIVIND FENOMENUL DISCRIMINĂRII PRIN RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CA MIJLOC DE ASIGURARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI DE ELIMINARE A DISCRIMINĂRII 1. invocând lipsa textului legal. obârşie sau element fundamental . Un principiu se poate prezenta sub diverse forme: axiome. care servesc ca elemente de mijlocire a aplicării principiilor. deoarece cei abilitaţi cu aplicarea dreptului trebuie să cunoască nu numai norma juridică. coerenţa şi capacitatea de dezvoltare a unor relaţii asociative. principiile generale au un important rol în administrarea justiţiei. Egalitatea şi nondiscriminarea în cadrul sistemului principiilor de drept Principiile de drept sunt reguli de maximă generalitate care sintetizează experienţa socială şi asigură echilibrul dintre respectarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor.1. Pe de altă parte. principiile de drept ţin loc de normă de reglementare. deducţii sau o generalizare a unor fapte concrete. Etimologic. principiile dau conţinut concret categoriilor juridice. omogenitatea.Orice principiu este un început pe plan ideatic. Principiile generale ale dreptului sunt prescripţiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului şi aplicarea sa. iar utilitatea practică a cunoaşterii principiilor generale constă în aceea că ele trasează liniile directoare pentru întregul sistem juridic şi exercită o acţiune constructivă. deoarece ar fi învinuit de denegare de dreptate şi va soluţiona acea pricină în baza principiilor de drept. Spre deosebire de conceptele şi categoriile juridice. în baza căruia poate judeca. Principiile de drept sunt extrase din dispoziţiile constituţionale sau sunt deduse pe cale de interpretare din alte norme având rolul de a asigura echilibrul sistemului juridic cu evoluţia socială.

asigurându-se exerciţiul separat al puterii pe cele trei planuri:legislativ.Între principiile fundamentale de drept şi normele juridice delimitarea se face potrivit raportului care există între întreg şi parte. Normele juridice pozitive conţin şi descriu o mare parte din principiile dreptului. Principiile dreptului se deosebesc şi de axiome. executiv şi judecătoresc şi în acelaşi timp interconexiunile şi intercontrolul fiecărei componente a puterii. amplificând-o la nivelul fiecărei ramuri de drept. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor ca fundamente ale vieţii sociale. Principiul echităţii şi justiţiei. În statul de drept izvorul oricărei puteri politice trebuie să fie voinţa suverană a poporului. 4. care sunt mici sinteze cu un grad de cuprindere incomparabil mai mic decât al principiilor fundamentale. Această prezentare sumară are scopul de a ajuta la formarea unei imagini asupra sistemului principiilor dreptului. Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor. potrivit căreia normele juridice se raportează în permanenţă la principii. realizarea climatului de echilibru printr-o ordine juridică activă. 2. În acest context se poate considera că acţiunea principiului asigurării bazelor legale de funcţionare a statului se constituie în premisa existenţei statului de drept. continuîndu-le acţiunea. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului constituie premisa existenţei statului de drept. astfel încât puterea poporului să poată funcţiona în mod real ca o democraţie. Principiile dreptului îşi asigură funcţionalitatea prin respectarea conduitei prescrise prin normele juridice. care trebuie să-şi găsească formele juridice de exprimare. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului. 3. Guvernarea prin drept implică potenţarea virtuţilor dreptului. Acest sistem este format din principiile fundamentale ale dreptului şi din principiile de ramură. Normele juridice au o valoare normativă mult mai restrânsă faţă de valoarea normativă a principiilor. deoarece caracteristica fundamentală a unui stat de drept o constituie cucerirea pe cale legală a puterii şi apoi exercitarea sa în conformitate cu cerinţele legalităţii. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor. Poporul trebuie să aibă garanţii constituţionale eficiente. Principiile de ramură au la bază principiile fundamentale. Cele mai importante principii ale dreptului sunt: 1. libertatea şi 20 . maxime sau aforisme juridice. descurajarea şi reprimarea tendinţelor abuzive.

egalitatea trebuie să-şi găsească expresia lor juridică. Nu poate exista egalitate decât între oameni liberi, iar libertatea nu poate exista decât între oameni a căror egalitate este consfiinţită juridic. Egalitatea priveşte echilibrul vieţii sociale, iar libertatea priveşte capacitatea oamenilor de a acţiona fără oprelişti, dar astfel încât, prin exercitarea drepturilor proprii să nu fie vătămate drepturile altora. În planul realizării efective a libertăţilor sociale, rolul dreptului se materializează prin îngrădirea înclinaţiilor unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place şi în înlăturarea tuturor barierelor şi discriminărilor care persistă în asigurarea şanselor egale de manifestare şi progres pentru toţi oamenii. Libertatea este una singură, însă căile şi formele de manifestare a libertăţii sunt numeroase şi le corespund diverse drepturi ale individului prevăzute în Constituţie, cum ar fi; libertatea de opinie , libertatea religioasă , libertatea de exprimare, etc. . Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor însoţeşte libertatea, şi de aceea, trebuie făcută demarcaţia netă între libertate şi liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social şi un act de angajare a individului în procesul interacţiunii sociale. Concepând responsabilitatea ca o asumare a răspunderii faţă de rezultatul acţiunii sociale a omului, se admite ideea că acţiunea socială este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilităţii, şi totodată, că libertatea este o condiţie fundamentală a responsabilităţii. Dreptul nu trebuie să fie privit şi apreciat doar prin efectul său sancţionator, intervenind pe tarâmul răului deja făptuit, ci trebuie avută în vedere posibilitatea ca prin conţinutul prescripţiilor juridice să contribuie la fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor faţă de lege, care presupune grijă faţă de integritatea valorilor ocrotite de lege. Acţiunea principiului echităţii trebuie să privească atât activitatea legiuitorului în elaborarea actelor normative, cât şi activitatea de interpretare şi aplicare a dreptului de către organele care aplică legea. Justiţia reprezintă acea stare generală a societăţii care se realizează prin asigurarea pentru fiecare individ în parte şi pentru toţi împreună a satisfacerii drepturilor şi intereselor legitime. Prin finalitatea sa justiţia se situează printre principalii factori de consolidare a celor mai importante relaţii sociale, deoarece ea întruchipează virtutea morală fundamentală, menită să asigure armonia şi pacea socială, la a căror realizare contribuie deopotrivă regulile religioase, morale şi juridice. .

21

Justiţia urmăreşte ca în tratamentul dintre oameni să fie exclusă orice disparitate care nu ar fi fondată pe consolidarea drepturilor fiecăruia, astfel că prescripţiile dreptului pozitiv sunt supuse controlului justiţiei. În ipoteza în care apar legi injuste se impune schimbarea lor, eventual a ordinii existente, atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea justiţiei. Componentele sistemului principiilor dreptului sunt: principiile generale ale dreptului, principiile ramurale ale dreptului, principiile interramurale ale dreptului şi principiile instituţiilor juridice. Principiile generale ale dreptului sunt acele principii ale dreptului care întemeiază conţinutul tuturor normelor juridice dintr-o ordine juridică pozitivă, asigurîndu-i unitatea materială şi procesuală. Principiile ramurale ale dreptului sunt principiile generale ale tuturor normelor şi instituţiilor juridice din cadrul unei ramuri a dreptului pozitiv. Principiile ramurale ale dreptului guvernează cel mult o ramură a dreptului pozitiv, spre deosebire de principiile generale ale dreptului care întemeiază sistemul dreptului pozitiv în ansamblu şi orientează realitatea juridică a societăţii. Principiile interramurale ale dreptului sînt principii generale de drept public sau / şi privat care guvernează cel puţin două ramuri ale dreptului pozitiv. Principiile instituţiilor juridice sunt ideile care întemeiază normele constitutive ale instituţiilor juridice. Principiul instituţiei juridice este ideea care exprimă valori sau idealuri etico-juridice, reunind în jurul său un grup de norme juridice potrivit obiectului şi metodei de reglementare a ramurii respective a dreptului pozitiv. Unii doctrinari confundă noţiunile "principii generale ale dreptului" cu "principii fundamentale ale dreptului". Prin identificarea acestor noţiuni se creează confuzie în înţelegerea conceptului de principii ale dreptului. Spre exemplu, D. Mazilu defineşte principiile generale ale dreptului astfel: "putem defini principiile fundamentale ale dreptului ca fiind acele idei călăuzitoare ale conţinutului tuturor normelor juridice, care cuprind cerinţele obiective ale societăţii în procesul creării dreptului şi realizării normelor juridice" [93, p.117]. Prin principii fundamentale ale dreptului înţelegem acele idei de bază ale normelor de drept constituţional, care întemeiază instaurarea, organizarea şi exercitarea puterii publice, drepturile şi îndatoririle cetăţeanului, consacrate, de regulă, sau degajate din Constituţia statului. Altfel zis, principiile fundamentale ale dreptului sînt principii generale, exprimate, ca regulă, în legea fundamentală a statului, care reglementează principalele relaţii sociale. I. Dogaru, spre exemplu, defineşte principiile fundamentale ale dreptului român ca idei diriguitoare care se degajă, ca urmare a raportului dintre legea fundamentală şi celelalte legi, în

22

principal din Constituţia României şi care se găsesc şi va trebui să se găsească în întregul nostru sistem în curs de formare [ 58, p.114]. B. Negru scoate în evidenţă trăsăturile principale ale principiilor fundamentale ale dreptului: reflectarea lor, de regulă în Constituţie; precum şi reflectarea lor în întreaga legislaţie în funcţie de idei diriguitoare de bază [102, p.127]. Principiile dreptului sunt acele idei generale, postulate călăuzitoare juridice şi de aplicare a dreptului.[ 3, p.126 ] L. Barac afirmă că principiile fundamentale sunt acele principii generale care au valoare constituţională şi se impun chiar legiuitorului [4, p.58]. Din cele relevate, se poate spune că principiile generale nu se identifică cu principiile fundamentale ale dreptului. Dacă orice principiu fundamental este un principiu general, nu orice principiu general este şi fundamental. Ceea ce înseamnă că sfera principiilor generale ale dreptului depăşeşte sfera principiilor fundamentale, iar sub aspectul conţinutului cele din urmă le cuprind pe cele dintîi. Deci, principiile fundamentale se subordonează principiilor generale, constituind raportul specie-gen. Dacă la principiile generale ale dreptului se atribuie fără dubii principiile libertăţii, egalităţii, justiţiei, echităţii, responsabilităţii, atunci principiile fundamentale (constituţionale) variază de la un sistem naţional de drept la altul în dependenţă de tipul relaţiilor sociale şi intenţiile legiuitorului. În ordine sintetică stabilim că, egalitatea, în funcţie de principiul egalităţii este intercalată cu principiile libertăţii şi justiţiei şi se manifestă în dreptul pozitiv în dublă postură; de idee generală a tuturor normelor juridice şi de exigenţă a titularului dreptului subiectiv faţă de aplicanţii dreptului obiectiv. Egalitatea este o idee generală exprimată în dreptul pozitiv, potrivit căreia subiectele de drept se bucură de aceleaşi drepturi şi îndatoriri juridice, beneficiind de acţiunea nediscriminatorie a legii. Înţelegerea juridică a principiului egalităţii presupune o anumită filozofie politică, pe care legiuitorul trebuie să o respecte şi să o facă respectată. Conform acestei filosofii, opţiunea pentru una din cele două variante pe care le oferă egalitatea-materială sau egalitatea-formală provoacă consecinţe la nivel juridic şi politic. Variantele de care dispune legiuitorul sunt două: fie recurge la o egalitate juridică, formală, stabilind o egalitate în drept a tuturor subiectelor, fie se sprijină pe o egalitate materială care vizează o egalitate a rezultatelor [137, p.19]. Egalitatea formală este egalitatea de şanse, numită şi ”liberală” [137, p.19] pe cât posibil universală, limitând inegalităţile factice. Ea creează un cadru, în interiorul căruia toate 23 sau percepte directoare care stau la baza întregului sistem de drept dintr-o ţară, orientînd reglementările

subiectele de drept beneficiază de acelaşi tratament juridic, fără ca prin aceasta să se ajungă la o eventuală nivelare a beneficiarilor. Egalitatea formală este „abstractizarea ce trebuie făcută de orice legiuitor a inegalităţilor naturale”, ea constă în a cere ca toate elementele, cărora li se ignoră particularităţile, să fie tratate în acelaşi fel după cum preciza şi J.J.Rousseau: „pactul social stabileşte între cetăţeni o astfel de egalitate încât toţi se supun aceloraşi condiţii şi urmează a se bucura de aceleaşi drepturi”. Astfel, prin natura pactului, orice act de suveranitate, adică orice act autentic al voinţei generale obligă sau favorizează în mod egal pe toti cetăţenii, aşa încât suveranul cunoaşte numai naţiunea în corpore, fără să deosebească pe nici unul dintre membrii ce o compun [137, p.20]. În repartizarea drepturilor legea nu poate stabili nici o discriminare şi nici un privilegiu cu privire la subiectele pe care le tratează. Proclamarea unor diferenţieri în interiorul acestui cadru nu presupune eliminarea totală a acestor elemente din noţiunea însăşi de reglementare, ci dimpotrivă. În măsura în care a legifera înseamnă a discrimina „legea poate foarte bine să statueze că vor există, dar ea nu poate să le dea nominativ nimănui, legea poate regrupa cetăţeni în mai multe clase şi să precizeze şi calităţile pe care le va acorda acestor clase, dar ea nu poate să individualizeze pe acela sau pe aceia care va/vor beneficia de aceste calităţi” [116, p.21]. Distincţii se realizează, chiar sunt necesare, dar ele operează între mulţimi diferite de lege şi nu între elementele acestor mulţimi. Prin faptul că legea se adresează astfel unui număr redus de destinatari, ea nu-şi pierde vocaţia la universalitate şi nu trebuie să se supună mai puţin exigenţelor egalitare. În schimb, egalitatea rămâne întotdeauna „universală”, în sensul că de ea beneficiază toţi cei care sunt suprinşi într-o mulţime dată. Generalitatea legii nu trebuie deci, confundată cu universalitatea egalităţii, operând distincţia la un moment dat între generalitatea regulii juridice şi egalitatea conţinută în interiorul ei. Opusă conceptului de egalitate formală este egalitatea materială care tinde spre o „fărâmiţare, spre o luare în considerare mult mai concretă a omului, a individului într-o situaţie dată” [10, p.23] şi se străduieşte să corijeze prin intermediul normei juridice inegalităţile întâlnite în viaţa socială. Inegalităţi factice sunt produse de familie, moştenire, educaţie; dar nu mai puţin importante sunt diferenţele date de apartenenţa la un grup, în contextul diverselor tradiţii culturale şi morale [73, p.111]. Respectarea egală a drepturilor individuale e considerată de obicei o valoare independentă de utilitate şi de egalitate în distribuirea avantajelor [98, p.103]. Filtrul egalităţii formale nu este suficient pentru a transforma egalitatea naturală într-o egalitate socială, între fiinţele umane există diferenţe naturale şi sociale care nu numai că 24

Egalitatea este în acelaşi timp cea mai naturală dar şi cea mai himerică dintre noţiunile cu care operează ştiinţele sociale normative. deci ar fi echitabil. ţinând seama de specificitatea unor situaţii sau de scopul realizării unei justiţii distributive pentru a anula sau pentru a diminua inegalităţile obiective. dar uneori o solicită tocmai pentru a corecta anumite inegalităţi. chiar dacă un angajament diferit şi mai complex ar asigura mai bine bunăstarea colectivă. De la o egalitate sinonimǎ cu nondiscriminarea. în vreme ce egalitatea rezultatelor prin repartizarea unor părţi egale trebuie în mod efectiv îndeplinită de legiuitor. deci. Dreptul la tratament egal este dreptul la distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ori poveri. ci de a fi tratat cu acelaşi respect şi grijă ca oricine altcineva. De exemplu. Concepută ca o egalitate a rezultatelor. dar şi necesitatea lui. căci „republica socială se îndepărtează de egalitatea formală pentru a căuta egalitatea materială” [125. riscă să ducă la confuzia acesteia cu egalitatea formală în drepturi. alin. Conceptul egalităţii materiale substituie egalităţii căutate prin generalitate. p. priveşte „discriminările prohibite” şi nu pe cele admisibile. diferenţierile de tratament. 1 coroborat cu art. „discriminarea negativă” nu şi „discriminarea pozitivă”.justifică categorizarea. Există totuşi o diferenţă fundamentală între aceste două concepte: egalitatea formală în drepturi corelativă din partea autorităţilor publice.28]. Astfel se explică nu numai admisibilitatea unui tratament juridic diferit şi privilegiat faţă de anumite categorii de persoane. fiecare cetăţean are dreptul la un vot egal. Parcursul său istoric dovedeşte din plin aceste atribute. 2 din Constituţia României. Distribuţia unor părţi egale către toate subiectele beneficiare. fără a ţine cont de particularităţile lor. o egalitate prin diferenţiere. trecând prin interzicerea doar a discriminărilor arbitrare şi ajungând până la egalitatea relativă justificată prin diferenţa obiectivă de situaţii articolul 16 alin. Al doilea este dreptul la tratament ca un egal. Ea se compune din dreptul la tratament egal şi din cel la tratamentul ca un egal. într-o democraţie. nu de a beneficia de aceeaşi distribuţie a unor poveri sau beneficii. 4. egalitatea materială poate fi imaginată în două modalităţi: o egalitate a părţilor de repartizare sau o egalitate a subiectelor beneficiare. care este dreptul. vizează. Egalitatea subiectelor beneficiare rămâne unul din principalele instrumente utilizate pentru a atinge exigenţele statului social. Conceptul generic numit egalitate prin drept cunoaşte două finalităţi distincte: „îmbunătăţirea” unor inegalităţi juridice care au existat de mult timp şi care au creat discriminări (negative) cu privire la anumite categorii de subiecte de drept şi/sau corectarea inegalităţilor de fapt. 25 .

echitatea poate constitui un fundament moral pentru regulile juridice şi un principiu de drept. cei ce au fost discriminaţi vor avea un avans la start pentru a se şterge discriminările anterioare. nu şi pe parcurs. Echitatea este şi o sursă de inegalitate. chiar dacă se pretinde a fi o soluţie dreaptă sau egală. ce are la bază echitatea. ce au existat în trecut. corectitudine. Cu toate acestea. Argumentul major adus în favoarea acestor acţiuni afirmative este faptul că atât timp cât realitatea. alături de cel al bunei-credinţe.Echitatea. Privită ca izvor de drept. cǎci cere doar o egalitate de şanse la start. Faptul că legea consfinţeşte egalitatea. totuşi o hotărâre judecătorească pronunţată în baza principiilor echităţii poartă un grad de subiectivitate. în general. Astfel. Societatea îi face să o piardă. prin acordarea anumitor beneficii acestor persoane.ex aequo et bono. căci în felul acesta discriminarea pozitivă ar deveni un cerc vicios. nu înseamnă că egalitatea este şi o realitate practică. de start. reprezintă suum cuique tribuere. presupune o discriminare inversă pentru a reinstaura egalitatea de pornire. astfel spusele marchizului de Vauvenargues ar fi adevărate: „nu e adevărat că egalitatea e o lege a naturii. Dreptul la tratament egal în sensul de a da fiecăruia ceea ce i se cuvine (a fi echitabil) pentru a fi corect şi a se înlătura anumite discriminări. În 26 . dar o pot recupera doar sub protecţia legii. pentru a înlătura anumite dezavantaje ale altor persoane şi a egaliza oportunităţile ar putea însemna chiar şi a discrimina cu bună ştiinţă. dar nu pot continua această egalitate”. prin programe bine organizate. însă o obiecţie adusă programelor de acţiune afirmativă este aceea că ar reprezenta statuarea unor inegalităţi cu scopul de a instaura egalitate. produce inegalităţi. Dar simplul fapt al apartenenţei la o minoritate care a fost discriminată nu ar trebui să fie un motiv pentru a fi mai egal ca alţii. pentru a avea un start egal. a fi inegal. căci cei ce nu au avut acces la start sau au avut un dezavantaj la start din cauză că aparţineau unei minorităţi oprimate. nu vor putea ajunge la un rezultat egal cu cei ce au avut acel avantaj. Discriminări trecute se reflectă în prezenta inegalitate de şanse în ciuda cadrului legislativ egalitar permiţând perpetuarea nedreptăţilor trecute în prezent. acţiunea afirmativă este necesară astfel încât prin intermediul ei să se recupereze distanţele create artificial (prin caracterul părtinitor al fostelor instituţii). ideea programelor afirmative nu pare a fi inechitabilă. A fi echitabil. căci „ca şi natura toţi oamenii se nasc egali. de acţiune afirmativă se încearcă redresarea unor discriminări. iar cei ce au discriminat vor deveni discriminaţi şi vor cere la rândul lor un alt avans la start în virtutea precedentului şi al acţiunii pozitive până când vor deveni din nou clasa discriminantă.

Procesul echitabil este unul de schimbare. iar ritmul întăririi va creşte substanţial dacă primii paşi sunt făcuţi mult înainte. Dacă toţi ar trebui să aştepte până ce lucruile mai bune ar putea fi asigurate tuturor. începând cu stoicii antici care au formulat principiul egalităţii între cetăţeni. Dar această subordonare. căci gama lucrurilor care vor fi încercate şi dezvoltate ulterior. înseamnă a admite implicit că inegalitatea de fapt ar justifica un tratament inegal. p. bazându-se pe aserţiunea că membrii lor nu diferă de ceilalţi. multe dintre îmbunătăţiri nu ar fi devenit niciodată accesibile tuturor dacă nu ar fi fost. dependenţă sau inegalitate nu e tot timpul malefică. acea zi ar putea. p. Chiar şi a argumenta în favoarea unui tratament echitabil pentru minorităţile naţionale sau rasiale. Principiul juridic al egalităţii presupune tratarea tuturor oamenilor în mod egal.126]. în mod esenţial. iar dovezile că există într-adevar anumite diferenţe nu ar întârzia să apară. Într-adevar. egalitatea este rezutatul ce se aşteapă a fi obţinut. Ideea egalităţii în faţa legii presupune. continuând apoi cu religia creştină care a preluat şi dezvoltat principiul egalităţii între oameni.natură nu există egalitate. Între echitatea ca proces şi egalitate ca rezultat ce se tinde a fi obţinut. ca să poată profita şi majoritatea. precum şi fondul de experienţă ce va deveni accesibil tuturor sunt considerabil extinse graţie distribuţiei inegale a avantajelor inegale din prezent. Şi ţine a schimba conflictele şi diferenţele dintre părerile şi concepţiile despre grupurile ce vor a fi integrate.68]. Politicile echitabile sunt pentru a obţine un eventual rezultat egal între oameni. a proclamării şi înscrierii lor în declaraţiile oficiale. încă demult. în mai multe cazuri. în legi. Egalitatea este un principiu fundamental al dreptului. Rezultatul final este egalitatea pentru toţi. preocupări în acest sens existând încă din antichitate. precum şi existenţa unui sistem de garantare a acestor drepturi. constituie elemente ale unei vieţi democratice a popoarelor. Problema drepturilor omului. Echitatea este scopul. răbdarea şi perspectivele comune sunt esenţiale. Chiar şi de cei mai săraci îşi datorează relativa bunăstare materială rezultatelor inegalităţilor din trecut [109. în ciuda faptului că sunt diferiţi [109.108]. accesibilă unora. iar echitatea ca şi discriminare pozitivă s-ar părea că nu-şi mai gaseşte rostul. a oricărei probleme juridice fără nici o discriminare. deoarece dă oamenilor sentimentul că sunt trataţi cu tot respectul care li se cuvine. că se bucură de dreptatea pe care o merită toate fiinţele umane [127. p. oamenii trebuie să înteleagă că timpul. soluţionarea oricărei probleme conflictuale. ca oamenii să nu fie trataţi la fel. inclusiv în constituţiile naţionale. Legea ei supremă e subordonarea şi dependenţa”. 27 . nici să nu vină. căruia i-a dat însă o motivaţie divină.

precum şi nediscriminarea reprezintă consecinţa firească a acordării în mod egal a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Fiecare fiinţă umană are dreptul la acelaşi respect şi consideraţie din partea semenilor şi în ceea ce priveşte acordarea drepturilor. fără diferenţieri determinate de vârstă. la instrucţie şi la individual” [130. Principiul nediscriminării nu are o existenţă independentă. de drepturi de care se pot bucura toţi indivizii umani şi că principiul egalităţii vizează doar această zona comună a drepturilor omului şi o a doua părere conform căreia egalitatea în drepturi este bazată de fapt pe demnitatea umană. etnie. statut. Consacrarea acestui principiu oferă garanţii privind tratamentul egal de care trebuie să se bucure toţi indivizii umani. p. gender. rezolnabile. un principiu general reluat şi în documentele cu caracter regional şi naţional. istoria înregistrând o serie de evenimente şi perioade în care unor categorii de persoane nu li se recunoştea dreptul la libertate şi la bunăstare. fiind parte integrantă din articolele care consacră drepturi şi libertăţi. fiind mai întâi formulat ca principiu al egalităţii oamenilor. nondiscriminarea ca principiu de drept nu a existat din totdeauna. avem de-a face cu discriminare. Discriminarea poate avea în vedere recunoaşterea unui drept sau a unei libertăţi. intrinsecă personalităţii umane [61. apartenenţa la o etnie nu au relevanţă în promovarea unui cetăţean 28 . fiind un principiu al dreptului internaţional.Nondiscriminarea ca principiu de drept se regăseşte în toate tratatele asupra drepturilor fundamentale ale omului. dar nu poate avea în vedere exercitarea efectivă a acestuia. Convingerile religioase. religie.7] Toţi cetăţenii au acces liber la funcţiile şi demnităţile politice. Toate fiinţele umane se nasc cu şanse egale „ la viaţă. p.71-78]. tratament egal în faţa legii şi în faţa autorităţilor statului. Atunci când egalitatea de tratament este încălcată fără a avea o justificare obiectivă şi raţională. Egalitatea în drepturi. rasă. Principiul nondiscriminării nu interzice orice deosebire de tratament ci doar acele tratamente care nu se pot justifica prin motive raţionale. egalitatea în drepturi (fiind interzisă acordarea de privilegii). existând păreri care afirmă că există un minimum. asupra egalităţii oamenilor în ceea ce priveşte recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi s-a dezbătut îndelungat. originea socială. Consacrarea principiului nondiscriminării în cuprinsul actelor normative garantează protecţia juridică a persoanelor care ar deveni victime ale unui comportament discriminatoriu. Principiul nondiscriminării presupune egalitatea tuturor fiinţelor umane. Nondiscriminarea trebuie să se manifeste indiferent de statutul social. obiective. Egalitatea în drepturi în tratament. de apartenenţa persoanei la un grup anume determinat prin caracteristici specifice. etc.

discriminarea este definită în O. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948. . naţionalitate.în cele mai importante responsabilităţi publice. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. p. dar şi în legea cadru . vor putea să se afirme şi să-şi îndeplinească personalitatea”[101. limbă. fiecare trebuie să simtă aceleaşi plăceri şi să nutrească aceleaşi speranţe. principiul nondiscriminării a fost reglementat prin diferite acte cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. pe bază de rasă. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţiunea tuturor formelor de discriminare care. Codul Muncii. promovării şi garantării drepturilor omului „A proteja orice persoană şi drepturile tuturor oamenilor” este o sintagmă rostită de Rene Cassin ilustrează obiectivul principal al documentelor juridice cu vocaţie internaţională. şi anume Legea nr. excludere. 6 Dreptul la identitate. p. categorie socială. Toate fiinţele umane văd lumina zilei „cu aceeaşi deschidere spre lumea în care intră” şi în care „ se vor dezvolta. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. restricţie sau preferinţă. religie. handicap. art. în vederea realizării efective a libertăţii sociale [132. Montesquieu arăta că: „toţi oamenii trebuie să se bucure de aceeaşi fericire şi de aceleaşi avantaje. 16 . etnie. comunitatea fiind în măsură să decidă. p. iar aceasta nu se poate realiza decât prin cumpatărea generală”. în art. Egalitatea şi nediscriminarea .430].G. pentru că „dragostea de democraţie este dragostea de egalitate” [133. 2. Egalitatea deplină este consacrată în toate documentele internaţionale de referinţă şi este recunoscută în legile fundamentale ale statelor ca expresie a extinderii regulilor şi principiilor conducerii democratice a societăţii. vârstă. 215/2001 a administraţiei publice locale.121-123]. nr. al autorităţilor statului etc.2. boală cronică necontagioasă.O. În legislaţia românească.127].prin votul liber exprimat al membrilor săi.Egalitate în drepturi. cu modificările şi completările ulterioare sau într-o serie de legi speciale. Subliniind importanţa deosebită a principiului egalităţii într-un sistem democratic de guvernământ. prevede că prin discriminare se înţelege orice deosebire. documente care pledează pentru principiul egalităţii dintre oameni. Principiul nondiscriminării a fost consacrat în Constituţia României prin art. care are ca scop sau 29 . infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată. Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. din necesitatea asigurării cadrului legislativ al garantării egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legilor. Legea nr.dacă un candidat la o funcţie publică are competenţa necesară pentru a ocupa acel post.principii de drept în vederea protecţiei. Pe plan internaţional. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. 1.G.

Curtea Constituţională însă. decât este. dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile publice. bunuri şi facilităţi. libertatea de circulaţie. principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental. folosinţei sau exercitării. care rezultă din diferenţa de situaţii. iar în măsura în care egalitatea nu este naturală a o impune constituie o discriminare. 137/2000 sancţionează faptele de discriminare în următoarele domenii: egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie. în condiţii de egalitate. Legiuitorul român a creat o serie de prevederi legale specifice în ceea ce priveşte domeniile de discriminare. Inegalitatea reală. Legea nr. în materie de discriminare se prevede. 137/2000.efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii.U. Deasemenea.dreptul la demnitate personală. Principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii. Aceasta înseamnă că în anumite situaţii discriminarea poate să nu fie ilegală. la alte servicii. 202/2002 completează domeniile de discriminare prevăzute de O. dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. nr. Violarea principiului egalităţii şi nondiscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţial unor cazuri egale. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile. Prin discriminarea directă se înţelege tratamentul mai puţin favorabil aplicat unei persoane. Prin această interpretare dată noţiunii de discriminare. la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. de sănătate. OUG. 107/1995. a statuat că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate.G nr. prin Decizia nr. poate justifica reguli distincte în funcţie de scopul legii. 30 . 137/2000. a fost suplinită lacuna legislativă privind existenţa discriminării şi în cazul în care la situaţii diferite tratamentul juridic nu este diferit. accesul la serviciile publice administrative şi juridice. nr.G. cu noi domenii şi anume egalitatea de şanse şi tratament în ceea ce priveşte accesul la cultură şi informare şi egalitate de şanse în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei. aşa încât. economic. accesul la educaţie. Prin art. dreptul la diferenţă. 1 al. 4 din legea mai sus menţionată se face distincţie între discriminarea directă şi indirectă. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic. fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. De aceea. Astfel. prin art. a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie comparabilă. 3 din O.

Prin discriminarea indirectă se înţelege situaţia în care prevederi, criterii sau practici, aparent neutre, ar pune diferite persoane într-un anumit dezavantaj, în comparaţie cu alte persoane, cu excepţia cazului în care prevederea, criteriul sau practica se justifică în mod obiectiv printr-un scop legitim, iar mijloacele de atingere a scopului sunt adecvate şi necesare [32]. În legătură cu discriminarea directă, aceasta apare în ceea ce este cunoscut drept excepţia "calificării ocupaţionale veritabile". De exemplu, se poate să nu fie ilegal să pui condiţia ca solicitanţii pentru un post de rabin să fie de credinţă iudaică sau ca solicitanţii pentru un post de lucrător cu tineri rromi să fie rromi. În acelaşi fel, în anumite cazuri, legea permite discriminarea indirectă. Când persoana care formulează plângerea a considerat că o anumită practică dezavantajează disproporţionat un grup etnic, atunci persoana răspunzătoare are obligaţia legală de a dovedi că practica urmăreşte un scop legitim şi că este proporţională şi rezonabilă. Un exemplu poate fi un şantier de construcţii, la care toţi muncitorii au obligaţia să poarte căşti de siguranţă. Această politică ar putea discrimina indirect anumite grupuri la care este interzisă acoperirea capului. Totuşi, angajatorul ar putea justifica această condiţie arătând că, în acest caz, scopul legitim este de a asigura protecţia muncitorilor, că cerinţa este proporţională cu riscul şi că purtarea de căşti dure este o cerinţă rezonabilă, conform regulamentului protecţiei muncii [63, p.273] . În aceste cazuri, nu există prevederi legale prin care să se impună restrângerea drepturilor sau libertăţilor pe anumite criterii, ci aceste restrângeri au la bază cutuma şi regulile de convieţuire socială [82, p.94]. Reglementarea egalităţii în drepturi în România are valoarea unui principiu consacrat de art. 16 din Constituţie. Egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute în cuprinsul Constituţiei, dar şi a oricăror alte drepturi şi îndatoriri subiective reglementate în cuprinsul altor acte normative. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul garantat la exercitarea libertăţilor legale în scopul realizării intereselor sale legitime. Cu precădere, s-a acordat atenţie persoanelor cu handicap, minorităţilor naţionale, unor categorii sociale defavorizate, persoanelor infectate cu HIV şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi [35]. În timp s-a ajuns la existenţa unui cadru legislativ în materia prevenirii discriminării. Legea română acoperă un număr de 15 criterii de discriminare, ceea ce o face cea mai completă lege din acest punct de vedere în Europa. Aceste criterii sunt: rasă, naţionalitate, 31

etnie, limbă, religie, statut social, convingeri, sex, orientare sexuală, dizabilitate, vârstă, infectare HIV, boli cronice necontagioase, refugiaţi şi azilanţi. Aceste criterii prevăzute limitativ în legislaţia românească intră în câmpul de aplicare al art.14 din CEDO, dacă avem în vedere caracterul indicativ şi nu limitativ al enumerării făcute de textul Convenţiei. Jurisprudenţa românească în materia nondiscriminării este de dată relativ recentă şi evidenţiază existenţa unei discriminări întemeiată îndeosebi pe criteriu etnic. Alte criterii de discriminare des întâlnite în jurisprudenţa românească sunt cele bazate pe vârstă şi sex, practicate îndeosebi la încadrarea în muncă. Există anumite situaţii în care discriminarea rezultă chiar din dispoziţiile legii. În acest sens, art. 55 alin. 1 din Codul Familiei creează un regim discriminatoriu întrucât prevede un termen de prescripţie numai în ceea ce priveşte dreptul la acţiune (în tǎgada paternităţii) al tatălui, fără să prevadă nimic cu privire la dreptul la aceeaşi acţiune când titular este mama sau copilul. Dispoziţii contrare principiului nondiscriminării cuprinde şi art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni întrucât condiţionează beneficiul graţierii de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti până la data publicării in Monitorul Oficial a legii de graţiere. Legiuitorul român a creat prin art. 19 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare o autoritate naţională care investighează şi sancţionează contravenţional faptele sau actele de discriminare prevăzute în Ordonanţă, şi anume Discriminării. Având în vedere că CNCD are ca atribuţii investigarea şi sancţionarea contravenţională a faptelor sau actelor de discriminare, pot apărea unele probleme pe tărâmul art. 6 din CEDO, care, în al. 1, prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi parţială instituită de lege, care va hotărâ fie asupra încălcării drepturilor şi libertăţilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Ca regulă generală, art. 6 din Convenţie este aplicabil în faţa oricărei instanţe care se pronunţă cu privire la o contestaţie ce poartă asupra drepturilor şi libertăţilor cu caracter civil ale unei persoane sau cu privire la o acuzaţie în materie penală adresată altei persoane. [76]. Garanţiile oferite de art. 6 sunt de două feluri: unele privitoare la instanţă şi unele referitoare la Consiliul Naţional pentru Combaterea

32

procedură. Pentru a fi conformă art. 6 din Convenţie, procedura trebuie să fie echitabilă, publică şi desfăşurată într-un termen rezonabil. Un proces echitabil în materia nondiscriminării presupune o inversare a sarcinii probei: persoana care se consideră vătămată din cauză că principiul egalităţii de tratament nu i s-a aplicat, trebuie să prezinte fapte pe baza cărora se prezumă că n-a avut loc o discriminare şi va fi obligaţia pârâtului să dovedească că nu a avut loc nici o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În materie de probă, Curtea aplică criteriul „ mai presus de orice îndoială rezonabilă”, dar a precizat că acest criteriu nu trebuie să fie interpretat ca impunând un grad ridicat de probabilitate aşa cum se întâmplă în materie penală. Ea a declarat că proba poate să rezulte dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumţii suficient de grave, precise şi concordante. Curtea nu a stablilit reguli stricte în materie de probă, ci a aderat la principiul liberei aprecieri a tuturor elementelor de probă. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în art 14 prevede că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazata pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”, enumerarea din acest articol neavând un caracter limitativ, ci unul pur exemplificativ. Interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are existenţă independentă, în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate reglementată de Convenţie. În mod cert, art. 14 din Convenţie poate intra în joc chiar fără o încălcare a exigenţelor Convenţiei şi a Protocoalelor sale şi, în această măsură, el posedă o valoare autonomă, dar el nu se poate aplica dacă faptele litigiului nu cad în domeniul de aplicare a cel puţin uneia din dispoziţiile Convenţiei [75]. Art. 14 nu este valabil decât pentru a te bucura de drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie [80]. Din punct de vedere normativ discriminarea este interzisă în cazul exercitării tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Dar ea este interzisă doar atâta timp cât materia în care se practică este protejată juridic, cu alte cuvinte, atâta timp cât este vorba despre un drept sau o libertate recunoscută de sistemul juridic în vigoare [9, p.6]. Interzicerea discriminării se limitează numai la discriminările de drept. Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul fără discriminări, la o egală protecţie din partea legii. Legea trebuie să interzică toate discriminările şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace contra tuturor discriminărilor.

33

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa [78] că o diferenţă de tratament între persoane plasate în situaţii analoage sau compatibile este discriminatorie dacă ea nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Jurisprudenţa CEDO [79] evidenţiază faptul că art. 14 din Convenţie este încălcat nu numai în cazul în care statele aplică tratament diferit persoanelor care se află în situaţii analoage sau comparabile, ci şi în cazul în care statele nu aplică un tratament diferit persoanelor ale căror situaţii sunt substanţial diferite. Întinderea marjei de apreciere variază în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile şi contextul în discuţie, iar prezenţa sau absenţa unui „numitor comun” al sistemelor juridice ale statelor părţi la Convenţie poate constitui un factor sub acest aspect [77]. O asemenea marjă de apreciere nu poate să se transforme în recunoaşterea unei puteri arbitrare a statului, iar decizia autorităţilor naţionale rămâne supusă controlului Curţii Europene, care cenzurează conformitatea cu exigenţele art. 14 din Convenţie. Se observă că, în acest domeniu, Curtea preferă, în locul unei interpretări evolutive a Convenţiei, inclusiv în sensul unificării soluţiilor naţionale (într-un sens sau altul), doar să constate starea dreptului existent în statele membre ale Consiliului Europei. De la caz la caz, ambele metode sunt utilizate de instanţa europeană. Astfel, atunci când Curtea nu doreşte să statueze transparent, se mulţumeşte să constate divergenţa mare de opinii dintre statele părţi ale Convenţiei şi din interiorul fiecăruia dintre acestea şi să menţină un status quo, considerând că situaţia se include în marja de apreciere de care dispun autorităţile naţionale. O asemenea situaţie nu împiedică însă justiţia de la Strasbourg ca, în viitor, urmând eventual şi evoluţiile din cadrul statelor părţi, să îşi schimbe jurisprudenţa [54]. După cum a decis în mod constant instanţa europeană, dacă acest text oferă o protecţie împotiva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament nu semnifică, în mod automat încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă [44]. Însă art. 14 CEDO nu interzice toate discriminările, ci doar pe cele arbitrare. Odată identificat motivul pe care se întemeiază discriminarea şi stabilind că materia în care se practică discriminarea intră în câmpul de aplicare a unui drept sau al unei libertăţi recunoscute de Convenţie, rămâne să se evalueze pertinenţa motivelor pentru a se justifica distincţia în 34

Astfel. Principiul nediscriminării este menţionat în mod expres în Tratatul Comunităţii Europene (TCE) în diferitele contexte: a) principiul nondiscriminării pe bază de cetăţenie sau. la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.exercitarea dreptului sau libertăţii în cauză. prin art. dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. 14 din Convenţie. 39 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană (TCE) (la acea dată art. principiul nondiscriminării a fost aplicat. în scopul determinării valorii beneficiilor pentru lucrătorii migranţi ale căror familii trăiau în alte state membre. este obligatoriu nu numai pentru statele membre. 48 din Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană). care nu pot adopta în politicile sau legislaţia lor. CEJ a declarat ca fiind nelegal art. 1 al. În lumina Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. 43 şi 49-50 ale TCE. Principiul nondiscriminării. 14 din Convenţie nu are un caracter limitativ. Legislaţia românească în materie de discriminare prevede. că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile fără a preciza nimic în legătură cu tratamentul aplicat persoanelor plasate în situaţii diferite. În absenţa acestei pertinenţe trebuie să tragem concluzia că distincţia are un caracter arbitrar sau discriminatoriu şi conduce la violarea art. 137/2000.G. de către CEJ şi acolo unde a existat un tratament arbitrar şi nejustificat între două persoane. 35 . În consecinţă. persoanelor fizice sau juridice. 3 din O. 73(2) al Regulamentului 1408/71 deoarece. 39. această prevedere nu era de natură să asigure egalitatea de tratament cerută de art. criterii ce ar încălca acest principiu [17]. Această lacună legislativă a fost suplinită însă prin interpretarea dată principiului nediscriminării de către Curtea Constituţională care a statuat că. În cadrul competenţei comunităţii. în cadrul libertăţilor fundamentale. în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate ocrotită de Convenţie. în mod general. în art. ci şi pentru instituţiile comunitare. ci unul pur exemplificativ. făcea distincţie între lucrătorii care erau subiecţi ai legislaţiei franceze şi lucrătorii care erau subiecţi ai legislaţiei altor state membre. 12 şi. nr. în cadrul politicii de personal a instituţiilor comunitare [16]. în sensul că enumerarea din art. există diferenţe între legislaţia românească şi CEDO şi sub aspectul criteriilor de discriminare. interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are existenţă independentă. ca principiu general al dreptului comunitar. după caz. De asemenea. naţionalitate exprimat în art. pe când în legislatia românească se întâlneste o limitare a criteriilor de discriminare.

numai în ceea ce priveşte libera circulaţie a serviciilor. educaţie. împreună cu prevederile privind coeziunea socială şi economică. În consecinţă. 34 alin. în înţelesul Tratatului. prevederi speciale precum art. 141.p. pe care angajatul îl 36 . atunci când riscul se materializează. CEJ a oferit o interpretare extinsă drepturilor de care se bucură o persoană în cadrul Comunităţii. Curtea a statuat în Cowan: când dreptul comunitar garantează unei persoane fizice libertatea de a se deplasa pe teritoriul altui stat membru. b) nondiscriminarea între producători şi consumatori în domeniul agriculturii conform art. 141 în TCE [56 . interzicerea discriminării este aplicabilă celor ce primesc servicii. 136-148 TCE (fostele art. de distorsiunea concurenţei. în mod principal.243]. activităţi şi situaţii economice similare. Politica socială a Comunităţii este prevăzută de art. Dacă în acest domeniu sunt elaborate reguli diferite pentru situaţii similare. Funcţiile pe care le îndeplineşte în domeniul economic principiul egalităţii au fost exprimate sintetic de Avocatul General Tesauro [15]: principiul egalităţii de tratament este fundamental nu numai pentru că stă la temelia sistemelor juridice contemporane. nu întotdeauna armonios. cultură şi sănătate publică.141 TCE (fostul art. au stat la baza introducerii art. ci şi. între CEJ şi celelalte instituţii comunitare. 141 prevede necesitatea aplicării principiului egalităţii remuneraţiilor dintre forţa de muncă masculină şi cea feminină pentru aceeaşi muncă. Oricum. considerentele economice. rezultatul este reprezentat nu numai de inegalitatea în faţa legii. în mod inevitabil. protecţia în faţa prejudiciului ce îl poate suferi în acel stat membru este un corolar al libertăţii de circulaţie. 12 TCE. c) nondiscriminarea ca scop al Comunităţii şi bază pentru acţiunile Comunităţii. în bani sau sub orice altă formă.Pentru a determina scopul aplicării principiului prevăzut de art. în ceea ce priveşte protejarea împotriva riscurilor unei tâlhării şi dreptul de a obţine compensaţii financiare prevăzute de legea naţională. ci şi pentru raţiuni speciale: legislaţia Comunităţii priveşte. Articolul din tratat ce ne interesează este art. 90 prin care se interzice taxarea discriminatorie. deoarece această zonă a dreptului comunitar furnizează un bun exemplu al interacţiunii şi dialogului. Art. Art. nediscriminarea prin interzicerea comportamentului anti-concurenţial. 2 TCE. Conceptul de remuneraţie este foarte larg. mai mult decât cele sociale. Astfel. pentru a evita distorsionarea preţurilor datorită diferenţelor în costurile de producţie . şi se referă la orice avantaj. 141 a fost menit să egalizeze costurile muncii în cadrul Comunităţii. 119) reprezintă sursa legislaţiei comunitare privind egalitatea între bărbaţi şi femei în domeniul muncii. Principiul consacrat de art. ceea ce încalcă filozofia fundamentală a Pieţei comune. 117-125).

13 TCE. 3 par. Înainte de adoptarea Tratatului de la Amsterdam. competenţa Comunităţii de a acţiona direct împotriva discriminării a fost contestată şi. iar printre obiectivele UE se regăsesc lupta împotriva discriminării şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei (art. principiul egalităţii era prezentat ca fiind una din „valorile” Uniunii. culoare. introdus prin acest tratat. 51 al Cartei este. obligatorie pentru instituţiile comunitare sau statele membre atunci când implementează dreptul comunitar. poate lua deciziile necesare pentru combaterea discriminării bazate pe sex. 2) prin prevederea nevoii de a se elimina inechitatea şi a se promova egalitatea între bărbaţi şi femei (art. I-5 (1). Deşi statutul juridic al Cartei este încă nedefinit. religie sau credinţă. stabileşte în mod clar un principiu general cu o listă deschisă de temeiuri pentru interzicerea discriminării. vârstă sau orientare sexuală”. 37 . Art. trăsătură genetică. De aceea. cât şi între persoane fizice. ci mai degrabă o dispoziţie ce permite Comunităţii să adopte o serie de măsuri împotriva discriminării. chiar şi după data încetării contractului de muncă. Această interdicţie. vertical cât şi orizontal. 13. art. opinii politice sau de altă natură. calitatea de membru al unei minorităţi naţionale. origine etnică sau socială. a reprezentat o importantă dezvoltare în domeniul nediscriminării: „În limita competenţelor prevăzute. naştere. Tratatul de la Nisa a adăugat al doilea paragraf la art. care în temeiul art. origine rasială sau etnică. 141 are efect direct. dizabilităţi. acţionând la propunerea Comisiei şi după consultarea cu Parlamentul European. credinţă sau religie. Carta drepturilor fundamentale prevede în art. O nouă formă de exprimare a principiului egalităţii poate fi identificată şi în obligaţia ce revine Uniunii de a respecta egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei. limbă. Art. prin care sunt conferite competenţe pentru adoptarea „măsurilor de armonizare” prin co-decizie. în unanimitate. art. În Tratatul Constituţional. I-2 şi I-3 (3)).primeşte pentru munca prestată. proprietate. teoretic. 2 TCE). în sensul că dă naştere la drepturi şi obligaţii atât între state şi persoanele fizice. Consiliul. Carta este considerată ca impunându-se instituţiilor Uniunii. dizabilitate. 13 nu constituie o interzicere directă a discriminării. vârstă sau orientare sexuală va fi interzisă”. 21(1): „Orice discriminare bazată pe sex. de aceea. Tratatul de la Amsterdam a transformat egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei într-un obiectiv al Comunităţii (art. formularea din primul paragraf conform căruia măsurile pot fi luate „în limita competenţelor prevăzute” ar putea avea un efect mai puţin constrângător decât se crezuse iniţial.

în februarie 1976 (data limită pentru implementarea directivei) doar Belgia. potrivit prevederilor directivei. Franţa era singura ţară din CEE în care. Accesul la un loc de muncă include şi criteriile de selecţie pentru angajare. a susţinut implementarea egalităţii plăţilor între bărbaţi şi femei în toate statele membre. a fost adoptată şi Directiva Consiliului 76/207/ CEE a Consiliului privind aplicarea principiului egalităţii de tratament egal între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrare în muncă. De asemenea.Comunitatea a început să aplice principiul nondiscriminării în materia discriminării bazate pe sex la locul de muncă. în care unele locuri de muncă sunt rezervate persoanelor de un anumit sex: posturi cu caracteristici bine determinate în cadrul poliţiei. deoarece nu toate statele au reuşit să adopte legislaţia necesară. ce a demonstrat că prevederile privind plata egală erau insuficiente pentru a crea egalitatea la locul de muncă. în domeniile la care aceasta se referă. Directiva a definit egalitatea de remunerare ca aplicându-se pentru aceeaşi muncă sau pentru munci cărora le este atribuită aceeaşi valoare şi a armonizat legislaţia comunitară cu Convenţia nr. Termenul a fost extins până la sfârşitul anului 1964. cursurile de pregătire iniţială şi continuă pentru o meserie sau profesie sunt supuse principiului egalităţii de tratament. 2 din directivă). Principiul egalităţii de tratament. ce nu conţinea acest tip de drepturi. 100 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei a fost extins ulterior şi cu privire la măsurile de securitate socială: Directiva 79/7/CEE din 19 decembrie 1978 şi Directiva 38 . Pentru că Franţa se temea că mediul său de afaceri va deveni mai scump faţă de cel din alte state membre. Consiliul a adoptat Directiva Consiliului 75/117/CEE din 10 februarie 1975 privind armonizarea legislaţiei statelor membre în domeniul aplicării principiului egalităţii de remunerare între femei şi bărbaţi. muncitorii erau îndreptăţiţi la plata egală. După adoptarea Tratatului de la Roma. implică absenţa discriminării directe sau indirecte bazată pe sex. Oricum. pot exista situaţii generate de natura activităţii. Asta deoarece egalitatea lucrătorilor – formală şi substanţială – s-a aflat pe agenda europeană de la începutul proiectului integrării. din 9 februarie 1976. prin lege. toate tipurile de pregătire profesională. 119. prevăzută de art. precum şi condiţiile de promovare la orice nivel ierarhic. 119. Aceste excepţii vor fi însă limitate la strictul necesar. Germania şi Italia adoptaseră legislaţia naţională care să implementeze integral directiva. formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă. al armatei sau al penitenciarelor (art. Cu toate acestea. În urma experienţei dobândite. Ca rezultat al aplicării inegale a art. până la termenul de 1 ianuarie 1962.

O serie de clauze nediscriminatorii au fost incluse şi în alte domenii reglementate de legislaţia comunitară. o trăsătură importantă a legislaţiei secundare antidiscriminare o constituie creşterea listei domeniilor în care discriminarea este interzisă. asigurării şi apărării drepturilor omului. Principiul egalităţii de tratament nu trebuie să constituie un obstacol în implementarea prevederilor ce reglementează protecţia femeilor însărcinate şi a celor în concediu de maternitate. egalitatea de tratament şi securitatea socială. fiecare dintre acestea este guvernat de prevederi legale distincte. Oricum. există legislaţie precum Directivele 97/80 şi 97/81 privind sarcina probei în cazurile de discriminare bazate pe sex şi lucru cu fracţiune de normă care afectează plata şi egalitatea de tratament. De asemenea. În lumina celor menţionate. Dar această derogare trebuie înţeleasă în sens strict. 86/378 şi 96/97. tratamentul egal de art. orientare sexuală) [51]. refuzul de a acorda femeilor dreptul de a munci noaptea (Directiva 92/85 din 19 octombrie 1992 privind siguranţa şi sănătatea femeilor însărcinate. celor aflate imediat după naştere şi a celor care alăptează). Astfel. După adoptarea art. Directiva 96/34 (sarcină). tabloul a fost completat cu o directivă ce interzice discriminarea întemeiată pe rasă şi origine etnică în mai multe domenii şi o directivă cadru care acoperă un scop mai limitat (muncă şi pregătire profesională). demnitatea umană ca valori general-umane supreme într-un stat de drept. vom conchide că numai prin eforturile comune pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la un nivel înalt al respectării. dizabilităţi. În timp ce principiul este acelaşi pentru toate domeniile. vârstă. 39 . la non-discriminare. 141 şi Directivele 76/207. fără a putea justifica. distincţia dintre cele 3 domenii este destul de dificil de realizat [40] şi este intersectată de jurisprudenţa Curţii privind plata şi securitatea socială. 86/613 (pentru liberprofesionişti).86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind concediul post natal. iar securitatea socială de Directivele 79/7. 141 şi Directiva 75/117. Curtea şi instanţele naţionale au trebuit să ţină seama de faptul că principiul nondiscriminării bazate pe sex se aplică în trei domenii: egalitatea plăţii. Directiva 96/34/CE din 3 iunie 1996 privind liber-profesioniştii. precum Directiva privind difuzarea programelor de televiziune 89/552 şi Regulamentul 1035/1997 al Consiliului prin care a fost înfiinţat Centrul European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei. dar o listă mai lungă de motive de discriminare (religie sau credinţă. de exemplu. Plata este reglementată de art. Directiva 86/613 din 11 decembrie 1986. ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care consfinţesc drepturile şi libertăţile omului. 13 din Tratatul de la Amsterdam.

p. democraţiei. la 4 noiembrie 1950.[140] În opinia prof.naţionalitate. Uniunea a aderat la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi are ca principii generale ale ordinii sale juridice drepturile fundamentale. opinie etc. care şi-a propus să dezvolte Uniunea ca un spaţiu de libertate. Aspecte cu privire la coraportul dintre fenomenul drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii discriminării şi respectarea Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale constituie esenţa unei societăţi democratice.65] Premisa asigurării protecţiei şi promovării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale constă în înscrierea acestora în reglementările naţionale şi internaţionale. numai astfel devin realităţi juridice care pot fi garantate efectiv. ca şi statul de drept. treptat. indiferent dacă ele sunt înscrise în textul Constituţiei sau în alte acte normative. limbă. Prin respectarea principiului egalităţii în drepturi pentru toţi indiferent de sex. Trebuie reţinută.[83. Aşa cum se precizează în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. de asemenea.religie. fondat pe principiile libertăţii.[ 19. deoarece discriminarea este limitarea şi încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă. astfel cum sunt garantate prin Convenţie şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre. nu 40 . respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.236] Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. prin mijloace reparatorii de natură politică sau juridică la care titularii să aibă acces în cazul vătămării drepturilor lor. securitate şi justiţie.rasă.1. care ameninţă existenţa naţiunii.sex. rezultă şi din dispoziţiile Tratatului asupra Uniunii Europene. a devenit. unul dintre cele mai eficace instrumente de apărare a drepturilor omului.etc se exclude discriminarea. aşa cum a fost modificat la Amsterdam şi la Nisa. p. Ioan Muraru egalitatea în drepturi a persoanelor priveşte toate drepturile pe care le au indivizii. egalitatea în drepturi se manifestă în toate domeniile de activitate. Totodată. principii care sunt comune statelor membre.3.religie avere. Recunoaşterea importanţei Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. semnată la Roma. sub egida Consiliului Europei şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953. ca reper pentru întreg spaţiul european. regula ce rezultă din reglementările internaţionale. Egalitatea este opusul discriminării. potrivit căreia nicio măsură luată în caz de pericol public. pentru că nu poate exista democraţie fără a fi asigurată recunoaşterea şi respectarea unor valori recunoscute universal. „este esenţial ca drepturile omului să fie protejate de un regim de drept". apartenenţă politică.

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii. nu este admisă vreo discriminare între cetăţeni. indiferent dacă ele vizează viaţa socială. opinii politice sau orice alte opinii. căci. principiul egalităţii presupune că situaţiilor similare li se aplică un tratament juridic egal. religie. care în condiţii identice trebuie trataţi în mod identic. iar în situaţiile diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit [46. 103/2006. Partea I. situaţiilor egale trebuie sǎ le corespundă un tratament juridic egal. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. nici prin acte de aplicare a normelor juridice. 41 . de uniformizare. de apartenenţă politică. de naţionalitate. avere. de înscriere a tuturor cetăţenilor sub semnul aceluiaşi regim juridic.116]. culoare. [120. limbă religie sau origine socială. culoare.poate duce la discriminări întemeiate pe rasă. p. de limbă. intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005 şi ratificat de România prin Legea nr. Legea garantează ocrotirea egală a tuturor persoanelor şi sancţionează discriminările [81. de religie. nr. origine naţională sau socială. În aceste domenii. Potrivit acestei norme constituţionale. fără privilegii şi fără discriminări. 12 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. În România. publicată în Monitorul Oficial al României. apartenenţa la o minoritate naţională. egalitatea în drepturi este recunoscută şi garantată prin Constituţie. Interzicerea generală a discriminării este consacrată în art. politică sau culturală. impunerea unui tratament juridic egal ar însemna discriminare.26].Drepturile şi libertăţile fundamentale. rasă. inclus în Capitolul II. p. naştere sau orice altă situaţie. Articolul 4 alin. Altfel spus. de origine etnică. adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000. Această egalitate include toate domeniile în care persoana îşi poate desfăşura activitatea. de avere sau de origine socială. articolul 14 instituie regula interzicerii discriminării pe criterii de sex. juridică. 375 din 2 mai 2006. 1 din Protocolul adiţional nr. limbă.2 din Constituţie stabileşte că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. În acelaşi timp. Ion Deleanu.2] În opinia prof. p. economică. În exercitarea drepturilor si libertăţilor recunoscute de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. fără deosebire de rasă. indiferent de situaţia naturală sau socioprofesională a acestora. nici prin legi sau alte acte normative. sex. formând obiectul de reglementare al articolului 16. de sex. principiul egalităţii implică dreptul la diferenţiere în tratament juridic. în mǎsura în care egalitatea nu este naturală. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de standardizare.

cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. femeile au salariu egal cu bărbaţii.2).49 alin. 137/2000. acesta oferind minorităţilor naţionale posibilitatea de a se afirma pe plan politic. moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa sau dezvoltarea normală. nr. tuturor formelor de discriminare. Potrivit art. privind prevenirea şi sancţionarea. au dreptul la câte un loc de deputat. de învăţământ. Constituţia mai prevede că la muncă egală. în condiţiile legii electorale.50 al Constituţiei stipulează obligaţia statului de a asigura realizarea unei politici naţionale de prevenire. de instruire şi de integrare socială a handicapaţilor. care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament. 48/2002 şi republicată în Monitorul Oficial al României. O ultimă aplicaţie particulară a principiului egalităţii se referă la ocrotirea persoanelor handicapate. 99 din 8 februarie 2007. etc. fiind necesar să i se dea din anumite puncte de vedere o ocrotire specială: concedii de maternitate. art. organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. un regim special de muncă pentru femeile gravide. Statul mai are şi obligaţia de a acorda alocaţii de stat şi ajutoare pentru îngrijirea copilului handicapat (art. Partea I. În plan legislativ. cu respectarea drepturilor şi îndatoririlor care le revin părinţilor şi tutorilor. aprobată cu modificări prin Legea nr. în România. (1) din actul normativ menţionat. 16 din Constituţie a fost concretizată prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. O altă aplicaţie particulară priveşte copiii şi tinerii datorită interesului special pe care îl are statul pentru formarea morală. Alineatul (2) al aceluiaşi articol enumeră drepturile care intră în câmpul de aplicare al principiul egalităţii între cetăţeni.Constituţia cuprinde pe lângă această formulare generală şi câteva aplicaţii particulare ale principiului egalităţii în drepturi. femeia. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie. Conform acestui articol. pentru a fi pusă într-o situaţie de egalitate cu bărbatul nu este suficient să se bucure de aceleaşi drepturi ca acesta. Astfel. norma consacrată cu valoare de principiu în art. fără privilegii şi fără discriminări. intelectuală şi profesională a acestora precum şi datorită nevoii de a ocroti interesele copiilor şi tinerilor. Totodată este interzisă exploatarea minorilor şi folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii. de readaptare. Datorită constituţiei sale biologice şi a rolului pe care îl are în societate. Cea de a doua aplicaţie particulară se referă la poziţia în stat şi societate a femeii. de tratament. Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. Articolul 49 din Constituţie stabileşte obligaţia pentru stat de a acorda alocaţii pentru copii şi pentru îngrijirea copilului bolnav.59 alin. O primă aplicaţie particulară o constituie situaţia creată de art.(2). 1 alin. 42 .

pot fi ocupate.[60. vârstă sau orientare sexuală. dintre acestea fiind relevant. apartenenţă la o minoritate naţională. opinii politice sau orice altă opinie. în condiţiile legii. limbă. naştere sau orice altă situaţie”Diversitatea culturală. în domeniul de aplicare a Cartei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice. ele constituie repere în raport cu care urmează a fi interpretate normele interne. caracteristici genetice. avere. Conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex. culoare.Nimeni nu este mai presus de lege. inclusiv în Constituţia României [55. în special.59].p. religie. apartenenţă la o minoritate naţională. origini etnice sau sociale. Reglementările internaţionale în materia drepturilor omului nu au.„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire. religie sau convingeri. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. pentru situaţia în care există un conflict de conţinut între legile naţionale şi normele cuprinse în instrumentele juridice internaţionale ratificate de Parlament. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi . handicap. astfel încât acestea din urmă să fie aplicate într-un sens care să concorde cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.144]. valoare supraconstituţională şi nu se aplică în mod automat cu prioritate. 20. . muncă şi salarizare. Pe tot întinsul Uniunii Europene copiii au dreptul la protecţie şi la îngrijirile necesare 43 .al excluderii privilegiilor şi discriminării. aşadar. religioasă şi lingvistică este respectată şi neîngrădită de către Uniunea Europeană. regulă de la care se derogă în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern. civile sau militare. inclusiv în materie de angajare. rasă. Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern în materia drepturilor omului este reglementat în Constituţia României prin art. culoare. de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. de sex. avere.Aliniatul 4 arată că în urma aderării României la Uniunea Europeana. limbă. rasă. în contextul lucrării de faţă. opinii politice sau orice alte opinii. Totodată . p. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. Deasemenea se mai precizează că principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. naştere. dreptul la un tratament egal în faţa instanţelor judecătoreşti şi a oricărui alt organ jurisdicţional . regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale. origine naţională sau socială. se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate. În alineatul (3) se enunţă regula potrivit căreia funcţiile şi demnităţile publice. care instituie. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene precizează că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile.

termenul criteriu înseamnă: punct de vedere. naţionalitate. care este luată în considerare pentru aspectele ce îi privesc. principiu. opinie. astfel: cuvântul „cetăţeni” se va substitui cu cuvântul „persoane” şi în final se va completa cu propoziţia: „statul asigură şanse egale în exercitarea drepturilor omului pentru toate persoanele care se afla sub jurisdicţia sa. fără deosebire de rasă. [18. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor. aceştia “îşi pot exprima în mod liber opinia.16 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte principiul egalităţii tuturor cetăţenilor. În articol nu se operează cu termenul criteriu. religie. însă. viaţă demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală. discriminarea bazată pe orientare sexuală [147]. sex. cu excepţia cazului în care acest lucru contravine interesului său. limbă. în funcţie de vârsta şi de gradul lor de maturitate. opinie. naţionalitate [128] şi vârstă [89] sunt considerate ca acoperite de articolul 26 al PIDCP. Consider că articolul 16 alineatul (2) din Constituţie trebuie modificat. . norma pe baza cărora se face o clasificare.” Conform drepturilor copiilor. interesul superior al copilului trebuie să reprezinte o preocupare primordială. indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private. limbă.pentru asigurarea bunăstării lor. Din acest articol reiese că numai cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. în opinia noastră.53] Articolul 16 alineatul (2) din Constituţie stabileşte şi criteriile ce stau la baza discriminării: rasă. Totodată. În toate actele referitoare la copii. naţionalitate. Art. apartenenţă politică. avere sau origine socială. cu excepţiile stabilite prin lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi”. în faţa legii şi a autorităţilor publice. orice copil are dreptul de a avea. o apreciere [49]. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o 44 . origine etnică. apartenenţă politică. o definire. relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi. avere sau origine socială. a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. de exemplu. p. De aceea se pune accent pe acceptarea acestor persoane in diferite locuri de munca în funcţie de handicapul avut şi capacitatea lor de a desfăşura o activitate. În dreptul jurisprudenţial al Comitetului pentru Drepturile Omului. origine etnică. periodic. acest termen este cel mai potrivit şi ne dă posibilitatea să facem o apreciere a discriminării. religie. Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române. sex. Însă numărul criteriilor ce stau la baza discriminării enumerate în Constituţia Republicii Moldova este mult mai limitat decât cel al criteriilor stipulate în instrumentele internaţionale. .

De cele mai multe ori cuvântul „discriminare” aduce în minte cuvântul „diferenţă”. între societăţi. ea fiind prezentă în toate timpurile. De regulă. Fenomenul discriminării ca rezultat al unor diferenţe naturale şi dobândite apare descris în multe lucrări. femeilor interzicându-li-se accesul în multe domenii ale vieţii sociale .binele. făcându-se mereu trimitere la un comportament diferenţiat. ceea ce conduce la un tratament diferenţiat. Astfel. de la nivel individual şi de grup şi până la nivel societal. producând dezechilibre în diverse domenii ale vieţii sociale. O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană şi egalitatea în drepturi . toleranţa. aducerea legislaţiei naţionale în conformitate cu standardele internaţionale la acest capitol va permite economisirea de bani şi timp. calificative care se preiau automat sau se formează prin intermediul propriei experienţe. etnie. respectul pentru celălalt. dreptatea. comportamentul discriminatoriu reprezintă o sursă de tensiuni. responsabilitatea. dreptatea. de cele mai multe ori în sens negativ. gender. Fenomenul discriminării este unul prezent în viaţa cotidiană. discriminarea are un caracter negativ. De exemplu: libertatea. Lucrările de specialitate care au avut în vedere fenomenul discriminării au raportat aceasta la diferenţele care există între indivizi. Deşi conceptul apare mult mai târziu. adevărul. marcând ansamblul tuturor relaţiilor sociale. sub diferite forme de manifestare. Fenomenul discriminării comportă nuanţări în funcţie de societăţile şi de grupurile în care se localizează. Discriminarea ca practică a existat întotdeauna. între grupuri. de nemulţumiri şi de conflicte sociale. vârstă. fiind o conduită diferenţiată pe baza unor motive ce ţin de rasă. discriminarea reprezintă o trăsatură a vieţii sociale. statut social. acţiunea de discriminare are temeiul în diferenţă. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană. comportament care la rândul său are la bază o preconcepţie referitoare la o societate 45 . rasiale limitându-li-se exerciţiul unor drepturi civile şi politice.Neincluderea tuturor criteriilor de protecţie împotriva discriminărilor va da posibilitate Curţii Europene a Drepturilor Omului să condamne Republica Moldova (în cazul unor eventuale cereri bazate pe criterii de protecţie neacoperite de legislaţia Republicii Moldova) pentru neaplicarea criteriilor de protecţie stabilite în CEDO. În sens juridic. prezent în multe şi diverse sectoare ale vieţii sociale şi ca formele sub care aceasta se manifestă se schimbă constant. Diferenţelor li se adaugă calificative. nediscriminarea. religie. Discriminarea generează conflicte la nivelul social la care se localizează. ca şi în cazul altor valori fundamentale . unor categorii de persoane ce aparţineau unor grupuri etnice. un drept este o revendicare pe care suntem îndreptăţiţi să o cerem.

etnie. culoare. defavorizat al indivizilor. dar complementare. educaţie. dar şi în fiecare sector al vieţii sociale. interzicerea discriminării este stipulată în multe tratate internaţionale şi legi naţionale care se referă la drepturile omului. despre diferenţe. întrucât trecerea de la un status economic la altul configurează mobilitatea socială pe verticală sau pe orizontală. din punct de vedere sociologic. discriminarea bazată pe rasă. este determinată şi de sistemul de status socioeconomic. formează concepţii despre lume. Astăzi discriminarea ţine mai mult ca niciodată de educaţie. şi nu ca pe un lucru ce creează tensiuni. Ca o consecinţă a experienţelor istorice. de prejudecăţile pe care. Stereotipurile sunt mereu citate ca justificare a prejudecăţilor şi mai departe a comportamentului discriminatoriu faţă de un grup.. care se referă mai mult la starea psihologică decât la comportament. integrare. caracterizează fiecare societate umană în orice stadiu al dezvoltării sale. Discriminare înseamnă tratament inegal. studiile şi cercetările de sociologie şi psihologie socială indică faptul că stereotipurile şi prejudecăţile stau la baza discriminării. Aceste două noţiuni sunt strâns legate. pe bază de diverse criterii. bogăţie. Educaţia este cea care modelează. Ştiinţele sociale abordează aceste probleme şi oferă răspunsuri parţiale. din păcate. Putem afirma că stratificarea socială este prezentă în orice sector de activitate umană. multe cercetări efectuate prezentând felul cum acestea influenţează şi chiar determină atitudinile. Cu toate acestea. al categoriilor de indivizi sau al grupurilor umane. religioasă etc. influenţată de familie. de putere şi de statut existente între grupurile sociale. 46 . Uneori. credinţe. încă le utilizăm în categorizarea persoanelor cu care venim în contact într-un fel sau altul.[50]. Există stratificare din momentul în care există diferenţiere. integrare. discriminarea este confundată cu prejudecata. totdeauna acolo unde există diferenţiere. trasături fizice. despre acceptarea diferenţelor ca un lucru ce creeeaza diversitate. însă este posibil de a discrimina oamenii fără o prejudecată conştientă [72]. despre lume. acestea trebuind a fi căutate în stratificarea socială bazată pe inegalităţi de avere. Cercetările dovedesc că fenomenul discriminării este legat de stereotipurile cu care operăm zi de zi. orientare sexuală etc. comportamentul uman în cadrul relaţiilor sociale. ierarhizare. oamenii împărtăşesc o anumită viziune despre lume. datele statistice. precum şi pe religie.anume sau la un grup delimitat prin opinii. oamenii educaţi într-un anume fel vor avea o anumită viziune despre oameni. gen. cum ar fi apartenenţă etnică. inegalitate sau conflict între elementele constitutive ale unui grup. inegalitate sau conflict între elementele constitutive ale unui grup. mediu. este o formă de violare a drepturilor omului cu cea mai largă răspândire în întreaga lume. rasială.

Este vorba despre nevoia asigurării unei remunerări echitabile. găsim utilă prezentarea conceptelor care au stat la baza apariţiei principiului non-discriminării în Comunitatea Economică Europeană. înscriind toate formele unui comportament discriminatoriu în domeniile vieţii sociale. disabilitate. boală cronică necontagioasă. p. origine socială. orientare sexuală. Prejudecăţile includ stereotipurile.45] consacră nediscriminarea ca principiu. vârstă. restricţie şi preferinţă. Ordonanţa Guvernului nr. iar în conformitate cu documentele internaţionale. Cel de-al doilea aspect este unul mult mai pragmatic. excludere.Prejudecata este atitudinea. prin noţiunea de discriminare înţelegem orice tratament diferit şi inegal. În opinia prof. cetăţenie. educaţie. problema remuneraţiei echitabile s-a pus şi cu referire la naţionalitate sau rasă. rasă. stare materială. Pentru a înţelege mai bine contextul românesc al afirmării principiului nondiscriminării în legislaţia românească şi al apariţiei legislaţiei anti-discriminare. pe măsură ce migraţia forţei de muncă şi imigrarea au devenit un adevărat fenomen social în această zonă a Europei. a unei remunerări egale în condiţii de muncă egală în cadrul Comunităţii Economice Europene. care are ca scop sau rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului si a protecţiei lor. indiferent de diferenţele care ar putea să existe între noi. discriminarea este privită ca orice excludere. între bărbaţi şi femei şi apoi. infectare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale. care s-a confruntat cu nevoi economice şi sociale asemănătoare celor cu care se confruntă societatea românească în ultima vreme. cu care toţi ne naştem şi trebuie să ne fie respectate în egală măsură. convingeri. În acest context a avut loc 47 . ca şi acestea se produc în afara cunoaşterii obiective a realităţii date. stare civilă. discriminarea este o lezare a demnităţii umane şi a drepturilor egale ale celor împotriva cărora se aplică. este partea de afect care se formează pe baza stereotipurilor. opinii. care se realizează prin distincţie. apartenenţă politică. pe bază de sex. naţionalitate. este interzicerea principiului egalităţii şi un afront adus demnităţii umane. Primul aspect se referă la abordarea filozofică a drepturilor omului ca drepturi naturale. non-discriminării şi a demnităţii umane. determinat de contextul realizarii unei pieţe comune la nivelul statelor membre.83] Dupa Bettz A. starea sănătăţii.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [113. nefavorabilă şi nedreaptă persoanelor faţă de care se manifestă. Cârnaţ. distincţie sau preferinţă care are drept scop interzicerea sau refuzarea drepturilor egale şi a protecţiei acestora. limbă. Reardon de la Universitatea Columbia [141]. p. este răspunsul emoţional negativ faţă de anumite persoane. T. origine etnică. Prejudecata reprezintă o atitudine de intoleranţă.[111. violarea principiilor egalităţii. restricţie. religie.

În UE s-a aplicat şi Planul de Acţiuni al Comunităţii 2001-2006 (Decizia 2000/750/CE) privind combaterea discriminării bazate pe toate criteriile (altele decât criteriul sex). naţionalitate. Aceasta formă de discriminare este deseori confirmată de datele statistice care demonstrează un efect disproporţionat [53]. discriminarea prin asociere. precum non-discriminarea pe criteriul rasei. excludere. aparent neutre. limbă. economic. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. este neutru sau corect. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. cum ar fi: discriminarea multiplă. Discriminarea indirectă implică tratamentul care. folosinţei sau exercitării. în condiţii de egalitate. 48 . precum şi a eficienţei măsurilor de combatere a discriminării. – acordarea de ajutor la formarea capacităţii actorilor competenţi în domeniul combaterii discriminării din statele-membre ale UE şi la nivel european. intenţia de a discrimina. pe bază de rasă. convingeri. educaţie. protecţie socială. în domeniul politic. restricţie sau preferinţă. Discriminarea indirectă intervine atunci când o prevedere. Spre exemplu. pun într-o situaţie de dezavantaj persoane care aparţin unui grup protejat faţă de alte persoane. vârstă. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. Discriminarea directă presupune orice deosebire. boală cronică necontagioasă. Mai târziu. asociere sindicală. ordinul de a discrimina. Uniunea Europeană a găsit necesară o reglementare mai detaliată. însă care are efectul de a dezavantaja un grup particular. în contextul angajării. tratamentul defavorizat. infectare cu HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată. aparent. o practică. Putem deduce că se condamnă atât discriminarea directă şi discriminarea indirectă. accesul la bunuri sau servicii şi non-discriminarea între bărbaţi şi femei în toate aspectele care ţin de angajare. originii naţionale şi etnice a persoanei în ceea ce priveşte accesul la muncă. a problemelor legate de discriminare în domenii de maximă importanţă pentru apărarea valorilor europene. religie.consacrarea în legislaţia europeană primară a principiului non-discriminarii. categorie socială. prin legislaţie secundară. orientare sexuală. sex. cât şi alte forme de manifestare a lor. refuzul de a angaja o femeie căsătorită din cauza faptului că are obligaţii familiale sau poate să aibă copii constituie discriminare directă pe criteriul sexului şi al situaţiei familiale. Acest Plan conţinea trei obiective: – asistarea în analiza şi evaluarea gradului de discriminare şi a naturii discriminării existente în UE. un criteriu. – promovarea şi diseminarea valorilor şi practicilor din domeniul combaterii discriminării celor care aplică legea şi formatorilor de opinie. etnie. disabilitate.

un grup de persoane sau o comunitate. ostil. . iar măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate şi necesare. art. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi prevede această formă de manifestare a discriminării. Cu toate că Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi defineşte hărţuirea sexuală [85. victimizarea. ea nu protejează împotriva harţuirii pe alte criterii. iar discriminarea indirectă se referă la consecinţele unor acţiuni sau prevederi aparent neutre. art.2]. care.Constituie excepţii de la această regulă situaţiile în care prevederea. care presupune instigarea unei persoane la discriminarea altei persoane din cauza faptului că aceasta aparţine uneia dintre categoriile protejate. Credem că toate noţiunile definite mai sus sunt forme de manifestare a discriminării. verbal sau fizic. comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare. degradant. care are ca scop sau ca efect violarea demnităţii persoanei sau crearea unui cadru intimidant. Angajatorii vor fi responsabili pentru harţuirea comisă faţă de angajaţi. hărţuirea. inclusiv cea sexuală. are intenţia expresă să discrimineze un grup sau o persoană. cum ar fi apartenenţa etnică sau orientarea sexuală etc. dacă nu cade sub 49 exemplu poate fi o prevedere aparent neutră din codul vestimentar intern al unei companii care solicită o vestimentaţie obligatorie ce exclude o . în temeiul apartenenţei sale la o categorie protejată. intenţia declarată public de a discrimina. Instigarea la discriminare constituie o formă de manifestare a discriminării [52.2(4)]. criteriul sau practica sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim. segregarea. instigarea la discriminare. discriminarea prin asociere. ostil. Un persoană sau un grup de persoane.11(g)]. victima a fost supusă la un comportament nedorit. savârşite cu privire la o persoană. Există trei elemente de bază pentru a demonstra harţuirea: victima trebuie să aparţină unei categorii protejate. degradant. cu excepţia cazurilor în care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democratică. În concluzie. discriminarea indirectă. umilitor sau ofensiv. umilitor sau ofensator. Spre exemplu. putem spune că discriminarea directă descrie scopul şi autorul discriminării. Discriminarea constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional. de aceea constituie discriminare şi trebuie să fie sancţionate conform legislaţiei în vigoare: discriminarea directă. Hărţuirea [27] este definită ca un comportament nedorit în legatură cu un criteriu de discriminare. favorizează o persoană sau un grup în comparaţie cu alţii. art. de facto. complicitatea la discriminare. proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu primească rromii. asocierea în vederea savârşirii unei fapte de discriminare. discriminarea multiplă. comportamentul discriminatoriu. stipulând că este interzisă numai în contextul angajării la lucru [85.

pe de o parte. pentru scopurile de asigurare a pensiei. ci au menirea să asigure egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii. protecţia specială a copiilor fără părinţi. tratamentul diferenţiat trebuie să urmarească un scop legitim şi să existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit [54. prevăzute de lege. Pentru a fi justificat.incidenţa legii penale. Prima categorie de acţiuni care nu constituie discriminare o formeaza tratamentele diferenţiate care se bazeaza pe criterii rezonabile şi obiective. stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru vechimea în serviciu. a minorilor. De exemplu. elaborarea. tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie. atunci când motivul invocat privind 50 . Pentru reducerea discriminării au fost dezvoltate o serie de strategii menite să asigure egalitatea de şanse în zonele în care au fost în mod sistematic subreprezentate persoanele care fac parte din grupuri supuse discriminării.(i)]. promovarea de politici şi practici care ajută la depăşirea dificultăţilor [139]. prevazută de lege. protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor în perioada sarcinii şi alăptării. prevazut de legea sau tratatul internaţional la care statul respectiv este parte. atunci când acestea sunt prevăzute de lege şi sunt necesare într-o societate democratică. iar pe de altă parte. recunoaşterea dezavantajelor acumulate de grupurile respective.2(2). tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetăţenie sau al apatrizilor. Aceste strategii nu presupun o „discriminare inversă”. În Statele Unite aceste strategii poartă numele de Acţiune Afirmativă. fiindcă acestea sunt nişte cerinţe reale şi determinante ale funcţiei. experienţa profesională sau vechimea în serviciu în procedurile de angajare. nu este considerat discriminare refuzul de a angaja persoana în forţele armate pe criteriul disabilităţii sau al vârstei nepotrivite. A doua categorie de acţiuni ce nu constituie discriminare include măsurile afirmative (pozitive). tratamentul diferit al persoanelor cu disabilităţi în timpul învăţământului şi dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice educaţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora. prevazuta de legislaţie. indiferent de grupul căruia îi aparţin. prevăzute de legislaţie. pentru scopurile de asigurare a pensiei.(b). După părerea noastră un tratament diferenţiat este discriminatoriu doar dacă nu se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. credinţă sau sex în legatură cu o ocupaţie desfaşurată în instituţiile sau organizaţiile religioase. Discriminarea Pozitivă şi Acţiunea Afirmativă presupun. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului menţionează că nu toate acţiunile şi formele de tratament diferenţiat constituie discriminare. Putem enumera o serie de măsuri care nu se consideră fapte discriminatorii: stabilirea cerinţelor privind vârsta minimă şi maximă. stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru vechime în serviciu. bazate pe lege şi necesare într-un stat democratic fiind o excepţie. art. în timp ce în Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de Discriminare Pozitivă. şi a persoanelor cu disabilităţi.

precum şi a dreptului de a profesa şi practica religia lor. cu titlu de excepţie. voinţă şi sentimente. justiţia.natura acestei ocupaţii sau condiţiile în care este profesată religia. de a folosi limba lor. în mod individual sau în mod colectiv. Principiile dreptului îşi au originea în raţiunea (conştiinţa) supremă a omului. 1. În concluzie putem afirma că faptele şi măsurile care. fiind recunoscute universal. fie pentru a facilita participarea lor efectivă la toate domeniile vieţii sociale. Ideile care dau viaţă. acţiunile afirmative (pozitive). Concluzii la capitolul I. responsabilitatea. credinţa sau vizând sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa profesională cu privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei. măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor care aparţin minorităţilor etnice. egalitatea. Prima categorie de acţiuni ce nu constituie discriminare o formează tratamentele diferenţiate care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. prin care înţelegem măsuri speciale temporare luate de către persoane fizice sau juridice fie pentru a preveni sau compensa dezavantajele suferite de o persoană. religioase şi lingvistice şi a dreptului lor de a exista şi de a se dezvolta. atunci când tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească un scop legitim şi să existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. anterioare logic dreptului. a culturii lor. Principiile dreptului sunt ideile de maximă generalitate. nu constituie discriminare pot fi incluse în două categorii. şi anume: tratamentul diferenţiat care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective şi măsurile afirmative (pozitive). Numai prin eforturile comune pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la un nivel înalt al respectării. A doua categorie de acţiuni care nu constituie discriminare sunt măsurile afirmative. deoarece fiecare om reprezintă valoarea supremă. asigurării şi apărării drepturilor omului. la non-discriminare. ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care consfinţesc 51 . sunt libertatea. stabilirea cerinţelor privind vârsta minimă şi maximă pentru încadrare în activităţi de educaţie. valoare şi autoritate dreptului pozitiv. la obiectivele acesteia. sunt inalienabile şi inerente fiecarui om în virtutea apartenenţei sale la specia umană. Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană.4. Drepturile omului sunt acele drepturi care aparţin fiinţei umane de la naştere. esenţă şi valoare ale sistemului juridic. Aceste principii generale. unitatea. ierarhia. un grup sau o comunitate din cauza uneia sau mai multor fapte de discriminare. în calitate de fiinţă înzestrată cu gândire. întemeiază existenţa şi exprimă esenţa dreptului pozitiv. împreună cu restul membrilor grupurilor din care fac parte. care întemeiază dreptul pozitiv sau orientează elaborarea şi realizarea dreptului pozitiv.

52 . iar Constituţiile unor state europene ( Belgia. în primul rând. etc Drepturile omului sunt considerate universale şi oamenii se nasc egali în drepturi şi demnitate. era obligat sa pună discriminările stabilite de lege într-o minimă concordanţă cu scopul urmarit. nu numai în faţa autorităţilor publice. egalitatea era iniţial concepută doar ca absenţa discriminării şi. pe care o susţinem şi noi.drepturile şi libertăţile omului. rasismul. dacă în procesul reglementării relaţiilor dintre stat şi individ vor aparea contradicţii între normele juridice şi drepturile omului se va da prioritate acestora din urmă. însa în opinia prof. tortura. antisemitismul. a celei sociale. gen. care. Arama. egalitatea în drepturi trebuie să se manifeste în toate domeniile de activitate ale omului. Atunci când drepturile omului nu pot apăra demnitatea umană. xenofobia. statul de drept asigură şanse egale în exercitarea drepturilor tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. Se poate afirma că principiul non-discriminarii se deduce din principiul egalităţii. cu excepţiile stabilite prin lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi. însă principiul egalităţii este mai larg după sfera de aplicare decât principiul non-discriminării. tratamentele inumane şi degradante. la rândul său. Din analiza coraportului dintre principiul egalităţii şi cel al non-discriminarii rezultă că principiul non-discriminarii este sinonim cu principiul egalităţii. intoleranţa. se manifestă cele mai negative fenomene sociale: discriminarea în sensul larg al cuvântului (discriminarea directă. Treptat. E.). hărţuirea etc. limbă. România) conţin articole separate referitoare la principiul egalităţii şi principiul non-discriminării. demnitatea umană – valori general-umane supreme într-un stat de drept. atunci când fac referire la instrumentele internaţionale cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării. majoritatea experţilor în domeniul drepturilor omului. rasă. Prin asigurarea principiului egalităţii se prezumă asigurarea principiului non-discriminarii. indirectă. segregarea. utilizează termenul de „nondiscriminare”. indiferent de faptul dacă acestea sunt înscrise în textul Constituţiei sau în alte acte normative. egalitatea a început a fi definită prin raportarea la scopul urmărit de legiuitor. de religie. egalitatea în drepturi priveşte toate drepturile pe care le au persoanele.

II. În literatura de specialitate. se consideră că există o singură specie. spun specialiştii. rasa este un concept social [150. Categorizarea rasială se bazează adesea (deşi nu întotdeauna) pe diferenţe fenotipice. dar. Termenul de „rasă” [150. Dezbaterile contemporane referitoare la imigraţia din secolului al XX-lea sunt pline de conotaţii rasiste. p. Culoarea pielii este un criteriu de identificare a rasei. p. nefiind totuşi o caracteristică morfologică majoră întrucât variabilitatea acestei caracteristici în interiorul unei rase este atât de mare uneori încât devine inoperantă. Dubois intenţiona să conceptualizeze 53 . În literatura de specialitate. este problema existenţei color line. Homo Sapiens.221] poate fi definit din multiple perspective. acestea nu corespund diferenţelor genotipice (de structură genetică).1. mongoloidă şi negroidă. spunând că: problema secolului XX. Conceptul color line a fost folosit prima oară de celebrul sociolog de culoare W. spre exemplu cea amerindiană.B. Criteriile biologice de identificare a rasei sunt întotdeauna vizibile şi relevante cultural într-o anumită comunitate. puţin relevante pentru caracaterizarea psihologică şi de comportament a unei rase. diferenţele dintre rase căpătând semnificaţii. personalitatea. având azi trei rase principale (sau subspecii): caucaziană. În comunitatea ştiinţifică nu există un consens care să susţină corelaţia care se stabileşte între caracteristicile fizice ale unui grup rasial şi caracteristici precum inteligenţa.Dubois încă la începutul secolului trecut. p. Unii autori identifică şi alte rase principale. termenul de rasă a căpătat o accepţie prioritar socială. El a inaugurat o serie lungă de discuţii în SUA.214]. o rasă fiind dată de un grup de oameni care se văd şi sunt văzuţi de alţii. ţinând seama de caracteristicile faciale.210]. considerate a fi prea puţin semnificative. ELIMINAREA DISCRIMINĂRII CU REFERIRE LA DREPTURI DIFERENŢELE DINTRE PERSOANE PRIN PRISMA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂŢII ÎN 2. unanim acceptat. culoarea pielii etc. cu importante contribuţii la înţelegerea relaţiilor rasiale din aceasta ţară. rasa este considerată ca o diviziune a speciei. în special în secolul XIX. Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale. Conceptul de rasă este frecvent folosit pentru a se face referire la diferenţele fizice dintre un grup şi un alt grup.E. Din punct de vedere biologic. sub influenţa evoluţionismului. în biologia umană. ca având trasături ce-i deosebesc. devenind un demn al statusului social [150. deşi oamenii continuă să creadă acest lucru. Conţinutul social termenului este dat de definirea grupurilor rasiale prioritar în baza unor caracteristici culturale şi doar secundar din considerente biologice.

dar interconectate în societatea americană. Poziţia de grup este „un fel de orientare generală” care nu se leagă de un anume sentiment de ură sau antipatie. inteligenţă între populaţiile categorizate pe aceste criterii. Patru tipuri de sentimente sunt prezente în prejudecăţile rasiale: a) sentimentul superiorităţii. care se poate defini ca diferenţă clasială şi/sau de castă. pentru că nu se referă la o 54 . ci mai ales structura clasială este acea care defineşte locul sau statutul unui grup social. loiali. discriminarea negrilor este numai pe de-o parte rezultatul prejudecăţilor rasiale ale albilor. Linia marchează totodată şi acea diferenţiere verticală dintre grupurile etnice. b) sentimentul că rasa subordonată este în mod intrinsec diferită şi străină. c) sentimentul proprietăţii referitor la câteva arii de privilegii şi avantaje. hipersexuali. Ea este acuzată şi de criminalitatea.74]. murdari. Dimensiunea socială a rasei este întărită şi de utilizarea stereotipurilor în definirea acestora: negrii sunt consideraţi leneşi. Concluzia specialiştilor este că diferenţele genetice dintre rase nu se traduc obligatoriu în caracteristici vizibile şi uneori contravin opiniilor tradiţionale. conceput în mod uzual. el susţinea că. termen utilizat în literatura de specialitate relativ la grupurile etnice sau rasiale aflate în situaţii de rupturi sociale şi economice . obedienţi. iar ultima este teama de a pierde poziţia. iar din punctul de vedere al psihologiei sociale „nu se poate echivala cu sensul statusului social. Prin legarea a două problematici diferite. sentimentul alienării îl plasează în spatele lor. d) teamă şi suspiciune în legatură cu grupul subordonat care se pregăteşte să desfiinţeze prerogativele rasei dominante. personalităţile ştiinţifice de seamă sunt astăzi de acord că nu există diferenţe înnăscute de personalitate. dar mai ales. În plus. Conceptul de color line în definirea situaţiei afro-americanilor este opus conceptului de color blind society în care rasa/etnia nu contează [146.situaţia afro-americanilor la început de secol XX. Acestea se referă la „un aranjament poziţional al grupurilor rasiale”: sentimentul superiorităţii plasează populaţia subordonată sub cea superioară. pe langă cea biologică. buni cântăreţi. Aceasta echivalează cu plasarea celor două grupuri rasiale în opoziţie. de lipsa de educaţie a maselor de negri. p. sentimentul proprietăţii îl exclude. asiaticii înţelepţi. Caracterizarea se face de obicei prin opoziţie faţă de propriul grup rasial. definirea poziţiei lor vis-a-vis unul faţă de celălalt: aceasta este „sensul poziţiei sociale care apare din acest proces colectiv de caracterizare care produce bază prejudecăţilor rasiale”. Este tot mai clar faptul că rasa are o dimensiune socială. comoditatea.

nu experienţa cotidiană a indivizilor concreţi dă bază definiţiei grupului rasial subordonat.produsul istoriei. pot confirma sau întări atitudinile rasiste şi discriminarea rasială aparţinând populaţiei majoritare. Analiza sensului poziţiei de grup a raselor trebuie începută cu istoria acestuia. modele strâns unite prin interacţiune socială şi un simţ al identităţii comune.poziţionare verticală. independente de cele verticale. „Intelectualii şi elitele sociale. ci „arena publică” unde purtătorul de cuvânt apare ca reprezentant al grupului dominant. o putere şi prestigiu ieşite din comun. 2 . Definirea acestor evenimente majore este baza definiţiei grupului rasial 55 . şi acesta este unul destul de controversat. • oponent. Totuşi identificarea rasei cu un construct social subestimează măsura în care unele segmente de populaţie pot alcătui cu adevarat un grup etnic distinct. definiţia formată în arena publică se focalizează asupra lucrurilor de importanţă majoră „big events”. Ceea ce trebuie nuanţat este că: • imaginea se clădeşte „la distanţă şi nu în apropiere”. figurile proeminente public. Specialiştii se ocupă îndeosebi de examinarea cauzelor şi consecinţelor diviziunii social construite a grupurilor în funcţie de apartenenţa lor la o aşa-numita rasă. interesele lor pot dicta definirea poziţiei de grup. indiferent dacă aceasta este legitimată de raportarea la vreunul din factorii amintiţi. pentru că ea este: 1 . cuprind cercetări asupra a ceea ce. • definirea publică se face de către indivizi şi grupuri care au o autoritate publică. şi liderii unor organizaţii puternice par să fie figurile cheie în formarea sensului poziţiei de grup şi caracterizarea grupului subordonat”.ea operează cu o imagine abstractă a grupului subordonat. se referă mai mult la „ce ar trebui sa fie decât la ceea ce este”. într-o definiţie oarecum etnocentristă. • trebuie apreciat şi rolul unor grupuri de putere şi interes care au oportunitatea de a influenţa şi direcţiona discuţiile care vor conduce la poziţionarea acestora. adică pot împărtăşi anumite caracteristici pe bază originilor istorice comune. Unii jurişti susţin că asemenea studii. Fenomen precum mişcarea Black Power în America în anii 60 şi dezvoltarea mişcărilor politice şi culturale ale minorităţilor etnice ( în special printre tineri) au impulsionat cercetările asupra naturii şi formelor etnicităţii. Ca şi celelalte obiecte de studiu ale sociologiei rasei. dar şi asupra multor alte posibile alinieri. numesc subculturi deviante.

]. discriminarea atinge pe toată lumea. pentru a ignora posibilitatea de apariţie a unui conflict continuu sau a unei forme de pluralism rasial şi pentru că subestimează dimensiunile şi persistenţa. Prin efectele sale. există mai multe abordări contradictorii [92. istoria colonialismului şi imigrarea mai recentă a minorităţilor din Lumea a treia în Europa. „Pe fundalul 56 . indiferent de nivelul de dezvoltare economică a ţării.19]. există tendinţa de a le privi propriile stiluri de viaţă ca fiind simple moşteniri ale trecutului lor. importanţa acordată ei reflectă împrejurările istorice în care s-a dezvoltat această ramură a sociologiei: moştenirea sclaviei şi continua imigrare a minorităţilor non-albe în Statele Unite. Această teorie a fost aspru criticată datorită supoziţiei sale etnocentriste ca interacţiune gazdăimigrant. În parte. asociind aceste caracteristici fizice cu anumite caracteristici psihologice şi sociale valorizate negativ. Se pune aici accentul pe nevoia ca minoritatea să renunţe la valori şi stiluri de viaţă. practicându-se peste tot. Are (sau trebuie să aibă) drept rezultat asimilarea acestora din urmă. putem afirma că discriminarea rasială reprezintă un aspect real al vieţii economice. În context. Guillaumin precizează că rasismul nu se poate construi decât părăsind definitv studiile şi polemicile referitoare la rasă: „rase imaginare şi rase reale joacă acelaşi rol în cadrul procesului social şi sunt deci identice din acest punct de vedere” [70.Un pericol înrudit este acela de a eticheta discriminatoriu sau de a judeca stereotip o minoritate definită pe criteriul rasei ca fiind o minoritate etnică (având o cultură şi un stil de viaţă comune). sociale şi politice în toate ţările lumii. p. în educaţie fiind cea mai manifestată. atunci când nu e cazul. pierzând din vedere modalităţile în care poziţia lor actuală în cadrul societăţii divizate rasial le modifică şi le modelează. Discriminarea rasială reprezintă tratamentul inegal la care este supus un grup de populaţie numai pe motivul posedării unor caracteristici fizice sau de altă natură definite din punct de vedere social ca desemnând o anumită rasă.180 şi urm. C. În general. separate de cele ale majorităţii. p. ale discriminării şi prejudecăţii rasiale. Atunci când minorităţile etnice sunt studiate izolat de restul societăţii. acceptându-le pe cele considerate caracteristice pentru societatea-gazdă. Rasismul este sistemul determinist de credinţe aflat în spatele discriminării rasiale. unii autori susţin teza că discriminarea şi prejudecăţile rasiale ar fi fenomene temporare care ar apărea în perioada dificilă de asimilare a minorităţilor în cadrul societăţii gazdă. În literatura de specialitate. Situarea grupurilor definite pe criterii rasiale în sistemul de stratificare al întregii societăţi este o problemă mult dezbătută. observate empiric. cercetările de acest tip exagerează relativa izolare a minorităţilor în cadrul structurilor sociale definite din punct de vedere etnic. discriminarea se manifestă în materia drepturilor politice.

p. Tocqueville şi Weber n-au acceptat acest punct de vedere. rasa şi etnia sunt categorii etnografice [10.22]. Perioada de avânt a ideii de rasism este plasată de majoritatea specialiştilor în secolul al XIX-lea „în acel amestec de colonialism. una europeană a antisemitismului şi experienţa americană a rasismului ce vizează o populaţie de negri.un precursor ca Gobineau. p. conturându-se din ce în ce mai pregnant o formă de rasism împotriva negrilor. la structurarea sa într-o formă doctrinară şi savantă.activă şi vizibilă. elaborând probabil prima teorie coerentă antiesenţialistă. Pentru noile ştiinţe sociale ale secolului al XIX-lea rasa devenise o categorie ce reflectă structura. dar. Wieviorka. Fenomen global cu o consistenţă istorică remarcabilă. de individualizare şi manifestare a naţionalismului”[70. urbanizare. între care s-ar putea situa rase intermediare.21]. care operează cu criterii subiective de definire a identităţilor colective considerate în epocă încă obiective. în mare măsură dominată. Lucrurile stau cu totul altfel. forţa unei naţiuni sau a unui popor 57 . A. În opinia lui Christian Delacampagne ideea existenţei de rase superioare şi rase inferioare.9]. fiindcă multe evenimente.mutaţiilor urbane şi al crizei şcolii a apărut fără să ne dăm seama o segregare. ca de pildă experienţa nazistă . Din punctul său de vedere. Arthur de Gobineau lansează tema degenerescenţei prin amestecul raselor şi cultivă un tip de gândire pesimistă. Gustave Le Bon (1894) opune rasele superioare. p. care înclină în avantajul teoretic al arienilor. Pentru Renan. p. „Desigur.10]. ştiinţele sociale au contribuit în mare măsură la inventarea rasismului. de exemplu. „medii”: mai ales chinezii şi popoarele semite. constatând că diferitele rase umane nu au acelaşi creier (fără însă să ajungă la vreo concluzie ce poate fi suspicionată de rasism). Comte a acceptat acest punct de vedere. unde africani. precum şi ideea că rasa modelează cultura şi fundamentează diferenţele culturale trebuie căutate la grecii din epoca elenistică [45. haitieni şi antilezi iau locul valurilor anterioare ale imigraţiei. În opinia lui M. le depăşesc cu mult ideile şi poate i-ar fi îngrozit. dezvoltare a ştiinţei şi industriei.trebuie judecat cu prudenţă. chiar pionerii gândirii rasiale. prejudecăţile rasiale se exprimă din ce în ce mai deschis” [70. în acelaşi timp. imigrare şi amestec de populaţii. schimbarea sau chiar evoluţia istoriei. fondatorii acestora nu merită toţi epitetul de rasişti în sensul pe care îl înţelegem astăzi. Fenomenul rasismului este marcat de două experienţe.toate de origine indo-europeanărasele primitive. ca sinonim al excluziunii sau refuzul alterităţii. rasismul e definit uneori într-un mod foarte larg. Renan studiază originile ariene ale occidentului şi modelează un antagonism între semiţi şi arieni.

constă în capacitatea de a absorbi alte popoare sau naţiuni. Europa sfârşitului de secol XIX manifestă interes deosebit faţă de dimensiunea craniilor şi a oaselor. de exemplu. Rasismul începe printr-un diferenţialism. numind diferenţilalism acea concepţie care pune în evidenţă diferenţele. umanitatea se îndreaptă în mod ineluctabil spre distrugere [67. Înşişi intelectualii evrei din Franţa. la antropologia fizică astfel încât prin măsurători şi standarde să poată face elogiul rasei evreieşti. sclavi.24]. subliniind influenţa din ce în ce mai mare a evreilor în comerţ. p. „se va găsi explicaţie diferenţelor morale. ci reprezenta o expresie a curentelor de reformă socială. Ceea ce este însă mult mai important decât studiile evreilor despre superioritatea rasei lor este însă modul în care evreii. ca grup etnic. recurge la antropologia fizică pentru o definire a identităţii evreieşti care să nu fie caracterizată de religie [127. fapt a cărui consecinţă va fi însă amestecul şi decandenţa. drept. apelează în această perioadă. Chiar şi în ajunul celui de al doilea razboi mondial mai pot fi întâlniţi intelectuali evrei care promovează o gândire rasială referitoare la evrei. asiatice. Se elaborează clasificări rasiale şi se trece de la un anti iudaism religios la un antisemitism naţionalist şi politic. demograf la Agenţia evreiască din Palestina. de exemplu afirmă că „barbarii”. culturale şi sociale.22 şi urm]. În 1902. în mod natural. când Aristotel.adică popoarele neeuropene. Francis Galton promovează un eugenism.351]. care însă. pigmentarea pielii. iar barbarii. culoarea ochilor şi a părului. în acea perioadă. se va întelege evoluţia generală a omenirii şi modul de a pătrunde cauzele decadenţei”. nu era monopolul extremei drepte şi al gândirii conservatoare. Concluzia studiilor din acest secol XIX rezidă în credinţă că. fără ca totuşi să se ajungă la concluzii cu privire la superioritatea obiectivă sau la alte raţiuni puternice pentru o dominatie naturală. p. Grecii ar fi în mod firesc liberi. Primele teze diferenţialiste apar în antichitate. Istoria civilizaţiei europene va confirma un sentiment de diferenţă care se traduce repede în sentiment de superioritate. Concluzia lui Gobineau este că. în acest ultim caz. de Lapouge încearcă să creeze o antropologie în care obsesia metisării este întărită cu ajutorul biologiei şi antropologiei fizice [11. p. Houston Stewart Chamberlain dezvoltă în Germania o teorie asupra „haosului raselor”. Georges V. prin cunoaşterea raselor. Acest curent de idei culminează cu nazismul care creează posibilitatea unică în istorie de promovare şi punere în practică. Folosind concluziile lui Darwin asupra deosebirilor rasiale. Arthur Ruppin. concep transmiterea caracterului iudaic: caracterul iudaic este de ordin biologic şi se transmite prin mamă.sunt capabili de libertate politică. literatură sau politică. 58 .

Este însă un fenomen deosebit de prejudecată. etc. înscris în structura socială. de asemenea. p. ajunge la afirmarea superiorităţii anumitor rase şi deci la dreptul lor natural de a le domina pe celelalte. ceea ce înseamnă că apare în diferite sectoare care formează sisteme (locuinţe. În ceea ce priveşte cadrul normativ cu privire la definirea termenului de rasism. adică transcris în politici şi proceduri. proclamate de către Adunarea Generală [41]. Rasismul american. în primul rând. articolul 13 din Carta ONU [13]. Rasismul. intenţional sau nu. orientat politic către dreapta şi modelat de o ideologie puternic etnocentristă.62]. În pofida marilor controverse politice afirmate la Conferinţa Mondială a ONU din anul 2001 împotriva Rasismului. „poate fi conştient sau inconştient. afirmă Friedman. în sfârşit. aşa precum rasa. antidemocratic. ideologic. desemnează o concepţie care pune înainte diferenţa dintre rase şi de aici derivă eventual descrierea unor trăsături specifice [48. Declaraţia şi Programul de Acţiune ale acestei conferinţe (numite şi Documentul de la Turban) constituie. explică Friedman. care declară că unul din scopurile Naţiunilor Unite este încurajarea „respectării drepturilor omului şi libertăilor fundamentale pentru toţi fără deosebire de rasă…”. de asemenea. Potrivit raportului prezentat de Republica Moldova la Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei . conservator. unele dintre principalele documente ale ONU în această sferă. Bineînţeles.Putem înţelege rasismul lato sensu şi stricto sensu. trebuie luat în consideraţie. educaţie. produs de ideologia antirasistă. care denotă atitudini rasiale negative .”. Stricto sensu desemnează o concepţie care. În Republica Moldova rasismul este adesea perceput ca o 59 . funcţionează pe patru niveluri. Convenţia Internaţională privind Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială este privită ca instrument internaţional fundamental sau drept punct de bază în acest domeniu. şi. Există şi un sens mai larg. problemele de rasism şi discriminare nu sunt principalele preocupări ale populaţiei din ţară.mai exact antisemitismul. rasismul.ţine de un anumit tip de personalitate autoritar. pornind de la convingerea diferenţei dintre rasele umane. sistemic. Lato sensu. Aceasta confirmă teza că în Republica Moldova aceste probleme nu sunt conştientizate. anume acela care admite existenţa raselor umane. apoi procedural. El este mai întâi structural. adică exprimat prin reprezentări care sunt adesea false sau eronate.). că toate persoanele au drepturi „fără vreo deosebire. în special în cele trei decade separate împotriva rasismului şi discriminării rasiale. Rasismul a reprezentat o preocupare majoră a ONU.. Din această perspectivă.. Articolul 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului [22] stipulează.

indivizii ajung să se aproprie psihic”. etnia se axează pe cercetarea trasăturilor ce determină identitatea unui grup etnic. Astfel. Cunoscută în mod curent drept rasism. În acest sens. a multiculturalismului. cât şi pe convingerea că. Shirogoraff defineşte etnia ca grup de persoane. istoric constituit. etnia include mecanisme de însuşire a valorilor ce modelează personalitatea etnică. Eschil când se referă la grupurile de persani. Sofocle când vorbeşte de grupurile de animale sălbatice. ce prezintă particularităţi comune de cultură. precum şi o fidelitate a grupului etnic. 2. În al doilea deceniu al secolului al XX-lea.2. provincie. În viziunea mai multor autori. diferenţele provenind din moştenirea genetică sau culturală. În secolul al XIX-lea. Etnia presupune o constantă a unităţii şi alterităţii unui grup în raport cu ansambluri umane asemanatoare. versiunea modernă a cuvântului grec „ethnos” (cu sensurile de triburi. ar produce în mod necesar. Pentru behaviorişti. În perioada Greciei Antice. turmă. Din perspectiva antropologiei culturale. Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „melting pot-ului. popor. de limbă. naţiune. rasa este un factor important ce determină trăsăturile şi posibilităţile umane individuale. În viziune substantivistă. grupurile barbare opozante elenilor şi pe de altă parte. rase superioare sau inferioare altora. a pluralismului etnic şi a grupului dominant Neologism francez. această convingere are drept premisă ideea că. iar Aristotel când vede în ethnos pe de o parte.noţiune ce cuprinde numai cele mai răsunătoare abuzuri contra drepturilor omului cum ar fi segregarea.de la Bouge atrage atenţia că. etnia 60 . subliniind confuzia dintre rasă şi etnie (ce are caracteristici şi implicaţii psihice). Analizând comunităţile umane neeuropene. apartheidul sau nazismul [25]. etnia este definită ( în varianta antropologiei culturale) ca ansamblu de oameni. şi doar acela de etnie. relativ stabile. adică de unităţi social-politice care nu erau naţiuni. „ethnos”-ul era folosit în sensul de trib. V. Regnault propune denumirea comunităţilor lingvistice prin termenul de etnie. acest concept subliniază relaţiile de solidaritate care implică un ansamblu de norme şi tradiţii. Chavannes foloseşte noţiunea de ethnos pentru a le defini ca naţiuni. Discriminarea rasială se bazează pe prejudecăţi şi stereotipuri referitoare la anumite grupuri. cu obiceiuri şi organizare socială comună şi care admit că au aceeaşi origine şi că se manifestă într-un cadru cultural distinct. Homer foloseşte ethnos-ul când se referă la grupurile nediferenţiate de animale şi războinici. naţionalitate. „În cadrul unui stat în care grupuri sociale diferite vorbesc o limbă comună şi sunt supuse aceleiaşi dominaţii. popor străin) . naţiile străine. termenul de etnie începe să fie folosit cu sensul de grup de indivizi ce dispun de aceleaşi trăsături. pentru analiza grupurilor umane nu trebuie folosiţi termenii de rasă.

întrucât. Cea mai frecventă însă este distincţia între grupurile etnice primare şi cele secundare. Membrii grupului etnic se deosebesc de ceilalţi membrii ai societăţii prin trasăturile atribuite (sau pe care şi le atribuie). grupurile minoritare sunt stimuli şi factori iritanţi ce provoacǎ schimbarea socială. Termenul a fost introdus pentru a stabili o distincţie faţă de rasă. cu o cultură diferită de a sa. Se disting următoarele caracteristici ale grupurilor minoritare: grupurile minoritare sunt alcătuite din indivizi care cunosc segregarea. calitatea de membru dobândinduse. minorităţile rămân adesea într-un singur loc. pentru majoritari. El poate fi definit ca populaţie distinctă ce trăieşte în cadrul unei societăţi mai largi. supuse discriminării.[118. agresiunea şi persecuţia din partea grupului social dominant. Grupurile etnice sunt ascriptive.apare ca un fenomen dinamic ce actionează atât în sensul diferenţierii oamenilor. Grupul etnic secundar este societatea primitoare. obiceiuri. Grupul etnic este un grup social special în care este important sentimentul etnicităţii. Grup etnic este un grup cu tradiţii culturale comune şi care are sentimental identităţii ca subgrup în cadrul societăţii înglobate. Membrii sunt mai puţin influenţaţi de mediul primitor. Grupul etnic primar este alcătuit din membrii ce stabilesc un asemenea tip de raporturi însă acestea permit o evaluare autonomă faţă de societatea globală. discriminarea. sociale. religie. lingvistice. Fie că sunt minorităţi religioase. Există mai multe clasificări ale grupurilor etnice. îmbrăcăminte. dar şi în cel al consolidării raporturilor dintre aceştia. având o poziţie subordonată majoriţărilor şi fiind obligate să se integreze normelor stabilite de majoritari. membrii grupului minoritar au trasături fizice şi/sau culturale diferite de cele ale grupului dominant. membrii grupului minoritar au conştiinţa singularităţii (au suferinţe şi greutǎţi comune). unii autori consideră etnia ca o extensie a sentimentelor de rudenie. Membrii unui grup etnic diferă de ceilalţi membrii ai societăţii prin anumite trasături culturale specifice: limbă. relaţiile sunt mai strânse. Identificarea etnică reprezintă recunoaşterea apartenenţei la un grup etnic. comportamente. de multe ori. p. asemănătoare celor familiale. Etnia defineşte acei indivizi care se consideră sau sunt consideraţi de către alţii ca împărtăşind caracteristici comune care îi diferenţiază de alte colectivităţi dintr-o societate în cadrul căreia dezvoltă un comportament cultural distinct.332] Minorităţile sunt grupuri dezavantajate. 61 . dezvoltându-şi concomitent elite. Esenţial pentru un grup etnic este sentimentul identităţii şi autoperceperea lor ca fiind diferiţi de alţi membrii ai societăţii. pentru satisfacerea nevoilor. minoritarii se unesc în partide.

232]. etnicitatea reflectă numărul. incluzând indivizi care împărtăşesc ( sau sunt percepuţi ca împărtăşind) caracteristici comune ce depăşesc clasa. etnicitatea poate fi văzută ca un fenomen social universal. care îi diferenţiază de ceilalţi [66.Grupul etnic este utilizat pentru a descrie o minoritate cvasinaţională care trăieşte în cadrul unui stat şi care nu a atins stadiul de naţiune. care în Statele Unite alcătuiesc un astfel de grup etnic tipic. distincţie situată la nivel cultural. convingeri politice şi angajari religioase diferite (de la ortodoxie la ateism). fie ca un construct social modern a cărui conceptualizare se face în mai multe direcţii de cercetare. • dimensiunea cronologică a etnicităţii reflectă treptele de organizare internă şi de împrumut din afară a unei unităţi etnice. clase sociale diferite. dintre care limba. de asemenea. Un exemplu de grup etnic este cel al evreilor. Grupurile etnice au o compoziţie fluidă şi pot avea o definiţie schimbătoare. limbi materne. Astfel. sunt mult mai persistente în istoria umană în timp ce naţiunile sunt circumscrise timpului. O definiţie concisă a etnicităţii o reprezintă ca pe un ansamblu de caracteristici particulare ale unei unităţi etnice raportate la spaţiu. din moment ce apartenenţa transcede stratificarea socio-economică în interiorul societăţii. spaţiului. totuşi considerându-se ei înşişi ca împărtăşind o identitate evreiască comună care îi distinge de restul societăţii americane. Etnicitatea se referă la practicile culturale şi la atitudinile unei anumite comunităţi de persoane. Formarea etnicităţii este consecinţa adaptării selective a unităţii sociale la mediul uman creat treptat şi care se impune ca o a doua natură. 62 . Grupul etnic tinde să se considere un popor aparte faţă de majoritate. Fenomen subsumat studiului general de autoclasificare a indivizilor sau clasificării făcute de alţii. Grupurile etnice trebuie. Etnicitatea reprezintă un element de diferenţiere a membrilor unui grup etnic faţă de membrii unui alt grup etnic. Pentru Marx. artificial şi tehnologic. distinse de clasele sociale. Grupul etnic se diferenţiază de naţiune prin mai multe caracteristici: în mod obişnuit au dimensiuni mici. Se disting trei dimensiuni ale etnicitatii: • din perspectivă ecologică. Etnicitatea este dată de anumite caracteristici. se bazează în mod mai evindent pe o moştenire comună. volumul şi rolul resurselor biosociale ale unităţii etnice în relaţiile cu parametrii mediului uman. întrucât el cuprinde indivizi cu origini rasiale diferite ( din Europa de Est până în Africa de Nord). timp şi structura ei social istorică. Enstein conceptualizează etnicitatea ca aspect al identităţii personale. etnicitatea este un produs al colonialismului şi capitalismului. p. fără să-l pună în mod obligatoriu în opoziţie cu aceasta. istoria strămoşilor grupului (prin naştere sau prin acceptarea în interiorul grupului la vârstă adultă).

Este aspectul cel mai profund al modului cum ne vedem pe noi. În sfârşit. În ultimă instanţă. în primul rând. Corpul este componentă intrinsecă a fiecăruia. conservând etnicitatea. în timp ce integraţionismul se concentrează asupra indivizilor. a unui mixaj cultural. pe alţii şi alţii pe noi. în acelaşi timp. fiecare membru poate să îşi asume această apartenenţă sau nu. ce nu poate fi schimbată. Această recunoaştere aparţine pe de o parte fiecărui membru al unui astfel de stat. de la cere „primeşte” un nume. dar ţine şi de recunoaşterea din partea grupului. Etnicitatea s-ar putea defini ca fiind starea de a fi etnic. Acest ultim fenomen provoacă distribuţia populaţiei. Individul capătă identitate etnică prin socializarea raportată la normele şi valorile grupului etnic.). la sistemul de valori. pentru evaluarea şi tratarea persoanelor în raport cu meritele personale. Prezervarea etnicităţii se poate face prin separatism sau prin pluralism cultural. Scopul unei asemenea politici este integrarea grupului etnic respectiv în viaţa socială a comunităţii. Simbolurile identităţii etnice sunt corpul. Apartenenţa la un grup etnic poate să fie recunoscută sau nu de grupul respectiv. de a aparţine unui grup etnic. Dimensiunea morală a identitaţii etnice se referă la importanţa pe care o persoană ataşată grupului sǎu şi la consecinţele morale pe care grupul le are făţă de comportamentul persoanei. În America Latină şi SUA. importanţa învăţării limbii etnice de către copil. geografia şi topografia grupului etnic. Identitatea reprezintă setul de înzestrări şi identificări pe care fiecare individ le împărtăşeşte cu alţii din momentul naşterii prin locul naşterii. individul fiind considerat a face parte din grup sau putând fi considerat a fi out-sider. dimensiunea morală se referă la sentimentele şi atitudinile faţă de obligaţii şi datorii (ca de exemplu. migraţia a avut drept consecinţă producerea unui mixaj de populaţie şi. la simpatia şi preferinţa pentru un grup împotriva altor grupuri şi la 63 . Identificarea etnică reprezintă cunoaşterea apartenenţei la un grup etnic. Apartenenţa la un grup etnic se simte de fiecare individ în parte. Corpul este o etichetă a personalităţii. Ea presupune apartenenţa la o etnie. şi nu prin raportare la grupul etnic căruia îi aparţine. familia de provenienţă şi timpul dat. mutaţii atunci când populaţiile provin din schiţe genetice diferite. la naţionalitatea. dimensiunea afectivă a identităţii etnice se referă la sentimentul şi ataşamentul faţă de grup. etnicitatea este subordonată factorilor social economici şi se dezvoltă. a societăţii în raport cu talentele şi interesele grupului.• din punct de vedere procesual. prin migraţie. ambele concentrându-se asupra grupurilor. teritoriul şi numele. la moştenirea grupului etnic (tradusă în rituri specifice). căsătoria în grupurile etnice etc. limba şi religia dominante. Politica de integrare a grupurilor etnice acţionează în vederea eliminării barierelor formale şi a discriminărilor.

fără ca acest ataşament faţă de grupul etnic să constituie un motiv de „dez-uniune” a Americii.ataşarea de modelele culturale ale unui grup împotriva altor grupuri. însă ataşamentul naţional reprezintă întregul.104]. În cadrul modelului melting pot. relaţie aplicabilă tuturor grupurilor etnice. originea etnică a fost considerată un aspect relevant în ceea ce priveşte considerarea unui individ ca cetăţean loial al statului-naţiune [130. p.102-133]. În cadrul acestei cercetări. putere şi inspiraţie şi aşa a fost existenţa mea ca american”. De la Garza. gradul de ataşament faţă de naţiune va fi egal pentru toate grupurile etnice indiferent de apartenenţa la un grup etnic. Gates şi Hertzberg notează referitor la imigranţii americani: „Abandonând subordonarea faţă de tron. ei au creat un commonwealth. Levin şi Prato studiază această interfaţă dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „melting pot-ului”.Legat de identitatea etnică studiile aduc în discuţie ataşamentul faţă de grupul etnic originar prin raportare la ataşamentul faţă de naţiune ca unitate. Această viziune asupra relaţiei pozitive dintre ataşamentul etnic şi cel naţional este împărtăşită de Secretarul General Colin Powell. statele multietnice în mod normal sunt 64 . În cadrul acestui model etnic. model rezultat dintr-o derivare a modelelor etnice anterior prezentate. studiile lor realizându-se pe baza datelor şi informaţiilor culese prin intermediul chestionarelor întreprinse între două state multietnice: Israel şi SUA. din perspectiva multiculturalismului sau a pluralismului etnic şi din perspectiva „grupului dominant”. Sidarius. Falcon şi Garcia au studiat relaţia între „patriotism” şi „conştiinţă etnică” cu referire la americanii mexicani. În cadrul modelului „grupului dominant”. loialitatea faţă de grupul etnic va fi mai puternică decât loialitatea faţă de naţiune. intervenţii şi lucrări preciza: „culoarea mea a fost o sursă de mândrie. conturând descrierea melting pot ului şi aplicabilitatea lui în SUA. lucru valabil pentru fiecare grup etnic existent. Feshbach. Modelul pluralismului etnic presupune o relaţie pozitivă între ataşamentul faţă de naţiune şi ataşamentul faţă de grupul etnic. etnicitatea fiind în cazul americanilor mai degrabă o sursă de solidaritate de grup în vederea participării la societatea americană [121. care în numeroase discursuri. nu doar pentru unele. p.103]. Modelul „grupului dominant”. în schimb este posibilă o relaţie negativă între ataşamentul acestora faţă de moşternirea culturală mexicană şi ataşamentul faţă de naţiune. Datele înregistrate susţin ca americanii mexicani nu sunt mai puţin patrioţi decât euro americanii. conduce către o interfaţă diferită în ceea ce priveşte ataşamentul etnic şi cel naţional. prin raportare la ataşamentul etnic. p. primul în istorie fondat pe principiul autoguvernării şi cel al egalităţii politice”[45.

Aici identitatea naţională ori apartenenţa la naţiune este mai puternicǎ decât indentitatea etnică de grup şi unde există un grup dominant şi grupuri subordonate. În acest context el scrie: teoretic vorbind. 65 . procesul fiind inevitabil şi ireversibil pentru toate grupurile din Statele Unite. • asimilarea maritală. Aceste două asimetrii se regăsesc în statele multietnice care sunt structurate ierarhic. dezvoltarea unei identitaţi care să fie legată de baza societăţii. De-alungul istoriei opresiunii.150]. Dimeniunile pe care le delimitează au devenit criterii clasice în literatura care descrie acest proces social: • asimilarea culturală. • asimilarea prin identificare. schimbarea pattern-urilor culturale. penetrarea societăţii de către grupuri şi asociaţii la nivelul grupurilor primare ale celor de asimilat. în mod aparent sunt progresive şi ireversibile [68. Gordon descrie şapte stadii prin care integrarea şi asimilarea se realizează în mod ireal. competiţie.rezultatul luptei unui grup etnic cu un alt grup etnic.71] despre stagiile de adaptare şi ulterior asimilare în societatea americană. • asimilarea structurală. perspectiva grupului dominant a făcut ca membrii grupului dominant să se simtă deţinătorii mai puternici ai ataşamentului naţional decât membrii grupurilor subordonate. importante fiind conducerea naţiunii doar pe baza faptului că aparţine grupului etnic. Conceptul în accepţiunea lucrării de specialitate „Asimilarea etnică” a fost introdus în gândirea americană de către Robert E. Din perspectiva grupului dominant. Tot în acest context se integrează şi celebra analiză a lui Milton Gordon [68. sunt aplicabile douǎ tipuri de asimetrie: Gradul de ataşament faţă de naţiune va fi mai puternic pentru membrii grupului dominant decât pentru membrii grupurilor subordonate. ciclurile relaţiilor rasiale care iau forma de contact. şi eventual asimilare. dar posibil de a fi aplicabil şi altor state. Corelaţia dintre ataşamentul unui membru la grupul etnic şi ataşamentul faţă de naţiune ca unitate va fi pozitivă pentru membrii grupului dominant şi mai puţin pozitivă pentru membrii gupurilor subordonate. în afără de albii anglo-saxoni. acomodare. Perspectiva grupului dominant presupune existenţa unei societăţi structurate ierarhic. adaptându-le la cele specifice întregii societăţi. prin mariaje mixte unde elementul majoritar devine dominant. de soarta întregii comunitaţi. p. Potrivit acestei scale iniţiale asimilarea grupurilor rasiale şi a etniilor este o problemă de timp. p. model valabil nu doar Israelului. Park încă din anii 1920 în legătură cu ciclurile prin care se dezvoltă relaţiile rasiale. Lupta şi dominaţia din cadrul acestui model etnic devin mai importante decât ataşamentul faţă de naţiune. precum Israelul.

imigranţii îşi abandonează obiceiurile şi practicile originare. Definirea ca fuziune culturală în care două grupuri etnice se amestecă. În loc ca tradiţiile imigranţilor să fie dizolvate în favoarea celor dominante din rândurile populaţiei preexistente. totul devine un amestec întro formă nouă. asimilarea se poate realiza fie pe cale naturală (are loc în contactul direct. • asimilarea civică. limba engleză şi modelele culturale orientate spre cea engleză ca dominante. înlocuind metafora melting pot cu metafora „oala etnică”. prin istorie. ca standarde de viaţa americană [68. În SUA. etnice. ca o consecinţă a unor măsuri guvernamentale ( din învătământ şi alte sfere sociale). mixate împreună într-un mod distinctiv pentru că dezvoltarea istorică din America de Nord este crucială în acest sens. p. • asimilarea prin recepţia comportamentală. conflicte de putere şi renaşterea identităţilor. Generaţii întregi de imigranţi au fost supuşi presiunilor pentru a fi „asimilaţi” astfel. creatoare de structuri culturale. acest model este o expresie exactă a evoluţiei culturale americane. Deşi cultura „anglo” a ramas predominantă. asimilarea în societatea americană. din moment ce se presupune că noile grupuri de imigranţi aleg. dispariţia intenţiei discriminatorii. Modelul teoretic se concentrează asupra realizării asimilării în timp.• asimilarea prin recepţia-atitudinală. Prin aceste măsuri se urmăreşte accelerarea artificială a procesului de asimilare. Primul este asimilarea etnică. 1.de exemplu. Al doilea este acela al oalei etnice. rezultatul fiind includerea unei etnii în cealaltă. fie pe cale forţată. devenit tot mai popular din 1960. „Într-o anumită măsură. dispariţia conflictelor de putere şi valori. adică precizează unde trebuie să ajungă cei asimilaţi. iar drept rezultat mulţi dintre copiii lor au devenit mai mult sau mai puţin complet „americanizaţi”. conştient şi ireversibil. în 66 . 2. neconsiderând bariere economice.între grupurile eterogene şi apare din nevoia întăririi şi consolidarii vieţii sociale). Autorul doreşte să clarifice sensul asimilării. dispariţia prejudecăţilor şi a stereotipurilor negative. adică priveşte procesul din perspectiva schimbărilor generaţionale. Trei modele ale unei posibile evoluţii etnice au apărut în SUA.139]. contradicţiilor rasiale . şi în parte cultură populară (comună). Pentru aceasta autorul introduce conceptul de anglo-conformity ca şi dezirabilitatea de a păstra instituţiile engleze (aşa cum acestea au fost modificate de Revoluţia Americană). limitând sau chiar reprimând utilizarea limbii şi a culturii majoritaţii. sociale. Grupurile etnice moderne sunt în parte cele originale în ţara de origine. culturale. şi devine o problemă neimportantă. adaptându-şi comportamentul la valorile şi normele majorităţii.

omenirea trăieşte în cadrul procesului globalizării efectele contradicţiei dintre integrarea politică pe baza solidarităţii de interese şi dezintegrarea statală pe criterii identitare. dintre omogenizarea economică şi pulverizarea culturală. reprezintă convieţuirea diverselor grupuri socio-culturale într-un spaţiu social dat.260]. multiculturalitatea are în vedere gestionarea comunităţilor etno-culturale care trăiesc pe teritoriul unei ţări. Statele Unite reprezintă de multă vreme o societate pluralistă.1. şi în general paşnică. Globalizarea modelului societăţii deschise şi libere a facilitat contactul intim al unor culturi diferite. Cultura este un mod specific de a crea. Cu cât viziunea asupra Europei viitoare promovează o 67 . care nu-şi propune în mod necesar realizarea de schimburi culturale. Ele pun astăzi în discuţie întregul sistem de securitate şi stabilitate al lumii. 3. Soluţionarea problemei identitate europeană versus identitate naţională-statală constituie piatra de temelie pentru dezvoltarea noii arhitecturi instituţionale europene. dar care nu au reuşit să rezolve cu bine tema garantării păcii şi eliminării războiului ca modalitate de soluţionare a divergenţelor.unele privinţe caracterul ei reflectă impactul numeroaselor grupuri diferite care compun în prezent populaţia americană”[66. şi anume cum să fie conciliate o identitate europeană încă destul de indefiniă cu identităţile naţionale care au fost motor al dezvoltării. Al treilea model este al pluralismului cultural. 2. Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană Trăim într-o lume traversată de conflicte interetnice şi de crize identitare. p. În finalul analizei putem afirma că. Ea este o stare de recunoaştere a diferenţelor şi exprimă statica socială. După prăbuşirea sistemului mondial bipolar. ci în câteva Meltingpot-uri. coexistenţa istoric determinată. Globalizarea a mai permis şi accesul reprezentanţilor unor anumite comunităţi culturale la tehnologii pe care numai reprezentanţii altor culturi le-au putut produce. Europa de astăzi trebuie să rezolve o chestiune suplimentară. dar independentă. În teoria pluralistă despre etnie se menţionează că „grupurile etnice fuzionează nu într-o singură societate. definit prin păstrarea identitaţii fiecărui grup etnic şi susţinerea afirmării acestora. decât cu participarea egală. În ultimii ani s-a pus accentul mai mult pe cea de-a treia din aceste soluţii. Încrucişarea lor a generat uneori fenomene periculoase precum crima organizată. dar diferenţele etnice au fost în mai mare parte asociate cu inegalităţi.2. la comunitatea naţională. fiecare distinct unul faţă de celălalt”. prin care identităţile etnice diferite sunt acceptate ca fiind la fel de variabile în contextul culturii generale. fundamentalismul religios sau terorismul. ci interacţionează firesc în procesul coexistenţei şi dezvoltării sociale.

dar şi lipsa unei societăţi civile dezvoltate şi. naţională şi internaţională şi prin sărăcie.integrare mai profundă a actualelor state-naţiune europene. independenţa statului naţiune şi caracterul absolut al suveranităţii sale rămân trăsături esenţiale ale identităţii atât la nivelul elitei politice. În paralel cu aceste trăsături considerate a fi pozitive. în schimb. Pentru Răsăritul European. au imprimat popoarelor şi statelor din jumătatea estică a continentului mentalităţii şi atitudini 68 . chiar dacă mai sunt afectate de unele puseuri naţionaliste.Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Pe de o parte. Fluviile plecate dintr-un loc unic s-au despărţit. lipsa de transparenţă şi de sisteme de răspundere faţă de cetăţean. ajungând să se verse în două mări. o adevarată Uniune a Fricii transformată apoi într-un proiect politic realizat prin mijloace economice. către Occident. respect al diversităţii. individuală şi colectivă. Occidentul european a acumulat şi vulnerabilităţi avându-şi rădăcinile în modele comportamentale negative. Europa Centrală şi Orientală este caracterizată. Cele două Europe (Orientală şi Occidentală) îşi au izvoare culturale comune în literatura elină. consecutivă unui exces de protecţie socială –sunt doar câteva dintre ele. participare socială. statele Occidentului. realitate numită extinderea UE. Dincolo de toate acestea. realitate care ar putea fi numită expansiunea dezordinii orientale. la finele celui de al doilea razboi mondial. supremaţia legii şi primordialitatea drepturilor omului. religia iudaică şi dreptul roman. prin insecuritate existenţială şi cultural-identitară. concurenţă liberă şi loială. cu atât mai mare este teama celor din urmă în faţa pericolului de a-şi pierde identitatea. La nivelul structurilor comunitare (instituţiile Uniunii Europene) li se adaugă birocratismul.spre a deveni o Uniune de Valori întrupată în Uniunea Europeană de astăzi. a unei clase de mijloc puternice. Adică exact aceleaşi realităţi care au făcut din Europa Occidentală. Europa occidentală a parvenit la o identitate caracterizată prin pluralism politic. Consumismul. Insecuritatea şi dispariţiile economicosociale. este vorba de mişcarea Vestului European către Estul continentului. egoismul şi lipsa de flexibilitate a pieţei muncii. apte de a depăşi stadiul Europei. iar pe de altă parte avem în vedere mişcarea universului de o complexă şi adesea conflictuală diversitate al Europei Centrale şi Orientale.Piaţă spre a deveni o Europă-Putere trebuie privit ca rezultat al unei deplasări cu sens dublu. încă. însemnând două modele de viaţă distincte. Procesul european e un proces constând în proiectarea şi edificarea unei Europe unite. cât şi la acela al mentalului popular. însă. spre a iriga teritorii spirituale şi istorii diferite. precum şi un anume deficit de legitimitate. au părăsit într-o foarte mare măsură cultura independenţei spre a trăi în cultura interdependenţei. mai ales.

Colectivismul este tot atât de departe de comunitarismul occidental şi de solidaritatea socială. precum un nivel ridicat de adaptabilitate (flexibilitate). ele fiind cu atât mai accentuate cu cât ne deplasăm mai la Est. un mai mare devotament pentru familie. în primul rând.circumscriind modele de viaţă caracterizate printr-o combinaţie ciudată de individualism şi colectivism. printr-o slăbiciune cronică a spiritului raţional şi pozitiv. al practicării unui naţionalism de secol XIX.sunt parte a identităţii acestei bucăţi de Europă. precum este şi individualismul. ori în cei. Aşa se face că pentru cetăţenii ţărilor respective încrederea în biserică şi armată trece înaintea încrederii în instituţiile specifice democraţiei dintr-un stat laic. de altfel. chiar dacă travaliul lor nu este şi 69 . Iredentismul. să se ajungă la concluzia superiorităţii absolute a Europei Occidentale. lacunele spiritului raţional şi pozitiv fac din Europa Centrală şi Orientală locul unei religiozităţi necunoscute astăzi în Occident (uneori chiar ordinea de stat este marcată de clericalism). de superior şi inferior. precum şi pentru ineficienţa economică consecutivă unor cereri de protecţie socială fără legătură cu productivitatea muncii. ca şi prin tendinţa de a transfera întreaga răspundere şi întreaga grijă pentru rezolvarea problemelor comunităţii. în special cea grea.ca şi al recurgerii la confruntare violentă ca formă de rezolvare a unor conflicte etnice (cultural-identitare) şi religioase. un spirit de sacrificiu cu mult mai accentuat. El este responsabil pentru menţinerea centralismului în administraţie şi modesta evoluţie a principiului subsidiarităţii. tot subiectivi. Aceasta. întrucât în materie de identitate. consecinţă a obişnuinţei cu lipsa de confort şi a religiozităţii sporite. ci trebuie să se raţioneze în context ontologic şi pragmatic. către stat. o mai mare rezistenţă la efort şi o disponibilitate sporită pentru muncă. În fine. În al doilea rând. pentru că est-europenii aduc în patrimoniul identitar comun atuuri certe deduse dintr-o istorie relativ mai vitregă. însă. Individualismul îşi are originile în experienţa rezistenţei pasive împotriva totalitarismului şi explică o redusă participare socială. războaiele religioase şi gândirea soluţiilor la probleme politico. o rată oarecum mai accentuată a natalităţii. fiecare încercând să se salveze pe sine prin practicarea unui joc de sumă nulă. Colectivismul este o expresie inerţială a experienţei sociale comuniste şi se manifestă prin lipsa spiritului de iniţiativă şi teama asumării de riscuri. De aici nu ar trebui. ci se manifestă prin energia consumată în acumularea primitivă de capital. este periculos a se judeca în termenii morali de bine şi de rău. fiind vorba despre opţiuni referitoare la modul de a exista şi de adecvarea la provocările şi oportunităţile oferite de mediul înconjurător.economice în termeni etnici ca. şi celelalte trăsături evocate anterior. imaginaţie mai dezvoltată. retoric în formă şi retrograd în conţinut. El nu a ajuns în faza spiritului de întreprindere şi a excelenţei competiţionale.

nu este declarată. Dacă suveranitatea statelor naţionale nu va mai administra drepturile şi libertăţile individuale (incluzând statutul cetăţeniei europene şi principiul egalităţii între cetăţeni. rezultatul final urmând a consacra schimbarea în toate componentele noii Uniuni. Alegerea administratorilor actului de justiţie la nivel federal nu mai este expresia unei vointe naţionale. relevanţa. Aşa cum stau lucrurile în prezent. experienţele. procesul european este limitat la o extindere. nu va mai fi la fel de operant în cadrul statelor federale. acestea intrând sub competenţa federală). Federalizarea Europei aduce (sau poate aduce) cu sine o schimbare fundamentală.are un caracter pseudo sau cvasi globalizator. însuşi conceptul nejuridic dar cu substanţă practică. Dar ele vor fi motivate mai ales prin dimensiunea lor socio70 . Măsurile non-discriminatorii şi afirmative vor rămâne. în principiu. Complementar. ceea ce deplasează accentul pe latura calitativă. Desigur. atunci frontierele statelor federale nu vor mai exista pentru a face distincţii etno-culturale. însuşi conceptul juridic de minoritate naţională îşi va pierde încet. spre o sinteză a modelului Occidental cu tradiţiile. de cele mai multe ori. expansionismul dezordinii orientale dispunând de o proteicitate similară migraţiunilor barbare care au dărâmat cu peste un mileniu în urmă Imperiul Roman de Apus are un cert caracter globalizator. Aceasta întrucât Uniunea concepe integrarea europeană exclusiv ca pe un transfer al modelului sau aquis-ul comunitar către ţările Europei Centrale şi Orientale.despre care am putea vorbi şi ca despre un imperialism pozitiv occidental. Dacă însă o majoritate locală (la nivel de stat federal ori de unitate administrativă) va încerca să îşi creeze un avantaj în dauna altor comunităţi (minoritare între frontierele statului federal sau unităţi administrative). partis pris-ul cu care se judecă la nivelul statelor naţionale. valorile şi abilităţile caracterizând viaţa europeană care a existat şi continuă să existe în afara Uniunii Europene. procesul vizează realizarea unei sinteze identitare. comunităţile etno-culturale au fost tăiate de către frontiere pentru a fi distribuite în rolul de majorităţi şi minorităţi (naţionale). de majoritate naţională. ceea ce pune accentul pe aspectul cantitativ al problemei. Dimpotrivă. Din perspectiva vestică. La nivelul federal nu are cum să existe. ea tinde chiar dacă lucrul nu este totdeauna conştient iar intenţia. evident menţinându-se la scara continentului european. mişcarea integratoare care se deplasează de la est spre vest. atunci actul de justiţie va fi asigurat la nivel federal. instrumente necesare pentru asigurarea egalităţii de fapt a diferitelor categorii de persoane. În acest sens. desigur.foarte disciplinat. nu vor mai fi separate în minorităţi şi majorităţi de către frontiere. comunităţile multiculturale ale Europei Federale aflate între graniţele statelor federale îşi vor administra viaţa conform competenţelor specifice (conform principiul subsidiarităţii). se poate afirma că extinderea UE . Într-adevar. În Europa de astăzi. Din perspectiva estică.

construcţia stabilităţii trebuie să înceapă de la dialogul intercultural menit să asigure cunoaşterea reciprocă. Într-un atare context se impune şi distincţia între culturile înrudite ( catolicism. Apoi. iar pe de altă parte. Ecumenismul religios. un instrument al stabilităţii. prin integrare. Europa va fi indispensabil să observe că problema ei nu este accea de a-şi transfera modelul odată găsit în jumătatea estică a continentului sau în alte părţi ale lumii. Într-un asemenea cadru de cunoaştere şi acomodare se poate trece la edificarea de instituţii compatibile. despre multiculturalismul global. ortodoxism. Deşi din punct de vedere politic nu pare a fi foarte corect. prin cooperare. familie şi culturile neînrudite. Primele sunt culturi surori. În consecinţă. protestantism. este vorba despre multiculturalismul realizat la nivel naţional (mai exact la nivelul statului-naţiune evoluat pană în faza de stat civic). acceptare şi respect reciproc. Este timpul să recunoaştem valabilitatea unui nou concept: securitatea/ stabilitatea prin multiculturalism. Multiculturalismul în privinţa culturilor surori se poate realiza prin „strategia proiectelor comune”. Cele din urmă sunt culturile de filiaţie sau cele complet străine una alteia [63]. Din contră. În cazul culturilor de filiaţie ori lipsite de legături genetice. Statul civic şi statului etnic. bazate pe un set împărtăşit de valori şi executate cu „carămizile tradiţiilor naţionale” [144]. adică prin aducerea reprezentanţilor acelor culturi la identificarea unor interese comune în sfere extra-culturale pentru ca prin cointeresarea la efort constructiv comun să se ajungă la cunoaştere. aşadar. statul civic realizează 71 . dar şi cel laic apar ca fiind absolut necesare atât spre a se evita globalizarea urii cât şi spre a se crea bazele unei societăţi naţionale şi/sau globale care să asocieze dreptul la solidaritate cu dreptul la diversitate.economică şi nu prin asimetria de putere dintre grupuri etno-culturale care se consideră în competiţie. În acest sens. există pericolul evitării asimilării culturale prin (auto)izolare. Principalele pericole ale politicilor multiculturale se referă la folosirea protecţiei comunităţilor culturale ca mijloc pentru realizarea obiectivelor geopolitice. Dialogul multicultural devine. din punctul de vedere al unei analize obiective se poate afirma că avem de a face cu culturi compatibile şi culturi incompatibile. dar un stat care recunoaşte existenţa câtorva grupuri etnice. S-a vorbit mult despre stabilitatea/securitatea prin dezvoltare. etc). ci de a asista state sau societăţi partenere de acolo în realizarea de instituţii compatibile. Pe de o parte. acesta nu este un alt tip faţă de cel creat pe baze etnice şi acesta promovează aceeaşi calitate a relaţiilor interculturale. Ambele pot fi depăşite prin crearea legăturii/ uniunii între multiculturalism şi civism (modelul elveţian). În acest sens. trebuie menţionat că aşa numitul stat multinaţional este de asemenea un stat etnic.

fiecare stat ar trebui să fie responsabil. o altă garanţie constă în combinarea dintre stat/naţional şi protecţia internaţională a modelului cultural. Desigur. iar nu de un spirit de comerţ şi de târguială. de multe ori. Politicile multiculturale nu trebuie să ignore mândria şi ambiţiile comunităţilor etnice majoritare. minorităţi) să înţeleagă şi să accepte conceptul de naţiune cosmopolită. În al doilea rând. pentru păstrarea multiculturalismului civic. trăiesc separat). În consecinţă. a ambiţiilor şi a cererilor specifice. în etapa actuală. Nu ne putem imagina o societate globală nestructurată. cu cât integrarea europeană şi societatea globală vor evolua. cu atât va avea loc o diviziune a muncii între entităţile statale şi entităţile federale/regionale/globale. Relaţiile lor trebuie să fie ghidate de spiritul cooperării şi coexistenţei. dar sunt separate. sistemul societăţii globale va avea în continuare subsisteme la nivelul cărora vom putea găsi o majoritate etnică şi minorităţi etnice. care la rândul lor. Pentru realizarea acestor obiective trebuie să pregătim majorităţile naţionale (care la nivel global vor fi. un animus convivendi). au acţionat prin prisma obiectivelor de politică internaţională sau a înclinaţiei de a exporta problemele lor interne prin vehicule naţionaliste. Adică. adesea inspirate sau încurajate de aşa-numitele naţiuni-mamă (statul naţiune care îşi asumă rolul de integrator cultural şi de protector cultural al tuturor minorităţilor naţionale de peste hotare care au aceeaşi origine etnică cu majoritatea etnică/grupul cultural). Acestea nu dispar doar pentru că societatea se globalizează. putem elimina pe cât de mult posibil intervenţia directă a unui anumit stat (naţiunea mamă) care ar putea avea interese părtinitoare în protejarea unui anumit grup cultural/etnic. a unui sistem subsidiar eficient pentru protecţia drepturilor minorităţilor/culturii în spiritul unui multiculturalism civic adevărat. Cu toate că stabilitatea sa poate fi subminată de mândria identitară care ar putea duce la apariţia frustrărilor.solidaritatea indivizilor (personalităţilor) depăşind frontierele culturii (grupurile culturale). adică părţile să fie implicate într-un joc cu sumă nulă. Acest lucru va comporta un efort intens şi lung de educaţie publică dublată de dezvoltarea solidaritaţii civice. statul civic trebuie să accepte diversitatea comunităţilor culturale (diferitele grupuri culturale duc o viaţă normală) şi nu doar o coabitare culturală (diferitele grupuri culturale care trăiesc împreună în acelaşi stat. fiecare încercând să ceară mai mult şi sperând să ofere cât mai puţin. În acest fel. un animus cohabitandi sau chiar mai bine. Aceasta ar însemna dezvoltarea la nivel internaţional. Dacă aceasta eşuează. ca actor principal la nivelul jurisdicţiei sale teritoriale. ele însele. Prima se va ocupa (cel puţin în principiu) de aspectele 72 . De aceea. adică fiecare să pună în comun punctele lor forte specifice pentru a realiza împreună un proiect comun (am putea vorbi despre un animus cooperandi sau mai bine. ar trebui recunoscut dreptul la acţiune al comunităţii internaţionale ca actor subsidiar.

civice ale problemei, iar cea din urmă se va ocupa de aspectele Culturale ale problemei. Acest lucru înseamnă frontiere care nu mai separă grupurile culturale în majorităţi şi minorităţi. Multiculturalismul civic ar putea acorda Europei stabilitatea dorită, permiţând tuturor şi fiecărui individ să atingă satisfacţia deplină de a avea posibilitatea să trăiască, în acelaşi timp, în cadrul unei civilizaţii şi a cătorva mii de culturi [129, p.98]. Mulţimi de refugiaţi şi imigranţi se deplasează continuu traversând Europa, în căutarea unei vieţi mai bune, ajungând în ţări în care constată că nu sunt agreaţi, de cei care nu cu multă vreme în urmă erau ei înşişi imigranţi. Europa a devenit cu rapiditate aproape la fel de omogenă ca şi Statele Unite ale Americii din punct de vedere cultural, proces accelerat de construcţia Uniunii Europene. Europa se confruntă astăzi cu valuri de imigrare legală şi ilegală, chiar şi în Europa Occidentală. Imigranţii provin din Europa răsăriteană, Africa, Orientul Apropiat şi Asia. Europa devine tot mai eterogenă din punct de vedere etnic. 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova Prima distincţie între etnie şi cultură implică o a doua distincţie, stabilită de legislaţia şi de politica din România, şi anume: distincţia între o majoritate, niciodată numită ca atare, românii, şi ceilalţi cetăţeni numiţi minorităţi. Cele două criterii se conjugă deci pentru a da termenul de minoritate etnică. Problema aferentă acestei terminologii, politic corecte în sensul primar al termenului, adică conform uzanţelor politice actuale, este legată de faptul că ea subliniază de la început un raport de forţă între cei mai numeroşi şi cei mai puţin numeroşi, trecând sub tăcere statutul istoric şi diversitatea minorităţilor în cauză. Kymlicka (1995) a evidenţiat confuzia provocată deseori de termenul multicultural şi propune distingerea a doua forme de pluralism în cadrul statului-naţiune. Am avea astfel dea face cu state multinaţionale, adică state ce găzduiesc minorităţi istorice, pe care le numeşte naţionale, şi cu state poli-etnice, adică cele ce conţin comunităţi de imigranţi mai recente ce nu au participat la construcţia naţiunii. El semnalează între altele că cele două caracteristici pot foarte bine coexista în cadrul aceleiaşi naţiuni. O soluţie ar fi deci adoptarea acestei terminologii ce distinge minorităţi etnice şi minorităţi naţionale şi, în cazul României, reţinerea celor din urmă. Nici această soluţie nu este însă mai satisfăcătoare, datorită conotaţiei termenului de minoritate care, după cum am spus, induce din start un raport de putere între grupurile în cauză. Ar trebui deci să recurgem mai degrabă la termenul multicultural ce are avantajul, din punct de vedere semantic cel puţin, de a rămâne neutru. Se întâmplă însă ca în dezbaterea asupra prezenţei şi coexistenţei mai multor culturi în cadrul politic al naţiunii, termenul multicultural să fie asociat cu ceea ce a devenit 73

multiculturalismul. Acesta din urmă face de acum referinţă la reflecţii politice precise, cărora nu li se poate ignora contextul socio-istoric particular. Istoria şi tradiţia politică nord-americană ne interzic aplicarea unui astfel de model multiculturalist în Europa central-orientală fără a i se fi demonstrat în prealabil pertinenţa. Am menţionat între altele că multiculturalismul (Kymlicka: 1995) împinge spre confuzie şi că, în cazul Statelor Unite, el tinde să se intereseze doar de poli-etnic şi să uite multinaţionalul, adică populaţiile autohtone colonizate. Acesta constituie un argument în plus pentru respingerea termenului. Ar rămâne termenul pluri-cultural ce semnalează diferenţa fără a o cuantifica. Totuşi, exceptând descrierile statistice ale populaţiilor, acest termen nu permite abordarea relaţiilor între comunităţi. Termenul de intercultural ce lasă să se înţeleagă, nu doar prezenţa mai multor culturi sau naţiuni în cadrul unui stat, ci şi o anumită relaţie între entităţile culturale distincte.Aplecarea spre problemele minorităţilor apare atât ca o obligaţie morală a statului român faţă de minorităţile care trăiesc pe acest teritoriu, cât şi o respectare a prevederilor formulate de organismele internaţionale privind drepturile acestora. Populaţia autohtonă, purtătoare de valori europene, datorită excelenţei modelului latin, coroborate cu elemente de cultură şi civilizaţie de factură bizantină ori slavă, a constituit un factor esenţial al constituirii ulterioare, la zorile epocii moderne, a unui spaţiu multietnic, de sinteză a valorilor europene. Un procent semnificativ din populaţia României a fost reprezentat de minorităţile etnice. În ceea ce priveşte recensămintele populaţiei, trebuie remarcat cel care a fost realizat în anul 1770 de către Contele Clary, preşedinte al Administraţiei Banatului, care ne indică întreaga populaţie a vechii provincii, fiind inclusă aici şi partea atribuită în 1919 Iugoslaviei. În anul 1930, populaţia României Mari era puţin peste 18 milioane de locuitori. Românii reprezentau un procent de 73% după limba maternă şi 71,9% după etnie, din populaţia ţării. Peste şase decenii, conform celui mai recent recensământ, procentul minorităţilor din totalul populaţiei României (de circa 22 milioane de locuitori) reprezintă circa 12%. Minorităţile etnice cele mai importante sunt şi acum maghiarii, rromii şi germanii ( Tabel nr. 4) După 1990, chestiunea ocrotirii minorităţilor s-a pus cu mai multă pregnanţă. Crearea şi menţinerea condiţiilor pentru păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii minorităţilor naţionale au devenit politici de stat. Principala idee care rămâne este că, minorităţile naţionale, prin contribuţia lor la viaţa culturală, ştiinţifică şi economică a ţării, prin

74

spiritul de convieţuire şi acceptare reciprocă pe care îl generează, reprezintă un atu şi o bogăţie pentru România . La ora actuală, în România, sunt recunoscute oficial 18 minorităţi etnice, cu reprezentare în Parlamentul României. În general, minorităţile etnice s-au bucurat în România modernă de drepturi şi libertăţi care le-au permis să-şi conserve şi să-şi promoveze specificul etnic sau cultural. Într-un moment în care globalizarea, cu practicile sale aferente, promovate ostentativ la scară planetară, generează panica de status cultural la nivelul segmentelor de opinie, iar la nivel comunitar dă naştere la afilieri protecţioniste, se înmulţesc vocile care o aseamană cu un nou tip de fundamentalism, cu nimic mai puţin agresiv decât fundamentalismul islamic. Esenţa sa eminamente integraţionistă, bazată pe ipoteza generalizării galopante a prosperităţii americane, o identifică din ce în ce mai mult cu vechile războaie civilizatoare care în istoria umanităţii nu au făcut altceva decât să menţină grave polarizări social-economice şi multiseculare crize identitare. Disociindu-se cu luciditate de accentele ideologice ale triumfalismului globalizării pe care-l denunţă ca un mit al postmodernităţii, Jerome Binde atrage atenţia asupra angoaselor sociale care emerg din incertitudinile identitare provocate de metisarea programatică a modelelor culturale diferite de modelul cultural american. Hibridarea culturală şi etnică, genocidul cultural, refacerea cultural-ideologică a marilor pieţe imperiale, tirania şi monopolul multinaţionalelor care domină piaţa informaţiilor, un paternalism fără pater, sunt doar câteva sintagme care stau la baza unor replici articulate analitic la adresa personajului invizibil mondializarea, despre care noi nu ştim dacă este actor sau autor al unei drame al cărui scenariu nimeni nu-l cunoaşte. În acest context, redescoperirea valenţelor explicative şi de interpretare ale interculturalităţii, ca resursă pratic inepuizabilă a coeziunii sociale, constituie singura instanţă de reflexie colectivă pentru identificarea unor noi instrumente de construire a unei lumi în care diferenţele să nu mai fie privite ca handicap, ci ca potenţial valoros pentru un nou tip de unitate în diversitate. Interculturalismul defineşte ipostaza dialogică a culturilor prin intrarea în rezonanţă a diferenţelor, în timp ce multiculturalismul se focalizează pe conservarea identitară a diferenţelor. Iată de ce interculturalitatea Banatului singularizează această parte a Europei, chiar la nivel continental, prin metisajul său interconfesional, interetnic, interlingvistic şi intercultural reuşit, legitimând-o ca sediu natural pentru studii antropologice, sociologice, psihologice şi istorice de profil . 75

În Occident interculturalitatea s-a dezvoltat din nevoia de a da o replică modelelor culturale ale emigranţilor, de cele mai multe ori acceptaţi cu ostilitate reţinută pentru potenţialul lor destabilizator şi posibile surse de poluare a identităţii mentalului colectiv al ţărilor vestice, în Banat interculturalitatea are la bază un original comportament permisiv care a dat posibilitatea fiecarei etnii să se integreze în istoria comunitară, fără a se simţi agresată de băştinaşi, fie ei majoritari sau minoritari. Permanenta raportare la aceleaşi probleme cotidiene, a făcut ca preocuparea de explorare în comun a soluţiilor practice la problemele comunitare identice să genereze o coeziune socială naturală, adică fără apel la normativitatea de tip instituţional. Diversitatea etnică a fost percepută ca sursă de amplificare a soluţiilor alernative pentru problemele comunitare, identice în esenţa lor, în ardealul bănăţean contactele interetnice cotidiene nu au fost, deci orientate de obligaţiile exogene ale cetăţeniei comune sau de achitarea unor datorii de natură instituţională, ci din nevoia endogenă de atenuare a orizonturilor de aşteptare faţă de proiecte comunitare globale. Interculturalitatea a început şi continuă să fie interactivă în acest sens. Ţara este, în realitate, o unitate mecanică între două unităţi fundamental diferite ca opţiuni valorice, dar cu experienţă comună în gestionarea conflictelor latente; existenţa pe toată perioada de formare civico-profesională, a instituţiilor şcolare cu limba de predare maternă pentru toate minorităţile, prin asigurarea unui suport financiar nediscriminatoriu în raport cu populaţia română, majoritară, din resursele bugetului public prin asigurarea, de către statul român a instituţiilor de cultură în limbile minorităţilor, Timişoara fiind singurul oraş european cu teatre de stat în limba română, germană şi maghiară. Structura demografică a Dobrogei, diversă, este una mozaicată cu mişcări masive de populaţie datorită colonizărilor dar şi cu perioade de invazii, războaie, de pustiiri, urmate de emigrări. Pe bună dreptate, Constantin Brătescu vorbea de Dobrogea ca despre o „Europa şi o Asia în miniatură”, ca despre un „uriaş muzeu etnografic viu”. Multe din etniile ce locuiau pe teritoriul Dobrogei, mai cu seamă în secolul al XIXlea au fost bulgarii, ruşii, lipovenii, grecii, armenii şi evreii, care apar în statistica întocmită de guvernatorul rus Belotercovici [12, p.234]. Toate cultele minorităţilor se bucură de tratament egal şi tolerant, se oficiază în lăcaşuri de cult protestant şi catolic, în biserici ale etniei greceşti, armeneşti, în moschei şi în geamii, în limba de cult consacrată. Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) Nr.344-XIII din 23.12.94 publicată în Monitorul Oficial nr.3-4 / 14.01.1995 Găgăuzia (Gagauz-Yeri) prevede că 76

reiterează egalitatea în drepturi tuturor cetăţenilor care locuiesc în unitatea teritorială autonomă ce se formează indiferent de naţionalitate şi de alte indicii. înţelegând necesitatea îmbinării intereselor general-umane cu cele naţionale. religia ca experienţă psihologică a oamenilor [57. p. Trei sunt teoriile despre religie. comentariul său nu este autentic [59. p. care îl îmboldeşte să asigure coerenţa fiinţei sale. Pe teritoriul Găgăuziei sînt garantate toate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova acordând prioritate drepturilor omului.3. teologiile şi bisericile au condiţionat accesul la studierea şi interpretarea textelor sacre şi a manifestărilor religioase la preexistenţa unui har. identificându-se cu o realitate mai vastǎ şi mai durabilǎ decât el însuşi.214]. oricâtă învăţătură ar avea un laic. dar mai presus de toate trebuie să vedem în religie un set de principii şi valori de viaţă.64] (sentimentul celor ce cred vis-a-vis de divinitate sau apocalipsă sau necunoscut) şi religia ca forţă social-culturală (forţa religiei de a uni sau separa o cumunitate de altă comunitate). fără confirmarea divină. Definiţiile legale ale „religiei” pot trimite la atitudini sociale şi culturale favorabile unei religii sau în defavoarea alteia. care nu vin în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova. Regulamentului Găgăuziei şi actelor normative ale Adunării Populare (Halc Topluşu) a Găgăuziei. 2. Religia poate reprezenta credinţă în ceva. însă înţelegerea naturii complexe a acestuia. Pe măsura constituirii marilor sisteme religioase actuale. şi anume convingerea generală că religia există. Cunoaşterea tuturor aspectelor ce ţin de fenomenul religios implică voinţă şi efort. fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor. Găgăuzia este administrată în temeiul Constituţiei Republicii Moldova şi altor legi ale Republicii Moldova. parte componentă a Republicii Moldova. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios.este o unitate teritorială autonomă cu un statut special . 77 . religia apare ca răspuns al omului la exigenţele propriei sale condiţii. limitând astfel atitudinile discriminatorii. a confirmării acestei calităţi.religia în sensul său metafizic şi teologic (evidenţierea existenţei lui Dumnezeu) [126.97]. poate fi un mod de viaţă. de a avea o credinţă. p. Definirea termenului „religie” ar trebui să plece de la asumarea acestor trei teorii privitoare la religie cu diferenţele pe care le presupune fiecare dintre ele. Fenomen uman. poate contribui la respectarea libertăţii fiecarui om de a aparţine unei religii. Una din dificultăţile pe care le întâmpină realizarea unui consens privitor la definiţia religiei se află la bază discuţiei. Definirea termenului „religie” implică obiectivitate.

Într-un studiu realizat de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU sunt prezentate nenumărate cazuri de persecuţie religioasă în interiorul statelor. Chiar dacă este ceva nedefinit.Religia are legatură cu sacrul. Multe documente internaţionale şi regionale ce se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului vorbesc despre libertatea religiei sau a credinţei. să fie definit conceptul de religie. pentru o analiză juridică a problemei libertăţii religiei. Absenţa unei definţii a termenului „religie” din textul documentelor nu este ceva specific. este puterea de a face din ceva dorit ceva existent. iar aceştia se raportează la ele. sentimente. ceea ce este un demers dificil. însă cu siguranţă sunt cele mai des invocate texte normative datorită numărului foarte mare de cazuri de solicitare a statutului de azilant în care judecătorii sunt nevoiţi să ia o decizie bazată pe sensul termenului „religie”. Corect este că. Normele legale privitoare la azil nu sunt singurele texte normative de drept internaţional care fac referire la „religie”. regional şi internaţional. Credinţa nu este numai o aderare intelectuală la un cuantum de principii doctrinare. ca expresie a voinţei lui Dumnezeu descoperite de istorie. Judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sunt chemaţi mai mereu să răspundă la întrebarea „ce este religia?”. iar modul secret în care omul realizează această legatură este religiozitatea. întrucât este un concept complex şi sensibil. Importanţa definirii acestui termen rezidă din faptul că a ciscumscrie ceea ce este şi ce nu este protejat prin intermediul reglementărilor şi mecanismelor juridice pe plan naţional. fiecare societate/comunitate are anumite modele religioase pe care le transmit membrilor. Apare în dezbaterile non-juridice foarte des ideea că este imposibil de definit religia. Studiul [97] relevă 78 . însă nu definesc termenul „religie”. înţeleasă drept cunoaştere şi încredere în divin. Hotărârile judecătoreşti referitoare la o religie sau alta fac o distincţie reală între cei care practică o anumită relige şi cei ce sunt înscrişi ca asociaţii religioase recunoscute legal. S-a observat că „efortul de a defini religia este tot atât de vechi precum studiul propriu-zis al religiei”. cele mai multe dintre constituţiile naţionale includ prevederi referitoare la libertatea religiei. elaborări spirituale. Ea se bazează pe cunoştiinţe. meditaţii. A existat un efort major pe plan internaţional de a prezenta drepturile omului referitoare la religie sau credinţă. emoţii. fără a defini religia. Nici o definiţie nu a fost acceptată în consens general şi dezbaterea privitoare la definirea termenului de „religie” nu este în vigoare. dar şi pe intenţii. ci şi fidelitatea faţă de exigenţa acestor principii. ficţiune. Religia presupune existenţa credinţei. credinţa este reală. fiecare dintre oamenii de ştiinţă reclamând fiecare în parte că rezolvă problema definirii termenului de „religie” întrun mod cât mai diferit şi nou cu putinţă.

dar şi în sensul stabilirii a ceea ce este religia. slaba înţelegere a faptului că. pentru a evita erorile în cazurile în care este vorba despre libertatea religiei sau a credinţei. slaba înţelegere a posibilităţii ca membrii propriei comunităţi religioase să fie supuse persecuţiei datorită neconformării cu doctrina şi practica religiei lor. evaluarea credibilităţii celui ce solicită azil pe baza consistenţei comportamentului său propriu vis-a-vis de propria doctrină religioasă. Definiţia legală a „religiei” pe baza cărora se iau deciziile. apare de cele mai multe ori în sintagme precum „protecţia libertăţii religiei” sau „eliminarea discriminării sau a persecuţiei pe baza religiei”. pentru protejarea tuturor. Studiul se opreşte asupra acestor decizii identificând greşeli/neînţelegeri a naturii religiei şi a persecuţiei religioase: evaluarea credibilităţii celui ce solicită azil pe baza cunoştinţelor sale despre doctrina propriei religii. cu un nivel ridicat de educaţie şi cu un grad de dezvoltare industrială ridicat. presupunerea incorectă că „neutralitatea legii” sau „aplicabilitatea generală a legii” nu pot cauza persecuţii religioase. rău-intenţionată a religiei poate conţine referiri la o religie sau alta.că în cazurile celor mai multe hotărâri judecătoreşti apar neînţelegeri în definirea termenului „religie”. ci trebuie să stabilească regulile privitoare la relaţiile sociale sau legale între oameni care manifestă atitudini în legătură cu o religie sau alta. deficitară. multe din deciziile privitoare la acordarea statutului de azilant se bazează pe această înţelegere. Înţelegerea noţiunii de „religie” trebuie realizată cu atât mai mult cu cât. atitudinea persecutorului faţă de religia celui ce solicită azil este mai relevantă decât înţelegerea religiei persecutantului. poate conţine referiri la atitudine socială sau culturală a uneia dintre religiile preferate. dar poate conţine şi 79 . Cele mai multe obstacole în înţelegerea termenului „religie” de către judecătorii bine-intenţionaţi vin din înţelegerea fenomenului religios din propria perspectivă sau din practica actuală referitoare la discriminare religioasă sau persecuţie religioasă. incorectă. Două sunt aspectele importante în definirea termenului de „religie”. slaba înţelegere a complexei relaţii dintre persecuţia religioasă şi etnicitate. Definirea termenului de „religie” presupune în mod necesar reliefarea naturii ei. slaba înţelegere a complexităţii relaţiilor dintre persecuţia religioasă şi sex/gender. Definiţia legală a religiei nu descrie fenomenul religios. ceea ce aparent poate fi iniţial un inconvenient minor poate constitui un motiv întemeiat pentru persecuţia religioasă a celui ce solicită azil. Definiţia legală. slaba înţelegere a faptului că. Apar în deciziile acestor judecători înţelegerea sensului prin intermediul propriilor experienţe de viaţă ca membrii ai unor comunităţi etiliste.natura religiei (aspectul metafizic al religiei) şi practicarea religiei. Fiecare definiţie a religiei implică în final câteva concluzii teoretice. a ceea ce constituie practica religioasă.

antropologilor. comunitate.referiri la atitudini sociale şi culturale privitoare la o religie mai puţin preferată. credinţă în ritualuri. aceasta nu este religie”. O definiţie a religiei nu va fi nicicând una neutră. p. reflecţie şi face ca o persoană să fie parte a unui grup/comunitate religioasă. iar alta ca fiind nefavorită. o religie este caracterizată ca fiind favorită. Religia poate fi văzută ca o credinţă. care le disting cel mai bine de celelalte grupuri de alte religii. Definirea juridică a religiei va face trimitere la suportul teologic al religiei respective şi la ritualuri practicate. credinţă în supranatural. Evaluarea unei religii se face prin intermediul propriilor valori sociale referitoare la familie. dreptate. Religia ca o credinţă presupune convingerea că oamenii cred în Dumnezeu. cu anumite ritualuri. adevăr. istoricilor religiilor în dorinţa de a se ajunge la o definiţie unanim acceptată. însă va include şi credinţe şi acţiuni care sunt acceptate de societate. Religia ca identitate este cel mai des invocată în cazurile de discriminare sau persecuţie religioasă. O altă perspectivă greşită din care este evaluată religia este perspectiva adversarului. existenţă. etc. Religia care presupune credinţă în divinitate. Sistemul legal trebuie să ofere un sistem de evaluare explicit a atitudinilor faţă de religie.94]. naţionalitate [133. rugăciune. tradiţii ale acestora. nu poate include o atitudine de respingere a celuilaltt care crede. de sistemul legal. de aceea se recomandă implicarea fiecăruia în definirea propriei religii. de pe poziţia unui inamic. „religie sau pseudo-religie”. Definirea religiei în termeni juridici ar aduce beneficii tuturor. Minusurile evidenţiate de jurişti au fost preluate în dezbaterile sociologilor. în existenţa unui ceva-cineva. Religia ca o cale/posibilitate de existenţă este asociată cu atitudinea persoanelor. ceea ce conduce la o subiectivă apreciere asupra respectivei religii şi deci asupra adepţilor săi. însă trebuie excluse caracterizările subiective în termeni de bun-rău din evaluarea lor. ceea ce nu îl poate transforma în adversar.213-250]. teologilor. În funcţie de valorile proprii. Intervine în acest caz educaţia care ar trebui să ne facă să vedem în diferenţe posibilităţi multiple de a exista la nivel spiritual. religia poate fi văzută ca o identitate. evitându-se caracterizări precum „religie bună” sau „religie rea” sau de felul „aceasta este religie. bine. Religia ca identitate la grup poate fi născută sau poate fi realizată prin studiu. la fel cum aparţine la o etnie. rasă. Religia ca identitate presupune apartenenţa unei persoane la un grup. sentimenul de transcendental. Religia ca drum de viaţă poate determina o persoană să urmeze o viaţă monahală sau poate determina o altă persoană să reacţioneze într-un anume fel 80 .. religia poate fi văzută ca o cale de existenţă. pentru a nu mai depinde de atitudinea persoanei care evaluează o atitudine ca fiind împotriva libertăţii religiei. p. Juriştii au atras atenţia asupra minusurilor pe care le prezintă definţiile date religiei confruntaţi în munca lor cu cazuri care implicau o referire la religie [81. în fond în aceleaşi lucruri.

ca pe o tabula rasa pe care socializarea îl poate înscrie într-un traseu social sau altul. obiceiuri funerare. la diviziunea sexuală a muncii în instituţii şi organizaţii. Prima afirmă că acest concept se bazează pe o falsă dihotomie între biologic şi social. putem fi oarecare dintre noi. pot fi femei sau pot fi minorităţi. la nivel simbolic. p. p. Victimele discriminării sau persecuţiei pe motive religioase pot fi credincioşi sau necredincioşi. iar la nivel structural.vis-a-vis de o situaţie de viaţă (căsătorie. până la punctul culminant al atentatelor din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii pus la cale de fundamentaliştii islamici conduşi de Osama Bin Laden.27-36]. pot aparţine unor comunităţi religioase mai mici sau mai mari. Doctrina creştină reprezintă unul din focarele cele mai însemnate de promovare şi consacrare a drepturilor omului. Huntington preciza că în 1981 şi 1993 rivalităţile şi conflictele vor avea loc între culturi şi civilizaţii întinse [133. Creştinismul este implicat structural în lupta pentru aceste drepturi [151. Astfel. p. atac la care replica a venit din partea întregii creştinătăţi.254]. Înţelegerea naturii fenomenului religios. genul atrage atenţia asupra aspectelor construite social ale diferenţelor dintre femei şi bărbaţi. Dar termenul „gen” a devenit de atunci mai general. Ea se leagă de o mai generală critică care spune ca sociologia a ajuns să privească omul doar social. Bosnia. p. gândindu-ne la conflictele din Fosta Iugoslavie. acţiuni umanitare).249]. Asupra conceptului de gen s-au ridicat două tipuri de critici. 2. „gen” se referă la diviziunea paralelă şi inegală socială. serviciu militar) sau să se angajeze în anumite acţiuni (prezentarea propriei religii altor persoane.[132. Previziunile lui. Pornind de la scrierile lui 81 . Discriminarea sau persecuţia religioasă presupune înţelegerea multiplelor aspecte ale religiei pentru a evita astfel de atitudini sau acţiuni. la idealuri culturale şi stereotipuri ale masculinităţii şi feminităţii. încep să prindă contur tot mai mult. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex Potrivit Annei Oakley. din păcate. conştientizarea acestei naturi poate duce la limitarea fenomenului de discriminare sau persecuţie religioasă. el nu se referă doar la identitatea şi personalitatea individuală ci şi.343] Politologul Samuel Huntington susţinea că luptele dintre punctele de vedere islamic şi occidental ar putea deveni parte dintr-un conflict mondial al civilizaţiilor. care a introdus termenul „sex” în sociologie se referă la diviziunea biologică între mascul şi femelă. fără trup. între feminitate şi masculinitate [73. o dată cu sfârşitul „războiului rece” şi cu accentuarea globalizării.4. în care bosniacii musulmani au luptat împotriva sârbilor creştini.

care urmăreşte eradicarea genului şi caută o apropiere de androginie. ca un concept principal. care reafirmă diferenţă biologică. Părerile referitoare la una din aceste componente ale stereotipizării de gen pot influenţa părerea despre celalalt element. există o critică. Anumiţi autori vor prefera folosirea termenului de patriarhat. Stereotipurile de gen legate de profesiune fac legătura dintre anumite caracteristici ale genului cu anumite caracteristici ale acelei profesii/meserii. sociologii sunt mai puţin înclinaţi să vadă corpul ca pe ceva de la sine înţeles şi să-l considere mai degrabă ca pe un obiect de analiză socială. putere. încurajând studiul masculinităţii şi feminităţii. Termenul de gen a fost criticat mai puţin. Grupurile de gen 82 . al relaţiilor dintre sexe/genuri. de orientare sexuală. Termenul gen presupune studierea diferenţelor biologice şi structurilor de putere în relaţie cu construcţia socială elaborată a diferenţei. atât din punct de vedere analitic. folosirea lui fiind văzută ca un mod de evitare a termenului sex. Acestui termen se pot circumscrie anumite caracteristici precum: pasivitatea. activism. O critică a distincţiei sex vs. Folosire care nu este regăsită şi în sociologie. sociologii atrăngând atenţia asupra orginilor sociale ale subiectivităţii feminine.Michael Foucault. Termenul de feminitate de referă la modurile distincte de a simţi şi acţiona ale femeilor. iar biologia procreaţiei este deseori folosită în explicarea ei. Distincţia sex-gen este legată de o formă particulară de politica feministă. în intenţia de a păstra ca bază chestiunea puterii. deşi unii autori utilizează termenul creînd confuzii. independenţă. Alte componenente leagă sexul de comportament. dependenţa. de cele mai multe ori toate mergând în contrast cu feminitatea. gen a fost avansată de Foucault care a negat că există o caracteristică biologică. Masculinitatea este celălalt termen al dihotomiei. slăbiciunea. pe care o consideră extrasocială şi combate acea viziune asupra genului care repudiază adevărata semnificaţie a trupului. Pe de altă parte. tehnologiei reproductive sau ale managementului naşterii. recunoscând că semnificaţia socială a corpului s-a schimbat de-a lungul istoriei. termenul conducând la caracteristici precum: forţă. femeile şi bărbaţii sunt consideraţi ca grupuri preconstituite. cât şi din punct de vedere politic. Termenii în definirea lor clasică conduc la formarea unor stereotipuri vis-a-vis de ambele categorii. ea lasă puţin loc altor preocupări feministe legate de politicile biologice ale contracepţiei. Feminitatea şi masculinitatea sunt două concepte care pot face mai clare relaţiile între sexe în stabilirea rolurilor de gen. Feminitatea şi masculinitatea sunt termeni care de cele mai multe ori se definesc prin raportarea unuia la celălalt. În descrierea patriarhatului. Cel de-al doilea tip de critică se referă la modul în care conceptul de gen se concentrează asupra diferenţelor dintre femei şi bărbaţi în privinţa puterii şi a dominării.sexul în afara socialului.

conducând la marginalizare sau excludere socială. Rolurile de sex prescriu diferite căi pe care se presupune ca vor acţiona 83 . arta. cercetările realizându-se interdisciplinar. Ocupaţia de infirmieră era considerată specifică femeilor. munca de secretariat este făcută de bărbaţi. pregătirea hranei este considerată exclusiv feminină. Reacţiile sociale din partea indivizilor sunt proporţionale cu importanţa pe care societatea o acordă acelui gest. Rolurile de sex reprezintă un termen sociologic pus în circulaţie în anii `70. roluri care sunt prezentate ca produs al socializării. caracteristicile unuia dintre cele două grupuri fiind redate de cele mai multe ori prin raportare la celălalt. Nerespectarea statusului în raport cu sexul poate îmbrăca diverse grade: nediferenţiere vestimentară. ceea ce devine important sunt diferenţele de gen. prin ceea ce nu este celălalt. relaţia fiiind cea de opoziţie. decât ca produs al biologiei. în unele societăţi din Asia de Sud-Est şi din Orientul Mijlociu. mitul maternitaţii universale.se manifestă ca două grupuri distincte. dar şi pentru că maschează relaţiile de putere şi inegalitatea între sexe. iar în altele predominant masculină. În general societăţile industriale au devenit mai tolerante. reunind antropologia. În momentul discriminării de gen. îngrijirea copiilor era un atribut esenţial al statusului de femeie. recunoscând diversitatea. în unele societăţi activitatea agricolă este exercitată predominant de către bărbaţi. comportament. dar astăzi este parcticată de multi bărbaţi. etalarea nediferenţiată a podoabelor. pe măsură ce progresul tehnic reduce din nou efortul fizic în exercitarea muncii. Interesul cercetătorilor s-a orientat în ultima vreme asupra formaţiunilor în schimbare ale genului la nivel cultural. istoria. literatura. prin care au fost conceptualizate diferenţele şi relaţiile dintre femei şi bărbaţi. diferenţele individuale sunt eliminate. În unele societăţi. în alte societăţi de către femei. Termenii corespund schimbărilor sociale şi culturale produse în toate societăţile. Teoria a fost criticată atât ca o prelungire a teoriei rolurilor în general. Unele meserii care cereau efort fizic mai mare şi erau considerate specific masculine au început să fie practicate şi de femei. în raport cu prescrierea statusurilor de sex. Criteriul după care sunt discriminate în acest caz persoanele este genul/sexul/gender-ul. În societăţile europene. până la nediferenţierea sexuală-homosexuală. Aşa se poate explica discriminarea de gen în domeniul locurilor de muncă. dar tot mai mulţi bărbaţi au preluat această sarcină. activitatea de secretariat este facută în principal de către femei. nediferenţierea tunsorii. filmul şi studiile culturale pentru a explora subiecte precum ideea de puritate sexuală a femeilor albe şi de masculinitate a negrilor. pentru că se apreciază că femeile nu pot ţine un secret şi nici nu pot lucra în acelaşi loc cu bărbaţii.

ele fiind cele defavorizate. Un prim pas în eliminarea formelor de discriminare de gender este cel al formării unei mentalităţi de natură să elimine de facto orice schimbare. obiectiv aflat în toate documentele internaţionale referitoare la drepturile omului şi cele la eliminarea discriminării. Dihotomia femeie-barbat trebuie să trasngreseze mentalităţi considerate depăşite şi să se trasnforme într-o echivalenţă de statut.41] Schimbările politice. Mişcările feministe din toată lumea au dovedit o evidentă mutaţie în ceea ce priveşte statutul femeii. economic. social. Diviziunea sexuală a muncii este un termen care se referă la rolurile de sex specializate ale bărbatului întreţinător de familie şi femeii casnice. În societăţile industriale avansate cele mai multe femei sunt casnice sau au ocupaţii în sfera serviciilor. deşi această divizune poate să nu corespundă diviziunii sexuale a muncii după stereotipurile occidentale. Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi presupune eliminarea tuturor formelor de discriminare manifestate în domeniile vieţii sociale.bărbaţii şi femeile. femeile fiind considerate cetăţeni de categoria a doua. Asupra apariţiei acestor diferenţe între rolurile de sex s-au emis mai multe teorii.Feminismul reprezintă o mişcare socială cu originile în Anglia secolului al 84 . ceea ce în terminologia lui Talcott Parsons reprezintă rolurile instrumental şi expresiv. p. Împotriva vechilor rânduieli înrădăcinate se conturează tot mai clar profilul unei femei care luptă pentru un statut egal cu cel al barbatului. Bărbaţii îşi dedică viaţa carierei în afara căminului. precum şi sarcinile pe care aceştia şi le vor asuma. Aceste mişcări feministe au fost dublate de efortul comunităţii internaţionale de a crea un cadru legislativ care să asigure protecţie într-o manieră specifică şi efectivă. Această diviziune a muncii după criteriul gender este asociată de obicei cu separarea între locul de muncă şi cămin. care a urmat industrializării în Occident. ce pot varia de la selecţia genetică la tendinţele biologice şi care favorizează calităţile protectoare ale femeii şi temperamentul agresiv şi pragmatic al bărbaţilor.[112. Egalitatea autentică poate fi garantată prin accesul la viaţa publică şi exercitarea drepturilor politice. economice şi sociale ale ultimilor decenii au condus la schimbări majore în statutul femeilor. discriminare bazată pe prejudecăţi legate de ambele sexe. iar munca lor este adesea mai bine platită şi ţine de un status mai înalt decât cel al femeilor. Cercetările antropologice arată că cele mai multe societăţi preindustriale fac şi ele distincţie între sarcini ale bărbaţilor şi sarcini ale femeilor. remarcând faptul că între femei şi bărbaţi există deosebiri de statut juridic. rolurile de sex sunt complementare şi diviziunea muncii între femei şi bărbaţi întăreşte stabilitatea femeii. cu alte cuvinte prestează „munci de femeie”. Potrivit funcţionaliştilor. Perspectiva biologică şi psihologică subliniază diferenţele naturale. astfel încât egalitatea de gender să devină realitate.

implicarea în decizie şi s-au realizat de fapt drepturi legiferate mai demult. Al doilea val al feminismului începe cu 1969. şi recunoaşterea deosebirilor femeilor faţă de bărbaţi în scopul întăririi poziţiei lor în sfera privată a familiei. Chestionarul solicită studenţilor (34 din care 12 bărbaţi şi 22 femei) să fie precizat un procentaj al persoanelor de gen feminin care lucrează pe anumite posturi listate. termenul se referea îndeosebi la femeile şi bărbaţii care militau pentru dreptul de vot al femeii şi pentru dreptul de acces la educaţie şi profesiune. au acele profesii. Între acestea. În anii `90 ai secolului trecut.267-279].) realizează o prezentare generală a teoriilor feministe şi a impactului lor în sociologie în lucrarea Feminism and Soliological Theory. însă situaţia în domeniul ocupării fortei de muncă a rămas încă sub influenţa unor mentalităţi. dreptul la muncă. Situaţia economică a femeilor s-a echilibrat în ultima vreme. egalitatea salariului. R. Acest al doilea val al feminismului a avut un impact deosebit asupra sociologiei. Studiile întreprinse arată că modificarea condiţiei femeii s-a produs pregnant după anii `60. Egalitatea de şanse reale pleacă de la independenţa materială. 1989. 85 . dar nu şi suficientă. egalitatea între soţi. Emanciparea profesională a femeii este foarte importantă pentru asigurarea independenţei economice a femeii şi pentru statutul ca tot unitar. Participarea femeii la activităţile publice. Mişcările feministe s-au extins în fiecare ţară a lumii. pe de o parte. Stereotipurile şi prejudecăţile legate de profesii sunt legate de stereoptipurile şi prejudecăţile legate de gen aşa cum o arată şi studiile efectuate în SUA pe un eşantion de studenţi. folosindu-se de concepte precum cel de gen. cercetările sociologice asupra vieţii femeii extinzându-se.Wallace (ed. având multe trăsături diferite. Studiile măsoară nivelurile stereotipurilor gen pe care le deţin atât femeile cât şi bărbaţii [14. dar păstrând ceva comun primului val. când s-a amplificat participarea la viaţa economică şi socială. prin intermediul deceniului pentru femei al Naţiunilor Unite. p. După dobândirea dreptului de vot în interiorul feminismului a apărut o tensiune de durată între obiectivul obţinerii drepturilor egale cu ale bărbaţilor în sfera publică. precum şi aportul său economic a fost diferit în timp. pe de alta parte. Chestionarul al treilea solicită studenţilor să precizeze în ce măsură caracteristicile enumerate în chestionar sunt definitorii pentru bărbaţi şi în ce măsură sunt definitorii pentru femei. Un lucru demn de reţinut este elaborarea teoriilor despre inegalitatea între sexe. fiind o premisă fundamentală. dar şi la scară mondială.XVIII-lea care urmăreşte obţinerea egalităţii între sexe prin extinderea drepturilor femeilor. iar chestionarul al doilea solicită studenţilor (43 din care 23 bărbaţi şi 20 femei) să precizeze un procentaj al persoanelor de gen masculin care ocupă aceleaşi poziţii.A. patriarhat şi roluri în funcţie de sex.

dovedind că stereotipurile se caracterizează prin fixitate. cu un mai mare sentiment de mulţumire de sine. ei trebuie să atribuie trasături de personalitate sau individuale atât femeilor. estimările au fost aproape aceleaşi ca la prima testare. Rezultatele studiului indică cu claritate că bărbaţilor le sunt asociate meserii care presupun îndemânare şi cunoştinţe tehnice . 86 . calităţi recunoscute ca fiind feminine.Aplicarea chestionarelor este reluată pentru a se vedea stabilitatea stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen.respondenţii sunt bărbaţi şi femei. p. Rezultatele indică clar o diferenţă majoră în răspunsurile date de studenţii . Trăsăturile de gen transgresează trăsăturile individuale.267-279]. cercetătorii au repetat testarea.muncitori. cât şi de bărbaţi ca fiind specifice unora. dar şi în definirea trăsăturilor de personalitate. dar şi profesii care presupun capacităţi intelectuale deosebite . Studiul arată că respondenţii realizează o legatură între apartenenţa la gen şi o anumită trăsatură individuală sau de personalitate.3) arată clar că femeilor li se asociază profesii precum secretară (81%) sau vânzătoare (64%) într-o proporţie covârşitoare. operatori telefonie. Studiul 3 . probabil datorită cerinţelor posturilor . doritori de a lua o poziţie/atitudine. La retestare.fete şi studenţii-băieţi. mai bine construiţi din punct de vedere fizic. cât şi bărbaţilor. datorită perpetuării unor stereotipuri de gen [14. Bărbaţilor şi femeilor le sunt „rezervate” anumite caracteristici legate de apartenenţa la un anumit gen. sociale) pentru fiecare personalitate aparţinând unui anumit gen. bărbaţii sunt mai agresivi.4) indică prezenţa stereotipurilor (constructe. capacitate organizare. Pentru a se verifica stabilitatea acestor stereotipuri. Astfel. stabilitate. Rezultatele studiului (tabel nr. fiind criteriul după care sunt judecate/apreciate persoanele respective pentru cei mai mulţi dintre cei chestionaţi. cât şi de bărbaţi [14. pe când femeile sunt mai sensibile. Anumite trăsături de personalitate sunt asociate doar cu un anumit gen. Rezultatele studiului (tabel nr. p. Studiul dovedeşte clar că anumite trăsături de personalitate sunt considerate de femei. atenţie la detaliu.răbdare. empatice. Există totuşi şi studenţi pentru care importante sunt trăsăturile individuale. pe care ambele categorii le conştientizează. nu folosesc violenţa în limbaj.267-279]. respectiv că anumite meserii sau profesii le sunt „rezervate” femeilor şi altele bărbaţilor. profesiunile putând fi desfăşurate atât de femei.bancher. în jur la 10 procente sau chiar mai mult. indicând cu certitudine prezenţa stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen în ceea ce priveşte profesiunile. Diferenţele dintre atribuirile realizate de femei pe de o parte şi de bărbaţi pe de altă parte sunt mari. la o perioadă de două săptămâni.

însă nu în totalitate. cu aproximativ 9% femei parlamentare. propunând şi susţinând prezenţa lor în viaţa publică. p. Rezultatele testărilor prezintă aproximativ acelaşi rezultate ceea ce indică o stabilitate a stereotipurilor referitoare la profesii. Numărul total de locuri şi numărul de femei din parlamentele ţărilor membre UE. Femeile sunt subreprezentate politic pretutindeni în lume: la nivel global doar 15. alături de rolurile de soţie. doar aproximativ 10% din locurile din Parlament fiind ocupate de femei. asumându-şi roluri şi responsabilităţi. existând însă o variaţie semnificativă în funcţie de ţară. construite şi perpetuate. timizi. atât bărbaţii cât şi femeile pot fi fericiţi. gospodină asumându- 87 . Astfel. Societăţile moderne au reuşit.2% din totalul parlamentarilor sunt femei. neorganizaţi. Cu toate că actuala guvernare a promovat mai multe femei în poziţii de ministru. ci pot caracteriza deopotrivă femei şi bărbaţi [14. pe care sudenţii le-au repartizat celor două genuri aproape în proporţii egale. România se situează sub media acestor ţări. precum Franţa şi Italia. Chestionarul cuprinde un set de trăsături neutre. Studiile evidenţiază prezenţa stereotipurilor de gen în asocierile faţă de anumite profesii. în 6 ţări).nerăbdătoare să alinte. ineficienţi. rezultatele studiului dovedind că aceste trăsături de personalitate nu sunt dedicate din start vreunui gen. În cazul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Astfel. în privinţa numărului de femei parlamentare.candidate la aderarea la UE. în principal în Europa (13. Acest procent este însă comparabil cu cel înregistrat în cazul unor ţări din UE. Rezultatele chestionarelor întăresc teoria conform căreia stereotipurile de gen sunt stereotipuri sociale. Stereotipurile de gen sunt constructe sociale asociate pentru fiecare dintre profesii. În Uniunea Europeană procentul mediu al femeilor parlamentare este de 21.Marino. cât şi prezenţa stereotipurilor de gen în definirea unei personalitaţi. domestic în cel public. Irlanda.267-279]. Letonia şi San. 16%. femeile reuşesc să iasă din spaţiul casnic. iar cel mai mic procent este în cazul Greciei. dar şi a acelora referitoare la trăsăturile de personalitate. în medie. În prezent există 4 preşedinţi femei în Europa: Finlanda. Cel mai mare procent de femei parlamentare se înregistrează în Suedia unde 45% din locurile din Parlament sunt ocupate de femei. Între 1945 şi 2003 au existat doar 30 de femei care au ocupat funcţia de şef de stat.2%. de încredere. Femeile au început să participe în mod activ la viaţa comunităţii şi a societăţii în care trăiesc. să schimbe mentalităţile legate de femei. respectiv ale ţărilor candidate a crescut în ultimii ani datorită unor politici de promovare a femeilor în funcţiile publice şi de conducere. mamă. sinceri.procentul femeilor parlamentare este.

un număr mai mare de femei în politică ar aduce beneficii ţării. Pe de altă parte. un procent mai ridicat dintre bărbaţi consideră ca femeile nu ar trebui sprijinite mai mult în acest sens -14%. iar cei cu educaţie superioară se aşteaptă chiar într-o măsură mai mică decât femeile ca lucrurile să meargă mai rău în cazul în care ar exista mai multe femei în politică (4% faţă de 7% dintre femei). Opinia conform căreia creşterea numărului de femei implicate în politică ar îmbunătăţi lucrurile în ţară nu este specifică numai României. (Tabel nr. iar majoritatea susţine diminuarea subreprezentării lor în politică [62]. la fel sătenii (40% faţă de 49% dintre orăşeni). Cei mai mulţi motivează părerea lor „pozitivă indicând diferite calităţi pe care le au femeile şi care le-ar fi de folos dacă ar intra în politică. Opiniile variază în funcţie de unele caracteristici socio-demografice: de exemplu bărbaţii sunt mai puţin convinşi de efectul benefic decât femeile (39% dintre bărbaţi faţă de 50% dintre femei). Trei sferturi dintre români (74%) sunt de parere că femeile ar trebui să fie susţinute şi încurajate mai mult să participe la viaţa politică din România. sondajul relevă că doar o mică parte a publicului manifestă o atitudine discriminatorie faţă de participarea femeilor în politică. tinerii între 18-34 ani se aşteaptă aproape în egală măsură la o îmbunătăţire (37%) sau la nici un efect (34%). faţă de 8% dintre femei. Un sondaj Gallup efectuat în 1995 în 22 de ţări relevă faptul că în nici una din acestea nu a fost preponderentă opinia că mai multe femei în politică ar avea efect negativ. posturi şi funcţii „masculine”.5) În România. Pe de altă parte.(Tabel nr. 88 . Din datele sondajului Gallup rezultă că 42% din populaţia adultă a României consideră că femeile ar trebui sprijinite mai mult să participe la viaţa politică şi că prezenţa mai multor femei în politică ar duce la îmbunătăţirea situaţiei în România. cele în vârstă de 45-54 ani (81%). Cei mai entuziaşti susţinători sunt persoanele cu studii peste medie (87%). precum şi orăşenii (82%). Aproape jumătate dintre cetăţeni (45%) consideră că în acest caz lucrurile ar merge mai bine în România.6). Un sfert dintre români nu atribuie vreun efect pozitiv sau negativ prezenţei mai accentuate a femeilor în politică. şi numai 10% se aşteaptă la un efect contrar. conform opiniei publice dominante. cel mult a fost mai răspândită părerea că creşterea numărului de femei în politică nu aduce vreo schimbare. Alţii susţin promovarea şanselor egale sau consideră că femeile ar putea chiar îmbunătăţi viaţa politică fiind mai puţin coruptibile sau înţelegând anumite probleme sau nevoi mai bine decât bărbaţii. roluri de conducere. Pe ansamblu.şi de cele mai multe ori cu succes.

Mai mult decât atât. Astfel. considerând că aceasta le va aduce emancipare şi independenţă. femeile ramânând cel mai adesea cantonate în activitaţi executive. Poziţia de subordonare a femeii şi discriminarea pe baza de gen în cadrul familiilor pot motiva. Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne. structurile de partid sau instituţiile administratiei publice nu sunt accesibile în aceeaşi măsura femeilor şi bărbaţilor. acestea nu sunt semnificative pentru asigurarea participării egale a femeilor şi bărbaţilor la viaţa socială. Căutând să scape de structurile patriarhale. femeile tinere să emigreze. femeile aleg să lucreze în alte state pe care le consideră ca respectând egalitatea dintre sexe. civil şi cultural . legislaţia Republicii Moldova nu prevede elemente discriminatorii faţă de femei. în Republica Moldova existau cazuri de violenţă împotriva femeilor şi a copiilor şi discriminări ale acestora. factorii decizionali nu au dreptul să ignore problemele legate de discrepanţele existente între situaţia femeilor şi a bărbaţilor şi nici consecinţele economice şi sociale generate de acestea. din cauza inegalităţilor gender existente şi a discriminării. cazuri de discriminare a minorităţilor. întocmit de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. de multe ori au mai puţine şanse de a găsi un loc de muncă bine plătit şi stabil în Republica Moldova.În general. femeile. limitarea drepturilor muncitorilor şi existenţa muncii juvenile. principiilor generale ale fiecarui sex. Pornind de la constatarea că. fără posibilităţi reale de promovare sau de afirmare în prima linie politică. a complexităţii şi diversităţii relaţiilor sociale stabilite între ele. caracteristicilor.15]. Potrivit raportului privind respectarea drepturilor omului în lume în anul 2007. ce determină în mare parte conflictele personale. politic. Deşi Republica Moldova a făcut progrese în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul drepturilor omului. principiul egalităţii între femei şi bărbaţi nu este pe deplin respectat. deşi legiferat. p. în 2007 au fost înregistrate 249 cauze de viol. 89 . trafic de femei şi tinere fete pentru exploatare sexuală. Eliminarea discriminarii după criteriul de sex este una dintre condiţiile necesare pentru edificarea unei societăţi echitabile şi progresiste. ca mijloc de emancipare si obţinere a independenţei [64. dar şi sociale. Multe femei văd scăparea de discriminare şi violenţă domestică în emigrare. astfel încât sferele decizionale politice de nivel înalt. discriminarea rromilor. social. în special. 2 519 cauze de violenţă în familie. 495 de cauze de trafic de persoane [38]. spre deosebire de bărbaţi. abordarea problemei din perspectiva gender permite analiza mai detaliată a posibilităţilor. fiindu-le asigurate drepturi şi libertăţi egale pe plan economic.

Se face astfel simţită o nouă formă de discriminare pe motiv de vârstă. discriminare susţinută cu date statistice în lume. p. [114. Se pune mereu întrebarea care persoană se încadrează în această categorie a 90 . Ei ajung la concluzia că societăţile contemporane din Europa şi din America de Nord sunt „societăţi clocite de vârstă”.3] 2. suntem mereu invadaţi de imagini ale persoanelor parcă din ce în ce mai tinere. Se confirmă tot mai mult teoria conform căreia procesul de îmbătrânire este influenţat de factori sociali. de la bugetul de stat. Se constată tot mai accentuat izolarea persoanelor vârstnice. instituţie abilitată să elaboreze strategia naţională în domeniu. stereotipizarea. ajungându-se la concluzia ca oamenii trăiesc mai mult decât înainte. Oamenii mai în vârstă tind să devină invizibili. Aşa cum se vorbeşte despre o sociologie a rasei. asigurarea finanţării necesare. p. în România lipsesc. abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a concura la o anumită funcţie (bărbaţi şi femei). Egalitatea de şanse înseamnă oferirea de posibilităţi egale tuturor celor care deţin calificările. egalitatea gender necesită a fi realizată printr-un şir de acţiuni concrete. Este o constatare a cerecetătorilor mai ales privind către societăţile dezvoltate. precum şi să evalueze progresele realizate. vom sublinia că pentru Republica Moldova realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi constituie o necesitate. urmând ca funcţia să fie obţinută de persoana cu cea mai bună pregătire. care din păcate. numărul persoanelor de peste 65 de ani crescând mereu. iar de curând semnalată şi în România. să constate şi să sancţioneze cazurile de discriminare bazate pe sex.ageism-ul. a activităţilor şi măsurilor de realizare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.În concluzie. 2. The arrival of the Ageless (1991) susţin că vârsta a devenit un mijloc opresiv folosit în fixarea oamenilor în roluri stereotipe. În acest scop puterea politică trebuie să urgenteze adoptarea urmatoarelor măsuri: [18. Societăţile moderne acordă o mare importanţă tinereţii. atitudinile intolerante şi discriminarea. Michael Young şi Tom Schuller în lucrarea Life After Work. chiar dacă ea este guvernată de factori genetici. se poate vorbi de o sociologie a vârstei a treia. vitalităţii şi atractivităţii fizice. Înfiinţarea instituţiei Ombudsmanului împotriva discriminării. excluderea lor din zona activă socială. Problemele îmbătrânirii şi ageism-ul contemporan. apărând rareori în imagini.5. prin care vor fi eliminate disparităţile dintre sexe. 81] 1. să coordoneze şi să controleze aplicarea politicilor şi programelor privind egalitatea. mai active. Astfel. Includerea în agenda guvernamentală a problematicii egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi realizarea Planului Naţional de Acţiuni pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

în afară de a fi unul doar biologic. Multe din stereotipurile negative care sunt astăzi vehiculate sunt rezultatul experienţelor trăite de grupul social în care vârstnicul trăieşte. ceea ce constituie un lucru greu de înteles şi suportat de către vârstnici. Persoanele bătrâne trebuie privite concomitent din două perspective: ca fiind o sursă de înţelepciune. gradului în care un organism este considerat bătrân. niciun instrument internaţional cu privire la drepturile omului nu interzice în mod explicit discriminarea bazată pe vârstă. vine cu anumite schimbări de statut. caracterizându-se printr-un inactivism. sau de la ce vârstă oamenii sunt bătrâni. dar şi formarea lor are la bază o comparaţie cu tinerii. totuşi. p. precum şi consecinţele pe care le declanşează în majoritatea domeniilor de activitate umană. categorizaţi fiind de foarte multe ori a fi senili. demodatţi. Declinul biologic are însă repercusiuni şi asupra vieţii mentale.persoanelor vârstnice.199-216]. stereotipuri care sunt perpetuate. Cele mai multe stereotipuri şi prejudecăţi pleacă de la incapacitatea acestora de a înţelege vremurile moderne consideraţi a fi inflexibili. Principiile ONU pentru persoanele vârstnice [142]. deşi pentru tinerii societăţilor moderne acesta e un lucru demodat. Selecţia stereotipurilor. preocupările lor reducându-se treptat cu înaintarea în vârstă. şi ca fiind o sursă deloc de neglijat de conservare a unor situaţii sociale.. Bătrânii sunt puşi faţă în faţă cu tinerii. Se întâlneşte şi situaţia în care înşăşi bătrânii au atitudini negative faţă de ceilalţi bătrâni [106. rasiale. cât şi negative despre persoanele în vârstă şi doar imagini negative despre persoanele foarte în vârstă. Şi aşa cum activitatea este legată de productivitate. grupul format din aceste persoane vârstnice deţinând un puternic potenţial politic. neconcordanţe existând mai ales asupra modului. Îmbătrânirea trebuie văzută în complexitatea ei. conservatori. Stereotipurile referitoare la bătrâni sunt astfel şi pozitive şi negative. schimbări care se petrec un plan psihologic. Alt stereotip are în vedere capacitatea fizică a acestora. religioase etc. de multe ori chiar de mass-media conlucrând la crearea altora noi sau la circulaţia celor deja formate sau chiar şcoală. bătrânii fiind cei care nu mai au activităţi de desfăşurat. avându-se în vedere că procesul îmbătrânirii. Schimbările ce se produc în viaţa unei persoane care trece de stadiile adulte spre bătrâneţe o determină să se izoleze sau să fie izolat. Societăţile deţin stereotipuri privitoare şi la persoanele în vârstă aşa cum deţin stereotipuri şi prejudecăţi referitoare la persoane care aparţin unor grupuri etnice. selectându-se imagini atât pozitive. stereotipuri şi prejudecăţi care influenţează relaţiile sociale dintre această categorie de persoane şi celelalte persoane. inactivismul bătrânilor este legat de inutilitatea lor socială. 91 . Deşi Adunarea Generală a ONU a adoptat în anul 1991.

concepţii religioase sau sisteme filosofice au reuşit sau nu să stingă în om frica de bătrâneţe şi de moarte. în timp ce în societăţile antice bătrânii reprezentau autoritatea.concepţie multidimensională a procesului de îmbătrânire. Marinescu precizează că „Ştiinţa nu numai că nu posedă vreun leac contra bătrâneţei. 92 . conservatorism. în societăţile moderne aceştia devin tot mai mult o categorie de persoane defavorizate. p.88]. precauţie.pentru a satisface normele dezirabilităţii sociale. vârstă demonstrată. dar nici măcar nu cunoaşte aproape nimic asupra acestei perioade din viaţa omului.şi interesele de vârstă„interests age” cu variabile precum genul. o cauză de excludere socială a bătrânilor.” [134.255-275]. Variabilitatea valenţei stereotipurilor de vârstă înclină spre dominanta negativă. După cum rasismul simbolic evidenţiază o discrepanţă între credinţele personale referitoare la minorităţile etnice şi cele exprimate în public. iar altele se diminuează. evidenţiază modul în care diferitele ştiinţe sociale.Societăţile umane au privit în mod diferit bătrânii de-a lungul vremurilor. p. nu înseamnă un declin total. Studiile de specialitate corelează cele patru dimensiuni ale vârstei subiective (vârstă simţită„feel age”-. prin aluzia constantă la curba descendentă a funcţionalităţii psihice [107.”. caracterizate prin următoarele trăsături cronic accesibile: regresia capacităţii intelectuale. cu stima de sine. unele capacităţi funcţionale se amplifică odată cu înaintarea în vârstă. Pentru înţelegerea corectă şi cât mai deplină a fenomenului de discriminare a persoanelor în vârstă este necesară o abordare integrativă a problematicii vârstei a treia şi cea a formării stereotipurilor şi prejudecăţilor. Aceste prejudecăţi sunt diseminate la nivelul simţului comun. Ţintele stereotipizate se identifică cu etichetele asociate.[ 91 .69-73]. statusul marital. bucurându-se de prestigiu.p 109] Interesul pentru studiul procesului de îmbătrânire a dus la dezvoltarea în secolul trecut a ştiinţei gerontologice ai căror reprezentanţi au ajuns la concluzia ca „senescenţa nu este o boală. Bătrâneţea devine astfel un mijloc opresiv.probabil că şi discriminarea pe criteriul vârstei are această componentă duală. p. Constructul de „vârstă subiectivă”. Nu putem lăsa în afara spectrului teoretizărilor cele două categorii dihotomice de teorii implicite: pe de o parte. cu stilul de viaţă şi cu statutul profesional [10. nivelul educaţional şi rasă. încă din 1904. Elie Metchinkoff denumea.explică mai bine anumite comportamente decât conceptul de „vârstă cronologică”. Vorbind despre problema bătrâneţii.„do-age”. Stereotipurile despre persoanele în vârstă au în vedere în primul rând rolul acestora în societăţile comtemporane. „desarmoniile bătrâneţii” sau „mecanismele bătrâneţii”. veniturile. inflexibilitate. fixitate. vârstă arătată-„look age”-. Profesorul G.

a abilităţilor verbale. procedurale. economice sau administrative: voinţa. Problematica vârstnicilor este una complexă cu atât mai mult cu cât datele demografice conduc la concluzia unei îmbătrâniri a populaţiei. societatea secolului XXI fiind una a vârstnicilor. În ceea ce priveşte drepturile vârstnicilor în societatea contemporană. Motivul: facultatea lor de autodeterminare este afectată. neputând să-şi realizeze propria voinţă din motive morale sau afective. dispreţ. adesea. a memoriei semantice. la maturitate. societatea secolului XXI fiind una a vârstinicilor. p. a conceptelor metacognitive şi a strategiilor metacognitive. Schimbările intervenite la structura populaţiei pe grupe de vârstă determină aspectele referitoare la stereotipurile privind bătrânii şi a celor privind discriminarea persoanelor de vârsta a treia.iar pe de altă parte.aşa numitele „entity implicit theory”. Pentru diminuarea impactului pe care îl au stereotipurile şi prejudecăţile referitoare la persoanele vârstnice se pot realiza programe şi politici care să urmărească diminuarea sau chiar eliminarea acestora. Sunt cercetări care aduc contra-argumente deteriorării funcţionalităţii psihice.le va mina din interior drepturile legale.ce încearcă să demonstreze că abilităţile intelectuale pot fi modificate prin intermediul training-ului mintal. persoanele vârstnice nu au de ales în ceea ce priveşte hotărârile care îi privesc în mod direct. iar cei tineri se percep ca fiind foarte diferiţi de cei bătrâni). Pentru înţelegerea mecanismelor de stereotipizare a actorilor sociali categorizaţi în funcţie de vârstă trebuie aduse în discuţie pattern-urile de activare şi trebuie aplicate în interacţiunile sociale. „incremental implicit theory” ai căror susţinători au convingerea că abilităţile intelectuale sunt trasături relativ fixe [108. O soluţie complementară la diminuarea stereotipurilor şi modificarea prejudecăţilor şi discriminării vârstnicilor o reprezintă analiza critică a stereotipizării implicite a vârstismului generată de mass-media şi de educaţie în societatea românească. Problematica vârstnicilor este una complexă cu atât mai mult cu cât datele demografice conduc la concluzia unei îmbătrâniri a populaţiei. întărind credinţele societale. cât şi la nivel instituţional (subtila evitare a contactului şi practicii discriminatorii în angajarea în diferite servicii a adulţilor care au depăşit o anumită vârstă. epitete peiorative).139-161]. de sănătate. având în vedere menţinerea sau chiar îmbunătăţirea intelingenţei cristalizate. Ageism-ul sau vârstismul ca tip de discriminare sistematică a oamenilor în funcţie de vârstă este frecvent întâlnit atât la nivel individual ( cei în vârstă tinzând să adopte definiţii negative şi să perpetueze diversele stereotipuri asociate lor.absenţa sau insuficienţa. În 93 .

Pensionarea din oficiu apare. implicit. fie pensionarea obligatorie. Dacă drepturile lor subiective sunt alterate. Astăzi. favorabil îndepărtării muncitorilor vârstinici. Vârsta pensionării constituie „un instrument major de structurare a raporturilor dintre bătrâneţe şi societate” [71. putem distinge un ansamblu de luări de poziţie: a) statul. nu mai putem vorbi despre drepturile lor. Contribuţiile băneşti necesare menţinerii acestor prestaţii vor risca să influenţeze într-un mod insuportabil veniturile persoanelor active. deci. dreptul la pensionare şi dreptul la muncă par a se exclude reciproc. b) patronatul. creşterea concomitentă a cheltuielilor aferente plăţii pensiilor şi a numărului de persoane inactive va face imposibilă menţinerea prestaţiilor actuale. organizaţiile sindicale invocă experienţa lor în ceea ce are legătură cu împărţirea patronatului a dreptului de gestionare a mâinii de lucru şi pericolul ca muncitorii să îşi piardă treptat dreptul la pensionare şi la creşterea pensiilor. Condiţia de vârstă va limita. fie interesului colectiv de a impune o pensionare obligatorie. d) în ceea ce priveşte stabilirea vârstei de pensionare.21]. din cauza dificultăţilor economice şi a situaţiei demografice. În funcţie de prioritatea acordată fie dreptului individual la pensionare. Instituţionalizarea vârstei de pensionare şi de angajare a salariaţilor care îmbătrânesc. care se confruntă cu un şomaj important. Din această cauză. ca mijlocul cel mai simplu şi cel mai puţin costisitor de a gestiona mâna de lucru. deci. În plus.se fragmentează. alegerea privind modul de viaţa şi modul de existenţă. negociază cu forţele sociale şi îşi formulează clar răspunsul. în funcţie de vechime. decât în măsura în care societatea ia măsuri de protecţie juridică care să ocrotească drepturile vârstnicilor. c) economiştii susţin că. chiar o prepensionare. Dreptul la pensionare.consecinţă. în general. susţine că pensionările şi prepensionările reprezintă pentru patroni o economie deloc neglijabilă în privinţa salariilor pentru că scările salariale sunt. instituie o nouă mentalitate în ceea ce priveşte pensionarea. pentru a disponibiliza locuri de muncă pentru muncitorii mai tineri. reprezintă elementul cheie al definiţiei sociale a bătrâneţii. ascendente. pensionările şi prepensionările permit îndepărtarea unor muncitori al căror randament a scăzut sau a căror pregătire profesională este depăşită. viitorul cetăţenilor şi al societăţii însăşi.constituit şi generalizat o dată cu crearea securităţii sociale ca nou drept social al muncii. în următorii ani. este afectată libertatea persoanelor vârstnice şi. predicând fie prepensionarea. p. transformând dreptul la pensionare în obligaţie de pensionare şi chiar de prepensionare. mai există o contradicţie între dreptul la odihnă după vârsta de 65 de ani şi dreptul la 94 ..

deci. de cele mai multe ori.muncă după 65 de ani. Respectarea opţiunilor individuale implică obligaţia statului de a-l proteja pe muncitor împotriva discriminării pe motive de vârstă. Mai recent. În Europa. de regimul fiscal ( în cazul în care impozitele sunt prea mari). Ţări precum Olanda sau Marea Britanie s-au inspirat. Şi Germania se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii populaţiei.256-277].228]. să prefigurăm cu certitudine.sunt abordate.ce reprezintă un important segment de populaţie în Europa şi America de Nord. e) muncitorii vârstnici. preponderenţa dreptului individual faţă de dreptul colectiv: libertatea opţiunii individuale în materie de pensionare devine. pensionarea obligatorie este percepută ca o expulzare de pe piaţa muncii şi ca o alterare a libertăţilor individuale. susţin că munca este indispensabilă existenţei normale şi denunţă caracterul arbitrat al pensionării din oficiu la o vârstă fixă. 8. astăzi. p. ţările scandinave au identificat primele probleme sociale. cu accent asupra sistemului de pensii.6 miliane de persoane au astăzi în Germania mai mult de 70 de ani. ţările din Europa de Est se găsesc în faţa aceleiaşi probleme de adaptare: dacă nu modifică unele norme sau instituţii fundamentale. statul spaniol a reformat radical întreaga realitate socială şi implicit. un corolar al dreptului de muncă. Pe plan social. pe care le-au facut să coincidă cu dreptul şi democraţia. Vârstnicii sunt vulnerabili. Adaptarea răspunsului la noile realităţi ale bătrâneţii depinde în mare măsură de gradul democratizării instituţiilor noastre. în 2050. folosind instituţiile existente. dar problemele deja importante cu 95 . Problemele specifice persoanelor vârstnice. de migraţiune şi politici încă greu de anticipat. protecţia demnităţii omului vârstnic implică intervenţia hotărâtă în domeniile fundamentale ale vieţii sociale. p. Este greu. înşăşi. pe cea referitoare la cetăţenii vârstnici: de exemplu. precum şi profesioniştii sănătăţii. Ele vor întâmpina cu mare greutate problemele îmbătrânirii. Efectele perverse ar putea să înlocuiască pensionarea obligatorie prin obligaţia de a munci după vârsta de 65 de ani. Ea va depinde de o serie de factori economici. Clavette spune că. chiar. în comunitatea din Catalonia este funcţional un Plan integral pentru bătrâneţe prin intermediul căruia autorităţile publice accepta responsabilitatea globală a respectării drepturilor fundamentale a cetăţenilor vârstnici. pentru sociologi în mod firesc. situaţia vârstnicilor în 2010 sau. Vârstnicii sunt mai sensibili la lipsurile şi imperfecţiunile sistemelor adminstrative şi sociale. cu referire la sistemul de securitate socială. deja. faţă de patronul sau faţă de organizaţiile sindicale. din exemplul a ţărilor scandinave [47. pentru muncitorii care îmbătrânesc. ceea ce va fi considerat de specialişti vârful acestui fenomen [84. în acest sens. Urmând acceaşi evoluţie socială.3 milioane. Din constatarea importanţei muncii ca valoare structurantă a existenţei decurge. iar până în 2030 va ajunge la 13.

41]. favorizând armonizarea şi punerea în aplicare a unei politici sociale europene. Forme de manifestare a violenţei împotriva vârstnicilor în accepţiunea unor doctrinari ar fi: neglijarea pasivă. aspiraţii materiale şi culturale specifice. sistemul de asigurări este nesatisfacator. abuzul verbal sau emoţional. dar şi eficace. totuşi. Schemele de asigurare socială şi pensionare pot fi legate de vârstă. oamenii vârstnici militează din ce în ce mai manifest pentru obţinerea unei reale recunoaşteri a intereselor şi nevoilor lor distincte. abuz material. neglijarea activă şi abuzul fizic. În Republica Moldova a fost stopată majorarea vârstei de pensionare pentru femei la 57 ani. În viziunea altora aceste forme ar fi următoarele: violenţa fizică. Această modalitate de soluţionare a problemei ar fi nu numai corectă. Constituind un semnificativ procent al populaţiei din ţările industrializate. interese. În plus. abuz în ceea ce priveşte medicamentele. ţinându-se cont de 96 . Cuantumul pensiilor nu este corelat cu majorările de preţuri şi tarife şi nu poate acoperi cheltuielile necesare nici măcar pentru o existenţă la limita sărăciei. nivelul scăzut de activitate. în prezent. Pe lângă aceasta. în funcţie de creşterea preţurilor. ştiinţe sociale.care se confruntă. adică stabilirea unor compensaţii mai mari la pensiile minime şi micşorarea cuantumului compensaţiilor odată cu majorarea pensiei. atât pentru bătrânii din mediul rural. abuz cu caracter psihic. Deşi maltratarea persoanelor vârstnice se întâmplă la fel de des ca şi în cazul maltratării copiilor. Se impune indexarea permanentă a pensiilor. drept. p. Astfel. în acelaşi timp. În condiţiile actuale. mai specifică şi mai comunitară. unicul sprijin ramâne familia. compararea situaţiilor naţionale şi a modelelor interetnice facilitează apropierea ideilor. art.35] Această grupare socială şi de vârstă. violarea unor drepturi.[116. cât şi pentru cei din mediul urban. dar nu pot duce la discriminare pe criteriu de sex. pentru bătrânii care mai sunt în stare să lucreze cea mai importantă sursă de existenţă este propria muncă. iar pentru bărbaţi la 62 ani [86. suferă din cauza actelor de violenţă intrafamilială. bătrânii fiind persoane care reprezintă o categorie socio-demografică distinctă în populaţia totală prin vârsta înaintată (60 ani şi peste) caracterizată prin modificări morfofiziologice ireversibile ale organismului. vârstnicii. trebuie elaborat un sistem pentru diferenţierea compensaţiilor la pensii. Integrarea cetăţeanului vârstnic în societate implică colaborarea multor factori sociali: studiul problematicii vârstnicilor aparţine interdisciplinarităţii: medicină. Pentru ceilalţi. trebuinţe. riscă să se agraveze dacă nu intervenim de o manieră globală. astfel de situaţii sunt mai greu de sesizat de către autorităţi.

poate şi datorită prejudecăţilor. rezultate ale interacţiunii dintre mediu şi ereditate. ca o alternativă a Fondului de Asigurări Sociale de stat. Secolul XX aduce această categorie de persoane în atenţia publicului larg prin dezbateri referitoare la dificultăţile cu care se confruntau. pentru care societatea a încercat să creeze şi să dezvolte un sistem de securitate socială.8 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat ) astfel încât să se ţină cont de rata de înlocuire a salariului cu pensia. reuşesc să acumuleze un stagiu de cotizare mult mai mare decât femeile. atitudinea lor variind în funcţie de epocă. se impune stabilirea unui stagiu de cotizare proporţional vârstei standard de pensionare.faptul că durata vieţii în ţară este destul de mică. Având în vedere că durata vieţii femeilor în Republica Moldova este mai mare (bărbaţii trăiesc în medie 64 de ani. educaţie. Bărbaţii. respectiv a femeilor şi bărbaţilor. Multă vreme s-a ascuns această problematică a persoanelor cu deficienţe. indivizii umani cu caracteristici fizice şi psihice diferite. iar femeile – 14 ani). revizuirea metodologiei de calculare a pensiei ( modificarea art. Diferenţele individuale pot şi definite atât în capacităţi.6. prin mecanisme şi instrumente juridice care să permită acestora realizarea drepturilor lor. cât şi în deficienţe. fie către acordarea de drepturi în plus. pentru a exclude discriminările directe pe criterii de vârstă şi sex. stabilind pentru ambele categorii. 97 . vârsta de 60 de ani şi oferindu-le astfel condiţii egale de utilizare a Fondului de Asigurări Sociale. începând cu vârsta de 18 ani pâna la vârsta de pensionare. acesta influenţând cuantumul pensiei. în perioada de activitate. Persoanele cu deficienţe fac parte din categoria persoanelor defavorizate. atitudinea faţă de aceste persoane s-a mai schimbat. iar femeile 71 de ani. societate. Prin urmare. Ulterior. care trebuie să constituie cel puţin 45% din salariul mediu pe economie. s-au propus mai multe măsuri printre care : egalarea vârstei de pensionare a femeilor si bărbaţilor ( modificarea art. persoanele cu deficienţe purtând asupra lor stigmatul societăţii. care a calificat drept o încălcare a CEDO diferenţierea dreptului la pensie în baza criteriului de sex sau stare civila. bărbaţii beneficiază de pensie în medie 2 ani. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi Societatea umană este alcătuită din toţi membrii. societatea a reacţionat între două extreme: fie către o eliminare. prin elaborarea de programe şi politici sociale. precum şi ţinând cont de decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului. 2. propunem puterii politice să legifereze fondurile de pensii private. Faţă de aceste diferenţe/incapacităţi.41 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat).

Lucrarea de faţă se opreşte asupra analizei handicapului din punct de vedere sociologic. Ca urmare a unor reacţii ale unor personalităţi şi organisme internaţionale au apărut multe organizaţii care încercau să sprijine această categorie de persoane şi au apărut o serie de reglementări juridice care creau drepturi de ordin social şi în România. însă nu în mod special persoanelor cu disabilităţi. fiind tot mai necesar ca şi alte discipline să abordeze această problematică datorită complexităţii ei şi consecinţelor/implicaţiilor în social. Definirea termenului a constituit obiectul multor cercetări. după 1989.sociologic. care este primul instrument internaţional privind drepturile omului care se referă în mod particular la drepturile persoanelor cu disabilităţi. eliminând orice tentativă de discriminare pe motiv de incapacitate fizică sau psihică. economic.Cadrul normativ al ONU cu privire la drepturile persoanelor cu disabilităţi include urmatoarele documente: • Declaraţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu retard mintal [44]. politic. asupra căreia este necesar să se îndrepte eforturile autorităţilor statului. a unei imagini a României de ţară în care această categorie de persoane nu se bucură de drepturi. • Declaraţia Drepturilor persoanelor cu disabilităţi din 1975 [42]. În accepţiune psihologică. ceea ce a condus la construirea. mai ales în domeniul psihologic şi medical. Fenomenul handicapului poate fi abordat din mai multe perspective: din punct de vedere psihologic. psihologic. Abordările medicale evidenţiază felul cum aceste deficienţe afectează funcţionarea întregului 98 . în afara graniţei. handicapul reprezintă un dezavantaj pe care îl are o anumită persoană. neputând însă face abstracţie de celelalte perspective. Declaraţia adoptă un model medical care priveşte persoanele cu disabilităţi ca fiind dependente şi având nevoie de tratament şi ajutor. ca urmare a unei infirmităţi (deficienţe) sau a unei incapacităţi. De la acea dată. Mai întâi este necesar să se înţeleagă că persoanele cu dizabilităţi sunt îndreptăţite să aibă aceleaşi drepturi ca orice alt cetăţean. administrativ. problematica persoanelor cu deficienţe a revenit cu putere mai ales prin intermediul mass-media care transmitea imagini tulburătoare ale celor instituţionalizaţi. din punct de vedere clinic-medical. În România. care a afirmat. dar şi cele ale colectivităţilor. Handicapul poate fi un criteriu de apartenenţă la un grup/categorie de persoane. ONU a adoptat convenţii specializate privind drepturile omului dedicate altor grupuri. Problema handicapului nu este doar una de natură medicală sau psihologică. medical. pentru prima dată în dreptul internaţional. libertăţi şi de nici un fel de îngrijire. criteriu care este prevăzut în documente cu caracter legislativ. că persoanele cu disabilităţi au aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi celelalte fiinţe umane.

iar anormalul este condamnat. profesionale. la plasarea pe un loc secund în plan social. Termenul de condiţie clinică vizează boala care alterează sau întrerupe procesele fizice sale psihice. p. Analizele politice analizează handicapul/invaliditatea din perspectiva intervenţiei statului în contextul programelor sociale dedicate acestei categorii de persoane. întrucât existenţa unei anormalităţi nu duce neaparat la un handicap. persoană handicapată-persoană infirmă.25-26]. dar foarte real. P. p. să nu aducă atingere demnităţii umane. prin raportare la piaţa muncii. Wood a formulat propuneri de reconceptualizare. 99 . definite care nu pot fi considerate corecte. blamat. în care „anormalitatea” este definită prin raportare la „normalitate”. motorii sau intelectuale nu avea capacitatea de a acţiona temporar sau permanent asemenea unei persoane „normale”. civice). În accepţie tradiţională. Definiţia conduce la sinonimia. Analizele economice pun handicapul în relaţie cu venitul persoanei. Handicapul văzut ca pierdere sau anormalitate are în vedere pierderi de natură anatomică. Este necesar astfel ca orice definţie dată handicapului să nu fie stigmatizată. relaţionale. Accepţiunea invalidităţii ca deviantă se centrează pe devierea de la normele fizice şi de sănătate acceptate în societate sau pe devierea de la comportamentul unui grup ori de la status-ul social apropiat al unui anumit individ. imagine care face doar să discrediteze. acceptate ulterior de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.organism uman. persoana handicapată era persoana care. stigmatizat. Definiţia este una care suportă critici întrucât dihotomia reducţionistă normal-anormal împarte oamenii în două categorii. elaborarea unor programe.25-26]. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avut ca preocupare găsirea unei definţii complete şi neprejudiciantă pentru această categorie de persoane. fizică sau psihică. Limitarea funcţională a activităţii zilnice vizează incapacitatea sau cel puţin capacitatea redusă de a realiza sarcinile personale sau sociale considerate normale. Noţiunea de handicap la originea ei a aparţinut limbajului comun [93. Handicapul pe care îl deţine o persoană marchează întreaga personalitate a acesteia. la izolare socială. după anii 50 noţiunea pătrunzând în terminologia adiminstrativă şi legislativă. un individ fiind raportat la seturi de criterii socialmente stabilite [93. să aducă un grav prejudiciu acelei persoane. datorită unor deficienţe senzoriale. conducând la separare de restul societăţii. economice. în secolul al XIX sfera ei fiind lărgită. supuse de multe ori discriminării tocmai pe acest motiv. Invaliditatea ca poziţie socială a persoanei cu handicap „conferă” dezavantaje acestuia. Poziţia socială a acestor persoane presupune alocarea unor resurse financiare. construit. psihice. derularea lor astfel încât să se diminueze acest dezavantaj „creat”. ajungându-se la neglijarea calităţilor şi a potenţialului. Persoana handicapată este văzută ca o persoană neputiincioasă (lipsa puterii fizice. conducând la discriminări. căci normalul este valorizat din punct de vedere axiologic.

descriind perturbări la nivelul organismului (deficite ale membrelor. Crearea unor mecanisme prin care să se reducă la minim aceste consecinţe psihice ar putea „ajusta” individul la condiţiile deficienţei cu care se confruntă (prin programe de reabilitare. colectivităţii. asocierile negative sunt văzute ca restricţii ale activităţii sau ale participării. prin trei termeni: infirmitatea sau deficienţa. Handicapul apare astfel atunci când persoanele cu deficienţe. Fenomenul handicapului poate fi abordat şi din perspectiva modelelor „individual” şi „social”. ci şi a societăţii. diminuare. lipsă ori pierdere (rezultând dintr-o deficienţă) a capacităţii de a efectua o activitate în condiţiile considerate ca normale pentru o fiinţă umană. localizează cauzele incapacităţii. care limitează sau împiedică satisfacerea totală sau parţială a sarcinilor considerate ca normale pentru ea (funcţie de vârstă. Handicapul este astfel o pierdere sau o limitare a şanselor de a lua parte în mod egal şi fără discriminări la viaţa socială a comunităţii ca toţi ceilalţi membri. OSM propune o altă clasificare. anomalie ori dereglare a unei structuri sau a unei funcţii anatomice. spun criticii. handicapul. de bariere culturale care le impiedică accesul la o viaţă normală. prin programe unde individul să înveţe să facă faţă noilor situaţii). astfel spus devine status dominant. dar ulterior ele au fost criticate. incapacitatea sau dizabilitatea. Handicapul este astfel şi un construct social. înglobând orice restricţie. sex. „Ajustarea” individului nu va mai fi o preocupare doar a individului singur. întrucât. Modelul individual atribuie problemelor cu care se confruntă persoanele invalide caracterul de consecinţe directe ale deficienţelor lor. organelor sau altor structuri sau funcţii). Ipoteza implicită acestui model se referă la faptul că odată cu apariţia deficienţei se produc afectări nu numai ale organismului. fiziologice ori psihologice. termenul de handicap este înlocuit cu cel de participare. Handicapurile apar atunci când deficienţele şi incapacităţile se constituie ca predictori negativi ai sistemului statusurilor şi rolurilor sociale aparţinând unui anumit individ. cuprinzând orice pierdere. neţind seama de experienţele persoanale şi cele situaţionale. fiind mult prea legate de clasificările medicale.înlocuind noţiunea de „handicap. insuficient delimitat.M. în urma căreia unii termeni sunt înlocuiţi: termenul de incapacitate este înlocuit cu cel de activitate. ci şi asupra mediului social (familie. Problema care apare este cea a capacităţii de „ajustare” 100 . mediu social mai larg).S. a grupului în care trăieşte. Modelul social al handicapului se concentrează nu numai asupra individului precum în cazul modelului individual. considerat neutru. incapacităţi se lovesc de mediul social. factori sociali şi culturali). dezavantajul unei persoane. ci şi ale sistemului psihic. ca urmare a unei deficienţe sau incapacităţii. întruneau la momentul elaborării lor unanimitatea specialiştilor. ale invalidităţii la nivelul individului. Definţiile date de O.

acordarea de facilităţi pentru angajatori. persoanele cu disabilităţi psihice sau mintale sunt izolate. Impactul handicapului asupra dezvoltării personalităţii umane este imens. de a nu crea opresiune socială. Această atitudine inumană nu este susţinută de opinia publică. Mai cuprinde şi o serie de prevederi referitoare la acordarea indemnizaţiei lunare. 64% din respondenţi nefiind de acord cu izolarea persoanelor cu disabilităţi psihice sau mintale. Handicapul este resimţit ca un obstacol nu numai datorită deficienţei individuale obiective. a Legii nr. Deşi actele legislative din Republica Moldova protejează drepturile persoanelor cu disabilităţi psihice şi mintale. 9% s-au abţinut să dea un raspuns [26]. modul de acordare a gratuităţii transportului interurban. a fost creat cadrul legislativ în vederea asigurării unui sistem real de protecţie a drepturilor persoanelor cu handicap. modul de organizare şi funcţionare a centrelor rezidenţiale pentru persoanele cu handicap. dar şi ca excludere din limitele şi practicile sociale. ci mai ales ca efect al raporturilor/relaţiilor sociale. orientarea profesională şi stabilirea capacităţii de muncă. în practică se aplică reguli nescrise. Handicapul reprezintă un obstacol în realizarea personală. care suferă unele transformări. de a nu-i exclude social pe aceştia. prin care. totalmente antiumane. de trecere peste prejudecăţi. dezinstituţionalizarea. acordarea de sprijin familiei persoanei cu handicap. În principal. de a acţiona fără discriminări. ca incapacitate determinată. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le înţeleagă fiecare dintre noi. 448/2006. împiedicându-le accesul la diferitele sisteme ale societăţii. introducerea ocupaţiei de asistent personal profesionist. Doar 27% din cei chestionaţi au afirmat că există temeiuri pentru izolarea acestor persoane. prin crearea de servicii alternative. Odată cu apariţia în România. Discriminarea la care sunt supuse persoanele cu probleme de sănătate mintală se datorează statutului de victimă al acestora.a comportamentului celor din jur pentru a-i ajuta pe cei cu deficienţe. normele metodologice stabilesc: modalitatea efectivă de acordare a anumitor drepturi şi implementarea măsurilor de protecţie. de obicei în spitale psihiatrice sau în internate psihoneurologice . lipsa unor organizaţii neguvernamentale care să facă o 101 . dezinteresul comunităţii şi al autorităţilor faţă de ele. prin introducerea bugetului personal complementar. la care contribuie lipsa de informare. în scopul evitării unor incomodităţi sociale.independenţa personală faţă de ajutoarele instituţionale. Handicapul limitează participarea persoanelor de a lua parte la viaţa comunităţii. care dă posibilitatea alegerii serviciului necesar. Aceasta promovează cu prioritate: asigurarea accesului la toate serviciile din comunitate.

în ceea ce priveşte avansările în cadrul structurilor organizaţionale. 102 . Talentul şi calităţile sunt relative. Deseori. iraţionale.7. dar tot mai des apar precizate calităţile pe care trebuie să le întrunească candidatul pentru a fi selectat: dinamic. angajatorii se referă şi la alte criterii de selecţie care nu au legatură cu pregătirea şi experienţa profesională. disponibilitate la program prelungit etc. aceste persoane se confruntă cu dificultăţi serioase la angajare. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă este cel mai des invocată. Totodată. Angajatorii specifică în ofertele de angajare calificările pe care trebuie să le întrunească candidaţii pentru înscrierea în competiţia pentru obţinerea postului. dar şi pe parcursul desfăşurării activităţii. handicapului fizic. experienţă profesională. cel mai evident fiind în domeniul birourilor de consiliere în vederea ocupării unui loc de muncă. subiective. Un angajator poate discrimina pe temeiul vârstei. p. cei care realizează selecţia resurselor umane vor alege subiecţi asemănători cu cei care urmează acelaşi tipar în ceea ce priveşte comportamentul. din România. gender-ului. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană. sociabilitate. seriozitate.221]. au realizat un studiu referitor la reacţia angajatorilor în momentul în care albi şi afro-americani se înscriu pentru ocuparea unui loc de muncă pe criterii ce ţin de educaţie. aceste calificări se referă de regulă la experienţa profesională şi la o anumită educaţie formală. criterii care creează unor categorii de persoane anumite dezavantaje încă de la începutul competiţiei sau care nu permit înscrierea în competiţie. discriminarea producându-se în etapa de selecţie a resurselor umane. modul de existenţă. nu poate fi vorba de un tratament discriminatoriu. etniei. rasei. Concluzia cercetătorilor a fost că albii au mai multe şanse de a obţine un loc de muncă decât un afroamerican [94. sărăcia în care trăiesc nu le permite să apeleze la instanţele judecătoreşti pentru a-şi apăra drepturile. Atâta timp cât aceste standarde stabilite de angajator se aplică tuturor candidaţilor. Discriminarea este rezultatul resimţit de toate persoanele care au fost victime ale unei selecţii pe motive nejustificate. Există situaţii în care. fiind cel mai subtil şi mai dăunător mod de discriminare.1. judeţul Arad. Studiu de caz: Raportul de monitorizare al Spitalului de Psihiatrie Mocrea. Instituţiile pot acţiona astfel încât să creeze inegalităţi în ceea ce priveşte accederea la anumite poziţii în organizaţie sau în ceea ce priveşte repartizarea recompenselor. 2. flexibilitate. Anexa nr. şi nu în baza rasei. etniei. Evaluarea ar trebui să se realizeze pe baza meritelor şi talentului candidaţilor. În 1990 cercetătorii de la Institutul Urban. clasei sociale sau religiei. Discriminarea este prezentă la toate nivelurile în ceea ce priveşte locurile de muncă.schimbare în acest sens [20].

la condiţii echitabile şi satisfacătoare de muncă. prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale. culoare. A. datorită naturii muncii pe care o au de realizat şi recunosc că se feresc să angajeze persoane „mai în vârstă”. la libera alegere a muncii. cât şi maximă. al industriilor cu amănuntul şi de divertisment. precum şi la ocrotirea împotriva şomajului [43]. cunoscut fiind gradul mare de inadaptibilitate şi inactivismul acestora. invocând că alegerea s-a făcut pe criterii de competenţă profesională şi nu de vârstă este extrem de rar întâlnită în practica socio-psihologică. Frecvent întâlnim discriminare pe motiv de vârstă. religie. atât minimă. obligă statele părţi “să practice o politică naţională care să urmărească promovarea. secretară. că orice persoană are dreptul la muncă. Deşi cadrul legislativ şi instituţional din România în domeniul discriminării este printre cele mai avansate pe plan european. De asemenea. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede. mergând pe premisa că o angajată cu statutul de femeie căsătorită nu va fi disponibilă la un program prelungit. adoptată la Geneva la 25 iunie 1985 [32]. persoanele cu dizabilităţi fiind cel mai des victimele unui comportament discriminatoriu. indiferent de rasă. vârsta. Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei. ascendenţă naţională sau origine socială a persoanei”. Giddens observă că cu cât procentul de oameni care deţin posturi de funcţionari şi de secretariat a crescut. Unii angajatori susţin că pentru unele profesii şi meserii se impune o anumită limită de vârstă. experimentarea situaţiilor de angajări în care managerii au tendinţa de a-i favoriza pe cei tineri în promovarea în anumite posturi. O condiţie a angajatorilor la angajare este şi statusul marital al candidaţilor. Trebuie precizat că tratamentul discriminatoriu apare şi ca o consecinţă a invaziei politicului în selecţia de pe piaţa muncii şi a existenţei clientelismului grupal. transformat în extremism. a egalităţii de posibilităţi şi de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei. datorită responsabilităţilor legate de familie. în 103 . Slujbe precum cele de asistent de vânzări. vânzătoare. ofertele de angajare făcând tot mai des trimitere la o limită minimă şi maximă a candidaţilor. în articolul 23. femeile depăşesc cu mult numărul bărbaţilor în posturile de la niveluri inferioare în sectorul de extindere al marketingului. cu atât a sporit procentul de femei în aceste ocupaţii. în mare măsură ocupate de femei. în special al candidatelor. sau casieră de magazin sunt. convingeri politice. Astfel pentru poziţiile de relaţii publice.şi au devenit mai rutinizate aceste ocupaţii. sex. combinată cu aspectul fizic plăcut.orientării sexuale. este o condiţie absolut necesară.

aspecte destul de frecvent întalnite pe piaţa muncii din România. 104 . până după începutul secolului al XX-lea.7) Discriminarea acestora apare şi în ceea ce priveşte salarizarea. erau deseori trimise de către un patron direct părinţilor lor. Divizunea muncii s-a produs o dată cu separarea atelierului de casă. Articolul 43 din Constituţia Republicii Moldova stipulează că „orice persoană are dreptul la muncă. pentru care sunt salarizaţi mai slab. la liberă alegere a muncii. al salarizării. la condiţii echitabile şi satisfacătoare de muncă. atunci când lucrau în fabrici. În ţările occidentale munca aparţinea în mod predominant sferei masculine. Chiar şi la 1919. Studiile dovedesc cu claritate că grupurile de persoane defavorizate nu numai că sunt discriminate la intrarea în organizaţie şi în avansare. sunt victime ale inegalităţii sociale: afro-americanii din America. Studiile arată că grupurilor rasiale. ale căror salarii. pentru toate clasele erau destul de coborâte. Pe parcursul ultimilor decenii această situaţie s-a schimbat în mod radical. cu cât aceasta este mai mare cu atât discriminarea este mai manifestă. Forţa de muncă feminină constă în principal din femei tinere necăsătorite. etnice (şi mai nou celor naţionale) le sunt destinate (la nivel de prejudecată) anumite profesii şi meserii. În Marea Britanie sunt unele variaţii considerabile în ceea ce priveşte distribuţia ocupaţională a ne-albilor pe piaţa forţei de muncă. de regulă cele care nu presupun decizie. ele se retrăgeau din aceste activităţi. neexistând egalitatea veniturilor pentru aceeaşi muncă depusă. În rândul negrilor. Ratele de angajare a femeilor în afara casei. ele ocupând procente mai mici în alte servicii sau în cele manuale specializate decât bărbaţii respectivi . ea scăzând atunci când angajatorii trebuie să concureze între ei pentru o forţă de muncă insuficientă. în Marea Britanie. un procent mai mare sunt implicaţi în ocupaţii manuale. România se confruntă nu numai cu bariere referitoare la egalitatea de şanse. turcii din Germania sau ţiganii din România. astfel încât femeile de culoare primesc un salariu considerabil mai scăzut decât cel al bărbaţilor de culoare. Discriminarea se localizează atât la nivelul selecţiei resurselor. Grupurile etnice şi cele rasiale sunt cel mai adesea victime ale comportamentului discriminatoriu. şomerii reprezintă un procent mai mare în rândul albilor. responsabilitate. ci şi în ceea ce priveşte veniturile.( Tabel nr. separare produsă de dezvoltarea industriei moderne.servilism. ci şi cu bariere în ceea ce priveşte salarizarea egală pentru muncă egală. dar şi la acela al salarizării. astfel încât tot mai multe femei alcătuiesc forţa de muncă. Discriminarea se localizează şi la acest nivel. Atunci când se căsătoreau. statutul marital fiind un impediment în exercitarea unei meserii.S-a constatat că discriminarea este proporţională cu forţa de muncă. mai mult de o treime dintre femeile angajate cu salariu erau servitoare sau slujnice.

bărbaţii nu îşi asumă responsabilitatea principală pentru creşterea copiilor. ambele categorii tinere. de aceea este dificil să stabilim care sunt practicile discriminatorii cel mai des întâlnite. aceasta revenind femeilor. La vremea respectivă. dependenţi de ele. mamele au mai multe şanse de a reveni la aceeaşi slujbă. angajarea femeilor tinere fiind una neproductivă din perspectiva costurilor pentru un angajator. Discriminarea se bazează pe prejudecată şi stereotipia că femeile nu pot executa la acelaşi nivel cu bărbaţii aceeaşi muncă. cu normă întreagă. Se constată astfel un tip de discriminare. pentru acelaşi patron. În ansamblu. Majoritatea lor preferă să fie angajate cu program redus. statisticile arătând că femeile sunt mai prost salarizate pentru aceeaşi activitate depusă şi că membrii unor grupuri rasiale sunt angajaţi cu salarii mai mici. între femei şi bărbaţi. datorită faptului că vor deveni mame şi vor solicita concediu de maternintate. O altă modalitate de discriminare în domeniul forţei de muncă se înregistrează în ceea ce priveşte salarizarea. Cu referire la angajarea în câmpul muncii. convinşi fiind. femeile tind să-şi reia carierele. are un impact major asupra participării lor la forţa de muncă remunerată. În cadrul tuturor grupurilor socio-economice femeile au şanse mai mari de a avea o slujbă cu normă întreagă dacă nu au copii. nu cu normă întreagă. La începutul anilor 1990. În Republica Moldova nu există date cu privire la situaţia diverselor grupuri minoritare în domeniile vieţii economice şi sociale si cu privire la efectele discriminării acestora.. că acestea nu pot presta acel tip de activitate.precum şi la protecţia împotriva şomajului” [29]. Femeile sunt angajate disproporţionat doar pe anumite poziţii în cadrul organizaţiei. rasiale se află într-o competiţie imperfectă. Faptul de a avea sau nu copii. Astfel. şi care socotesc că munca cu program redus este o opţiune mult mai acceptabilă. Cu toate acestea. legislaţia Republicii Moldova conţine o serie de prevederi care statuează principiul nondiscriminarii. nişte prejudecăţi: femeile nu sunt capabile să realizeze activitatea pe care un bărbat ar putea-o desfăşura. Totuşi astăzi. îndeosebi în slujbele mai bine plătite. atât femeile cât şi indivizii care aparţin unor grupuri etnice. Managerii de resurse umane încă opun rezistenţă la numirea unor femei. decât la începutul anilor 1980. preferaţi fiind bărbaţii tineri. mult mai multe femei decât bărbaţi au slujbe cu program redus în comparaţie cu bărbaţii. Femeile pot fi victimele unui comportament discriminatoriu al patronului la angajare. un procent destul de crescut de mame care îşi reluau munca primeau preponderent slujbe cu program redus sau aveau slujbe mai slab plătite decât cele pe care le avuseseră anterior. Angajatorii au la baza selecţiei resurselor umane nişte stereotipuri. Se 105 . datorită îndatoririlor care rezultă din statutul de soţie şi mamă. cunoscut fiind faptul că femeile tinere vor părăsi locul de muncă.

deci a obţinerii unor profituri mai mari [95. Această problematică reluată de Tratatul privind Constituţia Europeană se bucură de o atenţie deosebită. Voinţa părţilor este cea care se reflectă în clauzele contractului. aceste posturi se află în domeniul serviciilor. iar mai multe dintre cele care intenţionau să aibă copii în viitor declarau că vor să-şi părăsească postul. în anumite sectoare ale economiei. munca ocupă locul secund. sute de mii de lucrători nemaiavând mijloace suficiente pentru supravieţuire. Numărul restrâns al femeilor care aveau posturi manageriale înalte nu aveau copii. din cauza faptului că femeile părăsesc slujba pentru a avea copii. Îndepărtarea barierelor comerciale în cadrul Uniunii Europene a condus la o practică discriminatorie. Aceleaşi atitudini au fost evidenţiate şi atunci când s-a pus problema promovării femeilor. fie lichidată. îngrijirea copilului este considerată mai degrabă o problemă a mamei. Unul din factorii majori care afectează carierele femeilor îl reprezintă percepţia masculină. ele erau socotite ca fiind înclinate să îşi întrerupă carierele pentru a avea grijă de copii mici. Marile companii profită de situaţia creată în România şi în alte ţări central şi esteuropene. De regulă. contractele încheiate în aceste condiţiuni sunt departe de a fi echitabile.conturează astfel ideea că femeilor le sunt destinate anumite slujbe. deoarece se restrâng locurile de muncă pentru ei. Bărbaţii au tendinţa de a domina nivelurile superioare pur şi simplu. dată fiind realitatea Uniunii şi compoziţia ei multinaţională. Se ştie însă că majoritatea fabricilor rentabile româneşti a fost fie înstrăinată. p. potrivit acordului celor două părţi. 18] Populaţia din Estul Europei se pronunţă ferm pentru acordarea de şanse egale lucrătorilor din Estul continentului. Într-o economie de piaţă lucrătorii prestează serviciile în baza unor contracte de muncă încheiate. lucrătorii autohtoni nu agreează creşterea numărului muncitorilor din est. muncitorii proveniţi din ţările est-europene fiind „preferaţi” muncitorilor resortisanţi. acceptând să angajeze lucrătorii pentru o retribuţie minimă. Eurobarometrul realizat pe un eşantion de 7514 persoane din statele membre ale UE a pus în evidenţă că 66% dintre europeni nu sunt de acord să existe vreo discriminare în statele Uniunii Europene. poate recalificându-se ulterior pentru alte posturi. aceea că. Existenţa acestor contradicţii a condus la 106 . În domeniul atragerii forţei de muncă din estul Europei se constată existenţa unor mari interese contradictorii: marile companii occidentale acţionează pentru angajarea forţei de muncă din Est. pentru femeile angajate. indiferent cât de important este postul în care ar fi ajuns. pe temeiul acordării unor salarii mai mici. după naşterea copiilor. Comunitatea Europeană atrage atenţia asupra fenomenului discriminării în domeniul forţei de muncă pe criteriul naţionalităţii.

iar nu de puţine ori să-şi riste sănătatea şi chiar viaţa. convingeri.8.din toate sferele vieţii (economice. pot avea consecinţe atât pozitive. În timp ce prima se referă la aplicarea legii şi tratamentul egal al cetăţenilor ce se află în aceeaşi situaţie. naţionalitate. A fost trasată o distincţie între egalitatea formală şi cea substanţială. stare a sănătăţii. rasă. educaţie. mai ales absenţa oricărei perpective. Toate aceste transformări. orientare sexuală. apartenenţă politică. dar. dacă acestea condiţionează angajarea persoanei într-o activitate economică. Lipsa mijloacelor de trai. sociale. Această distincţie are nu numai importanţă filosofică.). Considerăm că trebuie pedepsiţi angajatorii – persoane fizice sau juridice . însă insistă să rămână în strainătate datorită evoluţiei dramatice de pe piaţa forţei de muncă din România. Marea Britanie caută posibilităţi de restricţionare a accesului imigranţilor străini ilegali la protecţie socială. pe plan individual. boală cronică necontagioasă. Se observă cu uşurinţă este faptul că o serie de probleme 107 . inclusiv de status şi de rol personal. stare materială. iar în această situaţie tratamentul trebuie să fie de o asemenea natură încât cetăţenii să aibă oportunităţi egale pentru a atinge poziţii egale. origine socială. infectare cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale. opinii.extinderea „muncii la negru” cu cele două consecinţe cunoscute: neplata taxelor către stat şi lipsirea de drepturi legal recunoscute pentru cei care sunt angajaţi neoficial. origine etnică. Muncitorii români se supun unor riscuri majore în momentul când aleg să lucreze în străinătate (evenimentele de la Madrid din 11 martie 2004 au dovedit-o). cât şi negative. mizeria de acasă. ci şi practică. asupra sistemului de valori proprii fiecărei generaţii. pentru că nu întotdeauna când este respectat criteriul egalităţii formale este respectat şi cel al egalităţii substanţiale (ca în cazul distincţiei între legalitatea formală şi cea substanţială în care dreptul la distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ce nu este sinonim cu dreptul de a fi tratat cu acelaşi respect ca oricine altcineva). Concluzii la capitolul II Se poate afirma că încă de la Etica Nicomahica a lui Aristotel. militare etc. 2. religie. cetăţenie. principiul egalităţii a rămas deschis unei multitudini de interpretări. alegerea sau exercitarea liberă a unei profesii de unul dintre criteriile: sex. Considerăm că schimbările produse în interiorul familiei contemporane – tendinţa spre nuclearizare şi individualizare – au profunde implicaţii asupra relaţiilor dintre vârstnici şi copii. Unii lucrători având o înaltă calificare în România preferă să se angajeze la munci necalificate în Vestul Europei. îi determină pe mulţi oameni să îndure umilinţe greu de descris. administrative. limbă. în care noţiunea de egalitate este strâns legată de ideea de justiţie. familial şi social. vârstă. stare civilă. a doua se referă la conţinutul legilor ce trebuie create în aşa fel încât să nu discrimineze cetăţenii pe motive arbitrare.

şi anume problema violenţei asupra femeilor.specifice. conştiinţă. prin sistemul educaţional şi prin alte mijloace. nu are trăsături fizice similare celorlalţi. În puţine cazuri există mecanisme speciale sau planuri speciale de acţiune şi proiecte care să se ocupe de aceste probleme Libertatea de gândire. privată de dreptul la viaţă sau de dreptul la libertate şi siguranţă personală sau supusă torturii sau arestului sau detenţiei arbitrare. excluderii oricăror forme de discriminare a acestora. limba. toleranţa şi respectul în probleme ce privesc libertatea de religie sau credinţă. Menţionăm că statul trebuie să elaboreze politici şi strategii în vederea promovării. La fel. ca domenii în care mecanismul instituţional ar trebui să intervină şi să adopte programe de acţiune. traficul de femei în scopul exploatării sexuale sau posibilitatea de acces la funcţii de decizie sunt şi ele incluse. Aceste politici şi strategii trebuie să fie îndreptate spre dezinstituţionalizarea persoanelor cu disabilităţi mintale. În aplicarea principiului tratamentului egal al persoanelor. prevăzând inclusiv măsuri eficiente care să fie luate în cazurile în care dreptul la libertatea de religie sau credinţă este încălcat. care. conştiinţă. cum ar fi: rasa. De subliniat însă că o persoană poate fi supusă în acelaşi timp discriminării în baza mai multor criterii. că nici o persoană aflată sub jurisdicţia lor nu este. discriminarea are loc atunci când. a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie similară. înţelegerea. indiferent de originea rasială sau etnică. termenul de „origine rasială” este folosit în această lucrare pentru a desemna un temei de protecţie împotriva discriminării pe criteriu de „rasă”. Discriminarea rasială este prejudecata faţă de indivizii unei alte rase. o persoană este tratată mai puţin favorabil faţă de cum este. în conformitate cu standardele internaţionale ale drepturilor omului. religie şi credinţă. Discriminarea pe motiv de rasă este o atitudine negativă sau o predispoziţie de a adopta un comportament negativ faţă de un grup sau o persoană. garantat tuturor fără discriminare. intimidare şi coerciţie motivate de intoleranţă religioasă şi să încurajeze. Statele. „datorită originii rasiale sau etnice. religie şi credinţă este un drept uman ce izvorăşte din demnitatea inerentă persoanei umane. conştientizării şi respectării drepturilor persoanelor cu disabilităţi. ca o prejudecată. Statele să se asigure că sistemele lor constituţionale şi legislative garantează în mod adecvat şi eficient libertatea de gândire. De asemenea statele să se asigure. diferită de cea proprie. în puţine cazuri. în legatură cu care există sentimente defavorabile. este necesară crearea de centre 108 . să ia toate măsurile necesare pentru a combate ura. Prejudecăţile pot apărea faţă de membrii oricărei categorii sociale. din cauza religiei sau credinţei sale. să acţioneze în aşa fel încât să prevină astfel de situaţii. în particular. etnia. culoarea pielii. intoleranţa şi actele de violenţă.

dar o listă mai lungă de motive de discriminare (religie sau credinţă. Astfel. vor avea încredere în forţele proprii. orientare sexuală). în cadrul cărora persoanele cu disabilităţi să poată beneficia de asistenţă juridică gratuită. o trăsătură importantă a legislaţiei secundare antidiscriminare o constituie creşterea listei domeniilor în care discriminarea este interzisă.juridice şi de advocacy. 13 din Tratatul de la Amsterdam. se vor implica în viaţa comunităţii. va creşte nivelul de informare al persoanelor cu disabilităţi. După adoptarea art. vârstă. tabloul a fost completat cu directive ce interzic discriminarea întemeiată pe rasă şi origine etnică în mai multe domenii şi o directivă care acoperă un scop mai limitat (muncă şi pregătire profesională). 109 . dizabilităţi. ele îşi vor cunoaşte drepturile. Ca rezultat.

III. ANALIZA CADRULUI INSTITUŢIONAL PRIVIND ELIMINAREA
DISCRIMINĂRII 3.1. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminǎrii Prin instrumente se înţeleg diferitele documente care conţin principii, norme (standarde) privind drepturile omului, inclusiv privind eliminarea discriminării, adoptate de organizaţiile internaţionale, regionale sau statale, cum ar fi: tratate, pacte, convenţii, recomandări, rezoluţii, legi. Termenul de „instrument” se utilizează în practica ONU, Consiliului Europei, UNESCO [2, p.23] Gravele şi repetatele violări ale drepturilor omului în diferite ţări, abuzurile şi inegalităţile frecvente în acest domeniu, ignorarea şi dispreţuirea libertăţilor fundamentale, actele de barbarie comise împotriva fiinţei umane, încălcarea demnităţii şi desconsiderarea personalităţii unor bărbaţi şi femei în diferite zone ale lumii au determinat comunitatea umană să caute şi să promoveze mijloace de protecţie şi garantare a drepturilor omului şi libertăţilor publice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Formularea şi proclamarea drepturilor omului şi înscrierea lor în documente de mare importanţă istorică apar abia cu epoca modernă, din perioada luminilor când au fost elaborate declaraţiile britanice, americane şi franceze în acest sens. La baza declaraţiilor drepturilor omului din perioada respectivă au stat lucrările unor gânditori de seamă umanişti din perioada Renaşterii şi, în mod deosebit, a luminilor, reprezentată de J. J. Rousseau cu al său „Contract social” şi Ch. Montesquieu cu lucrarea „Spiritul legilor”. Primele enunţuri juridice asupra drepturilor omului le întâlnim în Anglia în documente precum „Magda Charta Libertatum”, „Petiţia dreptului”, „Habeas Corpus Act,” „Legea drepturilor”. Un pas important pe linia afirmării drepturilor omului îl marchează „Declaraţia de independenţă” a Statelor Unite ale Americii, care asociază eliberarea de sub dominaţia britanică cu o serie de drepturi şi libertaţi ale cetăţeanului, subliniindu-se că „toţi oamenii au fost creaţi egali, că sunt înzestraţi de către creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Că pentru a garanta aceste drepturi, oamenii au instituit guverne, a căror justă autoritate derivă din consimţământul celor guvernanţi. Că, ori de câte ori o forma de guvernamentare devine o primejdie pentru aceste scopuri, este dreptul poporului să o schimbe sau să o abroge, instituind un nou guvern bazat pe acele principii şi organizat în acele forme care-i pot părea mai potrivite pentru a-i garanta siguranţa şi fericirea”. Documentul cu cea mai mare popularitate şi rezonanţă pentru viaţa democratică a popoarelor îl constituie „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului”, document al revoluţiei burgheze din Franţa, adoptat la 26 august 1789 de catre Adunarea Constituantă, care 110

în articolul 1 statua că „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică"[144]. Acest principiu al egalităţii în drepturi între indivizi, respectiv principiul diferenţierii exclusiv pe baza performanţelor individuale şi a utilităţii publice a fost reiterat şi detailat de mai multe documente juridice internaţionale, şi
inclus în legislaţia majorităţii ţărilor lumii (între care şi România), document ce se constituie ca

o sinteză a ideologiei iluminismului, având ca exemplu „Declaraţia de independenţă” americană. Ea enunţă principiile juridico-politice ale noii orânduiri, fiind concepută ca o declaraţie universal valabilă, bucurându-se de o răspândire foarte largă şi durabilă, statuînd egalitatea oamenilor în faţa legii şi înscriind proprietatea printre drepturile naturale. Declaraţia a marcat un moment deosebit de important pe calea afirmării şi garantării drepturilor fundamentale ale omului [144]. „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului” proclamă că oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi, că deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică, stând la baza elaborării şi adoptării tuturor constituţiilor cu caracter democratic din Franţa şi din alte state până în vremurile noastre. Până la al doilea razboi mondial, constituţiile majorităţii statelor democratice conţineau prevederi ample referitoare la drepturile omului. Tragedia milioanelor de victime din timpul celui de al doilea razboi mondial a dezvăluit faptul că acesta s-a dezlănţuit datorită înţelegerii că asigurarea păcii şi, implicit, respectarea drepturilor omului nu mai pot fi considerate şi tratate drept „treburi interne” ale statelor, ele constituind probleme de maximă importanţă ale întregii comunităţi internaţionale. Se impunea cu necesitate elaborarea unor documente juridice care să statueze în plan internaţional problema drepturilor omului. Principiul nediscriminării este întâlnit în acte normative cu vocaţie diferită, atât în documente cu caracter universal, cât şi în documente cu caracter regional şi european, precum şi în legislaţiile naţionale. Declaraţiile şi rezoluţiile reprezintă puncte de vedere politice convergente ale statelor, ce au deschis calea pentru adoptarea unor convenţii internaţionale privind protecţia internaţională a drepturilor omului. Aceste instrumente tratează fie problematica de ansamblu a materiei (ex:”Pactele drepturilor omului”), fie anumite aspecte concrete (ex: drepturile femeii, combaterea genocidului, etc), reafirmă şi dezvoltă normele de drept internaţional existente în această materie. Problema drepturilor omului, a proclamării şi înscrierii lor în declaraţiile oficiale, în legi, inclusiv în constituţiile naţionale, precum şi existenţa unui sistem de garantare a acestor drepturi, constituie elemente ale unei vieţi democratice a popoarelor. În ciuda diversităţii izvoarelor sale, drepturile omului şi libertăţile fundamentale au un caracter de universalitate şi sunt indivizibile, independente şi intim legate între ele. Comunitatea internaţională în ansamblu şi fiecare stat în parte trebuie să trateze 111

drepturile omului în mod global, într-o manieră echitabilă şi echilibrată, pe picior de egalitate, acordându-le aceeaşi importanţă. Întrucât „democraţia şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt interdependente şi se întăresc unele pe altele”, promovarea şi protecţia acestor drepturi şi libertaţi ale omului constituie în prezent o îndatorire prioritară a fiecărui stat. Carta O.N.U., adoptată în scopul creării cadrului juridic necesar pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, afirmă credinţa în drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în demnitatea umană, în egalitatea în drepturi, promovând cooperarea internaţională, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Respectarea drepturilor omului se transformă într-un obiectiv al întregii comunităţi internaţionale. Carta fiind documentul (cu forţa juridică a unui tratat internaţional) care a impulsionat apariţia altor documente internaţionale care au ca obiect de reglementare drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Principiul nediscriminării nu apare în mod expres în cuprinsul Cartei, însă el poate fi dedus din sintagma „fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”, principiu care presupune eliminarea diferenţelor de tratament nejustificate obiectiv, întemeiate pe diferenţe fizice, culturale. Carta ONU subliniază obligaţia statelor membre ale ONU de a asigura respectarea acestui principiu, precum şi obligaţia de promovare a drepturilor omului [100, p.17-20]. În Preambul este afirmat principiul „egalităţii în drepturi a bărbaţilor şi femeilor”, deci a nediscriminării pe motive de gender, Carta promovând toleranţa şi eliminând orice restricţie asupra participării femeilor şi bărbaţilor la orice funcţie. Textul Cartei face trimitere nu numai la o egalitate între oameni ci şi la o egalitate între popoare, fiind document al unei organizaţii internaţionale. Capitolul I, art. I al Cartei enunţă „principiul egalităţii în drepturi a popoarelor”, conform căruia este exclusă orice diferenţiere referitoare la statutul economic, politic al vreunui popor, cooperarea internaţională fiind guvernată de respectarea acest pincipiu al egalităţii în drepturi a popoarelor şi de promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor. Organizaţia Naţiunilor Unite fiind întemeiată pe „principiul egalităţii suverane a tuturor popoarelor” (art.2), principiu care stă la baza cooperării economice şi sociale între state (art.55). În cadrul aceluiaşi articol, la punctul c, textul Cartei precizează că Organizaţia Naţiunilor Unite va promova „respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie şi „va sprijini înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă 112

sau religie (art.13,b), Adunarea Generală având dreptul de a solicita studii şi de a face recomandări în vederea „facilitării pentru toţi, fără distincţie de rasă, limbă sau religie”[100, p.195-201]. Protecţia juridică a drepturilor omului instituită de Carta ONU este caracterizată de alte două principii: vocaţia universală a drepturilor omului şi indivizibilitatea şi interdependenţa tuturor drepturilor omului [99 , p.130]. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată şi adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948 reprezintă un intrument juridic cu caracter universal ce are ca obiect de reglementare drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, document care a dobândit cu trecerea anilor o importanţă tot mai mare datorită valorilor pe care le promovează şi le apără, constituind documentul juridic faţă de care se raportează oricare alt instrument juridic. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional, înscrie, chiar din primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnitaţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Preambulul Declaraţiei conţine un cuprinzător şi important apel la moralitatea politică, adresat întregii umanităţi în care se arată: „considerând că recunoaşterea demnităţii tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Declaraţia a fost adoptată în concordanţă cu prevederile cuprinse în preambulul Cartei, articolul I, punctul 3, care se referă în mod expres la „promovarea şi încurajarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie” precum şi cu dispoziţiile articolelor 55,56,62 şi 76 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. În ceea ce priveşte conţinutul său, trebuie subliniat că Declaraţia fundamentează necesitatea ca „drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii”, învederând importanţa unei concepţii comune depre aceste drepturi şi libertăţi pentru realizarea angajamentului universal şi efectiv faţă de drepturile omului şi libertăţilor fundamentale. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului înscrie în conţinutul său o serie de principii de cea mai mare însemnătate, ca de pildă, acela că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, că fiecare om se poate prevala de drepturile şi libertăţile fundamentale, fără nici un fel de deosebire de rasă, culoare, sex, limbă sau religie, că oricare fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale, că nimeni nu va 113

sociale şi culturale. fapt ce relevă că pe teritoriul statelor respective Declaraţia a dobândit nu numai o forţă moral-politică. au prioritate 114 . Constituind primul document de mare prestigiu internaţional pe planul protecţiei internaţionale a drepturilor omului după adoptarea Cartei Naţiunilor Unite. Declaraţia recunoaşte drepturile conturate anterior. Astfel. Declaraţia în cuprinsul ei face referire la două categorii de drepturi: drepturi civile şi politice şi drepturile economice. Se prevede că fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi obligaţiile proclamate. că nici o persoană nu poate fi arestată. Declaraţia aşează la baza drepturilor şi libertăţilor omului egalitatea în drepturi. totodată. la care România este parte. dar şi la o serie de obligaţii pe care fiecare individ trebuie să le respecte în cadrul unei colectivităţi. fără nici o deosebire. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. care au întărit dimensiunea juridică a acestor drepturi. În cele 30 de articole ale Declaraţiei sunt stipulate fundamentând necesitatea ca „drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii”. de origine naţională sau socială. că nimeni nu poate fi supus la torturi sau tratamente inumane. toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au. în articolul I. naştere sau orice alte împrejurări. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. deţinută sau exilată în mod arbitrar. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este redactată pe baza dispoziţiilor Cartei ONU. deşi foarte multe state dau preeminenţă acestui document faţă de dreptul lor intern. avere.putea fi ţinut în sclavie. continuând concepţia acesteia privitoare la respectarea drepturilor omului. afirmând importanţa unei concepţii unitare despre drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor. Trebuie remarcat. În România art. neavând un caracter obligatoriu.20 din Constituţie prevede: (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. ea proclamă. la protecţia împotriva oricărei discriminări. opinie politică sau orice altă opinie. dar şi declanşează procese de confirmare a noi drepturi. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a constituit punctul de plecare al unei vaste acţiuni de elaborare a unor instrumente juridice în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. şi legile interne. fără nici o deosebire de rasă. dreptul la egală protecţie a legii. sex. religie. că o serie de state care şiau dobândit independenţa după anul 1960 au afirmat în mod expres în textul constituţiilor lor adeziunea la principiile cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. dar şi o forţă juridică incontestabilă. limbă. nici în virtute. culoare. de asemenea.

statut social. economic. de opinie politică sau de orice altă opinie. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului reprezintă cel mai important document cu vocaţie universală în domeniul drepturilor omului şi al popoarelor de după Carta Naţiunilor Unite.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor omului precizează că „toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. în special de rasă. juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care aparţine o persoană. la promovarea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale indiferent de rasă etnie. au dreptul la o egală protecţie. de culoare. de avere sau decurgând din orice altă situaţie. Declaraţia consacră un număr de principii de foarte mare însemnătate. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului face parte din domeniul drepturilor omului un domeniu comun al tuturor popoarelor şi persoanelor. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului „fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta declaraţie.reglementările internaţionale. gender. unii autori entuziaşti au susţinut ideea obligativităţii generale a acestui document. în literatura de specialitate sau exprimat mai multe puncte de vedere. faţă de care se obligă la respectul demnităţii şi valorii umane. Ideea egalităţii tuturor oamenilor este reluată în art. suveranităţii şi independenţei popoarelor. în cuprinsul cărora s-au dezvoltat ideile. principiile fundamentale ale libertăţii. vârstă. dar nu în mod expres. „pe lângă aceasta nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic. dreptăţii şi păcii în lume. i-au atribuit 115 . În legătură cu „forţa juridică” a Declaraţiei din 1948. sub tutelă. printre care amintim pe cel conform căruia toate fiinţele sunt libere şi egale din momentul naşterii. de sex. fără nici o deosebire. cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. fiind dedus per a contrario. neautonome sau supuse unei eliminări oarecare a suveranităţii”. la respectarea libertăţii. de origine naţională sau socială. de limbă. Astfel. art. mai degrabă pesimişti. Potrivit art. Acordând o importanţaă deosebită drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. fie această ţară sau teritoriu independent. document care a orientat elaborarea instrumentelor juridice ulterioare. de religie. Toţii oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei acţiuni la o asemenea discriminare”. în timp ce alţii. Declaraţia afirmă principiul nediscriminării şi egalităţii în exercitarea acestor drepturi şi libertăţi. Astfel.7: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi fără nici o deosebire. Ele sunt înzestrare cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”. Un alt principiu enunţat de acest document este cel al nediscriminării. juridic.

la funcţiunile publice din ţara sa. 146 din 20 noiembrie 1974. precizând că atât femeile cât şi bărbaţii se pot bucura în condiţii de deplină egalitate de aceleaşi drepturi civile şi politice [104. culoare. p. limbă. în special de rasă. libertatea conştiinţei. respectul vieţii personale şi de familie. care au reconfirmat forţa universală a marilor idei cuprinse în acest document. de a alege şi de a fi ales. la opinii. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că: „statele părţi la prezentul pact se angajează să respecte şi să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul Pact. sclaviei.doar o valoare politică. Publicat în Buletinul Oficial nr. Declaraţia reprezintă Documentul-cadru. Textul consacră egalitatea în faţă tribunalelor şi curţilor de justiţie. la o familie. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice înscrie o largă gamă de drepturi. înscrie o serie de drepturi civile şi politice ale omului. la libertate. comunitare etc. Reafirmarea principiilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prin numeroase documente internaţionale (tratate. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966. prevederile sale de bază fiind consacrate de o practică de peste 40 de ani. drepturi precum cel la viaţă. dreptul persoanelor arestate sau deţinute de a fi tratate în mod uman. art.) ca şi referirile care se fac tot mai frecvent la valoarea juridică a promovării sale. art. religie. consacrând egalitatea tuturor în faţa legii. fără deosebire. egalitatea în faţa tribunalelor.143]. atesta faptul că Declaraţia a devenit în prezent o componentă a Dreptului internaţional cutumiar. la întruniri paşnice. dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice. principiul nediscriminării trebuind să guverneze luarea măsurilor de restrângere a execiţiului drepturilor şi libertaţi [104. de a avea acces la condiţii generale de egalitate. interzicerea torturii. dreptul de asociere. printre care dreptul la viaţă. 116 . dreptul oricărei fiinţe umane de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică. gândirii şi religiei. dreptul de a întemeia o familie. comerţului cu sclavi şi muncii forţate. care consacră drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor la nivel mondial [94. dreptul la întrunire paşnică. opinie politică sau orice altă opinie. declaraţii comune. sex. avere. egalitatea în faţa jusţiei [104]. de recomandare adresată statelor. interne şi internaţionale. de numeroase documente. la securitate personală. precizând că orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi public de către un tribunal competent. Pactul consacră egalitatea de gender. egalitatea în drepturi. dreptul pe care îl are fiecare om la libertate şi la securitatea persoanei sale.2]. Evoluţiile înregistrate în problemele drepturilor omului pe plan mondial în ultimii ani au mers însă în direcţia recunoaşterii valorii juridice a Declaraţiei. origine naţională sau socială.3].

culoare. oneste. are dreptul din partea familiei sale. avere sau naştere. în cuprinsul Pactului. sex. avere. 26 care prevede că toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au.20]. Pactul impune ca legile naţionale ale ţărilor să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricăror discriminări. În această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricarei discriminări. precizând că orice copil. precum şi dreptul de a alege şi de a fi ales. clauza respectivă interzice discriminarea nu numai în drepturile protejate de tratat. la interzicerea discriminării. clauza nu doar interzice discriminarea din partea statului sau a unei alte autorităţi publice. în special de rasă.independent şi imparţial. art. 14 coroborat cu art. limbă. cu sufragiul universal şi egal cu scrutin secret asigurând exprimarea liberă a voinţei alegătorilor. art. limbă. interzicându-se orice îndemn sau orice incitare la discriminare [104. culoare. origine naţională sau socială. dar şi cere protecţie împotriva „oricărei discriminări”. Nediscriminarea în prevederile prezentului Pact are în vedere şi conducerea triburilor publice. dreptul de avea acces la funcţiuni publice. Pactul stabileşte şi recunoaşte un drept care este conferit unor persoane aparţinând grupurilor minoritare şi care este distinct şi complementar în 117 . în statele în care există minoritaţi etnice.25]. religie. art. precum am menţionat. de a avea un nume şi de a dobândi o cetăţenie [104. avere. Totodată. precum şi dreptul de a fi înregistrat. sau lingvistice cărora li se recunoaşte dreptul de a avea propria cultură. de a profesa şi practica propria religie sau de a folosi propria limbă. religie. în special pe criterii de rasă. limbă. a societăţii şi a statului la măsurile pe care le cere condiţia de minor.42]. religie. inclusiv economice şi sociale. articolul putând fi coroborat cu art.24]. origine naţională sau socială. născută sau întemeiată pe orice altă împrejurare” [18. sex. fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. opinie politică sau orice altă opinie. O dispoziţie importantă a acestui Pact este cea care se referă la minorităţile etnice. Art. fie direct.25]. Prevederea dată nu se limitează. în cadrul unor alegeri periodice. sex. religioase. art. fără discriminare.p. origine naţională sau socială. Pactul se referă la copii. ci statuează şi dreptul pozitiv la egalitate. ci se extinde asupra oricărei sfere a vieţii. fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi. stabilit prin lege.14 din CEDO. în condiţii de egalitate [104. 26 din Pact]. culoare. religioase sau lingvistice [104. naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare. opinie politică sau orice altă opinie. şi anume egalitatea în faţa legii şi protecţia egală a legii. bucurându-se de prezumţia de nevinovaţie cât timp culpabilitatea nu a fost stabilită în mod legal. inclusiv împotriva discriminării din partea subiecţilor privaţi. dreptul la o ocrotire egală din partea legii [104. Contrar art.

27 România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. religie. Asemenea măsuri pot fi luate în caz de pericol public (stare excepţională) care ameninţă existenţa naţiunii şi cu condiţia ca o asemenea situaţie să fie proclamată printr-un act oficial. culoare. drepturile recunoscute de lege. Aceste limitări trebuie stabilite de lege. Pactul proclamă angajamentul necondiţionat al statelor părţi de a respecta şi de a garanta tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi care ţin de competenţa lor. principiul neretroactivităţii legii penale. religie sau origine socială. naştere. Pactul prevede în art. 118 . între care cele care proclamă dreptul la viaţă. dar numai anumite drepturi. conştiinţă şi religie. religie. limbă. 146 din 20 noiembrie 1974.raport de celelalte drepturi de care acestea se bucură în baza pactului. 27 nu aduce atingere integrităţii teritoriale şi suveranităţii statelor părţi. la fel ca oricare altă persoană. dând posibilitatea celor care aparţin unei culturi aparte să se poată bucura de aceasta. interzicerea sclaviei. dreptul la personalitate juridică. Pactul prevede posibilitatea ca statele părţi să limiteze drepturile proclamate. a siguranţei şi ordinii publice. Articolul îi are în vedere pe membrii aparţinând unor colectivităţi. nr. putând fi valorificat în baza prevederilor Protocolului adiţional. culoare. Se prevede de asemenea că în aplicarea acestui articol nu pot fi făcute derogări de la anumite articole. sociale şi culturale adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia 2200 A (XXI) a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976. interzicerea închisorii pentru datorii contractuale. cf. consacră o serie de drepturi ale omului. publicat în „Buletinul Oficial al României“. rapoarte care vor prezenta şi factorii şi dificultăţile care le împiedică să se achite de obligaţiile asumate prin pact. interzicerea torturii. 4 posibilitatea ca statele să ia măsuri care să deroge de la obligaţiile asumate prin acest document. libertatea de gândire. sociale. sex. sociale şi culturale. origine naţională sau socială. Drepturile conferite de Pact minorităţilor se înscriu în drepturile personale conferite indivizilor în Partea a III-a a Pactului. ca măsurile obligatorii să nu fie incompatibile cu alte obligaţii de drept internaţional şi să nu implice o discriminare bazată numai pe rasă. Pactul prevede obligaţia statelor de a prezenta rapoarte asupra măsurilor luate pentru a da curs drepturilor recunoscute şi asupra progreselor realizate în exercitarea lor. 212. partea I. opinie publică sau orice altă opinie. care formează minoritate. Exerciţiul drepturilor prevăzute de art. sex. drepturi incluse în categoria drepturilor economice. pentru protejarea sănătăţii şi a moralităţii publice sau a drepturilor şi libertăţilor altora. dispoziţiilor art. ele fiind permise numai dacă sunt necesare pentru asigurarea securităţii naţionale. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. culturale se face fără deosebire de rasă. stipulând că exercitarea drepturilor economice.

limbă. religie.elementul natural şi fundamental al societăţii. bărbaţi cărora le sunt înscrise drepturi fără nici un fel de discriminare [105]. opinie publică sau orice altă opinie. de gender sau orientare sexuală. a dreptului de a participa la viaţa culturală. culoare. limbă. Dintre alte prevederi ale acestui document se mai pot menţiona: acordarea unei asistenţe cât mai largi familiei. salariul echitabil. a siguranţei şi a ordinii publice. religie. avere. „statele părţi în prezentul pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. naştere sau orice altă împrejurare. Pactul prevede obligaţia pentru statele părţi de a 119 . rasial. avere. culoare. îndeosebi. motive ce ţin de convingerile religioase. origine naţională sau socială. un salariu echitabil şi o remuneraţie egală pentru o muncă de valoare egală. de a forma împreună cu alte persoane sindicate. Prin semnarea acestui Pact. fiind permise pentru situaţii expres prevăzute: asigurarea securităţii naţionale. o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare. securitatea socială. Pactul vizează toate categoriile de persoane: copii. sociale şi culturale prevede exercitarea acestor drepturi fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. copiilor şi adolescenţilor. care să asigure. pentru protejarea sănătăţii şi moralităţii publice. încrise prevederi în legătură cu îmbunătăţirea metodelor de producţie. de asemenea. femei.2. dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiţiile de muncă juste şi prielnice. la baza lor neputândsă stea motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. dreptul la securitate socială. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. politice. pct. origine naţională sau socială. dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa. sex. o ocrotire specială mamelor. îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi al igienei industriale. scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile. naştere sau orice altă împrejurare” (Partea a doua. sex. precum şi o îmbunătăţire continuă a condiţiilor sale de existenţă. etc. ocrotirea intereselor profesionale. îmbrăcăminte şi locuinţe suficiente. inclusiv hrană.consacrând dreptul fiecărei persoane de a beneficia de tratament egal în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. art. dreptul pe care îl are orice persoană în vederea favorizării şi ocrotirii intereselor sale economice. Sunt. limitări care trebuie să fie compatibile cu natura acestor drepturi şi pe principii democratice şi trebuie să fie prevazute de lege. asigurarea exercitării dreptului la educaţie. printre altele.2). opinie publică sau orice altă opinie. ca şi libertatea cercetării ştiinţifice şi activităţilor creatore. El consacră. adolescenţi. Pactul lasă statelor părţi posibilitatea de a supune toate drepturile recunoscute unor limitări. Aceste limitări trebuie să fie realizate cu respectarea principiului nediscriminării.

rolul femeii în familie în creşterea şi educarea copiilor. sensul expresiei „discriminare faţă de femei” potrivit căruia discriminarea faţă de femei „vizează orice diferenţiere. ca şi alte texte privitoare la discriminare. conform dispoziţiiior art. referitoare la drepturile fundamentale ale omului. Important este faptul că această Convenţie introduce egalitatea de statut între femei. ştiut fiind faptul că multă vreme au existat diferenţe de percepţie a femeilor cu statutul de necăsătorită. la demnitatea umană şi valoarea umană. ca şi egalitatea în exercitarea drepturilor. cultural. principiul egalităţii între femei şi bărbaţi şi principiul egalităţii între toţi oamenii indiferent de diferenţele date de rasă. la servicii medicale. 27(1. economic. social. divorţată. pe baza egalităţii dintre bărbat şi femeie.1. economică. importanţa socială a maternităţii. indiferent de starea lor matrimonială. Intrumentul juridic vine în rezolvarea situaţiilor în care femeile sunt victimele unor discriminări care le impiedică să aibă acces la un nivel minim de educaţie. etnie. civile şi politice. România a ratificat Convenţia la 7 ianuarie 1982. Convenţia consacră egalitatea între femei şi bărbaţi în recunoaşterea drepturilor. să adopte 120 . Convenţia clarifică în art. aceasta fiind un element modern de concepţie. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a NaţiuniIor Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18 decembrie 1979 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1981. să înscrie în constituţiile lor naţionale principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. în domeniul politic. garantarea şi exercitarea drepturilor recunoscute. beneficiul şi exercitarea de către femei. sociale. a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. indiferent de starea lor matrimonială. culturale. culturală din ţara lor.prezenta periodic rapoarte care să prezinte situaţia referitoare la respectarea. recăsătorită. precum şi la angajarea în muncă. civil sau în orice alt domeniu”. gender. Prin Convenţie este recunoscută contribuţia femeii la progresul societăţii. la o pregatire profesională. Convenţia reafirmă principiile Cartei ONU şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Convenţia consacră principiul egalităţii între femei şi bărbaţi în exercitarea drepturilor economice. dorindu-se a fi un instrument juridic eficient în eliminarea tuturor formelor de discriminare pe motiv de gender care împiedică participarea femeilor.). Prin această Convenţie statele părţi se obligă: să condamne discriminarea faţă de femei sub toate formele sale. excludere sau restricţie bazată pe sex. exprimând opinia că rolul femeii în procreare nu trebuie să constituie un motiv de discriminare şi că responsabilităţile trebuie împărţite în mod just între femei şi bărbaţi fără vreo discriminare. căsătorită. în aceleaşi condiţii ca şi bărbaţii la viaţa socială. de mentalitate. care are drept efect sau scop să compromită sau să anihileze recunoaşterea.

măsuri speciale care să modifice schemele şi modele de comportament social şi cultural al bărbatului şi femeii. Convenţia are în vedere eliminarea discriminării faţă de femei în domenii precum sănătatea. să adopte măsuri speciale care au drept scop cunoaşterea şi exercitarea drepturilor femeii. mai prestigioase şi mai bine plătite). să instituie o protecţie jurisdicţională a drepturilor femeilor. Convenţia recunoaşte femeii dreptul de a lua parte la viaţa publică a ţării: dreptul de a vota la toate alegerile şi referendumurile publice. dreptul de a ocupa funcţii publice şi de a exercita funcţii publice. în spaţiul vieţii sociale. alegerea profesiei. femeile primesc o remunerare diferenţiată şi segregarea profesională. pregatire fără vreo discriminare bazată pe gender.8). implicate în activităţi profesionale mai puţin calificate şi. deci. În cercetările de specialitate se deosebesc două forme principale de discriminare a femeii în domeniul muncii: discriminare la salarizare. dreptul de a reprezenta ţara şi guvernul ţării sale pe plan internaţional (art. să ia măsuri pentru a asigura deplina dezvoltare şi promovare a femeilor. în general. care să reprime aceste realităţi. dreptul de a participa în organizaţii şi asociaţii publice (art. în România acestea sunt. statele participante angajându-se să promoveze prin toate mijloacele politicii menite să le elimine. ele se angajează să includă în legislaţie principiul egalităţii depline şi sancţiuni împotriva oricăror discriminări. pentru eliminarea discriminărilor în domeniul politic. unde statele părţi se angajează să adopte acele măsuri menite să faciliteze accesul femeilor în aceste domenii. unde să i se garanteze şanse egale de participare cu ale bărbatului. cînd femeile au un acces mai limitat la anumite profesii (de regulă. mai slab remunerate. remuneraţie. educaţia. dar şi dreptul de a fi alese. prejudecăţi construite pe ideea de inferioritate a femeii şi superioritate a bărbatului. Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. Se doreşte prin acest instrument juridic internaţional crearea posibilităţii femeii de a ieşi din spaţiul casnic al familiei în spaţiul public. angajare. al 121 . În acest sens. menite să interzică şi să sancţioneze orice discriminare faţă de femei. condiţii de muncă. adoptată de Adunarea Generală la 18 decembrie 1979. pentru a se ajunge la eliminarea prejudecăţilor faţă de femeie. cînd pentru prestarea unei munci similare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. să modifice orice prevedere legală care constituie discriminare faţă de femei) şi alte măsuri corespunzatoare. condamnă discriminările faţă de femei sub orice formă.7). În ceea ce priveşte discriminarea femeilor. Convenţia aduce în atenţia statelor părţi traficul de femei şi exploatarea prostituării femeii faţă de care se angajează la luarea unor măsuri legislative şi de orice altă formă. pregătirea profesională.măsuri legislative (să abroge.

Prin Convenţie statele părţi se angajează să garanteze femeilor aceste drepturi recunoscute de Convenţie. reia o serie de principii ale Cartei ONU cu referire la drepturile politice ale femeii fondate pe principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. Le sunt recunoscute o serie de drepturi femeilor. înscrie în mod expres prevederea că femeile vor avea. Prin Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost instituit Comitetul pentru lichidarea discriminării faţă de femei. Convenţia are în vedere atât recunoaşterea unor drepturi civile şi politice pentru femei. al educaţiei. Scopul acestui tratat este de a suprima şi pedepsi apartheidul. că vor putea fi. alese în organismele politice. potrivit căruia orice persoană (femeie sau bărbat) poate lua parte la conducerea treburilor ţării. precum dreptul la vot. principiu enunţat în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. al dreptului la muncă. al sănătăţii şi în viaţa economică şi socială. în condiţii de egalitate fără nici o discriminare [34]. fără deosebire de rasă. constituie în baza legislaţiei naţionale. la funcţiile publice ale ţării sale. luând în considerare dispoziţia Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. compus din 23 de experţi aleşi de statele părţi. Tot aici merită a fi menţionate: Convenţia internaţională privind suprimarea şi pedepsirea crimei de apartheid. dreptul de a ocupa orice post public şi de a-şi exercita oricare din funcţiile publice stabilite în baza legislaţiei naţionale. în condiţii de egalitate. în condiţii de deplină egalitate cu bărbaţii. că orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale fie direct. care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la 30 noiembrie 1973 şi a intrat în vigoare la 18 iulie 1976. fără nici o discriminare. dar care îşi îndeplinesc atribuţiile cu titlu individual şi au obligaţia de a supraveghea îndeplinirea obligaţiilor asumate de statele părţi la Convenţie. Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii. Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid a fost adoptată în vederea asigurării respectării universale a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentu toţi. fie prin intermediul unor reprezentanţi şi de a avea acces. sex. reconfirmând ideea deja enunţată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. precum şi exercitarea lor în condiţii de deplină egalitate. prin reprezentant sau în mod direct. cât şi exercitarea acestora în deplină egalitate de condiţii. limbă şi religie. Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 decembrie 1952. drept de vot în orice alegeri fără nici o discriminare. constituite în virtutea legislaţiei naţionale. în condiţii de egalitate cu bărbaţii. conform căreia toate fiinţele umane se 122 . dreptul de a fi alese în organisme publice. pentru asigurarea egalităţii depline în faţă legii.vieţii publice.

exploatarea membrilor unui grup rasial. creează cadrul juridic protejării persoanelor care pot fi supuse unor fapte şi acte de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale doar pentru că aparţin unui grup rasial. indiferent dacă ele au fost săvârşite pe teritoriul lor sau pe teritoiul altui stat. interzicerea de a lua măsuri menite să interzică membrilor grupurilor rasiale de a participa la viaţa politică. libertăţii şi demnitaţii membrilor grupului rasial. judecării şi pedepsirii persoanelor care săvârşesc crime de apartheid. în conformitate cu legislaţia lor internă şi tratatele internaţionale.nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. întăreşte şi dezvoltă 123 . precum şi participarea. supunerea la munci forţate. adoptarea de măsuri menite să interzică realizarea căsătoriei între persoane aparţinând unor grupuri rasiale. crime care contravin normelor dreptului internaţional. persecutarea organizaţiilor sau persoanelor care se opun crimei de apartheid. fără nici o deosebire de rasă. Convenţia nu consacră în mod expres principiul nediscriminării. stabilind şi procedura urmăririi. Consacrând principiul universalităţii justiţiei penale pentru astfel de fapte. impunerea unor condiţii de viaţă menite să aducă atingere unui grup rasial. Convenţia stabileşte conţinutul crimei de apartheid ca fiind o crimă împotriva umanităţii rezultată din politicile şi practicile de segregaţie şi discriminare rasială. exproprierea unor grupuri rasiale. potrivit prevederilor Convenţiei. Convenţia incriminează atât comiterea actelor enumerate în cuprinsul ei. Convenţia recunoaşte dreptul fiecărui stat de a judeca şi sancţiona faptele de apartheid. economică şi culturală. statele părţi se angajează a satisface cererile de extrădare. arestarea arbitrară sau reţinerea ilegală a membrilor unui grup rasial. Acestea se pot concretiza în acte inumane constând în: refuzul dreptului la viaţă a unui membru care aparţine unui grup rasial. intrată în vigoare la 4 ianuarie 1969. sau dacă este vorba de cetăţenii proprii. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială adoptată prin Rezoluţia 2106 (XX) a Adunării Generale a ONU la 21 decembrie 1965 semnată şi ratificată în martie 1966. privarea membrilor grupurilor rasiale de libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului. străini sau apatrizi. favorizarea sau încurajarea săvârşirii crimei de apartheid. Totodată. socială. în situaţiile în care nu ar exercita jurisdicţia lor proprie. culoare sau origine naţională [33]. Statele părţi se angajează prin această Convenţie să ia toate măsurile pe plan legislativ sau de orice altă natură în vederea împiedicării politicilor segregaţioniste. grava atingere a integrităţii fizice şi psihice. comise în scopul insituirii şi menţinerii dominaţiei unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial. însă prin incriminarea unor acte inumane săvârşite ca urmare a apartenenţei la un grup rasial.

261 din 13 iulie 1998. nr. prin acest instrument juridic internaţional. restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă. condamnarea propagandei rasiale. 345. Prin Legea nr. Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială condamnă discriminarea rasială şi angajează statele părtţi să promoveze o politică de eliminare a oricărei forme a acesteia şi să asigure fiecărei persoane egalitatea în faţă legii. origine naţională sau etnică. de asemenea.ideile cuprinse în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia Universală a Omului. Discriminarea este localizată nu numai la nivelul relaţiilor interumane. social sau cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice. Se consacră. dar şi la nivelul relaţiilor dintre popoare. potrivit prevederilor Convenţiei. partea I. fără deosebire de rasă. fiind văzută ca un atac de demnitate umană şi la relaţiile 124 . 144/1998. să nu recurgă la acte sau practici de discriminare rasială. folosirea sau exercitarea în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniile politic. necesitatea prevenirii şi combaterii doctrinelor şi practicilor rasiste. partea I. culoare. în scopul favorizării bunei înţelegeri între rase în vederea edificării unei comunităţi internaţionale eliberată de orice forme de segregaţie şi de discriminare rasială. având ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea. să ia măsuri speciale şi concrete. potrivit prevederilor Convenţiei. dacă este cazul. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială califică drept „discriminare rasială” orice deosebire. Statele-părţi se angajează. ascendenţă sau origine naţională sau etnică. la continuarea politicii menită să elimine discriminarea şi să favorizeze înţelegerea între rase. economic. publicat în „Buletinul Oficial al României“. injustă şi periculoasă din punct de vedere social” [36]. nr. excludere. iar Republica Moldova a aderat la această Convenţie la 25 februarie 1993. să interzică discriminarea rasială prin toate mijloacele corespunzătoare. prevăzându-se introducerea unor sancţiuni împotriva celor care practică asemenea idei. a oricărei organizaţii care se inspiră din idei sau teorii bazate pe superioritatea unei rase. 92 din 28 iulie 1970. Statele părţi. inclusiv dacă împrejurările o cer prin măsuri legislative. România a aderat la Convenţie la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. pentru a asigura dezvoltarea sau protecţia anumitor grupuri rasiale. culoare. Convenţia afirmă necesitatea eliminării rapide a tuturor formelor de discriminare rasială existentă în vreun teritoriu. 22. România şi-a retras rezerva formulată la art. condamnând doctrina superiorităţii bazată pe diferenţa de rasă ca fiind „condamnabilă sub raport moral. condamnând discriminarea sub toate formele sub care s-ar putea manifesta [23]. publicata în „Monitorul Oficial al României“. se angajează.

14 din Convenţie. organizaţii. Convenţia permite. precum şi victimele discriminării (persoane. Potrivit articolului 8 din Convenţie. fiind condamnată ca o încălcare a principiilor Cartei ONU şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. discriminarea rasială venită din partea persoanelor. emanând de la persoane sau grupuri de persoane care pretind a fi victime ale violării. primirea şi examinarea comunicărilor. restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă. obiectul discriminării (recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi). şi un raport la fiecare doi ani sau de fiecare dată când Comitetul o va cere [27]. Comitetul are trei funcţii principale. în mod public. grupuri. Sunt clarificate astfel. potrivit art. un raport asupra măsurilor de ordin legislativ. formele de manifestare a discriminării rasiale (excludere. indiferent ce motive ar sta la baza comportamentului discriminatoriu. administrativ sau altele pe care le-au adoptat şi care pun în aplicare dispoziţiile respectivei Convenţii. Comitetului i se recunoaşte competenţa de a primi şi a examina comunicări ce ţin de jurisdicţia sa. Comitetul privind eliminarea discriminării rasiale a evidenţiat că în privinţa acţiunii afirmative. a cărui funţie principală este analiza rapoartelor prezentate de statele-părţi la Convenţie şi înaintarea observaţiilor şi comentariilor sale cu privire la implementarea Convenţiei la nivel naţional. clarificând în art. cultural şi social sau în oricare alt domeniu al vieţii publice”. începând de la intrarea în vigoare a Convenţiei. restricţie. dar şi subiecţii discriminării (persoane.prieteneşti între popoare. economic. şi anume: examinarea situaţiei din statele părţi la Convenţie. folosinţa sau exercitarea. vreunui grup sau organizaţii. supravegherea internaţională a implementării Convenţiei este desfăşurată de un Comitet. Articolul 2 paragraful 1(d) din Convenţie conţine o obligaţie explicită pentru statul parte de a interzice şi a stopa prin toate mijloacele adecvate. statele părţi se angajează să prezinte Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. etnice sau naţionale. de către acest stat parte. în condiţii de egalitate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în domeniile politic. dar nu cere. inclusiv legislative. 1 sensul expresiei „discriminare rasială” ca fiind „orice excludere. preferinţă). Astfel. instituţii care aparţin unei rase). judiciar. a vreunuia dintre 125 . ca statele părţi să adopte astfel de măsuri pentru a asigura o dezvoltare şi o protecţie adecvată a anumitor grupuri rasiale. Fiecare stat parte îşi prezintă raportul iniţial în termen de un an. publicarea recomandărilor generale. Comitetul îşi ţine în mod obişnuit reuniunile de două ori pe an la sediul ONU din Geneva. culoare. care are ca scop sau ca efect de a distruge sau compromite recunoaşterea. state). instituţii. ascendenţă sau origine naţională sau etnică. În conformitate cu prevederile articolului 9 din Convenţie. pentru examinarea de către Comitet. Convenţia se opreşte asupra terminologiei.

Declaraţia reafirmă importanţa femeii în viaţa economică. se recomandă ca. Republica Moldova nu a facut o astfel de declaraţie şi persoanele fizice şi juridice ce se află pe teritoriul său nu pot depune astfel de plângeri în faţa Comitetului. Comitetul a emis opinii cu privire la doar aproximativ treizeci de comunicări individuale . incitarea la ură faţă de anumite rase. condamnând orice discriminare a femeii ca pe o atingere adusă demnităţii umane. să nu încurajeze şi să nu sprijine astfel de practici. Statele se angajează ca prin toate mijloacele ce le stau la dispoziţie la nivel naţional şi local să nu recurgă la practici de discriminare rasială. Declaraţia completează celelalte rezoluţii. reconfirmă credinţa în drepturile fundamentale ale omului. Prin această Declaraţie. fundamental nejustă. Deoarece Comitetul nu primeşte nicio comunicare privind un stat parte care nu a facut o astfel de declaraţie. numărul statelor părţi care au facut o astfel de declaraţie este mai mic în raport cu numarul mare de state părţi la Convenţie. să dea posibilitatea constituirii organizaţiilor multirasiale care ar facilita cunoaşterea raselor şi înlăturarea barierelor dintre acestea. socială. adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 7 noiembrie 1967 prin Rezoluţia 226. Prin această Convenţie. fixându-şi ca obiectiv interzicerea şi eliminarea practicilor de această natură. să abroge şi să anuleze orice act normativ care ar avea drept efect crearea discriminării rasiale sau perpetuarea ei. precum şi incitarea la comportamente discriminatorii pe motiv de rasă. Prin această Convenţie se incriminează şi propaganda la discriminare. Totuşi. să adopte măsuri legislative. se obligă: să înscrie principiul egalităţii între femei şi bărbaţi în constituţiile naţionale şi să garanteze juridic 126 . economice care să asigure dezvoltarea şi protecţia egală a grupurilor rasiale. consacrând în mod expres principiul nediscriminării. în demnitatea şi în valoarea persoanei umane şi egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor. precum şi rolul ei în familie şi în special în creşterea şi educarea copiilor. Declaraţia privind eliminarea discriminării faţă de femei. declaraţii. Pâna la momentul actual. difuzarea de idei bazate pe superioritatea unei rase. convenţii şi recomandări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a instituţiilor specializate. plecând de la realităţile care dovedeau că asupra femeilor se exercită discriminări ce au ca efect împiedicarea femeilor la participarea lor în viaţa publică. să modifice.drepturile enunţate în Convenţie. culturală a unei ţări. statele-părţi condamnă segregarea şi apartheidul. Republica Moldova să recunoască jurisdicţia articolului 14 din Convenţie pe teritoriul său. statele care o ratifică sau care aderă la ea. interzicând autorităţilor şi instituţiilor publice să încurajeze şi să incite la discriminarea rasială şi etnică. în scopul prevenirii şi combaterii tuturor formelor de discriminare. etnie. pornind de la faptul că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în drepturi şi de la faptul că fiecare om se poate prevala de drepturile sale indiferent de gender.

dreptul la o pregătire profesională. garantând exercitarea lor în condiţii de egalitate. să ia măsuri pentru ca opinia publică să-şi schimbe mentalităţile formate pe baza ideii de inferioritate a femeii faţă de bărbat. precum şi pe cel al egalităţii tuturor fiinţelor umane. dreptul la pensie. să abroge. statele fiind obligate să ia anumite măsuri pentru situaţiile care privesc logodna fetelor impubere prin impunerea unei vârste minime şi prin înregistrarea căsătoriei într-un registru oficial. etc. toate instituţiile şi organismele la educarea opiniei publice în vederea eliminării prejudecăţilor referitoare la femei. Declaraţia face referire la o serie de drepturi de care femeile nu se bucurau până în momentul adoptării acestei Declaraţii: dreptul de a vota la alegeri şi de a fi alese în organisme publice. dreptul la programe de educaţie permanentă. la realizarea unui efort concentrat pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. Declaraţia reafirmă principiile demnităţii umane. dreptul de a beneficia de servicii de sănătate. dreptul la informare. fără deosebire de rasă. dreptul de a dobândi. drepturi precum: dreptul la educaţie. la asigurări sociale. de a dispune de o moşternire datorită legislaţiei privitoare la capacitatea juridică a femeii. economice. fără nici o discriminare. de a se căsători prin deplinul lor consimţământ. dar şi un act de natură să pună în pericol relaţiile prieteneşti dintre popoare. reprezintă un document internaţional care consideră discriminarea nu numai o încălcare a drepturilor omului. politice. dreptul la alegerea liberă a profesiei şi o ocupaţiei. de limbă sau religie. să modifice orice act normativ care ar avea ca efect discriminarea femeilor. localizândo la nivelul relaţiilor interumane cât şi la nivelul relaţiilor dintre popoare. să adopte acele măsuri legislative care să dea femeilor aceleaşi drepturi civile. Declaraţia Naţiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială din 20 noiembrie 1963 (rezoluţia 1904 (XVIII) a Adunării Generale) afirmă în mod solemn necesitatea de a se elimina rapid toate formele şi toate manifestările de discriminare rasială în toate părţile lumii şi de a asigura înţelegerea demnităţii persoanei umane. dreptul de a ocupa posturi şi funcţii publice. document apărut ca urmare a unor manifestări de segregare şi separare pe motive de rasă din diferite regiuni ale lumii [38]. dreptul la muncă. Declaraţia are în vedere acordarea de drepturi egale tuturor femeilor indiferent de statutul lor marital.respectarea lui. adminstrare. sociale cu ale bărbaţilor. la o salarizare echitabilă cu a bărbaţilor pentru muncă cu valoare egală. Declaraţia invită toate statele. încurajând 127 . dreptul de a cere desfacerea unei căsătorii. de sex. stabilindu-şi ca obiectiv fundamental respectul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale. dreptul de a-şi alege soţul. dreptul la burse şi subvenţii pentru studii.

1 din prezentul act face această triplă prezentare: „Discriminarea între fiinţele umane pentru motive de rasă. educaţiei şi informaţiei în vederea cunoaşterii şi aplicării principiilor enunţate. Declaraţia Naţiunilor Unite asupra înlăturării oricăror forme de discriminare rasială întărind şi dezvoltând ideile înscrise în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. cooperarea între naţiuni. politica întemeiată pe prejudecata superiorităţii rasiale sau pe ura de rasă. pacea şi securitatea internaţională. rezultat al unui îndelungat proces de elaborare. în special. ca un obstacol în calea relaţiilor prieteneşti şi paşnice între naţiuni şi ca un fapt susceptibil să tulbure pacea şi securitatea între popoare. ca o violare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale proclamate de Declaraţia Universală a drepturilor omului. indiferent de temeiul pe care aceasta s-ar fundamenta şi reafirmă principiul egalităţii tuturor oamenilor şi cel al nediscriminării în exercitarea drepturilor. În Declaraţie se arată că discriminarea între oameni pe motive de rasă. prevede chiar în primul său articol că statele vor proteja existenţa şi identitatea minorităţilor „adoptând măsuri 128 . Discriminarea este văzută din triplă perspectivă: ca o ofensă adusă demnităţii umane. religioase şi lingvistice. de culoare sau de origine etnică este o ofensă adusă demnităţii umane şi trebuie condamnată ca o încălcare a principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Astfel. culoare sau origine etnică constituie o jignire a demnităţii umame şi trebuie condamnată ca o nerecunoaştere a principiilor Cartei Naţiunilor Unite. Declaraţia îşi exprimă poziţia faţă de teoria raselor superioare ca fiind falsă din punct de vedere ştiinţific şi o consideră „condamnabilă din punct de vedere moral şi nedreaptă şi periculoasă din punct de vedere social”. art. ca o încălcare a drepturilor omului şi ca un obstacol în calea cooperării internaţionale. precizează că orice formă de discriminare rasială şi. înseamnă nu numai o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. ca o încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale etnice. Declaraţia condamnă orice discriminare. dar şi un act de natură să primejduiască relaţiile prieteneşti între popoare.activitatea celorlalte instituţii specializate spre adoptarea unor măsuri legislative şi administrative de natură a descuraja orice manifestare discriminatorie. afirmând necesitatea adoptării unor măsuri în domeniul învăţământului. etnice. Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. religioase sau lingvistice este un document cu caracter universal în domeniul drepturilor omului ce reprezintă o nouă etapă în afirmarea preocuparilor în acest domeniu complex şi sensibil.

legislative corespunzătoare”. tradiţiile şi obiceiurile. în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate în Convenţie. dacă este aplicat fără scop şi justificare rezonabilă unor persoane aflate în situaţii similare. p. Comisia şi Curtea apreciind asupra acestui caracter obiectiv şi rezonabil al tratamentului diferenţiat precum şi asupra caracterului proporţionalităţii în luarea unor măsuri concrete de către statul respectiv [69. 129 .2. religia.136] Curtea se pronunţă asupra caracterului discriminatoriu bazat pe diverse motive: diferenţe de gender. Declaraţia ONU privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale reafirmă principiul nediscriminării şi tratamentului egal. Curtea reiterează în fiecare hotărâre că. a fost nevoie de cincizeci de ani pentru a introduce prevederea cu referire la interzicerea generală a discriminării în CEDO. o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. Documentul se referă la persoanele aparţinând minorităţilor naţionale etnice. Conform jurisprudenţei Curţii. independenţa politică a statelor. 3. în vederea promovării respectului pentru drepturile prevăzute în Declaraţie. inclusiv egalitatea suverană. să-şi practice propria religie. de statut. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării Drepturile omului. Cu toate acestea. adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil proporţional între scopul urmărit şi mijloacele folosite. religioasă. Din analiza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. economică şi politică. de rasă. Caracterul ilicit al unui tratament discriminatoriu se stabileşte în funcţie de justificarea pe care statele o oferă în cauzele deduse judecăţii. Curtea se pronunţă asupra existenţei discriminării. Ea prevede obligaţia statelor de a lua măsuri pentru ca minoritaţile să-şi dezvolte cultura. Această justificare trebuie să fie în viziunea Curţii obiectivă şi rezonabilă. iar nici o dispoziţie a Declaraţiei nu poate fi interpretată ca permiţând activităţi contrare scopurilor şi principiilor Cartei ONU. ci le sancţionează doar pe cele ilicite. articolul 14 asigură protecţie împotriva unui tratament diferit. acestea având dreptul să se bucure de propria cultură. În absenţa constatării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. să participe la viaţa culturală. cu mare atenţie după o amplă analiză a cauzelor. se poate concluziona că aceasta nu interizice toate tratamentele diferenţiate.14 dacă nu are obiectiv şi justificare rezonabilă. integritatea teritorială. exceptând practicile care ar putea încălca legea naţională sau care sunt contrare standardelor internaţionale. Beneficiul drepturilor stabilite în Declaraţie nu trebuie să afecteze exercitarea de către toate persoanele a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale. limba. socială. egalitatea şi non-discriminarea sunt elemente-cheie şi preocupări principale ale Consiliului Europei. religioase şi lingvistice.

1 coroborat cu art. precum şi realizarea obligaţiilor. refuzul de a-i recunoaşte unui transexual statutul de tată al unui copil născut de partenera sa în urma inseminării artificiale( X. în Danemarca (cazul Rasmussen) (art. modul de desfăşurare a reprezentanţilor pentru Adunarea Regională Flamandă în Belgia (Mathieu-Mohin şi Clerfayt) art. statutul juridic al mamelor necăsătorite şi al copiilor născuţi în afără căsătoriei.2 din Protocolul nr.14 din Convenţie.14 din Convenţie) 2. 6.1 şi 8 şi art.8. bazată pe religia unuia dintre părinţi. în Irlanda (Keegan). în Olanda (Kroon şi alţii) şi în Marea Britanie (McMichael) art. existând şi opinii dizidente care îmbogăţesc jurisprudenţa şi stimulează perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor juridice concepute în vederea respectării principiului egalităţii şi nediscriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor. 7.1. consecinţele juridice ce decurg din interzicerea divorţului în Irlanda pentru un bărbat căsătorit ce doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu o altă femeie.14 din Convenţie. 8.deciziile fiind rezultatul votului. art.Y şi Z din Marea Britanie) art. aplicarea regulamentelor de imigrare în Marea Britanie. Cabales şi Balkali) art.6. în materie de educaţie (art. în Olanda (Van Raatle) art.1 coroborat cu art.8 coroborat cu art. Vermiere) şi în Austria (Iuze) şi taţilor naturali. Cazurile aflate pe rolul instanţei europene referitoare la interzicerea oricăror discriminări au avut drept obiect : 1.8 şi 14 din Convenţie) 3.3 din Protocolul nr. numele unei perechi căsătorite în Elveţia (Burghartz) art.1 4.8 şi 14 din Convenţie.12.1 din Protocolul nr.1 din Protocolul nr.8 şi 14 din Convenţie şi art. 130 . ce introduc o diferenţiere în ceea ce priveşte modul de tratare al bărbaţilor şi femeilor (Abdulazis.8 coroborat cu art.13 şi 14 din Convenţie. 10.14 din Convenţie. afaceri referitoare la câteva aspecte ale legislaţiei lingvistice belgiene.1 din Protocolul nr.9 şi 14 din Convenţie.9.14 din Convenţie. ca şi pentru aceasta şi copilul lor (Johson şi alţii) art. în cadrul unei proceduri de divorţ în Austria (Hoffman) şi obligaţia de a plăti o taxă pentru biserica din Suedia (Darby) art. decizia cu privire la custodia copiilor. aplicarea unui tratament discriminatoriu bărbaţilor în ceea ce priveşte suma care trebuie să o plătească drept alocaţie familiei. dreptul de acces la tribunale a unui tată pentru a-şi contesta paternitatea. în Belgia (cazul Marcks.6. 5. 9.

nu şi femeilor de a desfăşura muncă de pompier sau.8 şi 14 din Convenţie coroborat cu art. În Preambulul Convenţiei se afirmă că „scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mult mai strânsă între membrii săi”. obligaţia impusă bărbaţilor.C. refuzarea acordării unui cetăţean turc din Austria unui avans pentru pensia lui. Convenţia reafirmă unitatea de idealuri a statelor europene care se angajează să recunoască şi să asigure garantarea drepturilor enunţate. 3d coroborat cu art. considerând că respectul libertăţilor fundamentale ale omului reprezintă esenţa oricărui regim politic democratic. ulterior completate cu cele două Pacte Internaţionale ale Naţiunilor Unite din 1996. temelia justiţiei şi păcii în lume. ci şi protecţia lor prin sistemul garanţiilor internaţionale care permit controlul internaţional. a libertăţilor. fiind considerată un document de mare însemnătate în demersul către o Europă unită.G. iar „unul din mijloacele de a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. principiul nediscriminării. în Germania (Karl Heinz Schimdt) art.1 din Protocolul nr. rasă.14 din Convenţie 12. Spre deosebire de Declaraţie. Convenţia consacră pe de o parte o serie de drepturi civile şi politice. Convenţia are drept obiectiv nu numai enunţarea drepturilor. Convenţia Europeană ca şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactele Internaţionale consacră principii precum: egalitatea în drepturi şi ca demnitate a tuturor oamenilor. 6.1. în forma sa din 1949) împreună constituind „primele mari unde de şoc ale cruciadei pentru protecţia drepturilor omului. Statele membre ale Consiliului Europei reafirmă ataşamentul faţă de valorile şi principiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. statut. etc [37]. naţionalitate. să plătească o contribuţie. Convenţia se doreşte a fi un răspuns european la problematica drepturilor omului. dar pe de altă parte stabileşte un sistem pentru garantarea respectării acestora. în schimb. cu respectarea tradiţiilor politice. Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Ca document regional-european. ca efect primordial al celui de-al doilea război mondial”.4 alin.11. constituie un instrument juridic fundamental prin care statele care au ratificat-o se obligă la respectarea drepturilor omului indiferent de deosebiri de gender. etnie. imprescriptibilitatea libertăţii persoanei. intrată în vigoare la Roma în anul 1951. Austria) art. Principiul 131 . pe motiv că doar cetăţenii austrieci au acest drept (C. Convenţia europeană are ca izvor Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 (dar şi proiectul Pactului referitor la drepturile civile şi politice. Convenţia este modificată ulterior prin mai multe protocoale [123] care completează lista drepturilor recunoscute şi garantate.

pe rasă. origine naţională sau socială.nediscriminării apare expres prevazut în textul Convenţiei. apartenenţa la o minoritatea naţională. prin întărirea coeziunii economice şi sociale. În esenţă. Tratatele care au pus bazele Comunităţii Europene nu menţionează în mod explicit. religie. 132 . de altfel adevărata carte constituţională a Comunităţii Europene. 14 interzice discriminarea sub orice formă s-ar manifesta statuînd că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată. limbă. În cuprinsul Tratatului se precizează că statele membre îşi propun să stabilească între ele o cooperare intensificată care să nu constituie o discriminare şi nici o piedică în calea schimburilor între statele membre şi să nu provoace nici o distorsiune a condiţiilor de concurenţă dintre acestea (art.4]. în nici una dintre dispoziţiile lor. drepturile recunoscute şi garantate de Convenţie sunt în mare măsură drepturi civile şi politice. precum şi statutul social. textul impunând eliminarea discriminării în exercitarea acestora şi instituind un control cu caracter judiciar asupra respectării reglementărilor înscrise în Convenţie.5A).4]. limbă maternă. avere. Tratatul instituind Comunitatea Europeană. opiniile unei persoane. care este esenţial pentru funcţionarea societăţilor democratice. pentru a se bucura de forţa juridică a acestora. şi mai târziu principiul nediscriminării atrage tot mai mult atenţia juriştilor care îl formulează în textul tratatelor Uniunii Europene. au vizat mai mult persoanele. Principala caracteristică a Convenţiei este de a enunţa drepturile ale căror titulari sunt persoane individuale. în special. 13 decembrie 2007. apartenenţa la un stat/naţiune sau la o minoritate naţională. p. semnat la Lisabona. consacră principiul egalităţii.2). promovând egalitatea între femei şi bărbaţi (art. p. Comunitatea urmărind să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei în privinţa drepturilor şi libertăţilor menţionate în cuprinsul Tratatului. art. Aceste tratate. Astfel. rasă. Aceasta contribuie la atingerea obiectivelor promovării progresului economic şi social al unui nivel crescut de ocupare a forţei de muncă. Textul identifică posibilele motive de discriminare: gender. sex. culoare. economic al individului uman. Concepţia întemeietorilor Comunităţii Europene s-a întemeiat pe un pragmatism prudent [96. reafirmă principiile Cartei Naţiunilor Unite fixându-şi ca obiectiv fundamental ameliorarea constantă a condiţiilor de viaţă şi de muncă. opinii politice sau orice alte opinii. Convenţia făcând referire şi la drepturi sociale şi la drepturi cu caracter economic [59. Egalitatea în faţa legii şi protecţia tuturor persoanelor împotriva discriminării este un drept fundamental. naştere sau orice altă situaţie”. drepturile omului.11 fost art. Principiul egalităţii între oameni.

În Partea a III-a intitulată „Politicile Comunităţii”. după consultarea Comitetului Economic şi Social poate adopa măsuri pentru a asigura aplicarea principiului egalităţii şanselor şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul angajării şi al muncii. Totodată Consiliului i se dă posibilitatea de a lua măsuri necesare pentru combaterea oricărei discriminări bazate pe sex. 73 D). În vederea atingerii obiectivelor prevăzute. remuneraţia acordată pentru o muncă plătită pe unitate de timp să fie aceeaşi.13 fost art. inclusiv principiul egalităţii remuneraţiilor pentru aceeaşi muncă sau pentru muncă de valoare egală.40). rasă sau origine etnică. securitate publică şi sănătate publică (art. să fie stabilită pe baza aceleaşi unităţi de măsură. ceea ce implică eliminarea. Comunitatea susţine şi promovează egalitatea dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte oportunităţile de pe piaţa muncii şi de a asigura aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între bărbaţi şi femei pentru aceeaşi muncă sau pentru muncă de valoare egală. Referitor la servicii. textul Tratatului precizează ca acesta asigură libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii. 54 fost art. referitor la libera circulaţie a bunurilor. Egalitatea de remunerare fără discriminare bazată pe sex implică remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă. 39 fost art. vârstă sau orientare sexuală (art. iar referitor la capitaluri şi plăţi. faţă distincţie de naţionalitate sau reşedinţă (art. remunerarea şi celelalte condiţii de muncă. 65). Referitor la libera circulaţie a persoanelor. fiecare stat membru aplică aceste restricţii tuturor prestatorilor de servicii prevăzuţi în cuprinsul Tratatului. Tratatul precizează că restricţia privind libera prestare a serviciilor nu este eliminată. cu condiţia ca măsurile luate să nu aducă atingere prevederilor prezentului Tratat. între lucrătorii statelor membre. în ceea ce priveşte angajarea.Tratatul interzice în mod expres orice discriminare bazată pe naţionalitate. Tratatul are în vedere organizarea comună a pieţelor agricole. Consiliul. 48). 58 fost art. a tuturor discriminărilor fondate pe naţionalitate. precum şi competenţa de a adopta orice reglementare în materia nediscriminării.6A). 133 . sub rezerva limitărilor justificate prin motive de ordine publică. ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă prin implementarea unor politici şi acţiuni ale Comunităţii. şi care să fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European. pentru acelaşi loc de muncă. în aplicarea prevederilor sale. plătită după rezultat. un handicap.34 fost art. serviciilor şi capitalurilor. religie sau convingeri. precizând că această organizare trebuie să excludă orice discriminare între producătorii sau consumatorii Comunităţii (art. Statele membre ale Comunităţii şi-au propus ca obiectiv un nivel înalt al ocupării forţei de muncă. măsurile pe care le poate lua Consiliul nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie deghizată (art.

de a acţiona în acest domeniu. conţine prevederi în domeniile drepturilor cetăţenilor. prin introducerea articolului 13 în Tratatul Comunităţii Europene. aşa cum au fost ele garantate de Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale ale statelor membre. a revizuit Tratatul de la Roma şi a introdus Piaţa Unică Europeană şi Cooperarea Politică Europeană. precizând o serie de principii care stau la baza funcţionării construcţiei europene.neîmpiedicând vreun stat membru să menţină sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să asigure efectiv deplină egalitate între bărbaţi şi femei. bazându-se pe drepturile fundamentale. Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 şi semnat la 2 octombrie 1997. [1] continuă tratele institutive ale Comunitţăilor Europene în vederea transformării ansamblului relaţiilor dintre state într-o Uniune Europeană. în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în Carta socială europeană. care acordă Comunităţii puteri sporite să 134 . F). A intrat în vigoare la 1 mai 1999 şi subliniază principiile de organizare şi funcţionarea Uniunii Europene. mai ales în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale. printre care menţionează principiu al nediscriminării. Tratatul reafirmă principiile Cartei ONU. în special principiile democraţiei şi respectarea dreptului şi a drepturilor omului. egalitatea şi justiţia socială (Preambul). care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987.E. activitatea comună a statelor membre urmărind şi reprimarea rasismului şi al xenofobiei. Tratatul privind Uniunea Europeană consacră Uniunea ca o construcţie bazată pe principiul libertăţii. recunoscute în constituţiile şi legile statelor membre. precum şi la respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. precum şi a statului de drept (art. principii care sunt comune statelor membre. reprezentanţilor sexului mai slab reprezentat. 130U). Textul Actulului Unic European. decise fiind să promoveze împreună democraţia. Uniunea respectă drepturile fundamentale. Actul Unic European. 6 fost art. a fost adoptat în unanimitate la 17 februarie 1986. al respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Uniunea respectă identitatea naţională a statelor membre. Politica Comunităţii în domeniul cooperării pentru dezvoltare contribuie la obiectivul general al dezvoltării şi consolidării democraţiei şi statului de drept. 177 fost art. toate acestea fiind considerate principii generale ale dreptului comunitar. Şefii de state şi de guverne au convenit să consolideze capacitatea U. în special libertatea. al democraţiei. Tratatul prevede că unul din obiectivele Uniunii este acela de a oferi cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie.

combate excluderea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia socială. democraţiei. I-9 se prevede că Uniunea recunoaşte drepturile. fac parte din dreptul Uniunii ca principii generale. Textul Constituţiei precizează faptul că Uniunea se întemeiază pe valorile 135 . în toate activităţile sale. 12 (fost art. Art. handicap. 23 prevede că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie asigurată în toate domeniile. 119). egalităţii. libertăţii şi statului de drept. 6).acţioneze pentru combaterea discriminării bazate pe sex. rasială. Partea a II-a cuprinde în întregime Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. religie sau convingere. 25). În cadrul art. integrarea socială şi profesială şi participarea la viaţa comunităţii (art. Aceştia beneficiază de o atenţie egală din partea instituţiilor. vârstă sau orientare sexuală.discriminarea pe motiv de naţionalitate/cetăţenie [14]. religioasă şi umanistă a Europei. din care s-au dezvoltat valorile universale ale drepturilor inviolabile şi inalienabile ale omului. Principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea de măsuri care prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. de muncă şi de remuneraţie. libertăţile şi principiile enunţate în Carta Drepturilor Fundamentale care constituie partea a II-a a prezentei Constituţii. 137(fost 118A). astfel art. Tratatul privind instituirea Constituţiei Europene. 13 completează prevederile existente cu scopul de a combate discriminarea bazată pe caracteristici specifice. dar şi persoanelor handicapate. în particular art. organelor şi organismelor Uniunii. 26). art.măsuri pentru combaterea excluderii de pe piaţa muncii şi art. Pornind de la moştenirea culturală. Uniunea recunoscând şi respectând drepturile persoanelor vârstnice de a aduce o viaţa demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală. origine etnică. inclusiv în materie de angajare. cărora le garantează dreptul de a beneficia de măsuri care să le garanteze autonomia. solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului. În Titlul IV intitulat „Viaţa democratică a Uniunii” se consacră principiul egalităţii democratice conform căruia. Uniunea prin Tratatul privind instituirea Consţituţiei Europene promovează progresul ştiinţific şi tehnic. garantate prin Convenţia Europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre. precum şi faptul că drepturile fundamentale. 141 (fost. Carta consacră egalitatea între bărbaţi şi femei. Uniunea respectă principiul egalităţii cetăţenilor săi. ştiute fiind cazurile de discriminare pe motivul vârstei (art.discriminarea pe criteriul de sex. Carta acorda atenţie şi persoanelor în vârstă. egalitatea între femei şi bărbaţi.

II-80. a progresului social şi a dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice. rasă. apartenenţă la o minoritate naţională. Faptul de a beneficia de aceste drepturi implică responsabilitaţi şi îndatoriri atât de terţi. origini politice sau orice altă opinie. vârstă sau orientare sexuală”. Principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. Uniunea Europeană recunoaşte drepturile. de securitate şi de justiţie. Egalitatea între bărbaţi şi femei este ridicată la rang de principiu de drept. avere. Uniunea se sprijină pe principiul statului de drept. Constituţia Europei consacră cu titlu de principiu egalitatea tuturor persoanelor în faţă legii. Constituţia stipulând că „egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile. naştere. Uniunea Europeană respectă diversitatea culturală. precum şi libertate de stabilire. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate. intitulat Egalitatea în art. II-81 precizează că „este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex. din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate”. libertăţii. precum şi faţă de comunitatea umană în general şi faţă de generaţiile viitoare. din Cartele sociale adoptate de Uniune şi de către Consiliul Europei. În acest scop. Prezenta reglementare constituţională reafirmă drepturile care rezultă din tradiţiile constituţionale şi din obligţiile internaţionale comune statelor membre. Uniunea contribuie la păstrarea şi dezvoltarea valorilor consacrate în chiar textul său. În consecinţă. respectând diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei. În Titlul III al Constituţiei. este necesar ca evidenţiindu-le printr-o cartă să fie întărită protecţia drepturilor fundamentale în spiritul evoluţiei societăţii. Uniunea îşi propune ca obiectiv promovarea dezvoltării echilibrate şi durabile şi asigurarea liberei circulaţii a persoanelor. muncă şi salarizare. serviciilor şi a capitalurilor. religioasă şi lingvistică. handicap. precum şi a identităţii naţionale a statelor membre. iar în art.indivizibile şi universale ale demnităţii umane. precum şi din Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. inclusiv în materie de angajare. libertăţile şi principiile enunţate în textele documentelor juridice. iar pct. egalităţii şi solidaritaţii în vederea realizării unei uniuni tot mai strânsă. culoare. mărfurilor. 136 . 2 se face precizarea că „în domeniul de aplicare a Constituţiei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice.

Constituţia dă statelor membre posibilitatea luării oricăror măsuri de prevenire şi combatere a discriminării pe motive de sex. origine etnică. Pentru toate acţiunile prevăzute de textul constituţional comunitar. handicap. religie sau convingeri. în ce priveşte încadrarea în muncă. România a semnat Carta la 15 mai 1997 şi a ratificat-o la 7 mai 1999 prin Legea nr. Legile sau legile-cadru europene pot stabili principiile de bază pentru măsurile de încurajare ale Uniunii. rasă sau origine etnică. I-4.O menţiune aparte se face la vârstnici. rasă. vârstă sau orientare sexuală. a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. 2”. aşa cum se prevede în art. între lucrătorii statelor membre. Textul constituţional comunitar are în vedere posibila discriminare în domeniul derulării relaţiilor comerciale în cadrul Uniunii eventualele interdicţii sau restricţii pe care un stat sau altul al Uniunii le-ar stabili nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre. Uniunea are ca obligaţie luarea în considerare a cerinţelor legate de lupta împotriva excluderii sociale şi un înalt nivel al educaţiei. În Titlul IV. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o viaţa demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală şi la persoanele cu dizabilităţi. Constituţia consacră dreptul acestora de a circula liber în cadrul Uniunii „orice discriminare pe motiv de naţionalitate. 74 din 4 mai 1999. 137 . textul Constituţiei consacră ca principiu nediscriminarea în ceea ce priveşte cetăţenia. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor la care se referă Constituţia. handicap. Uniunea caută să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei. publicată în “Monitorul Oficial” nr. Uniunea Europeană. Uniunea caută să combată orice discriminare pe motive de sex. Convenţia are valoare juridică. remunerarea şi alte condiţii de muncă şi angajare este interzisă. Carta socială europeană revizuită. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor. precizând că: „legile sau legile-cadru europene pot reglementa interzicerea discriminărilor pe motiv de naţionalitate. intitulat „Nediscriminarea şi cetăţenia”. nu toate propunerile preliminare regăsindu-se în textul final. formare profesională şi protecţia sănătăţii. fiind elaborată prin negocieri şi analize îndelungate în cadrul Consiliului Europei. vârstă sau orientare sexuală. cu respectarea competenţelor. recunoscând importanţa acestei problematici sociale şi respectând dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor. alin. În ceea ce priveşte. Consiliului de Ministri. religie sau convingeri. dreptul lucrătorilor europeni de a circula pe teritoriul Uniunii.

Statele părţi se angajează la respectarea drepturilor pe care Carta le garantează cetăţenilor Europei. privind dreptul la muncă. Art. care afirmă obiectivele politicii sociale ce trebuie urmărite de statelemembre ale Consiliului Europei şi o parte juridică. 15 din Cartă consacră dreptul la autonomie al persoanelor handicapate la integrare socială şi la participare în viaţa comunităţii. în ceea ce priveşte orientarea şi formarea profesională. fără discriminare în funcţie de sex. o formare profesională. condiţiile de angajare şi de muncă. să menţină persoanele handicapate angajate. inclusiv salarizarea. considerate ca formând nucleul substanţei Convenţiei. În esenţa sa. protecţia împotriva concedierii şi reintegrarea profesională. conceput ca bază pentru o aplicare treptată: prima parte enunţă obiectivul acestui docuemnt juridic. cu caracter declarativ. juridică şi economică. Carta socială are în vedere şi categorii considerate defavorizate precum vârstnicii şi persoanele cu dizabilităţi. inclusiv promovarea. 20 din Cartă consacră dreptul la egalitatea de şanse şi de tratament în materie de angajare şi profesie. 4 şi urm]. în funcţie de natura şi originea handicapului. Carta Socială Europeană este un text mixt. în cadrul Consiliului Europei. În vederea exercitării dreptului persoanelor vârstnice 138 . părţile angajându-se la luarea unor măsuri necesare pentru a furniza persoanelor handicapate o orientare. Carta reprezintă un document foarte complex. Carta socială europeană revizuită[2] tratează drepturile economice. amendată şi adusă la zi. acceptat de statele părţi. precum şi imigranţii. să asigure ajutoare tehnice. prin care statul care o ratifică îşi asumă o serie de obligaţii. sociale şi culturale pe plan european. Statele părţi trebuie să faciliteze accesul acestor persoane la angajare. din care fiecare stat parte trebuie să accepte cel puţin 5 (din 7. să favorizeze deplina integrare şi participare la viaţa socială. să încurajeze patronii să angajeze persoane aparţinând acestei categorii defavorizată. constituind instrumentul european de referinţă în materie de coeziune socială. servicii specializate şi de însoţire. negocierea colectivă. drepturile muncitorilor imigranţi). asistenţa socială şi medicală. o educaţie. întrucât cuprinde o parte declarativă (de principii). drepturi sindicale. p. Carta socială revizuită regrupează într-un singur text Carta socială din 1961. fiind denumită „Carta socială a secolului XXI” [138. evoluţia carierei. astfel încât în total să accepte cel puţin 10 articole sau 45 paragrafe. recalificarea şi readaptarea profesioanală. precum şi alte prevederi. a doua parte conţine un număr de 19 articole.193 din 4 mai 1999. securitatea socială. Art. dreptul familiei la protecţia socială. în vederea exercitării efective a acestui drept părţile angajându-se să recunoască acest drept şi să ia măsuri adecvate pentru a asigura şi a promova aplicarea în ceea ce priveşte accesul la angajare. indicate expres.

sex.3). dreptul de a lua parte la stabilirea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului muncii (art. 27). măsuri care să le pună la dispoziţia persoanelor în vârstă servicii de sănătate şi de asistenţă socială (art. în cooperare cu organizaţii publice sau private. nu şi o condiţie de aplicabilitate. Directivele reprezintă acte ale Uniunii Europene constituie atât din recomandări cât şi din directive.la protecţie socială. origine naţională sau socială. opinii politice sau orice alte opinii. în realizarea efectivă a acestui drept statele se angajează să adopte acele măsuri concrete care să permită lucrătorilor şanse egale la revenirea în activitatea. reunind într-un singur text unic. prin coroborarea dispoziţiilor Cartei cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Sub multiple aspecte. este o sinteză a dreptului internaţional al muncii elaborat de OIM. religie. Menţiuni speciale faţă de alte documente juridice se referă la lucrătorii cu responsabilităţi familiale cărora le garantează dreptul la egalitate de şanse şi de tratament (art. în esenţa ei. dar care lasă la atitudinea autoritaţilor naţionale cărora le sunt adresate alegerea formei şi mijloacelor necesare pentru atingerea respectivelor scopuri [103. sănătate.83]. definite ca acte obligatorii pentru fiecare stat membru destinatar în atingerea scopului pentru care sunt adoptate. Principiul nediscriminării apare în mod expres consacrat în Partea a V-a în art. dreptul salariaţilor la informare şi la consultare (art. principii generale regăsite disparat într-o multitudine de convenţii ale acestei organizaţii. 1). publicarea lor în Journal Officiel des Communautes Europeennes având doar o valoare documentară. să-şi alegă propriul stil de viaţă şi să ducă o existenţă independentă în mediul lor obişnuit. limba. naştere sau orice altă situaţie”. Un Protocol adiţional la Carta Socială Europeană cuprinde prevederi referitoare la egalitatea de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei (art. părţile se angajează să adopte măsuri care să promoveze participarea activă a persoanelor vârstnice în societate. Consacrarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament este realizată şi în acte normative ale Uniunii Europene. dreptul persoanelor în vârstă la protecţie socială (art. Directivele trebuie comunicate fiecărui destinatar. p.23).4).2). Acesta prevede că „respectarea drepturilor recunoscute în prezenta Cartă trebuie asigurată fără deosebire de rasă. Statele se angajează să adopte măsuri care să le permită persoanelor în vârstă să ducă o viaţă decentă. la sistemul de protecţie socială.76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 referitoare la punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în privinţa accesului la 139 . apartenenţa la o minoritate naţională. E intitulat „Nediscriminarea”. cu forţă juridică obligatorie în materia nediscriminării. Directiva nr. Carta este apreciată pozitiv. la angajare.

Directiva 76/207 în art. Textul Directivei precizează 140 . Actul comunitar se referă şi la condiţiile în care poate fi considerat legitim un tratament diferenţiat. umilitor sau ofensator [ Directiva nr. 3 paragraf 1 al Directivei 76/207. modificat prin Directiva nr. dreptul unor organizaţii juridice interesate de a sesiza instanţele judecătoreşti în cazul încălcării principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei. nu a fost şi nu va fi astfel tratată într-o situaţie comparabilă. are ca obiectiv sau ca efect atingerea demnităţii unei persoane şi îndeosebi de a crea un mediu neintimidant. 2 modificat prin Directiva nr. asigurăre socială. a discriminării indirecte. educaţie. servicii de sănătate şi acces la bunuri şi servicii. Textul comunitar face deci referire la un tratament diferenţiat şi defavorizat pentru victima discriminării.79/7/CEE din 19 februarie se referă la punerea progresistă în aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în materia securitaţii sociale. inclusiv criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare. condiţiile de muncă. care nu este. la formare şi promovare profesională şi la condiţiile de muncă. de perfecţionare.2002/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002. Directiva 97/80/CEE stabileşte cadrul general în ceea ce priveşte sarcina probei în cazul discriminării fondată pe sex. paragraful 2 ca fiind situaţia în care o persoană este tratată într-o manieră mai puţin favorabilă datorită sexului sau decât o altă persoană. condiţiile de concediere. precum şi cele de remunerare.muncă. a hărţuirii şi a hărţuirii sexuale. 2002/73 defineşte hărţuirea sexuală ca fiind situaţia în care un comportament nedorit cu conotaţie sexuală. Directiva 2000/78/CEE creează cadrul general în favoarea egalităţii de tratament în materie de angajare în muncă-reglementare principală în domeniu. 2. în sectoarele public şi privat. accesul la toate tipurile şi la toate nivelurile de orientare profesioanală. 2002/73 stabileşte că aplicarea principiului egalităţii de tratament implică absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte bazate pe gen. degradant. verbal sau nonverbal. Art. instituirea unor organisme naţionale însărcinate cu promovarea principiului egalităţii de tratament. paragf. care se referă şi la definirea discriminării directe. ostil. Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea în orice stat membru pe criterii de origine rasială sau etnică în domenii precum angajare. în numele victimei. 2. a unor sancţiuni disuasive şi proporţionale cu prejudiciul suferit de către victima nerespectării principiului egalităţii de tratament. de formare. la consacrarea dreptului la reintegrare în vechiul loc de muncă sau într-un echivalent după terminarea concediului de maternitate sau de paternitate. la obligaţia statelor membre de a asigura protecţia jurisdicţională a drepturilor stabilite în directivă. exprimat fizic. modificată prin Directiva nr. Discriminarea directă este definită în art. la stabilirea de către statele membre.

prăbuşirii sistemelor totalitare în Europa de răsărit şi trecerii de la economia de piaţă. Recomandarea Comisiei 92/131/CEE se referă la protecţia demnităţii în muncă a femeilor şi bărbaţilor. Astfel. o substanţială analiză a problemelor Europei. pe primul plan apare dimensiunea umană a relaţiilor dintre state. iar Recomandarea Comisiei 86/379/CEE se referă la angajarea în muncă a persoanelor cu handicap. deşi se reafirmă valoarea celor zece principii ale Actualului final de la Helsinki. Carta de la Paris pentru o nouă Europă ierarhizează în mod nou problemele colaborarii europene. cooperarea economică. vârstă sau orientare sexuală în domeniul angajării şi exercitării profesiei. În cadrul direcţiilor şi reorientărilor de viitor. Se afirmă că „identitatea etnică. Noi declarăm că relaţiile noastre se vor întemeia de acum înainte pe respect şi cooperare”.trece acum pe primul plan. organizaţiile nonguvernamentale. indicând căi şi direcţii în care trebuie acţionat pentru a face posibil triumful marilor valori europene şi în primul rând al principiului respectării drepturilor omului. acestea fiind în mod egal interzise. precizându-se că nu se poate reţine o ordine prioritară a criteriilor pe care se pot întemeia actele de discriminare. problematica drepturilor omului. handicap. Carta de la Paris 1990 este un document de o considerabilă importanţă politică şi juridică. urmând apoi securitatea. problemele Mediului înconjurător. Rezoluţia Consiliului CE 2003/607 (01) din 5 mai 2003 are în vedere egalitatea de şanse pentru elevii şi studenţii cu handicap în domeniul învăţământului şi al formării profesionale. Carta de la Paris are meritul de a reconsidera dimensiunile colaborării europene în contextul schimbării raporturilor de forţe. problemele Mediteranei. iar persoanele aparţinând acestor minorităţi au dreptul de a se exprima liber. culturală.în trecut „coşul trei”. democraţia şi statul de drept. cultură. combatând discriminarea pe criterii de religie sau convingere. unitatea. etc. iar Rezoluţia Consiliului CE 2003/607 (02) are în vedere accesul persoanelor cu handicap la infrastructură şi la activitaţile Culturale. În această ordine de idei este semnificativă constatarea că „era de confruntare şi divizare a Europei a luat sfârşit. Marile probleme pe care Carta de la Paris le enunţă sunt: drepturile omului. El efectuează. legătura dintre procesul european şi procesele mondiale. Este demn de semnalat faptul că acest document enunţă de la bun început cadrul fundamental schimbat al desfăşurării actuale a raporturilor dintre statele europene. Decizia 2000/750/CE stabileşte un program de acţiune al Comunităţii pentru combaterea discriminării: 2001-2006. libertatea europeană. lingvistică şi religioasă a minorităţilor naţionale va fi protejată.de a 141 . În Carta de la Paris apar preocupări noi pentru minorităţile naţionale.că angajarea în muncă şi locul de muncă sunt elemente esenţiale pentru garantarea egalităţii de şanse a tuturor persoanelor. totodată. problemele muncitorilor imigranţi.

unde totuşi progresele nu sunt aşa de însemnate. Deşi s-au remarcat îmbunatăţiri progresive ale cadrului legal.3.prezerva şi dezvolta această identitate. dar şi prin schimbarea legislaţiei deja existente. cât şi în ceea ce priveşte transpunerea practică a dispoziţiilor legale în vigoare. Gravitatea violărilor drepturilor omului obligă însă la o cunoaştere extinsă la nivelul întregii polulaţii. 3. De asemenea. 142 . se remarcă amendări succesive a legislaţiei în materia drepturilor civile ale persoanelor. obligate să intervină în situaţii de încălcare a drepturilor sale. astfel încât să le asigure o mai mare compatibilitate a legislaţiei şi practicii în România cu standardele europene în domeniul discriminării.decizia legislativă în sensul promovării respectului faţă de valorile drepturilor omului. fără nici o discriminare şi în condiţiile unei depline egalităţi în faţa legii”. cetăţenii trebuie să cunoască mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor nerespectării dispoziţiilor legale. cele menite să asigure organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului.multitudinea actelor normative împietează asupra formării unei imagini de ansamblu. coerentă şi corectă a cetăţeanului nedeprins cu abisurile legale. profundă. aşa încât forţa coercitivă a statului. inamovibilitatea judecătorilor. Sigur. În capitolul privind orientările viitoare ale procesului CSCE este înscrisă şi formularea că „problemele referitoare la minorităţile naţionale pot fi soluţionate în mod satisfăcător numai într-un cadru politic democratic”. sesizat cu situaţii de natura celor menţionate. Constituţia României este actul normativ fundamental care statuează supremaţia legii şi care oferă garanţia cea mai puternică în vederea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor [87]. prin modificarea şi completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului. în ceea ce priveşte cadrul juridic existent se remarcă actele şi proiectele de acte normative de natură să asigure independenţa justiţiei. inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate. cele care fundamentează răspunderea ministerială şi accesul la informaţie. Analiza cadrului instituţional din România şi Republica Moldova privind eliminarea discriminării Situaţia drepturilor omului în România a înregistrat în ultimii ani o evoluţie demnă de remarcat atât în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative. Pentru ca ideea enunţată să se concretizeze. promovarea Legii pedepsei cu închisoarea contravenţională cu muncă în folosul comunităţii. Populaţia trebuie să se simtă apărată de instituţiile statului. fiind evidentă. a normelor imperative în domeniu. ale legislaţiei penale. să poată fi exercitată prin organele sale cu atribuţii specifice.

Aceasta se explică. În rândul acestor dispoziţii sunt enunţate: a) universalitatea drepturilor şi libertăţilor. Titlul II cuprinde. că egalitatea cetăţenilor rămâne un principiu universal valabil consacrat de Constituţie. c) egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice. cu toate consecinţele lor. cu alte cuvinte prevederile constituţionale care sunt în egală măsură aplicate tuturor drepturilor. deci. e) cetăţenia româna. evident. limba oficială şi capitala statului. patru capitole. Capitolul II „Drepturile şi libertăţile fundamentale. pluralismului. în mod practic. cu menţiunea că în ceea ce priveşte cetăţenii români aflaţi în strainatate nu beneficiază de anumite categorii de drepturi. ocupând funcţii importante în stat. b) principiul neretroactivităţii legilor. f) relaţia dintre dispozţiile constituţionale şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului. Drepturile şi îndatoririle cetăţenilor români sunt. să încalce nestingherit prevederile Constituţiei şi ale altor legi. d) protecţia. ideile fundamentale de organizare politică a statului: principiul puterii suverane a poporului. anumite persoane. În ceea ce priveşte „Dispoziţiile comune” ale Titlului II. înţelegându-se prin aceasta să se pună capăt pentru totdeauna unor practici care au făcut ca în trecut. supremaţiei Constituţiei. egalităţii în drepturi şi îndatoriri a tuturor cetăţenilor fără nici o discriminare. la unele prevederi cu caracter general cum ar fi cele privind simbolurile naţionale. aceleaşi. libertăţilor şi îndatoririlor. prin situaţia cu totul deosebită pe care o au 143 . poate. care dispune că „nimeni nu este mai presus de lege”. g) accesul liber la justiţie pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor. sunt de remarcat o serie de dispoziţii esenţiale. respectiv Capitolul I „Dispoziţii comune”. de fapt.iar pe de altă parte.În Titlul I al Constituţiei României sunt prevăzute principiile generale. pentru anumite categorii de cetăţeni sunt permise anumite excepţii. principiile exercitării şi separaţiei puterilor. a cetăţenilor români aflaţi în străinătate. În această privinţă este de remarcat prevederea expresă cuprinsă în articolul 16 alineatul 2. inclusiv problemele pe care le ridică extradărea şi expulzarea. Capitolul III „Îndatoririle fundamentale” şi Capitolul IV „Avocatul poporului”. Rezultă. regimul străinilor şi apatrizilor. definitorii pentru modul în care noua Constituţie concepe interpretarea şi traducerea în viaţă a reglementărilor cu caracter umanitar. de către statul român.

în cadrul art. 2. titlul intitulat „Drepturile. cât şi în ceaa ce priveşte contractele de muncă colective [23].72 din 5 februarie 2003. şi legile interne. acestea fiind rasa. Constituţia României garantează tuturor cetăţenilor egalitatea de şanse în recunoaşterea şi exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale [39.541/2003 reprezintă legea-cadru în materia raporturilor juridice de muncă. Textul face referire la principiul nediscriminării ca la unul din principiile statului de drept. În ceea ce priveşte regimul străinilor. principiu la a cărui respectare veghează şi textul Constituţiei. O prevedere deosebit de importantă se referea la Tratatele internaţionale privind drepturile omului. modificat ulterior prin Legea nr. limba.53/2003 publicatǎ în Monitorul Oficial nr. sau cetăţenii români care sunt totodată posesori ai unor paşapoarte străine. cu Pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Art. 20 din Constituţie. atât în ceea ce priveşte contractele de muncă individuale. sexul. Sediul materiei se găseşte în art. Prin faptul că atât expulzarea cât şi extrădarea se hotărăsc de justiţie. ţinând seama de toate elementele concrete şi de argumentele care pledează în favoarea sau împotriva acestor măsuri. atât cetăţenii străini cât şi apatrizii (persoanele care nu au nici o cetăţenie) care locuiesc în România. care are următorul cuprins: „(1)Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 144 . care ar putea viza un străin sau un apatriz. sunt excluse de la bun început măsurile arbitrare sau discriminatorii.cetăţenii români aflaţi în străinătate. religia. alături de principiul universalităţii drepturilor omului. etnia. la care România este parte. îndatoririle fundamentale” în cadrul căreia este consacrat principiul egalităţii cetăţenilor în faţă legii şi a autoritaţilor publice „fără privilegii şi fără discriminări”. Textul constituţional face o singură referire la termenul de discriminare.480/2003 şi prin Legea nr. libertăţile. luate la nivelul unor autorităţi administrative. averea sau originea socială. Egalitatea presupune egalitatea în faţa legii şi egalitatea în faţă autorităţilor publice. se bucură de protecţia generală a persoanelor şi averilor sau bunurilor. au prioritate reglementările internaţionale”. 104-117]. Codul muncii adoptat prin Legea nr. naţionalitatea. care precizează criteriile discriminării. Justiţia este cea care va hotărâ şi în caz de expulzare.16. 16 trebuie coroborat cu art. (2)Dacă există neconcordanţa între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. trebuie precizat că potrivit articolului 18 din Constituţie. 4 alin. apartenenţa politică. p.

drepturile şi libertăţile cetăţenilor.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi [88] garantează oportunitaţi egale pentru bărbaţi şi femei. Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat pe motiv de sex. pe când discriminarea indirectă reprezintă acele acte şi fapte întemeiate în mod aparent pe alte criterii. Legea prezintă statul de drept.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [104] consacră nediscriminarea ca principiu. democratic şi social. din contractele individuale de muncă. situaţie sau responsabilitate familială. În continuare se face distincţie între discriminarea directă şi discriminarea indirectă. folosirii sau exercitării unui drept prevăzut în legislaţia muncii. amendarea dispoziţiilor contrare egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi din contractele colective de muncă. Legea nr. funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii”. caracteristici genetice. Discriminarea are în vedere în lumina acestui act normativ atât pe salariaţi. restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. precum şi din statutele profesiunilor independente. precum şi în ceea ce priveşte eliminarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative contrare egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Solidarităţii Sociale şi Familiei nu are competenţa de a elimina vreunul din actele normative emise de Parlament. religie.5) care statuează că „în cadrul relaţiilor de muncă. capitolul II intitulat „Principii fundamentale” consacră cu titlu de principiu fundamental. opţiune politică. origine socială.În Titlul I. libera dezvoltare a personalităţii umane ca valori supreme pe care statul 145 . înscriind toate formele unui comportament discriminatoriu în domeniile vieţii sociale. Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea publică responsabilă cu aplicarea şi controlul reglementărilor din lege în domeniul său de activitate . Ordonanţa Guvernului nr. Specialiştii consideră că formularea din lege este deficitară pentru mai multe motive.. putându-se manifesta sub diferite forme şi în diferite etape ale. demnitatea umană. atunci când discriminarea se bazează pe criteriul gender. Discriminarea directă în lumina dispoziţiilor prezentei legi este dată de acte şi fapte care au ca scop sau ca efect neacordarea.principiul nediscriminării (art. apartenenţa sau activitate sindicală este interzisă. orientare sexuală. etnie. unul dintre ele fiind acela că Ministerul Muncii. handicap. În Legea nr. dar care produc aceleaşi efecte. din regulamentele de ordine interioară ale unităţilor. vârstă.202/2002 se prevede că Ministerul Muncii. În capitolul 2. rasă. Guvern sau ale altor ministere. dar şi pe angajatori. secţiunea I denumită „egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie” este consacrat principiul egalităţii de gender în domeniul muncii. apartenenţă naţională.

naţionalitate. Legea scoate de sub incidenţa faptelor incriminate acele acţiuni ale persoanelor juridice sau instituţiilor de drept privat care constau în crearea unor condiţii de reală egalitate şi care au în vedere grupuri sau persoane defavorizate. la o etnie. pregătire şi perfecţionare profesională). naţionalitate. suspendarea. social şi cultural sau orice alte domenii ale vieţii publice”. condiţionarea alegerii profesiei. etnie. folosinţei sau exercitării. modificarea sau încetarea contractului individual de muncă. în domeniul politic. un grup sau o comunitate. apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are drept scop sau drept efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii. excludere. 146 . 2 din prezenta lege defineşte discriminarea ca fiind „orice deosebire. condiţii oferite de muncă. numit Dispoziţii speciale cuprinde cinci secţiuni. alin. dar care prin efecte creează dezavantaje. direct sau pasiv. Discriminarea poate apărea sub forma unui comportament activ. în care sunt prevăzute normele legale referitoare la domenii determinate de activitatea umană. În art. Art. în domeniul muncii. religie. beneficierea de servicii publice. orientare. economic. supuse discriminării din partea autorităţilor. 6 din lege se referă la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. articolul încheindu-se cu precizarea că „toate persoanele fizice şi juridice au obligaţia să respecte acest principiu al nediscriminării”. convingeri. Secţiunea 1 prezintă drept contravenţii (şi deci sancţionate de lege) condiţionarea participării la o activitate economică. limbă. prin care se garantează accesul fără discriminare la încheierea. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. religie.le recunoaşte şi le garantează. Art. categorie socială. criterii de promovare. tratament creat de apartenenţa la o rasă. în condiţii de egalitate. la formarea. de servicii de educaţie. defavorizează sau supune unui tratament injust o persoană. Sunt propuse pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare instituirea unor acţiuni afirmative sau adoptarea unor măsuri speciale pentru persoane sau grupuri defavorizate. Legea instituie pentru toate aceste manifestări contrare reglementărilor sale sancţiunea contravenţiei. sex sau orientare sexuală. restricţie sau preferinţă. Se are în vedere eliminarea discriminării în domenii precum încadrarea în muncă (criterii de selecţie şi recrutare. 2 este consacrat principiul nediscriminării în corespondenţă cu principiul egalităţii între cetăţeni şi cu excluderea privilegiilor în exercitarea drepturilor. Capitolul 2. categorie socială sau la o categorie defavorizată sau datorită convingerilor. vârstei. 1. pe bază de rasă. orientării sexuale. dacă respectiva faptă nu intră sub incidenţa legii penale. instituţiilor publice sau private sau a altor instituţii sau organisme private în paralel cu sancţionarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în cuprinsul legii.

perfecţionarea. bunuri şi facilităţi. Textul legii incriminează şi refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană pe motiv că aparţine unui anumit grup religios. persoanelor fizice şi juridice cu atribuţii în selecţia şi repartizarea candidaţilor. cluburi. refuzul de a încheia orice tip de contract. refuzarea acordării unor drepturi sau facilităţi. rasial. refuzul de a acorda un credit bancar. magazine. rasial sau religios. Prin lege se doreşte ca tuturor persoanelor să li se asigure egalitatea de şansă şi de tratament în perioada de consiliere şi de obţinere a unei calificări şi în perioada de ocupare a unui loc de muncă. etnic.2. care au în vedere accesul la serviciile publice şi juridice. refuzarea accesului unei persoane la serviciile de sănătate publice. sunt considerate contravenţii refuzarea asigurării serviciilor publice administrative şi juridice. religios. refuzul de a vinde şi de a închiria un teren sau un imobil cu destinaţie de locuit. Referitor la accesul în locuri publice. deportarea sau îngreunarea condiţiilor de viaţă şi de trai cu scopul de a se ajunge la părăsirea domiciliului. Astfel. dreptul la libera alegere a domiciului şi accesul în locurile publice”. de apartenenţa la o categorie socială sau defavorizată. folosirea forţei pentru schimbarea compoziţiei etnice. Secţiunea a IIa cuprinde alte fapte care sunt considerate de legiuitor contravenţii. dacă acestea se petrec pe motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. precum şi condiţionarea ocupării unui post de apartenenţa la un grup. exceptând cazurile când se urmăreşte îmbunătăţirea situaţiei unor grupuri defavorizate (situaţie prevazută în art. de convingerile. legea interzice restricţionarea accesului unei persoane sau a unui grup de 147 . discoteci. companii de transport.4). precum şi orice comportament care are drept scop mutarea ori alungarea unei persoane sau a unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-un imobil. de naţionalitate. Contravenţie este considerată şi discriminarea în raport cu remuneraţiile pentru munca depusă pe motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. Principiul nediscriminării trebuie avut în vedere şi atunci când se stabilesc măsuri disciplinare sau se pune în discuţie dreptul unei persoane de a adera la un sindicat sau când se stabilesc condiţiile de muncă. refuzarea accesului unei persoane sau unui grup la serviciile oferite de hoteluri. rasial sau datorită convingerilor. vârstei. teatre. rasiale sau sociale a unei zone a ţării sau a unei localităţi este considerată contravenţie. sexului sau orientării sexuale. dacă nu cade sub incidenţa legii penale. restaurante. În secţiunea a IVa intitulată „Libertatea de circulaţie. sexului sau orientării sexuale. legiuitorul stabileşte că orice acţiuni constând în ameninţări. datorită naţionalităţii. serviciile de sănătate şi alte servicii. Este considerată contravenţie şi determinarea părăsirii domiciliului. datorită vârstei. pe motive ce ţin de naţionalitate. constrângeri. reconversia şi promovarea profesională. vârstă. alin. recomandânduli-se să refuze sprijinirea unor pratici discriminatorii. sex.

precizând ca orice comportament manifestat în public. atunci când un funcţionar public limitează folosinţa sau beneficiul oricăror drepturi ale unei persoane sau intenţia de a crea o situaţie de inferioritate datorită naţionalităţii. 148 . Legea stabileşte dreptul persoanei lezate printr-un comportament discriminatoriu de a cere despăgubiri (proporţional cu prejudiciul suferit) şi repunerea în situaţia anterioară actului discriminatoriu. Secţiunea a V a stabileşte alte contravenţii având în vedere dreptul la demnitate umană.1. Încă din 1991. sexului sau religiei [21. art. Cu toate că în cadrul Forumului Constituţional. rasei. Contextul legislativ al non-discriminării în România Principiul non-discriminării şi al tratamentului egal este afirmat în legislaţia românească atât în Constituţie.3. degradante. religie. Este vorba despre sancţionarea cu până la 5 ani de închisoare a propagandei naţional-şovine sau a incitării la ură rasială sau naţională [21.317]. dacă fapta nu cade sub incidenţa legii penale. umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva unei persoane este contravenţie. 3. pe motiv de sex sau orientare sexuală. în special în privinţa măririi numărului criteriilor de discriminare consacrate de Constituţie. Constituţia României consacră în articolul 4 alineatul 2 garantarea egalităţii de tratament între toti cetăţenii. sex. având caracter de propagandă naţionalist-şovină. opinie. aceste propuneri nu se regăsesc în actuala formă modificată a Constituţiei. Făcând o scurtă incursiune în legile generale observăm că în Codul penal sunt prevăzute o serie de fapte de discriminare condamnate penal. naţionalitate.247]. fără discriminare pe bază de rasă. origine etnică. 21). fără privilegii şi fără discriminare. reprezentanţi ai societăţii civile au propus modificarea Constituţiei. ostile. art. pe motiv de apartenenţă la o categorie socială sau la o categorie defavorizată. apartenenţă la un partid politic sau proprietate iar în articolul 16 se afirmă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. rasial. Tot cu închisoarea între 6 luni si 5 ani este sancţionată şi infracţiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei. Pentru ca principiile afirmate în Constituţie să fie aplicate în practică. este nevoie de dezvoltarea lor în cadrul legislaţiei generale sau speciale. limbă. religios. (art.persoane în locuri publice pe motiv de apartenenţă la un grup etnic. dar este dezvoltat şi în acte normative cu valoare de lege sau în acte normative inferioare. pe motiv de vârstă sau de naţionalitate. de instigare la ură rasială sau naţională şi orice comportament care vizează atingerea demnităţii umane sau crearea unei atmosfere intimidante.

149 . după caz. În situaţia în care la început se crede că este vorba despre un caz penal. Aşa cum e prevăzut în legea anti-discriminare. acest lucru ar fi contrar Constituţiei.998-999] şi de restabilire a situaţiei anterioare acesteia. este important de ştiut că ea este scutită de taxa judiciară. încălcânduse liberul acces la justiţie. ordonanţa sau. persoana care discriminează pe unul din aceste ultime criterii nu va putea fi sancţionată penal în comparaţie cu funcţionarul public care discriminează pe celelalte criterii prevăzute în Codul penal. vânzarea sau producerea de simboluri fasciste. Dispoziţiile Codului penal sunt completate cu cele ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. rasiste sau xenofobe. se constată de către procuror sau de către instanţă că fapta ar putea constitui contravenţie. Aceleaşi prevederi generale în materie contravenţională dispun că termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea. în condiţiile în care nu este vorba despre un caz penal. Acest lucru face imposibilă sancţionarea penală a persoanelor care fac abuzuri în serviciu împotriva intereselor persoanelor creînd o situaţie de inferioritate unei persoane datorită orientării sexuale. competenţa investigării cazurilor aparţine organelor de cercetare penală. 30 alin. reprezentanţi ai CNCD au afirmat că procedura în faţa CNCD este o procedură administrativă prealabil obligatorie şi nu se poate merge în fata instanţei civile fără a o parcurge. Deşi în mai multe rânduri. criteriile pe care se bazează acest comportament sunt mai puţine decât cele prevăzute în Constituţie sau în legislaţia specială antidiscriminare. Ea se poate face fie concomitent cu sesizarea CNCD sau fără a se merge în faţa CNCD. dar ulterior. sau datorită faptului că aceasta are o disabilitate. datorită faptului că legea penală nu poate fi interpretată extensiv. în urma cercetărilor penale. Articolul 21 din Legea 48/2002 dă posibilitatea victimelor discriminării să aleagă calea procesului civil de recuperare a prejudiciilor produse prin fapta de discriminare [22. Alegerea victimei de a merge în faţa instanţei civile se poate face în termenul general de 3 ani. Prevederile Codului Civil se aplică şi ele în cazurile de discriminare. împreună cu o copie de pe rezoluţia. CNCD este competent să soluţioneze faptele de discriminare. Atunci când se săvârşesc aceste fapte. a limbii sau a statutului de necetăţean al persoanei respective. Tot în ceea ce priveşte acţiunea civilă. 2 si 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. se trimite de îndată organului în drept sa constate contravenţia. conform art. art.Dupǎ cum se poate observa. de pe hotarârea judecatorească. 31/2002 care sancţionează penal diseminarea. actul de sesizare sau de constatare a faptei. În această situaţie.

pentru a face alegerea. iar fotografiile nu erau admise pentru că nu erau acceptate ca mijloace de probă conform procesului civil. nediscriminatorii. aceste organizaţii au calitate procesuală activă şi în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice. la cererea acesteia din urmă [22 art. în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. o persoană care susţine că a fost discriminată la angajare. atunci instanţa este îndreptaţită să decidă că a avut loc o faptă de discriminare. Schimbarea sarcinii probei nu înseamnă că o persoană afirmă pur şi simplu în faţa instanţei că a fost victima unei fapte de discriminare săvârşite de pârât şi acesta din urmă este obligat să dovedească neproducerea faptei de discriminare. Acest lucru a fost determinat de necesităţile de dovadă apărute din practică – au existat cazuri când pe uşile barurilor se găsea afişul „Interzis rromi”. adică pot sta în instanţă în nume propriu. cât şi în faţa CNCD. Pentru a înţelege ce ar presupune acest concept specific domeniului anti-discriminării este important sa ştim mai întâi ce nu presupune. martorii care îl văzuseră nu doreau să depună mărturie. Această situaţie nu se va mai repeta începând cu luna martie 2004 când a fost modificată legea. pe lângă înscrisuri şi martori.Un aspect particular al procedurii în cazurile de discriminare este că atât în faţa instanţelor de judecată. Cum vor fi administrate aceste probe însă de către instanţă rămâne de văzut în practica judecatorească. general acceptaţi în procesul civil. organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă. că s-au făcut afirmaţii discriminatorii sau că era mai calificată decât persoana care a obţinut postul. că a avut în vedere alte motive. atunci pârâtul este obligat să dovedească faptul că discriminarea nu a avut loc. nu este suficient doar să afirme acest lucru. Schimbarea sarcinii probei presupune că atunci când o persoană a adus în faţa instanţei un minimum de probe care arată fapte din care judecatorul poate prezuma că o discriminare a avut loc. Ceea ce lipseşte legii române în mod deosebit este noţiunea de schimbare a sarcinii probei. Legislaţia românească nu s-a armonizat încă la standardele acquis-ului comunitar în materie de probă a faptelor de discriminare. De exemplu. 22 alin. 150 . şi înregistrările audio şi video. acest afiş era fotografiat. Legea 27/2004 de modificare a legii antidiscriminare a adaugat la mijloacele de probă admise pentru dovada unei fapte de discriminare. Totodată. Ea trebuie să aducă dovezi că i s-au pus întrebări discriminatorii. În cazul în care acesta nu are o justificare pentru comportamentul său care să nu însemne discriminare. În aceasta situaţie angajatorul va fi obligat să dovedească faptul că nu s-a produs o discriminare. 1 şi 2 ] Cu privire la mijloacele de probă.

Lipsesc încă din legea românească. deşi sunt impuse prin acquis-ul comunitar noţiunile legate de schimbarea sarcinii probei. am asistat în aceşti ultimi ani la o succesiune de legi. disabilitatea – criteriu de discriminare. datele statistice pentru dovada discriminării indirecte. corelarea investigaţiei CNCD cu ancheta penală. în procesul decizional. art. 77/2003. la servicii de sănătate. Sindicatele trebuie să desemneze în fiecare unitate reprezentanţi cu atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei la locul de muncă. Primul act normativ a fost Ordonanţa Guvernului nr. 151 . oferind un cadru legislativ adecvat protecţiei împotriva discriminărilor. în faţa CNCD. cu posibilitatea obţinerii de despăgubiri în instanţa civilă. este important să amintim şi dispoziţiile legale privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi care condamnă discriminarea directă. Lege a suferit o modificare în august 2003 prin Ordonanţa Guvernului nr. Această ordonanţă a fost aprobată cu modificări de către Parlament în martie 2004 prin Legea nr. la informaţie şi cultură. Legea prevede un mecanism greoi [82. în accesul la educaţie. harţuirea pe baza genului. discriminarea în formele: directă. adaptarea rezonabilă.Pentru că tot suntem în domeniul angajării. Interesant este cum ar proceda CNCD dacă va fi pus în faţa unui caz de acest gen. extinderea criteriilor de discriminare şi la alte criterii neenumerate expres în lege. În urma modificărilor succesive. În cazul existenţei unui conflict de acest tip. justificată de nevoia îndeplinirii obligaţiilor României faţă de Uniunea Europeană. dar şi victimizarea. hărţuire. aceşti reprezentanţi pot primi plângeri. Daca procedura de mediere eşuează. 32] de soluţionare a cazurilor de discriminare pe bază de gen sau de încălcare a egalităţii de şanse. iniţia o procedură de mediere şi cere angajatorului să rezolve situaţia. care vor fi dezvoltate pe parcursul lucrării de faţă. definirea termenului de mediere. indirectă. 137/2000 privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. În ceea ce priveşte legea specială în domeniul anti-discriminării. în relaţiile de muncă. legea româna anti-discriminare sancţionează contravenţional.victima poate intenta acţiune în instanţă pe dreptul muncii sau pe dreptul administrativ. nu este clarificat în nici o lege. 48/2002. Astfel în prezent. prin Legea nr. se va declara sau nu competent de a-l soluţiona? Există de asemenea o serie de prevederi legale care reglementează domenii particulare privind categorii vulnerabile. legea existentă la această oră este una care întro măsură considerabilă respectă acquis-ul comunitar în domeniu. Cum se coordonează această procedură cu cea generală. în sensul armonizării legislaţiei interne cu cele două directive europene în domeniul anti-discriminării. 27/2004. Aceasta a fost aprobată cu modificări de către Parlament în 2002. indirectă.

(2) si art. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organism independent care implementează dispoziţiile legislative privitoare la discriminare [113. prin decizia Prim-ministrului. prin intermediul publicaţiilor. Prevenirea discriminării: − − organizarea şi derularea unor campanii naţionale de conştientizare a populaţiei cu îmbunătăţirea cadrului legislativ intern în materia nediscriminării prin elaborarea şi privire la egalitatea şanselor şi respectarea drepturilor fiecărui individ. vederea prevenirii discriminării. Organul deliberativ în domeniul constatării şi sancţionării faptelor de discriminare al Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării este Colegiul Director. a modificării legislaţiei în domeniul nediscriminării precum şi a practicilor europene în această materie. (2)] prin lege organică şi nu prin hotărâre de guvern.organ de specialitate al administraţiei publice centrale (altele decât ministerele).4] are în vedere atingerea unor obiective majore. trebuie înfiinţată conform Constituţiei [30 Art. p. al internetului. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării [113. 1514/2002. Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr.2]. asupra activităţii Consiliului. promovarea unor acte normative aliniate la standardele europene şi armonizarea legislaţiei în domeniu cu legislaţiile europene. O scurtă prezentare a instituţiei CNCD din perspectiva actelor normative care o reglementează vom realiza în partea urmatoare. p. astfel: 1. structurate pe trei direcţii de acţiune. pentru asigurarea prevenirii. modificată în 2002 prin Hotărârea de Guvern nr. − − − încheierea de protocoale de asistenţă şi colaborare cu autorităţile administraţiei publice crearea şi dezvoltarea unui parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile româneşti în informarea permanentă a cetăţenilor. în subordinea Guvernului. sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare. Concentrându-se asupra implementării principiului egalităţii cetăţenilor şi asupra prevenirii şi sancţionării faptelor de discriminare.Tot cu caracter special de reglementări în domeniul anti-discriminării sunt şi actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei speciale care se ocupă de anti-discriminare în România – Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. 116 alin. 1194/2001. 115 alin. 152 . Prima precizare pe care dorim să o facem cu privire la aceste acte normative este că o instituţie precum CNCD .

proporţional cu prejudiciul suferit. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care. 137/2000.2 Instituţia Avocatul Poporului. Anexa nr. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. potrivit dreptului comun. drepturilor omului din alte state. încalcă în mod repetat prevederile O. . activitate în domeniul nediscriminării. În toate cazurile de discriminare. fizice sau juridice. se pronunţă asupra petiţiilor şi sesizărilor primite. [101]. Analiza petiţiilor şi sesizărilor primite şi sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice sau fizice. Cererea de despăgubire este scutită de taxa judiciară de timbru. printr-o acţiune discriminatorie. care a săvârşit fapta de discriminare. au dreptul să pretindă despăgubiri. 3. Sancţiunea contravenţioanală aplicată poate fi contestată conform procedurii din dreptul comun în materia contravenţiilor. care se referă la “Drepturile. deci cauzează un prejudiciu redus. de către autorităţile emitente. În funcţie de decizie. Ombudsman-ul a fost introdusă în Constituţia României după modelul ţărilor scandinave şi al altor state în care există un organ independent.G. în exercitarea rolului său de organ deliberativ. instanţa poate dispune retragerea. având prerogativa să exercite un control asupra actelor de guvernământ . Sancţionarea actelor de discriminare: discriminării. Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitatea procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare.− dezvoltarea instituţională prin infiinţarea de oficii teritoriale pentru combaterea 2. libertăţile şi îndatoririle fundamentale”. La cerere. Studiu de caz. 153 euroatlantic. a organelor administraţiei publice care au săvârşit fapte de discriminare.Cooperarea internaţională − − − crearea şi dezvoltarea de relaţii bilaterale cu organizaţii similare din spaţiul crearea şi dezvoltarea de relaţii multilaterale cu organizaţii interguvernamentale cu crearea şi dezvoltarea unei colaborari cu organizaţii neguvernamentale din domeniul Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. prin hotărâri privind faptele de discriminare supuse analizei.Titlul II al Constituţiei României. Colegiul stabileşte cuantumul amenzilor contravenţionale ce urmează a fi aplicate persoanei. în urma verificării efectuate în teren de către personalul de specialitate al Consiliului. persoanele discriminate.

Dispoziţia este însă nesatisfăcătoare. care au ridicat problema oportunităţii înscrierii în Constituţie a unei asemenea instituţii ce nu avea precedent în tradiţia constituţională română. anual sau la cerea acestuia. Numirea şi rolul Avocatului Poporului sunt regementate de art. ale cărei acte este chemat să le controleze. în special faţă de organele executive şi de administraţia de stat. prevederea menţionată mai sus îi conferă o independenţă. însă. pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. suficient de clară [101]. de a da răspuns solicitărilor Avocatului Poporului. în mod deliberat vor căuta să întârzie producerea dovezilor. Textul acestui articol prevede că Avocatul Poporului îşi va exercita atribuţiile atât din oficiu. Rapoartele pot cuprinde recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură. unde prevederile legale cu privire la contenciosul administrativ fuseseră considerate suficiente pentru a permite cetăţenilor să declanşeze o procedură având ca scop anularea actelor administative ilegale. Exercitarea atribuţiilor Avocatului Poporului este reglementată de Constituţie. Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. Raporturile dintre Avocatul Poporului şi Parlament sunt definite de art. cât şi la cererea persoanelor lezate. 59 din Constituţia României. 154 . în sensul instituirii unei obligativităţi generale pentru toate organele statului. nici ea. din dorinţa de a-şi apăra propria poziţie. sau pot produce acte incomplete. deocarece nu sunt prevăzute sancţiuni pentru refuzul de a se acorda sprijinul solicitat de Avocatul Poporului. Avocatul Poporului nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.În ţara noastră. că Avocatul Poporului nu dispune de iniţiativă legislativă. pe o durată de 5 ani. Întrucât activitatea acestuia vizează în mod inevitabil anumite acte sau activităţi prin care drepturile cetăţenilor au fost prejudiciate. pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Pe de altă parte. Este de remarcat. Această prevedere este de natură a înlătura orice dubii sau suspiciuni cu privire la obiectivitatea acestui înalt demnitar şi a moralităţii sale. ceea ce ridică valoarea constatărilor Avocatului Poporului la un nivel mai general. 58 din legea fundamentală: Avocatul Poporului este numit de Senat. Cel de al doilea alineat al articolului citat înscrie obligaţia generală a autorităţilor publice să asigure Avocatului Poporului tot sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. Pe de altă parte. Ar fi de preferabil. se poate admite că unele organe. Textul prevede obligaţia prezentării de către Avocatul Poporului a unor rapoarte către Parlament. de aceea ca textul să fi fost mai tranşant. expresia „autorităţilor publice” nu este. introducerea instituţiei Avocatul Poporului a suscitat vii discuţii în rândul specialiştilor.

incompatibilităţile prevăzute sunt în egală măsură aplicabile personalului care îndeplineşte funcţii de execuţie de specialitate. Pe durata exercitării mandatului. în activitatea sa . ministrul justiţiei va informa neîntârziat pe Preşedintele Senatului asupra reţinerii sau arestării. atât Avocatul Poporului cât şi adjuncţii săi nu pot fi reţinuţi.instituţia Avocatul Poporului fiind independentă faţă de orice autoritate publică.dezvoltând dispoziţiile constituţionale. Dezvoltând prevderile constituţionale. Potrivit prevederilor legale. precum şi imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile. În esenţă. legea mai precizează că Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cerea persoanelor vătămate. legea prevede că Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic şi nici nu pot îndeplini o funcţie publică sau privată. În ceea ce priveşte incompatibilităţile.Pentru traducerea în viaţă a prevederilor constituţionale legate de introducerea instituţiei Avocatul Poporului a fost adoptată Legea privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. decesul. fără încuviinţarea Senatului. arestaţi sau trimişi în judecată penală sau contravenţională. incompatibilitatea cu alte funcţii publice sau private. Alte situaţii în care mandatul său încetează înainte de termen pot fi demisia. De asemenea. nimeni neputând obliga Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale. repunerea în drepturi a petiţionarilor şi repararea pagubelor. Legea mai precizează că în exercitarea atribuţiilor sale Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice. urmăreşte rezolvarea lor. solicitând autorităţilor sau funcţionarilor adminstraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor. fiind exceptate numai funcţiile didactice din învăţământul superior. Legea mai prevede. legea prevede că instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice. constatată prin examen medical de specialitate. Senatul putând încuviinţa arestarea sau trimiterea în judecată cu votul majorităţii senatorilor [101]. El nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. el poate primi 155 . perchezitionaţi. posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului. Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege. Avocatul Poporului primeşte şi repartizează cereri privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice. În cazul infracţiunilor flagrante intenţionate.

Nu pot fi luate în considerare plângerile anonime sau cele îndreptate împotriva unor încălcări ale drepturilor cetăţeneşti mai vechi de un an. ale unor acte sau fapte administrative. va sesiza Procurorul General sau Consiliul Superior al Magistraturii. ale Preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. necesare pentru soluţionarea plângerilor ce i-au fost adresate. care. informaţii. el sesizează autorităţile administraţiei publice asupra unor ilegalităţi. Avocatul Poporului emite recomandări. care îi solicită intervenţia. care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi nici controlului judecătoresc. Cererile adresate Avocatului Poporului sunt scutite de taxa de timbru. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul în cauză 156 . În îndeplinirea atribuţiilor sale. care sunt datoare să-i comunice în termen de cel mult 45 de zile măsurile luate. Cererile adresate Avocatului Poporului trebuie să fie formulate în scris. persoane juridice române sau străine de drept privat care acţionează în numele membrilor lor. Cererile vădit nefondate pot fi respinse motivat de către Avocatul Poporului. Avocatul Poporului are şi dreptul de a face anchete proprii. totodată fiind semnalate acestora refuzul organelor administrative de a rezolva anumite situaţii ori emiterea tardivă a actelor.Conducerile penitenciarelor trebuie să permită. Avocatul Poporului se va adresa autorităţilor administrative ierarhic superioare. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor. documente sau acte în legătură cu cererile ce i-au fost adresate. În ipoteza în care Avocatul Poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa Ministerului Public sau se află pe rolul unei instanţe judecătoreşti. ale Preşedintelui României şi Guvernului. să se adreseze în orice mod Avocatului Poporului. Prin recomandările emise. Avocatul Poporului are acces la documente secrete deţinute de autorităţile publice. Dacă constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. Avocatul Poporului poate solicita autorităţilor publice. persoanelor care execută pedepse. Această obligaţie revine şi unităţilor militare. de asemenea. în condiţiile legii. el va cere revocarea actului ilegal şi repararea pagubelor. fără nici o restricţie.6] În exercitarea atribuţiilor sale. de Senat sau de Parlament. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile de la data sesizării ilegalităţilor comise.[117. ca şi din partea unor membri ai Parlamentului. solicitând informaţii şi documente. Autorităţile în cauză vor lua de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor constatate.cereri adresate de organizaţii neguvernamentale. p. precum şi ale Curţii Constituţionale. Nu fac obiectul activităţii Avocatului Poporului cererile care se referă la acte emise de Camera Deputaţilor. cu obligaţia de a nu divulga sau de a face publice informaţiile sau documentele secrete la care a avut acces. poate solicita date suplimentare pentru analiza şi soluţionarea cererilor.

În realizarea scopurilor sale Instituţia şi-a propus. Avocatul Poporului se va adresa prefectului. instituţiile de drept public şi cele cu caracter neguvernamental care desfăşoară activităţi pe linia drepturilor omului. se va adresa Guvernului României. dă dreptul Avocatului Poporului să se adreseze Parlamentului. dar şi recomandări privind modificarea legislaţiei sau alte măsuri de natură să asigure ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. persoană juridică de drept public. sau. în primul rând. Institutul Român pentru Drepturile Omului. precum şi referinţe bibliografice. îndeosebi în ţările participante la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa [101]. practicilor şi uzanţelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. a organizaţiilor neguvernamentale şi a cetăţenilor. informarea organismelor publice. asociaţiile neguvernamentale şi cetăţenii români a problematicii drepturilor omului. a modului în care drepturile omului sunt garantate în alte ţări. persoanei care a adresat cererea îi vor fi comunicate rezultatele. legi şi documente. În activitatea de promovare a drepturilor omului un rol nu mai puţin important îl au organizaţiile ştiinţifice. cu prilejul cercetărilor întreprinse. lacune în legislaţie şi cazuri grave de corupţie. crearea unui Centru de documentare conţinând texte de convenţii internaţionale. în termen de cel mult 20 de zile. Raportul anual vizează activitatea instituţiei pe un an calendaristic şi se înaintează Parlamentului pînă la data de 1 februarie a anului următor. primuluiministru. va prezenta un raport cuprinzând cele constatate. în vederea dezbaterii acestuia în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. În conformitate cu prevederile legii. preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului. 157 . organizarea de programe de formare destinate îndeosebi acelor categorii de persoane care au răspunderi speciale pentru protecţia drepturilor omului. Ele pot conţine informaţii.aparţine administraţiei publice locale. al cărui scop este de a asigura o mai bună cunoaştere de către organismele publice. încă de la înfiinţare. Dacă Avocatul Poporului constată. Neadoptarea de către Guvern. sociale . anual sau la cerea acestora. În rândul acestora se cuvine a fi menţionat. care vor putea fi făcute publice prin mijloacele de informare în masă. ori de nerespectarea legilor ţării. studii şi publicaţii referitoare la drepturile omului. Raportul anual nu se dă publicităţii. în special prin aducerea la cunoştinţa acestora a documentelor. Legea mai precizează că rapoartele întocmite de Avocatul Poporului sunt prezentate în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. organism independent. după caz. iar dacă este vorba de un act sau de un fapt produs de o autoritate a administraţiei publice centrale.

autorităţi locale. LADO editează lunar un „Buletin Informativ” prin care se prezintă activitatea organizaţiei şi sunt înfăţişate cazurile relevante de încalcare a drepturilor omului. 158 . în perioada relativ scurtă de la constitutirea sa. reparării nedreptăţilor şi încetării acţiunilor prin care a fost încălcată ordinea de drept. Institutul Român pentru Drepturile Omului. informează opinia publică din ţară şi din străinătate în legătură cu acţiunile prin care s-au încălcat drepturile omului. practicilor şi uzanţelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. care funcţionează în principalele capitale de judeţ. organizaţie neguvernamentală. înregistrată ca persoană juridică la Judecatoria Sectorului I Bucureşti [69]. Totodată. concretizată în iniţierea de cercetări privind diversele aspecte ale promovării şi respectării drepturilor omului în România şi pe plan internaţional. de efectuarea unor sondaje privind cunoşterea drepturilor omului. şi . publicarea unui buletin privind drepturile omului şi asigurarea unei largi difuzări a acestuia. intervenind pe lângă conducerea Statului. organizarea unor programe de formare. a persoanelor lezate în drepturile lor civile. difuzarea principalelor documente internaţionale privind drepturile omului prin tipărirea unor broşuri. la cerere sau periodic. a documentelor. publicarea reglementărilor interne. la cererea comisiilor Parlamentului. totodată. Guvern. LADO îşi desfăşoară activitatea pe baza unor programe şi anume: dezvoltarea unei relaţii naţionale de observatori. furnizarea de documentaţii. cultură. a dezvoltat un Centru de documentare şi informare în domeniul drepturilor omului. Dintre organizaţiile cu caracter neguvernamental desfăşurând activităţi în domeniul drepturilor omului menţionăm Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO). Institutul s-a preocupat. Scopul Ligii Apărării Drepturilor Omului este apărarea. de la 1 ianuarie 1993. educaţie. privind protecţia drepturilor omului în România. de asemenea organizarea de sondaje de opinie publică pe diferite aspecte. politice.IRDO a desfăşurat. o laborioasă activitate. ecologie şi ştiinţe politice. în vederea asigurării respectării principiilor democratice.furnizarea. prin toate mijloacele legale. înfiinţată la 1 ianuarie 1990. de informaţii privind eforturile guvernamentale şi neguvernamentale din România pentru a promova şi proteja drepturile omului. statutul de Biblioteca depozitară a Consiliului Europei pentru domeniile: drepturile omului. sociale şi culturale. LADO propagă idealurile sale prin toate mijloacele pe care le consideră utile. Parlament. care a dobândit. economice. desfăşurarea unor seminarii şi simpozioane. asupra aspectelor care privesc drepturile omului şi proiectele de legi şi alte probleme examinate în parlament.

organizat în sistem HURIDOCS.Un program special al LADO îl constituie Caravana.Comitetul Helsinki [101].B. Din 1992 organizaţia derulează programe cum ar fi: supravegherea abuzurilor poliţiei. care cuprinde un centru de documentare bogat. se realizează mese rotunde. soluţionarea la faţa locului a unor cazuri speciale cu sprijinul factorilor de decizie. În cadrul APADOR-CH a fost creat Centrul pentru drepturile omului. încurajând contribuţia cetăţeanului la promovarea şi protejarea drepturilor omului. având ca scop sensibilizarea autorităţilor locale la problematica drepturilor omului. intitulat „A. organizând 159 . iar informaţiile culese şi concluziile sale se bucură de credibilitate. Ea a mai efectuat de altfel. Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului (SIRDO) reprezintă o altă organizaţie neguvernamentală care desfăşoară o activitate în domeniul drepturilor omului [101]. Unii dintre activiştii APADOR-CH fac parte din conducerea organizaţiilor sau a revistelor de specialitate internaţionale. SIRDO a desfăşurat o bogată activitate . care constă în organizarea de mese rotunde în toate centrele importante ale ţării. De la înfiinţare. dialoguri şi activităţi de cercetare în domeniul drepturilor omului. În decursul existenţei sale.C. APADOR-CH este cunoscută mai ales sub numele său prescurtat: Comitetul Helsinki Român. O altă organizaţie neguvernamentală cunoscută prin preocupările sale în domeniul drepturilor omului este Asociaţia pentru apărarea drepturilor în România. asistenţă juridică. Patru personalităţi ale APADOR-CH au primit premii internaţionale pentru activitatea lor în domeniul drepturilor omului. De asemenea. asistenţă juridică pentru refugiaţi. desfăşurând propriile investigaţii în cazurile de violare a drepturilor omului care îi sunt semnalate.-ul drepturilor omului”. SIRDO are drept scop protejarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. APADOR-CH desfăşoară o activitate curentă de monitorizare a situaţiei drepturilor omului în România. realizând primul manual şcolar pentru drepturile omului. informarea corectă cu privire la tratatele şi convenţiile internaţionale în materie. între membrii săi se numără jurişti foarte cunoscuţi. transparenţa legislativă şi promovarea drepturilor omului prin legislaţie (analiză şi propuneri legislative). a studiat problemele adaptării sistemului penal român la standardele internaţionale. în cadrul căreia se acordă săptămânal consultaţii juridice gratuite. constituită în inauarie 1990. De asemenea. investigaţii şi în Republica Moldova. popularizarea documentelor internaţionale de profil. situaţia minorităţilor. Potrivit statutului său. Organizaţia are contacte în zonele de decizie socială şi politică.

în 1993 un seminar internaţional cu participarea unor experţi internaţionali.O. Seminarul s-a soldat cu importante concluzii şi propuneri legate de activitatea organelor de justitie şi a parchetului. seminarii. contribuie la educaţia şi informarea juridică a populaţiei. 1484–XIII din 5 februarie 1998. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (C. care acordă asistenţă în activitatea avocaţilor parlamentari pe plan organizaţional. publicaţii. . independentă. 1349–XIII din 17 octombrie 1997) şi Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. care activează în conformitate cu Legea cu privire la avocaţii parlamentari (nr.O. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Republica Moldova (L. SIRDO a organizat anchete extrajudiciare în legatură cu anumite cazuri de încălcări ale drepturilor omului.D. fondată. este o instituţie naţională independentă. alte pacte internaţionale la care Moldova este parte. Printre alte activităţi desfăşurate de SIRDO trebuie menţionate cele legate de fenomenul de imigraţie şi statutul de refugiat. umanitară şi neafiliată politic.M) este o organizaţie obştească neguvernamentală. consultanţă juridică pentru categoriile socialmente defavorizate. ce urmăreşte beneficiul public şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.A.M). financiar-economic. care a reprezentat una din etapele programului PHARE. cursuri de instruire). Principalele responsabilităţi ale CPDOM sunt: examinarea plîngerilor de încălcare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor. monitorizarea respectării drepturilor social-economice (rapoarte şi studii de caz).O. juridic. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova (L. abrogarea articolului 2000 din Codul Penal şi resocializarea delicvenţilor. organizaţie neguvernamentală internaţională. în anul 1990.P. desfăşurată în colaborare cu Penal Reform International. implicându-se în soluţionarea acestora.A. În activitatea sa CPDOM respectă Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova. non-profit pentru drepturile omului. Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova este o organizaţie non-guvernamentală. utilizând toate căile legale şi desfăşurând activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (emisiuni radio / TV.D. monitorizare a procesului electoral (observarea alegerilor şi monitorizarea comportamentului mass-media). contribuirea la modificarea şi adaptarea legislaţiei naţionale la instrumentele juridice internaţionale. CPDOM constă din avocaţii parlamentari şi personal auxiliar. informaţional. precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. precum şi în alte domenii.Comitetul Helsinki monitorizează respectarea angajamentelor în domeniul drepturilor 160 .M) contribuie la respectarea şi promovarea drepturilor omului în Republica Moldova.D.

în virtutea principiului dreptului internaţional privind îndeplinirea de 161 . p. protecţia şi promovarea drepturilor omului prin expertizarea independentă a drepturilor omului. a cadrului legal şi a practicilor de aplicare a acestora. referitor la evoluţiile şi îngrijorările în domeniul drepturilor omului. indigene având ca informaţie primară realităţile şi situaţiile concrete din Republica Moldova. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertǎţilor Fundamentale etc. dacǎ un tratat internaţional conţine dispoziţii contrare prevederilor constituţionale. pot aplica direct dreptul internaţional cu privire la drepturile omului la care statul este parte [8]. Această stare de lucruri contravine angajamentelor internaţionale asumate de ţara noastrǎ. documentările. Mai mult decât atât. Comitetul pledează pentru respectarea. Normele internaţionale în domeniul drepturilor omului au prioritate doar asupra legilor interne. se recurge la revizuirea Constituţiei. justiţiei sociale. Republica Moldova nu a adoptat o lege specială asupra discriminǎrii. Consiliului Europei. egalităţii şi non-discriminării. sporirea gradului de conştientizare în rândurile unor grupuri specifice şi a publicului larg. instanţele de judecatǎ. ONU. adică inclusiv în domeniul prevenirii şi combaterii discriminǎrilor. OSCE. potrivit art.Activitatea Comitetului se călăuzeşte de acceptarea şi perceperea valorilor universale superioare a drepturilor şi libertăţilor individuale. Legiuitorul are obligaţia de a verifica concordanţa dispoziţiilor proiectelor de legi cu normele tratatelor internaţionale [74]. înainte de intrarea în vigoare a tratatului.omului asumate de către Republica Moldova în faţa OSCE. atunci.8 din Constituţia Republicii Moldova.(2) şi art.(2) din Constituţie.69]. Republica Moldova şi-a asumat obligaţiile primordiale de a respecta demnitatea. normele respective fiind dispersate în multiple acte normative. Cercetările. rezultatele acestora sunt bazate în exclusivitate pe surse şi contribuţii autentice. în special prin semnarea Planului de Acţiuni „Republica Moldova – Uniunea Europeanǎ”. inclusiv cele ce fac parte din Consiliul Europei. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. sprijinirea intereselor publice şi acţionarea în justiţie în susţinerea acestora. rapoartele detaliate ale Comitetului Helsinki cu privire la subiecte specifice şi la situaţia generală privind respectarea drepturilor omului în Moldova sunt solicitate şi servesc drept sursă demnă de informare pentru un şir de entităţi specializate.4 alin.Dispoziţia constituţionalǎ despre prioritatea reglementǎrilor internaţionale privind drepturile omului are incidenţǎ asupra legilor şi asupra altor acte normative interne [124. în cazul în care existǎ neconcordanţe între dreptul internaţional şi cel naţional în materia drepturilor omului.. deoarece. drepturile omului şi de a asigura nondiscriminarea în raport cu fiecare persoană ce se află sub jurisdicţia sa.8 alin. în conformitate cu prevederile art. dar nu şi asupra normelor constituţionale. ONU etc. Aderând la Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.

Cadrul normativ naţional conţine prevederi inserate în diferite acte legislative referitoare la principiul egalitǎţii. conform cǎreia consfinţirea principiului egalitǎţii într-o serie de acte legislative denotǎ faptul cǎ Republica Moldova acordǎ o atenţie sporitǎ îndeplinirii obligaţiilor asumate prin ratificarea actelor internaţionale cu privire la drepturile omului. Pentru ca principiul egalitǎţii şi principiul non-discriminǎrii sǎ fie aplicate în practicǎ. 162 . Realizarea controlului constitutionalitǎţii tratatului ar contrazice principiul internaţional privind exercitarea tratatelor cu bună-credinţǎ [124. De asemenea. deoarece: a) majoritatea actelor stipuleazǎ egalitatea în faţa legii a cetǎţenilor. considerǎm cǎ organele statale trebuie sǎ asigure aplicarea corecta a dispoziţiilor legislaţiei penale. e) populaţia este informatǎ insuficient asupra actelor normative cu privire la nondiscriminare etc. autoritǎţile statale trebuie sǎ încurajeze populaţia sǎ atace în justiţie persoanele care se fac vinovate de discriminare. Republica Moldova trebuie sǎ modifice Constituţia.76]. b) codurile de procedură penalǎ şi civilǎ nu prevǎd informarea publicului asupra hotarârilor judecatoreşti prin care se sancţioneazǎ discriminarea.către stat a angajamentelor internaţionale. este necesar sǎ fie dezvoltat şi perfecţionat cadrul legal al Republicii Moldova. p. administrativǎ şi civilǎ. precum şi informarea publicului asupra actelor normative ce combat discriminarea. c) nu existǎ un mecanism viabil de supraveghere a implementǎrii prevederilor legale cu privire la non-discriminare şi de sancţionare a persoanelor vinovate. deoarece recunoaştem cǎ Republica Moldova a întreprins diverse acţiuni cu caracter legislativ în vederea combaterii discriminǎrii. p. Întrucât în Republica Moldova nu existǎ un act normativ exhaustiv. cum ar fi statuarea principiului egalitǎţii (după cum am arătat mai sus) în legislaţia penală. Însǎ transpunerea acestui principiu în viaţǎ este foarte dificilǎ. Pentru a exclude contradicţiile între Constituţie şi legislaţia Uniunii Europene în domeniul eliminǎrii discriminărilor. civile şi administrative referitoare la interzicerea discriminǎrii. sistemul legislativ. asigurând corespunderea acestora cu standardele UE. având drept scop combaterea discriminǎrii în toate domeniile vieţii şi conţinând dispoziţii referitoare la repararea prejudiciilor aduse victimelor şi sancţionarea celor vinovaţi. d) nu a fost adoptat un act normativ care ar codifica toate prevederile referitoare la eliminarea tuturor formelor de discriminare. Respectarea cadrului legal al Republicii Moldova ar permite în mare parte realizarea articolului 16 din Constituţie. Susţinem parţial opinia avocaţilor parlamentari [65. În opinia noastră. pe când o sintagmă mai potrivitǎ ar fi „ a tuturor persoanelor” şi indicǎ o listǎ incompletǎ a criteriilor de discriminare. considerǎm oportun a propune legislativului sǎ adopte Legea cu privire la non-discriminare.8].

UE este cu mult mai îndreptăţită să se gândească la pericolul ca identitatea sa să se modifice în urma acţiunii de extindere. Cu alte cuvinte este vorba despre construirea unei identităţi comune a Marii Europe. ci şi că tăria defensivei sale împotriva invaziei cu care o ameninţă actuala dezordine orientală este depăşita de forţa de atracţie a standardelor sale de viaţă. deci.3. În discuţie nu este extinderea UE.3. aşadar.în Sicilia. Capacitatea de efort se referă la mobilizarea resurselor economico-financiare apte a consolida unitatea politică prin echilibrarea dezvoltării sub-regionale în interiorul ei şi prin lichidarea diferenţelor economico-sociale dintre naţiunile europene care ar intra în componenţa Europei Unite. într-o lume aflată în plin proces de globalizare. în fapt. în Corsica. o chestiune de putere şi de cultură. Procesul european este. precum şi în Orientul Apropiat şi Asia Centrală). inevitabil. deşi securitatea sa. în unele părţi ale lumii şi chiar în Europa (în Balcani în special în Kosovo şi Macedonia. Nefiind. Problema este că în prezent UE nu are capacitatea nici de voinţă şi nici de efort spre a-şi impune modelul în afara frontierelor sale. în situaţia de a constata nu doar că nu îşi poate consacra identitatea ca atare în jumatatea estică a continentului. ci unificarea Europei. ci despre o altă Uniune. Cine are puterea să transfere altora propria paradigmă cultural-identitară îşi măreşte puterea necesară spre consolidarea securităţii proprii. pentru ca întâlnirea Vestului cu Estul şi sinteza lor în cadrul procesului de integrare europeană să nu conducă la convulsii. ci o încercare vitală menită a oferi o securitate durabilă pentru ambele jumătăţi ale Europei. UE va fi. Capacitatea de voinţă ar implica renunţarea la confortul actual şi la sentimentul de superioritate care caracterizează Europa Occidentală spre a face din integrarea europeană un proces preponderent politic menit să conducă spre o entitate continentală dotată cu o structură de instituţii politice unitară.2 Integrarea europeană Construcţia unei Europe Unite nu este un exerciţiu de fantezie. în Ţara Bascilor. Privit din acest unghi de vedere aquis-ul comunitar este. va fi nevoie ca viziunea 163 . în măsură să conjuge securitatea prin integrare cu securitatea prin dezvoltare. cu cultura (identitatea) statului-naţiune. un aquis identitar. la anarhie şi instabilitate. cere mai mult ca oricând o astfel de extindere. sau pentru ca ele să nu genereze fenomene nocive de felul celor rezultate din încrucişarea culturii (identităţii) de clan. integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel continental. Principala cale spre stabilizarea securităţii este folosirea puterii pentru exportul propriului model de viaţă. bazată pe un set unic de valori şi pe instituţii compatibile. În fapt nu va mai fi vorba despre o Uniune mai mare.

Aparent paradoxal. Impactul cultural al unificării Europei trebuie acceptat şi asumat de toţi participanţii la proces. în legatură cu drepturile ce-i sunt recunoscute şi pe care le poate exercita efectiv. adică prin includerea în calcul a componenţei suprastatale. un sistem de ecuaţii cu mai multe necunoscute) în care intră următoarele componente principale: omul (ca valoare supremă şi măsura tuturor lucrurilor). iar apoi apărarea şi administarea teritoriului. Aceasta ridică problema suveranităţii ca şi aceea a integrării sistemului subsidiarităţii naţionale într-un sistem 164 . b) caracterul unitar al organizării şi controlului unui teritoriu este garantat nu de declaraţii politice (fie ele chiar ridicate la rang de lege). Iar acest proces nu poate şi nu trebuie să fie unul de transfer identitar. legătura dintre elementele componente ale ecuaţiei politice date spre rezolvare statelor poate fi exprimată prin următoarele principii: a) viaţa omului/fericirea omului este valoarea primordială care depăşeşte în importanţă capacitatea de a controla/administra un teritoriu. În cadrul unei asemenea concepţii omul (fiinţa umană) şi fericirea sa sunt principala raţiune de a fi a statelor. Ordinea enumerarii nu este întâmplătoare.Aceasta trebuie să se reflecte în construcţia sistemului subsidiarităţii naţionale menit a integra interesele în concurs şi a stabili principiile care îndrumă alegerea între ele. În lumina celor de mai sus. ecuaţia schiţată mai sus ar putea fi rezolvată mai uşor prin complicarea ei. trebuie să se pregatească la a pierde teritorii). deopotrivă din Apus şi din Răsărit. identităţii şi prosperităţii comunităţilor. recunoscute şi protejate de state.asupra Europei unite de mâine să fie dezvoltată în comun de către toţi europenii. trebuie să fie astfel concepute încât să respecte ierarhia respectivă. interese. eventual cultură similară). Ea exprimă ordinea importanţei componentelor ecuaţiei într-o concepţie democratică modernă. Statele moderne au de rezolvat o ecuaţie complexă (de fapt. Drepturile acordate. c) posibilitatea ca statul care nu dă drepturi. dă (pierde/cedează) teritorii (adică statul care nu este gata să recunoască anumite drepturi persoanei umane spre a-i determina satisfacţia. ca şi cele pe care ele le exercită în raporturile cu cetăţenii. teritoriul (asupra căruia se exercită prerogativele aferente suveranităţii). ci de satisfacţia populaţiei/comunităţii care locuieşte acel teritoriu. ci unul de sinteză identitară. drepturile (ce sunt recunoscute omului şi comunităţii pe teritoriul şi în legatură cu teritoriul pe care trăiesc). comunitatea (ca grupare reală. concretă de oameni ce se simt legaţi între ei printr-o identitate comună circumscrisă de tradiţii. mod de viaţă. după care urmează protecţia stabilităţii. Pentru moment se pare ca Europa Centrală şi Orientală este mai dispusă la aceasta. UE nu poate fi unica responsabilă pentru derularea procesului european.

ca manifestare neîngrădită a deciziei în treburile interne şi externe. În acest sens putem spune că formula de „suveranitatea limitată cu care ar rămâne statele naţionale în urma procesului de integrare europeană. ca şi extinderea considerabilă a normelor care descriu obligaţiile ori angajamentele naţionale faţă de comunitatea internaţională. Un fruct al acestei perspective este imediata conexiune care se poate face cu principiul subsidiarităţii.conform principiului subsidiarităţii. suveranitatea statelor-membre va fi un etaj între alte etaje. într-o federaţie europeană. Am invoca. art 3b): În domenii care nu ţin de competenţa sa exclusivă. Să invocăm conţinutul acestui principiu. că principiul subsidiarităţii nu este decât un complement al principiului suveranităţii şi nu împotriva lui. Desigur. pentru a căpăta o dimensiune practică şi contextuală. tot firesc au de ce să le delege la nivelul Uniunii. Dar ea este relativă la competenţele federaţiei. nimic dramatic. ea ar putea fi şi mai bine îndeplinită de către Comunitate. Având în vedere extraordinara interdependenţă practică a nivelului naţional cu cel internaţional. Suveranitatea statelor se construieste. a gândi suveranitatea statelor membre ale unei eventuale viitoare federaţii europene. Construcţia suveranităţii statelor membre ale federaţiei va fi esenţialmente problema pratică a aplicării principiului subsidiarităţii. în acest context. Având în vedere universalitatea principiului subsidiarităţii.şi în sensul în care este relativizată. Iar conţinutul suveranităţii se construieşte conform schemei pe care o impune o concepţie inteligentă a aplicării principiului subsidiarităţii. Comunitatea va acţiona în concordanţă cu principiul subsidiarităţii.al subsidiarităţii globale. în funcţie de competenţele pe care. numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii propuse nu pot fi atinse suficient de statele-membre şi de aceea. Vedem de aici. Suveranitatea statelor se va actualiza în timp. la rândul ei relativă la ansamblul de competenţe pe care i le rezervă dreptul internaţional. prelungire până astăzi a unei viziuni hegeliene şi fichtiene. Numai un concept suficient de relativizat poate pilota problema suveranităţii. clasica evaluare a suveranităţii. pentru a gândi suveranitatea unui stat în raport cu o organizaţie inter ori supraguvernamentală: acel set de competenţe ale statelor-membre definite în raport cu dreptul comunitar. Deci. de la cel inferior al suveranităţii locale până la etajul însuşi al suveranităţii Federaţiei Europene. aşa cum apare el în Tratatul de la Maastricht (Titlul II. ca mecanism care fondează Uniunea Europeană. sau chiar aceea de transfer de suveranitate către 165 . Ea îşi pierde însă caracterul mitic-metafizic. suveranitatea statelor are un sens. care descrie suveranitatea drept ansamblul de competenţe ale statelor reglementate de dreptul internaţional. Este evident că rămâne doar un pas de făcut. propunerea lui Jean Tuscoz. datorită amplorii sau efectelor acţiunii propuse. arată asemenea scheletului unui dinozaur.

suveranitatea nici nu se limitează şi nici nu se transmite ci exerciţiul ei se reorganizează ţinând seama de datele obiective ale lumii înconjuratoare. Federalizarea Europei sugerează dezirabilitatea descentralizării autorităţii politice la nivelul acceptabil. În măsura în care dreptul internaţional postbelic garantează la nivel de principiu drepturile şi libertăţile individuale. cu atât mai mult în cazul modelelor negative. pe de o parte se determină o anumită majoritate naţională şi anumite minorităţi. Ea reflectă nu numai faptul că statele actuale s-au format (în marea majoritate istoric). drept urmare. în defavoarea minorităţilor culturale. dar tot ele par să indice că a presa descentralizarea până la punctul unde statele existente. ca manifestare a etosului naţional. patriostismul constituţional în sensul lui Habermas. limba şi cultura majorităţii asigură acesteia un ascendent în raport cu celelalte identităţi etno-culturale. pe de altă parte. realitatea practica a statului naţional. pentru a mări eficienţa demersului politic spre satisfacţia deţinătorului primordial de putere şi a celui care este sursă originară a puterii: cetăţeanul. ar putea fi grav. Frontiera statelor naţionale actuale decupează un teritoriu prin care. 166 . evident. Bulgaria) până la tragedia fostei Iugoslavii. şi în cazul modelelor bune. Societăţile de astăzi trăiesc sub tensiunea celor două determinări care sunt. Această diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional. diferită. Dezechilibrul dintre ele a generat în restul Europei reale probleme inter-etnice (în ţări precum România. pe de o parte norma dreptului internaţional şi.structuri supranaţionale. iar acestea includ principiile egalităţii şi nondiscriminării. atunci popoarele formate din cetăţeni liberi şi egali între ei. atât în cadrul fiecărui stat în parte cât şi în cadrul UE. pe de altă parte. cu un concept abstract de societate în care solidaritatea comunitară ar avea la bază. cumva. se dezmembrează. prin care s-au codificat drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare. Echilibrul dintre aceste două tipuri de determinaţii este păstrat la un nivel decent în practic toate statelemembre ale Uniunii Europene actuale. se bucură astăzi de dreptul la autodeterminare. în special cele multinaţionale. ci şi faptul pratic că. se stabileşte o jurisdicţie a unor autorităţi publice obligate să preserveze principiile unui stat civic. Dar. nu sunt cu totul corecte. Norma dreptului internaţional lucrează. Realitatea este. Dintr-o atare perspectivă Europa Unită a viitorului va fi Europa cetăţenilor liberi şi a comunităţilor culturale tolerante. Statele în care principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să acorde norma de drept cu realitatea practică a ascendenţei culturii majoritare. Slovacia. De fapt.

Iar dacă globalizarea se va dovedi sens ireversibil al societăţii umane. mai mult ca niciodată. în acelaşi timp. Tratatul de la Lisabona este rezultatul negocierilor între statele membre. evoluţia demografică. înscrise în tratate. la altă scară. şefii de stat şi de guvern au decis asupra unor noi reguli referitoare la amploarea şi modalităţile acţiunii viitoare a Uniunii. Prin urmare. Europa trebuie să facă faţă unor noi provocări. Europa trebuie să se modernizeze. la 13 decembrie 2007. din metisajul reuşit al interculturălităţii Europei. Înainte de a putea intra în vigoare. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor. conform propriilor reguli constituţionale. Astăzi. Valorile nu au frontiere. schimbările climatice. Ţinând cont de evoluţiile politice.tensiunea între egalitatea de principiu a cetăţenilor statului naţional. regulile convieţuirii. sau în prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului de ratificare de către statul semnatar care îndeplineşte 167 . Europa s-a schimbat. americanocentrism. aici şi acum. plecând de la procentul de europenism pe care ni-l conferă originalitatea mentalului nostru colectiv. ci şi la transformările rapide prin care trece lumea de astăzi.şi etosul majorităţii se păstrează. reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale. cetăţenia europeană nu poate fi evitată.Conform articolului 6 din Tratatul de la Lisabona. trebuie revizuite. la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European. Statele membre nu mai sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme fără frontiere. între condiţia de cetaţean al lumii şi cetaţean al unui stat anume. aprovizionarea cu energie sau noile ameninţări la adresa securităţii.în care cetăţenia este chemată să statueze egalitatea abstractă a locuitorilor. să răspundă aspiraţiilor europenilor. adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni recent extinse de la 15 la 27 de state membre. acest tratat va trebui să fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre. într-o lume globalizată în evoluţie constantă. iar frontierele nu vor mai avea valori (geografice) de aparat în viitoarea Europă Unită. „prezentul tratat intră în vigoare la 1 ianuarie 2009 cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse. În 50 de ani. presupune a şti să ne proiectăm toate valorile noastre în circuitul mondial de valori. economice şi sociale şi dorind. precum şi consolidarea legitimităţii democratice a Uniunii şi a valorilor sale fundamentale. Metisajul dintre noul europocentrism. niponocentrism şi sinocentrism ar putea avea ceva de învăţat. Astfel. desigur. la fel ca întreaga lume. Europa secolului al XXI-lea se confruntă cu o serie de provocări: mondializarea economiei. este necesar un efort colectiv la nivel european. A fi eurofil. Acesta este obiectivul tratatului semnat la Lisabona. Tratatul de la Lisabona va permite adaptarea instituţiilor europene şi a metodelor lor de lucru. să dispună de instrumente eficiente şi coerente.

securitatea şi energia. libertăţi. oferindu-le o formă juridică în cadrul Uniunii. „creînd o identitate” a Uniunii şi facilitând promovarea progresivă a „interesului european comun”. Până în prezent. stat de drept.ultimul această formalitate”. universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. europenii aşteaptă de la UE abordarea unor probleme precum globalizarea. din care 27 au depus deja instrumentele de ratificare la Roma. considerată un adevărat catalog de drepturi de care toţi cetăţenii Uniunii trebuie să beneficieze în raport cu instituţiile Uniunii şi cu garanţiile obligatorii din punct de vedere juridic ale legislaţiei comunitare. Tratatul de la Lisabona face trimitere la Carta Drepturilor Fundamentale. interesele cetăţenilor săi. Includerea Cartei nu modifică atribuţiile Uniunii. Acesta va aduce mai multă coerenţă în acţiunea externă şi va contura profilul UE pe scena internaţională. provocărilor lumii contemporane. cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. precum şi capacitatea acesteia de a promova. zi de zi. 168 . ci oferă drepturi consolidate şi mai multă libertate cetăţenilor. cum va funcţiona însă iniţiativa cetăţenilor în practică. Tratatul de la Lisabona stabileşte principii şi obiective comune pentru acţiunea Uniunii pe plan extern: democraţie. egalitate.este creat un nou actor instituţional. Într-o lume în evoluţie rapidă. Instituţiile Uniunii trebuie să respecte drepturile înscrise în Cartă. Funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica externă şi de securitate comună (PESC) va fi combinată cu cea de Vicepreşedinte al Comisiei . şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre au semnat noul tratat. La 13 decembrie 2007. Tratatul de la Lisabona va consolida democraţia în UE. Curtea de Justiţie va garanta aplicarea corectă a Cartei. cu dublă responsabilitate (Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi Vicepreşedinte al Comisiei). Aceleaşi obligaţii revin statelor membre atunci când pun în aplicare legislaţia Uniunii. principiile de egalitate şi solidaritate. drepturi legate de statutul cetăţeniei şi justiţie. Cetăţenii europeni vor avea în curând la dispoziţie un instrument cu ajutorul căruia vor putea determina Comisia Europeană să acţioneze în domenii de interes pentru ei. Acesta va pune la dispoziţia Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă. Cele şase capitole ale Cartei cuprind următoarele aspecte: drepturi individuale legate de demnitate. respectarea demnităţii umane. Rămâne de văzut. Aceste drepturi se inspiră în mare parte din alte instrumente internaţionale. în mod eficient. solidaritate. la Lisabona. 27 de state membre au ratificat Tratatul. schimbările climatice şi demografice.

a resurselor financiare şi a abilităţilor analitice şi organizaţionale ale tuturor actorilor şi instituţiilor implicate. echităţii sociale. pacte. în fiecare comunitate şi chiar fiecare ramură şi sector de activitate. Exercitarea guvernării pe baza principiilor democratice (pluralism politic. ci măsuri al căror scop este adaptarea organizării societăţii spre o mai corectă împărţire a rolurilor. diversităţii şi nediscriminării. 3. separarea puterilor în stat. De asemenea. 169 . Concluzii la capitolul III Putem aprecia că promovarea egalităţii nu necesită în special adoptarea unor măsuri pozitive. atenţia trebuie orientată spre eficientizarea cadrului de sprijin privitor la procedura de soluţionare a petiţiilor. o bază juridică specifică pentru ajutorul umanitar. ci mai degrabă presupune mobilizarea simultană a instrumentelor legale. ca şi între toate statele”. neutralităţii şi nediscriminării. se prevede constituirea unui Corp Voluntar European de Ajutor Umanitar. „a căror respectare este un factor esenţial al păcii. procedura de mediere pe cale amiabilă a cazurilor de discriminare precum şi de sancţionare a actelor/faptelor de discriminare. printr-un cadru juridic adecvat şi proceduri eficiente. În acest sens. În ultimii ani România a depus eforturi susţinute pentru crearea cadrului legislativ necesar transpunerii directivelor europene (Directiva 2000/43/CE a Consiliului Uniunii Europene şi Directiva 2000/78/CE a Consiliului Uniunii Europene). Această prevedere pune accent pe aplicarea principiilor dreptului internaţional şi a principiilor imparţialităţii. legalitatea.4. Normele consacrate în instrumente juridice naţionale. cu scopul de a introduce în toate domeniile dorinţa de a construi o relaţionare bazată pe principiile egalităţii de şanse. europene şi mondiale trebuie aplicate în mod concret în relaţiile sociale în fiecare ţară.Tratatul de la Lisabona introduce.asigurarea protecţiei efective şi a remediului împotriva discriminării. justiţiei şi bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea relaţiilor amicale şi a cooperării dintre ele. Provocarea în ceea ce priveşte combaterea discriminării şi asigurarea unui remediu efectiv în cazul încălcării drepturilor omului sau a altor drepturi prevăzute de lege constă atât în consolidarea cadrului legislativ existent. egalitatea. protocoale) sunt rod al recunoaşterii de către state (inclusiv România) a importanţei universale a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. cât şi în construcţia unor măsuri proactive în vederea combaterii tuturor formelor de discriminare. libertatea) reprezintă condiţia sine qua non a protecţiei şi garantării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane . De subliniat că toate aceste instrumente juridice (convenţii. nu înseamnă doar realizarea unor programe şi resurse accesibile cetăţenilor. ce constituie acquis-ul comunitar în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. de asemenea.

obiectivele reuniunii de experţi pe această temă desfăşurată între 1-19 iulie 1991 la Geneva. că noile formulări cu privire la drepturile minorităţilor nu pot fi interpretate în nici un caz ca o diminuare a cadrului juridic oferit de principiile Dreptului internaţional. Documentul vorbeşte despre „continuarea sprijinului acordat ţărilor democratice în tranziţia spre economia de piaţă”. iar respectul identităţii minorităţilor va trebui realizat tocmai ţinând seama de aceste principii. Aşa. în detaliu. păstrarea integrităţii teritoriale. Document de incontestabilă importanţă pentru redefinirea sarcinilor actuale ale procesului CSCE. Este clar. nu se întâlnesc precizări în legatură cu modul în care fostele state socialiste vor putea fi ajutate ca să-şi refacă economia.prevăzându-se. Problemei minorităţilor naţionale i se acordă o importanţă considerabilă-chiar exagerată.Toate aceste precizări noi trebuie raportate la consideraţiile generale ale Cartei de la Paris. Problema muncitorilor imigranţi este numai enunţată. însă prevederile concrete sunt foarte puţine. iar nu cu nesocotirea lor. de pildă. neamestecul. fără a se preconiza nici un fel de măsuri practice pentru rezolvarea ei. Carta de la Paris tratează totuşi în mod inegal anumite probleme. care reafirmă ideea că „toate principiile (procesul CSCE) se aplică în mod egal şi fără rezerve. fiecare între ele fiind interpretat ţinând seama de celelalte”. inclusiv suveranitatea. deşi se reafirmă că „succesul tranziţiei la economia de piaţă de către ţări care fac eforturi în această direcţie este important şi în interesul tuturor”. 170 . prin urmare.

care şi-au fixat drept obiectiv de activitate promovarea drepturilor omului. se schimbă constant. în stabilirea faptelor pe baze cât mai apropiate de 171 . În acelaşi timp. sub diferite forme de manifestare. ale organizaţiilor sau persoanelor. un climat care nu favorizează. Problemele drepturilor omului au pătruns. Pe plan intern. Drepturile omului constituie. ea fiind prezentă în toate timpurile. Puţine din aceste proceduri au caracterul de organ de jurisdicţie. dimpotrivă limitează colaborarea dintre state. problemele privind drepturile omului sunt tot mai mult considerate ca fiind în strânsă legătură cu cele ale păcii şi securităţii. inclusiv a unor tribunale independente. Pe ansamblu. în multe ţări ale lumii s-a produs o cunoaştere din ce în ce mai profundă a drepturilor omului. Pe plan internaţional creşte tendinţa de a avea proceduri formate de experţi independenţi. Acest interes. Marea lor majoritate constau într-un dialog cu statele. marcând ansamblul tuturor relaţiilor sociale. În viaţa internaţională. care acţionează pentru respectarea drepturilor omului. Lucrările de specialitate care au avut în vedere fenomenul discriminării au raportat acestea la diferenţele care există între indivizi. Numeroase documente internaţionale cer statelor să asigure existenţa şi funcţionarea unor asemenea recursuri. S-au format organizaţii neguvernamentale. atât internă cât şi internaţională. internă şi internaţională. cu putere în viaţa publică. ale colaborării şi înţelegerii.CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI Discriminarea reprezintă o trăsătură a vieţii sociale. Viaţa internaţională arată că nerespectarea drepturilor omului creează şi pe plan intern. Fenomenul discriminării este prezent în viaţa cotidiană. S-a format astfel o opinie publică. pe plan intern şi internaţional. chiar dacă iniţial vizează un grup restrâns de ţări. cu privire la pretinse încălcări ale drepturilor omului. care se reflectă şi în propria ţară. astfel. prezent în multe şi diverse sectoare ale vieţii sociale şi formele sub care acesta se manifestă. respectarea drepturilor omului a devenit condiţia sine qua non a unei guvernări democratice. alteori ignorând realităţile din propria ţară sau din ţări aşa zise prietene. aşa cum s-a arătat. chiar dacă o fac fragmentar. a dus la stabilirea de proceduri de natură să permită celor care pretind că drepturile lor sau ale altora sunt încălcate să ceară redresarea situaţiei şi repararea daunelor. de la nivel individual şi de grup şi până la nivel societal. însă. incluzând şi guvernele şi organizaţiile neguvernamentale. uneori pe criterii politice. între grupuri. această acţiune are influenţe pe termen lung. care să dea decizii obligatorii. un domeniu al cooperarii internaţionale. dar şi în raporturile internaţionale. între societăţi. de către pături tot mai largi ale populaţiei. care este în strânsă legătură cu alte domenii. care să examineze cu maximum de obiectivitate plângeri ale altor state.

Practic. Reglementarea competenţelor instituţiei Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării în cuprinsul constituţiei 3. fără îndoială cea mai productivă în domeniul drepturilor omului. însă. va depinde de măsura în care vor asigura o dezvoltare economică şi socială generalizată. garantându-i-se independenţa. asigurând un nivel de viaţă acceptabil pentru majoritatea populaţiei. Pentru ţările dezvoltate. sociale şi culturale şi a egalităţii în drepturi sub toate aspectele. deci. şi. desigur. problemele drepturilor omului au fost abordate în condiţiile unei confruntări politico-ideologice între cele două sisteme social-economice. între cele două concepţii privind modul de asigurare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. adoptarea de documente cu valoare universală care. în care ţările din Europa de Est vor putea asigura eliminarea stării de înapoiere şi dezvoltarea unei economii de piaţă eficiente şi dacă vor putea evita unele din aspectele negative pentru drepturile omului care se manifestă în ţările dezvoltate cu economie de piaţă. Recomandăm autorităţilor statale să adopte o lege organică privind eliminarea tuturor formelor de discriminare în orice domeniu al vieţii sociale cu un mecanism eficient de protecţie a grupurilor socialmente vulnerabile şi marginalizate. prin consolidarea drepturilor civile şi politice în majoritatea ţărilor lumii. comunitatea internaţională dispune de un set de reglementări şi de forme de colaborare care marchează o etapă importantă. ca şi obligaţia de examinare a ansamblului problemelor şi mecanismelor de urmărire a aplicării angajamentelor asumate. deşi poartă marca acestei confruntări. atât în acţiunea statelor cât şi în deliberările organismelor internaţionale. de care să beneficieze mase din ce în ce mai largi de oameni. Perioada care urmează va fi caracterizată. Aceasta va depinde. a victimelor discriminării. 2. au stabilit un standard minim. problematica drepturilor economice. asigurându-se asistenţa de specialitate (juridicǎ şi financiarǎ) persoanelor supuse 172 . Pe plan internaţional al reglementărilor şi instituţiilor. Reglementarea organizǎrii şi funcţionǎrii CNCD prin lege organicǎ. un accent mai mare va avea. şi de măsura în care ţările dezvoltate industrial vor reuşi să diminueze şi să elimine fenomenele negative existente. la sfârşitul acestei perioade. din punctul de vedere al drepturilor omului. Cu privire la problema abordată facem urmatoarele recomandări : 1. probabil. printr-o evoluţie de ansamblu spre instituţii democratice. Aceasta nu a impiedicat. execitarea drepturilor omului. Timp de circa cinci decenii.realitate şi elaborarea de recomandări care se adresează statelor cu caracter mai general sau mai precis.

în cuprinsul acesteia nu sunt dezvoltate ideile privind înlăturarea discriminării structurale pentru grupul dezavantajat 6. inclusiv dreptul de a nu avea o religie. 202/2002 are ca scop promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. tratament identic). Legislaţia naţională nu defineşte clar criteriile de discriminare pe care doreşte să le sancţioneze. ce soluţii se aleg – indicarea numerică a vârstei sau indicatorii biologico-medicali.schimbarea fundamentalǎ a concepţiei privind amenda administrativǎ care.Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul fără discriminări. la o egală protecţie din partea legii. Într-o viitoare reglementare. 4. Nu sunt transpuse în legislaţia naţională conceptele din directive referitoare la adaptările corespunzătoare în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi justificarea unui tratament diferenţiat întemeiat pe funcţiile esenţiale ale unei meserii sau profesii (pentru criteriul dizabilitate al discriminării). iar conceptul de religie sau credinţă. Deşi Legea nr.Aceleaşi probleme le regăsim şi pentru criteriul vârstă ori religie sau credinţă: nu sunt definiţii. alături de reducerea numărului de definiţii. dacă doreşte să facă diferenţa între dizabilitatea percepută sau cea înregistrată. Legea trebuie să interzică toate discriminările şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace contra tuturor discriminărilor. Interzicerea discriminării se limitează numai la discriminările de drept. 202/2002) regăsim concepte care sunt tratate ca având acelaşi înţeles (egalitatea de şanse. În cazul dizabilităţilor nu este clar ce fel de definiţie preferă legiuitorul. se schimbă în mod constant. 9. spre deosebire de celelalte temeiuri ale discriminării. prin combinarea competenţelor şi aplicarea cunoştinţelor dintr-un anumit domeniu al discriminării în altul. în momentul de faţǎ. ar trebui acordată atenţie şi beneficiilor existenţei unui singur organism pentru combaterea tuturor formelor de discriminare. conform art. vârsta este un fenomen flexibil. 9 CEDO şi jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg . trebuie interpretat în sens cât mai larg. justificarea unui tratament diferenţiat pe motive de vârstă. în timp ce în dreptul comunitar şi în literatura de specialitate acestea sunt noţiuni diferite. 8. mai ales că situaţia unui singur caz care cuprinde mai multe motive de discriminare 7. egalitatea de tratament. În acelaşi act normativ (Legea nr. este o obligaţie exclusivǎ cǎtre stat. 173 . cea medicală sau cea socială. cu ignorarea nevoilor victimelor efective ale faptelor de discriminare. 5.discriminǎrii şi prevăzându-se o structurǎ care sǎ-i asigure posibilitatea realǎ de a aduce la îndeplinire în mod eficient şi independent numeroasele atribuţii pe care le are conform legii .

se vor ridica o serie de probleme în ceea ce priveşte folosirea unor date „sensibile”. De aceea. precum în cazul infracţiunii de hărţuire sexuală. orientarea sexuală. prin intermediul instituţiilor de învâţământ şi educaţie. În acest moment legislaţia naţională nu conţine prevederi care să soluţioneze acest conflict. respectiv excluderea de la procedurile achiziţiilor publice şi de la acordarea ajutorului de stat şi dispunerea de către instanţă a schimbării procedurilor de angajare. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. 11. deşi cauzează un prejudiciu redus. promovare. Statul. încalcă în mod repetat prevederile legislaţiei. trebuie să întreprindă acţiuni afirmative de promovare a participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la exercitarea profesiilor specifice unde se atestă suprareprezentarea persoanelor de un anumit sex. Raţiunile pentru această excludere îşi au originea în prezumţia de nevinovăţie. 10. dispunerea de către instanţă a retragerii. sănătatea.9 din Legea nr. de către autorităţile emitente. acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. De asemenea. colegiile şi universităţile trebuie să includă în programele educaţionale problemele de egalitate între oameni. aparţinând unei minorităţi şi unei credinţe necreştine. ar trebui completate sancţiunile şi pentru discriminarea înainte de angajare. Sancţiunile prevăzute în dreptul naţional: amenzi. fără precizarea că nu se aplică partajarea sarcinii probei. după data aderării. 12. precum cele privind originea rasială. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care. conform art. Gradiniţele de copii. evident exagerată: într-un grup de candidaţi pentru angajare. va determina discuţii legate de încălcarea dreptului comunitar de către statul român. acestea trebuie să fie efective. cu un handicap locomotor. a căror procesare au un regim distinct. 174 .Importanţa acestora este demonstrată de o situaţie ipotetică. proporţionale şi descurajante. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. care ar fi încălcată dacă magistratul nu ar avea obligaţia de a dovedi comiterea unei infracţiuni. modul în care sunt reglementate anumite forme de discriminare în legislaţia penală în vigoare. Deşi directivele încurajează folosirea datelor statistice ca mijloace de probă. conform directivelor. şcolile. 13. liceele. pregătire. În ceea ce priveşte sancţiunile pentru discriminare. 7. O altǎ problemă . cele mai mari şanse (dacă angajatorul nu doreşte să fie acuzat de discriminare) le are o doamnă în vârstă. printr-o acţiune discriminatorie. ar trebui completate şi cu alte sancţiuni prevăzute în legislaţia statelor membre UE. este cǎ partajarea sarcinii probei în materia discriminării este exclusă din sistemul justiţiei penale.

2000.284 13. Paris. p.. Partea I. 1997.ro/reviste_recunoscute 16..335 4. 297. Actul Unic European semnat la Luxemburg. p.268 15.. The Economic Objectives of Article 119. Council and Commission [1991]. şi alţii. tipografia Reclama.193 din 4 mai 1999. p. Cauza C-63/89 Assurances de Credit v.H. 1991.Baltag D.M. Chişinău 2007. Basnard.205 6. Editura Polirom. 2001. B. Comisiei.. p.int/celex 175 . C.Bourhis Y. la 28 februarie 1986.colocviu organizat de Consiliul Constitutional francez în zilele de 25 şi 26 mai 198.Revue Social Psychology Quartely..publicat în JOCE nr.BIBLIOGRAFIE 1. Bratescu C. a intrat în vigoare la 1 iulie 1987 2 Azarov A. Iaşi.. Bell M..Cauley. Elementele de teoria dreptului. PUF.europa. şi Thagavelu. 1970. ed. Le principe d`egalite dans la jurisprudence du Conseil Constitutionnel et du Conseil d`Etat în La Declaration des Droits de l`Homme et du Citoyen et la jurisprudence. ratificatǎ ulterior prin Legea nr. Tomul XVII.1. Barac L. Oxford University Press. şi alţii. Barna. Tamara K.. Nr. p. 11. Teoria generală a dreptului. p.www.eu. discriminare şi relaţii intergrupuri.. C.. 1296 10.269 8.169 din 29 iunie 1987. Hervey and David I’Keefe eds.3/sept.320. Stereotipuri. Bîrsan C. 476 3. p. 1997. All Beck. p.Braibant G. publicată în “Monitorul Oficial al României””. Institutul Intercultural Timişoara. Individual Differences în Sex Stereotyping of Occupantions and Personality. Vol. nr. la 17 februarie 1986 şi la Haga. în Sex Equality Law in the European Union. nr.Constanţa. 5.K. vol. Mc. Drepturi şi libertăţi. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Carta Socială Europeană revizuită adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996. 12. Cauza C-246/83 De Angelis c.107 . Beck. Bucureşti. www. 7. 321. 9. 2004. 2002.I. 2002 p. Banat şi Interculturalitate. Populaţia Dobrogei. Bucureşti. 1996. Comentariu pe articole. 2005.L. Beşteliu R.54. 288 . editura All Beck. Comisiei.. Cauza C-75. Organizaţii internaţionale interguvernamentale. Chişinău. Drepturile omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). Anti-Discrimination Law and the EU. 117/82 Razzak şi Beydoun c.uab. Editura C. p. Bucureşti.74/1999. p. editura Periscop. 14.

Sabbatini v. republicat în Monitorul Oficial. p. www. 21. 2004.humanrights. Codul penal al României.unhchr. Cauza C-20/71.cnaa. Decizia 2000/75/CE stabileşte un program de acţiune al Comunitǎţii pentru combaterea discriminǎrii: 2001-2006.acad. Partea I. handicap. III din Legea nr. a fost actualizat în baza actelor normative modificatoare. Cârnaţ T. ed. vârstǎ sau orientare sexualǎ în domeniul angajǎrii şi exercitǎrii profesiei. asigurare socialǎ. Bucureşti. 65 din 16 aprilie 1997.Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova. nr.. 19. 2008. modificat ulterior prin Legea nr. Teoria şi practica eliminării formelor de discriminare în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova.coe. 289 din 14 noiembrie 1996 . 65 bis din 16 aprilie 1997 în temeiul art. publicată în Monitorul Oficial al României.13 un pachet de propuneri pentru combaterea discriminǎrii. Constituţia României revizuitǎ. Adoptat prin Legea nr. p. 8 august 2008. Editura All Beck.int/t/e/human_rights/ecri/1-ecri/2-countrybycountry_approach/moldova/Moldova%20Third%20report%20-%20Moldave.480/2003 şi prin Legea nr. Non-discriminarea în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova. educaţie. Teză de doctor habilitat în drept. actualizat până în luna August 2008.Codul muncii. servicii de sǎnǎtate şi acces la bunuri şi servicii.Cârnat T. Partea I. . 388 .. Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea în orice stat membru pe criterii de origine rasialǎ sau etnicǎ în domenii precum angajare. 25. Muraru I.. nr. www.md. Iorgovan A. Comisia a adoptat în noiembrie 1999 pe baza art. Parlamentul European.Pontos.int/celex ).Comitetul ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasialǎ: http:. 140/1996. Partea I.Codul civil al României din 26.541/2003 24. republicat în Monitorul Oficial nr. 237 www. Chişinău. Apărarea drepturilor pacienţilor nu este lipsită de riscuri.72 din 5 februarie 2003. p. violenţă şi hǎrţuire(2007).europa.55.. până la 2 iunie 2005. 23. 20.. la al treilea Raport asupra Moldovei: http:. Directiva 2000/78/CE stabileşte un cadru general pentru combaterea discriminǎrii pe criterii de religie sau convingere. revista Dreptul. Constantinescu M. Monografie. Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei: punctul 88.53/2003 publicatǎ în Monitorul Oficial nr. 27. 363 176 . Chişinău. 2009.eu. Cauza C-25/02 Rinke (în continuare hotărârile CEJ aşa cum pot fi găsite la www. p.ch 28. publicate în Monitorul Oficial al României.Cârnaţ T.1993. Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetǎţenilor Republicii Moldova privind actele de discriminare. 22.07.pdf 26. 18.md. www.17.

Unele observaţii cu privire la reglementarea discriminării după criteriul sexului în legislaţia română în Revista “Dreptul”. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). p.243. www. (2). 10. conform dispoziţiilor art. Constituţia României. 2008.Convenţia culturalǎ europeanǎ din 19 decembrie 1954. România a ratificat Convenţia la 10 iulie 1978 prin Decretul nr.54 din 17 iulie 1970.22 publicat în Buletinul Oficial nr.28 din 10 iunie 1954. publicat în “Buletinul Oficial al României”. Aderat prin Hotǎrârea Parlamentului Republicii Moldova nr.1. p. Ratificat prin Hotarârea Parlamentului Republicii Moldova nr.. 1967. în vigoare din 27 august 1994 . Chişinǎu. 34. 1994.Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 3068 (XXVIII)d din 30 noiembrie 1973. Cudritescu G.state. 35.135 din 31 mai 1994 38. 37.Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994. 116 alin. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii Adoptată prin Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU nr.2263 a Adunării Generale a ONU din 7 noiem.640 din 20 decembrie 1952. 1999. 30. nr.98-XIII din 12 mai 1994. p. 802 177 . Paris. (2) şi art.2007. nr. ratificatǎ de România prin Legea nr. publicatǎ în “Monitorul Oficial al României”. Vol. 39.Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupǎrii forţei de de muncǎ şi exercitǎrii profesiei nr.111 din 25 iunie 1958. cases and materials. intrată în vigoare la 18 iulie 1976.Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială Adoptatǎ prin Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU nr. 31. Xv.184 40. Partea I.593-XIII din 26 septembrie 1995. EU law Text. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (19901998).53. România a ratificat această Convenţie prin Decretul nr. art.Craig and de Burca. Convenţie adoptată prin Rezoluţia nr.30/1994. 33. intratǎ în vigoare la 4 ianuarie 1969 conform prevederilor art.19.9/2004. 1999. nr. 1998. intratǎ în vigoare la 7 iulie 1954.7. 36. Oxford University Press. p.193. Released by the Bureau of Democracy.29.gov/g/drl/rls/. Vol.Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale Adoptatǎ în 1950 şi intratǎ în vigoare în 1953. 32. and Labor. Human Rights.Country Reports on Human Rights Practices . Chişinǎu. 115 alin. în vigoare pentru Republica Moldova din 24 mai 1994. http:. nr. 2106 din 21 decembrie 1965.

42. Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea etnică sau rasială.Declaraţia ONU-Drepturil persoanelor cu disabilităţi din 1975. www. Vol. Dicţionarul explicativ al limbii române. publicata în Jurnalul Oficial L 303. http:. Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Persoanelor Vârstnice. eur-lex. 178 . 0016 – 0022.. ediţia a II-a.Delacampagne C.europa. 45. Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. Iasi. 2007. Ideile politice ale secolului XX. p. Editura Fayard. 447 47. p. p. 1. eur-lex.208 49. 46.eu. 1/2007.0022 – 0026. http:. colecţia Dicţionarele ARC. Bucureşti. p. Jurnalul Oficial L 180. . Paris 1983. nr. p. L`invention du racisme. în Buletinul de informare legislativă nr.Delperee N.europa. 1991.1996. Polirom.. Decada a Treia în Combaterea Rasismului şi Discriminării Rasiale pe parcursul anilor 1993-2003. Directiva Consiliului 97/80/CE din 15 decembrie 1997 privind sarcina probei în cazurile de discriminare pe baza de sex. p. 59.ch/html/menu3/b/68. 44. Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de stabilire a unui cadru general pentru egalitatea de tratament în domeniul ocupării.htm. 2002. 1991/1995. Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU. p. http:. M. Adunarea Generală a ONU a adoptat specifice Programe de acţiuni pentru decadele date. colectiv de autori. 52.Delsol C. http:// www. eur-lex.unhchr. 823.ch/html/menu2/issracis. Academia Română.unhchr.Drept şi Gerontologie.htm. 53. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (19901998).353. Directiva Consiliului 43/2000/CE din 29 iunie 2000 privind aplicarea principiului egalitǎţii între persoane fără deosebire de origine rasialǎ sau etnicǎ .eu. www. Deleanu I. 02/12/2000 P. Declaraţia privind drepturile persoanelor retardate mintal din 20 decembrie 1971. http:. 2280.eu 54.41. Chişinǎu. Bucureşti: Institutul Român pentru Drepturile Omului.unhchr. 50. Chişinău.217 A (III) . Bucureşti: Univers Enciclopedic. "Rolul Consiliilor de Stat din Europa în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale". Institutul de Lingvisticǎ „Iorgu Iordan”. Dobrescu B. 51. 55. Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament în muncă şi ocupaţii. Lumina Lex. Declaraţia Universalǎ a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. http:. Drept constituţional şi instituţii politice. 1998..228 48.ch/html/menu3/b/m_mental. p.11-18. p.europa. 19 iulie 2000.htm 43.

. N. Gergely D.editura Du Style... Editura Bic All... MorteanuM. 390 68. Éditions Pierre Belfond. Hotărârea CEDO din 10 iulie 1984. Dreptul Tratatelor. Protecţia juridică a drepturilor omului. D.. 63.Freeden M..Guillaumin C.Implementarea legislaţiei antidiscriminare în România.ro Sondajul a fost realizat în perioada 18-30 iunie 2003. et Joseph I.C. .2007. Frette c.196/1985) . Franţa.454 67.1972. B.. 273. p. Dănişor D.Gordon M. 71. 1999. Essai sur l`inegalite des races humaines.466 59. Kole and Anthony D’Amato eds. Law dictionary.598 58. 2004...Cartea 2. 66.. All Beck. Paris. F. 65. 2002. Constitutia libertaţii. p. Luarea deciziilor şi pregǎtirea pentru angajarea peste hotare.185 62.A.O din 26 februarie 2002..E. 1998. Teoria generală a dreptului.Gueye c. L`ecole de Chicago.. L. exploatǎrii şi abuzului femeilor lucrǎtoare migrante.F.U. J. 614 73.gallup. CRU. Franţei (nr. p. 1994...Docksey C. Editura Lumina Lex. Bucureşti. p. www.Ghidul egalitǎţii de şanse. Filosofia Dreptului-Marile Curente.C.ed.Hayek A.coe. Naissance de l`ecologie urbaine.. Karen V. p. p. New-York. 64.239. Portugalia. P. Prevenirea discriminǎrii. 74. p. Bucureşti.ed. p.. Drepturile. 2005. www. Sociologie. Dănişor Gh. p.. Legal assistent edition. Editura Ştiinţifică.Giddens A. 1986.. pe un eşantion de 975 persoane în vârsta de 18 ani şi peste. 1998.Hotărârea Curţii Constituţionale nr.Ideologie Raciste.ombusdman md.Hadler. Dogaru I. reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a Romaniei. 1998. Bucureşti.. p. Grafmeyer Y.OIM. 75.M.Gallup: http://www. 63. Genese el langage actuel.D. Romani Criss.Gobineau A.118-119/64. Paris. CpDOM. Dănişor.. Constanţa.Duculescu V. Gh.2007p. 2003. Sex Discrimination în European Union Law Anthology.Drăghici V. Fundaţia Andrei Şaguna.int/ECHR/EN/hudoc 70. 179 : .394 72. p.echr. Bucureşti.584 . http:... 1979. Dănişor. p. 1999. Guincho c.. Hotărâre C.490 57.56. Ploeşteanu. 1853-1855 p.Mouton. Le declin du social. Doltu I.150 69. Hague. Iaşi. Paris.. Institutul European.Ghid informaţional. Dogaru I. Bucureşti. 440 61. 76. Monitorul Oficial al Republicii Moldova.55 din 14 octombrie 1999. p. 284 60. 2001. nr. Pătraşcu.noţiuni de teorie şi practică..Guillemard A.

http:. nr. p. 84. p. 156-XIV din 14 octombrie 1998. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.. 320. Limba şi de comunicare în limită de vârstă.640. şi Diaconu N. 2003. Thimm. 2000. 92. Legea privind pensiile de asigurări sociale. Bucureşti 2000. Regatului Unit.166 83.. Mazilu D.429/2003.436 91.. Bucureşti. 390.discriminarea lingvistică de vârstă.editura Lumina Lex. 2006.Mazilu D. Caja (eds. Danemarca. www.710 93.echr. 1998. cauza Thlimmenos C. Drepturile omului concept... Muraru I. p. Jurisprudenţa Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării.. 2000. 257-277.. Editura Univers Enciclopedic. Iaşi. Hotǎrârea CEDOdin 21 februarie 1997. p.Iancu Gh. Bucureşti. 683. All Beck. 2003. Iaşi. Polirom. 82. p. Petronic C.640. 640p 78. Rassmunssen c. 2003. Lumina Lex. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. nr. 86. 2006. Partea I.Hotărârea CEDO din 27 martie 1998. Polirom..Love c.350 94.758 din 29 octombrie 2003 88.77. Austria. 983/2001).111-113.int/ECHR/EN/hudoc 90.448 180 . Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Jura C. 79..Marcu V. libertăţile şi îndatoririle constituţionale. Van Raalte c.).Hotârârea CEDO din 29 aprilie 2002. Reinhard. Editura Academiei Romane. Bucureşti. Grecia. Pretty c.H. Hotărârea CEDO din 28 noiembrie 1984.. 1998: Ageismus . Problema bătrâneţii şi a morţii naturale.Drepturile. Legea nr. p. Editura C. 80. nr. p. Iaşi. Partea I. Bucureşti. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi publicatǎ în Monitorul Oficial al României. publicată în Monitorul Oficial al României. exigenţe şi realităţi contemporane. Iaşi. Opladen. G. p. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.Kramer U. Bucureşti. art.Marinescu. p. Institutul Român pentru Drepturile Omului. 280 p. nr. Polirom. Drepturile minorităţilor naţionale. p. 2002. 81. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Olanda. Drept comunitar general. în: Fiehler. Drepturile omului.47-50/200. 1924. Editura All-Beck. Dreptul instrument indispensabil de realizare a şanselor fiinţei umane. Ed. Marshall G. Dicţionar de sociologie. 2003. în Teoria generală a dreptului. Bucureşti.249. 2000.301 din 8 mai 2002 89.Beck. Hotărârea CEDO din 6 aprilie 2000.coe. Polirom. 85. Legea de revizuire a Constituţiei Romaniei nr. 87. nr.Jura C.Legea cu privire la asigurarea egalitǎţii de şanse între femei şi bǎrbaţi. Australiei (nr. 1999.

Nagel T. Chişinău. C. p.212 (prima ediţie. 26/1990.R.431 din 2 septembrie 2000 104. Secţia editare a Academiei de administrare publică pe lângă Guvernul Republicii Moldova. Drept internaţional aplicabil în operaţiunile de pace şi conflictelor armate..146/1974.Washington. Jura C. Evidence for the automatics of ageism. Egalitatea în veşnicele întrebări. Editura Bren.. 103.E. 105. analysis and proposed conclusions”. p...528 100.95. Drept internaţional public. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice Adoptat de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. Bucureşti. 102. sociale şi culturale adoptat de Adunarea Generala a ONU.“Claims for protection based on religiom or belief. 109. Garanţii materiale şi procesuale ale respectării drepturilor omului. 2005. p. şi Aurescu B.245. Editura All Beck.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare Publicată în Monitorul Oficial al României.4/1971.4/2004. nr. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. prin rezoluţia nr.Mazilu D. . 108.Self-conceptions of the aged.. p. 2000 disponibil pe www.W.Popa N. Germina Chiroiu. Z.Perdue.Musalo C.. Minority Identity and Self-Esteem în Annual Review of Sociology. R. Note de curs nepublicate.212 din 31 octombrie 1974.108. 2002.. trad. 146/1974. nr. Comunitatea Europeană şi drepturile omului în Revista “Drepturile Omului”.64 96..onu. ratificată de România prin Decretul nr. vol. 19/1993. Principiul libertăţii şi egalităţii în Teoria generală a dreptului. Ordonanţa Guvernului nr. Revista Palatul de Justiţie. 1996. Universitatea Ovidius Constanţa 2005. p. 334 p 181 . Moroianu I. “Buletinul Oficial” nr. R.212 din 31 octombrie 1974. p. Forţa de muncǎ în Uniunea Europeană. Journal of Experimental Social Psychology.editura All Beck. 1996.1/1996. 1979) 99...B.R.Peters G. nr. a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976 106. în forma actuală cuprinde 5 părţi. 1999. 31 articole. M. Negru B.. editura Actami. şi Gurtman. p.Partea I. ratificat de România prin Decretul nr.p. Neagu N. Teoria generală a dreptului şi statului. Bucureşti.4 97. intrat în vigoare la 23 martie 1976.314. şi Demetrescu.444 101.216 107. nr. Nǎstase A.Neagu N. Bucureşti.2200 din 16 decembrie 1966. 53 articole. nr.. p . “Buletinul Oficial.org 98. în varianta actuală cuprinde 5 părţi. age identification and aging in The gerontologist. Bucureşti.2200 din 16 decembrie 1966.Peters G..

nr. 222 125. Powell a fost primul secretar de stat de culoare a Americii.. p. Popescu N.Popescu A.32. Chişinǎu. 2007. 2009. Prevenirea şi Combaterea Faptelor de Discriminare în Legea şi Viaţa nr. p.299 116. Dreptul la Liberă Circulaţie a Persoanelor în Spaţiul U. C. Sibiu.335. Protocolul nr. Prejudecată şi discriminare în societatea contemporană la Conferinţa Internaţională.. Discriminare şi Prejudecată în Revista Naţională de Drept nr. p.p. p. Chişnău. Popescu N.1.5 intrat în vigoare la 20 septembrie 1971. p.354 111.211 121.Consacrarea principiului nondiscriminării la Conferinţa internaţională ştiinţifică.11. Puşcaş V. p. Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan în revista Legea şi Viaţa nr. 2008. Egalitatea de Şanse în România în Legea şi Viaţa nr... p..9 intrat în vigoare la 1 octombrie 1994. Popescu N. 123.Popescu N.J. Impactul ratificării Cartei sociale europene revizuite asupra legislaţiei muncii şi a legislaţiei protecţiei sociale din România în revista “Dreptul”. Protocolul nr.. Chişnău. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova. Flammarion. România.2008.E. Bucureşti.58 114.110. România.58 113. p.. Protocolul nr. Rousseau J.Powell.Popescu N. Bucureşti. Omul în Societatea Bazată pe Cunoaştere. Discriminare în lumea contemporană la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Partcipare Internaţională – Strategii XXI. p. Spaţiul Sud–Est European în Contextul Globalizării. Chişnău.editura Bren. p.. p.11 intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998 124.8 intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.3 intrat în vigoare la 21 septembire 1970. Du contract social. Jurnalul meu American.Constanţa. 119. 2005. Chişnău. Protocolul nr. 694 120. Protocolul nr. 2006.1996. p. Chişnău. 122..8.6.9. Protocolul nr.9/1999.88 112. C. 2008. ed..44 118.. p.. Paris.Popescu N. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană în Legea şi Viaţa nr.Popescu N. 117. Curtea Constituţională a Republicii Moldova.4.Popescu N. editura Reclama. 2007. London Scholl.58 115. 10 ani de activitate. 2008. Popescu N. Constanţa. România. iunie 2005.58. România. Protecţia Socio–Juridică a Drepturilor Omului. 1992. Popescu N..127 182 . European Marriage.648. Primul Raport Naţional. 2006.. Instituţia Avocatul Poporului la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice. p..2009.

..205 130. Tǎnǎsescu S. 128. Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană. 2004. Tănăse şi Chirtoacă c.coe. 516-1992 . 2003.ed.. p. New York. 140.. Manual on Human Rights Education. Publisher: Macmillan Press. Sacrul despre elementul iraţional în ideea divinului şi despre relaţia lui cu iraţionalul. http://www.com.D. 141. 420. Principiul egalitǎţii de tratament între bărbaţi şi femei în legislaţia română a muncii şi în dreptul comunitar în Revista “Dreptul” nr. 137. 2001. Pacienţii psihiatrici între drepturile omului şi spitalele de stat.. 17 aprilie 2008. p. The Interface Between Ethnic and Naţional Attachement: Ethnic Pluralism or Ethnic Dominance? În Public Opinion Quarterly. R.392 138. Understanding Human Rights. p.quotationspage. Sidarius J.dadalos. descărcat la data de 30 august 2005 183 . Institutul Intercultural Timişoara. S. Cluj. 1997.. Republica Moldova.p. Editura C.htm 144. p. Stabilitatea şi sfidǎrile multiculturalismului civic în Europa.md 129. Sorokin P. 132. Ovidius University Press.coe. Austria.. . 142. 2003.echr.teza de doctorat nepublicată .org/rom/Menschenrechte/grundkurs2/Materialien/dokument 4. Editura Dacia. 136.Feshbach S. Constanţa.646 133. Les juifs dans le monde moderne. 5th Ministerial meeting of the Human Security Network in Graz. http:.Thompson N.350 139..1934.es/personal/monolith/women.11/2004. art. Severin A.Tinca O. 1992. E.garda. 200p. Bucureşti. 816.6.Editura Free Press. nr. 1999. Rusu V.terra.188 135. Simunek c.1. p.249 134. p. Principiul egalităţii în dreptul românesc. Stǎnculescu E.H. Universitatea din Bucureşti.htm. Cehiei.. www. Payot. 1997. 2005. http:.. Sociologie.126.97 127. Ruppin A. 32 şi capitolul VI. www. www. special Issue on Race. 1959 . Beck.Stǎiculescu A. http://www.echr. Social and cultural mobility. Levin. p.com/quotes/ Principiile ONU pentru persoanele vârstnice p.92 143. Paris. Anti-Discriminatory Practice: BASW Practical Social Work (Paperback). Stereotip şi vârstă: factori cognitivi şi socio-culturali în structura stereotipurilor”. reclamaţiilor şi plângerilor privind discriminarea după criteriul de sex din Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi. Bucureşti .Soluţionarea sesizǎrilor.245 131. Editura All Beck. http://www. p. p 387. p. Jitcov.. . nr.int/ECHR. Rudolph O. Facultatea de Psihologie şi Stiinţele Educaţiei.int/ECHR/EN/hudoc. vol.

Willis c.U. New York. p.. J.coe.Zlătescu V. Second edition. 147. 229 151. www. www. cererea nr.243. p.145. http:. 769.int/ECHR/EN/hudoc. nr.. 148.Creştinismul şi drepturile omului în Revista “Drepturile omului”. Eitura.Wilson J. 1999. Australiei (nr.78 184 . S. The Declin Significance of Race.coe. 36042/97.Young c.1/1996. p.echr. C. 146. Babel.echr.Zanden..coe. The University of Chigaco press. http:. 1978.int/ECHR. 150.Young c. D.Sociology of race and ethnic groups. Ronald Press. Australiei (nr. 941/2000) . p. Dicţionar de sociologie.int/ECHR/EN/hudoc. 149. din 11 iunie 2002.. Bucureşti 1993. www.A.echr. http:. Zamfir. 941/2000) . Marei Britanii.

54.3/sept. Stereotipuri sociale naţionale.Karlins. nr. etnice.267-279 185 . Koffman. Editura tehnica Bucureşti. Walters (1969) 1932 AMERICANI ALBI Muncitori Inteligenţi Materialişti AMERICANI NEGRI Superstiţioşi Leneşi Simţ muzical GERMANII Ştiinţifici Muncitori Impasibili JAPONEZI Inteligenţi Muncitori Perfizi Caracteristici/stereotipuri/atribute sociale 48 47 33 84 75 26 78 65 44 45 43 22 % 1951 30 32 37 41 31 33 62 50 10 11 12 13 % 1967 23 20 67 13 26 47 47 59 9 20 57 7 % Sursă:Tony Malim. 2003 Tabel nr. p.1. 1991.2 -Precizaţi în procente numărul femeilor care ocupă următoarele meserii/profesii! OCUPAŢIA Fizician Cercetător Poliţist Avocat Oficial bancar Muncitor Vânzător Secretar Mecanic Conducător-autobuz TEST 23% 23% 15% 26% 27% 25% 64% 81% 9% 26% RETESTARE 26% 25% 16% 26% 28% 25% 63% 83% 19% 26% Social Psychology Quarterlu. Psihologia socială. vol.Tabel nr.

3 186 .3. Atribute de gen Caracteristici/ Atribute TEST FEMEI 38 42 56 56 50 55 60 50 63 53 36 40 60 56 43 RETESTARE BĂRBAŢI 58 54 65 67 57 40 40 27 43 48 44 45 47 50 39 FEMEI 40 42 54 56 48 61 60 42 58 50 38 47 53 52 43 MASCULIN BĂRBAŢI Agresiv 57 Atletic 53 Multumire de sine 66 Competiţie 66 Doritor de a lua poziţie 61 FEMININ Sesibilitate 38 Capabilă de 38 sentimente/delicateţe Neutilizatoare a limbajului 33 vulgar Empatică 49 NEUTRE Fericit 52 Ineficient 40 Nesistematic 40 Organizat 54 Sincer 50 Timid 38 Sursă: Social Psychology Quarterly. nr. nr. p.Tabel nr.3.54.4. vol.54.Precizaţi în procente numărul bărbaţilor care ocupă următoarele meserii/profesii! OCUPAŢIA TEST RETESTARE Fizician 21% 24% Inginer 17% 19% Poliţist 17% 17% Avocat 29% 28% Contabil 32% 33% Bancher 60% 61% Profesor 73% 74% Secretar 86% 83% Operator telefonie 82% 82% Muncitor 70% 69% Sursă: Social Psychology Quarterly. vol.267-279 Tabel nr. 1991.

http://www.Tabel nr. Ungaria Lituania Cehia East West North Estonia Polonia Bulgaria 0 50 100 150 200 Sursă: Inter-Parliamentary Union.gallup.5. De ce ar trebui femeile susţinute şi încurajate mai mult să participe la viaţa politică din România? % din cei care afirmă că femeile ar trebui susţinute Femeile au diverse calităţi care le recomandă pentru politică Sprijinirea femeilor pentru a ocupa funcţii în politică Drepturi/şanse egale între bărbaţi şi femei Femeile sunt competente/capabile să conducă Femeile sunt cinstite/mai greu coruptibile Femeile trebuie reprezentate politic Îmbunătăţirea situaţiei în ţară Femeile şi-ar putea afirma punctul de vedere Femeilor le pasă mai mult de oameni Îmbunătăţirea situaţiei femeilor/reducerea discriminării Femeile ar conduce mai bine Femeile cunosc mai bine problemele de zi cu zi Femeile au o altă perspectivă asupra lucrurilor Alte răspunsuri Nu răspunde Sursă: http://www.6.org/wmn-e/classif.ro total 23% 9% 9% 7% 6% 6% 5% 4% 3% 3% 2% 1% 1% 8% 10% 187 .ipu. Prezenţa femeilor în parlamentele europene .htm Tabel nr.

2 4.1 13.7 3.2 39.1 13.5 24.7 9.0 53.8 28.8 26.2 13.7 11.4 17.3 16.3 12.5 19.0 22.6 33.3 Bărbaţi % 10.7 4.6 34.1 9.5 30.8 6.1 18.6 13.5 Înregistraţi mii 318. 1993 apud Giddens.Owen.8 19.9 7.1 8.4 1.9 15.9 27.9 25.3 6.5 10.1 14.4 7.7 18.2 23.7 .4 28.2 2.3 25. Ethnic Minorities în Britain: Economic Characteristics.7 40.3 15.5 12.7 20.7 14.3 14.1 238.8 Sursă: D.8 18.0 351.5 12.Tabel nr.1 105.0 12.1 2.5 2.4 94.8 31.2 18.7 29.5 12.2 19.Distribuţia ocupaţională pe piaţa forţei de muncă în Marea Britanie Grup etnic Albi Minorităţi etnice Negri Negri-caraibieni Negri-africani Alţi negri Sud-africani Indieni Pakistanezi Bangladezi Chinezi şi alţii Chinezi Alţi asiatici Alţii Întreaga populaţie Şomeri mii 2.5 13.5 14.246.2 13.9 1.2 Femei % 6.0 51. 254 188 .484.6 16.7 Total % 8.3 6.3 21.1 28.

asistenţii sociali care ar trebui să fie membrii ai echipei de management ai cazurilor. iar patrimoniul acestuia a trecut în 2003 sub autoritatea Consiliului Judeţean Arad.1 Studiu de caz: Raportul de monitorizare al Spitalului de Psihiatrie Mocrea. psihologii.Anexa nr. care să respecte pe cât posibil 189 . insalubră şi neadecvată activităţilor spitaliceşti. Deşi dispune de o suprafaţă atât de generoasă. fără nici o discriminare”. Spitalul se află pe un domeniu de 6 hectare. Vizitele întreprinse de reprezentanţi ai Centrului de Resurse Juridice(CRJ) în Spitalul de psihiatrie Mocrea din judeţul Arad la mai mult de o jumătate de an de la semnarea Memorandumului de către Ministerul Sănătăţii şi la 10 luni de la vizitarea instituţiei pentru prima dată au scos în evidenţă situaţii de fapt care demonstrează că demnitatea şi respectul faţă de persoanele cu dizabilităţi mintale (boală psihică) şi intelectuale (oligofrenie. nu sunt angajaţi.2 care arată că „îngrijirile oricărei persoane cu tulburări psihice trebuie să se realizeze în mediul cel mai puţin restrictiv. Reprezentanţii CRJ atrag atenţia autorităţilor centrale române că viaţa a 120 de pacienţi internaţi în spitalul de psihiatrie Mocrea poate fi pusă în pericol datorită lipsei tratamentelor şi îngrijirilor de specialitate. alin. prin proceduri cât mai puţin restrictive. se aflau aproximativ 115 pacienţi cu afecţiuni psihiatrice sau cu retard mintal. „Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană. aşa cum ne-a declarat directorul acestei instituţii. psihopedagogii şi ergoterapeuţii. Spitalul de psihiatrie funcţionează într-o clădire veche de tip „conac”. spitalul nu şi-a organizat o gospodărie proprie ( nu cultivă grădina şi nu cresc animale pentru uz intern). retard mintal) internate în această instituţie psihiatrică nu sunt în concordanţă cu prevederile de drept român şi internaţional. conducerea Spitalului de psihiatrie Mocrea continuă să ignore prevederile art. CRJ a atras atenţia conducerii Spitalului de psihiatrie Mocrea şi autorităţilor locale şi centrale încă de la începutul anului că prevederile Legii sănătăţii mintale nu sunt respectate. dar şi pacienţi cu deficienţe neuromotorii. iar mare parte dintre pacienţi cu greu ajung să fie consultaţi în mod periodic de către personalul de specialitate. Majoritatea pacienţilor internaţi au diagnosticul de schizofrenie însă există şi un procent ridicat de persoane cu dizabilităţi intelectuale. Astfel. La fel. judeţul Arad. În Spitalul de psihiatrie Mocrea. precum şi datorită temperaturilor scăzute din saloane şi alimentaţiei sărace în calorii.26. Spitalul de psihiatrie Mocrea are probleme legate de lipsa personalului. Aceştia au vârste cuprinse între 19 şi 80 de ani. Chiar dacă aproape 25% din populaţia spitalului era constituită din „cazuri sociale”.

există necesităţi fundamentale ale vieţii care trebuie respectate. Când CRJ vizita spitalul. durata medie de spitalizare este de 90 de zile. există paturi care adăpostesc doi şi chiar trei pacienţi. În anul 2004. cât şi la etaj (secţia de femei). Din cele văzute la faţa locului. director). Având în vedere că există pacienţi care nu au părăsit spitalul de ani de zile. Sunt amenajate încăperi care adăpostesc 115 pacienţi în 115 paturi (din informaţiile dl. mortalitatea medie anuală fiind de 10-15 cazuri. distanţa între pat şi peretele exterior de cel puţin 0. 12.2004 între orele 9:00-11:30 nu erau prezenţi). clădirea necesită numeroase reparaţii şi reabilitări. În prezent. încălzirea şi îmbrăcămintea adecvate. respectiv au fost înlocuite pardoselile vechi cu podele de lemn. Saloanele pentru pacienţii adulţi nu se conformează standardelor impuse de Ordinul ministrului sănătăţii nr.713/08. accesibile din amândouă părţile. au fost înregistrate 12 decese. conform spuselor reprezentanţilor spitalului. În lumina CPT-ului necesităţile fundamentale includ hrana. numărul de externări pe lună este de aproximativ 26. până la data vizitei CRJ. De această secţie se ocupa un singur medic (care este şi directorul spitalului). situaţia observată era următoarea: parterul spitalului este organizat într-o secţie (de bărbaţi) prevăzută cu 60 de paturi. respectiv: capacitatea maximă de 6 paturi (există 2 saloane mari de căte 15 paturi/salon). respectiv vineri.integritatea sa fizică şi psihică şi să răspundă în acelaşi timp nevoilor sale de sănătate. Există pe holul de la parter o zonă de perete de peste 10 mp cu tencuiala căzută.2004. arie utilă minimă de aproximativ 7mp/pat. în saloanele de la parter există zone în care brâul uleiat este distrus până la zidărie. precum şi necesităţii de a asigura securitatea fizică a celorlalţi”.80m. atât la parter (secţia bărbaţi). Conducerea instituţiei monitorizate nu respectă nici recomandările privitoare la asigurarea unor standarde minimale de calitate în acord cu Recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT). Etajul clădirii este organizat într-o altă secţie (de femei) prevăzută cu 55 de paturi. În 2004 s-au făcut reparaţii la pardoseli. improprii pentru mediul spitalicesc. Una dintre recomandările CPT-ului subliniază foarte clar că şi într-o conjuctură economică gravă. distanţa între pat şi 190 . De asemenea. precum şi o medicaţie adecvată.70m.11. iar externări „reale” pe an sunt în număr de aproximativ 380-400 (informaţii furnizate de dl. cubaj de 20mc de aer (pentru ventilaţie naturală). la ora vizitei noastre în spital.director). nu sunt respectate prescripţiile privind orientarea paturilor în saloane: paralel cu frontul ferestrei. distanţa dintre două paturi de cel puţin 0. Tot în Legea sănătăţii mintale se subliniază importanţa îngrijirilor de specialitate în sensul apărării şi întăririi autonomiei individuale a persoanei cu tulburari psihice. De asemenea. asistenţa medicală fiind asigurată de doi medici (care.06.

pe 2004).la cină. era alcătuit din ceai. În privinţa hranei zilnice.30m. Meniul zilei.000 lei – buget pentru hrană. „…suplimentarea fondurilor alocate sub programul 2. acesta afirmă ca s-au construit 5 teracote noi. sote de morcov cu cârnaţi.la pranz. în fiecare salon. dotarea de bază a spitalului trebuie să permită spitalului să asigure asistenţa adecvată (inclusiv la igiena corporală) bolnavilor la pat.000.peretele în care se află lavoarul de cel puţin 1. la momentul vizitei.uneori procurate.000 lei/zi/pacient (1. CPT-ul subliniază că absenţa unui astfel de echipament poate să conducă la condiţii de mizerie (34). În incinta spitalului sau în apropierea lui nu există o sursă de unde pacienţii să-şi poată procura lucruri pentru necesitatea zilnică (alimente. Totodată. 2 saloane unde nu existau coşuri şi o încăpere unde uşa de la sobă prezintă o defecţiune care o făcea improprie pentru utilizare. Reprezentanţii CRJ au observat şi că încălzirea instituţiei se face cu combustibil solid (lemne. Există chiar un salon la parterul clădirii care nu are nici iluminare. guvernul român a aprobat Memorandumul propus de către Ministerul Sănătăţii privind Măsuri de reabilitare a sistemului de îngrijiri de sănătate mintală din România. conform declaraţiei directorului economic.947. Reprezentanţii CRJ au observat că pacienţii pot beneficia de apă caldă o dată pe săptămână. din calculele făcute de echipa de monitorizare pe baza cifrelor puse la dispoziţie de directorul economic.5…profilaxia în 191 .la micul-dejun. cartele telefonice sau produse de igienă intimă). nici ventilaţie naturală. din propriul parc. conform aceloraşi declaraţii. Una dintre pacientele intervievate ne-a marturisit că se încălzesc doar cu sobele din anumite încăperi. Lenjeria de pe paturile bolnavilor şi pijamalele acestora se aflau într-o stare de degradare avansată şi erau chiar murdare. Grupurile sanitare şi separeurile pentru duşuri sunt grupate în încăperi neîncălzite. Temperatura ambientală în saloane la momentul vizitei era de aproximativ 10ºC şi pentru că toate geamurile erau larg deschise. iar uşile între saloane rămân deschise pentru încălzirea întregului nivel. „vine o remorcă cu lemne”). fără geamuri (la etaj) sau neventilate (la parter). există 4 saloane unde. nu existau sobe. Memorandumul prevede la punctul c). În privinţa declaraţiilor directorului economic. Ca excepţie. după marcarea copacilor bolnavi ori uscaţi de către ocolul silvic. zilnic. Referitor la tratamentul şi îngrijirile medicale acordate pacienţilor la 19 mai 2004. spaţiul liber trebuie să permită staţionarea şi deplasarea în cărucior de handicapat. la data monitorizării. În general fiecare încăpere este dotată cu o sobă. alocaţia zilnică de hrană este în cuantum de 46. supă de conopidă şi mâncare de fasole uscată. Acest lucru a putut fi şi verificat: sobe complet reci în anumite încăperi şi călduţe în altele. pâine şi untură. CPT-ul recomandă ca instalaţiile sanitare să fie astfel concepute încât să permită pacienţilor păstrarea unei anumite intimităţi.

în funcţie de sex şi de grupa de vârstă căreia îi aparţin”. 192 . majoritatea pacienţilor ajung în Spitalul din Arad fără recomandări medicale precise pentru tratamentul psihiatric şi în plus. 1 se precizează că „intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de dotare necesare şi persoanl acreditat”. Conducerea spitalului nu respectă nici prevederile art.11. Un alt caz de încălcare flagrantă a legislaţiei medicale în vigoare este nerespectarea art. e) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.analizele se fac numai dacă se consideră că e necesar. pct. care este o medicaţie pentru urgenţe psihiatrice. Totuşi.patologia psihiatrică şi psihosocială…pentru asigurarea unei terapii specifice.5 dar.150/2002 care arată că trebuie asigurate „servicii de planificare familială. în program continuu”.cel puţin un control profilactic în fiecare an. indiferent de calitatea de asigurat a femeii”. tragem concluzia că nu există un tratament propriu-zis de recuperare pentru pacienţii internaţi. de asistenţă stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice.. aşa cum ne-a mărturisit directorul spitalului. iar medicaţia antipsihotică era insuficientă. aceştia se plâng de condiţiile foarte proaste şi de lipsa hranei din Spitalul de psihiatrie Mocrea.” CRJ a notat că pacienţii care prezintă complicaţii medicale sunt transportaţi pentru analize şi consult medical (inclusiv stomatologic sau ginecologic) la Spitalul din Ineu de unde ajung cu Ambulanţa la Spitalul de Urgenţe din Arad (situaţia a fost relatată de un medic internist care face gărzi în Spitalul de Urgente Arad).2. precum şi pentru dezvoltarea terapiilor alternative. Reprezentanţii CRJ au fost informaţi că în prezent nu sunt semnalate sarcini la pacientele internate în spital. Mai mult. e). însă nici această dispoziţie legală nu este respectată. Ţinând cont de medicaţia prezentă la ora vizitei la spital. Conducerea spitalului de psihiatrie Mocrea nu respectă nici prevederile art. din legea sus-amintită. Totodată. „. alin. alin. deşi imperativă. Conform declaraţiilor directorului. alin. 30. în luna februarie 2004 reprezenanţii CRJ au semnalat prezenţa unei femei însărcinate în şapte luni la etajul I al Spitalul de Psihiatrie Mocrea..36 din Legea drepturilor pacientului nr.. nu este pusă în practică de reprezentanţii Spitalului din Mocrea astfel încât pacienţii internaţi nu beneficiază de dreptul de a li se efectua „.”.. De asemenea.16. 46/2003 care arată că „pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă.2. la art. Dispoziţia legală citată. pct. a renunţat în favoarea spitalelor din Arad pentru motivul că medicaţia dominantă pe care o primea era antidepresivă. chiar dacă toţi pacienţii din spital necesitau control şi tratament stomatologic de urgenţă acest lucru nu se realizează. Spitalul Mocrea a participat o perioadă de timp la programul 2.

cum sunt: medic. discutat cu pacientul. prestând servicii de spălătorie auto. Din dialogul dintre personal şi pacienţi deducem că acestora le mai sunt aduse din când în când. pentru fiecare tip de patologie. În accepţiunea legii sus-menţionate. 16 asistente medicale şi 16 infirmiere. d). discutat cu pacientul şi revizuit periodic trebuie aplicat de către personal calificat. conducerea spitalului de psihiatrie nu respectă nici prevederile art. În conformitate cu prevederile art. De la oamenii din partea locului am aflat ca pacienţii pot fi văzuţi la şosea. nu este luată în considerare nici o variantă de tratament alternativ prin psihoterapie şi nu este organizat un loc de întâlnire (sub forma de club) pentru pacienţi sau pacienţi şi aparţinători.Directorul spitalului ne-a declarat că nu îşi mai aminteşte cazul pacientei deoarece aceasta nu se afla în îngrijirea lui. Conducerea Spitalului de psihiatrie Mocrea nu respectă nici una din prevederile mai sus menţionate. asistent social. d). cu precădere a personalului mediu şi de îngrijire în activităţi specifice asistenţei medicale psihiatrice şi că Ministerul Sănătăţii va elabora normative de personal pentru instituţiile psihiatrice şi va înfiinţa linii de gardă pentru asigurarea asistenţei de urgenţă în aceste unităţi.27 şi urm. La punctul d) referitor la personal din Memorandumul semnat de guvernul român se stipulează că Ministerul Sănătăţii va elabora un program de perfecţionare a personalului medico-sanitar. servicii pentru care nu avem confirmarea că sunt plătiţi. ergoterapeut şi personal paramedical (art. lit. Din declaraţiile directorului spitalului. ziare şi reviste. scopul îngrijirilor acordate oricărei persoane cu tulburari psihice trebuie să fie apărarea şi întărirea autonomiei personale. subliniză necesitatea alcătuirii unei echipe terapeutice care să activeze în instituţiile psihiatrice. 25. din Legea sănătăţii mintale. În instituţia vizată nu există contract 193 . În afara tratamentului medicamentos. psihiatru.45) şi Legea sănătăţii mintale la art. pct. iar tratamentul şi îngrijirile acordate persoanei cu tulburări psihice trebuie să se bazeze pe un program terapeutic individualizat. Aceştia beneficiază de parcul din jurul spitalului. revizuit periodic. asistent medical specializat. modificat atunci când este nevoie şi aplicat de către personalul calificat. Nu există un program anume conceput pentru recreerea pacienţilor. cel puţin. În acelaşi timp. a asistenţei medicale şi în îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice. 28 din Legea sănătăţii mintale care arată ca tratamentul individualizat. reprezentanţii CRJ au înţeles că serviciile medicale şi de îngrijire sunt acordate de 3 medici specialişti. psiholog. prin echipă terapeutică se înţelege totalitatea profesioniştilor în domeniul sănătăţii mintale implicaţi în asigurarea sănătăţii mintale. Recomandările CPT-ului (42. Reprezentanţii CRJ au observat că nu există un plan individualizat de recuperare pentru fiecare pacient sau. 5. mai ales la cişmeaua de apă minerală.

Cu toate că una dintre recomandările asistentei psihiatrice comunitare este aceea că asistentul social împreună cu medicul psihiatru să pregătească familia şi comunitatea în sensul reintegrării în societate a persoanei cu dizabilităţi mintale instituţionalizate. iar numărul celor care se reîntorc la spital după ce au fost externaţi. dacă este aplicat fără scop şi justificare rezonabilă unor persoane aflate în situaţii similare. mai mulţi pacienţi şi-au exprimat dorinţa de a se reîntoarce în mediul familial. nu şi-a văzut niciodată copilul minor. de 34 de ani. o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. Curtea reiterează în fiecare hotărâre că.D. Caracterul ilicit al unui tratament discriminatoriu se stabileşte în funcţie de justificarea pe care statele o oferă în cauzele deduse judecăţii. În absenţa constatării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. ajuns acum la vârstă de 12 ani.E. Un alt caz ce relevă indiferenţă faţă de reinserţia în comunitate. se poate concluziona că C. care mărturisea echipei de monitorizare că se afla de cinci ani în spital. numărul rezidenţilor care păstrează contactul cu familia este foarte redus. Curtea se pronunţă asupra existenţei discriminării. Din analiza jurisprudenţei C. nu interizice toate tratamentele diferenţiate.E. ci le sancţionează doar pe cele ilicite. personalul de specialitate nu are în vedere intervenţia la nivelul familiei pacientului. Comisia şi Curtea apreciind asupra acestui caracter obiectiv şi rezonabil al 194 .B.O. în scopul îndeplinirii acestei dorinţe. este cel al pacientei N.2 Concluzii pe baza jurisprudenţei Conform jurisprudenţei Curţii.D. motiv pentru care considerăm importantă calitatea relaţiei pe care spitalul reuşeşte să o stabilească cu familia fiecărui pacient.O. ANEXA nr. În timpul vizitei CRJ în spital. iar în tot acest interval.de colaborare pentru psiholog. asistent social sau psihoterapeut. Nu există nici contract pentru furnizarea serviciilor sociale. în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate în Convenţie. Din acest motiv.14 dacă nu are obiectiv şi justificare rezonabilă. Această justificare trebuie să fie în viziunea Curţii obiectivă şi rezonabilă.. foarte mare. adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil proporţional între scopul urmărit şi mijloacele folosite. Cel mai bine ilustrează lipsa activităţilor de pregătire şi de educare a familiei cazul unei paciente externată din Spitalul de psihiatrie Mocrea în dimineaţa zilei de 11 noiembrie 2004 şi reinternata în seara aceleiaşi zile. Pacienta dorea foarte mult să îşi vadă copilul şi nu a primit nici un spirijin din partea asistentei sociale ori a medicului şef de secţie. articolul 14 asigură protecţie împotriva unui tratament diferit.

8. de rasă. cu mare atenţie după o amplă analiză a cauzelor.14 din Convenţie 8. ca şi pentru aceasta şi copilul lor (Johson şi altii) art.afaceri referitoare la câteva aspecte ale legislaţiei lingvistice belgiene. Cazurile aflate pe rolul instanţei europene referitoare la interzicerea oricăror discriminări au avut drept obiect [136.1 195 . 5.136] Curtea se pronunţă asupra caracterului discriminatoriu bazat pe diverse motive: diferenţe de gender. aplicarea regulamentelor de imigrare în Marea Britanie. deciziile fiind rezultatul votului. 6. consecinţele juridice ce decurg din interzicerea divorţului în Irlanda pentru un bărbat căsătorit ce doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu o altă femeie.6.dreptul de acces la tribunale a unui tată pentru a-şi contesta paternitatea. de statut.8 coroborat cu art. art.Y şi Z din Marea Britanie( art.8 coroborat cu art. modul de desfăşurare a reprezentanţilor pentru Adunarea Regională Flamandă în Belgia (Mathieu-Mohin şi Clerfayt) art. în Irlanda (Keegan).2 din Protocolul nr. în Belgia (cazul Marcks. statutul juridic al mamelor necăsătorite şi al copiilor născuţi în afără căsătoriei. Vermiere) şi în Austria (Iuze) şi taţilor naturali.p. în cadrul unei proceduri de divorţ în Austria (Hoffman) şi obligaţia de a plăti o taxă pentru biserica din Suedia (Darby) art.8 şi 14 din Convenţie. în Olanda (Kroon şi alţii) şi în Marea Britanie (McMichael) art.9. refuzul de a-i recunoaşte unui transexual statutul de tată al unui copil născut de partenera sa în urma inseminării artificiale(X.1 coroborat cu art.14 din Convenţie 7.numele unei perechi căsătorite în Elveţia (Burghartz) art.9 şi 14 din Convenţie. decizia cu privire la custodia copiilor.14 din Convenţie) 2.8 şi 14 din Convenţie) 3. precum şi realizarea obligaţiilor.1 4.13 şi 14 din Convenţie.14 din Convenţie 9.3 din Protocolul nr. ce introduc o diferenţiere în ceea ce priveşte modul de tratare al bărbaţilor şi femeilor (Abdulazis.452]: 1. existând şi opinii dizidente care îmbogăţesc jurisprudenţa şi stimulează perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor juridice concepute în vederea respectării principiului egalităţii şi nediscriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor. în Danemarca (cazul Rasmussen) (art.8 şi 14 din Convenţie şi art.1 din Protocolul nr.tratamentului diferenţiat precum şi asupra caracterului proporţionalităţii în luarea unor măsuri concrete de către statul respectiv [135.12.1 şi 8 şi art. Cabales şi Balkali) art.6.p. bazată pe religia unuia dintre părinţi.1 din Protocolul nr. în materie de educaţie (art.

La cerere. Periodic. Astfel. de 196 . Colegiul stabileşte cuantumul amenzilor contravenţionale ce urmează a fi aplicate persoanei fizice sau juridice. creşterea numărului de petiţii din partea femeilor şi bătrânilor. obligaţia impusă bărbaţilor. În funcţie de decizie. instanţa poate dispune retragerea. refuzarea acordării unui cetăţean turc din Austria unui avans pentru pensia lui. pe motiv că doar cetăţenii austrieci au acest drept (C. fără ca aceasta să fie îngradită sau influenţată de către alte instituţii sau autorităţi publice. precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare.8 şi 14 din Convenţie coroborat cu art. Prin specificul activităţii. Consiliul publică rapoartele activităţii pe care o desfăşoară. prevăzut în Constituţia României. aplicarea unui tratament discriminatoriu bărbaţilor în ceea ce priveşte suma care trebuie să o plătească drept alocaţie familiei.14 din Convenţie 11. Sancţiunea contravenţională aplicată poate fi contestată conform procedurii din dreptul comun în materia contravenţiilor. Cererea de despăgubire este scutită de taxa de timbru.1 din Protocolul nr. cât şi prin întinderea atribuţiilor sale.1 din Protocolul nr.1 coroborat cu art. se pronunţă asupra petiţiilor şi sesizărilor primite prin hotărâri. în schimb. în legislaţia internă în vigoare şi în documentele la care România este parte. În exercitarea atribuţiilor sale Consiliul îşi desfăşoară activitatea în mod independent.14 din Convenţie 12. În toate cazurile de discriminare. persoanele discriminate. 3d coroborat cu art. Austria) art. Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Consiliul este prima instituţie de acest gen din Europa Centrală şi de Est.4 alin.10. nu şi femeilor de a desfăşura muncă de pompier sau. în Olanda (Van Raatle) art.1 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a înregistrat un număr tot mai mare de plângeri ale persoanelor fizice referitoare la încălcarea unor drepturi. pot fi observate câteva lucruri: creşterea numărului de petiţii. potrivit dreptului comun. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are rolul de a implementa principiul egalităţii între cetăţeni. în exercitarea rolului său de organ deliberativ. 6. proporţional cu prejudiciul suferit. privind faptele de discriminare supuse analizei în urma investigaţiilor efectuate în teren de către personalul de specialitate al Consiliului. dar în primul rând privitoare la nerespectarea normelor juridice care consacră egalitatea de şansă şi egalitatea de tratament în toate domeniile vieţii sociale.C. în Germania (Karl Heinz Schimdt) art. au dreptul să pretindă despăgubiri.G. care a săvârşit fapta de discriminare. să plătească o contribuţie.

Ca instituţie naţională cu atribuţii în prevenirea. în raport cu nevoile practice (de pildă. în selectarea hotărârilor publicate. Instituţia a investigat cazuri de discriminare acordând sancţiuni contravenţionale şi mediind. încalcă în mod repetat prevederile O. Totodată.G. 137/2000. care au asigurat întemeierea acelei rezolvări pe argumente cât mai solide. pune periodic la dispoziţia publicului culegeri de speţe în domeniul discriminării ceea ce constituie un instrument de lucru util atât experţilor în domeniul apărării drepturilor omului. Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. discriminarea indirectă. iar cazurile prezentate în această parte au avut la bază încercarea de a acoperi toate criteriile de discriminare pe care le-au sesizat petenţii. cauzează un prejudiciu seminificativ sau care. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. în ceea ce priveşte medierea. De menţionat este faptul că în argumentarea deciziilor pentru speţele alese. deşi cauzează un prejudiciu redus. printr-o acţiune discriminatorie. au fost luate în considerare cazurile care prin argumentaţie şi decizie au constituit puncte de referinţă în însăşi evoluţia jurisprudenţei Consiliului. etc). atunci când medierea s-a dovedit a fi utilă. victimizarea. 197 . combaterea şi sancţionarea actelor de discriminare.către autorităţile emitente. Un asemenea mod de a proceda este cu atât mai util. Consiliul nu s-a limitat doar la legislaţia internă apelând şi la elemente de drept comparat (acte normative. cât şi societăţii civile. doctrina şi jurisprudenţa europeană). cu cât legislaţia noastră în materie a evoluat. sub multe aspecte.

în conformitate cu legislaţia în vigoare. Nicolae POPESCU. Nicolae POPESCU 17. se referă la propriile activităţi şi realizări. în caz contrar urmând să suport consecinţele.DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII Subsemnatul. declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat.2010 198 .11.

) 4.8.6. Excel. 1968-1973: Liceul Teoretic nr.Popescu Nicolae. Prevenirea şi combaterea faptelor de discriminare. România Naţionalitatea: român Studiile: 2004-2006: Universitatea Bucureşti – Masterat: 2002: Curs de Perfecţionare Operare Windows.În: Legea şi Viaţa. Ministerul de Interne al României.40 c. 2008. Activitatea profesională: 1980-1987 – ofiţer. Bucureşti.E.) 3.Chişinău. p.) 5. Bucureşti.( 0.p.(0.Popescu Nicolae. În: Legea şi Viaţa. Dreptul la liberă circulaţie a persoanelor în spaţiul U.35 c. com. 2008. Făureşti. Constanţa.a.1953. nr.A.Chişinău.06.35 c. 2008. 2007. 13.a. 1974 – 1979: Facultatea de drept. Neagu Nicolae. 2008.Popescu Nicolae.( 0.25-31.) 2.9. 1987-2004 – Director şi Administrator Fortuna S. Discriminare şi prejudecată. 2004 – prezent .83-85.a. Popescu Nicolae. ( 7. Egalitatea de şanse în România.11.În: Revista Naţională de Drept.0 c. Chişinău.(0.Expert la Instituţia Avocatul Poporului. Constanţa. nr.p. Access. Judeţul Vâlcea.11-123.44-47. În: Legea şi Viaţa. Word. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană.Chişinău. p.1 Constanţa.a.Popescu Nicolae.75 c. Constanţa.nr.CURRICULUM VITAE Nume: POPESCU Prenume: Nicolae Anul naşterii: 07.39-43. Power Point. România.. nr. clasele I – VIII .) 199 . editura Bren. 1960-1968: Şcoala generală nr.a. Activităţi ştiinţifice LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE Articole în reviste recenzate: 1.p.

nr. Spaţiul Sud-Est European în contextul globalizării.com 200 . Sibiu.7 c.În: Materialele Simpozionului internaţioanl “Marca.) 10.Popescu Nicolae.4.Popescu Nicolae. Fenomenul discriminării prin prisma principiului egalităţii în drepturi. p.Popescu Nicolae.Popescu Nicolae.Consacrarea principiului discriminării.În:Materialele Conferinţei internaţionale ştiinţifice “Protecţia Socio-Juridică a Drepturilor Omului”.) 11. (0.) 9. În: Legea şi Viaţa. Bucureşti. 2007.Chişinău.În :Materialele Confereinţei Internaţionale « Omul şi societatea bazată pe cunoaştere ». 2006. Telefon: 0040241550544 Telefon domiciliu: 0040241257690 Telefon mobil: 0040723622606 E-MAIL: nicolaepopescu50@yahoo. p. Bucureşti.5 c.a. ( 0. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice (19 octombrie 2006 – Constanţa.) 8.130-138.5 c. Conflictele şi apariţia discriminării dintre mărci. ( 0. p.5 c.111-117. Constanţa.6.32-36.(1.În: Materialele Sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională – Strategii-XXI. (0.Popescu Nicolae. 51.5 c.a. (0. p. Instituţia Avocatul Poporului. 2009. România. Popescu Nicolae. România. Discriminare în lumea contemporană.a.p. Desenul şi Modelul Comunitar – Conflictul dintre Marca Comunitară şi Marca Naţională”.În : Materialele sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională – strategii XXI.339-348.45 c.Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan. 2010.0 a. Bulevardul Tomis nr. 2008.328-335. (0. România).a. Prejudecată şi discriminare în societatea contemporană. Securitate şi apărare europeană în contextul crizei economice. Avocatul Poporului.) Materiale ale comunicărilor ştiinţifice 7.România.) 12.a.Constanţa. p. România.526-541.Popescu Nicolae. 2009.08-15.a. Constanţa.) Adresă serviciu: România. p.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful