UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U.342.72(498)(043.3)

POPESCU NICOLAE

NON-DISCRIMINAREA PRIN PRISMA PRINCIPIULUI FUNDAMENTAL DE DREPT AL EGALITĂŢII

Specialitatea: 12.00.01– Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria doctrinelor politice şi de drept Teză de doctor în drept

Conducător ştiinţific:

Andrei SMOCHINĂ,
dr. habilitat în drept, prof. univ.

Autorul:

Nicolae POPESCU

Chişinău, 2010

© POPESCU NICOLAE, 2010

2

CUPRINS ADNOTARE..............................................................................................................................5 LISTA ABREVIERILOR.........................................................................................................8 INTRODUCERE................................................................................................................ .. .. 9 I. ANALIZA SITUAŢIEI PRIVIND FENOMENUL DISCRIMINĂRII PRIN 19

RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CA MIJLOC DE ASIGURARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI DE ELIMINARE A DISCRIMINĂRII................... 1.1. Egalitatea şi nondiscriminarea în sistemul principiilor de drept .......................................19 1.2. Egalitatea şi nediscriminarea - principii de drept în vederea protecţiei, promovării şi garantării drepturilor omului......................................................................................................29 1.3. Aspecte cu privire la coraportul dintre fenomenul discriminării si respectarea drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii .................................................................................40 1.4. Concluzii la capitolul I .......................................................................................................51 II. ELIMINAREA DISCRIMINĂRII CU REFERIRE LA DIFERENŢELE DINTRE PERSOANE PRIN PRISMA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂŢII ÎN DREPTURI ……………………………………………………………………….. 53 2.1.Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale...............................53 2.2.Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva melting pot-ului, a multiculturalismului, a pluralismului etnic şi a grupului dominant .......................................60 2.2.1. Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană ........................................................67 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova .....................................73 2.3. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios ....................................................77 2.4.Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex ........................................................................................ ..82 2.5.Problemele îmbătrânirii şi ageism-ul contemporan.............................................................92 2.6. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi..........................................................................................................98 2.7. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană............................102 2.8. Concluzii la capitolul II.............................................................................................……108

3

III. PROTECŢIA JURIDICĂ ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII.....................................110 3.1. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminării............................110 3.2. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării ...................129 3.3. Analiza cadrului instituţional din România şi Republica Moldova privind eliminarea discriminării............................................................................................................................142 3.3.1.Contextul legislativ al non-discriminării în România ...................................................148 3.3.2.Integrarea europeană .....................................................................................................163 3.4. Concluzii la capitolul III .................................................................................................169 CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ............................................................171 BIBLIOGRAFIE .................................................................................................. ...............175 TABELUL nr.1 ....................................................................................................................185 TABELUL nr.2......................................................................................................................185 TABELUL nr.3......................................................................................................................186 TABELUL nr.4.....................................................................................................................186 TABELUL nr.5.....................................................................................................................187 TABELUL nr.6.....................................................................................................................187 TABELUL nr.7.....................................................................................................................188 ANEXA 1 ..................................................................................................................... ........189 ANEXA 2 ...................................................................................................................... .......194 DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII...............................................198 CV AL AUTORULUI ..........................................................................................................199

4

concluzii şi recomandări. prejudecată. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reflectă în analiza formelor de discriminare. în evidenţierea măsurilor de diminuare a inegalităţilor.ADNOTARE POPESCU Nicolae „Non-discriminarea prin prisma principiului fundamental de drept al egalităţii” . 177 de pagini de text de bază. Valoarea aplicativă a lucrării Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi utilizate de asemenea: în plan doctrinar-teoretic. Domeniul de studiu şi obiectivele lucrării: examinarea multiaspectuală a conceptului de discriminare prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept. în definirea faptelor care nu constituie discriminare şi în definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice. xenofobie. Numarul de publicaţii la tema tezei: Rezultatele tezei de doctorat au fost expuse în 12 lucrări ştiinţifice publicate în culegeri şi reviste de specialitate din Republica Moldova şi România. intoleranţă. rasism.a. drepturi. Teză pentru obţinerea gradului ştiinţific de doctor în drept. gender. Structura tezei: introducere. ca material iniţial pentru o abordare ulterioară mai aprofundată a problemei analizate la dezvoltarea continuă a ştiinţei teoriei generale a dreptului.. pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. stereotip. 2010. Cuvinte cheie: egalitate. 7 tabele. diversitate etnică. bibliografie din 155 titluri. toleranţă. problema discriminării şi drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii în drepturi şi a principiului non-dicriminării dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept. democratic şi social în România. multiculturalism. libertăţi. eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane.Volumul total al publicaţiilor la tema dată este de circa 12. trei capitole. discriminare. în procesul de reformare a legislaţiei ce reglementează protecţia juridică a drepturilor omului Implementarea rezultatelor ştiinţifice: rezultatele cercetării şi propunerile efectuate pe tema tezei au servit drept suport pentru elaborarea unui concept teoretic despre racordarea legislaţiei naţionale la cea internaţională în domeniul eliminării discriminării. 5 . ageism. în plan normativ-legislativ. 2 anexe.00 c. Chişinău. Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în studierea complexă a a unei teme de incontestabilă actualitate teoretică. analiza cadrului normativ naţional şi internaţional referitor la discriminare şi determinarea atribuţiilor instituţiilor naţionale şi internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de manifestare a discriminării. în activitatea de legiferare.

mass disorders and other social movements.rights.ageism. 2010. the concept of local development in contemporary doctrine of the elimination of forms of discrimination by developing and proposing new principles results. 2 annexes.xenophobia. ethnic diversity. three chapters.00. stereotypes. by virtue of this. Study domain and objectives of the work: complex examination of the phenomenon of discrimination in light of contemporary constitutionalism. bibliography of 155 titles. terrorism. conclusions and recommendations.democracy . 175 pages of basic text. Theoretical significance: the results of investigations will contribute to further development of science to the general theory of law. Dissertation structure: introduction. multiculturalism. Number of publications on the topic sentence: 12 results are published in scientific papers. the concept of eliminating discrimination. prejudice. tolerance.01 .ombuds man. to deepen the theoretical knowledge on forms of discrimination." Non-discrimination in terms of fundamental legal principles of equality ".intolerance.gender. Specialty 12.General theory of law.ANNOTATION POPESCU Nicolae. Kishinev. Scientific novelty and originality: to study complex phenomena of discrimination and.discrimination.freedoms.racism. Key words: equality. The thesis for obtaining the academic degree of Doctor in Law. the history of political and legal doctrines. in this sense. by building a society of nondiscrimination in Romania and development. 7 tables. Practical value of the work: the analysis of forms of discrimination in terms of social practice has been argued that discrimination can lead to separatism. which allow to draw conclusions. the legal protection of human rights and in particular. 6 . history and state law. generalizations and laws of scientific likely to generate original solutions for science and practice in eliminating discrimination.

и в этом смысле была предложена его политико-правовая характеристика международных нормативного актов. 2010.. 2 приложения. Структура диссертации: введение. терпимость. Практическая значимость работы: Результаты исследования могут служить дополнением к лекциям по такой фундаментальной дисциплине как теория государства права или могут быть использованы в разработке новых специальных курсов. Теоретическое значение: Использованная методология свидетельствует о междисциплинарном характере исследования и соответствует современным тенденциям развития теории государства и права. Предмет исследования и задачи работы: докторская диссертация посвящена комплексному анализу проблематики и определению теоретических и практических проблем в свете ликвидации всех форм дискриминации. стереотипы. Количество публикаций по теме диссертации: результаты кандидатской диссертации были изложены в 12 научных работах. концепции и механизмов недопущения дискриминации международных норм права. 3-х глав. aнализa и выделении основных форм дискриминации. 7 таблиц. библиографический список из 155 названий. старение. на базе правового регулирования национальных и 7 . а полученные выводы и рекомендации могут быть использованы в совершенствовании правовой базы в данной области. общие выводы и рекомендации.Аннотация Попеску Николай "Недопущение дискриминации в свете основополагающего принципа равенства "Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. в силу этого. а также разработки . предрассудки. Ключевые слова: многообразие культур. права. Кишинев. свободы. этническое разнообразие. равенство. 175 страниц основного текста. как дискриминация. Новизна и оригинальность исследования: Научная новизна исследования обеспечена аргументацией в необходимости разработки концепции и механизмов и анализ основных национальных и упразднения сложного явления. дискриминация.

CE CEDO Curtea CEM CERI cit. pct. HIV/SIDA hot. SIRDO trad.a. MO nr.d. c. ICNUR IRDO LADO lit. PIDCP PNUD s. cap.U. APADOR-CH art. s. sec. ex. etc.LISTA ABREVIERILOR alin. OIM ONG ONU OSCE p.A. UE TCE alineat Asociaţia pentru apărarea drepturilor în România.Comitetul Helsinki articol contra capitol Consiliul Europei Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale Curtea Europeană a Drepturilor Omului Centrul European de Monitorizare asupra Rasismului şi Xenofobiei Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei citată de Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din România Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării Codul Penal Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa Declaraţia Universală a Drepturilor Omului European Commission (Comisia Europeană) editura etcetera exemplu Virusul Imunodeficienţei Umane/Sindromul Imunodeficienţei Dobândite hotărâre Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi Institutul Român pentru Drepturile Omului Liga Apărării Drepturilor Omului litera şi derivatele Monitorul Oficial număr Organizaţia Internaţională a Muncii Organizaţie neguvernamentală Organizaţia Naţiunilor Unite Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa pagina şi derivatele paragraful punct Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi altele şi aşa mai departe Statele Unite ale Americii secţiune Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului traducere (tradusă) Uniunea Europeană Tratatul Comunităţii Europene 8 . CHDOR CNCD CP CSCE DUDO EC ed.m. para.a. S.

Protecţia juridică a egalităţii în drepturi şi a nondiscriminării face parte integrantă din protecţia juridică a drepturilor omului. dar mai ales al "tendinţelor juridice". Discriminarea ca formă de marginalizare de orice fel şi în orice situaţie este. fapt ce dovedeşte interesul şi actualitatea acestei probleme.INTRODUCERE Actualitatea şi importanţa problemei abordate. acest concept se rezumă la o egalitate de tratament între indivizi. Din multitudinea de drepturi consacrate de-a lungul evoluţiei normative. sub toate aspectele sale. În esenţă. cu cele două componente internă şi internaţională. manifestându-se în general ca o "entitate suprastatală" ce impune statelor o afinitate spre egalitate. agenţiilor şi centrelor specializate. din păcate. în vederea explicării ştiinţifice şi a identificării soluţiilor adecvate restrîngerii fenomenului în cauză. un fenomen încă prezent în societatea democratică. fapt ce s-a evidenţiat necesar ca urmare a evoluţiei divergente a societăţii umane în perioade istorice sau 9 . Protecţia juridică a drepturilor omului presupune implicit garantarea folosinţei şi exercitării acestor drepturi fără privilegii şi fără discriminări. principiile egalităţii şi non-discriminării se evidenţiază ca un element armonizator al jurisprudenţei. Diversele situaţii concrete care se reflectă în norma juridică trebuie să se adapteze permanent diferitelor circumstanţe făra a provoca discriminării care ar duce la crearea unui dezechilibru între egalitate şi nondiscriminare. în demersul de aplicare a legii. politic şi economic în România şi Republica Moldova. printr-o analiză pe terenul disciplinei Teoriei generale a dreptului o problematică de mare actualitate. cu formele sale multiple de manifestare este o preocupare permanentă şi prioritară abordată în cadrul organismelor. adică protecţia egalităţii în drepturi. Teza tratează într-un mod nou. Problematica discriminării pare a se erija într-un litigiu fundamental al societăţii umane în contextul actual. noţiuni strâns împletite. Combaterea discriminării. cu efecte majore în viaţa juridică a fiecărei ţări. fiind atât de obişnuit încât este considerat normal de către foarte mulţi oameni şi a dăinuit în spaţiu şi în timp din cauza ineficienţei cadrului normativ şi instituţional şi a tolerării acestui fenomen de către stat şi societate. dar care nu pot fi confundate. atât pe plan internaţional. multe conflicte locale şi regionale. acte de terorism şi violenţă au avut la origine discriminarea şi încălcarea drepturilor omului. cât şi naţional. extrem de importantă în condiţiile transformărilor ce se produc în plan social.

de multe ori. eforturile de a determina originile inegalităţilor. majoritatea filozofilor au căutat aceste origini prin raportare la omul modern. individul ca entitate de sine-stătătoare. se diferenţiază două tipuri de inegalitate: una naturală. o inegalitate de şansă. ele nu pot constitui un sistem de referinţă. norma dreptului internaţional. rezultă tocmai din activitatea omului. de asemenea. şi pe de altă parte. politic. ci şi. pentru a putea ulterior proceda la o eliminare. atunci popoarele care se bucură astăzi de drepturi la autodeterminare sunt concepute ca fiind formate din cetăţeni liberi şi egali între ei. iar acestea includ principiile egalităţii şi non-discriminării. deoarece au un caracter relativ faţă de factorii timp şi spatiu determinaţi chiar de faptul ca în esenţă sunt o convenţie arbitrară a omului. un exemplu concludent este chiar cazul României referitor la domeniul economic. Aceasta din urmă reprezintă adevarata discriminare pusă în discuţie şi. acţionează în detrimentul celorlalţi indivizi. din nevoia satisfacerii propriilor lipsuri materiale şi spirituale. Astfel. angajatorii nu realizează faptul că diferenţierea în sens negativ a persoanelor din firmă face ca acestea să nu mai poată fi folosite la capacitatea maximă. angajaţii nici nu conştientizează că sunt supuşi unor astfel de tratamente.J. au fost de cele mai multe ori zădărnicite de o alegere deficitară a reperelor. unde nu există suficiente date privind discriminarea la locul de muncă şi. În timp ce religia identifică aceste origini în voinţa divină. 10 . de forţa corpului. deoarece discriminare nu înseamnă numai refuzul de a permite exercitarea unui drept legitim. având la bază liberul arbitru şi implicit intelectul evoluat al fiinţei umane. constituind drept sursă primară a discriminării necesitatea. şi cea de-a două calificată drept inegalitate morală sau politică. J. Societăţile de astăzi trăiesc sub tensiunea a doi factori determinanţi care sunt. De-a lungul dezvoltării societăţilor. ceea ce duce la pierderi financiare în activitatea socială viitoare. social şi cultural. eliminarea oportunităţii de a valorifica resursele existente şi a crea. paradoxal. Omul.la nivel de principiu . Din cauza acestei diversităţi conceptuale. realitatea practică a statului naţional. În măsura în care dreptul internaţional postbelic garantează . neţinând cont că acest tip de societate şi regulile ce o guvernează sunt artificiale. pe de o parte. ca de exemplu diferenţa dintre indivizi dată de vârstă.drepturile şi libertăţile individuale. de stările de sănătate. Rousseau se îndreaptă spre omul "natural". cel anterior creării comunităţilor umane.zone diferite. determinată exclusiv de legile mediului înconjurator. În acest sens. Aceste inegalităţi primitive joacă astăzi rolul de fundament al unor discriminări de profunzime ce constituie un impediment semnificativ în calea dezvoltării sub aspect economic. în sens larg.

determinat de realitatea socială.pot duce la modificări ale orientării generale a populaţiei referitoare la valori. dar mai ales studiul lucrărilor din ţările europene şi SUA. Construirea unei societăţi a non-discriminării rămâne una din priorităţile societăţii contemporane. Constituţiile majorităţii statelor conţineau unele prevederi cu privire la drepturile omului însă acestea nu au căpătat o dimensiune juridică internaţională pentru combaterea discriminării. Ea reflectă nu numai faptul ca statele actuale s-au format ca manifestare a etosului naţional. a unor comentarii atât ale autorilor români. Problematica drepturilor omului reprezintă una dintre temele dominante ale vieţii politice şi ale dezbaterii publice în cea de a doua jumătate a secolului XX. în care toleranţa este cuvântul de ordine. creşterii nivelului de educaţie. Analiza fenomenului discriminării prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept este multidisciplinară. ci şi faptul practic că limba şi cultura majorităţii asigură acesteia un asecendent în raport cu celelelate identităţi etnoculturale. să evidenţiem şi să luăm în discuţie aspecte controversate ale discriminării. din perspectivă juridică şi instituţională. O compoziţie etnică omogenă a unei ţări determină orientarea globală a populaţiei spre o atitudine mai puţin 11 . a discrimina înseamnă a separa ierarhizând. S-a dovedit necesară consultarea unor lucrări de specialitate. evident. cât şi în ştiinţele juridice de ramură. Aceasta diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional.de tipul dezvoltării economice. extrem de complexă. expansiunii sistemelor media . atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional Până la al Doilea Război Mondial.Realitatea este. atât în teoria dreptului. Discriminarea are o conotaţie negativă. prin care s-au codificat drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare. Întrebările şi problemele legate de fenomenul discriminării obligă la o abordare interdisciplinară. vom face trimitere la operele unor autori consacraţi. prin însăşi natura ei. Anumite schimbări prin care trece o societate . ca realitate socială. întrucât fenomenul discriminării este circumscris atât juridic. tratând mai rău tocmai pe cei identificaţi ca victime ale unei discriminări. Statele în care principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să „acorde” norma de drept cu realitatea practică a ascendenţei culturii majoritare. unde studiul acestei problematici este datat la început de secol XX. diferită. cât şi mai ales. Integrarea armonioasă a tuturor etniilor în viaţa întregii comunităţi contribuie la recunoaşterea lor ca diferiţi dar egali.

nici condescendenţă ori indulgenţă. Indiferent că îl consideram drept un principiu obiectiv de drept sau un drept subiectiv fundamental. determinând în acelaşi timp existenţa realităţii juridice materiale în calitatea lor de premize ale ordinii juridice pozitive. dreptatea. Conform Declaraţiei Principiilor Toleranţei din 16 noiembrie 1995. prevederile legale referitoare la discriminare sunt dispersate . [137. acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii.tolerantă din punct de vedere etnic şi a arătat că acelaşi tip de compoziţie etnică a regiunilor istorice determină de asemenea o orientare spre intoleranţă etnică. conştiinţa credinţei. lucrarea exprimă idei. p 3]. puncte de vedere referitoare la un domeniu aflat încă în mică măsură în atenţia autorilor români. deschiderea spiritului. E încurajată prin cunoaştere. adoptată cu ocazia Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. fapt ce a avut drept consecinţă îmbogaţirea spectaculoasă a conţinutului normativ al acestei norme juridice. egalitate în faţa legii/egalitate prin lege. Ea nu este doar o obligaţie de ordin etic: ea este de asemenea şi o necesitate politică şi juridică. Problema discriminării în Republica Moldova este de actualitate. Principiile generale ale dreptului reprezintǎ o preocupare constantă a doctrinarilor. nu sunt cuprinse în documente complexe şi nu sunt adaptate la realităţile concrete. Polimorfismul principiului constituţional al egalităţii face extrem de dificilă orice încercare de definire a acestui concept. toleranţa se defineşte ca fiind „respectul. În ansamblu. În jurul acestor precepte călăuzitoare ale dreptului se dezvoltă întreaga viaţă juridică internă şi internaţională reprezentând un subiect de maximă rezonanţă în gândirea juridică. egalitate formală/egalitate materială. probabil datorită complexităţii 12 . Toleranţa este mai ales o atitudine activă generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altuia. unitatea. exprimând cele mai înalte aspiraţii ale omului: libertatea. Doctrina românească nu s-a preocupat în amănunt cu definirea acestui standard. existente în această perioadă. au un caracter declarativ. fondul dezbaterii fiind furnizat de către jurisprudenţa care a trebuit să remedieze această absenţă doctrinară printr-o adevarată avalanşă de aplicări specifice ale principiului general al egalităţii. Ştiinţă şi Cultură. delimitarea subiectului fiind realizată doar tangenţial şi destul de formal. opinii. Toleranţa este armonia în diferenţe. principiul constituţional al egalităţii se exprimă printr-o serie de valori perechi precum: egalitate strictă/egalitate relativă. comunicarea şi libertatea gândirii. egalitatea. a felurilor noastre de expresie şi a manierelor noastre de fiinţe umane. Toleranţa nu este nici o concesie. etc.

crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea respectării drepturilor omului şi a principiului nondiscriminării prin prisma principiului determinarea atribuţiilor instituţiilor naţionale şi internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de manifestare a 13 . Ion Dogaru. Moldova. fără a avea pretenţia unei lucrări exhaustive. Dumitru Mazilu. • a analiza abordarea istorică în timp şi spaţiu a evoluţiei inegalităţilor care au condus la discriminări. Dumitru Baltag. Gordon Alport. obiectul unor cercetări ştiinţifice complexe. Dan Claudiu Dănişor. criteriile constituţionale ale discriminării şi a specifica faptele ce nu constituie discriminare. Pentru îndeplinirea acestui scop au fost stabilite următoarele obiective: • definirea noţiunii de principii ale dreptului şi stabilirea aspectelor definitorii ale principiilor dreptului . • a defini şi a analiza conceptul de discriminare între teorie şi realitatea socială.fenomenului. Scopul şi obiectivele tezei. Boris Negru. eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane. Autori din România. • a analiza relaţia dintre prevederile legale interne şi reglementările internaţionale privind respectarea drepturilor omului. Ioan Muraru. Gheorghe Dănişor. SUA. Nicolae Popa. analiza cadrului normativ naţional şi internaţional referitor la discriminare şi discriminării.S. au examinat în lucrările lor unele aspecte ce ţin de principiul egalităţii în drepturi şi discriminare. din România. printre care E. utilizând o variată şi bogată documentaţie. Prezenta lucrare are drept scop analiza complexă a conceptului de discriminare prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept. Corneliu Bârsan. • a analiza coordonatele ştiinţifice. Gheorghe Avornic. • explicarea corelaţiilor dintre egalitatea în drepturi şi nondiscriminare • a cerceta cauzele necesare la egalităţii. Ion Deleanu. Din analiza lucrărilor publicate rezultă că aspectele teoretice şi practice ale discriminării prin prisma principiului egalităţii nu au făcut până acum. • a analiza preocupările mai diminuate pentru justiţia concepută ca egalitate de tratament decât pentru justiţia concepută ca tinzând să diminueze inegalităţile. Teodor Cîrnaţ.Tănăsescu. • elaborarea recomandărilor pentru perfecţionarea cadrului legal şi practic în domeniul nondiscriminării cu respectarea strictă a principiilor acestei instituţii juridice.

pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi utilizate de asemenea: în plan doctrinar-teoretic. problema discriminării şi drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii în drepturi şi a principiului non-dicriminării dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept. Comportă caracter de noutate ştiinţifică studierea complexă a problemei discriminării şi drepturilor omului care reprezintă un interes aparte pentru orice specialist în domeniul dreptului. concluziile şi recomandările privind conceptul. Tezele. în evidenţierea măsurilor de diminuare a inegalităţilor. face trainice şi actuale cercetările repetate care îi sunt consacrate. la confluenţa mai multor ramuri ale ştiinţei juridice: teoria generală a dreptului. În cuprinsul lucrării este menţionată existenţa duală ca terminologie a egalităţii şi nediscriminării. textele normative nu pot fi pe deplin înţelese decât dacă se au în vedere dinamica sa şi efectele pe care el le determină în practică. este realizată prin utilizarea metodei comparatiste în cadrul mai multor sisteme normative ce îmbogăţeşte semnificativ lupta împotriva prejudecăţilor şi ideilor false. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reflectă în analiza formelor de discriminare. structura funcţională a principiilor non-discriminării şi egalităţii în drepturi completează baza teoretică a acestei categorii ştiinţifice. în definirea faptelor care nu constituie discriminare şi în definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice. Analiza principiului egalităţii şi a principiului nondicriminării. clasificarea. dreptul constituţional şi dreptul internaţional public. elementul timp devine important şi actualizarea oricărei cercetării în acest domeniu dobândeşte o importanţă majoră. atât în dreptul românesc cât şi în cel internaţional. democratic şi social în România. Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul ca s-a efectuat un studiu a principiului egalităţii prin raportare la nediscriminare.• a analiza dimensiunile interne şi internaţionale privind protecţia juridică a egalităţii în drepturi şi a nondiscriminării Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în studierea complexă a unei teme de incontestabilă actualitate teoretică. ca material iniţial pentru o abordare ulterioară mai 14 . Ştiinţa dreptului fiind o ştiinţă socială. atât în constituţiile statelor cât şi în standardele internaţionale din domeniul drepturilor omului.

Conferinţa Internaţională « Omul în Societatea Bazată pe Cunoaştere » ( 23–25 noiembrie 2006. nr. nr. Sibiu. România).01 – teoria generală a dreptului. nr. Aprobarea rezultatelor. În „Legea şi Viaţa”. S-au efectuat cercetări complexe şi comparative referitoare la organismele abilitate cu prevenirea. constatarea şi sancţionarea actelor de discriminare.aprofundată a problemei analizate la dezvoltarea continuă a ştiinţei teoriei generale a dreptului. 2008. Investigaţia ştiinţifică realizată este amplă şi complexă . istoria statului şi dreptului.4 /2009. baza metodologică fiind compusă din îmbinarea abordării istorice.În „Legea şi Viaţa”. Se poate afirma că nediscriminarea este o justiţie egală pentru toţi fără privilegii şi fără discriminări. În vederea cercetării cât mai complete a obiectului investigaţiilor. România). a fost discutată şi recomandată spre susţinere de către Seminarul Ştiinţific Interuniversitar de Profil la specialitatea 12.11/ 2008. De asemenea. urmărind cu perseverenţă atingerea graduală a obiectivelor enunţate. sociologice. Lucrarea a fost elaborată la Catedra de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. istoria doctrinelor politice şi de drept. în procesul de reformare a legislaţiei ce reglementează protecţia juridică a drepturilor omului Studiul analizează discriminarea care se defineşte nu doar prin simpla referire la diferenţă. în plan normativ-legislativ. în activitatea de legiferare.6 /2008.În „Legea şi Viaţa”. Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan. o parte din rezultatele cercetărilor au fost expuse şi aprobate în cadrul conferinţelor ştiinţifice naţionale şi internaţionale: Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice.E. Egalitatea de Şanse în România. Rezultatele cercetării autorului.00. unele concluzii şi recomandări au fost publicate în reviste de specialitate din Republica Moldova şi din România. nr. Dreptul la Libera Circulaţie a Persoanelor în Spaţiul U. Instituţia Avocatul Poporului (19 octombrie 2006 – Constanţa. fiind discutată şi recomandată spre susţinere. nr. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană. . Discriminare şi Prejudecată. Prevenirea şi Combaterea Faptelor de Discriminare.8 /2008.9/ 2007. Lucrarea analizează cadrul instituţional privind eliminarea discriminării. La fel. interzisă întrucât este nelegitimă. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Partcipare 15 .comparativ juridice. La tema tezei au fost publicate 6 lucrări ştiinţifice: 1 monografie şi 5 articole. ci constă în diferenţa sau distincţia interzisă. am selectat metodele adecvate de cercetare ştiinţifică a principiilor non-discriminării şi egalităţii în drepturi. sistematice şi prospective.În „Revista Naţională de Drept”. În „ Legea şi Viaţa”. nelegitimă deoarece este arbitrară.

rasă. apariţia şi evoluţia istorică a conceptulului de rasism. rămâne cert faptul că discriminarea pe motiv de rasă este o atitudine negativă sau o predispoziţie de a noţiunea de discriminare (discriminare directă şi 16 . „Spaţiul Sud–Est European în Contextul Globalizării » (12 – 13 aprilie 2007. Bucureşti.evidenţiază inegalitatea ca trasătură constantă a condiţiei umane. religie.Desenul şi Modelul Comunitar » Conflictul dintre Marca Comunitară şi Marca Naţională (23 mai 2008. Primul capitol este dedicat „Analizei situaţiei existente cu privire la fenomenul discriminării prin prisma respectării principiului egalităţii ca mijloc de asigurare a drepturilor omului şi de eliminare a discriminării” . fapt ce exclude discriminarea. analiza materialelor ştiinţifice publicate cu referire la tema tezei: monografii. asigurându-le funcţionalitatea. şi se argumentează discriminare indirectă). relevând ca potenţiale surse de discriminare conflictele de status. ea cuprinde mai multe compartimente : actualitatea şi importanţa temei investigate. În acest sens. La început este făcută pe scurt descrierea principiilor de drept care servesc ca elemente de mijlocire a aplicării lor ce dau conţinut concret categoriilor juridice.. Stratificarea socială este deopotrivă văzută ca sursă de efect şi inegalităţi sociale. apartenenţă politică. studii. noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. etc. articole etc. Cu toate acestea. România). Introducerea reprezintă fundamentarea şi justificarea temei alese pentru cercetare. Conferinţa internaţională ştiinţifică «Protecţia Socio–Juridică a Drepturilor Omului » (19–20 Mai 2009. gradul de cercetare a temei. Constanţa. baza metodologică. ţin cont de esenţa. În final este abordată importanţa respectării principiului egalităţii în drepturi pentru toţi oamenii indiferent de sex. manuale. importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Simpozion Internaţional « Marca. scopul şi obiectivele propuse spre realizare. modalitatea de aprobare a rezultatelor şi concluziilor cercetării. România). Constanţa.. România). Sumarul compartimentelor tezei. Dezbaterile clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale.Internaţională – Strategii XXI. În continuare sunt examinate un şir de legi naţionale şi internaţionale în domeniul discriminării. efectuează o analiză comparativă a situaţiei existente în domeniul discriminării. Capitolul al doilea – Eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane prin prisma respectării principiului egalităţii în drepturi .

al relaţiilor dintre sexe/genuri. este dedicată analizei modelului social al handicapului. dezvăluie ideea că în cadrul modelului meltingpot gradul de ataşament faţă de naţiune va fi egal pentru toate grupurile etnice. Actualul cadru juridic al României şi Republicii Moldova care reglementează dreptul la muncă nu corespunde necesităţilor reale. sunt examinate prin prisma stereotipurilor despre persoanele în vîrstă şi rolul acestora în societăţile contemporane. Analiza documentelor adoptate în Europa privind eliminarea discriminării relevă cadrul instituţional creat în scopul protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. 17 . nu are trăsături fizice similare celorlalţi. cu intenţia de a contura cadrul legal al protecţiei drepturilor omului în vederea limitării discriminării sub toate formele sale. societate. Problemele îmbătrînirii şi ageism-ul contemporan. etc. Cercetarea eliminării discriminării şi asigurării exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi. evidenţiază importanţa documentelor internaţionale şi regionale ce se referă la drepturile şi libertăţile omului destinate libertăţii religiei sau a credinţei. folosind datele unor anchete şi analize. Analiza are în vedere diferite niveluri de reglementare. ca o prejudecată. Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „meltingpot-ului” a multiculturalismului. includ analiza instrumentelor juridice care au ca obiect de reglementare protecţia drepturilor omului. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex. educaţie. a pluralismului etnic şi a grupului dominant. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană include analiza protecţiei împotriva discriminării în procesul exercitării dreptului la muncă. atitudinea lor variind în funcţie de epocă.adopta un compartiment negativ faţă de un grup sau o persoană. Se face o descriere a atitudinei faţă de aceste persoane . să se contureze aspectele majore ale discriminării existente în contextul problematic al societăţii contemporane. într-o manieră foarte succintă este examinată problema egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. care. Analiza persecuţiei religioase şi discriminării pe motiv religios. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminării.se încearcă. În această parte al lucrării. încurajând studiul masculinităţii şi feminităţii. porneşte de la ideea că termenul gen presupune studierea diferenţelor biologice şi structurile de putere în relaţie cu construcţia socială a diferenţei. În al treilea capitol – Protecţia juridică împotriva discriminării .

cât şi în ceea ce priveşte transpunerea în practică a dispoziţiilor legale în vigoare. 18 .având drept obiectiv fundamental limitarea şi prevenirea discriminării sub orice formă s-ar putea manifesta. se face o descriere a situaţiei drepturilor omului în România şi Republica Moldova în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative. În cercetarea documentelor adoptate în România şi Republica Moldova privind eliminarea formelor de discriminare.

invocând lipsa textului legal. judecătorul nu poate refuza soluţionarea unei cauze. omogenitatea.Orice principiu este un început pe plan ideatic. În altă ordine de idei. obârşie sau element fundamental . coerenţa şi capacitatea de dezvoltare a unor relaţii asociative.I. ci şi spiritul său. 19 . Acţiunea principiilor dreptului are ca rezultat certitudinea garanţiei dreptului împotriva imprevizibilităţii normelor coercitive şi asigurarea concordanţei legilor şi oportunităţii lor. Un principiu se poate prezenta sub diverse forme: axiome. deoarece ar fi învinuit de denegare de dreptate şi va soluţiona acea pricină în baza principiilor de drept. principiile de drept ţin loc de normă de reglementare. Un principiu de drept este rezultatul experienţei sociale. Principiile de drept sunt extrase din dispoziţiile constituţionale sau sunt deduse pe cale de interpretare din alte norme având rolul de a asigura echilibrul sistemului juridic cu evoluţia socială. principiile dau conţinut concret categoriilor juridice. principiile generale au un important rol în administrarea justiţiei. noţiunea de principiu vine de la latinescul principium care are sensul de început. în baza căruia poate judeca. o sursă de acţiune. deducţii sau o generalizare a unor fapte concrete. deoarece cei abilitaţi cu aplicarea dreptului trebuie să cunoască nu numai norma juridică. care servesc ca elemente de mijlocire a aplicării principiilor. orientând activitatea legiuitorului. Principiile generale ale dreptului sunt prescripţiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului şi aplicarea sa. iar utilitatea practică a cunoaşterii principiilor generale constă în aceea că ele trasează liniile directoare pentru întregul sistem juridic şi exercită o acţiune constructivă. Spre deosebire de conceptele şi categoriile juridice. În consecinţă. ANALIZA SITUAŢIEI PRIVIND FENOMENUL DISCRIMINĂRII PRIN RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CA MIJLOC DE ASIGURARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI DE ELIMINARE A DISCRIMINĂRII 1. Egalitatea şi nondiscriminarea în cadrul sistemului principiilor de drept Principiile de drept sunt reguli de maximă generalitate care sintetizează experienţa socială şi asigură echilibrul dintre respectarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor. asigurându-le funcţionalitatea. Pe de altă parte. Etimologic. Principiile generale ale dreptului asigură unitatea. iar principiile dreptului determină tocmai spiritul legilor.1. în situaţii determinate.

asigurându-se exerciţiul separat al puterii pe cele trei planuri:legislativ. Principiile dreptului îşi asigură funcţionalitatea prin respectarea conduitei prescrise prin normele juridice. Principiile dreptului se deosebesc şi de axiome. deoarece caracteristica fundamentală a unui stat de drept o constituie cucerirea pe cale legală a puterii şi apoi exercitarea sa în conformitate cu cerinţele legalităţii. Cele mai importante principii ale dreptului sunt: 1. Acest sistem este format din principiile fundamentale ale dreptului şi din principiile de ramură. Principiul echităţii şi justiţiei. Normele juridice au o valoare normativă mult mai restrânsă faţă de valoarea normativă a principiilor. În statul de drept izvorul oricărei puteri politice trebuie să fie voinţa suverană a poporului. 2. Această prezentare sumară are scopul de a ajuta la formarea unei imagini asupra sistemului principiilor dreptului. În acest context se poate considera că acţiunea principiului asigurării bazelor legale de funcţionare a statului se constituie în premisa existenţei statului de drept. maxime sau aforisme juridice. realizarea climatului de echilibru printr-o ordine juridică activă. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor. Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor. astfel încât puterea poporului să poată funcţiona în mod real ca o democraţie. 3. Normele juridice pozitive conţin şi descriu o mare parte din principiile dreptului. Guvernarea prin drept implică potenţarea virtuţilor dreptului. amplificând-o la nivelul fiecărei ramuri de drept. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului. libertatea şi 20 . descurajarea şi reprimarea tendinţelor abuzive. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor ca fundamente ale vieţii sociale. care sunt mici sinteze cu un grad de cuprindere incomparabil mai mic decât al principiilor fundamentale. executiv şi judecătoresc şi în acelaşi timp interconexiunile şi intercontrolul fiecărei componente a puterii. Principiile de ramură au la bază principiile fundamentale. Poporul trebuie să aibă garanţii constituţionale eficiente.Între principiile fundamentale de drept şi normele juridice delimitarea se face potrivit raportului care există între întreg şi parte. care trebuie să-şi găsească formele juridice de exprimare. potrivit căreia normele juridice se raportează în permanenţă la principii. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului constituie premisa existenţei statului de drept. 4. continuîndu-le acţiunea.

egalitatea trebuie să-şi găsească expresia lor juridică. Nu poate exista egalitate decât între oameni liberi, iar libertatea nu poate exista decât între oameni a căror egalitate este consfiinţită juridic. Egalitatea priveşte echilibrul vieţii sociale, iar libertatea priveşte capacitatea oamenilor de a acţiona fără oprelişti, dar astfel încât, prin exercitarea drepturilor proprii să nu fie vătămate drepturile altora. În planul realizării efective a libertăţilor sociale, rolul dreptului se materializează prin îngrădirea înclinaţiilor unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place şi în înlăturarea tuturor barierelor şi discriminărilor care persistă în asigurarea şanselor egale de manifestare şi progres pentru toţi oamenii. Libertatea este una singură, însă căile şi formele de manifestare a libertăţii sunt numeroase şi le corespund diverse drepturi ale individului prevăzute în Constituţie, cum ar fi; libertatea de opinie , libertatea religioasă , libertatea de exprimare, etc. . Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor însoţeşte libertatea, şi de aceea, trebuie făcută demarcaţia netă între libertate şi liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social şi un act de angajare a individului în procesul interacţiunii sociale. Concepând responsabilitatea ca o asumare a răspunderii faţă de rezultatul acţiunii sociale a omului, se admite ideea că acţiunea socială este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilităţii, şi totodată, că libertatea este o condiţie fundamentală a responsabilităţii. Dreptul nu trebuie să fie privit şi apreciat doar prin efectul său sancţionator, intervenind pe tarâmul răului deja făptuit, ci trebuie avută în vedere posibilitatea ca prin conţinutul prescripţiilor juridice să contribuie la fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor faţă de lege, care presupune grijă faţă de integritatea valorilor ocrotite de lege. Acţiunea principiului echităţii trebuie să privească atât activitatea legiuitorului în elaborarea actelor normative, cât şi activitatea de interpretare şi aplicare a dreptului de către organele care aplică legea. Justiţia reprezintă acea stare generală a societăţii care se realizează prin asigurarea pentru fiecare individ în parte şi pentru toţi împreună a satisfacerii drepturilor şi intereselor legitime. Prin finalitatea sa justiţia se situează printre principalii factori de consolidare a celor mai importante relaţii sociale, deoarece ea întruchipează virtutea morală fundamentală, menită să asigure armonia şi pacea socială, la a căror realizare contribuie deopotrivă regulile religioase, morale şi juridice. .

21

Justiţia urmăreşte ca în tratamentul dintre oameni să fie exclusă orice disparitate care nu ar fi fondată pe consolidarea drepturilor fiecăruia, astfel că prescripţiile dreptului pozitiv sunt supuse controlului justiţiei. În ipoteza în care apar legi injuste se impune schimbarea lor, eventual a ordinii existente, atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea justiţiei. Componentele sistemului principiilor dreptului sunt: principiile generale ale dreptului, principiile ramurale ale dreptului, principiile interramurale ale dreptului şi principiile instituţiilor juridice. Principiile generale ale dreptului sunt acele principii ale dreptului care întemeiază conţinutul tuturor normelor juridice dintr-o ordine juridică pozitivă, asigurîndu-i unitatea materială şi procesuală. Principiile ramurale ale dreptului sunt principiile generale ale tuturor normelor şi instituţiilor juridice din cadrul unei ramuri a dreptului pozitiv. Principiile ramurale ale dreptului guvernează cel mult o ramură a dreptului pozitiv, spre deosebire de principiile generale ale dreptului care întemeiază sistemul dreptului pozitiv în ansamblu şi orientează realitatea juridică a societăţii. Principiile interramurale ale dreptului sînt principii generale de drept public sau / şi privat care guvernează cel puţin două ramuri ale dreptului pozitiv. Principiile instituţiilor juridice sunt ideile care întemeiază normele constitutive ale instituţiilor juridice. Principiul instituţiei juridice este ideea care exprimă valori sau idealuri etico-juridice, reunind în jurul său un grup de norme juridice potrivit obiectului şi metodei de reglementare a ramurii respective a dreptului pozitiv. Unii doctrinari confundă noţiunile "principii generale ale dreptului" cu "principii fundamentale ale dreptului". Prin identificarea acestor noţiuni se creează confuzie în înţelegerea conceptului de principii ale dreptului. Spre exemplu, D. Mazilu defineşte principiile generale ale dreptului astfel: "putem defini principiile fundamentale ale dreptului ca fiind acele idei călăuzitoare ale conţinutului tuturor normelor juridice, care cuprind cerinţele obiective ale societăţii în procesul creării dreptului şi realizării normelor juridice" [93, p.117]. Prin principii fundamentale ale dreptului înţelegem acele idei de bază ale normelor de drept constituţional, care întemeiază instaurarea, organizarea şi exercitarea puterii publice, drepturile şi îndatoririle cetăţeanului, consacrate, de regulă, sau degajate din Constituţia statului. Altfel zis, principiile fundamentale ale dreptului sînt principii generale, exprimate, ca regulă, în legea fundamentală a statului, care reglementează principalele relaţii sociale. I. Dogaru, spre exemplu, defineşte principiile fundamentale ale dreptului român ca idei diriguitoare care se degajă, ca urmare a raportului dintre legea fundamentală şi celelalte legi, în

22

principal din Constituţia României şi care se găsesc şi va trebui să se găsească în întregul nostru sistem în curs de formare [ 58, p.114]. B. Negru scoate în evidenţă trăsăturile principale ale principiilor fundamentale ale dreptului: reflectarea lor, de regulă în Constituţie; precum şi reflectarea lor în întreaga legislaţie în funcţie de idei diriguitoare de bază [102, p.127]. Principiile dreptului sunt acele idei generale, postulate călăuzitoare juridice şi de aplicare a dreptului.[ 3, p.126 ] L. Barac afirmă că principiile fundamentale sunt acele principii generale care au valoare constituţională şi se impun chiar legiuitorului [4, p.58]. Din cele relevate, se poate spune că principiile generale nu se identifică cu principiile fundamentale ale dreptului. Dacă orice principiu fundamental este un principiu general, nu orice principiu general este şi fundamental. Ceea ce înseamnă că sfera principiilor generale ale dreptului depăşeşte sfera principiilor fundamentale, iar sub aspectul conţinutului cele din urmă le cuprind pe cele dintîi. Deci, principiile fundamentale se subordonează principiilor generale, constituind raportul specie-gen. Dacă la principiile generale ale dreptului se atribuie fără dubii principiile libertăţii, egalităţii, justiţiei, echităţii, responsabilităţii, atunci principiile fundamentale (constituţionale) variază de la un sistem naţional de drept la altul în dependenţă de tipul relaţiilor sociale şi intenţiile legiuitorului. În ordine sintetică stabilim că, egalitatea, în funcţie de principiul egalităţii este intercalată cu principiile libertăţii şi justiţiei şi se manifestă în dreptul pozitiv în dublă postură; de idee generală a tuturor normelor juridice şi de exigenţă a titularului dreptului subiectiv faţă de aplicanţii dreptului obiectiv. Egalitatea este o idee generală exprimată în dreptul pozitiv, potrivit căreia subiectele de drept se bucură de aceleaşi drepturi şi îndatoriri juridice, beneficiind de acţiunea nediscriminatorie a legii. Înţelegerea juridică a principiului egalităţii presupune o anumită filozofie politică, pe care legiuitorul trebuie să o respecte şi să o facă respectată. Conform acestei filosofii, opţiunea pentru una din cele două variante pe care le oferă egalitatea-materială sau egalitatea-formală provoacă consecinţe la nivel juridic şi politic. Variantele de care dispune legiuitorul sunt două: fie recurge la o egalitate juridică, formală, stabilind o egalitate în drept a tuturor subiectelor, fie se sprijină pe o egalitate materială care vizează o egalitate a rezultatelor [137, p.19]. Egalitatea formală este egalitatea de şanse, numită şi ”liberală” [137, p.19] pe cât posibil universală, limitând inegalităţile factice. Ea creează un cadru, în interiorul căruia toate 23 sau percepte directoare care stau la baza întregului sistem de drept dintr-o ţară, orientînd reglementările

subiectele de drept beneficiază de acelaşi tratament juridic, fără ca prin aceasta să se ajungă la o eventuală nivelare a beneficiarilor. Egalitatea formală este „abstractizarea ce trebuie făcută de orice legiuitor a inegalităţilor naturale”, ea constă în a cere ca toate elementele, cărora li se ignoră particularităţile, să fie tratate în acelaşi fel după cum preciza şi J.J.Rousseau: „pactul social stabileşte între cetăţeni o astfel de egalitate încât toţi se supun aceloraşi condiţii şi urmează a se bucura de aceleaşi drepturi”. Astfel, prin natura pactului, orice act de suveranitate, adică orice act autentic al voinţei generale obligă sau favorizează în mod egal pe toti cetăţenii, aşa încât suveranul cunoaşte numai naţiunea în corpore, fără să deosebească pe nici unul dintre membrii ce o compun [137, p.20]. În repartizarea drepturilor legea nu poate stabili nici o discriminare şi nici un privilegiu cu privire la subiectele pe care le tratează. Proclamarea unor diferenţieri în interiorul acestui cadru nu presupune eliminarea totală a acestor elemente din noţiunea însăşi de reglementare, ci dimpotrivă. În măsura în care a legifera înseamnă a discrimina „legea poate foarte bine să statueze că vor există, dar ea nu poate să le dea nominativ nimănui, legea poate regrupa cetăţeni în mai multe clase şi să precizeze şi calităţile pe care le va acorda acestor clase, dar ea nu poate să individualizeze pe acela sau pe aceia care va/vor beneficia de aceste calităţi” [116, p.21]. Distincţii se realizează, chiar sunt necesare, dar ele operează între mulţimi diferite de lege şi nu între elementele acestor mulţimi. Prin faptul că legea se adresează astfel unui număr redus de destinatari, ea nu-şi pierde vocaţia la universalitate şi nu trebuie să se supună mai puţin exigenţelor egalitare. În schimb, egalitatea rămâne întotdeauna „universală”, în sensul că de ea beneficiază toţi cei care sunt suprinşi într-o mulţime dată. Generalitatea legii nu trebuie deci, confundată cu universalitatea egalităţii, operând distincţia la un moment dat între generalitatea regulii juridice şi egalitatea conţinută în interiorul ei. Opusă conceptului de egalitate formală este egalitatea materială care tinde spre o „fărâmiţare, spre o luare în considerare mult mai concretă a omului, a individului într-o situaţie dată” [10, p.23] şi se străduieşte să corijeze prin intermediul normei juridice inegalităţile întâlnite în viaţa socială. Inegalităţi factice sunt produse de familie, moştenire, educaţie; dar nu mai puţin importante sunt diferenţele date de apartenenţa la un grup, în contextul diverselor tradiţii culturale şi morale [73, p.111]. Respectarea egală a drepturilor individuale e considerată de obicei o valoare independentă de utilitate şi de egalitate în distribuirea avantajelor [98, p.103]. Filtrul egalităţii formale nu este suficient pentru a transforma egalitatea naturală într-o egalitate socială, între fiinţele umane există diferenţe naturale şi sociale care nu numai că 24

Egalitatea subiectelor beneficiare rămâne unul din principalele instrumente utilizate pentru a atinge exigenţele statului social. egalitatea materială poate fi imaginată în două modalităţi: o egalitate a părţilor de repartizare sau o egalitate a subiectelor beneficiare. priveşte „discriminările prohibite” şi nu pe cele admisibile. ci de a fi tratat cu acelaşi respect şi grijă ca oricine altcineva. diferenţierile de tratament. De exemplu. deci ar fi echitabil. Parcursul său istoric dovedeşte din plin aceste atribute. trecând prin interzicerea doar a discriminărilor arbitrare şi ajungând până la egalitatea relativă justificată prin diferenţa obiectivă de situaţii articolul 16 alin.28]. o egalitate prin diferenţiere. fără a ţine cont de particularităţile lor. Egalitatea este în acelaşi timp cea mai naturală dar şi cea mai himerică dintre noţiunile cu care operează ştiinţele sociale normative. Ea se compune din dreptul la tratament egal şi din cel la tratamentul ca un egal.justifică categorizarea. Există totuşi o diferenţă fundamentală între aceste două concepte: egalitatea formală în drepturi corelativă din partea autorităţilor publice. vizează. 4. într-o democraţie. alin. Concepută ca o egalitate a rezultatelor. în vreme ce egalitatea rezultatelor prin repartizarea unor părţi egale trebuie în mod efectiv îndeplinită de legiuitor. Dreptul la tratament egal este dreptul la distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ori poveri. dar uneori o solicită tocmai pentru a corecta anumite inegalităţi. 2 din Constituţia României. Conceptul generic numit egalitate prin drept cunoaşte două finalităţi distincte: „îmbunătăţirea” unor inegalităţi juridice care au existat de mult timp şi care au creat discriminări (negative) cu privire la anumite categorii de subiecte de drept şi/sau corectarea inegalităţilor de fapt. 25 . Distribuţia unor părţi egale către toate subiectele beneficiare. care este dreptul. p. fiecare cetăţean are dreptul la un vot egal. „discriminarea negativă” nu şi „discriminarea pozitivă”. deci. Astfel se explică nu numai admisibilitatea unui tratament juridic diferit şi privilegiat faţă de anumite categorii de persoane. nu de a beneficia de aceeaşi distribuţie a unor poveri sau beneficii. chiar dacă un angajament diferit şi mai complex ar asigura mai bine bunăstarea colectivă. De la o egalitate sinonimǎ cu nondiscriminarea. 1 coroborat cu art. căci „republica socială se îndepărtează de egalitatea formală pentru a căuta egalitatea materială” [125. riscă să ducă la confuzia acesteia cu egalitatea formală în drepturi. ţinând seama de specificitatea unor situaţii sau de scopul realizării unei justiţii distributive pentru a anula sau pentru a diminua inegalităţile obiective. Al doilea este dreptul la tratament ca un egal. dar şi necesitatea lui. Conceptul egalităţii materiale substituie egalităţii căutate prin generalitate.

Cu toate acestea. acţiunea afirmativă este necesară astfel încât prin intermediul ei să se recupereze distanţele create artificial (prin caracterul părtinitor al fostelor instituţii). prin acordarea anumitor beneficii acestor persoane. pentru a avea un start egal. echitatea poate constitui un fundament moral pentru regulile juridice şi un principiu de drept. căci „ca şi natura toţi oamenii se nasc egali.Echitatea. dar nu pot continua această egalitate”. însă o obiecţie adusă programelor de acţiune afirmativă este aceea că ar reprezenta statuarea unor inegalităţi cu scopul de a instaura egalitate. ce are la bază echitatea. presupune o discriminare inversă pentru a reinstaura egalitatea de pornire. cǎci cere doar o egalitate de şanse la start. Echitatea este şi o sursă de inegalitate. astfel spusele marchizului de Vauvenargues ar fi adevărate: „nu e adevărat că egalitatea e o lege a naturii. căci cei ce nu au avut acces la start sau au avut un dezavantaj la start din cauză că aparţineau unei minorităţi oprimate. corectitudine. pentru a înlătura anumite dezavantaje ale altor persoane şi a egaliza oportunităţile ar putea însemna chiar şi a discrimina cu bună ştiinţă. ce au existat în trecut. totuşi o hotărâre judecătorească pronunţată în baza principiilor echităţii poartă un grad de subiectivitate. Dreptul la tratament egal în sensul de a da fiecăruia ceea ce i se cuvine (a fi echitabil) pentru a fi corect şi a se înlătura anumite discriminări. ideea programelor afirmative nu pare a fi inechitabilă. iar cei ce au discriminat vor deveni discriminaţi şi vor cere la rândul lor un alt avans la start în virtutea precedentului şi al acţiunii pozitive până când vor deveni din nou clasa discriminantă. reprezintă suum cuique tribuere. nu şi pe parcurs. căci în felul acesta discriminarea pozitivă ar deveni un cerc vicios.ex aequo et bono. Astfel. produce inegalităţi. de acţiune afirmativă se încearcă redresarea unor discriminări. în general. de start. A fi echitabil. nu înseamnă că egalitatea este şi o realitate practică. chiar dacă se pretinde a fi o soluţie dreaptă sau egală. dar o pot recupera doar sub protecţia legii. Discriminări trecute se reflectă în prezenta inegalitate de şanse în ciuda cadrului legislativ egalitar permiţând perpetuarea nedreptăţilor trecute în prezent. În 26 . prin programe bine organizate. nu vor putea ajunge la un rezultat egal cu cei ce au avut acel avantaj. a fi inegal. Dar simplul fapt al apartenenţei la o minoritate care a fost discriminată nu ar trebui să fie un motiv pentru a fi mai egal ca alţii. Societatea îi face să o piardă. Privită ca izvor de drept. cei ce au fost discriminaţi vor avea un avans la start pentru a se şterge discriminările anterioare. alături de cel al bunei-credinţe. Faptul că legea consfinţeşte egalitatea. Argumentul major adus în favoarea acestor acţiuni afirmative este faptul că atât timp cât realitatea.

a proclamării şi înscrierii lor în declaraţiile oficiale. p. în legi. ca să poată profita şi majoritatea. Principiul juridic al egalităţii presupune tratarea tuturor oamenilor în mod egal. precum şi fondul de experienţă ce va deveni accesibil tuturor sunt considerabil extinse graţie distribuţiei inegale a avantajelor inegale din prezent. că se bucură de dreptatea pe care o merită toate fiinţele umane [127.natură nu există egalitate. Chiar şi a argumenta în favoarea unui tratament echitabil pentru minorităţile naţionale sau rasiale. începând cu stoicii antici care au formulat principiul egalităţii între cetăţeni. căruia i-a dat însă o motivaţie divină. iar echitatea ca şi discriminare pozitivă s-ar părea că nu-şi mai gaseşte rostul. Dacă toţi ar trebui să aştepte până ce lucruile mai bune ar putea fi asigurate tuturor. în mod esenţial. Politicile echitabile sunt pentru a obţine un eventual rezultat egal între oameni. răbdarea şi perspectivele comune sunt esenţiale. Dar această subordonare. încă demult. dependenţă sau inegalitate nu e tot timpul malefică. continuând apoi cu religia creştină care a preluat şi dezvoltat principiul egalităţii între oameni. înseamnă a admite implicit că inegalitatea de fapt ar justifica un tratament inegal. multe dintre îmbunătăţiri nu ar fi devenit niciodată accesibile tuturor dacă nu ar fi fost. p. Procesul echitabil este unul de schimbare. căci gama lucrurilor care vor fi încercate şi dezvoltate ulterior.108]. Problema drepturilor omului. nici să nu vină. iar dovezile că există într-adevar anumite diferenţe nu ar întârzia să apară. Şi ţine a schimba conflictele şi diferenţele dintre părerile şi concepţiile despre grupurile ce vor a fi integrate. Echitatea este scopul. preocupări în acest sens existând încă din antichitate. a oricărei probleme juridice fără nici o discriminare. Legea ei supremă e subordonarea şi dependenţa”. Ideea egalităţii în faţa legii presupune. iar ritmul întăririi va creşte substanţial dacă primii paşi sunt făcuţi mult înainte. Egalitatea este un principiu fundamental al dreptului. în ciuda faptului că sunt diferiţi [109. p.126]. soluţionarea oricărei probleme conflictuale. în mai multe cazuri. Chiar şi de cei mai săraci îşi datorează relativa bunăstare materială rezultatelor inegalităţilor din trecut [109. constituie elemente ale unei vieţi democratice a popoarelor. inclusiv în constituţiile naţionale. oamenii trebuie să înteleagă că timpul. 27 . deoarece dă oamenilor sentimentul că sunt trataţi cu tot respectul care li se cuvine.68]. egalitatea este rezutatul ce se aşteapă a fi obţinut. acea zi ar putea. precum şi existenţa unui sistem de garantare a acestor drepturi. ca oamenii să nu fie trataţi la fel. Într-adevar. bazându-se pe aserţiunea că membrii lor nu diferă de ceilalţi. Rezultatul final este egalitatea pentru toţi. Între echitatea ca proces şi egalitate ca rezultat ce se tinde a fi obţinut. accesibilă unora.

fiind mai întâi formulat ca principiu al egalităţii oamenilor. Convingerile religioase. Toate fiinţele umane se nasc cu şanse egale „ la viaţă. avem de-a face cu discriminare. asupra egalităţii oamenilor în ceea ce priveşte recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi s-a dezbătut îndelungat.7] Toţi cetăţenii au acces liber la funcţiile şi demnităţile politice. Nondiscriminarea trebuie să se manifeste indiferent de statutul social. tratament egal în faţa legii şi în faţa autorităţilor statului. obiective. p. fără diferenţieri determinate de vârstă. gender.71-78]. etnie. etc. fiind un principiu al dreptului internaţional. precum şi nediscriminarea reprezintă consecinţa firească a acordării în mod egal a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. existând păreri care afirmă că există un minimum. la instrucţie şi la individual” [130. Consacrarea acestui principiu oferă garanţii privind tratamentul egal de care trebuie să se bucure toţi indivizii umani. Egalitatea în drepturi în tratament. dar nu poate avea în vedere exercitarea efectivă a acestuia. Discriminarea poate avea în vedere recunoaşterea unui drept sau a unei libertăţi. originea socială. Atunci când egalitatea de tratament este încălcată fără a avea o justificare obiectivă şi raţională. religie. fiind parte integrantă din articolele care consacră drepturi şi libertăţi. p. Principiul nondiscriminării nu interzice orice deosebire de tratament ci doar acele tratamente care nu se pot justifica prin motive raţionale. de drepturi de care se pot bucura toţi indivizii umani şi că principiul egalităţii vizează doar această zona comună a drepturilor omului şi o a doua părere conform căreia egalitatea în drepturi este bazată de fapt pe demnitatea umană. intrinsecă personalităţii umane [61. rezolnabile. de apartenenţa persoanei la un grup anume determinat prin caracteristici specifice. un principiu general reluat şi în documentele cu caracter regional şi naţional. nondiscriminarea ca principiu de drept nu a existat din totdeauna. istoria înregistrând o serie de evenimente şi perioade în care unor categorii de persoane nu li se recunoştea dreptul la libertate şi la bunăstare. Principiul nediscriminării nu are o existenţă independentă. Fiecare fiinţă umană are dreptul la acelaşi respect şi consideraţie din partea semenilor şi în ceea ce priveşte acordarea drepturilor. apartenenţa la o etnie nu au relevanţă în promovarea unui cetăţean 28 . egalitatea în drepturi (fiind interzisă acordarea de privilegii). statut. Egalitatea în drepturi. Consacrarea principiului nondiscriminării în cuprinsul actelor normative garantează protecţia juridică a persoanelor care ar deveni victime ale unui comportament discriminatoriu. rasă. Principiul nondiscriminării presupune egalitatea tuturor fiinţelor umane.Nondiscriminarea ca principiu de drept se regăseşte în toate tratatele asupra drepturilor fundamentale ale omului.

nr.2.O. art. Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei.G. infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată. .prin votul liber exprimat al membrilor săi. restricţie sau preferinţă. prevede că prin discriminare se înţelege orice deosebire. Legea nr. Egalitatea şi nediscriminarea . naţionalitate.430]. cu modificările şi completările ulterioare sau într-o serie de legi speciale. promovării şi garantării drepturilor omului „A proteja orice persoană şi drepturile tuturor oamenilor” este o sintagmă rostită de Rene Cassin ilustrează obiectivul principal al documentelor juridice cu vocaţie internaţională. în art. în vederea realizării efective a libertăţii sociale [132.127]. nr. Montesquieu arăta că: „toţi oamenii trebuie să se bucure de aceeaşi fericire şi de aceleaşi avantaje.G. principiul nondiscriminării a fost reglementat prin diferite acte cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. fiecare trebuie să simtă aceleaşi plăceri şi să nutrească aceleaşi speranţe. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Toate fiinţele umane văd lumina zilei „cu aceeaşi deschidere spre lumea în care intră” şi în care „ se vor dezvolta.Egalitate în drepturi. din necesitatea asigurării cadrului legislativ al garantării egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legilor. boală cronică necontagioasă. p. Principiul nondiscriminării a fost consacrat în Constituţia României prin art.dacă un candidat la o funcţie publică are competenţa necesară pentru a ocupa acel post. Codul Muncii. p. vârstă. Pe plan internaţional. Egalitatea deplină este consacrată în toate documentele internaţionale de referinţă şi este recunoscută în legile fundamentale ale statelor ca expresie a extinderii regulilor şi principiilor conducerii democratice a societăţii. vor putea să se afirme şi să-şi îndeplinească personalitatea”[101. În legislaţia românească. pentru că „dragostea de democraţie este dragostea de egalitate” [133. excludere. 16 . p. iar aceasta nu se poate realiza decât prin cumpatărea generală”. etnie. documente care pledează pentru principiul egalităţii dintre oameni. 6 Dreptul la identitate. categorie socială. care are ca scop sau 29 . 2. 137/2000 privind prevenirea şi sancţiunea tuturor formelor de discriminare care. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.principii de drept în vederea protecţiei. şi anume Legea nr. limbă. discriminarea este definită în O. 215/2001 a administraţiei publice locale. comunitatea fiind în măsură să decidă. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948.121-123]. handicap. Subliniind importanţa deosebită a principiului egalităţii într-un sistem democratic de guvernământ.în cele mai importante responsabilităţi publice. al autorităţilor statului etc. pe bază de rasă. dar şi în legea cadru . 1. religie.

Prin art. iar în măsura în care egalitatea nu este naturală a o impune constituie o discriminare. folosinţei sau exercitării. a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie comparabilă.G nr. în materie de discriminare se prevede. accesul la serviciile publice administrative şi juridice.dreptul la demnitate personală. dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. 137/2000. nr.efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. a statuat că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate. Astfel. OUG. aşa încât. de sănătate. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. cu noi domenii şi anume egalitatea de şanse şi tratament în ceea ce priveşte accesul la cultură şi informare şi egalitate de şanse în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei. prin art. fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. 30 . 3 din O. în condiţii de egalitate. Aceasta înseamnă că în anumite situaţii discriminarea poate să nu fie ilegală. poate justifica reguli distincte în funcţie de scopul legii. De aceea. principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic. decât este. Legiuitorul român a creat o serie de prevederi legale specifice în ceea ce priveşte domeniile de discriminare. Prin discriminarea directă se înţelege tratamentul mai puţin favorabil aplicat unei persoane. dreptul la diferenţă. economic. prin Decizia nr. 202/2002 completează domeniile de discriminare prevăzute de O. libertatea de circulaţie. Legea nr. Inegalitatea reală. dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile publice. 4 din legea mai sus menţionată se face distincţie între discriminarea directă şi indirectă. 107/1995. Violarea principiului egalităţii şi nondiscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţial unor cazuri egale.U.G. 137/2000 sancţionează faptele de discriminare în următoarele domenii: egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie. Principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii. bunuri şi facilităţi. 1 al. a fost suplinită lacuna legislativă privind existenţa discriminării şi în cazul în care la situaţii diferite tratamentul juridic nu este diferit. 137/2000. nr. că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile. care rezultă din diferenţa de situaţii. Deasemenea. Curtea Constituţională însă. Prin această interpretare dată noţiunii de discriminare. la alte servicii. accesul la educaţie.

Prin discriminarea indirectă se înţelege situaţia în care prevederi, criterii sau practici, aparent neutre, ar pune diferite persoane într-un anumit dezavantaj, în comparaţie cu alte persoane, cu excepţia cazului în care prevederea, criteriul sau practica se justifică în mod obiectiv printr-un scop legitim, iar mijloacele de atingere a scopului sunt adecvate şi necesare [32]. În legătură cu discriminarea directă, aceasta apare în ceea ce este cunoscut drept excepţia "calificării ocupaţionale veritabile". De exemplu, se poate să nu fie ilegal să pui condiţia ca solicitanţii pentru un post de rabin să fie de credinţă iudaică sau ca solicitanţii pentru un post de lucrător cu tineri rromi să fie rromi. În acelaşi fel, în anumite cazuri, legea permite discriminarea indirectă. Când persoana care formulează plângerea a considerat că o anumită practică dezavantajează disproporţionat un grup etnic, atunci persoana răspunzătoare are obligaţia legală de a dovedi că practica urmăreşte un scop legitim şi că este proporţională şi rezonabilă. Un exemplu poate fi un şantier de construcţii, la care toţi muncitorii au obligaţia să poarte căşti de siguranţă. Această politică ar putea discrimina indirect anumite grupuri la care este interzisă acoperirea capului. Totuşi, angajatorul ar putea justifica această condiţie arătând că, în acest caz, scopul legitim este de a asigura protecţia muncitorilor, că cerinţa este proporţională cu riscul şi că purtarea de căşti dure este o cerinţă rezonabilă, conform regulamentului protecţiei muncii [63, p.273] . În aceste cazuri, nu există prevederi legale prin care să se impună restrângerea drepturilor sau libertăţilor pe anumite criterii, ci aceste restrângeri au la bază cutuma şi regulile de convieţuire socială [82, p.94]. Reglementarea egalităţii în drepturi în România are valoarea unui principiu consacrat de art. 16 din Constituţie. Egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute în cuprinsul Constituţiei, dar şi a oricăror alte drepturi şi îndatoriri subiective reglementate în cuprinsul altor acte normative. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul garantat la exercitarea libertăţilor legale în scopul realizării intereselor sale legitime. Cu precădere, s-a acordat atenţie persoanelor cu handicap, minorităţilor naţionale, unor categorii sociale defavorizate, persoanelor infectate cu HIV şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi [35]. În timp s-a ajuns la existenţa unui cadru legislativ în materia prevenirii discriminării. Legea română acoperă un număr de 15 criterii de discriminare, ceea ce o face cea mai completă lege din acest punct de vedere în Europa. Aceste criterii sunt: rasă, naţionalitate, 31

etnie, limbă, religie, statut social, convingeri, sex, orientare sexuală, dizabilitate, vârstă, infectare HIV, boli cronice necontagioase, refugiaţi şi azilanţi. Aceste criterii prevăzute limitativ în legislaţia românească intră în câmpul de aplicare al art.14 din CEDO, dacă avem în vedere caracterul indicativ şi nu limitativ al enumerării făcute de textul Convenţiei. Jurisprudenţa românească în materia nondiscriminării este de dată relativ recentă şi evidenţiază existenţa unei discriminări întemeiată îndeosebi pe criteriu etnic. Alte criterii de discriminare des întâlnite în jurisprudenţa românească sunt cele bazate pe vârstă şi sex, practicate îndeosebi la încadrarea în muncă. Există anumite situaţii în care discriminarea rezultă chiar din dispoziţiile legii. În acest sens, art. 55 alin. 1 din Codul Familiei creează un regim discriminatoriu întrucât prevede un termen de prescripţie numai în ceea ce priveşte dreptul la acţiune (în tǎgada paternităţii) al tatălui, fără să prevadă nimic cu privire la dreptul la aceeaşi acţiune când titular este mama sau copilul. Dispoziţii contrare principiului nondiscriminării cuprinde şi art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni întrucât condiţionează beneficiul graţierii de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti până la data publicării in Monitorul Oficial a legii de graţiere. Legiuitorul român a creat prin art. 19 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare o autoritate naţională care investighează şi sancţionează contravenţional faptele sau actele de discriminare prevăzute în Ordonanţă, şi anume Discriminării. Având în vedere că CNCD are ca atribuţii investigarea şi sancţionarea contravenţională a faptelor sau actelor de discriminare, pot apărea unele probleme pe tărâmul art. 6 din CEDO, care, în al. 1, prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi parţială instituită de lege, care va hotărâ fie asupra încălcării drepturilor şi libertăţilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Ca regulă generală, art. 6 din Convenţie este aplicabil în faţa oricărei instanţe care se pronunţă cu privire la o contestaţie ce poartă asupra drepturilor şi libertăţilor cu caracter civil ale unei persoane sau cu privire la o acuzaţie în materie penală adresată altei persoane. [76]. Garanţiile oferite de art. 6 sunt de două feluri: unele privitoare la instanţă şi unele referitoare la Consiliul Naţional pentru Combaterea

32

procedură. Pentru a fi conformă art. 6 din Convenţie, procedura trebuie să fie echitabilă, publică şi desfăşurată într-un termen rezonabil. Un proces echitabil în materia nondiscriminării presupune o inversare a sarcinii probei: persoana care se consideră vătămată din cauză că principiul egalităţii de tratament nu i s-a aplicat, trebuie să prezinte fapte pe baza cărora se prezumă că n-a avut loc o discriminare şi va fi obligaţia pârâtului să dovedească că nu a avut loc nici o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În materie de probă, Curtea aplică criteriul „ mai presus de orice îndoială rezonabilă”, dar a precizat că acest criteriu nu trebuie să fie interpretat ca impunând un grad ridicat de probabilitate aşa cum se întâmplă în materie penală. Ea a declarat că proba poate să rezulte dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumţii suficient de grave, precise şi concordante. Curtea nu a stablilit reguli stricte în materie de probă, ci a aderat la principiul liberei aprecieri a tuturor elementelor de probă. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în art 14 prevede că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazata pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”, enumerarea din acest articol neavând un caracter limitativ, ci unul pur exemplificativ. Interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are existenţă independentă, în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate reglementată de Convenţie. În mod cert, art. 14 din Convenţie poate intra în joc chiar fără o încălcare a exigenţelor Convenţiei şi a Protocoalelor sale şi, în această măsură, el posedă o valoare autonomă, dar el nu se poate aplica dacă faptele litigiului nu cad în domeniul de aplicare a cel puţin uneia din dispoziţiile Convenţiei [75]. Art. 14 nu este valabil decât pentru a te bucura de drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie [80]. Din punct de vedere normativ discriminarea este interzisă în cazul exercitării tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Dar ea este interzisă doar atâta timp cât materia în care se practică este protejată juridic, cu alte cuvinte, atâta timp cât este vorba despre un drept sau o libertate recunoscută de sistemul juridic în vigoare [9, p.6]. Interzicerea discriminării se limitează numai la discriminările de drept. Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul fără discriminări, la o egală protecţie din partea legii. Legea trebuie să interzică toate discriminările şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace contra tuturor discriminărilor.

33

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa [78] că o diferenţă de tratament între persoane plasate în situaţii analoage sau compatibile este discriminatorie dacă ea nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Jurisprudenţa CEDO [79] evidenţiază faptul că art. 14 din Convenţie este încălcat nu numai în cazul în care statele aplică tratament diferit persoanelor care se află în situaţii analoage sau comparabile, ci şi în cazul în care statele nu aplică un tratament diferit persoanelor ale căror situaţii sunt substanţial diferite. Întinderea marjei de apreciere variază în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile şi contextul în discuţie, iar prezenţa sau absenţa unui „numitor comun” al sistemelor juridice ale statelor părţi la Convenţie poate constitui un factor sub acest aspect [77]. O asemenea marjă de apreciere nu poate să se transforme în recunoaşterea unei puteri arbitrare a statului, iar decizia autorităţilor naţionale rămâne supusă controlului Curţii Europene, care cenzurează conformitatea cu exigenţele art. 14 din Convenţie. Se observă că, în acest domeniu, Curtea preferă, în locul unei interpretări evolutive a Convenţiei, inclusiv în sensul unificării soluţiilor naţionale (într-un sens sau altul), doar să constate starea dreptului existent în statele membre ale Consiliului Europei. De la caz la caz, ambele metode sunt utilizate de instanţa europeană. Astfel, atunci când Curtea nu doreşte să statueze transparent, se mulţumeşte să constate divergenţa mare de opinii dintre statele părţi ale Convenţiei şi din interiorul fiecăruia dintre acestea şi să menţină un status quo, considerând că situaţia se include în marja de apreciere de care dispun autorităţile naţionale. O asemenea situaţie nu împiedică însă justiţia de la Strasbourg ca, în viitor, urmând eventual şi evoluţiile din cadrul statelor părţi, să îşi schimbe jurisprudenţa [54]. După cum a decis în mod constant instanţa europeană, dacă acest text oferă o protecţie împotiva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament nu semnifică, în mod automat încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă [44]. Însă art. 14 CEDO nu interzice toate discriminările, ci doar pe cele arbitrare. Odată identificat motivul pe care se întemeiază discriminarea şi stabilind că materia în care se practică discriminarea intră în câmpul de aplicare a unui drept sau al unei libertăţi recunoscute de Convenţie, rămâne să se evalueze pertinenţa motivelor pentru a se justifica distincţia în 34

În absenţa acestei pertinenţe trebuie să tragem concluzia că distincţia are un caracter arbitrar sau discriminatoriu şi conduce la violarea art. există diferenţe între legislaţia românească şi CEDO şi sub aspectul criteriilor de discriminare. 35 . în sensul că enumerarea din art. 39. 43 şi 49-50 ale TCE. ci şi pentru instituţiile comunitare. în scopul determinării valorii beneficiilor pentru lucrătorii migranţi ale căror familii trăiau în alte state membre. în cadrul libertăţilor fundamentale. făcea distincţie între lucrătorii care erau subiecţi ai legislaţiei franceze şi lucrătorii care erau subiecţi ai legislaţiei altor state membre.exercitarea dreptului sau libertăţii în cauză. 3 din O. naţionalitate exprimat în art. Principiul nondiscriminării. interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are existenţă independentă. persoanelor fizice sau juridice. în mod general. 14 din Convenţie. În lumina Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. 12 şi. în art. în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate ocrotită de Convenţie. la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. CEJ a declarat ca fiind nelegal art. nr. 14 din Convenţie nu are un caracter limitativ. care nu pot adopta în politicile sau legislaţia lor. criterii ce ar încălca acest principiu [17]. ci unul pur exemplificativ. Astfel. de către CEJ şi acolo unde a existat un tratament arbitrar şi nejustificat între două persoane. este obligatoriu nu numai pentru statele membre. pe când în legislatia românească se întâlneste o limitare a criteriilor de discriminare. În consecinţă. după caz. ca principiu general al dreptului comunitar. dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. 39 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană (TCE) (la acea dată art. principiul nondiscriminării a fost aplicat. că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile fără a preciza nimic în legătură cu tratamentul aplicat persoanelor plasate în situaţii diferite. în cadrul politicii de personal a instituţiilor comunitare [16]. Legislaţia românească în materie de discriminare prevede. 1 al. prin art. Această lacună legislativă a fost suplinită însă prin interpretarea dată principiului nediscriminării de către Curtea Constituţională care a statuat că. 73(2) al Regulamentului 1408/71 deoarece. În cadrul competenţei comunităţii. De asemenea. această prevedere nu era de natură să asigure egalitatea de tratament cerută de art. 137/2000.G. Principiul nediscriminării este menţionat în mod expres în Tratatul Comunităţii Europene (TCE) în diferitele contexte: a) principiul nondiscriminării pe bază de cetăţenie sau. 48 din Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană).

educaţie. interzicerea discriminării este aplicabilă celor ce primesc servicii. în bani sau sub orice altă formă. Politica socială a Comunităţii este prevăzută de art. 119) reprezintă sursa legislaţiei comunitare privind egalitatea între bărbaţi şi femei în domeniul muncii. cultură şi sănătate publică. b) nondiscriminarea între producători şi consumatori în domeniul agriculturii conform art. ci şi pentru raţiuni speciale: legislaţia Comunităţii priveşte. Art. deoarece această zonă a dreptului comunitar furnizează un bun exemplu al interacţiunii şi dialogului. Conceptul de remuneraţie este foarte larg. 141 în TCE [56 . rezultatul este reprezentat nu numai de inegalitatea în faţa legii. nu întotdeauna armonios. Oricum. 141 a fost menit să egalizeze costurile muncii în cadrul Comunităţii. Art.243]. Astfel.p. 141. şi se referă la orice avantaj. numai în ceea ce priveşte libera circulaţie a serviciilor. CEJ a oferit o interpretare extinsă drepturilor de care se bucură o persoană în cadrul Comunităţii. 141 prevede necesitatea aplicării principiului egalităţii remuneraţiilor dintre forţa de muncă masculină şi cea feminină pentru aceeaşi muncă. împreună cu prevederile privind coeziunea socială şi economică. între CEJ şi celelalte instituţii comunitare. 34 alin. 136-148 TCE (fostele art. activităţi şi situaţii economice similare. în mod principal. prevederi speciale precum art. Funcţiile pe care le îndeplineşte în domeniul economic principiul egalităţii au fost exprimate sintetic de Avocatul General Tesauro [15]: principiul egalităţii de tratament este fundamental nu numai pentru că stă la temelia sistemelor juridice contemporane. pe care angajatul îl 36 .141 TCE (fostul art. în înţelesul Tratatului. ceea ce încalcă filozofia fundamentală a Pieţei comune. au stat la baza introducerii art. nediscriminarea prin interzicerea comportamentului anti-concurenţial. Curtea a statuat în Cowan: când dreptul comunitar garantează unei persoane fizice libertatea de a se deplasa pe teritoriul altui stat membru. c) nondiscriminarea ca scop al Comunităţii şi bază pentru acţiunile Comunităţii. considerentele economice.Pentru a determina scopul aplicării principiului prevăzut de art. protecţia în faţa prejudiciului ce îl poate suferi în acel stat membru este un corolar al libertăţii de circulaţie. de distorsiunea concurenţei. ci şi. În consecinţă. 12 TCE. mai mult decât cele sociale. Dacă în acest domeniu sunt elaborate reguli diferite pentru situaţii similare. în mod inevitabil. 2 TCE. atunci când riscul se materializează. 90 prin care se interzice taxarea discriminatorie. în ceea ce priveşte protejarea împotriva riscurilor unei tâlhării şi dreptul de a obţine compensaţii financiare prevăzute de legea naţională. pentru a evita distorsionarea preţurilor datorită diferenţelor în costurile de producţie . 117-125). Articolul din tratat ce ne interesează este art. Principiul consacrat de art.

art. proprietate. de aceea. care în temeiul art. 13. vârstă sau orientare sexuală”. principiul egalităţii era prezentat ca fiind una din „valorile” Uniunii. dizabilităţi. O nouă formă de exprimare a principiului egalităţii poate fi identificată şi în obligaţia ce revine Uniunii de a respecta egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei. I-2 şi I-3 (3)). stabileşte în mod clar un principiu general cu o listă deschisă de temeiuri pentru interzicerea discriminării. Tratatul de la Nisa a adăugat al doilea paragraf la art. 51 al Cartei este. 37 . vertical cât şi orizontal. iar printre obiectivele UE se regăsesc lupta împotriva discriminării şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei (art. Carta drepturilor fundamentale prevede în art. Consiliul. în unanimitate. I-5 (1). calitatea de membru al unei minorităţi naţionale. limbă. În Tratatul Constituţional. în sensul că dă naştere la drepturi şi obligaţii atât între state şi persoanele fizice. vârstă sau orientare sexuală va fi interzisă”. poate lua deciziile necesare pentru combaterea discriminării bazate pe sex. 21(1): „Orice discriminare bazată pe sex. acţionând la propunerea Comisiei şi după consultarea cu Parlamentul European. Tratatul de la Amsterdam a transformat egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei într-un obiectiv al Comunităţii (art. formularea din primul paragraf conform căruia măsurile pot fi luate „în limita competenţelor prevăzute” ar putea avea un efect mai puţin constrângător decât se crezuse iniţial. introdus prin acest tratat. origine etnică sau socială. credinţă sau religie. naştere. Carta este considerată ca impunându-se instituţiilor Uniunii. opinii politice sau de altă natură. 13 nu constituie o interzicere directă a discriminării. religie sau credinţă. 2) prin prevederea nevoii de a se elimina inechitatea şi a se promova egalitatea între bărbaţi şi femei (art. Această interdicţie. teoretic. obligatorie pentru instituţiile comunitare sau statele membre atunci când implementează dreptul comunitar. origine rasială sau etnică. De aceea. dizabilitate. Art. 2 TCE). 141 are efect direct. ci mai degrabă o dispoziţie ce permite Comunităţii să adopte o serie de măsuri împotriva discriminării. Înainte de adoptarea Tratatului de la Amsterdam. 13 TCE. competenţa Comunităţii de a acţiona direct împotriva discriminării a fost contestată şi. Art. 3 par. a reprezentat o importantă dezvoltare în domeniul nediscriminării: „În limita competenţelor prevăzute. Deşi statutul juridic al Cartei este încă nedefinit.primeşte pentru munca prestată. art. trăsătură genetică. cât şi între persoane fizice. culoare. prin care sunt conferite competenţe pentru adoptarea „măsurilor de armonizare” prin co-decizie. chiar şi după data încetării contractului de muncă.

Comunitatea a început să aplice principiul nondiscriminării în materia discriminării bazate pe sex la locul de muncă. De asemenea. Asta deoarece egalitatea lucrătorilor – formală şi substanţială – s-a aflat pe agenda europeană de la începutul proiectului integrării. a fost adoptată şi Directiva Consiliului 76/207/ CEE a Consiliului privind aplicarea principiului egalităţii de tratament egal între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrare în muncă. Cu toate acestea. al armatei sau al penitenciarelor (art. prevăzută de art. Directiva a definit egalitatea de remunerare ca aplicându-se pentru aceeaşi muncă sau pentru munci cărora le este atribuită aceeaşi valoare şi a armonizat legislaţia comunitară cu Convenţia nr. 119. În urma experienţei dobândite. potrivit prevederilor directivei. Accesul la un loc de muncă include şi criteriile de selecţie pentru angajare. Principiul egalităţii de tratament. Aceste excepţii vor fi însă limitate la strictul necesar. a susţinut implementarea egalităţii plăţilor între bărbaţi şi femei în toate statele membre. Consiliul a adoptat Directiva Consiliului 75/117/CEE din 10 februarie 1975 privind armonizarea legislaţiei statelor membre în domeniul aplicării principiului egalităţii de remunerare între femei şi bărbaţi. deoarece nu toate statele au reuşit să adopte legislaţia necesară. ce a demonstrat că prevederile privind plata egală erau insuficiente pentru a crea egalitatea la locul de muncă. Ca rezultat al aplicării inegale a art. Germania şi Italia adoptaseră legislaţia naţională care să implementeze integral directiva. 100 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. prin lege. 119. Principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei a fost extins ulterior şi cu privire la măsurile de securitate socială: Directiva 79/7/CEE din 19 decembrie 1978 şi Directiva 38 . implică absenţa discriminării directe sau indirecte bazată pe sex. precum şi condiţiile de promovare la orice nivel ierarhic. în domeniile la care aceasta se referă. pot exista situaţii generate de natura activităţii. în care unele locuri de muncă sunt rezervate persoanelor de un anumit sex: posturi cu caracteristici bine determinate în cadrul poliţiei. până la termenul de 1 ianuarie 1962. din 9 februarie 1976. Termenul a fost extins până la sfârşitul anului 1964. cursurile de pregătire iniţială şi continuă pentru o meserie sau profesie sunt supuse principiului egalităţii de tratament. formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă. Pentru că Franţa se temea că mediul său de afaceri va deveni mai scump faţă de cel din alte state membre. toate tipurile de pregătire profesională. Oricum. muncitorii erau îndreptăţiţi la plata egală. ce nu conţinea acest tip de drepturi. 2 din directivă). Franţa era singura ţară din CEE în care. După adoptarea Tratatului de la Roma. în februarie 1976 (data limită pentru implementarea directivei) doar Belgia.

13 din Tratatul de la Amsterdam. 86/378 şi 96/97. la non-discriminare. vârstă. dizabilităţi. Directiva 96/34/CE din 3 iunie 1996 privind liber-profesioniştii. 141 şi Directivele 76/207. dar o listă mai lungă de motive de discriminare (religie sau credinţă. o trăsătură importantă a legislaţiei secundare antidiscriminare o constituie creşterea listei domeniilor în care discriminarea este interzisă. tabloul a fost completat cu o directivă ce interzice discriminarea întemeiată pe rasă şi origine etnică în mai multe domenii şi o directivă cadru care acoperă un scop mai limitat (muncă şi pregătire profesională). În timp ce principiul este acelaşi pentru toate domeniile. precum Directiva privind difuzarea programelor de televiziune 89/552 şi Regulamentul 1035/1997 al Consiliului prin care a fost înfiinţat Centrul European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei. egalitatea de tratament şi securitatea socială. de exemplu. există legislaţie precum Directivele 97/80 şi 97/81 privind sarcina probei în cazurile de discriminare bazate pe sex şi lucru cu fracţiune de normă care afectează plata şi egalitatea de tratament. Oricum. orientare sexuală) [51]. Principiul egalităţii de tratament nu trebuie să constituie un obstacol în implementarea prevederilor ce reglementează protecţia femeilor însărcinate şi a celor în concediu de maternitate. După adoptarea art. De asemenea. Curtea şi instanţele naţionale au trebuit să ţină seama de faptul că principiul nondiscriminării bazate pe sex se aplică în trei domenii: egalitatea plăţii. 141 şi Directiva 75/117. O serie de clauze nediscriminatorii au fost incluse şi în alte domenii reglementate de legislaţia comunitară. refuzul de a acorda femeilor dreptul de a munci noaptea (Directiva 92/85 din 19 octombrie 1992 privind siguranţa şi sănătatea femeilor însărcinate. celor aflate imediat după naştere şi a celor care alăptează).86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind concediul post natal. 39 . demnitatea umană ca valori general-umane supreme într-un stat de drept. vom conchide că numai prin eforturile comune pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la un nivel înalt al respectării. Directiva 96/34 (sarcină). tratamentul egal de art. distincţia dintre cele 3 domenii este destul de dificil de realizat [40] şi este intersectată de jurisprudenţa Curţii privind plata şi securitatea socială. Plata este reglementată de art. fără a putea justifica. fiecare dintre acestea este guvernat de prevederi legale distincte. Dar această derogare trebuie înţeleasă în sens strict. ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care consfinţesc drepturile şi libertăţile omului. asigurării şi apărării drepturilor omului. În lumina celor menţionate. 86/613 (pentru liberprofesionişti). Directiva 86/613 din 11 decembrie 1986. iar securitatea socială de Directivele 79/7. Astfel.

Egalitatea este opusul discriminării. Aspecte cu privire la coraportul dintre fenomenul drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii discriminării şi respectarea Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale constituie esenţa unei societăţi democratice.religie.[ 19.rasă. limbă.religie avere. democraţiei. Recunoaşterea importanţei Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. numai astfel devin realităţi juridice care pot fi garantate efectiv. Aşa cum se precizează în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Totodată. nu 40 . regula ce rezultă din reglementările internaţionale. Prin respectarea principiului egalităţii în drepturi pentru toţi indiferent de sex. fondat pe principiile libertăţii. opinie etc. de asemenea. pentru că nu poate exista democraţie fără a fi asigurată recunoaşterea şi respectarea unor valori recunoscute universal. a devenit. deoarece discriminarea este limitarea şi încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă. rezultă şi din dispoziţiile Tratatului asupra Uniunii Europene. apartenenţă politică.3.[140] În opinia prof. semnată la Roma.sex. Ioan Muraru egalitatea în drepturi a persoanelor priveşte toate drepturile pe care le au indivizii. care şi-a propus să dezvolte Uniunea ca un spaţiu de libertate. Uniunea a aderat la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi are ca principii generale ale ordinii sale juridice drepturile fundamentale. indiferent dacă ele sunt înscrise în textul Constituţiei sau în alte acte normative. unul dintre cele mai eficace instrumente de apărare a drepturilor omului.etc se exclude discriminarea. ca reper pentru întreg spaţiul european. principii care sunt comune statelor membre. securitate şi justiţie.[83. treptat. aşa cum a fost modificat la Amsterdam şi la Nisa. p. prin mijloace reparatorii de natură politică sau juridică la care titularii să aibă acces în cazul vătămării drepturilor lor. p. sub egida Consiliului Europei şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953.236] Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.65] Premisa asigurării protecţiei şi promovării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale constă în înscrierea acestora în reglementările naţionale şi internaţionale. care ameninţă existenţa naţiunii.1. „este esenţial ca drepturile omului să fie protejate de un regim de drept". egalitatea în drepturi se manifestă în toate domeniile de activitate. la 4 noiembrie 1950. astfel cum sunt garantate prin Convenţie şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre. Trebuie reţinută. potrivit căreia nicio măsură luată în caz de pericol public. respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. ca şi statul de drept.naţionalitate.

origine naţională sau socială. principiul egalităţii implică dreptul la diferenţiere în tratament juridic.26]. religie. adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. articolul 14 instituie regula interzicerii discriminării pe criterii de sex. 375 din 2 mai 2006. p. de avere sau de origine socială. În România. apartenenţa la o minoritate naţională. Interzicerea generală a discriminării este consacrată în art.Drepturile şi libertăţile fundamentale. Această egalitate include toate domeniile în care persoana îşi poate desfăşura activitatea. impunerea unui tratament juridic egal ar însemna discriminare. de înscriere a tuturor cetăţenilor sub semnul aceluiaşi regim juridic. de limbă. publicată în Monitorul Oficial al României. căci. politică sau culturală. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de standardizare. Potrivit acestei norme constituţionale. p. Articolul 4 alin. rasă. În exercitarea drepturilor si libertăţilor recunoscute de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. egalitatea în drepturi este recunoscută şi garantată prin Constituţie. inclus în Capitolul II. fără privilegii şi fără discriminări. intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005 şi ratificat de România prin Legea nr. de religie. nu este admisă vreo discriminare între cetăţeni. de uniformizare. p. nr. juridică. [120. principiul egalităţii presupune că situaţiilor similare li se aplică un tratament juridic egal. avere. în mǎsura în care egalitatea nu este naturală. 12 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. nici prin legi sau alte acte normative. indiferent dacă ele vizează viaţa socială. de origine etnică. culoare. În aceste domenii. formând obiectul de reglementare al articolului 16. indiferent de situaţia naturală sau socioprofesională a acestora. iar în situaţiile diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit [46.2] În opinia prof. limbă religie sau origine socială.116]. de naţionalitate. Altfel spus. economică. situaţiilor egale trebuie sǎ le corespundă un tratament juridic egal. fără deosebire de rasă. opinii politice sau orice alte opinii. 103/2006. 41 . sex. Ion Deleanu.2 din Constituţie stabileşte că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. 1 din Protocolul adiţional nr. limbă. care în condiţii identice trebuie trataţi în mod identic. naştere sau orice altă situaţie. culoare. Partea I. (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii. de apartenenţă politică.poate duce la discriminări întemeiate pe rasă. nici prin acte de aplicare a normelor juridice. În acelaşi timp. Legea garantează ocrotirea egală a tuturor persoanelor şi sancţionează discriminările [81. de sex.

Articolul 49 din Constituţie stabileşte obligaţia pentru stat de a acorda alocaţii pentru copii şi pentru îngrijirea copilului bolnav. Cea de a doua aplicaţie particulară se referă la poziţia în stat şi societate a femeii. Alineatul (2) al aceluiaşi articol enumeră drepturile care intră în câmpul de aplicare al principiul egalităţii între cetăţeni. au dreptul la câte un loc de deputat. O primă aplicaţie particulară o constituie situaţia creată de art. pentru a fi pusă într-o situaţie de egalitate cu bărbatul nu este suficient să se bucure de aceleaşi drepturi ca acesta. în condiţiile legii electorale. de readaptare.2). care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament. 48/2002 şi republicată în Monitorul Oficial al României. organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.50 al Constituţiei stipulează obligaţia statului de a asigura realizarea unei politici naţionale de prevenire.59 alin. Potrivit art. femeia. cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. cu respectarea drepturilor şi îndatoririlor care le revin părinţilor şi tutorilor. aprobată cu modificări prin Legea nr. intelectuală şi profesională a acestora precum şi datorită nevoii de a ocroti interesele copiilor şi tinerilor. nr. Datorită constituţiei sale biologice şi a rolului pe care îl are în societate. femeile au salariu egal cu bărbaţii. În plan legislativ. (1) din actul normativ menţionat. Statul mai are şi obligaţia de a acorda alocaţii de stat şi ajutoare pentru îngrijirea copilului handicapat (art. 137/2000. de instruire şi de integrare socială a handicapaţilor. în România. norma consacrată cu valoare de principiu în art. Partea I. 42 . 99 din 8 februarie 2007. un regim special de muncă pentru femeile gravide. de tratament. fiind necesar să i se dea din anumite puncte de vedere o ocrotire specială: concedii de maternitate. acesta oferind minorităţilor naţionale posibilitatea de a se afirma pe plan politic. art. Constituţia mai prevede că la muncă egală. privind prevenirea şi sancţionarea.49 alin. fără privilegii şi fără discriminări. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie. etc. Conform acestui articol. de învăţământ.Constituţia cuprinde pe lângă această formulare generală şi câteva aplicaţii particulare ale principiului egalităţii în drepturi. O altă aplicaţie particulară priveşte copiii şi tinerii datorită interesului special pe care îl are statul pentru formarea morală.(2). moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa sau dezvoltarea normală. Totodată este interzisă exploatarea minorilor şi folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii. 1 alin. Astfel. 16 din Constituţie a fost concretizată prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. O ultimă aplicaţie particulară a principiului egalităţii se referă la ocrotirea persoanelor handicapate. tuturor formelor de discriminare.

muncă şi salarizare. naştere sau orice altă situaţie”Diversitatea culturală. de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. handicap. apartenenţă la o minoritate naţională. în condiţiile legii. regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale. civile sau militare.al excluderii privilegiilor şi discriminării. astfel încât acestea din urmă să fie aplicate într-un sens care să concorde cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex. vârstă sau orientare sexuală. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. Deasemenea se mai precizează că principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. religie. ele constituie repere în raport cu care urmează a fi interpretate normele interne. .Nimeni nu este mai presus de lege. care instituie. dreptul la un tratament egal în faţa instanţelor judecătoreşti şi a oricărui alt organ jurisdicţional . se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate. de sex. aşadar. pentru situaţia în care există un conflict de conţinut între legile naţionale şi normele cuprinse în instrumentele juridice internaţionale ratificate de Parlament. religie sau convingeri. în contextul lucrării de faţă. în special. pot fi ocupate. avere. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi .Aliniatul 4 arată că în urma aderării României la Uniunea Europeana. origini etnice sau sociale. naştere. Totodată . opinii politice sau orice altă opinie. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene precizează că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile. În alineatul (3) se enunţă regula potrivit căreia funcţiile şi demnităţile publice. Pe tot întinsul Uniunii Europene copiii au dreptul la protecţie şi la îngrijirile necesare 43 . dintre acestea fiind relevant. culoare. avere. p. valoare supraconstituţională şi nu se aplică în mod automat cu prioritate. Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern în materia drepturilor omului este reglementat în Constituţia României prin art. Reglementările internaţionale în materia drepturilor omului nu au. în domeniul de aplicare a Cartei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice. origine naţională sau socială. opinii politice sau orice alte opinii.[60.59].144]. religioasă şi lingvistică este respectată şi neîngrădită de către Uniunea Europeană.p. culoare. rasă. limbă. regulă de la care se derogă în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern. limbă.„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire. 20. caracteristici genetice. apartenenţă la o minoritate naţională. rasă. inclusiv în materie de angajare. inclusiv în Constituţia României [55.

Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor. În articol nu se operează cu termenul criteriu. termenul criteriu înseamnă: punct de vedere. Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române. p. origine etnică. o apreciere [49].” Conform drepturilor copiilor. periodic. care este luată în considerare pentru aspectele ce îi privesc. a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. apartenenţă politică. orice copil are dreptul de a avea. însă. origine etnică. acest termen este cel mai potrivit şi ne dă posibilitatea să facem o apreciere a discriminării. [18. avere sau origine socială. limbă. În dreptul jurisprudenţial al Comitetului pentru Drepturile Omului. . sex. astfel: cuvântul „cetăţeni” se va substitui cu cuvântul „persoane” şi în final se va completa cu propoziţia: „statul asigură şanse egale în exercitarea drepturilor omului pentru toate persoanele care se afla sub jurisdicţia sa. sex. Totodată. în opinia noastră. opinie.53] Articolul 16 alineatul (2) din Constituţie stabileşte şi criteriile ce stau la baza discriminării: rasă. interesul superior al copilului trebuie să reprezinte o preocupare primordială. naţionalitate [128] şi vârstă [89] sunt considerate ca acoperite de articolul 26 al PIDCP. De aceea se pune accent pe acceptarea acestor persoane in diferite locuri de munca în funcţie de handicapul avut şi capacitatea lor de a desfăşura o activitate.pentru asigurarea bunăstării lor. avere sau origine socială. opinie. principiu. indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private. relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi. limbă. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o 44 . fără deosebire de rasă. Consider că articolul 16 alineatul (2) din Constituţie trebuie modificat. o definire. norma pe baza cărora se face o clasificare. Art. Din acest articol reiese că numai cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice.16 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte principiul egalităţii tuturor cetăţenilor. cu excepţiile stabilite prin lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi”. religie. în funcţie de vârsta şi de gradul lor de maturitate. viaţă demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală. naţionalitate. discriminarea bazată pe orientare sexuală [147]. de exemplu. În toate actele referitoare la copii. aceştia “îşi pot exprima în mod liber opinia. naţionalitate. în faţa legii şi a autorităţilor publice. religie. apartenenţă politică. Însă numărul criteriilor ce stau la baza discriminării enumerate în Constituţia Republicii Moldova este mult mai limitat decât cel al criteriilor stipulate în instrumentele internaţionale. cu excepţia cazului în care acest lucru contravine interesului său. .

În sens juridic. gender.binele. Astfel. O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat. De regulă. Lucrările de specialitate care au avut în vedere fenomenul discriminării au raportat aceasta la diferenţele care există între indivizi. femeilor interzicându-li-se accesul în multe domenii ale vieţii sociale . de cele mai multe ori în sens negativ. religie. dreptatea. aducerea legislaţiei naţionale în conformitate cu standardele internaţionale la acest capitol va permite economisirea de bani şi timp. Discriminarea generează conflicte la nivelul social la care se localizează. calificative care se preiau automat sau se formează prin intermediul propriei experienţe. de nemulţumiri şi de conflicte sociale. acţiunea de discriminare are temeiul în diferenţă. de la nivel individual şi de grup şi până la nivel societal. între societăţi. rasiale limitându-li-se exerciţiul unor drepturi civile şi politice. vârstă. respectul pentru celălalt. responsabilitatea. Discriminarea ca practică a existat întotdeauna. prezent în multe şi diverse sectoare ale vieţii sociale şi ca formele sub care aceasta se manifestă se schimbă constant. producând dezechilibre în diverse domenii ale vieţii sociale. Fenomenul discriminării comportă nuanţări în funcţie de societăţile şi de grupurile în care se localizează. De exemplu: libertatea. ca şi în cazul altor valori fundamentale . etnie. discriminarea are un caracter negativ. comportamentul discriminatoriu reprezintă o sursă de tensiuni.Neincluderea tuturor criteriilor de protecţie împotriva discriminărilor va da posibilitate Curţii Europene a Drepturilor Omului să condamne Republica Moldova (în cazul unor eventuale cereri bazate pe criterii de protecţie neacoperite de legislaţia Republicii Moldova) pentru neaplicarea criteriilor de protecţie stabilite în CEDO. marcând ansamblul tuturor relaţiilor sociale. dreptatea. discriminarea reprezintă o trăsatură a vieţii sociale. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană şi egalitatea în drepturi . un drept este o revendicare pe care suntem îndreptăţiţi să o cerem. Fenomenul discriminării este unul prezent în viaţa cotidiană. făcându-se mereu trimitere la un comportament diferenţiat. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană. nediscriminarea. statut social. fiind o conduită diferenţiată pe baza unor motive ce ţin de rasă. Fenomenul discriminării ca rezultat al unor diferenţe naturale şi dobândite apare descris în multe lucrări. Diferenţelor li se adaugă calificative. sub diferite forme de manifestare. toleranţa. De cele mai multe ori cuvântul „discriminare” aduce în minte cuvântul „diferenţă”. adevărul. ea fiind prezentă în toate timpurile. unor categorii de persoane ce aparţineau unor grupuri etnice. comportament care la rândul său are la bază o preconcepţie referitoare la o societate 45 . între grupuri. Deşi conceptul apare mult mai târziu. ceea ce conduce la un tratament diferenţiat.

din punct de vedere sociologic. multe cercetări efectuate prezentând felul cum acestea influenţează şi chiar determină atitudinile. Uneori. interzicerea discriminării este stipulată în multe tratate internaţionale şi legi naţionale care se referă la drepturile omului. integrare. discriminarea bazată pe rasă. defavorizat al indivizilor. influenţată de familie. oamenii împărtăşesc o anumită viziune despre lume. trasături fizice. întrucât trecerea de la un status economic la altul configurează mobilitatea socială pe verticală sau pe orizontală. bogăţie. Ştiinţele sociale abordează aceste probleme şi oferă răspunsuri parţiale. precum şi pe religie. Putem afirma că stratificarea socială este prezentă în orice sector de activitate umană. etnie. mediu. 46 . dar şi în fiecare sector al vieţii sociale. de prejudecăţile pe care. Cu toate acestea. însă este posibil de a discrimina oamenii fără o prejudecată conştientă [72]. Cercetările dovedesc că fenomenul discriminării este legat de stereotipurile cu care operăm zi de zi. Aceste două noţiuni sunt strâns legate.[50]. caracterizează fiecare societate umană în orice stadiu al dezvoltării sale. integrare. de putere şi de statut existente între grupurile sociale. din păcate. totdeauna acolo unde există diferenţiere. inegalitate sau conflict între elementele constitutive ale unui grup. Astăzi discriminarea ţine mai mult ca niciodată de educaţie. despre lume. dar complementare. inegalitate sau conflict între elementele constitutive ale unui grup. educaţie. Există stratificare din momentul în care există diferenţiere. ierarhizare. despre acceptarea diferenţelor ca un lucru ce creeeaza diversitate. Ca o consecinţă a experienţelor istorice. comportamentul uman în cadrul relaţiilor sociale. acestea trebuind a fi căutate în stratificarea socială bazată pe inegalităţi de avere. Stereotipurile sunt mereu citate ca justificare a prejudecăţilor şi mai departe a comportamentului discriminatoriu faţă de un grup. datele statistice. orientare sexuală etc. despre diferenţe. studiile şi cercetările de sociologie şi psihologie socială indică faptul că stereotipurile şi prejudecăţile stau la baza discriminării. discriminarea este confundată cu prejudecata. cum ar fi apartenenţă etnică. rasială.anume sau la un grup delimitat prin opinii. încă le utilizăm în categorizarea persoanelor cu care venim în contact într-un fel sau altul. Discriminare înseamnă tratament inegal. formează concepţii despre lume.. pe bază de diverse criterii. şi nu ca pe un lucru ce creează tensiuni. religioasă etc. culoare. Educaţia este cea care modelează. care se referă mai mult la starea psihologică decât la comportament. oamenii educaţi într-un anume fel vor avea o anumită viziune despre oameni. este determinată şi de sistemul de status socioeconomic. al categoriilor de indivizi sau al grupurilor umane. este o formă de violare a drepturilor omului cu cea mai largă răspândire în întreaga lume. gen. credinţe.

Pentru a înţelege mai bine contextul românesc al afirmării principiului nondiscriminării în legislaţia românească şi al apariţiei legislaţiei anti-discriminare. Este vorba despre nevoia asigurării unei remunerări echitabile. În acest context a avut loc 47 . Prejudecata reprezintă o atitudine de intoleranţă. stare civilă. între bărbaţi şi femei şi apoi. Cârnaţ. restricţie. care se realizează prin distincţie. p. cetăţenie. orientare sexuală. cu care toţi ne naştem şi trebuie să ne fie respectate în egală măsură. este partea de afect care se formează pe baza stereotipurilor. este interzicerea principiului egalităţii şi un afront adus demnităţii umane. pe bază de sex. prin noţiunea de discriminare înţelegem orice tratament diferit şi inegal. limbă. ca şi acestea se produc în afara cunoaşterii obiective a realităţii date. discriminarea este o lezare a demnităţii umane şi a drepturilor egale ale celor împotriva cărora se aplică. care are ca scop sau rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului si a protecţiei lor. disabilitate. care s-a confruntat cu nevoi economice şi sociale asemănătoare celor cu care se confruntă societatea românească în ultima vreme. boală cronică necontagioasă. găsim utilă prezentarea conceptelor care au stat la baza apariţiei principiului non-discriminării în Comunitatea Economică Europeană. rasă. vârstă. apartenenţă politică. distincţie sau preferinţă care are drept scop interzicerea sau refuzarea drepturilor egale şi a protecţiei acestora. indiferent de diferenţele care ar putea să existe între noi. iar în conformitate cu documentele internaţionale. discriminarea este privită ca orice excludere. determinat de contextul realizarii unei pieţe comune la nivelul statelor membre. naţionalitate. non-discriminării şi a demnităţii umane.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [113.Prejudecata este atitudinea. este răspunsul emoţional negativ faţă de anumite persoane. origine etnică. violarea principiilor egalităţii. restricţie şi preferinţă. Reardon de la Universitatea Columbia [141]. În opinia prof.83] Dupa Bettz A. pe măsură ce migraţia forţei de muncă şi imigrarea au devenit un adevărat fenomen social în această zonă a Europei. educaţie. a unei remunerări egale în condiţii de muncă egală în cadrul Comunităţii Economice Europene. înscriind toate formele unui comportament discriminatoriu în domeniile vieţii sociale. religie. infectare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale. Primul aspect se referă la abordarea filozofică a drepturilor omului ca drepturi naturale. opinii. stare materială. p. Ordonanţa Guvernului nr. problema remuneraţiei echitabile s-a pus şi cu referire la naţionalitate sau rasă.45] consacră nediscriminarea ca principiu. starea sănătăţii. Prejudecăţile includ stereotipurile. convingeri. excludere. nefavorabilă şi nedreaptă persoanelor faţă de care se manifestă. Cel de-al doilea aspect este unul mult mai pragmatic.[111. origine socială. T.

sex. convingeri. cum ar fi: discriminarea multiplă. infectare cu HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată. În UE s-a aplicat şi Planul de Acţiuni al Comunităţii 2001-2006 (Decizia 2000/750/CE) privind combaterea discriminării bazate pe toate criteriile (altele decât criteriul sex). discriminarea prin asociere. protecţie socială. Spre exemplu. 48 . refuzul de a angaja o femeie căsătorită din cauza faptului că are obligaţii familiale sau poate să aibă copii constituie discriminare directă pe criteriul sexului şi al situaţiei familiale. – promovarea şi diseminarea valorilor şi practicilor din domeniul combaterii discriminării celor care aplică legea şi formatorilor de opinie. limbă. tratamentul defavorizat. economic. Acest Plan conţinea trei obiective: – asistarea în analiza şi evaluarea gradului de discriminare şi a naturii discriminării existente în UE. aparent. educaţie. pun într-o situaţie de dezavantaj persoane care aparţin unui grup protejat faţă de alte persoane. vârstă. Putem deduce că se condamnă atât discriminarea directă şi discriminarea indirectă. orientare sexuală. Discriminarea indirectă implică tratamentul care. intenţia de a discrimina. Discriminarea directă presupune orice deosebire. însă care are efectul de a dezavantaja un grup particular. cât şi alte forme de manifestare a lor. precum şi a eficienţei măsurilor de combatere a discriminării. folosinţei sau exercitării. boală cronică necontagioasă. Discriminarea indirectă intervine atunci când o prevedere. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. prin legislaţie secundară. pe bază de rasă. precum non-discriminarea pe criteriul rasei. Aceasta formă de discriminare este deseori confirmată de datele statistice care demonstrează un efect disproporţionat [53]. disabilitate. aparent neutre. în contextul angajării. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. etnie. o practică.consacrarea în legislaţia europeană primară a principiului non-discriminarii. a problemelor legate de discriminare în domenii de maximă importanţă pentru apărarea valorilor europene. religie. ordinul de a discrimina. asociere sindicală. Mai târziu. accesul la bunuri sau servicii şi non-discriminarea între bărbaţi şi femei în toate aspectele care ţin de angajare. un criteriu. în domeniul politic. Uniunea Europeană a găsit necesară o reglementare mai detaliată. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. originii naţionale şi etnice a persoanei în ceea ce priveşte accesul la muncă. restricţie sau preferinţă. naţionalitate. este neutru sau corect. categorie socială. excludere. în condiţii de egalitate. – acordarea de ajutor la formarea capacităţii actorilor competenţi în domeniul combaterii discriminării din statele-membre ale UE şi la nivel european.

dacă nu cade sub 49 exemplu poate fi o prevedere aparent neutră din codul vestimentar intern al unei companii care solicită o vestimentaţie obligatorie ce exclude o .11(g)]. care. criteriul sau practica sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim. de aceea constituie discriminare şi trebuie să fie sancţionate conform legislaţiei în vigoare: discriminarea directă.Constituie excepţii de la această regulă situaţiile în care prevederea. . Credem că toate noţiunile definite mai sus sunt forme de manifestare a discriminării. ostil. art. instigarea la discriminare. degradant. savârşite cu privire la o persoană. discriminarea prin asociere. Cu toate că Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi defineşte hărţuirea sexuală [85. comportamentul discriminatoriu. Există trei elemente de bază pentru a demonstra harţuirea: victima trebuie să aparţină unei categorii protejate. cu excepţia cazurilor în care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democratică. intenţia declarată public de a discrimina.2]. art. umilitor sau ofensator. care are ca scop sau ca efect violarea demnităţii persoanei sau crearea unui cadru intimidant. favorizează o persoană sau un grup în comparaţie cu alţii. un grup de persoane sau o comunitate. discriminarea multiplă. în temeiul apartenenţei sale la o categorie protejată. În concluzie. segregarea. hărţuirea. complicitatea la discriminare. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi prevede această formă de manifestare a discriminării. care presupune instigarea unei persoane la discriminarea altei persoane din cauza faptului că aceasta aparţine uneia dintre categoriile protejate. ea nu protejează împotriva harţuirii pe alte criterii. iar măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate şi necesare. de facto. Hărţuirea [27] este definită ca un comportament nedorit în legatură cu un criteriu de discriminare.2(4)]. umilitor sau ofensiv. Angajatorii vor fi responsabili pentru harţuirea comisă faţă de angajaţi. discriminarea indirectă. verbal sau fizic. inclusiv cea sexuală. art. victima a fost supusă la un comportament nedorit. stipulând că este interzisă numai în contextul angajării la lucru [85. iar discriminarea indirectă se referă la consecinţele unor acţiuni sau prevederi aparent neutre. Spre exemplu. victimizarea. Un persoană sau un grup de persoane. cum ar fi apartenenţa etnică sau orientarea sexuală etc. are intenţia expresă să discrimineze un grup sau o persoană. putem spune că discriminarea directă descrie scopul şi autorul discriminării. asocierea în vederea savârşirii unei fapte de discriminare. Instigarea la discriminare constituie o formă de manifestare a discriminării [52. proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu primească rromii. degradant. comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare. Discriminarea constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional. ostil.

în timp ce în Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de Discriminare Pozitivă. Pentru a fi justificat. pentru scopurile de asigurare a pensiei. credinţă sau sex în legatură cu o ocupaţie desfaşurată în instituţiile sau organizaţiile religioase. A doua categorie de acţiuni ce nu constituie discriminare include măsurile afirmative (pozitive). prevazută de lege.2(2). experienţa profesională sau vechimea în serviciu în procedurile de angajare. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului menţionează că nu toate acţiunile şi formele de tratament diferenţiat constituie discriminare. Aceste strategii nu presupun o „discriminare inversă”. tratamentul diferenţiat trebuie să urmarească un scop legitim şi să existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit [54. şi a persoanelor cu disabilităţi. atunci când motivul invocat privind 50 . atunci când acestea sunt prevăzute de lege şi sunt necesare într-o societate democratică. indiferent de grupul căruia îi aparţin. pentru scopurile de asigurare a pensiei. Pentru reducerea discriminării au fost dezvoltate o serie de strategii menite să asigure egalitatea de şanse în zonele în care au fost în mod sistematic subreprezentate persoanele care fac parte din grupuri supuse discriminării. ci au menirea să asigure egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii. bazate pe lege şi necesare într-un stat democratic fiind o excepţie. De exemplu. tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie. prevăzute de lege. pe de o parte. stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru vechimea în serviciu. a minorilor. În Statele Unite aceste strategii poartă numele de Acţiune Afirmativă. Discriminarea Pozitivă şi Acţiunea Afirmativă presupun. Prima categorie de acţiuni care nu constituie discriminare o formeaza tratamentele diferenţiate care se bazeaza pe criterii rezonabile şi obiective. prevăzute de legislaţie.(i)]. protecţia specială a copiilor fără părinţi. recunoaşterea dezavantajelor acumulate de grupurile respective. tratamentul diferit al persoanelor cu disabilităţi în timpul învăţământului şi dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice educaţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora. prevazuta de legislaţie. nu este considerat discriminare refuzul de a angaja persoana în forţele armate pe criteriul disabilităţii sau al vârstei nepotrivite.incidenţa legii penale. prevazut de legea sau tratatul internaţional la care statul respectiv este parte. art. promovarea de politici şi practici care ajută la depăşirea dificultăţilor [139]. fiindcă acestea sunt nişte cerinţe reale şi determinante ale funcţiei. stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru vechime în serviciu. elaborarea. iar pe de altă parte. tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetăţenie sau al apatrizilor. Putem enumera o serie de măsuri care nu se consideră fapte discriminatorii: stabilirea cerinţelor privind vârsta minimă şi maximă. După părerea noastră un tratament diferenţiat este discriminatoriu doar dacă nu se bazează pe criterii rezonabile şi obiective.(b). protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor în perioada sarcinii şi alăptării.

prin care înţelegem măsuri speciale temporare luate de către persoane fizice sau juridice fie pentru a preveni sau compensa dezavantajele suferite de o persoană. atunci când tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească un scop legitim şi să existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Numai prin eforturile comune pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la un nivel înalt al respectării. nu constituie discriminare pot fi incluse în două categorii.4. întemeiază existenţa şi exprimă esenţa dreptului pozitiv. în calitate de fiinţă înzestrată cu gândire. măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor care aparţin minorităţilor etnice. precum şi a dreptului de a profesa şi practica religia lor. şi anume: tratamentul diferenţiat care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective şi măsurile afirmative (pozitive). Concluzii la capitolul I. Drepturile omului sunt acele drepturi care aparţin fiinţei umane de la naştere. de a folosi limba lor. care întemeiază dreptul pozitiv sau orientează elaborarea şi realizarea dreptului pozitiv. deoarece fiecare om reprezintă valoarea supremă. Principiile dreptului sunt ideile de maximă generalitate. voinţă şi sentimente. în mod individual sau în mod colectiv. responsabilitatea. ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care consfinţesc 51 . a culturii lor. acţiunile afirmative (pozitive). religioase şi lingvistice şi a dreptului lor de a exista şi de a se dezvolta.natura acestei ocupaţii sau condiţiile în care este profesată religia. Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană. valoare şi autoritate dreptului pozitiv. A doua categorie de acţiuni care nu constituie discriminare sunt măsurile afirmative. stabilirea cerinţelor privind vârsta minimă şi maximă pentru încadrare în activităţi de educaţie. asigurării şi apărării drepturilor omului. 1. la non-discriminare. În concluzie putem afirma că faptele şi măsurile care. la obiectivele acesteia. cu titlu de excepţie. împreună cu restul membrilor grupurilor din care fac parte. ierarhia. esenţă şi valoare ale sistemului juridic. anterioare logic dreptului. fie pentru a facilita participarea lor efectivă la toate domeniile vieţii sociale. fiind recunoscute universal. Prima categorie de acţiuni ce nu constituie discriminare o formează tratamentele diferenţiate care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. credinţa sau vizând sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa profesională cu privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei. Ideile care dau viaţă. egalitatea. justiţia. unitatea. Aceste principii generale. sunt libertatea. sunt inalienabile şi inerente fiecarui om în virtutea apartenenţei sale la specia umană. un grup sau o comunitate din cauza uneia sau mai multor fapte de discriminare. Principiile dreptului îşi au originea în raţiunea (conştiinţa) supremă a omului.

tratamentele inumane şi degradante. Arama. statul de drept asigură şanse egale în exercitarea drepturilor tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. rasă. nu numai în faţa autorităţilor publice. care. în primul rând. 52 . cu excepţiile stabilite prin lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi. Din analiza coraportului dintre principiul egalităţii şi cel al non-discriminarii rezultă că principiul non-discriminarii este sinonim cu principiul egalităţii. intoleranţa. pe care o susţinem şi noi.). atunci când fac referire la instrumentele internaţionale cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării. Se poate afirma că principiul non-discriminarii se deduce din principiul egalităţii. demnitatea umană – valori general-umane supreme într-un stat de drept. indirectă. egalitatea a început a fi definită prin raportarea la scopul urmărit de legiuitor. însă principiul egalităţii este mai larg după sfera de aplicare decât principiul non-discriminării. antisemitismul. dacă în procesul reglementării relaţiilor dintre stat şi individ vor aparea contradicţii între normele juridice şi drepturile omului se va da prioritate acestora din urmă. a celei sociale. la rândul său. indiferent de faptul dacă acestea sunt înscrise în textul Constituţiei sau în alte acte normative. însa în opinia prof. Prin asigurarea principiului egalităţii se prezumă asigurarea principiului non-discriminarii. iar Constituţiile unor state europene ( Belgia.drepturile şi libertăţile omului. segregarea. majoritatea experţilor în domeniul drepturilor omului. egalitatea în drepturi priveşte toate drepturile pe care le au persoanele. gen. era obligat sa pună discriminările stabilite de lege într-o minimă concordanţă cu scopul urmarit. E. de religie. egalitatea în drepturi trebuie să se manifeste în toate domeniile de activitate ale omului. limbă. utilizează termenul de „nondiscriminare”. Atunci când drepturile omului nu pot apăra demnitatea umană. rasismul. egalitatea era iniţial concepută doar ca absenţa discriminării şi. hărţuirea etc. Treptat. etc Drepturile omului sunt considerate universale şi oamenii se nasc egali în drepturi şi demnitate. xenofobia. tortura. România) conţin articole separate referitoare la principiul egalităţii şi principiul non-discriminării. se manifestă cele mai negative fenomene sociale: discriminarea în sensul larg al cuvântului (discriminarea directă.

B.1. diferenţele dintre rase căpătând semnificaţii. în special în secolul XIX. deşi oamenii continuă să creadă acest lucru. În literatura de specialitate. este problema existenţei color line. Dubois intenţiona să conceptualizeze 53 . În literatura de specialitate.II. dar. considerate a fi prea puţin semnificative. Termenul de „rasă” [150. rasa este un concept social [150. Conţinutul social termenului este dat de definirea grupurilor rasiale prioritar în baza unor caracteristici culturale şi doar secundar din considerente biologice.221] poate fi definit din multiple perspective. El a inaugurat o serie lungă de discuţii în SUA. culoarea pielii etc. În comunitatea ştiinţifică nu există un consens care să susţină corelaţia care se stabileşte între caracteristicile fizice ale unui grup rasial şi caracteristici precum inteligenţa. puţin relevante pentru caracaterizarea psihologică şi de comportament a unei rase. ELIMINAREA DISCRIMINĂRII CU REFERIRE LA DREPTURI DIFERENŢELE DINTRE PERSOANE PRIN PRISMA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂŢII ÎN 2. Unii autori identifică şi alte rase principale.E. o rasă fiind dată de un grup de oameni care se văd şi sunt văzuţi de alţii. Dezbaterile contemporane referitoare la imigraţia din secolului al XX-lea sunt pline de conotaţii rasiste. personalitatea. rasa este considerată ca o diviziune a speciei. în biologia umană. mongoloidă şi negroidă. Criteriile biologice de identificare a rasei sunt întotdeauna vizibile şi relevante cultural într-o anumită comunitate. p. se consideră că există o singură specie. p. Din punct de vedere biologic. ţinând seama de caracteristicile faciale. spre exemplu cea amerindiană. sub influenţa evoluţionismului. având azi trei rase principale (sau subspecii): caucaziană. Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale. nefiind totuşi o caracteristică morfologică majoră întrucât variabilitatea acestei caracteristici în interiorul unei rase este atât de mare uneori încât devine inoperantă.210]. ca având trasături ce-i deosebesc. Homo Sapiens. Culoarea pielii este un criteriu de identificare a rasei. acestea nu corespund diferenţelor genotipice (de structură genetică). p.214]. spunând că: problema secolului XX. cu importante contribuţii la înţelegerea relaţiilor rasiale din aceasta ţară. termenul de rasă a căpătat o accepţie prioritar socială.Dubois încă la începutul secolului trecut. Categorizarea rasială se bazează adesea (deşi nu întotdeauna) pe diferenţe fenotipice. devenind un demn al statusului social [150. Conceptul color line a fost folosit prima oară de celebrul sociolog de culoare W. Conceptul de rasă este frecvent folosit pentru a se face referire la diferenţele fizice dintre un grup şi un alt grup. spun specialiştii. unanim acceptat.

În plus. de lipsa de educaţie a maselor de negri. pe langă cea biologică. Conceptul de color line în definirea situaţiei afro-americanilor este opus conceptului de color blind society în care rasa/etnia nu contează [146. Ea este acuzată şi de criminalitatea. c) sentimentul proprietăţii referitor la câteva arii de privilegii şi avantaje. iar din punctul de vedere al psihologiei sociale „nu se poate echivala cu sensul statusului social. hipersexuali. care se poate defini ca diferenţă clasială şi/sau de castă. ci mai ales structura clasială este acea care defineşte locul sau statutul unui grup social. d) teamă şi suspiciune în legatură cu grupul subordonat care se pregăteşte să desfiinţeze prerogativele rasei dominante. Prin legarea a două problematici diferite. sentimentul alienării îl plasează în spatele lor. personalităţile ştiinţifice de seamă sunt astăzi de acord că nu există diferenţe înnăscute de personalitate. discriminarea negrilor este numai pe de-o parte rezultatul prejudecăţilor rasiale ale albilor. buni cântăreţi. pentru că nu se referă la o 54 .74]. el susţinea că. sentimentul proprietăţii îl exclude. p. iar ultima este teama de a pierde poziţia. Acestea se referă la „un aranjament poziţional al grupurilor rasiale”: sentimentul superiorităţii plasează populaţia subordonată sub cea superioară. inteligenţă între populaţiile categorizate pe aceste criterii. Poziţia de grup este „un fel de orientare generală” care nu se leagă de un anume sentiment de ură sau antipatie. murdari. loiali. Dimensiunea socială a rasei este întărită şi de utilizarea stereotipurilor în definirea acestora: negrii sunt consideraţi leneşi. termen utilizat în literatura de specialitate relativ la grupurile etnice sau rasiale aflate în situaţii de rupturi sociale şi economice . Linia marchează totodată şi acea diferenţiere verticală dintre grupurile etnice. dar interconectate în societatea americană. dar mai ales. b) sentimentul că rasa subordonată este în mod intrinsec diferită şi străină. Aceasta echivalează cu plasarea celor două grupuri rasiale în opoziţie. Patru tipuri de sentimente sunt prezente în prejudecăţile rasiale: a) sentimentul superiorităţii. conceput în mod uzual. Caracterizarea se face de obicei prin opoziţie faţă de propriul grup rasial. obedienţi. comoditatea. Concluzia specialiştilor este că diferenţele genetice dintre rase nu se traduc obligatoriu în caracteristici vizibile şi uneori contravin opiniilor tradiţionale.situaţia afro-americanilor la început de secol XX. asiaticii înţelepţi. definirea poziţiei lor vis-a-vis unul faţă de celălalt: aceasta este „sensul poziţiei sociale care apare din acest proces colectiv de caracterizare care produce bază prejudecăţilor rasiale”. Este tot mai clar faptul că rasa are o dimensiune socială.

şi acesta este unul destul de controversat. Fenomen precum mişcarea Black Power în America în anii 60 şi dezvoltarea mişcărilor politice şi culturale ale minorităţilor etnice ( în special printre tineri) au impulsionat cercetările asupra naturii şi formelor etnicităţii. într-o definiţie oarecum etnocentristă. adică pot împărtăşi anumite caracteristici pe bază originilor istorice comune. Specialiştii se ocupă îndeosebi de examinarea cauzelor şi consecinţelor diviziunii social construite a grupurilor în funcţie de apartenenţa lor la o aşa-numita rasă. • definirea publică se face de către indivizi şi grupuri care au o autoritate publică. ci „arena publică” unde purtătorul de cuvânt apare ca reprezentant al grupului dominant.produsul istoriei. • trebuie apreciat şi rolul unor grupuri de putere şi interes care au oportunitatea de a influenţa şi direcţiona discuţiile care vor conduce la poziţionarea acestora. Unii jurişti susţin că asemenea studii. pentru că ea este: 1 .poziţionare verticală. • oponent. cuprind cercetări asupra a ceea ce. definiţia formată în arena publică se focalizează asupra lucrurilor de importanţă majoră „big events”. Ceea ce trebuie nuanţat este că: • imaginea se clădeşte „la distanţă şi nu în apropiere”. modele strâns unite prin interacţiune socială şi un simţ al identităţii comune. numesc subculturi deviante. interesele lor pot dicta definirea poziţiei de grup. pot confirma sau întări atitudinile rasiste şi discriminarea rasială aparţinând populaţiei majoritare. Definirea acestor evenimente majore este baza definiţiei grupului rasial 55 . figurile proeminente public.ea operează cu o imagine abstractă a grupului subordonat. Ca şi celelalte obiecte de studiu ale sociologiei rasei. Analiza sensului poziţiei de grup a raselor trebuie începută cu istoria acestuia. indiferent dacă aceasta este legitimată de raportarea la vreunul din factorii amintiţi. 2 . se referă mai mult la „ce ar trebui sa fie decât la ceea ce este”. nu experienţa cotidiană a indivizilor concreţi dă bază definiţiei grupului rasial subordonat. independente de cele verticale. Totuşi identificarea rasei cu un construct social subestimează măsura în care unele segmente de populaţie pot alcătui cu adevarat un grup etnic distinct. o putere şi prestigiu ieşite din comun. „Intelectualii şi elitele sociale. şi liderii unor organizaţii puternice par să fie figurile cheie în formarea sensului poziţiei de grup şi caracterizarea grupului subordonat”. dar şi asupra multor alte posibile alinieri.

pierzând din vedere modalităţile în care poziţia lor actuală în cadrul societăţii divizate rasial le modifică şi le modelează. asociind aceste caracteristici fizice cu anumite caracteristici psihologice şi sociale valorizate negativ. Situarea grupurilor definite pe criterii rasiale în sistemul de stratificare al întregii societăţi este o problemă mult dezbătută. discriminarea atinge pe toată lumea.19]. Prin efectele sale. Are (sau trebuie să aibă) drept rezultat asimilarea acestora din urmă. pentru a ignora posibilitatea de apariţie a unui conflict continuu sau a unei forme de pluralism rasial şi pentru că subestimează dimensiunile şi persistenţa. Atunci când minorităţile etnice sunt studiate izolat de restul societăţii. există tendinţa de a le privi propriile stiluri de viaţă ca fiind simple moşteniri ale trecutului lor. C. ale discriminării şi prejudecăţii rasiale. Se pune aici accentul pe nevoia ca minoritatea să renunţe la valori şi stiluri de viaţă. discriminarea se manifestă în materia drepturilor politice. practicându-se peste tot. p. putem afirma că discriminarea rasială reprezintă un aspect real al vieţii economice. indiferent de nivelul de dezvoltare economică a ţării. atunci când nu e cazul. În parte. separate de cele ale majorităţii.]. În literatura de specialitate. istoria colonialismului şi imigrarea mai recentă a minorităţilor din Lumea a treia în Europa. sociale şi politice în toate ţările lumii. cercetările de acest tip exagerează relativa izolare a minorităţilor în cadrul structurilor sociale definite din punct de vedere etnic. În context. p. Discriminarea rasială reprezintă tratamentul inegal la care este supus un grup de populaţie numai pe motivul posedării unor caracteristici fizice sau de altă natură definite din punct de vedere social ca desemnând o anumită rasă. În general. observate empiric. importanţa acordată ei reflectă împrejurările istorice în care s-a dezvoltat această ramură a sociologiei: moştenirea sclaviei şi continua imigrare a minorităţilor non-albe în Statele Unite.Un pericol înrudit este acela de a eticheta discriminatoriu sau de a judeca stereotip o minoritate definită pe criteriul rasei ca fiind o minoritate etnică (având o cultură şi un stil de viaţă comune). există mai multe abordări contradictorii [92. Această teorie a fost aspru criticată datorită supoziţiei sale etnocentriste ca interacţiune gazdăimigrant. Rasismul este sistemul determinist de credinţe aflat în spatele discriminării rasiale. în educaţie fiind cea mai manifestată. „Pe fundalul 56 .180 şi urm. acceptându-le pe cele considerate caracteristice pentru societatea-gazdă. Guillaumin precizează că rasismul nu se poate construi decât părăsind definitv studiile şi polemicile referitoare la rasă: „rase imaginare şi rase reale joacă acelaşi rol în cadrul procesului social şi sunt deci identice din acest punct de vedere” [70. unii autori susţin teza că discriminarea şi prejudecăţile rasiale ar fi fenomene temporare care ar apărea în perioada dificilă de asimilare a minorităţilor în cadrul societăţii gazdă.

haitieni şi antilezi iau locul valurilor anterioare ale imigraţiei. prejudecăţile rasiale se exprimă din ce în ce mai deschis” [70. în mare măsură dominată. în acelaşi timp. unde africani. dar. elaborând probabil prima teorie coerentă antiesenţialistă. Pentru Renan. rasismul e definit uneori într-un mod foarte larg. Fenomenul rasismului este marcat de două experienţe. care operează cu criterii subiective de definire a identităţilor colective considerate în epocă încă obiective.activă şi vizibilă.trebuie judecat cu prudenţă. de individualizare şi manifestare a naţionalismului”[70. Tocqueville şi Weber n-au acceptat acest punct de vedere. În opinia lui M. constatând că diferitele rase umane nu au acelaşi creier (fără însă să ajungă la vreo concluzie ce poate fi suspicionată de rasism). chiar pionerii gândirii rasiale. de exemplu.toate de origine indo-europeanărasele primitive. ştiinţele sociale au contribuit în mare măsură la inventarea rasismului. Arthur de Gobineau lansează tema degenerescenţei prin amestecul raselor şi cultivă un tip de gândire pesimistă. fiindcă multe evenimente.mutaţiilor urbane şi al crizei şcolii a apărut fără să ne dăm seama o segregare. p. În opinia lui Christian Delacampagne ideea existenţei de rase superioare şi rase inferioare. rasa şi etnia sunt categorii etnografice [10. între care s-ar putea situa rase intermediare. imigrare şi amestec de populaţii. p. Comte a acceptat acest punct de vedere. le depăşesc cu mult ideile şi poate i-ar fi îngrozit.9]. dezvoltare a ştiinţei şi industriei. schimbarea sau chiar evoluţia istoriei. urbanizare. Pentru noile ştiinţe sociale ale secolului al XIX-lea rasa devenise o categorie ce reflectă structura. Din punctul său de vedere. p. una europeană a antisemitismului şi experienţa americană a rasismului ce vizează o populaţie de negri. care înclină în avantajul teoretic al arienilor. Wieviorka. Lucrurile stau cu totul altfel. „medii”: mai ales chinezii şi popoarele semite. Renan studiază originile ariene ale occidentului şi modelează un antagonism între semiţi şi arieni.un precursor ca Gobineau.22]. la structurarea sa într-o formă doctrinară şi savantă. precum şi ideea că rasa modelează cultura şi fundamentează diferenţele culturale trebuie căutate la grecii din epoca elenistică [45. Fenomen global cu o consistenţă istorică remarcabilă. ca sinonim al excluziunii sau refuzul alterităţii. ca de pildă experienţa nazistă . „Desigur. forţa unei naţiuni sau a unui popor 57 . conturându-se din ce în ce mai pregnant o formă de rasism împotriva negrilor. fondatorii acestora nu merită toţi epitetul de rasişti în sensul pe care îl înţelegem astăzi. p. A. Gustave Le Bon (1894) opune rasele superioare.21]. Perioada de avânt a ideii de rasism este plasată de majoritatea specialiştilor în secolul al XIX-lea „în acel amestec de colonialism.10].

În 1902. Acest curent de idei culminează cu nazismul care creează posibilitatea unică în istorie de promovare şi punere în practică. Primele teze diferenţialiste apar în antichitate. umanitatea se îndreaptă în mod ineluctabil spre distrugere [67. Arthur Ruppin. sclavi. literatură sau politică. ca grup etnic. Concluzia studiilor din acest secol XIX rezidă în credinţă că. în acest ultim caz. de exemplu afirmă că „barbarii”. drept. demograf la Agenţia evreiască din Palestina. 58 . „se va găsi explicaţie diferenţelor morale.351]. când Aristotel. Se elaborează clasificări rasiale şi se trece de la un anti iudaism religios la un antisemitism naţionalist şi politic.constă în capacitatea de a absorbi alte popoare sau naţiuni. Francis Galton promovează un eugenism.sunt capabili de libertate politică. fără ca totuşi să se ajungă la concluzii cu privire la superioritatea obiectivă sau la alte raţiuni puternice pentru o dominatie naturală. culturale şi sociale. apelează în această perioadă. culoarea ochilor şi a părului. de Lapouge încearcă să creeze o antropologie în care obsesia metisării este întărită cu ajutorul biologiei şi antropologiei fizice [11. iar barbarii. se va întelege evoluţia generală a omenirii şi modul de a pătrunde cauzele decadenţei”. Georges V. fapt a cărui consecinţă va fi însă amestecul şi decandenţa. Ceea ce este însă mult mai important decât studiile evreilor despre superioritatea rasei lor este însă modul în care evreii. Chiar şi în ajunul celui de al doilea razboi mondial mai pot fi întâlniţi intelectuali evrei care promovează o gândire rasială referitoare la evrei. în acea perioadă. Europa sfârşitului de secol XIX manifestă interes deosebit faţă de dimensiunea craniilor şi a oaselor. de exemplu. prin cunoaşterea raselor. Rasismul începe printr-un diferenţialism. Înşişi intelectualii evrei din Franţa. în mod natural. care însă. pigmentarea pielii. la antropologia fizică astfel încât prin măsurători şi standarde să poată face elogiul rasei evreieşti. asiatice. p. subliniind influenţa din ce în ce mai mare a evreilor în comerţ. concep transmiterea caracterului iudaic: caracterul iudaic este de ordin biologic şi se transmite prin mamă.adică popoarele neeuropene. numind diferenţilalism acea concepţie care pune în evidenţă diferenţele. ci reprezenta o expresie a curentelor de reformă socială. Houston Stewart Chamberlain dezvoltă în Germania o teorie asupra „haosului raselor”. Istoria civilizaţiei europene va confirma un sentiment de diferenţă care se traduce repede în sentiment de superioritate. Grecii ar fi în mod firesc liberi. Folosind concluziile lui Darwin asupra deosebirilor rasiale. p. recurge la antropologia fizică pentru o definire a identităţii evreieşti care să nu fie caracterizată de religie [127. Concluzia lui Gobineau este că.24]. nu era monopolul extremei drepte şi al gândirii conservatoare.22 şi urm]. p.

. înscris în structura socială. educaţie. problemele de rasism şi discriminare nu sunt principalele preocupări ale populaţiei din ţară. care declară că unul din scopurile Naţiunilor Unite este încurajarea „respectării drepturilor omului şi libertăilor fundamentale pentru toţi fără deosebire de rasă…”. care denotă atitudini rasiale negative . pornind de la convingerea diferenţei dintre rasele umane.”.mai exact antisemitismul.).Putem înţelege rasismul lato sensu şi stricto sensu. Rasismul. ceea ce înseamnă că apare în diferite sectoare care formează sisteme (locuinţe. în primul rând. p. Bineînţeles. ajunge la afirmarea superiorităţii anumitor rase şi deci la dreptul lor natural de a le domina pe celelalte. În ceea ce priveşte cadrul normativ cu privire la definirea termenului de rasism. Stricto sensu desemnează o concepţie care. Potrivit raportului prezentat de Republica Moldova la Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei . Lato sensu. sistemic. „poate fi conştient sau inconştient. în sfârşit. funcţionează pe patru niveluri. articolul 13 din Carta ONU [13]. rasismul. adică exprimat prin reprezentări care sunt adesea false sau eronate. Declaraţia şi Programul de Acţiune ale acestei conferinţe (numite şi Documentul de la Turban) constituie.ţine de un anumit tip de personalitate autoritar. Din această perspectivă. În Republica Moldova rasismul este adesea perceput ca o 59 . etc. desemnează o concepţie care pune înainte diferenţa dintre rase şi de aici derivă eventual descrierea unor trăsături specifice [48. apoi procedural. orientat politic către dreapta şi modelat de o ideologie puternic etnocentristă. şi. că toate persoanele au drepturi „fără vreo deosebire. Aceasta confirmă teza că în Republica Moldova aceste probleme nu sunt conştientizate.. în special în cele trei decade separate împotriva rasismului şi discriminării rasiale. antidemocratic. de asemenea. unele dintre principalele documente ale ONU în această sferă. afirmă Friedman. Articolul 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului [22] stipulează. aşa precum rasa. El este mai întâi structural. În pofida marilor controverse politice afirmate la Conferinţa Mondială a ONU din anul 2001 împotriva Rasismului. Rasismul a reprezentat o preocupare majoră a ONU. Există şi un sens mai larg. anume acela care admite existenţa raselor umane. Rasismul american. explică Friedman. Este însă un fenomen deosebit de prejudecată.62]. intenţional sau nu. conservator. Convenţia Internaţională privind Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială este privită ca instrument internaţional fundamental sau drept punct de bază în acest domeniu. proclamate de către Adunarea Generală [41]. adică transcris în politici şi proceduri. ideologic. trebuie luat în consideraţie. de asemenea. produs de ideologia antirasistă.

etnia 60 . popor.2. etnia este definită ( în varianta antropologiei culturale) ca ansamblu de oameni. acest concept subliniază relaţiile de solidaritate care implică un ansamblu de norme şi tradiţii. naţiune. istoric constituit. etnia include mecanisme de însuşire a valorilor ce modelează personalitatea etnică. Eschil când se referă la grupurile de persani. subliniind confuzia dintre rasă şi etnie (ce are caracteristici şi implicaţii psihice). termenul de etnie începe să fie folosit cu sensul de grup de indivizi ce dispun de aceleaşi trăsături. În viziunea mai multor autori. şi doar acela de etnie. provincie. cu obiceiuri şi organizare socială comună şi care admit că au aceeaşi origine şi că se manifestă într-un cadru cultural distinct. „În cadrul unui stat în care grupuri sociale diferite vorbesc o limbă comună şi sunt supuse aceleiaşi dominaţii. rase superioare sau inferioare altora.noţiune ce cuprinde numai cele mai răsunătoare abuzuri contra drepturilor omului cum ar fi segregarea. naţiile străine. relativ stabile.de la Bouge atrage atenţia că. Din perspectiva antropologiei culturale. Shirogoraff defineşte etnia ca grup de persoane. popor străin) . această convingere are drept premisă ideea că. În secolul al XIX-lea. rasa este un factor important ce determină trăsăturile şi posibilităţile umane individuale. versiunea modernă a cuvântului grec „ethnos” (cu sensurile de triburi. Sofocle când vorbeşte de grupurile de animale sălbatice. Chavannes foloseşte noţiunea de ethnos pentru a le defini ca naţiuni. Pentru behaviorişti. turmă. etnia se axează pe cercetarea trasăturilor ce determină identitatea unui grup etnic. grupurile barbare opozante elenilor şi pe de altă parte. ar produce în mod necesar. Cunoscută în mod curent drept rasism. Astfel. apartheidul sau nazismul [25]. V. naţionalitate. ce prezintă particularităţi comune de cultură. cât şi pe convingerea că. În al doilea deceniu al secolului al XX-lea. de limbă. indivizii ajung să se aproprie psihic”. Homer foloseşte ethnos-ul când se referă la grupurile nediferenţiate de animale şi războinici. În perioada Greciei Antice. Analizând comunităţile umane neeuropene. Etnia presupune o constantă a unităţii şi alterităţii unui grup în raport cu ansambluri umane asemanatoare. adică de unităţi social-politice care nu erau naţiuni. iar Aristotel când vede în ethnos pe de o parte. precum şi o fidelitate a grupului etnic. „ethnos”-ul era folosit în sensul de trib. pentru analiza grupurilor umane nu trebuie folosiţi termenii de rasă. Regnault propune denumirea comunităţilor lingvistice prin termenul de etnie. Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „melting pot-ului. a pluralismului etnic şi a grupului dominant Neologism francez. diferenţele provenind din moştenirea genetică sau culturală. În acest sens. În viziune substantivistă. 2. Discriminarea rasială se bazează pe prejudecăţi şi stereotipuri referitoare la anumite grupuri. a multiculturalismului.

El poate fi definit ca populaţie distinctă ce trăieşte în cadrul unei societăţi mai largi. p. Există mai multe clasificări ale grupurilor etnice. unii autori consideră etnia ca o extensie a sentimentelor de rudenie. pentru satisfacerea nevoilor. supuse discriminării. 61 . Etnia defineşte acei indivizi care se consideră sau sunt consideraţi de către alţii ca împărtăşind caracteristici comune care îi diferenţiază de alte colectivităţi dintr-o societate în cadrul căreia dezvoltă un comportament cultural distinct. minoritarii se unesc în partide. agresiunea şi persecuţia din partea grupului social dominant. dar şi în cel al consolidării raporturilor dintre aceştia. de multe ori. relaţiile sunt mai strânse. religie. Cea mai frecventă însă este distincţia între grupurile etnice primare şi cele secundare. Se disting următoarele caracteristici ale grupurilor minoritare: grupurile minoritare sunt alcătuite din indivizi care cunosc segregarea. membrii grupului minoritar au trasături fizice şi/sau culturale diferite de cele ale grupului dominant. pentru majoritari. Esenţial pentru un grup etnic este sentimentul identităţii şi autoperceperea lor ca fiind diferiţi de alţi membrii ai societăţii. minorităţile rămân adesea într-un singur loc. Membrii unui grup etnic diferă de ceilalţi membrii ai societăţii prin anumite trasături culturale specifice: limbă. sociale.332] Minorităţile sunt grupuri dezavantajate. Grupul etnic primar este alcătuit din membrii ce stabilesc un asemenea tip de raporturi însă acestea permit o evaluare autonomă faţă de societatea globală. întrucât. Identificarea etnică reprezintă recunoaşterea apartenenţei la un grup etnic. Grupul etnic secundar este societatea primitoare. Fie că sunt minorităţi religioase. discriminarea.[118. Grupurile etnice sunt ascriptive. dezvoltându-şi concomitent elite. Grup etnic este un grup cu tradiţii culturale comune şi care are sentimental identităţii ca subgrup în cadrul societăţii înglobate. calitatea de membru dobândinduse. grupurile minoritare sunt stimuli şi factori iritanţi ce provoacǎ schimbarea socială. având o poziţie subordonată majoriţărilor şi fiind obligate să se integreze normelor stabilite de majoritari. îmbrăcăminte. Grupul etnic este un grup social special în care este important sentimentul etnicităţii. lingvistice.apare ca un fenomen dinamic ce actionează atât în sensul diferenţierii oamenilor. Termenul a fost introdus pentru a stabili o distincţie faţă de rasă. Membrii grupului etnic se deosebesc de ceilalţi membrii ai societăţii prin trasăturile atribuite (sau pe care şi le atribuie). Membrii sunt mai puţin influenţaţi de mediul primitor. asemănătoare celor familiale. obiceiuri. cu o cultură diferită de a sa. comportamente. membrii grupului minoritar au conştiinţa singularităţii (au suferinţe şi greutǎţi comune).

62 . sunt mult mai persistente în istoria umană în timp ce naţiunile sunt circumscrise timpului. etnicitatea poate fi văzută ca un fenomen social universal. etnicitatea reflectă numărul. Se disting trei dimensiuni ale etnicitatii: • din perspectivă ecologică. convingeri politice şi angajari religioase diferite (de la ortodoxie la ateism). Grupurile etnice trebuie. care în Statele Unite alcătuiesc un astfel de grup etnic tipic. se bazează în mod mai evindent pe o moştenire comună. dintre care limba.Grupul etnic este utilizat pentru a descrie o minoritate cvasinaţională care trăieşte în cadrul unui stat şi care nu a atins stadiul de naţiune. care îi diferenţiază de ceilalţi [66. incluzând indivizi care împărtăşesc ( sau sunt percepuţi ca împărtăşind) caracteristici comune ce depăşesc clasa. de asemenea. limbi materne. fără să-l pună în mod obligatoriu în opoziţie cu aceasta. totuşi considerându-se ei înşişi ca împărtăşind o identitate evreiască comună care îi distinge de restul societăţii americane. clase sociale diferite. Etnicitatea reprezintă un element de diferenţiere a membrilor unui grup etnic faţă de membrii unui alt grup etnic. etnicitatea este un produs al colonialismului şi capitalismului. Pentru Marx. Grupul etnic se diferenţiază de naţiune prin mai multe caracteristici: în mod obişnuit au dimensiuni mici. timp şi structura ei social istorică. Grupul etnic tinde să se considere un popor aparte faţă de majoritate. Astfel. din moment ce apartenenţa transcede stratificarea socio-economică în interiorul societăţii. p. artificial şi tehnologic. întrucât el cuprinde indivizi cu origini rasiale diferite ( din Europa de Est până în Africa de Nord). spaţiului.232]. distinse de clasele sociale. Un exemplu de grup etnic este cel al evreilor. Formarea etnicităţii este consecinţa adaptării selective a unităţii sociale la mediul uman creat treptat şi care se impune ca o a doua natură. istoria strămoşilor grupului (prin naştere sau prin acceptarea în interiorul grupului la vârstă adultă). O definiţie concisă a etnicităţii o reprezintă ca pe un ansamblu de caracteristici particulare ale unei unităţi etnice raportate la spaţiu. Enstein conceptualizează etnicitatea ca aspect al identităţii personale. • dimensiunea cronologică a etnicităţii reflectă treptele de organizare internă şi de împrumut din afară a unei unităţi etnice. Etnicitatea este dată de anumite caracteristici. fie ca un construct social modern a cărui conceptualizare se face în mai multe direcţii de cercetare. Fenomen subsumat studiului general de autoclasificare a indivizilor sau clasificării făcute de alţii. volumul şi rolul resurselor biosociale ale unităţii etnice în relaţiile cu parametrii mediului uman. Etnicitatea se referă la practicile culturale şi la atitudinile unei anumite comunităţi de persoane. Grupurile etnice au o compoziţie fluidă şi pot avea o definiţie schimbătoare. distincţie situată la nivel cultural.

căsătoria în grupurile etnice etc. Politica de integrare a grupurilor etnice acţionează în vederea eliminării barierelor formale şi a discriminărilor. Simbolurile identităţii etnice sunt corpul. dar ţine şi de recunoaşterea din partea grupului. Identitatea reprezintă setul de înzestrări şi identificări pe care fiecare individ le împărtăşeşte cu alţii din momentul naşterii prin locul naşterii. Această recunoaştere aparţine pe de o parte fiecărui membru al unui astfel de stat. În America Latină şi SUA. dimensiunea afectivă a identităţii etnice se referă la sentimentul şi ataşamentul faţă de grup. familia de provenienţă şi timpul dat. individul fiind considerat a face parte din grup sau putând fi considerat a fi out-sider. Apartenenţa la un grup etnic se simte de fiecare individ în parte. Corpul este componentă intrinsecă a fiecăruia. la moştenirea grupului etnic (tradusă în rituri specifice). fiecare membru poate să îşi asume această apartenenţă sau nu. Individul capătă identitate etnică prin socializarea raportată la normele şi valorile grupului etnic.). Apartenenţa la un grup etnic poate să fie recunoscută sau nu de grupul respectiv. de a aparţine unui grup etnic. de la cere „primeşte” un nume. prin migraţie. ambele concentrându-se asupra grupurilor. la simpatia şi preferinţa pentru un grup împotriva altor grupuri şi la 63 . Este aspectul cel mai profund al modului cum ne vedem pe noi. Prezervarea etnicităţii se poate face prin separatism sau prin pluralism cultural. în acelaşi timp. în timp ce integraţionismul se concentrează asupra indivizilor. În ultimă instanţă. pe alţii şi alţii pe noi. Dimensiunea morală a identitaţii etnice se referă la importanţa pe care o persoană ataşată grupului sǎu şi la consecinţele morale pe care grupul le are făţă de comportamentul persoanei. în primul rând. teritoriul şi numele. migraţia a avut drept consecinţă producerea unui mixaj de populaţie şi. şi nu prin raportare la grupul etnic căruia îi aparţine. Scopul unei asemenea politici este integrarea grupului etnic respectiv în viaţa socială a comunităţii. importanţa învăţării limbii etnice de către copil. ce nu poate fi schimbată. a unui mixaj cultural. a societăţii în raport cu talentele şi interesele grupului. etnicitatea este subordonată factorilor social economici şi se dezvoltă. Corpul este o etichetă a personalităţii. Ea presupune apartenenţa la o etnie. conservând etnicitatea. geografia şi topografia grupului etnic. limba şi religia dominante. Identificarea etnică reprezintă cunoaşterea apartenenţei la un grup etnic. În sfârşit. Acest ultim fenomen provoacă distribuţia populaţiei.• din punct de vedere procesual. la sistemul de valori. la naţionalitatea. dimensiunea morală se referă la sentimentele şi atitudinile faţă de obligaţii şi datorii (ca de exemplu. pentru evaluarea şi tratarea persoanelor în raport cu meritele personale. Etnicitatea s-ar putea defini ca fiind starea de a fi etnic. mutaţii atunci când populaţiile provin din schiţe genetice diferite.

Această viziune asupra relaţiei pozitive dintre ataşamentul etnic şi cel naţional este împărtăşită de Secretarul General Colin Powell. Modelul pluralismului etnic presupune o relaţie pozitivă între ataşamentul faţă de naţiune şi ataşamentul faţă de grupul etnic. intervenţii şi lucrări preciza: „culoarea mea a fost o sursă de mândrie. Gates şi Hertzberg notează referitor la imigranţii americani: „Abandonând subordonarea faţă de tron. În cadrul acestei cercetări.102-133]. gradul de ataşament faţă de naţiune va fi egal pentru toate grupurile etnice indiferent de apartenenţa la un grup etnic. Datele înregistrate susţin ca americanii mexicani nu sunt mai puţin patrioţi decât euro americanii. ei au creat un commonwealth. statele multietnice în mod normal sunt 64 . De la Garza. care în numeroase discursuri. putere şi inspiraţie şi aşa a fost existenţa mea ca american”. în schimb este posibilă o relaţie negativă între ataşamentul acestora faţă de moşternirea culturală mexicană şi ataşamentul faţă de naţiune. În cadrul acestui model etnic. însă ataşamentul naţional reprezintă întregul. Sidarius. conduce către o interfaţă diferită în ceea ce priveşte ataşamentul etnic şi cel naţional. lucru valabil pentru fiecare grup etnic existent. p. p. Levin şi Prato studiază această interfaţă dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „melting pot-ului”. etnicitatea fiind în cazul americanilor mai degrabă o sursă de solidaritate de grup în vederea participării la societatea americană [121. nu doar pentru unele.104]. din perspectiva multiculturalismului sau a pluralismului etnic şi din perspectiva „grupului dominant”. În cadrul modelului „grupului dominant”. primul în istorie fondat pe principiul autoguvernării şi cel al egalităţii politice”[45. conturând descrierea melting pot ului şi aplicabilitatea lui în SUA. prin raportare la ataşamentul etnic. fără ca acest ataşament faţă de grupul etnic să constituie un motiv de „dez-uniune” a Americii. relaţie aplicabilă tuturor grupurilor etnice. originea etnică a fost considerată un aspect relevant în ceea ce priveşte considerarea unui individ ca cetăţean loial al statului-naţiune [130. Falcon şi Garcia au studiat relaţia între „patriotism” şi „conştiinţă etnică” cu referire la americanii mexicani.ataşarea de modelele culturale ale unui grup împotriva altor grupuri. studiile lor realizându-se pe baza datelor şi informaţiilor culese prin intermediul chestionarelor întreprinse între două state multietnice: Israel şi SUA. p. Modelul „grupului dominant”.103]. loialitatea faţă de grupul etnic va fi mai puternică decât loialitatea faţă de naţiune. În cadrul modelului melting pot. Feshbach.Legat de identitatea etnică studiile aduc în discuţie ataşamentul faţă de grupul etnic originar prin raportare la ataşamentul faţă de naţiune ca unitate. model rezultat dintr-o derivare a modelelor etnice anterior prezentate.

Tot în acest context se integrează şi celebra analiză a lui Milton Gordon [68. competiţie. Gordon descrie şapte stadii prin care integrarea şi asimilarea se realizează în mod ireal. model valabil nu doar Israelului. Dimeniunile pe care le delimitează au devenit criterii clasice în literatura care descrie acest proces social: • asimilarea culturală. în afără de albii anglo-saxoni. schimbarea pattern-urilor culturale. • asimilarea maritală. De-alungul istoriei opresiunii. Lupta şi dominaţia din cadrul acestui model etnic devin mai importante decât ataşamentul faţă de naţiune. şi eventual asimilare. Potrivit acestei scale iniţiale asimilarea grupurilor rasiale şi a etniilor este o problemă de timp. acomodare.150]. procesul fiind inevitabil şi ireversibil pentru toate grupurile din Statele Unite. Conceptul în accepţiunea lucrării de specialitate „Asimilarea etnică” a fost introdus în gândirea americană de către Robert E. ciclurile relaţiilor rasiale care iau forma de contact. prin mariaje mixte unde elementul majoritar devine dominant. în mod aparent sunt progresive şi ireversibile [68. perspectiva grupului dominant a făcut ca membrii grupului dominant să se simtă deţinătorii mai puternici ai ataşamentului naţional decât membrii grupurilor subordonate. În acest context el scrie: teoretic vorbind. 65 . dar posibil de a fi aplicabil şi altor state. Perspectiva grupului dominant presupune existenţa unei societăţi structurate ierarhic. sunt aplicabile douǎ tipuri de asimetrie: Gradul de ataşament faţă de naţiune va fi mai puternic pentru membrii grupului dominant decât pentru membrii grupurilor subordonate. precum Israelul. • asimilarea prin identificare. importante fiind conducerea naţiunii doar pe baza faptului că aparţine grupului etnic. Park încă din anii 1920 în legătură cu ciclurile prin care se dezvoltă relaţiile rasiale. Corelaţia dintre ataşamentul unui membru la grupul etnic şi ataşamentul faţă de naţiune ca unitate va fi pozitivă pentru membrii grupului dominant şi mai puţin pozitivă pentru membrii gupurilor subordonate. de soarta întregii comunitaţi. p. Aceste două asimetrii se regăsesc în statele multietnice care sunt structurate ierarhic.71] despre stagiile de adaptare şi ulterior asimilare în societatea americană. Din perspectiva grupului dominant.rezultatul luptei unui grup etnic cu un alt grup etnic. dezvoltarea unei identitaţi care să fie legată de baza societăţii. adaptându-le la cele specifice întregii societăţi. Aici identitatea naţională ori apartenenţa la naţiune este mai puternicǎ decât indentitatea etnică de grup şi unde există un grup dominant şi grupuri subordonate. • asimilarea structurală. p. penetrarea societăţii de către grupuri şi asociaţii la nivelul grupurilor primare ale celor de asimilat.

139]. dispariţia prejudecăţilor şi a stereotipurilor negative. În SUA. Grupurile etnice moderne sunt în parte cele originale în ţara de origine. ca o consecinţă a unor măsuri guvernamentale ( din învătământ şi alte sfere sociale). Al doilea este acela al oalei etnice. 1. culturale. prin istorie. sociale. adică priveşte procesul din perspectiva schimbărilor generaţionale. creatoare de structuri culturale. Definirea ca fuziune culturală în care două grupuri etnice se amestecă.între grupurile eterogene şi apare din nevoia întăririi şi consolidarii vieţii sociale). Prin aceste măsuri se urmăreşte accelerarea artificială a procesului de asimilare. în 66 . adaptându-şi comportamentul la valorile şi normele majorităţii. Autorul doreşte să clarifice sensul asimilării. p. şi devine o problemă neimportantă. înlocuind metafora melting pot cu metafora „oala etnică”. asimilarea în societatea americană. fie pe cale forţată. asimilarea se poate realiza fie pe cale naturală (are loc în contactul direct. adică precizează unde trebuie să ajungă cei asimilaţi. devenit tot mai popular din 1960. Trei modele ale unei posibile evoluţii etnice au apărut în SUA. etnice.• asimilarea prin recepţia-atitudinală. şi în parte cultură populară (comună). limba engleză şi modelele culturale orientate spre cea engleză ca dominante. iar drept rezultat mulţi dintre copiii lor au devenit mai mult sau mai puţin complet „americanizaţi”. • asimilarea civică. conştient şi ireversibil. 2. • asimilarea prin recepţia comportamentală. Generaţii întregi de imigranţi au fost supuşi presiunilor pentru a fi „asimilaţi” astfel. rezultatul fiind includerea unei etnii în cealaltă. Pentru aceasta autorul introduce conceptul de anglo-conformity ca şi dezirabilitatea de a păstra instituţiile engleze (aşa cum acestea au fost modificate de Revoluţia Americană). „Într-o anumită măsură. imigranţii îşi abandonează obiceiurile şi practicile originare. Deşi cultura „anglo” a ramas predominantă. limitând sau chiar reprimând utilizarea limbii şi a culturii majoritaţii. neconsiderând bariere economice. totul devine un amestec întro formă nouă. ca standarde de viaţa americană [68. dispariţia intenţiei discriminatorii. Primul este asimilarea etnică. acest model este o expresie exactă a evoluţiei culturale americane. din moment ce se presupune că noile grupuri de imigranţi aleg. În loc ca tradiţiile imigranţilor să fie dizolvate în favoarea celor dominante din rândurile populaţiei preexistente. contradicţiilor rasiale . conflicte de putere şi renaşterea identităţilor. Modelul teoretic se concentrează asupra realizării asimilării în timp. mixate împreună într-un mod distinctiv pentru că dezvoltarea istorică din America de Nord este crucială în acest sens. dispariţia conflictelor de putere şi valori.de exemplu.

2. Cultura este un mod specific de a crea.1. ci interacţionează firesc în procesul coexistenţei şi dezvoltării sociale. fundamentalismul religios sau terorismul. În ultimii ani s-a pus accentul mai mult pe cea de-a treia din aceste soluţii. dar independentă. Europa de astăzi trebuie să rezolve o chestiune suplimentară. omenirea trăieşte în cadrul procesului globalizării efectele contradicţiei dintre integrarea politică pe baza solidarităţii de interese şi dezintegrarea statală pe criterii identitare. ci în câteva Meltingpot-uri. dar care nu au reuşit să rezolve cu bine tema garantării păcii şi eliminării războiului ca modalitate de soluţionare a divergenţelor.2. decât cu participarea egală. multiculturalitatea are în vedere gestionarea comunităţilor etno-culturale care trăiesc pe teritoriul unei ţări. prin care identităţile etnice diferite sunt acceptate ca fiind la fel de variabile în contextul culturii generale. În finalul analizei putem afirma că. reprezintă convieţuirea diverselor grupuri socio-culturale într-un spaţiu social dat. la comunitatea naţională. Statele Unite reprezintă de multă vreme o societate pluralistă. Al treilea model este al pluralismului cultural. În teoria pluralistă despre etnie se menţionează că „grupurile etnice fuzionează nu într-o singură societate.260]. p. Globalizarea modelului societăţii deschise şi libere a facilitat contactul intim al unor culturi diferite. Soluţionarea problemei identitate europeană versus identitate naţională-statală constituie piatra de temelie pentru dezvoltarea noii arhitecturi instituţionale europene. Ea este o stare de recunoaştere a diferenţelor şi exprimă statica socială. şi anume cum să fie conciliate o identitate europeană încă destul de indefiniă cu identităţile naţionale care au fost motor al dezvoltării. dar diferenţele etnice au fost în mai mare parte asociate cu inegalităţi. 3. fiecare distinct unul faţă de celălalt”. definit prin păstrarea identitaţii fiecărui grup etnic şi susţinerea afirmării acestora. După prăbuşirea sistemului mondial bipolar. Încrucişarea lor a generat uneori fenomene periculoase precum crima organizată. şi în general paşnică. Globalizarea a mai permis şi accesul reprezentanţilor unor anumite comunităţi culturale la tehnologii pe care numai reprezentanţii altor culturi le-au putut produce. dintre omogenizarea economică şi pulverizarea culturală. coexistenţa istoric determinată. Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană Trăim într-o lume traversată de conflicte interetnice şi de crize identitare. care nu-şi propune în mod necesar realizarea de schimburi culturale. Cu cât viziunea asupra Europei viitoare promovează o 67 . Ele pun astăzi în discuţie întregul sistem de securitate şi stabilitate al lumii.unele privinţe caracterul ei reflectă impactul numeroaselor grupuri diferite care compun în prezent populaţia americană”[66.

dar şi lipsa unei societăţi civile dezvoltate şi.spre a deveni o Uniune de Valori întrupată în Uniunea Europeană de astăzi. Occidentul european a acumulat şi vulnerabilităţi avându-şi rădăcinile în modele comportamentale negative. realitate care ar putea fi numită expansiunea dezordinii orientale. egoismul şi lipsa de flexibilitate a pieţei muncii.Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. ajungând să se verse în două mări. mai ales.Piaţă spre a deveni o Europă-Putere trebuie privit ca rezultat al unei deplasări cu sens dublu. apte de a depăşi stadiul Europei. în schimb. au părăsit într-o foarte mare măsură cultura independenţei spre a trăi în cultura interdependenţei. independenţa statului naţiune şi caracterul absolut al suveranităţii sale rămân trăsături esenţiale ale identităţii atât la nivelul elitei politice. participare socială. Insecuritatea şi dispariţiile economicosociale. spre a iriga teritorii spirituale şi istorii diferite. precum şi un anume deficit de legitimitate. Europa occidentală a parvenit la o identitate caracterizată prin pluralism politic. respect al diversităţii. Consumismul. au imprimat popoarelor şi statelor din jumătatea estică a continentului mentalităţii şi atitudini 68 . religia iudaică şi dreptul roman. concurenţă liberă şi loială. supremaţia legii şi primordialitatea drepturilor omului. realitate numită extinderea UE. naţională şi internaţională şi prin sărăcie. Dincolo de toate acestea. însă. Fluviile plecate dintr-un loc unic s-au despărţit. chiar dacă mai sunt afectate de unele puseuri naţionaliste. Pentru Răsăritul European. este vorba de mişcarea Vestului European către Estul continentului. Cele două Europe (Orientală şi Occidentală) îşi au izvoare culturale comune în literatura elină. la finele celui de al doilea razboi mondial.integrare mai profundă a actualelor state-naţiune europene. a unei clase de mijloc puternice. În paralel cu aceste trăsături considerate a fi pozitive. prin insecuritate existenţială şi cultural-identitară. lipsa de transparenţă şi de sisteme de răspundere faţă de cetăţean. Procesul european e un proces constând în proiectarea şi edificarea unei Europe unite. consecutivă unui exces de protecţie socială –sunt doar câteva dintre ele. însemnând două modele de viaţă distincte. cu atât mai mare este teama celor din urmă în faţa pericolului de a-şi pierde identitatea. La nivelul structurilor comunitare (instituţiile Uniunii Europene) li se adaugă birocratismul. către Occident. Adică exact aceleaşi realităţi care au făcut din Europa Occidentală. Pe de o parte. individuală şi colectivă. cât şi la acela al mentalului popular. iar pe de altă parte avem în vedere mişcarea universului de o complexă şi adesea conflictuală diversitate al Europei Centrale şi Orientale. statele Occidentului. Europa Centrală şi Orientală este caracterizată. o adevarată Uniune a Fricii transformată apoi într-un proiect politic realizat prin mijloace economice. încă.

este periculos a se judeca în termenii morali de bine şi de rău.economice în termeni etnici ca. o mai mare rezistenţă la efort şi o disponibilitate sporită pentru muncă. însă. chiar dacă travaliul lor nu este şi 69 . o rată oarecum mai accentuată a natalităţii. În fine. războaiele religioase şi gândirea soluţiilor la probleme politico. Aceasta. ci trebuie să se raţioneze în context ontologic şi pragmatic. fiind vorba despre opţiuni referitoare la modul de a exista şi de adecvarea la provocările şi oportunităţile oferite de mediul înconjurător. precum este şi individualismul. El nu a ajuns în faza spiritului de întreprindere şi a excelenţei competiţionale.sunt parte a identităţii acestei bucăţi de Europă. ca şi prin tendinţa de a transfera întreaga răspundere şi întreaga grijă pentru rezolvarea problemelor comunităţii.ca şi al recurgerii la confruntare violentă ca formă de rezolvare a unor conflicte etnice (cultural-identitare) şi religioase. ele fiind cu atât mai accentuate cu cât ne deplasăm mai la Est. de superior şi inferior. al practicării unui naţionalism de secol XIX. fiecare încercând să se salveze pe sine prin practicarea unui joc de sumă nulă. De aici nu ar trebui. Individualismul îşi are originile în experienţa rezistenţei pasive împotriva totalitarismului şi explică o redusă participare socială. El este responsabil pentru menţinerea centralismului în administraţie şi modesta evoluţie a principiului subsidiarităţii. retoric în formă şi retrograd în conţinut. tot subiectivi. imaginaţie mai dezvoltată. în primul rând. consecinţă a obişnuinţei cu lipsa de confort şi a religiozităţii sporite. printr-o slăbiciune cronică a spiritului raţional şi pozitiv. un spirit de sacrificiu cu mult mai accentuat. un mai mare devotament pentru familie. Colectivismul este o expresie inerţială a experienţei sociale comuniste şi se manifestă prin lipsa spiritului de iniţiativă şi teama asumării de riscuri. Colectivismul este tot atât de departe de comunitarismul occidental şi de solidaritatea socială. Iredentismul. ci se manifestă prin energia consumată în acumularea primitivă de capital. precum un nivel ridicat de adaptabilitate (flexibilitate). precum şi pentru ineficienţa economică consecutivă unor cereri de protecţie socială fără legătură cu productivitatea muncii. să se ajungă la concluzia superiorităţii absolute a Europei Occidentale. pentru că est-europenii aduc în patrimoniul identitar comun atuuri certe deduse dintr-o istorie relativ mai vitregă. şi celelalte trăsături evocate anterior. de altfel. Aşa se face că pentru cetăţenii ţărilor respective încrederea în biserică şi armată trece înaintea încrederii în instituţiile specifice democraţiei dintr-un stat laic. lacunele spiritului raţional şi pozitiv fac din Europa Centrală şi Orientală locul unei religiozităţi necunoscute astăzi în Occident (uneori chiar ordinea de stat este marcată de clericalism). În al doilea rând. ori în cei.circumscriind modele de viaţă caracterizate printr-o combinaţie ciudată de individualism şi colectivism. către stat. în special cea grea. întrucât în materie de identitate.

procesul vizează realizarea unei sinteze identitare. atunci frontierele statelor federale nu vor mai exista pentru a face distincţii etno-culturale. Măsurile non-discriminatorii şi afirmative vor rămâne.are un caracter pseudo sau cvasi globalizator. Alegerea administratorilor actului de justiţie la nivel federal nu mai este expresia unei vointe naţionale. instrumente necesare pentru asigurarea egalităţii de fapt a diferitelor categorii de persoane. valorile şi abilităţile caracterizând viaţa europeană care a existat şi continuă să existe în afara Uniunii Europene. Într-adevar. rezultatul final urmând a consacra schimbarea în toate componentele noii Uniuni. desigur. ceea ce pune accentul pe aspectul cantitativ al problemei.despre care am putea vorbi şi ca despre un imperialism pozitiv occidental. de majoritate naţională. acestea intrând sub competenţa federală). Aceasta întrucât Uniunea concepe integrarea europeană exclusiv ca pe un transfer al modelului sau aquis-ul comunitar către ţările Europei Centrale şi Orientale. În Europa de astăzi. Desigur. se poate afirma că extinderea UE . ea tinde chiar dacă lucrul nu este totdeauna conştient iar intenţia. La nivelul federal nu are cum să existe. Dacă suveranitatea statelor naţionale nu va mai administra drepturile şi libertăţile individuale (incluzând statutul cetăţeniei europene şi principiul egalităţii între cetăţeni. ceea ce deplasează accentul pe latura calitativă. comunităţile multiculturale ale Europei Federale aflate între graniţele statelor federale îşi vor administra viaţa conform competenţelor specifice (conform principiul subsidiarităţii). partis pris-ul cu care se judecă la nivelul statelor naţionale. însuşi conceptul nejuridic dar cu substanţă practică. de cele mai multe ori. nu vor mai fi separate în minorităţi şi majorităţi de către frontiere. în principiu. Dar ele vor fi motivate mai ales prin dimensiunea lor socio70 . atunci actul de justiţie va fi asigurat la nivel federal. nu va mai fi la fel de operant în cadrul statelor federale. spre o sinteză a modelului Occidental cu tradiţiile. Complementar. Dimpotrivă. Din perspectiva estică. nu este declarată. comunităţile etno-culturale au fost tăiate de către frontiere pentru a fi distribuite în rolul de majorităţi şi minorităţi (naţionale). experienţele.foarte disciplinat. În acest sens. evident menţinându-se la scara continentului european. Aşa cum stau lucrurile în prezent. expansionismul dezordinii orientale dispunând de o proteicitate similară migraţiunilor barbare care au dărâmat cu peste un mileniu în urmă Imperiul Roman de Apus are un cert caracter globalizator. relevanţa. Dacă însă o majoritate locală (la nivel de stat federal ori de unitate administrativă) va încerca să îşi creeze un avantaj în dauna altor comunităţi (minoritare între frontierele statului federal sau unităţi administrative). procesul european este limitat la o extindere. mişcarea integratoare care se deplasează de la est spre vest. Din perspectiva vestică. însuşi conceptul juridic de minoritate naţională îşi va pierde încet. Federalizarea Europei aduce (sau poate aduce) cu sine o schimbare fundamentală.

prin cooperare. În acest sens. bazate pe un set împărtăşit de valori şi executate cu „carămizile tradiţiilor naţionale” [144]. Multiculturalismul în privinţa culturilor surori se poate realiza prin „strategia proiectelor comune”. iar pe de altă parte.economică şi nu prin asimetria de putere dintre grupuri etno-culturale care se consideră în competiţie. etc). ci de a asista state sau societăţi partenere de acolo în realizarea de instituţii compatibile. despre multiculturalismul global. Ambele pot fi depăşite prin crearea legăturii/ uniunii între multiculturalism şi civism (modelul elveţian). dar şi cel laic apar ca fiind absolut necesare atât spre a se evita globalizarea urii cât şi spre a se crea bazele unei societăţi naţionale şi/sau globale care să asocieze dreptul la solidaritate cu dreptul la diversitate. familie şi culturile neînrudite. este vorba despre multiculturalismul realizat la nivel naţional (mai exact la nivelul statului-naţiune evoluat pană în faza de stat civic). Este timpul să recunoaştem valabilitatea unui nou concept: securitatea/ stabilitatea prin multiculturalism. Pe de o parte. există pericolul evitării asimilării culturale prin (auto)izolare. adică prin aducerea reprezentanţilor acelor culturi la identificarea unor interese comune în sfere extra-culturale pentru ca prin cointeresarea la efort constructiv comun să se ajungă la cunoaştere. prin integrare. Dialogul multicultural devine. Într-un atare context se impune şi distincţia între culturile înrudite ( catolicism. ortodoxism. dar un stat care recunoaşte existenţa câtorva grupuri etnice. Apoi. Ecumenismul religios. din punctul de vedere al unei analize obiective se poate afirma că avem de a face cu culturi compatibile şi culturi incompatibile. În consecinţă. Primele sunt culturi surori. acceptare şi respect reciproc. Cele din urmă sunt culturile de filiaţie sau cele complet străine una alteia [63]. acesta nu este un alt tip faţă de cel creat pe baze etnice şi acesta promovează aceeaşi calitate a relaţiilor interculturale. Europa va fi indispensabil să observe că problema ei nu este accea de a-şi transfera modelul odată găsit în jumătatea estică a continentului sau în alte părţi ale lumii. aşadar. În acest sens. Statul civic şi statului etnic. S-a vorbit mult despre stabilitatea/securitatea prin dezvoltare. construcţia stabilităţii trebuie să înceapă de la dialogul intercultural menit să asigure cunoaşterea reciprocă. un instrument al stabilităţii. trebuie menţionat că aşa numitul stat multinaţional este de asemenea un stat etnic. Deşi din punct de vedere politic nu pare a fi foarte corect. statul civic realizează 71 . Principalele pericole ale politicilor multiculturale se referă la folosirea protecţiei comunităţilor culturale ca mijloc pentru realizarea obiectivelor geopolitice. Din contră. Într-un asemenea cadru de cunoaştere şi acomodare se poate trece la edificarea de instituţii compatibile. În cazul culturilor de filiaţie ori lipsite de legături genetice. protestantism.

statul civic trebuie să accepte diversitatea comunităţilor culturale (diferitele grupuri culturale duc o viaţă normală) şi nu doar o coabitare culturală (diferitele grupuri culturale care trăiesc împreună în acelaşi stat. iar nu de un spirit de comerţ şi de târguială. adică părţile să fie implicate într-un joc cu sumă nulă. au acţionat prin prisma obiectivelor de politică internaţională sau a înclinaţiei de a exporta problemele lor interne prin vehicule naţionaliste. În acest fel. Acestea nu dispar doar pentru că societatea se globalizează. Politicile multiculturale nu trebuie să ignore mândria şi ambiţiile comunităţilor etnice majoritare. fiecare stat ar trebui să fie responsabil. Adică. Prima se va ocupa (cel puţin în principiu) de aspectele 72 . fiecare încercând să ceară mai mult şi sperând să ofere cât mai puţin. adesea inspirate sau încurajate de aşa-numitele naţiuni-mamă (statul naţiune care îşi asumă rolul de integrator cultural şi de protector cultural al tuturor minorităţilor naţionale de peste hotare care au aceeaşi origine etnică cu majoritatea etnică/grupul cultural). trăiesc separat). Nu ne putem imagina o societate globală nestructurată. minorităţi) să înţeleagă şi să accepte conceptul de naţiune cosmopolită. ele însele. adică fiecare să pună în comun punctele lor forte specifice pentru a realiza împreună un proiect comun (am putea vorbi despre un animus cooperandi sau mai bine. Acest lucru va comporta un efort intens şi lung de educaţie publică dublată de dezvoltarea solidaritaţii civice. Aceasta ar însemna dezvoltarea la nivel internaţional. În consecinţă. În al doilea rând. o altă garanţie constă în combinarea dintre stat/naţional şi protecţia internaţională a modelului cultural. Pentru realizarea acestor obiective trebuie să pregătim majorităţile naţionale (care la nivel global vor fi. Relaţiile lor trebuie să fie ghidate de spiritul cooperării şi coexistenţei. un animus convivendi). în etapa actuală. Desigur. sistemul societăţii globale va avea în continuare subsisteme la nivelul cărora vom putea găsi o majoritate etnică şi minorităţi etnice. cu atât va avea loc o diviziune a muncii între entităţile statale şi entităţile federale/regionale/globale. dar sunt separate. putem elimina pe cât de mult posibil intervenţia directă a unui anumit stat (naţiunea mamă) care ar putea avea interese părtinitoare în protejarea unui anumit grup cultural/etnic. de multe ori. a ambiţiilor şi a cererilor specifice. un animus cohabitandi sau chiar mai bine. a unui sistem subsidiar eficient pentru protecţia drepturilor minorităţilor/culturii în spiritul unui multiculturalism civic adevărat. cu cât integrarea europeană şi societatea globală vor evolua. pentru păstrarea multiculturalismului civic. De aceea. ar trebui recunoscut dreptul la acţiune al comunităţii internaţionale ca actor subsidiar. care la rândul lor. Cu toate că stabilitatea sa poate fi subminată de mândria identitară care ar putea duce la apariţia frustrărilor.solidaritatea indivizilor (personalităţilor) depăşind frontierele culturii (grupurile culturale). Dacă aceasta eşuează. ca actor principal la nivelul jurisdicţiei sale teritoriale.

civice ale problemei, iar cea din urmă se va ocupa de aspectele Culturale ale problemei. Acest lucru înseamnă frontiere care nu mai separă grupurile culturale în majorităţi şi minorităţi. Multiculturalismul civic ar putea acorda Europei stabilitatea dorită, permiţând tuturor şi fiecărui individ să atingă satisfacţia deplină de a avea posibilitatea să trăiască, în acelaşi timp, în cadrul unei civilizaţii şi a cătorva mii de culturi [129, p.98]. Mulţimi de refugiaţi şi imigranţi se deplasează continuu traversând Europa, în căutarea unei vieţi mai bune, ajungând în ţări în care constată că nu sunt agreaţi, de cei care nu cu multă vreme în urmă erau ei înşişi imigranţi. Europa a devenit cu rapiditate aproape la fel de omogenă ca şi Statele Unite ale Americii din punct de vedere cultural, proces accelerat de construcţia Uniunii Europene. Europa se confruntă astăzi cu valuri de imigrare legală şi ilegală, chiar şi în Europa Occidentală. Imigranţii provin din Europa răsăriteană, Africa, Orientul Apropiat şi Asia. Europa devine tot mai eterogenă din punct de vedere etnic. 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova Prima distincţie între etnie şi cultură implică o a doua distincţie, stabilită de legislaţia şi de politica din România, şi anume: distincţia între o majoritate, niciodată numită ca atare, românii, şi ceilalţi cetăţeni numiţi minorităţi. Cele două criterii se conjugă deci pentru a da termenul de minoritate etnică. Problema aferentă acestei terminologii, politic corecte în sensul primar al termenului, adică conform uzanţelor politice actuale, este legată de faptul că ea subliniază de la început un raport de forţă între cei mai numeroşi şi cei mai puţin numeroşi, trecând sub tăcere statutul istoric şi diversitatea minorităţilor în cauză. Kymlicka (1995) a evidenţiat confuzia provocată deseori de termenul multicultural şi propune distingerea a doua forme de pluralism în cadrul statului-naţiune. Am avea astfel dea face cu state multinaţionale, adică state ce găzduiesc minorităţi istorice, pe care le numeşte naţionale, şi cu state poli-etnice, adică cele ce conţin comunităţi de imigranţi mai recente ce nu au participat la construcţia naţiunii. El semnalează între altele că cele două caracteristici pot foarte bine coexista în cadrul aceleiaşi naţiuni. O soluţie ar fi deci adoptarea acestei terminologii ce distinge minorităţi etnice şi minorităţi naţionale şi, în cazul României, reţinerea celor din urmă. Nici această soluţie nu este însă mai satisfăcătoare, datorită conotaţiei termenului de minoritate care, după cum am spus, induce din start un raport de putere între grupurile în cauză. Ar trebui deci să recurgem mai degrabă la termenul multicultural ce are avantajul, din punct de vedere semantic cel puţin, de a rămâne neutru. Se întâmplă însă ca în dezbaterea asupra prezenţei şi coexistenţei mai multor culturi în cadrul politic al naţiunii, termenul multicultural să fie asociat cu ceea ce a devenit 73

multiculturalismul. Acesta din urmă face de acum referinţă la reflecţii politice precise, cărora nu li se poate ignora contextul socio-istoric particular. Istoria şi tradiţia politică nord-americană ne interzic aplicarea unui astfel de model multiculturalist în Europa central-orientală fără a i se fi demonstrat în prealabil pertinenţa. Am menţionat între altele că multiculturalismul (Kymlicka: 1995) împinge spre confuzie şi că, în cazul Statelor Unite, el tinde să se intereseze doar de poli-etnic şi să uite multinaţionalul, adică populaţiile autohtone colonizate. Acesta constituie un argument în plus pentru respingerea termenului. Ar rămâne termenul pluri-cultural ce semnalează diferenţa fără a o cuantifica. Totuşi, exceptând descrierile statistice ale populaţiilor, acest termen nu permite abordarea relaţiilor între comunităţi. Termenul de intercultural ce lasă să se înţeleagă, nu doar prezenţa mai multor culturi sau naţiuni în cadrul unui stat, ci şi o anumită relaţie între entităţile culturale distincte.Aplecarea spre problemele minorităţilor apare atât ca o obligaţie morală a statului român faţă de minorităţile care trăiesc pe acest teritoriu, cât şi o respectare a prevederilor formulate de organismele internaţionale privind drepturile acestora. Populaţia autohtonă, purtătoare de valori europene, datorită excelenţei modelului latin, coroborate cu elemente de cultură şi civilizaţie de factură bizantină ori slavă, a constituit un factor esenţial al constituirii ulterioare, la zorile epocii moderne, a unui spaţiu multietnic, de sinteză a valorilor europene. Un procent semnificativ din populaţia României a fost reprezentat de minorităţile etnice. În ceea ce priveşte recensămintele populaţiei, trebuie remarcat cel care a fost realizat în anul 1770 de către Contele Clary, preşedinte al Administraţiei Banatului, care ne indică întreaga populaţie a vechii provincii, fiind inclusă aici şi partea atribuită în 1919 Iugoslaviei. În anul 1930, populaţia României Mari era puţin peste 18 milioane de locuitori. Românii reprezentau un procent de 73% după limba maternă şi 71,9% după etnie, din populaţia ţării. Peste şase decenii, conform celui mai recent recensământ, procentul minorităţilor din totalul populaţiei României (de circa 22 milioane de locuitori) reprezintă circa 12%. Minorităţile etnice cele mai importante sunt şi acum maghiarii, rromii şi germanii ( Tabel nr. 4) După 1990, chestiunea ocrotirii minorităţilor s-a pus cu mai multă pregnanţă. Crearea şi menţinerea condiţiilor pentru păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii minorităţilor naţionale au devenit politici de stat. Principala idee care rămâne este că, minorităţile naţionale, prin contribuţia lor la viaţa culturală, ştiinţifică şi economică a ţării, prin

74

spiritul de convieţuire şi acceptare reciprocă pe care îl generează, reprezintă un atu şi o bogăţie pentru România . La ora actuală, în România, sunt recunoscute oficial 18 minorităţi etnice, cu reprezentare în Parlamentul României. În general, minorităţile etnice s-au bucurat în România modernă de drepturi şi libertăţi care le-au permis să-şi conserve şi să-şi promoveze specificul etnic sau cultural. Într-un moment în care globalizarea, cu practicile sale aferente, promovate ostentativ la scară planetară, generează panica de status cultural la nivelul segmentelor de opinie, iar la nivel comunitar dă naştere la afilieri protecţioniste, se înmulţesc vocile care o aseamană cu un nou tip de fundamentalism, cu nimic mai puţin agresiv decât fundamentalismul islamic. Esenţa sa eminamente integraţionistă, bazată pe ipoteza generalizării galopante a prosperităţii americane, o identifică din ce în ce mai mult cu vechile războaie civilizatoare care în istoria umanităţii nu au făcut altceva decât să menţină grave polarizări social-economice şi multiseculare crize identitare. Disociindu-se cu luciditate de accentele ideologice ale triumfalismului globalizării pe care-l denunţă ca un mit al postmodernităţii, Jerome Binde atrage atenţia asupra angoaselor sociale care emerg din incertitudinile identitare provocate de metisarea programatică a modelelor culturale diferite de modelul cultural american. Hibridarea culturală şi etnică, genocidul cultural, refacerea cultural-ideologică a marilor pieţe imperiale, tirania şi monopolul multinaţionalelor care domină piaţa informaţiilor, un paternalism fără pater, sunt doar câteva sintagme care stau la baza unor replici articulate analitic la adresa personajului invizibil mondializarea, despre care noi nu ştim dacă este actor sau autor al unei drame al cărui scenariu nimeni nu-l cunoaşte. În acest context, redescoperirea valenţelor explicative şi de interpretare ale interculturalităţii, ca resursă pratic inepuizabilă a coeziunii sociale, constituie singura instanţă de reflexie colectivă pentru identificarea unor noi instrumente de construire a unei lumi în care diferenţele să nu mai fie privite ca handicap, ci ca potenţial valoros pentru un nou tip de unitate în diversitate. Interculturalismul defineşte ipostaza dialogică a culturilor prin intrarea în rezonanţă a diferenţelor, în timp ce multiculturalismul se focalizează pe conservarea identitară a diferenţelor. Iată de ce interculturalitatea Banatului singularizează această parte a Europei, chiar la nivel continental, prin metisajul său interconfesional, interetnic, interlingvistic şi intercultural reuşit, legitimând-o ca sediu natural pentru studii antropologice, sociologice, psihologice şi istorice de profil . 75

În Occident interculturalitatea s-a dezvoltat din nevoia de a da o replică modelelor culturale ale emigranţilor, de cele mai multe ori acceptaţi cu ostilitate reţinută pentru potenţialul lor destabilizator şi posibile surse de poluare a identităţii mentalului colectiv al ţărilor vestice, în Banat interculturalitatea are la bază un original comportament permisiv care a dat posibilitatea fiecarei etnii să se integreze în istoria comunitară, fără a se simţi agresată de băştinaşi, fie ei majoritari sau minoritari. Permanenta raportare la aceleaşi probleme cotidiene, a făcut ca preocuparea de explorare în comun a soluţiilor practice la problemele comunitare identice să genereze o coeziune socială naturală, adică fără apel la normativitatea de tip instituţional. Diversitatea etnică a fost percepută ca sursă de amplificare a soluţiilor alernative pentru problemele comunitare, identice în esenţa lor, în ardealul bănăţean contactele interetnice cotidiene nu au fost, deci orientate de obligaţiile exogene ale cetăţeniei comune sau de achitarea unor datorii de natură instituţională, ci din nevoia endogenă de atenuare a orizonturilor de aşteptare faţă de proiecte comunitare globale. Interculturalitatea a început şi continuă să fie interactivă în acest sens. Ţara este, în realitate, o unitate mecanică între două unităţi fundamental diferite ca opţiuni valorice, dar cu experienţă comună în gestionarea conflictelor latente; existenţa pe toată perioada de formare civico-profesională, a instituţiilor şcolare cu limba de predare maternă pentru toate minorităţile, prin asigurarea unui suport financiar nediscriminatoriu în raport cu populaţia română, majoritară, din resursele bugetului public prin asigurarea, de către statul român a instituţiilor de cultură în limbile minorităţilor, Timişoara fiind singurul oraş european cu teatre de stat în limba română, germană şi maghiară. Structura demografică a Dobrogei, diversă, este una mozaicată cu mişcări masive de populaţie datorită colonizărilor dar şi cu perioade de invazii, războaie, de pustiiri, urmate de emigrări. Pe bună dreptate, Constantin Brătescu vorbea de Dobrogea ca despre o „Europa şi o Asia în miniatură”, ca despre un „uriaş muzeu etnografic viu”. Multe din etniile ce locuiau pe teritoriul Dobrogei, mai cu seamă în secolul al XIXlea au fost bulgarii, ruşii, lipovenii, grecii, armenii şi evreii, care apar în statistica întocmită de guvernatorul rus Belotercovici [12, p.234]. Toate cultele minorităţilor se bucură de tratament egal şi tolerant, se oficiază în lăcaşuri de cult protestant şi catolic, în biserici ale etniei greceşti, armeneşti, în moschei şi în geamii, în limba de cult consacrată. Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) Nr.344-XIII din 23.12.94 publicată în Monitorul Oficial nr.3-4 / 14.01.1995 Găgăuzia (Gagauz-Yeri) prevede că 76

a confirmării acestei calităţi.97].este o unitate teritorială autonomă cu un statut special .3. Pe teritoriul Găgăuziei sînt garantate toate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova acordând prioritate drepturilor omului.64] (sentimentul celor ce cred vis-a-vis de divinitate sau apocalipsă sau necunoscut) şi religia ca forţă social-culturală (forţa religiei de a uni sau separa o cumunitate de altă comunitate). 2. dar mai presus de toate trebuie să vedem în religie un set de principii şi valori de viaţă. Definirea termenului „religie” implică obiectivitate. Găgăuzia este administrată în temeiul Constituţiei Republicii Moldova şi altor legi ale Republicii Moldova. parte componentă a Republicii Moldova. religia apare ca răspuns al omului la exigenţele propriei sale condiţii. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios. reiterează egalitatea în drepturi tuturor cetăţenilor care locuiesc în unitatea teritorială autonomă ce se formează indiferent de naţionalitate şi de alte indicii. Regulamentului Găgăuziei şi actelor normative ale Adunării Populare (Halc Topluşu) a Găgăuziei. fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor. Pe măsura constituirii marilor sisteme religioase actuale. fără confirmarea divină. Cunoaşterea tuturor aspectelor ce ţin de fenomenul religios implică voinţă şi efort. înţelegând necesitatea îmbinării intereselor general-umane cu cele naţionale. Una din dificultăţile pe care le întâmpină realizarea unui consens privitor la definiţia religiei se află la bază discuţiei. Definiţiile legale ale „religiei” pot trimite la atitudini sociale şi culturale favorabile unei religii sau în defavoarea alteia. de a avea o credinţă. 77 . identificându-se cu o realitate mai vastǎ şi mai durabilǎ decât el însuşi. Religia poate reprezenta credinţă în ceva. p. teologiile şi bisericile au condiţionat accesul la studierea şi interpretarea textelor sacre şi a manifestărilor religioase la preexistenţa unui har. care nu vin în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova. care îl îmboldeşte să asigure coerenţa fiinţei sale. p. poate contribui la respectarea libertăţii fiecarui om de a aparţine unei religii. p. religia ca experienţă psihologică a oamenilor [57. însă înţelegerea naturii complexe a acestuia.214]. Definirea termenului „religie” ar trebui să plece de la asumarea acestor trei teorii privitoare la religie cu diferenţele pe care le presupune fiecare dintre ele. comentariul său nu este autentic [59. şi anume convingerea generală că religia există. Trei sunt teoriile despre religie. Fenomen uman.religia în sensul său metafizic şi teologic (evidenţierea existenţei lui Dumnezeu) [126. oricâtă învăţătură ar avea un laic. poate fi un mod de viaţă. limitând astfel atitudinile discriminatorii.

credinţa este reală. dar şi pe intenţii. S-a observat că „efortul de a defini religia este tot atât de vechi precum studiul propriu-zis al religiei”. iar aceştia se raportează la ele. Nici o definiţie nu a fost acceptată în consens general şi dezbaterea privitoare la definirea termenului de „religie” nu este în vigoare. întrucât este un concept complex şi sensibil. Studiul [97] relevă 78 . este puterea de a face din ceva dorit ceva existent. iar modul secret în care omul realizează această legatură este religiozitatea. înţeleasă drept cunoaştere şi încredere în divin.Religia are legatură cu sacrul. elaborări spirituale. cele mai multe dintre constituţiile naţionale includ prevederi referitoare la libertatea religiei. Normele legale privitoare la azil nu sunt singurele texte normative de drept internaţional care fac referire la „religie”. însă cu siguranţă sunt cele mai des invocate texte normative datorită numărului foarte mare de cazuri de solicitare a statutului de azilant în care judecătorii sunt nevoiţi să ia o decizie bazată pe sensul termenului „religie”. Judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sunt chemaţi mai mereu să răspundă la întrebarea „ce este religia?”. ci şi fidelitatea faţă de exigenţa acestor principii. Corect este că. să fie definit conceptul de religie. fiecare dintre oamenii de ştiinţă reclamând fiecare în parte că rezolvă problema definirii termenului de „religie” întrun mod cât mai diferit şi nou cu putinţă. Apare în dezbaterile non-juridice foarte des ideea că este imposibil de definit religia. meditaţii. sentimente. fără a defini religia. însă nu definesc termenul „religie”. ca expresie a voinţei lui Dumnezeu descoperite de istorie. Hotărârile judecătoreşti referitoare la o religie sau alta fac o distincţie reală între cei care practică o anumită relige şi cei ce sunt înscrişi ca asociaţii religioase recunoscute legal. emoţii. Religia presupune existenţa credinţei. A existat un efort major pe plan internaţional de a prezenta drepturile omului referitoare la religie sau credinţă. Ea se bazează pe cunoştiinţe. regional şi internaţional. Chiar dacă este ceva nedefinit. Multe documente internaţionale şi regionale ce se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului vorbesc despre libertatea religiei sau a credinţei. ceea ce este un demers dificil. Într-un studiu realizat de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU sunt prezentate nenumărate cazuri de persecuţie religioasă în interiorul statelor. ficţiune. fiecare societate/comunitate are anumite modele religioase pe care le transmit membrilor. pentru o analiză juridică a problemei libertăţii religiei. Absenţa unei definţii a termenului „religie” din textul documentelor nu este ceva specific. Importanţa definirii acestui termen rezidă din faptul că a ciscumscrie ceea ce este şi ce nu este protejat prin intermediul reglementărilor şi mecanismelor juridice pe plan naţional. Credinţa nu este numai o aderare intelectuală la un cuantum de principii doctrinare.

Definiţia legală a religiei nu descrie fenomenul religios. cu un nivel ridicat de educaţie şi cu un grad de dezvoltare industrială ridicat. slaba înţelegere a posibilităţii ca membrii propriei comunităţi religioase să fie supuse persecuţiei datorită neconformării cu doctrina şi practica religiei lor. slaba înţelegere a faptului că. Cele mai multe obstacole în înţelegerea termenului „religie” de către judecătorii bine-intenţionaţi vin din înţelegerea fenomenului religios din propria perspectivă sau din practica actuală referitoare la discriminare religioasă sau persecuţie religioasă. presupunerea incorectă că „neutralitatea legii” sau „aplicabilitatea generală a legii” nu pot cauza persecuţii religioase.că în cazurile celor mai multe hotărâri judecătoreşti apar neînţelegeri în definirea termenului „religie”. rău-intenţionată a religiei poate conţine referiri la o religie sau alta.natura religiei (aspectul metafizic al religiei) şi practicarea religiei. Două sunt aspectele importante în definirea termenului de „religie”. dar şi în sensul stabilirii a ceea ce este religia. a ceea ce constituie practica religioasă. Fiecare definiţie a religiei implică în final câteva concluzii teoretice. Studiul se opreşte asupra acestor decizii identificând greşeli/neînţelegeri a naturii religiei şi a persecuţiei religioase: evaluarea credibilităţii celui ce solicită azil pe baza cunoştinţelor sale despre doctrina propriei religii. ceea ce aparent poate fi iniţial un inconvenient minor poate constitui un motiv întemeiat pentru persecuţia religioasă a celui ce solicită azil. Definiţia legală. pentru a evita erorile în cazurile în care este vorba despre libertatea religiei sau a credinţei. apare de cele mai multe ori în sintagme precum „protecţia libertăţii religiei” sau „eliminarea discriminării sau a persecuţiei pe baza religiei”. Apar în deciziile acestor judecători înţelegerea sensului prin intermediul propriilor experienţe de viaţă ca membrii ai unor comunităţi etiliste. poate conţine referiri la atitudine socială sau culturală a uneia dintre religiile preferate. slaba înţelegere a complexei relaţii dintre persecuţia religioasă şi etnicitate. pentru protejarea tuturor. slaba înţelegere a complexităţii relaţiilor dintre persecuţia religioasă şi sex/gender. deficitară. Înţelegerea noţiunii de „religie” trebuie realizată cu atât mai mult cu cât. ci trebuie să stabilească regulile privitoare la relaţiile sociale sau legale între oameni care manifestă atitudini în legătură cu o religie sau alta. slaba înţelegere a faptului că. evaluarea credibilităţii celui ce solicită azil pe baza consistenţei comportamentului său propriu vis-a-vis de propria doctrină religioasă. multe din deciziile privitoare la acordarea statutului de azilant se bazează pe această înţelegere. dar poate conţine şi 79 . Definiţia legală a „religiei” pe baza cărora se iau deciziile. incorectă. atitudinea persecutorului faţă de religia celui ce solicită azil este mai relevantă decât înţelegerea religiei persecutantului. Definirea termenului de „religie” presupune în mod necesar reliefarea naturii ei.

bine. etc. ceea ce nu îl poate transforma în adversar. Religia ca identitate la grup poate fi născută sau poate fi realizată prin studiu. p. Religia care presupune credinţă în divinitate. însă trebuie excluse caracterizările subiective în termeni de bun-rău din evaluarea lor. pentru a nu mai depinde de atitudinea persoanei care evaluează o atitudine ca fiind împotriva libertăţii religiei. religia poate fi văzută ca o identitate. comunitate. În funcţie de valorile proprii. Intervine în acest caz educaţia care ar trebui să ne facă să vedem în diferenţe posibilităţi multiple de a exista la nivel spiritual.referiri la atitudini sociale şi culturale privitoare la o religie mai puţin preferată. „religie sau pseudo-religie”. Religia ca drum de viaţă poate determina o persoană să urmeze o viaţă monahală sau poate determina o altă persoană să reacţioneze într-un anume fel 80 . în existenţa unui ceva-cineva. credinţă în supranatural. în fond în aceleaşi lucruri. antropologilor. rugăciune. însă va include şi credinţe şi acţiuni care sunt acceptate de societate. care le disting cel mai bine de celelalte grupuri de alte religii. tradiţii ale acestora. Religia ca o cale/posibilitate de existenţă este asociată cu atitudinea persoanelor. religia poate fi văzută ca o cale de existenţă. Minusurile evidenţiate de jurişti au fost preluate în dezbaterile sociologilor. Evaluarea unei religii se face prin intermediul propriilor valori sociale referitoare la familie. existenţă. nu poate include o atitudine de respingere a celuilaltt care crede. Sistemul legal trebuie să ofere un sistem de evaluare explicit a atitudinilor faţă de religie. la fel cum aparţine la o etnie. de aceea se recomandă implicarea fiecăruia în definirea propriei religii. O altă perspectivă greşită din care este evaluată religia este perspectiva adversarului. de sistemul legal. evitându-se caracterizări precum „religie bună” sau „religie rea” sau de felul „aceasta este religie. naţionalitate [133. p. Religia ca identitate presupune apartenenţa unei persoane la un grup. Definirea juridică a religiei va face trimitere la suportul teologic al religiei respective şi la ritualuri practicate. sentimenul de transcendental. cu anumite ritualuri. aceasta nu este religie”. istoricilor religiilor în dorinţa de a se ajunge la o definiţie unanim acceptată. teologilor. Religia ca o credinţă presupune convingerea că oamenii cred în Dumnezeu. Definirea religiei în termeni juridici ar aduce beneficii tuturor. adevăr. O definiţie a religiei nu va fi nicicând una neutră. Religia ca identitate este cel mai des invocată în cazurile de discriminare sau persecuţie religioasă.213-250]. dreptate. Religia poate fi văzută ca o credinţă.. iar alta ca fiind nefavorită. rasă.94]. reflecţie şi face ca o persoană să fie parte a unui grup/comunitate religioasă. credinţă în ritualuri. de pe poziţia unui inamic. o religie este caracterizată ca fiind favorită. Juriştii au atras atenţia asupra minusurilor pe care le prezintă definţiile date religiei confruntaţi în munca lor cu cazuri care implicau o referire la religie [81. ceea ce conduce la o subiectivă apreciere asupra respectivei religii şi deci asupra adepţilor săi.

Creştinismul este implicat structural în lupta pentru aceste drepturi [151. el nu se referă doar la identitatea şi personalitatea individuală ci şi. gândindu-ne la conflictele din Fosta Iugoslavie. p.27-36]. iar la nivel structural.343] Politologul Samuel Huntington susţinea că luptele dintre punctele de vedere islamic şi occidental ar putea deveni parte dintr-un conflict mondial al civilizaţiilor. Discriminarea sau persecuţia religioasă presupune înţelegerea multiplelor aspecte ale religiei pentru a evita astfel de atitudini sau acţiuni. 2. Victimele discriminării sau persecuţiei pe motive religioase pot fi credincioşi sau necredincioşi. la idealuri culturale şi stereotipuri ale masculinităţii şi feminităţii.254]. Prima afirmă că acest concept se bazează pe o falsă dihotomie între biologic şi social. fără trup. genul atrage atenţia asupra aspectelor construite social ale diferenţelor dintre femei şi bărbaţi. serviciu militar) sau să se angajeze în anumite acţiuni (prezentarea propriei religii altor persoane. acţiuni umanitare). o dată cu sfârşitul „războiului rece” şi cu accentuarea globalizării. Huntington preciza că în 1981 şi 1993 rivalităţile şi conflictele vor avea loc între culturi şi civilizaţii întinse [133. Previziunile lui.vis-a-vis de o situaţie de viaţă (căsătorie. pot aparţine unor comunităţi religioase mai mici sau mai mari. „gen” se referă la diviziunea paralelă şi inegală socială. Pornind de la scrierile lui 81 . obiceiuri funerare. încep să prindă contur tot mai mult. conştientizarea acestei naturi poate duce la limitarea fenomenului de discriminare sau persecuţie religioasă. Bosnia. Asupra conceptului de gen s-au ridicat două tipuri de critici.[132. pot fi femei sau pot fi minorităţi. la diviziunea sexuală a muncii în instituţii şi organizaţii. putem fi oarecare dintre noi. Ea se leagă de o mai generală critică care spune ca sociologia a ajuns să privească omul doar social.249]. p. care a introdus termenul „sex” în sociologie se referă la diviziunea biologică între mascul şi femelă.4. Dar termenul „gen” a devenit de atunci mai general. Astfel. Doctrina creştină reprezintă unul din focarele cele mai însemnate de promovare şi consacrare a drepturilor omului. din păcate. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex Potrivit Annei Oakley. ca pe o tabula rasa pe care socializarea îl poate înscrie într-un traseu social sau altul. p. atac la care replica a venit din partea întregii creştinătăţi. Înţelegerea naturii fenomenului religios. în care bosniacii musulmani au luptat împotriva sârbilor creştini. la nivel simbolic. până la punctul culminant al atentatelor din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii pus la cale de fundamentaliştii islamici conduşi de Osama Bin Laden. între feminitate şi masculinitate [73. p.

Distincţia sex-gen este legată de o formă particulară de politica feministă. În descrierea patriarhatului. activism. de cele mai multe ori toate mergând în contrast cu feminitatea. deşi unii autori utilizează termenul creînd confuzii. de orientare sexuală. atât din punct de vedere analitic.sexul în afara socialului. Feminitatea şi masculinitatea sunt două concepte care pot face mai clare relaţiile între sexe în stabilirea rolurilor de gen. femeile şi bărbaţii sunt consideraţi ca grupuri preconstituite. tehnologiei reproductive sau ale managementului naşterii. ca un concept principal. sociologii atrăngând atenţia asupra orginilor sociale ale subiectivităţii feminine. încurajând studiul masculinităţii şi feminităţii. Pe de altă parte. Cel de-al doilea tip de critică se referă la modul în care conceptul de gen se concentrează asupra diferenţelor dintre femei şi bărbaţi în privinţa puterii şi a dominării. pe care o consideră extrasocială şi combate acea viziune asupra genului care repudiază adevărata semnificaţie a trupului. independenţă. slăbiciunea. al relaţiilor dintre sexe/genuri. Acestui termen se pot circumscrie anumite caracteristici precum: pasivitatea. care urmăreşte eradicarea genului şi caută o apropiere de androginie. Termenul de feminitate de referă la modurile distincte de a simţi şi acţiona ale femeilor. Termenul gen presupune studierea diferenţelor biologice şi structurilor de putere în relaţie cu construcţia socială elaborată a diferenţei. gen a fost avansată de Foucault care a negat că există o caracteristică biologică. Folosire care nu este regăsită şi în sociologie. putere. există o critică. Stereotipurile de gen legate de profesiune fac legătura dintre anumite caracteristici ale genului cu anumite caracteristici ale acelei profesii/meserii. iar biologia procreaţiei este deseori folosită în explicarea ei. Alte componenente leagă sexul de comportament. dependenţa. Termenul de gen a fost criticat mai puţin. Termenii în definirea lor clasică conduc la formarea unor stereotipuri vis-a-vis de ambele categorii. sociologii sunt mai puţin înclinaţi să vadă corpul ca pe ceva de la sine înţeles şi să-l considere mai degrabă ca pe un obiect de analiză socială. Anumiţi autori vor prefera folosirea termenului de patriarhat. cât şi din punct de vedere politic. ea lasă puţin loc altor preocupări feministe legate de politicile biologice ale contracepţiei. care reafirmă diferenţă biologică. Feminitatea şi masculinitatea sunt termeni care de cele mai multe ori se definesc prin raportarea unuia la celălalt. Grupurile de gen 82 . Masculinitatea este celălalt termen al dihotomiei. folosirea lui fiind văzută ca un mod de evitare a termenului sex. în intenţia de a păstra ca bază chestiunea puterii. recunoscând că semnificaţia socială a corpului s-a schimbat de-a lungul istoriei.Michael Foucault. termenul conducând la caracteristici precum: forţă. O critică a distincţiei sex vs. Părerile referitoare la una din aceste componente ale stereotipizării de gen pot influenţa părerea despre celalalt element.

diferenţele individuale sunt eliminate. în unele societăţi activitatea agricolă este exercitată predominant de către bărbaţi. Termenii corespund schimbărilor sociale şi culturale produse în toate societăţile. munca de secretariat este făcută de bărbaţi. Interesul cercetătorilor s-a orientat în ultima vreme asupra formaţiunilor în schimbare ale genului la nivel cultural. decât ca produs al biologiei. în unele societăţi din Asia de Sud-Est şi din Orientul Mijlociu. până la nediferenţierea sexuală-homosexuală. istoria. în raport cu prescrierea statusurilor de sex. arta. Rolurile de sex reprezintă un termen sociologic pus în circulaţie în anii `70. literatura. În general societăţile industriale au devenit mai tolerante. Rolurile de sex prescriu diferite căi pe care se presupune ca vor acţiona 83 . conducând la marginalizare sau excludere socială. pentru că se apreciază că femeile nu pot ţine un secret şi nici nu pot lucra în acelaşi loc cu bărbaţii. activitatea de secretariat este facută în principal de către femei. Criteriul după care sunt discriminate în acest caz persoanele este genul/sexul/gender-ul. pe măsură ce progresul tehnic reduce din nou efortul fizic în exercitarea muncii. recunoscând diversitatea. relaţia fiiind cea de opoziţie. cercetările realizându-se interdisciplinar. dar şi pentru că maschează relaţiile de putere şi inegalitatea între sexe. nediferenţierea tunsorii. În momentul discriminării de gen. prin care au fost conceptualizate diferenţele şi relaţiile dintre femei şi bărbaţi. îngrijirea copiilor era un atribut esenţial al statusului de femeie. în alte societăţi de către femei. ceea ce devine important sunt diferenţele de gen. Nerespectarea statusului în raport cu sexul poate îmbrăca diverse grade: nediferenţiere vestimentară. prin ceea ce nu este celălalt. Ocupaţia de infirmieră era considerată specifică femeilor.se manifestă ca două grupuri distincte. filmul şi studiile culturale pentru a explora subiecte precum ideea de puritate sexuală a femeilor albe şi de masculinitate a negrilor. reunind antropologia. roluri care sunt prezentate ca produs al socializării. mitul maternitaţii universale. caracteristicile unuia dintre cele două grupuri fiind redate de cele mai multe ori prin raportare la celălalt. pregătirea hranei este considerată exclusiv feminină. dar astăzi este parcticată de multi bărbaţi. În societăţile europene. Reacţiile sociale din partea indivizilor sunt proporţionale cu importanţa pe care societatea o acordă acelui gest. iar în altele predominant masculină. etalarea nediferenţiată a podoabelor. comportament. Unele meserii care cereau efort fizic mai mare şi erau considerate specific masculine au început să fie practicate şi de femei. În unele societăţi. Teoria a fost criticată atât ca o prelungire a teoriei rolurilor în general. Aşa se poate explica discriminarea de gen în domeniul locurilor de muncă. dar tot mai mulţi bărbaţi au preluat această sarcină.

femeile fiind considerate cetăţeni de categoria a doua. p. economice şi sociale ale ultimilor decenii au condus la schimbări majore în statutul femeilor. ce pot varia de la selecţia genetică la tendinţele biologice şi care favorizează calităţile protectoare ale femeii şi temperamentul agresiv şi pragmatic al bărbaţilor. social. Potrivit funcţionaliştilor. remarcând faptul că între femei şi bărbaţi există deosebiri de statut juridic.41] Schimbările politice. Împotriva vechilor rânduieli înrădăcinate se conturează tot mai clar profilul unei femei care luptă pentru un statut egal cu cel al barbatului. deşi această divizune poate să nu corespundă diviziunii sexuale a muncii după stereotipurile occidentale. Perspectiva biologică şi psihologică subliniază diferenţele naturale. Diviziunea sexuală a muncii este un termen care se referă la rolurile de sex specializate ale bărbatului întreţinător de familie şi femeii casnice. iar munca lor este adesea mai bine platită şi ţine de un status mai înalt decât cel al femeilor. În societăţile industriale avansate cele mai multe femei sunt casnice sau au ocupaţii în sfera serviciilor. Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi presupune eliminarea tuturor formelor de discriminare manifestate în domeniile vieţii sociale. astfel încât egalitatea de gender să devină realitate. Egalitatea autentică poate fi garantată prin accesul la viaţa publică şi exercitarea drepturilor politice. Aceste mişcări feministe au fost dublate de efortul comunităţii internaţionale de a crea un cadru legislativ care să asigure protecţie într-o manieră specifică şi efectivă. Mişcările feministe din toată lumea au dovedit o evidentă mutaţie în ceea ce priveşte statutul femeii. discriminare bazată pe prejudecăţi legate de ambele sexe. Asupra apariţiei acestor diferenţe între rolurile de sex s-au emis mai multe teorii. Bărbaţii îşi dedică viaţa carierei în afara căminului.[112. precum şi sarcinile pe care aceştia şi le vor asuma. economic. obiectiv aflat în toate documentele internaţionale referitoare la drepturile omului şi cele la eliminarea discriminării. cu alte cuvinte prestează „munci de femeie”.bărbaţii şi femeile. Un prim pas în eliminarea formelor de discriminare de gender este cel al formării unei mentalităţi de natură să elimine de facto orice schimbare. ele fiind cele defavorizate. care a urmat industrializării în Occident.Feminismul reprezintă o mişcare socială cu originile în Anglia secolului al 84 . ceea ce în terminologia lui Talcott Parsons reprezintă rolurile instrumental şi expresiv. rolurile de sex sunt complementare şi diviziunea muncii între femei şi bărbaţi întăreşte stabilitatea femeii. Cercetările antropologice arată că cele mai multe societăţi preindustriale fac şi ele distincţie între sarcini ale bărbaţilor şi sarcini ale femeilor. Dihotomia femeie-barbat trebuie să trasngreseze mentalităţi considerate depăşite şi să se trasnforme într-o echivalenţă de statut. Această diviziune a muncii după criteriul gender este asociată de obicei cu separarea între locul de muncă şi cămin.

Între acestea. Chestionarul solicită studenţilor (34 din care 12 bărbaţi şi 22 femei) să fie precizat un procentaj al persoanelor de gen feminin care lucrează pe anumite posturi listate. dreptul la muncă.XVIII-lea care urmăreşte obţinerea egalităţii între sexe prin extinderea drepturilor femeilor. implicarea în decizie şi s-au realizat de fapt drepturi legiferate mai demult. Egalitatea de şanse reale pleacă de la independenţa materială. Studiile întreprinse arată că modificarea condiţiei femeii s-a produs pregnant după anii `60. având multe trăsături diferite. iar chestionarul al doilea solicită studenţilor (43 din care 23 bărbaţi şi 20 femei) să precizeze un procentaj al persoanelor de gen masculin care ocupă aceleaşi poziţii. folosindu-se de concepte precum cel de gen. precum şi aportul său economic a fost diferit în timp. p. prin intermediul deceniului pentru femei al Naţiunilor Unite. Al doilea val al feminismului începe cu 1969. cercetările sociologice asupra vieţii femeii extinzându-se. Situaţia economică a femeilor s-a echilibrat în ultima vreme.267-279]. Emanciparea profesională a femeii este foarte importantă pentru asigurarea independenţei economice a femeii şi pentru statutul ca tot unitar. au acele profesii. dar nu şi suficientă. şi recunoaşterea deosebirilor femeilor faţă de bărbaţi în scopul întăririi poziţiei lor în sfera privată a familiei. termenul se referea îndeosebi la femeile şi bărbaţii care militau pentru dreptul de vot al femeii şi pentru dreptul de acces la educaţie şi profesiune. fiind o premisă fundamentală. pe de o parte. Un lucru demn de reţinut este elaborarea teoriilor despre inegalitatea între sexe. 1989.Wallace (ed. când s-a amplificat participarea la viaţa economică şi socială.) realizează o prezentare generală a teoriilor feministe şi a impactului lor în sociologie în lucrarea Feminism and Soliological Theory.A. însă situaţia în domeniul ocupării fortei de muncă a rămas încă sub influenţa unor mentalităţi. Participarea femeii la activităţile publice. În anii `90 ai secolului trecut. Stereotipurile şi prejudecăţile legate de profesii sunt legate de stereoptipurile şi prejudecăţile legate de gen aşa cum o arată şi studiile efectuate în SUA pe un eşantion de studenţi. Acest al doilea val al feminismului a avut un impact deosebit asupra sociologiei. egalitatea între soţi. R. egalitatea salariului. Mişcările feministe s-au extins în fiecare ţară a lumii. dar şi la scară mondială. dar păstrând ceva comun primului val. După dobândirea dreptului de vot în interiorul feminismului a apărut o tensiune de durată între obiectivul obţinerii drepturilor egale cu ale bărbaţilor în sfera publică. Studiile măsoară nivelurile stereotipurilor gen pe care le deţin atât femeile cât şi bărbaţii [14. Chestionarul al treilea solicită studenţilor să precizeze în ce măsură caracteristicile enumerate în chestionar sunt definitorii pentru bărbaţi şi în ce măsură sunt definitorii pentru femei. pe de alta parte. 85 . patriarhat şi roluri în funcţie de sex.

nu folosesc violenţa în limbaj. doritori de a lua o poziţie/atitudine.bancher. Studiul 3 . Rezultatele indică clar o diferenţă majoră în răspunsurile date de studenţii . Studiul dovedeşte clar că anumite trăsături de personalitate sunt considerate de femei. La retestare. Studiul arată că respondenţii realizează o legatură între apartenenţa la gen şi o anumită trăsatură individuală sau de personalitate. profesiunile putând fi desfăşurate atât de femei. la o perioadă de două săptămâni. Astfel. Anumite trăsături de personalitate sunt asociate doar cu un anumit gen. calităţi recunoscute ca fiind feminine. estimările au fost aproape aceleaşi ca la prima testare. Trăsăturile de gen transgresează trăsăturile individuale. ei trebuie să atribuie trasături de personalitate sau individuale atât femeilor.3) arată clar că femeilor li se asociază profesii precum secretară (81%) sau vânzătoare (64%) într-o proporţie covârşitoare. respectiv că anumite meserii sau profesii le sunt „rezervate” femeilor şi altele bărbaţilor.muncitori. empatice. Rezultatele studiului (tabel nr. sociale) pentru fiecare personalitate aparţinând unui anumit gen. operatori telefonie. dar şi în definirea trăsăturilor de personalitate. în jur la 10 procente sau chiar mai mult. stabilitate.Aplicarea chestionarelor este reluată pentru a se vedea stabilitatea stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen. Rezultatele studiului indică cu claritate că bărbaţilor le sunt asociate meserii care presupun îndemânare şi cunoştinţe tehnice . pe când femeile sunt mai sensibile.267-279]. atenţie la detaliu. capacitate organizare. mai bine construiţi din punct de vedere fizic.267-279].respondenţii sunt bărbaţi şi femei. pe care ambele categorii le conştientizează. indicând cu certitudine prezenţa stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen în ceea ce priveşte profesiunile. Diferenţele dintre atribuirile realizate de femei pe de o parte şi de bărbaţi pe de altă parte sunt mari. datorită perpetuării unor stereotipuri de gen [14. p. probabil datorită cerinţelor posturilor . bărbaţii sunt mai agresivi. cât şi de bărbaţi [14. cu un mai mare sentiment de mulţumire de sine.răbdare. cercetătorii au repetat testarea. cât şi de bărbaţi ca fiind specifice unora. cât şi bărbaţilor. fiind criteriul după care sunt judecate/apreciate persoanele respective pentru cei mai mulţi dintre cei chestionaţi. Pentru a se verifica stabilitatea acestor stereotipuri. dovedind că stereotipurile se caracterizează prin fixitate.4) indică prezenţa stereotipurilor (constructe.fete şi studenţii-băieţi. 86 . Bărbaţilor şi femeilor le sunt „rezervate” anumite caracteristici legate de apartenenţa la un anumit gen. dar şi profesii care presupun capacităţi intelectuale deosebite . p. Rezultatele studiului (tabel nr. Există totuşi şi studenţi pentru care importante sunt trăsăturile individuale.

Acest procent este însă comparabil cu cel înregistrat în cazul unor ţări din UE. ineficienţi. respectiv ale ţărilor candidate a crescut în ultimii ani datorită unor politici de promovare a femeilor în funcţiile publice şi de conducere. În prezent există 4 preşedinţi femei în Europa: Finlanda. Femeile au început să participe în mod activ la viaţa comunităţii şi a societăţii în care trăiesc. Cu toate că actuala guvernare a promovat mai multe femei în poziţii de ministru. existând însă o variaţie semnificativă în funcţie de ţară. Cel mai mare procent de femei parlamentare se înregistrează în Suedia unde 45% din locurile din Parlament sunt ocupate de femei. Rezultatele chestionarelor întăresc teoria conform căreia stereotipurile de gen sunt stereotipuri sociale. timizi. România se situează sub media acestor ţări. În cazul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. femeile reuşesc să iasă din spaţiul casnic. ci pot caracteriza deopotrivă femei şi bărbaţi [14. mamă. rezultatele studiului dovedind că aceste trăsături de personalitate nu sunt dedicate din start vreunui gen. asumându-şi roluri şi responsabilităţi. Stereotipurile de gen sunt constructe sociale asociate pentru fiecare dintre profesii. de încredere. în principal în Europa (13. propunând şi susţinând prezenţa lor în viaţa publică. în 6 ţări). În Uniunea Europeană procentul mediu al femeilor parlamentare este de 21. neorganizaţi. alături de rolurile de soţie. cât şi prezenţa stereotipurilor de gen în definirea unei personalitaţi.Marino.nerăbdătoare să alinte.candidate la aderarea la UE. cu aproximativ 9% femei parlamentare. pe care sudenţii le-au repartizat celor două genuri aproape în proporţii egale. domestic în cel public.2%. Astfel. Astfel. Femeile sunt subreprezentate politic pretutindeni în lume: la nivel global doar 15. doar aproximativ 10% din locurile din Parlament fiind ocupate de femei. construite şi perpetuate. 16%. precum Franţa şi Italia. în privinţa numărului de femei parlamentare.2% din totalul parlamentarilor sunt femei. însă nu în totalitate. Letonia şi San. să schimbe mentalităţile legate de femei. Între 1945 şi 2003 au existat doar 30 de femei care au ocupat funcţia de şef de stat. Studiile evidenţiază prezenţa stereotipurilor de gen în asocierile faţă de anumite profesii. Numărul total de locuri şi numărul de femei din parlamentele ţărilor membre UE. în medie. Rezultatele testărilor prezintă aproximativ acelaşi rezultate ceea ce indică o stabilitate a stereotipurilor referitoare la profesii. Societăţile moderne au reuşit. dar şi a acelora referitoare la trăsăturile de personalitate. iar cel mai mic procent este în cazul Greciei. atât bărbaţii cât şi femeile pot fi fericiţi. gospodină asumându- 87 . Irlanda. sinceri. Chestionarul cuprinde un set de trăsături neutre. p.267-279].procentul femeilor parlamentare este.

Opinia conform căreia creşterea numărului de femei implicate în politică ar îmbunătăţi lucrurile în ţară nu este specifică numai României. iar majoritatea susţine diminuarea subreprezentării lor în politică [62]. precum şi orăşenii (82%). Din datele sondajului Gallup rezultă că 42% din populaţia adultă a României consideră că femeile ar trebui sprijinite mai mult să participe la viaţa politică şi că prezenţa mai multor femei în politică ar duce la îmbunătăţirea situaţiei în România. faţă de 8% dintre femei. tinerii între 18-34 ani se aşteaptă aproape în egală măsură la o îmbunătăţire (37%) sau la nici un efect (34%). Pe ansamblu. conform opiniei publice dominante. cele în vârstă de 45-54 ani (81%). (Tabel nr. Pe de altă parte. Opiniile variază în funcţie de unele caracteristici socio-demografice: de exemplu bărbaţii sunt mai puţin convinşi de efectul benefic decât femeile (39% dintre bărbaţi faţă de 50% dintre femei). Cei mai entuziaşti susţinători sunt persoanele cu studii peste medie (87%). posturi şi funcţii „masculine”.5) În România. roluri de conducere. şi numai 10% se aşteaptă la un efect contrar. iar cei cu educaţie superioară se aşteaptă chiar într-o măsură mai mică decât femeile ca lucrurile să meargă mai rău în cazul în care ar exista mai multe femei în politică (4% faţă de 7% dintre femei). un procent mai ridicat dintre bărbaţi consideră ca femeile nu ar trebui sprijinite mai mult în acest sens -14%. Pe de altă parte.6). 88 . la fel sătenii (40% faţă de 49% dintre orăşeni).(Tabel nr. un număr mai mare de femei în politică ar aduce beneficii ţării. cel mult a fost mai răspândită părerea că creşterea numărului de femei în politică nu aduce vreo schimbare.şi de cele mai multe ori cu succes. Aproape jumătate dintre cetăţeni (45%) consideră că în acest caz lucrurile ar merge mai bine în România. Un sondaj Gallup efectuat în 1995 în 22 de ţări relevă faptul că în nici una din acestea nu a fost preponderentă opinia că mai multe femei în politică ar avea efect negativ. sondajul relevă că doar o mică parte a publicului manifestă o atitudine discriminatorie faţă de participarea femeilor în politică. Cei mai mulţi motivează părerea lor „pozitivă indicând diferite calităţi pe care le au femeile şi care le-ar fi de folos dacă ar intra în politică. Alţii susţin promovarea şanselor egale sau consideră că femeile ar putea chiar îmbunătăţi viaţa politică fiind mai puţin coruptibile sau înţelegând anumite probleme sau nevoi mai bine decât bărbaţii. Un sfert dintre români nu atribuie vreun efect pozitiv sau negativ prezenţei mai accentuate a femeilor în politică. Trei sferturi dintre români (74%) sunt de parere că femeile ar trebui să fie susţinute şi încurajate mai mult să participe la viaţa politică din România.

caracteristicilor. principiul egalităţii între femei şi bărbaţi nu este pe deplin respectat. legislaţia Republicii Moldova nu prevede elemente discriminatorii faţă de femei. întocmit de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. de multe ori au mai puţine şanse de a găsi un loc de muncă bine plătit şi stabil în Republica Moldova. discriminarea rromilor. politic. spre deosebire de bărbaţi. dar şi sociale. 495 de cauze de trafic de persoane [38]. 89 . femeile aleg să lucreze în alte state pe care le consideră ca respectând egalitatea dintre sexe. fără posibilităţi reale de promovare sau de afirmare în prima linie politică. cazuri de discriminare a minorităţilor. din cauza inegalităţilor gender existente şi a discriminării. structurile de partid sau instituţiile administratiei publice nu sunt accesibile în aceeaşi măsura femeilor şi bărbaţilor. femeile ramânând cel mai adesea cantonate în activitaţi executive. Căutând să scape de structurile patriarhale. în Republica Moldova existau cazuri de violenţă împotriva femeilor şi a copiilor şi discriminări ale acestora. Poziţia de subordonare a femeii şi discriminarea pe baza de gen în cadrul familiilor pot motiva. 2 519 cauze de violenţă în familie. femeile. ca mijloc de emancipare si obţinere a independenţei [64. civil şi cultural .În general. trafic de femei şi tinere fete pentru exploatare sexuală. fiindu-le asigurate drepturi şi libertăţi egale pe plan economic. acestea nu sunt semnificative pentru asigurarea participării egale a femeilor şi bărbaţilor la viaţa socială. considerând că aceasta le va aduce emancipare şi independenţă. Pornind de la constatarea că. astfel încât sferele decizionale politice de nivel înalt. factorii decizionali nu au dreptul să ignore problemele legate de discrepanţele existente între situaţia femeilor şi a bărbaţilor şi nici consecinţele economice şi sociale generate de acestea. ce determină în mare parte conflictele personale. în 2007 au fost înregistrate 249 cauze de viol. Multe femei văd scăparea de discriminare şi violenţă domestică în emigrare. p. Potrivit raportului privind respectarea drepturilor omului în lume în anul 2007. abordarea problemei din perspectiva gender permite analiza mai detaliată a posibilităţilor. Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne. deşi legiferat. principiilor generale ale fiecarui sex. limitarea drepturilor muncitorilor şi existenţa muncii juvenile. Eliminarea discriminarii după criteriul de sex este una dintre condiţiile necesare pentru edificarea unei societăţi echitabile şi progresiste. Deşi Republica Moldova a făcut progrese în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul drepturilor omului. social. a complexităţii şi diversităţii relaţiilor sociale stabilite între ele.15]. femeile tinere să emigreze. în special. Astfel. Mai mult decât atât.

precum şi să evalueze progresele realizate. atitudinile intolerante şi discriminarea. egalitatea gender necesită a fi realizată printr-un şir de acţiuni concrete. abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a concura la o anumită funcţie (bărbaţi şi femei). p. Includerea în agenda guvernamentală a problematicii egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi realizarea Planului Naţional de Acţiuni pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. apărând rareori în imagini. asigurarea finanţării necesare. vom sublinia că pentru Republica Moldova realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi constituie o necesitate. de la bugetul de stat. a activităţilor şi măsurilor de realizare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. discriminare susţinută cu date statistice în lume. suntem mereu invadaţi de imagini ale persoanelor parcă din ce în ce mai tinere. p. vitalităţii şi atractivităţii fizice. instituţie abilitată să elaboreze strategia naţională în domeniu. Înfiinţarea instituţiei Ombudsmanului împotriva discriminării.ageism-ul. să coordoneze şi să controleze aplicarea politicilor şi programelor privind egalitatea. Aşa cum se vorbeşte despre o sociologie a rasei. Egalitatea de şanse înseamnă oferirea de posibilităţi egale tuturor celor care deţin calificările. în România lipsesc.În concluzie. mai active. urmând ca funcţia să fie obţinută de persoana cu cea mai bună pregătire. [114. să constate şi să sancţioneze cazurile de discriminare bazate pe sex. Ei ajung la concluzia că societăţile contemporane din Europa şi din America de Nord sunt „societăţi clocite de vârstă”. Se constată tot mai accentuat izolarea persoanelor vârstnice. prin care vor fi eliminate disparităţile dintre sexe. Se face astfel simţită o nouă formă de discriminare pe motiv de vârstă. 81] 1. chiar dacă ea este guvernată de factori genetici. Michael Young şi Tom Schuller în lucrarea Life After Work. iar de curând semnalată şi în România. stereotipizarea. Se confirmă tot mai mult teoria conform căreia procesul de îmbătrânire este influenţat de factori sociali. The arrival of the Ageless (1991) susţin că vârsta a devenit un mijloc opresiv folosit în fixarea oamenilor în roluri stereotipe.5. În acest scop puterea politică trebuie să urgenteze adoptarea urmatoarelor măsuri: [18. se poate vorbi de o sociologie a vârstei a treia. ajungându-se la concluzia ca oamenii trăiesc mai mult decât înainte. numărul persoanelor de peste 65 de ani crescând mereu. 2.3] 2. Oamenii mai în vârstă tind să devină invizibili. excluderea lor din zona activă socială. Societăţile moderne acordă o mare importanţă tinereţii. Este o constatare a cerecetătorilor mai ales privind către societăţile dezvoltate. care din păcate. Astfel. Se pune mereu întrebarea care persoană se încadrează în această categorie a 90 . Problemele îmbătrânirii şi ageism-ul contemporan.

91 . Se întâlneşte şi situaţia în care înşăşi bătrânii au atitudini negative faţă de ceilalţi bătrâni [106. neconcordanţe existând mai ales asupra modului. Multe din stereotipurile negative care sunt astăzi vehiculate sunt rezultatul experienţelor trăite de grupul social în care vârstnicul trăieşte. bătrânii fiind cei care nu mai au activităţi de desfăşurat. categorizaţi fiind de foarte multe ori a fi senili. Persoanele bătrâne trebuie privite concomitent din două perspective: ca fiind o sursă de înţelepciune. avându-se în vedere că procesul îmbătrânirii. Selecţia stereotipurilor. gradului în care un organism este considerat bătrân. şi ca fiind o sursă deloc de neglijat de conservare a unor situaţii sociale. vine cu anumite schimbări de statut.. Stereotipurile referitoare la bătrâni sunt astfel şi pozitive şi negative. Şi aşa cum activitatea este legată de productivitate. ceea ce constituie un lucru greu de înteles şi suportat de către vârstnici. totuşi. caracterizându-se printr-un inactivism. dar şi formarea lor are la bază o comparaţie cu tinerii. în afară de a fi unul doar biologic. deşi pentru tinerii societăţilor moderne acesta e un lucru demodat. p. niciun instrument internaţional cu privire la drepturile omului nu interzice în mod explicit discriminarea bazată pe vârstă. schimbări care se petrec un plan psihologic. Alt stereotip are în vedere capacitatea fizică a acestora. stereotipuri care sunt perpetuate. Schimbările ce se produc în viaţa unei persoane care trece de stadiile adulte spre bătrâneţe o determină să se izoleze sau să fie izolat. inactivismul bătrânilor este legat de inutilitatea lor socială. precum şi consecinţele pe care le declanşează în majoritatea domeniilor de activitate umană. religioase etc. Declinul biologic are însă repercusiuni şi asupra vieţii mentale. Îmbătrânirea trebuie văzută în complexitatea ei. sau de la ce vârstă oamenii sunt bătrâni. Societăţile deţin stereotipuri privitoare şi la persoanele în vârstă aşa cum deţin stereotipuri şi prejudecăţi referitoare la persoane care aparţin unor grupuri etnice. grupul format din aceste persoane vârstnice deţinând un puternic potenţial politic. preocupările lor reducându-se treptat cu înaintarea în vârstă. Bătrânii sunt puşi faţă în faţă cu tinerii. Cele mai multe stereotipuri şi prejudecăţi pleacă de la incapacitatea acestora de a înţelege vremurile moderne consideraţi a fi inflexibili. Deşi Adunarea Generală a ONU a adoptat în anul 1991.199-216]. demodatţi. rasiale. de multe ori chiar de mass-media conlucrând la crearea altora noi sau la circulaţia celor deja formate sau chiar şcoală. cât şi negative despre persoanele în vârstă şi doar imagini negative despre persoanele foarte în vârstă. Principiile ONU pentru persoanele vârstnice [142].persoanelor vârstnice. selectându-se imagini atât pozitive. stereotipuri şi prejudecăţi care influenţează relaţiile sociale dintre această categorie de persoane şi celelalte persoane. conservatori.

explică mai bine anumite comportamente decât conceptul de „vârstă cronologică”. Studiile de specialitate corelează cele patru dimensiuni ale vârstei subiective (vârstă simţită„feel age”-. „desarmoniile bătrâneţii” sau „mecanismele bătrâneţii”.şi interesele de vârstă„interests age” cu variabile precum genul.”. cu stima de sine.concepţie multidimensională a procesului de îmbătrânire. p. p. vârstă arătată-„look age”-. Aceste prejudecăţi sunt diseminate la nivelul simţului comun.„do-age”. vârstă demonstrată. bucurându-se de prestigiu. Ţintele stereotipizate se identifică cu etichetele asociate. în timp ce în societăţile antice bătrânii reprezentau autoritatea. statusul marital.Societăţile umane au privit în mod diferit bătrânii de-a lungul vremurilor.69-73]. Pentru înţelegerea corectă şi cât mai deplină a fenomenului de discriminare a persoanelor în vârstă este necesară o abordare integrativă a problematicii vârstei a treia şi cea a formării stereotipurilor şi prejudecăţilor. Variabilitatea valenţei stereotipurilor de vârstă înclină spre dominanta negativă.pentru a satisface normele dezirabilităţii sociale.[ 91 . veniturile. dar nici măcar nu cunoaşte aproape nimic asupra acestei perioade din viaţa omului. fixitate. evidenţiază modul în care diferitele ştiinţe sociale. prin aluzia constantă la curba descendentă a funcţionalităţii psihice [107. Elie Metchinkoff denumea. Stereotipurile despre persoanele în vârstă au în vedere în primul rând rolul acestora în societăţile comtemporane. precauţie. Marinescu precizează că „Ştiinţa nu numai că nu posedă vreun leac contra bătrâneţei. cu stilul de viaţă şi cu statutul profesional [10. p. încă din 1904.255-275]. caracterizate prin următoarele trăsături cronic accesibile: regresia capacităţii intelectuale. unele capacităţi funcţionale se amplifică odată cu înaintarea în vârstă. Nu putem lăsa în afara spectrului teoretizărilor cele două categorii dihotomice de teorii implicite: pe de o parte. nu înseamnă un declin total. o cauză de excludere socială a bătrânilor. în societăţile moderne aceştia devin tot mai mult o categorie de persoane defavorizate. După cum rasismul simbolic evidenţiază o discrepanţă între credinţele personale referitoare la minorităţile etnice şi cele exprimate în public.88]. Constructul de „vârstă subiectivă”. 92 . nivelul educaţional şi rasă. concepţii religioase sau sisteme filosofice au reuşit sau nu să stingă în om frica de bătrâneţe şi de moarte.probabil că şi discriminarea pe criteriul vârstei are această componentă duală. Bătrâneţea devine astfel un mijloc opresiv. conservatorism. Profesorul G. iar altele se diminuează.” [134.p 109] Interesul pentru studiul procesului de îmbătrânire a dus la dezvoltarea în secolul trecut a ştiinţei gerontologice ai căror reprezentanţi au ajuns la concluzia ca „senescenţa nu este o boală. inflexibilitate. Vorbind despre problema bătrâneţii.

neputând să-şi realizeze propria voinţă din motive morale sau afective. a abilităţilor verbale. Problematica vârstnicilor este una complexă cu atât mai mult cu cât datele demografice conduc la concluzia unei îmbătrâniri a populaţiei. În 93 . p. iar cei tineri se percep ca fiind foarte diferiţi de cei bătrâni). În ceea ce priveşte drepturile vârstnicilor în societatea contemporană.aşa numitele „entity implicit theory”. adesea. dispreţ. de sănătate.absenţa sau insuficienţa.139-161]. Motivul: facultatea lor de autodeterminare este afectată. a memoriei semantice. societatea secolului XXI fiind una a vârstnicilor. având în vedere menţinerea sau chiar îmbunătăţirea intelingenţei cristalizate. Ageism-ul sau vârstismul ca tip de discriminare sistematică a oamenilor în funcţie de vârstă este frecvent întâlnit atât la nivel individual ( cei în vârstă tinzând să adopte definiţii negative şi să perpetueze diversele stereotipuri asociate lor. persoanele vârstnice nu au de ales în ceea ce priveşte hotărârile care îi privesc în mod direct. „incremental implicit theory” ai căror susţinători au convingerea că abilităţile intelectuale sunt trasături relativ fixe [108. Pentru diminuarea impactului pe care îl au stereotipurile şi prejudecăţile referitoare la persoanele vârstnice se pot realiza programe şi politici care să urmărească diminuarea sau chiar eliminarea acestora. întărind credinţele societale.ce încearcă să demonstreze că abilităţile intelectuale pot fi modificate prin intermediul training-ului mintal. epitete peiorative). O soluţie complementară la diminuarea stereotipurilor şi modificarea prejudecăţilor şi discriminării vârstnicilor o reprezintă analiza critică a stereotipizării implicite a vârstismului generată de mass-media şi de educaţie în societatea românească. societatea secolului XXI fiind una a vârstinicilor. Problematica vârstnicilor este una complexă cu atât mai mult cu cât datele demografice conduc la concluzia unei îmbătrâniri a populaţiei. Sunt cercetări care aduc contra-argumente deteriorării funcţionalităţii psihice. procedurale. cât şi la nivel instituţional (subtila evitare a contactului şi practicii discriminatorii în angajarea în diferite servicii a adulţilor care au depăşit o anumită vârstă.le va mina din interior drepturile legale. Schimbările intervenite la structura populaţiei pe grupe de vârstă determină aspectele referitoare la stereotipurile privind bătrânii şi a celor privind discriminarea persoanelor de vârsta a treia. la maturitate. a conceptelor metacognitive şi a strategiilor metacognitive.iar pe de altă parte. economice sau administrative: voinţa. Pentru înţelegerea mecanismelor de stereotipizare a actorilor sociali categorizaţi în funcţie de vârstă trebuie aduse în discuţie pattern-urile de activare şi trebuie aplicate în interacţiunile sociale.

deci.. d) în ceea ce priveşte stabilirea vârstei de pensionare. predicând fie prepensionarea. favorabil îndepărtării muncitorilor vârstinici. Astăzi. organizaţiile sindicale invocă experienţa lor în ceea ce are legătură cu împărţirea patronatului a dreptului de gestionare a mâinii de lucru şi pericolul ca muncitorii să îşi piardă treptat dreptul la pensionare şi la creşterea pensiilor. b) patronatul. Din această cauză. pensionările şi prepensionările permit îndepărtarea unor muncitori al căror randament a scăzut sau a căror pregătire profesională este depăşită. c) economiştii susţin că. fie interesului colectiv de a impune o pensionare obligatorie. negociază cu forţele sociale şi îşi formulează clar răspunsul. mai există o contradicţie între dreptul la odihnă după vârsta de 65 de ani şi dreptul la 94 . viitorul cetăţenilor şi al societăţii însăşi. ascendente. Instituţionalizarea vârstei de pensionare şi de angajare a salariaţilor care îmbătrânesc.constituit şi generalizat o dată cu crearea securităţii sociale ca nou drept social al muncii. care se confruntă cu un şomaj important. putem distinge un ansamblu de luări de poziţie: a) statul. susţine că pensionările şi prepensionările reprezintă pentru patroni o economie deloc neglijabilă în privinţa salariilor pentru că scările salariale sunt. În plus. chiar o prepensionare. creşterea concomitentă a cheltuielilor aferente plăţii pensiilor şi a numărului de persoane inactive va face imposibilă menţinerea prestaţiilor actuale. Condiţia de vârstă va limita. în funcţie de vechime.consecinţă.21]. Contribuţiile băneşti necesare menţinerii acestor prestaţii vor risca să influenţeze într-un mod insuportabil veniturile persoanelor active. instituie o nouă mentalitate în ceea ce priveşte pensionarea. este afectată libertatea persoanelor vârstnice şi. implicit. în general. fie pensionarea obligatorie. dreptul la pensionare şi dreptul la muncă par a se exclude reciproc. Dreptul la pensionare. reprezintă elementul cheie al definiţiei sociale a bătrâneţii.se fragmentează. în următorii ani. Vârsta pensionării constituie „un instrument major de structurare a raporturilor dintre bătrâneţe şi societate” [71. p. din cauza dificultăţilor economice şi a situaţiei demografice. Dacă drepturile lor subiective sunt alterate. Pensionarea din oficiu apare. transformând dreptul la pensionare în obligaţie de pensionare şi chiar de prepensionare. decât în măsura în care societatea ia măsuri de protecţie juridică care să ocrotească drepturile vârstnicilor. În funcţie de prioritatea acordată fie dreptului individual la pensionare. ca mijlocul cel mai simplu şi cel mai puţin costisitor de a gestiona mâna de lucru. alegerea privind modul de viaţa şi modul de existenţă. deci. pentru a disponibiliza locuri de muncă pentru muncitorii mai tineri. nu mai putem vorbi despre drepturile lor.

Ele vor întâmpina cu mare greutate problemele îmbătrânirii. ţările scandinave au identificat primele probleme sociale.256-277]. Este greu. 8. cu accent asupra sistemului de pensii.muncă după 65 de ani. astăzi. ceea ce va fi considerat de specialişti vârful acestui fenomen [84. Problemele specifice persoanelor vârstnice. pensionarea obligatorie este percepută ca o expulzare de pe piaţa muncii şi ca o alterare a libertăţilor individuale. înşăşi. de migraţiune şi politici încă greu de anticipat. pe care le-au facut să coincidă cu dreptul şi democraţia. iar până în 2030 va ajunge la 13. Din constatarea importanţei muncii ca valoare structurantă a existenţei decurge. pentru sociologi în mod firesc. cu referire la sistemul de securitate socială. statul spaniol a reformat radical întreaga realitate socială şi implicit. Clavette spune că. Vârstnicii sunt mai sensibili la lipsurile şi imperfecţiunile sistemelor adminstrative şi sociale. Efectele perverse ar putea să înlocuiască pensionarea obligatorie prin obligaţia de a munci după vârsta de 65 de ani. folosind instituţiile existente. Pe plan social. precum şi profesioniştii sănătăţii. deja. Ea va depinde de o serie de factori economici. în acest sens. Adaptarea răspunsului la noile realităţi ale bătrâneţii depinde în mare măsură de gradul democratizării instituţiilor noastre. preponderenţa dreptului individual faţă de dreptul colectiv: libertatea opţiunii individuale în materie de pensionare devine. chiar. pe cea referitoare la cetăţenii vârstnici: de exemplu. deci.228]. Şi Germania se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii populaţiei. p.sunt abordate. în comunitatea din Catalonia este funcţional un Plan integral pentru bătrâneţe prin intermediul căruia autorităţile publice accepta responsabilitatea globală a respectării drepturilor fundamentale a cetăţenilor vârstnici. dar problemele deja importante cu 95 . să prefigurăm cu certitudine. în 2050.3 milioane.6 miliane de persoane au astăzi în Germania mai mult de 70 de ani. e) muncitorii vârstnici. de regimul fiscal ( în cazul în care impozitele sunt prea mari). Ţări precum Olanda sau Marea Britanie s-au inspirat. ţările din Europa de Est se găsesc în faţa aceleiaşi probleme de adaptare: dacă nu modifică unele norme sau instituţii fundamentale. din exemplul a ţărilor scandinave [47. Urmând acceaşi evoluţie socială. susţin că munca este indispensabilă existenţei normale şi denunţă caracterul arbitrat al pensionării din oficiu la o vârstă fixă. de cele mai multe ori. Mai recent. În Europa. pentru muncitorii care îmbătrânesc.ce reprezintă un important segment de populaţie în Europa şi America de Nord. p. Respectarea opţiunilor individuale implică obligaţia statului de a-l proteja pe muncitor împotriva discriminării pe motive de vârstă. situaţia vârstnicilor în 2010 sau. un corolar al dreptului de muncă. protecţia demnităţii omului vârstnic implică intervenţia hotărâtă în domeniile fundamentale ale vieţii sociale. Vârstnicii sunt vulnerabili. faţă de patronul sau faţă de organizaţiile sindicale.

În Republica Moldova a fost stopată majorarea vârstei de pensionare pentru femei la 57 ani. abuz cu caracter psihic.41]. iar pentru bărbaţi la 62 ani [86. Astfel. Forme de manifestare a violenţei împotriva vârstnicilor în accepţiunea unor doctrinari ar fi: neglijarea pasivă. dar nu pot duce la discriminare pe criteriu de sex. Pe lângă aceasta. interese. suferă din cauza actelor de violenţă intrafamilială. Schemele de asigurare socială şi pensionare pot fi legate de vârstă.[116. În viziunea altora aceste forme ar fi următoarele: violenţa fizică. nivelul scăzut de activitate. dar şi eficace. compararea situaţiilor naţionale şi a modelelor interetnice facilitează apropierea ideilor. vârstnicii. în acelaşi timp. Această modalitate de soluţionare a problemei ar fi nu numai corectă.care se confruntă. ştiinţe sociale. În condiţiile actuale. Deşi maltratarea persoanelor vârstnice se întâmplă la fel de des ca şi în cazul maltratării copiilor. atât pentru bătrânii din mediul rural. aspiraţii materiale şi culturale specifice. violarea unor drepturi. oamenii vârstnici militează din ce în ce mai manifest pentru obţinerea unei reale recunoaşteri a intereselor şi nevoilor lor distincte. art. bătrânii fiind persoane care reprezintă o categorie socio-demografică distinctă în populaţia totală prin vârsta înaintată (60 ani şi peste) caracterizată prin modificări morfofiziologice ireversibile ale organismului. mai specifică şi mai comunitară.35] Această grupare socială şi de vârstă. Pentru ceilalţi. drept. sistemul de asigurări este nesatisfacator. Constituind un semnificativ procent al populaţiei din ţările industrializate. în funcţie de creşterea preţurilor. abuz material. trebuie elaborat un sistem pentru diferenţierea compensaţiilor la pensii. abuz în ceea ce priveşte medicamentele. astfel de situaţii sunt mai greu de sesizat de către autorităţi. Se impune indexarea permanentă a pensiilor. în prezent. neglijarea activă şi abuzul fizic. totuşi. ţinându-se cont de 96 . Integrarea cetăţeanului vârstnic în societate implică colaborarea multor factori sociali: studiul problematicii vârstnicilor aparţine interdisciplinarităţii: medicină. favorizând armonizarea şi punerea în aplicare a unei politici sociale europene. Cuantumul pensiilor nu este corelat cu majorările de preţuri şi tarife şi nu poate acoperi cheltuielile necesare nici măcar pentru o existenţă la limita sărăciei. În plus. cât şi pentru cei din mediul urban. unicul sprijin ramâne familia. riscă să se agraveze dacă nu intervenim de o manieră globală. p. trebuinţe. adică stabilirea unor compensaţii mai mari la pensiile minime şi micşorarea cuantumului compensaţiilor odată cu majorarea pensiei. pentru bătrânii care mai sunt în stare să lucreze cea mai importantă sursă de existenţă este propria muncă. abuzul verbal sau emoţional.

faptul că durata vieţii în ţară este destul de mică. în perioada de activitate. Multă vreme s-a ascuns această problematică a persoanelor cu deficienţe. Secolul XX aduce această categorie de persoane în atenţia publicului larg prin dezbateri referitoare la dificultăţile cu care se confruntau. Diferenţele individuale pot şi definite atât în capacităţi. începând cu vârsta de 18 ani pâna la vârsta de pensionare. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi Societatea umană este alcătuită din toţi membrii. reuşesc să acumuleze un stagiu de cotizare mult mai mare decât femeile. educaţie. prin mecanisme şi instrumente juridice care să permită acestora realizarea drepturilor lor. Bărbaţii. societatea a reacţionat între două extreme: fie către o eliminare. acesta influenţând cuantumul pensiei.8 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat ) astfel încât să se ţină cont de rata de înlocuire a salariului cu pensia. Având în vedere că durata vieţii femeilor în Republica Moldova este mai mare (bărbaţii trăiesc în medie 64 de ani. societate. vârsta de 60 de ani şi oferindu-le astfel condiţii egale de utilizare a Fondului de Asigurări Sociale. prin elaborarea de programe şi politici sociale. 2. Persoanele cu deficienţe fac parte din categoria persoanelor defavorizate. respectiv a femeilor şi bărbaţilor. propunem puterii politice să legifereze fondurile de pensii private. cât şi în deficienţe. atitudinea faţă de aceste persoane s-a mai schimbat.6. precum şi ţinând cont de decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului. ca o alternativă a Fondului de Asigurări Sociale de stat. 97 . Faţă de aceste diferenţe/incapacităţi. pentru a exclude discriminările directe pe criterii de vârstă şi sex. rezultate ale interacţiunii dintre mediu şi ereditate. persoanele cu deficienţe purtând asupra lor stigmatul societăţii. s-au propus mai multe măsuri printre care : egalarea vârstei de pensionare a femeilor si bărbaţilor ( modificarea art. Ulterior. revizuirea metodologiei de calculare a pensiei ( modificarea art. se impune stabilirea unui stagiu de cotizare proporţional vârstei standard de pensionare. iar femeile – 14 ani). atitudinea lor variind în funcţie de epocă. indivizii umani cu caracteristici fizice şi psihice diferite. stabilind pentru ambele categorii.41 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat). bărbaţii beneficiază de pensie în medie 2 ani. fie către acordarea de drepturi în plus. pentru care societatea a încercat să creeze şi să dezvolte un sistem de securitate socială. iar femeile 71 de ani. Prin urmare. care trebuie să constituie cel puţin 45% din salariul mediu pe economie. poate şi datorită prejudecăţilor. care a calificat drept o încălcare a CEDO diferenţierea dreptului la pensie în baza criteriului de sex sau stare civila.

• Declaraţia Drepturilor persoanelor cu disabilităţi din 1975 [42]. De la acea dată. ceea ce a condus la construirea. care a afirmat.sociologic. handicapul reprezintă un dezavantaj pe care îl are o anumită persoană. Fenomenul handicapului poate fi abordat din mai multe perspective: din punct de vedere psihologic. neputând însă face abstracţie de celelalte perspective. Ca urmare a unor reacţii ale unor personalităţi şi organisme internaţionale au apărut multe organizaţii care încercau să sprijine această categorie de persoane şi au apărut o serie de reglementări juridice care creau drepturi de ordin social şi în România. Definirea termenului a constituit obiectul multor cercetări. că persoanele cu disabilităţi au aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi celelalte fiinţe umane. Declaraţia adoptă un model medical care priveşte persoanele cu disabilităţi ca fiind dependente şi având nevoie de tratament şi ajutor. Mai întâi este necesar să se înţeleagă că persoanele cu dizabilităţi sunt îndreptăţite să aibă aceleaşi drepturi ca orice alt cetăţean. problematica persoanelor cu deficienţe a revenit cu putere mai ales prin intermediul mass-media care transmitea imagini tulburătoare ale celor instituţionalizaţi. criteriu care este prevăzut în documente cu caracter legislativ. economic. politic. ONU a adoptat convenţii specializate privind drepturile omului dedicate altor grupuri. după 1989. fiind tot mai necesar ca şi alte discipline să abordeze această problematică datorită complexităţii ei şi consecinţelor/implicaţiilor în social. în afara graniţei. Problema handicapului nu este doar una de natură medicală sau psihologică. eliminând orice tentativă de discriminare pe motiv de incapacitate fizică sau psihică. mai ales în domeniul psihologic şi medical. În accepţiune psihologică. care este primul instrument internaţional privind drepturile omului care se referă în mod particular la drepturile persoanelor cu disabilităţi. libertăţi şi de nici un fel de îngrijire. Abordările medicale evidenţiază felul cum aceste deficienţe afectează funcţionarea întregului 98 . din punct de vedere clinic-medical. psihologic. ca urmare a unei infirmităţi (deficienţe) sau a unei incapacităţi. medical. pentru prima dată în dreptul internaţional. Handicapul poate fi un criteriu de apartenenţă la un grup/categorie de persoane. a unei imagini a României de ţară în care această categorie de persoane nu se bucură de drepturi. În România. însă nu în mod special persoanelor cu disabilităţi. dar şi cele ale colectivităţilor. administrativ. asupra căreia este necesar să se îndrepte eforturile autorităţilor statului.Cadrul normativ al ONU cu privire la drepturile persoanelor cu disabilităţi include urmatoarele documente: • Declaraţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu retard mintal [44]. Lucrarea de faţă se opreşte asupra analizei handicapului din punct de vedere sociologic.

la izolare socială. stigmatizat. În accepţie tradiţională. conducând la separare de restul societăţii. construit. datorită unor deficienţe senzoriale.25-26]. profesionale.organism uman. economice. p. Definiţia este una care suportă critici întrucât dihotomia reducţionistă normal-anormal împarte oamenii în două categorii. psihice. persoana handicapată era persoana care. în care „anormalitatea” este definită prin raportare la „normalitate”. Accepţiunea invalidităţii ca deviantă se centrează pe devierea de la normele fizice şi de sănătate acceptate în societate sau pe devierea de la comportamentul unui grup ori de la status-ul social apropiat al unui anumit individ. blamat. iar anormalul este condamnat. elaborarea unor programe. Este necesar astfel ca orice definţie dată handicapului să nu fie stigmatizată. civice). Handicapul văzut ca pierdere sau anormalitate are în vedere pierderi de natură anatomică. prin raportare la piaţa muncii. Analizele politice analizează handicapul/invaliditatea din perspectiva intervenţiei statului în contextul programelor sociale dedicate acestei categorii de persoane. definite care nu pot fi considerate corecte. Invaliditatea ca poziţie socială a persoanei cu handicap „conferă” dezavantaje acestuia. p. acceptate ulterior de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. imagine care face doar să discrediteze. căci normalul este valorizat din punct de vedere axiologic. persoană handicapată-persoană infirmă. să aducă un grav prejudiciu acelei persoane. 99 . un individ fiind raportat la seturi de criterii socialmente stabilite [93. ajungându-se la neglijarea calităţilor şi a potenţialului. după anii 50 noţiunea pătrunzând în terminologia adiminstrativă şi legislativă. întrucât existenţa unei anormalităţi nu duce neaparat la un handicap. Termenul de condiţie clinică vizează boala care alterează sau întrerupe procesele fizice sale psihice.25-26]. Poziţia socială a acestor persoane presupune alocarea unor resurse financiare. Limitarea funcţională a activităţii zilnice vizează incapacitatea sau cel puţin capacitatea redusă de a realiza sarcinile personale sau sociale considerate normale. fizică sau psihică. conducând la discriminări. la plasarea pe un loc secund în plan social. în secolul al XIX sfera ei fiind lărgită. derularea lor astfel încât să se diminueze acest dezavantaj „creat”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avut ca preocupare găsirea unei definţii complete şi neprejudiciantă pentru această categorie de persoane. Definiţia conduce la sinonimia. P. motorii sau intelectuale nu avea capacitatea de a acţiona temporar sau permanent asemenea unei persoane „normale”. supuse de multe ori discriminării tocmai pe acest motiv. Handicapul pe care îl deţine o persoană marchează întreaga personalitate a acesteia. dar foarte real. Wood a formulat propuneri de reconceptualizare. Persoana handicapată este văzută ca o persoană neputiincioasă (lipsa puterii fizice. Noţiunea de handicap la originea ei a aparţinut limbajului comun [93. relaţionale. să nu aducă atingere demnităţii umane. Analizele economice pun handicapul în relaţie cu venitul persoanei.

colectivităţii. fiziologice ori psihologice.înlocuind noţiunea de „handicap. ci şi a societăţii. ci şi ale sistemului psihic. sex. Handicapul este astfel o pierdere sau o limitare a şanselor de a lua parte în mod egal şi fără discriminări la viaţa socială a comunităţii ca toţi ceilalţi membri. astfel spus devine status dominant.S. lipsă ori pierdere (rezultând dintr-o deficienţă) a capacităţii de a efectua o activitate în condiţiile considerate ca normale pentru o fiinţă umană. spun criticii. întrucât. neţind seama de experienţele persoanale şi cele situaţionale. prin programe unde individul să înveţe să facă faţă noilor situaţii). diminuare. descriind perturbări la nivelul organismului (deficite ale membrelor. factori sociali şi culturali). considerat neutru. termenul de handicap este înlocuit cu cel de participare. dezavantajul unei persoane. Handicapurile apar atunci când deficienţele şi incapacităţile se constituie ca predictori negativi ai sistemului statusurilor şi rolurilor sociale aparţinând unui anumit individ. incapacitatea sau dizabilitatea. localizează cauzele incapacităţii. dar ulterior ele au fost criticate. care limitează sau împiedică satisfacerea totală sau parţială a sarcinilor considerate ca normale pentru ea (funcţie de vârstă. cuprinzând orice pierdere. a grupului în care trăieşte. ca urmare a unei deficienţe sau incapacităţii. asocierile negative sunt văzute ca restricţii ale activităţii sau ale participării. Definţiile date de O. handicapul. OSM propune o altă clasificare. înglobând orice restricţie. ci şi asupra mediului social (familie. Ipoteza implicită acestui model se referă la faptul că odată cu apariţia deficienţei se produc afectări nu numai ale organismului. de bariere culturale care le impiedică accesul la o viaţă normală. Handicapul apare astfel atunci când persoanele cu deficienţe. Modelul social al handicapului se concentrează nu numai asupra individului precum în cazul modelului individual. Crearea unor mecanisme prin care să se reducă la minim aceste consecinţe psihice ar putea „ajusta” individul la condiţiile deficienţei cu care se confruntă (prin programe de reabilitare. fiind mult prea legate de clasificările medicale. ale invalidităţii la nivelul individului. în urma căreia unii termeni sunt înlocuiţi: termenul de incapacitate este înlocuit cu cel de activitate. organelor sau altor structuri sau funcţii). anomalie ori dereglare a unei structuri sau a unei funcţii anatomice. Problema care apare este cea a capacităţii de „ajustare” 100 . „Ajustarea” individului nu va mai fi o preocupare doar a individului singur. prin trei termeni: infirmitatea sau deficienţa. Fenomenul handicapului poate fi abordat şi din perspectiva modelelor „individual” şi „social”.M. insuficient delimitat. Handicapul este astfel şi un construct social. incapacităţi se lovesc de mediul social. întruneau la momentul elaborării lor unanimitatea specialiştilor. mediu social mai larg). Modelul individual atribuie problemelor cu care se confruntă persoanele invalide caracterul de consecinţe directe ale deficienţelor lor.

de a nu-i exclude social pe aceştia. care dă posibilitatea alegerii serviciului necesar. ca incapacitate determinată. Handicapul este resimţit ca un obstacol nu numai datorită deficienţei individuale obiective. Impactul handicapului asupra dezvoltării personalităţii umane este imens. prin introducerea bugetului personal complementar. În principal. persoanele cu disabilităţi psihice sau mintale sunt izolate. dezinteresul comunităţii şi al autorităţilor faţă de ele. Mai cuprinde şi o serie de prevederi referitoare la acordarea indemnizaţiei lunare. orientarea profesională şi stabilirea capacităţii de muncă. la care contribuie lipsa de informare. modul de acordare a gratuităţii transportului interurban. acordarea de facilităţi pentru angajatori. Doar 27% din cei chestionaţi au afirmat că există temeiuri pentru izolarea acestor persoane. 64% din respondenţi nefiind de acord cu izolarea persoanelor cu disabilităţi psihice sau mintale. Handicapul reprezintă un obstacol în realizarea personală. normele metodologice stabilesc: modalitatea efectivă de acordare a anumitor drepturi şi implementarea măsurilor de protecţie. împiedicându-le accesul la diferitele sisteme ale societăţii. de a acţiona fără discriminări. care suferă unele transformări. de a nu crea opresiune socială. introducerea ocupaţiei de asistent personal profesionist. 448/2006. în practică se aplică reguli nescrise. Discriminarea la care sunt supuse persoanele cu probleme de sănătate mintală se datorează statutului de victimă al acestora. ci mai ales ca efect al raporturilor/relaţiilor sociale. a fost creat cadrul legislativ în vederea asigurării unui sistem real de protecţie a drepturilor persoanelor cu handicap. prin crearea de servicii alternative. Această atitudine inumană nu este susţinută de opinia publică. dezinstituţionalizarea.a comportamentului celor din jur pentru a-i ajuta pe cei cu deficienţe. dar şi ca excludere din limitele şi practicile sociale. modul de organizare şi funcţionare a centrelor rezidenţiale pentru persoanele cu handicap. prin care. Aceasta promovează cu prioritate: asigurarea accesului la toate serviciile din comunitate. totalmente antiumane. Handicapul limitează participarea persoanelor de a lua parte la viaţa comunităţii. de trecere peste prejudecăţi. lipsa unor organizaţii neguvernamentale care să facă o 101 . a Legii nr. de obicei în spitale psihiatrice sau în internate psihoneurologice . Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le înţeleagă fiecare dintre noi. 9% s-au abţinut să dea un raspuns [26]. în scopul evitării unor incomodităţi sociale. Odată cu apariţia în România. Deşi actele legislative din Republica Moldova protejează drepturile persoanelor cu disabilităţi psihice şi mintale.independenţa personală faţă de ajutoarele instituţionale. acordarea de sprijin familiei persoanei cu handicap.

Angajatorii specifică în ofertele de angajare calificările pe care trebuie să le întrunească candidaţii pentru înscrierea în competiţia pentru obţinerea postului. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă este cel mai des invocată. Discriminarea este rezultatul resimţit de toate persoanele care au fost victime ale unei selecţii pe motive nejustificate. Evaluarea ar trebui să se realizeze pe baza meritelor şi talentului candidaţilor. din România. dar şi pe parcursul desfăşurării activităţii. Discriminarea este prezentă la toate nivelurile în ceea ce priveşte locurile de muncă. cel mai evident fiind în domeniul birourilor de consiliere în vederea ocupării unui loc de muncă. seriozitate. discriminarea producându-se în etapa de selecţie a resurselor umane. au realizat un studiu referitor la reacţia angajatorilor în momentul în care albi şi afro-americani se înscriu pentru ocuparea unui loc de muncă pe criterii ce ţin de educaţie. Concluzia cercetătorilor a fost că albii au mai multe şanse de a obţine un loc de muncă decât un afroamerican [94. fiind cel mai subtil şi mai dăunător mod de discriminare. experienţă profesională.221]. Deseori. clasei sociale sau religiei. Instituţiile pot acţiona astfel încât să creeze inegalităţi în ceea ce priveşte accederea la anumite poziţii în organizaţie sau în ceea ce priveşte repartizarea recompenselor. iraţionale. criterii care creează unor categorii de persoane anumite dezavantaje încă de la începutul competiţiei sau care nu permit înscrierea în competiţie. nu poate fi vorba de un tratament discriminatoriu. aceste calificări se referă de regulă la experienţa profesională şi la o anumită educaţie formală.schimbare în acest sens [20]. etniei. Un angajator poate discrimina pe temeiul vârstei. 102 .7. handicapului fizic. 2. Anexa nr. Există situaţii în care. în ceea ce priveşte avansările în cadrul structurilor organizaţionale. dar tot mai des apar precizate calităţile pe care trebuie să le întrunească candidatul pentru a fi selectat: dinamic. p. modul de existenţă. aceste persoane se confruntă cu dificultăţi serioase la angajare. cei care realizează selecţia resurselor umane vor alege subiecţi asemănători cu cei care urmează acelaşi tipar în ceea ce priveşte comportamentul. judeţul Arad. sărăcia în care trăiesc nu le permite să apeleze la instanţele judecătoreşti pentru a-şi apăra drepturile. angajatorii se referă şi la alte criterii de selecţie care nu au legatură cu pregătirea şi experienţa profesională. gender-ului. Talentul şi calităţile sunt relative. Totodată. sociabilitate.1. Atâta timp cât aceste standarde stabilite de angajator se aplică tuturor candidaţilor. şi nu în baza rasei. subiective. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană. rasei. flexibilitate. În 1990 cercetătorii de la Institutul Urban. etniei. disponibilitate la program prelungit etc. Studiu de caz: Raportul de monitorizare al Spitalului de Psihiatrie Mocrea.

Astfel pentru poziţiile de relaţii publice. al industriilor cu amănuntul şi de divertisment. secretară. atât minimă. experimentarea situaţiilor de angajări în care managerii au tendinţa de a-i favoriza pe cei tineri în promovarea în anumite posturi. A. la condiţii echitabile şi satisfacătoare de muncă. religie. datorită naturii muncii pe care o au de realizat şi recunosc că se feresc să angajeze persoane „mai în vârstă”. în mare măsură ocupate de femei.orientării sexuale. ascendenţă naţională sau origine socială a persoanei”. De asemenea. a egalităţii de posibilităţi şi de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei. sau casieră de magazin sunt. prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale. Slujbe precum cele de asistent de vânzări. datorită responsabilităţilor legate de familie. precum şi la ocrotirea împotriva şomajului [43]. adoptată la Geneva la 25 iunie 1985 [32]. Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei. cu atât a sporit procentul de femei în aceste ocupaţii. vânzătoare. Giddens observă că cu cât procentul de oameni care deţin posturi de funcţionari şi de secretariat a crescut. vârsta. Unii angajatori susţin că pentru unele profesii şi meserii se impune o anumită limită de vârstă. obligă statele părţi “să practice o politică naţională care să urmărească promovarea.şi au devenit mai rutinizate aceste ocupaţii. în 103 . convingeri politice. Deşi cadrul legislativ şi instituţional din România în domeniul discriminării este printre cele mai avansate pe plan european. Frecvent întâlnim discriminare pe motiv de vârstă. transformat în extremism. femeile depăşesc cu mult numărul bărbaţilor în posturile de la niveluri inferioare în sectorul de extindere al marketingului. cât şi maximă. culoare. invocând că alegerea s-a făcut pe criterii de competenţă profesională şi nu de vârstă este extrem de rar întâlnită în practica socio-psihologică. persoanele cu dizabilităţi fiind cel mai des victimele unui comportament discriminatoriu. indiferent de rasă. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede. cunoscut fiind gradul mare de inadaptibilitate şi inactivismul acestora. în special al candidatelor. este o condiţie absolut necesară. O condiţie a angajatorilor la angajare este şi statusul marital al candidaţilor. la libera alegere a muncii. Trebuie precizat că tratamentul discriminatoriu apare şi ca o consecinţă a invaziei politicului în selecţia de pe piaţa muncii şi a existenţei clientelismului grupal. mergând pe premisa că o angajată cu statutul de femeie căsătorită nu va fi disponibilă la un program prelungit. combinată cu aspectul fizic plăcut. în articolul 23. ofertele de angajare făcând tot mai des trimitere la o limită minimă şi maximă a candidaţilor. că orice persoană are dreptul la muncă. sex.

astfel încât tot mai multe femei alcătuiesc forţa de muncă. şomerii reprezintă un procent mai mare în rândul albilor. Pe parcursul ultimilor decenii această situaţie s-a schimbat în mod radical. turcii din Germania sau ţiganii din România. Grupurile etnice şi cele rasiale sunt cel mai adesea victime ale comportamentului discriminatoriu.7) Discriminarea acestora apare şi în ceea ce priveşte salarizarea. Atunci când se căsătoreau. În rândul negrilor. ci şi în ceea ce priveşte veniturile.servilism. ea scăzând atunci când angajatorii trebuie să concureze între ei pentru o forţă de muncă insuficientă. etnice (şi mai nou celor naţionale) le sunt destinate (la nivel de prejudecată) anumite profesii şi meserii.S-a constatat că discriminarea este proporţională cu forţa de muncă. Ratele de angajare a femeilor în afara casei. neexistând egalitatea veniturilor pentru aceeaşi muncă depusă. erau deseori trimise de către un patron direct părinţilor lor. Discriminarea se localizează şi la acest nivel. 104 . la condiţii echitabile şi satisfacătoare de muncă. separare produsă de dezvoltarea industriei moderne. ci şi cu bariere în ceea ce priveşte salarizarea egală pentru muncă egală. În Marea Britanie sunt unele variaţii considerabile în ceea ce priveşte distribuţia ocupaţională a ne-albilor pe piaţa forţei de muncă. România se confruntă nu numai cu bariere referitoare la egalitatea de şanse. mai mult de o treime dintre femeile angajate cu salariu erau servitoare sau slujnice. la liberă alegere a muncii. pentru care sunt salarizaţi mai slab. sunt victime ale inegalităţii sociale: afro-americanii din America. un procent mai mare sunt implicaţi în ocupaţii manuale. Studiile dovedesc cu claritate că grupurile de persoane defavorizate nu numai că sunt discriminate la intrarea în organizaţie şi în avansare. Chiar şi la 1919. Forţa de muncă feminină constă în principal din femei tinere necăsătorite. de regulă cele care nu presupun decizie. Studiile arată că grupurilor rasiale. ele ocupând procente mai mici în alte servicii sau în cele manuale specializate decât bărbaţii respectivi . responsabilitate. Divizunea muncii s-a produs o dată cu separarea atelierului de casă. statutul marital fiind un impediment în exercitarea unei meserii. al salarizării. în Marea Britanie. atunci când lucrau în fabrici. ale căror salarii.( Tabel nr. În ţările occidentale munca aparţinea în mod predominant sferei masculine. astfel încât femeile de culoare primesc un salariu considerabil mai scăzut decât cel al bărbaţilor de culoare. aspecte destul de frecvent întalnite pe piaţa muncii din România. Articolul 43 din Constituţia Republicii Moldova stipulează că „orice persoană are dreptul la muncă. până după începutul secolului al XX-lea. dar şi la acela al salarizării. ele se retrăgeau din aceste activităţi. cu cât aceasta este mai mare cu atât discriminarea este mai manifestă. Discriminarea se localizează atât la nivelul selecţiei resurselor. pentru toate clasele erau destul de coborâte.

dependenţi de ele. Femeile sunt angajate disproporţionat doar pe anumite poziţii în cadrul organizaţiei. mult mai multe femei decât bărbaţi au slujbe cu program redus în comparaţie cu bărbaţii. În Republica Moldova nu există date cu privire la situaţia diverselor grupuri minoritare în domeniile vieţii economice şi sociale si cu privire la efectele discriminării acestora. are un impact major asupra participării lor la forţa de muncă remunerată. În cadrul tuturor grupurilor socio-economice femeile au şanse mai mari de a avea o slujbă cu normă întreagă dacă nu au copii. pentru acelaşi patron.precum şi la protecţia împotriva şomajului” [29]. rasiale se află într-o competiţie imperfectă. atât femeile cât şi indivizii care aparţin unor grupuri etnice. bărbaţii nu îşi asumă responsabilitatea principală pentru creşterea copiilor. La vremea respectivă. În ansamblu. Majoritatea lor preferă să fie angajate cu program redus. nişte prejudecăţi: femeile nu sunt capabile să realizeze activitatea pe care un bărbat ar putea-o desfăşura. Cu toate acestea. îndeosebi în slujbele mai bine plătite. angajarea femeilor tinere fiind una neproductivă din perspectiva costurilor pentru un angajator. nu cu normă întreagă. statisticile arătând că femeile sunt mai prost salarizate pentru aceeaşi activitate depusă şi că membrii unor grupuri rasiale sunt angajaţi cu salarii mai mici. datorită îndatoririlor care rezultă din statutul de soţie şi mamă. Discriminarea se bazează pe prejudecată şi stereotipia că femeile nu pot executa la acelaşi nivel cu bărbaţii aceeaşi muncă. Se 105 . de aceea este dificil să stabilim care sunt practicile discriminatorii cel mai des întâlnite. Se constată astfel un tip de discriminare. că acestea nu pot presta acel tip de activitate. Femeile pot fi victimele unui comportament discriminatoriu al patronului la angajare. şi care socotesc că munca cu program redus este o opţiune mult mai acceptabilă. între femei şi bărbaţi. Faptul de a avea sau nu copii. preferaţi fiind bărbaţii tineri. cu normă întreagă. legislaţia Republicii Moldova conţine o serie de prevederi care statuează principiul nondiscriminarii. aceasta revenind femeilor. La începutul anilor 1990. un procent destul de crescut de mame care îşi reluau munca primeau preponderent slujbe cu program redus sau aveau slujbe mai slab plătite decât cele pe care le avuseseră anterior. Totuşi astăzi. decât la începutul anilor 1980. datorită faptului că vor deveni mame şi vor solicita concediu de maternintate. O altă modalitate de discriminare în domeniul forţei de muncă se înregistrează în ceea ce priveşte salarizarea. Managerii de resurse umane încă opun rezistenţă la numirea unor femei.. convinşi fiind. mamele au mai multe şanse de a reveni la aceeaşi slujbă. cunoscut fiind faptul că femeile tinere vor părăsi locul de muncă. femeile tind să-şi reia carierele. Cu referire la angajarea în câmpul muncii. ambele categorii tinere. Astfel. Angajatorii au la baza selecţiei resurselor umane nişte stereotipuri.

Aceleaşi atitudini au fost evidenţiate şi atunci când s-a pus problema promovării femeilor. Eurobarometrul realizat pe un eşantion de 7514 persoane din statele membre ale UE a pus în evidenţă că 66% dintre europeni nu sunt de acord să existe vreo discriminare în statele Uniunii Europene. Numărul restrâns al femeilor care aveau posturi manageriale înalte nu aveau copii. aceste posturi se află în domeniul serviciilor. pentru femeile angajate. în anumite sectoare ale economiei. indiferent cât de important este postul în care ar fi ajuns. Bărbaţii au tendinţa de a domina nivelurile superioare pur şi simplu. Existenţa acestor contradicţii a condus la 106 . De regulă. iar mai multe dintre cele care intenţionau să aibă copii în viitor declarau că vor să-şi părăsească postul. Se ştie însă că majoritatea fabricilor rentabile româneşti a fost fie înstrăinată. În domeniul atragerii forţei de muncă din estul Europei se constată existenţa unor mari interese contradictorii: marile companii occidentale acţionează pentru angajarea forţei de muncă din Est. fie lichidată.conturează astfel ideea că femeilor le sunt destinate anumite slujbe. din cauza faptului că femeile părăsesc slujba pentru a avea copii. poate recalificându-se ulterior pentru alte posturi. sute de mii de lucrători nemaiavând mijloace suficiente pentru supravieţuire. Această problematică reluată de Tratatul privind Constituţia Europeană se bucură de o atenţie deosebită. deci a obţinerii unor profituri mai mari [95. Voinţa părţilor este cea care se reflectă în clauzele contractului. acceptând să angajeze lucrătorii pentru o retribuţie minimă. ele erau socotite ca fiind înclinate să îşi întrerupă carierele pentru a avea grijă de copii mici. Unul din factorii majori care afectează carierele femeilor îl reprezintă percepţia masculină. dată fiind realitatea Uniunii şi compoziţia ei multinaţională. aceea că. p. muncitorii proveniţi din ţările est-europene fiind „preferaţi” muncitorilor resortisanţi. pe temeiul acordării unor salarii mai mici. îngrijirea copilului este considerată mai degrabă o problemă a mamei. după naşterea copiilor. potrivit acordului celor două părţi. Îndepărtarea barierelor comerciale în cadrul Uniunii Europene a condus la o practică discriminatorie. Comunitatea Europeană atrage atenţia asupra fenomenului discriminării în domeniul forţei de muncă pe criteriul naţionalităţii. Marile companii profită de situaţia creată în România şi în alte ţări central şi esteuropene. 18] Populaţia din Estul Europei se pronunţă ferm pentru acordarea de şanse egale lucrătorilor din Estul continentului. contractele încheiate în aceste condiţiuni sunt departe de a fi echitabile. munca ocupă locul secund. Într-o economie de piaţă lucrătorii prestează serviciile în baza unor contracte de muncă încheiate. lucrătorii autohtoni nu agreează creşterea numărului muncitorilor din est. deoarece se restrâng locurile de muncă pentru ei.

extinderea „muncii la negru” cu cele două consecinţe cunoscute: neplata taxelor către stat şi lipsirea de drepturi legal recunoscute pentru cei care sunt angajaţi neoficial. administrative. stare civilă. Se observă cu uşurinţă este faptul că o serie de probleme 107 . principiul egalităţii a rămas deschis unei multitudini de interpretări. cât şi negative. origine socială. A fost trasată o distincţie între egalitatea formală şi cea substanţială. stare materială. rasă. inclusiv de status şi de rol personal. mizeria de acasă. apartenenţă politică. alegerea sau exercitarea liberă a unei profesii de unul dintre criteriile: sex. Concluzii la capitolul II Se poate afirma că încă de la Etica Nicomahica a lui Aristotel. origine etnică. pe plan individual. pentru că nu întotdeauna când este respectat criteriul egalităţii formale este respectat şi cel al egalităţii substanţiale (ca în cazul distincţiei între legalitatea formală şi cea substanţială în care dreptul la distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ce nu este sinonim cu dreptul de a fi tratat cu acelaşi respect ca oricine altcineva). în care noţiunea de egalitate este strâns legată de ideea de justiţie. dar. stare a sănătăţii. infectare cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale.8. Considerăm că trebuie pedepsiţi angajatorii – persoane fizice sau juridice . ci şi practică. asupra sistemului de valori proprii fiecărei generaţii.din toate sferele vieţii (economice. militare etc. dacă acestea condiţionează angajarea persoanei într-o activitate economică. orientare sexuală. mai ales absenţa oricărei perpective. îi determină pe mulţi oameni să îndure umilinţe greu de descris. iar în această situaţie tratamentul trebuie să fie de o asemenea natură încât cetăţenii să aibă oportunităţi egale pentru a atinge poziţii egale. Această distincţie are nu numai importanţă filosofică. Unii lucrători având o înaltă calificare în România preferă să se angajeze la munci necalificate în Vestul Europei. Marea Britanie caută posibilităţi de restricţionare a accesului imigranţilor străini ilegali la protecţie socială.). pot avea consecinţe atât pozitive. opinii. boală cronică necontagioasă. iar nu de puţine ori să-şi riste sănătatea şi chiar viaţa. În timp ce prima se referă la aplicarea legii şi tratamentul egal al cetăţenilor ce se află în aceeaşi situaţie. limbă. cetăţenie. Muncitorii români se supun unor riscuri majore în momentul când aleg să lucreze în străinătate (evenimentele de la Madrid din 11 martie 2004 au dovedit-o). naţionalitate. educaţie. Toate aceste transformări. însă insistă să rămână în strainătate datorită evoluţiei dramatice de pe piaţa forţei de muncă din România. familial şi social. convingeri. 2. Lipsa mijloacelor de trai. vârstă. Considerăm că schimbările produse în interiorul familiei contemporane – tendinţa spre nuclearizare şi individualizare – au profunde implicaţii asupra relaţiilor dintre vârstnici şi copii. a doua se referă la conţinutul legilor ce trebuie create în aşa fel încât să nu discrimineze cetăţenii pe motive arbitrare. sociale. religie.

traficul de femei în scopul exploatării sexuale sau posibilitatea de acces la funcţii de decizie sunt şi ele incluse. să acţioneze în aşa fel încât să prevină astfel de situaţii. înţelegerea. o persoană este tratată mai puţin favorabil faţă de cum este. etnia. religie şi credinţă este un drept uman ce izvorăşte din demnitatea inerentă persoanei umane. Aceste politici şi strategii trebuie să fie îndreptate spre dezinstituţionalizarea persoanelor cu disabilităţi mintale. De asemenea statele să se asigure. ca o prejudecată. nu are trăsături fizice similare celorlalţi. a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie similară. privată de dreptul la viaţă sau de dreptul la libertate şi siguranţă personală sau supusă torturii sau arestului sau detenţiei arbitrare. care. şi anume problema violenţei asupra femeilor. conştiinţă. în particular. limba.specifice. excluderii oricăror forme de discriminare a acestora. Discriminarea pe motiv de rasă este o atitudine negativă sau o predispoziţie de a adopta un comportament negativ faţă de un grup sau o persoană. Discriminarea rasială este prejudecata faţă de indivizii unei alte rase. indiferent de originea rasială sau etnică. discriminarea are loc atunci când. „datorită originii rasiale sau etnice. ca domenii în care mecanismul instituţional ar trebui să intervină şi să adopte programe de acţiune. prin sistemul educaţional şi prin alte mijloace. în conformitate cu standardele internaţionale ale drepturilor omului. este necesară crearea de centre 108 . Menţionăm că statul trebuie să elaboreze politici şi strategii în vederea promovării. religie şi credinţă. De subliniat însă că o persoană poate fi supusă în acelaşi timp discriminării în baza mai multor criterii. La fel. Statele. cum ar fi: rasa. prevăzând inclusiv măsuri eficiente care să fie luate în cazurile în care dreptul la libertatea de religie sau credinţă este încălcat. garantat tuturor fără discriminare. termenul de „origine rasială” este folosit în această lucrare pentru a desemna un temei de protecţie împotriva discriminării pe criteriu de „rasă”. toleranţa şi respectul în probleme ce privesc libertatea de religie sau credinţă. Prejudecăţile pot apărea faţă de membrii oricărei categorii sociale. Statele să se asigure că sistemele lor constituţionale şi legislative garantează în mod adecvat şi eficient libertatea de gândire. conştientizării şi respectării drepturilor persoanelor cu disabilităţi. din cauza religiei sau credinţei sale. intimidare şi coerciţie motivate de intoleranţă religioasă şi să încurajeze. În puţine cazuri există mecanisme speciale sau planuri speciale de acţiune şi proiecte care să se ocupe de aceste probleme Libertatea de gândire. diferită de cea proprie. conştiinţă. intoleranţa şi actele de violenţă. În aplicarea principiului tratamentului egal al persoanelor. în puţine cazuri. în legatură cu care există sentimente defavorabile. că nici o persoană aflată sub jurisdicţia lor nu este. culoarea pielii. să ia toate măsurile necesare pentru a combate ura.

După adoptarea art. ele îşi vor cunoaşte drepturile. Astfel. 109 . tabloul a fost completat cu directive ce interzic discriminarea întemeiată pe rasă şi origine etnică în mai multe domenii şi o directivă care acoperă un scop mai limitat (muncă şi pregătire profesională). în cadrul cărora persoanele cu disabilităţi să poată beneficia de asistenţă juridică gratuită. Ca rezultat. va creşte nivelul de informare al persoanelor cu disabilităţi. vârstă. se vor implica în viaţa comunităţii.juridice şi de advocacy. orientare sexuală). dizabilităţi. dar o listă mai lungă de motive de discriminare (religie sau credinţă. vor avea încredere în forţele proprii. o trăsătură importantă a legislaţiei secundare antidiscriminare o constituie creşterea listei domeniilor în care discriminarea este interzisă. 13 din Tratatul de la Amsterdam.

III. ANALIZA CADRULUI INSTITUŢIONAL PRIVIND ELIMINAREA
DISCRIMINĂRII 3.1. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminǎrii Prin instrumente se înţeleg diferitele documente care conţin principii, norme (standarde) privind drepturile omului, inclusiv privind eliminarea discriminării, adoptate de organizaţiile internaţionale, regionale sau statale, cum ar fi: tratate, pacte, convenţii, recomandări, rezoluţii, legi. Termenul de „instrument” se utilizează în practica ONU, Consiliului Europei, UNESCO [2, p.23] Gravele şi repetatele violări ale drepturilor omului în diferite ţări, abuzurile şi inegalităţile frecvente în acest domeniu, ignorarea şi dispreţuirea libertăţilor fundamentale, actele de barbarie comise împotriva fiinţei umane, încălcarea demnităţii şi desconsiderarea personalităţii unor bărbaţi şi femei în diferite zone ale lumii au determinat comunitatea umană să caute şi să promoveze mijloace de protecţie şi garantare a drepturilor omului şi libertăţilor publice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Formularea şi proclamarea drepturilor omului şi înscrierea lor în documente de mare importanţă istorică apar abia cu epoca modernă, din perioada luminilor când au fost elaborate declaraţiile britanice, americane şi franceze în acest sens. La baza declaraţiilor drepturilor omului din perioada respectivă au stat lucrările unor gânditori de seamă umanişti din perioada Renaşterii şi, în mod deosebit, a luminilor, reprezentată de J. J. Rousseau cu al său „Contract social” şi Ch. Montesquieu cu lucrarea „Spiritul legilor”. Primele enunţuri juridice asupra drepturilor omului le întâlnim în Anglia în documente precum „Magda Charta Libertatum”, „Petiţia dreptului”, „Habeas Corpus Act,” „Legea drepturilor”. Un pas important pe linia afirmării drepturilor omului îl marchează „Declaraţia de independenţă” a Statelor Unite ale Americii, care asociază eliberarea de sub dominaţia britanică cu o serie de drepturi şi libertaţi ale cetăţeanului, subliniindu-se că „toţi oamenii au fost creaţi egali, că sunt înzestraţi de către creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Că pentru a garanta aceste drepturi, oamenii au instituit guverne, a căror justă autoritate derivă din consimţământul celor guvernanţi. Că, ori de câte ori o forma de guvernamentare devine o primejdie pentru aceste scopuri, este dreptul poporului să o schimbe sau să o abroge, instituind un nou guvern bazat pe acele principii şi organizat în acele forme care-i pot părea mai potrivite pentru a-i garanta siguranţa şi fericirea”. Documentul cu cea mai mare popularitate şi rezonanţă pentru viaţa democratică a popoarelor îl constituie „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului”, document al revoluţiei burgheze din Franţa, adoptat la 26 august 1789 de catre Adunarea Constituantă, care 110

în articolul 1 statua că „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică"[144]. Acest principiu al egalităţii în drepturi între indivizi, respectiv principiul diferenţierii exclusiv pe baza performanţelor individuale şi a utilităţii publice a fost reiterat şi detailat de mai multe documente juridice internaţionale, şi
inclus în legislaţia majorităţii ţărilor lumii (între care şi România), document ce se constituie ca

o sinteză a ideologiei iluminismului, având ca exemplu „Declaraţia de independenţă” americană. Ea enunţă principiile juridico-politice ale noii orânduiri, fiind concepută ca o declaraţie universal valabilă, bucurându-se de o răspândire foarte largă şi durabilă, statuînd egalitatea oamenilor în faţa legii şi înscriind proprietatea printre drepturile naturale. Declaraţia a marcat un moment deosebit de important pe calea afirmării şi garantării drepturilor fundamentale ale omului [144]. „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului” proclamă că oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi, că deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică, stând la baza elaborării şi adoptării tuturor constituţiilor cu caracter democratic din Franţa şi din alte state până în vremurile noastre. Până la al doilea razboi mondial, constituţiile majorităţii statelor democratice conţineau prevederi ample referitoare la drepturile omului. Tragedia milioanelor de victime din timpul celui de al doilea razboi mondial a dezvăluit faptul că acesta s-a dezlănţuit datorită înţelegerii că asigurarea păcii şi, implicit, respectarea drepturilor omului nu mai pot fi considerate şi tratate drept „treburi interne” ale statelor, ele constituind probleme de maximă importanţă ale întregii comunităţi internaţionale. Se impunea cu necesitate elaborarea unor documente juridice care să statueze în plan internaţional problema drepturilor omului. Principiul nediscriminării este întâlnit în acte normative cu vocaţie diferită, atât în documente cu caracter universal, cât şi în documente cu caracter regional şi european, precum şi în legislaţiile naţionale. Declaraţiile şi rezoluţiile reprezintă puncte de vedere politice convergente ale statelor, ce au deschis calea pentru adoptarea unor convenţii internaţionale privind protecţia internaţională a drepturilor omului. Aceste instrumente tratează fie problematica de ansamblu a materiei (ex:”Pactele drepturilor omului”), fie anumite aspecte concrete (ex: drepturile femeii, combaterea genocidului, etc), reafirmă şi dezvoltă normele de drept internaţional existente în această materie. Problema drepturilor omului, a proclamării şi înscrierii lor în declaraţiile oficiale, în legi, inclusiv în constituţiile naţionale, precum şi existenţa unui sistem de garantare a acestor drepturi, constituie elemente ale unei vieţi democratice a popoarelor. În ciuda diversităţii izvoarelor sale, drepturile omului şi libertăţile fundamentale au un caracter de universalitate şi sunt indivizibile, independente şi intim legate între ele. Comunitatea internaţională în ansamblu şi fiecare stat în parte trebuie să trateze 111

drepturile omului în mod global, într-o manieră echitabilă şi echilibrată, pe picior de egalitate, acordându-le aceeaşi importanţă. Întrucât „democraţia şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt interdependente şi se întăresc unele pe altele”, promovarea şi protecţia acestor drepturi şi libertaţi ale omului constituie în prezent o îndatorire prioritară a fiecărui stat. Carta O.N.U., adoptată în scopul creării cadrului juridic necesar pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, afirmă credinţa în drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în demnitatea umană, în egalitatea în drepturi, promovând cooperarea internaţională, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Respectarea drepturilor omului se transformă într-un obiectiv al întregii comunităţi internaţionale. Carta fiind documentul (cu forţa juridică a unui tratat internaţional) care a impulsionat apariţia altor documente internaţionale care au ca obiect de reglementare drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Principiul nediscriminării nu apare în mod expres în cuprinsul Cartei, însă el poate fi dedus din sintagma „fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”, principiu care presupune eliminarea diferenţelor de tratament nejustificate obiectiv, întemeiate pe diferenţe fizice, culturale. Carta ONU subliniază obligaţia statelor membre ale ONU de a asigura respectarea acestui principiu, precum şi obligaţia de promovare a drepturilor omului [100, p.17-20]. În Preambul este afirmat principiul „egalităţii în drepturi a bărbaţilor şi femeilor”, deci a nediscriminării pe motive de gender, Carta promovând toleranţa şi eliminând orice restricţie asupra participării femeilor şi bărbaţilor la orice funcţie. Textul Cartei face trimitere nu numai la o egalitate între oameni ci şi la o egalitate între popoare, fiind document al unei organizaţii internaţionale. Capitolul I, art. I al Cartei enunţă „principiul egalităţii în drepturi a popoarelor”, conform căruia este exclusă orice diferenţiere referitoare la statutul economic, politic al vreunui popor, cooperarea internaţională fiind guvernată de respectarea acest pincipiu al egalităţii în drepturi a popoarelor şi de promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor. Organizaţia Naţiunilor Unite fiind întemeiată pe „principiul egalităţii suverane a tuturor popoarelor” (art.2), principiu care stă la baza cooperării economice şi sociale între state (art.55). În cadrul aceluiaşi articol, la punctul c, textul Cartei precizează că Organizaţia Naţiunilor Unite va promova „respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie şi „va sprijini înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă 112

sau religie (art.13,b), Adunarea Generală având dreptul de a solicita studii şi de a face recomandări în vederea „facilitării pentru toţi, fără distincţie de rasă, limbă sau religie”[100, p.195-201]. Protecţia juridică a drepturilor omului instituită de Carta ONU este caracterizată de alte două principii: vocaţia universală a drepturilor omului şi indivizibilitatea şi interdependenţa tuturor drepturilor omului [99 , p.130]. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată şi adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948 reprezintă un intrument juridic cu caracter universal ce are ca obiect de reglementare drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, document care a dobândit cu trecerea anilor o importanţă tot mai mare datorită valorilor pe care le promovează şi le apără, constituind documentul juridic faţă de care se raportează oricare alt instrument juridic. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional, înscrie, chiar din primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnitaţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Preambulul Declaraţiei conţine un cuprinzător şi important apel la moralitatea politică, adresat întregii umanităţi în care se arată: „considerând că recunoaşterea demnităţii tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Declaraţia a fost adoptată în concordanţă cu prevederile cuprinse în preambulul Cartei, articolul I, punctul 3, care se referă în mod expres la „promovarea şi încurajarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie” precum şi cu dispoziţiile articolelor 55,56,62 şi 76 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. În ceea ce priveşte conţinutul său, trebuie subliniat că Declaraţia fundamentează necesitatea ca „drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii”, învederând importanţa unei concepţii comune depre aceste drepturi şi libertăţi pentru realizarea angajamentului universal şi efectiv faţă de drepturile omului şi libertăţilor fundamentale. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului înscrie în conţinutul său o serie de principii de cea mai mare însemnătate, ca de pildă, acela că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, că fiecare om se poate prevala de drepturile şi libertăţile fundamentale, fără nici un fel de deosebire de rasă, culoare, sex, limbă sau religie, că oricare fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale, că nimeni nu va 113

dreptul la egală protecţie a legii. au prioritate 114 . în articolul I. Se prevede că fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi obligaţiile proclamate. ea proclamă. sex. afirmând importanţa unei concepţii unitare despre drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor. continuând concepţia acesteia privitoare la respectarea drepturilor omului. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este redactată pe baza dispoziţiilor Cartei ONU. fără nici o deosebire. Trebuie remarcat. sociale şi culturale. Declaraţia în cuprinsul ei face referire la două categorii de drepturi: drepturi civile şi politice şi drepturile economice. Astfel. toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au. fapt ce relevă că pe teritoriul statelor respective Declaraţia a dobândit nu numai o forţă moral-politică.putea fi ţinut în sclavie. În cele 30 de articole ale Declaraţiei sunt stipulate fundamentând necesitatea ca „drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii”. dar şi o forţă juridică incontestabilă. Declaraţia recunoaşte drepturile conturate anterior. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. dar şi la o serie de obligaţii pe care fiecare individ trebuie să le respecte în cadrul unei colectivităţi. de asemenea. totodată. avere. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Declaraţia aşează la baza drepturilor şi libertăţilor omului egalitatea în drepturi. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. care au întărit dimensiunea juridică a acestor drepturi. că o serie de state care şiau dobândit independenţa după anul 1960 au afirmat în mod expres în textul constituţiilor lor adeziunea la principiile cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. că nimeni nu poate fi supus la torturi sau tratamente inumane. În România art. la protecţia împotriva oricărei discriminări. fără nici o deosebire de rasă. de origine naţională sau socială. opinie politică sau orice altă opinie. deţinută sau exilată în mod arbitrar. că nici o persoană nu poate fi arestată. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a constituit punctul de plecare al unei vaste acţiuni de elaborare a unor instrumente juridice în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. nici în virtute. culoare. la care România este parte. şi legile interne. limbă. Constituind primul document de mare prestigiu internaţional pe planul protecţiei internaţionale a drepturilor omului după adoptarea Cartei Naţiunilor Unite. naştere sau orice alte împrejurări. religie. neavând un caracter obligatoriu.20 din Constituţie prevede: (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. dar şi declanşează procese de confirmare a noi drepturi. deşi foarte multe state dau preeminenţă acestui document faţă de dreptul lor intern.

la promovarea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale indiferent de rasă etnie. Acordând o importanţaă deosebită drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Potrivit art. la respectarea libertăţii. au dreptul la o egală protecţie. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului face parte din domeniul drepturilor omului un domeniu comun al tuturor popoarelor şi persoanelor. document care a orientat elaborarea instrumentelor juridice ulterioare. mai degrabă pesimişti. În legătură cu „forţa juridică” a Declaraţiei din 1948. dreptăţii şi păcii în lume. Declaraţia consacră un număr de principii de foarte mare însemnătate.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor omului precizează că „toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. dar nu în mod expres. Ideea egalităţii tuturor oamenilor este reluată în art. de limbă.7: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi fără nici o deosebire. principiile fundamentale ale libertăţii. în cuprinsul cărora s-au dezvoltat ideile. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului „fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta declaraţie. suveranităţii şi independenţei popoarelor. fiind dedus per a contrario. Astfel. Toţii oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei acţiuni la o asemenea discriminare”. în literatura de specialitate sau exprimat mai multe puncte de vedere. de origine naţională sau socială. în timp ce alţii. juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care aparţine o persoană. printre care amintim pe cel conform căruia toate fiinţele sunt libere şi egale din momentul naşterii. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului reprezintă cel mai important document cu vocaţie universală în domeniul drepturilor omului şi al popoarelor de după Carta Naţiunilor Unite. neautonome sau supuse unei eliminări oarecare a suveranităţii”. vârstă. unii autori entuziaşti au susţinut ideea obligativităţii generale a acestui document. de avere sau decurgând din orice altă situaţie. art. Declaraţia afirmă principiul nediscriminării şi egalităţii în exercitarea acestor drepturi şi libertăţi. gender. statut social. cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.reglementările internaţionale. economic. de religie. Ele sunt înzestrare cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”. sub tutelă. în special de rasă. juridic. fără nici o deosebire. de opinie politică sau de orice altă opinie. Astfel. i-au atribuit 115 . Un alt principiu enunţat de acest document este cel al nediscriminării. „pe lângă aceasta nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic. faţă de care se obligă la respectul demnităţii şi valorii umane. de culoare. fie această ţară sau teritoriu independent. de sex.

care au reconfirmat forţa universală a marilor idei cuprinse în acest document. precizând că orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi public de către un tribunal competent. egalitatea în faţa jusţiei [104]. dreptul la întrunire paşnică. art. religie. declaraţii comune.doar o valoare politică. de a avea acces la condiţii generale de egalitate. respectul vieţii personale şi de familie. printre care dreptul la viaţă. avere. culoare. de recomandare adresată statelor. principiul nediscriminării trebuind să guverneze luarea măsurilor de restrângere a execiţiului drepturilor şi libertaţi [104. limbă. la funcţiunile publice din ţara sa. dreptul pe care îl are fiecare om la libertate şi la securitatea persoanei sale. interzicerea torturii. Textul consacră egalitatea în faţă tribunalelor şi curţilor de justiţie. p. de a alege şi de a fi ales. dreptul persoanelor arestate sau deţinute de a fi tratate în mod uman. la întruniri paşnice. Reafirmarea principiilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prin numeroase documente internaţionale (tratate. dreptul de asociere. consacrând egalitatea tuturor în faţa legii. în special de rasă. atesta faptul că Declaraţia a devenit în prezent o componentă a Dreptului internaţional cutumiar. la o familie. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că: „statele părţi la prezentul pact se angajează să respecte şi să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul Pact. Declaraţia reprezintă Documentul-cadru. înscrie o serie de drepturi civile şi politice ale omului. comerţului cu sclavi şi muncii forţate. interne şi internaţionale. precizând că atât femeile cât şi bărbaţii se pot bucura în condiţii de deplină egalitate de aceleaşi drepturi civile şi politice [104. de numeroase documente. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice înscrie o largă gamă de drepturi. gândirii şi religiei. egalitatea în drepturi. 116 .3].) ca şi referirile care se fac tot mai frecvent la valoarea juridică a promovării sale. Pactul consacră egalitatea de gender. dreptul de a întemeia o familie. sex. Evoluţiile înregistrate în problemele drepturilor omului pe plan mondial în ultimii ani au mers însă în direcţia recunoaşterii valorii juridice a Declaraţiei. opinie politică sau orice altă opinie. art.2]. drepturi precum cel la viaţă. dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice. la libertate. fără deosebire. la securitate personală. care consacră drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor la nivel mondial [94. sclaviei. egalitatea în faţa tribunalelor. 146 din 20 noiembrie 1974. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966. Publicat în Buletinul Oficial nr.143]. comunitare etc. la opinii. origine naţională sau socială. prevederile sale de bază fiind consacrate de o practică de peste 40 de ani. libertatea conştiinţei. dreptul oricărei fiinţe umane de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică.

are dreptul din partea familiei sale. Pactul se referă la copii. limbă. oneste. art. religioase. Prevederea dată nu se limitează. fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. clauza nu doar interzice discriminarea din partea statului sau a unei alte autorităţi publice. origine naţională sau socială. clauza respectivă interzice discriminarea nu numai în drepturile protejate de tratat. limbă. 26 care prevede că toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au. dreptul la o ocrotire egală din partea legii [104. inclusiv economice şi sociale. inclusiv împotriva discriminării din partea subiecţilor privaţi. precum şi dreptul de a fi înregistrat. religioase sau lingvistice [104. avere.24]. art. avere sau naştere. în special pe criterii de rasă. de a avea un nume şi de a dobândi o cetăţenie [104.independent şi imparţial. în statele în care există minoritaţi etnice. opinie politică sau orice altă opinie.20]. dar şi cere protecţie împotriva „oricărei discriminări”. sex. a societăţii şi a statului la măsurile pe care le cere condiţia de minor. opinie politică sau orice altă opinie. Pactul stabileşte şi recunoaşte un drept care este conferit unor persoane aparţinând grupurilor minoritare şi care este distinct şi complementar în 117 . culoare.14 din CEDO. în cuprinsul Pactului. Contrar art. sex. culoare. religie.25]. născută sau întemeiată pe orice altă împrejurare” [18. art. articolul putând fi coroborat cu art. fără discriminare. naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare. în special de rasă. şi anume egalitatea în faţa legii şi protecţia egală a legii. culoare. O dispoziţie importantă a acestui Pact este cea care se referă la minorităţile etnice. fie direct. în cadrul unor alegeri periodice. precizând că orice copil. Pactul impune ca legile naţionale ale ţărilor să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricăror discriminări. fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi.25]. precum am menţionat. art. avere. stabilit prin lege. În această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricarei discriminări. religie. cu sufragiul universal şi egal cu scrutin secret asigurând exprimarea liberă a voinţei alegătorilor. origine naţională sau socială.p. Totodată. de a profesa şi practica propria religie sau de a folosi propria limbă. 14 coroborat cu art. la interzicerea discriminării. în condiţii de egalitate [104. interzicându-se orice îndemn sau orice incitare la discriminare [104. precum şi dreptul de a alege şi de a fi ales. bucurându-se de prezumţia de nevinovaţie cât timp culpabilitatea nu a fost stabilită în mod legal. Nediscriminarea în prevederile prezentului Pact are în vedere şi conducerea triburilor publice. 26 din Pact]. limbă. origine naţională sau socială. sau lingvistice cărora li se recunoaşte dreptul de a avea propria cultură.42]. Art. ci statuează şi dreptul pozitiv la egalitate. religie. dreptul de avea acces la funcţiuni publice. sex. ci se extinde asupra oricărei sfere a vieţii.

principiul neretroactivităţii legii penale. sex. sociale. Asemenea măsuri pot fi luate în caz de pericol public (stare excepţională) care ameninţă existenţa naţiunii şi cu condiţia ca o asemenea situaţie să fie proclamată printr-un act oficial. sex. Pactul prevede posibilitatea ca statele părţi să limiteze drepturile proclamate. conştiinţă şi religie. limbă. Exerciţiul drepturilor prevăzute de art. drepturi incluse în categoria drepturilor economice. ele fiind permise numai dacă sunt necesare pentru asigurarea securităţii naţionale. putând fi valorificat în baza prevederilor Protocolului adiţional. sociale şi culturale adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia 2200 A (XXI) a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976. 27 România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. opinie publică sau orice altă opinie. între care cele care proclamă dreptul la viaţă. Drepturile conferite de Pact minorităţilor se înscriu în drepturile personale conferite indivizilor în Partea a III-a a Pactului. ca măsurile obligatorii să nu fie incompatibile cu alte obligaţii de drept internaţional şi să nu implice o discriminare bazată numai pe rasă. religie. dar numai anumite drepturi. dispoziţiilor art. nr. libertatea de gândire. interzicerea torturii. interzicerea sclaviei. pentru protejarea sănătăţii şi a moralităţii publice sau a drepturilor şi libertăţilor altora. rapoarte care vor prezenta şi factorii şi dificultăţile care le împiedică să se achite de obligaţiile asumate prin pact. care formează minoritate. 27 nu aduce atingere integrităţii teritoriale şi suveranităţii statelor părţi.raport de celelalte drepturi de care acestea se bucură în baza pactului. Pactul prevede în art. Aceste limitări trebuie stabilite de lege. culoare. dreptul la personalitate juridică. 212. la fel ca oricare altă persoană. Se prevede de asemenea că în aplicarea acestui articol nu pot fi făcute derogări de la anumite articole. partea I. dând posibilitatea celor care aparţin unei culturi aparte să se poată bucura de aceasta. drepturile recunoscute de lege. culturale se face fără deosebire de rasă. consacră o serie de drepturi ale omului. 4 posibilitatea ca statele să ia măsuri care să deroge de la obligaţiile asumate prin acest document. naştere. 118 . culoare. religie sau origine socială. stipulând că exercitarea drepturilor economice. Articolul îi are în vedere pe membrii aparţinând unor colectivităţi. 146 din 20 noiembrie 1974. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. publicat în „Buletinul Oficial al României“. Pactul prevede obligaţia statelor de a prezenta rapoarte asupra măsurilor luate pentru a da curs drepturilor recunoscute şi asupra progreselor realizate în exercitarea lor. sociale şi culturale. Pactul proclamă angajamentul necondiţionat al statelor părţi de a respecta şi de a garanta tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi care ţin de competenţa lor. a siguranţei şi ordinii publice. religie. cf. interzicerea închisorii pentru datorii contractuale. origine naţională sau socială.

avere. adolescenţi. origine naţională sau socială.2). pentru protejarea sănătăţii şi moralităţii publice. opinie publică sau orice altă opinie. limbă. fiind permise pentru situaţii expres prevăzute: asigurarea securităţii naţionale. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. Pactul lasă statelor părţi posibilitatea de a supune toate drepturile recunoscute unor limitări. pct. religie. origine naţională sau socială. naştere sau orice altă împrejurare” (Partea a doua. de a forma împreună cu alte persoane sindicate.2. avere. încrise prevederi în legătură cu îmbunătăţirea metodelor de producţie. dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa. îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi al igienei industriale. culoare. care să asigure. a siguranţei şi a ordinii publice. asigurarea exercitării dreptului la educaţie. Sunt. rasial. o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare. ocrotirea intereselor profesionale. sex. „statele părţi în prezentul pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. naştere sau orice altă împrejurare. Dintre alte prevederi ale acestui document se mai pot menţiona: acordarea unei asistenţe cât mai largi familiei. culoare. îmbrăcăminte şi locuinţe suficiente. Pactul vizează toate categoriile de persoane: copii. sociale şi culturale prevede exercitarea acestor drepturi fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. dreptul la securitate socială. limitări care trebuie să fie compatibile cu natura acestor drepturi şi pe principii democratice şi trebuie să fie prevazute de lege.consacrând dreptul fiecărei persoane de a beneficia de tratament egal în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. ca şi libertatea cercetării ştiinţifice şi activităţilor creatore. dreptul pe care îl are orice persoană în vederea favorizării şi ocrotirii intereselor sale economice. opinie publică sau orice altă opinie. îndeosebi. art. motive ce ţin de convingerile religioase. bărbaţi cărora le sunt înscrise drepturi fără nici un fel de discriminare [105]. la baza lor neputândsă stea motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. securitatea socială. un salariu echitabil şi o remuneraţie egală pentru o muncă de valoare egală. inclusiv hrană. femei. precum şi o îmbunătăţire continuă a condiţiilor sale de existenţă. dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiţiile de muncă juste şi prielnice. Aceste limitări trebuie să fie realizate cu respectarea principiului nediscriminării. El consacră. etc. religie. copiilor şi adolescenţilor. limbă. printre altele. salariul echitabil. scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile. a dreptului de a participa la viaţa culturală. o ocrotire specială mamelor. de gender sau orientare sexuală. politice. Prin semnarea acestui Pact. de asemenea. Pactul prevede obligaţia pentru statele părţi de a 119 .elementul natural şi fundamental al societăţii. sex.

Convenţia consacră principiul egalităţii între femei şi bărbaţi în exercitarea drepturilor economice. indiferent de starea lor matrimonială. Prin Convenţie este recunoscută contribuţia femeii la progresul societăţii. ştiut fiind faptul că multă vreme au existat diferenţe de percepţie a femeilor cu statutul de necăsătorită. importanţa socială a maternităţii. a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. culturale. Prin această Convenţie statele părţi se obligă: să condamne discriminarea faţă de femei sub toate formele sale. la servicii medicale. să adopte 120 . în domeniul politic. referitoare la drepturile fundamentale ale omului. economic. Intrumentul juridic vine în rezolvarea situaţiilor în care femeile sunt victimele unor discriminări care le impiedică să aibă acces la un nivel minim de educaţie. dorindu-se a fi un instrument juridic eficient în eliminarea tuturor formelor de discriminare pe motiv de gender care împiedică participarea femeilor.). 27(1.prezenta periodic rapoarte care să prezinte situaţia referitoare la respectarea.1. aceasta fiind un element modern de concepţie. garantarea şi exercitarea drepturilor recunoscute. social. pe baza egalităţii dintre bărbat şi femeie. căsătorită. economică. sensul expresiei „discriminare faţă de femei” potrivit căruia discriminarea faţă de femei „vizează orice diferenţiere. Important este faptul că această Convenţie introduce egalitatea de statut între femei. Convenţia reafirmă principiile Cartei ONU şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. excludere sau restricţie bazată pe sex. România a ratificat Convenţia la 7 ianuarie 1982. cultural. conform dispoziţiiior art. civil sau în orice alt domeniu”. recăsătorită. culturală din ţara lor. sociale. rolul femeii în familie în creşterea şi educarea copiilor. ca şi alte texte privitoare la discriminare. ca şi egalitatea în exercitarea drepturilor. să înscrie în constituţiile lor naţionale principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a NaţiuniIor Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18 decembrie 1979 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1981. în aceleaşi condiţii ca şi bărbaţii la viaţa socială. indiferent de starea lor matrimonială. care are drept efect sau scop să compromită sau să anihileze recunoaşterea. de mentalitate. Convenţia consacră egalitatea între femei şi bărbaţi în recunoaşterea drepturilor. beneficiul şi exercitarea de către femei. gender. etnie. la demnitatea umană şi valoarea umană. exprimând opinia că rolul femeii în procreare nu trebuie să constituie un motiv de discriminare şi că responsabilităţile trebuie împărţite în mod just între femei şi bărbaţi fără vreo discriminare. principiul egalităţii între femei şi bărbaţi şi principiul egalităţii între toţi oamenii indiferent de diferenţele date de rasă. Convenţia clarifică în art. divorţată. civile şi politice. precum şi la angajarea în muncă. la o pregatire profesională.

În cercetările de specialitate se deosebesc două forme principale de discriminare a femeii în domeniul muncii: discriminare la salarizare. să modifice orice prevedere legală care constituie discriminare faţă de femei) şi alte măsuri corespunzatoare. Convenţia aduce în atenţia statelor părţi traficul de femei şi exploatarea prostituării femeii faţă de care se angajează la luarea unor măsuri legislative şi de orice altă formă. să ia măsuri pentru a asigura deplina dezvoltare şi promovare a femeilor. dreptul de a ocupa funcţii publice şi de a exercita funcţii publice. să instituie o protecţie jurisdicţională a drepturilor femeilor. măsuri speciale care să modifice schemele şi modele de comportament social şi cultural al bărbatului şi femeii. adoptată de Adunarea Generală la 18 decembrie 1979. educaţia. mai slab remunerate. pentru a se ajunge la eliminarea prejudecăţilor faţă de femeie. angajare. dar şi dreptul de a fi alese. În acest sens. ele se angajează să includă în legislaţie principiul egalităţii depline şi sancţiuni împotriva oricăror discriminări. al 121 . condiţii de muncă.7). Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. în general. În ceea ce priveşte discriminarea femeilor. cînd pentru prestarea unei munci similare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. Convenţia recunoaşte femeii dreptul de a lua parte la viaţa publică a ţării: dreptul de a vota la toate alegerile şi referendumurile publice. statele participante angajându-se să promoveze prin toate mijloacele politicii menite să le elimine. pregatire fără vreo discriminare bazată pe gender. implicate în activităţi profesionale mai puţin calificate şi. femeile primesc o remunerare diferenţiată şi segregarea profesională. să adopte măsuri speciale care au drept scop cunoaşterea şi exercitarea drepturilor femeii.8). menite să interzică şi să sancţioneze orice discriminare faţă de femei. dreptul de a reprezenta ţara şi guvernul ţării sale pe plan internaţional (art. mai prestigioase şi mai bine plătite). cînd femeile au un acces mai limitat la anumite profesii (de regulă. unde statele părţi se angajează să adopte acele măsuri menite să faciliteze accesul femeilor în aceste domenii. condamnă discriminările faţă de femei sub orice formă. dreptul de a participa în organizaţii şi asociaţii publice (art. pregătirea profesională. Convenţia are în vedere eliminarea discriminării faţă de femei în domenii precum sănătatea. în spaţiul vieţii sociale. prejudecăţi construite pe ideea de inferioritate a femeii şi superioritate a bărbatului. alegerea profesiei. remuneraţie.măsuri legislative (să abroge. unde să i se garanteze şanse egale de participare cu ale bărbatului. în România acestea sunt. deci. pentru eliminarea discriminărilor în domeniul politic. Se doreşte prin acest instrument juridic internaţional crearea posibilităţii femeii de a ieşi din spaţiul casnic al familiei în spaţiul public. care să reprime aceste realităţi.

că orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale fie direct. al sănătăţii şi în viaţa economică şi socială. în condiţii de egalitate. Prin Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost instituit Comitetul pentru lichidarea discriminării faţă de femei. în condiţii de egalitate cu bărbaţii. fără nici o discriminare. Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii. al dreptului la muncă. fie prin intermediul unor reprezentanţi şi de a avea acces. Tot aici merită a fi menţionate: Convenţia internaţională privind suprimarea şi pedepsirea crimei de apartheid. Prin Convenţie statele părţi se angajează să garanteze femeilor aceste drepturi recunoscute de Convenţie. alese în organismele politice.vieţii publice. înscrie în mod expres prevederea că femeile vor avea. precum şi exercitarea lor în condiţii de deplină egalitate. la funcţiile publice ale ţării sale. Scopul acestui tratat este de a suprima şi pedepsi apartheidul. reia o serie de principii ale Cartei ONU cu referire la drepturile politice ale femeii fondate pe principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. prin reprezentant sau în mod direct. că vor putea fi. care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la 30 noiembrie 1973 şi a intrat în vigoare la 18 iulie 1976. reconfirmând ideea deja enunţată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. în condiţii de deplină egalitate cu bărbaţii. constituite în virtutea legislaţiei naţionale. compus din 23 de experţi aleşi de statele părţi. cât şi exercitarea acestora în deplină egalitate de condiţii. potrivit căruia orice persoană (femeie sau bărbat) poate lua parte la conducerea treburilor ţării. sex. drept de vot în orice alegeri fără nici o discriminare. fără deosebire de rasă. Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid a fost adoptată în vederea asigurării respectării universale a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentu toţi. Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 decembrie 1952. dreptul de a ocupa orice post public şi de a-şi exercita oricare din funcţiile publice stabilite în baza legislaţiei naţionale. precum dreptul la vot. luând în considerare dispoziţia Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. în condiţii de egalitate fără nici o discriminare [34]. Convenţia are în vedere atât recunoaşterea unor drepturi civile şi politice pentru femei. principiu enunţat în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. al educaţiei. pentru asigurarea egalităţii depline în faţă legii. dar care îşi îndeplinesc atribuţiile cu titlu individual şi au obligaţia de a supraveghea îndeplinirea obligaţiilor asumate de statele părţi la Convenţie. limbă şi religie. constituie în baza legislaţiei naţionale. dreptul de a fi alese în organisme publice. Le sunt recunoscute o serie de drepturi femeilor. conform căreia toate fiinţele umane se 122 .

nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. indiferent dacă ele au fost săvârşite pe teritoriul lor sau pe teritoiul altui stat. Convenţia incriminează atât comiterea actelor enumerate în cuprinsul ei. precum şi participarea. socială. însă prin incriminarea unor acte inumane săvârşite ca urmare a apartenenţei la un grup rasial. Convenţia stabileşte conţinutul crimei de apartheid ca fiind o crimă împotriva umanităţii rezultată din politicile şi practicile de segregaţie şi discriminare rasială. potrivit prevederilor Convenţiei. Convenţia recunoaşte dreptul fiecărui stat de a judeca şi sancţiona faptele de apartheid. Consacrând principiul universalităţii justiţiei penale pentru astfel de fapte. Convenţia nu consacră în mod expres principiul nediscriminării. supunerea la munci forţate. în conformitate cu legislaţia lor internă şi tratatele internaţionale. arestarea arbitrară sau reţinerea ilegală a membrilor unui grup rasial. grava atingere a integrităţii fizice şi psihice. exproprierea unor grupuri rasiale. întăreşte şi dezvoltă 123 . economică şi culturală. libertăţii şi demnitaţii membrilor grupului rasial. fără nici o deosebire de rasă. Acestea se pot concretiza în acte inumane constând în: refuzul dreptului la viaţă a unui membru care aparţine unui grup rasial. sau dacă este vorba de cetăţenii proprii. stabilind şi procedura urmăririi. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială adoptată prin Rezoluţia 2106 (XX) a Adunării Generale a ONU la 21 decembrie 1965 semnată şi ratificată în martie 1966. în situaţiile în care nu ar exercita jurisdicţia lor proprie. interzicerea de a lua măsuri menite să interzică membrilor grupurilor rasiale de a participa la viaţa politică. adoptarea de măsuri menite să interzică realizarea căsătoriei între persoane aparţinând unor grupuri rasiale. statele părţi se angajează a satisface cererile de extrădare. privarea membrilor grupurilor rasiale de libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului. judecării şi pedepsirii persoanelor care săvârşesc crime de apartheid. comise în scopul insituirii şi menţinerii dominaţiei unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial. culoare sau origine naţională [33]. crime care contravin normelor dreptului internaţional. Statele părţi se angajează prin această Convenţie să ia toate măsurile pe plan legislativ sau de orice altă natură în vederea împiedicării politicilor segregaţioniste.exploatarea membrilor unui grup rasial. intrată în vigoare la 4 ianuarie 1969. favorizarea sau încurajarea săvârşirii crimei de apartheid. străini sau apatrizi. Totodată. persecutarea organizaţiilor sau persoanelor care se opun crimei de apartheid. creează cadrul juridic protejării persoanelor care pot fi supuse unor fapte şi acte de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale doar pentru că aparţin unui grup rasial. impunerea unor condiţii de viaţă menite să aducă atingere unui grup rasial.

prin acest instrument juridic internaţional. condamnând discriminarea sub toate formele sub care s-ar putea manifesta [23]. folosirea sau exercitarea în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniile politic. iar Republica Moldova a aderat la această Convenţie la 25 februarie 1993. să interzică discriminarea rasială prin toate mijloacele corespunzătoare. social sau cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice. România a aderat la Convenţie la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. publicat în „Buletinul Oficial al României“. potrivit prevederilor Convenţiei. nr. 92 din 28 iulie 1970. publicata în „Monitorul Oficial al României“. 144/1998. partea I.ideile cuprinse în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia Universală a Omului. ascendenţă sau origine naţională sau etnică. să ia măsuri speciale şi concrete. 261 din 13 iulie 1998. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială califică drept „discriminare rasială” orice deosebire. de asemenea. Se consacră. 22. pentru a asigura dezvoltarea sau protecţia anumitor grupuri rasiale. fără deosebire de rasă. excludere. nr. economic. Statele părţi. să nu recurgă la acte sau practici de discriminare rasială. se angajează. condamnarea propagandei rasiale. potrivit prevederilor Convenţiei. dar şi la nivelul relaţiilor dintre popoare. în scopul favorizării bunei înţelegeri între rase în vederea edificării unei comunităţi internaţionale eliberată de orice forme de segregaţie şi de discriminare rasială. 345. culoare. fiind văzută ca un atac de demnitate umană şi la relaţiile 124 . condamnând doctrina superiorităţii bazată pe diferenţa de rasă ca fiind „condamnabilă sub raport moral. origine naţională sau etnică. Prin Legea nr. Convenţia afirmă necesitatea eliminării rapide a tuturor formelor de discriminare rasială existentă în vreun teritoriu. având ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea. România şi-a retras rezerva formulată la art. partea I. dacă este cazul. restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă. Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială condamnă discriminarea rasială şi angajează statele părtţi să promoveze o politică de eliminare a oricărei forme a acesteia şi să asigure fiecărei persoane egalitatea în faţă legii. la continuarea politicii menită să elimine discriminarea şi să favorizeze înţelegerea între rase. culoare. necesitatea prevenirii şi combaterii doctrinelor şi practicilor rasiste. Statele-părţi se angajează. Discriminarea este localizată nu numai la nivelul relaţiilor interumane. inclusiv dacă împrejurările o cer prin măsuri legislative. a oricărei organizaţii care se inspiră din idei sau teorii bazate pe superioritatea unei rase. injustă şi periculoasă din punct de vedere social” [36]. prevăzându-se introducerea unor sancţiuni împotriva celor care practică asemenea idei.

instituţii. Comitetul îşi ţine în mod obişnuit reuniunile de două ori pe an la sediul ONU din Geneva. Comitetul privind eliminarea discriminării rasiale a evidenţiat că în privinţa acţiunii afirmative. fiind condamnată ca o încălcare a principiilor Cartei ONU şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. publicarea recomandărilor generale. potrivit art. şi anume: examinarea situaţiei din statele părţi la Convenţie. folosinţa sau exercitarea. state). emanând de la persoane sau grupuri de persoane care pretind a fi victime ale violării. inclusiv legislative. vreunui grup sau organizaţii. Articolul 2 paragraful 1(d) din Convenţie conţine o obligaţie explicită pentru statul parte de a interzice şi a stopa prin toate mijloacele adecvate. organizaţii. Sunt clarificate astfel. În conformitate cu prevederile articolului 9 din Convenţie. discriminarea rasială venită din partea persoanelor. statele părţi se angajează să prezinte Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. obiectul discriminării (recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi). a vreunuia dintre 125 . Astfel. restricţie. un raport asupra măsurilor de ordin legislativ.prieteneşti între popoare. Potrivit articolului 8 din Convenţie. administrativ sau altele pe care le-au adoptat şi care pun în aplicare dispoziţiile respectivei Convenţii. primirea şi examinarea comunicărilor. precum şi victimele discriminării (persoane. Comitetului i se recunoaşte competenţa de a primi şi a examina comunicări ce ţin de jurisdicţia sa. dar nu cere. judiciar. restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă. ca statele părţi să adopte astfel de măsuri pentru a asigura o dezvoltare şi o protecţie adecvată a anumitor grupuri rasiale. culoare. preferinţă). economic. şi un raport la fiecare doi ani sau de fiecare dată când Comitetul o va cere [27]. clarificând în art. 1 sensul expresiei „discriminare rasială” ca fiind „orice excludere. Convenţia permite. etnice sau naţionale. începând de la intrarea în vigoare a Convenţiei. cultural şi social sau în oricare alt domeniu al vieţii publice”. dar şi subiecţii discriminării (persoane. în condiţii de egalitate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în domeniile politic. care are ca scop sau ca efect de a distruge sau compromite recunoaşterea. indiferent ce motive ar sta la baza comportamentului discriminatoriu. de către acest stat parte. în mod public. instituţii care aparţin unei rase). grupuri. supravegherea internaţională a implementării Convenţiei este desfăşurată de un Comitet. pentru examinarea de către Comitet. a cărui funţie principală este analiza rapoartelor prezentate de statele-părţi la Convenţie şi înaintarea observaţiilor şi comentariilor sale cu privire la implementarea Convenţiei la nivel naţional. formele de manifestare a discriminării rasiale (excludere. Convenţia se opreşte asupra terminologiei. Comitetul are trei funcţii principale. ascendenţă sau origine naţională sau etnică.14 din Convenţie. Fiecare stat parte îşi prezintă raportul iniţial în termen de un an.

precum şi rolul ei în familie şi în special în creşterea şi educarea copiilor. consacrând în mod expres principiul nediscriminării. plecând de la realităţile care dovedeau că asupra femeilor se exercită discriminări ce au ca efect împiedicarea femeilor la participarea lor în viaţa publică. precum şi incitarea la comportamente discriminatorii pe motiv de rasă. socială. Declaraţia reafirmă importanţa femeii în viaţa economică. statele-părţi condamnă segregarea şi apartheidul. Declaraţia privind eliminarea discriminării faţă de femei. Deoarece Comitetul nu primeşte nicio comunicare privind un stat parte care nu a facut o astfel de declaraţie. să adopte măsuri legislative. Republica Moldova nu a facut o astfel de declaraţie şi persoanele fizice şi juridice ce se află pe teritoriul său nu pot depune astfel de plângeri în faţa Comitetului. etnie. să abroge şi să anuleze orice act normativ care ar avea drept efect crearea discriminării rasiale sau perpetuarea ei. Statele se angajează ca prin toate mijloacele ce le stau la dispoziţie la nivel naţional şi local să nu recurgă la practici de discriminare rasială. interzicând autorităţilor şi instituţiilor publice să încurajeze şi să incite la discriminarea rasială şi etnică. culturală a unei ţări. fixându-şi ca obiectiv interzicerea şi eliminarea practicilor de această natură. pornind de la faptul că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în drepturi şi de la faptul că fiecare om se poate prevala de drepturile sale indiferent de gender.drepturile enunţate în Convenţie. să nu încurajeze şi să nu sprijine astfel de practici. se recomandă ca. Pâna la momentul actual. adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 7 noiembrie 1967 prin Rezoluţia 226. Declaraţia completează celelalte rezoluţii. difuzarea de idei bazate pe superioritatea unei rase. să dea posibilitatea constituirii organizaţiilor multirasiale care ar facilita cunoaşterea raselor şi înlăturarea barierelor dintre acestea. în demnitatea şi în valoarea persoanei umane şi egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor. statele care o ratifică sau care aderă la ea. incitarea la ură faţă de anumite rase. să modifice. Republica Moldova să recunoască jurisdicţia articolului 14 din Convenţie pe teritoriul său. în scopul prevenirii şi combaterii tuturor formelor de discriminare. Comitetul a emis opinii cu privire la doar aproximativ treizeci de comunicări individuale . Prin această Convenţie. Totuşi. se obligă: să înscrie principiul egalităţii între femei şi bărbaţi în constituţiile naţionale şi să garanteze juridic 126 . condamnând orice discriminare a femeii ca pe o atingere adusă demnităţii umane. declaraţii. Prin această Declaraţie. numărul statelor părţi care au facut o astfel de declaraţie este mai mic în raport cu numarul mare de state părţi la Convenţie. fundamental nejustă. Prin această Convenţie se incriminează şi propaganda la discriminare. economice care să asigure dezvoltarea şi protecţia egală a grupurilor rasiale. reconfirmă credinţa în drepturile fundamentale ale omului. convenţii şi recomandări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a instituţiilor specializate.

la asigurări sociale. Declaraţia Naţiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială din 20 noiembrie 1963 (rezoluţia 1904 (XVIII) a Adunării Generale) afirmă în mod solemn necesitatea de a se elimina rapid toate formele şi toate manifestările de discriminare rasială în toate părţile lumii şi de a asigura înţelegerea demnităţii persoanei umane. încurajând 127 . dar şi un act de natură să pună în pericol relaţiile prieteneşti dintre popoare. dreptul la muncă. localizândo la nivelul relaţiilor interumane cât şi la nivelul relaţiilor dintre popoare. dreptul la o pregătire profesională. dreptul la informare. garantând exercitarea lor în condiţii de egalitate. adminstrare. dreptul la alegerea liberă a profesiei şi o ocupaţiei. precum şi pe cel al egalităţii tuturor fiinţelor umane. Declaraţia face referire la o serie de drepturi de care femeile nu se bucurau până în momentul adoptării acestei Declaraţii: dreptul de a vota la alegeri şi de a fi alese în organisme publice. fără nici o discriminare.respectarea lui. dreptul la pensie. dreptul la burse şi subvenţii pentru studii. de sex. să ia măsuri pentru ca opinia publică să-şi schimbe mentalităţile formate pe baza ideii de inferioritate a femeii faţă de bărbat. politice. de a dispune de o moşternire datorită legislaţiei privitoare la capacitatea juridică a femeii. să modifice orice act normativ care ar avea ca efect discriminarea femeilor. drepturi precum: dreptul la educaţie. statele fiind obligate să ia anumite măsuri pentru situaţiile care privesc logodna fetelor impubere prin impunerea unei vârste minime şi prin înregistrarea căsătoriei într-un registru oficial. de limbă sau religie. toate instituţiile şi organismele la educarea opiniei publice în vederea eliminării prejudecăţilor referitoare la femei. reprezintă un document internaţional care consideră discriminarea nu numai o încălcare a drepturilor omului. stabilindu-şi ca obiectiv fundamental respectul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale. dreptul de a beneficia de servicii de sănătate. la o salarizare echitabilă cu a bărbaţilor pentru muncă cu valoare egală. dreptul de a dobândi. Declaraţia are în vedere acordarea de drepturi egale tuturor femeilor indiferent de statutul lor marital. dreptul la programe de educaţie permanentă. document apărut ca urmare a unor manifestări de segregare şi separare pe motive de rasă din diferite regiuni ale lumii [38]. fără deosebire de rasă. să abroge. Declaraţia invită toate statele. economice. sociale cu ale bărbaţilor. Declaraţia reafirmă principiile demnităţii umane. dreptul de a cere desfacerea unei căsătorii. etc. de a se căsători prin deplinul lor consimţământ. dreptul de a ocupa posturi şi funcţii publice. la realizarea unui efort concentrat pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. dreptul de a-şi alege soţul. să adopte acele măsuri legislative care să dea femeilor aceleaşi drepturi civile.

precizează că orice formă de discriminare rasială şi. art. religioase şi lingvistice. rezultat al unui îndelungat proces de elaborare. de culoare sau de origine etnică este o ofensă adusă demnităţii umane şi trebuie condamnată ca o încălcare a principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. înseamnă nu numai o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. prevede chiar în primul său articol că statele vor proteja existenţa şi identitatea minorităţilor „adoptând măsuri 128 . în special. indiferent de temeiul pe care aceasta s-ar fundamenta şi reafirmă principiul egalităţii tuturor oamenilor şi cel al nediscriminării în exercitarea drepturilor. cooperarea între naţiuni. etnice. ca o violare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale proclamate de Declaraţia Universală a drepturilor omului. ca o încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. ca un obstacol în calea relaţiilor prieteneşti şi paşnice între naţiuni şi ca un fapt susceptibil să tulbure pacea şi securitatea între popoare. Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. afirmând necesitatea adoptării unor măsuri în domeniul învăţământului. În Declaraţie se arată că discriminarea între oameni pe motive de rasă. culoare sau origine etnică constituie o jignire a demnităţii umame şi trebuie condamnată ca o nerecunoaştere a principiilor Cartei Naţiunilor Unite. pacea şi securitatea internaţională. politica întemeiată pe prejudecata superiorităţii rasiale sau pe ura de rasă. educaţiei şi informaţiei în vederea cunoaşterii şi aplicării principiilor enunţate. dar şi un act de natură să primejduiască relaţiile prieteneşti între popoare. Declaraţia îşi exprimă poziţia faţă de teoria raselor superioare ca fiind falsă din punct de vedere ştiinţific şi o consideră „condamnabilă din punct de vedere moral şi nedreaptă şi periculoasă din punct de vedere social”. ca o încălcare a drepturilor omului şi ca un obstacol în calea cooperării internaţionale. Declaraţia Naţiunilor Unite asupra înlăturării oricăror forme de discriminare rasială întărind şi dezvoltând ideile înscrise în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. religioase sau lingvistice este un document cu caracter universal în domeniul drepturilor omului ce reprezintă o nouă etapă în afirmarea preocuparilor în acest domeniu complex şi sensibil. Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale etnice. Astfel. Declaraţia condamnă orice discriminare. Discriminarea este văzută din triplă perspectivă: ca o ofensă adusă demnităţii umane.activitatea celorlalte instituţii specializate spre adoptarea unor măsuri legislative şi administrative de natură a descuraja orice manifestare discriminatorie. 1 din prezentul act face această triplă prezentare: „Discriminarea între fiinţele umane pentru motive de rasă.

Curtea reiterează în fiecare hotărâre că. să participe la viaţa culturală. religioasă. 3. a fost nevoie de cincizeci de ani pentru a introduce prevederea cu referire la interzicerea generală a discriminării în CEDO. o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. socială. în vederea promovării respectului pentru drepturile prevăzute în Declaraţie. religioase şi lingvistice. Declaraţia ONU privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale reafirmă principiul nediscriminării şi tratamentului egal. de statut. articolul 14 asigură protecţie împotriva unui tratament diferit.136] Curtea se pronunţă asupra caracterului discriminatoriu bazat pe diverse motive: diferenţe de gender.legislative corespunzătoare”. în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate în Convenţie. religia. cu mare atenţie după o amplă analiză a cauzelor. Documentul se referă la persoanele aparţinând minorităţilor naţionale etnice. adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil proporţional între scopul urmărit şi mijloacele folosite. Beneficiul drepturilor stabilite în Declaraţie nu trebuie să afecteze exercitarea de către toate persoanele a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale. exceptând practicile care ar putea încălca legea naţională sau care sunt contrare standardelor internaţionale. p. ci le sancţionează doar pe cele ilicite. Conform jurisprudenţei Curţii. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării Drepturile omului. Din analiza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Această justificare trebuie să fie în viziunea Curţii obiectivă şi rezonabilă.2. Ea prevede obligaţia statelor de a lua măsuri pentru ca minoritaţile să-şi dezvolte cultura. dacă este aplicat fără scop şi justificare rezonabilă unor persoane aflate în situaţii similare.14 dacă nu are obiectiv şi justificare rezonabilă. acestea având dreptul să se bucure de propria cultură. de rasă. Curtea se pronunţă asupra existenţei discriminării. să-şi practice propria religie. independenţa politică a statelor. tradiţiile şi obiceiurile. Comisia şi Curtea apreciind asupra acestui caracter obiectiv şi rezonabil al tratamentului diferenţiat precum şi asupra caracterului proporţionalităţii în luarea unor măsuri concrete de către statul respectiv [69. Caracterul ilicit al unui tratament discriminatoriu se stabileşte în funcţie de justificarea pe care statele o oferă în cauzele deduse judecăţii. economică şi politică. inclusiv egalitatea suverană. egalitatea şi non-discriminarea sunt elemente-cheie şi preocupări principale ale Consiliului Europei. iar nici o dispoziţie a Declaraţiei nu poate fi interpretată ca permiţând activităţi contrare scopurilor şi principiilor Cartei ONU. integritatea teritorială. se poate concluziona că aceasta nu interizice toate tratamentele diferenţiate. limba. 129 . Cu toate acestea. În absenţa constatării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

9. 5. în Irlanda (Keegan).9 şi 14 din Convenţie. afaceri referitoare la câteva aspecte ale legislaţiei lingvistice belgiene.1 şi 8 şi art.14 din Convenţie.14 din Convenţie.deciziile fiind rezultatul votului.2 din Protocolul nr. modul de desfăşurare a reprezentanţilor pentru Adunarea Regională Flamandă în Belgia (Mathieu-Mohin şi Clerfayt) art.12.3 din Protocolul nr.8 şi 14 din Convenţie) 3. numele unei perechi căsătorite în Elveţia (Burghartz) art.8 coroborat cu art.14 din Convenţie) 2.1 coroborat cu art.8. aplicarea regulamentelor de imigrare în Marea Britanie. în Danemarca (cazul Rasmussen) (art. 7. statutul juridic al mamelor necăsătorite şi al copiilor născuţi în afără căsătoriei. 6. Cabales şi Balkali) art.14 din Convenţie.1 din Protocolul nr. 130 .1. Vermiere) şi în Austria (Iuze) şi taţilor naturali.6. refuzul de a-i recunoaşte unui transexual statutul de tată al unui copil născut de partenera sa în urma inseminării artificiale( X. 10. Cazurile aflate pe rolul instanţei europene referitoare la interzicerea oricăror discriminări au avut drept obiect : 1. în Belgia (cazul Marcks.8 coroborat cu art.1 coroborat cu art. în cadrul unei proceduri de divorţ în Austria (Hoffman) şi obligaţia de a plăti o taxă pentru biserica din Suedia (Darby) art.14 din Convenţie.1 din Protocolul nr.13 şi 14 din Convenţie.8 şi 14 din Convenţie. ce introduc o diferenţiere în ceea ce priveşte modul de tratare al bărbaţilor şi femeilor (Abdulazis.1 4. bazată pe religia unuia dintre părinţi.6. în Olanda (Van Raatle) art.Y şi Z din Marea Britanie) art. decizia cu privire la custodia copiilor. precum şi realizarea obligaţiilor. ca şi pentru aceasta şi copilul lor (Johson şi alţii) art. consecinţele juridice ce decurg din interzicerea divorţului în Irlanda pentru un bărbat căsătorit ce doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu o altă femeie. în Olanda (Kroon şi alţii) şi în Marea Britanie (McMichael) art. 9. aplicarea unui tratament discriminatoriu bărbaţilor în ceea ce priveşte suma care trebuie să o plătească drept alocaţie familiei. în materie de educaţie (art.1 din Protocolul nr.8 şi 14 din Convenţie şi art. 8. existând şi opinii dizidente care îmbogăţesc jurisprudenţa şi stimulează perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor juridice concepute în vederea respectării principiului egalităţii şi nediscriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor. art. dreptul de acces la tribunale a unui tată pentru a-şi contesta paternitatea.

3d coroborat cu art. Convenţia reafirmă unitatea de idealuri a statelor europene care se angajează să recunoască şi să asigure garantarea drepturilor enunţate. considerând că respectul libertăţilor fundamentale ale omului reprezintă esenţa oricărui regim politic democratic. statut. 6. a libertăţilor. imprescriptibilitatea libertăţii persoanei. nu şi femeilor de a desfăşura muncă de pompier sau. etc [37]. în Germania (Karl Heinz Schimdt) art. Convenţia este modificată ulterior prin mai multe protocoale [123] care completează lista drepturilor recunoscute şi garantate. pe motiv că doar cetăţenii austrieci au acest drept (C.11. Convenţia are drept obiectiv nu numai enunţarea drepturilor.14 din Convenţie 12. în forma sa din 1949) împreună constituind „primele mari unde de şoc ale cruciadei pentru protecţia drepturilor omului. constituie un instrument juridic fundamental prin care statele care au ratificat-o se obligă la respectarea drepturilor omului indiferent de deosebiri de gender. Statele membre ale Consiliului Europei reafirmă ataşamentul faţă de valorile şi principiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Ca document regional-european. Convenţia europeană are ca izvor Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 (dar şi proiectul Pactului referitor la drepturile civile şi politice. principiul nediscriminării.C. dar pe de altă parte stabileşte un sistem pentru garantarea respectării acestora. naţionalitate. în schimb. Principiul 131 . temelia justiţiei şi păcii în lume. Austria) art. În Preambulul Convenţiei se afirmă că „scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mult mai strânsă între membrii săi”. fiind considerată un document de mare însemnătate în demersul către o Europă unită. ci şi protecţia lor prin sistemul garanţiilor internaţionale care permit controlul internaţional. Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Convenţia consacră pe de o parte o serie de drepturi civile şi politice. Spre deosebire de Declaraţie. obligaţia impusă bărbaţilor.1. iar „unul din mijloacele de a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.1 din Protocolul nr.4 alin. Convenţia se doreşte a fi un răspuns european la problematica drepturilor omului. să plătească o contribuţie. rasă.G.8 şi 14 din Convenţie coroborat cu art. cu respectarea tradiţiilor politice. Convenţia Europeană ca şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactele Internaţionale consacră principii precum: egalitatea în drepturi şi ca demnitate a tuturor oamenilor. etnie. ulterior completate cu cele două Pacte Internaţionale ale Naţiunilor Unite din 1996. ca efect primordial al celui de-al doilea război mondial”. intrată în vigoare la Roma în anul 1951. refuzarea acordării unui cetăţean turc din Austria unui avans pentru pensia lui.

Concepţia întemeietorilor Comunităţii Europene s-a întemeiat pe un pragmatism prudent [96. de altfel adevărata carte constituţională a Comunităţii Europene. prin întărirea coeziunii economice şi sociale. Convenţia făcând referire şi la drepturi sociale şi la drepturi cu caracter economic [59. drepturile recunoscute şi garantate de Convenţie sunt în mare măsură drepturi civile şi politice. semnat la Lisabona. Tratatele care au pus bazele Comunităţii Europene nu menţionează în mod explicit. Principala caracteristică a Convenţiei este de a enunţa drepturile ale căror titulari sunt persoane individuale. Aceste tratate. precum şi statutul social. Astfel. limbă.nediscriminării apare expres prevazut în textul Convenţiei. religie. Comunitatea urmărind să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei în privinţa drepturilor şi libertăţilor menţionate în cuprinsul Tratatului. promovând egalitatea între femei şi bărbaţi (art. rasă. apartenenţa la un stat/naţiune sau la o minoritate naţională. origine naţională sau socială. În esenţă. opinii politice sau orice alte opinii. p. în nici una dintre dispoziţiile lor. În cuprinsul Tratatului se precizează că statele membre îşi propun să stabilească între ele o cooperare intensificată care să nu constituie o discriminare şi nici o piedică în calea schimburilor între statele membre şi să nu provoace nici o distorsiune a condiţiilor de concurenţă dintre acestea (art. culoare. în special.11 fost art. opiniile unei persoane. naştere sau orice altă situaţie”.4]. art. avere. 132 . au vizat mai mult persoanele. pentru a se bucura de forţa juridică a acestora.2).4]. şi mai târziu principiul nediscriminării atrage tot mai mult atenţia juriştilor care îl formulează în textul tratatelor Uniunii Europene. pe rasă. drepturile omului. care este esenţial pentru funcţionarea societăţilor democratice. reafirmă principiile Cartei Naţiunilor Unite fixându-şi ca obiectiv fundamental ameliorarea constantă a condiţiilor de viaţă şi de muncă. 14 interzice discriminarea sub orice formă s-ar manifesta statuînd că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată. 13 decembrie 2007. Egalitatea în faţa legii şi protecţia tuturor persoanelor împotriva discriminării este un drept fundamental. textul impunând eliminarea discriminării în exercitarea acestora şi instituind un control cu caracter judiciar asupra respectării reglementărilor înscrise în Convenţie. Textul identifică posibilele motive de discriminare: gender. limbă maternă.5A). economic al individului uman. Principiul egalităţii între oameni. apartenenţa la o minoritatea naţională. sex. consacră principiul egalităţii. Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Aceasta contribuie la atingerea obiectivelor promovării progresului economic şi social al unui nivel crescut de ocupare a forţei de muncă. p.

inclusiv principiul egalităţii remuneraţiilor pentru aceeaşi muncă sau pentru muncă de valoare egală. textul Tratatului precizează ca acesta asigură libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii.34 fost art. Comunitatea susţine şi promovează egalitatea dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte oportunităţile de pe piaţa muncii şi de a asigura aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între bărbaţi şi femei pentru aceeaşi muncă sau pentru muncă de valoare egală. fiecare stat membru aplică aceste restricţii tuturor prestatorilor de servicii prevăzuţi în cuprinsul Tratatului. referitor la libera circulaţie a bunurilor. precum şi competenţa de a adopta orice reglementare în materia nediscriminării. plătită după rezultat. Consiliul.13 fost art. pentru acelaşi loc de muncă. cu condiţia ca măsurile luate să nu aducă atingere prevederilor prezentului Tratat.6A). ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă prin implementarea unor politici şi acţiuni ale Comunităţii. În Partea a III-a intitulată „Politicile Comunităţii”. a tuturor discriminărilor fondate pe naţionalitate. 54 fost art. remunerarea şi celelalte condiţii de muncă. Egalitatea de remunerare fără discriminare bazată pe sex implică remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă. după consultarea Comitetului Economic şi Social poate adopa măsuri pentru a asigura aplicarea principiului egalităţii şanselor şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul angajării şi al muncii. Tratatul precizează că restricţia privind libera prestare a serviciilor nu este eliminată. faţă distincţie de naţionalitate sau reşedinţă (art. remuneraţia acordată pentru o muncă plătită pe unitate de timp să fie aceeaşi. În vederea atingerii obiectivelor prevăzute. ceea ce implică eliminarea. în aplicarea prevederilor sale.40). şi care să fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European. 58 fost art. serviciilor şi capitalurilor. 65). 73 D). religie sau convingeri. Referitor la servicii. 39 fost art. 48). 133 . securitate publică şi sănătate publică (art. să fie stabilită pe baza aceleaşi unităţi de măsură. măsurile pe care le poate lua Consiliul nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie deghizată (art. un handicap. rasă sau origine etnică. vârstă sau orientare sexuală (art.Tratatul interzice în mod expres orice discriminare bazată pe naţionalitate. între lucrătorii statelor membre. iar referitor la capitaluri şi plăţi. precizând că această organizare trebuie să excludă orice discriminare între producătorii sau consumatorii Comunităţii (art. în ceea ce priveşte angajarea. Tratatul are în vedere organizarea comună a pieţelor agricole. Totodată Consiliului i se dă posibilitatea de a lua măsuri necesare pentru combaterea oricărei discriminări bazate pe sex. sub rezerva limitărilor justificate prin motive de ordine publică. Statele membre ale Comunităţii şi-au propus ca obiectiv un nivel înalt al ocupării forţei de muncă. Referitor la libera circulaţie a persoanelor.

neîmpiedicând vreun stat membru să menţină sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să asigure efectiv deplină egalitate între bărbaţi şi femei. de a acţiona în acest domeniu. reprezentanţilor sexului mai slab reprezentat. Textul Actulului Unic European. toate acestea fiind considerate principii generale ale dreptului comunitar. Uniunea respectă identitatea naţională a statelor membre. Tratatul prevede că unul din obiectivele Uniunii este acela de a oferi cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie. A intrat în vigoare la 1 mai 1999 şi subliniază principiile de organizare şi funcţionarea Uniunii Europene. Tratatul reafirmă principiile Cartei ONU. precum şi a statului de drept (art. Actul Unic European. egalitatea şi justiţia socială (Preambul). recunoscute în constituţiile şi legile statelor membre. în special principiile democraţiei şi respectarea dreptului şi a drepturilor omului. a revizuit Tratatul de la Roma şi a introdus Piaţa Unică Europeană şi Cooperarea Politică Europeană. Uniunea respectă drepturile fundamentale. în special libertatea. activitatea comună a statelor membre urmărind şi reprimarea rasismului şi al xenofobiei. decise fiind să promoveze împreună democraţia. conţine prevederi în domeniile drepturilor cetăţenilor. în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în Carta socială europeană. mai ales în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale. prin introducerea articolului 13 în Tratatul Comunităţii Europene. al respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. F). Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 şi semnat la 2 octombrie 1997. 6 fost art. 130U). Politica Comunităţii în domeniul cooperării pentru dezvoltare contribuie la obiectivul general al dezvoltării şi consolidării democraţiei şi statului de drept. printre care menţionează principiu al nediscriminării.E. precum şi la respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. aşa cum au fost ele garantate de Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale ale statelor membre. bazându-se pe drepturile fundamentale. principii care sunt comune statelor membre. Şefii de state şi de guverne au convenit să consolideze capacitatea U. precizând o serie de principii care stau la baza funcţionării construcţiei europene. care acordă Comunităţii puteri sporite să 134 . Tratatul privind Uniunea Europeană consacră Uniunea ca o construcţie bazată pe principiul libertăţii. care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. al democraţiei. [1] continuă tratele institutive ale Comunitţăilor Europene în vederea transformării ansamblului relaţiilor dintre state într-o Uniune Europeană. a fost adoptat în unanimitate la 17 februarie 1986. 177 fost art.

Partea a II-a cuprinde în întregime Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. garantate prin Convenţia Europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre. I-9 se prevede că Uniunea recunoaşte drepturile. religie sau convingere. Art. 119). 141 (fost. din care s-au dezvoltat valorile universale ale drepturilor inviolabile şi inalienabile ale omului. Aceştia beneficiază de o atenţie egală din partea instituţiilor. Uniunea prin Tratatul privind instituirea Consţituţiei Europene promovează progresul ştiinţific şi tehnic. 6). astfel art. libertăţii şi statului de drept. Tratatul privind instituirea Constituţiei Europene. ştiute fiind cazurile de discriminare pe motivul vârstei (art. inclusiv în materie de angajare. 12 (fost art. libertăţile şi principiile enunţate în Carta Drepturilor Fundamentale care constituie partea a II-a a prezentei Constituţii. 23 prevede că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie asigurată în toate domeniile. Pornind de la moştenirea culturală.măsuri pentru combaterea excluderii de pe piaţa muncii şi art. în toate activităţile sale. religioasă şi umanistă a Europei. rasială. Carta consacră egalitatea între bărbaţi şi femei. organelor şi organismelor Uniunii. solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului. integrarea socială şi profesială şi participarea la viaţa comunităţii (art. dar şi persoanelor handicapate. Uniunea recunoscând şi respectând drepturile persoanelor vârstnice de a aduce o viaţa demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală.discriminarea pe criteriul de sex. Carta acorda atenţie şi persoanelor în vârstă. origine etnică. Uniunea respectă principiul egalităţii cetăţenilor săi. 25). 13 completează prevederile existente cu scopul de a combate discriminarea bazată pe caracteristici specifice. în particular art. Textul Constituţiei precizează faptul că Uniunea se întemeiază pe valorile 135 .discriminarea pe motiv de naţionalitate/cetăţenie [14]. handicap. democraţiei. combate excluderea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia socială. de muncă şi de remuneraţie. precum şi faptul că drepturile fundamentale. 137(fost 118A). fac parte din dreptul Uniunii ca principii generale. 26). egalităţii. Principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea de măsuri care prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. În cadrul art. art. În Titlul IV intitulat „Viaţa democratică a Uniunii” se consacră principiul egalităţii democratice conform căruia.acţioneze pentru combaterea discriminării bazate pe sex. vârstă sau orientare sexuală. egalitatea între femei şi bărbaţi. cărora le garantează dreptul de a beneficia de măsuri care să le garanteze autonomia.

Principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. Faptul de a beneficia de aceste drepturi implică responsabilitaţi şi îndatoriri atât de terţi. egalităţii şi solidaritaţii în vederea realizării unei uniuni tot mai strânsă. precum şi din Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. libertăţile şi principiile enunţate în textele documentelor juridice. culoare. Constituţia Europei consacră cu titlu de principiu egalitatea tuturor persoanelor în faţă legii. din Cartele sociale adoptate de Uniune şi de către Consiliul Europei. precum şi a identităţii naţionale a statelor membre. apartenenţă la o minoritate naţională. II-80. respectând diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate. Constituţia stipulând că „egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile. II-81 precizează că „este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex. iar în art. Egalitatea între bărbaţi şi femei este ridicată la rang de principiu de drept. se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate”. avere. inclusiv în materie de angajare. din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest scop. naştere. 136 . precum şi faţă de comunitatea umană în general şi faţă de generaţiile viitoare. În consecinţă. rasă. serviciilor şi a capitalurilor. intitulat Egalitatea în art. mărfurilor. Uniunea Europeană respectă diversitatea culturală. În Titlul III al Constituţiei. de securitate şi de justiţie. Prezenta reglementare constituţională reafirmă drepturile care rezultă din tradiţiile constituţionale şi din obligţiile internaţionale comune statelor membre. 2 se face precizarea că „în domeniul de aplicare a Constituţiei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice.indivizibile şi universale ale demnităţii umane. muncă şi salarizare. libertăţii. Uniunea contribuie la păstrarea şi dezvoltarea valorilor consacrate în chiar textul său. vârstă sau orientare sexuală”. precum şi libertate de stabilire. Uniunea Europeană recunoaşte drepturile. religioasă şi lingvistică. origini politice sau orice altă opinie. handicap. este necesar ca evidenţiindu-le printr-o cartă să fie întărită protecţia drepturilor fundamentale în spiritul evoluţiei societăţii. iar pct. Uniunea se sprijină pe principiul statului de drept. a progresului social şi a dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice. Uniunea îşi propune ca obiectiv promovarea dezvoltării echilibrate şi durabile şi asigurarea liberei circulaţii a persoanelor.

Uniunea are ca obligaţie luarea în considerare a cerinţelor legate de lupta împotriva excluderii sociale şi un înalt nivel al educaţiei. 74 din 4 mai 1999. Textul constituţional comunitar are în vedere posibila discriminare în domeniul derulării relaţiilor comerciale în cadrul Uniunii eventualele interdicţii sau restricţii pe care un stat sau altul al Uniunii le-ar stabili nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre. 2”. aşa cum se prevede în art. vârstă sau orientare sexuală. rasă sau origine etnică. publicată în “Monitorul Oficial” nr. În ceea ce priveşte. handicap. formare profesională şi protecţia sănătăţii. origine etnică. Constituţia dă statelor membre posibilitatea luării oricăror măsuri de prevenire şi combatere a discriminării pe motive de sex. în ce priveşte încadrarea în muncă. Pentru toate acţiunile prevăzute de textul constituţional comunitar. religie sau convingeri. I-4. precizând că: „legile sau legile-cadru europene pot reglementa interzicerea discriminărilor pe motiv de naţionalitate. Uniunea caută să combată orice discriminare pe motive de sex. handicap. dreptul lucrătorilor europeni de a circula pe teritoriul Uniunii. 137 . textul Constituţiei consacră ca principiu nediscriminarea în ceea ce priveşte cetăţenia. religie sau convingeri. Consiliului de Ministri. Uniunea caută să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei. remunerarea şi alte condiţii de muncă şi angajare este interzisă. nu toate propunerile preliminare regăsindu-se în textul final. alin. Legile sau legile-cadru europene pot stabili principiile de bază pentru măsurile de încurajare ale Uniunii. intitulat „Nediscriminarea şi cetăţenia”. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor. Carta socială europeană revizuită. fiind elaborată prin negocieri şi analize îndelungate în cadrul Consiliului Europei. Uniunea Europeană. recunoscând importanţa acestei problematici sociale şi respectând dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor. cu respectarea competenţelor. vârstă sau orientare sexuală. între lucrătorii statelor membre. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor la care se referă Constituţia. În Titlul IV.O menţiune aparte se face la vârstnici. Constituţia consacră dreptul acestora de a circula liber în cadrul Uniunii „orice discriminare pe motiv de naţionalitate. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o viaţa demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală şi la persoanele cu dizabilităţi. Convenţia are valoare juridică. a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. rasă. România a semnat Carta la 15 mai 1997 şi a ratificat-o la 7 mai 1999 prin Legea nr.

Statele părţi se angajează la respectarea drepturilor pe care Carta le garantează cetăţenilor Europei. Carta Socială Europeană este un text mixt. o educaţie.193 din 4 mai 1999. în cadrul Consiliului Europei. a doua parte conţine un număr de 19 articole. recalificarea şi readaptarea profesioanală. juridică şi economică. drepturile muncitorilor imigranţi). cu caracter declarativ. astfel încât în total să accepte cel puţin 10 articole sau 45 paragrafe. să asigure ajutoare tehnice. din care fiecare stat parte trebuie să accepte cel puţin 5 (din 7. amendată şi adusă la zi. în funcţie de natura şi originea handicapului. negocierea colectivă. 4 şi urm]. inclusiv salarizarea. în vederea exercitării efective a acestui drept părţile angajându-se să recunoască acest drept şi să ia măsuri adecvate pentru a asigura şi a promova aplicarea în ceea ce priveşte accesul la angajare. fără discriminare în funcţie de sex. o formare profesională. care afirmă obiectivele politicii sociale ce trebuie urmărite de statelemembre ale Consiliului Europei şi o parte juridică. Art. constituind instrumentul european de referinţă în materie de coeziune socială. fiind denumită „Carta socială a secolului XXI” [138. Carta socială europeană revizuită[2] tratează drepturile economice. În vederea exercitării dreptului persoanelor vârstnice 138 . sociale şi culturale pe plan european. servicii specializate şi de însoţire. Carta socială are în vedere şi categorii considerate defavorizate precum vârstnicii şi persoanele cu dizabilităţi. securitatea socială. protecţia împotriva concedierii şi reintegrarea profesională. indicate expres. conceput ca bază pentru o aplicare treptată: prima parte enunţă obiectivul acestui docuemnt juridic. În esenţa sa. precum şi alte prevederi. 15 din Cartă consacră dreptul la autonomie al persoanelor handicapate la integrare socială şi la participare în viaţa comunităţii. evoluţia carierei. privind dreptul la muncă. Art. Carta reprezintă un document foarte complex. inclusiv promovarea. părţile angajându-se la luarea unor măsuri necesare pentru a furniza persoanelor handicapate o orientare. să încurajeze patronii să angajeze persoane aparţinând acestei categorii defavorizată. să favorizeze deplina integrare şi participare la viaţa socială. în ceea ce priveşte orientarea şi formarea profesională. precum şi imigranţii. condiţiile de angajare şi de muncă. dreptul familiei la protecţia socială. Carta socială revizuită regrupează într-un singur text Carta socială din 1961. drepturi sindicale. acceptat de statele părţi. p. să menţină persoanele handicapate angajate. 20 din Cartă consacră dreptul la egalitatea de şanse şi de tratament în materie de angajare şi profesie. prin care statul care o ratifică îşi asumă o serie de obligaţii. asistenţa socială şi medicală. Statele părţi trebuie să faciliteze accesul acestor persoane la angajare. întrucât cuprinde o parte declarativă (de principii). considerate ca formând nucleul substanţei Convenţiei.

la angajare. la sistemul de protecţie socială. Sub multiple aspecte. 27).83]. E intitulat „Nediscriminarea”. Directiva nr. opinii politice sau orice alte opinii. origine naţională sau socială. dreptul salariaţilor la informare şi la consultare (art. sănătate. măsuri care să le pună la dispoziţia persoanelor în vârstă servicii de sănătate şi de asistenţă socială (art. Carta este apreciată pozitiv. dreptul de a lua parte la stabilirea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului muncii (art. este o sinteză a dreptului internaţional al muncii elaborat de OIM. p. părţile se angajează să adopte măsuri care să promoveze participarea activă a persoanelor vârstnice în societate. Directivele reprezintă acte ale Uniunii Europene constituie atât din recomandări cât şi din directive. Statele se angajează să adopte măsuri care să le permită persoanelor în vârstă să ducă o viaţă decentă. Consacrarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament este realizată şi în acte normative ale Uniunii Europene. 1). să-şi alegă propriul stil de viaţă şi să ducă o existenţă independentă în mediul lor obişnuit. publicarea lor în Journal Officiel des Communautes Europeennes având doar o valoare documentară. Acesta prevede că „respectarea drepturilor recunoscute în prezenta Cartă trebuie asigurată fără deosebire de rasă. reunind într-un singur text unic.3). naştere sau orice altă situaţie”. limba. principii generale regăsite disparat într-o multitudine de convenţii ale acestei organizaţii. Un Protocol adiţional la Carta Socială Europeană cuprinde prevederi referitoare la egalitatea de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei (art. nu şi o condiţie de aplicabilitate.2). în esenţa ei. prin coroborarea dispoziţiilor Cartei cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii.23). Principiul nediscriminării apare în mod expres consacrat în Partea a V-a în art. dreptul persoanelor în vârstă la protecţie socială (art. în cooperare cu organizaţii publice sau private. apartenenţa la o minoritate naţională.la protecţie socială. dar care lasă la atitudinea autoritaţilor naţionale cărora le sunt adresate alegerea formei şi mijloacelor necesare pentru atingerea respectivelor scopuri [103. în realizarea efectivă a acestui drept statele se angajează să adopte acele măsuri concrete care să permită lucrătorilor şanse egale la revenirea în activitatea. Menţiuni speciale faţă de alte documente juridice se referă la lucrătorii cu responsabilităţi familiale cărora le garantează dreptul la egalitate de şanse şi de tratament (art. sex. Directivele trebuie comunicate fiecărui destinatar.4). cu forţă juridică obligatorie în materia nediscriminării.76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 referitoare la punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în privinţa accesului la 139 . religie. definite ca acte obligatorii pentru fiecare stat membru destinatar în atingerea scopului pentru care sunt adoptate.

accesul la toate tipurile şi la toate nivelurile de orientare profesioanală.2002/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002. 2002/73 stabileşte că aplicarea principiului egalităţii de tratament implică absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte bazate pe gen. care nu este. Art. Textul comunitar face deci referire la un tratament diferenţiat şi defavorizat pentru victima discriminării. paragraful 2 ca fiind situaţia în care o persoană este tratată într-o manieră mai puţin favorabilă datorită sexului sau decât o altă persoană. educaţie. condiţiile de muncă. în sectoarele public şi privat. servicii de sănătate şi acces la bunuri şi servicii. 2002/73 defineşte hărţuirea sexuală ca fiind situaţia în care un comportament nedorit cu conotaţie sexuală. degradant. la consacrarea dreptului la reintegrare în vechiul loc de muncă sau într-un echivalent după terminarea concediului de maternitate sau de paternitate. instituirea unor organisme naţionale însărcinate cu promovarea principiului egalităţii de tratament. nu a fost şi nu va fi astfel tratată într-o situaţie comparabilă. asigurăre socială. condiţiile de concediere. inclusiv criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare. precum şi cele de remunerare. are ca obiectiv sau ca efect atingerea demnităţii unei persoane şi îndeosebi de a crea un mediu neintimidant. 2. Directiva 97/80/CEE stabileşte cadrul general în ceea ce priveşte sarcina probei în cazul discriminării fondată pe sex. exprimat fizic. modificată prin Directiva nr. a hărţuirii şi a hărţuirii sexuale. Directiva 76/207 în art. umilitor sau ofensator [ Directiva nr. 2. de formare. Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea în orice stat membru pe criterii de origine rasială sau etnică în domenii precum angajare.79/7/CEE din 19 februarie se referă la punerea progresistă în aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în materia securitaţii sociale.muncă. de perfecţionare. a unor sancţiuni disuasive şi proporţionale cu prejudiciul suferit de către victima nerespectării principiului egalităţii de tratament. la formare şi promovare profesională şi la condiţiile de muncă. 3 paragraf 1 al Directivei 76/207. în numele victimei. 2 modificat prin Directiva nr. paragf. ostil. la obligaţia statelor membre de a asigura protecţia jurisdicţională a drepturilor stabilite în directivă. modificat prin Directiva nr. a discriminării indirecte. Textul Directivei precizează 140 . la stabilirea de către statele membre. care se referă şi la definirea discriminării directe. verbal sau nonverbal. Actul comunitar se referă şi la condiţiile în care poate fi considerat legitim un tratament diferenţiat. Discriminarea directă este definită în art. Directiva 2000/78/CEE creează cadrul general în favoarea egalităţii de tratament în materie de angajare în muncă-reglementare principală în domeniu. dreptul unor organizaţii juridice interesate de a sesiza instanţele judecătoreşti în cazul încălcării principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei.

În această ordine de idei este semnificativă constatarea că „era de confruntare şi divizare a Europei a luat sfârşit. unitatea. Se afirmă că „identitatea etnică. Carta de la Paris pentru o nouă Europă ierarhizează în mod nou problemele colaborarii europene. Carta de la Paris are meritul de a reconsidera dimensiunile colaborării europene în contextul schimbării raporturilor de forţe. În Carta de la Paris apar preocupări noi pentru minorităţile naţionale. deşi se reafirmă valoarea celor zece principii ale Actualului final de la Helsinki. prăbuşirii sistemelor totalitare în Europa de răsărit şi trecerii de la economia de piaţă. indicând căi şi direcţii în care trebuie acţionat pentru a face posibil triumful marilor valori europene şi în primul rând al principiului respectării drepturilor omului. Carta de la Paris 1990 este un document de o considerabilă importanţă politică şi juridică. Noi declarăm că relaţiile noastre se vor întemeia de acum înainte pe respect şi cooperare”. o substanţială analiză a problemelor Europei. handicap. În cadrul direcţiilor şi reorientărilor de viitor. problemele Mediului înconjurător.că angajarea în muncă şi locul de muncă sunt elemente esenţiale pentru garantarea egalităţii de şanse a tuturor persoanelor. cultură.trece acum pe primul plan. problemele Mediteranei. vârstă sau orientare sexuală în domeniul angajării şi exercitării profesiei. combatând discriminarea pe criterii de religie sau convingere. Rezoluţia Consiliului CE 2003/607 (01) din 5 mai 2003 are în vedere egalitatea de şanse pentru elevii şi studenţii cu handicap în domeniul învăţământului şi al formării profesionale. totodată. Astfel. Recomandarea Comisiei 92/131/CEE se referă la protecţia demnităţii în muncă a femeilor şi bărbaţilor. El efectuează. libertatea europeană. problematica drepturilor omului. Marile probleme pe care Carta de la Paris le enunţă sunt: drepturile omului. lingvistică şi religioasă a minorităţilor naţionale va fi protejată.de a 141 . legătura dintre procesul european şi procesele mondiale. culturală. etc. pe primul plan apare dimensiunea umană a relaţiilor dintre state. democraţia şi statul de drept. iar persoanele aparţinând acestor minorităţi au dreptul de a se exprima liber. Decizia 2000/750/CE stabileşte un program de acţiune al Comunităţii pentru combaterea discriminării: 2001-2006. iar Recomandarea Comisiei 86/379/CEE se referă la angajarea în muncă a persoanelor cu handicap. urmând apoi securitatea. Este demn de semnalat faptul că acest document enunţă de la bun început cadrul fundamental schimbat al desfăşurării actuale a raporturilor dintre statele europene. cooperarea economică. acestea fiind în mod egal interzise. problemele muncitorilor imigranţi.în trecut „coşul trei”. organizaţiile nonguvernamentale. precizându-se că nu se poate reţine o ordine prioritară a criteriilor pe care se pot întemeia actele de discriminare. iar Rezoluţia Consiliului CE 2003/607 (02) are în vedere accesul persoanelor cu handicap la infrastructură şi la activitaţile Culturale.

Deşi s-au remarcat îmbunatăţiri progresive ale cadrului legal. Constituţia României este actul normativ fundamental care statuează supremaţia legii şi care oferă garanţia cea mai puternică în vederea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor [87]. fiind evidentă. unde totuşi progresele nu sunt aşa de însemnate. În capitolul privind orientările viitoare ale procesului CSCE este înscrisă şi formularea că „problemele referitoare la minorităţile naţionale pot fi soluţionate în mod satisfăcător numai într-un cadru politic democratic”. Pentru ca ideea enunţată să se concretizeze. Populaţia trebuie să se simtă apărată de instituţiile statului. Gravitatea violărilor drepturilor omului obligă însă la o cunoaştere extinsă la nivelul întregii polulaţii. 142 .multitudinea actelor normative împietează asupra formării unei imagini de ansamblu. ale legislaţiei penale. dar şi prin schimbarea legislaţiei deja existente. profundă. cele care fundamentează răspunderea ministerială şi accesul la informaţie. cât şi în ceea ce priveşte transpunerea practică a dispoziţiilor legale în vigoare. aşa încât forţa coercitivă a statului. inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate. Sigur. astfel încât să le asigure o mai mare compatibilitate a legislaţiei şi practicii în România cu standardele europene în domeniul discriminării. 3. Analiza cadrului instituţional din România şi Republica Moldova privind eliminarea discriminării Situaţia drepturilor omului în România a înregistrat în ultimii ani o evoluţie demnă de remarcat atât în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative. să poată fi exercitată prin organele sale cu atribuţii specifice. obligate să intervină în situaţii de încălcare a drepturilor sale. cetăţenii trebuie să cunoască mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor nerespectării dispoziţiilor legale.3.decizia legislativă în sensul promovării respectului faţă de valorile drepturilor omului. cele menite să asigure organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. sesizat cu situaţii de natura celor menţionate. a normelor imperative în domeniu.prezerva şi dezvolta această identitate. promovarea Legii pedepsei cu închisoarea contravenţională cu muncă în folosul comunităţii. se remarcă amendări succesive a legislaţiei în materia drepturilor civile ale persoanelor. fără nici o discriminare şi în condiţiile unei depline egalităţi în faţa legii”. inamovibilitatea judecătorilor. De asemenea. în ceea ce priveşte cadrul juridic existent se remarcă actele şi proiectele de acte normative de natură să asigure independenţa justiţiei. prin modificarea şi completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului. coerentă şi corectă a cetăţeanului nedeprins cu abisurile legale.

principiile exercitării şi separaţiei puterilor. Titlul II cuprinde. pluralismului. patru capitole. a cetăţenilor români aflaţi în străinătate. egalităţii în drepturi şi îndatoriri a tuturor cetăţenilor fără nici o discriminare. pentru anumite categorii de cetăţeni sunt permise anumite excepţii. cu alte cuvinte prevederile constituţionale care sunt în egală măsură aplicate tuturor drepturilor. poate. la unele prevederi cu caracter general cum ar fi cele privind simbolurile naţionale. Drepturile şi îndatoririle cetăţenilor români sunt. e) cetăţenia româna. înţelegându-se prin aceasta să se pună capăt pentru totdeauna unor practici care au făcut ca în trecut. În ceea ce priveşte „Dispoziţiile comune” ale Titlului II. cu menţiunea că în ceea ce priveşte cetăţenii români aflaţi în strainatate nu beneficiază de anumite categorii de drepturi. d) protecţia. Rezultă. care dispune că „nimeni nu este mai presus de lege”. b) principiul neretroactivităţii legilor. regimul străinilor şi apatrizilor. să încalce nestingherit prevederile Constituţiei şi ale altor legi. evident. supremaţiei Constituţiei. ocupând funcţii importante în stat. Capitolul II „Drepturile şi libertăţile fundamentale. că egalitatea cetăţenilor rămâne un principiu universal valabil consacrat de Constituţie. Aceasta se explică. de către statul român. inclusiv problemele pe care le ridică extradărea şi expulzarea. cu toate consecinţele lor. ideile fundamentale de organizare politică a statului: principiul puterii suverane a poporului. libertăţilor şi îndatoririlor. Capitolul III „Îndatoririle fundamentale” şi Capitolul IV „Avocatul poporului”. de fapt. deci. în mod practic. respectiv Capitolul I „Dispoziţii comune”. În rândul acestor dispoziţii sunt enunţate: a) universalitatea drepturilor şi libertăţilor. anumite persoane.În Titlul I al Constituţiei României sunt prevăzute principiile generale. g) accesul liber la justiţie pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor. aceleaşi. f) relaţia dintre dispozţiile constituţionale şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului. În această privinţă este de remarcat prevederea expresă cuprinsă în articolul 16 alineatul 2. limba oficială şi capitala statului. c) egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice. sunt de remarcat o serie de dispoziţii esenţiale. definitorii pentru modul în care noua Constituţie concepe interpretarea şi traducerea în viaţă a reglementărilor cu caracter umanitar. prin situaţia cu totul deosebită pe care o au 143 .iar pe de altă parte.

în cadrul art. sexul. Textul face referire la principiul nediscriminării ca la unul din principiile statului de drept. titlul intitulat „Drepturile. 104-117]. limba. care are următorul cuprins: „(1)Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Constituţia României garantează tuturor cetăţenilor egalitatea de şanse în recunoaşterea şi exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale [39. au prioritate reglementările internaţionale”. trebuie precizat că potrivit articolului 18 din Constituţie. sau cetăţenii români care sunt totodată posesori ai unor paşapoarte străine. În ceea ce priveşte regimul străinilor. Codul muncii adoptat prin Legea nr. etnia. averea sau originea socială. Textul constituţional face o singură referire la termenul de discriminare. naţionalitatea. îndatoririle fundamentale” în cadrul căreia este consacrat principiul egalităţii cetăţenilor în faţă legii şi a autoritaţilor publice „fără privilegii şi fără discriminări”.16. Egalitatea presupune egalitatea în faţa legii şi egalitatea în faţă autorităţilor publice. religia. şi legile interne. 4 alin.72 din 5 februarie 2003. luate la nivelul unor autorităţi administrative. principiu la a cărui respectare veghează şi textul Constituţiei. modificat ulterior prin Legea nr.cetăţenii români aflaţi în străinătate. 16 trebuie coroborat cu art. Sediul materiei se găseşte în art. ţinând seama de toate elementele concrete şi de argumentele care pledează în favoarea sau împotriva acestor măsuri. 20 din Constituţie. Art. sunt excluse de la bun început măsurile arbitrare sau discriminatorii. 2. apartenenţa politică. libertăţile.53/2003 publicatǎ în Monitorul Oficial nr. la care România este parte. O prevedere deosebit de importantă se referea la Tratatele internaţionale privind drepturile omului. p.480/2003 şi prin Legea nr.541/2003 reprezintă legea-cadru în materia raporturilor juridice de muncă. cu Pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. alături de principiul universalităţii drepturilor omului. (2)Dacă există neconcordanţa între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. Justiţia este cea care va hotărâ şi în caz de expulzare. care precizează criteriile discriminării. atât cetăţenii străini cât şi apatrizii (persoanele care nu au nici o cetăţenie) care locuiesc în România. cât şi în ceaa ce priveşte contractele de muncă colective [23]. care ar putea viza un străin sau un apatriz. 144 . se bucură de protecţia generală a persoanelor şi averilor sau bunurilor. acestea fiind rasa. atât în ceea ce priveşte contractele de muncă individuale. Prin faptul că atât expulzarea cât şi extrădarea se hotărăsc de justiţie.

Discriminarea are în vedere în lumina acestui act normativ atât pe salariaţi. dar şi pe angajatori.În Titlul I. Discriminarea directă în lumina dispoziţiilor prezentei legi este dată de acte şi fapte care au ca scop sau ca efect neacordarea. origine socială. opţiune politică. funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii”. unul dintre ele fiind acela că Ministerul Muncii.. restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. capitolul II intitulat „Principii fundamentale” consacră cu titlu de principiu fundamental. situaţie sau responsabilitate familială. demnitatea umană. libera dezvoltare a personalităţii umane ca valori supreme pe care statul 145 . folosirii sau exercitării unui drept prevăzut în legislaţia muncii. În capitolul 2. pe când discriminarea indirectă reprezintă acele acte şi fapte întemeiate în mod aparent pe alte criterii. etnie. orientare sexuală. vârstă. Legea nr. secţiunea I denumită „egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie” este consacrat principiul egalităţii de gender în domeniul muncii. din regulamentele de ordine interioară ale unităţilor.principiul nediscriminării (art. dar care produc aceleaşi efecte. Legea prezintă statul de drept. apartenenţă naţională. atunci când discriminarea se bazează pe criteriul gender. putându-se manifesta sub diferite forme şi în diferite etape ale. amendarea dispoziţiilor contrare egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi din contractele colective de muncă. handicap. Solidarităţii Sociale şi Familiei nu are competenţa de a elimina vreunul din actele normative emise de Parlament. înscriind toate formele unui comportament discriminatoriu în domeniile vieţii sociale. În continuare se face distincţie între discriminarea directă şi discriminarea indirectă. Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat pe motiv de sex. Guvern sau ale altor ministere. precum şi din statutele profesiunilor independente.202/2002 se prevede că Ministerul Muncii. apartenenţa sau activitate sindicală este interzisă. caracteristici genetice. Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea publică responsabilă cu aplicarea şi controlul reglementărilor din lege în domeniul său de activitate . Specialiştii consideră că formularea din lege este deficitară pentru mai multe motive. Ordonanţa Guvernului nr. rasă. religie.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [104] consacră nediscriminarea ca principiu.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi [88] garantează oportunitaţi egale pentru bărbaţi şi femei. precum şi în ceea ce priveşte eliminarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative contrare egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.5) care statuează că „în cadrul relaţiilor de muncă. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. democratic şi social. În Legea nr. din contractele individuale de muncă.

naţionalitate. categorie socială sau la o categorie defavorizată sau datorită convingerilor. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. alin. condiţionarea alegerii profesiei. criterii de promovare. dacă respectiva faptă nu intră sub incidenţa legii penale. religie. Art. categorie socială. convingeri. articolul încheindu-se cu precizarea că „toate persoanele fizice şi juridice au obligaţia să respecte acest principiu al nediscriminării”. excludere. în domeniul muncii. pe bază de rasă. în care sunt prevăzute normele legale referitoare la domenii determinate de activitatea umană. suspendarea. beneficierea de servicii publice. limbă. restricţie sau preferinţă. naţionalitate. Legea scoate de sub incidenţa faptelor incriminate acele acţiuni ale persoanelor juridice sau instituţiilor de drept privat care constau în crearea unor condiţii de reală egalitate şi care au în vedere grupuri sau persoane defavorizate. Legea instituie pentru toate aceste manifestări contrare reglementărilor sale sancţiunea contravenţiei. Se are în vedere eliminarea discriminării în domenii precum încadrarea în muncă (criterii de selecţie şi recrutare. numit Dispoziţii speciale cuprinde cinci secţiuni. instituţiilor publice sau private sau a altor instituţii sau organisme private în paralel cu sancţionarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în cuprinsul legii. 2 este consacrat principiul nediscriminării în corespondenţă cu principiul egalităţii între cetăţeni şi cu excluderea privilegiilor în exercitarea drepturilor. direct sau pasiv. În art. vârstei. prin care se garantează accesul fără discriminare la încheierea. religie. 6 din lege se referă la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. 2 din prezenta lege defineşte discriminarea ca fiind „orice deosebire. sex sau orientare sexuală. Art. dar care prin efecte creează dezavantaje. 1. la formarea. tratament creat de apartenenţa la o rasă. în domeniul politic. la o etnie. pregătire şi perfecţionare profesională). social şi cultural sau orice alte domenii ale vieţii publice”. un grup sau o comunitate. de servicii de educaţie.le recunoaşte şi le garantează. modificarea sau încetarea contractului individual de muncă. Capitolul 2. apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are drept scop sau drept efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii. economic. orientare. Sunt propuse pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare instituirea unor acţiuni afirmative sau adoptarea unor măsuri speciale pentru persoane sau grupuri defavorizate. defavorizează sau supune unui tratament injust o persoană. Discriminarea poate apărea sub forma unui comportament activ. supuse discriminării din partea autorităţilor. 146 . etnie. Secţiunea 1 prezintă drept contravenţii (şi deci sancţionate de lege) condiţionarea participării la o activitate economică. condiţii oferite de muncă. orientării sexuale. folosinţei sau exercitării. în condiţii de egalitate.

restaurante. Secţiunea a IIa cuprinde alte fapte care sunt considerate de legiuitor contravenţii. Este considerată contravenţie şi determinarea părăsirii domiciliului. serviciile de sănătate şi alte servicii. Contravenţie este considerată şi discriminarea în raport cu remuneraţiile pentru munca depusă pe motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. magazine. Textul legii incriminează şi refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană pe motiv că aparţine unui anumit grup religios. pe motive ce ţin de naţionalitate. alin. cluburi. Astfel. recomandânduli-se să refuze sprijinirea unor pratici discriminatorii. etnic. care au în vedere accesul la serviciile publice şi juridice. legea interzice restricţionarea accesului unei persoane sau a unui grup de 147 . precum şi orice comportament care are drept scop mutarea ori alungarea unei persoane sau a unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-un imobil. dacă acestea se petrec pe motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. refuzul de a acorda un credit bancar. deportarea sau îngreunarea condiţiilor de viaţă şi de trai cu scopul de a se ajunge la părăsirea domiciliului. rasial. vârstei. rasiale sau sociale a unei zone a ţării sau a unei localităţi este considerată contravenţie. bunuri şi facilităţi. Prin lege se doreşte ca tuturor persoanelor să li se asigure egalitatea de şansă şi de tratament în perioada de consiliere şi de obţinere a unei calificări şi în perioada de ocupare a unui loc de muncă. precum şi condiţionarea ocupării unui post de apartenenţa la un grup. rasial sau religios. refuzul de a vinde şi de a închiria un teren sau un imobil cu destinaţie de locuit. sexului sau orientării sexuale. dreptul la libera alegere a domiciului şi accesul în locurile publice”. Referitor la accesul în locuri publice. refuzarea acordării unor drepturi sau facilităţi. datorită vârstei. reconversia şi promovarea profesională. de apartenenţa la o categorie socială sau defavorizată. rasial sau datorită convingerilor. refuzul de a încheia orice tip de contract. Principiul nediscriminării trebuie avut în vedere şi atunci când se stabilesc măsuri disciplinare sau se pune în discuţie dreptul unei persoane de a adera la un sindicat sau când se stabilesc condiţiile de muncă. dacă nu cade sub incidenţa legii penale. de convingerile. sex. vârstă. refuzarea accesului unei persoane sau unui grup la serviciile oferite de hoteluri.perfecţionarea. sunt considerate contravenţii refuzarea asigurării serviciilor publice administrative şi juridice. religios. În secţiunea a IVa intitulată „Libertatea de circulaţie. de naţionalitate. legiuitorul stabileşte că orice acţiuni constând în ameninţări. companii de transport. teatre. sexului sau orientării sexuale. exceptând cazurile când se urmăreşte îmbunătăţirea situaţiei unor grupuri defavorizate (situaţie prevazută în art. datorită naţionalităţii. discoteci. folosirea forţei pentru schimbarea compoziţiei etnice.4).2. constrângeri. refuzarea accesului unei persoane la serviciile de sănătate publice. persoanelor fizice şi juridice cu atribuţii în selecţia şi repartizarea candidaţilor.

21). Contextul legislativ al non-discriminării în România Principiul non-discriminării şi al tratamentului egal este afirmat în legislaţia românească atât în Constituţie. rasei. naţionalitate. Pentru ca principiile afirmate în Constituţie să fie aplicate în practică. sex. atunci când un funcţionar public limitează folosinţa sau beneficiul oricăror drepturi ale unei persoane sau intenţia de a crea o situaţie de inferioritate datorită naţionalităţii. precizând ca orice comportament manifestat în public. Constituţia României consacră în articolul 4 alineatul 2 garantarea egalităţii de tratament între toti cetăţenii. art. opinie. (art.247]. limbă. Legea stabileşte dreptul persoanei lezate printr-un comportament discriminatoriu de a cere despăgubiri (proporţional cu prejudiciul suferit) şi repunerea în situaţia anterioară actului discriminatoriu. sexului sau religiei [21.persoane în locuri publice pe motiv de apartenenţă la un grup etnic. dacă fapta nu cade sub incidenţa legii penale. de instigare la ură rasială sau naţională şi orice comportament care vizează atingerea demnităţii umane sau crearea unei atmosfere intimidante. 148 . aceste propuneri nu se regăsesc în actuala formă modificată a Constituţiei.1. Cu toate că în cadrul Forumului Constituţional. dar este dezvoltat şi în acte normative cu valoare de lege sau în acte normative inferioare. este nevoie de dezvoltarea lor în cadrul legislaţiei generale sau speciale. Este vorba despre sancţionarea cu până la 5 ani de închisoare a propagandei naţional-şovine sau a incitării la ură rasială sau naţională [21. Tot cu închisoarea între 6 luni si 5 ani este sancţionată şi infracţiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei. religie. reprezentanţi ai societăţii civile au propus modificarea Constituţiei. degradante. Încă din 1991. apartenenţă la un partid politic sau proprietate iar în articolul 16 se afirmă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. rasial. origine etnică. Secţiunea a V a stabileşte alte contravenţii având în vedere dreptul la demnitate umană. pe motiv de sex sau orientare sexuală. religios. fără privilegii şi fără discriminare. art. 3. pe motiv de vârstă sau de naţionalitate. pe motiv de apartenenţă la o categorie socială sau la o categorie defavorizată. având caracter de propagandă naţionalist-şovină. Făcând o scurtă incursiune în legile generale observăm că în Codul penal sunt prevăzute o serie de fapte de discriminare condamnate penal. în special în privinţa măririi numărului criteriilor de discriminare consacrate de Constituţie. umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva unei persoane este contravenţie.317]. fără discriminare pe bază de rasă. ostile.3.

Tot în ceea ce priveşte acţiunea civilă. 2 si 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. în condiţiile în care nu este vorba despre un caz penal. după caz. Ea se poate face fie concomitent cu sesizarea CNCD sau fără a se merge în faţa CNCD. 31/2002 care sancţionează penal diseminarea. Articolul 21 din Legea 48/2002 dă posibilitatea victimelor discriminării să aleagă calea procesului civil de recuperare a prejudiciilor produse prin fapta de discriminare [22. 30 alin. se trimite de îndată organului în drept sa constate contravenţia. 149 . Alegerea victimei de a merge în faţa instanţei civile se poate face în termenul general de 3 ani. art. este important de ştiut că ea este scutită de taxa judiciară. Aceleaşi prevederi generale în materie contravenţională dispun că termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea. încălcânduse liberul acces la justiţie. se constată de către procuror sau de către instanţă că fapta ar putea constitui contravenţie. Atunci când se săvârşesc aceste fapte. Prevederile Codului Civil se aplică şi ele în cazurile de discriminare. conform art. Dispoziţiile Codului penal sunt completate cu cele ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. Acest lucru face imposibilă sancţionarea penală a persoanelor care fac abuzuri în serviciu împotriva intereselor persoanelor creînd o situaţie de inferioritate unei persoane datorită orientării sexuale. împreună cu o copie de pe rezoluţia. sau datorită faptului că aceasta are o disabilitate. competenţa investigării cazurilor aparţine organelor de cercetare penală. Deşi în mai multe rânduri.Dupǎ cum se poate observa. ordonanţa sau. În situaţia în care la început se crede că este vorba despre un caz penal. criteriile pe care se bazează acest comportament sunt mai puţine decât cele prevăzute în Constituţie sau în legislaţia specială antidiscriminare. datorită faptului că legea penală nu poate fi interpretată extensiv. de pe hotarârea judecatorească. actul de sesizare sau de constatare a faptei. Aşa cum e prevăzut în legea anti-discriminare. a limbii sau a statutului de necetăţean al persoanei respective.998-999] şi de restabilire a situaţiei anterioare acesteia. persoana care discriminează pe unul din aceste ultime criterii nu va putea fi sancţionată penal în comparaţie cu funcţionarul public care discriminează pe celelalte criterii prevăzute în Codul penal. rasiste sau xenofobe. În această situaţie. reprezentanţi ai CNCD au afirmat că procedura în faţa CNCD este o procedură administrativă prealabil obligatorie şi nu se poate merge în fata instanţei civile fără a o parcurge. dar ulterior. în urma cercetărilor penale. acest lucru ar fi contrar Constituţiei. vânzarea sau producerea de simboluri fasciste. CNCD este competent să soluţioneze faptele de discriminare.

nu este suficient doar să afirme acest lucru. că a avut în vedere alte motive. atunci instanţa este îndreptaţită să decidă că a avut loc o faptă de discriminare. Schimbarea sarcinii probei presupune că atunci când o persoană a adus în faţa instanţei un minimum de probe care arată fapte din care judecatorul poate prezuma că o discriminare a avut loc. Pentru a înţelege ce ar presupune acest concept specific domeniului anti-discriminării este important sa ştim mai întâi ce nu presupune. În aceasta situaţie angajatorul va fi obligat să dovedească faptul că nu s-a produs o discriminare. Această situaţie nu se va mai repeta începând cu luna martie 2004 când a fost modificată legea. Ea trebuie să aducă dovezi că i s-au pus întrebări discriminatorii. 150 . 1 şi 2 ] Cu privire la mijloacele de probă. aceste organizaţii au calitate procesuală activă şi în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice. pentru a face alegerea. Legea 27/2004 de modificare a legii antidiscriminare a adaugat la mijloacele de probă admise pentru dovada unei fapte de discriminare. martorii care îl văzuseră nu doreau să depună mărturie.Un aspect particular al procedurii în cazurile de discriminare este că atât în faţa instanţelor de judecată. Legislaţia românească nu s-a armonizat încă la standardele acquis-ului comunitar în materie de probă a faptelor de discriminare. cât şi în faţa CNCD. În cazul în care acesta nu are o justificare pentru comportamentul său care să nu însemne discriminare. Acest lucru a fost determinat de necesităţile de dovadă apărute din practică – au existat cazuri când pe uşile barurilor se găsea afişul „Interzis rromi”. şi înregistrările audio şi video. la cererea acesteia din urmă [22 art. pe lângă înscrisuri şi martori. Cum vor fi administrate aceste probe însă de către instanţă rămâne de văzut în practica judecatorească. în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă. adică pot sta în instanţă în nume propriu. Totodată. iar fotografiile nu erau admise pentru că nu erau acceptate ca mijloace de probă conform procesului civil. general acceptaţi în procesul civil. Schimbarea sarcinii probei nu înseamnă că o persoană afirmă pur şi simplu în faţa instanţei că a fost victima unei fapte de discriminare săvârşite de pârât şi acesta din urmă este obligat să dovedească neproducerea faptei de discriminare. atunci pârâtul este obligat să dovedească faptul că discriminarea nu a avut loc. De exemplu. că s-au făcut afirmaţii discriminatorii sau că era mai calificată decât persoana care a obţinut postul. acest afiş era fotografiat. nediscriminatorii. Ceea ce lipseşte legii române în mod deosebit este noţiunea de schimbare a sarcinii probei. 22 alin. o persoană care susţine că a fost discriminată la angajare.

în sensul armonizării legislaţiei interne cu cele două directive europene în domeniul anti-discriminării. Lipsesc încă din legea românească. 77/2003. legea româna anti-discriminare sancţionează contravenţional. în accesul la educaţie. datele statistice pentru dovada discriminării indirecte. 27/2004. 151 . prin Legea nr. este important să amintim şi dispoziţiile legale privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi care condamnă discriminarea directă. extinderea criteriilor de discriminare şi la alte criterii neenumerate expres în lege. Cum se coordonează această procedură cu cea generală. iniţia o procedură de mediere şi cere angajatorului să rezolve situaţia. la servicii de sănătate. harţuirea pe baza genului. Aceasta a fost aprobată cu modificări de către Parlament în 2002. 48/2002. în relaţiile de muncă. corelarea investigaţiei CNCD cu ancheta penală. Astfel în prezent. indirectă. se va declara sau nu competent de a-l soluţiona? Există de asemenea o serie de prevederi legale care reglementează domenii particulare privind categorii vulnerabile. oferind un cadru legislativ adecvat protecţiei împotriva discriminărilor. adaptarea rezonabilă. justificată de nevoia îndeplinirii obligaţiilor României faţă de Uniunea Europeană. Legea prevede un mecanism greoi [82. art. cu posibilitatea obţinerii de despăgubiri în instanţa civilă. Lege a suferit o modificare în august 2003 prin Ordonanţa Guvernului nr. în procesul decizional. 32] de soluţionare a cazurilor de discriminare pe bază de gen sau de încălcare a egalităţii de şanse. În urma modificărilor succesive. Interesant este cum ar proceda CNCD dacă va fi pus în faţa unui caz de acest gen.Pentru că tot suntem în domeniul angajării. 137/2000 privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. indirectă. care vor fi dezvoltate pe parcursul lucrării de faţă. am asistat în aceşti ultimi ani la o succesiune de legi. În ceea ce priveşte legea specială în domeniul anti-discriminării. discriminarea în formele: directă. Această ordonanţă a fost aprobată cu modificări de către Parlament în martie 2004 prin Legea nr. dar şi victimizarea. în faţa CNCD. aceşti reprezentanţi pot primi plângeri.victima poate intenta acţiune în instanţă pe dreptul muncii sau pe dreptul administrativ. disabilitatea – criteriu de discriminare. deşi sunt impuse prin acquis-ul comunitar noţiunile legate de schimbarea sarcinii probei. la informaţie şi cultură. definirea termenului de mediere. Primul act normativ a fost Ordonanţa Guvernului nr. Sindicatele trebuie să desemneze în fiecare unitate reprezentanţi cu atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei la locul de muncă. Daca procedura de mediere eşuează. În cazul existenţei unui conflict de acest tip. nu este clarificat în nici o lege. legea existentă la această oră este una care întro măsură considerabilă respectă acquis-ul comunitar în domeniu. hărţuire.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organism independent care implementează dispoziţiile legislative privitoare la discriminare [113. structurate pe trei direcţii de acţiune. asupra activităţii Consiliului. sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare. prin intermediul publicaţiilor. al internetului.4] are în vedere atingerea unor obiective majore. promovarea unor acte normative aliniate la standardele europene şi armonizarea legislaţiei în domeniu cu legislaţiile europene. Prima precizare pe care dorim să o facem cu privire la aceste acte normative este că o instituţie precum CNCD .2]. vederea prevenirii discriminării. a modificării legislaţiei în domeniul nediscriminării precum şi a practicilor europene în această materie. (2) si art. modificată în 2002 prin Hotărârea de Guvern nr. Concentrându-se asupra implementării principiului egalităţii cetăţenilor şi asupra prevenirii şi sancţionării faptelor de discriminare. Organul deliberativ în domeniul constatării şi sancţionării faptelor de discriminare al Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării este Colegiul Director. O scurtă prezentare a instituţiei CNCD din perspectiva actelor normative care o reglementează vom realiza în partea urmatoare. p. pentru asigurarea prevenirii. în subordinea Guvernului. 152 .organ de specialitate al administraţiei publice centrale (altele decât ministerele). 1194/2001. 116 alin. p. 115 alin. Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr. (2)] prin lege organică şi nu prin hotărâre de guvern. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării [113. − − − încheierea de protocoale de asistenţă şi colaborare cu autorităţile administraţiei publice crearea şi dezvoltarea unui parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile româneşti în informarea permanentă a cetăţenilor. Prevenirea discriminării: − − organizarea şi derularea unor campanii naţionale de conştientizare a populaţiei cu îmbunătăţirea cadrului legislativ intern în materia nediscriminării prin elaborarea şi privire la egalitatea şanselor şi respectarea drepturilor fiecărui individ. 1514/2002. astfel: 1.Tot cu caracter special de reglementări în domeniul anti-discriminării sunt şi actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei speciale care se ocupă de anti-discriminare în România – Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. prin decizia Prim-ministrului. trebuie înfiinţată conform Constituţiei [30 Art.

La cerere. persoanele discriminate. Cererea de despăgubire este scutită de taxa judiciară de timbru. proporţional cu prejudiciul suferit.− dezvoltarea instituţională prin infiinţarea de oficii teritoriale pentru combaterea 2. Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitatea procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. prin hotărâri privind faptele de discriminare supuse analizei. încalcă în mod repetat prevederile O.Titlul II al Constituţiei României. printr-o acţiune discriminatorie. 153 euroatlantic. instanţa poate dispune retragerea. deci cauzează un prejudiciu redus. libertăţile şi îndatoririle fundamentale”. Sancţiunea contravenţioanală aplicată poate fi contestată conform procedurii din dreptul comun în materia contravenţiilor. precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. Studiu de caz.2 Instituţia Avocatul Poporului. [101]. de către autorităţile emitente. au dreptul să pretindă despăgubiri. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care. drepturilor omului din alte state. Analiza petiţiilor şi sesizărilor primite şi sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice sau fizice. În toate cazurile de discriminare. Ombudsman-ul a fost introdusă în Constituţia României după modelul ţărilor scandinave şi al altor state în care există un organ independent. În funcţie de decizie.G. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care.Cooperarea internaţională − − − crearea şi dezvoltarea de relaţii bilaterale cu organizaţii similare din spaţiul crearea şi dezvoltarea de relaţii multilaterale cu organizaţii interguvernamentale cu crearea şi dezvoltarea unei colaborari cu organizaţii neguvernamentale din domeniul Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. în exercitarea rolului său de organ deliberativ. având prerogativa să exercite un control asupra actelor de guvernământ . fizice sau juridice. în urma verificării efectuate în teren de către personalul de specialitate al Consiliului. 137/2000. Colegiul stabileşte cuantumul amenzilor contravenţionale ce urmează a fi aplicate persoanei. care a săvârşit fapta de discriminare. care se referă la “Drepturile. 3. Anexa nr. . a organelor administraţiei publice care au săvârşit fapte de discriminare. Sancţionarea actelor de discriminare: discriminării. se pronunţă asupra petiţiilor şi sesizărilor primite. potrivit dreptului comun. activitate în domeniul nediscriminării.

în mod deliberat vor căuta să întârzie producerea dovezilor. în special faţă de organele executive şi de administraţia de stat. Cel de al doilea alineat al articolului citat înscrie obligaţia generală a autorităţilor publice să asigure Avocatului Poporului tot sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. Pe de altă parte. Dispoziţia este însă nesatisfăcătoare. ceea ce ridică valoarea constatărilor Avocatului Poporului la un nivel mai general. pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. ale cărei acte este chemat să le controleze. 58 din legea fundamentală: Avocatul Poporului este numit de Senat. pe o durată de 5 ani. cât şi la cererea persoanelor lezate. 154 . că Avocatul Poporului nu dispune de iniţiativă legislativă. introducerea instituţiei Avocatul Poporului a suscitat vii discuţii în rândul specialiştilor. unde prevederile legale cu privire la contenciosul administrativ fuseseră considerate suficiente pentru a permite cetăţenilor să declanşeze o procedură având ca scop anularea actelor administative ilegale. suficient de clară [101]. anual sau la cerea acestuia. Raporturile dintre Avocatul Poporului şi Parlament sunt definite de art. Avocatul Poporului nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. Este de remarcat. Rapoartele pot cuprinde recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură. sau pot produce acte incomplete. Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică.În ţara noastră. deocarece nu sunt prevăzute sancţiuni pentru refuzul de a se acorda sprijinul solicitat de Avocatul Poporului. Pe de altă parte. Textul prevede obligaţia prezentării de către Avocatul Poporului a unor rapoarte către Parlament. se poate admite că unele organe. 59 din Constituţia României. din dorinţa de a-şi apăra propria poziţie. Această prevedere este de natură a înlătura orice dubii sau suspiciuni cu privire la obiectivitatea acestui înalt demnitar şi a moralităţii sale. în sensul instituirii unei obligativităţi generale pentru toate organele statului. de a da răspuns solicitărilor Avocatului Poporului. prevederea menţionată mai sus îi conferă o independenţă. pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Textul acestui articol prevede că Avocatul Poporului îşi va exercita atribuţiile atât din oficiu. care au ridicat problema oportunităţii înscrierii în Constituţie a unei asemenea instituţii ce nu avea precedent în tradiţia constituţională română. de aceea ca textul să fi fost mai tranşant. expresia „autorităţilor publice” nu este. însă. Exercitarea atribuţiilor Avocatului Poporului este reglementată de Constituţie. Ar fi de preferabil. Întrucât activitatea acestuia vizează în mod inevitabil anumite acte sau activităţi prin care drepturile cetăţenilor au fost prejudiciate. nici ea. Numirea şi rolul Avocatului Poporului sunt regementate de art.

incompatibilităţile prevăzute sunt în egală măsură aplicabile personalului care îndeplineşte funcţii de execuţie de specialitate. decesul. În ceea ce priveşte incompatibilităţile. fără încuviinţarea Senatului. incompatibilitatea cu alte funcţii publice sau private. Avocatul Poporului primeşte şi repartizează cereri privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice. urmăreşte rezolvarea lor. În cazul infracţiunilor flagrante intenţionate. perchezitionaţi. Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege. precum şi imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile. legea prevede că instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice.Pentru traducerea în viaţă a prevederilor constituţionale legate de introducerea instituţiei Avocatul Poporului a fost adoptată Legea privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. repunerea în drepturi a petiţionarilor şi repararea pagubelor. atât Avocatul Poporului cât şi adjuncţii săi nu pot fi reţinuţi. arestaţi sau trimişi în judecată penală sau contravenţională. El nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. În esenţă. legea prevede că Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic şi nici nu pot îndeplini o funcţie publică sau privată. solicitând autorităţilor sau funcţionarilor adminstraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor. Senatul putând încuviinţa arestarea sau trimiterea în judecată cu votul majorităţii senatorilor [101]. Pe durata exercitării mandatului. Legea mai prevede. nimeni neputând obliga Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale. posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului.dezvoltând dispoziţiile constituţionale. Dezvoltând prevderile constituţionale. Legea mai precizează că în exercitarea atribuţiilor sale Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice. el poate primi 155 . Alte situaţii în care mandatul său încetează înainte de termen pot fi demisia. De asemenea. în activitatea sa . constatată prin examen medical de specialitate. fiind exceptate numai funcţiile didactice din învăţământul superior.instituţia Avocatul Poporului fiind independentă faţă de orice autoritate publică. Potrivit prevederilor legale. ministrul justiţiei va informa neîntârziat pe Preşedintele Senatului asupra reţinerii sau arestării. legea mai precizează că Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cerea persoanelor vătămate.

Dacă constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. persoanelor care execută pedepse. solicitând informaţii şi documente. el sesizează autorităţile administraţiei publice asupra unor ilegalităţi. Cererile adresate Avocatului Poporului trebuie să fie formulate în scris. fără nici o restricţie. ca şi din partea unor membri ai Parlamentului. care sunt datoare să-i comunice în termen de cel mult 45 de zile măsurile luate. Avocatul Poporului se va adresa autorităţilor administrative ierarhic superioare. În îndeplinirea atribuţiilor sale. care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi nici controlului judecătoresc. Avocatul Poporului are acces la documente secrete deţinute de autorităţile publice. care îi solicită intervenţia. de asemenea. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile de la data sesizării ilegalităţilor comise. Avocatul Poporului poate solicita autorităţilor publice.Conducerile penitenciarelor trebuie să permită. cu obligaţia de a nu divulga sau de a face publice informaţiile sau documentele secrete la care a avut acces. să se adreseze în orice mod Avocatului Poporului. Autorităţile în cauză vor lua de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor constatate. ale unor acte sau fapte administrative. documente sau acte în legătură cu cererile ce i-au fost adresate. Avocatul Poporului emite recomandări. totodată fiind semnalate acestora refuzul organelor administrative de a rezolva anumite situaţii ori emiterea tardivă a actelor. precum şi ale Curţii Constituţionale. informaţii. Prin recomandările emise. el va cere revocarea actului ilegal şi repararea pagubelor.6] În exercitarea atribuţiilor sale. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul în cauză 156 . poate solicita date suplimentare pentru analiza şi soluţionarea cererilor. care. Nu fac obiectul activităţii Avocatului Poporului cererile care se referă la acte emise de Camera Deputaţilor. în condiţiile legii. Cererile adresate Avocatului Poporului sunt scutite de taxa de timbru. În ipoteza în care Avocatul Poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa Ministerului Public sau se află pe rolul unei instanţe judecătoreşti. Cererile vădit nefondate pot fi respinse motivat de către Avocatul Poporului.cereri adresate de organizaţii neguvernamentale. necesare pentru soluţionarea plângerilor ce i-au fost adresate. Această obligaţie revine şi unităţilor militare. Avocatul Poporului are şi dreptul de a face anchete proprii. ale Preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti.[117. persoane juridice române sau străine de drept privat care acţionează în numele membrilor lor. ale Preşedintelui României şi Guvernului. p. va sesiza Procurorul General sau Consiliul Superior al Magistraturii. de Senat sau de Parlament. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor. Nu pot fi luate în considerare plângerile anonime sau cele îndreptate împotriva unor încălcări ale drepturilor cetăţeneşti mai vechi de un an.

al cărui scop este de a asigura o mai bună cunoaştere de către organismele publice.aparţine administraţiei publice locale. îndeosebi în ţările participante la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa [101]. în termen de cel mult 20 de zile. în primul rând. asociaţiile neguvernamentale şi cetăţenii români a problematicii drepturilor omului. studii şi publicaţii referitoare la drepturile omului. anual sau la cerea acestora. după caz. sau. dă dreptul Avocatului Poporului să se adreseze Parlamentului. practicilor şi uzanţelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. Avocatul Poporului se va adresa prefectului. instituţiile de drept public şi cele cu caracter neguvernamental care desfăşoară activităţi pe linia drepturilor omului. În rândul acestora se cuvine a fi menţionat. lacune în legislaţie şi cazuri grave de corupţie. încă de la înfiinţare. iar dacă este vorba de un act sau de un fapt produs de o autoritate a administraţiei publice centrale. persoană juridică de drept public. preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. precum şi referinţe bibliografice. cu prilejul cercetărilor întreprinse. legi şi documente. 157 . Raportul anual vizează activitatea instituţiei pe un an calendaristic şi se înaintează Parlamentului pînă la data de 1 februarie a anului următor. se va adresa Guvernului României. Ele pot conţine informaţii. care vor putea fi făcute publice prin mijloacele de informare în masă. va prezenta un raport cuprinzând cele constatate. Neadoptarea de către Guvern. organizarea de programe de formare destinate îndeosebi acelor categorii de persoane care au răspunderi speciale pentru protecţia drepturilor omului. În realizarea scopurilor sale Instituţia şi-a propus. persoanei care a adresat cererea îi vor fi comunicate rezultatele. crearea unui Centru de documentare conţinând texte de convenţii internaţionale. ori de nerespectarea legilor ţării. dar şi recomandări privind modificarea legislaţiei sau alte măsuri de natură să asigure ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. În activitatea de promovare a drepturilor omului un rol nu mai puţin important îl au organizaţiile ştiinţifice. Raportul anual nu se dă publicităţii. în vederea dezbaterii acestuia în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. Institutul Român pentru Drepturile Omului. primuluiministru. Dacă Avocatul Poporului constată. În conformitate cu prevederile legii. informarea organismelor publice. sociale . în special prin aducerea la cunoştinţa acestora a documentelor. a organizaţiilor neguvernamentale şi a cetăţenilor. organism independent. a modului în care drepturile omului sunt garantate în alte ţări. Legea mai precizează că rapoartele întocmite de Avocatul Poporului sunt prezentate în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului.

158 . o laborioasă activitate. la cererea comisiilor Parlamentului. care a dobândit. Scopul Ligii Apărării Drepturilor Omului este apărarea. cultură. sociale şi culturale. educaţie. publicarea reglementărilor interne. Parlament. organizaţie neguvernamentală. Institutul s-a preocupat. la cerere sau periodic. a documentelor. desfăşurarea unor seminarii şi simpozioane. în vederea asigurării respectării principiilor democratice. practicilor şi uzanţelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. în perioada relativ scurtă de la constitutirea sa. economice. Totodată. LADO propagă idealurile sale prin toate mijloacele pe care le consideră utile. intervenind pe lângă conducerea Statului. ecologie şi ştiinţe politice. autorităţi locale. LADO îşi desfăşoară activitatea pe baza unor programe şi anume: dezvoltarea unei relaţii naţionale de observatori. Guvern. prin toate mijloacele legale. publicarea unui buletin privind drepturile omului şi asigurarea unei largi difuzări a acestuia. difuzarea principalelor documente internaţionale privind drepturile omului prin tipărirea unor broşuri. privind protecţia drepturilor omului în România. de informaţii privind eforturile guvernamentale şi neguvernamentale din România pentru a promova şi proteja drepturile omului. de la 1 ianuarie 1993. de efectuarea unor sondaje privind cunoşterea drepturilor omului. reparării nedreptăţilor şi încetării acţiunilor prin care a fost încălcată ordinea de drept. concretizată în iniţierea de cercetări privind diversele aspecte ale promovării şi respectării drepturilor omului în România şi pe plan internaţional. totodată. care funcţionează în principalele capitale de judeţ. informează opinia publică din ţară şi din străinătate în legătură cu acţiunile prin care s-au încălcat drepturile omului. înfiinţată la 1 ianuarie 1990.IRDO a desfăşurat.furnizarea. a persoanelor lezate în drepturile lor civile. şi . politice. statutul de Biblioteca depozitară a Consiliului Europei pentru domeniile: drepturile omului. înregistrată ca persoană juridică la Judecatoria Sectorului I Bucureşti [69]. asupra aspectelor care privesc drepturile omului şi proiectele de legi şi alte probleme examinate în parlament. a dezvoltat un Centru de documentare şi informare în domeniul drepturilor omului. organizarea unor programe de formare. LADO editează lunar un „Buletin Informativ” prin care se prezintă activitatea organizaţiei şi sunt înfăţişate cazurile relevante de încalcare a drepturilor omului. Institutul Român pentru Drepturile Omului. de asemenea organizarea de sondaje de opinie publică pe diferite aspecte. furnizarea de documentaţii. Dintre organizaţiile cu caracter neguvernamental desfăşurând activităţi în domeniul drepturilor omului menţionăm Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO).

De asemenea. popularizarea documentelor internaţionale de profil. în cadrul căreia se acordă săptămânal consultaţii juridice gratuite.Un program special al LADO îl constituie Caravana. având ca scop sensibilizarea autorităţilor locale la problematica drepturilor omului. investigaţii şi în Republica Moldova.Comitetul Helsinki [101]. APADOR-CH este cunoscută mai ales sub numele său prescurtat: Comitetul Helsinki Român. desfăşurând propriile investigaţii în cazurile de violare a drepturilor omului care îi sunt semnalate.-ul drepturilor omului”. În decursul existenţei sale. De asemenea. SIRDO a desfăşurat o bogată activitate . Unii dintre activiştii APADOR-CH fac parte din conducerea organizaţiilor sau a revistelor de specialitate internaţionale. încurajând contribuţia cetăţeanului la promovarea şi protejarea drepturilor omului. asistenţă juridică pentru refugiaţi. transparenţa legislativă şi promovarea drepturilor omului prin legislaţie (analiză şi propuneri legislative). De la înfiinţare.C. a studiat problemele adaptării sistemului penal român la standardele internaţionale. constituită în inauarie 1990. organizând 159 . între membrii săi se numără jurişti foarte cunoscuţi. informarea corectă cu privire la tratatele şi convenţiile internaţionale în materie. se realizează mese rotunde. soluţionarea la faţa locului a unor cazuri speciale cu sprijinul factorilor de decizie. care cuprinde un centru de documentare bogat. Ea a mai efectuat de altfel. asistenţă juridică. dialoguri şi activităţi de cercetare în domeniul drepturilor omului. SIRDO are drept scop protejarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. organizat în sistem HURIDOCS. APADOR-CH desfăşoară o activitate curentă de monitorizare a situaţiei drepturilor omului în România. Organizaţia are contacte în zonele de decizie socială şi politică. care constă în organizarea de mese rotunde în toate centrele importante ale ţării. O altă organizaţie neguvernamentală cunoscută prin preocupările sale în domeniul drepturilor omului este Asociaţia pentru apărarea drepturilor în România. Potrivit statutului său. În cadrul APADOR-CH a fost creat Centrul pentru drepturile omului. realizând primul manual şcolar pentru drepturile omului. Patru personalităţi ale APADOR-CH au primit premii internaţionale pentru activitatea lor în domeniul drepturilor omului. situaţia minorităţilor. iar informaţiile culese şi concluziile sale se bucură de credibilitate. Din 1992 organizaţia derulează programe cum ar fi: supravegherea abuzurilor poliţiei. intitulat „A. Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului (SIRDO) reprezintă o altă organizaţie neguvernamentală care desfăşoară o activitate în domeniul drepturilor omului [101].B.

A. . ce urmăreşte beneficiul public şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova. care activează în conformitate cu Legea cu privire la avocaţii parlamentari (nr. alte pacte internaţionale la care Moldova este parte. fondată. în anul 1990.M) contribuie la respectarea şi promovarea drepturilor omului în Republica Moldova. utilizând toate căile legale şi desfăşurând activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (emisiuni radio / TV. CPDOM constă din avocaţii parlamentari şi personal auxiliar. SIRDO a organizat anchete extrajudiciare în legatură cu anumite cazuri de încălcări ale drepturilor omului.D.P. desfăşurată în colaborare cu Penal Reform International. care a reprezentat una din etapele programului PHARE.D. Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova este o organizaţie non-guvernamentală.în 1993 un seminar internaţional cu participarea unor experţi internaţionali. organizaţie neguvernamentală internaţională. 1484–XIII din 5 februarie 1998. precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova (L. independentă.A. financiar-economic.O. juridic. consultanţă juridică pentru categoriile socialmente defavorizate. În activitatea sa CPDOM respectă Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova. este o instituţie naţională independentă. monitorizare a procesului electoral (observarea alegerilor şi monitorizarea comportamentului mass-media).O.O. 1349–XIII din 17 octombrie 1997) şi Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. cursuri de instruire).D. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (C. seminarii. publicaţii. Seminarul s-a soldat cu importante concluzii şi propuneri legate de activitatea organelor de justitie şi a parchetului. non-profit pentru drepturile omului.M). informaţional. precum şi în alte domenii.M) este o organizaţie obştească neguvernamentală. Principalele responsabilităţi ale CPDOM sunt: examinarea plîngerilor de încălcare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor. umanitară şi neafiliată politic. implicându-se în soluţionarea acestora. abrogarea articolului 2000 din Codul Penal şi resocializarea delicvenţilor. contribuirea la modificarea şi adaptarea legislaţiei naţionale la instrumentele juridice internaţionale. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Republica Moldova (L. contribuie la educaţia şi informarea juridică a populaţiei. monitorizarea respectării drepturilor social-economice (rapoarte şi studii de caz).Comitetul Helsinki monitorizează respectarea angajamentelor în domeniul drepturilor 160 . Printre alte activităţi desfăşurate de SIRDO trebuie menţionate cele legate de fenomenul de imigraţie şi statutul de refugiat. care acordă asistenţă în activitatea avocaţilor parlamentari pe plan organizaţional.

Activitatea Comitetului se călăuzeşte de acceptarea şi perceperea valorilor universale superioare a drepturilor şi libertăţilor individuale. documentările. se recurge la revizuirea Constituţiei. inclusiv cele ce fac parte din Consiliul Europei. Aderând la Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.8 din Constituţia Republicii Moldova. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertǎţilor Fundamentale etc. deoarece. Republica Moldova şi-a asumat obligaţiile primordiale de a respecta demnitatea. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. indigene având ca informaţie primară realităţile şi situaţiile concrete din Republica Moldova.4 alin.(2) din Constituţie.8 alin. ONU etc. egalităţii şi non-discriminării. potrivit art. normele respective fiind dispersate în multiple acte normative.omului asumate de către Republica Moldova în faţa OSCE. justiţiei sociale. rezultatele acestora sunt bazate în exclusivitate pe surse şi contribuţii autentice. Normele internaţionale în domeniul drepturilor omului au prioritate doar asupra legilor interne. sprijinirea intereselor publice şi acţionarea în justiţie în susţinerea acestora. p. în cazul în care existǎ neconcordanţe între dreptul internaţional şi cel naţional în materia drepturilor omului. a cadrului legal şi a practicilor de aplicare a acestora. ONU. Mai mult decât atât. instanţele de judecatǎ. în virtutea principiului dreptului internaţional privind îndeplinirea de 161 . adică inclusiv în domeniul prevenirii şi combaterii discriminǎrilor. Această stare de lucruri contravine angajamentelor internaţionale asumate de ţara noastrǎ. Legiuitorul are obligaţia de a verifica concordanţa dispoziţiilor proiectelor de legi cu normele tratatelor internaţionale [74]. OSCE. atunci. în conformitate cu prevederile art. referitor la evoluţiile şi îngrijorările în domeniul drepturilor omului. pot aplica direct dreptul internaţional cu privire la drepturile omului la care statul este parte [8]. drepturile omului şi de a asigura nondiscriminarea în raport cu fiecare persoană ce se află sub jurisdicţia sa.Dispoziţia constituţionalǎ despre prioritatea reglementǎrilor internaţionale privind drepturile omului are incidenţǎ asupra legilor şi asupra altor acte normative interne [124. Consiliului Europei. Republica Moldova nu a adoptat o lege specială asupra discriminǎrii. dacǎ un tratat internaţional conţine dispoziţii contrare prevederilor constituţionale. înainte de intrarea în vigoare a tratatului. sporirea gradului de conştientizare în rândurile unor grupuri specifice şi a publicului larg. Comitetul pledează pentru respectarea.(2) şi art. în special prin semnarea Planului de Acţiuni „Republica Moldova – Uniunea Europeanǎ”. Cercetările.69]. dar nu şi asupra normelor constituţionale. rapoartele detaliate ale Comitetului Helsinki cu privire la subiecte specifice şi la situaţia generală privind respectarea drepturilor omului în Moldova sunt solicitate şi servesc drept sursă demnă de informare pentru un şir de entităţi specializate. protecţia şi promovarea drepturilor omului prin expertizarea independentă a drepturilor omului..

Întrucât în Republica Moldova nu existǎ un act normativ exhaustiv.76]. Cadrul normativ naţional conţine prevederi inserate în diferite acte legislative referitoare la principiul egalitǎţii. p. considerǎm oportun a propune legislativului sǎ adopte Legea cu privire la non-discriminare. e) populaţia este informatǎ insuficient asupra actelor normative cu privire la nondiscriminare etc. asigurând corespunderea acestora cu standardele UE. cum ar fi statuarea principiului egalitǎţii (după cum am arătat mai sus) în legislaţia penală.8]. Republica Moldova trebuie sǎ modifice Constituţia. având drept scop combaterea discriminǎrii în toate domeniile vieţii şi conţinând dispoziţii referitoare la repararea prejudiciilor aduse victimelor şi sancţionarea celor vinovaţi. considerǎm cǎ organele statale trebuie sǎ asigure aplicarea corecta a dispoziţiilor legislaţiei penale. este necesar sǎ fie dezvoltat şi perfecţionat cadrul legal al Republicii Moldova. Realizarea controlului constitutionalitǎţii tratatului ar contrazice principiul internaţional privind exercitarea tratatelor cu bună-credinţǎ [124. deoarece: a) majoritatea actelor stipuleazǎ egalitatea în faţa legii a cetǎţenilor. Susţinem parţial opinia avocaţilor parlamentari [65. Însǎ transpunerea acestui principiu în viaţǎ este foarte dificilǎ. deoarece recunoaştem cǎ Republica Moldova a întreprins diverse acţiuni cu caracter legislativ în vederea combaterii discriminǎrii. autoritǎţile statale trebuie sǎ încurajeze populaţia sǎ atace în justiţie persoanele care se fac vinovate de discriminare. precum şi informarea publicului asupra actelor normative ce combat discriminarea. administrativǎ şi civilǎ. 162 . Respectarea cadrului legal al Republicii Moldova ar permite în mare parte realizarea articolului 16 din Constituţie. sistemul legislativ. pe când o sintagmă mai potrivitǎ ar fi „ a tuturor persoanelor” şi indicǎ o listǎ incompletǎ a criteriilor de discriminare. În opinia noastră. c) nu existǎ un mecanism viabil de supraveghere a implementǎrii prevederilor legale cu privire la non-discriminare şi de sancţionare a persoanelor vinovate. d) nu a fost adoptat un act normativ care ar codifica toate prevederile referitoare la eliminarea tuturor formelor de discriminare. De asemenea. conform cǎreia consfinţirea principiului egalitǎţii într-o serie de acte legislative denotǎ faptul cǎ Republica Moldova acordǎ o atenţie sporitǎ îndeplinirii obligaţiilor asumate prin ratificarea actelor internaţionale cu privire la drepturile omului. p. Pentru a exclude contradicţiile între Constituţie şi legislaţia Uniunii Europene în domeniul eliminǎrii discriminărilor. civile şi administrative referitoare la interzicerea discriminǎrii. Pentru ca principiul egalitǎţii şi principiul non-discriminǎrii sǎ fie aplicate în practicǎ. b) codurile de procedură penalǎ şi civilǎ nu prevǎd informarea publicului asupra hotarârilor judecatoreşti prin care se sancţioneazǎ discriminarea.către stat a angajamentelor internaţionale.

la anarhie şi instabilitate. ci unificarea Europei. precum şi în Orientul Apropiat şi Asia Centrală). ci despre o altă Uniune. în Ţara Bascilor. o chestiune de putere şi de cultură. Problema este că în prezent UE nu are capacitatea nici de voinţă şi nici de efort spre a-şi impune modelul în afara frontierelor sale. în fapt. Cu alte cuvinte este vorba despre construirea unei identităţi comune a Marii Europe. bazată pe un set unic de valori şi pe instituţii compatibile. în situaţia de a constata nu doar că nu îşi poate consacra identitatea ca atare în jumatatea estică a continentului. cu cultura (identitatea) statului-naţiune. Cine are puterea să transfere altora propria paradigmă cultural-identitară îşi măreşte puterea necesară spre consolidarea securităţii proprii. UE va fi. În fapt nu va mai fi vorba despre o Uniune mai mare. cere mai mult ca oricând o astfel de extindere.în Sicilia.3. deşi securitatea sa.3.2 Integrarea europeană Construcţia unei Europe Unite nu este un exerciţiu de fantezie. într-o lume aflată în plin proces de globalizare. Procesul european este. un aquis identitar. va fi nevoie ca viziunea 163 . Principala cale spre stabilizarea securităţii este folosirea puterii pentru exportul propriului model de viaţă. în unele părţi ale lumii şi chiar în Europa (în Balcani în special în Kosovo şi Macedonia. Capacitatea de efort se referă la mobilizarea resurselor economico-financiare apte a consolida unitatea politică prin echilibrarea dezvoltării sub-regionale în interiorul ei şi prin lichidarea diferenţelor economico-sociale dintre naţiunile europene care ar intra în componenţa Europei Unite. Capacitatea de voinţă ar implica renunţarea la confortul actual şi la sentimentul de superioritate care caracterizează Europa Occidentală spre a face din integrarea europeană un proces preponderent politic menit să conducă spre o entitate continentală dotată cu o structură de instituţii politice unitară. UE este cu mult mai îndreptăţită să se gândească la pericolul ca identitatea sa să se modifice în urma acţiunii de extindere. integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel continental. În discuţie nu este extinderea UE. în măsură să conjuge securitatea prin integrare cu securitatea prin dezvoltare. inevitabil. aşadar. ci şi că tăria defensivei sale împotriva invaziei cu care o ameninţă actuala dezordine orientală este depăşita de forţa de atracţie a standardelor sale de viaţă. Nefiind. Privit din acest unghi de vedere aquis-ul comunitar este. deci. ci o încercare vitală menită a oferi o securitate durabilă pentru ambele jumătăţi ale Europei. pentru ca întâlnirea Vestului cu Estul şi sinteza lor în cadrul procesului de integrare europeană să nu conducă la convulsii. sau pentru ca ele să nu genereze fenomene nocive de felul celor rezultate din încrucişarea culturii (identităţii) de clan. în Corsica.

Iar acest proces nu poate şi nu trebuie să fie unul de transfer identitar. identităţii şi prosperităţii comunităţilor. iar apoi apărarea şi administarea teritoriului. comunitatea (ca grupare reală. mod de viaţă. trebuie să fie astfel concepute încât să respecte ierarhia respectivă. un sistem de ecuaţii cu mai multe necunoscute) în care intră următoarele componente principale: omul (ca valoare supremă şi măsura tuturor lucrurilor). ci de satisfacţia populaţiei/comunităţii care locuieşte acel teritoriu. drepturile (ce sunt recunoscute omului şi comunităţii pe teritoriul şi în legatură cu teritoriul pe care trăiesc). eventual cultură similară). Drepturile acordate. c) posibilitatea ca statul care nu dă drepturi.asupra Europei unite de mâine să fie dezvoltată în comun de către toţi europenii. după care urmează protecţia stabilităţii. Impactul cultural al unificării Europei trebuie acceptat şi asumat de toţi participanţii la proces. ecuaţia schiţată mai sus ar putea fi rezolvată mai uşor prin complicarea ei. recunoscute şi protejate de state. în legatură cu drepturile ce-i sunt recunoscute şi pe care le poate exercita efectiv. Ordinea enumerarii nu este întâmplătoare. Aceasta ridică problema suveranităţii ca şi aceea a integrării sistemului subsidiarităţii naţionale într-un sistem 164 . adică prin includerea în calcul a componenţei suprastatale. ci unul de sinteză identitară. Statele moderne au de rezolvat o ecuaţie complexă (de fapt. ca şi cele pe care ele le exercită în raporturile cu cetăţenii. UE nu poate fi unica responsabilă pentru derularea procesului european. Aparent paradoxal. dă (pierde/cedează) teritorii (adică statul care nu este gata să recunoască anumite drepturi persoanei umane spre a-i determina satisfacţia. teritoriul (asupra căruia se exercită prerogativele aferente suveranităţii). Ea exprimă ordinea importanţei componentelor ecuaţiei într-o concepţie democratică modernă. legătura dintre elementele componente ale ecuaţiei politice date spre rezolvare statelor poate fi exprimată prin următoarele principii: a) viaţa omului/fericirea omului este valoarea primordială care depăşeşte în importanţă capacitatea de a controla/administra un teritoriu. concretă de oameni ce se simt legaţi între ei printr-o identitate comună circumscrisă de tradiţii. În cadrul unei asemenea concepţii omul (fiinţa umană) şi fericirea sa sunt principala raţiune de a fi a statelor. b) caracterul unitar al organizării şi controlului unui teritoriu este garantat nu de declaraţii politice (fie ele chiar ridicate la rang de lege). deopotrivă din Apus şi din Răsărit.Aceasta trebuie să se reflecte în construcţia sistemului subsidiarităţii naţionale menit a integra interesele în concurs şi a stabili principiile care îndrumă alegerea între ele. În lumina celor de mai sus. trebuie să se pregatească la a pierde teritorii). interese. Pentru moment se pare ca Europa Centrală şi Orientală este mai dispusă la aceasta.

a gândi suveranitatea statelor membre ale unei eventuale viitoare federaţii europene. Suveranitatea statelor se construieste. Iar conţinutul suveranităţii se construieşte conform schemei pe care o impune o concepţie inteligentă a aplicării principiului subsidiarităţii.şi în sensul în care este relativizată.al subsidiarităţii globale. clasica evaluare a suveranităţii. Dar ea este relativă la competenţele federaţiei. datorită amplorii sau efectelor acţiunii propuse. pentru a căpăta o dimensiune practică şi contextuală. Construcţia suveranităţii statelor membre ale federaţiei va fi esenţialmente problema pratică a aplicării principiului subsidiarităţii. propunerea lui Jean Tuscoz. Deci. suveranitatea statelor-membre va fi un etaj între alte etaje. În acest sens putem spune că formula de „suveranitatea limitată cu care ar rămâne statele naţionale în urma procesului de integrare europeană. că principiul subsidiarităţii nu este decât un complement al principiului suveranităţii şi nu împotriva lui. într-o federaţie europeană. numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii propuse nu pot fi atinse suficient de statele-membre şi de aceea. Numai un concept suficient de relativizat poate pilota problema suveranităţii. Un fruct al acestei perspective este imediata conexiune care se poate face cu principiul subsidiarităţii. sau chiar aceea de transfer de suveranitate către 165 . la rândul ei relativă la ansamblul de competenţe pe care i le rezervă dreptul internaţional. tot firesc au de ce să le delege la nivelul Uniunii. ea ar putea fi şi mai bine îndeplinită de către Comunitate. suveranitatea statelor are un sens. Având în vedere extraordinara interdependenţă practică a nivelului naţional cu cel internaţional. prelungire până astăzi a unei viziuni hegeliene şi fichtiene. Este evident că rămâne doar un pas de făcut. în funcţie de competenţele pe care. ca mecanism care fondează Uniunea Europeană. nimic dramatic. în acest context. Comunitatea va acţiona în concordanţă cu principiul subsidiarităţii. Ea îşi pierde însă caracterul mitic-metafizic. Având în vedere universalitatea principiului subsidiarităţii. Desigur. arată asemenea scheletului unui dinozaur. aşa cum apare el în Tratatul de la Maastricht (Titlul II. ca şi extinderea considerabilă a normelor care descriu obligaţiile ori angajamentele naţionale faţă de comunitatea internaţională.conform principiului subsidiarităţii. Vedem de aici. art 3b): În domenii care nu ţin de competenţa sa exclusivă. pentru a gândi suveranitatea unui stat în raport cu o organizaţie inter ori supraguvernamentală: acel set de competenţe ale statelor-membre definite în raport cu dreptul comunitar. ca manifestare neîngrădită a deciziei în treburile interne şi externe. Să invocăm conţinutul acestui principiu. care descrie suveranitatea drept ansamblul de competenţe ale statelor reglementate de dreptul internaţional. Suveranitatea statelor se va actualiza în timp. de la cel inferior al suveranităţii locale până la etajul însuşi al suveranităţii Federaţiei Europene. Am invoca.

În măsura în care dreptul internaţional postbelic garantează la nivel de principiu drepturile şi libertăţile individuale. Echilibrul dintre aceste două tipuri de determinaţii este păstrat la un nivel decent în practic toate statelemembre ale Uniunii Europene actuale. realitatea practica a statului naţional. suveranitatea nici nu se limitează şi nici nu se transmite ci exerciţiul ei se reorganizează ţinând seama de datele obiective ale lumii înconjuratoare. ci şi faptul pratic că. se stabileşte o jurisdicţie a unor autorităţi publice obligate să preserveze principiile unui stat civic. iar acestea includ principiile egalităţii şi nondiscriminării. nu sunt cu totul corecte. pe de o parte se determină o anumită majoritate naţională şi anumite minorităţi. drept urmare. Slovacia. atât în cadrul fiecărui stat în parte cât şi în cadrul UE. Această diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional. pe de altă parte. patriostismul constituţional în sensul lui Habermas. pe de altă parte. ca manifestare a etosului naţional. prin care s-au codificat drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare. Bulgaria) până la tragedia fostei Iugoslavii. cu un concept abstract de societate în care solidaritatea comunitară ar avea la bază. Dezechilibrul dintre ele a generat în restul Europei reale probleme inter-etnice (în ţări precum România. Federalizarea Europei sugerează dezirabilitatea descentralizării autorităţii politice la nivelul acceptabil. Statele în care principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să acorde norma de drept cu realitatea practică a ascendenţei culturii majoritare. diferită. 166 . limba şi cultura majorităţii asigură acesteia un ascendent în raport cu celelalte identităţi etno-culturale. se bucură astăzi de dreptul la autodeterminare. Norma dreptului internaţional lucrează. pe de o parte norma dreptului internaţional şi. în special cele multinaţionale. Frontiera statelor naţionale actuale decupează un teritoriu prin care. pentru a mări eficienţa demersului politic spre satisfacţia deţinătorului primordial de putere şi a celui care este sursă originară a puterii: cetăţeanul. Realitatea este. De fapt. Ea reflectă nu numai faptul că statele actuale s-au format (în marea majoritate istoric). se dezmembrează.structuri supranaţionale. cu atât mai mult în cazul modelelor negative. Societăţile de astăzi trăiesc sub tensiunea celor două determinări care sunt. şi în cazul modelelor bune. evident. Dintr-o atare perspectivă Europa Unită a viitorului va fi Europa cetăţenilor liberi şi a comunităţilor culturale tolerante. Dar. cumva. dar tot ele par să indice că a presa descentralizarea până la punctul unde statele existente. atunci popoarele formate din cetăţeni liberi şi egali între ei. în defavoarea minorităţilor culturale. ar putea fi grav.

Tratatul de la Lisabona va permite adaptarea instituţiilor europene şi a metodelor lor de lucru. aprovizionarea cu energie sau noile ameninţări la adresa securităţii. A fi eurofil. şefii de stat şi de guvern au decis asupra unor noi reguli referitoare la amploarea şi modalităţile acţiunii viitoare a Uniunii. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor. la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European. plecând de la procentul de europenism pe care ni-l conferă originalitatea mentalului nostru colectiv. să răspundă aspiraţiilor europenilor. Metisajul dintre noul europocentrism. Tratatul de la Lisabona este rezultatul negocierilor între statele membre. Ţinând cont de evoluţiile politice. reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale. în acelaşi timp. mai mult ca niciodată. Prin urmare. americanocentrism.Conform articolului 6 din Tratatul de la Lisabona. aici şi acum. Europa trebuie să se modernizeze. Iar dacă globalizarea se va dovedi sens ireversibil al societăţii umane. Acesta este obiectivul tratatului semnat la Lisabona. trebuie revizuite. la fel ca întreaga lume. Europa s-a schimbat. din metisajul reuşit al interculturălităţii Europei. Statele membre nu mai sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme fără frontiere. într-o lume globalizată în evoluţie constantă. presupune a şti să ne proiectăm toate valorile noastre în circuitul mondial de valori. între condiţia de cetaţean al lumii şi cetaţean al unui stat anume. să dispună de instrumente eficiente şi coerente. la altă scară. Europa secolului al XXI-lea se confruntă cu o serie de provocări: mondializarea economiei. la 13 decembrie 2007. înscrise în tratate. acest tratat va trebui să fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre. schimbările climatice. conform propriilor reguli constituţionale.şi etosul majorităţii se păstrează. În 50 de ani. Înainte de a putea intra în vigoare. este necesar un efort colectiv la nivel european.tensiunea între egalitatea de principiu a cetăţenilor statului naţional. evoluţia demografică. iar frontierele nu vor mai avea valori (geografice) de aparat în viitoarea Europă Unită. Valorile nu au frontiere. cetăţenia europeană nu poate fi evitată. sau în prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului de ratificare de către statul semnatar care îndeplineşte 167 . niponocentrism şi sinocentrism ar putea avea ceva de învăţat. regulile convieţuirii. adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni recent extinse de la 15 la 27 de state membre. ci şi la transformările rapide prin care trece lumea de astăzi. Europa trebuie să facă faţă unor noi provocări. Astfel. economice şi sociale şi dorind. „prezentul tratat intră în vigoare la 1 ianuarie 2009 cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse. precum şi consolidarea legitimităţii democratice a Uniunii şi a valorilor sale fundamentale. Astăzi.în care cetăţenia este chemată să statueze egalitatea abstractă a locuitorilor. desigur.

„creînd o identitate” a Uniunii şi facilitând promovarea progresivă a „interesului european comun”. Tratatul de la Lisabona stabileşte principii şi obiective comune pentru acţiunea Uniunii pe plan extern: democraţie. şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre au semnat noul tratat. drepturi legate de statutul cetăţeniei şi justiţie. schimbările climatice şi demografice. Cetăţenii europeni vor avea în curând la dispoziţie un instrument cu ajutorul căruia vor putea determina Comisia Europeană să acţioneze în domenii de interes pentru ei. Curtea de Justiţie va garanta aplicarea corectă a Cartei. Funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica externă şi de securitate comună (PESC) va fi combinată cu cea de Vicepreşedinte al Comisiei . La 13 decembrie 2007. zi de zi. la Lisabona. securitatea şi energia. respectarea demnităţii umane. cum va funcţiona însă iniţiativa cetăţenilor în practică. Instituţiile Uniunii trebuie să respecte drepturile înscrise în Cartă. cu dublă responsabilitate (Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi Vicepreşedinte al Comisiei). stat de drept.ultimul această formalitate”. libertăţi. Rămâne de văzut. precum şi capacitatea acesteia de a promova. egalitate. Aceste drepturi se inspiră în mare parte din alte instrumente internaţionale. considerată un adevărat catalog de drepturi de care toţi cetăţenii Uniunii trebuie să beneficieze în raport cu instituţiile Uniunii şi cu garanţiile obligatorii din punct de vedere juridic ale legislaţiei comunitare. Cele şase capitole ale Cartei cuprind următoarele aspecte: drepturi individuale legate de demnitate. Într-o lume în evoluţie rapidă. Tratatul de la Lisabona va consolida democraţia în UE. provocărilor lumii contemporane. 168 . Aceleaşi obligaţii revin statelor membre atunci când pun în aplicare legislaţia Uniunii. Acesta va aduce mai multă coerenţă în acţiunea externă şi va contura profilul UE pe scena internaţională. Până în prezent. 27 de state membre au ratificat Tratatul. din care 27 au depus deja instrumentele de ratificare la Roma. cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. în mod eficient. interesele cetăţenilor săi. Acesta va pune la dispoziţia Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă. ci oferă drepturi consolidate şi mai multă libertate cetăţenilor.este creat un nou actor instituţional. principiile de egalitate şi solidaritate. europenii aşteaptă de la UE abordarea unor probleme precum globalizarea. solidaritate. Includerea Cartei nu modifică atribuţiile Uniunii. Tratatul de la Lisabona face trimitere la Carta Drepturilor Fundamentale. universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. oferindu-le o formă juridică în cadrul Uniunii.

în fiecare comunitate şi chiar fiecare ramură şi sector de activitate. ca şi între toate statele”. ce constituie acquis-ul comunitar în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. Exercitarea guvernării pe baza principiilor democratice (pluralism politic. o bază juridică specifică pentru ajutorul umanitar. pacte. De subliniat că toate aceste instrumente juridice (convenţii. atenţia trebuie orientată spre eficientizarea cadrului de sprijin privitor la procedura de soluţionare a petiţiilor. ci mai degrabă presupune mobilizarea simultană a instrumentelor legale. 169 . diversităţii şi nediscriminării. nu înseamnă doar realizarea unor programe şi resurse accesibile cetăţenilor. de asemenea. se prevede constituirea unui Corp Voluntar European de Ajutor Umanitar.asigurarea protecţiei efective şi a remediului împotriva discriminării. Această prevedere pune accent pe aplicarea principiilor dreptului internaţional şi a principiilor imparţialităţii. Normele consacrate în instrumente juridice naţionale. echităţii sociale. libertatea) reprezintă condiţia sine qua non a protecţiei şi garantării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane . Provocarea în ceea ce priveşte combaterea discriminării şi asigurarea unui remediu efectiv în cazul încălcării drepturilor omului sau a altor drepturi prevăzute de lege constă atât în consolidarea cadrului legislativ existent. De asemenea. a resurselor financiare şi a abilităţilor analitice şi organizaţionale ale tuturor actorilor şi instituţiilor implicate. egalitatea. „a căror respectare este un factor esenţial al păcii. În ultimii ani România a depus eforturi susţinute pentru crearea cadrului legislativ necesar transpunerii directivelor europene (Directiva 2000/43/CE a Consiliului Uniunii Europene şi Directiva 2000/78/CE a Consiliului Uniunii Europene). ci măsuri al căror scop este adaptarea organizării societăţii spre o mai corectă împărţire a rolurilor. neutralităţii şi nediscriminării. printr-un cadru juridic adecvat şi proceduri eficiente. procedura de mediere pe cale amiabilă a cazurilor de discriminare precum şi de sancţionare a actelor/faptelor de discriminare. separarea puterilor în stat. Concluzii la capitolul III Putem aprecia că promovarea egalităţii nu necesită în special adoptarea unor măsuri pozitive. legalitatea. În acest sens.4. 3. cât şi în construcţia unor măsuri proactive în vederea combaterii tuturor formelor de discriminare. protocoale) sunt rod al recunoaşterii de către state (inclusiv România) a importanţei universale a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.Tratatul de la Lisabona introduce. europene şi mondiale trebuie aplicate în mod concret în relaţiile sociale în fiecare ţară. justiţiei şi bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea relaţiilor amicale şi a cooperării dintre ele. cu scopul de a introduce în toate domeniile dorinţa de a construi o relaţionare bazată pe principiile egalităţii de şanse.

care reafirmă ideea că „toate principiile (procesul CSCE) se aplică în mod egal şi fără rezerve. inclusiv suveranitatea. Document de incontestabilă importanţă pentru redefinirea sarcinilor actuale ale procesului CSCE. iar respectul identităţii minorităţilor va trebui realizat tocmai ţinând seama de aceste principii. fiecare între ele fiind interpretat ţinând seama de celelalte”. Aşa.Toate aceste precizări noi trebuie raportate la consideraţiile generale ale Cartei de la Paris. însă prevederile concrete sunt foarte puţine. Documentul vorbeşte despre „continuarea sprijinului acordat ţărilor democratice în tranziţia spre economia de piaţă”. deşi se reafirmă că „succesul tranziţiei la economia de piaţă de către ţări care fac eforturi în această direcţie este important şi în interesul tuturor”.prevăzându-se. prin urmare. Carta de la Paris tratează totuşi în mod inegal anumite probleme. păstrarea integrităţii teritoriale. Problema muncitorilor imigranţi este numai enunţată. nu se întâlnesc precizări în legatură cu modul în care fostele state socialiste vor putea fi ajutate ca să-şi refacă economia. că noile formulări cu privire la drepturile minorităţilor nu pot fi interpretate în nici un caz ca o diminuare a cadrului juridic oferit de principiile Dreptului internaţional. obiectivele reuniunii de experţi pe această temă desfăşurată între 1-19 iulie 1991 la Geneva. fără a se preconiza nici un fel de măsuri practice pentru rezolvarea ei. neamestecul. în detaliu. Problemei minorităţilor naţionale i se acordă o importanţă considerabilă-chiar exagerată. iar nu cu nesocotirea lor. Este clar. 170 . de pildă.

internă şi internaţională. dimpotrivă limitează colaborarea dintre state. un climat care nu favorizează. S-a format astfel o opinie publică. alteori ignorând realităţile din propria ţară sau din ţări aşa zise prietene. dar şi în raporturile internaţionale. Acest interes. Fenomenul discriminării este prezent în viaţa cotidiană. însă. care acţionează pentru respectarea drepturilor omului. problemele privind drepturile omului sunt tot mai mult considerate ca fiind în strânsă legătură cu cele ale păcii şi securităţii. În acelaşi timp. Problemele drepturilor omului au pătruns. Numeroase documente internaţionale cer statelor să asigure existenţa şi funcţionarea unor asemenea recursuri. a dus la stabilirea de proceduri de natură să permită celor care pretind că drepturile lor sau ale altora sunt încălcate să ceară redresarea situaţiei şi repararea daunelor. incluzând şi guvernele şi organizaţiile neguvernamentale. ale colaborării şi înţelegerii. care şi-au fixat drept obiectiv de activitate promovarea drepturilor omului. ale organizaţiilor sau persoanelor. care să examineze cu maximum de obiectivitate plângeri ale altor state. în stabilirea faptelor pe baze cât mai apropiate de 171 . sub diferite forme de manifestare. pe plan intern şi internaţional. Viaţa internaţională arată că nerespectarea drepturilor omului creează şi pe plan intern. Pe plan intern. între societăţi. chiar dacă iniţial vizează un grup restrâns de ţări. care să dea decizii obligatorii. inclusiv a unor tribunale independente. S-au format organizaţii neguvernamentale. un domeniu al cooperarii internaţionale. Drepturile omului constituie. cu putere în viaţa publică. Lucrările de specialitate care au avut în vedere fenomenul discriminării au raportat acestea la diferenţele care există între indivizi. Marea lor majoritate constau într-un dialog cu statele. aşa cum s-a arătat.CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI Discriminarea reprezintă o trăsătură a vieţii sociale. prezent în multe şi diverse sectoare ale vieţii sociale şi formele sub care acesta se manifestă. de către pături tot mai largi ale populaţiei. atât internă cât şi internaţională. de la nivel individual şi de grup şi până la nivel societal. uneori pe criterii politice. astfel. ea fiind prezentă în toate timpurile. cu privire la pretinse încălcări ale drepturilor omului. care este în strânsă legătură cu alte domenii. respectarea drepturilor omului a devenit condiţia sine qua non a unei guvernări democratice. această acţiune are influenţe pe termen lung. chiar dacă o fac fragmentar. marcând ansamblul tuturor relaţiilor sociale. în multe ţări ale lumii s-a produs o cunoaştere din ce în ce mai profundă a drepturilor omului. Pe plan internaţional creşte tendinţa de a avea proceduri formate de experţi independenţi. între grupuri. se schimbă constant. Pe ansamblu. Puţine din aceste proceduri au caracterul de organ de jurisdicţie. care se reflectă şi în propria ţară. În viaţa internaţională.

în care ţările din Europa de Est vor putea asigura eliminarea stării de înapoiere şi dezvoltarea unei economii de piaţă eficiente şi dacă vor putea evita unele din aspectele negative pentru drepturile omului care se manifestă în ţările dezvoltate cu economie de piaţă. asigurând un nivel de viaţă acceptabil pentru majoritatea populaţiei. Reglementarea organizǎrii şi funcţionǎrii CNCD prin lege organicǎ. au stabilit un standard minim. va depinde de măsura în care vor asigura o dezvoltare economică şi socială generalizată. Aceasta va depinde. sociale şi culturale şi a egalităţii în drepturi sub toate aspectele. Practic. probabil. însă. Reglementarea competenţelor instituţiei Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării în cuprinsul constituţiei 3. a victimelor discriminării. atât în acţiunea statelor cât şi în deliberările organismelor internaţionale. şi de măsura în care ţările dezvoltate industrial vor reuşi să diminueze şi să elimine fenomenele negative existente. deci. garantându-i-se independenţa. între cele două concepţii privind modul de asigurare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. comunitatea internaţională dispune de un set de reglementări şi de forme de colaborare care marchează o etapă importantă. Aceasta nu a impiedicat. şi. printr-o evoluţie de ansamblu spre instituţii democratice. execitarea drepturilor omului. Timp de circa cinci decenii. deşi poartă marca acestei confruntări. de care să beneficieze mase din ce în ce mai largi de oameni. Cu privire la problema abordată facem urmatoarele recomandări : 1. din punctul de vedere al drepturilor omului. la sfârşitul acestei perioade. problematica drepturilor economice. Recomandăm autorităţilor statale să adopte o lege organică privind eliminarea tuturor formelor de discriminare în orice domeniu al vieţii sociale cu un mecanism eficient de protecţie a grupurilor socialmente vulnerabile şi marginalizate. Pentru ţările dezvoltate. asigurându-se asistenţa de specialitate (juridicǎ şi financiarǎ) persoanelor supuse 172 . 2. ca şi obligaţia de examinare a ansamblului problemelor şi mecanismelor de urmărire a aplicării angajamentelor asumate. prin consolidarea drepturilor civile şi politice în majoritatea ţărilor lumii. un accent mai mare va avea. Perioada care urmează va fi caracterizată. desigur. fără îndoială cea mai productivă în domeniul drepturilor omului.realitate şi elaborarea de recomandări care se adresează statelor cu caracter mai general sau mai precis. problemele drepturilor omului au fost abordate în condiţiile unei confruntări politico-ideologice între cele două sisteme social-economice. adoptarea de documente cu valoare universală care. Pe plan internaţional al reglementărilor şi instituţiilor.

vârsta este un fenomen flexibil. ce soluţii se aleg – indicarea numerică a vârstei sau indicatorii biologico-medicali. 5. 9 CEDO şi jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg . în cuprinsul acesteia nu sunt dezvoltate ideile privind înlăturarea discriminării structurale pentru grupul dezavantajat 6. 9. la o egală protecţie din partea legii. În acelaşi act normativ (Legea nr. iar conceptul de religie sau credinţă. În cazul dizabilităţilor nu este clar ce fel de definiţie preferă legiuitorul. 8. ar trebui acordată atenţie şi beneficiilor existenţei unui singur organism pentru combaterea tuturor formelor de discriminare. dacă doreşte să facă diferenţa între dizabilitatea percepută sau cea înregistrată. 173 . se schimbă în mod constant. Legea trebuie să interzică toate discriminările şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace contra tuturor discriminărilor.Aceleaşi probleme le regăsim şi pentru criteriul vârstă ori religie sau credinţă: nu sunt definiţii. spre deosebire de celelalte temeiuri ale discriminării.Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul fără discriminări. 4.discriminǎrii şi prevăzându-se o structurǎ care sǎ-i asigure posibilitatea realǎ de a aduce la îndeplinire în mod eficient şi independent numeroasele atribuţii pe care le are conform legii . în timp ce în dreptul comunitar şi în literatura de specialitate acestea sunt noţiuni diferite. Deşi Legea nr. Într-o viitoare reglementare. alături de reducerea numărului de definiţii. conform art. 202/2002) regăsim concepte care sunt tratate ca având acelaşi înţeles (egalitatea de şanse. Interzicerea discriminării se limitează numai la discriminările de drept. tratament identic). Legislaţia naţională nu defineşte clar criteriile de discriminare pe care doreşte să le sancţioneze. mai ales că situaţia unui singur caz care cuprinde mai multe motive de discriminare 7. prin combinarea competenţelor şi aplicarea cunoştinţelor dintr-un anumit domeniu al discriminării în altul. cu ignorarea nevoilor victimelor efective ale faptelor de discriminare. inclusiv dreptul de a nu avea o religie.schimbarea fundamentalǎ a concepţiei privind amenda administrativǎ care. 202/2002 are ca scop promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. justificarea unui tratament diferenţiat pe motive de vârstă. Nu sunt transpuse în legislaţia naţională conceptele din directive referitoare la adaptările corespunzătoare în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi justificarea unui tratament diferenţiat întemeiat pe funcţiile esenţiale ale unei meserii sau profesii (pentru criteriul dizabilitate al discriminării). cea medicală sau cea socială. este o obligaţie exclusivǎ cǎtre stat. în momentul de faţǎ. egalitatea de tratament. trebuie interpretat în sens cât mai larg.

sănătatea. În ceea ce priveşte sancţiunile pentru discriminare. O altǎ problemă . fără precizarea că nu se aplică partajarea sarcinii probei. prin intermediul instituţiilor de învâţământ şi educaţie. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care. şcolile. precum cele privind originea rasială. 10. orientarea sexuală. Gradiniţele de copii. ar trebui completate sancţiunile şi pentru discriminarea înainte de angajare. cu un handicap locomotor. printr-o acţiune discriminatorie. precum în cazul infracţiunii de hărţuire sexuală. evident exagerată: într-un grup de candidaţi pentru angajare. va determina discuţii legate de încălcarea dreptului comunitar de către statul român. Raţiunile pentru această excludere îşi au originea în prezumţia de nevinovăţie. 11. În acest moment legislaţia naţională nu conţine prevederi care să soluţioneze acest conflict. proporţionale şi descurajante. care ar fi încălcată dacă magistratul nu ar avea obligaţia de a dovedi comiterea unei infracţiuni.Importanţa acestora este demonstrată de o situaţie ipotetică. acestea trebuie să fie efective. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. colegiile şi universităţile trebuie să includă în programele educaţionale problemele de egalitate între oameni. 7. Sancţiunile prevăzute în dreptul naţional: amenzi. este cǎ partajarea sarcinii probei în materia discriminării este exclusă din sistemul justiţiei penale. respectiv excluderea de la procedurile achiziţiilor publice şi de la acordarea ajutorului de stat şi dispunerea de către instanţă a schimbării procedurilor de angajare. De aceea. modul în care sunt reglementate anumite forme de discriminare în legislaţia penală în vigoare. după data aderării. a căror procesare au un regim distinct. conform directivelor. promovare. liceele. Statul. conform art. trebuie să întreprindă acţiuni afirmative de promovare a participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la exercitarea profesiilor specifice unde se atestă suprareprezentarea persoanelor de un anumit sex. aparţinând unei minorităţi şi unei credinţe necreştine. 174 . de către autorităţile emitente. deşi cauzează un prejudiciu redus. dispunerea de către instanţă a retragerii. încalcă în mod repetat prevederile legislaţiei.9 din Legea nr. se vor ridica o serie de probleme în ceea ce priveşte folosirea unor date „sensibile”. acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. 13. ar trebui completate şi cu alte sancţiuni prevăzute în legislaţia statelor membre UE. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Deşi directivele încurajează folosirea datelor statistice ca mijloace de probă. De asemenea. pregătire. cele mai mari şanse (dacă angajatorul nu doreşte să fie acuzat de discriminare) le are o doamnă în vârstă. 12.

54.ro/reviste_recunoscute 16. Institutul Intercultural Timişoara. Comentariu pe articole.. 2002 p.74/1999.269 8. Iaşi.193 din 4 mai 1999. Populaţia Dobrogei. www. p. Teoria generală a dreptului. Le principe d`egalite dans la jurisprudence du Conseil Constitutionnel et du Conseil d`Etat în La Declaration des Droits de l`Homme et du Citoyen et la jurisprudence.205 6.. Cauza C-75. Barna.www. PUF. Hervey and David I’Keefe eds. 1996. 288 .320.uab. Bucureşti. editura Periscop. Chişinău 2007. publicată în “Monitorul Oficial al României””. p. Banat şi Interculturalitate. Beşteliu R. Chişinău. discriminare şi relaţii intergrupuri. Tamara K. Comisiei. 2004. Paris..Baltag D. Organizaţii internaţionale interguvernamentale.169 din 29 iunie 1987.Braibant G.Cauley.I.int/celex 175 . Stereotipuri. All Beck.2000. Vol.. Bratescu C.. şi Thagavelu. 5. editura All Beck. Drepturile omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova). p...europa. ratificatǎ ulterior prin Legea nr. la 17 februarie 1986 şi la Haga. Actul Unic European semnat la Luxemburg. vol.H.268 15. p. 14. Mc. Beck. Editura Polirom. Bell M.1.. 1997. nr. Carta Socială Europeană revizuită adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996. 9.Revue Social Psychology Quartely.M. Barac L. 12. Cauza C-63/89 Assurances de Credit v. p. C. p. Basnard. 2001. Anti-Discrimination Law and the EU.. p.eu. Tomul XVII. 7. la 28 februarie 1986. Cauza C-246/83 De Angelis c. The Economic Objectives of Article 119. 1991. Bîrsan C. 11. 1970. 297. 117/82 Razzak şi Beydoun c. Elementele de teoria dreptului. nr. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.3/sept.Bourhis Y.284 13. şi alţii.publicat în JOCE nr. 2005.BIBLIOGRAFIE 1.. p. Comisiei. Drepturi şi libertăţi. B.Constanţa. Partea I. p. C.335 4. 476 3. p. Bucureşti.K. 1997. Individual Differences în Sex Stereotyping of Occupantions and Personality. 321.. în Sex Equality Law in the European Union. 2002. 1296 10.107 . Oxford University Press. Nr.colocviu organizat de Consiliul Constitutional francez în zilele de 25 şi 26 mai 198. Bucureşti. şi alţii. Council and Commission [1991]. a intrat în vigoare la 1 iulie 1987 2 Azarov A. tipografia Reclama. ed.L. Editura C.

Parlamentul European. 25. p.17. 23.Comitetul ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasialǎ: http:. asigurare socialǎ. până la 2 iunie 2005.. republicat în Monitorul Oficial. Chişinău. www. Sabbatini v. 2008.pdf 26. p.humanrights. Monografie. a fost actualizat în baza actelor normative modificatoare.55. servicii de sǎnǎtate şi acces la bunuri şi servicii. revista Dreptul. Partea I. 22.Cârnat T.int/celex ). 388 . Codul penal al României. 289 din 14 noiembrie 1996 . publicate în Monitorul Oficial al României. publicată în Monitorul Oficial al României.72 din 5 februarie 2003. Adoptat prin Legea nr..europa. 19. nr.unhchr. 2004.ch 28.Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova.Cârnaţ T. Teză de doctor habilitat în drept. educaţie.1993. Editura All Beck. 363 176 . 2009. Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetǎţenilor Republicii Moldova privind actele de discriminare. Constantinescu M. Comisia a adoptat în noiembrie 1999 pe baza art.53/2003 publicatǎ în Monitorul Oficial nr. III din Legea nr. Chişinău. 27. p. nr.13 un pachet de propuneri pentru combaterea discriminǎrii. 8 august 2008. republicat în Monitorul Oficial nr. Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei: punctul 88. 65 bis din 16 aprilie 1997 în temeiul art.eu. Muraru I. 18. ed.acad.Codul muncii.md.Codul civil al României din 26. Teoria şi practica eliminării formelor de discriminare în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova. vârstǎ sau orientare sexualǎ în domeniul angajǎrii şi exercitǎrii profesiei. actualizat până în luna August 2008.int/t/e/human_rights/ecri/1-ecri/2-countrybycountry_approach/moldova/Moldova%20Third%20report%20-%20Moldave. Directiva 2000/78/CE stabileşte un cadru general pentru combaterea discriminǎrii pe criterii de religie sau convingere. p.541/2003 24. . Partea I. Partea I.cnaa. www. Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea în orice stat membru pe criterii de origine rasialǎ sau etnicǎ în domenii precum angajare. violenţă şi hǎrţuire(2007). modificat ulterior prin Legea nr. Cârnaţ T. la al treilea Raport asupra Moldovei: http:. www. Bucureşti. Non-discriminarea în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova. 140/1996.md. Iorgovan A.Pontos. Constituţia României revizuitǎ.480/2003 şi prin Legea nr..coe. 65 din 16 aprilie 1997. handicap. Cauza C-20/71. 237 www. 20. Apărarea drepturilor pacienţilor nu este lipsită de riscuri. Cauza C-25/02 Rinke (în continuare hotărârile CEJ aşa cum pot fi găsite la www. 21..07. Decizia 2000/75/CE stabileşte un program de acţiune al Comunitǎţii pentru combaterea discriminǎrii: 2001-2006..

conform dispoziţiilor art. Aderat prin Hotǎrârea Parlamentului Republicii Moldova nr. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998). EU law Text. intratǎ în vigoare la 7 iulie 1954.593-XIII din 26 septembrie 1995.Craig and de Burca.111 din 25 iunie 1958. 10. 33. în vigoare din 27 august 1994 . (2). 1999.28 din 10 iunie 1954. 39..1. 1994. în vigoare pentru Republica Moldova din 24 mai 1994. Vol.54 din 17 iulie 1970. http:.640 din 20 decembrie 1952. (2) şi art.Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială Adoptatǎ prin Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU nr. art.53.gov/g/drl/rls/. Released by the Bureau of Democracy. 34.7. 2106 din 21 decembrie 1965. Ratificat prin Hotarârea Parlamentului Republicii Moldova nr.state. 1999. România a ratificat această Convenţie prin Decretul nr. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (19901998).Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994.Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale Adoptatǎ în 1950 şi intratǎ în vigoare în 1953. cases and materials. Constituţia României. Vol. 36. nr.Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupǎrii forţei de de muncǎ şi exercitǎrii profesiei nr. Cudritescu G. intrată în vigoare la 18 iulie 1976. 31. 116 alin. 802 177 . 1967.30/1994. 2008. p.29.184 40.Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 3068 (XXVIII)d din 30 noiembrie 1973. Human Rights. Convenţie adoptată prin Rezoluţia nr. 30.2007. Unele observaţii cu privire la reglementarea discriminării după criteriul sexului în legislaţia română în Revista “Dreptul”.9/2004. Paris. publicat în “Buletinul Oficial al României”. Chişinǎu.22 publicat în Buletinul Oficial nr. nr. Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii Adoptată prin Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU nr. România a ratificat Convenţia la 10 iulie 1978 prin Decretul nr. Chişinǎu. nr. intratǎ în vigoare la 4 ianuarie 1969 conform prevederilor art. 37. and Labor. publicatǎ în “Monitorul Oficial al României”.2263 a Adunării Generale a ONU din 7 noiem. nr. p. Xv. www.243. p. 1998. Oxford University Press. 35. 32.135 din 31 mai 1994 38.Convenţia culturalǎ europeanǎ din 19 decembrie 1954.Country Reports on Human Rights Practices . Partea I. ratificatǎ de România prin Legea nr. 115 alin.193.98-XIII din 12 mai 1994. p.19. Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Chişinău. 45. L`invention du racisme. în Buletinul de informare legislativă nr.0022 – 0026. Deleanu I.htm 43. Vol.htm. http:// www. Drept constituţional şi instituţii politice.. ediţia a II-a. 0016 – 0022. p. Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea etnică sau rasială.europa. Decada a Treia în Combaterea Rasismului şi Discriminării Rasiale pe parcursul anilor 1993-2003. http:.unhchr. Dobrescu B. 823. Adunarea Generală a ONU a adoptat specifice Programe de acţiuni pentru decadele date. 1991. Declaraţia Universalǎ a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. 55.Delsol C. 2007. 52. colectiv de autori. nr.. M.htm. http:.Declaraţia ONU-Drepturil persoanelor cu disabilităţi din 1975. Dicţionarul explicativ al limbii române. Directiva Consiliului 97/80/CE din 15 decembrie 1997 privind sarcina probei în cazurile de discriminare pe baza de sex. Bucureşti: Univers Enciclopedic. 46. 2280. 1991/1995.eu.217 A (III) . 1. Institutul de Lingvisticǎ „Iorgu Iordan”. p. p. Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de stabilire a unui cadru general pentru egalitatea de tratament în domeniul ocupării. "Rolul Consiliilor de Stat din Europa în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale". Paris 1983. www. 1/2007. Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU. http:. p. Academia Română. Lumina Lex.eu 54. p. Iasi. 178 .ch/html/menu3/b/68. p. Bucureşti: Institutul Român pentru Drepturile Omului.11-18. Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Persoanelor Vârstnice. Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române.353. Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament în muncă şi ocupaţii.unhchr. Chişinǎu. publicata în Jurnalul Oficial L 303. eur-lex. 02/12/2000 P.228 48.ch/html/menu3/b/m_mental. Bucureşti. Directiva Consiliului 43/2000/CE din 29 iunie 2000 privind aplicarea principiului egalitǎţii între persoane fără deosebire de origine rasialǎ sau etnicǎ .eu. eur-lex. 1998. . http:. eur-lex.1996. 19 iulie 2000.41. p. 50..Delacampagne C. Polirom.europa. p. 2002. www. Ideile politice ale secolului XX. http:. Jurnalul Oficial L 180. Editura Fayard. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (19901998).208 49.ch/html/menu2/issracis. colecţia Dicţionarele ARC. 59. Declaraţia privind drepturile persoanelor retardate mintal din 20 decembrie 1971.Drept şi Gerontologie. 42. p. 53.Delperee N. 51. 44.europa.unhchr. 447 47.

editura Du Style. p. Luarea deciziilor şi pregǎtirea pentru angajarea peste hotare. 2005. Genese el langage actuel. 179 : .E. Franţei (nr.OIM. www.D.gallup. Dogaru I. 74.Drăghici V.coe..Hadler.Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 64. 71.. pe un eşantion de 975 persoane în vârsta de 18 ani şi peste. Dănişor D. Filosofia Dreptului-Marile Curente. Bucureşti. p. 2003.584 . 63. p.56. p.. Protecţia juridică a drepturilor omului. 273.Gobineau A..noţiuni de teorie şi practică.Hayek A. Karen V.Gallup: http://www.... Guincho c.Duculescu V. Pătraşcu. Bucureşti. Iaşi. p..O din 26 februarie 2002. P.C. 75. 440 61. Dănişor. L. Law dictionary. p.. 63.394 72. www. 1998. Naissance de l`ecologie urbaine. Teoria generală a dreptului.ro Sondajul a fost realizat în perioada 18-30 iunie 2003.F..ed.ed. p.Guillaumin C.454 67. L`ecole de Chicago. p. Gergely D. 1999. Portugalia.. 1994..Ideologie Raciste. Sex Discrimination în European Union Law Anthology. Hague. Fundaţia Andrei Şaguna. Grafmeyer Y. Essai sur l`inegalite des races humaines. 1999..A. 1979.Ghidul egalitǎţii de şanse. Hotărâre C.echr.Freeden M. 1986.U.. CRU.Implementarea legislaţiei antidiscriminare în România. 65. Prevenirea discriminǎrii. New-York. Hotărârea CEDO din 10 iulie 1984.int/ECHR/EN/hudoc 70. Editura Bic All. http:.Gordon M. Editura Ştiinţifică.2007.598 58.185 62. Dănişor. reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a Romaniei. CpDOM. Constanţa. Bucureşti.. F.239. Paris. Romani Criss. 1853-1855 p. J.490 57. Editura Lumina Lex. Dănişor Gh.C.Giddens A.. 614 73. Franţa. exploatǎrii şi abuzului femeilor lucrǎtoare migrante.Ghid informaţional.M.Gueye c.. 2002. Bucureşti..Mouton.196/1985) . Institutul European. nr.. 2004. et Joseph I.150 69. Constitutia libertaţii. Kole and Anthony D’Amato eds. p.2007p.466 59..Guillemard A. Ploeşteanu.ombusdman md. 284 60. Paris.Docksey C. . Frette c. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. All Beck. 66. MorteanuM. 1998..118-119/64. Éditions Pierre Belfond. N... 1998. D. p.. Bucureşti. Le declin du social. Sociologie. Dreptul Tratatelor. 76. 2001.Cartea 2. p.55 din 14 octombrie 1999. p.. Dogaru I. Paris.. B. Gh. Doltu I. p. Legal assistent edition. Drepturile.1972. 390 68.

.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi publicatǎ în Monitorul Oficial al României. Grecia. All Beck. nr.Drepturile. Monitorul Oficial al Republicii Moldova.. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.301 din 8 mai 2002 89..int/ECHR/EN/hudoc 90. Austria. p. şi Diaconu N. Olanda. Drept comunitar general. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. 1924. Rassmunssen c. Legea nr. 640p 78. 983/2001).Kramer U. Australiei (nr. nr. 320..166 83. p.350 94. Editura C. Iaşi. libertăţile şi îndatoririle constituţionale. Bucureşti. 85. Bucureşti. nr. 2003. Danemarca.H. p. Polirom.. Drepturile omului concept.758 din 29 octombrie 2003 88. Marshall G.. Thimm.Marinescu. 1998. Reinhard. Iaşi. exigenţe şi realităţi contemporane. Dicţionar de sociologie.discriminarea lingvistică de vârstă. Jura C. 79. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Problema bătrâneţii şi a morţii naturale. www. Iaşi.Beck.249. Hotărârea CEDO din 28 noiembrie 1984. p. 2000.Jura C. Drepturile omului. 87. 2002. Polirom..436 91.111-113. în Teoria generală a dreptului.Mazilu D. Bucureşti. Jurisprudenţa Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării. Iaşi. Van Raalte c. 84. Editura Univers Enciclopedic. 92.). Institutul Român pentru Drepturile Omului.Love c. nr.640. Bucureşti. cauza Thlimmenos C.710 93. 280 p. 2003. Ed.640. p. Polirom. Caja (eds.Legea cu privire la asigurarea egalitǎţii de şanse între femei şi bǎrbaţi. Limba şi de comunicare în limită de vârstă.. Drepturile minorităţilor naţionale.77.Iancu Gh.. Muraru I.editura Lumina Lex. Legea privind pensiile de asigurări sociale. 1999. Bucureşti. 80. nr. în: Fiehler. Mazilu D. 683. 2000. Bucureşti. 156-XIV din 14 octombrie 1998. Editura Academiei Romane. Legea de revizuire a Constituţiei Romaniei nr.429/2003. 82. p.Hotârârea CEDO din 29 aprilie 2002. Regatului Unit. http:. publicată în Monitorul Oficial al României.Hotărârea CEDO din 27 martie 1998. p. Partea I. 2006. p.47-50/200..Marcu V. Editura All-Beck. 2003. 81. p. 1998: Ageismus .coe. Dreptul instrument indispensabil de realizare a şanselor fiinţei umane. Pretty c.echr. 86. 390. 2006. Opladen. Lumina Lex. 257-277. Bucureşti 2000. Partea I. 2000.448 180 . Polirom. 2003. p. G. Hotărârea CEDO din 6 aprilie 2000. Petronic C. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. art. Hotǎrârea CEDOdin 21 februarie 1997.

Teoria generală a dreptului şi statului. 1996. . ratificată de România prin Decretul nr. nr.Popa N. 2005. 26/1990.onu. nr.Self-conceptions of the aged. “Buletinul Oficial. p. analysis and proposed conclusions”.. Garanţii materiale şi procesuale ale respectării drepturilor omului. Evidence for the automatics of ageism. 1996..528 100.4 97.. Editura Bren. în varianta actuală cuprinde 5 părţi..Partea I.216 107. a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976 106.4/1971. vol.95... Secţia editare a Academiei de administrare publică pe lângă Guvernul Republicii Moldova..64 96.. sociale şi culturale adoptat de Adunarea Generala a ONU. p.212 din 31 octombrie 1974. Drept internaţional public. trad.108.245. p. 31 articole. Revista Palatul de Justiţie.2200 din 16 decembrie 1966. Journal of Experimental Social Psychology. nr.editura All Beck.Peters G.B. “Buletinul Oficial” nr. prin rezoluţia nr.Musalo C. Neagu N. 109.. în forma actuală cuprinde 5 părţi. Negru B.4/2004.E. p.146/1974. şi Gurtman. 146/1974. Bucureşti. Bucureşti. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. Minority Identity and Self-Esteem în Annual Review of Sociology. 102. C. Chişinău. M.1/1996. 108. 2000 disponibil pe www. Note de curs nepublicate. intrat în vigoare la 23 martie 1976. p. p.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare Publicată în Monitorul Oficial al României. R. Germina Chiroiu. ratificat de România prin Decretul nr. Egalitatea în veşnicele întrebări.R..W. Nǎstase A.“Claims for protection based on religiom or belief.Mazilu D. R.212 din 31 octombrie 1974.. Bucureşti. Comunitatea Europeană şi drepturile omului în Revista “Drepturile Omului”. Ordonanţa Guvernului nr. Forţa de muncǎ în Uniunea Europeană. Moroianu I.212 (prima ediţie.444 101. Editura All Beck. 1999. nr. 19/1993... 103.2200 din 16 decembrie 1966.Perdue. 1979) 99.Washington. Bucureşti. editura Actami. 2002. nr. Z. age identification and aging in The gerontologist. şi Aurescu B.Peters G. Universitatea Ovidius Constanţa 2005. 105. Nagel T.R. 53 articole.431 din 2 septembrie 2000 104. şi Demetrescu. Principiul libertăţii şi egalităţii în Teoria generală a dreptului. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice Adoptat de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. Jura C.Neagu N.314. p. Drept internaţional aplicabil în operaţiunile de pace şi conflictelor armate.org 98. 334 p 181 . p .p.

Prevenirea şi Combaterea Faptelor de Discriminare în Legea şi Viaţa nr.Consacrarea principiului nondiscriminării la Conferinţa internaţională ştiinţifică.. Instituţia Avocatul Poporului la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice. p. Chişnău. ed.. 1992. Dreptul la Liberă Circulaţie a Persoanelor în Spaţiul U. Discriminare în lumea contemporană la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Partcipare Internaţională – Strategii XXI. 2008.E. Popescu N. Prejudecată şi discriminare în societatea contemporană la Conferinţa Internaţională.58 114. 2007. Protocolul nr. Discriminare şi Prejudecată în Revista Naţională de Drept nr.4. 117. 2009.Popescu N. 2005.354 111.Popescu N.. C. p. Bucureşti. iunie 2005. Paris. 2007. p. p. Primul Raport Naţional.3 intrat în vigoare la 21 septembire 1970. 10 ani de activitate..127 182 .8. Impactul ratificării Cartei sociale europene revizuite asupra legislaţiei muncii şi a legislaţiei protecţiei sociale din România în revista “Dreptul”.Powell. 2008. p. p. Protocolul nr. p.Popescu N.11. România. 2006.58 115.. 123.11 intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998 124.648... p.Popescu N. nr.. Chişnău.58..9/1999.88 112.. 694 120. Protocolul nr.. p. Rousseau J. România.9. Popescu N. Popescu N. p. Chişnău. Powell a fost primul secretar de stat de culoare a Americii. România. C.Popescu A. European Marriage. Protocolul nr.6. Spaţiul Sud–Est European în Contextul Globalizării.335. 222 125. 2008. p.1. Chişinǎu. Chişnău.9 intrat în vigoare la 1 octombrie 1994. editura Reclama. 122. 119.Constanţa. Flammarion.58 113. Sibiu. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană în Legea şi Viaţa nr. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova... Puşcaş V. Curtea Constituţională a Republicii Moldova.1996. Protocolul nr. Popescu N. Du contract social.editura Bren. London Scholl.5 intrat în vigoare la 20 septembrie 1971.32. Egalitatea de Şanse în România în Legea şi Viaţa nr.211 121. Chişnău. p. România.2009. p.J.p. Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan în revista Legea şi Viaţa nr. Constanţa. Protecţia Socio–Juridică a Drepturilor Omului. p. 2006.2008. Bucureşti.44 118.8 intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.299 116. Protocolul nr. Jurnalul meu American. Popescu N.. Omul în Societatea Bazată pe Cunoaştere.110.Popescu N..

md 129. 128. 136.terra.392 138. Les juifs dans le monde moderne.org/rom/Menschenrechte/grundkurs2/Materialien/dokument 4.188 135.echr. 32 şi capitolul VI.1... Universitatea din Bucureşti. p.6... Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană. Constanţa. p 387.Soluţionarea sesizǎrilor. 516-1992 .. 1992. Sidarius J. E. p. Institutul Intercultural Timişoara.Stǎiculescu A. 5th Ministerial meeting of the Human Security Network in Graz. 816. http:. Beck. Cehiei. Stabilitatea şi sfidǎrile multiculturalismului civic în Europa. Payot.quotationspage. New York. Republica Moldova. Jitcov. 2003. Sorokin P. p. 140. vol. Levin. p. 2005. Understanding Human Rights.Editura Free Press. http://www. 1999. reclamaţiilor şi plângerilor privind discriminarea după criteriul de sex din Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi. Publisher: Macmillan Press. p. 17 aprilie 2008. p. p. 2004. Sociologie.. Austria. 200p.11/2004. The Interface Between Ethnic and Naţional Attachement: Ethnic Pluralism or Ethnic Dominance? În Public Opinion Quarterly. 2003.D.dadalos. Tǎnǎsescu S. Severin A. Rudolph O.com/quotes/ Principiile ONU pentru persoanele vârstnice p.. nr. Bucureşti. art. 2001.1934.. 141.. http://www.126. Tănăse şi Chirtoacă c. Principiul egalitǎţii de tratament între bărbaţi şi femei în legislaţia română a muncii şi în dreptul comunitar în Revista “Dreptul” nr.Thompson N. Simunek c.htm 144.Feshbach S.245 131. www. Editura Dacia. Cluj.ed.int/ECHR/EN/hudoc. Ovidius University Press. www. R. Editura C.garda. p.echr.coe.com.205 130. 142.htm.int/ECHR. Facultatea de Psihologie şi Stiinţele Educaţiei. . descărcat la data de 30 august 2005 183 . 1997. 137. Pacienţii psihiatrici între drepturile omului şi spitalele de stat. Stǎnculescu E. Rusu V.97 127.teza de doctorat nepublicată .350 139. http:.es/personal/monolith/women.H. nr. special Issue on Race.Tinca O. Stereotip şi vârstă: factori cognitivi şi socio-culturali în structura stereotipurilor”. 1997.. Ruppin A. http://www. 132.. Anti-Discriminatory Practice: BASW Practical Social Work (Paperback). Paris.249 134. p. 1959 .92 143. Principiul egalităţii în dreptul românesc. . Bucureşti . 420. S.646 133. Sacrul despre elementul iraţional în ideea divinului şi despre relaţia lui cu iraţionalul.coe. Editura All Beck. www. Manual on Human Rights Education. Social and cultural mobility.p.

coe. 150..U. 941/2000) .243.int/ECHR. C.int/ECHR/EN/hudoc. p.echr. 147. Ronald Press. p.Sociology of race and ethnic groups.145. www. 229 151. Australiei (nr. Zamfir.echr. 146. cererea nr. J. The University of Chigaco press. 149.. 1978. p..echr. The Declin Significance of Race.Young c. Bucureşti 1993. http:.Wilson J. 769. Babel.int/ECHR/EN/hudoc. 148.Zlătescu V. http:.Creştinismul şi drepturile omului în Revista “Drepturile omului”. p. New York..Young c.coe. www. Willis c. S. Eitura. din 11 iunie 2002. D.Zanden. Marei Britanii.1/1996. 941/2000) . nr.78 184 .A.coe. www. http:. Australiei (nr. 36042/97. 1999. Dicţionar de sociologie. Second edition.

p.1. Editura tehnica Bucureşti. Walters (1969) 1932 AMERICANI ALBI Muncitori Inteligenţi Materialişti AMERICANI NEGRI Superstiţioşi Leneşi Simţ muzical GERMANII Ştiinţifici Muncitori Impasibili JAPONEZI Inteligenţi Muncitori Perfizi Caracteristici/stereotipuri/atribute sociale 48 47 33 84 75 26 78 65 44 45 43 22 % 1951 30 32 37 41 31 33 62 50 10 11 12 13 % 1967 23 20 67 13 26 47 47 59 9 20 57 7 % Sursă:Tony Malim. vol. 1991. 2003 Tabel nr.54.267-279 185 . Psihologia socială.Tabel nr.2 -Precizaţi în procente numărul femeilor care ocupă următoarele meserii/profesii! OCUPAŢIA Fizician Cercetător Poliţist Avocat Oficial bancar Muncitor Vânzător Secretar Mecanic Conducător-autobuz TEST 23% 23% 15% 26% 27% 25% 64% 81% 9% 26% RETESTARE 26% 25% 16% 26% 28% 25% 63% 83% 19% 26% Social Psychology Quarterlu.Karlins. etnice. nr. Stereotipuri sociale naţionale.3/sept. Koffman.

1991.Precizaţi în procente numărul bărbaţilor care ocupă următoarele meserii/profesii! OCUPAŢIA TEST RETESTARE Fizician 21% 24% Inginer 17% 19% Poliţist 17% 17% Avocat 29% 28% Contabil 32% 33% Bancher 60% 61% Profesor 73% 74% Secretar 86% 83% Operator telefonie 82% 82% Muncitor 70% 69% Sursă: Social Psychology Quarterly. nr.54. vol.54.3. nr.4. p.267-279 Tabel nr.Tabel nr. vol.3.3 186 . Atribute de gen Caracteristici/ Atribute TEST FEMEI 38 42 56 56 50 55 60 50 63 53 36 40 60 56 43 RETESTARE BĂRBAŢI 58 54 65 67 57 40 40 27 43 48 44 45 47 50 39 FEMEI 40 42 54 56 48 61 60 42 58 50 38 47 53 52 43 MASCULIN BĂRBAŢI Agresiv 57 Atletic 53 Multumire de sine 66 Competiţie 66 Doritor de a lua poziţie 61 FEMININ Sesibilitate 38 Capabilă de 38 sentimente/delicateţe Neutilizatoare a limbajului 33 vulgar Empatică 49 NEUTRE Fericit 52 Ineficient 40 Nesistematic 40 Organizat 54 Sincer 50 Timid 38 Sursă: Social Psychology Quarterly.

gallup.ro total 23% 9% 9% 7% 6% 6% 5% 4% 3% 3% 2% 1% 1% 8% 10% 187 .htm Tabel nr. Prezenţa femeilor în parlamentele europene .Tabel nr.5. De ce ar trebui femeile susţinute şi încurajate mai mult să participe la viaţa politică din România? % din cei care afirmă că femeile ar trebui susţinute Femeile au diverse calităţi care le recomandă pentru politică Sprijinirea femeilor pentru a ocupa funcţii în politică Drepturi/şanse egale între bărbaţi şi femei Femeile sunt competente/capabile să conducă Femeile sunt cinstite/mai greu coruptibile Femeile trebuie reprezentate politic Îmbunătăţirea situaţiei în ţară Femeile şi-ar putea afirma punctul de vedere Femeilor le pasă mai mult de oameni Îmbunătăţirea situaţiei femeilor/reducerea discriminării Femeile ar conduce mai bine Femeile cunosc mai bine problemele de zi cu zi Femeile au o altă perspectivă asupra lucrurilor Alte răspunsuri Nu răspunde Sursă: http://www.org/wmn-e/classif.6. Ungaria Lituania Cehia East West North Estonia Polonia Bulgaria 0 50 100 150 200 Sursă: Inter-Parliamentary Union.ipu.http://www.

7 3.3 25.7 29.2 23.5 14.9 15.6 34.7 Total % 8.5 12.6 16. Ethnic Minorities în Britain: Economic Characteristics.5 12.4 17.1 9.2 13.0 12.1 8.6 33.3 15.4 94.8 18.3 14.3 12.5 12.7 11.1 14.2 13.7 18.6 13.Owen.8 Sursă: D.246.1 238.5 13.8 28.3 Bărbaţi % 10.Tabel nr.7 .0 22.5 30.9 25.1 105. 254 188 .9 7.7 20.7 14.5 19.2 4.1 28.2 19.0 53.1 13.1 2.5 Înregistraţi mii 318.4 28.7 40.2 2.4 7.Distribuţia ocupaţională pe piaţa forţei de muncă în Marea Britanie Grup etnic Albi Minorităţi etnice Negri Negri-caraibieni Negri-africani Alţi negri Sud-africani Indieni Pakistanezi Bangladezi Chinezi şi alţii Chinezi Alţi asiatici Alţii Întreaga populaţie Şomeri mii 2.3 6.7 4.9 1.5 24.2 Femei % 6. 1993 apud Giddens.8 6.2 18.0 351.8 31.3 6.484.1 18.4 1.1 13.0 51.3 16.3 21.2 39.8 26.7 9.5 2.5 10.9 27.8 19.

În Spitalul de psihiatrie Mocrea. conducerea Spitalului de psihiatrie Mocrea continuă să ignore prevederile art. judeţul Arad. fără nici o discriminare”. Spitalul de psihiatrie Mocrea are probleme legate de lipsa personalului. insalubră şi neadecvată activităţilor spitaliceşti. Deşi dispune de o suprafaţă atât de generoasă. se aflau aproximativ 115 pacienţi cu afecţiuni psihiatrice sau cu retard mintal. Spitalul se află pe un domeniu de 6 hectare. dar şi pacienţi cu deficienţe neuromotorii.Anexa nr. asistenţii sociali care ar trebui să fie membrii ai echipei de management ai cazurilor. Astfel. iar patrimoniul acestuia a trecut în 2003 sub autoritatea Consiliului Judeţean Arad. Chiar dacă aproape 25% din populaţia spitalului era constituită din „cazuri sociale”. prin proceduri cât mai puţin restrictive. Spitalul de psihiatrie funcţionează într-o clădire veche de tip „conac”. Reprezentanţii CRJ atrag atenţia autorităţilor centrale române că viaţa a 120 de pacienţi internaţi în spitalul de psihiatrie Mocrea poate fi pusă în pericol datorită lipsei tratamentelor şi îngrijirilor de specialitate. „Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană. psihologii. Vizitele întreprinse de reprezentanţi ai Centrului de Resurse Juridice(CRJ) în Spitalul de psihiatrie Mocrea din judeţul Arad la mai mult de o jumătate de an de la semnarea Memorandumului de către Ministerul Sănătăţii şi la 10 luni de la vizitarea instituţiei pentru prima dată au scos în evidenţă situaţii de fapt care demonstrează că demnitatea şi respectul faţă de persoanele cu dizabilităţi mintale (boală psihică) şi intelectuale (oligofrenie. care să respecte pe cât posibil 189 . CRJ a atras atenţia conducerii Spitalului de psihiatrie Mocrea şi autorităţilor locale şi centrale încă de la începutul anului că prevederile Legii sănătăţii mintale nu sunt respectate. nu sunt angajaţi. Majoritatea pacienţilor internaţi au diagnosticul de schizofrenie însă există şi un procent ridicat de persoane cu dizabilităţi intelectuale. retard mintal) internate în această instituţie psihiatrică nu sunt în concordanţă cu prevederile de drept român şi internaţional. iar mare parte dintre pacienţi cu greu ajung să fie consultaţi în mod periodic de către personalul de specialitate.26. spitalul nu şi-a organizat o gospodărie proprie ( nu cultivă grădina şi nu cresc animale pentru uz intern). La fel. precum şi datorită temperaturilor scăzute din saloane şi alimentaţiei sărace în calorii. alin. aşa cum ne-a declarat directorul acestei instituţii. Aceştia au vârste cuprinse între 19 şi 80 de ani.1 Studiu de caz: Raportul de monitorizare al Spitalului de Psihiatrie Mocrea. psihopedagogii şi ergoterapeuţii.2 care arată că „îngrijirile oricărei persoane cu tulburări psihice trebuie să se realizeze în mediul cel mai puţin restrictiv.

Una dintre recomandările CPT-ului subliniază foarte clar că şi într-o conjuctură economică gravă. clădirea necesită numeroase reparaţii şi reabilitări. mortalitatea medie anuală fiind de 10-15 cazuri. au fost înregistrate 12 decese. arie utilă minimă de aproximativ 7mp/pat. precum şi necesităţii de a asigura securitatea fizică a celorlalţi”. Saloanele pentru pacienţii adulţi nu se conformează standardelor impuse de Ordinul ministrului sănătăţii nr. Etajul clădirii este organizat într-o altă secţie (de femei) prevăzută cu 55 de paturi.director). iar externări „reale” pe an sunt în număr de aproximativ 380-400 (informaţii furnizate de dl. De asemenea.70m. există necesităţi fundamentale ale vieţii care trebuie respectate. distanţa între pat şi peretele exterior de cel puţin 0. respectiv vineri. situaţia observată era următoarea: parterul spitalului este organizat într-o secţie (de bărbaţi) prevăzută cu 60 de paturi. conform spuselor reprezentanţilor spitalului.2004. improprii pentru mediul spitalicesc. cât şi la etaj (secţia de femei). Există pe holul de la parter o zonă de perete de peste 10 mp cu tencuiala căzută. În anul 2004.11. În 2004 s-au făcut reparaţii la pardoseli.integritatea sa fizică şi psihică şi să răspundă în acelaşi timp nevoilor sale de sănătate.2004 între orele 9:00-11:30 nu erau prezenţi).80m. Din cele văzute la faţa locului. durata medie de spitalizare este de 90 de zile. 12. În lumina CPT-ului necesităţile fundamentale includ hrana. Conducerea instituţiei monitorizate nu respectă nici recomandările privitoare la asigurarea unor standarde minimale de calitate în acord cu Recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT). respectiv au fost înlocuite pardoselile vechi cu podele de lemn.06. precum şi o medicaţie adecvată. Tot în Legea sănătăţii mintale se subliniază importanţa îngrijirilor de specialitate în sensul apărării şi întăririi autonomiei individuale a persoanei cu tulburari psihice. respectiv: capacitatea maximă de 6 paturi (există 2 saloane mari de căte 15 paturi/salon). Având în vedere că există pacienţi care nu au părăsit spitalul de ani de zile. Sunt amenajate încăperi care adăpostesc 115 pacienţi în 115 paturi (din informaţiile dl. nu sunt respectate prescripţiile privind orientarea paturilor în saloane: paralel cu frontul ferestrei. în saloanele de la parter există zone în care brâul uleiat este distrus până la zidărie. încălzirea şi îmbrăcămintea adecvate. distanţa între pat şi 190 . până la data vizitei CRJ. există paturi care adăpostesc doi şi chiar trei pacienţi. asistenţa medicală fiind asigurată de doi medici (care. De asemenea. la ora vizitei noastre în spital.713/08. În prezent. De această secţie se ocupa un singur medic (care este şi directorul spitalului). atât la parter (secţia bărbaţi). distanţa dintre două paturi de cel puţin 0. accesibile din amândouă părţile. cubaj de 20mc de aer (pentru ventilaţie naturală). Când CRJ vizita spitalul. numărul de externări pe lună este de aproximativ 26. director).

acesta afirmă ca s-au construit 5 teracote noi. spaţiul liber trebuie să permită staţionarea şi deplasarea în cărucior de handicapat.000. În privinţa declaraţiilor directorului economic.30m. Reprezentanţii CRJ au observat şi că încălzirea instituţiei se face cu combustibil solid (lemne. iar uşile între saloane rămân deschise pentru încălzirea întregului nivel.la pranz. conform declaraţiei directorului economic. „vine o remorcă cu lemne”). în fiecare salon. Ca excepţie. alocaţia zilnică de hrană este în cuantum de 46.uneori procurate.947. din calculele făcute de echipa de monitorizare pe baza cifrelor puse la dispoziţie de directorul economic. există 4 saloane unde. zilnic. Totodată. În incinta spitalului sau în apropierea lui nu există o sursă de unde pacienţii să-şi poată procura lucruri pentru necesitatea zilnică (alimente. Există chiar un salon la parterul clădirii care nu are nici iluminare. supă de conopidă şi mâncare de fasole uscată. Memorandumul prevede la punctul c). sote de morcov cu cârnaţi. după marcarea copacilor bolnavi ori uscaţi de către ocolul silvic. CPT-ul subliniază că absenţa unui astfel de echipament poate să conducă la condiţii de mizerie (34). 2 saloane unde nu existau coşuri şi o încăpere unde uşa de la sobă prezintă o defecţiune care o făcea improprie pentru utilizare. Una dintre pacientele intervievate ne-a marturisit că se încălzesc doar cu sobele din anumite încăperi. pâine şi untură.000 lei/zi/pacient (1. Acest lucru a putut fi şi verificat: sobe complet reci în anumite încăperi şi călduţe în altele. guvernul român a aprobat Memorandumul propus de către Ministerul Sănătăţii privind Măsuri de reabilitare a sistemului de îngrijiri de sănătate mintală din România. Temperatura ambientală în saloane la momentul vizitei era de aproximativ 10ºC şi pentru că toate geamurile erau larg deschise. dotarea de bază a spitalului trebuie să permită spitalului să asigure asistenţa adecvată (inclusiv la igiena corporală) bolnavilor la pat.la cină. la momentul vizitei. pe 2004). din propriul parc. Grupurile sanitare şi separeurile pentru duşuri sunt grupate în încăperi neîncălzite. În general fiecare încăpere este dotată cu o sobă.la micul-dejun. „…suplimentarea fondurilor alocate sub programul 2. Reprezentanţii CRJ au observat că pacienţii pot beneficia de apă caldă o dată pe săptămână. Lenjeria de pe paturile bolnavilor şi pijamalele acestora se aflau într-o stare de degradare avansată şi erau chiar murdare. era alcătuit din ceai.5…profilaxia în 191 . Meniul zilei. Referitor la tratamentul şi îngrijirile medicale acordate pacienţilor la 19 mai 2004. la data monitorizării.peretele în care se află lavoarul de cel puţin 1. fără geamuri (la etaj) sau neventilate (la parter). cartele telefonice sau produse de igienă intimă). nu existau sobe. nici ventilaţie naturală. În privinţa hranei zilnice. CPT-ul recomandă ca instalaţiile sanitare să fie astfel concepute încât să permită pacienţilor păstrarea unei anumite intimităţi.000 lei – buget pentru hrană. conform aceloraşi declaraţii.

11.16.2.36 din Legea drepturilor pacientului nr. Ţinând cont de medicaţia prezentă la ora vizitei la spital.”. 192 .2. în luna februarie 2004 reprezenanţii CRJ au semnalat prezenţa unei femei însărcinate în şapte luni la etajul I al Spitalul de Psihiatrie Mocrea. indiferent de calitatea de asigurat a femeii”. majoritatea pacienţilor ajung în Spitalul din Arad fără recomandări medicale precise pentru tratamentul psihiatric şi în plus. deşi imperativă. 46/2003 care arată că „pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă. nu este pusă în practică de reprezentanţii Spitalului din Mocrea astfel încât pacienţii internaţi nu beneficiază de dreptul de a li se efectua „.cel puţin un control profilactic în fiecare an. Conducerea spitalului de psihiatrie Mocrea nu respectă nici prevederile art. Conform declaraţiilor directorului. însă nici această dispoziţie legală nu este respectată.analizele se fac numai dacă se consideră că e necesar. care este o medicaţie pentru urgenţe psihiatrice. alin.150/2002 care arată că trebuie asigurate „servicii de planificare familială. Mai mult. Dispoziţia legală citată. alin. Reprezentanţii CRJ au fost informaţi că în prezent nu sunt semnalate sarcini la pacientele internate în spital.. Totuşi. la art.5 dar.patologia psihiatrică şi psihosocială…pentru asigurarea unei terapii specifice. De asemenea. alin. pct.. e). de asistenţă stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice. Conducerea spitalului nu respectă nici prevederile art.. precum şi pentru dezvoltarea terapiilor alternative.” CRJ a notat că pacienţii care prezintă complicaţii medicale sunt transportaţi pentru analize şi consult medical (inclusiv stomatologic sau ginecologic) la Spitalul din Ineu de unde ajung cu Ambulanţa la Spitalul de Urgenţe din Arad (situaţia a fost relatată de un medic internist care face gărzi în Spitalul de Urgente Arad). 30. aceştia se plâng de condiţiile foarte proaste şi de lipsa hranei din Spitalul de psihiatrie Mocrea.. e) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1 se precizează că „intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de dotare necesare şi persoanl acreditat”. în funcţie de sex şi de grupa de vârstă căreia îi aparţin”. în program continuu”. Spitalul Mocrea a participat o perioadă de timp la programul 2. iar medicaţia antipsihotică era insuficientă. „. a renunţat în favoarea spitalelor din Arad pentru motivul că medicaţia dominantă pe care o primea era antidepresivă. Totodată. pct. aşa cum ne-a mărturisit directorul spitalului. tragem concluzia că nu există un tratament propriu-zis de recuperare pentru pacienţii internaţi. din legea sus-amintită. chiar dacă toţi pacienţii din spital necesitau control şi tratament stomatologic de urgenţă acest lucru nu se realizează. Un alt caz de încălcare flagrantă a legislaţiei medicale în vigoare este nerespectarea art.

25. cu precădere a personalului mediu şi de îngrijire în activităţi specifice asistenţei medicale psihiatrice şi că Ministerul Sănătăţii va elabora normative de personal pentru instituţiile psihiatrice şi va înfiinţa linii de gardă pentru asigurarea asistenţei de urgenţă în aceste unităţi. Reprezentanţii CRJ au observat că nu există un plan individualizat de recuperare pentru fiecare pacient sau. asistent medical specializat. În afara tratamentului medicamentos. 5. cum sunt: medic. În conformitate cu prevederile art. pct. psihiatru. lit. discutat cu pacientul. a asistenţei medicale şi în îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice. servicii pentru care nu avem confirmarea că sunt plătiţi. asistent social. iar tratamentul şi îngrijirile acordate persoanei cu tulburări psihice trebuie să se bazeze pe un program terapeutic individualizat. pentru fiecare tip de patologie. prin echipă terapeutică se înţelege totalitatea profesioniştilor în domeniul sănătăţii mintale implicaţi în asigurarea sănătăţii mintale. conducerea spitalului de psihiatrie nu respectă nici prevederile art.27 şi urm. În acelaşi timp. nu este luată în considerare nici o variantă de tratament alternativ prin psihoterapie şi nu este organizat un loc de întâlnire (sub forma de club) pentru pacienţi sau pacienţi şi aparţinători. din Legea sănătăţii mintale. d). scopul îngrijirilor acordate oricărei persoane cu tulburari psihice trebuie să fie apărarea şi întărirea autonomiei personale. revizuit periodic. Din dialogul dintre personal şi pacienţi deducem că acestora le mai sunt aduse din când în când. prestând servicii de spălătorie auto. 16 asistente medicale şi 16 infirmiere. ziare şi reviste. Aceştia beneficiază de parcul din jurul spitalului. În accepţiunea legii sus-menţionate. mai ales la cişmeaua de apă minerală. d). 28 din Legea sănătăţii mintale care arată ca tratamentul individualizat. În instituţia vizată nu există contract 193 . Conducerea Spitalului de psihiatrie Mocrea nu respectă nici una din prevederile mai sus menţionate.45) şi Legea sănătăţii mintale la art. De la oamenii din partea locului am aflat ca pacienţii pot fi văzuţi la şosea. discutat cu pacientul şi revizuit periodic trebuie aplicat de către personal calificat. psiholog. reprezentanţii CRJ au înţeles că serviciile medicale şi de îngrijire sunt acordate de 3 medici specialişti. Recomandările CPT-ului (42. subliniză necesitatea alcătuirii unei echipe terapeutice care să activeze în instituţiile psihiatrice. ergoterapeut şi personal paramedical (art. Nu există un program anume conceput pentru recreerea pacienţilor. La punctul d) referitor la personal din Memorandumul semnat de guvernul român se stipulează că Ministerul Sănătăţii va elabora un program de perfecţionare a personalului medico-sanitar.Directorul spitalului ne-a declarat că nu îşi mai aminteşte cazul pacientei deoarece aceasta nu se afla în îngrijirea lui. cel puţin. Din declaraţiile directorului spitalului. modificat atunci când este nevoie şi aplicat de către personalul calificat.

o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. Cu toate că una dintre recomandările asistentei psihiatrice comunitare este aceea că asistentul social împreună cu medicul psihiatru să pregătească familia şi comunitatea în sensul reintegrării în societate a persoanei cu dizabilităţi mintale instituţionalizate. Din analiza jurisprudenţei C. Nu există nici contract pentru furnizarea serviciilor sociale.E. În timpul vizitei CRJ în spital. nu şi-a văzut niciodată copilul minor. Această justificare trebuie să fie în viziunea Curţii obiectivă şi rezonabilă.2 Concluzii pe baza jurisprudenţei Conform jurisprudenţei Curţii.de colaborare pentru psiholog. în scopul îndeplinirii acestei dorinţe. ANEXA nr. ajuns acum la vârstă de 12 ani.14 dacă nu are obiectiv şi justificare rezonabilă. foarte mare. Caracterul ilicit al unui tratament discriminatoriu se stabileşte în funcţie de justificarea pe care statele o oferă în cauzele deduse judecăţii.O. Comisia şi Curtea apreciind asupra acestui caracter obiectiv şi rezonabil al 194 . În absenţa constatării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.B. care mărturisea echipei de monitorizare că se afla de cinci ani în spital.E. Curtea se pronunţă asupra existenţei discriminării.D. motiv pentru care considerăm importantă calitatea relaţiei pe care spitalul reuşeşte să o stabilească cu familia fiecărui pacient. Cel mai bine ilustrează lipsa activităţilor de pregătire şi de educare a familiei cazul unei paciente externată din Spitalul de psihiatrie Mocrea în dimineaţa zilei de 11 noiembrie 2004 şi reinternata în seara aceleiaşi zile. nu interizice toate tratamentele diferenţiate. asistent social sau psihoterapeut. este cel al pacientei N.. iar în tot acest interval. iar numărul celor care se reîntorc la spital după ce au fost externaţi. articolul 14 asigură protecţie împotriva unui tratament diferit. Pacienta dorea foarte mult să îşi vadă copilul şi nu a primit nici un spirijin din partea asistentei sociale ori a medicului şef de secţie.D. Un alt caz ce relevă indiferenţă faţă de reinserţia în comunitate. personalul de specialitate nu are în vedere intervenţia la nivelul familiei pacientului. dacă este aplicat fără scop şi justificare rezonabilă unor persoane aflate în situaţii similare. ci le sancţionează doar pe cele ilicite. mai mulţi pacienţi şi-au exprimat dorinţa de a se reîntoarce în mediul familial. în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate în Convenţie. Din acest motiv. Curtea reiterează în fiecare hotărâre că. de 34 de ani.O. adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil proporţional între scopul urmărit şi mijloacele folosite. se poate concluziona că C. numărul rezidenţilor care păstrează contactul cu familia este foarte redus.

în materie de educaţie (art. Cazurile aflate pe rolul instanţei europene referitoare la interzicerea oricăror discriminări au avut drept obiect [136.6. 5.1 din Protocolul nr.Y şi Z din Marea Britanie( art. bazată pe religia unuia dintre părinţi.1 din Protocolul nr. deciziile fiind rezultatul votului. statutul juridic al mamelor necăsătorite şi al copiilor născuţi în afără căsătoriei.8 şi 14 din Convenţie) 3. modul de desfăşurare a reprezentanţilor pentru Adunarea Regională Flamandă în Belgia (Mathieu-Mohin şi Clerfayt) art.2 din Protocolul nr.1 coroborat cu art.8. în Olanda (Kroon şi alţii) şi în Marea Britanie (McMichael) art.12.1 şi 8 şi art. decizia cu privire la custodia copiilor. cu mare atenţie după o amplă analiză a cauzelor.numele unei perechi căsătorite în Elveţia (Burghartz) art. Cabales şi Balkali) art.dreptul de acces la tribunale a unui tată pentru a-şi contesta paternitatea. consecinţele juridice ce decurg din interzicerea divorţului în Irlanda pentru un bărbat căsătorit ce doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu o altă femeie.13 şi 14 din Convenţie. precum şi realizarea obligaţiilor.9. art. de statut.8 şi 14 din Convenţie şi art.p. în Irlanda (Keegan).8 coroborat cu art. ce introduc o diferenţiere în ceea ce priveşte modul de tratare al bărbaţilor şi femeilor (Abdulazis. existând şi opinii dizidente care îmbogăţesc jurisprudenţa şi stimulează perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor juridice concepute în vederea respectării principiului egalităţii şi nediscriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor.6. Vermiere) şi în Austria (Iuze) şi taţilor naturali. în cadrul unei proceduri de divorţ în Austria (Hoffman) şi obligaţia de a plăti o taxă pentru biserica din Suedia (Darby) art.p. în Danemarca (cazul Rasmussen) (art.14 din Convenţie 9.452]: 1. în Belgia (cazul Marcks.afaceri referitoare la câteva aspecte ale legislaţiei lingvistice belgiene. ca şi pentru aceasta şi copilul lor (Johson şi altii) art.8 şi 14 din Convenţie.136] Curtea se pronunţă asupra caracterului discriminatoriu bazat pe diverse motive: diferenţe de gender.9 şi 14 din Convenţie.1 195 .8 coroborat cu art.14 din Convenţie) 2.1 4.14 din Convenţie 8. 6. refuzul de a-i recunoaşte unui transexual statutul de tată al unui copil născut de partenera sa în urma inseminării artificiale(X. de rasă. aplicarea regulamentelor de imigrare în Marea Britanie.3 din Protocolul nr.tratamentului diferenţiat precum şi asupra caracterului proporţionalităţii în luarea unor măsuri concrete de către statul respectiv [135.14 din Convenţie 7.

4 alin. în Germania (Karl Heinz Schimdt) art.10. Sancţiunea contravenţională aplicată poate fi contestată conform procedurii din dreptul comun în materia contravenţiilor. persoanele discriminate. în schimb. pot fi observate câteva lucruri: creşterea numărului de petiţii. se pronunţă asupra petiţiilor şi sesizărilor primite prin hotărâri.14 din Convenţie 11. Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. instanţa poate dispune retragerea.1 coroborat cu art. Austria) art. prevăzut în Constituţia României. creşterea numărului de petiţii din partea femeilor şi bătrânilor. Consiliul publică rapoartele activităţii pe care o desfăşoară. potrivit dreptului comun.C. La cerere. dar în primul rând privitoare la nerespectarea normelor juridice care consacră egalitatea de şansă şi egalitatea de tratament în toate domeniile vieţii sociale. care a săvârşit fapta de discriminare. privind faptele de discriminare supuse analizei în urma investigaţiilor efectuate în teren de către personalul de specialitate al Consiliului. precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. obligaţia impusă bărbaţilor. Cererea de despăgubire este scutită de taxa de timbru. Astfel. Colegiul stabileşte cuantumul amenzilor contravenţionale ce urmează a fi aplicate persoanei fizice sau juridice. nu şi femeilor de a desfăşura muncă de pompier sau. cât şi prin întinderea atribuţiilor sale. Periodic. refuzarea acordării unui cetăţean turc din Austria unui avans pentru pensia lui. În funcţie de decizie.8 şi 14 din Convenţie coroborat cu art. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are rolul de a implementa principiul egalităţii între cetăţeni. să plătească o contribuţie.1 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a înregistrat un număr tot mai mare de plângeri ale persoanelor fizice referitoare la încălcarea unor drepturi.1 din Protocolul nr. În exercitarea atribuţiilor sale Consiliul îşi desfăşoară activitatea în mod independent. proporţional cu prejudiciul suferit. în Olanda (Van Raatle) art. au dreptul să pretindă despăgubiri. aplicarea unui tratament discriminatoriu bărbaţilor în ceea ce priveşte suma care trebuie să o plătească drept alocaţie familiei. în legislaţia internă în vigoare şi în documentele la care România este parte. Consiliul este prima instituţie de acest gen din Europa Centrală şi de Est. În toate cazurile de discriminare. fără ca aceasta să fie îngradită sau influenţată de către alte instituţii sau autorităţi publice. de 196 . pe motiv că doar cetăţenii austrieci au acest drept (C. Prin specificul activităţii. 3d coroborat cu art.14 din Convenţie 12. în exercitarea rolului său de organ deliberativ.1 din Protocolul nr. 6.G.

în selectarea hotărârilor publicate. 137/2000. Un asemenea mod de a proceda este cu atât mai util. sub multe aspecte. Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. în ceea ce priveşte medierea. deşi cauzează un prejudiciu redus. pune periodic la dispoziţia publicului culegeri de speţe în domeniul discriminării ceea ce constituie un instrument de lucru util atât experţilor în domeniul apărării drepturilor omului. De menţionat este faptul că în argumentarea deciziilor pentru speţele alese. combaterea şi sancţionarea actelor de discriminare. cu cât legislaţia noastră în materie a evoluat. Instituţia a investigat cazuri de discriminare acordând sancţiuni contravenţionale şi mediind. au fost luate în considerare cazurile care prin argumentaţie şi decizie au constituit puncte de referinţă în însăşi evoluţia jurisprudenţei Consiliului.către autorităţile emitente. Consiliul nu s-a limitat doar la legislaţia internă apelând şi la elemente de drept comparat (acte normative. care au asigurat întemeierea acelei rezolvări pe argumente cât mai solide. în raport cu nevoile practice (de pildă. încalcă în mod repetat prevederile O. printr-o acţiune discriminatorie. victimizarea. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care.G. cauzează un prejudiciu seminificativ sau care. iar cazurile prezentate în această parte au avut la bază încercarea de a acoperi toate criteriile de discriminare pe care le-au sesizat petenţii. 197 . etc). cât şi societăţii civile. atunci când medierea s-a dovedit a fi utilă. doctrina şi jurisprudenţa europeană). Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Totodată. discriminarea indirectă. Ca instituţie naţională cu atribuţii în prevenirea.

Nicolae POPESCU. în caz contrar urmând să suport consecinţele. declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat.DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII Subsemnatul.2010 198 . se referă la propriile activităţi şi realizări.11. Nicolae POPESCU 17. în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Popescu Nicolae.p. Word.Chişinău.44-47.) 4.A.75 c. clasele I – VIII .Popescu Nicolae.Chişinău.a. editura Bren. 2008. În: Legea şi Viaţa. 1974 – 1979: Facultatea de drept.( 0.( 0.a.În: Legea şi Viaţa. nr.p.(0. 2008. Discriminare şi prejudecată. România Naţionalitatea: român Studiile: 2004-2006: Universitatea Bucureşti – Masterat: 2002: Curs de Perfecţionare Operare Windows.25-31.CURRICULUM VITAE Nume: POPESCU Prenume: Nicolae Anul naşterii: 07. 13. nr.83-85. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană.Chişinău. 1960-1968: Şcoala generală nr. Prevenirea şi combaterea faptelor de discriminare.1 Constanţa. p.În: Revista Naţională de Drept. 1987-2004 – Director şi Administrator Fortuna S. Power Point. Bucureşti.) 2.1953. Constanţa. Activităţi ştiinţifice LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE Articole în reviste recenzate: 1. În: Legea şi Viaţa. Chişinău. Făureşti.nr.11. ( 7. Bucureşti.E.) 199 .a.06.40 c. Activitatea profesională: 1980-1987 – ofiţer. Popescu Nicolae. com. Egalitatea de şanse în România. 2008. Ministerul de Interne al României.8. Excel.9. 2008.a. p.6.Popescu Nicolae. Constanţa.35 c. 1968-1973: Liceul Teoretic nr. nr.39-43. Judeţul Vâlcea. 2004 – prezent .) 5. Dreptul la liberă circulaţie a persoanelor în spaţiul U.11-123.35 c.p.a.Popescu Nicolae. România.(0. Access. Neagu Nicolae.Expert la Instituţia Avocatul Poporului.0 c.. 2007.) 3. Constanţa.

România).Constanţa.) 12.08-15.a. Securitate şi apărare europeană în contextul crizei economice.Popescu Nicolae.45 c.a.) 11. Bucureşti.Consacrarea principiului discriminării.com 200 . 2010. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice (19 octombrie 2006 – Constanţa.Chişinău.5 c. 2009. Desenul şi Modelul Comunitar – Conflictul dintre Marca Comunitară şi Marca Naţională”. 2008.România. Popescu Nicolae.5 c. Telefon: 0040241550544 Telefon domiciliu: 0040241257690 Telefon mobil: 0040723622606 E-MAIL: nicolaepopescu50@yahoo. 51.) 8. nr. România. 2006. (0. p.Popescu Nicolae.) Materiale ale comunicărilor ştiinţifice 7.În: Materialele Sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională – Strategii-XXI.4. Constanţa.5 c. 2009.130-138. Prejudecată şi discriminare în societatea contemporană. p.32-36. (0. p.În : Materialele sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională – strategii XXI. ( 0.) Adresă serviciu: România. Spaţiul Sud-Est European în contextul globalizării.6. Conflictele şi apariţia discriminării dintre mărci. Instituţia Avocatul Poporului.) 9.7 c. 2007. România.Popescu Nicolae. Sibiu. Fenomenul discriminării prin prisma principiului egalităţii în drepturi.Popescu Nicolae.0 a. În: Legea şi Viaţa. Discriminare în lumea contemporană.) 10. România.a.339-348. ( 0.a. p.Popescu Nicolae. Bucureşti.În: Materialele Simpozionului internaţioanl “Marca. Constanţa.(1.5 c. Avocatul Poporului.111-117.Popescu Nicolae. (0.p.În :Materialele Confereinţei Internaţionale « Omul şi societatea bazată pe cunoaştere ». p.a. p.328-335. (0.526-541.Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan.a.În:Materialele Conferinţei internaţionale ştiinţifice “Protecţia Socio-Juridică a Drepturilor Omului”. Bulevardul Tomis nr.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful