P. 1
74550347 Lucrare Doctorat Drept Moldova

74550347 Lucrare Doctorat Drept Moldova

|Views: 34|Likes:
Published by Olguta Blaga

More info:

Published by: Olguta Blaga on Apr 03, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/12/2013

pdf

text

original

Sections

  • LISTA ABREVIERILOR
  • INTRODUCERE
  • 2.1. Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale
  • 2.2.1. Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană
  • 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova
  • 2.3. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios
  • 2.7. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană
  • 3.2. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării
  • 3.3.1. Contextul legislativ al non-discriminării în România
  • 3.3.2 Integrarea europeană
  • 3.4. Concluzii la capitolul III
  • CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI
  • BIBLIOGRAFIE
  • DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U.342.72(498)(043.3)

POPESCU NICOLAE

NON-DISCRIMINAREA PRIN PRISMA PRINCIPIULUI FUNDAMENTAL DE DREPT AL EGALITĂŢII

Specialitatea: 12.00.01– Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria doctrinelor politice şi de drept Teză de doctor în drept

Conducător ştiinţific:

Andrei SMOCHINĂ,
dr. habilitat în drept, prof. univ.

Autorul:

Nicolae POPESCU

Chişinău, 2010

© POPESCU NICOLAE, 2010

2

CUPRINS ADNOTARE..............................................................................................................................5 LISTA ABREVIERILOR.........................................................................................................8 INTRODUCERE................................................................................................................ .. .. 9 I. ANALIZA SITUAŢIEI PRIVIND FENOMENUL DISCRIMINĂRII PRIN 19

RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CA MIJLOC DE ASIGURARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI DE ELIMINARE A DISCRIMINĂRII................... 1.1. Egalitatea şi nondiscriminarea în sistemul principiilor de drept .......................................19 1.2. Egalitatea şi nediscriminarea - principii de drept în vederea protecţiei, promovării şi garantării drepturilor omului......................................................................................................29 1.3. Aspecte cu privire la coraportul dintre fenomenul discriminării si respectarea drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii .................................................................................40 1.4. Concluzii la capitolul I .......................................................................................................51 II. ELIMINAREA DISCRIMINĂRII CU REFERIRE LA DIFERENŢELE DINTRE PERSOANE PRIN PRISMA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂŢII ÎN DREPTURI ……………………………………………………………………….. 53 2.1.Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale...............................53 2.2.Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva melting pot-ului, a multiculturalismului, a pluralismului etnic şi a grupului dominant .......................................60 2.2.1. Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană ........................................................67 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova .....................................73 2.3. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios ....................................................77 2.4.Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex ........................................................................................ ..82 2.5.Problemele îmbătrânirii şi ageism-ul contemporan.............................................................92 2.6. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi..........................................................................................................98 2.7. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană............................102 2.8. Concluzii la capitolul II.............................................................................................……108

3

III. PROTECŢIA JURIDICĂ ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII.....................................110 3.1. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminării............................110 3.2. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării ...................129 3.3. Analiza cadrului instituţional din România şi Republica Moldova privind eliminarea discriminării............................................................................................................................142 3.3.1.Contextul legislativ al non-discriminării în România ...................................................148 3.3.2.Integrarea europeană .....................................................................................................163 3.4. Concluzii la capitolul III .................................................................................................169 CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ............................................................171 BIBLIOGRAFIE .................................................................................................. ...............175 TABELUL nr.1 ....................................................................................................................185 TABELUL nr.2......................................................................................................................185 TABELUL nr.3......................................................................................................................186 TABELUL nr.4.....................................................................................................................186 TABELUL nr.5.....................................................................................................................187 TABELUL nr.6.....................................................................................................................187 TABELUL nr.7.....................................................................................................................188 ANEXA 1 ..................................................................................................................... ........189 ANEXA 2 ...................................................................................................................... .......194 DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII...............................................198 CV AL AUTORULUI ..........................................................................................................199

4

Structura tezei: introducere. Numarul de publicaţii la tema tezei: Rezultatele tezei de doctorat au fost expuse în 12 lucrări ştiinţifice publicate în culegeri şi reviste de specialitate din Republica Moldova şi România. intoleranţă. toleranţă. Valoarea aplicativă a lucrării Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi utilizate de asemenea: în plan doctrinar-teoretic. libertăţi. 5 .. problema discriminării şi drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii în drepturi şi a principiului non-dicriminării dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept. drepturi. rasism. pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 2 anexe.a. în definirea faptelor care nu constituie discriminare şi în definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice. eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane. xenofobie. 7 tabele. 2010. Teză pentru obţinerea gradului ştiinţific de doctor în drept. 177 de pagini de text de bază. Domeniul de studiu şi obiectivele lucrării: examinarea multiaspectuală a conceptului de discriminare prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept. gender. Chişinău. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reflectă în analiza formelor de discriminare. bibliografie din 155 titluri. prejudecată. ca material iniţial pentru o abordare ulterioară mai aprofundată a problemei analizate la dezvoltarea continuă a ştiinţei teoriei generale a dreptului. discriminare.ADNOTARE POPESCU Nicolae „Non-discriminarea prin prisma principiului fundamental de drept al egalităţii” . în plan normativ-legislativ.Volumul total al publicaţiilor la tema dată este de circa 12.00 c. multiculturalism. Cuvinte cheie: egalitate. stereotip. analiza cadrului normativ naţional şi internaţional referitor la discriminare şi determinarea atribuţiilor instituţiilor naţionale şi internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de manifestare a discriminării. în evidenţierea măsurilor de diminuare a inegalităţilor. ageism. concluzii şi recomandări. în procesul de reformare a legislaţiei ce reglementează protecţia juridică a drepturilor omului Implementarea rezultatelor ştiinţifice: rezultatele cercetării şi propunerile efectuate pe tema tezei au servit drept suport pentru elaborarea unui concept teoretic despre racordarea legislaţiei naţionale la cea internaţională în domeniul eliminării discriminării. democratic şi social în România. în activitatea de legiferare. Noutatea şi originalitatea ştiinţifică constă în studierea complexă a a unei teme de incontestabilă actualitate teoretică. diversitate etnică. trei capitole.

the concept of local development in contemporary doctrine of the elimination of forms of discrimination by developing and proposing new principles results." Non-discrimination in terms of fundamental legal principles of equality ". Specialty 12. Practical value of the work: the analysis of forms of discrimination in terms of social practice has been argued that discrimination can lead to separatism. conclusions and recommendations. prejudice. Study domain and objectives of the work: complex examination of the phenomenon of discrimination in light of contemporary constitutionalism. generalizations and laws of scientific likely to generate original solutions for science and practice in eliminating discrimination. multiculturalism.intolerance. 6 . to deepen the theoretical knowledge on forms of discrimination. bibliography of 155 titles. Scientific novelty and originality: to study complex phenomena of discrimination and. 2 annexes. the history of political and legal doctrines.xenophobia. 2010.democracy . in this sense.00. Dissertation structure: introduction.racism. terrorism.discrimination.ombuds man. by virtue of this. by building a society of nondiscrimination in Romania and development.01 . stereotypes. the concept of eliminating discrimination.freedoms. history and state law. which allow to draw conclusions.ageism. three chapters. tolerance. ethnic diversity.ANNOTATION POPESCU Nicolae. Key words: equality. the legal protection of human rights and in particular.gender. 7 tables. Number of publications on the topic sentence: 12 results are published in scientific papers. Theoretical significance: the results of investigations will contribute to further development of science to the general theory of law. The thesis for obtaining the academic degree of Doctor in Law.rights. 175 pages of basic text. Kishinev.General theory of law. mass disorders and other social movements.

общие выводы и рекомендации. Теоретическое значение: Использованная методология свидетельствует о междисциплинарном характере исследования и соответствует современным тенденциям развития теории государства и права. Кишинев.. дискриминация. 175 страниц основного текста. а также разработки . и в этом смысле была предложена его политико-правовая характеристика международных нормативного актов. Предмет исследования и задачи работы: докторская диссертация посвящена комплексному анализу проблематики и определению теоретических и практических проблем в свете ликвидации всех форм дискриминации. в силу этого. 7 таблиц. на базе правового регулирования национальных и 7 . старение. права. предрассудки. 2 приложения. Новизна и оригинальность исследования: Научная новизна исследования обеспечена аргументацией в необходимости разработки концепции и механизмов и анализ основных национальных и упразднения сложного явления. терпимость. Структура диссертации: введение. библиографический список из 155 названий. 2010. этническое разнообразие. Практическая значимость работы: Результаты исследования могут служить дополнением к лекциям по такой фундаментальной дисциплине как теория государства права или могут быть использованы в разработке новых специальных курсов. стереотипы. Ключевые слова: многообразие культур. Количество публикаций по теме диссертации: результаты кандидатской диссертации были изложены в 12 научных работах. 3-х глав. aнализa и выделении основных форм дискриминации. равенство. свободы.Аннотация Попеску Николай "Недопущение дискриминации в свете основополагающего принципа равенства "Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. как дискриминация. концепции и механизмов недопущения дискриминации международных норм права. а полученные выводы и рекомендации могут быть использованы в совершенствовании правовой базы в данной области.

m.Comitetul Helsinki articol contra capitol Consiliul Europei Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale Curtea Europeană a Drepturilor Omului Centrul European de Monitorizare asupra Rasismului şi Xenofobiei Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei citată de Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din România Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării Codul Penal Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa Declaraţia Universală a Drepturilor Omului European Commission (Comisia Europeană) editura etcetera exemplu Virusul Imunodeficienţei Umane/Sindromul Imunodeficienţei Dobândite hotărâre Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi Institutul Român pentru Drepturile Omului Liga Apărării Drepturilor Omului litera şi derivatele Monitorul Oficial număr Organizaţia Internaţională a Muncii Organizaţie neguvernamentală Organizaţia Naţiunilor Unite Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa pagina şi derivatele paragraful punct Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi altele şi aşa mai departe Statele Unite ale Americii secţiune Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului traducere (tradusă) Uniunea Europeană Tratatul Comunităţii Europene 8 . s. CHDOR CNCD CP CSCE DUDO EC ed. ICNUR IRDO LADO lit.a. PIDCP PNUD s. sec.LISTA ABREVIERILOR alin. HIV/SIDA hot.A.U. MO nr.a. ex. OIM ONG ONU OSCE p. etc. cap.d. CE CEDO Curtea CEM CERI cit. para. APADOR-CH art. pct. SIRDO trad. c. UE TCE alineat Asociaţia pentru apărarea drepturilor în România. S.

În esenţă. agenţiilor şi centrelor specializate. din păcate. Discriminarea ca formă de marginalizare de orice fel şi în orice situaţie este. Protecţia juridică a egalităţii în drepturi şi a nondiscriminării face parte integrantă din protecţia juridică a drepturilor omului. politic şi economic în România şi Republica Moldova. Din multitudinea de drepturi consacrate de-a lungul evoluţiei normative. în vederea explicării ştiinţifice şi a identificării soluţiilor adecvate restrîngerii fenomenului în cauză. Diversele situaţii concrete care se reflectă în norma juridică trebuie să se adapteze permanent diferitelor circumstanţe făra a provoca discriminării care ar duce la crearea unui dezechilibru între egalitate şi nondiscriminare. fiind atât de obişnuit încât este considerat normal de către foarte mulţi oameni şi a dăinuit în spaţiu şi în timp din cauza ineficienţei cadrului normativ şi instituţional şi a tolerării acestui fenomen de către stat şi societate. acest concept se rezumă la o egalitate de tratament între indivizi. multe conflicte locale şi regionale. cu efecte majore în viaţa juridică a fiecărei ţări. cu formele sale multiple de manifestare este o preocupare permanentă şi prioritară abordată în cadrul organismelor. dar mai ales al "tendinţelor juridice". manifestându-se în general ca o "entitate suprastatală" ce impune statelor o afinitate spre egalitate. în demersul de aplicare a legii. printr-o analiză pe terenul disciplinei Teoriei generale a dreptului o problematică de mare actualitate.INTRODUCERE Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Protecţia juridică a drepturilor omului presupune implicit garantarea folosinţei şi exercitării acestor drepturi fără privilegii şi fără discriminări. dar care nu pot fi confundate. cât şi naţional. Combaterea discriminării. noţiuni strâns împletite. fapt ce dovedeşte interesul şi actualitatea acestei probleme. atât pe plan internaţional. cu cele două componente internă şi internaţională. principiile egalităţii şi non-discriminării se evidenţiază ca un element armonizator al jurisprudenţei. Problematica discriminării pare a se erija într-un litigiu fundamental al societăţii umane în contextul actual. acte de terorism şi violenţă au avut la origine discriminarea şi încălcarea drepturilor omului. adică protecţia egalităţii în drepturi. Teza tratează într-un mod nou. sub toate aspectele sale. un fenomen încă prezent în societatea democratică. extrem de importantă în condiţiile transformărilor ce se produc în plan social. fapt ce s-a evidenţiat necesar ca urmare a evoluţiei divergente a societăţii umane în perioade istorice sau 9 .

majoritatea filozofilor au căutat aceste origini prin raportare la omul modern. 10 . În acest sens. se diferenţiază două tipuri de inegalitate: una naturală. realitatea practică a statului naţional.J. ceea ce duce la pierderi financiare în activitatea socială viitoare. atunci popoarele care se bucură astăzi de drepturi la autodeterminare sunt concepute ca fiind formate din cetăţeni liberi şi egali între ei. deoarece au un caracter relativ faţă de factorii timp şi spatiu determinaţi chiar de faptul ca în esenţă sunt o convenţie arbitrară a omului. din nevoia satisfacerii propriilor lipsuri materiale şi spirituale. Rousseau se îndreaptă spre omul "natural". pentru a putea ulterior proceda la o eliminare. au fost de cele mai multe ori zădărnicite de o alegere deficitară a reperelor. neţinând cont că acest tip de societate şi regulile ce o guvernează sunt artificiale. şi cea de-a două calificată drept inegalitate morală sau politică. rezultă tocmai din activitatea omului. şi pe de altă parte.drepturile şi libertăţile individuale. acţionează în detrimentul celorlalţi indivizi. eliminarea oportunităţii de a valorifica resursele existente şi a crea. Din cauza acestei diversităţi conceptuale. ca de exemplu diferenţa dintre indivizi dată de vârstă. cel anterior creării comunităţilor umane. iar acestea includ principiile egalităţii şi non-discriminării. social şi cultural. paradoxal. politic. de stările de sănătate. Aceste inegalităţi primitive joacă astăzi rolul de fundament al unor discriminări de profunzime ce constituie un impediment semnificativ în calea dezvoltării sub aspect economic. Aceasta din urmă reprezintă adevarata discriminare pusă în discuţie şi. Astfel. norma dreptului internaţional. eforturile de a determina originile inegalităţilor. un exemplu concludent este chiar cazul României referitor la domeniul economic. Societăţile de astăzi trăiesc sub tensiunea a doi factori determinanţi care sunt. J. angajatorii nu realizează faptul că diferenţierea în sens negativ a persoanelor din firmă face ca acestea să nu mai poată fi folosite la capacitatea maximă.la nivel de principiu . individul ca entitate de sine-stătătoare. ci şi. determinată exclusiv de legile mediului înconjurator. pe de o parte. în sens larg. Omul. În măsura în care dreptul internaţional postbelic garantează . de forţa corpului.zone diferite. constituind drept sursă primară a discriminării necesitatea. În timp ce religia identifică aceste origini în voinţa divină. o inegalitate de şansă. de multe ori. de asemenea. angajaţii nici nu conştientizează că sunt supuşi unor astfel de tratamente. ele nu pot constitui un sistem de referinţă. deoarece discriminare nu înseamnă numai refuzul de a permite exercitarea unui drept legitim. De-a lungul dezvoltării societăţilor. unde nu există suficiente date privind discriminarea la locul de muncă şi. având la bază liberul arbitru şi implicit intelectul evoluat al fiinţei umane.

evident. Analiza fenomenului discriminării prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept este multidisciplinară. cât şi în ştiinţele juridice de ramură. a unor comentarii atât ale autorilor români. Aceasta diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional. cât şi mai ales. diferită. extrem de complexă. O compoziţie etnică omogenă a unei ţări determină orientarea globală a populaţiei spre o atitudine mai puţin 11 . dar mai ales studiul lucrărilor din ţările europene şi SUA. Întrebările şi problemele legate de fenomenul discriminării obligă la o abordare interdisciplinară.Realitatea este. Anumite schimbări prin care trece o societate . întrucât fenomenul discriminării este circumscris atât juridic. Integrarea armonioasă a tuturor etniilor în viaţa întregii comunităţi contribuie la recunoaşterea lor ca diferiţi dar egali. Ea reflectă nu numai faptul ca statele actuale s-au format ca manifestare a etosului naţional. în care toleranţa este cuvântul de ordine. a discrimina înseamnă a separa ierarhizând. ci şi faptul practic că limba şi cultura majorităţii asigură acesteia un asecendent în raport cu celelelate identităţi etnoculturale. S-a dovedit necesară consultarea unor lucrări de specialitate. atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional Până la al Doilea Război Mondial. Discriminarea are o conotaţie negativă. unde studiul acestei problematici este datat la început de secol XX. prin însăşi natura ei.de tipul dezvoltării economice. expansiunii sistemelor media . tratând mai rău tocmai pe cei identificaţi ca victime ale unei discriminări. determinat de realitatea socială. ca realitate socială. vom face trimitere la operele unor autori consacraţi.pot duce la modificări ale orientării generale a populaţiei referitoare la valori. din perspectivă juridică şi instituţională. Statele în care principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să „acorde” norma de drept cu realitatea practică a ascendenţei culturii majoritare. atât în teoria dreptului. Construirea unei societăţi a non-discriminării rămâne una din priorităţile societăţii contemporane. prin care s-au codificat drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare. să evidenţiem şi să luăm în discuţie aspecte controversate ale discriminării. Constituţiile majorităţii statelor conţineau unele prevederi cu privire la drepturile omului însă acestea nu au căpătat o dimensiune juridică internaţională pentru combaterea discriminării. Problematica drepturilor omului reprezintă una dintre temele dominante ale vieţii politice şi ale dezbaterii publice în cea de a doua jumătate a secolului XX. creşterii nivelului de educaţie.

fapt ce a avut drept consecinţă îmbogaţirea spectaculoasă a conţinutului normativ al acestei norme juridice. Toleranţa este armonia în diferenţe. comunicarea şi libertatea gândirii. etc. conştiinţa credinţei. au un caracter declarativ. [137. prevederile legale referitoare la discriminare sunt dispersate . a felurilor noastre de expresie şi a manierelor noastre de fiinţe umane. Indiferent că îl consideram drept un principiu obiectiv de drept sau un drept subiectiv fundamental. deschiderea spiritului. nu sunt cuprinse în documente complexe şi nu sunt adaptate la realităţile concrete. Polimorfismul principiului constituţional al egalităţii face extrem de dificilă orice încercare de definire a acestui concept. probabil datorită complexităţii 12 . toleranţa se defineşte ca fiind „respectul. dreptatea. Conform Declaraţiei Principiilor Toleranţei din 16 noiembrie 1995. fondul dezbaterii fiind furnizat de către jurisprudenţa care a trebuit să remedieze această absenţă doctrinară printr-o adevarată avalanşă de aplicări specifice ale principiului general al egalităţii. În jurul acestor precepte călăuzitoare ale dreptului se dezvoltă întreaga viaţă juridică internă şi internaţională reprezentând un subiect de maximă rezonanţă în gândirea juridică.tolerantă din punct de vedere etnic şi a arătat că acelaşi tip de compoziţie etnică a regiunilor istorice determină de asemenea o orientare spre intoleranţă etnică. opinii. determinând în acelaşi timp existenţa realităţii juridice materiale în calitatea lor de premize ale ordinii juridice pozitive. existente în această perioadă. egalitate în faţa legii/egalitate prin lege. Principiile generale ale dreptului reprezintǎ o preocupare constantă a doctrinarilor. egalitatea. Ştiinţă şi Cultură. Toleranţa este mai ales o atitudine activă generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altuia. acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii. Problema discriminării în Republica Moldova este de actualitate. principiul constituţional al egalităţii se exprimă printr-o serie de valori perechi precum: egalitate strictă/egalitate relativă. delimitarea subiectului fiind realizată doar tangenţial şi destul de formal. adoptată cu ocazia Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. Toleranţa nu este nici o concesie. egalitate formală/egalitate materială. puncte de vedere referitoare la un domeniu aflat încă în mică măsură în atenţia autorilor români. lucrarea exprimă idei. exprimând cele mai înalte aspiraţii ale omului: libertatea. În ansamblu. E încurajată prin cunoaştere. unitatea. Doctrina românească nu s-a preocupat în amănunt cu definirea acestui standard. p 3]. Ea nu este doar o obligaţie de ordin etic: ea este de asemenea şi o necesitate politică şi juridică. nici condescendenţă ori indulgenţă.

Teodor Cîrnaţ. • a analiza abordarea istorică în timp şi spaţiu a evoluţiei inegalităţilor care au condus la discriminări. Corneliu Bârsan. Dumitru Baltag. criteriile constituţionale ale discriminării şi a specifica faptele ce nu constituie discriminare. Pentru îndeplinirea acestui scop au fost stabilite următoarele obiective: • definirea noţiunii de principii ale dreptului şi stabilirea aspectelor definitorii ale principiilor dreptului .S. Dumitru Mazilu. Din analiza lucrărilor publicate rezultă că aspectele teoretice şi practice ale discriminării prin prisma principiului egalităţii nu au făcut până acum. Prezenta lucrare are drept scop analiza complexă a conceptului de discriminare prin prisma principiului egalităţii ca principiu fundamental de drept. Moldova. • a analiza coordonatele ştiinţifice. obiectul unor cercetări ştiinţifice complexe. crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea respectării drepturilor omului şi a principiului nondiscriminării prin prisma principiului determinarea atribuţiilor instituţiilor naţionale şi internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de manifestare a 13 . eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane. Ioan Muraru. Gheorghe Dănişor. SUA. Scopul şi obiectivele tezei. printre care E. din România. Gheorghe Avornic. analiza cadrului normativ naţional şi internaţional referitor la discriminare şi discriminării. • a defini şi a analiza conceptul de discriminare între teorie şi realitatea socială. Gordon Alport. au examinat în lucrările lor unele aspecte ce ţin de principiul egalităţii în drepturi şi discriminare.Tănăsescu. Dan Claudiu Dănişor. fără a avea pretenţia unei lucrări exhaustive. Ion Deleanu. • a analiza relaţia dintre prevederile legale interne şi reglementările internaţionale privind respectarea drepturilor omului. Nicolae Popa. Autori din România.fenomenului. Boris Negru. utilizând o variată şi bogată documentaţie. • explicarea corelaţiilor dintre egalitatea în drepturi şi nondiscriminare • a cerceta cauzele necesare la egalităţii. • elaborarea recomandărilor pentru perfecţionarea cadrului legal şi practic în domeniul nondiscriminării cu respectarea strictă a principiilor acestei instituţii juridice. Ion Dogaru. • a analiza preocupările mai diminuate pentru justiţia concepută ca egalitate de tratament decât pentru justiţia concepută ca tinzând să diminueze inegalităţile.

în evidenţierea măsurilor de diminuare a inegalităţilor. în definirea faptelor care nu constituie discriminare şi în definirea conceptelor de egalitate în drepturi şi de nediscriminare abordate din perspectiva teoriei valorilor juridice. Ideile ştiinţifice şi concluziile conţinute în cuprinsul tezei pot fi utilizate de asemenea: în plan doctrinar-teoretic. Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute se reflectă în analiza formelor de discriminare. Ştiinţa dreptului fiind o ştiinţă socială. democratic şi social în România. Analiza principiului egalităţii şi a principiului nondicriminării. problema discriminării şi drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii în drepturi şi a principiului non-dicriminării dar şi cu implicaţii practice în contextul consolidării statului de drept. Tezele. textele normative nu pot fi pe deplin înţelese decât dacă se au în vedere dinamica sa şi efectele pe care el le determină în practică. În cuprinsul lucrării este menţionată existenţa duală ca terminologie a egalităţii şi nediscriminării. pornind de la proclamarea egalităţii ca valoare universală şi indivizibilă de către Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. atât în constituţiile statelor cât şi în standardele internaţionale din domeniul drepturilor omului. Comportă caracter de noutate ştiinţifică studierea complexă a problemei discriminării şi drepturilor omului care reprezintă un interes aparte pentru orice specialist în domeniul dreptului. dreptul constituţional şi dreptul internaţional public. atât în dreptul românesc cât şi în cel internaţional. la confluenţa mai multor ramuri ale ştiinţei juridice: teoria generală a dreptului. elementul timp devine important şi actualizarea oricărei cercetării în acest domeniu dobândeşte o importanţă majoră. Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul ca s-a efectuat un studiu a principiului egalităţii prin raportare la nediscriminare. clasificarea. ca material iniţial pentru o abordare ulterioară mai 14 .• a analiza dimensiunile interne şi internaţionale privind protecţia juridică a egalităţii în drepturi şi a nondiscriminării Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în studierea complexă a unei teme de incontestabilă actualitate teoretică. este realizată prin utilizarea metodei comparatiste în cadrul mai multor sisteme normative ce îmbogăţeşte semnificativ lupta împotriva prejudecăţilor şi ideilor false. face trainice şi actuale cercetările repetate care îi sunt consacrate. structura funcţională a principiilor non-discriminării şi egalităţii în drepturi completează baza teoretică a acestei categorii ştiinţifice. concluziile şi recomandările privind conceptul.

România).În „Legea şi Viaţa”.În „Legea şi Viaţa”. Prevenirea şi Combaterea Faptelor de Discriminare. La tema tezei au fost publicate 6 lucrări ştiinţifice: 1 monografie şi 5 articole. Sibiu.00. în procesul de reformare a legislaţiei ce reglementează protecţia juridică a drepturilor omului Studiul analizează discriminarea care se defineşte nu doar prin simpla referire la diferenţă. nr. . nr. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană. Rezultatele cercetării autorului. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Partcipare 15 .aprofundată a problemei analizate la dezvoltarea continuă a ştiinţei teoriei generale a dreptului. În „ Legea şi Viaţa”. Discriminare şi Prejudecată. Egalitatea de Şanse în România. S-au efectuat cercetări complexe şi comparative referitoare la organismele abilitate cu prevenirea. fiind discutată şi recomandată spre susţinere.9/ 2007. Aprobarea rezultatelor. Lucrarea analizează cadrul instituţional privind eliminarea discriminării. o parte din rezultatele cercetărilor au fost expuse şi aprobate în cadrul conferinţelor ştiinţifice naţionale şi internaţionale: Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice. Investigaţia ştiinţifică realizată este amplă şi complexă .8 /2008. urmărind cu perseverenţă atingerea graduală a obiectivelor enunţate. România). constatarea şi sancţionarea actelor de discriminare. istoria doctrinelor politice şi de drept. nr. Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan. sistematice şi prospective. Conferinţa Internaţională « Omul în Societatea Bazată pe Cunoaştere » ( 23–25 noiembrie 2006. sociologice. nr. nelegitimă deoarece este arbitrară. 2008. interzisă întrucât este nelegitimă. Lucrarea a fost elaborată la Catedra de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. Dreptul la Libera Circulaţie a Persoanelor în Spaţiul U. În „Legea şi Viaţa”.6 /2008. În vederea cercetării cât mai complete a obiectului investigaţiilor.În „Revista Naţională de Drept”.4 /2009.11/ 2008. istoria statului şi dreptului.01 – teoria generală a dreptului. unele concluzii şi recomandări au fost publicate în reviste de specialitate din Republica Moldova şi din România. în activitatea de legiferare. în plan normativ-legislativ. De asemenea. nr.comparativ juridice. am selectat metodele adecvate de cercetare ştiinţifică a principiilor non-discriminării şi egalităţii în drepturi. ci constă în diferenţa sau distincţia interzisă. a fost discutată şi recomandată spre susţinere de către Seminarul Ştiinţific Interuniversitar de Profil la specialitatea 12. Se poate afirma că nediscriminarea este o justiţie egală pentru toţi fără privilegii şi fără discriminări. La fel. Instituţia Avocatul Poporului (19 octombrie 2006 – Constanţa.E. baza metodologică fiind compusă din îmbinarea abordării istorice.

noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. rămâne cert faptul că discriminarea pe motiv de rasă este o atitudine negativă sau o predispoziţie de a noţiunea de discriminare (discriminare directă şi 16 . manuale. Introducerea reprezintă fundamentarea şi justificarea temei alese pentru cercetare. apariţia şi evoluţia istorică a conceptulului de rasism. Dezbaterile clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale. „Spaţiul Sud–Est European în Contextul Globalizării » (12 – 13 aprilie 2007. România). importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. şi se argumentează discriminare indirectă). Constanţa. Capitolul al doilea – Eliminarea discriminării cu referire la diferenţele dintre persoane prin prisma respectării principiului egalităţii în drepturi . relevând ca potenţiale surse de discriminare conflictele de status.Internaţională – Strategii XXI. efectuează o analiză comparativă a situaţiei existente în domeniul discriminării. baza metodologică. religie. România).evidenţiază inegalitatea ca trasătură constantă a condiţiei umane. La început este făcută pe scurt descrierea principiilor de drept care servesc ca elemente de mijlocire a aplicării lor ce dau conţinut concret categoriilor juridice. scopul şi obiectivele propuse spre realizare. articole etc. Cu toate acestea. Constanţa. studii.Desenul şi Modelul Comunitar » Conflictul dintre Marca Comunitară şi Marca Naţională (23 mai 2008. Stratificarea socială este deopotrivă văzută ca sursă de efect şi inegalităţi sociale. modalitatea de aprobare a rezultatelor şi concluziilor cercetării. Conferinţa internaţională ştiinţifică «Protecţia Socio–Juridică a Drepturilor Omului » (19–20 Mai 2009.. apartenenţă politică. fapt ce exclude discriminarea. Simpozion Internaţional « Marca. rasă.. asigurându-le funcţionalitatea. ţin cont de esenţa. gradul de cercetare a temei. În acest sens. În final este abordată importanţa respectării principiului egalităţii în drepturi pentru toţi oamenii indiferent de sex. În continuare sunt examinate un şir de legi naţionale şi internaţionale în domeniul discriminării. analiza materialelor ştiinţifice publicate cu referire la tema tezei: monografii. România). Bucureşti. ea cuprinde mai multe compartimente : actualitatea şi importanţa temei investigate. etc. Sumarul compartimentelor tezei. Primul capitol este dedicat „Analizei situaţiei existente cu privire la fenomenul discriminării prin prisma respectării principiului egalităţii ca mijloc de asigurare a drepturilor omului şi de eliminare a discriminării” .

nu are trăsături fizice similare celorlalţi. este dedicată analizei modelului social al handicapului. Cercetarea eliminării discriminării şi asigurării exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi. includ analiza instrumentelor juridice care au ca obiect de reglementare protecţia drepturilor omului. Problemele îmbătrînirii şi ageism-ul contemporan. etc. evidenţiază importanţa documentelor internaţionale şi regionale ce se referă la drepturile şi libertăţile omului destinate libertăţii religiei sau a credinţei. porneşte de la ideea că termenul gen presupune studierea diferenţelor biologice şi structurile de putere în relaţie cu construcţia socială a diferenţei. societate. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminării. cu intenţia de a contura cadrul legal al protecţiei drepturilor omului în vederea limitării discriminării sub toate formele sale. încurajând studiul masculinităţii şi feminităţii. ca o prejudecată. într-o manieră foarte succintă este examinată problema egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.adopta un compartiment negativ faţă de un grup sau o persoană. a pluralismului etnic şi a grupului dominant. care. 17 . folosind datele unor anchete şi analize. educaţie. să se contureze aspectele majore ale discriminării existente în contextul problematic al societăţii contemporane. În această parte al lucrării. al relaţiilor dintre sexe/genuri. Actualul cadru juridic al României şi Republicii Moldova care reglementează dreptul la muncă nu corespunde necesităţilor reale. În al treilea capitol – Protecţia juridică împotriva discriminării . Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „meltingpot-ului” a multiculturalismului. sunt examinate prin prisma stereotipurilor despre persoanele în vîrstă şi rolul acestora în societăţile contemporane.se încearcă. atitudinea lor variind în funcţie de epocă. Analiza are în vedere diferite niveluri de reglementare. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană include analiza protecţiei împotriva discriminării în procesul exercitării dreptului la muncă. dezvăluie ideea că în cadrul modelului meltingpot gradul de ataşament faţă de naţiune va fi egal pentru toate grupurile etnice. Se face o descriere a atitudinei faţă de aceste persoane . Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex. Analiza documentelor adoptate în Europa privind eliminarea discriminării relevă cadrul instituţional creat în scopul protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Analiza persecuţiei religioase şi discriminării pe motiv religios.

cât şi în ceea ce priveşte transpunerea în practică a dispoziţiilor legale în vigoare. 18 . În cercetarea documentelor adoptate în România şi Republica Moldova privind eliminarea formelor de discriminare. se face o descriere a situaţiei drepturilor omului în România şi Republica Moldova în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative.având drept obiectiv fundamental limitarea şi prevenirea discriminării sub orice formă s-ar putea manifesta.

iar utilitatea practică a cunoaşterii principiilor generale constă în aceea că ele trasează liniile directoare pentru întregul sistem juridic şi exercită o acţiune constructivă. în situaţii determinate.Orice principiu este un început pe plan ideatic. iar principiile dreptului determină tocmai spiritul legilor. Spre deosebire de conceptele şi categoriile juridice. principiile de drept ţin loc de normă de reglementare. În consecinţă. ANALIZA SITUAŢIEI PRIVIND FENOMENUL DISCRIMINĂRII PRIN RESPECTAREA PRINCIPIULUI EGALITĂŢII CA MIJLOC DE ASIGURARE A DREPTURILOR OMULUI ŞI DE ELIMINARE A DISCRIMINĂRII 1. orientând activitatea legiuitorului. o sursă de acţiune. Un principiu de drept este rezultatul experienţei sociale. deducţii sau o generalizare a unor fapte concrete. Egalitatea şi nondiscriminarea în cadrul sistemului principiilor de drept Principiile de drept sunt reguli de maximă generalitate care sintetizează experienţa socială şi asigură echilibrul dintre respectarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor.I. Principiile de drept sunt extrase din dispoziţiile constituţionale sau sunt deduse pe cale de interpretare din alte norme având rolul de a asigura echilibrul sistemului juridic cu evoluţia socială. omogenitatea. principiile generale au un important rol în administrarea justiţiei. invocând lipsa textului legal. ci şi spiritul său. Pe de altă parte. coerenţa şi capacitatea de dezvoltare a unor relaţii asociative.1. noţiunea de principiu vine de la latinescul principium care are sensul de început. Etimologic. judecătorul nu poate refuza soluţionarea unei cauze. În altă ordine de idei. deoarece cei abilitaţi cu aplicarea dreptului trebuie să cunoască nu numai norma juridică. obârşie sau element fundamental . 19 . în baza căruia poate judeca. Principiile generale ale dreptului sunt prescripţiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului şi aplicarea sa. Acţiunea principiilor dreptului are ca rezultat certitudinea garanţiei dreptului împotriva imprevizibilităţii normelor coercitive şi asigurarea concordanţei legilor şi oportunităţii lor. deoarece ar fi învinuit de denegare de dreptate şi va soluţiona acea pricină în baza principiilor de drept. care servesc ca elemente de mijlocire a aplicării principiilor. Un principiu se poate prezenta sub diverse forme: axiome. asigurându-le funcţionalitatea. principiile dau conţinut concret categoriilor juridice. Principiile generale ale dreptului asigură unitatea.

asigurându-se exerciţiul separat al puterii pe cele trei planuri:legislativ. Cele mai importante principii ale dreptului sunt: 1. potrivit căreia normele juridice se raportează în permanenţă la principii. descurajarea şi reprimarea tendinţelor abuzive. 4. realizarea climatului de echilibru printr-o ordine juridică activă. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor ca fundamente ale vieţii sociale. Principiile dreptului îşi asigură funcţionalitatea prin respectarea conduitei prescrise prin normele juridice. Garantarea libertăţii şi egalităţii indivizilor. deoarece caracteristica fundamentală a unui stat de drept o constituie cucerirea pe cale legală a puterii şi apoi exercitarea sa în conformitate cu cerinţele legalităţii. 2. care trebuie să-şi găsească formele juridice de exprimare. maxime sau aforisme juridice. Normele juridice pozitive conţin şi descriu o mare parte din principiile dreptului. Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor. continuîndu-le acţiunea. Principiul echităţii şi justiţiei. Guvernarea prin drept implică potenţarea virtuţilor dreptului. Principiile dreptului se deosebesc şi de axiome. Acest sistem este format din principiile fundamentale ale dreptului şi din principiile de ramură. Poporul trebuie să aibă garanţii constituţionale eficiente. 3. care sunt mici sinteze cu un grad de cuprindere incomparabil mai mic decât al principiilor fundamentale.Între principiile fundamentale de drept şi normele juridice delimitarea se face potrivit raportului care există între întreg şi parte. astfel încât puterea poporului să poată funcţiona în mod real ca o democraţie. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului. Normele juridice au o valoare normativă mult mai restrânsă faţă de valoarea normativă a principiilor. În statul de drept izvorul oricărei puteri politice trebuie să fie voinţa suverană a poporului. amplificând-o la nivelul fiecărei ramuri de drept. Această prezentare sumară are scopul de a ajuta la formarea unei imagini asupra sistemului principiilor dreptului. libertatea şi 20 . Principiile de ramură au la bază principiile fundamentale. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului constituie premisa existenţei statului de drept. executiv şi judecătoresc şi în acelaşi timp interconexiunile şi intercontrolul fiecărei componente a puterii. În acest context se poate considera că acţiunea principiului asigurării bazelor legale de funcţionare a statului se constituie în premisa existenţei statului de drept.

egalitatea trebuie să-şi găsească expresia lor juridică. Nu poate exista egalitate decât între oameni liberi, iar libertatea nu poate exista decât între oameni a căror egalitate este consfiinţită juridic. Egalitatea priveşte echilibrul vieţii sociale, iar libertatea priveşte capacitatea oamenilor de a acţiona fără oprelişti, dar astfel încât, prin exercitarea drepturilor proprii să nu fie vătămate drepturile altora. În planul realizării efective a libertăţilor sociale, rolul dreptului se materializează prin îngrădirea înclinaţiilor unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place şi în înlăturarea tuturor barierelor şi discriminărilor care persistă în asigurarea şanselor egale de manifestare şi progres pentru toţi oamenii. Libertatea este una singură, însă căile şi formele de manifestare a libertăţii sunt numeroase şi le corespund diverse drepturi ale individului prevăzute în Constituţie, cum ar fi; libertatea de opinie , libertatea religioasă , libertatea de exprimare, etc. . Principiul responsabilităţii sociale a indivizilor însoţeşte libertatea, şi de aceea, trebuie făcută demarcaţia netă între libertate şi liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social şi un act de angajare a individului în procesul interacţiunii sociale. Concepând responsabilitatea ca o asumare a răspunderii faţă de rezultatul acţiunii sociale a omului, se admite ideea că acţiunea socială este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilităţii, şi totodată, că libertatea este o condiţie fundamentală a responsabilităţii. Dreptul nu trebuie să fie privit şi apreciat doar prin efectul său sancţionator, intervenind pe tarâmul răului deja făptuit, ci trebuie avută în vedere posibilitatea ca prin conţinutul prescripţiilor juridice să contribuie la fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor faţă de lege, care presupune grijă faţă de integritatea valorilor ocrotite de lege. Acţiunea principiului echităţii trebuie să privească atât activitatea legiuitorului în elaborarea actelor normative, cât şi activitatea de interpretare şi aplicare a dreptului de către organele care aplică legea. Justiţia reprezintă acea stare generală a societăţii care se realizează prin asigurarea pentru fiecare individ în parte şi pentru toţi împreună a satisfacerii drepturilor şi intereselor legitime. Prin finalitatea sa justiţia se situează printre principalii factori de consolidare a celor mai importante relaţii sociale, deoarece ea întruchipează virtutea morală fundamentală, menită să asigure armonia şi pacea socială, la a căror realizare contribuie deopotrivă regulile religioase, morale şi juridice. .

21

Justiţia urmăreşte ca în tratamentul dintre oameni să fie exclusă orice disparitate care nu ar fi fondată pe consolidarea drepturilor fiecăruia, astfel că prescripţiile dreptului pozitiv sunt supuse controlului justiţiei. În ipoteza în care apar legi injuste se impune schimbarea lor, eventual a ordinii existente, atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea justiţiei. Componentele sistemului principiilor dreptului sunt: principiile generale ale dreptului, principiile ramurale ale dreptului, principiile interramurale ale dreptului şi principiile instituţiilor juridice. Principiile generale ale dreptului sunt acele principii ale dreptului care întemeiază conţinutul tuturor normelor juridice dintr-o ordine juridică pozitivă, asigurîndu-i unitatea materială şi procesuală. Principiile ramurale ale dreptului sunt principiile generale ale tuturor normelor şi instituţiilor juridice din cadrul unei ramuri a dreptului pozitiv. Principiile ramurale ale dreptului guvernează cel mult o ramură a dreptului pozitiv, spre deosebire de principiile generale ale dreptului care întemeiază sistemul dreptului pozitiv în ansamblu şi orientează realitatea juridică a societăţii. Principiile interramurale ale dreptului sînt principii generale de drept public sau / şi privat care guvernează cel puţin două ramuri ale dreptului pozitiv. Principiile instituţiilor juridice sunt ideile care întemeiază normele constitutive ale instituţiilor juridice. Principiul instituţiei juridice este ideea care exprimă valori sau idealuri etico-juridice, reunind în jurul său un grup de norme juridice potrivit obiectului şi metodei de reglementare a ramurii respective a dreptului pozitiv. Unii doctrinari confundă noţiunile "principii generale ale dreptului" cu "principii fundamentale ale dreptului". Prin identificarea acestor noţiuni se creează confuzie în înţelegerea conceptului de principii ale dreptului. Spre exemplu, D. Mazilu defineşte principiile generale ale dreptului astfel: "putem defini principiile fundamentale ale dreptului ca fiind acele idei călăuzitoare ale conţinutului tuturor normelor juridice, care cuprind cerinţele obiective ale societăţii în procesul creării dreptului şi realizării normelor juridice" [93, p.117]. Prin principii fundamentale ale dreptului înţelegem acele idei de bază ale normelor de drept constituţional, care întemeiază instaurarea, organizarea şi exercitarea puterii publice, drepturile şi îndatoririle cetăţeanului, consacrate, de regulă, sau degajate din Constituţia statului. Altfel zis, principiile fundamentale ale dreptului sînt principii generale, exprimate, ca regulă, în legea fundamentală a statului, care reglementează principalele relaţii sociale. I. Dogaru, spre exemplu, defineşte principiile fundamentale ale dreptului român ca idei diriguitoare care se degajă, ca urmare a raportului dintre legea fundamentală şi celelalte legi, în

22

principal din Constituţia României şi care se găsesc şi va trebui să se găsească în întregul nostru sistem în curs de formare [ 58, p.114]. B. Negru scoate în evidenţă trăsăturile principale ale principiilor fundamentale ale dreptului: reflectarea lor, de regulă în Constituţie; precum şi reflectarea lor în întreaga legislaţie în funcţie de idei diriguitoare de bază [102, p.127]. Principiile dreptului sunt acele idei generale, postulate călăuzitoare juridice şi de aplicare a dreptului.[ 3, p.126 ] L. Barac afirmă că principiile fundamentale sunt acele principii generale care au valoare constituţională şi se impun chiar legiuitorului [4, p.58]. Din cele relevate, se poate spune că principiile generale nu se identifică cu principiile fundamentale ale dreptului. Dacă orice principiu fundamental este un principiu general, nu orice principiu general este şi fundamental. Ceea ce înseamnă că sfera principiilor generale ale dreptului depăşeşte sfera principiilor fundamentale, iar sub aspectul conţinutului cele din urmă le cuprind pe cele dintîi. Deci, principiile fundamentale se subordonează principiilor generale, constituind raportul specie-gen. Dacă la principiile generale ale dreptului se atribuie fără dubii principiile libertăţii, egalităţii, justiţiei, echităţii, responsabilităţii, atunci principiile fundamentale (constituţionale) variază de la un sistem naţional de drept la altul în dependenţă de tipul relaţiilor sociale şi intenţiile legiuitorului. În ordine sintetică stabilim că, egalitatea, în funcţie de principiul egalităţii este intercalată cu principiile libertăţii şi justiţiei şi se manifestă în dreptul pozitiv în dublă postură; de idee generală a tuturor normelor juridice şi de exigenţă a titularului dreptului subiectiv faţă de aplicanţii dreptului obiectiv. Egalitatea este o idee generală exprimată în dreptul pozitiv, potrivit căreia subiectele de drept se bucură de aceleaşi drepturi şi îndatoriri juridice, beneficiind de acţiunea nediscriminatorie a legii. Înţelegerea juridică a principiului egalităţii presupune o anumită filozofie politică, pe care legiuitorul trebuie să o respecte şi să o facă respectată. Conform acestei filosofii, opţiunea pentru una din cele două variante pe care le oferă egalitatea-materială sau egalitatea-formală provoacă consecinţe la nivel juridic şi politic. Variantele de care dispune legiuitorul sunt două: fie recurge la o egalitate juridică, formală, stabilind o egalitate în drept a tuturor subiectelor, fie se sprijină pe o egalitate materială care vizează o egalitate a rezultatelor [137, p.19]. Egalitatea formală este egalitatea de şanse, numită şi ”liberală” [137, p.19] pe cât posibil universală, limitând inegalităţile factice. Ea creează un cadru, în interiorul căruia toate 23 sau percepte directoare care stau la baza întregului sistem de drept dintr-o ţară, orientînd reglementările

subiectele de drept beneficiază de acelaşi tratament juridic, fără ca prin aceasta să se ajungă la o eventuală nivelare a beneficiarilor. Egalitatea formală este „abstractizarea ce trebuie făcută de orice legiuitor a inegalităţilor naturale”, ea constă în a cere ca toate elementele, cărora li se ignoră particularităţile, să fie tratate în acelaşi fel după cum preciza şi J.J.Rousseau: „pactul social stabileşte între cetăţeni o astfel de egalitate încât toţi se supun aceloraşi condiţii şi urmează a se bucura de aceleaşi drepturi”. Astfel, prin natura pactului, orice act de suveranitate, adică orice act autentic al voinţei generale obligă sau favorizează în mod egal pe toti cetăţenii, aşa încât suveranul cunoaşte numai naţiunea în corpore, fără să deosebească pe nici unul dintre membrii ce o compun [137, p.20]. În repartizarea drepturilor legea nu poate stabili nici o discriminare şi nici un privilegiu cu privire la subiectele pe care le tratează. Proclamarea unor diferenţieri în interiorul acestui cadru nu presupune eliminarea totală a acestor elemente din noţiunea însăşi de reglementare, ci dimpotrivă. În măsura în care a legifera înseamnă a discrimina „legea poate foarte bine să statueze că vor există, dar ea nu poate să le dea nominativ nimănui, legea poate regrupa cetăţeni în mai multe clase şi să precizeze şi calităţile pe care le va acorda acestor clase, dar ea nu poate să individualizeze pe acela sau pe aceia care va/vor beneficia de aceste calităţi” [116, p.21]. Distincţii se realizează, chiar sunt necesare, dar ele operează între mulţimi diferite de lege şi nu între elementele acestor mulţimi. Prin faptul că legea se adresează astfel unui număr redus de destinatari, ea nu-şi pierde vocaţia la universalitate şi nu trebuie să se supună mai puţin exigenţelor egalitare. În schimb, egalitatea rămâne întotdeauna „universală”, în sensul că de ea beneficiază toţi cei care sunt suprinşi într-o mulţime dată. Generalitatea legii nu trebuie deci, confundată cu universalitatea egalităţii, operând distincţia la un moment dat între generalitatea regulii juridice şi egalitatea conţinută în interiorul ei. Opusă conceptului de egalitate formală este egalitatea materială care tinde spre o „fărâmiţare, spre o luare în considerare mult mai concretă a omului, a individului într-o situaţie dată” [10, p.23] şi se străduieşte să corijeze prin intermediul normei juridice inegalităţile întâlnite în viaţa socială. Inegalităţi factice sunt produse de familie, moştenire, educaţie; dar nu mai puţin importante sunt diferenţele date de apartenenţa la un grup, în contextul diverselor tradiţii culturale şi morale [73, p.111]. Respectarea egală a drepturilor individuale e considerată de obicei o valoare independentă de utilitate şi de egalitate în distribuirea avantajelor [98, p.103]. Filtrul egalităţii formale nu este suficient pentru a transforma egalitatea naturală într-o egalitate socială, între fiinţele umane există diferenţe naturale şi sociale care nu numai că 24

într-o democraţie. priveşte „discriminările prohibite” şi nu pe cele admisibile. Al doilea este dreptul la tratament ca un egal. deci ar fi echitabil. Conceptul egalităţii materiale substituie egalităţii căutate prin generalitate. Distribuţia unor părţi egale către toate subiectele beneficiare. în vreme ce egalitatea rezultatelor prin repartizarea unor părţi egale trebuie în mod efectiv îndeplinită de legiuitor. vizează. p. trecând prin interzicerea doar a discriminărilor arbitrare şi ajungând până la egalitatea relativă justificată prin diferenţa obiectivă de situaţii articolul 16 alin. deci. ci de a fi tratat cu acelaşi respect şi grijă ca oricine altcineva. De la o egalitate sinonimǎ cu nondiscriminarea. De exemplu. fiecare cetăţean are dreptul la un vot egal. 25 . chiar dacă un angajament diferit şi mai complex ar asigura mai bine bunăstarea colectivă. 2 din Constituţia României. Egalitatea este în acelaşi timp cea mai naturală dar şi cea mai himerică dintre noţiunile cu care operează ştiinţele sociale normative. fără a ţine cont de particularităţile lor. Concepută ca o egalitate a rezultatelor. riscă să ducă la confuzia acesteia cu egalitatea formală în drepturi. 4. diferenţierile de tratament. Astfel se explică nu numai admisibilitatea unui tratament juridic diferit şi privilegiat faţă de anumite categorii de persoane. căci „republica socială se îndepărtează de egalitatea formală pentru a căuta egalitatea materială” [125. ţinând seama de specificitatea unor situaţii sau de scopul realizării unei justiţii distributive pentru a anula sau pentru a diminua inegalităţile obiective. 1 coroborat cu art.28]. dar uneori o solicită tocmai pentru a corecta anumite inegalităţi. Există totuşi o diferenţă fundamentală între aceste două concepte: egalitatea formală în drepturi corelativă din partea autorităţilor publice. o egalitate prin diferenţiere. „discriminarea negativă” nu şi „discriminarea pozitivă”. dar şi necesitatea lui.justifică categorizarea. Ea se compune din dreptul la tratament egal şi din cel la tratamentul ca un egal. nu de a beneficia de aceeaşi distribuţie a unor poveri sau beneficii. alin. Egalitatea subiectelor beneficiare rămâne unul din principalele instrumente utilizate pentru a atinge exigenţele statului social. Conceptul generic numit egalitate prin drept cunoaşte două finalităţi distincte: „îmbunătăţirea” unor inegalităţi juridice care au existat de mult timp şi care au creat discriminări (negative) cu privire la anumite categorii de subiecte de drept şi/sau corectarea inegalităţilor de fapt. Dreptul la tratament egal este dreptul la distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ori poveri. care este dreptul. Parcursul său istoric dovedeşte din plin aceste atribute. egalitatea materială poate fi imaginată în două modalităţi: o egalitate a părţilor de repartizare sau o egalitate a subiectelor beneficiare.

presupune o discriminare inversă pentru a reinstaura egalitatea de pornire. căci „ca şi natura toţi oamenii se nasc egali.ex aequo et bono. în general. Faptul că legea consfinţeşte egalitatea. dar o pot recupera doar sub protecţia legii. de start. nu vor putea ajunge la un rezultat egal cu cei ce au avut acel avantaj. Societatea îi face să o piardă. a fi inegal. alături de cel al bunei-credinţe. echitatea poate constitui un fundament moral pentru regulile juridice şi un principiu de drept.Echitatea. prin programe bine organizate. reprezintă suum cuique tribuere. cei ce au fost discriminaţi vor avea un avans la start pentru a se şterge discriminările anterioare. A fi echitabil. însă o obiecţie adusă programelor de acţiune afirmativă este aceea că ar reprezenta statuarea unor inegalităţi cu scopul de a instaura egalitate. ce are la bază echitatea. chiar dacă se pretinde a fi o soluţie dreaptă sau egală. prin acordarea anumitor beneficii acestor persoane. nu şi pe parcurs. totuşi o hotărâre judecătorească pronunţată în baza principiilor echităţii poartă un grad de subiectivitate. Dreptul la tratament egal în sensul de a da fiecăruia ceea ce i se cuvine (a fi echitabil) pentru a fi corect şi a se înlătura anumite discriminări. iar cei ce au discriminat vor deveni discriminaţi şi vor cere la rândul lor un alt avans la start în virtutea precedentului şi al acţiunii pozitive până când vor deveni din nou clasa discriminantă. acţiunea afirmativă este necesară astfel încât prin intermediul ei să se recupereze distanţele create artificial (prin caracterul părtinitor al fostelor instituţii). Dar simplul fapt al apartenenţei la o minoritate care a fost discriminată nu ar trebui să fie un motiv pentru a fi mai egal ca alţii. Cu toate acestea. corectitudine. pentru a înlătura anumite dezavantaje ale altor persoane şi a egaliza oportunităţile ar putea însemna chiar şi a discrimina cu bună ştiinţă. Argumentul major adus în favoarea acestor acţiuni afirmative este faptul că atât timp cât realitatea. Privită ca izvor de drept. nu înseamnă că egalitatea este şi o realitate practică. de acţiune afirmativă se încearcă redresarea unor discriminări. Discriminări trecute se reflectă în prezenta inegalitate de şanse în ciuda cadrului legislativ egalitar permiţând perpetuarea nedreptăţilor trecute în prezent. căci în felul acesta discriminarea pozitivă ar deveni un cerc vicios. cǎci cere doar o egalitate de şanse la start. produce inegalităţi. În 26 . căci cei ce nu au avut acces la start sau au avut un dezavantaj la start din cauză că aparţineau unei minorităţi oprimate. pentru a avea un start egal. Astfel. astfel spusele marchizului de Vauvenargues ar fi adevărate: „nu e adevărat că egalitatea e o lege a naturii. Echitatea este şi o sursă de inegalitate. dar nu pot continua această egalitate”. ideea programelor afirmative nu pare a fi inechitabilă. ce au existat în trecut.

în mai multe cazuri. soluţionarea oricărei probleme conflictuale. Între echitatea ca proces şi egalitate ca rezultat ce se tinde a fi obţinut. multe dintre îmbunătăţiri nu ar fi devenit niciodată accesibile tuturor dacă nu ar fi fost. nici să nu vină. Egalitatea este un principiu fundamental al dreptului. Procesul echitabil este unul de schimbare. egalitatea este rezutatul ce se aşteapă a fi obţinut. începând cu stoicii antici care au formulat principiul egalităţii între cetăţeni. că se bucură de dreptatea pe care o merită toate fiinţele umane [127. iar dovezile că există într-adevar anumite diferenţe nu ar întârzia să apară. acea zi ar putea. Ideea egalităţii în faţa legii presupune. căruia i-a dat însă o motivaţie divină. bazându-se pe aserţiunea că membrii lor nu diferă de ceilalţi. 27 .68]. precum şi existenţa unui sistem de garantare a acestor drepturi. Dacă toţi ar trebui să aştepte până ce lucruile mai bune ar putea fi asigurate tuturor. constituie elemente ale unei vieţi democratice a popoarelor. în ciuda faptului că sunt diferiţi [109. ca oamenii să nu fie trataţi la fel. Echitatea este scopul. încă demult. în mod esenţial. accesibilă unora. Legea ei supremă e subordonarea şi dependenţa”. Chiar şi de cei mai săraci îşi datorează relativa bunăstare materială rezultatelor inegalităţilor din trecut [109. Rezultatul final este egalitatea pentru toţi. Şi ţine a schimba conflictele şi diferenţele dintre părerile şi concepţiile despre grupurile ce vor a fi integrate. Chiar şi a argumenta în favoarea unui tratament echitabil pentru minorităţile naţionale sau rasiale. căci gama lucrurilor care vor fi încercate şi dezvoltate ulterior. iar ritmul întăririi va creşte substanţial dacă primii paşi sunt făcuţi mult înainte. Problema drepturilor omului. dependenţă sau inegalitate nu e tot timpul malefică. Principiul juridic al egalităţii presupune tratarea tuturor oamenilor în mod egal. a proclamării şi înscrierii lor în declaraţiile oficiale. preocupări în acest sens existând încă din antichitate. ca să poată profita şi majoritatea. inclusiv în constituţiile naţionale.natură nu există egalitate. iar echitatea ca şi discriminare pozitivă s-ar părea că nu-şi mai gaseşte rostul. precum şi fondul de experienţă ce va deveni accesibil tuturor sunt considerabil extinse graţie distribuţiei inegale a avantajelor inegale din prezent. Dar această subordonare. p.108]. p. deoarece dă oamenilor sentimentul că sunt trataţi cu tot respectul care li se cuvine. continuând apoi cu religia creştină care a preluat şi dezvoltat principiul egalităţii între oameni. a oricărei probleme juridice fără nici o discriminare. răbdarea şi perspectivele comune sunt esenţiale. Politicile echitabile sunt pentru a obţine un eventual rezultat egal între oameni.126]. p. în legi. oamenii trebuie să înteleagă că timpul. înseamnă a admite implicit că inegalitatea de fapt ar justifica un tratament inegal. Într-adevar.

fiind parte integrantă din articolele care consacră drepturi şi libertăţi. Egalitatea în drepturi în tratament. Consacrarea acestui principiu oferă garanţii privind tratamentul egal de care trebuie să se bucure toţi indivizii umani. statut. etnie. rezolnabile. tratament egal în faţa legii şi în faţa autorităţilor statului. etc. un principiu general reluat şi în documentele cu caracter regional şi naţional. apartenenţa la o etnie nu au relevanţă în promovarea unui cetăţean 28 . originea socială. existând păreri care afirmă că există un minimum. Discriminarea poate avea în vedere recunoaşterea unui drept sau a unei libertăţi. dar nu poate avea în vedere exercitarea efectivă a acestuia.Nondiscriminarea ca principiu de drept se regăseşte în toate tratatele asupra drepturilor fundamentale ale omului. intrinsecă personalităţii umane [61. fără diferenţieri determinate de vârstă.71-78]. rasă. Nondiscriminarea trebuie să se manifeste indiferent de statutul social. p. p. obiective. Convingerile religioase. Toate fiinţele umane se nasc cu şanse egale „ la viaţă. Atunci când egalitatea de tratament este încălcată fără a avea o justificare obiectivă şi raţională. Egalitatea în drepturi. avem de-a face cu discriminare. precum şi nediscriminarea reprezintă consecinţa firească a acordării în mod egal a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Consacrarea principiului nondiscriminării în cuprinsul actelor normative garantează protecţia juridică a persoanelor care ar deveni victime ale unui comportament discriminatoriu. fiind un principiu al dreptului internaţional. asupra egalităţii oamenilor în ceea ce priveşte recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi s-a dezbătut îndelungat. Principiul nondiscriminării presupune egalitatea tuturor fiinţelor umane. Principiul nediscriminării nu are o existenţă independentă. la instrucţie şi la individual” [130. istoria înregistrând o serie de evenimente şi perioade în care unor categorii de persoane nu li se recunoştea dreptul la libertate şi la bunăstare. de drepturi de care se pot bucura toţi indivizii umani şi că principiul egalităţii vizează doar această zona comună a drepturilor omului şi o a doua părere conform căreia egalitatea în drepturi este bazată de fapt pe demnitatea umană.7] Toţi cetăţenii au acces liber la funcţiile şi demnităţile politice. gender. fiind mai întâi formulat ca principiu al egalităţii oamenilor. religie. de apartenenţa persoanei la un grup anume determinat prin caracteristici specifice. nondiscriminarea ca principiu de drept nu a existat din totdeauna. Principiul nondiscriminării nu interzice orice deosebire de tratament ci doar acele tratamente care nu se pot justifica prin motive raţionale. Fiecare fiinţă umană are dreptul la acelaşi respect şi consideraţie din partea semenilor şi în ceea ce priveşte acordarea drepturilor. egalitatea în drepturi (fiind interzisă acordarea de privilegii).

215/2001 a administraţiei publice locale. iar aceasta nu se poate realiza decât prin cumpatărea generală”. Montesquieu arăta că: „toţi oamenii trebuie să se bucure de aceeaşi fericire şi de aceleaşi avantaje. categorie socială. 2.O.127]. Pe plan internaţional. boală cronică necontagioasă. În legislaţia românească. dar şi în legea cadru . pentru că „dragostea de democraţie este dragostea de egalitate” [133. documente care pledează pentru principiul egalităţii dintre oameni.dacă un candidat la o funcţie publică are competenţa necesară pentru a ocupa acel post. Subliniind importanţa deosebită a principiului egalităţii într-un sistem democratic de guvernământ. restricţie sau preferinţă. din necesitatea asigurării cadrului legislativ al garantării egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legilor. vârstă. nr. religie. 1. cu modificările şi completările ulterioare sau într-o serie de legi speciale. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.prin votul liber exprimat al membrilor săi. Egalitatea şi nediscriminarea . 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. nr. şi anume Legea nr. Toate fiinţele umane văd lumina zilei „cu aceeaşi deschidere spre lumea în care intră” şi în care „ se vor dezvolta. infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată. comunitatea fiind în măsură să decidă. naţionalitate. . pe bază de rasă. handicap. limbă. p. p. p. Egalitatea deplină este consacrată în toate documentele internaţionale de referinţă şi este recunoscută în legile fundamentale ale statelor ca expresie a extinderii regulilor şi principiilor conducerii democratice a societăţii. Principiul nondiscriminării a fost consacrat în Constituţia României prin art. Legea nr.G. discriminarea este definită în O. 137/2000 privind prevenirea şi sancţiunea tuturor formelor de discriminare care. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948. Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei.2. al autorităţilor statului etc. art. vor putea să se afirme şi să-şi îndeplinească personalitatea”[101. principiul nondiscriminării a fost reglementat prin diferite acte cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Codul Muncii. 16 . prevede că prin discriminare se înţelege orice deosebire.G. promovării şi garantării drepturilor omului „A proteja orice persoană şi drepturile tuturor oamenilor” este o sintagmă rostită de Rene Cassin ilustrează obiectivul principal al documentelor juridice cu vocaţie internaţională. fiecare trebuie să simtă aceleaşi plăceri şi să nutrească aceleaşi speranţe. în art. care are ca scop sau 29 .Egalitate în drepturi. în vederea realizării efective a libertăţii sociale [132. excludere. 6 Dreptul la identitate.în cele mai importante responsabilităţi publice. Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii.121-123]. etnie.430].principii de drept în vederea protecţiei.

De aceea. prin art. accesul la serviciile publice administrative şi juridice. Prin această interpretare dată noţiunii de discriminare. la alte servicii. Astfel. la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. folosinţei sau exercitării. dreptul la diferenţă. Violarea principiului egalităţii şi nondiscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţial unor cazuri egale. nr.efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. 1 al. 202/2002 completează domeniile de discriminare prevăzute de O.G. cu noi domenii şi anume egalitatea de şanse şi tratament în ceea ce priveşte accesul la cultură şi informare şi egalitate de şanse în ceea ce priveşte participarea la luarea deciziei. aşa încât. principiul egalităţii conduce la sublinierea existenţei unui drept fundamental. nr. 30 . libertatea de circulaţie. Legiuitorul român a creat o serie de prevederi legale specifice în ceea ce priveşte domeniile de discriminare. accesul la educaţie. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic. dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. bunuri şi facilităţi. a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie comparabilă. Aceasta înseamnă că în anumite situaţii discriminarea poate să nu fie ilegală. că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile. Prin art. de sănătate. economic.dreptul la demnitate personală. 137/2000 sancţionează faptele de discriminare în următoarele domenii: egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie. în materie de discriminare se prevede. Curtea Constituţională însă. Legea nr. 107/1995. iar în măsura în care egalitatea nu este naturală a o impune constituie o discriminare. decât este. 137/2000. 4 din legea mai sus menţionată se face distincţie între discriminarea directă şi indirectă.U. prin Decizia nr. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. poate justifica reguli distincte în funcţie de scopul legii. Deasemenea. 137/2000. Prin discriminarea directă se înţelege tratamentul mai puţin favorabil aplicat unei persoane. în condiţii de egalitate.G nr. Inegalitatea reală. fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii. care rezultă din diferenţa de situaţii. dreptul la libera alegere a domiciliului şi accesul în locurile publice. 3 din O. OUG. a fost suplinită lacuna legislativă privind existenţa discriminării şi în cazul în care la situaţii diferite tratamentul juridic nu este diferit. a statuat că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate.

Prin discriminarea indirectă se înţelege situaţia în care prevederi, criterii sau practici, aparent neutre, ar pune diferite persoane într-un anumit dezavantaj, în comparaţie cu alte persoane, cu excepţia cazului în care prevederea, criteriul sau practica se justifică în mod obiectiv printr-un scop legitim, iar mijloacele de atingere a scopului sunt adecvate şi necesare [32]. În legătură cu discriminarea directă, aceasta apare în ceea ce este cunoscut drept excepţia "calificării ocupaţionale veritabile". De exemplu, se poate să nu fie ilegal să pui condiţia ca solicitanţii pentru un post de rabin să fie de credinţă iudaică sau ca solicitanţii pentru un post de lucrător cu tineri rromi să fie rromi. În acelaşi fel, în anumite cazuri, legea permite discriminarea indirectă. Când persoana care formulează plângerea a considerat că o anumită practică dezavantajează disproporţionat un grup etnic, atunci persoana răspunzătoare are obligaţia legală de a dovedi că practica urmăreşte un scop legitim şi că este proporţională şi rezonabilă. Un exemplu poate fi un şantier de construcţii, la care toţi muncitorii au obligaţia să poarte căşti de siguranţă. Această politică ar putea discrimina indirect anumite grupuri la care este interzisă acoperirea capului. Totuşi, angajatorul ar putea justifica această condiţie arătând că, în acest caz, scopul legitim este de a asigura protecţia muncitorilor, că cerinţa este proporţională cu riscul şi că purtarea de căşti dure este o cerinţă rezonabilă, conform regulamentului protecţiei muncii [63, p.273] . În aceste cazuri, nu există prevederi legale prin care să se impună restrângerea drepturilor sau libertăţilor pe anumite criterii, ci aceste restrângeri au la bază cutuma şi regulile de convieţuire socială [82, p.94]. Reglementarea egalităţii în drepturi în România are valoarea unui principiu consacrat de art. 16 din Constituţie. Egalitatea în drepturi constituie o garanţie referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute în cuprinsul Constituţiei, dar şi a oricăror alte drepturi şi îndatoriri subiective reglementate în cuprinsul altor acte normative. Ea include toate domeniile de activitate în care persoana are dreptul garantat la exercitarea libertăţilor legale în scopul realizării intereselor sale legitime. Cu precădere, s-a acordat atenţie persoanelor cu handicap, minorităţilor naţionale, unor categorii sociale defavorizate, persoanelor infectate cu HIV şi egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi [35]. În timp s-a ajuns la existenţa unui cadru legislativ în materia prevenirii discriminării. Legea română acoperă un număr de 15 criterii de discriminare, ceea ce o face cea mai completă lege din acest punct de vedere în Europa. Aceste criterii sunt: rasă, naţionalitate, 31

etnie, limbă, religie, statut social, convingeri, sex, orientare sexuală, dizabilitate, vârstă, infectare HIV, boli cronice necontagioase, refugiaţi şi azilanţi. Aceste criterii prevăzute limitativ în legislaţia românească intră în câmpul de aplicare al art.14 din CEDO, dacă avem în vedere caracterul indicativ şi nu limitativ al enumerării făcute de textul Convenţiei. Jurisprudenţa românească în materia nondiscriminării este de dată relativ recentă şi evidenţiază existenţa unei discriminări întemeiată îndeosebi pe criteriu etnic. Alte criterii de discriminare des întâlnite în jurisprudenţa românească sunt cele bazate pe vârstă şi sex, practicate îndeosebi la încadrarea în muncă. Există anumite situaţii în care discriminarea rezultă chiar din dispoziţiile legii. În acest sens, art. 55 alin. 1 din Codul Familiei creează un regim discriminatoriu întrucât prevede un termen de prescripţie numai în ceea ce priveşte dreptul la acţiune (în tǎgada paternităţii) al tatălui, fără să prevadă nimic cu privire la dreptul la aceeaşi acţiune când titular este mama sau copilul. Dispoziţii contrare principiului nondiscriminării cuprinde şi art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni întrucât condiţionează beneficiul graţierii de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti până la data publicării in Monitorul Oficial a legii de graţiere. Legiuitorul român a creat prin art. 19 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare o autoritate naţională care investighează şi sancţionează contravenţional faptele sau actele de discriminare prevăzute în Ordonanţă, şi anume Discriminării. Având în vedere că CNCD are ca atribuţii investigarea şi sancţionarea contravenţională a faptelor sau actelor de discriminare, pot apărea unele probleme pe tărâmul art. 6 din CEDO, care, în al. 1, prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi parţială instituită de lege, care va hotărâ fie asupra încălcării drepturilor şi libertăţilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Ca regulă generală, art. 6 din Convenţie este aplicabil în faţa oricărei instanţe care se pronunţă cu privire la o contestaţie ce poartă asupra drepturilor şi libertăţilor cu caracter civil ale unei persoane sau cu privire la o acuzaţie în materie penală adresată altei persoane. [76]. Garanţiile oferite de art. 6 sunt de două feluri: unele privitoare la instanţă şi unele referitoare la Consiliul Naţional pentru Combaterea

32

procedură. Pentru a fi conformă art. 6 din Convenţie, procedura trebuie să fie echitabilă, publică şi desfăşurată într-un termen rezonabil. Un proces echitabil în materia nondiscriminării presupune o inversare a sarcinii probei: persoana care se consideră vătămată din cauză că principiul egalităţii de tratament nu i s-a aplicat, trebuie să prezinte fapte pe baza cărora se prezumă că n-a avut loc o discriminare şi va fi obligaţia pârâtului să dovedească că nu a avut loc nici o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În materie de probă, Curtea aplică criteriul „ mai presus de orice îndoială rezonabilă”, dar a precizat că acest criteriu nu trebuie să fie interpretat ca impunând un grad ridicat de probabilitate aşa cum se întâmplă în materie penală. Ea a declarat că proba poate să rezulte dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumţii suficient de grave, precise şi concordante. Curtea nu a stablilit reguli stricte în materie de probă, ci a aderat la principiul liberei aprecieri a tuturor elementelor de probă. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în art 14 prevede că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazata pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”, enumerarea din acest articol neavând un caracter limitativ, ci unul pur exemplificativ. Interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are existenţă independentă, în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate reglementată de Convenţie. În mod cert, art. 14 din Convenţie poate intra în joc chiar fără o încălcare a exigenţelor Convenţiei şi a Protocoalelor sale şi, în această măsură, el posedă o valoare autonomă, dar el nu se poate aplica dacă faptele litigiului nu cad în domeniul de aplicare a cel puţin uneia din dispoziţiile Convenţiei [75]. Art. 14 nu este valabil decât pentru a te bucura de drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie [80]. Din punct de vedere normativ discriminarea este interzisă în cazul exercitării tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Dar ea este interzisă doar atâta timp cât materia în care se practică este protejată juridic, cu alte cuvinte, atâta timp cât este vorba despre un drept sau o libertate recunoscută de sistemul juridic în vigoare [9, p.6]. Interzicerea discriminării se limitează numai la discriminările de drept. Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul fără discriminări, la o egală protecţie din partea legii. Legea trebuie să interzică toate discriminările şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace contra tuturor discriminărilor.

33

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa [78] că o diferenţă de tratament între persoane plasate în situaţii analoage sau compatibile este discriminatorie dacă ea nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Jurisprudenţa CEDO [79] evidenţiază faptul că art. 14 din Convenţie este încălcat nu numai în cazul în care statele aplică tratament diferit persoanelor care se află în situaţii analoage sau comparabile, ci şi în cazul în care statele nu aplică un tratament diferit persoanelor ale căror situaţii sunt substanţial diferite. Întinderea marjei de apreciere variază în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile şi contextul în discuţie, iar prezenţa sau absenţa unui „numitor comun” al sistemelor juridice ale statelor părţi la Convenţie poate constitui un factor sub acest aspect [77]. O asemenea marjă de apreciere nu poate să se transforme în recunoaşterea unei puteri arbitrare a statului, iar decizia autorităţilor naţionale rămâne supusă controlului Curţii Europene, care cenzurează conformitatea cu exigenţele art. 14 din Convenţie. Se observă că, în acest domeniu, Curtea preferă, în locul unei interpretări evolutive a Convenţiei, inclusiv în sensul unificării soluţiilor naţionale (într-un sens sau altul), doar să constate starea dreptului existent în statele membre ale Consiliului Europei. De la caz la caz, ambele metode sunt utilizate de instanţa europeană. Astfel, atunci când Curtea nu doreşte să statueze transparent, se mulţumeşte să constate divergenţa mare de opinii dintre statele părţi ale Convenţiei şi din interiorul fiecăruia dintre acestea şi să menţină un status quo, considerând că situaţia se include în marja de apreciere de care dispun autorităţile naţionale. O asemenea situaţie nu împiedică însă justiţia de la Strasbourg ca, în viitor, urmând eventual şi evoluţiile din cadrul statelor părţi, să îşi schimbe jurisprudenţa [54]. După cum a decis în mod constant instanţa europeană, dacă acest text oferă o protecţie împotiva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament nu semnifică, în mod automat încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nici o justificare obiectivă sau rezonabilă [44]. Însă art. 14 CEDO nu interzice toate discriminările, ci doar pe cele arbitrare. Odată identificat motivul pe care se întemeiază discriminarea şi stabilind că materia în care se practică discriminarea intră în câmpul de aplicare a unui drept sau al unei libertăţi recunoscute de Convenţie, rămâne să se evalueze pertinenţa motivelor pentru a se justifica distincţia în 34

în cadrul politicii de personal a instituţiilor comunitare [16]. nr. 43 şi 49-50 ale TCE. Astfel. În cadrul competenţei comunităţii. dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. după caz. Principiul nediscriminării este menţionat în mod expres în Tratatul Comunităţii Europene (TCE) în diferitele contexte: a) principiul nondiscriminării pe bază de cetăţenie sau. că există discriminare atunci când se aplică tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile fără a preciza nimic în legătură cu tratamentul aplicat persoanelor plasate în situaţii diferite. Această lacună legislativă a fost suplinită însă prin interpretarea dată principiului nediscriminării de către Curtea Constituţională care a statuat că. 1 al. ca principiu general al dreptului comunitar. 137/2000. prin art. în scopul determinării valorii beneficiilor pentru lucrătorii migranţi ale căror familii trăiau în alte state membre. 3 din O. ci unul pur exemplificativ. în cadrul libertăţilor fundamentale. În lumina Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În consecinţă. De asemenea. interzicerea discriminării în materia drepturilor omului nu are existenţă independentă. 12 şi. există diferenţe între legislaţia românească şi CEDO şi sub aspectul criteriilor de discriminare. făcea distincţie între lucrătorii care erau subiecţi ai legislaţiei franceze şi lucrătorii care erau subiecţi ai legislaţiei altor state membre. de către CEJ şi acolo unde a existat un tratament arbitrar şi nejustificat între două persoane.exercitarea dreptului sau libertăţii în cauză. CEJ a declarat ca fiind nelegal art. 39. în art. 48 din Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană). persoanelor fizice sau juridice. naţionalitate exprimat în art. criterii ce ar încălca acest principiu [17]. principiul nondiscriminării a fost aplicat. în sensul că enumerarea din art. 14 din Convenţie. la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. pe când în legislatia românească se întâlneste o limitare a criteriilor de discriminare. este obligatoriu nu numai pentru statele membre. Legislaţia românească în materie de discriminare prevede. 73(2) al Regulamentului 1408/71 deoarece. ci şi pentru instituţiile comunitare. Principiul nondiscriminării. 14 din Convenţie nu are un caracter limitativ. în mod general.G. 35 . în sensul că discriminarea nu este interzisă decât dacă priveşte un drept sau o libertate ocrotită de Convenţie. 39 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană (TCE) (la acea dată art. În absenţa acestei pertinenţe trebuie să tragem concluzia că distincţia are un caracter arbitrar sau discriminatoriu şi conduce la violarea art. această prevedere nu era de natură să asigure egalitatea de tratament cerută de art. care nu pot adopta în politicile sau legislaţia lor.

34 alin. nu întotdeauna armonios. în înţelesul Tratatului. activităţi şi situaţii economice similare. ceea ce încalcă filozofia fundamentală a Pieţei comune. Funcţiile pe care le îndeplineşte în domeniul economic principiul egalităţii au fost exprimate sintetic de Avocatul General Tesauro [15]: principiul egalităţii de tratament este fundamental nu numai pentru că stă la temelia sistemelor juridice contemporane. c) nondiscriminarea ca scop al Comunităţii şi bază pentru acţiunile Comunităţii. 90 prin care se interzice taxarea discriminatorie. 2 TCE. pentru a evita distorsionarea preţurilor datorită diferenţelor în costurile de producţie . în mod principal. numai în ceea ce priveşte libera circulaţie a serviciilor. 141. prevederi speciale precum art. între CEJ şi celelalte instituţii comunitare. ci şi pentru raţiuni speciale: legislaţia Comunităţii priveşte. 141 prevede necesitatea aplicării principiului egalităţii remuneraţiilor dintre forţa de muncă masculină şi cea feminină pentru aceeaşi muncă.141 TCE (fostul art. în bani sau sub orice altă formă. Principiul consacrat de art. nediscriminarea prin interzicerea comportamentului anti-concurenţial. Conceptul de remuneraţie este foarte larg. Dacă în acest domeniu sunt elaborate reguli diferite pentru situaţii similare. de distorsiunea concurenţei. Art. 12 TCE. 141 a fost menit să egalizeze costurile muncii în cadrul Comunităţii. au stat la baza introducerii art. 117-125). În consecinţă. în mod inevitabil. şi se referă la orice avantaj. Art. b) nondiscriminarea între producători şi consumatori în domeniul agriculturii conform art. Politica socială a Comunităţii este prevăzută de art. atunci când riscul se materializează. Oricum. rezultatul este reprezentat nu numai de inegalitatea în faţa legii. mai mult decât cele sociale. interzicerea discriminării este aplicabilă celor ce primesc servicii. împreună cu prevederile privind coeziunea socială şi economică. Curtea a statuat în Cowan: când dreptul comunitar garantează unei persoane fizice libertatea de a se deplasa pe teritoriul altui stat membru.p. educaţie. deoarece această zonă a dreptului comunitar furnizează un bun exemplu al interacţiunii şi dialogului. CEJ a oferit o interpretare extinsă drepturilor de care se bucură o persoană în cadrul Comunităţii. 136-148 TCE (fostele art. 119) reprezintă sursa legislaţiei comunitare privind egalitatea între bărbaţi şi femei în domeniul muncii. considerentele economice. cultură şi sănătate publică.243]. Articolul din tratat ce ne interesează este art. protecţia în faţa prejudiciului ce îl poate suferi în acel stat membru este un corolar al libertăţii de circulaţie.Pentru a determina scopul aplicării principiului prevăzut de art. în ceea ce priveşte protejarea împotriva riscurilor unei tâlhării şi dreptul de a obţine compensaţii financiare prevăzute de legea naţională. Astfel. ci şi. pe care angajatul îl 36 . 141 în TCE [56 .

O nouă formă de exprimare a principiului egalităţii poate fi identificată şi în obligaţia ce revine Uniunii de a respecta egalitatea statelor membre în faţa Constituţiei. introdus prin acest tratat. teoretic. dizabilităţi. Carta drepturilor fundamentale prevede în art. 13 TCE. art. Deşi statutul juridic al Cartei este încă nedefinit. origine rasială sau etnică. calitatea de membru al unei minorităţi naţionale. 13 nu constituie o interzicere directă a discriminării. 141 are efect direct. limbă. Consiliul. 21(1): „Orice discriminare bazată pe sex. vârstă sau orientare sexuală”. 2 TCE). Tratatul de la Nisa a adăugat al doilea paragraf la art. art. 37 . origine etnică sau socială. care în temeiul art. Carta este considerată ca impunându-se instituţiilor Uniunii. poate lua deciziile necesare pentru combaterea discriminării bazate pe sex. naştere. vârstă sau orientare sexuală va fi interzisă”. 2) prin prevederea nevoii de a se elimina inechitatea şi a se promova egalitatea între bărbaţi şi femei (art. Art. În Tratatul Constituţional. Înainte de adoptarea Tratatului de la Amsterdam. a reprezentat o importantă dezvoltare în domeniul nediscriminării: „În limita competenţelor prevăzute. de aceea. proprietate. ci mai degrabă o dispoziţie ce permite Comunităţii să adopte o serie de măsuri împotriva discriminării. religie sau credinţă. acţionând la propunerea Comisiei şi după consultarea cu Parlamentul European. opinii politice sau de altă natură. chiar şi după data încetării contractului de muncă. în unanimitate. principiul egalităţii era prezentat ca fiind una din „valorile” Uniunii.primeşte pentru munca prestată. I-2 şi I-3 (3)). I-5 (1). formularea din primul paragraf conform căruia măsurile pot fi luate „în limita competenţelor prevăzute” ar putea avea un efect mai puţin constrângător decât se crezuse iniţial. 3 par. 13. culoare. dizabilitate. cât şi între persoane fizice. Art. Această interdicţie. Tratatul de la Amsterdam a transformat egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei într-un obiectiv al Comunităţii (art. prin care sunt conferite competenţe pentru adoptarea „măsurilor de armonizare” prin co-decizie. în sensul că dă naştere la drepturi şi obligaţii atât între state şi persoanele fizice. De aceea. credinţă sau religie. competenţa Comunităţii de a acţiona direct împotriva discriminării a fost contestată şi. iar printre obiectivele UE se regăsesc lupta împotriva discriminării şi promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei (art. stabileşte în mod clar un principiu general cu o listă deschisă de temeiuri pentru interzicerea discriminării. vertical cât şi orizontal. 51 al Cartei este. trăsătură genetică. obligatorie pentru instituţiile comunitare sau statele membre atunci când implementează dreptul comunitar.

2 din directivă). 119. Ca rezultat al aplicării inegale a art. Germania şi Italia adoptaseră legislaţia naţională care să implementeze integral directiva. al armatei sau al penitenciarelor (art. Franţa era singura ţară din CEE în care. implică absenţa discriminării directe sau indirecte bazată pe sex. deoarece nu toate statele au reuşit să adopte legislaţia necesară. Asta deoarece egalitatea lucrătorilor – formală şi substanţială – s-a aflat pe agenda europeană de la începutul proiectului integrării. 119. Cu toate acestea. Oricum. De asemenea. Principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei a fost extins ulterior şi cu privire la măsurile de securitate socială: Directiva 79/7/CEE din 19 decembrie 1978 şi Directiva 38 . în domeniile la care aceasta se referă. pot exista situaţii generate de natura activităţii. formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă. prevăzută de art. a fost adoptată şi Directiva Consiliului 76/207/ CEE a Consiliului privind aplicarea principiului egalităţii de tratament egal între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrare în muncă. până la termenul de 1 ianuarie 1962. în care unele locuri de muncă sunt rezervate persoanelor de un anumit sex: posturi cu caracteristici bine determinate în cadrul poliţiei. Principiul egalităţii de tratament. a susţinut implementarea egalităţii plăţilor între bărbaţi şi femei în toate statele membre. în februarie 1976 (data limită pentru implementarea directivei) doar Belgia. Aceste excepţii vor fi însă limitate la strictul necesar. toate tipurile de pregătire profesională. prin lege. 100 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. precum şi condiţiile de promovare la orice nivel ierarhic.Comunitatea a început să aplice principiul nondiscriminării în materia discriminării bazate pe sex la locul de muncă. potrivit prevederilor directivei. muncitorii erau îndreptăţiţi la plata egală. ce a demonstrat că prevederile privind plata egală erau insuficiente pentru a crea egalitatea la locul de muncă. Termenul a fost extins până la sfârşitul anului 1964. Pentru că Franţa se temea că mediul său de afaceri va deveni mai scump faţă de cel din alte state membre. Accesul la un loc de muncă include şi criteriile de selecţie pentru angajare. Consiliul a adoptat Directiva Consiliului 75/117/CEE din 10 februarie 1975 privind armonizarea legislaţiei statelor membre în domeniul aplicării principiului egalităţii de remunerare între femei şi bărbaţi. ce nu conţinea acest tip de drepturi. Directiva a definit egalitatea de remunerare ca aplicându-se pentru aceeaşi muncă sau pentru munci cărora le este atribuită aceeaşi valoare şi a armonizat legislaţia comunitară cu Convenţia nr. În urma experienţei dobândite. După adoptarea Tratatului de la Roma. cursurile de pregătire iniţială şi continuă pentru o meserie sau profesie sunt supuse principiului egalităţii de tratament. din 9 februarie 1976.

Dar această derogare trebuie înţeleasă în sens strict. ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care consfinţesc drepturile şi libertăţile omului. dar o listă mai lungă de motive de discriminare (religie sau credinţă. o trăsătură importantă a legislaţiei secundare antidiscriminare o constituie creşterea listei domeniilor în care discriminarea este interzisă. 141 şi Directiva 75/117. Curtea şi instanţele naţionale au trebuit să ţină seama de faptul că principiul nondiscriminării bazate pe sex se aplică în trei domenii: egalitatea plăţii. de exemplu. 86/378 şi 96/97. orientare sexuală) [51]. egalitatea de tratament şi securitatea socială. asigurării şi apărării drepturilor omului. iar securitatea socială de Directivele 79/7. există legislaţie precum Directivele 97/80 şi 97/81 privind sarcina probei în cazurile de discriminare bazate pe sex şi lucru cu fracţiune de normă care afectează plata şi egalitatea de tratament. 141 şi Directivele 76/207.86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind concediul post natal. demnitatea umană ca valori general-umane supreme într-un stat de drept. Astfel. Principiul egalităţii de tratament nu trebuie să constituie un obstacol în implementarea prevederilor ce reglementează protecţia femeilor însărcinate şi a celor în concediu de maternitate. dizabilităţi. tratamentul egal de art. celor aflate imediat după naştere şi a celor care alăptează). 86/613 (pentru liberprofesionişti). tabloul a fost completat cu o directivă ce interzice discriminarea întemeiată pe rasă şi origine etnică în mai multe domenii şi o directivă cadru care acoperă un scop mai limitat (muncă şi pregătire profesională). precum Directiva privind difuzarea programelor de televiziune 89/552 şi Regulamentul 1035/1997 al Consiliului prin care a fost înfiinţat Centrul European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei. O serie de clauze nediscriminatorii au fost incluse şi în alte domenii reglementate de legislaţia comunitară. După adoptarea art. vom conchide că numai prin eforturile comune pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la un nivel înalt al respectării. refuzul de a acorda femeilor dreptul de a munci noaptea (Directiva 92/85 din 19 octombrie 1992 privind siguranţa şi sănătatea femeilor însărcinate. Oricum. De asemenea. 39 . fiecare dintre acestea este guvernat de prevederi legale distincte. Directiva 86/613 din 11 decembrie 1986. În lumina celor menţionate. Plata este reglementată de art. Directiva 96/34 (sarcină). Directiva 96/34/CE din 3 iunie 1996 privind liber-profesioniştii. 13 din Tratatul de la Amsterdam. distincţia dintre cele 3 domenii este destul de dificil de realizat [40] şi este intersectată de jurisprudenţa Curţii privind plata şi securitatea socială. vârstă. la non-discriminare. În timp ce principiul este acelaşi pentru toate domeniile. fără a putea justifica.

limbă. unul dintre cele mai eficace instrumente de apărare a drepturilor omului. de asemenea. securitate şi justiţie.236] Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Aspecte cu privire la coraportul dintre fenomenul drepturilor omului prin prisma principiului egalităţii discriminării şi respectarea Respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale constituie esenţa unei societăţi democratice. Uniunea a aderat la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi are ca principii generale ale ordinii sale juridice drepturile fundamentale. aşa cum a fost modificat la Amsterdam şi la Nisa. egalitatea în drepturi se manifestă în toate domeniile de activitate. nu 40 . pentru că nu poate exista democraţie fără a fi asigurată recunoaşterea şi respectarea unor valori recunoscute universal. fondat pe principiile libertăţii.naţionalitate. numai astfel devin realităţi juridice care pot fi garantate efectiv. regula ce rezultă din reglementările internaţionale. deoarece discriminarea este limitarea şi încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă. Aşa cum se precizează în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.65] Premisa asigurării protecţiei şi promovării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale constă în înscrierea acestora în reglementările naţionale şi internaţionale. Egalitatea este opusul discriminării. rezultă şi din dispoziţiile Tratatului asupra Uniunii Europene. Recunoaşterea importanţei Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. „este esenţial ca drepturile omului să fie protejate de un regim de drept". Totodată. a devenit. ca şi statul de drept. Prin respectarea principiului egalităţii în drepturi pentru toţi indiferent de sex. opinie etc. respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.1. principii care sunt comune statelor membre.3. astfel cum sunt garantate prin Convenţie şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelor membre. Ioan Muraru egalitatea în drepturi a persoanelor priveşte toate drepturile pe care le au indivizii.[ 19. care şi-a propus să dezvolte Uniunea ca un spaţiu de libertate. democraţiei. care ameninţă existenţa naţiunii. sub egida Consiliului Europei şi intrată în vigoare la 3 septembrie 1953. p.etc se exclude discriminarea. treptat. indiferent dacă ele sunt înscrise în textul Constituţiei sau în alte acte normative. potrivit căreia nicio măsură luată în caz de pericol public. apartenenţă politică. prin mijloace reparatorii de natură politică sau juridică la care titularii să aibă acces în cazul vătămării drepturilor lor.religie avere.religie.[83. semnată la Roma. ca reper pentru întreg spaţiul european.[140] În opinia prof. p. Trebuie reţinută. la 4 noiembrie 1950.sex.rasă.

fără privilegii şi fără discriminări. În exercitarea drepturilor si libertăţilor recunoscute de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Altfel spus. egalitatea în drepturi este recunoscută şi garantată prin Constituţie. situaţiilor egale trebuie sǎ le corespundă un tratament juridic egal. inclus în Capitolul II. de înscriere a tuturor cetăţenilor sub semnul aceluiaşi regim juridic. Această egalitate include toate domeniile în care persoana îşi poate desfăşura activitatea. 375 din 2 mai 2006.Drepturile şi libertăţile fundamentale.poate duce la discriminări întemeiate pe rasă. fără deosebire de rasă. Partea I. În aceste domenii. nr. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. de limbă. În acelaşi timp. Articolul 4 alin. p. nici prin legi sau alte acte normative. 41 . nici prin acte de aplicare a normelor juridice. de sex.26]. juridică. iar în situaţiile diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit [46. culoare. principiul egalităţii presupune că situaţiilor similare li se aplică un tratament juridic egal. de naţionalitate. Legea garantează ocrotirea egală a tuturor persoanelor şi sancţionează discriminările [81. 1 din Protocolul adiţional nr. În România. (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii. nu este admisă vreo discriminare între cetăţeni. apartenenţa la o minoritate naţională. articolul 14 instituie regula interzicerii discriminării pe criterii de sex.116]. 103/2006. rasă.2 din Constituţie stabileşte că România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. limbă religie sau origine socială. Interzicerea generală a discriminării este consacrată în art. Potrivit acestei norme constituţionale. indiferent de situaţia naturală sau socioprofesională a acestora. de uniformizare. formând obiectul de reglementare al articolului 16. de religie. publicată în Monitorul Oficial al României. naştere sau orice altă situaţie. economică. culoare. de apartenenţă politică. de avere sau de origine socială. opinii politice sau orice alte opinii. de origine etnică. limbă. Ion Deleanu. p. 12 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. care în condiţii identice trebuie trataţi în mod identic. impunerea unui tratament juridic egal ar însemna discriminare. sex. politică sau culturală. în mǎsura în care egalitatea nu este naturală. religie. p. căci. [120. adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000. origine naţională sau socială. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de standardizare. principiul egalităţii implică dreptul la diferenţiere în tratament juridic. intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005 şi ratificat de România prin Legea nr. indiferent dacă ele vizează viaţa socială. avere.2] În opinia prof.

în România. Alineatul (2) al aceluiaşi articol enumeră drepturile care intră în câmpul de aplicare al principiul egalităţii între cetăţeni. O ultimă aplicaţie particulară a principiului egalităţii se referă la ocrotirea persoanelor handicapate. femeile au salariu egal cu bărbaţii. Astfel. Datorită constituţiei sale biologice şi a rolului pe care îl are în societate. de învăţământ. de instruire şi de integrare socială a handicapaţilor. Cea de a doua aplicaţie particulară se referă la poziţia în stat şi societate a femeii. O primă aplicaţie particulară o constituie situaţia creată de art. etc. cu respectarea drepturilor şi îndatoririlor care le revin părinţilor şi tutorilor. de readaptare. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie. Statul mai are şi obligaţia de a acorda alocaţii de stat şi ajutoare pentru îngrijirea copilului handicapat (art. în condiţiile legii electorale.49 alin.(2). În plan legislativ. tuturor formelor de discriminare. fiind necesar să i se dea din anumite puncte de vedere o ocrotire specială: concedii de maternitate. Articolul 49 din Constituţie stabileşte obligaţia pentru stat de a acorda alocaţii pentru copii şi pentru îngrijirea copilului bolnav. Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. 42 . 16 din Constituţie a fost concretizată prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. aprobată cu modificări prin Legea nr. Totodată este interzisă exploatarea minorilor şi folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii. un regim special de muncă pentru femeile gravide. art. 48/2002 şi republicată în Monitorul Oficial al României. nr. fără privilegii şi fără discriminări. 99 din 8 februarie 2007. cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. norma consacrată cu valoare de principiu în art. Potrivit art. intelectuală şi profesională a acestora precum şi datorită nevoii de a ocroti interesele copiilor şi tinerilor. 1 alin. privind prevenirea şi sancţionarea. au dreptul la câte un loc de deputat. 137/2000. Constituţia mai prevede că la muncă egală. O altă aplicaţie particulară priveşte copiii şi tinerii datorită interesului special pe care îl are statul pentru formarea morală. de tratament. organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. acesta oferind minorităţilor naţionale posibilitatea de a se afirma pe plan politic. pentru a fi pusă într-o situaţie de egalitate cu bărbatul nu este suficient să se bucure de aceleaşi drepturi ca acesta.Constituţia cuprinde pe lângă această formulare generală şi câteva aplicaţii particulare ale principiului egalităţii în drepturi. moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa sau dezvoltarea normală. Partea I. care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament.59 alin.50 al Constituţiei stipulează obligaţia statului de a asigura realizarea unei politici naţionale de prevenire. Conform acestui articol. (1) din actul normativ menţionat. femeia.2).

civile sau militare. dintre acestea fiind relevant. aşadar. pot fi ocupate. opinii politice sau orice alte opinii. caracteristici genetice. origini etnice sau sociale. vârstă sau orientare sexuală. care instituie. de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. avere. în contextul lucrării de faţă.Nimeni nu este mai presus de lege. apartenenţă la o minoritate naţională. avere. opinii politice sau orice altă opinie. astfel încât acestea din urmă să fie aplicate într-un sens care să concorde cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. limbă. ele constituie repere în raport cu care urmează a fi interpretate normele interne.[60. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. culoare. valoare supraconstituţională şi nu se aplică în mod automat cu prioritate. Deasemenea se mai precizează că principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. Reglementările internaţionale în materia drepturilor omului nu au. inclusiv în Constituţia României [55. muncă şi salarizare. culoare. naştere sau orice altă situaţie”Diversitatea culturală. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene precizează că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile. pentru situaţia în care există un conflict de conţinut între legile naţionale şi normele cuprinse în instrumentele juridice internaţionale ratificate de Parlament. În alineatul (3) se enunţă regula potrivit căreia funcţiile şi demnităţile publice. în special.Aliniatul 4 arată că în urma aderării României la Uniunea Europeana. inclusiv în materie de angajare. dreptul la un tratament egal în faţa instanţelor judecătoreşti şi a oricărui alt organ jurisdicţional . în condiţiile legii. se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate. .al excluderii privilegiilor şi discriminării. religie.144]. rasă. de sex. în domeniul de aplicare a Cartei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice. regulă de la care se derogă în cazul existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern. Totodată . Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern în materia drepturilor omului este reglementat în Constituţia României prin art. religie sau convingeri. 20. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi . cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. handicap. origine naţională sau socială.59]. apartenenţă la o minoritate naţională. limbă. naştere.„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire. regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale. p. religioasă şi lingvistică este respectată şi neîngrădită de către Uniunea Europeană.p. rasă. Pe tot întinsul Uniunii Europene copiii au dreptul la protecţie şi la îngrijirile necesare 43 . Conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex.

religie. cu excepţia cazului în care acest lucru contravine interesului său. indiferent dacă sunt realizate de autorităţi publice sau de instituţii private. sex. origine etnică. în opinia noastră. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor. De aceea se pune accent pe acceptarea acestor persoane in diferite locuri de munca în funcţie de handicapul avut şi capacitatea lor de a desfăşura o activitate.” Conform drepturilor copiilor. principiu. Totodată. Art. naţionalitate [128] şi vârstă [89] sunt considerate ca acoperite de articolul 26 al PIDCP. În articol nu se operează cu termenul criteriu.pentru asigurarea bunăstării lor. discriminarea bazată pe orientare sexuală [147].16 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte principiul egalităţii tuturor cetăţenilor. acest termen este cel mai potrivit şi ne dă posibilitatea să facem o apreciere a discriminării. a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. sex. naţionalitate. avere sau origine socială. [18. Din acest articol reiese că numai cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române. p. Însă numărul criteriilor ce stau la baza discriminării enumerate în Constituţia Republicii Moldova este mult mai limitat decât cel al criteriilor stipulate în instrumentele internaţionale. orice copil are dreptul de a avea. opinie.53] Articolul 16 alineatul (2) din Constituţie stabileşte şi criteriile ce stau la baza discriminării: rasă. care este luată în considerare pentru aspectele ce îi privesc. în funcţie de vârsta şi de gradul lor de maturitate. naţionalitate. astfel: cuvântul „cetăţeni” se va substitui cu cuvântul „persoane” şi în final se va completa cu propoziţia: „statul asigură şanse egale în exercitarea drepturilor omului pentru toate persoanele care se afla sub jurisdicţia sa. însă. limbă. în faţa legii şi a autorităţilor publice. interesul superior al copilului trebuie să reprezinte o preocupare primordială. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o 44 . viaţă demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală. norma pe baza cărora se face o clasificare. apartenenţă politică. . termenul criteriu înseamnă: punct de vedere. cu excepţiile stabilite prin lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi”. o apreciere [49]. fără deosebire de rasă. În toate actele referitoare la copii. aceştia “îşi pot exprima în mod liber opinia. origine etnică. . avere sau origine socială. relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi. apartenenţă politică. periodic. În dreptul jurisprudenţial al Comitetului pentru Drepturile Omului. limbă. Consider că articolul 16 alineatul (2) din Constituţie trebuie modificat. de exemplu. o definire. opinie. religie.

De exemplu: libertatea. între societăţi. Astfel. dreptatea. de nemulţumiri şi de conflicte sociale. unor categorii de persoane ce aparţineau unor grupuri etnice. de la nivel individual şi de grup şi până la nivel societal. fiind o conduită diferenţiată pe baza unor motive ce ţin de rasă. producând dezechilibre în diverse domenii ale vieţii sociale. ea fiind prezentă în toate timpurile. O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat. comportamentul discriminatoriu reprezintă o sursă de tensiuni. discriminarea are un caracter negativ. Diferenţelor li se adaugă calificative. femeilor interzicându-li-se accesul în multe domenii ale vieţii sociale .binele. de cele mai multe ori în sens negativ. rasiale limitându-li-se exerciţiul unor drepturi civile şi politice. prezent în multe şi diverse sectoare ale vieţii sociale şi ca formele sub care aceasta se manifestă se schimbă constant. Discriminarea ca practică a existat întotdeauna. marcând ansamblul tuturor relaţiilor sociale. religie. etnie. Fenomenul discriminării ca rezultat al unor diferenţe naturale şi dobândite apare descris în multe lucrări. ceea ce conduce la un tratament diferenţiat. În sens juridic. gender. Discriminarea generează conflicte la nivelul social la care se localizează. nediscriminarea. De cele mai multe ori cuvântul „discriminare” aduce în minte cuvântul „diferenţă”. vârstă. aducerea legislaţiei naţionale în conformitate cu standardele internaţionale la acest capitol va permite economisirea de bani şi timp. calificative care se preiau automat sau se formează prin intermediul propriei experienţe. făcându-se mereu trimitere la un comportament diferenţiat. ca şi în cazul altor valori fundamentale . discriminarea reprezintă o trăsatură a vieţii sociale. toleranţa. Fenomenul discriminării este unul prezent în viaţa cotidiană. comportament care la rândul său are la bază o preconcepţie referitoare la o societate 45 . adevărul. Deşi conceptul apare mult mai târziu. Lucrările de specialitate care au avut în vedere fenomenul discriminării au raportat aceasta la diferenţele care există între indivizi. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană. sub diferite forme de manifestare. acţiunea de discriminare are temeiul în diferenţă. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană şi egalitatea în drepturi . un drept este o revendicare pe care suntem îndreptăţiţi să o cerem. respectul pentru celălalt.Neincluderea tuturor criteriilor de protecţie împotriva discriminărilor va da posibilitate Curţii Europene a Drepturilor Omului să condamne Republica Moldova (în cazul unor eventuale cereri bazate pe criterii de protecţie neacoperite de legislaţia Republicii Moldova) pentru neaplicarea criteriilor de protecţie stabilite în CEDO. statut social. De regulă. responsabilitatea. între grupuri. dreptatea. Fenomenul discriminării comportă nuanţări în funcţie de societăţile şi de grupurile în care se localizează.

46 . care se referă mai mult la starea psihologică decât la comportament. influenţată de familie. discriminarea bazată pe rasă. interzicerea discriminării este stipulată în multe tratate internaţionale şi legi naţionale care se referă la drepturile omului. acestea trebuind a fi căutate în stratificarea socială bazată pe inegalităţi de avere. mediu. este o formă de violare a drepturilor omului cu cea mai largă răspândire în întreaga lume. Ştiinţele sociale abordează aceste probleme şi oferă răspunsuri parţiale. Cercetările dovedesc că fenomenul discriminării este legat de stereotipurile cu care operăm zi de zi. multe cercetări efectuate prezentând felul cum acestea influenţează şi chiar determină atitudinile. dar şi în fiecare sector al vieţii sociale. trasături fizice. şi nu ca pe un lucru ce creează tensiuni. inegalitate sau conflict între elementele constitutive ale unui grup. defavorizat al indivizilor. religioasă etc. de prejudecăţile pe care. caracterizează fiecare societate umană în orice stadiu al dezvoltării sale. despre diferenţe. încă le utilizăm în categorizarea persoanelor cu care venim în contact într-un fel sau altul.[50]. despre lume. totdeauna acolo unde există diferenţiere. Uneori. întrucât trecerea de la un status economic la altul configurează mobilitatea socială pe verticală sau pe orizontală. oamenii împărtăşesc o anumită viziune despre lume. culoare. Discriminare înseamnă tratament inegal. gen. este determinată şi de sistemul de status socioeconomic. formează concepţii despre lume. inegalitate sau conflict între elementele constitutive ale unui grup. însă este posibil de a discrimina oamenii fără o prejudecată conştientă [72]. cum ar fi apartenenţă etnică. pe bază de diverse criterii. bogăţie. Există stratificare din momentul în care există diferenţiere. din punct de vedere sociologic. credinţe. discriminarea este confundată cu prejudecata. despre acceptarea diferenţelor ca un lucru ce creeeaza diversitate. rasială. Astăzi discriminarea ţine mai mult ca niciodată de educaţie. comportamentul uman în cadrul relaţiilor sociale. ierarhizare. educaţie. Aceste două noţiuni sunt strâns legate. Stereotipurile sunt mereu citate ca justificare a prejudecăţilor şi mai departe a comportamentului discriminatoriu faţă de un grup. de putere şi de statut existente între grupurile sociale. integrare. Educaţia este cea care modelează. din păcate. etnie.. studiile şi cercetările de sociologie şi psihologie socială indică faptul că stereotipurile şi prejudecăţile stau la baza discriminării. dar complementare. datele statistice. orientare sexuală etc. precum şi pe religie.anume sau la un grup delimitat prin opinii. al categoriilor de indivizi sau al grupurilor umane. Cu toate acestea. integrare. Putem afirma că stratificarea socială este prezentă în orice sector de activitate umană. oamenii educaţi într-un anume fel vor avea o anumită viziune despre oameni. Ca o consecinţă a experienţelor istorice.

determinat de contextul realizarii unei pieţe comune la nivelul statelor membre. Cel de-al doilea aspect este unul mult mai pragmatic. Ordonanţa Guvernului nr. indiferent de diferenţele care ar putea să existe între noi. stare civilă. rasă.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [113. violarea principiilor egalităţii. care s-a confruntat cu nevoi economice şi sociale asemănătoare celor cu care se confruntă societatea românească în ultima vreme. non-discriminării şi a demnităţii umane. religie. origine socială. a unei remunerări egale în condiţii de muncă egală în cadrul Comunităţii Economice Europene. infectare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale. discriminarea este privită ca orice excludere. cetăţenie. Este vorba despre nevoia asigurării unei remunerări echitabile. Prejudecata reprezintă o atitudine de intoleranţă. care se realizează prin distincţie. Prejudecăţile includ stereotipurile. cu care toţi ne naştem şi trebuie să ne fie respectate în egală măsură. opinii. discriminarea este o lezare a demnităţii umane şi a drepturilor egale ale celor împotriva cărora se aplică. este interzicerea principiului egalităţii şi un afront adus demnităţii umane. starea sănătăţii. apartenenţă politică. În opinia prof. orientare sexuală.[111. Pentru a înţelege mai bine contextul românesc al afirmării principiului nondiscriminării în legislaţia românească şi al apariţiei legislaţiei anti-discriminare. care are ca scop sau rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului si a protecţiei lor. pe bază de sex. problema remuneraţiei echitabile s-a pus şi cu referire la naţionalitate sau rasă. este răspunsul emoţional negativ faţă de anumite persoane. T. găsim utilă prezentarea conceptelor care au stat la baza apariţiei principiului non-discriminării în Comunitatea Economică Europeană. vârstă. limbă. Reardon de la Universitatea Columbia [141].Prejudecata este atitudinea. restricţie şi preferinţă. este partea de afect care se formează pe baza stereotipurilor. distincţie sau preferinţă care are drept scop interzicerea sau refuzarea drepturilor egale şi a protecţiei acestora.45] consacră nediscriminarea ca principiu.83] Dupa Bettz A. Cârnaţ. boală cronică necontagioasă. disabilitate. stare materială. naţionalitate. iar în conformitate cu documentele internaţionale. excludere. pe măsură ce migraţia forţei de muncă şi imigrarea au devenit un adevărat fenomen social în această zonă a Europei. restricţie. prin noţiunea de discriminare înţelegem orice tratament diferit şi inegal. convingeri. p. Primul aspect se referă la abordarea filozofică a drepturilor omului ca drepturi naturale. ca şi acestea se produc în afara cunoaşterii obiective a realităţii date. înscriind toate formele unui comportament discriminatoriu în domeniile vieţii sociale. În acest context a avut loc 47 . nefavorabilă şi nedreaptă persoanelor faţă de care se manifestă. între bărbaţi şi femei şi apoi. p. origine etnică. educaţie.

convingeri. precum şi a eficienţei măsurilor de combatere a discriminării. pun într-o situaţie de dezavantaj persoane care aparţin unui grup protejat faţă de alte persoane. prin legislaţie secundară. Discriminarea indirectă implică tratamentul care. un criteriu. cât şi alte forme de manifestare a lor. tratamentul defavorizat. sex. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege. a problemelor legate de discriminare în domenii de maximă importanţă pentru apărarea valorilor europene. Mai târziu. folosinţei sau exercitării. social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. în condiţii de egalitate. ordinul de a discrimina. pe bază de rasă.consacrarea în legislaţia europeană primară a principiului non-discriminarii. originii naţionale şi etnice a persoanei în ceea ce priveşte accesul la muncă. precum non-discriminarea pe criteriul rasei. accesul la bunuri sau servicii şi non-discriminarea între bărbaţi şi femei în toate aspectele care ţin de angajare. cum ar fi: discriminarea multiplă. vârstă. Uniunea Europeană a găsit necesară o reglementare mai detaliată. excludere. Discriminarea directă presupune orice deosebire. aparent neutre. Spre exemplu. discriminarea prin asociere. în domeniul politic. Acest Plan conţinea trei obiective: – asistarea în analiza şi evaluarea gradului de discriminare şi a naturii discriminării existente în UE. asociere sindicală. însă care are efectul de a dezavantaja un grup particular. disabilitate. o practică. intenţia de a discrimina. aparent. protecţie socială. – promovarea şi diseminarea valorilor şi practicilor din domeniul combaterii discriminării celor care aplică legea şi formatorilor de opinie. este neutru sau corect. religie. Putem deduce că se condamnă atât discriminarea directă şi discriminarea indirectă. În UE s-a aplicat şi Planul de Acţiuni al Comunităţii 2001-2006 (Decizia 2000/750/CE) privind combaterea discriminării bazate pe toate criteriile (altele decât criteriul sex). limbă. refuzul de a angaja o femeie căsătorită din cauza faptului că are obligaţii familiale sau poate să aibă copii constituie discriminare directă pe criteriul sexului şi al situaţiei familiale. etnie. – acordarea de ajutor la formarea capacităţii actorilor competenţi în domeniul combaterii discriminării din statele-membre ale UE şi la nivel european. restricţie sau preferinţă. în contextul angajării. Aceasta formă de discriminare este deseori confirmată de datele statistice care demonstrează un efect disproporţionat [53]. infectare cu HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată. economic. educaţie. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. orientare sexuală. Discriminarea indirectă intervine atunci când o prevedere. 48 . naţionalitate. boală cronică necontagioasă. categorie socială.

criteriul sau practica sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim. Spre exemplu. art.2]. discriminarea multiplă. proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu primească rromii. Un persoană sau un grup de persoane. discriminarea indirectă. ostil. cu excepţia cazurilor în care acestea sunt în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democratică.2(4)]. are intenţia expresă să discrimineze un grup sau o persoană. ostil. putem spune că discriminarea directă descrie scopul şi autorul discriminării. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi prevede această formă de manifestare a discriminării. complicitatea la discriminare. umilitor sau ofensiv. dacă nu cade sub 49 exemplu poate fi o prevedere aparent neutră din codul vestimentar intern al unei companii care solicită o vestimentaţie obligatorie ce exclude o . în temeiul apartenenţei sale la o categorie protejată. art. victimizarea.11(g)]. asocierea în vederea savârşirii unei fapte de discriminare. intenţia declarată public de a discrimina.Constituie excepţii de la această regulă situaţiile în care prevederea. iar măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate şi necesare. de facto. art. instigarea la discriminare. inclusiv cea sexuală. care. umilitor sau ofensator. degradant. comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare. ea nu protejează împotriva harţuirii pe alte criterii. Hărţuirea [27] este definită ca un comportament nedorit în legatură cu un criteriu de discriminare. iar discriminarea indirectă se referă la consecinţele unor acţiuni sau prevederi aparent neutre. hărţuirea. discriminarea prin asociere. Cu toate că Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi defineşte hărţuirea sexuală [85. care presupune instigarea unei persoane la discriminarea altei persoane din cauza faptului că aceasta aparţine uneia dintre categoriile protejate. degradant. de aceea constituie discriminare şi trebuie să fie sancţionate conform legislaţiei în vigoare: discriminarea directă. un grup de persoane sau o comunitate. Angajatorii vor fi responsabili pentru harţuirea comisă faţă de angajaţi. Credem că toate noţiunile definite mai sus sunt forme de manifestare a discriminării. comportamentul discriminatoriu. Discriminarea constituie contravenţie şi se sancţionează contravenţional. care are ca scop sau ca efect violarea demnităţii persoanei sau crearea unui cadru intimidant. verbal sau fizic. segregarea. . victima a fost supusă la un comportament nedorit. Există trei elemente de bază pentru a demonstra harţuirea: victima trebuie să aparţină unei categorii protejate. În concluzie. Instigarea la discriminare constituie o formă de manifestare a discriminării [52. favorizează o persoană sau un grup în comparaţie cu alţii. savârşite cu privire la o persoană. cum ar fi apartenenţa etnică sau orientarea sexuală etc. stipulând că este interzisă numai în contextul angajării la lucru [85.

După părerea noastră un tratament diferenţiat este discriminatoriu doar dacă nu se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. nu este considerat discriminare refuzul de a angaja persoana în forţele armate pe criteriul disabilităţii sau al vârstei nepotrivite. promovarea de politici şi practici care ajută la depăşirea dificultăţilor [139]. protecţia specială a copiilor fără părinţi. prevazută de lege. Putem enumera o serie de măsuri care nu se consideră fapte discriminatorii: stabilirea cerinţelor privind vârsta minimă şi maximă. a minorilor. bazate pe lege şi necesare într-un stat democratic fiind o excepţie. experienţa profesională sau vechimea în serviciu în procedurile de angajare. indiferent de grupul căruia îi aparţin. prevazut de legea sau tratatul internaţional la care statul respectiv este parte. tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie. stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru vechime în serviciu.(i)]. tratamentul diferenţiat trebuie să urmarească un scop legitim şi să existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit [54. credinţă sau sex în legatură cu o ocupaţie desfaşurată în instituţiile sau organizaţiile religioase. Pentru reducerea discriminării au fost dezvoltate o serie de strategii menite să asigure egalitatea de şanse în zonele în care au fost în mod sistematic subreprezentate persoanele care fac parte din grupuri supuse discriminării. Discriminarea Pozitivă şi Acţiunea Afirmativă presupun. recunoaşterea dezavantajelor acumulate de grupurile respective. Aceste strategii nu presupun o „discriminare inversă”. Prima categorie de acţiuni care nu constituie discriminare o formeaza tratamentele diferenţiate care se bazeaza pe criterii rezonabile şi obiective. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului menţionează că nu toate acţiunile şi formele de tratament diferenţiat constituie discriminare. Pentru a fi justificat. tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetăţenie sau al apatrizilor. stabilirea cerinţelor de vârstă şi pentru vechimea în serviciu. prevăzute de lege. ci au menirea să asigure egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii.2(2). şi a persoanelor cu disabilităţi. pe de o parte.incidenţa legii penale. tratamentul diferit al persoanelor cu disabilităţi în timpul învăţământului şi dobândirii unei educaţii pentru efectul satisfacerii necesităţilor specifice educaţionale având drept scop egalizarea şanselor acestora.(b). A doua categorie de acţiuni ce nu constituie discriminare include măsurile afirmative (pozitive). fiindcă acestea sunt nişte cerinţe reale şi determinante ale funcţiei. atunci când motivul invocat privind 50 . protejarea specială a femeilor însărcinate şi a mamelor în perioada sarcinii şi alăptării. în timp ce în Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de Discriminare Pozitivă. pentru scopurile de asigurare a pensiei. De exemplu. iar pe de altă parte. pentru scopurile de asigurare a pensiei. prevăzute de legislaţie. elaborarea. atunci când acestea sunt prevăzute de lege şi sunt necesare într-o societate democratică. În Statele Unite aceste strategii poartă numele de Acţiune Afirmativă. prevazuta de legislaţie. art.

care întemeiază dreptul pozitiv sau orientează elaborarea şi realizarea dreptului pozitiv. măsurile de protecţie a originii şi identităţii persoanelor care aparţin minorităţilor etnice. întemeiază existenţa şi exprimă esenţa dreptului pozitiv. sunt inalienabile şi inerente fiecarui om în virtutea apartenenţei sale la specia umană. prin care înţelegem măsuri speciale temporare luate de către persoane fizice sau juridice fie pentru a preveni sau compensa dezavantajele suferite de o persoană. Principiile dreptului îşi au originea în raţiunea (conştiinţa) supremă a omului. A doua categorie de acţiuni care nu constituie discriminare sunt măsurile afirmative.natura acestei ocupaţii sau condiţiile în care este profesată religia. sunt libertatea. şi anume: tratamentul diferenţiat care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective şi măsurile afirmative (pozitive). Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană. Numai prin eforturile comune pe plan internaţional şi naţional ale tuturor actorilor sociali vom ajunge la un nivel înalt al respectării. în calitate de fiinţă înzestrată cu gândire. fiind recunoscute universal. un grup sau o comunitate din cauza uneia sau mai multor fapte de discriminare. egalitatea. atunci când tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească un scop legitim şi să existe o relaţie de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Aceste principii generale. Drepturile omului sunt acele drepturi care aparţin fiinţei umane de la naştere. Concluzii la capitolul I. responsabilitatea. religioase şi lingvistice şi a dreptului lor de a exista şi de a se dezvolta. la non-discriminare. la obiectivele acesteia. în mod individual sau în mod colectiv. esenţă şi valoare ale sistemului juridic. fie pentru a facilita participarea lor efectivă la toate domeniile vieţii sociale. acţiunile afirmative (pozitive). În concluzie putem afirma că faptele şi măsurile care. ceea ce ar corespunde actelor şi standardelor internaţionale care consfinţesc 51 . a culturii lor. Principiile dreptului sunt ideile de maximă generalitate. voinţă şi sentimente. credinţa sau vizând sexul constituie un adevăr şi determină cerinţa profesională cu privire la caracterul instituţiei sau organizaţiei. Ideile care dau viaţă. unitatea. stabilirea cerinţelor privind vârsta minimă şi maximă pentru încadrare în activităţi de educaţie. anterioare logic dreptului. nu constituie discriminare pot fi incluse în două categorii. Prima categorie de acţiuni ce nu constituie discriminare o formează tratamentele diferenţiate care se bazează pe criterii rezonabile şi obiective. de a folosi limba lor. precum şi a dreptului de a profesa şi practica religia lor. ierarhia. 1. cu titlu de excepţie. împreună cu restul membrilor grupurilor din care fac parte. valoare şi autoritate dreptului pozitiv. deoarece fiecare om reprezintă valoarea supremă. justiţia.4. asigurării şi apărării drepturilor omului.

atunci când fac referire la instrumentele internaţionale cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării. segregarea. etc Drepturile omului sunt considerate universale şi oamenii se nasc egali în drepturi şi demnitate. Se poate afirma că principiul non-discriminarii se deduce din principiul egalităţii. iar Constituţiile unor state europene ( Belgia. egalitatea în drepturi trebuie să se manifeste în toate domeniile de activitate ale omului. însa în opinia prof. era obligat sa pună discriminările stabilite de lege într-o minimă concordanţă cu scopul urmarit. cu excepţiile stabilite prin lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi. rasă. Treptat. în primul rând. egalitatea a început a fi definită prin raportarea la scopul urmărit de legiuitor. care. dacă în procesul reglementării relaţiilor dintre stat şi individ vor aparea contradicţii între normele juridice şi drepturile omului se va da prioritate acestora din urmă. intoleranţa. de religie. 52 . a celei sociale. nu numai în faţa autorităţilor publice. pe care o susţinem şi noi. Prin asigurarea principiului egalităţii se prezumă asigurarea principiului non-discriminarii. România) conţin articole separate referitoare la principiul egalităţii şi principiul non-discriminării. majoritatea experţilor în domeniul drepturilor omului. egalitatea în drepturi priveşte toate drepturile pe care le au persoanele. gen. tortura. la rândul său. E. se manifestă cele mai negative fenomene sociale: discriminarea în sensul larg al cuvântului (discriminarea directă.drepturile şi libertăţile omului. Arama. egalitatea era iniţial concepută doar ca absenţa discriminării şi. utilizează termenul de „nondiscriminare”.). indiferent de faptul dacă acestea sunt înscrise în textul Constituţiei sau în alte acte normative. tratamentele inumane şi degradante. indirectă. antisemitismul. statul de drept asigură şanse egale în exercitarea drepturilor tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. însă principiul egalităţii este mai larg după sfera de aplicare decât principiul non-discriminării. hărţuirea etc. Din analiza coraportului dintre principiul egalităţii şi cel al non-discriminarii rezultă că principiul non-discriminarii este sinonim cu principiul egalităţii. limbă. demnitatea umană – valori general-umane supreme într-un stat de drept. Atunci când drepturile omului nu pot apăra demnitatea umană. rasismul. xenofobia.

rasa este un concept social [150. spre exemplu cea amerindiană. rasa este considerată ca o diviziune a speciei.Dubois încă la începutul secolului trecut. Dezbaterile contemporane referitoare la imigraţia din secolului al XX-lea sunt pline de conotaţii rasiste. nefiind totuşi o caracteristică morfologică majoră întrucât variabilitatea acestei caracteristici în interiorul unei rase este atât de mare uneori încât devine inoperantă. deşi oamenii continuă să creadă acest lucru. termenul de rasă a căpătat o accepţie prioritar socială. Conceptul color line a fost folosit prima oară de celebrul sociolog de culoare W. Conţinutul social termenului este dat de definirea grupurilor rasiale prioritar în baza unor caracteristici culturale şi doar secundar din considerente biologice. Culoarea pielii este un criteriu de identificare a rasei. p. În literatura de specialitate. având azi trei rase principale (sau subspecii): caucaziană.1.221] poate fi definit din multiple perspective. personalitatea. culoarea pielii etc. o rasă fiind dată de un grup de oameni care se văd şi sunt văzuţi de alţii. ţinând seama de caracteristicile faciale.II. acestea nu corespund diferenţelor genotipice (de structură genetică). devenind un demn al statusului social [150. Criteriile biologice de identificare a rasei sunt întotdeauna vizibile şi relevante cultural într-o anumită comunitate. în special în secolul XIX. se consideră că există o singură specie. sub influenţa evoluţionismului. spunând că: problema secolului XX.B. Conceptul de rasă este frecvent folosit pentru a se face referire la diferenţele fizice dintre un grup şi un alt grup. În comunitatea ştiinţifică nu există un consens care să susţină corelaţia care se stabileşte între caracteristicile fizice ale unui grup rasial şi caracteristici precum inteligenţa.214]. considerate a fi prea puţin semnificative. în biologia umană. dar. ca având trasături ce-i deosebesc. cu importante contribuţii la înţelegerea relaţiilor rasiale din aceasta ţară. este problema existenţei color line.210]. mongoloidă şi negroidă. diferenţele dintre rase căpătând semnificaţii. Categorizarea rasială se bazează adesea (deşi nu întotdeauna) pe diferenţe fenotipice. Termenul de „rasă” [150. unanim acceptat. Unii autori identifică şi alte rase principale.E. puţin relevante pentru caracaterizarea psihologică şi de comportament a unei rase. Din punct de vedere biologic. ELIMINAREA DISCRIMINĂRII CU REFERIRE LA DREPTURI DIFERENŢELE DINTRE PERSOANE PRIN PRISMA RESPECTĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂŢII ÎN 2. spun specialiştii. Homo Sapiens. În literatura de specialitate. Dubois intenţiona să conceptualizeze 53 . El a inaugurat o serie lungă de discuţii în SUA. p. p. Dezbateri clasice şi contemporane cu privire la rasă şi relaţiile rasiale.

buni cântăreţi. Acestea se referă la „un aranjament poziţional al grupurilor rasiale”: sentimentul superiorităţii plasează populaţia subordonată sub cea superioară. d) teamă şi suspiciune în legatură cu grupul subordonat care se pregăteşte să desfiinţeze prerogativele rasei dominante. ci mai ales structura clasială este acea care defineşte locul sau statutul unui grup social.situaţia afro-americanilor la început de secol XX. Dimensiunea socială a rasei este întărită şi de utilizarea stereotipurilor în definirea acestora: negrii sunt consideraţi leneşi. p. Poziţia de grup este „un fel de orientare generală” care nu se leagă de un anume sentiment de ură sau antipatie. discriminarea negrilor este numai pe de-o parte rezultatul prejudecăţilor rasiale ale albilor. pentru că nu se referă la o 54 . Este tot mai clar faptul că rasa are o dimensiune socială. asiaticii înţelepţi. c) sentimentul proprietăţii referitor la câteva arii de privilegii şi avantaje.74]. comoditatea. În plus. dar mai ales. b) sentimentul că rasa subordonată este în mod intrinsec diferită şi străină. Concluzia specialiştilor este că diferenţele genetice dintre rase nu se traduc obligatoriu în caracteristici vizibile şi uneori contravin opiniilor tradiţionale. Ea este acuzată şi de criminalitatea. Patru tipuri de sentimente sunt prezente în prejudecăţile rasiale: a) sentimentul superiorităţii. iar din punctul de vedere al psihologiei sociale „nu se poate echivala cu sensul statusului social. Linia marchează totodată şi acea diferenţiere verticală dintre grupurile etnice. sentimentul proprietăţii îl exclude. Prin legarea a două problematici diferite. iar ultima este teama de a pierde poziţia. murdari. conceput în mod uzual. definirea poziţiei lor vis-a-vis unul faţă de celălalt: aceasta este „sensul poziţiei sociale care apare din acest proces colectiv de caracterizare care produce bază prejudecăţilor rasiale”. loiali. care se poate defini ca diferenţă clasială şi/sau de castă. personalităţile ştiinţifice de seamă sunt astăzi de acord că nu există diferenţe înnăscute de personalitate. Caracterizarea se face de obicei prin opoziţie faţă de propriul grup rasial. de lipsa de educaţie a maselor de negri. termen utilizat în literatura de specialitate relativ la grupurile etnice sau rasiale aflate în situaţii de rupturi sociale şi economice . sentimentul alienării îl plasează în spatele lor. dar interconectate în societatea americană. obedienţi. pe langă cea biologică. hipersexuali. el susţinea că. Aceasta echivalează cu plasarea celor două grupuri rasiale în opoziţie. Conceptul de color line în definirea situaţiei afro-americanilor este opus conceptului de color blind society în care rasa/etnia nu contează [146. inteligenţă între populaţiile categorizate pe aceste criterii.

şi liderii unor organizaţii puternice par să fie figurile cheie în formarea sensului poziţiei de grup şi caracterizarea grupului subordonat”. pentru că ea este: 1 . Specialiştii se ocupă îndeosebi de examinarea cauzelor şi consecinţelor diviziunii social construite a grupurilor în funcţie de apartenenţa lor la o aşa-numita rasă. Ca şi celelalte obiecte de studiu ale sociologiei rasei. numesc subculturi deviante.ea operează cu o imagine abstractă a grupului subordonat. cuprind cercetări asupra a ceea ce. Fenomen precum mişcarea Black Power în America în anii 60 şi dezvoltarea mişcărilor politice şi culturale ale minorităţilor etnice ( în special printre tineri) au impulsionat cercetările asupra naturii şi formelor etnicităţii. • oponent. ci „arena publică” unde purtătorul de cuvânt apare ca reprezentant al grupului dominant. se referă mai mult la „ce ar trebui sa fie decât la ceea ce este”. Ceea ce trebuie nuanţat este că: • imaginea se clădeşte „la distanţă şi nu în apropiere”. o putere şi prestigiu ieşite din comun. indiferent dacă aceasta este legitimată de raportarea la vreunul din factorii amintiţi. independente de cele verticale. 2 . Unii jurişti susţin că asemenea studii. şi acesta este unul destul de controversat. Definirea acestor evenimente majore este baza definiţiei grupului rasial 55 . nu experienţa cotidiană a indivizilor concreţi dă bază definiţiei grupului rasial subordonat. • definirea publică se face de către indivizi şi grupuri care au o autoritate publică. Totuşi identificarea rasei cu un construct social subestimează măsura în care unele segmente de populaţie pot alcătui cu adevarat un grup etnic distinct. dar şi asupra multor alte posibile alinieri. figurile proeminente public. pot confirma sau întări atitudinile rasiste şi discriminarea rasială aparţinând populaţiei majoritare. modele strâns unite prin interacţiune socială şi un simţ al identităţii comune.poziţionare verticală. Analiza sensului poziţiei de grup a raselor trebuie începută cu istoria acestuia. adică pot împărtăşi anumite caracteristici pe bază originilor istorice comune. interesele lor pot dicta definirea poziţiei de grup. „Intelectualii şi elitele sociale.produsul istoriei. • trebuie apreciat şi rolul unor grupuri de putere şi interes care au oportunitatea de a influenţa şi direcţiona discuţiile care vor conduce la poziţionarea acestora. într-o definiţie oarecum etnocentristă. definiţia formată în arena publică se focalizează asupra lucrurilor de importanţă majoră „big events”.

„Pe fundalul 56 . Rasismul este sistemul determinist de credinţe aflat în spatele discriminării rasiale. Această teorie a fost aspru criticată datorită supoziţiei sale etnocentriste ca interacţiune gazdăimigrant. indiferent de nivelul de dezvoltare economică a ţării. istoria colonialismului şi imigrarea mai recentă a minorităţilor din Lumea a treia în Europa. Are (sau trebuie să aibă) drept rezultat asimilarea acestora din urmă. În literatura de specialitate. În parte. importanţa acordată ei reflectă împrejurările istorice în care s-a dezvoltat această ramură a sociologiei: moştenirea sclaviei şi continua imigrare a minorităţilor non-albe în Statele Unite. p. pierzând din vedere modalităţile în care poziţia lor actuală în cadrul societăţii divizate rasial le modifică şi le modelează. observate empiric. discriminarea se manifestă în materia drepturilor politice.Un pericol înrudit este acela de a eticheta discriminatoriu sau de a judeca stereotip o minoritate definită pe criteriul rasei ca fiind o minoritate etnică (având o cultură şi un stil de viaţă comune).19]. ale discriminării şi prejudecăţii rasiale. unii autori susţin teza că discriminarea şi prejudecăţile rasiale ar fi fenomene temporare care ar apărea în perioada dificilă de asimilare a minorităţilor în cadrul societăţii gazdă. în educaţie fiind cea mai manifestată. discriminarea atinge pe toată lumea. acceptându-le pe cele considerate caracteristice pentru societatea-gazdă. putem afirma că discriminarea rasială reprezintă un aspect real al vieţii economice. practicându-se peste tot.180 şi urm. atunci când nu e cazul. Discriminarea rasială reprezintă tratamentul inegal la care este supus un grup de populaţie numai pe motivul posedării unor caracteristici fizice sau de altă natură definite din punct de vedere social ca desemnând o anumită rasă. Se pune aici accentul pe nevoia ca minoritatea să renunţe la valori şi stiluri de viaţă. p. Atunci când minorităţile etnice sunt studiate izolat de restul societăţii. Guillaumin precizează că rasismul nu se poate construi decât părăsind definitv studiile şi polemicile referitoare la rasă: „rase imaginare şi rase reale joacă acelaşi rol în cadrul procesului social şi sunt deci identice din acest punct de vedere” [70. C. În context. separate de cele ale majorităţii. există mai multe abordări contradictorii [92. Prin efectele sale. cercetările de acest tip exagerează relativa izolare a minorităţilor în cadrul structurilor sociale definite din punct de vedere etnic. În general. Situarea grupurilor definite pe criterii rasiale în sistemul de stratificare al întregii societăţi este o problemă mult dezbătută. pentru a ignora posibilitatea de apariţie a unui conflict continuu sau a unei forme de pluralism rasial şi pentru că subestimează dimensiunile şi persistenţa. există tendinţa de a le privi propriile stiluri de viaţă ca fiind simple moşteniri ale trecutului lor.]. asociind aceste caracteristici fizice cu anumite caracteristici psihologice şi sociale valorizate negativ. sociale şi politice în toate ţările lumii.

Renan studiază originile ariene ale occidentului şi modelează un antagonism între semiţi şi arieni. între care s-ar putea situa rase intermediare. „Desigur. Pentru noile ştiinţe sociale ale secolului al XIX-lea rasa devenise o categorie ce reflectă structura. fondatorii acestora nu merită toţi epitetul de rasişti în sensul pe care îl înţelegem astăzi. p.9]. Fenomen global cu o consistenţă istorică remarcabilă. În opinia lui M. prejudecăţile rasiale se exprimă din ce în ce mai deschis” [70. conturându-se din ce în ce mai pregnant o formă de rasism împotriva negrilor. ca de pildă experienţa nazistă . unde africani. dar.mutaţiilor urbane şi al crizei şcolii a apărut fără să ne dăm seama o segregare. Din punctul său de vedere.activă şi vizibilă. elaborând probabil prima teorie coerentă antiesenţialistă. care operează cu criterii subiective de definire a identităţilor colective considerate în epocă încă obiective. constatând că diferitele rase umane nu au acelaşi creier (fără însă să ajungă la vreo concluzie ce poate fi suspicionată de rasism). rasa şi etnia sunt categorii etnografice [10. precum şi ideea că rasa modelează cultura şi fundamentează diferenţele culturale trebuie căutate la grecii din epoca elenistică [45. imigrare şi amestec de populaţii. Comte a acceptat acest punct de vedere. Pentru Renan. p. forţa unei naţiuni sau a unui popor 57 .un precursor ca Gobineau.21]. în acelaşi timp. la structurarea sa într-o formă doctrinară şi savantă. care înclină în avantajul teoretic al arienilor. Perioada de avânt a ideii de rasism este plasată de majoritatea specialiştilor în secolul al XIX-lea „în acel amestec de colonialism. p. ştiinţele sociale au contribuit în mare măsură la inventarea rasismului. „medii”: mai ales chinezii şi popoarele semite. ca sinonim al excluziunii sau refuzul alterităţii. de exemplu. p. fiindcă multe evenimente.trebuie judecat cu prudenţă. de individualizare şi manifestare a naţionalismului”[70. Lucrurile stau cu totul altfel.22].10]. rasismul e definit uneori într-un mod foarte larg. Tocqueville şi Weber n-au acceptat acest punct de vedere.toate de origine indo-europeanărasele primitive. în mare măsură dominată. una europeană a antisemitismului şi experienţa americană a rasismului ce vizează o populaţie de negri. Fenomenul rasismului este marcat de două experienţe. haitieni şi antilezi iau locul valurilor anterioare ale imigraţiei. dezvoltare a ştiinţei şi industriei. urbanizare. Arthur de Gobineau lansează tema degenerescenţei prin amestecul raselor şi cultivă un tip de gândire pesimistă. Gustave Le Bon (1894) opune rasele superioare. le depăşesc cu mult ideile şi poate i-ar fi îngrozit. schimbarea sau chiar evoluţia istoriei. chiar pionerii gândirii rasiale. În opinia lui Christian Delacampagne ideea existenţei de rase superioare şi rase inferioare. A. Wieviorka.

p. În 1902. p.351]. Houston Stewart Chamberlain dezvoltă în Germania o teorie asupra „haosului raselor”. culturale şi sociale.sunt capabili de libertate politică. ca grup etnic. „se va găsi explicaţie diferenţelor morale. în acea perioadă. iar barbarii. Istoria civilizaţiei europene va confirma un sentiment de diferenţă care se traduce repede în sentiment de superioritate. p. 58 . demograf la Agenţia evreiască din Palestina. Europa sfârşitului de secol XIX manifestă interes deosebit faţă de dimensiunea craniilor şi a oaselor. Folosind concluziile lui Darwin asupra deosebirilor rasiale. Rasismul începe printr-un diferenţialism. la antropologia fizică astfel încât prin măsurători şi standarde să poată face elogiul rasei evreieşti. pigmentarea pielii. concep transmiterea caracterului iudaic: caracterul iudaic este de ordin biologic şi se transmite prin mamă. Se elaborează clasificări rasiale şi se trece de la un anti iudaism religios la un antisemitism naţionalist şi politic. care însă. de exemplu afirmă că „barbarii”. în mod natural.constă în capacitatea de a absorbi alte popoare sau naţiuni. ci reprezenta o expresie a curentelor de reformă socială. când Aristotel. nu era monopolul extremei drepte şi al gândirii conservatoare. culoarea ochilor şi a părului. Primele teze diferenţialiste apar în antichitate. apelează în această perioadă. Francis Galton promovează un eugenism. Chiar şi în ajunul celui de al doilea razboi mondial mai pot fi întâlniţi intelectuali evrei care promovează o gândire rasială referitoare la evrei. literatură sau politică. numind diferenţilalism acea concepţie care pune în evidenţă diferenţele. Acest curent de idei culminează cu nazismul care creează posibilitatea unică în istorie de promovare şi punere în practică.24]. Arthur Ruppin. Grecii ar fi în mod firesc liberi. subliniind influenţa din ce în ce mai mare a evreilor în comerţ. Georges V. Înşişi intelectualii evrei din Franţa. sclavi. de exemplu.22 şi urm]. Concluzia lui Gobineau este că.adică popoarele neeuropene. umanitatea se îndreaptă în mod ineluctabil spre distrugere [67. recurge la antropologia fizică pentru o definire a identităţii evreieşti care să nu fie caracterizată de religie [127. drept. Concluzia studiilor din acest secol XIX rezidă în credinţă că. asiatice. de Lapouge încearcă să creeze o antropologie în care obsesia metisării este întărită cu ajutorul biologiei şi antropologiei fizice [11. fapt a cărui consecinţă va fi însă amestecul şi decandenţa. se va întelege evoluţia generală a omenirii şi modul de a pătrunde cauzele decadenţei”. în acest ultim caz. prin cunoaşterea raselor. fără ca totuşi să se ajungă la concluzii cu privire la superioritatea obiectivă sau la alte raţiuni puternice pentru o dominatie naturală. Ceea ce este însă mult mai important decât studiile evreilor despre superioritatea rasei lor este însă modul în care evreii.

unele dintre principalele documente ale ONU în această sferă. Din această perspectivă. în special în cele trei decade separate împotriva rasismului şi discriminării rasiale. sistemic. şi. Lato sensu. ceea ce înseamnă că apare în diferite sectoare care formează sisteme (locuinţe. În pofida marilor controverse politice afirmate la Conferinţa Mondială a ONU din anul 2001 împotriva Rasismului. Stricto sensu desemnează o concepţie care. proclamate de către Adunarea Generală [41]. afirmă Friedman.mai exact antisemitismul. Potrivit raportului prezentat de Republica Moldova la Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei . problemele de rasism şi discriminare nu sunt principalele preocupări ale populaţiei din ţară.ţine de un anumit tip de personalitate autoritar. orientat politic către dreapta şi modelat de o ideologie puternic etnocentristă. în sfârşit. Este însă un fenomen deosebit de prejudecată. Rasismul.. Rasismul a reprezentat o preocupare majoră a ONU. etc. conservator. care declară că unul din scopurile Naţiunilor Unite este încurajarea „respectării drepturilor omului şi libertăilor fundamentale pentru toţi fără deosebire de rasă…”. adică transcris în politici şi proceduri. Rasismul american. În Republica Moldova rasismul este adesea perceput ca o 59 . în primul rând. de asemenea. ideologic.Putem înţelege rasismul lato sensu şi stricto sensu. articolul 13 din Carta ONU [13]. ajunge la afirmarea superiorităţii anumitor rase şi deci la dreptul lor natural de a le domina pe celelalte.). desemnează o concepţie care pune înainte diferenţa dintre rase şi de aici derivă eventual descrierea unor trăsături specifice [48. care denotă atitudini rasiale negative . antidemocratic. Există şi un sens mai larg. adică exprimat prin reprezentări care sunt adesea false sau eronate. pornind de la convingerea diferenţei dintre rasele umane. înscris în structura socială. explică Friedman.62]. educaţie. Bineînţeles. produs de ideologia antirasistă. În ceea ce priveşte cadrul normativ cu privire la definirea termenului de rasism. funcţionează pe patru niveluri. că toate persoanele au drepturi „fără vreo deosebire. Convenţia Internaţională privind Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare Rasială este privită ca instrument internaţional fundamental sau drept punct de bază în acest domeniu. anume acela care admite existenţa raselor umane. Declaraţia şi Programul de Acţiune ale acestei conferinţe (numite şi Documentul de la Turban) constituie. El este mai întâi structural. de asemenea.”. aşa precum rasa.. Articolul 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului [22] stipulează. intenţional sau nu. trebuie luat în consideraţie. „poate fi conştient sau inconştient. p. Aceasta confirmă teza că în Republica Moldova aceste probleme nu sunt conştientizate. apoi procedural. rasismul.

Analizând comunităţile umane neeuropene. acest concept subliniază relaţiile de solidaritate care implică un ansamblu de norme şi tradiţii. apartheidul sau nazismul [25]. iar Aristotel când vede în ethnos pe de o parte. pentru analiza grupurilor umane nu trebuie folosiţi termenii de rasă. şi doar acela de etnie. În viziune substantivistă. ce prezintă particularităţi comune de cultură. istoric constituit. În viziunea mai multor autori. relativ stabile. Eschil când se referă la grupurile de persani. rasa este un factor important ce determină trăsăturile şi posibilităţile umane individuale. Shirogoraff defineşte etnia ca grup de persoane. popor străin) . versiunea modernă a cuvântului grec „ethnos” (cu sensurile de triburi. Homer foloseşte ethnos-ul când se referă la grupurile nediferenţiate de animale şi războinici. cu obiceiuri şi organizare socială comună şi care admit că au aceeaşi origine şi că se manifestă într-un cadru cultural distinct. provincie. a pluralismului etnic şi a grupului dominant Neologism francez. cât şi pe convingerea că.noţiune ce cuprinde numai cele mai răsunătoare abuzuri contra drepturilor omului cum ar fi segregarea. Sofocle când vorbeşte de grupurile de animale sălbatice. rase superioare sau inferioare altora. etnia 60 . naţionalitate. În al doilea deceniu al secolului al XX-lea. naţiile străine. Regnault propune denumirea comunităţilor lingvistice prin termenul de etnie. Discriminarea rasială se bazează pe prejudecăţi şi stereotipuri referitoare la anumite grupuri. termenul de etnie începe să fie folosit cu sensul de grup de indivizi ce dispun de aceleaşi trăsături. În secolul al XIX-lea. indivizii ajung să se aproprie psihic”. subliniind confuzia dintre rasă şi etnie (ce are caracteristici şi implicaţii psihice). „În cadrul unui stat în care grupuri sociale diferite vorbesc o limbă comună şi sunt supuse aceleiaşi dominaţii. Chavannes foloseşte noţiunea de ethnos pentru a le defini ca naţiuni. diferenţele provenind din moştenirea genetică sau culturală. această convingere are drept premisă ideea că. În perioada Greciei Antice. precum şi o fidelitate a grupului etnic. Etnia presupune o constantă a unităţii şi alterităţii unui grup în raport cu ansambluri umane asemanatoare. În acest sens. grupurile barbare opozante elenilor şi pe de altă parte. V. naţiune.de la Bouge atrage atenţia că. etnia este definită ( în varianta antropologiei culturale) ca ansamblu de oameni. etnia include mecanisme de însuşire a valorilor ce modelează personalitatea etnică. etnia se axează pe cercetarea trasăturilor ce determină identitatea unui grup etnic. Astfel.2. popor. a multiculturalismului. Interfaţa dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „melting pot-ului. ar produce în mod necesar. 2. de limbă. „ethnos”-ul era folosit în sensul de trib. adică de unităţi social-politice care nu erau naţiuni. Din perspectiva antropologiei culturale. Cunoscută în mod curent drept rasism. Pentru behaviorişti. turmă.

dezvoltându-şi concomitent elite. Identificarea etnică reprezintă recunoaşterea apartenenţei la un grup etnic. Membrii sunt mai puţin influenţaţi de mediul primitor. unii autori consideră etnia ca o extensie a sentimentelor de rudenie. Membrii unui grup etnic diferă de ceilalţi membrii ai societăţii prin anumite trasături culturale specifice: limbă. sociale. p. discriminarea. relaţiile sunt mai strânse. obiceiuri. întrucât. lingvistice. Grupurile etnice sunt ascriptive. pentru satisfacerea nevoilor. Se disting următoarele caracteristici ale grupurilor minoritare: grupurile minoritare sunt alcătuite din indivizi care cunosc segregarea.apare ca un fenomen dinamic ce actionează atât în sensul diferenţierii oamenilor. Membrii grupului etnic se deosebesc de ceilalţi membrii ai societăţii prin trasăturile atribuite (sau pe care şi le atribuie). Fie că sunt minorităţi religioase. îmbrăcăminte. Esenţial pentru un grup etnic este sentimentul identităţii şi autoperceperea lor ca fiind diferiţi de alţi membrii ai societăţii. Grupul etnic primar este alcătuit din membrii ce stabilesc un asemenea tip de raporturi însă acestea permit o evaluare autonomă faţă de societatea globală. Grupul etnic secundar este societatea primitoare. Termenul a fost introdus pentru a stabili o distincţie faţă de rasă. având o poziţie subordonată majoriţărilor şi fiind obligate să se integreze normelor stabilite de majoritari. religie. asemănătoare celor familiale. membrii grupului minoritar au trasături fizice şi/sau culturale diferite de cele ale grupului dominant. dar şi în cel al consolidării raporturilor dintre aceştia. Cea mai frecventă însă este distincţia între grupurile etnice primare şi cele secundare. Grup etnic este un grup cu tradiţii culturale comune şi care are sentimental identităţii ca subgrup în cadrul societăţii înglobate. comportamente. grupurile minoritare sunt stimuli şi factori iritanţi ce provoacǎ schimbarea socială. 61 . pentru majoritari. agresiunea şi persecuţia din partea grupului social dominant. Grupul etnic este un grup social special în care este important sentimentul etnicităţii. membrii grupului minoritar au conştiinţa singularităţii (au suferinţe şi greutǎţi comune).[118. El poate fi definit ca populaţie distinctă ce trăieşte în cadrul unei societăţi mai largi. calitatea de membru dobândinduse. cu o cultură diferită de a sa. supuse discriminării. de multe ori. Există mai multe clasificări ale grupurilor etnice. minorităţile rămân adesea într-un singur loc. Etnia defineşte acei indivizi care se consideră sau sunt consideraţi de către alţii ca împărtăşind caracteristici comune care îi diferenţiază de alte colectivităţi dintr-o societate în cadrul căreia dezvoltă un comportament cultural distinct. minoritarii se unesc în partide.332] Minorităţile sunt grupuri dezavantajate.

timp şi structura ei social istorică. Grupul etnic tinde să se considere un popor aparte faţă de majoritate. etnicitatea este un produs al colonialismului şi capitalismului. incluzând indivizi care împărtăşesc ( sau sunt percepuţi ca împărtăşind) caracteristici comune ce depăşesc clasa.232]. distincţie situată la nivel cultural. O definiţie concisă a etnicităţii o reprezintă ca pe un ansamblu de caracteristici particulare ale unei unităţi etnice raportate la spaţiu. etnicitatea reflectă numărul. din moment ce apartenenţa transcede stratificarea socio-economică în interiorul societăţii. totuşi considerându-se ei înşişi ca împărtăşind o identitate evreiască comună care îi distinge de restul societăţii americane. Pentru Marx. Astfel. Enstein conceptualizează etnicitatea ca aspect al identităţii personale. clase sociale diferite. artificial şi tehnologic. 62 . Se disting trei dimensiuni ale etnicitatii: • din perspectivă ecologică. care în Statele Unite alcătuiesc un astfel de grup etnic tipic. Fenomen subsumat studiului general de autoclasificare a indivizilor sau clasificării făcute de alţii. se bazează în mod mai evindent pe o moştenire comună. de asemenea. p. Grupul etnic se diferenţiază de naţiune prin mai multe caracteristici: în mod obişnuit au dimensiuni mici.Grupul etnic este utilizat pentru a descrie o minoritate cvasinaţională care trăieşte în cadrul unui stat şi care nu a atins stadiul de naţiune. istoria strămoşilor grupului (prin naştere sau prin acceptarea în interiorul grupului la vârstă adultă). • dimensiunea cronologică a etnicităţii reflectă treptele de organizare internă şi de împrumut din afară a unei unităţi etnice. fără să-l pună în mod obligatoriu în opoziţie cu aceasta. spaţiului. Etnicitatea se referă la practicile culturale şi la atitudinile unei anumite comunităţi de persoane. Etnicitatea este dată de anumite caracteristici. limbi materne. Etnicitatea reprezintă un element de diferenţiere a membrilor unui grup etnic faţă de membrii unui alt grup etnic. Grupurile etnice trebuie. Grupurile etnice au o compoziţie fluidă şi pot avea o definiţie schimbătoare. volumul şi rolul resurselor biosociale ale unităţii etnice în relaţiile cu parametrii mediului uman. dintre care limba. sunt mult mai persistente în istoria umană în timp ce naţiunile sunt circumscrise timpului. etnicitatea poate fi văzută ca un fenomen social universal. Formarea etnicităţii este consecinţa adaptării selective a unităţii sociale la mediul uman creat treptat şi care se impune ca o a doua natură. distinse de clasele sociale. fie ca un construct social modern a cărui conceptualizare se face în mai multe direcţii de cercetare. convingeri politice şi angajari religioase diferite (de la ortodoxie la ateism). care îi diferenţiază de ceilalţi [66. întrucât el cuprinde indivizi cu origini rasiale diferite ( din Europa de Est până în Africa de Nord). Un exemplu de grup etnic este cel al evreilor.

Corpul este componentă intrinsecă a fiecăruia. Ea presupune apartenenţa la o etnie. căsătoria în grupurile etnice etc. importanţa învăţării limbii etnice de către copil.). a unui mixaj cultural. ce nu poate fi schimbată. Prezervarea etnicităţii se poate face prin separatism sau prin pluralism cultural. la simpatia şi preferinţa pentru un grup împotriva altor grupuri şi la 63 . mutaţii atunci când populaţiile provin din schiţe genetice diferite. teritoriul şi numele. Apartenenţa la un grup etnic se simte de fiecare individ în parte. Dimensiunea morală a identitaţii etnice se referă la importanţa pe care o persoană ataşată grupului sǎu şi la consecinţele morale pe care grupul le are făţă de comportamentul persoanei. în primul rând. Corpul este o etichetă a personalităţii. etnicitatea este subordonată factorilor social economici şi se dezvoltă. Politica de integrare a grupurilor etnice acţionează în vederea eliminării barierelor formale şi a discriminărilor. la naţionalitatea. în acelaşi timp. la moştenirea grupului etnic (tradusă în rituri specifice). de la cere „primeşte” un nume. Este aspectul cel mai profund al modului cum ne vedem pe noi. Simbolurile identităţii etnice sunt corpul. de a aparţine unui grup etnic. În ultimă instanţă. Scopul unei asemenea politici este integrarea grupului etnic respectiv în viaţa socială a comunităţii. În America Latină şi SUA. Apartenenţa la un grup etnic poate să fie recunoscută sau nu de grupul respectiv. Identitatea reprezintă setul de înzestrări şi identificări pe care fiecare individ le împărtăşeşte cu alţii din momentul naşterii prin locul naşterii. dimensiunea afectivă a identităţii etnice se referă la sentimentul şi ataşamentul faţă de grup. În sfârşit. a societăţii în raport cu talentele şi interesele grupului. dimensiunea morală se referă la sentimentele şi atitudinile faţă de obligaţii şi datorii (ca de exemplu. conservând etnicitatea. individul fiind considerat a face parte din grup sau putând fi considerat a fi out-sider. geografia şi topografia grupului etnic. Individul capătă identitate etnică prin socializarea raportată la normele şi valorile grupului etnic. Această recunoaştere aparţine pe de o parte fiecărui membru al unui astfel de stat. Identificarea etnică reprezintă cunoaşterea apartenenţei la un grup etnic. în timp ce integraţionismul se concentrează asupra indivizilor. şi nu prin raportare la grupul etnic căruia îi aparţine. familia de provenienţă şi timpul dat. Acest ultim fenomen provoacă distribuţia populaţiei. migraţia a avut drept consecinţă producerea unui mixaj de populaţie şi. dar ţine şi de recunoaşterea din partea grupului. Etnicitatea s-ar putea defini ca fiind starea de a fi etnic. pe alţii şi alţii pe noi. ambele concentrându-se asupra grupurilor. la sistemul de valori.• din punct de vedere procesual. pentru evaluarea şi tratarea persoanelor în raport cu meritele personale. prin migraţie. limba şi religia dominante. fiecare membru poate să îşi asume această apartenenţă sau nu.

102-133]. În cadrul acestui model etnic. ei au creat un commonwealth. Această viziune asupra relaţiei pozitive dintre ataşamentul etnic şi cel naţional este împărtăşită de Secretarul General Colin Powell. În cadrul modelului „grupului dominant”. Levin şi Prato studiază această interfaţă dintre ataşamentul faţă de grupul etnic şi naţiune din perspectiva „melting pot-ului”.Legat de identitatea etnică studiile aduc în discuţie ataşamentul faţă de grupul etnic originar prin raportare la ataşamentul faţă de naţiune ca unitate. conduce către o interfaţă diferită în ceea ce priveşte ataşamentul etnic şi cel naţional.104]. lucru valabil pentru fiecare grup etnic existent. Modelul „grupului dominant”. p. Gates şi Hertzberg notează referitor la imigranţii americani: „Abandonând subordonarea faţă de tron. din perspectiva multiculturalismului sau a pluralismului etnic şi din perspectiva „grupului dominant”. loialitatea faţă de grupul etnic va fi mai puternică decât loialitatea faţă de naţiune. putere şi inspiraţie şi aşa a fost existenţa mea ca american”.103]. însă ataşamentul naţional reprezintă întregul. etnicitatea fiind în cazul americanilor mai degrabă o sursă de solidaritate de grup în vederea participării la societatea americană [121. În cadrul modelului melting pot. p. studiile lor realizându-se pe baza datelor şi informaţiilor culese prin intermediul chestionarelor întreprinse între două state multietnice: Israel şi SUA. În cadrul acestei cercetări. prin raportare la ataşamentul etnic. Feshbach. Modelul pluralismului etnic presupune o relaţie pozitivă între ataşamentul faţă de naţiune şi ataşamentul faţă de grupul etnic. p. Sidarius. Datele înregistrate susţin ca americanii mexicani nu sunt mai puţin patrioţi decât euro americanii. în schimb este posibilă o relaţie negativă între ataşamentul acestora faţă de moşternirea culturală mexicană şi ataşamentul faţă de naţiune. statele multietnice în mod normal sunt 64 . fără ca acest ataşament faţă de grupul etnic să constituie un motiv de „dez-uniune” a Americii. gradul de ataşament faţă de naţiune va fi egal pentru toate grupurile etnice indiferent de apartenenţa la un grup etnic. primul în istorie fondat pe principiul autoguvernării şi cel al egalităţii politice”[45. De la Garza.ataşarea de modelele culturale ale unui grup împotriva altor grupuri. nu doar pentru unele. originea etnică a fost considerată un aspect relevant în ceea ce priveşte considerarea unui individ ca cetăţean loial al statului-naţiune [130. model rezultat dintr-o derivare a modelelor etnice anterior prezentate. relaţie aplicabilă tuturor grupurilor etnice. conturând descrierea melting pot ului şi aplicabilitatea lui în SUA. care în numeroase discursuri. intervenţii şi lucrări preciza: „culoarea mea a fost o sursă de mândrie. Falcon şi Garcia au studiat relaţia între „patriotism” şi „conştiinţă etnică” cu referire la americanii mexicani.

p.71] despre stagiile de adaptare şi ulterior asimilare în societatea americană. ciclurile relaţiilor rasiale care iau forma de contact.rezultatul luptei unui grup etnic cu un alt grup etnic. Park încă din anii 1920 în legătură cu ciclurile prin care se dezvoltă relaţiile rasiale. în mod aparent sunt progresive şi ireversibile [68. acomodare. penetrarea societăţii de către grupuri şi asociaţii la nivelul grupurilor primare ale celor de asimilat.150]. De-alungul istoriei opresiunii. În acest context el scrie: teoretic vorbind. dezvoltarea unei identitaţi care să fie legată de baza societăţii. precum Israelul. 65 . perspectiva grupului dominant a făcut ca membrii grupului dominant să se simtă deţinătorii mai puternici ai ataşamentului naţional decât membrii grupurilor subordonate. Gordon descrie şapte stadii prin care integrarea şi asimilarea se realizează în mod ireal. Tot în acest context se integrează şi celebra analiză a lui Milton Gordon [68. • asimilarea maritală. adaptându-le la cele specifice întregii societăţi. model valabil nu doar Israelului. p. de soarta întregii comunitaţi. dar posibil de a fi aplicabil şi altor state. • asimilarea prin identificare. Perspectiva grupului dominant presupune existenţa unei societăţi structurate ierarhic. Dimeniunile pe care le delimitează au devenit criterii clasice în literatura care descrie acest proces social: • asimilarea culturală. Lupta şi dominaţia din cadrul acestui model etnic devin mai importante decât ataşamentul faţă de naţiune. şi eventual asimilare. Aici identitatea naţională ori apartenenţa la naţiune este mai puternicǎ decât indentitatea etnică de grup şi unde există un grup dominant şi grupuri subordonate. schimbarea pattern-urilor culturale. • asimilarea structurală. Aceste două asimetrii se regăsesc în statele multietnice care sunt structurate ierarhic. prin mariaje mixte unde elementul majoritar devine dominant. Potrivit acestei scale iniţiale asimilarea grupurilor rasiale şi a etniilor este o problemă de timp. Corelaţia dintre ataşamentul unui membru la grupul etnic şi ataşamentul faţă de naţiune ca unitate va fi pozitivă pentru membrii grupului dominant şi mai puţin pozitivă pentru membrii gupurilor subordonate. Din perspectiva grupului dominant. procesul fiind inevitabil şi ireversibil pentru toate grupurile din Statele Unite. sunt aplicabile douǎ tipuri de asimetrie: Gradul de ataşament faţă de naţiune va fi mai puternic pentru membrii grupului dominant decât pentru membrii grupurilor subordonate. competiţie. importante fiind conducerea naţiunii doar pe baza faptului că aparţine grupului etnic. Conceptul în accepţiunea lucrării de specialitate „Asimilarea etnică” a fost introdus în gândirea americană de către Robert E. în afără de albii anglo-saxoni.

prin istorie. dispariţia intenţiei discriminatorii. limba engleză şi modelele culturale orientate spre cea engleză ca dominante. Deşi cultura „anglo” a ramas predominantă. Autorul doreşte să clarifice sensul asimilării. dispariţia prejudecăţilor şi a stereotipurilor negative. 2. asimilarea în societatea americană. creatoare de structuri culturale. Definirea ca fuziune culturală în care două grupuri etnice se amestecă. contradicţiilor rasiale . Al doilea este acela al oalei etnice. înlocuind metafora melting pot cu metafora „oala etnică”. imigranţii îşi abandonează obiceiurile şi practicile originare. sociale. totul devine un amestec întro formă nouă.• asimilarea prin recepţia-atitudinală. dispariţia conflictelor de putere şi valori. Pentru aceasta autorul introduce conceptul de anglo-conformity ca şi dezirabilitatea de a păstra instituţiile engleze (aşa cum acestea au fost modificate de Revoluţia Americană). şi devine o problemă neimportantă. Modelul teoretic se concentrează asupra realizării asimilării în timp. 1.de exemplu. etnice. Grupurile etnice moderne sunt în parte cele originale în ţara de origine. în 66 . neconsiderând bariere economice. şi în parte cultură populară (comună).139]. acest model este o expresie exactă a evoluţiei culturale americane. Generaţii întregi de imigranţi au fost supuşi presiunilor pentru a fi „asimilaţi” astfel. „Într-o anumită măsură. limitând sau chiar reprimând utilizarea limbii şi a culturii majoritaţii. asimilarea se poate realiza fie pe cale naturală (are loc în contactul direct. În loc ca tradiţiile imigranţilor să fie dizolvate în favoarea celor dominante din rândurile populaţiei preexistente. Primul este asimilarea etnică. adaptându-şi comportamentul la valorile şi normele majorităţii. mixate împreună într-un mod distinctiv pentru că dezvoltarea istorică din America de Nord este crucială în acest sens. iar drept rezultat mulţi dintre copiii lor au devenit mai mult sau mai puţin complet „americanizaţi”. adică priveşte procesul din perspectiva schimbărilor generaţionale. conflicte de putere şi renaşterea identităţilor. p. fie pe cale forţată. • asimilarea prin recepţia comportamentală. ca standarde de viaţa americană [68. adică precizează unde trebuie să ajungă cei asimilaţi. Trei modele ale unei posibile evoluţii etnice au apărut în SUA. rezultatul fiind includerea unei etnii în cealaltă.între grupurile eterogene şi apare din nevoia întăririi şi consolidarii vieţii sociale). Prin aceste măsuri se urmăreşte accelerarea artificială a procesului de asimilare. conştient şi ireversibil. din moment ce se presupune că noile grupuri de imigranţi aleg. • asimilarea civică. culturale. devenit tot mai popular din 1960. ca o consecinţă a unor măsuri guvernamentale ( din învătământ şi alte sfere sociale). În SUA.

p. fundamentalismul religios sau terorismul. Ea este o stare de recunoaştere a diferenţelor şi exprimă statica socială. Statele Unite reprezintă de multă vreme o societate pluralistă. omenirea trăieşte în cadrul procesului globalizării efectele contradicţiei dintre integrarea politică pe baza solidarităţii de interese şi dezintegrarea statală pe criterii identitare. Unitate şi diversitate etnică în Uniunea Europeană Trăim într-o lume traversată de conflicte interetnice şi de crize identitare.1.260]. Încrucişarea lor a generat uneori fenomene periculoase precum crima organizată. prin care identităţile etnice diferite sunt acceptate ca fiind la fel de variabile în contextul culturii generale. multiculturalitatea are în vedere gestionarea comunităţilor etno-culturale care trăiesc pe teritoriul unei ţări. ci interacţionează firesc în procesul coexistenţei şi dezvoltării sociale. dar independentă. Globalizarea modelului societăţii deschise şi libere a facilitat contactul intim al unor culturi diferite. În finalul analizei putem afirma că. Cu cât viziunea asupra Europei viitoare promovează o 67 . Ele pun astăzi în discuţie întregul sistem de securitate şi stabilitate al lumii.2. Cultura este un mod specific de a crea. definit prin păstrarea identitaţii fiecărui grup etnic şi susţinerea afirmării acestora. dintre omogenizarea economică şi pulverizarea culturală. şi în general paşnică. la comunitatea naţională. dar diferenţele etnice au fost în mai mare parte asociate cu inegalităţi. decât cu participarea egală. ci în câteva Meltingpot-uri. În ultimii ani s-a pus accentul mai mult pe cea de-a treia din aceste soluţii. reprezintă convieţuirea diverselor grupuri socio-culturale într-un spaţiu social dat. Globalizarea a mai permis şi accesul reprezentanţilor unor anumite comunităţi culturale la tehnologii pe care numai reprezentanţii altor culturi le-au putut produce. 2. coexistenţa istoric determinată. dar care nu au reuşit să rezolve cu bine tema garantării păcii şi eliminării războiului ca modalitate de soluţionare a divergenţelor. fiecare distinct unul faţă de celălalt”. Soluţionarea problemei identitate europeană versus identitate naţională-statală constituie piatra de temelie pentru dezvoltarea noii arhitecturi instituţionale europene. Al treilea model este al pluralismului cultural. care nu-şi propune în mod necesar realizarea de schimburi culturale.unele privinţe caracterul ei reflectă impactul numeroaselor grupuri diferite care compun în prezent populaţia americană”[66. 3. După prăbuşirea sistemului mondial bipolar. Europa de astăzi trebuie să rezolve o chestiune suplimentară. În teoria pluralistă despre etnie se menţionează că „grupurile etnice fuzionează nu într-o singură societate. şi anume cum să fie conciliate o identitate europeană încă destul de indefiniă cu identităţile naţionale care au fost motor al dezvoltării.

ajungând să se verse în două mări. apte de a depăşi stadiul Europei. la finele celui de al doilea razboi mondial. independenţa statului naţiune şi caracterul absolut al suveranităţii sale rămân trăsături esenţiale ale identităţii atât la nivelul elitei politice. La nivelul structurilor comunitare (instituţiile Uniunii Europene) li se adaugă birocratismul. consecutivă unui exces de protecţie socială –sunt doar câteva dintre ele. precum şi un anume deficit de legitimitate.integrare mai profundă a actualelor state-naţiune europene. cu atât mai mare este teama celor din urmă în faţa pericolului de a-şi pierde identitatea. religia iudaică şi dreptul roman. chiar dacă mai sunt afectate de unele puseuri naţionaliste. Cele două Europe (Orientală şi Occidentală) îşi au izvoare culturale comune în literatura elină. cât şi la acela al mentalului popular. Europa occidentală a parvenit la o identitate caracterizată prin pluralism politic. prin insecuritate existenţială şi cultural-identitară. o adevarată Uniune a Fricii transformată apoi într-un proiect politic realizat prin mijloace economice. concurenţă liberă şi loială. egoismul şi lipsa de flexibilitate a pieţei muncii. a unei clase de mijloc puternice.Piaţă spre a deveni o Europă-Putere trebuie privit ca rezultat al unei deplasări cu sens dublu. iar pe de altă parte avem în vedere mişcarea universului de o complexă şi adesea conflictuală diversitate al Europei Centrale şi Orientale. individuală şi colectivă. Europa Centrală şi Orientală este caracterizată. În paralel cu aceste trăsături considerate a fi pozitive. Fluviile plecate dintr-un loc unic s-au despărţit. supremaţia legii şi primordialitatea drepturilor omului. însemnând două modele de viaţă distincte. realitate care ar putea fi numită expansiunea dezordinii orientale. în schimb.spre a deveni o Uniune de Valori întrupată în Uniunea Europeană de astăzi. spre a iriga teritorii spirituale şi istorii diferite. mai ales. Occidentul european a acumulat şi vulnerabilităţi avându-şi rădăcinile în modele comportamentale negative.Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. Procesul european e un proces constând în proiectarea şi edificarea unei Europe unite. au părăsit într-o foarte mare măsură cultura independenţei spre a trăi în cultura interdependenţei. dar şi lipsa unei societăţi civile dezvoltate şi. Pentru Răsăritul European. statele Occidentului. naţională şi internaţională şi prin sărăcie. Pe de o parte. este vorba de mişcarea Vestului European către Estul continentului. respect al diversităţii. Adică exact aceleaşi realităţi care au făcut din Europa Occidentală. însă. lipsa de transparenţă şi de sisteme de răspundere faţă de cetăţean. au imprimat popoarelor şi statelor din jumătatea estică a continentului mentalităţii şi atitudini 68 . Dincolo de toate acestea. Insecuritatea şi dispariţiile economicosociale. realitate numită extinderea UE. încă. Consumismul. participare socială. către Occident.

printr-o slăbiciune cronică a spiritului raţional şi pozitiv. El nu a ajuns în faza spiritului de întreprindere şi a excelenţei competiţionale. să se ajungă la concluzia superiorităţii absolute a Europei Occidentale. către stat. Aceasta. Individualismul îşi are originile în experienţa rezistenţei pasive împotriva totalitarismului şi explică o redusă participare socială. întrucât în materie de identitate. Aşa se face că pentru cetăţenii ţărilor respective încrederea în biserică şi armată trece înaintea încrederii în instituţiile specifice democraţiei dintr-un stat laic. chiar dacă travaliul lor nu este şi 69 . precum şi pentru ineficienţa economică consecutivă unor cereri de protecţie socială fără legătură cu productivitatea muncii. însă. tot subiectivi. În fine.economice în termeni etnici ca. ca şi prin tendinţa de a transfera întreaga răspundere şi întreaga grijă pentru rezolvarea problemelor comunităţii. de altfel. precum este şi individualismul.circumscriind modele de viaţă caracterizate printr-o combinaţie ciudată de individualism şi colectivism. ele fiind cu atât mai accentuate cu cât ne deplasăm mai la Est. pentru că est-europenii aduc în patrimoniul identitar comun atuuri certe deduse dintr-o istorie relativ mai vitregă. El este responsabil pentru menţinerea centralismului în administraţie şi modesta evoluţie a principiului subsidiarităţii. un spirit de sacrificiu cu mult mai accentuat. un mai mare devotament pentru familie. ori în cei. fiind vorba despre opţiuni referitoare la modul de a exista şi de adecvarea la provocările şi oportunităţile oferite de mediul înconjurător. ci se manifestă prin energia consumată în acumularea primitivă de capital. Colectivismul este tot atât de departe de comunitarismul occidental şi de solidaritatea socială. Iredentismul. o rată oarecum mai accentuată a natalităţii. războaiele religioase şi gândirea soluţiilor la probleme politico. şi celelalte trăsături evocate anterior. fiecare încercând să se salveze pe sine prin practicarea unui joc de sumă nulă. De aici nu ar trebui. este periculos a se judeca în termenii morali de bine şi de rău. retoric în formă şi retrograd în conţinut.sunt parte a identităţii acestei bucăţi de Europă. consecinţă a obişnuinţei cu lipsa de confort şi a religiozităţii sporite. în primul rând. În al doilea rând.ca şi al recurgerii la confruntare violentă ca formă de rezolvare a unor conflicte etnice (cultural-identitare) şi religioase. al practicării unui naţionalism de secol XIX. o mai mare rezistenţă la efort şi o disponibilitate sporită pentru muncă. precum un nivel ridicat de adaptabilitate (flexibilitate). imaginaţie mai dezvoltată. de superior şi inferior. în special cea grea. lacunele spiritului raţional şi pozitiv fac din Europa Centrală şi Orientală locul unei religiozităţi necunoscute astăzi în Occident (uneori chiar ordinea de stat este marcată de clericalism). ci trebuie să se raţioneze în context ontologic şi pragmatic. Colectivismul este o expresie inerţială a experienţei sociale comuniste şi se manifestă prin lipsa spiritului de iniţiativă şi teama asumării de riscuri.

ceea ce pune accentul pe aspectul cantitativ al problemei. nu este declarată. Alegerea administratorilor actului de justiţie la nivel federal nu mai este expresia unei vointe naţionale. mişcarea integratoare care se deplasează de la est spre vest.are un caracter pseudo sau cvasi globalizator.foarte disciplinat. atunci actul de justiţie va fi asigurat la nivel federal. comunităţile multiculturale ale Europei Federale aflate între graniţele statelor federale îşi vor administra viaţa conform competenţelor specifice (conform principiul subsidiarităţii). în principiu. valorile şi abilităţile caracterizând viaţa europeană care a existat şi continuă să existe în afara Uniunii Europene. comunităţile etno-culturale au fost tăiate de către frontiere pentru a fi distribuite în rolul de majorităţi şi minorităţi (naţionale). Din perspectiva estică. Dacă suveranitatea statelor naţionale nu va mai administra drepturile şi libertăţile individuale (incluzând statutul cetăţeniei europene şi principiul egalităţii între cetăţeni. ceea ce deplasează accentul pe latura calitativă. În Europa de astăzi. Dacă însă o majoritate locală (la nivel de stat federal ori de unitate administrativă) va încerca să îşi creeze un avantaj în dauna altor comunităţi (minoritare între frontierele statului federal sau unităţi administrative). Dimpotrivă. Desigur. experienţele. atunci frontierele statelor federale nu vor mai exista pentru a face distincţii etno-culturale. Într-adevar. Complementar. se poate afirma că extinderea UE . Aşa cum stau lucrurile în prezent. ea tinde chiar dacă lucrul nu este totdeauna conştient iar intenţia. acestea intrând sub competenţa federală). procesul european este limitat la o extindere. Aceasta întrucât Uniunea concepe integrarea europeană exclusiv ca pe un transfer al modelului sau aquis-ul comunitar către ţările Europei Centrale şi Orientale. desigur. însuşi conceptul juridic de minoritate naţională îşi va pierde încet. expansionismul dezordinii orientale dispunând de o proteicitate similară migraţiunilor barbare care au dărâmat cu peste un mileniu în urmă Imperiul Roman de Apus are un cert caracter globalizator. procesul vizează realizarea unei sinteze identitare.despre care am putea vorbi şi ca despre un imperialism pozitiv occidental. însuşi conceptul nejuridic dar cu substanţă practică. relevanţa. Din perspectiva vestică. instrumente necesare pentru asigurarea egalităţii de fapt a diferitelor categorii de persoane. nu va mai fi la fel de operant în cadrul statelor federale. Dar ele vor fi motivate mai ales prin dimensiunea lor socio70 . În acest sens. La nivelul federal nu are cum să existe. de majoritate naţională. spre o sinteză a modelului Occidental cu tradiţiile. evident menţinându-se la scara continentului european. de cele mai multe ori. rezultatul final urmând a consacra schimbarea în toate componentele noii Uniuni. Măsurile non-discriminatorii şi afirmative vor rămâne. partis pris-ul cu care se judecă la nivelul statelor naţionale. nu vor mai fi separate în minorităţi şi majorităţi de către frontiere. Federalizarea Europei aduce (sau poate aduce) cu sine o schimbare fundamentală.

Pe de o parte. există pericolul evitării asimilării culturale prin (auto)izolare. un instrument al stabilităţii. familie şi culturile neînrudite. Dialogul multicultural devine. prin integrare. prin cooperare. Într-un asemenea cadru de cunoaştere şi acomodare se poate trece la edificarea de instituţii compatibile. S-a vorbit mult despre stabilitatea/securitatea prin dezvoltare. Într-un atare context se impune şi distincţia între culturile înrudite ( catolicism. acesta nu este un alt tip faţă de cel creat pe baze etnice şi acesta promovează aceeaşi calitate a relaţiilor interculturale. În acest sens. Principalele pericole ale politicilor multiculturale se referă la folosirea protecţiei comunităţilor culturale ca mijloc pentru realizarea obiectivelor geopolitice. despre multiculturalismul global. din punctul de vedere al unei analize obiective se poate afirma că avem de a face cu culturi compatibile şi culturi incompatibile. În acest sens. bazate pe un set împărtăşit de valori şi executate cu „carămizile tradiţiilor naţionale” [144]. construcţia stabilităţii trebuie să înceapă de la dialogul intercultural menit să asigure cunoaşterea reciprocă. etc). Multiculturalismul în privinţa culturilor surori se poate realiza prin „strategia proiectelor comune”. aşadar. Ecumenismul religios. dar şi cel laic apar ca fiind absolut necesare atât spre a se evita globalizarea urii cât şi spre a se crea bazele unei societăţi naţionale şi/sau globale care să asocieze dreptul la solidaritate cu dreptul la diversitate. acceptare şi respect reciproc. protestantism. Ambele pot fi depăşite prin crearea legăturii/ uniunii între multiculturalism şi civism (modelul elveţian). iar pe de altă parte.economică şi nu prin asimetria de putere dintre grupuri etno-culturale care se consideră în competiţie. Din contră. Statul civic şi statului etnic. dar un stat care recunoaşte existenţa câtorva grupuri etnice. este vorba despre multiculturalismul realizat la nivel naţional (mai exact la nivelul statului-naţiune evoluat pană în faza de stat civic). În consecinţă. În cazul culturilor de filiaţie ori lipsite de legături genetice. ci de a asista state sau societăţi partenere de acolo în realizarea de instituţii compatibile. Deşi din punct de vedere politic nu pare a fi foarte corect. statul civic realizează 71 . trebuie menţionat că aşa numitul stat multinaţional este de asemenea un stat etnic. adică prin aducerea reprezentanţilor acelor culturi la identificarea unor interese comune în sfere extra-culturale pentru ca prin cointeresarea la efort constructiv comun să se ajungă la cunoaştere. Cele din urmă sunt culturile de filiaţie sau cele complet străine una alteia [63]. Europa va fi indispensabil să observe că problema ei nu este accea de a-şi transfera modelul odată găsit în jumătatea estică a continentului sau în alte părţi ale lumii. ortodoxism. Apoi. Este timpul să recunoaştem valabilitatea unui nou concept: securitatea/ stabilitatea prin multiculturalism. Primele sunt culturi surori.

În acest fel. Nu ne putem imagina o societate globală nestructurată. adesea inspirate sau încurajate de aşa-numitele naţiuni-mamă (statul naţiune care îşi asumă rolul de integrator cultural şi de protector cultural al tuturor minorităţilor naţionale de peste hotare care au aceeaşi origine etnică cu majoritatea etnică/grupul cultural). fiecare stat ar trebui să fie responsabil. Politicile multiculturale nu trebuie să ignore mândria şi ambiţiile comunităţilor etnice majoritare. a unui sistem subsidiar eficient pentru protecţia drepturilor minorităţilor/culturii în spiritul unui multiculturalism civic adevărat.solidaritatea indivizilor (personalităţilor) depăşind frontierele culturii (grupurile culturale). statul civic trebuie să accepte diversitatea comunităţilor culturale (diferitele grupuri culturale duc o viaţă normală) şi nu doar o coabitare culturală (diferitele grupuri culturale care trăiesc împreună în acelaşi stat. În consecinţă. iar nu de un spirit de comerţ şi de târguială. trăiesc separat). Prima se va ocupa (cel puţin în principiu) de aspectele 72 . cu cât integrarea europeană şi societatea globală vor evolua. Relaţiile lor trebuie să fie ghidate de spiritul cooperării şi coexistenţei. pentru păstrarea multiculturalismului civic. o altă garanţie constă în combinarea dintre stat/naţional şi protecţia internaţională a modelului cultural. minorităţi) să înţeleagă şi să accepte conceptul de naţiune cosmopolită. dar sunt separate. ele însele. de multe ori. a ambiţiilor şi a cererilor specifice. ar trebui recunoscut dreptul la acţiune al comunităţii internaţionale ca actor subsidiar. cu atât va avea loc o diviziune a muncii între entităţile statale şi entităţile federale/regionale/globale. un animus cohabitandi sau chiar mai bine. Dacă aceasta eşuează. Cu toate că stabilitatea sa poate fi subminată de mândria identitară care ar putea duce la apariţia frustrărilor. putem elimina pe cât de mult posibil intervenţia directă a unui anumit stat (naţiunea mamă) care ar putea avea interese părtinitoare în protejarea unui anumit grup cultural/etnic. în etapa actuală. care la rândul lor. Acest lucru va comporta un efort intens şi lung de educaţie publică dublată de dezvoltarea solidaritaţii civice. un animus convivendi). De aceea. În al doilea rând. adică părţile să fie implicate într-un joc cu sumă nulă. Aceasta ar însemna dezvoltarea la nivel internaţional. adică fiecare să pună în comun punctele lor forte specifice pentru a realiza împreună un proiect comun (am putea vorbi despre un animus cooperandi sau mai bine. Pentru realizarea acestor obiective trebuie să pregătim majorităţile naţionale (care la nivel global vor fi. ca actor principal la nivelul jurisdicţiei sale teritoriale. Adică. Acestea nu dispar doar pentru că societatea se globalizează. au acţionat prin prisma obiectivelor de politică internaţională sau a înclinaţiei de a exporta problemele lor interne prin vehicule naţionaliste. fiecare încercând să ceară mai mult şi sperând să ofere cât mai puţin. sistemul societăţii globale va avea în continuare subsisteme la nivelul cărora vom putea găsi o majoritate etnică şi minorităţi etnice. Desigur.

civice ale problemei, iar cea din urmă se va ocupa de aspectele Culturale ale problemei. Acest lucru înseamnă frontiere care nu mai separă grupurile culturale în majorităţi şi minorităţi. Multiculturalismul civic ar putea acorda Europei stabilitatea dorită, permiţând tuturor şi fiecărui individ să atingă satisfacţia deplină de a avea posibilitatea să trăiască, în acelaşi timp, în cadrul unei civilizaţii şi a cătorva mii de culturi [129, p.98]. Mulţimi de refugiaţi şi imigranţi se deplasează continuu traversând Europa, în căutarea unei vieţi mai bune, ajungând în ţări în care constată că nu sunt agreaţi, de cei care nu cu multă vreme în urmă erau ei înşişi imigranţi. Europa a devenit cu rapiditate aproape la fel de omogenă ca şi Statele Unite ale Americii din punct de vedere cultural, proces accelerat de construcţia Uniunii Europene. Europa se confruntă astăzi cu valuri de imigrare legală şi ilegală, chiar şi în Europa Occidentală. Imigranţii provin din Europa răsăriteană, Africa, Orientul Apropiat şi Asia. Europa devine tot mai eterogenă din punct de vedere etnic. 2.2.2. Unitate şi diversitate etnică în România şi Republica Moldova Prima distincţie între etnie şi cultură implică o a doua distincţie, stabilită de legislaţia şi de politica din România, şi anume: distincţia între o majoritate, niciodată numită ca atare, românii, şi ceilalţi cetăţeni numiţi minorităţi. Cele două criterii se conjugă deci pentru a da termenul de minoritate etnică. Problema aferentă acestei terminologii, politic corecte în sensul primar al termenului, adică conform uzanţelor politice actuale, este legată de faptul că ea subliniază de la început un raport de forţă între cei mai numeroşi şi cei mai puţin numeroşi, trecând sub tăcere statutul istoric şi diversitatea minorităţilor în cauză. Kymlicka (1995) a evidenţiat confuzia provocată deseori de termenul multicultural şi propune distingerea a doua forme de pluralism în cadrul statului-naţiune. Am avea astfel dea face cu state multinaţionale, adică state ce găzduiesc minorităţi istorice, pe care le numeşte naţionale, şi cu state poli-etnice, adică cele ce conţin comunităţi de imigranţi mai recente ce nu au participat la construcţia naţiunii. El semnalează între altele că cele două caracteristici pot foarte bine coexista în cadrul aceleiaşi naţiuni. O soluţie ar fi deci adoptarea acestei terminologii ce distinge minorităţi etnice şi minorităţi naţionale şi, în cazul României, reţinerea celor din urmă. Nici această soluţie nu este însă mai satisfăcătoare, datorită conotaţiei termenului de minoritate care, după cum am spus, induce din start un raport de putere între grupurile în cauză. Ar trebui deci să recurgem mai degrabă la termenul multicultural ce are avantajul, din punct de vedere semantic cel puţin, de a rămâne neutru. Se întâmplă însă ca în dezbaterea asupra prezenţei şi coexistenţei mai multor culturi în cadrul politic al naţiunii, termenul multicultural să fie asociat cu ceea ce a devenit 73

multiculturalismul. Acesta din urmă face de acum referinţă la reflecţii politice precise, cărora nu li se poate ignora contextul socio-istoric particular. Istoria şi tradiţia politică nord-americană ne interzic aplicarea unui astfel de model multiculturalist în Europa central-orientală fără a i se fi demonstrat în prealabil pertinenţa. Am menţionat între altele că multiculturalismul (Kymlicka: 1995) împinge spre confuzie şi că, în cazul Statelor Unite, el tinde să se intereseze doar de poli-etnic şi să uite multinaţionalul, adică populaţiile autohtone colonizate. Acesta constituie un argument în plus pentru respingerea termenului. Ar rămâne termenul pluri-cultural ce semnalează diferenţa fără a o cuantifica. Totuşi, exceptând descrierile statistice ale populaţiilor, acest termen nu permite abordarea relaţiilor între comunităţi. Termenul de intercultural ce lasă să se înţeleagă, nu doar prezenţa mai multor culturi sau naţiuni în cadrul unui stat, ci şi o anumită relaţie între entităţile culturale distincte.Aplecarea spre problemele minorităţilor apare atât ca o obligaţie morală a statului român faţă de minorităţile care trăiesc pe acest teritoriu, cât şi o respectare a prevederilor formulate de organismele internaţionale privind drepturile acestora. Populaţia autohtonă, purtătoare de valori europene, datorită excelenţei modelului latin, coroborate cu elemente de cultură şi civilizaţie de factură bizantină ori slavă, a constituit un factor esenţial al constituirii ulterioare, la zorile epocii moderne, a unui spaţiu multietnic, de sinteză a valorilor europene. Un procent semnificativ din populaţia României a fost reprezentat de minorităţile etnice. În ceea ce priveşte recensămintele populaţiei, trebuie remarcat cel care a fost realizat în anul 1770 de către Contele Clary, preşedinte al Administraţiei Banatului, care ne indică întreaga populaţie a vechii provincii, fiind inclusă aici şi partea atribuită în 1919 Iugoslaviei. În anul 1930, populaţia României Mari era puţin peste 18 milioane de locuitori. Românii reprezentau un procent de 73% după limba maternă şi 71,9% după etnie, din populaţia ţării. Peste şase decenii, conform celui mai recent recensământ, procentul minorităţilor din totalul populaţiei României (de circa 22 milioane de locuitori) reprezintă circa 12%. Minorităţile etnice cele mai importante sunt şi acum maghiarii, rromii şi germanii ( Tabel nr. 4) După 1990, chestiunea ocrotirii minorităţilor s-a pus cu mai multă pregnanţă. Crearea şi menţinerea condiţiilor pentru păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii minorităţilor naţionale au devenit politici de stat. Principala idee care rămâne este că, minorităţile naţionale, prin contribuţia lor la viaţa culturală, ştiinţifică şi economică a ţării, prin

74

spiritul de convieţuire şi acceptare reciprocă pe care îl generează, reprezintă un atu şi o bogăţie pentru România . La ora actuală, în România, sunt recunoscute oficial 18 minorităţi etnice, cu reprezentare în Parlamentul României. În general, minorităţile etnice s-au bucurat în România modernă de drepturi şi libertăţi care le-au permis să-şi conserve şi să-şi promoveze specificul etnic sau cultural. Într-un moment în care globalizarea, cu practicile sale aferente, promovate ostentativ la scară planetară, generează panica de status cultural la nivelul segmentelor de opinie, iar la nivel comunitar dă naştere la afilieri protecţioniste, se înmulţesc vocile care o aseamană cu un nou tip de fundamentalism, cu nimic mai puţin agresiv decât fundamentalismul islamic. Esenţa sa eminamente integraţionistă, bazată pe ipoteza generalizării galopante a prosperităţii americane, o identifică din ce în ce mai mult cu vechile războaie civilizatoare care în istoria umanităţii nu au făcut altceva decât să menţină grave polarizări social-economice şi multiseculare crize identitare. Disociindu-se cu luciditate de accentele ideologice ale triumfalismului globalizării pe care-l denunţă ca un mit al postmodernităţii, Jerome Binde atrage atenţia asupra angoaselor sociale care emerg din incertitudinile identitare provocate de metisarea programatică a modelelor culturale diferite de modelul cultural american. Hibridarea culturală şi etnică, genocidul cultural, refacerea cultural-ideologică a marilor pieţe imperiale, tirania şi monopolul multinaţionalelor care domină piaţa informaţiilor, un paternalism fără pater, sunt doar câteva sintagme care stau la baza unor replici articulate analitic la adresa personajului invizibil mondializarea, despre care noi nu ştim dacă este actor sau autor al unei drame al cărui scenariu nimeni nu-l cunoaşte. În acest context, redescoperirea valenţelor explicative şi de interpretare ale interculturalităţii, ca resursă pratic inepuizabilă a coeziunii sociale, constituie singura instanţă de reflexie colectivă pentru identificarea unor noi instrumente de construire a unei lumi în care diferenţele să nu mai fie privite ca handicap, ci ca potenţial valoros pentru un nou tip de unitate în diversitate. Interculturalismul defineşte ipostaza dialogică a culturilor prin intrarea în rezonanţă a diferenţelor, în timp ce multiculturalismul se focalizează pe conservarea identitară a diferenţelor. Iată de ce interculturalitatea Banatului singularizează această parte a Europei, chiar la nivel continental, prin metisajul său interconfesional, interetnic, interlingvistic şi intercultural reuşit, legitimând-o ca sediu natural pentru studii antropologice, sociologice, psihologice şi istorice de profil . 75

În Occident interculturalitatea s-a dezvoltat din nevoia de a da o replică modelelor culturale ale emigranţilor, de cele mai multe ori acceptaţi cu ostilitate reţinută pentru potenţialul lor destabilizator şi posibile surse de poluare a identităţii mentalului colectiv al ţărilor vestice, în Banat interculturalitatea are la bază un original comportament permisiv care a dat posibilitatea fiecarei etnii să se integreze în istoria comunitară, fără a se simţi agresată de băştinaşi, fie ei majoritari sau minoritari. Permanenta raportare la aceleaşi probleme cotidiene, a făcut ca preocuparea de explorare în comun a soluţiilor practice la problemele comunitare identice să genereze o coeziune socială naturală, adică fără apel la normativitatea de tip instituţional. Diversitatea etnică a fost percepută ca sursă de amplificare a soluţiilor alernative pentru problemele comunitare, identice în esenţa lor, în ardealul bănăţean contactele interetnice cotidiene nu au fost, deci orientate de obligaţiile exogene ale cetăţeniei comune sau de achitarea unor datorii de natură instituţională, ci din nevoia endogenă de atenuare a orizonturilor de aşteptare faţă de proiecte comunitare globale. Interculturalitatea a început şi continuă să fie interactivă în acest sens. Ţara este, în realitate, o unitate mecanică între două unităţi fundamental diferite ca opţiuni valorice, dar cu experienţă comună în gestionarea conflictelor latente; existenţa pe toată perioada de formare civico-profesională, a instituţiilor şcolare cu limba de predare maternă pentru toate minorităţile, prin asigurarea unui suport financiar nediscriminatoriu în raport cu populaţia română, majoritară, din resursele bugetului public prin asigurarea, de către statul român a instituţiilor de cultură în limbile minorităţilor, Timişoara fiind singurul oraş european cu teatre de stat în limba română, germană şi maghiară. Structura demografică a Dobrogei, diversă, este una mozaicată cu mişcări masive de populaţie datorită colonizărilor dar şi cu perioade de invazii, războaie, de pustiiri, urmate de emigrări. Pe bună dreptate, Constantin Brătescu vorbea de Dobrogea ca despre o „Europa şi o Asia în miniatură”, ca despre un „uriaş muzeu etnografic viu”. Multe din etniile ce locuiau pe teritoriul Dobrogei, mai cu seamă în secolul al XIXlea au fost bulgarii, ruşii, lipovenii, grecii, armenii şi evreii, care apar în statistica întocmită de guvernatorul rus Belotercovici [12, p.234]. Toate cultele minorităţilor se bucură de tratament egal şi tolerant, se oficiază în lăcaşuri de cult protestant şi catolic, în biserici ale etniei greceşti, armeneşti, în moschei şi în geamii, în limba de cult consacrată. Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) Nr.344-XIII din 23.12.94 publicată în Monitorul Oficial nr.3-4 / 14.01.1995 Găgăuzia (Gagauz-Yeri) prevede că 76

214].religia în sensul său metafizic şi teologic (evidenţierea existenţei lui Dumnezeu) [126. religia apare ca răspuns al omului la exigenţele propriei sale condiţii. poate contribui la respectarea libertăţii fiecarui om de a aparţine unei religii. fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor. p.97]. Cunoaşterea tuturor aspectelor ce ţin de fenomenul religios implică voinţă şi efort. parte componentă a Republicii Moldova. comentariul său nu este autentic [59. limitând astfel atitudinile discriminatorii. Religia poate reprezenta credinţă în ceva. Pe teritoriul Găgăuziei sînt garantate toate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova acordând prioritate drepturilor omului. Regulamentului Găgăuziei şi actelor normative ale Adunării Populare (Halc Topluşu) a Găgăuziei. dar mai presus de toate trebuie să vedem în religie un set de principii şi valori de viaţă. Persecuţia religioasă şi discriminarea pe motiv religios. care îl îmboldeşte să asigure coerenţa fiinţei sale. 2. care nu vin în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova.este o unitate teritorială autonomă cu un statut special . Definirea termenului „religie” ar trebui să plece de la asumarea acestor trei teorii privitoare la religie cu diferenţele pe care le presupune fiecare dintre ele. Definirea termenului „religie” implică obiectivitate.3. însă înţelegerea naturii complexe a acestuia. p. reiterează egalitatea în drepturi tuturor cetăţenilor care locuiesc în unitatea teritorială autonomă ce se formează indiferent de naţionalitate şi de alte indicii.64] (sentimentul celor ce cred vis-a-vis de divinitate sau apocalipsă sau necunoscut) şi religia ca forţă social-culturală (forţa religiei de a uni sau separa o cumunitate de altă comunitate). identificându-se cu o realitate mai vastǎ şi mai durabilǎ decât el însuşi. de a avea o credinţă. Una din dificultăţile pe care le întâmpină realizarea unui consens privitor la definiţia religiei se află la bază discuţiei. teologiile şi bisericile au condiţionat accesul la studierea şi interpretarea textelor sacre şi a manifestărilor religioase la preexistenţa unui har. 77 . Definiţiile legale ale „religiei” pot trimite la atitudini sociale şi culturale favorabile unei religii sau în defavoarea alteia. fără confirmarea divină. religia ca experienţă psihologică a oamenilor [57. oricâtă învăţătură ar avea un laic. Pe măsura constituirii marilor sisteme religioase actuale. Găgăuzia este administrată în temeiul Constituţiei Republicii Moldova şi altor legi ale Republicii Moldova. p. Trei sunt teoriile despre religie. şi anume convingerea generală că religia există. Fenomen uman. înţelegând necesitatea îmbinării intereselor general-umane cu cele naţionale. poate fi un mod de viaţă. a confirmării acestei calităţi.

este puterea de a face din ceva dorit ceva existent. ficţiune. Într-un studiu realizat de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU sunt prezentate nenumărate cazuri de persecuţie religioasă în interiorul statelor. cele mai multe dintre constituţiile naţionale includ prevederi referitoare la libertatea religiei. Ea se bazează pe cunoştiinţe. Chiar dacă este ceva nedefinit. iar aceştia se raportează la ele. Religia presupune existenţa credinţei. elaborări spirituale. sentimente. dar şi pe intenţii. S-a observat că „efortul de a defini religia este tot atât de vechi precum studiul propriu-zis al religiei”. A existat un efort major pe plan internaţional de a prezenta drepturile omului referitoare la religie sau credinţă. Hotărârile judecătoreşti referitoare la o religie sau alta fac o distincţie reală între cei care practică o anumită relige şi cei ce sunt înscrişi ca asociaţii religioase recunoscute legal. meditaţii. emoţii. Importanţa definirii acestui termen rezidă din faptul că a ciscumscrie ceea ce este şi ce nu este protejat prin intermediul reglementărilor şi mecanismelor juridice pe plan naţional. regional şi internaţional. Absenţa unei definţii a termenului „religie” din textul documentelor nu este ceva specific.Religia are legatură cu sacrul. iar modul secret în care omul realizează această legatură este religiozitatea. Normele legale privitoare la azil nu sunt singurele texte normative de drept internaţional care fac referire la „religie”. Studiul [97] relevă 78 . ca expresie a voinţei lui Dumnezeu descoperite de istorie. Corect este că. Apare în dezbaterile non-juridice foarte des ideea că este imposibil de definit religia. să fie definit conceptul de religie. fiecare dintre oamenii de ştiinţă reclamând fiecare în parte că rezolvă problema definirii termenului de „religie” întrun mod cât mai diferit şi nou cu putinţă. pentru o analiză juridică a problemei libertăţii religiei. credinţa este reală. ceea ce este un demers dificil. ci şi fidelitatea faţă de exigenţa acestor principii. însă cu siguranţă sunt cele mai des invocate texte normative datorită numărului foarte mare de cazuri de solicitare a statutului de azilant în care judecătorii sunt nevoiţi să ia o decizie bazată pe sensul termenului „religie”. întrucât este un concept complex şi sensibil. fiecare societate/comunitate are anumite modele religioase pe care le transmit membrilor. Credinţa nu este numai o aderare intelectuală la un cuantum de principii doctrinare. însă nu definesc termenul „religie”. înţeleasă drept cunoaştere şi încredere în divin. Nici o definiţie nu a fost acceptată în consens general şi dezbaterea privitoare la definirea termenului de „religie” nu este în vigoare. Multe documente internaţionale şi regionale ce se referă la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului vorbesc despre libertatea religiei sau a credinţei. fără a defini religia. Judecătorii de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sunt chemaţi mai mereu să răspundă la întrebarea „ce este religia?”.

pentru protejarea tuturor. slaba înţelegere a complexei relaţii dintre persecuţia religioasă şi etnicitate. ci trebuie să stabilească regulile privitoare la relaţiile sociale sau legale între oameni care manifestă atitudini în legătură cu o religie sau alta. pentru a evita erorile în cazurile în care este vorba despre libertatea religiei sau a credinţei. dar poate conţine şi 79 . cu un nivel ridicat de educaţie şi cu un grad de dezvoltare industrială ridicat. presupunerea incorectă că „neutralitatea legii” sau „aplicabilitatea generală a legii” nu pot cauza persecuţii religioase. apare de cele mai multe ori în sintagme precum „protecţia libertăţii religiei” sau „eliminarea discriminării sau a persecuţiei pe baza religiei”. poate conţine referiri la atitudine socială sau culturală a uneia dintre religiile preferate. a ceea ce constituie practica religioasă. dar şi în sensul stabilirii a ceea ce este religia. Cele mai multe obstacole în înţelegerea termenului „religie” de către judecătorii bine-intenţionaţi vin din înţelegerea fenomenului religios din propria perspectivă sau din practica actuală referitoare la discriminare religioasă sau persecuţie religioasă. Definiţia legală. Două sunt aspectele importante în definirea termenului de „religie”. atitudinea persecutorului faţă de religia celui ce solicită azil este mai relevantă decât înţelegerea religiei persecutantului. slaba înţelegere a complexităţii relaţiilor dintre persecuţia religioasă şi sex/gender. rău-intenţionată a religiei poate conţine referiri la o religie sau alta. Definiţia legală a religiei nu descrie fenomenul religios. Definiţia legală a „religiei” pe baza cărora se iau deciziile. Fiecare definiţie a religiei implică în final câteva concluzii teoretice. incorectă. deficitară. Înţelegerea noţiunii de „religie” trebuie realizată cu atât mai mult cu cât. multe din deciziile privitoare la acordarea statutului de azilant se bazează pe această înţelegere. Apar în deciziile acestor judecători înţelegerea sensului prin intermediul propriilor experienţe de viaţă ca membrii ai unor comunităţi etiliste. Studiul se opreşte asupra acestor decizii identificând greşeli/neînţelegeri a naturii religiei şi a persecuţiei religioase: evaluarea credibilităţii celui ce solicită azil pe baza cunoştinţelor sale despre doctrina propriei religii. slaba înţelegere a posibilităţii ca membrii propriei comunităţi religioase să fie supuse persecuţiei datorită neconformării cu doctrina şi practica religiei lor. Definirea termenului de „religie” presupune în mod necesar reliefarea naturii ei. slaba înţelegere a faptului că. slaba înţelegere a faptului că.că în cazurile celor mai multe hotărâri judecătoreşti apar neînţelegeri în definirea termenului „religie”. evaluarea credibilităţii celui ce solicită azil pe baza consistenţei comportamentului său propriu vis-a-vis de propria doctrină religioasă. ceea ce aparent poate fi iniţial un inconvenient minor poate constitui un motiv întemeiat pentru persecuţia religioasă a celui ce solicită azil.natura religiei (aspectul metafizic al religiei) şi practicarea religiei.

în fond în aceleaşi lucruri. religia poate fi văzută ca o cale de existenţă. evitându-se caracterizări precum „religie bună” sau „religie rea” sau de felul „aceasta este religie. Definirea juridică a religiei va face trimitere la suportul teologic al religiei respective şi la ritualuri practicate. de aceea se recomandă implicarea fiecăruia în definirea propriei religii.referiri la atitudini sociale şi culturale privitoare la o religie mai puţin preferată. cu anumite ritualuri. existenţă. la fel cum aparţine la o etnie. religia poate fi văzută ca o identitate. însă trebuie excluse caracterizările subiective în termeni de bun-rău din evaluarea lor. adevăr. Religia ca o cale/posibilitate de existenţă este asociată cu atitudinea persoanelor. de sistemul legal. p. Religia ca identitate la grup poate fi născută sau poate fi realizată prin studiu. Minusurile evidenţiate de jurişti au fost preluate în dezbaterile sociologilor. bine. p. rasă. Religia ca identitate este cel mai des invocată în cazurile de discriminare sau persecuţie religioasă. istoricilor religiilor în dorinţa de a se ajunge la o definiţie unanim acceptată. „religie sau pseudo-religie”. ceea ce conduce la o subiectivă apreciere asupra respectivei religii şi deci asupra adepţilor săi. o religie este caracterizată ca fiind favorită. Evaluarea unei religii se face prin intermediul propriilor valori sociale referitoare la familie. Definirea religiei în termeni juridici ar aduce beneficii tuturor. credinţă în ritualuri. Religia ca o credinţă presupune convingerea că oamenii cred în Dumnezeu. aceasta nu este religie”. Religia ca drum de viaţă poate determina o persoană să urmeze o viaţă monahală sau poate determina o altă persoană să reacţioneze într-un anume fel 80 . tradiţii ale acestora. Religia ca identitate presupune apartenenţa unei persoane la un grup. Religia poate fi văzută ca o credinţă. rugăciune. O altă perspectivă greşită din care este evaluată religia este perspectiva adversarului. iar alta ca fiind nefavorită. reflecţie şi face ca o persoană să fie parte a unui grup/comunitate religioasă. de pe poziţia unui inamic. credinţă în supranatural. pentru a nu mai depinde de atitudinea persoanei care evaluează o atitudine ca fiind împotriva libertăţii religiei. sentimenul de transcendental. nu poate include o atitudine de respingere a celuilaltt care crede. Juriştii au atras atenţia asupra minusurilor pe care le prezintă definţiile date religiei confruntaţi în munca lor cu cazuri care implicau o referire la religie [81. Religia care presupune credinţă în divinitate. care le disting cel mai bine de celelalte grupuri de alte religii. O definiţie a religiei nu va fi nicicând una neutră. Intervine în acest caz educaţia care ar trebui să ne facă să vedem în diferenţe posibilităţi multiple de a exista la nivel spiritual. ceea ce nu îl poate transforma în adversar. etc.213-250]. Sistemul legal trebuie să ofere un sistem de evaluare explicit a atitudinilor faţă de religie. antropologilor.. dreptate. comunitate. în existenţa unui ceva-cineva. În funcţie de valorile proprii. teologilor. însă va include şi credinţe şi acţiuni care sunt acceptate de societate. naţionalitate [133.94].

genul atrage atenţia asupra aspectelor construite social ale diferenţelor dintre femei şi bărbaţi. „gen” se referă la diviziunea paralelă şi inegală socială.vis-a-vis de o situaţie de viaţă (căsătorie. atac la care replica a venit din partea întregii creştinătăţi. Discriminarea sau persecuţia religioasă presupune înţelegerea multiplelor aspecte ale religiei pentru a evita astfel de atitudini sau acţiuni. Asupra conceptului de gen s-au ridicat două tipuri de critici.4. Bosnia. Victimele discriminării sau persecuţiei pe motive religioase pot fi credincioşi sau necredincioşi. el nu se referă doar la identitatea şi personalitatea individuală ci şi. Ea se leagă de o mai generală critică care spune ca sociologia a ajuns să privească omul doar social. între feminitate şi masculinitate [73. serviciu militar) sau să se angajeze în anumite acţiuni (prezentarea propriei religii altor persoane. p. Doctrina creştină reprezintă unul din focarele cele mai însemnate de promovare şi consacrare a drepturilor omului. conştientizarea acestei naturi poate duce la limitarea fenomenului de discriminare sau persecuţie religioasă. din păcate.[132. până la punctul culminant al atentatelor din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii pus la cale de fundamentaliştii islamici conduşi de Osama Bin Laden. încep să prindă contur tot mai mult. Astfel. Creştinismul este implicat structural în lupta pentru aceste drepturi [151. fără trup. la diviziunea sexuală a muncii în instituţii şi organizaţii. p.254]. Pornind de la scrierile lui 81 .27-36]. obiceiuri funerare. gândindu-ne la conflictele din Fosta Iugoslavie. pot fi femei sau pot fi minorităţi. 2. p. acţiuni umanitare). iar la nivel structural. la nivel simbolic. p. putem fi oarecare dintre noi. Prima afirmă că acest concept se bazează pe o falsă dihotomie între biologic şi social. la idealuri culturale şi stereotipuri ale masculinităţii şi feminităţii.343] Politologul Samuel Huntington susţinea că luptele dintre punctele de vedere islamic şi occidental ar putea deveni parte dintr-un conflict mondial al civilizaţiilor. Huntington preciza că în 1981 şi 1993 rivalităţile şi conflictele vor avea loc între culturi şi civilizaţii întinse [133. Înţelegerea naturii fenomenului religios. care a introdus termenul „sex” în sociologie se referă la diviziunea biologică între mascul şi femelă. ca pe o tabula rasa pe care socializarea îl poate înscrie într-un traseu social sau altul. în care bosniacii musulmani au luptat împotriva sârbilor creştini. o dată cu sfârşitul „războiului rece” şi cu accentuarea globalizării. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex Potrivit Annei Oakley. Previziunile lui. pot aparţine unor comunităţi religioase mai mici sau mai mari. Dar termenul „gen” a devenit de atunci mai general.249].

iar biologia procreaţiei este deseori folosită în explicarea ei. Feminitatea şi masculinitatea sunt două concepte care pot face mai clare relaţiile între sexe în stabilirea rolurilor de gen. Anumiţi autori vor prefera folosirea termenului de patriarhat. putere. pe care o consideră extrasocială şi combate acea viziune asupra genului care repudiază adevărata semnificaţie a trupului. există o critică. femeile şi bărbaţii sunt consideraţi ca grupuri preconstituite. activism. Părerile referitoare la una din aceste componente ale stereotipizării de gen pot influenţa părerea despre celalalt element. al relaţiilor dintre sexe/genuri. încurajând studiul masculinităţii şi feminităţii. Folosire care nu este regăsită şi în sociologie. O critică a distincţiei sex vs. care urmăreşte eradicarea genului şi caută o apropiere de androginie. Feminitatea şi masculinitatea sunt termeni care de cele mai multe ori se definesc prin raportarea unuia la celălalt.Michael Foucault. atât din punct de vedere analitic. deşi unii autori utilizează termenul creînd confuzii. recunoscând că semnificaţia socială a corpului s-a schimbat de-a lungul istoriei. de cele mai multe ori toate mergând în contrast cu feminitatea. ea lasă puţin loc altor preocupări feministe legate de politicile biologice ale contracepţiei. termenul conducând la caracteristici precum: forţă. gen a fost avansată de Foucault care a negat că există o caracteristică biologică. independenţă. Termenul de gen a fost criticat mai puţin. Grupurile de gen 82 . dependenţa. Cel de-al doilea tip de critică se referă la modul în care conceptul de gen se concentrează asupra diferenţelor dintre femei şi bărbaţi în privinţa puterii şi a dominării. Alte componenente leagă sexul de comportament. ca un concept principal. Acestui termen se pot circumscrie anumite caracteristici precum: pasivitatea. Distincţia sex-gen este legată de o formă particulară de politica feministă. tehnologiei reproductive sau ale managementului naşterii. Termenul de feminitate de referă la modurile distincte de a simţi şi acţiona ale femeilor. sociologii sunt mai puţin înclinaţi să vadă corpul ca pe ceva de la sine înţeles şi să-l considere mai degrabă ca pe un obiect de analiză socială. în intenţia de a păstra ca bază chestiunea puterii. În descrierea patriarhatului. Pe de altă parte. care reafirmă diferenţă biologică. Termenul gen presupune studierea diferenţelor biologice şi structurilor de putere în relaţie cu construcţia socială elaborată a diferenţei. Masculinitatea este celălalt termen al dihotomiei. cât şi din punct de vedere politic.sexul în afara socialului. sociologii atrăngând atenţia asupra orginilor sociale ale subiectivităţii feminine. Termenii în definirea lor clasică conduc la formarea unor stereotipuri vis-a-vis de ambele categorii. slăbiciunea. Stereotipurile de gen legate de profesiune fac legătura dintre anumite caracteristici ale genului cu anumite caracteristici ale acelei profesii/meserii. de orientare sexuală. folosirea lui fiind văzută ca un mod de evitare a termenului sex.

prin care au fost conceptualizate diferenţele şi relaţiile dintre femei şi bărbaţi. În societăţile europene. nediferenţierea tunsorii. Unele meserii care cereau efort fizic mai mare şi erau considerate specific masculine au început să fie practicate şi de femei. relaţia fiiind cea de opoziţie. conducând la marginalizare sau excludere socială. istoria. Rolurile de sex prescriu diferite căi pe care se presupune ca vor acţiona 83 . pentru că se apreciază că femeile nu pot ţine un secret şi nici nu pot lucra în acelaşi loc cu bărbaţii. Reacţiile sociale din partea indivizilor sunt proporţionale cu importanţa pe care societatea o acordă acelui gest. comportament. recunoscând diversitatea. îngrijirea copiilor era un atribut esenţial al statusului de femeie. cercetările realizându-se interdisciplinar.se manifestă ca două grupuri distincte. reunind antropologia. În general societăţile industriale au devenit mai tolerante. caracteristicile unuia dintre cele două grupuri fiind redate de cele mai multe ori prin raportare la celălalt. prin ceea ce nu este celălalt. În momentul discriminării de gen. Termenii corespund schimbărilor sociale şi culturale produse în toate societăţile. dar astăzi este parcticată de multi bărbaţi. Criteriul după care sunt discriminate în acest caz persoanele este genul/sexul/gender-ul. pregătirea hranei este considerată exclusiv feminină. munca de secretariat este făcută de bărbaţi. în raport cu prescrierea statusurilor de sex. Nerespectarea statusului în raport cu sexul poate îmbrăca diverse grade: nediferenţiere vestimentară. iar în altele predominant masculină. decât ca produs al biologiei. Teoria a fost criticată atât ca o prelungire a teoriei rolurilor în general. literatura. Interesul cercetătorilor s-a orientat în ultima vreme asupra formaţiunilor în schimbare ale genului la nivel cultural. dar şi pentru că maschează relaţiile de putere şi inegalitatea între sexe. activitatea de secretariat este facută în principal de către femei. Aşa se poate explica discriminarea de gen în domeniul locurilor de muncă. în alte societăţi de către femei. Ocupaţia de infirmieră era considerată specifică femeilor. pe măsură ce progresul tehnic reduce din nou efortul fizic în exercitarea muncii. până la nediferenţierea sexuală-homosexuală. în unele societăţi din Asia de Sud-Est şi din Orientul Mijlociu. arta. ceea ce devine important sunt diferenţele de gen. În unele societăţi. filmul şi studiile culturale pentru a explora subiecte precum ideea de puritate sexuală a femeilor albe şi de masculinitate a negrilor. Rolurile de sex reprezintă un termen sociologic pus în circulaţie în anii `70. mitul maternitaţii universale. în unele societăţi activitatea agricolă este exercitată predominant de către bărbaţi. roluri care sunt prezentate ca produs al socializării. diferenţele individuale sunt eliminate. etalarea nediferenţiată a podoabelor. dar tot mai mulţi bărbaţi au preluat această sarcină.

Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi presupune eliminarea tuturor formelor de discriminare manifestate în domeniile vieţii sociale. femeile fiind considerate cetăţeni de categoria a doua. social. Potrivit funcţionaliştilor. rolurile de sex sunt complementare şi diviziunea muncii între femei şi bărbaţi întăreşte stabilitatea femeii.Feminismul reprezintă o mişcare socială cu originile în Anglia secolului al 84 .41] Schimbările politice. Aceste mişcări feministe au fost dublate de efortul comunităţii internaţionale de a crea un cadru legislativ care să asigure protecţie într-o manieră specifică şi efectivă. economic. ce pot varia de la selecţia genetică la tendinţele biologice şi care favorizează calităţile protectoare ale femeii şi temperamentul agresiv şi pragmatic al bărbaţilor. Perspectiva biologică şi psihologică subliniază diferenţele naturale.[112. p. astfel încât egalitatea de gender să devină realitate. deşi această divizune poate să nu corespundă diviziunii sexuale a muncii după stereotipurile occidentale. ele fiind cele defavorizate. Bărbaţii îşi dedică viaţa carierei în afara căminului. obiectiv aflat în toate documentele internaţionale referitoare la drepturile omului şi cele la eliminarea discriminării. Cercetările antropologice arată că cele mai multe societăţi preindustriale fac şi ele distincţie între sarcini ale bărbaţilor şi sarcini ale femeilor.bărbaţii şi femeile. economice şi sociale ale ultimilor decenii au condus la schimbări majore în statutul femeilor. Mişcările feministe din toată lumea au dovedit o evidentă mutaţie în ceea ce priveşte statutul femeii. ceea ce în terminologia lui Talcott Parsons reprezintă rolurile instrumental şi expresiv. Dihotomia femeie-barbat trebuie să trasngreseze mentalităţi considerate depăşite şi să se trasnforme într-o echivalenţă de statut. precum şi sarcinile pe care aceştia şi le vor asuma. Egalitatea autentică poate fi garantată prin accesul la viaţa publică şi exercitarea drepturilor politice. discriminare bazată pe prejudecăţi legate de ambele sexe. remarcând faptul că între femei şi bărbaţi există deosebiri de statut juridic. Diviziunea sexuală a muncii este un termen care se referă la rolurile de sex specializate ale bărbatului întreţinător de familie şi femeii casnice. În societăţile industriale avansate cele mai multe femei sunt casnice sau au ocupaţii în sfera serviciilor. Împotriva vechilor rânduieli înrădăcinate se conturează tot mai clar profilul unei femei care luptă pentru un statut egal cu cel al barbatului. cu alte cuvinte prestează „munci de femeie”. Un prim pas în eliminarea formelor de discriminare de gender este cel al formării unei mentalităţi de natură să elimine de facto orice schimbare. Această diviziune a muncii după criteriul gender este asociată de obicei cu separarea între locul de muncă şi cămin. Asupra apariţiei acestor diferenţe între rolurile de sex s-au emis mai multe teorii. care a urmat industrializării în Occident. iar munca lor este adesea mai bine platită şi ţine de un status mai înalt decât cel al femeilor.

Chestionarul al treilea solicită studenţilor să precizeze în ce măsură caracteristicile enumerate în chestionar sunt definitorii pentru bărbaţi şi în ce măsură sunt definitorii pentru femei.XVIII-lea care urmăreşte obţinerea egalităţii între sexe prin extinderea drepturilor femeilor. Studiile întreprinse arată că modificarea condiţiei femeii s-a produs pregnant după anii `60. Participarea femeii la activităţile publice. pe de o parte. După dobândirea dreptului de vot în interiorul feminismului a apărut o tensiune de durată între obiectivul obţinerii drepturilor egale cu ale bărbaţilor în sfera publică.Wallace (ed. Egalitatea de şanse reale pleacă de la independenţa materială. Chestionarul solicită studenţilor (34 din care 12 bărbaţi şi 22 femei) să fie precizat un procentaj al persoanelor de gen feminin care lucrează pe anumite posturi listate. dar şi la scară mondială. pe de alta parte. Stereotipurile şi prejudecăţile legate de profesii sunt legate de stereoptipurile şi prejudecăţile legate de gen aşa cum o arată şi studiile efectuate în SUA pe un eşantion de studenţi.) realizează o prezentare generală a teoriilor feministe şi a impactului lor în sociologie în lucrarea Feminism and Soliological Theory. având multe trăsături diferite. fiind o premisă fundamentală. dar nu şi suficientă. cercetările sociologice asupra vieţii femeii extinzându-se. folosindu-se de concepte precum cel de gen. Un lucru demn de reţinut este elaborarea teoriilor despre inegalitatea între sexe. şi recunoaşterea deosebirilor femeilor faţă de bărbaţi în scopul întăririi poziţiei lor în sfera privată a familiei. patriarhat şi roluri în funcţie de sex.267-279]. implicarea în decizie şi s-au realizat de fapt drepturi legiferate mai demult. Studiile măsoară nivelurile stereotipurilor gen pe care le deţin atât femeile cât şi bărbaţii [14. termenul se referea îndeosebi la femeile şi bărbaţii care militau pentru dreptul de vot al femeii şi pentru dreptul de acces la educaţie şi profesiune. 85 . iar chestionarul al doilea solicită studenţilor (43 din care 23 bărbaţi şi 20 femei) să precizeze un procentaj al persoanelor de gen masculin care ocupă aceleaşi poziţii. p. precum şi aportul său economic a fost diferit în timp. Mişcările feministe s-au extins în fiecare ţară a lumii. însă situaţia în domeniul ocupării fortei de muncă a rămas încă sub influenţa unor mentalităţi. când s-a amplificat participarea la viaţa economică şi socială. prin intermediul deceniului pentru femei al Naţiunilor Unite. egalitatea între soţi. dreptul la muncă. au acele profesii. Al doilea val al feminismului începe cu 1969. R. Acest al doilea val al feminismului a avut un impact deosebit asupra sociologiei. egalitatea salariului. Situaţia economică a femeilor s-a echilibrat în ultima vreme. În anii `90 ai secolului trecut. Emanciparea profesională a femeii este foarte importantă pentru asigurarea independenţei economice a femeii şi pentru statutul ca tot unitar. 1989. dar păstrând ceva comun primului val. Între acestea.A.

cât şi de bărbaţi [14. la o perioadă de două săptămâni.3) arată clar că femeilor li se asociază profesii precum secretară (81%) sau vânzătoare (64%) într-o proporţie covârşitoare.răbdare. Rezultatele studiului (tabel nr. p. Bărbaţilor şi femeilor le sunt „rezervate” anumite caracteristici legate de apartenenţa la un anumit gen. datorită perpetuării unor stereotipuri de gen [14. Există totuşi şi studenţi pentru care importante sunt trăsăturile individuale. dovedind că stereotipurile se caracterizează prin fixitate. Studiul dovedeşte clar că anumite trăsături de personalitate sunt considerate de femei. mai bine construiţi din punct de vedere fizic. pe când femeile sunt mai sensibile. Studiul 3 .Aplicarea chestionarelor este reluată pentru a se vedea stabilitatea stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen.respondenţii sunt bărbaţi şi femei. La retestare. empatice. fiind criteriul după care sunt judecate/apreciate persoanele respective pentru cei mai mulţi dintre cei chestionaţi.267-279]. operatori telefonie.muncitori.fete şi studenţii-băieţi. Astfel. estimările au fost aproape aceleaşi ca la prima testare. cât şi de bărbaţi ca fiind specifice unora. Rezultatele studiului indică cu claritate că bărbaţilor le sunt asociate meserii care presupun îndemânare şi cunoştinţe tehnice . profesiunile putând fi desfăşurate atât de femei. cât şi bărbaţilor. Rezultatele indică clar o diferenţă majoră în răspunsurile date de studenţii . bărbaţii sunt mai agresivi. Trăsăturile de gen transgresează trăsăturile individuale. nu folosesc violenţa în limbaj. p. Studiul arată că respondenţii realizează o legatură între apartenenţa la gen şi o anumită trăsatură individuală sau de personalitate. dar şi profesii care presupun capacităţi intelectuale deosebite . în jur la 10 procente sau chiar mai mult. atenţie la detaliu. ei trebuie să atribuie trasături de personalitate sau individuale atât femeilor. capacitate organizare. doritori de a lua o poziţie/atitudine. stabilitate. 86 .4) indică prezenţa stereotipurilor (constructe. Pentru a se verifica stabilitatea acestor stereotipuri. Anumite trăsături de personalitate sunt asociate doar cu un anumit gen. calităţi recunoscute ca fiind feminine. respectiv că anumite meserii sau profesii le sunt „rezervate” femeilor şi altele bărbaţilor. Rezultatele studiului (tabel nr. probabil datorită cerinţelor posturilor . pe care ambele categorii le conştientizează. Diferenţele dintre atribuirile realizate de femei pe de o parte şi de bărbaţi pe de altă parte sunt mari.267-279].bancher. indicând cu certitudine prezenţa stereotipurilor şi prejudecăţilor de gen în ceea ce priveşte profesiunile. cu un mai mare sentiment de mulţumire de sine. sociale) pentru fiecare personalitate aparţinând unui anumit gen. cercetătorii au repetat testarea. dar şi în definirea trăsăturilor de personalitate.

atât bărbaţii cât şi femeile pot fi fericiţi. Numărul total de locuri şi numărul de femei din parlamentele ţărilor membre UE. pe care sudenţii le-au repartizat celor două genuri aproape în proporţii egale. Cel mai mare procent de femei parlamentare se înregistrează în Suedia unde 45% din locurile din Parlament sunt ocupate de femei. Cu toate că actuala guvernare a promovat mai multe femei în poziţii de ministru.candidate la aderarea la UE. în principal în Europa (13. domestic în cel public. p. neorganizaţi. ci pot caracteriza deopotrivă femei şi bărbaţi [14. în privinţa numărului de femei parlamentare. Femeile sunt subreprezentate politic pretutindeni în lume: la nivel global doar 15. cu aproximativ 9% femei parlamentare. existând însă o variaţie semnificativă în funcţie de ţară. Studiile evidenţiază prezenţa stereotipurilor de gen în asocierile faţă de anumite profesii. Femeile au început să participe în mod activ la viaţa comunităţii şi a societăţii în care trăiesc. mamă. România se situează sub media acestor ţări.Marino.2% din totalul parlamentarilor sunt femei. În prezent există 4 preşedinţi femei în Europa: Finlanda. construite şi perpetuate.nerăbdătoare să alinte. Letonia şi San. propunând şi susţinând prezenţa lor în viaţa publică. Între 1945 şi 2003 au existat doar 30 de femei care au ocupat funcţia de şef de stat. Rezultatele testărilor prezintă aproximativ acelaşi rezultate ceea ce indică o stabilitate a stereotipurilor referitoare la profesii. dar şi a acelora referitoare la trăsăturile de personalitate. rezultatele studiului dovedind că aceste trăsături de personalitate nu sunt dedicate din start vreunui gen. să schimbe mentalităţile legate de femei. iar cel mai mic procent este în cazul Greciei. Societăţile moderne au reuşit.procentul femeilor parlamentare este. În Uniunea Europeană procentul mediu al femeilor parlamentare este de 21. însă nu în totalitate. asumându-şi roluri şi responsabilităţi. Chestionarul cuprinde un set de trăsături neutre. respectiv ale ţărilor candidate a crescut în ultimii ani datorită unor politici de promovare a femeilor în funcţiile publice şi de conducere. Acest procent este însă comparabil cu cel înregistrat în cazul unor ţări din UE. Astfel. 16%. gospodină asumându- 87 . Stereotipurile de gen sunt constructe sociale asociate pentru fiecare dintre profesii. sinceri. Rezultatele chestionarelor întăresc teoria conform căreia stereotipurile de gen sunt stereotipuri sociale. în 6 ţări). precum Franţa şi Italia. cât şi prezenţa stereotipurilor de gen în definirea unei personalitaţi.267-279].2%. alături de rolurile de soţie. de încredere. ineficienţi. Astfel. În cazul ţărilor din Europa Centrală şi de Est. doar aproximativ 10% din locurile din Parlament fiind ocupate de femei. în medie. timizi. femeile reuşesc să iasă din spaţiul casnic. Irlanda.

Pe de altă parte.5) În România. faţă de 8% dintre femei. Opiniile variază în funcţie de unele caracteristici socio-demografice: de exemplu bărbaţii sunt mai puţin convinşi de efectul benefic decât femeile (39% dintre bărbaţi faţă de 50% dintre femei). 88 . Un sfert dintre români nu atribuie vreun efect pozitiv sau negativ prezenţei mai accentuate a femeilor în politică. un procent mai ridicat dintre bărbaţi consideră ca femeile nu ar trebui sprijinite mai mult în acest sens -14%. Aproape jumătate dintre cetăţeni (45%) consideră că în acest caz lucrurile ar merge mai bine în România. Din datele sondajului Gallup rezultă că 42% din populaţia adultă a României consideră că femeile ar trebui sprijinite mai mult să participe la viaţa politică şi că prezenţa mai multor femei în politică ar duce la îmbunătăţirea situaţiei în România. precum şi orăşenii (82%). iar majoritatea susţine diminuarea subreprezentării lor în politică [62]. Pe de altă parte. Alţii susţin promovarea şanselor egale sau consideră că femeile ar putea chiar îmbunătăţi viaţa politică fiind mai puţin coruptibile sau înţelegând anumite probleme sau nevoi mai bine decât bărbaţii. iar cei cu educaţie superioară se aşteaptă chiar într-o măsură mai mică decât femeile ca lucrurile să meargă mai rău în cazul în care ar exista mai multe femei în politică (4% faţă de 7% dintre femei). tinerii între 18-34 ani se aşteaptă aproape în egală măsură la o îmbunătăţire (37%) sau la nici un efect (34%). Cei mai entuziaşti susţinători sunt persoanele cu studii peste medie (87%). Opinia conform căreia creşterea numărului de femei implicate în politică ar îmbunătăţi lucrurile în ţară nu este specifică numai României. Cei mai mulţi motivează părerea lor „pozitivă indicând diferite calităţi pe care le au femeile şi care le-ar fi de folos dacă ar intra în politică.şi de cele mai multe ori cu succes.(Tabel nr. Trei sferturi dintre români (74%) sunt de parere că femeile ar trebui să fie susţinute şi încurajate mai mult să participe la viaţa politică din România.6). posturi şi funcţii „masculine”. (Tabel nr. Un sondaj Gallup efectuat în 1995 în 22 de ţări relevă faptul că în nici una din acestea nu a fost preponderentă opinia că mai multe femei în politică ar avea efect negativ. cele în vârstă de 45-54 ani (81%). roluri de conducere. Pe ansamblu. conform opiniei publice dominante. sondajul relevă că doar o mică parte a publicului manifestă o atitudine discriminatorie faţă de participarea femeilor în politică. şi numai 10% se aşteaptă la un efect contrar. un număr mai mare de femei în politică ar aduce beneficii ţării. cel mult a fost mai răspândită părerea că creşterea numărului de femei în politică nu aduce vreo schimbare. la fel sătenii (40% faţă de 49% dintre orăşeni).

limitarea drepturilor muncitorilor şi existenţa muncii juvenile. ce determină în mare parte conflictele personale. considerând că aceasta le va aduce emancipare şi independenţă. dar şi sociale. 2 519 cauze de violenţă în familie. structurile de partid sau instituţiile administratiei publice nu sunt accesibile în aceeaşi măsura femeilor şi bărbaţilor. social. legislaţia Republicii Moldova nu prevede elemente discriminatorii faţă de femei. femeile. astfel încât sferele decizionale politice de nivel înalt. Mai mult decât atât. factorii decizionali nu au dreptul să ignore problemele legate de discrepanţele existente între situaţia femeilor şi a bărbaţilor şi nici consecinţele economice şi sociale generate de acestea. femeile aleg să lucreze în alte state pe care le consideră ca respectând egalitatea dintre sexe. caracteristicilor. Eliminarea discriminarii după criteriul de sex este una dintre condiţiile necesare pentru edificarea unei societăţi echitabile şi progresiste. femeile ramânând cel mai adesea cantonate în activitaţi executive. civil şi cultural . p. principiul egalităţii între femei şi bărbaţi nu este pe deplin respectat. 89 . acestea nu sunt semnificative pentru asigurarea participării egale a femeilor şi bărbaţilor la viaţa socială. spre deosebire de bărbaţi. în special. Pornind de la constatarea că. fără posibilităţi reale de promovare sau de afirmare în prima linie politică. Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne. Deşi Republica Moldova a făcut progrese în ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul drepturilor omului. cazuri de discriminare a minorităţilor. Căutând să scape de structurile patriarhale. Multe femei văd scăparea de discriminare şi violenţă domestică în emigrare. trafic de femei şi tinere fete pentru exploatare sexuală.În general. principiilor generale ale fiecarui sex. ca mijloc de emancipare si obţinere a independenţei [64. Poziţia de subordonare a femeii şi discriminarea pe baza de gen în cadrul familiilor pot motiva. din cauza inegalităţilor gender existente şi a discriminării. în Republica Moldova existau cazuri de violenţă împotriva femeilor şi a copiilor şi discriminări ale acestora. Potrivit raportului privind respectarea drepturilor omului în lume în anul 2007. femeile tinere să emigreze. de multe ori au mai puţine şanse de a găsi un loc de muncă bine plătit şi stabil în Republica Moldova. 495 de cauze de trafic de persoane [38]. a complexităţii şi diversităţii relaţiilor sociale stabilite între ele. politic. deşi legiferat. întocmit de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. discriminarea rromilor. Astfel. abordarea problemei din perspectiva gender permite analiza mai detaliată a posibilităţilor. în 2007 au fost înregistrate 249 cauze de viol.15]. fiindu-le asigurate drepturi şi libertăţi egale pe plan economic.

instituţie abilitată să elaboreze strategia naţională în domeniu. p. chiar dacă ea este guvernată de factori genetici. iar de curând semnalată şi în România. urmând ca funcţia să fie obţinută de persoana cu cea mai bună pregătire. se poate vorbi de o sociologie a vârstei a treia. Egalitatea de şanse înseamnă oferirea de posibilităţi egale tuturor celor care deţin calificările. [114.ageism-ul. 2. Înfiinţarea instituţiei Ombudsmanului împotriva discriminării. Problemele îmbătrânirii şi ageism-ul contemporan.3] 2. Se pune mereu întrebarea care persoană se încadrează în această categorie a 90 . excluderea lor din zona activă socială. Michael Young şi Tom Schuller în lucrarea Life After Work. precum şi să evalueze progresele realizate. 81] 1.5. Se confirmă tot mai mult teoria conform căreia procesul de îmbătrânire este influenţat de factori sociali. The arrival of the Ageless (1991) susţin că vârsta a devenit un mijloc opresiv folosit în fixarea oamenilor în roluri stereotipe. vitalităţii şi atractivităţii fizice. apărând rareori în imagini. Astfel. Includerea în agenda guvernamentală a problematicii egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi realizarea Planului Naţional de Acţiuni pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. În acest scop puterea politică trebuie să urgenteze adoptarea urmatoarelor măsuri: [18. egalitatea gender necesită a fi realizată printr-un şir de acţiuni concrete. de la bugetul de stat. care din păcate.În concluzie. suntem mereu invadaţi de imagini ale persoanelor parcă din ce în ce mai tinere. numărul persoanelor de peste 65 de ani crescând mereu. să constate şi să sancţioneze cazurile de discriminare bazate pe sex. abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a concura la o anumită funcţie (bărbaţi şi femei). Aşa cum se vorbeşte despre o sociologie a rasei. a activităţilor şi măsurilor de realizare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Societăţile moderne acordă o mare importanţă tinereţii. în România lipsesc. vom sublinia că pentru Republica Moldova realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi constituie o necesitate. atitudinile intolerante şi discriminarea. Se face astfel simţită o nouă formă de discriminare pe motiv de vârstă. prin care vor fi eliminate disparităţile dintre sexe. Este o constatare a cerecetătorilor mai ales privind către societăţile dezvoltate. să coordoneze şi să controleze aplicarea politicilor şi programelor privind egalitatea. Ei ajung la concluzia că societăţile contemporane din Europa şi din America de Nord sunt „societăţi clocite de vârstă”. discriminare susţinută cu date statistice în lume. ajungându-se la concluzia ca oamenii trăiesc mai mult decât înainte. Oamenii mai în vârstă tind să devină invizibili. asigurarea finanţării necesare. stereotipizarea. mai active. p. Se constată tot mai accentuat izolarea persoanelor vârstnice.

vine cu anumite schimbări de statut. selectându-se imagini atât pozitive. sau de la ce vârstă oamenii sunt bătrâni. categorizaţi fiind de foarte multe ori a fi senili. Şi aşa cum activitatea este legată de productivitate. Declinul biologic are însă repercusiuni şi asupra vieţii mentale. stereotipuri şi prejudecăţi care influenţează relaţiile sociale dintre această categorie de persoane şi celelalte persoane. Cele mai multe stereotipuri şi prejudecăţi pleacă de la incapacitatea acestora de a înţelege vremurile moderne consideraţi a fi inflexibili. p. Principiile ONU pentru persoanele vârstnice [142]. religioase etc. bătrânii fiind cei care nu mai au activităţi de desfăşurat. Multe din stereotipurile negative care sunt astăzi vehiculate sunt rezultatul experienţelor trăite de grupul social în care vârstnicul trăieşte. Deşi Adunarea Generală a ONU a adoptat în anul 1991. Selecţia stereotipurilor. Se întâlneşte şi situaţia în care înşăşi bătrânii au atitudini negative faţă de ceilalţi bătrâni [106. demodatţi. 91 . neconcordanţe existând mai ales asupra modului. totuşi. şi ca fiind o sursă deloc de neglijat de conservare a unor situaţii sociale. avându-se în vedere că procesul îmbătrânirii. Societăţile deţin stereotipuri privitoare şi la persoanele în vârstă aşa cum deţin stereotipuri şi prejudecăţi referitoare la persoane care aparţin unor grupuri etnice. Schimbările ce se produc în viaţa unei persoane care trece de stadiile adulte spre bătrâneţe o determină să se izoleze sau să fie izolat. caracterizându-se printr-un inactivism. cât şi negative despre persoanele în vârstă şi doar imagini negative despre persoanele foarte în vârstă. dar şi formarea lor are la bază o comparaţie cu tinerii. Stereotipurile referitoare la bătrâni sunt astfel şi pozitive şi negative. gradului în care un organism este considerat bătrân. niciun instrument internaţional cu privire la drepturile omului nu interzice în mod explicit discriminarea bazată pe vârstă.persoanelor vârstnice. rasiale. Îmbătrânirea trebuie văzută în complexitatea ei. preocupările lor reducându-se treptat cu înaintarea în vârstă. deşi pentru tinerii societăţilor moderne acesta e un lucru demodat. Persoanele bătrâne trebuie privite concomitent din două perspective: ca fiind o sursă de înţelepciune. stereotipuri care sunt perpetuate. conservatori. Bătrânii sunt puşi faţă în faţă cu tinerii. în afară de a fi unul doar biologic. Alt stereotip are în vedere capacitatea fizică a acestora. inactivismul bătrânilor este legat de inutilitatea lor socială.199-216]. schimbări care se petrec un plan psihologic. grupul format din aceste persoane vârstnice deţinând un puternic potenţial politic.. de multe ori chiar de mass-media conlucrând la crearea altora noi sau la circulaţia celor deja formate sau chiar şcoală. ceea ce constituie un lucru greu de înteles şi suportat de către vârstnici. precum şi consecinţele pe care le declanşează în majoritatea domeniilor de activitate umană.

92 . nu înseamnă un declin total. Bătrâneţea devine astfel un mijloc opresiv. Elie Metchinkoff denumea. concepţii religioase sau sisteme filosofice au reuşit sau nu să stingă în om frica de bătrâneţe şi de moarte.[ 91 . Ţintele stereotipizate se identifică cu etichetele asociate. Studiile de specialitate corelează cele patru dimensiuni ale vârstei subiective (vârstă simţită„feel age”-. Vorbind despre problema bătrâneţii. cu stima de sine. în timp ce în societăţile antice bătrânii reprezentau autoritatea. dar nici măcar nu cunoaşte aproape nimic asupra acestei perioade din viaţa omului. veniturile. încă din 1904.„do-age”. statusul marital. unele capacităţi funcţionale se amplifică odată cu înaintarea în vârstă. Pentru înţelegerea corectă şi cât mai deplină a fenomenului de discriminare a persoanelor în vârstă este necesară o abordare integrativă a problematicii vârstei a treia şi cea a formării stereotipurilor şi prejudecăţilor.pentru a satisface normele dezirabilităţii sociale. Profesorul G. evidenţiază modul în care diferitele ştiinţe sociale. p. iar altele se diminuează.69-73].explică mai bine anumite comportamente decât conceptul de „vârstă cronologică”. caracterizate prin următoarele trăsături cronic accesibile: regresia capacităţii intelectuale.88]. vârstă arătată-„look age”-.” [134. Variabilitatea valenţei stereotipurilor de vârstă înclină spre dominanta negativă. în societăţile moderne aceştia devin tot mai mult o categorie de persoane defavorizate.Societăţile umane au privit în mod diferit bătrânii de-a lungul vremurilor. Nu putem lăsa în afara spectrului teoretizărilor cele două categorii dihotomice de teorii implicite: pe de o parte. fixitate.p 109] Interesul pentru studiul procesului de îmbătrânire a dus la dezvoltarea în secolul trecut a ştiinţei gerontologice ai căror reprezentanţi au ajuns la concluzia ca „senescenţa nu este o boală.”. Constructul de „vârstă subiectivă”. bucurându-se de prestigiu.255-275]. conservatorism. prin aluzia constantă la curba descendentă a funcţionalităţii psihice [107. vârstă demonstrată. Marinescu precizează că „Ştiinţa nu numai că nu posedă vreun leac contra bătrâneţei. După cum rasismul simbolic evidenţiază o discrepanţă între credinţele personale referitoare la minorităţile etnice şi cele exprimate în public. „desarmoniile bătrâneţii” sau „mecanismele bătrâneţii”. o cauză de excludere socială a bătrânilor. p. nivelul educaţional şi rasă. Aceste prejudecăţi sunt diseminate la nivelul simţului comun. Stereotipurile despre persoanele în vârstă au în vedere în primul rând rolul acestora în societăţile comtemporane.şi interesele de vârstă„interests age” cu variabile precum genul.probabil că şi discriminarea pe criteriul vârstei are această componentă duală. p. inflexibilitate.concepţie multidimensională a procesului de îmbătrânire. cu stilul de viaţă şi cu statutul profesional [10. precauţie.

le va mina din interior drepturile legale. Schimbările intervenite la structura populaţiei pe grupe de vârstă determină aspectele referitoare la stereotipurile privind bătrânii şi a celor privind discriminarea persoanelor de vârsta a treia. a conceptelor metacognitive şi a strategiilor metacognitive. Problematica vârstnicilor este una complexă cu atât mai mult cu cât datele demografice conduc la concluzia unei îmbătrâniri a populaţiei. „incremental implicit theory” ai căror susţinători au convingerea că abilităţile intelectuale sunt trasături relativ fixe [108. de sănătate. În ceea ce priveşte drepturile vârstnicilor în societatea contemporană. societatea secolului XXI fiind una a vârstinicilor. O soluţie complementară la diminuarea stereotipurilor şi modificarea prejudecăţilor şi discriminării vârstnicilor o reprezintă analiza critică a stereotipizării implicite a vârstismului generată de mass-media şi de educaţie în societatea românească. Sunt cercetări care aduc contra-argumente deteriorării funcţionalităţii psihice. Problematica vârstnicilor este una complexă cu atât mai mult cu cât datele demografice conduc la concluzia unei îmbătrâniri a populaţiei.iar pe de altă parte. Pentru diminuarea impactului pe care îl au stereotipurile şi prejudecăţile referitoare la persoanele vârstnice se pot realiza programe şi politici care să urmărească diminuarea sau chiar eliminarea acestora. persoanele vârstnice nu au de ales în ceea ce priveşte hotărârile care îi privesc în mod direct. adesea. având în vedere menţinerea sau chiar îmbunătăţirea intelingenţei cristalizate. Ageism-ul sau vârstismul ca tip de discriminare sistematică a oamenilor în funcţie de vârstă este frecvent întâlnit atât la nivel individual ( cei în vârstă tinzând să adopte definiţii negative şi să perpetueze diversele stereotipuri asociate lor. a abilităţilor verbale. În 93 . p. la maturitate. Motivul: facultatea lor de autodeterminare este afectată.absenţa sau insuficienţa. economice sau administrative: voinţa.aşa numitele „entity implicit theory”. Pentru înţelegerea mecanismelor de stereotipizare a actorilor sociali categorizaţi în funcţie de vârstă trebuie aduse în discuţie pattern-urile de activare şi trebuie aplicate în interacţiunile sociale. iar cei tineri se percep ca fiind foarte diferiţi de cei bătrâni). societatea secolului XXI fiind una a vârstnicilor. neputând să-şi realizeze propria voinţă din motive morale sau afective.139-161]. procedurale. epitete peiorative). a memoriei semantice. cât şi la nivel instituţional (subtila evitare a contactului şi practicii discriminatorii în angajarea în diferite servicii a adulţilor care au depăşit o anumită vârstă. întărind credinţele societale. dispreţ.ce încearcă să demonstreze că abilităţile intelectuale pot fi modificate prin intermediul training-ului mintal.

nu mai putem vorbi despre drepturile lor. În plus. Dacă drepturile lor subiective sunt alterate. Contribuţiile băneşti necesare menţinerii acestor prestaţii vor risca să influenţeze într-un mod insuportabil veniturile persoanelor active. Vârsta pensionării constituie „un instrument major de structurare a raporturilor dintre bătrâneţe şi societate” [71. negociază cu forţele sociale şi îşi formulează clar răspunsul. predicând fie prepensionarea. Astăzi. d) în ceea ce priveşte stabilirea vârstei de pensionare. fie pensionarea obligatorie. Dreptul la pensionare. favorabil îndepărtării muncitorilor vârstinici. implicit. creşterea concomitentă a cheltuielilor aferente plăţii pensiilor şi a numărului de persoane inactive va face imposibilă menţinerea prestaţiilor actuale. alegerea privind modul de viaţa şi modul de existenţă. În funcţie de prioritatea acordată fie dreptului individual la pensionare. în general. ca mijlocul cel mai simplu şi cel mai puţin costisitor de a gestiona mâna de lucru. din cauza dificultăţilor economice şi a situaţiei demografice. în funcţie de vechime. în următorii ani. decât în măsura în care societatea ia măsuri de protecţie juridică care să ocrotească drepturile vârstnicilor. deci. p. susţine că pensionările şi prepensionările reprezintă pentru patroni o economie deloc neglijabilă în privinţa salariilor pentru că scările salariale sunt.. b) patronatul. fie interesului colectiv de a impune o pensionare obligatorie. ascendente. reprezintă elementul cheie al definiţiei sociale a bătrâneţii. care se confruntă cu un şomaj important. Pensionarea din oficiu apare. Condiţia de vârstă va limita. pentru a disponibiliza locuri de muncă pentru muncitorii mai tineri.se fragmentează. este afectată libertatea persoanelor vârstnice şi. mai există o contradicţie între dreptul la odihnă după vârsta de 65 de ani şi dreptul la 94 . organizaţiile sindicale invocă experienţa lor în ceea ce are legătură cu împărţirea patronatului a dreptului de gestionare a mâinii de lucru şi pericolul ca muncitorii să îşi piardă treptat dreptul la pensionare şi la creşterea pensiilor. chiar o prepensionare. dreptul la pensionare şi dreptul la muncă par a se exclude reciproc. putem distinge un ansamblu de luări de poziţie: a) statul. c) economiştii susţin că.constituit şi generalizat o dată cu crearea securităţii sociale ca nou drept social al muncii. deci.consecinţă. pensionările şi prepensionările permit îndepărtarea unor muncitori al căror randament a scăzut sau a căror pregătire profesională este depăşită. Instituţionalizarea vârstei de pensionare şi de angajare a salariaţilor care îmbătrânesc. instituie o nouă mentalitate în ceea ce priveşte pensionarea. Din această cauză. transformând dreptul la pensionare în obligaţie de pensionare şi chiar de prepensionare.21]. viitorul cetăţenilor şi al societăţii însăşi.

faţă de patronul sau faţă de organizaţiile sindicale. cu accent asupra sistemului de pensii.3 milioane. astăzi. Mai recent. precum şi profesioniştii sănătăţii. În Europa. Urmând acceaşi evoluţie socială. Ele vor întâmpina cu mare greutate problemele îmbătrânirii. Este greu. pensionarea obligatorie este percepută ca o expulzare de pe piaţa muncii şi ca o alterare a libertăţilor individuale. cu referire la sistemul de securitate socială. Problemele specifice persoanelor vârstnice.256-277].6 miliane de persoane au astăzi în Germania mai mult de 70 de ani. să prefigurăm cu certitudine. Vârstnicii sunt mai sensibili la lipsurile şi imperfecţiunile sistemelor adminstrative şi sociale. Vârstnicii sunt vulnerabili. ceea ce va fi considerat de specialişti vârful acestui fenomen [84. susţin că munca este indispensabilă existenţei normale şi denunţă caracterul arbitrat al pensionării din oficiu la o vârstă fixă. statul spaniol a reformat radical întreaga realitate socială şi implicit. Ţări precum Olanda sau Marea Britanie s-au inspirat. deci.228]. Adaptarea răspunsului la noile realităţi ale bătrâneţii depinde în mare măsură de gradul democratizării instituţiilor noastre. Pe plan social. iar până în 2030 va ajunge la 13. preponderenţa dreptului individual faţă de dreptul colectiv: libertatea opţiunii individuale în materie de pensionare devine. de cele mai multe ori. situaţia vârstnicilor în 2010 sau. Respectarea opţiunilor individuale implică obligaţia statului de a-l proteja pe muncitor împotriva discriminării pe motive de vârstă. ţările din Europa de Est se găsesc în faţa aceleiaşi probleme de adaptare: dacă nu modifică unele norme sau instituţii fundamentale. în comunitatea din Catalonia este funcţional un Plan integral pentru bătrâneţe prin intermediul căruia autorităţile publice accepta responsabilitatea globală a respectării drepturilor fundamentale a cetăţenilor vârstnici. 8. p. pe cea referitoare la cetăţenii vârstnici: de exemplu.muncă după 65 de ani. de migraţiune şi politici încă greu de anticipat.sunt abordate. din exemplul a ţărilor scandinave [47. pe care le-au facut să coincidă cu dreptul şi democraţia. protecţia demnităţii omului vârstnic implică intervenţia hotărâtă în domeniile fundamentale ale vieţii sociale. Şi Germania se confruntă cu fenomenul îmbătrânirii populaţiei. Ea va depinde de o serie de factori economici. de regimul fiscal ( în cazul în care impozitele sunt prea mari). Din constatarea importanţei muncii ca valoare structurantă a existenţei decurge. în acest sens. înşăşi. Clavette spune că. în 2050. Efectele perverse ar putea să înlocuiască pensionarea obligatorie prin obligaţia de a munci după vârsta de 65 de ani. pentru sociologi în mod firesc. dar problemele deja importante cu 95 . p. deja. e) muncitorii vârstnici.ce reprezintă un important segment de populaţie în Europa şi America de Nord. ţările scandinave au identificat primele probleme sociale. chiar. folosind instituţiile existente. un corolar al dreptului de muncă. pentru muncitorii care îmbătrânesc.

abuzul verbal sau emoţional. bătrânii fiind persoane care reprezintă o categorie socio-demografică distinctă în populaţia totală prin vârsta înaintată (60 ani şi peste) caracterizată prin modificări morfofiziologice ireversibile ale organismului. abuz cu caracter psihic. favorizând armonizarea şi punerea în aplicare a unei politici sociale europene. mai specifică şi mai comunitară. sistemul de asigurări este nesatisfacator. Se impune indexarea permanentă a pensiilor. Pe lângă aceasta. În viziunea altora aceste forme ar fi următoarele: violenţa fizică. pentru bătrânii care mai sunt în stare să lucreze cea mai importantă sursă de existenţă este propria muncă.[116. dar şi eficace. În Republica Moldova a fost stopată majorarea vârstei de pensionare pentru femei la 57 ani. aspiraţii materiale şi culturale specifice. riscă să se agraveze dacă nu intervenim de o manieră globală. art. Integrarea cetăţeanului vârstnic în societate implică colaborarea multor factori sociali: studiul problematicii vârstnicilor aparţine interdisciplinarităţii: medicină. în acelaşi timp. Astfel. Constituind un semnificativ procent al populaţiei din ţările industrializate. ştiinţe sociale. iar pentru bărbaţi la 62 ani [86. interese. în funcţie de creşterea preţurilor. atât pentru bătrânii din mediul rural. violarea unor drepturi. vârstnicii. Forme de manifestare a violenţei împotriva vârstnicilor în accepţiunea unor doctrinari ar fi: neglijarea pasivă. În plus. Cuantumul pensiilor nu este corelat cu majorările de preţuri şi tarife şi nu poate acoperi cheltuielile necesare nici măcar pentru o existenţă la limita sărăciei. dar nu pot duce la discriminare pe criteriu de sex. Schemele de asigurare socială şi pensionare pot fi legate de vârstă. compararea situaţiilor naţionale şi a modelelor interetnice facilitează apropierea ideilor.care se confruntă. adică stabilirea unor compensaţii mai mari la pensiile minime şi micşorarea cuantumului compensaţiilor odată cu majorarea pensiei. abuz în ceea ce priveşte medicamentele. Pentru ceilalţi. cât şi pentru cei din mediul urban.41]. trebuie elaborat un sistem pentru diferenţierea compensaţiilor la pensii. astfel de situaţii sunt mai greu de sesizat de către autorităţi. totuşi. p. nivelul scăzut de activitate. Deşi maltratarea persoanelor vârstnice se întâmplă la fel de des ca şi în cazul maltratării copiilor. ţinându-se cont de 96 . suferă din cauza actelor de violenţă intrafamilială. neglijarea activă şi abuzul fizic.35] Această grupare socială şi de vârstă. Această modalitate de soluţionare a problemei ar fi nu numai corectă. în prezent. abuz material. În condiţiile actuale. drept. unicul sprijin ramâne familia. trebuinţe. oamenii vârstnici militează din ce în ce mai manifest pentru obţinerea unei reale recunoaşteri a intereselor şi nevoilor lor distincte.

stabilind pentru ambele categorii. respectiv a femeilor şi bărbaţilor. atitudinea faţă de aceste persoane s-a mai schimbat. indivizii umani cu caracteristici fizice şi psihice diferite. s-au propus mai multe măsuri printre care : egalarea vârstei de pensionare a femeilor si bărbaţilor ( modificarea art. Diferenţele individuale pot şi definite atât în capacităţi. cât şi în deficienţe. bărbaţii beneficiază de pensie în medie 2 ani. Faţă de aceste diferenţe/incapacităţi. Ulterior. revizuirea metodologiei de calculare a pensiei ( modificarea art. prin mecanisme şi instrumente juridice care să permită acestora realizarea drepturilor lor. Persoanele cu deficienţe fac parte din categoria persoanelor defavorizate. care trebuie să constituie cel puţin 45% din salariul mediu pe economie. Având în vedere că durata vieţii femeilor în Republica Moldova este mai mare (bărbaţii trăiesc în medie 64 de ani. pentru a exclude discriminările directe pe criterii de vârstă şi sex.8 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat ) astfel încât să se ţină cont de rata de înlocuire a salariului cu pensia. precum şi ţinând cont de decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului. Bărbaţii. societate.6. educaţie.41 al Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat). în perioada de activitate. persoanele cu deficienţe purtând asupra lor stigmatul societăţii.faptul că durata vieţii în ţară este destul de mică. începând cu vârsta de 18 ani pâna la vârsta de pensionare. Secolul XX aduce această categorie de persoane în atenţia publicului larg prin dezbateri referitoare la dificultăţile cu care se confruntau. rezultate ale interacţiunii dintre mediu şi ereditate. atitudinea lor variind în funcţie de epocă. Prin urmare. societatea a reacţionat între două extreme: fie către o eliminare. fie către acordarea de drepturi în plus. iar femeile 71 de ani. se impune stabilirea unui stagiu de cotizare proporţional vârstei standard de pensionare. reuşesc să acumuleze un stagiu de cotizare mult mai mare decât femeile. iar femeile – 14 ani). care a calificat drept o încălcare a CEDO diferenţierea dreptului la pensie în baza criteriului de sex sau stare civila. ca o alternativă a Fondului de Asigurări Sociale de stat. pentru care societatea a încercat să creeze şi să dezvolte un sistem de securitate socială. 97 . propunem puterii politice să legifereze fondurile de pensii private. Eliminarea discriminării şi asigurarea exercitării principiului egalităţii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi Societatea umană este alcătuită din toţi membrii. prin elaborarea de programe şi politici sociale. acesta influenţând cuantumul pensiei. vârsta de 60 de ani şi oferindu-le astfel condiţii egale de utilizare a Fondului de Asigurări Sociale. Multă vreme s-a ascuns această problematică a persoanelor cu deficienţe. 2. poate şi datorită prejudecăţilor.

handicapul reprezintă un dezavantaj pe care îl are o anumită persoană. a unei imagini a României de ţară în care această categorie de persoane nu se bucură de drepturi. dar şi cele ale colectivităţilor. neputând însă face abstracţie de celelalte perspective. eliminând orice tentativă de discriminare pe motiv de incapacitate fizică sau psihică. Mai întâi este necesar să se înţeleagă că persoanele cu dizabilităţi sunt îndreptăţite să aibă aceleaşi drepturi ca orice alt cetăţean. În accepţiune psihologică. Ca urmare a unor reacţii ale unor personalităţi şi organisme internaţionale au apărut multe organizaţii care încercau să sprijine această categorie de persoane şi au apărut o serie de reglementări juridice care creau drepturi de ordin social şi în România. mai ales în domeniul psihologic şi medical.sociologic. în afara graniţei. după 1989. din punct de vedere clinic-medical. administrativ. libertăţi şi de nici un fel de îngrijire. Handicapul poate fi un criteriu de apartenenţă la un grup/categorie de persoane. că persoanele cu disabilităţi au aceleaşi drepturi civile şi politice ca şi celelalte fiinţe umane. însă nu în mod special persoanelor cu disabilităţi. Problema handicapului nu este doar una de natură medicală sau psihologică. ca urmare a unei infirmităţi (deficienţe) sau a unei incapacităţi. În România. care a afirmat. • Declaraţia Drepturilor persoanelor cu disabilităţi din 1975 [42].Cadrul normativ al ONU cu privire la drepturile persoanelor cu disabilităţi include urmatoarele documente: • Declaraţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu retard mintal [44]. care este primul instrument internaţional privind drepturile omului care se referă în mod particular la drepturile persoanelor cu disabilităţi. De la acea dată. politic. Definirea termenului a constituit obiectul multor cercetări. Abordările medicale evidenţiază felul cum aceste deficienţe afectează funcţionarea întregului 98 . pentru prima dată în dreptul internaţional. psihologic. asupra căreia este necesar să se îndrepte eforturile autorităţilor statului. medical. ceea ce a condus la construirea. Declaraţia adoptă un model medical care priveşte persoanele cu disabilităţi ca fiind dependente şi având nevoie de tratament şi ajutor. criteriu care este prevăzut în documente cu caracter legislativ. Fenomenul handicapului poate fi abordat din mai multe perspective: din punct de vedere psihologic. fiind tot mai necesar ca şi alte discipline să abordeze această problematică datorită complexităţii ei şi consecinţelor/implicaţiilor în social. ONU a adoptat convenţii specializate privind drepturile omului dedicate altor grupuri. economic. Lucrarea de faţă se opreşte asupra analizei handicapului din punct de vedere sociologic. problematica persoanelor cu deficienţe a revenit cu putere mai ales prin intermediul mass-media care transmitea imagini tulburătoare ale celor instituţionalizaţi.

Poziţia socială a acestor persoane presupune alocarea unor resurse financiare. în secolul al XIX sfera ei fiind lărgită.25-26]. p. conducând la separare de restul societăţii. ajungându-se la neglijarea calităţilor şi a potenţialului. P. fizică sau psihică. Handicapul văzut ca pierdere sau anormalitate are în vedere pierderi de natură anatomică. economice. Definiţia este una care suportă critici întrucât dihotomia reducţionistă normal-anormal împarte oamenii în două categorii. după anii 50 noţiunea pătrunzând în terminologia adiminstrativă şi legislativă. derularea lor astfel încât să se diminueze acest dezavantaj „creat”. Accepţiunea invalidităţii ca deviantă se centrează pe devierea de la normele fizice şi de sănătate acceptate în societate sau pe devierea de la comportamentul unui grup ori de la status-ul social apropiat al unui anumit individ. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avut ca preocupare găsirea unei definţii complete şi neprejudiciantă pentru această categorie de persoane. blamat. În accepţie tradiţională. prin raportare la piaţa muncii. persoana handicapată era persoana care. dar foarte real. 99 . Persoana handicapată este văzută ca o persoană neputiincioasă (lipsa puterii fizice. Analizele politice analizează handicapul/invaliditatea din perspectiva intervenţiei statului în contextul programelor sociale dedicate acestei categorii de persoane. imagine care face doar să discrediteze. relaţionale. acceptate ulterior de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Analizele economice pun handicapul în relaţie cu venitul persoanei. Noţiunea de handicap la originea ei a aparţinut limbajului comun [93. Invaliditatea ca poziţie socială a persoanei cu handicap „conferă” dezavantaje acestuia. în care „anormalitatea” este definită prin raportare la „normalitate”. să nu aducă atingere demnităţii umane. la plasarea pe un loc secund în plan social. supuse de multe ori discriminării tocmai pe acest motiv. psihice. la izolare socială.organism uman. persoană handicapată-persoană infirmă. Este necesar astfel ca orice definţie dată handicapului să nu fie stigmatizată. Termenul de condiţie clinică vizează boala care alterează sau întrerupe procesele fizice sale psihice. motorii sau intelectuale nu avea capacitatea de a acţiona temporar sau permanent asemenea unei persoane „normale”. întrucât existenţa unei anormalităţi nu duce neaparat la un handicap. p. datorită unor deficienţe senzoriale. Handicapul pe care îl deţine o persoană marchează întreaga personalitate a acesteia. Wood a formulat propuneri de reconceptualizare. elaborarea unor programe. căci normalul este valorizat din punct de vedere axiologic.25-26]. profesionale. Limitarea funcţională a activităţii zilnice vizează incapacitatea sau cel puţin capacitatea redusă de a realiza sarcinile personale sau sociale considerate normale. definite care nu pot fi considerate corecte. un individ fiind raportat la seturi de criterii socialmente stabilite [93. iar anormalul este condamnat. să aducă un grav prejudiciu acelei persoane. stigmatizat. construit. civice). conducând la discriminări. Definiţia conduce la sinonimia.

ci şi a societăţii. ca urmare a unei deficienţe sau incapacităţii. Handicapul este astfel şi un construct social. Ipoteza implicită acestui model se referă la faptul că odată cu apariţia deficienţei se produc afectări nu numai ale organismului. factori sociali şi culturali). ci şi ale sistemului psihic. ale invalidităţii la nivelul individului. anomalie ori dereglare a unei structuri sau a unei funcţii anatomice. incapacităţi se lovesc de mediul social. asocierile negative sunt văzute ca restricţii ale activităţii sau ale participării. ci şi asupra mediului social (familie. handicapul. care limitează sau împiedică satisfacerea totală sau parţială a sarcinilor considerate ca normale pentru ea (funcţie de vârstă. colectivităţii.înlocuind noţiunea de „handicap. Handicapurile apar atunci când deficienţele şi incapacităţile se constituie ca predictori negativi ai sistemului statusurilor şi rolurilor sociale aparţinând unui anumit individ. Problema care apare este cea a capacităţii de „ajustare” 100 . organelor sau altor structuri sau funcţii). Modelul social al handicapului se concentrează nu numai asupra individului precum în cazul modelului individual. a grupului în care trăieşte. de bariere culturale care le impiedică accesul la o viaţă normală. prin trei termeni: infirmitatea sau deficienţa. localizează cauzele incapacităţii. Fenomenul handicapului poate fi abordat şi din perspectiva modelelor „individual” şi „social”. lipsă ori pierdere (rezultând dintr-o deficienţă) a capacităţii de a efectua o activitate în condiţiile considerate ca normale pentru o fiinţă umană. înglobând orice restricţie. insuficient delimitat. întruneau la momentul elaborării lor unanimitatea specialiştilor. termenul de handicap este înlocuit cu cel de participare. întrucât. dar ulterior ele au fost criticate. prin programe unde individul să înveţe să facă faţă noilor situaţii). descriind perturbări la nivelul organismului (deficite ale membrelor. considerat neutru. Modelul individual atribuie problemelor cu care se confruntă persoanele invalide caracterul de consecinţe directe ale deficienţelor lor. Handicapul apare astfel atunci când persoanele cu deficienţe. spun criticii. OSM propune o altă clasificare. astfel spus devine status dominant. în urma căreia unii termeni sunt înlocuiţi: termenul de incapacitate este înlocuit cu cel de activitate. cuprinzând orice pierdere. incapacitatea sau dizabilitatea. neţind seama de experienţele persoanale şi cele situaţionale. Handicapul este astfel o pierdere sau o limitare a şanselor de a lua parte în mod egal şi fără discriminări la viaţa socială a comunităţii ca toţi ceilalţi membri.S. Definţiile date de O. „Ajustarea” individului nu va mai fi o preocupare doar a individului singur.M. diminuare. fiziologice ori psihologice. fiind mult prea legate de clasificările medicale. sex. dezavantajul unei persoane. Crearea unor mecanisme prin care să se reducă la minim aceste consecinţe psihice ar putea „ajusta” individul la condiţiile deficienţei cu care se confruntă (prin programe de reabilitare. mediu social mai larg).

în scopul evitării unor incomodităţi sociale. Handicapul este resimţit ca un obstacol nu numai datorită deficienţei individuale obiective. Doar 27% din cei chestionaţi au afirmat că există temeiuri pentru izolarea acestor persoane. împiedicându-le accesul la diferitele sisteme ale societăţii. lipsa unor organizaţii neguvernamentale care să facă o 101 . la care contribuie lipsa de informare. acordarea de facilităţi pentru angajatori. Aceasta promovează cu prioritate: asigurarea accesului la toate serviciile din comunitate. de a nu-i exclude social pe aceştia. dezinteresul comunităţii şi al autorităţilor faţă de ele. de trecere peste prejudecăţi. dar şi ca excludere din limitele şi practicile sociale. care suferă unele transformări. dezinstituţionalizarea. Impactul handicapului asupra dezvoltării personalităţii umane este imens. Handicapul limitează participarea persoanelor de a lua parte la viaţa comunităţii. prin crearea de servicii alternative. de a acţiona fără discriminări. persoanele cu disabilităţi psihice sau mintale sunt izolate. Handicapul reprezintă un obstacol în realizarea personală. ci mai ales ca efect al raporturilor/relaţiilor sociale. 448/2006. 9% s-au abţinut să dea un raspuns [26]. Odată cu apariţia în România. care dă posibilitatea alegerii serviciului necesar. În principal. de obicei în spitale psihiatrice sau în internate psihoneurologice . Această atitudine inumană nu este susţinută de opinia publică. Mai cuprinde şi o serie de prevederi referitoare la acordarea indemnizaţiei lunare. orientarea profesională şi stabilirea capacităţii de muncă. modul de acordare a gratuităţii transportului interurban. acordarea de sprijin familiei persoanei cu handicap. introducerea ocupaţiei de asistent personal profesionist. ca incapacitate determinată. normele metodologice stabilesc: modalitatea efectivă de acordare a anumitor drepturi şi implementarea măsurilor de protecţie. modul de organizare şi funcţionare a centrelor rezidenţiale pentru persoanele cu handicap. de a nu crea opresiune socială.independenţa personală faţă de ajutoarele instituţionale. prin introducerea bugetului personal complementar. prin care. a fost creat cadrul legislativ în vederea asigurării unui sistem real de protecţie a drepturilor persoanelor cu handicap. totalmente antiumane. a Legii nr. Discriminarea la care sunt supuse persoanele cu probleme de sănătate mintală se datorează statutului de victimă al acestora. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le înţeleagă fiecare dintre noi. 64% din respondenţi nefiind de acord cu izolarea persoanelor cu disabilităţi psihice sau mintale.a comportamentului celor din jur pentru a-i ajuta pe cei cu deficienţe. Deşi actele legislative din Republica Moldova protejează drepturile persoanelor cu disabilităţi psihice şi mintale. în practică se aplică reguli nescrise.

102 . criterii care creează unor categorii de persoane anumite dezavantaje încă de la începutul competiţiei sau care nu permit înscrierea în competiţie. angajatorii se referă şi la alte criterii de selecţie care nu au legatură cu pregătirea şi experienţa profesională. p. Studiu de caz: Raportul de monitorizare al Spitalului de Psihiatrie Mocrea. rasei. Concluzia cercetătorilor a fost că albii au mai multe şanse de a obţine un loc de muncă decât un afroamerican [94. experienţă profesională. Totodată. seriozitate.7.1. judeţul Arad. dar tot mai des apar precizate calităţile pe care trebuie să le întrunească candidatul pentru a fi selectat: dinamic. disponibilitate la program prelungit etc.schimbare în acest sens [20]. etniei. cei care realizează selecţia resurselor umane vor alege subiecţi asemănători cu cei care urmează acelaşi tipar în ceea ce priveşte comportamentul. au realizat un studiu referitor la reacţia angajatorilor în momentul în care albi şi afro-americani se înscriu pentru ocuparea unui loc de muncă pe criterii ce ţin de educaţie. flexibilitate. discriminarea producându-se în etapa de selecţie a resurselor umane. aceste calificări se referă de regulă la experienţa profesională şi la o anumită educaţie formală. clasei sociale sau religiei. din România. sociabilitate. Instituţiile pot acţiona astfel încât să creeze inegalităţi în ceea ce priveşte accederea la anumite poziţii în organizaţie sau în ceea ce priveşte repartizarea recompenselor. Anexa nr. Talentul şi calităţile sunt relative. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă în Uniunea Europeană. În 1990 cercetătorii de la Institutul Urban. handicapului fizic. aceste persoane se confruntă cu dificultăţi serioase la angajare. Discriminarea este rezultatul resimţit de toate persoanele care au fost victime ale unei selecţii pe motive nejustificate. sărăcia în care trăiesc nu le permite să apeleze la instanţele judecătoreşti pentru a-şi apăra drepturile. Angajatorii specifică în ofertele de angajare calificările pe care trebuie să le întrunească candidaţii pentru înscrierea în competiţia pentru obţinerea postului. cel mai evident fiind în domeniul birourilor de consiliere în vederea ocupării unui loc de muncă. Deseori. gender-ului. Există situaţii în care. nu poate fi vorba de un tratament discriminatoriu. fiind cel mai subtil şi mai dăunător mod de discriminare. Evaluarea ar trebui să se realizeze pe baza meritelor şi talentului candidaţilor. iraţionale. şi nu în baza rasei. dar şi pe parcursul desfăşurării activităţii. etniei. Discriminarea este prezentă la toate nivelurile în ceea ce priveşte locurile de muncă. Atâta timp cât aceste standarde stabilite de angajator se aplică tuturor candidaţilor.221]. Un angajator poate discrimina pe temeiul vârstei. modul de existenţă. în ceea ce priveşte avansările în cadrul structurilor organizaţionale. subiective. Discriminarea în domeniul locurilor de muncă este cel mai des invocată. 2.

obligă statele părţi “să practice o politică naţională care să urmărească promovarea. sex. Unii angajatori susţin că pentru unele profesii şi meserii se impune o anumită limită de vârstă. cât şi maximă. prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale. vânzătoare. ascendenţă naţională sau origine socială a persoanei”. cu atât a sporit procentul de femei în aceste ocupaţii. Giddens observă că cu cât procentul de oameni care deţin posturi de funcţionari şi de secretariat a crescut. religie. cunoscut fiind gradul mare de inadaptibilitate şi inactivismul acestora. datorită responsabilităţilor legate de familie. O condiţie a angajatorilor la angajare este şi statusul marital al candidaţilor. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede. la libera alegere a muncii. în 103 . datorită naturii muncii pe care o au de realizat şi recunosc că se feresc să angajeze persoane „mai în vârstă”. culoare. Astfel pentru poziţiile de relaţii publice. combinată cu aspectul fizic plăcut. că orice persoană are dreptul la muncă.şi au devenit mai rutinizate aceste ocupaţii. al industriilor cu amănuntul şi de divertisment. în mare măsură ocupate de femei. indiferent de rasă. femeile depăşesc cu mult numărul bărbaţilor în posturile de la niveluri inferioare în sectorul de extindere al marketingului. precum şi la ocrotirea împotriva şomajului [43]. De asemenea. Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei. Slujbe precum cele de asistent de vânzări. mergând pe premisa că o angajată cu statutul de femeie căsătorită nu va fi disponibilă la un program prelungit. transformat în extremism. adoptată la Geneva la 25 iunie 1985 [32]. este o condiţie absolut necesară. ofertele de angajare făcând tot mai des trimitere la o limită minimă şi maximă a candidaţilor. Deşi cadrul legislativ şi instituţional din România în domeniul discriminării este printre cele mai avansate pe plan european. la condiţii echitabile şi satisfacătoare de muncă. Frecvent întâlnim discriminare pe motiv de vârstă. experimentarea situaţiilor de angajări în care managerii au tendinţa de a-i favoriza pe cei tineri în promovarea în anumite posturi. în articolul 23. Trebuie precizat că tratamentul discriminatoriu apare şi ca o consecinţă a invaziei politicului în selecţia de pe piaţa muncii şi a existenţei clientelismului grupal. sau casieră de magazin sunt. A. secretară. convingeri politice. în special al candidatelor. invocând că alegerea s-a făcut pe criterii de competenţă profesională şi nu de vârstă este extrem de rar întâlnită în practica socio-psihologică. a egalităţii de posibilităţi şi de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei. vârsta. persoanele cu dizabilităţi fiind cel mai des victimele unui comportament discriminatoriu. atât minimă.orientării sexuale.

responsabilitate. ci şi cu bariere în ceea ce priveşte salarizarea egală pentru muncă egală. un procent mai mare sunt implicaţi în ocupaţii manuale. Grupurile etnice şi cele rasiale sunt cel mai adesea victime ale comportamentului discriminatoriu. mai mult de o treime dintre femeile angajate cu salariu erau servitoare sau slujnice. la condiţii echitabile şi satisfacătoare de muncă. erau deseori trimise de către un patron direct părinţilor lor. ale căror salarii.servilism.( Tabel nr. în Marea Britanie. pentru toate clasele erau destul de coborâte. statutul marital fiind un impediment în exercitarea unei meserii. 104 . Pe parcursul ultimilor decenii această situaţie s-a schimbat în mod radical. ea scăzând atunci când angajatorii trebuie să concureze între ei pentru o forţă de muncă insuficientă. ci şi în ceea ce priveşte veniturile. Forţa de muncă feminină constă în principal din femei tinere necăsătorite. Chiar şi la 1919. atunci când lucrau în fabrici. În rândul negrilor. sunt victime ale inegalităţii sociale: afro-americanii din America. Atunci când se căsătoreau. etnice (şi mai nou celor naţionale) le sunt destinate (la nivel de prejudecată) anumite profesii şi meserii. cu cât aceasta este mai mare cu atât discriminarea este mai manifestă. şomerii reprezintă un procent mai mare în rândul albilor. În Marea Britanie sunt unele variaţii considerabile în ceea ce priveşte distribuţia ocupaţională a ne-albilor pe piaţa forţei de muncă. ele se retrăgeau din aceste activităţi. Studiile arată că grupurilor rasiale. Articolul 43 din Constituţia Republicii Moldova stipulează că „orice persoană are dreptul la muncă. până după începutul secolului al XX-lea. ele ocupând procente mai mici în alte servicii sau în cele manuale specializate decât bărbaţii respectivi . România se confruntă nu numai cu bariere referitoare la egalitatea de şanse. pentru care sunt salarizaţi mai slab. al salarizării. turcii din Germania sau ţiganii din România.S-a constatat că discriminarea este proporţională cu forţa de muncă. astfel încât tot mai multe femei alcătuiesc forţa de muncă. Discriminarea se localizează atât la nivelul selecţiei resurselor. astfel încât femeile de culoare primesc un salariu considerabil mai scăzut decât cel al bărbaţilor de culoare. de regulă cele care nu presupun decizie. separare produsă de dezvoltarea industriei moderne. Ratele de angajare a femeilor în afara casei.7) Discriminarea acestora apare şi în ceea ce priveşte salarizarea. Divizunea muncii s-a produs o dată cu separarea atelierului de casă. Discriminarea se localizează şi la acest nivel. dar şi la acela al salarizării. Studiile dovedesc cu claritate că grupurile de persoane defavorizate nu numai că sunt discriminate la intrarea în organizaţie şi în avansare. În ţările occidentale munca aparţinea în mod predominant sferei masculine. neexistând egalitatea veniturilor pentru aceeaşi muncă depusă. aspecte destul de frecvent întalnite pe piaţa muncii din România. la liberă alegere a muncii.

angajarea femeilor tinere fiind una neproductivă din perspectiva costurilor pentru un angajator. de aceea este dificil să stabilim care sunt practicile discriminatorii cel mai des întâlnite. Astfel. că acestea nu pot presta acel tip de activitate. statisticile arătând că femeile sunt mai prost salarizate pentru aceeaşi activitate depusă şi că membrii unor grupuri rasiale sunt angajaţi cu salarii mai mici. are un impact major asupra participării lor la forţa de muncă remunerată. Femeile pot fi victimele unui comportament discriminatoriu al patronului la angajare. aceasta revenind femeilor. dependenţi de ele. un procent destul de crescut de mame care îşi reluau munca primeau preponderent slujbe cu program redus sau aveau slujbe mai slab plătite decât cele pe care le avuseseră anterior. rasiale se află într-o competiţie imperfectă. preferaţi fiind bărbaţii tineri. ambele categorii tinere. nişte prejudecăţi: femeile nu sunt capabile să realizeze activitatea pe care un bărbat ar putea-o desfăşura. cunoscut fiind faptul că femeile tinere vor părăsi locul de muncă. bărbaţii nu îşi asumă responsabilitatea principală pentru creşterea copiilor. Totuşi astăzi. Majoritatea lor preferă să fie angajate cu program redus. Managerii de resurse umane încă opun rezistenţă la numirea unor femei. atât femeile cât şi indivizii care aparţin unor grupuri etnice. În Republica Moldova nu există date cu privire la situaţia diverselor grupuri minoritare în domeniile vieţii economice şi sociale si cu privire la efectele discriminării acestora. Se constată astfel un tip de discriminare. cu normă întreagă. În ansamblu. Faptul de a avea sau nu copii. îndeosebi în slujbele mai bine plătite. pentru acelaşi patron. Cu referire la angajarea în câmpul muncii. între femei şi bărbaţi. Discriminarea se bazează pe prejudecată şi stereotipia că femeile nu pot executa la acelaşi nivel cu bărbaţii aceeaşi muncă. femeile tind să-şi reia carierele. La începutul anilor 1990. Se 105 . În cadrul tuturor grupurilor socio-economice femeile au şanse mai mari de a avea o slujbă cu normă întreagă dacă nu au copii. legislaţia Republicii Moldova conţine o serie de prevederi care statuează principiul nondiscriminarii. La vremea respectivă.. decât la începutul anilor 1980. mult mai multe femei decât bărbaţi au slujbe cu program redus în comparaţie cu bărbaţii. Femeile sunt angajate disproporţionat doar pe anumite poziţii în cadrul organizaţiei. nu cu normă întreagă. Angajatorii au la baza selecţiei resurselor umane nişte stereotipuri. şi care socotesc că munca cu program redus este o opţiune mult mai acceptabilă. datorită faptului că vor deveni mame şi vor solicita concediu de maternintate.precum şi la protecţia împotriva şomajului” [29]. convinşi fiind. datorită îndatoririlor care rezultă din statutul de soţie şi mamă. mamele au mai multe şanse de a reveni la aceeaşi slujbă. O altă modalitate de discriminare în domeniul forţei de muncă se înregistrează în ceea ce priveşte salarizarea. Cu toate acestea.

Se ştie însă că majoritatea fabricilor rentabile româneşti a fost fie înstrăinată. pentru femeile angajate. Această problematică reluată de Tratatul privind Constituţia Europeană se bucură de o atenţie deosebită. în anumite sectoare ale economiei. deoarece se restrâng locurile de muncă pentru ei. Existenţa acestor contradicţii a condus la 106 . Voinţa părţilor este cea care se reflectă în clauzele contractului. potrivit acordului celor două părţi. indiferent cât de important este postul în care ar fi ajuns. Aceleaşi atitudini au fost evidenţiate şi atunci când s-a pus problema promovării femeilor. contractele încheiate în aceste condiţiuni sunt departe de a fi echitabile. munca ocupă locul secund. îngrijirea copilului este considerată mai degrabă o problemă a mamei. ele erau socotite ca fiind înclinate să îşi întrerupă carierele pentru a avea grijă de copii mici. poate recalificându-se ulterior pentru alte posturi. Îndepărtarea barierelor comerciale în cadrul Uniunii Europene a condus la o practică discriminatorie. deci a obţinerii unor profituri mai mari [95. lucrătorii autohtoni nu agreează creşterea numărului muncitorilor din est. De regulă. fie lichidată. Eurobarometrul realizat pe un eşantion de 7514 persoane din statele membre ale UE a pus în evidenţă că 66% dintre europeni nu sunt de acord să existe vreo discriminare în statele Uniunii Europene. Numărul restrâns al femeilor care aveau posturi manageriale înalte nu aveau copii. dată fiind realitatea Uniunii şi compoziţia ei multinaţională. acceptând să angajeze lucrătorii pentru o retribuţie minimă. din cauza faptului că femeile părăsesc slujba pentru a avea copii. pe temeiul acordării unor salarii mai mici. aceea că. iar mai multe dintre cele care intenţionau să aibă copii în viitor declarau că vor să-şi părăsească postul. Unul din factorii majori care afectează carierele femeilor îl reprezintă percepţia masculină. Într-o economie de piaţă lucrătorii prestează serviciile în baza unor contracte de muncă încheiate. după naşterea copiilor. sute de mii de lucrători nemaiavând mijloace suficiente pentru supravieţuire. Bărbaţii au tendinţa de a domina nivelurile superioare pur şi simplu. Marile companii profită de situaţia creată în România şi în alte ţări central şi esteuropene. aceste posturi se află în domeniul serviciilor. În domeniul atragerii forţei de muncă din estul Europei se constată existenţa unor mari interese contradictorii: marile companii occidentale acţionează pentru angajarea forţei de muncă din Est. muncitorii proveniţi din ţările est-europene fiind „preferaţi” muncitorilor resortisanţi.conturează astfel ideea că femeilor le sunt destinate anumite slujbe. Comunitatea Europeană atrage atenţia asupra fenomenului discriminării în domeniul forţei de muncă pe criteriul naţionalităţii. 18] Populaţia din Estul Europei se pronunţă ferm pentru acordarea de şanse egale lucrătorilor din Estul continentului. p.

orientare sexuală. stare materială. însă insistă să rămână în strainătate datorită evoluţiei dramatice de pe piaţa forţei de muncă din România. iar nu de puţine ori să-şi riste sănătatea şi chiar viaţa. stare civilă. ci şi practică. principiul egalităţii a rămas deschis unei multitudini de interpretări.8. a doua se referă la conţinutul legilor ce trebuie create în aşa fel încât să nu discrimineze cetăţenii pe motive arbitrare. Unii lucrători având o înaltă calificare în România preferă să se angajeze la munci necalificate în Vestul Europei. mizeria de acasă. Se observă cu uşurinţă este faptul că o serie de probleme 107 . Considerăm că schimbările produse în interiorul familiei contemporane – tendinţa spre nuclearizare şi individualizare – au profunde implicaţii asupra relaţiilor dintre vârstnici şi copii. origine socială. Considerăm că trebuie pedepsiţi angajatorii – persoane fizice sau juridice . în care noţiunea de egalitate este strâns legată de ideea de justiţie. Lipsa mijloacelor de trai. Concluzii la capitolul II Se poate afirma că încă de la Etica Nicomahica a lui Aristotel. În timp ce prima se referă la aplicarea legii şi tratamentul egal al cetăţenilor ce se află în aceeaşi situaţie. Această distincţie are nu numai importanţă filosofică. apartenenţă politică. opinii. cât şi negative. pe plan individual. pentru că nu întotdeauna când este respectat criteriul egalităţii formale este respectat şi cel al egalităţii substanţiale (ca în cazul distincţiei între legalitatea formală şi cea substanţială în care dreptul la distribuţia egală a unor oportunităţi sau resurse ce nu este sinonim cu dreptul de a fi tratat cu acelaşi respect ca oricine altcineva). dar. limbă. educaţie. Marea Britanie caută posibilităţi de restricţionare a accesului imigranţilor străini ilegali la protecţie socială. iar în această situaţie tratamentul trebuie să fie de o asemenea natură încât cetăţenii să aibă oportunităţi egale pentru a atinge poziţii egale. A fost trasată o distincţie între egalitatea formală şi cea substanţială. pot avea consecinţe atât pozitive. stare a sănătăţii. Muncitorii români se supun unor riscuri majore în momentul când aleg să lucreze în străinătate (evenimentele de la Madrid din 11 martie 2004 au dovedit-o). rasă. îi determină pe mulţi oameni să îndure umilinţe greu de descris. boală cronică necontagioasă.din toate sferele vieţii (economice. vârstă. mai ales absenţa oricărei perpective. Toate aceste transformări. militare etc. religie. asupra sistemului de valori proprii fiecărei generaţii. inclusiv de status şi de rol personal. sociale. administrative. cetăţenie.extinderea „muncii la negru” cu cele două consecinţe cunoscute: neplata taxelor către stat şi lipsirea de drepturi legal recunoscute pentru cei care sunt angajaţi neoficial.). 2. origine etnică. infectare cu HIV/SIDA sau pe alte criterii sau semne individuale. convingeri. familial şi social. naţionalitate. alegerea sau exercitarea liberă a unei profesii de unul dintre criteriile: sex. dacă acestea condiţionează angajarea persoanei într-o activitate economică.

etnia. De subliniat însă că o persoană poate fi supusă în acelaşi timp discriminării în baza mai multor criterii. în legatură cu care există sentimente defavorabile. este necesară crearea de centre 108 . să ia toate măsurile necesare pentru a combate ura. discriminarea are loc atunci când. şi anume problema violenţei asupra femeilor. limba. Menţionăm că statul trebuie să elaboreze politici şi strategii în vederea promovării. culoarea pielii. înţelegerea. conştiinţă. La fel. religie şi credinţă este un drept uman ce izvorăşte din demnitatea inerentă persoanei umane. a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situaţie similară. din cauza religiei sau credinţei sale. intoleranţa şi actele de violenţă. prin sistemul educaţional şi prin alte mijloace. Prejudecăţile pot apărea faţă de membrii oricărei categorii sociale. Discriminarea rasială este prejudecata faţă de indivizii unei alte rase. „datorită originii rasiale sau etnice. Statele să se asigure că sistemele lor constituţionale şi legislative garantează în mod adecvat şi eficient libertatea de gândire. indiferent de originea rasială sau etnică. În puţine cazuri există mecanisme speciale sau planuri speciale de acţiune şi proiecte care să se ocupe de aceste probleme Libertatea de gândire. Aceste politici şi strategii trebuie să fie îndreptate spre dezinstituţionalizarea persoanelor cu disabilităţi mintale. excluderii oricăror forme de discriminare a acestora. conştiinţă. În aplicarea principiului tratamentului egal al persoanelor. privată de dreptul la viaţă sau de dreptul la libertate şi siguranţă personală sau supusă torturii sau arestului sau detenţiei arbitrare. garantat tuturor fără discriminare. să acţioneze în aşa fel încât să prevină astfel de situaţii. prevăzând inclusiv măsuri eficiente care să fie luate în cazurile în care dreptul la libertatea de religie sau credinţă este încălcat. nu are trăsături fizice similare celorlalţi. ca domenii în care mecanismul instituţional ar trebui să intervină şi să adopte programe de acţiune. în conformitate cu standardele internaţionale ale drepturilor omului.specifice. în particular. Discriminarea pe motiv de rasă este o atitudine negativă sau o predispoziţie de a adopta un comportament negativ faţă de un grup sau o persoană. intimidare şi coerciţie motivate de intoleranţă religioasă şi să încurajeze. ca o prejudecată. o persoană este tratată mai puţin favorabil faţă de cum este. diferită de cea proprie. termenul de „origine rasială” este folosit în această lucrare pentru a desemna un temei de protecţie împotriva discriminării pe criteriu de „rasă”. că nici o persoană aflată sub jurisdicţia lor nu este. conştientizării şi respectării drepturilor persoanelor cu disabilităţi. De asemenea statele să se asigure. care. în puţine cazuri. Statele. toleranţa şi respectul în probleme ce privesc libertatea de religie sau credinţă. cum ar fi: rasa. traficul de femei în scopul exploatării sexuale sau posibilitatea de acces la funcţii de decizie sunt şi ele incluse. religie şi credinţă.

se vor implica în viaţa comunităţii. vor avea încredere în forţele proprii. tabloul a fost completat cu directive ce interzic discriminarea întemeiată pe rasă şi origine etnică în mai multe domenii şi o directivă care acoperă un scop mai limitat (muncă şi pregătire profesională). 109 . o trăsătură importantă a legislaţiei secundare antidiscriminare o constituie creşterea listei domeniilor în care discriminarea este interzisă. 13 din Tratatul de la Amsterdam. Astfel. dar o listă mai lungă de motive de discriminare (religie sau credinţă. în cadrul cărora persoanele cu disabilităţi să poată beneficia de asistenţă juridică gratuită. orientare sexuală).juridice şi de advocacy. dizabilităţi. Ca rezultat. ele îşi vor cunoaşte drepturile. va creşte nivelul de informare al persoanelor cu disabilităţi. După adoptarea art. vârstă.

III. ANALIZA CADRULUI INSTITUŢIONAL PRIVIND ELIMINAREA
DISCRIMINĂRII 3.1. Instrumentele şi mecanismele ONU privind eliminarea discriminǎrii Prin instrumente se înţeleg diferitele documente care conţin principii, norme (standarde) privind drepturile omului, inclusiv privind eliminarea discriminării, adoptate de organizaţiile internaţionale, regionale sau statale, cum ar fi: tratate, pacte, convenţii, recomandări, rezoluţii, legi. Termenul de „instrument” se utilizează în practica ONU, Consiliului Europei, UNESCO [2, p.23] Gravele şi repetatele violări ale drepturilor omului în diferite ţări, abuzurile şi inegalităţile frecvente în acest domeniu, ignorarea şi dispreţuirea libertăţilor fundamentale, actele de barbarie comise împotriva fiinţei umane, încălcarea demnităţii şi desconsiderarea personalităţii unor bărbaţi şi femei în diferite zone ale lumii au determinat comunitatea umană să caute şi să promoveze mijloace de protecţie şi garantare a drepturilor omului şi libertăţilor publice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Formularea şi proclamarea drepturilor omului şi înscrierea lor în documente de mare importanţă istorică apar abia cu epoca modernă, din perioada luminilor când au fost elaborate declaraţiile britanice, americane şi franceze în acest sens. La baza declaraţiilor drepturilor omului din perioada respectivă au stat lucrările unor gânditori de seamă umanişti din perioada Renaşterii şi, în mod deosebit, a luminilor, reprezentată de J. J. Rousseau cu al său „Contract social” şi Ch. Montesquieu cu lucrarea „Spiritul legilor”. Primele enunţuri juridice asupra drepturilor omului le întâlnim în Anglia în documente precum „Magda Charta Libertatum”, „Petiţia dreptului”, „Habeas Corpus Act,” „Legea drepturilor”. Un pas important pe linia afirmării drepturilor omului îl marchează „Declaraţia de independenţă” a Statelor Unite ale Americii, care asociază eliberarea de sub dominaţia britanică cu o serie de drepturi şi libertaţi ale cetăţeanului, subliniindu-se că „toţi oamenii au fost creaţi egali, că sunt înzestraţi de către creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Că pentru a garanta aceste drepturi, oamenii au instituit guverne, a căror justă autoritate derivă din consimţământul celor guvernanţi. Că, ori de câte ori o forma de guvernamentare devine o primejdie pentru aceste scopuri, este dreptul poporului să o schimbe sau să o abroge, instituind un nou guvern bazat pe acele principii şi organizat în acele forme care-i pot părea mai potrivite pentru a-i garanta siguranţa şi fericirea”. Documentul cu cea mai mare popularitate şi rezonanţă pentru viaţa democratică a popoarelor îl constituie „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului”, document al revoluţiei burgheze din Franţa, adoptat la 26 august 1789 de catre Adunarea Constituantă, care 110

în articolul 1 statua că „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică"[144]. Acest principiu al egalităţii în drepturi între indivizi, respectiv principiul diferenţierii exclusiv pe baza performanţelor individuale şi a utilităţii publice a fost reiterat şi detailat de mai multe documente juridice internaţionale, şi
inclus în legislaţia majorităţii ţărilor lumii (între care şi România), document ce se constituie ca

o sinteză a ideologiei iluminismului, având ca exemplu „Declaraţia de independenţă” americană. Ea enunţă principiile juridico-politice ale noii orânduiri, fiind concepută ca o declaraţie universal valabilă, bucurându-se de o răspândire foarte largă şi durabilă, statuînd egalitatea oamenilor în faţa legii şi înscriind proprietatea printre drepturile naturale. Declaraţia a marcat un moment deosebit de important pe calea afirmării şi garantării drepturilor fundamentale ale omului [144]. „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului” proclamă că oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi, că deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică, stând la baza elaborării şi adoptării tuturor constituţiilor cu caracter democratic din Franţa şi din alte state până în vremurile noastre. Până la al doilea razboi mondial, constituţiile majorităţii statelor democratice conţineau prevederi ample referitoare la drepturile omului. Tragedia milioanelor de victime din timpul celui de al doilea razboi mondial a dezvăluit faptul că acesta s-a dezlănţuit datorită înţelegerii că asigurarea păcii şi, implicit, respectarea drepturilor omului nu mai pot fi considerate şi tratate drept „treburi interne” ale statelor, ele constituind probleme de maximă importanţă ale întregii comunităţi internaţionale. Se impunea cu necesitate elaborarea unor documente juridice care să statueze în plan internaţional problema drepturilor omului. Principiul nediscriminării este întâlnit în acte normative cu vocaţie diferită, atât în documente cu caracter universal, cât şi în documente cu caracter regional şi european, precum şi în legislaţiile naţionale. Declaraţiile şi rezoluţiile reprezintă puncte de vedere politice convergente ale statelor, ce au deschis calea pentru adoptarea unor convenţii internaţionale privind protecţia internaţională a drepturilor omului. Aceste instrumente tratează fie problematica de ansamblu a materiei (ex:”Pactele drepturilor omului”), fie anumite aspecte concrete (ex: drepturile femeii, combaterea genocidului, etc), reafirmă şi dezvoltă normele de drept internaţional existente în această materie. Problema drepturilor omului, a proclamării şi înscrierii lor în declaraţiile oficiale, în legi, inclusiv în constituţiile naţionale, precum şi existenţa unui sistem de garantare a acestor drepturi, constituie elemente ale unei vieţi democratice a popoarelor. În ciuda diversităţii izvoarelor sale, drepturile omului şi libertăţile fundamentale au un caracter de universalitate şi sunt indivizibile, independente şi intim legate între ele. Comunitatea internaţională în ansamblu şi fiecare stat în parte trebuie să trateze 111

drepturile omului în mod global, într-o manieră echitabilă şi echilibrată, pe picior de egalitate, acordându-le aceeaşi importanţă. Întrucât „democraţia şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt interdependente şi se întăresc unele pe altele”, promovarea şi protecţia acestor drepturi şi libertaţi ale omului constituie în prezent o îndatorire prioritară a fiecărui stat. Carta O.N.U., adoptată în scopul creării cadrului juridic necesar pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, afirmă credinţa în drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în demnitatea umană, în egalitatea în drepturi, promovând cooperarea internaţională, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Respectarea drepturilor omului se transformă într-un obiectiv al întregii comunităţi internaţionale. Carta fiind documentul (cu forţa juridică a unui tratat internaţional) care a impulsionat apariţia altor documente internaţionale care au ca obiect de reglementare drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Principiul nediscriminării nu apare în mod expres în cuprinsul Cartei, însă el poate fi dedus din sintagma „fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”, principiu care presupune eliminarea diferenţelor de tratament nejustificate obiectiv, întemeiate pe diferenţe fizice, culturale. Carta ONU subliniază obligaţia statelor membre ale ONU de a asigura respectarea acestui principiu, precum şi obligaţia de promovare a drepturilor omului [100, p.17-20]. În Preambul este afirmat principiul „egalităţii în drepturi a bărbaţilor şi femeilor”, deci a nediscriminării pe motive de gender, Carta promovând toleranţa şi eliminând orice restricţie asupra participării femeilor şi bărbaţilor la orice funcţie. Textul Cartei face trimitere nu numai la o egalitate între oameni ci şi la o egalitate între popoare, fiind document al unei organizaţii internaţionale. Capitolul I, art. I al Cartei enunţă „principiul egalităţii în drepturi a popoarelor”, conform căruia este exclusă orice diferenţiere referitoare la statutul economic, politic al vreunui popor, cooperarea internaţională fiind guvernată de respectarea acest pincipiu al egalităţii în drepturi a popoarelor şi de promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor. Organizaţia Naţiunilor Unite fiind întemeiată pe „principiul egalităţii suverane a tuturor popoarelor” (art.2), principiu care stă la baza cooperării economice şi sociale între state (art.55). În cadrul aceluiaşi articol, la punctul c, textul Cartei precizează că Organizaţia Naţiunilor Unite va promova „respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie şi „va sprijini înfăptuirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă 112

sau religie (art.13,b), Adunarea Generală având dreptul de a solicita studii şi de a face recomandări în vederea „facilitării pentru toţi, fără distincţie de rasă, limbă sau religie”[100, p.195-201]. Protecţia juridică a drepturilor omului instituită de Carta ONU este caracterizată de alte două principii: vocaţia universală a drepturilor omului şi indivizibilitatea şi interdependenţa tuturor drepturilor omului [99 , p.130]. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată şi adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948 reprezintă un intrument juridic cu caracter universal ce are ca obiect de reglementare drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, document care a dobândit cu trecerea anilor o importanţă tot mai mare datorită valorilor pe care le promovează şi le apără, constituind documentul juridic faţă de care se raportează oricare alt instrument juridic. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a avut o însemnătate excepţională pentru elaborarea şi dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan naţional şi internaţional, înscrie, chiar din primul său alineat, ideea că „recunoaşterea demnitaţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Preambulul Declaraţiei conţine un cuprinzător şi important apel la moralitatea politică, adresat întregii umanităţi în care se arată: „considerând că recunoaşterea demnităţii tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume”. Declaraţia a fost adoptată în concordanţă cu prevederile cuprinse în preambulul Cartei, articolul I, punctul 3, care se referă în mod expres la „promovarea şi încurajarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie” precum şi cu dispoziţiile articolelor 55,56,62 şi 76 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. În ceea ce priveşte conţinutul său, trebuie subliniat că Declaraţia fundamentează necesitatea ca „drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii”, învederând importanţa unei concepţii comune depre aceste drepturi şi libertăţi pentru realizarea angajamentului universal şi efectiv faţă de drepturile omului şi libertăţilor fundamentale. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului înscrie în conţinutul său o serie de principii de cea mai mare însemnătate, ca de pildă, acela că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, că fiecare om se poate prevala de drepturile şi libertăţile fundamentale, fără nici un fel de deosebire de rasă, culoare, sex, limbă sau religie, că oricare fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale, că nimeni nu va 113

că nimeni nu poate fi supus la torturi sau tratamente inumane. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. dar şi declanşează procese de confirmare a noi drepturi. dar şi la o serie de obligaţii pe care fiecare individ trebuie să le respecte în cadrul unei colectivităţi. Declaraţia recunoaşte drepturile conturate anterior. că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. sociale şi culturale. la protecţia împotriva oricărei discriminări. Se prevede că fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi obligaţiile proclamate. sex. au prioritate 114 . deţinută sau exilată în mod arbitrar. limbă. fără nici o deosebire de rasă. În România art. Declaraţia în cuprinsul ei face referire la două categorii de drepturi: drepturi civile şi politice şi drepturile economice. În cele 30 de articole ale Declaraţiei sunt stipulate fundamentând necesitatea ca „drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii”. deşi foarte multe state dau preeminenţă acestui document faţă de dreptul lor intern. că o serie de state care şiau dobândit independenţa după anul 1960 au afirmat în mod expres în textul constituţiilor lor adeziunea la principiile cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Constituind primul document de mare prestigiu internaţional pe planul protecţiei internaţionale a drepturilor omului după adoptarea Cartei Naţiunilor Unite. fapt ce relevă că pe teritoriul statelor respective Declaraţia a dobândit nu numai o forţă moral-politică. toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au. continuând concepţia acesteia privitoare la respectarea drepturilor omului. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este redactată pe baza dispoziţiilor Cartei ONU. ea proclamă. care au întărit dimensiunea juridică a acestor drepturi. nici în virtute. Declaraţia aşează la baza drepturilor şi libertăţilor omului egalitatea în drepturi. avere. totodată. neavând un caracter obligatoriu. că nici o persoană nu poate fi arestată. fără nici o deosebire. afirmând importanţa unei concepţii unitare despre drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor. de asemenea.20 din Constituţie prevede: (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. dreptul la egală protecţie a legii. dar şi o forţă juridică incontestabilă. Astfel. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a constituit punctul de plecare al unei vaste acţiuni de elaborare a unor instrumente juridice în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. şi legile interne. opinie politică sau orice altă opinie. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.putea fi ţinut în sclavie. Trebuie remarcat. că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. de origine naţională sau socială. culoare. la care România este parte. naştere sau orice alte împrejurări. religie. în articolul I.

faţă de care se obligă la respectul demnităţii şi valorii umane. economic. de sex. Declaraţia consacră un număr de principii de foarte mare însemnătate. de avere sau decurgând din orice altă situaţie. Astfel. de limbă. fiind dedus per a contrario. juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care aparţine o persoană. în special de rasă. art. unii autori entuziaşti au susţinut ideea obligativităţii generale a acestui document. vârstă. Declaraţia afirmă principiul nediscriminării şi egalităţii în exercitarea acestor drepturi şi libertăţi. gender. de religie. Ele sunt înzestrare cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”. au dreptul la o egală protecţie. Ideea egalităţii tuturor oamenilor este reluată în art. sub tutelă. juridic. de opinie politică sau de orice altă opinie. În legătură cu „forţa juridică” a Declaraţiei din 1948. de culoare.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor omului precizează că „toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. neautonome sau supuse unei eliminări oarecare a suveranităţii”. printre care amintim pe cel conform căruia toate fiinţele sunt libere şi egale din momentul naşterii. Toţii oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei acţiuni la o asemenea discriminare”. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului „fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta declaraţie. Acordând o importanţaă deosebită drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. în literatura de specialitate sau exprimat mai multe puncte de vedere. în timp ce alţii. de origine naţională sau socială. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului face parte din domeniul drepturilor omului un domeniu comun al tuturor popoarelor şi persoanelor. dar nu în mod expres. Astfel. cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. fără nici o deosebire. în cuprinsul cărora s-au dezvoltat ideile. Potrivit art. statut social. suveranităţii şi independenţei popoarelor.7: „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi fără nici o deosebire. „pe lângă aceasta nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic. la promovarea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale indiferent de rasă etnie. dreptăţii şi păcii în lume. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului reprezintă cel mai important document cu vocaţie universală în domeniul drepturilor omului şi al popoarelor de după Carta Naţiunilor Unite. principiile fundamentale ale libertăţii. fie această ţară sau teritoriu independent. mai degrabă pesimişti. Un alt principiu enunţat de acest document este cel al nediscriminării. document care a orientat elaborarea instrumentelor juridice ulterioare. i-au atribuit 115 .reglementările internaţionale. la respectarea libertăţii.

prevederile sale de bază fiind consacrate de o practică de peste 40 de ani. dreptul persoanelor arestate sau deţinute de a fi tratate în mod uman. 146 din 20 noiembrie 1974. avere. egalitatea în drepturi. dreptul la întrunire paşnică. la opinii. dreptul pe care îl are fiecare om la libertate şi la securitatea persoanei sale. la securitate personală.) ca şi referirile care se fac tot mai frecvent la valoarea juridică a promovării sale. comunitare etc. interne şi internaţionale. care au reconfirmat forţa universală a marilor idei cuprinse în acest document. Publicat în Buletinul Oficial nr. de a avea acces la condiţii generale de egalitate. dreptul de asociere. libertatea conştiinţei. art. sclaviei. la funcţiunile publice din ţara sa. de numeroase documente. p. Textul consacră egalitatea în faţă tribunalelor şi curţilor de justiţie. Reafirmarea principiilor cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prin numeroase documente internaţionale (tratate. de a alege şi de a fi ales. principiul nediscriminării trebuind să guverneze luarea măsurilor de restrângere a execiţiului drepturilor şi libertaţi [104. dreptul oricărei fiinţe umane de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică. drepturi precum cel la viaţă. Pactul consacră egalitatea de gender. dreptul de a întemeia o familie. printre care dreptul la viaţă. origine naţională sau socială. art. sex. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice înscrie o largă gamă de drepturi. la o familie. consacrând egalitatea tuturor în faţa legii. Evoluţiile înregistrate în problemele drepturilor omului pe plan mondial în ultimii ani au mers însă în direcţia recunoaşterii valorii juridice a Declaraţiei. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966.2]. opinie politică sau orice altă opinie. Declaraţia reprezintă Documentul-cadru. atesta faptul că Declaraţia a devenit în prezent o componentă a Dreptului internaţional cutumiar. respectul vieţii personale şi de familie. religie. la libertate. declaraţii comune. fără deosebire. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că: „statele părţi la prezentul pact se angajează să respecte şi să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul Pact. în special de rasă. culoare. egalitatea în faţa jusţiei [104]. precizând că orice persoană are dreptul la un proces echitabil şi public de către un tribunal competent. precizând că atât femeile cât şi bărbaţii se pot bucura în condiţii de deplină egalitate de aceleaşi drepturi civile şi politice [104.3]. comerţului cu sclavi şi muncii forţate. limbă. egalitatea în faţa tribunalelor. înscrie o serie de drepturi civile şi politice ale omului. de recomandare adresată statelor. care consacră drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor la nivel mondial [94.doar o valoare politică. interzicerea torturii. 116 . gândirii şi religiei. dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice.143]. la întruniri paşnice.

art. la interzicerea discriminării. cu sufragiul universal şi egal cu scrutin secret asigurând exprimarea liberă a voinţei alegătorilor. ci statuează şi dreptul pozitiv la egalitate. precum am menţionat. şi anume egalitatea în faţa legii şi protecţia egală a legii. culoare. născută sau întemeiată pe orice altă împrejurare” [18. Contrar art. fără discriminare. În această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricarei discriminări. opinie politică sau orice altă opinie. dreptul de avea acces la funcţiuni publice. religioase.42]. Pactul impune ca legile naţionale ale ţărilor să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricăror discriminări. Totodată. dar şi cere protecţie împotriva „oricărei discriminări”. clauza nu doar interzice discriminarea din partea statului sau a unei alte autorităţi publice. precizând că orice copil. 26 care prevede că toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au. sex. religie.25]. precum şi dreptul de a fi înregistrat. inclusiv economice şi sociale. origine naţională sau socială. Pactul stabileşte şi recunoaşte un drept care este conferit unor persoane aparţinând grupurilor minoritare şi care este distinct şi complementar în 117 . are dreptul din partea familiei sale. limbă. clauza respectivă interzice discriminarea nu numai în drepturile protejate de tratat.25].24]. stabilit prin lege. 26 din Pact]. fie direct. origine naţională sau socială. sau lingvistice cărora li se recunoaşte dreptul de a avea propria cultură. Prevederea dată nu se limitează.20]. de a profesa şi practica propria religie sau de a folosi propria limbă. limbă. a societăţii şi a statului la măsurile pe care le cere condiţia de minor. origine naţională sau socială. art. fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. interzicându-se orice îndemn sau orice incitare la discriminare [104. O dispoziţie importantă a acestui Pact este cea care se referă la minorităţile etnice. dreptul la o ocrotire egală din partea legii [104. religie. avere. religioase sau lingvistice [104. sex.p. avere sau naştere. fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi. art. Pactul se referă la copii. opinie politică sau orice altă opinie. bucurându-se de prezumţia de nevinovaţie cât timp culpabilitatea nu a fost stabilită în mod legal. sex. limbă. Nediscriminarea în prevederile prezentului Pact are în vedere şi conducerea triburilor publice. Art.independent şi imparţial. culoare. inclusiv împotriva discriminării din partea subiecţilor privaţi. art. ci se extinde asupra oricărei sfere a vieţii. în cuprinsul Pactului. în special de rasă. în statele în care există minoritaţi etnice.14 din CEDO. în condiţii de egalitate [104. 14 coroborat cu art. în cadrul unor alegeri periodice. în special pe criterii de rasă. avere. oneste. naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare. precum şi dreptul de a alege şi de a fi ales. culoare. articolul putând fi coroborat cu art. de a avea un nume şi de a dobândi o cetăţenie [104. religie.

Drepturile conferite de Pact minorităţilor se înscriu în drepturile personale conferite indivizilor în Partea a III-a a Pactului. religie. Se prevede de asemenea că în aplicarea acestui articol nu pot fi făcute derogări de la anumite articole. drepturi incluse în categoria drepturilor economice. 118 . Pactul proclamă angajamentul necondiţionat al statelor părţi de a respecta şi de a garanta tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul lor şi care ţin de competenţa lor. nr. ca măsurile obligatorii să nu fie incompatibile cu alte obligaţii de drept internaţional şi să nu implice o discriminare bazată numai pe rasă. 146 din 20 noiembrie 1974. cf. sociale şi culturale adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia 2200 A (XXI) a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976. putând fi valorificat în baza prevederilor Protocolului adiţional. opinie publică sau orice altă opinie. ele fiind permise numai dacă sunt necesare pentru asigurarea securităţii naţionale. culoare. Exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 212. interzicerea sclaviei. la fel ca oricare altă persoană. 27 România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prin Decretul nr. Pactul prevede în art. interzicerea torturii. Pactul prevede obligaţia statelor de a prezenta rapoarte asupra măsurilor luate pentru a da curs drepturilor recunoscute şi asupra progreselor realizate în exercitarea lor. drepturile recunoscute de lege. sociale. dispoziţiilor art. sex. care formează minoritate. dând posibilitatea celor care aparţin unei culturi aparte să se poată bucura de aceasta. interzicerea închisorii pentru datorii contractuale. naştere. culturale se face fără deosebire de rasă. religie sau origine socială. rapoarte care vor prezenta şi factorii şi dificultăţile care le împiedică să se achite de obligaţiile asumate prin pact. dar numai anumite drepturi. origine naţională sau socială. religie. dreptul la personalitate juridică. 27 nu aduce atingere integrităţii teritoriale şi suveranităţii statelor părţi. între care cele care proclamă dreptul la viaţă.raport de celelalte drepturi de care acestea se bucură în baza pactului. sociale şi culturale. limbă. consacră o serie de drepturi ale omului. a siguranţei şi ordinii publice. conştiinţă şi religie. sex. 4 posibilitatea ca statele să ia măsuri care să deroge de la obligaţiile asumate prin acest document. Pactul prevede posibilitatea ca statele părţi să limiteze drepturile proclamate. principiul neretroactivităţii legii penale. Aceste limitări trebuie stabilite de lege. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. Articolul îi are în vedere pe membrii aparţinând unor colectivităţi. pentru protejarea sănătăţii şi a moralităţii publice sau a drepturilor şi libertăţilor altora. publicat în „Buletinul Oficial al României“. culoare. libertatea de gândire. partea I. stipulând că exercitarea drepturilor economice. Asemenea măsuri pot fi luate în caz de pericol public (stare excepţională) care ameninţă existenţa naţiunii şi cu condiţia ca o asemenea situaţie să fie proclamată printr-un act oficial.

precum şi o îmbunătăţire continuă a condiţiilor sale de existenţă. religie. origine naţională sau socială. inclusiv hrană. politice. motive ce ţin de convingerile religioase. naştere sau orice altă împrejurare. adolescenţi. opinie publică sau orice altă opinie. rasial. etc. femei. pct. dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiţiile de muncă juste şi prielnice. de gender sau orientare sexuală. asigurarea exercitării dreptului la educaţie. ocrotirea intereselor profesionale.elementul natural şi fundamental al societăţii. limbă.consacrând dreptul fiecărei persoane de a beneficia de tratament egal în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. „statele părţi în prezentul pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. securitatea socială.2). dreptul pe care îl are orice persoană în vederea favorizării şi ocrotirii intereselor sale economice. a dreptului de a participa la viaţa culturală. a siguranţei şi a ordinii publice. o ocrotire specială mamelor. avere. Pactul lasă statelor părţi posibilitatea de a supune toate drepturile recunoscute unor limitări. la baza lor neputândsă stea motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. origine naţională sau socială. Prin semnarea acestui Pact. dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa. art. El consacră. scăderea mortalităţii noilor născuţi şi a mortalităţii infantile. salariul echitabil. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. Sunt. sociale şi culturale prevede exercitarea acestor drepturi fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. bărbaţi cărora le sunt înscrise drepturi fără nici un fel de discriminare [105]. Pactul vizează toate categoriile de persoane: copii. dreptul la securitate socială.2. limbă. Aceste limitări trebuie să fie realizate cu respectarea principiului nediscriminării. fiind permise pentru situaţii expres prevăzute: asigurarea securităţii naţionale. sex. Dintre alte prevederi ale acestui document se mai pot menţiona: acordarea unei asistenţe cât mai largi familiei. opinie publică sau orice altă opinie. de a forma împreună cu alte persoane sindicate. limitări care trebuie să fie compatibile cu natura acestor drepturi şi pe principii democratice şi trebuie să fie prevazute de lege. culoare. pentru protejarea sănătăţii şi moralităţii publice. printre altele. încrise prevederi în legătură cu îmbunătăţirea metodelor de producţie. îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi al igienei industriale. naştere sau orice altă împrejurare” (Partea a doua. îmbrăcăminte şi locuinţe suficiente. avere. o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare. ca şi libertatea cercetării ştiinţifice şi activităţilor creatore. sex. religie. un salariu echitabil şi o remuneraţie egală pentru o muncă de valoare egală. care să asigure. culoare. copiilor şi adolescenţilor. îndeosebi. de asemenea. Pactul prevede obligaţia pentru statele părţi de a 119 .

să adopte 120 . principiul egalităţii între femei şi bărbaţi şi principiul egalităţii între toţi oamenii indiferent de diferenţele date de rasă.prezenta periodic rapoarte care să prezinte situaţia referitoare la respectarea. economic. ştiut fiind faptul că multă vreme au existat diferenţe de percepţie a femeilor cu statutul de necăsătorită. Prin Convenţie este recunoscută contribuţia femeii la progresul societăţii. referitoare la drepturile fundamentale ale omului.1. pe baza egalităţii dintre bărbat şi femeie. sensul expresiei „discriminare faţă de femei” potrivit căruia discriminarea faţă de femei „vizează orice diferenţiere. ca şi alte texte privitoare la discriminare. de mentalitate. Convenţia clarifică în art. Convenţia consacră egalitatea între femei şi bărbaţi în recunoaşterea drepturilor. Intrumentul juridic vine în rezolvarea situaţiilor în care femeile sunt victimele unor discriminări care le impiedică să aibă acces la un nivel minim de educaţie. etnie.). divorţată. care are drept efect sau scop să compromită sau să anihileze recunoaşterea. în domeniul politic. a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. civil sau în orice alt domeniu”. gender. la demnitatea umană şi valoarea umană. recăsătorită. căsătorită. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a NaţiuniIor Unite prin Rezoluţia 34/180 din 18 decembrie 1979 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1981. indiferent de starea lor matrimonială. conform dispoziţiiior art. la servicii medicale. importanţa socială a maternităţii. aceasta fiind un element modern de concepţie. dorindu-se a fi un instrument juridic eficient în eliminarea tuturor formelor de discriminare pe motiv de gender care împiedică participarea femeilor. civile şi politice. la o pregatire profesională. Important este faptul că această Convenţie introduce egalitatea de statut între femei. România a ratificat Convenţia la 7 ianuarie 1982. cultural. Convenţia consacră principiul egalităţii între femei şi bărbaţi în exercitarea drepturilor economice. Convenţia reafirmă principiile Cartei ONU şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Prin această Convenţie statele părţi se obligă: să condamne discriminarea faţă de femei sub toate formele sale. 27(1. beneficiul şi exercitarea de către femei. indiferent de starea lor matrimonială. precum şi la angajarea în muncă. social. exprimând opinia că rolul femeii în procreare nu trebuie să constituie un motiv de discriminare şi că responsabilităţile trebuie împărţite în mod just între femei şi bărbaţi fără vreo discriminare. rolul femeii în familie în creşterea şi educarea copiilor. culturale. ca şi egalitatea în exercitarea drepturilor. economică. sociale. culturală din ţara lor. garantarea şi exercitarea drepturilor recunoscute. în aceleaşi condiţii ca şi bărbaţii la viaţa socială. să înscrie în constituţiile lor naţionale principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. excludere sau restricţie bazată pe sex.

dar şi dreptul de a fi alese. cînd femeile au un acces mai limitat la anumite profesii (de regulă. educaţia. angajare. unde să i se garanteze şanse egale de participare cu ale bărbatului. pregătirea profesională.măsuri legislative (să abroge.8). remuneraţie. Convenţia recunoaşte femeii dreptul de a lua parte la viaţa publică a ţării: dreptul de a vota la toate alegerile şi referendumurile publice. măsuri speciale care să modifice schemele şi modele de comportament social şi cultural al bărbatului şi femeii. în general. Convenţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. pentru eliminarea discriminărilor în domeniul politic. În ceea ce priveşte discriminarea femeilor. care să reprime aceste realităţi. Convenţia aduce în atenţia statelor părţi traficul de femei şi exploatarea prostituării femeii faţă de care se angajează la luarea unor măsuri legislative şi de orice altă formă. să modifice orice prevedere legală care constituie discriminare faţă de femei) şi alte măsuri corespunzatoare. cînd pentru prestarea unei munci similare din punct de vedere cantitativ şi calitativ. să adopte măsuri speciale care au drept scop cunoaşterea şi exercitarea drepturilor femeii. deci. implicate în activităţi profesionale mai puţin calificate şi. femeile primesc o remunerare diferenţiată şi segregarea profesională. să instituie o protecţie jurisdicţională a drepturilor femeilor. În acest sens. Se doreşte prin acest instrument juridic internaţional crearea posibilităţii femeii de a ieşi din spaţiul casnic al familiei în spaţiul public. dreptul de a participa în organizaţii şi asociaţii publice (art. adoptată de Adunarea Generală la 18 decembrie 1979. menite să interzică şi să sancţioneze orice discriminare faţă de femei. mai prestigioase şi mai bine plătite). condamnă discriminările faţă de femei sub orice formă. pregatire fără vreo discriminare bazată pe gender. dreptul de a ocupa funcţii publice şi de a exercita funcţii publice. unde statele părţi se angajează să adopte acele măsuri menite să faciliteze accesul femeilor în aceste domenii. pentru a se ajunge la eliminarea prejudecăţilor faţă de femeie. Convenţia are în vedere eliminarea discriminării faţă de femei în domenii precum sănătatea. dreptul de a reprezenta ţara şi guvernul ţării sale pe plan internaţional (art. alegerea profesiei. În cercetările de specialitate se deosebesc două forme principale de discriminare a femeii în domeniul muncii: discriminare la salarizare. condiţii de muncă. să ia măsuri pentru a asigura deplina dezvoltare şi promovare a femeilor. prejudecăţi construite pe ideea de inferioritate a femeii şi superioritate a bărbatului. mai slab remunerate. în spaţiul vieţii sociale. în România acestea sunt. al 121 .7). statele participante angajându-se să promoveze prin toate mijloacele politicii menite să le elimine. ele se angajează să includă în legislaţie principiul egalităţii depline şi sancţiuni împotriva oricăror discriminări.

limbă şi religie.vieţii publice. constituie în baza legislaţiei naţionale. prin reprezentant sau în mod direct. principiu enunţat în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Scopul acestui tratat este de a suprima şi pedepsi apartheidul. constituite în virtutea legislaţiei naţionale. fără nici o discriminare. că orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale fie direct. pentru asigurarea egalităţii depline în faţă legii. dar care îşi îndeplinesc atribuţiile cu titlu individual şi au obligaţia de a supraveghea îndeplinirea obligaţiilor asumate de statele părţi la Convenţie. precum şi exercitarea lor în condiţii de deplină egalitate. compus din 23 de experţi aleşi de statele părţi. Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid a fost adoptată în vederea asigurării respectării universale a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentu toţi. Tot aici merită a fi menţionate: Convenţia internaţională privind suprimarea şi pedepsirea crimei de apartheid. reconfirmând ideea deja enunţată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Convenţia asupra drepturilor politice ale femeii adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 decembrie 1952. dreptul de a fi alese în organisme publice. cât şi exercitarea acestora în deplină egalitate de condiţii. dreptul de a ocupa orice post public şi de a-şi exercita oricare din funcţiile publice stabilite în baza legislaţiei naţionale. precum dreptul la vot. înscrie în mod expres prevederea că femeile vor avea. care a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la 30 noiembrie 1973 şi a intrat în vigoare la 18 iulie 1976. în condiţii de deplină egalitate cu bărbaţii. luând în considerare dispoziţia Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. fie prin intermediul unor reprezentanţi şi de a avea acces. alese în organismele politice. Prin Convenţie statele părţi se angajează să garanteze femeilor aceste drepturi recunoscute de Convenţie. în condiţii de egalitate. reia o serie de principii ale Cartei ONU cu referire la drepturile politice ale femeii fondate pe principiul egalităţii între femei şi bărbaţi. al educaţiei. Prin Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei a fost instituit Comitetul pentru lichidarea discriminării faţă de femei. potrivit căruia orice persoană (femeie sau bărbat) poate lua parte la conducerea treburilor ţării. conform căreia toate fiinţele umane se 122 . că vor putea fi. drept de vot în orice alegeri fără nici o discriminare. al sănătăţii şi în viaţa economică şi socială. al dreptului la muncă. Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii. sex. în condiţii de egalitate fără nici o discriminare [34]. Le sunt recunoscute o serie de drepturi femeilor. în condiţii de egalitate cu bărbaţii. fără deosebire de rasă. la funcţiile publice ale ţării sale. Convenţia are în vedere atât recunoaşterea unor drepturi civile şi politice pentru femei.

exploatarea membrilor unui grup rasial. adoptarea de măsuri menite să interzică realizarea căsătoriei între persoane aparţinând unor grupuri rasiale. culoare sau origine naţională [33]. potrivit prevederilor Convenţiei. supunerea la munci forţate. străini sau apatrizi. intrată în vigoare la 4 ianuarie 1969. statele părţi se angajează a satisface cererile de extrădare. stabilind şi procedura urmăririi. crime care contravin normelor dreptului internaţional. fără nici o deosebire de rasă. indiferent dacă ele au fost săvârşite pe teritoriul lor sau pe teritoiul altui stat. grava atingere a integrităţii fizice şi psihice. libertăţii şi demnitaţii membrilor grupului rasial. însă prin incriminarea unor acte inumane săvârşite ca urmare a apartenenţei la un grup rasial. Convenţia nu consacră în mod expres principiul nediscriminării. precum şi participarea.nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. comise în scopul insituirii şi menţinerii dominaţiei unui grup rasial asupra oricărui alt grup rasial. creează cadrul juridic protejării persoanelor care pot fi supuse unor fapte şi acte de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale doar pentru că aparţin unui grup rasial. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială adoptată prin Rezoluţia 2106 (XX) a Adunării Generale a ONU la 21 decembrie 1965 semnată şi ratificată în martie 1966. persecutarea organizaţiilor sau persoanelor care se opun crimei de apartheid. Convenţia stabileşte conţinutul crimei de apartheid ca fiind o crimă împotriva umanităţii rezultată din politicile şi practicile de segregaţie şi discriminare rasială. Convenţia incriminează atât comiterea actelor enumerate în cuprinsul ei. în situaţiile în care nu ar exercita jurisdicţia lor proprie. arestarea arbitrară sau reţinerea ilegală a membrilor unui grup rasial. interzicerea de a lua măsuri menite să interzică membrilor grupurilor rasiale de a participa la viaţa politică. exproprierea unor grupuri rasiale. impunerea unor condiţii de viaţă menite să aducă atingere unui grup rasial. în conformitate cu legislaţia lor internă şi tratatele internaţionale. economică şi culturală. judecării şi pedepsirii persoanelor care săvârşesc crime de apartheid. Convenţia recunoaşte dreptul fiecărui stat de a judeca şi sancţiona faptele de apartheid. favorizarea sau încurajarea săvârşirii crimei de apartheid. întăreşte şi dezvoltă 123 . privarea membrilor grupurilor rasiale de libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului. sau dacă este vorba de cetăţenii proprii. Statele părţi se angajează prin această Convenţie să ia toate măsurile pe plan legislativ sau de orice altă natură în vederea împiedicării politicilor segregaţioniste. Consacrând principiul universalităţii justiţiei penale pentru astfel de fapte. Acestea se pot concretiza în acte inumane constând în: refuzul dreptului la viaţă a unui membru care aparţine unui grup rasial. socială. Totodată.

dar şi la nivelul relaţiilor dintre popoare. să ia măsuri speciale şi concrete. România a aderat la Convenţie la 14 iulie 1970 prin Decretul nr. în scopul favorizării bunei înţelegeri între rase în vederea edificării unei comunităţi internaţionale eliberată de orice forme de segregaţie şi de discriminare rasială. ascendenţă sau origine naţională sau etnică. fără deosebire de rasă. partea I. Discriminarea este localizată nu numai la nivelul relaţiilor interumane. fiind văzută ca un atac de demnitate umană şi la relaţiile 124 . potrivit prevederilor Convenţiei. 92 din 28 iulie 1970. de asemenea. inclusiv dacă împrejurările o cer prin măsuri legislative. condamnând doctrina superiorităţii bazată pe diferenţa de rasă ca fiind „condamnabilă sub raport moral. restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă. prin acest instrument juridic internaţional. nr. Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială condamnă discriminarea rasială şi angajează statele părtţi să promoveze o politică de eliminare a oricărei forme a acesteia şi să asigure fiecărei persoane egalitatea în faţă legii. se angajează. publicata în „Monitorul Oficial al României“. iar Republica Moldova a aderat la această Convenţie la 25 februarie 1993. economic. condamnarea propagandei rasiale. injustă şi periculoasă din punct de vedere social” [36]. 144/1998. publicat în „Buletinul Oficial al României“. Se consacră. 261 din 13 iulie 1998.ideile cuprinse în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia Universală a Omului. prevăzându-se introducerea unor sancţiuni împotriva celor care practică asemenea idei. nr. la continuarea politicii menită să elimine discriminarea şi să favorizeze înţelegerea între rase. Statele părţi. Convenţia afirmă necesitatea eliminării rapide a tuturor formelor de discriminare rasială existentă în vreun teritoriu. să nu recurgă la acte sau practici de discriminare rasială. România şi-a retras rezerva formulată la art. dacă este cazul. 22. culoare. social sau cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice. partea I. culoare. condamnând discriminarea sub toate formele sub care s-ar putea manifesta [23]. a oricărei organizaţii care se inspiră din idei sau teorii bazate pe superioritatea unei rase. având ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea. Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială califică drept „discriminare rasială” orice deosebire. folosirea sau exercitarea în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniile politic. 345. pentru a asigura dezvoltarea sau protecţia anumitor grupuri rasiale. Statele-părţi se angajează. potrivit prevederilor Convenţiei. Prin Legea nr. excludere. să interzică discriminarea rasială prin toate mijloacele corespunzătoare. origine naţională sau etnică. necesitatea prevenirii şi combaterii doctrinelor şi practicilor rasiste.

organizaţii. supravegherea internaţională a implementării Convenţiei este desfăşurată de un Comitet. un raport asupra măsurilor de ordin legislativ. Comitetului i se recunoaşte competenţa de a primi şi a examina comunicări ce ţin de jurisdicţia sa. care are ca scop sau ca efect de a distruge sau compromite recunoaşterea. obiectul discriminării (recunoaşterea şi exercitarea unor drepturi). vreunui grup sau organizaţii. culoare. inclusiv legislative. a cărui funţie principală este analiza rapoartelor prezentate de statele-părţi la Convenţie şi înaintarea observaţiilor şi comentariilor sale cu privire la implementarea Convenţiei la nivel naţional. în mod public. dar nu cere. emanând de la persoane sau grupuri de persoane care pretind a fi victime ale violării. Convenţia permite. statele părţi se angajează să prezinte Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite. şi un raport la fiecare doi ani sau de fiecare dată când Comitetul o va cere [27]. discriminarea rasială venită din partea persoanelor. Comitetul are trei funcţii principale. preferinţă). În conformitate cu prevederile articolului 9 din Convenţie. clarificând în art. judiciar. indiferent ce motive ar sta la baza comportamentului discriminatoriu. şi anume: examinarea situaţiei din statele părţi la Convenţie.14 din Convenţie. instituţii care aparţin unei rase). Sunt clarificate astfel. publicarea recomandărilor generale. a vreunuia dintre 125 . restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă. Potrivit articolului 8 din Convenţie. grupuri. Convenţia se opreşte asupra terminologiei. Fiecare stat parte îşi prezintă raportul iniţial în termen de un an. Comitetul îşi ţine în mod obişnuit reuniunile de două ori pe an la sediul ONU din Geneva. Comitetul privind eliminarea discriminării rasiale a evidenţiat că în privinţa acţiunii afirmative. folosinţa sau exercitarea.prieteneşti între popoare. cultural şi social sau în oricare alt domeniu al vieţii publice”. ca statele părţi să adopte astfel de măsuri pentru a asigura o dezvoltare şi o protecţie adecvată a anumitor grupuri rasiale. 1 sensul expresiei „discriminare rasială” ca fiind „orice excludere. Articolul 2 paragraful 1(d) din Convenţie conţine o obligaţie explicită pentru statul parte de a interzice şi a stopa prin toate mijloacele adecvate. dar şi subiecţii discriminării (persoane. precum şi victimele discriminării (persoane. de către acest stat parte. ascendenţă sau origine naţională sau etnică. potrivit art. economic. în condiţii de egalitate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în domeniile politic. instituţii. primirea şi examinarea comunicărilor. fiind condamnată ca o încălcare a principiilor Cartei ONU şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. etnice sau naţionale. începând de la intrarea în vigoare a Convenţiei. Astfel. formele de manifestare a discriminării rasiale (excludere. pentru examinarea de către Comitet. state). restricţie. administrativ sau altele pe care le-au adoptat şi care pun în aplicare dispoziţiile respectivei Convenţii.

fixându-şi ca obiectiv interzicerea şi eliminarea practicilor de această natură. Statele se angajează ca prin toate mijloacele ce le stau la dispoziţie la nivel naţional şi local să nu recurgă la practici de discriminare rasială. să modifice. precum şi rolul ei în familie şi în special în creşterea şi educarea copiilor. Comitetul a emis opinii cu privire la doar aproximativ treizeci de comunicări individuale . declaraţii. Republica Moldova să recunoască jurisdicţia articolului 14 din Convenţie pe teritoriul său. economice care să asigure dezvoltarea şi protecţia egală a grupurilor rasiale. Deoarece Comitetul nu primeşte nicio comunicare privind un stat parte care nu a facut o astfel de declaraţie. Prin această Convenţie. Declaraţia privind eliminarea discriminării faţă de femei. Declaraţia reafirmă importanţa femeii în viaţa economică. plecând de la realităţile care dovedeau că asupra femeilor se exercită discriminări ce au ca efect împiedicarea femeilor la participarea lor în viaţa publică. se obligă: să înscrie principiul egalităţii între femei şi bărbaţi în constituţiile naţionale şi să garanteze juridic 126 . pornind de la faptul că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în drepturi şi de la faptul că fiecare om se poate prevala de drepturile sale indiferent de gender. Declaraţia completează celelalte rezoluţii.drepturile enunţate în Convenţie. fundamental nejustă. etnie. incitarea la ură faţă de anumite rase. să dea posibilitatea constituirii organizaţiilor multirasiale care ar facilita cunoaşterea raselor şi înlăturarea barierelor dintre acestea. numărul statelor părţi care au facut o astfel de declaraţie este mai mic în raport cu numarul mare de state părţi la Convenţie. interzicând autorităţilor şi instituţiilor publice să încurajeze şi să incite la discriminarea rasială şi etnică. să abroge şi să anuleze orice act normativ care ar avea drept efect crearea discriminării rasiale sau perpetuarea ei. în demnitatea şi în valoarea persoanei umane şi egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor. Pâna la momentul actual. precum şi incitarea la comportamente discriminatorii pe motiv de rasă. difuzarea de idei bazate pe superioritatea unei rase. să nu încurajeze şi să nu sprijine astfel de practici. convenţii şi recomandări ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a instituţiilor specializate. adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 7 noiembrie 1967 prin Rezoluţia 226. socială. Totuşi. Republica Moldova nu a facut o astfel de declaraţie şi persoanele fizice şi juridice ce se află pe teritoriul său nu pot depune astfel de plângeri în faţa Comitetului. consacrând în mod expres principiul nediscriminării. condamnând orice discriminare a femeii ca pe o atingere adusă demnităţii umane. în scopul prevenirii şi combaterii tuturor formelor de discriminare. Prin această Declaraţie. culturală a unei ţări. statele-părţi condamnă segregarea şi apartheidul. reconfirmă credinţa în drepturile fundamentale ale omului. Prin această Convenţie se incriminează şi propaganda la discriminare. se recomandă ca. statele care o ratifică sau care aderă la ea. să adopte măsuri legislative.

statele fiind obligate să ia anumite măsuri pentru situaţiile care privesc logodna fetelor impubere prin impunerea unei vârste minime şi prin înregistrarea căsătoriei într-un registru oficial. dreptul la pensie.respectarea lui. dreptul la informare. dreptul de a ocupa posturi şi funcţii publice. dreptul de a-şi alege soţul. de a se căsători prin deplinul lor consimţământ. localizândo la nivelul relaţiilor interumane cât şi la nivelul relaţiilor dintre popoare. Declaraţia are în vedere acordarea de drepturi egale tuturor femeilor indiferent de statutul lor marital. adminstrare. document apărut ca urmare a unor manifestări de segregare şi separare pe motive de rasă din diferite regiuni ale lumii [38]. încurajând 127 . să abroge. dreptul de a beneficia de servicii de sănătate. fără deosebire de rasă. de limbă sau religie. dreptul de a dobândi. de sex. dreptul la burse şi subvenţii pentru studii. drepturi precum: dreptul la educaţie. la realizarea unui efort concentrat pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei. să modifice orice act normativ care ar avea ca efect discriminarea femeilor. sociale cu ale bărbaţilor. fără nici o discriminare. Declaraţia reafirmă principiile demnităţii umane. toate instituţiile şi organismele la educarea opiniei publice în vederea eliminării prejudecăţilor referitoare la femei. Declaraţia Naţiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială din 20 noiembrie 1963 (rezoluţia 1904 (XVIII) a Adunării Generale) afirmă în mod solemn necesitatea de a se elimina rapid toate formele şi toate manifestările de discriminare rasială în toate părţile lumii şi de a asigura înţelegerea demnităţii persoanei umane. să adopte acele măsuri legislative care să dea femeilor aceleaşi drepturi civile. garantând exercitarea lor în condiţii de egalitate. precum şi pe cel al egalităţii tuturor fiinţelor umane. dar şi un act de natură să pună în pericol relaţiile prieteneşti dintre popoare. la o salarizare echitabilă cu a bărbaţilor pentru muncă cu valoare egală. politice. la asigurări sociale. dreptul la muncă. dreptul la alegerea liberă a profesiei şi o ocupaţiei. Declaraţia invită toate statele. Declaraţia face referire la o serie de drepturi de care femeile nu se bucurau până în momentul adoptării acestei Declaraţii: dreptul de a vota la alegeri şi de a fi alese în organisme publice. dreptul de a cere desfacerea unei căsătorii. să ia măsuri pentru ca opinia publică să-şi schimbe mentalităţile formate pe baza ideii de inferioritate a femeii faţă de bărbat. reprezintă un document internaţional care consideră discriminarea nu numai o încălcare a drepturilor omului. de a dispune de o moşternire datorită legislaţiei privitoare la capacitatea juridică a femeii. economice. dreptul la programe de educaţie permanentă. dreptul la o pregătire profesională. etc. stabilindu-şi ca obiectiv fundamental respectul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale.

indiferent de temeiul pe care aceasta s-ar fundamenta şi reafirmă principiul egalităţii tuturor oamenilor şi cel al nediscriminării în exercitarea drepturilor. Declaraţia Naţiunilor Unite asupra înlăturării oricăror forme de discriminare rasială întărind şi dezvoltând ideile înscrise în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. cooperarea între naţiuni. înseamnă nu numai o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. În Declaraţie se arată că discriminarea între oameni pe motive de rasă. ca o violare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale proclamate de Declaraţia Universală a drepturilor omului. politica întemeiată pe prejudecata superiorităţii rasiale sau pe ura de rasă. Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale etnice. culoare sau origine etnică constituie o jignire a demnităţii umame şi trebuie condamnată ca o nerecunoaştere a principiilor Cartei Naţiunilor Unite. rezultat al unui îndelungat proces de elaborare. religioase sau lingvistice este un document cu caracter universal în domeniul drepturilor omului ce reprezintă o nouă etapă în afirmarea preocuparilor în acest domeniu complex şi sensibil. ca un obstacol în calea relaţiilor prieteneşti şi paşnice între naţiuni şi ca un fapt susceptibil să tulbure pacea şi securitatea între popoare. ca o încălcare a drepturilor omului şi ca un obstacol în calea cooperării internaţionale. etnice. Astfel. educaţiei şi informaţiei în vederea cunoaşterii şi aplicării principiilor enunţate. Declaraţia îşi exprimă poziţia faţă de teoria raselor superioare ca fiind falsă din punct de vedere ştiinţific şi o consideră „condamnabilă din punct de vedere moral şi nedreaptă şi periculoasă din punct de vedere social”. art. Declaraţia condamnă orice discriminare. prevede chiar în primul său articol că statele vor proteja existenţa şi identitatea minorităţilor „adoptând măsuri 128 . dar şi un act de natură să primejduiască relaţiile prieteneşti între popoare. Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. de culoare sau de origine etnică este o ofensă adusă demnităţii umane şi trebuie condamnată ca o încălcare a principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. religioase şi lingvistice. Discriminarea este văzută din triplă perspectivă: ca o ofensă adusă demnităţii umane.activitatea celorlalte instituţii specializate spre adoptarea unor măsuri legislative şi administrative de natură a descuraja orice manifestare discriminatorie. pacea şi securitatea internaţională. în special. precizează că orice formă de discriminare rasială şi. 1 din prezentul act face această triplă prezentare: „Discriminarea între fiinţele umane pentru motive de rasă. afirmând necesitatea adoptării unor măsuri în domeniul învăţământului. ca o încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

tradiţiile şi obiceiurile. Această justificare trebuie să fie în viziunea Curţii obiectivă şi rezonabilă. acestea având dreptul să se bucure de propria cultură. Din analiza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ea prevede obligaţia statelor de a lua măsuri pentru ca minoritaţile să-şi dezvolte cultura. religioase şi lingvistice. ci le sancţionează doar pe cele ilicite. integritatea teritorială.legislative corespunzătoare”. limba. religia.136] Curtea se pronunţă asupra caracterului discriminatoriu bazat pe diverse motive: diferenţe de gender. 3. de rasă. Documentul se referă la persoanele aparţinând minorităţilor naţionale etnice.2. p. exceptând practicile care ar putea încălca legea naţională sau care sunt contrare standardelor internaţionale. Curtea se pronunţă asupra existenţei discriminării. socială. Analiza cadrului instituţional din Europa privind eliminarea discriminării Drepturile omului. se poate concluziona că aceasta nu interizice toate tratamentele diferenţiate. Caracterul ilicit al unui tratament discriminatoriu se stabileşte în funcţie de justificarea pe care statele o oferă în cauzele deduse judecăţii. de statut. Conform jurisprudenţei Curţii. inclusiv egalitatea suverană. independenţa politică a statelor. articolul 14 asigură protecţie împotriva unui tratament diferit. în vederea promovării respectului pentru drepturile prevăzute în Declaraţie. Curtea reiterează în fiecare hotărâre că. o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. să participe la viaţa culturală. să-şi practice propria religie. 129 . egalitatea şi non-discriminarea sunt elemente-cheie şi preocupări principale ale Consiliului Europei. economică şi politică. Declaraţia ONU privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale reafirmă principiul nediscriminării şi tratamentului egal. Cu toate acestea. cu mare atenţie după o amplă analiză a cauzelor. a fost nevoie de cincizeci de ani pentru a introduce prevederea cu referire la interzicerea generală a discriminării în CEDO. În absenţa constatării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. dacă este aplicat fără scop şi justificare rezonabilă unor persoane aflate în situaţii similare. în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate în Convenţie. religioasă.14 dacă nu are obiectiv şi justificare rezonabilă. iar nici o dispoziţie a Declaraţiei nu poate fi interpretată ca permiţând activităţi contrare scopurilor şi principiilor Cartei ONU. Beneficiul drepturilor stabilite în Declaraţie nu trebuie să afecteze exercitarea de către toate persoanele a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale. adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil proporţional între scopul urmărit şi mijloacele folosite. Comisia şi Curtea apreciind asupra acestui caracter obiectiv şi rezonabil al tratamentului diferenţiat precum şi asupra caracterului proporţionalităţii în luarea unor măsuri concrete de către statul respectiv [69.

ca şi pentru aceasta şi copilul lor (Johson şi alţii) art.9 şi 14 din Convenţie. în Irlanda (Keegan).8. statutul juridic al mamelor necăsătorite şi al copiilor născuţi în afără căsătoriei. afaceri referitoare la câteva aspecte ale legislaţiei lingvistice belgiene. Vermiere) şi în Austria (Iuze) şi taţilor naturali.1 coroborat cu art.Y şi Z din Marea Britanie) art.14 din Convenţie.1 din Protocolul nr. 10.1 şi 8 şi art. consecinţele juridice ce decurg din interzicerea divorţului în Irlanda pentru un bărbat căsătorit ce doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu o altă femeie.8 şi 14 din Convenţie) 3.8 coroborat cu art.1. precum şi realizarea obligaţiilor. în materie de educaţie (art. refuzul de a-i recunoaşte unui transexual statutul de tată al unui copil născut de partenera sa în urma inseminării artificiale( X. 130 .8 şi 14 din Convenţie.1 4. decizia cu privire la custodia copiilor. ce introduc o diferenţiere în ceea ce priveşte modul de tratare al bărbaţilor şi femeilor (Abdulazis. bazată pe religia unuia dintre părinţi. în Belgia (cazul Marcks.1 coroborat cu art. existând şi opinii dizidente care îmbogăţesc jurisprudenţa şi stimulează perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor juridice concepute în vederea respectării principiului egalităţii şi nediscriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor.14 din Convenţie.9.12.8 coroborat cu art.8 şi 14 din Convenţie şi art. 8. aplicarea unui tratament discriminatoriu bărbaţilor în ceea ce priveşte suma care trebuie să o plătească drept alocaţie familiei. Cazurile aflate pe rolul instanţei europene referitoare la interzicerea oricăror discriminări au avut drept obiect : 1. aplicarea regulamentelor de imigrare în Marea Britanie.1 din Protocolul nr. numele unei perechi căsătorite în Elveţia (Burghartz) art.13 şi 14 din Convenţie. dreptul de acces la tribunale a unui tată pentru a-şi contesta paternitatea. 9. 7. art. Cabales şi Balkali) art. modul de desfăşurare a reprezentanţilor pentru Adunarea Regională Flamandă în Belgia (Mathieu-Mohin şi Clerfayt) art. în Danemarca (cazul Rasmussen) (art.3 din Protocolul nr.14 din Convenţie.1 din Protocolul nr.deciziile fiind rezultatul votului.6.6.14 din Convenţie. în cadrul unei proceduri de divorţ în Austria (Hoffman) şi obligaţia de a plăti o taxă pentru biserica din Suedia (Darby) art. în Olanda (Kroon şi alţii) şi în Marea Britanie (McMichael) art. 6. 5.2 din Protocolul nr. în Olanda (Van Raatle) art.14 din Convenţie) 2.

Convenţia se doreşte a fi un răspuns european la problematica drepturilor omului. ca efect primordial al celui de-al doilea război mondial”. dar pe de altă parte stabileşte un sistem pentru garantarea respectării acestora. Convenţia Europeană ca şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Pactele Internaţionale consacră principii precum: egalitatea în drepturi şi ca demnitate a tuturor oamenilor. intrată în vigoare la Roma în anul 1951. În Preambulul Convenţiei se afirmă că „scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mult mai strânsă între membrii săi”. constituie un instrument juridic fundamental prin care statele care au ratificat-o se obligă la respectarea drepturilor omului indiferent de deosebiri de gender. imprescriptibilitatea libertăţii persoanei. considerând că respectul libertăţilor fundamentale ale omului reprezintă esenţa oricărui regim politic democratic. în forma sa din 1949) împreună constituind „primele mari unde de şoc ale cruciadei pentru protecţia drepturilor omului. Statele membre ale Consiliului Europei reafirmă ataşamentul faţă de valorile şi principiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. etnie.11. Austria) art. ci şi protecţia lor prin sistemul garanţiilor internaţionale care permit controlul internaţional. ulterior completate cu cele două Pacte Internaţionale ale Naţiunilor Unite din 1996. Convenţia reafirmă unitatea de idealuri a statelor europene care se angajează să recunoască şi să asigure garantarea drepturilor enunţate.1.C.8 şi 14 din Convenţie coroborat cu art. Convenţia este modificată ulterior prin mai multe protocoale [123] care completează lista drepturilor recunoscute şi garantate. Ca document regional-european. principiul nediscriminării. naţionalitate. a libertăţilor. Spre deosebire de Declaraţie. fiind considerată un document de mare însemnătate în demersul către o Europă unită. pe motiv că doar cetăţenii austrieci au acest drept (C. statut. Convenţia europeană are ca izvor Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 (dar şi proiectul Pactului referitor la drepturile civile şi politice. 6. rasă. refuzarea acordării unui cetăţean turc din Austria unui avans pentru pensia lui. Convenţia are drept obiectiv nu numai enunţarea drepturilor. Principiul 131 . 3d coroborat cu art.4 alin. obligaţia impusă bărbaţilor. în Germania (Karl Heinz Schimdt) art. nu şi femeilor de a desfăşura muncă de pompier sau. Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. iar „unul din mijloacele de a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.14 din Convenţie 12. temelia justiţiei şi păcii în lume. în schimb. cu respectarea tradiţiilor politice. Convenţia consacră pe de o parte o serie de drepturi civile şi politice. etc [37].1 din Protocolul nr.G. să plătească o contribuţie.

drepturile recunoscute şi garantate de Convenţie sunt în mare măsură drepturi civile şi politice. Principala caracteristică a Convenţiei este de a enunţa drepturile ale căror titulari sunt persoane individuale. Aceste tratate. p. apartenenţa la un stat/naţiune sau la o minoritate naţională.2). şi mai târziu principiul nediscriminării atrage tot mai mult atenţia juriştilor care îl formulează în textul tratatelor Uniunii Europene. drepturile omului. au vizat mai mult persoanele. care este esenţial pentru funcţionarea societăţilor democratice. culoare. limbă. art.nediscriminării apare expres prevazut în textul Convenţiei. 13 decembrie 2007. Egalitatea în faţa legii şi protecţia tuturor persoanelor împotriva discriminării este un drept fundamental. Aceasta contribuie la atingerea obiectivelor promovării progresului economic şi social al unui nivel crescut de ocupare a forţei de muncă. pe rasă. sex. Convenţia făcând referire şi la drepturi sociale şi la drepturi cu caracter economic [59. reafirmă principiile Cartei Naţiunilor Unite fixându-şi ca obiectiv fundamental ameliorarea constantă a condiţiilor de viaţă şi de muncă. în nici una dintre dispoziţiile lor. Comunitatea urmărind să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei în privinţa drepturilor şi libertăţilor menţionate în cuprinsul Tratatului. Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Tratatele care au pus bazele Comunităţii Europene nu menţionează în mod explicit. în special.4]. textul impunând eliminarea discriminării în exercitarea acestora şi instituind un control cu caracter judiciar asupra respectării reglementărilor înscrise în Convenţie. de altfel adevărata carte constituţională a Comunităţii Europene. opiniile unei persoane. p. prin întărirea coeziunii economice şi sociale. precum şi statutul social. rasă. semnat la Lisabona. opinii politice sau orice alte opinii. religie. limbă maternă. În cuprinsul Tratatului se precizează că statele membre îşi propun să stabilească între ele o cooperare intensificată care să nu constituie o discriminare şi nici o piedică în calea schimburilor între statele membre şi să nu provoace nici o distorsiune a condiţiilor de concurenţă dintre acestea (art. Concepţia întemeietorilor Comunităţii Europene s-a întemeiat pe un pragmatism prudent [96. 132 . economic al individului uman.11 fost art. Astfel. Principiul egalităţii între oameni. promovând egalitatea între femei şi bărbaţi (art. naştere sau orice altă situaţie”. avere. pentru a se bucura de forţa juridică a acestora. 14 interzice discriminarea sub orice formă s-ar manifesta statuînd că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată. Textul identifică posibilele motive de discriminare: gender. apartenenţa la o minoritatea naţională.4]. origine naţională sau socială. consacră principiul egalităţii.5A). În esenţă.

ceea ce implică eliminarea. faţă distincţie de naţionalitate sau reşedinţă (art. după consultarea Comitetului Economic şi Social poate adopa măsuri pentru a asigura aplicarea principiului egalităţii şanselor şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul angajării şi al muncii. 58 fost art.13 fost art. remunerarea şi celelalte condiţii de muncă. un handicap. 133 . în ceea ce priveşte angajarea. 54 fost art. să fie stabilită pe baza aceleaşi unităţi de măsură. a tuturor discriminărilor fondate pe naţionalitate. textul Tratatului precizează ca acesta asigură libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii. securitate publică şi sănătate publică (art. fiecare stat membru aplică aceste restricţii tuturor prestatorilor de servicii prevăzuţi în cuprinsul Tratatului. Consiliul. între lucrătorii statelor membre. religie sau convingeri.34 fost art. Statele membre ale Comunităţii şi-au propus ca obiectiv un nivel înalt al ocupării forţei de muncă.Tratatul interzice în mod expres orice discriminare bazată pe naţionalitate. plătită după rezultat. rasă sau origine etnică. precum şi competenţa de a adopta orice reglementare în materia nediscriminării. măsurile pe care le poate lua Consiliul nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie deghizată (art. precizând că această organizare trebuie să excludă orice discriminare între producătorii sau consumatorii Comunităţii (art. ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă prin implementarea unor politici şi acţiuni ale Comunităţii. Egalitatea de remunerare fără discriminare bazată pe sex implică remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă.6A). Tratatul precizează că restricţia privind libera prestare a serviciilor nu este eliminată. 48). iar referitor la capitaluri şi plăţi. Comunitatea susţine şi promovează egalitatea dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte oportunităţile de pe piaţa muncii şi de a asigura aplicarea principiului egalităţii remuneraţiilor între bărbaţi şi femei pentru aceeaşi muncă sau pentru muncă de valoare egală. în aplicarea prevederilor sale. Referitor la libera circulaţie a persoanelor. inclusiv principiul egalităţii remuneraţiilor pentru aceeaşi muncă sau pentru muncă de valoare egală. 65). 39 fost art. pentru acelaşi loc de muncă. 73 D). sub rezerva limitărilor justificate prin motive de ordine publică. Referitor la servicii. şi care să fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European. În Partea a III-a intitulată „Politicile Comunităţii”. În vederea atingerii obiectivelor prevăzute.40). Tratatul are în vedere organizarea comună a pieţelor agricole. referitor la libera circulaţie a bunurilor. remuneraţia acordată pentru o muncă plătită pe unitate de timp să fie aceeaşi. Totodată Consiliului i se dă posibilitatea de a lua măsuri necesare pentru combaterea oricărei discriminări bazate pe sex. serviciilor şi capitalurilor. cu condiţia ca măsurile luate să nu aducă atingere prevederilor prezentului Tratat. vârstă sau orientare sexuală (art.

Actul Unic European. Şefii de state şi de guverne au convenit să consolideze capacitatea U. al democraţiei. a revizuit Tratatul de la Roma şi a introdus Piaţa Unică Europeană şi Cooperarea Politică Europeană. Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene (UE) la 16-17 iulie 1997 şi semnat la 2 octombrie 1997. care acordă Comunităţii puteri sporite să 134 . în special libertatea. prin introducerea articolului 13 în Tratatul Comunităţii Europene. a fost adoptat în unanimitate la 17 februarie 1986. 177 fost art. principii care sunt comune statelor membre. care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. toate acestea fiind considerate principii generale ale dreptului comunitar. printre care menţionează principiu al nediscriminării. precizând o serie de principii care stau la baza funcţionării construcţiei europene. de a acţiona în acest domeniu. Textul Actulului Unic European. A intrat în vigoare la 1 mai 1999 şi subliniază principiile de organizare şi funcţionarea Uniunii Europene. egalitatea şi justiţia socială (Preambul). 6 fost art. Tratatul privind Uniunea Europeană consacră Uniunea ca o construcţie bazată pe principiul libertăţii.E. precum şi la respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (art. activitatea comună a statelor membre urmărind şi reprimarea rasismului şi al xenofobiei. decise fiind să promoveze împreună democraţia. precum şi a statului de drept (art. 130U). recunoscute în constituţiile şi legile statelor membre. conţine prevederi în domeniile drepturilor cetăţenilor. [1] continuă tratele institutive ale Comunitţăilor Europene în vederea transformării ansamblului relaţiilor dintre state într-o Uniune Europeană. Uniunea respectă identitatea naţională a statelor membre. F). Tratatul reafirmă principiile Cartei ONU. în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în Carta socială europeană. în special principiile democraţiei şi respectarea dreptului şi a drepturilor omului. Tratatul prevede că unul din obiectivele Uniunii este acela de a oferi cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie. al respectului drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. bazându-se pe drepturile fundamentale. aşa cum au fost ele garantate de Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale ale statelor membre. reprezentanţilor sexului mai slab reprezentat.neîmpiedicând vreun stat membru să menţină sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să asigure efectiv deplină egalitate între bărbaţi şi femei. Politica Comunităţii în domeniul cooperării pentru dezvoltare contribuie la obiectivul general al dezvoltării şi consolidării democraţiei şi statului de drept. mai ales în ceea ce priveşte protecţia drepturilor fundamentale. Uniunea respectă drepturile fundamentale.

141 (fost. în toate activităţile sale.discriminarea pe criteriul de sex. Carta acorda atenţie şi persoanelor în vârstă. astfel art. Carta consacră egalitatea între bărbaţi şi femei. În Titlul IV intitulat „Viaţa democratică a Uniunii” se consacră principiul egalităţii democratice conform căruia. Pornind de la moştenirea culturală. 119). religioasă şi umanistă a Europei. În cadrul art. precum şi faptul că drepturile fundamentale. egalitatea între femei şi bărbaţi. Uniunea recunoscând şi respectând drepturile persoanelor vârstnice de a aduce o viaţa demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală. democraţiei. Partea a II-a cuprinde în întregime Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. garantate prin Convenţia Europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi care rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre. inclusiv în materie de angajare. Tratatul privind instituirea Constituţiei Europene. egalităţii. solidaritatea între generaţii şi protecţia drepturilor copilului. de muncă şi de remuneraţie. libertăţii şi statului de drept.discriminarea pe motiv de naţionalitate/cetăţenie [14]. 23 prevede că egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie asigurată în toate domeniile. religie sau convingere. vârstă sau orientare sexuală. ştiute fiind cazurile de discriminare pe motivul vârstei (art. Art. Uniunea respectă principiul egalităţii cetăţenilor săi.acţioneze pentru combaterea discriminării bazate pe sex.măsuri pentru combaterea excluderii de pe piaţa muncii şi art. Uniunea prin Tratatul privind instituirea Consţituţiei Europene promovează progresul ştiinţific şi tehnic. organelor şi organismelor Uniunii. 13 completează prevederile existente cu scopul de a combate discriminarea bazată pe caracteristici specifice. Aceştia beneficiază de o atenţie egală din partea instituţiilor. 26). I-9 se prevede că Uniunea recunoaşte drepturile. dar şi persoanelor handicapate. 137(fost 118A). origine etnică. fac parte din dreptul Uniunii ca principii generale. 12 (fost art. 6). art. cărora le garantează dreptul de a beneficia de măsuri care să le garanteze autonomia. libertăţile şi principiile enunţate în Carta Drepturilor Fundamentale care constituie partea a II-a a prezentei Constituţii. combate excluderea socială şi discriminările şi promovează justiţia şi protecţia socială. în particular art. Textul Constituţiei precizează faptul că Uniunea se întemeiază pe valorile 135 . Principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea de măsuri care prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. din care s-au dezvoltat valorile universale ale drepturilor inviolabile şi inalienabile ale omului. rasială. handicap. 25). integrarea socială şi profesială şi participarea la viaţa comunităţii (art.

Uniunea contribuie la păstrarea şi dezvoltarea valorilor consacrate în chiar textul său. este necesar ca evidenţiindu-le printr-o cartă să fie întărită protecţia drepturilor fundamentale în spiritul evoluţiei societăţii. Uniunea se sprijină pe principiul statului de drept. Faptul de a beneficia de aceste drepturi implică responsabilitaţi şi îndatoriri atât de terţi. iar pct. religioasă şi lingvistică. apartenenţă la o minoritate naţională. se interzice orice discriminare pe motive de naţionalitate”. precum şi din Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. În consecinţă. II-80. 2 se face precizarea că „în domeniul de aplicare a Constituţiei şi fără să aducă atingere dispoziţiilor specifice. origini politice sau orice altă opinie. libertăţile şi principiile enunţate în textele documentelor juridice. Principiul egalităţii nu împiedică menţinerea sau adoptarea unor măsuri ce prevăd avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat. serviciilor şi a capitalurilor. intitulat Egalitatea în art. mărfurilor. handicap. libertăţii. inclusiv în materie de angajare. a progresului social şi a dezvoltărilor ştiinţifice şi tehnologice. egalităţii şi solidaritaţii în vederea realizării unei uniuni tot mai strânsă. Uniunea îşi propune ca obiectiv promovarea dezvoltării echilibrate şi durabile şi asigurarea liberei circulaţii a persoanelor. respectând diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei. din Cartele sociale adoptate de Uniune şi de către Consiliul Europei. de securitate şi de justiţie. În Titlul III al Constituţiei. Prezenta reglementare constituţională reafirmă drepturile care rezultă din tradiţiile constituţionale şi din obligţiile internaţionale comune statelor membre. Constituţia Europei consacră cu titlu de principiu egalitatea tuturor persoanelor în faţă legii. vârstă sau orientare sexuală”. din Convenţia europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. precum şi libertate de stabilire. 136 . În acest scop. iar în art. rasă. avere. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale instituind cetăţenia Uniunii şi creând un spaţiu de libertate. precum şi faţă de comunitatea umană în general şi faţă de generaţiile viitoare. muncă şi salarizare.indivizibile şi universale ale demnităţii umane. Egalitatea între bărbaţi şi femei este ridicată la rang de principiu de drept. Constituţia stipulând că „egalitatea între bărbaţi şi femei trebuie să fie asigurată în toate domeniile. precum şi a identităţii naţionale a statelor membre. culoare. Uniunea Europeană respectă diversitatea culturală. Uniunea Europeană recunoaşte drepturile. naştere. II-81 precizează că „este interzisă orice discriminare bazată în special pe motive de sex.

Carta socială europeană revizuită. Uniunea caută să combată orice discriminare pe motive de sex. vârstă sau orientare sexuală. recunoscând importanţa acestei problematici sociale şi respectând dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsurile ce vizează asigurarea autonomiei lor. 2”. nu toate propunerile preliminare regăsindu-se în textul final. textul Constituţiei consacră ca principiu nediscriminarea în ceea ce priveşte cetăţenia. Uniunea caută să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei. Uniunea Europeană recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor vârstnice de a duce o viaţa demnă şi independentă şi de a participa la viaţa socială şi culturală şi la persoanele cu dizabilităţi. alin. aşa cum se prevede în art. Legile sau legile-cadru europene pot stabili principiile de bază pentru măsurile de încurajare ale Uniunii. în ce priveşte încadrarea în muncă. Uniunea are ca obligaţie luarea în considerare a cerinţelor legate de lupta împotriva excluderii sociale şi un înalt nivel al educaţiei. Constituţia consacră dreptul acestora de a circula liber în cadrul Uniunii „orice discriminare pe motiv de naţionalitate. Convenţia are valoare juridică. I-4. dreptul lucrătorilor europeni de a circula pe teritoriul Uniunii. handicap. În Titlul IV. cu respectarea competenţelor. rasă. fiind elaborată prin negocieri şi analize îndelungate în cadrul Consiliului Europei. vârstă sau orientare sexuală. origine etnică. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor. 74 din 4 mai 1999. Uniunea Europeană.O menţiune aparte se face la vârstnici. rasă sau origine etnică. a integrării lor sociale şi profesionale şi a participării lor la viaţa comunităţii. religie sau convingeri. În ceea ce priveşte. remunerarea şi alte condiţii de muncă şi angajare este interzisă. Consiliului de Ministri. precizând că: „legile sau legile-cadru europene pot reglementa interzicerea discriminărilor pe motiv de naţionalitate. intitulat „Nediscriminarea şi cetăţenia”. religie sau convingeri. handicap. formare profesională şi protecţia sănătăţii. În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor la care se referă Constituţia. România a semnat Carta la 15 mai 1997 şi a ratificat-o la 7 mai 1999 prin Legea nr. Pentru toate acţiunile prevăzute de textul constituţional comunitar. Textul constituţional comunitar are în vedere posibila discriminare în domeniul derulării relaţiilor comerciale în cadrul Uniunii eventualele interdicţii sau restricţii pe care un stat sau altul al Uniunii le-ar stabili nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre. Constituţia dă statelor membre posibilitatea luării oricăror măsuri de prevenire şi combatere a discriminării pe motive de sex. 137 . publicată în “Monitorul Oficial” nr. între lucrătorii statelor membre.

întrucât cuprinde o parte declarativă (de principii). prin care statul care o ratifică îşi asumă o serie de obligaţii. fiind denumită „Carta socială a secolului XXI” [138. cu caracter declarativ. servicii specializate şi de însoţire. 20 din Cartă consacră dreptul la egalitatea de şanse şi de tratament în materie de angajare şi profesie. negocierea colectivă. Art. să asigure ajutoare tehnice. acceptat de statele părţi. Carta socială europeană revizuită[2] tratează drepturile economice. precum şi alte prevederi. securitatea socială. să favorizeze deplina integrare şi participare la viaţa socială. Carta reprezintă un document foarte complex. părţile angajându-se la luarea unor măsuri necesare pentru a furniza persoanelor handicapate o orientare. Statele părţi se angajează la respectarea drepturilor pe care Carta le garantează cetăţenilor Europei. în ceea ce priveşte orientarea şi formarea profesională. dreptul familiei la protecţia socială. drepturi sindicale. în cadrul Consiliului Europei. constituind instrumentul european de referinţă în materie de coeziune socială. sociale şi culturale pe plan european. în vederea exercitării efective a acestui drept părţile angajându-se să recunoască acest drept şi să ia măsuri adecvate pentru a asigura şi a promova aplicarea în ceea ce priveşte accesul la angajare. să încurajeze patronii să angajeze persoane aparţinând acestei categorii defavorizată. indicate expres. condiţiile de angajare şi de muncă. în funcţie de natura şi originea handicapului. recalificarea şi readaptarea profesioanală. care afirmă obiectivele politicii sociale ce trebuie urmărite de statelemembre ale Consiliului Europei şi o parte juridică. p. În vederea exercitării dreptului persoanelor vârstnice 138 . Statele părţi trebuie să faciliteze accesul acestor persoane la angajare.193 din 4 mai 1999. Art. o educaţie. fără discriminare în funcţie de sex. inclusiv promovarea. În esenţa sa. evoluţia carierei. privind dreptul la muncă. din care fiecare stat parte trebuie să accepte cel puţin 5 (din 7. considerate ca formând nucleul substanţei Convenţiei. Carta Socială Europeană este un text mixt. conceput ca bază pentru o aplicare treptată: prima parte enunţă obiectivul acestui docuemnt juridic. asistenţa socială şi medicală. Carta socială revizuită regrupează într-un singur text Carta socială din 1961. 15 din Cartă consacră dreptul la autonomie al persoanelor handicapate la integrare socială şi la participare în viaţa comunităţii. să menţină persoanele handicapate angajate. Carta socială are în vedere şi categorii considerate defavorizate precum vârstnicii şi persoanele cu dizabilităţi. amendată şi adusă la zi. protecţia împotriva concedierii şi reintegrarea profesională. juridică şi economică. precum şi imigranţii. astfel încât în total să accepte cel puţin 10 articole sau 45 paragrafe. drepturile muncitorilor imigranţi). inclusiv salarizarea. 4 şi urm]. a doua parte conţine un număr de 19 articole. o formare profesională.

la angajare. la sistemul de protecţie socială. Un Protocol adiţional la Carta Socială Europeană cuprinde prevederi referitoare la egalitatea de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei (art. apartenenţa la o minoritate naţională.la protecţie socială. 27). opinii politice sau orice alte opinii. Carta este apreciată pozitiv. Statele se angajează să adopte măsuri care să le permită persoanelor în vârstă să ducă o viaţă decentă. nu şi o condiţie de aplicabilitate.2). limba. Directivele trebuie comunicate fiecărui destinatar. dreptul de a lua parte la stabilirea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului muncii (art. sănătate. Sub multiple aspecte.4). Acesta prevede că „respectarea drepturilor recunoscute în prezenta Cartă trebuie asigurată fără deosebire de rasă. E intitulat „Nediscriminarea”. Principiul nediscriminării apare în mod expres consacrat în Partea a V-a în art. reunind într-un singur text unic. prin coroborarea dispoziţiilor Cartei cu cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii. cu forţă juridică obligatorie în materia nediscriminării. origine naţională sau socială. părţile se angajează să adopte măsuri care să promoveze participarea activă a persoanelor vârstnice în societate. dar care lasă la atitudinea autoritaţilor naţionale cărora le sunt adresate alegerea formei şi mijloacelor necesare pentru atingerea respectivelor scopuri [103.83]. naştere sau orice altă situaţie”. este o sinteză a dreptului internaţional al muncii elaborat de OIM. dreptul persoanelor în vârstă la protecţie socială (art. în realizarea efectivă a acestui drept statele se angajează să adopte acele măsuri concrete care să permită lucrătorilor şanse egale la revenirea în activitatea. să-şi alegă propriul stil de viaţă şi să ducă o existenţă independentă în mediul lor obişnuit. p.23). publicarea lor în Journal Officiel des Communautes Europeennes având doar o valoare documentară. în cooperare cu organizaţii publice sau private. 1). măsuri care să le pună la dispoziţia persoanelor în vârstă servicii de sănătate şi de asistenţă socială (art. sex. Menţiuni speciale faţă de alte documente juridice se referă la lucrătorii cu responsabilităţi familiale cărora le garantează dreptul la egalitate de şanse şi de tratament (art. religie.3). definite ca acte obligatorii pentru fiecare stat membru destinatar în atingerea scopului pentru care sunt adoptate. Consacrarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament este realizată şi în acte normative ale Uniunii Europene. Directivele reprezintă acte ale Uniunii Europene constituie atât din recomandări cât şi din directive. principii generale regăsite disparat într-o multitudine de convenţii ale acestei organizaţii. dreptul salariaţilor la informare şi la consultare (art.76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 referitoare la punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în privinţa accesului la 139 . în esenţa ei. Directiva nr.

de formare. dreptul unor organizaţii juridice interesate de a sesiza instanţele judecătoreşti în cazul încălcării principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei. în numele victimei. Directiva 2000/78/CEE creează cadrul general în favoarea egalităţii de tratament în materie de angajare în muncă-reglementare principală în domeniu. precum şi cele de remunerare.79/7/CEE din 19 februarie se referă la punerea progresistă în aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în materia securitaţii sociale. umilitor sau ofensator [ Directiva nr. paragf. 2. instituirea unor organisme naţionale însărcinate cu promovarea principiului egalităţii de tratament. de perfecţionare. Directiva 76/207 în art. accesul la toate tipurile şi la toate nivelurile de orientare profesioanală. 3 paragraf 1 al Directivei 76/207. 2002/73 stabileşte că aplicarea principiului egalităţii de tratament implică absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte bazate pe gen. la obligaţia statelor membre de a asigura protecţia jurisdicţională a drepturilor stabilite în directivă. a discriminării indirecte. a hărţuirii şi a hărţuirii sexuale. la stabilirea de către statele membre. Directiva 97/80/CEE stabileşte cadrul general în ceea ce priveşte sarcina probei în cazul discriminării fondată pe sex. asigurăre socială. Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea în orice stat membru pe criterii de origine rasială sau etnică în domenii precum angajare. degradant. a unor sancţiuni disuasive şi proporţionale cu prejudiciul suferit de către victima nerespectării principiului egalităţii de tratament. educaţie. la consacrarea dreptului la reintegrare în vechiul loc de muncă sau într-un echivalent după terminarea concediului de maternitate sau de paternitate. care se referă şi la definirea discriminării directe. servicii de sănătate şi acces la bunuri şi servicii. modificată prin Directiva nr. exprimat fizic. Art. 2002/73 defineşte hărţuirea sexuală ca fiind situaţia în care un comportament nedorit cu conotaţie sexuală. are ca obiectiv sau ca efect atingerea demnităţii unei persoane şi îndeosebi de a crea un mediu neintimidant. care nu este. verbal sau nonverbal. 2 modificat prin Directiva nr. Textul Directivei precizează 140 . Textul comunitar face deci referire la un tratament diferenţiat şi defavorizat pentru victima discriminării. în sectoarele public şi privat. paragraful 2 ca fiind situaţia în care o persoană este tratată într-o manieră mai puţin favorabilă datorită sexului sau decât o altă persoană. modificat prin Directiva nr. 2. la formare şi promovare profesională şi la condiţiile de muncă. nu a fost şi nu va fi astfel tratată într-o situaţie comparabilă.2002/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002. condiţiile de concediere. condiţiile de muncă. ostil. Actul comunitar se referă şi la condiţiile în care poate fi considerat legitim un tratament diferenţiat. Discriminarea directă este definită în art. inclusiv criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare.muncă.

handicap. Este demn de semnalat faptul că acest document enunţă de la bun început cadrul fundamental schimbat al desfăşurării actuale a raporturilor dintre statele europene. lingvistică şi religioasă a minorităţilor naţionale va fi protejată. vârstă sau orientare sexuală în domeniul angajării şi exercitării profesiei.trece acum pe primul plan. indicând căi şi direcţii în care trebuie acţionat pentru a face posibil triumful marilor valori europene şi în primul rând al principiului respectării drepturilor omului. El efectuează. acestea fiind în mod egal interzise. iar persoanele aparţinând acestor minorităţi au dreptul de a se exprima liber. legătura dintre procesul european şi procesele mondiale. Marile probleme pe care Carta de la Paris le enunţă sunt: drepturile omului. democraţia şi statul de drept. Astfel. cooperarea economică. etc. În această ordine de idei este semnificativă constatarea că „era de confruntare şi divizare a Europei a luat sfârşit.în trecut „coşul trei”. În Carta de la Paris apar preocupări noi pentru minorităţile naţionale. deşi se reafirmă valoarea celor zece principii ale Actualului final de la Helsinki. Carta de la Paris pentru o nouă Europă ierarhizează în mod nou problemele colaborarii europene. Noi declarăm că relaţiile noastre se vor întemeia de acum înainte pe respect şi cooperare”. iar Rezoluţia Consiliului CE 2003/607 (02) are în vedere accesul persoanelor cu handicap la infrastructură şi la activitaţile Culturale.de a 141 . o substanţială analiză a problemelor Europei.că angajarea în muncă şi locul de muncă sunt elemente esenţiale pentru garantarea egalităţii de şanse a tuturor persoanelor. Se afirmă că „identitatea etnică. urmând apoi securitatea. problemele muncitorilor imigranţi. problemele Mediului înconjurător. Rezoluţia Consiliului CE 2003/607 (01) din 5 mai 2003 are în vedere egalitatea de şanse pentru elevii şi studenţii cu handicap în domeniul învăţământului şi al formării profesionale. Carta de la Paris are meritul de a reconsidera dimensiunile colaborării europene în contextul schimbării raporturilor de forţe. Decizia 2000/750/CE stabileşte un program de acţiune al Comunităţii pentru combaterea discriminării: 2001-2006. problemele Mediteranei. cultură. problematica drepturilor omului. pe primul plan apare dimensiunea umană a relaţiilor dintre state. precizându-se că nu se poate reţine o ordine prioritară a criteriilor pe care se pot întemeia actele de discriminare. culturală. prăbuşirii sistemelor totalitare în Europa de răsărit şi trecerii de la economia de piaţă. unitatea. iar Recomandarea Comisiei 86/379/CEE se referă la angajarea în muncă a persoanelor cu handicap. totodată. Recomandarea Comisiei 92/131/CEE se referă la protecţia demnităţii în muncă a femeilor şi bărbaţilor. libertatea europeană. Carta de la Paris 1990 este un document de o considerabilă importanţă politică şi juridică. organizaţiile nonguvernamentale. combatând discriminarea pe criterii de religie sau convingere. În cadrul direcţiilor şi reorientărilor de viitor.

sesizat cu situaţii de natura celor menţionate.3. În capitolul privind orientările viitoare ale procesului CSCE este înscrisă şi formularea că „problemele referitoare la minorităţile naţionale pot fi soluţionate în mod satisfăcător numai într-un cadru politic democratic”.decizia legislativă în sensul promovării respectului faţă de valorile drepturilor omului. Populaţia trebuie să se simtă apărată de instituţiile statului. coerentă şi corectă a cetăţeanului nedeprins cu abisurile legale. a normelor imperative în domeniu. să poată fi exercitată prin organele sale cu atribuţii specifice. Constituţia României este actul normativ fundamental care statuează supremaţia legii şi care oferă garanţia cea mai puternică în vederea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor [87].multitudinea actelor normative împietează asupra formării unei imagini de ansamblu. dar şi prin schimbarea legislaţiei deja existente. Gravitatea violărilor drepturilor omului obligă însă la o cunoaştere extinsă la nivelul întregii polulaţii. obligate să intervină în situaţii de încălcare a drepturilor sale. se remarcă amendări succesive a legislaţiei în materia drepturilor civile ale persoanelor. inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate. ale legislaţiei penale. unde totuşi progresele nu sunt aşa de însemnate. 142 . cele care fundamentează răspunderea ministerială şi accesul la informaţie. în ceea ce priveşte cadrul juridic existent se remarcă actele şi proiectele de acte normative de natură să asigure independenţa justiţiei. 3. cetăţenii trebuie să cunoască mijloacele pe care le au la dispoziţie pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor nerespectării dispoziţiilor legale. cele menite să asigure organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. fiind evidentă. profundă. astfel încât să le asigure o mai mare compatibilitate a legislaţiei şi practicii în România cu standardele europene în domeniul discriminării. Analiza cadrului instituţional din România şi Republica Moldova privind eliminarea discriminării Situaţia drepturilor omului în România a înregistrat în ultimii ani o evoluţie demnă de remarcat atât în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea unor noi proiecte de acte normative. Sigur. cât şi în ceea ce priveşte transpunerea practică a dispoziţiilor legale în vigoare. Deşi s-au remarcat îmbunatăţiri progresive ale cadrului legal.prezerva şi dezvolta această identitate. Pentru ca ideea enunţată să se concretizeze. De asemenea. promovarea Legii pedepsei cu închisoarea contravenţională cu muncă în folosul comunităţii. prin modificarea şi completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului. fără nici o discriminare şi în condiţiile unei depline egalităţi în faţa legii”. aşa încât forţa coercitivă a statului. inamovibilitatea judecătorilor.

b) principiul neretroactivităţii legilor. pentru anumite categorii de cetăţeni sunt permise anumite excepţii. Rezultă. de fapt. aceleaşi. prin situaţia cu totul deosebită pe care o au 143 .iar pe de altă parte. sunt de remarcat o serie de dispoziţii esenţiale. În această privinţă este de remarcat prevederea expresă cuprinsă în articolul 16 alineatul 2. a cetăţenilor români aflaţi în străinătate. Titlul II cuprinde. regimul străinilor şi apatrizilor. Drepturile şi îndatoririle cetăţenilor români sunt. că egalitatea cetăţenilor rămâne un principiu universal valabil consacrat de Constituţie. în mod practic. supremaţiei Constituţiei. ideile fundamentale de organizare politică a statului: principiul puterii suverane a poporului. libertăţilor şi îndatoririlor. la unele prevederi cu caracter general cum ar fi cele privind simbolurile naţionale. deci. Aceasta se explică. poate. d) protecţia. să încalce nestingherit prevederile Constituţiei şi ale altor legi. care dispune că „nimeni nu este mai presus de lege”. anumite persoane. ocupând funcţii importante în stat. e) cetăţenia româna. înţelegându-se prin aceasta să se pună capăt pentru totdeauna unor practici care au făcut ca în trecut. cu menţiunea că în ceea ce priveşte cetăţenii români aflaţi în strainatate nu beneficiază de anumite categorii de drepturi. Capitolul II „Drepturile şi libertăţile fundamentale. principiile exercitării şi separaţiei puterilor. limba oficială şi capitala statului. definitorii pentru modul în care noua Constituţie concepe interpretarea şi traducerea în viaţă a reglementărilor cu caracter umanitar. f) relaţia dintre dispozţiile constituţionale şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului. În rândul acestor dispoziţii sunt enunţate: a) universalitatea drepturilor şi libertăţilor. c) egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi autorităţilor publice. evident.În Titlul I al Constituţiei României sunt prevăzute principiile generale. Capitolul III „Îndatoririle fundamentale” şi Capitolul IV „Avocatul poporului”. cu alte cuvinte prevederile constituţionale care sunt în egală măsură aplicate tuturor drepturilor. g) accesul liber la justiţie pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor. patru capitole. cu toate consecinţele lor. În ceea ce priveşte „Dispoziţiile comune” ale Titlului II. pluralismului. respectiv Capitolul I „Dispoziţii comune”. de către statul român. inclusiv problemele pe care le ridică extradărea şi expulzarea. egalităţii în drepturi şi îndatoriri a tuturor cetăţenilor fără nici o discriminare.

16 trebuie coroborat cu art. la care România este parte. etnia. care precizează criteriile discriminării. şi legile interne. în cadrul art. sunt excluse de la bun început măsurile arbitrare sau discriminatorii. au prioritate reglementările internaţionale”. Textul constituţional face o singură referire la termenul de discriminare. se bucură de protecţia generală a persoanelor şi averilor sau bunurilor. Sediul materiei se găseşte în art. Art. cât şi în ceaa ce priveşte contractele de muncă colective [23]. titlul intitulat „Drepturile.541/2003 reprezintă legea-cadru în materia raporturilor juridice de muncă. Textul face referire la principiul nediscriminării ca la unul din principiile statului de drept. Prin faptul că atât expulzarea cât şi extrădarea se hotărăsc de justiţie. sau cetăţenii români care sunt totodată posesori ai unor paşapoarte străine. sexul. trebuie precizat că potrivit articolului 18 din Constituţie. apartenenţa politică. atât cetăţenii străini cât şi apatrizii (persoanele care nu au nici o cetăţenie) care locuiesc în România. principiu la a cărui respectare veghează şi textul Constituţiei.480/2003 şi prin Legea nr. p. alături de principiul universalităţii drepturilor omului.53/2003 publicatǎ în Monitorul Oficial nr. care ar putea viza un străin sau un apatriz. limba. acestea fiind rasa.16. averea sau originea socială. În ceea ce priveşte regimul străinilor. Egalitatea presupune egalitatea în faţa legii şi egalitatea în faţă autorităţilor publice. libertăţile. 4 alin. Codul muncii adoptat prin Legea nr. 2. Constituţia României garantează tuturor cetăţenilor egalitatea de şanse în recunoaşterea şi exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale [39. modificat ulterior prin Legea nr. luate la nivelul unor autorităţi administrative. atât în ceea ce priveşte contractele de muncă individuale. cu Pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. naţionalitatea. îndatoririle fundamentale” în cadrul căreia este consacrat principiul egalităţii cetăţenilor în faţă legii şi a autoritaţilor publice „fără privilegii şi fără discriminări”. 144 . ţinând seama de toate elementele concrete şi de argumentele care pledează în favoarea sau împotriva acestor măsuri. religia. O prevedere deosebit de importantă se referea la Tratatele internaţionale privind drepturile omului. Justiţia este cea care va hotărâ şi în caz de expulzare. (2)Dacă există neconcordanţa între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului.72 din 5 februarie 2003. 104-117].cetăţenii români aflaţi în străinătate. 20 din Constituţie. care are următorul cuprins: „(1)Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

precum şi din statutele profesiunilor independente. dar care produc aceleaşi efecte. dar şi pe angajatori. origine socială. din contractele individuale de muncă. handicap. rasă. secţiunea I denumită „egalitatea în activitatea economică şi în materie de angajare şi profesie” este consacrat principiul egalităţii de gender în domeniul muncii. Solidarităţii Sociale şi Familiei nu are competenţa de a elimina vreunul din actele normative emise de Parlament. Discriminarea are în vedere în lumina acestui act normativ atât pe salariaţi.principiul nediscriminării (art. opţiune politică. Specialiştii consideră că formularea din lege este deficitară pentru mai multe motive. pe când discriminarea indirectă reprezintă acele acte şi fapte întemeiate în mod aparent pe alte criterii.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare [104] consacră nediscriminarea ca principiu. În Legea nr. Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat pe motiv de sex.. apartenenţă naţională. Legea prezintă statul de drept. din regulamentele de ordine interioară ale unităţilor. vârstă. orientare sexuală. precum şi în ceea ce priveşte eliminarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative contrare egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. unul dintre ele fiind acela că Ministerul Muncii. situaţie sau responsabilitate familială. înscriind toate formele unui comportament discriminatoriu în domeniile vieţii sociale. religie. libera dezvoltare a personalităţii umane ca valori supreme pe care statul 145 . funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii”. Guvern sau ale altor ministere. Ordonanţa Guvernului nr. Discriminarea directă în lumina dispoziţiilor prezentei legi este dată de acte şi fapte care au ca scop sau ca efect neacordarea. restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii. folosirii sau exercitării unui drept prevăzut în legislaţia muncii.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi [88] garantează oportunitaţi egale pentru bărbaţi şi femei. Legea nr. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. amendarea dispoziţiilor contrare egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi din contractele colective de muncă.202/2002 se prevede că Ministerul Muncii. capitolul II intitulat „Principii fundamentale” consacră cu titlu de principiu fundamental. atunci când discriminarea se bazează pe criteriul gender.5) care statuează că „în cadrul relaţiilor de muncă.În Titlul I. putându-se manifesta sub diferite forme şi în diferite etape ale. etnie. În continuare se face distincţie între discriminarea directă şi discriminarea indirectă. caracteristici genetice. demnitatea umană. Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea publică responsabilă cu aplicarea şi controlul reglementărilor din lege în domeniul său de activitate . democratic şi social. apartenenţa sau activitate sindicală este interzisă. În capitolul 2.

modificarea sau încetarea contractului individual de muncă. naţionalitate. economic. suspendarea. etnie. dacă respectiva faptă nu intră sub incidenţa legii penale. în care sunt prevăzute normele legale referitoare la domenii determinate de activitatea umană. 2 este consacrat principiul nediscriminării în corespondenţă cu principiul egalităţii între cetăţeni şi cu excluderea privilegiilor în exercitarea drepturilor. la o etnie. sex sau orientare sexuală. prin care se garantează accesul fără discriminare la încheierea. restricţie sau preferinţă. religie. în domeniul muncii. condiţii oferite de muncă. la formarea. Art. folosinţei sau exercitării. Se are în vedere eliminarea discriminării în domenii precum încadrarea în muncă (criterii de selecţie şi recrutare. alin. defavorizează sau supune unui tratament injust o persoană. vârstei. pregătire şi perfecţionare profesională). numit Dispoziţii speciale cuprinde cinci secţiuni. tratament creat de apartenenţa la o rasă. direct sau pasiv. în condiţii de egalitate. un grup sau o comunitate. Sunt propuse pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare instituirea unor acţiuni afirmative sau adoptarea unor măsuri speciale pentru persoane sau grupuri defavorizate. convingeri. Capitolul 2. orientare.le recunoaşte şi le garantează. social şi cultural sau orice alte domenii ale vieţii publice”. naţionalitate. instituţiilor publice sau private sau a altor instituţii sau organisme private în paralel cu sancţionarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în cuprinsul legii. articolul încheindu-se cu precizarea că „toate persoanele fizice şi juridice au obligaţia să respecte acest principiu al nediscriminării”. criterii de promovare. Art. a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. Secţiunea 1 prezintă drept contravenţii (şi deci sancţionate de lege) condiţionarea participării la o activitate economică. supuse discriminării din partea autorităţilor. excludere. În art. de servicii de educaţie. 146 . Legea instituie pentru toate aceste manifestări contrare reglementărilor sale sancţiunea contravenţiei. Legea scoate de sub incidenţa faptelor incriminate acele acţiuni ale persoanelor juridice sau instituţiilor de drept privat care constau în crearea unor condiţii de reală egalitate şi care au în vedere grupuri sau persoane defavorizate. dar care prin efecte creează dezavantaje. 2 din prezenta lege defineşte discriminarea ca fiind „orice deosebire. 1. în domeniul politic. pe bază de rasă. beneficierea de servicii publice. limbă. condiţionarea alegerii profesiei. Discriminarea poate apărea sub forma unui comportament activ. orientării sexuale. categorie socială sau la o categorie defavorizată sau datorită convingerilor. categorie socială. apartenenţa la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are drept scop sau drept efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii. religie. 6 din lege se referă la egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

Textul legii incriminează şi refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană pe motiv că aparţine unui anumit grup religios. refuzul de a încheia orice tip de contract. precum şi condiţionarea ocupării unui post de apartenenţa la un grup. precum şi orice comportament care are drept scop mutarea ori alungarea unei persoane sau a unui grup de persoane dintr-un cartier sau dintr-un imobil. rasial sau religios. sexului sau orientării sexuale. dacă acestea se petrec pe motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. persoanelor fizice şi juridice cu atribuţii în selecţia şi repartizarea candidaţilor. de convingerile. companii de transport. Prin lege se doreşte ca tuturor persoanelor să li se asigure egalitatea de şansă şi de tratament în perioada de consiliere şi de obţinere a unei calificări şi în perioada de ocupare a unui loc de muncă. În secţiunea a IVa intitulată „Libertatea de circulaţie. sunt considerate contravenţii refuzarea asigurării serviciilor publice administrative şi juridice. discoteci. Secţiunea a IIa cuprinde alte fapte care sunt considerate de legiuitor contravenţii. teatre. care au în vedere accesul la serviciile publice şi juridice.2. legea interzice restricţionarea accesului unei persoane sau a unui grup de 147 . restaurante. cluburi. magazine. etnic. refuzul de a vinde şi de a închiria un teren sau un imobil cu destinaţie de locuit. legiuitorul stabileşte că orice acţiuni constând în ameninţări. constrângeri. dreptul la libera alegere a domiciului şi accesul în locurile publice”. recomandânduli-se să refuze sprijinirea unor pratici discriminatorii. rasial. refuzul de a acorda un credit bancar.4). serviciile de sănătate şi alte servicii. reconversia şi promovarea profesională. refuzarea accesului unei persoane sau unui grup la serviciile oferite de hoteluri. Principiul nediscriminării trebuie avut în vedere şi atunci când se stabilesc măsuri disciplinare sau se pune în discuţie dreptul unei persoane de a adera la un sindicat sau când se stabilesc condiţiile de muncă. rasial sau datorită convingerilor. folosirea forţei pentru schimbarea compoziţiei etnice. vârstei. Referitor la accesul în locuri publice. Astfel. Contravenţie este considerată şi discriminarea în raport cu remuneraţiile pentru munca depusă pe motive ce ţin de apartenenţa la un grup etnic. alin. deportarea sau îngreunarea condiţiilor de viaţă şi de trai cu scopul de a se ajunge la părăsirea domiciliului. refuzarea acordării unor drepturi sau facilităţi. rasiale sau sociale a unei zone a ţării sau a unei localităţi este considerată contravenţie. exceptând cazurile când se urmăreşte îmbunătăţirea situaţiei unor grupuri defavorizate (situaţie prevazută în art. vârstă. Este considerată contravenţie şi determinarea părăsirii domiciliului.perfecţionarea. de naţionalitate. bunuri şi facilităţi. datorită vârstei. sexului sau orientării sexuale. datorită naţionalităţii. de apartenenţa la o categorie socială sau defavorizată. religios. sex. pe motive ce ţin de naţionalitate. dacă nu cade sub incidenţa legii penale. refuzarea accesului unei persoane la serviciile de sănătate publice.

pe motiv de sex sau orientare sexuală. origine etnică.3. sexului sau religiei [21. dar este dezvoltat şi în acte normative cu valoare de lege sau în acte normative inferioare. (art. pe motiv de apartenenţă la o categorie socială sau la o categorie defavorizată. de instigare la ură rasială sau naţională şi orice comportament care vizează atingerea demnităţii umane sau crearea unei atmosfere intimidante. Constituţia României consacră în articolul 4 alineatul 2 garantarea egalităţii de tratament între toti cetăţenii. rasei. limbă. Tot cu închisoarea între 6 luni si 5 ani este sancţionată şi infracţiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei. sex. atunci când un funcţionar public limitează folosinţa sau beneficiul oricăror drepturi ale unei persoane sau intenţia de a crea o situaţie de inferioritate datorită naţionalităţii. Este vorba despre sancţionarea cu până la 5 ani de închisoare a propagandei naţional-şovine sau a incitării la ură rasială sau naţională [21. rasial. dacă fapta nu cade sub incidenţa legii penale. fără privilegii şi fără discriminare. aceste propuneri nu se regăsesc în actuala formă modificată a Constituţiei. art.1. 148 . religie. reprezentanţi ai societăţii civile au propus modificarea Constituţiei. având caracter de propagandă naţionalist-şovină. Secţiunea a V a stabileşte alte contravenţii având în vedere dreptul la demnitate umană. Legea stabileşte dreptul persoanei lezate printr-un comportament discriminatoriu de a cere despăgubiri (proporţional cu prejudiciul suferit) şi repunerea în situaţia anterioară actului discriminatoriu. în special în privinţa măririi numărului criteriilor de discriminare consacrate de Constituţie. precizând ca orice comportament manifestat în public. Făcând o scurtă incursiune în legile generale observăm că în Codul penal sunt prevăzute o serie de fapte de discriminare condamnate penal. apartenenţă la un partid politic sau proprietate iar în articolul 16 se afirmă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. 21). naţionalitate.persoane în locuri publice pe motiv de apartenenţă la un grup etnic.317]. pe motiv de vârstă sau de naţionalitate. Pentru ca principiile afirmate în Constituţie să fie aplicate în practică. degradante. Încă din 1991. umilitoare sau ofensatoare îndreptat împotriva unei persoane este contravenţie. Cu toate că în cadrul Forumului Constituţional. opinie. 3. religios.247]. Contextul legislativ al non-discriminării în România Principiul non-discriminării şi al tratamentului egal este afirmat în legislaţia românească atât în Constituţie. ostile. art. este nevoie de dezvoltarea lor în cadrul legislaţiei generale sau speciale. fără discriminare pe bază de rasă.

rasiste sau xenofobe. Prevederile Codului Civil se aplică şi ele în cazurile de discriminare. dar ulterior. Aceleaşi prevederi generale în materie contravenţională dispun că termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale curge de la data sesizării organului în drept să aplice sancţiunea. de pe hotarârea judecatorească. persoana care discriminează pe unul din aceste ultime criterii nu va putea fi sancţionată penal în comparaţie cu funcţionarul public care discriminează pe celelalte criterii prevăzute în Codul penal. În situaţia în care la început se crede că este vorba despre un caz penal. competenţa investigării cazurilor aparţine organelor de cercetare penală. 30 alin. Acest lucru face imposibilă sancţionarea penală a persoanelor care fac abuzuri în serviciu împotriva intereselor persoanelor creînd o situaţie de inferioritate unei persoane datorită orientării sexuale. este important de ştiut că ea este scutită de taxa judiciară. Tot în ceea ce priveşte acţiunea civilă. după caz. actul de sesizare sau de constatare a faptei. reprezentanţi ai CNCD au afirmat că procedura în faţa CNCD este o procedură administrativă prealabil obligatorie şi nu se poate merge în fata instanţei civile fără a o parcurge.Dupǎ cum se poate observa. Aşa cum e prevăzut în legea anti-discriminare. încălcânduse liberul acces la justiţie. 149 . se trimite de îndată organului în drept sa constate contravenţia. împreună cu o copie de pe rezoluţia. ordonanţa sau. Dispoziţiile Codului penal sunt completate cu cele ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. vânzarea sau producerea de simboluri fasciste. în condiţiile în care nu este vorba despre un caz penal. acest lucru ar fi contrar Constituţiei. datorită faptului că legea penală nu poate fi interpretată extensiv. în urma cercetărilor penale. Deşi în mai multe rânduri. 2 si 3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. În această situaţie. Ea se poate face fie concomitent cu sesizarea CNCD sau fără a se merge în faţa CNCD.998-999] şi de restabilire a situaţiei anterioare acesteia. conform art. a limbii sau a statutului de necetăţean al persoanei respective. criteriile pe care se bazează acest comportament sunt mai puţine decât cele prevăzute în Constituţie sau în legislaţia specială antidiscriminare. 31/2002 care sancţionează penal diseminarea. Atunci când se săvârşesc aceste fapte. Articolul 21 din Legea 48/2002 dă posibilitatea victimelor discriminării să aleagă calea procesului civil de recuperare a prejudiciilor produse prin fapta de discriminare [22. CNCD este competent să soluţioneze faptele de discriminare. Alegerea victimei de a merge în faţa instanţei civile se poate face în termenul general de 3 ani. sau datorită faptului că aceasta are o disabilitate. se constată de către procuror sau de către instanţă că fapta ar putea constitui contravenţie. art.

Schimbarea sarcinii probei presupune că atunci când o persoană a adus în faţa instanţei un minimum de probe care arată fapte din care judecatorul poate prezuma că o discriminare a avut loc. 22 alin.Un aspect particular al procedurii în cazurile de discriminare este că atât în faţa instanţelor de judecată. nu este suficient doar să afirme acest lucru. Această situaţie nu se va mai repeta începând cu luna martie 2004 când a fost modificată legea. Pentru a înţelege ce ar presupune acest concept specific domeniului anti-discriminării este important sa ştim mai întâi ce nu presupune. organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă. Legislaţia românească nu s-a armonizat încă la standardele acquis-ului comunitar în materie de probă a faptelor de discriminare. Legea 27/2004 de modificare a legii antidiscriminare a adaugat la mijloacele de probă admise pentru dovada unei fapte de discriminare. 1 şi 2 ] Cu privire la mijloacele de probă. că a avut în vedere alte motive. Totodată. nediscriminatorii. Schimbarea sarcinii probei nu înseamnă că o persoană afirmă pur şi simplu în faţa instanţei că a fost victima unei fapte de discriminare săvârşite de pârât şi acesta din urmă este obligat să dovedească neproducerea faptei de discriminare. În cazul în care acesta nu are o justificare pentru comportamentul său care să nu însemne discriminare. martorii care îl văzuseră nu doreau să depună mărturie. o persoană care susţine că a fost discriminată la angajare. atunci instanţa este îndreptaţită să decidă că a avut loc o faptă de discriminare. iar fotografiile nu erau admise pentru că nu erau acceptate ca mijloace de probă conform procesului civil. Ceea ce lipseşte legii române în mod deosebit este noţiunea de schimbare a sarcinii probei. adică pot sta în instanţă în nume propriu. În aceasta situaţie angajatorul va fi obligat să dovedească faptul că nu s-a produs o discriminare. acest afiş era fotografiat. în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. la cererea acesteia din urmă [22 art. Acest lucru a fost determinat de necesităţile de dovadă apărute din practică – au existat cazuri când pe uşile barurilor se găsea afişul „Interzis rromi”. De exemplu. cât şi în faţa CNCD. atunci pârâtul este obligat să dovedească faptul că discriminarea nu a avut loc. şi înregistrările audio şi video. Cum vor fi administrate aceste probe însă de către instanţă rămâne de văzut în practica judecatorească. Ea trebuie să aducă dovezi că i s-au pus întrebări discriminatorii. că s-au făcut afirmaţii discriminatorii sau că era mai calificată decât persoana care a obţinut postul. pe lângă înscrisuri şi martori. 150 . general acceptaţi în procesul civil. aceste organizaţii au calitate procesuală activă şi în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice. pentru a face alegerea.

care vor fi dezvoltate pe parcursul lucrării de faţă. în faţa CNCD. harţuirea pe baza genului. 151 . Primul act normativ a fost Ordonanţa Guvernului nr. legea existentă la această oră este una care întro măsură considerabilă respectă acquis-ul comunitar în domeniu. Astfel în prezent. În ceea ce priveşte legea specială în domeniul anti-discriminării. oferind un cadru legislativ adecvat protecţiei împotriva discriminărilor. 137/2000 privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. cu posibilitatea obţinerii de despăgubiri în instanţa civilă. hărţuire. în procesul decizional.Pentru că tot suntem în domeniul angajării. indirectă. am asistat în aceşti ultimi ani la o succesiune de legi. 48/2002. în sensul armonizării legislaţiei interne cu cele două directive europene în domeniul anti-discriminării. prin Legea nr. extinderea criteriilor de discriminare şi la alte criterii neenumerate expres în lege. În urma modificărilor succesive. art. datele statistice pentru dovada discriminării indirecte. în relaţiile de muncă. Lege a suferit o modificare în august 2003 prin Ordonanţa Guvernului nr. adaptarea rezonabilă. în accesul la educaţie.victima poate intenta acţiune în instanţă pe dreptul muncii sau pe dreptul administrativ. legea româna anti-discriminare sancţionează contravenţional. Lipsesc încă din legea românească. Aceasta a fost aprobată cu modificări de către Parlament în 2002. la servicii de sănătate. justificată de nevoia îndeplinirii obligaţiilor României faţă de Uniunea Europeană. definirea termenului de mediere. În cazul existenţei unui conflict de acest tip. 77/2003. indirectă. Cum se coordonează această procedură cu cea generală. dar şi victimizarea. 27/2004. Această ordonanţă a fost aprobată cu modificări de către Parlament în martie 2004 prin Legea nr. aceşti reprezentanţi pot primi plângeri. se va declara sau nu competent de a-l soluţiona? Există de asemenea o serie de prevederi legale care reglementează domenii particulare privind categorii vulnerabile. nu este clarificat în nici o lege. iniţia o procedură de mediere şi cere angajatorului să rezolve situaţia. corelarea investigaţiei CNCD cu ancheta penală. Legea prevede un mecanism greoi [82. este important să amintim şi dispoziţiile legale privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi care condamnă discriminarea directă. disabilitatea – criteriu de discriminare. Sindicatele trebuie să desemneze în fiecare unitate reprezentanţi cu atribuţii pentru asigurarea respectării egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei la locul de muncă. la informaţie şi cultură. deşi sunt impuse prin acquis-ul comunitar noţiunile legate de schimbarea sarcinii probei. Daca procedura de mediere eşuează. 32] de soluţionare a cazurilor de discriminare pe bază de gen sau de încălcare a egalităţii de şanse. Interesant este cum ar proceda CNCD dacă va fi pus în faţa unui caz de acest gen. discriminarea în formele: directă.

2]. (2) si art. a modificării legislaţiei în domeniul nediscriminării precum şi a practicilor europene în această materie. al internetului. (2)] prin lege organică şi nu prin hotărâre de guvern. 116 alin. Prima precizare pe care dorim să o facem cu privire la aceste acte normative este că o instituţie precum CNCD .Tot cu caracter special de reglementări în domeniul anti-discriminării sunt şi actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei speciale care se ocupă de anti-discriminare în România – Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.4] are în vedere atingerea unor obiective majore. 152 . − − − încheierea de protocoale de asistenţă şi colaborare cu autorităţile administraţiei publice crearea şi dezvoltarea unui parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile româneşti în informarea permanentă a cetăţenilor. prin intermediul publicaţiilor. în subordinea Guvernului. trebuie înfiinţată conform Constituţiei [30 Art. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării [113. Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr. modificată în 2002 prin Hotărârea de Guvern nr. O scurtă prezentare a instituţiei CNCD din perspectiva actelor normative care o reglementează vom realiza în partea urmatoare. 1194/2001. prin decizia Prim-ministrului. Organul deliberativ în domeniul constatării şi sancţionării faptelor de discriminare al Consiliului Naţional pentru Combatarea Discriminării este Colegiul Director. p. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este un organism independent care implementează dispoziţiile legislative privitoare la discriminare [113.organ de specialitate al administraţiei publice centrale (altele decât ministerele). structurate pe trei direcţii de acţiune. Concentrându-se asupra implementării principiului egalităţii cetăţenilor şi asupra prevenirii şi sancţionării faptelor de discriminare. sancţionării şi eliminării tuturor formelor de discriminare. pentru asigurarea prevenirii. promovarea unor acte normative aliniate la standardele europene şi armonizarea legislaţiei în domeniu cu legislaţiile europene. p. 1514/2002. 115 alin. astfel: 1. Prevenirea discriminării: − − organizarea şi derularea unor campanii naţionale de conştientizare a populaţiei cu îmbunătăţirea cadrului legislativ intern în materia nediscriminării prin elaborarea şi privire la egalitatea şanselor şi respectarea drepturilor fiecărui individ. asupra activităţii Consiliului. vederea prevenirii discriminării.

care a săvârşit fapta de discriminare. Anexa nr. . drepturilor omului din alte state. Sancţionarea actelor de discriminare: discriminării. [101]. Sancţiunea contravenţioanală aplicată poate fi contestată conform procedurii din dreptul comun în materia contravenţiilor. Analiza petiţiilor şi sesizărilor primite şi sancţionarea contravenţională a persoanelor juridice sau fizice. 153 euroatlantic. activitate în domeniul nediscriminării. Colegiul stabileşte cuantumul amenzilor contravenţionale ce urmează a fi aplicate persoanei. de către autorităţile emitente. încalcă în mod repetat prevederile O. au dreptul să pretindă despăgubiri.− dezvoltarea instituţională prin infiinţarea de oficii teritoriale pentru combaterea 2. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care. având prerogativa să exercite un control asupra actelor de guvernământ . La cerere. proporţional cu prejudiciul suferit. Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitatea procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. se pronunţă asupra petiţiilor şi sesizărilor primite.G. în exercitarea rolului său de organ deliberativ. Studiu de caz.Cooperarea internaţională − − − crearea şi dezvoltarea de relaţii bilaterale cu organizaţii similare din spaţiul crearea şi dezvoltarea de relaţii multilaterale cu organizaţii interguvernamentale cu crearea şi dezvoltarea unei colaborari cu organizaţii neguvernamentale din domeniul Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.2 Instituţia Avocatul Poporului.Titlul II al Constituţiei României. instanţa poate dispune retragerea. persoanele discriminate. fizice sau juridice. potrivit dreptului comun. Ombudsman-ul a fost introdusă în Constituţia României după modelul ţărilor scandinave şi al altor state în care există un organ independent. 3. printr-o acţiune discriminatorie. în urma verificării efectuate în teren de către personalul de specialitate al Consiliului. precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. a organelor administraţiei publice care au săvârşit fapte de discriminare. deci cauzează un prejudiciu redus. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. libertăţile şi îndatoririle fundamentale”. În funcţie de decizie. În toate cazurile de discriminare. care se referă la “Drepturile. prin hotărâri privind faptele de discriminare supuse analizei. 137/2000. Cererea de despăgubire este scutită de taxa judiciară de timbru.

în sensul instituirii unei obligativităţi generale pentru toate organele statului. ceea ce ridică valoarea constatărilor Avocatului Poporului la un nivel mai general. Cel de al doilea alineat al articolului citat înscrie obligaţia generală a autorităţilor publice să asigure Avocatului Poporului tot sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. din dorinţa de a-şi apăra propria poziţie. Este de remarcat. suficient de clară [101]. pe o durată de 5 ani. Pe de altă parte. Exercitarea atribuţiilor Avocatului Poporului este reglementată de Constituţie. introducerea instituţiei Avocatul Poporului a suscitat vii discuţii în rândul specialiştilor. în mod deliberat vor căuta să întârzie producerea dovezilor. pentru ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. ale cărei acte este chemat să le controleze. 58 din legea fundamentală: Avocatul Poporului este numit de Senat.În ţara noastră. 154 . Textul acestui articol prevede că Avocatul Poporului îşi va exercita atribuţiile atât din oficiu. expresia „autorităţilor publice” nu este. de aceea ca textul să fi fost mai tranşant. Rapoartele pot cuprinde recomandări privind legislaţia sau măsuri de altă natură. Pe de altă parte. deocarece nu sunt prevăzute sancţiuni pentru refuzul de a se acorda sprijinul solicitat de Avocatul Poporului. de a da răspuns solicitărilor Avocatului Poporului. Avocatul Poporului nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. Ar fi de preferabil. Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. însă. în special faţă de organele executive şi de administraţia de stat. prevederea menţionată mai sus îi conferă o independenţă. 59 din Constituţia României. Raporturile dintre Avocatul Poporului şi Parlament sunt definite de art. pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Această prevedere este de natură a înlătura orice dubii sau suspiciuni cu privire la obiectivitatea acestui înalt demnitar şi a moralităţii sale. nici ea. Întrucât activitatea acestuia vizează în mod inevitabil anumite acte sau activităţi prin care drepturile cetăţenilor au fost prejudiciate. se poate admite că unele organe. că Avocatul Poporului nu dispune de iniţiativă legislativă. care au ridicat problema oportunităţii înscrierii în Constituţie a unei asemenea instituţii ce nu avea precedent în tradiţia constituţională română. sau pot produce acte incomplete. cât şi la cererea persoanelor lezate. Dispoziţia este însă nesatisfăcătoare. Textul prevede obligaţia prezentării de către Avocatul Poporului a unor rapoarte către Parlament. unde prevederile legale cu privire la contenciosul administrativ fuseseră considerate suficiente pentru a permite cetăţenilor să declanşeze o procedură având ca scop anularea actelor administative ilegale. anual sau la cerea acestuia. Numirea şi rolul Avocatului Poporului sunt regementate de art.

fiind exceptate numai funcţiile didactice din învăţământul superior. Senatul putând încuviinţa arestarea sau trimiterea în judecată cu votul majorităţii senatorilor [101]. Avocatul Poporului primeşte şi repartizează cereri privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice. perchezitionaţi.dezvoltând dispoziţiile constituţionale. el poate primi 155 . decesul. incompatibilităţile prevăzute sunt în egală măsură aplicabile personalului care îndeplineşte funcţii de execuţie de specialitate. În esenţă.instituţia Avocatul Poporului fiind independentă faţă de orice autoritate publică. În cazul infracţiunilor flagrante intenţionate. legea prevede că Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic şi nici nu pot îndeplini o funcţie publică sau privată. solicitând autorităţilor sau funcţionarilor adminstraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor. De asemenea. în activitatea sa . Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege. Alte situaţii în care mandatul său încetează înainte de termen pot fi demisia. legea prevede că instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice. precum şi imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile. Potrivit prevederilor legale. repunerea în drepturi a petiţionarilor şi repararea pagubelor. constatată prin examen medical de specialitate. Pe durata exercitării mandatului. El nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. Legea mai precizează că în exercitarea atribuţiilor sale Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice. Dezvoltând prevderile constituţionale. urmăreşte rezolvarea lor. Legea mai prevede. În ceea ce priveşte incompatibilităţile.Pentru traducerea în viaţă a prevederilor constituţionale legate de introducerea instituţiei Avocatul Poporului a fost adoptată Legea privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. fără încuviinţarea Senatului. ministrul justiţiei va informa neîntârziat pe Preşedintele Senatului asupra reţinerii sau arestării. atât Avocatul Poporului cât şi adjuncţii săi nu pot fi reţinuţi. incompatibilitatea cu alte funcţii publice sau private. legea mai precizează că Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cerea persoanelor vătămate. arestaţi sau trimişi în judecată penală sau contravenţională. nimeni neputând obliga Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale. posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului.

Nu pot fi luate în considerare plângerile anonime sau cele îndreptate împotriva unor încălcări ale drepturilor cetăţeneşti mai vechi de un an. ca şi din partea unor membri ai Parlamentului. cu obligaţia de a nu divulga sau de a face publice informaţiile sau documentele secrete la care a avut acces. Avocatul Poporului are şi dreptul de a face anchete proprii. ale Preşedintelui României şi Guvernului. să se adreseze în orice mod Avocatului Poporului.6] În exercitarea atribuţiilor sale. Avocatul Poporului poate solicita autorităţilor publice. Cererile vădit nefondate pot fi respinse motivat de către Avocatul Poporului.cereri adresate de organizaţii neguvernamentale. informaţii. Dacă constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi nici controlului judecătoresc. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul în cauză 156 . el va cere revocarea actului ilegal şi repararea pagubelor. Această obligaţie revine şi unităţilor militare. necesare pentru soluţionarea plângerilor ce i-au fost adresate. Autorităţile în cauză vor lua de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor constatate. Dacă autoritatea publică sau funcţionarul public nu înlătură în termen de 30 de zile de la data sesizării ilegalităţilor comise. solicitând informaţii şi documente. în condiţiile legii. totodată fiind semnalate acestora refuzul organelor administrative de a rezolva anumite situaţii ori emiterea tardivă a actelor. de Senat sau de Parlament. de asemenea. care. care sunt datoare să-i comunice în termen de cel mult 45 de zile măsurile luate. Avocatul Poporului emite recomandări. poate solicita date suplimentare pentru analiza şi soluţionarea cererilor. Prin recomandările emise. Cererile adresate Avocatului Poporului trebuie să fie formulate în scris. documente sau acte în legătură cu cererile ce i-au fost adresate. fără nici o restricţie. care îi solicită intervenţia. va sesiza Procurorul General sau Consiliul Superior al Magistraturii. În ipoteza în care Avocatul Poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de competenţa Ministerului Public sau se află pe rolul unei instanţe judecătoreşti. ale unor acte sau fapte administrative. ale Preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. precum şi ale Curţii Constituţionale. Nu fac obiectul activităţii Avocatului Poporului cererile care se referă la acte emise de Camera Deputaţilor. p. Avocatul Poporului se va adresa autorităţilor administrative ierarhic superioare. persoane juridice române sau străine de drept privat care acţionează în numele membrilor lor. Avocatul Poporului are acces la documente secrete deţinute de autorităţile publice.Conducerile penitenciarelor trebuie să permită. În îndeplinirea atribuţiilor sale. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor.[117. persoanelor care execută pedepse. el sesizează autorităţile administraţiei publice asupra unor ilegalităţi. Cererile adresate Avocatului Poporului sunt scutite de taxa de timbru.

dă dreptul Avocatului Poporului să se adreseze Parlamentului. persoanei care a adresat cererea îi vor fi comunicate rezultatele. primuluiministru. Neadoptarea de către Guvern. Dacă Avocatul Poporului constată. al cărui scop este de a asigura o mai bună cunoaştere de către organismele publice. În realizarea scopurilor sale Instituţia şi-a propus. se va adresa Guvernului României. legi şi documente. Avocatul Poporului se va adresa prefectului. în special prin aducerea la cunoştinţa acestora a documentelor. preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului. Ele pot conţine informaţii. în termen de cel mult 20 de zile. precum şi referinţe bibliografice. încă de la înfiinţare. organizarea de programe de formare destinate îndeosebi acelor categorii de persoane care au răspunderi speciale pentru protecţia drepturilor omului. În rândul acestora se cuvine a fi menţionat. în primul rând. iar dacă este vorba de un act sau de un fapt produs de o autoritate a administraţiei publice centrale. a organizaţiilor neguvernamentale şi a cetăţenilor. a măsurilor privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate. organism independent. În conformitate cu prevederile legii. va prezenta un raport cuprinzând cele constatate. anual sau la cerea acestora. dar şi recomandări privind modificarea legislaţiei sau alte măsuri de natură să asigure ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. informarea organismelor publice. practicilor şi uzanţelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. a modului în care drepturile omului sunt garantate în alte ţări.aparţine administraţiei publice locale. după caz. ori de nerespectarea legilor ţării. care vor putea fi făcute publice prin mijloacele de informare în masă. studii şi publicaţii referitoare la drepturile omului. sau. instituţiile de drept public şi cele cu caracter neguvernamental care desfăşoară activităţi pe linia drepturilor omului. Legea mai precizează că rapoartele întocmite de Avocatul Poporului sunt prezentate în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. 157 . sociale . în vederea dezbaterii acestuia în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. crearea unui Centru de documentare conţinând texte de convenţii internaţionale. În activitatea de promovare a drepturilor omului un rol nu mai puţin important îl au organizaţiile ştiinţifice. asociaţiile neguvernamentale şi cetăţenii români a problematicii drepturilor omului. persoană juridică de drept public. cu prilejul cercetărilor întreprinse. lacune în legislaţie şi cazuri grave de corupţie. Raportul anual vizează activitatea instituţiei pe un an calendaristic şi se înaintează Parlamentului pînă la data de 1 februarie a anului următor. Institutul Român pentru Drepturile Omului. îndeosebi în ţările participante la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa [101]. Raportul anual nu se dă publicităţii.

furnizarea de documentaţii. desfăşurarea unor seminarii şi simpozioane. o laborioasă activitate. totodată. de efectuarea unor sondaje privind cunoşterea drepturilor omului. LADO îşi desfăşoară activitatea pe baza unor programe şi anume: dezvoltarea unei relaţii naţionale de observatori. Scopul Ligii Apărării Drepturilor Omului este apărarea. şi . la cerere sau periodic. Parlament.furnizarea. publicarea reglementărilor interne. înfiinţată la 1 ianuarie 1990. care a dobândit. organizaţie neguvernamentală. de informaţii privind eforturile guvernamentale şi neguvernamentale din România pentru a promova şi proteja drepturile omului. reparării nedreptăţilor şi încetării acţiunilor prin care a fost încălcată ordinea de drept. sociale şi culturale. Guvern. asupra aspectelor care privesc drepturile omului şi proiectele de legi şi alte probleme examinate în parlament. Institutul s-a preocupat. intervenind pe lângă conducerea Statului. a documentelor. de asemenea organizarea de sondaje de opinie publică pe diferite aspecte. concretizată în iniţierea de cercetări privind diversele aspecte ale promovării şi respectării drepturilor omului în România şi pe plan internaţional. prin toate mijloacele legale. statutul de Biblioteca depozitară a Consiliului Europei pentru domeniile: drepturile omului. organizarea unor programe de formare. a persoanelor lezate în drepturile lor civile. LADO propagă idealurile sale prin toate mijloacele pe care le consideră utile. Institutul Român pentru Drepturile Omului. Dintre organizaţiile cu caracter neguvernamental desfăşurând activităţi în domeniul drepturilor omului menţionăm Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO). de la 1 ianuarie 1993. la cererea comisiilor Parlamentului. în perioada relativ scurtă de la constitutirea sa. a dezvoltat un Centru de documentare şi informare în domeniul drepturilor omului. ecologie şi ştiinţe politice. educaţie. care funcţionează în principalele capitale de judeţ. cultură. politice. difuzarea principalelor documente internaţionale privind drepturile omului prin tipărirea unor broşuri. informează opinia publică din ţară şi din străinătate în legătură cu acţiunile prin care s-au încălcat drepturile omului. LADO editează lunar un „Buletin Informativ” prin care se prezintă activitatea organizaţiei şi sunt înfăţişate cazurile relevante de încalcare a drepturilor omului. înregistrată ca persoană juridică la Judecatoria Sectorului I Bucureşti [69]. publicarea unui buletin privind drepturile omului şi asigurarea unei largi difuzări a acestuia. în vederea asigurării respectării principiilor democratice. practicilor şi uzanţelor internaţionale în domeniul drepturilor omului. Totodată. autorităţi locale. economice. 158 .IRDO a desfăşurat. privind protecţia drepturilor omului în România.

-ul drepturilor omului”. Unii dintre activiştii APADOR-CH fac parte din conducerea organizaţiilor sau a revistelor de specialitate internaţionale. În cadrul APADOR-CH a fost creat Centrul pentru drepturile omului. Ea a mai efectuat de altfel. realizând primul manual şcolar pentru drepturile omului. având ca scop sensibilizarea autorităţilor locale la problematica drepturilor omului. care cuprinde un centru de documentare bogat. Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului (SIRDO) reprezintă o altă organizaţie neguvernamentală care desfăşoară o activitate în domeniul drepturilor omului [101]. între membrii săi se numără jurişti foarte cunoscuţi. organizând 159 . a studiat problemele adaptării sistemului penal român la standardele internaţionale. transparenţa legislativă şi promovarea drepturilor omului prin legislaţie (analiză şi propuneri legislative). dialoguri şi activităţi de cercetare în domeniul drepturilor omului. organizat în sistem HURIDOCS.Comitetul Helsinki [101]. Din 1992 organizaţia derulează programe cum ar fi: supravegherea abuzurilor poliţiei. Patru personalităţi ale APADOR-CH au primit premii internaţionale pentru activitatea lor în domeniul drepturilor omului. APADOR-CH este cunoscută mai ales sub numele său prescurtat: Comitetul Helsinki Român. informarea corectă cu privire la tratatele şi convenţiile internaţionale în materie. Organizaţia are contacte în zonele de decizie socială şi politică. constituită în inauarie 1990. asistenţă juridică.Un program special al LADO îl constituie Caravana. APADOR-CH desfăşoară o activitate curentă de monitorizare a situaţiei drepturilor omului în România. intitulat „A. SIRDO a desfăşurat o bogată activitate .C. în cadrul căreia se acordă săptămânal consultaţii juridice gratuite. De asemenea.B. se realizează mese rotunde. asistenţă juridică pentru refugiaţi. încurajând contribuţia cetăţeanului la promovarea şi protejarea drepturilor omului. soluţionarea la faţa locului a unor cazuri speciale cu sprijinul factorilor de decizie. De la înfiinţare. situaţia minorităţilor. SIRDO are drept scop protejarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. care constă în organizarea de mese rotunde în toate centrele importante ale ţării. De asemenea. desfăşurând propriile investigaţii în cazurile de violare a drepturilor omului care îi sunt semnalate. iar informaţiile culese şi concluziile sale se bucură de credibilitate. Potrivit statutului său. În decursul existenţei sale. O altă organizaţie neguvernamentală cunoscută prin preocupările sale în domeniul drepturilor omului este Asociaţia pentru apărarea drepturilor în România. popularizarea documentelor internaţionale de profil. investigaţii şi în Republica Moldova.

O.O. monitorizarea respectării drepturilor social-economice (rapoarte şi studii de caz). este o instituţie naţională independentă. 1484–XIII din 5 februarie 1998.M). cursuri de instruire). independentă. SIRDO a organizat anchete extrajudiciare în legatură cu anumite cazuri de încălcări ale drepturilor omului.A. CPDOM constă din avocaţii parlamentari şi personal auxiliar.M) contribuie la respectarea şi promovarea drepturilor omului în Republica Moldova.M) este o organizaţie obştească neguvernamentală. care activează în conformitate cu Legea cu privire la avocaţii parlamentari (nr. care acordă asistenţă în activitatea avocaţilor parlamentari pe plan organizaţional.în 1993 un seminar internaţional cu participarea unor experţi internaţionali. consultanţă juridică pentru categoriile socialmente defavorizate. precum şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.P. umanitară şi neafiliată politic. ce urmăreşte beneficiul public şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova. alte pacte internaţionale la care Moldova este parte. juridic. implicându-se în soluţionarea acestora. Printre alte activităţi desfăşurate de SIRDO trebuie menţionate cele legate de fenomenul de imigraţie şi statutul de refugiat.A. desfăşurată în colaborare cu Penal Reform International. . utilizând toate căile legale şi desfăşurând activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (emisiuni radio / TV. Seminarul s-a soldat cu importante concluzii şi propuneri legate de activitatea organelor de justitie şi a parchetului.D. seminarii. fondată. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Republica Moldova (L. monitorizare a procesului electoral (observarea alegerilor şi monitorizarea comportamentului mass-media). publicaţii. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (C. non-profit pentru drepturile omului. În activitatea sa CPDOM respectă Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova.O.D. Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova (L. contribuie la educaţia şi informarea juridică a populaţiei. financiar-economic. 1349–XIII din 17 octombrie 1997) şi Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. informaţional. contribuirea la modificarea şi adaptarea legislaţiei naţionale la instrumentele juridice internaţionale.D. abrogarea articolului 2000 din Codul Penal şi resocializarea delicvenţilor. în anul 1990.Comitetul Helsinki monitorizează respectarea angajamentelor în domeniul drepturilor 160 . care a reprezentat una din etapele programului PHARE. Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova este o organizaţie non-guvernamentală. Principalele responsabilităţi ale CPDOM sunt: examinarea plîngerilor de încălcare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor. precum şi în alte domenii. organizaţie neguvernamentală internaţională.

OSCE. justiţiei sociale. rezultatele acestora sunt bazate în exclusivitate pe surse şi contribuţii autentice.4 alin. drepturile omului şi de a asigura nondiscriminarea în raport cu fiecare persoană ce se află sub jurisdicţia sa.. în cazul în care existǎ neconcordanţe între dreptul internaţional şi cel naţional în materia drepturilor omului. Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova. indigene având ca informaţie primară realităţile şi situaţiile concrete din Republica Moldova. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertǎţilor Fundamentale etc. dacǎ un tratat internaţional conţine dispoziţii contrare prevederilor constituţionale. ONU etc. Mai mult decât atât.Dispoziţia constituţionalǎ despre prioritatea reglementǎrilor internaţionale privind drepturile omului are incidenţǎ asupra legilor şi asupra altor acte normative interne [124. adică inclusiv în domeniul prevenirii şi combaterii discriminǎrilor. potrivit art. Comitetul pledează pentru respectarea. p. protecţia şi promovarea drepturilor omului prin expertizarea independentă a drepturilor omului. documentările. sporirea gradului de conştientizare în rândurile unor grupuri specifice şi a publicului larg. instanţele de judecatǎ. rapoartele detaliate ale Comitetului Helsinki cu privire la subiecte specifice şi la situaţia generală privind respectarea drepturilor omului în Moldova sunt solicitate şi servesc drept sursă demnă de informare pentru un şir de entităţi specializate. referitor la evoluţiile şi îngrijorările în domeniul drepturilor omului. Normele internaţionale în domeniul drepturilor omului au prioritate doar asupra legilor interne. ONU.8 alin. în conformitate cu prevederile art. normele respective fiind dispersate în multiple acte normative. dar nu şi asupra normelor constituţionale. în special prin semnarea Planului de Acţiuni „Republica Moldova – Uniunea Europeanǎ”. sprijinirea intereselor publice şi acţionarea în justiţie în susţinerea acestora. Republica Moldova nu a adoptat o lege specială asupra discriminǎrii. pot aplica direct dreptul internaţional cu privire la drepturile omului la care statul este parte [8].Activitatea Comitetului se călăuzeşte de acceptarea şi perceperea valorilor universale superioare a drepturilor şi libertăţilor individuale. Consiliului Europei. Republica Moldova şi-a asumat obligaţiile primordiale de a respecta demnitatea.69]. atunci. se recurge la revizuirea Constituţiei. în virtutea principiului dreptului internaţional privind îndeplinirea de 161 .(2) şi art. Cercetările. inclusiv cele ce fac parte din Consiliul Europei. a cadrului legal şi a practicilor de aplicare a acestora. înainte de intrarea în vigoare a tratatului.8 din Constituţia Republicii Moldova. Legiuitorul are obligaţia de a verifica concordanţa dispoziţiilor proiectelor de legi cu normele tratatelor internaţionale [74]. egalităţii şi non-discriminării. Această stare de lucruri contravine angajamentelor internaţionale asumate de ţara noastrǎ.omului asumate de către Republica Moldova în faţa OSCE.(2) din Constituţie. Aderând la Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. deoarece.

Republica Moldova trebuie sǎ modifice Constituţia. sistemul legislativ. Întrucât în Republica Moldova nu existǎ un act normativ exhaustiv.76]. pe când o sintagmă mai potrivitǎ ar fi „ a tuturor persoanelor” şi indicǎ o listǎ incompletǎ a criteriilor de discriminare. e) populaţia este informatǎ insuficient asupra actelor normative cu privire la nondiscriminare etc.8]. În opinia noastră. p.către stat a angajamentelor internaţionale. considerǎm oportun a propune legislativului sǎ adopte Legea cu privire la non-discriminare. Realizarea controlului constitutionalitǎţii tratatului ar contrazice principiul internaţional privind exercitarea tratatelor cu bună-credinţǎ [124. c) nu existǎ un mecanism viabil de supraveghere a implementǎrii prevederilor legale cu privire la non-discriminare şi de sancţionare a persoanelor vinovate. civile şi administrative referitoare la interzicerea discriminǎrii. având drept scop combaterea discriminǎrii în toate domeniile vieţii şi conţinând dispoziţii referitoare la repararea prejudiciilor aduse victimelor şi sancţionarea celor vinovaţi. b) codurile de procedură penalǎ şi civilǎ nu prevǎd informarea publicului asupra hotarârilor judecatoreşti prin care se sancţioneazǎ discriminarea. deoarece: a) majoritatea actelor stipuleazǎ egalitatea în faţa legii a cetǎţenilor. Susţinem parţial opinia avocaţilor parlamentari [65. Pentru ca principiul egalitǎţii şi principiul non-discriminǎrii sǎ fie aplicate în practicǎ. Respectarea cadrului legal al Republicii Moldova ar permite în mare parte realizarea articolului 16 din Constituţie. autoritǎţile statale trebuie sǎ încurajeze populaţia sǎ atace în justiţie persoanele care se fac vinovate de discriminare. cum ar fi statuarea principiului egalitǎţii (după cum am arătat mai sus) în legislaţia penală. considerǎm cǎ organele statale trebuie sǎ asigure aplicarea corecta a dispoziţiilor legislaţiei penale. asigurând corespunderea acestora cu standardele UE. conform cǎreia consfinţirea principiului egalitǎţii într-o serie de acte legislative denotǎ faptul cǎ Republica Moldova acordǎ o atenţie sporitǎ îndeplinirii obligaţiilor asumate prin ratificarea actelor internaţionale cu privire la drepturile omului. d) nu a fost adoptat un act normativ care ar codifica toate prevederile referitoare la eliminarea tuturor formelor de discriminare. Cadrul normativ naţional conţine prevederi inserate în diferite acte legislative referitoare la principiul egalitǎţii. 162 . De asemenea. deoarece recunoaştem cǎ Republica Moldova a întreprins diverse acţiuni cu caracter legislativ în vederea combaterii discriminǎrii. Pentru a exclude contradicţiile între Constituţie şi legislaţia Uniunii Europene în domeniul eliminǎrii discriminărilor. p. precum şi informarea publicului asupra actelor normative ce combat discriminarea. este necesar sǎ fie dezvoltat şi perfecţionat cadrul legal al Republicii Moldova. administrativǎ şi civilǎ. Însǎ transpunerea acestui principiu în viaţǎ este foarte dificilǎ.

în fapt. deci. precum şi în Orientul Apropiat şi Asia Centrală). în Ţara Bascilor. în Corsica.3. Problema este că în prezent UE nu are capacitatea nici de voinţă şi nici de efort spre a-şi impune modelul în afara frontierelor sale. ci despre o altă Uniune. la anarhie şi instabilitate. Cu alte cuvinte este vorba despre construirea unei identităţi comune a Marii Europe. Capacitatea de voinţă ar implica renunţarea la confortul actual şi la sentimentul de superioritate care caracterizează Europa Occidentală spre a face din integrarea europeană un proces preponderent politic menit să conducă spre o entitate continentală dotată cu o structură de instituţii politice unitară. ci unificarea Europei. inevitabil. Nefiind. va fi nevoie ca viziunea 163 . aşadar. În discuţie nu este extinderea UE.3. Capacitatea de efort se referă la mobilizarea resurselor economico-financiare apte a consolida unitatea politică prin echilibrarea dezvoltării sub-regionale în interiorul ei şi prin lichidarea diferenţelor economico-sociale dintre naţiunile europene care ar intra în componenţa Europei Unite. bazată pe un set unic de valori şi pe instituţii compatibile. cere mai mult ca oricând o astfel de extindere.2 Integrarea europeană Construcţia unei Europe Unite nu este un exerciţiu de fantezie. în unele părţi ale lumii şi chiar în Europa (în Balcani în special în Kosovo şi Macedonia. integrate unui sistem de gestiune unitar conceput la nivel continental. un aquis identitar. Principala cale spre stabilizarea securităţii este folosirea puterii pentru exportul propriului model de viaţă. deşi securitatea sa. UE este cu mult mai îndreptăţită să se gândească la pericolul ca identitatea sa să se modifice în urma acţiunii de extindere. sau pentru ca ele să nu genereze fenomene nocive de felul celor rezultate din încrucişarea culturii (identităţii) de clan. pentru ca întâlnirea Vestului cu Estul şi sinteza lor în cadrul procesului de integrare europeană să nu conducă la convulsii. într-o lume aflată în plin proces de globalizare. ci şi că tăria defensivei sale împotriva invaziei cu care o ameninţă actuala dezordine orientală este depăşita de forţa de atracţie a standardelor sale de viaţă. cu cultura (identitatea) statului-naţiune. în situaţia de a constata nu doar că nu îşi poate consacra identitatea ca atare în jumatatea estică a continentului. UE va fi.în Sicilia. Procesul european este. În fapt nu va mai fi vorba despre o Uniune mai mare. Cine are puterea să transfere altora propria paradigmă cultural-identitară îşi măreşte puterea necesară spre consolidarea securităţii proprii. Privit din acest unghi de vedere aquis-ul comunitar este. ci o încercare vitală menită a oferi o securitate durabilă pentru ambele jumătăţi ale Europei. o chestiune de putere şi de cultură. în măsură să conjuge securitatea prin integrare cu securitatea prin dezvoltare.

recunoscute şi protejate de state. comunitatea (ca grupare reală. mod de viaţă. eventual cultură similară). adică prin includerea în calcul a componenţei suprastatale. dă (pierde/cedează) teritorii (adică statul care nu este gata să recunoască anumite drepturi persoanei umane spre a-i determina satisfacţia. În cadrul unei asemenea concepţii omul (fiinţa umană) şi fericirea sa sunt principala raţiune de a fi a statelor. Aceasta ridică problema suveranităţii ca şi aceea a integrării sistemului subsidiarităţii naţionale într-un sistem 164 . ecuaţia schiţată mai sus ar putea fi rezolvată mai uşor prin complicarea ei. c) posibilitatea ca statul care nu dă drepturi. drepturile (ce sunt recunoscute omului şi comunităţii pe teritoriul şi în legatură cu teritoriul pe care trăiesc). ci de satisfacţia populaţiei/comunităţii care locuieşte acel teritoriu. teritoriul (asupra căruia se exercită prerogativele aferente suveranităţii). deopotrivă din Apus şi din Răsărit. În lumina celor de mai sus. după care urmează protecţia stabilităţii. Ordinea enumerarii nu este întâmplătoare. identităţii şi prosperităţii comunităţilor. Pentru moment se pare ca Europa Centrală şi Orientală este mai dispusă la aceasta.asupra Europei unite de mâine să fie dezvoltată în comun de către toţi europenii. Iar acest proces nu poate şi nu trebuie să fie unul de transfer identitar. în legatură cu drepturile ce-i sunt recunoscute şi pe care le poate exercita efectiv.Aceasta trebuie să se reflecte în construcţia sistemului subsidiarităţii naţionale menit a integra interesele în concurs şi a stabili principiile care îndrumă alegerea între ele. iar apoi apărarea şi administarea teritoriului. un sistem de ecuaţii cu mai multe necunoscute) în care intră următoarele componente principale: omul (ca valoare supremă şi măsura tuturor lucrurilor). concretă de oameni ce se simt legaţi între ei printr-o identitate comună circumscrisă de tradiţii. ca şi cele pe care ele le exercită în raporturile cu cetăţenii. b) caracterul unitar al organizării şi controlului unui teritoriu este garantat nu de declaraţii politice (fie ele chiar ridicate la rang de lege). ci unul de sinteză identitară. Ea exprimă ordinea importanţei componentelor ecuaţiei într-o concepţie democratică modernă. legătura dintre elementele componente ale ecuaţiei politice date spre rezolvare statelor poate fi exprimată prin următoarele principii: a) viaţa omului/fericirea omului este valoarea primordială care depăşeşte în importanţă capacitatea de a controla/administra un teritoriu. trebuie să se pregatească la a pierde teritorii). Impactul cultural al unificării Europei trebuie acceptat şi asumat de toţi participanţii la proces. Aparent paradoxal. trebuie să fie astfel concepute încât să respecte ierarhia respectivă. Drepturile acordate. interese. Statele moderne au de rezolvat o ecuaţie complexă (de fapt. UE nu poate fi unica responsabilă pentru derularea procesului european.

clasica evaluare a suveranităţii. tot firesc au de ce să le delege la nivelul Uniunii.şi în sensul în care este relativizată. Este evident că rămâne doar un pas de făcut. ca manifestare neîngrădită a deciziei în treburile interne şi externe. nimic dramatic. în funcţie de competenţele pe care. Având în vedere universalitatea principiului subsidiarităţii. ca mecanism care fondează Uniunea Europeană. numai dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii propuse nu pot fi atinse suficient de statele-membre şi de aceea. Vedem de aici. propunerea lui Jean Tuscoz. ca şi extinderea considerabilă a normelor care descriu obligaţiile ori angajamentele naţionale faţă de comunitatea internaţională. că principiul subsidiarităţii nu este decât un complement al principiului suveranităţii şi nu împotriva lui. Deci. Am invoca. în acest context. Suveranitatea statelor se construieste. pentru a căpăta o dimensiune practică şi contextuală. care descrie suveranitatea drept ansamblul de competenţe ale statelor reglementate de dreptul internaţional. datorită amplorii sau efectelor acţiunii propuse.conform principiului subsidiarităţii. la rândul ei relativă la ansamblul de competenţe pe care i le rezervă dreptul internaţional. sau chiar aceea de transfer de suveranitate către 165 . de la cel inferior al suveranităţii locale până la etajul însuşi al suveranităţii Federaţiei Europene. suveranitatea statelor-membre va fi un etaj între alte etaje. aşa cum apare el în Tratatul de la Maastricht (Titlul II. a gândi suveranitatea statelor membre ale unei eventuale viitoare federaţii europene. pentru a gândi suveranitatea unui stat în raport cu o organizaţie inter ori supraguvernamentală: acel set de competenţe ale statelor-membre definite în raport cu dreptul comunitar. Dar ea este relativă la competenţele federaţiei. Comunitatea va acţiona în concordanţă cu principiul subsidiarităţii. art 3b): În domenii care nu ţin de competenţa sa exclusivă. Ea îşi pierde însă caracterul mitic-metafizic. Suveranitatea statelor se va actualiza în timp. Construcţia suveranităţii statelor membre ale federaţiei va fi esenţialmente problema pratică a aplicării principiului subsidiarităţii. Numai un concept suficient de relativizat poate pilota problema suveranităţii. suveranitatea statelor are un sens. într-o federaţie europeană.al subsidiarităţii globale. prelungire până astăzi a unei viziuni hegeliene şi fichtiene. Să invocăm conţinutul acestui principiu. Desigur. În acest sens putem spune că formula de „suveranitatea limitată cu care ar rămâne statele naţionale în urma procesului de integrare europeană. Având în vedere extraordinara interdependenţă practică a nivelului naţional cu cel internaţional. ea ar putea fi şi mai bine îndeplinită de către Comunitate. Un fruct al acestei perspective este imediata conexiune care se poate face cu principiul subsidiarităţii. arată asemenea scheletului unui dinozaur. Iar conţinutul suveranităţii se construieşte conform schemei pe care o impune o concepţie inteligentă a aplicării principiului subsidiarităţii.

pe de altă parte. Norma dreptului internaţional lucrează. Slovacia. Această diferenţă este astăzi echilibrată de o altă componentă a dreptului internaţional. pe de o parte norma dreptului internaţional şi. ci şi faptul pratic că. Societăţile de astăzi trăiesc sub tensiunea celor două determinări care sunt. diferită. De fapt. în special cele multinaţionale. dar tot ele par să indice că a presa descentralizarea până la punctul unde statele existente. cumva. şi în cazul modelelor bune. În măsura în care dreptul internaţional postbelic garantează la nivel de principiu drepturile şi libertăţile individuale. Bulgaria) până la tragedia fostei Iugoslavii. limba şi cultura majorităţii asigură acesteia un ascendent în raport cu celelalte identităţi etno-culturale. 166 . iar acestea includ principiile egalităţii şi nondiscriminării. Dar. Federalizarea Europei sugerează dezirabilitatea descentralizării autorităţii politice la nivelul acceptabil. nu sunt cu totul corecte. se dezmembrează. Statele în care principiul nondiscriminării este aplicat consecvent alături de alte instrumente de protecţie a minorităţilor naţionale au reuşit să acorde norma de drept cu realitatea practică a ascendenţei culturii majoritare. Dezechilibrul dintre ele a generat în restul Europei reale probleme inter-etnice (în ţări precum România. patriostismul constituţional în sensul lui Habermas. drept urmare. se bucură astăzi de dreptul la autodeterminare. ar putea fi grav. Realitatea este. pentru a mări eficienţa demersului politic spre satisfacţia deţinătorului primordial de putere şi a celui care este sursă originară a puterii: cetăţeanul. în defavoarea minorităţilor culturale. atât în cadrul fiecărui stat în parte cât şi în cadrul UE. ca manifestare a etosului naţional. se stabileşte o jurisdicţie a unor autorităţi publice obligate să preserveze principiile unui stat civic. Dintr-o atare perspectivă Europa Unită a viitorului va fi Europa cetăţenilor liberi şi a comunităţilor culturale tolerante. evident. realitatea practica a statului naţional. Echilibrul dintre aceste două tipuri de determinaţii este păstrat la un nivel decent în practic toate statelemembre ale Uniunii Europene actuale. atunci popoarele formate din cetăţeni liberi şi egali între ei. pe de altă parte.structuri supranaţionale. Frontiera statelor naţionale actuale decupează un teritoriu prin care. prin care s-au codificat drepturile minorităţilor naţionale şi protecţia identităţilor culturale minoritare. cu atât mai mult în cazul modelelor negative. suveranitatea nici nu se limitează şi nici nu se transmite ci exerciţiul ei se reorganizează ţinând seama de datele obiective ale lumii înconjuratoare. cu un concept abstract de societate în care solidaritatea comunitară ar avea la bază. pe de o parte se determină o anumită majoritate naţională şi anumite minorităţi. Ea reflectă nu numai faptul că statele actuale s-au format (în marea majoritate istoric).

Valorile nu au frontiere. iar frontierele nu vor mai avea valori (geografice) de aparat în viitoarea Europă Unită.şi etosul majorităţii se păstrează. acest tratat va trebui să fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre. aprovizionarea cu energie sau noile ameninţări la adresa securităţii. reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale. schimbările climatice. Astăzi. desigur. din metisajul reuşit al interculturălităţii Europei. la altă scară. plecând de la procentul de europenism pe care ni-l conferă originalitatea mentalului nostru colectiv. Europa trebuie să facă faţă unor noi provocări. cetăţenia europeană nu poate fi evitată. şefii de stat şi de guvern au decis asupra unor noi reguli referitoare la amploarea şi modalităţile acţiunii viitoare a Uniunii. Metisajul dintre noul europocentrism. regulile convieţuirii. Europa trebuie să se modernizeze. Astfel. trebuie revizuite. presupune a şti să ne proiectăm toate valorile noastre în circuitul mondial de valori. Înainte de a putea intra în vigoare. mai mult ca niciodată. la 13 decembrie 2007. adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni recent extinse de la 15 la 27 de state membre. În 50 de ani. să răspundă aspiraţiilor europenilor. Prin urmare. la fel ca întreaga lume. niponocentrism şi sinocentrism ar putea avea ceva de învăţat. între condiţia de cetaţean al lumii şi cetaţean al unui stat anume. Ţinând cont de evoluţiile politice. Europa s-a schimbat. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor. într-o lume globalizată în evoluţie constantă. sau în prima zi a lunii care urmează depunerii instrumentului de ratificare de către statul semnatar care îndeplineşte 167 . evoluţia demografică. A fi eurofil. în acelaşi timp.în care cetăţenia este chemată să statueze egalitatea abstractă a locuitorilor. precum şi consolidarea legitimităţii democratice a Uniunii şi a valorilor sale fundamentale. este necesar un efort colectiv la nivel european. Statele membre nu mai sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme fără frontiere. Tratatul de la Lisabona va permite adaptarea instituţiilor europene şi a metodelor lor de lucru. Europa secolului al XXI-lea se confruntă cu o serie de provocări: mondializarea economiei. să dispună de instrumente eficiente şi coerente. aici şi acum. înscrise în tratate. economice şi sociale şi dorind. la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European.Conform articolului 6 din Tratatul de la Lisabona. ci şi la transformările rapide prin care trece lumea de astăzi. Tratatul de la Lisabona este rezultatul negocierilor între statele membre.tensiunea între egalitatea de principiu a cetăţenilor statului naţional. „prezentul tratat intră în vigoare la 1 ianuarie 2009 cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse. Acesta este obiectivul tratatului semnat la Lisabona. conform propriilor reguli constituţionale. americanocentrism. Iar dacă globalizarea se va dovedi sens ireversibil al societăţii umane.

securitatea şi energia. Rămâne de văzut. schimbările climatice şi demografice. principiile de egalitate şi solidaritate. Cetăţenii europeni vor avea în curând la dispoziţie un instrument cu ajutorul căruia vor putea determina Comisia Europeană să acţioneze în domenii de interes pentru ei. solidaritate. provocărilor lumii contemporane. Acesta va aduce mai multă coerenţă în acţiunea externă şi va contura profilul UE pe scena internaţională. în mod eficient. Aceleaşi obligaţii revin statelor membre atunci când pun în aplicare legislaţia Uniunii. Includerea Cartei nu modifică atribuţiile Uniunii. europenii aşteaptă de la UE abordarea unor probleme precum globalizarea. cum ar fi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. precum şi capacitatea acesteia de a promova. universalitatea şi indivizibilitatea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.ultimul această formalitate”. Cele şase capitole ale Cartei cuprind următoarele aspecte: drepturi individuale legate de demnitate. ci oferă drepturi consolidate şi mai multă libertate cetăţenilor. interesele cetăţenilor săi. considerată un adevărat catalog de drepturi de care toţi cetăţenii Uniunii trebuie să beneficieze în raport cu instituţiile Uniunii şi cu garanţiile obligatorii din punct de vedere juridic ale legislaţiei comunitare. stat de drept. libertăţi. la Lisabona. respectarea demnităţii umane. Aceste drepturi se inspiră în mare parte din alte instrumente internaţionale. La 13 decembrie 2007. egalitate. Funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru politica externă şi de securitate comună (PESC) va fi combinată cu cea de Vicepreşedinte al Comisiei . Tratatul de la Lisabona stabileşte principii şi obiective comune pentru acţiunea Uniunii pe plan extern: democraţie. Într-o lume în evoluţie rapidă. 27 de state membre au ratificat Tratatul. din care 27 au depus deja instrumentele de ratificare la Roma. Până în prezent. cu dublă responsabilitate (Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi Vicepreşedinte al Comisiei). cum va funcţiona însă iniţiativa cetăţenilor în practică.este creat un nou actor instituţional. zi de zi. Acesta va pune la dispoziţia Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă. Tratatul de la Lisabona face trimitere la Carta Drepturilor Fundamentale. Tratatul de la Lisabona va consolida democraţia în UE. „creînd o identitate” a Uniunii şi facilitând promovarea progresivă a „interesului european comun”. drepturi legate de statutul cetăţeniei şi justiţie. şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre au semnat noul tratat. Instituţiile Uniunii trebuie să respecte drepturile înscrise în Cartă. oferindu-le o formă juridică în cadrul Uniunii. 168 . Curtea de Justiţie va garanta aplicarea corectă a Cartei.

169 . atenţia trebuie orientată spre eficientizarea cadrului de sprijin privitor la procedura de soluţionare a petiţiilor. cu scopul de a introduce în toate domeniile dorinţa de a construi o relaţionare bazată pe principiile egalităţii de şanse. Această prevedere pune accent pe aplicarea principiilor dreptului internaţional şi a principiilor imparţialităţii. legalitatea. ci măsuri al căror scop este adaptarea organizării societăţii spre o mai corectă împărţire a rolurilor. justiţiei şi bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea relaţiilor amicale şi a cooperării dintre ele. Provocarea în ceea ce priveşte combaterea discriminării şi asigurarea unui remediu efectiv în cazul încălcării drepturilor omului sau a altor drepturi prevăzute de lege constă atât în consolidarea cadrului legislativ existent. o bază juridică specifică pentru ajutorul umanitar. echităţii sociale. procedura de mediere pe cale amiabilă a cazurilor de discriminare precum şi de sancţionare a actelor/faptelor de discriminare. libertatea) reprezintă condiţia sine qua non a protecţiei şi garantării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane . egalitatea. ci mai degrabă presupune mobilizarea simultană a instrumentelor legale. a resurselor financiare şi a abilităţilor analitice şi organizaţionale ale tuturor actorilor şi instituţiilor implicate. neutralităţii şi nediscriminării. ce constituie acquis-ul comunitar în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării. diversităţii şi nediscriminării. printr-un cadru juridic adecvat şi proceduri eficiente. De subliniat că toate aceste instrumente juridice (convenţii. pacte. separarea puterilor în stat.asigurarea protecţiei efective şi a remediului împotriva discriminării. ca şi între toate statele”.Tratatul de la Lisabona introduce. În ultimii ani România a depus eforturi susţinute pentru crearea cadrului legislativ necesar transpunerii directivelor europene (Directiva 2000/43/CE a Consiliului Uniunii Europene şi Directiva 2000/78/CE a Consiliului Uniunii Europene). „a căror respectare este un factor esenţial al păcii. se prevede constituirea unui Corp Voluntar European de Ajutor Umanitar.4. europene şi mondiale trebuie aplicate în mod concret în relaţiile sociale în fiecare ţară. De asemenea. în fiecare comunitate şi chiar fiecare ramură şi sector de activitate. Exercitarea guvernării pe baza principiilor democratice (pluralism politic. În acest sens. nu înseamnă doar realizarea unor programe şi resurse accesibile cetăţenilor. Concluzii la capitolul III Putem aprecia că promovarea egalităţii nu necesită în special adoptarea unor măsuri pozitive. Normele consacrate în instrumente juridice naţionale. de asemenea. 3. cât şi în construcţia unor măsuri proactive în vederea combaterii tuturor formelor de discriminare. protocoale) sunt rod al recunoaşterii de către state (inclusiv România) a importanţei universale a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

170 . fără a se preconiza nici un fel de măsuri practice pentru rezolvarea ei. fiecare între ele fiind interpretat ţinând seama de celelalte”. iar respectul identităţii minorităţilor va trebui realizat tocmai ţinând seama de aceste principii. care reafirmă ideea că „toate principiile (procesul CSCE) se aplică în mod egal şi fără rezerve. Documentul vorbeşte despre „continuarea sprijinului acordat ţărilor democratice în tranziţia spre economia de piaţă”. neamestecul. Document de incontestabilă importanţă pentru redefinirea sarcinilor actuale ale procesului CSCE. Problema muncitorilor imigranţi este numai enunţată. păstrarea integrităţii teritoriale. Problemei minorităţilor naţionale i se acordă o importanţă considerabilă-chiar exagerată. în detaliu. nu se întâlnesc precizări în legatură cu modul în care fostele state socialiste vor putea fi ajutate ca să-şi refacă economia. de pildă.prevăzându-se. inclusiv suveranitatea. deşi se reafirmă că „succesul tranziţiei la economia de piaţă de către ţări care fac eforturi în această direcţie este important şi în interesul tuturor”. prin urmare. obiectivele reuniunii de experţi pe această temă desfăşurată între 1-19 iulie 1991 la Geneva. Este clar. iar nu cu nesocotirea lor. însă prevederile concrete sunt foarte puţine. că noile formulări cu privire la drepturile minorităţilor nu pot fi interpretate în nici un caz ca o diminuare a cadrului juridic oferit de principiile Dreptului internaţional.Toate aceste precizări noi trebuie raportate la consideraţiile generale ale Cartei de la Paris. Aşa. Carta de la Paris tratează totuşi în mod inegal anumite probleme.

între grupuri. În acelaşi timp. cu privire la pretinse încălcări ale drepturilor omului. S-a format astfel o opinie publică. ale colaborării şi înţelegerii. Pe ansamblu. atât internă cât şi internaţională. pe plan intern şi internaţional. Lucrările de specialitate care au avut în vedere fenomenul discriminării au raportat acestea la diferenţele care există între indivizi. alteori ignorând realităţile din propria ţară sau din ţări aşa zise prietene. S-au format organizaţii neguvernamentale. incluzând şi guvernele şi organizaţiile neguvernamentale. astfel. Numeroase documente internaţionale cer statelor să asigure existenţa şi funcţionarea unor asemenea recursuri. care este în strânsă legătură cu alte domenii. dimpotrivă limitează colaborarea dintre state. În viaţa internaţională. în stabilirea faptelor pe baze cât mai apropiate de 171 . ea fiind prezentă în toate timpurile. Puţine din aceste proceduri au caracterul de organ de jurisdicţie. de la nivel individual şi de grup şi până la nivel societal. un climat care nu favorizează. a dus la stabilirea de proceduri de natură să permită celor care pretind că drepturile lor sau ale altora sunt încălcate să ceară redresarea situaţiei şi repararea daunelor.CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI Discriminarea reprezintă o trăsătură a vieţii sociale. Marea lor majoritate constau într-un dialog cu statele. cu putere în viaţa publică. respectarea drepturilor omului a devenit condiţia sine qua non a unei guvernări democratice. care să dea decizii obligatorii. sub diferite forme de manifestare. însă. problemele privind drepturile omului sunt tot mai mult considerate ca fiind în strânsă legătură cu cele ale păcii şi securităţii. care se reflectă şi în propria ţară. aşa cum s-a arătat. marcând ansamblul tuturor relaţiilor sociale. prezent în multe şi diverse sectoare ale vieţii sociale şi formele sub care acesta se manifestă. uneori pe criterii politice. Drepturile omului constituie. Fenomenul discriminării este prezent în viaţa cotidiană. internă şi internaţională. un domeniu al cooperarii internaţionale. această acţiune are influenţe pe termen lung. dar şi în raporturile internaţionale. de către pături tot mai largi ale populaţiei. se schimbă constant. Problemele drepturilor omului au pătruns. ale organizaţiilor sau persoanelor. Viaţa internaţională arată că nerespectarea drepturilor omului creează şi pe plan intern. chiar dacă iniţial vizează un grup restrâns de ţări. care acţionează pentru respectarea drepturilor omului. Pe plan intern. care să examineze cu maximum de obiectivitate plângeri ale altor state. Pe plan internaţional creşte tendinţa de a avea proceduri formate de experţi independenţi. Acest interes. care şi-au fixat drept obiectiv de activitate promovarea drepturilor omului. în multe ţări ale lumii s-a produs o cunoaştere din ce în ce mai profundă a drepturilor omului. între societăţi. inclusiv a unor tribunale independente. chiar dacă o fac fragmentar.

sociale şi culturale şi a egalităţii în drepturi sub toate aspectele. 2. a victimelor discriminării. asigurându-se asistenţa de specialitate (juridicǎ şi financiarǎ) persoanelor supuse 172 . Timp de circa cinci decenii. probabil. între cele două concepţii privind modul de asigurare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aceasta nu a impiedicat. adoptarea de documente cu valoare universală care. în care ţările din Europa de Est vor putea asigura eliminarea stării de înapoiere şi dezvoltarea unei economii de piaţă eficiente şi dacă vor putea evita unele din aspectele negative pentru drepturile omului care se manifestă în ţările dezvoltate cu economie de piaţă. problematica drepturilor economice. şi. Perioada care urmează va fi caracterizată. de care să beneficieze mase din ce în ce mai largi de oameni.realitate şi elaborarea de recomandări care se adresează statelor cu caracter mai general sau mai precis. fără îndoială cea mai productivă în domeniul drepturilor omului. Aceasta va depinde. Recomandăm autorităţilor statale să adopte o lege organică privind eliminarea tuturor formelor de discriminare în orice domeniu al vieţii sociale cu un mecanism eficient de protecţie a grupurilor socialmente vulnerabile şi marginalizate. execitarea drepturilor omului. din punctul de vedere al drepturilor omului. Reglementarea organizǎrii şi funcţionǎrii CNCD prin lege organicǎ. însă. printr-o evoluţie de ansamblu spre instituţii democratice. prin consolidarea drepturilor civile şi politice în majoritatea ţărilor lumii. şi de măsura în care ţările dezvoltate industrial vor reuşi să diminueze şi să elimine fenomenele negative existente. garantându-i-se independenţa. Cu privire la problema abordată facem urmatoarele recomandări : 1. deşi poartă marca acestei confruntări. Pe plan internaţional al reglementărilor şi instituţiilor. problemele drepturilor omului au fost abordate în condiţiile unei confruntări politico-ideologice între cele două sisteme social-economice. Pentru ţările dezvoltate. desigur. Reglementarea competenţelor instituţiei Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării în cuprinsul constituţiei 3. deci. au stabilit un standard minim. ca şi obligaţia de examinare a ansamblului problemelor şi mecanismelor de urmărire a aplicării angajamentelor asumate. comunitatea internaţională dispune de un set de reglementări şi de forme de colaborare care marchează o etapă importantă. atât în acţiunea statelor cât şi în deliberările organismelor internaţionale. la sfârşitul acestei perioade. va depinde de măsura în care vor asigura o dezvoltare economică şi socială generalizată. un accent mai mare va avea. asigurând un nivel de viaţă acceptabil pentru majoritatea populaţiei. Practic.

schimbarea fundamentalǎ a concepţiei privind amenda administrativǎ care. În cazul dizabilităţilor nu este clar ce fel de definiţie preferă legiuitorul. dacă doreşte să facă diferenţa între dizabilitatea percepută sau cea înregistrată. În acelaşi act normativ (Legea nr. Legea trebuie să interzică toate discriminările şi să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficace contra tuturor discriminărilor. justificarea unui tratament diferenţiat pe motive de vârstă. alături de reducerea numărului de definiţii. în cuprinsul acesteia nu sunt dezvoltate ideile privind înlăturarea discriminării structurale pentru grupul dezavantajat 6. 202/2002 are ca scop promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. inclusiv dreptul de a nu avea o religie.Aceleaşi probleme le regăsim şi pentru criteriul vârstă ori religie sau credinţă: nu sunt definiţii. spre deosebire de celelalte temeiuri ale discriminării. 173 . egalitatea de tratament. 4. se schimbă în mod constant. 202/2002) regăsim concepte care sunt tratate ca având acelaşi înţeles (egalitatea de şanse. cu ignorarea nevoilor victimelor efective ale faptelor de discriminare. cea medicală sau cea socială. în timp ce în dreptul comunitar şi în literatura de specialitate acestea sunt noţiuni diferite. Într-o viitoare reglementare. iar conceptul de religie sau credinţă. trebuie interpretat în sens cât mai larg. vârsta este un fenomen flexibil. Deşi Legea nr. în momentul de faţǎ. 9 CEDO şi jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg . ar trebui acordată atenţie şi beneficiilor existenţei unui singur organism pentru combaterea tuturor formelor de discriminare. Interzicerea discriminării se limitează numai la discriminările de drept. este o obligaţie exclusivǎ cǎtre stat. Nu sunt transpuse în legislaţia naţională conceptele din directive referitoare la adaptările corespunzătoare în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi justificarea unui tratament diferenţiat întemeiat pe funcţiile esenţiale ale unei meserii sau profesii (pentru criteriul dizabilitate al discriminării).discriminǎrii şi prevăzându-se o structurǎ care sǎ-i asigure posibilitatea realǎ de a aduce la îndeplinire în mod eficient şi independent numeroasele atribuţii pe care le are conform legii . 9. prin combinarea competenţelor şi aplicarea cunoştinţelor dintr-un anumit domeniu al discriminării în altul. conform art. la o egală protecţie din partea legii. Legislaţia naţională nu defineşte clar criteriile de discriminare pe care doreşte să le sancţioneze. mai ales că situaţia unui singur caz care cuprinde mai multe motive de discriminare 7. ce soluţii se aleg – indicarea numerică a vârstei sau indicatorii biologico-medicali. 8. tratament identic). 5.Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul fără discriminări.

Deşi directivele încurajează folosirea datelor statistice ca mijloace de probă. De aceea. dispunerea de către instanţă a retragerii. conform art. Sancţiunile prevăzute în dreptul naţional: amenzi. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. acestea trebuie să fie efective. orientarea sexuală. acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. care ar fi încălcată dacă magistratul nu ar avea obligaţia de a dovedi comiterea unei infracţiuni. 7. evident exagerată: într-un grup de candidaţi pentru angajare. aparţinând unei minorităţi şi unei credinţe necreştine. colegiile şi universităţile trebuie să includă în programele educaţionale problemele de egalitate între oameni. cele mai mari şanse (dacă angajatorul nu doreşte să fie acuzat de discriminare) le are o doamnă în vârstă. cu un handicap locomotor. În acest moment legislaţia naţională nu conţine prevederi care să soluţioneze acest conflict. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. sănătatea. ar trebui completate şi cu alte sancţiuni prevăzute în legislaţia statelor membre UE. este cǎ partajarea sarcinii probei în materia discriminării este exclusă din sistemul justiţiei penale. Raţiunile pentru această excludere îşi au originea în prezumţia de nevinovăţie. respectiv excluderea de la procedurile achiziţiilor publice şi de la acordarea ajutorului de stat şi dispunerea de către instanţă a schimbării procedurilor de angajare. 11. cauzează un prejudiciu semnificativ sau care. precum cele privind originea rasială. proporţionale şi descurajante. se vor ridica o serie de probleme în ceea ce priveşte folosirea unor date „sensibile”. În ceea ce priveşte sancţiunile pentru discriminare.9 din Legea nr. a căror procesare au un regim distinct. promovare. printr-o acţiune discriminatorie. pregătire. prin intermediul instituţiilor de învâţământ şi educaţie. liceele. trebuie să întreprindă acţiuni afirmative de promovare a participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la exercitarea profesiilor specifice unde se atestă suprareprezentarea persoanelor de un anumit sex. ar trebui completate sancţiunile şi pentru discriminarea înainte de angajare. 10. fără precizarea că nu se aplică partajarea sarcinii probei. Gradiniţele de copii. după data aderării. deşi cauzează un prejudiciu redus. modul în care sunt reglementate anumite forme de discriminare în legislaţia penală în vigoare. 174 . Statul. încalcă în mod repetat prevederile legislaţiei. De asemenea. de către autorităţile emitente. precum în cazul infracţiunii de hărţuire sexuală. va determina discuţii legate de încălcarea dreptului comunitar de către statul român. 12.Importanţa acestora este demonstrată de o situaţie ipotetică. O altǎ problemă . şcolile. conform directivelor. 13.

PUF. Carta Socială Europeană revizuită adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996. editura All Beck. Teoria generală a dreptului.. Vol. The Economic Objectives of Article 119. p. discriminare şi relaţii intergrupuri. p. Actul Unic European semnat la Luxemburg. 1996. Drepturi şi libertăţi. 11. la 28 februarie 1986.. Council and Commission [1991]. Bîrsan C.europa. Beck. Hervey and David I’Keefe eds.Revue Social Psychology Quartely. Individual Differences în Sex Stereotyping of Occupantions and Personality.320. Anti-Discrimination Law and the EU. p. Chişinău 2007.int/celex 175 . p.193 din 4 mai 1999.. 2002 p. Tamara K.. Cauza C-75.54.. 321. editura Periscop. Cauza C-246/83 De Angelis c. ratificatǎ ulterior prin Legea nr. în Sex Equality Law in the European Union. Bratescu C.eu.74/1999. p. p. p. 2001. Stereotipuri. 5. tipografia Reclama. p. 117/82 Razzak şi Beydoun c. p. Basnard. Mc.335 4.3/sept. Comentariu pe articole. Bucureşti.268 15. Bell M.169 din 29 iunie 1987.K. Organizaţii internaţionale interguvernamentale.1. Beşteliu R. Bucureşti.Cauley. Barac L. 1991. Editura C. www.. şi Thagavelu. la 17 februarie 1986 şi la Haga. ed. 1970.2000. nr. Tomul XVII.uab. 1296 10.colocviu organizat de Consiliul Constitutional francez în zilele de 25 şi 26 mai 198.I. C.Constanţa.284 13. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Institutul Intercultural Timişoara. Le principe d`egalite dans la jurisprudence du Conseil Constitutionnel et du Conseil d`Etat în La Declaration des Droits de l`Homme et du Citoyen et la jurisprudence.www. 12. Populaţia Dobrogei. 1997. Comisiei. All Beck. Nr. 2002. Oxford University Press.Braibant G. 476 3. 2004. Comisiei. nr.H. 2005. Iaşi.Baltag D. Partea I. şi alţii.publicat în JOCE nr. vol. p. Paris. Editura Polirom.. Barna. C. 288 .. 9. publicată în “Monitorul Oficial al României””.L. B.ro/reviste_recunoscute 16. 7.BIBLIOGRAFIE 1. 1997. şi alţii. Elementele de teoria dreptului.205 6.269 8. 297.M. a intrat în vigoare la 1 iulie 1987 2 Azarov A.107 . Chişinău. Drepturile omului: mecanisme de protecţie (internaţionale şi din Republica Moldova)... Bucureşti.. Banat şi Interculturalitate. Cauza C-63/89 Assurances de Credit v.Bourhis Y. 14.

ch 28. . Parlamentul European. 2008.55. Partea I. 2004. Chişinău. 237 www. Constituţia României revizuitǎ.humanrights.europa. Sondaj public cu privire la experienţa şi opinia cetǎţenilor Republicii Moldova privind actele de discriminare. p. Monografie. 27. Partea I.Codul muncii. republicat în Monitorul Oficial nr. servicii de sǎnǎtate şi acces la bunuri şi servicii. 20..unhchr. III din Legea nr. Adoptat prin Legea nr. Editura All Beck.. 21. p.1993. 65 bis din 16 aprilie 1997 în temeiul art. violenţă şi hǎrţuire(2007). publicate în Monitorul Oficial al României. Comisia Europeană împotriva Rasismului şi a Intoleranţei: punctul 88.480/2003 şi prin Legea nr.13 un pachet de propuneri pentru combaterea discriminǎrii. Comisia a adoptat în noiembrie 1999 pe baza art. 18. 19.07. Apărarea drepturilor pacienţilor nu este lipsită de riscuri.int/celex ). www.Pontos. Directiva 2000/43/CE interzice discriminarea în orice stat membru pe criterii de origine rasialǎ sau etnicǎ în domenii precum angajare. 2009. Chişinău. Teoria şi practica eliminării formelor de discriminare în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova. p. publicată în Monitorul Oficial al României.acad. nr. 363 176 .coe. actualizat până în luna August 2008.pdf 26. handicap.541/2003 24. Partea I. Iorgovan A. 22. educaţie.Cârnaţ T. modificat ulterior prin Legea nr. Directiva 2000/78/CE stabileşte un cadru general pentru combaterea discriminǎrii pe criterii de religie sau convingere.int/t/e/human_rights/ecri/1-ecri/2-countrybycountry_approach/moldova/Moldova%20Third%20report%20-%20Moldave. p.Comitetul ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasialǎ: http:.Codul civil al României din 26. 23. Teză de doctor habilitat în drept.md. Muraru I. asigurare socialǎ.eu. Decizia 2000/75/CE stabileşte un program de acţiune al Comunitǎţii pentru combaterea discriminǎrii: 2001-2006. republicat în Monitorul Oficial. până la 2 iunie 2005. 289 din 14 noiembrie 1996 . Constantinescu M.. www. nr. Bucureşti. Codul penal al României.. 140/1996. Sabbatini v. a fost actualizat în baza actelor normative modificatoare. 8 august 2008. la al treilea Raport asupra Moldovei: http:. vârstǎ sau orientare sexualǎ în domeniul angajǎrii şi exercitǎrii profesiei.72 din 5 februarie 2003.53/2003 publicatǎ în Monitorul Oficial nr. 388 . Non-discriminarea în condiţiile constituţionalismului contemporan din Republica Moldova. Cauza C-25/02 Rinke (în continuare hotărârile CEJ aşa cum pot fi găsite la www.md. www.Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova. 25.cnaa. Cauza C-20/71. 65 din 16 aprilie 1997. Cârnaţ T. ed.. revista Dreptul.17.Cârnat T.

30/1994. Constituţia României. (2). 34. conform dispoziţiilor art.Convenţia privind discriminarea în domeniul ocupǎrii forţei de de muncǎ şi exercitǎrii profesiei nr. Released by the Bureau of Democracy. nr. nr. intrată în vigoare la 18 iulie 1976. 32. Human Rights. în vigoare din 27 august 1994 . 36.98-XIII din 12 mai 1994. Ratificat prin Hotarârea Parlamentului Republicii Moldova nr. România a ratificat această Convenţie prin Decretul nr. 1967.Craig and de Burca.state. 802 177 . nr..2007.1. Aderat prin Hotǎrârea Parlamentului Republicii Moldova nr.640 din 20 decembrie 1952.111 din 25 iunie 1958. Chişinǎu.Country Reports on Human Rights Practices . http:. intratǎ în vigoare la 4 ianuarie 1969 conform prevederilor art.2263 a Adunării Generale a ONU din 7 noiem. 115 alin.Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială Adoptatǎ prin Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU nr. 1999. în vigoare pentru Republica Moldova din 24 mai 1994. Paris.22 publicat în Buletinul Oficial nr. 1998. Convenţie adoptată prin Rezoluţia nr. (2) şi art. and Labor. p.Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale Adoptatǎ în 1950 şi intratǎ în vigoare în 1953. Chişinǎu. p.184 40. publicat în “Buletinul Oficial al României”. Xv. p. intratǎ în vigoare la 7 iulie 1954.gov/g/drl/rls/. ratificatǎ de România prin Legea nr. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (19901998).29.135 din 31 mai 1994 38. 1994. 116 alin. 35.193.9/2004. 39.19.Convenţia culturalǎ europeanǎ din 19 decembrie 1954. Oxford University Press. România a ratificat Convenţia la 10 iulie 1978 prin Decretul nr. 2008. 2106 din 21 decembrie 1965.28 din 10 iunie 1954. cases and materials. nr. Convenţia cu privire la drepturile politice ale femeii Adoptată prin Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU nr. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Vol. Unele observaţii cu privire la reglementarea discriminării după criteriul sexului în legislaţia română în Revista “Dreptul”. EU law Text.Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 3068 (XXVIII)d din 30 noiembrie 1973.Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994. publicatǎ în “Monitorul Oficial al României”. 31. art.54 din 17 iulie 1970. 10. www. Cudritescu G.593-XIII din 26 septembrie 1995.243. 30.53. Partea I. 37. 33. p. 1999. Vol.7. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (1990-1998).

unhchr. colectiv de autori. Dicţionarul explicativ al limbii române. Declaraţia Universalǎ a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. 1998. http:. Chişinǎu. Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de stabilire a unui cadru general pentru egalitatea de tratament în domeniul ocupării. p. Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române. Institutul de Lingvisticǎ „Iorgu Iordan”. eur-lex. nr. Paris 1983. 447 47. Bucureşti: Univers Enciclopedic. 59. Rezoluţia Adunǎrii Generale a ONU. p. http:. . p. 2007. Editura Fayard. 50. http:// www.unhchr. publicata în Jurnalul Oficial L 303.11-18.unhchr.Delsol C. Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea etnică sau rasială.Drept şi Gerontologie. 823.Delacampagne C.Delperee N. Directiva Consiliului 43/2000/CE din 29 iunie 2000 privind aplicarea principiului egalitǎţii între persoane fără deosebire de origine rasialǎ sau etnicǎ . Directiva Consiliului 97/80/CE din 15 decembrie 1997 privind sarcina probei în cazurile de discriminare pe baza de sex. M.. 53. http:. 02/12/2000 P..europa. 45. Deleanu I. Decada a Treia în Combaterea Rasismului şi Discriminării Rasiale pe parcursul anilor 1993-2003. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte (19901998). Ideile politice ale secolului XX. 19 iulie 2000. Dobrescu B. 1. 1/2007. http:.ch/html/menu3/b/m_mental. 51.europa.208 49. Vol. p.europa. 46..ch/html/menu3/b/68. Bucureşti: Institutul Român pentru Drepturile Omului. eur-lex. 42. p.ch/html/menu2/issracis. "Rolul Consiliilor de Stat din Europa în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale". Jurnalul Oficial L 180. p.Declaraţia ONU-Drepturil persoanelor cu disabilităţi din 1975. 52. Bucureşti. Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru egalitatea de tratament în muncă şi ocupaţii. Drept constituţional şi instituţii politice. Lumina Lex. 44. 0016 – 0022.1996. 178 . www. Declaraţia privind drepturile persoanelor retardate mintal din 20 decembrie 1971. Adunarea Generală a ONU a adoptat specifice Programe de acţiuni pentru decadele date.217 A (III) . http:.htm 43. Chişinău. 2280. Academia Română.228 48. p. colecţia Dicţionarele ARC. 2002.353. 55. eur-lex. p.htm.eu. ediţia a II-a. Polirom.htm.eu. www. 1991/1995.eu 54. L`invention du racisme. Iasi.41. p.0022 – 0026. Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Persoanelor Vârstnice. 1991. în Buletinul de informare legislativă nr.

.118-119/64. Institutul European. Grafmeyer Y.. 1998.F. Guincho c. Editura Lumina Lex. Paris. Editura Bic All.Hayek A. Law dictionary. Franţei (nr. New-York. pe un eşantion de 975 persoane în vârsta de 18 ani şi peste. p.int/ECHR/EN/hudoc 70. 1998.Cartea 2. L.Duculescu V. Luarea deciziilor şi pregǎtirea pentru angajarea peste hotare. p. Teoria generală a dreptului.. 440 61.. p. 1994. www.C.O din 26 februarie 2002... 390 68. Hotărâre C.Implementarea legislaţiei antidiscriminare în România. Le declin du social. 66. Paris. Dănişor D. et Joseph I. Iaşi. p. 2001. 1853-1855 p.M. 1999. 63. p. p. Franţa.gallup.Ghidul egalitǎţii de şanse.editura Du Style. 614 73. J.Guillemard A. p.2007p.. Bucureşti. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Dogaru I. p. Protecţia juridică a drepturilor omului.noţiuni de teorie şi practică.. Constitutia libertaţii. 2003..C..Gallup: http://www.55 din 14 octombrie 1999. 71. All Beck. Karen V. Doltu I. Sex Discrimination în European Union Law Anthology. Dănişor Gh.Giddens A. p.. Sociologie.2007. 64.Ghid informaţional. 63. p. Hague. Naissance de l`ecologie urbaine. Bucureşti..Mouton. Éditions Pierre Belfond.196/1985) .Freeden M. Dreptul Tratatelor.Guillaumin C. 1979.239.ed.. Dănişor. Essai sur l`inegalite des races humaines. Pătraşcu.Ideologie Raciste. Frette c.echr.. F. Constanţa.U. Bucureşti.Gordon M. 273.. 2002. Prevenirea discriminǎrii.D. Drepturile.Drăghici V..E. Hotărârea CEDO din 10 iulie 1984.Gobineau A.. D. B.598 58. N. 1986. Gh. Gergely D. Fundaţia Andrei Şaguna. Dogaru I.466 59. Bucureşti.Docksey C.ed. reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a Romaniei.1972.56. www. 74. Paris. CRU. MorteanuM. Editura Ştiinţifică. Dănişor. exploatǎrii şi abuzului femeilor lucrǎtoare migrante..Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 179 : . CpDOM. Ploeşteanu.185 62. nr. L`ecole de Chicago.584 . p..ombusdman md. .OIM.coe.454 67. 1998.. 75. 1999. http:. Legal assistent edition.490 57. Genese el langage actuel. 65.394 72. p. 76. Portugalia. p.Gueye c. Kole and Anthony D’Amato eds.A. Romani Criss....ro Sondajul a fost realizat în perioada 18-30 iunie 2003. Filosofia Dreptului-Marile Curente.... 2004. Bucureşti.Hadler.150 69. 2005. P. 284 60.

Marcu V. 2000. 2003.Legea cu privire la asigurarea egalitǎţii de şanse între femei şi bǎrbaţi.Marinescu. 1924.758 din 29 octombrie 2003 88. p. Hotărârea CEDO din 6 aprilie 2000. Australiei (nr. 640p 78. în Teoria generală a dreptului. 2002.301 din 8 mai 2002 89. p. Drepturile omului.Iancu Gh. Petronic C. nr.640. Jurisprudenţa Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării. Institutul Român pentru Drepturile Omului.Jura C. All Beck.. nr. 2000. exigenţe şi realităţi contemporane. Polirom. 683.Love c.77. Pretty c. p. Drepturile omului concept.350 94. în: Fiehler. http:. 156-XIV din 14 octombrie 1998. cauza Thlimmenos C. 320. Lumina Lex. Partea I..448 180 . Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. p. www. 86. Rassmunssen c. Olanda.Drepturile.Hotârârea CEDO din 29 aprilie 2002. Bucureşti. Legea nr.Hotărârea CEDO din 27 martie 1998. 85. p. Hotărârea CEDO din 28 noiembrie 1984.coe.249. Danemarca. libertăţile şi îndatoririle constituţionale. Opladen.Beck. p. Reinhard. nr. Polirom. Bucureşti.429/2003. Thimm. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.). 2003. Bucureşti 2000. 2003. p. nr.Mazilu D. Dicţionar de sociologie. p. Ed. Editura Univers Enciclopedic. 82. Iaşi. Caja (eds.. p.436 91. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Polirom. 80. Bucureşti. Muraru I.111-113. Iaşi.. 257-277.47-50/200. Legea privind pensiile de asigurări sociale.. 983/2001).int/ECHR/EN/hudoc 90.166 83. Polirom. 92. Iaşi.H. Editura All-Beck. G. nr.discriminarea lingvistică de vârstă.. Iaşi. 79. Jura C. art. Drepturile minorităţilor naţionale. Problema bătrâneţii şi a morţii naturale.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi publicatǎ în Monitorul Oficial al României.. Austria. Editura Academiei Romane. 2006. 1999. 2003. 280 p.echr. şi Diaconu N. Legea de revizuire a Constituţiei Romaniei nr. Marshall G. Editura C. 84.640.editura Lumina Lex.. 2000. 81. Limba şi de comunicare în limită de vârstă. p. Regatului Unit. 1998: Ageismus . Mazilu D. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Bucureşti. Van Raalte c. 2006. Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Dreptul instrument indispensabil de realizare a şanselor fiinţei umane. Bucureşti. Partea I. 87. Grecia. Bucureşti... Hotǎrârea CEDOdin 21 februarie 1997. publicată în Monitorul Oficial al României. 1998.710 93. Drept comunitar general. 390. Monitorul Oficial al Republicii Moldova.Kramer U.

şi Gurtman. Forţa de muncǎ în Uniunea Europeană.Washington..Popa N. 108. Negru B.Mazilu D.Peters G.. p. Universitatea Ovidius Constanţa 2005. p . Note de curs nepublicate..212 din 31 octombrie 1974. 1979) 99. 26/1990. Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice Adoptat de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr. sociale şi culturale adoptat de Adunarea Generala a ONU. Editura Bren.onu. . “Buletinul Oficial” nr. Bucureşti.p. Neagu N. Journal of Experimental Social Psychology. 102. p. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. Germina Chiroiu.. 103. vol. trad. Comunitatea Europeană şi drepturile omului în Revista “Drepturile Omului”. Evidence for the automatics of ageism. Bucureşti. Drept internaţional aplicabil în operaţiunile de pace şi conflictelor armate.528 100.2200 din 16 decembrie 1966. nr.B. 146/1974.editura All Beck.. p. Egalitatea în veşnicele întrebări.. 2000 disponibil pe www.“Claims for protection based on religiom or belief. şi Aurescu B.R.Neagu N. Secţia editare a Academiei de administrare publică pe lângă Guvernul Republicii Moldova. nr.314..Self-conceptions of the aged. M. Moroianu I. nr. “Buletinul Oficial. age identification and aging in The gerontologist. p. Teoria generală a dreptului şi statului. Bucureşti.Musalo C. 19/1993. editura Actami.W. Z.. 1996. 2005..2200 din 16 decembrie 1966. nr. 105. ratificată de România prin Decretul nr.R.212 (prima ediţie.64 96.. Minority Identity and Self-Esteem în Annual Review of Sociology. Chişinău. Garanţii materiale şi procesuale ale respectării drepturilor omului.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare Publicată în Monitorul Oficial al României. analysis and proposed conclusions”. C. în varianta actuală cuprinde 5 părţi. ratificat de România prin Decretul nr. R. Nǎstase A. 1999.1/1996. Editura All Beck. 2002.org 98.108.444 101. a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976 106..4 97.431 din 2 septembrie 2000 104.Perdue.245.212 din 31 octombrie 1974. intrat în vigoare la 23 martie 1976.Partea I.216 107. 1996. p.4/2004. 31 articole. p. Jura C. Revista Palatul de Justiţie. prin rezoluţia nr. Principiul libertăţii şi egalităţii în Teoria generală a dreptului.Peters G.E. Bucureşti. nr.4/1971. şi Demetrescu. p.. 334 p 181 .146/1974. Nagel T. în forma actuală cuprinde 5 părţi.. Ordonanţa Guvernului nr. 53 articole. Drept internaţional public. R. 109.95.

Constanţa. Bucureşti. 2008. p. România. Popescu N.1.211 121.. Jurnalul meu American. iunie 2005. Constanţa.. ed.Consacrarea principiului nondiscriminării la Conferinţa internaţională ştiinţifică.9 intrat în vigoare la 1 octombrie 1994. România.11.110. 122. 2008. 2009. Protecţia Socio–Juridică a Drepturilor Omului. România.. p.4. Bucureşti.6..J.Popescu A. Protocolul nr. Discriminare în lumea contemporană la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu Partcipare Internaţională – Strategii XXI.. 10 ani de activitate.editura Bren. p. Protocolul nr. Instituţia Avocatul Poporului la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice.58 114. Protocolul nr. p. 2006.8 intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. C. p.3 intrat în vigoare la 21 septembire 1970. 119. p. România. p. 2008.335. Spaţiul Sud–Est European în Contextul Globalizării. 2005. Primul Raport Naţional..1996. Prevenirea şi Combaterea Faptelor de Discriminare în Legea şi Viaţa nr. Popescu N. Rousseau J.58. Chişnău.p. p.Popescu N. 222 125. 1992. Egalitatea de Şanse în România în Legea şi Viaţa nr.5 intrat în vigoare la 20 septembrie 1971. Dreptul la Liberă Circulaţie a Persoanelor în Spaţiul U. Protocolul nr.. Puşcaş V. Chişnău. 694 120. Omul în Societatea Bazată pe Cunoaştere. 117. Sibiu. Powell a fost primul secretar de stat de culoare a Americii.Popescu N.8.9.299 116.58 115.Popescu N.354 111. Chişnău. London Scholl. p. nr.. Chişinǎu.. p. 2007..Powell.Popescu N. Du contract social. editura Reclama... 2007. C. Impactul ratificării Cartei sociale europene revizuite asupra legislaţiei muncii şi a legislaţiei protecţiei sociale din România în revista “Dreptul”.Popescu N.32. p. p. European Marriage. 123.88 112. Paris.44 118.E.127 182 . Discriminare şi Prejudecată în Revista Naţională de Drept nr.2009. Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan în revista Legea şi Viaţa nr. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova. Protocolul nr.58 113. p.. Popescu N. Popescu N. Chişnău.9/1999.. Chişnău. Prejudecată şi discriminare în societatea contemporană la Conferinţa Internaţională. Flammarion.11 intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998 124. 2006. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană în Legea şi Viaţa nr. Protocolul nr. p.2008. Curtea Constituţională a Republicii Moldova.648.. Popescu N.

nr. Universitatea din Bucureşti. Cluj.188 135. Rudolph O..... S. Rusu V.249 134. . The Interface Between Ethnic and Naţional Attachement: Ethnic Pluralism or Ethnic Dominance? În Public Opinion Quarterly. . New York.11/2004.. Facultatea de Psihologie şi Stiinţele Educaţiei.terra.int/ECHR.205 130. descărcat la data de 30 august 2005 183 . 516-1992 .int/ECHR/EN/hudoc.org/rom/Menschenrechte/grundkurs2/Materialien/dokument 4. 816. Pacienţii psihiatrici între drepturile omului şi spitalele de stat..coe. 2001. Principiul egalitǎţii de tratament între bărbaţi şi femei în legislaţia română a muncii şi în dreptul comunitar în Revista “Dreptul” nr.Soluţionarea sesizǎrilor.Tinca O. www. p. p 387. 1999.1.echr.D. Bucureşti .quotationspage. 200p. special Issue on Race.392 138. 142.6. http:.garda. Severin A. Bucureşti.htm.350 139.coe.92 143. Jitcov. Stereotip şi vârstă: factori cognitivi şi socio-culturali în structura stereotipurilor”.126.teza de doctorat nepublicată . p. www. vol. Editura C. 2004. 128.. Sacrul despre elementul iraţional în ideea divinului şi despre relaţia lui cu iraţionalul. Editura All Beck.md 129. reclamaţiilor şi plângerilor privind discriminarea după criteriul de sex din Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi. 2005. Stabilitatea şi sfidǎrile multiculturalismului civic în Europa. Stǎnculescu E. Sociologie. nr. 1992.ed. 32 şi capitolul VI. 1959 . p.htm 144. E..1934. 17 aprilie 2008. p. Cehiei. Tǎnǎsescu S. Paris. p.245 131. Publisher: Macmillan Press. 141. Understanding Human Rights.. Social and cultural mobility. 136.Stǎiculescu A.H.es/personal/monolith/women. art. http://www.Thompson N. Les juifs dans le monde moderne. Republica Moldova. http:. 1997.97 127. 2003. www. Institutul Intercultural Timişoara. p. 132.com/quotes/ Principiile ONU pentru persoanele vârstnice p. Payot. Sorokin P. Austria. 137.Editura Free Press. 5th Ministerial meeting of the Human Security Network in Graz. 140. Beck. Manual on Human Rights Education. 1997.. 420. Editura Dacia.com.Feshbach S. Simunek c. Principiul egalităţii în dreptul românesc. Sidarius J.646 133. Ruppin A. Constanţa. http://www. Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană. Ovidius University Press. Levin. R. http://www.p.echr. p. Anti-Discriminatory Practice: BASW Practical Social Work (Paperback). p.dadalos.. p. 2003. Tănăse şi Chirtoacă c.

A.echr.Zlătescu V. www.1/1996. The University of Chigaco press. http:.coe.Young c. S. p. J. p. www. 769. nr.echr.Zanden.coe. cererea nr. Babel. 148. Ronald Press. Willis c. Australiei (nr. 147.Sociology of race and ethnic groups.int/ECHR/EN/hudoc. 150.243. 941/2000) .Young c.. Second edition. din 11 iunie 2002.145. www.int/ECHR. The Declin Significance of Race. 36042/97. http:. Dicţionar de sociologie. Bucureşti 1993... Zamfir. 229 151. 149.78 184 .Creştinismul şi drepturile omului în Revista “Drepturile omului”. p. Marei Britanii..Wilson J. C.echr. 1999.coe. Eitura. 941/2000) . p.int/ECHR/EN/hudoc. Australiei (nr.U. New York. D. 1978. http:. 146.

Editura tehnica Bucureşti. p. Stereotipuri sociale naţionale.1. nr.54.3/sept.2 -Precizaţi în procente numărul femeilor care ocupă următoarele meserii/profesii! OCUPAŢIA Fizician Cercetător Poliţist Avocat Oficial bancar Muncitor Vânzător Secretar Mecanic Conducător-autobuz TEST 23% 23% 15% 26% 27% 25% 64% 81% 9% 26% RETESTARE 26% 25% 16% 26% 28% 25% 63% 83% 19% 26% Social Psychology Quarterlu. Psihologia socială. etnice. Walters (1969) 1932 AMERICANI ALBI Muncitori Inteligenţi Materialişti AMERICANI NEGRI Superstiţioşi Leneşi Simţ muzical GERMANII Ştiinţifici Muncitori Impasibili JAPONEZI Inteligenţi Muncitori Perfizi Caracteristici/stereotipuri/atribute sociale 48 47 33 84 75 26 78 65 44 45 43 22 % 1951 30 32 37 41 31 33 62 50 10 11 12 13 % 1967 23 20 67 13 26 47 47 59 9 20 57 7 % Sursă:Tony Malim. 1991. 2003 Tabel nr.Tabel nr.Karlins. Koffman. vol.267-279 185 .

Precizaţi în procente numărul bărbaţilor care ocupă următoarele meserii/profesii! OCUPAŢIA TEST RETESTARE Fizician 21% 24% Inginer 17% 19% Poliţist 17% 17% Avocat 29% 28% Contabil 32% 33% Bancher 60% 61% Profesor 73% 74% Secretar 86% 83% Operator telefonie 82% 82% Muncitor 70% 69% Sursă: Social Psychology Quarterly.54.Tabel nr. Atribute de gen Caracteristici/ Atribute TEST FEMEI 38 42 56 56 50 55 60 50 63 53 36 40 60 56 43 RETESTARE BĂRBAŢI 58 54 65 67 57 40 40 27 43 48 44 45 47 50 39 FEMEI 40 42 54 56 48 61 60 42 58 50 38 47 53 52 43 MASCULIN BĂRBAŢI Agresiv 57 Atletic 53 Multumire de sine 66 Competiţie 66 Doritor de a lua poziţie 61 FEMININ Sesibilitate 38 Capabilă de 38 sentimente/delicateţe Neutilizatoare a limbajului 33 vulgar Empatică 49 NEUTRE Fericit 52 Ineficient 40 Nesistematic 40 Organizat 54 Sincer 50 Timid 38 Sursă: Social Psychology Quarterly.267-279 Tabel nr.4.3. nr. nr. vol. p.54.3 186 . 1991. vol.3.

5. Ungaria Lituania Cehia East West North Estonia Polonia Bulgaria 0 50 100 150 200 Sursă: Inter-Parliamentary Union.http://www.Tabel nr.gallup. De ce ar trebui femeile susţinute şi încurajate mai mult să participe la viaţa politică din România? % din cei care afirmă că femeile ar trebui susţinute Femeile au diverse calităţi care le recomandă pentru politică Sprijinirea femeilor pentru a ocupa funcţii în politică Drepturi/şanse egale între bărbaţi şi femei Femeile sunt competente/capabile să conducă Femeile sunt cinstite/mai greu coruptibile Femeile trebuie reprezentate politic Îmbunătăţirea situaţiei în ţară Femeile şi-ar putea afirma punctul de vedere Femeilor le pasă mai mult de oameni Îmbunătăţirea situaţiei femeilor/reducerea discriminării Femeile ar conduce mai bine Femeile cunosc mai bine problemele de zi cu zi Femeile au o altă perspectivă asupra lucrurilor Alte răspunsuri Nu răspunde Sursă: http://www. Prezenţa femeilor în parlamentele europene .ro total 23% 9% 9% 7% 6% 6% 5% 4% 3% 3% 2% 1% 1% 8% 10% 187 .org/wmn-e/classif.htm Tabel nr.ipu.6.

1 2.4 17.6 34.8 Sursă: D.3 16.2 2.9 7.8 31.3 6. 1993 apud Giddens.0 53.Owen.6 16.0 351.5 13.6 13.1 13.7 20.5 12.9 25.7 9.6 33.5 12.9 15.5 14.7 11.1 9.0 51.7 18.2 19.8 19.1 28.1 13. Ethnic Minorities în Britain: Economic Characteristics.9 27.7 40.3 Bărbaţi % 10.246.2 4.7 Total % 8. 254 188 .1 8.Distribuţia ocupaţională pe piaţa forţei de muncă în Marea Britanie Grup etnic Albi Minorităţi etnice Negri Negri-caraibieni Negri-africani Alţi negri Sud-africani Indieni Pakistanezi Bangladezi Chinezi şi alţii Chinezi Alţi asiatici Alţii Întreaga populaţie Şomeri mii 2.8 18.1 105.0 12.5 19.4 28.5 10.9 1.0 22.5 30.7 29.7 14.2 23.3 6.2 Femei % 6.5 24.8 6.1 238.4 7.1 18.7 4.8 28.4 94.8 26.3 21.3 25.2 13.2 18.7 3.3 12.1 14.5 Înregistraţi mii 318.3 15.2 13.2 39.484.Tabel nr.4 1.5 2.7 .3 14.5 12.

Spitalul de psihiatrie Mocrea are probleme legate de lipsa personalului. Astfel. Reprezentanţii CRJ atrag atenţia autorităţilor centrale române că viaţa a 120 de pacienţi internaţi în spitalul de psihiatrie Mocrea poate fi pusă în pericol datorită lipsei tratamentelor şi îngrijirilor de specialitate.26. precum şi datorită temperaturilor scăzute din saloane şi alimentaţiei sărace în calorii. prin proceduri cât mai puţin restrictive. care să respecte pe cât posibil 189 . Aceştia au vârste cuprinse între 19 şi 80 de ani. Spitalul se află pe un domeniu de 6 hectare.2 care arată că „îngrijirile oricărei persoane cu tulburări psihice trebuie să se realizeze în mediul cel mai puţin restrictiv. La fel. Majoritatea pacienţilor internaţi au diagnosticul de schizofrenie însă există şi un procent ridicat de persoane cu dizabilităţi intelectuale. Deşi dispune de o suprafaţă atât de generoasă. fără nici o discriminare”. asistenţii sociali care ar trebui să fie membrii ai echipei de management ai cazurilor. alin. aşa cum ne-a declarat directorul acestei instituţii. „Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană. conducerea Spitalului de psihiatrie Mocrea continuă să ignore prevederile art. psihopedagogii şi ergoterapeuţii. CRJ a atras atenţia conducerii Spitalului de psihiatrie Mocrea şi autorităţilor locale şi centrale încă de la începutul anului că prevederile Legii sănătăţii mintale nu sunt respectate. iar mare parte dintre pacienţi cu greu ajung să fie consultaţi în mod periodic de către personalul de specialitate. se aflau aproximativ 115 pacienţi cu afecţiuni psihiatrice sau cu retard mintal. Spitalul de psihiatrie funcţionează într-o clădire veche de tip „conac”. insalubră şi neadecvată activităţilor spitaliceşti. judeţul Arad. Chiar dacă aproape 25% din populaţia spitalului era constituită din „cazuri sociale”. iar patrimoniul acestuia a trecut în 2003 sub autoritatea Consiliului Judeţean Arad. nu sunt angajaţi. În Spitalul de psihiatrie Mocrea. retard mintal) internate în această instituţie psihiatrică nu sunt în concordanţă cu prevederile de drept român şi internaţional.1 Studiu de caz: Raportul de monitorizare al Spitalului de Psihiatrie Mocrea. Vizitele întreprinse de reprezentanţi ai Centrului de Resurse Juridice(CRJ) în Spitalul de psihiatrie Mocrea din judeţul Arad la mai mult de o jumătate de an de la semnarea Memorandumului de către Ministerul Sănătăţii şi la 10 luni de la vizitarea instituţiei pentru prima dată au scos în evidenţă situaţii de fapt care demonstrează că demnitatea şi respectul faţă de persoanele cu dizabilităţi mintale (boală psihică) şi intelectuale (oligofrenie. dar şi pacienţi cu deficienţe neuromotorii. psihologii. spitalul nu şi-a organizat o gospodărie proprie ( nu cultivă grădina şi nu cresc animale pentru uz intern).Anexa nr.

durata medie de spitalizare este de 90 de zile. Există pe holul de la parter o zonă de perete de peste 10 mp cu tencuiala căzută. Una dintre recomandările CPT-ului subliniază foarte clar că şi într-o conjuctură economică gravă. mortalitatea medie anuală fiind de 10-15 cazuri. arie utilă minimă de aproximativ 7mp/pat. De această secţie se ocupa un singur medic (care este şi directorul spitalului). Din cele văzute la faţa locului. Etajul clădirii este organizat într-o altă secţie (de femei) prevăzută cu 55 de paturi. distanţa dintre două paturi de cel puţin 0. Conducerea instituţiei monitorizate nu respectă nici recomandările privitoare la asigurarea unor standarde minimale de calitate în acord cu Recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT). respectiv vineri. nu sunt respectate prescripţiile privind orientarea paturilor în saloane: paralel cu frontul ferestrei. Având în vedere că există pacienţi care nu au părăsit spitalul de ani de zile. cât şi la etaj (secţia de femei).2004 între orele 9:00-11:30 nu erau prezenţi). atât la parter (secţia bărbaţi). la ora vizitei noastre în spital.06.80m. au fost înregistrate 12 decese. distanţa între pat şi 190 . iar externări „reale” pe an sunt în număr de aproximativ 380-400 (informaţii furnizate de dl. De asemenea. Sunt amenajate încăperi care adăpostesc 115 pacienţi în 115 paturi (din informaţiile dl. în saloanele de la parter există zone în care brâul uleiat este distrus până la zidărie. situaţia observată era următoarea: parterul spitalului este organizat într-o secţie (de bărbaţi) prevăzută cu 60 de paturi. În anul 2004.integritatea sa fizică şi psihică şi să răspundă în acelaşi timp nevoilor sale de sănătate.713/08.2004. conform spuselor reprezentanţilor spitalului. până la data vizitei CRJ. încălzirea şi îmbrăcămintea adecvate. director). În prezent. precum şi o medicaţie adecvată. accesibile din amândouă părţile. respectiv: capacitatea maximă de 6 paturi (există 2 saloane mari de căte 15 paturi/salon). numărul de externări pe lună este de aproximativ 26.director). De asemenea. clădirea necesită numeroase reparaţii şi reabilitări.11. cubaj de 20mc de aer (pentru ventilaţie naturală). 12. respectiv au fost înlocuite pardoselile vechi cu podele de lemn. Tot în Legea sănătăţii mintale se subliniază importanţa îngrijirilor de specialitate în sensul apărării şi întăririi autonomiei individuale a persoanei cu tulburari psihice. distanţa între pat şi peretele exterior de cel puţin 0. Când CRJ vizita spitalul.70m. Saloanele pentru pacienţii adulţi nu se conformează standardelor impuse de Ordinul ministrului sănătăţii nr. În 2004 s-au făcut reparaţii la pardoseli. În lumina CPT-ului necesităţile fundamentale includ hrana. asistenţa medicală fiind asigurată de doi medici (care. precum şi necesităţii de a asigura securitatea fizică a celorlalţi”. improprii pentru mediul spitalicesc. există necesităţi fundamentale ale vieţii care trebuie respectate. există paturi care adăpostesc doi şi chiar trei pacienţi.

există 4 saloane unde.000 lei/zi/pacient (1. acesta afirmă ca s-au construit 5 teracote noi. era alcătuit din ceai. nici ventilaţie naturală. supă de conopidă şi mâncare de fasole uscată. CPT-ul recomandă ca instalaţiile sanitare să fie astfel concepute încât să permită pacienţilor păstrarea unei anumite intimităţi. Totodată. pâine şi untură. În incinta spitalului sau în apropierea lui nu există o sursă de unde pacienţii să-şi poată procura lucruri pentru necesitatea zilnică (alimente. la momentul vizitei.947. În privinţa declaraţiilor directorului economic. Există chiar un salon la parterul clădirii care nu are nici iluminare.peretele în care se află lavoarul de cel puţin 1.uneori procurate.000 lei – buget pentru hrană. Lenjeria de pe paturile bolnavilor şi pijamalele acestora se aflau într-o stare de degradare avansată şi erau chiar murdare. din calculele făcute de echipa de monitorizare pe baza cifrelor puse la dispoziţie de directorul economic. Grupurile sanitare şi separeurile pentru duşuri sunt grupate în încăperi neîncălzite.la micul-dejun. 2 saloane unde nu existau coşuri şi o încăpere unde uşa de la sobă prezintă o defecţiune care o făcea improprie pentru utilizare. nu existau sobe. Acest lucru a putut fi şi verificat: sobe complet reci în anumite încăperi şi călduţe în altele. pe 2004). Memorandumul prevede la punctul c). fără geamuri (la etaj) sau neventilate (la parter). Ca excepţie. CPT-ul subliniază că absenţa unui astfel de echipament poate să conducă la condiţii de mizerie (34). conform aceloraşi declaraţii. În general fiecare încăpere este dotată cu o sobă. cartele telefonice sau produse de igienă intimă). Reprezentanţii CRJ au observat că pacienţii pot beneficia de apă caldă o dată pe săptămână. Una dintre pacientele intervievate ne-a marturisit că se încălzesc doar cu sobele din anumite încăperi. în fiecare salon. alocaţia zilnică de hrană este în cuantum de 46. „vine o remorcă cu lemne”). zilnic. Meniul zilei.5…profilaxia în 191 . din propriul parc. iar uşile între saloane rămân deschise pentru încălzirea întregului nivel.000. la data monitorizării. În privinţa hranei zilnice. Referitor la tratamentul şi îngrijirile medicale acordate pacienţilor la 19 mai 2004. „…suplimentarea fondurilor alocate sub programul 2. spaţiul liber trebuie să permită staţionarea şi deplasarea în cărucior de handicapat. sote de morcov cu cârnaţi. guvernul român a aprobat Memorandumul propus de către Ministerul Sănătăţii privind Măsuri de reabilitare a sistemului de îngrijiri de sănătate mintală din România. după marcarea copacilor bolnavi ori uscaţi de către ocolul silvic. conform declaraţiei directorului economic.la cină. dotarea de bază a spitalului trebuie să permită spitalului să asigure asistenţa adecvată (inclusiv la igiena corporală) bolnavilor la pat.30m. Temperatura ambientală în saloane la momentul vizitei era de aproximativ 10ºC şi pentru că toate geamurile erau larg deschise.la pranz. Reprezentanţii CRJ au observat şi că încălzirea instituţiei se face cu combustibil solid (lemne.

chiar dacă toţi pacienţii din spital necesitau control şi tratament stomatologic de urgenţă acest lucru nu se realizează. pct. în luna februarie 2004 reprezenanţii CRJ au semnalat prezenţa unei femei însărcinate în şapte luni la etajul I al Spitalul de Psihiatrie Mocrea. Spitalul Mocrea a participat o perioadă de timp la programul 2. la art. Un alt caz de încălcare flagrantă a legislaţiei medicale în vigoare este nerespectarea art. Reprezentanţii CRJ au fost informaţi că în prezent nu sunt semnalate sarcini la pacientele internate în spital.2.patologia psihiatrică şi psihosocială…pentru asigurarea unei terapii specifice.cel puţin un control profilactic în fiecare an. alin.36 din Legea drepturilor pacientului nr.. aceştia se plâng de condiţiile foarte proaste şi de lipsa hranei din Spitalul de psihiatrie Mocrea.150/2002 care arată că trebuie asigurate „servicii de planificare familială. în program continuu”. Totuşi. din legea sus-amintită.11. Conducerea spitalului nu respectă nici prevederile art. 30. precum şi pentru dezvoltarea terapiilor alternative. majoritatea pacienţilor ajung în Spitalul din Arad fără recomandări medicale precise pentru tratamentul psihiatric şi în plus. aşa cum ne-a mărturisit directorul spitalului. indiferent de calitatea de asigurat a femeii”.16. care este o medicaţie pentru urgenţe psihiatrice. e). Dispoziţia legală citată. tragem concluzia că nu există un tratament propriu-zis de recuperare pentru pacienţii internaţi. deşi imperativă. Mai mult. De asemenea. Ţinând cont de medicaţia prezentă la ora vizitei la spital. pct. a renunţat în favoarea spitalelor din Arad pentru motivul că medicaţia dominantă pe care o primea era antidepresivă. e) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.. 1 se precizează că „intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de dotare necesare şi persoanl acreditat”. alin.5 dar.. „. alin.” CRJ a notat că pacienţii care prezintă complicaţii medicale sunt transportaţi pentru analize şi consult medical (inclusiv stomatologic sau ginecologic) la Spitalul din Ineu de unde ajung cu Ambulanţa la Spitalul de Urgenţe din Arad (situaţia a fost relatată de un medic internist care face gărzi în Spitalul de Urgente Arad).2.”. însă nici această dispoziţie legală nu este respectată..analizele se fac numai dacă se consideră că e necesar. de asistenţă stomatologică de urgenţă şi de servicii farmaceutice. 46/2003 care arată că „pacientul are dreptul să beneficieze de asistenţă medicală de urgenţă. Conducerea spitalului de psihiatrie Mocrea nu respectă nici prevederile art. iar medicaţia antipsihotică era insuficientă. în funcţie de sex şi de grupa de vârstă căreia îi aparţin”. nu este pusă în practică de reprezentanţii Spitalului din Mocrea astfel încât pacienţii internaţi nu beneficiază de dreptul de a li se efectua „. 192 . Conform declaraţiilor directorului. Totodată.

28 din Legea sănătăţii mintale care arată ca tratamentul individualizat. Din dialogul dintre personal şi pacienţi deducem că acestora le mai sunt aduse din când în când. De la oamenii din partea locului am aflat ca pacienţii pot fi văzuţi la şosea. În conformitate cu prevederile art. d). Conducerea Spitalului de psihiatrie Mocrea nu respectă nici una din prevederile mai sus menţionate. La punctul d) referitor la personal din Memorandumul semnat de guvernul român se stipulează că Ministerul Sănătăţii va elabora un program de perfecţionare a personalului medico-sanitar. 5. 16 asistente medicale şi 16 infirmiere. cel puţin. discutat cu pacientul şi revizuit periodic trebuie aplicat de către personal calificat. asistent social. Reprezentanţii CRJ au observat că nu există un plan individualizat de recuperare pentru fiecare pacient sau. Aceştia beneficiază de parcul din jurul spitalului. Recomandările CPT-ului (42.45) şi Legea sănătăţii mintale la art. reprezentanţii CRJ au înţeles că serviciile medicale şi de îngrijire sunt acordate de 3 medici specialişti. revizuit periodic. psiholog. În acelaşi timp.27 şi urm. ergoterapeut şi personal paramedical (art. iar tratamentul şi îngrijirile acordate persoanei cu tulburări psihice trebuie să se bazeze pe un program terapeutic individualizat. nu este luată în considerare nici o variantă de tratament alternativ prin psihoterapie şi nu este organizat un loc de întâlnire (sub forma de club) pentru pacienţi sau pacienţi şi aparţinători. În afara tratamentului medicamentos. servicii pentru care nu avem confirmarea că sunt plătiţi. asistent medical specializat. Din declaraţiile directorului spitalului. ziare şi reviste. Nu există un program anume conceput pentru recreerea pacienţilor. a asistenţei medicale şi în îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice. d). pentru fiecare tip de patologie. prin echipă terapeutică se înţelege totalitatea profesioniştilor în domeniul sănătăţii mintale implicaţi în asigurarea sănătăţii mintale. psihiatru. din Legea sănătăţii mintale. În instituţia vizată nu există contract 193 . cu precădere a personalului mediu şi de îngrijire în activităţi specifice asistenţei medicale psihiatrice şi că Ministerul Sănătăţii va elabora normative de personal pentru instituţiile psihiatrice şi va înfiinţa linii de gardă pentru asigurarea asistenţei de urgenţă în aceste unităţi. conducerea spitalului de psihiatrie nu respectă nici prevederile art. subliniză necesitatea alcătuirii unei echipe terapeutice care să activeze în instituţiile psihiatrice. 25. modificat atunci când este nevoie şi aplicat de către personalul calificat. pct.Directorul spitalului ne-a declarat că nu îşi mai aminteşte cazul pacientei deoarece aceasta nu se afla în îngrijirea lui. discutat cu pacientul. lit. mai ales la cişmeaua de apă minerală. scopul îngrijirilor acordate oricărei persoane cu tulburari psihice trebuie să fie apărarea şi întărirea autonomiei personale. În accepţiunea legii sus-menţionate. cum sunt: medic. prestând servicii de spălătorie auto.

care mărturisea echipei de monitorizare că se afla de cinci ani în spital. dacă este aplicat fără scop şi justificare rezonabilă unor persoane aflate în situaţii similare. de 34 de ani.de colaborare pentru psiholog.O. Din analiza jurisprudenţei C.D. Comisia şi Curtea apreciind asupra acestui caracter obiectiv şi rezonabil al 194 . nu şi-a văzut niciodată copilul minor. iar în tot acest interval. În timpul vizitei CRJ în spital. Un alt caz ce relevă indiferenţă faţă de reinserţia în comunitate.O. În absenţa constatării unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. adică nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil proporţional între scopul urmărit şi mijloacele folosite. asistent social sau psihoterapeut.E. Cu toate că una dintre recomandările asistentei psihiatrice comunitare este aceea că asistentul social împreună cu medicul psihiatru să pregătească familia şi comunitatea în sensul reintegrării în societate a persoanei cu dizabilităţi mintale instituţionalizate. în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate în Convenţie. Caracterul ilicit al unui tratament discriminatoriu se stabileşte în funcţie de justificarea pe care statele o oferă în cauzele deduse judecăţii.2 Concluzii pe baza jurisprudenţei Conform jurisprudenţei Curţii.D. Pacienta dorea foarte mult să îşi vadă copilul şi nu a primit nici un spirijin din partea asistentei sociale ori a medicului şef de secţie. Această justificare trebuie să fie în viziunea Curţii obiectivă şi rezonabilă. ANEXA nr. Nu există nici contract pentru furnizarea serviciilor sociale. personalul de specialitate nu are în vedere intervenţia la nivelul familiei pacientului.. ajuns acum la vârstă de 12 ani. motiv pentru care considerăm importantă calitatea relaţiei pe care spitalul reuşeşte să o stabilească cu familia fiecărui pacient.E. nu interizice toate tratamentele diferenţiate. este cel al pacientei N. mai mulţi pacienţi şi-au exprimat dorinţa de a se reîntoarce în mediul familial. Cel mai bine ilustrează lipsa activităţilor de pregătire şi de educare a familiei cazul unei paciente externată din Spitalul de psihiatrie Mocrea în dimineaţa zilei de 11 noiembrie 2004 şi reinternata în seara aceleiaşi zile. Din acest motiv. Curtea reiterează în fiecare hotărâre că. Curtea se pronunţă asupra existenţei discriminării. articolul 14 asigură protecţie împotriva unui tratament diferit. o diferenţă de tratament este discriminatorie în sensul art. iar numărul celor care se reîntorc la spital după ce au fost externaţi.14 dacă nu are obiectiv şi justificare rezonabilă.B. în scopul îndeplinirii acestei dorinţe. foarte mare. ci le sancţionează doar pe cele ilicite. numărul rezidenţilor care păstrează contactul cu familia este foarte redus. se poate concluziona că C.

136] Curtea se pronunţă asupra caracterului discriminatoriu bazat pe diverse motive: diferenţe de gender. Cazurile aflate pe rolul instanţei europene referitoare la interzicerea oricăror discriminări au avut drept obiect [136.2 din Protocolul nr.8 şi 14 din Convenţie. în Irlanda (Keegan).14 din Convenţie 9. în Belgia (cazul Marcks.3 din Protocolul nr. ce introduc o diferenţiere în ceea ce priveşte modul de tratare al bărbaţilor şi femeilor (Abdulazis. modul de desfăşurare a reprezentanţilor pentru Adunarea Regională Flamandă în Belgia (Mathieu-Mohin şi Clerfayt) art. cu mare atenţie după o amplă analiză a cauzelor.1 coroborat cu art.13 şi 14 din Convenţie. refuzul de a-i recunoaşte unui transexual statutul de tată al unui copil născut de partenera sa în urma inseminării artificiale(X.8 şi 14 din Convenţie) 3. art. 5.p. ca şi pentru aceasta şi copilul lor (Johson şi altii) art.9 şi 14 din Convenţie.1 şi 8 şi art.6. decizia cu privire la custodia copiilor. Vermiere) şi în Austria (Iuze) şi taţilor naturali. de statut. Cabales şi Balkali) art. statutul juridic al mamelor necăsătorite şi al copiilor născuţi în afără căsătoriei.9. consecinţele juridice ce decurg din interzicerea divorţului în Irlanda pentru un bărbat căsătorit ce doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu o altă femeie.8 şi 14 din Convenţie şi art.afaceri referitoare la câteva aspecte ale legislaţiei lingvistice belgiene.8.1 4. bazată pe religia unuia dintre părinţi. 6. în Olanda (Kroon şi alţii) şi în Marea Britanie (McMichael) art. deciziile fiind rezultatul votului. aplicarea regulamentelor de imigrare în Marea Britanie.8 coroborat cu art.452]: 1. precum şi realizarea obligaţiilor.14 din Convenţie 8.14 din Convenţie 7.numele unei perechi căsătorite în Elveţia (Burghartz) art.tratamentului diferenţiat precum şi asupra caracterului proporţionalităţii în luarea unor măsuri concrete de către statul respectiv [135. în materie de educaţie (art.Y şi Z din Marea Britanie( art. în Danemarca (cazul Rasmussen) (art.1 din Protocolul nr.8 coroborat cu art.1 din Protocolul nr.6.14 din Convenţie) 2.1 195 .p.12. de rasă.dreptul de acces la tribunale a unui tată pentru a-şi contesta paternitatea. în cadrul unei proceduri de divorţ în Austria (Hoffman) şi obligaţia de a plăti o taxă pentru biserica din Suedia (Darby) art. existând şi opinii dizidente care îmbogăţesc jurisprudenţa şi stimulează perfecţionarea instrumentelor şi mecanismelor juridice concepute în vederea respectării principiului egalităţii şi nediscriminării în exercitarea drepturilor şi libertăţilor.

14 din Convenţie 11. dar în primul rând privitoare la nerespectarea normelor juridice care consacră egalitatea de şansă şi egalitatea de tratament în toate domeniile vieţii sociale. au dreptul să pretindă despăgubiri. în exercitarea rolului său de organ deliberativ. 3d coroborat cu art.10. 6. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării are rolul de a implementa principiul egalităţii între cetăţeni. privind faptele de discriminare supuse analizei în urma investigaţiilor efectuate în teren de către personalul de specialitate al Consiliului. refuzarea acordării unui cetăţean turc din Austria unui avans pentru pensia lui. se pronunţă asupra petiţiilor şi sesizărilor primite prin hotărâri. precum şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare. fără ca aceasta să fie îngradită sau influenţată de către alte instituţii sau autorităţi publice. în Germania (Karl Heinz Schimdt) art. persoanele discriminate. Periodic. nu şi femeilor de a desfăşura muncă de pompier sau. să plătească o contribuţie. obligaţia impusă bărbaţilor.14 din Convenţie 12. Consiliul publică rapoartele activităţii pe care o desfăşoară. de 196 .1 din Protocolul nr. cât şi prin întinderea atribuţiilor sale.G. Sancţiunea contravenţională aplicată poate fi contestată conform procedurii din dreptul comun în materia contravenţiilor. Colegiul stabileşte cuantumul amenzilor contravenţionale ce urmează a fi aplicate persoanei fizice sau juridice. Austria) art. Astfel. Prin specificul activităţii. instanţa poate dispune retragerea. aplicarea unui tratament discriminatoriu bărbaţilor în ceea ce priveşte suma care trebuie să o plătească drept alocaţie familiei.1 din Protocolul nr. prevăzut în Constituţia României. pe motiv că doar cetăţenii austrieci au acest drept (C.4 alin. pot fi observate câteva lucruri: creşterea numărului de petiţii. proporţional cu prejudiciul suferit. creşterea numărului de petiţii din partea femeilor şi bătrânilor. în schimb. potrivit dreptului comun. Cererea de despăgubire este scutită de taxa de timbru.1 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a înregistrat un număr tot mai mare de plângeri ale persoanelor fizice referitoare la încălcarea unor drepturi.C. în Olanda (Van Raatle) art. În toate cazurile de discriminare. La cerere. Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. În funcţie de decizie. În exercitarea atribuţiilor sale Consiliul îşi desfăşoară activitatea în mod independent.8 şi 14 din Convenţie coroborat cu art. Consiliul este prima instituţie de acest gen din Europa Centrală şi de Est. care a săvârşit fapta de discriminare.1 coroborat cu art. în legislaţia internă în vigoare şi în documentele la care România este parte.

137/2000. Instituţia a investigat cazuri de discriminare acordând sancţiuni contravenţionale şi mediind.către autorităţile emitente. atunci când medierea s-a dovedit a fi utilă.G. cu cât legislaţia noastră în materie a evoluat. iar cazurile prezentate în această parte au avut la bază încercarea de a acoperi toate criteriile de discriminare pe care le-au sesizat petenţii. au fost luate în considerare cazurile care prin argumentaţie şi decizie au constituit puncte de referinţă în însăşi evoluţia jurisprudenţei Consiliului. în ceea ce priveşte medierea. Consiliul nu s-a limitat doar la legislaţia internă apelând şi la elemente de drept comparat (acte normative. cauzează un prejudiciu seminificativ sau care. a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care. sub multe aspecte. Totodată. pune periodic la dispoziţia publicului culegeri de speţe în domeniul discriminării ceea ce constituie un instrument de lucru util atât experţilor în domeniul apărării drepturilor omului. victimizarea. deşi cauzează un prejudiciu redus. De menţionat este faptul că în argumentarea deciziilor pentru speţele alese. doctrina şi jurisprudenţa europeană). în raport cu nevoile practice (de pildă. 197 . Ca instituţie naţională cu atribuţii în prevenirea. discriminarea indirectă. Organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane. combaterea şi sancţionarea actelor de discriminare. Un asemenea mod de a proceda este cu atât mai util. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. cât şi societăţii civile. care au asigurat întemeierea acelei rezolvări pe argumente cât mai solide. încalcă în mod repetat prevederile O. printr-o acţiune discriminatorie. etc). în selectarea hotărârilor publicate.

în caz contrar urmând să suport consecinţele.DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII Subsemnatul. în conformitate cu legislaţia în vigoare. Nicolae POPESCU. Nicolae POPESCU 17. se referă la propriile activităţi şi realizări.2010 198 .11. declar pe proprie răspundere că materialele prezentate în teza de doctorat.

Prevenirea şi combaterea faptelor de discriminare.Popescu Nicolae. Ministerul de Interne al României.În: Revista Naţională de Drept. Prejudecată şi Discriminare în Lumea Contemporană.a. 13. p.p.(0.40 c.p. Excel. 2008.(0.1953.nr.06.Popescu Nicolae.A.( 0. Word. ( 7.Chişinău.35 c. Discriminare şi prejudecată.) 5. 2004 – prezent .0 c. nr.E.39-43.) 4. Făureşti.Popescu Nicolae. Activităţi ştiinţifice LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE Articole în reviste recenzate: 1.44-47.) 2. 1974 – 1979: Facultatea de drept.Popescu Nicolae. Power Point.75 c. nr. 2008.83-85. clasele I – VIII .a.a.Chişinău. Neagu Nicolae.Chişinău. România.În: Legea şi Viaţa. Activitatea profesională: 1980-1987 – ofiţer.9. Judeţul Vâlcea. 1968-1973: Liceul Teoretic nr. În: Legea şi Viaţa.a.( 0.25-31. 1987-2004 – Director şi Administrator Fortuna S.8.35 c. Access. Egalitatea de şanse în România. Chişinău. editura Bren. Dreptul la liberă circulaţie a persoanelor în spaţiul U. 1960-1968: Şcoala generală nr.1 Constanţa. p. 2008. Constanţa.a. nr.Expert la Instituţia Avocatul Poporului.6. Constanţa.. Bucureşti. Popescu Nicolae.) 199 . România Naţionalitatea: român Studiile: 2004-2006: Universitatea Bucureşti – Masterat: 2002: Curs de Perfecţionare Operare Windows.) 3. com. 2008. 2007.11-123.11.p. În: Legea şi Viaţa. Bucureşti.CURRICULUM VITAE Nume: POPESCU Prenume: Nicolae Anul naşterii: 07. Constanţa.

România.526-541.) 11. Bulevardul Tomis nr.România.0 a. Popescu Nicolae. p. (0.5 c.7 c.a.Consacrarea principiului discriminării. Conflictele şi apariţia discriminării dintre mărci. 2007.32-36. 2009.În : Materialele sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională – strategii XXI. p. România.Chişinău.) 8. În: Legea şi Viaţa.(1.6. Avocatul Poporului.Popescu Nicolae.) 9. Instituţia Avocatul Poporului.a. Bucureşti.5 c.p. (0.45 c.339-348. nr.Popescu Nicolae. România.a. 2008. p. Sibiu.a. Bucureşti. Telefon: 0040241550544 Telefon domiciliu: 0040241257690 Telefon mobil: 0040723622606 E-MAIL: nicolaepopescu50@yahoo. Desenul şi Modelul Comunitar – Conflictul dintre Marca Comunitară şi Marca Naţională”. (0.4.) Adresă serviciu: România.) 10. Spaţiul Sud-Est European în contextul globalizării.5 c. p. 51.Popescu Nicolae.În: Materialele Simpozionului internaţioanl “Marca.Problemele îmbătrînirii în ageismul contemporan.Popescu Nicolae.5 c. ( 0. Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice în Domeniul Ştiinţelor Juridice (19 octombrie 2006 – Constanţa.) Materiale ale comunicărilor ştiinţifice 7. (0. România).În :Materialele Confereinţei Internaţionale « Omul şi societatea bazată pe cunoaştere ».În: Materialele Sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională – Strategii-XXI. Constanţa.com 200 . 2010.) 12. 2009.Constanţa. Constanţa.328-335.130-138.Popescu Nicolae. Discriminare în lumea contemporană. Securitate şi apărare europeană în contextul crizei economice. ( 0.a. p.În:Materialele Conferinţei internaţionale ştiinţifice “Protecţia Socio-Juridică a Drepturilor Omului”.08-15. Fenomenul discriminării prin prisma principiului egalităţii în drepturi. Prejudecată şi discriminare în societatea contemporană.a.Popescu Nicolae. 2006.111-117. p.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->