Asigurarea stabilitatii

In domeniul soluiilor, care sunt sisteme disperse moleculare, stabilitatea substanelor medicamentoase este mai mica dect in alte forme lichide (suspensii, emulsii), semisolide sau solide, deoarece cinetica degradarii este de ordinul intai, iar viteza de degradare va fi mult mai mare. Metodele de determinare a stabilitatii chimice a sistemelor medicamentelor omogene sunt bine definite.In cazul soluiilor in primul rand se alege un solvent adecvat (sau mai muli) si adjudvantii corespunztori, care
15

sa asigure stabilitatea chimica a substantei medicamentoase: modificatori de pH, sisteme tampon, antioxidanti. Formulrile propuse sunt supuse studiilor de stabilitate pentru a determina termenul de valabilitate a soluiei. Stabilitatea fizica se refera la determinarea caracterelor organoleptice: claritate, culoare, gust, miros, pe tot parcursul depozitarii soluiei. In timpii pstrrii, soluiile pot suferi o serie de alterari fizico-chimice si biologice vizibile sau nu: schimbarea aspectului, culorii, gustului, mirosului, a pH-ului, apariia de precipitate, flocoane, filamente de mucegaiuri etc. Soluiile apoase care conin sirop pot deveni medii prielnice pentru dezvoltarea microorganismelor. Aerul, oxigenul atmosferic, cldur sunt ageni externi care produc alterarea soluiilor. De asemenea, reaciile de degradare in soluie pot fi favorizate de caldure, alcalinitatea cedata de sticla, unele enzime.
Asigurarea caracterelor subiective

Acest obiectiv al formulrii se realizeaza dupa efectuarea studiilor de dizolvare si asigurarea a stabilitatii substanelor medicamentoase in soluie si prezint o mare importanta pentru marirea acceptabilitatii produsului de ctre bolnav. In primul rand aspectul si apoi gustul unui medicament lichid sunt catalogate drept eleganta farmaceutica, cu toate ca valoarea produsului farmaceutic este demonstrata de eficienta terapeutica si succesul comercial. Formularea soluiilor de uz intern are ca scop realizarea unui preparat cu caractere subiective optime.
15

Aceste caractere subiective se refera la: aspect; gust; miros; culoare.

Aspect

Soluiile trebuie sa fie limpezi bi incolore sau sa prezinte culoarea componentelor respective. Aspectul produselor lichide depinde de claritatea si culoarea soluiilor. O condiie obligatorie pentru soluii o constituie lipsa particulelor insolubile. Pentru o obine soluii limpezi si clare este necesara eliminarea particulelor in suspensie. Particulele materiale insolubile sunt introduse prin materiile prime dizolvate, prin solvent cat si materialul filtrant. Acestea pot fi: materiale biologice si nebiologice, cu lungime, latime si grosime observabila, ex:

fibre, praf. plastomeri, cauciuc, crbune, talc, amidon, scame textile, bacterii si fungi, etc. In cazul soluiilor alcoolice (preparate din arome naturale), prin adaugarea lor in soluie apoasa pot sa precipite proteinele si rezinele (datorita modificrii concentraiei alcoolice). Eliminarea particulelor insolubile din soluii se poate efectua pe mai multe printr-o decantare suplimentara
15

filrare prin diferite metode prin centrifugare Asigurarea caracterelor organoleptice

Soluiile de uz intern trebuie sa aiba caractere organoleptice,gust si miros corespunztoare, la aceste se asociaza si o culoare adecvata pentru a realiza un medicament acceptat de bolnav. Prin dizolvare in apa, gustul neplcut al unor substante medicamentoase se accentueaza, de aceea este necesara modificarea sau acoperirea acestuia, prin folosirea de corectori de gust si miros. Imbunatatirea caracterelor organoleptice ale soluiilor favorizeaza in ultima instanta biodisponibilitatea acestor forme farmaceutice.deoarece administrarea unui medicament cu gust neplcut este de obicei urmata de inapetenta, ameeli, vomismente, sau alte simptome, cat si de crearea unei senzaii de repulsie a pacientului fata de medicament, care, o dat instalata, este greu de invins. Copiii, carora le sunt destinate multe din soluiile de uz intern, au simul

gustului mai dezvoltat dect adulii, datorita prezentei pe limba a unui numr mai mare de papile gustative. Gustul unei forme farmaceutice este definit de un complex de senzaii care se manifesta inainte, in cursul si dupa administrarea pe cale oralaa medicamentului. Acest complex de senzaii poate fi diferentiat in trei fenomene: senzaia gustativa propriu-zisa senzaia olfactiva impresia senzoriala termica si tactila Cele patru gusturi primare - dulce, amar, acru si sarat - apar ca rezultat al
15

aciunii fizico-chimice (datorate structurii chimice a substantei medicamentoase), cat si al aciunii fiziologice, pupilele gustative fiind specializate in funciile lor, formnd pe limba suprafee specifice pentru un singur tip de gust. Cele ce percep senzaia de dulce si sarat se gsesc in special pe vrful limbii, cele pentru acru pe parti, iar pupilele pentru amar sunt localizate la baza limbii. Senzaia de gust este insa perceputa la nivelul creierului (unde ajung si sunt percepute aceste senzaii), ca o senzaie compusa. Cand saliva este fluida, senzaia gustativa este marita;ea se diminueaza in stri febrile, cand saliva devine mai vascoasa. Depozitele care acopera limba ori. dimpotriv, uscaciunea gurii modifica sau distrug senzaia gustativa. Se remarca senzaii gustative anormale in timpul sarcinii. De asemenea senzaiile gustative se percep diferit in timpul zilei (ex: dupa mese, gustul

salin este mai pronunai). Senzaiile olfactive se datoreaza epiteliul ui mirosului, care reprezint o mica parte din mucoasa cavitatii nazale. Pentru perceperea unui miros, este necesar ca el sa fie inspirat. Impresiile senzoriale ( termice sau tactile) pot aparea in afara senzaiei gustative propri-zise, pentru a stabili daca o substanta are un gust proaspat, picant, arzator, asringent sau caustic. Pentru a asigura caracterele porganoleptice - gust, miros - la care se asociaza si o culoare adecvata, in soluii se pot adauga edulcoranti, aromatizanti si colorani, iar pentru uz extern, ageni de parfumare. Uneori, pentru imbunatatirea gustului este necesara o cretere a vascozitatii soluiei; aceasta se realizeaza prin marirea concentraiei in zahar sau prin adaugarea de polimeri hidrofili macromoleculari (ex: la soluiile
15

pentru diabetici, soluiile cu cloralhidrat).

Inocuitate, toleranta, eficacitate

Proprietatea de a fi netoxic, nevatamator, numita si inocuitate, este cea mai importanta caracteristica a substanelor medicamentoase, dar si a celor auxiliare: a solvenilor neaposi, a substanelor adaugate pentru asigurarea stabilitatii fizico- chimice sau pentru realizarea caracterelor subiective ale soluiilor. In etapa de selectare a solvenilor si a altor substante auxiliare, se va tine seama de eventualele aciuni sau efecte secundare, intoleranta, care pot fi

produse in special de noii excipienti fabricai si introdui pe piaa medicamentelor sau alimentelor.