De la inceputul epocii moderne, proiectele politice romanesti au urmarit constant obiective nationale precise: unirea, independenta.

Invecinarea cu marile puteri expansioniste i-au determinat pe romani sa nu poata reactiona asa cum si-ar fi dorit. Ei au inteles ca doar un context extern favorabil, sustinerea unei mari puteri si o actiune energica a clasei politice romanesti ar putea fi solutia acestor deziderate. Lupta pentru unitatea nationala, independenta si drepturi politice se declansa pe fondul crizei orientale, dupa instaurarea regimului fanariot. La 1848, in Principate, se declansau revolutii ale caror documente programatice confirmau dorintele romanilor. In aceasta perioada, Europa era preocupata de rezolvarea problemei orientale, a mentinerii Imperiului Otoman aflat in declin, care devenise, totodata, o problema de echilibru european. In anul 1856, ce marca sfarsitul Razboiului Crimeei, problema orientala crea contextul favorabil asteptat de romani. In cadrul Congresului de Pace de la Paris, contele Walewski, ministru de externe francez, propunea unirea Principatelor, urmand ca in anul urmator romanii sa fie consultati prin Adunarile ad-hoc. Astfel, rezolutiile Adunarilor din Moldova si Tara Romaneasca aveau prevederi asemanatoare: unirea intr-un singur stat cu numele de Romania, domn strain dintr-o familie domnitoare a Europei, neutralitatea pamantului Principatelor. In 1858, prin Conventia de la Paris, marile puteri decideau o unire formala. In 1859, romanii, interpretand textul Conventiei de la Paris, au actionat in vederea realizarii obiectivului national. Adunarea electiva a Moldovei avea printre candidati si pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Acesta era omul epocii sale, caci s-a afirmat inca din timpul Revolutiei de la 1848, apoi in 1857 cand isi da o rasunatoare demisie din functia de parcalab, atunci cand afla de falsificarea alegerilor din Moldova. El a fost propus ca domn al Moldovei si acceptat in unanimitate atat de liberali, cat si de conservatori la 5 ianuarie. Delegatia Moldovei se indreapta spre Constantinopol spre a prezenta Portii noul candidat, insa se opreste la Bucuresti, unde adunarea electiva isi desfasura activitatea sub presiunea maselor. In ziua de 24 ianuarie, Cuza a fost propus si votat in unanimitate si ca domn al Munteniei. Asadar, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza insemna incalcarea Conventiei de la Paris, dar demonstra hotararea romanilor de a nu tine seama de interesele marilor puteri atunci cand era vorba de interesul natiunii. La 24 ianuarie era semnat actul de nastere a statului modern roman. Europa era pusa in fata faptului implinit si nevoita sa accepte unirea, fapt realizat prin intermediul Conferintei de la Paris. Se creau conditiile prielnice modernizarii romaniei si realizarii independentei. Modernizarea va incepe prin adoptarea unor reforme necesare: reforma invatamantului, a organizarii armatei, legea agrara. La 1866, dupa abdicarea lui Cuza, Carol de Hohenzollern preia tronul Romaniei si adopta prima constitutie interna romaneasca. Astfel, statul roman se comporta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ca un stat suveran. In 1875, in contextul redeschiderii problemei orientale, clasa politica romaneasca actioneaza energic in vederea incheierii unui tratat de alianta cu Rusia. Initial, aceasta refuza, insa cand inaintarea trupelor rusesti in Balcani a fost oprita la Plevna, marele duce Nicolae este nevoit sa solicite interventia armatei romane la sud de Dunare. Propunerea este acceptata cu conditia ca principele Carol sa fie conducatorul armatei romano-ruse. In august - noiembrie 1877, armata romana s-a remarcat in luptele de la Plevna si apoi Vidin, trezind admiratia Europei.

La sfarsitul razboiului, Europa recunostea independenta Romaniei, in cadrul Congreselor de Pace de la San Stefano si Berlin. Ea primea Dobrogea, insa pierdea 3 judete din sudul Basarabiei. In 1881, Romania devenea Regat, un stat independent care isi va crea propria politica externa. Astfel, pentru inceput, se orienteaza spre Tripla Alianta, de care se va indeparta la inceputul secolului al XX-lea, fapt vizibil in timpul razboaielor balcanice. In 1914, Europa se confrunta cu declansarea Primului Razboi Mondial, ca o consecinta a dorintei de suprematie a statelor europene grupate in Antanta si Puterile Centrale. Dupa doi ani de neutralitate, Romania se orienteaza spre o colaborare cu Antanta, care ii recunostea drepturile istorice asupra Transilvaniei si Bucovinei, provincii romanesti aflate sub dominatie austro-ungara. Dupa semnarea unei conventii militare si politice la 15 august 1916, romanii declarau razboi Austro-Ungariei, incepand eliberarea Transilvaniei. Se implicau, astfel, in Primul Razboi Mondial, iar la sfarsitul acestuia reuseau sa isi implineasca un alt deziderat. Isi consolidau statul, prin alaturarea Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei la tara-mama. Se realiza, astfel, statul national unitar roman. Astfel, in secolele al XIX-lea-al XX-lea, spatiul romanesc a trecut prin diferite momente ce i-au marcat evolutia: formarea statului modern roman, adoptarea primei constitutii, obtinerea independentei, proclamarea Regatului si formarea statului national unitar roman. Toate aceste evenimente duceau Romania pe drumul sigur al modernizarii, insa primul pas a fost facut prin adoptarea Constituiei din 1866. Aceasta garanta pentru prima data, la nivel oficial, drepturile si libertatile cetatenilor si prevedea principii moderne precum cel al separarii puterilor in stat sau al responsabilitatii ministeriale.